Deschideţi cu toţii la cartea Exodului. La sfârşitul mesajului din seara aceasta, vom suna din trâmbiţa Jubileului, care a fost rânduit de Dumnezeu pentru eliberare, pentru libertate, vindecare, binecuvântare şi restituire în Mesia. În ordine. Exod 3.1-6,11-13:
„Moise păştea turma socrului său, Ietro, preotul Madianului. Odată, a mânat turma până dincolo de pustie şi a ajuns la muntele lui Dumnezeu, la Horeb.
Îngerul Domnului i S-a arătat într-o flacără de foc, care ieşea din mijlocul unui rug. Moise s-a uitat şi iată că rugul era tot un foc şi rugul nu se mistuia deloc.
Moise a zis: „Am să mă întorc să văd ce este această vedenie minunată şi pentru ce nu se mistuie rugul.”
Domnul a văzut că el se întoarce să vadă şi Dumnezeu l-a chemat din mijlocul rugului şi a zis: „Moise! Moise!” El a răspuns: „Iată-mă!”
Dumnezeu a zis: „Nu te apropia de locul acesta; scoate-ţi încălţămintea din picioare, căci locul pe care calci este un pământ sfânt.”
Şi a adăugat: „Eu sunt Dumnezeul tatălui tău, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov.” Moise şi-a ascuns faţa, căci se temea să-L privească pe Dumnezeu.”
„Moise a zis lui Dumnezeu: „Cine sunt eu, ca să mă duc la Faraon şi să scot din Egipt pe copiii lui Israel?”
Dumnezeu a zis: „Eu voi fi negreşit cu tine, şi iată care va fi pentru tine semnul că Eu te-am trimis: după ce vei scoate pe popor din Egipt, veţi sluji lui Dumnezeu pe muntele acesta.”
Moise a zis lui Dumnezeu: „Iată, când mă voi duce la copiii lui Israel şi le voi spune: „Dumnezeul părinţilor voştri m-a trimis la voi” şi mă vor întreba: „Care este Numele Lui?”, ce le voi răspunde?”
În cea mai sfântă zi a anului, Yom Kippur, se întâmpla ceva ce se putea întâmpla numai atunci. Nu se putea întâmpla în nicio altă zi, în nici un alt timp. Aceea era singura zi în care marele preot putea să intre în Sfânta Sfintelor, în prezenţa lui Dumnezeu, prin sângele jertfei.
Dar în ziua aceea, se mai întâmpla ceva: marele preot stătea în curte, mărturisea păcatele şi îşi punea mâinile pe cei doi ţapi: unul avea să fie jertfit, iar celuilalt i se dădea drumul în pustie. Atunci, marele preot putea să pronunţe Numele pe care în restul anului nu aveau voie să-L pronunţe, Numele care nu trebuia rostit în timpul lui Mesia, Numele supranatural şi veşnic al lui Dumnezeu. Este scris că în Ziua Ispăşirii, marele preot Îl rostea de zece ori, iar când El pronunţa Numele lui Dumnezeu, închinătorii şi ceilalţi preoţi care aşteptau în jur, îngenuncheau şi cădeau cu feţele la pământ.
Dar care este Numele? Este numit Tetragrama. Acest cuvânt provine din greacă şi este format din patru litere. „Grama” înseamnă „literă”, iar „tetra” înseamnă „patru”. Deci „Tetragrama” este „Numele compus din patru litere”. Care erau cele patru litere în ebraică?
I – IUD, H – HEI, W – VAV, H – HEI. Deci: IHWH – Tetragrama, Numele lui Dumnezeu, care în zilele lui Mesia nu trebuia pronunţat niciodată. Numele care era pronunţat de Yom Kippur era numit Tetragrama, Numele lui Dumnezeu, aceasta fiind şi tema noastră din seara aceasta.
Biblia nu ne interzice să pronunţăm Numele lui Dumnezeu, ci ne spune să nu-L folosim niciodată în deşert.
Când Biblia spune: „Să nu luaţi Numele lui Dumnezeu…”, textul nu se referă la numele de „Dumnezeu”, care are de fapt alte origini, ci se referă la Tetragramă.
În zilele lui Mesia, în zilele celui de-al doilea Templu, acest Nume era atât de sfânt încât era rostit foarte rar, dar era rostit aşa cum va fi vorbit în seara aceasta.
Yom Kippur era cea mai sfântă zi din an, era ziua în care marele preot păşea în locul cel mai sfânt, în Sfânta Sfintelor. Marele preot era persoana cheie acolo, cel ce purta pe cap mitra sau coroana pe care scria: „Kadosh”, adică: „Sfânt este”, şi apoi Tetragrama, deci: „Sfânt este IHVH”.
În Cuvântul lui Dumnezeu, Tetragrama apare de şapte mii de ori, dar cu toate acestea, era atât de sfântă, încât atunci când marele preot rostea acest Nume de Yom Kippur, tot poporul se pleca până la pământ.
Astăzi, Tetragrama este o taină deoarece nimeni nu ştie sigur cum trebuie s-o pronunţe. Există tot felul de culte făcute de oameni, care au pretenţia că ştiu cum s-o facă, „Martorii lui Iehova” fiind unul dintre ele.
Noi putem spune că ştim literele: „IHVH”, fără vocale. Mai târziu, scrierile ebraice au adăugat şi vocale, pe care le-au luat de la Numele „Adonai”, adică „Domnul”. Când au făcut aceasta, când la consoanele „IHVH” au adăugat vocalele de la „Adonai”, a rezultat Numele „IeHoVaH”.
În limba engleză „I” a fost înlocuit cu „J” şi astfel Numele a devenit „JeHoVaH”, dar cei mai mulţi învăţaţi sunt de părere că cea mai corectă pronunţie este „IaHVeH”.
Totuşi, taina Tetragramei este cu mult mai adâncă, fiindcă este vorba de semnificaţia ei şi nu de felul cum se pronunţă.
Pentru aceasta, vom merge în pustie, la Muntele Sinai, şi vom sta înaintea lui Dumnezeu, cu Moise. Vom sta într-un moment de ispăşire (Yom Kippur) cu Dumnezeul care l-a chemat din rugul care nu se mistuia şi care i-a spus: „…locul pe care calci este un pământ sfânt.”
Moise I-a spus lui Dumnezeu: „Iată, când mă voi duce la copiii lui Israel şi le voi spune: „Dumnezeul părinţilor voştri m-a trimis la voi” şi mă vor întreba: „Care este Numele Lui?”, ce le voi răspunde?”
Dumnezeu a zis lui Moise: „Eu sunt Cel ce sunt.” Şi a adăugat: „Vei răspunde copiilor lui Israel astfel: „Cel ce se numeşte Eu sunt m-a trimis la voi.”
Cu alte cuvinte: „Vei răspunde copiilor lui Israel astfel: „Eie Şhelahni Alehem”, adică: „Cel ce se numeşte Eu sunt m-a trimis la voi.” De aici provine Numele: „Eu Sunt”. IHVH. Din IaHVeH avem rădăcina „Eu sunt”, Numele considerat atât de sfânt, care a fost dat numai Israelului.
Cuvinte precum: „Adonai”, adică „Domnul”, „Adon”, sau „El”, adică „Dumnezeu” sunt folosite în alte limbi şi reprezintă un Nume pentru Dumnezeu, dar Numele dat, Tetragrama, i-a fost dată numai Israelului. De multe ori, când evreii Îi văd Numele în Scriptură, nici nu-L pronunţă, ci spun: „Adonai” în locul Lui.
În majoritatea Bibliilor pe care le aveţi, Numele Lui este tradus ca „Domnul”, iar prima literă este de tipar. Când vedeţi prima literă de tipar, înseamnă că în spatele acestui Nume se află Tetragrama. Când vedeţi scris „Domnul Dumnezeu” cu prima literă de tipar, aceasta este Tetragrama. Acest Nume provine de la o rădăcină ebraică ce înseamnă „Haia”. „Haia” provine din ebraica veche. „Haia”, „hava” sau „haua” este verb şi înseamnă „a fi, a exista”. De la această rădăcină „Haia”, „a exista”, avem „IaHVeH”.
Există atât de multe aici; de la Numele lui Dumnezeu, care ne aduce descoperirea despre noi, despre credinţa noastră şi despre cum să trăim.
Ce ne spune mai întâi de toate? Că Numele lui Dumnezeu în alte limbi se traduce: „Eu sunt”. Ce lucru minunat! Înainte de toate, este „Eu sunt”, iar aceasta este cât se poate de personal. „Eu sunt” este un lucru personal legat de legământ. El este „Eu sunt”. Nu mai este nevoie de nici un titlu, pentru că El spune cât se poate de clar: „Numele Meu este „Eu sunt”!” Este atât de minunat! Este cel mai simplu verb, verbul „a fi”, şi El a pus acest verb într-un Nume: „Eu sunt”.
De obicei, oamenii Îl vor pe Dumnezeu pentru ceea ce poate face El pentru ei, şi adesea şi credincioşii cad în extrema aceasta, dar aici ni se spune că nu este vorba de ceea ce poate face Dumnezeu pentru tine, ci este vorba de ceea ce este Dumnezeu, şi El este „Eu sunt”. Deci, nu este vorba de ceea ce face El pentru voi, fiindcă Dumnezeu vă binecuvântează, ci este vorba de Cine este Dumnezeu, şi El este „Eu sunt”. El nu trebuie să facă nimic, fiindcă noi Îl vom lăuda oricum; pentru noi este îndeajuns faptul că El există.
Noi Îl dorim, Îl iubim şi Îl lăudăm pentru ceea ce este El. Dacă iubiţi pe cineva, nu-l iubiţi pentru ceea ce face pentru voi, ci Îl iubiţi pentru ceea ce este. Şi El este „Eu sunt”.
Aşadar, ca şi popor al Său, noi suntem poporul lui „Eu sunt”. Oamenii vorbesc despre Dumnezeu şi spun: „Dumnezeul creştinilor”, „Dumnezeul evreilor” sau un alt Dumnezeu. Dumnezeii păgânilor erau numiţi: „dumnezeul copacilor”, „dumnezeul tunetului”, „dumnezeul muntelui”, „dumnezeul fertilităţii”, dar Dumnezeul nostru nu este ca dumnezeii păgâni. Nu există nici o cale de a-L denumi. Cu alte cuvinte, El nu este „Dumnezeul copacilor”, ci este „Eu sunt”. El este Dumnezeul existenţei, Dumnezeul prin care există totul, şi Se numeşte „Eu sunt”. El este „Eu sunt” şi nu poţi să-L pui într-o cutie. „Eu sunt” – este format din pronumele personal „Eu” şi verbul cel mai întâlnit „sunt” (a fi), „Eu sunt”. Cât de minunat este Dumnezeu! Aici, El ne descoperă adevăratul Său Nume: „Eu sunt”. Acesta este Numele Său personal. Celelalte Nume sunt titluri: „Adon” este tot „Domnul”.
Cine poate spune: „Eu sunt” şi să nu mai aibă nevoie de nimic după aceea?
Dacă baţi la uşă şi celălalt întreabă:
„Cine este acolo?”, tu răspunzi:
„Eu sunt.”
„Oh, tu eşti?” Vedeţi? „Tu eşti?”
Dar Dumnezeu este atât de minunat deoarece El este singurul din Univers care poate spune: „Eu sunt”, iar voi veţi şti că este „Eu sunt” este „Eu sunt”.
Richard Warnbrant care a fost închis şi torturat pentru credinţa sa în România comunistă, povestea cum încercau să-i demoralizeze pe deţinuţi, luându-le numele. Aşadar, le-au luat numele şi le-au dat un număr de ordine şi astfel, pentru a-i demoraliza îi chemau după numere. Singura problemă era că el era primul din acea închisoare, aşa că atunci când gardianul voia ceva de la el, îl chema: „Numărul unu!”
Aşa este şi Dumnezeu: El este Numărul UNU, El este „Eu sunt.” Numai El este Cel care poate spune aceasta, iar cei care Îl cunosc, Îl cunosc ca şi „Eu sunt”, ca şi cum ar fi singurul din Univers.
Numele te marchează. Astfel, fiecare are un nume individual după care suntem cunoscuţi şi chemaţi de oameni. Dacă nu ne cunosc după primul nume, ne cunosc după numele întreg sau după prenume. Prin nume te distingi de ceilalţi oameni, este ca şi cum ai avea o etichetă, ceva specific.
Cât este de minunat faptul că Numele lui Dumnezeu care-I pune o amprentă, care Îi este caracteristic Lui, care-L face deosebit şi-L individualizează este „Eu sunt”, Numele în care se ascunde întreaga existenţă. Caracteristica Lui este existenţa, El este Cel ce există prin Sine însuşi; El este singurul care poate spune că tot ce există vine de la El, că El este singurul care are Viaţa veşnică, că El există pur şi simplu.
Natura Sa este existenţa şi Se numeşte Dumnezeul Vieţii, deci El este Viaţa; El este existenţa; El este legat de toate lucrurile pentru că este marele „Eu sunt”. Noi nu putem spune că El este Dumnezeul unui loc, pentru că El este „Eu sunt!” şi este pretutindeni. El este într-adevăr Dumnezeul Israelului, ceea ce este ceva specific, dar El este Dumnezeul Universului şi totul există prin El.
„Eu sunt” este Numele care arată Cine este El: „Eu sunt Viaţa”, „Eu sunt Existenţa”, „Eu sunt totul”. Numele „Eu sunt” este opusul tuturor numelor existente pentru că, pur şi simplu, sparge tiparele numelor.
Cine este „Eu sunt”? Ce este „Eu sunt”? El este: „Eu sunt”, Dumnezeu”; El este Realitatea, El este atât de real încât nu mai ai nevoie de nimic altceva.
Ce este „Eu sunt”? Ce ne spune Numele „Eu sunt”? Ne spune că este Ceva în legătură cu El: credinţa noastră este legată de El, este dependentă de El. Aceasta înseamnă că nu este vorba despre noi, despre cât ne zbatem noi, despre cât suntem de buni sau de răi, despre ce facem sau ce nu facem noi. Totul este în legătură cu El şi numai cu El.
Astfel, biruinţa vine când încetezi să te ridici pe tine însuţi sau să te cobori şi Îl preamăreşti pe El.
A trăi pentru El, pentru „Eu sunt” înseamnă totul, este ceea ce sunt, ce vreau să fiu. Vreau să mă pierd cu totul în El, să uit de toate problemele mele şi totul pentru mine să fie doar El.
El a spus: „Eu sunt Cel ce sunt”. Ce înseamnă aceasta? Aceasta înseamnă: „Eu nu am nevoie de un motiv, de o cauză. Voi nu Mă puteţi explica; puteţi căuta un motiv sau o cauză, dar nu-l veţi găsi. Eu sunt Cel prin care există totul, Cel care cauzează totul.”
Ce este aceasta? Totul în Univers are nevoie de un motiv, de o cauză. Totul trebuie să aibă un început, o cauză şi un efect, dar trebuie să existe Unul care este începutul tuturor lucrurilor şi care nu a avut niciodată un început, iar acesta este El. El este minunea pe care nu o putem explica.
Totul are o explicaţie: aceasta produce aceasta, aceea produce cealaltă, dar nimeni nu poate să-L explice pe El, pentru că Dumnezeu nu a fost creat de nimeni. El este miracolul existenţei, este totul.
El spune: „Eu sunt Cel ce sunt” şi voi nu Mă puteţi explica şi înţelege prin logică, prin judecata logicii. Eu sunt Miracolul, Minunea care nu poate fi explicată.” Unul dintre cuvintele folosite în profeţii pentru „Ieshuah – Isus” este „Pele”, care în ebraică înseamnă „Minune”. El este Minunea, iar voi nu puteţi să-L explicaţi. Să nu încercaţi să-L explicaţi pentru că nu puteţi.
Oamenii, teologii devin confuzi când încearcă să-L pună pe Dumnezeu în toate aceste cutii şi sunt siliţi să recunoască: „Noi nu putem explica aceasta sau aceea. ”
Voi nu puteţi să-L explicaţi pe Dumnezeu. El vă explică pe voi, nu voi Îl explicaţi pe El; voi nu puteţi să-I daţi un sens lui Dumnezeu, ci El vă dă sens vouă, El dă sens vieţii voastre, iar aceasta începe când spuneţi: „Te accept. Nu Te pot explica, fiindcă dacă aş putea face aceasta, aş fi Dumnezeu.” Voi nu puteţi să-L explicaţi. Este la fel ca în cazul rugului care nu se mistuia. Nu faptul că rugul ardea era uluitor, ci ceea ce era uimitor era că deşi ardea, nu se mistuia. Era ca şi cum exista prin Sine însuşi. Aşa este Dumnezeu. El nu are nevoie de nici o explicaţie.
Partea bună este că atunci când vă uitaţi la viaţa voastră şi spuneţi: „Doamne, nu ştiu ce vrei să faci”, nici nu trebuie să ştiţi. Nu trebuie să ştiţi ce va face El şi nici cum va face; nu trebuie să aveţi nici un „De ce?” pentru că El ştie totul şi face totul spre binele vostru. Este ca şi cum aţi spune: „Doamne, nu înţeleg, dar am încredere în Tine, Te primesc, Te accept şi Te laud.”
Noi nu trebuie să-L înţelegem pe Dumnezeu şi El nu ne datorează explicaţii; El însuşi este Motivul, iar aceasta ne este de-ajuns. Este minunat!
Cum vorbiţi despre voi înşivă? Dacă vă spun: „Spuneţi-vă numele,” voi veţi zice: „Eu sunt Ioan”, „Eu sunt Maria”, „Eu sunt Mihai”, „Eu sunt Cutare”. Vedeţi? Mai întâi spunem „Eu sunt”, apoi adăugăm numele nostru. Gândiţi-vă la aceasta. De fapt, când spuneţi aceasta, rostiţi două nume. Astfel, ca să vă puteţi spune numele, mai întâi trebuie să rostiţi Numele Domnului: „Eu sunt…” Gândiţi-vă la aceasta. Când spuneţi numele vostru, mai întâi spuneţi Numele lui Dumnezeu: „Eu sunt… Ioan.” Vedeţi? Este Dumnezeu şi cu mine. Dacă nu am numele lui Dumnezeu, eu nu exist, fără Dumnezeu nu sunt nimic. Ceea ce vreţi să spuneţi când ziceţi: „Eu sunt Cutare…”, este că voi nu puteţi exista fără El.
Atunci de ce credem că putem exista fără El? Chiar şi felul cum ne spunem numele: „Eu sunt Cutare”, dovedeşte că nu putem. Când vă spuneţi numele este ca şi cum L-aţi mărturisi pe El, este ca şi cum aţi spune că fără El, nu existaţi, nu sunteţi nimic. Biblia spune că tot ce are suflare de viaţă trebuie să-L laude pe Domnul, fiindcă El este Motivul, Sursa existenţei noastre. Noi trebuie să-L mărturisim tot timpul pe El, pentru că Domnul este Cel mai minunat lucru, este însăşi Existenţa noastră. Aceasta înseamnă că noi nu putem fi niciodată întregi fără El, şi El trebuie să fie întotdeauna Primul. Fără El suntem goi. Chiar dacă pretindem că suntem poporul Său, dacă El nu este Primul în viaţa noastră, suntem goi.
Haideţi să mergem puţin la Mesia. Vom deschide Bibliile la Ioan capitolul opt, pentru că ceea ce scrie acolo face parte din taină. Aici avem Tetragrama în Noul Testament. Voi începe citirea de la versetul 52:
„Acum, I-au zis iudeii, „vedem bine că ai drac; Avraam a murit, prorocii de asemenea au murit, şi tu zici: „Dacă păzeşte cineva cuvântul Meu, în veac nu va gusta moartea.”
Doar n-ai fi Tu mai mare decât părintele nostru Avraam, care a murit? Şi decât prorocii, care de asemenea au murit? Cine te crezi Tu că eşti?”
Isus a răspuns: „Dacă Mă slăvesc Eu Însumi, slava Mea nu este nimic; Tatăl Meu Mă slăveşte, El, despre care voi ziceţi că este Dumnezeul vostru,
şi totuşi nu-L cunoaşteţi. Eu Îl cunosc bine şi, dacă aş zice că nu-L cunosc, aş fi şi Eu un mincinos ca voi. Dar Îl cunosc şi păzesc Cuvântul Lui.
Tatăl vostru Avraam a săltat de bucurie că are să vadă ziua Mea; a văzut-o şi s-a bucurat.”
„N-ai nici cincizeci de ani”, I-au zis iudeii, „şi ai văzut pe Avraam?!”
Isus le-a zis: „Adevărat, adevărat vă spun că, mai înainte ca să se nască Avraam, sunt Eu.” (v. 52-58).
Ceea ce scrie aici rupe toate tiparele. Chiar dacă El ar fi spus: „Eu am fost”, ar fi fost destul de mare. Este peste poate ca un Bărbat care nu avea nici cincizeci de ani, să poată spune că El a fost acolo înainte de Avraam. Dar El nu spune aşa, iar cuvintele Sale încalcă toate Legile Bibliei.
Este la fel ca în cazul primului verset din Biblie care încalcă toate regulile limbii ebraice:
„La început, Dumnezeu (Elohim – plural) a creat (singular).”
Astfel, în textul din Ioan, Isus spune că El este înainte de Avraam. Eventual, ar fi trebuit să spună: „Eu am fost înainte de Avraam”, dar El nu a spus aşa, ci a zis: „Înainte de Avraam, Eu sunt.” Descoperirea ne arată cât se poate de clar că aici, El a pronunţat Numele „IaHVeH”, că El vorbea despre „IaHVeH”, adică de „Cel ce există prin Sine Însuşi”.
Dacă mergem la traducerea greacă a acestui text, primim o altă descoperire. El a vorbit în ebraica-aramaică, dar să privim puţin traducerea din greacă.
Textul grec a tradus Numele „Eu sunt” prin cuvintele „Ego eimi”. De la cuvântul „ego” derivă cuvântul „eul, sinea”. „Eul” sau „sinea” arată spre „eul personal,” sau „mândria de sine” aceasta fiind cea mai mare problemă cu care se confruntă credincioşii. Fiinţele umane se confruntă tot timpul cu natura lor firească, cu sinea lor, cu eul lor personal, cu dragostea de sine. Şi când ne gândim la eul personal, ajungem înapoi în grădina Eden. Astfel, când şarpele i-a spus femeii: „vei fi ca Dumnezeu”, i-a spus de fapt că va avea un eu personal, un sine, dar acesta este blestem, egoism, manifestarea firii, fiindcă de aici provine tot răul: mândria vine din eul personal, din egoism, şi la fel ura, crima, furtul, lăcomia, gelozia, neiertarea, înălţarea de sine, toate acestea provin din eul personal, din eros, din dragostea de sine.
Noi spunem uneori: „Eşti atât de egoist!” sau: „Ai un eros, un eu personal, un temperament atât de rău!” Da, aveţi un asemenea ego, pentru că în limba greacă, „ego” înseamnă „eu personal”. Este ca şi cum am spune: „Este plin de sine” sau: „Îl interesează numai persoana lui!” Noi toţi avem un ego, pentru că fiecare are un eu personal.
Aşadar, aici avem descoperirea, în Ioan 8, Mesia spune „Ego eimi”, ceea ce înseamnă că „eu sunt” vine de la Dumnezeu pentru că înseamnă pur şi simplu „Eu sunt Cel ce sunt, Sinea”.
Noi avem eul nostru de la „Eu sunt” al lui Dumnezeu, şi voi aveţi: „Eul vostru” de la „Eu sunt” al lui Dumnezeu. Sinea nu este un lucru rău, este ceva sfânt.
În religiile estice, în religiile noii ere, ei vorbesc despre distrugerea eului, despre distrugerea identităţii, a individualităţii în nimicirea cosmică. Cuvântul „nirvana” înseamnă „a stinge flacăra din noi”, dar noi nu credem aşa ceva. În religiile estice, ei cred că toţi sunt dumnezei şi că Universul este atât de răvăşit pentru că Dumnezeu a uitat că este Dumnezeu şi a devenit toţi aceşti indivizi plini de sine, de aceea noi trebuie să nimicim aceasta. Aceasta este credinţa lor, dar noi nu credem aceasta.
Credinţa noastră este la polul opus. Nu eul sau sinea este problema, problema este că sinea sau eul nostru a fost despărţit de „Eu sunt”. Aceasta este marea problemă.
Haideţi s-o punem altfel. Sinea sau eul nostru s-a separat de El, de „Eu sunt”, dar noi existăm prin El. Tot ceea ce sunteţi voi, a fost creat după Chipul Său şi identitatea voastră provine din Identitatea Lui. Unicitatea voastră, faptul că puteţi iubi, provine de la El; „eu sunt” al vostru provine de la „Eu sunt” al Său. Problema este că „eu sunt” al omului s-a separat de „Eu sunt” al lui Dumnezeu; noi am luat „eu sunt” al nostru şi am spus: „Vom fi ca Tine!”, „Vom fi ca „Eu sunt”, adică la fel ca Dumnezeu.”
Adevărul este că atunci când am căzut, am primit această natură păcătoasă prin care ne privim prin eul nostru şi credem că suntem centrul Universului: „Eu sunt centrul Universului!”, dar adevărul este că am devenit nişte „eu sunt” falşi; am devenit centrul propriei noastre lumi, mai bine zis, centrul fanteziei noastre. Este atât de uşor să cazi în această extremă!
Cât de des vă îngrijiţi numai de voi? Cât de des credeţi că totul are legătură numai cu voi, cu universul vostru, că voi sunteţi totul? Aceasta vine de la vrăjmaş, care a spus în Eden: „Vei fi ca Dumnezeu.”
În ebraică, IaHVeH, „Eu sunt Cel ce sunt”, poate fi tradus şi ca „Eu voi fi ceea ce voi fi”. „Voi fi” este la viitor, deci „Eu voi fi”. Acest lucru este interesant, pentru că dacă citim în Isaia 14.13-14, unde scrie despre vrăjmaş, despre Satan, vedem că Dumnezeu spune:
„Tu ziceai în inima ta: „Mă voi sui în cer, îmi voi ridica scaunul de domnie mai presus de stelele lui Dumnezeu; voi şedea pe muntele adunării dumnezeilor, la capătul miazănoaptei;
mă voi sui pe vârful norilor, voi fi ca Cel Preaînalt.”
Aceasta a spus Satan: „Eu voi fi”. În ebraică, „Eu voi fi” şi „Eu sunt” sunt la fel. Aşadar, vrăjmaşul este primul care s-a separat de Dumnezeu spunând: „Eu sunt noul „eu sunt”!” Apoi, a mers la om şi i-a spus: „Poţi să fii şi tu aşa!”
Aşadar, aici este rădăcina, problema eului. Problema nu este că avem un sine, un eu, ci faptul că ne-am separat de Dumnezeu care este Centrul fiinţei noastre. Aceasta este problema. Prin aceasta, suntem un „eu sunt” tăiat jos. Şi ce facem? Privim în jur şi spunem: „Voi căuta să-mi împlinesc dorinţele, ceea ce vrea eul meu, voia mea; voi căuta slava mea, reputaţia mea; îmi voi face propriile legi după care mă voi ghida, voi avea etalonul meu pentru toate lucrurile şi îi voi judeca pe toţi prin acesta.”
Încetaţi să mai faceţi aceasta, pentru că noi suntem făcuţi după Chipul lui Dumnezeu, adică după Chipul lui „Eu sunt”! Fără Dumnezeu este haos. Noi am fost tăiaţi, iar fără El, nu suntem nimic.
IaHVeH este adevăratul „Eu sunt”, dar dacă alegem să fim noi înşine, fără El, devenim un mic dumnezeu fals. Aceasta înseamnă moarte, pentru că dacă suntem tăiaţi, separaţi de El, nu mai avem Viaţa Sa, deoarece El este Viaţa, este Existenţa, şi fără El nu avem nimic. De aceea păcatul este moarte; duce întotdeauna la moarte. Uneori, când priviţi în jur şi vedeţi răul din lume, spuneţi: „De ce, Doamne? De ce este atâta rău?” Răspunsul este simplu: Pentru că Dumnezeu nu este acolo. Păcatul ne desparte de Dumnezeu! Deci dacă ne separăm de Dumnezeu, păcătuim.
Înseamnă că răscumpărarea poate veni numai când cei doi „eu sunt”, Dumnezeu şi omul, vin împreună. Aceasta este însemnătatea lui Yom Kippur, a zilei Ispăşirii. Aceasta este ziua în care omul intră în prezenţa lui IaHVeH, a lui „Eu sunt” şi cei doi devin Una.
Cum s-ar putea întâmpla aceasta? Noi am primit de la Dumnezeu eul nostru, pe „eu sunt” al nostru, şi ne-am separat de El, ne-am tăiat jos, deci cum putem ajunge înapoi la El? Noi nu putem face aceasta, dar El poate. Voi, ochii vostri şi tot ceea ce sunteţi, aţi fost făcuţi după Chipul lui Dumnezeu, toate acestea v-au fost împrumutate de la El pentru un timp. Toate vin de la El, chiar şi suflarea voastră de viaţă. Aşadar, El face ceva uimitor: IaHVeH, marele „Eu sunt”, Îl ia pe „Eu sunt” al Său şi Îl face „eu sunt” al nostru. Cum? El a venit şi Şi-a alăturat din nou Existenţa la existenţa noastră. El, care este marele IaHVeH, marele „Eu sunt”, a venit jos şi a devenit Om. El, marele „Eu sunt” a venit jos şi a devenit: „Eu sunt Om”, „Eu sunt carne şi sânge”, „Eu sunt uman: Mi-e foame, sunt în nevoi, sunt trădat, sunt urât”, la fel ca noi. Vedeţi? El Şi-a alăturat Existenţa la existenţa noastră, la viaţa noastră.
„Eu sunt batjocorit, sunt străpuns, sunt în chipul păcatului, sunt ca un păcătos, ca un criminal, sunt ca unul care a fost tăiat de la Dumnezeu, sunt judecat, sunt răstignit, Mi-e sete, sunt singur, sunt ucis, sunt mort, şi nu mai sunt.” El, Cel care este „Eu sunt”, a devenit „Eu nu mai sunt”. Dumnezeu, care este Existenţa, a încetat să mai existe; El ni s-a alăturat în moarte, ca noi să-I putem fi alăturaţi în Viaţă. El a venit, S-a dat la moarte, Şi-a dat existenţa Sa, Viaţa Sa, la moarte, pentru toţi cei care am devenit nişte „eu sunt” separaţi, tăiaţi; a făcut aceasta pentru că ne iubeşte şi vrea ca în El, să avem un nou „eu sunt”, un sine nou. Ce înseamnă aceasta? O existenţă nouă, o Viaţă nouă, un nou fel de a fi, un nou „eu sunt”, o naştere din nou, ca să putem spune: „Sunt născut din nou; sunt din nou viu; sunt nou, sunt diferit, sunt înviat cu El. Dacă El a înviat şi El este „Eu sunt” al meu, atunci şi eu sunt înviat. Acum, El este „Eu sunt” al meu.”
Prin Mesia Isus, Dumnezeu a devenit „Eu sunt” al meu; a devenit „Eu sunt” al vieţii noastre. Prin Mesia Isus, Dumnezeu poate deveni acum, adevăratul „Eu sunt” al nostru, ceea ce înseamnă totul. Dar este nevoie ca voi să alegeţi aceasta. „Eu sunt” al lui Dumnezeu vă poate atinge acum viaţa.
Referitor la aceasta, în Galateni 2.20 avem o taină. Astfel, Pavel spune:
„Am fost răstignit împreună cu Hristos şi trăiesc…, dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa pe care o trăiesc acum în trup o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru mine.”
Taina Lui „Eu sunt” devine punctul central al nostru, este o taina supranaturală, radicală: să trăim „eu sunt” al nostru în „Eu sunt” al lui Dumnezeu.
Aceasta este răspunsul la problema eului nostru personal: să nu mai avem un eu personal, ci să alăturăm eul nostru la Eul lui Dumnezeu, aceasta fiind taina Zilei Ispăşirii, şi o puteţi citi în două feluri:
– o puteţi citi ca ispăşire, dar o puteţi citi şi
– ca unitate: „Cei doi vor fi una”, spune Biblia; Mirele şi mireasa vor fi una; Dumnezeu şi voi. Tot ce trebuie să faceţi, este să lăsaţi ca „Eu sunt” al lui Mesia să devină „Eu sunt” al inimii voastre, şi aici vorbesc în primul rând credincioşilor: trebuie să alăturaţi fiecare părticică a vieţii voastre lui „Eu sunt” al Lui, să aduceţi tot „eu sunt” al vostru la „Eu sunt” al Lui şi să lăsaţi ca tot ”Eu sunt” al Lui să devină „Eu sunt” al vostru. Astfel, temerile din viaţa voastră, ruşinea ei, tot ceea ce ţineţi departe de atingerea lui Dumnezeu, trebuie să fie una cu El.
Să nu lăsaţi nici o parte a vieţii voastre să fie despărţită de ”Eu sunt” al lui Dumnezeu, alipiţi-vă de El astfel ca fiecare părticică din voi să fie atinsă de El. Aceasta este ideea! Lăsaţi ca inima Lui să atingă inima voastră! Nu ajunge să-L lăsaţi să fie acolo, să credeţi în El şi să încercaţi să faceţi bine, ci trebuie să lăsaţi ca Inima Lui s-o atingă pe a voastră; emoţiile Sale să le atingă pe ale voastre; gândurile Lui să le atingă pe ale voastre şi Duhul Lui să-l atingă pe al vostru. „Eu sunt”. Bunătatea Sa să atingă lipsurile voastre, mila Sa să atingă problemele voastre; să trăiţi ca Unul, să trăiţi o viaţă centrată pe „Eu sunt” al Lui, şi nu pe eul vostru.
Taina supremă a Numelui Său este legată de taina existenţei voastre.
Problema este că atunci când încercăm să ne separăm de Dumnezeu, suntem dezorientaţi şi facem lucrurile pe dos. Dar Dumnezeu ne întinde mâna ca să ne ajute.
Haideţi să atingem gândurile lui „Eu sunt”, să ne punem gândurile în gândurile lui Mesia şi atunci putem avea gândurile Sale. Voi puteţi avea gândurile lui Dumnezeu, care le schimbă pe ale voastre, astfel încât să vă pese mai mult de reputaţia Lui decât de a voastră. Despre aceasta este vorba.
Să nu ne pese de ceea ce spun oamenii, dacă cineva ne-a salutat sau ceva de felul acesta, ci să ne pese dacă ei Îl slăvesc pe Dumnezeu. Dacă vă pasă mai mult de înălţarea Lui decât de înălţarea voastră, aţi ajuns unde trebuie, sunteţi pe calea cea bună. Când vă pasă mai mult de „Eu sunt” al lui Dumnezeu, decât de eul vostru, sunteţi unde trebuie.
Aceasta este ceea ce trebuie să facem noi.
Trăirea în Duhul este să vedem prin ochii Lui, să simţim cu inima Lui şi să iubim cu dragostea Lui. Trăirea în Duhul nu înseamnă să sari în sus şi-n jos, sau să alergi încoace şi încolo, poţi face şi aceasta, dar a trăi în Duhul, înseamnă să trăieşti şi să acţionezi în puterea Duhului, pentru că Dumnezeu este serios.
Există o mulţime de oameni care afişează Numele lui Isus, dar trăiesc aceeaşi viaţă veche şi murdară. Despre ce este vorba? Să trăieşti Viaţa Sa; să te mişti cum se mişcă El, prin Duhul Său, pentru că Numele Său este Tetragrama şi aceasta are a face cu voi. Voi existaţi pentru că trăieşte El şi pentru că a înviat El, aveţi şi voi puterea să înviaţi.
El i-a spus lui Moise: „Spune-le că Cel ce Se numeşte „Eu sunt” te-a trimis la ei. Eu sunt Cel ce sunt.”
Dintre toate popoarele de pe pământ, numai Israelul a cunoscut acest Nume. Numai Israel L-a cunoscut, iar voi sunteţi copiii duhovniceşti ai lui Israel, şi iată că El v-a îngăduit să cunoaşteţi taina lui „Eu sunt”. Acesta este Numele Său personal.
Când veţi ajunge atât de aproape de Dumnezeu, încât de-abia dacă veţi distinge cele două vieţi, când veţi lăsa ca tot ceea ce este în legătură cu El să vă atingă, veţi trăi Ziua Ispăşirii, pentru că El a dat la o parte perdeaua şi nu mai este nimic, nici o barieră, nici un obstacol care să vă oprească. Nu mai există teamă, nu mai există mânie, nu mai există trecut sau ruşine, iar păcatul pe care l-aţi săvârşit este şters pentru că Dumnezeu este Dumnezeul ispăşirii, El este „Eu sunt” Dumnezeu, Cel care vă spune: „Eu sunt” pentru ca voi să puteţi trăi!” Amin.
Acum haideţi să închidem ochii.
Doamne, Te lăudăm pentru că eşti Minunat. Fiecare dintre noi suntem la fel ca Moise, pentru că stăm pe pământ sfânt, iar noi nici măcar nu realizăm aceasta. În majoritatea timpului nici nu de dăm seama cât este de minunat să Te cunoaştem pe Tine.
Tată, dorim să Te cunoaştem mai mult, dorim să putem spune: „Eu sunt”, iar viaţa noastră să fie atât de mult alipită de Tine, încât să trăim în dragoste şi predaţi Ţie, şi tot ceea ce suntem, tot ceea ce avem sau facem, să Te slăvească pe Tine, să Te onoreze pe Tine.
Te rugăm să ne atingi; atinge îndeosebi părţile care n-au fost încă atinse, ale poporului Tău, părţile care au fost ţinute departe de Tine.
Numele Tău dat este „IaHVeH”, adică „Eu sunt”, de aceea Te rugăm să îngădui ca „Eu sunt” al Tău să-Ţi atingă poporul, Doamne. Ajută-ne să trăim o viaţă centrată pe marele ”Eu sunt” care a venit şi Şi-a dat Viaţa pentru noi, din dragoste, pentru ca şi noi să putem trăi o viaţă de dragoste pentru Tine.
Doamne, în calendarul Tău aceasta este Ziua Ispăşirii, iar noi dorim să fim cufundaţi mai adânc în prezenţa Ta, în Tine, iar când vom merge acasă şi ne punem în pat, şi mâine, să fim cufundaţi tot mai adânc în prezenţa Ta.
Te lăudăm şi-Ţi mulţumim Dumnezeule veşnic. Amin.
– Amin –