Deschideţi cu toţii la cartea Genezei, capitolul trei. La începutul capitolului este căderea omului, dar haideţi să mergem după cădere, când Domnul îi găseşte pe cei doi oameni şi pronunţă ceea ce este numit „blestemul”.
„Şi Domnul Dumnezeu a zis femeii: „Ce ai făcut?” Femeia a răspuns: „Şarpele m-a amăgit şi am mâncat din pom.”
Domnul Dumnezeu a zis şarpelui: „Fiindcă ai făcut lucrul acesta, blestemat eşti între toate vitele şi între toate fiarele de pe câmp; în toate zilele vieţii tale, să te târăşti pe pântece şi să mănânci ţărână.”
Să ne oprim aici. Noi cunoaştem profeţiile mesianice, deoarece Scripturile ebraice sunt pline de profeţii despre Mesia. Acum vom face ceva unic şi ne vom uita la prima profeţie mesianică dată în Biblie, la prima profeţie dată pe pământ. Pare ceva simplu şi neînsemnat, dar în câteva cuvinte, în câteva fraze, avem una din cele mai profunde descoperiri care a fost dată vreodată. În viitor ne vom ocupa de mai multe, dar în seara aceasta vom începe prin a intra în grădina Eden şi vom urmări această profeţie prin toată Scriptura, până la naşterea Seminţei din Eden, a Copilului din Eden. Astfel, mesajul acesta este intitulat: „Copilul din Eden, căderea şi blestemul.”
Dumnezeu a spus în versetul 15:
„Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul, şi tu îi vei zdrobi călcâiul.”
Să ne oprim aici. Din punct de vedere natural, pare ceva firesc, ceva normal.
Ni se spune că pe partea firească, între şerpi şi oameni va fi o vrăjmăşie. Astfel, dacă vedem un şarpe suntem tentaţi să ţipăm; este ceva instinctiv în legătură cu aceasta, ceva ce se naşte o dată cu noi. Dacă vedeţi un şarpe, vreţi fie să fugiţi pentru că vă temeţi de el, fie să-l omorâţi, ceea ce este normal din pricina vrăjmăşiei care există între noi şi ei.
Biblia spune: „Voi pune vrăjmăşie între tine şi sămânţa femeii”, în ebraică „zarah.” Aşadar, îi avem pe şerpi şi pe oameni. Îmi amintesc că eram copil şi eu şi prietenii mei ne jucam pe o pajişte. Deodată a apărut un şarpe, iar oamenii ţipau, dar tatăl meu a alergat şi l-a omorât.
„El îi va zdrobi călcâiul”. În ebraică, cuvântul pentru „a zdrobi” este „şuf”, care înseamnă „a zdrobi, a lovi, a copleşi.” În cazul unui şarpe avem înţelesul de „a zdrobi” pentru că nu putem lua înţelesul de „a copleşi.” Apoi ni se spune că Sămânţa femeii, Copilul, Sămânţa omenirii va zdrobi capul şarpelui. Cum am spus, cuvântul „şuf” înseamnă „a zdrobi”, iar când zdrobeşti capul unui şarpe, înseamnă că-l distrugi, pentru că lovitura la cap este o lovitură mortală.
În ambele cazuri este folosit acelaşi cuvânt „şuf”: „(Sămânţa) îţi va zdrobi „şuf” capul, iar tu îi vei zdrobi „şuf” călcâiul.” Deci, ce i se va face călcâiului omului, i se va face şi capului şarpelui, doar că lovitura la cap este mortală, faţă de lovitura la călcâi.
Cum va veni Sămânţa? Noi vedem aceasta în Geneza 3.16. Înainte de a merge la acest text, vreau să vă arăt ceva interesant. În Ioan 3, ni se spune despre naşterea din nou, iar în Geneza 3 ni se spune despre prima naştere, cea firească.
Acum să mergem în Geneza 3.16: „Femeii i-a zis: „Voi mări foarte mult suferinţa şi însărcinarea ta; cu durere vei naşte copii, şi dorinţele tale se vor ţine după bărbatul tău, iar el va stăpâni peste tine.”
Deci, femeile vor avea dureri de naştere, travaliu şi zbucium; într-un cuvânt: vor naşte cu durere. Unele femei au dureri mari, în timp ce altele nasc mai uşor, dar cele mai multe au blestemat-o pe Eva în timpul travaliului. Procesul este dramatic, naşterea unui copil este dramatică, de multe ori femeia fiind la un pas de moarte. Eu lucrez cu o femeie al cărei soţ este un om mare cât un urs, dar când a rămas însărcinată soţia sa, el a început să aibă tot felul de pofte şi greţuri, iar când a sosit clipa naşterii, a fost un dezastru. Era în baie, iar ea a trebuit să-l scoată afară şi să-l ducă la spital; era atât de răvăşit încât a fost nevoie să-l ducă în salon într-un scaun cu rotile, iar ea nu l-a mai văzut decât după ce a născut.
Adam a numit-o pe soţia lui „Hava”, care a fost tradus „Eva.” „Hava” vine de la „Haim” care înseamnă „viaţă”, iar „Eva”, înseamnă „viaţă, mama tuturor celor vii.” Aceasta înseamnă că ea este cea care poartă viaţa.
Deci, privit natural, fireşte, avem toate aceste lucruri: naştere cu durere, copii şi şerpi. Dar aici avem şi ceva supranatural, deoarece aceasta este prima profeţie mesianică. Aici este prima profeţie despre Mesia, iar celelalte o vor urma pe aceasta.
Prima profeţie mesianică i-a fost dată Satanei. Este interesat, pentru că şarpele îl reprezintă pe Satan, iar prima profeţie i-a fost dată lui. Aceasta ne spune că pe partea naturală este vorba de şerpi, dar pe partea duhovnicească, supranaturală, Sămânţa femeii îl va zdrobi pe Şarpe, pe Satan, adică îl va birui.
Acum vom merge mai adânc şi vom vedea că cuvintele spuse în acest verset sunt luate ca un blestem dar, în acelaşi timp, este o profeţie care aduce cu sine o nădejde cu privire la viitor. Vor fi dureri, dar va fi naştere; va fi suferinţă, dar din această suferinţă va ieşi viaţa. Deci, va exista viaţă după cădere, nădejde după blestem, copii după durere şi răscumpărare, pentru că omul a fost chemat să fie roditor. Acesta a fost scopul lui Dumnezeu. Se părea că blestemul va opri aceasta, dar Dumnezeu spune că se va întâmpla, prin suferinţă şi durere, dar se va întâmpla. Şi la fel răscumpărarea: va veni prin lacrimi, dar va veni.
Aici avem principiul de pe tărâmul duhovnicesc care spune că viaţa vine prin moarte. Astfel, pentru a trăi, mai întâi trebuie să muriţi. Doriţi să trăiţi? Trebuie să vă predaţi. Doriţi să câştigaţi? Trebuie să cedaţi. Aceasta este logica lui Dumnezeu. Bucuria va veni prin durere, profeţia aceasta fiind dată şarpelui.
Pe partea duhovnicească, supranaturală, va fi un conflict, o vrăjmăşie: binele şi răul se vor război pe pământ, vrăjmaşul se va război cu creaţia lui Dumnezeu; el va face război împotriva Seminţei femeii, împotriva creaţiei lui Dumnezeu şi va provoca răni. El va răni Sămânţa femeii, dar la urmă, Sămânţa femeii va zdrobi capul şarpelui. Aceasta înseamnă că Se va naşte un Copil care va zdrobi capul răului, care va birui, care va zdrobi capul şarpelui şi tot ceea ce reprezintă şarpele; toată puterea lui va fi zdrobită de tot. În cele din urmă, Satan va fi zdrobit de către Sămânţă, de către Copil. Şarpele este cel care aduce blestemul; el aduce păcatul, durerea, decăderea, haosul, totul, dar profeţia aceasta spune că într-o zi va veni o Sămânţă care va zdrobi toate acestea. El va nimici durerea şi decăderea, şi va desface blestemul, căderea.
Totul este ascuns acolo, chiar la început, în prima profeţie mesianică: nimicirea întregului rău este cuprinsă în două versete. De aici, de la aceste două versete vor decurge toate profeţiile şi tot ce se va întâmpla. Acolo puteţi vedea tot Planul Bibliei, chiar acolo, în acea profeţie micuţă; urmărind acest fir, puteţi vedea cum întreaga Biblie merge spre răscumpărare.
Apoi, dacă citiţi ce i s-a spus lui Adam, veţi vedea şi acolo alte lucruri. Profeţiile din Eden sunt centrul, iar în seara aceasta vom merge de aici, la Copil, şi veţi vedea toată desfăşurarea Bibliei, veţi vedea desfăşurarea întregului Său Plan.
Câteva capitole mai târziu, totul se rezumă la doi oameni: Avram şi soţia sa, Sarai, sau cum sunt numiţi mai târziu: Avraam şi Sara. Ei s-au născut din Adam şi Eva: Sara este o fiică a Evei, iar Avraam este fiul lui Adam. Ei s-au născut, dar nu puteau avea copii deoarece Sara era stearpă. Cei doi erau deja bătrâni, dar chiar atunci s-a întâmplat ceva măreţ.
Este acelaşi lucru:
– Un Copil care Se va naşte din femeie; şi apoi
– aceşti doi oameni care nu pot avea copii, dar au făgăduinţa că vor primi unul, pentru că Dumnezeu a spus: „Toată creaţia este stearpă, dar cu toate acestea, Eu o voi face să nască. Voi face ceva, voi pune ceva înăuntru, aşa că cei ce sunt sterpi, vor da naştere. Vieţile care sunt sterpe, vor naşte.”
Astfel, El a spus în Geneza 12… Vreau să ştiţi că întreaga istorie a lumii atârnă de aceste versete din Geneza 12.1-3:
„Domnul zisese lui Avram: „Ieşi din ţara ta, din rudenia ta şi din casa tatălui tău şi vino în ţara pe care ţi-o voi arăta.
Voi face din tine un neam mare şi te voi binecuvânta; îţi voi face un nume mare şi† vei fi o binecuvântare.
Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta şi voi blestema pe cei ce te vor blestema şi toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine.”
Sau: „…toate familiile pământului vor fi binecuvântate prin sămânţa ta.”
Cuvântul „sămânţă” apare în tot planul lui Dumnezeu cu Avraam. La început, Dumnezeu a spus că va veni Sămânţa femeii, dar acum El spune: „Eu restrâng totul”. Şi iată că avem un cuplu nou, dar ei sunt bătrâni şi sterpi, însă deşi sunt în starea aceasta şi nu pot face nimic, Dumnezeu spune: „O voi face prin Sămânţa ta, prin fiul care ţi se va naşte şi care va fi un fiu al supranaturalului. În această sămânţă vor fi binecuvântate toate familiile pământului.”
Aceasta ne duce înapoi, în Eden, pentru că în cele din urmă, lumea va fi binecuvântată prin Sămânţă, prin faptul că blestemul a fost desfăcut. Astfel, s-a născut naţiunea Israel, pe care o cunoaştem ca poporul evreu, Israelul reînviat în Orientul Mijlociu. Indiferent ce a venit împotriva lui, el nu este mort, ci trăieşte şi este încă acolo.
Pavel spune că cuvântul „sămânţă” nu se referă numai la oameni, ci şi la Cel Ales, la Sămânţa care Se va naşte din sămânţa lui Avraam, aceasta fiind o continuare a ceea ce s-a spus în Eden.
Astfel, avem Israelul; el este cheia, iar vrăjmaşul ştia aceasta. Vrăjmaşul este un cercetător al profeţiilor, el este primul care le ia şi începe să le studieze. Prima profeţie i-a fost dată lui, iar de atunci le urmăreşte pe toate.
Vrăjmăşia dintre şarpe şi Sămânţă este de fapt vrăjmăşia dintre Satan şi toţi cei care aveţi chipul lui Dumnezeu; el este împotriva fiecărui om, indiferent din ce naţiune este. Dar acum, vrăjmaşul restrânge totul, aceasta fiind explicaţia urii supranaturale a vrăjmaşului faţă de evrei. Aceasta explică războiul făcut timp de patru mii de ani împotriva poporului evreu, război care continuă şi astăzi. Aceasta explică de ce, peste tot în lume există antisemitism. În toată lumea nu există nici un alt popor care să fie răspândit peste tot şi pe care cele mai multe naţiuni doresc să-l nimicească. De ce toată ura aceasta? Pentru că este lupta Şarpelui împotriva Seminţei. Sămânţa a venit în Israel, şi făgăduinţa spune că vrăjmaşul va fi zdrobit, iar el ştie că într-un fel va fi zdrobit prin acest popor. Astfel, s-a gândit că dacă îi va zdrobi pe evrei, nu va mai fi zdrobit el. Acesta este motivul pentru care i-a lovit în continuu, iar dacă ar fi reuşit să-i distrugă, făgăduinţa ar fi căzut, nu se mai putea împlini. Dacă ar fi putut să-i distrugă înainte de venirea lui Mesia, făgăduinţa nu s-ar mai fi putut împlini, iar dacă ar putea să-i distrugă înainte ca El să vină din nou, ar distruge şi făgăduinţa, pentru că El trebuie să vină în Israel. Astfel, vedem istoria lumii chiar de aici.
Aşadar, făgăduinţa s-a împlinit. Evreii au făgăduinţa naşterii Seminţei prin durere, prin durerile naşterii. Deşi blestemul era acolo, ei aveau să fie roditori: Isaac, fiul lui Avraam, a crescut, s-a căsătorit cu Rebeca şi l-au născut pe Iacov.
În Geneza 24.60 scrie: „Au binecuvântat pe Rebeca şi i-au zis: „O, sora noastră, să ajungi mama a mii de zeci de mii şi sămânţa ta să stăpânească cetăţile vrăjmaşilor săi!”
Sunt aceleaşi cuvinte care i s-au spus şi Evrei în Eden: Sămânţa ta va fi biruitoare; ea va stăpâni porţile vrăjmaşului.
Dacă aţi observat, aici mai avem ceva: ni se spune încă o dată despre o sămânţă a femeii. Aceasta nu este ceva firesc, natural, ci aşa cum spune Biblia, în vremurile străvechi, nimeni nu vorbea despre o sămânţa a femeii pentru că ei ştiau că sămânţa nu este a femeii şi că ea trebuie să aibă o împreunare cu bărbatul ca să poată naşte.
Dar aici, la fel ca în capitolul 3 din Geneza, ni se spune despre sămânţa femeii, a Rebecii. Biblia nu vorbeşte despre sămânţa lui Adam, ci de sămânţa unei femei, iar aceasta leagă din nou totul de Eva. Asemenea Sarei, şi Rebeca era stearpă, dar Dumnezeu a venit şi a intervenit în acea linie, a binecuvântat-o şi astfel s-a născut Iacov. Apoi, Iacov s-a căsătorit cu Lea şi Rahela, ambele fiind sterpe, dar Dumnezeu a păşit în scenă, le-a atins şi ele au născut. Lea a născut un fiu pe care l-a numit Iuda, adică „Lăudat fie Domnul!”, iar profeţia spune că Sămânţa va veni din linia împărătească a lui Iuda, Leul din seminţia lui Iuda.
Apoi, copiii lui Israel au ajuns în Egipt, în ţara vrăjmaşului, care era condusă de Faraon, a cărui domnie era în legătură cu şarpele. Astfel, peste tot în Egipt, erau imagini ale şarpelui, fiind o umbră a domniei vrăjmaşului, astfel încât lupta dintre vrăjmaş şi Sămânţa femeii a mers mai departe. Faraon şi egiptenii, un simbol al vrăjmaşului, au oprimat Sămânţa, făcând din copiii lui Israel nişte sclavi.
În Exod 1 vedem cât de cruntă era asuprirea acestui popor de către egipteni. Amintiţi-vă profeţia! Ea spunea că „Şarpele va merge împotriva Seminţei femeii şi o va lovi.” Astfel, Faraon a poruncit ca fiecare fiu născut într-o familie a evreilor, să fie aruncat în râu şi fiecare fată să fie lăsată în viaţă. Cu alte cuvinte, el se războia cu copiii de parte bărbătească. De ce? Pentru că era de fapt lupta vrăjmaşului împotriva seminţei femeii. Poate Faraon n-a înţeles, dar el a încercat să zdrobească sămânţa, pentru că din ea avea să se nască o umbră a Celui ce avea să vină, adică Moise. El este fiul pe care Faraon a încercat să-l ucidă la naştere. Dar iată că cel pe care vrăjmaşul a căutat să-l ucidă la naştere, s-a ridicat, iar în cele din urmă a zdrobit puterea Egiptului.
Un semn: Paştele a fost clipa în care Sămânţa a zdrobit puterea Şarpelui, aceasta urmând să fie ziua în care Mesia avea să aducă răscumpărarea.
În Exod 4.1-4 scrie:
„Moise a răspuns şi a zis: „Iată că n-au să mă creadă, nici n-au să asculte de glasul meu. Ci vor zice: „Nu ţi S-a arătat Domnul!”
Domnul i-a zis: „Ce ai în mână?” El a răspuns: „Un toiag.”
Domnul a zis: „Aruncă-l la pământ.” El l-a aruncat la pământ, şi toiagul s-a prefăcut într-un şarpe. Moise fugea de el.
Domnul a zis lui Moise: „Întinde-ţi mâna şi apucă-l de coadă.” El a întins mâna şi l-a apucat, şi şarpele s-a prefăcut iarăşi într-un toiag în mâna lui.”
Nu este interesant? Moise a aruncat toiagul la pământ şi acesta s-a transformat în şarpe. Ce a devenit toiagul? Un şarpe. De ce? Tabloul acesta spune că Moise era un tip al Seminţei care urma să aibă putere asupra Şarpelui. Prin ceea ce i-a făcut şarpelui, ni se spune că Moise avea să biruiască puterea vrăjmaşului şi să aducă eliberarea poporului. Sămânţa avea putere asupra vrăjmaşului, iar prin acel toiag, Moise avea să aducă eliberarea; prin acel toiag, el avea autoritatea, aşa cum o avea şi Copilul din Eden care avea autoritatea să-l biruiască pe vrăjmaş.
Când s-a întâmplat aceasta? De Paşti, prin sângele mielului, ceea ce ne-a descoperit mai mult, şi anume că Sângele Mielului lui Dumnezeu va avea putere asupra şarpelui.
Apoi, ei au părăsit Egiptul, au mers în pustie şi au ajuns la Muntele Sinai, unde Dumnezeu le-a spus că în fiecare an vor avea o zi în care vor fi eliberaţi de sub puterea păcatului, prin vărsarea sângelui jertfei, Yom Kippur, aceasta fiind legată din nou de nimicirea puterii păcatului, a Şarpelui, prin Sămânţa femeii din Eden.
Mergând mai departe, în Numeri 21.6-9 mai avem ceva. Mai întâi voi citi încă o dată Exod 4.4:
„Domnul a zis lui Moise: „Întinde-ţi mâna şi apucă-l de coadă.” El a întins mâna şi l-a apucat, şi şarpele s-a prefăcut iarăşi într-un toiag în mâna lui.”
Şi acum mai departe, din Numeri 21.6-9:
„Atunci, Domnul a trimis împotriva poporului nişte şerpi înfocaţi, care au muşcat poporul, aşa încât au murit mulţi oameni în Israel.
Poporul a venit la Moise şi a zis: „Am păcătuit, căci am vorbit împotriva Domnului şi împotriva ta. Roagă-te Domnului ca să depărteze de la noi aceşti şerpi.” Moise s-a rugat pentru popor.
Domnul a zis lui Moise: „Fă-ţi un şarpe înfocat şi spânzură-l de o prăjină; oricine este muşcat şi va privi spre el va trăi.”
Moise a făcut un şarpe de aramă şi l-a pus într-o prăjină şi oricine era muşcat de un şarpe şi privea spre şarpele de aramă trăia.”
Vedeţi acest lucru mişcându-se? Atunci, ei se aflau în pustie, sămânţa era în pustie, iar vrăjmaşul făcea război împotriva lor prin şerpii adevăraţi care îi muşcau. Cu această ocazie, Dumnezeu i-a zis lui Moise: „Fă un şarpe, chipul unui şarpe, precum toiagul şi înalţă-l, fiindcă prin aceasta puterea şarpelui va fi nulă.”
În cartea lui Ioan, Mesia Însuşi a spus: „Şi, după cum a înălţat Moise şarpele în pustie, tot aşa trebuie să fie înălţat şi Fiul omului.” El a venit în chipul păcatului, ca un şarpe de aramă, arătând că păcatul va fi nimicit prin înălţarea Seminţei pe lemn.
Moise a nimicit totul prin Dumnezeu, dar linia a mers mai departe, Sămânţa femeii a mers mai departe prin Iuda. În această seminţie avem o femeie numită Naomi. Ea a plecat din ţara sa, împreună cu soţul şi copiii lor, dar în ţara străină în care s-au dus, a murit şi soţul şi fiii ei, aşa că a rămas văduvă, dar cu toate acestea, povestea lui Naomi este povestea răscumpărării prin femeia dintre neamuri, Rut, care a spus: „Nu sta de mine să te las şi să mă întorc de la tine! Încotro vei merge tu, voi merge şi eu; unde vei locui tu, voi locui şi eu; poporul tău va fi poporul meu şi Dumnezeul tău va fi Dumnezeul meu.” (Rut 1.16).
Aşadar, Rut a mers cu Naomi, ceea ce este un tablou al neamurilor care aveau să se alăture evreilor; neamurile se alăturau Seminţei. Este o poveste minunată, care ne arată cum, prin căsătoria unui bărbat numit Boaz care era „răscumpărătorul înrudit” sau „Goel” în ebraică, şi din această femeie dintre neamuri, Rut, s-a născut Obed, prin Obed s-a născut Iese, Isai, din care s-a născut David. David însuşi era un tip al Seminţei care avea să vină şi să se nască prin el.
Este interesant că pe când evreii erau încă în pustie, Balaam a profeţit un lucru ciudat, spunând:
„Îl văd, dar nu acum, Îl privesc, dar nu de aproape. O stea răsare din Iacov, Un toiag de cârmuire se ridică din Israel. El străpunge laţurile Moabului Şi prăpădeşte pe toţi copiii lui Set.” (Numeri 24.17). Cu alte cuvinte, El va fi un Biruitor.
Această profeţie s-a împlinit în două feluri:
- – prin David care a fost o umbră;
- – prin Mesia, care este adevărata Stea a lui Iacov, o Stea care Se naşte din Iacov pentru toată lumea.
David, care a fost un biruitor, este o umbră a Seminţei care avea să fie Biruitoare. El, Sămânţa, a venit prin fiul lui David şi a fost numit Fiul lui David.
Apoi, David a murit, Solomon a murit şi el şi împărăţia Israelului s-a rupt în două. Este aproape o repetare a căderii. Dar pe măsură ce împărăţiile decădeau, pe măsură ce începeau să cadă, Dumnezeu a început să trezească nădejdea răscumpărării; a început să trimită cuvinte profetice despre Copil, despre Sămânţă.
– Astfel, Isaia 7.14 spune: „De aceea, Domnul Însuşi vă va da un semn: Iată, fecioara va rămâne însărcinată, va naşte un fiu şi-I va pune numele Emanuel (Dumnezeu este cu noi).”
O fecioară va rămâne însărcinată. Şi ce va naşte? Sămânţa femeii. Naşterea din fecioară fără intervenţia unui bărbat. Sămânţa femeii despre care i s-a spus Evei în Eden, a venit la suprafaţă prin naşterea din fecioara Miriam, Maria. Ea a născut Sămânţa femeii, pe Emanuel, Dumnezeu este cu noi, Nădejdea răscumpărării.
Pe măsură ce lucrurile mergeau mai departe, totul era legat de biruinţa asupra şarpelui, tema profeţiilor mesianice fiind Copilul care urma să se nască şi care avea să nimicească blestemul.
– Astfel, în Isaia 9.6-7 scrie:
„Căci un Copil ni S-a născut, un Fiu ni s-a dat şi domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii.
El va face ca domnia Lui să crească şi o pace fără sfârşit va da scaunului de domnie al lui David şi împărăţiei lui, o va întări şi o va sprijini prin judecată şi neprihănire, de acum şi-n veci de veci. Iată ce va face râvna Domnului oştirilor.”
Copilul care ni se va naşte este Copilul care a fost făgăduit încă din Eden.
– Apoi, Isaia 11.1-9 vorbeşte despre un Bărbat. Este interesant faptul că ni se vorbeşte despre o Odraslă, despre un Copil, pentru că El a venit din Eden, dar noi ştim că este vorba despre un Bărbat, despre Mesia.
„Apoi, o Odraslă va ieşi din tulpina lui Isai şi un Vlăstar va da din rădăcinile lui.
Duhul Domnului Se va odihni peste El, duh de înţelepciune şi de pricepere, duh de sfat şi de tărie, duh de cunoştinţă şi de frică de Domnul.
Plăcerea Lui va fi frica de Domnul; nu va judeca după înfăţişare, nici nu va hotărî după cele auzite,
ci va judeca pe cei săraci cu dreptate şi va hotărî cu nepărtinire asupra nenorociţilor ţării; va lovi pământul cu toiagul cuvântului Lui şi cu suflarea buzelor Lui va omorî pe cel rău.
Neprihănirea va fi brâul coapselor Sale şi credincioşia, brâul mijlocului Său.
Atunci, lupul va locui împreună cu mielul şi pardosul se va culca împreună cu iedul; viţelul, puiul de leu şi vitele îngrăşate vor fi împreună şi le va mâna un copilaş;
vaca şi ursoaica vor paşte la un loc şi puii lor se vor culca împreună. Leul va mânca paie ca boul,
pruncul de ţâţă se va juca la gura bortei năpârcii şi copilul înţărcat va băga mâna în vizuina basilicului.
Nu se va face niciun rău şi nicio pagubă pe tot muntele Meu cel sfânt, căci pământul va fi plin de cunoştinţa Domnului, ca fundul mării de apele care-l acopăr.”
Totul este despre Sămânţă. Sămânţa va veni, iar ceea ce a făcut vrăjmaşul va fi nimicit pe deplin.
– O altă profeţie, cea din Mica 5.2, ne spune:
„Şi tu, Betleeme Efrata, măcar că eşti prea mic între cetăţile de căpetenie ale lui Iuda, totuşi din tine Îmi va ieşi Cel ce va stăpâni peste Israel şi a cărui obârşie se suie până în vremuri străvechi, până în zilele veşniciei.”
– În Isaia 54 ni se vorbeşte despre o stearpă care nu putea naşte, dar care va naşte.
„Bucură-te, stearpo, care nu mai naşti! Izbucneşte în strigăte de bucurie şi veselie, tu care nu mai ai durerile naşterii! Căci fiii celei lăsate de bărbat vor fi mai mulţi decât fiii celei măritate, zice Domnul.
Lărgeşte locul cortului tău şi întinde învelitoarele locuinţei tale! Nu te opri! Lungeşte-ţi funiile şi întăreşte-ţi ţăruşii!
Căci te vei întinde la dreapta şi la stânga, sămânţa ta va cotropi neamurile şi va locui cetăţile pustii.
Nu te teme, căci nu vei rămâne de ruşine; nu roşi, căci nu vei fi acoperită de ruşine, ci vei uita şi ruşinea tinereţii tale şi nu-ţi vei mai aduce aminte de văduvia ta,
căci Făcătorul tău este bărbatul tău: Domnul este Numele Lui şi Răscumpărătorul tău este Sfântul lui Israel. El Se numeşte Dumnezeul întregului pământ,
căci Domnul te cheamă înapoi ca pe o femeie părăsită şi cu inima întristată, ca pe o nevastă din tinereţe, care a fost izgonită, zice Dumnezeul tău.”
– Apoi Isaia 53. Ce are acest capitol a face cu aceasta? Tot Isaia 53 are a face cu Edenul.
Astfel, în Geneza 3.15 scrie: şarpele „îţi va zdrobi călcâiul…”, iar în Isaia 53.5 scrie: „…El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre.” Acesta este tabloul Celui străpuns, a Seminţei străpunse: „…prin rănile Lui, suntem tămăduiţi.”, ceea ce arată că El va zdrobi puterea vrăjmaşului.
– În Daniel 9.24-27, ni se spune că Mesia va veni şi va pune capăt păcatului şi nelegiuirii, şi va face ispăşirea pentru fărădelegile noastre. Ce este aceasta? Sămânţa femeii şi ne duce înapoi, în Eden, la profeţia care ne spune că puterea vrăjmaşului va fi zdrobită de tot. Când priveşti profeţiile mesianice rămâi uimit să vezi cum se aliniază, cum se desfăşoară şi cum se unesc cu ceea ce s-a spus la început: suferinţa va aduce bucurie, durerea va aduce Viaţa şi moartea va aduce învierea.
Copilul, Sămânţa femeii, Se va naşte dintr-o femeie, dintr-o fecioară; şarpele Îl va lovi, dar El îl va zdrobi pe şarpe.
Aşadar, toate profeţiile Edenului, făgăduinţele date de Dumnezeu, aveau să fie împlinite şi să ne ducă spre un vârf de deal din nordul Iudeii, într-un micuţ sat puţin cunoscut, numit Nazaret, unde o tânără fecioară primeşte vizita unui mesager ceresc care-i spune:
„…Domnul este cu tine, binecuvântată eşti tu între femei!”
… iată că vei rămâne însărcinată şi vei naşte un fiu, căruia îi vei pune numele Isus.
El va fi mare şi va fi chemat Fiul Celui Preaînalt; şi Domnul Dumnezeu îi va da scaunul de domnie al tatălui Său David.
Va împărăţi peste casa lui Iacov în veci, şi Împărăţia Lui nu va avea sfârşit.”
Uimită, ea l-a întrebat pe înger: „Cum se va face lucrul acesta, fiindcă eu nu ştiu de bărbat?” (Luca 1.28-34).
Aceasta este ideea! Totul se întoarce înapoi în grădină: „Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul, şi tu îi vei zdrobi călcâiul.” (Geneza 3.15).
În acel sat micuţ şi necunoscut, aveau să fie împlinite toate prorociile vechi: Copilul din Eden avea să fie adus în lume prin naşterea din fecioară.
Acest Copil al nădejdii şi al răscumpărării S-a născut nu numai pentru Eva, Adam sau Maria, ci este Copilul care S-a născut pentru fiecare dintre noi, deoarece noi toţi ne-am născut în umbra Edenului. Fiecare dintre noi am fost muşcaţi într-un fel de şarpe; aceasta este puterea păcatului cu care ne-a atacat pe fiecare în parte. Fiecare dintre noi am crescut într-un fel, iar el a venit şi ne-a rănit, pentru că toţi cei care trăim în lumea aceasta suntem răniţi de Şarpe. Pe unii dintre voi v-a rănit prin respingere, pe alţii v-a umplut de mânie, pe unii v-a rănit prin rănile altor oameni care au avut problemele lor, iar voi aţi simţit cu ei, pe unii v-a rănit prin amărăciune, pe alţii prin teamă, prin dependenţă, prin faptul că aţi fost abandonaţi, pe unii prin vină, pe alţii prin perversiuni şi imoralitate. Noi toţi am crescut gândindu-ne: „Iată cine sunt eu!”, dar nu pentru aceasta te-a creat Dumnezeu; El nu vrea să fii aşa!
Voi v-aţi născut într-adevăr după chipul lui Dumnezeu, dar vrăjmaşul a intrat acolo, a intervenit şi în identitatea voastră, v-a rănit, v-a pervertit şi v-a făcut ceea ce nu trebuia să fiţi. Toată durerea, toată suferinţa, toată pierderea, tot răul a venit prin el, dar în cele din urmă Dumnezeu le-a folosit pe toate spre binele nostru. Dacă omul n-ar fi căzut, noi am fi crescut într-un Paradis al Raiului, dar odată cu păcatul, au venit toate bolile, toate durerile şi suferinţele; toate vin de la rana făcută de vrăjmaş.
De aceea a fost nevoie ca acest Copil să se nască în lume! El nu S-a născut numai pentru nădejdea creaţiei, ci pentru nădejdea voastră şi a mea; nu numai pentru răscumpărarea creaţiei, ci pentru răscumpărarea vieţii voastre.
Acesta este Copilul din Eden, Acesta este Alesul, Acesta este Ieshuah! Chiar şi Numele Său înseamnă „Salvare”; El este Cel care a zdrobit capul şarpelui, picioarele Sale rănite l-au strivit! Aceasta înseamnă că în El este ruptă toată puterea vrăjmaşului, tot răul şi toată lucrarea lui. Acest lucru este real!
Noi tocmai am avut o mărturie despre copiii şarpelui care au încercat să nimicească copiii lui Avraam. Acesta este adevărul. Vrăjmaşul care a încercat să-i nimicească pe evrei, încearcă să vă nimicească şi pe voi. Dar Mesia este Biruinţa!
Acesta este sfârşitul păcatului vostru, al respingerii voastre, este sfârşitul amărăciunii, al rănilor şi bolilor voastre, pentru că El este Vindecătorul şi vă vindecă. El este Vindecătorul tuturor lucrurilor care v-au paralizat, în El găsiţi vindecarea tuturor temerilor voastre. Doar primiţi-L şi toate vă aparţin! În El avem eliberarea din orice robie a vrăjmaşului; în El este eliberarea de orice dependenţă pe care o aveţi; El este restituirea fiecărei pierderi din viaţa voastră, a fiecărei dureri şi a fiecărei ruşini pe care aţi îndurat-o.
Dumnezeu spune că va uita ruşinea tinereţii tale, pentru că Făcătorul Tău este Bărbatul tău. În El avem spălarea şi iertarea tuturor păcatelor, avem restituirea anilor mâncaţi de lăcustă. În El avem libertatea, dar nu numai răscumpărarea Edenului, ci şi răscumpărarea copiilor din Eden, deoarece el nu S-a născut numai pentru a răscumpăra lumea, ci şi pentru a vă răscumpăra pe voi şi pe mine. Astfel, toate binecuvântările, toată puterea, vindecarea, curăţia şi libertatea, sunt pentru fiecare dintre noi, ne aparţin tuturor.
El nu a venit pe pământ şi nu a câştigat toate aceste lucruri pentru noi, ca apoi să le respingem, să ne trăim vieţile cum vrem, ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic şi să spunem: „Da, Îl iubesc, dar voi continua să trăiesc ca şi până acum!” Nu! Nu faceţi aceasta! Nu de aceea a suferit El toate acele lucruri! El nu a suferit şi a murit pentru noi, ca apoi să continuăm să trăim ca înainte. Dacă o facem, aceasta este o insultă la adresa Lui.
Dacă continuăm să trăim răvăşiţi din pricina trecutului şi respingem ce a făcut El pentru noi, dacă încercăm să compensăm singuri pentru lucrurile pe care nu trebuie să le mai facem, insultăm şi dispreţuim Salvarea câştigată de El pentru noi. Ea a fost dată pentru ca noi să fim liberi cu adevărat, pentru ca noi să devenim diferiţi, oameni noi.
Biblia spune că Mesia a zdrobit puterea şarpelui, ceea ce înseamnă că noi putem fi cu adevărat liberi! Trăiţi în El, fiindcă dacă faceţi aceasta, vă aparţine făgăduinţa că îl veţi birui pe şarpe.
De fapt, în Noul Testament este un verset uimitor care spune: „Dumnezeul păcii va zdrobi în curând pe Satana sub picioarele voastre.” (Romani 16.20). Cum îl va zdrobi? „sub picioarele voastre”. Dumnezeu a făgăduit că voi puteţi birui căderea şi orice păcat. Voi puteţi birui orice vină, orice ruşine, orice lucru al trecutului, orice respingere, pentru că El este pacea noastră. Dacă trăim în El, viaţa noastră este roditoare. Atunci nu voi mai trăi în teamă, deoarece teama este pentru un copil al mâniei, nu pentru mine. Nu-mi voi mai trăi viaţa în umbra fricii sau amărăciunii pentru că Răscumpărătorul meu m-a eliberat de toate acestea, aşa că pot merge mai departe liber. Pot rupe orice legătură; pot face toate lucrurile prin Mesia, Sămânţa, care mă întăreşte.
Trăiţi cât puteţi de mult în Cel ce este nădejdea voastră. Aceasta este povestea Mielului, iar voi faceţi parte din ea. Totul este pentru noi. Trăiţi în puterea Sa, pentru că El a zdrobit capul şarpelui. El a făcut-o pentru voi, pentru ca viaţa voastră să fie schimbată. Cu cât intrăm mai mult în El şi trăim mai mult în El, cu atât blestemul va dispărea mai mult, iar voi puteţi spune: „Sunt un om nou, sunt salvat, sunt liber. În Ieshuah Mesia, sunt mai mult decât biruitor, prin El, prin Cel ce m-a salvat, pentru că El este Răscumpărătorul meu, Stânca mea şi Copilul din Eden. Amin.
Ridicaţi-vă cu toţii şi lăudaţi-L pe Domnul. Copii din Eden ridicaţi-vă şi haideţi să pecetluim aceasta. Dumnezeu vrea să pecetluim aceasta în inimile noastre; vrea s-o facem chiar acum.
Tată, cerem aceasta pentru fiecare dintre noi. Pecetluieşte acest mesaj în inimile noastre pentru că vrem să vedem biruinţa şi libertatea; vrem să vedem că legăturile robiei au fost rupte; dorim să vedem puterea vrăjmaşului zdrobită. Doamne, cerem, pentru fiecare dintre noi, biruinţa prin puterea lui Mesia.
Îţi mulţumim pentru Sămânţă, pentru Copilul slavei, Mesia, care nu este numai nădejdea lumii, ci eşti şi nădejdea noastră. Tată, Îţi mulţumim pentru El; prin El am fost făcuţi şi ni L-ai dat ca să fim ceea ce trebuia să fim de la început. Ajută-ne să fim ceea ce trebuie să fim, să scuturăm şi să zdrobim puterea vrăjmaşului şi fiecare păcat sub picioarele noastre, pentru că este sub picioarele Tale.
Te lăudăm şi Îţi mulţumim pentru picioarele Tale care au zdrobit puterea vrăjmaşului şi Te rugăm ca în seara aceasta să ne dăruieşti o eliberare a biruinţei, a credinţei, a libertăţii, a vindecării şi a plinătăţii.
Te lăudăm, Te iubim şi Îţi mulţumim pentru minunăţia lucrărilor Tale şi pentru că putem spune: „Sunt una din lucrările mâinilor Tale.” Doamne, noi suntem lucrarea mâinilor Tale şi Îţi mulţumim pentru aceasta. Pe măsură ce vieţile noastre sunt conectate la Cuvântul Tău, Te rugăm să ne aduci o schimbare adevărată. Topeşte toate umbrele vieţii noastre, şi primeşte laudele şi mulţumirea noastră.
Voi aveţi nevoie de ceva de la Domnul, dar este nevoie să le acceptaţi şi să le pecetluiţi. Astfel, fie că este vorba de vindecare, de pocăinţă, de eliberare sau de orice altceva, vreau să vă dau şansa să le aveţi chiar acum. Cea mai mare binecuvântare este eliberarea. Dacă nu sunteţi siguri că sunteţi salvaţi, Dumnezeu vă cheamă chiar acum. Dacă nu sunteţi siguri că sunteţi născuţi din nou, trebuie să vă naşteţi din nou. Dumnezeu vă cheamă. Fie că sunteţi evreu, protestant sau catolic, voi trebuie să vă naşteţi din nou, pentru că altfel nu veţi fi salvaţi.
În Ioan 3.16 ni se spune că „atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.”
Voi trebuie să vă naşteţi din nou. Dacă nu sunteţi siguri sută la sută că sunteţi născuţi din nou, rugaţi-vă împreună cu mine.
Biblia spune că există numai două căi: una care duce la despărţire veşnică de Dumnezeu şi una care duce la Viaţa veşnică, în Paradis. Voi găsiţi Uşa spre Viaţa veşnică numai dacă vă naşteţi din nou. Nu există nici altă cale, nici o religie, ci doar naşterea din nou.
Cum vă naşteţi din nou? Primindu-L pe El, crezând în El şi urmându-L cu toată fiinţa voastră. Spuneţi-I „Da” din toată inima şi faceţi din El Domnul vieţii voastre.
Acum, în timp ce stăm cu ochii închişi, ne vom ruga o rugăciune simplă. Repetaţi după mine în şoaptă:
„Doamne Dumnezeule, vin la Tine acum. Vino în inima mea şi fă voia Ta în viaţa mea, fiindcă doresc binecuvântarea Ta. De acum încolo, Te voi urma cu toată inima mea, fiindcă vreau să fii Domnul vieţii mele. Te primesc în inima mea, şi Te rog să mă speli şi să mă cureţi.
Îţi mulţumesc pentru că mă iubeşti şi ai biruit moartea ca să fiu salvat. Primesc dragostea Ta şi Te urmez ca apostol al Tău. Prin această rugăciune, pot spune că Tu eşti al meu, iar eu sunt apostolul Tău.
Te rog să mă călăuzeşti în toate zilele vieţii mele. Îţi mulţumesc pentru că prin această rugăciune pot spune că Te-am primit, sunt liber, sunt al Tău, sunt născut din nou, am Viaţă veşnică şi voi fi cu Tine pentru totdeauna. Condu-mă în toate zilele vieţii mele, pentru că Te voi urma cu toată fiinţa mea, Doamne.
Îţi mulţumesc pentru tot şi cred că mă asculţi, fiindcă Te rog aceasta în Numele Răscumpărătorului meu, al lui Mesia Isus al meu. Amin.”