CREDINȚA

Voi ştiţi, desigur, cântecul acela vechi:

Crede numai, crede numai

Totul e posibil,

Crede numai!

Îmi pare rău pentru că nu avem spaţiu suficient în micuţa noastră biserică. Ea cuprinde în jur de 200 de locuri, de aceea oamenii trebuie să stea în picioare.

Mă voi grăbi să încep pentru că am făcut deja comentarii. Rugămintea mea este ca Dumnezeu să vă dea lucrul pentru care aţi venit şi să vă umple inimile de bunătatea şi îndurarea Sa, deoarece cred că aceasta este şi voia Lui cea sfântă.

Primul lucru pe care vreau să vi-l spun, este plecarea sorei Casey dintre noi. Deşi era bătrână, cred că mergea spre optzeci de ani, ea venea în fiecare zi, prin ploaie şi zăpadă, la Biserica Dumnezeului celui viu. Seara trecută am avut privilegiul de a mă afla în apropierea ei, chiar înainte de a pleca.

Eu am întrebat-o: „Mă cunoşti?” dar nu ştiu dacă m-a cunoscut sau nu. Când am întrebat-o însă dacă îl cunoaşte pe Isus, a dat din cap în semn că-L cunoaşte. Apoi am avut bucuria de a vorbi cu copiii, nepoţii şi chiar strănepoţii ei, şi să le spun: „Aceasta este calea pe care trebuie să mergem cu toţii.”

Da, noi toţi trebuie să murim într-o zi, pentru că Biblia spune:

„…oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata.” (Evrei 9.27).

Fratele William Hall, care a fost păstor al bisericii baptiste din Milltown, şi care s-a întors la Domnul într-una din adunările recente, a fost vindecat de Domnul, acum câţiva ani, de cancer. Medicul din localitate, a făcut tot ce-a putut pentru el, dar când a fost dus la specialistul din New-Albany, acesta a spus că va muri. Când a auzit aceasta, soţia lui m-a sunat şi mi-a spus:

„Frate Billy, nu vrei să vii ca să te rogi pentru Will, deoarece este pe moarte din cauza cancerului.”

Imediat am plecat ca să-l vedem. Avea cancer la ficat şi din cauza aceasta se umflase tare, iar pielea i se îngălbenise. Fratele era inconştient, iar eu am întrebat dacă sunt de acord să-l chem pe medicul meu ca să-l vadă, pe doctorul Sam Adair.

Doctorul Sam mi-a spus: „Billy, tot ce putem face pentru el este să-l trimitem la Louisville, ca să fie văzut de un specialist renumit în cancer de acolo.” Aşa se face că bolnavul a fost trimis acolo pentru o consultaţie. După consultaţie, specialistul l-a sunat pe doctorul Adair ca să-i transmită rezultatul, iar doctorul Adair m-a sunat pe mine şi mi-a spus: „Billy, îmi pare rău, dar prietenul tău predicatorul, va fi mort în patru zile. Mai are de trăit numai patru zile pentru că ciroza i-a mâncat tot ficatul.”

Auzind aceasta, l-am întrebat pe doctorul Sam:

„Doctore, nu mai poţi face chiar nimic pentru el?”

„Billy, nu este posibil să-i scoatem ficatul şi să mai trăiască. Dacă este predicator, mă gândesc că ar trebui să fie pregătit pentru plecare, nu?”

„Da, cred că este pregătit.”

Mă simţeam foarte încurcat deoarece trebuia să mă duc să-i spun soţiei lui că Will Hall va muri în patru zile.

Familia Wright este aici între noi şi a fost martoră alături de alţi fraţi la această întâmplare. Deci m-am dus la d-na Hall şi i-am spus că soţul ei va muri în patru zile, deoarece cancerul i-a mâncat ficatul, după care m-am întors acasă.

În dimineaţa următoare voiam să plec la vânătoare de veveriţe, aşa că m-am trezit devreme. Când mi-am luat pălăria şi arma şi am vrut să ies din cameră, am observat un măr care atârna în aer. Era cel mai oribil măr pe care l-am văzut vreodată. Privindu-l, m-am gândit: „Oare de ce l-o fi atârnat Meda pe perete?” Era putred şi mâncat de viermi. Apoi am văzut că nu era prins cu nimic, ci atârna în aer. Atunci mi-am luat repede pălăria de pe cap şi am îngenuncheat, ţinând în mâna cealaltă arma.

Apoi am văzut încă un măr şi încă unul, până când    s-au încolonat cinci mere. După acea, am văzut un alt măr, foarte mare, cu dungi roşii, care a venit jos, a tăiat celelalte mere în bucăţi şi le-a înghiţit.

Văzând aceasta, mi-am zis: „Ce-o fi asta?”

Atunci a venit Îngerul Domnului, Cel a cărui fotografie o vedeţi acolo, şi mi-a spus: „Du-te şi spune-i fratelui Hall: „Aşa vorbeşte Domnul: tu nu vei muri!” El a fost bolnav cinci luni, dar în cinci zile va fi bine.”

L-am sunat imediat pe doctorul Adair şi i-am spus: „Fratele Hall nu va muri, ci va trăi!”

„Billy”, mi-a răspuns el, „cum poate să mai trăiască, când ficatul lui este mâncat de cancer?”

„Nu ştiu, dar Domnul mi-a spus tocmai acum că el va trăi. Aceasta este tot ce ştiu.” Şi el trăieşte şi astăzi.

Soţia lui, care se apropia de şaptezeci şi cinci sau optzeci de ani, a adormit în Domnul acum câteva zile în timp ce mă aflam în Kentucky. Dumnezeu să-i odihnească sufletul, şi la fel pe cel al sorei Casey. Amândouă au fost în această biserică, şi au avut părtăşie cu noi.

Adevărul este că pentru fiecare om, fie că este tânăr sau bătrân, indiferent cât este de sănătos sau de puternic, vine o zi când trebuie să se întâlnească cu Dumnezeu, de aceea este nevoie să ne pregătim pentru acea zi.

Acum aş vrea să fac câteva remarci din Cuvântul veşnic şi binecuvântat al lui Dumnezeu. Pentru aceasta aş vrea să citesc din Evanghelia după Marcu cap.11, după care voi vorbi despre credinţă.

Deci Marcu 11 începând cu versetul 20. Aş vrea să citesc din lexiconul grecesc original:

„Dimineaţa, când treceau pe lângă smochin, ucenicii l-au văzut uscat din rădăcini.

Petru şi-a adus aminte de cele petrecute, şi a zis lui Isus: „Învăţătorule, uite că smochinul, pe care l-ai blestemat, s-a uscat.”

Isus a luat cuvântul, şi le-a zis: „Aveţi credinţă în Dumnezeu!

Adevărat vă spun că, dacă va zice cineva muntelui acestuia: „Ridică-te şi aruncă-te în mare”, şi dacă nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ce zice se va face, va avea lucrul cerut.”

Ce făgăduinţă binecuvântată! „Credinţa în Dumnezeu.” Când vorbeşti despre aşa ceva, mulţi oameni clatină din cap, dar ar trebui să ne fie ruşine să spunem că nu avem credinţă în Dumnezeu.

Adevărul este că numai laşii mor, pentru că un erou nu moare niciodată. Amintirea lui va dăinui datorită faptelor lui măreţe.

Şi de obicei oamenii care au credinţă, sunt oamenii care au experienţă. Experienţa este aceea care aduce credinţă.

Cred că acesta este motivul pentru care Isus a spus în Ioan 3.3: „Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă un om nu se naşte din nou, nu poate înţelege (în traducerea noastră, „vedea”  ) Împărăţia lui Dumnezeu.” Eu am citit înţelege din textul original. În traducerea împăratului Iacov, putem citi: „nu va vedea Împărăţia lui Dumnezeu.”

Dar cuvântul „poate vedea Împărăţia…” nu înseamnă „a vedea cu ochii”, ci înseamnă „a înţelege”. Tu nu poţi vedea Împărăţia, ci trebuie s-o înţelegi.

Deci Isus a spus că dacă un om nu este născut din nou, în primul rând nu poate înţelege Împărăţia lui Dumnezeu.

Desigur. Înseamnă că înainte ca credinţa să poată realiza ceva, este nevoie de o experienţă. Acesta este motivul pentru care se cuvine ca oamenii să fie mai întâi salvaţi.

În felul acesta, ei vin la Dumnezeu şi au o experienţă de mântuire înainte ca să se apropie de El pentru vindecare. Aşa este corect; şi dacă credeţi, aceasta va face minuni.

Noi am folosit întotdeauna pentru exemplificare, întâmplări din istoria poporului Israel – când poporul era în primejdie.

Şi iată că între Israel şi filisteni, a început un război, iar oştirea Israelului s-a adunat toată după coama unui deal. Totul era pregătit pentru luptă, dar niciun om nu avea curaj să treacă pe partea cealaltă a dealului, deoarece duşmanul avea un mare luptător în rândurile lui.

Da, aşa a fost atunci şi aşa este şi astăzi, deoarece întotdeauna când poporul lui Dumnezeu începe să facă ceva, şi duşmanul are un luptător pe care vi-l pune în faţă.

Şi acel uriaş, un urmaş al uriaşului preistoric (din Eden), acel gigant, stătea acolo cu nişte degete lungi de 14 inch. Avea şase coţi şi o palmă înălţime, iar în mână ţinea o suliţă care cântărea şase sute de sicli de fier. El venea în fiecare dimineaţă şi în fiecare seară şi îi provoca pe bărbaţii lui Israel ca să meargă să se lupte cu el.

Acesta este felul de a proceda al duşmanului când crede că problema este în mâna lui, când crede că este mai puternic. El nu procedează aşa când este biruit de credinţă. Da, el procedează aşa numai atunci când ştie că ţi-e frică. Când Satana are suliţa deasupra voastră, biserica nu poate înainta.

Logic, singurul bărbat capabil să lupte cu uriaşul Goliat, era Saul, şi aceasta pentru că mai întâi de toate era un războinic bine instruit. El cunoştea bine tactica de luptă, ştia cum să evite suliţa şi cum să pareze loviturile cu scutul. În al doilea rând, el era cu un cap mai înalt decât oricare alt bărbat din oştirea sa şi era un bun conducător.

Astăzi putem găsi foarte mulţi bărbaţi ca Saul, printre cei care merg la biserică. Unii dintre ei sunt foarte antrenaţi în şcolile teologice, dar au cea mai mică credinţă în Dumnezeu. Ei au Ph.D şi D.D. aşa că încearcă să explice… sau încearcă să fugă ori de câte ori sunt puşi faţă în faţă cu Cuvântul lui Dumnezeu, încercând să-L explice altfel decât este în realitate.

Adevărul este că toată şcolarizarea teologică şi tot antrenamentul doctrinar, nu ne vor aduce niciodată în poziţia de a-l înfrunta pe duşman. Pentru a-l birui, este nevoie de credinţă şi numai de credinţă.

Şi aşa cum acel uriaş trufaş stătea şi se lăuda în faţa poporului lui Dumnezeu, tot aşa stau şi aceşti mari teologi bine antrenaţi în arta războiului, dar fără niciun fel de experienţă cu Dumnezeu.

O, este atât de trist să vezi bărbaţi şi femei care au trăit multă vreme în Biserică şi cunosc Biblia bine, dar care n-au avut încă nici o experienţă cu Dumnezeu. Ceea ce ne trebuie nouă, este să ne întoarcem la experienţele trăite din inimă, ca să ştim în cine am crezut. Nici nu avem nevoie de ceea ce au scris alţii, ci avem nevoie de o experienţă reală şi personală cu Dumnezeul cel viu care trăieşte şi astăzi.

Dar acolo, în mijlocul lor, Dumnezeu avea un băiat tare necioplit, care se numea David. El păstorea oile tatălui său, dar între timp, căpătase ceva experienţă. Şi într-o zi, Tatăl său l-a trimis acolo unde era armata lui Israel, ca să ducă ceva merinde fraţilor săi – pâine, stafide şi grâu prăjit. Şi iată că în timp ce se afla acolo, David l-a văzut pe acel uriaş trufaş în faţa Israelului şi lăudându-se.

David nu participase niciodată la război. Mai întâi pentru că era doar un copilandru, iar apoi pentru că era cam necioplit. El nu ţinuse niciodată în mâna o sabie şi nu ştia nimic despre instrucţie sau despre disciplina militară.

Totuşi era un lucru pe care-l cunoştea şi acesta era Dumnezeu. Da, acesta este cel mai important lucru!

David ştia în cine trebuie să creadă, aşa că atunci când uriaşul a provocat poporul Domnului, el ştia ce este bine şi ce e rău.

Uneori se pare că noi, cei care mergem la biserică, nu prea avem înţelepciune duhovnicească ca să facem diferenţa, deosebirea. Şi dacă n-o avem, ne purtăm ca atare.

Dar David ştia ce este bine şi ce este rău. El ştia că este rău ca acei filisteni să insulte oştirea Dumnezeului celui viu. Acesta este motivul pentru care a spus:

„Cine este Filisteanul acesta, acest netăiat împrejur, ca să ocărască oştirea Dumnezeului celui viu?” (1 Samuel 17.26b).

Ce mustrare pentru o oştire instruită!

Ce mustrare este astăzi o spălătoreasă care abia ştie să citească, dar care poate sta în faţa unui teolog bine instruit care spune că zilele minunilor au trecut, şi-l înfruntă sunând: „Odată am fost infirmă, dar acum sunt vindecată!” poate că ea nu cunoaşte toate intrările şi ieşirile teologiei, dar îl cunoaşte pe Dumnezeu – şi de fapt aceasta este totul.

Şi tinerelul David, cu bunda lui din piei de oi pe spate, a păşit în faţă şi i-a făcut de ruşine pe acei bărbaţi instruiţi, spunând: „Cum este posibil să-l lăsaţi pe acel netăiat împrejur să ocărască oştirea Domnului? Mă voi duce eu însumi şi mă voi lupta cu el!”

O, îmi place atât de mult spiritul curajos al lui David!

Dar Saul a încercat să-l educe şi l-a îmbrăcat cu haina ecleziastică. Lui David nu i-a plăcut însă, aşa că a spus: „Luaţi aceasta de pe mine! Eu nu ştiu vorbi ca voi, nici nu cunosc teologia voastră, aşa că vreau să mă lăsaţi să merg la luptă cu Acela cu care am avut experienţă.”

Cu câtva timp în urmă, un individ mi-a zis: „Frate Branham, tu predici degeaba despre vindecarea divină, pentru că nu mai există aşa ceva!”

„Aici este o problemă, frate!” i-am răspuns eu. „Tu nu ai găsit-o în locul în care mergi, dar la mine ai ajuns prea târziu ca să mă poţi convinge că nu există. Noi am găsit-o deja şi am mărturisit în jurul lumii despre marea trezire a revărsării Duhului Sfânt care a adus cu sine semne mari şi minuni, ca să împlinească Cuvântul lui Dumnezeu, în aceste zile din urmă.”

Atunci individul mi-a arăta o mulţime de diplome pe care le primise în timp, şi mi-a spus: „Priveşte aici! Eu ştiu în cine am crezut!”

Saul nu ştia nimic despre El, chiar dacă mergea la biserică în fiecare Sabat, şi făcea toate acele lucruri pe care le cerea religia. El nu avusese însă niciodată experienţă cu El.

Şi ce s-a întâmplat? David i-a spus: „Când păşteam oile tatălui meu prin păşunile înverzite şi le duceam la apele limpezi, am învăţat că există un Dumnezeu care a făcut cerurile şi pământul. Dacă se întâmpla să vină vreun leu sau vreun urs şi să-mi ia vreo oaie din turmă, alergam după el, şi-i smulgeam oaia din gură. Dacă se ridica împotriva mea îl apucam de falcă, îl loveam, şi-l omoram.” Apoi a continuat:

„Domnul, care m-a izbăvit din gheara leului, şi din laba ursului, mă va izbăvi şi din mâna acestui Filistean.” (1Samuel 17.34-35,37). Cu siguranţă David ştia despre ce vorbeşte. El avea credinţă în Dumnezeu pentru că avusese experienţă cu El. Astfel el ştia că Cel ce-i dăduse acea experienţă, îl va purta spre biruinţă.

Şi câţiva ani mai târziu, când a devenit împăratul lui Israel (nu-i de mirare că a ajuns împărat, deoarece era un mare luptător), a avut o dorinţă – să construiască o casă Domnului. În noaptea următoare, cuvântul Domnului i-a vorbit prorocului Natan şi i-a zis:

„Acum să spui robului Meu David: „Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „Te-am luat de la păşune, de la oi, ca să fii căpetenie peste poporul Meu, peste Israel;

am fost cu tine pretutindeni pe unde ai mers, am nimicit pe toţi vrăjmaşii tăi dinaintea ta, şi ţi-am făcut numele mare ca numele celor mari de pe pământ.” (2Samuel 7.8-9).

Cum a văzut Dumnezeu sinceritatea credinţei lui David după o experienţă pe care o avusese cu Cel ce era Dumnezeul cel viu!

Cum a fost cu Avraam, după ce L-a văzut pe Cel ce era nevăzut? Da, după ce L-a întâlnit pe Dumnezeu şi a avut o experienţă cu El vorbindu-i gură către gură, s-a încrezut pe deplin în cel „care cheamă lucrurile ce nu sunt, ca şi cum ar fi.” De ce aceasta? Pentru că a avut o experienţă cu El; pentru că a vorbit cu Dumnezeu faţă în faţă.

Aceasta ne trebuie şi nouă, fraţilor, o experienţă personală cu Dumnezeu.

Priviţi-l pe Moise, care avusese patruzeci de ani de instrucţie religioasă şi de pregătire militară, astfel că ştia cum să conducă naţiunea şi cum să cucerească alte popoare. Dar ce a făcut Dumnezeu? În timp de alţi patruzeci de ani, a scos toate aceste lucruri din el.

Şi iată că într-o zi, acolo afară, în pustie, s-a trezit faţă în faţă cu Dumnezeu, care i s-a arătat într-un rug aprins. Acea experienţă de cinci minute a realizat în Moise mai mult decât toţi cei 80 de ani de pregătire.

Mai înainte, el fusese un laş, dar după întâlnirea cu Dumnezeu, ar fi dorit să aibă o mie de vieţi ca să le dea pentru Hristos. Vedeţi, acum era gata de plecare. Nu mai era nimic să-l oprească, chiar dacă educaţia sa multă nu-i mai era de folos. El nu putea lupta cu arme pentru că nu avea nici măcar o sabie şi nu avea niciun luptător care să-l urmeze.

Cu toate acestea, Moise avea ceva; el se întâlnise faţă în faţă cu Dumnezeu; el avusese o experienţă în urma căreia oştirea cerească a îngerilor din veşnicie stătea în spatele lui. Şi eu cred că atunci când a pornit spre Egipt împreună cu soţia sa călare pe un măgar, avea alături de el, pe acel drum plin de praf, de zece mii de ori zece mii de îngeri. De ce? Pentru că avusese o experienţă.

Altădată, mulţi ani mai târziu, acolo jos în cetatea Dotan era un proroc. Şi în timpul nopţii, când profetul dormea, o mare armată siriană a înconjurat cetatea. Slujitorul profetului, Ghehazi, când a văzut acea oştire puternică, a alergat la Elisei şi i-a spus: „Ah, domnul meu, cum vom face?” deoarece el nu trăise nici o experienţă cu Dumnezeu.

Dar ce a făcut Elisei? El nu a tremurat şi nu s-a temut deloc.

Vedeţi? Putea să aibă cancer; putea să aibă tuberculoză; putea să aibă congestie sau orice altceva – nimic nu putea să-l facă să tremure pe bătrânul proroc.

El a privit liniştit spre Ghehazi şi i-a răspuns: „Nu te teme, căci mai mulţi sunt cei cu noi decât cei cu ei.” (2Împăraţi 6.16).

„Dar eu nu te văd decât pe tine.”, a spus Ghehazi.

Atunci Elisei s-a rugat Domnului şi a zis: „Doamne, deschide-i ochii să vadă.” (2Împăraţi 6.17). „Şi Domnul a deschis ochii slujitorului, care a văzut muntele plin de cai şi de cară de foc împrejurul lui Elisei.”

Vedeţi? El a avut o experienţă cu Dumnezeu, aşa că nu a mai avut nici o îndoială în mintea sa.

Samson a omorât o mie de filisteni cu o falcă de măgar şi aceasta pentru că a avut o experienţă cu Dumnezeul cei viu; pentru că fusese născut din nou. El era un nazireu (închinat Domnului), aşa că era pe deplin încredinţat că Dumnezeul cel adevărat este cu el.

Şi Filip a avut o experienţă, deoarece a văzut lucrurile pe care le-a făcut Isus. Astfel, el s-a dus la Natanael şi i-a spus:

„Noi am găsit pe Acela, despre care a scris Moise în lege, şi prorocii: pe Isus din Nazaret…” (Ioan 1.45).

Natanael, care era un evreu adevărat, a răspuns neîncrezător: „Poate ieşi ceva bun din Nazaret?” (v. 46).

„Vino şi vezi.”, i-a răspuns Filip.

De ce i-a spus aceasta? Pentru că el fusese cu Isus şi ştia că acel Om era deosebit de toţi ceilalţi şi că în faţa Lui, toţi diavolii se prăbuşeau învinşi.

O, ascultaţi cu atenţie! Şi în timp ce se îndreptau spre locul unde era Isus, Filip a început să-i povestească lui Natanael:

„În timp ce eram acolo, a venit Petru, pe care Isus nu-l văzuse niciodată până atunci. Dar când a ajuns în faţa Lui, i-a spus:

„Tu eşti Simon, fiul lui Iona.” Da, El ştia atât numele lui Petru cât şi pe al tatălui său.”

Auzind aceste cuvinte, Natanael nu putea să le creadă, dar Filip, care ştia că aşa e pentru că fusese cu Isus, şi avusese o experienţă, ştia cum să procedeze ca să-l convingă.

Aşa se face că pe când a ajuns în prezenţa lui Isus, Domnul i-a spus:

„Iată cu adevărat un Israelit în care nu este vicleşug.” (v. 47). Mirat, Natanael a răspuns: „De unde mă cunoşti?” Şi atunci Isus i-a zis: „Te-am văzut mai înainte ca să te cheme Filip, când erai sub smochin.” (v. 47).

Păi asta era ceva uimitor! Cum îl putuse vedea Isus?

Vedeţi? Filip a ştiut cum să-l convingă pe Natanael să meargă în prezenţa lui Isus, ca să aibă o experienţă cu El.

Voi ştiţi că trăirea cu Isus vă dă o experienţă? Iar o experienţă cu El aduce credinţa. Deci credinţa trece prin experienţa cu El. Cum? Trăind în apropierea Lui, ascultând Cuvântul Lui, tu primeşti credinţă. De ce? Pentru că ai o experienţă. Vedeţi? Credinţa vine prin experienţă.

Vedeţi? Natanael a început să vorbească cu Iisus, şi El i-a spus ce s-a întâmplat în grădină, cine este, de unde vine, şi toate celelalte lucruri.

O, binecuvântat să fie Numele Domnului

Auzind acele lucruri, Natanael a trăit o experienţă, i  s-a întâmplat un miracol, aşa că a căzut la picioarele lui Isus şi i-a zis:

„Rabi, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti Împăratul lui Israel!” (v. 49).

Dar vedeţi? Mai întâi a fost nevoie de o experienţă. Natanael a putut să creadă în Isus numai după ce Dumnezeu S-a manifestat în faţa lui.

Da, acesta este procedeul lui Dumnezeu.

Femeia despre care a citit fratele Neville în seara aceasta, stătea la fântâna Samariei. Ea era samariteancă şi fusese învăţată că va veni Mesia, care va face semne şi minuni. Şi când a vrut să scoată apă, Isus i-a zis:

„Dă-Mi să beau!” (Ioan 4.7). Uimită, femeia i-a răspuns: „Cum Tu, Iudeu, ceri să bei de la mine, femeie Samariteancă?” (v. 9).

Şi conversaţia a continuat până când El i-a spus care este problema ei. Mai întâi, femeia s-a mirat că El, un evreu, vorbeşte cu ea, dar apoi Isus i-a zis:

„Du-te de cheamă pe bărbatul tău, şi vino aici.”

Femeia I-a răspuns: „N-am bărbat.” Isus i-a zis: „Bine ai zis că n-ai bărbat.

Pentru că cinci bărbaţi ai avut; şi acela, pe care-l ai acum, nu-ţi este bărbat.” (v.16-18).

Ea mergea la o biserică rece şi formală, dar când L-a auzit spunând aceste cuvinte, a zis:

„Doamne, văd că eşti proroc.”

„Ştiu că are să vină Mesia, (căruia I se zise Hristos); când va veni El, are să ne spună toate lucrurile.” (v. 19,25).

Şi ce i-a răspuns Isus? „Eu, cel care vorbesc cu tine, sunt Acela.” (v. 26).

O, ce experienţă!

Ce a făcut femeia când a auzit acele lucruri? Şi-a lăsat găleata şi a fugit în cetate ca să spună tuturor experienţa pe care o avusese şi care o convinsese că Iisus era Fiul Dumnezeului celui viu.

De ce aceasta? Pentru că a văzut puterea pe care o poseda, şi prin care a putut să-i spună cine era şi ce a făcut. Da, El a făcut o minune, spunându-i păcatele ascunse şi tot ce a făcut până atunci.

Aceasta a făcut-o să alerge în cetate şi să spună tuturor: „Veniţi de vedeţi un om, care mi-a spus tot ce am făcut; nu cumva este acesta Hristosul?” (v. 29).

Priviţi un al exemplu: Era o femeie care avea o scurgere de sânge. Ea a umblat pe la mulţi medici şi a făcut tot ce s-a putut ca să se facă bine, dar totul a fost zadarnic. Dar într-o zi, când Isus trecea prin cetate, femeia şi-a făcut loc prin mulţime şi s-a atins de haina lui Isus, deoarece era încredinţată că dacă face aceasta, va fi vindecată.

Da, „credinţa vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos.” (Romani 10.17).

Ea a insistat pentru că credinţa vine prin auzire. Şi în clipa când a reuşit să-şi îndeplinească planul, şi-a zis: „Acum sunt mulţumită, pentru că am reuşit să-L ating!” Şi a rămas în mulţime, încredinţată că va fi vindecată.

O, şi oamenii din zilele noastre ar putea obţine acest lucru dacă ar crede.

Dar în clipa când L-a atins, Isus S-a întors şi a întrebat: „Cine s-a atins de Mine?” (Luca 8.45).

Pentru că toţi tăgăduiau că L-ar fi atins, Petru a zis: „Învăţătorule, noroadele Te împresoară şi Te îmbulzesc, şi mai întrebi: „Cine s-a atins de Mine?”

Dar Isus a răspuns: „S-a atins cineva de Mine, căci am simţit că a ieşit din Mine o putere.” (v. 45-46).

Atunci Isus a privit atent prin mulţime şi a văzut-o pe femeia care s-a apropiat de El tremurând. Femeia a povestit apoi tot ce s-a întâmplat şi cum a fost vindecată de boala pe care o avusese.

Vedeţi? Femeia a avut o experienţă în urmă căreia a fost vindecată. Şi experienţa ei nu a fost cu un om, ci cu Dumnezeul cel Atotputernic. Desigur…

Dar cum a fost cu cei o sută douăzeci de ucenici care stăteau plini de frică, încuiaţi în camera de sus, de teama iudeilor? O, ei se temeau de evrei, dar când Dumnezeu a venit peste ei şi i-a botezat cu Duhul Sfânt şi cu foc, nu au mai avut nici o teamă, ci au ieşit pe stradă plini de îndrăzneală.

O, şi iată-l pe Petru, pe bărbatul care cu numai câteva zile în urmă se lepădase de trei ori de Isus, jurând chiar că nu-L cunoaşte, vorbind plin de îndrăzneală poporului care se adunase în jurul lor:

El le-a zis: „Bărbaţi Iudei şi voi toţi cei care locuiţi în Ierusalim, să ştiţi lucrul acesta, şi ascultaţi cuvintele mele!

Oamenii aceştia nu sunt beţi, cum vă închipuiţi voi, căci nu este decât al treilea ceas din zi.

Ci aceasta este ce a fost spus prin prorocul Ioel.” (Fapte 2.14-16). Desigur, el a putut vorbi în felul acesta numai după ce a avut o experienţă.

Ca să poţi avea o experienţă, este nevoie să crezi, dar cea care aduce rezultatul, este experienţa. Da, cu siguranţă aşa este.

Şi vă rog să priviţi şi ceea ce s-a întâmplat în Marcu 11. Într-o zi, când mergea spre Ierusalim însoţit de ucenicii Săi, Isus a flămânzit, aşa că a mers spre un smochin care se afla în apropierea locului pe unde trecea, cu gândul să mănânce din rodul lui, dar nu a găsit nimic pentru că nu sosise încă vremea smochinelor. Supărat pentru aceasta, El a zis:

„În veac să nu mai mănânce nimeni rod din tine!” (Marcu 11.14).

Ucenicii au auzit cuvintele Domnului, dar nu au văzut nimic deosebit la copac. Nu se vedea nicio urmare a acelor cuvinte.

Aici am vrut să ajung: la faptul că nu s-a văzut niciun rezultat imediat.

Ce spusese Isus? „În veac să nu mai mănânce nimeni rod din tine!”

În ziua următoare, cam la 24 de ore de la cele relatate mai sus, ucenicii au trecut din nou pe lângă smochin şi l-au văzut uscat.

Atunci Petru a privit spre Isus şi i-a zis: „Învăţătorule, uite că smochinul, pe care l-ai blestemat, s-a uscat.” (v. 21).

Priviţi ce a răspuns Isus: „Aveţi credinţă în Dumnezeu!” (v. 22).

Vedeţi? Mai întâi, El le-a arătat puterea Sa. Da, le-a arătat pe smochin ce poate face. De ce aceasta? Pentru că ştia că Tatăl îi dă orice cere, deoarece credea că a şi primit. Acesta este motivul pentru care le-a spus ucenicilor: „Aveţi credinţă în Dumnezeu!”

Şi apoi a continuat: „Adevărat vă spun că, dacă va zice cineva muntelui acestuia: „Ridică-te şi aruncă-te în mare” şi dacă nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ce zice se va face, va avea lucrul cerut.” (v. 23).

Aţi înţeles?

Poate că credinţa ta nu poate muta un munte de la loc, ci doar un grăunte de nisip. Totuşi, chiar şi acest lucru a fost văzut mai dinainte de Dumnezeu.

Astfel, dacă în seara aceasta poţi să crezi că oricare ar fi necazul tău, El îl poate rezolva prin credinţă, vei primi ceea ce ceri. Ai credinţă în Dumnezeu!

Mai întâi, este nevoie ca Dumnezeu să dovedească, să arate că este acelaşi Domn şi Dumnezeu! Da, El este şi astăzi acelaşi IaHVeH puternic, iar Isus a spus:

„Adevărat, adevărat, vă spun, că cine crede în Mine, va face şi el lucrările pe care le fac Eu…” (Ioan 14.12).

Acum, câţi dintre cei care sunteţi gata să vă aliniaţi în rândul de rugăciune, puteţi să spuneţi: „Dacă L-aş vedea pe Domnul Isus Hristos făcând aceleaşi lucruri, aceleaşi minuni şi semne pe care le-a făcut când a fost pe pământ, L-aş accepta în inima mea şi aş crede în El. Atunci tot ce este greşit în mine ar fi pus în ordine, iar Domnul îmi va da ceea ce cer!”?

Veţi crede în El? Vreţi să vă ridicaţi mâinile spre El şi să spuneţi: „Dumnezeule, cred din toată inima mea!” indiferent care vă este problema?

Acum vreau să ştiţi un lucru şi anume, că niciun om nu vă poate vindeca, deoarece vindecarea este un „produs finit” al lui Dumnezeu. Dacă vreun om sau un medic spune că el vă poate vindeca, este un înşelător; vă minte, deoarece există un singur Vindecător şi acesta este Dumnezeu.

Un medic poate să vă dea medicamente. Ce fac ele? Distrug microbii care vă invadează trupul, dar nu pot să vă vindece. Astfel, ştiinţa medicală foloseşte diferite otrăvuri pe care vi le administrează ca medicamente, ca să distrugă anumiţi germeni, dar care nu fac niciun rău organismului vostru. Aceasta o face ştiinţa. Aceasta este medicina. Ea ucide germenul care vă face rău, dar nu vă atacă şi pe voi. Dacă un om abuzează de aceste medicamente, ele pot să-l ucidă şi pe el, nu numai microbul de boală. Acesta este motivul pentru care aceste medicamente se pot lua numai după sfatul medicului. (De exemplu penicilina poate ucide un om, dacă nu este luată cum trebuie, şi la fel celelalte antibiotice.)

Acum, un medic poate îndepărta un organ bolnav, poate să pună la loc un os rupt, dar nu poate vindeca. Dumnezeu este singurul care poate vindeca.

Dumnezeu este Cel care face vindecarea; El e acela care înmulţeşte celulele din trupul tău; El este singurul care poate face să crească la loc un organ care a fost scos de medic. Dumnezeu este singurul Vindecător.

Isus ne-a promis că ne va vindeca. Astfel El a spus: „Orice veţi cere în Numele Meu, voi face…” (Ioan 14.13).

Şi: „orice lucru veţi cere, când vă rugaţi, să credeţi că l-aţi şi primit, şi-l veţi avea.” (Marcu 11.24).

Vedeţi? Este al vostru, vă aparţine.

Acum, când a fost pe pământ şi a făcut acele lucrări măreţe, Fiul nu a făcut niciun pas, nici o vindecare, fără ca mai întâi să Îi fie arătat de Tatăl:

„Adevărat, adevărat vă spun, că, Fiul nu poate face nimic de la Sine; El nu face decât ce vede pe Tatăl făcând; şi tot ce face Tatăl, face şi Fiul întocmai.” (Ioan 5.19).

Câţi din voi ştiu că acest lucru este scris în Biblie? Aţi citit vreodată acest verset? (Amin).

Acum priviţi. Când a fost pe acest pământ, El mergea într-un oraş. Toţi cei care credeau în El, erau vindecaţi şi salvaţi. De acolo pleca în altă parte şi se întâmpla acelaşi lucru.

Dar ce s-a întâmplat când a mers în oraşul Său? El a mers acolo şi a făcut aceleaşi lucrări pe care le-a făcut şi în celelalte oraşe. Oamenii au spus: „De unde are El înţelepciunea şi minunile acestea? Oare nu este El fiul tâmplarului?” (Matei 13.54-55). Da, noi Îl cunoaştem, ştim cine este!” şi Biblia spune că „n-a făcut multe minuni în locul acela, din pricina necredinţei lor.” (v. 58).

Acum priviţi. Jeffersonville este oraşul meu, dar aici am avut lupta cea mai grea cu necredinţa, din toată viaţa mea.

Eu am fost printre hotentoţii din Africa, printre vracii din India, etc., dar nicăieri nu am fost nevoit să lupt atât de mult împotriva necredinţei, ca să-L aduc pe Duhul Sfânt în adunare, cum m-am luptat în oraşul meu. Acesta este adevărul. De ce se întâmplă aşa? Nu pentru că nu m-ar iubi oamenii, ci pentru că Biblia este adevărată. Iar ea a spus: „Nicăieri nu este preţuit un proroc mai puţin decât în patria şi în casa Lui.” (Matei 13.57).

Aşa trebuie să fie.

Acum să ne plecăm capetele pentru un moment de rugăciune.

O, binecuvântatul nostru Domn, Tu care ai făcut cerurile şi pământul, cu propriile Tale mâini. Te rugăm să fii bun şi îndurător cu noi şi să ne ierţi păcatele şi greşelile. Te rog să Te înduri de cei care sunt bolnavi şi săraci. Iartă orice păcat din mijlocul nostru, deoarece în următoarele minute, se va dovedi dacă Cuvântul Tău este sau nu adevărul; se va dovedi dacă Tu eşti încă Acelaşi Dumnezeu sau nu.

O, Doamne, eu am predicat Cuvântul Tău, fiind pe deplin încredinţat că Tu eşti Acelaşi, de aceea ştiu că trebuie să se întâmple ceva. Tu trebuie să dovedeşti că eşti viu şi că eşti Acelaşi, pentru că altfel oamenii au dreptul să spună: „Mai întâi vreau să văd!”

O, Doamne, noi am venit în lume prin minciună şi aşa cum spune David în Psalmul 51.5: „Iată că sunt născut în nelegiuire şi în păcat m-a zămislit mama mea.” Credem însă că Tu, care eşti Dumnezeul cel plin de îndurare Te vei îndura şi de noi şi ne vei ajuta. Te rog pentru fiecare individ în parte, să laşi ca Duhul Tău să se odihnească peste ei, iertând păcatele săvârşite şi căile greşite pe care am umblat.

O, Tată, în Cuvântul Tău cel sfânt este scris ceea ce au spus buzele singurului nostru Mântuitor şi Domn, şi anume că „cine crede în Mine, va face şi el lucrările pe care le fac Eu…” (Ioan 14.12).

Şi: „încă puţină vreme şi lumea nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veţi vedea.” (v. 19).

„…pentru că voi fi cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.” (Matei 28.20).

Tu ai spus că cei necredincioşi nu te vor mai vedea după ce vei părăsi pământul, dar sămânţa credincioasă a lui Avraam, care crede în Tine, Te va vedea în puterea şi manifestarea Ta, în fiecare generaţie. Noi credem aceasta, Doamne. Noi credem că trăim în zilele din urmă a harului pentru neamuri, şi că totul se apropie de sfârşit.

O, Tu faci aceste lucruri măreţe, pentru ca neamurile să nu poată avea nici o scuză. Astfel, Te-ai lăsat fotografiat de noi, ca marele Stâlp de foc ce a condus odinioară Israelul. Ce lucru măreţ să Te putem vedea pe Tine! Chiar şi lumea ştiinţifică a trebuit să recunoască acest mare adevăr. Şi mă gândesc că atunci când vedem Duhul Tău venind printre noi şi descoperindu-Se, făcând aceleaşi lucruri pe care le-a făcut şi în biserica primară, ne obligă să recunoaştem că Tu eşti cu adevărat viu şi lucrător.

Ajută-ne în seara aceasta, Doamne. Noi Îţi suntem obligaţi pentru veşnicie. Noi stăm cu capetele plecate spre ţărâna din care ne-ai luat şi suntem conştienţi că suntem pe drumul acesta scurt de pregătire pentru sufletele noastre. O, îndură-Te de noi!

O, Doamne, anii mei trec şi nu ştiu cât mai am de stat aici, dar Te rog să-mi dai experienţe mari, mai mari decât cele de până acum, dacă este cu putinţă, pentru ca oamenii să poată vedea şi să poată experimenta Cuvântul Tău cel viu, care este o parte din tine!

Fă ca nici o persoană din locul acesta să nu se poată scuza în faţa Ta, dacă-Ţi întoarce spatele. Îndură-Te de noi! Mântuieşte sufletele pierdute şi vindecă bolnavii, căci o cerem în Numele Fiului Tău Isus Hristos, Mântuitorul nostru. Amin.

Vă mulţumesc pentru atenţia cu care m-aţi ascultat. Ştiu că v-am ţinut cam mult, dar eu iubesc mult acest Cuvânt, pentru că m-am născut în El şi doresc ca atunci când voi muri, să fiu găsit în El; pentru că există un singur loc în care vreau să ajung, şi acesta este Acasă la Domnul.

Mă gândesc că dacă aş avea 20 de vieţi, sau chiar 100 dacă ar fi, le-aş trăi pe toate numai pentru Domnul Isus, şi chiar dacă nu ar fi un cer unde să mă duc, totuşi dorinţa mea ar fi aceeaşi: să-L slujesc pe Domnul Isus, pentru pacea şi mulţumirea pe care o am prin faptul că ştiu că El este viu. Şi eu ştiu că dacă trăieşte El, voi trăi şi eu.

Dacă în seara aceasta, când stau în faţa voastră, v-aş spune că am putere să vindec pe cineva, voi aţi şti imediat că sunt un mincinos şi un înşelător, deoarece noi nu putem vindeca; niciun om nu are putere de vindecare.

Noi putem fi salvaţi într-un singur fel: prin credinţa în Isus Hristos care a făcut lucrarea de salvare. De ce? Pentru că Isus vine acuma jos ca să vă salveze? Nu, ci pentru că El te-a salvat atunci când a murit pentru tine la Calvar. Atunci s-a încheiat întregul plan de salvare şi de vindecare! Ceea ce se întâmplă acum, este că tu personal crezi că Dumnezeul cel viu ţi-a dat atunci aceste lucruri în posesia cărora intri.

Eu am stat în faţa mahomedanilor, ţinând într-o mână Coranul, iar în cealaltă Biblia, şi le-am spus: „Una dintre aceste două cărţi este adevărată, iar cealaltă este greşită!”

Indiferent ce susţine un om, dacă nu poate dovedi că acela este adevărul, e un mincinos. Şi dacă Isus Hristos a făgăduit că biserica Sa va face aceleaşi lucruri pe care le-a făcut El, iar ea nu poate dovedi ce spune, înseamnă că undeva este ceva greşit.

Dacă însă Cuvântul Său este legitimat, nimeni nu se va mai putea scuza. Aşa este. El este obligat să-Şi ţină Cuvântul, iar voi sunteţi obligaţi faţă de El; voi nu vă mai aparţineţi vouă înşivă, deoarece El a murit pentru răscumpărarea voastră. Acesta este motivul pentru care El aşteaptă să vă întoarceţi la Cel ce v-a salvat.

Dacă aş putea, eu aş vindeca fiecare persoană bolnavă din locul acesta, dar nu pot. Singura cale prin care un slujitor vă poate ajuta, este să predice Cuvântul, deoarece credinţa vine prin auzirea Cuvântului.

Şi tot Cuvântul ne spune că în biserica lui Dumnezeu vor fi toate slujbele: „Apostoli (care sunt misionari), apoi proroci, apoi învăţători, evanghelişti şi păstori”, precum şi diferite daruri care dovedesc prezenţa Sa. (Efeseni 4.11).

Acum, poate că printre noi sunt şi străini. Eu nu-i cunosc pe toţi cei ce vin aici, deşi acesta este primul meu tabernacol. Dacă sunt şi străini, aş vrea să întrebaţi pe orice om credincios din oraşul acesta, dacă s-a întâmplat o singură dată ca o vedenie din cele pe care mi le-a dat Domnul, să se fi dovedit greşită? Acesta este Dumnezeu, vedeţi? El este acelaşi Dumnezeu care S-a arătat acolo la râu cu mulţi ani în urmă, în timp ce botezam sufletele care s-au întors la Domnul, în urma primei treziri pe care o ţinusem. Acolo a venit Îngerul Domnului într-o lumină puternică şi s-a oprit deasupra noastră.

Atunci El a spus: „Acest mesaj va merge în jurul lumii şi va începe o trezire adevărată care va cuprinde fiecare naţiune, chiar înaintea cele de-a doua veniri a lui Hristos!”

Şi Roy Davis, cel care m-a ordinat în biserica baptistă (mulţi dintre voi îl cunoaşteţi), a venit şi mi-a spus că am avut un coşmar: „O”, spunea el, „cum crezi că tu, un om cu şapte clase, vei putea predica în faţa împăraţilor şi monarhilor acestei lumi?”

O, nici eu nu ştiam cum se va face aceasta, dar pentru că Dumnezeu îmi spusese acele cuvinte, le-am crezut. În felul acesta, El mi-a îngăduit să trăiesc împlinirea cuvintelor Sale, astfel încât, focul trezirii Lui arde pe fiecare deal în jurul lumii, dovedind că venirea Domnului este foarte aproape.

Astăzi este printre noi un mare alergător pentru Evanghelie – Billy Graham -, care merge aşa cum a mers Ioan Botezătorul, arând terenul şi înfigând toporul la rădăcina pomilor, fără să facă nici o minune; doar predicând Cuvântul.

Imediat după el a venit însă Domnul Isus, nu ca un mare predicator, dar făcând semne şi minuni şi spunând:

„Dacă nu fac lucrările Tatălui Meu, să nu Mă credeţi.

Dar dacă le fac, chiar dacă nu Mă credeţi pe Mine, credeţi măcar lucrările acestea.” (Ioan 10.37-38).

Tot El a spus: „…Fiul nu poate face nimic de la Sine; El nu face decât ce vede pe Tatăl făcând; şi tot ce face Tatăl, face şi Fiul întocmai.” (Ioan 5.19).

Şi ce a făcut El? I-a spus femeii de la fântână păcatele ei; lui Natanael i-a spus ce a făcut înainte ca să-l cheme Filip; lui Petru i-a spus cum îl cheamă; femeii cu scurgerea de sânge i-a spus necazul ei, etc.

Şi ce-a mai spus? Că: „cine crede în Mine, va face şi el lucrările pe care le fac Eu; ba încă va face altele şi mai mari decât acestea; pentru că Eu mă duc la Tatăl.” (Ioan 14.12).

Şi Cuvântul spune că o femeie s-a atins de haina Lui şi El a slăbit în putere. Nimeni altcineva nu s-a atins de El din câte ştiu eu. Acesta este singurul loc din Biblie care spune aşa ceva.

Acum însă, noi vedem cum Cuvântul Lui se împlineşte întocmai. De ce? Pentru că El a spus în Cuvântul Său: „…ba încă vor face altele mai mari decât acestea…”

El a murit pentru păcatele noastre, dar S-a ridicat din nou şi în seara aceasta este viu.

Şi El a spus: „Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele.” (Ioan 15.5). Viţa nu poartă roadele, ci ea dă naştere la mlădiţe. Ele sunt acelea care poartă roadele. Acum, El nu are alte mâini, decât pe ale tale şi pe ale mele; nu are alţi ochi, decât pe  ai tăi şi pe ai mei, şi aceasta pentru că S-a întors între noi în Duh.

Stâlpul de foc care a condus copiii lui Israel, era Îngerul Domnului, Isus Hristos. Aşa spune Biblia şi orice cititor al Bibliei ştie aceasta. El spunea:

„Eu vin de la Dumnezeu şi Mă duc la Dumnezeu.” Şi aşa a fost. (Ioan 13.3).

Acum cineva spune: „El S-a întors în acel Stâlp de foc?”

Desigur. Aşa spune Biblia. Bineînţeles.

La câtva timp de la înviere, Pavel s-a întâlnit cu El pe drumul Damascului. Acolo, El a venit în aceeaşi lumină strălucitoare, ca în trecut şi l-a orbit pe Pavel. Şi Cuvântul spune că niciunul din cei prezenţi nu a văzut Lumina aceea în afară de Pavel. Vedeţi, a fost o realitate pentru unii, în timp ce alţii au trecut pe lângă ea.

Şi eu ştiu din experienţă, că acelaşi Domn Isus, nu stă mai departe de două picioare de aici, chiar acum. Aşa este. Vedenia vine şi tu o vezi.

Şi lumina aceea era atât de strălucitoare încât l-a orbit pe Pavel. Văzând-o, a spus:

„Cine eşti, Doamne?” deoarece o Voce l-a întrebat din acea lumină: „Saule, Saule, pentru ce Mă prigoneşti?” după care i-a zis: „Eu sunt Isus!” (Fapte 9.4-5). Lumina.

Acum, în zilele din urmă, El este aici, făcând aceleaşi lucruri şi aducând la suprafaţă aceleaşi roade. Duhul Său va aduce de fiecare dată aceleaşi roade la suprafaţă, şi o va face şi în seara aceasta printre noi. El trebuie s-o facă pentru că aşa a făgăduit.

Noi nu mai bâjbâim prin întuneric şi nu mai putem să gândim altfel decât este scris deoarece vedem toate aceste lucruri împlinindu-se. Dar ce a spus Isus despre cei necredincioşi?

„Veţi auzi cu urechile voastre şi nu veţi înţelege; veţi vedea cu ochii voştri şi nu veţi vedea.” (Matei 13.14).

Chiar dacă Domnul a făcut atât de multe minuni sub ochii lor, tot nu pot să-L creadă.

Înţelegeţi ce vreau să spun? Treziţi-vă repede. Chiar acum!

Dacă Domnul Isus va face lucrurile pe care le-a făgăduit, înseamnă că este Acelaşi ieri, azi şi în veci. Fie ca El să facă aceasta! Dacă ne va asculta, Îi vom fi plini de recunoştinţă.

Să ne rugăm.

Doamne Dumnezeule, Creatorul cerului şi al pământului, acum totul este în mâinile Tale. Ceea ce am vorbit aici, este o părticică din Cuvântul Tău. Am spus-o cu greu, deoarece în locul acesta sunt oameni bolnavi care strigă şi gem de durere, care sunt legaţi de tot felul de duhuri, aşa că e foarte greu. Te rog însă, Doamne, să faci în aşa fel încât mesajul acesta micuţ pe care li l-am adus, să ajungă până în inimile lor şi astfel cei care au credinţă să poată crede că toate lucrurile pe care le-ai făgăduit în Cuvântul Tău, sunt posibile.

Tu ne-ai învăţat în Evrei 4.15 că „n-avem un Mare Preot, care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre; ci unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat.” Ajută-ne deci să ne atingem prin credinţă de haina Lui, căci El ne poate vorbi încă, deoarece trăieşte. Noi suntem mlădiţele Lui legate de viţă. Vino deci, Duhul Sfânt, vorbeşte-ne şi dă-ne Lumină; dă-ne vindecare, dă-ne iertarea păcatelor şi fă-ne poporul Tău, pentru că Te rugăm aceasta în Numele lui Isus şi pentru slava Lui. Amin.

Credeţi din toată inima? Atunci puteţi avea tot ce aţi cerut.

Acolo în spate, în colţul acela, este îngerul Domnului. Da, acolo este o lumină. O, dacă ai putea crede! Tu, care stai în al treilea rând din spate. Tu, care te rog pentru că ai probleme la intestine, crezi că Dumnezeu te va vindeca? În ordine. Poţi avea ceea ce ai cerut.

Pune-ţi mâinile pe bărbatul de lângă tine, deoarece el se roagă pentru problemele pe care le are cu amigdalele. Dacă crezi din toată inima, poţi avea ceea ce ai cerut. Amin.

Credeţi voi? (Amin). Domnul Isus vă poate face pe toţi perfect sănătoşi dacă Îl credeţi. Credeţi? (Amin). Atunci puneţi-vă mâinile unul peste celălalt pentru un minut, şi veţi vedea slava lui Dumnezeu.

Fratele Wood şi Billy mă bat cu mâna pe umăr, ceea ce înseamnă că timpul s-a scurs.

V-am spus cu puţin timp în urmă, că dacă Dumnezeu ar veni şi s-ar legitima printr-o experienţă, dovedind că El este Domnul Dumnezeu, Acelaşi ieri, azi şi în veci, atunci nu aţi mai avea niciun motiv ca să vă îndoiţi şi nici nu aţi mai putea, pentru că conform mesajului meu din seara aceasta, aţi vedea Prezenţa Lui. Cum se mai putea îndoi Filip? Cum se mai putea îndoi Natanael? Cum se mai putea îndoi femeia cu scurgerea de sânge? Nu, ei nu se mai puteau îndoi, deoarece L-a atins, iar El i-a descoperit motivul pentru care a făcut-o.

Nu priviţi la mărimea bisericii, nici la felul cum arată ea. Nu priviţi la adunarea aceasta micuţă, nici la faptul că toţi suntem oameni simpli, ci priviţi la Dumnezeul nostru care este viu şi îşi arată prezenţa în mijlocul nostru.

Credeţi-L chiar acum şi veţi vedea tot ce aţi cerut. Voi sunteţi deja vindecaţi, dar este un lucru care vă opreşte să intraţi în posesia ei, şi aceasta este necredinţa. Scăpaţi-vă de ea chiar acum! Nu fiţi necredincioşi, ci acceptaţi-l pe Domnul Isus ca Vindecătorul vostru.

Voi plecaţi din locul acesta plini de bucurie, deoarece aţi stat în prezenţa lui Isus. Nu pentru că aţi venit în acest Tabernacol, ci pentru că El v-a cercetat.

Nu faptul că am predicat eu, fratele Neville, sau un alt frate, ci faptul că El este aici. Şi El este infailibil. Biblia este Cuvântul Lui; este Adevărul.

Binecuvântat să fie Numele Lui!

Sfârşitul este aproape! El a făgăduit că atunci când vor avea loc aceste lucruri, sfârşitul va fi aproape.

Să credeţi aceasta în timp ce ne rugăm, deoarece Biblia spune că „rugăciunea făcută cu credinţă va mântui pe cel bolnav, şi Domnul îl va însănătoşa.” (Iacov 5.15).

Aşadar, haideţi să ne rugăm unul pentru celălalt, punându-ne mâinile unul peste altul.

Doamne, Tu ai fost locul de adăpost al poporului Tău din fiecare generaţie. Tu eşti şi adăpostul nostru, căci Te dorim de multă vreme. Biserica protestantă a dorit întotdeauna ziua în care va putea sta pe picioarele ei. Întotdeauna poporul Tău a fost o grupare mică, împinsă la o parte şi refuzată pentru că nu s-a înjugat cu necredinţa şi cu necredincioşii. Ei au stat întotdeauna de partea Ta şi au urmat Focul Tău micuţ.

Noi suntem atât de bucuroşi pentru marea noastră Căpetenie, ieşită din rădăcina lui David, care stă în mijlocul nostru şi-l provoacă pe duşman.

O, Doamne, Dumnezeule, noi ne rugăm cu credinţă pentru fiecare persoană prezentă în locul acesta. Fă să vadă fiecare că prezenţa Ta măreaţă este aici, vindecând orice boală şi ridicând orice neputinţă.

O, mare Duh Sfânt, fie ca fiecare inimă să fie cercetată de prezenţa Ta şi botezată de Tine!

Satană, tu eşti descoperit! Ieşi afară din acest loc şi din aceşti oameni! Îţi cer aceasta în Numele lui Isus Hristos, pentru ca fiecare persoană prezentă, să fie vindecată!

O, veşnicule şi binecuvântatule Dumnezeu, dăruieşte-ne aceasta în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Fiecare persoană care crede că este vindecată, să se ridice în picioare şi să-L laude pe Dumnezeu.

Mulţumesc şi Domnul să vă binecuvânteze!

                          – Amin –