CONSFĂTUIRI

…Am auzit şi mărturiile voastre după ce aţi venit de pe câmpul misiunii. De asemenea, mă bucur să-l văd pe fratele Jeffries, căruia  îi spuneţi Creechy. Ştiu ce înseamnă pentru voi  că din acel loc fără lumină, din câmpul de luptă, aţi ajuns în această atmosferă creştină plăcută, alături de aceşti oameni liberi în Duhul. Este ceva în aceasta, fiindcă aici nu trebuie să stăm ţepeni. Îmi amintesc că se obişnuia să se spună: „Scoate-ţi gulerul scrobit şi simte-te ca acasă.” Îmi place aceasta şi sunt sigur că vă place şi vouă, nu-i aşa? (Adunarea spune: „Amin!”).

În timp ce priveam la fiica mea Rebeka, mi-am amintit de o întâmplare din vremea când era mică. Ea mai are o soră care este cu patru ani mai mică. Becky este puţin mai înaltă şi are ochi albaştri, în timp ce Sara este mai scundă şi are ochi căprui, dar amândouă sunt  fetele lui tăticu. Domnul mi-a dat copii buni şi eu îi iubesc.

Ele aşteptau să mă vadă când mă voi întoarce acasă, fiindcă voiau să se joace puţin cu mine. Dar omul de nisip le-a mângâiat pe la ochi şi au trebuit să meargă la culcare. Când am ajuns acasă, eu m-am dus să mă culc, dar nu am putut dormi, aşa că m-am ridicat din pat, m-am dus în sufragerie şi m-am aşezat pe fotoliu.

Când s-a făcut ziuă, Beky s-a trezit prima, fiindcă ştia că trebuia să fiu acasă. A văzut că sora ei dormea şi că eu nu eram în pat, aşa că a fugit la mine în cameră, iar când m-a văzut, a alergat cât a putut de tare şi mi-a sărit în braţe. Cam atunci s-a trezit şi Sara cea mică, dar când a venit în cameră, sora ei era deja în braţele mele.

Această întâmplare m-a dus cu gândul la drumul bisericii.

Becky era mai subţire şi avea picioarele lungi, aşa că putea sta pe piciorul meu foarte bine, deoarece ambele picioare îi ajungeau pe podea. Ea îşi ţinea foarte bine echilibrul.

Spun aceasta pentru fraţii metodişti de aici, cu care am fost multă vreme şi care aţi crescut deja puţin.

Ei bine, Sara era mai scundă şi purta pijamaua care fusese a surorii ei mai mari. Nu ştiu dacă şi voi obişnuiaţi să faceţi aceasta, dar la mine, dacă cel mai mare dintre copii primea o haină nouă, cea veche, care i-a rămas mică, trecea la cel mic.

Rebeka m-a cuprins cu braţele şi a zis uitându-se la sora ei: „Sara, să ştii că eu am ajuns prima la tati şi l-am luat pe tot tăticul, aşa că ţie nu ţi-a mai rămas nimic din el.” Când a auzit Sara, am observat cum i s-au lăsat colţurile guriţei în jos.

Aceasta mă duce cu gândul la bisericile care sunt de multă vreme pe drum. Ele au tot felul de intrări şi ieşiri, şi pot să stea jos pentru că ştiu toată acea teologie, ştiu să dea explicaţii şi să vorbească în greacă şi aşa mai departe. Eu le compar cu Rebeka mea.

Atunci Sara s-a întors şi a dat să plece înapoi în cameră, dar eu m-am uitat la ea, i-am făcut cu ochiul şi i-am făcut semn să vină la mine, în timp ce mi-am scos celălalt picior în afară. Atât a aşteptat! Imediat a alegat spre mine şi a sărit ca să se urce pe piciorul meu, dar pentru că era prea micuţă, nu a reuşit, aşa că a trebuit s-o ajut. Am cuprins-o cu braţul, ca să nu cadă, şi am strâns-o tare lângă mine, în timp ce ea şi-a pus capul pe pieptul meu. A stat puţin aşa, după care a privit spre Rebeka şi a zis: „Rebeka dragă să ştii şi tu ceva: poate ai  ajuns prima la tati şi tot tati este al tău, dar să ştii că tati mă are pe mine toată.”

Deci cam aşa stau lucrurile. Poate nu ştiu toate intrările şi ieşirile, dar cât timp El mă are, aceasta este tot ce contează. Haideţi să-L lăsăm să ne ia şi să ne folosească aşa cum doreşte El.

Eu apreciez şederea mea aici şi frumoasa părtăşie pe care am avut-o cu fraţii, predicatorii, colaboratorii şi participanţii de la Ramada. Îmi pare rău că au fost numai patru zile, pentru că abia am apucat să-i cunosc pe oameni şi trebuie să plec chiar acum, când am putea face ceva ca să-L preamărim pe Dumnezeu.

Lucrurile care s-au petrecut pot fi ceva nou pentru mulţi dintre voi şi poate nu le înţelegeţi pentru că nu pot fi explicate într-o zi sau două. Dar după ce te acomodezi cu ele, desigur că înţelegi. S-au întâmplat multe lucruri.

Voi, predicatorilor, ştiţi că unele femei au venit în biserică şi au spus: „Am avut o problemă femeiască, dar acum nu o mai am,” în timp ce altele au zis: „Am avut o boală de stomac, dar acum nu o mai am.” Eu nu le pot aminti pe toate, pentru că credinţa se ridică de peste tot şi sunt multe.

De exemplu, mai înainte a venit un bărbat şi mi-a pus mâna pe umăr. Eu l-am privit şi m-am gândit: „Oare ar trebui să-l cunosc? Cred că l-am mai văzut undeva.”

Atunci el mi-a zis: „Îţi mai aminteşti de mine?”

„Nu prea cred,” am răspuns eu.

„Am fost la adunarea ta din Saskatchewan în 1940 sau 1942.”

„Da?” Eu mă gândeam: „L-am mai văzut undeva, dar nu ştiu unde.” Bărbatul a continuat să-mi vorbească, iar după câteva minute am început să-mi amintesc că aseară a fost pe platformă o doamnă cu părul cărunt.

De obicei, eu stau spre Est, pentru că El vine din Est. Şi când botez, fac aceasta. Întotdeauna pe partea dreaptă, pentru că de fiecare dată când vine Lumina, vine din partea dreaptă. Acesta este motivul pentru care încerc să-i fac pe oameni să vină prin dreapta mea. Şi cum stăteam aşa, spre dreapta, am observat că în partea mea stângă stătea o femeie mult mai tânără, îmbrăcată cu ceva roz şi diferită la faţă de femeia din dreapta mea, cu care nu era ceva în ordine. Când am privit-o, am văzut că lângă ea stătea un bărbat. În timp ce încercam să fiu atent la femeia cu care vorbeam, mi-am zis: „Ceva nu este în ordine aici.”

Vedeţi, este foarte dificil, pentru că dacă te uiţi la ceva ce se desfăşoară, poate fi în legătură cu ceva ce s-a întâmplat cu femeia cu care vorbeşti. Satan stă chiar acolo aşteptând o ocazie, aşa că numai harul lui Dumnezeu este cel care lasă să se întâmple aceste lucruri.

Deci, când am privit, am văzut-o pe femeia aceasta care era cu mult mai tânără decât femeia cu care vorbeam şi părea tulburată mintal. În schimb, cea mai în vârstă avea o afecţiune destul de gravă. Dar azi dimineaţă când am vorbit cu bărbatul acela, l-am întrebat:

„Nu cumva soţia ta este bolnavă mintal?”

„Ba da,” a răspuns el.

„A fost cumva aseară în adunare şi era îmbrăcată cu ceva roz?” „Da.” Deci aceea era ea. Aşa l-am recunoscut pe bărbat şi cred că i-am scris numele pe undeva. Eu nu îmi mai amintesc prea bine toate lucrurile.

Apoi, un pastor pe nume Mack, mi-a zis: „Soţia mea a fost în adunarea ta cu mulţi ani în urmă şi a fost vindecată printr-un miracol, după ce i-ai spus problemele pe care le avea. Ea avea o boală rară de sânge, ulcer şi alte probleme, dar a fost vindecată pe loc.”

Poate acum înţelegeţi ce am vrut să spun. Femeia a avut credinţă. Vedeţi? Ea credea. Poate nici n-a avut număr de rugăciune, dar a crezut mai mult decât femeia care stătea în faţa mea. Vedeţi harul lui Dumnezeu? Şi bărbatul acela m-a întrebat: „Este vreo problemă cu soţia mea? Va fi bine?”

„Nu ştiu aceasta, domnule,” am răspuns eu. Vedeţi, voi provocaţi vedeniile; credinţa voastră, nu a mea. Înţelegeţi?

Când era în mulţime şi acea femeie s-a atins de El, Isus nu a ştiut cine L-a atins, pentru că a întrebat: „Cine s-a atins de Mine?” Eu nu cred că El a spus aceasta numai ca să fie spus, ci într-adevăr nu a ştiut cine L-a atins. Apoi a privit în jur, prin mulţime, până a găsit-o pe femeie, şi i-a spus despre credinţa ei.

Deci, eu nu ştiu nimic despre voi, și dacă aveţi vreo problemă, Duhul Sfânt este Cel care o descoperă. Uneori, mă uit şi văd că se face întuneric, este ca o umbră, dar nu îi spun nimic persoanei, pentru că probabil este moartea, ci zic doar: „Du-te şi Domnul să te binecuvânteze.”

Dacă stau destul de mult asupra cuiva, veţi vedea ce va spune Domnul. Atunci vedenia poate arăta care este problema cu voi sau ceva ce aţi făcut, însă până atunci staţi liniştiţi şi aşteptaţi. Eu am observat adesea că oamenii pleacă, dar staţi şi aşteptaţi liniştiţi, pentru că atunci veţi vedea ce spune El.

Uneori, El se întoarce şi după ce îmi arată o vedenie cu privire la cum ai fost, îmi arată cum vei fi, şi dacă observaţi, aceasta este întotdeauna „Aşa vorbeşte Domnul.” Dacă veţi nota aceste vedenii, veţi vedea că niciodată nu dau greş.

Eu am încredere în ele. Astfel, dacă vedenia vine şi îmi spune că George Washington se va ridica din mormântul prezidenţial şi mă va trimite să merg să-l chem la viaţă, aş invita întreaga lume să vină să vadă, pentru că ştiu că nu va da greş. Corect. Nu se poate. Nu a dat greş niciodată şi nici nu va da, cât timp nu încerci să foloseşti impresiile tale.

Cred că toţi de aici suntem penticostali, nu-i aşa? (Adunarea spune: „Amin!”). Ei bine, atunci când oamenii încep să se entuziasmeze, pot avea impresia că Domnul a spus una şi alta. Apoi spun mai departe, când de fapt nu este aşa. Acest lucru este greşit. Staţi liniştiţi şi aşteptaţi până când sunteţi siguri că a vorbit Dumnezeu, și atunci totul se va împlini perfect de fiecare dată.

Dacă sunteţi doar impresionaţi şi spuneţi ceva, faceţi o imitaţie. Frate şi soră, lucrul acesta nu-L ajută pe Dumnezeu, ci mai degrabă Îl împiedică. Înţelegeţi? Dar dacă Dumnezeu te cheamă să fii un martor sau ceva, stai credincios pe ceea ce ţi-a spus El. Fii un martor credincios.

 Aceasta a fost o adunare frumoasă, iar în spatele meu stau nişte bărbaţi credincioşi. Şi oamenii din adunare au fost minunaţi. Îmi pare rău că trebuie să închei atât de repede, dar nădăjduiesc că într-o zi mă voi întoarce, dacă va fi cu voia Domnului.

Cred că fratele Borders, managerul de aici, a fost prezentat oamenilor. Aş vrea să se ridice în picioare. Fratele Roy Borders a fost alături de mine în multe lupte. Frate, te rog să te ridici în picioare. El este foarte modest. Şi mai este ceva: fratele Borders este un om bolnav. După serviciul de dimineaţă, a trebuit să merg cu el. Fratele nu ştie, dar îi voi spune acum. Frate Borders, sper să nu te şocheze, dar ai o valvă defectă la inimă, însă Domnul te-a atins. Eu nu i-am spus niciodată aceasta, decât acum, când v-am spus şi vouă.

Şi am să-i spun şi acestei femei, în timp ce Duhul Sfânt este încă peste mine, apoi voi termina pentru că începe să se mişte. Este vorba de doamna aceasta care stă şi mă priveşte şi de care m-a întrebat bărbatul acela. Nu este nimic serios. Este doar o schimbare din pricina menopauzei. Ea te face să te simţi obosită, epuizată şi dată peste cap, dar nu te îngrijora pentru că vei fi bine. Aceasta este prezenţa marelui Duh Sfânt.

Apoi este o fetiţă despre care mi-a vorbit bărbatul acesta. Ea a fost operată ieri în Phoenix. I-a fost îndepărtat un rinichi din pricina unei tumori maligne şi numai Dumnezeu mai poate să-i salveze viaţa.

Fratele Jenkins mi-a spus de o fată surdă. O, sunt atât de mulţi bolnavi!

Acum, înainte de a începe serviciul, aş vrea să ne rugăm. Să ne plecăm capetele, iar dacă mai este vreo altă cerere, ridicaţi doar mâna.

Tată ceresc, noi am fost învăţaţi din Cuvântul inspirat al Scripturii că „vom sta împreună în locurile cereşti în Hristos Isus,” şi simţim aceasta, când vedem acest grup de oameni, din diferite denominaţiuni, care stau aici împreună. Eu am văzut între ei oameni mai în vârstă decât mine, dar şi mulţi tineri, întocmai ca în natură, unde frunzele bătrâne se veştejesc şi trec, iar cele tinere le iau locul.

Tată, Îţi mulţumim pentru Duhul Sfânt care ne dă această măreaţă Asigurare că într-o zi ne vom reîntâlni. Îţi mulţumim pentru marea Ta putere, care ne ajută în neputinţele noastre, şi Te rugăm pentru această fetiţă care a suferit o operaţie de înlăturare a unei tumori canceroase de pe rinichi. Doamne Dumnezeule, fii îndurător faţă de ea! Ce aş simţi dacă ar fi copilul meu? Ea este draga cuiva, de aceea Te rog s-o vindeci. Fă ca puterea Satanei să fie îndepărtată de peste ea şi să trăiască spre slava lui Dumnezeu.

În dimineaţa aceasta, Te rog s-o binecuvântezi şi pe fetiţa surdă de care s-a amintit adineauri. Redă-i Tu auzul fetiţei Jenkins.

Te rog şi pentru scumpul meu frate Borders, pe care Satan încearcă să-l înlăture de pe câmpul de luptă, fiindcă îl cer pentru Împărăţia Ta.

Ne rugăm şi pentru toate aceste cereri speciale şi pentru femeia care a stat seara trecută aici, și Tu i-ai explicat, Doamne, că va fi bine. Îţi mulţumim pentru aceasta şi Te rugăm să fii cu noi şi în continuare.

Binecuvântează-i pe aceşti fraţi lucrători şi pe toţi cei care ne-au ajutat: muzicienii, cvartetul din această biserică, pe aceşti tineri cumsecade. Sunt mulţi alţii care nu-mi vin acum în minte, dar ştiu că Tu îi cunoşti pe toţi.

Îţi mulţumim pentru Ramada Inn şi pentru acest bărbat de treabă care a stat adineauri aici şi a spus: „Dumnezeu să te binecuvânteze.” Dumnezeule, Te rugăm  să-l întorci la Tine, ca să fie umplut cu Duhul Sfânt şi să devină un martor al lui Isus Hristos în lume.

Te rugăm să-i binecuvântezi pe fratele Tony, pe aceşti bărbaţi cumsecade de aici şi pe membrii bisericii, pentru că ei încearcă să lucreze împreună cu Oamenii de afaceri, ca să fie o mărturie pentru Tine. Dumnezeule, răsplăteşte-le efortul şi umple-i cu Duhul Sfânt ca să ştie ce au de făcut şi cum să lucreze pentru Domnul Isus.

Binecuvântează mesajul din dimineaţa aceasta, în timp ce îl voi vorbi şi unge-l cu binecuvântările Tale, astfel ca atunci când vom pleca de aici, să spunem la fel ca cei de pe drumul Emausului: „Nu ne ardea inima în noi în timp ce ne vorbea?”

Tată, dacă există vreo persoană nesalvată, cineva care nu Te cunoaşte sau este doar un membru al bisericii, îngăduie ca Duhul Sfânt să i se descopere în felul cel mai potrivit, ca să primească salvarea lui Isus Hristos, fiindcă Îţi cerem aceasta în Numele Lui. Amin.

Vă mulţumesc încă o dată. Am uitat să menţionez ceva.

Eu sunt în slujbă de treizeci şi ceva de ani şi am păstorit Tabernacolul din Jeffersonville timp de şaptesprezece ani, fără să primesc nici măcar un penny salariu. Nu am primit nici un dar de bani de la nimeni şi nici nu intenţionez s-o fac vreodată. Aseară am vorbit cu fratele Tony şi l-am întrebat: „Aţi calculat cheltuielile?” Fraţii de aici l-au întrebat de situaţia financiară, dar eu am spus că trebuie achitate doar cheltuielile şi nimic altceva. „Păi,” a spus el, „am vrea să adunăm şi un dar pentru tine.”

„O, nu, să nu faceţi aceasta,” am răspuns eu,” fiindcă primesc o sută de dolari pe săptămână de la biserica mea şi îmi este suficient. Nu am nevoie de nimic. Eu mă gândesc la locul meu de pe partea cealaltă şi vreau să-mi păstrez slujba…

Mulţi au venit la mine şi mi-au zis: „Frate Branham slujba ta ar trebui pusă în lumină.”

Apropo la aceasta, nu demult a venit la mine preşedintele companiei de whisky „Patru Roze,” ca să mă rog pentru fiica lui să fie vindecată. Ea auzise de adunările noastre şi a vrut să vină să fie vindecată ca să nu mai treacă prin operaţia de apendicită.

Astfel, în timp ce vorbeam, ea a alergat la mine să fie vindecată. Mama ei a venit după ea şi s-a aşezat în partea din spate a camerei, cu o privire arogantă. Eu m-am rugat pentru fetiţă, după care am plecat. Două zile mai târziu s-au dus la medic, iar el le-a zis: „Aceia sunt o grămadă de nebuni.” Dar fetiţa a spus: „Eu mă simt bine. Nu mai am probleme cu apendicita. Sunt bine, nu mai am nimic.”

Ei au mai aşteptat patru sau cinci zile, dar aşa cum am explicat de multe ori, după şaptezeci şi două de ore, acel simptom se resimte din nou, dacă eşti vindecat cu adevărat. Când spun aceasta, nu mă refer la minuni, ci la vindecare. Astfel, fetiţa a resimţit simptomele, pentru că apendicele a început să se umfle.

Atunci doctorul acela i-a zis: „Ţi-am spus? Acum ar trebui să te duci din nou la predicatorul acela holly-roller!” şi n-a vrut s-o opereze. Dar desigur, pentru că era vorba de  o mie cinci sute de dolari, a operat-o până la urmă. În grupul de medici care au operat-o a fost şi un prieten de-al meu şi el mi-a spus că atunci când au deschis-o, apendicele era sănătos şi nu era nimic în neregulă. Vedeţi? Au deschis-o degeaba. Astfel, au lăsat apendicele la locul lui, pentru că nu era cazul să-l scoată.

Vedeţi ce s-a întâmplat? Ea a fost foarte emoţionată, dar nu a ştiut să stea pe credinţă, pentru că nu am avut ocazia să le explic aceste lucruri. Prietenul meu, doctorul, i-a spus mamei că apendicele a rămas acolo pentru că nu era infectat; nu a fost scos pentru că era roz la culoare, era perfect sănătos.

Mama acele fetiţe a devenit credincioasă şi mi-a zis: „Ceea ce trebuie făcut este ca slujba ta să fie scoasă în evidenţă. Nu este bine că stai într-un colţ, printre nişte oameni simpli, fiindcă slujba ta trebuie să strălucească, trebuie să fie puse panouri luminoase cu ea.” Ei bine, chiar aceasta vrea diavolul. Aşa este. Dar nu, eu nu vreau aceasta. Eu doresc să pot vizita pe oricine şi să merg oriunde mă cheamă Domnul. Dacă Domnul vrea să merg într-un loc modest, acolo vreau şi eu să fiu.

Acum aş vrea să le spun ceva celor pentru care ne-am rugat. După şaptezeci şi două de ore de la moartea tumorii se instalează putrefacţia. Noi ştim aceasta, dar dacă credeţi cu adevărat şi din toată inima, nu există nimic să poată opri vindecarea. Să credeţi orice s-ar întâmpla şi va fi în ordine.

Dar nu puteţi imita credinţa, ci trebuie să fiţi siguri că o aveţi, fiindcă este o mare diferenţă între a spera şi a crede. Speranţa crede că se va întâmpla, dar credinţa ştie că s-a întâmplat deja. Aceasta este diferenţa.

Nu aş vrea să vă ţin mult, pentru că după ceasul pe care mi l-a dat Billy, este deja ora zece.

Aş vrea să citesc un verset din cartea lui Isaia capitolul 1 şi să vă spun câteva lucruri, pentru că am notate câteva texte la care vreau să fac referire. Vă voi ţine numai treizeci de minute, apoi voi încheia cu ajutorul Domnului.

Deci Isaia 1.18: „Veniţi totuşi să ne judecăm, zice Domnul. De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roşii ca purpura, se vor face ca lâna.”

Domnul să-Şi adauge binecuvântările la citirea Cuvântului Său. Fie ca El să binecuvânteze Cuvântul, astfel ca Sămânţa să cadă în inimile noastre, acolo unde avem nevoie. El să ne deschidă inimile, şi pe a mea, ca să putem înţelege ceasul în care trăim şi ce ar trebui să facem, pentru că Îl rog aceasta în Numele lui Isus. Amin.

Aş vrea să vorbesc despre subiectul „Consfătuiri”, ce înseamnă să ţii o consfătuire.

Astăzi, noi auzim vorbindu-se foarte mult de consfătuiri sau conferinţe. Peste tot se ţin conferinţe, şi sincer să fiu, într-o conferinţă suntem şi noi acum. Eu cred că aceasta ar trebui să avem: o consfătuire. Dar de obicei, aceste consfătuiri se ţin când sunt urgenţe.

Poate unii dintre voi îşi mai amintesc de consfătuirea pe care am avut-o în timp ce criză, atunci când Germania era în război cu restul lumii şi Roosevelt era preşedintele Statelor Unite.

Şi a mai fost o consfătuire sau „Conferinţa celor patru ai lumii libere,” cum au numit-o ei, în care trebuia să se pună la punct o strategie, fiindcă inamicul înainta tot mai mult şi trebuia oprit.  Astfel, s-au adunat cei patru înţelepţi şi au venit, unul cu o idee, altul cu alta, pe care au trebuit să le pună împreună ca să vadă ce obţin. Aceasta a fost marea consfătuire a „celor patru.”

Dacă observaţi, în asemenea situaţii ei încearcă să lovească întotdeauna măduva spinării, pentru că ea este linia vieţii, și dacă vrei să-l distrugi pe inamic, trebuie să-l loveşti în punctul vital. Deci există un singur lucru de făcut, pentru că dacă nu-l atingi acolo, nu îl omori.

Ca şi cum stabileşti o adunare. Noi nu putem lua Împărăţia lui Dumnezeu, aşa cum spun oamenii adesea şi cum a zis şi mama acelei fete: „Să aduni oameni mari, minţi luminate, să-i pui împreună şi apoi să loveşti chiar dintre ei,” pentru că am lovi unde nu trebuie. Înţelegeţi?

Dar dacă aş putea pune împreună un grup de bărbaţi ai lui Dumnezeu şi să-i las să vadă puterea care este în Isus Hristos, că El trăieşte în inimile noastre şi poate cunoaşte gândurile inimii, şi dacă aceşti bărbaţi sunt inspiraţi, ei ar putea duce aceste lucruri la oamenii lor. Înţelegeţi ce vreau să spun? Acesta este locul în care trebuie să loveşti, unde sunt armele acum.

Deci „cei patru” au avut o mare consfătuire.  Apoi au ţinut o altă consfătuire pe care au numit-o „Conferinţa de la Geneva,” după care s-au întâlnit la Paris şi au ţinut „Conferinţa de la Paris.” Ei s-au adunat constant şi au ţinut conferinţe peste conferinţe, deoarece erau vitale pentru viaţa naţiunilor.

Astăzi, minţile oamenilor sunt atât de cuprinse de lucrurile din jur încât nu mai ştiu încotro s-o apuce şi ce să facă, şi întreaga lume este cuprinsă de o frică de moarte.

Aceasta îmi aminteşte de un băiat care, în drumul lui spre casă, trebuia să treacă prin cimitir. Şi în timp ce trecea prin acel cimitir, fluiera cât putea de tare, ca să se amăgească pe el însuşi. Vedeţi? El nu voia să se gândească la faptul că îi era frică, aşa că fluiera ca să pară relaxat. Inima lui era plină de frică, dar fluiera ca să se liniştească.

Acesta este motivul pentru care avem astăzi atâta distracţie la radio şi la televiziune, cu bărbaţi talentaţi şi cântăreţi ca Ernie Ford, Elvis Presley şi ceilalţi băieţi care îşi vând dreptul de întâi născut pentru un blid de mâncare. Tot ce trebuie să facă este să răsucească butonul şi publicul american este făcut să râdă de glumele şi aluziile acestor oameni. Ei fac aceasta numai ca să se liniştească, pentru că de fapt toţi ştim că judecata este aproape. Aşa este. Fraţilor, suntem la capătul drumului, și toate glumele lui Ernie Ford, rock and rolls-ul lui Elvis Presley şi toate celelalte lucruri, nu sunt decât o altă petrecere a lui Belşaţar. Nu fac nimic bun, pentru că judecata va lovi. Naţiunea aceasta trebuie să ajungă la fel ca Sodoma şi Gomora, și dacă Dumnezeul cel drept o va lăsa nepedepsită pentru ceea ce face, va trebui să ridice Sodoma şi Gomora şi să le ceară iertare pentru că le-a ars. Să nu uitaţi deci, că vine judecata!

Alergaţi cât puteţi de repede către Stâncă! Nu vă luaţi după aceste lucruri, cum ar fi: aderarea la o biserică, la vreun crez sau ceva de felul acesta, ci faceţi ca fraţii aceia metodişti: alergaţi spre Stâncă până când auziţi că vă răspunde ecoul şi Îl vedeţi pe Hristos reflectat. Aceasta ar putea să vă bată puţin.

Aici este statul Arizona. În vechime, aici erau topitori care topeau fierul şi pirita sau aurul proştilor, pentru a obţine aurul. Metoda de obţinere a aurului era să-l bată cu ciocanul, aşa cum fac şi indienii. Cel care îl bătea, ştia că aurul era curat atunci când era scoasă toată zgura din el. Astfel, îl bătea, apoi îl întorcea şi îl bătea din nou, şi tot aşa până ieşea toată zgura, iar când se vedea reflectat în acel aur, ştia că era curăţat de toată murdăria, fierul şi celelalte impurităţi.

Aşa face şi Dumnezeu cu Biserica Sa: o bate până când scoate afară din ea toate crezurile, nonsensurile şi lumea, şi reflectă Viaţa lui Isus Hristos.

Eu tocmai am încheiat o mare adunare ţinută acasă la mine, cu privire la cele şapte Peceţi. În cea de-a şasea Pecete este vorba de curăţirea bisericii, pentru că desigur, biserica va merge în necazul cel mare pentru curăţirea ei, în timp ce Mireasa va fi răpită. Vedeţi, aceasta este deosebirea dintre biserică şi Mireasă.

Să nu vă gândiţi cumva că vreau să vă fac să credeţi ca mine. Dacă spun ceva şi nu credeţi, faceţi aşa cum fac eu când mănânc plăcintă cu cireşe: când găsesc un sâmbure, nu arunc toată plăcinta, ci doar sâmburele. Tot aşa, când mâncaţi carne de pui şi daţi peste un os, nu aruncaţi toată carnea, ci doar osul. Deci, dacă spun ceva ce nu credeţi, aruncaţi numai osul. Înţelegeţi?

Dacă este din nou o urgenţă, o criză, preşedintele convocă în cele din urmă o consfătuire. Apoi apare din nou ceva, și atunci va convoca o altă consfătuire. Tot ce auzim este consfătuiri şi consfătuiri. Dar ce fac ei la o consfătuire?

Mai întâi aleg un loc înde se va ţine consfătuirea. Eu am fost la Geneva şi pot spune că este un loc frumos. De obicei, ei caută un loc plin de inspiraţie şi îi convoacă acolo pe acei oameni mari.

Eu nu am notat numele oraşului în care am fost în Elveţia. Billy, era Geneva? Elveţia este o ţară frumoasă. Nu am reţinut numele conferinţei care s-a ţinut acolo, dar ei se reunesc în locurile cele mai frumoase.

Ei bine, aceasta este lumea, dar tot ce este în lume este greşit şi este o umbră a ceea ce este corect. Chiar şi păcatul este pervertirea neprihănirii. Noi ştim că există un singur Creator, și Acela este Dumnezeu. Satan nu poate crea nimic, dar perverteşte ceea ce este original. Minciuna este adevărul prezentat greşit. Adulterul este actul corect aplicat greşit. Totul este o pervertire a ceea ce este corect, pentru că Satan nu poate crea, dar perverteşte ceea ce este deja creat. Înţelegeţi?

Noi ştim că păcatul este neprihănirea pervertită şi că Satan imită întotdeauna ceea ce a făcut Dumnezeu. De exemplu, am întâlnit mulţi oameni care spun: „Aceasta este telepatie.” Sau: „Este ca Simon vrăjitorul,” sau ceva de felul acesta. Când vedeţi spiritism sau ceva drăcesc, să ştiţi că este doar o pervertire a unui lucru făcut de Dumnezeu. Aşa este. Înţelegeţi?

Oamenii ar trebui să ştie aceasta, ar trebui să fie destul de duhovniceşti încât să poată deosebi binele de rău. Aţi auzit vreodată de vreun spiritist care să scoată afară draci, să vindece bolnavi sau să propovăduiască Evanghelia? „După roade îi veţi cunoaşte.” Vedeţi? Ei stau undeva într-un colţ, îţi citesc în palmă, îţi ghicesc patru sau cinci lucruri, iar o duzină le spun greşite. Aceasta este doar o pervertire. În felul acesta, încearcă să prindă mintea oamenilor şi să-i îndepărteze de adevăratul Duh Sfânt, prin care putem sta în locurile cereşti în Hristos ca să ne descopere ce trebuie să facem.

Aşa ar trebui să fie biserica. În ce îi priveşte pe oamenii care vorbesc în limbi, vreau să vă spun ceva, ca un tată. Noi avem un lucru mare, dar nu este reprezentat corect, deşi El însuşi este desăvârşit. Eu cred că mulţi dintre baptişti, prezbiterieni, etc., ar vrea să aibă acest lucru, dar depinde de felul în care li-l prezentăm lor. Înţelegeţi?

Dacă, de exemplu, vezi un om care construieşte o casă şi bate cuiele cu ciocanul și tu ai de vânzare o maşină de bătut cuie, care reduce la jumătate timpul de lucru, desigur, te duci la el, dar nu-i spui: „Ce faci? Tu nu lucrezi bine şi metoda ta este învechită. Eu am aici o maşină care face treabă mult mai bună,” pentru că dacă procedezi aşa îţi ruinezi vânzarea. Voi oamenii de afaceri ştiţi despre ce vorbesc. Tu trebuie să mergi să-i prezinţi acel lucru şi să i-l lauzi, și dacă este bun, se va vinde singur. Cei care faceţi vânzări, ştiţi aceasta.

Voi ştiţi că nu este nimic mai bun decât botezul cu Duhul Sfânt. Oamenii nu au primit din cer nimic mai bun decât Duhul Sfânt. Dar vedeţi, noi încercăm să-l doborâm pe celălalt la pământ. Haideţi să-l ridicăm puţin, să-l luăm de după umăr, să ţinem un fel de consfătuire şi să-i dăm puţin loc, după ce s-a luptat.

De multe ori, noi le permitem oamenilor să se ridice în biserică, chiar şi când se predică, şi să vorbească în limbi, să facă chemări la altar şi să dea tălmăciri. Eu cred rar în ele. Cred că persoana vorbeşte cu adevărat în limbi, dar celălalt proroceşte mai mult sau mai puţin, fiindcă unul vorbeşte în limbi, poate cinci minute, iar celălalt tălmăceşte doar patru cuvinte. Înţelegeţi? Trebuie să fie acelaşi sunet, aceeaşi ridicare şi aceeaşi coborâre a vocii, iar dacă spun ceva ce nu se împlineşte, scoateţi afară din mijlocul vostru acel duh rău, fiindcă nu vreţi aşa ceva printre voi. Dacă cineva vorbeşte aşa în tabernacolul meu, notăm undeva ceea ce spune, și dacă nu se împlineşte, ei scot afară acel duh rău de acolo. Mesajul adus trebuie să fie ceva exact, nu ceva ce se repetă, pentru că Isus a spus: „Când vă rugaţi, să nu bolborosiţi aceleaşi vorbe, ca păgânii, cărora li se pare că, dacă spun o mulţime de vorbe, vor fi ascultaţi.” (Matei 6.7). Trebuie să fie adresat cuiva, sau să ajute biserica, sau cauza, aşa cum este scris. Oamenii care vorbesc în limbi sau au aceste daruri date pentru ajutorul Trupului lui Hristos, se adună cu mult timp înainte ca să ajungem noi. Duhul Sfânt lucrează prin ei şi ce primesc, scriu jos şi apoi pun pe amvon, iar noi spunem bisericii ceea ce s-a scris. Dacă ceea ce s-a spus, nu se va împlini, ei nu mai pot continua până când nu pleacă acel duh rău din mijlocul lor.

Poate zici: „Dar tu, frate Branham?”

Când stau aici, eu nu mă tem pentru că este Dumnezeu. Totul trebuie să fie corect de fiecare dată, pentru că oamenii cred atunci când văd că se întâmplă aceste lucruri.

Ceea ce-i trebuie bisericii penticostale, în dimineaţa aceasta, este o consfătuire. Exact.  Toate denominaţiunile: unitarienii, cei cu doi dumnezei, trinitarienii şi restul, noi toţi împreună, trebuie să analizăm aceste lucruri şi să luăm ceea ce este corect, pentru ca biserica să înainteze.

Cât timp vă poate aţâţa pe unul împotriva celuilalt, Satan stă liniştit şi spune: „Eu nu trebuie să fac nimic.”

Dacă putem sta împreună ca fraţi şi să privim la Dumnezeu în unitate, nu va mai trebui să ne plimbăm de la o biserică la alta, fiindcă El va da fiecăruia Duhul Sfânt şi atunci vor dispărea toate aceste diferenţe mici, pentru că Biblia spune că Dumnezeu dă Duhul Sfânt celor ce Îl ascultă. Aşadar, cu siguranţă cineva L-a ascultat pe Dumnezeu. Dar acest lucru nu se poate realiza cât timp Satan poate menţine aceste diferenţe care au adus biserica în starea în care se află acum. Haideţi deci, să uităm toate diferenţele şi să mergem împreună.

Să nu uitaţi că şi celălalt frate este la fel de mult în Hristos, ca şi noi. Între noi nu există oameni mai mari sau mai superiori, ci toţi suntem copiii Lui şi suntem una în Hristos, iar diferenţele noastre nu au nici o importanţă. Chiar dacă Becky vrea o rochiţă albastră, iar Sara vrea una roşie, amândouă primesc rochii. Deci nu trebuie să se certe pentru aceasta. Înţelegeţi ce vreau să spun? Cred că aşa ar trebui să facem şi noi.

Vorbind despre aceste consfătuiri pe timp de criză, să ştiţi că şi Dumnezeu a avut câteva. Am amintit de Conferinţa de la Geneva, de Conferinţa celor patru, dar acum haideţi să vedem câteva din conferinţele pe care le-a avut Dumnezeu, pentru că acelea au fost un tip la ceea ce face El.

Prima conferinţă care îmi vine în minte, vorbind biblic, este conferinţa ţinută de Dumnezeu în Eden, atunci când: „Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască   i-a făcut.” (Geneza 1.27). Ei erau copiii Lui iubiţi şi li s-a dat libera alegere.

Oamenii necredincioşi spun de multe ori: „De ce face Dumnezeu asemenea lucruri şi de ce îngăduie atâta suferinţă pe pământ?” Dar nu Dumnezeu a făcut aceasta, ci omul, pentru că nu a fost voia lui Dumnezeu să fie aşa. Voi spuneţi: „Dacă Dumnezeu este Atotputernic, de ce a permis să se întâmple toate acestea? De ce nu l-a făcut pe om desăvârşit?”

Pentru că la început nu a fost nimic decât Dumnezeu, iar în Dumnezeu erau toate atributele Lui. Noi ştim că în El era atributul de Mântuitor şi de Salvator, dar încă nu era nimic pierdut ca să poată fi salvat. În El era atributul de Tată, dar nu era nimeni căruia să-i fie Tată. În El era atributul de Vindecător, dar nu era nimeni  bolnav, aşa că tot ce putea face era să-l creeze pe om pe baza liberei alegeri, fiindcă ştia ce va face. Deci, nu Dumnezeu a făcut alegerea, ci omul; omul a făcut acele lucruri.

La fel este şi cu voi astăzi: puteţi accepta Viaţa sau puteţi s-o refuzaţi. Dumnezeu l-a făcut pe om aşa, ca să-şi poată arăta atributele şi ca să-şi aleagă copiii care Îl iubesc cu adevărat şi Îl cred, pentru că ştia ce va face omul. Şi fiecare om are acelaşi drept de a alege.

Fiind infinit, Dumnezeu a ştiut de la început cine va fi salvat şi cine nu va fi salvat, de aceea a putut să spună că va avea o Biserică fără pată şi fără zbârcitură. El este Dumnezeu şi a ştiut că o va avea.

Bărbatul şi femeia trăiau în acea grădină frumoasă, pentru că Dumnezeu este un mare Contractor.

Aici în Tucson sunt o mulţime de contractori. Cu câţiva ani în urmă, aici sus unde locuiesc, umblau coioţii şi era sălbăticie, dar în urma unor proiecte, s-au ridicat case şi clădiri mari. Vedeţi, contractorii au venit, au cumpărat pământ, l-au împărţit şi au construit case.

Aşa a procedat şi Dumnezeu când a făcut lumea: a pus jos materialul din care să facă trupurile noastre, pentru că noi suntem alcătuiţi din şaisprezece elemente: calciu, potasiu, lumină cosmică şi aşa mai departe. Omul este format din toate aceste elemente puse împreună, şi ele au fost aici înainte ca omul să fie pe pământ. Înţelegeţi? Deci, Dumnezeu a făcut trupurile noastre din materialul care a fost aici pe pământ.

Astfel, tu ai venit aici prin Dumnezeu şi ai ocazia să trăieşti veşnic, dacă alegi aceasta. Exact alegerea aceasta au trebuit s-o facă şi Adam şi Eva, pentru că Dumnezeu nu Se poate schimba. El trebuie să rămână Acelaşi şi să dea tuturor oamenilor aceeaşi şansă.

Noi am aflat că Dumnezeu a privit ca un lucru bun faptul că l-a făcut pe om. El s-a uitat la fiul şi la fiica Lui şi a fost mulţumit de ei. Cât de tristă trebuie să fi fost inima Lui, când Adam şi Eva au păcătuit şi când I s-a spus: „Fiul Tău  S-a depărtat de Tine şi a căzut din har!?”

Priviţi acum natura umană! Când a realizat că a făcut ce era rău şi că era pierdut, în loc să strige: „Oh, Tată, ai milă de mine, fiindcă sunt pierdut! Vino şi ajută-mă pentru că am fost înşelat şi am făcut ce este rău înaintea Ta,” Adam s-a ascuns. Dumnezeu este Cel care a umblat în sus şi-n jos prin grădină şi a strigat: „Adame, unde eşti?”

Nu este şi astăzi la fel? Tu poţi să-i arăţi omului prin Cuvânt când a greşit. Da. Adam a ştiut că a greşit faţă de Cuvântul lui Dumnezeu. Acum ştiţi ce a cauzat toate aceste boli, tristeţe, necazuri şi moarte timp de şase mii de ani? Faptul că femeia nu a crezut o mică părticică din Cuvânt, doar o iotă. Ea a crezut aproape tot. Satan i-a spus şi el aproape tot Adevărul, dar apoi a adăugat: „Hotărât că nu veţi muri.” Vedeţi? O singură iotă care nu a fost crezută, a cauzat tot acest necaz. Este adevărat? (Adunarea spune: „Amin!”). Şi credeţi că voi veţi trece, dacă nu credeţi doar o iotă, când aceasta a cauzat toate aceste lucruri? (Nu). Sigur că nu, domnilor.

Noi trebuie să ne întoarcem la Cuvânt, pentru că El este singurul Adevăr, este Dumnezeu: „La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu.” (Ioan 1.1).

La început, când Dumnezeu l-a făcut pe om, când a început să „clocească” pământul, a răsărit iarba, au ieşit speciile şi a mers tot mai sus şi mai sus. Vedeţi, marele Duh Sfânt „clocea.” Astfel, au ieşit florile, iar Tatăl a spus: „Ce minunat! Continuă.” Şi a „clocit” mai departe. Apoi au ieşit păsările şi animalele, și în final, a ieşit omul care reflecta imaginea Celui ce clocea: a lui Dumnezeu; omul care era făcut după chipul lui Dumnezeu, pentru că El nu a făcut nimic mai mare decât omul, nici chiar pe femeie. Ea nici n-a fost în creaţia originală, ci este un produs al bărbatului, o parte din el, iar ei sunt una în Hristos. Oh, ce lecţie mare avem aici, în faţa noastră! Am putea petrece ore întregi asupra ei.

Deci, acest om creat L-a reflectat pe Dumnezeu, apoi Dumnezeu a venit jos în propria Lui reflecţie, în forma unui Om, Isus Hristos, şi Dumnezeu era în Hristos. Dumnezeu în Hristos Se reflecta pe Sine pe pământ, cum era, arătându-Şi atributele: de Salvator, de Dumnezeu, de Vindecător, iar ca să poată face aceasta, S-a folosit de naşterea din fecioară, nu de sex, care a fost primul bulgăre care s-a rostogolit.

Puteţi vedea care a fost primul păcat? (Adunarea spune: „Amin!”). Mulţi nu sunt de acord cu aceasta şi strigă împotriva „seminţei  şarpelui,” dar ea este chiar aici.

Deci, Dumnezeu S-a reflectat în Hristos.

Astăzi, când i se arată omului că, conform Cuvântului, nu ar trebui să facă aceste lucruri, el preferă să rămână loial unei biserici.

Odată, a venit la mine un preot catolic ca să vorbim despre multele vindecări care au loc şi mi-a zis:

„Cum de nu eşti catolic, pentru că temelia ta este catolică?”

„Dar sunt catolic,” am răspuns eu.

„Nu cred.”

„Păi, nu învaţă biserica, prin această Biblie, că Isus Hristos a aşezat prima biserică catolică şi că apostolii erau catolici?”

„Ba da,” a răspuns el.

„Atunci eu cred ceea ce au scris ei.”

„Bine, domnule Branham, dar biserica este într-o continuă mişcare. El i-a dat lui Petru cheile cu care putea să lege şi să dezlege, succesiunea apostolică a papilor şi aşa mai departe.”

„Eu am aproape toate scrierile vechi, cum ar fi: „Faptele credinţei noastre,” şi altele şi aş vrea să te întreb ceva: Nu crezi că bărbaţii aceia, despre care ziceţi că erau catolici, şi care au scris această Biblie şi au umblat zi de zi cu Isus, ştiau mai multe despre voia lui Dumnezeu decât grămada aceasta modernă de astăzi? Uită-te la semnele şi minunile care i-au însoţit dacă au ascultat ceea ce a spus Dumnezeu şi au stat pe Cuvântul Lui. Dacă astăzi nu le aveţi deloc, nu este aceasta o dovadă că Dumnezeu nu este cu voi?”

„Domnule Branham, nu trebuie să ne certăm,” a răspuns el.

„Domnule, eu nu mă cert cu nimeni, ci am pus o întrebare.” Apoi am adus în discuţie Conciliul de la Niceea şi altele. „Hai să nu ne certăm, domnule! Tu încerci să-mi spui de Biblie, de Cuvânt, dar Dumnezeu este în biserica Sa. Aceea a fost biserica atunci şi aceasta este astăzi, iar noi ar trebui să ascultăm de biserică.”

„Dumnezeu este în Cuvântul Său,” am spus eu.

„Dumnezeu este în biserica Sa,” a răspuns el.

„El este în Cuvântul Său,” am întărit eu, „iar dacă Cuvântul Său nu este în biserică, înseamnă că nici Dumnezeu nu este acolo, pentru că Cuvântul este Dumnezeu. Şi vreau să te mai întreb ceva: „Crezi că Apocalipsa, care înseamnă „Descoperire”, este inspirată?”

„Sigur că da,” a răspuns el.

„Ştii că Isus Hristos a spus în Apocalipsa că „dacă scoate cineva ceva din cuvintele cărţii acestei prorocii, îi va scoate Dumnezeu partea lui de la pomul vieţii şi din cetatea sfântă, scrise în cartea aceasta.”? (Apocalipsa 22.19). Atunci cum puteţi spune că aveţi autoritatea să scoateţi sau să adăugaţi ce vreţi, când acest lucru este interzis chiar de Întemeietorul Bisericii creştine, Isus Hristos? Voi nu aveţi voie să faceţi acest lucru!”

Oh, în ce ceas trăim! Când i se spune omului de greşeala lui, în loc să vină şi să zică: „Tată, iartă-mă pentru că am greşit,” continuă să se ascundă după frunzele de smochin; după frunzele pe care le-au cusut ei singuri. Religia lumii este o acoperitoare. La început, ei au încercat să-şi facă o acoperitoare, şi de atunci omul nu s-a schimbat.

Astfel, Dumnezeu a convocat o consfătuire, pentru că trebuia să se întâlnească cu fiul Său.

Amintiţi-vă că porunca pe care o dăduse era: În ziua în care vei mânca din el, vei muri!” şi pentru că El nu-Şi poate nega poruncile şi să fie totuşi drept, între Dumnezeu şi om s-a făcut o mare ruptură.

Totuşi, El a vrut să-Şi răscumpere fiul. Dumnezeu nu voia să plece chiar aşa, de aceea trebuia să-l răscumpere. Şi pentru aceasta, a convocat o consfătuire. Prima consfătuire în care Dumnezeu S-a întâlnit cu omul, a avut loc în Eden. Cum avea să-l salveze pe om? Cum putea să-Şi aducă înapoi copiii pierduţi? Şi să nu uitaţi că întotdeauna prima Lui decizie este desăvârşită.

Dacă această voie ar fi fost crezurile, frunzele de smochin, El ar fi trebuit să spună: „Adame, ieşi de după copacii după care te-ai ascuns, pentru că ai făcut bine. Tu Mă reflectezi pe Mine pentru că eşti un om înţelept, iar frunza ta de smochin este un lucru bun.” Omul încearcă încă să folosească acea frunză.

Dar Dumnezeu a luat o hotărâre, iar hotărârea Lui a fost că trebuie să moară ceva. Aceasta o cerea sfinţenia şi neprihănirea faţă de Legea Lui care spusese: „În ziua în care vei mânca, vei muri.” Acolo trebuia să fie un înlocuitor cu simţăminte, or viaţa botanică nu are simţăminte. Astfel, El a trebuit să omoare ceva ce avea piele cu care să-i acopere. Aceasta a fost hotărârea veşnică a lui Dumnezeu, prin care să-l salveze pe om şi să-l aducă înapoi în părtăşie cu El.

Ei au încercat să-l educe pe om şi să-i spună că se va reuşi aceasta printr-un program denominaţional. De câte ori a încercat biserica să facă aceasta, a eşuat de fiecare dată şi va eşua întotdeauna. Eu nu sunt împotriva educaţiei şi nici a organizaţiei, dar problema este că organizaţia cu programele ei educaţionale şi celelalte lucruri făcute de om, sunt doar nişte frunze de smochin.

Înapoi la hotărârea iniţială a lui Dumnezeu, luată la prima consfătuire din Eden! Înapoi la sânge!

În vechime, când Dumnezeu a acceptat acest înlocuitor, evreul trebuia să ia mielul sau boul şi să-l aducă jertfă pentru păcatele lui. Pentru aceasta, el îşi ducea jertfa în templu şi îşi punea mâinile peste ea. Ce făcea prin aceasta? Se identifica cu jertfa lui. Apoi, preotul omora animalul adus şi îi lua sângele ca să facă ispăşirea. Astfel, evreul, închinătorul sincer, ştia că aceasta era cerinţa lui Dumnezeu. El pleca acasă cu un sentiment plăcut, fiindcă a simţit tremurul şi zbaterea mielului jertfit pentru el, iar sângele lui i-a curs pe mâini şi peste tot. El privea la jertfa lui şi ştia că aşa trebuia făcut şi că s-a identificat cu jertfa lui atunci când şi-a pus mâinile peste ea şi a zis: „Eu trebuia să fiu în locul lui.” În timp ce behăia şi tremura şi gâtul mielului era tăiat, închinătorul stătea acolo şi zicea: Oh, IeHoVaH, mi-e ruşine de mine! Tu ai acceptat această jertfă în locul meu!” În felul acesta, el mergea acasă neprihănit, fiindcă făcuse exact ceea ce Îi ceruse IeHoVaH. Aşa era corect.

Dar pe măsură ce a trecut timpul, acest lucru a devenit o tradiţie de familie. Astfel, închinătorul îşi lua jertfa, mergea la templu şi o aducea fără să aibă nici un simţământ, apoi se întorcea acasă cu aceleaşi idei cu care a plecat.

Nu-i de mirare că Dumnezeu a spus mai târziu: „Urăsc lunile voastre cele noi şi praznicele voastre; Mi-au ajuns o povară, nu le mai pot suferi.” (Isaia 1.14). ……………………………………………………………………………………………………

… Noi nu trebuie să venim ca o adunătură de ricky şi rickete şi nici ca nişte formalişti, cum au aceste religii tradiţionale, pentru că suntem oamenii cincizecimii. Haideţi, deci, să venim cât se poate de sinceri, să ne punem mâinile peste Jertfa noastră de la Calvar şi să simţim suferinţa lui Isus Hristos, în timp ce ne vom socoti morţi faţă de lucrurile lumii şi faţă de aceste idei moderne ale zilei.

Noi suntem ca în Sodoma şi Gomora, iar păcatele din jur ne întristează sufletele. Să lăsăm păcatele lumii, moda de Hollywood, evanghelizările acestea de Holywood, prefăcătoria, muzica aceasta lumească şi săritul în sus şi-n jos, pentru că atunci când se opreşte muzica, eşti jos.

Când un om este spălat în sângele Mielului, nu mai are nevoie de această muzică şi de nimic altceva, pentru că puterea lui Dumnezeu lucrează asupra lui, și atunci poate să strige, să plângă, să-L laude pe Dumnezeu sau să facă orice altceva, fie că este muzică sau nu. Atunci Duhul Sfânt este în el şi este identificat cu Isus Hristos.

Astăzi, noi vrem să sărim puţin pentru că suntem penticostali şi pentru că aşa au sărit şi înaintaşii noştri. Dar ei aveau Ceva care-i făcea să sară, aveau acest Duh Sfânt. Nu uita că tu trebuie să trăieşti cât de sus ai sărit, și dacă nu poţi face aceasta, nu sări deloc. Noi, astăzi trăim tot felul de vieţi şi aducem exact reflecţia lucrului pentru care trăim.

Organizaţiile noastre au devenit lumeşti şi i-au lăsat pe fraţii noştri penticostali să meargă la acele şcoli înalte. Ele sunt în ordine şi nu am nimic împotriva lor, dar vreau să subliniez ceva: ei învaţă psihologie şi primesc diplome ca şi ceilalţi, dar nu mai sunt penticostali.

Dumnezeu nu are nepoţi, ci doar fii, dar noi credem că dacă mama şi tata au fost penticostali şi am fost duşi la şcoala duminicală, suntem automat penticostali. Aceştia sunt doar nepoţi, iar Dumnezeu nu are nici un fel de nepoţi. El are doar fii şi fiice şi fiecare om trebuie să plătească acelaşi preţ pe care l-a plătit primul om, trebuie să vină sub sângele vărsat al lui Isus Hristos. Da, aceasta trebuie să facă.

Acum, dacă avem un tânăr care are nevoie de educaţie, îl trimitem la şcoli, și când se întoarce educat, îl trimitem pe platformă pentru că poate vorbi frumos şi este un om strălucit. Ei bine, acesta este Hollywood-ul, pentru că ei vor ceva care să strălucească. Voi vreţi un om de cultură, cu educaţie înaltă, pe care nu-l interesează dacă femeile îşi taie părul, deşi Biblia spune că nu au voie să facă aceasta. Dacă vine în biserică un diacon, şi poate plăti bine, nu contează dacă a fost căsătorit de câteva ori, pentru că veţi spune: „Este un om bun; este foarte cumsecade!” dar Biblia îl refuză. Aşa este.

Prieteni, noi nu venim în biserică prin teologie, ci prin genunchiologie. Aşa este. Aşa intrăm în Hristos.

Dar ştiţi care este problema? Am preluat aceste idei, ca restul lumii. Aceasta a adus necazul şi peste Israel: ei au vrut să fie ca ceilalţi. Noi toţi ştim că sărbătoarea noastră a devenit o închinare formală, deşi nu ar trebui să fie aşa.

Ceea ce trebuie să facem acum, este să ne întoarcem şi să ne identificăm cu Isus Hristos. Să luăm calea Lui şi să-L lăsăm să lucreze prin noi, pentru că atunci Îl vom urma plini pe bucurie pe Cel care a spus: „Îi voi atrage pe oameni la Mine.”

O, cum aş vrea să merg puţin mai departe şi să vă mai arăt câteva lucruri din consfătuirea din Eden, dar mai sunt câteva consfătuiri la care vreau să mă refer.

Haideţi să vorbim puţin despre consfătuirea „Tufişului care nu se mistuia”, dacă pot s-o numesc astfel. Dumnezeu avea un profet fugar. Când Dumnezeu îl cheamă pe un om să facă ceva, ori vine şi face, ori va fi un nenorocit pentru tot restul zilelor lui. Moise a fost chemat de Dumnezeu şi rânduit pentru o slujbă, dar când a început şi a văzut că oamenii nu l-au crezut, i-a lăsat şi a fugit în pustie, unde şi-a găsit o nevastă egipteană frumoasă şi a moştenit o turmă de oi. El a stat acolo şi a pierdut legătura cu poporul său, cu biserica Dumnezeului celui viu, dar Dumnezeu l-a rânduit încă din pântecele mamei lui pentru acest scop. Nu are rost să fugi, pentru că vei ajunge acolo oricum.

Voi, membri ai bisericii, dacă simţiţi că acolo adânc, în inima voastră, este ceva, veţi fi nişte nenorociţi până Îl veţi accepta pe Hristos. Voi vedeţi adevăratul Duh Sfânt lucrând în oameni, dar veţi fi nişte nenorociţi până nu vine în voi. Dumnezeu vă cheamă, predaţi-vă Lui! Ieşiţi de după tufiş, pentru că Dumnezeu a făcut deja o cale, iar aceea este prin sânge.

Poate zici: „Eu merg la biserică!” dar aceasta este exact ca şi cum ai spune că mergi la rodeo. Eu nu am nimic împotriva organizaţiilor şi nici a oamenilor din ele, dar sunt împotriva sistemului.

Priviţi acest rug aprins. Dumnezeu ştia că profetul era un fugar, aşa că a hotărât să stea de vorbă cu el şi a ales un loc, pentru că era o urgenţă. „Am auzit strigătele poporului Meu şi am ales un bărbat pe care să-l trimit să-l elibereze, dar el este slab şi laş.”

Nădăjduiesc că chemarea Lui îi va pune în clocot pe toţi predicatorii. Uitaţi-vă la vedenie. Noi murim; lumea este terminată şi biserica a deviat, iar Dumnezeu încearcă să cheme Mireasa afară.

Astfel, El a ales un loc foarte ciudat pentru noi: un tufiş aflat pe vârful unui munte. Dar aceasta a atras atenţia profetului şi El l-a chemat acolo pentru o consfătuire.

Fiţi atenţi  la Moise care a trebuit să asculte de fiecare Cuvânt: „Scoate-ţi încălţămintea, căci locul pe care calci este un pământ sfânt.” (Exod 3.5).  Dacă Moise ar fi spus: „Un moment! Eu sunt un bărbat educat şi ştiu că trebuie să-mi scot pălăria în semn de respect. Nu pălăria trebuie să mi-o scot?” n-ar fi mers, pentru că dacă Dumnezeu a spus „încălţămintea,” atunci încălţămintea trebuia să fie.

Tot aşa, când Dumnezeu spune: „Trebuie să fii născut din nou,” înseamnă născut din nou, nu o strângere de mână sau repetarea unui crez, chiar dacă toţi se tem de naşterea din nou. Diavolul a înlocuit naşterea din nou cu o strângere de mână sau cu vreo chestie psihologică pe care te face s-o crezi, aşa că zici: „Da, sunt născut din nou,” dar viaţa ta spune ce eşti cu adevărat, Viaţa din tine.

Dacă spui că eşti născut din Duhul lui Dumnezeu, dar negi un singur Cuvânt al Bibliei, aceasta arată că nu eşti născut din nou. La fel se întâmplă dacă încerci să plasezi Cuvântul Său undeva în trecut, pentru că El nu Şi-ar nega propriul Cuvânt. Aceasta dovedeşte că nu ai Duhul Sfânt.

Tu zici: „Păi, aşa învaţă biserica mea.” Aceasta dovedeşte că nu eşti născut din El. Tu eşti născut de biserică, nu de Dumnezeu. Aşa spune Dumnezeu, Cuvântul Său.

Deci El i-a spus lui Moise cel uns: „Scoate-ţi încălţămintea, căci eşti pe un pământ sfânt.” Vedeţi, El a spus încălţămintea, nu pălăria, ceea ce înseamnă că aceasta a vrut să spună. Tot aşa, dacă Dumnezeu spune: „Trebuie să vă naşteţi din nou,” înseamnă naştere din nou.

Aici este o adunare amestecată şi sunt şi copii, dar nădăjduiesc că veţi înţelege ce vreau să spun. Întrebaţi doctorul. Naşterea este o murdărie, fie că are loc într-o cocină de porci sau într-o cameră de spital vopsită în roz. Orice naştere este o murdărie şi la fel este şi naşterea din nou.

Nici o sămânţă nu poate rodi dacă nu moare şi putrezeşte; şi din acea mizerie putredă se ridică viaţa. Când vine un fiu la Dumnezeu, este încercat.

Îmi amintesc cum am fost încercat şi eu. Au fost zile după zile, luni după luni şi ani după ani, când am stat pe străzi şi pe la colţurile lor şi am propovăduit Evanghelia încercând să fac ce era bine înaintea lui Dumnezeu. Şi El a lăsat să-mi plece soţia chiar din braţele mele, în timp ce copila mea zăcea şi ea pe moarte. M-am dus la ea şi am zis: „Doamne Dumnezeule, nu îngădui să moară şi copila mea!” fiindcă avea doar opt sau nouă luni. Dar când am privit, am văzut cum venea jos o perdea neagră, fiindcă El nu m-a ascultat şi n-a privit spre mine. Aveam doar douăzeci şi trei de ani, iar soţia mea zăcea acolo jos în morgă, deoarece El a refuzat să asculte rugăciunea mea pentru ea. Am zis: „Dumnezeule, spune-mi unde am greşit? Dacă am greşit ceva, pedepseşte-mă pe mine, nu pe ele. Ce am făcut greşit, căci am lucrat toată ziua şi am predicat zi şi noapte pe la colţurile străzilor. Unde am greşit?” Dar El nici măcar nu mi-a răspuns.

Atunci a venit Satan şi mi-a zis: „Îl mai slujeşti când un singur Cuvânt al Lui ar putea schimba situaţia? Un singur Cuvânt spus îţi putea salva copilaşul, dar a refuzat s-o facă. Şi mai vrei să-L slujeşti în continuare?”

Raţionamentul omenesc ar fi spus: „Păi, de ce să-L mai slujesc dacă n-a vrut să privească spre copilaşul meu? Deşi am făcut atâtea şi am crezut în El, nu mi-a ascultat nici măcar rugăciunea pentru copilaş.” Aceea a fost cea mai grea ispită, fiindcă raţionamentul omenesc zicea: „De ce să-L mai slujesc, dacă nu poate face nici atâta lucru pentru mine? Nu vrea să-mi spună nici măcar ce am făcut.”

Dar când omul este născut din nou, este Ceva ce-l ţine. Astfel, am ajuns în punctul în care m-am întrebat: „De unde am venit şi cine sunt, în definitiv?” Vedeţi, toată partea umană îmi fusese zdrobită, dar Duhul adevărat al lui Dumnezeu era acolo.

M-am apropiat de ea ca să-mi pun mâinile pe capul ei. Suferea atât de tare încât ochii îi erau încrucişaţi. Am privit-o şi am zis: „Scumpa mea, în câteva minute te voi lua de aici şi te voi pune în braţele lui mami, care este la morgă, şi am să vă înmormântez sub pini, dar într-o zi, tati te va întâlni din nou.” Apoi am privit în sus şi am spus: „Dumnezeule, chiar dacă mă vei junghia, totuşi voi continua să mă încred în Tine. Binecuvântat să fie Numele Domnului.”

În clipa aceea a dispărut tot raţionamentul omenesc, căci am ajuns la capătul drumului meu. Și când ajungi la capătul drumului, acolo este adevăratul Duh al lui Dumnezeu ca să preia controlul şi să te ridice în sus.

Tu trebuie să te naşti din nou şi să moară tot: toată teologia ta, tot felul tău de gândire, tot ce ai fost sau ai dorit să fii, toată viaţa ta, totul, pentru că numai atunci vine Duhul Sfânt. Atunci îţi scoţi pălăria, încălţămintea şi stai înaintea lui Dumnezeu aşa cum eşti:

„Nimic pe braţe nu aduc,

Doar de crucea Ta să atârn.”

Moise a trebuit să ajungă în locul în care putea să împlinească ceea ce i-a spus Dumnezeu să facă: la „Consfătuirea tufişului care ardea”, unde Dumnezeu i-a spus: „Vei vedea slava mea.” Şi aceasta s-a întâmplat după ce a făcut voia Lui şi s-a dus în Egipt.

Deci, am văzut Consfătuirea din Eden şi apoi Consfătuirea tufişului care ardea şi nu se mistuia.

Haideţi să mai luăm încă o consfătuire, pe cea de la Marea Roşie. Ştiţi, uneori când suntem în slujbă, Satan vine şi ne taie calea. Fraţi predicatori, voi ştiţi aceasta şi la fel voi, creştinii. Aşa este.

Moise s-a dus şi a făcut acele lucruri înaintea lui Israel, dar ei nu l-au crezut. Apoi s-a întors din nou în slujbă, sub ungerea lui Dumnezeu şi a chemat la existenţă muşte şi alte lucruri, cu însuşi Glasul lui Dumnezeu. Astfel, el a spus: „Să vină muşte!” şi deşi nu exista nici o muscă în ţară, el ştia că vor veni, pentru că vorbise Cuvântul lui Dumnezeu. Imediat după aceea, a apărut o muscă mare şi verzuie, apoi au fost un kilogram de muşte pe metru pătrat.

Lucrarea de creaţie aparţine astăzi, fără deosebire, Bisericii lui Isus Hristos, aflată sub sângele lui Hristos, prin Cuvântul Său, arătând că suntem în contact cu El.

Eu ştiu că Cuvântul pe care Îl auzim şi este aici, este Dumnezeu, pentru că Îl vedem stând printre noi şi făcând aceleaşi lucrări, totul fiind conform Scripturii.

El i-a dat lui Moise autoritatea Sa, aşa că s-a dus acolo şi i-a arătat lui Israel acele semne, apoi Israel a ieşit afară împreună cu el. Dar chiar în timp ce se aflau în drum spre Marea Roşie, Satan le-a tăiat calea, aşa că Moise a convocat o consfătuire. Probabil că Dumnezeu a ales un loc, undeva după Stâncă, unde Moise a putut merge să spună: „Doamne…”

Dacă intri în slujbă, ai dreptul să convoci o consfătuire. De aceea venim să ne rugăm şi de aceea mergem în spitale şi la paturile bolnavilor: ca să convocăm o consfătuire. O, Doamne! Acum mă simt foarte bine. De aceasta are nevoie poporul penticostal astăzi: să convoace o consfătuire. Dar de ce nu o facem? Pentru că ne-am înmuiat. Dar undeva este un colţ în care putem convoca o consfătuire.

Moise a convocat o consfătuire şi a spus: „Doamne, am făcut tot ce mi-ai poruncit, dar iată-ne prinşi în capcană, iar moartea este chiar deasupra noastră.”

 Vedeţi, la fel ca în cazul unui pacient bolnav de cancer.

Dar Moise a stat acolo până a avut o audienţă la Dumnezeu; a aşteptat până i-a vorbit Dumnezeu şi a cunoscut Glasul Lui pentru că era profet.

„De ce strigi, Moise? Eu ţi-am dat autoritate să duci acest popor acolo, aşa că vorbeşte poporului şi du-te înainte!” Amin. Şi când Dumnezeu a rostit Cuvântul, Marea Roşie a început să se mişte. Venise timpul deciziei, aşa că el a zis: „Sunt aici, Doamne, ce trebuie să fac?”

„Vorbeşte şi du-te mai departe!” şi Marea Roşia s-a dat în lături.

Aş mai fi avut nişte consfătuiri la care aş fi vrut să mă refer, la David şi la multe altele, dar timpul meu s-a epuizat.

Totuşi, am să amintesc consfătuirea din grădina Ghetsimani, unde Dumnezeu şi Fiul Său au ajuns împreună. În definitiv, nu putea muri nimeni altcineva pentru păcatele lumii, nici un om, pentru că toţi oamenii din lumea aceasta  s-au născut printr-o legătură firească, adică prin actul care a cauzat păcatul de la început şi a făcut din noi o creatură hibridă. Noi suntem născuţi prin fire, prin dorinţă sexuală şi suntem un hibrid. Acesta este motivul pentru care moartea zace în om, aşa cum am spus şi aseară. Dar când l-a făcut pe primul om, Dumnezeu nu le-a cerut bărbatului şi femeii să se împreuneze. El l-a creat pe om din ţărână, ca o făptură autentică, dar păcatul l-a adus în starea de hibrid.

Acesta este motivul pentru care astăzi deveniţi tot mai mult nişte penticostali hibrizi: pentru că daţi ascultare raţiunii, în loc să ascultaţi de Cuvânt. Întoarceţi-vă înapoi, oamenilor! Întoarceţi-vă înapoi! Eu nu spun aceasta doar ca să mă aflu în treabă, ci pentru că vreau să vă ajut. Dacă aş fi venit aici numai ca să le vorbesc oamenilor despre un anumit subiect, aş fi cel mai mare făţarnic, dar am venit pentru că vreau să cunoaşteţi Adevărul pe care mi l-a pus Dumnezeu pe inimă, ca să vă ajute să vedeţi timpul în care trăim.

Deci, Cel care putea muri pentru noi, a ţinut o consfătuire în grădina Ghetsimani. A făcut aceasta pentru că sosise acel ceas măreţ şi trebuia luată decizia finală. Şi fără îndoială, Tatăl L-a întrebat:

„Fiule, eşti gata să treci prin aceasta?”

„Tată,” a răspuns El, „nu este cu putinţă să găseşti pe altcineva? Eu îmi iubesc poporul şi fraţii pe care Mi i-ai dat. Nu este altcineva care să facă aceasta?”

„Nu, Tu eşti singurul care o poate face. Eşti singurul născut din fecioară, singurul născut fără relaţie sexuală.” Nici un om, nici un episcop, nici un cardinal, nici un papă, sau altcineva, nu putea face aceasta. El era singurul.

Satan stătea şi el la acea consfătuire, gata să pretindă rasa umană, spunând că are un drept asupra ei, fiindcă oamenii au păcătuit.

Dar aşa cum aţi auzit pe benzile cu Cele şapte Peceţi, atunci când Mielul vine să-şi pretindă răscumpăraţii, timpul se va sfârşi. Acum El este în lucrarea de răscumpărare, dar într-o zi, va părăsi altarul, ca să ia Cartea Răscumpărării celor pe care i-a răscumpărat cu propriul Său sânge, și atunci timpul se va sfârşi.

Şi iată-L stând acolo în Ghetsimani, în acea mare suferinţă, pentru că păcatele tuturor oamenilor şi moartea erau peste El. El a fost nevinovat, dar S-a făcut păcat pentru noi.

„Fiule sfânt al lui Dumnezeu, poţi lua asupra Ta, păcatul adulterului? Poţi lua asupra Ta pedeapsa pentru adulter? Poţi lua pedeapsa pentru minciună? Poţi lua pedeapsa pentru toate aceste lucruri? Poţi face aceasta, deşi eşti nevinovat?” El a putut s-o facă, aşa că a zis:

„Nu voia Mea, ci voia Ta să se facă, Tată.”

Și a venit timpul să se ţină o altă consfătuire.  Cam după patruzeci de la zile de la învierea şi înălţarea Sa la cer, s-a ţinut o altă consfătuire, pentru că trebuia să ia fiinţă Biserica creştină.

Metodişti, baptişti, prezbiterieni, luterani şi voi ceilalţi, ascultaţi-mă puţin cu toţii. Venise vremea ca Dumnezeu să nu mai ia doar un popor… Israel este poporul Lui, și Dumnezeu a lucrat cu ei ca popor. Biblia spune că vine vremea când ei vor fi salvaţi din nou, ca un popor născut într-o zi, dar cu Biserica, El lucrează în mod individual, ei fiind „cei chemaţi afară dintre neamuri, ca să-I poarte Numele.”

Deci venise vremea, dar cum trebuia să pornească această Biserică? Fiţi atenţi! Chiar dacă mai înainte au predicat, au vindecat bolnavi, au făcut semne şi minuni şi au mărturisit că El era Fiul lui Dumnezeu, totuşi li s-a interzis să mai predice până nu au avut acea consfătuire: „Aşteptaţi în cetate, căci am să vă trimit vorbă cum trebuie să lucreze biserica creştină. Vă voi da de ştire dacă va trebui să am vreun episcop, cardinal, papă sau pe altcineva. Eu Mă duc în cer să ţin o consfătuire. Aşteptaţi în cetate până veţi primi restituirea…” Amin! Amin!

Îmi amintesc că atunci când s-a ţinut conferinţa de la Geneva, un vechi prieten de-al meu, dr. Pettigrew, din Louisville, asculta la radio să audă ce decizie vor lua. Chiar în timpul acela a intrat pe uşă un tânăr de nimic, cu bretonul până peste ochi şi i-a zis:

„Domnule Pettgrew, am auzit că sunteţi un om influent. Am aici nişte cântece rock care n-au mai fost ascultate de oameni şi aş vrea să mă ajutaţi cu ele.”

„Aşteaptă numai puţin, tinere, pentru că vreau să ascult ce decizie se va lua la conferinţă,” a răspuns el.

 „Bine, domnule Pettgrew, dar aceste cântece înseamnă foarte mult pentru mine.” Vorbea de parcă acele cântece erau mai importante decât rezultatul conferinţei celor patru.

Aşa sunt şi oamenii de astăzi. Asemenea acelui tânăr de nimic, vezi cum vine unul sau altul în numele religiei şi încearcă să vă distragă atenţia de la auzirea adevăratului Rezultat. Nişte sisi religioşi care încearcă să adune mai mulţi membri, oameni mai buni şi biserici mai mari, prin care încearcă să vă distragă atenţia, fraţilor. Nu le daţi ascultare, pentru că noi avem chiar aici rezultatul scris.

Aceea a fost consfătuirea cincizecimii. „Nu mai cântaţi nici o cântare şi nu mai predicaţi nici un cuvânt, ci mergeţi acolo şi aşteptaţi rezultatul consfătuirii, fiindcă vă voi trimite noutăţile jos. Vă voi spune exact ce să faceţi: dacă trebuie să aveţi o organizaţie, un papă, un episcop sau altceva de felul acesta. Aşteptaţi însă până veţi auzi rezultatul, pentru că voi merge în cer să hotărâm.”

Şi El S-a suit la cer luând robia roabă, S-a aşezat la dreapta lui Dumnezeu şi a dat daruri oamenilor, iar când a venit ziua cincizecimii, ei erau în aşteptare.”

Ce s-ar fi întâmplat dacă după vreo şase zile de aşteptare, Andrei ar fi spus: „Fraţilor, eu cred că nu mai trebuie să aşteptăm, pentru că ne-am primit deja slujba, prin credinţă. Ar trebui să plecăm şi să începem lucrarea.”?

Aceasta este problema cu mulţi slujitori de astăzi: nu stau îndeajuns de mult ca să audă rezultatul, însărcinarea lor.

Apoi s-a ridicat Filip şi a zis: „Să ştiţi că eu mă simt foarte bine. În definitiv, noi ştim foarte bine ce trebuie să facem.” S-ar putea să fie aşa. Poate ai un B.A., un D.D., L.L sau Q.U.S.T, dar toate acestea nu înseamnă nimic. Toată cunoştinţa şi seminariile voastre nu înseamnă nimic, pentru că trebuie să aşteptaţi rezultatul, ca să vedeţi ce spune Dumnezeu. Adevărul este că nici un om nu are dreptul să predice Evanghelia dacă nu s-a întâlnit mai întâi cu Isus Hristos în Persoană, nu cu vreo teologie sau cu diplome teologice. Diplomele teologice nu le dau nici un drept să predice, indiferent cât de multe pot explica, pentru că nu aceasta contează.

Priviţi-l pe Moise. El a învăţat toată înţelepciunea Egiptului şi era cel mai deştept om din ţară, dar cu toate acestea, a trebuit să meargă la consfătuire cu Dumnezeu. Astfel, nici un om nu are dreptul să se pretindă creştin până nu Îl întâlneşte pe Dumnezeu. După aceea, nici chiar toţi teologii şi necredincioşii din lume, nu pot lua aceasta de la el. De ce? Pentru că a fost acolo şi ştie ce i s-a întâmplat. Da, el ştie pe ce stă.

Noi nu am văzut acolo nici un episcop care să vină cu trăistuţa în mână şi să spună: „Am fost trimis de Domnul, aşa că vreau să-mi pun mâinile peste voi, fraţilor, şi să vă trimit în lucrare.” Aceasta este versiunea din 1963, nu de la Rusalii. Sau poate ziceţi că a venit un preot şi a spus: „Scoate limba să-ţi pun biscuitele pe ea şi eu voi bea vinul, pentru că apoi vei fi membru!” Dar dacă s-ar fi cerut aceasta, s-ar fi făcut încă de la început.

Dumnezeu este infinit şi hotărârea Lui este aceeaşi ca în grădina Eden, pentru că prima Lui hotărâre este definitivă.

Şi ce au făcut ei? Au aşteptat şi au aşteptat, până când „a venit din cer un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic şi a umplut toată casa unde şedeau ei.

Nişte limbi ca de foc au fost văzute împărţindu-se printre ei şi s-au aşezat câte una pe fiecare din ei.

Şi toţi s-au umplut de Duh Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, după cum le dădea Duhul să vorbească.” (Fapte 2.2-4).

Vedeţi, nişte laşi cărora le fusese teamă să vorbească Evanghelia; nişte laşi cărora le era teamă să înfrunte celebrităţile cetăţii şi criticii religioşi. Dar nu aceasta era decizia lui Dumnezeu.

Şi iată că la câteva zile după aceea, Filip s-a dus la samariteni, le-a predicat şi i-a botezat în Numele lui Isus Hristos, dar pentru că nu se revărsase încă Duhul Sfânt peste ei, au trimis după Petru şi l-au adus acolo. Ei aveau o mare bucurie, erau fericiţi şi petreceau un timp minunat, fiindcă au văzut multe vindecări şi alte lucruri, dar le lipsea ceva.

Ascultaţi-mă, fraţi nazarineni, sfinţi pelerini, metodişti,  vindecarea nu este Duhul Sfânt şi nici bucuria, ci experienţa. Duhul Sfânt este Hristos însuşi, în voi.

Deci, au trimis şi i-au adus pe Petru şi pe Ioan, iar când şi-au pus mâinile peste samariteni şi Duhul Sfânt a venit şi peste ei.  Apoi, în Fapte 10.44-47 scrie că „Pe când rostea Petru cuvintele acestea, S-a coborât Duhul Sfânt peste toţi cei ce ascultau Cuvântul.

Toţi credincioşii tăiaţi împrejur care veniseră cu Petru au rămas uimiţi când au văzut că darul Duhului Sfânt s-a vărsat şi peste Neamuri.

Căci îi auzeau vorbind în limbi şi mărind pe Dumnezeu. Atunci Petru a zis:

„Se poate opri apa ca să nu fie botezaţi aceştia care au primit Duhul Sfânt ca şi noi?”

În Fapte 19, vedem că Pavel le-a vorbit unor baptişti. El a trecut prin ţinuturile de sus ale Asiei şi a ajuns la Efes, unde a întâlnit nişte ucenici foarte bucuroşi. Predicatorul lor era Apollo, un avocat convertit şi un mare baptist, iar Biblia spune că el dovedea cu Cuvântul că Isus era Hristos. Acuila şi Priscilla, care făceau corturi împreună cu Pavel, au vorbit cu ei şi le-au spus: „Fratele nostru Pavel este în închisoare.” Acesta nu este un loc prea bun pentru un predicator, nu-i aşa? Pavel era în închisoare din cauză că scosese acel drac dintr-o ghicitoare. Şi cei doi spuneau: „El este în închisoare, dar va fi eliberat cât de curând, și atunci vă va explica Cuvântul lui Dumnezeu şi vi-L va clarifica.”

Ei petreceau un timp minunat, aşa cum fac baptiştii, strigând şi lăudându-L pe Dumnezeu, făcând vindecări şi semne şi aşa mai departe. Când a venit Pavel la ei şi i-a auzit, i-a întrebat: „Aţi primit voi Duhul Sfânt de când aţi crezut?” Noi credem că Îl primim chiar atunci când credem, dar aşa ceva este greşit. Astfel, el i-a întrebat: „Aţi primit voi Duhul Sfânt de când aţi crezut?” dar ei au răspuns:

„Nici n-am auzit măcar că a fost dat un Duh Sfânt.”

„Dar cu ce botez aţi fost botezaţi?”

„Cu botezul lui Ioan.” Au răspuns ei.

„Trebuie să fiţi botezaţi din nou, pentru că nu merge aşa,” a spus Pavel, şi i-a botezat în Numele lui Isus Hristos. Apoi şi-a pus mâinile peste ei şi au primit Duhul Sfânt, aşa că au început să vorbească în limbi şi să-L preamărească pe Dumnezeu. Cum? La fel ca la început, pentru că a fost aplicată aceeaşi „formulă.”

Când un doctor scrie o reţetă, nu permite niciunuia din aceşti vraci s-o prepare, pentru că dacă pune prea mult antidot, nu te ajută, iar dacă pune prea multă otravă, te va ucide.

Nu vă jucaţi cu „formula” lui Dumnezeu, ci folosiţi-o aşa cum a fost dată la consfătuire, fiindcă aceea a fost porunca! Amin. Eu Îl iubesc.

Aceasta îmi aminteşte de părinţii lui Isus. Ei s-au dus la o sărbătoare a cincizecimii şi la un moment dat L-au pierdut şi nu L-au mai găsit timp de trei sau patru zile. Vedeţi, ei au început să-L caute.

La fel se întâmplă şi astăzi. Bisericile au început să se întrebe: „Ce s-a întâmplat cu Isus? Unde este? Noi suntem penticostali, dar ce s-a întâmplat? Noi suntem baptişti, dar ce s-a întâmplat? Ce s-a ales de Isus?”

Astfel, ei au început să-l caute printre rudele lor. Atunci începem să ne întrebăm: „Ce a spus Moody? Ce a spus Sankey? Ce a spus Finney?” dar acela a fost timpul lor. Noi am mers mai departe, aşa că nu trebuie să-L căutăm în trecut.

Ei s-au dus să-L caute printre rudele lor, dar nu L-au găsit. S-au dus la toate rudele: la episcopali şi aşa mai departe, dar nu L-au putut găsi. Şi în final, L-au găsit acolo unde L-au lăsat: la sărbătoarea cincizecimii. Vedeţi, a fost nevoie să se întoarcă înapoi, acolo unde L-au părăsit.

La fel trebuie să facă şi biserica: să se întoarcă înapoi, acolo unde L-a părăsit. Vrei să ştii unde L-ai părăsit? Vino la o consfătuire a Bibliei şi spune numai adevărul.

Noi trebuie să vedem cum a fost la început. Biserica nu trebuie condusă nici de episcopi şi nici de papi, ci doar de Duhul Sfânt. Singurul Conducător pe care Îl avem este Duhul Sfânt, iar El ne conduce conform Cuvântului. Dacă spui: „Am Duhul Sfânt,” apoi negi Cuvântul, acela nu este Duhul Sfânt, pentru că Duhul Sfânt a scris Biblia. Aşa este. Deci, dacă neagă Biblia, nu este Duhul Sfânt.

Ascultaţi! Ce fac oamenii când au consfătuiri? Mănâncă împreună, discută, se ceartă şi se mint unii pe alţii.

Dar ce se întâmplă când ţine Dumnezeu o consfătuire? Oamenii se adună împreună, dar nu postesc, ci sărbătoresc; nu se ceartă, ci se roagă şi aşteaptă până primesc Cuvântul făgăduinţei şi apoi merg mai departe. De aceasta are nevoie biserica: să primească Cuvântul făgăduinţei şi să meargă mai departe. Poate zici: „Cum pot să aflu Cuvântul făgăduinţei?” Este chiar aici. „De unde ştii aceasta, frate Branham?” Prima hotărâre pe care a luat-o Dumnezeu cu privire la răscumpărare, a fost să se facă prin sânge, şi acest lucru nu se va schimba niciodată. De aceea poţi să-ţi ancorezi sufletul pe această Biblie, pe fiecare frază din ea, pentru că este Cuvântul lui Dumnezeu.

Fiind infinit, Dumnezeu nu poate spune: „Păi, am greşit în urmă cu două mii de ani!” Dumnezeu este veşnic. El n-a avut început şi nu va avea nici sfârşit, şi singurul fel în care poţi fi ca El este să fii o parte din El.

Stâlpul de Foc care a urmat Israelul prin pustiu, era Dumnezeu, Îngerul Legământului, Isus Hristos. Astfel, Biblia spune că Moise „socotea ocara lui Hristos ca o mai mare bogăţie decât comorile Egiptului, pentru că avea ochii pironiţi spre răsplătire.” (Evrei 11.26).

Ce a făcut Dumnezeu în ziua cincizecimii? A luat acel Stâlp de Foc, care era El însuşi, şi L-a împărţit, aşa că „nişte limbi ca de foc… s-au aşezat câte una pe fiecare din ei.” (Fapte 2.3).

Ar trebui să ne fie ruşine pentru că am lăsat organizaţiile noastre să ne împartă, când Dumnezeu însuşi  S-a împărţit printre noi ca să fim una. „Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei…” (Ioan 13.35). Aţi auzit fraţilor şi surorilor? Dumnezeu însuşi S-a împărţit peste fiecare din ei, aşa că noi nu ar trebui să fim împărţiţi, pentru că suntem părţi din El.

Lăsaţi Focul Lui să vină la acest foc şi veţi vedea că după un timp îl va mişca. El a venit prin Luther, Wesley şi restituirea darurilor, iar într-una din aceste zile, piramida va fi încheiată.

Dacă veţi privi o bancnotă de un dolar, veţi vedea că piramida nu este încheiată. I se spune „marele sigiliu.” Vedeţi, pe partea aceasta este sigiliul sau pecetea americană. De ce piramida făcută de Enoh a fost numită „marea pecete”?  Eu nu vorbesc despre învăţătura piramidei, pentru că nu cred în aşa ceva, ci mă refer la faptul că piramida nu a fost încheiată. De ce? Pentru că Piatra din capul unghiului a fost respinsă. Dar într-o zi, El va veni din nou. Laudă lui Dumnezeu!

Eu am fost şi am văzut acele piramide. Pietrele sunt atât de perfect îmbinate încât nu intră nici măcar o lamă de ras între ele. Da, sunt puse împreună perfect şi fără mortar.

Când Biserica va fi cioplită după chipul desăvârşit al lui Isus Hristos, El va veni, îi va învia pe toţi sfinţii adormiţi şi Biserica Dumnezeului celui viu va fi luată sus.

Dar ea nu va fi ca Eva, fraţilor. Nu va fi un trup desfigurat: unul crede una şi altul credea altceva, ci va fi ceea ce a spus Dumnezeu, Cuvânt cu Cuvânt.

Poate zici: „Ce a spus Petru atunci, fiindcă nu ne-ai zis.”

În ordine. Când ei au întrebat: „Cum ajungem acolo? Ce trebuie să facem?” el le-a dat formula. Dacă ar fi spus: „Strângeţi-vă mâna şi aderaţi la o biserică!” aşa ar trebui să se facă; dacă ar fi spus: „Staţi în cap!” aşa ar trebui să staţi; dacă ar fi spus: „Organizaţi-vă şi formaţi o grupare mare în fruntea căreia să puneţi un papă sau pe altcineva!” aşa ar trebui să faceţi. Dar ce a spus? „Pocăiţi-vă şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh.

Căci făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri şi pentru toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul Dumnezeul nostru.” (Fapte 2.38-39).

Aceasta înseamnă că atâta vreme cât Dumnezeu cheamă, trebuie să fie aceeaşi formulă. Nu strângeri de mână, nici repetarea unui crez, ci botezul cu Duhul Sfânt în trupul lui Isus Hristos. Aşa trebuie condusă Biserica creştină. Nu printr-o denominaţiune, nu prin crezuri, nu prin educaţie sau teologie, ci prin botezul Duhului Sfânt care nu vă va conduce departe de Cuvântul lui Dumnezeu, ci drept în El, pentru că „Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.” (Matei 4.4).

Mai aveţi încă două sau trei minute? (Adunarea spune: „Amin!”). Aş mai avea încă o consfătuire la care aş vrea să vă chem şi care este în Fapte 4.

Aici vedem că după ce ucenicii au început să predice, bisericile au început să-i critice şi să spună: „Puteţi face în continuare minuni şi toate acele lucruri, dar să nu mai predicaţi în Numele lui Isus Hristos.” Vedeţi? Ei trebuiau să facă ceva, aşa că i-au bătut, i-au închis şi i-au interzis, spunând că legea nu le mai permite să predice despre acest lucru.

O, fraţilor, aş vrea să avem mai mult timp! Vine vremea când va trebui să vă duceţi organizaţia în Consiliul Mondial al Bisericilor. Dacă faceţi aceasta, veţi lua chipul fiarei, fiindcă aveţi puterea Romei, iar dacă nu îl faceţi, veţi fi nişte lepădaţi şi interzişi, pentru că chipul fiarei va închide uşile bisericii voastre. Atunci veţi avea nevoie de o consfătuire. Înţelegeţi?

Ce au făcut ucenicii? Au zis: „Ne-au spus că nu putem merge mai departe şi că nu mai avem voie să vorbim în Numele lui Isus, aşa că haideţi să-L consultăm pe Dumnezeu, ca să vedem dacă mai putem face aceasta sau nu.” Şi s-au dus la consfătuire. De o asemenea consfătuire avem nevoie şi noi astăzi. Atunci Petru a spus: „Judecaţi voi singuri dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm mai mult de voi decât de Dumnezeu.” (Fapte 4.19).

Ei au avut o consfătuire asemănătoare cu cea pe care o avem noi în dimineaţa aceasta, şi au zis: „Biserica a spus că nu mai putem predica dacă nu ne alăturăm grupării ei, şi că nu mai putem avea această slujba dacă nu ne permite organizaţia. Indiferent câtă ungere avem, trebuie să facem doar cum ni se va spune.” Voi ştiţi cum este în fiecare grupare. Şi s-au întrebat cu toţii: „Ce să ne facem?”

Astfel, au ţinut o consfătuire, au îngenuncheat şi au început să se roage. Aceasta este consfătuirea din Fapte 4. Şi când s-au rugat, au spus cu toţii într-un gând,: „Pentru ce se întărâtă neamurile şi pentru ce cugetă noroadele lucruri deşarte?

Doamne, uită-Te la ameninţările lor, dă putere robilor Tăi să vestească Cuvântul Tău cu toată îndrăzneala

şi întinde-Ţi mâna, ca să se facă tămăduiri, minuni şi semne prin Numele Robului Tău celui sfânt, Isus.” (Fapte 4.25,29-30).

Unii oamenii ne-au criticat pentru că ne rugăm toţi deodată şi au zis: „Cum ar putea să audă Dumnezeu aşa ceva?” Păi, cum ar putea fi altfel toţi una şi într-un acord? Câte rugăciuni credeţi că poate auzi Dumnezeu deodată? Mai bine uitaţi asemenea întrebări, pentru că El este infinit, nu limitat. Înţelegeţi?

Biblia spune că ei stăteau adunaţi împreună, şi stăruiau cu un cuget în rugăciuni şi deodată, casa în care erau, a fost zguduită. Amin. A venit revărsarea! Apoi,  „…au plecat şi L-au propovăduit pe Isus Hristos pretutindeni. Domnul lucra împreună cu ei şi întărea Cuvântul prin semnele care-l însoţeau.” (Marcu 16.20). Aceasta a adus consfătuirea din Fapte 4.

O, fraţilor, dar mai este o consfătuire! Poate nu aţi participat la nici o consfătuire din lumea aceasta, dar acum vă voi vorbi despre una la care veţi lua parte, oricine sunteţi sau oriunde v-aţi afla. Poate până acum aţi avut o scuză să nu participaţi, dar atunci nu veţi mai avea nici una, pentru că este vorba de consfătuirea de la Judecată. Aşa este. Acolo vom fi toţi, fără excepţie, şi vom da socoteală pentru tot ce am făcut sau am spus când am trăit pe acest pământ. Aceasta este consfătuirea la care veţi participa obligatoriu.

De fiecare dată când auziţi o sirenă pe stradă, să vă amintiţi că nu veţi mai sta mult pe aici. Ce mărturie poartă un fir cărunt, un umăr lăsat, un spital sau un cimitir? Că nu veţi mai fi pentru multă vreme aici şi că vă apropiaţi de acea consfătuire, la care vom fi prezenţi cu toţii.

Noi va trebui să dăm socoteală pentru ce am făcut cu Isus Hristos, este adevărat? (Adunarea răspunde: „Amin!”). Dar cine este Isus Hristos? Biblia spune că „La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era  Dumnezeu… Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi…” şi că „Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci.” (Ioan 1.1+14;Evrei 13.8).

Dumnezeu lucrează în trei slujbe, de aceea a fost numit „Tată, Fiu şi Duh Sfânt.” Aici s-a produs încurcătura, dar nu sunt trei dumnezei diferiţi, ci sunt trei manifestări sau arătări ale aceluiaşi Dumnezeu. Noi nu suntem păgâni, pentru că avem un singur Dumnezeu în trei manifestări.

De aceea a spus Isus în Matei: „…botezaţi-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Duhului Sfânt.” (Matei 28.19), pentru că este Unul singur. Acelaşi Dumnezeu al Vechiului Testament, S-a manifestat în trup şi tot El este cu noi astăzi aici. Isus Hristos care a fost cu Moise când a părăsit Egiptul, este Acelaşi astăzi şi va fi Acelaşi în veci; El este Cuvântul. Amin.

Dumnezeu trebuie să judece biserica. El trebuie să judece lumea după un etalon, credeţi aceasta? (Adunarea spune: „Amin!”). Dacă o va judeca printr-o biserică, pe care ar alege-o? Dacă o va judeca prin biserica romano-catolică, atunci biserica greco-catolică este pierdută. Dacă o va judeca prin biserica metodistă, atunci baptiştii sunt pierduţi. Dacă o va judeca prin biserica unitariană, atunci trinitarienii sunt pierduţi, şi aşa mai departe. Atunci care dintre ele va fi? Vedeţi, fraţilor, toate acestea sunt nişte lucruri fără sens.

Dar El trebuie să aibă un Etalon. Dacă trebuie să mă alătur unei biserici, care să fie aceea? Care este acea singură biserică la care ar trebui să te alături? Mă gândesc că eu nu am aderat la familia Branham în urmă cu cincizeci şi patru de ani, ci m-am născut un Branham, pentru că tatăl meu este un Branham.

Tot aşa, sunt creştin pentru că Tatăl meu este Dumnezeu. Amin. Pe baza aceasta suntem noi creştini: pentru că suntem născuţi din Duhul Lui. Şi pentru că Duhul Tatălui meu este în mine, posed atributele lui Dumnezeu care sunt manifestate la fel ca în Fiul Său, Isus Hristos. Iată!

Ce a spus El? „…nu carnea şi sângele ţi-a descoperit lucrul acesta, ci Tatăl Meu care este în ceruri… şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea…” (Matei 16.17-18).

Deci, dacă Dumnezeu va judeca lumea prin catolici, protestanţii sunt pierduţi. Sau dacă o va judeca prin protestanţi, care sunt aceia? Vedeţi ce confuzie ar fi? Pur şi simplu nu ai şti ce să faci.

Dar Dumnezeu va judeca lumea prin Cuvânt, pentru că acesta este Etalonul Lui. „Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.” (Matei 24.35).  Pe aceasta stau eu! Toate celelalte sunt nisip mişcător, dar eu stau pe Hristos, Stânca solidă şi depind de El.

Eu nu mă încred în ce sunt eu, ci mă încred în ce este El. Eu sunt conştient că nu pot merge singur în cer, pentru că Isus a spus că trebuie să fiu desăvârşit ca să ajung acolo: „Voi fiţi, dar, desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit.” (Matei 5.48). Şi cum poţi fi desăvârşit? Privind la Jertfa ta, nu la tine.

Dacă în Vechiul Testament se năştea un măgar cu picioare strâmbe sau cu ochii încrucişaţi, trebuia să i se frângă gâtul. Dar mama lui putea să-i spună: „Fiule, tu te-ai născut cu dreptul de întâi născut, dar ca să trăieşti, este nevoie ca pentru tine să moară un miel fără cusur.” Vedeţi? Trebuia să moară un miel fără cusur.

Poate spui: „Frate Branham, eu nu sunt vrednic să fiu vindecat. Nu sunt vrednic să vin la Hristos,” dar nu privi la tine, ci uită-te la Jertfă. Eu nu sunt bun şi nimic bun nu este în mine, nici măcar un gând. Nici unul nu merităm altceva decât iadul. Acesta este adevărul.

Dar priviţi Cine se ridică să ne reprezinte! Viaţa Lui este aici, încercând să se manifeste prin noi, dar noi o refuzăm şi o respingem, prin nu ştiu ce crez. O, avem nevoie urgentă de o consfătuire! Da.

Eu pot să păşesc pe platformă, fără să mă tem că se va întâmpla asta sau cealaltă, sau că voi cădea, pentru că privesc ţintă la Jertfa mea.

„Billy, ce ai făcut săptămâna aceasta?” Am făcut destule ca să mor, pentru că încă de la început am fost şi sunt un păcătos. Dar privesc la Cel care mi-a dat făgăduinţa şi mi-a spus: „Nu te teme, fiindcă te-ai născut pentru acest scop. Eu te-am crescut pentru acest scop!” şi ştiu că nici chiar toţi dracii din iad nu mă pot face să mă clintesc. De ce? Pentru că stau pe Hristos, Stânca solidă.

Probabil că mulţi vă amintiţi de Paul Rader, un mare luptător al lui Dumnezeu, care a murit, nu demult, aici în California. El şi fratele lui, Luke, erau tot timpul împreună, aşa cum sunt eu cu fiul meu. Mergeau peste tot unul lângă celălalt, dar într-o zi, Paul a ajuns la capătul drumului.

Institutul biblic Moody a trimis un cor micuţ ca să cânte în timp ce va trece. El era la spital şi toate draperiile erau trase în jos. Paul era un om cu simţul umorului, aşa că atunci când corul a început să cânte: „Mai aproape, Doamne, de Tine,” a întrebat: „Cine moare aici, eu sau voi? Ridicaţi perdelele acelea şi cântaţi-mi o cântare bună a Evangheliei!” Şi ei au început să cânte:

„Jos la cruce unde Mântuitorul meu a murit

Acolo jos am plâns pentru spălarea păcatelor,

Acolo, pe inima mea Sângele a fost pus,

Glorie Numelui Său.”

Atunci el a zis: „Aceasta sună mult mai bine!” după care a întrebat: „Unde este Luke?” Luke nu suporta să-şi vadă fratele murind, aşa că stătea în camera cealaltă. Ei s-au dus şi l-au adus, iar Paul l-a prins de mână şi i-a zis cu lacrimi în ochi: „Luke, noi am fost multă vreme împreună şi am trecut prin multe încercări, dar gândeşte-te că peste cinci minute voi sta în prezenţa lui Isus Hristos, îmbrăcat în neprihănirea Lui.” Asta este!

Pavel mi-a povestit că în tinereţe a fost ca misionar pe una din insulele din America de Sud, şi s-a îmbolnăvit de febră tifoidă. Aceasta este moarte sigură şi el spunea că în junglă trebuia să mergi multe mile ca să dai de un doctor.

După cum ştiţi, Paul credea în vindecarea divină. Ei voiau să meargă la medic, dar la un moment dat i-a zis soţiei sale: „Oricum nu mai contează, pentru că nu voi mai trăi atâta timp, după care a continuat: „Dragă, pleacă-te jos la marginea patului şi vorbeşte cu Doctorul nostru. Haide să-L chemăm în scenă.”

Şi soţia lui a început să se roage: „Dumnezeule, nu-l lăsa pe soţul meu drag să moară, fiindcă el este pe câmpul Evangheliei pentru Tine. Te rog nu-l lăsa să moară.”

Curând, febra a început să-l muncească tot mai tare, iar la un moment dat a zis: „Dragă, se face tot mai întuneric şi mai întuneric. Nu voi mai rezista mult, dar tu continuă să te rogi.”

Apoi a intrat în comă şi spunea că a avut un vis în care a văzut că era din nou în Oregon. În tinereţe el a fost tăietor de lemne şi spunea că a văzut că avea un şef, în locul unde se tăia lemnul. Şi şeful i-a zis: „Paul, du-te pe vârful acelui deal, taie un copac de o anumită dimensiune şi adu-l la mine.”

„Bine, şefule,” a răspuns el şi a plecat.

Spunea că a ajuns în vârful dealului, dar nu vedea copacul acela. Voi ştiţi că cu cât mergi mai spre nord, lemnul este mai moale şi cu cât mergi mai spre sud, acelaşi lemn este mai tare. Când l-a găsit, a înfipt toporul în trunchiul copacului şi a început să-l cioplească, până l-a doborât la pământ. Paul era un bărbat puternic, dar nu a putut să-l ridice de la pământ.

A încercat din nou, dar n-a putut. „Trebuie să-l ridic şi să-l duc la şeful, dar nu pot să-l mişc din loc. L-am smucit, am tras de el, dar nu mai pot pentru că am obosit.” Spunea că s-a aşezat lângă copac şi se simţea epuizat, dar chiar atunci a auzit cel mai dulce glas care există. Era şeful lui care îi spunea:

„De ce te zbaţi atâta, Paul?”

„Şefule, pur şi simplu nu îl pot ridica. Este prea greu pentru mine şi nu îl pot căra. Nu cred că pot să-l duc de aici.”

„Paul,” i-a zis atunci şeful, „chiar lângă tine este un curent de apă. De ce nu-l împingi în apă şi să te urci pe el, pentru că te va duce drept în tabără.”

„La aceasta nu m-am gândit,” a răspuns el.

Şi când l-a aruncat în vâltoare, a privit în spate şi a văzut că Şeful lui era Isus. Spunea că s-a urcat pe buştean şi a pornit prin valuri în jos, strigând: „Sunt pe el! Îl călăresc! Sunt pe el!”

Deodată s-a trezit în mijlocul camerei, cu mâinile ridicate şi strigând: „Sunt pe el! Sunt pe el! Sunt pe el!”

„Nimic pe braţe nu aduc, căci doar de Cuvântul Tău mă ţin.”

Frate şi soră, în nici un om nu este nimic bun. În nimeni nu este nimic bun, decât în Isus Hristos. Eu stau pe fiecare făgăduinţă pe care a dat-o El şi aştept ziua când voi ajunge în prezenţa Lui, prin sângele jertfit al lui Isus Hristos.

Eu stau pe El! Eu stau pe El, nu pe afilierea mea la o denominaţiune, nici pe neprihănirea mea, ci pe Cuvântul lui Dumnezeu, şi cred că prin sângele neprihănit al lui Isus Hristos, într-o zi Îl voi vedea, pentru că voi fi schimbat şi făcut după chipul Său proslăvit. Da, eu voi fi asemenea chipului Său şi Îl voi vedea aşa cum este.

Eu pot vedea cum trece timpul peste mine şi cum părul mi-a încărunţit şi umerii mi s-au lăsat în jos, aşa că nu mai am mult. Sunt la amvon de treizeci şi ceva de ani, dar aş vrea să mai am încă o mie de ani pe care să-i dau Lui. Eu iubesc poporul Lui.

În ce vă puneţi încrederea în dimineaţa aceasta? În nişte fapte bune pe care le-aţi făcut? În biserica de care aparţineţi, sau staţi cu adevărat pe Cuvântul lui Dumnezeu? Ai avut cu adevărat o experienţă cu El? Ai avut o consfătuire privată cu Dumnezeu şi ai avut acelaşi rezultat ca în ziua de Rusalii? Nu un înlocuitor, nu o strângere de mână, nu o mărturisire mintală, ci Focul Duhului Sfânt care să vină în viaţa ta ca să schimbe tot ce faci sau spui. Dacă nu ai trăit aceasta, n-ai vrea să ridici mâna şi să spui: „Roagă-te pentru mine, frate Branham, pentru că sunt…”? Dumnezeu să te binecuvânteze. Şi pe voi! O, ce de mâini!

Dar voi, penticostalilor? Unii dintre voi mergeţi la biserică prin tradiţie, vă place muzica şi vă puteţi purta ca nişte penticostali, dar în adâncul inimii ştiţi că vă lipseşte ceva.

Poate nu ne vom mai vedea niciodată aici, dar vreau să ne vedem la Cina de sus. Dacă nu ai avut o experienţă adevărat, n-ai vrea să ridici mâna şi să spui: „Frate Branham, vreau să devin şi eu…”? Dumnezeu să vă binecuvânteze. Aşa este.

Poate zici: „Contează dacă ridic mâna?” Dacă vrei aceasta cu adevărat, contează, pentru că El te va ajuta.

Credeţi că sunt slujitorul Lui? Mulţi omeni m-au numit proroc, dar eu nu pretind aceasta. Nu. Dacă credeţi ceea   ce-mi spune Dumnezeu, atunci ascultaţi-mă: dacă ridicaţi mâna şi credeţi sincer, veţi vedea ce se va întâmpla.

Acum, dacă El îmi va descoperi ce este în inima voastră, sau îmi va spune pentru ce v-aţi rugat înainte de a pleca de acasă, ce cuvinte aţi spus, ce aţi făcut, ce s-a întâmplat după aceea şi ce se va întâmpla în continuare, veţi şti sigur că vorbeşte El.

Haideţi să ţinem în dimineaţa aceasta o consfătuire. Ce ziceţi, metodiştilor, baptiştilor, unitarienilor, prezbiterienilor, penticostalilor, etc.? Haideţi să ţinem o consfătuire, ca să vedem dacă nu cumva avem nevoie de puţin dragoste unul pentru altul? Poate că antidotul este chiar puţină dragoste şi respect unul pentru celălalt, nu credeţi aceasta? În ordine.

Haideţi să avem o consfătuire ca cea din Fapte 4 şi să mărturisiţi că aţi făcut acel lucru rău. Faceţi-o chiar în locul unde sunteţi, la altarul unde am cerut binecuvântarea, la altarul familiei, la masa unde Îi mulţumiţi lui Dumnezeu pentru pâinea cea de toate zilele.

Să nu uitaţi că întotdeauna când mâncaţi, trebuie să moară ceva pentru ca voi să puteţi trăi fireşte. Dacă mâncaţi pâine, trebuie să moară grâul; dacă mâncaţi verdeţuri şi ele sunt o formă de viaţă. Deci ca să trăiţi fireşte, trebuie să moară ceva.

Prieteni, oare lucrul acesta nu vă arată că acele frunze de smochin, acele păreri omeneşti, nu funcţionează? Ca să poţi trăi tu veşnic, a fost nevoie să moară Cineva. Dar nu ai murit tu sau o biserică, ci a murit Hristos pentru tine. Vreţi să acceptaţi aceasta, chiar acum?

Aş vrea ca în timp ce ne plecăm capetele, fiecare să aibă în inimă ceea ce îşi doreşte. Dumnezeu să vă binecuvânteze până ne vom revedea.

Tată ceresc, am avut această audienţă de oameni cumsecade. Eu nu ştiu dacă aceasta este sau nu ultima dată când ne întâlnim, dar Tu ştii, pentru că ai putea veni la noapte sau înainte ca eu să mai revin aici. Poate voi muri, sau poate că atunci când mă voi întoarce aici, unii dintre noi nu vor mai fi, aşa că următoarea dată când ne vom reîntâlni va fi la Judecată, iar atunci va trebui să dau socoteală pentru ceea ce le-am spus ca predicator. Tată, eu le-am prezentat Cuvântul Tău, pentru că aceasta-i tot ce pot face.

La consfătuirea din dimineaţa aceasta, mulţi au spus că vor să vorbească cu Tine, şi o fac chiar acum, Tată. Ei au ridicat mâinile, pentru că sunt sătui de consfătuirile omeneşti care s-au epuizat.

Nu avem şanse şi nu putem ridica nimic. Doamne, toate naţiunile au bombe atomice, bombe cu hidrogen, bombe cu otrăvuri şi de toate. Toată lumea tremură şi se cutremură, fiindcă va fi curăţită cât de curând şi pregătită pentru marele Mileniu. Ea va fi zguduită din temelii, iar acum se clatină ca un om beat care se întoarce acasă noaptea pe „două cărări,” şi nu ştie unde merge.

O, Tată, dar este o temelie, o asigurare care ne spune că „noi vom primi o Împărăţie care nu poate fi clătinată.” Te rog să ajuţi pe fiecare să se grăbească în dimineaţa aceasta să intre în Hristos Isus. Binecuvântează-i în timp ce stau cu capetele plecate, fiindcă aşteaptă răspunsul Tău. Tată, noi suntem într-o consfătuire, de aceea Te rog să trimiţi chiar acum răspunsul pentru fiecare.

Unii sunt aici pentru prima dată şi au nevoie de salvare. Ei vor să uite toate crezurile şi să primească ceea ce S-a revărsat prima dată. Ei vor hotărârea Ta. Nu vor hotărârea bisericii sau a vreunui crez, ci vor hotărârea Bibliei, hotărârea pe care a luat-o Dumnezeu în Fapte 2, când a trimis peste Biserica Sa, Duhul Sfânt şi Foc. Aceea a fost hotărârea Lui cu privire la felul cum trebuie să trăiască şi să fie Biserica. Tată, noi lăsăm totul deoparte şi aşteptăm hotărârea Ta. O, Doamne, trimite chiar acum puterea Ta şi botează-i pe fiecare în parte. În timp ce avem capetele plecate, aş vrea să cântăm:

Erau în odaia de sus

Toţi într-un acord

Când Duhul Sfânt a coborât.

Ceea ce Domnul a promis.

Acesta este Cuvântul Lui făgăduit.

O, Doamne, trimite acum puterea Ta!

O, Doamne, trimite acum puterea Ta

Şi botează-i pe toţi.

Văd predicatori care întorc oamenii spre masă, ca să se roage împreună cu ei. Asta-i bine. Nu deschideţi ochii ca să vă uitaţi la cel de lângă voi, ci ţineţi-i închişi, priviţi la El, prin credinţă, şi amintiţi-vă că:

Erau în odaia de sus

Toţi într-un acord

Când Duhul Sfânt a coborât.

Ceea ce Domnul a promis.

Noi suntem aici din diferite crezuri, dar ne-am adunat într-o unitate. Să credeţi!

„O, Doamne, trimite acum puterea Ta.” Eu Îţi dau inima mea, Doamne. Aici este mâna mea ridicată, pentru că mă încredinţez chiar acum Ţie. Trimite puterea Ta, chiar acum, şi botează-i pe toţi.

Continuaţi să cântaţi până când lucrul acesta devine realitate, dar închideţi ochii şi inima faţă de toate nebuniile de afară. Tată, Te rog să cureţi fiecare inimă, fiindcă ne mărturisim păcatele şi greşelile. Am greşit, Doamne, şi suntem vinovaţi. Nu vrei să priveşti spre noi în marea Ta milă şi îndurare, fiindcă avem nevoie de Tine.

În timp ce merge muzica şi vă rugaţi, curăţaţi-vă inimile şi mărturisiţi totul, acum când sunteţi la altarul Lui, pentru că El era Marele Preot al mărturisirilor voastre. El vă poate ajuta numai dacă credeţi. Dacă v-aţi mărturisit păcatele şi greşelile, dacă aţi fost superficiali sau orice aţi mărturisit, acum este pe altarul de jertfă. Puneţi-vă mâinile peste Isus, priviţi spre El, identificaţi-vă cu El prin credinţă şi spuneţi:

Pot şi vreau şi cred,

Pot şi vreau şi cred

Că Isus m-a salvat.

În timp ce Jertfa este pe altar, credeţi? Aţi pus deoparte toate diferenţele dintre voi şi celelalte lucruri? Puneţi-vă mâinile peste Jertfa voastră, Isus, care stă la dreapta lui Dumnezeu şi face mijlocire pentru voi, pentru mărturisirile voastre şi credeţi că Isus Hristos a acceptat ceea ce I-aţi oferit în dimineaţa aceasta. Spuneţi: „Doamne, Îţi ofer viaţa mea. Am fost rece şi indiferent, şi am făcut ceea ce nu trebuia să fac, dar din clipa aceasta vreau să fiu mai aproape de Tine. Îmi pun mâinile peste Tine, prin credinţă, mă mărturisesc şi cred că Îl voi primi.”

Credeţi? (Adunarea spune: „Amin!”) Credeţi că Dumnezeu v-a ascultat rugăciunea? Dacă da, ridicaţi mâinile spre Dumnezeu şi spuneţi: „Cred că mi-ai ascultat rugăciunea, aşa că îmi aduc mărturia mea, mă ridic în picioare şi Te laud şi Îţi mulţumesc pentru aceasta.”

Ridicaţi-vă chiar acum în picioare şi spuneţi: „Îţi mulţumesc, Doamne. Cred şi Te laud, pentru că am primit siguranţă.”

Ridicaţi-vă mâinile şi lăudaţi-L pe Dumnezeu în felul acela de modă veche, aşa cum vrea Dumnezeu s-o faceţi.”

– Amin –