DRAGOSTEA PERFECTĂ

Să ne plecăm capetele și să ne rugăm.

Dragă Tată ceresc, Te iubim, Doamne Isuse. Ce popor recunoscător suntem, Stăpâne, pentru tot ce ai făcut pentru noi! Doamne, dragostea Ta este nemăsurată și la fel îndurarea Ta față de noi în fiecare zi. Îți  suntem atât de recunoscători pentru privilegiul de a ne putea ridica mâinile! Ridică-ne inimile, Doamne, să Te iubim cu dragostea pe care ai pus-o în noi. Îți suntem atât de recunoscători, Doamne și Te rugăm să-Ți iei locul printre noi, în capul mesei, pentru că ai întâietate printre noi. Ne predăm în mâna Ta și Te rugăm să ne iei în timp ce ne uităm la Cuvântul Tău; să slujești prin aceste buze de lut și pune Cuvântul Tău în inimile noastre. Doamne, lasă-L să găsească un pământ bun și fă să înceapă să crească  și să dea roade în viețile noastre, ca să putem fi pe placul Tău, Tată. Binecuvântează-ne în dimineața aceasta în tot ce spunem și facem, pentru că vrem ca Tu să fii Cel glorificat printre noi, pentru că Te rugăm aceasta în Numele lui Isus Hristos. Amin. Dumnezeu să vă binecuvânteze.

În timp ce stăm în picioare, aș vrea să deschidem Bibliile la 1 Ioan 4. Domnul mi-a pus pe inimă un gând și am fost uimit de felul în care toate mesajele au funcționat împreună.

În dimineața aceasta aș vrea să predic despre Dragostea perfectă și m-am gândit că de ziua mamei, Dumnezeu a legat atât de frumos, pentru mine, aceste două lucruri împreună. Când am terminat de meditat la ceea ce Domnul a pus în inima mea, am fost uimit când am văzut cât de perfect se potrivește totul; este ca și cum cineva ar fi orchestrat totul, astfel ca serviciile despre „Statura unui om perfect,” să se încheie cu bunătatea frățească, iar de ziua mamei vorbim despre „Dragostea perfectă.” Vă spun sincer că am fost șocat, și am spus: „Dumnezeule, ce bun ești!” Astfel, sunt atât de fericit și de recunoscător și vreau să venim la această slujbă recunoscători pentru călăuzirea Domnului. Amin.

1 Ioan 4.16-19:

„Şi noi am cunoscut şi am crezut dragostea pe care o are Dumnezeu față de noi. Dumnezeu este dragoste…”

Noi nu vorbim despre emoție, nu vorbim despre un sentiment, pentru că Dumnezeu este mult mai mult decât o emoție sau un sentiment. Dragostea este Dumnezeu și „Dumnezeu este Dragoste.” Acesta este felul de dragoste pe care o dorim.

„Dumnezeu este dragoste şi cine rămâne în dragoste rămâne în Dumnezeu, şi Dumnezeu rămâne în el.” 

Aceasta este dragostea în care trebuie să trăim și care  trebuie să trăiască în noi.

„Astfel se face că dragostea este desăvârșită în noi…” Deci cum este desăvârșită dragostea noastră? Pentru că trăim în acea dragoste și acea dragoste trăiește în noi. Așa știm că suntem în Dumnezeu și Dumnezeu în noi.

„….astfel se face că dragostea este desăvârșită în noi, pentru ca să avem deplină încredere în ziua judecății, pentru că așa cum este El, așa suntem şi noi în lumea aceasta.

În dragoste nu este frică, ci dragostea desăvârșită izgonește frica, pentru că frica are cu ea pedeapsa; şi cine se teme n-a ajuns desăvârșit în dragoste.

Noi Îl iubim pentru că El ne-a iubit întâi.”

Aș vrea ca Dumnezeu să ne binecuvânteze în timp ce privim acest Cuvânt. Așadar, „Noi Îl iubim pentru că El ne-a iubit întâi.” Înseamnă că, dacă El nu ne-a iubit mai întâi, este imposibil ca noi să-L iubim. Deci, indiferent cât de mult simțim că Îl iubim pe Dumnezeu, indiferent cât de mult am dorit să-L găsim pe Dumnezeu și să-L cunoaștem, știm că iubirea noastră este doar o iubire reciprocă, doar răspunde la dragostea Lui, pentru că El ne-a iubit întâi. Dacă El nu ne-a iubit mai întâi și  nu am fost deja obiectul iubirii Lui, nu ar fi nicio cale să-L iubim. Astfel, aceasta este o mare mângâiere pentru noi, pentru că, dacă în adâncul sufletului tău știi că Îl iubești pe Dumnezeu, că Îl vrei pe Dumnezeu, că Îl vrei mai presus de orice altceva… Ce mângâiere, pentru că, de unde a venit iubirea aceea? Iubirea ta nu poate fi decât o reciprocă, este o iubire care ți-a fost dată încă înainte de întemeierea lumii. Așadar, ce mângâiere este pentru noi să știm că Îl iubim pentru că El ne-a iubit Primul. Dacă nu ne-ar fi iubit El mai întâi, noi nu am putea să-L iubim niciodată.

„Dumnezeu este dragoste şi cine rămâne în dragoste rămâne în Dumnezeu, şi Dumnezeu rămâne în el.

 Astfel se face că dragostea este desăvârșită în noi.”

Cuvântul „perfect” înseamnă „adus la încheiere, nefiind nimic necesar pentru finalizare.” Iubirea perfectă vine atunci când locuim în El, când locuim în această dragoste. Dacă locuim în această dragoste, pentru că Dumnezeu este dragoste, locuim în El și El în noi, „…astfel, dragostea este făcută desăvârșită în noi, ca să avem deplină încredere în ziua judecății, pentru că așa cum este El, așa suntem și noi în această lume. De ce? Pentru că El este în noi; El este dragoste și dragostea Lui este în noi; și așa cum este El, așa suntem și noi în această lume. Amin.

În continuare ni se spune:

„În dragoste nu este frică, ci dragostea desăvârșită izgonește frica, pentru că frica are cu ea pedeapsa; şi cine se teme n-a ajuns desăvârșit în dragoste.”

Cred că în timpul sfârșitului, aceasta este ceea ce face din Mireasa lui Isus Hristos un popor atât de unic pe această planetă, pentru că întreaga lume se teme. Întreaga lume este înfricoșată în acest moment și am vorbit cu câțiva frați despre nivelul de boli mintale care acum este absolut în afara graficelor, din cauză că mass-media a făcut un lucru groaznic, înspăimântând toată lumea până la moarte. Astfel, oamenii au fost în pragul nebuniei de la început, iar mass-media le-au transmis o grămadă de frică, așa că acum oamenii doar răspund, nu pe rând, ci în masă; oamenii înnebunesc pur și simplu și lumea se întreabă: „De ce?”

Vreau să spun că există o nouă boală endemică, o boală mintală, iar ei se întreabă: „De ce este aceasta?” Pentru că s-a semănat în ei frică de ani și ani și ani. S-a semănat această frică în ei pentru a-i controla, dar acum au pierdut controlul pentru că oamenii și-au pierdut mințile. Fratele Branham a spus că lumea va înnebuni complet și că singurii oameni sănătoși de pe această planetă, va fi Mireasa lui Isus Hristos.

Frica are cu ea chinul și întreaga lume se teme. Oamenii aflați sub acest chin se tem, dar dragostea perfectă alungă frica. De aceea avem un popor care are calitatea de a avea o minte sănătoasă prin dragostea lui Dumnezeu. Această dragoste este unică.

Noi știm că „Agape,” înseamnă „Dragoste.” Fratele Branham vorbește despre aceasta și arată diferența dintre dragostea „Agape,” și dragostea „fileo.” Dacă mergeți la Concordanță, la Concordanța lui Strong, și vă uitați la cuvântul „Agape,” acolo este un mic text scris de un savant german care descrie diferența dintre dragostea Agape și dragostea fileo, la fel ca fratele Branham. Vreau să spun că mi-a plăcut felul cum a explicat aceasta: „Verbul „Agapen,” este dragostea Inteligenței; Rațiunea, Înțelegerea cuplată cu scopul corespunzător.” Vreau să prindeți aceasta. Această dragoste este foarte diferită de iubirea emoțională pe care am învățat să o numim dragoste.

Noi vorbim despre Dragoste. Fratele Branham compară această dragoste cu dragostea fileo care este o dragoste de tip temperamental, o dragoste de prietenie, ca o dragoste de familie, pentru indivizi. Dragostea Agape este diferită de dragostea fileo care se bazează pe emoții și sentimente, dar dragostea Agape nu se bazează pe nici un fel de emoții.

„Cuvântul lui Dumnezeu este iubirea Inteligenței, Rațiunii, a Înțelegerii cuplate cu scopul corespunzător. În aceasta este conținutul ei și este cu mult peste celălalt tip de iubire. Fileo exprimă dragostea, afecțiunea simplă sau o plăcere personală, include chiar și pasiunile unde contextul o cere și nu este implicată inteligența sau un scop înalt. Acest conținut plasează verbul la un nivel scăzut și nu s-ar putea spune niciodată despre Dumnezeu că are o dragoste fileo pentru lumea păcătoasă. În ceea ce privește fileo, El nu putea decât să abandoneze lumea murdară. Isus nu ne-a cerut niciodată să ne iubim unii pe alții în sensul de iubire firească; El nu Și-a iubit dușmanii în felul acesta, dar Agape, da. Dumnezeu a iubit lumea cu o dragoste Agape, iar noi îi putem iubi pe vrăjmașii noștri înțelegându-i în ceea ce greșesc și convertindu-i.

Comparați Ioan 3.16 și orice alt pasaj în care este folosit oricare din aceste verbe, în această Evanghelie și veți vedea că sunt foarte puține cazuri în care s-ar putea aplica oricare din aceste tipuri de dragoste. S-ar putea folosi oricare verb, dar chiar și atunci, ar rămâne o mare diferență între cele două și nu ar fi niciodată egale.” (citat din Concordanța lui Strong).

Fratele Branham a descris de foarte multe ori aceasta și a vorbit despre diferența dintre aceste feluri de dragoste. Aceasta îmi place foarte mult. El a spus:

„Dragostea fileo, ar provoca mânie într-un bărbat pentru cineva care i-ar necinsti soția. El s-ar duce și l-ar ucide pe acel bărbat. Aceasta este dragostea fileo pentru că această dragoste este pasiune, sentimente și emoții, dar dragostea Agape, te va face să te rogi pentru el, ca sufletul lui să fie mântuit.”

Este atât de diferit pentru că este un nivel diferit. Aș spune că dragostea Agape este imposibilă fără descoperire, deoarece este o dragoste a Inteligenței, a Înțelegerii și se leagă de scopul corespunzător, pentru că Dumnezeu are un scop, iar dragostea Lui este proiectată în toate acestea. Este un lucru minunat că Dumnezeu a avut dragoste Agape pentru copiii lui Israel, deoarece Biblia spune de multe ori că Dumnezeu era supărat pe ei. Dacă ar fi avut dragoste fileo, când era supărat pe ei, nu ar fi existat nici o modalitate  de a mai continua să lucreze cu ei și de a-i proteja.

Sunt sigur că știți că uneori noi facem lucruri care Îl mânie pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu Se poate mânia din cauza păcatului, dar sunt bucuros pentru că dragostea lui Dumnezeu nu este o dragoste emoțională, ci este o dragoste mai înaltă, este dragostea unui Dumnezeu înțelegător care are Inteligența și Înțelegerea pentru că Își cunoaște scopul; știe cine este și ce face; știe întregul Său Plan cu scopul corespunzător, și El iubește cu înțelegere. Astfel, El ne cere și nouă să ajungem la o dragoste mai înaltă decât dragostea emoțională.

Știți, uneori dragostea emoțională face parte din această Dragoste. Fratele Branham a spus că dacă ar avea o religie fără emoții, ar îngropa-o pentru că este moartă. Așadar, chiar și dragostea Agape poate produce emoții dar nu se bazează pe emoții. Corect? Dumnezeu are emoții, Dumnezeu Își exprimă emoția în Cuvânt, dar dragostea Lui pentru noi nu se bazează pe emoții, ci se bazează pe o rânduială superioară.

 Așadar, eu nu vreau să spun că nu trebuie să avem nici o emoție pentru că acesta ar fi un mod oribil de a-l sluji pe Domnul pe care Îl iubesc și la prezența Lui dulce, lacrimile îmi curg din ochi. Eu Îl iubesc atât de mult și Îl simt, iubesc acele experiențe și nu vreau să dispară niciodată, deoarece simt că Îl iubesc pe Dumnezeu și că El mă iubește.

Deci, nu vom spune niciodată că dragostea Agape este lipsită de emoții; este bine să avem emoții pentru că Dumnezeu are emoții și El ne-a creat cu emoții; dar nu despre aceasta este vorba, ci vorbim despre ceva mai mare, mai profund, mai puternic decât atât.

Așadar, Dumnezeu este dragoste, iar dragostea perfectă alungă frica, și astăzi vrem să vorbim despre Dragostea perfectă.

Fratele Branham a spus niște lucruri foarte interesante despre aceasta și aș vrea să spun că fratele Branham era foarte bun la a spune povești. El a spus multe povești pe care  le-a legat cu o mulțime de lucruri în predicile lui. Predica ceva, și dintr-o dată intra într-o poveste.

Cu ani în urmă, când am venit pentru prima dată la Mesaj, îmi plăcea să aud toate poveștile, apoi am ajuns acolo unde voiam să învăț ceea ce învăța, și treceam peste povestiri ca să ajung la învățătură, ratând ideea că slujba fratelui Branham a fost reflectarea Fiului omului.

Când Isus a fost aici, pentru a-Și învăța ucenicii, a început să spună povești, dar de fapt, erau pilde; și nici poveștile fratelui Branham nu sunt povești, ci sunt pilde. Astfel, dacă vrei să înțelegi ce predică el, fii atent la poveste, nu sări peste poveste ca să obții învățătura, pentru că învățătura este în poveste.

Fratele Branham a început să abordeze mesajul Ziua mamei, și a spus:

„Mama este atât de mare! Știți, prima care vă primește în această viață, este mama voastră. Nimeni nu vă poate atinge pentru că sunteți concepuți și ea vă poartă sub inima ei. Ea este prima care vă cunoaște și prima din viața aceasta care vă ține în brațe”

Așadar, când vine copilul și poate fi văzut de restul familiei, voi surorilor, realizați că a trecut aproape zece luni până când putem ține în brațe acel pui de om. Să citim mai departe:

„Ea este prima care vă cunoaște și prima din viața aceasta care vă ține în brațe. După ce v-ați născut, mâinile mamei sunt primele care vă ating și vă șterg lacrimile din ochi. Ea este prima care vă mângâie, vă iubește și gângurește peste voi în această viață; aceasta este mama voastră. Eu cred că nu este suficientă cinstire ca s-o aducem unei mame.

Mama este prima care are copilul și are o mare răspundere cu privire la ce va fi acel copil, pentru că el va fi întemeiat pe felul în care îl pornește mama pe calea pe care trebuie să meargă. Mama are responsabilitatea de la Dumnezeu să așeze copilul pe calea cea bună. Eu cred că aceste mame au un loc special…”

Fratele Branham a început să ne învețe așa cum ne învață Biblia, că maternitatea și paternitatea împreună, mama și tatăl, sunt o expresie a naturii lui Dumnezeu, deoarece Dumnezeu este Tată. Așadar, fratele Branham a început să lege această maternitate și să arate că este o expresie a lui Dumnezeu, o expresie a iubirii lui Dumnezeu, deoarece chiar Biblia spune că nu există o legătură mai mare de iubire umană decât aceea pe care o are o mamă pentru copilul ei. Biblia exprimă acest lucru și leagă aceasta ca să arate că dragostea lui Dumnezeu este mai mare decât aceasta, iar fratele Branham a început s-o folosească, ca un tip pentru a arăta dragostea lui Dumnezeu.

În mesajul Orbul Bartimeu, el a spus:

„Vă spun că gândurile unei mame bune creștine, sunt o comoară pentru o inimă umană, care nu trebuie uitată niciodată.”

Așadar, dacă ai o bună mamă creștină, este o comoară, „…care nu trebuie uitată niciodată…”

În continuare, el a vorbit despre starea lumii, și a spus:

„Virtutea frumoasă pe care a dat-o Dumnezeu unei femei care urmează să fie mamă, a fost distrusă…” Pot să spun că a fost distrusă de cultura în care trăim astăzi.

„…a fost distrusă și aceasta este coloana vertebrală a națiunii. Rupeți maternitatea și ați rupt națiunea. Corect! Atunci, acesta este un lucru care ajută la menținerea împreună a unei adevărate paternități.”

Adevărata paternitate este o reflectare a lui Dumnezeu. Dumnezeu este exprimat în familie pentru că El este Tată și a avut un Fiu. Fiul va avea o Mireasă și acea Mireasă se presupune că se reproduce. Deci, Dumnezeu și Familia reflectă propriul Său Plan. Propriul Său caracter și propria Sa natură se reflectă în viața de familie. Așadar, chiar și în maternitate există o reflectare a dragostei lui Dumnezeu, și așa cum am spus, una din cele mai puternice legături de pe pământ, este legătura dintre o mamă și copilul ei.

Fratele Branham a spus că, dacă rupi maternitatea, rupi națiunea, și noi am văzut că există atât de multe motive pentru care țara se află în starea în care se află. Dacă priviți în jur, vedeți că sunt motive economice și politice, și toată lumea dă vina pe altcineva, dar adevărata problemă este că ruperea amvonului înseamnă să nu se țină Cuvântul lui Dumnezeu în fața oamenilor, și aceasta a dus la problemele care sunt în țară. Puteți spune, republican; puteți spune, democrat; puteți spune, Casa Albă; puteți spune, Instanța Supremă; puteți spune orice vreți, toate acestea sunt efectele părăsirii Cuvântului lui Dumnezeu.

Acum nu mai contează pe cine votezi. Știu că unii oameni sunt încă legați de aceasta, iar republicanii sunt mai evlavioși decât democrații, și bla, bla, bla, dar totul este o grămadă de mizerii, mizerie absolută deoarece nici unul dintre ei nu aduc înapoi Cuvântul lui Dumnezeu. Singura nădejde este Cuvântul lui Dumnezeu, nu un partid politic, nu o idee, nu conservatorism pentru că și conservatorismul este lipsit de Cuvânt. Acesta este Cuvântul, dar când au renunțat la maternitatea mamei și la paternitatea tatălui care făcea parte din Cuvânt, au început să distrugă Cuvântul lui Dumnezeu. Când au pus mama la muncă, când au despărțit familia; când au creat grădinițe, au început să distrugă Cuvântul lui Dumnezeu. Dar nu numai acesta este singurul lucru care s-a stricat, ci sunt încă o mulțime de lucruri care s-au stricat din cauza prăbușirii amvoanelor. Aceasta este problema.

Așa spune fratele Branham. Așadar, până când  toate amvoanele nu vor predica din nou Cuvântul, nici votul și nimic din ceea ce veți face nu va repara America. S-a terminat! Profetul a spus că totul este terminat. S-a terminat! S-a terminat pentru că au întors spatele Cuvântului. L-au respins pe Domnul, și când L-au respins pe Domnul, au respins Cuvântul. Atunci au început să rupă maternitatea și paternitatea, au rupt familia, a fost ruptă și biserica, într-un cuvânt, totul a fost rupt.

Astfel, noi Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru Cuvântul care a fost restaurat, pentru că sub Cuvântul restaurat, este restaurată și maternitatea și paternitatea, este restabilită familia; sunt restaurate relațiile, sunt restaurate toate lucrurile.

Foarte mulți oameni cu care am vorbit, mi-au spus, mai de mult, când copiii noștri erau mici, și ceilalți din familie mi-au spus: „Ești norocos că copiii tăi se comportă așa frumos.” Dar eu obișnuiam să spun: „Bine, aparent, sunt destul de ghinionist.” Dar nu a fost noroc, ci a fost Cuvântul lui Dumnezeu, pentru că noi nu știam ce să facem, dar am făcut doar ceea ce  a spus Cuvântul să facem și a funcționat. Când Cuvântul pune maternitatea și paternitatea la locul lor, respectul între cei doi, respectul pentru părinți și respectul părinților pentru copii, respectul în biserică unii pentru alții, atunci veți vedea că familiile nu sunt o reflectare a unei învățături trupești, nu sunt o reflectare a cuiva care încearcă să facă totul mai bine pentru că are o idee mai bună despre viața de familie, ci sunt o reflectare a Cuvântului lui Dumnezeu  care este înălțat la locul Lui. Dumnezeu Se exprimă prin familie.

Așadar, fratele Branham a spus că ruperea maternității…El se afla în curtea sa și discuta cu cineva despre ceva ce s-a întâmplat în Jeffersonville, despre o tânără care nefiind căsătorită, a rămas însărcinată și a născut un copil pe care l-a aruncat în râu ca să se înece și să scape de el. În timp ce discuta, a venit o mamă oposum în curte. Nu uitați pilda. Când vorbeau despre acea tânără care și-a aruncat copilul în râu și despre faptul că morala s-a prăbușit, că a dispărut simțul matern, în curte a intrat o mamă oposum.

În mesajul Când dragostea se manifestă, fratele Branham a spus:

„Tocmai atunci a venit lăptarul…” Ei vorbeau despre mama oposum. „…toți stăteam în jur și un oposum…Oposumul și cangurul sunt singurele animale care își poartă puii într-o pungă. Și punga ei s-a deschis, iar ea avea nouă puiuți micuți și goi, care au ieșit și se târau pe pământ.”

Fiți atenți la aceasta. „Eu am spus: „Veniți aici Leo și Gene! Aceasta este o adevărată dragoste de mamă. Această mamă oposum are o dragoste cu adevărat mai mare decât acea femeie care și-a înecat copilul.” Am spus: „Ea nu mai are de trăit treizeci de minute. Puteți vedea că nu mai poate, ea este pe moarte, dar își petrece acolo treizeci de minute luptându-se pentru puișorii ei. Aceasta este dragostea de mamă, aceasta este dragostea care este în inima ei pentru puii ei. Ea va muri pentru acei pui.”

Fratele Branham a spus această poveste și în alte locuri. El a spus că a luat o greblă și a pus-o pe ea. El spunea că, de multe ori când îi atingi așa, oposumii se rostogolesc și joacă rolul animalului mort, dar acest oposum nu era singur, ci avea pui, și când a atins-o cu grebla, ea a început s-o muște. Noi știm că a fost atacată de ceva, iar fratele Branham a spus că era așa de bolnavă și slăbită încât era în pragul morții. Fratele Branham aproxima că nu avea nici treizeci de minute de trăit dar își folosea ultimele puteri luptând să-și protejeze puii. Aceasta era la o depărtare de ani lumină față de acea femeie care nu voia să fie deranjată de copilul ei și l-a aruncat în râu.

Fratele Branham a început să vorbească despre cum a ajuns la ușa lui. Pentru că era mamă, ea a venit la profet  ca să se roage pentru vindecarea ei, ca să-și poată crește puii; pentru că era mamă, s-a târât până acolo; pentru că era mamă și-a folosit ultimele puteri; pentru că era o mamă lupta pentru viața acelor micuți oposumi goi. Este ceva ce, aparent nu are valoare în această societate, ceva lipsit de valoare pentru lume demonstrează că are mai multă dragoste maternă decât majoritatea societății din Laodicea în aceste zile; iar fratele Branham este cel care evidențiază acest lucru.

Prieteni, aici nu este vorba despre un oposum, aceasta este o pildă arătând că acesta este felul de iubire, arătând că chiar și un animal poate avea mai multă dragoste maternă decât ar trebui să aibă un om. Dar noi nu ne-am născut ca să avem doar dragoste umană, ci ne-am născut ca să avem dragostea lui Dumnezeu care este mult mai mare decât orice. Dar omul a căzut atât de jos, încât un animal  demonstrează felul potrivit de dragoste maternă pe care femeile nu o au. De aceea avem avorturi și controale, îngrijiri de zi și toate celelalte lucruri pentru că femeia nu vrea să fie mamă și nu mai are dragostea potrivită. Dar acea femelă oposum a demonstrat-o, și este fenomenal că ea a venit și a stat două zile la ușa profetului. În cele din urmă, Dumnezeu i-a descoperit profetului că ea a venit și ca o doamnă și-a așteptat rândul ca el să se roage pentru ea. Ea era mult mai doamnă decât majoritatea femeilor din lumea de astăzi.

Așadar, fratele Branham se folosește de această poveste și începe să vorbească despre dragostea unei mame, deoarece dragostea maternă este cea mai puternică, și chiar o  mamă animal o poate avea.

Haideți să ne uităm puțin la 1Împărați 3. Lumea creștină nominală vorbește despre dragostea lor, dar ei habar nu au despre ce vorbesc. Totul este doar sentiment și emoție. Ei nu au ajuns nici măcar în punctul iubirii animale, nu s-au întors nici măcar la iubirea umană de bază, pentru că Biblia spune că și-au pierdut afecțiunea naturală. Așadar, când și-au pierdut afecțiunea naturală, oamenii și-au pierdut baza iubirii umane naturale, și acum, un animal exprimă mai multă dragoste umană naturală decât un om. Ei cred că au dragostea lui Dumnezeu, dar nu au nici măcar afecțiunea naturală și suntem atât de departe de locul unde ar trebui să fim.

1Împărați 3.16-17:

„Atunci au venit două femei curve la împărat, și s-au înfățișat înaintea lui…” Este o poveste care arată înțelepciunea lui Solomon.

„…Una din femei a zis: „Rogu-mă, domnul meu, eu și femeia aceasta locuiam la aceeași casă, și am născut lângă ea în casă.”

Amintiți-vă că aceste femei erau curve, ceea ce înseamnă că acești copii nu erau născuți în mod legitim.

„…locuiam la aceeași casă și am născut lângă ea, în casă.

După trei zile, femeia aceasta a născut și ea. Locuiam împreună, nici un străin nu era cu noi în casă, nu eram decât noi amândouă.

Peste noapte, fiul acestei femei a murit, pentru că se culcase peste el.

Ea s-a sculat pe la mijlocul nopții, a luat pe fiul meu de lângă mine, pe când dormea roaba ta, și l-a culcat la sânul ei; iar pe fiul ei, care murise, l-a culcat la sânul meu.

Dimineață, m-am sculat să dau țâță copilului, și iată că era mort. M-am uitat cu luare aminte la el dimineața, și iată că nu era fiul meu, pe care-l născusem.”

Cealaltă femeie a zis: „Ba nu, fiul meu este cel viu, iar fiul tău cel mort.” Dar cea dintâi a răspuns: „Ba nicidecum! Fiul tău este cel mort, iar fiul meu este cel viu.” Așa au vorbit ele înaintea împăratului.

Împăratul a zis: „Una zice: „Fiul meu este cel viu iar fiul tău este cel mort.” Și cealaltă zice: „Ba nicidecum, fiul tău este cel mort iar fiul meu cel viu.”

Apoi a adăugat: „Aduceți-mi o sabie.” Au adus o sabie înaintea împăratului.

Și împăratul a zis: „Tăiați în două copilul cel viu, și dați o jumătate uneia și o jumătate celeilalte.”

Atunci femeia al cărei copil era viu, a simțit că i se rupe inima pentru copil, și a zis împăratului: „Ah, domnul meu, dă-i mai bine ei copilul cel viu, și nu-l omorî.” Dar cealaltă a zis: „Să nu fie nici al meu, nici al tău; tăiați-l!”

Și împăratul, luând cuvântul, a zis: „Dați celei dintâi copilul cel viu, și nu-l omorâți. Ea este mama lui.”

Aceasta este povestea, aici este arătată înțelepciunea lui Solomon, și noi știm că are o aplicație spirituală și una naturală. Dar aici .puteți vedea dragostea naturală a unei mame. Prin faptul că aceste două femei erau desfrânate, cei doi copii nu au fost concepuți în condiții bune și ei nu s-au născut într-o condiție potrivită. Ele trăiau singure în casă și aveau copii născuți la o distanță de trei zile, iar când unul a murit, cea care era adevărata mamă a copilului viu, a simțit că i se rupe inima pentru el dacă ar fi trebuit să moară, astfel încât, chiar dacă ar fi trebuit să piardă dreptul la copil pentru ca el să trăiască, era gata să renunțe la toate drepturile ei. Vedeți, aceasta este dragostea unei mame, aceasta este iubirea naturală a unei mame. Una dintre cele mai puternice iubiri care există pe pământ, este dragostea unei mame pentru copilul ei.

Acea femeie l-a rugat pe împărat să dea copilul la cealaltă femeie și să nu-l omoare, dar acea femeie nu avea dragoste pentru copil pentru că nu era al ei, așa că a spus: „Tăiați-l! Să nu fie nici al meu, nici al ei. Faceți ce voiți.” Dar mama adevărată, cea care avea dragoste adevărată, a spus: „Nu faceți aceasta!” Ea a fost dispusă să renunțe la toate drepturile ei pentru ca bebelușul ei să trăiască. Ea era dispusă să renunțe. Desigur inima ei era zdrobită și plângea iar pierderea copilului ar fi simțit-o tot restul vieții, dar ea era dispusă să sufere pentru acel copil.

Acum începem să vedem cum arată dragostea adevărată pentru că dragostea adevărată este o dragoste de sacrificiu. Aceasta este ceea ce îi lipsește lumii și aceasta ne pot învăța mamele adevărate.

M-am uitat la soția mea și am fost mirat cât de mult se poate sacrifica o ființă umană pentru bebelușul ei. Poate renunța la trupul ei; poate renunța la sănătatea ei, la confortul ei; poate renunța la somn; poate renunța la tot pentru că simte nevoile copilului, și prin natura ei, în mamă există ceva care o face să se poată sacrifica; și se sacrifică, se sacrifică. Sunt atât de recunoscător lui Dumnezeu că nu m-a pus să port copii și să am grijă de ei când sunt bebeluși, pentru că nu știu dacă aș fi putut ajunge la acel nivel de sacrificiu personal. Dar este uimitor să-l privesc. Un copil se trezește de două, de trei sau de patru ori pe noapte; sau dacă un copil se îmbolnăvește, mama nu doarme deloc una, două sau trei nopți.

De multe ori, ca tată, ești dispus să ajuți; eu am fost dispus s-o ajut pe soția mea ca ea să doarmă. „Am eu grijă de ei.” Și desigur, pe măsură ce copiii au crescut, am făcut aceasta; am stat pe rând și am ajutat-o, dar ea a știut că singurul lucru care îl mângâia pe copil, era prezența ei; ea a știut că era singurul lucru care îi va aduce pace și liniște acelui copil. Ca tată, te poți plimba cu ei prin cameră, îl bați ușor pe spate, dar pentru acel nou-născut nu există nimic să-l liniștească decât mama lui. Ea știe  aceasta, și spune: „Nu! Am să renunț la somn, la sănătate; renunț la tot pentru liniștea lui.” Eu spun că aceasta este o dragoste adevărată. Nu este nici măcar un pic ca dragostea lui Dumnezeu, dar este reală, este autentică și este un model pentru noi.

Fratele Branham a spus o altă poveste despre o tânără care s-a întors acasă de la colegiu. El a spus:

„Cu câtva timp în urmă, o tânără a plecat la colegiu și când s-a întors, a adus cu ea o altă tânără. Când au coborât din tren, bătrâna ei mamă stătea acolo, iar fata care era cu ea a zis: „Cine este bătrâna aceea nenorocită cu aspect mizerabil?” Fetei i-a fost rușine și a spus: „Oh, nu știu.” Când a coborât din tren, micuța mămică a alergat la ea și i-a spus: „Oh, dragă, sunt atât de bucuroasă să te văd!” Dar fata s-a întors cu spatele. Șeful de gară care era acolo și a auzit totul, i-a spus: „Mary, cât ai devenit de indiferentă de când ai plecat la colegiu! Aceasta ai învățat de la profesorii tăi?”

Ascultați ce spune profetul:

„Mi-e teamă că aceasta am învățat de la toți intelectualii noștri, în loc de iubire.”

El vorbește despre biserică. În loc să-L iubim pe Dumnezeu, noi am vrut să știm ceva, să avem informații și să fim o cămașă umflată; să știm mai mult decât alții, dar am ratat lucrul principal, Dragostea lui Dumnezeu. El a spus că și noi putem face același lucru dacă înlocuim dragostea cu intelectualii. Să citim mai departe:

„Mary, și eu sunt bătrân. Știu că mama ta este urâtă, dar cauza pentru care este urâtă astăzi, este că într-o zi, tu erai în camera de sus iar mama ta întindea rufe în spatele casei. În timp ce întindea hainele, casa a luat foc, iar cineva a alergat și i-a spus. Tu erai sus în cameră blocată de flăcări, și toți au strigat: „Stai afară!” Dar mama ta nu i-a ascultat, ci și-a smucit șorțul și a fugit în casă prin flăcări, te-a luat, te-a înfășurat în hainele ei și a trecut înapoi prin flăcări. Atunci ea a fost arsă și a rămas cu cicatrici, de aceea este urâtă astăzi. Motivul pentru care tu ești drăguță, este pentru că ea este urâtă. Ea a devenit urâtă pentru ca tu să devii drăguță. Și vrei să spui că ți-e rușine cu propria ta mamă?”

Fratele Branham a tipizat această poveste cu ceea ce a făcut Hristos pentru noi. El spune povestea ca pe o pildă pentru a arăta cât este de puternică dragostea mamei. Dar cât de puternică este dragostea lui Dumnezeu care S-a sacrificat pentru noi?  El a fost bătut, a fost desfigurat atât de tare încât chipul Lui nici măcar nu mai arăta ca un om; atât a fost El de maltratat când a mers la Calvar.

Profetul a spus: „Cum ar putea să-ți fie rușine cu Hristos? Cum ar putea să-ți fie rușine cu cineva care te-a iubit așa de mult?” El a folosit această poveste, pentru că acea mamă a fost dispusă să-și sacrifice chiar viața pentru acel copil. Ea a intrat în flăcări deși toți încercau s-o oprească, toți încercau s-o țină ca să nu intre, dar ea nu s-a gândit decât că, dacă nu merge după copil…Singurul ei gând era să ajungă la copil și să-l scoată din flăcări; și nu s-a gândit la ea, la siguranța ei, la răul care i se putea întâmpla; probabil nu s-a gândit nici cum să intre, nici cum să iasă, ci ea a acționat din dragoste. Motivația ei a fost atât de puternică încât a fost gata să înfrunte flăcările focului, a trecut peste potențialul răului care i se putea întâmpla și moartea care o păștea, și a alergat să-și salveze copilul. Ce a fost aceasta? A fost o dragoste de sacrificiu. Nu a fost ceva de formă, nu a fost un fals sau o responsabilitate, ci a fost ceva normal și firesc pentru o mamă.

S-a întâmplat în mod natural că femeia care stătea acolo, în curtea lui Solomon, în ziua aceea, a fost gata să renunțe la copilul ei pentru ca el să trăiască. Nu a trebuit să stea pe gânduri și să cugete la ce urma să facă, ci a fost o reacție naturală.

Când această femeie din poveste a trecut prin foc, știți, nu a trebuit să cugete la aceasta, să cântărească responsabilitatea sau consecințele și apoi să spună: „Ei bine, sunt mamă, și probabil ar trebui să merg.” Era firesc ca dragostea să producă un asemenea sacrificiu. Mai departe, fratele Branham a spus:

„…a devenit urâtă pentru ca tu să poți deveni drăguță, și-a pierdut frumusețea…”

Fratele Branham a spus povestea într-un singur loc. El a spus că șeful de gară i-a spus acelei fete: „…ea a fost frumoasă, mult mai frumoasă decât ești tu acum, dar a renunțat la toate acestea ca să-ți păstreze ție frumusețea.”

Și Hristos a fost mult mai frumos decât am fost noi vreodată, dar orice frumusețe am avea, este datorită sacrificiului Său.

„…ea și-a pierdut frumusețea, a pierdut tot ce avea ca să te salveze, și acum tu treci pentru că ți-e rușine cu această mamă scumpă?”

Eu spun același lucru despre Mesaj, despre Cuvântul lui Dumnezeu. Cum puteți să vă rușinați vreodată de acest Mesaj? Cum poate să vă fie rușine vreodată cu acest profet? Cum ar putea să ne fie rușine vreodată de ceea ce a învățat și a spus el? Cum ar putea să ne fie rușine vreodată, când acest Mesaj este Hristos? El este Cel care a sângerat pentru noi, El este Cel care a murit pentru noi; deci acest Cuvânt a sângerat pentru noi. Fratele Branham leagă împreună aceste lucruri și arată ce produce iubirea naturală.

Când vorbim despre acest fel de iubire nu spunem că aceasta este realitatea. Tu poți pretinde că iubești pe cineva și chiar iubești cu adevărat; ești complet îndrăgostit de acea persoană, dar lasă-l să te trezească de cincisprezece ori pe noapte, și atunci vei afla cât iubești.

Știți, dacă cineva drag s-ar afla într-un fel de pericol și ar avea nevoie de tine astfel încât ar trebui să te lași pe tine ca să mergi să ajuți; să fie nevoie să te sacrifici pe tine ca să-l salvezi, atunci vei afla dacă iubești cu adevărat sau nu. Uneori nu ajungem nici măcar la nivelul unei dragoste de mamă, cu atât mai puțin la nivelul dragostei lui Dumnezeu. Nu am ajuns nici măcar la iubirea unei mame, așa că fiecare mamă de aici poate să ne arate puterea legăturii de dragoste și mărimea sacrificiului care poate fi făcut de o ființă umană pentru altă ființă umană. Iubirea de mamă este una dintre cele mai puternice iubiri pe care o poate arăta o ființă umană. Fiecare mamă de aici ne arată că oricât ar fi de mare această dragoste, trebuie să fie mai mult de la Dumnezeu la noi și de la noi la Dumnezeu. Dragostea lui Dumnezeu pentru noi este mai mare decât dragostea unei mame; și dragostea noastră pentru El, de asemenea ar trebui să fie mai mare ca dragostea unei mame.

Acum vom merge la altă pildă. Fratele Branham a început să spună o poveste despre prietenul său de vânătoare, Bert. Câți vă amintiți?  Ei i-a spus, „Ochi de șarpe,” pentru că avea ochi ca de șopârlă. Fratele Branham a spus că Bert era un vânător foarte bun, dar era crud și rău la suflet, dar puteai să te bazezi pe el. Este ciudat că fratele Branham a avut un prieten de vânătoare ca Bert, ochi se șarpe, un om foarte rău. Noi am crezut că, „Băiete, nu avem voie să ne asociem cu nimeni,” dar sunt multe lucruri pe care putem să le învățăm prin aceste pilde, dacă ascultăm.

Fratele Branham a spus: „M-am gândit: „Cum poți face aceasta, Bert? Acea mamă adevărată, este loială. Cum poți face aceasta?”

Ce făcea Bert? În ziua aceea, puțin mai devreme, Bert i-a arătat că își făcuse un fluier mic care imita plânsul unui pui de căprioară, a unui pui în suferință, iar Bert i-l arătase fratelui Branham și i-a spus că-l poate folosi ca să obțină vânat. Atunci, fratele Branham i-a spus: „Oh, nu cred că vrei să faci aceasta, Bert.” Dar iată că Bert s-a oprit iar fratele Branham a crezut că se opresc pentru prânz. El a crezut că Bert își va scoate termosul și un sandvici, și vor avea ciocolată caldă și sandvici, dar Bert a scos fluierul acela. Fratele Branham i-a zis: „Nu, Bert. Nu vrei să faci aceasta.” Dar Bert a început să sune din acel fluier care imita plânsul unui pui de căprioară aflat în dificultate. Atunci, la capătul pajiștii, a apărut o căprioară mare. A ieșit în luminiș și s-a expus în fața vânătorului. A făcut un pas înainte căutând acel pui care avea probleme; ea a răspuns chemării puiului și s-a pus în calea primejdiei. Fusese ascunsă, dar acum a pășit în față pentru a vedea dacă poate ajuta acel pui.

În punctul acesta, fratele Branham a spus: „Bert, cum poți face aceasta? Cum ai putea face aceasta cu o mamă atât de loială? ”

Prieteni, noi vorbim din nou despre un animal.

„M-am gândit: „O, Dumnezeule, nu-l lăsa să facă aceasta.” Am întors capul pentru că nu puteam privi scena. Căprioara nu se prefăcea, era o mamă adevărată; ea stătea acolo în fața morții pentru că în interiorul ei era ceva care o chema chiar la moarte, pentru a-și proteja puiul. Și ea căuta acel pui. Am întors capul așteptând să aud în orice clipă bubuitul acelei puști care va spulbera inima acelei mame. Am așteptat, dar n-am auzit nimic. Am așteptat încă o clipă, apoi m-am întors. M-am gândit: „Ce se întâmplă?” Când m-am întors, țeava puștii mergea în jos…” Mai târziu, a spus că pușca îi tremura în mâini. În continuare, fratele Branham a spus:

„…l-am privit, a aruncat pușca jos, m-a apucat de picioare și a spus: „Billy, m-am săturat de aceasta. Condu-mă la acel Isus care este Dragoste.” Dacă dragostea unei mame poate sta așa în fața morții, lăsați-mă să am dragostea lui Dumnezeu când vin la moarte.”

El a spus:  „Vedeți, aceasta este o dovadă de dragoste adevărată.”

Fratele Branham a spus această poveste iar și iar. De ce? El a pus atât de mult accent pe dragostea unei mame căprioară și a unei mame oposum pentru că este o dovadă de ceva autentic, real.

De ce a trăit prietenul fratelui Branham acea schimbare? Pentru că a văzut ceva real, ceva care nu doar se pretindea a fi creștin, care nu se prefăcea că Îl iubește pe Dumnezeu și pe alții. El a văzut ceva care era absolut autentic, ceva ce nu putea fi fals și nu putea fi imitat. Și când a văzut acea dragoste adevărată, și-a dat seama că aceasta îi lipsea, și a spus: „Vreau și eu această dragoste în mine.” Lucrul de care avea nevoie, era o dragoste mai înaltă decât aceea, dar dragostea aceea îl motiva să obțină o dragoste mai înaltă.

Haideți să privim câteva Scripturi. Efeseni 5.1-2:

„Urmați dar pilda lui Dumnezeu, ca niște copii preaiubiți.

Trăiți în dragoste, după cum și Hristos ne-a iubit, și S-a dat pe Sine pentru noi, „ca un prinos și ca o Jertfă de bun miros lui Dumnezeu.”

„Trăiți în dragoste…ca Hristos.” În ce fel de dragoste trebuie să umblăm? În felul de dragoste pe care o are Hristos, dragoste care L-a făcut să Se dăruiască pentru noi. „Trăiți în dragoste, după cum și Hristos ne-a iubit, și S-a dat pe Sine pentru noi, „ca un prinos și ca o Jertfă de bun miros lui Dumnezeu.” Și în această Scriptură, Pavel ne arată că dragostea adevărată, dragostea lui Dumnezeu, este o dragoste de sacrificiu. Astfel, fiecare dragoste adevărată care reflectă dragostea lui Dumnezeu, este o dragoste de sacrificiu. Nu este o dragoste egoistă, nu este o dragoste egocentrică, nu este o dragoste de sine, nu este o dragoste în care cel mai mare beneficiar este propria ta persoană, ci este o dragoste îndreptată spre celălalt, care este cel mai mare beneficiar. Care este această dragoste? Dragostea pe care a avut-o Hristos pentru noi, dându-Se pe Sine Însuși pentru noi. Deci, dragostea adevărată, este o dragoste de sacrificiu.

Fratele Branham a spus mai departe:

„Bert mi-a zis: „Billy, m-am săturat de aceasta. Condu-mă la acel Isus despre care vorbești.”

Ce a fost aceasta? El a văzut adevărata dragoste expusă, el a văzut ceva real, autentic; el a văzut dragostea unei mame care a fost gata să stea în fața morții sau indiferent ce ar fi. El a văzut ceva real, nu o predică, un predicator sau un cântec cântat în biserică.

Noi putem avea tot felul de predici, dar dacă nu manifești dragostea lui Dumnezeu, ce bine poți face? Putem cânta tot felul de cântece, dar dacă este ceva formal, dacă este doar ruj și rimel, când te vei spăla, vei descoperi ceea ce ești cu adevărat. Putem avea o ceremonie de suprafață foarte frumoasă, și cântecele pot fi atât de, „Noi Îl iubim…” și să avem predici frumoase, dar dacă nu există dragoste autentică, nu va lucra nimic bun.

Ce l-a schimbat pe Bert? Nu o predică și nu un cântec cântat în biserică, ci el a văzut un exemplu de dragoste adevărată.

Să mergem la Ioan 3.16, care este scris peste tot cu graffiti printre creștini. Eu nu înțeleg aceasta, pentru mine sună ca un „oximoron” (figură de stil ce conține cuvinte care par a se contrazice). Adică, eu vreau ca lumea să știe că Dumnezeu ne iubește, dar voi încălca Legea pe care El mi-a spus să o țin; și voi încălca proprietatea cuiva, ceea ce El mi-a spus să nu fac. Este uimitor! Aceasta este râvnă fără pricepere.

Ioan 3.16: „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât a dat…” Aceasta este tot ce vreau să citesc: „Pentru că Dumnezeu a iubit atât de mult lumea, încât a dat…” Aceasta este, prieteni. Dumnezeu a iubit atât de mult lumea, încât a dat…Care a fost expresia iubirii lui Dumnezeu? Ceea ce a dat și faptul că a dat. El nu a cerut lumii să-L dea pentru că El este Dumnezeu. Corect? Dumnezeu este Cel care primește închinare, și El ar fi putut să ceară ofrande, ar fi putut să ceară ceea ce cer alți dumnezei din alte religii, care cer mai multe servicii, mai multe ofrande; ei cer din ce în ce mai mult, și mai mult. Când slujitorii lor vorbesc cu tine, îți spun: „Știi, zeii sunt nemulțumiți și trebuie să aduci mai multe daruri.” Trebuie să aduci mai multe daruri pentru a-l satisface pe acel dumnezeu care nu va fi mulțumit niciodată pentru că el are întotdeauna poftă de mai mult sânge, mai multe daruri, mai mult aur, dar noi avem un Dumnezeu care nu ți-a cerut să-L slujești, ci El a venit ca să ne slujească nouă. El nu ți-a cerut să-I dai tu ceva mai întâi, ci a fost dispus să dea El mai întâi, și a dat cel mai mult pentru că a fost dispus să Se coboare și S-a făcut Trup El Însuși. Pentru că nu a putut să ne ceară să plătim prețul, și nici nu am fi fost în stare să plătim prețul, dar pentru că dreptatea Lui cerea un preț, El Însuși a devenit Trup omenesc ca să sufere o durere reală, o agonie reală, o suferință reală, o respingere reală, astfel încât să Se poată da El Însuși pentru noi, iar noi să putem fi mântuiți, răscumpărați. Aceasta este Dragostea, prieteni! „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât a dat…”

Să ne întoarcem la 1Ioan 3.14-15:

„Noi știm că am trecut din moarte la viață, pentru că iubim pe frați. Cine nu iubește pe fratele său, rămâne în moarte.

Oricine urăște pe fratele său, este un ucigaș; și știți că nici un ucigaș n-are viața veșnică rămânând în el.”

El nu a spus că ești ucigaș dacă îți ucizi fratele, ci a spus: „…dacă urăști pe fratele tău, ești ucigaș. Și nici un ucigaș nu are viață veșnică rămânând (locuind), în el.” Aceasta este Ioan 3.16: „Dumnezeu a iubit atât de mult lumea, că a dat…” și El îți cere să ai același fel de dragoste pe care a avut-o El; îți cere să ai același fel de dragoste pe care o are o mamă pentru copilul ei: să iubești atât de mult, încât ești dispus să dai, ești dispus să renunți la reputația ta pentru un frate; ești dispus să renunți la confortul tău pentru un frate; renunți și dai până când te doare; dai până când nu mai este inconfortabil; dai până când îți lipsește ție și ei câștigă. Așa ne-a dat Dumnezeu pentru că El ne-a iubit cu o dragoste de sacrificiu. Și când ne spune că trebuie să ne iubim frații așa cum ne-a iubit El pe noi, aceasta nu este doar o expresie, nu sunt doar cuvinte, nu este o slujire de pe buze, ci El vrea o iubire autentică pe care trebuie s-o avem unii pentru alții deoarece aceasta este Familia Lui. Dragostea trebuie să fie jertfitoare, dragostea trebuie dată.

Acum vreau să mergem la o altă pildă, dar înainte de aceasta, vreau să spun că, atunci când eram băiat și chiar un tânăr, când cineva începea să vorbească despre dragoste, mă gândeam: „Dragoste? Doamne, nu vreau să vorbesc despre dragoste. Hai să vorbim despre uciderea dragonului, adică despre marile bătălii, despre Samson sau Ghedeon, dar nu îmi vorbi despre dragoste.” Dar făceam aceasta pentru că eu aveam o părere lumească despre dragoste, totul era bazat pe emoții, totul era să te simți bine; totul trebuia să fie însiropat, dulce și lipicios, dar acesta este un fel greșit de dragoste.

Îți dai seama că dragostea este puternică, îndrăzneață, curajoasă și durabilă; dragostea este fermă și neschimbătoare; dragostea este mai tare decât o piatră, dragostea este mai puternică decât orice, dar noi vorbim despre un alt fel de dragoste. Dragostea este mecanismul care Îl face pe Dumnezeu tot ceea ce este El, este chiar motivul puterii Sale exprimate; este chiar motivul fermității și rezistenței Sale; este motivul dăinuirii Sale. Aceasta nu este o dragoste fără caracter; nu este ca și când cineva are „stele în ochi,” sau steluțe care i se învârt în jurul capului și îți pierzi mințile pentru că ai văzut pe cineva drăguț; nu este acel fel de dragoste, ci aceasta este o dragoste care vine în mintea corectă și ia decizia: „Voi suferi pentru fratele acela. Da, mă voi sacrifica, Îi voi da totul lui Dumnezeu.” Este o dragoste totală care are nevoie de putere, de îndrăzneală și rezistență, are nevoie de toate lucrurile pe care le cere natura divină, le cere caracterul. Deci, când predicăm despre dragoste, aceasta este dragostea adevărată.

Fratele Branham a spus o poveste despre momentul în care avionul lui a fost blocat pe aeroportul Memphis, Tennessee. Vă amintiți această poveste? Adică, vă amintiți această pildă? Este vorba despre o femeie bătrână de culoare, pe care a numit-o, „Mătușă.” Ea se sprijinea de poartă iar când fratele Branham s-a apropiat de ea, i-a spus: „Bună dimineața, parson.” „De unde ai știut că sunt predicator?” Și femeia i-a spus că l-a așteptat ca să se roage pentru fiul ei. El a început să vorbească cu ea iar când a intrat în casa ei, a văzut că avea un băiat grav bolnav și pe moarte. Ea i-a spus: „Predicatorule, eu am crescut acest băiat, dar când a ajuns să fie bărbat…un tânăr, a ajuns într-o companie rea și a făcut rău, apoi s-a ales cu o boală urâtă, o boală venerică, și acum este acolo, pe moarte. A fost inconștient două zile, iar doctorul a spus că nu mai este nici o speranță. Noi suntem o familie bună aici, și nu ne-am gândit niciodată la ceva de felul acesta. El este pe moarte, este căzut din credință, dar păstorule, pur și simplu nu pot suporta să știu că copilașul meu moare fără să-L cunoască pe Domnul Isus.”

Eu am spus: „Ce? Dragoste de mamă!” Ea a spus: „M-am rugat două zile…” Ascultați, ea nu s-a rugat o rugăciune rapidă și a revenit la treburile ei, ci ea a început să lupte în rugăciune pentru fiul ei.

„M-am rugat două zile, iar în această dimineață, pe la ora trei, visam. Am visat că vorbeam cu Domnul și I-am spus: „Doamne, unde este Elisei al Tău?” Și am văzut venind un bărbat într-un costum gri și cu pălărie western.” Așa eram îmbrăcat eu.”

Ea l-a văzut pe fratele Branham în acel vis. Ce a ținut la sol acel avion? Dragostea unei mame, o mamă care își iubea băiatul. Deși  nu mai era un băiat, ci era bărbat, ea l-a iubit la fel de mult indiferent cât rău făcuse, și se ruga pentru mântuirea lui. Ea s-a rugat atât de stăruitor, încât Dumnezeu a oprit acel avion. El a făcut ca o furtună să oprească avionul și să-l țină la sol. Apoi, a vorbit profetului și l-a trimis de la hotel să meargă pe un drum până când a ajuns la sora aceea. Aceasta a făcut dragostea unei mame. Dumnezeu a permis ca dragostea acelei mame să miște lucrurile: a adus furtuna, a redirecționat avioanele și alte lucruri.

V-ați gândit câți bani a pierdut acea companie aeriană prin faptul că toți pasagerii aceia au fost cazați într-un hotel pentru o noapte? Dar lui Dumnezeu nu I-a păsat de câți bani a pierdut compania, pentru că acolo era o mamă care se ruga. Aceasta arată grija lui Dumnezeu pentru cineva de pe pământ, iar aceștia sunt aleșii Lui. El va muta cerul și pământul, va prăbuși împărății pentru aleșii Săi. Pentru aceștia este El îngrijorat.

În continuare, fratele Branham a spus:

„Am fost în palate regale, am fost în unele din cele mai frumoase case din lume, dar nicăieri nu m-am simțit mai binevenit decât în acea cămăruță veche colorată, în acea dimineață. Am intrat acolo știind că Dumnezeul cerului era cu ea. Nu știam ce să fac, iar el se ducea. A spus: „Este întuneric! Este întuneric!” Avea pătura în mână așa, iar ea îl mângâia zicându-i: „Băiatul mamei.” M-am gândit: „Da, în rușine, la aproape douăzeci de ani, presupun, dar oricâtă rușine i-a adus prin câte necazuri a intrat, el este tot, „Băiatul mamei.” Aceasta este dragostea unei mame. Și dacă dragostea unei mame poate face aceasta, ce va face dragostea lui Dumnezeu? Ea l-a mângâiat și l-a sărutat pe frunte…”

Ascultați, dacă ați fost vreodată un fiu sau o fiică a lui Dumnezeu, ați rămas întotdeauna un fiu sau o fiică a lui Dumnezeu. Mulți dintre noi am trăit vieți rușinoase, dar aceasta nu a oprit niciodată dragostea lui Dumnezeu, nu a schimbat niciodată dragostea lui Dumnezeu. Noi am suferit pentru aceasta și poate încă suferim pentru rușinea pe care am trăit-o în trecut, dar aceasta nu a schimbat dragostea lui Dumnezeu pentru tine. El nu a fost dispus niciodată să renunțe să mai fie Tatăl tău pentru că ai fost într-o condiție decăzută, ci El a fost întotdeauna Tatăl tău și te-a iubit tot timpul cât ai trecut prin toate acestea, la fel ca această mamă care și-a iubit copilul în toată rușinea. El și-a făcut mama de rușine, a nesocotit tot ce l-a învățat; fără îndoială că a respins învățăturile ei, a respins sfaturile ei aducându-i rușine, dar nu a contat, indiferent de toate acestea, el era, „Băiatul mamei.”

Haideți să mergem la Romani 5.6-8:

„Căci, pe când eram noi încă fără putere, Hristos, la venirea cuvenită, a murit pentru cei nelegiuiți.

Pentru un om neprihănit cu greu ar muri cineva; dar pentru binefăcătorul lui, poate că s-ar găsi cineva să moară.

Dar Dumnezeu Își arată dragostea Lui față de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoși, Hristos a murit pentru noi.”

Când eram o rușine, când eram o bătaie de joc chiar și a vieții umane, El ne-a iubit și nu a renunțat niciodată la noi. Nu a renunțat la noi pentru că ne-a iubit.

Fratele Branham a predicat mesajul „Invazia Statelor Unite,” dar știți când a predicat acest mesaj? „Invazia Statelor Unite,” a fost predicat de ziua mamei. Laudă lui Dumnezeu! Ce mesaj de ziua mamei!

În mesajul Invazia Statelor Unite, el a spus:

„Zilele trecute am vorbit aici cu o mamă la telefon. Ea mi-a zis: „Oh, frate Billy, băiețelul meu a ajuns în necazuri. Oh, în ce necaz este el!” „Da, soră dragă, știu aceasta,” am spus eu. Ea a continuat: „El poate fi greșit, nu știu, dar nu contează dacă este greșit sau corect, eu îl iubesc.” Acolo sunteți voi. „Eu îl iubesc!” El (tânărul), i-a spus mamei lui: „Am fost foarte înșelat de acesta și de acela. Mamă, cred că tu ești singura iubită pe care o am cu adevărat; o femeie adevărată pentru mine și care ține la mine.”

Aceasta este dragostea unei mame, aceasta este o mamă adevărată care își pune brațele în jurul copilului ei; indiferent dacă este corect sau greșit, ea merge direct la el. Și dacă o mamă poate gândi în felul acesta despre copilul ei, cu cât mai mult Se va gândi Dumnezeu la ai Săi.”

Uneori este uimitor să vedem cât de mult poate ierta și acoperi o mamă în punctul în care ești, și îți spune: „Te rog să te oprești!” Ei sunt stricați, căzuți, dar mama vede ceva sub acea stricăciune; ea își amintește de copilul pe care l-a purtat în brațe și nu se poate opri să creadă că acolo jos, mai este ceva bun care va ieși la suprafață. Întreaga lume poate renunța, dar mama nu va renunța niciodată. De aceea, voi mamelor, puteți scutura cerul ca nimeni altcineva; voi puteți bate la ușa cerului și să-I amintiți lui Dumnezeu: „Încă îl aștept pe copilul meu, Doamne. Încă îl aștept. Ți l-am încredințat Ție și încă îl aștept.”

Mama este singura persoană de pe pământ care nu se va da bătută, iar Dumnezeu este Persoana din ceruri care nu Se va da bătut, și când aceste două iubiri se unesc, pot muta munții. Nu te îndoi, ci crede! Dumnezeu ți-a dat această iubire cu un scop, Dumnezeu a pus-o în inima ta, Dumnezeu te-a făcut așa, deci nu te da bătută. Să nu renunți niciodată la ei, continuă să bați la ușa cerului și să spui: „Doamne, vreau doar să-Ți amintesc că mi-ai dat acest copil iar eu Ți l-am încredințat Ție și cred din toată inima că îl vei salva. Sunt alături de el până când Îți termini lucrarea.” Laudă lui Dumnezeu!

 Înainte de a trece la citatul următor, voi citi din Romani 8.35-39:

„Cine ne va despărți pe noi de dragostea lui Hristos? Necazuri, sau strâmtorarea, sau prigonirea, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia?

După cum este scris: „Din pricina Ta suntem dați morții toată ziua; suntem socotiți ca niște oi de tăiat.”

Totuși, în toate aceste lucruri noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit.

Căci sunt bine încredințat că nici moartea, nici viața, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare;

nici adâncimea, nici înălțimea, nici o altă făptură, nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru.”

Fratele Branham a luat ca exemplu dragostea unei mame și a folosit-o pentru a ne arăta dragostea lui Dumnezeu, pentru că dragostea lui Dumnezeu este mult mai mare decât dragostea unei mame. Dragostea mamei este atât de durabilă, este atât de fermă încât va rezista în fața oricărui obstacol. Ea poate iubi în orice situație.

Îmi amintesc că am stat lângă mormântul tatălui meu. Tatăl meu a murit tânăr, cred că urma să împlinească patruzeci și unu de ani, iar noi am stat lângă sicriul lui chiar înainte de a închide sicriul, când familia a putut să-l vadă pentru ultima dată; așa că fiecare am stat acolo și ne-am luat „La revedere.” Eu aveam optsprezece ani, și când a venit rândul bunicii mele, ei au vrut să închidă sicriul. Bunica mea era o bătrânică mică, iar tata era un bărbat mare; bunica și-a întins capul peste pieptul lui, l-a mângâiat pe piept și a spus plângând: „Copilul meu! Copilul meu! Copilul meu!” Pentru o mamă, este întotdeauna copilul ei, chiar dacă are patruzeci și unu de ani. Orice s-a întâmplat între ei, oricâte cuvinte grele au fost spuse, oricâte neînțelegeri au avut, câte căințe și pocăințe s-au făcut, nu a contat nimic, el a rămas copilul ei.

Îmi amintesc că odată, când bunica a rămas cu mine, mi-a spus că lui tata îi plăcea întotdeauna să fie mângâiat pe piept. Privind în urmă, pot să spun că numai o mamă poate rezista așa; pe pământ, numai o mamă poate să reziste în felul acesta. Dar oricât este de puternică dragostea unei mame, dragostea lui Dumnezeu este mult mai puternică, mai durabilă, mai stabilă și nu se poate schimba. Dragostea Lui Dumnezeu nu se schimbă, nu se mișcă cu emoțiile, nu se mișcă cu conduita noastră; dragostea lui Dumnezeu nu se schimbă niciodată. Tu ești fiul Lui sau fiica Lui, și tu vei fi întotdeauna fiul sau fiica Lui. Și dacă Dumnezeu ne iubește așa, cum să nu-I dăm Lui totul?

Fratele Branham spune mai departe:

„…s-a ridicat și și-a șters lacrimile de pe obraz…” (vorbește despre femeia cu băiatul grav bolnav), „…l-a sărutat pe frunte, și chiar dacă era în rușine, ea i-a spus: „Băiatul mamei!” Vedeți? Indiferent cum era el, era încă băiatul mamei. Vedeți, aceasta te face să te gândești la dragostea unei mame, dar Dumnezeu a spus: „Chiar dacă o mamă ar putea să-și uite copilul, Eu nu pot să te uit, pentru că numele tău este gravat în palmele mâinilor Mele.” El vă iubește, nu vă faceți griji. Credeți-L pe Cuvânt.”

Să mergem la Isaia 49.15:

„Poate o femeie să uite copilul pe care îl alăptează, și să nu aibă milă de rodul pântecelui ei? Dar chiar dacă l-ar uita, Eu nu te voi uita cu nici un chip.”

Fratele Branham a arătat prin pilde cât de puternică este dragostea unei mame, este cea mai puternică de pe pământ, dar Dumnezeu spune: „Poate o femeie să uite copilul pe care îl alăptează și să nu aibă milă de rodul pântecelui ei? Dar chiar dacă ea l-ar uita, totuși Eu nu te voi uita cu nici un chip.” Dumnezeu face referire la cea mai puternică dragoste pământească pentru că vrea să facă o comparație, și El spune: „Chiar dacă este posibil ca  ea să uite, pentru Mine este imposibil să te uit.”

„…dar chiar dacă l-ar uita, Eu nu te voi uita cu nici un chip.

Iată că te-am săpat pe mâinile Mele, și zidurile tale sunt întotdeauna înaintea ochilor Mei.”

Dumnezeu spune: „Ești legat tot timpul de Mine, iar Eu sunt tot timpul legat de tine.”

În mesajul Ilie și jertfa de mâncare, fratele Branham spune:

„Aceasta este dragostea mamei pentru copilașul ei. Nimic nu este mai mare decât aceasta, numai dragostea lui Dumnezeu. „O mamă poate să-și uite copilașul pe care-l alăptează, dar Eu nu vă voi uita niciodată. Numele voastre sunt săpate în palmele mâinilor Mele.” Cum ar putea El să vă uite? „Nu te voi uita și nu te voi părăsi niciodată, ci voi fi cu tine până la sfârșit.”

În continuare, în mesajul Dragostea, profetul spune:

„O mamă poate să-și uite copilul pe care-l alăptează, dar Eu nu te voi uita niciodată pentru că numele tău este săpat în palmele mâinilor Mele.” Cu siguranță, de un cui roman.”

Cum au fost săpate numele noastre? Fratele Branham spune că au fost săpate în rănile mâinilor Lui. Atât de mult te iubește El. Numele tău este săpat în acele răni din mâinile Lui, de aceea, „Nu te voi uita niciodată.” Pentru că Mielul a fost înjunghiat înainte de întemeierea lumii, înainte ca tu să faci bine sau rău, Dumnezeu  știa că va fi o Jertfă pentru tine, știa că va veni El Însuși, și că numele tău este săpat de cuiele romane în mâinile Lui.

Să mergem la Ieremia 31.3:

„Domnul mi Se arată de departe: „Te iubesc cu o iubire veșnică; de aceea îți păstrez bunătatea Mea.”

În Noul Testament scrie: „Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl.”  Așa a spus Isus. Ce Îl face pe Tatăl să te atragă? Pentru că te iubește cu o dragoste veșnică: „Te iubesc cu o iubire veșnică, de aceea îți păstrez bunătatea Mea.” Și, „Te-am săpat…” Dacă Tatăl te-a săpat, este pentru că are o dragoste veșnică pentru tine, și această iubire veșnică nu va dispărea niciodată. Nu contează cât de mult Îl superi, dragostea Lui pentru tine nu se va schimba niciodată.

Tu spui: „Dar eu am fost atât de stricat, am greșit atât de mult și L-am supărat atât de mult!” Așa este, dar dragostea Lui este mai presus de mânia Lui.

În mesajul Credința desăvârșită, fratele Branham a spus:

„Când eram păcătoși, fără Dumnezeu în lume, afundați în noroi și mizerabili, El a venit la noi. Da, Dumnezeu ne-a căutat pe noi, nu noi L-am căutat pe Dumnezeu, căci este scris: „Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl Meu.” Dumnezeu a coborât în noroiul în care ne aflam, ne-a căutat și ne-a scos afară. Cred că o asemenea faptă ar trebui să nască în noi o dragoste desăvârșită. Priviți numai ce ați fost odinioară și ce sunteți acum. Cine a realizat aceasta? Cineva care v-a iubit.”

Cineva spune: „Ești atât de binecuvântat, ești atât de norocos să ai o soție care te iubește; ești atât de norocoasă că ai un soț care are grijă de tine; ești atât de norocos că ai o asemenea familie; ești atât de norocos…” Acesta nu este noroc, ci este dragostea lui Dumnezeu.

Profetul a spus: „Priviți la ce ați fost, priviți la ce sunteți. Cine a făcut aceasta? Cineva care v-a iubit. Voi nu ați făcut nimic, a fost dragostea lui Dumnezeu care te-a atras, și acum te hrănește și te îmbracă în Cuvântul Lui. Este dragostea lui Dumnezeu, nu ceva ce am făcut noi. Noi nu am făcut nimic; tot ce am făcut noi, este că ne-am predat iubirii Lui, dar dragostea Lui veșnică a fost aceea care ne-a atras.”

Noi nu avem noroc, nu am avut noroc de o ieșire norocoasă, nu am avut noroc de o soție sau de un soț cu un temperament potrivit; nu am avut noroc că m-am căsătorit cu o soție bună; fără dragostea lui Dumnezeu, ar fi putut să fie cel mai josnic bărbat, sau cea mai josnică femeie pe care ai întâlnit-o vreodată în viața ta. Nu este temperamentul, nu este caracterul sau atitudinea cu care s-au născut, ci este dragostea lui Dumnezeu care i-a atras și i-a născut în Împărăția lui Dumnezeu. Dragostea lui Dumnezeu a produs aceasta; dragostea lui Dumnezeu a produs această Viață; dragostea lui Dumnezeu a produs aceste familii; dragostea lui Dumnezeu ne-a dat Cuvântul și a pus biserica în ordine; dragostea lui Dumnezeu ne-a spus cine suntem, și dacă Dumnezeu ne poate iubi așa, a trebuit să pună în noi o dragoste desăvârșită, o dragoste completă, deplină pentru El, nu o dragoste copilărească, nu o iubire superficială, ci o dragoste Agape. Nu un sentiment de dragoste în care mă simt bine să-L iubesc pe Dumnezeu astăzi, și nu mă simt bine să-L iubesc pe Dumnezeu mâine. Trebuie să existe o dragoste care să se întoarcă la Dumnezeu în aceeași măsură în care a venit de la El la noi.

Ascultați, noi nu mai trăim în ziua în care avem parțial, acum nu mai avem un Cuvânt parțial, ci avem un Cuvânt deplin, complet. Aceasta nu este o Viață parțială, ci avem o Viață deplină; nu este o dragoste parțială, ci este exprimată măsura iubirii depline; nu este statura parțială a unui om perfect, ci am ajuns la statura deplină a unui om perfect. Aceasta este ceea ce ni se cere în acest ceas.

Lumina strălucitoare a Cuvântului a fost restabilită, și a venit ca să ne aducă la exprimarea deplină a Cuvântului deplin, și trebuie să existe ceva care este adânc în interiorul nostru. Aceasta este o iubire reciprocă, merge înapoi la Dumnezeu; și nu se bazează pe sine, ci se bazează pe Dumnezeu.

Mesajul Înfierea, a fost predicat de fratele Branham în patru părți, în anul 1960, iar în ultima parte, a spus:

„Doamne, de aceea sunt în biserică, să încerc s-o pun în poziția corectă.”

Când a predicat „Înfierea,” el a încercat să pună biserica în ordine. „Frate și soră, există o singură cale de a intra Acolo, dragostea desăvârșită.” El tocmai a terminat de povestit experiența pe care a avut-o când a trecut dincolo de perdeaua timpului. El a trecut dincolo de perdeaua timpului și a avut o experiență în care a putut să se uite înapoi și să-și vadă trupul întins pe pat, și totuși se afla într-un alt loc, nu departe de locul unde se afla trupul său, dar cu totul într-o altă dimensiune. Oamenii alergau la el și-i spuneau: „Scumpul meu frate,” iar el le strângea mâna, spunând că toți erau reali; la fel de reali ca tine și ca mine astăzi, aici.

 Puteți spune: „Bine, adică sunt reali în tărâmul spiritelor.” Dar tărâmul spiritelor este fals? Amintiți-vă că trupurile în care suntem noi, sunt negativul; și nu uitați că acesta este ca un abur, o ceață, iar realitatea este celălalt. Fratele Branham a spus: „Sunt adevărați, sunt reali.” El a vrut să spună că aceea nu a fost o viziune, ci a fost o experiență spirituală, a fost realitatea ce se mișcă cu o viteză mai mare. Ochii noștri sunt orbiți să vadă aceasta, dar este reală.

El a trecut dincolo de perdeaua timpului, iar acei oameni  îi spuneau: „Scumpul meu frate!” El a avut acea experiență Acolo și nu a mai dorit să se întoarcă, dar a trebuit să se întoarcă și să ne povestească despre aceasta. El a spus că nu sunt cuvinte ca să poată descrie ce este Acolo, că totul este dincolo de orice descriere. Când a ajuns la finalul  mesajului „Înfierea,” el a vorbit despre locul acela și a spus:

„Există un singur lucru care poate intra Acolo, și acela este dragostea desăvârșită. Voi nu veți intra Acolo pentru că sunteți credincioși loiali ai Tabernacolului Branham, ai bisericii metodiste sau ai bisericii baptiste; ele sunt în ordine și voi ar trebui să fiți. Tu nu vei intra Acolo pentru că ai vorbit în limbi, nici pentru că ai jucat în Duhul; nu vei intra pentru că ai scos draci, nici pentru că ai mutat munții prin credință; toate acestea sunt bune, sunt în ordine, dar fără dragostea aceea reală și desăvârșită, nu veți intra Acolo.”

Deci, el vorbește despre acea dimensiune, „…dar fără acea dragoste reală și desăvârșită, nu veți intra Acolo. Acesta este singurul lucru care te va lăsa să intri Acolo; acesta este singurul lucru care poate rămâne Acolo; este singurul lucru care este Acolo.”

Vedeți? Singurul lucru care a existat, este Dragostea. Totul este dragoste și totul a fost făcut de Dragoste. Chiar și atunci când vorbim despre Statura unui om perfect, descoperim cele șapte virtuți ale naturii divine și toate cele șapte virtuți sunt dragoste pentru că toate ies din dragoste; și toate împreună alcătuiesc Piatra de temelie a dragostei. Totul este o exprimare a iubirii lui Dumnezeu. Totul a fost dragoste și nimic în afară de dragostea perfectă nu poate intra Acolo; nimic în afară de dragostea perfectă nu poate rămâne Acolo. Acolo nu a fost nimic în afară de dragostea perfectă, așa că se cuvine să trecem la dragostea perfectă.

Să mergem la Matei 22.35-40:

„Și unul din ei, un învățător al Legii, ca să-L ispitească, I-a pus întrebarea următoare:

„Învățătorule, care este cea mai mare poruncă din Lege?”

Isus i-a răspuns: „Să iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, și cu tot cugetul tău.”

„Aceasta este cea dintâi, și cea mai mare poruncă.

Iar a doua, asemenea ei, este: „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.”

În aceste două porunci se cuprinde toată Legea și Prorocii.”

Deci, care a fost Cuvântul lui Dumnezeu? Dragostea. Care este cea mai mare poruncă dintre toate? Să-L iubești pe Domnul, Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu toată mintea ta. Aceasta este cea mai mare poruncă. Care este a doua poruncă? A doua este asemănătoare cu prima; a doua poruncă este foarte asemănătoare cu prima: „Să-ți iubești aproapele ca pe tine însuți. În aceste două porunci se cuprind Legea și Profeții. Ce spune El? El spune tot Cuvântul lui Dumnezeu până la acea dată.

Când Isus stătea acolo, Noul Testament nu exista încă. Deci, tot Cuvântul pe care L-ați primit, fiecare poruncă, fiecare rânduială, fiecare pildă, fiecare tip, fiecare poveste; tot ceea ce aveți, toată Legea și toți Profeții, se cuprind în aceste două porunci. Dacă aveți aceste două porunci, aveți totul și nu mai aveți nevoie de nimic altceva.

Tot ceea ce încerca să-i învețe Legea, era cum să se iubească unii pe alții și cum să-L iubească pe Dumnezeu. Fiecare poruncă pe care încercau să o țină, fiecare formă de închinare, îi învăța să iubească, să-și arate dragostea pentru Dumnezeu, și să se iubească unii pe alții. Dar Isus a spus că toată Legea și toți Profeții sunt cuprinse în aceste două porunci.

Să-L iubești pe Domnul, Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, și cu toată mintea ta. Adică, cum să-L iubești, „cu tot sufletul tău?” Să te abandonezi total față de tine însuți și să-L iubești sută la sută pe Dumnezeu cu tot ceea ce ești. Și a doua poruncă, este să-l iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți. Eu spun că încă lucrăm la aceasta. Acesta este scopul, aceasta este dragostea exprimată.

Tot în mesajul Înfierea, profetul spune:

„Așa vorbește Domnul!…” Dacă ascultați caseta, veți auzi că el spune cu o voce puternică: „Așa vorbește Domnul! Aveți nevoie de dragostea desăvârșită să vă pună în locul Acela. Acolo nu există nimic altceva. Indiferent cât sunteți de buni, câte demonstrații religioase faceți, câte fapte caritabile aveți, în ziua aceea nu vor valora nimic. Voi aveți nevoie de dragostea desăvârșită, de aceea, lăsați totul la o parte până când sunteți umpluți cu dragostea lui Dumnezeu, până când puteți să-i iubiți pe toți cei ce vă urăsc.”

Astfel, dacă vrei să spui: „Eu am dragostea lui Dumnezeu,” El ți-a dat un test foarte rapid și foarte bun, ca să afli dacă ești plin de dragostea lui Dumnezeu: „…până când sunteți plini de dragostea lui Dumnezeu, până când puteți să-i iubiți pe toți cei ce vă urăsc.”

Uneori, Dumnezeu trimite pe cineva care te va urî fără nici un motiv întemeiat, și atunci poți vedea câtă dragoste ai. Noi vom face astăzi un test aici. Știți, voi trimite pe cineva să-și arate ura pe drum, pe cineva care te va marginaliza la servici, pe cineva care te va disprețui și te va urî și tu simți ura care iese din ei în timp ce țipă la tine  pentru ceva ce nu ai făcut și te acuză de orice ar fi. Astfel, tu simți ura pe care o exprimă împotriva ta și te gândești: „Dumnezeule, de ce ai lăsat să se întâmple aceasta?”  Aceasta s-a întâmplat ca să poți afla dacă ești sau nu ești în dragostea lui Dumnezeu. Dacă nu poți să-i iubești pe cei ce te urăsc, mai ai ceva de făcut.

Așadar, El spune că dragostea desăvârșită este singurul lucru care va intra Acolo. Există un citat interesant în Epoca Bisericii Efes, la care aș vrea să ne oprim puțin. El spune:

„Efes, însemnătatea numelui „Efes,” este: „las-o să meargă relaxată, decăzută.” Dumnezeu a numit-o, „Biserică decăzută.” Dumnezeu a recunoscut primele lor lucrări, munca și răbdarea lor, dar a mustrat trăirea lor, faptul că au părăsit dragostea dintâi; i-a mustrat pentru această cădere, și pentru că nu mai purtau Lumina. De fapt, Efes nu a fost o biserică înșelată…”

Vreau să înțelegeți aceasta. Efes avea Cuvântul original. Credeți aceasta? Mesagerul bisericii Efes, a fost apostolul Pavel și ei au avut Cuvântul original, iar profetul a spus aici: „Efes nu a fost o biserică înșelată.” Nu aceasta a fost problema. Prin harul lui Dumnezeu, pot spune că prin acest Mesaj, această Mireasă nu este o biserică înșelată, deci ne putem pune în același loc cu Efes, deoarece am fost duși înapoi la credința părinților. Efes nu a fost o biserică înșelată, așa că vreau să auziți ce spune profetul în continuare, deoarece este foarte important să înțelegem că am primit Cuvântul care înlătură înșelăciunea, așa că nu putem fi un popor înșelat.

„…Efes nu a fost o biserică înșelată, dar a căzut prin faptul că nu a continuat în dragostea desăvârșită…”

Efes nu a căzut prin înșelăciune, ci a căzut pentru că nu a continuat în dragostea desăvârșită. Nouă ni s-a dat Mesajul ca să nu fim înșelați, dar putem cădea dacă nu continuăm în dragostea desăvârșită. Acum ascultați ce spune mai departe:

„…rezumatul roadelor Efesului: fără dragoste, conduși la apostazie…”

Voi citi încă odată ca să se poată înțelege că sunt roade adevărate, adică manifestări, vindecări, onestitate, viață de familie, roadele creștinismului; roadele curate ale Cuvântului, vindecări, profeții, roade, dar „…roadele fără dragoste i-au dus la apostazie.” Aceasta nu a fost o biserică înșelată, noi nu suntem un popor înșelat, dar acest Cuvânt trebuie să aducă dragostea divină pe care o are Cuvântul; trebuie să ne aducă la dragostea desăvârșită pentru că acesta este singurul lucru care va intra Acolo. Noi putem avea roade, dar roadele fără dragoste vor duce din nou la apostazie.

Uneori, vedem că se pune  foarte mult accent pe roade, roadele acestui lucru, roadele…Trebuie să existe roade, în mod natural, există roade, roadele vin din Cuvântul lui Dumnezeu. Când este semănat Cuvântul, El aduce roade, dar noi putem scoate în evidență roadele noastre, și încă să urâm pe fratele nostru și să vorbim de rău pe cineva sau pe cineva care crede puțin diferit și să-l numim cumva, dar, „…roadele fără dragoste au dus la apostazie.”

Eu spun: „Doamne, ajută ca aceste roade să fie cu dragoste.” Mai presus de orice, să ajungem la Piatra de vârf pentru că trebuie să ajungem la dragostea frățească; și atunci când ajungem la dragostea frățească, aceasta aduce Piatra de vârf la locul ei. Dacă îl iubești pe fratele tău, poți să-L iubești pe Dumnezeu. Dacă Îl iubești pe Dumnezeu pe care nu L-ai văzut, nu ai cum să-l urăști pe fratele tău pe care îl vezi. Nu putem avea roade fără dragoste pentru că aceasta duce la apostazie. Noi trebuie să avem roade cu dragostea lui Dumnezeu, trebuie să avem acea maturitate care aduce o mutare, o înviere, un trup nou pentru că singurul lucru care ne poate muta Acolo, este dragostea perfectă.

Eu spun: „Dumnezeule, ajută-ne să nu repetăm ceea ce au făcut cei din Efes.” Îi mulțumesc lui Dumnezeu că există o profeție care spune că această Mireasă nu va eșua, că Ea este predestinată să nu eșueze. Aceasta este epoca Pietrei de vârf. Ce înseamnă epoca Pietrei din vârf? Noi putem confunda epoca Pietrei din vârf și să spunem că este epoca în care obținem toate informațiile, ceea ce este adevărat pentru că tot Cuvântul a fost restaurat, dar fratele Branham spune că Piatra din vârf este Dragostea, ceea ce înseamnă că aceasta este epoca dragostei perfecte, care trece dincolo de superficial sau obișnuit, la Realitate.

Să privim din nou împreună la 1Corinteni 13 și vreau să citim cu înțelegerea pe care o avem acum în mintea noastră.

„Chiar dacă aș vorbi în limbi omenești și îngerești, și n-aș avea dragoste, sunt o aramă sunătoare sau un chimval zângănitor…”

Vreau să înțelegem puțin mai adânc decât o înțelegem în mod obișnuit. „Chiar dacă aș vorbi în limbi omenești și îngerești…” Am o limbă cerească, dar dacă nu am dragostea Agape, sunt o aramă sunătoare sau un chimval zăngănitor; sunt doar un sunet neclar care nu produce nimic. Dacă întâlnim pe cineva care poate vorbi în limbi omenești și îngerești, credem că este ceva, dar dacă acolo nu este dragoste… roade fără dragoste aduc apostazie.

„Și chiar dacă aș avea darul profeției, și aș cunoaște toate tainele…” Ascultați, prieteni! Dacă întâlniți pe cineva cu darul profeției și care înțelege toate tainele, pentru mine aceasta este o persoană grozavă, dar dacă nu are dragoste, va aduce apostazie.

„Și chiar dacă aș avea darul profeției, și aș cunoaște toate tainele și toată știința; chiar dacă aș avea toată credința…” Ascultați ce spune Pavel: „…chiar dacă aș cunoaște toate tainele și toată știința; chiar dacă aș avea toată credința așa încât să mut și munții, și nu aș avea dragoste, nu sunt nimic.”

Ascultați, dacă ar exista o slujbă la amvon care ar avea darul profeției, ar ști toate tainele, ar avea cunoștință și ar avea toată credința încât să mute munții și să-i dea la o parte; dacă ar muta lumea din locul ei, și nu ar avea dragoste, nu este nimic. Lumea ar crede că este totul, că este cea mai mare slujbă care a fost vreodată pe pământ, dar dacă ar veni fără dragostea perfectă, ar aduce apostazie sau lepădare, și nu ar fi nimic.  

„Chiar dacă mi-aș împărți toată averea pentru hrana săracilor…” Acum merge la lucru, trece de la daruri la fapte: „Chiar dacă mi-aș împărți toată averea pentru hrana săracilor, chiar dacă mi-aș da trupul să fie ars, și n-aș avea dragoste, nu-mi folosește la nimic.”

Înseamnă că te-ai dat pe tine însuți, ți-ai dat toate bunurile, ți-ai dat trupul să fie ars, și atunci ce altceva mai ai dacă ai dat tot ce ai avut? Dacă te dai ca să fii ars, ai dat totul în mod natural; dar dacă faci acest sacrificiu suprem personal, dacă faci toate acestea și nu ai dragostea Agape, nu-ți folosește la nimic. Roadele fără dragoste conduc la apostazie.

„Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate; dragostea nu pizmuiește; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie,

nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândește la rău;”

Ascultați, acest lucru este total contrar culturii noastre; această descriere a dragostei, este opusul epocii Laodicea. Haideți să citim încă odată: „Dragostea suferă tot…” Acum este un timp când nimeni nu suferă. „Dragostea este plină de bunătate, amabilă…” Această dragoste este foarte rară; eventual o poți găsi la cei ce lucrează la „Serviciul clienți.” (fratele Chad râde). Lumea nu are dragoste pentru Dumnezeu, aceasta este numai în credincioși. „…nu este invidioasă, nu pizmuiește; nu este geloasă, nu se laudă, nu se umflă de mândrie…” Dragostea nu se umflă de sine, nu are o părere înaltă despre sine. „…nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său.” Îmi place aceasta.

Pavel începe să vorbească despre dragoste la feminin pentru că expresia finală a dragostei, dragostea va fi în Mireasă. „…nu caută folosul său,, nu este ușor de provocat (nu se mânie), nu se gândește la rău.”

Mă întreb: uneori, când vorbești cu necredincioșii, sunt suspicioși cu privire la toți ceilalți credincioși. „Oh, știi, am auzit…” „Știi, ei spun…” Cine vorbește, este ca cel ce spune. Cine este cel care face aceasta astăzi, când toți primim informațiile de la voi? „Știi, au spus despre biserica aceea…” „Știi, îți spun aceasta pentru tine…știi, au spus…” Ei bine, haideți să-l dezvăluim. Ei l-au scos pe „Vrăjitorul din Oz,” din spatele perdelei, așa că haideți să vorbim cu el și să vedem ce știe cu adevărat.

Ziua aceasta ciudată…vă voi da numele lui, este diavolul care încearcă să-l distrugă pe fratele. „…nu se gândește la rău.” Să nu îndrăznești să crezi acel rău când auzi ceva despre un alt frate, ci crede că este cel mai bine până când acel lucru este confirmat, iar când este confirmat, inima ta va simți cu fratele tău și nu îl va condamna, nu-l va critica. Aceasta este dragostea. „…nu se gândește la rău, nu se bucură de nelegiuire…” Nu se bucură atunci când cineva cade sau când cineva este greșit, „…ci se bucură de adevăr, acoperă totul, crede totul, nădăjduiește totul, suferă totul.” Înseamnă că suferă totul și acoperă totul. „…crede totul, nădăjduiește totul și îndură toate lucrurile.”

Amintiți-vă de Răbdare, din mesajul Statura unui om perfect, „Dragostea nu va pieri niciodată.” Laudă lui Dumnezeu! Eu am căutat toată viața ceva care nu va cădea niciodată, care nu va eșua niciodată. Tot ce am experimentat în viața mea, a eșuat undeva, dar dragostea nu eșuează niciodată.

„…Profețiile se vor sfârși, limbile vor înceta; cunoștința va avea sfârșit, „…gândeam ca un copil.” Toate acestea sunt despre creștere până la înfiere. „…dar când am devenit om mare, am lăsat deoparte ce era copilăresc…dragostea.” Acestea sunt lucrurile pe care le-am căutat în viața noastră creștină.

Vreau să spun că sunt multe lucruri pe care am vrut să le atingem. „Vreau acel nivel de spiritualitate, vreau darul acela; dacă aș putea să cânt așa; dacă aș putea predica așa, să trăiesc așa.” Dar vreau să spun, prieteni, că cea mai mare dintre toate acestea, este dragostea. Dacă poți avea dragostea de Dumnezeu, să manifești dragostea pe care a manifestat-o Dumnezeu pentru noi; dacă acea dragoste de Dumnezeu este în noi și pune stăpânire pe viața noastră, acesta este cel mai mare lucru pe care îl putem avea.

Credința lucrează prin această dragoste, totul se bazează pe dragoste, „…dar cea mai mare dintre toate, este dragostea.” Fratele Branham a spus că este Piatra din vârf.

Să mergem repede 2Timotei pentru că vreau să privim opusul acestei dragoste. Îmi place când Cuvântul lui Dumnezeu începe să identifice, când tu nu trebuie să predici  mult și să subliniezi o mulțime de exemple pentru că Biblia face o lucrare foarte temeinică, iar mintea ta trebuie doar să înceapă să lege punctele. 2Timotei 3.1:

„Să știi că în zilele din urmă vor veni  vremuri periculoase…” Suntem noi în zilele din urmă? Așadar, aceasta este descrierea zilelor din urmă. „…pentru că oamenii vor fi iubitori de sine…” Amintiți-vă că dragostea nu-și caută dreptatea proprie. Corect? Dragostea caută întotdeauna binele altuia. „…căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroși, lacomi…” Vă amintiți că dragostea nu se laudă și nu invidiază. Aceste două descrieri sunt diametral opuse: una este descrierea exactă a epocii Laodicea, iar cealaltă este descrierea perfectă a dragostei lui Dumnezeu Însuși. „…lăudăroși, lacomi, mândri, neascultători de părinți, nerecunoscători, nesfinți, fără dragoste naturală (firească),…” Animalele iubesc mai mult decât iubesc oamenii. „…sfidători de adevăr, acuzatori mincinoși, neînduplecați, disprețuitori aprinși a celor care sunt buni, trădători, iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu, având doar o formă de evlavie…” Aceștia sunt creștini, acest grup are o formă de evlavie. „…având doar o formă de evlavie, dar negând puterea acesteia. Depărtează-te de astfel de oameni.” Aceasta a spus Dumnezeu. Eu spun: „Dumnezeule, fă-mă ca ce spune 1Corinteni 13.”

În mesajul Ascultați de El, fratele Branham spune:

„Vom încheia cu aceste câteva gânduri. Iată care este rugăciunea mea, oameni din Phoenix: „Dumnezeu să vă dea loialitatea lui Hristos în inima voastră, născută acolo prin natura Duhului Sfânt, care vă va face să flămânziți după Dumnezeu și să fiți la fel de loiali lui Dumnezeu și Cuvântului Său, cum a fost loialitatea acelei mame, a acelei căprioare bătrâne pentru puiul ei în ziua aceea…” Aici, fratele Branham s-a întors la povestea acelei mame căprioară, care a ieșit în luminiș la strigătul de ajutor al puiului ei, căruia i-a dat viață. Ea a fost dispusă să-și dea viața pentru puiul ei. Aceasta este dragostea unui animal, era manifestarea dragostei unei mame dispusă să-și sacrifice viața ei pentru viața acelui pui.

Aici, fratele Branham a încercat să ia această poveste și să ne spună că noi ar trebui să avem același fel de dragoste pentru Dumnezeu, dragoste exprimată de această mamă pentru acel pui. Acum, nu este vorba despre dragostea lui Dumnezeu pentru noi, ci aici, fratele Branham folosea aceeași pildă pentru a ne vorbi despre felul de dragoste pe care ar trebui s-o avem noi pentru Dumnezeu.

În continuare, el spune:

„…Fă-mă creștin, fă-mă să mă nasc creștin ca acea căprioară. Ce a fost acea căprioară? Ea s-a născut să fie mamă; vino să fii născut pentru a fi creștin; vino, și vei avea aceeași dragoste de Dumnezeu; vei avea mai mult decât a avut acea căprioară pentru puiul ei.”

Căprioara nu a pus-o acolo, ea așa s-a născut, așa era natura ei, și ea a reacționat așa la strigătul puiului prin natura ei de mamă; astfel, a ieșit în bătaia puștii. Natura mamei care stătea în fața tronului lui Solomon, a reacționat când copilul ei a fost în pericol. Noi nu predicăm despre acest fel de dragoste,  doar ca să mergeți acasă și să faceți o listă cu lucrurile pe care ar trebui să le faceți mai bine; sau ca să vă amintiți să spuneți lucruri drăguțe despre un frate, ci ca să ne cercetăm și să spunem: „Doamne, am nevoie de mai mult din Tine,” pentru că aceasta trebuie să vină dinăuntru, trebuie să fie un răspuns natural, un răspuns natural al nașterii din nou.

Lucrurile se întâmplă prea repede, nu avem suficientă stăpânire de sine pentru a mima acest fel de viață; undeva va eșua. Ceea ce avem nevoie este ca ea să se nască în noi și să crească până la măsura ei deplină.

În Romani 5.5, ni se spune:

„Însă nădejdea aceasta nu înșală, pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt care ne-a fost dat.”

„Dragostea lui Dumnezeu este turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt care ne-a fost dat.” Cum primim această dragoste? Prin Duhul Sfânt, prin nașterea din nou, prin nașterea în mine a acelei naturi care mă crește la statura deplină a Vieții lui Hristos, pentru a manifesta acest tip de dragoste pe acest pământ.

În mesajul De ce unii oameni nu pot păstra biruința?, din anul 1957, fratele Branham spune:

„…vreți cu adevărat dragostea adevărată a lui Dumnezeu în inimile voastre și nu ați primit-o? Fiți sinceri cu Dumnezeu, și ca slujitor al lui Dumnezeu, vă aduc în Numele lui Isus Hristos, în prezența Atotputernicului Dumnezeu. Dacă în voi există o pată mică, mă rog ca Dumnezeu să o scoată în această după amiază. Știți cu adevărat că sunteți lipsiți? Vreți să vă ridicați mâinile spre Dumnezeu și să spuneți: „Dumnezeule, în Numele lui Hristos,  pune aceasta în inima mea.” Dumnezeu să vă binecuvânteze! Aceasta este minunat. Oh, peste tot, pretutindeni! „Vreau ca dragostea să se afișeze așa cum acea căprioară a trebuit să afișeze dragostea ei de mamă. Vreau ca dragostea mea creștină să fie afișată într-un asemenea fel, încât să-i câștige și pe alții; nu emoțiile mele, ci dragostea mea creștină.”

Cum îi vom câștiga pe alții? Când Bert a văzut…Bert era un om rău. Fratele Branham a spus că avea o inimă de piatră, o inimă crudă, dar când a văzut acea dragoste autentică la un animal, aceasta a făcut ceva în inima lui, a început să zdrobească acea veche inimă de piatră. Când a văzut dragostea adevărată chiar și la nivelul unui animal, aceasta a început să-l zdrobească.

Dacă ar fi pe pământ un popor care poate să arate dragostea adevărată, dar nu la nivel de animal și nu la nivel uman, nici măcar la nivelul unei mame, ci la nivelul în care ne-a iubit Dumnezeu; un popor care să se iubească unii pe alții cu același fel de iubire cu care pot iubi dușmanii, care își pot iubi aproapele ca pe ei înșiși, care Îl pot iubi pe Dumnezeu cu toată inima, cu toată ființa și cu tot sufletul, cu toată puterea, atunci cred că aceasta va avea un efect care va străpunge inimile de piatră.

Ce este lumea? Lumea nu are nevoie de retorică, nu are nevoie de fraze, nu are nevoie de programe, nu are nevoie de fani, ci are nevoie de Realitate. Deci, ceea ce îi trebuie acestei lumi, este o realitate pentru că nimeni nu mai iubește pe nimeni, iar când intră în contact cu cineva…Uneori oamenii îmi spun: „Tu ești real?” „Cred că da. Nu cred că sunt o hologramă.” Vreau să spun că unii oameni, pur și simplu nu pot înțelege că nu are sens, este contrar cu ceea ce văd în jur. Dar eu cred că aceasta este ceea ce trebuie să fie Mireasa la sfârșitul timpului; ea trebuie să fie ceva diferit pentru această lume. Dacă vorbește vreodată despre Dumnezeu, știți, albul nu poate fi afișat niciodată decât dacă este pus pe un fundal negru, atunci se vede contrastul. Altfel, Dumnezeu nu ar fi permis niciodată ca pânza să devină mai neagră.

Viețile noastre…Să nu strigăm, să nu ne ridicăm ca să spunem: „Am dragostea lui Dumnezeu în mine!”, ci doar să trăim în felul în care ne cheamă Dumnezeu să trăim și să reacționăm așa cum ar reacționa Hristos. Să trăim nașterea din nou și natura divină la care ne-a făcut părtași făgăduința. Atunci, oamenii vor ști că ești diferit, că ești un ciudat pentru ei. Mi se vor da tot felul de nume; vor spune: „Omule, nici măcar nu ești real!” Dar, odată ce își vor da seama că ești real, vor recunoaște că nu există nimic de felul acesta pe fața acestui pământ. Aceasta este ceea ce va produce dragostea adevărată.

În toate aceste pilde pe care le-a folosit fratele Branham, dragostea adevărată este exprimată în situații de criză, de dificultate și încercare. Vreau să spun că dragostea adevărată nu este să-ți iubești aproapele atunci când vecinul îți aduce o farfurie cu prăjitură la Crăciun, iar tu îi spui: „Dumnezeu să te binecuvânteze. Te iubesc.” Dragostea adevărată este manifestată atunci când există conflicte, crize și dificultăți.

Dragostea adevărată a fost manifestată atunci când acea mamă dragă a fost într-un moment de criză; dragostea adevărată a fost exprimată de una dintre curve în fața tronului lui Solomon, a fost exprimată într-un timp de disperare; dragostea adevărată a fost manifestată de mama care a alergat în foc pentru că s-a întâmplat într-un moment de mare nevoie. Dragostea adevărată a fost manifestată și de mama care își mângâia fiul de douăzeci de ani, spunându-i: „Băiatul mamei.” Indiferent cât de rușinos a trăit, el a avut nevoie de o dragoste durabilă, de o iubire statornică. Toate aceste iubiri și toate aceste pilde au fost manifestate în încercare, în nevoi și suferințe, în conflicte. Aici se exprimă dragostea lui Dumnezeu, De aceea viețile noastre nu sunt o plimbare plăcută, de aceea încă se întâmplă lucruri rele și vin probleme și dificultăți, pentru că este o oportunitate de a arăta acestei lumi o viață pe care nu a văzut-o nimeni, nicăieri mai înainte.

Când ascultăm aceste casete, auzim despre cineva care a furat cortul fratelui Branham, auzim că ei l-au respins pe fratele Branham din cauza soțiilor lor care făceau presiuni, și ei nu l-au mai invitat pe fratele Branham la adunările oamenilor de afaceri; auzim povestea în care fratele Branham spune că el era la ușă și se pregătea să intre ca să predice iar ei au anunțat că a plecat pentru că fratele lui era bolnav; auzim cum i-au furat revista, și când auzi toate aceste povești, ce spui de fratele Branham? Ar trebui să spui: „A fost Dumnezeu în acel om.” Aceasta îți dă încredere mai mult ca niciodată în ceea ce spune acel om. Îl crezi pentru că folosește viața care a fost afișată. Atunci când a făcut ceva greșit, a mers și a îndreptat lucrurile, și a mărturisit-o în public, și în dragostea pe care o avea pentru Dumnezeu, a făcut totul bine. Nu a acoperit-o, ci L-a iubit atât de mult pe Dumnezeu, încât a îndreptat acel lucru, apoi și-a cerut iertare de la soție, și-a cerut iertare de la avocat, și când a făcut aceasta, avocatul l-a privit, și i-a spus: „Acum am mai multă încredere în tine decât am avut vreodată.” Acesta era Dumnezeu în acel om. Nu era o ființă umană, ci este dincolo de ființa umană.

Prieteni, El a luat acel snop și l-a legănat arătându-ne că a ajuns la maturitatea Cuvântului, dar nu era omul, altfel am putea spune că fratele Branham a fost un om grozav, ci putem înțelege că dragostea care a fost exprimată în acea ființă umană, poate fi exprimată și în această ființă umană (fratele Chad arată spre el). Tot ce are El nevoie, este ca cineva să-L iubească pe Dumnezeu așa cum o mamă își iubește copilul, așa că va ieși și va sta în picioare înaintea lui Dumnezeu; va ieși și va accepta criticile; va alega în foc,; va renunța la sine și își va sacrifica drepturile. Acesta este felul de iubire care va arăta dragostea lui Dumnezeu în această lume. O dragoste care se jertfește. Nu doar sacrificiul lui Dumnezeu, El S-a jertfit deja și Dumnezeu Și-a făcut partea Lui, acum este partea noastră, este rândul nostru să arătăm dragostea lui Dumnezeu.

Nu dragostea lui Chad care Îl iubește pe Dumnezeu, ci dragostea lui Dumnezeu care s-a născut în Chad. Dragostea lui Dumnezeu în mine va iubi în același fel în care dragostea lui Dumnezeu Îl iubește pe Dumnezeu din mine. Dumnezeu din mine Îl va iubi pe Dumnezeu Tatăl în același fel. Nu este dragostea noastră, este dragostea Lui. Tot ce are El nevoie, este cineva care să se sacrifice, cineva care să se predea, cineva care își va juca rolul ca și acea mamă cu copilul, ca mama care a intrat în foc, ca mama care a ignorat pericolul morții, sau ca mama care a acoperit păcatele băiatului ei de douăzeci de ani. Dumnezeu are nevoie de cineva care să-L iubească la fel. Întrebarea este: „Cine o va face?”

Eu spun: „Doamne, vreau să fiu eu. Nu stă în puterea mea, eu nu pot, dar Îți dau totul Ție; Îți dau inima mea, Îți dau sufletul meu, Îți dau mintea mea, Îți dau totul, lasă acea dragoste să curgă prin mine.”

Aș putea să mut munții prin credință, aș putea înțelege toate tainele, aș putea avea toată cunoștința, aș putea profeți, aș putea vorbi în limbi omenești și îngerești, dar dacă nu am dragoste, nu sunt nimic.

Fratele Branham a spus: „Dacă aș avea toate darurile, dacă aș alege tot ce mi-aș dori...” vreau să spun că ai putea avea puterea Cuvântului vorbit, ai putea avea orice dar, el a spus: „…eu aș lua dragostea. Dragostea!” Totul funcționează prin dragoste; totul funcționează conform dragostei lui Dumnezeu. Dumnezeu este dragoste. Piatra de temelie a călătoriei noastre spre Înfiere, este dragostea Lui. Noi ne-am născut ca să manifestăm acea dragoste, suntem aici ca reprezentanți ai dragostei Lui; nu un slăbănog cu o iubire slabă, nu un sentiment de iubire, ci realitatea sinceră și adevărată a unei iubiri pe care numai cei răscumpărați, cei aleși din această lume o pot exprima.

Să mai citim un verset, apoi vom încheia. Coloseni 3.14:

„Dar mai presus de toate acestea, îmbrăcați-vă cu dragostea, care este legătura desăvârșirii.”

Totul în Mesaj, totul în Cuvânt, totul ne duce la această concluzie, la dragostea lui Dumnezeu. Să ne ridicăm cu toții în picioare.

Vreau să mulțumesc mamelor, pentru că ne-ați arătat dragostea care ne învață să mergem puțin mai departe; fiecărei mame care a îngrijit un copil, fiecărei mame care l-a purtat și și-a dat trupul pentru copil; care și-a sacrificat somnul, și-a sacrificat propria sănătate, și-a sacrificat totul. Au fost momente când mă întorceam acasă de la serviciu, și parcă fusese război, mâncare…vreau să spun că a era o zi rea, dar acea mamă avea să le facă pe toate din nou a doua zi.

Da, vă mulțumesc, mamelor! Mai ales celor care trăiesc în Cuvânt, pentru că ne-ați arătat ce este dragostea unei mame adevărate. Prin tot ce face mama, ne dă o trambulină care ne arată că, dacă există pe pământ dragostea umană maternă care poate fi exprimată, cu cât mai mult cu dragostea lui Dumnezeu putem să ne dăruim pe noi înșine, să ne sacrificăm, să suferim și să facem toate aceste lucruri.

Vă spun: „Mulțumesc, mamelor, pentru că ne-ați dat un exemplu!” Dar noi trebuie să trecem dincolo de dragostea de mamă, pentru a exprima un altfel de dragoste pentru că avem nevoie de dragostea lui Dumnezeu.

Dacă plecați cu un gând, vreau să plecați cu acest gând sădit adânc în inimile voastre: că roadele fără dragoste aduc apostazie. Putem avea tot felul de manifestări și demonstrații, dar dacă nu avem dragostea lui Dumnezeu, ne vor duce la apostazie.

Noi nu suntem puși pe acest pământ să repetăm greșeala primei epoci a bisericii, ci am fost puși aici pentru mai mult de atât. Ne așteptăm să vedem roadele pe care le așteptăm, să vedem demonstrații, dar ar trebui să le vedem acționând din dragoste, prin dragoste și pentru dragoste.

Când eram băiat, credeam că dragostea este slabă și feminină, dar acum îmi dau seama că dragostea este atât de puternică, încât necesită totul. Dragostea unei femei trage afară o putere surprinzătoare. Au existat povești despre o mamă care a ridicat o mașină de pe copilul ei, când s-a răsturnat mașina și copilul a rămas prins acolo.

Când eram băiat, am citit o poveste despre o mamă care s-a luptat cu un leu de munte (puma), care i-a atacat copilul. Ea a murit în luptă dar și-a salvat copilul. Trebuie să-ți dai seama că dragostea nu este sentimentul despre care am vorbit toată viața; dragostea este sinceră, dragostea este puternică și autentică, dragostea adevărată este neclintită, netulburată de nimic, este de neînvins, de aceea, eu spun: „Doamne, vreau acest fel de dragoste în viața mea.”

Să ne plecăm capetele și să ne rugăm lui Dumnezeu.

Doamne, Isuse, Îți mulțumim, Doamne! Te iubim pentru că Tu ne-ai iubit mai întâi. Doamne, fără dragostea Ta, totul devine infect și inutil. Dacă tot ce trăim  și despre care vorbim, nu produce dragostea Pietrei din vârf în noi, este fără valoare. Doamne, Te rog să ne aduci în acel loc în care ne-ai rânduit să fim înainte de întemeierea lumii. A fost dorința Ta, Planul Tău, Cuvântul Tău, și Dumnezeule, suntem aici ca și copii ai Tăi, ca să împlinim această porțiune a Cuvântului pe care ai lăsat-o pentru această zi ca să fie împlinită.

Dumnezeule, Tu ai adus Piatra din vârf a dragostei desăvârșite. Dumnezeule, îndepărtează tot în timp ce ne predăm Ție, ca să ai întâietate în noi mai mult ca oricând. Lasă ca dragostea să prevaleze deasupra tuturor lucrurilor.

Doamne, Dumnezeule, mai mult ca orice dar, doresc dragostea divină; mai mult ca orice comoară pământească,  mai mult decât toate binecuvântările pe care le-ai putea turna peste mine în bunuri materiale, mai mult decât orice, lasă-mă să am această dragoste perfectă, pentru că acesta este singurul lucru care va intra în acea altă dimensiune.

Doamne, mă predau Ție și vreau să Te iubesc din toată inima mea, din tot sufletul meu, cu toată mintea mea, cu toată puterea mea, și vreau să-mi iubesc aproapele ca pe mine însumi. Vreau să împlinesc tot Cuvântul. Doamne, Te rog să ne iei ca popor al Tău, așa cum ai arătat atât de bine prin dragostea unei mame, ca dragostea unei mame dragi, a unei mame oposum, a unei sărmane mame din Memphis, a unei mame care a alergat în foc pentru copilul ei; toate aceste lucruri pe care le-am văzut prin poveștile care ne înconjoară, prin toate ne-ai arătat, Doamne, cum este dragostea adevărată și cum Tu ne chemi la o dragoste mai înaltă. Doamne, pune în mine această dragoste mai înaltă, în Numele lui Isus Hristos.

Dumnezeule, mi-e rușine de felul cum am vorbit în trecut, mi-e rușine pentru criticile pe care le-am făcut despre frați; mi-e rușine, Doamne, că am gândit rău și am fost egoist și individualist; mi-e rușine de toate aceste lucruri și Te rog să mă ierți pentru tot. Doamne, vreau ca toate să moară și să dispară și vreau iubirea Ta perfectă care poate răbda totul, care crede totul și nădăjduiește tot. Vreau acea iubire, vreau o iubire care să nu se umfle în zadar, care să nu se laude, ci suferă totul și dăruiește. Doamne, vreau acel fel de iubire desăvârșită din 1Corinteni 13, până la manifestarea mea.

Doamne, Îți dau viața mea din nou. Vreau să ies în bătaia puștii chiar acum așa cum a făcut acea mamă căprioară pentru puiul ei. Doamne, sunt dispus să mor pentru a avea acest fel de dragoste, și vreau Doamne, ca Tu să trăiești în mine mai mult decât ai făcut-o vreodată și în mijlocul acestui popor pe care Ți-l încredințez, și Te rog să faci o lucrare în noi toți, o lucrare care este cu mult dincolo de gândirea noastră, dincolo de imaginația noastră.

Lasă realitatea să lovească astfel încât lumea să știe că această dragoste este reală, că nu este o formă, nu este o religie, nu este o lucrare bisericească, ci este Realitatea. Te rugăm s-o lași să trăiască în noi, în Numele lui Isus Hristos. Amin. Dumnezeu să vă binecuvânteze!  AMIN.