Meniu Închide

DOMNILOR, AM VREA SĂ-L VEDEM PE ISUS

Print Friendly, PDF & Email

Crede numai, crede numai

Totul e posibil,

Crede numai

Mulţumesc, frate Neville. Bună seara, prieteni. Îi spuneam fratelui Neville că am încercat să-l sun în după-amiaza aceasta. Săptămâna trecută le-am spus oamenilor din Georgia şi din împrejurimi că nu voi fi astăzi aici, pentru că vin mulţi oameni… Voi ştiţi că la Crăciun sunt şi foarte mulţi copilaşi. Pentru ei este Crăciunul şi îşi atârnă şosetele pe undeva ca să li se pună ceva în ele. Aceasta este o tradiţie şi vă spun sincer că şi eu am făcut-o când eram copil, deşi este atât de departe de cărarea bătătorită a Scripturii. Copiii îi aud pe ceilalţi copii spunând: „De Crăciun am primit aceasta şi cealaltă!”  aşa că stau şi privesc la acestea. Vedeţi? Crăciunul este sărbătorit de toţi, dar nu are nici o legătură cu naşterea Domnului nostru. Dacă mergi în Iudeea în perioada aceasta a anului, în munţii de acolo este mai multă zăpadă decât la noi, ceea ce înseamnă că păstorii nu puteau fi cu oile pe câmp. Aşa ceva ar fi fost împotriva întregii naturi. Înţelegeţi? Mieii se nasc primăvara, nu în acest timp al anului, iar El era Mielul lui Dumnezeu, ceea ce înseamnă că S-a născut în luna aprilie, la mijlocul ei sau cândva în timpul acela.

În tradiţia romană, în 25 decembrie era ziua zeului soare, dar mai târziu s-a spus că este ziua naşterii Mântuitorului. Înţelegeţi? În perioada 20-25 decembrie, circul roman sărbătorea naşterea zeului soare, dar la un moment dat, ei au spus: „Ca să-i împăcăm atât pe creştini, cât şi pe păgâni, vom face din zeul soare, Fiul lui Dumnezeu, şi astfel îi vom pune împreună. Vom pune totul împreună şi astfel vom avea o singură dată pentru a sărbători naşterea lor, aceasta fiind 25 decembrie.”

Se pare că acest lucru i-a mulţumit şi pe păgâni şi biserica nominală din zilele acelea. Pentru ei a fost în ordine, nu le-a păsat prea mult. Deci, ziua de 25 decembrie are o dublă semnificaţie: naşterea zeului soare şi a Fiului lui Dumnezeu. Cea mai lungă noapte din an este cea dinspre 21 spre 22 decembrie. Din momentul acela, soarele începe să se apropie din nou de pământ; câştigă câteva secunde, apoi câteva minute, iar în iunie avem cea mai lungă zi din an. Dar Crăciunul este şi va rămâne aici, iar noi nu avem ce face. Avem pneuri fără camere de aer, care mie nu-mi plac, dar cu toate acestea le avem. Aşa este. Avem femei dezbrăcate care vor rămâne aşa, pantaloni scurţi care devin tot mai scurţi şi nu se poate face nimic în legătură cu aceasta. Tot ce pot face eu este să spun că este greşit şi să rămân la părerea mea. Aşa este. Dar indiferent ce voi spune, păcatul este aici şi va rămâne aici până la venirea Domnului Isus.  Toate aceste lucruri sunt aici pentru a rămâne aici.

Să clarific ceva. Eu nu cred că Domnului Isus Îi pasă în ce zi sărbătoriţi ziua Lui de naştere, că este în 25 decembrie, în aprilie, mai, iunie, iulie sau în orice altă lună a anului, aşa că o puteţi sărbători oricând doriţi. Problema este că au luat caracterul sacru al Crăciunului şi au făcut din el o zi de sărbătoare şi distracţii, în loc să fie o zi de închinare şi de laudă a lui Dumnezeu. Înţelegeţi?

Tu poţi auzi oameni care spun: „Vom sărbători Crăciunul,” ceea ce este greşit. Noi ar trebui să nu sărbătorim niciodată Crăciunul, deoarece Crăciunul este o zi de închinare,  nu una de sărbătoare. Noi sărbătorim ziua de naştere a lui Lincoln, a lui Washington, iar dacă am fi în sud, am sărbători ziua lui Lee sau a lui Jackson. Ziua lor de naştere este o sărbătoare, dar ziua de naştere a lui Hristos ar trebui să fie o zi de sfinţenie şi de închinare. În seara aceasta oamenii ar trebui să fie la biserică, să stea în genunchi şi să-I mulţumească lui Dumnezeu pentru adevăratul Dar de Crăciun, dar tot ce avem, sunt pantofi cu tocuri înalte, feţe machiate, fracuri, pahare cu whisky care vor fi ciocnite unul câte unul, ţigări şi ţigarete, în timp ce mii de copii săraci zac flămânzi pe undeva, fără să aibă măcar o felie de pâine sau un loc unde să-şi aşeze capul. Vedeţi? Venerăm ceea ce avem nevoie şi sărbătorim ceea ce avem. Aşa este.

Nu este bine, dar nu le putem opri, fiindcă sunt aici ca să rămână aici. Astfel, vom avea Crăciunul aşa cum l-am avut şi până acum. Cuvântul „Crăciun” vine de la sintagma „o mulţime pentru Hristos” sau „mulţimea lui Hristos.” Este o tradiţie catolică. Fiica mea Becky, a trebuit să scrie zilele trecute o povestire despre mitologie, despre mituri, iar eu i-am zis: „Scrie despre moş Crăciun.” Aceasta este şi moş Crăciun care a luat locul lui Hristos: o povestire mitologică, pentru că nu a existat niciodată un moş Crăciun. Înţelegeţi? Este o tradiţie catolică ce nu are nici o legătură cu protestanţii sau cu naşterea lui Hristos. Moş Crăciun este aici ca să rămână aici, dar într-o zi va veni Isus şi ne va lua sus. Aceasta este ziua pe care o aşteptăm. Mi-ar fi plăcut să vină fratele Neville la amvon în seara aceasta, pentru că le-am spus oamenilor că astăzi nu voi fi aici, iar dacă am venit ca să spun ceva, s-ar înregistra pe casetă. Se înregistrează? Vă rog să înregistraţi tot, pentru că aş dori să audă toţi, dacă va spune Duhul Sfânt ceva în timpul acestei adunări.

Mi-am notat aici câteva texte din Scriptură şi am încredere că Domnul le va binecuvânta. De obicei, în aceste seri de duminică, oamenii pleacă acasă în jur de ora nouă sau nouă şi zece, iar voi veţi putea pleca înainte de ora unu. Avem un ceas aici? El crede că m-am încurcat şi că cred că este noaptea de Anul Nou. Ne aşteptăm să avem un timp minunat în noaptea de Anul Nou, fiindcă este seara în care vin fraţi de pretutindeni ca să avem părtăşie împreună.

Acum aş vrea să profit de ocazie şi să mulţumesc acestei biserici şi mădularelor ei pentru lucrurile minunate pe care mi le-aţi dăruit de Crăciun. Astfel, cu puţin timp în urmă, fiul meu a venit şi mi-a dat o cutie mare. Eram în camera mea de studiu şi citeam, iar când am deschis cutia, acolo erau o mulţime de haine noi din partea acestui Tabernacol. Mai sunt şi alte lucruri, dar nu am desfăcut toate cutiile pentru că-l aşteptăm pe Joe să-şi deschidă cadoul lui. Apreciez mult aceste daruri şi doresc ca Domnul să vă binecuvânteze.

Mi-aş fi dorit să vă pot oferi şi eu, fiecăruia dintre voi, câte un cadou, dar nu pot. Dacă îi dai cuiva un dar, acesta simbolizează un compliment, dar eu nu pot face aceasta. Un predicator nu poate face aceasta. Am înţeles că fratele Neville a primit în dimineaţa aceasta un palton nou. Vă sunt recunoscător tuturor pentru fratele meu.

Zilele trecute, Billy mi-a zis: „Tati, am fost la supermarket şi ştii pe cine am întâlnit acolo? Pe fratele Neville. Purta un palton în care arăta oribil.”

„Nu i s-ar potrivi al meu?”

„Nu, pentru că el este cu  mult mai mare decât tine.”

„Atunci mă duc să-i cumpăr unul,” am spus eu.

Am luat cecul de la biserica de aici, aşa cum face şi el şi m-am pregătit să plec, dar chiar atunci a venit Billy şi mi-a spus cu un zâmbet larg:

„Îi va cumpăra biserica un palton.”

Ştiam că biserica îi va cumpăra un palton mai frumos şi mai bun decât cel pe care i l-aş cumpăra eu, aşa că m-am gândit: „Este minunat că am putut să dăm cu toţii o mână de ajutor.” Noi ştim că vor fi multe zile în care fratele Neville va avea nevoie de haina aceea. Aş vrea să vă spun ceva ce am citit în istoria Bisericii şi este în legătură cu aceasta. Aceasta am făcut în ultimele săptămâni, sau mai bine zis în ultimele două luni: am citit istoria Bisericii.

Prima mea carte a fost Vechiul Testament, ce a fost Dumnezeu în Vechiul Testament. Apoi am luat Noul Testament pentru a vedea ce este Dumnezeu și pentru a le compara astăzi, deoarece ştiu că El rămâne Acelaşi. Înţelegeţi? Există o singură parte a istoriei Bisericii, pe care am omis-o, iar aceasta este perioada de la plecarea ultimului apostol până la începerea epocii întunecoase, când a început să domnească biserica catolică. Ei au pierdut totul: puterea şi minunile, şi toată divinitatea a fost scoasă afară din biserică. Eu am dorit mult să ştiu ce s-a întâmplat în perioada aceea, aşa că am luat unele din cele mai vechi scrieri istorice, cum ar fi: Cele două Babiloane,” a lui Hislop, „Călătoria Bisericii,” a lui Broadbent, „Cartea martirilor” de Fox, „Părinţii post-nicenieni,” „Conciliul de la Niceea”, „Conciliul pre-niceean,” şi toate aceste cărţi mari de istorie care au fost scrise în acele timpuri , care urmăreau viaţa acelor oameni sfinţi. În timp ce citeam, mi se părea că aud „Psalmul vieţii” al lui Longfellow:

Vieţile unor oameni mari ne amintesc

Că şi noi ne putem face vieţile sublime.

Despărţirile lasă în urma noastră

Urme pe nisipul timpului.

Am văzut prin ce au trecut acei bărbaţi şi femei ca să păstreze aceeaşi Evanghelie; iar cât au predicat aceeaşi Evanghelie, au avut loc aceleaşi lucrări, şi în Vechiul şi în Noul Testament, dovedind că fiecare Cuvânt este bine stabilit şi aşezat la locul Lui, fiind întărit prin doi sau trei martori. Acelaşi Dumnezeu care s-a ocupat de vechii profeţi, de apostoli, de fraţii de dinainte de Niceea, este Acelaşi şi astăzi, procedând la fel şi cu poporul Lui de astăzi, cu aceleaşi semne, aceleaşi minuni, aceeaşi putere, aceeaşi Evanghelie şi cu trei martori care să ne confirme că acesta este Adevărul.

Acesta este Adevărul, iar Dumnezeu ni-l dă prin „trei Testamente”: Biblia este Istoria a ceea ce este Dumnezeu; Noul Testament este istoria Noului Testament, iar „Conciliul de la Niceea, Părinţii de la Niceea, Conciliul pre-niceean” şi toate celelalte scrieri sunt istoria Bisericii de atunci. Istoria merge mai departe, aşa cum a mers şi înainte, dar această istorie nu va mai fi scrisă niciodată. Nu, pentru că acum suntem aproape de venirea Lui. Dumnezeu să-i ajute pe oameni în aceste zile. Oamenilor care încercaţi să căutaţi cinstea din partea oamenilor, bărbaţilor care încercaţi să fiţi renumiţi şi populari printre oameni, nu ştiţi că atunci când fiinţa umană trece, piere totul odată cu ea? Încercaţi să câştigaţi comorile cereşti, pentru că ele nu vor trece niciodată şi bogăţia binecuvântărilor lui Dumnezeu vor rămâne peste voi.

În dimineaţa aceasta, am dorit foarte mult să vin aici să ascult mesajul fratelui Neville, dar după ce am făcut acea promisiune, nu am vrut s-o încalc. Astfel, am încercat să ascult ceva la radio, dar tot ce am putut să aud, a fost: „Imediat după serviciu ne vom întâlni cu toţii în sala de mese pentru a bea o cafea împreună.” Unde a ajuns biserica? Este ca un loc de întruniri. De ce nu o numiţi: „Loc de întruniri”, în loc de biserică?

Biserică, tu nu trebuie să faci aşa ceva! Biserica nu este un loc în care să ne întâlnim să bem cafea împreună, să luăm cina sau altceva de felul acesta, ci este locul în care avem părtăşie cu Domnul. Biserica este locul în care suntem în părtăşie, în care stăm de vorbă cu Domnul.

Eu i-am spus soţiei mele: „Scumpo, devin tot mai critic, de aceea nu-mi mai place să merg la Tabernacol sau la amvon.” Se pare că cu cât îmbătrânesc devin mai rău. Eu nu vreau să fiu aşa, dar în mine există Ceva care mă conduce să fiu aşa. Apoi i-am zis: „Oare îmi pierd minţile? De ce nu pot fi ca ceilalţi fraţi? De ce nu pot să-mi fac o organizaţie şi să zidesc în jurul ei, aşa cum fac ei? De ce nu pot merge înainte fără să-i tot lovesc pe oameni şi să mă port aşa cu ei? De ce nu pot s-o fac?” Apoi îmi zic: „Oare mi-am pierdut minţile?” Dar când mă întorc la Cuvânt, văd că totul este acolo iar eu trebuie să stau cu acest Cuvânt.

Dacă n-ar fi fost Cuvântul lui Dumnezeu care trebuie vestit, şi aş fi ştiut că există un Dumnezeu, mi-aş fi construit o cabană mică undeva departe, în Columbia Britanică, sus, în munţii din Canada, unde aş fi întâlnit o fiinţă umană o dată pe an. Acolo aş fi auzit Glasul lui Dumnezeu în freamătul izvoarelor, I-aş fi auzit chemarea în strigătul lupului sau pe munte. L-aş fi auzit cum şopteşte printre pinii mari şi frumoşi şi I-aş fi privit faţa minunată în oglinda lacului, când ar fi reflectat vârfurile mari ale mulţilor plini de zăpadă. Acolo, L-aş fi lăudat pe Domnul în fiecare zi a vieţii mele. Ştiu că acolo aş fi fost mult mai serios faţă de Dumnezeu, decât aş putea fi ascultând cele spuse la întrunirile de seară unde se bea cafea, la petrecerile de ceai şi la tot felul de lucruri care se mai fac astăzi în aşa-zisele biserici: tot felul de crezuri şi născociri, legende sau orice altceva ar putea lua locul Evangheliei.

Mai bine aş citi câteva texte din Biblie, nu-i aşa? Dar înainte de a le citi, să ne plecăm capetele şi să vorbim cu Cel care  le-a scris. Fiindcă este seara de Crăciun, poate cineva are o cerere care ar putea suna cam aşa: „Oh, Doamne, Îţi sunt recunoscător în inima mea pentru Hristos şi vreau să mă apropii de Tine mai mult decât am făcut-o până acum. Nu vreau să mă întorc înapoi la ieslea din grajd, ci vreau ca inima mea să fie o iesle, dar nu pentru pruncul Hristos, ci pentru Hristos care este Dumnezeu, Emanuel.” Doriţi să faceţi cunoscut acest lucru prin faptul că ridicaţi mâna spre Hristos? Domnul să vă onoreze cererea.

Tată ceresc, noi suntem adunaţi în locul care este numit casă de rugăciune, locul în care ne adunăm împreună ca să-L lăudăm pe Domnul Isus pentru toate lucrările Sale mari şi să învăţăm Cuvântul Său; şi noi credem că Cuvântul este El. Îţi mulţumim pentru seara aceasta şi pentru privilegiul pe care-l avem de a aduce Cuvântul Dumnezeului Celui viu la un popor viu şi îndeosebi celor care trăiesc în Hristos Isus, care au fost înnoiţi, care au devenit făpturi noi prin naşterea din nou. Noi avem ocazia de a prezenta aceste fapte şi celor care încă nu sunt făpturi noi în Hristos, dar pot deveni în seara aceasta. Onorează dorinţa inimii fiecărei persoane prezente în această seară aici şi îngăduie să vină în marea Ta Biserică universală şi apostolică, formată din sfinţii Dumnezeului celui Viu născuţi din nou. Te rugăm să ne dăruieşti aceasta, Doamne.  Îngăduie ca fiecare persoană să devină un mădular al ei, pentru că  este un Trup, nu o clădire; este Trupul lui Hristos, iar noi suntem mădularele Lui. Te rugăm să ne dai aceasta, Tată.

Îngăduie ca peste aceşti oameni care aparţin Trupului Său, să fie turnate în seara aceasta darurile măreţe ale lui Hristos, nu un pachet ambulant, nu daruri de Crăciun cum îşi fac oamenii unii altora ca dovadă a dragostei pe care o au unii pentru alţii, ci îngăduie să fie pecetea Duhului Sfânt care vine peste sufletele umane şi le dă Viaţa veşnică.

Binecuvântează-i pe toţi, Tată. În seara aceasta, în timp ce stăm aici sănătoşi şi fericiţi, avem un loc în care ne putem încălzi şi un acoperiş deasupra capului, ne gândim la miile de oameni din jurul lumii care nu au un loc unde să meargă. Fii îndurător faţă de noi şi onorează-ne această cerere. În seara aceasta, Te rugăm să binecuvântezi Cuvântul în timp ce este adus. Binecuvântează-l pe păstorul nostru, pe oamenii de încredere, pe diaconii bisericii şi pe toţi cei ce sunt aici ca o parte a Trupului, pentru că sunt născuţi din nou şi pentru că Te rugăm în Numele lui Isus. Amin.

Aşa cum am început să spun acum câteva minute, din scrierile despre sfinţi, am aflat că sfântul Martin a găsit într-o noapte rece, în timp ce se întorcea de undeva, un bătrân sărman care zăcea aproape îngheţat lângă poartă. A văzut cum oamenii treceau pe lângă el nepăsători şi, deşi ar fi putut să-i dea o haină sau altceva, dar nu au făcut-o. Deşi mama şi tatăl său erau păgâni, el ştia că era de datoria lui să-l ajute pe acel om. Astfel, fiind soldat, şi-a dat jos mantia, şi-a scos sabia, a tăiat-o în două şi cu o jumătate din ea l-a învelit pe sărmanul acela bătrân, după care s-a dus mai departe. Oamenii au râs de el, l-au dojenit şi i-au spus: „Ce soldat caraghios! Cum poate umbla cu jumătatea aceea de mantie?”

Dar în seara următoare, în timp ce se afla în camera sa de la cazarmă, Martin a avut o vedenie în care a văzut că Isus stătea lângă el împreună cu un grup de îngeri, şi era înfăşurat în bucata de mantie pe care o tăiase Martin şi o dăduse la cerşetor. El le-a spus îngerilor:

 „Ştiţi de unde am aceasta mantie?”

 „Nu, Doamne,” au răspuns îngerii.

„Martin m-a învelit cu ea,” a zis El.

Astfel, Martin a ştiut că aceea a fost chemarea sa în slujbă, pentru că atunci când l-a învelit pe omul acela cu mantia, L-a învelit de fapt pe Isus. Aşadar, El a fost în omul acela bătrân, în cerşetorul sau vagabondul acela care zăcea pe stradă, iar Martin a înţeles ce însemnau cuvintele lui Isus, când a zis: „Adevărat vă spun că, ori de câte ori aţi făcut aceste lucruri unuia din aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie Mi le-aţi făcut.” (Matei 25.40). Dumnezeu să ne ajute să ne amintim întotdeauna aceasta.

Acum, aş vrea ca cei care aveţi Bibliile la voi, să vă notaţi textele de unde voi citi în seara aceasta. Unul este din Isaia, iar celălalt este din Ioan. Astfel, voi citi din Isaia 42.1-7, şi din Ioan 12.17-28:

Isaia 42.1-7: „Iată Robul Meu, pe care-L sprijin, Alesul Meu, în care Îşi găseşte plăcere sufletul Meu. Am pus Duhul Meu peste El; El va vesti neamurilor judecata.

El nu va striga, nu-Şi va ridica glasul şi nu-l va face să se audă pe uliţe.

Trestia frântă n-o va zdrobi şi mucul care mai arde încă nu-l va stinge. Va vesti judecata după adevăr.

El nu va slăbi, nici nu se va lăsa, până va aşeza dreptatea pe pământ, şi ostroavele vor nădăjdui în Legea Lui.”

Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu, care a făcut cerurile şi le-a întins, care a întins pământul şi cele de pe el, care a dat suflare celor ce-l locuiesc şi suflet celor ce merg pe el:

„Eu, Domnul, Te-am chemat ca să dai mântuire şi Te voi lua de mână, Te voi păzi şi Te voi pune ca legământ al poporului, ca să fii Lumina neamurilor,

să deschizi ochii orbilor, să scoţi din temniţă pe cei legaţi şi din prinsoare pe cei ce locuiesc în întuneric.

Acum vom citi din Ioan 12.17-28:

„Toţi cei ce fuseseră împreună cu Isus, când chemase pe Lazăr din mormânt şi-l înviase din morţi, mărturiseau despre El.

Şi norodul I-a ieşit în întâmpinare, pentru că aflase că făcuse semnul acesta.

Fariseii au zis deci între ei: „Vedeţi că nu câştigaţi nimic. Iată că lumea se duce după El!”

Nişte greci dintre cei ce se suiseră să se închine la praznic

s-au apropiat de Filip, care era din Betsaida Galileii, l-au rugat şi au zis: „Domnule, am vrea să vedem pe Isus.”

Filip s-a dus şi a spus lui Andrei, apoi Andrei şi Filip au spus lui Isus.

  Drept răspuns, Isus le-a zis: „A sosit ceasul să fie proslăvit Fiul omului.

Adevărat, adevărat vă spun că, dacă grăuntele de grâu care a căzut pe pământ nu moare, rămâne singur, dar dacă moare, aduce multă roadă.

Cine îşi iubeşte viaţa o va pierde şi cine îşi urăşte viaţa în lumea aceasta o va păstra pentru viaţa veşnică.

Dacă Îmi slujeşte cineva, să Mă urmeze; şi unde sunt Eu, acolo va fi şi slujitorul Meu. Dacă Îmi slujeşte cineva, Tatăl îl va cinsti.

Acum, sufletul Meu este tulburat. Şi ce voi zice: „Tată, izbăveşte-Mă din ceasul acesta!”? Dar tocmai pentru aceasta am venit până la ceasul acesta!

Tată, proslăveşte Numele Tău!” Şi din cer, s-a auzit un glas, care zicea: „L-am proslăvit şi-L voi mai proslăvi!”

De aici am luat subiectul pe care l-am intitulat: „Domnilor, am dori să-L vedem pe Isus.” Eu m-am apropiat de multe ori de subiectul acesta, dar l-am abordat diferit de felul în care intenţionez s-o fac în seara aceasta. Este un subiect neobişnuit pentru un Mesaj de Crăciun, dar cred că astăzi aţi auzit la radio: „Trei bărbaţi din Orient,” „Micuţul Betleem”, „Noaptea liniştită”,  în care predicatorii au vorbit despre naşterea Sa. Astfel, m-am gândit că după ce aţi auzit atât de multe despre naşterea Sa în după-amiaza aceasta sau în ultimele două zile, vreau să vă aduc o altă imagine şi să vă vorbesc în alt fel.

 Noi vedem adevărul Cuvântului lui Dumnezeu, din lucrurile neobişnuite. Cuvântul lui Dumnezeu a fost aşezat în circumstanţe neobişnuite, atunci când oamenii au recunoscut că Isus este Mesia; nu au fost circumstanţele obişnuite în care Îl aşteptau fariseii şi saducheii. A fost un lucru neobişnuit să-L vezi pe Mesia născut într-un grajd, când ar fi fost normal să vină pe un culoar din cer, aşa cum s-au gândit toţi că va veni. A fost un lucru neobişnuit când „munţii au zburdat ca mieii,” s-a împlinit la Iordan, iar în ce-l priveşte pe mesagerul trimis înaintea Lui, în loc să fie anunţat de un preot drăguţ şi cult, a fost un bărbat cu părul neîngrijit şi cu o bucată de piele de animal înfăşurată în jurul mijlocului, care a păşit în noroi până la glezne şi a predicat un mesaj cutremurător, numindu-i pe fariseii şi saducheii aceia sfinţi: „Pui de năpârci.” A fost neobişnuit ca un om cu o asemenea însărcinare să facă aşa ceva. Şi totuşi, aceasta a fost calea pe care se afla Adevărul şi Viaţa: o cale neobişnuită şi nu una obişnuită şi normală. Acesta este motivul pentru care doresc ca în seara aceasta să găsim în această Scriptură neobişnuită, adevărata însemnătate a Crăciunului, ce înseamnă el pentru noi, cum ar trebui ţinut şi cum să ne apropiem de el.

Din textul citit, am aflat că nişte greci au dorit să-L vadă pe Isus. Fără îndoială că, asemenea mie şi vouă, ei au auzit despre lucrările mari pe care le săvârşea şi despre predicile minunate pe care le ţinea; ei au auzit despre lucrurile neobişnuite din viaţa Sa şi astfel a devenit o Persoană neobişnuită. Aici aş vrea să spun că aproape întotdeauna când Îl găsiţi pe Dumnezeu într-o persoană, găsiţi cea mai neobişnuită persoană şi cel mai neobişnuit fel în care este folosită.

Isus era acest fel de Persoană, şi El i-a atras pe oamenii care voiau să afle Cine şi Ce era El. Grecii erau păgâni, închinători la idoli pentru că venerau idolii. Ei erau sculptori şi atleţi renumiţi şi aveau o artă care nu a fost întrecută nici măcar astăzi.

Ei ştiau că pe undeva există un Dumnezeu şi aveau sute de zei la care se închinau, dar au auzit de existenţa unui Dumnezeu istoric care făcea minuni mari printre evrei. Ei au aflat că acest Dumnezeu al evreilor, care făcuse semne şi minuni în trecut, era acum din nou cu ei. Acest lucru le-a atras atenţia, şi astfel au venit să-L vadă pe Isus. De obicei, calea prin care oamenii doresc să-L găsească pe Isus este să găsească pe cineva care ştie cum să-i ducă la El: pe unul dintre slujitorii Săi. Aşadar, dacă Isus alege vreodată un slujitor, El va alege întotdeauna pe cineva care îi va conduce pe oameni la El, pentru că voia Sa este să-i ajute pe oameni.

Grecii aceştia s-au dus la Filip şi i-au spus că ar vrea să-L vadă pe Isus, iar Filip s-a dus şi i-a zis lui Andrei: „Au venit nişte greci care ar vrea să-L vadă pe Domnul nostru.” Apoi, Andrei şi Filip I-au spus lui Isus.

Aici avem un lucru mare şi un text neobişnuit. Astfel, de îndată ce aceşti greci au fost aduşi la Isus, El nu a arătat spre El însuşi, nu S-a făcut cunoscut pe El însuşi înaintea lor, pentru că Isus nu poate fi cunoscut în felul acesta. Oamenii se gândesc că ar fi fost normal ca atunci când grecii au ajuns în prezenţa lui Isus, El să le fi spus: „Eu sunt Mesia din rasa evreilor, Cel vestit de-a lungul secolelor de profeţi. Vin din Nazaret, am o mamă evreică, şi Tatăl Meu este Dumnezeu, iar acum sunt aici ca să Mă fac cunoscut şi vouă, grecilor.”

Aceasta ar fi mai degrabă versiunea 1961. Cel mai important lucru este ca oamenii să fie aduşi în prezenţa Sa. Şi de îndată ce au ajuns în prezenţa Sa, Isus a spus: „Adevărat, adevărat vă spun că, dacă grăuntele de grâu care a căzut pe pământ nu moare, rămâne singur…” Ce lucru neobişnuit! În loc să accepte prezentarea lor, El S-a grăbit să le arate de fapt locul în care Îl vor putea găsi. „…dacă grăuntele de grâu care a căzut pe pământ nu moare, rămâne singur…” Ce a făcut El aici? I-a îndreptat spre marele Adevăr al arătării Lui: cum puteau să-L vadă. Ei nu puteau să-L vadă ca „Viaţa veşnică”, prin simplul fapt că stătea în faţa lor, pentru că ceea ce vedeau cu ochii lor, era un Om.

Cu câteva dimineţi în urmă, pe la nouă sau zece dimineaţa, am avut o vedenie. M-am rugat Domnului pentru că am simţit în mod constant o chemare care mă îndrepta spre pământuri străine; mă îndemna să pornesc imediat în toată lumea. Dacă va fi cu voia Domnului, anul acesta aş vrea să merg în Norvegia, în Germania, în Africa şi în multe alte naţiuni. În inima mea este ceva care mă îndeamnă să fac lucrul acesta. Şi în timp ce mă rugam Domnului, am văzut o vedenie.

Se părea că am mers de-a lungul unei duşumele şi am intrat într-o cameră în care erau două femei. Ambele stăteau la câte o tejghea şi vindeau ceva. M-am oprit puţin şi m-am întrebat despre ce era vorba. Apoi, am văzut că a venit un bărbat şi a cumpărat de la una din ele o sticluţă cu parfum care era pentru o altă femeie, probabil soţia lui. Atunci m-am dus la femeia care vindea şi am întrebat-o:

„Cât costă parfumul acela? Aş vrea să cumpăr şi eu unul pentru soţia mea, dar aş vrea să fie de liliac, fiindcă îmi place liliacul.”

„Sticluţa pe care a cumpărat-o bărbatul acela costă patruzeci de cenţi, dar nu este din liliac” a răspuns ea. Şi a continuat: „Parfumul din sticluţa aceasta este de liliac dar costă un dolar şi nouăzeci şi opt de cenţi.”

„Îl cumpăr,” am spus eu, şi mi-am scos portofelul să-i dau banii. M-am gândit să-i dau două hârtii de un dolar, dar ea mi i-a dat înapoi zicând:

„Domnule, eu nu cunosc banii aceştia.” Când mi i-a dat înapoi, am văzut că erau cinci dolari canadieni.

„Îmi cer scuze,” am spus eu. „Am crezut că este un dolar american. Sunt misionar şi sunt în misiune. Am bani din toate părţile lumii, iar aici am făcut o greşeală.”

Ea mi-a dat înapoi bancnota canadiană, iar eu i-am dat doi dolari americani. În timp ce-mi dădea restul, femeia m-a întrebat:

„Eşti misionar?”

„Da, doamnă.”

În timp ce vorbeam cu ea, am văzut-o că priveşte spre femeia cealaltă, dă din cap şi spune:

„Draga mea, crezi că fratele Branham are dreptate când spune că noi, femeile de astăzi, trebuie să trăim aşa cum ne-a spus el în legătură cu tăierea părului, cu îmbrăcămintea şi cu toate celelalte lucruri? Nu crezi că se înşeală în privinţa aceasta?”

„Ba da. Du-te înainte, dragă Rut. Tu ai inspiraţie, spune-o.”

Imediat am ştiut că sunt într-o vedenie şi am ştiut şi cine erau cele două femei. Stăteau acolo unitarienii şi biserica trinitară. Femeia aceea a continuat:

„Nu cred că trebuie să facem întocmai cum spune El, pentru că nu I-am văzut niciodată ochii. Nu ştim cum arată, aşa că de ce am face aceasta?”

Eram îmbrăcat cu haine de pază şi le-am zis:

„O clipă, surorile mele. Voi trebuie să trăiţi în concordanţă cu Biblia, nu cu timpurile, indiferent cum sunt ele.”

„Noi nu am trăit atunci, cu mult timp în urmă, şi nu L-am văzut niciodată.”

„Dar eu L-am văzut. Problema este că…” Atunci m-am gândit: „Doamne, stau în faţa a două biserici mari şi inteligente. Te rog să-mi dai înţelepciune.” Imediat m-am auzit vorbind şi aş vrea să cercetaţi şi voi, pentru că nu m-am gândit niciodată la aşa ceva. Am spus:

„Un bărbat de astăzi trebuie să fie la fel ca un bărbat de atunci, pentru că este bărbat. El are cinci simţuri, iar dacă ar fi fost atunci şi L-ar fi privit pe Isus, dacă I-ar fi văzut chipul, ar fi avut nevoie de al şaselea simţ, de credinţă, ca să-L poată crede.”

Atunci ele şi-au ascuns faţa de ruşine şi au spus: „Niciodată nu am privit problema în felul acesta, domnule.” Au început să se îndepărteze, iar eu am pornit spre câmpurile de misiune, deci ştiu că este o chemare înapoi în misiune.

Vedeţi? Grecii aceia stăteau în prezenţa lui Isus, dar El i-a îndreptat spre Adevăr. El a spus că singura cale prin care putem să-L vedem este să mergem la cruce. Acela este locul în care poate fi găsit: la cruce: „…dacă grăuntele de grâu care a căzut pe pământ nu moare, rămâne singur…” Vedeţi? Dacă El nu ar fi murit, ar fi rămas singur, dar pentru că El a fost Grăuntele de grâu care a căzut în pământ şi a murit, a adus la suprafaţă o mulţime de boabe. Vedeţi?

Prima condiţie ca un grăunte să aducă la suprafaţă alte boabe, este să fie un grăunte germinat; trebuie să aibă  viaţă în el încă înainte de a cădea în pământ. El avea Viaţa veşnică în Sine pentru că era Emanuel, şi a trebuit să-Şi dea propria Viaţă pentru a aduce viaţa din nou.

Gândiţi-vă la grâu. Voi spuneţi: Cum poate face aceasta un singur grăunte de grâu?” Iată ce se întâmplă: un grăunte cade în pământ şi aduce la suprafaţă alte o sută de grăunţe. O sută de grăunţe cad în pământ şi aduc la suprafaţă o mie de grăunţe; o mie de grăunţe cad în pământ şi aduc un milion de grăunţe; un milion de grăunţe cad în pământ şi aduc la suprafaţă un camion plin de grăunţe, şi aşa mai departe, până când este hrănită toată lumea. Aceasta este ceea ce a vrut să spună El prin exemplul cu grăuntele de grâu. „Dacă trăiesc şi nu mor, nu va fi nici un rod după Mine, dar dacă cad în pământ, după voia lui Dumnezeu… Voi aduce la suprafaţă o naştere nouă, iar în acea naştere nouă, voi aduce alta cu o nouă naştere şi tot aşa până când toată lumea va fi Evanghelizată, până când Evanghelia va fi vestită pretutindeni. „Evanghelia aceasta a Împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor.” şi: „Aceste semne îi vor urma pe cei ce cred…” (Matei 24.14; Marcu 16.17-18).

Aşadar, dacă rămânem aceiaşi în slujba noastră, în gândirea şi în viaţa noastră, nu putem face nici un bine. Noi trebuie să murim la altar sau vom trăi singuri; vom trăi cu o anumită denominaţiune, crez sau organizaţie. Dar dacă murim faţă de noi înşine, Duhul Sfânt va fi răspândit pretutindeni, prin buzele noastre. Trebuie să murim. Trebuie să murim ca să aducem la suprafaţă o viaţă nouă. Astfel, El a spus atât de mult când a zis: „Dacă vreţi să Mă vedeţi, trebuie să muriţi faţă de voi înşivă. Doar atunci veţi aduce la suprafaţă o viaţă nouă.”

Dacă doriţi să-L vedeţi, dacă vă aşteptaţi vreodată să-L vedeţi, trebuie să ştiţi că nu-L veţi vedea niciodată prin faptul că vă alăturaţi unei biserici, printr-o carte de legi pe care le respectaţi sau prin nişte crezuri pe care le urmaţi. Voi Îl vedeţi numai când muriţi; când veniţi la Calvar şi sunteţi crucificaţi faţă de voi înşivă.

Înainte ca să spună ceva, El le-a arătat acelor greci, locul în care puteau să-L găsească. Ca toate neamurile sau ca toţi oamenii, voi Îl veţi găsi pe Isus la cruce, unde sunteţi crucificaţi cu El.

Astăzi, noi încercăm să-L găsim oriunde: încercăm să-L găsim în clădirea unei biserici, într-o denominaţiune; încercăm să-L găsim prin repetarea unui crez; încercăm să-L găsim prin ţinerea unor zile sau urmarea unor ritualuri, dar nu-L vom putea găsi nicăieri până când nu venim la Calvar. Acolo suntem crucificaţi, cădem în praful pământului şi murim faţă  de noi înşine, după care ne naştem din nou. Atunci Îl găsim pe Isus. Oh, astăzi sunt atât de mulţi care încearcă să-şi ţină propriile păreri şi să rămână la ceea ce au! Ei zic: „Eu am calea mea şi cred aceasta…”  Dar voi nu puteţi să-L găsiţi pe Hristos până când nu muriţi faţă de voi înşivă şi-L acceptaţi pe El, Cuvântul. Numai atunci găsiţi Viaţa.

Cât de diferite sunt bisericile şi misionarii de astăzi! Dacă ne uităm la ucenicii Săi, ei nu au făcut nimic de la sine, ci i-au dus pe grecii aceia în prezenţa lui Isus. Înseamnă că dacă El este Acelaşi ieri, azi şi în veci, şi sunteţi aduşi în prezenţa Lui, trebuie să procedeze la fel ca atunci.

Aşa zişii apostoli de astăzi încearcă să te ducă la o iesle, la un staul, la un moş Crăciun, la un iepuraş pe Paşti sau la orice altceva, în loc să te ducă la Hristos.  Ei nu te duc niciodată în prezenţa lui Hristos. Crăciunul nu este naşterea lui Hristos! Nu! Astăzi, ei te duc la o statuie, la o biserică, la o organizaţie, la nişte legi doctrinare,  dar nu te duc niciodată în prezenţa lui Hristos. Dar un apostol adevărat te va duce direct în prezenţa lui Hristos, și El ţi-ar arăta ce trebuie să faci.

Cineva a spus astăzi: „Nu mai există spiritul Crăciunului!” L-am auzit pe un predicator spunând la radio că astăzi sunt mulţi oameni care zic: „Crăciunul nu este naşterea Domnului! Noi nu ar trebui să-l avem pe moş Crăciun şi alte lucruri ca acestea…” În continuare, el a încercat să susţină că dacă moş Crăciun este luat de la Crăciun, atunci este scos afară spiritul Crăciunului. Atunci este scos afară duhul lui moş Crăciun. Aşa este. Adevărul este că moş Crăciun este un mit german, o tradiţie catolico-germană şi nu este nici pe departe Duhul care face Crăciunul. Duhul lui Hristos a arătat spre Duhul Sfânt care nu este o sărbătoare, ci o închinare la Dumnezeul cel Viu.

Dar bărbatul acela spunea: „Dacă îl luaţi afară pe moş Crăciun, nu mai există spiritul Crăciunului.” Vă puteţi imagina ca un predicator să spună aşa ceva la radio? Din păcate a spus chiar aşa. El a spus: „Dacă îl luaţi pe moş Crăciun afară, nu mai există spiritul Crăciunului.” S-ar putea să fie aşa dacă folosiţi cuvintele „masa lui Hristos”. Adevărul este că dacă-l scoateţi afară din viaţa voastră pe moş Crăciun, vă deschideţi inima şi-L lăsaţi înăuntru pe Hristos. Atunci muriţi faţă de lucrurile acelea ale lumii şi veţi avea un Crăciun adevărat. Da, atunci veţi avea un Crăciun adevărat, diferit de ceea ce aveaţi înainte, pentru că Hristos nu S-a schimbat.

Aşa zişii apostoli de astăzi sunt total diferiţi de apostolii din vechime. Astfel, vechii apostoli îl aduceau pe căutător în prezenţa lui Dumnezeu, pe când apostolii de astăzi îl duc într-o organizaţie bisericească, unde aparţin ei, îl duc la un crez sau la o doctrină omenească, în loc să-l ducă în prezenţa lui Hristos.

Să luăm puţin cuvântul „Crăciun.” Numele lui Hristos este menţionat foarte rar în cadrul acestei sărbători, iar beculeţele şi beteala sunt pentru moş Crăciun, nu pentru Hristos. Oamenii au pervertit atât de mult Crăciunul, încât au făcut din el o sărbătoare păgână şi foarte puţini mai ştiu care este adevărata lui însemnătate. Astăzi, Crăciunul este o mare sărbătoare comercială. Dacă vreţi să ţineţi o zi comercială ca: ziua mamei, ziua tatălui, a fiicei sau a fiului, este în ordine, dar nu faceţi din Crăciun o asemenea zi! Nu demult, am văzut o pancartă pe care scria: „Puneţi-L pe Hristos înapoi în Crăciun!”

Ei vă duc la o biserică şi acolo vă învaţă un crez; vă aduc la un Crăciun şi ce vedeţi acolo? Un moş Crăciun. Vă aduc la o biserică, iar acolo vedeţi o organizaţie omenească. Dar Hristos unde vă duce? Unde i-a dus şi pe greci: la cruce. Astfel, dacă ajungeţi la un apostol adevărat, acela vă va duce la Hristos, iar Hristos vă duce la cruce unde sunteţi răstigniţi împreună cu El. Acolo, Viaţa Lui veşnică se întâlneşte cu viaţa voastră, iar viaţa voastră moare şi astfel luaţi Viaţa Lui veşnică şi atunci deveniţi un fiu sau o fiică de Dumnezeu. Amin. Ce diferenţă mare este între un apostol din vechime şi cei de astăzi!

Dacă-i spui unui aşa-zis apostol de astăzi: „Aş vrea să-L cunosc pe Hristos,” îţi va spune imediat: „Uite, noi aparţinem de biserica cutare, aşa că vino şi alătură-te nouă!” Vedeţi? Sau: „Aparţinem de o anumită societate. Vino şi alătură-te acolo.” Aceasta este tot ce putem auzi astăzi, dar Hristos însuşi i-a îndreptat pe oameni spre moartea Sa zicând: „…dacă grăuntele de grâu care a căzut pe pământ nu moare, rămâne singur…” Ce diferenţă! Da, domnilor. Viaţa voastră şi Viaţa Lui nu Se regăsesc la o biserică, într-o clădire, într-un crez, în fapte bune, etc., ci la cruce unde sunteţi răstigniţi împreună cu El. Acolo este singurul loc în care Îl găseşti pe Hristos. Tu nu-L găseşti prin faptul că faci mai mult bine, că întorci o pagină nouă sau că încerci să trăieşti o viaţă nouă. Nu! Pe Hristos Îl găseşti numai în moarte, nu într-o iesle sau într-un crez. Tu nu-L găseşti pe Hristos în anumite crezuri sau legende, ci doar la cruce. Un slujitor adevărat te va duce întotdeauna la El, iar El este Cuvântul. El este Biblia aceasta făcută vie, iar atunci când mori faţă de tine însuţi, cu Hristos, asemenea bobului de grâu, atunci Cuvântul trăieşte în tine şi aduce la suprafaţă aceleaşi rezultate pe care le-a adus în Bobul de grâu viu, care a trebuit să cadă în pământ pentru noi. Amin. Voi faceţi parte din învierea Sa şi sunteţi părtaşi la toate binecuvântările Sale şi la toate manifestările Sale; sunteţi părtaşi cu El la tot ceea ce a făcut.

El este Cuvântul cu adevărata Sa tălmăcire. Voi spuneţi: „Noi credem Biblia!” Dacă o credeţi cu adevărat, Isus a spus în Ioan 14.12 că „cel ce crede în Mine, va face şi el lucrările pe care le fac Eu.” Aceasta este adevărata interpretare a Bibliei pentru că Dumnezeu însuşi în voi, aduce la suprafaţă propria Sa interpretare a Cuvântului Său. Glorie! Aceasta este adevărata interpretare: Dumnezeu în voi interpretând propriile Sale cuvinte. Amin.  Nu a spus Isus că „Aceste semne îi vor urma pe cei ce cred”? Ce este aceasta? Dumnezeu în voi aducând propria Sa interpretare. Nu trebuie să vă uitaţi la altcineva, ci spuneţi: „Cuvântul spune aceasta.” Credeţi-L şi Se va interpreta singur pentru că Dumnezeu vă foloseşte ca să-Şi interpreteze propriul Cuvânt. Amin. Hristos este interpretarea vie a propriului Său Cuvânt.

Să privim câteva exemple ca să vedem cum Şi-a interpretat El Cuvântul.

 Dacă mergem la metodişti, ei spun: „Noi avem interpretarea corectă.” Baptiştii spun: „Noi avem interpretarea corectă.” Prezbiterienii spun că ei au interpretarea corectă. Organizaţia „Biserica lui Hristos”, susţine că ea are adevărata interpretare şi tot aşa, toate spun că ele au adevărata interpretare, dar toate se deosebesc unele de altele, ceea ce înseamnă că undeva este ceva în neregulă. Singura cale prin care putem afla care este Adevărul, este să vedem cum le-a spus Isus, evreilor, să interpreteze Cuvântul. Amin. Şi dacă Isus a spus ceva, atunci aceasta face ca interpretarea să fie corectă. Metodiştii spun: „Este corect aşa cum interpretează fraţii noştri, comitetul…” Baptiştii spun: „Este corect cum îl interpretăm noi…” Prezbiterienii spun: „Noi avem interpretarea corectă…” Dar singura interpretare corectă este cea dată de Isus. Aşa este.

Să privim deci, cum a interpretat El Cuvântul. Domnul Isus a spus clar: „Dacă nu fac lucrările Tatălui Meu, să nu Mă credeţi.” (Ioan 10.37). Aceasta stabileşte totul, pentru că acesta este felul în care a interpretat El Cuvântul.

 „Dacă nu fac lucrările Tatălui Meu, să nu Mă credeţi.

Dar, dacă le fac, chiar dacă nu Mă credeţi pe Mine, credeţi măcar lucrările acestea…” (v. 38). Aceasta este tot! Şi ce a mai spus El? „Adevărat, adevărat vă spun că cine crede în Mine va face şi el lucrările pe care le fac Eu…”

Înseamnă că trebuie să fie ceva corect şi ceva greşit, sau ce facem noi, de-a ce ne jucăm? De ce mai mergem încoace şi încolo şi pretindem că suntem creştini, facem una şi alta, ne alăturăm acestor crezuri, dăm mâinile cu penticostalii sau cu metodiştii, cu prezbiterienii, baptiştii sau catolicii? Despre ce este vorba? Ce facem? Ne jucăm de-a v-aţi ascunsa  sau de-a şoarecele şi pisica? Unde suntem? Există o singură cale, o singură temelie; există o singură cale sigură, iar aceasta este interpretarea pe care a dat-o Isus Cuvântului. Aleluia! Aceasta este singura interpretare corectă. El a spus: „Dacă nu fac lucrările Tatălui Meu, să nu Mă credeţi.” Amin. Aceasta este interpretarea. Interpretarea corectă de astăzi este ceea ce a spus Isus: „…cine crede în Mine va face şi el lucrările pe care le fac Eu…” Şi Biblia spune că „Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci.”

Când a stat în faţa lor, Isus a spus: „Acesta este felul în care puteţi şti dacă vin de la Dumnezeu sau nu.”

„Un moment,” au răspuns ei. „Noi îl avem de tată pe Avraam. Părinţii noştri au mâncat mană în pustie.”

Părinţii voştri au mâncat mană şi au murit; dar Eu sunt Pâinea Vieţii care vine de la Dumnezeu din ceruri. Şi nu Eu sunt Cel care vă vorbeşte, ci Tatăl Meu care locuieşte în Mine. El este Interpretul Cuvântului divin, şi dovedeşte că este Adevărul pentru că face prin Mine ceea ce a promis că va face.” Amin. Aceasta este Scriptura; Acesta este Mesajul care trebuie dus la oameni, nu o iesle sau un grajd.

Crăciunul nu este menţionat nicăieri în Scriptură, iar Isus nu a vorbit niciodată despre naşterea Sa, ci doar despre moartea Sa. El nu a spus niciodată: „Ataşaţi-vă la o biserică” sau „Recitaţi un crez,” ci a spus: „Veniţi la Mine.” Şi a mai spus ceva: „Cine vine la Mine, va face şi el lucrările pe care le fac Eu. Dacă nu fac lucrările Tatălui Meu să nu Mă credeţi, deoarece Cuvântul spune că atunci când va veni Mesia, El va face aceste lucruri. El va fi un Profet, un Văzător ca Moise. Iar în ziua când va veni, şchiopul va sălta ca un cerb, orbul va vedea, surdul va auzi şi muţii vor vorbi. Astfel, El va dovedi că  face semnul lui Mesia.” „Dacă nu fac semnul lui Mesia, să nu Mă credeţi,” a spus El, „Dar iată cum puteţi interpreta Cuvântul. Dacă nu fac aceste semne, să nu Mă credeţi; dar dacă le fac, nu Mă credeţi pe Mine, ci credeţi semnele pe care le vedeţi.”

Aceasta este adevărata interpretare a Cuvântului; acesta este Mesajul.

Voi nu trebuie să luaţi cuvântul nimănui şi nu trebuie să vă alăturaţi niciunei biserici. Voi vă puteţi alătura acestor organizaţii, dar în Biserica lui Dumnezeu trebuie să vă naşteţi la Calvar. Voi spuneţi: „Binecuvântat să fie Domnul, frate Branham, şi eu sunt…” Atunci vei face şi tu lucrările pe care le-a făcut Isus. Înţelegeţi? Atunci în viaţa voastră trebuie să se vadă ceea ce a spus Isus: „Lucrările pe care le fac Eu…” Ce? El a spus: „Lucrările pe care le fac, mărturisesc despre Mine.” Aleluia! „Lucrările pe care le fac, mărturisesc despre Mine.” Înţelegeţi? Cu alte cuvinte: „Cum de nu vedeţi că fac exact ce trebuia să facă Mesia? Voi nu credeţi că am adevărata interpretare a Cuvântului, dar de ce Tatăl legitimează acest lucru? Credeţi că sunt prea aspru cu organizaţiile voastre? Credeţi că sunt prea radical şi spuneţi că sunt un Om nebun, că am drac şi Mi-am pierdut minţile.” Noi ştim că evreii L-au numit „nebun”, iar cuvântul „nebun” înseamnă „smintit, dement.” „Eşti nebun! Nu aparţii de grupările noastre şi te porţi ca un nebun! Ţi-ai pierdut minţile!”

Dar Isus le-a zis: „Dacă pretindeţi că sunteţi de la Dumnezeu, unde este mărturia lui Dumnezeu, unde sunt semnele care trebuie să vă urmeze? Dacă credeţi în Moise, unde sunt semnele lui Moise în viaţa voastră? Dacă credeţi în profeţi, unde sunt semnele profeţilor la voi? Dacă nu puteţi crede că Eu am adevărata interpretare, credeţi măcar semnele acestea pentru că ele mărturisesc că Eu sunt drept.” Aleluia!  „Ele sunt cele care mărturisesc despre Mine. Ele arată dacă sunt adevărate sau nu. Toţi aceia pe care Mi i-a dat Tatăl, vor veni la Mine, pentru că nici un om nu poate veni la Mine dacă nu este atras de Tatăl.” Aşa este. Dar cu toate că Biblia spune că El a făcut o mulţime de lucrări, ei nu L-au putut crede, pentru că Isaia a spus: „Au urechi şi nu aud, au ochi şi nu pot vedea.”  Sunt orbi ca un liliac. Vedeţi? Ei n-au putut vedea nimic, pentru că aşa au spus profeţii că se va întâmpla.

Exact acelaşi lucru se întâmplă şi astăzi. El a spus: „Nu Eu fac lucrările acestea şi nu Eu vorbesc Cuvântul, ci Tatăl care locuieşte în Mine. El face totul, iar dacă ştiţi Cine este Dumnezeu… Dumnezeu este Creatorul; El a fost în Moise şi Dumnezeu în Moise a prevestit ziua Mea. Dumnezeu a fost în Vechiul Testament.” Vedeţi? „Cel care a fost în profeţi, v-a spus că într-o zi va veni Marele Profet şi El Îşi va aduna copiii. Dacă nu puteţi crede că Eu interpretez Cuvântul în faţa voastră, credeţi semnele, pentru că ele vorbesc despre Mine.”

Oh, ei nu au putut crede! Ei nu au putut vedea! El era Dumnezeu arătat în trup de carne; era Cuvântul manifestat; era împlinirea făgăduinţei lui Dumnezeu.

Ascultă Tabernacol Branham! Ţineţi minte ce vă spun în seara aceasta de ajun de Crăciun. Dacă El n-ar fi fost Cine spunea că este, Dumnezeu nu L-ar fi legitimat niciodată. Cu siguranţă! Cu alte cuvinte, El ar fi putut spune: „Care dintre voi organizaţiilor (farisei, saduchei sau ce erau), care dintre voi, bărbaţilor, care dintre voi, marilor preoţi, care dintre voi, învăţaţilor pe care Dumnezeu vă foloseşte pentru a vorbi Cuvântul Său, puteţi spune că sunteţi drepţi?”

Ei ar fi putut să spună: „Noi suntem educaţi! Suntem inteligenţi şi cunoaştem Biblia din generaţie în generaţie.” Dacă este Cuvântul lui Dumnezeu, de ce Dumnezeu nu poate să-Şi facă Cuvântul viu în acei bărbaţi? El a spus: „Eu şi Tatăl una suntem.” El nu a spus: „Suntem doi sau trei, ci a spus: „Noi doi suntem una.” De ce? Pentru că Dumnezeu era în El şi vorbea prin El. Glasul acela era Glasul lui Dumnezeu care vorbea prin buze umane. Aleluia! Cuvintele fiecărui credincios care crede în seara aceasta în El şi Îi este predat pe deplin, devin cuvintele lui Hristos. El vorbeşte Cuvântul şi Cuvântul Se face trup. El vorbeşte Cuvântul şi Cuvântul Se manifestă: „Lucrările pe care le fac Eu, le veţi face şi voi… Aceste semne îi vor însoţi pe cei ce cred.”

Isaia a spus în capitolul 42, din care tocmai am citit, că „El este Lumina neamurilor.” Oh, cea mai mare Lumină care a strălucit vreodată, a strălucit în Nazarineanul acela micuţ şi umil: în Omul acela care nu avea nici o frumuseţe, care nu avea nimic care să te atragă; un Om fără educaţie lumească, un Om care nu cunoştea ritualurile şi lucrurile acestei lumi, dar care putea să lege diavolii și să învie morţii. Diavolii tremurau înaintea Lui, iar Dumnezeu L-a recunoscut şi a vorbit despre El din ceruri: „Acesta este Fiul Meu Preaiubit!” Dar nu a făcut aceasta înaintea celor mari şi bogaţi, ci înaintea grupului ales chemat de El. O Lumină mare care strălucea din Cuvântul Său. Ce era Cuvântul? Hristos. Ce era El? Cuvântul făcut viu, şi Cuvântul făcut viu a dat o Lumină mai puternică decât atunci când Dumnezeu a spus: „Să fie lumină!”, în Geneza 1. Aceea era o lumină creată, o creaţie trecătoare, muritoare, care trebuie să cadă, dar Cuvântul Său este Viaţa şi Lumina veşnică. De aceea, când un om crede, are Lumina veşnică.

Poporul, care umbla în întuneric, vede o mare lumină; peste cei ce locuiau în ţara umbrei morţii răsare o lumină.” (Isaia 9.2). El a adus Lumină neamurilor care erau stăpânite de întuneric şi condamnate de Dumnezeu pentru că erau închinătoare la idoli. Ce a spus psalmistul? „Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele şi o lumină pe cărarea mea.” (Psalmul 119.105). Astăzi, Lumina lui Dumnezeu este Cuvântul Său manifestat; lucrările făcute prin exprimarea Cuvântului lui Dumnezeu făcut viu, sunt o Lumină mai mare decât a fost lumina din zorii creaţiei. Amin.

Lumina, El este o candelă pe cărarea mea. Oh, Doamne, Lumina, Cuvântul… în întunericul în care bâjbâim astăzi, în întunericul plin de crezuri şi denominaţiuni, de senzaţii şi fanatism, în care inimile se deschid la mormintele oricărui fel de duhuri care neagă că acest Cuvânt este Adevărul şi spun că zilele minunilor au trecut, că nu mai există botezul cu Duhul Sfânt, vorbirea în limb, prorocii, dovedind că sunt morţi demult, să-L vezi pe Dumnezeu ridicându-Se deodată în mijlocul întunericului, în întunericul crezurilor şi al denominaţiunilor, şi luând Cuvântul Său şi un grup de oameni care Îl cred şi răspândesc afară Viaţa şi Lumina Sa. Acolo va fi mai multă Lumină veşnică decât a fost în zorii creaţiei, când El a spus: „Să fie lumină!” Şi a fost lumină.”

Isus nu a spus niciodată că-i va duce în Betleem. Când au ajuns grecii la El, Isus nu le-a spus: „Un moment! Dacă doriţi să vedeţi Lumina, vă voi duce înapoi în Betleem, unde M-am născut, iar acolo am să vă spun ce s-a întâmplat.” Nu, El nu a făcut aceasta, ci i-a îndreptat spre un loc din viitor. Cu alte cuvinte, El le-a zis: „Dacă vreţi să Mă cunoaşteţi, nu vă voi duce în Betleem ca să vedeţi unde M-am născut şi nici nu vă voi spune totul despre aceasta, ci vă voi îndrepta spre locul în care voi fi răstignit pentru voi; iar dacă veţi fi răstigniţi împreună cu Mine, dacă vă veţi lua crucea şi Mă veţi urma, veţi şti Cine sunt. Atunci Mă veţi cunoaşte într-un fel în care nu Mă veţi putea cunoaşte niciodată pin măiestria şi înţelepciunea voastră.”

Voi ziceţi: „Frate Branham, dar noi aflăm aceasta prin măiestria citirii Bibliei.” Nu, nu este aşa! Dacă putem afla aceasta prin măiestria citirii Bibliei, de ce nu au cuprins-o fariseii? Biblia nu poate fi învăţată în felul acesta, fiindcă dacă ar fi aşa, avem o mulţime de artişti care încearcă s-o picteze. Biblia este corectă, iar Dumnezeu este Artistul.

Crezurile de astăzi spun: „Alăturaţi-vă aici. Învăţaţi doxologia (Cântare liturgică de preamărire a lui Dumnezeu sau a lui Isus Hristos). Repetaţi crezul apostolic. Alăturaţi-vă bisericii noastre. Strângeţi-vă mâinile.” sau: „Botezaţi-vă în Numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh.” Vedeţi? Acestea sunt crezuri denominaţionale, dar marele Artist nu a pictat Tabloul aşa. El L-a pictat arătând că Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci: „Cine ascultă cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimis, are Viaţa veşnică…” (Ioan 5.24); „…lucrările pe care le fac Eu, le veţi face şi voi…” (Ioan 14.12); „Aceste semne îi vor urma pe cei ce cred…” (Marcu 16.17-18). Acesta este felul în care a pictat marele Artist Tabloul. Astfel, când Dumnezeu vine şi reflectă aceste lucruri, ştiţi că aţi dat de Tabloul potrivit. În rest, totul este o copie, un fals. Amin.

Fraţilor, luaţi în seara aceasta copia falsă a crezurilor omeneşti şi aruncaţi-o afară, primiţi Lumina Evangheliei şi lăsaţi-L pe Pictor să-L picteze pe Hristos în voi. Amin. Aceasta este Calea. Înţelegeţi? El nu i-a dus niciodată la iesle şi nu i-a dus niciodată la Crăciun.

Isaia a spus despre El: Îl vor numi: Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii.” (Isaia 9.6). Mi-ar fi plăcut să am timp ca să pot lua câte un text pentru fiecare din aceste denumiri date Lui: „Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii.”

Să ne oprim puţin la cuvântul „Minunat.” Isaia a spus că El este Minunat. Să ne gândim la câteva lucruri pe care le-a spus El şi care Îl făceau Minunat. Ce Îl făcea Minunat? Când El a spus: „Eu şi Tatăl una suntem.” Minunat! Spuneţi-mi care fariseu ar fi putut spune aşa ceva? Care mare preot ar fi putut spune aceasta şi Dumnezeu s-o confirme, cum a făcut cu El? Înţelegeţi? Isus a spus: „Dacă nu fac lucrările Tatălui Meu, să nu Mă credeţi. Dar dacă predic şi fac aceasta, aveţi dovada că Dumnezeu dovedeşte că El M-a trimis să fac aceasta.” Vedeţi? Isus a spus: „Eu şi Tatăl suntem Unul,” nu a spus: „Eu şi Tatăl suntem trei.”

Vedeţi? Crezurile spun: „Eu şi Tatăl suntem trei,” dar Biblia spune: „Eu şi Tatăl una suntem.” (Ioan 10.30). Aceasta este Minunat. Vedeţi, când Dumnezeu a venit în trup, El nu a fost a doua, a treia, sau a patra persoană, ci a fost Dumnezeu însuşi. Isus a spus aceasta, nu eu, aşa că certaţi-vă cu El, nu cu mine. Eu spun doar ceea ce a spus El: „Eu şi Tatăl una suntem.” „Nu Eu (Fiul) sunt Cel care fac aceste lucrări, ci Tatăl. El locuieşte în Mine şi face aceste lucrări.” „Dacă nu Mă credeţi pe Mine, credeţi Cuvântul, pentru că El este Cuvântul; Cuvântul S-a făcut trup şi Eu sunt El.”

Tot Ioan a spus: „La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu şi Cuvântul era Dumnezeu… Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi.” Aceasta Îl face pe El şi pe Dumnezeu aceeaşi Persoană. Dacă Dumnezeu este Cuvântul şi El este Cuvântul, atunci „Eu şi Tatăl una suntem.” Oh, acest lucru este minunat! Da, domnilor, am putea spune foarte multe lucruri despre aceasta.

Un alt lucru pe care l-a spus El a fost: „Eu sunt Lumina lumii.” Arătaţi-mi un preot care ar putea spune aceasta. Arătaţi-mi o denominaţiune care poate spune aceasta. Arătaţi-mi un crez care ar putea face aceasta. Acest lucru este minunat. „Eu sunt Adevărul.” Oh, vai! Crezurile noastre sunt la un milion de mile depărtare de Adevăr. Crezul nu-L poate face pe Dumnezeu să se manifeste. Este aşa cum a spus Ilie pe vârful muntelui Carmel: „Dacă Domnul este Dumnezeu, atunci să răspundă.” Crezul nu o va face. Nu, domnilor. Dar Dumnezeu o va face. Cine este Dumnezeu? Cuvântul manifestat. El o va face. El a mai spus: „Eu sunt Lumina lumii, Eu sunt Adevărul care este în lume. Eu sunt Calea.” Nu există nici o altă cale decât El. Aceasta este tot. Nu mergeţi la un crez, ci haideţi la Mine.” Vedeţi?

Eu sunt calea, Lumina, Adevărul.” Tot ceea ce a fost El, acele cuvinte minunate pe care le-a spus: ”Eu sunt Calea; Eu sunt Adevărul”, Eu sunt Lumina şi Viaţa, Eu sunt Alfa şi Omega, Eu sunt Începutul şi Sfârşitul, Eu sunt Cel ce era, Cel ce este, Cel ce vine, Eu sunt Rădăcina şi Vlăstarul lui David; Eu sunt Steaua dimineţii, Eu sunt totul. Eu şi Tatăl una suntem; El locuieşte în Mine şi Eu locuiesc în El; El este Eu.”

Fariseii I-au zis: „Tu, care eşti un Om Te faci Dumnezeu?” Oh, aşa cum le-a spus El fariseilor cu altă ocazie: „Voi nu ştiţi Cuvântul lui Dumnezeu, şi nici puterea Lui. Voi nu-L cunoaşteţi.” Cu siguranţă, Cuvinte minunate, Minunat.

Să ne gândim la câteva lucrări minunate. Ce a făcut El? Ce a fost El încât Isaia a spus că El va fi minunat? Când a spus acele nume: „Sfetnic, Domnul păcii, Dumnezeul cel Atotputernic, Părintele veşniciilor,” Isaia a mai spus: „El este minunat.” Cuvine minunate! Pentru câteva minute vom vorbi despre lucruri minunate. Ce lucruri minunate a făcut El?

Într-o zi, în Nain era o procesiune funerară. O văduvă îşi ducea la mormânt singurul fiu. Isus călătorise din Nazaret, iar picioarele Lui erau pline de răni şi de praf, obosite şi grele. El a auzit bocetul acelei femei, iar când a privit în josul străzii a văzut-o pe sărmana aceea văduvă. Băiatul ei, singurul ei fiu, zăcea mort pe acel catafalc. Ei au trecut exact pe unde mergea Isus, iar voi ştiţi că Viaţa şi moartea nu-şi pot da mâna; una din ele trebuie să plece. Astfel, Isus a spus: „Opriţi cortegiul!”, apoi S-a dus şi l-a atins pe băiat, iar viaţa care fusese în el şi plecase probabil de vreo două zile, s-a întors înapoi. Pot să văd cum giulgiul în care era învelit a început să se mişte, iar oamenii priveau uimiţi: un om care fusese mort s-a ridicat în picioare, a alergat şi şi-a îmbrăţişat mama. Acestea sunt lucrările minunate ale lui Dumnezeu. Este adevărat? Cu siguranţă că da.

Îl văd pe Iair, un preot micuţ şi drăguţ. El Îl credea pe Isus, dar a trebuit să stea la locul lui din cauza celorlalţi preoţi. Şi astăzi sunt o mulţime de credincioşi ascunşi, laşi, cărora le este frică să iasă afară din biserica lor. Dumnezeu nu poate folosi un asemenea om, ci vrea oameni care stau neclintiţi pentru El, iar dacă este nevoie, sunt gata să moară oricând pentru El. Biblia spune: Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, dar care nu pot ucide sufletul; ci temeţi-vă mai degrabă de Cel ce poate să piardă şi sufletul, şi trupul în gheenă.” (Matei 10.28).

Îl văd pe Isus cum merge în casa acestui predicator, şi cum intră în camera unde zăcea nemişcată fetiţa de doisprezece ani. Trupul ei zăcea acolo fără viaţă; mâinile îi erau palide, iar unghiile i se albiseră. Ochii ei micuţi erau închişi şi puseseră ceva peste ei. Părul îi fusese aranjat puţin cu trandafiri şi alte flori. Tatăl şi mama ei ţipau, iar vecinii plângeau pentru că singurul copil al acestei familii murise. Îl văd pe Isus cum păşeşte în camera aceea. Amin. A privit în jur şi i-a văzut pe toţi. Mulţi dintre ei s-au dus acolo să râdă de El, dar Isus i-a scos pe toţi afară. Aceasta este Minunat.  Vedeţi, un singur Om a putut să ia controlul asupra întregii mulţimi. De ce nu au spus nimic? Pentru că se temeau. De ce nu condamnă ei Cuvântul astăzi? Pentru că se tem. Acesta este adevărul.

El a păşit în cameră, a luat în mâna Sa mânuţa aceea rece, a spus ceva într-o limbă necunoscută şi duhul acelei fetiţe a venit înapoi şi ea a trăit din nou. Lucrări minunate. Da, au fost minunate. Au fost lucrări minunate care au dovedit că El este Minunat.

Aş putea să-l amintesc şi pe Lazăr. Trupul lui fusese îmbălsămat de patru zile, straturi după straturi de mirodenii fuseseră puse peste el şi în jurul giulgiului în care l-au învelit. El zăcea în mormânt, iar trupul îi putrezise deja. Nasul i se retrăsese înăuntru, şi la fel buzele; viermii începuseră să-l mănânce, iar sufletul lui călătorea de patru zile pe undeva. Acum Îl văd pe Isus, cu umerii Lui micuţi şi aplecaţi. Oh, vai! Privindu-L, lumea putea spune: „Uitaţi-vă la El! Uitaţi-vă la Omul acela! Vreţi să spuneţi că Acela este Dumnezeu? Uitaţi-vă la El cum merge la mormânt plângând ca orice  om!” Aşa este. Biblia spune că El a plâns. Lacrimile Îi curgeau pe obraji şi El plângea în timp ce mergea spre mormânt. Când plângea, El era un Om, dar când a spus: „Daţi piatra la o parte!”, a schimbat rolul şi era Dumnezeu, aşa că Lazăr, care era mort de patru zile, a stat în picioare şi a trăit din nou. Văd cum mirodeniile cu care fusese îmbălsămat au început să iasă prin fâşiile cu care era învelit. Ce era aceasta? Viaţa venise înapoi. Mirosul acela greu dispăruse şi o carne nouă luase locul celei intrate în putrefacţie. Duhul, care timp de câteva zile călătorise pe undeva, s-a întors în trupul său şi astfel Lazăr s-a ridicat în picioare. Spunem că a fost „Minunat, Sfetnic, Domn al păcii, Dumnezeul cel Atotputernic.”  Cu siguranţă că a fost aşa.

Apoi o vedem pe femeia de la fântână. El a vorbit cu ea doar câteva minute şi i-a spus că a avut cinci bărbaţi. Uimită, femeia I-a zis: „Doamne, văd că eşti proroc. Noi ştim că atunci când va veni Mesia, acesta va fi semnul Lui.”  iar El i-a răspuns: „Eu, Cel ce vorbesc cu tine, sunt Acela.” Minunat! El este cu adevărat Minunat.

Într-o noapte, marea urla, iar El dormea ca orice om, din pricina oboselii. Când L-au văzut că doarme, diavolii au jurat să Îl vor îneca în noaptea aceea. Se gândeau că sunt pe punctul să-L prindă. Când s-au rupt pânzele, barca a început să ia apă şi să se scufunde, iar ucenicii au alergat la El disperaţi şi I-au zis: „Nu-ţi pasă că pierim?” (Marcu 4.38). Atunci El S-a ridicat, Şi-a şters ochii somnoroşi şi a spus: „Pentru ce sunteţi aşa de fricoşi? Tot n-aveţi credinţă? Ce veţi face acum? Ce veţi face pe această mare învolburată, când această barcă este trasă de fiecare val spre fund? Ce veţi face când diavolii stau pe acel munte şi le şoptesc valurilor să se ridice cu treizeci sau patruzeci de picioare mai sus ca să vă înece? Cât timp voi mai fi cu voi?” Apoi S-a ridicat, Şi-a pus piciorul pe marginea corăbiei şi a spus: „Taci! Fără gură!” Şi valurile s-au potolit deodată şi vânturile au tăcut. Cu alte cuvinte, El a spus: „Vânturilor, tăceţi, iar voi, valurilor, întoarceţi-vă la locul vostru!” În clipa următoare, nu s-a mai văzut nici măcar un val mic pe apă. Isus a stat puţin, a privit în jur, apoi a trecut pe lângă micuţul grup de apostoli care Îl priveau speriaţi, S-a întins din nou jos şi Şi-a continuat somnul. Ei se priveau unul pe altul şi îşi ziceau: „Cine este acesta de Îl ascultă chiar şi vântul, şi marea?” (v. 41). Minunat! Amin. El este cu siguranţă Minunat! Da, domnilor.

Când a părăsit cerurile şi S-a făcut om… Dacă mergem pe Muntele Palomar şi privim prin sticla acelui mare telescop de acolo, vedem până la o depărtare de o sută douăzeci de milioane de ani lumină, toate acele miliarde şi triliarde de stele care formează cununa Lui, dar El le-a lăsat pe toate pentru a lua o cunună de spini. Cine ar face aceasta?  Minunat! Haina Lui era veşnicia; era îmbrăcat cu Viaţa veşnică şi n-a avut niciodată început. El n-a început la Betleem, cum încearcă să dovedească oamenii, pentru că n-a avut început. Amin. El era îmbrăcat cu Viaţa veşnică, dar a pus deoparte haina nemuririi şi a luat haina veche şi murdară a morţii, pentru mine şi pentru tine. Minunat! Palatul Lui a fost cerul; tot cerul Îi aparţinea şi nimic nu se asemăna cu El în strălucire, dar iată că a lăsat totul, a venit pe pământ şi a spus: „Vulpile au vizuini şi păsările cerului au cuiburi, dar Fiul omului n-are unde-Şi odihni capul.” (Matei 8.20). Minunat! Nu credeţi că El este Minunat?

Prieteni, mai am foarte multe notiţe, dar nu cred că voi avea timp să le parcurg pe toate. Acesta este Domnul Isus pe care trebuie să-L vedeţi voi, nu pe cel despre care vorbesc denominaţiunile, nu un Isus al crezurilor; nu un Isus al Crăciunului mistic, nu un Isus cu iepuraşi şi ouă de Paşti, ci pe Domnul Isus al Calvarului; pe Domnul Isus care a pus totul deoparte; pe Cel despre care au vorbit profeţii.

Am putea continua să vorbim despre fiecare din aceste calităţi ale Lui: „Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Domn al păcii, Părintele veşniciilor”. Am putea continua şi continua să vorbim despre El. Înţelegeţi? Acesta este Isus pe care trebuie să-L vedem pentru a avea Viaţa Lui veşnică. Voi nu o puteţi obţine printr-un crez şi nici prin alăturarea la o biserică; nu o puteţi obţine prin povestea lui moş Crăciun, pentru că acesta nu are Viaţă veşnică. Nu! Nici un crez nu are Viaţă veşnică. Nici faptul că cunoşti Cuvântul Său nu-ţi dă Viaţa veşnică. Pentru a avea Viaţa veşnică trebuie să-L cunoşti pe El. Aşa spune Biblia. Să-L cunoşti pe El este Viaţa veşnică, nu să cunoşti Cuvântul Său.

Grecii au vrut să-L vadă, au vrut să cunoască persoana Lui, de aceea au spus: „Domnilor, am vrea să-L vedem pe Isus.” Dar voi nu trebuie să-L vedeţi cu ochii voştri, ci cu inima. Înţelegeţi?  Voi priviţi cu ochii şi înţelegeţi cu inima, pentru că „a vedea” înseamnă „a înţelege.” Astfel, vă uitaţi la un lucru şi spuneţi: „nu înţeleg,” dar prin aceasta vreţi să spuneţi că nu pricepeţi. Grecii au vrut să-L cunoască pe Isus, iar El le-a dat calea prin care puteau să-L cunoască; să-L cunoască pe El, nu învăţătura Lui, nu Cuvântul Lui, nu minunile Sale, ci să-L cunoască pe El. Şi singura cale prin care Îl puteţi cunoaşte este pe la cruce, nu pe la staul. Nu! Calea este crucea, pentru că El i-a îndreptat spre cruce, nu spre un crez, spre o iesle sau un staul denominaţional, ci spre cruce. Aşa este şi astăzi. Un credincios adevărat nu va spune niciodată: „Isus mi-a spus să merg şi să mă alătur bisericii cutare.” De ce? Pentru că El nu a făcut niciodată acesta şi nu o va face nici astăzi. Nu! Ca să-L puteţi vedea, El vă va îndrepta spre cruce. Duceţi-vă acolo şi muriţi, fiindcă atunci Îl veţi cunoaşte, dacă vreţi să-L cunoaşteţi. El nu a îndreptat nici măcar o dată pe cineva spre un crez, spre o denominaţiune, spre naşterea Sa sau spre Crăciun. Nu, nu a făcut-o niciodată. Voi nu veţi găsi nicăieri în Biblie un loc în care să scrie că El a îndreptat pe cineva să-L cunoască în altă parte în afară de cruce. Aşa este. Iar aceasta înseamnă o răstignire a eu-lui personal: „Dacă un om nu se naşte din nou…” (Ioan 3.3). Isus nu a scris niciodată un crez şi nu a poruncit niciodată înfiinţarea unei denominaţiuni. Atunci de ce le facem? De ce bisericile noastre pun un accent atât de mare pe faptul că trebuie să aparţii unei biserici, că trebuie să spui un anumit crez sau că trebuie să faci una sau alta? De ce punem aşa mare accent pe aceste lucruri dacă nu sunt importante? Aceasta dovedeşte că avem altfel de apostoli decât cei aleşi de El; nişte apostoli care vor să vă ducă la biserica lor, la denominaţiunea lor, la crezurile lor şi nu la Hristos.

Dacă astăzi întrebi pe cineva: „Eşti credincios?” îţi răspunde: „Oh, eu sunt baptist”, „Sunt metodist,”  dar aceasta arată că nu este credincios. Înţelegeţi? Acesta este adevărul. Ei spun: „Eu sunt penticostal,” dar aceasta nu are nimic a face cu credinţa. Nu, domnilor. De ce? Pentru că credinciosul este o făptură nouă. Dar ei au doar crezuri. Înţelegeţi? De ce fac oamenii aceasta? Ce îi determină să vorbească aşa?

Aseară am fost la un spital ca să mă rog pentru o femeie bolnavă. Ea a fost vindecată, dar vreau să spun că acolo era un bărbat cu mama lui. Cred că era mama lui, aşa părea. Eu vorbeam cu doamna la care am fost chemat şi i-am zis: „Acum ne vom ruga.”, după care m-am întors spre cei doi şi am spus: „Vă deranjează dacă ne rugăm?”

„Trage perdeaua,” a răspuns femeia.

„V-am întrebat doar dacă vă deranjează faptul că ne rugăm,” i-am zis eu.

„Noi suntem metodişti, trage perdeaua,” a spus femeia.

„Atunci mai bine trag perdeaua, pentru că aceasta vă va speria de moarte. Tu eşti doar o metodistă, nu o creştină.”

De ce vorbesc oamenii aşa? Un apostol mincinos i-a dus atât de departe şi aceasta este tot ce ştiu ei. Înţelegeţi? Un apostol mincinos i-a învăţat greşit. Apostolii lui Isus i-au dus pe oameni la Isus, dar un apostol metodist îi duce la metodişti; un apostol baptist îi duce la baptişti; un apostol penticostal îi duce la penticostali. Vedeţi diferenţa? Dar un apostol al lui Hristos îi va duce întotdeauna la Hristos, iar Hristos îi duce la Calvar. Aceasta este calea adevărată. Da, domnilor. Un metodist, un baptist, un prezbiterian sau orice altceva ar fi, au fost duşi doar până în organizaţia la care au aderat. Catolicii au fost duşi doar până în biserica lor şi aceasta este tot ce ştiu, dar Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru că ucenicii Îl cunoşteau pe Isus şi i-au dus pe greci, unde ştiau că este adevărul, adică la Isus.

Vedeţi? Un apostol adevărat al lui Hristos, care L-a găsit pe Hristos, îl va duce pe căutător direct la Hristos, iar Hristos îl va duce la Calvar, acolo unde moare odată cu El şi este născut din nou, înnoit. Oh, vai!

Domnilor, noi am vrea să-L vedem pe Isus,” au spus grecii aceia. Aceasta era ceea ce doreau ei. Vedeţi? „Nu vrem să vedem un crez; nu vrem să-i vedem pe metodişti; nu vrem să-i vedem pe baptişti; nu vrem să-i vedem pe nici unii din aceştia, ci dorim să-L vedem pe Isus.” Dar care este problema? Ne apropiem, fraţilor. Ascultaţi cu atenţie pentru că mai am doar câteva notiţe şi vom încheia. Dar vreau ca ceea ce spun să ajungă acolo unde trebuie, vreau să lămuresc totul foarte clar.

Grecii au dorit să-L vadă pe Isus. Ei nu L-au găsit la Crăciun, într-o organizaţie sau într-un crez, pentru că El nu i-a îndreptat niciodată spre aşa ceva. Aţi înţeles lucrul acesta? Dar unde i-a îndreptat? La cruce ca să moară; să moară. Astfel, un apostol adevărat va spune întotdeauna: „Tu trebuie să mori.”

„Dar cum voi şti că sunt mort?”

Când recunoşti că tot Cuvântul acesta este Adevărul, atunci Cuvântul va începe să trăiască în tine.

„Păi,” ziceţi voi, „bisericile noastre învaţă…” Mie nu-mi pasă ce învaţă biserica voastră, ci doar ce spune Biblia! Unde mergeţi voi? Biserica cealaltă învaţă ceva diferit, dar Biblia învaţă la fel.

Isus a spus: „Dacă rămâneţi în acest Cuvânt, acest Cuvânt Se va manifesta prin voi şi va face lucrările pe care spune că le va face.”

Oh, ei spun: „Zilele minunilor au trecut!”, dar Biblia spune că „Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci.” Ce veţi face cu aceste două afirmaţii când Isus a spus: „Cine crede în Mine (în orice vreme)…” Marcu 16.15 spune: „Mergeţi în toată lumea şi predicaţi Evanghelia la orice făptură.” Unde? În toată lumea. Acest lucru nu s-a făcut încă pretutindeni, la orice făptură… „Cine crede şi se botează, va fi mântuit, dar cine nu crede va fi osândit. Iată semnele care îi vor însoţi pe cei ce cred…” Iată! Cuvântul va fi făcut Lumină şi va străluci în afară.

Nu dacă mergeţi la iesle şi spuneţi: „Aici s-a născut cu mulţi ani în urmă un Bebeluş.” Aiureli! Tot felul de crezuri şi legende! Isus a ştiut că toate acestea vor pieri şi se vor amesteca, dar există un singur lucru care nu se va amesteca, iar acesta este Duhul Sfânt.

Cineva spune: „Oh, El S-a născut aici, iar noi am construit o biserică chiar pe locul acesta.” Altcineva spune: „S-a născut aici.” Ştiţi câte cuie au ei şi „pot dovedi” că sunt cuiele originale care au fost bătute în cruce?” Nouăsprezece. Vedeţi? „Avem aceasta! Aleluia! Avem…” Au doar nişte oase fără viaţă ale unui… „Îl avem” Îl avem! Acesta este locul în care S-a născut El.” Dar ce contează aceasta? Ştiţi unde este locul în care S-a născut El? În inimă! Amin. Când am murit, El m-a născut din nou. Vedeţi? M-am născut din nou. Aceasta este.

Domnilor, am vrea să-L vedem pe Isus. În ordine.

Care este problema? Oamenii L-au pierdut. Aşa este. El a fost pierdut din nou în marile mulţimi de crezuri. Vă amintiţi că odată El S-a pierdut de părinţii Săi? Acum este pierdut din nou. Ieşiţi în stradă şi uitaţi-vă la mulţimile înnebunite: se împing şi se îmbrâncesc, beau şi cântă: „Clopoţei, clopoţei…” Dar Hristos este pierdut. Oamenii L-au pierdut. Unde L-au găsit părinţii Lui? Unde L-au pierdut? Acela este locul exact în care Îl vor şi găsi. Vedeţi? El S-a pierdut în crezurile lor şi în mulţimi.

Hristos S-a pierdut în mulţimea comercială care spune: „Noi sărbătorim Crăciunul!” Zilele trecute când eram la cumpărături împreună cu soţia mea, am auzit-o pe o doamnă cum spunea: „I-am cumpărat tatălui meu o sticlă de whisky.” Alta a spus: „Eu îi voi cumpăra nişte cărţi de joc noi şi nişte jetoane, apoi vom juca poker şi vom sărbători Crăciunul.” Alţii spun: „Eu am cumpărat un cartuş de ţigări pentru mama. Tu ce i-ai cumpărat?” Oh, Doamne! El S-a pierdut. Oamenii L-au pierdut în Crăciun; L-au pierdut în Paşti: un iepuraş şi pălărie nouă, nu învierea, nu naşterea lui Hristos. L-au pierdut în crezurile lor când au făcut din El, trei dumnezei, L-au tăiat în bucăţi şi au făcut un idol în loc să ştie Cine este El. El a spus clar: „Eu şi Tatăl una suntem,” dar voi L-aţi pierdut.

El S-a pierdut în mulţimea religioasă. A fost pierdut de biserica Sa. În Laodicea, ultima epocă a Bisericii scrie că El este afară din biserică; stă la uşă şi bate încercând să intre din nou. Cea mai ruşinoasă privelişte din toată Biblia este starea bisericii din zilele din urmă, chiar înainte de venirea Sa. Nici o altă epocă a Bisericii nu L-a dat afară, dar acum când ei ştiu adevărata putere a Duhului Sfânt, L-au dat afară, aşa că astăzi stă la uşă şi bate: „Iată, Eu stau la uşă şi bat.” (Fratele Branham bate în amvon). Da.

Ei L-au pierdut în mulţimile lor comerciale. L-au pierdut în mulţimile lor religioase. Aşa este. Au făcut crezuri; au făcut denominaţiuni şi au pierdut totul. Vedeţi? Au pus tot felul de ritualuri şi tradiţii în locul Bibliei.  Au luat părerile unui om în loc să rămână la Cuvântul lui Dumnezeu. Ei le-au spus oamenilor: „Scrieţi-vă numele în registrul bisericii şi botezaţi-vă în Numele Tatălui, Fiului şi al Duhului Sfânt.” Totul este fals, o minciună. Aşa este. Acesta este locul în care L-a pierdut biserica. Când L-au pierdut şi de ce? Ei nu L-au pierdut în ceea ce numesc „bisericile” lor, gruparea lor de oameni, ci L-au pierdut atunci când au părăsit Cuvântul. „Dacă rămâneţi în Mine şi dacă Cuvântul Meu rămâne în voi, cereţi orice veţi vrea şi vi se va da.” În ce condiţii primiţi? „Dacă rămâneţi în Mine şi dacă rămân cuvintele Mele în voi.” De ce? Pentru că atunci este din nou Dumnezeu în trup de carne. Înţelegeţi? „Dacă rămâneţi în Mine şi dacă Cuvântul Meu rămâne în voi, cereţi orice veţi vrea şi vi se va da.”

Dar astăzi, Cuvântul Lui nu rămâne în ei. De ce? Pentru că astăzi sunt baptişti, mâine sunt metodişti, apoi prezbiterieni, şi astfel nu ajung nicăieri. „Dacă Cuvântul Meu rămâne în voi…” Iar Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi. Aleluia! Frate Neville, lucrul acesta este atât de adevărat: Cuvântul S-a făcut trup în tine şi vorbeşte prin tine.

Penticostalii L-au pierdut. Oh, da! L-au avut cu câţiva ani în urmă, dar L-au pierdut. Cum a făcut aceasta?  Prin faptul că au vrut să vadă cine construieşte cea mai mare clădire, cine poate avea cea mai mare biserică, cel mai pregătit cor. Dacă este ceva ce nu-mi place sunt chiar vocile acestea antrenate, care se ridică şi cântă ca şi cum ar avea colici, îşi ţin respiraţia până se înnegresc la faţă. Ei nu cântă ci fac doar zgomot. Ceea ce-mi place este o persoană bună, de modă veche, sinceră, de Cincizecime, care este născută din nou şi cântă din inimă. Aceia, chiar dacă nu au o voce bună, Îl au pe Duhul Sfânt, şi îi poţi simţi cum plâng pentru tine. Îmi place aceasta: iubesc efectele care urmează după ce primesc binecuvântarea Duhului. Îmi place aceasta pentru că este ceva real pentru mine. Da.

Dar ei L-au pierdut. Coruri şi predicatori bine pregătiţi şi antrenaţi, da! Oh, vai! Stau acolo cu părul încreţit şi îşi înclină capul într-o parte pentru a fi fotografiaţi şi oh, da, cu siguranţă sunt bine antrenaţi şi ţin şcoli duminicale lungi. Fiecare biserică încearcă s-o întreacă pe cealaltă la şcoala duminicală, deşi şcoala duminicală nu apare nicăieri în Biblie.  Aceasta este o dogmă metodistă. Prima dată a fost numită „şcoala aspră”, dar acum oricine nu poate sta la biserică, poate merge la şcoala duminicală, pentru că au luat ceva pe lângă ceea ce a spus Dumnezeu. Aşa este. Când spun aceasta, vă rog să vă gândiţi că niciodată nu a trebuit să retrag ceea ce am spus sub inspiraţie: sămânţa şarpelui sau orice altceva. Dacă  cineva nu este de acord, să vină şi să desfiinţeze aceste lucruri cu Cuvântul lui Dumnezeu.

Da, El este acolo unde L-au pierdut. Penticostalii au cea mai lungă şcoală duminicală, cel mai mare cor şi cel mai bine îmbrăcat grup din oraş. Ei spun: „Noi aparţinem de prima biserică; cel mai bun grup din oraş merge acolo.” Diaconii lor sunt căsătoriţi de trei sau patru ori, şi atât diaconul cât şi păstorul fac tot felul de prostii în biserică. De ce fac aceasta? Pentru că L-au pierdut pe Isus.

„Ştii, denominaţiunea noastră este cea mai mare denominaţiune penticostală, iar bărbaţii noştri sunt cei mai bine pregătiţi.” Pot fi, nu neg aceasta, dar eu aş vrea să cunosc un bărbat care Îl cunoaşte pe Hristos, care L-a văzut şi a fost născut din nou, iar Cuvântul Se reflectă în cuvintele lui. Un bărbat care s-a predat în întregime, aşa încât Hristos vorbeşte prin el. Iată. Cuvântul acesta este urmat de semne şi minuni pentru că este Cuvântul lui Dumnezeu. Dar dacă Cuvântul lui Dumnezeu spune ceva, iar grupul acesta spune: „Oh, nu, nu, nu, organizaţia noastră ne va da afară dacă credem aceasta,” a terminat chiar acolo; s-a tăiat chiar acolo, este terminat. Voi puteţi face ceva mecanic; puteţi pune la cale un fel de înşelătorie sau vă imaginaţi una sau alta, dar Adevărul original nu este acolo. Cu siguranţă.

Bisericile Îl schimbă pe Hristos pentru lume şi pentru crezuri. Vedeţi, ei fac schimb; vor un program schimbat, vor să schimbe ceea ce spune Dumnezeu cu ceea ce spune denominaţiunea lor. Ei vor să schimbe ceea ce spune Dumnezeu, ca să-l urmeze pe păstorul lor. Ei vor să facă schimb. Vedeţi? Oamenii fac cumpărături. Acum avem un centru comercial mare şi avem un alt Crăciun, unul fals, născocit de oameni. Mai avem doar puţin timp, dar voi relua acest subiect. Spun prea mult din ceea ce mi-a dat Duhul Sfânt cu puţin timp în urmă. Oamenii, biserica, fac schimburi, fac cumpărături. Da, domnilor. Ce fel de schimburi fac? Pentru cea mai mare biserică, pentru cea mai îmbrăcată mulţime, pentru cea mai mare denominaţiune.

Femeile penticostale încearcă să găsească un loc în care să li se permită mai multe lucruri ale lumii: pantaloni scurţi, păr tăiat, farduri. Ei fac cumpărături: „Slăvit să fie Domnul, sunt penticostal. Aleluia! Aparţin de aici!” sau: „Oh, păstorul nostru nu crede…” Vedeţi? Faceţi cumpărături pentru cei care-i lasă să trăiască cel mai murdar; pentru cei care-i lasă să trăiască cel mai murdar şi mai lumesc posibil. Ei cumpără din loc în loc, dar Îl refuză pe Hristos. Aceasta deranjează mai mult decât orice. Oamenii fac cumpărături pentru Crăciun, unde se pot târgui pentru că sunt vânători de aşa ceva: „Şi eu sunt penticostal. Noi n-avem acele lucruri înguste la minte. ” Dar aşa spune Biblia.

Dacă acela este un apostol adevărat al lui Hristos, te va duce la cruce.

„Oh, frate Branham, am mers afară şi am vorbit în limbi.” Aceasta nu înseamnă nimic, pentru că am văzut că şi un măgar a vorbit într-o zi. Da, domnilor. Nu vreau să fac glume pe seama Cuvântului sfânt al lui Dumnezeu. Eu cred în vorbirea în limbi, dar şi dracii vorbesc în limbi. Un om poate vorbi în limbi şi să trăiască orice fel de viaţă vrea. Vreau să spun că diavolul poate imita tot ceea ce a făcut Dumnezeu; el poate copia şi imita tot, cu excepţia naşterii originale în Hristos. El nu poate face aceasta, pentru că mai întâi trebuie să muriţi, apoi Cuvântul vă ridică sus. Cum ştiţi că sunteţi vii? Când fiecare Cuvânt este făcut trup în voi; când spuneţi exact ceea ce spune Biblia şi se întâmplă exact ceea ce a spus El. Când duhul vostru este de acord cu El, şi El este Cuvântul; când Duhul Se manifestă în viaţa voastră prin Cuvânt, sunteţi vii. Înţelegeţi? Atunci aţi terminat cu cumpărăturile, cu schimburile şi cu tot ce este lumesc şi firesc, şi totul este bine stabilit.

Oamenii fac cumpărături fiindcă vor să afle unde pot trăi cel mai lumesc posibil. Penticostalii şi toţi ceilalţi fac aceasta. Voi, penticostalilor, nu râdeţi de baptişti şi de prezbiterieni, deoarece „ciobul nu poate râde de oala spartă”. Nu, domnilor, pentru că sunt la fel. Aşadar, ei fac cumpărături pentru că vor să vadă la care organizaţie se pot alătura ca să poată fi populari, vestiţi în oraş, iar primarul oraşului să meargă acolo.

Cunosc oameni care au aparţinut la o organizaţie mică de aici, de mai sus, dar era prea mică pentru ei, aşa că au zis: „Noi şi copiii noştri putem fi puţin mai bine”, aşa că şi-au luat scrisoarea de recomandare şi s-au dus la o organizaţie mai mare. Comparativ cu biserica de aici, aceea avea cinematograf la subsol, sală pentru jocuri de cărţi şi alte lucruri de felul acesta. Duc şi copiii acolo, pentru că au o masă de biliard ca să poată juca biliard, să se recreeze, să aibă zece minute de şcoală duminicală şi pauză pentru cafea sau pentru ca păstorul să-şi poată fuma ţigara. Nu aş spune aceasta dacă nu aş şti despre ce vorbesc. Oh, da! Vedeţi? Ei fac cumpărături.

Dacă pot merge înainte, să trăiască cum vor şi să facă ce le place, şi totuși să le fie promisă  Viaţa veşnică, este cât se poate de bine, dar vă spun ceva: dacă vreţi să cumpăraţi, haideţi la Calvar, fiindcă aceasta schimbă totul. Muriţi faţă de felul vostru murdar de viaţă, faţă de păcatele voastre şi fiţi născuţi din nou, pentru că „Dacă iubeşte cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în El.” (1Ioan 2.15). Aşa spune Biblia. Da.

Voi ziceţi: „Eu nu cred în sfinţenie!”, dar Biblia spune că nici un om nu poate să-L vadă pe Dumnezeu fără ea. Dumnezeu este sfânt, iar dacă El trăieşte în voi, atunci şi voi sunteţi sfinţi. Totuşi, voi spuneţi că puteţi merge la acele petreceri şi să beţi o băutură socială. Penticostalii fac aceasta: merg la petreceri, le duc pe femei în locuri unde pot să se dezbrace în costum de baie, umblă aşa în faţa bărbaţilor şi înoată înaintea lor, şi apoi vreţi să ziceţi că faceţi parte din Mireasă?  Mireasa lui Hristos nu face aşa ceva!

Oh, ei fac cumpărături, apoi merg pe calea mai uşoară şi totuşi li se promite Viaţa veşnică. Dar dacă Cuvântul lui Dumnezeu nu trăieşte în voi, dacă El nu mărturiseşte că este viu în vieţile voastre şi că voi trăiţi Viaţa Lui, nu o aveţi. Oh, vai! Domnilor, am vrea să-L vedem pe Isus. Oh, nu aceste crezuri, nu aceste lucruri inventate de oameni, ci am dori să-L vedem pe Isus. Dar ei L-au pierdut. De ce? De ce este pierdut El pentru ei? De ce nu-L mai au penticostalii? De ce nu-L mai au metodiştii şi baptiştii? De ce s-a pierdut El pentru aceste organizaţii? Pentru că ei nu vor să ia bobul lor de grâu, să-l arunce jos la Calvar, să moară faţă de crezul lor şi să fie născuţi din Cuvânt.

Vedeţi? Atunci sunteţi spălaţi prin apa Cuvântului, deveniţi făpturi noi în Hristos Isus, iar aceste semne despre care Hristos a spus că-L vor urma, vă vor urma şi pe voi. Atunci fiecare femeie îşi va ocupa locul, şi la fel fiecare bărbat. Duhul lui Dumnezeu Îşi va ocupa locul, iar Biserica Dumnezeului celui Viu va fi fără pată. Cu siguranţă. Amin. Da, domnilor. Aceasta este calea corectă. Dar ei nu doresc moartea bobului lor de grâu, nu vor să se lase de denominaţiunea lor, nu vor s-o lase să moară. Dacă organizaţia baptistă ar arunca acel bob de grâu în pământ şi l-ar lăsa să moară, dacă metodiştii l-ar arunca şi l-ar lăsa să moară, dacă cei de la „Adunările lui Dumnezeu” l-ar lăsa să moară; dacă penticostalii, unitarienii, trinitarienii şi toţi ceilalţi ar arunca bobul lor de grâu în Cuvânt şi l-ar lăsa să moară faţă de gândurile lor, dacă ar accepta acest Cuvânt şi ar veni la viaţă, atunci ar putea spune şi ei: „Dacă nu mă credeţi pe mine, credeţi lucrările pe care le fac pentru că ele mărturisesc despre mine.” Care sunt lucrările? Cele vestite de Isus când a zis: „Aceste lucrări, lucrările pe care Mi le-a dat Dumnezeu Mie să le fac.” Şi El a mai spus: „Aşa cum M-a trimis Tatăl pe Mine, aşa vă trimit Eu pe voi.” Vedeţi? Aceleaşi lucrări pe care le-a făcut Dumnezeu când a fost în El şi care L-au făcut una cu Tatăl; aceleaşi lucrări pe care le-a făcut Isus, Duhul Sfânt al lui Isus în voi, vă va face să faceţi aceleaşi lucrări. „Lucrările pe care le fac Eu, le veţi face şi voi.” Cu siguranţă.

Dar cum sunt ei? Doar nişte membri morţi; sunt morţi în păcat şi în greşeli, morţi în educaţie, morţi în lucrurile lumii. Acestea contează pentru ei şi acesta este motivul pentru care nu sunt născuţi din nou; acesta este motivul pentru care nu-i pot urma semnele. De ce? Pentru că sunt doar nişte membri morţi. Predicatorul trebuie să aibă o diplomă de doctor înainte ca să poată păstori biserica, deşi poate nici nu cunoaşte Abecedarul creştinului: „Întotdeauna să-L crezi pe Hristos.”

Zilele trecute a venit la mine cineva şi mi-a spus:

„De ce nu-i laşi pe oameni în pace şi întotdeauna îi mustri pentru felul în care se îmbracă şi pentru lucrurile pe care le fac? Dacă eşti un profet…, pentru că oamenii cred că eşti un profet.”

„Ştiu, ei m-au numit aşa, dar nu sunt.”

„Dar ei cred că eşti profet! De ce nu-i înveţi cum să vadă vedenii şi cum să păşească înaintea lui Dumnezeu?”

„Cum să-i învăţ Algebra când ei nu cunosc Abecedarul? Dacă nu au trecut pe la grădiniţă, şi nu ştiu cum să se comporte, cum să se îmbrace, cum să fie decenţi, cum poţi să-i înveţi lucrurile profetice?” Isus a spus: „Dacă nu credeţi lucrurile pământeşti, cum veţi crede dacă vă voi vorbi despre lucrurile cereşti?” Ce puteţi face voi este să încetaţi să mai faceţi acele lucruri. Dar dacă nu puteţi face nici măcar aceasta, cum credeţi că veţi găsi lucrurile duhovniceşti, oameni buni? Nu am dreptate? Sigur că am! Sunt doar nişte morţi în educaţia lor.

Voi mai spune câteva cuvinte şi voi încheia. Mesajul meu de Crăciun este: Lăsaţi-mă să vă duc în seara aceasta la cruce. Amin. Voi, bobul de grâu, trebuie să cădeţi în Hristos şi să muriţi acolo. Numai în Cuvântul Său veţi găsi Viaţa Sa, şi veţi vedea că este Acelaşi ieri, azi şi în veci. Acesta este mesajul meu de Crăciun pentru voi. Eu nu vă voi îndrepta spre o iesle, spre un staul, la o biserică sau denominaţiune, fiindcă noi, domnilor, am vrea să-L vedem pe Isus. Înseamnă că vă voi îndrepta spre El, iar El vă va îndrepta spre moartea, îngroparea şi învierea Sa. Lăsaţi deci, ca propriul vostru bob de grâu să cadă la cruce şi Cuvântul să devină adevăr în voi, fiindcă atunci veţi vedea că El este Acelaşi ieri, azi şi în veci. „Domnilor, am vrea să-L vedem pe Isus,” şi El este Acelaşi ieri, azi şi în veci. Să ne rugăm:

Tată ceresc, timpul s-a scurs, iar Duhul Sfânt Se mişcă printre oameni. Se spune că mâine este sărbătoarea zilei naşterii Celui pe care L-ai trimis Tu, a singurului şi preaiubitului Fiu, pe care L-ai trimis în lume. În seara aceasta, eu am încercat să nu-i duc pe oameni la o iesle în care S-a născut El, pentru că atunci a fost doar un bebeluş, ci am încercat să-i duc la scopul pentru care s-a născut El, ca să poată deveni Salvatorul lor; ca să poată deveni Dumnezeul lor, Împăratul lor, Totul al lor; ca ei să-L poată cunoaşte pe Cel ce umple tot spaţiul; ca ei să-L poată cunoaşte pe El, nu pe Cel care a avut un început în Betleem, ci pe Cel care nu a avut niciodată un început, pe Cel care este Dumnezeul cel veşnic, care a putut să stea pe pământ şi să spună: „Eu şi Tatăl una suntem.” (Ioan 10.30). Eu încerc să mă comport ca un apostol adevărat, pentru că atunci când oamenii aceia însetaţi au  venit la Filip şi la Andrei, ei i-au dus în prezenţa Domnului Isus, iar El i-a îndreptat spre moartea Sa, care urma să vină, ca ei să-L poată recunoaşte şi să-L poată vedea. Tată, asemenea lor, şi eu încerc în seara aceasta să-i îndrept pe oameni la Calvar, acolo unde Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu arătat în trup în forma unei fiinţe umane, căci Ţi-ai schimbat înfăţişarea din Dumnezeul cel veşnic care locuia în glorie, în veşnicie, şi Te-ai făcut asemenea nouă, o fiinţă umană, aşezându-Ţi cortul printre noi; ai devenit Unul dintre noi pentru a fi Răscumpărătorul neamurilor, ca să ne aduci înapoi la Tine, Dumnezeul cel Atotputernic care ne-ai creat. El a murit acolo, la Calvar, şi acolo trebuie să murim şi noi împreună cu El, cu Fiul lui Dumnezeu. Ca să fim fiii lui Dumnezeu şi noi trebuie să murim, trebuie să lăsăm bobul nostru de grâu să cadă în pământ cu El, vieţile noastre să fie moarte şi ascunse în El, şi înviate în învierea Sa, pentru a duce mai departe lucrarea Sa, astfel încât Duhul care a fost în El să aducă la suprafaţă manifestarea Cuvântului Bisericii din aceste zile din urmă, aşa cum a făgăduit El.

Doamne, suntem atât de bucuroşi să vedem că El a legitimat fiecare fărâmă din El, pentru a arăta că este Dumnezeu şi că Îşi ţine Cuvântul. Marele Stâlp de Foc este încă printre noi, iar marile semne şi minuni pe care ni le-a făgăduit, se petrec sub ochii noştri. Oh, Doamne, suntem atât de bucuroşi pentru că în seara aceasta avem dreptul să posedăm Duhul Lui în vieţile noastre, Duhul care ne dă Viaţa veşnică, Cuvântul Lui făcut trup în propria Lui fiinţă. Ajută-ne să ne predăm pe deplin în seara aceasta, Doamne, să renunţăm complet la tot ce este în lumea aceasta, să fim morţi faţă de lucrurile lumii şi să ne ridicăm din nou la o Viaţă nouă în Hristos; în noul an care vine, ajută-ne să mergem mai departe, Doamne Isuse, să fim vase noi predate lui Dumnezeu, spălate în apa Cuvântului, prin Sânge, şi puse deoparte pentru slujbă, pentru Hristos.

 Doamne, Te rugăm să ne dai aceasta, căci ne predăm Ţie în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Mai aproape de Tine, mai aproape de Tine

Mai aproape de Tine, mai aproape de Tine,

De-a lungul călătoriei vieţii mele, Salvatorule,

Lasă-mă să merg cu Tine.

Să ridicăm mâinile şi inimile în timp ce cântăm,

Mai aproape de Tine, mai aproape de Tine

Mai aproape de Tine, mai aproape de Tine

De-a lungul călătoriei vieţii mele, Salvatorule,

Lasă-mă să merg cu Tine.

Să ne plecăm capetele şi inimile în timp ce cântăm în linişte, dar să-I cântăm ca şi cum ne-am uita la El:

Mai aproape de Tine, mai aproape de Tine

Mai aproape de Tine, mai aproape de Tine,

De-a lungul călătoriei vieţii mele, Salvatorule,

Lasă-mă să merg cu Tine.

Dacă aceasta este mărturia voastră, atunci ridicaţi mâinile şi spuneţi:

Mai aproape de Tine, mai aproape de Tine (Cu adevărat, Doamne, nu mai aproape de biserică, ci mai aproape de Tine; nu de un crez, ci de Tine; nu de o iesle, ci de Tine. Oh, Doamne, îngăduie ca Cuvântul Tău să fie în mine, pentru ca eu să fiu aproape de Tine).

Mai aproape de Tine, mai aproape de Tine,

De-a lungul călătoriei vieţii mele, Salvatorule,

Lasă-mă să merg cu Tine.

Acum, în timp ce cântăm din nou, luaţi mâna cuiva din apropiere şi spuneţi: „Mă voi ruga pentru tine, creştinule.” Când luaţi mâna cuiva, spuneţi: Mă voi ruga pentru tine, creştinule; roagă-te şi tu pentru mine.”

Mai aproape de Tine, mai aproape de Tine

Mai aproape de Tine, mai aproape de Tine,

De-a lungul călătoriei vieţii mele, Salvatorule,

Lasă-mă să merg cu Tine.

Acum, în timp ce aveţi capetele plecate…

Într-o iesle, cum mult timp în urmă, ştiu că este aşa,

Un Copil S-a născut

Pentru a-l salva pe om de păcatele sale.

Ioan L-a văzut pe mal, Mielul pe vecie,

Oh, Hristos, Crucificatul Calvarului!

Mai aproape de Tine, mai aproape de Tine,

Mai aproape de Tine, mai aproape de Tine,

De-a lungul călătoriei vieţii mele, Salvatorule,

Lasă-mă să merg cu Tine.

Îl iubiţi? Nu este El minunat?

Şchiopul a putut merge, mutul a putut vorbi,

Acea putere a fost vorbită cu dragoste pe mare.

Orbul a văzut.

Ştiu că a fost numai mila acestui Om din Galileea.

Mai aproape de Tine, mai aproape de Tine,

Mai aproape de Tine, mai aproape de Tine,

De-a lungul călătoriei vieţii mele, Salvatorule,

Lasă-mă să merg cu Tine.

Aceasta este dorinţa voastră, în această seară? Spuneţi: „Amin”, dacă aceasta doriţi. (Adunarea spune: „Amin!”).

Oh, cât este El de minunat!

De-a lungul vieţii noastre de călători (Căci suntem călători).

Salvatorule, lasă-mă să merg cu Tine.

Dumnezeu să vă binecuvânteze. Nu vă spun: „Crăciun fericit!” ci: Binecuvântările lui Dumnezeu de Crăciun să fie peste voi. Fie ca Hristosul Calvarului să vă ascundă în El, să vă cuprindă, să vă înfăşoare şi să vă învelească atât de tare în Cuvântul Său, până când Cuvântul Său Se face trup în voi. Dumnezeu să vă binecuvânteze. Amin.           

– Amin –

Lasă un răspuns