Am notate aici câteva texte din Biblie, pentru care aş vrea să iau un titlu. Nu ştiu dacă poate fi numit titlu, mai degrabă ar fi un gând: „ Cuvântul lui Dumnezeu cere o separare totală de necredinţă.”
Acum aş vrea să citesc din Biblie, din Geneza 13 începând de la versetul 5. Îmi place să citesc întotdeauna ceea ce spune Cuvântul, pentru că ceea ce spun eu poate fi greşit deoarece sunt doar un om, dar dacă citesc acest Cuvânt, ceea ce spune El nu poate da greş. Prin urmare, ştiu că din El va ieşi ceva bun, chiar dacă m-aş rezuma doar la a-L citi.
Să începem deci, de la versetul 5:
„Lot, care călătorea împreună cu Avraam, avea şi el oi, boi şi corturi.
Şi ţinutul acela nu-i încăpea să locuiască împreună; căci averile lor erau aşa de mari, încât nu puteau să locuiască împreună.
S-a iscat o ceartă între păzitorii vitelor lui Avraam şi păzitorii vitelor lui Lot. Cananiţii şi Fereziţii locuiau atunci în ţară.
Avraam a zis lui Lot: „Te rog, să nu fie ceartă între mine şi tine, şi între păzitorii mei şi păzitorii tăi, căci suntem fraţi.
Nu-i oare toată ţara înaintea ta? Mai bine desparte-te de mine; dacă apuci tu la stânga, eu voi apuca la dreapta; dacă apuci tu la dreapta, eu voi apuca la stânga.”
Lot şi-a ridicat ochii şi a văzut că toată câmpia Iordanului era bine udată în întregime. Înainte de a nimici Domnul Sodoma şi Gomora, până la Ţoar, era ca o grădină a Domnului , ca ţara Egiptului.
Lot şi-a ales toată Câmpia Iordanului şi a mers spre răsărit. Astfel s-au despărţit unul de altul.
Avraam a locuit în ţara Canaan iar Lot a locuit în cetăţile din câmpie, şi şi-a întins corturile până la Sodoma.
Oamenii din Sodoma erau răi şi din cale afară de păcătoşi împotriva Domnului.
Domnul a zis lui Avraam, după ce s-a despărţit Lot de el: „Ridică-ţi ochii şi din locul în care eşti, priveşte spre miază-noapte şi spre miază-zi, spre răsărit şi spre apus; căci toată ţara pe care o vezi, ti-o voi da ţie şi seminţiei tale în veac.”
Acum Cuvântul lui Dumnezeu ne cheamă la o separare totală. Noi ştim aceasta numai dacă citim Cuvântul şi vedem cum se manifestă.
Din Geneza 1.2 aflăm că „pământul era pustiu şi gol şi peste faţa adâncului de ape era întuneric, iar Duhul lui Dumnezeu se mişca pe deasupra apelor.”
„Dumnezeu a zis: „ Să fie lumină!” Şi a fost lumină.
Dumnezeu a văzut că lumina era bună; şi Dumnezeu a despărţit lumina de întuneric.” (v. 3-4). Deci, Cuvântul lui Dumnezeu a început să separe lumina de întuneric încă de la început şi aşa face până astăzi.
Aşa cum am spus şi aseară, referindu-mă la Isus, când avea doar 12 ani, mama Lui, pe care oamenii o numesc mama lui Dumnezeu, deşi nu este, a făcut o mare greşeală spunând: „Eu şi tatăl Tău, Te-am căutat cu îngrijorare”, făcându-l astfel pe Iosif, tatăl Său. Dar fiind Cuvântul, El a corectat-o, zicând: „De ce M-aţi căutat? Oare nu ştiaţi că trebuie să fiu în Casa Tatălui Meu? ( Luca 2.48b-49).
Vedeţi? Ea Îl numea Fiul lui Iosif , deşi nu era , căci dacă ar fi fost Fiul său, ar fi fost cu tatăl Său, dar El era cu Tatăl, în lucrarea Lui. Aceasta arată că Cuvântul este întotdeauna corectorul şi îndreptarul nostru, corectând întotdeauna orice greşeală.
Când Dumnezeu a început să folosească pământul, acesta era într-un întuneric total, de aceea Duhul lui Dumnezeu a zis: „Să fie lumină!” Şi lumina s-a separat de întuneric, ceea ce s-a întâmplat tot timpul, de atunci până în prezent: lumina se separă de întuneric.
Tot la început, Dumnezeu a despărţit apele de uscat. El a vorbit şi apa s-a despărţit de uscat. Desigur, Dumnezeu a avut un motiv pentru care a făcut aceasta, pentru că Dumnezeu nu spune niciodată vreun cuvânt fără să aibă un motiv şi un scop. El nu este ca mine şi ca tine, dar mai ales ca mine, care spun adesea lucruri prosteşti. Nu, nu ci Dumnezeu vorbeşte de fiecare dată cu un rost, ca să obţină ceva şi Cuvântul Său va aduce întotdeauna la suprafaţă exact ceea ce a spus.
Acum, dacă Dumnezeu a spus: „Să fie lumină!” şi lumina nu ar fi apărut, aceasta ar fi dovedit că cel care a spus acele cuvinte nu era Dumnezeu, vedeţi? Prin urmare, când Dumnezeu spune ceva, El trebuie să se întoarcă la ceea ce a rostit. Iar când Cuvântul Său s-a împlinit, dovada a fost lumina care a apărut.
Cuvântul însuşi nu este Lumină până nu este dovedit.
Dacă El ar fi spus: „Să fie Lumină!” şi nu ar fi fost, aceasta era dovada că acela nu era Cuvântul lui Dumnezeu, dar când lumina a ţâşnit pe deasupra pământului, ea a dovedit că Cuvântul era Adevărul. „Şi a fost Lumină.”
Acum, dacă astăzi Dumnezeu a dat o făgăduinţă, împlinirea ei este Lumina; este Lumina acelui timp.
În Geneza vedem că Dumnezeu urma să aibă un pământ pe care să crească vegetaţie şi unde urma să trăiască omul. Din pricina aceasta, El a poruncit ca apele să se separe de uscat. Şi a mai separat ceva: viaţa de moarte.
Deci, dacă credem Cuvântul lui Dumnezeu, El este Cuvântul vieţii pentru noi; dar dacă Îl punem la îndoială, El este moarte pentru noi, pentru că dacă Dumnezeu a vorbit, cine poate nega aceasta? Vedeţi? Dacă totuşi punem la îndoială Cuvântul Său, El devine moarte pentru noi.
Aşa s-a întâmplat cu micuţa Eva. Ea l-a pus sub semnul întrebării, s-a îndoit doar de un lucru micuţ din Cuvântul lui Dumnezeu, și ce a cauzat această îndoială? Toate problemele pe care le avem. Dacă ar fi rămas pe Cuvânt, dacă s-ar fi întărit prin Cuvânt; dacă ar fi luat întreaga armătură a lui Dumnezeu şi nu s-ar fi îndoit de cuvintele Lui, niciodată nu s-ar fi întâmplat toate aceste lucruri şi nu ar fi fost aşa cum vedem că este. Dar vedeţi voi? Necredinţa a adus moartea.
Şi atunci Dumnezeu a făcut un legământ. Fiind plin de îndurare faţă de noi, El a acceptat o moarte în locul nostru.
În grădina Eden, El a separat viaţa de moarte, prin Cuvântul Său, iar astăzi face la fel. În timp ce ne aflăm într-un mare întuneric: întuneric peste oameni, întuneric peste lume, în mijlocul tuturor acestor lucruri, EL vorbeşte încă Cuvântul vieţii pentru toţi aceia care vor să-L creadă.
Domnul Isus ne-a spus tot timpul că este o separare continuă. Şi am văzut că ultimul lucru spus rasei umane, este că înainte de a pleca de aici în Prezenţa lui Dumnezeu, va fi o separare finală. Atunci El îi va despărţi pe oameni, aşa cum desparte un păstor oile de capre. El face aceasta tot timpul, iar noi o putem vedea în fiecare adunare, căci El separă credinţa de necredinţă. Şi nu uitaţi: El vorbeşte şi se face cunoscut, doar celor care Îl primesc şi cred în El.
Dacă citim în Numeri 6, vedem că Legea nazireatului cerea o separare totală faţă de lume şi alipirea de Cuvântul lui Dumnezeu. Aceasta arată că şi biserica este chemată la un nazireat, la o separare.
Samson a fost un nazireu pus deoparte pentru Domnul şi era despărţit de lume printr-un semn: cele şapte şuviţe de păr prin care nu avea voie să treacă briciul. (Judecători 13.5).
Acesta era semnul separării, pentru că era chemat de Dumnezeu pentru un scop.
Mă gândesc că astăzi, când le vedem pe surorile noastre purtând părul lung, aşa cum cere Biblia, acesta este un semn al nazireatului, al faptului că vor să-L urmeze pe Domnul. Ele vor să facă ceea ce le-a cerut Domnul, indiferent care este preţul: cât sunt de batjocorite de cei din jur; cât se râde de ele sau cât sunt de criticate pentru ceea ce fac. Toate aceste lucruri nu o vor deranja şi nu o vor ruşina pe o fiinţă care este total separată de lucrurile lumii, pentru a urma lucrurile lui Dumnezeu. Da, ea va respecta Cuvântul şi se va separa de lucrurile lumii, pentru că Cel ce face această separare este Cuvântul lui Dumnezeu.
Eu ştiu că sunt critici, dar dacă nu am fi criticaţi înseamnă că este ceva greşit cu noi. Lumea îi cunoaşte întotdeauna pe ai ei, aşa că, dacă sunteţi criticaţi din cauză că ţineţi Cuvântul lui Dumnezeu, aceasta arată că sunteţi în harul Său, iar acesta va mări pedeapsa pentru cei care vă batjocoresc.
Criticile arată că v-aţi separat ca să fiţi creştini; să vă purtaţi ca şi creştinii, să trăiţi ca şi creştinii şi să ascultaţi fiecare poruncă a lui Dumnezeu. Aceasta este o juruinţă de nazireat, de separare; este chemarea făcută de Dumnezeu care vă separă de toate lucrurile lumii. Încredinţarea mea este că fiecare bărbat sau femeie, fiecare băiat sau fată, care este născut din Duhul lui Dumnezeu, este un nazireu pentru Domnul, deoarece s-a separat de lucrurile lumii şi de ceea ce face ea.
Voi trăiţi în acest oraş care are o mulţime de şcoli mari şi vedem cum naţiunea noastră cere un standard tot mai ridicat de educaţie, ceea ce este în ordine şi împotriva căreia nu am nimic de spus, dar care nu vă poate da mântuirea (mă refer la educaţie).
Un om de ştiinţă poate despica un bob de grâu şi să vă spună din câte elemente este compus, dar oricât ar fi de inteligent, nu poate găsi viaţa care este în el. Educaţia vă poate învăţa matematica, istoria sau orice altceva, dar nu vă poate aduce Lumina. Nu, educaţia nu poate face aceasta.
Singurul care vă poate da Lumina este Dumnezeu, iar El o face numai atunci când sunteţi gata să vă separaţi de toate lucrurile lumii şi de îngrijorările ei; doar când sunteţi gata să vă alipiţi cu toată fiinţa voastră numai de Cuvântul făgăduit al lui Dumnezeu.
Pavel era un nazireu pentru Domnul. El s-a separat de biserica lui străbună pentru Cuvântul Dumnezeului celui viu. Aaron era un nazireu pentru Domnul. El s-a separat de fraţii săi, ca să fie mare preot.
Vedeţi? Este o separare totală. Când faci pasul acesta, tu nu mai mergi înapoi în lume, nu mai ai nici o legătură cu ce face lumea, ci te separi total de ea, pentru Domnul.
Isus va veni după o Mireasă, după o fecioară, după o Biserică ce s-a separat total de lucrurile şi grijile lumii. Ea este separată de moda acestei epoci murdare în care trăim; este separată de grijile şi tradiţiile bisericilor, şi trăieşte numai pentru Dumnezeu, iar Dumnezeu este Cuvântul.
Şi aşa cum soţul şi soţia sunt una, Mireasa şi Cuvântul devin una, pentru că Cuvântul trăieşte prin Mireasă. El este „crezul” ei; El este identificarea ei.
Dacă, de exemplu, eu aş scoate o diplomă de doctor în psihologie, sau de doctor în literatură şi v-aş prezenta acreditarea mea de la o anumită organizaţie sau de la o şcoală renumită, acea acreditare ar fi recunoscută imediat, este adevărat? Dar singura „acreditare” pe care o are un credincios, este Cuvântul lui Dumnezeu care trăieşte în el, dovedind că Isus Hristos este viu. Acela este un nazireu separat pentru Domnul, pentru Cuvânt.
Biblia spune că „Cuvântul lui Dumnezeu este mai tăietor decât o sabie cu două tăişuri; pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţurile şi gândurile inimii.” (Evrei 4.12). Acesta este motivul pentru care Isus putea să privească oamenii şi să le spună ce gândeau: El era Cuvântul.
Acum, întâiul Adam care a fost creat de Dumnezeu, s-a separat de Cuvânt pentru soţia lui. El ar fi putut să stea pe Cuvânt dacă ar fi vrut, dar a preferat să se separe de Cuvânt ca să rămână cu soţia lui. Exact aceasta face un membru obişnuit al bisericii de astăzi: se separă de Cuvântul cel viu şi adevărat al lui Dumnezeu, pentru biserica lui.
Eva a pus la îndoială Cuvântul vorbit de Dumnezeu, adică faptul că El o va pedepsi cu adevărat dacă nu ascultă. Vedeţi? Satana a semănat îndoiala, iar Eva a primit-o. Dar şi biserica de astăzi pune Cuvântul sub semnul îndoielii, spunând: „Mai este El acelaşi? Mai este El viu în mijlocul Bisericii Lui, făcând aceleaşi semne şi minuni pe care le-a făcut când era pe pământ?” Da, ea se îndoieşte de Cuvântul Său, măcar că Isus a spus în Ioan 14.12: „Adevărat, adevărat vă spun că cine crede în Mine, va face şi el lucrările pe care le fac Eu; ba încă va face altele şi mai mari decât acestea; pentru că Eu mă duc la Tatăl.” Şi: „Aceste semne îi vor însoţi pe cei ce vor crede…” Vedeţi? Ele îi însoţesc. Cu toate acestea, oamenii de astăzi se îndoiesc şi spun: „Oare chiar asta a vrut să spună?” Şi nu uitaţi! Când acceptaţi ceea ce spune biserica: „O, El nu a vrut să spună chiar aşa…” vă puneţi exact în situaţia în care s-a pus Adam, alăturându-se femeii. Voi vă alăturaţi bisericii acestei lumi, separându-vă de binecuvântările pe care Dumnezeu le-a făgăduit pentru fiecare credincios care se desparte de lume, pentru Cuvânt. Acesta-i adevărul.
Noi avem privilegiul de a trăi în timpul când Cuvântul lui Dumnezeu este restituit, căci urmează să se întâmple anumite lucruri.
De multe ori, oamenii se întreabă cum se vor face aceste lucruri, iar profesorii au tot felul de păreri, dar Dumnezeu a avut întotdeauna un prooroc la care a venit Cuvântul Său şi care L-a adus la generaţia în care a trăit. Toţi proorocii au fost nazirei, oameni care s-au separat cu totul de lume ca să asculte Cuvântul lui Dumnezeu. Vă amintiţi ce au spus Petru şi Ioan când au fost traşi la răspundere pentru că-L vesteau pe Hristos?
„Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni!” (Fapte 5.29)
Acum, primul om, întâiul Adam s-a separat de Dumnezeu, ca să meargă cu nevasta lui, care pusese la îndoială faptul că Dumnezeu Îşi va respecta Cuvântul spus. Ce tablou desăvârşit pentru căldicei, pentru cei cu gândirea firească, ce doresc să rămână cu ceea ce spune tradiţia lor, în loc să primească ceea ce spune Cuvântul. Vedeţi?
Dar priviţi! Când a fost creat al doilea Adam, în pântecele unei femei şi a venit în lume, El era un Nazireu pentru Cuvântul lui Dumnezeu, pentru că S-a separat de lume pentru Cuvânt. Biblia spune despre El, comparându-L cu ceilalţi preoţi care au murit: „Şi tocmai un astfel de Mare Preot ne trebuia: sfânt, nevinovat, fără pată, despărţit de păcătoşi şi înălţat mai pe sus de ceruri.”
Păcatul este necredinţa, ceea ce înseamnă că la El nu s-a găsit nici măcar o umbră de necredinţă.
Când a fost aici, pe pământ, El a spus: „Cine din voi Mă poate dovedi că am păcat?” (Ioan 8.46). Păcatul este necredinţă.
„Dacă nu am făcut exact ceea ce a fost proorocit pentru această epocă; dacă nu am îndeplinit toate cerinţele pe care trebuia să le satisfacă Mesia, să nu Mă credeţi. Cercetaţi Scripturile, pentru că socotiţi că în ele aveţi viaţa veşnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine.” (Ioan 5.39). Vedeţi?
Scripturile spun cine este El, căci încă din Eden a fost făgăduit că va veni un Mântuitor. Proorocul Isaia a spus că El se va naşte dintr-o fecioară şi că este Emanuel (Dumnezeu cu noi). Tot Isaia spune că „va fi numit: Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii.” (Isaia 7.14 şi 9.6) ori, noi putem vedea că tocmai de aceasta Îl învinuiau iudeii: că se face Dumnezeu, dar El nu se făcea, ci era Dumnezeu. Da, era Domnul păcii, Părintele veşniciilor şi Dumnezeul cel tare. Nu există nici un alt „Părinte” decât El singur (vorbesc duhovniceşte). El este singurul Părinte, Tatăl tuturor. Da, El este Tatăl tuturor celor care cred Cuvântul Său.
Când a fost pe pământ, El s-a separat de orice biserică, de tradiţiile ei, de mama Lui, de lume, cu un cuvânt, de totul şi a făcut numai ceea ce-I era plăcut Tatălui. El a fost total diferit faţă de Adam. Astfel, oricât de mult a fost ispitit ca să pună sub semnul întrebării Cuvântul, nu a putut fi înşelat, ci Cuvântul a fost întotdeauna pe primul loc, dovedind că este Adevărul.
Când Satana a încercat să-L „Văruiască” spunând: „Este scris”, El a răspuns simplu: „Da, însă de asemenea este scris…” Vedeţi? El S-a împotrivit Satanei cu Cuvântul, căci El era chiar Cuvântul.
Biblia spune în Ioan 1.1,14: „La început era Cuvântul şi Cuvântul era cu Dumnezeu şi Cuvântul era Dumnezeu. Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi.”
El este acelaşi ieri azi şi în veci; El este întotdeauna o legătură cu Cuvântul vorbit a lui Dumnezeu, făgăduinţa Sa. Şi când vine, este atât de neobişnuit pentru oameni, încât abia îl pot înţelege. De ce aceasta? Pentru că sunt prea afundaţi în părerile şi formele omeneşti, iar ele îi încurcă în înţelegerea Adevărului.
Cred că acest lucru se poate aplica şi în timpul premergător al naşterii lui Mesia, când Maria rămăsese deja însărcinată. Iosif era un om bun şi neprihănit, care voia să creadă ceea ce spunea Maria, dar cu toate acestea se îndoia de adevărul cuvintelor ei. Fără îndoială că Maria îi vorbise deja despre vizita Îngerului Gavril la ea. El se trăgea de pe linia lui David, dar se gândea că fata voia să-l folosească doar ca un paravan pentru a-şi ascunde nelegiuirea. Conform Cuvântului din Deuteronom, fiind logodită, dacă se afla despre starea în care era şi ţinând cont de faptul că nu Iosif era tatăl copilului ce urma să se nască, Maria trebuia ucisă cu pietre.(Deuteronom 22.23-24). Biblia spune că el era un om bun şi drept, dar ceea ce-i povestea Maria era atât de neobişnuit, încât nu putea înţelege. Dacă ar fi cercetat Scripturile, ar fi putut vedea că acolo scrie: „Fecioara va rămâne însărcinată şi va naşte un Fiu…” ( Isaia 7.14). Dar aşa, totul era peste puterea lui de a înţelege.
La fel este şi astăzi, fraţilor. Puterea învierii lui Isus Hristos şi Cuvântul Său făgăduit pentru acest timp este atât de neobişnuit, încât chiar şi oamenii buni se poticnesc. Este prea neobişnuit.
Referitor la revenirea lui Mesia, se spusese: morţii vor învia, surzii vor auzi, tainele ascunse ale inimilor vor fi descoperite şi se va spune dinainte ce se va întâmpla, dar cu toate acestea ei nu au înţeles nimic. O, ei nu pot vedea aceasta nici astăzi! Este atât de neobişnuit încât spun: „Păi, este telepatie sau un duh rău!”, exact cum au făcut şi atunci. Cuvântul lui Dumnezeu este prea neobişnuit.
Dar când un om este născut în lume ca să fie un credincios, el devine un nazireu, separându-se de tot ce este contrar Cuvântului. Vedeţi? Acolo este o separare totală. Isus a spus: „Căci am venit se despart pe fiu de tatăl său, pe fiică de mama-sa şi pe noră de soacră-sa. Şi omul va avea de vrăjmaşi chiar pe cei din casa lui.
Cine iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine; şi cine iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine.
Cine nu-şi ia crucea lui şi nu vine după Mine, nu este vrednic de Mine.” (Matei 10.35-38).
Puteţi vedea? Este o separare totală de orice: de biserică, de comunitate, de familie, de crez, de tot ce ar putea sta între voi şi credinţa în întregul Cuvânt al lui Dumnezeu. Dacă sufletul vostru nu poate întări cu „Amin”, fiecare făgăduinţă pentru timpul acesta, înseamnă că ceva nu este în ordine cu voi. Înseamnă că aveţi nevoie de o separare.
Deci Isus era Cuvântul făcut trup. El era complet separat de păcătoşi, de necredincioşi, pentru că Cuvântul însuşi curgea prin El. Acesta este motivul pentru care a spus în Ioan 5.19: „Fiul nu face nimic de la Sine; El nu face decât ce vede pe Tatăl făcând…”.
Vedeţi? Ei Îl puneau la îndoială, iar El le spunea: „Adevărat, adevărat vă spun că Fiul nu face nimic de la Sine; El nu face decât ce vede pe Tatăl făcând; şi tot ce face Tatăl, face şi Fiul întocmai.”
Şi tot ce a spus, a fost desăvârşit. El nu mai trebuia să se gândească, să aibă anumite îndoieli, căci totul era desăvârşit. Şi adevărul Său desăvârşit s-a separat întotdeauna de greşeală, aşa cum s-a întâmplat, după cum am spus mai înainte, atunci când mama Lui a spus în faţa acelor preoţi, că este Fiul lui Iosif, deşi tot ea afirmase odată că El era Fiul născut din fecioară.
Cum era posibil ca un băiat de 12 ani să aibă o înţelepciune atât de înaltă încât să îi pună în uimire pe acei preoţi, prin întrebările pe care le punea şi răspunsurile pe care le dădea? Noi nu avem nici o mărturie că ar fi mers la şcoală.
De ce? El era separat. El era Cuvântul şi Cuvântul a corectat imediat greşeala Mariei, spunând: „De ce M-aţi căutat? Oare nu ştiaţi că trebuia să fiu în casa Tatălui Meu?”
(Luca 2.49).
El nu era doar un copil de 12 ani, ci era Cuvântul lui Dumnezeu care vorbea prin acea gură mică, corectând greşeala, separând aşa cum a făcut de la început, întunericul de lumină, minciuna de adevăr, moartea de viaţă.
Întotdeauna Cuvântul a cerut o separare totală şi deplină. Pavel a spus: „Dimpotrivă, Dumnezeu să fie găsit adevărat şi toţi oamenii să fie găsiţi mincinoşi.” (Romani 3.4).
Şi întotdeauna, de-a lungul epocilor, a avut loc tot timpul acest lucru: o separare totală. El şi-a separat şi îşi separă tot timpul copiii de necredinţă. A făcut-o la început şi o va face şi astăzi.
Fiecare dintre prooroci a fost separat de necredinţă. De ce aceasta? Pentru că Cuvântul Domnului a venit la ei.
Cred că într-una din serile trecute, am vorbit despre însemnătatea cuvântului „Văzător”. În Vechiul Testament, văzătorul era un om care putea spune mai dinainte lucruri care aveau să vină. Şi atunci când ceea ce a vestit acel om s-a împlinit întocmai, Domnul a spus: „Să ascultaţi de acel om şi să vă temeţi de el, pentru că Eu sunt cu el.” În cazul acesta, el avea interpretarea divină a Cuvântului scris şi era legitimat de Dumnezeu ca fiind proorocul Său, iar Cuvântul venea la el.
Revenind la separare, vedem că Isaia a fost separat de lumea bisericească; Moise a fost separat de lumea bisericească şi toţi proorocii au fost separaţi de lumea bisericească, de-a lungul epocilor.
Isus a fost separat de fraţii Săi; apostolii au fost separaţi de biserica acelui timp, de fariseii şi saducheii care erau oameni mari, sfinţi, smeriţi şi supuşi legii, având roadele Duhului Sfânt mai vizibile decât în viaţa lui Isus. Dar cine era El? Cuvântul făcut trup, Cuvântul făgăduit pentru acel timp era făcut viu prin El. Acesta este motivul pentru care Isus a spus: „Care dintre voi Mă poate învinui de păcat? Care dintre voi poate arăta un singur lucru, din ceea ce am spus, care să nu se fi împlinit?” El a arătat clar că era un nazireu separat pentru Domnul; că era Domnul însuşi într-un trup uman.
Avraam a fost tot un om separat de lume. Când a fost chemat la Dumnezeu la vârsta de 75 de ani şi când i s-a cerut să se separe de rudele lui şi de toată necredinţa, ca să iasă afară şi să meargă într-o ţară străină şi necunoscută, el a ascultat şi s-a supus Domnului.
„Ieşi afară şi separă-te de oricine şi de orice este contrar cu ceea ce crezi tu, căci eşti un nazireu pentru Domnul.” De ce? Pentru că primise făgăduinţa pe care i-o făcuse.
Şi iată că după 24 de ani, el nu primise încă acel copilaş. Dar într-o zi a primit vizita unui Înger. (Isus S-a referit la aceasta când a vorbit despre faptul că El va veni din nou în zilele din urmă).
Dumnezeu a venit jos, a mâncat şi a vorbit cu el. Sara, care avea aproape 90 de ani, a râs în sinea ei când L-a auzit spunându-i lui Avraam:„La anul pe vremea aceasta, Mă voi întoarce negreşit la tine; şi iată că Sara, nevastă-ta, va avea un fiu.” (Geneza 18.10).
Ea şi-a zis: „Acum când sunt bătrână să mai am pofte? Domnul meu bărbatul de asemenea este bătrân, cum am mai putea avea un copil?”
Dar acel Om, care era Dumnezeu în trup, a spus: „Pentru ce a râs Sara (care se afla în cort şi pe care El nu o vedea), zicând: „Cu adevărat să mai pot avea copil eu, care sunt bătrână? (v. 12-13).
Sara a încercat să nege că ar fi râs, dar El a zis: „Ba da, ai râs!” Vedeţi? Ea nu credea că mai este posibil să aibă un fiu.
Acum, observaţi. Isus a spus că va veni din nou şi a adăugat: „Ce s-a întâmplat în zilele lui Lot (ale Sodomei)… tot aşa va fi şi în ziua când Se va arăta Fiul Omului.” (Luca 17.28-30). Atunci Duhul lui Dumnezeu va veni din nou peste un trup omenesc muritor.
Bărbatul acela care a venit la Avraam, a mâncat carne de viţel, pâine, lapte şi unt iar Avraam L-a numit „Elohim”, adică Dumnezeul cel Atotputernic manifestat în trup.
Isus a făgăduit că înainte de venirea Sa, Dumnezeu Se va manifesta (arăta) din nou într-un trup uman. Acesta este Duhul Sfânt (există un singur Dumnezeu), care Se va manifesta, făcând o separare categorică, aşa cum a făcut odinioară când l-a separat pe Avraam de Lot.
Lot dorea lumea, de aceea Dumnezeu l-a separat de Avraam, iar lumea a nimicit-o. Lot este un tip spre credinciosul firesc, care nu credea că aceste lucruri sunt adevărate şi care s-a dus în Sodoma. El nu avea tăria de a spune binelui, bine şi răului, rău, aşa că s-a dus acolo jos.
Toţi aceşti credincioşi, despre care am putea vorbi ore întregi, erau ca o grămadă de mărunţiş din buzunar, în mâna lui Dumnezeu.
Este ca şi cum aţi avea o mână plină de bani mărunţi: 5, 10, 25, 50 de cenţi sau un dolar. Aceasta este lumea în mâna lui Dumnezeu: ca nişte bani mărunţi. Astfel, unii oameni valorează doar 10 cenţi, iar Dumnezeu nu îi poate folosi decât ca pe 10 cenţi. Aceasta este valoarea sau puterea lor de cumpărare.
Să nu-i respingeţi! Dacă nu pot crede Adevărul, să nu-i daţi afară pentru că uneori Dumnezeu foloseşte şi „monedele de 10 cenţi” ca să se proslăvească.
Lot valora doar cât 10 cenţi, în timp ce valoarea lui Avraam era cât aceea a unui dolar de argint, de aceea era nevoie de o sută de Lot ca să facă cât un Avraam. O sută de credincioşi fireşti nu vor putea sta în prezenţa unui creştin adevărat, care este separat de lucrurile fireşti ale lumii şi trăieşte în Hristos Isus, iar Cuvântul curge prin el.
Dacă veţi vedea oameni care spun „O, eu nu cred in vindecarea divină! Eu nu cred asemenea lucruri!” , lăsaţi-i în pace, căci valoarea lor este aceea a unei monede de 10 cenţi. Înţelegeţi? Valoarea lor este doar cât a unei monede de 10 cenţi şi ca urmare, doar atât poate să cumpere. Nu-i opriţi! Lăsaţi-i în pace, însă nu uitaţi: ei nu pot merge mai departe.
N-am vrut să fiu dur prin ceea ce am spus, dar acesta este adevărul.
„O, eu aparţin acolo şi cred aşa şi aşa!” Aceasta este doar o monedă de 10 cenţi, aşa că lăsaţi-l şi mergeţi mai departe. Spuneţi doar: „ Domnul să te binecuvânteze, frate!”
El este doar o „aramă” şi deci, nu va putea fi niciodată „argint”. Lăsaţi-l şi mergeţi mai departe, căci Dumnezeu îl foloseşte la valoarea pe care o are. Nu prea mult, dar El îl va folosi totuşi, în măsura hotărâtă de El.
Poate că este un fel cam dur de exprimare, dar cred că înţelegeţi ce vreau să spun. El nu poate crede în Puterea lui Dumnezeu care a fost făgăduită pentru acest timp, aşa cum nu au putut crede nici fariseii din zilele Domnului Isus. Şi nu au putut vedea că Isus era Dumnezeu. Nu, nu, de aceea I-au zis: „Tu, care eşti un Om, Te faci Dumnezeu?” (Ioan 10.33b)
Şi iată că într-o zi, după ce a înmulţit pâinile şi peştii, Isus a stat în faţa mulţimii şi a spus: „Adevărat ,adevărat vă spun, că dacă nu mâncaţi trupul Fiului omului şi dacă nu beţi sângele Lui, n-aveţi viaţa în voi înşivă.” (Ioan 6.53)
O, pot să-mi imaginez ce s-a întâmplat în adunare când El a spus aceste cuvinte! Toţi s-au îndepărtat de El, spunând: „ Acesta are de gând să ne dea trupul cuiva ca să-l mâncăm? O, este o nebunie!”
Medicii din timpul acela, au spus: „Omul acesta nu este sănătos la cap! Preoţii au dreptate când spun că este nebun, căci iată vrea să ne dea să mâncăm trupul Său!”
Vedeţi? Aceasta a fost tot ce le-a spus El. Poate nici cei cu gândire duhovnicească nu au putut înţelege acele cuvinte; poate nici ei nu au ştiut ce vrea să spună, dar L-au crezut oricum şi au rămas lângă El. De ce? Pentru că ştiau că El este Fiul lui Dumnezeu şi asta era tot.
Poate nici eu nu înţeleg tot ce este aici, dar cred. Este Cuvântul lui Dumnezeu şi eu vreau să separ orice este contrar Lui. El ştia că am încercat să merg întotdeauna aşa.
Observaţi însă, că acolo mai era un grup: cei 70. Într-o zi, El a vorbit cu ei şi le-a spus: „Fiul omului se va sui la cer de unde a venit!” Auzind acele cuvinte ei şi-au zis:” Acesta?”
El le-a spus că ne va lua şi pe noi sus, în casa Tatălui, dar ei îşi ziceau: „Păi, noi îi cunoaştem pe mama şi pe fraţii Săi. Îi ştim pe toţi, aşa că, de ce spune că a venit din ceruri? El vine din Betleem, deci cum poate zice că vine din Cer?”
Vedeţi? El le-a vorbit într-un anumit fel, iar ei L-au părăsit şi n-au mai umblat cu El, dar ucenicii L-au crezut şi L-au urmat. De ce? Pentru că au văzut Cuvântul făgăduit pentru acel timp, arătat şi dovedit prin El.
Cine putea crea pâine afară de Dumnezeu însuşi? Ei ştiau că El era Fiul lui Dumnezeu. Chiar dacă nu L-au înţeles, chiar dacă le vorbea în pilde, ei au mers mai departe oricum, pentru că era Cuvântul dovedit, iar ei s-au separat de orice era contrar Lui.
Dumnezeu să ne ajute să avem şi noi acea credinţă; să credem că această Biblie este Adevărul. S-ar putea ca eu să nu am suficientă credinţă încât să fac toate făgăduinţele Sale vii, dar Îl cred oricum.
Iosif, s-a separat de fraţii săi fără nici un motiv. Nu El a vrut să se despartă de ei, ci ei s-au separat de El, deoarece bănuţul lor de 10 cenţi nu a rezistat în faţa dolarului Său de argint. Iosif era duhovnicesc, aşa că vedea vedenii şi putea tălmăci vise, acestea împlinindu-se întocmai. Orice spunea, se dovedea a fi Adevărul, de aceea fraţii săi l-au urât şi l-au vândut la egipteni. Vedeţi? Ei s-au separat de el pentru că monedele lor de 10 cenţi nu au suportat să stea în prezenţa dolarului său care avea o calitate deosebită.
Aşa este şi credinciosul adevărat de astăzi; el este de o calitate deosebită. Arama se va separa de argint. Da, ei nu se pot înţelege.
Fraţii lui Iosif l-au vândut din invidie, iar astăzi este la fel. Ei erau geloşi pentru că nu aveau aceeaşi calitate ca şi el. Da, el era „un dolar”, pe când ei erau doar „un bănuţ”.
Dacă bănuţul ar fi spus „Binecuvântat să fie Numele Domnului. Eu nu pot face ceea ce face fratele meu, „dolarul”, dar voi face cât pot”, atunci ar fi mers mai departe, pentru că Dumnezeu îşi duce planul înainte.
Aşa cum am predicat duminică, în marea Simfonie a Cuvântului lui Dumnezeu, El schimbă doar timpii şi dirijorul orchestrei. Când vedem aceste schimbări ale epocilor si ale timpurilor, trebuie să privim doar Partitura şi vom vedea imediat unde ne aflăm şi astfel vom înţelege ce urmează. Altă cale nu există. Pentru un om care nu înţelege simfonia, totul este doar o zăngănitură fără sens. El nu o poate înţelege şi nici nu este interesat de ea, ci se gândeşte: „Mai bine ar tăcea, iar eu aş pleca acasă.” Vedeţi? El nu înţelege pentru că nu cunoaşte simfonia. Dar Compozitorul cunoaşte sfârşitul încă de la început. Vedeţi? Şi încă ceva. Dacă dirijorul nu este în acelaşi duh cu compozitorul, nu va putea dirija, pentru că toată Partitura este alcătuită numai din note şi semne. Deci, dacă el nu va dirija corect, cum va putea cânta muzicantul? Amin. Asta-i tot.
Dacă trâmbiţa dă un sunet neclar, cine va şti să se pregătească de luptă, retragere sau altceva?
Uitaţi-vă în Cuvânt şi veţi vedea unde suntem. Atunci veţi putea vedea ce fac „bănuţii”. Dar „dolarii de argint” scânteiază, veghează şi aşteaptă semnele care se vor întâmpla, pentru că cunosc Cuvântul.
Exact aşa s-a întâmplat cu femeia de la fântână. Când Isus i-a spus: „Du-te şi adu-ţi bărbatul aici”, ea a răspuns: „Nu am bărbat.”
„Bine zici, căci ai avut cinci, iar cel cu care eşti acum, nu-ţi este bărbat.”
„O, domnule”, a spus femeia, „văd că eşti prooroc. Noi nu am mai avut nici un prooroc de câteva sute de ani, dar ştim că trebuie să vină Mesia. El ne va învăţa toate lucrurile. „Eu sunt El”, a răspuns Isus.
O, Simfonia mergea perfect, de la nota cea mai de jos, până la nota cea mai de sus, aşa că femeia a alergat în cetate şi a strigat: „Veniţi şi vedeţi un Om care mi-a spus tot ce am făcut. Nu cumva este Acesta Mesia?” Desigur. Vedeţi, ea a ştiut ce partitură se cânta, iar aceasta a separat credinţa de necredinţă.
Credinţa nu vine printr-o biserică, ci în urma auzirii Cuvântului lui Dumnezeu, iar astăzi se întâmplă la fel ca atunci.
Mulţi oameni privesc după daruri şi se gândesc: „O, ce lucru mare!” după care încearcă să le imite. Voi nu puteţi face aceasta! Voi nu veţi putea face niciodată dintr-un bănuţ, un dolar. Nu veţi reuşi să faceţi din el nici o jumătate de dolar sau un sfert, ci va rămâne întotdeauna doar un bănuţ.
Dacă recunoaşteţi că sunteţi doar un bănuţ, mergeţi cu restul mărunţişului, căci atunci Dumnezeu vă va putea folosi cum vrea EL.
Când Dumnezeu a chemat Israelul afară din Egipt, nu toţi au trebuit să facă lucrările pe care le-a făcut Moise. Nu, nu, ci a fost suficient că l-au crezut. Aşa este. Ei l-au crezut pe Moise pentru că au văzut că era un semn al acelui timp şi poseda Cuvântul lui Dumnezeu. Ei spuneau: „Faraon are suliţe!”, dar credincioşii răspundeau: „Da, însă Moise are Cuvântul lui Dumnezeu!” şi asta era totul. Putea să aibă Faraon o armată oricât de mare şi bine înarmată, căci Moise avea Cuvântul pentru că era proorocul lui Dumnezeu. Da, Cuvântul a venit la el şi a dovedit că poseda Adevărul. Dumnezeul cel viu putea face chiar şi din praful aruncat în vânt, o mulţime de muşte. Un om nu poate face aceasta, dar Dumnezeu poate.
Ca om, el a stat acolo şi a spus: „Mâine cam pe la ora aceasta, va fi aşa şi aşa!” şi totul era întocmai. Vedeţi? Ei ştiau că Moise avea Cuvântul lui Dumnezeu. Indiferent câte suliţe sau oşti avea Faraon, Moise poseda Cuvântul.
Apoi, după ce au pornit prin pustie, s-a ridicat un bărbat, Datan, care a spus: „Moise ia prea multe asupra sa. Noi toţi suntem bărbaţi sfinţi, aşa că putem face tot ceea ce face Moise!”
Văzând acest lucru, Moise L-a întrebat ce să facă, iar El i-a răspuns: „Separă-te de ei! Depărtează-te de ei!” Şi Domnul a deschis pământul şi l-a înghiţit pe Datan şi pe tot grupul lui.
Dumnezeu a separat Lumina de întuneric, dovedind Cuvântul Său. Da, iar astăzi El este încă acelaşi Dumnezeu.
Data trecută, eu v-am spus exact lucrurile care se vor întâmpla de-a lungul timpului, iar voi toţi sunteţi martorii lor. V-am arătat cum se vor ridica imitatori şi imitaţii, dar mai este un lucru pe care-l aşteptăm să se întâmple. Noi îl aşteptăm de ani şi ani, şi ştim că aşa cum a fost la început, când a venit la suprafaţă prima creaţie, la fel se va întâmpla şi acum. Se aşteaptă ca acest Conciliu al Bisericilor să-i cuprindă şi pe protestanţi. Sâmbătă dimineaţa aş vrea să vorbesc tocmai despre această temă. Când se va întâmpla acest lucru, Duhul lui Dumnezeu se va ridica împotriva lui, aşa cum a făcut-o întotdeauna, aducând un „standard sau un etalon” .
Aici stă un om care a fost martor al acestor lucruri.
Nu demult, chiar în toamna aceasta, am făcut o călătorie în Colorado. Am mers la vânătoare. De obicei, la aniversarea căsătoriei mele, sunt acolo sus în munţi. Când m-am căsătorit, aveam adunate câteva economii, ca să putem merge într-un voiaj de nuntă, dar nu am reuşit să mergem nicăieri pentru că aveam prea puţini bani, aşa că m-am dus la vânătoare împreună cu ea. De atunci, o spun spre ruşinea mea, nu am mai stat niciodată acasă cu ea la aniversarea noastră.
Aseară am văzut doi sau trei lucrători care au fost cu mine când a trebuit să vin din Alaska. Sunt băieţii Martin, care se află şi acum printre noi, acolo în spate.
Noi am mers în Colorado, unde sunt ghid. Am vânat acolo ani de-a rândul. În munţii Adirondack, este un loc micuţ, unde mi-am dus soţia în luna de miere. Acolo este un soi de plop tremurător, nişte tufişuri şi mesteceni.
În data de 23 octombrie eu mă aflam acolo sus. Mi-am scos pălăria şi i-am mulţumit Domnului pentru soţia mea bună şi loială pe care am avut-o în toţi aceşti ani şi care m-a ajutat foarte mult în timp ce eram plecat să predic Evanghelia.
Anul acesta a fost foarte secetos în Colorado, iar când am ajuns acolo, am aflat că pe munte mai erau încă vreo o sută de oameni la vânătoare, care veniseră de 4-5 zile.
Eu am reuşit să împuşc o căprioară pe care o urmăream de ani de zile, dar s-a lăsat ceaţa, aşa că nu am putut să o iau în ziua aceea.
La radio s-a anunţat că a doua zi urma să fie viscol, iar zăpada va ajunge în munţi, până la 20 de picioare grosime, aşa că i-am chemat pe fraţi şi am vorbit cu ei. Acolo se aflau şi băieţii Martin.
„Fraţilor, le-am zis eu, aţi auzit ce s-a anunţat la ştiri, aşa că dacă vreţi să plecaţi, ar fi bine s-o faceţi chiar acum, căci este posibil ca mai târziu să n-o mai puteţi face. Dacă rămâneţi, s-ar putea să trebuiască să staţi aici o săptămână. În ce mă priveşte, eu ar trebui să plec pentru că lunea viitoare am o adunare în Tucson, cu oamenii de Afaceri Creştini. Voi puteţi hotărî ce veţi face. Dacă vreţi să rămâneţi, eu sunt ghidul vostru, aşa că voi sta şi eu cu voi.” Toţi au hotărât să rămână. În ziua aceea nu a nins deloc, aşa că le-am spus:„Aş vrea s-o sun pe soţia mea, ca să-i mulţumesc pentru că este o soţie atât de bună.(Era aniversarea ei), iar mâine voi urca înapoi, înainte ca să înceapă ninsoarea. M-am dus deci s-o sun, dar nu am reuşit s-o prind aşa că am revenit la tabără. Toată lumea din oraş se pregătea pentru viscolul care fusese anunţat, iar ziarele scriau că stratul de zăpadă poate ajunge până la 20 de picioare.
Fratele Tom Simson, care este aici, era pe drum, venind din Canada, iar cunoştinţele îi spuseseră să ocolească Colorado pentru că se aşteaptă un viscol mare.
Eu am sunat-o pe soţia fratelui Evans şi i-am spus: „Nu pot s-o prind pe soţia mea nicicum. Probabil că s-a dus la cumpărături, dar te rog s-o anunţi să-i spună fratelui Tony Stromei că dacă nu ajung acolo până duminică, să-şi găsească un alt vorbitor. Eu mă aflu în munţi cu un grup de oameni.”
Ce a urmat? În noaptea aceea nu a nins deloc, dar în dimineaţa următoare norii erau jos şi foarte furioşi, aşa că le-am spus fraţilor: „Am mânat vitele pe aici ani de zile, aşa că cunosc bine capriciile vremii. Să ştiţi deci, că la primul strop de ploaie este bine să vă grăbiţi spre tabără, pentru că în următoarele 15 minute se întunecă atât de tare încât nu mai poţi să-ţi vezi nici mâna.”
După ce le-am spus ce au de făcut, m-am dus pe vârful muntelui. Coioţii urlau peste tot aşa că ştiam bine că avea să se schimbe vremea. Apoi deodată a venit o rafală puternică de vânt şi a început lapoviţa. Am privit spre tabără şi mi-am zis: „Cred că toţi fraţii se află deja la adăpost.” M-am oprit şi am privit în jur, pentru că voiam să găsesc căprioara pe care o împuşcasem, căci dacă începea să ningă, urma să fie acoperită cu zăpadă şi nu o mai puteam găsi până la primăvară.
Dar fulgii au început să fie tot mai mari şi mai deşi, aşa că am început să cobor la vale, cam 300 de yarzi.
Ştiu că ceea ce vă voi spune, pare ciudat, dar am în faţă Biblia, iar Tatăl ceresc ştie că vă spun adevărul. Am început să alerg ca să ajung la tabără, iar vântul sufla atât de tare încât abia mai puteam să văd.
Deodată am auzit un Glas care spunea: „Opreşte-te şi du-te înapoi de unde ai plecat!” M-am oprit, dar m-am gândit că poate era doar „mugetul” furtunii, aşa că am mai aşteptat puţin.
Unul dintre băieţi îmi pregătise un sandvici şi mi-l pusese cu mine, aşa că m-am apucat şi l-am mâncat, după care am îngropat hârtia, pentru că dacă animalele văd urme ale prezenţei omului, se îndepărtează de locul acela. Am pornit mai departe, dar o Voce mi-a zis din nou, atât de clar cum mă auziţi voi pe mine: „Întoarce-te şi du-te de unde ai pornit!”
Oare Dumnezeu vrea să mă trimită înapoi, în gura morţii? Apoi m-am gândit că era acelaşi Glas care îmi vorbise cu privire la acele veveriţe. Acelaşi Glas care-mi vorbise şi în legătură cu problema soţiei mele.
Acelaşi Glas care mi-a vorbit când eram copil şi mi-a spus să nu beau, să nu fumez şi toate celelalte lucruri, pe care le ştiţi deja. Nu vă mint, căci ce folos aş avea dacă mi-aş trimite sufletul în iad? Apoi m-am gândit că ar trebui să ascult acel Glas care-mi vorbea, pentru că desigur, El are un motiv anume ca să mă trimită înapoi. Poate a venit timpul să plec.
M-am întors prin pădure şi curând am ajuns sus pe culme. Sus era o ceaţă atât de deasă că abia vedeai ceva, iar vântul sufla cu putere îndoind copacii în toate părţile. Eram îmbrăcat cu o haină roşie, iar pe cap aveam o căciulă tot roşie. Îmi ţineam puşca cu grijă, ca să nu se umezească şi m-am aşezat sub un copac.
„Oare de ce a vrut să mă aducă înapoi? Mă îndoiesc că voi mai găsi drumul de întoarcere în tabără, pentru că vremea devine tot mai rea”. Abia puteam vedea la cinci picioare înaintea mea. „El mi-a cerut să vin aici, iar eu L-am ascultat întocmai.” Zăpada avea deja cam 2 inch, iar eu stăteam sub copac de vreo 20-30 de minute.
Apoi am auzit din nou Vocea care spunea: „Eu sunt Dumnezeul cerurilor, Cel care a făcut cerurile şi Pământul!” Mi-am luat căciula de pe cap şi am rămas în aşteptare, căci îmi ziceam: „Acesta nu a fost vântul!” El a vorbit din nou şi a spus: „Eu sunt Acela care liniştesc vânturile de pe mare. Eu sunt Creatorul. Eu am creat veveriţele în prezenţa ta şi Eu am făcut toate celelalte lucruri.”
„Da, Doamne, cred aceasta”, am răspuns eu.
„Ridică-te în picioare”, a continuat El. M-am ridicat imediat, iar EL a spus: „Acum vorbeşte furtunii şi ea te va asculta!”
Vă spun adevărul, iar când ne vom întâlni la judecată, ştiu că voi da socoteală pentru tot ce vă spun. Am spus: „Furtună, du-te înapoi la locul tău! Opreşte-te! Soare, tu să străluceşti obişnuit timp de patru zile!” Când am terminat de spus aceste cuvinte, lapoviţa şi vântul care erau gata să mă trântească la pământ, s-au oprit, iar soarele a început să strălucească chiar deasupra mea. M-am uitat spre munţi şi am văzut cum venea un vânt dinspre răsărit (deşi acolo vântul bate dinspre apus) şi duce toţi norii. Nu ştiu unde s-au dus, dar au dispărut.
Am stat acolo câteva minute. Lacrimile îmi curgeau pe obraji şi am spus: „O, Dumnezeule, eu nu ştiu ce să fac!” după care am pornit spre vale. Toată zăpada începea să se topească sub razele calde ale soarelui, iar din cămaşa mea ieşeau aburi. Totul se petrecuse în mai puţin de două minute.
În timp ce coboram, am auzit din nou acel Glas, care-mi spunea: „De ce nu vrei să mergi cu Mine?”
„Doamne, acesta este cel mai mare privilegiu pe care l-am avut vreodată” , am răspuns. Continuam să cobor pe cărarea căprioarelor din acea pădure virgină, şi mă gândeam că voi trece prin locul în care îmi „plătesc” întotdeauna salutul pentru Meda. Mergeam deja de vreo jumătate de oră, iar zăpada se topise toată.
Începusem să mă gândesc la soţia mea şi-mi ziceam: „Oare de ce nu mi-a spus nimic despre plecare?” Mi-am amintit cum am ajutat-o atunci să treacă peste nişte buşteni. Acum ea este căruntă, iar barba mea este pe jumătate albă.
„Ei, Billy, nici tu nu mai eşti tânăr. Îmbătrâneşti.” Parcă o vedeam în faţa mea, cu braţele deschise şi cu părul negru. M-am oprit între nişte plopi tremurători, mi-am rezemat capul de unul dintre ei şi am început să plâng.
Când am coborât de pe munte, după patru zile, nu era încă nici un nor pe cer. Am ajuns la o staţie de benzină şi am intrat în vorbă cu băiatul care-mi făcea plinul: „Frumoasă zi, nu-i aşa?”
„Da”, a răspuns el, „dar ştii ce este ciudat? Meteorologii au anunţat viscol, dar s-a oprit dintr-o dată.”
Am mers mai departe până la graniţa cu New Mexico, întorcându-ne spre Arizona şi i-am zis lui Billy Paul: „Haide să mergem să vedem dacă a trecut pe aici.” Era duminică dimineaţa. Ne-am oprit la o altă staţie ca să luăm benzină, iar omul ne-a întrebat: „Aţi fost la vânătoare?”
„Da, domnule.”
„Aţi avut ceva noroc?”
„Da, domnule, am avut un timp minunat. Se vede că este destul de uscat.”
„Da, pe aici a fost secetă mare. S-a anunţat viscol şi zăpadă mare zilele trecute, dar totul s-a oprit dintr-o dată”, a spus omul. Oh, Doamne!
M-am rezemat de un copac, iar lacrimile îmi curgeau pe obraji, în timp ce mă gândeam că acelaşi Dumnezeu care a poruncit vântului şi valurilor să se oprească, a fost cu noi şi acolo sus, în munţi. Da, El este încă acelaşi Isus; El este Cuvântul, iar natura trebuie să I se supună pentru că El este Creatorul ei.
De atunci, sunt mereu pe câmpul Evangheliei şi merg pe la biserici, încercând să fac tot ce pot pentru slava Sa. Totuşi inima mea este apăsată pentru că s-ar părea că trezirea s-a încheiat.
Eu m-am pocăit în inima mea şi am spus: „O, Doamne, dacă am greşit undeva, spune-mi, şi mă voi corecta! Tot timpul am purtat o povară mare pe inimă, un sentiment neplăcut şi nu puteam avea biruinţă aşa cum aş fi vrut.
El a făcut o mulţime de lucruri măreţe la care aţi fost martori cu toţii, dar cu toate acestea inima mea era încă împovărată.
Şi în timp ce stăteam lângă un tufiş, mă gândeam: „Mare Dumnezeu al cerului, acest soare cald străluceşte peste mine şi nu se vede nici un nor, deoarece acum câteva minute, Tu ai contrazis prognoza oamenilor. Natura a făcut-o. Cum a fost posibil aceasta, Doamne?
Numai datorită faptului că Isus Hristos este acelaşi ieri, azi şi în veci. Acest lucru L-a făcut Cuvântul pe care m-ai învrednicit să-L pronunţ. Tată, cât de recunoscător Îţi sunt pentru aceasta!”
Şi atunci am auzit ceva mişcându-se, iar când m-am întors, am văzut 2-3 căprioare care mă priveau. Eram îmbrăcat în roşu, şi oricine ştie că în condiţii normale, căprioarele ar fugi imediat. Totuşi ele stăteau pe loc şi mă priveau. Atunci mi-am zis: „Este exact ceea ce ne trebuie: trei căprioare.”
Ceva îmi spunea: „ Domnul le-a pus în mâna ta.”
Anul trecut când am fost cu fratele Clayton de la Oamenii de Afaceri, am prins un peşte foarte mare şi am împuşcat 19 cerbi.
Nu vreau să vă supăr, fraţilor, dar unii dintre fraţii de la oamenii de afaceri sunt medici. Ei nu prea fac mişcare şi din cauza aceasta sunt foarte graşi. Voi ştiţi, ei stau numai la birou. Şi unii dintre ei mi-au spus:
„Billy adu-mi şi mie nişte vânat de unu sau doi ani.” Aşa se face că am împuşcat 19 cerbi, dar Domnul mi-a spus să nu mai fac niciodată aşa ceva, iar eu I-am promis că nu voi mai ucide pentru alţii şi nici nu voi lăsa pe nimeni să ucidă animalele doar pentru a se distra. Şi vă amintiţi că fratele Palmer nu avea nici o căprioară cu o seară înainte de a pleca? El a venit, mi-a pus în mână 10 dolari şi mi-a zis: „Frate Branham, aceasta este zeciuiala mea pentru biserică”, după care m-a întrebat: „Ai putea să-mi aduci şi mie o căprioară?……………………….……………………….…
Şi iată că acolo stăteau cele trei căprioare. Eu mi-am amintit promisiunea pe care o făcusem, aşa că mi-am zis: „Nu pot face aceasta. Pur şi simplu nu pot.”
M-am gândit că odată Ioab i-a spus lui David: „Iată că Dumnezeu l-a dat în mâinile tale pe Saul”, dar David a răspuns: „Să mă pedepsească Dumnezeu să mă ating de unsul Domnului.”
Şi iată că în faţa mea stăteau cele trei căprioare. Erau nişte exemplare grase şi mari, un mascul şi o femelă şi o căprioară mamă.
Privindu-le, mă gândeam: „Este foarte ciudat că aceste căprioare nu se sperie de mine, deşi sunt îmbrăcat în roşu”, după care am zis: „Sunteţi în mâinile mele şi nu aveţi cum să-mi scăpaţi, dar nu vă voi face nimic. Mergeţi mai departe.”
Ele se uitau una la cealaltă şi continuau să se apropie de mine. Mi-am pus arma jos şi am spus: „Mămico, ia-ţi puii şi du-te în pădure. Eu sunt aici ca să mă bucur în prezenţa lui Dumnezeu şi am promis că nu voi ucide niciodată un animal din joacă pentru alţii.”
Căprioara mamă s-a uitat la mine, apoi au privit toate trei în jur şi au plecat, dar după câteva clipe s-au întors. Eu am repetat: „Nu-ţi voi face nimic. Du-te în pădure. Eşti în mâinile mele şi nu ai putea scăpa, dar şi eu sunt în mâinile lui Dumnezeu şi cred că nici eu nu aş putea scăpa. I-am făcut o juruinţă şi o voi respecta. Du-te şi trăieşte în această pădure.”
Erau atât de aproape, că puteau mânca din mâna mea, apoi s-au întors, m-au privit încă o dată şi au plecat în pădure.
În timp ce priveam cum pleacă, mi-am zis: „Ce purtare neobişnuită pentru o căprioară! Mă întreb dacă nu s-au comportat aşa din pricina prezenţei Domnului Isus, care este aici?” Şi chiar atunci o Voce îmi spunea: „Îţi aminteşti promisiunea pe care ai făcut-o?” Am ştiut atunci că cel care îmi vorbea este EL, aşa că am răspuns: „Da, Doamne”.
„Aşa îmi amintesc şi Eu promisiunea Mea faţă de tine. Nu te voi părăsi niciodată şi nu te voi lăsa niciodată singur.” Atunci am simţit că acea povară mă părăseşte, iar de atunci nu am mai avut-o niciodată. Acest lucru s-a întâmplat anul trecut în octombrie. De atunci am fost o altă fiinţă.
Ţineţi-vă promisiunile faţă de Dumnezeu! Orice vă va spune Dumnezeu, să-L credeţi! Separaţi-vă de tot ce este contrar Cuvântului Său şi Dumnezeu vă va asculta şi vă va răspunde la rugăciuni. Haideţi să ne plecăm capetele pentru un moment.
Vreţi ca începând din seara aceasta să vă separaţi de toată necredinţa şi să ascultaţi numai de Cuvântul Domnului? Dacă da, atunci să credeţi că El este acelaşi ieri, azi şi în veci, căci noi vedem cu ochii noştri cum El împlineşte tot ce a făgăduit. Vreţi să vă ridicaţi mâinile şi să spuneţi: „Dumnezeule, în seara aceasta Îţi fac şi eu o promisiune. Promit să cred tot ceea ce ai făgăduit şi să nu mă mai îndoiesc de nici un Cuvânt al Tău.”
Tată ceresc, Tu ştii că ceea ce am povestit este adevărat. Acel lucru a fost al patrulea semn pe care mi l-ai dat Tu, iar al cincilea a fost vindecarea soţiei mele. Săptămâna trecută, când medicul se pregătea să intervină chirurgical, tumoarea a dispărut înainte ca el s-o poată atinge, exact cum ai spus Tu.
Acum, Te rog să-i ajuţi pe aceşti oameni, Tată, căci eu îmi dau seama că îmbătrânesc şi va trebui să plec în curând.
Te rog să mă ajuţi să fiu sincer şi corect cu fraţii mei, poporul Tău, căci dacă nu pot fi sincer faţă de ei, cred că nu pot fi sincer nici faţă Tine, iar dorinţa mea este să port mărturia Ta. Lasă ca Cuvântul Tău să trăiască în noi şi dă-ne credinţă.
Oamenii cred uneori că un dar este ceva ce ai pus în mâinile noastre ca să ne facem cale înainte, dar nu este aşa. Ajută-i să înţeleagă că a avea un dar înseamnă a te da la o parte din cale, astfel încât Duhul Sfânt să facă tot ceea ce vrea.
Doamne, ajută-ne să ne dăm la o parte din cale chiar acum, pentru ca marele Duh Sfânt să vină şi să lucreze prin noi. Lasă-ne să vedem în seara aceasta făgăduinţele lui Isus Hristos, acelea la care m-am referit, Doamne, aşa cum s-a întâmplat atunci când El a venit în faţa lui Avraam, într-un trup omenesc, şi a spus tainele din inima Sarei, dovedind că era Dumnezeu.
Când El S-a făcut trup şi a locuit printre noi, a cunoscut tainele inimii, pentru că Biblia spune că „Cuvântul lui Dumnezeu judecă simţirile şi gândurile inimii”. (Evrei 4.12) acesta fiind semnul prin care ucenicii au putut să vadă că El era Dumnezeu.
Tată, Te rugăm să vii în mijlocul nostru, în această seară, şi să ne ajuţi să ne predăm Ţie, astfel încât să credem că Duhul Tău Se poate descoperi în mijlocul nostru, dovedind că Tu eşti încă Cuvântul cel viu. Atunci, ne vom putea separa de toată necredinţa şi te vom urma. Te rugăm, vorbeşte-ne, în Numele lui Isus Hristos. Amin. (se spune o proorocie)
Mare Dumnezeu al cerului, ai milă de noi. Ajută-ne Doamne, să ne supunem poruncilor Tale şi foloseşte-ne spre slava Ta. Îţi mulţumim pentru aceste cuvinte de îmbărbătare.
Îngăduie ca Duhul Sfânt să se mişte printre noi, ca să confirme aceste cuvinte, în Numele lui Isus Hristos. Amin.
Credeţi în Dumnezeu şi nu vă îndoiţi. Fiţi curajoşi, căci timpul venirii Sale este aproape.
În seara aceasta am împărţit numere de rugăciune. Câţi au numere de rugăciune? Câţi nu au numere de rugăciune, dar se roagă ca Domnul să-i vindece? Fie ca Domnul să vă ajute pe fiecare în parte.
Eu sunt fratele vostru; Isus este Mântuitorul vostru, Dumnezeu este Tatăl nostru iar noi suntem oameni, dar dacă suntem născuţi din nou, nu suntem din lumea aceasta ci de sus.
Aici pe platformă sunt bărbaţi care şi ei se roagă pentru bolnavi. Eu nu vreau ca voi să credeţi că sunt singurul care face aceasta, căci Dumnezeu nu trebuie să mă folosească numai pe mine, ci El poate folosi pe oricine doreşte. Problema este să credeţi că ceea ce se spune este Adevărul. Să ne plecăm capetele pentru un moment.
Voi, cei care nu aveţi numere de rugăciune dar sunteţi bolnavi, rugaţi-vă şi spuneţi: „Doamne Isuse, ştiu că Biblia spune că El este acelaşi, înseamnă că şi astăzi poate face aceleaşi lucrări ca în trecut. Şi tot Biblia spune că Cuvântul lui Dumnezeu este mai tăietor decât o sabie cu două tăişuri şi judecă simţirile şi gândurile inimii.”
Noi ştim că atunci când Cuvântul a fost făcut trup în persoana lui Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, El a făcut următoarea făgăduinţă în Ioan 14.12: „ Adevărat, adevărat vă spun, cine crede în Mine, va face şi el lucrările pe care le fac Eu; ba încă va face altele mai mari decât acestea, pentru că Eu Mă duc la Tatăl.”
Tot Biblia spune că acum El este Marele Preot. Credeţi cu toţii aceasta? Desigur.
„Căci n-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre; ci Unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat.” (Evrei 4.15).
Vedeţi? Acolo scrie că El este Marele nostru Preot. Acum, dacă sunteţi gata, păşiţi în faţă, întoarceţi spatele la necredinţă şi spuneţi:
„Lasă-mă să Te ating, Mare Preot…” căci dacă El este cu adevărat Marele Preot şi acelaşi ieri azi şi în veci, va face exact aceleaşi lucrări pe care le-a făcut când a fost pe pământ.
Odată, când era pe pământ, a fost atins de o femeie. El a simţit imediat atingerea ei, aşa că s-a întors şi a întrebat: „Cine M-a atins?” dar toţi cei care-L înconjurau au negat că ar fi făcut-o. El cunoştea însă gândurile inimilor, aşa că atunci când a privit în jur, a găsit-o imediat pe femeie, i-a spus ce problemă avea şi credinţa ei a vindecat-o.
Acum, El este acelaşi ieri, azi şi în veci. Poate că femeia aceea nu avea număr de rugăciune, dar avea credinţă şi asta-i tot ce trebuie: să ai credinţă. Atinge-te de marele Medic, căci prin acest dar divin, dacă mă voi da din cale şi-L voi lăsa pe Duhul Sfânt să lucreze cum voieşte El, vă va spune tot ce trebuie să faceţi. Acesta este un dar, nu este o imaginaţie. Căci dacă este doar imaginaţie, nu va da rezultate. Dacă este însă real, va aduce la suprafaţă lucrarea Lui.
Isus a spus: „Nu Eu fac aceste lucrări, ci Tatăl Meu care locuieşte în Mine.” Ceea ce înseamnă că nici eu nu pot face nimic. El era Fiul lui Dumnezeu, pe când eu sunt doar un păcătos salvat prin harul Său.
Credeţi! Nu forţaţi nimic, ci credeţi şi spuneţi: „Doamne Isuse, îngăduie-mi să mă ating de haina Ta. Rugaţi-vă simplu. Fiecare să stea acolo unde este şi să se roage încontinuu, crezând din inimă. Credeţi cu toţii? Puteţi crede? Uitaţi pur şi simplu tot trecutul. Gândiţi-vă numai la ceea ce a făgăduit Isus, deşi ceea ce a spus El pare neobişnuit.
Acum aş vrea să fiţi respectuoşi, apoi vom începe rândul de rugăciune. Prin harul lui Dumnezeu eu sunt eliberat de propriile mele gânduri şi cred că El poate face tot ce vrea.
Dacă simţiţi că trebuie să vă ridicaţi capetele, priviţi încoace în timp ce continuaţi să vă rugaţi. Voi ştiţi că Petru şi Ioan i-au spus acelui olog: „Uită-te la noi!” ca să-i atragă atenţia la ceea ce urmau să spună.
Acum voi sunteţi o mulţime şi cred că nu cunosc decât câteva persoane: pe băieţii Martin şi pe fratele Daulton.
Fie ca Isus Hristos să vină la voi cu puterea Sa, ca să puteţi vedea că făgăduinţa Sa pentru acest timp, trebuie împlinită conform Maleahi 4. Trebuie să se întâmple ceva, pentru că aşa a făgăduit Dumnezeu.
Aici stă o doamnă care mâine trebuie să meargă la spital. Ea a avut un accident de maşină, în urma căruia are mai multe leziuni interne şi un braţ rănit. Ai număr de rugăciune, doamnă? Nu ai. Noi nu ne cunoaştem, este adevărat? Dacă este aşa, fă un semn cu mâna. Dumnezeu să te binecuvânteze.
Ce a atins doamna? Chiar în spatele ei stă un bărbat. Puteţi vedea acea Lumină? Priviţi Lumina care se mişcă deasupra lui. El se roagă pentru cineva, pentru un frate care se află la spital. Crezi că Dumnezeu poate să-ţi vindece fratele? Crezi că poate să-i redea „minţile” şi să-l facă bine? Crezi aceasta? Noi nu ne cunoaştem, este adevărat? Crede. În ordine. Tu poţi avea ceea ce ceri. Ce a atins el?
Chiar în spate stă o doamnă. Vedeţi acea Lumină? Puteţi s-o vedeţi? Priviţi cu toţii, este ca un cerc şi se află chiar lângă doamna aceea. Ea se roagă pentru cineva. Este vorba de doi copii: nepotul şi strănepotul ei.
Doamna nu este de aici, ci vine din California pentru rugăciune. Este însoţită de sora ei, care este îmbrăcată cu o rochie roşie şi are epilepsie. Sora ei este tot din California şi se numeşte Mary. Crede din toată inima. Este adevărat ceea ce am spus? Fă un semn cu mâna dacă este adevărat. În ordine.
Crezi din toată inima? În ordine, atunci poţi avea tot ce ai cerut.
Doamnă, aveţi număr de rugăciune? Nu? Nici nu vă trebuie.
Aici la capătul rândului, stă un bărbat care se uită la mine şi care are probleme cu genunchii. Dacă crede, Dumnezeu îl va vindeca. Credeţi? În ordine. Atunci problema de la genunchi s-a sfârşit, domnule. Aveţi număr de rugăciune? Nu? Nici nu vă trebuie, căci Isus Hristos este acelaşi ieri, azi şi în veci.
Doamna care stă aici are o problemă femeiască. Credeţi, doamnă? O, Doamne, ea o va pierde! Are pardesiu roşu şi se numeşte Daly. Crede din toată inima căci Domnul Isus te face bine, doamnă Daly. Întrebaţi-o dacă o cunosc, căci n-am văzut-o în viaţa mea, iar Tatăl ceresc ştie aceasta.
Poate ziceţi: „Atunci de ce i-ai spus pe nume? Ei bine, şi Isus i-a spus lui Petru: „Numele tău este Simon şi eşti fiul lui Iona”, este adevărat? Nu este aceasta încă o dovadă că El este acelaşi ieri azi şi în veci? Credeţi că acesta este adevărul? Credeţi că tot ceea ce a spus Isus se va împlini întocmai. Şi nu uitaţi că acesta a fost ultimul semn dat lui Avraam şi grupului său, înainte ca să se nască fiul făgăduit. Este adevărat?
Dumnezeu i-a dat tot timpul călătoriei o mulţime de semne lui Avraam şi bisericii, dar când Îngerul Domnului a venit jos şi a făgăduit acest ultim semn (descoperirea gândurilor Sarei), a urmat nimicirea neamurilor necredincioase, şi s-a născut fiul făgăduit, Isaac..
Biserica a trecut de la neprihănire (prin luterani), la sfinţire (prin Wesley) şi apoi la botezul cu Duhul Sfânt (prin cincizecimea penticostală), iar acum se îndreaptă în sus, spre slujba din capul unghiului, cuprinzând toate simbolurile în mod desăvârşit. Da, realitatea se desfăşoară sub ochii noştri, ceea ce înseamnă că Isus va veni în curând ca să-Şi ia Biserica sus; pe toţi cei care cred.
Separaţi-vă de necredinţă şi credeţi din toată inima. Vreţi să faceţi aceasta? Acum mă voi ruga pentru cei care au numere de rugăciune. Formaţi rândul, în timp ce noi vom cânta „Crede numai”.
Câţi dintre voi sunt interesaţi ca aceşti oameni să fie vindecaţi? Vedeţi voi, vindecarea vine de la Dumnezeu, este adevărat? Dacă Isus ar sta în seara aceasta aici, îmbrăcat cu un costum, aşa cum este al meu, iar voi I-aţi spune: „Doamne, vindecă-mă!” El ar spune simplu: „Am făcut-o deja!” De ce? Pentru că El a fost zdrobit pentru fărădelegile noastre şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi, este adevărat?
Voi spuneţi: „Doamne, salvează-mă!” dar EL a făcut-o deja. Dar ţineţi minte ceva: indiferent cât de mult strigi sau te rogi, tu nu vei fi salvat până nu vei crede şi vei accepta ceea ce a făcut El deja pentru tine. Desigur.
Acum un lucru este sigur şi anume că eu nu pot vindeca pe nimeni, dar El o va face dacă este adevărat că e acelaşi şi astăzi, după cum spune făgăduinţa Sa.
Câţi din voi ştiu că El a făgăduit că va face aceasta? Da, domnilor, El a făgăduit aceasta prin toată Scriptura. Dacă vreţi, puteţi lua benzile cu Epocile Bisericii, căci acolo veţi găsi acest lucru dovedit cu Scriptura.
Acum, vă voi spune ceva vouă, celor din rândul de rugăciune. Odată Isus a avut o vedenie şi a spus: „O putere a ieşit din Mine.” Este adevărat? Prin intermediul vedeniilor, voi sunteţi transpuşi într-o altă Lume.
Acum El este aici, aşa că puteţi să-L atingeţi. Vedeţi? El este aici şi doreşte să dovedească faptul că este Acelaşi. Câţi din voi vor crede, dacă voi merge de-a lungul rândului de rugăciune şi-mi voi pune mâinile peste voi? Credeţi că dacă mă rog pentru voi veţi fi vindecaţi? Credeţi că Duhul Sfânt este aici? El este aici ca să vă ajute să credeţi mai mult.
Mulţi oameni au fost învăţaţi că trebuie să se pună mâinile peste ei ca să fie vindecaţi, dar Biblia spune că „El a trimis Cuvântul Său şi i-a tămăduit…” ( Psalmul 107.20). Şi El a făcut aceasta chiar acum: a trimis Cuvântul Său, L-a confirmat şi vă va vindeca.
Evreul spunea: „Vino şi pune-Ţi mâinile peste fiica mea şi va învia.” (Matei 9.18), dar romanul a zis: „Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperământul meu, ci spune doar un cuvânt şi robul meu va fi tămăduit.” (Matei 8.8).
Aceasta încerc şi eu să vă fac să credeţi. Acum aş vrea să ne unim cu toţii în rugăciune. Să ne plecăm capetele.
Doamne Isus, eu mă rog pentru oameni acum. Ei sunt conştienţi că Tu eşti aici; ştiu că eşti în mijlocul nostru. Ajută-i pe cei ce vor urca pe platformă, să realizeze că ei nu vin la mine, sau la vreunul din aceşti slujitori ai Tăi ci au venit în templul Dumnezeului care spune că „Aceste semne îi vor urma pe cei ce vor crede: …îşi vor pune mâinile peste bolnavi şi bolnavii se vor însănătoşa.”.
El a făgăduit că orice om care va crede în vindecare, va fi tămăduit, de aceea, Tată, ajută necredinţei noastre. Tu ne-ai arătat prin Scriptură că eşti în mijlocul nostru, de aceea, îngăduie ca acest lucru să devină vizibil prin faptul că fiecare persoană care se va urca pe platformă, sau care se află în audienţă şi crede, va pleca de aici pe deplin sănătoasă.
Fie ca marele Duh Sfânt să vină printre noi şi să-i ungă pe slujitorii Săi, pe toţi lucrătorii din mijlocul nostru. Fă ca rugăciunile noastre să ajungă la Tine, în timp ce stăm în Prezenţa divină a Persoanei Tale. Ajută-i pe aceşti oameni să înţeleagă că aceasta este seara vindecării lor. Amin.
Aş vrea ca fiecare dintre voi să se roage în timp ce oamenii vor trece pe aici, iar eu îmi voi pune mâinile peste ei pentru vindecarea lor.
Vino, domnule. Mă rog pentru acest frate ca să fie vindecat în Numele lui Isus Hristos. Mă rog pentru sora mea ca să fie vindecată în Numele lui Isus Hristos. Amin.
Mă rog pentru vindecarea sorei mele în Numele lui Isus Hristos. Amin………………….
Isus a spus odată: „Ştiţi voi ce am făcut Eu?”
Eu am făcut tot ce mi s-a poruncit.
Acum haideţi să ne rugăm împreună. Credeţi din toată inima chiar dacă nu aveţi numere de rugăciune. Mâine vom împărţi din nou numere de rugăciune, iar adunarea va începe în jurul orei 7.00. Îmi pare rău că v-am ţinut mai mult în seara aceasta. Doresc ca Domnul să vă binecuvânteze.
Să ne plecăm capetele. Tată, în timp ce ne rugăm, iertăm pe toţi cei ce ne-au greşit, iar dacă totuşi ai găsit ceva ce nu-Ţi place în noi, iartă-ne, Doamne. Eu am împlinit tot ce mi-ai poruncit, iar oamenii au păşit pe această platformă pentru că au văzut Prezenţa Ta în mijlocul nostru şi au vrut să-şi mărturisească credinţa în Tine.
Noi ne-am pus mâinile peste ei, pentru că credem din inimă că le vei vindeca trupurile. Am făcut aceasta, pentru că Tu ai spus când ai fost pe pământ, că „dacă vom cere ceva în Numele Tău şi nu ne vom îndoi, ne vei da”. O, Isuse, Fiul Dumnezeului celui viu, aceasta a fost făgăduinţa Ta, Doamne.
Acum, Te rugăm să faci ca fiecare persoană din locul acesta să se separe de necredinţă, iar Cel ce cunoaşte gândurile inimii, să ia sub controlul Său fiecare suflet de aici.
El a spus: „Peste puţină vreme lumea nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veţi vedea”, pentru ca să se împlinească Cuvântul Său, şi credem că fiecare bolnav din locul acesta va fi vindecat spre slava lui Dumnezeu, în Numele lui Isus Hristos.
Spuneţi cu toţii: „ Amin.” („Amin”).
Dumnezeu să vă binecuvânteze.
– Amin –