EU SUNT

Deschideţi la Evanghelia lui Ioan, capitolul 8, versetul 53-58:

 

„Doar n-ai fi Tu mai mare decât părintele nostru Avraam, care a murit? Şi decât prorocii, care de asemenea au murit? Cine te crezi Tu că eşti?”

Isus a răspuns: „Dacă Mă slăvesc Eu Însumi, slava Mea nu este nimic; Tatăl Meu Mă slăveşte, El, despre care voi ziceţi că este Dumnezeul vostru,

şi totuşi nu-L cunoaşteţi. Eu Îl cunosc bine şi, dacă aş zice că nu-L cunosc, aş fi şi Eu un mincinos ca voi. Dar Îl cunosc şi păzesc Cuvântul Lui.

Tatăl vostru Avraam a săltat de bucurie că are să vadă ziua Mea; a văzut-o şi s-a bucurat.”

„N-ai nici cincizeci de ani”, I-au zis iudeii, „şi ai văzut pe Avraam?!”

Isus le-a zis: „Adevărat, adevărat vă spun că, mai înainte ca să se nască Avraam, sunt Eu.”

 

Există oameni, grupuri, secte şi culte, care pretind că cunosc Numele sfânt al lui Dumnezeu. Ei spun că cunosc pronunţia corectă a Numelui Său şi prin aceasta sunt singurii care au această cunoştinţă tainică şi, deci, salvarea.

Martorii lui Iehova pretind că Numele lui Dumnezeu este „Iehova”. Apoi, sunt cei care merg mai departe şi spun că numai ei ştiu cum să pronunţe Numele „Ieshuah” sau Numele lui „Isus”: „Iashuah sau Iehoshuah”, dar noi ştim că El a fost numit „Ieshuah”. Adevărul este că pretenţia celor care susţin că singura cale de a ajunge la Dumnezeu este pronunţarea acestui Nume, este absurdă.

Dumnezeu nu-i respinge pe oameni pentru că nu ştiu să-I pronunţe Numele în limba originală. Noi nu ştim cum a fost pronunţat Numele Său în original dar, fie că spuneţi „Jesus”, „Iesu” sau „Isus”, Dumnezeu priveşte la inimă.

Noul Testament a fost scris în greacă, ceea ce înseamnă că atunci când a fost scris ca „Iesus”, nu a fost Numele Său original.

În acelaşi timp, există câteva lucruri uimitoare care sunt ascunse în adevăratul Nume al lui Dumnezeu, iar când spun aceasta, mă refer la însemnătatea Lui şi nu la felul cum este pronunţat.

Mai întâi vom aranja scena, ca să zic aşa, cum am făcut-o când am intrat în acest subiect, apoi vom merge mai departe.

Dumnezeu a încredinţat Cuvântul Său, evreilor, iar ei L-au luat atât de mult în serios, încât au ales oameni cărora li s-a încredinţat sarcina de a-L transmite mai departe, fără nici o modificare, din generaţie în generaţie şi epocă după epocă. Aceşti scriitori ai Cuvântului lui Dumnezeu erau numiţi „shoferimi” sau „cărturari” şi aveau sarcina să copieze fiecare carte a Bibliei, fiecare capitol, fiecare Cuvânt, sens, literă, punct sau virgulă, iar dacă făceau o singură greşeală pe un scrol (sul), acela era sfârşitul lui. Dacă se făcea o singură greşeală, era pus deoparte şi scris din nou.

Cel mai important lucru era scrierea Numelui lui Dumnezeu. Ei vedeau atât de sacru Numele sfânt al Domnului, încât atunci când scriau Numele Lui, luau o peniţă nouă numai pentru a scrie acel Cuvânt, se spălau şi îşi luau haine curate.

În timpul celui de-al doilea Templu, în zilele lui Mesia, Numele lui Dumnezeu era rostit foarte rar. Astfel, Numele care se foloseau pentru Dumnezeul nostru erau: „Adonai”, „El”, „Elohim” sau „Eloheinu”, dar Numele Unic şi Personal al lui Dumnezeu, Numele descoperit al lui Dumnezeu era rostit foarte rar. Puteţi vedea aceasta şi în scrierile lui Pavel, care a spus: „Cunosc un om care… a fost răpit până în al treilea cer… şi a auzit cuvinte care nu se pot spune şi pe care nu-i este îngăduit unui om să le rostească.” (2Corinteni 12.2,4). Desigur, omul despre care vorbea era chiar el.

Numele lui Dumnezeu este numit „Numele nespus, nerostit”. În Vechiul Testament a fost rostit, dar în zilele lui Mesia, Numele lui Dumnezeu a devenit Ceva care era tratat cu multă precauţie. Aşa Îl vedeau ei.

Marele preot al Israelului rostea Numele lui Dumnezeu de Ziua Ispăşirii, iar când Îl rostea, toţi cei din jurul cortului, din curte, preoţii şi închinătorii, se plecau cu feţele la pământ. Aceasta arată cât de serios privea poporul Israel, Numele lui Dumnezeu.

În Lege este scris: „Să nu iei în deşert Numele Domnului, Dumnezeului tău…” (Exod 20.7). Acesta este Numele despre care Se vorbeşte. Noi am atins unele dintre tainele Numelui lui Dumnezeu, dar acum doresc să pătrundem şi mai adânc în acest subiect.

Un lucru ciudat, uimitor chiar, este faptul că acest Nume conţine chei şi taine care pot fi aplicate vieţilor noastre, felului cum trebuie să trăim. Măreţul Nume al lui Dumnezeu are de-a face cu noi în totul, dacă Îl vom lua în vieţile noastre.

Pentru a aranja scena, haideţi să deschidem puţin la cartea Exodului, unde găsim un verset foarte important de reţinut. Este vorba de Exod 3.

După cum ştim, Moise a fugit din Egipt, a mers în pustie, iar după mulţi ani, într-o zi, a văzut un rug aprins care ardea dar nu se mistuia. Din acel rug, i-a vorbit un Glas care i-a spus:

„Eu sunt Dumnezeul tatălui tău, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov.” Moise şi-a ascuns faţa, căci se temea să-L privească pe Dumnezeu.” (v. 6).

Apoi, Dumnezeu i-a zis: „Te trimit în Egipt!”, iar Moise I-a răspuns: „Iată, când mă voi duce la copiii lui Israel şi le voi spune: „Dumnezeul părinţilor voştri m-a trimis la voi” şi mă vor întreba: „Care este Numele Lui?”, ce le voi răspunde?”

Dumnezeu a zis lui Moise: „Eu sunt Cel ce sunt.” Şi a adăugat: „Vei răspunde copiilor lui Israel astfel: „Cel ce se numeşte Eu sunt m-a trimis la voi”.” (v. 13-14).

Acesta este Numele minunat şi personal al lui Dumnezeu.

„Dumnezeu i-a zis lui Moise (Baiomer Elohim Elmose): „Eu sunt Cel ce sunt (Eie Aşer Aie)”. Iată ce vei spune copiilor lui Israel (Aiome code toma lebanei Israel): „Cel ce Se numeşte Eu sunt m-a trimis la voi (Eie şelahni alehem).”

De aici provine Numele „Eu sunt”, Numele în ebraică. Evreii aveau să-L scrie, dar nu L-au pronunţat pentru că era considerat prea sfânt pentru a fi folosit zilnic; nu era folosit nici măcar în rugăciunea lor de zi cu zi.

Tradiţia ebraică spune că în fiecare generaţie erau numai câţiva oameni care cunoşteau acest Cuvânt numit Tetragrama sau cele patru litere: „IHVH” sau în ebraică: „Iud Hei Vav Hei”.

Aşadar, evreii foloseau în locul acestui Nume, „Adonai” care înseamnă „Domnul”. Acesta este un Nume bun, dar înlocuieşte adevăratul Lui Nume. Uneori Îi spuneau: „Adoşem”, „Şem” însemnând; „Numele”, sau „Haşem”. Evreii tradiţionalişti folosesc cuvântul „Haşem” când vorbesc despre Dumnezeu. Ce înseamnă „Şem”? „Numele”. Aşadar, ei Îi spuneau lui Dumnezeu „Numele – Haşem”, pentru că nu voiau să-I pronunţe Numele.

IaHVeH. Noi nu ştim cu exactitate cum era pronunţat: „IaHVeI, IaHUeI”, dar ceea ce se ştie sigur este că mai târziu au luat Tetragrama „IHVH” şi au adăugat la ea vocale; au luat acele vocale de la „Adonai” şi le-au adăugat între „IHVH” obţinând astfel: „IaHoVaH”. Mai târziu, nerealizând ce făceau, creştinii au luat Tetragrama şi au obţinut: „JeHoVaH”, dar mulţi dintre învăţaţi cred că pronunţarea corectă este mai degrabă: „IaHVeH” sau „IaHVeI”. Însă aşa cum am spus, mai importantă decât pronunţarea este însemnătatea Numelui Său. Însemnătatea Numelui lui Dumnezeu este profundă, iar noi vom privi una din descoperirile Tainei Numelui „Eu sunt” sau „IHVH”.

– În primul rând, Numele lui Dumnezeu este „IHVH” sau „Eu sunt”. Ce ne spune aceasta? Că El este. Dumnezeu nu a spus: „Eu fac aceasta”, ci a spus „Eu sunt”. Şi Biblia spune că Dumnezeu este Dragoste. Dumnezeu nu iubeşte mai întâi, ci El este Dragoste şi pentru că este Dragoste, iubeşte. Deci, El nu devine Dragoste pentru că iubeşte, ci El este Dragoste; aceasta este ceea ce este El: Dragoste.

Dumnezeu nu face anumite lucruri pentru a deveni Ceea ce este, ci face acele lucruri din pricină că este Ceea ce este. De ce este acest lucru atât de important pentru noi? De multe ori, noi gândim fireşte şi zicem: „Dacă fac cutare lucru, aceasta este ceea ce sunt eu.” Mai clar: dacă fac bine, sunt bun; dacă obţin dragoste, sunt iubit; dacă realizez obiectivul cutare, am succes; dacă fac un lucru corect, devin corect, etc. Dar nu este adevărat, lucrurile nu merg aşa. Voi nu faceţi ceva pentru a deveni ceva, ci mai întâi de toate trebuie să fiţi ceea ce sunteţi şi apoi veţi face acele lucruri. Nu are nici un rost să faceţi ceva pentru a deveni ceva, dacă gândiţi aşa, începeţi greşit. De exemplu: Dacă nu sunteţi buni, cum puteţi face bine ca să deveniţi buni? Înţelegeţi? Voi nu faceţi ceva pentru a fi destoinici, ci sunteţi de la început destoinici să faceţi acel lucru.

Dacă trebuie să faceţi ceva ca să fiţi buni, înseamnă că faceţi acel lucru fără să fiţi buni, nu-l faceţi din bunătate, şi atunci cum puteţi deveni buni? Voi, ori aveţi acea calitate în voi, ori nu o veţi avea niciodată. Este ca şi cum un pom ar spune: „Dacă pot rodi portocale, voi deveni un portocal.” Nu! Sau: „Dacă pot rodi măsline, înseamnă că pot deveni un măslin.” Nicidecum! Pomul acela face portocale pentru că este portocal, iar celălalt este măslin şi ca urmare rodeşte măsline. Nu faceţi ceva pentru a deveni, ci faceţi acel lucru pentru că acea calitate este în voi; aceasta sunteţi.

Cel ce face totul este Dumnezeu. El a creat Universul şi tot ce există, dar cu toate acestea, Numele Său nu este: „Eu fac”, sau: „Eu am făcut”, ci: „Eu sunt”. Mai întâi, El este Cel ce este, şi apoi face. Şi tot ceea ce face El, curge din ceea ce este El. Dumnezeu iubeşte pentru că este Dragoste, acest lucru fiind valabil şi pentru noi. Astfel, în Dumnezeu, noi nu facem bine ca să fim salvaţi, ci facem bine pentru că suntem salvaţi!

Acesta este un fel radical de a gândi, este împotriva gândirii noastre fireşti. Vreţi să fiţi buni? Nu faceţi bine ca să deveniţi buni, ci deveniţi mai întâi buni, şi apoi veţi face bine. Un pom poate rodi un anumit rod numai dacă este de soiul acela.

Aşadar, ni se spune că prin „Eu sunt”, copiii lui Dumnezeu, copiii lui „Eu sunt”, sunt de acelaşi Soi cu El: trăiesc aceeaşi Viaţă şi aduc aceleaşi roade ca El.

Aceasta înseamnă că mai întâi trebuie să vă întrebaţi: „Cine sunt eu?” Trebuie să ştiţi cine sunteţi voi în Dumnezeu, şi apoi veţi face faptele Lui.

– Primul lucru pe care trebuie să-l ştiţi, este că înainte de a putea face cel mai mic lucru bun în viaţa voastră, aţi fost primiţi de Dumnezeu fără să fi avut nimic bun în voi, fără nici o dovadă care să arate că aţi fost buni. Aceasta înseamnă că totul vine de la El şi numai de la El, de la „Eu sunt”, apoi devine „eu”, „eu sunt”: „eu sunt” copilul Lui şi fac binele. De aici porneşte calea; chiar şi biruinţa începe de aici.

Cum devenim biruitori, fireşte? Dacă am o biruinţă, dacă câştig, devin un biruitor, nu-i aşa? Dar acest lucru nu este valabil şi duhovniceşte, în Dumnezeu. În Dumnezeu, noi suntem biruitori încă înainte de a vedea biruinţa! Noi suntem biruitori prin faptul că-L primim pe El în viaţa noastră.

În lume, cel ce câştigă este un biruitor, un învingător, dar în Dumnezeu este invers: în Dumnezeu nu devii biruitor pentru că biruieşti, ci biruieşti pentru că eşti un biruitor.

Biblia spune: „…noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit.” (Romani 8.37).

Poate cineva zice: „O clipă! Cu mine nu este aşa!”

Este aşa cu orice biruitor! Voi primiţi biruinţa de la Dumnezeu, şi deveniţi biruitori pentru că El este marele Biruitor, iar voi aveţi natura Sa. Voi nu vedeţi nici un semn de biruinţă în viaţa voastră, dar primiţi aceasta de la Dumnezeu, prin credinţă: „El este marele Biruitor, ceea ce înseamnă că şi eu sunt biruitor.”

Ce a spus Dumnezeu când a zis: „Eu sunt Cel ce sunt!”? A spus că Se numeşte „Eu sunt”, că aceasta este El. Cu alte cuvinte, nu există nici o diferenţă între Numele Său şi realitatea Sa. „Eu sunt.” Este natural şi simplu, este extraordinar, nu există nici o pretenţie şi nici o altă apariţie care să fie diferită de ceea ce este El.

El este Ceea ce este, şi este real, adevărat, iar dacă suntem copiii lui Dumnezeu, noi trebuie să fim la fel ca El. Noi trebuie să fim simpli şi adevăraţi, nu trebuie să ne dăm aere şi să fim prefăcuţi, ci să fim ceea ce suntem în realitate. Nu trebuie să pretindem că suntem cineva şi nu trebuie să minţim, pentru că avem Adevărul; noi trebuie să fim pur şi simplu, trebuie să fim adevăraţi în Dumnezeu.

Trăiţi în Adevăr şi fiţi adevăraţi, nu falşi!

Dacă primiţi un telefon de la cineva pe care îl cunoaşteţi foarte bine şi vă spune: „Eu sunt”, veţi şti foarte bine cine este.

– Dar care este Numele lui Dumnezeu? „Eu sunt.” Ce înseamnă aceasta? El este Singurul care poate spune „Eu sunt”, iar voi veţi ști că este El. Aceasta vă spune că Dumnezeu este atât de apropiat de noi încât poate spune: „Eu sunt” sau „sunt Eu”. Înţelegeţi? El ne este atât de apropiat încât este Singurul care poate avea acest Nume.

Ce ne spune faptul că Numele Său este „Eu sunt”? El nu are nevoie de nici o explicaţie, pentru că este „Eu sunt”, „Eu sunt Cel ce sunt”. Vedeţi? Nu există nici o cale să-L explicaţi pe Dumnezeu, voi nu aveţi cum să-L explicaţi pe El. Dacă L-aţi putea explica, ar însemna că El nu este Dumnezeu. Dumnezeu este Cel care nu poate fi explicat de nimeni, dar El poate explica toate lucrurile. Cu alte cuvinte, în spate la tot ce există, trebuie să fie un motiv, o explicaţie, dar în spatele lui Dumnezeu nu există nimic, este sfârşitul. Dacă nu ar fi sfârşitul, voi aţi continua să mergeţi mai departe. Voi nu puteţi să-L explicaţi pe Dumnezeu, nu puteţi să-I daţi un sens, pentru că El este mai presus de puterea noastră de înţelege, de logica noastră, dar El dă sens tuturor lucrurilor; iar când voi Îl aveţi în viaţa voastră, când El este Centrul tuturor lucrurilor din viaţa voastră, când El stă pe tronul inimii voastre şi vă conduce viaţa, totul în viaţa voastră începe să aibă sens, dar dacă El nu este în Centrul vieţii voastre, atunci nimic nu are sens. El este explicaţia inexplicabilului; El este „de ce?” din spatele tuturor lucrurilor. Voi nu puteţi să-L explicaţi pe Dumnezeu, ci trebuie să-L credeţi, trebuie să-L primiţi, iar El Se va ocupa de restul.

Moise L-a întrebat pe Dumnezeu: „Cine le voi spune că m-a trimis?” Şi El i-a răspuns: „Vei răspunde copiilor lui Israel astfel: „Cel ce Se numeşte „Eu sunt”, m-a trimis la voi.” (Exod 3.14). Unde ne conduce aceasta? „Eu sunt”. Unde ne duce? La Ioan 8.

Aşa cum am mai spus deja, la începutul Bibliei avem o expresie care încalcă toate regulile gramaticii: „La început, Dumnezeu a făcut…” pentru că cuvântul „Dumnezeu” (Elohim) este la plural, în timp ce „a creat” este la singular. Nici chiar în limba engleză nu le putem pune împreună pentru că substantivul (Dumnezeu) este la plural, iar verbul „a creat” este la singular. Aceasta ne spune că Dumnezeu este mai presus decât ne putem imagina noi; că El este Unul, dar are în Sine o multitudine de calităţi. Aceasta rupe toate regulile gramaticii, dar şi ceea ce a spus Mesia rupe o altă regulă a gramaticii. Astfel, când fariseii I-au zis: „O clipă! N-ai nici cincizeci de ani şi l-ai văzut pe Avraam?”

Dar Mesia le-a răspuns: „Adevărat, adevărat vă spun că mai înainte ca să se nască Avraam, sunt Eu.” (v. 58). Aceste cuvinte nu au nici un sens din punct de vedere gramatical. Dacă ar fi spus: „Eu am fost înainte de Avraam”, ar fi însemnat că El a existat mai înainte, dar Mesia a spus: „Înainte de Avraam” (la trecut) „sunt Eu” (la prezent). Înţelegeţi? Înainte să se nască Avraam, „Eu sunt”. Ce spune El aici? Ne spune că indiferent dacă este trecut, prezent sau viitor, El este încă „Eu sunt”. În trecut, „Eu sunt”; în prezent, „Eu sunt” şi în viitor, „Eu sunt”. Eu sunt Dumnezeu. Înţelegeţi ce vă spun? Din punct de vedere gramatical nu are nici un sens, dar Dumnezeu nu are nevoie de contextul limbii noastre, nu are nevoie de gramatica noastră, pentru că este prea mare pentru gramatică. El este prea mare pentru aceste reguli şi le rupe pe toate.

El a spus simplu: „Eu sunt”. Cu alte cuvinte: Uitaţi de sensul contextului, El este pur şi simplu Dumnezeu şi nu are nevoie de nici un context. Dumnezeu este independent de orice context, dar contextul este dependent de Dumnezeu.

Ce înseamnă aceasta pentru voi? Înseamnă că nu contează care este contextul vieţii voastre, care este situaţia voastră, pentru că Dumnezeu este mai mare decât orice situaţie. Nu contează cât este de păcătoasă viaţa voastră sau cât de disperată este situaţia, nu contează nimic în afară de Dumnezeu; chiar dacă nu este nici o nădejde, nu contează nimic decât Dumnezeu.

Indiferent ce se întâmplă, voi să începeţi cu Dumnezeu, nu cu situaţia voastră; voi trebuie să uitaţi situaţia voastră şi să vă întoarceţi la Dumnezeu; începeţi cu El şi Dumnezeu va schimba lucrurile. Voi nu trăiţi în funcţie de problemele voastre, care fac parte din situaţia voastră, ci Îl aduceţi pe Dumnezeu în ele, vă concentraţi pe Dumnezeu, fiindcă El este Începutul şi începe ceva nou. Nu vă îndepărtaţi de problemele voastre, ci începeţi cu Dumnezeu. Numele Lui este „Eu sunt”, Nu este „El este”, deşi şi acesta ar fi măreţ, nu este nici măcar „Tu eşti” deşi şi acesta este adevărat, ci este „Eu sunt”. Ce înseamnă aceasta? Că El trebuie să fie Centrul vieţii noastre. Când spuneţi: „eu”, acesta este centrul vostru, dar când spune Dumnezeu: „Eu”, trebuie să-L numiţi pe El Centrul: „Eu sunt”. Înţelegeţi?

Lăsaţi-mă să vă explic aceasta altfel. Noi trăim pe Pământ, iar Pământul se învârte în jurul Soarelui, deşi noi nu vedem aceasta, ci credem că soarele răsare. Noi nu percepem faptul că ne învârtim în jurul Soarelui, ci trăim ca şi cum Soarele s-ar ridica pe cer dimineaţa, iar seara ar coborî. Chiar dacă ştim că nu suntem centrul sistemului solar, noi ne comportăm ca şi cum am fi.

La fel este şi cu Dumnezeu: noi avem tendinţa de a ne comporta ca şi cum noi am fi centrul, iar Dumnezeu este în viaţa noastră: „Doamne, Tu eşti acolo sus, Tu eşti cu mine, Tu eşti în jurul meu”, dar sunt tot „eu”, tot despre mine este vorba. Dar când vorbim despre Numele lui Dumnezeu care este minunat, noi trebuie să-L numim pe El, pe „Eu sunt”, „Centrul vieţii mele, El este totul pentru mine, eu nu mai exist.” Noi trebuie să uităm pentru totdeauna noţiunea: „eu (omul) sunt centrul” şi să adoptăm noţiunea: „Eu sunt” este Centrul”. Nu putem să-L numim pur şi simplu „El”, ci trebuie să-I spunem „Eu sunt”, ceea ce înseamnă că recunoaştem faptul că El este Centrul, iar noi trebuie să trăim prin El şi să vedem lucrurile prin El. Dar nu este doar faptul că noi trăim cu Isus, ci trăim prin Isus, iar El trăieşte în noi, ceea ce înseamnă că este o singură Viaţă, iar noi ne mişcăm împreună. Trebuie să fim atât de apropiaţi, încât tot ceea ce facem trebuie să fie făcut împreună cu El, cu „Eu sunt”.

Dacă observaţi, unele nume din Biblie au Numele lui Dumnezeu în ele, El este identitatea lor:

-Ilie (Elijah), care are terminaţia „jah”, care provine de la IaHVeH;

-Ieremia (Jeremiah), unde avem din nou terminaţia „iah”.

-Dacă numele vostru este Ioan, în ebraică este „Iohanon”, care înseamnă „Dumnezeu este îndurător.”

Mulţi dintre voi aveţi nume care conţin Numele sfânt al lui Dumnezeu. Ce ne spune aceasta? Am mai atins problema aceasta, dar acum vreau să spun ceva mai mult.

Dacă cineva vă întreabă: „Cine eşti”? voi răspundeţi: „Eu sunt Maria”, „Eu sunt Ioan.” Vedeţi? Înainte să spuneţi numele vostru voi trebuie să spuneţi Numele Său. Astfel, voi nu puteţi spune cine sunteţi voi, fără să spuneţi Cine este El. De fiecare dată când spuneţi cine sunteţi, trebuie să spuneţi Cine este El, pentru că voi aţi venit de la El, identitatea voastră provine de la El şi trebuie să-L puneţi mai întâi pe El: „Eu sunt”, apoi numele vostru: „Eu sunt” Ioan”. Aţi înţeles? Mai întâi este El şi apoi voi.

Acesta este mersul vieţii. Aceasta ne mai spune ceva: Dacă dorim o binecuvântare, dacă dorim ceva, trebuie să începem totul cu El. Începeţi cu El şi nu spuneţi niciodată: „Voi face aceasta sau cealaltă.” Începeţi cu El, cu „Eu sunt”, apoi sunteţi voi. Dacă-L aveţi pe „Eu sunt”, voi deveniţi ceea ce sunteţi cu adevărat, dar „Eu sunt” este primul în toate.

Când spun: „Puneţi-L mai întâi pe Dumnezeu”, aceasta nu înseamnă numai să-L punem pe El mai presus de toate, ci este ceva mai profund decât atât. Aceasta înseamnă, de asemenea, că El trebuie să fie Începutul a tot ceea ce facem, începutul zilei noastre, începutul a tot. „Doamne, vreau să fac totul numai prin Tine.”

Binecuvântarea vine când Îl punem mai întâi pe „Eu sunt”. Dacă Numele Lui este „Eu sunt”, înseamnă că este legat de orice altă persoană care spune: „Eu sunt…” De ce? Pentru că noi am fost făcuţi după Chipul Său. Aşadar, numai El poate fi răspunsul nostru. Cu alte cuvinte, numai El care este „Eu sunt” se poate alătura tuturor celor care spun: „eu sunt”.

Ieshuah, Isus, a spus: „Înainte de Avraam, Eu sunt.” Ce înseamnă „Isus” în ebraică? Isus înseamnă „IaHVeH este Salvarea”, sau „Eu sunt” este Salvarea”. Aceasta este însemnătatea Numelui Său. Când El a fost un Copilaş în Betleem, El era „Eu sunt” în Betleem, Eu sunt un copil; Când El a fost în Nazaret, era „Eu sunt” în Nazaret. Apoi au venit patimile şi a fost trădat şi uitat, aşa că El era „Eu sunt” care era uitat, „Eu sunt” străpuns; „Eu sunt” batjocorit; „Eu sunt” bătut; „Eu sunt” crucificat; Eu sunt. El nu era doar Mesia Isus, ci era „Eu sunt”., pentru că numai El care este „Eu sunt” poate umbla în papucii tuturor celor care spun: „eu sunt”. Numai El, care este „Eu sunt” poate lua asupra Sa păcatele celor care spun: „eu sunt”, pentru că noi am fost creaţi ca să fim micuţii „eu sunt”.

Aşadar, „Eu sunt” a suferit pe cruce, dar nu din cauza Lui, ci din cauza noastră, pentru că atunci când „Eu sunt” a fost pe cruce, a devenit, a luat locul fiecăruia dintre noi: „Eu sunt Ioan; Eu sunt Maria; Eu sunt Carol”, etc.

Aşa cum Numele Său este înaintea numelui nostru când trebuie să ne prezentăm: „Eu sunt…”, şi pe cruce Numele Lui este primul, iar numele noastre sunt după al Lui. Numai El putea muri pentru noi; „Eu sunt” este Cel prin care noi am devenit vii, prin care existăm, pentru că Îl avem pe „eu sunt” al nostru de la „Eu sunt” al Lui; noi existăm datorită Lui, pentru că numai El ne dă Viaţa din nou, ne aduce din nou la existenţă.

Acesta este El pe cruce, Acesta este „Eu sunt” pe cruce care a devenit „eu sunt” al nostru. Noi suntem atribute ale Lui, versiuni ale Lui „Eu sunt”, pentru că am fost creaţi după Chipul lui Dumnezeu, dar am căzut şi astfel am devenit „eu sunt” căzuţi; aşadar, El a luat asupra Sa vina noastră şi a devenit ca şi noi, un „eu sunt” căzut; „Eu sunt” vinovat deşi nu era vinovat; „Eu sunt” căzut, „Eu sunt” condamnat ca un ucigaş. Faptul că El, „Eu sunt” a fost pe cruce în locul nostru, ne spune că şi noi am fost pe cruce în El.

După ce El a fost răstignit, Pavel a spus: „Am fost răstignit împreună cu Hristos şi trăiesc…, dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine.” (Galateni 2.20).

El a murit pe lemn, „Eu sunt” S-a lăsat răstignit pentru ca noi toţi să putem fi răstigniţi faţă de viaţa noastră veche, astfel încât să vină la viaţă un nou „eu sunt” un nou „sine.”

Ce înseamnă aceasta? Când voi spuneţi: „Sunt un păcătos”, trebuie să vă amintiţi că „Eu sunt” a devenit păcătos ca să şteargă păcatele voastre, astfel încât ele să nu vă mai despartă de Dumnezeu pe toţi cei care sunteţi ascunşi în El. El este aici, El este acolo, El este pretutindeni dacă pot spune că „eu sunt” este El.

Poate ziceţi: „Eu sunt singur”. Deci, spuneţi mai întâi Numele Lui, dar El a fost singur pe cruce pentru ca noi să nu mai fim niciodată singuri.

Chiar şi atunci când suntem departe de Dumnezeu, şi El a fost departe de Dumnezeu pentru ca noi să nu fim niciodată departe de Dumnezeu. Chiar şi atunci când spuneţi: „Eu sunt o epavă, un eşec total”, când ziceţi: „Eu sunt…”, El este acolo. Poate ziceţi: „Eu sunt un pierdut!” Pe cruce, El a pierdut tot, pentru ca noi să nu mai fim pierduţi; pentru că „Eu sunt” este cu noi. Voi spuneţi încă Numele Lui, iar El a făcut totul pe cruce. El a venit în această lume şi a murit pe cruce ca să devină „Eu sunt” al unei vieţi noi, a noii voastre existenţe, a noului vostru „eu sunt”, pentru ca orice faceţi, să faceţi în El. Când spuneţi: „Merg!”, nu spuneţi pur şi simplu: „Merg!”, ci spuneţi: „Eu merg”, adică: „Eu merg cu El.”

„Stau”, dar nu „Stau” pur şi simplu, ci: „Eu stau cu El”. „Vorbesc”, este „Eu vorbesc”, Aşa ar trebui să fie, pentru că orice faceţi voi, o faceţi cu El.

Foarte mulţi credincioşi se concentrează asupra a ceea ce trebuie să facă pentru Dumnezeu, dar nu despre aceasta trebuie să fie vorba, pentru că „cei doi – (Dumnezeu şi eu) sunt una, noi suntem împreună: trăim prin El, acţionăm prin El şi facem totul prin El. Chiar şi atunci când spuneţi: „Predic”, spuneţi de fapt: „Eu predic, Eu sunt în slujbă,” ceea ce înseamnă că predică „Eu sunt”; El este Predicatorul. Atunci pot predica eu, dacă predică El prin mine.

Chiar şi atunci când vă închinaţi, voi spuneți: „Eu mă închin.” Da, voi vă închinaţi, dar ştiţi că El Se închină cu voi. Chiar şi El Se închină: Fiul I Se închină Tatălui, deci, nici chiar atunci când vă închinaţi nu sunteţi separaţi de El, pentru că El este închinarea voastră.

Aşadar, nu este vorba despre încercarea de a aduce închinare, deoarece dacă sunteţi în „Eu sunt” vă veţi închina oricum. Dacă vă concentraţi pe cum să vă închinaţi, nu aduceţi închinare, dar dacă vă concentraţi pe El, atunci Îi aduceţi închinare.

„Eu sunt neprihănit, pot trăi neprihănit.” Dar eu pot face aceasta cu El. Este vorba de a învăţa un secret, secretul de a face totul cu „Eu sunt”, pentru ca „eu sunt” al vostru şi marele „Eu sunt” să se unească şi să fie una. El să fie începutul a tot ce faceţi voi. Faceţi-L ţinta voastră ca să învăţaţi cum să vă mişcaţi, cum să umblaţi şi să faceţi totul prin El, astfel încât şi numai dacă spuneţi „eu sunt”, să vă amintiţi că este Numele Său.

În fine, El a murit pe cruce ca „Eu sunt”. Viaţa veche a trecut, iar El a unit „Eu sunt” al Lui cu „eu sunt” al vostru, pentru a pune capăt lui „eu sunt căzut”, vieţii căzute, vieţii păcătoase, iar apoi a înviat din morţi. De ce? Ca să vă dea un nou „eu sunt”, o nouă identitate şi o viaţă nouă. Cine a înviat atunci când a înviat El? „A înviat „Eu sunt”; a fost înviat „Eu sunt”. Când a părăsit mormântul, a fost „Eu sunt” care Se ridica din morţi, iar când a biruit moartea, a fost „Eu sunt” Biruitorul. „Eu sunt” Triumfătorul; Eu sunt Eliberatorul; Eu sunt Noul. De ce? Ca să vă dea vouă un „eu sunt” nou, astfel încât să puteţi spune datorită Lui, nu vouă, „eu sunt înviat”, „eu sunt viu”; „eu sunt un om nou”; „eu sunt sfânt”, „eu sunt biruitor”, „eu sunt triumfător”, „eu nu sunt biruit”, „eu nu sunt legat”, „eu nu sunt rănit”, „eu sunt liber”, „eu sunt mai mult decât biruitor”, „eu sunt umplut cu Slava Sa”, iar dacă cineva vă va întreba: „Cine v-a trimis?” să-i răspundeţi: „M-a trimis Cel ce Se numeşte „Eu sunt”.” Amin.

Tată, Te laud şi Te rog să ne ajuţi să înţelegem aceste lucruri. Doamne, pătrunde tare şi adânc în inimile noastre., Tu, care eşti atât de minunat şi de măreţ! Tată, lasă ca această descoperire să ardă adânc în inimile noastre şi ajută-ne să ne mişcăm în ea, astfel încât să învăţăm puterea de a ne mişca în Tine. Tu eşti atât de sudat de noi încât nu mai poate exista separare.

Tată, Te laud şi Te rog pentru cei care se luptă în păcat. Îngăduie ca ei să ştie că Tu eşti cu ei şi că nu există nici un păcat care să-l despartă pe un copil al lui Dumnezeu de Tine, că nu există nici un păcat care să fie mai puternic decât dragostea Ta. Nu există nici o luptă sau un eşec în care Tu să nu fii de partea noastră.

Doamne, Îţi mulţumim că ai fost pe cruce şi că ai fost uitat, pentru ca noi să ştim că indiferent cât de departe ne simţim uneori, Tu eşti cu noi în toate aceste lucruri. Îţi mulţumim că Tu eşti cu noi în închinare, când dormim, când mergem la culcare, când ne trezim, când facem bine, fiindcă toate acestea ne schimbă. Îţi mulţumim şi Te lăudăm pentru că eşti cu noi în toate lucrurile.

Ajută-ne să trăim în puterea prezenţei şi a dragostei Tale. Te binecuvântăm, Doamne, Te lăudăm şi Îţi mulţumim pentru ceea ce eşti. Doamne, Tată, dorinţa noastră este să scoatem afară din vieţile noastre tot ceea ce ne-a despărţit de Tine, fie că este vorba de păcat, ruşine sau distanţă.

Ajută-ne să aducem aceste lucruri înaintea Ta şi să ne alipim fiinţele noastre de Fiinţa Ta. Te lăudam şi Te iubim, Tată.

Rămâneţi cu ochii închişi şi rugaţi-vă. Amin.