DE CE ESTE AȘA DE GREU SĂ DUCI O VIAȚĂ DE CREȘTIN ?

Haideți să rămânem pentru un moment în picioare, ca să-L întâlnim pe Dumnezeu în rugăciune. Să ne plecăm capetele.

Scumpul nostru Tată ceresc, Îţi mulţumim din adâncul inimii pentru privilegiul pe care-l avem, de a Te numi Tatăl nostru. Noi am citit în Biblie, unde scrie că am primit un duh care strigă „Ava” adică „Tată” și suntem foarte bucuroşi pentru că am fost incluşi şi noi în acest număr mare de răscumpăraţi ai Tăi, iar în după-amiaza aceasta, ne-am adunat în locul acesta cu scopul de a ne închina înaintea Ta şi ca să citim Cuvântul Tău, ca să aflăm cum putem deveni slujitori mai buni şi cum să trăim mai aproape de viaţa veşnică, pentru Tine şi cu Tine. Te rugăm să vii să Te întâlneşti cu noi, în jurul Cuvântului, şi să împlineşti dorinţa din inimile noastre, căci Te lăudăm în Numele Fiului Tău, Domnul Iisus. Amin.

Vă puteţi aşeza.

Mă bucur pentru că în după-amiaza aceasta pot să fiu aici în slujba Domnului, şi cred că micuţa noastră adunare va fi spre lauda Lui.

Cu mulţi dintre fraţii de aici, ne-am adunat şi în alte locuri, iar în dimineaţa aceasta, am petrecut un timp minunat la Adunarea lui Dumnezeu, unde am avut un serviciu binecuvântat.

Vă mulţumesc că aţi venit şi în după-amiaza aceasta, deoarece aceasta dovedeşte că nu ne putem sătura să stăm în prezenţa lui Dumnezeu, căci Evanghelia aceasta, Cuvântul lui Dumnezeu, posedă Ceva de care nu ne putem sătura.

Voi puteţi să mâncaţi bine, apoi să beţi o apă rece şi bună, până vă săturaţi, dar nu cred că există vreun om care să se roage prea mult sau să strângă prea mult din dragostea lui Dumnezeu, în inima lui, căci această umplere nu este niciodată îndeajuns.

Eu am fost învăţat că dacă mâncăm puţin, stomacul nostru se micşorează pentru acea porţie, iar dacă mâncăm mai mult, se întinde tot mai mult. Astfel, cred că noi avem nevoie de o întindere duhovnicească, să putem prinde mai mult din Cuvânt, de aceea nu ne mulţumim doar cu citirea unui text, din când în când, ci trebuie să ne întindem „stomacul duhovnicesc”.

Dacă nu mă înşel, aceştia sunt fratele şi sora Peterson din Minneapolis? Cred că îl văd şi pe căpitanul Stadsklev aici, adică a fost aseară, căci acum nu-l văd. Ba da, este aici. O, nădăjduiesc să vă mai văd, înainte de a pleca!

Acum voi citi doar prima parte dintr-un verset şi tot prima parte din altul, şi anume, Ezechiel capitolul 36, versetele 26 şi 27:

„Vă voi da o inimă nouă, şi voi pune în voi un duh nou… Voi pune Duhul Meu în voi…”

În timp ce stăm în faţa acestor cuvinte, cred că Dumnezeu ne va da şi un titlu, căci ne încredem în Duhul Sfânt pentru aceasta.

Biblia vorbeşte mult despre daruri mari pe care Dumnezeu le-a aşezat în Biserica Sa ca s-o desăvârşească.

Aş vrea să iau ca titlu pentru predica mea din după-amiaza aceasta, „De ce atât de mulţi oameni cred că este greu să duci o viaţă de creştin?” căci, cel puţin pentru mine, acesta este un subiect vital.

De ce se pare că unii sunt tot timpul în vârful casei, în timp ce alţii sunt când sus, când jos? Sau de ce se pare că unii sunt tot timpul în vale?

Prin faptul că primesc tot felul de scrisori cu rapoartele adunărilor, uneori sunt călăuzit să mă rog ca să aflu ce vrea Domnul să vorbesc Bisericii. Astfel, de multe ori este miezul nopții când ungerea deosebirii lucrează şi se pare că ai o confuzie.

Adesea se pare că unele duhuri se bucură, în timp ce altele sunt triste sau dezamăgite, însă Duhul Sfânt ne aduce subiecte ca cel de astăzi.

Gândindu-ne la Ezechiel, el a fost un profet al Domnului, care a vorbit cu opt sau nouă sute de ani înainte de venirea lui Mesia. Scriptura ne învață că în vechime Cuvântul lui Dumnezeu venea la profeți. Astfel, în Evrei 1.1-2 citim:

„După ce a vorbit în vechime părinţilor noştri prin profeți, în multe rânduri și în multe chipuri, Dumnezeu,

la sfârşitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul.”, prin Iisus Hristos.

Acești profeți erau văzători, iar când s-a făcut trecerea de la Lege la har, Dumnezeu n-a încetat să ne mai trimită proroci, deoarece în Noul Testament găsim că prorociile au mers mai departe.

Prorocia este un dar şi poate veni peste unul sau altul din cadrul oricărei biserici locale. Oricine poate proroci unul după altul, însă în ce mă privește, profetul este un bărbat însărcinat cu slujba de profet.

Slujba de profet este dată pentru Biserică, în timp ce darul prorociei este dat în cadrul bisericii locale. Profeții sunt hotărâți de Dumnezeu prin cunoștința Sa mai dinainte; ei sunt născuți să fie profeți, nu sunt făcuți de cineva profeți, şi noi am văzut că în Vechiul Testament, profeții sau văzătorii erau considerați vulturi. O, cât de mult îmi place să gândesc ca un vultur!

Eu mi-am petrecut o mare parte din viață studiind viața păsărilor și a animalelor, așa că am învățat multe despre natura lor.

Privind vulturii, am constatat că sunt păsările cele mai interesante pe care le cunosc, după porumbel. Vulturul este o pasăre de pradă, o pasăre a înălțimilor, de aceea, cea mai cumplită priveliște pe care o poți vedea este un vultur închis într-o cușcă. Eu am avut ocazia să văd așa ceva la o grădină zoologică: acel vultur se izbea cu toată puterea în gratiile cuștii încercând să scape de acolo. Sărmanul îşi lua avânt, apoi se lovea cu capul și aripile de gratii, cădea şi privea în jur, după care se repezea din nou și se izbea de gratii. Toate penele de pe aripi erau rupte în zona în care se izbise, în încercarea de-a ieși din cușcă. Era atât de istovit, că atunci când lovea cușca, se prăbușea pe spate, iar ochii săi priveau spre cer deoarece știa că el este o pasăre a înălțimilor. Aceea era natura lui.

Dar în Phoenix am văzut ceva ce m-a întristat şi mai mult: am văzut bărbați şi femei care au fost născuți să fie fii şi fiice de Dumnezeu, dar au fost încarcerați de diavolul. Oh, să-i vezi mergând pe stradă, frământați de tot felul de pofte și plăceri, încătușați de diavol, când ar trebui să fie liberi; când ar trebui să fie fii și fiice de Dumnezeu.

Vulturul poate zbura mai sus decât orice altă pasăre. Nicio altă pasăre nu poate urca până la înălțimea la care urcă el. Tot aşa, nu există niciun om, niciun învățător, evanghelist sau păstor, care să poată merge până unde au mers acei profeți, pentru că ei s-au dus sus de tot, mai sus decât puteți vedea voi.

Ochiul vulturului este mai ager decât al oricărei alte păsări, întrecându-l în toate privințele pe șoim, care are şi el o privire ageră, dar numai pentru o anumită distanță. Însă vulturul este mai puternic, pentru că zboară mai sus decât șoimul. Dacă șoimul ar încerca să-l urmeze pe vultur la acea înălțime, ar muri.

O, cum aş putea să mă opresc aici, ca să vă arăt cum unii oameni încearcă să urce în locuri în care stau alții, dar nu pot suporta acest lucru căci nu sunt făcuți pentru ei!

Putea împăratul Ezechia să se urce acolo unde era Isaia? Chiar dacă era cel mai mare om din împărăție, el s-a întors cu fața la perete şi a plâns cu amar, iar Dumnezeu i-a vorbit lui Isaia şi l-a trimis să-i vorbească din partea Sa. Vedeți, Isaia a putut să urce acolo unde Ezechia nu a putut, chiar dacă aici pe pământ era suficient să spună numai un cuvânt şi oricine s-ar fi plecat în fața lui. Isaia nu putea da poruncile pe care le putea da Ezechia, însă putea să urce în locul în care împăratul nu putea ajunge. Toate aceste lucruri sunt pentru un scop.

Astfel, vulturii lui Dumnezeu puteau urca într-un loc de unde vedeau ce avea să se întâmple peste cincisprezece, optsprezece sau două mii cinci sute de ani. Dacă ați putea merge deasupra pământului, aţi putea vedea ziua și noaptea în același timp: întuneric pe o parte și lumină pe partea cealaltă.

Așa a făcut şi Ezechiel, vulturul lui Dumnezeu: s-a urcat atât de sus, încât a văzut timpul nostru și ne-a spus ce se va întâmpla.

Acum aş vrea să vă spun ceva: Dacă Dumnezeu ar fi vrut ca Biserica Sa să fie condusă de intelectuali, atunci nu mai era nevoie ca Duhul Sfânt să facă ceva în ea. Înțelegeți? Dacă Biserica este condusă de intelect, nu mai este nevoie de Duhul Sfânt, ci ar trebui să-l căutăm pe cel mai deștept bărbat și    să-l punem păstor. Apoi, ar trebui să avem cele mai mari clădiri şi cei mai mulți membri. Ar trebui să-i scoatem afară pe cei care nu au școală şi să-i aducem înăuntru pe intelectuali, pentru că atunci am fi cea mai bună biserică. Vedeți? Dacă acesta ar fi planul Lui – cel mai deștept predicator, cea mai modernă adunare şi cei mai mulți intelectuali… dar eu nu am găsit nici măcar un singur text din Biblie, unde să scrie că biserica lui Dumnezeu a fost condusă prin înțelepciunea omenească. Prin urmare, cât timp încercăm să facem aceasta, ne luptăm în vânt.

Biserica lui Dumnezeu este conducă de Duhul Sfânt. După ce primim botezul Duhului Sfânt, El va lua în primire conducerea Bisericii Sale, aşa că nu vom mai avea nevoie de prea mult intelect; nu ne mai trebuie prea multă educație. Dar avem nevoie de Duhul Sfânt pentru că acesta este planul lui Dumnezeu. Acum noi știm aceasta.

Deci, nu trebuie să-i căutăm pe cei mai deştepţi oameni din oraș, ca să facem biserica noastră mai bună; nu trebuie să-i căutăm pe cei mai bine îmbrăcați oameni din oraș, ca să facem biserica noastră mai bună; ci avem nevoie de călăuzirea Duhului Sfânt pentru ca El să facă biserica noastră mai bună.

Să nu credeți cumva că încerc să sprijin analfabetismul, pentru că nu este așa, ci încerc să vă arăt că educația a luat locul Duhului Sfânt în biserică. Educația este bună, dar nu este în Planul lui Dumnezeu. Dacă ar fi fost în Planul Său, atunci ar fi ridicat o mulțime de școli, cât timp a fost pe pământ. El a ridicat însă o Biserică alcătuită dintr-o mulțime de oameni fără școală, din pescari, care doreau să asculte de Duhul Sfânt şi să fie călăuziți de El. Vedeți, Biserica Lui nu era formată din intelectuali.

Biserica are nevoie de o naștere, ea trebuie să fie născută din nou. Dacă va fi condusă de Duhul Sfânt, El n-o va conduce după vreun ritual, ci după Biblie, pentru că acestea sunt regulile pe care le-a așezat la început.

Biserica are nevoie de un botez. Ea nu are nevoie de o „lustruire”, nici de unul mai bun la amvon, nici de unul mai bine îmbrăcat, ci are nevoie de o inimă nouă; are nevoie de Duhul Sfânt; are nevoie de acea mare Ungere care schimbă viețile bărbaților și a femeilor, iar Dumnezeu a făgăduit că va lua inima de piatră şi va pune în locul ei o inimă nouă. Când se întâmplă aceasta, are loc o schimbare. Eu am predicat despre acest lucru şi în fața penticostalilor. Fraților, noi avem puține lucruri cu care să ne lăudăm, pentru că am încercat să avem o mișcare liberă, ca cea de la Rusalii, dar am ajuns la o mulțime de culte, la confuzie şi la contradicții.

Ce ar trebui să se întâmple în locul acesta, în după-amiaza aceasta? Eu cred că ar trebui ca fiecare biserică penticostală să se adune împreună cu celelalte, undeva, pe un stadion, iar dacă nu ar fi atâta indiferență printre păstori şi oameni ar fi altfel, Dumnezeu ar împlini ceea ce a făgăduit, pentru că El a zis: „Vă voi da o inimă nouă”, nu „vă voi lustrui inima veche”. Este dur, nu-i așa?

Cred că este greu să predici adevărul printre baptiști, prezbiterieni şi intelectuali, dar cred că este de două ori mai greu să-L predici în fața penticostalilor. Așa este.

Biblia ne-a învățat că nu se poate pune vin nou în burdufuri vechi. Când am citit acest lucru pentru prima dată, m-a uimit, pentru că nu puteam înțelege cum vine asta, dar când am fost în Orient, am înțeles că în timpul acela nu erau sticle, aşa că oamenii foloseau pentru păstrarea vinului burdufuri făcute din piele de animal. Acum, câtă vreme grăsimea rămâne în piele, aceasta este flexibilă, dar când pielea îmbătrânește, se uscă iar flexibilitatea dispare. Binecuvântat să fie Domnul! Atunci pielea se uscă, înțepenește şi nu mai cedează ci se rupe. Dacă pui un vin nou, nefermentat, care are încă impurități în el, într-o piele ca aceea, nu este o decizie înțeleaptă, pentru că vinul începe să fermenteze, forțează pielea burdufului şi pentru că nu este flexibilă, se crapă, ceea ce duce la pierderea vinului.

Iisus a spus în altă parte: „…nu aruncați mărgăritarele voastre înaintea porcilor…” (Matei 7.6), pentru că, dacă faceți aceasta, le pierdeți.

Să nu luaţi o biserică ce stă pe calea ei, ci lăsați-o să fie baptistă, penticostală sau orice ar fi, pentru că atunci când vine „vinul cel nou”, şi acela vine prin Cuvânt, El va spune: „Zilele minunilor sunt din nou aici.” Știți ce va urma? Când Vinul acela nou începe să pătrundă în acea piele veche şi uscată, ea nu se mai poate întinde pentru că este așezată în ceea ce crede, aşa că se va crăpa şi va exploda. (Fratele Branham imită sunetul pocniturii pielii):

„Eu nu cred în minuni!” Iată.

Când Duhul Sfânt începe să spună că Isus Hristos este Domnul, Același ieri, azi şi în veci, iar aceste cuvinte ajung într-o biserică uscată şi veche, știți ce se întâmplă? Ei vor exploda. Asta-i tot.

Dacă spui că în ziua de rusalii S-a făgăduit că botezul Duhului Sfânt a fost dat pentru tine, pentru copiii tăi şi pentru cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul Dumnezeul nostru, acea piele veche şi uscată va plesni, şi predica ta nu va fi luată în considerare. Așa este. Nu-i face bine deloc.

Mie mi-e rușine să văd că pieile penticostale sunt chiar atât de uscate. Întoarceți-vă la Cuvânt!

Observați: Domnul a spus: „…vinul nou îl pun în burdufuri noi, şi se păstrează amândouă…” – Matei 9.17b -.

Pielea nouă are ulei în ea, deci este flexibilă, iar atunci când Duhul Sfânt vine jos şi spune: „Botezul cu Duhul Sfânt este şi astăzi la fel ca întotdeauna, iar vindecarea divină a rămas aceeași în mijlocul poporului.”, vinul nou începe să se „miște”, iar pielea i-o permite. De fiecare dată când Cuvântul lui Dumnezeu este predicat în puterea Lui, pielea nouă va striga: „Amin”, va ceda.

Vedeți acum înțelepciunea punerii vinului nou în burdufuri noi?

În ziua cincizecimii, în camera de sus erau adunate o sută douăzeci de piei noi, pentru că pieile vechi fuseseră scoase afară. Apoi, când Dumnezeu a venit din cer şi a umplut acele piei noi, ei au primit o Viață nouă și au început să sară pe podea, încât se auzea din stradă. Vedeți? Acolo erau piei noi, burdufuri noi şi Vinul cel nou al Duhului Sfânt, iar când acel vin plin de Viață a fost turnat în ele, pieile s-au întins. Urmarea?

„Frate John, mie nu-mi pasă la care denominațiune aparții, pentru că eu îi iubesc oricum pe oamenii aceia. Pe mine nu mă interesează dacă aparții la unitarieni sau la trinitarieni, noi suntem frați.”

Aceasta este o piele nouă. Chiar dacă suntem de la Adunarea lui Dumnezeu sau de la Biserica lui Dumnezeu, pielea nouă se va întinde şi va lua înăuntru orice frate din jur. Dar pielea veche de vacă, nu va face aceasta, ci va plesni pentru că este uscată şi țeapănă. Așa este.

Cu câtva timp în urmă am fost în Columbia Britanică, la vânătoare. Tocmai avusesem o adunare mare şi eram foarte obosit. Mă aflam la o distanță de o mie o sută de mile de șoseaua principală şi aveam cu mine douăzeci și unu de cai.

În ziua aceea am urmărit un urs. Nu voiam  să-l împușc, ci doar să mă uit la el, însă ursul nu avea încredere în mine că nu voi trage. Aveam un cal de trei ani care de când îl încălecasem prima dată, a tot încercat să mă trântească. Dorind să scurtez drumul, m-am rătăcit, așa că mi-am luat căluțul şi am urcat pe vârful muntelui ca să privesc în jur, pentru că de acolo puteam să îmi dau seama unde mă aflu.

Fiind ceață, nu am văzut mare lucru, așa că am pornit spre locul unde mă gândeam că ar putea fi tabăra. Călăream încet pentru că se lăsa seara. Curând a început să bată vântul, împrăștiind toată ceața, iar pe la ora nouă seara am putut avea cer senin. Luna strălucea ascunzându-se după câte un nor, apoi ieșea din nou.

Căluțul meu era transpirat destul de tare, așa că m-am gândit că ar trebui să-l las ca să se odihnească puțin. L-am legat în apropiere, după care m-am așezat pe o buturugă şi mă gândeam: „O, Dumnezeule, cât ești de măreț!” Chiar în clipa aceea, un vânt care sufla dinspre est, m-a făcut să aud un zgomot. Auzindu-l, mi-am zis: „Oare de unde vine acest zgomot ciudat?”

Am privit în jur și am văzut că chiar în fața mea era un loc ars. Voi știți cum arată un loc în care copacii au ars din cauza unui incendiu. Toată coaja era arsă pe ei, iar unii erau căzuți jos, de aceea era foarte greu să înaintezi printre ei.

De fiecare dată vântul sufla printre acele trunchiuri acele trunchiuri arse şi căzute, iar luna strălucea peste ele, părea de groază, dându-ți un sentiment foarte ciudat.

Părea a fi un cimitir cu pietrele de pe morminte ridicate. Şi de fiecare dată când vântul sufla, se auzea acel șuierat jalnic. O, ce sunet! Ascultându-l, mă gândeam: „Acesta este un loc de groază!” după care mi-am amintit un text biblic pe care obișnuiam să-l folosesc. Este vorba de Ioel 1.4 unde scrie: „Ce a lăsat nemâncat larva, a mâncat nimfa, ce a lăsat nimfa, a mâncat omida, ce a lăsat omida, a mâncat lăcusta.” (traducere din engleză. În textul în limba română, în loc de larvă, nimfă, omidă și lăcustă, scrie: Gazam, Arbeh, Ielec și Hasil). Mă gândeam că locul acesta era cu siguranță un tablou din Ioel. Apoi, ascultând acel sunet înfiorător m-am gândit la acele turnuri înalte ale bisericilor care ascund denominațiuni mari în spatele lor, care n-au însă niciun pic de viață în ele, la fel ca pielea uscată de vacă.

Dumnezeu trimite de fiecare dată un Vânticel, aşa cum a făcut de Rusalii, însă singurul lucru pe care știu să-l facă, este să murmure şi să geamă: „Zilele minunilor au trecut. Nu vă luați după asemenea lucruri.”

Apoi m-am gândit: „Ce-i face pe acești copaci să geamă așa?” Desigur, faptul că nu aveau viață în ei. De aceea gemeau așa, pentru că dacă ar fi avut viață, s-ar fi legănat după acel vânticel. Aşa este.

Ce au lăsat luteranii, au mâncat metodiștii; ce au lăsat metodiștii, au mâncat prezbiterienii; ce au lăsat prezbiterienii, au mâncat nazarinenii; ce au lăsat nazarinenii, au mâncat penticostalii, ajungându-se în final la o grămadă de biserici mari şi sterpe, care n-au nimic în ele. Exact așa este. Iar dacă cumva ajunge vreo trezire prin ele, spun imediat: „Să nu aveți nimic a face cu aceasta! Stați departe de ea!”

O, frate, acela era un tablou foarte sumbru!

Dar Ioel a spus: „Vă voi restitui, zice Domnul.”

Şi stând acolo, m-am gândit: „Cum o vei face, Doamne?” Imediat a suflat încă o rafală de vânt peste acel loc, şi atunci am observat jos, sub acei copaci, o mulțime de rămurele tinere, niște copaci care abia ieșiseră afară. O, și de fiecare dată când vântul sufla printre acei copăcei, ei strigau şi săreau ținându-se unul de celălalt, sau cum spune David: „băteau din palme”. Cât de flexibili erau, toți legănându-se în bătaia vântului.

„Eu vă voi restitui, zice Domnul.”

Am observat că pomișorii aceia erau verzi şi flexibili, pentru că aveau viață.

Vedeți, fraților? Duhul Sfânt nu a fost trimis pentru intelectualii țepeni, apretați şi morți, ci a fost trimis pentru bărbații şi femeile care sunt liberi, născuți din nou în Împărăția lui Dumnezeu. Duhul Sfânt nu a fost trimis la intelectuali, ci la cei cu inimile smerite şi duhul zdrobit, indiferent dacă au educație sau nu, pentru că sunt flexibili la adierea Lui.

M-am întrebat apoi, ce-l face pe acel vânt să sufle? Oare așa vrea el? Şi Ceva îmi spunea parcă: „Nu, el nu suflă pentru că așa vrea, ci pentru că atunci când acei copăcei sunt scuturați, rădăcinile lor pot crește mai adânci, ceea ce înseamnă că vor avea un echilibru mai bun.”

Acesta este secretul unei treziri: niște oameni flexibili, dar nu la o discuție intelectuală, ci la primirea Duhului Sfânt, reacționând cu bucurie la auzirea Cuvântului lui Dumnezeu şi fiind flexibili la ungerea Duhului.

Ce urmare are aceasta asupra Bisericii? Îi mișcă rădăcinile făcându-le astfel să meargă şi să se înfășoare în jurul rădăcinilor bisericii lui James, în timp ce rădăcinile bisericii lui James se înfășoară în jurul acestei biserici. Şi ştiţi ce se întâmplă atunci? Toți, împreună, sunt o pădure mare şi unită, așa că nici chiar toți diavolii din iad nu-i mai pot mișca.

Acum observați că Biblia spune în textul citit: „Vă voi da o inimă nouă”. Nu una lustruită, ci una nouă.

O femeie bătrână nu are nevoie de o operație plastică, ci îi trebuie o naștere.

Tot așa, vechea biserică are nevoie de nașterea din nou, pentru că Domnul nu spune: „vă voi lustrui inima veche”, ci „voi scoate din trupul vostru inima de piatră, şi vă voi da o inimă de carne.” (Ezechiel 36.26). Acea inimă nouă stă exact în mijlocul ființei voastre, pentru că sufletul ocupă un loc în inima voastră.

Știința nu a știut aceasta până nu demult, de aceea bătrânii critici ai Bibliei spuneau: „Dumnezeu a făcut o greșeală când a spus că omul crede cu inima.” Ei susțineau că în inimă nu există facultăți mintale, şi deci, dacă cineva crede, crede cu capul, nu cu inima. În ce mă privește, eu spun numai ceea ce spune Cuvântul şi cred așa cum este scris, iar Biblia spune că se tâlcuiește singură. Astfel, dacă Dumnezeu ar fi vrut să spună cap, ar fi spus cap, dar El nu a spus cap, ci inimă.

În urmă cu doi sau trei ani, într-un ziar din Chicago a apărut, pe prima pagină, un articol în care se spunea că s-a descoperit că în inima umană există un compartiment micuț în care nu sunt nici măcar celule de sânge. Ei spun că acel compartiment micuț este ocupat de suflet, ceea ce dovedește că Dumnezeu a avut dreptate.

Deci, omul gândește cu capul, dar crede cu inima. Acesta este adevărul. Intelectul va argumenta întotdeauna, dar inima nu are niciun argument, ci crede Cuvântul şi-L primește așa cum este. Biblia spune că noi trebuie să aruncăm toate argumentele şi să credem, nu să argumentăm.

„Vă voi da o inimă nouă…” Aici, cei mai mulți oameni fac o mare greșeală, crezând că este vorba de Duhul Sfânt. Astfel, metodiștii erau siguri că L-au primit atunci când au strigat. Astfel, spuneau: „O, frate, Îl avem!”, dar s-a dovedit că aveau doar o mulțime de strigăte, şi nu pe Duhul Sfânt. Așa este. Apoi au venit penticostalii, care spuneau: „Îl primim când vorbim în limbi”, dar s-a dovedit că au avut o mulțime de vorbiri în limbi, şi nu pe Duhul Sfânt. Desigur. Voi credeți aceasta, nu-i așa?

Ei bine, acum avem tot felul de lucruri şi totuși Duhul Sfânt nu-i, pentru că voi trebuie să-L primiți. Şi cum ştiţi că L-ați primit? Simplu: când Duhul Sfânt vine din cer, schimbă viața voastră, așa că ea va rodi roadele vieții unei făpturi noi, căci este scris: „După roade îi veți cunoaște.” (Matei 7.20).

Acesta-i motivul pentru care sunteți când sus, când jos. Voi ați primit un duh nou şi ca urmare, încetați să mai beți; aţi primit un duh nou, încetați să mai mințiți. Ați primit un duh nou, puteți face aproape orice lucru bun, dar nu despre aceasta ne vorbește Dumnezeu aici, ci El a spus: „vă voi da o inimă nouă şi un duh nou.” De ce? Ca să trăiți pentru El.

Păi, voi nu aţi putut trăi nici pentru voi înșivă, cu duhul pe care l-aţi avut! Nu ați fi putut trăi cu vecinii voștri; nu v-ați fi putut uni cu omul de după colț; nu v-ați fi putut uni cu acești creștini. De ce? Pentru că aveați un duh îngrozitor. Vedeți? De aceea a trebuit să vă dea un duh nou.

Apoi a adăugat: „Voi pune Duhul Meu în voi.” (v. 27). Aici este diferența: „Voi pune Duhul Meu în voi.”

Înțelegeți acum de ce este atât de greu când mergi în biserică şi găsești păreri diferite? Atunci spui: „Știi ceva? Eu cred că trebuie să merg la biserică.”, iar când te întorci acasă zici: „Aleluia! Îl am.” O, nu, nu Îl ai! Mergi iarăși la biserică şi spui: „Cred că s-a întâmplat ceva, pentru că nu mai privesc lucrurile ca şi până acum. Aleluia!” Dar, după câteva zile, ești din nou în aceeași veche stare de îndoială şi de argumentări:

„Păi, păstorul Cutare a spus că nu este corect așa, şi eu îl cred, așa că voi face asta şi cealaltă.” În felul acesta, însă, vei fi când sus, când jos; când înăuntru, când afară, ceea ce dovedește că nu ai mers destul de departe.

Poate ziceți: „Frate Branham, eu am toate dovezile!” Știu, dar noi nu vorbim despre dovezi, ci despre roade. Așa este.

Eu am văzut păgâni care strigau, vorbeau în limbi, puneau jos un creion care scria în limbi necunoscute, în timp ce o vrăjitoare citea şi tălmăcea, spunând numai adevărul.

Ascultați-mă! Dacă un om poate vorbi în limbi, dacă poate striga, dacă poate vedea vedenii, dacă poate face oricare din aceste lucruri, dar nu are dragoste divină, este pierdut. Acesta este adevărul. Înțelegeți? Hristos trebuie să fie în inimă, așa că nu vă lăsați înșelați de semne şi dovezi. Acum sunt tot felul de semne, pentru că Biblia spune că în zilele din urmă se vor ridica proroci mincinoși care vor face semne şi minuni ca să-i înșele pe cei aleși. (Matei 24.24). Întoarceți-vă, deci, la semnele Bibliei.

„Vă voi da o inimă nouă…și voi pune Duhul Meu în voi.”

Observați: inima nouă este pusă chiar în mijlocul vostru; apoi, duhul cel nou este pus exact în mijlocul inimii voastre noi, pentru ca Duhul Sfânt să vină în mijlocul duhului nou din inimă.

Este la fel ca resortul principal din ceas. Dacă acel arc stă în mijlocul ceasului, va controla fiecare mișcare a acelui ceas. Cred că înțelegeți aceasta.

Fraților, eu nu spun aceasta ca să fiu diferit de ceilalți, ci pentru că  știu că într-o zi voi sta la judecată, față în față cu voi. Vedeți voi, dacă arcul din ceas coordonează restul mișcărilor, astfel încât totul să meargă perfect, ceasul va indica timpul exact.

La fel se întâmplă când Duhul Sfânt este în mijlocul duhului vostru, atunci El va coordona fiecare mișcare a voastră, astfel încât veți păși în totul conform timpului lui Dumnezeu, adică conform Bibliei. Atunci tu nu mai minți, nu furi, ești amabil, ai pace, bucurie, răbdare, evlavie, blândețe, pentru că roadele Duhului vor „ticăi” exact după bătaia acelui Arc. Înțelegeți ce vreau să spun? Cine face toate acestea? Arcul principal, Duhul Sfânt din voi. Nu biserica voastră, nici păstorul vostru; nici strigătele voastre sau vorbirea voastră în limbi; nici serviciile voastre de vindecare, ci Duhul Sfânt al lui Dumnezeu care locuiește în mijlocul noului vostru duh. El face ca biserica să funcționeze ca o mare legătură de dragoste.

O, prieteni, nu avem noi nevoie de aceasta? Cercetați-vă fiecare dintre voi astăzi! Cercetați-vă prin Cuvânt şi vedeți dacă viața voastră „ticăiește” sau nu în felul acesta. Care sunt roadele voastre? De unde știți că țineți timpul exact?

Fraților, aveţi nevoie de dragoste, pentru că dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie; este amabilă, prietenoasă, atentă, crede toate lucrurile şi nădăjduiește toate lucrurile. (vezi 1 Corinteni 13).

Dacă toate aceste calități frumoase: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, evlavie, etc. „ticăiesc” în viața unei persoane, înseamnă că Duhul Sfânt este înăuntru. Dar aceste calități nu ies la suprafață prin intelect, ci doar prin botezul Duhului Sfânt. Numai El le poate aduce la suprafață. Dacă încercați să duceți o viață de creștin, sunteți doar niște imitatori.

Să nu uitați că Pavel a spus: „…şi trăiesc…dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine.” (Galateni 2.20). Deci, viața pe care o trăiesc acum, nu o trăiesc eu, ci Hristos care locuiește în mine. El a murit față de lucrurile lumii, astfel ca Hristos, Resortul principal, să „ticăiască” exact în felul în care o cere Dumnezeu aici în Biblie. Ați înțeles ce vreau să spun?

Acesta-i motivul pentru care ne certăm unul cu altul; acesta-i motivul pentru care avem neînțelegeri şi pufăieli în mijlocul nostru; acesta-i motivul pentru care o adunare nu poate avea părtășie cu cealaltă; acesta-i motivul pentru care unitarienii nu se înțeleg cu Adunarea lui Dumnezeu; acesta-i motivul pentru care metodiștii nu se înțeleg cu baptiștii; acesta-i motivul pentru care prezbiterienii nu se înțeleg cu ceilalți; acesta-i motivul pentru care sunt atâtea fracțiuni, diferențe, certuri şi alte lucruri. Ele vor continua până când Duhul Sfânt al lui Dumnezeu va veni în mijlocul Bisericii Lui şi va începe să pregătească acea putere a lui Dumnezeu…

Vedeți, necazul este că noi privim mai mult după dovezi decât după Resortul principal. Ne uităm cât de mare este biserica, ce turn mare avem pe ea, ce frumos sunt îmbrăcați oamenii, ce frumos zice păstorul nostru „A-a-min”, ca un vițel care moare de crampe. Noi avem toate acestea în biserică, dar am părăsit Resortul principal.

Cuvântul spune însă: „Chiar dacă aş vorbi în limbi omenești şi îngerești, şi n-aș avea dragoste, sunt o aramă sunătoare sau un chimval zângănitor.

Și chiar dacă aș avea darul prorociei, şi aş cunoaște toate tainele şi toată știința; chiar dacă aş avea toată credința aşa încât să mut şi munții, şi n-aş avea dragoste, nu sunt nimic.” (1 Corinteni 13.1-2).

O, voi oameni ai lui Dumnezeu, nu părăsiți Arcul principal, indiferent cât de bine arată celelalte lucruri din ceasul acela, pentru că dacă Arcul principal nu este acolo, ceasul nu va arăta timpul corect. Aleluia! Glorie!

Atunci, putem să ne numim cum vrem: prezbiterieni, baptiști, penticostali sau cum am vrea, câtă vreme Resortul principal, Duhul Sfânt, nu este acolo, ticăind dragostea, bucuria, pacea, evlavia, răbdarea, noi facem numai spectacol.

Nu-i de mirare că nu puteți avea un serviciu adevărat de vindecare. Spre ce altă temelie şi-ar putea îndrepta Dumnezeu oamenii? Aceasta este singura Lui Temelie, aşa că nu mai poate fi pusă alta.

Noi vom putea pune o altă temelie, dar va trebui să constatăm că Arcul principal nu mai este.

Constructorii s-au gândit că pot zidi templul şi fără acea Piatră ciudată pe care n-au putut s-o potrivească nicăieri, aşa că au aruncat-o afară, între niște buruieni, dar curând au ajuns la concluzia că aceea era Piatra esențială a construcției: Piatra din capul unghiului.

Frați şi surori, noi am avut o mulțime de senzații şi tot felul de dovezi, dar dacă nu ne întoarcem înapoi la Resortul principal, biserica noastră va fi la fel de uscată ca şi celelalte. Noi trebuie să ne întoarcem până la acel Ceva care va da fiecărui mădular pace, bucurie şi toate celelalte roade, ducându-l pentru totdeauna pe vârful Muntelui, unde va înălța laude către Dumnezeu.

O, Doamne, aş vrea să vă pot face să înțelegeți!

Când jugul devine ușor, el nu se va freca în jurul gâtului, va fi plin de dragoste, dar dacă este plin numai de emoții, în curând va freca gâtul.

Voi puteți veni la biserică să strigați şi să dansați; puteți repeta „Doxologia” sau aşa zisul „crez apostolic”. Spun „aşa zis”, pentru că nu s-a scris niciodată un astfel de crez care să spună: „Cred în sfânta Biserică Romano-Catolică şi în comuniunea cu sfinții….” pentru că Biblia este împotrivă la aşa ceva. Dacă apostolii au avut vreodată un crez, atunci acela suna astfel: „Pocăiți-vă şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veți primi darul Sfântului Duh.” (Fapte 2.38).

Acesta este „crezul apostolic”, dacă vreți să-l numiți aşa, şi nu „o comuniune cu sfinții (morţi)”, deoarece acest lucru este osândit de Cuvânt.

Poate sunteți în stare să spuneți tot catehismul bisericii voastre, ca să dovediți că sunteți un membru loial al bisericii – luterane, catolice, metodiste, sau care are acel catehism, dar vreau să vă spun ceva: faptul că știți catehismul, nu înseamnă că aveți Viață; nici faptul că cunoașteți biserica nu înseamnă Viața; nici faptul că cunoașteți Biblia nu înseamnă Viață, ci Viața înseamnă să-L cunoști pe El, Resortul principal.

Poate tu strigi puțin în biserică, dar când mergi pe stradă şi cineva îţi zice: „Să știi că ești un holly-roller”, o, aceasta te freacă tare rău! Sau dacă cineva îţi zice: „Aseară te-am văzut strigând în biserică. Ai făcut-o până ți-a căzut părul în jos. Ei bine, John, dacă te mai porți așa, noi ne depărtăm de tine şi de grupul acela!” aceasta te va freca din nou. Vedeți? Însă atunci când Resortul este acolo, vei răspunde cu dragoste. Atunci jugul este ușor, așa că vei putea purta orice.

Ei te vor numi holly-roller şi cum vor, dar jugul este atât de uşor încât poţi să îl pui pe umăr şi să-l duci fără probleme. De ce? Pentru că eşti înjugat cu Resortul principal, iar atunci nu mai eşti tu, ci El este Cel care ticăiește.

Atunci îţi este la fel de ușor cum i-a fost lui Samson, când a apucat porţile cetăţii din Gaza, le-a scos împreună cu zăvorul, le-a pus pe umeri, şi le-a dus pe vârful muntelui din faţa Hebronului. (Judecători 16.3).

Atunci, când cineva îţi spune că eşti un holly-roller sau îşi bate joc de tine, vei lua şi tu acea povară şi o vei duce pe un anumit munte, numit Calvar, şi te vei ruga. Amin. Ce va urma? Va veni dragostea.

Apostolii au vrut să ne arate care era puterea lui Dumnezeu. Aţi văzut care era puterea Lui? El ne duce acolo, la trupul Domnului Isus: mort, cu rănile lăsate de cuie în palme, cu faţa palidă din pricina morții, zăcând în mormânt. Un roman pecetluise mormântul cu o piatră mare, care fusese rostogolită de mai mulţi oameni. El zăcea acolo mort, iar centurionul roman a confirmat că murise. Şi nu numai el, ci şi ceilalţi, aşa că L-au pus în mormânt până avea să treacă Sabatul. De ce aceasta? Pentru că Dumnezeu voia să-Şi arate puterea.

Eu pot să văd acea mulțime de soldați fugind ca iepurii, deoarece în timp ce păzeau mormântul, a venit un Înger care a împins piatra de la intrare cu degetul. Pot să văd cum paloarea morții a început să plece de pe faţa Lui, iar sănătatea a început să înflorească, oh, şi-L pot auzi strigând:

„Toată puterea Mi-a fost dată…” (Matei 28.18).

Da, pot să-L văd câteva zile mai târziu, vorbind cu ucenicii Săi şi spunându-le să meargă în toată lumea, ca să predice Evanghelia la orice făptură, căci El va fi cu ei până la sfârşit, iar lucrările pe care le-a făcut El, le vor face şi ei, fiind urmaţi de aceleași semne. Şi în timp ce vorbeşte cu ei, priviţi! Eu pot vedea cum de sub picioarele Lui, se ridică o Lumină. Ce este aceasta? Ea încalcă şi sfidează legile gravitației, pentru că este Puterea lui Dumnezeu. Ce era El? Centrul gravitației. Şi iată-L că începe să se ridice, spunând: „Mă duc, dar Mă voi întoarce, ca să fiu cu voi şi în voi.” Aceea era Puterea lui Dumnezeu, care încălca legile gravitației.

Dacă vreţi să vedeţi puterea lui Dumnezeu, haideţi să facem o scurtă călătorie, dar aş vrea să fiţi cât se poate de respectuoși.

Acum aş vrea să înţelegeţi bine că nu biserica, nu cunoașterea Bibliei şi niciun alt lucru, nu poate să vă schimbe, ci doar dragostea lui Dumnezeu, Duhul Sfânt care locuiește în mijlocul unui duh înnoit ce nu mai bea, nu mai fumează, nu mai minte. Atunci Duhul Sfânt al lui Dumnezeu poate să-Şi înceapă lucrarea în acel duh. Atunci veţi sta tot timpul pe vârful muntelui, chiar dacă vin lucruri bune sau rele, căci aveţi numai biruinţă. Asta-i tot: trăiţi sau muriţi.

Când Pavel a ştiut că urmează să i se taie capul, a spus: „M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credința.

De acum mă așteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da, în „ziua aceea”, Domnul, Judecătorul cel drept. Şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui.” (2 Timotei 4.7-8).

Atunci, Mormântul s-a uitat înapoi şi a zis: „Pavele, în câteva minute te voi avea.” Dar Resortul principal ticăia încă în inima lui Pavel, aşa că el a putut spune:

„Unde îţi este biruinţa, moarte? Unde îţi este boldul, moarte? Arată-mi cu ce mă poţi speria! Arată-mi cu ce mă poţi convinge să las crucea jos!

Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruinţa prin Domnul nostru Isus Hristos!” (1 Corinteni 15.55,57).

Vedeți cine sunteți? Vedeți ce mari sunteți? Cine sunteți de fapt? Umblaţi prin oraş cu trupul vostru de șaptezeci de kilograme, care nu valorează mai mult de optzeci și patru de cenți, oh, fraţilor, şi vă purtaţi de parcă aţi fi stăpânii întregii ţări. Acest lucru nu îi exclude nici pe predicatori. Desigur.

Ei spun: „O, eu am cea mai mare biserică din oraş!”

Fraţilor, nu ar trebui să faceţi aceasta, pentru că s-ar putea să trebuiască să vă pocăiți într-o zi.

„O, eu sunt prezbiterian!” Este în ordine, eu nu mă supăr pentru aceasta, şi nici Dumnezeu nu se supără, dacă ai Resortul principal înăuntru. Acela este cel mai important lucru, iar dacă-L ai nu te vei mai simți tu important.

Cu câtva timp în urmă am discutat cu un doctor şi l-am întrebat: „Doctore, este adevărat că eu îmi reînnoiesc viaţa de fiecare dată când mănânc?”

„Da, domnule”, a răspuns el.

„Şi este adevărat că trupul meu este alcătuit din 16 elemente ale pământului?”

„Da, este adevărat.”

Eu sunt alcătuit din șaisprezece elemente: calciu, potasiu, petrol, lumină cosmică etc., toate împreună alcătuind persoana mea.

Apoi l-am întrebat: „Deci, de fiecare dată când mănânc, îmi reînnoiesc viața, da?”

„Aşa este.”

„Păi, eu mănând fasole, cartofi, carne şi pâine, exact cum mâncam la șaisprezece ani. Atunci, de fiecare dată când mâncam, mă făceam mai mare şi mai puternic, dar acum, de fiecare dată când mănând devin mai slab şi mai bătrân.”

Dacă turnați apă dintr-un ulcior într-un vas, până la jumătate, veți vedea că după aceea, cu cât veţi turna apă, cu atât nivelul ei va scădea. Spuneți-mi cum explicați aceasta științific? Vedeți, nu se poate explica decât prin Cuvântul lui Dumnezeu.

Fraţilor, este o întâlnire la care trebuie să mergem cu toţii. Aşa este, căci a fost hotărât ca omul să moară. Şi moartea se instalează în voi cam de la douăzeci sau douăzeci și cinci de ani, indiferent câte produse de calitate aţi pus pe faţa voastră sau pe buzele voastre. Soră, tu vei ajunge negreșit la acea întâlnire. Aşa este.

Fraţilor, poate tu porţi smoching (haină bărbătească de gală) şi-l eviţi pe cel ce umblă în salopetă, dar nu uita că eşti numai un pumn de țărână, un amestec de calciu şi de potasiu… Asta-i tot. Nu uita că eşti făcut din același material ca şi cel sărac.

Spuneți-mi, dacă o mamă doreşte să aibă o fetiţă sau băiat, îl cheamă cumva pe medic şi-i spun: „Doctore, aş vrea să zgârii puţin pământul pentru nişte calciu, potasiu, şi petrol, apoi să vii în fiecare zi ca să-mi faci copilul cu ochi căprui, cu păr castaniu şi ondulat.”? Face ea aceasta? Nu, domnilor, pentru că nimeni nu poate face aşa ceva.

Chiar dacă sunteți din ţărâna pământului, totuşi Dumnezeu v-a făcut. El este singurul care vă poate face. Cum o face? Prin substanţele organice din hrană. De unde vine hrana? Din pământ.

Acum fiţi puţin atenţi, vă rog. Voi, prezbiterienilor, baptiştilor, penticostalilor, ascultaţi-mă doar un minut. Şi voi, care sunteţi înţepeniţi în denominațiunile voastre.

Priviţi. Ca să trăiesc fizic, eu trebuie să mă hrănesc, iar mâncarea pe care o consum, se transformă în celule de sânge. Este fparte ciudat că ei nu pot lua mâncarea şi s-o tranforme în celule de sânge. Nu pot face o astfel de maşinărie. De ce? Pentru că numai singur Dumnezeu poate face această trasformare.

Celula de sânge are viaţa în ea, dar oamenii nu pot produce viaţa.

Fiţi atenţi. Ca să trăiesc, în fiecare zi trebuie să mă hrănesc cu substanţe moarte. Înţelegeţi? Este nevoie ca ceva să moară, ca să pot trăi eu. Astfel, dacă mănânc carne de oaie, este necesar ca acel animal să moară; dacă mănânc peşte, trebuie să moară peştele; dacă mănânc pâine, trebuie să moară acel grâu; dacă măcând cartofi, trebuie să moară cartofii. Deci, ca să pot trăi eu, trebuie să moară ceva. Dacă nu s-ar întâmpla aceasta, aş muri eu.

Dar dacă trupul vostru fizic trebuie să trăiască prin hrănirea cu aceste substanțe moarte, cum este cu duhul din voi? Înseamnă că şi aici este nevoie să moară ceva, ca să puteţi trăi din nou… şi nu a murit o biserică, nicio organizație, sau un grup de oameni, ci a murit Fiul lui Dumnezeu, de aceea, numai acest Resort principal poate face biserica Sa să ticăiește. Cum? Nu printr-o strângere de mână… Voi puteţi aparţine la o biserică „mai bună”, cum ziceţi voi, dar Cuvântul spune că acest lucru nu se face prin intelect, ci prin Duhul, „nu prin tărie, nici prin putere, ci prin Duhul Meu.”, a spus Domnul. (Zaharia 4.6).

Haideţi să facem o scurtă călătorie, pentru un minut. Ştiţi cum arăta pământul, la început, când a ieşit din ape? Era rece, sterp şi pustiu. Nicăieri pe el nu exista nicio urmă de viaţă. Ştiinţa spune că a venit de la soare, însă de oriunde ar fi venit, este clar că la început nu era nicio urmă de viaţa pe el.

Fiţi atenţi, prieteni. Dacă trupul vostru este făcut din ţărâna pământului, înseamnă că a fost aşezat de la început în pământ, este adevărat? Toate elementele din care este format trupul vostru pământesc: calciu, potasiu, petrol etc., au fost puse de la început în pământ, adică atunci când Pământul a fost scos din ape.

Acum priviţi ce s-a întâmplat şi vă rog să reţineţi. Logosul a ieşit de la Dumnezeu, marele Duh Sfânt.

Haideţi să transpunem aceasta în imagine.

Pot să-L văd cu două aripi mari, stând şi privind spre pământ, după care s-a aşezat să clocească. Şi în timp ce clocea, văd cum ceva petrol, calciu şi alte elemente se adună împreună şi un crin de Paști, îşi scoate capul afară, ca primul lucru de pe pământ.

„Oh”, a spus Dumnezeu, „este frumos!” şi a continuat să clocească. După un timp au început să iasă iarba şi plantele, iar Duhul Sfânt a continuat să clocească. Ce s-a întâmplat apoi?

Tot din ţărână au ieşit şi păsările, dar Duhul Sfânt continua să clocească. Şi după un timp, a ieşit din ţărâna pământului un om, iar atunci, Dumnezeu Şi-a încetat creaţia. A privit spre om şi a zis: „Este frumos!”, dar pentru că Adam părea singur, a luat o mică coastă dintr-o parte a trupului lui Adam şi i-a făcut o mireasă frumoasă.

Acum pot să-i văd, aşa ca astăzi, cum Eva îl ţinea pe Adam de braţ, în timp ce se plimbau prin grădina Paradisului, unde nu era tristeţe şi nici moarte. Ea nu avea nevoie de machiaj. Nu, domnilor, căci era frumoasă pentru totdeauna.

După un timp, a început să sufle vântul, iar Eva a privit spre Adam şi i-a zis:

„O, Adam, vântul acesta…” Atunci el a spus simplu: „Linişteşte-te!” şi vântul l-a ascultat, pentru că el era un fiu al lui Dumnezeu.

Apoi s-a auzit un răget, dar Eva nu avea de ce să se teamă, pentru că totul era desăvârşit înaintea lui Dumnezeu. Deci s-a auzit un răget pe care ea nu-l mai auzise niciodată până atunci, dar voi ştiţi că Adam a fost cel care-i dăduse numele: „Leo”, adică „Leu”. Şi Adam i-a spus leului: „Vino aici, Leo!” şi leul l-a ascultat. Apoi s-a auzit un alt răget; era Şita, tigrul. Adam s-a jucat cu amândoi, căci erau ca nişte pisici care alergau în jurul lor.

Când s-a înserat, Eva a spus: „O, Adam, soarele merge spre apus”, iar el i-a răspuns: „Trebuie să mergem la închinare”.

Nu simţiţi ceva în timpul când se înserează, când vreţi să fiţi singuri?

Astfel, când a sosit timpul de închinare, Adam a luat-o pe Eva de braţ şi s-au dus la biserică. O, aceea nu avea o turlă înaltă şi nici scaune de pluş, ci era făcută, probabil, dintr-o grămadă de trunchiuri adunate. Şi, în timp ce ei îngenunchiau şi se rugau, soarele apunea, iar Duhul Sfânt, Cel care clocise peste pământ, scoţându-i din ţărână, a pus acea Lumină sacră în tufişul din apropiere, după care le-a zis cu iubire:

„Copii, v-a plăcut să staţi pe pământul pe care v-a aşezat Domnul Dumnezeu?”

„O, da, Tată. Ne-a plăcut.”

„Copii, soarele apune, de aceea am venit jos ca să vă spun „Noapte bună”.

Mie îmi place să-mi iau soţia de mână şi să mergem împreună la pătuţul lui Iosif, să-i iau mânuţele şi să spun: „Mami, uite că are mâinile ca şi ale tale”, la care ea zice: „Da, tati, iar eu cred că ochii  seamănă cu ai tăi.”

Vedeţi, noi am fost făcuţi după chipul lui Dumnezeu.

Apoi, îl sărut pe micuţul Iosif şi merg la Sarah. O sărut şi pe ea, după care mă furişez la Rebeka, făcând acelaşi lucru. În inima mea este ceva căruia îi place să facă aceasta.

Tot aşa, şi Dumnezeu a sărutat micuţa familie şi i-a lăsat să doarmă, aşezându-i lângă ei pe leul Leo şi pe tigrul Şita, aşa că nimeni nu le putea face niciun rău.

Tatăl veghea asupra lor, aşa că nu li se putea întâmpla nimic rău.

Ştiţi că într-o zi ne vom întoarce la aceasta din nou?

Ei erau fiii lui Dumnezeu, pentru că Duhul Sfânt a clocit şi i-a scos din pământ.

Dar priviţi ce s-a întâmplat după ce a venit păcatul. După ce femeia a făcut ceea ce a făcut, ea trebuie să aducă viaţa pe lume.

Dumnezeu vă aduce pe lume, scoţându-vă din ţărâna pământului. Nimeni altcineva nu poate aduna elementele la un loc şi să facă o fiinţă umană, afară de Dumnezeu. El v-a făcut aşa cum sunteţi. Cum? Din ţărâna pământului. Şi dacă Duhul m-a scos din ţărâna pământului, eu pot să aleg liber dacă Îl primesc sau dacă Îl resping. Dacă vreau viaţa, pot s-o am; dacă vreau s-o refuz, sunt liber s-o fac, dar în cazul acesta îl aleg pe Satana.

Dacă  Îl doresc pe Dumnezeu, pot să Îl aleg pe El.

Fraţilor, această alegere stă în faţa oricărei persoane de pe pământ. Dar eu nu pot să-L am prin concepţiile mele mintale. De ce? Pentru că Duhul Sfânt m-a scos afară din ţărână. Şi dacă Duhul Sfânt m-a făcut ceea ce sunt, fără să am posibilitatea de a alege, cu cât mai mult poate să mă ducă înapoi din ţărâna pământului, prin alegere. Deci, nu inteligenţa mea, nu apartenenţa mea la biserică, sau altceva de felul acesta, poate face aceasta, ci Duhul Sfânt este Cel care mă cheamă, iar eu Îi răspund. O, şi El şi-a ridicat mâinile şi a jurat că mă va învia în ziua de apoi.

Fraţilor, inteligenţa nu poate face aceasta, ci este lucrarea Duhului Sfânt, care aduce fiinţa umană la locul ei.

Hotărâti-vă astăzi şi alegeţi!

O, ce fericită zi!

Eu mi-am pus nădejdea în Tine,

Mântuitorul şi Dumnezeul meu.

Orice altceva ar face restul lumii,

Totul este nisip mişcător.

Nădejdea mea este în Tine.

Duhul Sfânt care se mişcă prin Cuvântul Său spune: „Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice Cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.” (Matei 4.4).

„Da, Duhule Sfânt.”

„Eu am promis Viaţa veşnică tuturor celor ce cred.”

„Eu cred, Duhule Sfânt”.

„Atunci Eu te voi sigila.”

Atunci vedeţi cum viaţa voastră începe să se mişte. Dar nu biserica voastră, nici denominaţiunea nu fac aceasta, ci Duhul Sfânt. Ce se întâmpă atunci? Când vechiul duh pleacă din om, Biblia spune că el merge în pustie şi umblă pe acolo, iar când se întoarce, găseşte casa măturată.

Odată, tu ai trăit într-un loc murdar, unde toţi dracii şi şobolanii trăiau certându-se şi luptându-se între ei, dar când a venit Duhul Sfânt înăuntru, El nu poate trăi într-un asemenea mediu. Vedeţi?

Acesta-i motivul pentru care oamenii de astăzi pot striga şi ţipa, dar trăiesc cum vor după aceea.

Când însă vine Duhul Sfânt înăuntru, El ia marele Buldozer al lui Dumnezeu şi sapă vechea cale, aruncând murdăria afară; o aruncă în Marea Uitării, amenajează locul, îşi pune acolo o vilă mare şi trăieşte în ea. Apoi în jurul acelei case înfloresc florile dragostei, ale bucuriei, păcii, răbdării, bunătăţii şi credinţei. Glorie! Asta-i tot.

Dar dacă mai aveţi indeferenţă şi minciună; dacă sunteţi egoişti faţă de alţi creştini, înseamnă că Duhul Sfânt nu a „amenajat” încă viaţa voastră. Amin.

Lăsaţi-vă de şobolanii voştri!

Când vine Duhul Sfânt ia acea indiferenţă, şi vă face plini de dragoste, bucurie, pace, şi toate celelalte, aşa că florile înfloresc în jurul casei voastre. Satana nu mai poate pune piciorul lui murdar acolo, pentru că viaţa voastră este moartă, iar voi sunteţi ascunşi în Dumnezeu, prin Hristos, şi pecetluiţi cu Duhul Sfânt.

Ce iese atunci la suprafaţă? Aceste flori care-L însoţesc de fapt pe Duhul Sfânt.

Fraţilor, voi nu veţi putea aduce flori artificiale şi să le puneţi în grădină, pentru că ele nu au viaţă. Astfel, dacă spui: „Păi, eu trebuie să mă duc la biserică şi să fiu aşa…” eşti doar un mizerabil nenorocit. Acesta este adevărul.

Când însă acolo este Duhul Sfânt, El iubeşte. Dacă El nu este în inima ta, eşti doar un fariseu bătrân, adică un actor, pentru că „fariseu” înseamnă „actor”. Înseamnă că tu încerci doar să te porţi religios, căci dacă ai avea cu adevărat Duhul Sfânt, El ar pune în inima ta dragoste pentru orice om care crede în Numele Domnului Isus Hristos.

Fariseu înseamnă actor. Deci, tu încerci să pari a fi ceea ce nu eşti în realitate; tu ai flori artificiale, iar casa ta este din carton, aşa că şobolanii au mâncat-o. Aşa este.

Duhul Sfânt este Conducătorul Bisericii, iar El este Dragostea lui Dumnezeu.

Un om care a încercat să vorbească despre dragostea lui Dumnezeu, a spus că dacă tot oceanul ar fi plin de cerneală, iar cerul ar fi un pergament imens; dacă fiecare pai ar fi o peniţă şi fiecare om, un scriitor care să scrie despre Dragostea lui Dumnezeu, oceanul ar seca, iar pergamentul nu ar putea cuprinde tot ceea ce s-ar putea scrie despre Ea. Acesta este Duhul Sfânt.

De această Dragoste are nevoie Phoenix-ul; de această Dragoste are nevoie întreaga lume; de această Dragoste are nevoie biserica. Dacă dragostea, bucuria, pacea şi toate celalalte lucruri sunt puse la locul lor, atunci noi suntem o biserică unită, care merge spre slava lui Dumnezeu.

Gândiţi-vă că totul depinde de voi. Acesta este Cuvântul: vreţi să-L primiţi, sau Îl veţi respinge? Sunteţi vinovaţi?

Trăiţi cumva pe calea Diavolului, încercând să vă fortaţi să mergeţi ca un creştin? Sau în inima voastră este Dragostea lui Dumnezeu care dă peste şi care face ca toate aceste flori să înflorească de-a pururi în jurul Casei lui Dumnezeu, în prezenţa sfinţeniei Sale care le dă viaţă?

Dacă este aşa, atunci în jurul vostru va fi tot timpul o dulce mireasmă; atunci nu veţi mai auzi criticile şi nu le veţi mai da atenţie. De ce? Pentru că Duhul Sfânt este în viaţa voastră şi o conduce.

Dacă nu este aşa, n-aţi vrea ca în timp ce staţi cu capul plecat şi cu ochii închişi, să vă ridicaţi mâna, nu spre mine, ci spre Dumnezeu şi să spuneţi: „O, Dumnezeule, fii îndurător cu mine şi dă-mi acel fel de viaţă.”

Vreţi s-o faceţi? Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toţi. Da, Dumnezeu vă vede mâinile şi cunoaşte fiecare dorinţă a inimii voastre.

Prieteni, eu nu sunt decât un lucrător, de aceea pot să spun numai ceea ce îmi spune El să vorbesc. Eu încerc să-L urmez şi să stau numai pe Cuvânt, vorbind în Numele lui Hristos.

Poate ziceţi: „Frate Branham, eu am avut nişte experienţe minunate!”

Aceasta nu înseamnă nimic frate, pentru că Isus Hristos nu a spus niciodată: „După experienţe îi veţi cunoaşte”, ci El a zis: „După roade îi veţi cunoaşte.” Şi care sunt roadele Duhului? Bucuria, îndelunga răbdare, blândeţea, dragostea, bunătatea, umilinţa, credinţa. Însoţesc acestea viaţa ta? Nu vă înşelaţi singuri prieteni, pentru că suntem aproape de capătul drumului. S-ar putea ca aceasta să fie ultima voastră şansă de a vă verifica. Profitaţi de ea!

Ar trebui să ridice mâna mai mulţi. Da, Dumnezeu să vă binecuvânteze. Staţi cu toţii în rugăciune.

Într-o zi, eu voi sta în faţa voastră la bara de judecată şi atunci va trebui să daţi socoteală de ce aţi făcut cu mesajul din după-amiaza aceasta.

Felul în care gândiţi acum, va apare pe Radarul lui Dumnezeu, în ziua judecăţii. Chiar dacă va fi peste o mie de ani de acum înainte, tot va apare. Şi ce veţi face atunci? (se spune o prorocie).

Mesajul a confirmat exact ceea ce am spus. Vreţi să faceţi o mărturisire pe baza Cuvântului profetic, care este Martorul Duhului? Voi ştiţi bine ce aveţi în inimă, căci eu nu pot şti aceasta. Păşiţi la altar.

Haideţi să ne rugăm lui Dumnezeu şi să-L rugăm să îndepărteze egoismul din voi, să înlăture acele suişuri şi coborâşuri care vă supără. Veniţi aici şi primiţi un duh nou.

Tu spui: „Frate Branham, eu am strigat, am vorbit în limbi.” Este în ordine. Este bine, dar eu vorbesc despre altceva.

Veniţi aici şi primiţi Resortul principal în inimile voastre. Dumnezeu să vă binecuvânteze. Veniţi.

Poate ziceţi: „O, eu aparţin de biserică…” Nu contează unde aparţii. Tu trebuie să aparţii de Hristos. Dacă eşti vinovat, vino.

Poate spui: „O, frate Branham, eu am auzit de atâtea ori mesajele!” S-ar putea ca astăzi să-L auzi pentru ultima dată.

Veniţi, prieteni. Staţi în rugăciune!

Nu ştiu, dar simt că cineva nu este sincer. Păi, dacă nu puteţi fi sinceri faţă de voi înşivă, cum veţi putea fi sinceri cu Dumnezeu? Cum aţi putea?

Dacă în inima ta nu locuieşte bucuria, pacea, viaţa Duhului, atunci strigă, căci Dumnezeu este în scenă. Fiţi sinceri faţă de voi înşivă, altfel cum veţi putea fi sinceri faţă de El? Veniţi aici.

Ar trebui să fie mai mulţi. Nu-mi spuneţi că eu nu ştiu, pentru că ştiu foarte bine. Şi nu ştiu eu, ci Duhul lui Dumnezeu care îmi spune. Aşa, veniţi aici.

Rugaţi-vă în timp ce faceţi aceasta.

Ce ziceţi dacă acesta ar fi ultimul ceas din viaţa voastră? De unde ştiţi că nu este ultimul? Necazul cu noi, penticostalii, este că ne-am aşezat prea bine. Înţelegeţi? Dar Dumnezeu nu vrea aceasta, ci vrea să pună Ceva în inima noastră. El vrea să fim cu adevărat pentru El.

Ascultaţi, prieteni. De ce să luaţi un înlocuitor când cerul este plin cu lucruri bune? De ce să vă bazaţi pe ceva fanatic, sau pe nişte emoţii? Nu alegeţi un înlocuitor când puteţi avea Autenticul.

Pavel spunea: „Prorociile se vor sfârşi; limbile vor înceta; cunoştinţa va avea sfârşit, dar Dragostea nu va pieri niciodată.” (1 Corinteni 13.8).

Nu luaţi un înlocuitor. Nu, domnilor.

În ce mă priveşte, ori Îl iau pe Cel adevărat, ori plec, căci vreau să fiu un creştin adevărat, nu unul asemănător. Eu vreau să fiu un creştin adevărat şi nimic altceva.

Cerul cincizecimii este încărcat chiar acum. Când spun cincizecime, nu mă refer la adunare, pentru că cincizecimea nu este o denominaţiune, ci este o experienţă; o experienţă care vă împinge către Dragostea lui Dumnezeu.

Atunci ce sunt celelalte lucruri? Atribute, mere care cad din pom. Înţelegeţi? Voi să nu încercaţi niciodată să aveţi mere înainte ca să aveţi pomul, ci obţineţi mai întâi pomul, iar el va purta roadele.

Voi puteţi avea tot felul de lucruri supranaturale pe care le culegeţi de sub pom, dar cu toate acestea să nu aveţi pomul. Însă pomul are viaţa.

Şi încă ceva: dacă pomul vostru nu rodeşte aceste lucruri, înseamnă că este ceva greşit.

Acum, voi, cei care aţi păşit aici, sunteţi siguri că aţi luat hotărârea cea bună?

Poate ziceţi: „Frate Branham, care ar fi diferenţa?”

Păi, una singură: diferenţa între viaţă şi moarte.

„Vrei să spui că trebuie să urc acolo sus? Şi dacă nu primesc nimic?”

Frate, ce poţi să pierzi dacă îi dovedeşti lui Dumnezeu că vrei să faci un efort să-L ai? Cum crezi că-L vei obţine dacă rămâi pe loc? Fă o mişcare. Urcă aici.

Ridică-te şi vino. Mărturiseşte înaintea oamenilor. Uită-te la oamenii aceştia, care sunt membri ai bisericilor voastre şi care mărturisesc înaintea voastră că ştiu că lucrurile din vieţile lor sunt trecătoare.

Poate că au vorbit în limbi, poate au prorocit, poate au predicat, poate au făcut toate aceste lucruri, dar ştiu că totuşi le lipseşte Ceva, de aceea vin să mărturisească aceasta.

Vrei să spui că Dumnezeul cerului nu va privi jos ca să onoreze aceasta? Ba da, o va face, pentru că Isus a spus: „…şi pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară.” – Ioan 6.37b-.

Eu cred aceste lucruri binecuvântate, şi cred că fiecare inimă sinceră, care stă aici, va primi Ceva în urma acestei rugăciuni. Da, eu cred aceasta.

Gândiţi-vă unde ne-am băgat noi, bisericile penticostale.

Haideţi să luăm puţin Psalmul vieţii şi să citim din el:

„Nu fiţi ca un cal sau ca un catâr fără pricepere, pe care-i struneşti cu un frîu şi o zăbală cu care-i legi…” (Psalmul 32.9).

Frate, fii un erou! Stai acolo afară.

Nu staţi aici gândindu-vă că nu veţi primi nimic, când cerul este plin de binecuvântări.

Poate nu sunteţi atraşi de aceasta. Poate aveţi deja o mulţime din aceste lucruri, dar noi avem nevoie să venim plecaţi înaintea lui Dumnezeu; avem nevoie să venim aici şi să zicem: „Dumnezeule, acum cred. Tu ai pus în mine acel Ceva care lucrează în viaţa mea.”

Câţi din cei ce stati aici, credeţi? Să vă văd mâinile. Voi aţi mărturisit deja înaintea lui Dumnezeu. Faptul că v-aţi ridicat şi aţi venit aici, dovedeşte că sunteţi sinceri; arată cine sunteţi cu adevărat.

Aş vrea ca mai întâi să mă rog eu pentru voi, iar apoi vreau să vă rugaţi pentru voi înşivă. Să nu uitaţi că dacă sunteţi mulţumiţi de starea voastră, trebuie să fiţi conştienţi că într-o zi va trebui să staţi în faţa judecăţii.

Fraţilor, eu vă spun că mai bine aş sta acum în faţa păstorului meu şi a bisericii, ca să îndrept lucrurile, decât să încerc s-o fac atunci, deoarece acum este timpul pentru milă şi îndurare, dar atunci n-o să mai fie decât judecată.

(se mai spun câteva prorocii).

O, Doamne Dumnezeul nostru, cum Îţi mulţumim pentru aceştia care stau acum aici. Noi stăm aici gata să înfruntăm orice vrăjmaş, şi ne dăruim ca jertfe pentru Tine.

Mă gândesc că într-o zi, când vrăjmaşul era pe care să biruiască oştirea lui Israel, şi când împăratul nu ştia ce să facă, s-a ridicat din mijlocul poporului un proroc, care le-a spus încotro s-o apuce. Şi, o, Dumnezeule, am văzut că vrăjmaşii au fost atât de derutaţi încât s-au omorât între ei, iar Israelul a luat o mare pradă de război.

Dumnezeule, în acest ceas, când există atât de multă confuzie, fie ca acest grup mic, de aici, să vină la Tine.

Îngăduie ca această micuţă Rotiţă numită Duhul Sfânt, pe care Ezechiel a văzut-o învârtindu-se în văzduh, să vină şi să ia în stăpânire pe fiecare din aceşti copilaşi. Rugămintea mea, o, veşnicule IeHoVaH, Cel care eşti marele Eu Sunt, Cel Atotputernic, Cel care l-ai chemat pe Avraam, să-i chemi şi pe aceşti copiii la pieptul Tău.

Lasă ca noi să prindem cu toţii de sânul lui Dumnezeu şi să începem să ne hrănim. Te rugăm să ai milă, Doamne.

Îngăduie ca fiecare credincios care ştie cum să se apropie prin credinţă, să se prindă de Cuvântul veşnic al lui Dumnezeu şi să-şi sature sufletele.

Îndepărtează orice vină şi orice condamnare; îndepărtează totul şi fă ca din această zi, în fiecare inimă să se instaleze Duhul dragostei, al bucuriei, al bunătăţii, al blândeţii şi al răbdării.

Ca slujitor al Tău, eu mijlocesc pentru acest grup de aici, cu toată inima mea, şi Ţi-i încredinţez Ţie, Doamne.

Ei sunt roadele acestei predici şi ca predicator al Evangheliei, Ţi-i dau Ţie, în Numele lui Isus Hristos, pentru ca Duhul dragostei, al păcii, al bucuriei, al înţelegerii, al blândeţii şi al bunătăţii să se aşeze în fiecare inimă.

Fie ca Duhul Sfânt să topească răceala, indiferenţa şi înţepeneala. Fie ca orice rădăcină de amărăciune să fie scoasă afară de Sabia ascuţită a lui Dumnezeu, pentru ca izvoarele de apă să curgă apoi, din ceruri, peste sufletele lor uscate, iar roadele Duhului să înflorească din această Apă a vieţii, ieşită din Stânca lovită.

Dumnezeule, Cel ce eşti veşnic, dă-ne aceste binecuvântări.

Haideţi să ţinem mâinile sus şi să ne rugăm. Rugaţi-vă cu toţii şi nu plecaţi până nu simţiţi că în inima voastră are loc o schimbare.

Dumnezeu să vă binecuvânteze.

-Amin-