Bună seara, prieteni. Vă puteţi aşeza. Este un mare privilegiu să fim din nou aici în după-amiaza aceasta, ca să slujim în Numele Domnului.
Chiar înainte de începerea serviciului, am văzut câţiva prieteni stând aici lângă pupitrul de înregistrări. Fiul meu, Billy Paul, l-a întrebat pe fratele Wood, prietenul meu, dacă se întâlnesc înainte de serviciu în faţa clădirii pentru fotografii şi cărţi.
Şi având o introducere atât de frumoasă… ce fel de persoană ar trebui să fiu?
Ar trebui să duc o viaţă destul de bună ca să mă ridic la acel nivel, nu-i aşa?
Totuşi, fratele Mattson a vorbit aşa pentru că mă iubeşte. El este un prieten apropiat şi ne bucurăm pentru privilegiul de a fi aici. Din toţi anii mei de slujbă, este pentru prima dată când ţin o adunare de instrucţiuni, şi cred că au trecut deja nouă ani de când sunt în lucrare.
Deci voi începe din nou în Chicago, deoarece nu cunosc alt loc mai bun de a începe cu aceasta. (Fratele Joseph vorbeşte adunării cu privire la acest lucru).
Îţi mulţumesc, frate Joseph. Vă mulţumesc şi vouă, prieteni creştini.
Tot timpul m-am gândit că aş dori ca Dumnezeu să ne dăruiască o trezire ca aceea din timpul lui Moody, când tot oraşul a fost mişcat de Dumnezeu.
Voi nu aţi avut vremea de atunci, dar cred că este foarte aproape.
Ştiu că tot ce spun se înregistrează şi va fi publicat în ziare şi peste tot, aşa că va trebui să fiu atent ce cuvinte folosesc şi să le cântăresc bine înainte de a fi rostite, deoarece odată ce articolul este publicat şi cuvintele tale sunt redate, eşti terminat. De multe ori, eu iau cuvinte spuse celor aflaţi în rândul de rugăciune.
Dacă veţi observa, unii oameni vin şi zic: „Păi, Domnul a spus cutare şi cutare lucru!”
Dacă ne luăm după spusele oamenilor, vom avea numai cuvântul unor oameni, dar dacă este înregistrat pe bandă este altceva.
Astfel, voi să fiţi atenţi la ceea ce spune El: ce aţi făcut, cum s-au petrecut lucrurile şi ce se va întâmpla, fiindcă atunci veţi vedea că El va face exact ceea ce a făgăduit.
Înţelegeţi? O va face e fiecare dată. În aprilie voi avea patruzeci și cinci de ani, dar am avut vedenii încă din copilărie. Unul din primele lucruri pe care mi le amintesc, poate vi se pare ciudat, este chiar din timpul când umblam încă „în patru labe”, cum se spune.
Pe vremea aceea, copilaşii purtau cămăşuţe lungi, şi-mi amintesc că mama mi-a legat o panglică la ea, iar eu mă târam pe podeaua unei colibe vechi din munţii Kentucky, unde m-am născut. Ştiu că mâncam zăpadă de pe bocancii oamenilor- acesta este primul lucru pe care mi-l amintesc, următorul fiind că Dumnezeu mi-a vorbit într-o vedenie şi mi-a spus că-mi voi petrece o mare parte din viaţă lângă un oraş numit New Albany.
Ultimii patruzeci de ani i-am petrecut la câteva mile depărtare de New Albany, Indiana, care este la vreo două sau trei sute de mile depărtare de Kentucky.
Din câte ştiu, nimeni din neamul nostru nu a părăsit vreodată statul Kentucky.
Vedeţi, darurile şi chemarea sunt fără pocăinţă. Acestea sunt primele lucruri date de Dumnezeu; sunt slujbe aşezate de El în Biserica SA.
După părerea mea, acesta este punctul în care au greşit mulţi. Unii spun:
„Voi merge acolo şi voi cânta pentru ca Dumnezeu să facă asta sau cealaltă,” dar voi nu puteţi face nimic, pentru că sunteţi ceea ce sunteţi, prin har, şi nu puteţi face nimic de la voi înşivă, ci Dumnezeu este Cel ce dă.
Astfel, El a aşezat în Biserica SA: apostoli, proroci, învăţători, este adevărat? Şi a făcut aceasta pentru desăvârşirea noastră.
Aceasta înseamnă că nu episcopul sau bătrânii au aceste slujbe, ci Dumnezeu, iar El le pune în Biserica Sa.
Desigur, eu ştiu că cele nouă daruri duhovniceşti lucrează în biserică. De exemplu, în seara aceasta s-ar putea ca cineva să prorocească, iar apoi să n-o mai facă niciodată, deoarece mâine seară duhul prorociei ar putea merge la altă persoană.
De altfel, Pavel a spus: „Voi puteţi proroci cu toţii, dar pe rând.” Acesta este darul prorocie şi nu slujba de profet.
Este o mare deosebire între darul prorociei şi slujba de profet. Darul prorociei trebuie judecat de doi sau trei judecători, care sunt bărbaţi duhovniceşti, înainte ca ceea ce se spune să fie primit de biserică. Noi ştim aceasta, deoarece aşa ne învaţă Pavel în 1 Corinteni 14.
Judecătorii trebuie să judece aceasta; ei trebuie să judece tălmăcirea limbilor, înainte ca mesajul dat să ajungă înaintea bisericii.
Când priveşti însă la slujba profetică… Uitaţi-vă la Isaia sau la Moise şi Ieremia. Nimeni n-a putut sta înaintea lor ca să-i judece dacă au dreptate sau nu, deoarece ei s-au născut în lumea aceasta ca să fie proroci, iar Cuvântul Domnului a fost cu ei.
În Evrei 1.1-2 citim:
„După ce a vorbit în vechime părinţilor noştri prin proroci, în multe rânduri şi în multe chipuri, Dumnezeu,
la sfârşitul acestor zile ne-a vorbit prin Fiul…”
El este Prorocul Bisericii din urmă, iar Biblia spune în Apocalipsa că „mărturia lui Isus Hristos este duhul prorociei.” (Apocalipsa19.10).
Când am fost printre penticostali şi am văzut pentru prima dată aceste lucruri, am fost foarte sceptic, deoarece ca baptist fusesem învăţat că vin de la diavolul. Astfel, a trebuit să accept ori ce spune biserica, ori ce spune Scriptura, fiindcă este scris: „Vor vorbi în limbi noi…” (Marcu 16.17).
Şi tot Biblia spune: „Dimpotrivă, Dumnezeu să fie găsit adevărat şi toţi oamenii să fie găsiţi mincinoşi.” (Romani 3.4). Chiar dacă oamenii aceştia ar fi episcopul, arhiepiscopul, sau oricare altul, pentru că „Cuvântul Tău este Adevărul.” (Ioan 17.17).
Aici este marea deosebire dintre catolicism şi protestantism. Tu nu poţi discuta cu un catolic despre Biblie, deoarece în concepţia lor biserica poate anula ce spune Biblia, „pentru că”, zic ei, „Dumnezeu este în biserica Lui,” în timp ce protestanţii spun: Dumnezeu este în Cuvântul Său.”
Vedeţi? Aici este deosebirea.
Întrebaţi-l pe un catolic unde scrie să nu mănânci vinerea carne şi celelalte lucruri, şi-ţi va răspunde că aşa învaţă biserica.
Cu câteva zile în urmă am avut o discuţie cu un preot, şi printre altele i-am zis:
„Aş vrea să discutăm câteva lucruri pe baza Bibliei”, dar el mi-a repicat:
„O clipă, domnule Branham! Noi suntem catolici, aşa că mergem la biserică şi ne închinăm, pe când voi, protestanţii, staţi acasă şi citiţi Biblia.”
„Şi ce-i cu asta?” l-am întrebat eu.
„Păi vezi, ceea ce spune biserica este în ordine. Dacă biserica spune ceva în contradicţie cu Biblia, are dreptate, deoarece Petru a fost primul papă, iar actualul papă în succede pe el. Astfel, orice lucru hotărât de biserică rămâne neschimbat.”
Ei bine, exact aceasta face şi America: fiecare merge după crezul lui, dar eu cred că Cuvântul lui Dumnezeu este singurul care nu-şi pierde valabilitatea; este singurul care nu se schimbă. Nici măcar o iotă din El nu va trece fără să se împlinească.
Cred că Pavel a spus că dacă un înger din cer ar veni şi ar învăţa un alt Cuvânt, decât ce ne-a învăţat această Scriptură, să fie blestemat. (Galateni 1.8).
Deci eu sunt credincios şi am ca fundament Biblia, deoarece cred numai ceea ce spune ea. Cred că Biblia este Adevărul şi sunt gata să-mi sprijin sufletul pe fiecare frază a ei; pe fiecare iotă sau virgulă, deoarece Cuvântul lui Dumnezeu este veşnicul adevăr, este inspirat şi scris prin Duhul, iar noi stăm pe El.
În Vechiul Testament erau trei posibilităţi prin care oamenii primeau mesajul Domnului:
- printr-un profet;
- printr-un visător;
- prin Lege.
Biblia spune că pe pieptarul lui Aaron era acel „Urim şi Tumim”. Dacă Lumina strălucea pe „Urim şi Tumim”, ceea ce spunea acel proroc era adevărat, dar dacă Lumina nu strălucea, mesajul era greşit.
Dacă un visător visa un vis şi îl spunea în faţa lui Urim şi Tumim, iar Lumina nu strălucea pe acele pietre, visul nu era de la Domnul.
Prieteni, Urim şi Tumim a fost luat de la acea preoţie, dar preoţia de astăzi a primit un alt Urim şi Tumim: Cuvântul lui Dumnezeu.
Astfel, dacă un văzător, un proroc, un predicator sau oricine altcineva, învaţă contrar Scripturii, este greşit, iar Cuvântul spune: „să fie blestemat!” (Galateni 1.8). De ce aceasta? Pentru că trebuie să fim bine zidiţi pe acest Cuvânt, pe „Aşa vorbeşte Domnul!”
Dacă acest Cuvânt este rânduit şi învăţat corect de către un predicator, Dumnezeu are obligaţia să-L legitimeze.
Acesta este felul în care cred eu Biblia. Şi cred fiecare Cuvânt al ei, chiar dacă nu pot să-L aşez întotdeauna cap la cap. eu cred că nu există nici o fiinţă muritoare care să poată aşeza cap la cap, în mod corect, fiecare Cuvânt, ci noi putem face doar ceea ce ne inspiră Duhul Sfânt, şi am constatat că de multe ori, ceea ce spune El este contrar învăţăturilor noastre.
Din întâmplare, aseară soţia mea a stat afară, iar după adunarea mi-a zis:
„După ce au trecut doi sau trei pe platformă, câţiva oameni s-au ridicat şi au plecat, iar unul l-a întrebat pe altul:
„Tu ce crezi despre aceasta?”
„Nu-i nimic de el…” a răspuns acela, în timp ce al treilea a adăugat:
„A fost un spectacol destul de bun şi nu a trebuit să plătim intrarea.”
Aceasta este părerea celor „scrobiţi” de astăzi. Părinţii lor au avut aceeaşi părere, iar astăzi sunt în iad.
Ce vă faceţi dacă ceea ce auziţi în seara aceasta este adevărul? Înseamnă că acei oameni L-au hulit pe Duhul Sfânt, iar acest lucru nu le va fi iertat nici în lumea aceasta, nici în cea viitoare, este adevărat?
Aşa este. ce înseamnă aceasta? Că este mai bine să taci dacă nu eşti sigur, pentru că atunci Dumnezeu te va binecuvânta şi va avea milă de tine.
Adunarea din după-amiaza aceasta are un singur scop, şi anume: să ne instruiască pentru serviciul de vindecare din seara aceasta.
Dacă va fi cu voia Domnului, după ce mă voi întoarce de peste ocean aş vrea să încep astfel serviciile.
Eu am vorbit despre aceasta cu managerul meu, fratele Moore, şi i-am spus ce mi-a pus Domnul pe inimă: să vin într-un loc ca Chicago, sau în altă parte şi să nu o fac doar pe fugă, ci să rămân câteva seri………………………………………
…Voi ştiţi că prezenţa Lui mă slăbeşte foarte tare, aşa că trebuie să fiu scos afară. Eu vin, chem rândul ce rugăciune şi mă rog pentru oameni, unul după altul, până când Duhul Sfânt ia în stăpânire acel dar, aşa încât dacă vreun păcătos vine pe platformă fără să se pocăiască, este atenţionat imediat.
Problema este că datorită acestui dar divin şi a prezenţei Lui, în foarte scurt timp sunt atât de epuizat încât abia mai pot găsi ieşirea din sală. Din cauza aceasta, când voi reveni de peste ocean, voi proceda astfel: voi merge într-un loc, ca Chicago, şi voi sta acolo până când Hristos îmi va spune: „Acum vreau să pleci în altă parte.”
În felul acesta, voi propovădui Evanghelia, voi face chemări la altar şi-i voi aduce pe cei salvaţi să fie umpluţi cu Duhul Sfânt, iar când voi termina, mă voi ruga şi pentru cei bolnavi. Voi împărţi numere de rugăciune, iar mâine seară voi continua de unde rămân în seara aceasta, pentru că vom avea o mulţime de timp la dispoziţie.
Acum nu putem face acesta, deoarece avem doar câteva seri şi trebuie să cuprindem doar cât intră.
Atunci însă, persoanele care îşi văd numerele de rugăciune, pot lipsi câteva seri şi apoi să vină din nou, pentru că vor fi cuprinse oricum. Aceasta este intenţia mea şi nădăjduiesc că Domnul mă va ajuta s-o înfăptuiesc după ce voi reveni de peste ocean.
Cred că este timpul pentru propovăduirea Evangheliei.
Eu nu sunt predicator şi nu studiez ce urmează să vorbesc, ci predic prin inspiraţie. Astfel, privesc în jur până o găsesc, o apuc, o iau şi o redau.
Uneori este destul de dură, dar aşa o primesc. Mie îmi place s-o am în felul acesta, pentru că la urma urmei cine suntem noi? Desigur, nu nişte aristocraţi cu gâtul ţeapăn, cin suntem oameni ai cincizecimii, născuţi din nou şi umpluţi cu Duhul Sfânt. Părinţii noştri s-au născut sub această inscripţie şi erau predicatori analfabeţi.
Cine au fost părinţii noştri? Petru, Ioan, Iacov, este adevărat? Când au trecut pe ala poarta numită „Frumoasă”, au văzut un olog din naştere. Fiind săraci, i-au spus acelui om: „Argint şi aur nu avem…”
Oamenii puteau vedea că erau neşcolaţi şi neînvăţaţi, dar ei fuseseră cu Isus. Astfel de oameni suntem şi noi şi aşa vrem să fim.
Doresc ca Domnul să vă binecuvânteze. Aş vrea să ştiu la ce oră terminaţi de obicei acest serviciu. Pe la ora patru? În ordine. În spate se aude bine? Vă mulţumesc.
Înainte de a deschide această Carte… Nici un om nu poate „deschide” această Carte. Eu pot să-i răsfoiesc paginile înainte şi înapoi şi să zic: „Voi citi de aici…” dar numai Dumnezeu o poate „deschide”.
Vă amintiţi de cartea din cer care era pecetluită cu şapte peceţi?
V-aţi gândit vreodată că noi am venit prin neprihănirea adusă prin mesajul lui Luther; sfinţirea dată prin mesajul lui Wesley şi prin Duhul Sfânt? Cu toate acestea suntem încă zăpăciţi, mai este ceva ce trebuie să fie descoperit. Acest lucru nu este scris aici, ci în Peceţi, iar dacă va fi cu voia Domnului, vom învăţa despre ele când ne vom întoarce.
Daniel a auzit despre aceste lucruri, dar când a vrut să scrie despre ele, i s-a spus:
„Nu scrie! Cuvintele acestea vor rămâne ascunse şi pecetluite până la vremea sfârşitului.” (Daniel 12.9), este adevărat?
Apoi, Ioan a văzut aceleaşi lucruri şi a mai văzut că pe spatele Cărţii erau şapte Peceţi. Când aceste Peceţi vor fi rupte, taina lui Dumnezeu va fi împlinită, iar noi suntem chiar în timpul acela; în timpul când cele şapte Peceţi vor fi deschise pentru biserică.
O, ce învăţătură bogată oferă această Biblie! Şi vă daţi seama? Nimeni nu a fost vrednic să ia Cartea, să-i rupă Peceţile şi să se uite în ea. Dar acolo era un Miel care a fost junghiat încă de la întemeierea lumii şi care a venit, a luat Cartea din mâna Celui ce şedea pe tron, i-a rupt Peceţile şi a deschis-o.
Haideţi deci, să vorbim cu Cel ce poate face aceasta acum, în timp ce vom sta cu capetele aplecate.
Scumpul şi iubitul nostru Tată ceresc, ne apropiem de Tine smeriţi, în Numele scumpului Tău Fiu, Domnul Isus Hristos, şi Îţi mulţumim pentru că El a fost atent cu noi şi ne-a inclus încă înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără pată, în acea zi.
Şi atunci cu ce ne-am putea lăuda, pentru că nu am făcut nimic şi nici nu putem face ceva, ci totul este harul prin care am fost salvaţi, prin credinţă, deoarece El ne-a ales înainte de întemeierea lumii, în Isus Hristos, iar acum ne dă Duhul Sfânt, o pecete şi o arvună până în ziua răscumpărării, când ne vom prezenta înaintea Tatălui, fără vină, spălaţi în sângele Lui.
Îngăduie ca Cel care a luat Cartea din mâna dreaptă, să vină să ia şi în după-amiaza aceasta Cartea şi s-o deschidă pentru noi, în timp ce vom vorbi din ea.
Tată, Te rog să-i înveţi pe aceşti sărmani bolnavi şi nevoiaşi, pentru că mulţi au venit de la sute de mile depărtare, ca să se facă rugăciune pentru ei.
Te rog, de asemenea, să-i dai slujitorului Tău, Duhul şi înţelepciune, nu pentru el, ci pentru aceşti sărmani bolnavi care stau aici.
Sfătuieşte-i astfel încât să ştie cum să creadă în făgăduinţele Tale şi cum să-l înfrunte pe vrăjmaş.
Te rog să ne ajuţi să le explicăm totul copiilor Tăi, astfel încât să poţi culege slava şi onoarea din urma acestui serviciu, fiindcă Te chemăm în Numele iubitului Isus Hristos, Domnul nostru. Amin.
Aş vrea să citim din Psalmul 103.1-3:
„Binecuvântează suflete pe Domnul, şi tot ce este în mine să binecuvânteze Numele Lui cel sfânt!
Binecuvântează suflete pe Domnul, şi nu uita nici una din binefacerile Lui!
El îţi iartă toate fărădelegile tale, El îţi vindecă toate bolile tale.”
Închizând Cartea, pot spune că această Scriptură s-a împlinit astăzi, în prezenţa voastră. Domnul să fie binecuvântat pentru că ne iartă toate nelegiuirile şi ne vindecă toate bolile.
Cuvântul S-a manifestat astăzi: Dumnezeu a dat ceva şi aş nume acest ceva: „Calea dată de Dumnezeu pentru vindecare.”
Astăzi sunt foarte mulţi oameni care caută vindecarea printr-o atitudine greşită şi dintr-un motiv greşit.
Înainte ca un creştin sau oricare alt om să vină la vindecare, trebuie să se asigure că are inima curată şi pusă înaintea Domnului, iar dacă totuşi boala rămâne, trebuie să primiţi ajutor de undeva.
Acum vă voi spune ceva ce nu am mai spus în public, ceva din slujba mea. Am tot evitat să fac lucrul acesta, dar în după-amiaza aceasta suntem doar o mână de oameni, aşa că ne vom da jos haina şi vom discuta ca de la inimă la inimă.
De multe ori am rămas surprins auzindu-i pe oameni spunând: „O, vindecătorii aceştia divini!” şi sincer vorbind, aceasta sunt. Ei sunt vindecători divini aşa cum alţii sunt apostoli sau au o altă slujbă.
Vindecarea divină este un dar dat unei persoane; un dar cu care să slujească, aşa cum este de exemplu predicarea.
Dacă John Doe n-ar fi fost chemat de Dumnezeu să fie predicator, n-ar fi avut un asemenea succes. În cazul acesta, poate că mama lui l-ar fi îndemnat să se facă predicator, iar tatăl l-ar fi trimis la vreun seminar ca să obţină diplome, dar n-ar fi putut să conducă niciodată oamenii la Dumnezeu, decât dacă Duhul Sfânt ar fi intrat în viaţa lui ca să-i dea ceva.
Când Duhul Sfânt intră în viaţa unui om, s-ar putea ca acel om să nu poată vorbi bine, să nu ştie prea multă gramatică şi nici să se folosească de psihologie, dar dacă puterea lui Dumnezeu este acolo, oamenii vor şti. De ce? Pentru că vor vedea că Dumnezeu este cu el. Tot atât de bine, John Doe putea fi un om educat, cu multă psihologie şi de toate, dar cu toate acestea să nu poată aduce un mesaj ca bietul analfabet chemat de Dumnezeu.
Voi trebuie să admiteţi aceasta, deoarece aceasta este situaţia cu marii noştri predicatori.
Gândiţi-vă la ultima trezire ţinută de Dwight Moody, un om fără şcoală, la Chicago. Gramatica lui era îngrozitoare, pentru că era doar un biet cizmar.
Voi aţi citit cu siguranţă cărţile lui, care au fost scrise de altcineva, şi predicile lui care au fost corectate gramatical.
Petru, unul din cei mai mari vorbitori, după Isus, nu ştia nici măcar să-şi scrie numele.
Ioan, tot un om needucat, a umblat cu Isus Hristos şi vorbea un mesaj însoţit de putere.
Petru, l-a citat de câteva ori pe Ioel şi a câştigat într-o singură zi 3000 de suflete. Gândiţi-vă numai: un om needucat şi analfabet!
Înseamnă că voi nu trebuie să fugiţi după o educaţie aleasă şi spre extremele acestor lucruri, ci ceea ce trebuie să ştiţi este că Îl cunoaşteţi pe Isus Hristos, atunci, El vă va da, prin Duhul Sfânt, înţelepciunea de a face aceste lucruri.
Vindecarea divină se primeşte pe aceeaşi bază. Sunt oameni care cred în vindecarea divină şi se roagă pentru ea, dar nu sunt în stare s-o atingă niciodată, deoarece pur şi simplu nu pot s-o facă; nu le este dat.
Eu i-am observat adesea pe oamenii care vin pe platformă. De multe ori, când privesc o persoană văd lucruri pe care nu le spun. De ce? Pentru că spun doar atât cât este necesar pentru a-i capta credinţa.
Eu captez atenţia oamenilor, apoi mă rog pentru ei. Cu cât le vorbesc mai mult, cu atât mi se descoperă mai mult, fiindcă intru pe canalul acela şi încep să se deruleze lucrurile.
Adesea am văzut oameni care au venit şi au zis: „O, da, frate Branham, eu cred!” deşi nu credeau.
Credinţa este la fel de reală ca vederea sau ca sentimentele voastre, de aceea nu este nevoie de educaţie ca s-o atingi.
Sincer, ar trebui să fiţi mai simpli decât acum, pentru că credinţa este ceva ce ştiţi că va fi. Asta-i tot. Este ceva pozitiv, real, şi nu există nimic s-o abată din cale. Voi ştiţi pur şi simplu că acel lucru se va întâmpla.
Nimic nu o poate scoate afară, chiar dacă medicii ar sta în jurul tău şi ar spune că vei muri în ceasul următor.
Chiar dacă ai fi plin de cancer sau de lepră, nu te-ai speria deloc, deoarece şti că te vei face bine. Da, domnilor! Aceasta este credinţa.
Uitaţi-vă la Pavel când a naufragiat cu corabia. Toate şansele de salvare erau duse. Corabia era purtată de valurile furioase şi timp de patrusprezece nopţi nu s-a văzut nici lună, nici stele.
Poate că atunci când a văzut situaţia în care se aflau, Pavel s-a gândit: „Cred că nu mai avem nici o şansă…” dar într-o noapte, în timp ce se afla în cală şi se ruga, a văzut o vedenie. L-a văzut pe Îngerul Domnului care a venit şi i-a spus:
„Nu te teme, Pavele; tu trebuie să stai înaintea Cezarului… (aşa este)…şi iată că Dumnezeu ţi-a dăruit pe toţi cei ce merg cu corabia împreună cu tine.” (Fapte 27.24). Chiar atunci, Pavel a ieşit în mijlocul furtunii, cu mâinile ridicate şi a strigat cât a putut de tare:
„Nu vă temeţi, oamenilor, căci mi s-a arătat un Înger al Domnului şi mi-a spus să nu mă tem, căci voi sta înaintea Cezarului.” (v. 22).
Vedeţi? „Corabia va naufragia undeva, pentru că în vedenie am văzut-o stând ruptă la mal, dar nouă nu ni se va întâmpla nimic.”
Apoi a spus: „Haideţi să mâncăm!”
O, ei s-au temut s-o facă, dar Pavel s-a dus şi-a făcut un sandvici şi a început să mănânce.
De ce nu s-a temut Pavel? Pentru că ştia ce a spus Dumnezeu. Cuvintele Domnului erau ancorate în inima lui, aşa că nu l-a mai interesat că acea corabie se înclina în toate părţile, nici nu s-a mai îngrijorat pentru că nu se mai vedea nici luna, nici stelele. El nu mai avea nici o grijă.
Îmi imaginez cum mânca sandvici după sandvici, urcând şi coborând pe punte, n timp ce striga: „Glorie lui Dumnezeu! Fraţilor, suntem aproape de uscat!”
Iată! Indiferent cât este de întuneric, el era liniştit. Balenele dădeau târcoale ca să răstoarne corabia, iar rechinii îi urmăreau cu sutele, dar toate acestea nu l-au tulburat pe Pavel, deoarece ştia ce i-a spus Dumnezeu şi a crezut.
Din pricina aceasta a spus: „Fiţi cu voie bună, pentru că Îl cred pe Dumnezeu. Cred că va fi exact cum mi-a spus!”
Aceea era credinţă!
Şi după ce au ajuns pe insulă, au adunat nişte lemne să pună pe foc, iar când focul a aprins lemnele, un şarpe mare şi bătrân a ieşit afară; unul foarte veninos, care dacă te muşcă mai trăieşti câteva secunde.
Poate a fost un fel de mamba african.
Un astfel de şarpe l-a apucat pe Pavel de mână, dar el l-a privit liniştit şi a zis: „Domnul a spus că voi sta înaintea Cezarului, ceea ce înseamnă că nu-mi poţi face nimic.”
Apoi l-a scuturat în foc şi s-a dus să mai adune lemne, ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic.
Înţelegeţi ce vreau să spun?
Dumnezeu îi spusese lui Pavel: „Tu trebuie să stai înaintea Cezarului!” şi pentru că nu fusese încă dus înaintea lui, nu avea de ce să se teamă.
Aceasta este credinţa! Tu ai stabilit cursul pe care trebuie să-l urmezi şi ştii exact unde stai.
Frate, dacă cineva se roagă până ajunge în acel punct, în Chicago nu vor fi destui medici să-i spună că nu se va mai face bine.
M-am uitat în jur să văd dacă este cineva olog şi cred că este o doamnă cu cârje.
Soră, dacă Duhul Sfânt îţi va descoperi că în după-amiaza aceasta vei arunca acele cârje în mijlocul străzii şi vei merge acasă fără să le mai foloseşti, vei crede? Probabil le vei săruta de adio, apoi te vei ridica, te vei întoarce spre oameni şi vei spune:
‚Nu am mai mers de atâta vreme, dar priviţi-mă cum plec de aici!”
Vezi? Tu ai şti că nu mai există nimic să te poată opri.
Dacă Duhul Sfânt mi-ar vorbi acum şi mi-ar spune că este vindecată; dacă aş vedea-o într-o vedenie plecând sănătoasă pe uşa aceea, nu m-aş teme să i-o spun, nici chiar dacă ar fi o sută de milioane de oameni aici.
Da, aş spune: „Femeia aceea, care a fost oloagă de atâta timp, va merge normal, fără să mai aibă nevoie de acele cârje”, iar voi aţi vedea că va fi întocmai.
Păi n-aş avea nici un pic de teamă!
Vedeţi, aceasta este credinţa.
Dar când vii şi spui: „O, eu cred că Dumnezeu vindecă!” sunt doi oameni care trăiesc în tine. Aţi ştiut aceasta?
Odată am avut un indian convertit, iar la un timp după ce primise Duhul Sfânt, l-am întrebat:
„Ce mai faci, frate?”
Şi el mi-a răspuns: „În mine sunt doi câini: unul bun şi unul rău, care se bat şi se hârjonesc tot timpul.”
„Şi care dintre ei câştigă, şefule?”
„Păi depinde pe care îl hrăneşte şeful mai mult.”
Desigur, Duhul Sfânt nu poate fi comparat cu un câine, însă şi în voi există bine şi rău; credinţă şi necredinţă, şi depinde pe care o hrăniţi mai bine. Asta-i tot.
Dorinţa mea este ca toţi cei aflaţi aici în după-amiaza aceasta, să credeţi în vindecarea divină.
Poate ziceţi: „Sigur, frate Branham, eu cred în vindecarea divină,” dar o faceţi cu capul, cu inteligenţa, nu cu inima.
Să nu uitaţi însă că există un subconştient care trebuie să spună acelaşi lucru, altfel nu veţi ajunge nicăieri.
S-ar putea să citeşti Biblia şi să spui: „Uite, frate Branham, Biblia spune…” ceea ce este corect.
Oamenii de astăzi spun: „Eu cred că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu şi sunt mântuit.”
Dar cum ştii că El este Fiul lui Dumnezeu?”
„Aşa spune Biblia.”
Aţi văzut?
Sau: „Cum ştii că El este Fiul lui Dumnezeu?”
„Păi aşa a spus mama… sau predicatorul.”
Ei bine, ei au dreptate, dar tu de unde ştii aceasta? Biblia spune că tu nu o poţi şti până nu primeşti Duhul Sfânt.
Ce se întâmplă atunci? Voi luaţi doar cuvintele unui om, aţi ştiut aceasta? Ştiu că nu sună prea plăcut, dar este adevărul, pentru că Biblia spune:
„Nimeni nu poate spune: „Isus este Domnul”, decât prin Duhul Sfânt.” (1 Corinteni 12.3). Este adevărat?
Duhul Sfânt din voi trebuie să pună mărturie despre înviere, pentru că altfel luaţi cuvântul cuiva, deşi trebuie să luaţi numai ceea ce spune Biblia.
De ce? Pentru că Biblia are dreptate.
Dacă luaţi ceea ce spune predicatorul, el are dreptate; dacă luaţi ce spune o persoană cumsecade, şi ea are dreptate; dar ca individ, tu trebuie să ştii că Isus este Hristosul, ori acest lucru nu este posibil decât dacă primeşti descoperirea dată de Duhul Sfânt. Aşa este.
Tot aşa, nici un om nu poate avea credinţă pentru vindecarea divină până nu-i este descoperit de Duhul Sfânt că se va face bine.
Poate duceţi o viaţă de buni creştini; poate aparţineţi unei biserici; poate aveţi un caracter moral şi toate celelalte lucruri, dar fraţilor, aceasta nu înseamnă că sunteţi creştini.
Tu eşti creştin atunci când Duhul Sfânt te ia în stăpânire şi te călăuzeşte în toate lucrurile.
Dacă nu se întâmplă aceasta, totul este degeaba, indiferent cât eşti de moral sau de credincios bisericii tale.
Cain a fost la fel de bun ca orice membru al bisericii, şi la fel a fost Esau, care era un om cult.
Cain a fost foarte religios. El credea în Dumnezeu, aducea jertfe, a zidit un altar şi a făcut toate lucrurile religioase, dar cu toate acestea a fost respins de Dumnezeu.
„Nimeni nu poate spune că Isus este Domnul, decât prin Duhul Sfânt.”
Petru a fost făcut neprihănit şi a crezut în Domnul Isus Hristos. El a propovăduit Evanghelia şi a făcut minuni, dar cu toate acestea Isus i-a spus:
„…după ce te vei întoarce la Dumnezeu, să întăreşti pe fraţii tăi.” (Luca 22.32).
Convertirea sau întoarcerea la Dumnezeu este Duhul Sfânt în voi, care scoate natura veche şi o înlocuieşte cu una nouă. O, iar când un om este născut cu adevărat din Duhul lui Dumnezeu, are Viaţa veşnică.
Isus a spus: „…cine ascultă cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimis (ori nimeni nu poate face aceasta decât prin Duhul Sfânt), are viaţa veşnică şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă.” (Ioan 5.24).
Aceste cuvinte au fost spuse de el şi eu le cred. Voi, nu?
Cu câtva timp în urmă, cineva mi-a spus:
„Frate Branham, eu cred că noi avem Duhul Sfânt, că suntem mântuiţi..” etc.
Păi cum ai putea crede fără să ai Duhul Sfânt? Tu nu poţi crede corect fără să-L ai pe El. Acesta este obstacolul peste care nu poate trece creştinul. Şi acesta este obstacolul peste care nu poate trece bolnavul.
Vedeţi, este o mare diferenţă între a te uita la Cuvântul lui Dumnezeu şi a-L primi. „Cei ce au primit Cuvântul, nu cei care L-au cercetat, au fost salvaţi de Dumnezeu şi adăugaţi la Biserica Sa”. (Fapte 2.41). Vedeţi? Trei mii de suflete au primit Cuvântul.
Este posibil să auzi Cuvântul propovăduit şi să admiţi că are dreptate, pentru că şi Cain a făcut-o, şi au făcut-o şi alţii, dar acolo unde a căzut cu adevărat sămânţa Cuvântului, a ieşit ceva, „şi cei ce au primit propovăduirea, au fost botezaţi.” (Fapte 2.41).
Când primeşti descoperirea că Isus Hristos a murit pentru bolile tale, este chiar ceasul în care primeşti vindecarea. Aşa este.
Când primeşti din cer descoperirea că Isus a murit pentru păcatele tale, şi o accepţi, nu mai ai nevoie de nici o rugăciune, deoarece îţi aparţine. Asta este tot.
Acum, noi am putea să vă propovăduim Cuvântul şi să vi-l explicăm, însă este nevoie ca voi să-L acceptaţi. O, aleluia!
Aceasta te aduce în clocot, frate!
Când primeşti descoperirea, înlăuntrul tău, în sufletul tău, printr-un canal tainic pătrunde ceva care spune: „Acum văd!”
Ochii tăi strălucesc; gura îţi zâmbeşte şi fiecare muşchi din trupul tău pare să se bucure, deoarece se petrece ceva.
Atunci nu mai ai nevoie să te afli undeva, într-un rând de rugăciune, pentru că vindecarea îţi aparţine, o ai.
Dacă toţi cei prezenţi în această sală ar avea o asemenea atitudine, ar fi perfect sănătoşi.
Dar cum îi putem aduce pe oameni într-o asemenea stare?
Unii pot s-o primească, iar alţii, nu; dar cei care o pot primi, privesc, acceptă şi cred.
Unii pot crede în altă adunare, unde cineva vorbeşte în limbi şi tălmăceşte, descoperind tainele inimii lor. Sau poate se află în preajma unui proroc care face ceva supranatural, aşa încât vor spune: „Asta este!” şi cred. Atunci se va întâmpla ceva.
Dar dacă stai acolo şi spui: „Aceasta este telepatie mintală, pentru că dr. Jones ne-a vorbit despre aşa ceva…” să ştii că te afli pe un teren periculos, frate; te afli într-un loc îngrozitor. Poate spui că nu este nimic din toate acestea, dar într-o zi va trebui să răspunzi înaintea judecăţii. Aşa este.
Să nu uitaţi că acesta este scopul pentru care a dat Dumnezeu darurile în biserica Sa: ca să se proslăvească şi să ne ajute să ne unim eforturile şi rugăciunile; ca să-i unească pe oameni, să-Şi aducă Trupul împreună.
Cine stă într-un asemenea grup, în care credinţa se adună din toate părţile, va fi ajutat cu siguranţă să se facă bine.
Pot să fie oameni care ascultă învăţătura Cuvântului şi se fac bine deşi nu au fost niciodată în rândul de rugăciune. Se poate întâmpla ceva în subconştientul lor şi sunt vindecaţi fără să-şi dea seama despre ce este vorba.
Poate cineva stă şi priveşte la unul din semnele Domnului (fratele Branham pocneşte din degete), şi se face bine. Aţi văzut? De ce? Pentru că credinţa acelui om este stimulată.
De exemplu, am în mână un bob de grâu. Îl privesc, îl recunosc şi pot spune că este un bob de grâu. Aş putea să îl arăt pământului, iar dacă pământul ar putea să-l vadă, ar spune: „Desigur, acela este grâu.”
Dar acel bob nu va produce grâu până nu cade în pământ şi moare, este adevărat?
Acesta este tipul fundamentalistului care spune:
„Da, eu cred în vindecare. Cred că este aşa; cred că este Cuvântul lui Dumnezeu
dat pentru credincios şi cred că am credinţa să o primesc…” dar până o
primeşte… Înţelegeţi ce vreau să spun?
tu o primeşti şi te bucuri. Cuvântul este înăuntru; totul este stabilit şi
orice umbră de îndoială a murit. Pleava a căzut şi a răsărit o nouă viaţă care
creşte în vindecarea ta. Atunci primeşti vindecarea cu adevărat, pentru că „credinţa
vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvântul lui Dumnezeu.” (Romani
10.17).
Dar credinţa nu este vindecare, ci credinţa produce vindecare. Şi tot prin credinţă sunteţi mântuiţi.
Să zicem că un sfert de pâine costă un sfert de dolar, iar eu am 25 de dolari. Cei 25 de dolari sunt preţul de cumpărare a pâinii, dar deşi am bani, nu am pâine.
Tot aşa, voi puteţi avea credinţă pentru vindecare şi cred că mulţi o aveţi, dar nu o puteţi primi până nu „cumpăraţi” vindecarea prin credinţa pe care o aveţi.
Poate ziceţi: „O, frate Branham, eu aş vrea să am Duhul Sfânt, pentru că am credinţă să-L primesc.”
Ei bine, atunci fă schimbul: dă credinţa pentru Duhul Sfânt. Asta-i tot ce trebuie să faci. Când ai acest fel de credinţă, nu există nimic să ţi-o mai poată lua.
Dacă însă ai doar impresia că crezi, dacă imiţi credinţa, aceasta nu va da rezultate.
Când este vorba de credinţa adevărată, totul este rezolvat, iar Dumnezeu va acţiona chiar atunci. Credeţi aceasta?
Când spui: „O, da, frate Branham, eu cred în vindecarea divină,” atunci ia acelaşi fel de credinţă pe care o ai în vindecarea divină şi „cumpără-ţi” vindecarea. Desigur.
Nu demult, am vorbit despre primirea Duhului Sfânt. Desigur, fiind crescut într-o biserică baptistă, în primii ani ai slujbei mele am învăţat că primeşti Duhul Sfânt atunci când ai crezut. Dar conform Bibliei, primeşti Duhul Sfânt după ce ai crezut în Domnul Isus Hristos şi L-ai acceptat ca Mântuitor personal. Dumnezeu nu recunoaşte credinţa ta până nu primeşti Duhul Sfânt. Aşa este.
Avraam, părintele credinţei, L-a crezut pe Dumnezeu şi în ce priveşte vindecarea şi în ce priveşte salvarea.
Prin vindecare s-a primit salvarea, deoarece l-a adus pe Isaac, iar prin Isaac a venit salvarea.
Avraam L-a crezut pe Dumnezeu, este adevărat? Aceasta i s-a socotit neprihănire, iar Dumnezeu i-a dat un semn prin care arăta că i-a primit credinţa. Amin. Înţelegeţi?
Priviţi. Avraam a spus: „Doamne, eu cred.” Nu i-a răspuns nici un glas, dar apoi Dumnezeu i-a vorbit şi i-a dat un semn: tăierea împrejur. Este adevărat?
Cu alte cuvinte, era o confirmare a credinţei lui Avraam. Şi când a primit confirmarea, a spus: „Lăudat să fie Dumnezeu, pentru că s-a terminat. Am avut credinţă, iar Dumnezeu a recunoscut-o.”
Când spui: „Eu am credinţă!” iar Dumnezeu îţi dă botezul cu Duhul Sfânt, este o confirmare a faptului că El a primit credinţa ta. Amin.
Tu întrebi: „Duhul Sfânt este tăierea împrejur?” Da, domnule. Amin.
Duhul Sfânt este Pecetea Dumnezeului Celui viu; este dovada acceptării credinţei tale de către Dumnezeu, deoarece în Efeseni 4.30 scrie:
„Să nu întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, prin care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării.” Aleluia.
Dacă spui că ai credinţă pentru vindecarea divină şi vine Ceva care te izbeşte şi-ţi spune: „Du-te înainte!” aceasta este confirmarea că Dumnezeu ţi-a primit credinţa necesară vindecării. Aşa este. aceasta se întâmplă când ai curaj să-ţi pui credinţa în acţiune, dar când spui că ai credinţă şi te temi să-i dai drumul, înseamnă că credinţa ta este moartă.
Când ai credinţă şi doreşti să-i dai drumul, Dumnezeu o confirmă cu semne, iar tu vei vedea propria-ţi vindecare. Acesta este adevărul.
Acesta este scopul acestor adunări: să încurajeze credinţa oamenilor; să le-o aducă la suprafaţă.
Noi nu putem vindeca, dar putem ajuta prin propovăduirea Evangheliei. Aceasta este partea noastră. O altă parte a noastră ar fi vorbirea în limbi urmată de tălmăcire; apoi este darul prorociei, semnele şi minunile, şi toate celelalte daruri din biserică, al căror scop este stimularea şi ţinerea împreună a bisericii.
Ele sunt date pentru fiecare atribut al vieţii lui Isus, până când El Se va întoarce din nou din slavă. Amin.
Vrăjmaşul vostru este diavolul, iar Dumnezeu a încercat în toate timpurile să-i păzească pe oameni de el, credeţi aceasta?
Domnul nu i-a lăsat niciodată pe oameni fără să le dea o cale pentru a primi vindecarea. Arătaţi-mi un singur loc din Scriptură, unde scrie că i-ar fi lăsat singuri.
Indiferent cât era de întuneric; indiferent cât de mult s-au îndepărtat oamenii de El, Dumnezeu a avut întotdeauna o cale pentru vindecarea lor. Da, a avut-o întotdeauna. Şi a avut şi pe cineva care s-o creadă.
Uitaţi-vă în urmă, în vremurile de început, şi veţi vedea că El le-a dat oamenilor o cale. În zilele lui Moise a avut şarpele de aramă, care a fost calea dată pentru vindecare fiilor lui Israel.
Când şi-au început marşul afară din Egipt, Dumnezeu a ştiut că vor fi boli, aşa că le-a dat o cale pentru vindecare.
Nu demult, am predicat despre doctorul Moise. Nu ştiu dacă credeţi sau nu, dar el a fost un doctor
Biblia spune că el a fost învăţat în toată înţelepciunea egipteană. Este adevărat? Şi noi ştim că egiptenii erau medici renumiţi.
Îmi imaginez că o mulţime de medici de aici, din Chicago, ar dori să ştie cum a ţinut Moise cele două milioane de oameni, timp de patruzeci de ani, într-o deplină sănătate, deşi au pribegit prin pustie. El n-a avut nici măcar un bolnav în toată acea mulţime.
Nu este minunat acest lucru? Aş dori mult să am şi eu un remediu ca al lui, voi nu? Mă întreb câte ierburi sau câtă penicilină a folosit Moise pentru cele două milioane de oameni care au ieşit din Egipt şi i-a condus spre Palestina? Mă întreb câţi copilaşi se năşteau într-o noapte? Şi doctorul Moise trebuia sa le facă „vizita”.
Câţi din ei aveau dureri de stomac după ce mâncau ce găseau pe marginea drumului?
V-aţi gândit vreodată de câte ori era chemat pe noapte doctorul Moise? Câţi oameni au căzut pe pietrele acelea, şi-au julit pielea, şi-au rupt piciorul sau altceva? Iar pentru că au cârtit şi au făcut multe lucruri rele, au dat de necaz.
Aţi vrea să aruncaţi o privire în trusa medicală a lui Moise, ca să vedeţi ce avea acolo? Biblia ne spune. Aţi ştiut că Biblia descrie fiecare leac folosit de Moise? Dacă vreţi, vă voi arăta imediat.
O să privim puţin trusa lui medicală. Da, în Exod 15.26 scrie: „Eu sunt Domnul, care te vindecă…”
Dacă aveau pe cineva cu probleme grave, cu un ochi scos, „Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, care te vindecă.”
Când cineva cădea şi îşi rupea piciorul, „Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, care te vindecă.”
„Moise, ce ne recomanzi, pentru că avem un copilaş bolnav.”
Şi Moise spunea: „Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, care te vindecă.”
„Îţi mulţumim pentru reţetă, Moise. O vom folosi imediat. Doamne, Tu ai spus că eşti Domnul Dumnezeul care ne vindecă copilaşul, şi credem aceasta. Amin.” Şi a doua zi, dimineaţa, copilaşul se juca pe deplin sănătos. Asta este. „Eu sunt Domnul, care te vindecă.”
Era singura reţetă pe care o avea Moise, şi cu ajutorul ei a dus prin pustie, timp de 40 de ani, peste două milioane de oameni, iar Biblia spune că printre ei nu era nici un bolnav, nici un olog şi nici un orb. Aleluia!
Scuzaţi-mă, dar trebuia să spun aceasta.
„Eu sunt Domnul, care te vindecă.” Era singura reţetă pe care o cunoştea şi a fost foarte bună.
Arătaţi-mi astăzi un singur doctor care ar putea ţine sănătoşi, timp de patruzeci de ani, două milioane de oameni. Cu siguranţă un astfel de om ar deveni vestit.
Ei bine, reţeta pe care a folosit-o Moise este valabilă şi astăzi pentru orice persoană din lume. Amin.
Oricine vrea să vină să bea din apa vieţii, o poate face fără nici o plată. Amin.
Oh, acum mă simt foarte bine! Aceasta este reţeta; aceasta este ceea ce încercăm să prezentăm astăzi lumii.
Isus a spus: „Dacă crezi, totul este cu putinţă!”
„Doamne, ai milă de mine!” I-a spus odată un orb.
„Crezi că pot face aceasta?” l-a întrebat Isus.
„Da, Doamne, cred.”
„Dacă crezi, totul este posibil.”
După ce a spus aceste cuvinte, i-a atins ochii şi omul şi-a căpătat vederea.
Vedeţi, El i-a spus simplu: „Facă-se după credinţa ta.” Şi omul a primit chiar ceea ce-şi dorea: ochii i s-au deschis şi el a putut să-L slăvească pe Dumnezeu. Asta este.
Într-o zi, El aştepta şi învăţa într-o casă, iar la un moment dat au început să se desprindă bucăţele din acoperiş, din pricina mulţimii de oameni, aşa că au dat acoperişul jos.
Ei aveau acolo un om pe care doreau să-l aducă înaintea Domnului. Poate că acel bărbat nu avea suficientă credinţă, dar cei ce l-au adus, l-au coborât la Isus cu funiile.
Isus a ştiut că acel om era un păcătos, dar a primit credinţa lor şi a acceptat-o. Aleluia!
El l-a privit pe acel bărbat şi i-a cunoscut gândurile inimii, aşa că i-a zis: „Păcatele tale sunt iertate, aşa că: ridică-te şi du-te acasă!” Aleluia!
Acest lucru ne trebuie şi nouă astăzi, în Chicago şi pretutindeni: o descoperire a puterii de înviere a lui Isus Hristos, care aduce Viaţă prin vestirea Cuvântului.
Odată, Isus a trecut pe lângă un copac şi s-a uitat la el, iar pentru că nu avea rod, a spus:
„În veac să nu mai mănânce nimeni rod din tine!” (Marcu 11), după care a mers mai departe, fără să se întâmple nimic.
A doua zi, cam pe la ora 11.00 s-au întors pe acelaşi drum. Fariseii şi saducheii care se duceau la Templu, îşi băteau joc de El, dar Isus a mers departe liniştit. Petru era cu El şi privea în toate părţile, iar când s-a uitat la copacul pe lângă care trecuseră cu o zi înainte, a observat că începuse să se uşte, aşa că i-a zis lui Isus:
„Învăţătorule, uite că smochinul pe care l-ai blestemat, s-a uscat.”
Atunci Isus i-a răspuns: „Aveţi credinţă în Dumnezeu!”
„…orice lucru veţi cere, când vă rugaţi, să credeţi că l-aţi primit, şi-l veţi avea.” (Marcu 11.21,22,24). Este adevărat?
Când vă rugaţi pentru ceva, să credeţi că aţi primit acel lucru!
Ce s-a întâmplat cu copacul acela? Câţi din voi ştiu că orice copac are un germen de viaţă? Orice creatură îl are, pentru că dacă nu l-ar avea, nu ar trăi.
Biblia spune că el s-a uscat de la rădăcină, ceea ce înseamnă că viaţa copacului era în rădăcină.
Isus nu a vorbit frunzelor şi nici ramurilor; nu a vorbit nici rădăcinii, ci s-a adresat vieţii din acel copac, care l-a părăsit imediat. De aceea s-a uscat, este adevărat?
Ce credeţi? Pentru Isus ar fi mai greu să vorbească bolii, cancerului, decât acelui copac? I-ar fi mai greu să vorbească unei tumori, cataracte sau oricărui alt germen de viaţă?
Copacului i-a spus: „În veac să nu mai mănânce nimeni rod din tine!” şi copacul a început să se usuce, deoarece n-a mai avut viaţă.
Dacă acum El ar spune: „Nu-l mai supăra pe omul acela!” să credeţi din toată inima că aşa va fi şi viaţa aceea va pleca.
Ce este cancerul? Ce este o boală? Vom discuta despre aceasta în următoarele cinci minute.
Haideţi să luăm cancerul sau orice doriţi: tuberculoza, pneumonia sau orice altă boală.
Bolile sunt germeni. Aţi ştiut că Biblia vorbeşte despre faptul că în zilele din urmă va fi un germen care-i va cuprinde pe toţi oamenii care nu au botezul cu Duhul Sfânt? Dar îngerului care răspunde de aceste plăgi, i s-a porunci să nu se atingă de cei care au pecetea.
Păi ce fel de învăţători ar trebui să fim, fraţilor, ca să aducem biserica în rânduială pentru a ajunge în acea stare? Imuni.
Încă mă dor braţele acolo unde am fost vaccinat de medici contra frigurilor galbene, deşi le-am spus că nu este nevoie. Adevărul este că Dumnezeu are „un Ser” numit Duhul Sfânt, iar când acel Ser intră în voi, vă face imuni la orice germen. Aleluia!
Îmi amintesc de inundaţiile din anul 1937, când toată populaţia a trebuit să facă injecţii contra febrei tifoide. Atunci cineva a venit la mine şi m-a întrebat:
„Ţi-ai făcut injecţiile?”
„Sigur că da”, am răspuns eu.
„Şi ţi s-a făcut rău?”
„Nu.”
„Dar când le-ai făcut?”
„Cu trei ani în urmă.”
„Trei ani? Păi trebuie să mai faci una.”
„Primesc câte una din oră în oră?”
Prieteni, vine timpul când se va ridica o biserică, dar dacă nu avem credinţă pentru vindecarea divină, cum vom avea credinţă pentru răpire?
Noi trebuie să ieşim afară, prieteni. Trebuie să ieşim din această stare învechită şi înceată de biserică, în care suntem. Păşiţi afară!
Duceţi-vă undeva afară, unde nu mai aveţi acele simţăminte de teamă şi îndoială, acolo unde toate lucrurile sunt posibile şi fiţi cât se poate de liberi.
Aranjaţi-vă pânzele către cer şi nimic nu vă va tulbura calea. Mergeţi în felul acesta şi nimic nu vă poate face rău.
Aşa va fi acea biserică într-una din aceste zile, pentru că aşa spune Biblia.
Atunci când Îngerul şi-a revărsat mânia, bolile i-au cuprins pe oameni şi carnea a putrezit pe ei. Mai mult, păsările cerului au mâncat carnea căpitanilor, a preşedinţilor, a războinicilor, a diplomaţilor şi a celorlalţi.
Dar i s-a cerut să nu se atingă de cei ce au Pecetea lui Dumnezeu pe fruntea lor.
În una din aceste zile, vindecarea divină va fi un lucru mare printre oameni.
Să intrăm deci în acea stare, pentru că aceasta aşteaptă Dumnezeu de la noi. Noi aşteptăm revenirea lui Hristos, iar Hristos stă după noi.
Voi spuneţi: „Dar ce putem face noi pentru aceasta?”
Biblia spune că a venit ceasul şi Mireasa Lui s-a pregătit. Aleluia!
Ce sunt bolile, cancerul, umflăturile şi toate celelalte?
De exemplu, aici stă o doamnă tânără care pare sănătoasă, iar peste câteva săptămâni observăm că începe să se ofilească.
Oare de ce? Ea va merge la medic, iar după ce acesta îi face analizele de sânge şi celelalte teste, constată că are cancer. Dar în tot acest timp ea a fost sănătoasă.
Ce s-a întâmplat? În ea a apărut o umflătură, o viaţă străină. Aceasta este boala.
Acum fiţi atenţi. Unele tumori nu iau forme concrete, dar cu toate acestea sunt demoni, cum este de exemplu epilepsia, în timp ce altele au o formă.
Chiar şi voi… A fost o vreme când nu aţi fost nimic şi nicăieri, dar a venit un timp când sunteţi ceva.
Aş vrea să fiţi atenţi.
Când aţi început în pântecele mamei voastre eraţi atât de mici încât nu puteaţi fi văzuţi cu ochiul liber. Eraţi un embrion mic. Germenul vine de la mascul, de la tată, în timp ce mama este incubatorul în care intră acel germen. Primul lucru care se întâmplă după ce acel germen îşi ocupă poziţia în pântecele femeii, este că o celulă minusculă e „umflată” şi are un loc ieşit în afară, care arată ca o umflătură pe o aţă.
Eu am văzut aceasta la microscopul unui medic care îmi este prieten.
De acolo iese afară o glandă mică ce începe să se umfle, apoi încă una deasupra şi tot aşa, formându-se astfel coloane vertebrală, ultimul fiind cordonul ombilical.
Astfel, fătul se poate hrăni prin acel cordon.
Mai întâi, are mărimea unui bob de strugure, apoi mărimea unei lămâi, a unei portocale şi în final începe să ia formă, aşa că la nouă luni copilaşul este gata să se nască.
Celulele se înmulţesc tot timpul, iar dacă nu intervine nimic să-l întrerupă, ajunge să fie un om de 170-200 pound, cum vrea Domnul.
Haideţi să luăm acum celulă cu celulă. Braţul iese în afară, capul iese în afară, etc., şi totul dintr-o singură celulă mică.
Dar ce este în spatele acelei celule? Duhul ei, viaţa. Viaţa este în ea, supranaturalul.
Să ne gândim acum la cancer. Ce este cancerul? O viaţă străină. Câţi ştiu că acesta este adevărul? Tumoarea, cataracta şi oricare din aceste lucruri sau germeni sunt o altă viaţă.
De obicei cancerul se face dintr-o vânătaie. Să nu uitaţi că lucrurile fireşti sunt simboluri ale lucrurilor duhovniceşti (cum este de exemplu, naşterea firească).
Văd aici oameni destul de maturi şi ştiu că vorbesc în faţa unei adunări amestecate. Acesta ar trebui să fie discursul unui doctor, dar eu sunt fratele vostru, de aceea, ascultaţi-mă cu atenţie!
Când are loc naşterea firească, primul lucru care apare este apa, aşa-i? Apoi urmează sângele şi copilul.
Cât timp se află în pântecele mamei, fătul are o grămadă de muşchi, dar până nu se naşte, nu are viaţă, sau mai clar, nu are duh de viaţă.
Tot aşa este şi în naşterea duhovnicească. Elementele care au ieşit din trupul Lui, sunt elementele care alcătuiesc trupul duhovnicesc.
Ce a ieşit din trupul lui Isus când a murit? Apă, sânge şi Duh, este adevărat? Aceste lucruri alcătuiesc naşterea supranaturală.
Când un om este născut din nou, trebuie să treacă prin aceste trei elemente: apă, sânge şi Duh:
- neprihănirea prin credinţă în Domnul;
- sfinţirea vieţii, curăţia’
- botezul cu Duhul Sfânt.
Aceasta este lucrarea harului.
Observaţi: neprihănirea prin credinţă; sfinţirea prin sânge şi botezul Duhului Sfânt.
Când se naşte un copil, vine apa, sângele şi duhul, iar când se naşte un nou-născut în ceruri, vine apa, sângele şi Duhul.
Naturalul simbolizează duhovnicescul, acest lucru fiind valabil pentru tot ce este pe pământ.
Prima mea Biblie a fost natura, deoarece natura Îl prezintă pe Dumnezeu.
Noi am văzut de unde aţi venit voi. Mama şi tatăl vostru au fost căsătoriţi printr-o unire sfântă, prin promisiunea făcută înaintea lui dumnezeu că vor trăi împreună; după care, prin împreunare au adus copii, deoarece planul lui Dumnezeu era: „Creşteţi, înmulţiţi-vă şi umpleţi pământul.” (Geneza 1.28). De acolo aţi venit voi.
Iată însă că aţi crescut şi o altă viaţă numită cancer, a crescut în voi. De unde a venit ea, pentru că nu a fost acolo de la început? Ce s-a întâmplat?
Pe tărâm firesc, am putea asemăna cancerul cu un hoitar, cu unul care mănâncă mortăciuni.
Cancerul poate apărea de la o lovitură. Acele celule sunt vătămate, sunt căzute. Când se întâmplă aceasta, circulaţia sângelui este împiedecată. Atunci Satana, care este autorul morţii, pune acolo un demon numit cancer. „Cancer” nu este un nume, ci aşa l-a numit lumea medicală. Cuvântul „cancer” vine de la cuvântul „rac” şi denumeşte ceva cu multe picioare.
Deci aşa vine acolo cancerul.
Mai întâi este un duh. El intră în celulele căzute, vătămate sau care nu acţionează corect.
O, acum aş vrea să predic Evanghelia, timp de cinci minute, dacă aş avea timp.
Aşa se întâmplă şi în biserică atunci când cineva nu acţionează împreună cu biserica. Când Satana găseşte pe cineva care greşeşte, care se târăşte doar şi este indiferent, acela devine un cancer. În persoana aceea este un diavol, care mai târziu va cauza îmbolnăvirea întregii biserici. Aşa este.
Cel mai bun lucru pentru îndepărtarea acelui rău este să se facă o operaţie duhovnicească.
Deci, la început cancerul este un duh. Apoi formează o celulă micuţă care posedă viaţa lui. În prima fază cancerul nu este dureros, de aceea nimeni nu ştie că este acolo şi evoluează.
Odată formată, celula aceea micuţă trebuie să se hrănească, şi se hrăneşte cu sângele vostru, exact cum v-aţi hrănit voi cu sângele mamei voastre când aţi fost în pântecele ei.
Atunci, voi v-aţi hrănit cu substanţele pe care le mânca ea, iar cancerul face la fel: se hrăneşte cu substanţele din trupul vostru.
Este o celulă micuţă care creşte şi se divizează. Astfel, curând apare o altă celulă, apoi alta şi alta, până formează tumoarea, cataracta sau ce este.
Ele cresc tot mai mult, se umflă şi se împrăştie peste tot, formând noi şi noi celule.
Ele sug atât de mult sânge încât curând această doamnă tânără începe să se simtă rău. De ce? Pentru că acele celule aduc moartea, sunt moartea.
Ele intră în fiecare fibră a trupului, întinzându-şi picioarele la fel cum se întind rădăcinile unui pom; merg printre intestine şi urcă în sus pe coloană.
Doctorul vine şi deschide, priveşte şi vede că nu mai poate face nimic. El nu poate scoate bucăţi din om şi chiar dacă ar putea s-o facă, tot ar mai rămâne ceva acolo. Astfel, pacientul nu mai are nici o şansă din punct de vedere medical.
Oh, deja am depăşit timpul! Încă un minut, vă rog, pentru că acum vom privi altfel lucrurile.
Iată, vine un pacient. El vine aici sus, unde stă Vindecătorul. Vorbesc aşa, deoarece cred că suntem cu toţii creştini.
Aici stă predicatorul, vindecătorul, prorocul sau ce este el. Desigur, el este doar un om, dar iată că vine Duhul Sfânt şi unge această persoană care I se predă. El nu-şi mai aparţine.
Aşa este cu predicatorul când merge la amvon să predice.
Poate este pregătit să vorbească despre un anumit text, dar vede că nu merge. Un predicator care este umplut cu adevărat cu Duhul, va urma de fiecare dată călăuzirea Duhului. Dacă însă încercă acea predică uscată şi veche, va face adunarea să adoarmă.
Duhul lui Dumnezeu îşi va călăuzi întotdeauna slujitorul în cele mai adânci ape. Aceasta se întâmplă atunci când Dumnezeu încearcă să scoată afară un mesaj.
Deci aici stă omul cu vindecarea. El este uns. Pacientul urcă la el, iar în timp ce vine este cercetat de Duhul care este peste bărbatul uns, pentru că Isus a spus: „Nu Eu, ci Tatăl care locuieşte în Mine face aceste lucrări ale Lui…”
Deci omul uns îl priveşte pe pacient, iar inima lui trebuie să simtă cu acel om. El trebuie să dorească să facă totul pentru a-l vedea sănătos.
Sufletul lui trebuie să fie alături de acel pacient, plin de dragoste divină, deoarece ştie că stă în locul Domnului Isus Hristos, iar în ziua judecăţii va trebui să dea socoteală pentru fiecare cuvânt spus.
Voi trebuie să fiţi conştienţi de ceea ce faceţi.
Deci pacientul vine sus şi primul lucru care se întâmplă este că duhul, cancerul, începe să se mişte în el. de ce? Pentru că Îl recunoaşte, dar nu pe acel om, ci Duhul din el.
Am văzut oameni care au început să strige: „William Branham, ce am de-a face cu tine?” iar cei din jur au zis: „El nu ştie nici măcar cum îl cheamă!”
Vedeţi? Nu erau acei oameni, ci diavolul care-i controla.
Ce vei face când vezi că vine primul pacient, căci eşti fără ajutor? Te întorci către audienţă. Un duh critic vine de acolo, altul de dincolo, altul de aici de sus…
Fiind uns, le poţi simţi pe toate. Dacă eşti atent la ungere, vei simţi Duhul Sfânt şi vei auzi ceva strigând. Este duhul acesta de aici, care îl cheamă în ajutor pe cel e acolo, încercând să formeze un zid de necredinţă printre oameni, sau orice altceva, ca să nu primească ce cer.
Aici este n diavol bătrân care posedă persoana aceea şi care spune: „Vezi că citeşte gândurile!” Dacă duhul acela va prinde duhul de lângă el, apoi încă unul şi încă unul, se va forma un lanţ de necredinţă. Înţelegeţi?
Isus i-a luat pe Petru, Iacov şi Ioan şi i-a scos pe necredincioşi afară.
Când S-a dus să vindece un orb, criticii stăteau deoparte şi comentau, aşa că Isus l-a luat de mână şi l-a scos din cetate.
Când Petru s-a dus s-o ridice pe Tabita. Toţi strigau şi plângeau, dar El i-a scos afară. Aşa este.
Pacientul este aici, dar voi şi priviţi aproape ca la un spectacol… O, ce se va întâmpla? Ce decizie va lua femeia aceasta?
Apoi Domnul dă ungerea. Ea vine cu credinţă; crede sin toată inima, în timp ce puterile demonice lucrează peste tot încercând să găsească cooperare oriunde se poate.
Acesta este motivul pentru care uneori mă auziţi spunând: „Femeia aceasta are problema cutare şi cutare, iar persoana de acolo are aceeaşi problemă…” Şi de fiecare dată este adevărat, aşa-i? Ce este acolo? Acelaşi canal pe care strigă demonii, iar în vedenie se vede o dungă întunecată. Aşa este.
Ne împinge pur şi simplu, iar voi puteţi simţi aceasta. Nu ştiu cum să vă spun, dar voi o faceţi.
Ce veţi face, căci aici este un pacient?
Eu aş spune: „Doamne, Tu ai zis că dacă voi fi sincer şi-i voi face pe oameni să mă creadă, nimic nu va putea sta împotriva rugăciunii mele.” Când El mi-a spus aceste cuvinte, I-am zis:
„Doamne, ei nu mă vor crede”, dar Domnul mi-a spus:
„Ţi se vor da două semne, ca lui Moise, şi vei face aceste lucruri, iar când oamenii le vor vedea, te vor crede.”
Aceasta nu are nimic cu vindecarea oamenilor. El mi-a spus că m-am născut în lumea aceasta ca să mă rog pentru bolnavi, iar dacă îi voi putea face să creadă şi voi fi sincer în rugăciune, nimic nu va putea sta împotriva rugăciunii mele.
Aceasta mi-a spus şi este adevărat, dar nu aceasta vindecă, ci ajută la acumularea credinţei pentru vindecare.
Pacientul stă aici, iar eu mă întreb ce să fac. Simt cum slăbesc, fiindcă se pare că ceva merge din voi: acolo se dă o luptă.
Aici este Duhul Sfânt care stă pe fundamentul Lui, fiindcă Cuvântul lui Dumnezeu este adevărat.
Aici stau un bărbat şi o femeie care au ungerea diavolului şi spun:
„Frate Branham, este psihologie! Este asta sau cealaltă. Este greşit!” şi încearcă să nască necredinţa în restul mulţimii.
Dincoace este Duhul Sfânt care încearcă să-i facă pe oameni să creadă; pe cei care sunt adunaţi într-o unitate. Aşa este. adunaţi şi legaţi împreună….
Când simt că Duhul se aşează peste oameni, ştiu că este pe cale să se întâmple ceva.
Atunci privesc în jur şi mă gândesc:
„Duhule Sfânt, Tu mi-ai spus că voi cunoaşte tainele inimilor lor şi prin aceasta îi voi ajuta să creadă.”
Apoi spun: „Doamne, ajută-mă să ştiu ce a făcut femeia aceasta sau care este problema ei.”
Atunci pătrund în altă lume şi deşi îmi aud vocea, nu ştiu ce spun. Cu toate acestea, vorbesc cu femeia şi îi spun ce a făcut.
Ea a fost la cabinetul unui doctor şi a făcut un anumit lucru. Apoi o văd ieşind din casă. Privesc sus şi văd numărul casei; mă uit la oraş şi poate îl recunosc sau vă un semn sau ceva prin care ştiu cum se numeşte. O văd pe femeie cu ceva în mână sau poate îngenuncheată undeva şi se roagă, după care pleacă, iar atunci îi spun: „Crezi? Este adevărat soră?”
„Da, fiecare cuvânt pe care l-ai spus este adevărat.”
Totuşi simt că lupta continuă încă. Ce fac atunci? Nu ştiu…îi spun: „Să ai credinţă în Dumnezeu!” după care mă rog pentru ea şi o las să plece.
În nouă din zece cazuri, viaţa se zbate chiar acolo.
Şi iată că vine cineva ca ea, care a făcut acelaşi lucru, iar când păşeşte sus îi este descoperit totul.
Fraţilor, în clipa aceea se întâmplă ceva jos, iar eu ştiu că duhurile au dreptate, aşa că spun: „Satană, ieşi afară din ea, în Numele Domnului Isus Hristos!”
Dumnezeul care i-a vorbit acelui pom şi a scos viaţa fin el, Duhul care a vorbit acolo, vorbeşte şi cancerului care o ucidea pe femeie. Corect?
Ea se grăbeşte, merge acasă şi le spune oamenilor: „Oh, Dumnezeu m-a vindecat!”
Auzind-o, soţul îi spune: „Eşti doar emoţionată!”
Apoi femeia merge şi-i spune acelaşi lucru păstorului ei stilat; dar el îi răspunde: „O, zilele minunilor au trecut! Du-te mai bine să te vadă medicul tău!”
La rândul lui, medicul îi spune: „Păi umflătura este tot acolo. Nu crede ce ţi-a spus acel holly-roller!”
Pai sigur! Copacul stătea încă acolo, dar viaţa era dusă din el. Aleluia!
Acesta este motivul pentru care ea trebuie să spună în continuare: „Eu cred. Nu-mi pasă de câte ori va veni soţul meu şi-mi va spune că nu am dreptate, nici nu voi privi la faptul că umflătura este atât de mare, deoarece ceva din inima mea îmi spune că sunt vindecată.”
Uneori primesc o vedenie în care o văd pe femeie peste câţiva ani, iar atunci spun: „Aşa vorbeşte Domnul…”
Fraţilor, primiţi aceasta pentru că totul este deja împlinit.
„Aşa vorbeşte Domnul: Tu eşti vindecată în Numele Domnului Isus Hristos şi te vei face bine!” O, atunci nu sunt destul de mulţi diavoli în iad ca să vă ia acel lucru! Aşa este.
Femeia va merge acasă şi câteva zile se va simţi bine. Vă amintiţi că pomul a început să se usuce de la rădăcină.
Lucrul acela micuţ care a intrat înăuntru şi a cauzat cancerul, viaţa aceea, a fost scoasă afară. Dracii au fost scoşi. Aleluia!
Diavolul acela a plecat, iar când se întâmpla aceasta, credinciosul crede. Nu credinţa mea a făcut aceasta, ci Duhul Sfânt a lucrat prin mine ca să-l ajute, să-i dea credinţă.
Propria ei credinţă a făcut-o bine. Es este vindecată, şi indiferent cât de rău se va simţi mai târziu, crede că nimic nu o poate schimba. Este tare şi crede din toată inima.
Ce urmează? Acel lucru vechi începe să se umfle şi atunci femeia se simte rău, şi face febră.
De ce aceasta? Desigur, pentru că răul din ea moare; putrezeşte chiar atunci.
Uneori pacientul se face bine pe loc; aceasta este o minune; este scoaterea dracilor.
Isus a spus: „Adevărat vă spun că dacă va zice cineva muntelui acestuia: „Ridică-te şi aruncă-te în mare”, şi dacă nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ce zice se va face, va avea lucrul cerut.” (Marcu 11.23).
O, glorie! O, Doamne!
Da, domnilor! „În Numele Meu vor scoate draci…” (Marcu 16.17). Aleluia! Asta a spus El şi eu cred pentru că este „Aşa vorbeşte Domnul!”
„În Numele Meu vor scoate draci…” îşi vor pune mâinile peste bolnavi şi bolnavii se vor însănătoşa.” (v. 18).
Acela este dat pe faţă; micuţul acela cu numele „cancer” este un drac şi tot un drac este şi febra aceea uşoară care vă supără. Aşa este.
A trecut multă vreme de când a existat prohibiţia (interzicerea producerii, vânzării, importului sau exportului anumitor mărfuri). Pe atunci ei aveau ulciorul acela numit „John Barleycon”, un timp cu pălărie de paie pe cap şi cu privirea ciudată. Arăta îngrozitor, dar ştiţi ce au făcut oamenii? L-au luat jos pe John Barleycon, au făcut nişte cutiuţe mici de tablă şi au pus în ele aceeaşi băutură, iar acum, oamenii le iau şi le pun în frigider, pentru că sunt lustruite şi arată foarte bine, dar în spatele acestei cutii este aceeaşi licoare condamnabilă din totdeauna; este acelaşi diavol bătrân.
Voi puteţi să-l numiţi cum vreţi în termeni medicali: cancer, tumoare, cataractă, etc., pentru că este încă acelaşi diavol bătrân căruia Isus a zis: „Ieşi afară din omul acesta!” Aleluia!
„Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, care îţi iartă toate greşelile şi care-ţi vindecă toate bolile.”
Credeţi aceasta?
Tată ceresc, Îţi mulţumim pentru adunarea din după-amiaza aceasta. Cuvântul a fost despicat, Doamne, dar fă ca Duhul Sfânt să-L împartă fiecărei inimi.
Fă ca atunci când oamenii aceştia vor veni deseară la adunare, să fie convinşi că nu-i va mai supăra nimic.
Lasă ca credinţa să se instaleze în inimile lor, astfel încât diavolii iadului să nu-i poată mişca în nici un fel.
Îngăduie ca acesta să fie un timp de trezire printre oameni, Doamne, astfel ca şchiopii să umble, orbii să vadă, cancerul să fie vindecat şi dracii să fie scoşi afară.
Îngăduie ca în săptămâna aceasta să aibă loc o asemenea trezire, în Chicago, încât oamenii să-şi amintească multă vreme de ea.
Fă această trezire „sărată”, deoarece ai spus: „Voi sunteţi sarea pământului. Dar dacă sarea îşi pierde gustul, prin ce îşi va căpăta iarăşi puterea de a săra?” (Matei 5.13). Nu mai este bună de nimic.
Tată, Te rugăm ca fiecare creştin să-şi ocupe locul lui de datorie şi să facem cu toţii ce putem.
Să mergem prin ţară şi să-i tragem pe cei aflaţi pe lângă garduri sau în răscruci, căci orbii, şchiopii şi ologii au fost ultimii chemaţi. Isus a spus că ei vor fi chemaţi chiar înainte de marea Cină.
Îndură-Te, Tată, şi noi Te vom lăuda în veşnicie, când lupta va fi gata, iar noi vom sta la umbra acelui Pom veşnic verde.
Atunci, ultima predica va fi predicată, iar diavolul va fi biruit şi legat.
Toţi demonii vor fi legaţi. Aleluia! Nu va mai fi cancer, şi nu vor mai fi boli. Totul va fi uscat, iar Hristos, Împăratul şi Dumnezeul nostru, va fi venit înapoi împreună cu sfinţii Săi, care vor domni împreună cu El pentru veşnicie.
Până atunci, fie ca Duhul Sfânt să călăuzească biserica şi să ne binecuvânteze în Numele lui Isus. Amin.
Dumnezeu să vă binecuvânteze şi să ne ajute să ne întâlnim din nou.
– Amin –