Introducere la epocile bisericii

         Ca să înțelegeți bine mesajul despre Epocile Bisericii, este nevoie să explic cum am ajuns să stabilesc numele mesagerilor, durata epocilor şi toți factorii care au legătură cu tema aceasta.

         Acest studiu este foarte important, de aceea L-am căutat pe Domnul mai multe zile pentru inspirația Duhului Sfânt, am cercetat Scriptura cu privire la cele șapte epoci ale Bisericii, m-am adâncit în studiul unor tratate de Istorie creștină scrise de cei mai vestiți istorici, iar Dumnezeu nu a întârziat să răspundă la rugăciunile mele. După ce am citit Cuvântul şi tratatele de istorie, Duhul Sfânt mi-a îngăduit să văd cum se desfășoară modelul înaintea mea, trecând prin toate secolele Bisericii, până în această zi din urmă.

Cheia prin care am putut să stabilesc fiecare trimis al lui Dumnezeu pentru fiecare epocă a Bisericii am primit-o de la Domnul, conform Scripturii. Ea ar putea fi numită şi Cheia pentru deschiderea Bibliei şi este de fapt descoperirea despre Dumnezeul cel neschimbător, care rămâne la fel, asemenea cărărilor Sale.

În Evrei 13.8 citim: „Isus Hristos este același ieri, azi şi în veci.”, iar în Eclesiastul 3.14-15 citim: „Am ajuns la cunoștința că tot ce face Dumnezeu dăinuie în veci, şi la ceea ce face El nu mai este nimic de adăugat şi nimic de scăzut şi că Dumnezeu face aşa pentru ca lumea să se teamă de El.

Ce este a mai fost şi ce va fi a mai fost; şi Dumnezeu aduce iarăși înapoi ce a trecut.”

Deci, Dumnezeu este un Dumnezeu neschimbător, cu căi neschimbătoare. Astfel, El va face tot timpul ceea ce a făcut la început şi aceasta până când o va face pentru ultima dată. Niciodată nu va interveni nici o schimbare.

Aplicați aceasta şi pentru cele șapte epoci ale Bisericii. Astfel, felul de om pe care Dumnezeu l-a ales pentru prima epocă a Bisericii şi modul în care El s-a descoperit în slujba acestui om, va fi exemplul pentru toate celelalte epoci ale Bisericii. Ceea ce a făcut El în prima epocă a Bisericii, este ceea ce vrea să facă în toate celelalte epoci.

Din Cuvântul lui Dumnezeu, care ne-a fost transmis prin Duhul Sfânt, știm cum a fost înființată biserica originală şi în ce mod s-a manifestat Dumnezeu pe Sine în ea. Cuvântul nu se poate schimba şi nimeni nu Îl poate modifica, deoarece Cuvântul este Dumnezeu: Ioan 1.1: „La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu şi Cuvântul era Dumnezeu.”

Cine schimbă un singur cuvânt, cum a făcut Eva, aduce păcat şi moarte, cum citim în Apocalipsa 22.18-19: „Mărturisesc oricui aude cuvintele proorociei din cartea aceasta că, dacă va adăuga cineva ceva la ele, Dumnezeu îi va adăuga urgiile scrise în cartea aceasta.

Şi dacă scoate cineva ceva din cuvintele cărții acestei proorocii, îi va scoate Dumnezeu partea lui de la pomul vieții şi din cetatea sfântă, scrise în cartea aceasta.”

De aceea, etalonul este Biserica de la Cincizecime. Ea este singurul model, altul nu există. Indiferent ce învață învățații, Dumnezeu nu Și-a schimbat modelul. Astfel, ceea ce a făcut în Biserica de la Cincizecime, va face şi mai departe, până când se încheie epocile Bisericii.

În concluzie, chiar dacă se vor ridica unii așa ziși învățați creștini, care vă vor spune că epoca apostolică s-a terminat, să nu-i credeți, fiindcă o asemenea afirmație este falsă din două motive.

În primul rând este fals să susții că nu ar mai exista apostoli, numai pentru că cei doisprezece apostoli au murit. A fi un apostol înseamnă a fi un trimis, iar astăzi există mulți bărbați trimiși de Dumnezeu, doar că se numesc „misionari” şi nu apostoli. Adevărul este că atâta timp cât sunt bărbați chemați şi trimiși cu Cuvântul Vieții, există o epocă apostolică ce merge înainte.

În al doilea rând, ei spun că puterea manifestată a Duhului Sfânt a încetat o dată cu încheierea scrierii Sfintelor Scripturi, dar nici această afirmație nu este adevărată. Nu există nici măcar un singur text biblic care să susțină o asemenea părere, ci multe declară convingător altfel.

 Să citim dovada că ambele păreri sunt false. Fapte 2.38-39: „Pocăiți-vă, le-a zis Petru, şi fiecare dintre voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor, apoi veți primi darul Sfântului Duh.

Căci făgăduința aceasta este pentru voi, pentru copiii voștri şi pentru toți cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul Dumnezeul nostru.”

Deci, această promisiune a puterii, cu care au fost îmbrăcați apostolii, mai bine zis cei o sută douăzeci, în ziua de Rusalii, „este pentru voi (Iudeii), pentru copiii voștri (Iudei) şi pentru toți cei ce sunt departe acum (neamurile), în oricât de mare număr îi va chema Domnul Dumnezeul nostru (Iudei şi neamuri).” Cât timp Domnul îi va chema pe oameni, nu va înceta nici Evanghelia de la Rusalii şi nici puterea din mijlocul Bisericii, pentru că ceea ce a posedat biserica primară este dreptul ei dat de Dumnezeu.

         La început, biserica a avut Cuvântul original și pur, a avut în mijlocul ei manifestarea puterii Duhului prin semne, minuni şi darurile Duhului Sfânt.

Evrei 2.1-4: „De aceea, cu atât mai mult trebuie să ținem de lucrurile pe care le-am auzit, ca să nu fim depărtați de ele.

Căci, dacă Cuvântul vestit prin îngeri s-a dovedit nezguduit, şi dacă orice abatere şi orice neascultare şi-a primit o dreaptă răsplătire,

cum vom scăpa noi dacă stăm nepăsători față de o mântuire aşa de mare care, după ce a fost vestită întâi de Domnul, ne-a fost adeverită de cei ce au auzit-o,

în timp ce Dumnezeu întărea mărturia lor cu semne, puteri şi felurite minuni şi cu darurile Duhului Sfânt, împărțite după voia Sa!”

Biserica originală nu era organizată de oameni, ci era condusă de Duhul Sfânt. Ea era o minoritate, era respinsă, batjocorită şi prigonită până la moarte, dar era credincioasă lui Dumnezeu, ținând cu tărie la modelul original al Cuvântului.

Să nu vă lăsați conduși în rătăcire! Când am spus că Dumnezeu şi căile Lui nu se schimbă niciodată, nu am spus că biserica şi mesagerul ei nu se poate schimba. Biserica nu este Dumnezeu, de aceea ea se poate schimba, dar pentru că avem un Dumnezeu neschimbător, cu căi neschimbătoare, putem să ne întoarcem la exemplul Bisericii de la început şi astfel să privim totul după modelul acesta. Așa se face. Să nu uitați că întotdeauna Biserica adevărată va încerca să fie ca Biserica originală de la Rusalii!

Biserica adevărată de astăzi trebuie să semene cu prima biserică timpurie, iar trimișii Domnului pentru biserici, care au același Duh al lui Dumnezeu, vor încerca să facă ceea ce a făcut apostolul Pavel. Ei nu vor fi exact ca el, dar se vor apropia foarte mult de el, adică îi vor fi asemănători. Pavel a fost liber de toți oamenii, predat total lui Dumnezeu, a predicat numai Cuvântul lui Dumnezeu şi a manifestat Duhul Sfânt în putere. Nimic altceva nu o va face. Voi trebuie să începeți cu originalul!

Biserica adevărată va încerca întotdeauna să calce pe urmele fondatorilor ei de la Rusalii, iar mesagerii ei vor urma exemplul apostolului Pavel, mesagerul pentru prima epocă a bisericii. O, este atât de simplu şi de minunat!

Cu această cheie simplă și atât de minunată, şi prin ajutorul Duhului Sfânt, eu am fost în stare să citesc Apocalipsa și Istoria creștinismului şi să găsesc în ele fiecare epocă, fiecare mesager, durata fiecărei epoci şi partea jucată de fiecare în Planul lui Dumnezeu, începând de la Rusalii şi până la încheierea acelor epoci.

Cred că acum puteți înțelege de pe ce poziție privim cum arăta adevărata Biserică (ce era ea la Cincizecime, ce era în epoca apostolică și cum este așezată în Cuvântul din Cartea Faptelor) şi ca urmare, putem aplica aceeași regulă, ca să ne arate cum a eșuat biserica.       Greșeala sau greșelile de bază care s-au infiltrat în prima biserică sunt punctate clar în epistolele apostolilor, în Apocalipsa şi în Cartea Faptelor. Aceste greșeli vor apărea tot mai vizibil în epocile următoare, astfel încât în ultimul secol al bisericii (în Laodicea) se va ajunge la lepădarea totală a Adevărului.

 Acum, cu această cheie primită de la Domnul, vrem să privim un alt Adevăr minunat. Am spus deja că Biserica adevărată va încerca întotdeauna să fie la fel ca biserică originală descrisă în Faptele Apostolilor. Așa este corect. Dar noi am descoperit că Cuvântul ne atrage atenția şi cu privire la o invazie de învățături greșite, până se va ajunge la o întunecime totală în zilele din urmă, când Domnul este pe cale să apară.  

        Acum se ridică o întrebare în mințile noastre: „Îi va părăsi Dumnezeu pe ai Săi? Îi va lăsa în încurcătură şi pradă înșelătorului?” În nici un caz, pentru că Scriptura spune clar în Matei 24.24 că cei aleși nu pot fi amăgiți.  „Căci se vor ridica hristoși falși și profeți falși, vor face semne mari şi minuni până acolo încât să înșele, dacă va fi cu putință, chiar şi pe cei aleși.”

Ce-i de făcut? Răspunsul este foarte clar, chiar înaintea noastră: există o Biserică adevărată şi o biserică falsă; există o Viță adevărată şi o viță falsă. Şi, desigur, biserica falsă, trupul viței false, va încerca întotdeauna să uzurpeze poziția Bisericii adevărate și va susține că ea este cea adevărată, în timp ce pe aleșii Domnului îi va numi rătăciți. Mai mult, această biserică falsă va încerca tot timpul s-o ucidă pe cea adevărată. Așa s-a întâmplat în Cartea Faptelor, în cele șapte epoci şi este valabil până la sfârșit. Putem citi aceasta în diferite Epistole şi știm că așa a fost în toată istoria. Aceasta ne arată clar că şi astăzi va fi la fel, aceasta nu se poate schimba.

Dorința noastră este să privim cu atenție aceste lucruri, ca să nu fim încurcați de nimeni sau înșelați. Să lăsăm deci Cuvântul să ne vorbească şi să ne clarifice această temă!

         Pentru aceasta ne vom întoarce la cartea începutului, la Geneza. În grădina Eden erau doi pomi: unul bun şi unul rău. Unul a produs Viață, în timp ce celălalt a produs moarte. Acolo au fost doi fii care au adus jertfe lui Dumnezeu. Vreau să repet încă o dată faptul că amândoi au adus jertfe lui Dumnezeu. Să citim pentru aceasta Geneza 4.3-5:

„După o bucată de vreme, Cain a adus Domnului o jertfă de mâncare din roadele pământului.

Abel a adus şi el o jertfă de mâncare din oile întâi născute ale turmei lui şi din grăsimea lor. Domnul a privit cu plăcere spre Abel şi spre jertfa lui;

         dar spre Cain şi spre jertfa lui n-a privit cu plăcere.”  Biblia ne spune că unul (Cain) „era de la tatăl său, de la cel rău”, în timp ce Abel era un bărbat neprihănit înaintea lui Dumnezeu. Noi  vedem alți doi gemeni care erau născuți din aceiași părinți. Ei erau gemenii lui Isaac şi Rebeca, dar unul era alesul lui Dumnezeu, iar celălalt era respins, deși amândoi se închinau lui Dumnezeu. Deci, în fiecare caz era implicată închinarea la Dumnezeu, şi în fiecare caz cel rău l-a urât şi l-a prigonit pe cel neprihănit, în multe cazuri cel rău reușind chiar să-l nimicească pe cel neprihănit.

Observați însă că ei fost plantați împreună şi au locuit împreună, amândoi având pretenția că-L slujesc și se închină lui Dumnezeu.

 Această ilustrare se aseamănă perfect cu pilda pe care a spus-o Domnul Isus Hristos când El a spus că Împărăția cerurilor se aseamănă cu un om care a semănat sămânță bună, numai că a venit un vrăjmaș și a semănat neghină printre acele semințe bune. Nu Dumnezeu a plantat neghina, ci Satan a plantat acele neghine tocmai printre semințele bune ale lui Dumnezeu. Astfel, aceste două soiuri diferite de plante (de oameni), din două semințe diferite, au crescut împreună şi au avut parte de aceeași binecuvântare a pământului. Ele au avut parte de același soare, ploaie și de toate celelalte beneficii, şi ambele au fost recoltate la vremea lor. Puteți vedea aceasta?

Să nu uitați niciodată aceste adevăruri atunci când vom intra în studiul celor șapte epoci ale Bisericii şi mai târziu în cele șapte Peceți! Mai presus de toate, nu uitați că această ultimă epocă, neghina va fi legată pentru a fi arsă și va împinge afară grâul care urmează să fie dus în grânar de Domnul.

Aş vrea să continui cu gândul acesta pe tot parcursul, ca să mergem un pas mai departe. Ați studiat vreodată Istoria trezirilor? Întotdeauna o trezire vorbește despre o mișcare a lui Dumnezeu în putere, dar de fiecare dată când se mișcă Dumnezeu, se mișcă și Satan. Astfel, în timpul marilor treziri din Țara Galilor, spitalele s-au umplut foarte repede cu oameni atinși de boli nervoase. În zilele marii treziri a lui Welsh (şi cei mai mulți dintre oameni nu știu asta), ospiciile de nebuni s-au umplut repede, aceasta fiind o sforțare a puterii celui rău prin care încerca să distragă atenția oamenilor de la lucrarea lui Dumnezeu.

Despre timpul lui Wesley citim că oamenii făceau cele mai curioase lucruri care veneau de la Satan, ca să batjocorească bunătatea și puterea lui Dumnezeu. Despre Luther se spune că minunea slujbei lui nu au constat în faptul că a avut succes în protestul său împotriva Bisericii Romano-catolice, ci în faptul că a rămas în picioare în mijlocul fanaticilor care adesea erau stăpâniți de duhuri rele. Dacă sunteți preocupați de slujba zilei din urmă, veți putea observa o nouă invazie de duhuri false și rele. Așa trebuie să fie. Eu sper şi sunt încredințat că sunteți destul de maturi duhovnicește ca să înțelegeți și să trageți foloase din aceasta.

Să privim acum în Scriptură ca să vedem dacă este adevărat că vița adevărată şi cea falsă stau împreună. Apoi vom vedea că duhul fiecăruia în parte aduce la suprafață roadele lui. Să citim din 1 Ioan 4.1-4 şi Iuda 3.4 şi 12:

„Preaiubiților, să nu dați crezare oricărui duh, ci să cercetați duhurile dacă sunt de la Dumnezeu, căci în lume au ieșit mulți profeți mincinoși.

 Duhul lui Dumnezeu să-l cunoașteți după aceasta: orice duh care mărturisește că Isus Hristos a venit în trup este de la Dumnezeu;

şi orice duh care nu mărturisește pe Isus, nu este de la Dumnezeu, ci este duhul lui Antihrist, de a cărui venire aţi auzit. El chiar este în lume acum.

Voi, copilașilor, sunteți din Dumnezeu şi l-ați biruit, pentru că Cel ce este în voi este mai mare decât cel ce este în lume.”

Iuda 3.4,12:

„Preaiubiților, pe când căutam cu tot dinadinsul să vă scriu despre mântuirea noastră de obște, m-am văzut silit să vă scriu ca să vă îndemn să luptați pentru credința care a fost dată sfinților o dată pentru totdeauna.

Căci s-au strecurat printre voi unii oameni, scriși de mult pentru osânda aceasta, oameni neevlavioși, care schimbă în desfrânare harul Dumnezeului nostru şi tăgăduiesc pe singurul nostru Stăpân şi Domn, Isus Hristos.

„…sunt niște stânci ascunse la mesele voastre de dragoste unde se ospătează fără rușine împreună cu voi…”

Pe baza acestor versete, nimeni nu poate să tăgăduiască faptul că Biserica adevărată şi cea falsă sunt împletite împreună. Ele au fost semănate împreună, dar sunt din semințe diferite.

Aici mă gândesc că mai există ceva ce trebuie să știți Cele șapte biserici la care se adresează Ioan sunt în Asia Mică şi toate sunt biserici ale Neamurilor. Deci aceste mesaje nu sunt date pentru biserica din Ierusalim, care era compusă în majoritate din evrei și avea în ea doar câțiva ne-iudei, ci pentru biserica dintre neamuri. Astfel, lucrarea Sa în cele șapte epoci se desfășoară în biserica neamurilor, de unde Dumnezeu cheamă afară o Mireasă pentru Sine. Aceasta face „Epocile Bisericii” și „împlinirea numărului neamurilor” unul și același lucru.

Acest lucru îl găsim scris în Fapte 13.44-48:

  „În Sabatul viitor, aproape toată cetatea s-a adunat ca să audă Cuvântul lui Dumnezeu.

 Iudeii, când au văzut noroadele, s-au umplut de pizmă, vorbeau împotriva celor spuse de Pavel şi-l batjocoreau.

Dar Pavel şi Barnaba le-au zis cu îndrăzneală: „Cuvântul lui Dumnezeu trebuia vestit mai întâi vouă, dar fiindcă voi nu-L primiți şi singuri vă judecați nevrednici de viața veșnică, iată că ne întoarcem spre Neamuri.

Căci așa ne-a poruncit Domnul: „Te-am pus ca să fii Lumina neamurilor, ca să aduci mântuirea până la marginile pământului.”

 Neamurile se bucurau când au auzit lucrul acesta şi preamăreau Cuvântul Domnului. Şi toți cei ce erau rânduiți să capete viața veșnică, au crezut.”

Romani 11.1-8 şi 25-29:

„Întreb dar: A lepădat Dumnezeu pe poporul Său? Nicidecum! Căci şi eu sunt izraelit, din sămânța lui Avraam, din seminția lui Beniamin.

Dumnezeu n-a lepădat pe poporul Său pe care l-a cunoscut mai dinainte. Nu știți ce zice Scriptura în locul unde vorbește despre Ilie? Cum se plânge el lui Dumnezeu împotriva lui Israel când zice:

„Doamne, pe profeții Tăi i-au omorât, altarele Tale le-au surpat, am rămas eu singur şi caută să-mi ia viața.”

Dar ce-i răspunde Dumnezeu? „Mi-am păstrat șapte mii de bărbați care nu şi-au plecat genunchii înaintea lui Baal.”

 Tot așa, şi în vremea de față, este o rămășiță datorită unei alegeri, prin har.

Şi dacă este prin har, atunci nu mai este prin fapte, altminteri harul n-ar mai fi har. Şi dacă este prin fapte, nu mai este prin har, altminteri fapta n-ar mai fi faptă.

         Deci, ce urmează? Că Israel n-a căpătat ce căuta, iar rămășița aleasă a căpătat, pe când ceilalți au fost împietriți, după cum este scris: Dumnezeu le-a dat un duh de adormire, ochi ca să nu vadă şi urechi ca să nu audă, până în ziua de astăzi.”

Rom. 11.25-29:      

„Fraților, pentru ca să nu vă socotiți singuri înțelepți, nu vreau să nu știți taina aceasta: o parte din Israel a căzut într-o împietrire care va ținea până va intra numărul deplin al Neamurilor.

 Şi atunci tot Israelul va fi mântuit, după cum este scris: „Izbăvitorul va veni din Sion şi va îndepărta toate nelegiuirile de la Iacov.

Acesta va fi legământul pe care-l voi face cu el când le voi șterge păcatele.”

În ce privește Evanghelia ei sunt vrăjmași, şi aceasta spre binele vostru, dar în ce privește alegerea, sunt iubiți din pricina părinților lor.

Căci darurile şi chemarea de la Dumnezeu sunt fără pocăință.”

Aceste șapte biserici din Asia Mică aveau anumite caracteristici pe care le găsim în secolele următoare ale bisericii dintre neamuri, de aceea sunt simbolul acestora. Sămânța care a fost semănată la început a apărut mai târziu ca o recoltă matură, așa cum a spus Domnul Isus în Luca 23.31: „Căci dacă se fac aceste lucruri copacului verde, ce se va face celui uscat?

Mesajul Domnului pentru epoca

Bisericii Efes

Apocalipsa 21.7: „Îngerului Bisericii din Efes   scrie-i: Iată ce zice Cel ce ține cele șapte stele în mâna dreaptă şi Cel ce umblă prin mijlocul celor șapte sfeșnice de aur:

„Știu faptele tale, osteneala şi răbdarea ta şi că nu poți suferi pe cei răi, că ai pus la încercare pe cei ce zic că sunt apostoli şi nu sunt, şi i-ai găsit mincinoși.

Ştiu că ai răbdare, că ai suferit din pricina Numelui Meu şi că n-ai obosit.

Dar ce am împotriva ta este că ţi-ai părăsit dragostea dintâi.

Adu-ţi aminte de unde ai căzut, pocăiește-te şi întoarce-te la faptele tale dintâi. Altfel, voi veni la tine şi-ți voi lua sfeșnicul din locul lui, dacă nu te pocăiești.

Ai însă lucrul acesta bun: că urăști faptele Nicolaiților pe care le urăsc şi Eu.”

Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul: „Celui ce va birui, îi voi da să mănânce din pomul vieții care este în raiul lui Dumnezeu.”

 Din moment ce acest studiu urma să fie cel mai serios studiu pe care l-am întreprins vreodată până la acest timp, l-am căutat pe Dumnezeu pentru multe zile pentru inspirația Duhului Sfânt. Numai atunci am citit Scripturile despre Epocile Bisericii şi am cercetat multele istorii ale bisericii scrise de cei mai nepărtinitori istorici pe care i-am putut găsi, iar Dumnezeu nu a omis să răspundă rugăciunilor mele. În timp ce am citit Cuvântul şi istoriile, mi Duhul Sfânt mi-a îngăduit să văd desfășurat un model care trece prin secole şi chiar în această zi din urmă.

Mesagerul

Mesagerul (îngerul) lui Dumnezeu pentru epoca bisericii Efes a fost apostolul Pavel. El este primul trimis pentru biserica dintre neamuri, acest adevăr neputând fi negat de nimeni.

Astfel, apostolul Pavel a primit autoritatea de a deschide ușa pentru neamuri, pentru că el a fost profetul şi trimisul pentru neamuri. El a fost mesagerul-profet pentru neamuri.  Slujba sa profetică, prin care a primit descoperirea Cuvântului pentru neamuri, l-a legitimat ca trimisul lor apostolic, cu acest lucru fiind de acord şi ceilalți apostoli din Ierusalim.

Galateni 1.11-19: „Fraților, vă mărturisesc că Evanghelia propovăduită de mine nu este de obârşie omenească;

 pentru că n-am primit-o nici n-am învățat-o de la vreun om, ci am primit-o prin descoperirea lui Isus Hristos.

Ați auzit, în adevăr, care era puterea mea de altădată în religiunea iudeilor. Cum, adică, prigoneam peste măsură de mult Biserica lui Dumnezeu  şi făceam prăpăd în ea

şi cum eram mai înaintat în religiunea iudeilor decât mulți din neamul meu, de o vârstă cu mine. Eram însuflețit de o râvnă nespus de mare pentru datinile strămoșești.

Dar când Dumnezeu – care m-a pus deoparte din pântecele maicii mele şi m-a chemat prin harul Său, – a găsit cu cale

să descopere în mine pe Fiul Său, ca să-L vestesc între Neamuri, îndată, n-am întrebat pe nici un om,

 nici nu m-am suit la Ierusalim la cei ce au fost apostoli înainte de mine, ci m-am dus în Arabia. Apoi m-am întors din nou la Damasc.

 După trei ani m-am suit la Ierusalim să fac cunoștință cu Chifa şi am rămas la el cincisprezece zile.

Dar n-am văzut pe nici un altul dintre apostoli, decât pe Iacov, fratele Domnului.”

Galateni 2.2, 6-9: „M-am suit, în urma unei descoperiri, şi le-am arătat Evanghelia pe care o propovăduiesc eu între neamuri, îndeosebi celor mai cu vază, ca nu cumva să alerg sau să fi alergat în zadar.”

„Cei ce sunt socotiți ca fiind ceva – orice ar fi fost ei, nu-mi pasă: Dumnezeu nu caută la fața oamenilor – aceștia, zic, ei, cei cu vază, nu mi-au adăugat nimic.

Ba dimpotrivă, când au văzut că mie îmi fusese încredințată Evanghelia pentru cei netăiați împrejur, după cum lui Petru îi fusese încredințată Evanghelia pentru cei tăiați împrejur –

căci Cel ce făcuse din Petru apostolul celor tăiați împrejur făcuse şi din mine apostolul neamurilor –

şi când au cunoscut harul care-mi fusese dat, Iacov, Chifa şi Ioan, care sunt priviți ca stâlpi, mi-au dat mie şi lui Barnaba mâna dreaptă de însoțire, ca să mergem să propovăduim: noi la neamuri, iar ei la cei tăiați împrejur.”

Romani 11.13: „V-o spun vouă, neamurilor: Întrucât sunt apostol al neamurilor, îmi slăvesc slujba mea.”

Pavel a pus bazele bisericii din Efes pe la mijlocul secolului întâi, ceea ce ne ajută să stabilim începutul epocii Bisericii Efes pentru anul 53 d.Hr., felul său de lucrare fiind modelul pentru toți mesagerii viitori şi pentru fiecare slujitor adevărat al lui Dumnezeu, chiar dacă acesta nu va ajunge la o astfel de înălțime pe tărâmul profetic, ca Pavel. Slujba lui Pavel are trei caracteristici importante:

1.Pavel era absolut credincios Cuvântului. El nu a deviat niciodată de la Acesta, indiferent cât l-a costat.

Astfel, el spune în Galateni 1.8-9: „Dar chiar dacă noi înșine sau un înger din cer ar veni să vă propovăduiască o Evanghelie deosebită de aceea pe care v-am propovăduit-o noi, să fie anatema!

Cum am mai spus, o spun şi acum: dacă vă predică cineva o Evanghelie deosebită de aceea pe care ați primit-o, să fie anatema!”

Galateni 2.11,14: „Dar când a venit Chifa în Antiohia, i-am stat împotrivă în față, căci era de osândit.”

„Când i-am văzut eu că nu umblă drept după adevărul Evangheliei, am spus lui Chifa în fața tuturor: „Dacă tu, care ești iudeu, trăiești ca neamurile, şi nu ca iudeii, cum silești pe neamuri să trăiască în felul iudeilor?”

1Corinteni 14.36-37: „Ce? De la voi a pornit Cuvântul lui Dumnezeu? Sau numai până la voi a ajuns el?

Dacă crede cineva că este profet sau inspirat de Dumnezeu, să înțeleagă că ce vă scriu eu este o poruncă a Domnului.”

Vedeți, Pavel nu era organizat, ci era condus de Duhul, asemenea lui Moise, care fusese chemat de Dumnezeu ca să scoată poporul Israel afară din Egipt. Pavel nu era trimis de nici un sfat frățesc din Ierusalim, nici n-a avut cineva putere sau jurisdicție asupra lui, ci a fost trimis şi condus numai de Dumnezeu. Pavel nu a fost trimis de oameni, ci de Dumnezeu.

Galateni 1.1: „Pavel, apostol nu de la oameni, nici printr-un om, ci prin Isus Hristos şi prin Dumnezeu Tatăl, care L-a înviat din morți.”

Galateni 2.3-5: „Nici chiar Tit, care era cu mine, măcar că era grec, n-a fost silit să se taie împrejur

din pricina fraților mincinoși, furișați şi strecurați printre noi ca să pândească slobozenia pe care o avem în Hristos Isus, cu gând să ne aducă la robie;

noi nu ne-am supus şi nu ne-am potrivit lor nicio clipă măcar, pentru ca adevărul Evangheliei să rămână cu voi.”

2.Slujba lui Pavel  se baza pe puterea Duhului prin care legitima Cuvântul scris şi vorbit.1 Corinteni 2:1-5:

„Câtdespre mine, fraților, când am venit la voi n-am venit să vă vestesc taina lui Dumnezeu cu o vorbire sau înțelepciune strălucită.

 Căci n-am avut de gând să știu între voi altceva decât pe Isus Hristos şi pe El răstignit.

Eu însumi, când am venit în mijlocul vostru, am fost slab, fricos şi plin de cutremur.

Şi învățătura şi predicarea mea nu stătea în vorbirile înduplecătoare ale înțelepciunii, ci într-o dovadă dată de Duhul şi de putere, pentru ca credința voastră să fie întemeiată nu pe înțelepciunea oamenilor, ci pe puterea lui Dumnezeu.”

Fapte 14.8-10: „În Listra era un om neputincios de picioare, olog din naștere, care nu umblase niciodată.

 El ședea jos şi asculta pe Pavel când vorbea. Pavel s-a uitat țintă la el şi, fiindcă a văzut că are credință ca să fie vindecat,

a zis cu glas tare: „Scoală-te drept în picioare!” Şi el s-a sculat dintr-o săritură şi a început să umble.”

Fapte 20.9-12: „Şi un tânăr, numit Eutih, care ședea pe fereastră, a adormit de-a binelea în timpul lungii vorbiri a lui Pavel; biruit de somn, a căzut de la etajul al treilea şi a fost ridicat mort.

Dar Pavel s-a coborât, s-a aplecat peste el, l-a luat în brațe şi a zis: Nu vă tulburați, căci sufletul lui este în el.

După ce s-a suit iarăși, a frânt pâinea, a cinat şi a mai vorbit multă vreme până la ziuă. Apoi a plecat.

Flăcăul a fost adus viu, şi lucrul acesta a fost pricina unei mari mângâieri.”

Fapte 28.7-9: „În împrejurimi erau proprietățile guvernatorului insulei, numit Publius. El ne-a primit şi ne-a ospătat cu cea mai mare bunăvoință trei zile.

Tatăl lui Publius zăcea atunci în pat, bolnav de friguri şi dizenterie. Pavel s-a dus la el, s-a rugat, a pus mâinile peste el şi l-a vindecat.

Atunci au venit şi ceilalți bolnavi din insula aceea şi au fost vindecați.”

1Corinteni 12.12: „Semnele unui apostol le-ați avut printre voi în toată răbdarea prin semne, puteri şi minuni care au fost făcute între voi.”

3. Pavel avea rodul evident al slujbei lui date de Dumnezeu.

 2 Corinteni 12.11: „Am ajuns nebun. Voi m-ați silit. Dar trebuia ca voi să mă lăudați, căci, deși nu sunt nimic, totuși cu nimic n-am fost mai prejos decât acești apostoli așa de minunați.”

1 Corinteni 9.2: „Dacă nu sunt apostol pentru alții, sunt măcar pentru voi; căci voi sunteți sigiliul apostoliei mele în Domnul.”

2 Corinteni 11.2: „Căci sunt gelos de voi cu o gelozie după voia lui Dumnezeu, pentru că v-am logodit cu un bărbat ca să vă înfățișez înaintea lui Hristos ca pe o fecioară curată.”

Prin slujba lui Pavel, în biserica Domnului au venit un mare număr de credincioși dintre neamuri. El se îngrijea de ei şi le împărțea hrana, până când erau ei înșiși în stare să aducă roade neprihănite şi erau pregătiți să-L întâmpine pe Domnul ca mădulare ale Miresei neamurilor.

În timpul când Ioan a primit descoperirea Apocalipsei, Pavel murise deja ca martir, iar Ioan a dus lucrarea înainte, în locul lui, exact așa cum a făcut Pavel în zilele slujbei sale. Deși Pavel a murit înainte de a fi dată Apocalipsa, aceasta nu schimbă cu nimic lucrurile. El este şi rămâne mesagerul Epocii Bisericii Efes. Mesagerul este acela care, indiferent că apare la începutul sau la sfârșitul epocii respective, prin slujba primită exercită cea mai mare influență, din partea lui Dumnezeu, asupra bisericii. Pentru epoca Efes acest om a fost Pavel.

Oraşul Efes

Efesul era unul dintre cele mai mari orașe din Asia Mică, fiind denumit şi al treilea oraș al credinței creștine din vechime, după Ierusalim şi Antiohia. Era un oraș foarte bogat, în care guvernul era roman iar limba era greacă. Istoricii sunt de părere că aici ar fi înmormântați Ioan, Andrei, Maria, Petru şi Filip.

Cel care a pus bazele credinței creștine în acest oraș a fost Pavel, care a slujit apoi cam trei ani ca păstor în biserica întemeiată de el. Chiar şi când lipsea din oraș, Pavel se îngrijea de biserică şi o purta în rugăciune.

Citind 1 Timotei 1.1-3, vedem că primul episcop al acestei biserici a fost Timotei:

 „Pavel, apostol al lui Isus Hristos, prin porunca lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, şi a Domnului Isus Hristos, nădejdea noastră,

către Timotei, adevăratul meu copil în credință: Har, îndurare şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Hristos Isus, Domnul nostru.

După cum te-am rugat la plecarea mea în Macedonia, să rămâi în Efes ca să poruncești unora să nu învețe pe alții altă învățătură.”

Numele Efesare o dublă însemnătate:„a ceda” şi „a căuta altceva”.Aspirațiile înalte ale acestei epoci care a început cu plinătatea Duhului „adâncimea lui Dumnezeu,” prin care țintea spre înalta chemare a lui Dumnezeu, a început să facă loc unei atitudini mai puțin veghetoare, ceea ce a deschis drumul pentru unele învățături străine Cuvântului, care au devenit tot mai vizibile în epocile următoare, astfel încât, biserica a ajuns să fie numai un exterior vopsit, scufundându-se tot mai mult în îngrozitoarea adâncime a Satanei. Ea a cedat în luptă şi s-a retras, de aici începând deja lepădarea de credință, datorită faptului că biserica şi-a pierdut dragostea dintâi.

Sămânța care a fost semănată în Efes urma să cadă pradă duhului străin astfel încât, într-o zi toate păsările respingătoare ale văzduhului își vor face cuib în ramurile ei. Această plantă străină părea atât de inofensivă pentru judecata umană, pentru această nouă Eva (noua Biserică), încât Satan a reușit s-o amăgească din nou.

Dacă nu s-ar fi lăsat dusă în eroare, această epocă a bisericii ar fi avut cea mai bună ocazie dată de Dumnezeu de a rămâne multă vreme biruitoare. Dar noi vedem că ea a s-a relaxat și în acel moment de neveghere, Satan și-a plantat sămânța de rătăcire în ea.

Religia care a domnit în orașul Efes a fost mai târziu tipul pentru tot secolul bisericii Efes dar şi pentru epocile viitoare. Astfel, în orașul Efes se găsea marele templu al Dianei, la care s-a lucrat foarte mulți ani. În curțile sale, așa numite „sfinte”, se găsea statuia respingătoare a Dianei. Această statuie avea o figură feminină, aproape fără formă, care se termina printr-un bloc de lemn din care era cioplită. Brațele statuii erau două bare simple de fier. Cât de exact apare zugrăvit duhul lui antihrist, care a fost dezlegat încă din prima epocă! Acest duh a fost dezlegat în mijlocul poporului, dar nu a luat formă ca să alarmeze poporul. Totuși, cele două brațe din bare de fier, arătau foarte clar intenția Satanei de a zdrobi lucrarea lui Dumnezeu. El a început foarte ascuns şi se părea că nimeni n-a observat nimic din ceea ce făcea, dar într-o zi, când cele două bețe de fier, faptele lui, au devenit învățătură, iar învățătura lui a devenit legea unui imperiu, aveau să înțeleagă cu toții.

Chiar şi felul în care se desfășura slujba în fața idolului este revelator. Astfel, preoții erau fameni; această preoție sterilă prevestind sterilitatea unui popor care se va abate de la Cuvânt, deoarece un popor care pretinde că-L cunoaște pe Dumnezeu, separat de Cuvânt, este la fel de fără viață ca un famen steril.

În al doilea rând, acest templu avea preotese fecioare care săvârșeau slujbele religioase, aceasta arătând spre ziua în care ceremonia, forma, ritualul şi lucrările omenești, vor lua locul Duhului Sfânt şi manifestarea Lui. Astfel, biserica va fi condusă de un mare preot, de un om cu putere politică şi influență omenească.

Ceea ce vedem în templul Dianei era doar un simbol spre ceea ce avea să devină biserica, adică faptul că va cădea sub conducerea omului, cu planurile și ambițiile omului, iar „Așa vorbește Domnul!” nu va mai fi o realitate vie.

Restul poporului era socotit „sclavii templului” şi nu aveau altă alegere decât să se supună ierarhiei religioase. Ce putea urma decât să vină ziua când preoția întemeiată să înlocuiască Cuvântul şi Duhul prin manevră politică, cu ajutorul statului sclavagist, cu forme, datini și conducere omenească. Prin aceste forme şi datini, mulțimea era înrobită, în timp ce conducătorii se desfătau în lux, prin bogății obținute pe nedrept, şi se bucurau de plăcerile lor murdare. Astfel, poporul care trebuia slujit a devenit slujitorul clerului.

Isus, mesagerul Său și Bisericile

Apocalipsa 2.1: „Îngerului Bisericii din Efes   scrie-i: Iată ce zice Cel ce ține cele șapte stele în mâna dreaptă şi Cel ce umblă prin mijlocul celor șapte sfeșnice de aur.”

Aici Cuvântul vorbește despre Cel care este Domn şi Hristos. El este singurul, Atotputernicul Domn şi Dumnezeu, şi în afară de El nu există altul. Așa este. El este Mântuitorul nostru pentru că „mântuirea vine de la Domnul”, de la Cel care în cele șapte epoci umblă prin mijlocul bisericii Sale. Astfel, pentru fiecare credincios din toate epocile bisericii, El va fi ceea ce a fost în prima epocă,  Isus Hristos, Același ieri, azi şi în veci, iar lucrarea pe care a făcut-o la început o va face şi în epocile următoare.

Observași că Isus umblă singur în mijlocul bisericii Sale, nu este nimeni cu El. Adevărul este că nici nu are cine, pentru că El singur a răscumpărat omenirea cu propriul Său sânge, iar biserica îi aparține, El fiind Domnul şi Stăpânul ei. Acesta este motivul pentru care biserica îi dă toată onoarea şi slava, onoare pe care El n-o împarte cu nimeni. Acolo nu este nici un papă, nici un episcop, nici o sfântă Maria. El nu vorbește şi nu se adresează nici unui Tată, deoarece El este Tatăl; nu se adresează niciunui Duh Sfânt şi nu-i dă nicio poruncă pentru că El este Dumnezeu, Duhul cel veșnic, este Viața care curge şi pulsează în biserică, dându-i Viață, deoarece fără El biserica ar fi moartă. Mântuirea vine de la Domnul pentru că atunci când a călcat teascurile mâniei lui Dumnezeu nu a fost nimeni cu El.

El Şi-a dat Viața pe crucea de pe Golgota şi   sângele Său s-a vărsat pentru noi. El este Începutul şi Desăvârșirea credinței noastre; El este Alfa şi Omega mântuirii noastre. Noi suntem logodiți cu El şi nu altul. Noi nu aparținem de nicio biserică, ci îi aparținem Lui. Cuvântul Său este singura noastră Lege, în timp ce dogmele, tradițiile şi legile date de biserici nu înseamnă nimic pentru noi. Isus este Singurul care umblă prin mijlocul bisericii Sale, El este Dumnezeu în Ea, iar biserica face numai ceea ce-i place Lui. Să nu uitați niciodată aceasta! voi aveți nevoie de o relație cu Dumnezeu și Dumnezeu are o singură relație cu voi, iar Acela este Isus, singur Isus!

În versetul 1 din Apocalipsa 2 vedem că El ține în mâna Sa dreaptă cele șapte stele. Mâna dreaptă sau brațul Său este simbolul puterii, al autorității lui Dumnezeu. Astfel, în Psalmul 44.3 citim:

 „Căci nu prin sabia lor au pus mâna pe țară, nu brațul lor i-a mântuit, ci dreapta Ta, braţul Tău,lumina feței Tale, pentru că îi iubeai.”

Deci, în mâna dreaptă (în puterea Sa) sunt cele șapte stele care, conform Apocalipsa 1.20, sunt mesagerii celor șapte epoci ale Bisericii dintre neamuri. Aceasta semnifică faptul că puterea şi autoritatea lui Dumnezeu sunt în spatele mesagerilor Săi pentru fiecare epocă. Ei merg înainte în focul şi puterea Duhului Sfânt, cu Cuvântul. Ei sunt stele deoarece reflectă lumină, dar nu aduc o lumină proprie, nici nu aprind un foc propriu, ci poartă lumina Domnului. (Isaia 50.11).

Faptul că sunt simbolizați prin stele arată că este întuneric, este noaptea întunecimii păcatului deoarece „toți au păcătuit şi sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu.” (Romani 3.23).

Tocmai de aceea, sarcina acestor mesageri este să-L facă pe Dumnezeu cunoscut oamenilor, ceea ce înseamnă că oricine îi primește pe ei, Îl primește de fapt pe Acela care i-a trimis: „Adevărat, adevărat vă spun că oricine primește pe acela pe care-l trimit Eu, pe Mine Mă primește.” (Ioan 13.20).

Ei vorbesc şi lucrează prin autoritatea lui Dumnezeu, care stă în spatele lor cu toată puterea dumnezeirii.

Matei 28.18-20: „Isus s-a apropiat de ei, a vorbit cu ei şi le-a zis: „Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ.

Duceți-vă şi faceți ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Duhului Sfânt.

Şi învățați-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului.”

Ei stau acolo plini de credința, puterea şi focul Duhului Sfânt, arzând pentru Dumnezeu. Ei poartă Cuvântul adevărului, iar El stă de partea lor să-i susțină. Acesta este motivul pentru care nici un credincios nu poate spune: „Oh, dacă aş fi trăit în zilele Domnului Isus, când apostolii au fost trimiși prima dată afară!” Nu, nimeni nu are nici un motiv să privească în urmă! Priviți în sus! Priviți numai spre Cel care umblă în toate epocile prin mijlocul bisericilor! Priviți numai spre Cel care este Același ieri, azi şi în veci şi care nu se poate schimba în Esență sau în căile Lui.

El a dat o făgăduință care este valabilă în toate timpurile: „…acolo unde sunt doi sau trei adunați în Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor.” (Matei 18.20). El este prezent printre noi, dar nu numai ca Unul care stă să ne privească sau ca un înger care poartă doar raportul, ci este prezent exprimând exact ceea ce este El: Viața, Susținătorul şi Dătătorul tuturor darurilor bune la biserică. Aleluia!

„Cel ce umblă prin mijlocul celor șapte sfeșnice de aur.”

Cât de importante sunt aceste cuvinte când le privim în Lumina Scripturii, care ni-L descrie pe Hristos ca fiind „Viața noastră”, pentru că Hristos este într-adevăr Viața bisericii. Ea nu are o altă viață, deoarece fără El, biserica nu este decât o organizație, un club, o adunare neînsemnată de oameni. O astfel de biserică este ca un mort îmbrăcat frumos şi aranjat în sicriul său. Indiferent cât de frumoase şi de interesante sunt programele și eforturile ei, fără Hristos este moartă.

Dar cu El în mijlocul ei, este „Trupul viu”, privit cu uimire de toți, este Trupul Lui, plinătatea Celui ce umple totul în toate.”

În ceasul acesta, El se plimbă prin mijlocul sfeșnicului de aur al ultimei epoci, şi ceea ce a făcut în prima biserică, când S-a plimbat prin mijlocul ei, face şi în această ultimă epocă. Totul este atât de simplu! Isus Hristos este același ieri, azi şi în veci! Amin.

Şapte sfeșnice de aur

Exod 25.31: „Să faci un sfeșnic de aur curat; sfeșnicul acesta să fie făcut din aur bătut: piciorul, fusul, potirașele, gămălioarele şi florile să fie dintr-o bucată.”

Biserica adevărată a lui Isus Hristos, Mireasa Sa, este asemănată cu aurul curat. Astfel, neprihănirea ei este neprihănirea Lui, atributele ei sunt atributele Lui mărețe, identitatea Ei este în El; Ea reflectă ceea ce este El; Ea manifestă ceea ce are El și în Ea nu există vină, ci este slăvită pe dinăuntru şi pe dinafară. Ea este lucrarea Domnului de la început până la sfârșit, şi toate lucrările Lui sunt desăvârșite. De fapt, în Ea este adunată şi manifestată înțelepciunea veșnică şi scopul lui Dumnezeu. Cine poate să pătrundă aceasta? Cum poate cineva s-o înțeleagă? Chiar dacă nu o putem înțelege, noi o acceptăm prin credință, pentru că așa a spus Dumnezeu.

Sfeșnicul nu era confecționat din aur simplu, ci din aur bătut, era prelucrat cu mâna, din aur bătut,deci era lucrat după planul dat de Duhul. În afară de Domnul şi Stăpânul ei, Isus Hristos, care alt popor a fost batjocorit, umilit şi bătut ca Mireasa lui Isus Hristos? Cu siguranță, Ea împlinește ce lipsește suferințelor lui Hristos. Astfel, Ea este deposedată de bunurile ei, viața Ei este în pericol, este socotită ca o oaie pentru măcelărie și este ucisă cât este ziua de lungă. Ea suferă mult, dar nu se răzbună niciodată și nici nu face pe alții să sufere. Această Mireasă drăgălașă a lui Hristos este vrednică de Evanghelie! Maleabilă, asemenea aurului bătut, acest Aur al lui Dumnezeu se lasă bătut în fiecare zi, suportând suferința pentru Domnul ei; nu aplecată, nu frântă, nu distrusă, ci formată ca o piesă, un vas de o frumusețe rară, plină de o bucurie veșnică, biruitoare prin toate încercările și examenele din viața ei.

 

Hristos îi laudă pe ai Săi

Apocalipsa 2.2-3: „Ştiu faptele tale, osteneala ta şi răbdarea ta şi că nu poți suferi pe cei răi; că ai pus la încercare pe cei ce zic că sunt apostoli şi nu sunt şi    i-ai găsit mincinoși.

Ştiu că ai răbdare, că ai suferit din pricina Numelui Meu şi că n-ai obosit.”

Cât de frumos îi laudă şi îi omagiază Mântuitorul pe copiii Săi! El ține cont de minunata lor purtare şi atitudine spirituală. El știe că printre ei sunt slăbiciuni, dar nu spune încă nimic împotrivă. Nu este minunat cum lucrează Domnul? El știe cum să ne încurajeze când este vorba de fapte bune şi cum să ne îndepărteze de lucrurile rele. De aici putem învăța o lecție bună pentru familia şi biserica noastră. Da, aceasta este o lecție bună chiar şi pentru noi înșine, deoarece El lucrează întotdeauna în același fel şi nu privește niciodată la fața omului. Sfinți ai Domnului, să nu fiți niciodată descurajați, deoarece Dumnezeu este plin de milă! El nu va uita niciodată ostenelile voastre din dragoste pentru El, dimpotrivă, va răsplăti chiar şi un pahar cu apă pe care l-ați dat cuiva.

„Ştiu faptele tale, osteneala ta şi răbdarea ta ..”

Așa cum umblă prin mijlocul bisericii Sale, El cunoaște bine răbdarea şi suferința poporului Său şi are grijă de el, așa cum s-a îngrijit de poporul Său aflat în robia egipteană. El aude gemetele şi strigătele poporului Său pentru că El se află chiar în mijlocul lui. Cuvântul „osteneală” semnifică epuizare prin opresiune. Poporul lui Dumnezeu nu numai că lucrează pentru El cu dragoste, ci suferă pentru El cu bucurie și își poartă jugul cu răbdare. Această primă epocă a suferit o mare persecuție și a trebuit să lucreze din greu să predice Evanghelia  li să ducă Adevărul înainte. Înalta lor chemare în viață era să-L slujească pe Dumnezeu și atunci când nădejdile lor în viața aceasta erau spulberate; ei rămâneau răbdători și încredințau totul Celui care le-a promis o răsplată veșnică în ceruri, pentru ceea ce au pierdut pentru El pe pământ.

 Cred că aici ar trebui să ne oprim puțin şi să ne gândim la faptul că poporul lui Dumnezeu a fost și va fi prigonit întotdeauna. Voi știți că Geneza este Cartea începuturilor şi ceea ce găsim la început, va merge drept înainte până la Apocalipsa, nu se schimbă niciodată.

În Geneza vedem cum Cain l-a prigonit și l-a omorât pe Abel, pentru că Dumnezeu a privit cu plăcere spre el. Apoi vedem că Avraam a avut doi fii, unul născut din fire, Ismael, care l-a necăjit și s-a luptat cu fiul făgăduit, Isaac. Apoi a fost Esau care l-a urât pe Iacov și l-ar fi omorât dacă n-ar fi intervenit Dumnezeu. În Noul Testament îl găsim pe Iuda trădându-L pe Isus, în timp ce orânduirile religioase din primul secol au încercat să-i distrugă pe primii creștini. Copiii acestei lumi, controlați de diavolul, îi urăsc întotdeauna pe copiii lui Dumnezeu care sunt controlați de către Duhul.

Nu contează cât de drept şi de integru este un creștin înaintea oamenilor, nici cât este de amabil față de semenul său, făcând doar bine, dacă Îl mărturisește pe Hristos ca Mântuitor personal și face cunoscută lucrarea darurilor Duhului Sfânt în limbi, profeție, vindecare și minuni, va fi condamnat. Duhul acestei lumi urăște Duhul lui Dumnezeu şi, fiindcă nu-L poate birui, încearcă să distrugă vasul în care locuiește Duhul Adevărului. Deci, prigoana și încercările sunt o parte normală a vieții creștine, de aceea există un singur lucru pe care îl puteți face cu privire la ele: predați-le pe toate lui Dumnezeu, nu judecați nimic și lăsați faptele lor și judecata finală în seama Lui.

„…şi că nu pot suferi pe cei răi; că ai pus la încercare pe cei ce zic că sunt apostoli şi nu sunt, ci  i-ai găsit mincinoși.”

Creștinii din Efes credeau că poporul lui Dumnezeu trebuie să fie sfânt, de aceea, conform acestui au luat măsuri să țină Trupul nepătat de păcat. Părea evident că începuse deja lepădarea.  Deși păcatul începuse să se infiltreze în biserică, ei erau supuși cuvintelor lui Pavel care le spusese să-i îndepărteze pe cei răi din mijlocul lor. Ei erau un popor separat, au ieșit din lume și nu voiau să lase lumea să intre printre ei. Ei nu tolerau păcatul în biserică deoarece pentru ei, sfințenia nu era doar o frază, un fel de a vorbi, ci era însăși viața lor.

„…ai pus la încercare pe cei ce zic că sunt apostoli şi nu sunt, ci i-ai găsit mincinoși.”

Doamne, aceasta este o afirmație tăioasă! „Ai pus la încercare pe cei ce zic că sunt apostoli.” Nu este aceasta prea mult? Ce drept aveau acești oameni să-i încerce pe aceia care se pretindeau apostoli? Şi cum puteau să-i încerce? Oh, îmi place aceasta! Priviți aceasta în Galateni 1.8: „Dar chiar dacă noi înșine sau un înger din cer ar veni să vă propovăduiască o Evanghelie deosebită de aceea pe care aţi primit-o, să fie blestemat!”

Apostolii sunt cei care au adus Cuvântul original la popor, iar acel Cuvânt original nu se putea schimba, nici măcar cu o liniuță sau cu un punct. Pavel știa că Cel care-i vorbise era Dumnezeu, de aceea a spus: „Chiar dacă eu însumi aș încerca să vin cu o altă descoperire, ca să modific puțin originalul, să fiu blestemat.” Vedeți, Pavel știa că prima descoperire era corectă și că Dumnezeu nu poate da o descoperire și apoi să dea o a doua descoperire. Dacă ar face aceasta, Și-ar schimba gândul. El poate să dea doar o descoperire mai înaltă, mai clară, cu privire la un lucru pe care l-a spus deja, așa cum a făcut în grădina Eden, când a promis că va veni Sămânța femeii, iar mai târziu a specificat că acea Sămânță trebuia să vină prin Avraam; apoi a spus că Aceasta va veni pe linia de sânge a lui David. Era aceeași descoperire, dându-le oamenilor mai multe informații ca să-i ajute să primească și să înțeleagă aceasta, dar Cuvântul lui Dumnezeu nu se putea schimba. Sămânța a venit exact cum s-a descoperit. Aleluia!

Dar vedeți ce făceau acei apostoli mincinoși? Ei au venit cu propriul lor cuvânt, dar efesenii cunoșteau Cuvântul așa cum L-a învățat Pavel. Ei erau plini de Duhul Sfânt prin punerea mâinilor de către Pavel, așa că s-au uitat în ochii acelor apostoli falși şi le-au zis: „Voi nu învățați ca Pavel, de aceea sunteți falși.” Aceasta îmi umple inima de bucurie! Mergeți înapoi la Cuvânt! Nu voi sunteți cei care îi încercați pe apostol, profet sau învățător, Cuvântul este Cel care-i încearcă!

Într-una din aceste zile, va veni un profet la epoca Bisericii Laodicea şi voi veți şti dacă este adevăratul trimis al lui Dumnezeu sau nu. Voi îl veți recunoaște că vine de la Dumnezeu, pentru că va vesti exact același Cuvânt pe care I L-a dat Dumnezeu lui Pavel și nu se va abate nici măcar cu o iotă de la acel Cuvânt. În acea ultimă epocă, vor apărea o mulțime de profeți falși. Priviți-i cum se țin și spun că dacă nu-i primiți și nu credeți ce spun ei, veți fi pierduți, dar când vine în scenă acel profet al zilei din urmă, dacă este într-adevăr acel profet, el va striga: „Mergeți înapoi la Cuvânt sau veți fi pierduți!” El nu va zidi pe o descoperire sau interpretare particulară, ci pe Cuvânt. Amin şi Amin!

Acești apostoli mincinoși sunt lupii răpitori despre care a vorbit Pavel. „De îndată ce voi pleca, vor încerca să vină şi să pretindă că au o descoperire egală, dar scopul lor nu este să vă ajute, ci să vă distrugă.”

Fapte 20.27-32: „Căci nu m-am ferit să vă vestesc tot planul lui Dumnezeu. Luați seama dar la voi înșivă şi la toată turma peste care v-a pus Duhul Sfânt episcopi, ca să păstoriți Biserica Domnului pe care a câștigat-o cu însuși sângele Său.

Ştiu bine că după plecarea mea se vor vârî între voi lupi răpitori care nu vor cruța turma: şi se vor scula din mijlocul vostru oameni care vor învăța lucruri stricăcioase, ca să tragă pe ucenici de partea lor.

De aceea, vegheați şi aduceți-vă aminte că timp de trei ani, zi şi noapte, n-am încetat să vă sfătuiesc cu lacrimi pe fiecare din voi.

Şi acum, fraților, vă încredințez în mâna lui Dumnezeu şi a Cuvântului harului Său, care vă poate zidi sufletește şi vă poate da moștenirea împreună cu toți cei sfinți.”

Voi puteți să-i recunoașteți după ceea ce scrie în 1 Ioan 4.1: „Prea iubiților, în lume au ieșit mulți profeți mincinoși.” Acel duh anticrist se infiltra deja în biserică şi făcea aceasta prin a merge împotriva Cuvântului. Acesta este începutul tuturor problemelor.

Chiar aici, în prima epocă a bisericii, ei negau deja Cuvântul și stabileau propriile lor crezuri şi filozofii în locul Cuvântului. Acela era Antihrist, pentru că Hristos este Cuvântul, iar a fi anti-Cuvânt este a fi Anti-Hristos; a fi anti-Cuvânt este a fi Antihrist, deoarece Duhul și Cuvântul sunt Unul. Dacă tu ești anti-Cuvânt, este antihrist. Dacă acesta a început în prima biserică, va trebui să crească până la sfârșit, când va prelua totul. Voi veți vedea aceasta în timp ce parcurgem toate epocile. Acest duh a început foarte discret în epoca efesiană, dar crește în fiecare epocă, până când Antihristul şi sistemul său anticreștin preia totul, iar infailibilitatea Cuvântului este respinsă de către apostolii falși ai bisericii false.

Este foarte ușor să vă faceți o părere greșită despre ceea ce vorbim acum, pentru că o fac atât de hotărât, și să credeți că acest duh anti-Cuvânt, antihrist, respinge complet Cuvântul și tăgăduiește Biblia, culminând cu respingerea Ei. Nu, domnule, nu este așa! Aceasta este ce spune în Apocalipsa 22.18-19: „Mărturisesc oricui aude cuvintele proorociei din cartea aceasta că, dacă va adăuga cineva ceva la ele, Dumnezeu îi va adăuga urgiile scrise în cartea aceasta.

Şi dacă scoate cineva ceva din cuvintele cărții acestei proorocii, îi va scoate Dumnezeu partea lui de la pomul vieții şi din cetatea sfântă, scrise în cartea aceasta.”

Acesta a fost trucul original al Satanei în grădina Eden, când a adăugat un mic cuvânt la ceea ce a spus Dumnezeu. Aceasta a provocat moartea și distrugerea. Același lucru s-a întâmplat în Efes: el a luat un cuvânt de aici, a adăugat altul dincolo şi, în felul acesta, anti-Cuvântul, duhul anticreștin a început să înflorească. Ați înțeles acum? Aici avem din nou gemeni, avem din nou cei doi pomi crescând unul lângă altul. Ei îşi iau hrana din același pământ, beau din aceeași ploaie şi au parte de același soare, dar vin din semințe diferite.

Astfel, unul dintre pomi crede Cuvântul exact cum L-a dat Dumnezeu, Îl iubește şi I se supune, pe când celălalt este din sămânța care este împotriva Cuvântului şi Îl schimbă când şi cum vrea, punând în locul Cuvântului adevărat învățături şi dogme proprii, așa cum a făcut şi Cain care a sfârșit omorându-l pe Abel. Dar tu nu te teme, turmă mică, ci rămâi credincioasă Cuvântului! Păstrează acest Cuvânt între tine şi diavolul! Eva nu a făcut aceasta și a căzut. La fel se întâmplă când biserica lasă Cuvântul jos; ea intră în adâncimile întunecoase ale Satanei.

„Ştiu că ai răbdare, că ai suferit din pricina Numelui Meu şi că n-ai obosit.”

Este aproape la fel ca versetul 2. Dar în versetul 2 este vorba de „munca şi răbdarea” lor pentru păzirea Cuvântului sfânt care le-a fost încredințat. Ce cinste erau ei pentru Pavel! Dar în versetul acesta, prigoanele, încercările și răbdarea lor sunt pentru Numele binecuvântat al lui Isus.

Acest lucru nu ne este străin nici nouă, deoarece Cuvântul şi Numele Lui, aduc revărsarea vrăjmașului după noi ca un șuvoi de ape. Acest Cuvânt puternic, care a fost manifestat în vindecări, semne, minuni și alte demonstrații, i-a făcut pe fariseii din timpul bisericii primare să strige și să ceară moartea credincioșilor adevărați. Acest Nume, care odinioară a fost lepădat de iudei, este batjocorit astăzi de înțelepții lumii. Acum, ca şi atunci, ei spun că este imposibil ca un om normal să creadă într-un Om care a murit, a înviat din nou, iar acum stă în ceruri. Astfel, acolo erau prigonitorii religioși, iudeii, care-L blestemau pe acest Isus, care pentru ei era un Mesia fals, iar aici erau ceilalți care râdeau cu încântare și batjocoreau Numele unui Dumnezeu nou, care pentru ei nu este deloc Dumnezeu.

Această lepădare a Numelui Său, care a început în Efes, va fi tot mai puternică în epocile următoare astfel încât se va ajunge la o lepădare totală. Dar aici trebuie spus că nu biserica adevărată din Efes s-a lepădat de El. Nu, domnule! Aceasta au făcut apostolii mincinoși care se aflau afară şi încercau să intre şi să-i întineze pe credincioși. Creștinii adevărați din Efes cunoșteau acel Nume şi L-au iubit. 

Amintiți-vă începutul bisericii din Efes! Acolo era un grup mic de credincioși care Îl așteptau pe Mesia. Ei au auzit că din pustiu a apărut un profet care se numea pe sine premergătorul lui Mesia și îi boteza pe oameni spre pocăință. Aceștia au primit botezul lui Ioan, dar când a venit Pavel la ei și le-a arătat că profetul era mort și că Isus a venit și Și-a adus Viața ca Jertfă pentru păcat, iar acum era venit Duhul Sfânt care va intra înăuntru și îi va umple pe toți credincioșii adevărați în Isus, Mesia. Când au auzit acest lucru, ei s-au lăsat botezați în Numele Domnului, după care Pavel şi-a pus mâinile peste ei și au fost umpluți cu Duhul Sfânt. Ei știau ce însemna să te supui Cuvântului și să fii botezat în Numele Lui; și știau că în felul acela vor fi umpluți cu Duhul Sfânt. Nimeni nu mai putea să-i facă pe oamenii aceia să renunțe, pentru că ei cunoșteau Adevărul.

Fapte 19.1-7: „Pe când era Apolo în Corint, Pavel, după ce a trecut prin ținuturile de sus ale Asiei, a ajuns la Efes. Aici a întâlnit câțiva ucenici şi le-a zis: „Aţi primit voi Duhul Sfânt când aţi crezut?” Ei i-au răspuns: „Nici n-am auzit măcar că a fost dat un Duh Sfânt”.

„Dar cu ce botez aţi fost botezați?” le-a zis el.

„Cu botezul lui Ioan”.

Atunci Pavel le-a zis: „Ioan a botezat cu botezul pocăinței şi spunea norodului să creadă în Cel ce venea după el, adică în Isus”.

Când au auzit ei aceste vorbe, au fost botezați în Numele Domnului Isus.

Când şi-a pus Pavel mâinile peste ei, Duhul Sfânt s-a coborât peste ei şi vorbeau în alte limbi şi profețeau.

Erau cam doisprezece bărbați de toți.”

Ei cunoșteau puterea acelui Nume. Eu au văzut că acel Nume era atât de puternic încât de pe trupul lui Pavel au fost luate șorțuri și trimise în Numele lui Isus la oamenii suferinzi, putea elibera bolnavii și scotea afară duhurile rele. Numele Lui S-a manifestat atât de minunat, încât câțiva iudei lepădați au încercat să-L folosească pentru a alunga dracii. Fapte 19.11-17:

„Şi Dumnezeu făcea minuni nemaipomenite prin mâinile lui Pavel, până acolo că peste cei bolnavi se puneau basmale sau șorțuri care fuseseră atinse de trupul lui şi-i lăsau bolile şi ieșeau afară din ei duhurile rele.

Niște exorciști iudei, care umblau din loc în loc, au încercat să cheme Numele Domnului Isus peste cei care aveau duhuri rele, zicând: „Vă jur pe Isus, pe care-L vestește Pavel, să ieșiți afară!”

Cei care făceau lucrul acesta erau șapte fii ai lui Sceva, un preot iudeu din cei mai de seamă.

Duhul cel rău le-a răspuns: „Pe Isus Îl cunosc; şi pe Pavel îl știu, dar voi cine sunteți?”

Şi omul în care era duhul cel rău a sărit asupra lor, i-a doborât pe amândoi şi i-a torturat în așa fel, că au fugit goi şi răniți din casa aceea.

Lucrul acesta a fost cunoscut de toți iudeii, de toți grecii care locuiau în Efes şi i-a apucat frica pe toți; şi Numele Domnului Isus era glorificat.”

Ei au cunoscut viața neprihănită care a însoțit purtarea acelui Nume, deoarece „Oricine rostește Numele Domnului, să se depărteze de fărădelege!” (2 Timotei 2.19b). „Fiți sfinți, voi, cei ce purtați vasele Domnului! Nu folosi Numele Domnului Dumnezeului tău în deșert!” Acești efeseni erau creștini; ei purtau un Nume, iar acel Nume era Hristos, care era Duhul lui Dumnezeu în ei.

„…ai suferit din pricina Numelui Meu şi că n-ai obosit.”

Acești credincioși nu s-au ostenit pentru Pavel sau pentru o organizație. Ei nu au fost predați unor programe şi instituții prin care să zidească posesiuni de valoare, ci au lucrat pentru Domnul. Ei erau slujitorii Lui, nu pionii organizației. Ei nu mergeau duminica la biserică și vorbeau despre acel Nume, pentru ca în restul săptămânii să-L uite; ei nu-L slujeau de pe buze, nu domnule, ci I-au predat întreaga lor viață. Tot ce făceau ei, făceau în Numele Lui, iar dacă li se cerea să facă un lucru care nu era spre lauda şi slava Domnului, stăteau deoparte şi nu făceau. Ei erau creștini adevărați a locurilor cerești, a căror putere era în Domnul.

Gruparea viței false, cei care umblau în întuneric, aveau un singur scop: să întineze Numele scump pe care Îl purta vița adevărată. Ei stăteau ca lupii furișați în întuneric, așteptând să între înăuntru şi să sfâșie. Dar sfinții au suportat examenul şi au ținut Cuvântul şi Numele Domnului.

Mustrarea lui Dumnezeu

Apocalipsa 2.4: „Dar ce am împotriva ta este că   ţi-ai părăsit dragostea dintâi.” Ca să înțelegem această mustrare trebuie să știți de la început că Duhul nu se referă numai la creștinii adevărați din Efes, ci la întreaga epocă a Bisericii Efes, care a ținut circa o sută douăzeci de ani. Deci, Mesajul acesta este pentru toate generațiile din epoca Efes. Da, istoria se repetă. Privind poporul Israel noi am putut vedea că dacă Dumnezeu a făcut o trezire într-o generație, în următoarea generație focul trezirii începe să se stingă pentru ca în a treia generație să nu se mai vadă nimic din flacăra originală. Atunci Dumnezeu aprindea un nou foc şi astfel acest proces se repeta. Acest lucru arată că Dumnezeu nu are nepoți, ci numai copii. Mântuirea nu poate fi transmisă prin nașterea naturală din tată în fiu, așa cum nici povestea despre succesiunea apostolică nu este adevărată. Aceasta nu este în Cuvânt.

Lucrarea începe cu credincioși care sunt născuți cu adevărat din nou, dar în următoarea generație apar deja oameni care nu mai sunt doar simpli creștini, ci împrumută un nume denominațional şi acum sunt, metodiști, baptiști, etc, numele lor arătând exact ceea ce sunt. Desigur. Ei nu mai sunt creștini, ci fiii organizației. Tu trebuie să fii născut din voia lui Dumnezeu, nu din voia omului, ca să fii mântuit. Dar oamenii aceștia, vin împreună prin voia omului. Eu nu spun că unii dintre ei nu sunt în ordine cu Dumnezeu, departe de mine aceasta, dar Focul original s-a stins, așa că ei nu mai sunt ca la început.

Ei au devenit reci şi formali pentru că dorința arzătoare de a fi plăcuți lui Dumnezeu, râvna de a cunoaște Cuvântul Său şi de a sta în Duhul înaintea Lui, i-a părăsit încet-încet astfel încât Focul lui Dumnezeu a început să se stingă. Exact aceasta s-a întâmplat în Efes. Ei au devenit puțin formali. Atracția pe care o avuseseră la început față de Dumnezeu a început să-i părăsească, așa că oamenii nu mai erau la fel de grijulii cu privire la ce gândea Dumnezeu despre ei. Așa se face că în generația a doua, biserica a făcut la fel ca Israelul care a cerut un împărat ca să fie la fel ca neamurile din jurul lor. Când au făcut însă aceasta, L-au respins pe Dumnezeu. Dar au făcut-o oricum. Aceasta este şi istoria bisericii. Când biserica a început să se apropie mai mult de lume decât de Dumnezeu, nu a trecut mult până când vezi că oamenii au încetat să facă lucrurile pe care obișnuiau să le facă și au început să facă lucruri pe care la început nu le-au făcut. Și-au schimbat felul de îmbrăcăminte, atitudinea și purtarea; au devenit delăsători. Aceasta este ceea ce înseamnă Efes, „slăbit, în derivă.”

Acest ciclu de trezire şi moarte nu a dat greș niciodată. Tot ce aveți de făcut, este să vă amintiți această ultimă mișcare a lui Dumnezeu, în Duhul, când bărbații şi femeile se îmbrăcau ca și creștinii, mergeau la biserică, se rugau toată noaptea, stăteau la colțul străzii şi nu le erau rușine de manifestările Duhului. Ei au părăsit vechile lor biserici moarte şi s-au închinat lui Dumnezeu prin case și magazii. Ei aveau Realitatea. Dar nu a trecut mult şi iată că au avut şi ei destui bani ca să poată construi biserici frumoase. Apoi şi-au făcut coruri frumoase în loc să cânte fiecare personal cântări de laudă lui Dumnezeu. Şi-au îmbrăcat coriștii în uniforme şi au organizat o mișcare condusă de oameni şi nu de Dumnezeu. Curând, membrii lor au început să citească cărți care nu se cădea să fie citite, au lăsat jos barierele și au intrat caprele preluând totul. Strigătul bucuriei s-a dus, libertatea Duhului s-a dus, iar ei au mers înainte cu o formă. Dar Focul Duhului s-a stins de tot, nu a mai rămas decât amintirea.

Cu câteva momente în urmă am menționat că Ioan a înțeles ce înseamnă să-L iubești pe Dumnezeu. Acest mare apostol al iubirii a văzut cu siguranță că biserica a început să părăsească dragostea dintâi a lui Dumnezeu, aşa că în prima sa epistolă capitolul 5.3 spune: „Căci dragostea stă în păzirea poruncilor lui Dumnezeu (Cuvântul Său) şi poruncile Lui nu sunt grele.”

O mică deviere de la acel Cuvânt era un pas  mai departe de Hristos. Astfel, sunt oameni care spun că-L iubesc pe Dumnezeu, merg la biserică, se bucură, strigă şi cântă, având un timp măreț, emoționant. Dar când se termină toate acestea, priviți-i și vedeți dacă sunt în acel Cuvânt, dacă umblă și trăiesc în El. Dacă merg prin toate acestea dar nu umblă în acel Cuvânt, pot spune că-L iubesc pe Dumnezeu, fiindcă viețile lor spun altceva. Mă întreb dacă Ioan nu a văzut o mulțime din aceștia înainte de moartea sa: oameni care spuneau că-L iubesc pe Dumnezeu, dar nu se supuneau Cuvântului Său.

O, biserică efesiană, cu tine s-a întâmplat ceva! Astfel, era cineva care ori adăuga la Cuvânt, ori scădea ceva din El. Dar acest lucru s-a făcut atât de discret încât nu a fost observat de nimeni. Cei falși nu lucrează niciodată vizibil, pentru ca lucrarea lor să nu fie observată niciodată imediat. Ei o fac sub un acoperământ și o aduc pe calea rațiunii și a înțelegerii umane și va prelua totul dacă nu o refuzați. Mergeți înapoi la Cincizecime înainte de a fi prea târziu!

Dar ca de obicei, oamenii nu ascultă de avertizarea lui Dumnezeu. Focul trezirii de pe altarul Cuvântului sfânt este minunat, iar descoperirea Duhului este atât de binecuvântată, dar curând se strecoară înăuntru puțină frică și o șoaptă se ridică în inimă și spune: „Cum putem apăra Adevărul pe care-L avem? Ce putem face ca să vedem că această Trezire merge înainte?” Aceasta se întâmplă când duhul antihrist vine înăuntru și șoptește: „Vedeți, voi aveți Adevărul, dar fiți atenți să nu-L pierdeți! Organizați-vă, faceți-vă un statut şi treceţi sus dogmele pe care le credeți. Ele vor fi doctrina bisericii şi nimeni nu va putea trece peste ele.” Și ei o fac. Se organizează și adaugă la Cuvânt, dar prin aceasta mor ca și Eva care a primit un singur Cuvânt greșit. Acesta este Cuvântul lui Dumnezeu care aduce Viață! Nu ceea ce spunem noi despre Cuvânt contează, ci contează numai ceea ce spune Dumnezeu.

Avertizare lui Dumnezeu

Apocalipsa 2.5: „Adu-ți aminte de unde ai căzut, pocăiește-te şi întoarce-te la faptele tale dintâi! Altfel, voi veni la tine şi-ți voi lua sfeșnicul din locul lui, dacă nu te pocăiești.”

Dumnezeu cheamă biserica să-şi aducă aminte de unde a căzut. Este clar că ea a pierdut ceva, că a uitat ceva, de aceea Dumnezeu îi cheamă să se întoarcă în mințile lor înapoi la origine, iar originea primei epoci a fost Cincizecimea. De la aceasta au căzut ei, au uitat slava și minunea acesteia, de aceea era timpul să meargă înapoi în mintea lor, și apoi în realitate. Înapoi la timpul când puteau spune: „Pentru mine a trăi este Hristos”, înapoi la curăția pe care au avut-o când au avut de-a face cu Anania și Safira! Înapoi la Poarta frumoasă! Oh, ce rușine este să deviezi de la Dumnezeu și să faci fapte care murdăresc Numele Lui! Lăsați ca cei care cheamă Numele Lui să se depărteze de păcat și să-și păstreze vasele curate pentru Dumnezeu. Aduceți-vă aminte ce ați fost odată în inima voastră, în mintea și în viața voastră, și întoarceți-vă la aceasta.

Care este calea înapoi? Calea pocăinței. Dacă un păcătos trebuie să vină la Dumnezeu pe calea pocăinței, atunci căldicelul sau căzutul vor trebui să se pocăiască cu atât mai mult. Pocăiți-vă! Faceți roade vrednice de pocăință! Dovediți-o prin viața voastră.

„Dacă nu te pocăiești, voi veni la tine şi-ţi voi lua sfeșnicul din locul lui.”

Cu siguranță! O biserică în starea aceea nu mai poate răspândi Lumina în lume, pentru că Lumina ei s-a transformat în întuneric. Atunci, Dumnezeu Își va lua mesagerul credincios şi păstorii credincioși, şi-i va lăsa pe singuri, așa că vor merge înainte vorbind despre creștinism, dar vor fi lipsiți de El.

Pocăiți-vă repede, nu amânați! Efes a ezitat s-o facă, de aceea Viața ei nu a fost prea lungă. Slava lui Dumnezeu a scăzut foarte repede și nu a durat mult până când cetatea a ajuns în ruine. Templul ei glorios a devenit o masă fără formă, pământul a devenit o mlaștină locuită de păsări de apă, iar din populația orașului au mai rămas doar câțiva necredincioși care locuiau într-un sat neînsemnat.

Nu a mai rămas nici măcar un credincios, pentru că sfeșnicul a fost luat din locul lui. Aceasta nu înseamnă că ei nu s-au putut pocăi; aceasta nu înseamnă că noi nu ne-am putea pocăi. Noi o putem face, dar trebuie să ne grăbim. Trebuie să fie un strigăt din inimă către Dumnezeu, cu durere, și atunci Dumnezeu va restabili, slava Sa va veni din nou.

Sămânța Nicolaiților şi învățătura lor

Apocalipsa 2.6: „Ai însă lucrul acesta bun: că urăști faptele Nicolaiţilor pe care le urăsc şi Eu.”

Există două păreri cu privire la Nicolaiţi. Astfel, unii sunt de părere că Nicolaiţii ar fi fost un grup de dizidenți condus de Nicolas din Antiohia, un prozelit care făcuse parte din cei șapte diaconi aleși de biserică pentru a se ocupa de săracii din Ierusalim. Se spune că această grupare ar fi ținut serbări păgâne în timpul cărora aveau ritualuri foarte murdare. Ei învățau că pentru a putea stăpâni senzualitatea este nevoie să cunoști mai întâi totul despre ea, prin experiență.

Făcând loc la o astfel de abordare, ei au ajuns la o degradare completă. Astfel, ei şi-au aplicat cele două nume ale Vechiului Testament care a simbolizat astfel de extravaganțe: Balaam şi Izabela. Din moment de Balaam a corupt poporul și astfel i-a biruit, s-a spus că Nicholas a făcut la fel. Se spune că grupul acesta a fost forțat să iasă afară din Efes, și s-au stabilit în Pergam.

Trebuie spus că această părere nu se bazează pe adevăr, deoarece nicio istorie nu spune nimic despre un conducător nicolait cu numele Nicolas. Aceasta este în cel mai bun caz tradiție, iar a adopta o astfel de vedere ar face epoca bisericii din Efes absolut istorică, fără legătură pentru astăzi. Acest lucru nu este adevărat, pentru că orice începe în biserica timpurie trebuie să continue în fiecare epocă, până când aceasta este în final binecuvântată şi înălțată de Dumnezeu sau este nimicită în Iazul de foc, ca un lucru necurat. Dovada că această tradiție este împotriva Scripturii o avem în Apocalipsa 2.2, unde scrie că biserica efesiană nu putea să-i sufere pe cei răi. Astfel, ei au trebuit să-i scoată afară pentru că altfel nu ar fi avut rost să scrie că ei nu puteau să-i sufere pe cei răi. Dacă nu i-au scos afară, înseamnă că îi sufereau.

În versetul 6 citim: „urăști faptele Nicolaiților…” Aceasta arată că acest grup Nicolait s-a infiltrat în mijlocul bisericii, făcând faptele lor. Faptele au fost urâte, dar oamenii au fost socotiți slabi. Astfel, în Efes vedem semințe care vor continua și vor deveni o doctrină care va merge mai departe până la și în Iazul de foc.

Ce sunt acești Nicolaiți? Cuvântul „Nicolaiţi” vine din două cuvinte grecești: „Nikao” care înseamnă „a birui”,  „a subjuga” şi „laos” = laici, credincioși.Aceasta înseamnă că în prima epocă s-a întâmplat ceva care a făcut ca laicii să fie biruiți. Pentru aceasta însă era nevoie de o putere, de o autoritate. Dar ce s-a întâmplat de fapt în biserică? Ce ura Dumnezeu atât de mult? Ce s-a întâmplat atunci și se întâmplă și astăzi, este exact ceea ce înseamnă cuvântul Nicolait. Oamenii au fost cumva supuși într-un fel care era absolut contrar Cuvântului lui Dumnezeu.

Acum, ca să obținem înțelesul adevărat pentru lucrul în care suntem pe cale să intrăm, trebuie să vă fac atenți, ca să țineți minte întotdeauna, că religia este formată din două vițe care se împletesc împreună dar sunt atât de opuse, ca negru de alb. Religia și lumea spirituală se compune din acești doi pomi care își aveau rădăcinile în Eden. Pomul Vieții şi Pomul cunoștinței binelui şi răului, stăteau în mijlocul grădinii şi, fără îndoială, crengile lor se împleteau unele cu altele. Astfel în Biserica Efesiană este același paradox. Biserica este compusă din bine și rău, biserica este formată din aceste două vițe. Ele sunt la fel ca grâul şi neghina care cresc unul lângă altul, dar una este cea adevărată, iar cealaltă este cea falsă. Dumnezeu vorbește însă ambelor vițe, spunându-i fiecăreia dintre ele ceea ce are de spus. El numește ambele vițe biserica, dar numai aleșii vor cunoaște într-adevăr care este adevăratul Duh. Numai aleșii nu vor fi amăgiți. Matei 24.24: „Căci se vor ridica hristoși mincinoși şi profeți mincinoși; vor face semne mari şi minuni, până acolo încât să-i înșele, dacă va fi cu putință, chiar şi pe cei aleși.”

Astfel, departe în urmă, în biserica timpurie (puțin timp după Cincizecime), vița falsă a ajuns să se împletească în jurul Viței adevărate, iar noi aflăm că aceste fapte ale nicolaiților și duhul ei, va fi în luptă cu Vița adevărată până când va fi nimicită de Dumnezeu. Ați înțeles?

Deci acesta este barometrul spiritual din prima biserică: ei și-au părăsit dragostea dintâi. Părăsind dragostea dintâi pentru Cuvântul lui Dumnezeu, ea a căzut din originea care este Cincizecimea. În engleza simplă, aceasta înseamnă că biserica Efes era în pericolul de a ieși de sub conducerea Duhului Sfânt, de sub controlul Duhului.

Aceasta este exact ceea ce s-a întâmplat după ce Moise a condus Israelul afară din Egipt. Procedura lui Dumnezeu era să-i conducă prin Stâlpul de Foc, prin descoperire profetică, semne şi minuni. Aceasta urma să fie realizată prin bărbați aleși de Dumnezeu, rânduiți de Dumnezeu, înzestrați de Dumnezeu și trimiși de Dumnezeu, astfel încât întreaga tabără să fie condusă de mișcarea Duhului Sfânt. Dar ei s-au răzvrătit și au vrut reguli și crezuri după care să meargă. Apoi au vrut un împărat, au vrut să fie exact ca lumea și au mers într-o lepădare și decădere completă. Așa a început răul în prima epocă a bisericii, astfel încât au mers din rău în mai rău până când Duhul Sfânt este respins complet şi Dumnezeu este nevoit să nimicească poporul.

Vedeți cum a început răul în biserica timpurie? Acest rău a fost numit „fapte”, apoi a devenit o învățătură, a devenit etalonul și curând a devenit o cale obligatorie, preluând puterea și conducerea, astfel încât Dumnezeu a fost împins  la o parte. Totul a început foarte nevinovat, inofensiv şi liniștit. Părea bună și frumoasă, dar curând a apucat biserica asemenea unui piton, a sugrumat-o și a omorât tot ce era duhovnicesc în ea. Oh, vița falsă este foarte șireată! Ea vine ca un înger de lumină până când reușește să vă prindă.

Vreau să vă spun că eu cred în conducere, dar nu în conducerea omului. Eu cred în conducerea Duhului Sfânt care vine prin Cuvânt. De asemenea, cred că Dumnezeu a așezat în biserică bărbați, oameni înzestrați de Duhul Sfânt, care vor ține biserica în ordine. Eu cred aceasta. Și mai cred că biserica este condusă de bărbați trimiși de Dumnezeu, dar conducerea se face prin Cuvânt, astfel încât nu oamenii conduc, ci Duhul lui Dumnezeu, deoarece Duhul şi Cuvântul sunt Unul.

În Evrei 13:7 citim: „Aduceți-vă aminte de mai marii voștri care v-au vestit Cuvântul lui Dumnezeu: uitați-vă cu băgare de seamă la sfârșitul felului lor de viețuire şi urmați-le credința!” Dar ce s-a întâmplat în Efes? Vița falsă a ajuns să se prindă şi a început să învețe că conducerea omenească era în ordine. Ea învăța că biserica trebuie condusă, învăța un control asupra poporului, dar în loc s-o facă în felul lui Dumnezeu, au preluat ei autoritatea, au preluat toată puterea spirituală în mâinile lor şi au ieșit cu o preoție sfântă, stând între Dumnezeu şi oameni. Ei au mers înapoi, la vechiul sistem Aaronic, dar au devenit antihriști pentru că s-au îndepărtat de mijlocirea Lui și au pus-o pe a lor, iar Dumnezeu a urât aceasta. Efesenii au urât aceasta, și la fel va face orice credincios adevărat. 

Ar trebui să fim orbi ca noaptea ca să nu vedem că răul care a pornit la început, a trecut prin toate epocile, ajungând până aici, fiind cea mai rea dintre toate. Cine este aceasta? Organizația. Ea este aceea care a separat poporul lui Dumnezeu. Poporul lui Dumnezeu se presupune a fi unul. Printr-un singur Duh, noi toți suntem botezați într-un singur trup, peste fiecare trebuie să coboare Duhul Sfânt și fiecare trebuie să participe în închinare înaintea lui Dumnezeu. Dar oamenii au vrut întâietatea, așa că au preluat controlul; episcopii au devenit arhiepiscopi și și-au pus alte titluri impunătoare, au ocolit Cuvântul și au învățat propriile învățături. Ei i-au făcut pe oameni să li se supună, iar urmarea a fost că felul lor de închinare nu s-a mai asemănat deloc cu închinarea din zilele timpurii de după Cincizecime.

Aceste fapte sunt începutul succesiunii apostolice, iar de la succesiunea apostolică a mai fost un pas până când i-au obligat pe oameni să fie membri în ea pentru că „altfel nu vor avea parte de harul lui Dumnezeu”. Cuvântul a fost redus la un crez, iar Antihristul a preluat biserica prin duhul lui.

Uitați-vă la ea astăzi. Dacă citiți Fapte 2.4 așa cum o fac unii, ar suna în felul acesta: „Când a sosit ziua Cincizecimii, a venit un preot cu o hostie și a zis: „Scoate limba!” A pus hostia pe ea și a băut el însuși vinul, apoi a zis: „Acum ai primit Duhul Sfânt.” Vi se pare de necrezut? La aceasta a ajuns nicolaismul. Ei spun: „Nu contează ce zice Cuvântul lui Dumnezeu, pentru că nu Îl puteți înțelege. Trebuie să-L interpretăm noi pentru voi. Mai mult, Biblia nu este terminată; Ea trebuie să se schimbe cu vremurile, iar noi vă vom spune care sunt schimbările.” Cât de contrar este acest lucru Cuvântului lui Dumnezeu care spune: „Dimpotrivă, Dumnezeu să fie găsit adevărat şi toți oamenii să fie găsiți mincinoși,” ori de câte ori există un conflict cu Adevărul (Romani 3.4). şi „Cerul şi pământul vor trece dar niciun Cuvânt al lui Dumnezeu nu va da greș” (Matei 24.35).

Astfel, oamenii sunt conduși de oameni care se pretind ceva ce nu sunt. Ei spun că sunt locțiitorii lui Hristos, dar de fapt este Antihristul. Aici este o altă poveste tristă, povestea botezului în apă. În timpul lui Isus şi după Cincizecime, oamenii au fost botezați în apă prin scufundare, acest lucru neputând fi infirmat de nimeni. Cu toate acestea, sunt unii învățați care susțin că este de-ajuns ca oamenii să fie doar stropiți, deoarece „băltoacele nu se găsesc pretutindeni”. Iar când îi stropesc pe cei care-i cred, o fac „în Numele Tatălui, Fiului şi Duhului Sfânt” de parcă aceste trei titluri ar fi Numele adevărat sau ar fi trei dumnezei în loc de Unul singur. Dar dacă mergi într-o organizație şi încerci  să predici despre adevăratul botez biblic în Numele Domnului Isus Hristos, prin scufundare? Vei fi dat afară. Aceasta arată că nu poți fi călăuzit de Dumnezeu şi să stai acolo, este imposibil.

Pavel a fost un profet învățat şi călăuzit de Duhul Sfânt. Citind epistolele lui, vedem că el boteza în Numele lui Isus Hristos și spunea că „…dacă noi înșine sau un înger din cer ar veni să vă predice o Evanghelie deosebită de aceea pe care v-am predicat-o noi, să fie blestemat.” Cred că este timpul să ne trezim şi să vedem că biserica nu mai este condusă de Duhul Sfânt, ci de „Nicolaiți”. 

Fapte 20.27-30: „Căci nu m-am ferit să vă vestesc tot planul lui Dumnezeu.

Luați seama dar la voi înșivă şi la toată turma peste care v-a pus Duhul Sfânt episcopi, ca să păstoriți Biserica Domnului pe care a câștigat-o cu însuși sângele Său.

Ştiu că după plecarea mea se vor vârî între voi lupi răpitori care nu vor cruța turma şi se vor scula din mijlocul vostru oameni care vor învăța lucruri stricăcioase, ca să tragă pe ucenici de partea lor.”

Pavel a văzut aceasta venind și i-a avertizat cu privire la această preoție subtilă care va veni și va prelua totul prin învățăturile ei false. El știa că ei vor aduce un fel de închinare care îi va exclude pe oameni din lucrarea Duhul Sfânt. Acest lucru poate fi văzut chiar şi astăzi printre cei care pretind că ar fi liberi şi plini de Duh, deși acolo nu este prea multă libertate între laici. Ceea ce găsim în biserică sunt câțiva predicatori puțin inspirați care sunt ascultați de un popor indiferent şi care primește orice se spune. Pentru ei, cuvintele apostolului Pavel sunt atât de străine! El spunea: „Când vă adunați laolaltă, dacă unul are o cântare, altul o învățătură, altul o descoperire, altul o vorbă în altă limbă, altul o tălmăcire, toate să se facă spre zidire sufletească.” (1 Corinteni 14.26). Acolo toți aveau călăuzirea Duhului Sfânt și toți participau la închinarea spirituală. Problema este că biserica organizată nu a învățat niciodată această lecție nici din Scriptură, nici din istorie. Astfel, de câte ori Dumnezeu a dat o trezire a Duhului Sfânt și oamenii au devenit liberi, după o vreme ei s-au legat din nou chiar de lucrul din care au ieșit.

Când Luther a ieșit din catolicism cu mesajul neprihănirii prin credința în Isus Hristos, oamenii au stat un timp liberi. Dar după moartea lui, oamenii au organizat ceea ce se gândeau că a crezut el, și-au așezat propriile crezuri şi idei și i-au exclus din mijlocul lor pe toți cei ce nu erau de acord cu ei. De fapt s-au dus înapoi în catolicism, dar sub o altă denumire şi formă. Astăzi, o mulțime de luterani sunt gata să meargă înapoi. Oh, da! Apocalipsa 17 ne vorbește despre curva cea bătrână şi fiicele ei. Aceste fiice sunt la fel ca mama lor. Ele pun Cuvântul la o parte, neagă lucrarea Duhului lui Dumnezeu, îi subjugă pe laici şi fac imposibilă închinarea în Duhul. De ce aceasta? Pentru că şi-au croit un model propriu de închinare, care nu este altceva decât necredința care vine de la Satan.

Oh, unde se mai găsește ceva duhovnicesc? Noi suntem într-o pustie, în întuneric. Oh, cât de departe am rătăcit de la prima biserică! Rusaliile nu mai sunt nicăieri şi Cuvântul nu poate fi găsit. Succesiunea apostolică despre care se vorbește atât de mult astăzi, nu poate fi găsită nicăieri în Cuvânt, este o născocire a omului. Ea înlocuiește Adevărul lui Dumnezeu prin faptul că biserica este condusă de oameni şi nu de Dumnezeu.

Petru nici măcar nu a fost la Roma, dar ei mint și spun că a fost. Istoria dovedește că el nu a fost, dar ei dau din umeri, se întorc şi cred mai departe minciuna. Unde scrie în Cuvânt despre „locțiitorul lui Hristos”? Nu există nimeni care să-I poată lua locul, dar cu toate acestea ei au făcut aceasta, iar oamenii le acceptă minciuna. Unde scrie în Biblie că Dumnezeu acceptă cu „o descoperire adăugată”, mai ales dacă ea este contrară descoperirii care a fost dată deja? Totuși, ei o acceptă și se odihnesc pe ea.

Unde găsiți „purgatoriul”? Unde  găsiți scris că trebuie plătiți bani la preot ca să se roage pentru voi să vă scoată din Iad? Aceasta nu este în Cuvânt, dar oamenii au pus-o în cărțile lor, iar prin aceasta au subjugat poporul, stăpânindu-l prin frică. Unde găsiți scris că omul are puterea să ierte păcatele ca Dumnezeu? Nicăieri. Dar lupii răpitori au curajul să se ridice cu o asemenea pretenție. „Lupi răpitori,” nu este destul de tare pentru a-i descrie. „Nicolaismul” este organizația! În cadrul ei Dumnezeu este scos afară, în timp ce oamenii sunt stăpâniți de oameni.

Întoarceți-vă la Dumnezeu! Pocăiți-vă înainte de a fi prea târziu! Nu vedeți scrisul de mână de pe perete? Acesta scrie judecată. Așa cum au fost pângărite vasele sfinte și aceasta a adus mânia lui Dumnezeu, acum, Cuvântul sfânt a fost pângărit și Duhul întristat, de aceea judecata este aici, chiar la ușă! Pocăiți-vă! Pocăiți-vă! Întoarceți-vă la Rusalii, la călăuzirea Duhului Sfânt! Întoarceți-vă la Cuvântul lui Dumnezeu! De ce vreți să muriți?

Glasul Duhului

Apocalipsa 2.7: „Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul: „Celui ce va birui îi voi da să mănânce din pomul vieții care este în raiul lui Dumnezeu.”

„Cine are urechi să asculte ce zice Bisericilor Duhul.” Cred că milioane de oameni vor auzi şi vor citi aceste cuvinte, dar câți vor lua aminte la ele? Eu nu pot să știu aceasta, dar cel care va da ascultare şi vrea să cunoască Cuvintele adevărului, va găsi Duhul lui Dumnezeu și va fi luminat. Dacă urechea ta este deschisă pentru Cuvânt, Duhul lui Dumnezeu va vorbi. În ce mă privește, eu pot să vă învăț Adevărul, dar este nevoie ca El să vă deschidă urechea să-L auziți şi inima ca să-L primiți, pentru că altfel nu veți înțelege descoperirea.

Observați cum scrie aici: „…ce zice Duhul Bisericilor”. Este singular, nu plural. Deci, Duhul vorbește bisericilor, iar Ioan nu trebuia să scrie cele auzite numai pentru biserica locală din Efes sau pentru prima epocă, ci pentru toate epocile bisericii, care urmau să vină. Efes este epoca începuturilor. Astfel, prima epocă a bisericii este la fel ca prima carte a lui Moise, Geneza. Este începutul, iar ceea ce pornește de aici va merge prin toate timpurile până la sfârșit, se încheie în Apocalipsa. Astfel, această biserică începe în Fapte și este planul lui Dumnezeu pentru toate epocile, până când se încheie în epoca Laodicea.

Observați aceasta şi țineți minte! Fiecare epocă să ia aminte, pentru că ceea ce se petrece aici, este doar începutul. Pomul care a fost plantat în acest timp (la început) va crește în epocile următoare până va ajunge să dea roade. Din cauza aceasta, Mesajul dat în această primă epocă este pentru fiecare credincios adevărat, indiferent în care epocă va trăi, până vine Isus, şi aceasta pentru că este mesajul Duhului. Amin.

Făgăduința

Apocalipsa 2.7: „Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul: „Celui ce va birui îi voi da să mănânce din pomul vieții care este în raiul lui Dumnezeu.”

Aceasta este răsplata viitoare pentru biruitorii din toate epocile. Când ultima chemare la luptă va înceta și vom depune toată armătura la picioarele Lui, ne vom odihni în Paradisul lui Dumnezeu şi partea noastră va fi pentru veșnicie, Pomul Vieții. Pomul Vieții! Nu sună minunat? Acest Pom al Vieții este pomenit de trei ori în Geneza şi de trei ori în Apocalipsa. În toate cele șase locuri acesta este același Pom şi simbolizează exact același lucru.

Dar cine este Pomul Vieții şi care este însemnătatea lui? Mai întâi de toate, va trebui să aflăm ce reprezintă Pomul Însuși. În Numeri 24.6, Balaam spune următoarele despre Israel: „Se întinde ca niște pomi de aloe pe care i-a sădit Dumnezeu.” În toată Scriptura, oamenii sunt comparați cu pomii, ca în Psalmul 1.3: „El (omul) este ca un pom sădit lângă un izvor de apă.” Astfel, Pomul Vieții trebuie să fie Persoana Vieții şi Acela este Isus. În mijlocul grădinii Eden erau doi pomi. Unul era Pomul Vieții, iar celălalt era pomul cunoștinței binelui și răului. Omul urma să trăiască prin Pomul Vieții, iar de celălalt nu avea voie să se atingă pentru că dacă o făcea, murea. Dar omul a luat din celălalt pom, iar când a făcut aceasta, moartea a intrat în el, prin păcat, și a fost despărțit de Dumnezeu.

Pomul Vieții din Eden, Pomul care era Izvorul Vieții, era Isus. În Ioan, capitolele șase, șapte și opt, Isus Se prezintă pe Sine ca Izvorul Vieții veșnice. El S-a numit pe Sine „Pâinea vieţii.” Apoi S-a numit „Pâinea vie care s-a pogorât din cer”, și a spus că „Dacă mănâncă cineva din pâinea aceasta, va trăi în veac.” El a declarat că l-a cunoscut pe Avraam și că „înainte de Avraam sunt Eu”. El a profețit că El Însuși le va da Ape vii și că cine va bea din El, nu va mai înseta niciodată, ci va trăi veșnic. El S-a prezentat pe Sine ca Marele EU SUNT, Pâinea Vieții, Izvorul Vieții, Cel veșnic, Pomul Vieții. El a fost în mijlocul grădinii Eden, așa cum va fi în mijlocul paradisului lui Dumnezeu.

Unii oameni cred că acești doi pomi din grădină erau numai cu puțin mai deosebiți decât ceilalți pomi pe care i-a sădit Dumnezeu în Eden, dar cine studiază Biblia cu atenție, va vedea că nu este așa. Când a început să predice, Ioan Botezătorul a strigat „că securea a fost înfiptă la rădăcina pomilor.” El nu vorbea de simpli pomi naturali, ci despre principii spirituale. În 1 Ioan 5.11 citim: „Şi mărturisirea este aceasta: Dumnezeu ne-a dat viața veșnică şi această viață este în Fiul Său.” Iar Isus spune în Ioan 5.40: „Şi  nu vreți să veniți la Mine ca să aveți Viață.”

Astfel, Cuvântul lui Dumnezeu mărturisește simplu și clar că Viața, Viața veșnică este în Fiul, și nicăieri în altă parte. Astfel, în 1 Ioan 5.2 citim: „Cine are pe Fiul, are Viața; cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu, n-are Viața.”

La mărturia aceasta nu se mai poate adăuga sau modifica nimic, atunci mărturia este că Viața este în Fiul… și din moment ce aceasta este mărturia, Pomul din grădină trebuie să fie Isus. În ordine. Și dacă Pomul Vieții este o Persoană, atunci și pomul cunoștinței binelui și răului este tot o persoană. Nu poate fi altfel. Astfel, în Eden, Cel neprihănit a stat lângă cel rău, în mijlocul grădinii. Ezechiel 28.13: „Stăteai în Eden, grădina lui Dumnezeu.” Aici primim adevărata descoperire a „seminței șarpelui”, aici este ceea ce s-a întâmplat cu adevărat în grădina Eden. Cuvântul spune că Eva a fost amăgită de șarpe, de fapt a fost sedusă de șarpe. În Geneza 3.1 citim: „Șarpele era mai șiret decât toate fiarele câmpului pe care le făcuse Domnul Dumnezeu.” Fiara aceasta era atât de apropiată de ființa umană (dar era un animal), încât putea să raționeze și să vorbească. Era o creatură care stătea în poziție bipedă, și era cumva între cimpanzeu și om, dar mai apropiat de om. Era atât de apropiat omului încât sămânța lui s-a amestecat cu cea a femeii, şi a făcut ca ea să zămislească. Când s-a întâmplat aceasta, Dumnezeu l-a blestemat pe șarpe. El a schimbat fiecare os din trupul șarpelui, așa că a trebuit să se târască asemenea unei năpârci. Știința poate să încerce cât vrea, pentru că nu va găsi veriga lipsă, deoarece Dumnezeu a avut grijă de aceasta. Omul este deștept și poate vedea o asemănare a omului cu animalul, de aceea încearcă s-o dovedească prin teoria evoluției, dar nu este nicio evoluție.

Adevărul este că omul și animalul s-au amestecat. Aceasta este una din tainele lui Dumnezeu care a rămas ascunsă până acum, dar în timpul acesta este descoperită. Aceasta s-a întâmplat în urmă, în mijlocul Edenului, când Eva s-a despărțit de Viață ca să accepte Moartea. Priviți ce le-a spus Dumnezeu în grădină: „Vrăjmășie voi pune între tine şi femeie, între sămânța ta şi sămânța ei. Aceasta îți va zdrobi capul şi tu îi vei zdrobi călcâiul.” (Geneza 3.15).

Dacă dăm crezare Cuvântului, că femeia avea o sămânță, înseamnă că și șarpele avea una. Şi dacă sămânța femeii a fost un copil care s-a născut aparte de om, înseamnă că şi sămânța șarpelui a venit în același fel, după același model, adică s-a născut tot fără voia unui bărbat. Eu sunt convins că toți aceia care cunosc Biblia, știu că sămânța femeii este Hristos care S-a născut fără vreo legătură sexuală umană, ci totul s-a realizat prin intermediul lui Dumnezeu. De asemenea, este bine cunoscut faptul că zdrobirea capului șarpelui este de fapt o profeție referitoare la biruința avută de Hristos, pe cruce, împotriva Satanei. La cruce, Hristos a zdrobit capul Satanei, iar Satan va zdrobi călcâiul Domnului.

Această porțiune din Scriptură este descoperirea despre felul cum a fost semănată sămânța șarpelui, literalmente, pe pământ, în timp ce în Luca 1.26-35, avem relatarea exactă a felului în care a venit în manifestare fizică Sămânța femeii, separat de partea masculină umană.

„În luna a șasea, îngerul Gavril a fost trimis de Dumnezeu într-o cetate din Galileea, numită Nazaret,

la o fecioară logodită cu un bărbat numit Iosif, din casa lui David. Numele fecioarei era Maria.

Îngerul a intrat la ea şi i-a zis: „Plecăciune ție, căreia ţi s-a făcut mare har; Domnul este cu tine, binecuvântată eşti tu între femei!

Tulburată foarte mult de cuvintele acestea, Maria se întreba singură ce putea să însemne urarea aceasta.

Îngerul i-a zis: Nu te teme, Maria; căci ai primit îndurare înaintea lui Dumnezeu.

Şi iată că vei rămâne însărcinată şi vei naște un fiu, căruia îi vei pune numele Isus.

El va fi mare şi va fi numit Fiul Celui Preaînalt; şi Domnul Dumnezeu îi va da tronul tatălui Său David.

Va împărăți peste casa lui Iacov în veci, şi Împărăția Lui nu va avea sfârșit.”

Maria a zis îngerului: Cum se va face lucrul acesta, fiindcă eu nu știu de bărbat?

Îngerul i-a răspuns: Duhul Sfânt Se va coborî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri. De aceea Sfântul care Se va naște din tine va fi numit Fiul lui Dumnezeu.”

Așa cum Sămânța femeii era literalmente Dumnezeu reproducându-se pe Sine în trup uman, și sămânța șarpelui este felul literal aflat de Satan, că acesta era capabil să deschidă ușa pentru el însuși în rasa umană. Pentru Satan era imposibil (pentru că el este doar o ființă-duh creată) să se reproducă pe sine în felul în care S-a reprodus Dumnezeu pe Sine. Astfel, relatarea din Geneza ne arată cum a reușit să-şi producă sămânța și cum s-a introdus sau s-a injectat pe sine în rasa umană. Amintiți-vă că Satan este numit și „șarpele cel vechi.” Aceasta este sămânța lui injectată în rasa umană, despre care vorbim. Astfel, înainte ca Eva să fie cunoscută de Adam, a cunoscut-o șarpele, în urma acestei legături născându-se Cain, despre care Biblia spune că „era de la cel rău”. (1 Ioan 3.12). Duhul Sfânt din Ioan nu putea să-l numească pe Adam „cel rău” (ceea ce ar fi dacă el a fost tatăl lui Cain), iar în altă parte să-l numească „Fiul lui Dumnezeu”, care era prin creație. (Luca 3.38).

Cain avea același caracter ca şi tatăl său, adică era un ucigaș şi un împotrivitor. Sfidarea lui extremă față de Dumnezeu, a ieșit în evidență când a fost întâmpinat de Cel Atotputernic. Geneza 4.5,9,13 și 14 îl arată absolut inuman în caracteristici, părând că depășește orice relatare pe care o avem în Scriptură cu privire la o confruntare între Satan și Dumnezeu.

„…dar spre Cain şi spre jertfa lui n-a privit cu plăcere. Cain s-a mâniat foarte tare şi i s-a posomorât fața.” (v. 5).

„Domnul a zis lui Cain: „Unde este fratele tău Abel?” El a răspuns: „Nu știu. Sunt eu păzitorul fratelui meu?” (v. 9).

„Cain a zis Domnului: „Pedeapsa mea e prea mare ca s-o pot suferi.

Iată că Tu mă izgonești azi de pe fața pământului; eu va trebui să mă ascund de fața Ta şi să fiu pribeag şi fugar pe pământ; şi oricine mă va găsi, mă va omorî.” (v. 13-14).

Observați cât de exact descrie Dumnezeu nașterea celor trei copii: Cain, Abel şi Set.

Geneza 4:1-2 „Adam s-a împreunat cu nevasta sa Eva; ea a rămas însărcinată şi a născut pe Cain. Şi a zis: „Am căpătat un om cu ajutorul Domnului!” A mai născut şi pe fratele său Abel.”

Versetul 25: „Adam s-a împreunat iarăși cu nevastă-sa; ea a născut un fiu şi i-a pus numele Set…”

Aici s-au născut trei fii prin două acte firești pe cale naturală. Deoarece Biblia este Cuvântul exact și perfect al lui Dumnezeu, în Ea nu există nici o greșeală, ci este o mărturie pentru luminarea noastră. Din moment ce s-au născut trei fii din două acte, puteți ști că unul dintre ei nu era fiul lui Adam. Dumnezeu a înregistrat aceasta în acest fel exact să ne arate ceva. Adevărul despre problema aceasta este că Eva avea în pântecele ei gemeni din două acte diferite. Ea purta gemeni, Cain fiind conceput înaintea lui Abel. Vedeți, din nou sunt gemeni, modelul perfect, ca întotdeauna. Pentru cei care susțin că este imposibil așa ceva, trebuie să spun că evidențele medicale sunt pline de cazuri în care unele femei au purtat gemeni din ovare diferite și însămânțări diferite, în interval de câteva zile și chiar de la bărbați diferiți.

Nu demult am citit în presă despre o femeie din Norvegia care l-a dat în  judecată pe soțul ei ca s-o întrețină pe ea şi pe gemenii pe care-i născuse de curând. Unul din gemeni era alb, iar celălalt era negru. Ea a recunoscut că a avut un amant negru, ceea ce înseamnă că a primit sămânță de două ori, la un interval de timp foarte scurt.

La Beaumont, Texas, s-au născut gemeni proveniți tot din două acte. Copiii s-au născut la interval de câteva zile astfel încât femeia a fost pe punctul de a-şi pierde viața.

De ce a trebuit să se întâmple acest lucru în Eden? De ce a trebuit ca sămânța șarpelui să vină în omenire pe această cale? Omul a fost creat pentru Dumnezeu şi urma să fie Templul lui Dumnezeu, locul de odihnă a lui Dumnezeu, al Duhul Sfânt. În Fapte 7.46-51 citim:

„David a căpătat milă înaintea lui Dumnezeu şi a cerut să ridice o casă pentru Dumnezeul lui Iacov.

Şi Solomon a fost acela care i-a zidit o casă.

Dar Cel Prea Înalt nu locuiește în locașuri făcute de mâini omenești, cum zice profetul:

„Cerul este scaunul Meu de domnie şi pământul este așternutul picioarelor Mele. Ce fel de casă Îmi veți zidi voi Mie, zice Domnul, sau care va fi locul Meu de odihnă?”

N-a făcut mâna Mea toate aceste lucruri?

„ …Oameni tari la cerbice, netăiați împrejur cu inima şi urechile! Voi întotdeauna vă împotriviți Duhului Sfânt. Cum au făcut părinții voștri așa faceți şi voi.”

Satan a știut aceasta tot timpul și voia să locuiască în om, la fel ca Dumnezeu. Dumnezeu Și-a rezervat acest drept pentru Sine, dar Satan nu putea s-o facă pentru că el nu are putere creatoare. Numai Dumnezeu a apărut în trup uman. Singura cale ca Satan să-și împlinească planul, a fost să intre în șarpe, în Eden, așa cum a intrat prin duhurile rele, în turma de porci din Gadara. Dumnezeu nu intră niciodată în animale, dar Satan poate și va intra ca să-și împlinească scopurile. El nu putea să aibă un copil direct prin Eva, așa cum a avut Dumnezeu prin Maria, de aceea a trebuit să intre în șarpe și a amăgit-o prin el. El a înșelat-o şi în felul acesta a primit un înlocuitor, în persoana lui Cain, care avea caracteristicile spirituale depline ale lui Satan, şi caracterul senzual, carnal, animalic al șarpelui. Nu-i de mirare că Duhul Sfânt a spus despre Cain că era de la cel rău. El era de la cel rău.

Acum vreau să vă arăt o dovadă certă care arată că există o apropiere între om și animal. Este un lucru fizic. Știați că se pot lua embrioni animali și să fie injectați în ființe umane?  O inteligență acceptă și duce acest embrion animal exact la locul potrivit, dar nu se pot amesteca pentru a se reproduce. Totuși, acolo în urmă, în grădină, acest amestec s-a înfăptuit, iar apropierea chimică ce există încă, dovedește aceasta. în Eden, șarpele era o creatură care stătea în sus și era aproape de om. Astfel, Satan s-a folosit de această asemănare ca să-l folosească pe șarpe pentru a o duce pe Eva în eroare. Atunci Dumnezeu a nimicit acel model al șarpelui. Nicio altă fiară nu poate să se amestece cu omul, dar apropierea este acolo. Acum, că am ajuns atât de departe, lăsați-mă să încerc să vă clarific gândurile asupra acestui subiect, astfel încât să puteți vedea necesitatea intrării noastre în această învățătură a seminței șarpelui, așa cum am făcut.

Mai întâi, am văzut că în mijlocul grădinii erau doi pomi: Pomul Vieții era Isus, iar pomul cunoștinței binelui şi răului era categoric Satan. Aceasta o putem vedea din rodul acelui pom. Noi știm, de asemenea, că între acești doi pomi şi oameni era o anumită legătură pentru că altfel n-ar fi fost puși acolo. Ei aveau de îndeplinit un scop în Planul suveran al lui Dumnezeu şi anume, legătura lor cu omenirea. Cuvântul mărturisește clar că Dumnezeu Şi-a făcut un plan încă înainte de întemeierea pământului şi că l-a creat pe om pentru a împărți Viața Lui veșnică cu omul.

În Efeseni 1.4-11 citim: „În El, Dumnezeu  ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinți şi fără prihană înaintea Lui după ce, în dragostea Lui,

ne-a rânduit mai dinainte să fim înfiați prin Isus Hristos, după buna plăcere a voii Sale,

 spre lauda slavei harului Său pe care ni l-a dat în preaiubitul Lui.

În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui iertarea păcatelor, după bogățiile harului Său,

 pe care l-a răspândit din belșug peste noi prin orice fel de înțelepciune şi de pricepere;

căci a binevoit să ne descopere taina voii Sale, după planul pe care-l rânduise în Sine însuși,

ca să-l aducă la îndeplinire la împlinirea vremilor, spre a-Şi uni iarăși într-unul în Hristos toate lucrurile: cele din ceruri şi cele de pe pământ.

 În El am fost făcuți şi moștenitori, fiind rânduiți mai dinainte, după hotărârea Aceluia care face toate după sfatul voii Sale.”

Apocalipsa 13.8: „Şi toți locuitorii pământului I se vor închina, toți aceia al căror nume n-a fost scris de la întemeierea lumii în Cartea Vieții Mielului care a fost junghiat.”

Noi nu am fi putut avea parte de această Viață veșnică dacă Dumnezeu nu s-ar fi descoperit în trup. Aceasta era o parte din scopul Lui veșnic și hotărât mai dinainte. Acest plan urma să fie spre lauda slavei harului Său. Acesta era planul de Răscumpărare, de mântuire.

Acum fiți atenți. Fiind un Mântuitor, era necesar ca Dumnezeu să hotărască un om care va avea nevoie de mântuire, ca să-Și dea Lui Însuși un motiv de a fi Mântuitor. Aceasta este sută la sută corect și o mulțime de Scripturi dovedesc aceasta, printre ele fiind și Romani 11.36: „Din El, prin El şi pentru El sunt toate lucrurile. A Lui să fie slava în veci! Amin.”

Omul nu putea să vină direct şi să ia parte din acel Pom Al Vieții din mijlocul grădinii, pentru că acea Viață veșnică a Pomului trebuia să devină mai întâi trup. Dar pentru a-l salva pe păcătos, Dumnezeu avea nevoie de un om care să cadă în păcat. Omul trebuia să cadă, dar pentru aceasta trebuia un trup în care să cadă. Dar și Satan trebuia să vină printr-un trup, însă el nu putea să vină printr-un trup uman să provoace căderea, cum avea să vină Hristos în trup uman, ca să restaureze omul căzut. Dar acolo era un animal, șarpele, care era atât de aproape de om, încât Satan putea să ajungă la acea fiară şi prin ea, putea să ajungă la trupul uman, să cauzeze căderea și să se injecteze pe sine în rasa umană, întocmai cum avea să vină într-o zi Isus, să Se injecteze pe Sine în rasa umană, în trupuri umane, și să-i ducă până la statura unei învieri în care vom avea trupul ca trupul Său glorificat.

Astfel, ceea ce a făcut Dumnezeu în grădină, a fost Planul Său hotărât mai dinainte, iar când Satan a adus acolo ceea ce era necesar scopului lui Dumnezeu, omul nu a mai putut ajunge la Pomul Vieții din grădină. Cu siguranță. De ce aceasta? Pentru că nu era încă timpul. Un animal a cauzat căderea, este adevărat? Iar Dumnezeu a luat un animal (un miel) şi prin vărsarea sângelui său, omul a putut să aibă din nou părtășie cu Dumnezeu. Apoi, urma să vină o zi când Dumnezeu va apărea în trup, și prin umilința Sa, îl va restaura pe omul căzut și-l va face părtaș Vieții veșnice.

Când vedeți aceasta, veți putea înțelege sămânța șarpelui şi veți ști că ceea ce a mâncat Eva nu a fost un măr. Nu, aceasta a fost degradarea umanității prin amestecarea seminței. Știu că dacă răspund la o întrebare, apare imediat alta, și oamenii mă întreabă: „Dacă Eva a căzut în felul acela, ce a făcut Adam, pentru că Dumnezeu pune vina pe Adam”? Este foarte simplu. Cuvântul lui Dumnezeu este stabilit în ceruri pentru totdeauna. Astfel, înainte să fie făcută o părticică de praf de stele, Cuvântul, Legea lui Dumnezeu, a fost acolo exact așa cum este scris în Biblia noastră.

 Acum, Cuvântul ne învață că dacă o femeie își părăsește bărbatul şi se duce cu un alt bărbat, este o curvă, nu mai este măritată, iar bărbatul nu mai trebuie s-o primească înapoi. Acest Cuvânt era la fel de adevărat în Eden, ca atunci când L-a scris Moise în Lege. Cuvântul nu Se poate schimba! Astfel, când Adam a luat-o înapoi, el știa exact ce făcea, dar a făcut-o oricum. Ea era o parte din el, iar Adam a vrut să ia răspunderea ei asupra lui, nu a vrut s-o lase să plece. Astfel, Eva a zămislit prin el. Adam știa că ea o va face, știa exact ce se va întâmpla cu rasa umană, dar a vândut rasa umană păcatului, ca s-o poată avea pe Eva, pentru că o iubea. Astfel au fost născuți cei doi fii, fiii care vor fi părinții rasei umane căzute.

Ce spune Cuvântul despre ei? Citiți mărturia! Iuda 14: Şi Enoh, al șaptelea patriarh de la Adam, a profețit…”  În Geneza 5 găsim urmașii lui Adam până la Enoh: Adam, Set, Enos, Cainan, Mahalaleel, Iared, Enoh. Vedeți, Cain nu este menționat. Linia lui Adam merge prin Set. Dacă acest Cain era fiul lui Adam, atunci legea dreptului de întâi născut i-ar fi dat lui Cain dreptul în linia genealogică. Observați, de asemenea, că în Geneza 5.3 scrie că „la vârsta de o sută treizeci de ani, Adam a născut un fiu după chipul şi asemănarea lui şi i-a pus numele Set”. Nicăieri nu veți găsi vreun text care să spună: „Cain a fost născut după chipul tatălui său Adam”, deși așa ar fi trebuit să scrie dacă era fiul lui, deoarece Legea reproducerii spune că fiecare sămânță face rod după asemănarea ei. De asemenea, trebuie subliniat faptul că nici în celelalte registre genealogice din Geneza, Luca sau Iuda nu este trecut numele lui Cain. Dacă într-adevăr Cain ar fi fost fiul lui Adam, ar trebui să scrie măcar într-un singur loc: „Cain, fiul lui Adam, care era fiul lui Dumnezeu.” Dar Biblia nu spune nicăieri aceasta. Ea nu poate spune așa ceva!

Desigur, învățații Bibliei au așezat de multă vreme două linii de oameni: una duhovnicească, evlavioasă, venită prin Set şi una neevlavioasă, fără Dumnezeu, care a venit prin Cain. Ei nu au putut explica niciodată cum a fost posibil ca Abel şi Set să fie din linia spirituală evlavioasă, în timp ce Cain, deși era întâiul născut al Evei, era atât de rău. De fapt, Cain trebuia să fie mai spiritual decât Abel şi Set, deoarece fiecare generație care urmează este tot mai departe de Dumnezeu. Dimpotrivă, Cain vine înainte ca un păcătos mai rău decât oricare om care a fost descris vreodată, pentru că el se împotrivește violent lui Dumnezeu şi Cuvântului. Să fie clar că Scriptura nu se joacă cu cuvintele, ci orice este în mărturia Ei, este acolo pentru ochii unși să vadă. Totul este acolo pentru un scop.

În Geneza 3.20 citim: „Adam a pus nevestei sale numele Eva, căci ea a fost mama tuturor celor vii.” Dar nu există nici o Scriptură în care să se spună că Adam este tatăl tuturor celor vii. Dacă textul din Geneza 3.20 nu are nici o importanță, de ce se spune că Eva este mama tuturor celor vii, pe când despre Adam nu se spune niciun cuvânt? Deși Eva era mama tuturor celor vii, Adam nu era tatăl tuturor celor vii.

Apoi, în Geneza 4.1, Eva a spus: „Am căpătat un om cu ajutorul Domnului.” Ea nu i-a atribuit lui Adam paternitatea lui Cain.  Dar în Geneza 4.25b ea spune: „Domnul mi-a dat o altă sămânță în locul lui Abel pe care l-a ucis Cain.” Desigur, acest fiu, Set, a fost hotărât în locul lui Abel. Ea și-a recunoscut fiul care a venit prin Adam, dar pe Cain nu îl recunoaște deoarece el era de la șarpe. Astfel, când ea spune: „o altă sămânță” în locul lui Abel, declară clar că Abel şi Cain veneau din seminţe diferite, căci dacă ar fi fost de la același tată, ea ar fi spus: „Mi s-a dat mai multă sămânță” sau „Mi s-a dat încă un fiu”.

Eu nu cred tot ceea ce scriu ziarele, dar este de reținut un articol interesant care a apărut în revista „Life”. Acolo scrie că psihiatrii au ajuns la concluzia că frica de șerpi nu vine din mintea omului, ci este o frică venită din instinct, inconștientă, adică fără ca omul să-şi dea seama. Dacă ar fi o frică naturală, normală, atunci oamenii ar sta fascinați şi în fața cuștilor cu lei sau gorile, dar nu este așa, ci există ceva în subconștient care-i face să privească atât de mult șerpii. Puterea de atracție a șerpilor este, fără să-ţi dai seama, sexuală.

Acest lucru a fost valabil în toate timpurile şi s-a transmis din generație în generație. Da, șerpii au fost și vor fi întotdeauna respingători şi în același timp atrăgători. Ei simbolizează întotdeauna binele şi răul. Sunt simbolul sexualității. Astfel, așa cum găsim descrierea despre ceea ce s-a petrecut în Eden, vedem că șarpele este simbolul atracției sexuale şi întruchiparea răului. Printre triburile păgâne se învață că șarpele are legătură cu sexualitatea, iar unele dintre ele i se închină în legătură cu aceasta. Studiul despre sexologie aduce aceasta în evidență prin multe exemple.

Acum, aș vrea să știu de unde au acești oameni o asemenea credință, când sunt fără școală şi nu au citit niciodată Biblia? Dar vedeți, așa cum istoria potopului este cunoscută printre toate popoarele, tot așa este cunoscută şi istoria cu privire la căderea omului. Ei știu întocmai ce s-a petrecut în grădina Eden. Acum, poate că cineva se întreabă: „Bine, dar i-a spus Dumnezeu Evei să fie atentă la șarpe ca să n-o seducă?” Nici nu trebuia s-o facă, pentru că El le-a dat Cuvântul Său; El le-a spus clar să nu mănânce din pomul cunoștinței, așa că ei știau că trebuie să ia din Pomul Vieții. Viața era Cuvântul lui Dumnezeu, iar moartea orice nu era Cuvântul lui Dumnezeu. Dar ce a făcut Eva? Ea a permis să fie schimbat un Cuvânt, iar când a făcut aceasta, Satan a prins-o și a avut-o. Dumnezeu ar fi putut să le spună: „Să nu culegeți din pom mai multe fructe decât puteți mânca!” Atunci Satan putea spune: „Este corect. Vezi, dacă vei culege prea multe fructe, vor putrezi. Dar iată o metodă de a păstra fructele, ca să poți culege câte vrei. În felul acesta poți face în același timp și ce vrei tu și cum a spus Dumnezeu.” Diavolul ar fi avut-o chiar acolo, pentru că Cuvântul spune: „Cine se face vinovat de încălcarea unei singure porunci, se face vinovat de toată Legea.” Să nu vă jucați cu Cuvântul! Exact acest lucru s-a întâmplat şi în epoca bisericii Efes, înainte de încheierea ei, cam în anul 170 d. Hr.

Ce a adus pomul cunoștinței? Moartea. Cain l-a ucis pe fratele său Abel. Cel rău l-a omorât pe cel neprihănit, iar aceasta a așezat un model care s-a repetat în toate epocile, până la restabilirea tuturor lucrurilor, cum s-a vorbit prin profeți. Pomul cunoștinței a produs oameni iscusiți, oameni cu renume, dar căile lor sunt căile morții. Oamenii lui Dumnezeu sunt simpli, dar duhovnicești, preocupați de Dumnezeu și de natură, lucrându-și cu credincioșie bucata de pământ și preocupându-se mai degrabă de Adevăr decât de bogăție.

Sămânța șarpelui a inventat un comerț fără margini și investiții mari, dar cu toate acestea a semănat doar moarte.

Praful lor de pușcă și bombele lor atomice omoară în război, în timp ce invențiile lor moderne omoară pe timp de pace. Astfel, pe timp de pace, mașina ucide chiar mai mult decât distrug investițiile lor în timp de război. Da, rezultatul muncii lor este numai moarte şi distrugere. Da, ei sunt religioși și cred în Dumnezeu, dar sunt ca tatăl lor, diavolul, și ca strămoșul lor, Cain. Ei merg la biserică și se amestecă cu cel neprihănit, așa cum se amestecă neghina cu grâul, dar au un singur scop, să corupă și produc o religie nicolaită. Ei împrăștie numai otravă, încercând tot timpul să distrugă sămânța lui Dumnezeu, așa cum a făcut Cain cu Abel. În privirea lor nu există frică de Dumnezeu, dar Dumnezeu nu pierde pe niciunul dintre ai Lui, ci îi păstrează chiar în moarte, și a făgăduit că îi va învia în ziua din urmă.

Concluzia

Apocalipsa 2.7: „Celui ce va birui îi voi da să mănânce din pomul vieții care este în raiul lui Dumnezeu.”

Ce mișcător este acest gând! Pomul vieții de care nu se mai putea apropia nimeni din cauza căderii lui Adam, este dat acum la biruitor. Sabia învăpăiată care era învârtită de heruvimi este pusă acum în teacă, dar nu înainte ca lama ei să fie înroșită de sângele Mielului.

Haideți să medităm puțin la acest Adevăr şi să vedem de ce nu a mai fost cale liberă spre Pomul vieții pentru Adam şi urmașii săi, dar acum este îngăduit din nou? Planul lui Dumnezeu pentru creația Lui, omul, este să exprime Cuvântul Său. În Geneza, lui Adam i s-a dat Cuvântul prin care să trăiască. O viață trăită prin Cuvânt ar fi Cuvântul exprimat, este adevărat? Dar a trăit Adam după acel Cuvânt? Nu, pentru că trebuia să trăiască prin fiecare Cuvânt, dar el a omis să ia seama la fiecare Cuvânt. Apoi s-a ridicat Moise. Ce bărbat mare și puternic! Dar și el a omis să trăiască prin fiecare Cuvânt şi acel profet, modelul Marelui Profet ce urma să vină, a dat greș să se supună Cuvântului, din cauza mâniei. A urmat David, un mare împărat al lui Israel şi un om după inima lui Dumnezeu, dar știm că şi el a greșit, căzând în curvie atunci când a fost ispitit.

Dar la împlinirea timpului, a venit Unul, Capul, Isus, care a fost ispitit la fel ca toți ceilalți bărbați ai lui Dumnezeu, dar El n-a putut fi amăgit, ci a trăit fiecare Cuvânt care a ieșit din gura lui Dumnezeu. Atunci a fost biruit Satan, pentru că aici era Unul care a trăit prin „Este scris”. Această Capodoperă a lui Dumnezeu a biruit prin reflectarea Cuvântului lui Dumnezeu. Apoi, Cel desăvârșit manifestat a fost înălțat pe cruce, ca Miel desăvârșit al lui Dumnezeu care s-a adus pe Sine Însuși ca Jertfă desăvârșită. Şi acolo pe cruce, El a primit rănile morții pentru ca noi, prin El și datorită Lui, să putem mânca din Pomul Vieții, iar Viața pe care a dat-o de bună voie pentru noi, ne va face în stare să biruim şi să exprimăm Cuvântul lui Dumnezeu. Astfel, fiilor lui Dumnezeu, care biruiesc prin El, le este dat privilegiul Paradisului lui Dumnezeu și părtășia continuă cu Isus Hristos.

O, noi nu vom fi niciodată despărțiți de El, ci oriunde merge El, va merge şi Mireasa Sa, deoarece Își împarte tronul cu preaiubiții Lui, într-o relație de împreună-moștenitori.

Lucrurile tainice vor fi descoperite, lucrurile ascunse în întuneric, vor fi clarificate, deoarece Îl vom cunoaște așa cum suntem cunoscuți și vom fi ca El. Aceasta este moștenirea biruitorului care a biruit prin Sângele Mielului şi Cuvântul mărturisirii lui Isus Hristos. O, cum tânjim după ziua aceea, când drumurile strâmbe vor fi îndreptate, iar noi vor fi pentru totdeauna cu El. Fie ca acea zi să vină mai curând, iar noi să ne grăbim să ne supunem Cuvântului Său, iar prin aceasta să ne dovedim vrednicia de a împărtăși slava Lui.

„Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul!”

Este foarte trist faptul că această primă epocă nu a ascultat de Duhul, ci de oameni. Dar Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru că în ultima epocă se va ridica un grup, Mireasa adevărată a zilei din urmă, iar Ea va asculta de Duhul. În ziua aceea de mare întuneric, Lumina se va întoarce prin Cuvântul curat, iar noi ne vom întoarce la puterea Cincizecimii, ca să-L primim înapoi pe Domnul Isus Hristos. Amin.

– Amin –