DE CE SUNT OAMENII ATÂT DE CLĂTINAȚI ?

Suntem bucuroși pentru că în dimineața aceasta ne aflăm din nou în Tabernacol. Vă doresc tuturor o dimineață fericită și încredințarea că ziua aceasta este în slujba Domnului.

Mai înainte v-ați ridicat mâinile și ați cântat:

Eu sunt atât de fericit

Căci sunt salvat de păcat.

Eu sunt fericit pentru aceasta.

Privind fețele celor ce cântau cu mâinile ridicate, mi-am dat seama că sunteți deplin încredințați de aceasta.

Eu sunt atât de fericit

Căci sunt salvat de păcat.

Sunt foarte bucuros pentru că Isus este aici şi pentru voi. Mă gândesc că sora de pe targă stă la soare, de aceea cred că ar fi bine s-o tragă cineva la umbră. Nu ştiu dacă aceasta este într-adevăr dorinţa ei, dar am observat că şi-a ridicat mâna ca să-şi ferească ochii de razele soarelui.

Eu sunt atât de fericit

Căci sunt salvat de păcat.

Isus locuieşte atât de bine tăcând,

Aici înăuntru.

Oh, nu este minunat lucrul acesta? Nu este minunat ca Isus din Nazaret să vină în inimile noastre, să ne binecuvânteze și să facă din noi ceea ce trebuie să fim?

Cu câțiva ani în urmă obișnuiam să cântăm cântarea aceea simplă:

El mă face cum trebuie să fiu

Şi prin harul Său, curățit sunt

Şi pus în libertate.

Cât de minunat este în felul acesta!

În dimineața aceasta vom avea o școală biblică.

M-am simțit foarte bine când am intrat şi am văzut că aveţi darurile pregătite. Atunci mi-am amintit de zilele când tabernacolul acesta era abia la început, iar păstorul îi binecuvânta pe oameni pentru anul viitor al vieţii lor şi Îi mulţumea lui Dumnezeu pentru tot ce a făcut harul Său în vieţile lor.

Acum mă bucur însă pentru că pot să vă dau o veste bună, cu care vă sunt dator de multă vreme: toate broşurile tipărite sunt pregătite pentru expediere. Am vrut să nu vă spun nimic până la Anul Nou, dar adevărul este că nu există nici un an nou, ci doar o perioadă de timp.

După părerea mea, noi trăim într-un timp minunat, deoarece oamenii care trăiesc astăzi au harul de a vedea semnele venirii Fiului omului. Astfel, în faţa lumii de acum stau două alternative: ori primeşte cea mai mare trezire care a avut loc vreodată şi care este în plină desfăşurare, ori va intra în ceasul cel mai întunecos care a existat vreodată în istoria lumii.

Acesta este un timp crucial pentru omenire, un timp în care trebuie să se decidă pentru viitor. Astfel, dacă în locul acesta mai este cineva care nu s-a decis încă pentru Hristos, sunt încredinţat că o va face în dimineaţa aceasta, iar când vom pleca de aici va putea spune în inima lui: „Da, Doamne, astăzi este ziua în care m-am hotărât să Te slujesc pentru tot restul vieţii mele.”

Este un timp minunat, dar sunt sigur că peste ochii voştri a fost pusă o mahramă ca să nu vedeţi ce s-a întâmplat, nici chiar cei credincioşi. Adevărul este că oamenii inspiraţi nu au fost înţeleşi niciodată de contemporanii lor, pentru că au dus o viață deosebită, străină de lume, o viață total predată Domnului.

În urmă cu zece ani, mai precis în anul 1946 când am pornit cu acest Tabernacol, I-am promis Domnului că-L voi sluji din toată inima prin aceste evanghelizări. Eu ştiam încă de atunci că afară va fi zarvă mare şi că banii vor avea un rol important. Mai mult, ştiam din Cuvânt că de multe ori oamenii lui Dumnezeu au căzut din cauza ispitei venite prin aceste lucruri: prin bani, femei şi popularitate. Acestea trei sunt enumerate în Scriptură.

Astfel, prorocul Balaam din Scriptură a vândut darul lui Dumnezeu pentru bani. Noi ştim că Balac, împăratul Moabului, i-a oferit bani şi bogăţii ca să blesteme poporul Israel.

Samson a căzut din cauza unei femei care se numea Dalila, care l-a ţinut în braţe până l-a convins să-i spună toată taina lui Dumnezeu.

Pentru împăratul Saul căderea a venit din cauza popularităţii. Biblia spune că el a fost socotit din numărul prorocilor, dar s-a prăbuşit din cauză că a dorit popularitate, pentru că a vrut să fie deasupra tuturor.

Biblia arată că acestea trei sunt principalele ispite care îi duc pe oameni la cădere, de aceea L-am rugat tot timpul pe Tatăl ceresc să mă ferească de aceste lucruri şi să mă ocrotească de tentaţia lor. Mai mult, i-am promis că în adunările pe care le voi ţine, nu voi face niciodată apropouri ca să primesc bani. Eu am făcut un legământ cu El în privinţa aceasta, de aceea, nu voi cere niciodată bani chiar dacă voi ajunge într-o criză financiară. Nu voi permite să se adune nici măcar o colectă pentru mine. L-am rugat pe Domnul să Se îngrijească El de nevoile mele şi să-mi poarte de grijă, pentru că dacă nu face aceasta, mă voi retrage de pe câmpul Evangheliei şi voi pleca acasă.

Ceea ce pot spune este că El mi-a purtat de grijă în chip minunat, astfel încât niciodată nu am fost nevoit să cer bani sau să fiu neliniştit din cauza lor. Eu am putut să văd trei sau patru bărbaţi care şi-au pierdut slujba din cauză că au primit bani, dar în ce mă priveşte, nu aş accepta niciodată aşa ceva. Desigur, oamenii din jur pot gândi multe despre mine, pentru că Domnul mi-a dat un cămin mic acolo sus.

S-ar putea ca cineva să spună: „Banii pe care i-a făcut i-a adunat într-o singură seară pentru că este multimilionar!” Ca să nu mai gândiţi aşa, am să vă spun cum stau lucrurile în realitate.

Într-adevăr, aş fi putut să-l fac aşa, dar nu am cerşit niciodată. De multe ori, oamenii au venit la mine şi mi-au spus: „Frate Branham, aş vrea să-ţi dăruiesc…”, dar i-am refuzat întotdeauna pentru că nu am avut nevoie de CEC-urile lor. Nu am vrut să am de-a face cu aşa ceva pentru că toate aceste lucruri sunt gunoaie şi doresc ca moştenirea mea să fie sus. Cu fiecare zi care trece, părul meu devine tot mai cărunt şi ştiu că nu mai sunt bărbatul care a început să predice Evanghelia cu douăzeci şi trei de ani în urmă. Acesta este motivul pentru care nu mă interesează câţi bani aş fi putut primi în tot acest timp, ci ştiu un singur lucru:

„Ce ar folosi unui om să câştige toată lumea, dacă şi-ar pierde sufletul?” (Matei 16.26).

Eu am văzut unde duce lucrul acesta blestemat.

Zilele trecute m-a sunat cineva şi am discutat despre unele probleme de familie. Este vorba de o doamnă care m-a sunat şi mi-a spus:

„Nu pot să-mi spun numele pentru că soţul meu este unul dintre cei mai renumiţi predicatori care se roagă pentru vindecarea bolnavilor, dar de curând l-am prins în curvie cu o tânără de optsprezece ani, iar el mi-a mărturisit că trăieşte cu ea de doi ani. Ce să fac, frate Branham?”

„Nu ştiu ce să-ţi spun, dar mă voi ruga pentru fratele meu, pentru sufletul lui.”

Şi eu am avut probleme financiare, dar pot spune că Cineva m-a întâlnit şi m-a ajutat întotdeauna până la ultimele adunări, când am intrat în datorii destul de mari, de cincizeci de mii de dolari. Atunci unii dintre fraţi mi-au spus:

„Ar trebui să ceri de la oameni, pentru că ei aşteaptă să fie rugaţi”, dar eu le-am răspuns:

„Nu pot face aceasta, pentru că i-am promis altceva Domnului.”

Un bărbat a venit şi mi-a spus: „Îţi voi da un CEC”, dar eu l-am refuzat şi pe el şi i-am spus: „Nu aceasta este promisiunea mea înaintea Domnului.”

Dorinţa mea este să-mi ţin promisiunea făcută înaintea Domnului şi înaintea semenilor mei. Aşa se face că atunci când am ajuns acasă, nu am vrut să spun nimic soţiei şi fiului meu, deoarece nu voiam să ştie că am probleme. Ajunsesem până în California, şi eram silit să opresc campaniile de Evanghelizare din cauza lipsei de bani. Atunci mi-am zis: „Voi merge acasă şi mă voi odihni câteva zile, apoi voi vedea ce-mi va spune Domnul în legătură cu această problemă. Dacă nu se va întâmpla nimic, voi merge la fratele Neville şi-l voi ajuta în Tabernacol. Voi predica Evanghelia şi mă voi angaja undeva ca pe vremuri, când am lucrat la Compania de Servicii Publice. În vremea aceea controlam linia ferată, iar după serviciu predicam Evanghelia. Voi face din nou aşa. Duminică dimineaţa şi seara va predica fratele Neville, iar eu voi lua serviciul celălalt. El va avea şi serviciul de miercuri seara, iar eu pe cel de marţi.” Acestea erau gândurile care mă frământau: „Da, îmi voi căuta un serviciu şi voi lucra”, ceea ce am şi făcut. M-am dus şi am lucrat la fratele Wood, la prelucrarea lemnului pentru case, dar acest lucru i-a supărat foarte tare pe Billy şi pe soţia mea.

Billy mi-a spus: „Tată, sunt sigur că procedezi greşit”, dar eu i-am răspuns: „Dimpotrivă, procedez corect pentru că îmi ţin promisiunea făcută lui Dumnezeu.”

Dacă un bărbat nu este în stare să-şi ţină cuvântul, nu mai poţi avea încredere în el, dar dacă şi-l ţine, dovedeşte că este un om de încredere. Deci, trebuie să fii întotdeauna sincer. Spune toate lucrurile astfel încât să poţi vorbi întotdeauna la fel, chiar dacă vei fi silit să repeţi de o mie de ori acel lucru. Fii sincer în toate lucrurile. Nu are nici un rost să joci rolul unui om bun sau rău, ci fii întotdeauna cinstit şi sincer. Chiar dacă vei avea de suferit, spune sincer ceea ce ai de spus sau stai liniştit şi taci, pentru că Dumnezeu va binecuvânta o astfel de inimă.

În ce mă priveşte, eu ştiu poziţia pe care trebuie s-o am în lupta pe care o duc ca să biruiesc bolile şi celelalte probleme cu care vin oamenii. Ca să primim ceea ce cerem, rugăciunile noastre trebuie să ajungă la Domnul Isus, dar pentru aceasta este nevoie să fim conform Cuvântului Său divin.

Trebuie să fiu neapărat sincer în inima mea deoarece diavolul ştie foarte bine dacă sunt sincer sau nu. Acesta este motivul pentru care el nu va sta liniştit. Pe Satan nu-l interesează cât de tare strigi, nici cu cât curaj încerci să faci un lucru mai frumos. În toate aceste situaţii el va rămâne liniştit, dar dacă eşti sincer, Dumnezeu va interveni şi îţi va răspunde.

Când am trecut prin aceste situaţii, mi-am zis: „Când voi reveni în Arizona, le voi povesti şi fraţilor aceste lucruri.” Totuşi, când m-am întors nu am avut curajul s-o fac, dar fraţii au înţeles. Billy nu a putut înţelege nicicum şi mi-a spus tot timpul: „Tată, părerea mea este că faci o greşeală.”

Îmi amintesc că mergeam acasă obosit, trist şi abătut şi că de multe ori plângeam, iar într-o seară, după ce a adormit soţia mea, m-am dat jos din pat, m-am dus în camera cealaltă, am îngenuncheat şi am spus: „Dragă Isuse,  nu ştiu ce trebuie să fac pentru că am ajuns exact în punctul din care am pornit şi cred că voi renunţa.”

Cam două ore mai târziu, El a venit şi mi-a arătat o vedenie panoramică cu privire la omenire. Nu mai avusesem niciodată aşa ceva, dar în vedenia aceea am vorbit chiar şi cu soţia mea. Voi mă cunoaşteţi şi ştiţi că nu sunt fanatic, şi că nu v-aş spune aceste lucruri dacă nu ar fi adevărate.

În vedenia aceea mi-a apărut fratele Arganbright şi mi-a spus: „Frate Branham, am împărţit toate numerele de rugăciune şi totul este pregătit pentru începerea adunării, deoarece avem bani să te ducem oriunde.”

„Îți mulţumesc, frate Arganbright”, i-am răspuns eu, după care m-am dus dincolo ca să mă întâlnesc cu mai mulţi fraţi. Acolo era un frate care predica, iar când l-am văzut, am întrebat: „Cine este?”

„Ei l-au pus acolo sus.”

„Care ei?”, am întrebat eu, dar toţi s-au întors şi au plecat. Apoi am văzut că predicatorul acela a încheiat serviciul, a eliberat adunarea şi oamenii au plecat, dar când a făcut aceasta, mi-am zis: „Oh, dar nu ar fi trebuit să facă aceasta, pentru că nu au fost chemaţi oamenii la altar!” După aceea, am văzut un alt bărbat care s-a ridicat şi a spus: „Noi am adunat colecta.” Atunci mi-am zis din nou: „De când adunarea colectei este mai importantă decât câştigarea sufletelor pentru Hristos?”

În momentul acela a venit Îngerul Domnului, m-a luat de acolo şi m-a dus lângă un râu minunat. Avea cea mai limpede apă pe care am văzut-o vreodată, iar peştii înotau veseli prin ea. El mi-a spus: „Vreau să te fac pescar,” după care a adăugat: „Aruncă undiţa în apă de trei ori. Prima dată să tragi uşor; a doua oară să tragi puţin mai tare, iar a treia oară să aşezi undiţa pentru a prinde peştii.”

Eu am ascultat şi am aruncat undiţa în apă, iar când am început să trag, toţi strigau de bucurie şi ziceau: „Este minunat!” Aceasta m-a  făcut să devin agitat şi a doua oară când am tras, am făcut-o atât de tare încât am scos toate măruntaiele peştelui. Peştele era foarte mic, de mărimea unei monede, dar problema era că mi se încâlcise undiţa. Am descâlcit-o, iar în momentul acela, Bărbatul care-mi vorbea a venit în faţa mea. Era îmbrăcat în portul din Palestina: avea o haină albă, iar pe cap purta un turban,  și  mi-a zis: „Aceasta este, frate Branham.”

„Ştiu că am greşit prin faptul că am tras undiţa prea repede”, am răspuns eu.

„Nu lăsa undiţa să ţi se încâlcească în lucruri de felul acesta!”

„Bine”, am răspuns eu, „am să încerc s-o trag cât voi putea de drept şi voi fi atent să procedez corect.”

„Prima dată când ţi-am vorbit, ţi-ai pus mâinile peste oameni şi le-ai spus ce nu era în ordine cu ei. Când ai tras a doua oară, ai ştiut tainele inimilor lor. Te-am făcut un profet înaintea oamenilor, dar tu încerci să explici întotdeauna acest lucru. Nu ar fi trebuit s-o faci pentru că aşa ai făcut un spectacol din aceasta!” „Îmi pare rău…” am răspuns eu, după care, El m-a luat de acolo şi m-a dus într-un loc unde era un cort mare, puternic şi arhiplin. Până atunci nu am mai văzut niciodată aşa ceva. Se părea că eu stăteam undeva deasupra oamenilor şi priveam în jos. Tocmai făcusem o chemare la altar şi sute de oameni se ridicau plângând de bucurie pentru că L-au primit pe Domnul Isus Hristos ca Mântuitor personal.

După aceea, am văzut un bărbat care s-a ridicat şi a spus: „Cheamă rândul de rugăciune!”, iar oamenii au început să se alinieze în partea stângă, în susul şi în josul străzii faţă de locul unde eram eu şi priveam în jos spre platformă. Am observat că în partea mea stângă, care ar fi fost dreapta dacă eram pe platformă, era o clădire micuţă de lemn, şi am observat că Lumina pe care o ştiţi cu toţii, şi care apare la toate întâlnirile mele, m-a părăsit şi a intrat în clădirea aceea, iar Glasul mi-a zis: „Acolo înăuntru, Mă voi întâlni cu tine. Aceasta este cea de-a treia Tragere!”

„De ce?”, L-am întrebat eu.

„Ei bine, pentru că aceasta nu va mai fi ca un spectacol public, aşa cum s-a întâmplat până acum.” Şi am mers într-acolo. După aceea, vedenia m-a părăsit şi mi-am revenit.

Acum, la început de an, Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru aceste lucruri şi cred că vă amintiţi cu toţii că am început aceste evanghelizări cu opt sau zece ani în urmă. Vă amintiţi, de asemenea, că fratele Lowton a mai trăit exact trei ani, după care a fost luat la Domnul, iar fratele Wood a spus că va construi acolo jos un tabernacol. Toate aceste lucruri s-au întâmplat întocmai pentru că era „Aşa vorbeşte Domnul!” Astăzi, voi vă bucuraţi de această adunare şi cred că Domnul va face lucruri minunate aici. Slavă Domnului.

Acum vom intra în Cuvânt, dar înainte de aceasta, aş vrea să Îi mulţumim Domnului Isus.

Tatăl nostru ceresc, Îţi suntem foarte recunoscători pentru că trăim în timpul în care vei veni. Aceasta este o epocă modernă a descoperirilor ştiinţifice: a automobilelor, rachetelor, telefoniei, televiziunii, a bombelor atomice, etc., dar cu toate acestea, Tu eşti Dumnezeul cel mare, Atotputernic şi Atotştiutor care a creat cerurile şi pământul; Dumnezeul care a întocmit Universul.

Dumnezeule, noi nu putem explica aceste lucruri, nu putem explica de ce este cerul nesfârşit, deşi ştiinţa poate spune cu douăzeci de ani înainte, cu exactitate, când va avea loc o eclipsă de soare. Ei pot face aceasta pentru că maşinăria Ta funcţionează perfect.

Noi nu putem contribui cu nimic la această maşinărie atât de perfectă, dar Tu eşti marele IaHVeH care ţii Pământul în mâinile Tale. Oh, totul este pur şi simplu desăvârşit! Noi Te iubim şi recunoaştem că toată lucrarea Ta este dreaptă şi corectă.

Acum, la început de an, dorim să ne predăm pe deplin Ţie şi Te rugăm să ne tragi mai aproape de Tine, să ne umpli cu Duhul Sfânt şi să ne ţii pe braţele Tale veşnice, ca să stăm tari în aceste zile groaznice şi întunecoase în care trăim. Îţi mulţumim pentru că Steaua dimineţii ne călăuzeşte pe drum. O vom urma, Doamne. Voi merge unde mă va călăuzi El, chiar dacă va fi prin foc, prin ape, prin încercări grele, dar totul să fie prin Sânge.

O, Dumnezeule, condu-ne prin braţul Tău veşnic până vom ajunge la capătul drumului; până când va reveni Isus, până când bolile, necazurile şi îngrijorările vor înceta şi vom trăi alături de Tine în Împărăţia de o mie de ani, fiindcă tânjim după ziua aceea.

Doamne Isuse, vino astăzi în mijlocul nostru, prin Cuvântul Tău, taie împrejur buzele care vorbesc şi urechile care ascultă, pentru ca Sămânţa care este semănată să cadă în inimile în care o va semăna Duhul Sfânt şi să aducă roadă însutită. Ascultă-ne, pentru că Te rugăm în Numele lui Isus Hristos. Amin. Dumnezeu să vă binecuvânteze şi să vă ajute.

Vă rog să ocupaţi loc. După şcoala biblică vom avea un serviciu de vindecare în care ne vom ruga pentru cei bolnavi, de aceea voi încerca să nu vă ţin prea mult.

Chiar acum am vorbit cu fratele Neville despre faptul că Domnul a fost foarte îndurător faţă de noi. Dacă nu mă înşel, cred că fratele Cox a fost la mine atunci când ne-am rugat pentru o femeie din Charleston. Ea era pe moarte, un caz fără nicio şansă de rezolvare la oameni, deoarece era mâncată de cancer, dar Dumnezeu a vindecat-o în mod miraculos şi puternic. Fratele ei este un misionar care se roagă pentru bolnavi şi predică Evanghelia. Mă refer la fratele Cash, care a avut de curând o mare trezire în  Henryville. Fratele Neville mi-a vorbit despre el, remarcând viteza cu care înaintează acest tânăr, lucru care mă bucură foarte mult.

Vedeţi, „Aruncă-ţi pâinea pe ape şi, după multă vreme, o vei găsi iarăşi!” (Eclesiastul 11.1). Seamănă sămânţă bună şi vei avea o recoltă bună; dar dacă vei semăna o sămânţă rea şi recolta pe care o vei avea va fi rea.

Un om nu poate merge în acelaşi timp în două direcţii ci, ori merge pe o cale, ori merge pe cealaltă. Astfel, în dimineaţa aceasta, tu eşti ori pe calea dreaptă care duce la Dumnezeu, ori eşti pe calea cealaltă, care duce la moarte.

Uneori, deşi mergi pe o cale greşită poţi crede că mergi bine, dar nu uita că roadele sunt acelea care descoperă drumul pe care mergi. Tu nu poţi merge în acelaşi timp şi spre stânga şi spre dreapta ci, dacă mergi spre stânga eşti în stânga, iar dacă mergi spre dreapta eşti în dreapta. Oricât te-ai strădui, dacă ai pornit spre stânga, nu vei putea dovedi că eşti în dreapta. Te vei gândi că mergi bine, dar în realitate mergi greşit.

Urmează busola pentru că acul ei este îndreptat întotdeauna spre Nord; urmează-L pe Duhul Sfânt pentru că El este îndreptat întotdeauna spre Cuvânt.

Acul busolei este atras de câmpul magnetic din aer şi îndreptat spre Nord. Nu este minunat? Tot aşa, creştinul adevărat este atras de Duhul cel veşnic şi îndreptat spre Cuvânt.

Cu câţiva ani în urmă am fost foarte aproape de Polul Nord, iar acolo am avut ocazia să văd „luminile Nordului” care se mişcau încoace şi încolo aidoma unor fulgere galbene şi verzi, luminând totul în marea noapte polară. În timp ce stăteam acolo, mă gândeam că undeva, în mijlocul Americii, acul busolei indică tocmai punctul acela magnetic în care mă aflam. Oriunde ai fi, acul magnetic îţi indică întotdeauna Nordul.

Cât este de minunat că şi noi avem în slavă un Punct Magnetic şi că fiecare om corect are Indicatorul îndreptat întotdeauna numai spre El, spre Isus Hristos. Acest lucru este atât de sigur, pe cât este de sigur că în clipa aceasta ne aflăm aici, în tabernacol.

Vom citi din Cuvântul Său, din Evrei 10.18-22 şi aş vrea să ascultaţi cu atenţie:

„Astfel dar, fraţilor, fiindcă prin sângele lui Isus avem o intrare slobodă în Locul Preasfânt

pe calea cea nouă şi vie pe care ne-a deschis-o El, prin perdeaua dinăuntru, adică trupul Său,

şi fiindcă avem un Mare Preot pus peste casa lui Dumnezeu,

să ne apropiem cu o inimă curată, cu credinţă deplină, cu inimile stropite şi curăţite de un cuget rău şi cu trupul spălat cu o apă curată.”

Domnul Isus să ne dea răspunsul din acest Cuvânt. Iubiţi Cuvântul?

„Astfel, credinţa vine în urma auzirii, iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos.” (Romani 10.17).

Avem la dispoziţie treizeci sau patruzeci de minute în care vom studia Cuvântul.

Aşadar, credinţa noastră nu se poate odihni pe nici un lucru omenesc. Creştinul trebuie să aibă un loc de odihnă sigur, iar singurul loc de odihnă al unui creştin adevărat care este născut din nou, este Cuvântul lui Dumnezeu care nu Se clatină şi nu Se schimbă niciodată. Credinţa lui nu este zidită nici pe nisipul teologiei şi al învăţăturilor omeneşti, nici pe apartenenţa la o biserică, ci se întăreşte şi devine de neclintit pe măsură ce se apropie de Cuvântul lui Dumnezeu.

Dacă nu mă înşel, am mai spus aceasta cu câteva seri în urmă, poate chiar aici. Uneori, simţeam nevoia să predic Cuvântul seara şi, pentru că nu aveam cui să-i vorbesc, îi predicam soţiei mele până pe la ora doisprezece noaptea. Îmi venea pe inimă câte un text care mă ardea atât de tare încât nu puteam să tac, ci trebuia să-l spun cuiva, de aceea o întrebam:

„Iubito, dormi? Aş vrea să-ţi predic puţin din Cuvânt.”

Atunci ea se trezea şi mă asculta cum îi vorbeam despre Domnul Isus, iar printre altele îi spuneam: „Credinţa creştinilor se bazează numai pe odihnă.” Aşa este.

Creştinul adevărat nu este aruncat încoace şi încolo şi nu umblă dintr-un loc în altul. El nu se supără şi nu se ceartă; nu se enervează, nu strigă niciodată şi nu este preocupat de lucrurile lumii, ci se odihneşte tot timpul, pentru că totul este trecut, s-a înfăptuit la Golgota. Acesta este adevărul.

Oh, pot veni bolile şi necazurile, pentru că creştinul se odihneşte! El ştie că Dumnezeu este în stare să-l păzească, fiindcă a rezolvat deja totul; ştie că nu mai trebuie să facă nimic, ci doar să aştepte liniştit oricare ar fi situaţia sau starea din jurul lui. Cuvântul spune că nu există nimic: „nici moartea, nici boala, nici altceva de felul acesta, care să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu.” (Romani 8.38). Noi suntem în odihnă. Chiar dacă corabia cea veche este aruncată în toate părţile, noi stăm liniştiţi fiindcă ştim că Ancora este tare.

Odată am avut ocazia să stau într-un port şi am văzut aceasta. Tocmai atunci sosise un vapor şi am văzut cum şi-a coborât ancora, iar la puţin timp după aceea, marea a devenit agitată şi s-a stârnit o furtună. Am stat şi m-am uitat cum vasul acela vechi era izbit în toate părţile de valuri şi m-am mirat când am văzut că nu se scufundă, dar cineva mi-a spus:

„Vasul nu se poate scufunda pentru că este ancorat.”

„O, slavă lui Dumnezeu”, am răspuns, „pentru că şi noi avem o Ancoră!” Peste unele valuri vom trece, iar altele se vor abate asupra noastră, dar nu ne facem nici o grijă pentru că Ancora ne va ţine la suprafaţă. Dar fiţi atenţi! nu puterea vaporului îl ţine la suprafaţă, ci ancora.

Vedeţi? Nu este important ce am fost, ce sunt sau ce voi fi, ci tot ce contează este ce este El pentru mine şi ce a făcut pentru noi: pentru mine şi pentru tine. Nu este puterea mea, ce pot face eu, ci este ceea ce a făcut El pentru mine. De aceea, credinţa mea nu este ancorată pe ceea ce vor aduce adunările viitoare, nici pe abilitatea unui om, nici pe o biserică de care m-aş putea ataşa şi nici pe alte lucruri omeneşti, ci este ancorată şi se odihneşte pe deplin pe lucrarea terminată a Domnului Isus Hristos. Aceasta a fost primită.

Dumnezeu Şi-a încununat biruinţa deplină asupra Satanei, în Fiul, când L-a înviat din morţi pentru a ne face neprihăniţi pe noi.

„Acesta este Fiul Meu Preaiubit în care Îmi găsesc plăcerea.” (Matei 17.5). Nu este de mirare că poetul a spus:

„Trăind, El m-a iubit,

Murind, El m-a salvat,

Înmormântat, a dus păcatele mele departe,

Înviind, El m-a făcut neprihănit,

Pentru totdeauna liber.

Într-o zi El vine,

O, ce zi măreaţă!”

Creştinul se odihneşte în nădejde, măcar că se află pe marea zbuciumată. Desigur, valurile se vor ridica şi vom fi loviţi de tot felul de îngrijorări, dar ce contează? Noi suntem ancoraţi în El, de aceea nu ne vom scufunda niciodată. Nu, nu este posibil să ne scufundăm.

Eu am văzut mulţi creştini care au fost aruncaţi într-o parte sau în alta, ceea ce m-a mirat foarte mult. Nu am predicat niciodată despre problema aceasta în nicio adunare de afară, deoarece m-am gândit că cel mai bun lucru ar fi să v-o împărtăşesc mai întâi vouă.

De ce sunt aruncaţi oamenii dintr-o parte în alta? Par a fi foarte evlavioşi; par a avea o claritate profundă asupra Cuvântului, Îl cercetează zilnic, umblă şi Îl caută pe Dumnezeu, dar nu ajung niciodată să ia o hotărâre categorică cu privire la faptul că trebuie să fie zidiţi şi ancoraţi în Hristos. Eu am putut constata pe baza unor evenimente, că acest lucru se întâmplă cu intelectualii.

Adevărul este că există două feluri sau mai bine zis, două categorii de creştini. Spun aceasta deşi ştiu că o asemenea afirmaţie pare ciudată:

– prima categorie este formată din intelectuali. Aceştia acceptă cu mintea, cu intelectul, ceea ce a spus Dumnezeu despre Isus Hristos în Cuvântul Său, şi aleg calea cunoştinţei.

– cealaltă categorie este formată din oameni care-L cunosc pe Dumnezeu prin descoperire şi care îşi bazează credinţa pe o experienţă personală cu El.

Intelectualul este flămând şi se bucură de Dumnezeu, dar bucuria lui nu ţine mult. Celălalt însă, are biruinţă întotdeauna şi nu există nimic să-l poată apăsa pentru că este zidit şi ancorat în Hristos; ispitele şi necazurile nu-l mai apasă deloc pentru că posedă Ceva ce ceilalţi oameni nu au. El este creştin şi are un singur gând: să trăiască numai pentru Dumnezeu. Acesta este felul de gândire al creştinului care se înfrânează.

Eu m-am întrebat de multe ori: „Oare de ce unii oameni merg din biruinţă în biruinţă, în timp ce alţii, deşi au dorinţa de a-L urma pe Dumnezeu, dau greş?”

Ştiu că aceasta este marea întrebare a inimii noastre, a tuturor celor care Îl slujim cu adevărat pe Hristos. Până în prezent, nu am întâlnit nici o persoană care să-L fi părăsit pe Domnul după ce a ajuns cel puţin o dată în prezenţa lui Dumnezeu şi L-a primit cu adevărat. Cei care Îl părăsesc nu au gustat niciodată Viaţa în adevăratul înţeles al Cuvântului.

Ieri am discutat cu un bărbat de culoare care mi-a povestit despre un predicator care şi-a rupt diploma şi a aruncat-o la gunoi spunând: „Am terminat cu aceasta!” Duminica următoare s-a dus într-o berărie, a luat o ladă cu bere şi a început să bea, iar după două săptămâni zăcea în pat, pe moarte.

Dacă aş avea timp, v-aş explica din Biblie de ce se întâmplă aceasta, dar m-aş îndepărta prea mult de subiectul nostru. În felul acesta, aţi putea vedea cum a intrat demonul în bărbatul acela, cum a pus stăpânire pe el şi cum din cauza aceasta, Dumnezeu a fost obligat să-l ia acasă. Aceasta este o problemă mare şi noi putem vedea că asemenea lucruri se întâmplă des. Eu pot vedea că oamenii sunt flămânzi dar, asemenea acelui predicator, nu sunt în stare să o potolească.

Învăţătorii cu seminarii au introdus tot felul de învăţături teologice ca: „Voi nu tresăltaţi pentru că nu vorbiţi în limbi şi nu posedaţi aceste daruri!” Eu nu am nimic împotriva darurilor dar, privind în general, constat că deşi vorbesc în limbi, tresaltă şi au simţăminte care îi mişcă, ei nu au fost schimbaţi şi nu sunt ceea ce ar trebui să fie. Noi am văzut cu toţii aceasta.

Eu m-am întrebat de multe ori ce s-ar putea face pentru oamenii care se află într-o asemenea stare duhovnicească? Cuvântul ne clarifică acest lucru, de aceea voi încerca să-l explic pentru ca totul să fie bine înţeles.

Noi avem două capacităţi diferite:

– una este capul nostru şi lucrează prin intelect;

– cealaltă este inima şi lucrează prin suflet.

Cu alte cuvinte,  este vorba de duh şi de suflet, care de multe ori sunt în contradicţie unul cu celălalt. De exemplu, uneori, capul se gândeşte că ar trebui să spună ceva anume, dar sufletul nu este de acord pentru că lucrul acela nu este corect. Vedeţi, întotdeauna când un lucru vine în contact cu sufletul, capul (intelectul) se retrage.

Aceasta face ca uneori să se petreacă lucruri ciudate în voi: de exemplu, veţi şti mai dinainte că se va întâmpla ceva şi, cu toate că nu puteţi explica acel sentiment, vedeţi că s-a întâmplat întocmai.

În adunările pe care le ţin pe câmpul de luptă al Evangheliei, constat că mulţi dintre oamenii cu care vin  în contact, spun: „O, eu cred, frate Branham!” După minte, ei gândesc corect, dar în inima lor nu este nici un pic de credinţă. De ce spun aceasta? Pentru că dacă ar avea credinţă, nu ar mai trebui să vină pe platformă ca să ne rugăm pentru ei.

Acum ne vom întoarce puţin înapoi ca să privim un simbol şi să completăm prin el tabloul de azi dimineaţă. Este la fel ca jocul cu cubul, din copilărie. Vă rog să fiţi atenţi astfel încât, privind acest simbol, să puteţi înţelege cum stau lucrurile.

Voi ştiţi că este bine să-i învăţăm pe copii toate lucrurile, iar noi suntem copiii lui Dumnezeu. Care dintre noi am putea spune: „Eu sunt un om mare şi am ajuns puternic în Dumnezeu!”? Noi nu am ajuns încă la o asemenea statură, ci suntem încă copiii Săi. Acesta este adevărul.

Acum aş vrea să aduc această problemă în tabloul nostru ca să vedem clar ce face Dumnezeu. Pentru aceasta, vom merge în Vechiul Testament şi vom privi la copiii lui Israel.

După ce au trecut prin Marea Roşie şi se aflau în călătorie spre ţara făgăduită, prin harul Său, Dumnezeu a făcut ca în fiecare seară să le cadă mană din cer. Oamenii o adunau dimineaţa şi puteau s-o mănânce aşa sau îşi făceau cozonaci, pâine, etc. pentru că ea le întreţinea viaţa în călătorie. Noi am văzut că dacă rămânea mai mult timp pe pământ, mana se topea asemenea apei îngheţate.

Acelaşi lucru se întâmplă şi în cadrul creştinismului. Oamenilor le este foame, iar voi aveţi tot felul de magazii. Ce vreau să spun? Aveţi magazii cu vedete. Astfel, mulţi oameni merg la ora nouă în Casa lui Dumnezeu, tresaltă şi Îl slăvesc pe Dumnezeu. Când sunt cuprinşi de Duhul lui Dumnezeu, ei sunt părăsiţi de orice acuzare dar, la puţin timp după aceea, constată că au căzut din nou în vechile probleme şi greşeli. Vedeţi, aceasta se întâmplă deşi au mâncat din mană.

Mulţi oameni au venit la Hristos, dar nu au fost în stare să înţeleagă acest Adevăr fundamental. Mă refer la penticostali. Ei nu pot înţelege din cauză că fiecare biserică are învăţătura ei, iar păstorul le spune orice, numai Cuvântul nu.

Unii spun: „Oh, eu L-am primit pe Domnul şi ca urmare, suferinţa mea nu are nici o legătură cu şchiopătările mele!” Astfel, ei continuă să greşească şi nu pot cuprinde acest adevăr.

Eu v-am vorbit de multe ori despre aceste lucruri, şi am s-o mai fac, deoarece sunt încredinţat de adevărul cuvintelor rostite de Domnul Isus în Ioan 5.24:

„…cine ascultă cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimis are viaţa veşnică şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă.” Înţelegeţi? „…cine ascultă cuvintele Mele…”

Oh, cât aş vrea să pot ancora lucrul acesta în fiecare inimă! „…şi crede în Cel ce M-a trimis are viaţa veşnică şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă.” Acesta este Cuvântul Său.

Ce trebuie să faci tu? Să-L asculţi şi să-L crezi. „…credinţa vine în urma auzirii Cuvântului lui Hristos.” (Romani 10.17). Deci, crede şi încrede-te în El!

Cuvântul spune: „Ascultă!”, în timp ce inima zice: „Crede Cuvântul!” Dacă faci aceasta, dacă crezi şi pui în practică, viaţa ta se va odihni în nădejde. Aceasta este desăvârşirea.

„Credinţa vine prin auzire”, de aceea a spus Isus: „…cine ascultă cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimis are viaţa veşnică.”

Nu este minunat? Să trăieşti o viaţă fără sfârşit; să nu mori niciodată, ci să treci de la moarte la viaţă. Despărţirea, moartea, rămâne în urma noastră pentru că harul, Viaţa veşnică este înaintea noastră.

Înainte, erai un străin înaintea lui Dumnezeu, dar acum ai încetat să mai fii un străin, şi eşti copilul Său venit de la moarte la viaţă, de la întuneric la Lumină, de la lucrurile trecătoare la cele netrecătoare, de la putrezire la neputrezire. Tu te odihneşti pe Cuvântul lui Dumnezeu pentru că El este „Aşa vorbeşte Domnul!”, şi nu te mai bazezi pe simţuri, pe emoţii, pe lucruri îndoielnice, pe teorii aduse de cineva sau pe argumentări care nu au nici un temei.

Poate cineva zice: „Vino, ataşează-te la biserica noastră şi totul va fi în ordine.” Nu este adevărat! Sufletul trebuie să fie zidit şi ancorat pe Cuvântul lui Dumnezeu, pe „Aşa vorbeşte Domnul!”, care este Absolutul şi Temelia ta.

Acum aş vrea să priviţi cel de-al doilea pas.

Vedeţi, Israelul se hrănea cu mană dar, încă înainte să se facă seară, oamenii flămânzeau din nou. De ce aceasta?

Mulţi oameni merg la adunări în timp ce alţii, foarte mulţi, ascultă predicile acasă şi se bucură nespus de mult de ele. Cei care merg la adunare o fac pentru că doresc să asculte o predică bună, iar când se întorc acasă sunt plini de bucurie. Dar cum se explică faptul că atunci când se lovesc de prima încercare, pierd totul: şi bucuria şi credinţa?

Adevărul este că sufletul tău se bucură de auzirea Cuvântului, pentru că El este Mana pe care o mănânci, este Viaţa, Duhul Sfânt. Eu cred că dacă un om Îl primeşte pe Domnul Isus, prin aceasta primeşte Viaţa veşnică pentru că primeşte Cuvântul, iar atunci vine Duhul şi îl botează în trupul credincioşilor. Dacă va fi cu voia Domnului, în câteva minute vom înţelege cu toţii aceasta. Credeţi în Viaţa veşnică?

În Fapte 19.1-2 scrie:

„Pe când era Apolo în Corint, Pavel, după ce a trecut prin ţinuturile de sus ale Asiei, a ajuns la Efes. Aici a întâlnit pe câţiva ucenici

şi le-a zis: „Aţi primit voi Duhul Sfânt când aţi crezut?” Vedeţi? Cea care vă ancorează în Hristos este credinţa. Aceasta este totul. Tu recunoşti că Cuvântul Său este Adevărul şi prin aceasta devii creştin, ai Viaţa veşnică pentru că ai crezut acest lucru. Astfel, intri în Dumnezeu, te afli în „magazia” unde curge Mana şi poţi mânca pe săturate.  Aţi observat că toată mulţimea aceea amestecată care a ieşit cu Israel, mânca din aceeaşi mană?

Astăzi, ca şi atunci, sunt oameni păcătoşi care nu pot să-L primească pe Domnul Isus, dar cu toate acestea se bucură când văd minunile lui Dumnezeu şi sunt mişcaţi de ele. Ei se bucură când văd că oamenii procedează corect, îşi deschid inimile şi se bucură la auzirea unei predici vorbite sub ungere. Da, ei mănâncă aceeaşi Mană, acelaşi Cuvânt uns pe care Îl mănâncă creştinii. Puteţi vedea aceasta?

Cred că vă mai amintiţi predica pe care am vorbit-o aici, în adunare: „Urmaţi-L pe Dumnezeu şi El va fi desăvârşit în voi.”

Întrebarea pe care ne-o punem acum este: De ce dispărea mana venită din cer? Ea cădea din cer, apoi dispărea; a doua zi cădea din nou şi dispărea iar.

Eu am întâlnit oameni care erau plini de bucurie în adunare şi când plecau de acolo, dar luni sau marţi trăiau deja o altă viaţă, o viaţă care nu era demnă de un creştin. La adunarea următoare, ei vin din nou înăuntru şi spun: „Of, nu vreau să mai fac lucrurile acelea…” Doamne, ai milă de ei!

Cred că aţi văzut şi voi oameni care au primit vindecarea divină şi au spus: „O, da, recunosc că lucrul acesta este scris în Cuvânt!” Astfel, Îl lăudau şi Îl slăveau pe Domnul, dar la prima încercare au fost trântiţi jos. Noi am constatat cu toţii acest adevăr incontestabil: ei nu se schimbă pentru că nu se pot abţine. Care este cauza? De ce nu se întâmplă aceasta?

Fiţi atenţi! Noi ştim că mana a căzut din cer pentru că a fost trimisă de Dumnezeu ca să întreţină viaţa copiilor lui Israel, în timpul călătoriei spre ţara făgăduită. Mai târziu, Dumnezeu le-a poruncit lui Moise şi lui Aaron să facă un vas mare, din aur, pe care să-l umple cu mană şi să-l pună în Chivot, în Locul Preasfânt.

Vedeţi, mana a fost pusă în Chivot şi noi ştim cu toţii că acolo nu a făcut viermi, nu a putrezit şi nici nu şi-a pierdut dulceaţa şi bunătatea, ci a rămas exact în starea în care se afla când a fost adunată.

Aţi întâlnit vreodată o persoană care a fost acolo înăuntru? O persoană care a gustat şi trăieşte din această mană? Un astfel de om este întotdeauna la fel: nu vorbeşte pe nimeni de rău şi nu face rău nimănui, este prietenos, plin de dragoste, cumpătat şi atent, pentru că trăieşte sub slava lui Dumnezeu. El se poartă la fel de luni până sâmbătă; fie că este furtună, fie că este soare; în necazuri şi în suferinţe sau în bucurie şi pace. El nu flămânzeşte niciodată şi nu trebuie să meargă la adunare ca să se umple, pentru că tot timpul este plin cu Dumnezeu.

Sunt foarte mulţi oameni care merg la adunare, îşi strâng mâna unul celuilalt şi se numesc „frate”, dar când pleacă de acolo fac tot felul de afaceri neîngăduite şi necinstite, pentru a obţine câştig. Desigur, nu vreau să spun că în adunarea aceasta sunt asemenea oameni, ci doar că ei există.

Aşadar, sunt lucruri care îi schimbă pe oameni. Un lucru cât de mic, poate trezi firea veche sau o îndeletnicire veche, cum ar fi: dragostea de sine, clevetirea, etc. Ele pot veni din nou la suprafaţă. Trebuie spus însă că oamenii aceştia nu au intrat niciodată în Locul Preasfânt, ci se află afară deşi mănâncă din această Mană. Adevărul este că ei mănâncă din Mană pentru că au fost aduşi în tabără. Tabăra este câmpul, locul unde cade Mana.

Israelul era amestecat, aşa că toţi mâncau din mana aceea: şi credincioşii şi necredincioşii. La fel este şi astăzi. Creştinul adevărat şi intelectualul au acelaşi păstor şi citesc acelaşi Cuvânt, dar unul este statornic şi rămâne credincios şi smerit în orice situaţie, pe când celălalt are numai urcuşuri şi coborâşuri. Amândoi merg la biserică şi mănâncă Mană, dar deosebirea dintre ei este că unul a intrat, pe când celălalt stă încă afară. Amândoi cred în Viaţa veşnică, dar unul dintre ei a fost botezat cu Duhul Sfânt în Împărăţia lui Dumnezeu, pe când celălalt este afară deşi mănâncă din aceeaşi Mană.

Unii spun: „Ca să intri în Trupul lui Hristos, trebuie să tresalţi! Trebuie să vorbeşti în limbi! Trebuia să faci cutare şi cutare lucru!”, dar noi am constatat că nu este adevărat.

Eu am avut ocazia să văd oameni care făceau aceste lucruri. Nu spun aceasta ca să râd de ei sau ca să-i judec, dar trăiau în păcat. Da, am văzut oameni care în adunare jucau în Duhul, iar în rest, duceau o viaţă îngrozitoare. Vedeţi? Ceva nu este în ordine. Am văzut bărbaţi şi femei care jucau în Duhul, tresăltau, vorbeau în limbi, etc. dar cu toate că se bucurau de aceste binecuvântări ale lui Dumnezeu, erau greşiţi. Ei cred în aceste lucruri şi se încred în ele, dar totul este doar la suprafaţă, nu vine din interior; se mişcă numai în curtea dinafară. Ei nu au intrat niciodată în curtea dinăuntru, adică nu au primit descoperirea în profunzimea ei. Aşa stau lucrurile în biserica de astăzi.

Oh, dar sunt plin de bucurie când văd că Ancora noastră este fixată dincolo de perdea!

În Apocalipsa 2.17 scrie: „Celui ce va birui îi voi da să mănânce din mana ascunsă şi-i voi da o piatră albă; şi pe piatra aceasta este scris un nume nou, pe care nu-l ştie nimeni decât acela care-l primeşte.”

Pentru tine nu mai contează ce spun oamenii, pentru că eşti dincolo de perdea. Nimeni nu-ţi mai poate spune ceva diferit. Dar tu nu ai primit această siguranţă prin faptul că ai aderat la o anumită biserică, nici pentru că ai făcut cutare sau cutare lucru, ci pentru că în tine este Ceva care-ţi spune aceasta. În inima ta este o piatră, dar nu o piatră tare, ci una moale care îți face inima moale.

În vechime, Legea lui Dumnezeu era scrisă pe table de piatră, iar acestea se aflau în Chivotul din cort, dar Ezechiel ne vorbeşte despre un alt timp care urma să vină.

Astăzi există două categorii de oameni: unii care încearcă să facă ei înşişi ceva ca să ajungă la mântuire şi care spun: „Voi merge la adunare în fiecare duminică,” ceea ce este o hotărâre bună. Sau: „Voi încerca să fiu mai religios,” și lucrul acesta este bun, dar prin toate aceste fapte dovediţi că sunteţi încă sub Lege. Ceilalţi, au în inima lor Ceva care îi îndeamnă să meargă la adunare, să fie buni, silitori, etc. acela fiind Duhul Sfânt.

Priviţi acum această curte dinăuntru. Oamenii care se află acolo au primit Ceva care i-a adus într-o stare bună.

În Ezechiel 11.19-20 scrie:

„Le voi da o altă inimă şi voi pune un duh nou în voi. Voi lua din trupul lor inima de piatră şi le voi da o inimă de carne,

ca să urmeze poruncile Mele, să păzească şi să împlinească legile Mele, şi ei vor fi poporul Meu, iar Eu voi fi Dumnezeul lor.”

Pe atunci, Legea lui Dumnezeu era scrisă pe table de piatră şi pusă în Chivot, Chivotul reprezentând inima.

„Voi scrie Legile Mele în inimile lor…” (Evrei 8.10).

Locuinţa lui Dumnezeu este inima, nu capul. În Vechiul Testament, Dumnezeu locuia în slava care cobora deasupra Chivotului.

Chivotul este inima, dar Dumnezeu nu locuieşte în cap, ci în inimă. Acesta este motivul că El nu poate fi cunoscut prin teologie sau tâlcuiri omeneşti, ci numai printr-o experienţă de modă veche, care are loc în inimă, printr-o viaţă curată şi sfântă, printr-o viaţă născută din nou. Mulţi bărbaţi şi femei trăiesc o viaţă curată şi-L iubesc pe Dumnezeu printr-o concepţie intelectuală, dar locul adevărat de descoperire al lui Dumnezeu este inima.

O, dacă te-ai ascunde în Hristos! Atunci Duhul Sfânt ar veni în inima ta, ar pune acolo caracterul Lui şi Şi-ar trăi propria Sa viaţă prin tine. Aleluia!

Ştiu că lucrul acesta pare înfricoşător, dar este adevărat. Atunci nu mai eşti tu, ci Hristos. Tu eşti al Lui şi Îi eşti atât de supus încât Hristos vorbeşte prin tine tot ce vrea să spună. El gândeşte, se exprimă şi face lucrările Sale prin tine, deoarece Îi eşti predat pe deplin şi te odihneşti în El.

Ce tablou minunat: Hristos lucrând prin creştinul predat şi supus Lui. Nu este de mirare că Pavel a spus:

„Căci, pentru mine, a trăi este Hristos şi a muri este un câştig.” (Filipeni 1.21). Şi: „…dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine.” (Galateni 2.20).

Hristos trăieşte în fiecare suflet care Îi este predat, vorbeşte prin buzele lui, gândeşte prin mintea lui, priveşte prin ochii lui şi lucrează prin temperamentul lui. Aleluia! Pentru un astfel de om lucrurile lumii au trecut. Poate fi viaţa lui altfel decât frumoasă şi plăcută? Hristos a preluat tot controlul. Amin. Puteţi vedea? Acesta este Hristos în tine.

Poate cineva spune: „În ordine, frate Branham, eu cred tot ce spui tu pentru că este Adevărul.”  Este foarte bine că accepţi lucrul acesta cu mintea, dar este nevoie să coboare la inimă şi să intre în suflet. Dacă se realizează aceasta, atunci tot ce faci este Hristos. Atunci, ţinta ta, dorinţele tale, foamea şi setea ta, totul este Hristos. Îi eşti predat pe deplin, de aceea te odihneşti şi totul este desăvârşit. Pe tine nu te interesează cât de falsă sau cât de neagră pare lucrarea în ochii oamenilor, tu rămâi statornic pentru că Hristos este în tine. El vorbeşte cu păcătosul şi cu prostituata prin Glasul Său lăuntric şi gândeşte prin mintea ta gândurile pe care le spune inimii tale. Este ca şi cum El ar fi aici pe pământ, iar tu nu mai eşti stăpân pe tine, ci eşti predat pe deplin Lui.

Aaron intra în Locul Preasfânt o singură dată pe an şi trebuia să fie îmbrăcat corect, să fie sub ungerea corectă şi să meargă corect. Slăvit să fie Domnul!

Deci, el trebuia să fie îmbrăcat corect, să meargă corect şi să fie sub ungerea corectă. Binecuvântat să fie Domnul! Pe marginea mantiei avea nişte clopoţei de aur care erau prinşi între nişte rodii, de jur împrejurul mantiei: un clopoţel, o rodie, un clopoţel o rodie, iar când păşea, clopoţeii aceia cântau: „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul!” Aaron intra după perdea purtând un vas mare plin cu sânge. Acela era sângele mielului, sângele ispăşirii. Apoi, trebuia să fie uns cu un ulei făcut din trandafiri de Sharon, care îi picura pe barbă şi pe haine în jos, până la poale. Numai în felul acesta putea păşi în curtea dinăuntru, în prezenţa lui Dumnezeu. După ce intra acolo, perdeaua se închidea la loc şi îl despărţea de restul lumii. Slăvit să fie Dumnezeu pentru că există un loc de adăpost, un loc de odihnă. Noi putem intra acolo, în prezenţa lui Dumnezeu, şi astfel suntem ocrotiţi şi feriţi de lucrurile lumii, care nici nu mai există pentru noi.

Da, există un loc sigur! Aleluia! Iar acolo suntem feriţi de orice zgomot, pentru că lumea este afară, departe de noi, uitată. Noi suntem înăuntru, în prezenţa Dumnezeului celui veşnic şi nepieritor, şi mâncăm din Mana care ajunge pentru sute de ani, care nu se strică niciodată şi nu se termină.

Omul care vine o dată în prezenţa lui Dumnezeu, care intră după perdea şi rămâne acolo, este despărţit de lucrurile lumii. El rămâne în prezenţa lui Dumnezeu şi mănâncă Mană. Pentru un astfel de om nu mai contează că este ora nouă, doisprezece sau oricât ar fi, pentru că trăieşte tot timpul în prezenţa Împăratului. Amin. Atunci nu mai este de mirare că pentru el fiecare zi care vine este tot mai frumoasă. Puteţi vedea unde se află el? Omul acela a găsit un Loc tainic. Unde? După perdea. Uşile sunt închise în urma lui şi nu mai vede nimic din lume.

Voi ştiţi că în vechime uşile erau făcute din piei de oi şi capre, rolul lor fiind acela de a nu lăsa să pătrundă nici un zgomot înăuntru. Astăzi, lucrul acesta se realizează prin botezul cu Duhul Sfânt care îl ascunde pe om în Hristos şi face din el o făptură nouă. Un astfel de om umblă în fiecare zi înaintea Lui în felul acesta.

Ce tablou minunat pentru credinciosul aflat în prezenţa lui Dumnezeu! Toate lucrurile îi aparţin acum lui. Noi ştim că toate lucrurile i-au fost date lui Hristos: tot ce era Dumnezeu, El a pus în Hristos, şi tot ce era Hristos, El a pus în Biserica Sa:

„În ziua aceea, veţi cunoaşte că Eu sunt în Tatăl Meu, că voi sunteţi în Mine şi că Eu sunt în voi.” (Ioan 14.20). Oh, ce privilegiu are creştinul care acceptă aceasta!

Poate cineva spune: „Bine, tu ne-ai prezentat tabloul acesta prin studierea Cuvântului, dar cum putem intra înăuntru? Cum putem ajunge acolo, frate Branham?” Vreţi să ştiţi cum veţi intra înăuntru?

Poate ziceţi: „Eu sunt creştin, frate Branham, am fost botezat şi mă bucur de binecuvântările lui Dumnezeu, ceea ce înseamnă că sunt salvat.” Aceasta înseamnă că eşti în curtea din afară.

Alţii spun: „Uneori, deşi doresc să am o viaţă de biruinţă, alunec, cad, mă ridic, sunt cuprins de slăbiciuni, sunt aruncat într-o parte şi-n alta, sunt lovit de diferite greutăţi, etc.” Aceasta dovedeşte că trebuie să părăseşti curtea şi să intri înăuntru.

Deci, primul lucru este curtea din afară. Acolo intrau oamenii tăiaţi împrejur veniţi din tot Israelul, şi reprezintă neprihănirea. Nimeni, afară de evreii tăiaţi împrejur, nu avea voie să intre în această curte pentru că ar fi spurcat-o. Când Pavel l-a dus pe Timotei în Templu, a trebuit să-l taie mai întâi împrejur şi numai după aceea a putut intra. Aşadar, în curtea din afară puteau intra numai bărbaţii şi femeile care L-au primit pe Dumnezeu şi posedau Viaţa veşnică în ei.

Tu trebuie să ajungi în acest loc numit Pridvor. De aici, ajungem la primul altar, unde era arsă jertfa. Numai după aceea, Se întâlnea Domnul cu el, îi ierta păcatele şi îl curăţa de toate fărădelegile. Jertfa era arsă pe altarul de aramă. Aceasta era curtea a doua, adică sfinţirea, o viaţă predată Domnului.

Următorul pas este Locul Preasfânt. Noi avem un exemplu minunat cu privire la ceea ce s-a întâmplat în Chivotul aflat în Locul Preasfânt, deoarece ştim cu toţii că în el s-a pus ceva mort şi a primit iarăşi viaţă. V-aţi gândit vreodată la aceasta? Moise a pus toiagul lui Aaron  în locul preasfânt, în prezenţa lui Dumnezeu, iar a doua zi când s-a dus să vadă ce s-a întâmplat peste noapte, a văzut că toiagul înverzise, făcuse muguri, înflorise şi avea migdale coapte. (Numeri 17.8). Vedeţi? În prezenţa lui Dumnezeu, toiagul acela vechi a fost împrospătat, a înflorit şi a produs parfum şi roade. Ce era toiagul acela? Un lemn uscat luat dintr-un migdal.

Aşa eşti şi tu: un om luat din lume, dar ai fost creat de la început ca fiu. Poate ai căzut şi te-ai îndepărtat de Dumnezeu, iar din cauza aceasta te-ai uscat şi ai murit; poate ţii cuvântări puternice şi eşti respectat şi onorat prin aceste curţi sau organizaţii, dar când vei ajunge în locul acela minunat, dincolo de perdea, vei aduce la suprafaţă roada adevărată.

Ia un păcătos, un mort, pe unul care este departe de Dumnezeu, fără Hristos şi fără nădejde şi adu-l în prezenţa lui Dumnezeu, în această Casă mare şi minunată a Lui, şi vei vedea că va aduce la suprafaţă roada Duhului Sfânt: dragoste, pace, bucurie şi îndelungă răbdare.

Când a fost pus în prezenţa lui Dumnezeu, toiagul acela mort a început dea muguri. Dar vedeţi, ca să poată da acei muguri, el a trebuit să fie împrospătat. Abia după aceea a dat mugurii aceia, apoi a venit la suprafaţă mirosul plăcut al florilor. Care este următorul lucru adus la suprafaţă? Roadele.

Acelaşi lucru se petrece cu fiecare fiu care vine în prezenţa lui Dumnezeu. Mai întâi, el trebuie să fie împrospătat, iar pentru aceasta este cuprins de Duhul Sfânt care-l înnoieşte şi-l transformă. Duhul Sfânt vine înăuntru ca o împrospătare, vine în ceasul cel mai liniştit.

Voi ştiţi că dacă ieşiţi afară dimineaţa devreme, pe pământ este încă rouă. Ea cade noaptea, după ce alerta şi zgomotele lumii au încetat şi totul doarme liniştit. Du-te afară dimineaţa devreme şi vezi cât este de proaspătă întreaga natură. De ce? Pentru că bătrânul pământ a fost ascuns şi împrospătat pentru puţin timp.

Aţi stat vreodată în prezenţa unui bărbat sau a unei femei care s-au ascuns de lume dincolo de perdea? O discuţie cu el este o adevărată înviorare; poţi simţi o împrospătare, un început de Viaţă nouă.

Aţi mers dimineaţa printr-o grădină cu trandafiri sau pe aleea principală a unui parc din oraş, atunci când roua este încă pe pământ şi se simte mirosul caprifoiului şi al salcâmului? Aţi privit florile? Ele se aseamănă cu un creştin care, în liniştea nopţii s-a ascuns în Dumnezeu, iar a doua zi poţi vedea prospeţimea sa, pentru că viaţa pe care o trăieşte răspândeşte în jur un miros plăcut. El este un om plăcut, un om cu care poţi discuta, care te încurajează şi în care poţi avea încredere.

Vedeţi, dacă primeşti o împrospătare, un miros plăcut, începi să-l iubeşti pe vecinul tău şi să vorbeşti cu el. Ce urmează? Roadele care vin la suprafaţă imediat.

Când vine Duhul lui Dumnezeu, El seamănă întotdeauna sămânţa dumnezeiască, iar aceasta aduce rod. Intrarea în Locul Preasfânt este ceva deosebit, pentru că acesta este locul în care primeşti încrederea şi poţi crede.

În dimineaţa aceasta se află printre noi o femeie care zace pe o targă şi este într-o stare foarte gravă. Dacă nu se atinge Dumnezeu de ea, va muri. Femeia este deja bătrână, are părul cărunt şi poartă ochelari, dar dacă o priveşti cu atenţie, vezi că are, cu adevărat, înfăţişarea unui om credincios. Cu câteva minute în urmă mi-am pus mâinile peste ea şi am stat de vorbă. Spunea că a căzut pe spate şi şi-a fracturat piciorul, iar de acolo au apărut alte şi alte complicaţii şi probleme pe care nu le ştiam. Ea a căzut, dar ce am putea face ca s-o ajutăm? O vom aduce în prezenţa binecuvântată a Duhului Sfânt care poate să-i ia toată povara. Medicul a spus că nu o mai poate ajuta cu nimic şi a îndemnat-o să vină aici.

Dacă ai îmbătrânit şi zilele îţi sunt numărate, stai credincios ca Avraam care a aşteptat liniştit clipa în care va ajunge în prezenţa lui Dumnezeu. Deşi avea aproape o sută de ani, el era la fel de credincios Domnului şi nu a privit la trupul său uscat, deoarece IaHVeH îi făgăduise înnoirea.

Da, în scaunul acela stă o femeie bătrână care este pe moarte din cauza cancerului. După ştiinţa omenească nu mai are nici o şansă, dar noi o aducem în prezenţa lui Dumnezeu.

Aaron nu a primit aprobarea unui om ca să poată intra în Locul Preasfânt, ci a fost chemat de IaHVeH, care i-a vorbit şi i-a dat dreptul s-o facă.

Când Isus a murit pe Golgota, perdeaua dinăuntru a Templului s-a rupt de sus până jos, iar de atunci nu numai marele preot are voie să intre în locul preasfânt, ci şi fiecare credincios care se apropie de Dumnezeu. Acest drept îi aparţine şi doamnei care este pe moarte.

Printre noi se află doamna Weaver care, cu câţiva ani în urmă, zăcea mâncară de cancer. Slăbise foarte tare şi era pe moarte dar, prin Hristos, avea dreptul la Pomul Vieţii, avea dreptul să intre după perdea. Când am botezat-o era atât de slăbită încât se clătina într-o parte şi-n alta, dar iată că trăieşte şi astăzi pentru că a avut un drept pe care l-a acceptat şi a crezut în el.

Dacă nu mă înşel, cred că l-am văzut în sală şi pe domnul Morgan. Cred că este prezentă şi sora. Da, este aici. Îmi amintesc ziua când a venit aici şi a trebuit s-o susţin pentru că era bolnavă de cancer. Omeneşte nu mai avea nici o şansă de scăpare, dar „credinţa vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin cuvântul lui Hristos.” (Romani 10.17).

Soţul ei mi-a spus că a dus-o de la un medic la altul, dar i-au dat-o acasă spunând că nu mai pot face nimic deoarece cancerul îi cuprinsese toate măruntaiele şi se întinsese peste tot, asemenea rădăcinilor unui pom. Orice nădejde era spulberată, dar Duhul Sfânt a adus-o în prezenţa Sa, în spatele perdelei, a împrospătat-o şi a adus-o de la moarte la viaţă. Perdeaua dinăuntru s-a închis înapoia ei.

Mie nu-mi pasă ce spune medicul sau altcineva, pentru că perdeaua a căzut, a îndepărtat orice necredinţă şi ţi-a dat dreptul să te întinzi spre potirul de aur al lui Dumnezeu şi să spui: „Prin rănile Lui sunt vindecat.”

Începând de a doua zi, sora s-a simţit tot mai bine şi a început să mănânce. Aceasta este. Nu aşteptaţi şi nu amânaţi până la următoarea trezire, pentru că aici stă şi aşteaptă Cel veşnic. Sora noastră mănâncă încă din vasul acela cu Mană. De ce aceasta? Pentru că a intrat după perdea, iar aceasta a învelit-o de jur-împrejur, aşa că nu a mai ascultat ce spuneau oamenii, ci ascultă numai ceea ce îi spune Dumnezeu.

Intraţi înăuntru prin Sângele Său! Intraţi înăuntru prin ungere! Staţi sub ungere, umblaţi drept şi trăiţi o viaţă curată!

Până când veţi mai păşi prin aceste curţi? Pe mine nu mă interesează ce face omul acesta sau celălalt, nici cum este botezat, la ce biserică merge sau altceva de felul acesta, deoarece ştiu că prin harul Său suveran, Dumnezeu dă Duhul Sfânt cui vrea El.

Acesta este motivul pentru care sunt atât de tulburaţi oamenii de astăzi. Ei au fost întristaţi înaintea lui Dumnezeu dar, prin harul Său, El le-a dat Duhul Sfânt. Astfel, trăiesc o altă viaţă, sunt sfinţiţi şi-L iubesc pe Domnul; cred şi trăiesc zi de zi în prezenţa Sa. Pe ei nu-i interesează ce se întâmplă în jur, dacă apele sunt învolburate sau norii sunt întunecaţi, pentru că trăiesc în prezenţa Împăratului. Ce este aceasta?

Unii spun: „O, dar nu ai fost vindecată! Ceea ce simţi este numai părerea ta!” Dar ei nu iau aminte la aceste cuvinte, nu le ascultă pentru că perdeaua este lăsată înapoia lor. Ei sunt înăuntru şi trăiesc acolo. Amin.

Vorbeşte numai o dată cu un asemenea om şi vei simţi mireasma plăcută a sfinţeniei. El are vorbirea dreasă cu sare şi nu va vorbi niciodată despre aproapele său, nici despre ce a făcut cutare sau cutare, ci doar despre Hristos şi despre lucrarea Sa. Unde se află aceşti oameni? Ei se odihnesc înăuntru şi aduc la suprafaţă prospeţimea unei vieţi noi, a unei vieţi în floare şi aduc rod în fiecare zi.

Alţii spun: „Ştiu că sora mea a fost vindecată, dar eu de ce nu pot primi vindecarea?” Frate, şi tu poţi fi vindecat, dar ţi se pune o singură condiţie: să primeşti ungerea Duhului Sfânt. „Ce este aceasta, frate Branham?” Crede-L pe Dumnezeu pe Cuvânt pentru că „prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă.” (Efeseni 2.8). Mântuirea nu se primeşte prin vorbirea în limbi, nici prin stări sufleteşti deosebite, nici prin cântări de laudă, ci prin credinţă. Păşeşte deci în prezenţa lui Dumnezeu prin credinţă şi spune-I: „Doamne Dumnezeule, vin la Tine pe baza Cuvântului Tău, prin credinţă.”

Poate zici: „Frate Branham, tu nu crezi în strigat şi în vorbirea în limbi?” Ba da, domnule, dar tu pui căruţa înaintea calului. Vino mi întâi la Hristos, lasă ca Duhul Sfânt să te ia sub stăpânirea Sa şi mănâncă Mana aceasta care este bună şi astăzi şi mâine şi întotdeauna.

Acum aş vrea să priviţi ceva: uitaţi-vă la specificul Luminii în care umblă credinciosul adevărat aflat în Hristos. Cel neprihănit umblă cât timp este lumina zilei. El este afară, în curte, acolo unde vin şi zile ceţoase. Înţelegeţi? Nădăjduiesc că puteţi vedea aceste lucruri. Dumnezeu să vă binecuvânteze. Dacă ţi se întâmplă să ai unele zile înnourate şi te întrebi dacă merită sau nu să umbli cu Dumnezeu, înseamnă că te afli încă în curtea din afară. Desigur, tu mănânci Mană, eşti credincios, ai Viaţă veşnică, iar dacă mori vei merge în cer, dar ce fel de viaţă trăieşti dacă de fiecare dată când eşti încercat pleci afară?

„Oh”, zici tu, „astăzi m-am cam enervat şi le-am spus câteva! Nu m-am putut abţine. Dumnezeu să mă ierte, dar nu pot altfel.” Bineînţeles că El te va ierta, doar eşti copilul Lui, dar ce fel de viaţă duci? Oare nu ţi-e scârbă de nestatornicia ta? Astăzi eşti sus, mâine eşti jos; acum eşti bucuros, imediat eşti supărat; astăzi eşti afară, mâine eşti din nou la biserică cerându-ţi iertare. Vezi ce fel de viaţă trăieşti, frate? După cum este vremea: o zi este luminoasă, alta este cu ceaţă şi apoi vine o nouă zi luminoasă; nori şi din nou soare. Vedeţi? Aceasta este viaţa pe care o duce omul înnoit şi neprihănit. Da, aceasta este Lumina celui neprihănit.

El spune: „Frate Branham, eu am venit la Hristos, m-am ataşat la biserică, mi-am trecut numele în registru şi încerc să trăiesc o viaţă cât mai aproape de Dumnezeu.” Este bine, frate. Dumnezeu să binecuvânteze inima ta. El preţuieşte hotărârea ta şi la fel eu.

Cuvântul spune: „Cine aude cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimis, are viaţa veşnică…” (Ioan 5.24). Tu eşti fratele meu şi te iubesc. Poate zici: „Bine, frate Branham, dar am aceste suişuri şi coborâşuri! Oh, sunt cea mai mizerabilă fiinţă! Trebuie să lupt în fiecare zi ca să mă păstrez curat.”

„Da, frate, este în ordine pentru că aceasta este calea pe care mergi.”

„Dar aş vrea să păşesc puţin mai adânc.” Ce urmează după curte? Locul Sfânt. Acolo se află cele şapte sfeşnice de aur care răspândesc în jur lumina lor.  Ele dau oamenilor Lumina care îi face să renunţe la băutură, la fumat, la minciună, care-i învaţă să se poarte frumos cu vecinul, cu soţia sau cu soţul; care-i face să renunţe la viclenie şi la toate celelalte lucruri rele. Aceasta se realizează prin sângele sfinţirii, oamenii fiind chemaţi la o viaţă nouă. Ei nu mai au nevoie să umble în lumina naturală pentru că au primit o lumină mai bună şi umblă în lumina celor şapte sfeşnice de aur care ard cu ulei de măsline.

Uleiul de măsline este simbolul Duhului Sfânt. Focul este botezul Duhului, dar cu toate acestea eşti dincoace de perdea. Creştinul care umblă în lumina sfeşnicelor de aur are mai multă lumină decât cel aflat în curte. Cu toate acestea, şi pentru el vin zile grele pentru că uneori aceste lămpi încep să fumege, iar atunci devin tulburi şi nu mai dau o lumină la fel de puternică. Alteori, se sting şi trebuie aprinse din nou. Atunci trebuie să meargă la vecinul ca să împrumute lumină de la el, pentru că aceste lămpi se aprind una de la cealaltă. Vedeţi, încă nu este lumină deplină. O, biserică, poţi vedea aceasta? Încă nu este o lumină deplină.

Poate cineva zice: „Bine, frate, dar am vorbit în limbi!” Lucrul acesta este minunat, dar vreau să-ţi spun ceva: Este adevărat că ai umblat în lumina aceasta, dar este o lumină artificială, nu este lumina naturală a soarelui, a lunii sau a stelelor.

Omul din curtea neprihănirii are o lumină foarte slabă pentru că atunci când vine noaptea luminează doar luna şi câteva stele. Aceasta înseamnă că starea lui este grea.

Omul din Locul Sfânt vine cu o încredere liniştitoare pentru că stă sub o binecuvântare. El spune: „Doamne, voi trăi numai pentru Tine. Sunt diaconul bisericii şi mă voi purta frumos cu toţi vecinii mei. Da, Doamne, voi încerca să fac totul cât se poate de bine.” El trăieşte o viaţă mai bună decât cel aflat în curte şi se pare că lumina lui nu se stinge niciodată. Cu toate acestea, uneori aproape că se sufocă din cauza fumului, iar alteori i se stinge lampa şi este obligat s-o reaprindă de la vecinul.

Dar omul care intră în Locul Preasfânt, lasă totul în urma lui şi este izolat de lume pentru că perdeaua este căzută în jurul lui. El este acoperit de aripile heruvimilor şi stă sub slava măreaţă a lui Dumnezeu, de aceea lumina lui nu slăbeşte şi nu se stinge niciodată. Da, omul care se află după perdea, trăieşte în Lumina slavei lui Dumnezeu. El nu-şi face griji chiar dacă furtuna urlă şi norii acoperă luna şi stelele şi nu este afectat nici atunci când lumina sfeşnicului fumegă sau se stinge, pentru că trăieşte în slava lui Dumnezeu, în prezenţa puterii Duhului Sfânt. Lumina lui nu se stinge nici într-o noapte, ci are o Lumină trainică şi blândă. Un astfel de credincios a intrat în odihnă şi umblă în interior, dincolo de perdea.

 Vasul cu Mană se află în Locul Preasfânt, acolo unde este prezentă slava lui Dumnezeu (slava Shekinah), iar creştinul mănâncă în fiecare zi din ea pentru că nu se termină niciodată. Da, el mănâncă numai din Mana ascunsă.

Creştinul care se află după perdea nu mai are nici o grijă pentru că Dumnezeu Se îngrijeşte de toate. Dumnezeu este deasupra lui, îi ascultă rugăciunile şi îi răspunde la ele. Ba mai mult, omul acela trăieşte pe deplin în prezenţa Împăratului, în slava lui Dumnezeu. Orice s-ar apropia de de el, nu-l poate atinge pentru că nu ascultă nici o şoaptă străină; nu poate să mai asculte aceste şoapte pentru că tumultul lumii a rămas în urmă, dincolo de perdea.

Prietene, dacă intri în Hristos, în locul unde lumea este moartă, atunci orice ar spune mama, tata, păstorul, doctorul sau oricine altcineva, nu te mai afectează pentru că tu trăieşti în prezenţa slavei Împăratului. Atunci, fiecare zi din viaţa ta este o bucurie. Oh, totul este bine! Nu mai există nici un lucru care te-ar putea atinge sau răni. Ce loc minunat!

Chiar acum îmi vine în minte o cântare veche:

Eu am păşit prin perdeaua ruptă

Aleluia, Numelui Său!

Trăiesc în prezenţa Împăratului

Unde slava nu dispare niciodată.

Trăiesc în prezenţa Împăratului.

Păşesc în Lumină, Lumina minunată,

Unde stropii de rouă ai milei lucesc

Şi luminează totul în jur ziua şi noaptea,

Căci Isus este Lumina lumii.

Lasă-mă să fiu în Tine adăpostit,

Fă-mă să mă pierd cu totul în Tine,

Fă ca totul din mine să fie răstignit.

Poate vecinii vor spune una sau alta despre tine, dar stai liniştit pentru că te afli în prezenţa Lui.

Poate cineva zice: „Doamne, am alunecat dar vreau să părăsesc toate aceste lucruri. Vreau să mă încred în Cuvântul Tău şi să fiu în locul în care Te afli Tu. Lasă ca perdeaua să vină şi să mă învelească, să mă ascundă de restul lumii, astfel încât să-L văd numai pe Isus Hristos, să trăiesc, să umblu şi să mor în El.” Aceasta este.

Pe muntele proslăvirii, Isus S-a schimbat la faţă înaintea celor trei ucenici prezenţi. Ei priveau în jur dar nu vedeau pe nimeni, decât pe Isus. Oh, Dumnezeule, ascunde-mă în acest loc! Ascunde-mă dincolo de perdea, acolo unde nu se mai vede nimic altceva, decât singur Isus. Nu vreau să mai aud de lucrurile fanatice ale lumii şi nu mă interesează că ei posedă bombe atomice sau avioane cu reacţie, nici dacă noile maşini Chevrolet arată mai bine decât maşinile Buick. Toate acestea nu mă afectează cu nimic. Ceea ce este important, este să umblu în fiecare zi cu Hristos şi să nu mai trăiesc pentru mine. Ceea ce mă interesează este ca perdeaua să mă învelească de jur împrejur, să fiu în El şi El în mine.

Pot să lovească furtunile cât vor, Ancora mea este fixată după perdeaua dinăuntru. Eu nu pot explica de ce lovesc atât de multe furtuni pe marea vieţii, dar Îi sunt mulţumitor lui Dumnezeu pentru că Ancora mea stă neclintită înăuntrul perdelei. Chiar dacă vaporul este izbit de valuri şi uneori se pare că se va scufunda, totuşi stau liniştit fiindcă ştiu că Ancora, perdeaua dinăuntru mă înveleşte, ştiu că sunt adăpostit de perdea.

Eu sunt ancorat în Isus,

Furtunilor vieţii mă împotrivesc.

Eu sunt ancorat în Isus

Şi nu mă tem nici de vânt, nici de valuri.

Eu sunt ancorat în Isus,

Căci El are putere să salveze.

Eu sunt ancorat în Stânca veacurilor.

Dumnezeu să ne ajute să intrăm în dimineaţa aceasta în această viaţă interioară. Nu mai sta acolo afară, trântit încoace şi încolo de orice val de învăţătură şi de fiecare lucru mărunt şi fără rost care se iveşte! Nu ştiţi că Biblia avertizează că în zilele din urmă se vor ridica tot felul de oameni care se vor asemăna cu îngerii de lumină, dar care în realitate sunt plini de răutate şi de gânduri murdare? Aceşti îngeri de lumină sunt slujitorii Satanei. Ştiaţi că în discuţia pe care a avut-o cu diavolul, Eva a căutat o lumină nouă? Acest lucru a pricinuit căderea.

Fiecare mormânt, fiecare spital de boli nervoase, fiecare închisoare, îngrijorările, moartea şi toate celelalte au fost cauzate de curiozitatea Evei, de faptul că ea a căutat ceva nou. Da, ea a privit după ceva nou.

O, Dumnezeule, du-mă înapoi în slava Ta, ia-mă după perdea, acolo unde eşti Tu! Sunt împlinit numai dacă-L am pe Isus, de aceea lasă-mă să mă pierd şi să mă găsesc apoi în Tine.

Prietene, vino înăuntrul perdelei şi atunci toate frământările şi nemulţumirile lumii au trecut. Biblia spune că în zilele din urmă va veni o foamete, dar nu de pâine, ci după auzirea Cuvântului adevărat al lui Dumnezeu. Atunci oamenii vor merge de la est la vest şi vor căuta Cuvântul Domnului, dar nu-L vor găsi. (Amos 8.11-12). Acum este acel timp. Acesta este timpul în care copiii lui Dumnezeu vor putea ajunge la statura în care Domnul va fi proslăvit în ei.

Oamenii spun: „Oh, dar doctorul Cutare sau Cutare a zis…” Pavel se temea ca nu cumva oamenii să-l ridice pe el în loc să privească şi să trăiască Cuvântul vestit, de aceea a spus:

„…învăţătura şi propovăduirea mea nu stăteau în vorbirile înduplecătoare ale înţelepciunii, ci într-o dovadă dată de Duhul şi de putere,

pentru ca credinţa voastră să fie întemeiată nu pe înţelepciunea oamenilor, ci pe puterea lui Dumnezeu.” (1Corinteni 2.4-5).

Astăzi este un timp îngrozitor, un timp în care oamenii sunt departe de ţintă şi împrăştiaţi.

Cu câteva săptămâni în urmă, am vizitat o adunare care se ţinea într-un cort mare. Nu vreau să jignesc pe nimeni, dar predicatorul acela spunea că el poate să scoată duhurile rele. Eu nu mă îndoiesc de aceasta, dar duhurile rele nu se pot scoate printr-o viaţă superficială. Cea mai puternică armă care există în lume este Dragostea divină.

Aseară am stat de vorbă cu o doamnă mică. Soţul ei este pe punctul s-o părăsească şi să se căsătorească cu alta, deşi sunt cunoscuţi ca fiind o pereche unită, iar eu i-am admirat întotdeauna. Ea mi-a zis:

„Frate Branham, de data aceasta îl părăsesc.”

„Să nu faci aceasta, soră”, i-am răspuns eu.

„Oh, în felul acesta slujba lui va fi ruinată! Ce să fac? Am să plec la New York şi am să mă angajez acolo.”

„Să nu faci aceasta, soră.”

„Dar ce să fac?”, m-a întrebat ea.

„Întoarce-te la el.”

„Chiar acum am găsit o fotografie de-a lui şi am rupt-o, pentru că a făcut aşa şi aşa…”

„Te înţeleg. Înţeleg tot ce spui, dar du-te la el, îmbrăţişează-l şi spune-i: „Iubitule, nu contează ce ai făcut, eu te iubesc oricum.” Aşa este corect.

Nu demult, a venit la mine un bărbat tânăr (el era penticostali, iar soţia lui era luterană) şi mi-a spus că au ajuns la probleme foarte grave şi era pe punctul să divorţeze. Astfel, când mergea acasă de la adunare, ea îi spunea:

„Bănuiesc că aţi jubilat cu toţii şi aţi vorbit în limbi…” Când auzea aceasta, el replica supărat: „Dumnezeule, am să-l scot pe dracul acesta din ea!” Din pricina acestor lucruri au ajuns la probleme de despărţire, iar el a venit la mine şi mi-a zis: „Frate Branham cred că ne vom despărţi, pentru că pot face să plece dracul acela din ea!”

„Frate, dacă gândeşti aşa, ai apucat pe o cale greşită. Du-te acasă, iar atunci când va începe să-ţi arunce din nou acele cuvinte, spune-i: „Da, scumpo, este în ordine, binecuvântată fie inima ta iubită.” Fii întotdeauna bun cu ea şi atunci vei vedea cât de mult o poţi ajuta.”

„Frate Branham, dar cum îl voi putea scoate pe dracul acela din ea?”

„Fă cum ţi-am spus şi în acelaşi timp roagă-te pentru ea în inima ta, iar Dumnezeu Se va îngriji de restul.” După două sau trei săptămâni, tânărul m-a chemat la telefon şi mi-a spus fericit: „În căminul nostru s-a produs o schimbare totală, iar soţia mea este cu totul alta.”

Cum este mai bine? Să strigi, să răspunzi înapoi cu aceeaşi monedă şi să te răzbuni, sau să ai o inimă plină de dragoste? Dumnezeu este Dragoste şi El a iubit lumea.

Prin credinţă, eu am văzut râul

Care izvorăşte din rănile lui Emanuel.

Dragostea mântuitoare este tema mea,

Şi va rămâne aceeaşi până voi muri.

Acesta este adevărul. De curând m-a sunat un bărbat şi mi-a spus: „Femeia aceasta are trei draci. Unul se numeşte Jeff, unul este Set, iar al treilea nu are nume. Unul dintre draci este verde, unul este albastru, iar al treilea este roz.”

Când l-am auzit ce spune, m-am gândit: „Oh, Dumnezeule! Ceva nu este în ordine. Nu lăsa să se întâmple aşa ceva. Oamenii aceştia s-au luptat din greu să ajungă în Împărăţia lui Dumnezeu şi vin cu sutele ca să asculte nişte baliverne.”

Dar ştiţi de ce fac aceasta? Pentru că nu au fost niciodată după perdea. O, dacă ar intra dincolo de perdea ar primi puterea de a deosebi toate lucrurile! Dar voi ştiţi că Domnul Isus a spus: „Oile Mele cunosc glasul Meu şi nu merg după un străin.” (Ioan 10.25,5).

Da, domnul meu. Poţi trăi orice fel de emoţii, pentru că dacă rămâi numai la atât şi ţii în continuare la o denumire religioasă, eşti la fel ca păgânii.

Eu cred că dincolo va fi numai cel care are o viaţă sfinţită; cel care a murit şi a înviat în Hristos, cel ce trăieşte în prezenţa slavei lui Dumnezeu şi este înconjurat de dragostea Lui.

            Adu-mă după perdea

Sub sângele Domnului Isus.

Dacă luăm darurile din Scriptură, constatăm că diavolul poate să le imite pe toate, afară de dragostea adevărată. Satan nu poate iubi şi nu poate imita dragostea. Dacă ajungeţi la statura în care să vă puteţi iubi unii pe alţii şi să-L iubiţi pe Dumnezeu, înseamnă că întreaga lume este moartă pentru voi.

Nu demult, am discutat cu o doamnă care s-a enervat pe mine şi a vrut să-mi dea o palmă. Stăteam pe scaunul de lângă şofer, iar ea mi-a zis: „Dacă încercaţi să treceţi pe aici, chem poliţia!”

„Soră, noi suntem creştini, deci n-ar trebui să vorbeşti aşa.”

„Creştini? Nu există aşa ceva!” şi a continuat să ne vorbească foarte aspru.

„Bine, doamnă, dar tu nu crezi în Isus Hristos?”

„Cred în Isus, dar nu cred în oameni!”

„Nu poţi crede în El dacă nu-i crezi pe slujitorii Lui. Nu este posibil aşa ceva.”

Când am spus aceste cuvinte, femeia a început să mă înjure. Atunci am coborât din maşină şi am spus:

„Soră, noi am vrut să ocolim pe acolo ca să poţi trece mai departe, dar dacă nu vrei, nu o vom face.”

„Da, acesta este felul vostru de a fi! Credeţi că puteţi trece peste noi, oamenii bătrâni!”, a răspuns ea.

„Nu, nu am gândit aşa ceva, dar dacă nu vrei să faci cum spunem noi, nu ştiu cum vom scoate maşina de aici. Am procedat aşa, pentru că bărbatul tău ne-a rugat să întoarcem.”

„N-are importanţă ce a spus el! Nu veţi trece şi gata!” a răspuns ea încăpăţânată.

„Bine, dar maşina a alunecat aici, în noroi.”

„Nu veţi putea trece prin grădină!”

„Doamna mea, chiar nu vezi noroiul în care suntem? Nu veţi putea merge mai departe prin mizeria aceasta.”

„Nu mă interesează cum veţi ieşi, dar dacă încercaţi să treceţi pe acolo, chem poliţia!”

„Ai dreptate. Îmi pare rău…”, am spus eu.

O, era tare simpatică în timp ce stătea cu pumnul ridicat asupra mea şi gesticula nervoasă. Eram îmbrăcat cu o salopetă veche, iar la un moment dat i-am zis:

„„Îmi pare rău că te-am supărat atât de tare. N-am vrut să fac aceasta pentru nimic în lume şi mi-e ruşine de mine însumi pentru situaţia aceasta, dar soţul tău a spus că totul va fi în ordine.”

„Voi, tinerii, credeţi că ne puteţi călca în picioare pe cei bătrâni!” a replicat ea.

„Fără îndoială că ceea ce s-a întâmplat acum, se repetă de multe ori prin vecini, dar noi suntem creştini.”

După aceea, i-am spus că nu locuiesc acolo şi că am venit numai ca să ajut un frate, pentru că sunt păstor. Când am spus aceste cuvinte, m-a privit lung de sus până jos, apoi a întrebat: „Păstor?” „Da.”

„Şi ce faci aici?”

„Încerc să fac un bine, să ajut pe cineva.”

„Cum te numeşti?”

„Numele meu este Branham”, am răspuns eu.

„Tu eşti fratele Branham?”

„Da.”

„O, iartă-mă, te rog…”, a şoptit ea după care a început să plângă tare. „Eu”, a continuat ea, „sunt o metodistă decăzută şi mi-e ruşine pentru că m-am purtat aşa cu tine.”

„Dumnezeu să te binecuvânteze. N-ai vrea să mergi din nou la biserică şi să-L slujeşti pe Domnul Isus?”

Vedeţi? Ce s-ar fi întâmplat dacă m-aş fi lăsat amăgit şi aş fi început să mă cert cu ea, spunând că eu am dreptate şi nu ea? Ce aş fi realizat prin aceasta? Frate, câteva cuvinte spuse în dragoste pătrund până în inimă, iar noi dorim să-i aducem pe oameni dincolo de perdea. În ordine.

Vreţi să mai cunoaşteţi o taină mică? Cum pot să biruiesc animalele sălbatice? Dar suferinţele? Prin dragoste. Dragostea lui Dumnezeu ne împinge să facem aceasta.

Frate şi soră, veniţi în interiorul perdelei! N-aţi vrea să faceţi aceasta acum, în timp ce stăm cu capetele plecate pentru câteva moment de rugăciune? Să vină sora de la pian.

Tată ceresc, Îţi mulţumim pentru dragostea Ta care ne-a fost turnată în inimi prin Duhul Sfânt. Timpul merge mai departe, iar dorinţa noastră este ca fiecare persoană din locul acesta să vină şi să intre după perdea. În locul acesta se află tineri şi tinere, bărbaţi şi femei care sunt copiii Tăi, de aceea Te rugăm să-i iei pe toţi în interiorul perdelei şi să-i ascunzi în Tine până când, prin Hristos, vor fi născuţi din nou şi slava Ta se va odihni peste ei astfel încât să nu-i poată ajunge sau vătăma nici o încercare pe care o aduce vrăjmaşul. Ajută-i să-L vadă numai pe Hristos. Ajută-i să trăiască în slava Lui, în binecuvântările Lui, în acest Stâlp de Foc care se află chiar acum în adunare şi care ar vrea să locuiască în fiecare inimă. Tată, ajută-i să se îndepărteze de părerile intelectuale şi de închipuirile omeneşti ca să Te vadă cu ochii naturali.

Îngăduie ca binecuvântarea Ta să intre în inimile lor şi să rămână acolo, astfel încât să poată trăi în prezenţa lui Dumnezeu şi să ducă în fiecare zi o viaţă binecuvântată şi spre slava lui Isus Hristos. Vrei să îngădui aceasta, Doamne?

În timp ce stăm cu capetele plecate, aş vrea ca sora noastră să ne dea tonul la cântarea „Este o fântână umplută cu sânge.”

În felul acesta vei intra.

Vino pe calea aceasta, peste altar,

În slava lui Dumnezeu,

din venele lui Emanuel a curs…

Păcătoşii din toate timpurile,

Care s-au bazat pe sângele Lui,

S-au curăţit de toate petele de vină.

Dacă este cineva care vrea să se predea Domnului, să spună pur şi simplu:  „M-am hotărât pentru El şi începând de astăzi, nu voi mai trăi când sus, când jos. Vin la Tine chiar acum, pe baza sângelui vărsat. Da, vin la Tine pe baza Cuvântului Tău, Doamne Dumnezeule, pentru că vreau să Te slujesc numai pe Tine.”

Dumnezeu să te binecuvânteze, soră. Aceasta este bine. Dumnezeu să te binecuvânteze. Dumnezeu să te binecuvânteze, frate. Aceasta este bine. Dumnezeu să te binecuvânteze, frate. Şi pe tine, soră.

Spuneţi: „Doamne, astăzi vin la Tine pentru că m-am săturat de viaţa aceasta trăită în lumina dată de sfeşnic, de lună şi de stele şi doresc să păşesc în slava lui Dumnezeu, care rămâne la fel de puternică şi atunci când va veni întunericul.”

Dumnezeu să te binecuvânteze şi pe tine, doamna aceea micuţă… Dumnezeu să te binecuvânteze, soră. Dumnezeu să te binecuvânteze, mamă. Şi pe tine, tinere.

Spuneţi: „Doamne Dumnezeule, începând de astăzi, vreau să fac totul după voia Ta. Vin la Tine aşa cum sunt şi ştiu că nu mă vei alunga pentru că ai făgăduit în Cuvântul Tău că nu vei face aceasta. Vin așa cum sunt ca să primesc îndurarea Ta.”

Dumnezeu să te binecuvânteze, soră.

Spuneţi: „Lăudat să fie Domnul pentru că începând de astăzi voi trăi în această slavă. Dacă se vor ivi greutăţi şi îngrijorări, orice s-ar ridica, orice ispită, orice gând sau pornire rea, voi rămâne ancorat în interiorul perdelei şi voi privi numai în sus, spre slava lui Dumnezeu. Da, începând de astăzi, voi trăi în Tine.”

Mai este cineva care vrea să vină la El înainte de a ne ruga? Da. Dumnezeu să te binecuvânteze şi pe tine, doamnă, şi pe tine. Dumnezeu să te binecuvânteze. Da, s-au mai ridicat câteva mâini. Este în ordine.

Acum aş vrea să spun ceva şi aş dori ca voi să faceţi întocmai. Noi ştim că este o tradiţie conform căreia toţi trebuie să vină şi să se adune în jurul altarului, pentru rugăciune. Acest lucru s-a făcut pentru prima dată cam la sfârşitul secolului al şaptesprezecelea, în biserica metodistă, şi este un lucru bun, deşi Biblia nu scrie nicăieri despre aşa ceva. Aş vrea să rămâneţi fiecare la locul vostru şi să vă plecaţi capetele împreună cu mine. Rugaţi-vă împreună cu mine, vorbiţi cu Domnul! Lăsaţi deoparte toate îngrijorările lumii, pentru că s-ar putea ca aceasta să fie ultima voastră ocazie de a intra în Împărăţia lui Dumnezeu.

Mă rog ca Dumnezeu să vă deschidă uşa harului Său, în timp ce stăm cu capetele plecate.

Tată ceresc, îi aduc pe oamenii aceştia la Tine. Sămânţa a fost aruncată peste amvon afară şi Duhul Sfânt a făcut ca ea să cadă în cincizeci sau şaizeci de inimi, de aceea ei şi-au ridicat  mâinile şi au spus: „Venim la Tine aşa cum suntem.”

Tată ceresc, îngăduie ca inimile lor să se deschidă larg pentru tine. Mulţi dintre ei au primit deja Viaţa veşnică şi vor trăi în veci pentru că aşa ai făgăduit Tu. Aceasta este siguranţa noastră: că vom trăi veşnic pentru că aşa ai făgăduit.

Acum Te rugăm să-i duci într-o părtăşie strânsă, deoarece până astăzi au fost trântiţi încoace şi încolo. Satan i-a bătut atât de tare încât ei pot auzi oştirea dracilor care i-au ispitit şi i-au amăgit să facă şi să spună tot felul de lucruri greşite. Tată, rugămintea mea este ca perdeaua să fie lăsată între ei şi lume, astfel încât să rămână ascunşi în Hristos şi să nu mai rătăcească niciodată.

Ajută-i să rămână în slava Ta, să citească zilnic Biblia, să Te slăvească şi să fie nişte creştini blânzi, smeriţi, liniştiţi şi umpluţi cu Duhul Sfânt. Îngăduie aceasta, Doamne, pentru că Ţi-i încredinţez în Numele Domnului Isus Hristos şi-Ţi mulţumesc pentru toate. Amin.

Este un Izvor umplut cu Sânge

Care a curs din venele lui Emanuel.

Păcătoşii care s-au scufundat

În valurile acelea,

 Au pierdut toate petele lor de vină.

Vom intra imediat în serviciul de vindecare, de aceea aş vrea ca fiecare inimă să se pregătească pentru aceasta. Câţi sunt cei care cred că începând de astăzi, prin harul lui Dumnezeu vor umbla în prezenţa Domnului, în ungerea corectă? Ce reprezintă ungerea adevărată conform Cuvântului lui Dumnezeu? Dragoste, bucurie, pace, etc. Aceasta este ungerea. Umblaţi în felul acesta până când Dumnezeu vă va ridica perdeaua şi vă va lăsa înăuntru, astfel încât întreaga lume să rămână în urma voastră, iar voi veţi fi ascunşi de ea.

Veţi face aceasta? Ridicaţi mâna. Vreţi să faceţi aceasta prin harul lui Dumnezeu? Vă mulţumesc. Dumnezeu să vă binecuvânteze.

Faceţi aceasta, prieteni, pentru că este mai importantă decât orice trăire sufletească, decât orice dar sau decât orice aţi căutat până acum. Mai presus de toate acestea este ca Isus să locuiască în inimile voastre. Aceasta m-a ajutat să trec prin toate necazurile de aici, fiindcă a trebuit să-l susţin pe bătrânul meu tată în timp ce trecea dincolo ca să-L întâlnească pe Dumnezeu; l-am văzut pe fratele meu zbătându-se în faţa morţii, cu gâtul rupt, în timp ce sângele îi curgea pe gură şi pe arterele tăiate; am stat alături de soţia mea care se stingea şi-mi spunea: „Billy, ne vom revedea pe malul celălalt!”, iar în ziua următoare a trebuit să fiu martor şi la moartea fiicei mele… „Binecuvântată să fie inima ta micuţă, Sharon”, îi spuneam în timp ce-o priveam îndurerat. „Tata te va revedea pe malul celălalt.”

Ancora mea a stat tare pentru că nădejdea mea nu a fost întemeiată pe o emoţie. Vedeţi? Nu este important ce spun eu despre un anumit lucru, ci este important ce spune El, iar eu L-am crezut.

În cei douăzeci şi trei de ani de slujbă, am stat tot timpul neclintit pe această Ancoră. Am urcat treaptă cu treaptă până acolo sus, la cruce, tot mai aproape de El, de aceea rugăciunea mea este ca Dumnezeu să vă îngăduie fiecăruia să trăiţi un astfel de eveniment care să vă facă să duceţi o viaţă vie, predată lui Dumnezeu.

Ascultaţi-mă cu atenţie, ca să puteţi înţelege bine. În vorbirea mea nu m-am referit la binecuvântările de care aveţi parte, care vă bucură şi care-L proslăvesc pe Dumnezeu. Ele sunt bune pentru că mănânci din Mană. Nu m-am referit nici la bucuria pe care o are cineva care vorbeşte în limbi sau aleargă în sus şi-n jos prin clădire, ci am vorbit despre Viaţa lui Hristos care este în tine şi pe care o trăieşti zi şi noapte. Acesta este lucrul la care m-am oprit astăzi.

Acum El este aici. În dimineaţa aceasta aş vrea să fiu un vindecător, ca să-i pot vindeca pe toţi bolnavii, dar sunt doar un om. Totuşi, Vindecătorul nostru este aici şi El este Domnul Isus Hristos.

Biblia spune: „Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit.

Ilie era un om supus aceloraşi slăbiciuni ca şi noi şi s-a rugat cu stăruinţă să nu plouă şi n-a plouat deloc în ţară trei ani şi şase luni.

Apoi s-a rugat din nou şi cerul a dat ploaie şi pământul şi-a dat rodul.” (Iacov  5.16-18).

Rugăciunea poate să schimbe starea. Tu nu poţi s-o schimbi, dar rugăciunea o face.

Dumnezeu i-a spus odată unui om că va muri şi l-a sfătuit să-şi pună casa în rânduială. Este vorba de împăratul Ezechia. Pentru aceasta, Dumnezeu a trimis la el un proroc, pe Isaia, ca să-l înştiinţeze. Când a auzit aceasta, Ezechia s-a întors cu faţa la perete şi s-a rugat lui Dumnezeu să-i mai prelungească viaţa. După această rugăciune, Dumnezeu Şi-a schimbat planul şi i-a îngăduit să trăiască încă cincisprezece ani. Cine a făcut aceasta? Rugăciunea.

Acum voi schimba puţin subiectul. Va trebui să plec, dar cred că duminica viitoare voi veni înapoi.

Dimineaţă, soţia mi-a spus: „Cum vei merge aşa, doar eşti răguşit?”

„Am promis”, am răspuns eu, „de aceea trebuie să merg.”

Vedeţi? Aş vrea să vă spun ceva. Este pentru prima dată când mă voi ruga pentru ceva ce mi-a fost dat. Voi ştiţi aceasta şi Dumnezeu o ştie şi mai bine, pentru că El m-a chemat şi m-a însărcinat să mă rog pentru bolnavi. Dar acest lucru nu va mai fi atât de public ca până acum. Va fi asemănător, dar sub altă formă.

Vă spun sincer că mi-aş ceda cu bucurie locul unui bărbat care predică Evanghelia, deoarece eu nu sunt un predicator bun, nu sunt pregătit pentru aceasta şi nu cunosc atât de bine Cuvântul. Deci, eu nu pot predica, dar am fost chemat să mă rog pentru bolnavi. Acesta este motivul pentru care am obţinut rezultate deosebite în adunările de vindecare.

Câți dintre voi au revista „Viaţa creştină”? Aţi citit articolul scris de un medic din Chicago? El a fost întrebat dacă crede în vindecarea divină şi dacă există aşa ceva cu adevărat?

Răspunsul acestui bărbat a fost următorul: „Voi mă întrebaţi dacă cred în vindecarea divină, dar ce înţelegeţi prin „vindecarea divină”? Fără îndoială, eu cred în aşa ceva. Vindecarea divină urmează rugăciunii făcute pentru persoana bolnavă, dar pe lângă vindecarea care survine în mod treptat, există şi minuni care aduc vindecarea sau eliberarea pe loc, sub privirile celor prezenţi. Da, eu cred în aceste două lucruri.”

Medicul acela a mai spus: „Pe mine nu mă interesează ce spun celelalte culte religioase, ca de exemplu: unitarienii sau „Ştiinţa creştină”, care vor să ajungă la mântuire fără sângele lui Isus Hristos. Eu ştiu un singur lucru: că sângele lui Isus Hristos îi va vindeca întotdeauna pe cei ce cred.”

Vedeţi, acestea sunt cuvintele unui medic. Medicina ştie lucrul acesta. Ei ştiu că Dumnezeu a pus în Biserica Sa oameni care au chemarea de se ruga pentru bolnavi. El i-a aşezat pe unii ca să înveţe, iar pe alţii pentru alte lucruri, este adevărat? Toate aceste lucruri sunt făcute de acelaşi Duh, dar problema este că ele nu au nimic a face cu mântuirea sufletului. Eu ştiu că Dumnezeu m-a chemat să mă rog pentru cei bolnavi şi am nevoie doar de încrederea voastră.

Ca să mă înţelegeţi mai bine, daţi-mi voie să vă spun ce mi s-a întâmplat nu demult. Aţi auzit desigur de femela aceea de oposum (marsupial de mărimea unei pisici, care trăieşte în America de Nord), care a fost vindecată nu demult. Ea a venit de undeva din mlaştini şi era grav rănită. Probabil fusese muşcată de vreun câine sau de un alt animal.

De ce a îngăduit Dumnezeu ca animalul acela să vină la mine acasă şi să se aşeze în faţa uşii fără să spună nimic? Gândiţi-vă că este vorba de un animal care nu ştie nimic şi care nu are suflet. Totuşi, femela aceea a aşteptat timp de douăzeci şi patru de ore, până când am înţeles că trebuie să mă rog pentru ea.

Îmi amintesc că mă aflam în camera mea când a venit Domnul şi mi-a spus: „Această femelă de oposum stă ca o doamnă la uşa ta şi aşteaptă de douăzeci şi patru de ore să-i vină rândul să te rogi pentru ea, dar până acum nu i-ai spus nimic.” Micuţa Rebeca era în cameră când am ieşit să mă rog pentru animalul acela. M-am dus lângă ea şi am spus:

„Tată ceresc, Te rog să mă ierţi pentru că nu am înţeles lucrul acesta şi să vindeci acest animal.” Acestea au fost singurele cuvinte pe care le-am spus, şi ea s-a ridicat pe deplin vindecată, m-a privit ca şi cum ar fi vrut să-mi mulţumească, după care şi-a adunat puii în pungă şi a plecat. Când a ieşit pe poartă şi a pornit la vale, nu mai şchiopăta deloc. Vedeţi? Era un animal neştiutor, dar Dumnezeu l-a adus la mine. Credeţi aceasta?

 Cum l-a condus El pe fratele Bosworth? Oh, priviţi prin ţară şi veţi auzi de sute de vise şi vedenii. Toate acestea îmi îngăduie să văd că El S-a întâlnit cu mine, iar atunci când am stat în prezenţa Sa, mi-a spus: „Te-ai născut în lumea aceasta ca să te rogi pentru bolnavi.” El a mai spus: „Slujba ta va fi deosebită şi va merge în jurul lumii”, iar voi ştiţi că aşa a fost.

Priviţi numai la vindecările care au avut loc, pentru că milioane de oameni au fost vindecaţi. Eu nu aş fi putut face aceasta, dar El a făcut-o. Eu am făcut numai ce a spus El şi, prin harul Său, trezirea aceasta a înconjurat lumea.

Nu demult, am fost într-o adunare de vindecare. Acolo au vorbit mai mulţi predicatori şi fiecare din ei au povestit câte un eveniment personal. Ei nu ştiau că sunt acolo, pentru că adunarea s-a ţinut pe un stadion, iar eu eram undeva în spate.Ca să nu fiu recunoscut, îmi ridicasem gulerul de la haină şi purtam o pereche de ochelari fumurii, fiindcă m-am dus acolo cu un singur gând: să ascult.

Unul dintre ei a spus: „Eu am ajuns într-un punct în care nu ştiam ce să fac. Slujba mea era ruinată. Dar chiar atunci a venit un bărbat mic şi smerit. Era fratele Branham. Acesta a fost începutul pentru mine.”

A urmat un altul care a spus acelaşi lucru: „Eu slujeam într-o biserică mică, dar întâlnirea cu slujba fratelui Branham a fost începutul.”

Când am auzit acele mărturii am început să plâng, apoi am plecat pentru că nu am mai putut rezista. Mă gândeam: „O, Dumnezeule, aceasta este exact ceea ce mi-ai spus Tu că se va întâmpla, şi iată că totul este întocmai.”

În dimineaţa aceasta, eu stau înaintea voastră ca un rob neînsemnat al Domnului. Ştiu că am greşit de multe ori şi îmi este ruşine de mine însumi pentru aceasta, de aceea mă simt nevrednic pentru a-i sluji pe copiii Săi bolnavi, dar eu nu privesc la mine, ci la harul Său. Vedeţi, eu privesc la El, la ceea ce este El pentru mine şi ştiu că eu sunt copilul Său, iar El este Domnul meu. Dacă mâinile mele sunt murdare, ale Lui sunt curate şi eu nu slujesc cu mâinile mele. Tot ce pot face eu este să mă predau Lui astfel încât să se poată sluji de mine cum vrea El. Eu sunt foarte bucuros pentru că pot fi ascuns în spatele perdelei, acolo unde nu se aud lucrurile lumii.

Când oamenii îmi spun: „Nu poţi face aceasta!”, sau: „Eşti nebun!”, sau: „Cu fratele Branham s-a întâmplat ceva pe dos!”, sau: „Uitaţi-vă la el, căci a înnebunit!”, eu nu aud nimic şi merg mai departe.

Când am participat la adunarea care se ţinea într-un spital evreiesc, un grup de bărbaţi mi-au zis: „Ți-ai pierdut minţile? De ce spui că nu poţi face aceasta? Şi vrei să spui că te rogi pentru împăraţi?”

„Aceasta mi-a poruncit El”, am răspuns eu. Pe mine nu mă interesează ce spun oamenii, şi fac totul aşa cum îmi porunceşte Dumnezeu. El nu priveşte la neştiinţa mea, pentru că înţelepciunea şi ştiinţa mea nu ar fi putut aduce la suprafaţă ceea ce face El. Nu cunoştinţa mea, ci harul Său face toate aceste lucruri minunate. El este Cel care lucrează, nu eu.

În harul Său nădăjduiesc şi în dimineaţa aceasta în timp ce voi merge să mă rog pentru femeia aceea de pe targă, care este pe moarte. Aceeaşi nădejde o voi avea şi atunci când mă voi ruga şi pentru ceilalţi bolnavi.

Nu numai eu, ci şi voi sunteţi slujitorii lui Dumnezeu, deoarece El ascultă rugăciunea făcută din inimă, a fiecărui individ şi a adunării.

În dimineaţa aceasta, zace pe targă o femeie care este pe moarte. Şi nu numai ea, ci mai sunt şi alţii grav bolnavi.

Desigur existenţa unui dar este o binecuvântare, pentru că prin darul acela se poate spune tot ce au făcut oamenii. Ei nu mai pot tăinui nimic. Voi ştiţi la ce mă refer şi ştiţi că spun adevărul. Acum nu mă refer la vindecare, fiindcă vindecarea vine în urma rugăciunii făcute cu credinţă.

Deci, aceasta vrem să facem acum: ne vom ruga pentru bolnavi. Dorinţa mea este să vă faceţi bine toţi şi mă gândesc cum m-aş simţi dacă femeia aceasta ar fi mama mea? Ea este mama cuiva. Cum m-aş simţi dacă în locul ei ar fi soţia mea sau cineva iubit? Eu vreau să fiu sincer şi să mă rog pentru ea.

Printre noi se află doamna Rook. Cu câtva timp în urmă, ea a fost adusă în mijlocul nostru pe targă, întocmai ca femeia aceasta, fiind bolnavă de cancer, iar acum stă printre noi pe deplin sănătoasă. După rugăciune a plecat acasă pe deplin sănătoasă şi de atunci nu a mai fost bolnavă niciodată.

Nu este minunat? Aş vrea să vină sora de la pian.

Medicul bun se apropie,

Isus cel scump şi iubit.

Cei care doresc să rămână în adunare, să stea liniştiţi, pentru că ne vom ruga, iar după aceea vom chema rândul de rugăciune. Totuşi, mai întâi aş vrea să mă rog pentru femeia de pe targă, ca să avem mai mult loc pentru rândul de rugăciune. Femeia să-şi plece capul în timp ce toţi ceilalţi ne vom ruga pentru ea cu toată sinceritatea.

Soră, tu zaci pe targa aceasta… cu tine vorbesc, mamă. Aş vrea să ai încredere şi să crezi din toată inima. Toţi să se roage şi să fie plini de respect. După ce ne vom ruga pentru ea, voi reveni pe platformă şi voi chema rândul de rugăciune. Atunci aş vrea să luaţi targa din cale.

Putem să ne rugăm? Tatăl nostru ceresc, Tu eşti marele nostru Medic. Printre noi sunt o mulţime de bolnavi care zac pe tărgi sau stau în scaune… O, Tată, ei sunt poporul Tău şi suferă atât de mult! Noi trăim în împărăţia întunericului, dar Tu ne-ai binecuvântat cu harul Tău, veşnicule Dumnezeu, de aceea Te rugăm să Te înduri şi de oamenii aceştia bolnavi. Îndură-Te şi vindecă-i pe toţi. Ajută-i să guste şi ei din mană, pentru că în dimineaţa aceasta ai deschis porţile îndurării Tale, astfel încât să poată veni oricine vrea.

Îţi mulţumim pentru iubitul nostru frate Neville, păstorul nostru, care stă ca un exemplu în faţa bisericii. Îţi mulţumim pentru tot ce a făcut la postul lui de datorie pe care stă ca un adevărat slujitor al Tău.

Dumnezeule, Te rog să-i binecuvântezi soţia şi copiii. Îngăduie ca atunci când vor creşte mari, băieţii lui să devină un exemplu, asemenea tatălui lor.

Acum, când mă apropii de cei bolnavi, Te rog să vii să mă ajuţi să pot sluji din toată inima. Fii cu mine, îndepărtează orice îndoială şi dă-mi credinţă, astfel ca atunci când vor veni bolnavii, să stau credincios înaintea Ta. Îngăduie aceasta, Tată.

Acum, în timp ce adunarea va sta cu capetele plecate, voi merge la sora de pe targă şi mă voi ruga pentru ea. Staţi toţi în rugăciune (fratele Branham părăseşte microfonul ca să se roage pentru femeia de pe targă, apoi revine pe platformă).

Dumnezeu S-a atins de trupul ei şi a făcut-o sănătoasă, de aceea aleargă fericită prin sală şi-L slăveşte pe Dumnezeu.

Ai vrea să ne rugăm şi pentru tine? Vino pe partea aceasta şi ne vom ruga.

În timp ce femeia care a stat pe targă, îmi povestea cum a căzut şi ce i s-a întâmplat, mă gândeam: „Doamne, dacă îmi vei confirma că eşti aici, voi face ceea ce mi-ai poruncit, pentru ca femeia aceasta să fie vindecată.” Și iată că este vindecată şi umblă bucuroasă prin sală.

Femeia s-a ridicat imediat după rugăciune, şi-a dus targa afară, iar acum este din nou aici plină de bucurie.

Domnul Isus este aici, scumpii mei fraţi şi surori. Eu nu pot să vă vindec, dar noi trăim într-una din cele mai mari treziri pe care a avut-o naţiunea aceasta vreodată, şi ştiu că este în desfăşurare ceva.

În timp ce veţi trece pe aici, ne vom ruga pentru fiecare în parte. Sora de la pian să cânte încet, iar eu şi fratele Neville vom sluji prin punerea mâinilor peste cei bolnavi. După ce veţi trece pe aici, fiecare să se întoarcă la locul lui.

Aţi ştiut că unii oameni au o părere greşită cu privire la ungere? Cui i-a fost dată cea mai mare ungere şi ce a făcut cu ea după ce a primit-o? Desigur, Domnul Isus Hristos a primit cea mai mare ungere. De ce? Pentru că noi avem Duhul cu măsură, dar El L-a avut fără măsură.

Într-o zi, El S-a dus în Templu, a luat sulul Cărţii lui Isaia şi a început să citească:

„Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns să vestesc săracilor Evanghelia, M-a trimis să tămăduiesc pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc robilor de război slobozirea şi orbilor, căpătarea vederii, să dau drumul celor apăsaţi

şi să vestesc anul de îndurare al Domnului.” (Luca 4.18-19).

Gândiţi-vă că această făgăduinţă a fost dată cu opt sute de ani în urmă, iar acum El stătea acolo sub deplina binecuvântare şi ungere care Se odihnea peste El. Oh, cred că noi am fi alergat strigând şi plângând prin clădire, dar Biblia spune că după ce a citit acele cuvinte, El a pus sulul jos şi a zis:

„Astăzi s-au împlinit cuvintele acestea din Scriptură, pe care le-aţi auzit.” (v. 21).

Vedeţi cum S-a purtat El sub ungere? Ungerea nu este o mişcare sufletească, ci este puterea cea mai înaltă, care controlează şi recunoaşte exact ce este şi de ce este aici sau ce se petrece aici.

Poate nu sunteţi în stare să înţelegeţi lucrul acesta, dar când veţi veni aici, să fiţi încrezători şi să faceţi tot ce vă spun, apoi veţi vedea ce se va întâmpla, pentru că în dimineaţa aceasta, ungerea Domnului este în Templu, în Casa lui Dumnezeu. Amin.

Să ne rugăm Domnului. (Fratele Branham se roagă pentru cei bolnavi).

Îl iubeşti pe Domnul? Nu este El minunat? Noi am avut un timp minunat în dimineaţa aceasta. Aţi simţit prezenţa Sa? Ceva din jurul nostru spune: „Eu sunt cu tine, de aceea să nu te temi, pentru că barca în care te afli nu poate fi zdrobită sau scufundată.”

Cum te simţi, mamă? Bine, aceasta este minunat. Femeia care a zăcut pe targă spune că se simte bine, iar noi Îi suntem mulţumitori Domnului pentru aceasta. Ea va veni din nou în biserică, este adevărat? Cred că duminica viitoare vom avea printre noi o mulţime de oameni care vor mărturisi ce s-a întâmplat în viaţa lor astăzi. Credeţi aceasta?

Ce vom face în continuare? Vom rămâne în slava Sa şi vom umbla pas cu pas numai în Lumina Sa. Da, ne vom ţine de mâinile Lui pentru ca astfel binecuvântarea Sa veşnică să se odihnească peste noi, deoarece ştim că Dumnezeu nu făgăduieşte un lucru pe care nu poate să-l facă.

Avraam era bătrân, dar nu-şi făcea probleme din cauza aceasta, ci credea că Dumnezeu este în stare să facă ceea ce a spus. Nu este minunat acest lucru? Deci Dumnezeu nu poate muri pentru că este veşnic.

Te-ai gândit vreodată la aceasta? Când duhul tău te părăseşte, nu există nimic care să oprească Duhul Său: nici apa, nici gazele, nimic. El pătrunde oriunde ca un abur şi este veşnic; nu poate muri niciodată pentru că este Viaţa veşnică şi nu poate fi distrus.

Când treci din viaţa aceasta, cei dragi ai tăi te plâng şi spun că ai murit, dar în realitate tu nu eşti mort, ci trăieşti acolo sus. Trupul acesta vechi dispare, este pus în pământ şi se transformă în ţărână, dar ceea ce a fost pus în tine, iese afară, iar într-o zi, când va veni Isus, marele Împărat al tuturor duhurilor, El va aduce cu Sine puterea lui Dumnezeu de înviere. Atunci, fiecare suflet care este în El, va reveni la Viaţă, fiind transformat într-un bărbat sau o femeie tânără, după care va fi luat în slavă. Gândiţi-vă la faptul că atunci nu vom mai îmbătrâni niciodată, nu vom mai fi bolnavi şi nu vom mai avea probleme şi griji, ci vom umbla numai în Lumina lui Dumnezeu. Nu este minunat?

Aş vrea să cântăm cântarea aceea veche. Vrei să ne dai tonul, soră? „Credinţa mea Te doreşte pe Tine.” Câţi cunosc această cântare?

Credinţa mea Te doreşte pe Tine,

O, Mielule de pe Golgota!

Mântuitorule dumnezeiesc.

Ascultă-mă acum când mă rog,

În toată viaţa mea.

Oh, lasă-mă din clipa aceasta

Să fiu cu totul al Tău. Amin.

Ştiu că este târziu, dar aş vrea s-o cântăm cu toţii.

– Amin –