AICI ESTE UNUL MAI MARE CA SOLOMON

Să rămânem puţin în picioare, în timp ce vom sta cu capetele plecate. Poate cineva are vreo cerere deosebită şi doreşte să primească rezolvarea Domnului. Ridicaţi doar mâna, căci El ştie de ce aveţi nevoie.

  Tatăl nostru ceresc, suntem atât de bucuroşi pentru că în seara aceasta avem privilegiul să-Ţi spunem Tată, Ţie, Creatorul cerului şi al pământului. Suntem bucuroşi să ştim că ne-am adunat în seara aceasta în locurile cereşti în Hristos, care ne-a făgăduit că dacă vom cere ceva în Numele Lui, ni se va da.

  Doamne, Tu ai văzut fiecare mână care s-a ridicat şi ştii ce problemă se ascunde acolo, de aceea, mă unesc şi eu cu cererea lor. Noi venim la tronul de îndurare, prin credinţă, pentru că acolo vedem Sângele Domnului Isus pe altar şi astfel, vom avea asigurarea că cererea noastră a primit răspuns. Noi trebuie să facem un singur lucru: să credem că am şi primit ceea ce cerem, şi vom avea. Ajută necredinţei noastre. Te rugăm să ne descoperi Cuvântul Tău în timp ce-L vom citi, pentru că Tu eşti Cel care L-ai scris şi tot Tu eşti Cel care ni-L poţi face cunoscut. Apoi, vino în mijlocul  nostru şi legitimează-L în acest timp al marilor cuceriri ştiinţifice, când biserica devine rece şi formală. Dovedeşte că ai rămas Acelaşi, pentru cei care cred că eşti acelaşi Dumnezeu care a revărsat Duhul la cincizecime. Tu eşti acelaşi Dumnezeu; eşti Cel care a umblat cu apostolii; eşti Cel care a umblat cu Moise prin pustie, şi eşti încă Acelaşi şi în seara aceasta. Binecuvântează părtăşia noastră în jurul Cuvântului, în Numele lui Isus Hristos. Amin. Aşezaţi-vă.

Întotdeauna este o mare plăcere să fii împreună cu poporul lui Dumnezeu, pentru că sunt sigur că Hristos este în mijlocul nostru.

Noi Îi suntem foarte recunoscători Domnului Dumnezeu pentru mărturiile pe care le-am auzit cu privire la seara trecută, fiindcă ne arată că El are încă milă şi-i vindecă pe cei bolnavi şi suferinzi. Dacă ne-am putea ţine gândurile îndreptate spre Hristos, am şti că El ne-a asigurat deja fiecare binecuvântare pentru care a murit, aşa că trebuie să facem un singur lucru: să credem.

Ne bucurăm că-L avem pe Dumnezeul Cuvântului chiar aici, dovedindu-L viu. Acesta este semnul adevărat făgăduit înainte de venirea Domnului.

Nu cu mult timp în urmă, eu şi fiul meu am fost plecaţi în Bombay, India, unde cred că am avut cea mai mare chemare la altar pe care a făcut-o vreodată Domnul. N-am putut estima câţi au venit la Hristos, dar cred că la adunare au participat în jur de cinci sute de mii de oameni. A fost o campanie foarte încordată pentru că, dacă vreţi să vorbiţi de religii, India le are pe toate.

În după-amiaza zilei despre care vă vorbesc, m-am întreţinut cu reprezentanţii a șaptesprezece religii diferite, fiecare negându-L pe Isus Hristos. În sala aceea au fost: mahomedani, budişti, sika, jainişti şi mulţi alţii, dar eu nu am spus nimic, ci doar i-am ascultat. Când am intrat în templul lui Jain, a trebuit să ne scoatem încălţămintea, iar când au început să vină oamenii, s-a făcut un şir atât de lung încât nu i se vedea capătul.

Primul a venit un lepros care nu avea nici mâini şi nici urechi, din cauză că-i fuseseră mâncate de boală. Desigur, toţi cei prezenţi ştiau care este problema lui. Tu le poţi spune oamenilor ce gândesc doar atunci când vine ungerea Duhului Sfânt peste tine. Şi cineva se gândea că eu folosesc telepatia. Dacă cineva se gândeşte că deosebirea Duhului este telepatie, înseamnă că nu ştie nimic despre aceste lucruri.

Sala era foarte aglomerată, iar în faţă stăteau „sfinţii” lor şi rajahii. Aveam la dispoziţie doar două zile şi-mi era asigurată protecţia numai în oraş. Era o privelişte cu adevărat îngrozitoare. Al patrulea sau al cincilea om din rând era un cerşetor orb. India are patru sute șaptezeci de de milioane de oameni, iar mie mi s-a părut că în jur de patru sute de milioane sunt cerşetori. N-am văzut în viaţa mea atât de mulţi cerşetori. Voi nu vă puteţi închipui cât sunteţi de bogaţi până nu faceţi o vizită acolo.

Pe o stradă, am văzut o femeie cu bebeluşul lângă ea. Sărmana era atât de slăbită că nu mai putea plânge şi voia să ne dea copilul ca să nu moară de foame împreună cu ea. Apoi imediat au apărut alţii şi alţii – nu se mai terminau. Este atât de jalnic pentru că şi acei oameni sunt fiinţe umane; şi pentru ei a murit Hristos. Când a venit acel orb, Duhul Sfânt a spus: „Acest cerşetor este un închinător la soare şi este orb de 20 de ani. Când ajungi într-un asemenea loc, este bine să ştii ce vorbeşti pentru că eşti provocat tot timpul. Este bine să ştii că eşti trimis de Dumnezeu şi că El stă de partea ta, căci acolo nu te poţi juca de-a biserica, ci trebuie să posezi lucrurile despre care vorbeşti.

Aici, în America, te poţi juca, dar acolo nu şi nici în Africa, unde sunt acei vraci. Ei sunt spiritişti şi nu se lasă păcăliţi de vreo psihologie; sunt posedaţi de Diavolul şi au putere, aşa că numai Puterea lui Dumnezeu le poate sta împotrivă. Eu am fost martor cum de fiecare dată slăvitul nostru Domn, Isus Hristos, a ieşit biruitor asupra acestor duhuri. Vă spun aceasta ca slujitor al Lui, în Numele Său.

Deci Duhul Sfânt mi-a spus că acel orb era un închinător la soare. Ei privesc soarele până orbesc, fiindcă spun că aceasta îi duce în cer. Vedeţi? Ei se închină la creaţie, mai ales oamenii lor „sfinţi”.

După ce i-am spus aceste cuvinte, Duhul a continuat: „Tu eşti căsătorit şi ai doi copii, doi băieţi: unul de şase ani, iar celălalt de nouă ani.” Când traducătorul a spus aceste cuvinte, orbul a recunoscut că este adevărat, dar oamenii nu voiau încă să creadă pentru că se gândeau că este psihologie.

„O, Doamne, dacă mi-ai arăta ceva ce a făcut!” m-am gândit eu, pentru că întotdeauna trebuie să-L aştept pe El să-mi descopere.

Staţi liniştiţi până primiţi un răspuns, iar când vă vorbeşte, ascultaţi-L, pentru că nu eu sunt cel care vă spun aceste lucruri, ci El. Eu nu ştiu nimic, dar El ştie totul; eu nu ştiu nici măcar ce-am spus, până nu ascult caseta, şi este minunat să vezi ce face El.

Curând, am primit o vedenie în care l-am văzut pe acel bărbat stând acolo, vindecat. „Acesta va fi un lucru minunat!” mi-am zis, după care am spus cu voce tare:

„Astăzi am fost în templul lui Jain, unde am discutat cu o mulţime de lideri religioşi care spuneau cât de mare este religia lor pe lângă creştinism. Acolo nu am avut ocazia să lupt pentru Domnul Isus, dar, în seara aceasta, în faţa noastră a tuturor stă acest orb.

Dacă l-aş întreba pe preotul mahomedan, pe cel budist sau pe oricare altul, ce greşeală a făcut acest om, ar spune că a venerat creaţia în locul Creatorului, iar eu aş spune că aşa este. Dar acum omul ştie că a greşit, deci ce veţi face cu el? Voi budiştii, vă veţi grăbi să-l convingeţi să-şi părăsească dumnezeul şi să adere la religia voastră, în timp ce mahomedanii l-ar face un mahomedan. Dar ce este aceasta? Voi îi veţi schimba gândurile, dar aceasta este psihologie.”

Vedeţi? Biserica este plină de astfel de lucruri: metodiştii vor să-i schimbe pe baptişti; baptiştii vor să-i schimbe pe penticostali şi aşa mai departe. Apoi am spus: „Dar undeva există un Creator care a făcut ochii acestui om.”

Desigur, eu nu aş fi spus aceste cuvinte dacă nu aş fi avut mai întâi vedenia. Am cincizeci și patru de ani şi văd vedenii de când eram de un an şi jumătate. Nici una din ele nu a dat greş vreodată şi nici nu va greşi, pentru că Cel ce mi le dă este Dumnezeu.

Ştiam că omul îşi va recăpăta vederea, dar voiam să întind o cursă celor necredincioşi, aşa că am continuat: „Să vină aici un preot mahomedan şi să-i redea vederea acestui om, și dacă va face aceasta, voi deveni şi eu mahomedan. Sau, dacă budismul este o religie atât de mare, să vină un preot budist s-o facă, sau altcineva. Desigur, omul acesta doreşte să-L vadă pe adevăratul Dumnezeu, iar eu cred că marele Creator care i-a făcut ochii prima dată, poate să-i facă şi a doua oară, dacă vrea să-i folosească spre slava Sa.”

Aceea a fost cea mai tăcută audienţă pe care am avut-o vreodată. „Platforma este liberă pentru ca cel care poate să-i redea vederea acestui om, să vină să o facă… şi atunci voi adera şi eu la religia lui.”

Nimeni n-a scos nici un cuvânt, aşa că am continuat: „Ştiu la ce vă gândiţi. Voi credeţi că mă folosesc de telepatie ca să înţeleg care este problema cu aceşti oameni, apoi le spun ce au. Cum puteţi crede aceasta, când nu vă cunosc limba şi nu pot nici măcar să vă pronunţ numele? Eu nu ştiu nimic despre psihologie, dar voi sunteţi maeştri în ea. Lăsaţi deci, ca acel maestru în psihologie să vină aici şi să-i redea vederea acestui orb.” Nimeni nu se mişca şi nimeni nu spunea nimic.

„De ce nu spuneţi nimic? Desigur, undeva este un Dumnezeu, căci tot ceea ce ne înconjoară dovedeşte existenţa Lui. Cine este El? Motivul pentru care tăceţi este că nu puteţi face nimic ca să-l ajutaţi pe acest om, aşa cum nici eu nu pot, dar Dumnezeul cerului, Cel care L-a înviat pe Fiul Său Isus Hristos, al cărui martor sunt, mi-a arătat o vedenie şi pe baza ei vă pot spune că acest orb îşi va recăpăta vederea. Dacă nu şi-o va recăpăta, înseamnă că sunt un proroc mincinos şi mă puteţi alunga din India.

Mahomedanilor, budiştilor şi voi ceilalţi, puteţi să-i vedeţi pe preoţii voştri cum stau aici, îmbrăcaţi în robele lor lungi. Îi vedeţi cât stau de tăcuţi? Ei nu spun nimic, dar eu vă spun că am văzut o vedenie în care mi s-a arătat că omul acesta îşi va recăpăta vederea chiar acum. Dacă nu se va întâmpla aşa, înseamnă că ceva este greşit; înseamnă că eu sunt un martor mincinos al lui Isus Hristos.”

După ce am făcut o pauză, am continuat: „Dacă Dumnezeu îi va reda vederea, câţi dintre voi Îl veţi primi pe Hristos ca Mântuitor personal?” Peste tot am văzut mâini negre ridicate.

L-am rugat pe om să vină mai aproape, apoi mi-am pus mâinile în jurul lui şi m-am rugat. Ei nu au tradus rugăciunea, dar am spus:

„Doamne Dumnezeule, aceasta este o provocare pentru credinţa mea, dar oare Tu nu eşti şi aici, unde sunt adunaţi aceşti păgâni, acelaşi Dumnezeu care ai fost întotdeauna? Acum este în joc Numele Tău, pentru că eu am spus ceea ce mi-ai arătat Tu. Doamne, Tu mi-ai arătat vedenii încă din copilărie şi nici una nu a dat greş, iar acum mi-ai arătat că acest om îşi va recăpăta vederea, de aceea, chem vederea lui în Numele lui Isus Hristos.” Când am spus aceste cuvinte, omul a ţipat cu putere, în timp ce primarul oraşului, care se afla în apropierea lui, a alergat, l-a cuprins cu braţele şi l-a îmbrăţişat pentru că omul putea să vadă ca mine şi ca orice om sănătos.

Prieteni, nu spun aceasta ca o mustrare, dar noi nu am dus mai departe planul lui Hristos, aşa cum am fost însărcinaţi pentru că, după cum ştiţi, El a spus:

„Duceţi-vă în toată lumea, şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură.”  (Marcu 16.15).

Vedeţi? El nu a spus: „Construiţi şcoli şi biserici”, ci a spus: „duceţi-vă…şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură”, după care a adăugat: „Iată semnele care îi vor însoţi pe cei ce vor crede…” Cu alte cuvinte, a predica Evanghelia nu înseamnă doar a vorbi Cuvântul, ci trebuie ca Ea să fie legitimată ca adevărată prin puterea Duhului Sfânt, dar noi am dat greş  chiar acolo.

Biserica de astăzi învaţă: „Fă o mărturisire, botează-te şi eşti creştin”, dar noi nu avem nevoie de un hibrid moale şi blând, pentru că a fi creştin înseamnă a renunţa la tine însuţi, a te lepăda de sine:

„Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea, şi să Mă urmeze.” (Matei 16.24).

Biserica de astăzi este atât de moale şi de lumească, cu toate acestea spune că este creştină, deşi „a fi creştin înseamnă a muri pentru mărturia lui Isus, înseamnă a depinde zilnic de El în tot ce ai nevoie”.

Dumnezeu trăieşte şi astăzi şi eu ştiu că El este la fel de mare şi de puternic ca şi în trecut. Da, El este încă acelaşi Dumnezeu. La ce ne-ar folosi să vorbim despre Dumnezeul lui Avraam, dacă el nu este şi astăzi Acelaşi? La ce ne-ar folosi să spunem că El a despărţit Marea Roşie pentru copiii lui Israel, dacă astăzi nu face acelaşi lucru? La ce ne-ar folosi un Dumnezeu care a ridicat din morţi un om, dacă nu mai poate face şi astăzi acest lucru?

La ce-i foloseşte canarului vostru că-i daţi hrană bună şi vitamine ca să-i crească pene şi aripi sănătoase, dacă îl ţineţi în cuşcă şi nu le poate folosi? Cum se poate încălzi un om la un foc desenat? Nu-i este de nici un folos. El are nevoie de un foc real.

Tot astfel trebuie să fie o naştere din nou reală, o umplere cu Duhul Sfânt, o siguranţă că Dumnezeu este prezent aici şi că poate fi văzut cum Îşi poartă de grijă Cuvântului şi făgăduinţelor Sale, împlinindu-le exact ca în trecut.

Isus a spus: „Şi după ce voi fi înălţat de pe pământ, voi atrage la Mine pe toţi oamenii.” (Ioan 12.32).

Fie ca Domnul să ne ajute şi să ne binecuvânteze.

Eu aştept ca Domnul să facă ceva printre noi pentru că, după cum ştiţi cam 86% din slujba lui Isus a fost vindecarea divină.

În urmă cu vreo patru-cinci ani, am început un studiu referitor la Biserica Primară. Am început cu cartea lui Fox: „Cartea martirilor”, apoi l-am luat pe Hislop cu cartea lui, „Cele două Babiloane”, şi, în final, am citit despre Niceea: „Părinţii înainte de Niceea”, „Părinţii Niceeni” şi „Consiliul de la Niceea”.

De-a lungul timpului, din vremea lui Policarp, Irineu şi Martin, sfinţii au luptat pentru credinţa adevărată a botezului cu Duhul Sfânt; pentru credinţa prin care  se vindecau bolnavii, înviau morţii, se vorbea în limbi, apoi, după sute de ani de la moartea lui Hristos, în epoca întunecoasă, toate aceste lucruri au fost pierdute, dar Dumnezeu a zis:

„Vă voi răsplăti astfel anii, pe care i-au mâncat lăcustele…” (Ioel 2.25). El a făgăduit că o va face, iar noi trăim chiar în timpul vestit de El, în timpul restituirii, aşa că pomul va înflori din nou. Eu cred aceasta din inimă. Dumnezeu să vă binecuvânteze.

Aş dori să citesc un text din Scriptură, unul familiar vouă, prin care să vă ajut să înţelegeţi unde ne aflăm. O, dacă aş putea aduce această audienţă la încredinţarea că Isus Hristos este viu şi Se află printre noi!

Mintal, voi credeţi, dar când această credinţă trece de minte şi coboară la inimă, se întâmplă ceva. Vedeţi?

Voi ştiţi că la adunarea din Durban, Africa de Sud, au fost ridicate douăzeci și cinci de mii de scaune cu rotile, deoarece după o rugăciune de numai câteva cuvinte, cei ce le ocupaseră s-au ridicat pe deplin vindecaţi.

În dimineaţa următoare acestei adunări, am fost sunat de primarul oraşului, Sidney Smith, care mi-a spus: „Frate Branham, du-te la fereastră şi priveşte spre coastă (spre ocean), căci vei vedea ceva ce n-ai mai văzut niciodată.”

Am privit şi acolo erau zece camioane englezeşti, lungi de paisprezece picioare, încărcate cu cârje, scaune cu rotile şi alte obiecte ajutătoare, adunate de pe câmpul unde avusese loc adunarea. Şi în urma lor mergeau oamenii care fuseseră vindecaţi, cei cărora le aparţinuseră acele obiecte. Ei se ţineau de braţ şi treceau prin faţa hotelului meu cântând „Crede numai, totul este posibil” în limba lor maternă.

Acolo, la o singură adunare s-au înregistrat 30.000 de băştinaşi care L-au primit pe Isus Hristos ca Mântuitorul lor personal.

Nu vreau să le jignesc pe surorile noastre dar, de câte ori plec undeva departe, când mă întorc le găsesc pe femeile americane tot mai dezbrăcate şi mai lumeşti, deşi pretind că sunt creştine şi cântă în cor, dar femeile băştinaşe din Africa nu aveau nimic pe ele, dar în clipa când L-au primit pe Isus Hristos ca Mântuitorul lor, nu a trebuit să le spună nimeni că sunt goale, ci s-au acoperit repede cu mâinile şi s-au grăbit să plece din prezenţa bărbaţilor.

Dacă prezenţa lui Isus Hristos a adus acea cunoştinţă unei femei care n-a ştiut niciodată nimic despre El şi a făcut-o să vadă că este goală şi că acel lucru nu este corect, ce    s-ar cuveni să se întâmple cu oamenii civilizaţi, care pretind că au botezul cu Duhul Sfânt şi care totuşi, se dezbracă tot mai mult? Părerea mea este că pe undeva este ceva pe dos cu noi.

Poate că sunt eu pe dos, dar dacă este aşa înseamnă că este pe dos şi Cuvântul, pentru că eu cred că Duhul Sfânt este Cel care le face pe femei să-şi pună haine pe ele, nu să le dea jos şi pe acelea pe care le au ca să-şi arate goliciunea. Sigur că da.

Acum haideţi să deschidem la Matei 12 şi să citim de la versetul 38 la 42:

„Atunci unii din cărturari şi din farisei au luat cuvântul, şi I-au zis: „Învăţătorule, am vrea să vedem un semn de la Tine!”

Drept răspuns, El le-a zis: „Un neam viclean şi preacurvar cere un semn; dar nu i se va da alt semn, decât semnul prorocului Iona.

Căci, după cum Iona a stat trei zile şi trei nopţi în pântecele chitului, tot aşa şi Fiul omului va sta trei zile şi trei nopţi în inima pământului.

Bărbaţii din Ninive se vor scula alături de neamul acesta, în ziua judecăţii, şi-l vor osândi; pentru că ei s-au pocăit la propovăduirea lui Iona; şi iată că aici este Unul mai mare decât Iona.

Împărăteasa de la miazăzi se va scula alături de neamul acesta, în ziua judecăţii, şi-l va osândi, pentru că ea a venit de la marginile pământului, ca să audă înţelepciunea lui Solomon; şi iată că aici este Unul mai mare decât Solomon.”

          Dacă aş alege un titlu pentru seara aceasta, ar fi: „Aici este Unul mai mare decât Solomon”.

Citind în Biblie, vedem că Isus îi mustra pe oamenii din locurile în care mai fusese şi unde dovedise că El este Mesia, exact cum ne-a dovedit şi nouă aseară. Toate învăţăturile lor spuneau că El trebuie să fie însoţit de un semn mesianic dar, când Isus S-a legitimat cu acel semn, ei au spus că este Beelzebul, căpetenia dracilor.

Când a vorbit cu femeia de la fântână şi i-a spus lucrurile ascunse din viaţa ei, ea L-a recunoscut imediat, dar acei mari învăţaţi spuneau că face acele lucruri prin spiritism sau prin ghicire, or, toată lumea ştie că ghicitoria este de la Diavolul.

Vedeţi? Acesta este motivul pentru care Îl acuzau pe Domnul nostru de acele lucruri rele.

Dar ce le-a spus El? „Dacă Mă numiţi pe Mine Beelzebul, veţi fi iertaţi, dar dacă veţi vorbi aşa şi împotriva Duhului Sfânt, atunci când va veni, nu veţi fi iertaţi niciodată.” Spunea aceasta pentru că ei ziceau: „Are un duh necurat”. (Marcu 3.30). O astfel de vorbire este hulă împotriva Duhului Sfânt.

Mama obişnuia să-mi spună, pe când eram doar un copil, că „A-L huli pe Duhul Sfânt înseamnă a-ţi pierde viaţa”.

Biblia învaţă că a-L huli pe Duhul Sfânt înseamnă a vorbi împotriva Lui, iar dicţionarul spune că „a huli” înseamnă „a spune vorbe de ocară la adresa cuiva; a vorbi de rău; a calomnia”. Deci, dacă Îl vezi pe Duhul Sfânt făcând ceva şi râzi pe seama acelui lucru, ai trecut linia dintre har şi judecată şi nu vei mai fi reabilitat niciodată; nu vei mai fi iertat, orice ai face.

Când Isus le-a vorbit Cuvântul şi S-a legitimat înaintea evreilor ca fiind Mesia, ei ar fi trebuit să-L recunoască pentru că Moise, cel care-i condusese afară din Egipt, le spusese:

„Domnul Dumnezeul tău, îţi va ridica din mijlocul tău, dintre fraţii tăi, un proroc ca mine: să ascultaţi de El.” (Deuteronom 18.15). Iată însă că deşi vedeau toate acele lucruri întâmplându-se, ei nu L-au crezut. Poate că-L credeau, dar nu voiau să recunoască aceasta din cauza tradiţiilor lor şi pentru că fariseii îi ameninţau că oricine Îl va accepta va fi dat imediat afară din Sinagogă, iar ei au iubit mai mult tradiţiile lor strămoşeşti decât Cuvântul adeverit al lui Dumnezeu.

Şi vremurile nu s-au schimbat prea mult pentru că, după cum ştiţi, Dumnezeu Îşi ia slujitorul, dar nu şi Duhul Sfânt, iar Satana procedează la fel. Cele două duhuri merg din generaţie în generaţie, de aceea lucrurile nu se schimbă prea mult.

Isus S-a făcut cunoscut în mod cât se poate de clar, de aceea a spus: „Dacă nu fac lucrările Tatălui Meu, să nu Mă credeţi. Dar dacă le fac, chiar dacă nu Mă credeţi pe Mine, credeţi măcar lucrările acestea…” (Ioan 10.37-38). Puteţi înţelege? Şi noi le vedem dar, cu toate acestea, încă nu sunt crezute.

După cum am văzut din textul citit, ei au venit la Isus şi măcar că au văzut toate acele lucrări făcute de El, I-au zis:

„Învăţătorule, am vrea să vedem un semn de la Tine”, (Matei 12.38b). și noi cunoaştem acea categorie de oameni care spun: „Nu există aşa ceva! Să văd şi eu o minune. Să-l privesc în ochi…” Păi, un astfel de om este fără nici o nădejde, pentru că însăşi salvarea lui ar fi o minune. Voi trebuie să-L credeţi pe Dumnezeu pentru că o minune nu poate fi explicată.

Dacă Moise ar fi spus: „Voi lua cu mine câteva frunze din rugul acesta şi le voi duce la analiză în laborator ca să vedem de ce nu ard”, Dumnezeu nu i-ar fi vorbit niciodată. Dar el a recunoscut că ceea ce vedea era o minune pentru că frunzele rugului nu erau arse. Astfel, s-a apropiat, şi-a scos încălţămintea şi s-a smerit, iar Dumnezeu i-a răspuns.

Dacă vom proceda la fel ca el, Dumnezeu ne va răspunde şi nouă. Trebuie doar să recunoaştem că El este, pentru că singura cale prin care putem obţine ceva de la Dumnezeu este să-L credem:

„Căci cine se apropie de Dumnezeu, trebuie să creadă că El este, şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută.” (Evrei 11.6).

Dacă am fi văzut lucruri nebiblice, ar fi loc pentru întrebări dar, când totul a fost dovedit cu Scriptura şi apoi legitimat de Dumnezeul care a scris Scriptura şi care a făcut toate făgăduinţele  din ea, înseamnă că ar trebui să zicem: „Doamne Dumnezeule, iată-mă, sunt aici!” Da, aceasta ar trebui să facem! Dar ce au făcut acei farisei? Ei s-au dus şi au spus: „Noi am vrea să vedem o minune”.

Acum toată lumea umblă după minuni, şi nu doar lumea, ci şi diavolul. Astfel, când L-a văzut pe Isus înfometat, I-a zis:

„Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, porunceşte ca pietrele acestea să se facă pâini.” (Matei 4.3). Vedeţi?

„Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu…” Satana nu era sigur, dar voia să-L vadă pe Isus făcând o minune. Voi veţi crede dacă vedeţi o minune? Întreaga viaţă a lui Isus  a fost un şir continuu de minuni, dar cu toate acestea ei nu L-au crezut. El spunea:

„Cuvintele pe care vi le spun Eu, nu le spun de la Mine; ci Tatăl, care locuieşte în Mine, El face aceste lucrări ale Lui.” (Ioan 14.10). Şi: „Adevărat, adevărat vă spun că, Fiul nu poate face nimic de la Sine; El nu face decât ce vede pe Tatăl făcând şi tot ce face Tatăl, face şi Fiul întocmai.” (Ioan 5.19). Vedeţi? El a îndreptat toată slava spre Tatăl.

Şi după ce a spus şi a făcut toate acele lucruri măreţe, ei L-au prins şi L-au târât în curtea de judecată, unde acei soldaţi beţi şi-au bătut joc de El şi L-au umilit. Ei L-au legat la ochi, apoi au luat un băţ şi au început să-L lovească peste faţă, zicând: „Dacă eşti proroc, prooroceşte cine Te-a lovit!” (Luca 22.64b). Dar vedeţi voi, un slujitor al lui Dumnezeu nu face pe bufonul în faţa Satanei. Nu, nu, el nu-l poate obliga să facă aceasta.

Poate i-aţi auzit şi voi pe unii zicând: „Păi, dacă există vindecare divină şi voi spuneţi că credeţi, eu cunosc pe cineva care este bolnav. Duceţi-vă la el, vindecaţi-l şi voi crede.” Vedeţi? Ei sunt asemeni grupului de necredincioşi care râdeau de El atunci când a venit orbul Bartimeu şi a fost vindecat. Da, atunci ei spuneau: „Hei, am auzit că vindeci şi că ai înviat morţi! Avem şi noi un cimitir plin. Du-te acolo, înviază-i şi vom crede în tine!” Vedeţi? Acesta este încă acelaşi diavol critic.

Când era atârnat pe cruce Satan I-a zis:

„Hristosul, Împăratul lui Israel, să se pogoare acum de pe cruce, ca să vedem şi să credem!” (Marcu 15.32). Vedeţi? El ar fi putut să facă aceasta.

Sau: „Pe alţii i-a mântuit, şi pe Sine însuşi nu Se poate mântui!” (v.31b). Sigur că nu, pentru că dacă s-ar fi salvat pe Sine, nu ne-ar mai fi putut salva pe noi. Deci, El   S-a jertfit pe Sine, ca să-i salveze pe ceilalţi. Eu mă bucur pentru că a făcut aceasta.

Deci, am văzut că şi acolo era acelaşi duh: „Să văd că faci ceva şi Te voi crede…” dar Dumnezeu nu poate lucra într-un asemenea loc.

Odată, Isus a fost chemat la o fetiţă care tocmai murise. El le-a cerut să se dea la o parte şi a spus că fetiţa  n-a murit, ci doarme, dar mulţimea a început să râdă şi să îşi bată joc de El, aşa că, înainte ca s-o învieze i-a scos pe toţi afară. Trebuia s-o facă. Altă dată, când a vindecat un orb, El l-a scos din mulţime şi l-a dus afară din cetate, iar acolo a făcut o tină şi i-a pus-o pe ochi.  Aceasta arată că Dumnezeu nu poate lucra acolo unde este necredinţă. Deci voi trebuie să credeţi.

Dacă în seara aceasta am putea ajunge la starea aceea încât să înlăturăm orice necredinţă şi să credem că Isus este viu şi că face aceleaşi lucrări, cu siguranţă ziarele din Tucson vor scrie pagini întregi despre ceea ce se va întâmpla în locul acesta.

Cei care au fost martori la lucrările pe care le făcea Isus, trebuiau să dea un răspuns la întrebările puse de oameni în comunităţile lor; trebuiau să spună ce era acolo, şi noi ştim că ei au răspuns că „este stăpânit de Beelzebul; şi scoate dracii cu ajutorul domnului dracilor”. (Marcu 3.22). Astfel, ei au venit în faţa Lui şi au zis:

„Învăţătorule, am vrea să vedem un semn de la Tine.” (Matei 12.38b).

O, dar El făcuse deja o mulţime de minuni, pentru că nu există nici un text din Scriptură în care să  scrie că nu ar fi făcut o minune. Dumnezeu nu S-a lăsat în nici o epocă fără un martor, ci S-a coborât întotdeauna la un om, la cineva care a crezut în supranatural, la cineva care a putut să creadă că Dumnezeu este exact cum scrie despre El.

În texul nostru, Isus face o referire la Iona. Mulţi oameni l-au criticat pe acest bărbat, dar aş vrea să vă vorbesc puţin despre el.

Iona nu era în afara voii lui Dumnezeu, deoarece Biblia spune că el era un proroc al Domnului. Nu demult am citit un comentariu despre Ninive. Lui Iona i s-a poruncit într-adevăr să meargă la Ninive, care era un oraş-cetate de trei, patru ori mai mare decât Tucsonul, şi era numit capitala comercială a lumii. Principala îndeletnicire a locuitorilor oraşului era pescuitul şi fiind plecaţi foarte multă vreme pe mare, ei s-au îndepărtat de Dumnezeu, aşa încât au început să venereze animale şi monştri marini. Erau într-o stare jalnică.

Dumnezeu i-a zis lui Iona: „Scoală-te, du-te la Ninive, cetatea cea mare, şi strigă împotriva ei.” (Iona 1.2), dar noi am văzut că el a luat o corabie care mergea la Tars. Aceasta ne-ar putea face să credem că Iona a făcut exact ce i s-a spus să nu facă, dar haideţi să mergem puţin pe urmele lui, ca să vedem dacă a fost sau nu în voia Domnului.

Adevărul este că dacă ne încredem în El cu toată inima, chiar dacă facem greşeli Dumnezeu le va face să lucreze spre slava Sa. Dacă citim în cartea lui Iona, vedem cum s-a pornit acea furtună pe mare, aşa încât corabia a început să fie aruncată încoace şi încolo de valuri, făcând ca orice nădejde de salvare să dispară.

Probabil că Iona predicase câteva nopţi la rând, aşa că acum era obosit şi dormea în fundul corăbiei. Cârmaciul s-a apropiat de el şi i-a zis: „Scoală-te şi cheamă pe Dumnezeul tău!” (Iona 1.6).

Atunci Iona le-a spus corăbierilor: „Am să vă spun eu ce trebuie să faceţi. Luaţi-mă şi aruncaţi-mă în mare, şi marea se va linişti faţă de voi! Căci ştiu că din vina mea vine peste voi această mare furtună.” (v.12). Dar când ei au făcut aceasta, Dumnezeu avea deja pregătit un peşte mare, despre care se crede că ar fi fost o balenă, ca să-l înghită pe profet. Acum, problema aceasta este încă foarte comentată de ştiinţă.

Îmi amintesc că în urmă cu câţiva ani, au venit la Louisville  nişte oameni care purtau pe o platformă scheletul unei balene. M-am apropiat şi eu, pentru că eram curios să aud ce vor spune. Şi unul din acei bărbaţi a început să vorbească despre mărimea gurii balenei şi cât de uşor poate intra un om în ea, după care a spus:

„Voi cunoaşteţi cu toţii povestea aceea din Biblie (pe faţa lui apăruse un rânjet de oposum) şi ştiţi că acolo scrie că Iona a fost înghiţit de o balenă, dar vreau să aflaţi cu toţii că aceasta este o minciună, pentru că esofagul balenei este atât de îngust, încât abia poate trece prin el o minge de 4 inch. Vedeţi? Aceasta dovedeşte că povestea lui Iona este doar o poveste mitologică.”

Cuvintele lui au fost prea mult pentru temperamentul meu de irlandez, aşa că i-am spus: „Te rog să mă ierţi, dar eu cred că Biblia spune adevărul.”

„Domnule, a zis el, aici este o balenă şi încă una mare. Du-te acolo şi măsoară-i gâtul, dacă vrei să fii încredinţat, apoi spune-mi dacă un om adult poate trece pe acolo.”

„Vorbeşti aşa pentru că eşti un necredincios. În ce mă priveşte, eu cred că aceea era o balenă deosebită, deoarece scrie că Dumnezeu a pregătit şi a trimis acel peşte ca să-l înghită pe Iona. Dacă voia, El putea face o balenă care să înghită toată maşina ta, cu platformă cu tot, pentru că este Dumnezeu.” Aşa este. Dumnezeu poate face tot ce vrea, şi eu cred că balena aceea l-a înghiţit pe profet.

Acest lucru îmi aminteşte de o fetiţă care venea pe platformă. Cred că nu se va supăra pentru că o dau ca exemplu. Ea nu auzea, însă era foarte drăguţă, iar într-o zi a fost salvată de Isus. Într-o dimineaţă, fetiţa venea spre adunare cântând şi cu Biblia în mână, iar pe drum s-a întâlnit cu un bătrân necredincios, care locuia în Utica, Indiana, şi care i-a spus:

„De ce eşti atât de bucuroasă în dimineaţa aceasta?”

„Păi, tocmai L-am primit pe Isus”, a răspuns ea.

„Dar cum ştii că L-ai găsit? Ce ai în mână, o carte de rugăciuni?”

„Nu, este Biblia”, a răspuns ea.

„Bănuiesc că o crezi, nu-i aşa?

„Da, cred fiecare cuvânt din Ea.”

„Crezi şi povestea cu Iona şi cu balena?”

„Da, domnule. Eu cred fiecare cuvânt din Ea.”

„Dar, scumpo, nu poţi crede aşa ceva, pentru că nu este adevărat!”

„Totuşi, eu cred aşa cum este scris.”

„Bine, dar de unde ştii că acela este adevărul?”

„Păi, când voi ajunge în ceruri, îl voi întreba pe Iona”, a răspuns  fetiţa.

Prin urmare, dacă Biblia spune că l-a înghiţit o balenă, eu cred fiecare cuvânt şi fiecare frază a Bibliei, cu toate că mulţi strigă împotriva cărţii lui Iona.

Pentru că suntem creştini şi pentru că Iona este unul din cei la care se referă Isus aici, haideţi să credem că el a fost un semn pentru generaţia lui şi să vorbim puţin despre acest bărbat.

Iona era în apă, cu mâinile şi picioarele legate, iar balena căuta ceva de mâncare. Ei bine, voi ştiţi că după ce mănâncă, peştele merge jos pe fundul apei şi se odihneşte. Hrăniţi peştişorul vostru şi observaţi-l. Veţi vedea că se satură, apoi merge pe fundul acvariului şi se odihneşte puţin pentru că este sătul. El procedează la fel ca şi celelalte animale.

Leul african umblă până găseşte vânat, iar după ce-l prinde şi-l mănâncă, merge undeva şi se odihneşte. Când este sătul, poţi să treci chiar pe lângă el, că nu-ţi va face nimic. S-ar putea să scoată un răget ca să te sperie, dar nu-ţi va face nimic pentru că a mâncat deja. Asta-i tot.

Aşa s-a întâmplat şi cu acel peşte mare:  el era cu burta plină pentru că-l mâncase pe profet.

Adesea, oamenii vin la mine şi-mi spun:

„Frate Branham, am o mână infirmă. Păstorul s-a rugat pentru mine acum o săptămână, dar sunt tot aşa!” Câtă vreme te vei uita la acea mână, nu te vei face niciodată bine. Nu trebuie să te uiţi la mână, ci trebuie să priveşti la făgăduinţa Lui.

Voi spuneţi: „Am ulcer la stomac şi simt tot timpul o arsură acolo,” dat acest lucru nu are nici o importanţă. Tu trebuie să crezi, pentru că ceea ce-ţi aduce vindecare, este credinţa. Înţelegeţi?

Dacă vorbiţi despre simptome, gândiţi-vă la Iona. El se afla în pântecele balenei, poate la câteva sute de metri adâncime în mare. Era în vărsătură până la gât şi oriunde privea în jur, era numai burta balenei, iar pe el erau numai alge.

Cred că Iona era cu adevărat într-o situaţie disperată, dar ştiţi ce a făcut el? S-a rugat. A spus simplu: „Apele m-au acoperit până aproape să-mi ia viaţa, adâncul m-a învăluit, papura s-a împletit în jurul capului meu.”

Ziceam: „Sunt lepădat dinaintea ochilor Tăi!” Dar iarăşi voi vedea Templul Tău cel sfânt!” (Iona 2.5,4).

Vedeţi? El a refuzat să privească spre burta balenei; a refuzat să vadă starea jalnică în care se afla. De ce? Pentru că ştia că atunci când Solomon a închinat Templul pe care l-a ridicat Domnului, când marele Stâlp de Foc şi de Nor a coborât acolo, el s-a rugat şi a spus:

„Doamne, dacă poporul Tău va fi undeva, în necaz, şi de acolo Îţi vor face rugăciuni, cu privirile întoarse spre  ţara pe care ai dat-o părinţilor lor, spre cetatea pe care ai ales-o, şi spre casa pe care am zidit-o eu  Numelui Tău,  ascultă-i din ceruri şi iartă vina păcatului lor.”

Da, Iona avea încredere că Dumnezeu a ascultat rugăciunea lui Solomon, pentru că el era un slujitor al Său. Şi mă gândesc că dacă Iona  a avut încredere în rugăciunea unui om care se închina într-un templu pământesc, dacă a fost sigur că Dumnezeu îl va asculta pentru că a luat aminte la cererea lui Solomon, cu cât mai mult s-ar cuveni să credem noi, care stăm în prezenţa lui Isus Hristos Cel înviat; cu cât mai mult ar trebui să ne îndepărtăm de îndoielile şi necredinţa noastră şi să privim spre cer, unde Isus stă la dreapta lui Dumnezeu şi face mijlocire prin Sângele Său?

Chiar acum, în jurul lumii au loc mari treziri de vindecare. Ceasul este aici! Oh, iar noi ne mai uităm la simptome! Să ne fie ruşine!

Deşi se afla într-o situaţie disperată, Iona a refuzat să privească la simptome, la ceea ce vedea în jur şi a spus; „Voi privi spre templul Lui!” O, Dumnezeule, dă-ne bărbaţi şi femei cu credinţă neclintită, care să nu privească la simptomele sau la şoaptele diavolului, ci să spună: „Eu cred în Isus Hristos cel înviat. Cred în Puterea Lui; cred că El este aici ca să mă elibereze din robia Satanei şi să rupă legăturile pe care le-a pus peste mine. Eu privesc spre cer, unde El stă la dreapta Lui Dumnezeu şi face mijlocire pentru mine, prin Sângele Său.” Amin.

Oh, cum s-ar cuveni să privim spre locul preasfânt al lui Dumnezeu, unde Isus Mijlocitorul stă cu sângele Său, între om şi Dumnezeu şi face mijlocirea pentru păcatele noastre! Amin. Cuvântul „Amin” înseamnă „Aşa să fie.  Eu cred din toată inima.”

Aţi observat ce a făcut Dumnezeu? Această relatare a Bibliei este o încurcătură pentru ştiinţă. Nu ştiu dacă El i-a pus lui Iona un tub de oxigen sau ce a făcut, dar ştiu că omul acesta a stat trei zile şi trei nopţi în pântece acelei balene, călătorind pe gratis de la Tars la Ninive.

Voi ştiţi că ocupaţia principală a oamenilor din Ninive, era pescuitul. Şi într-o zi pe la ora 11.00, pe când se pregăteau să scoată năvoadele din apă, l-au văzut venind spre ei pe zeul mării (balena) la care se închinau. Când a ajuns aproape de mal, „zeul” şi-a deschis gura, a scos limba şi profetul a păşit afară. Vă daţi seama? Chiar zeul lor l-a adus pe profet la mal. Nu este de mirare că au crezut mesajul adus de el şi că s-au pocăit în sac şi cenuşă, începând de la nou-născut la animale.

Vedeţi? Dumnezeu ştie cum să ţese lucrurile.

Priviţi ce le-a spus Isus cărturarilor cu care vorbea: „Un neam viclean şi preacurvar, cere un semn…” (Matei 12.39). S-ar putea  să vă presez puţin credinţa, dar eu cred că El se referea la generaţia aceasta, şi am să vă spun de ce.

Noi ştim  bine că aceasta este o generaţie rea şi plină de adulter. N-a mai fost nici un timp ca acesta, de la Sodoma încoace cu homosexuali şi atâta perversiune. Ar trebui să mergeţi în biroul meu şi să citiţi scrisori de la mame din California, care îmi scriu cum trăiesc băieţii lor. Este îngrozitor!

Odată, în timp ce zburam spre Los Angeles, am citit într-un ziar,  că marele păcat din Sodoma se răspândeşte atât de repede, încât în fiecare an se înregistrează o creştere cu 20%. Această murdărie a  cuprins toate sferele, chiar şi pe guvernanţi. Cauza? Pentru că femeile au ajuns atât de ieftine. Da, totul este o afacere ieftină. Înainte, când treceai pe lângă o femeie îţi scoteai pălăria în faţa ei, dar dacă o faci acum, toţi râd de tine. Vedeţi? Oamenii au deveni o grămadă de corupţi degradaţi, pe zi ce trece tot mai stricaţi.

Dar ce a vrut să spună Isus prin acele cuvinte? O generaţie rea, prefăcută şi curvară, va primi un semn al învierii lui Isus Hristos. Aceasta se întâmplă cu noi, pentru că astăzi se ştie foarte bine că El nu este mort, ci este mai viu ca oricând şi este cu noi.

În acest timp al formalismului religios, al căldiceilor şi batjocoritorilor; în acest timp al evlaviei formale, când Puterea Duhului Sfânt este refuzată, Isus Hristos Se ridică în puterea învierii Sale pentru a dovedi că este mai viu ca niciodată; că este Acelaşi ieri, azi şi în veci. Da, iar un neam viclean şi rău cere un semn şi i se va da. Le va fi dat acest semn al învierii, iar eu cred că noi trăim să-l vedem astăzi.

Citind mai departe în textul nostru, vedem că Isus se referă la Solomon şi la generaţia lui.

Noi ştim cu toţii că pentru Israel, timpul acela a fost asemănător Mileniului. A fost epoca de aur a Israeulului, atunci fiind construit şi Templul din Ierusalim. A fost o domnie fără nici un război, Solomon fiind înzestrat de Dumnezeu cu darul deosebirii. Tot poporul a crezut acel dar şi a stat alături de el cu o inimă şi un gând. Vestea despre acest lucru s-a răspândit pretutindeni, astfel că toată lumea se temea de ei, deoarece ştiau că Dumnezeul cel viu este cu ei.

Nu ar fi minunat dacă toată America ar accepta darul dat de Dumnezeu: pe Duhul Sfânt? N-ar fi minunat dacă ar sta cu toţii în jurul Lui cu o inimă şi o simţire, aşa cum a stat Israelul în jurul lui Solomon? Dar noi nu-I dăm acelaşi respect ca atunci.

 Ei L-au crezut şi au fost o inimă şi un gând: seminţia lui Iuda, seminţia lui Beniamin, şi toate celelalte. Nu era nici o diferenţă: toţi erau cu o inimă şi o simţire. Ei se adunau împreună şi spuneau: „Gândiţi-vă că marele nostru IeHoVaH, ne-a trimis un dar divin, şi El locuieşte într-un bărbat.” Faima lui Solomon a mers pretutindeni, iar celelalte popoare îi trimiteau daruri: boi şi cămile, aur, şi l-au ajutat cu piatră şi lemn ca să poată construi Templul.

De aceasta are nevoie şi America astăzi. Nu de o politică nouă; nu de o nouă denominaţiune în biserică; nu, nu. Ei nu-i trebuie nimic de felul acesta, ci trebuie să ajungă să creadă şi să primească darul Duhului Sfânt pe care Dumnezeu L-a trimis în zilele din urmă şi care străbate ţara cu aceste mari minuni, şi să se adune în jurul Lui cu o inimă şi un gând.

Dar  de fiecare dată când Dumnezeu trimite un dar unui popor şi poporul Îl refuză, intră în haos.

Ştiaţi că în urmă cu cincizeci de ani, binecuvântările de la Rusalii s-au revărsat mai întâi peste Rusia? Aşa este, dar ei  L-au refuzat. Şi vedeţi ce au primit în schimb? Uitaţi-vă la ţările în care au avut loc mari treziri, dar L-au refuzat pe El. Uitaţi-vă unde au ajuns, dar orice naţiune care va primi binecuvântarea trimisă de Dumnezeu, va prospera.

Eu cred că siguranţa noastră în seara aceasta, nu o constituie adăposturile antiatomice. Nu, nu, căci ea este făcută din pene, ci odihna şi adăpostul nostru este sub aripile Lui. Desigur. Cum credeţi că veţi scăpa într-un adăpost antiatomic, când o singură bombă are raza de acţiune de 129 de km², iar în adâncime până la 150 de metri? Cu siguranţă va scutura fiecare os din voi, și dacă veţi scăpa vă va înghiţi lava. Astfel, există un singur loc sigur, și acesta este în Isus Hristos, pentru că este scris: „Pe această piatră voi zidi biserica Mea, şi porţile Locuinţei morţilor, nu o vor birui.”  (Matei 16.18).

Aceasta este protecţia credincioşilor: să locuim sub aripile Lui.

Oh, dacă ar fi înţeles oamenii ce le-a trimis Dumnezeu! Dar ei L-au refuzat şi au intrat în haos. Exact aceasta am făcut şi noi ca naţiune: am refuzat binecuvântările lui Dumnezeu şi am rămas la tradiţii.

Dumnezeu a trimis un martor, însă oamenii nu l-au văzut. Şi mă gândesc la voi penticostalilor, pentru că Dumnezeu  v-a trimis atât de multe lucruri,  cu toate acestea bisericile voastre sunt pe jumătate goale.

Haosul a început de la Conciliul de la Nicea. Cuvântul „nico” înseamnă  „a birui”, iar „laic” înseamnă „om sfânt”. Dar nu există nici un om sfânt, aşa cum nu este nici un munte sfânt, ci singur Dumnezeu este Sfânt. Laicii au şi ei partea lor.

Noi suntem copii şi nu este nici unul mare printre noi. Cum puteţi spune că aveţi credinţă când pretindeţi respect unul de la celălalt? Noi suntem cu toţii în Hristos Isus, și în El nu există un om mai mare şi unul mai mic, ci toţi suntem la fel. Toţi suntem fiii şi fiicele aceluiaşi Tată.

Noi ştim cu toţii că Dumnezeu a făcut lucruri mari pentru naţiunea noastră. Astfel, El a trimis bărbaţi ca: Tommy Osborn, Oral Roberts şi mulţi alţii, care au străbătut toată ţara, fluturând în faţa oamenilor fiecare dar micuţ.

Se spune că odată s-a întâlnit un marinar bătrân cu un poet. Marinarul trăise toată viaţa pe mare, în timp ce poetul nu o văzuse niciodată, dar scrisese o mulţime de versuri despre ea. Când l-a întâlnit, marinarul l-a întrebat:

„Unde te duci?” și poetul i-a răspuns: „Să văd marea, să aud ţipătul pescăruşilor, să văd valurile înspumate şi cerul albastru reflectat în ea.” După ce a pufăit de câteva ori din pipă, marinarul i-a răspuns: „Eu nu văd nimic extraordinar în asta!”

Sigur că nu, pentru că o văzuse de atâtea ori încât pentru el era ceva obişnuit. Aceasta-i problema şi cu penticostalii de astăzi, dar va veni o vreme când va fi luat de la voi. Atunci veţi striga după El, dar va fi prea târziu. Vedeţi? Voi aţi văzut prea multe.

O femeie din Louisville, Kentucky, avea un băieţel de vreo doi ani. Ea s-a dus cu el într-un magazin şi a început  să-i arate toate lucrurile de acolo, spunând: „Uite, scumpule, priveşte!” Şi copilul privea. S-a dus mai departe şi i-a arătat altceva, dar după o vreme copilul n-a mai luat-o în seamă. Atunci femeia s-a enervat şi a luat o zbârnâitoare, încercând să atragă privirea băieţelului. „Uite, scumpule, priveşte!” dar el privea în gol. Vedeţi? Ea depăşise limita.

Câţiva cumpărători s-au apropiat de femeie şi au întrebat-o: „Ce s-a întâmplat?”

„Băieţelul meu priveşte în gol. L-am dus la medic şi acesta mi-a spus că se va face bine, dar parcă este orb la toate lucrurile. Nimic nu-i mai atrage privirea.” Cam aşa este şi cu biserica de astăzi. Dumnezeu ne-a dat fiecare dar care a fost făgăduit, dar cu toate acestea, stăm şi privim în gol.

„Învăţătorule, am vrea să vedem un semn de la Tine.” Vedeţi? El a făcut tot ce este scris în Biblie, ceea ce dovedeşte că am ajuns în timpul sfârşitului.

Voi spuneţi: „Bine, dar nu este scris că va avea loc o răpire?” Ba da, dar va fi la fel ca şi cu Ioan Botezătorul. Atunci, oamenii ziceau: „Nu este scris în Scriptură că întâi trebuie să vină Ilie?” şi Isus a răspuns: „Ilie a şi venit, dar ei nu l-au recunoscut, ci au făcut cu el ce au vrut.” (Matei 17.10,12). Da, într-una din aceste zile se va instala necazul, iar voi veţi zice: „Dar nu trebuia să vină mai întâi răpirea?” Oh, dar ea va fi deja trecută! Vedeţi? Ea va trece, iar voi nu veţi şti nimic pentru că va veni ca un hoţ noaptea.

Fraţilor, ascultaţi-mă! Este timpul ca credincioşii să-şi umple candelele, pentru că acum se aude strigătul de la miezul nopţii. Ar trebui să ţinem minte aceasta.

Solomon a fost crezut de tot poporul, aşa că toţi erau o inimă şi o simţire. Nu-i de mirare că mesajul lui s-a răspândit pretutindeni. Astăzi, Dumnezeu trimite ceva, dar dacă loveşti o anumită denominaţiune, celelalte nu mai vor să aibă nici o legătură cu tine. Da, trebuie să treacă prin filtrul lor ca să fie acceptat. Acelaşi lucru s-a întâmplat în zilele lui Isus. Atunci toţi se gândeau că Mesia va veni pe linia fariseilor sau a saducheilor, dar El nu a venit la nici una din aceste grupări. Ba mai mult, i-a numit şerpi. Aşa este.

Astfel, putem vedea că Dumnezeu face lucrurile în felul Său, iar noi nu putem spune niciodată: „Asta-i partea mea, aşa că tu nu ai nici o treabă aici! Dacă nu vrei să te uiţi prin ochelarii mei, nu vei vedea nimic!” Oh, nu! Dumnezeu are „ochelarii” Lui prin care să privim şi aceştia sunt Duhul Sfânt. Atunci se vede Cuvântul, iar credincioşii Îl cred, Îl iubesc şi au părtăşie.

Lumea de astăzi moare după puţină iubire, după Cineva care s-o ocrotească. Aşa este. Şi eu vă spun: când Salvatorul vine în viaţa voastră, sora cu rochie de mătase o va îmbrăţişa pe sora cu rochie de pânză, iar fratele cu costum de stofă, îl va îmbrăţişa pe fratele în salopetă şi-l va numi: „frate”. Da, când Hristos va intra cu adevărat în viaţa voastră, va scoate toată scrobeala din voi. Cu siguranţă.

Deci faima lui Solomon s-a dus până departe deşi în vremea aceea singura cale de transmitere a veştilor, nu era televiziunea, radioul şi celelalte mijloace mass-media pe care le avem astăzi, ci era de la om la om, prin viu grai. Astfel, prin Israel treceau o mulţime de caravane care aduceau şi duceau mărfuri în toate părţile, aşa că vestea despre el a ajuns într-un loc numit Seba. Haideţi să vorbim puţin şi despre această împărăteasă. Ea era o păgână şi fusese crescută în închinarea idolatrică, dar voi ştiţi cu toţii că credinţa vine în urma auzirii Cuvântului lui Dumnezeu. Astfel, ea a auzit vestea că în mijlocul poporului Israel este un Dumnezeu viu, ceea ce i-a umplut inima de bucurie. Astfel, de câte ori avea ocazia să cheme la ea vreun negustor, îl întreba:

„Ai trecut prin Palestina?”

„Da.”

„Şi este adevărat că Israelul are un Dumnezeu viu, care lucrează prin el?”

„O, nu aţi văzut niciodată aşa ceva, pentru că Dumnezeul lor a venit jos şi l-a uns pe unul dintre ei, făcându-l împărat. Ar trebui să vedeţi unitatea poporului, pentru că toţi sunt o inimă şi o simţire, iar Dumnezeu toarnă peste ei tot felul de binecuvântări. Împăratul lor are un puternic dar de deosebire, iar când stai în faţa lui poţi să vezi că felul în care ştie toate lucrurile este peste puterea de gândire omenească, este supranaturală.”

Inima ei mică a început să bată cu putere, pentru că dorea să şi vadă ceea ce auzea. Şi voi ştiţi care este primul pas: credinţa care vine în urma auzirii, iar când Dumnezeu atinge inima unui om, acolo se petrece ceva. Astfel, cu fiecare zi care trecea ea era tot mai însetată şi dorea să vadă tot mai mult ceea ce auzise.

Voi ştiţi că Biblia spune: „Ferice de cei flămânzi şi însetaţi după neprihănire, căci ei vor fi săturaţi!” (Matei 5.6).

Apoi, într-una din zile, ea s-a hotărât să meargă În Israel pentru a se convinge singură dacă este adevărat sau nu, ceea ce i se povestise. Acesta era un lucru bun. Este la fel ca în exemplul de aseară, când Filip i-a spus lui Natanael: „Vino şi vezi! Convinge-te singur.”

Poate a căutat o Biblie – sulurile Vechiului Testament- şi a început să citească pentru a vedea ce fel de Dumnezeu era Acela despre care i se vorbise atâta. Astfel, ea a văzut cum a lucrat El în mijlocul poporului Său şi a aflat că El Se va descoperi printr-un om, făcându-Se astfel cunoscut poporului Său, după cum a făgăduit. Citind, inima ei a devenit şi mai însetată, și într-o zi a hotărât să plece în Palestina pentru a se convinge singură. Aceasta este o idee bună. Nu luaţi niciodată ceea ce spune cineva ci duceţi-vă să vă convingeţi singuri, pentru că Isus a spus:

„Cercetaţi Scripturile, pentru că socotiţi că în ele aveţi viaţa veşnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine.” (Ioan 5.39).

Dar înainte ca să poată pleca la drum, această doamnă avea de îndeplinit câteva formalităţi. Mai întâi, trebuia să meargă la preotul ei păgân să-i ceară permisiunea de a pleca, deoarece ea era o împărăteasă, o doamnă mare. Voi ştiţi că biserica de stat trebuia să-şi dea acordul, pentru că ea urma să călătorească spre un loc unde era o religie diferită de religia ei. Ea nu ştia nimic despre acea religie, dar înseta să afle adevărul. Deci, mi-o imaginez cum s-a dus la „sfântul părinte” al templului păgân şi i-a spus:

„Sântule părinte, am auzit că în Israel este un Dumnezeu viu care S-a făcut cunoscut poporului Său, astfel că în mijlocul lor au loc semne mari şi minuni.”

„O, fiica mea, i-a răspuns preotul, aceia nu sunt decât o grămadă de holly-rollers. Nu-i băga în seamă, pentru că dacă era să se întâmple ceva, acel lucru ar fi avut loc în mijlocul nostru. Uită-te la marele nostru zeu Dagon, şi la ceilalţi zei pe care-i avem. Ai văzut ce mulţi avem?” Împărăteasa s-a plimbat câteva minute încoace şi încolo, fiindcă ştiţi, dacă Dumnezeu atinge inima cuiva, este greu să-l convingi de altceva.

Ea a spus: „Dar domnule, au venit mulţi şi au spus că au văzut ce se întâmplă acolo. Ei mi-au spus că Dumnezeu se foloseşte de buzele omeneşti şi că acel bărbat are o  înţelepciune supranaturală. Aşa ceva nu s-a mai întâmplat nicăieri. Puterea pe care Dumnezeu  a revărsat-o în mijlocul copiilor Săi este peste poate! Apoi se spune că toţi sunt un gând şi o simţire, aşa că vreau să mă duc să văd şi eu.”

„Draga mea, ţi-ar scădea prestigiul dacă pleci din biserica noastră. Nu se poate să iei parte la trezirea aceea… Noi nu vom sponsoriza o asemenea călătorie!” Dar voi ştiţi cum este când inima însetează după Dumnezeu: cu sau fără sponsor, tu mergi acolo. Nădăjduiesc să nu devin prea critic, dar vreau să ating un punct. Vedeţi? Împărăteasa a spus:

„Eu am fost în biserica aceasta de când m-am născut, pentru că mama m-a închinat aici, pe când eram doar un bebeluş. Chiar şi mama a fost închinată aici, şi la fel bunica. Tu mi-ai povestit o mulţime de lucruri referitoare la puterea acestui zeu, dar el nu a făcut niciodată vreo mişcare, aşa că tot ce am văzut, au fost o grămadă de crezuri scrise pe hârtie. O, dar acum am auzit în Israel Ceva ce este viu.” Amin. Binecuvântată să fie inima aceea!

„Draga mea, dacă aşa stau lucrurile va trebui să te excomunicăm. Dacă comunici cu aceia, numele tău va fi şters din registrul nostru.” Oh, dar pe ea nu a interesat-o nimic! În calea ei s-au ridicat o mulţime de piedici, dar credinţa le-a biruit pe toate.

Vedeţi? Când Dumnezeu atinge o inimă, ea va pulsa numai pentru Adevăr, și când Îl va găsi nu va fi nimic care s-o poată despărţi de Isus Hristos. Aşa este. Ea va merge numai înainte. Pe ea n-a interesat-o cât de multe crezuri ştia să recite; nici cât era de educată sau câte plecăciuni ştia să facă înaintea idolului, pentru că în inima ei se născuse setea după Dumnezeu. Ea dorea să afle Adevărul şi nu putea avea linişte până nu-l găsea.

O altă problemă care se ridica în faţa ei era deşertul. În vremea aceea era bântuit de ismaeliţi, care umblau călări pe cămile şi jefuiau caravanele. Astfel, micuţa doamnă se gândea: „Voi merge acolo, orice ar fi. Am să iau cu mine câteva daruri. Dacă ceea ce am auzit este adevărat, voi suporta totul, și dacă nu este adevărat, le voi aduce înapoi.”

Penticostalii ar trebui să ia aminte la femeia aceasta. Suportaţi batjocura dacă se aduce asupra voastră, lăsaţi programele radio şi TV, şi toate lucrurile lumii.

Ea a încărcat pe cămile, mirodenii, mir, aur, argint şi lucruri de valoare şi a pornit la drum. Dar nu uitaţi: ea nu a călătorit într-un Cadillac cu aer condiţionat, ci a trebuit să meargă în spatele unei cămile, prin tot deşertul Sahara. Nu-i de mirare că Isus a dat-o ca exemplu şi a spus că ea va sta în faţa generaţiei acesteia şi o va osândi pentru că mulţi, măcar că ştiu că acesta este adevărul, nu vor să treacă strada ca să-L asculte.

Ştiţi ce distanţă a parcurs ea? A călătorit timp de trei luni pe spatele unei cămile, prin deşertul arzător. Şi ce avea cu ea? Doar câţiva fameni şi doamnele de companie. Poate a trebuit să călătorească noaptea, pentru că ziua era o căldură insuportabilă. Dar ştiţi cum este: când inima începe să înseteze după Dumnezeu, nu te mai interesează pericolele.

Poate că doctorul îţi va spune că vei muri de cancer, dar dacă inima ta se loveşte vreodată de credinţa în Dumnezeu, vei uita ce-a spus acel om. De ce? Pentru că inima ta nu mai cunoaşte frica atunci când este umplută cu credinţă.

Ea şi-a continuat călătoria, citind în sulurile Cărţii, căci îşi zicea: „Vreau să văd cine este acest IeHoVaH, ce a făgăduit şi ce va face, pentru că în felul acesta îmi voi da seama dacă El este sau nu, în acel bărbat.”

Daţi-mi voie să spun ceva Tucsonului, în seara aceasta: El este Acelaşi ieri, azi şi în veci, pentru că Dumnezeu nu se poate schimba. Oamenii se schimbă; vremurile se schimbă, dar El este neschimbător şi neschimbător este Mesajul său. Cuvântul Lui nu poate fi înlocuit de nişte crezuri, nu poate fi înlocuit de un sfat denominaţional, ci trebuie să fie urmat de Puterea învierii lui Isus Hristos, de naşterea din nou realizată de Duhul Sfânt. Aceasta este cerinţa lui Dumnezeu, şi la ea nu puteţi adăuga nimic, nici scoate.

După ce a trecut prin toate necazurile, tânăra împărăteasă a început să se apropie de cetatea Ierusalimului. Ochii ei străluceau de bucurie. A pus sulurile deoparte şi şi-a aşezat tabăra undeva, la porţile palatului, apoi a început să se pregătească pentru întâlnire.

Dimineaţa următoare s-a dus la biserica unde urma să vorbească păstorul, și când a ajuns acolo, a văzut că toţi îşi ocupau locurile în linişte, în timp ce pianul cânta. După un timp, a păşit în faţă păstorul Solomon. Ea se aşezase undeva în spate, dar era foarte atentă pentru că voia să vadă tot ce se va întâmpla acolo. Ea nu era ca oamenii de astăzi, pentru că acum, dacă spui cumva un lucru care nu-i place cuiva, acela nu mai are răbdare încă o secundă, ci se ridică şi pleacă. Vedeţi? De aceea nu ajung nicăieri. Dar ea dorea să fie satisfăcută. Ea nu a spus ca oamenii de astăzi:

„Mă duc să văd şi eu cum este acolo, dar dacă evanghelistul spune numai un lucru contrar convingerilor mele, mă ridic şi plec.”

Ei bine, poate că vor face aceasta, dar dacă se ridică şi pleacă, gestul lor arată că au o creştere proastă şi că sunt lipsiţi de maniere. Ei se ridică şi pleacă pentru că simt că nu au nimic a face cu lucrul acela, şi nici nu au, însă voi ar  trebui să ştiţi  că într-o zi va trebui să staţi înaintea lui Dumnezeu, și atunci veţi da socoteală pentru tot ce faceţi.

Această femeie nu a călătorit până acolo ca să stea doar la o adunare, ci era hotărâtă să rămână până se va convinge dacă ceea ce se petrece, este corect sau greşit. Ea a  observat felul înţelepciunii prin care i-au fost spuse unei persoane, tainele inimii. Oh, în clipa aceea inima ei a început să tresalte, pentru că ştia că ceea ce vede este adevărat. A urmat un alt caz, cu care s-a întâmplat la fel. Din clipa aceea, ea a început să înseteze după acel lucru. Scriptura spune că ea avea o mulţime de întrebări la care dorea răspuns, și când a ajuns în faţa lui Solomon, acesta „i-a răspuns la toate întrebările, şi n-a fost nimic pe care împăratul să nu fi ştiut să i-l lămurească.” (1 Împăraţi 10.3). Poate a avut un număr de rugăciune, iar când i-a venit rândul, Solomon i-a spus prin Duhul lui Dumnezeu toate lucrurile ascunse din inima ei. Oh, când a auzit toate acestea, împărăteasa a simţit că viaţa se scurge din trupul ei!

Ea a spus: „Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul tău, care a binevoit să te pună pe scaunul de domnie al lui Israel! Pentru că Domnul iubeşte pentru totdeauna pe Israel, de aceea te-a pus împărat, ca să judeci şi să faci dreptate.” (1 Împăraţi 10.9).

Ea a mai spus: „Ferice  de oamenii tăi, ferice de slujitorii tăi, care sunt necurmat înaintea ta, care aud înţelepciunea ta şi văd acţionând acest dar.” (v.8). Vedeţi? Ea era convinsă că acolo era Dumnezeu:

„Deci era adevărat ce am auzit în ţara mea despre faptele şi înţelepciunea ta!

Dar nu credeam, până n-am venit şi n-am văzut cu ochii mei. Şi iată că nici jumătate nu mi s-a spus. Tu ai mai multă înţelepciune şi propăşire decât am auzit mergându-ţi faima.” (v. 6-7).  Nu-i de mirare că Isus a zis:

„Împărăteasa de la miază-zi se va scula alături de neamul acesta, în ziua judecăţii, şi-l va osândi, pentru că ea a venit de la marginile pământului, ca să audă înţelepciunea lui Solomon; şi iată că aici este Unul mai mare decât Solomon.” (Matei 12.42).

Solomon a fost un om cu darul deosebirii, dar Isus Hristos este aici în forma Duhului Sfânt, cu toate darurile divine descoperite în întregul trup al lui Hristos. Nouă ne-au fost arătate toate lucrurile care au fost făgăduite bisericii, dar unora dintre noi le pasă atât de puţin de aceasta! Da, noi continuăm să privim peste. Dar nu uitaţi: cât timp Satan vă face să priviţi peste, treceţi chiar peste lucrurile date de Dumnezeu.

Aţi auzit adesea remarca: „Omul îl laudă tot timpul pe Dumnezeu pentru ceea ce a făcut, privind în faţă la ceea ce va face, dar ignoră ceea ce lucrează în prezent.” Şi este cât se poate de adevărat, pentru că aşa este omul. El a procedat întotdeauna la fel ca în seara aceasta: oamenii privesc înainte sau înapoi, şi vorbesc despre ceea ce a făcut Dumnezeu la cincizecime, sau despre marele Mileniu când va veni El din nou, dar ignoră total prezenţa  Lui în mijlocul poporului Său. Da, o ignoră pentru că aceasta este natura omului. Satan intră printre ei şi le acoperă ochii faţă de lucrurile pe care Dumnezeu le face chiar acum în mijlocul lor, şi astfel le refuză.

Ce a făcut-o pe această împărăteasă să vorbească astfel? Ea a văzut ceva adevărat. Ea nu a văzut o grămadă de crezuri moarte, ci s-a întâlnit cu ceva real, cu ceva ce S-a descoperit sub ochii ei. Mă gândesc că și noi ar trebui să fim mai interesaţi de lucrarea Domnului, dacă credem că trăim în zilele din urmă şi că venirea Domnului este chiar aici. Cred că s-ar cuveni să cercetăm Cuvântul, pentru că s-ar putea ca El să treacă pe lângă noi şi nici să nu avem habar de aceasta, pentru că aşa a fost întotdeauna.

Oamenii nu i-au cunoscut niciodată pe sfinţi decât după ce au murit. Ei nu i-au recunoscut pe profeți decât după moartea lor, de aceea Isus a spus:

„Vai de voi, făţarnicilor! Pentru că voi zidiţi mormintele prorocilor, împodobiţi gropile celor neprihăniţi, şi ziceţi:

„Dacă am fi trăit noi în zilele părinţilor noştri, nu ne-am fi unit cu ei la vărsarea sângelui prorocilor.” (Matei 23.29-30).

Ei nu l-au recunoscut pe sfântul Patric decât după ce a murit. Nici Ioana D’Arc nu a fost recunoscută ca sfântă, ci a fost arsă pe rug de  Biserica Catolică, pentru că avea vedenii. Abia două sute de ani mai târziu, au recunoscut că  fusese o sfântă şi desigur, „s-au pocăit” pentru fapta lor. Astfel, a trecut chiar pe deasupra capului lor, și nu au văzut.

Dumnezeu procedează aşa pentru a-Şi scoate afară copiii, pe cei aleşi, şi ca să aducă osânda peste lumea care a respins Cuvântul şi Prezenţa Sa.

Priviţi-i pe lucrătorii din zilele când era aşteptat Darul lui Dumnezeu, Mesia, Isus Hristos. Toţi au trecut pe lângă El, spunând: „Nu vrem să auzim aşa ceva pentru că mai marii noştri nu sunt de acord cu El”, şi L-au numit Belzebul, dar femeia aceea cu renume rău, care poseda Sămânţa lui Dumnezeu şi fusese aleasă înainte de întemeierea lumii, a spus de îndată ce a ajuns în prezenţa Lui: „Doamne, văd că eşti proroc. Noi ştim că trebuie să vină Mesia şi că El face chiar aceste lucruri…”

Vedeţi? Numele ei era scris în Cartea Vieţii înainte de întemeierea lumii. Ea ştia că acela era timpul când trebuia să apară Mesia, și când a văzut ce s-a întâmplat, a ştiut că El stă chiar în faţa ei, aşa că nu a mai avut nici o întrebare, ci a alergat în cetate, zicând: „Veniţi de vedeţi un om care mi-a spus toate lucrurile pe care le-am făcut; nu cumva este acesta Hristosul.” (Ioan 4.29). Ea a văzut ceva real, la fel ca împărăteasa din Seba, și aceasta i-a schimbat inima.

Acest lucru îmi aminteşte ceva. Voi ştiţi că mie îmi place să vânez. Obişnuiam să merg în munţii din est, iar în încheiere am să vă povestesc ce mi s-a întâmplat odată.

Mie îmi place mult natura, pentru că în ea Îl recunosc pe Dumnezeu. Astfel, îmi place să privesc apusul de soare; îmi place să ascult strigătul coioţilor; îmi place să ascult şoaptele pinilor şi glasul păsărilor, pentru că în toate văd cum adâncul cheamă Adâncul.

Eu obişnuiam să merg la vânătoare, cu un băiat numit Burt. Când erai cu el nu trebuia să te îngrijorezi de nimic, pentru că ştia unde se află şi în plus, era un vânător foarte bun. Avea un singur defect: era un om foarte crud, nemilos. Avea ochii ca de şopârlă, alungiţi, aşa cum obişnuiesc să se machieze unele femei, și el obişnuia să împuşte căprioare, dar o făcea numai ca să mă necăjească pe mine, fiindcă ştia că nu-mi place ceea ce face. Totdeauna când îl mustram, îmi replica:

„O, voi predicatorii, sunteţi din ăia cu inimă de găină!”

„Dacă legea îţi dă voie să ucizi căprioare, este în ordine; poţi ucide chiar şi un miel, pentru că şi Avraam a ucis un miel pentru Dumnezeu, dar Burt, necazul este că tu ucizi numai din plăcere, doar ca să faci rău. Şi nu te mulţumeşti să ucizi o căprioară, ci mai ucizi una şi încă una. Asta este o crimă!”

„Billy, pe următoarea ţi-o dau ţie, pentru că ai o inimă de găină ca şi ceilalţi predicatori.” Eram însoţit de soţia mea, dar ea s-a dus la o colibă micuţă, în timp ce noi am plecat la vânătoare. Întotdeauna obişnuiam să luăm la noi şi un termos plin cu ciocolată fierbinte şi un sandvici, fiindcă urcam până sus, pe Muntele Wilson, sau pe Muntele Adams, şi ne întorceam doar seara în tabără.

Deci, în dimineaţa aceea am plecat împreună cu Burt, și în timp ce urcam, el mi-a zis: „Billy, am o surpriză pentru tine.”

„Ce anume, Burt?” l-am întrebat eu. Atunci a băgat mâna în buzunar şi a scos un fluier micuţ, care imita strigătul puiului de căprioară. Văzându-l,   i-am zis:

„O, Burt, să nu faci aşa ceva! Să nu foloseşti acel fluier”

„Vezi, ţi-am zis eu că ai o inimă de găină”, mi-a răspuns el. Căprioarele cu pete albe se ascund foarte bine, iar pe munte era o zăpadă de vreo 6 inch şi nu se vedea nici o urmă. Ajunsesem într-un loc deschis, nu mai mare decât încăperea aceasta, iar Burt mergea în faţa mea. La un moment dat s-a oprit şi a început să caute în buzunar. Mai întâi am crezut că îi este foame şi că va scoate un sandvici, dar el m-a privit cu ochii lui mici, ca de şopârlă, apoi a dus fluierul la gură şi a început să sufle în el imitând glasul puiului care-şi cheamă mama. Și imediat după ce a suflat, a apărut o căprioară mamă, care auzise strigătul acelui „pui”. Burt m-a privit şi a început să rânjească, în timp ce eu mă gândeam: „Oh, Burt, cu siguranţă nu vei face aşa ceva!”

El a suflat din nou în fluier, iar căprioara a  făcut încă un pas spre noi, cu urechile ciulite şi privind atentă în jur. Ajunsese deja în acel loc deschis. Este foarte ciudată o asemenea purtare la o căprioară, mai ales la ora aceea din zi. Ce o făcuse să se poarte aşa? Faptul că era mamă şi auzise ţipătul unui pui. Astfel, ea nu se gândea la pericolul care-o păştea, ci la puiul ei aflat în pericol.

Atunci l-am auzit pe Burt pregătindu-şi puşca. Da, el voia să tragă în inima aceia credincioasă. „Nu, Burt! Cu siguranţă nu vei putea face aşa ceva!” mi-am zis. Oh, nu voi putea privi aşa ceva, de aceea mi-am întors capul şi am început să mă rog în inimă, spunând:

„Tată, Doamne, ajută-l! Nu-l lăsa s-o ucidă pe această căprioară-mamă, care-şi caută puiul disperat. Te rog, nu-l lăsa s-o omoare.” M-am pregătit, pentru că aşteptam ca în fiecare clipă să se audă împuşcătura, dar arma lui Burt nu s-a descărcat. După ce am aşteptat un timp, m-am întors să văd ce se petrece. Burt stătea cu arma la ochi, iar la un moment dat s-a întors spre mine şi m-a privit. Din ochii aceia nemiloşi, curgeau acum lacrimi şi se prelingeau pe obraji.

A aruncat arma jos, m-a prins cu mâinile de un picior şi a spus: „Billy, condu-mă la acel Isus pe care-L cunoşti tu.” Şi chiar acolo, pe zăpadă, l-am condus pe acel vânător crud la Isus. Acum, el este diacon în Biserica Baptistă.

Ce a făcut acel lucru? Nu a fost o predică; nu a fost o cântare sau altceva de felul acesta, ci a văzut ceva real, pentru că Cuvântul spune: „…dacă ei vor tăcea, vor striga pietrele acestea…” (Luca 19.40). Burt a văzut că acea mamă poseda o dragoste care-o trimitea în faţa morţii, fără să se teamă de ea şi voia să ştie dacă există un Dumnezeu care poate să-i dea şi lui acel fel de dragoste.

Prieteni, aici este Unul mai mare decât Solomon! Şi El a spus:  „Chiar dacă o mamă îşi uită copilaşul, Eu nu vă voi uita, pentru că numele voastre sunt săpate în palmele Mele.” Cum? Prin urmele lăsate de cuie în mâinile Lui.

Cu siguranţă, bărbaţii şi femeile care cred în El, privesc după ceva autentic. Nu aţi vrea să fiţi tot atât de creştini, pe cât a fost de iubitoare acea căprioară-mamă? Ea nu era o mamă artificială; dimpotrivă, poseda ceva care a îndepărtat teama, pentru că puiul ei o chema în ajutor. Oh, dacă am putea fi şi noi atât de creştini, pe cât a fost de mamă acea căprioară! Câţi dintre voi ar vrea să aibă această trăire?

Spuneţi: „Dumnezeule, ajută-mă să fiu plin de devotament faţă de Isus Hristos, astfel încât să păşesc fără teamă în faţa criticilor mei şi să le arăt dragostea pe care o am pentru El. Nu mă interesează dacă sunt respins de ai mei, nici dacă toată lumea râde de mine şi mă numeşte demodat sau mai ştiu eu cum, ajută-mă să posed în inima mea doar dragostea lui Isus Hristos şi să-i fiu tot atât de credincios, ca acea căprioară.”

Vreţi această dragoste în inima voastră?

Să ne plecăm capetele şi să ne rugăm.

Tată ceresc, aici este Unul mai mare decât Solomon şi este o Dragoste mai puternică decât aceea pe care a avut-o căprioara-mamă despre care am vorbit. Dacă un animal este în stare să arate o asemenea dragoste, rugămintea mea, Tată, este ca fiecare persoană din locul acesta să primească în seara aceasta, acea Dragoste cu mult mai mare  şi mai puternică decât a ei.

Ajută-i să nu se ruşineze să-L primească pe Isus Hristos ca Mântuitorul lor şi să nu le fie ruşine cu ceea ce a făcut El pentru ei. Fă ca niciodată să nu le fie ruşine să-L mărturisească ca Domn şi Mântuitor, nici ca să-L accepte ca Vindecător personal, pentru că este scris că „prin rănile Lui suntem tămăduiţi.”

Dumnezeule, vino printre noi, în seara aceasta, şi lucrează atât de puternic, încât să vedem cu toţii că Isus Hristos cel înviat din morţi este în mijlocul nostru. Tată, eu cred că dacă în seara aceasta Te vei descoperi în faţa acestor oameni, printr-un dar mai mare decât al lui Solomon, prin Darul Duhului Sfânt pentru biserică, aceşti bărbaţi şi femei vor fi câştigaţi pentru Tine. Eu ţi-i încredinţez, Ţie, Tată, şi mă încredinţez şi pe mine şi această adunare, în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Prieteni creştini, dacă Domnul nostru Isus Hristos, Îşi va arăta dragostea faţă de voi, venind în mijlocul nostru, cum Îl veţi recunoaşte?

Acest pom arată ca un smochin, dar dacă ar face piersici, ce fel de pom ar fi? Un piersic, nu-i aşa? Viaţa lui ar produce piersici. Tot aşa, dacă tu eşti creştin, Viaţa lui Isus Hristos este în tine pentru că posezi Duhul Sfânt. Credeţi aceasta?

Dacă v-aş spune că în mine este duhul lui John Dilliger, v-aţi aştepta să am pistoale, să jefuiesc oameni şi să mă comport ca el. Dacă v-aş spune că în mine este duhul unui mare artist, v-aţi aştepta să pictez aceşti munţi exact aşa cum sunt, pentru că în mine este duhul unui artist. Dar dacă vă spun că Duhul lui Isus Hristos este în mine, v-aţi aştepta să fac lucrările pe care le-a făcut El, pentru că în Ioan 14.12 scrie: „Cine crede în mine, va face şi el lucrările pe care le fac Eu; ba încă altele şi mai mari decât acestea.”

Eu am citit odată acest text, iar un bărbat a spus: „Da, noi vom face lucrări mai mari şi vom predica Evanghelia în toată lumea, pentru că El n-a făcut-o în zilele Lui.”

„Arată-mi mai întâi ce lucrări a făcut El, apoi vom vedea ce alte lucrări sunt mai mari.” Vedeţi, 90% din lume nu ştie mai nimic despre Isus Hristos, milioane de oameni murind în fiecare an fără să fi auzit de Numele Lui. Evanghelizările sunt tot mai puţine, comparativ cu anii trecuţi,  totuşi îi auzi spunând că vor face lucrări mai mari!

Cred că s-au împărţit numere de rugăciune, dar mai întâi îi voi chema pe cei care au rămas de ieri.

Aş vrea să fiţi atenţi la ceea ce voi spune! Numărul de rugăciune pe care îl aveţi, nu are nici o legătură cu vindecarea voastră, pentru că nu puteţi fi vindecaţi datorită acelui număr, ci doar prin credinţă. Câţi dintre voi  au fost la alte adunări şi ştiu că cei din audienţă sunt vindecaţi în număr mai mare decât cei chemaţi pe platformă? Desigur.

Cea care vă aduce vindecare este credinţa voastră. În ce priveşte acest număr, el vi se dă numai ca să păstrăm ordinea. Asta-i tot. Acum, priviţi. Fiecare a învăţat acest obicei, dar eu vă voi spune ceea ce spune Scriptura: aţi observat că noi obişnuim să ne punem mâinile unul peste altul? Dar acest lucru nu a  fost dat neamurilor, ci evreilor.

Amintiţi-vă că Iair I-a spus lui Isus:

„…vino de pune-Ţi mâinile peste fiica mea şi va învia…” (Matei 9. 18). Aceasta era o tradiţie ebraică.

Dar neamurile spuneau : „Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperământul meu: ci zi numai un cuvânt, şi robul  meu va fi tămăduit.” (Matei 8.8).

Atunci Isus a spus: „Adevărat vă spun că nici în Israel n-am găsit o credinţă aşa de mare!” (v.10). Ce a recunoscut sutaşul roman? Că orice boală este sub autoritatea lui Isus Hristos, aşa că tot ce trebuia să facă El, era să spună un cuvânt. Şi El L-a vorbit deja. Vedeţi? Aceasta este ceea ce încerc să vă fac să recunoaşteţi.

Voi credeţi că trebuie să aşteptaţi până când vine aici un mare evanghelist, ca fratele Osborn, fratele Oral sau fratele Tommy Hicks, pentru că numai atunci veţi fi vindecaţi, dar nu este aşa, pentru că păstorul vostru are aceeaşi autoritate ca şi ei. Da, domnilor.

Printre noi nu este nimeni mai mare decât ceilalţi, iar dacă este, se excomunică singur din părtăşie, pentru că noi toţi suntem una în Isus Hristos. Amin. Da, noi suntem una. Nici unul nu este mai mare, și dacă totuşi credeţi că sunteţi mai mari, vă trageţi singuri de pe calea către Dumnezeu.

Dacă păstorul vostru nu este acolo, singurul lucru pe care-l aveţi de făcut este să credeţi Cuvântul pe care l-aţi auzit predicat despre Isus Hristos. Asta-i tot. Atunci veţi vedea că El face lucrări mai mari.

Îmi pare rău că nu pot să mai stau în  Tucson. Întotdeauna când ajung într-un loc, văd că aceste lucruri sunt noi pentru oameni. Ei spun: „Este ciudat ce ne spui. Nu am mai auzit aşa ceva.” Vedeţi? Eu nu pot să stau destul de mult timp aici pentru ca oameni să se obişnuiască, ci trebuie să mă duc mai departe.

Eu am văzut zeci de mii de vedenii pe care mi le-a arătat Domnul Dumnezeu şi ştiu că printre noi sunt oameni care au mai participat la adunări pe care le-am ţinut în alte părţi. Să vă văd mâinile. Acum aş vrea să vă întreb ceva. Cred că niciodată nu s-a vorbit alt cuvânt, decât Adevărul, este adevărat? Dacă este aşa, spuneţi „Amin”. (Amin).

Dacă cineva poate spune că ştie o vedenie care a dat greş, este liber să vină să-mi spună.

Îi văd aici pe domnul şi doamna Dauch şi pe doamna Brown din Ohio. Voi ştiţi că ceea ce s-a spus cu privire la acel tunet puternic şi cu trimiterea mea înapoi, pentru deschiderea peceţilor, a fost spus cu mult înainte de împlinire. Câţi din voi au fost martori la aceasta? Cine a fost la adunarea la care au fost spuse acele lucruri? Ridicaţi mâna. Iată.

Ştiinţa s-a zbătut să obţină un răspuns. Când George J. Lacy a examinat clişeul care a prins acea Lumină, eu am spus:

„Este ca lumina chihlimbarului. Ea arde acolo.”

Oamenii spun că totul este o psihologie, dar domnul Lacy a spus: „Şi eu am crezut că este vorba de psihologie, dar ochiul mecanic al aparatului nu poate prinde psihologia.” Sigur că nu. Deci ce era acea Lumină?

Când Dumnezeu a condus Israelul prin pustie, a făcut-o prin Duhul care era în Isus Hristos. Era El în acel Stâlp de Foc? Sigur că era.

În Ioan 8, Isus are o discuţie cu iudeii şi le spune că „Avraam a săltat de bucurie că are să vadă ziua Lui: a văzut-o şi s-a bucurat. Atunci ei I-au spus:

„N-ai nici cincizeci de ani şi ai văzut pe Avraam?”, dar Isus a zis:

„Adevărat, adevărat vă spun, că mai înainte să se nască Avraam, sunt Eu.” (v.56-58).

Vedeţi? El era Marele „Eu sunt” din rugul aprins. Iudeii spuneau că părinţii lor au băut apă din stâncă, dar El le-a zis că acea Stâncă din pustie era El. Vedeţi? Nu era „Eu am fost”, ci „Eu sunt”. Isus le-a mai spus: „Eu vin de la Dumnezeu şi Mă duc la Dumnezeu.” (Ioan 13.3).

Acelaşi Dumnezeu care era în Stâlpul de Foc şi a condus Israelul prin pustie, S-a arătat în trup; S-a întrupat (a se întrupa = a lua o formă concretă) în chipul Fiului lui Dumnezeu.

El a umbrit-o pe fecioară şi ea L-a născut pe El. Astfel, Dumnezeu a putut deveni Om şi a plătit preţul cerut de Legea Sa pentru salvarea noastră. Vedeţi? Aceasta este Evanghelia.

Isus a spus: „Eu vin de la Dumnezeu şi Mă duc la Dumnezeu”. Şi nu la mult timp după moartea şi învierea Lui, s-a ridicat un evreu foarte aspru care voia să-i închidă pe toţi creştinii. El a pornit spre Damasc, având puterea de a-i închide pe toţi aceia care credeau în Isus. Dar, pe la amiază, s-a întâmplat ceva ciudat: în jurul lui a început să strălucească o lumină din cer, iar din acea Lumină s-a auzit un Glas care-i vorbea. Câţi dintre voi ştiu ce era acea Lumină? Era acelaşi Stâlp de Foc care a condus Israelul în vechime. Vedeţi? Şi fiind evreu, Pavel a ştiut imediat că era acelaşi Stâlp de Foc, de aceea a întrebat:

„Cine eşti Tu, Doamne?” (Fapte 9.5a).

„Saule, Saule, pentru ce Mă prigoneşti?”, a spus acel Glas, iar când Pavel L-a întrebat: „Cine eşti Tu, Doamne?” a  adăugat: „Eu sunt Isus, pe care-L prigoneşti. Ţi-ar fi greu să arunci înapoi cu piciorul într-o ţepuşă.” (v. 5-6).

Vă mai amintiţi noaptea când Petru era în închisoare? Aceeaşi Lumină a intrat în celulă, l-a dezlegat, a deschis toate uşile şi l-a scos afară, eliberându-l. (Fapte 12.6-8). Cine era acea Lumină? Isus Hristos care este Acelaşi ieri, azi şi în veci, pentru că dacă ar fi fost altcineva, ar fi trebuit să facă altfel de lucruri. Da, era acelaşi Duh Sfânt care a condus Israelul prin pustie şi apoi  a locuit  în Isus Hristos. Acelaşi Duh este acum în biserică şi face aceleaşi lucrări. Desigur. Acelaşi Duh.

O, dacă aţi putea crede, prieteni! Nu pe mine, ci pe El, pentru că El este Marele Preot.

Odată, o femeie a crezut că El era Fiul lui Dumnezeu. Ea  avea o scurgere de sânge şi-şi zicea în sine: „Dacă aş putea să mă ating doar de haina Lui, ştiu că mă voi face bine.”

Cred că bazându-se pe această întâmplare, a luat şi Pavel batiste şi şorţuri şi s-a rugat peste ele, trimiţându-le apoi la bolnavi.

Deci ea îşi zicea: „Dacă aş putea să mă ating doar de haina Lui, ştiu că mă voi face bine.” Astfel, şi-a făcut loc prin mulţime, până s-a putut atinge de haina Lui.

Portul palestinian era cu haine largi, iar pe dedesubt, mai aveau o haină lungă până jos. Aceasta înseamnă că în mod normal, El nu putea să simtă atingerea ei pentru că haina nu-i era mulată pe corp, ci era largă şi atârna în voie. Totuşi, El s-a oprit şi a privit în jur; cuvintele Lui par absurde, deoarece toată mulţimea Îl atingea şi Îl saluta spunând: „Bună ziua, Rabi, Prorocul lui Israel. Ne bucurăm să Te avem printre noi.”

„Un moment. Cine M-a atins?” a întrebat El.

Atunci Petru L-a certat spunând: „Învăţătorule, cum poţi întreba aşa ceva când oamenii se îmbulzesc din toate părţile ca să Te atingă?”

„Este adevărat ce spui, dar Eu mă refer la o altfel de atingere, pentru că din Mine a ieşit o Putere.” După ce a spus aceste cuvinte, Isus a privit prin mulţime şi a întâlnit privirea micuţei femei. Ea nu se putea ascunde de El.

Vedeţi, ea s-a atins de Dumnezeu prin acel Om, de aceea din El a ieşit o Putere care a vindecat-o.

Isus Hristos este acelaşi Mare Preot şi astăzi. Aşa spune Biblia. Este adevărat, fraţilor lucrători? Este adevărat că astăzi El este Marele Preot care stă la dreapta lui Dumnezeu, făcând mijlocire pentru păcatele noastre şi simţind pentru slăbiciunile noastre?

Voi nu trebuie să aveţi neapărat număr de rugăciune şi nici nu trebuie să veniţi aici sus, ci dacă vreţi să vedeţi şi în viaţa voastră împlinirea acestor cuvinte, spuneţi:

„Tată ceresc, eu sunt bolnav şi am nevoie de ajutor de aceea mă folosesc de toată credinţa pe care o am. Ştiu că acest bărbat este fratele meu, un om ca şi mine, dar cred că tot ce a spus el este adevărul, şi că Tu eşti aici. Cred că Tu eşti Marele Preot, de aceea, Te rog să-mi îngădui să mă ating de Tine. Fratele nu mă cunoaşte, dar Tu te foloseşti de buzele lui şi îmi vorbeşti aşa cum i-ai vorbit acelei femei din Biblie.”

Vă provoc în Numele lui Isus Hristos, să aveţi acelaşi fel de credinţă ca şi acea femeie, şi veţi vedea ce se va întâmpla. Atunci veţi vedea singuri dacă v-am spus adevărul sau nu. Dar este Adevărul, de aceea, credeţi, fiindcă atunci Dumnezeu vă va binecuvânta.

Aţi mai fost şi pe la alte adunări? Ridicaţi mâna. Ne bucurăm să vă avem printre noi. Dumnezeu să vă binecuvânteze.

Dacă va fi voia Domnului şi dacă fraţii lucrători sunt de acord, s-ar putea să mai stăm vreo  două, trei zile.

Unii oameni au o umflătură înăuntru şi de multe ori nu ştiu ce este. Acolo este o viaţă. Vedeţi, pe mâna mea nu este acum cancer, dar poate că într-o zi va fi. Celula de cancer este o celulă străină.

Unele surori care trec în perioada de menopauză, au mers la medic care le-a recomandat să facă nişte injecţii cu hormoni. Să nu le faceţi! Încredeţi-vă în Dumnezeu! Hormonul este o celulă străină, iar voi introduceţi, fără să ştiţi, cancerul în voi.

N-aş vrea ca medicii să creadă cumva să încerc să le iau locul, pentru că nu este aşa, dar am întâlnit prea multe cazuri de felul acesta în  rândurile de rugăciune. Tot ce vă trebuie este să aveţi credinţă în Dumnezeu. Eu cred că un medic corect şi sincer vă va spune că acesta este adevărul. Sigur că da.

Aveţi credinţă în Dumnezeu şi puneţi-vă nădejdea în El, pentru că Domnul vă va trece de aceste umbre. Da, El este întotdeauna acolo ca să vă ajute. Amin.

Ce se întâmplă când umflătura începe să se mărească? Ce este acolo? O multiplicare de celule: o celulă crescând în vârful celeilalte. De fapt, chiar voi înşivă sunteţi alcătuiţi dintr-o multitudine de celule. Cred că ştiţi cu toţii de unde proveniţi, nu-i aşa? Dintr-o foarte micuţă celulă. Dacă v-aş diseca trupul, celulă cu celulă, în cele din urmă aş ajunge la acea viaţă micuţă. Desigur, aceea este partea chimică a sângelui, dar în acel sânge este viaţa din voi. Şi acea viaţă începe să multiplice celulele. Desigur, fiecare viaţă se va multiplica după soiul ei: păsările după păsări; animalele după animale şi omul după om. Dar vedeţi voi, Diavolul nu are nici o formă. Cancerul mai este numit şi „rac” ceea ce înseamnă „picioare împrăştiate peste tot”. El este o viaţă străină care suge viaţa ta. Este ceva străin care trăieşte în tine. Medicii îl numesc „cancer”, dar are şi alte denumiri, cum ar fi „cataractă”. Isus l-a numit „drac” sau „diavol” şi aceasta este. Cuvântul „diavol” înseamnă „cel care chinuieşte”. Şi el este acolo să vă ia viaţa.

Uneori medicul poate tăia în jur şi îl scoate afară, ceea ce este minunat, dar ce se întâmplă dacă nu reuşeşte? Noi nu avem de-a face cu acea umflătură, ci cu ceea ce este în ea. După ce spun: „Satan, ieşi afară!” lăsaţi ca persoana bolnavă să-şi pună mâna în mâna mea şi veţi vedea efectul. Aţi văzut aceasta mulţi dintre voi, nu-i aşa?

Ce se întâmplă dacă viaţa aceea iese afară? A doua zi, umflătura se micşorează. Noi ştim cu toţii că atunci când moare cineva, se micşorează, devine mai uşor.

Dacă împuşti o căprioară şi o cântăreşti astăzi, mâine va fi mai uşoară. Dacă o persoană moare, în cazul că are dinţi artificiali sau ochi artificiali, se pot scoate foarte uşor, dar dacă cadavrul este lăsat la soare, începe să se umfle. Se umflă atât de tare, încât devine mai mare şi mai greu decât atunci când era viu.

La fel se întâmplă şi cu umflătura din voi. La două-trei zile după ce diavolul a fost mustrat, după ce mai întâi s-a simţit foarte bine, pacientul începe să se simtă foarte rău și aceasta se întâmplă cam după șaptezeci și două de ore, când acea umflătură, moartă acum, intră în putrefacţie.

Acesta este momentul cel mai greu, pentru că omul spune: „Mă simt mult mai rău decât înainte. Cred că nu sunt vindecat.” Dacă se va îndoi, duhul necurat care a ieşit din el şi  s-a dus în pustie, se întoarce înapoi şi astfel, starea acelui om va fi de şapte ori mai rea.

Înţelegeţi? Deci dacă nu ştiţi cum să acceptaţi acest lucru şi să-l credeţi, acel duh se va întoarce înapoi şi nu va mai rămâne decât moartea.

Să zicem că aveai în tine un şarpe cam aşa de lung, care moare acolo. Ce urmează? Inima bate şi pulsează sânge curat, purificând sistemul, dar acest lucru va cauza febră pentru că acolo este o infecţie.

La fel este şi în cazul acelei umflături. După ce moare, începe să se umfle şi intră în putrefacţie. Atunci inima trebuie să lucreze mai mult, ca să pompeze sânge curat, ceea ce desigur, te va face să te simţi mai rău.

Într-o adunare, un om care avusese cataractă pe ochi, a alergat la pian şi a început să cânte pentru că fusese vindecat. A venit sus, a luat Biblia şi a putut să citească, dar patru zile mai târziu nu-şi mai vedea nici mâna. Astfel, a venit la mine şi mi-a spus: „Mi-am pierdut vindecarea. Era bine să fi venit sus de fiecare dată.” Auzindu-l ce spune, i-am zis:

„Frate, ceea ce spui, este greşit. Tu nu ai crezut.”

„Dar, frate Branham, am fost vindecat.”

„Aşa este, dar tu nu ţi-ai pierdut vindecarea. Continuă să crezi şi nu te îndoi, pentru că starea ta se datorează faptului că s-a umflat cataracta. Ea este moartă, dar dacă te vei îndoi, duhul acela se va întoarce. Să nu spui că ai crezut mai puţin, ci crede.”

Astfel, l-am încurajat să creadă şi să nu se teamă, iar două săptămâni mai târziu, era vindecat pe deplin şi putea citi Biblia la fel de bine ca oricare altul.

Aşa este. Dacă vă îndoiţi şi pierdeţi vindecarea, primul lucru care se întâmplă este că totul cade pe spatele păstorului, deoarece oamenii spun: „Păi, n-a fost vindecat?”

Dar de ce se întâmplă aceasta? Pentru că adunarea  n-a fost învăţată cum este cu vindecarea divină şi astfel oamenii nu înţeleg ce se petrece. Ei nu au suficientă credinţă, ci mai degrabă speră să fie vindecaţi.

Aş vrea ca nici unul dintre voi să nu spună: „Fratele Branham şi-a pus mâinile peste mine şi m-am făcut bine,” pentru că dorinţa mea este să-L atingeţi pe El, nu pe mine. Eu nu am nimic aici, dar dacă voi reuşi să vi-l arăt pe Hristos şi să-L aduc ca o realitate în mijlocul vostru, pentru că Cuvântul însuşi este făcut trup printre noi, atunci Îl veţi atinge prin darul pe care mi l-a dat Dumnezeu şi veţi putea vedea ce se va întâmpla. Înţelegeţi ce vreau să spun, prieteni?

Voi nu trebuie să doriţi ceva mare, căci dacă doriţi ceva măreţ nu aveţi cum să mergeţi la lucrurile mici.

Eu nu am permis ca televiziunea să intre în adunările mele pentru că nu am nimic de vândut. Nu-L am decât pe Hristos.

În călătoriile misionare pe care le-am făcut, eu am ajuns în locurile mici, unde unii din aceşti evanghelişti vestiţi care ţin emisiuni şi programe mari, nu se pot duce din cauză că au nevoie de mii de dolari, pentru fiecare zi, iar acele adunări mici nu îi pot sponsoriza.

În ce mă priveşte, nu vreau să am nimic, decât mai mult din Dumnezeu şi să pot merge oriunde mă trimite El.

Nu demult, am ţinut o trezire într-o adunare care avea douăzeci de oameni. Noi am ţinut trezirea şi dacă au fost atât de puţini oameni. Vedeţi? Eu nu mă îngrijorez niciodată de nimic, pentru că de fiecare dată este cineva care suportă toate cheltuielile, deoarece Dumnezeu mă trimite unde vrea El şi tot El pregăteşte totul. Apoi am fost într-un loc unde au fost cinci sute de mii oameni. Vedeţi?

Acum voi lua orice duh din locul acesta sub control, în Numele lui Isus Hristos şi spre slava lui Dumnezeu. Vă rog să staţi la locurile voastre şi să nu vă mai plimbaţi.

Vedeţi, fiecare dintre voi are un duh, pentru că dacă n-ar fi aşa, aţi fi morţi. Ştiaţi aceasta? Și când vă spun: „Plecaţi-vă capetele!” vă rog s-o faceţi, iar dacă El vă cere să vă ridicaţi, ascultaţi-L. Faceţi orice vă va cere, pentru că nu eu sunt cel care vă vorbeşte, ci El. Să începem cu rândul de rugăciune.

Tată ceresc, nu mai este mult până când timpul se va sfârşi. Aici, în spatele meu, stau în seara aceasta păstori şi lucrători care au vorbit despre acel timp care se apropie şi despre lucrurile care vor avea loc. Mulţi dintre ei sunt veterani pe această cale şi odată au stat cu chitara în mână, anunţând acea zi împreună cu fiii lor. Ei au bătătorit calea ca s-o facă mai reală, de aceea, Te rog să ne ajuţi s-o acceptăm şi să avem părtăşie în jurul acestui mare dar pe care ni L-ai trimis Tu, şi care este Isus Hristos. Îndură-Te, Tată.

Doamne, ştii că eu nu cunosc pe nici unul din oamenii care stau aliniaţi aici, dar Tu îi cunoşti pe toţi. Dorinţa mea este să-i fac pe oameni să înţeleagă că nu există biserică mare sau oameni mari, ci Dumnezeu este mare în Isus Hristos.

Te rog să-L laşi să fie cunoscut în seara aceasta, pentru că am provocat adunarea să-L primească. Te rog să îngădui ca Duhul Sfânt să-i înflăcăreze pe cei care au credinţă, pentru ca adunarea să vadă că se întâmplă ceva. Şi fie ca fiecare să fie vindecat, astfel ca atunci când serviciul va fi gata, să nu mai fie nici o persoană bolnavă printre noi. Salvează-i pe cei nemântuiţi şi ajută-i să vadă că se află în Prezenţa Celui care-i va judeca într-o zi. Eu Ţi-i încredinţez pe toţi şi Te rog să mă foloseşti după voia Ta, în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Acum aş vrea să păstraţi liniştea şi să staţi în rugăciune. Dacă cineva crede că aceasta nu vine de la Dumnezeu, vă provoc în Numele lui Isus Hristos să veniţi aici şi să faceţi acelaşi lucru. Dacă nu puteţi, nu spuneţi nimic împotrivă, ci cercetaţi Scriptura şi veţi vedea.

Din câte ştiu, femeia din faţa mea este o străină. Dacă este bolnavă şi aş putea s-o vindec, aş face-o, dar nu pot. Credeţi aceasta, nu-i aşa? Nici eu şi nici altcineva nu poate  s-o facă, pentru că vindecarea vine de la Dumnezeu şi El a făcut-o deja. Dumnezeu poate face ceva prin care să vedeţi că El este aici, ca să-Şi ţină făgăduinţa dată.

Cred că dacă Isus ar sta aici, în acest costum pe care mi l-a dat mie, iar voi aţi păşi în faţa Lui şi aţi spune:

„Doamne, sunt bolnav şi aş vrea să mă vindeci!” v-ar răspunde:

„Fiule, tu nu cunoşti Scripturile? Eu am murit pentru a câştiga vindecarea ta atunci când am fost răstignit pe Calvar.”

„Dar cum pot să ştiu cine eşti, Doamne?”

„Păi, ce am făcut când am fost pe pământ şi M-am făcut cunoscut evreilor şi samaritenilor?”

Vedeţi? Atunci El nu a venit pentru neamuri! Acum este timpul neamurilor, acum El face aceleaşi lucrări şi în mijlocul lor. Despre această zi, a vorbit El atunci când a spus că cine va vorbi împotriva Duhului Sfânt şi-L va numi „un duh rău”, nu va fi iertat niciodată.

Eu nu o cunosc pe femeia aceasta şi nu ştiu de ce a venit în locul acesta. Ce rost ar avea să vă mint, când ştiu bine că aceasta ar însemna să mă osândesc singur înaintea Domnului? Ceea ce m-a adus înaintea voastră este încredinţarea pe care o am că sunt în voia lui Dumnezeu. Apoi, ştiu că într-o zi Tucsonul va fi lovit de judecata lui Dumnezeu din pricina mesajului pe care i l-a dat El şi al cărui martor sunt. Aceasta nu înseamnă că sunt cineva. O, nu! Ştiu bine că sunt cel mai neînsemnat dintre voi, sunt doar fratele vostru, dar Isus Hristos trebuie să aibă pe cineva prin care să lucreze. Şi desigur, El a făcut alegerea mai dinainte.

Dacă Duhul Sfânt îmi va spune ceva despre femeia aceasta, ea va şti dacă am spus adevărul sau nu. Este adevărat? Sigur că da. Dacă nu este adevărul, înseamnă că nu este Dumnezeu în lucrare, dar dacă totul este adevărat, atunci este El.

Câţi dintre voi veţi crede din toată inima şi veţi accepta aceasta? Eu stau aici înaintea martorilor Lui, pentru că Biblia a făgăduit că lucrările care au fost făcute înainte ca Sodoma să ardă, vor fi făcute şi printre neamuri, înainte ca lumea să fie nimicită.

Aceasta a fost  ultima chemare pentru sămânţa împărătească a lui Avraam.

Femeia care stă aici, cu ochii închişi, spune o rugăciune. Este creştină. Mai apare şi câte un imitator care se strecoară şi se poartă ca un creştin, dar aţi văzut ce se întâmplă cu un astfel de om, nu-i aşa? Ori cade jos mort, ori paralizează, pentru că noi nu ne jucăm de-a biserica.

Vă mai amintiţi adunarea pe care am ţinut-o în Phoenix cu câţiva ani în urmă?

Doamna aceasta are o povară. Dacă aţi putea vedea, între mine şi ea stă o Lumină. Văd că a început să pălească; se pare că duhul ei este tulburat. Ea are probleme spirituale şi este îngrijorată din cauza lor. Dacă este adevărat, ridică mâna.

De fiecare dată simt că se ridică acest gând: „El citeşte gândurile femeii”. Dar nu, eu nu fac aceasta. Domnul mi-l va arăta pe cel care gândeşte astfel, aşa că îl voi chema sus şi atunci vom vedea dacă este vorba de ghicire aici.

Da, femeia are probleme spirituale, dar mai este încă ceva. Ai ceva simptome de boală, ai pietre la fiere. Este adevărat? (Da, domnule). Şi mai ai o apăsare. Este vorba de copiii tăi pentru care ceri mântuirea. (Amin). Mai este cineva, simt aceasta. Da, este soţul tău, pentru care doreşti tot mântuirea. Este prezent şi el în locul acesta. Tu nu eşti din locul acesta, ci văd că vii dintr-o zonă cu dealuri verzi şi multă apă. Eşti de undeva din nord, din statul Oregon, de lângă Grant’s Pass, şi te numeşti Lena Stowell. (Aşa este).

Isus Hristos îţi onorează cererea din seara aceasta. Du-te acasă, pentru că soţul şi copiii tăi sunt salvaţi, iar tu eşti vindecată. Binecuvântat să fie Numele Domnului Isus Hristos.

Eu nu ştiu ce a fost acolo, dar un lucru este sigur: femeia a avut credinţă. Îl credeţi acum? Credeţi că El este acelaşi ieri, azi şi în veci?

Bună seara, doamnă. Noi nu ne cunoaştem, iar tu eşti cu mult mai tânără decât mine. Crezi că Isus poate să-mi spună care este necazul tău? Îţi va mări acest lucru credincioşia? Crezi că sunt slujitorul Lui? Tu ştii că este imposibil ca eu să ştiu ceva despre tine, şi că dacă-ţi spun ceva, aceasta ar trebui să vină de la El. Tu eşti conştientă că în momentul acesta se petrece ceva. Este prezenţa Lui. Nu stai aici doar pentru tine, ci ai şi o mulţime de probleme spirituale la care nu ai răspuns. Dar vei primi răspunsul chiar acum. Este vorba despre ceea ce se petrece în biserica ta. (Aşa este). Este vorba despre nişte lucruri care după părerea ta nu merg bine. Aceasta este „Aşa vorbeşte Domnul”. Şi mai este ceva: văd o persoană care este pe moarte. Este un caz de cancer. Şi tu vii tot din Oregon, iar persoana bolnavă este acolo. Primeşte ce ai cerut. Întoarce-te acasă bucuroasă, pentru că credinţa ta ţi-a dat tot ce ceri. Eu nu m-am atins de acea femeie, dar Dumnezeu S-a atins, de aceea, trebuie doar să crezi.

Bună seara, doamnă. Noi nu ne cunoaştem, dar Domnul Isus ne ştie pe amândoi.

Un moment, căci s-a întâmplat ceva în audienţă. Vă rog să fiţi respectuoşi. Înaintea acestei femei a apărut un bărbat. Este cineva cu credinţă, de aceea, continuaţi să vă rugaţi. L-am pierdut, dar continuaţi să vă rugaţi.

Voi sunteţi mulţi, şi credinţa fiecăruia mă atinge din toate părţile. Acesta este motivul pentru care trebuie să aduc pe cineva aici, în faţa mea. Aici se află chiar şi lucrători bolnavi care se roagă, dar te-am chemat pe tine pentru că ai număr de rugăciune. Eu nu te cunosc, dar Dumnezeu te cunoaşte. Dacă Domnul Isus îmi va spune ceva din viaţa ta, orice problemă de-a ta sau de-a cuiva iubit, vei şti dacă este adevărat sau nu. Atunci vei vedea dacă vorbeşte El sau nu. Crede că eşti în Prezenţa Lui, pentru că dacă ai fi doar în prezenţa mea, nu ai simţi ceea ce simţi.

Lângă această femeie văd un bărbat. Este un om de statură înaltă. Da, tu eşti prietenă cu Paul Keen, care este lucrător şi un bun prieten al meu. El s-a rugat pentru tine, fiindcă ai o ruptură de diafragmă care ţi-a creat tot felul de complicaţii şi de dureri.

 Nu eşti de aici, ci vii din California. Crezi în Isus Hristos şi eşti gata să-L primeşti? Doamnă Moss, vrei să te întorci acasă vindecată? Atunci, du-te şi crede. Ai credinţă în Dumnezeu şi nu te îndoi, căci totul va trece.

Credeţi în Domnul Isus? Bună seara. Noi nu ne cunoaştem, dar Isus Hristos ne ştie pe amândoi.

Lumina tocmai părăseşte platforma, de aceea rugaţi-vă cu toţii şi credeţi.

Domnule, tu ai o umflătură pe plămân. Nu eşti de aici, dar ai fost trimis în locul acesta de cineva. Ai mai fost în rândul de rugăciune şi ai fost vindecat în adunare. Atunci ai avut probleme la un picior. Acum văd că cel care te-a trimis aici este un bărbat aproape cărunt. Da, este păstorul Mattsson Boze, păstorul bisericii din Philadelphia. (Aşa este). Isus Hristos te face sănătos. Întoarce-te la Chicago şi bucură-te. Amin. Credeţi numai, căci totul este posibil!

Bună seara. Noi nu ne cunoaştem, dar Isus Hristos te cunoaşte. Crezi că El poate să-ţi dea Duhul Lui? Dacă aş fi doar un lucrător nu ar fi suficient, dar El a făgăduit un dar care va fi trimis în zilele din urmă, ca să aducă înapoi credinţa dată părinţilor. Credeţi că timpul pentru acest dar a sosit şi că această slujbă este chiar acum în acţiune în biserică? Şi tu vii din Chicago, pentru că te-am văzut mergând pe strada Clark. Suferi de artrită şi ai încă câteva suferinţe în trup. Poţi pleca acasă bucuros, pentru că credinţa ta te-a făcut sănătos. Dumnezeu să te binecuvânteze. Du-te şi crede din toată inima.

Crezi că Dumnezeu vindecă şi artrita? Atunci întoarce-te la locul tău, fii bucuros şi mulţumeşte-i, fiindcă eşti vindecat.

Doamnă, vrei să vii mai în faţă? Vrei să mergi să mănânci şi să te simţi din nou bine? Vechea problemă pe care o aveai la stomac, s-a dus. Du-te şi mănâncă, pentru că Isus Hristos te face bine.

Doamna de acolo, cu copilul, crezi că Dumnezeu îl va vindeca? Eu pot să-ţi spun problema lui, dar nu-l pot vindeca. Priveşte aici, scumpule. Şi eu am o fetiţă ca tine. Crezi că Isus poate vindeca boala de inimă pe care o ai şi să te facă sănătos?

Vino aici. Tată ceresc, lasă ca puterea Duhului Sfânt să salveze viaţa acestui copil, pentru că Te rog aceasta în Numele lui Isus Hristos. Soră, du-te şi crede căci totul va fi bine. Crede din toată inima.

Vino, doamnă. Crezi că Dumnezeu poate să vindece boala femeiască pe care o ai? Du-te şi crede din toată inima, pentru că totul va fi bine.

Tu ai vrea ca Dumnezeu să-ţi dea o respiraţie mai bună şi să fii eliberată de astm. Du-te acasă şi crede din toată inima, pentru că poţi fi vindecat. Crede din inimă.

Dumnezeu vindecă şi problema de inimă. Crezi aceasta? Atunci întoarce-te şi spune: „Îţi mulţumesc, Doamne Isuse!”              Laudă Numele Lui şi vei fi bine.

Credeţi? Câţi dintre voi cred? Credeţi că sunt prorocul Lui? Vreau să spun slujitorul Lui, pentru că aceasta îi face pe mulţi să se poticnească.

Eu nu te cunosc, eşti o străină pentru mine. Te văd stând pe o targă. Crezi că sunt slujitorul lui Dumnezeu? Dacă El îmi va descoperi problema ta, Îl vei accepta ca Vindecător al tău? Deasupra ta este umbra morţii, aşa că dacă te aşezi acolo, vei muri. Nu are nici un rost să mergi la medic pentru că în ceea ce priveşte medicina, totul este trecut. Boala care te ucide este cancerul. De ce nu te ridici de pe  targă şi apoi să pleci acasă vindecată în Numele lui Isus Hristos? Crezi aceasta? Atunci acceptă-L şi du-te acasă. Crede şi ridică-te.

Care este problema cu tine, care stai acolo cu mâna ridicată? Crezi că sunt slujitorul lui Dumnezeu? Crezi că El poate să-mi descopere problema ta? Tu ai epilepsie. Dacă este aşa, ridică şi cealaltă mână. Acum crede-L din toată inima şi nu vei mai avea alte crize. Vă provoc să credeţi!

Bărbatul care mă priveşte…tu suferi cu inima. Nu te cunosc, dar acesta este adevărul, aşa este? Tu eşti lucrător într-o biserică din Mexic. Eşti interesat pentru cineva….da, este vorba de soţia ta care stă lângă tine. Crezi că Dumnezeu poate să-mi spună care este problema ei? Eu nu pot s-o vindec, dar pot să-ţi spun ce probleme are. Vei crede că poate fi vindecată? Da, ea este surdă. Puneţi mâinile peste urechile ei, crede din toată inima şi poate fi vindecată. Câţi din voi credeţi aceasta? (Amin).

Ridicaţi-vă mâinile şi acceptaţi-L ca Vindecătorul vostru pe Isus Hristos.

Tu, care crezi că el a fost salvat, de ce nu vii chiar acum la altar? Ai spus că ai vrea să ai un sentiment în inima ta, la fel ca acea căprioară-mamă. Vrei să-L accepţi pe Isus Hristos ca Salvatorul tău? Vrei să vii la altar ca să mă rog pentru tine, în timp ce stai în prezenţa Lui? Mulţi dintre voi ar trebui să vină aici. Dacă vreţi să-L acceptaţi pe Hristos ca Mântuitorul vostru, veniţi chiar acum!

Dumnezeu să te binecuvânteze, domnule. Dumnezeu să te binecuvânteze. Este bine aşa.

Nu mai este nimeni care-L acceptă? Tu, care nu-L ai, vino şi primeşte-L chiar acum ca Mântuitorul tău personal. Stai aici, în prezenţa Sa. Oricine ai fi, un membru al bisericii sau orice altceva, dacă nu eşti încă cu Dumnezeu te provoc să vii la El în Numele lui Isus Hristos, înainte ca să se termine acest rând de rugăciune, în timp ce Duhul Sfânt este aici şi eu mă pot ruga rugăciunea de credinţă. Dacă El mă va asculta şi va vindeca bolnavii, cu siguranţă mă va asculta şi-i va salva şi pe cei pierduţi.

Cine Îl doreşte ca Mântuitor, să vină în faţă, în Numele lui Isus. Păşiţi în faţă şi staţi în jurul altarului, pentru rugăciune. Dumnezeu să vă binecuvânteze. Îmi place aceasta: bărbaţi şi femei convinşi de Duhul Sfânt.

Cei care credeţi că aceasta este mărturia învierii lui Isus Hristos, care a fost vestită, nu uitaţi că eu sunt un om, dar El este Mântuitorul vostru Isus Hristos. Venirea Lui este atât de aproape, încât Se manifestă în toată plinătatea printre aleşii Săi.

Dacă aveţi îndoieli şi sunteţi doar nişte membri căldicei, veniţi şi fiţi umpluţi cu Duhul Sfânt în timp ce El însuşi este aici şi dovedeşte, prin Cuvântul neschimbător al Scripturii, că este aici. Da, El este aici, de aceea, veniţi acum! Fiecare suflet care-L doreşte pe Isus Hristos în viaţa lui, să vină chiar acum! Veniţi în faţă şi acceptaţi-L!

Haideţi să cântăm cântarea „Crede numai”, în timp ce sunteţi invitaţi să veniţi în faţă. Ce trebuie să credem noi? Adevărul Bibliei care v-a fost vestit. De ce mi-a spus El în timpul serviciului: „Cheamă oamenii la altar!” Poate că aceasta este ultima şansă acordată cuiva. Crede numai, totul este posibil.

Fraţii lucrători să vină aici. Lăsaţi ca fraţii lucrători să se adune în jur, pentru că ne vom ruga pentru aceşti oameni.

Voi ziceţi: „Este posibil să primesc şi eu Duhul Sfânt ca cei din ziua de rusalii?” Sigur că da, dacă credeţi. Credeţi numai”!

Dacă în inima voastră nu este o dragoste ca aceea pe care a avut-o căprioara-mamă pentru puiul ei, ar fi bine să veniţi aici. Dacă vreţi ca Isus Hristos să Se descopere şi în viaţa voastră, veniţi. Nu vă mai jucaţi de-a biserica!

Ceasul venirii Lui este aici, de aceea nu trebuie să irosim privilegiul de a avea acest mare Dar pe care ni l-a dat Dumnezeu: dovada infailibilă că Isus Hristos este viu după două mii de ani. Biserica a primit ultimul Său Dar. Conform Cuvântului lui Dumnezeu, acesta este ultimul semn care a venit în biserică înainte de venirea lui Isus Hristos. Isus a spus: „Aşa cum a fost în zilele lui Lot, aşa va fi şi în zilele când va veni Fiul omului.” Aici suntem noi.

Nu lăsaţi această mare ocazie să treacă pe lângă voi! Nu vreţi să veniţi aici pentru rugăciune? Veniţi. Vom mai aştepta puţin pentru că sunt sigur că mai sunt oameni care trebuie să vină. Aş vrea să-L primiţi pe Dumnezeul care cunoaşte tainele inimii. Vreţi să-L primiţi pe Cel care poate descoperi tot ce aveţi în sufletul vostru, aşa cum a făcut-o aici? Domnul să vă binecuvânteze.

În timp ce aceştia sunt adunaţi în jurul altarului, iar alţii vin, aş vrea ca cei aflaţi în audienţă să se ridice pentru un moment de rugăciune.

Cei care sunteţi bolnavi dar nu aţi ajuns în rândul de rugăciune, puneţi-vă mâinile unii peste alţii. Fraţii lucrători să-şi pună mâinile peste cei aflaţi aici. Sunteţi gata? Aţi văzut ceva real? V-a mişcat ceva inima? Haideţi să ne plecăm capetele şi fiecare să se roage în felul lui. Să nu uitaţi că de pe tot pământul se ridică chiar acum, milioane de rugăciuni, iar Dumnezeu le aude pe toate, pentru că El este infinit.

Rugaţi-vă aşa cum faceţi în biserica voastră. Rugaţi-vă ca Dumnezeu să vă ierte păcatele. Rugaţi-vă ca Duhul Sfânt să vă cuprindă inimile şi să vă vindece.

Tată ceresc, noi aducem această audienţă în faţa Ta. Lasă ca marea Putere care L-a înviat pe Isus Hristos să scuture chiar acum biserica, şi îngăduie ca fiecare persoană bolnavă din locul acesta să fie eliberată de sub puterea Satanei.

Doamne, îndură-Te şi fă ca fiecare persoană pierdută să fie salvată şi umplută cu Duhul Sfânt.

Rugaţi-vă aşa cum v-aţi rugat şi până acum. Rugaţi-vă ca şi când acestea ar fi ultimele momente din viaţa voastră.   

                                   –  AMIN  –