Meniu Închide

CUVÂNTUL VORBIT, ESTE SĂMÂNȚA ORIGINALĂ

Print Friendly, PDF & Email

Mulţumesc, frate Neville. Urmează un serviciu de botez? Bine.

Bună dimineața, prieteni. Sunt bucuros că mă aflu aici. În această dimineață am început puțin mai devreme. Vreau să vă spun că întotdeauna îmi pare rău că nu este loc destul ca să stea toți pe scaune, pentru că este greu să stai în picioare.

Am dorit ca în dimineața aceasta să începem mai repede pentru că va fi un serviciu mai lung, așa că dacă vreți, înainte de a începe puteți ieşi să vă plimbați pentru un moment.  

Noi ştim cu toţii că biserica de aici are în plan mărirea Tabernacolului, astfel încât să avem destule locuri. Biserica de aici are numai două sute cincizeci sau trei sute de locuri și acum există probabil cu o sută mai mulți.  Când vin încoace, văd că mulți oameni sunt obligați să plece pentru că nu găsesc locuri pentru parcare, iar  când intru în adunare văd cum oamenii stau înghesuiți, mulți fiind obligați să plece.  

Dorința noastră este ca oamenii să poată auzi Mesajul Domnului, de aceea încercăm să le creăm şi condițiile necesare pentru aceasta.

Pe la ora doisprezece,  la încheierea acestui mesaj, fratele Neville va avea un serviciu de botez. Ne vom întoarce din nou după ce vom lua masa, cam pe la ora două.

În săptămâna aceasta m-am rugat foarte mult, şi pot să vă spun că n-aş fi putut trece prin toate subiectele dacă nu le-aş fi scurtat cu un sfert sau chiar cu mai mult pe unele dintre ele. Vă mulțumim pentru colaborarea şi sprijinul  vostru, şi pentru că ne-aţi ajutat şi v-ați rugat pentru noi.

Am avut privilegiul să stau de vorbă câteva minute cu un om bătrân și o femeie care este… noi îi cunoaștem ca fratele și sora Kidd care au fost foarte credincioși de mulți ani. Am vrut să-i văd un minut și ce privilegiu a fost să vorbesc cu acești oameni bătrâni care au predicat Evanghelia de când eu eram doar un copil. Vechea Evanghelie glorioasă devine tot mai bună în timp ce ne apropiem de capătul drumului.

Aici am câteva batiste şi haine peste care aş vrea să mă rog, așa că haideți să ne plecăm capetele pentru un moment de rugăciune.

Tată ceresc, ai spus în Cuvântul Tău: „După ce voi fi înălțat la cer, voi atrage pe toți oamenii la Mine.” (Ioan 12.32). Scopul nostru în viață este tocmai ca toţi oamenii să fie atraşi la Tine şi să ştie că Isus Hristos este încă Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii. Sunt fericit pentru că trăiesc în mijlocul unor oameni care cred aceasta împreună cu miile care L-au acceptat pe Isus ca Mântuitorul lor.

Ştiu că după ce viața aceasta se va termina, de partea cealaltă va fi o altă Viață care va fi atât de glorioasă încât această trudă, aceste câteva ore petrecute printre aceste umbre și neguri ale vieții, pe terenul de testare, pentru că acum intrăm în orbită, așteptând numărătoarea inversă, deoarece în curând va veni un timp când timpul lui Dumnezeu este împlinit.

Marele braț care a reținut timpul atât de mult, va fi lăsat să treacă şi Biserica Lui se va muta de pe acest pământ într-o Țară în care nu va mai fi boală, tristețe, bătrânețe şi moarte. Doamne, de aceea ne-am adunat astăzi aici, ca să ne exprimăm simțămintele cu privire la aceste lucruri.

Ştim că adunarea noastră împreună nu este zadarnică, pentru că Tu ai dovedit cea mai mare realitate care a fost cunoscută vreodată, şi anume că Fiul lui Dumnezeu nu este mort, şi El a făgăduit că este între noi veșnic viu. Aceste cuvinte ne bucură nespus de mult, Doamne, pentru că, chiar dacă am deține toată lumea şi am rămâne tineri sute de ani, totuși nu se poate compara cu lucrurile pregătite pentru aceia pe care-i iubești. Acesta este motivul pentru care încercăm să îndreptăm frații și surorile spre această oră mare care se apropie. Oh, şi pentru că îl vedem venind, inimile noastre ard tot mai tare şi dorim să fim gata pentru acel ceas.

Tocmai l-am condus pe unul dintre noi în mormânt, pe sora noastră Bell, care a plecat atât de repede încât nici n-am mai apucat să ne rugăm pentru ea. Când am vorbit cu ea, sora spunea că Tu ești atât de bun pentru că nu uiţi să răspunzi dorințelor din inimile noastre.

Te rugăm să dai înțelegere, pentru ca cei care nu Te cunosc să Te poată cunoaște. Adu-i pe păcătoși la pocăință şi pe bolnavi la cunoștința vindecării lui Dumnezeu. O,h Dumnezeule, binecuvântează sfinții Tăi şi unește-le inimile, iar atunci când aceste mesaje vor merge prin comunități şi prin bisericile din toată lumea, fie ca frații lucrători care poate au înțeles odată greșit, să înțeleagă acum că Biserica Ta trebuie să fie pregătită.

Oh, Doamne, Tu m-ai separat de mama mea, m-ai hrănit în toate zilele vieții mele și m-ai adus, prin harul Tău, până în ceasul acesta, când am simțit că a fost voia Ta să le explic oamenilor de ce am acționat așa cum am făcut-o. Fie ca în felul acesta, oamenii să primească o înțelegere mai bună. Fie ca textele şi cuvintele pe care le-am notat aici, şi care vor fi spuse acum, să cadă într-un pământ bun, oriunde vor ajunge, pe un pământ care le păstrează şi se hrănește cu ele, astfel încât toate laudele şi mărirea să fie îndreptate spre Tine, pentru că o cerem în Numele lui Isus. Amin.

Pentru oamenii din mașini, care nu pot intra, atașez aici un instrument mic, așa că deschideți radioul din mașină la 1150-1150 și veți prinde Mesajul chiar acolo. (Fratele Branham comentează cu privire la echipament).

Acum vreau să le spun ceva prietenilor mei de aici şi de pretutindeni unde vor ajunge aceste benzi. Simt că vă datorez o explicație pentru unele lucruri pe care le-am făcut sau le-am spus, pentru că de multe ori oamenii au venit la mine şi mi-au spus: „Predicatorul nostru spune: De ce fratele Branham, face cutare lucru? De ce a spus cutare lucru? De ce se poartă așa?” Vă spun sincer, că tot ce am făcut, a fost făcut cu cele mai bune intenții, iar dacă am spus ceva, am făcut-o din inimă. Întotdeauna am făcut-o cu un scop, iar dacă va fi cu voia Domnului, în dimineața aceasta vă voi explica din Biblie scopul şi motivul care m-a determinat să vorbesc sau să fac anumite lucruri.

Poate că aici sunt mulți lucrători, şi vor fi mulţi alţii care vor auzi acest Mesaj, de aceea aş vrea să avem la dispoziție mai mult timp ca să vă spun tot ce gândesc şi să citim şi din Scriptură. Fraților, chiar dacă nu sunteți de acord cu mine, vorbesc și pentru cei de la benzi, poate nu sunteți de acord cu mine din cauza poziției mele și pentru ceea ce cred că este corect. Voi aveți dreptul să fiți în dezacord cu mine pentru că puteți vedea diferit, dar sper că prin ajutorul lui Dumnezeu, în această dimineață voi fi în stare să vă arăt motivul pentru care a trebuit să iau această poziție.

Eu am mustrat adesea bisericile şi denominațiunile şi am criticat felul de a se îmbrăca al femeilor şi purtarea bărbaților, dar am făcut-o pentru că aveam un suport biblic pentru ceea ce spuneam. Dumnezeu îmi cunoaște inima şi știe că niciodată nu am făcut-o cu aluzie la cineva sau fiind rău intenționat. Chiar dacă ceea ce spuneam era total opus părerii oamenilor, așa cum este estul de vest, totuși îi iubeam. Şi cât timp Duhul lui Dumnezeu este în mine, voi iubi Biserica Lui, poporul Lui, orice ar face sau oricum m-ar trata. Da, îi voi iubi oricum!

Îmi amintesc de un bărbat numit Moise. Oamenii din timpul lui îl presau tot timpul, murmurând şi plângându-se. Şi iată că într-o zi, Dumnezeu i-a zis: „Acum lasă-mă; mânia Mea are să se aprindă împotriva lor; şi îi voi mistui; dar pe tine te voi face strămoșul unui neam mare.” (Exod 32.10). Moise s-a pus însă în calea mâniei lui Dumnezeu şi a zis: „Iartă-le acum păcatul! Dacă nu, atunci șterge-mă din cartea Ta, pe care ai scris-o!” (v. 32). Vedeți, ei erau nişte răzvrătiți, căci s-au ridicat împotriva lui Dumnezeu şi a lui, dar el i-a iubit atât de mult încât a spus: „Ia-mă pe mine, dar pe ei cruță-i!” Acela era Hristos în Moise!

Dacă un om nu simte la fel ca Moise, pentru un alt om, oricât de mult l-ar dezaproba acela, înseamnă că îi lipsește Hristos. Dacă nu simte la fel ca el, dar nu de pe buze ci din inimă, atunci…

Îmi amintesc de o adunare din Chicago, unde era un bărbat de culoare care spunea într-una: „Vreau să-l văd pe doctorul Branham.” Avea o pălărie mare și cruci mari, de opt sau zece țoli lungime și lărgime peste piept, și robe, era îmbrăcat foarte ciudat, cu inele ciudate, rozarii și așa mai departe. Auzind ce vrea, i-am zis fratelui Baxter, care era asociatul meu, să-l aducă în cameră. El a intrat, s-a așezat lângă mine şi a spus: „Cum ar trebui să-ți spun: părinte, reverend, prezbiter, sau cum?”

„Dacă mă iubești, spune-mi frate”, i-am răspuns eu. El a făcut așa din respect, dar mi-a dat titlul lui care, oh, îmi va lua câteva rânduri să scriu pe hârtie numele bisericii și titlul lui în biserică. Am discutat cu el despre multe lucruri, dar la un moment dat, mi-a spus ceva care m-a mișcat întotdeauna. El a spus: „Pe mine mă interesează o singură rasă, iar aceea este rasa umană.”

Când am auzit ce spune, i-am zis: „Frate, acolo ne vom strânge mâinile.” Aceasta mă interesează şi pe mine în dimineața aceasta: orice persoană, indiferent de rasă, religie sau altceva; orice persoană pentru care a murit Hristos.

În după-masa aceasta, trebuie să plec la Tifton, Georgia, unde voi avea un serviciu de predicare, iar de acolo voi merge unde mă va călăuzi El.

Dacă sunt întrebări sau lucruri pe care nu le înţelegeţi, vă rog să mergeți acasă, iar după ce vă odihniți puţin, să îngenuncheați şi să Îi spuneți Domnului, cu o inimă deschisă: „Doamne, acum sunt odihnit şi gata să ascult!” Atunci veți prinde cu siguranță ceva. Apoi dați drumul la bandă şi luați Biblia, deoarece Isus a spus că „Ele sunt acelea care mărturisesc despre Mine.”   Vedeți? Să ne uităm prin Scripturi să vedem dacă aceasta este în ordine.

Acum haideți să deschidem Biblia la cartea Genezei capitolul 1. Cei care vor să-şi ia notițe, pot să-şi noteze versetele pe care le vom citi. Aș vrea să continui să citesc tot timpul în aceste Scripturi.  Deci Geneza 1.1-13:

 „La început Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul.

Pământul era pustiu şi gol; peste faţa adâncului de ape era întuneric, şi Duhul lui Dumnezeu Se mişca pe deasupra apelor.

Dumnezeu a zis: „Să fie lumină!” Şi a fost lumină.

Dumnezeu a văzut că lumina era bună; şi Dumnezeu a despărțit lumina de întuneric.

Dumnezeu a numit lumina zi, iar întunericul l-a numit noapte. Astfel, a fost o seară şi apoi a fost o dimineaţă; aceasta a fost ziua întâia.

Dumnezeu a zis: „Să fie o întindere între ape, şi ea să despartă apele de ape!”

Şi Dumnezeu a făcut întinderea, şi ea a despărţit apele care sunt dedesubtul întinderii de apele care sunt deasupra întinderii. Şi aşa a fost.

Dumnezeu a numit întinderea cer. Astfel, a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă; aceasta a fost ziua a doua.

Dumnezeu a zis: „Să se strângă la un loc apele care sunt dedesubtul cerului, şi să se arate uscatul!” Şi aşa a fost.

Dumnezeu a numit uscatul pământ, iar grămada de ape a numit-o mări. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun.

Apoi Dumnezeu a zis: „Să dea pământul verdeaţă, iarbă cu sămânţă, pomi roditori, care să facă rod după soiul lor.” Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun.

Astfel, a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a treia.”

În dimineața aceasta aş vrea să încep o predică ce are ca titlu: „Cuvântul vorbit este Sămânța originală.”

Dacă observați, Dumnezeu a spus: „Să dea rod după soiul lor.” Deci, orice ar fi fost, trebuiau să rodească după soiul lor.

Cuvântul lui Dumnezeu este veșnic. Fiind infinit, Dumnezeu nu poate vorbi o dată într-un fel, apoi să revină asupra acelui lucru şi să-l schimbe aducându-i îmbunătățiri, pentru că fiecare hotărâre a Lui este desăvârșită. Odată ce Cuvântul Lui a fost vorbit, este viu pentru că Cuvântul este Dumnezeu. Şi așa cum Dumnezeu nu poate să moară, nici Cuvântul Lui nu poate muri. Acesta este motivul pentru care Ioan a spus în primul capitol al Evangheliei sale: „La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu… Şi Cuvântul S-a făcut trup..”  (Ioan 1.1,14). Același Cuvânt al lui Dumnezeu, care a fost vorbit la început, S-a făcut trup, a venit jos şi a locuit printre noi pentru a împlini scopul Său veșnic.

Nu ştiu dacă este adevărat, dar în urmă cu câțiva ani am auzit că o femeie lucra cu Radiu. Ea îşi băga tot timpul degetele în gură pentru a le umezi ca să poată monta arătătoarele ceasurilor. Acest lucru a ucis-o, din cauza radiaților. Câțiva ani mai târziu, ei i-au studiat craniul, iar când au apropiat de el detectorul de radiații, au constatat că Radiul era tot acolo. El merge continuu înainte.

Așa este şi Cuvântul lui Dumnezeu: El merge continuu înainte. Mi s-a spus că dacă am avea un detector care să prindă sunetele, vocea mea care vorbește astăzi, ar putea fi prinsă din aer şi peste zece mii de ani. Este ca şi cum ai arunca ceva în mijlocul unui lac. Imediat se vor forma niște unde mici care nu pot fi văzute cu ochiul liber, dar care se vor propaga până la mal. Așa se propagă în aer undele vocii noastre. Ele continuă să călătorească în jurul lumii chiar şi după ce noi nu vom mai fi. De aceea, glasul nostru, ceea ce spunem va fi judecătorul nostru. Propria mărturie se va ridica împotriva noastră, propriile noastre voci vor răsuna în urechile noastre la bara de judecată a lui Dumnezeu, căci marele Lui Detector prinde din aer fiecare sunet pe care l-am scos cândva, fiecare cuvânt care a fost spus în ascuns.

Există o singură cale să oprim glasul acela care este greșit, iar aceea este pocăința. Numai singur Dumnezeu poate s-o oprească, iar dacă El nu o face, acolo sus te vei întâlni cu ea. Dumnezeu este desăvârșit, iar Cuvântul Lui este veșnic; de aceea trebuie să fie desăvârșit în fiecare hotărâre a Sa. Astfel, dacă spune ceva, acel lucru trebuie să meargă tot drumul și să vină înapoi la judecată.

Cred că dacă veți încerca, veți înțelege de ce trebuie să iau întotdeauna poziție pentru Cuvântul lui Dumnezeu cum am făcut: pentru că toate celelalte lucruri trebuie să piară, dar Dumnezeu şi Cuvântul Său este veșnic, şi El a dat Cuvântul ca să fie auzit de orice muritor, iar după aceea va veni judecata.

Predicatorii sunt răspunzători pentru vorbirea lor. Voi trebuie să auziți Glasul lui Dumnezeu, ori aici, ori la bara de judecată.

Dacă Biserica are Glasul lui Dumnezeu, atunci trebuie să ascultați glasul bisericii așa cum ne spun romano-catolicii. Dar când ei înșiși, sunt așa de dezbinați şi despărțiți prin dogmele lor: în romano-catolici, greco-catolici și așa mai departe, nici nu mai știi pe care să-i crezi.

Care dintre toate aceste biserici au dreptate? Biserica greacă sau cea romană? Sunt corecți luteranii sau baptiștii? Au dreptate metodiștii, prezbiterienii, sau cine are dreptate când sunt atâtea diferențe între ei? Una este departe de cealaltă ca estul de vest, de aceea, după părerea mea, Judecătorul este Glasul lui Dumnezeu. El este desăvârșit şi vine dintr-o Resursă desăvârșită, nu așa cum Îl aduc oamenii. Ei Îl amestecă şi Îl prezintă cu diferențele lor denominaționale, de aceea nu poți să-ţi bazezi credința pe ceea ce spun.

Cred că înțelegeți ce vreau să spun. Unul zice: „Alătură-te bisericii noastre pentru că numai aici este mântuire!” Aceasta este versiunea catolică, dar şi luteranii vin şi spun că ei sunt calea adevărată. Apoi se ridică baptiștii cu altceva, penticostalii cu altceva, dar totul este o îngrămădire de confuzie. Dacă te duci şi le arăți acest Cuvânt scris, mulți îți spun: „Păi, zilele acelea s-au dus!” Alții: „Totul este numai istorie!” Sau: „Este doar o carte de poeme!” Alții spun: „Păi, biserica are dreptul să schimbe aceasta!” Vedeți? Unde suntem noi? Pe ce trebuie să se odihnească credința noastră?

Fraților, eu cred că dacă trebuie să fim judecați prin ceva, atunci Acela este Cuvântul lui Dumnezeu care a dat însărcinarea. Dacă  n-ar fi aşa, înseamnă că Dumnezeu este nedrept pentru că a creat o asemenea confuzie pe pământ, încât bietul om este atât de zăpăcit că nu mai știe încotro să apuce sau ce să creadă, aşa că se alătură la o biserică sau la alta. Sărmanul încearcă să găsească locul corect, de aceea va asculta de denominațiunea aceasta sau de cealaltă, pentru că i se pare că una este mai bună decât alta și astfel, le tot schimbă până ajunge de unde a pornit. Vedeți, omul nu  știe ce să facă, dar Dumnezeu va judeca lumea prin Cuvântul Său şi numai prin El. Aceasta cred eu.

Aş vrea să înțelegeți că atunci când spun aceasta nu mă refer numai la grupul de aici, ci vorbesc pentru toate locurile în care va ajunge aceste benzi. Trebuie să existe ceva după care vor fi judecați oamenii.  Unii spun: „Versiunea King James este cea mai bună!”, iar acum încearcă să facă o versiune standard, dar dacă Dumnezeu este Suveran, şi noi știm că este, atunci El va veghea asupra Cuvântului Său, fiindcă totul depinde de El.

Dacă vreau să merg în cer la El, depinde de Domnul să îmi găsească un loc în care să mi se spună ce trebuie să fac; un loc pe care să pot pune degetul şi să spun: „Aceasta este!” Sunteți de acord cu mine? Depinde de El.

Dacă Biserica Catolică ar fi biserica adevărată, înseamnă că toți luteranii sunt pierduți; sau dacă luteranii sunt corecți, atunci catolicii sunt pierduți.

Vedeți că trebuie să fie undeva un loc în care se odihnește credința?  Nu știu cum gândiți voi, dar pentru mine Biblia este Cuvântul infailibil al lui Dumnezeu şi sunt încredințat că El a vegheat asupra Cuvântului Său pentru ca nici un punct din El să nu fie mutat de la locul Lui.

Fiica mea, Rebeca, spunea odată: „Tati, am învățat la școală că pământul acesta este vechi de milioane  şi milioane de ani. Aceasta nu este în contradicție cu Biblia?”

„Nu, nu este”, am răspuns eu.

„Păi, știința a demonstrat prin studierea rocilor, a formațiunilor, prin stalactite și stalagmite și așa mai departe că pământul are milioane de ani, în timp ce Dumnezeu spune că a făcut cerurile şi pământul într-o zi. Nu este o contradicție între cele două afirmații?”

Noi știm ce i-a zis Dumnezeu lui Moise cu privire la acest lucru: „La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul.” (Geneza 1.1). PUNCT! Cât a durat aceasta, nu este treaba noastră. Apoi El merge mai departe şi aduce timpul de punere a seminței în pământ. La început au putut să fie miliarde şi miliarde de ani, dar Dumnezeu a spus doar atât: „La început, Dumnezeu a creat cerurile şi pământul.” PUNCT! Aceasta-i tot. Acesta este primul lucru. Vedeți, El nu face greșeli. Marele apostol Pavel i-a spus lui Timotei să studieze, să dovedească și să împartă corect Cuvântul lui Dumnezeu.   Studiați-l cu inima deschisă pentru că și eu încerc să fac la fel.  

Prin faptul că cred Cuvântul, eu nu pot accepta nici o interpretare personală, pentru că Biblia nu are nici o altă interpretare decât pe a Ei Însăși. Duhul tocmai a descoperit aceasta. Eu cunosc Scriptura, dar nu știu exact unde anume este textul acela, dar cred că în Petru scrie că Biblia nu se tălmăcește singură.

 De aceea nu este posibil să aibă o parte corectă şi o parte greșită. Ori este corectă toată, ori este toată greșită. Voi nu puteți face nimic altceva din Ea. Atunci dacă vrei să mergi la o biserică, care este cea corectă? Vedeți, voi trebuie să veniți înapoi la Ceva pe care se poate odihni credința voastră, iar acest Ceva este Cuvântul lui Dumnezeu, crezând că această Biblie este Planul lui Dumnezeu cu oamenii. Ea a fost întotdeauna aceasta.

Isus spunea că trebuie împlinite Scripturile. Așa este scris în toată Biblia. Ţineţi minte lucrul acesta, pentru că la sfârșitul benzii mă voi întoarce la această problemă, adică la faptul că trebuie să se împlinească tot ce este scris în Scriptură. Lăsați-mă să o accentuez un minut, clasă. Vedeți? Dacă Dumnezeu a spus ceva, acel lucru trebuie să se împlinească. Iată-vă! Dacă nu se va împlini, înseamnă că nu este Cuvântul lui Dumnezeu. Şi dacă acesta nu este Cuvântul lui Dumnezeu, atunci unde suntem? Să luăm ceva care arată ca Dumnezeu sau ceva ce vrem să facem? Atunci este așa cum spune Biblia:  „Mâncați, beți și fiți fericiți căci mâine vom muri.”  Vedeți?

Dacă acela nu este Cuvântul lui Dumnezeu, toți suntem pierduți, dar dacă este Cuvântul lui Dumnezeu, Dumnezeu este absolut destinat cinstei! Cine este Izvorul slavei? Cine este Începutul şi Dătătorul întregului Adevăr? Noi trebuie să stăm pe ceea ce a spus El. Dar dacă acesta nu este Cuvântul lui Dumnezeu, Cine este Dumnezeu? Unde este El? Sau există vreun Dumnezeu?

Voi ziceți: „O, frate Branham, eu Îl simt!” Păgânii pot spune același lucru cu privire la idolul lor. Eu am fost printre ei şi am văzut foarte multe lucruri. Poate spuneți: „Eu cred pentru că pot vedea aceasta sau cealaltă.” Sau: „Eu cred pentru că am fost schimbat.”

Și păgânii spun la fel. Unele din triburile acelea îi fac  pe americanii de aici care se numesc creștini să se rușineze de ei înșiși. Ei au o morală şi o curăție superioară multora dintre creștini, măcar că se închină la idoli. S-ar putea ca ei să-L aibă pe Dumnezeu? Înţelegeţi ce vreau să spun? Puteți vedea că trebuie să existe Ceva pe care să vă puteți odihni credința?

Să nu ne oprim la păgâni, ci să privim pretențiile luteranilor. Sunt greșiți! Să privim pretențiile catolicilor. Sunt greșiți! Să privim pretențiile baptiștilor sau ale penticostalilor. Şi ei sunt greșiți! Ce înseamnă aceasta? Că nu vă puteți încrede în ei. Dar atunci pe ce se poate odihni credința noastră? Pe ceea ce este scris în această Biblie, pentru că Dumnezeu a dovedit că este Adevărul. Cuvântul este Adevărul.

Eu am spus de multe ori: „Poate credința mea nu va urca până unde a urcat Enoh, dar cu siguranță nu voi sta în calea nimănui care ar putea să urce până acolo!” Credință mare.

Următorul lucru pe care vreau să-l spun este că Biblia nu se contrazice. Eu am făcut o provocare şi am cerut ca oricine, din orice parte a lumii, care poate dovedi că Biblia se contrazice, să vină şi să-mi dovedească. Biblia nu se contrazice, ci voi sunteți cei care o contraziceți. Dumnezeu nu se poate contrazice pe El Însuși. Dacă Cuvântul acesta este Dumnezeu, şi se contrazice, înseamnă că Dumnezeu Se contrazice pe Sine Însuși, ori așa ceva este imposibil. Am dreptate? Atunci unde este Dumnezeul vostru? Poate s-a îmbolnăvit, nu-i așa? Complicat.

Dacă Dumnezeu Se contrazice pe Sine, nu este mai mult decât mine sau decât tine. Dar El nu Se contrazice, singura problemă fiind că Cuvântul Său este ascuns de ochii celor învățați şi pricepuți.

Astfel, în Matei 28.19 scrie: „Duceți-vă şi faceți ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Duhului Sfânt,”  în timp ce în Fapte 2.38 scrie: „Pocăiți-vă şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos…” La prima vedere, s-ar părea că cele două texte se contrazic, dar nu este adevărat.

Toți cei care se botează, trebuie s-o facă în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, dar dacă nu vă botezați în Numele lui Isus Hristos, nu sunteți botezați în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. În cazul acesta, voi sunteți botezați în niște titluri care aparțin unui Nume. Dacă nu aceasta este descoperirea corectă, înseamnă că Biblia este greșită prin faptul că Ea a mers înainte și fiecare a fost botezat în Numele lui Isus Hristos. Biblia nu se contrazice chiar dacă Isus a poruncit ca toți să fie botezați în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, iar apostolii şi toți ceilalți au botezat în Numele lui Isus Hristos. Ei au făcut exact ceea ce li s-a poruncit, botezându-se nu în niște titluri, ci în Numele Lui. (în traducerea engleză, în Matei 28.19 este scris: „Name”  adică „nume” – la singular) şi nu „Names”, la plural, arătând clar că este vorba de un singur „Nume”). Deci nu este nici o contrazicere.

Aș putea aduce o mulțime de alte texte despre care oamenii spun că se contrazic, şi să vă dovedesc că nu este adevărat. De douăzeci și cinci sau treizeci de ani, eu am cerut tot timpul să mi se arate o singură contrazicere din Biblie, dar până astăzi nu s-a ridicat încă nimeni care s-o facă. Nu, domnilor, pentru că nu există așa ceva. Aici este scris Adevărul şi numai Adevărul, iar credința noastră se odihnește pe El, pe ceea ce a spus Dumnezeu. Nu încercați să-L interpretați, ci spuneți în felul cum Îl spune El. Nu dați nici o interpretare personală!

Dacă vă rănesc cumva, să ştiţi că nu eu fac aceasta. Eu încerc să vă spun de ce cred ceea ce cred şi de ce am făcut lucrurile pe care le-am făcut. Încerc să vă arăt că mă port așa din pricina convingerii mele.

Eu cred că orice om care adaugă ceva la această Biblie, se face vinovat, iar partea lui va fi scoasă din Cartea Vieții conform Apocalipsei 22.18-19. De aceea, nu cred nici un crez, nici o dogmă şi nimic altceva, ci doar Cuvântul lui Dumnezeu care este Planul Său. Orice om, orice crez, orice denominațiune sau orice ar fi, care adaugă sau scoate un singur punct din acest Cuvânt, se face vinovat înaintea lui Dumnezeu şi îşi pierde dreptul la Viață. Un astfel de om este un păcătos pierdut. Dumnezeul care i-a inspirat pe cei care au scris această Biblie, nu este un Dumnezeu al zilei de ieri, ci este Același şi astăzi, trăind în Ea şi legitimând Cuvântul ei ca fiind Adevărul. Vedeți? El nu i-a lăsat pe oameni în confuzie ci le-a spus tot ce trebuie să facă. De aceea îi va judeca conform celor scrise în Ea. Dumnezeul care a scris Aceasta trăiește! Trăiește în aceasta și Își confirmă Cuvântul. (Când studiați benzile, aș vrea să fiți foarte atenți la remarca aceea, vedeți?).

Eu am început din Geneza, iar acum am ajuns în Apocalipsa, unde scrie că oricine va adăuga sau va scoate ceva din Cuvântul lui Dumnezeu, i se vor adăuga toate urgiile scrise în El, şi i se va scoate partea din Cartea Vieții. Am spus deja că acest lucru este scris în Apocalipsa 22.18-19.

Ce ne arată primul capitol? Ce este Cuvântul. El este veșnic, și nu trebuie să-L falsificăm, să adăugam, sau să scoatem ceva din El. Dumnezeu veghează să nu fie falsificat. Tocmai aceasta încerc să vă spun eu: că între Geneza şi Apocalipsa nu se poate amesteca nimic. Vedeți, aici avem noi divergențele.

Câți dintre voi sunteți de acord că Biblia este Cartea de judecată a lui Dumnezeu și că noi vom fi judecați după Cuvântul lui Dumnezeu? La aceasta nu se va adăuga nici nu se va scoate nimic. Atunci de ce s-a făcut aceasta? Acum ajungem la acesta. De ce s-a făcut aceasta într-un fel nepoliticos? Noi vom vedea aceasta între Geneza și Apocalipsa chiar jos prin timp. Acum, lăsați-mă să o fac foarte clară pentru benzi. După ce v-am spus de ce cred Cuvântul, ce a spus Dumnezeu despre acesta și că nu ar trebui să fie scos sau adăugat nimic la El, aș vrea să intru în partea densă a Lui, în contextul acestui text lung pe care l-am trasat, să vă explic și să vă arăt ceea ce s-a întâmplat, apoi puteți vedea motivul pentru care cred ceea ce cred, înțelegeți?

Cuvântul lui Dumnezeu nu poate fi amestecat cu nimic, nu se poate hibrida. Noi trăim într-un timp al hibridării plantelor, animalelor, produselor. Ele arată mai bine, dar nu sunt bune de nimic pentru că sunt moarte, nu au viață în ele şi nu se pot reproduce. Tot ceea ce avem pe pământ în forma lui originală este un Cuvânt vorbit al lui Dumnezeu.

Dar catârul este un bastard, un hibrid obținut prin încrucișarea calului cu măgarul. Dumnezeu a făcut calul şi măgarul, dar dacă îi încrucișați, obțineți catârul, un hibrid care nu se poate reproduce. (Noi vom atinge şi sămânța șarpelui). El nu se poate.

 Care este tema mea? „Cuvântul vorbit este Sămânța originală,” iar în continuare doresc să vă dovedesc aceasta. Să deschidem la Matei 24.35 şi să citim ceea ce a spus Isus despre Cuvântul Său, ca să vedeți că El este veșnic: „Adevărat vă spun, că nu va trece neamul acesta, până nu se vor întâmpla toate aceste lucruri. Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.”

Acum vă întreb: Ați putea să Îl amestecați cu ceva? Să vedem ce scrie şi în Apocalipsa 22.18:

Mărturisesc (Amintiți-vă de Geneza, unde El a vorbit Cuvântul) oricui aude cuvintele prorociei din Cartea aceasta (adică un papă, episcop, predicator, prezbiter), că, dacă va adăuga cineva ceva la ele, Dumnezeu îi va adăuga urgiile scrise în cartea aceasta.”

 Cum rămâne cu dogmele voastre? Dar cu crezurile voastre nebiblice şi cu toate denominațiunile de care ascultați deși nu au nici un suport biblic? Niciunul nu aveți scuze!

Şi dacă scoate cineva ceva (spunând că El nu este Același; voi ştiţi la ce mă refer), din cuvintele cărții acestei prorocii, îi va scoate Dumnezeu partea lui de la Pomul Vieții şi din cetatea sfântă, scrise în cartea aceasta.” (v. 19).

Nu are importanță cine este el, predicator, papă, episcop, cineva care a fost toată viața membrul unei biserici, dacă scoate un singur Cuvânt, este pierdut! Vă dați seama? Este destul să scoată un singur Cuvânt şi este pierdut. Aşa a făcut Eva: ea s-a îndoit de un singur Cuvânt şi aceasta a cauzat tot necazul, toate bolile, toate neputințele, orice boală, orice bebeluș care suferă, orice spital care s-a construit, orice operație care s-a făcut cândva și moartea fiecărui om. Totul s-a întâmplat pentru că o persoană nu a crezut un Cuvânt. Iată-vă!

Ce a încercat să facă Eva? A hibridat Cuvântul, l-a amestecat cu ceva. Vedeți? Voi nu aveți voie să faceți aceasta, ci trebuie să Îl luați așa cum l-a vorbit Dumnezeu, pentru că Cuvântul nu Se va amesteca cu nimic. Nu, domnilor. Isus a spus odată: „…Dacă ați avea credință cât un grăunte de muștar…” (Matei 17.20). Mi s-a spus că sămânța de muștar nu se amestecă cu nici o altă sămânță; ea nu se poate hibrida. Alte semințe se pot hibrida, dar sămânța de muștar nu se amestecă cu nimic. Ar fi bine să aveți acel fel de credință: care ia fiecare Cuvânt al lui Dumnezeu. Aici falimentează mulți evangheliști (vom ajunge la aceasta ceva mai târziu) prin faptul că iau un Cuvânt de aici, altul de dincolo. Dar ce fac cu Cel de lângă ele, pe care Îl lasă afară? „Ferice de cel ce împlinește toate poruncile Lui.  Vedeți? El va avea drept să intre la Pomul Vieții pentru că  afară sunt vrăjitorii, câinii, preacurvarii  și așa mai departe.

Știu că vorbesc unei adunări amestecate, dar am niște texte clare pe care vreau să le citesc, şi aș vrea ca voi, surorilor, să mă înțelegeți.

Noi credem că El este Cuvântul lui Dumnezeu. De aceea, Cuvântul vorbit al lui Dumnezeu este original. Și tot ce a creat Dumnezeu (când a zis şi ce a zis a venit la existență) este originalul. Vedeți? Și voi puteți hibrida numai o creație secundară. Acesta este motivul pentru care Eva a făcut acel lucru cu „sămânța” ei – ea nu era în creația originală, ci era un produs lateral al bărbatului. Vedeți? Ea nu a făcut parte din creația originală. După ce Dumnezeu a creat toate lucrurile, a luat omul, care era creația Lui originală, şi i-a făcut un ajutor.

De aceea puteți încrucișa un măgar şi un cal, dar produsul obținut este mort, nu are viață în sine. Însă originalul are viață. El vine înapoi din nou! Sper că voi o puteți vedea acum. Originalul are viață. Acesta este motivul pentru care eu cred că toate cultele şi denominațiunile, toate organizațiile sunt moarte. Istoria dovedește că toate sunt moarte. Ele nu au mai înviat niciodată şi nici nu vor mai învia vreodată. Ele nu se mai pot reproduce pentru că nu au cu ce, sunt sterpe. Vedeți? De aceea mor copiii Evei.

Acum, îmi folosesc timpul, astfel ca benzile… să le dau oamenilor timp să studieze. Nu vreau să mă grăbesc. Eu nu știu ce se va întâmpla de aici înainte, dar vreau ca aceasta să ajungă la oameni. Dacă Dumnezeu mă ia într-o zi din lume, dacă nu voi trăi să văd venirea Lui, Mesajul va continua să trăiască. Adevărat. Rămâneți cu Cuvântul.

Să nu uitați că fiecare Cuvânt vorbit al lui Dumnezeu este Sămânța originală. Dumnezeu a plantat totul în pământ prin Cuvântul Său şi cât timp stați cu Sămânța originală, Ea va crește și se va reproduce din nou. Dar dacă o hibridați, va muri. Prima hibridare a fost făcută de femeie, de Eva.

Cred că nu veți opri casetofoanele, ci veţi avea răbdare până voi dovedi ceea ce am spus.

Eva a fost o mireasă, iar moartea a venit prin ea, datorită faptului că a încercat să amestece, să amestece înțelepciunea cu Cuvântul lui Dumnezeu. Vedeți? Voi să nu faceți niciodată aceasta! Chiar dacă aveți înțelepciune să explicați aceasta, spuneți doar: „Dumnezeu a spus așa şi aceasta o stabilește!” Dacă nu puteți explica, dați-i pace, însă spuneți categoric: „Este așa, pentru că așa a spus Dumnezeu!” Vedeți, aceasta este. Așa a spus Dumnezeu.

Acum, observați. Cuvântul nu se poate amesteca cu nimic, El nu trebuie falsificat. Dumnezeu îl va pedepsi pe cel care va încerca să facă aceasta. Dumnezeu nu are nevoie de cuvântul vostru amestecat cu al Lui. Noi nu trebuie să vorbim propriile noastre cuvinte, ci trebuie să predicăm Cuvântul Lui Dumnezeu.

Adevărata Viață se poate reproduce prin înmulțirea originală, așa cum a fost la început, dar hibrizii dispar încă din prima generație. Ei nu pot aduce viața originală corectă, pentru că sunt un amestec.

Biblia spune în Geneza 1.11: „…fiecare sămânță să rodească după soiul ei”, și dacă Dumnezeu a spus așa, este stabilit pentru totdeauna. Fiecare sămânță să rodească după soiul ei.  

Dar ce au făcut oamenii? Au amestecat-o ca să obțină o recoltă super. Şi ce-au recoltat? Fiţi atenți! O recoltă de falsuri și moarte.

Dacă hibridați porumbul, veți obține o recoltă mai bogată, mai aspectuoasă, dar moartă. Semănați sămânță din recolta aceasta şi veți vedea că ea nu se va mai reproduce; este terminată, ca Eva. Vedeți, ea a dat naștere unei recolte hibrid. Uitați-vă astăzi la noi şi în jur, să vedeți dacă este adevărată. Sigur că nu. Nu acela a fost scopul lui Dumnezeu, nu, domnule. A trebuit să rețin ceva la care mă gândesc chiar acum. Vedeți.

Să amestecați acesta, produce o recoltă hibridă. Dar o recoltă hibridă este o recoltă moartă –  la fel ca și încrucișarea. Nu se va mai înmulți. Nu poate s-o facă pentru că așa a spus  Dumnezeu. Trebuie să rodească după soiul ei, dar voi ați amestecat-o.

Aceeași este situația şi cu biserica. Ea moare pentru că nu mai poate aduce roadă după soiul ei. De ce? Pentru că este amestecată. Nu se mai poate face nimic cu ea, este moartă, terminată. Desigur. De aceea, fiecare generație are propria ei trezire: o șansă la Cuvânt. În ziua judecății, Dumnezeul cel suveran va ridica gruparea lui Wesley, iar metodiștii înțepeniți de astăzi vor trebui să dea socoteală pentru aceasta! Se va ridica Luther; se vor ridica Irineu, Policarp, Martin şi toți ceilalți, iar restul vor trebui să dea socoteală pentru că au hibridat Cuvântul lui Dumnezeu cu dogme.

Cei care au urmat trezirea lui Luther, vor răspunde; baptiștii care au urmat trezirea lui John Smith, vor face la fel. Ai lui Alexandru Campbell, la fel. Penticostalii, la fel. Când s-a ridicat trezirea originală şi s-a revărsat Duhul Sfânt, Dumnezeu a chemat afară un popor și a încercat să aducă Cuvântul Lui la ei, dar ei l-au organizat și l-au denominat și au murit chiar acolo! Voi ziceți:  „Dar uită-te ce fac!”

Vom ajunge puțin mai târziu la aceasta, pentru că acum pun doar sămânța. Apoi vă voi arăta ce a urmat.

Acesta este motivul pentru care fiecare generație are trezirea ei. Dumnezeu ridică un bărbat, îl pune cu Cuvântul Său, apoi aduce prin el Mesajul pentru acea epocă. Dar imediat după ce pleacă din scenă acel bărbat, se ridică altcineva și îl hibridează, iar ei cad înapoi în… Vedeți?

Aș putea să mă opresc un minut aici pentru că nu ne grăbim. Exact așa s-a întâmplat în Eden, în Geneza. Dumnezeu a obținut recolta Sa, rasa umană, dar Eva a hibridat-o. Vedeți ce s-a întâmplat? Astfel, acolo este judecata pentru Eva.

Luther a rodit; Hristos a rodit; apostolii au rodit; prorocii au rodit. Profeții au rodit. Nu a spus Isus: „Pe care din proroci pe care i-a trimis Dumnezeu, nu i-au prigonit părinții voștri?”

Nu a învățat El că un împărat a trimis mai mulți robi la vieri, iar în final L-a trimis chiar pe Fiul Său? Sigur că da. Fiecare generație a primit câte un mesager. Se repetă ceea ce s-a întâmplat cu Adam şi Eva, cu prima recoltă din grădina Eden. Priviți apoi fecioarele. Jumătate din ele dormeau fiindcă erau neînțelepte, în vreme ce jumătate erau înțelepte. Vedeți? Una a ținut Cuvântul; cealaltă L-a hibridat. Așa s-a întâmplat întotdeauna de-a lungul epocilor. Noi vom dovedi aceasta cu Cuvântul lui Dumnezeu şi cu Istoria.

Prima hibridare a început în Geneza. Acolo este începutul ei şi se sfârșește în Apocalipsa, la a doua venire a Domnului.

Astăzi trebuie să vă spun câteva lucruri pentru că aşa am spus că voi face. Cred că misiunea mea pe pământ este să premerg venirea Cuvântului, vedeți, venirea Cuvântului care este Hristos. Hristos în Sine are Mileniul și totul, pentru că El este Cuvântul. Vedeți? În ordine.

 El a spus în Ioan 3.5: „Adevărat, adevărat îți spun, că dacă nu se naște cineva din apă şi din Duh, nu poate să intre în Împărăția lui Dumnezeu.”

Domnul a spus aceste cuvinte după ce mai întâi spusese: „…dacă un om nu se naște din nou, nu poate vedea Împărăția lui Dumnezeu.” Iar Nicodim Îl întrebase: „Cum se poate naște un om bătrân? Poate să intre a doua oară în pântecele maicii sale, şi să se nască?” (v. 3-4).

Este aceasta o sămânță? Sigur că da, pentru că orice Cuvânt vorbit al lui Dumnezeu este o Sămânță. Aşa este. Vă voi dovedi imediat aceasta. Dar de ce trebuie să se nască un om din nou? Pentru că în starea în care este, este mort. El este un hibrid şi trebuie să se nască din nou. De ce? Pentru că a fost născut în păcat, din păcatul Evei, şi vine în lume prin minciună. El este un mincinos de la început. Indiferent cât este de deștept sau de educat, el este un mincinos. Așa spune Biblia. Indiferent cât de sfinți au fost părinții lui, el este un mincinos de la început.  Singura cale prin care poate spune Adevărul, este să-L vorbească cu gura lui. Aceasta este singura cale prin care poate veni Adevărul. Orice este contrar Lui, este minciună.

Știu că este cam dur, dar așa spune Dumnezeu: „Cuvântul fiecărui om să fie o minciună și al Meu să fie Adevărul.” (Romani 3.4). Orice iese de pe buzele unui om şi este contrar Cuvântului lui Dumnezeu, sau dacă acel Cuvânt este pus pentru o altă generație, sau pentru un alt neam, este o minciună. Așa este. El trebuie să se nască din nou, apoi vede fiecare Cuvânt. Şi singura cale de a se naște din nou este ca Viața lui Dumnezeu în el să producă acea Viață.

O sămânță are nevoie de apă ca să crească. Dacă puneți sămânța într-un pământ uscat, care nu are umezeală, nu va crește. Ea are nevoie de o anumită cantitate de umezeală, pentru că altfel nu va crește. Este adevărat? „Litera omoară, dar Duhul dă viață.” (2 Corinteni 3.6b).

Cuvântul Lui este o Sămânță, iar pentru a dovedi aceasta, să deschidem la Luca 8.11. Să citim începând de la versetul 4:

 „Când s-a strâns o gloată mare, şi a venit la El norod din felurite cetăți, Isus a spus pilda aceasta:

„Semănătorul a ieșit să-şi semene sămânța.

Pe când semăna el, o parte din sămânță a căzut lângă drum; a fost călcată în picioare şi au mâncat-o păsările cerului.

O altă parte a căzut pe stâncă; şi cum a răsărit, s-a uscat pentru că nu avea umezeală.”

Umezeală: baptiști, prezbiterieni, luterani, fără apă. Când se convertește, omul se uită drept la Cristos și el crede, dar voi ştiți ce se întâmplă apoi: denominațiunea îl leagă într-un loc şi umezeala Duhului pleacă de la el, așa că devine un membru denominațional şi moare. Acest lucru nu este valabil numai pentru baptiști, ci şi pentru penticostali. Știu că nu credeți aceasta, dar așteptați puțin și vom vedea dacă Biblia spune aceasta sau nu.

Lipsa de umezeală. „O altă sămânță a căzut în mijlocul spinilor; spinii au crescut împreună cu ea şi au înecat-o.”

Vedeți ce s-a întâmplat? Nu am intenția să lovesc pe nimeni dar mă gândesc la oamenii de afaceri creștini şi la restul penticostalilor, care ridică clădiri mari de milioane de dolari, şi nu văd că bogățiile lumii au înăbușit puterea şi slava Duhului lui Dumnezeu. Vedeți? Sămânța moare pentru că este înăbușită. Grijile lumii au înăbușit-o.

Femeile vor să fie active, îşi taie părul și se coafează, poartă pantaloni scurți şi arată ca restul lumii. Predicatorul stă la amvon cu „Amin-urile” lui artistice şi face compromis cu Cuvântul lui Dumnezeu pentru un tichet de masă. Dacă nu pot conduce un Cadillac, nici nu mai sunt considerați duhovnicești, iar dacă nu se pot îmbrăca cu cele mai bune haine sunt considerați înapoiați, demodați.

Bătrânul frate Kidd mi-a spus că nu-l mai vrea nimeni pentru că este prea bătrân şi stă numai cu Cuvântul. De ce fac ei aceasta? Pentru că le lipsește umezeala.

O altă parte a căzut pe pământ bun, a crescut şi a făcut rod însutit.

Oh, ce pildă! Cât mi-ar plăcea să predic despre textul acesta! „După ce a spus acestea, Isus a strigat poate ceva de felul acesta:  Rodiți însutit! Cine are urechi de auzit, să audă!” Cu alte cuvinte, dacă urechea ta este în ton cu Dumnezeu, să asculte, vedeți.

Ucenicii Lui L-au întrebat ce înțeles are pilda aceasta.

Și El le-a răspuns: „Vouă v-a fost dat să cunoașteți tainele Împărăției lui Dumnezeu (care sunt tainele Împărăției? Înţelegeți despre ce vorbește El aici? Priviți): dar celorlalți li se vorbește în pilde, ca „măcar că văd, să nu vadă şi măcar că aud, să nu înțeleagă.” Vedeți? Cuvântul lui Dumnezeu vine direct la judecată, să-i pedepsească pentru că L-au văzut şi totuși nu au înțeles că El era acolo. „Iată ce înțeles are pilda aceasta: „Sămânța este Cuvântul lui Dumnezeu.”

Ce este Sămânța vieții? Cuvântul lui Dumnezeu. Din cauza aceasta nu puteți veni la Viață printr-un crez sau printr-o denominațiune, ci trebuie să vă întoarceți la Cuvânt.

 Deci Cuvântul lui Dumnezeu este Sămânța Lui, iar Duhul Sfânt este Apa. Să ne întoarcem puțin la Ioan 3 şi să citim de la versetul 14. Duhul este Apa.

Şi, după cum a înălțat Moise șarpele în pustie, tot aşa trebuie să fie înălțat şi Fiul omului.”

Vedeți? Moise a înălțat șarpele de aramă din același motiv pentru care a fost înălțat şi Isus: pentru ca cei ce erau pe punctul să piară, să aibă viață. Priviți. Oh, Dumnezeule! Isus este Cuvântul lui Dumnezeu. În după amiaza aceasta, noi vom atinge lucrul acesta ca să-l dovedim.

Isus este Cuvântul lui Dumnezeu, și El Și-a dat viața, viața care era în interiorul Seminței, deoarece această viață, care este Duhul, să curgă ca apa peste… Duhul peste Sămânța lui Dumnezeu va rodi viața din Sămânță. Dar dacă va rodi altceva, atunci acolo există un alt fel de sămânță! Amin! Înțelegeți?

Dacă Duhul lui Dumnezeu iese afară să ude Sămânța, va aduce la suprafață Viața Seminței. Este clar? Va produce Viața Seminței, fiindcă pentru aceasta a fost dată.

Eu cred că Biblia este Cuvântul, Adevărul complet şi că Isus este Cuvântul manifestat. El şi Cuvântul Lui sunt Unul şi Același. Ce era El? Sămânța aceea. Acum, trebuie să rețin ceva ca s-o aduc în seara aceasta, vedeți? Este greu.

 El era Sămânța pe care trebuia s-o producă Eva. Înţelegeţi? El era Sămânța pe care trebuia s-o producă Eva, dar ea a hibridat-o prin faptul că nu a crezut Cuvântul lui Dumnezeu. Deci, El era Sămânța aceea, iar Viața trebuia să vină prin acea Sămânță. Dar era nevoie ca Sămânța aceea să moară ca să poată aduce Viața. Puteți vedea aceasta? De aceea a fost dată apa: ca să adape Sămânța.

Duhul Sfânt care era în grădina Eden trebuia să adape Sămânța. Omul nu a fost făcut ca să moară, ci ca să trăiască veșnic, însă încrucișarea i-a adus moartea. Voi negați „sămânța șarpelui”, dar vă întreb: „Ce-i cu toate mormintele acestea?” Ea era un hibrid. Fiecare din noi suntem un hibrid față de original. Acesta este motivul pentru care muriți. Dar, oh, Dumnezeule, există un Germen de Viață care vine din Sămânța adevărată, care a fost legitimată de Dumnezeu ca fiind Sămânța Lui, prin faptul că L-a înviat din nou. Vedeți? Acea Viață care vine din Sămânța originală, așa cum i-a fost dată Evei peste Biserica Lui adevărată, dă iarăși Viață prin nașterea din nou prin pântecele Miresei Lui. Vedeți?

Oh, este glorios! Mi-ar plăcea să am mai mult timp ca să mă pot adânci în subiectul acesta.

El este Sămânța creată prin Cuvântul lui Dumnezeu când fecioara a spus: „…facă-mi-se după cuvintele Tale.” (Luca 1.38). Vedeți? Acolo este Sămânța, luând Cuvântul. Vedeți?

Isus este Cuvântul manifestat. El şi Cuvântul sunt Unul şi Același, de aceea Dumnezeu S-a descoperit atât de desăvârșit pe Sine în El. El era Sămânța Cuvânt, Sămânța, era Germenul Cuvânt Însuși, germenul este înăuntrul seminței, viața ei. Ați prins-o? El era Germenul, Cuvântul lui Dumnezeu. Germenul este Duhul; Germenul este Apa, și Isus trebuia să fie deschis pentru ca acea Sămânță să își dea Viața afară, să adape semințele care urma să vină. De altfel, chiar Isus a spus: „Mai am şi alte oi, care nu sunt din staulul acesta; şi pe acelea trebuie să le aduc. Ele vor asculta Glasul Meu, vor vedea Cuvântul, Îl vor primi şi vor rămâne cu El; Eu voi trimite Duhul să le ude şi astfel vor aduce aceeași roadă.” Acestea vor produce minuni, puterea lui Dumnezeu; vor rodi roadele Duhului şi nu vor respinge nici o iotă pentru că sunt o sămânță înrudită cu Sămânța originală. Aceste semințe nu vor spune: „Domnule Scaiete, vino şi trăiește cu mine!” Nu, domnilor! Nu, nu!  Ele nu vor face aceasta, nu se vor amesteca cu nimic. Viața şi moartea nu se pot amesteca pentru că nu este posibil ca cineva să fie în același timp şi viu şi mort.

Înțelegeți ce vreau să spun? El este Germenul care vine din Sămânță. El este Cuvântul lui Dumnezeu descoperit desăvârșit; El este… fiul din primul Adam a continuat în rasa umană, și Eva l-a hibridat prin șarpe și a rodit o generație de copii bastarzi născuți spre moarte, fără viață. Dar Isus a venit și El era acea Sămânță. El a dovedit-o. Isus era tot ceea ce pierduse Adam. Puteți vedea aceasta? Eva ar fi trebuit să nască acel Copil, dar ea l-a hibridat, a ascultat de șarpe şi l-a lăsat înăuntru pentru că a vrut înțelepciune, înțelegere şi cunoștință.

Așteptați până când vom ajunge la Mireasă. Vedeți, de aceea cred eu ceea ce cred. Aceea trebuie să vină înapoi la acest Cuvânt. Acesta este motivul pentru care îi spun celui care vrea să vorbească cu mine despre Cuvânt, să vină. Eu stau la dispoziția oricui. Dacă credeți că botezul în Numele lui Isus Hristos nu este corect, veniți să vorbiți cu mine despre aceasta. Dacă nu credeți că există o sămânță a șarpelui, veniți şi stați de vorbă cu mine. Haideți, şi vom lua Cuvântul. Dacă nu credeți că femeile trebuie să poarte părul lung, și că părul le-a fost dat ca învelitoare, haideți să discutăm cu Cuvântul în față. Dacă nu credeți că sfârșitul timpului este aproape, veniţi să discutăm. Veniți la mine. Doar vino, frate Sămânță. Corect.

Nu este posibil să fii o sămânță a Lui şi să nu fii de acord cu Cuvântul, pentru că Cuvântul este Sămânța. Și dacă sunteți Cuvântul, cum puteți să nu fiți de acord cu Cuvântul? Ați fi în dezacord cu voi înșivă, ați lupta împotriva scopului vostru. Unii întreabă: „Ce tot ai cu oamenii aceia?” Dacă nu o fac, neg tocmai scopul pentru care am fost trimis aici, fiindcă trebuie să fiu o lumină.

În timp ce mergem în  jos, vom aduce lucrurile acelea și vă vom arăta cum s-au stabilit ele în ordine – exact cu Cuvântul.

Da, domnilor. Acesta este motivul pentru care Dumnezeu poate lucra prin El. Ştiţi ce a spus El când era pe pământ? „Eu nu fac nimic până când nu Îmi arată Tatăl.”   Perfect. Tot ce a făcut El a fost legitimat întotdeauna de Scriptură: „Cercetați Scripturile”, spunea El, „pentru ele mărturisesc despre Mine.” (Ioan 5.39), şi dacă nu fac lucrurile care au fost prezise, nu sunt Sămânța Originală. „Dar dacă le fac, de ce nu Mă credeți? Dacă nu Mă credeți pe Mine, credeți Cuvântul pe care-L vorbesc şi lucrările pe care le fac, pentru că Sămânța Mea poate să rodească numai ceea ce sunt Eu.” 

Scaietele poate fi numai un scaiete. Nu poate fi altceva, ci va rămâne întotdeauna un scaiete. Puteți să-l încrucișați sau să faceți ce vreți cu el, căci tot scaiete va fi.

Acesta-i motivul pentru care dacă ești cu două fețe, aceasta te face un fățarnic, un hibrid. Un bărbat care pretinde că este un om al lui Dumnezeu şi neagă Cuvântul, este un fățarnic. Catârul nu este cal chiar dacă are pretenția aceasta. Poate spune că este măgar, dar în realitate nu este nici una nici cealaltă, ci este un fățarnic, un bastard. Ştiu că este dur ceea ce spun, dar acesta este adevărul. El nu vrea să fie aceasta. Acolo ajunge omul cu înțelepciunea lui. Aceasta obține: bastarzi. Înțelepciunea omului sucește și naște bastarzi. În ordine.

Isus a fost atât de desăvârșit manifestat, și Dumnezeu a fost atât de perfect manifestat în Isus, pentru că era Cuvântul lui Dumnezeu. El era Cuvântul lui Dumnezeu. De aceea, El nu a putut produce nimic altceva decât pe Dumnezeu Însuși, iar dacă Dumnezeu este în voi, cât de mult puteți voi?

Ce a spus Domnul despre profeți? La cine venea Cuvântul Său? La profeți. Şi nu i-a numit Isus, dumnezei? De ce? Pentru că Dumnezeu Se manifesta în ei. Ce era aceasta? Cuvântul vorbit manifestat. Vedeți? Aceasta este. De aceea spunea El: „Dacă ați avea pricepere, ați înțelege.”

Isus a zis: „Dumnezeu Însuși i-a numit dumnezei. Cum puteți să ziceți atunci că îi credeți și Mă negați când spun că sunt Fiul lui Dumnezeu?”  De ce nu au putut să vadă ei acest lucru?

Din același motiv pentru care nu-l văd nici astăzi. „Eu sunt Sămânța care urma să vină, Sămânța femeii. Eu îți voi da o sămânță. Îți voi da o sămânță”, dar șarpele a întinat-o. Şi ce a promis atunci Dumnezeu? „Sămânța ta, pe care ţi-o voi da Eu, va zdrobi capul șarpelui.” Amin. El va lua acel lucru înapoi!  Aş vrea ca fiecare să poată vedea aceasta.

„Eu am venit să biruiesc şi să corectez ceea ce a stricat Eva, și singura cale prin care o pot face este printr-o femeie care crede Cuvântul.” Vedeți? O femeie a crezut Cuvântul, în timp ce cealaltă nu L-a crezut. „Eu sunt Biruitorul. Eu sunt Cel care vine să-Și dea Viața, pentru ca prin moartea Mea, să plătesc pedeapsa pentru ceea ce a făcut-o ea. Viața Mea va curge peste voi şi va fi în voi, și veți fi fiii şi fiicele lui Dumnezeu.” Vedeți, cât timp Sămânța este acolo.

Dacă o hibridați, nu aveți mai mult decât un bastard denominațional. Aceasta-i tot. Orice altceva neagă Cuvântul. Scuzați-mă, surorilor, dar trebuie să spun chiar în felul cum spune aici, vedeți.

Toți fiii lui Dumnezeu trebuie să fie la fel.  Da, domnilor. Pentru a fi născut din Cuvânt și Duh, El ne aduce din nou înapoi la Cuvântul vorbit ca în Ioan 3 Vedeți? Ce face aceasta? Ne aduce înapoi, exact în locul în care ar fi trebuit să fim de la început. Vedeți? Pentru aceasta a murit Hristos, ca să ne aducă înapoi. Unde? Ca să devenim fiii lui Dumnezeu.

Eva trebuia să nască acel copil… și în final a făcut aceasta. Nu i-a spus Dumnezeu: „Înmulțiți-vă și umpleți pământul?”  Dar ea a trebuit să umble pe aici și să joace rolul unei curve.

Poate ziceți: „Este prea dur, frate Branham”, dar așteptați puțin până vom intra în aceasta. Vedeți? „Oh, nu se poate!” ziceți voi, dar vom vedea imediat dacă Cuvântul spune aceasta sau nu. Aceste lucruri nu sunt ascunse, iar dacă sunt ascunse, sunt ascunse pentru cei ce sunt pierduți. Vedeți, acesta este adevărul.

Deci El ne aduce înapoi la Cuvântul vorbit, iar noi suntem Cuvântul vorbit al lui Dumnezeu manifestat. Vedeți? Isus a spus același lucru.  „Cine crede în Mine”, cine înțelege Cine sunt Eu, de ce am venit şi cu ce scop fac aceste lucruri (ca să aduc omul înapoi să creadă Cuvântul lui Dumnezeu și să nu amestece nimic altceva cu Acesta), „va face aceleași lucrări pe care le fac Eu.” Iată-vă.

De ce nu se mai fac aceste lucrări astăzi? Pentru că totul este hibrid, copii bastarzi, amestecați. Sunt niște catâri, de aceea nu știu ce cred. Catârul nu știe cine este tatăl lui şi nu o cunoaște nici pe mama lui. El nu are pedigriu (înscris care cuprinde descendenții din mai multe generații, ai unui animal domestic de rasă), pentru că este o ființă nelegitimă.

Acest lucru este valabil pentru orice persoană care pretinde că Îl crede pe Dumnezeu, dar nu crede Cuvântul Său. Un astfel de om va lua un crez denominațional şi îl va amesteca cu Cuvântul. Dacă faceți aceasta, dovediți că sunteți morți şi nu sunteți din Dumnezeu, fiindcă nu puteți fi şi morți şi vii în același timp. Cuvântul lui Dumnezeu nu va crește așa. Voi jucați rolul unui fățarnic, chiar dacă sunteți episcop, papă, cardinal sau orice altceva. Acesta este adevărul. Trebuie să fie Cuvântul sau sunteți morți, un copil nelegitim. Și Cuvântul lui Dumnezeu… partea lui Dumnezeu nu va crește. Ați putea crește în același câmp așa cum mergem direct, dar sigur nu sunteți în țarc. Aceasta nu va crește.

În ordine. Vedeți, Cuvântul vorbit. Atunci suntem Cuvântul lui Dumnezeu manifestat. Cum vrea Dumnezeu să fie Biserica Sa? El vrea ca Biserica să-L manifeste, dar cum Se poate manifesta printr-o persoană care nu are Sămânța Lui? Cum puteți să vă folosiți propriile gânduri și Dumnezeu să Se manifeste prin voi? Cum puteți să vă luați propria credință și să ziceți:  „Ei bine, păstorul meu învață… crezul meu zice că zilele miracolelor…” Cum poți face aceasta și apoi să fii un fiu manifestat al lui Dumnezeu? Cum o veți face? Moartea lui Isus nu este nimic pentru voi. „Oh, eu L-am acceptat ca Salvator personal!” Nu, tu nu L-ai acceptat, ci doar spui că ai făcut-o, pentru că cuvintele tale dovedesc ce ești. Isus a spus aceasta

Ei spuneau: „Noi suntem copiii lui Avraam şi nu avem nevoie de nimeni să ne învețe!”

Dar El le-a zis: „Dacă ați fi copiii lui Avraam, M-ați cunoaște. Care dintre voi Mă puteți acuza de păcat, de necredință? Arătați-Mi un singur lucru pe care l-a făgăduit Dumnezeu cu privire la Mine şi nu s-a împlinit întocmai. Arătați-Mi un lucru care l-a promis Tatăl și nu l-am împlinit. Păcatul este necredință. Să vă vedem pe voi făcându-l.  Aceasta le-a tăiat coarnele. Vedeți? Desigur. Dacă Eu nu cred, de ce face Tatăl prin Mine ceea ce face, fiecare Cuvânt care l-a promis? Acum lăsați-Mă să văd unde sunt lucrările voastre. 

Atunci cine erau născuți nelegitimi? Desigur, ei erau aceia, măcar că se pretindeau a fi copiii lui Dumnezeu. Şi Isus le-a spus clar: „Voi aveți de tată pe diavolul: și faceți lucrările lui.”  Ce fel de lucrări a făcut diavolul? A încercat să hibrideze Cuvântul lui Dumnezeu prin Eva!

Exact același lucru îl fac denominațiunile de astăzi. Ele fac lucrările tatălui lor, diavolul. Cum? Încearcă să ia un crez și să-l încrucișeze cu Cuvântul lui Dumnezeu!  Ele fac exact ceea ce a făcut tatăl lor, Satana, de la început.

Dumnezeu să vă binecuvânteze, fraților. Ieşiţi afară de acolo! Așa a spus Isus. Dacă aveți în voi măcar o fărâmă din Dumnezeu, ar trebui să priviți și să vedeți aceasta. Hibrid! Oh Doamne!

Dacă un om are Sămânța lui Dumnezeu în el, iar Duhul udă acea Sămânță, va face aceleași lucrări pe care le-a făcut Isus, care erau manifestate în Isus… El fiind Sămânța originală a lui Dumnezeu. Moartea Lui vă aduce înapoi la Sămânța originală a lui Dumnezeu, și dacă același Duh care era în El este în voi, atunci vor fi manifestate aceleași lucrări. Credeți aceasta? Să deschidem Bibliile la Ioan 14.12.

Voi ziceți: „Eu sunt credincios, frate Branham, sigur sunt un credincios!” În ordine, dar eu voi vedea dacă şi Isus te numește așa; voi vedea dacă Cuvântul lui Dumnezeu te numește unul.

Adevărat, adevărat, absolut, absolut, vă spun, că cine crede în Mine, va face şi el lucrările pe care le fac Eu; ba încă va face altele şi mai mari decât acestea; pentru că Eu Mă duc la Tatăl.”

Ce este aceasta? Aceeași Sămânță. Cum este posibil să semeni grâu şi aici şi dincolo şi apoi să spui: „De aici voi recolta grâu, iar de dincolo, castraveți”? Nu se poate așa ceva.  Singura modalitate de a obține castraveți este să semeni castraveți. Este adevărat? Dacă-i încrucișezi, nu vei mai avea castraveți, ci un hibrid, un fățarnic. Așa este. El va fi un fățarnic, prieteni. Noi trebuie să spunem lucrurile așa cum sunt. Dacă-l încrucișați, el nu va mai fi un castravete, nici ceea ce încrucișați cu el, ci este o corcitură, un hibrid, un produs rău; este mort în sine şi nu se mai poate reproduce. Este mort chiar acolo și nu va merge mai departe. Este terminat. Aceasta-i tot. Dar dacă vreți un castravete, începeți cu un castravete; dacă vreți o biserică, începeți cu Cuvântul lui Dumnezeu. Dacă vreți o Viață a lui Dumnezeu începeți cu Cuvântul lui Dumnezeu. Acceptați Cuvântul lui Dumnezeu în plinătatea Lui, pentru că dacă plinătatea lui Dumnezeu locuiește în voi, atunci ploaia care cade va produce exact ceea ce este în grădina voastră. Unde vine ploaia voastră târzie? Vedeți unde merge aceea după o vreme, nu-i așa? Merge cu acei castraveți sălbatici pe care Elisei trebuia… totuși ceea ce au avut ei, școala aceea de profeți, denominațiunea aceea, nu erau castraveți sălbatici. Ei au adunat ceva curcubete sălbatic și s-au gândit că erau buni. Oh, ei bine.

Atunci lucrările care se vor manifesta în El sunt aceleași, pentru că este același Cuvânt al lui Dumnezeu. Fiul lui Dumnezeu a fost Sămânța Lui Exemplu. Și ceea ce a fost Viața Lui când S-a revărsat Duhul peste El, după botezul Lui, când a venit peste El botezul Duhului Sfânt, Viața pe care a produs-o El, același Duh udător, Duhul Sfânt, dacă este aceeași Sămânță, va rodi același fel de Viață și va face același lucru care l-a făcut El.

Sămânța Fiul lui Dumnezeu va rodi Sămânța fiu a lui Dumnezeu. Să vă fie rușine, femeilor care vă tăiați părul! Să vă fie rușine, predicatorilor care acceptați acest lucru şi spuneți: „Oh, este în ordine! Părul nu are nimic a face cu credința!” Dar Dumnezeu spune că are.

Vedeți unde sunteți? De aceea cred Cuvântul. El este o Sămânță, iar dacă ploaia cade peste această Sămânță, va aduce roadă după soiul ei.

Atunci care  este problema cu aceste treziri? Ce faceți? Faceți cu un milion mai mult decât în ’44. Mai mulți baptiști, prezbiterieni, penticostali. Dar unde este manifestarea lucrărilor lui Isus Hristos?  El a spus: „Eu nu pot face decât ce-Mi arată Tatăl.” De unde vine acest soi de Sămânță?

Duhul Sfânt o va uda şi va rodi acea Sămânță, pentru că Duhul este Apa pentru ea. După ce Sămânța a fost semănată, rolul Apei este  să o ajute să crească şi să aducă rod. Dacă însă, după ce cade Apa peste tine, spui: „Binecuvântat să fie Dumnezeu. Predicatorule, dă-mi voie  să-ţi spun ceva: „Eu sunt Cutare sau Cutare şi nu cred asemenea lucruri,” aceasta dovedește că ești numai un denominațional; că ești doar un fățarnic bătrân, pentru că ceea ce spui arată ce fel de sămânță a fost semănată.

Să nu mă înțelegeți greșit. Eu vă iubesc, scumpilor, şi doresc un singur lucru: să vă fac să înţelegeţi ce este corect şi de ce cred ceea ce cred. Eu cred că diavolul v-a înșelat, știu sigur că el a făcut-o. Da, domnilor, conform Cuvântului lui Dumnezeu, și Acesta nu poate greși, voi sunteți înșelați de el. De aceea predic în felul acesta, pentru că așa spune Cuvântul lui Dumnezeu.

Voi ziceți: „Frate Branham, aceasta este o zi diferită!” Totuși este același Cuvânt. Am citit că oamenii de știință au semănat grâu găsit în Egipt, din vremea lui Iosif, dar deși era atât de vechi, a dat roadă. De ce? Pentru că era încă grâu, așa că singurul lucru de care avea nevoie ca să rodească, era apa.

Cuvântul lui Dumnezeu este la fel ca atunci când a fost vorbit în vechime, cu mii de ani în urmă, așa că tot ce-i trebuie acum este Apa. De ce nu avem o recoltă? Pentru că avem soiul greșit de sămânță.

Câți din voi toți vreți să vă schimbați scrisoarea de apartenență ?  Un copil al iadului de două ori mai rău decât era când a început! „Câți din voi, metodiștilor, doriți să deveniți baptiști?” „Câți din voi, baptiștilor, doriți să deveniți penticostali? Veniți şi faceți-vă membri aici.” Oh, pentru Numele lui Dumnezeu! Baliverne! Gunoi! Gunoiul diavolului. Şi ce nasc? Un hibrid mort, de două ori mort, un fățarnic, un mort dezrădăcinat. Nu a spus Isus: „Orice răsad, pe care nu l-a sădit Tatăl Meu cel ceresc, va fi smuls din rădăcină?” Orice denominațiune sau orice este aceea, va fi smulsă din rădăcină! Va rămâne numai Cuvântul lui Dumnezeu. Aşa este. Corect. El a spus:  „Cuvântul fiecărui om să fie o minciună, dar al Meu să fie Adevărul.” 

Atunci unde vom merge? Mai bine veniți înapoi la realitate. Dar nu puteți asculta dacă nu sunteți hotărâți mai dinainte să ascultați aceasta. Noi vom ajunge la aceasta. Nu-i de mirare că aceasta cade ca apa pe spatele unei rațe. Ea este făcută să respingă apa, nu să o absoarbă.

Arca a fost făcută din lemn de gofer (chiparos) și lemn de sitim. Acest lemn este foarte poros, așa că după ce este tăiat, toată seva curge afară şi rămâne numai găurele. Goferul este cel mai ușor lemn,  iar prin faptul că totul a ieșit din el şi apoi a fost turnată smoală fierbinte, toată a fost absorbită imediat de acei pori. Voi ziceți: „Păi stejarul nu este la fel de bun?” Nu, domnilor. Stejarul nu absoarbe nimic, ci respinge totul. El respinge, nu absoarbe. Așa este şi cu o Sămânță adevărată a lui Dumnezeu: va absorbi imediat Duhul, pentru că orice crez sau necredință a fost scos afară. Când Duhul Sfânt intră în germenul de viață care este acolo, aduce la suprafață o altă Sămânță identică cu prima; se naște un alt fiu al lui Dumnezeu. Amin. Alt dumnezeu amator, alt fiu al lui Dumnezeu.

Eu sunt un Branham pentru că am fost născut din Charles şi Ella Branham, pentru că provin din sămânța lor. Aceasta mă face un Branham. Cele două acorduri ale lor cu genele lor împreună au făcut o sămânță, m-au făcut pe mine.

Când Dumnezeu şi Cuvântul Său devin una, când Duhul Sfânt udă Sămânța lui Dumnezeu, Cuvântul lui Dumnezeu, aceasta produce pe Dumnezeu. Vedeți? Nu aduce individul, ci pe Dumnezeu în individ, pentru că tu ești mort, nu mai ești tu însuți, ci este El în tine. Tu te socotești mort, găurit şi aștepți ca acea Sămânță să germineze şi să aducă la suprafață rodul Său. Ce urmează apoi? Nu mai ești tu, omul, ci este Dumnezeu în om. Este germenul Seminței, așa cum la început a fost Cuvântul vorbit; este Cuvântul lui Dumnezeu manifestat în om. Atunci nu mai este omul, fiindcă omul a murit. El nu poate fi în același timp un hibrid și un fiu. El este fie un fiu al morții, fie un fiu al Vieții. Dacă el este un fiu al morții, lăsați-l la diavolul, lăsați să-l omoare. Dar dați-vă numai un minut lui Dumnezeu și lăsați-L să ucidă diavolul care este în voi, să-l scoată afară, să vă scobească. Apoi lăsați-L pe Dumnezeu să planteze propria Lui Viață în voi, și nu mai sunteți voi. Ce va urma? Atunci nu va mai fi omul, ci este Viața lui Dumnezeu, deoarece Duhul Sfânt udă Cuvântul lui Dumnezeu şi aduce la suprafață aceleași roade pe care le-a adus dintotdeauna. Mi-ar plăcea să vorbesc puțin despre problema aceasta, dar mai am încă vreo treizeci sau patruzeci de pagini şi am luat numai trei.

În ordine. Manifestat. Prin noi se vor face aceleași lucrări, pentru că este același Cuvânt. Dacă vreți să faceți lucrările lui Hristos, faceți ceea ce a făcut El, fiindcă „Cel ce crede în Mine, va face lucrările Mele. Ce trebuie să credem noi? Că El este Germenul Seminței originale care vine. Unde este sămânța? Sămânța trebuia să aducă la suprafață omul, aşa cum hotărâse Dumnezeu. Dar ce a făcut Eva? A hibridat-o, a încrucișat-o. Ce s-a întâmplat prin aceasta? A schimbat-o în moarte şi de atunci tot moare.

Aici stă același Cuvânt care a fost spus de Dumnezeu la început: „Creșteți, înmulțiți-vă şi umpleți pământul.” Atunci, acest Cuvânt nu a găsit nici un loc unde să se prindă, dar mai târziu a ajuns în pântecele unei fecioare. După-amiază vom vorbi despre cele două pântece. Şi ce s-a întâmplat? Din El a ieșit afară acel germene de Viață, Apa dându-i șansa să se reproducă. Duhul a venit peste El și S-a dus sus.

Iată-ne. Noi am venit înainte. Ce s-a întâmplat? Noi credem aceasta. Noi Îl credem. Ce a spus Isus? „Cel ce crede în Mine, va face lucrările pe care le fac Eu, pentru că Duhul Sfânt care a venit peste Mine ca un Porumbel, şi a adus la suprafață acele lucrări, va locui în el.” Cum a venit El? Nu prin hibridare, ci prin naștere din pântecele unei fecioare. Nu prin unirea dintre un bărbat şi o femeie, ci prin nașterea din fecioară. Vedeți? El nu era un hibrid. Acum El ne spune: „Dacă vei accepta ceea ce a vorbit Tatăl prin profeții, Eu voi turna această Viață în tine şi astfel nu vei putea produce decât ceea ce sunt Eu.” Iată-vă.

Atunci „lucrările pe care le fac Eu, le vei face şi tu.” Şi ce a făcut El?  Ceea ce L-a călăuzit Tatăl, ceea ce L-a văzut pe El făcând. Ioan 5.19: „…Eu nu fac nimic până când nu Îmi arată Tatăl.” Ce era El? El Însuși S-a făcut un Om. Dumnezeu S-a făcut trup şi a locuit printre noi. „Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi.” (Ioan 1.14). La Cuvântul vorbit al lui Dumnezeu, fecioara a născut un trup uman, iar în acel trup a venit Apa, Duhul, şi L-a spălat, apoi a intrat în El şi a locuit în El. Astfel, Viața lui Dumnezeu S-a manifestat prin Hristos. „Dumnezeu era în Hristos, Cel Uns.” (2 Corinteni 5.19).

„Hristos” înseamnă „Unsul” – Un Om uns, iar Dumnezeu locuia în El. Ce era aceasta? Acel trup era uns cu Duhul lui Dumnezeu, producând Cuvântul lui Dumnezeu manifestat. Și noi L-am privit pe singurul născut din Tatăl, plin de har.   Vedeți? Acolo era El. El era Cuvântul lui Dumnezeu manifestat.

El a murit ca să plătească datoria hibridării voastre. Doamne! De ce? Ca să puteți muri față de voi înșivă până când nu mai sunteți ai voștri, şi să fiți umpluți cu Cuvântul Lui, crezând Cuvântul Lui. Apoi Duhul Sfânt care era în El, vine jos şi udă acel Cuvânt ca să-L facă să crească.

Vedeți? Ce este aceasta? Dumnezeu manifestându-Se, continuând lucrarea începută prin Primul şi Singurul născut din Tatăl, care a murit pentru viața noastră hibridă, ca să ne poată împăca cu El, astfel încât să fim din nou fiii şi fiicele lui Dumnezeu; astfel încât prin Biserica Sa să poată curge aceeași Viață, prin Cuvânt, continuând să manifeste Cuvântul așa cum era în Hristos. Hristos era Cuvântul lui Dumnezeu manifestat. El a murit, Şi-a dat Viața ca să ne poată trimite Duhul. Trupul Lui a fost luat sus, iar Duhul a veni înapoi ca să adape sămânța, să plătească prețul răscumpărării, dacă vom crede. Astfel, dacă credeți, veți face aceleași lucrări ca şi El. „Cine crede în Mine, va face aceleași lucrări pe care le fac Eu.” De ce aceasta? Pentru că Duhul Sfânt vine peste același Cuvânt al lui Dumnezeu.

Biblia trebuie să fie în voi. Cuvântul Său este o Sămânță, dar câtă vreme nu este însămânțat nu produce nimic. Când ajunge însă în inimă, începe să manifeste lucrările lui Dumnezeu, prin Duhul Sfânt. Atunci vin viziunile, vine puterea, vine umilința. Atunci „știe tot” al vostru, pleacă. Tu devii un nimic, iar Hristos este totul; tu mori, iar El trăiește. De ce? Din cauză că eu trăiesc pentru că a murit El. Când mor eu, El trăiește din nou. Și când mor, El mi-a promis viață. Astfel, eu am murit față de mine ca să pot avea viața Lui. Cum am făcut-o? ? Luând Cuvântul Lui, Sămânța Lui. El a pus Sămânța Lui aici, prin credință, apoi aceasta produce exact ceea ce a spus Biblia.

Fraților, dacă privim de-a lungul țării, vom găsi o mulțime de imitații. Să mergem mai departe.

În ordine. În Biserica Sa Se manifestă lucrările Lui care s-au manifestat în Hristos. El a spus în Matei 24.35: „Cerul şi pământul vor trece, dar Cuvântul Meu nu vor trece.” Este adevărat? În ordine. Hotărât mai dinainte. Cuvântul Sămânță S-a făcut trup. Mai bine mă opresc puțin aici, pentru că s-ar putea să nu fiu înțeles de cineva dintre cei ce ascultă benzile.

Hotărâți mai dinainte. Toți fiii și fiicele lui Dumnezeu sunt hotărâți mai dinainte.

Vom intra imediat în Scriptură ca să vedeți că acesta este adevărul. „…ne-a rânduit mai dinainte.” (Efeseni 1.5). De ce? Hristos este Sămânța originală şi această Sămânță originală a fost hotărâtă prin cunoștința mai dinainte a lui Dumnezeu. Dumnezeu a știut că omul va cădea, de aceea L-a hotărât pe El să vină şi să ne ia locul. Înțelegeți? Toți fiii şi fiicele lui Dumnezeu sunt hotărâți mai dinainte. Cum a fost posibil acest lucru?  Fiind Dumnezeul cel infinit, El a știut tot ce se va întâmpla; a știut ce avea să facă fiecare.

Desigur, nu Dumnezeu a făcut-o pe Eva să păcătuiască. Sigur ca nu. Dar El a știut că o va face.

Nu-i de mirare ce scrie în Matei 13.14: „Şi cu privire la ei se împlinește prorocia lui Isaia care zice: „Ei au ochi și nu văd. Ei au urechi și nu aud.” Vedeți? Ei stăteau acolo, cu ochi şi urechi, dar nu puteau să vadă. De ce?  Pentru că sunt respingători ai Cuvântului lui Dumnezeu. Din pricina aceasta, le-a zis Isus: „Oh, fățarnicilor, voi sunteți copiii diavolului şi faceți lucrările lui. Apoi voi Mă condamnați și Îmi respingeți slujba!”

Hotărâți mai dinainte ca El. Voi ziceți: „Cum vine acea hotărâre mai dinainte?” Dacă nu înțelegeți, ridicați mâna când termin.

La început, Dumnezeu le-a poruncit lui Adam şi Evei să se înmulțească şi să populeze Pământul. Așa s-a dat înmulțirea prin fire. Așa a fost. Dar ce a cauzat hibridarea? Moartea. În după-amiaza aceasta vom ajunge la cele două pântece. Vedeți?

Acum observați. Dumnezeu, care a văzut dinainte toate lucrurile, a hotărât o lume de fii şi fiice. El i-a hotărât să fie acolo, dar din cauza hibridării, a necredinței Cuvântului lui Dumnezeu, a trebuit să restituie Cuvântul original, astfel încât voi să vă puteți întoarce la El și să fiți fii și fiice de Dumnezeu, așa cum trebuia să fiți de la început. Voi nu trebuie să mai fiți din nou hibrizi și puteți veni înapoi la Cuvântul original al lui Dumnezeu

Fiind Fiul lui Dumnezeu, Hristos nu putea face nimic de la Sine. Aceasta-i tot. Acum înțelegeți ce vreau să spun? Dacă ai fost hotărât, vezi Cuvântul lui Dumnezeu și Îl crezi. De ce? Există ceva nou. Ați auzit vreodată de spița unei familii? Astfel, un fiu îl va copia într-un fel pe tatăl său, pe bunicul său, pe mama sau pe bunica sa. Aceasta este o caracteristică a familiei. Ați auzit despre aceasta, nu-i așa? Aceeași este situația cu hotărârea  mai dinainte. Tu ar fi trebuit să fii de la început pe calea cea bună, dar din cauză că ai venit cum ai venit, ești supus căderii. Totuși, fiindcă ai fost hotărât dinainte, ai auzit Cuvântul, iar aceasta te aduce exact unde ai fost hotărât să fii. Amin.

Ce te face să crezi Cuvântul lui Dumnezeu şi să respingi celelalte lucruri? Ceea ce este pus în tine, fiindcă ești făcut să trăiești veșnic. „Dă textul pentru aceasta, predicatorule!”

Iată-l: „Şi pe aceia pe care i-a hotărât mai dinainte, i-a şi chemat; şi pe aceia pe care i-a chemat, i-a şi socotit neprihăniți; iar pe aceia pe care i-a socotit neprihăniți, i-a şi proslăvit.” (Romani 8.30). „Atunci care este scopul predicării, frate Branham?”

Aici este o recoltă, iar eu fac un singur lucru: seamăn sămânța. Arunc sămânța, apoi privesc unde cade. Dacă îngrijorările lumii sau denominațiunile, o sufocă, nu o pot ajuta. Însă este şi cineva care o poate absorbi, iar acela va fi schimbat să fie un fiu și o fiică de Dumnezeu, pentru că a fost hotărât mai dinainte. Amin.

Acesta este motivul pentru care Dumnezeu a putut lucra prin Isus. El era Fiul hotărât mai dinainte. El era Mielul junghiat înainte de întemeierea lumii! Cu o sută de miliarde, triliarde ani în urmă, cum am vorbit cu un timp în urmă în Geneza 1.1, El era predestinat să-Și ia locul. Amin! De aceea a făcut în totul voia Tatălui. El era Cuvântul manifestat. Și fiecare dintre ceilalți fii, vor avea aceeași manifestare pentru că sunt hotărâți mai dinainte.

Acesta este motivul pentru care acel grup mic din fiecare generație, vine tot timpul sus în înviere, de la începutul lumii. Despre ei vorbește şi Pavel în Evrei 11, când spune că ei au pribegit în piei de oi și de capre, au fost chinuiți şi omorâți. Cine? Aceia de care lumea nu era vrednică. Amin!

Ei nu aveau ce să mănânce, erau alungați, prigoniți şi tăiați în două cu fierăstrăul, cum s-a întâmplat cu Isaia şi cu mulți alții. Pavel vorbește despre toți aceștia. Cine a fost tăiat cu ferestrăul? Profetul Isaia, care a fost hotărât înainte de facerea lumii. El ar fi trebuit să vină prin pântecele Evei, dar a venit prin pântecele altei femei; duhul lui trebuia să vină aici ca să fie un martor.

Așa a venit şi Isus: ca Martor al morții, îngropării şi învierii, arătând că oamenii vor muri, dar vor învia şi vor trăi din nou prin El, care este Sămânța ce trebuia să răsară. Amin. Sper că o vedeți. În ordine.

Faptul că sunteți hotărâți mai dinainte așa cum era El, face Cuvântul Sămânță Trup în voi, Biserica Lui, Cuvântul lui Dumnezeu. Voi ziceți: „Sigur, frate Branham, eu cred fiecare Cuvânt.” Dacă este aşa, nu te duce înapoi la tradițiile tale, ci stai cu Cuvântul, apoi vei vedea ce se întâmplă. Spune: „Oh, Doamne, eu cred. Trimite Duhul Sfânt”, apoi privește. Dacă El va mărturisi aceasta în continuare, știi că Îl ai. Voi nu puteți dovedi aceasta prin senzații, fiindcă şi diavolii fac aceasta, nu prin ceva, fiindcă și diavolii fac, ci prin credința constantă în Cuvântul lui Dumnezeu şi prin viața pe care o trăiți fără să negați nimic. În ordine. Aceasta face Cuvântul să devină trup, vedeți, carne și aceeași apă, Duh.

Așteptați puțin, pentru că nu pot ocoli aceasta. După trup, Isus era Sămânța lui Avraam, este adevărat? O Sămânță hotărâtă mai dinainte a lui Avraam. Şi ce fel de viață a rodit când Duhul a coborât peste El? O viață de credință. Ce fel de viață? Vreți să spuneți că trebuia să fie un călător ca Abraham?  

Vedeți, aici se încurcă foarte mulți oameni astăzi. Ei cred că un om al lui Dumnezeu trebuie să facă aceasta și să urmeze aceasta și să facă aceea. Oh milă, nu! Cum era Hristos Sămânța lui Avraam? Nu mă refer la sămânța trupească, la Isaac, pentru că această sămânță a murit în final, a căzut, s-a hibridat și a murit. Dar Sămânța credință a lui Avraam a stat pe Cuvântul lui Dumnezeu indiferent de împrejurări. Iată-vă! Îmi vine să strig! Priviți credința sămânță a lui Avraam. Ce era ea? Această Sămânță nu era în trupul lui Avraam, ci era credința lui. Credința lui Avraam în ce? În Cuvântul lui Dumnezeu. Indiferent ce ar fi venit, el a stat pe Cuvânt şi a respins tot ce era contrar Lui. Oh, nu rupe aceasta denominațiunile în bucăţi? Sigur le va rupe.

Dacă adevărul despre căsătorie şi divorț a adus Lumina care este aici în Biblie, aceasta va rupe fiecare biserică din acest oraș şi din oricare altul, dacă încearcă să ajungă înapoi la aceasta. Eu vă pot dovedi cu Cuvântul că sunt greșite amândouă. Dacă un om sau o femeie ar trebui să facă aceasta sau aceea, nu o voi spune, pentru că și așa este destulă confuzie între ele. Vedeți? Isus a spus: „Lăsați-i; sunt niște călăuze oarbe; şi când un orb călăuzește pe un alt orb, vor cădea amândoi în groapă.” (Matei 15.14). Ei se ceartă cu privire la aceasta, și nu vor să creadă. Vedeți? Dar dacă ar fi fost născuți pentru Viața veșnică, ar crede Cuvântul. Așa este.

Dacă nu, s-ar putea manifesta înaintea lor Dumnezeu Însuși. Dacă nu cred aceea, nu vor crede nici aceasta. Asta-i tot.

Să ajungem întâi la aceasta. Poate vom ajunge la aceea cândva mai târziu, dar să avem întâi grijă de aceasta și să vedem de ce trebuie să credem aceste lucruri așa cum trebuie să le credem. Voi trebuie să le credeți pentru că altfel sunteți pierduți. Voi ziceți: „Ce să credem, frate Branham? Pe tine?”

 Nu, domnilor. Nu pe mine trebuie să mă credeți, dar eu spun Cuvântul, nu altceva. Vă spun numai ceea ce spune Biblia. Eu am încercat să vă fac să credeți acest Cuvânt așa cum este scris, fără să adaug sau să scot nimic din El. Eu Îl citesc așa cum este scris şi Îl cred pur şi simplu, deoarece știu că prin harul şi ajutorul Dumnezeului celui Atotputernic, El a confirmat aceasta. Acesta este motivul pentru care provoc pe oricine să dovedească contrariul. Veniți s-o faceți, cei care ascultați benzile. Spuneți-mi când v-am spus ceva greșit  și nu s-a împlinit. Spuneți-mi un loc în care Dumnezeu nu a lucrat așa cum a spus.

În ordine. Spuneți-mi, a spus Dumnezeu că va avea şi astăzi o Mireasă hotărâtă mai dinainte? A spus El că va avea o Mireasă fără pată şi fără zbârcitură? Dacă a spus, înseamnă că ea este hotărâtă mai dinainte, este adevărat? Vedeți? Ei bine, şi Hristos a fost hotărât mai dinainte. El era Sămânța Împărătească a lui Avraam și a purtat roadele Cuvântului lui Dumnezeu, iar când Apa, Duhul, cade peste Cuvântul Sămânță, Sămânța Împărătească a credinței lui Avraam în Cuvântul lui Dumnezeu va produce același fel de recoltă.

Poate ziceți: „Eu nu cred aceasta!” În ordine, să vedem.

Să mergem la Geneza 17 ca să vedem dacă suntem sămânța lui Avraam. Eu las multe din acestea aici, dar trebuie să ating unele dintre ele din cauză că pot veni pe aici unii critici și să zică:  „Eu nu cred aceasta.”  Astfel noi o punem puțin acolo ca să-i putem opri să spună aceasta, înțelegeți? În ordine. Vom începe de la versetul 6:

Te voi înmulți nespus de mult (Sămânța lui Avraam); voi face din tine neamuri întregi, şi din tine vor ieși împărați.”

Voi pune legământul Meu (fiți atenți!) între Mine şi tine şi sămânța ta după tine, din neam în neam; acesta va fi un legământ veșnic, în puterea căruia, Eu voi fi Dumnezeul tău şi al seminței tale după tine.”

Deci ce este Sămânța lui Avraam? Nu sămânța firească, deoarece Pavel a spus că „iudeu nu este acela care se arată pe dinafară că este iudeu, ci iudeu este acela care este iudeu înăuntru.” (Romani 2.28-29). Vedeți? Ce este Sămânța lui Avraam? Aceia care cred tot Cuvântul lui Dumnezeu, indiferent ce spune denominațiunea, tata, mama sau oricine altcineva. Sămânța crede tot Cuvântul lui Dumnezeu. Dumnezeu a spus: „Voi pune legământul Meu între Mine şi tineşi Eu voi fi Dumnezeul seminței din fiecare generație după tine, care va crede.” Iată-vă – Sămânță a lui Avraam. Vedeți? Dumnezeu a zis:  „Îl voi stabili cu sămânța.” 

O clipă, vă rog. Să mergem la Efeseni 1 ca să vedem ce spune Dumnezeu despre această problemă. Fiți atenți cum scrie Pavel aici:

„Pavel, apostol (Ce este un apostol? Un trimis) al lui Isus Hristos (Prin voia sinedriului? Nu.) prin voia lui Dumnezeu, (Către cine? Către toată lumea? Nu, domnilor, pentru că nu toată lumea poate primi aceasta.) către cei sfinți care sunt în Efes şi credincioși în Hristos Isus.”

Aceia sunt aici, în această adunare, cei cărora le vorbesc în dimineața aceasta. La cei care sunt deja în Hristos Isus. Vedeți? Voi nu puteți vorbi aceste lucruri cu bebelușii de afară. Ei nu pot mânca o asemenea hrană, ci trebuie să bea lapte. Ei sunt nedezvoltați și nu pot mânca hrană tare.

Deci: „… către credincioșii în Hristos Isus. Har şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru şi de la Domnul Isus Hristos. (În ordine).

Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care ne-a binecuvântat cu tot felul de binecuvântări (aici el îi vorbește Bisericii. Aceasta nu este lumea exterioară. Aceasta este Biserica), în locurile cerești, în Hristos”. În El, Dumnezeu ne-a ales…” (L-am ales cumva noi pe El? Poate cineva zice: „Oh, scuză-mă, frate Branham, dar eu L-am ales pe El.” Conform Cuvântului, nu tu L-ai ales pe El, pentru că Isus a spus: „Nu voi M-ați ales pe Mine; ci Eu v-am ales pe voi.” (Ioan 15.16). Oh, da! Când spune El că Și-a ales Biserica? Înainte de întemeierea lumii).

Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii…” (Când? La ultima trezire? Oh, nu, ci atunci când nu existau nici stelele, nici o lume, nici o moleculă. Amin. Nu vreau să predic acum despre aceste lucruri, ci încerc doar să vă explic ceva. În ordine).

Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii (Ca să fim membri undeva?), ca să fim sfinți şi fără prihană înaintea Lui, după ce în…(În ce? În comuniunea noastră? Şi acolo este dragoste, nu-i așa? Oh, nu!), în dragostea Lui (Nu vă supărați, dar acum voi tăia puțin) ne-a rânduit mai dinainte ca să fim înfiați prin Isus Hristos, după buna plăcere a voii Sale.”

Cine a făcut-o? Dumnezeu. Când? Înainte de întemeierea lumii. Deci, dacă venim în lume printr-o naștere nelegitimă, prin coruperea Evei, fiind sortiți morții din pricina ei, înseamnă că Dumnezeul cel suveran a trebuit să facă o cale de răscumpărare pentru copiii Lui, fiindcă Cuvântul spune: „Tot ce-Mi dă Tatăl, va ajunge la Mine…” şi: „Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl, care M-a trimis.” (Ioan 6.37,44). Oh, vai! Atunci unde este acel lucru mare pe care-l faceți voi? Vedeți, voi nu faceți niciodată nimic. Ar trebui să vă fie rușine! Dumnezeu a făcut toate lucrurile.

Zilele trecute, a venit cineva şi m-a acuzat de ceva rău, iar altcineva a vrut să-mi ia apărarea, dar eu am spus:

„Lasă-l în pace!”

„Bine, dar cum poți spune aceasta când este implicată şi familia ta?”

„Oh, vai! Acela a fost hotărât înainte de întemeierea lumii să mă încerce. Vai, vai, vai! Sigur, așa că este în ordine.” 

„Cum poți face aceasta?”

„Dacă aș privi așa, aș cădea tot timpul.”

Aceasta-i problema cu oamenii de astăzi. Ei spun: „Frate Branham, dacă accept Adevărul Cuvântului lui Dumnezeu, voi fi dat afară.” Dar la ce priviți voi? Uitați-vă la capătul drumului, nu la ceea ce se vede! Înțelegeți? Un om care privește numai la ceea ce-i stă înainte, nu știe încotro merge, dar dacă privește mai departe, nu-i pasă de ceea ce se întâmplă pe moment pentru că știe încotro merge. Vedeți? Aceasta-i tot. Uitați-vă încotro mergeți şi stați în linie cu Cuvântul.

În ordine. Ne-a hotărât mai dinainte la înfiere. Acum credeți că am fost hotărâți mai dinainte? A fost Isus hotărât mai dinainte? El era Mielul lui Dumnezeu care a fost deja înjunghiat înainte ca să existe vreo lumină, vreo moleculă sau vreun atom. El era Fiul jertfit al lui Dumnezeu. Oh, mărire lui Dumnezeu! Cum este posibil ca aceste creiere cât o alună, fabricate artificial în incubatoare, să combată acest Adevăr şi să spună că nu este așa? Să vă fie rușine!

Cine sunteți voi? Unii dintre ei merg până acolo încât spun că nu există iad. Oh, Doamne! Ei fac aceasta în timp ce stau în fiecare zi pe cazanul lui aflat  la opt sute de mile adâncime, pe un vulcan gata să erupă oricând. Totuși, privesc în sus şi Îl sfidează pe Dumnezeu şi Cuvântul Său, dar eu vă spun: dacă sfidați Cuvântul, Îl sfidați pe Dumnezeu, deci aveți grijă! Desigur. Oh, cât ești de mare, Dumnezeule, şi cât de recunoscători ar trebui să Îți fim!

În ordine. Astfel, credincioșii Cuvântului şi Duhului trebuie să fie una. Ați înțeles? Voi nu mai aveți gândirea voastră şi nu vă mai folosiți de mintea voastră. Nu-i minunat lucrul acesta? Mintea care era în Hristos este acum în voi, așa că luați Cuvântul așa cum L-a luat El din cauză că El era Cuvântul. Și dacă mintea lui Hristos este în voi, voi sunteți Cuvântul. Voi sunteți Cuvântul viu al lui Hristos, reprezentanții Lui pe pământ, (Corect) și continuați lucrarea Lui. Biserica trebuie să fie așa.

Când este așa, Biblia Se manifestă din nou ca în zilele timpurii ale apostolilor, chiar ca în ei, deoarece Biblia trăiește din nou în voi.

Să vedem aceasta. Oh, trebuie să mai trec peste câteva texte şi este deja târziu!

În ordine. Biblia Se manifestă din nou ca în zilele timpurii ale lui Hristos, pentru că voi sunteți sămânța hotărâtă mai dinainte, la fel ca Hristos. Astfel, când cade ploaia peste Sămânță, produce Viața. Când au fost alese semințele peste care cade Duhul Sfânt? Când? Înainte de întemeierea lumii. Înseamnă că ei sunt sămânța hotărâtă mai dinainte, este adevărat? Uitați-vă la cei adunați în camera de sus. Deodată a venit un sunet de sus, ceva asemănător cu zgomotul apelor când se revarsă, şi toată casa s-a umplut de acea Apă, așa că semințele au început să încolțească, să crească şi să se manifeste. Cuvântul lui Dumnezeu Se manifesta peste ei.

În ordine, atunci de ce s-a stins focul trezirii? Eu am aici cam zece Scripturi, pe care s-ar cuveni să le spun, dar trebuie să sar peste multe din ele.

Ei bine, de ce s-au stins focurile trezirii? Ar trebui să-i spun cu numele, dar nu o voi face decât dacă îmi va spune Dumnezeu s-o fac. Eu trebuie să spun lucruri pe care nu-mi place să le spun și cred că voi puteți vedea unde vreau să ajung şi motivul pentru care am făcut ceea ce am făcut. Eu cred că acesta este Cuvântul. De asemenea, cred că Hristos are o Biserică şi Ea este câmpul (vom ajunge imediat la aceasta), iar voi trebuie să puneți Cuvântul în acest câmp, înainte ca Duhul să poată face ceva. Vedeți?

Atunci de ce se sting focurile trezirilor? Acum nu se mai aude prea des de Billy Graham ca mare evanghelist, iar Oral Roberts nu mai aprinde țara. De adunările mele nici nu se aude. Există doar trei. Ce  s-a întâmplat? Acum vom învăța câteva lucruri adânci, iar dacă acest Mesaj va ajunge în mâinile lui Billy Graham şi Oral Roberts, aş vrea să știe că eu nu îi critic şi nici nu-i contrazic, ci eu vorbesc despre mine, dacă observați, ca un frate tovarăș al vostru, în Evanghelie. Fraților, cred că după aceasta veți avea o înțelegere mai bună despre ceea ce am făcut. Cred că am primit har înaintea lui Dumnezeu şi înțelegere din partea voastră, fiindcă sunt cinstit şi sincer în tot ce spun.

Nu cu mult timp în urmă, lumea ardea pe unde trecea Billy Graham, însă acum vezi foarte rar aceasta. El merge încă, dar care este problema? Oral Roberts aprindea pământul şi la fel Tommy Osborn şi ceilalți bărbați evlavioși. Dar ce s-a întâmplat? Crezând că Dumnezeu m-a chemat la o slujbă, ce s-a întâmplat cu a mea? Aici voi răspunde la câteva întrebări. Ce s-a întâmplat?

Voi spuneți: „Frate Branham, întâlnirile tale sunt cele mai moarte dintre toate.” Așa este. Billy Graham este mult mai ascultat decât mine și Billy este mult mai ascultat decât Oral. Oral este ascultat într-o zi mai mult decât sunt ascultat eu în șase luni. Tommy Osborn, Tommy Hicks sau oricare din acești oameni evlavioși, sunt mult mai ascultați decât mine. Astfel în timp ce lucrarea lor se învârte, a mea este mult mai departe decât toate. Ce s-a întâmplat?  „Frate Branham, dacă spui că crezi Cuvântul şi toate celelalte, ce s-a întâmplat cu tine? Ce s-a întâmplat? Vrem să știm aceasta.”

Acum puneți în mintea voastră ce vă spun. Puneți umbrela jos, scuturați ploaia, deschideți-vă inima pentru un minut și ascultați. Amintiți-vă că Biblia spune în Geneza 1 că fiecare sămânță trebuie să dea rod după soiul ei, este adevărat? Pământul este plin de semințe, iar ploaia le face să rodească după soiul lor.

 Eu cred că este aproape de timpul secerișului. Sunteți de acord? Noi suntem aproape de timpul secerișului. Semințele au fost semănate. Aceasta-i problema cu noi. Semințele au fost semănate. Oh, Dumnezeule, aș vrea să puteți vedea ce a trecut prin fața mea atunci! Semințele au fost semănate. Să nu uitați că este un timp al semănatului şi un timp al secerișului, iar în timpul semănatului s-au însămânțat trei soiuri de semințe.

Una denominațională, Billy Graham fiind semănătorul de la început. Oral Roberts a semănat pentru penticostali. Au fost semănate semințele penticostale. Vorbesc despre organizație. Apoi a fost semănat Cuvântul. Acum aș vrea să fiți atenți, oamenilor, ca să înțelegeți, fiindcă nu voi mai spune aceste lucruri decât dacă mi-o va cere Domnul. Vreau să vă fie clar acest lucru. Au fost semănate trei semințe. Acesta este motivul pentru care semănatul este aproape încheiat peste tot. Vedeți? Semințele trebuie semănate înainte să cadă ploaia, (Corect?) cu alte cuvinte, înainte de revărsarea Duhului. Știu că nu veți fi de acord cu ceea ce voi spune acum, dar aveți puțină răbdare. Deci, mai întâi se seamănă sămânța, după care cade ploaia şi o udă. Este adevărat? Este printre noi cineva care înțelege ebraica? Cunoașteți cuvinte ebraice? În ordine, căutați dacă vreți.

Noi auzim vorbindu-se foarte des prin organizații şi peste tot, că suntem în ploaia târzie. Fără sens. Nu există un astfel de lucru. Oh, se întâmplă ceva! Pot să văd cum tocmai trece prin fața mea. Este Duhul. Amin. Știu că acesta este adevărul, că este Așa vorbește Domnul! O viziune, vedeți, doar se mișcă și vine. De fiecare dată când mă uit, o văd cum se mișcă încoace şi încolo, în fața mea. Am încercat să observ câțiva inși care stau pe aici prin jur. Mă uit în jur și peste tot unde privesc, este aceasta, vedeți.

În ordine. Să mergem înapoi și să încercăm din nou, ca să fiu sigur că am aceasta pe acolo, fiindcă nu știu exact ce s-a întâmplat pe linia aceea.

Să revenim. Eu cred că suntem aproape de timpul secerișului. Semințele au fost semănate. Semințele denominaționale ale bisericilor, cum ar fi: cele evanghelice, baptiste,  prezbiteriene, luterane; semințele penticostale au fost semănate în organizația penticostală, acest lucru fiind făcut prin oameni mari ai lui Dumnezeu ca Oral Roberts, Tommy Hicks şi Tommy Osborn. Eu cred că Cuvântul lui Dumnezeu s-a semănat neamestecat în fiecare din aceste organizații. Aceasta-i problema, vedeți?

Micuța sămânță semănată are nevoie de apă ca să poată încolți şi crește. Este nevoie ca apa să cadă peste ea ca să poată crește.

Voi ziceți: „Păi, frate Branham (voi spune ce gândiți), noi am avut Apa.” Așa să fie! Ați avut-o, dar lăsați-mă să vă întreb ceva: Ați semănat vreodată varză? Dacă nu are apă, grădinarii toarnă apă peste ea, o udă, este adevărat?

În ordine. Dar ce avem noi în timpul semănatului? Ploaia timpurie. Voi ziceți: „Oh, frate Branham! Nonsens!” Așteptați puțin şi vom vedea.

Cuvântul „timpuriu” îl găsim în Ioel 2. În evreiește este „m-o-u-r-e-h”. Dacă vreți puteți să vi-l notați, şi înseamnă „învățătură”. Amin. Deci ploaia învățăturii a căzut.

Billy Graham a atins lumea. Penticostalii au atins lumea, și Cuvântul a atins lumea. Care este problema acum? Ea așteaptă ploaia târzie, și atunci își produce roadele. Oh, sper că ați prins-o.

Ploaia învățăturii a ieșit. Învățătura denominațională a căzut, de aceea ei spun: „Cu un milion mai mulți decât în ’44.” Oral Roberts şi toți ceilalți frați cu marea mișcare penticostală s-au mișcat mai sus cu milioane. Dar şi Sămânța Cuvântului a ieșit printr-un grup mic, printr-o minoritate.

Înseamnă că voi veți secera soiul de sămânță pe care l-ați semănat. Dacă denominațiunile vor mai mulți membri, aceasta vor obține. Aceasta au primit.  Penticostalii vor mai mulți penticostali, și aceasta vor obține. Corect. Dar Cuvântul va produce fii și fiice de Dumnezeu. Și aceasta vine. Priviți la marea ploaie târzie care trebuie să se facă, cum vor alerga peste ziduri și vor veni ca o armată. Ce fel de sămânță puneți în câmpul vostru, aceea veți recolta.

Cele două soiuri denominaționale se vor uni ca să meargă în Sodoma, dar Cuvântul va sta cu cei aleși, cu Sămânța Împărătească. Amin. Isus a spus că „în zilele Fiului omului va fi la fel ca în zilele Sodomei.” (Luca 17). Și cum a fost atunci? Doi îngeri, doi slujitori unși, s-au dus jos în Sodoma şi au încercat să scoată afară un om care alunecase (a avut un pic de Dumnezeu în el) şi pe soția lui, mireasa lui. Voi ştiţi ce s-a întâmplat cu ea: a fost dezonorată. Dar uitați-vă ce au clocit şi fiicele lui Lot după ce au ieșit. „Întotdeauna există un păr în biscuit.” Acesta este adevărul. Scuzați-mi expresia, dar noi știm că întotdeauna a fost ceva înșelător. Voi nu puteți nega Cuvântul lui Dumnezeu! Cu Avraam a stat Unul care i-a dat un semn. Este adevărat?

În ordine. Cum a fost numit Avraam şi grupul lui? Sămânța aleasă care nu a mers niciodată jos. Ei erau pelerini, așa că se aflau într-o continuă călătorie, inter-denominaționali;

Dar denominaționalii s-au dus jos şi şi-au ridicat o cetate, iar Lot a devenit preot sau episcop. Voi ştiţi ce vreau să spun: era un om important, așa că stătea la poarta cetății şi judeca, apoi spunea (episcopul sau prezbiterul de stat): „Nu, pe individul acela nu vreau să-l avem în mijlocul nostru pentru că nu este de acord cu teologia noastră. Nu-l putem primi aici.” Acolo este bătrânul Lot, acolo stă şi spune: „Dacă nu poartă crezurile grupului nostru, nu-l vrem printre noi!” Cine te-a făcut judecător peste casa lui Dumnezeu, măi hibridule? Cuvântul lui Dumnezeu va fi predicat oricum!

Sfântul Martin a mers la un grup ca acesta, iar acel individ „important” nici nu s-a ridicat să-i arate respectul, după ce el a zdrobit poarta. Dar Dumnezeu i-a ars haina de pe el, la spate, și l-a făcut să se ridice şi să-l salute pe profetul lui Dumnezeu care a intrat în oraș. Vedeți? Așa este. Voi ştiţi aceasta din Istorie, nu-i aşa? Chiar şi tronul i s-a aprins. Martin s-a dus acolo cu Cuvântul adevărat şi a făcut semne şi minuni puternice, dovedind Cuvântul care era în el. Oamenii aceia aveau episcopi şi tot felul de oameni renumiți, dar pentru că printre ei puteau fi şi copii aleși ai lui Dumnezeu, a fost nevoie ca Martin să meargă să-i scoată. Așa este.

Ce era aceasta? Să ne oprim puțin aici. Odată, Lot a avut șansa să fie un inter-denominațional și să călătorească cu Avraam, dar dragostea pentru lume l-a înăbușit. Așa se întâmplă şi astăzi. Amintiți-vă că niciunul din cei aflați în Sodoma nu au văzut semne şi minuni supranaturale. De ce aceasta? Pentru că erau orbiți. Vedeți, predicarea Cuvântului orbește ochii necredincioșilor. Aceasta a făcut Billy Graham şi toți ceilalți: au orbit ochii celor necredincioși de acolo. Desigur. Voi nu puteți nega ceea ce a spus Isus: „Cum a fost în zilele Sodomei, va fi şi când se va arăta Fiul omului.” (Luca 17.30). Așa spune Biblia, la venirea Fiului omului va fi același lucru.

Dar acolo era Unul care era Cuvântul. El era Cuvântul. Şi unde a stat Cuvântul? Cu cel ales. Cuvântul a stat cu cei aleși. Şi astăzi Cuvântul lui Dumnezeu va sta cu cei aleși, cu Sămânța Împărătească făgăduită a lui Avraam.

Ce lucrări a făcut Sămânța aceasta Împărătească acum o mie nouă sute de ani, când El S-a manifestat în chipul lui Isus Hristos? Exact  ceea ce a făcut atunci când acel Bărbat a stat cu spatele spre cortul Sarei şi a vorbit cu Avraam,  spunându-i nu Avram, ci Avraam, pentru că Dumnezeu îl întâlnise cu câteva zile în urmă şi îi schimbase numele.

El l-a întrebat pe Avraam: „Unde este nevastă-ta, Sara?” (Nu, Sarai), ca și cum El nu ar fi știut.

Ea este în cort la spatele Tău”, a răspuns Avraam.

„Eu te voi vizita („Eu”, pronume personal). Eu te voi vizita conform cu timpul vieții (Oh!), și tu vei avea bebelușul pe care l-ai așteptat. Ploaia târzie va cădea. Tu ai ținut destul acea sămânță, prin faptul că ai crezut şi ai așteptat venirea acelui fiu făgăduit.” Amin. Aceasta este Biserica adevărată de astăzi, Sămânța aleasă. „Tu l-ai așteptat, iar Eu ţi-l trimit.” Cine a spus aceasta? Cuvântul.

Oh, voi ziceți: „Acela nu era Cuvântul!” Pardon! Avraam L-a numit „Elohim”, iar Elohim este chiar Cel Atotputernic, Cel ce există prin Sine Însuși. El era Cuvântul – Elohim. La cine a venit El? La Sămânța lui Avraam.

Să nu uitați că El nu a avut nimic de-a face cu denominațiunile din Sodoma, ci a stat doar cu cei aleși, a predicat şi a arătat semnul.

Sara a râs în sinea ei, iar când a fost atenționată, a negat. Poate că pe fața ei nu s-a văzut nici un zâmbet, dar a râs în inima ei (Fratele Branham arată cum a râs Sara). Vedeți cum a râs ea? „Eu, o femeie bătrână, de aproape o sută de ani, să mai am pofte? Apoi, au trecut deja cincizeci de ani de când sunt în menopauză. Păi, noi nu am mai  trăit ca soț și soție timp de douăzeci și cinci de ani, poate treizeci. Și El zice că eu voi avea plăcere cu domnul meu!”  – Avraam, soțul ei. Acel fel de soții s-ar cuveni să fiți. Pavel a spus același lucru: „Să vă iubiți bărbații!” Nu doar să hibridați ceva, vedeți? Amintiți-vă gândurile voastre. Noi vom ajunge în această după-masă la gândul despre pântece.

Sara îl iubea atât de mult pe Avraam încât îl numea „domnul meu”. „Domnul meu este bătrân și el, și eu să am din nou plăcere cu el?” (Fratele Branham o imită pe Sarah râzând).

Îngerul care i s-a arătat lui Avraam, era Cuvântul. El a zis:  „De ce a râs Sarah?” Apoi a chemat-o acolo, dar ea a zis:  „Nu am râs.”

El a zis: „Ba da, ai râs!” Ce? Acesta-i harul. Dumnezeu ar fi ucis-o chiar acolo pe Sara, dar nu a putut s-o facă. Vedeți stupiditatea noastră? El ne-ar fi ucis pe fiecare dintre noi, dar nu poate. Ca s-o omoare pe Sara, trebuia să-l ia pe Avraam, pentru că Sara era o parte din el. Ei erau una, erau o unitate.

Tot aşa este Biserica. Ea nu poate fi atinsă pentru că este parte din El Însuși, din Hristos, parte din El Însuși, Cuvântul fiind făcut trup. Oh, „Har măreț, ce sunet scump!”  El nu putea face aceasta. Ați reținut-o? El nu putea s-o ucidă, nu putea să-i ia viața, pentru că ea era parte din Avraam. Vedeți, ea era carne din carnea lui, ea era parte din Avraam. Vedeți, ea era carne din carnea lui și os din oasele lui.

Când greșiți să nu ziceți: „Ei bine, am făcut o greșeală.” Nu, aceea nu face… și Avraam a făcut greșeli, vedeți? Dar El nu a putut osândi Biserica, El nu poate să-i ucidă pe cei aleși. El nu vă poate lua viața pentru că sunteți o parte din El Însuși. Voi sunteți Cuvântul; Cuvântul este în voi şi Se manifestă prin voi, Se dovedește pe Sine Însuși: bucurie, pace, dragoste, îndelungă răbdare. Voi credeți fiecare Cuvânt al lui Dumnezeu, iar El lucrează prin voi. Vedeți? Voi sunteți parte din Cuvântul care este Hristos.

Noi suntem învățați că El este Cuvântul, iar noi suntem carne din carnea Lui. Acum ajungem la ceva.

„Moureh” – ploaia, ploaia timpurie a ieșit. Ce s-a întâmplat? Ploaia timpurie a fost în timpul semănatului, dar ce s-a întâmplat când a căzut ploaia târzie? Sodoma şi sodomiții ei au ars, în timp ce Avraam a primit fiul făgăduit. Ploaia timpurie este la îndemână, dar nu vreau să stau prea mult la aceasta pentru că am aici ceva foarte bun cu privire la ea.

Isus a spus: „Lăsați-le să crească împreună până la seceriș; şi la vremea secerișului, voi spune secerătorilor: „Smulgeți întâi neghina şi legați-o în snopi, ca s-o ardem, iar grâul strângeți-l în grânarul meu.” (Matei 13.30). Vedeți?

Cele două denominațiuni: penticostalii şi ceilalți, se vor uni, dar Cuvântul va sta cu Sămânța făgăduită a lui Avraam, cum a făcut atunci cu Avraam, pentru că Isus a spus: „Cum a fost atunci, așa va fi şi acum.” Aveți urechi să auziți? Aveți ochi să vedeți? Aveți pricepere ca să înțelegeți?

Ce credeți că ar spune El dacă ar sta în dimineața aceasta aici? Oare nu ar zice: „Nu este scris că în zilele venirii Fiului omului va fi la fel ca în zilele Sodomei?” Nu vedeți că timpul secerișului celor două recolte este aici şi își primesc ultima ploaie? Vedeți? Ce se întâmplă apoi? Îngerii Domnului dispar. Apoi cade ploaia.

În ordine. Acum fiți atenți. Toate semnele arată spre sfârșit. Oricine crede Cuvântul lui Dumnezeu știe aceasta.

Lăsați-mă să mă opresc puțin la ceva. Va trebui să dau nume, deși nu vreau să fiu dur, dar I-am promis lui Dumnezeu că nu mă voi trage înapoi. Eu am venit aici să spun exact ceea ce am știut toată viața, dar referitor la sfârșit sunt câteva lucruri pe care trebuie să le rețin. Eu știu ce se va întâmpla, dar voi spune numai cât îmi va îngădui El. Doamna Wood știe că am avut mai multe pagini scrise referitor la aceste lucruri, dar Duhul Sfânt a spus: „Nu face aceasta!” Te-am chemat, doamnă Wood, și ți-am spus că El mi-a zis să nu fac aceasta? Atunci m-am dus şi m-am rugat, iar în noaptea aceea, El mi-a apărut într-o vedenie şi mi-a spus: „Du-te şi fă aceasta! În ce privește aceste lucruri, ei nu le vor înțelege, fiindcă nu a sosit încă timpul pentru ele.” Şi eu am făcut cum a spus El. Vedeţi? „Ascultarea face mai mult decât jertfele.” (1 Samuel 15.22).

În ordine. Supunerea. Chiar şi pilda cu fecioarele înțelepte și cele neînțelepte este cu noi. Priviți! Fecioarele neînțelepte vor fi hibride. Ea are sămânța, dar nu are untdelemnul, umiditatea care s-o facă să crească. Şi ce face ea? Cele două grupuri, grupul penticostal și cel denominațional al lumii, grupurile Evanghelice au urgențele împreună. Vedeți? De ce? Ele merg la Sodoma, fiți atenți, să culeagă recoltă.

Observați fecioarele neînțelepte. Am observat că prietenii mei… chiar unul dintre cei mai mari prieteni ai mei, un adevărat școlar, un om deștept, inteligent, penticostal ilustru… am observat că frații mei dintre oamenii de afaceri creștini Îl laudă pe Dumnezeu din cauză că au predicatori episcopali, preoți catolici. Mă întreb dacă oamenii aceia nu dorm de-a binelea? Vă dați seama? Ei spun: „Oh, frate Branham, este cel mai mare lucru despre care am auzit cândva! Păi episcopalii  aceștia spun că au Duhul Sfânt. Ei vorbesc în limbi şi au făcut aceste lucruri. Glorie lui Dumnezeu, pentru că biserica lor a fost revoluționată!”

Vai, fraților, voi chiar nu vedeți ce este aceasta? Acesta-i semnul.

În timp ce fecioarele neînțelepte merg să-şi cumpere untdelemn, vine Mirele. Ce se întâmplă cu voi, penticostalilor? Voi nu puteți vedea aceasta decât dacă vă arată Dumnezeu. Dacă nu ați fost născuți acolo în urmă, hotărâți mai dinainte pentru aceasta, o veți pierde.  Oh, binecuvântate sunt urechile care pot auzi şi inimile care pot înțelege, fiindcă timpul este aproape, fiecare semn indicând spre aceasta.

Priviți ce treziri au avut! Au avut treziri mari. Arată bine, nu-i așa?

Voi ziceți: „Acum ne dai peste nas, frate Branham!” Cum veți ști ce este bine şi ce este greșit? Testați-i cu Cuvântul lui Dumnezeu şi atunci puteți spune dacă este corect sau greșit. Faceți testul Cuvântului. Vedeți ce spune despre Cuvânt. Orice duh trebuie pus în fața Cuvântului. Dacă Îl neagă, nu este de la Dumnezeu. Vedeți? Indiferent ce se pretinde, dacă neagă Cuvântul nu este de la Dumnezeu. Dați-i testul Cuvântului și vedeți ce se întâmplă. Isus a avertizat de aceste lucruri în Matei 24.35.

Mai avem numai vreo douăzeci de minute până vom elibera sala, și sunt sigur că nu vom lua nici o treime din toată calea, dar trebuie să o citesc oricum, vedeți? Acum ascultați ce a spus Isus. El a spus că cele două duhuri vor fi atât de apropiate, încât i-ar înșela chiar și pe cei aleși. Știți aceasta, nu-i așa? Va fi acest lucru adevărat? Da, domnule, pentru că Matei 24.35 spune că „Cerurile și pământul vor trece, dar Cuvintele Mele nu vor trece.” 

Cele două duhuri vor fi așa de aproape! Denominațiunea penticostală trebuie să fie atât de apropiată de Adevăr, încât să poată înșela, dar Isus a spus că aleșii nu vor fi înșelați. Oh, aceasta aproape că mă omoară! Fraților din denominațiuni, nu vedeți de ce am făcut ceea ce am făcut? Sunt atât de înșelători, atât de aproape de adevăr, încât dacă ar fi cu putință, i-ar înșela chiar şi pe cei aleși. Dar cei aleși sunt hotărâți pentru Viața veșnică, de aceea ei sunt singurii care vor vedea toate aceste lucruri.

Voi spuneți: „De unde să știu că tu ești corect?”  Testați-mă cu Cuvântul, apoi testați şi denominațiunea voastră cu acest Cuvânt, și să vedem cine are dreptate. Biblia spune să dovedim toate lucrurile. Voi ziceți: „Eu nu văd nici o diferență între a fi botezat așa sau altfel.” Așa i-a zis şi Satana, Evei, însă să știți că este diferență.

În Fapte 19, un bun creștin i-a botezat și pe ei la fel ca Ioan Botezătorul, dar Pavel le-a zis:

 „Ați primit voi Duhul Sfânt de când ați crezut?” Nici n-am auzit că a fost dat un Duh Sfânt”, au răspuns ei.

„Dar cu ce botez aţi fost botezați?” le-a zis el.

Şi ei au răspuns: „Cu botezul lui Ioan.” Auziți? Cu botezul lui Ioan, marele bărbat al lui Dumnezeu, care L-a botezat şi pe Isus. Dar ce le-a zis Pavel?

„Acesta nu mai este valabil acum, pentru că Ioan a botezat spre pocăință, nu spre iertarea păcatelor. Atunci Jertfa nu era încă oferită.” Când au auzit ei aceasta, au fost rebotezați în Numele lui Isus Hristos.  Vedeți? Ei au fost botezați încă o dată.

Când Moise a stat în fața lui Dumnezeu, El i-a poruncit: „Scoate-ți încălțămintea, Moise!” Cum era dacă Moise ar fi spus: „Doamne, în dimineața aceasta m-am legat mai strâns la sandale şi cred că Îți voi arăta mai mult respect dacă îmi voi ridica pălăria.”? Aceasta n-ar fi mers, pentru că Dumnezeu i-a cerut să-şi scoată încălțămintea, nu pălăria. Aceasta este ceea ce încearcă să facă de fiecare dată Satana: să sucească numai puțin lucrurile, așa cum a făcut şi cu mama Eva. Dar nu uitați: fiecare Cuvânt al lui Dumnezeu este Adevărul și trebuie să rămână exact cum a fost scris! Eu așa Îl cred.

Voi ziceți: „Noi avem Adevărul!” Atunci mergeți înainte. Este în ordine. Dacă sunteți atât de orbi,  dați-i drumul mai departe, bâjbâind prin întuneric, dar nu uitați ce vă spun, fraților: Cel ce vă va judeca este Cuvântul lui Dumnezeu, nu crezul vostru. „Oh, dar arată bine!” Da, domnilor, arată foarte bine.

Voi spuneți: „Stai puțin, frate Branham! Binecuvântat fie Dumnezeu, eu i-am văzut mergând acolo și vindecând bolnavii.” Oh, sigur. Și eu i-am văzut. „Oh, i-am văzut vorbind în limbi.” Da, domnule. Și eu i-am văzut, dar nimeni nu poate dovedi prin Cuvântul lui Dumnezeu că dovada   Duhului Sfânt este vorbirea în limbi. Dacă este cineva care poate dovedi aceasta, aş vrea să vină şi s-o facă. Eu am făcut tot felul de provocări cu privire la problema aceasta, dar încă nu a venit nimeni să-mi dovedească acest lucru. Eu cred în vorbirea în limbi. Da, domnilor. Dar am văzut diavoli care vorbeau în limbi; am văzut vraci şi vrăjitori care vorbeau în limbi şi tălmăceau, dar Îl negau pe Isus Hristos. Am văzut un bărbat care vorbea în limbi şi care totuși trăia cu soția altui bărbat. Stătea şi mă privea în față, dar imediat am primit o vedenie cu privire la el, așa că l-am chemat afară şi l-am făcut să mărturisească totul. Vreți să spuneți că acela este Duhul Sfânt?

Voi ziceți: „Ei bine, frate Branham, tu nu crezi că Duhul Sfânt vorbește în limbi?” Ba da, domnilor, dar faceți-i testul Cuvântului.

Şi Iane şi Iambre au făcut minuni, este adevărat? Da, domnilor, ei au făcut minuni. Când Moise a mers în Egipt şi a făcut acele semne, Iane şi Iambre, cei doi vrăjitori, au putut face același lucru. Doi diavoli. Moise a zis: „Muște!” Ei au zis: „ Muște!”  Moise a zis:  „Un toiag pe pământ!” Ei au zis:  „Un toiag pe pământ!”   „Un șarpe!”   „Un șarpe!”

Acesta-i adevărul. Ei puteau face miracole. Biblia spune că în zilele din urmă se vor ridica diavoli care vor face minuni și-i vor înșela pe oameni. Este foarte dur, fraților, dar trebuie să ştiţi adevărul.

Isus a spus: „Mulți Îmi vor zice în ziua aceea: „Doamne, Doamne! N-am făcut noi asta şi cealaltă în Numele Tău?”

Atunci le voi spune curat: „Niciodată nu v-am cunoscut; depărtați-vă de la Mine, voi toți lucrătorii fărădelegii!” (Matei 7.21-23).

Ce este fărădelegea? Ceva ce știi că este greșit şi totuși faci, deși știi că Cuvântul lui Dumnezeu este corect. De ce joci rolul fățarnicului? Din cauza organizației tale iei un pic de aici, dar nu vei lua restul.  Nu-i de mirare că El a zis: „Depărtați-vă de la Mine, lucrători ai fărădelegii; niciodată nu v-am cunoscut!”  

Amintiți-vă că acesta este adevărul, este ceea ce a spus Isus. Biblia spune că Iane şi Iambre i s-au împotrivit lui Moise, iar în zilele din urmă, duhurile acelea vor reapărea din nou. Ce? Chiar înainte de eliberarea oamenilor. Aleluia! Timpul de eliberare este aici! Isus a spus în Matei 24 că, dacă ar fi cu putință, oamenii aceștia vor încerca să-i înșele chiar şi pe cei aleși. Cuvântul este Adevărul, așa-i? Numai aleșii o vor prinde, doar unul de aici și unul de acolo, doar aleșii. „Asemenea lui Iane și Iambre care s-au împotrivit lui Moise, la fel fac acești oameni cu mintea răzvrătită cu privire la Cuvânt, cu privire la Adevăr, și Cuvântul este Adevărul.” Este corect? Acesta nu este lapte degresat, prieteni.

Biblia spune, Isus a spus că ele vor fi așa de apropiate încât i-ar înșela chiar și pe cei aleși, dacă ar fi posibil. Dar acest lucru nu este posibil. Acea sămânță a fost semănată pentru că este hotărâtă să cadă. Sămânța denominațională a fost semănată, iar acum este timpul când va da roadă; şi la fel este cu Sămânța Cuvântului. Biblia spune că acești draci se vor ridica în zilele din urmă și îi vor înșela pe oameni prin semnele şi minunile pe care le vor putea înfăptui. Dar cum vom putea face diferența? Prin Cuvânt!

Chiar şi Vechiul Testament spune că dacă cineva nu vorbește ca Legea şi prorocii, dacă neagă un singur lucru dovedește că nu este Viață în el. Arătați-mi o singură persoană din Biblie, care a fost botezată vreodată în titlurile „Tată, Fiu şi Duh Sfânt”, iar dacă nu puteți, de ce o faceți? Un crez, un hibrid, un bastard, de două ori mort, dezrădăcinat. Şi ce a spus Isus? „Orice răsad, pe care nu l-a sădit Tatăl Meu cel ceresc, va fi smuls din rădăcină.” (Matei 15.13). „Cerurile şi pământul vor trece, dar Cuvântul Meu nu va trece.” (Matei 24.35). Acum înțelegeți de ce am avut poziția pe care am avut-o?

Arătați-mi un singur loc din Biblie care să nu condamne o femeie care-și taie părul. Iată-vă. Şi totuși vă certați cu mine.

Unii oameni spun: „Fratele Branham este un profet. Oh, voi să-l credeți când le spune oamenilor păcatele și lucrurile pe care le-au făcut, dar când merge în învățătură, să nu primiți ceea ce spune.” Oh, bieți fățarnici! Voi nu știți nimic. Nu ştiţi ce spune Biblia? Nu spune Biblia că Cuvântul Domnului vine la profet? Eu nu spun că sunt un profet, eu nu sunt profet. Voi ați spus aceasta, apoi vă întoarceți în jur și ziceți un lucru ca acela. Nu spuneți că nu ați făcut aceasta, fiindcă am înregistrat unde ați spus aceasta. Nu ai știut aceasta, nu-i așa? Să spui numai odată că nu ai zis aceasta. Aceasta este tot ce vreau să spui și voi lăsa să se audă propriu tău  glas vorbind.

Oh, voi vă împotriviți Adevărului, așa cum s-au împotrivit Iane şi Iambre lui Moise, făcând aceleași minuni ca şi el. Dar cine deținea Cuvântul adevărat? Acolo erau indivizii aceia lucrători ai miracolelor. Acolo erau indivizii care puteau face orice lucru în linia miracolelor, dar acolo au stat doi profeți unși, un profet și ajutorul lui. Acolo era un profet uns numit Moise, care Îl avea pe Așa vorbește Domnul. Și Acela S-a manifestat la sfârșit, înainte de eliberare, iar așa zișii făcători de minuni au murit chiar acolo.

Ce încearcă ei să facă acum? Să fabrice ploaia târzie. Este un nonsens. Păi, ploaia târzie va cuprinde lumea, frate, în timp ce ploaia timpurie a semănat Cuvântul. Corect. Acum veți vedea ce produce ploaia târzie. Veți vedea că acolo va fi o unire: penticostalii şi celelalte grupări se vor aduna împreună şi vor închide ușa tuturor celor care nu-i ascultă. Nu vi se va permite nici măcar să vă deschideți gura. Corect! Aceasta se întâmplă când va veni El, când Se va arăta El. Aceasta este când veți vedea o ploaie. Oh, vai, stați liniștiți. Fiți tăcuți. Lăsați să treacă.

Oh, Cuvântul lui Dumnezeu era cu profetul uns, pentru că Cuvântul Domnului vine la profet. Să știți că Dumnezeu nu Îşi schimbă felul de lucrare. Nu, nu! El nu l-a schimbat niciodată şi nici n-o va face vreodată. Ce era aceasta? Acolo au stat din nou trei. Acum Acolo a mers Iane și Iambre înfăptuind minuni, așa cum s-au dus jos în Sodoma, unde au făcut o minune mică și au orbit oamenii, vedeți? Acolo a stat Avraam, cel uns, cu Dumnezeu și ajutorul lui, Sara. Este corect? Aici au stat Iane și Iambre înfăptuind minuni – orice lucru pe care putea să-l facă Moise în semnul minunilor, semne – și acolo a stat Cuvântul uns, profetul, cu ajutorul său, asistentul său. Oh, aș vrea să pot predica despre aceasta vreo două ore bune!

Amintiți-vă că în Geneza 1 scrie că fiecare sămânță trebuie să aducă rod după soiul ei, iar acest lucru este valabil pentru vecie. Acolo sunt toate benzile acelea. Mă întreb de unde au luat oamenii învățătura că Biserica trebuie să treacă prin necazul cel mare? De unde vine această sămânță? Ați observat acolo în urmă unde cade ploaia pe celălalt soi? Unde a căzut?  Noe era în arcă înainte de a lovi judecata. Vedeţi? Lot era afară din Sodoma înainte ca aceasta să fie lovită de judecată. Cu siguranță, noi nu vom trece prin perioada necazului, ci în una din aceste zile vom merge în răpire. Cu siguranță. De ce mai trebuie să fim judecați când Isus Hristos a suferit necazul meu? Necazul meu a avut loc acolo. Eu L-am acceptat pe El, gratuit. „Când voi vedea sângele, te voi ocoli.” Moise era salvat, protejat, în siguranță cu Israel, în timp ce a căzut necazul. Corect.

În ordine. Fiecare sămânță trebuie să vină după soiul ei. Dumnezeu a făcut omul după chipul Lui, după imaginea Lui, ca să fie Cuvântul Lui pe pământ. El a exprimat aceasta în Isus Hristos. Cum? Dumnezeu era în Hristos. Acesta este un Bărbat după Soiul Lui, vedeți? Când Dumnezeu care este Cuvântul, câți știți că El este Cuvântul? Când Cuvântul era în Hristos, un Om, Uman, exprimându-Se prin El, Acela era Dumnezeu, Cuvântul în Hristos exprimându-Se Însuși. La început, Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul Său; acesta este soiul de om pe care El îl face astăzi. Dar seminarul și incubatorul clocește un grup de hibrizi. Vedeți, școlile. Când cheamă însă Dumnezeu un om, acela este făcut după propriul Său chip; Cuvântul făcut viu în el. Așa este. Acela este omul lui Dumnezeu. Omul în propriul Lui chip, în asemănarea Sa. Şi ce a spus Isus despre un astfel de om? Că va face aceleași lucrări pe care le-a făcut şi El. Deci, Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul Său, după soiul Său.

Soiul Lui. Care este soiul Lui? Cuvântul. El este Cuvântul. Atunci cum este posibil ca un om care respinge Cuvântul lui Dumnezeu, să fie în chipul Său? Întrebați-vă voi înșivă. Cum puteți fi chipul lui Dumnezeu și să negați chipul Lui Însuși?  Voi spuneți: „Oh, dar nu înseamnă aceasta!” Chipul exprimat al lui Dumnezeu. Este posibil ca un om făcut după chipul lui Dumnezeu să spună: „Am spus așa, dar nu am vrut să spun aceasta. Am greșit. Eu susțin aceasta. Acela a fost pentru un alt timp. Eu nu am vrut să spun așa.” Oh milă! Gunoi, mizeria diavolului cu care a hrănit-o pe Eva. Nu-l lăsați să încerce s-o înfunde pe gâtul celor aleși. Nu, domnilor. Ei nu vor primi asemenea lucruri. Dacă vi se spune: „Vino şi atașează-te grupării noastre!”, să nu vă atașați nicăieri, pentru că voi trebuie să vă nașteți. Nu vă atașați de nimic, voi trebuie să vă nașteți. Nu vă atașați!

Trebuie să fiți o făptură nouă, în propriul Său chip, după Soiul Lui; trebuie să fim Cuvântul Lui exprimat pe pământ. Isus a fost Cuvântul exprimat al lui Dumnezeu. Credeți aceasta? Atunci noi ce suntem? Fiii lui Dumnezeu; Cuvântul Său este exprimat în Biserica Sa, în Trupul tainic al lui Hristos, care face aceeași lucrare pe care a făcut-o Isus când era pe pământ. Vedeți? Acesta este soiul după Soiul Său.

Voi puteți avea luterani după soiul luteran; metodiști după soiul metodist; catolici după soiul catolic, penticostali după soiul lor, unitarieni după soiul lor, trinitarieni după soiul lor, dar dacă sunteți chipul exprimat al lui Dumnezeu, acela este diferit. Vedeți? Voi sunteți Chipul exprimat al Cuvântului, iar când cade Apa, aduceți la suprafață roadele Cuvântului. Uitați-vă cât este de târziu! Ar trebui să fim deja la masă. Ce ziceți dacă ne oprim aici şi continuăm după-amiază? Câți dintre voi se întorc după-amiază? Să vă văd mâinile. Bine. Nu vreau să vă obosesc ținându-vă prea mult.

Ultimul nostru gând a fost că Dumnezeu l-a făcut pe om după propriul Său chip, după Soiul Său. Ați înțeles? Un om după soiul Lui. Ei bine, ce fel de om era el?

Dacă priviți înapoi, la timpul când El a fost făcut trup, veți vedea că acela este tipul de om pe care Îl face Dumnezeu. Este adevărat? Un om după Soiul Său. Amin. Este corect? Acela-i omul după soiul Lui.

Voi ştiţi că El i-a spus odată unui om:  „Tu ești după inima Mea.”   Un om după propria Lui inimă. David era acela, nu-i așa? Duhul lui Dumnezeu în David. David un împărat respins. Întotdeauna unșii sunt respinși. David, împăratul respins de propriul său popor, a urcat muntele plângând cu amar. Chiar cel care ar fi trebuit să fie după soiul lui, l-a respins, l-a detronat şi l-a alungat: propriul său fiu. Şi în timp ce David urca muntele plângând, iată că unul a venit chiar până lângă el, a scuipat după el (acesta era beniamitul Şimei) şi l-a blestemat. Acest individ mic era olog în doctrina lui, de acea nu a putut vedea cine era David. Priviți-L pe Hristos. L-au scuipat.

Mesagerul care mergea alături de el, îngerul care-l reprezenta, a scos sabia şi a zis: „Pentru ce blastămă acest câine mort pe domnul meu împăratul? Lasă-mă, te rog, să mă duc să-i tai capul!” (2 Samuel 16.9).

Dar David i-a răspuns: „Bagă-ţi sabia în teacă, pentru că este voia Domnului să trec prin aceasta.” A mers mai departe, iar în timp ce urca muntele ca un împărat respins, privea spre Ierusalim şi plângea. Opt sute de ani mai târziu, Duhul care fusese în David cu măsură, era acum fără măsură în Împăratul care urca același munte, fiind respins, scuipat şi batjocorit de poporul Său. Este adevărat? Oh, şi eu mi-l pot imagina pe acel Înger care pășea alături de El şi-L întreba: „Să tai capul acestui câine?” dar Domnul i-a răspuns: „Lasă-l în pace! Este voia lui Dumnezeu să trec prin aceasta.”

Oh, Doamne! Dar iată că atunci când David s-a întors pe tronul lui Israel, povestea s-a schimbat. Împăratul s-a întors călare triumfând, iar acel Şimei a alergat repede înaintea lui şi a cerut îndurare. (2 Samuel 19.16-23). „Sigur că da, lăsaţi-l în pace!” a spus David. Într-o zi, El va reveni în putere, și atunci râsetele acelor batjocoritori se vor transforma în altceva. Așa este. Lăsați-i în pace.

Vedeți? Dar Dumnezeu a zis:  „David, tu ești un om după inima Mea.” Când Dumnezeu creează un om, acela este după soiul Lui. Astfel, David a zis: „Strâng Cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta.” (Psalmul 119.11). Singurul lucru care-i trebuia era Ploaia. David ar fi fost în ordine dacă ar fi avut acea Ploaie, dar Duhul Sfânt nu fusese încă dat. El avea Cuvântul, Îl poseda în inima lui, de aceea a spus: „Doamne, L-am ascuns în inima mea. Ştiu că nu înflorește şi nu se va purta așa cum trebuie, dar eu L-am ascuns acolo.” Dar când a venit Isus, Cuvântul manifestat, El a luat germenul de Viață din el, și l-a adus înapoi la Cuvânt acum. Şi dacă paharul lui David era plin de dădea peste, cum ar trebui să fie al nostru? Plin de Duhul. Amin. Nu este El minunat? Îl iubiți? Câți dintre voi Îl iubesc? Nu este El minunat, minunat, minunat? Nu este Isus Domnul meu minunat? Ochii au văzut, urechile au auzit, Ceea ce este înregistrat în Cuvântul lui Dumnezeu. Nu este Isus Domnul meu minunat?

Nu este El? Cât de mulți Îl iubiți? Cât de mulți Îl iubesc? Oh, El este minunat. Ştiu că ceea ce am spus este dur, dar cred că acum ați înțeles. Astăzi, eu am explicat de ce am făcut aceste lucruri pe care le-am făcut.

Înainte de a vă elibera pentru prânz, vreau să știți că motivul și obiectivul meu este Cuvântul lui Dumnezeu. Dorința mea este să-I fiu plăcut Lui. Eu nu pot asculta orice lucru și să cred Cuvântul lui Dumnezeu; nici nu pot asculta la orice lucru și să-I fiu plăcut lui Dumnezeu. Dorința mea este să cunosc Cuvântul Lui și să-I fiu plăcut lui Dumnezeu slujindu-L prin Cuvântul Lui. Orice persoană de aici, care este născut din Duhul lui Dumnezeu, care este în grupul aleșilor, poate a fost odată metodist, baptist, prezbiterian, penticostal, sau altceva pe undeva, voi știți aceasta. Când ziceți: „Mergeți la ei, aceea trebuie să faceți! Dacă semănați sămânța este cineva acolo, pentru că într-o zi va fi un seceriș.” Poate că unii vor zice: „Oh, nu-i decât un înșelător!”, dar nu au spus același lucru despre Domnul nostru? „Nu-i nimic de acela!” Ei bine, de ce nu verificați aceasta cu mine? „El nu este nimic decât un înșelător.” Verificați aceasta cu Cuvântul. Vedeți, dacă acela nu este Cuvântul, atunci totul este înșelăciune. Vedeți? Dacă teologia voastră este diferită de Cuvânt, nu este corectă.

Unii vor spune: „Păi voi trece şi eu pe acolo şi cred că voi încerca aceasta pentru un timp.” Dacă porniți așa, veți fi înăbușiți, dar dacă sunteți goi cu adevărat și spuneți: „Doamne Isuse, de acum înainte nu mai sunt eu, ci ești Tu”, acela va rodi însutit. Credeți aceasta? Şi eu cred aceasta. Ei bine, El este drept şi dă libertate fiecăruia. În ce mă privește, eu promit loialitate Domnului meu, vedeți, să predic Cuvântul Lui și să stau pe Adevărul Lui chiar dacă aceasta mă va costa viața. Orice va fi, eu voi merge numai înainte.

Eu nu aștept aceasta, dar cred că ar fi un lucru măreț să-mi pot vărsa sângele pentru El, așa cum au făcut-o cei care au murit în gropile de lei, au fost răstigniți, tăiați cu ferestrăul, alungați şi prigoniți din pricina mărturiei lor, care au fost aruncați din organizațiile lor și au pribegit în jur în piei de oi și piei de capre. Da, ar fi un mare privilegiu pentru mine, ca ucenic al lui Hristos,  şi m-aș bucura, așa cum s-au bucurat şi ei şi I-au dat slavă pentru că au fost învredniciți să sufere ocara din pricina Numelui Său. Ei au putut să sufere pentru El. Dacă aș zice: „Eu nu vreau să sufăr, ci mi-ar plăcea să dau mâna cu toate denominațiunile şi să le spun: „Fraților, haideți să mergem!”, ar trebui să-mi iau mâna din mâna Sa. Oh, departe de mine să fac așa ceva! Chiar dacă voi rămâne singur, voi sta cu El și cu Cuvântul Lui, pentru că așa cum spunea Eddie Perronett, „Pe Hristos, Stânca solidă stau eu. Toate celelalte sunt nisipuri mișcătoare.”

Și Hristos este Cuvântul, iar El a spus că fiecare sămânță va da rod după soiul ei. Sămânța denominațională va rodi după soiul ei. Organizația penticostală va rodi supă soiul ei; baptiștii vor rodi soiul lor. Ce este aceasta? Organizația, constant.

Cu voia lui Dumnezeu, în după-amiaza aceasta vom arăta cum au început ele, ce a cauzat aceasta și cum și unde spune Biblia că vor sfârși ele.

Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toți cei care sunteți în mașină şi ați putut să ne prindeți în direct. Dumnezeu să-i binecuvânteze şi pe cei care stau în picioare pe lângă pereți, şi pe cei care vor asculta acest mesaj. Cred că prin harul lui Dumnezeu nu am supărat pe nimeni. Dorința mea a fost să mă fac înțeles şi vă întreb: Dacă ați crede ceea ce cred eu, nu ați proceda la fel? Sigur că da. Să ne plecăm capetele.

Îndurătorule Tată ceresc, multe din aceste semințe au fost semănate. Fie ca ele să cadă într-un pământ fertil şi să aducă roadă bogată, Doamne, roada Vieții veșnice. Tată, Te rog să îngădui ca aceste semințe care au fost semănate, să aștepte ploaia târzie care va cădea, fiindcă cei ce așteaptă de la Domnul, își vor reînnoi tăria. Ajută-ne ca niciodată să nu o luăm înaintea Cuvântului, ci să rămânem întotdeauna cu El. Îndură-Te, Doamne.

Binecuvântează-ne în timp ce vom merge să luăm masa. Te rog să binecuvântezi bucatele pe care le vom mânca, astfel încât să primim putere să ne întoarcem după-amiază, pentru continuarea mesajului. Te rog să mă ajuți şi pe mine şi să împrospătezi ungerea pentru după-amiază, ca să le pot aduce din nou Cuvântul Tău.

Te rog să-l binecuvântezi şi pe păstorul nostru iubit, fratele Neville,  care va intra peste câteva minute în apă cu un grup de oameni care doresc botezul. Tată, dacă este cineva care a fost botezat altfel decât cu botezul creștin, ajută-l să se pună în ordine cu Tine. Pavel i-a botezat încă o dată pe cei care nu au fost botezați spre iertarea păcatelor şi a spus că dacă un om sau chiar un înger din cer, ar veni cu o altă Evanghelie, deosebită de aceea vestită de el, să fie blestemat. (Galateni 1.8-9). Noi ştim că acest lucru este scris în Biblie, Tată, de aceea ajută-i să ia această decizie, la fel ca bărbații din Efes. Ajută-i să înţeleagă că acesta este botezul adevărat, şi că nu există nici un text biblic care să le susţină părerea trinitară. Desigur, noi credem în cele trei descoperiri ale Tale, ca Tată, ca Fiu şi ca Duh Sfânt, dar nu putem crede că aceasta face din Tine trei dumnezei, ci Tu eşti singurul Dumnezeu adevărat, descoperit oamenilor în trei lucrări sau slujbe. Iar Numele acestui singur Dumnezeu este Isus Hristos. Acesta este Numele Tatălui şi al Fiului şi al Duhului Sfânt.

Tată, îngăduie ca oamenii să vadă aceasta şi să asculte de porunca botezului, pentru iertarea păcatelor lor.  Fă ca aceste cuvinte să ajungă în inima lor, pentru că nu ştim cât mai avem de trăit, Tată. Timpul este tot mai aproape. Vrăjmașul devine tot mai puternic şi de îndată ce îşi va atinge scopul, va înainta foarte repede. Noi vedem că aceste lucruri sunt gata să se întâmple. Fă ca oamenii să înțeleagă că nu comunismul este pericolul de care trebuie să se teamă, ci catolicismul: bătrâna mamă curvă şi fiicele ei, pentru că noi vedem cum chipul fiarei este tot mai vizibil.

Tată, Dumnezeule, fii îndurător şi ajută-ne să intrăm cu toți în Arcă, în siguranță, gata pentru ploaia târzie, fiindcă Te rugăm aceasta în Numele lui Isus. Amin.

                          – Amin –

Lasă un răspuns