CUPRINS:
| 1. Ce să fac cu privire la chemarea în slujbă pe care o simt? | 8 |
| 2. Mă lasă Domnul să merg în comunităţile în care am slujit ca să le spun Adevărul? | 12 |
| 3. Cum ştii care este locul tău în Trupul lui Hristos? | 12 |
| 4. Toţi cei ce au Duhul Sfânt trebuie să vorbească în limbi? | 14 |
| 5. Ce este vorbirea în limbi? | 15 |
| 6. Toţi cei ce sunt umpluţi cu Duhul Sfânt vor vorbi în limbi mai devreme sau mai târziu? | 26 |
| 7. În ce ordine se folosesc limbile şi prorociile ca să zidească biserica? | 27 |
| 8. Un om are tot timpul controlul asupra Duhului? | 39 |
| 9. Biblia vorbeşte despre două feluri de limbi? | 42 |
| 10. Este corect ca cine va vorbească în limbi în timp ce se roagă pentru alţii la altar? | 47 |
| 11. Explică textul din 1 Corinteni 14.5. | 50 |
| 12. Explică Matei 18.10 | 52 |
| 13. Un mesaj care nu vesteşte evenimente viitoare poate fi numit prorocie? | 55 |
| 14. 1 Corinteni 14.27 spune că toate mesajele trebuie tălmăcite? | 55 |
| 15. Care sunt îndatoririle unui diacon conform Scripturii? | 58 |
| 16. Cum procedăm cu o prorocie sau vorbire în limbi în afara rânduielii? | 58 |
| 17. Este posibil să vorbească mai mulţi în limbi fără să aducă şi tălmăcire? | 62 |
| 18. Eşti Mesia? Care este diferenţa dintre tine şi Hristos? | 63 |
| 19. O biserica locală trebuie sa aibă grijă în primul rând de mădularele ei? | 74 |
| 20. Explică venirea lui Ioan „în duhul şi puterea lui Ilie.” | 75 |
| 21. Explică expresia „nespus mai bună” din 1 Corinteni 12.31. | 75 |
| 22. Ce să facem cu cineva care face o slujbă fără să i se ceară? | 76 |
| 23. De ce nu ai vrut să te rogi pentru un om care a mers la altar, când te pregăteai să împarţi Cina? | 76 |
| 24. Cum să procedeze un lucrător cu cineva care caută botezul Duhului Sfânt? | 78 |
| 25. Este corect ca un creştin să nu creadă în siguranţa veşnică? | 79 |
| 26. Un diacon trebuie să rămână obligatoriu la învăţătura bisericii? | 81 |
Mi-am adus o concordanță pe care aş putea să i-o dau lui Leo sau la altcineva din apropiere, ca să mă ajute în caz că voi avea nevoie de ea.
Motivul pentru care am dorit să puneţi aceste întrebări, este ca să aflăm ce este în mintea oamenilor, pentru că toţi trebuie să vorbim la fel.
Am să vă dau un exemplu, ca să înţelegeţi mai bine ce vreau să spun. Să zicem că cineva merge la biserica fratelui, (Care-ţi este prenumele, frate? „Willard”). Willard. Pentru că avem doi Willard, va trebui să-mi spui şi numele. (Crase). Deci, să zicem că cineva merge în biserica fratelui Crase şi acolo se învaţă ceva. Apoi merge în biserica fratelui Ruddell şi acolo se învaţă diferit ce ceea ce a auzit în biserica fratelui Crase. Merge apoi în biserica fratelui Junior, dar acolo totul este diferit de ceea ce a auzit în celelalte două biserici; ar veni la Tabernacolul de aici şi ar da peste altceva. Vedeţi? Aşa ceva îi încurcă foarte tare pe oameni.
Astfel, să zicem că fratele Crase ar zice: „Părerea mea este că nu este necesar să primeşti Duhul Sfânt.” (Acesta este un exemplu). Apoi mergeţi la fratele Ruddell şi el ar spune: „Botezul cu Duhul Sfânt este esenţial.” De la el mergeţi la fratele Junie şi el ar zice: „Păi, aceasta nu contează prea mult.” Vedeţi?
Acesta este motivul pentru care dorinţa mea este să avem cât mai mulţi predicatori care să se adune împreună în această comunitate, astfel ca toţi să fie învăţaţi la fel şi să spună acelaşi lucru.
Acelaşi lucru este valabil pentru diaconi şi administratori: ei trebuie să ştie care le este datoria. Îi văd aici pe casierul bisericii şi pe îngrijitorul ei, aşa că vom vedea care este şi datoria lor.
Întrebările pe care le am aici s-ar putea pune oriunde, iar eu aş putea răspunde la ele în orice loc – mă refer la întrebările referitoare la datoria diaconilor, administratorilor.
De exemplu, am aici o întrebare la care voi răspunde imediat cu ajutorul Domnului.
Ce trebuie să facă un diacon într-o anumită situaţie de criză? Care este datoria lui când apare o situaţie delicată? Cum trebuie să acţioneze? Ce trebuie să facă administratorul sau păstorul într-o situaţie de felul acesta? Noi ştim care este rânduiala obişnuită, dar care este situaţia dacă se întâmplă ceva diferit de rânduiala obişnuită? Cum se va proceda în situaţia aceea?
Înainte de a răspunde, să ne ridicăm pentru un moment de rugăciune.
Tatăl nostru ceresc, ne-am adunat aici ca un grup de oameni creştini care Te iubim şi ne-am predat în slujba Ta vieţile şi tot ce avem.
Printre noi se află lucrători: oameni tineri şi de vârstă mijlocie, care au biserici şi sunt răspunzători pentru ele înaintea lui Dumnezeu. Sunt diaconi care trebuie să răspundă pentru slujba lor din aceste biserici; sunt administratori care au şi ei răspunderea lor; sunt păstori, evanghelişti, şi noi toţi suntem răspunzători faţă de Tine, de aceea ne-am adunat împreună ca să putem vorbi cu toţii la fel şi să putem proceda aşa cum ne învaţă Scriptura, pentru că trebuie să fim una.
Răspunde la întrebările noastre, fiindcă Te aşteptăm pe Tine, ca să nu fie nici o nedumerire în gândurile noastre, ci să fim pe deplin satisfăcuţi de răspunsul dat de Duhul. Fă aceasta pentru că Te rugăm în Numele lui Isus. Amin.
Aş vrea să încep cu cuvintele pe care le-a spus Domnul prin prorocul Isaia:
„Veniţi totuşi să ne judecăm, zice Domnul.” (Isaia 1.18). Şi eu cred că de aceea ne-am adunat în seara aceasta: ca să încercăm să judecăm, să gândim corect toate lucrurile.
Acum aş vrea să încep să răspund la aceste întrebări în ordinea în care au fost luate, şi aş vrea să nu uitaţi, fraţilor, că voi încerca s-o fac după cea mai bună cunoştinţă a mea.
Răspunsurile pe care le voi da nu sunt infailibile, pentru că numai Scriptura este infailibilă, în timp ce eu încerc să răspund în măsura cunoştinţei mele, folosindu-mă de textele biblice, dar nădăjduiesc că totul va fi cât se poate de clar.
Întrebările şi răspunsurile la ele vor fi înregistrate pe bandă, iar cei care vor dori să le aibă, le pot avea.
Aşa cum am spus, Scriptura este infailibilă, dar răspunsurile mele nu sunt infailibile şi sunt sigur că înţelegeţi aceasta. Prin urmare, dacă veţi găsi ceva care nu este infailibil, aveţi dreptul să mă întrebaţi oricând cu privire la acel lucru.
Poate aici sunt întrebări la care nu v-aţi gândit niciodată sau pe care nu le-aţi avut, însă nu uitaţi că noi suntem aici ca să ne ajutăm unii pe alţii. Ne-am adunat împreună pentru că suntem în zilele din urmă şi dorim să fim învăţaţi şi luminaţi.
Printre noi sunt fraţi care înainte au fost soldaţi: fratele Stricker, fratele Goad, fratele Ruddell, fratele Beeler, şi ei ştiu că înainte de a-l ataca pe duşman trebuie să ne adunăm şi să analizăm situaţia, să alegem cea mai bună tactică pentru a-l învinge, deoarece trebuie să-l întâlnim pe terenul lui.
În vremea când eram boxer îmi studiam foarte atent adversarul ca să-i cunosc tactica: ce lovituri folosea (dacă folosea upercutul, dacă lovea cu mâna stângă sau cu cea dreaptă, cât îi era de puternică lovitura, pe ce parte obişnuia să atace, jocul de picioare și rezistenţa.). Antrenorul meu mergea şi-l observa cum boxează, după care mă antrena exact în stilul în care lupta adversarul meu.
Vedeţi? De aceea ne-am adunat şi noi în seara aceasta aici. Noi cunoaştem tactica duşmanului nostru şi îi cunoaştem şi loviturile, aşa că ne-am adunat în jurul Scripturii ca să învăţăm cum să-l supunem, astfel încât să nu mai poată mişca, deoarece ştim că el este pretutindeni.
Fratele Roberson înţelege desigur ce înseamnă să fii soldat, deoarece a petrecut mulţi ani în armată. Câţi din cei prezenţi au fost soldaţi în armată? Priviţi, noi avem un grup destul de serios, ceea ce înseamnă că înţelegeţi bine ce vreau să spun.
Deci, frate Roy, frate Beeler şi toţi ceilalţi fraţi veterani, voi îl studiaţi foarte atent pe vrăjmaş ca să vedeţi ce vrea să facă, unde vrea să lovească, pentru a şti cum să-l înfruntaţi.
De aceea am venit şi noi aici: să studiem mişcarea vrăjmaşului, să ştim cum să-l întâmpinăm şi care este modalitatea prin care îl putem birui.
Şi acum daţi-mi voie să vă spun ceva, fraţilor. Micuţa biserică a început pe o linie de daruri. Vedeţi, darurile vin în biserică, dar ele nu-l pot învinge întotdeauna pe vrăjmaş, însă Cuvântul o face. Cuvântul îl va birui întotdeauna.
Isus a dovedit acest lucru atunci când a fost pe pământ. El era Dumnezeu descoperit în trup, dar nu S-a folosit de niciunul din darurile Sale minunate ca să-l biruiască pe Satan, ci întotdeauna i-a stat împotrivă cu Cuvântul: „Este scris.” (Matei 4.4).
Vrăjmaşul a venit tot cu Cuvântul şi a spus: „Este scris.” (Matei 6.6), însă Isus i-a răspuns: „De asemenea este scris.” (v. 7). Vedeţi? Acesta este modul în care l-a biruit El pe vrăjmaş, iar noi suntem aici ca să învăţăm să-l înfruntăm pe Satan tot cu Cuvântul pe care ni L-a pus la dispoziţie Dumnezeu pentru aceasta.
Pe foaia aceasta de hârtie am câteva întrebări pe care le-am numerotat. Să vedem: 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, şi imediat ce voi termina cu ele voi trece la cele de acolo.
1. Frate Branham, dacă aceste întrebări nu sunt biblice, nu le lua în considerare, fiindcă nu mă voi supăra dacă vei face aceasta, ci voi considera că a fost voia Domnului. Deci: Te-am auzit spunând că ar trebui să-mi iau slujba înapoi. M-am gândit şi eu la aceasta, dar am aşteptat să văd care este hotărârea Domnului şi până acum nu am primit nici un răspuns. Din moment ce ştiu că sfârşitul este atât de aproape, trebuie să mai aştept până văd ce spune Domnul sau voi fi mulţumit să-ţi spună ţie ce să fac, din moment ce ştiu că eşti purtătorul Său de cuvânt pentru acest timp?
Frate, eu am scris aici jos răspunsul la întrebarea ta. În ce priveşte întrebarea ta, am putea lua un singur text biblic şi să vorbim toată noaptea numai despre cuvântul „chemare”. Adevărul este că nu ajunge să ne întrebăm dacă suntem chemaţi, ci este nevoie să fim chemaţi, pentru că dacă nu suntem chemaţi de El să facem ceva vom fi învinşi, pentru că ne aflăm într-o luptă mare şi grea.
Vedeţi? Dacă eşti corect, frate, sigur că chemarea ta este de la Dumnezeu; sigur că El te cheamă să faci o lucrare.
Dar mai este o problemă: Satana poate să vină foarte şiret în viaţa ta şi să te facă să crezi că nu eşti chemat de Dumnezeu, deşi în realitate eşti chemat de El; sau te poate face să crezi că eşti chemat, când în realitate nu eşti, ceea ce înseamnă că trebuie să fii foarte atent în privinţa aceasta.
Ceea ce pot face eu în situaţia aceasta este să-ţi dau un sfat: Mai întâi trebuie să fii sigur că chemarea ta vine de la Dumnezeu, după care trebuie să-ţi verifici motivele şi scopul. Mă înţelegi? De ce vrei să predici Cuvântul? Te gândeşti cumva că aceasta ar fi o muncă mai uşoară decât aceea pe care o ai? Dacă acesta este motivul este mai bine să uiţi dorinţa pe care o ai, fiindcă nu ai nici o chemare de la El pentru a face acest lucru.
Dacă însă ai cu adevărat o chemare de la Dumnezeu pentru a face acest lucru, ea va arde atât de tare în inima ta, încât nu vei avea odihnă, nici ziua, nici noaptea. Nu vei putea scăpa de acest lucru, ci vei fi frământat tot timpul de el.
În ceea ce priveşte scopul tău, de ce vrei să predici? Poate zici: „Cred că dacă aş fi evanghelist sau păstor aş avea un salariu mai bun decât câştig la serviciu. Mai mult, dacă voi avea succes, aş putea avea o casă mai frumoasă, voi trăi mai bine şi voi ajunge cu uşurinţă departe.” Dacă gândeşti în felul acesta, scopul tău este greşit de la început. Ceea ce vrei nu este corect.
Înţelegi? În cazul acesta eşti greşit în ceea ce urmăreşti.
Poate zici: „Dacă voi face aceasta, voi deveni un bărbat renumit.” În cazul acesta eşti pregătit pentru o mare prăbuşire. Da, aşa este.
Dar dacă zici: „Nu-mi pasă dacă trebuie să mănânc numai sărăţele sau să beau numai apă dintr-un pârâu; doresc să predic Evanghelia Sa oricare ar fi preţul.” Da, în tine este ceva care arde: „Voi predica Evanghelia sau voi muri!” Vedeţi? Acesta este un scop corect şi Dumnezeu ţi se va descoperi şi te va călăuzi, fiindcă El te împinge să faci acel lucru.
În general, un om care are o însărcinare de la Dumnezeu se împotriveşte şi nu vrea s-o facă. V-aţi gândit vreodată la aceasta?
De curând au venit la mine câţiva fraţi iubiţi şi mi-au zis: „Frate Branham, noi am venit pe calea adevărată, l-am aflat pe Domnul şi am primit Duhul Sfânt. Este nevoie ca acum să căutăm noi darul sau slujba care ne-a fost hotărâtă?”
„Nu!” am răspuns eu. „Să nu faceţi niciodată aşa ceva!” Vedeţi? Să nu-i învăţaţi niciodată pe oameni să procedeze în felul acesta, fiindcă de obicei oamenii care vor să facă un anumit lucru, nu-l vor face niciodată, ci Dumnezeu îi va alege întotdeauna pe aceia care încearcă să fugă de însărcinarea Sa. Pe aceia îi foloseşte El. Vedeţi?
Dacă el încearcă să fugă de aceasta şi spune: „Oh, frate, în inima mea arde ceva, dar mă tem s-o fac,” acesta este un semn bun.
Dar dacă doreşte să facă acel lucru, curând va avea pe el „o cămaşă scrobită”. Dacă ziceţi: „Dumnezeule, dă-mi putere să mut munţii, fiindcă atunci voi face cutare şi cutare lucru pentru Tine,” să ştiţi că nu veţi primi niciodată ceea ce cereţi. Nu, voi nu vă veţi putea muta nici măcar la atitudinea corectă şi cu atât mai puţin acolo ca să mutaţi munţii pentru Dumnezeu.
Luaţi-l însă ca exemplu pe Pavel. Credeţi că el ar fi putut să se îndepărteze de chemarea Lui? O, frate! El nu putea face aşa ceva, fiindcă ea l-a frământat zi şi noapte, până când şi-a părăsit biserica, a lăsat totul şi s-a dus în Asia, unde a stat timp de trei ani şi jumătate şi a studiat Scripturile ca să afle dacă ceea ce i se întâmplase era corect sau nu şi să vadă dacă era chemat cu adevărat de Dumnezeu în lucrarea Sa.
Prin urmare, frate, dacă eşti chemat de Dumnezeu să faci ceva şi acel lucru te frământă tot timpul, atunci sfatul meu este să pui deoparte orice greutate şi păcatul care te împresoară aşa de repede, lasă totul şi urmează-l. Înţelegi? Dar dacă lăuntrul tău nu este frământat de acest lucru, în ce mă priveşte, nu m-aş gândi prea mult la aceasta.
În continuare, fratele scrie: „Frate Branham, crezi că Domnul ar vorbi?”
Da, eu cred că El ar face aceasta, pentru că nu suntem atât de mari încât să nu ne poată vorbi. El ar vorbi.
S-ar putea ca fratele să zică: „Bine, El i-a vorbit fratelui Branham. Laudă lui Dumnezeu!”
Este adevărat, dar nu fratele Branham este cel care-ţi face chemarea, ci Domnul Isus. Numai El poate face aceasta. Şi dacă Domnul Isus este Cel care te cheamă, El îţi va şi vorbi. Înţelegeţi?
Eu aş putea vorbi la urechile tale, dar atunci când eşti chemat în lucrare de Hristos, El vorbeşte inimii tale. Acela este locul în care trebuie să se ancoreze chemarea Lui, iar tu nu vei putea face nimic ca s-o eviţi.
Acum înţelegeţi? Dacă un om este chemat de Dumnezeu în lucrarea Sa, această chemare trebuie să aibă răsunet în inima lui.
Oh, eu ştiu cine a scris această întrebare! Este un frate scump care cred că are cu adevărat o chemare din partea lui Dumnezeu. Totuşi, am răspuns în felul acesta pentru că nu am vrut ca el să păşească bazat pe mine, pe îndemnul meu: „Păi da, fratele Cutare ar trebui să intre în slujba Domnului!” Vedeţi?
Voi aţi putea zice: „Fratele Branham mi-a spus că ar trebui să fac aceasta.” Dar ce s-ar întâmpla dacă eu aş fi ucis sau mi s-ar întâmpla altceva şi aş muri pur şi simplu? Atunci s-ar încheia şi lucrarea voastră, dar dacă Cel care vă cheamă în slujbă este Isus Hristos, chemarea Lui rămâne valabilă pentru veşnicie şi ştiţi pe ce staţi.
Fratele mai spune ceva aici: „ştiind că sfârşitul este aproape.” Desigur, eu apreciez mult sinceritatea acestui frate, care vrea să facă ceva pentru Hristos fiindcă vede că sfârşitul este aproape.
Următoarea întrebare este:
2. Scumpul nostru Domn m-ar lăsa să fac o lucrare mică pentru El: să merg înapoi în comunităţile în care am slujit parţial şi am învăţat greşit (lucru de care îmi pare rău), ca să încerc să le spun Adevărul? Ei sunt încă pe inima mea.
Nu, frate, nu cred că este necesar să mergi înapoi, în aceeaşi comunitate. Cred că atunci când eşti chemat de Dumnezeu, El nu te lasă să mergi din nou cum ai mers odată într-o comunitate, unde ai învăţat lucruri pe care acum le vezi diferit. Dacă El te-a chemat cu adevărat, poate să te trimită oriunde, dar nu va trebui să mergi la o comunitate anume.
Ştiu că atunci când ai fost acolo erai sincer. Spun aceasta fiindcă ştiu cine a scris întrebarea. Tu ai fost foarte sincer, un creştin adevărat şi ai făcut toate lucrurile cât se poate de bine, aceasta fiind exact ceea ce-ţi cerea Dumnezeu. Vedeţi? Dacă Dumnezeu te-ar chema înapoi, la comunitatea aceea, ai lua-o de la început. Dar El nu face aşa ceva şi cred că în ce mă priveşte, aş merge numai unde mă trimite El.
3. Cum poate cunoaşte cineva care este locul său de drept în Trupul lui Hristos?
Aceasta este o întrebare foarte bună. Cred că este întrebarea pe care ar trebui să şi-o pună mulţi dintre noi în seara aceasta: „Cum ştii care este locul tău de drept?”
Cred că aceasta vrea să ştie fratele: „Cum poate şti care este locul lui în Trupul lui Hristos?”
Am să-ţi dau cel mai bun răspuns pe care-l ştiu. Locul tău în Hristos îţi este descoperit de Duhul Sfânt; iar dacă vrei să ştii dacă Acela este Duhul Sfânt sau nu, urmăreşte dacă El binecuvântează ceea ce faci sau nu. Dacă binecuvântează, totul este în ordine, dar dacă nu binecuvântează, fii atent.
Nu demult, a venit cineva la mine şi mi-a zis: „Domnul m-a chemat să predic.”
„Foarte bine,” i-am răspuns, „Atunci predică.”
Ceea ce caută Satana este să-i amăgească cumva pe oameni, fiindcă dacă reuşeşte, oamenii vor arăta imediat cu degetul spre biserică.
Uneori, cineva crede că are darul vorbirii în limbi şi tălmăcire; altcineva crede că are darul vindecării divine; unii cred că au aceste lucruri, dar în realitate sunt greşiţi; în timp ce alţii cred că nu Îl au, deşi Îl au, ceea ce înseamnă că diavolul este foarte înşelător.
Acesta este motivul pentru care ar fi bine ca întotdeauna când credeţi că trebuie să faceţi un lucru, să cercetaţi mai întâi dacă este biblic sau nu. Dar să nu vă mulţumiţi cu un singur text, ci urmăriţi acel lucru prin toată Scriptura, fiindcă în felul acesta vă veţi vedea locul. Să zicem că eşti evanghelist, păstor, învăţător, proroc sau orice altceva ar fi vrut Dumnezeu să te facă. Sau ai darul vorbirii în limbi, darul tălmăcirii sau oricare din cele nouă daruri aşezate de El în biserică. Primul lucru pe care trebuie să-l faci este să vezi dacă Dumnezeu te-a chemat cu adevărat.
Ştiţi cum obişnuiesc eu să urmăresc acest lucru? Mai întâi cercetez natura persoanei, ca să văd ce fel de dar este acela pe care spune că-l are. Vedeţi? Dumnezeu va lucra cu creatura Sa în felul cum a hotărât El.
Dacă vedeţi că omul acela este un nestatornic, dar cu toate acestea spune: „Dumnezeu m-a ales să fiu păstor; m-a ales să fiu cutare sau cutare lucru,” să nu uitaţi că păstorul nu poate fi un nestatornic, ci dimpotrivă, el este bine zidit pe Cuvânt şi statornic, de neclintit. Înţelegeţi?
Poate cineva zice: „Dumnezeu m-a chemat să fiu evanghelist!” Urmăriţi felul în care interpretează Cuvântul şi veţi vedea ce este. Dacă ia tot Cuvântul şi-l amestecă, este clar.
Prin urmare, fiecare îşi poate vedea locul urmărind ce poate face şi ce nu.
Când Dumnezeu m-a chemat să fiu evanghelist, m-am gândit că ar fi mai bine să fiu păstor, fiindcă este minunat să stau aici, în biserică. Fraţii s-au adunat împreună la 1717 Spring Street şi au început să se roage şi să plângă, iar doamna Hawkins mi-a zis: „Am să le dau copiilor să mănânce cu porţia, numai să poţi construi un tabernacol.” Vedeţi?
Dar Dumnezeu m-a chemat ca evanghelist, nu ca păstor. Dacă aţi sparge în seara aceasta piatra de temelie, aţi găsi în ea o foaie de hârtie luată din Biblia mea, pe care este scrisă însărcinarea pe care mi-a dat-o El ca să lucrez ca evanghelist. Vedeţi? Eu n-aş fi fost niciodată un păstor bun, pentru că nu am răbdarea de care are nevoie un asemenea slujitor. Prin urmare, dacă aş fi încercat să fiu păstor, aş fi avut tot atât de puţină propăşire ca un păstor care încearcă să fie evanghelist.
Înţelegeţi ce vreau să spun? Voi vă puteţi vedea poziţia în Trupul lui Hristos, privind la chemarea pe care v-a făcut-o Dumnezeu.
Să vedem acum o altă întrebare.
4. Toţi oamenii care sunt umpluţi cu Duhul Sfânt trebuie să vorbească mai devreme sau mai târziu în limbi?
Aceasta este o întrebare adâncă. Priviţi! Neprihănirea este o parte din Duhul Sfânt, dar mai întâi trebuie să fiţi chemaţi de Dumnezeu, fiindcă altfel nu veţi ajunge niciodată la El. Vedeţi, voi nu puteţi face nimic pentru aceasta, pentru că este scris: „nimeni nu poate veni la Mine dacă nu-l atrage Tatăl Meu, care M-a trimis.” (Ioan 6.44).
Este adevărat? Astfel, neprihănirea este o parte din Duhul Sfânt.
Eu v-am povestit odată discuţia pe care am avut-o cu un decan luteran. Atunci i-am dat următorul exemplu:
„Un om a semănat porumb. A trecut o vreme şi iată că într-o dimineaţă peste tot câmpul au răsărit nişte plăntuţe mici cu două frunzuliţe. Bucuros, omul a strigat: „Laudă lui Dumnezeu pentru ogorul meu cu porumb!”
Şi l-am întrebat pe luteran: „Avea omul nostru porumb?”
„Potenţial, da,” a răspuns el.
„Aşa este, potenţial îl avea,” după care am adăugat: „Aceştia sunteţi voi, luteranii.”
Timpul a trecut, iar planta a crescut şi a înflorit. Aceştia sunt metodiştii. Cum ar fi dacă floarea ar privi frunzele şi ar spune: „Oh, eu sunt floare, iar tu eşti doar o frunză! Vezi, nici măcar nu am nevoie de tine!” Se poate aşa ceva? Sigur că nu, pentru că planta are nevoie de frunze.
Urmează polenizarea şi formarea ştiuletelui. Aceştia sunt penticostalii cu reaşezarea darurilor. Când ştiuletele a ieşit afară, a privit spre floare şi spre frunză şi a zis: „Eu nu am nevoie de tine, floare! Şi nu am nevoie nici de tine, frunză!” Vedeţi?
Dar adevărul este că aceeaşi viaţă care a fost în cele două frunzuliţe abia răsărite, a adus la suprafaţă floarea şi apoi a trecut mai departe în ştiulete şi în bob. Astfel, ce este sfinţirea? Neprihănirea maturizată. Ce sunt darurile Duhului? Sfinţirea avansată sau maturizată. Înţelegeţi?
Dar ce se întâmplă când porumbul ajunge la maturitate, la bob? Bobul, Cuvântul, are totul în sine: neprihănirea în care staţi până deveniţi sfinţi şi sfinţirea în care rămâneţi până primiţi Duhul Sfânt, iar când primiţi Duhul Sfânt, ce face El? Vă desăvârşeşte. În ordine.
Mai am aici încă o întrebare:
5. Ce este vorbirea în limbi?
Vorbirea în limbi nu este nimic altceva decât un dar al Duhului Sfânt care te-a socotit neprihănit şi apoi te-a sfinţit.
Dacă este prea cald, ar fi bine să deschideţi uşa ca să nu vă prindă somnul, fiindcă aş vrea să fiţi atenţi ca să înţelegeţi ceea ce vreau să spun.
Acum observaţi cele trei etape:
- neprihănirea
- sfinţirea şi
- botezul cu Duhul Sfânt.
Lăsaţi-mă să vă ilustrez acest lucru. Să zicem că sunt un păcătos, dar într-o zi îmi vorbeşte Ceva. Nimeni şi nimic nu mă poate salva din păcat afară de Dumnezeu, este adevărat? Astfel, mă întorc la El şi sunt socotit neprihănit prin credinţă, iar din clipa aceasta, Hristos este singurul meu Exemplu.
Sunt neprihănit dar mă simt încă ruşinat pentru că mai am unele alunecări: mai fumez, mai mint, mai fac unele lucruri pe ascuns; cu un cuvânt: în viaţa mea mai sunt suişuri şi coborâşuri, dar doresc din toată inima ca El să mă curăţească de toate aceste lucruri, astfel încât să pot păşi cu adevărat în prezenţa Sa. Vedeţi? Lucrul acesta îl realizează sfinţirea. Ce face ea? Mă îndreaptă, mă corectează şi mă ajută să merg mai departe, la botezul cu Duhul Sfânt. Ce realizează Duhul Sfânt? Mă duce înăuntru, în Trupul lui Hristos, este adevărat? Ce face El? Îmi dă putere. Da, îmi dă putere să fiu un predicator; îmi dă putere să fiu cântăreţ; să vorbesc în limbi, să tălmăcesc limbile. Duhul Sfânt face toate acestea pentru că El este puterea lui Dumnezeu. El este puterea lui Dumnezeu care m-a întors din lume şi m-a făcut neprihănit; este puterea lui Dumnezeu care m-a sfinţit şi este puterea lui Dumnezeu care m-a umplut.
Apoi, într-o anumită ocazie, eu stau aici şi încerc să spun ceva, dar puterea lui Dumnezeu vine peste mine într-o măsură atât de mare încât abia pot vorbi: mă face să mă bâlbâi. Înţelegeţi?
Vă ilustrez lucrul acesta cât se poate de simplu, fraţilor, ca să fiu sigur că înţelegeţi.
Am să repet încă o dată.
Cineva mă întreabă: „Cum o duci, frate?” Eu sunt încă vinovat, aşa că răspund:
„Mă bucur pentru că sunt unul dintre voi.”
Vedeţi? Sunt conştient că fac încă unele lucruri greşite, lucruri murdare ale lumii, dar după o vreme se întâmplă ceva: sunt sfinţit. Din clipa aceea vă pot privi în ochi pentru că nu mai este nimic care să mă condamne şi pot spune: „Lăudat să fie Dumnezeu! Sunt bucuros pentru că mă aflu în această grupare a Duhului Sfânt, printre aceşti fraţi sfinţi.”
De ce? Pentru că nu mai pot fi arătat cu degetul fiindcă sunt sfinţit. De acum, Dumnezeu poate să mă ia şi să mă pună în slujbă.
Cineva mă întreabă: „Frate Branham, ai fost curăţit?”
Da, frate. Îmi amintesc că era o vreme când nu îmi puteam ridica ochii, dar acum vă pot privi în faţă pentru că nu mai este nimic care să mă osândească.
Vedeţi, aici suntem noi. Dumnezeu v-a curăţit şi v-a pus deoparte pentru slujbă.
Desigur, voi ştiţi cu toţii că cuvântul grec „a sfinţi” înseamnă „a curăţa şi a pune deoparte pentru slujbă.” Altarul a curăţat vasele, le-a sfinţit şi le-a pregătit pentru slujbă. Dar „a fi în slujbă” înseamnă „a fi umplut şi folosit.”
Deci, eu vin în slujbă după ce Dumnezeu m-a chemat zicând: „Ascultă-mă!” m-a socotit neprihănit, m-a sfinţit şi m-a pregătit.
Înţelegeţi ce vreau să spun? Vedeţi? (Fratele Branham imită pe cineva care vorbeşte în limbi). Eşti atât de plin! Asta este. Ia te uită, aceea este vorbirea în limbi.
Eu nu cred că vorbirea în limbi este dovada botezului cu Duhul Sfânt, pentru că am avut ocazia să văd vrăjitori, vraci, dresori de şerpi, care vorbeau în limbi deşi nu aveau nici o legătură cu Dumnezeu. Prin urmare, vorbirea în limbi nu este dovada infailibilă a lui Dumnezeu, pentru că nu numai Duhul Sfânt poate vorbi în limbi, ci şi Satana.
Deci Satana poate imita acest dar al Duhului Sfânt.
Dovada că ai Duhul Sfânt o aduce viaţa pe care o trăieşti, pentru că Biblia spune că „după roadele lor îi veţi cunoaşte.” (Matei 7.20).
Biblia nu spune nicăieri că vorbirea în limbi ar fi o roadă a Duhului Sfânt, ci aceste roade sunt: „dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea, înfrânarea poftelor.” (Galateni 5.22-23).
Vedeţi acum care sunt roadele? Voi puteţi spune ce soi este un copac după roadele pe care le aduce, este adevărat? La fel este şi duhovniceşte.
Oamenii se uită la voi, predicatorii, la evanghelişti, la diaconi, administratori, la voi toţi. Aţi putea vorbi toată ziua în limbi pe stradă, fiindcă nu vor crede niciodată, dar dacă trăiţi ceea ce vorbiţi, dacă arătaţi numai bunătate şi nu aveţi nici o rădăcină de amărăciune în voi, atunci oamenii îşi vor da seama că acolo este Ceva.
În ce priveşte vorbirea în limbi, eu cred că o persoană care este umplută cu Duhul Sfânt şi stă sub altarul Lui, poate vorbi în limbi. Dar am văzut şi mulţi oameni care deşi vorbeau în limbi nu ştiau nimic despre Dumnezeu. Înţelegeţi? Ei habar n-aveau cine este Dumnezeu şi totuşi vorbeau în limbi.
Adevărul este că oricare din darurile Duhului poate fi imitat de Satana, dar roadele pe care le purtaţi dovedesc fără greşeală ce fel de duh este în voi, fiindcă dacă aveţi Duhul Sfânt veţi purta mărturia despre Viaţa lui Isus Hristos, adică veţi fi ca El.
Este la fel ca în natură. Dacă luaţi o crenguţă de piersic şi o altoiţi într-un măr, ea nu va rodi mere ci piersici. De ce? Pentru că seva, viaţa din ea este de piersic. Vedeţi? Ea va aduce la suprafaţă dovada vieţii pe care o posedă.
Acelaşi lucru este şi duhovniceşte. Acesta este motivul pentru care încerc să vă aduc pe toţi la aceeaşi cunoştinţă: ca să credem şi să învăţăm la fel.
Deci, nu vorbirea în limbi va dovedi dacă sunteţi născuţi prin Duhul în Hristos, ci roadele pe care le veţi purta.
De ce spun aceasta? Pentru că este posibil să fii botezat cu puterea diavolului şi să vorbeşti în limbi sub influenţa unui duh de amăgire. De câte ori am văzut noi aceasta? Am avut ocazia să văd oameni care beau sânge dintr-un craniu de om, iar după aceea vorbeau în limbi.
Am văzut cum dresorii de şerpi luau un şarpe, îl înfăşurau în jurul trupului, iar apoi dansau şi vorbeau în limbi. Vracii aceia veneau aşa (fratele Branham arată) şi vorbeau în limbi aducând şi tălmăcirea.
Am fost în triburile de vrăjitori şi am văzut cum puneau jos un creion şi alături o carte (fratele Branham arată), apoi creionul se ridica singur şi „alerga” în sus şi-n jos pe hornul sobei, cânta şi scria în limbi necunoscute, iar vraciul aducea tălmăcirea şi spunea întocmai ce s-a întâmplat. Eu am fost martor şi am văzut cum acel creion cânta: „Un ras şi-un tuns, doi bănuţi.” Vedeţi?
Dar ce a spus Pavel? „Prorociile se vor sfârşi; limbile vor înceta; cunoştinţa va avea sfârşit. Căci cunoaştem în parte şi prorocim în parte;
Dar când va veni ce este desăvârşit, acest „în parte” se va sfârşi.” (1 Corinteni 13.8-10).
Deci, noi dorim ceea ce este desăvârşit, frate. Am văzut multe lucruri false şi am auzit multe interpretări greşite cu privire la Duhul Sfânt, de aceea, dacă vedeţi un om care vorbeşte în limbi, să nu credeţi că el are obligatoriu Duhul Sfânt. Înţelegeţi? Să credeţi că are Duhul Sfânt numai dacă aduce la suprafaţă roadele Lui, fiindcă aşa ne-a învăţat Domnul să-i deosebim: „după roadele lor îi veţi cunoaşte.” Acesta este adevărul: prin roade, nu prin daruri.
Să nu credeţi însă că vreau să aduc o umbră asupra acestui dar pe care ni l-a dat Dumnezeu, fiindcă nu este aşa. Eu cred din inimă că un bărbat sau o femeie, care au fost umpluţi cu Duhul Sfânt, un copil sau un tânăr care trăiesc sub altarul lui Dumnezeu, nu vor aştepta prea mult până când vor vorbi în limbi. Înţelegeţi? Eu cred că ei vor primi aceasta.
Deci, tu poţi primi Duhul Sfânt şi totuşi să nu vorbeşti în limbi când se întâmplă aceasta. Vedeţi? Dar dacă stai constant înaintea lui Dumnezeu, se va întâmpla ceva. Înţelegeţi? Într-o zi vei deveni atât de plin încât vei încerca să spui ceva, dar nu vei putea fiindcă te vei bâlbâi. De multe ori, dacă oamenii şi-ar da seama că Acela este Duhul Sfânt, ar merge înainte, şi-ar deschide inima şi L-ar lăsa pe Dumnezeu să vorbească, pentru că Biblia spune: „cu buze bâlbâitoare şi cu vorbirea străină va vorbi poporului acestuia Domnul.” (Isaia 28.11).
Ce înseamnă expresia „buze bâlbâitoare”? Aceasta arată că acel om nu poate vorbi clar, că se bâlbâie (Fratele Branham dă un exemplu). Vedeţi, aşa este şi duhovniceşte. El este atât de plin de Duhul încât se bâlbâie. Este ca şi cum ai spune de exemplu: „F-f-f-fra-te Ja-Ja-Jak-soon” Este acelaşi lucru. El încearcă să spună ceva dar nu poate din pricina umplerii cu Duhul Sfânt.
Fraţilor, aţi simţit vreodată că sunteţi atât de plini cu Duhul Sfânt încât aţi fost scuturaţi atât de tare de puterea Lui că nu aţi mai putut spune nimic, ci aţi început doar să plângeţi? Aţi simţit vreodată aşa ceva? Păi, Acela este Duhul Sfânt. Şi motivul pentru care oamenii nu vorbesc în limbi este că nu ştiu cum să se predea Domnului. Ei privesc după ceva îndepărtat şi nu văd că El este chiar peste ei. Înţelegeţi?
Apoi sunt unii care privesc numai la emoţii; care se lasă cuprinşi de emoţie şi spun o mulţime de cuvinte într-o limbă străină, dar cu toate acestea nu au Duhul Sfânt. Ei încearcă să spună că-l au, dar Biblia spune că „după roadele lor îi veţi cunoaşte.”
Aveţi cumva vreo întrebare din sală? (Fratele Jackson spune: „Frate Branham…”). Da, frate. („Sunt bucuros că a fost pusă această întrebare, pentru că, fără îndoială, cineva crede că am fost de acord şi am învăţat greşit despre această problemă, dar adevărul este că eu cred întocmai cum ai învăţat tu.”).
Mulţumesc, frate Jackson.
„Adevărul este că oricât de mult aş vorbi în limbi, dacă viaţa mea nu poartă mărturia sau roada pe care o cere Biblia, nu sunt mai mult decât un câine vagabond care aleargă pe străzi.”.
Aşa este.
„Şi vreau să mai spun că eu nu am vorbit niciodată într-o limbă necunoscută, până la şapte luni după ce am primit botezul.”
Aşa s-a întâmplat şi cu mine, frate Jackson.
Eu am primit Duhul Sfânt în timp ce stăteam singur în vechiul nostru şopron, iar cam la un an de la acest eveniment, am vorbit în limbi.
Un an sau doi mai târziu, am predicat într-o biserică baptistă. Pe atunci eram un tânăr predicator şi în timp ce predicam mă mişcam mult mai uşor decât acum, fiindcă eram foarte emoţionat. Îmi amintesc că deodată am sărit pur şi simplu pe amvon, în timp ce predicam, după care m-am dat jos şi am alergat în sus şi-n jos pe intervale, spunând patru sau cinci cuvinte într-o limbă necunoscută, apoi m-am auzit strigând: „El este Stânca mea într-o ţară străină; adăpostul meu pe timp de furtună.” Vedeţi?
Şi aceasta mi s-a întâmplat în biserica baptistă din Milltown.
Altădată, mergeam pe linia ferată, fiindcă eram în patrulare. Obişnuiam să mă rog şi să cânt în timp ce-mi făceam rondul, iar când eram aproape de Scottsburg am început să vorbesc în limbi. Nici nu mi-am dat seama când am început s-o fac, ci a venit pur şi simplu.
Vorbirea în limbi vine într-o asemenea măsură, încât persoana respectivă abia ştie ce face. Aceşti oameni nu ştiu ce spun, iar tălmăcirea este la fel. Ei nu ştiu ce vor spune în continuare, nu au nici o idee despre ceea ce urmează, fiindcă cel ce face aceasta este supranaturalul. Vedeţi? Iar dacă încercaţi să veniţi cu naturalul, cu gândurile voastre, nu se poate realiza nimic. Deci trebuie să fiţi cuprinşi de Ceva şi să Îl lăsaţi pe El s-o facă. Desigur.
Fratele Neville spune: „Pot să spun şi eu ceva, frate Branham?”
Sigur că poţi, frate Neville.
„Vrei să spui cumva că un om care vorbeşte în limbi în timpul serviciului de predicare este în ordine pentru că nu se poate controla? Părerea mea este că omul care posedă un dar trebuie să-l poată controla, nu-i aşa?”
Ba da, aşa este.
„Tu eşti destul de conştient ca să ştii că vei vorbi în limbi.”
Da, este adevărat.
„Prin urmare, dacă întrerupe serviciul este în afara rânduielii.” Aşa este. Omul acela simte. De altfel, Biblia spune că dacă „nu este cine să tălmăcească (vorbirea în limbi), să tacă în adunare şi să-şi vorbească numai lui însuşi şi lui Dumnezeu.” (1 Corinteni 14.28).
Să zicem de exemplu, că eu sau oricare din voi, stăm aici şi deodată îmi vine să strig. Aţi simţit vreodată aceasta? Desigur, noi toţi am trecut prin aceasta. Am stat liniştiţi şi deodată l-am simţit cum vine, dar cu toate acestea, poţi sta liniştit, te poţi stăpâni.
Ce s-ar întâmpla dacă ai sta de vorbă cu preşedintele Statelor Unite, cu primarul sau cu un grup de oameni, şi deodată ai sări în sus şi-n jos, ai începe să ţipi: „Glorie! Aleluia!” şi apoi ai lua-o la fugă? Oare nu ar spune toţi că eşti nebun? Ba da, ar spune. Vedeţi?
Deci tu eşti conştient că nu este momentul potrivit să faci acel lucru. Te poţi stăpâni deşi în inima ta arde un foc puternic. Te înfrânezi şi vorbeşti în continuare cât se poate de liniştit: „Da, domnule.”
Voi ştiţi ce s-a întâmplat nu demult într-un tribunal din apropiere. Penticostalii sar în sus şi-n jos, aleargă şi vorbesc în limbi, ceea ce este corect, dar atunci se aflau într-o sală de judecată. Oridecâte ori judecătorul voia să spună ceva, ei începeau să vorbească în limbi şi-l întrerupeau. Vedeţi? Aceasta l-a enervat atât de tare încât la un moment dat a spus: „Scoateţi-i afară pe nebunii aceştia!”
Dacă ar fi fost şi o tălmăcire a acelor limbi şi i s-ar fi spus judecătorului: „Aşa vorbeşte Domnul!” după care ar fi adus la suprafaţă un adevăr ascuns, ca de exemplu: „Cum să poţi judeca tu, când azi-noapte ai fost cu o prostituată? Numele ei este Sally Jones şi locuieşte pe strada Cutare la nr. 44. Dacă vei tăgădui că este adevărat, vei cădea jos şi vei muri!” Oh, frate! Aceasta ar fi ceva cu adevărat deosebit.
Dar dacă stai acolo şi vorbeşti într-o limbă necunoscută, pentru ei eşti doar un nebun. Prin urmare, voi ştiţi când trebuie să vorbiţi şi când nu. Înţelegeţi ce vreau să spun, nu-i aşa? Desigur.
Fratele Fred întreabă: „Frate Branham, să zicem că un om este englez şi vorbeşte engleza. Este posibil ca Duhul Sfânt să dea tălmăcirea pentru cei care nu cunosc această limbă?”
Desigur, domnule, şi aceasta pentru că Duhul Sfânt vorbeşte în fiecare limbă. Vedeţi? În ziua cincizecimii se aflau în Ierusalim oameni din toate limbile şi deşi s-a vorbit în galileană, toţi au înţeles în limba lor.
Deci, dacă acel om ar vorbi engleza (fiind un englez), iar ceilalţi nu o înţeleg, această limbă ar fi necunoscută pentru ei, dar Duhul Sfânt le poate da tălmăcirea personal.
Aşa s-a întâmplat în ziua cincizecimii.
Atunci, acei străini au spus: „Cum este posibil să-i auzim pe oamenii aceştia vorbind în limba noastră? Ei sunt galileeni, dar îi auzim vorbind în limba noastră.”
Vedeţi? La Rusalii nu s-a vorbit în limbi necunoscute, iar dovada este tocmai ceea ce au spus acei necredincioşi: „Cum dar, îi auzim vorbind fiecăruia din noi în limba noastră, în care ne-am născut?” (Fapte 2.8).
Un frate spune: „Acesta este punctul în care greşesc oamenii: ei refuză să creadă adevărul şi spun: „Nu voi crede aceasta decât dacă este conform celor scrise în Fapte 2.4.”
Păi dacă primesc Duhul Sfânt conform textului din Fapte 2.4, ei nu vor vorbi într-o limbă străină, ci se va întâmpla aşa cum scrie în versetul 8. Adică vor vorbi în limba lor, aşa cum au făcut cei 120, iar ceilalţi îi vor înţelege în limba lor, deşi sunt străini.
Să luăm un exemplu ca să puteţi înţelege mai bine. Să zicem că un frate, fratele Wood, doreşte să primească Duhul Sfânt. Nu spun aceasta ca să-l scot în evidenţă, fiindcă toţi dorim aceasta, ci este doar un exemplu. Şi la un moment dat, el se ridică, dacă Îl primeşte conform Bibliei, şi spune în limba engleză: „Isus Hristos este Fiul înviat al lui Dumnezeu.” Eu ştiu că El este viu pentru că tocmai a intrat în inima mea; mi s-a întâmplat ceva deosebit, iar păcatele mi-au fost iertate.” Vedeţi? Ia te uită! Aceasta este vorbirea! „Cum dar îi auzim vorbind în propria noastră limbă?”
Să fiu puţin mai explicit. Să zicem că noi, cei din Indiana, avem o limbă deosebită de cea vorbită în Kentucky, iar fratele Banks, care este din Kentucky, vine la un moment dat în Indiana, se ridică şi deşi nu ştie limba din Indiana, ne vorbeşte în această limbă. Înţelegeţi? El vorbeşte în limba din Kentucky, dar noi îl înţelegem în limba din Indiana. El spune: „Laudă lui Dumnezeu! Isus a înviat din morţi! Aleluia!” iar noi îl înţelegem în limba din Indiana.
Aşa s-a întâmplat şi la Rusalii. Ei vorbeau în galileană, dar cei prezenţi îi înţelegeau în limba lor: „Toţi aceştia care vorbesc, nu sunt galileeni? Cum dar, îi auzim vorbind fiecăruia din noi în limba noastră, în care ne-am născut?” (Fapte 2.7-8).
Oare fratele Banks nu este din Kentucky? Cum dar, îl înţelegem noi, cei din Indiana, Ohio, Illinois, Maine, California, în propria noastră limbă în care ne-am născut? Înţelegeţi ce vreau să spun? Vedeţi, aceasta este inspiraţie, este o vorbire prin Duhul.
Acum, dacă Dumnezeu nu trăieşte propria Sa Viaţă în voi, nu contează cât de mult mărturisiţi despre El, pentru că aceasta este dovada că nu L-aţi primit încă în inima voastră. Acesta este adevărul.
Mai este vreo întrebare?
Fratele Roy Roberson spune: „Frate Branham, cred că noi am văzut ceea ce spui tu, în rândul de rugăciune când a venit la tine fata aceea spaniolă.”
Da, frate Roy, ceea ce spui este foarte bine. Chiar acolo vreau să merg acum: la Beaumont. Desigur.
Acolo a venit pe platformă o fetiţă spaniolă. Încheiasem rugăciunea pentru rândul de rugăciune şi mă pregăteam să plec, când am auzit pe cineva plângând, aşa-i?
Howard voia să merg afară, dar am văzut o fetiţă spaniolă de vreo 15-16 ani, care stătea acolo şi plângea. M-am oprit şi am văzut că ar fi avut următorul număr de rugăciune dacă aş mai fi chemat o singură persoană, aşa că am spus: „Aduceţi-o aici!” Când a ajuns lângă mine, am zis:
„Dacă îţi voi spune care este necazul tău, crezi că Domnul te poate vindeca?”
Spre uimirea mea, ea n-a zis nimic, ci stătea cu capul plecat. Atunci m-am gândit că poate este surdo-mută. Am privit-o cu atenţie, apoi am zis: „Nu are nimic, dar nu înţelege engleza,” aşa că fraţii au adus un traducător, iar eu am întrebat-o din nou: „Vei crede?” Ea a încuviinţat că da, ceea ce însemna că acum înţelegea ce-i spun pentru că i se traducea.
Apoi am avut o vedenie şi am spus: „Te văd stând lângă cămin, cu o oală mare plină de ştiuleţi de porumb fierţi. Îţi aminteşti, frate Roy? Ai mâncat prea mult din acel porumb şi din cauza aceasta ai căzut la pat grav bolnavă. Mama ta te-a aşezat pe pat, dar de atunci ai început să faci crize de epilepsie.”
Ca să nu întrerupă ungerea, traducătorul nu spunea nimic decât după ce spuneam toată vedenia. Când am spus aceste cuvinte, fetiţa s-a întors către traducător şi a spus în spaniolă:
„Am crezut că nu ştie să vorbească spaniolă.”
Traducătorul m-a privit şi a spus: „Ai vorbit în spaniolă, aşa-i?”
„Nu,” am răspuns eu, „am vorbit în engleză.” Astfel, am oprit magnetofonul, am dat banda înapoi şi am ascultat încă odată ce am spus. Tot timpul vorbisem numai în engleză.
Atunci traducătorul i-a spus fetiţei: „Te rog să spui încă odată ce a zis fratele.” Spunea aceasta pentru că el nu îi tradusese încă vedenia spusă de mine. Şi fetiţa a repetat cuvânt cu cuvânt ceea ce-i spusesem eu în engleză.
Vedeţi? Eu am vorbit în engleză, iar ea m-a înţeles în spaniolă. „Cum dar, îi auzim vorbind în propria noastră limbă în care ne-am născut?” (Ceea ce este interesant este faptul că fetiţa a înţeles doar vedenia spusă de fratele Branham, după aceea având din nou nevoie de traducător – n.t.).
Da, acestea sunt lucrările minunate ale lui Dumnezeu.
Un frate întreabă: „Înseamnă că omul care posedă Duhul Sfânt este vasul, iar Cel care-l umple pune în el ceea ce este El însuşi.”
Acesta este adevărul. El face orice doreşte cu vasul, de aceea trebuie să priviţi cu ce este umplut acel vas şi veţi şti dacă are sau nu Duhul Sfânt. Înţelegeţi?
Uitaţi-vă doar cu ce este umplut. Dacă acel vas este plin de impurităţi înseamnă că nu este vasul lui Dumnezeu, dar dacă este plin de minunăţii, este vasul Său. Înţelegeţi ce vreau să spun?
Fratele continuă: „Este adevărat că sunt momente când vasul poate fi folosit fără să ştie mai dinainte că Domnul va face aceasta?”
O, desigur! Noi am văzut cu toţii aşa ceva; suntem obişnuiţi cu aceste lucruri.
Cred că aceasta este a patra întrebare de pe lista fratelui:
6. Toţi oamenii care sunt umpluţi cu Duhul Sfânt vor vorbi mai devreme sau mai târziu în limbi? Eu am găsit că Pavel a spus undeva: „…eu vorbesc în alte limbi mai mult decât voi toţi.” (1 Corinteni 14.18).
Pavel era un om învăţat şi cunoştea mai multe limbi, ceea ce-i era de folos când ajungea în încercări, fiindcă putea să vorbească în limba acelor oameni. Şi acestea erau limbi necunoscute pentru cei care nu le cunoşteau, dar ele nu veneau prin inspiraţia Duhului Sfânt. Însă un om care este umplut cu Duhul Sfânt şi trăieşte sub altarul lui Dumnezeu, fără îndoială va avea mai devreme sau mai târziu o experienţă de vorbire în limbi, pentru că acesta este unul din cele mai mici daruri. Dar el va face acest lucru prin inspiraţia Duhului Sfânt, nu prin propria sa înţelepciune.
După ce sunteţi botezaţi în trupul lui Hristos, toţi aveţi daruri. Să zicem că eu sunt afară şi vreau să intru înăuntru. Cum se poate face aceasta? Cum poţi intra într-o cameră? Prin uşă. Vedeţi? Cum pot ajunge eu în acest Trup? Prin fratele Roberson? Nu, domnilor! Pot ajunge prin fratele Leo care are un dar de vorbire în limbi? Nu! Dar atunci cum intru? Prin uşă: Printr-un singur Duh. Dar Duhul nu are numai vorbire în limbi, ci mai are încă opt daruri. Vedeţi? Deci, printr-un singur Duh, noi suntem botezaţi într-un singur Trup în care fiecare are un dar.
Poate ziceţi: „Păi, fratele Wood are darul minunilor!” sau: „O, am făcut o minune, deci am Duhul Sfânt!” Nu, nu aceasta este dovada, pentru că noi nu suntem botezaţi în Trupul lui Hristos prin minuni, ci printr-un singur Duh.
Merg la fratele Junie, care are darul cunoştinţei, iar el îmi spune: „Ei bine, eu cunosc toată Biblia, băiete, ceea ce înseamnă că am Duhul Sfânt.” Dar nu, nu aceasta este dovada, nu prin cunoştinţă intrăm în acest Trup.
În ordine. Deci nu prin fratele Leo, nici prin fratele Wood, nici prin fratele Junie, ci prin ce? (Adunarea răspunde: „Prin Duhul”). Aşa este.
Iar după ce sunt botezat şi ajung în Trup, urmează să fiu folosit de Tatăl. Vedeţi? Poate fratele Wood este cel mai aproape de uşă, aşa că are unul din primele lucruri care se pot întâmpla. Fratele Leo are şi el partea lui, dar niciunul dintre ei nu poate spune că eu nu am Duhul Sfânt, pentru că şi eu sunt în Trup, prin botez. Însă Dumnezeu nu m-a adus în Trup ca să mă aşez liniştit şi să spun: „Binecuvântat să fie Domnul! Voi sta jos fiindcă sunt sigur că merg spre cer.” Înţelegeţi ce vreau să spun?
Până să fiu botezat, poate am mers de la o extremă la alta sau am ţinut calea pe mijloc, dar la un moment dat s-a întâmplat ceva: am fost botezat prin Duhul în Trupul lui Hristos. Printr-un singur Duh. Acum înţelegi, frate? Eu trebuie să ocup locul hotărât de El pentru mine.
7. În ce ordine trebuie folosite limbile şi prorociile ca să-L glorifice pe Dumnezeu şi să zidească biserica? Din câte ştiu, Biblia spune că duhul prorocilor este supus prorocilor.
Exact. Vorbirea duhovnicească în limbi şi prorocia este pentru zidirea bisericii, dar îşi are propriul serviciu. Vedeţi? Acesta este motivul pentru care nu trebuie folosită în timpul predicării Cuvântului; nu este conform rânduielii să întrerupă predica.
Duhurile prorocilor sunt supuse prorocilor, aşa că folosirea darurilor îşi are timpul ei.
Cred că prin aceasta am răspuns şi la întrebarea a cincea.
Să repetăm încă o dată întrebarea: În ce ordine trebuie folosite limbile şi prorociile în timpul serviciului, ca să-L glorifice pe Dumnezeu?
Eu v-am spus de multe ori că trebuie să aveţi o rânduială în biserică. Sunt un veteran pe această cale şi au trecut cam 32 de ani de când am pus piatra de temelie a acestei biserici.
Părerea mea este că pentru a avea o mare binecuvântare în lucrare este nevoie să ţineţi o adunare specială pentru cei ce au daruri. Cred că aşa ceva s-a întâmplat şi în 1 Corinteni 14.30: „Şi dacă este făcută o descoperire unuia care stă jos, cel dintâi să tacă.”
Părerea mea este că aceasta este o adunare specială pentru cei cu daruri şi că aşa este corect. Dacă voiau, toţi cei cu daruri se adunau împreună – să zicem o dată pe săptămână, şi se rugau. Lăsaţi să aibă loc o astfel de adunare pentru darurile Duhului şi fără predicare.
O asemenea adunare nu este pentru cei din afară şi nici pentru necredincioşi, fiindcă dacă duceţi înăuntru astfel de oameni, ei vor zice: „O, acela vorbeşte în limbi?” sau: „Ce mai este şi asta?”
Apoi s-ar putea ca unii din cei care vorbesc în limbi să fie „bebeluşi” în Evanghelie. Înţelegeţi? Să nu îi luaţi în derâdere pentru aceasta, ci lăsaţi-i să crească până când darul acela ajunge la maturitate. Desigur, cei bătrâni pot să vadă cum încearcă Satana să se strecoare prin tot felul de lucruri, dar voi îl puteţi prinde şi soma.
Nu demult, am fost invitat acasă la un frate lucrător. Este un frate scump, aşa cum sunteţi cu toţii. Acolo era o problemă, iar eu am spus: „Haideţi mai întâi să îndepărtăm dintre noi acest lucru.” Vedeţi? Şi aceasta pentru că vă iubesc şi vreau să lucrăm cu toţii în spiritul îngăduinţei creştine.
Acest frate m-a dus în casa lui, iar acolo a venit o femeie care era greşită. Eu nu am văzut-o niciodată, dar am ascultat banda pe care fusese înregistrată în timp ce dădea o tălmăcire a vorbirii în limbi. Ascultând-o, puteai să-ţi dai seama imediat că ceva nu era în ordine cu ea.
Fraţii care au participat la acea discuţie ştiu cum s-a încheiat totul, de aceea aş vrea să fiţi cât se poate de atenţi şi să vegheaţi.
Dacă voi lucrătorii, corectaţi pe cineva cu privire la un dar, iar el se ofensează şi se supără pentru aceasta, să ştiţi că acolo nu este Duhul lui Dumnezeu, deoarece Duhul Lui nu se poate supăra când este pus în faţa Cuvântului. Un om care posedă cu adevărat Duhul Sfânt şi este un credincios adevărat, va dori să se încadreze întotdeauna în voia lui Dumnezeu. Desigur.
Eu vreau să fiu corect; vreau să fiu corectat de Duhul Sfânt cu privire la orice lucru greşit pe care-l fac, fiindcă nu vreau să ascund nimic. Dorinţa mea este să am adevărul sau să nu am nimic, pentru că nu vreau să aduc ocară asupra Numelui lui Hristos.
Eu n-aş învăţa şi n-aş spune nimic, dacă acesta nu ar fi Cuvântul Scripturii.
Dacă vreun frate creştin ar vedea că învăţ ceva greşit şi ar veni la mine să mă corecteze, aş aprecia foarte mult gestul lui. Da, l-aş aprecia mult pe un frate care la sfârşitul serviciului mi-ar spune: „Frate Branham, aş vrea să discutăm puţin în camera ta, fiindcă eşti greşit în cutare lucru.” Eu doresc să fiu corectat.
Adevărul este că toţi dorim să fim corectaţi, de aceea vorbim despre aceste lucruri. Orice lucru trebuie să se lege prin toată Scriptura.
În ce priveşte vorbirea în limbi, cred că pentru o vreme trebuie lăsată în pace. Păstorii şi ceilalţi lucrători să-i lase în pace pe cei ce au acest dar, până când se maturizează puţin, pentru că mai devreme sau mai târziu se va vedea dacă cel care este în lucrare este diavolul care încearcă să amăgească persoana respectivă. Noi nu suntem prea siguri în problema aceasta.
Prin urmare, înainte de-a începe adunarea specială pentru daruri, este bine să aveţi în mijlocul vostru pe cineva cu duhul înţelepciunii, pe cineva care poate deosebi duhurile. S-ar putea însă ca şi deosebirea să fie greşită, aşa că este nevoie de corectare. Dacă acel om are Duhul lui Dumnezeu, va suporta corectarea Cuvântului, dar dacă nu Îl are, se va supăra. Înţelegeţi?
Să zicem, de exemplu, că suntem un grup cu daruri, iar fratele Leo se ridică şi vorbeşte în limbi, după care un alt frate, să zicem fratele Willard, dă tălmăcirea. Fratele Neville, fratele Junie şi fratele Collins sunt bătrânii care judecă prorocia adusă. Să zicem că prin acea prorocie s-ar spune: „Miercuri seara va veni înăuntru o femeie care va deveni violentă. Spuneţi-i fratelui Branham să nu o mustre pentru că este dementă. S-o tragă la colţ, pentru că odată a făcut un anumit lucru rău tot la un colţ, şi atunci a venit peste ea această stare rea.” Vedeţi?
Ceea ce s-a spus sună foarte bine, dar primul lucru pe care-l aflăm din Scriptură este că dacă cineva spunea o prorocie, indiferent cât de corectă părea, totul trebuia verificat prin „Urim şi Tumim”. Vedeţi? Era nevoie să se meargă la Cuvânt. Şi dacă luminile acelea luceau pe pieptarul lui Aaron, totul era în ordine.
Deci primul lucru pe care trebuie să-l facem noi este să mergem la Cuvânt. Când fratele a vorbit în limbi, totul a părut a fi în ordine şi la fel când celălalt a adus tălmăcirea, dar Cuvântul spune că este nevoie ca doi sau trei să judece cele auzite; să fie puse înaintea lui „Urim şi Tumim.”
Astfel, fratele Collins spune: „Este de la Domnul!” Junie spune şi el: „Este de la Domnul!” şi pentru că doi au spus deja acest lucru, prorocia este scrisă pe o bucată de hârtie şi dată la păstor, care o va citi în faţa adunării înainte ca să se întâmple cele spuse, pentru ca atunci când se va întâmpla acel lucru, necredincioşii să poată spune: „Cu adevărat, aceea a fost de la Dumnezeu! Da, Cel care a vorbit este Dumnezeu.”
Dar cum este dacă ceea ce s-a spus nu se împlineşte? Vedeţi, prin aceasta ajung la o altă întrebare pe care o am aici: „Toate prorociile şi mesajele aduse sunt corecte?”
Acum fiţi atenţi! Deci, ce se întâmplă dacă ceea ce s-a spus nu se împlineşte? Înseamnă că fratele Leo a vorbit sub influenţa unui duh rău; că tălmăcirea a fost greşită şi la fel judecata făcută de fraţi cu privire la cele spuse. Dacă este aşa, să îndepărtaţi repede din mijlocul vostru acel duh, pentru că nu vreţi să fiţi conduşi greşit. Lăsaţi-o în pace, pentru că este de la diavolul. Înţelegeţi?…………………………………
…Fratele Leo să spună: „Doamne, eu nu sunt predicator şi nici tălmăcitor, dar am un dar de vorbire în limbi, iar diavolul m-a tulburat fără să ştiu aceasta, de aceea, Te rog să îndepărtezi aceasta de la mine.”
Fraţii care au făcut judecata greşită să spună la rândul lor: „Doamne, Tu mi-ai dat darul deosebirii şi eu Te-am văzut făcând adesea acest lucru. Cum a fost posibil să fiu înşelat? Oare ce s-a întâmplat? Te rog să mă curăţeşti.”
Vedeţi, dacă procedaţi în felul acesta, înseamnă că voi posedaţi ceva adevărat.
Aceasta este o adunare obişnuită a sfinţilor şi cred că la aşa ceva s-a referit Pavel în 1 Corinteni 14, când a spus:
„Dacă estefăcută o descoperire unuia care stă jos, cel dintâi să tacă.
Fiindcă puteţi să prorociţi toţi, dar unul după altul, pentru ca toţi să capete învăţătură şi toţi să fie îmbărbătaţi.” (v. 30-31).
Acum cred că este clar că acest lucru nu se poate face în timpul serviciului de predicare, fiindcă ar fi o încălcare a rânduielii. Dacă ceea ce se spune nu se împlineşte, înseamnă că nu este de la Dumnezeu. Vedeţi? Totul trebuie să se împlinească întocmai, pentru că numai aşa este zidită şi întărită biserica şi nimeni nu poate spune nimic împotrivă.
Uitaţi-vă ce mi se pune înainte când sunt în faţa mulţimii. Cum ar fi posibil să fac o greşeală într-o asemenea situaţie? Vedeţi? Eu mă încred în totul în El. Unii m-au întrebat: „Frate Branham, nu ţi-e teamă că vei greşi?” Nu, nu mă tem de aşa ceva pentru că Îl cred pe Domnul şi El este Sprijinul meu. El m-a însărcinat să fac acest lucru şi eu îl fac întocmai.
Dacă Dumnezeu te-a însărcinat să faci ceva, El va sta de partea ta ca să te ajute şi te va ocroti. Dacă eşti trimis de El, va legitima tot ce spui, pentru că eşti un mesager al Său. Eşti mesagerul Său cu darul vorbirii în limbi; eşti mesagerul lui cu darul tălmăcirii; eşti mesagerul Său cu darul deosebirii. Înţelegeţi ce vreau să spun? Ce veţi avea ca urmare? O biserică solidă şi nu veţi mai avea nici un motiv de teamă.
Când am fost într-o adunare aici jos, a venit şi un tânăr englez care a încercat să se sinucidă. Fratele Banks a venit şi mi-a spus că tânărul mă aşteaptă de 4-5 zile, dar nu am avut timp pentru el fiindcă am fost foarte ocupat.
Despre starea lui mi-a vorbit şi cei de la hotelul Waterview, aşa că m-am dus în cameră să mă rog pentru el. Când am revenit, i-am spus fratelui Banks: „Eu nu l-am văzut niciodată pe băiatul acesta şi nu ştiu nimic despre el, dar am să-ţi spun ce este rău în viaţa lui, înainte ca să ajungem acolo.”
Este adevărat, frate Banks? Când am ajuns la tânăr, Duhul Sfânt a venit jos şi a spus totul despre el, unde a fost şi viaţa lui trecută. Când a auzit toate acele lucruri, aproape că a căzut jos.
„Frate Branham, te temi că ai putea greşi când îi spui unui om ceva despre viaţa lui?”
Cum este când te afli pe platformă şi îi spui unui bărbat că este necinstit faţă de soţia lui, pentru că trăieşte cu o altă femeie cu care are şi un copil? Vedeţi? Nu te temi că te dă în judecată? Nu, să nu te temi dacă ceea ce spui este de la Dumnezeu. Dacă însă te temi, dacă nu eşti convins că Cel ce face aceste lucruri este Dumnezeu, mai bine taci până primeşti încredinţarea. Fii sigur că eşti corect şi du-te înainte!
Ştiu că ceea ce spun este o hrană tare, dar voi sunteţi fraţii mei; sunteţi lucrători tineri care veniţi pe cale, în timp ce eu sunt un om bătrân şi ştiu că într-una din aceste zile voi pleca din lume. Acesta este motivul pentru care trebuie să vă învăţ adevărul. Înţelegeţi? Voi trebuie să fiţi siguri că ceea ce faceţi este corect.
Nu demult, am vrut să plec împreună cu fratele Banks, cu Leo, Gene şi încă câţiva fraţi, la vânătoare de mistreţi în Arizona. Era o pauză de vreo 4-5 zile şi m-am gândit să nu spun nimănui unde merg. Fac aceasta pentru că oamenii vin tot timpul la mine, zi şi noapte, iar fratele Banks, care a fost vecin cu mine, ştie că acesta este adevărul. Noi nu îi refuzăm niciodată pe cei bolnavi, aşa că Leo şi ceilalţi, mi-au zis: „Este cineva cu un copil bolnav şi încă un om care este bolnav de cancer.” Eu nu îi refuz pe oameni, pentru că aceasta este datoria mea.
Chiar după ce ne-am luat puştile şi am pornit spre maşini, a venit bărbatul acela. Când l-am văzut, i-am zis:
„Suntem foarte grăbiţi.”
„Văd că sunteţi grăbiţi, domnule.”
„Numele meu este…” dar bărbatul a mers mai departe zicând:
„Bună ziua.” Acest lucru m-a convins că bărbatul nu mă cunoştea, aşa că am repetat:
„Numele meu este Branham.”
„Tu eşti fratele Branham?”
„Da, eu sunt.”
„Am dorit mult să te întâlnesc, frate Branham, dar văd că vrei să pleci undeva.”
„Da, domnule, plec.”
„Ştiu că te grăbeşti.”
„Mă grăbesc foarte tare, domnule.”
„Păi aş vrea să vorbesc numai câteva minute cu tine…”
Când tocmai mă pregăteam să-i răspund, Duhul Sfânt mi-a zis: „Du-l în cameră pentru că îl poţi ajuta.”
Acele cuvinte au schimbat totul. Imediat am lăsat arma jos şi m-am întors supus pentru că lucrarea Domnului este mai importantă decât orice altceva. M-am întors spre fratele Banks şi i-am zis:
„Vin puţin mai târziu,” după care i-am spus bărbatului care mă aştepta: „Vino cu mine.”
‚Frate Branham, am o problemă care este în legătură cu sufletul meu.”
„În ordine,” i-am răspuns, „vino cu mine.”
Când am intrat în casă, Meda mi-a zis:
„Încă nu ai plecat?”
„Nu, nu, pentru că este cineva afară. Te rog să ţii copiii în camera cealaltă.”
L-am dus în sufragerie şi am stat amândoi jos, iar primul lucru care s-a întâmplat a fost că Duhul Sfânt a început să-i spună cine este, ce a făcut, ce s-a întâmplat cu el în trecut, deci i-a spus totul. Fratele Banks este martor că acesta este adevărul. Omul acela nu mi-a spus nimic despre el, dar Duhul Sfânt a venit şi i-a zis: „Tu ai fost un vagabond. Locuieşti în Madison, dar acum vii de la Evensville, Indiana, unde ai participat la şcoala biblică a unui cult, ceea ce te-a încurcat şi mai tare. Ai sosit la Louisville doar cu câteva minute în urmă şi te-ai întâlnit cu un bărbat care te-a trimis la mine ca să scapi de necaz. Aceasta este „Aşa vorbeşte Domnul!”
Omul m-a privit uimit şi a zis:
„Aşa este, domnule.”
„Îl crezi pe Duhul Sfânt?”
„Aş vrea să-L cred, domnule.”
„Vrei să-ţi spun la ce te gândeşti?”
„Da, domnule.”
I-am spus la ce se gândea, iar el a zis:
„Acesta este adevărul, frate.”
„Ei bine, acum gândeşte-te la altceva.”
„Mă gândesc la altceva.”
Şi eu i-am spus:
„Acum gândeşti aceasta şi aceasta.”
„Acesta este adevărul! Acesta este adevărul!”
„Tu nu ai nevoie de nici o vedenie, ci trebuie să fii doar îndreptat.” Apoi i-am spus ceva ce sigur nu aţi vrea să ştiţi. Era un lucru oribil, pe care voi nu l-aţi spune dacă ar fi peste voi, iar eu nu spun niciodată ce-mi arată Domnul cu privire la cineva. După ce i-am spus totul, l-am întrebat:
„Vei face aşa şi aşa?”
„Voi face.”
„Atunci du-te mai departe!”
Totul a durat vreo zece minute, după care ne-am pregătit din nou de plecare. Tânărul s-a întors spre mine şi a spus:
„Domnule, aş vrea să te întreb ceva.”
„În ordine.”
„Sunt puţin încurcat… Cum ai ştiut toate aceste lucruri din viaţa mea?”
Fratele Banks era de faţă la discuţia noastră.
„Domnule, ai auzit vreodată de slujba mea şi de vedeniile pe care le am?”
„Până acum o oră nu ţi-am auzit niciodată numele. Cineva din Louisville mi-a spus să te caut, aşa că am trecut podul şi am venit aici.”
Este adevărat, frate Banks?
„Până acum nu ţi-am cunoscut nici numele şi nici nu am ştiut cine eşti.”
„Ei bine,” i-am răspuns, „în slujba mea am un dar de la Dumnezeu şi El este Cel ce face aceasta.”
„Atunci este clar. Acum este în ordine. Totul s-a dus, pentru că Cel ce mi-a vorbit prin tine este Dumnezeu.”
„Aşa este.”
„Îmi amintesc că am citit în Biblie că odată Isus le-a spus ucenicilor Săi tot ce gândeau.”
Vedeţi, el începea să înţeleagă cum stau lucrurile.
Apoi a spus: „El spunea că Tatăl era Cel ce vorbea acele cuvinte prin gura Lui.”
„Aşa este.”
„Aceasta înseamnă că Tatăl mi-a vorbit şi mie aceste cuvinte prin tine, ca să mă facă să cred că ceea ce-mi spui este adevărat.”
„Şi este adevărat?”
„Da, ceea ce înseamnă că Cel ce mi-a vorbit este Dumnezeu.”
„Frate,” i-am zis eu, „tu ştii mai multe despre aceste lucruri decât mulţi care vin la adunarea de aici.” Vedeţi?
Acum să revenim la întrebare: „Este corect ca vorbirea în limbi şi prorocia să fie folosite în timpul serviciului?”
Nu! Aceste daruri trebuie folosite cum am spus deja şi apoi citite în faţa adunării.
Dacă cineva face acest lucru în timpul serviciului, nu înseamnă că prorocia nu este de la Domnul, ci omul acela este ca un copil mic care încearcă să umble, dar cade de câteva ori. Eu am văzut aşa ceva, dar i-am lăsat în pace.
Poate cineva zice: „Şi nu i-ai corectat, frate Branham?” Nu, nu am făcut-o şi am să vă explic de ce.
Când Billy Paul era mic şi a început să umble în picioare, era cât sus, cât jos, de fapt mai mult era pe jos, dar aceasta se datora faptului că nu ştia să meargă. Vedeţi? Eu l-am lăsat să exerseze şi curând a început să meargă bine, dar când se împiedica, deşi picioarele îi erau deja puternice şi stabile, am început să-i atrag atenţia. Înţelegeţi ce vreau să spun? Dacă-l văd că merge şi se uită în altă parte, apoi se împiedică din cauza neatenţiei, îi spun: „Ridică picioarele, băiete! Unde eşti?” Vedeţi? Aceasta este deosebirea.
La fel este şi cu darurile. Lăsaţi-i o vreme să se împiedice şi să se bâlbâie, dar după aceea corectaţi-i; iar dacă vedeţi că se supără, veţi şti că acolo nu a fost Dumnezeu, pentru că Duhul lui Dumnezeu este supus. Cu alte cuvinte: „duhul prorocilor este supus prorocilor.” Înţelegeţi? Acesta este adevărul.
Fratele Stricker spune: „Aş vrea să fac o complectare, frate Branham”. Desigur, frate.
„De multe ori în timp ce stăteam la serviciul de evanghelizare, am auzit vorbiri în limbi şi prorocii, şi de multe ori m-am simţit foarte rău din cauza aceasta. Apoi, în timp ce mergeam spre casă mă căiam tot drumul. Această stare venea peste mine din cauză că acele lucruri nu erau de la Dumnezeu, sau pentru că nu se respecta rânduiala bisericii?”
Este posibil să fie adevărate oricare din cele două motive amintite de tine. Părerea mea este că această stare se putea datora faptului că era încălcată rânduiala; pentru că nu era ceva în ordine cu tine; sau pentru că nu era ceva în ordine cu persoana aceea sau cu mesajul adus de ea.
Totuşi, lasă-mă să te ajut puţin, frate Stricker. Cred că cel mai bine este să nu judeci niciodată ceva prin simţurile tale, prin emoţii sau simţăminte, ci totul trebuie privit şi judecat în funcţie de roadele aduse. Tu trebuie să vezi ce roade aduce.
Desigur, există şi un simţ ciudat care te face să judeci anumite lucruri. Şi eu simt uneori aceasta, iar când se întâmplă, mă dau încet, încet deoparte, dar nu spun nimic, ci las lucrurile să meargă mai departe până când ştiu exact despre ce este vorba.
Acuma, eu ştiu că sunt mulţi oameni care spun: „Iuh! Frate, ştiu că am Duhul Sfânt! Aleluia! Laudă lui Dumnezeu!” Şi cu toate acestea, ei sunt departe de a-l avea. Pot să vorbească în limbi, să strige, să danseze în Duhul şi să facă toate celelalte lucruri, dar cu toate acestea nu au Duhul Sfânt. Cum este posibil acest lucru? Pentru că ploaia cade şi peste cel drept şi peste cel nedrept, iar Cuvântul spune că singura modalitate de a-i recunoaşte nu sunt simţurile, ci roadele aduse.
Vă mai amintiţi vedenia pe care am avut-o în legătură cu acest lucru?
Evrei 6.7-8: „Când un pământ este adăpat de ploaia care cade adesea peste el… dar aduce spini şi mărăcini, este lepădat şi aproape să fie blestemat, şi sfârşeşte prin a i se pune foc.”
Dacă avem un ogor de grâu, acolo vor apărea şi buruienile şi spinii, nu-i aşa? Iar dacă vine o secetă, buruienile şi spinii vor fi la fel de însetaţi ca şi grâul, este adevărat? Sau, oare peste grâu vine o ploaie deosebită de aceea care vine peste buruieni şi spini? O, nu, ci este aceeaşi ploaie! Este corect?
Vedeţi? Aceasta înseamnă că acelaşi Duh care cade peste cel făţarnic, cade şi peste credinciosul adevărat, dar: „după roadele lor îi veţi cunoaşte.” Ai înţeles acum, frate?
Dovada că un om posedă Duhul Sfânt este dată de roadele pe care le aduce. Poate cineva spune: „Bine, eu sunt o tulpiniţă de neghină, dar sunt la fel ca tulpiniţa de grâu.” Dar ce viaţă este în tine? Viaţa care este în neghină rodeşte tot neghină. Ea se ceartă, este dură, rea, vicleană. Înţelegeţi ce vreau să spun? Este arogantă, ceea ce dovedeşte că nu este roada Duhului Sfânt, pentru că roada Lui este dragostea, blândeţea, răbdarea, bunătatea.
Poate va zice: „Bine, dar şi eu pot striga la fel de tare ca tine. Binecuvântat să fie Dumnezeu, pentru că Duhul Sfânt este peste mine!”
Ceea ce faci tu poate să fie perfect adevărat, dar viaţa pe care o trăieşti nu dovedeşte ceea ce vorbeşti. Vedeţi? De ce aceasta? Pentru că încă de la început ai fost o buruiană.
Aceasta ne duce din nou la marea problemă care este alegerea dinainte. Cred că mă înţelegeţi, nu-i aşa? Unul a fost de la început neghină, în timp ce celălalt a fost grâu de la început. Cu toate acestea, binecuvântarea ploii a căzut peste amândoi: şi peste cel drept şi peste cel nedrept, dar nu uitaţi! „După roadele lor îi veţi cunoaşte.”
Un frate întreabă: „Cum este cu roadele unui predicator care predică Cuvântul?”
Este posibil ca un predicator să fie pierdut chiar dacă a stat pe platformă şi a predicat Cuvântul ca un arhanghel; chiar dacă a înţeles tainele Bibliei; s-a purtat ca un păstor adevărat vizitându-i pe cei bolnavi şi făcând multe alte lucruri de felul acesta. Nu contează cât de bun este acel om, nici cât este de moral! El trebuie să-L aibă în viaţa lui pe Duhul Sfânt sau este pierdut. Înţelegeţi?
Voi ştiţi ce a spus Domnul Isus în Matei 7.22-23:
„Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: „Doamne! Doamne! N-am prorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?” Poate acel om a vorbit în limbi, le-a tălmăcit, a făcut minuni, a predicat despre tainele ascunse ale lui Dumnezeu, dar cu toate acestea, El a spus:
„Atunci le voi spune curat: „Niciodată nu v-am cunoscut: depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelegea!”
Fratele Taylor întreabă: „Cum este cu omul care aduce Mesajul greşit? Vreau să spun că el crede că este corect, dar în realitate predică greşit.”
Dacă acel om este ales de Dumnezeu şi ajunge să audă vreodată Adevărul, Îl va primi şi Îl va urma, pentru că Domnul Isus a spus că „Oile Mele ascultă glasul Meu şi Mă cunosc.” (Ioan 10.27,14). Înţelegi, frate Taylor?
Să zicem că fratele Crase este un predicator baptist. El nu ştie nimic despre botezul cu Duhul Sfânt şi nici despre darurile Lui, dar este un predicator sincer şi corect. Vedeţi? Apoi aude Adevărul. Ştiţi ce va urma? El va veni imediat şi Îl va primi. Eu cred că acest lucru s-a întâmplat cu fiecare copil al lui Dumnezeu de-a lungul epocilor, deoarece Împărăţia nu poate veni până când nu se împlineşte toată voia lui Dumnezeu. Acesta este adevărul. Este nevoie ca toţi copiii Săi să Îl primească. Acesta este adevărul.
Domnul Isus a spus că Împărăţia lui Dumnezeu se aseamănă cu un om care a aruncat năvodul în mare şi apoi l-a scos afară. Când l-a scos, în el erau prinse tot felul de vieţuitoare marine, dar pescarul a păstrat doar peştii, broaştele şi celelalte vieţuitoare fiind aruncate înapoi în mare. A aruncat năvodul din nou şi poate a scos numai un peşte, dar a continuat să-l arunce până când şi-a făcut planul. Înţelegeţi ce vreau să spun?
Dar peştele prins de acel om, a fost peşte de la început. Singura diferenţă constă în faptul că Stăpânul l-a luat din mare şi l-a pus într-un loc cu apă curată şi limpede, spre folosul Său. Dar El continuă să arunce şi astăzi năvodul şi o va face până îi va scoate pe toţi peştii Săi. Înţelegeţi ce vreau să spun? Înţelegi, frate Taylor? În ordine. Să vedem o altă întrebare.
8. Un om are tot timpul controlul asupra Duhului: când şi cum să acţioneze?
Da, domnule. Duhul Sfânt te controlează pe tine şi tu Îl controlezi pe El. Astfel, El nu te va lăsa niciodată să faci ceva contrar Bibliei, deoarece Cuvântul spune că „Duhul Sfânt nu se poartă necuviincios.” Acesta este adevărul.
În ordine. Este clar sau mai are cineva vreo întrebare?
Un frate spune: „Am eu o întrebare.”
Spune, te rog.
„Ai vorbit mai înainte despre un predicator care nu predică Mesajul pe care ni l-a dat Hristos şi ai spus că indiferent ce se întâmplă prin slujba lui, trebuie să primească Mesajul adevărat. Ce se întâmplă însă dacă atunci când vine în contact cu Mesajul, îl respinge?”
În cazul acesta este pierdut.
„Are aceasta legătură cu alegerea mai dinainte de a veni în lume?”
Da, acesta este adevărul. Aşa este.
„În cazul acesta, el este hotărât de la început să nu primească Adevărul?”
Da, aşa este, pentru că Cuvântul spune că „ei au ieşit din mijlocul nostru deoarece nu erau dintre ai noştri.” (1 Ioan 2.19).
Ca să înţelegeţi mai bine, este acelaşi lucru ca în Evrei 6. Oamenii interpretează greşit Cuvântul. Deşi Isus a spus clar că „este cu neputinţă ca cei care au fost luminaţi odată, au gustat din darul ceresc, s-au făcut părtaşi Duhului Sfânt şi au gustat Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului viitor, şi totuşi au căzut, este cu neputință să fie aduşi din nou la pocăinţă şi înnoiţi, pentru că ei Îl răstignesc din nou pentru ei, pe Fiul lui Dumnezeu, şi-L dau să fie batjocorit.” (Evrei 6.4-6).
Pentru mine acest lucru este o mare descoperire, la fel ca Fapte 2.38 şi Matei 28.19. Înţelegeţi?
În Evrei 10.31, Cuvântul spune că „grozav lucru este să cazi în mâinile Dumnezeului celui viu!” Acesta este credinciosul de margine.
Acum gândul mi se duce din nou la Israel, care a fost chemat de Dumnezeu afară din Egipt. Toţi oamenii aceia au ieşit din robie, au fost izbăviţi, au trecut prin Marea Roşie şi au călătorit prin pustie, este adevărat?
Vedeţi? Ei au ascultat mesajul lui Moise, l-au crezut şi au fost gata să-l urmeze: aceasta este neprihănirea.
Au ajuns la Marea Roşie (botezul) şi au trecut prin ea, în timp ce duşmanii lor au trebuit să moară acolo. Apoi au pornit prin pustie şi erau cam la trei zile de ţara făgăduită. Vedeţi? Erau mai puţin de patruzeci de mile până acolo.
Despre aceasta vreau să predic la adunarea oamenilor de afaceri din Phoenix: „Stând pe acest munte!” Şi deşi mai aveau doar vreo trei zile până să intre în ţară, El i-a ţinut încă patruzeci de ani în pustie, din pricina necredinţei.
Deci au ajuns la graniţele ţării (ei erau sfinţiţi) şi de acolo au privit înapoi şi au zis: „O, aleluia! Laudă lui Dumnezeu! Glorie Lui pentru că în urmă zace tot răul care m-a chinuit odinioară! Ţigările care m-au stăpânit odată, nu mai au nici o putere asupra mea şi le-am aruncat. Lichiorul şi toate celelalte băuturi pe care le-am băut odată, au rămas în Marea Roşie a sângelui lui Isus Hristos. O, slavă lui Dumnezeu pentru aceasta! Aleluia!”
Şi toţi au ajuns la hotarele Canaanului, pregătiţi să intre în el. Trebuiau să mai treacă Iordanul şi erau în ţara făgăduită, aşa că Moise a luat câte un bărbat din fiecare seminţie a lui Israel şi i-a trimis să iscodească ţara, este adevărat? Dar ce s-a întâmplat când s-au întors cei doisprezece? Zece dintre ei au spus: „Ah, noi nu vom putea face acest lucru, pentru că suntem ca lăcustele pe lângă locuitorii ţării.”
Poate ziceţi: „La ce biserică aş putea predica despre Duhul Sfânt şi despre celelalte lucruri pe care le vorbeşti tu, pentru că dacă aş face aceasta printre metodişti, baptişti sau prezbiterieni, aş rămâne cu scaunele goale.”
Lasă-i să plece pentru că au fost capre de la început, iar tu ai nevoie de oi. Tu păstoreşti oi, nu capre. De ce să păstoreşti o turmă de capre, când sunt atâtea oi care au nevoie de păstor? Şi eu v-am spus întotdeauna că prefer să predic la patru pereţi şi să spun adevărul, decât să spun minciuni ca să am mulţi membri. Da, domnilor.
Aţi văzut ce s-a întâmplat acolo? Numai Iosua şi Caleb au rămas credincioşi Cuvântului Domnului. Zece s-au îndoit, dar ei doi au crezut.
Ei au mers acolo şi au spus: „Aceasta este o ţară cât se poate de bună,” şi au crezut Cuvântul Domnului care spusese: „Ţara este a voastră!” Astfel, ei au mers acolo, au tăiat un ciorchine mare de struguri şi l-au adus la popor zicând: „Veniţi, fraţilor! Ţara este minunată, şi ca dovadă v-am adus să gustaţi din acest ciorchine uriaş.”
Dar ceilalţi zece au spus: „O, noi nu putem cuceri ţara! Nu, fraţilor! Acest Moise (acest Duh Sfânt) ne-a adus în pustia aceasta ca să pierim. Totul este pierdut, pentru că nu avem cum să-i biruim pe locuitorii ţării!”
Vedeţi? Ei au început să dea înapoi după ce au fost luminaţi odată, după ce au fost socotiţi neprihăniţi prin credinţă şi sfinţiţi. Ei au mers până dincolo de al doilea altar şi au privit în ţara făgăduită: „…cei ce au fost luminaţi odată şi au gustat din darul ceresc..” Vedeţi? Ei au gustat din darul ceresc, iar noi am făcut la fel şi ne-am făcut părtaşi Duhului Sfânt, este adevărat?
„Băiete, uită-te la omul acela! Eu ştiu că a fost orb, dar acum poate să vadă. Cine ar fi crezut că bărbatul acela fără şcoală şi educaţie aleasă, va aprinde Focul în lume?”
Dar ce se întâmplă după aceea? În loc să meargă mai departe şi să predice despre lucrările minunate ale lui Dumnezeu, el se întoarce la lucrurile începătoare, pune iarăşi bazele pocăinţei de faptele moarte, vedeţi, în loc să meargă mai departe, ei se pocăiesc de faptul că au fost odată acolo sus şi au văzut acele lucrări minunate, spunând: „Îmi pare rău că am fost acolo!” dar prin aceasta, nesocotesc sângele legământului care i-a sfinţit şi fac hulă împotriva harului care i-a cuprins. Mă înţelegeţi? Un astfel de om este pierdut, este terminat.
Dar este imposibil ca un copil ales al lui Dumnezeu să facă aşa ceva, pentru că Isus a spus clar că „oile Mele cunosc glasul Meu.” Un astfel de om merge oriunde îl cheamă Domnul, pentru că „…oile Mele cunosc glasul Meu…”
„Un frate întreabă: „Ei trebuie să creadă şi Fapte 2.38, este adevărat?”
Desigur. Un astfel de om va lua fiecare părticică din Scriptură, fără să lase afară nici măcar o iotă. Acesta este adevărul, frate.
9. Biblia vorbeşte despre două feluri de limbi? Este vreo diferenţă între limbile vorbite în rugăciunea particulară şi cea vorbită în biserică, unde se cere tălmăcirea? În ziua cincizecimii, limbile au fost înţelese de toţi cei prezenţi acolo, dar în 1 Corinteni 14.2 se vorbeşte despre limbi necunoscute vorbite către Dumnezeu, nu către oameni, în timp ce în 1 Corinteni 13.1 se spune despre existenţa limbilor omeneşti şi a limbilor îngereşti.
Da, frate. Oricine eşti, tu ai răspuns singur la întrebările puse.
Deci: Sunt două feluri de limbi în Biblie? Există vreo diferenţă între limba vorbită în rugăciunea particulară şi cea vorbită în biserică, unde se cere şi tălmăcirea?
Da. Pavel a vorbit în 1 Corinteni 13 despre două feluri de limbi: omeneşti şi îngereşti.
Limbile îngereşti sunt limbile în care un om vorbeşte „nu oamenilor, ci lui Dumnezeu; căci nimeni nu-l înţelege şi cu duhul, el spune taine.” (1 Corinteni 14.2).
Dar când este în biserică şi vorbeşte o limbă omenească, ea trebuie tălmăcită pentru zidirea bisericii:
„Cine vorbeşte în altă limbă, se zideşte pe sine însuşi; dar cine proroceşte, zideşte sufleteşte biserica.” (v. 4). Astfel, în versetul 19 Pavel spune că „în biserică voiesc mai bine să spun cinci versete înţelese, ca să învăţ pe alţii, decât să spun zece mii de cuvinte în altă limbă.” Aceasta, cu excepţia că acea limbă este şi tălmăcită, pentru că în cazul acesta aduce zidire întregii biserici. Înţelegeţi ce vreau să spun?
Pavel vorbeşte în 1 Corinteni 13.1 despre două feluri de limbi: omeneşti şi îngereşti.
Când au auzit penticostalii cum vorbesc despre aceste lucruri, mi-au zis:
„Frate Branham, acum te-ai încurcat de tot.”
„Bine, dar conform Fapte 2.8, la Rusalii toţi cei prezenţi i-au auzit pe cei umpluţi cu Duhul Sfânt vorbind în limba în care s-au născut.”
„Oh, nu este aşa,” a spus acel penticostal. „Frate Branham, chiar te-ai încurcat de tot. Există limbi îngereşti, dar ele sunt vorbite de Îngerul Duhului Sfânt care vine jos.”
Eu ştiu că această părerea pare a fi adevărată, dar nu este aşa. De altfel, şi Satana s-a dus la Eva şi i-a spus şi lucruri adevărate, dar când i-a zis: „Hotărât că nu vei muri,” a minţit-o. Vedeţi? Acela nu mai era un lucru adevărat.
Şi omul a continuat:
„Un om vorbeşte în limbi îngereşti atunci când primeşte Duhul Sfânt.”
„L-ai primit şi tu?”
Imediat mi-a spus locul, ziua, ora şi minutul când a vorbit pentru prima dată în limbi, după care a adăugat:
„Atunci mi s-a întâmplat ceva deosebit şi am vorbit pentru prima dată în limbi.”
„Eu cred ceea ce spui, dar nu aceasta este dovada că ai primit Duhul Sfânt, fiule.”
„O, ba da! Aceasta este,” a insistat el.
„Nu este adevărat!”
„Ei bine, aş vrea să-ţi spun ceva, frate Branham,” a continuat el.
„Oamenii care au fost prezenţi în biserica din Indianapolis te-au auzit vorbind în limba engleză, sau în limba lor, dacă erau străini, despre lucrările minunate ale lui Dumnezeu şi despre învierea lui Isus Hristos?” l-am întrebat eu.
„Păi, nu, pentru că am vorbit în limbi necunoscute,” a răspuns el.
„Atunci nu ai primit Duhul Sfânt conform Cuvântului din Fapte 2.4,8, pentru că acolo oamenii nu au vorbit în limbi necunoscute, ci s-a spus: „…îi auzim vorbind fiecăruia din noi în limba noastră, în care ne-am născut.” (v. 8).
„O, frate Branham, văd că eşti foarte confuz. Vezi tu, există limbi îngereşti pe care le vorbeşti atunci când primeşti Duhul Sfânt şi pe care nu trebuie să le tălmăcească nimeni, fiindcă aceea este vorbirea Duhului. Înţelegi? Dar după aceea, primeşti darul vorbirii în limbi, iar acela trebuie tălmăcit.”
„Nu te supăra,” i-am zis, „dar ai pus căruţa înaintea calului. În ziua cincizecimii, calul a fost pus înaintea căruţei, pentru că înainte să vorbească în limbi necunoscute, când au primit Duhul Sfânt au vorbit în limbi care au fost înţelese de toţi cei prezenţi acolo. Înţelegi?”
Există două limbi diferite: limbi îngereşti pe care omul le vorbeşte în rugăciunea particulară, când este doar el şi Dumnezeu, şi limbi omeneşti. Aş putea să vă dau exemple, dar acum nu avem timp. Vă mai amintiţi când a venit femeia aceea, în auditoriul de unde era doctor Alexander Dowie?
Când a venit să mă ducă la adunare, i-am zis lui Billy:
„Du-te înapoi, Billy.”
„De ce plângi? A fost cineva aici?”
„Nu, domnule,” i-am răspuns eu. „Du-te înapoi şi spune-i fratelui Baxter să predice el deseară.”
După ce a plecat, m-am aşezat pe duşumea şi am zis: „Doamne, oare ce se întâmplă cu mine?”
Şi în timp ce stăteam acolo, deodată am auzit pe cineva care vorbea în limbi dincolo de uşă. Am ascultat atent şi am înţeles că era germană, aşa că mi-am zis: „Oare cum poate înţelege patronul motelului limba aceasta? Este foarte ciudat. Şi cât de tare vorbeşte!” Am rămas foarte liniştit şi am ascultat. După o vreme, el a încetat să mai vorbească în limba aceea, iar în clipa aceea am simţit că pot alerga printr-o trupă întreagă şi să sar peste zid. M-am ridicat repede şi am ieşit afară, la Billy, care tocmai se pregătea să plece, aşa că l-am strigat:
„Aşteaptă puţin!”
Billy s-a întors, a băut o răcoritoare şi m-a întrebat:
„S-a întâmplat ceva, tată?”
„Aşteaptă-mă puţin că merg cu tine.”
„Ce este?” m-a întrebat în timp ce mă spălam pe faţă. „Ce s-a întâmplat?”
„Nimic, nimic. Vino să mergem la adunare.”
Când am ajuns acolo, fratele Baxter şedea şi cânta: „Nimic între sufletul meu şi Salvator,” iar când m-a văzut a zis:
„Oh! Am crezut că nu vei mai veni,” dar eu nu i-am răspuns nimic, ci am zis doar: „Şşşşt!” şi m-am dus la amvon pentru a predica.
Când am terminat predica, am văzut în spatele adunării o femeie care a început să alerge în sus şi-n jos, strigând cât putea de tare.
Am aflat că avea TBC şi că tocmai părăsise Twin City, St. Paul. Ambulanţa nu venise s-o aducă până la adunare, pentru că se temeau că va muri pe drum. Medicul spusese că starea ei era foarte gravă şi că putea deceda în orice moment, pentru că plămânii ei erau deja ca un fagure. Totuşi, câţiva fraţi sfinţi au luat-o într-un Chevrolet ´38 vechi, din care au scos scaunele din spate şi au adus-o până acolo. Pe drum au intrat însă într-o mică denivelare şi imediat a pornit-o hemoragia pe nas şi pe gură. Aceasta a slăbit-o foarte tare, iar la un moment dat i-a rugat să oprească şi s-o scoată din maşină ca să moară acolo.
Fraţii au scos-o şi au aşezat-o pe iarbă, după care au început să se roage pentru ea. Şi femeia spunea că deodată a fost atinsă de Ceva care a făcut-o să sară în sus şi a început să alerge pe stradă strigând cât putea de tare, iar acum, alerga plină de bucurie prin adunare.
„Soră,” am întrebat-o, „cam pe la ce oră ţi s-a întâmplat acest lucru?” Era exact timpul în care auzisem acea vorbire în limba germană. Ce era aceasta? Minunea lui Dumnezeu.
Cum a fost însă cu femela aceea bătrână de oposum, care a aşteptat lângă treptele casei mele ca să mă rog pentru ea? Era un animal neştiutor, fără suflet, care nu ştia să deosebească binele de rău şi totuşi Duhul Sfânt l-a călăuzit până la mine.
Vedeţi? Dumnezeu a trimis un dar pe pământ, iar Duhul Sfânt care nu mai putea să aştepte pentru că starea acelei femei era critică, a început să vorbească El însuşi acolo lângă uşă, mijlocind pentru ea. Timpul când s-a întâmplat aceasta era exact timpul când ei au scos-o pe femeie din maşină şi au început să se roage pentru ea; iar dacă n-ar fi intervenit El, femeia ar fi murit. Era exact momentul când Duhul Sfânt a venit acolo în camera de motel şi a început să facă mijlocire în limba germană, spunând cuvinte pe care eu nu le-am înţeles, dar care au dus la salvarea femeii.
Vedeţi, acela era Duhul Sfânt care vorbea şi nici eu, nici voi, nu trebuie să înţelegem ce spunea El.
Mai este vreo întrebare? În ordine.
Deci: „Noi trebuie să încercăm să înţelegem ce spune Dumnezeu?”
Nu, frate Stricker, tu nu trebuie să încerci să afli ce înseamnă acea vorbire, ci trebuie să-L laşi pe Dumnezeu să vorbească ce vrea El. Nu încerca s-o înţelegi, ci predă-te mai departe în voia Duhului, înţelegi? Nu încerca să zici în sinea ta: „Oare ce spui, Doamne? Vorbeşti cu mine?” Să nu faci aceasta.
10. Este corect ca o persoană să vorbească în limbi în timp ce se roagă pentru alţii la altar?
………………………………………………………………………………………… Cuvântul spune că dacă nu este cine să tălmăcească acea vorbire în limbi, să tacă în adunare. Aceasta o putem citi în 1 Corinteni 14.28: „Dacă nu este cine să tălmăcească, să tacă în adunare…”
Eu am văzut de curând un frate scump, care s-a dus de la amvon, a scuturat pe cineva şi a început să vorbească în limbi ca şi cum ar fi încercat să-i arate acelui om cum s-o facă. Vedeţi, acela este un mod artificial prin care încerci să-L aduci pe Duhul Sfânt la oameni. Să nu faceţi niciodată aşa ceva pentru că este greşit. Lăsaţi-l pe omul acela să se roage până când Duhul Sfânt vine cu adevărat în inima lui. Înţelegeţi?
În ce priveşte întrebarea ta, frate, nu este corect ca cineva să vorbească în limbi dacă nu are tălmăcirea, ci trebuie să tacă în adunare.
Un frate întreabă: „Frate Branham, să zicem că la încheierea serviciului vine un mesaj. Cei cu daruri vor fi în stare să spună care este deosebirea dintre limba îngerească şi mesajul care vine prin acesta?”
…………………………………………………………………………………………Eu am spus deja că este bine ca cei cu daruri să se adune înainte de începerea serviciului propriu-zis şi să scrie pe o foaie de hârtie toate mesajele care vin, apoi să le pună pe amvon când vin în adunare. Înţelegeţi?
Eu voi lua apoi foaia şi voi citi cu voce tare, în faţa adunării, tot ce s-a spus. Dar după ce au păşit în sală, cei cu daruri şi-au încheiat serviciul. Acum s-a înţeles?
Înainte să vină în adunare, ei stau cât se poate de liniştiţi într-o altă cameră şi aşteaptă. În acest timp, în adunare, sora Irene stă la altar şi cântă cât se poate de lin „Jos la Calvar.” Uşierii stau şi ei liniştiţi, iar dacă văd pe cineva vorbind în adunare, spun: „Şşşt, şşşt, şşt!” Vedeţi? Dacă sunt fraţi care vin cu copiii, trebuie să le spună încet şi dulce: „Scumpule, aici este casa Domnului şi nu ai voie să vorbeşti, ci trebuie să stai cuminte.”
Când intră bărbaţii şi femeile, cineva de la uşă să-i întâmpine de îndată ce deschid uşa, să le ia paltoanele şi să-i invite să ocupe loc în adunare.
Eu sunt tot într-o cameră separată unde mă pregătesc şi nu sunt deranjat de nimeni.
În momentul când s-au adunat fraţii, conducătorul cântărilor se ridică şi spune: „Vom cânta cântarea cutare şi cutare,” ca de exemplu: „Jos la cruce unde a murit Salvatorul meu,” sau ceva de felul acesta. Nu vom cânta niciodată mai mult de două sau trei cântări, deoarece pentru noi Cuvântul este pe primul plan, iar casa Domnului este locul de corectare prin Cuvânt a celor care vin înăuntru.
Apoi se ridică în picioare unul dintre fraţii asociaţi, cum ar fi de exemplu fratele George DeArk şi conduce adunarea în rugăciune. Este momentul când cineva trebuie să vină şi să-mi spună că este timpul să vin afară. În felul acesta, eu voi veni afară proaspăt, sub ungerea Duhului Sfânt. Înţelegeţi?
Şi primul lucru pe care-l fac când vin înăuntru este să iau foaia de hârtie şi să citesc mesajul care a fost scris pe ea: „Săptămâna viitoare va trece prin ţară o furtună puternică,” sau ceva de felul acesta. Mesajul respectiv a fost dat prin vorbire în limbi şi tălmăcire prin doi fraţi scumpi din această biserică – fratele Cutare şi Cutare -, şi a fost judecat de doi martori al căror nume este trecut şi el pe foaia de hârtie.
După ce voi termina de citit, spun: „În ordine. Ne vom pregăti pentru aceasta stând fiecare în rugăciune.” Apoi voi întreba: „Mai este vreo cerere specială?”
Cineva spune: „Aş vrea să ne rugăm.”
Atunci ne ridicăm şi ne rugăm, după care vom merge direct în Cuvânt.
Imediat după încheierea mesajului, se va face chemarea la altar, iar dacă mai este timp ne vom ruga şi pentru bolnavi.
În felul acesta ar trebui să decurgă un serviciu, pentru că duhul prorocilor este supus prorocilor…………………….
… Vedeţi? Fiecare are o slujbă. Să zicem că tu vorbeşti în limbi, el tălmăceşte, el vorbeşte în limbi şi proroceşte. Deci fiecare are ceva de făcut pentru Împărăţia lui Dumnezeu, aşa că voi, fraţilor cu daruri, să vă întâlniţi împreună!
Acesta este motivul pentru care ne adunăm şi noi păstorii împreună: avem ceva în comun. La fel este şi cu voi, fraţilor. Întâlniţi-vă, studiaţi Scripturile, vorbiţi în limbi, tălmăciţi-le, daţi mesaje.
Un frate întreabă: „Vrei să spui că cei care au daruri zidesc Trupul lui Hristos, în timp ce slujbele: păstori, învăţători, evanghelişti, îl desăvârşesc?
Da, tocmai aceasta spun. Vedeţi? Slujbele şi darurile sunt date pentru desăvârşirea bisericii, pentru că Cel care Îşi desăvârşeşte Biserica este Duhul Sfânt.
Eu n-am nici o îndoială că cei care vorbesc sunt umpluţi cu Duhul Sfânt, dar cum este dacă cineva începe să vorbească în limbi în prezenţa celor care au darul tălmăcirii, iar aceştia nu dau nici o tălmăcire? Atunci cel care vorbeşte în limbi este greşit. Tălmăcitorul nu poate spune nimic pentru că el trebuie să aducă tălmăcirea prin inspiraţie, aşa cum ar trebui să vorbească şi cel care are vorbirea în limbi.
Poate că omul care vorbeşte în limbi are un dar adevărat, dar nu are tălmăcirea. În cazul acesta el trebuie să tacă în adunare.
Dacă cel care vorbeşte în limbi se „umflă în pene”, este ca o cămaşă scrobită. El este greşit de la început şi nu va ajunge nicăieri.
Poate va zice: „Binecuvântat să fie Dumnezeu! Eu sunt corect, dar omul acela nu vrea să-mi tălmăcească vorbirea în limbi!” Adevărul este că el este cel greşit încă de la început. Dorinţa lui, motivele lui, scopul lui, totul este greşit.
Vedeţi? Dar dacă este blând şi umil, dacă nu încearcă să facă ceva de la sine, ci zice: „Poate că Dumnezeu nu a vrut să mă folosească în slujba Lui, dar sunt totuşi bucuros pentru că ştiu că El vrea să mă zidească şi mă simt mai aproape de El când vorbesc în limbi, aşa că voi merge în livada de meri şi mă voi ruga acolo. Oh, Dumnezeule, şi acolo puterea începe să vină peste mine şi astfel El mă împrospătează” Vedeţi?
Aşa este corect. Darul vostru nu este folosit în biserică, ci este dat pentru zidirea voastră personală, pentru că aşa spune Cuvântul: „Cine vorbeşte în limbi se zideşte pe sine însuşi…” (1 Corinteni 14.4).
Acum înţelegeţi ce vreau să spun? Dacă nu este cine să tălmăcească acea vorbire în limbi, omul cu darul vorbirii în limbi trebuie să tacă, pentru că altfel este greşit.
11. Explică textul din 1 Corinteni 14.5.
Deci 1 Corinteni 14.5. Să vedem:
„Aş dori ca toţi să vorbiţi în alte limbi, dar mai ales să prorociţi. Cine proroceşte este mai mare decât cine vorbeşte în alte limbi; afară numai dacă tălmăceşte aceste limbi, pentru ca să capete biserica zidire sufletească.”
În ordine. Deci Pavel spune că ar dori ca toţi să vorbească în limbi. Acum, unele din bisericile lui Pavel erau foarte mici, fiind formate din zece sau doisprezece oameni, înţelegeţi? De exemplu, în Biserica din Efes erau doisprezece ucenici, dar Biserica a fost întotdeauna o minoritate.
Şi Pavel a spus că ar dori ca toţi să fie atât de plini de Duhul Sfânt încât să vorbească în limbi, după care a adăugat: „…dar mai ales să prorociţi.”
Cine vrea să citească încă o dată versetul acesta?
Un frate începe să citească 1 Corinteni 14.5: „Aş dori ca toţi să vorbiţi în alte limbi, dar mai ales să prorociţi. Cine proroceşte este mai mare decât cine vorbeşte în alte limbi…”.
Opreşte-te puţin, frate. Aici aţi vrut să mă opresc? De ce este mai mare cel care proroceşte?”
Un frate spune: „Am vrut să întreb dacă aici este ceva diferit?”
Desigur, aşa este.
Fiţi atenţi! Să zicem că în seara aceasta avem în mijlocul nostru doi oameni neştiutori. Ei nu ştiu nimic despre darurile Duhului Sfânt şi vin înăuntru. Începe adunarea, iar voi începeţi să vorbiţi în limbi şi vorbiţi în limbi şi vorbiţi în limbi. Ei bine, ce va spune omul acela necredincios? „Oamenii aceştia sunt nişte nebuni!” este adevărat? Dar dacă cineva se ridică şi proroceşte, se schimbă lucrurile.
Acum citeşte mai departe, frate.
„…afară numai dacă tălmăceşte aceste limbi…”.
Ia te uită! Vedeţi? Cel care proroceşte este mai mare decât cel care vorbeşte în limbi, afară de situaţia când cel care vorbeşte în limbi are şi tălmăcirea.
Citeşte mai departe.
„…pentru ca să capete biserica zidire sufletească.”
Ia te uită! Dacă dă şi tălmăcirea, biserica este zidită sufleteşte.
Deci, biserica este adunată laolaltă şi printre noi se află şi oameni necredincioşi. La un moment dat, fraţii încep să vorbească în limbi. Nimeni nu a spus nimic, ci toţi vorbesc în limbi. Ce a spus Pavel despre aceasta? „Aş dori ca toţi să vorbiţi în alte limbi,” dar cum este dacă cineva se ridică şi proroceşte zicând: „Aşa vorbeşte Domnul: Printre noi este un străin care se numeşte John Doe. El vine din oraşul Cutare şi şi-a părăsit soţia lăsând-o cu patru copii. A venit aici ca să fie ajutat, deoarece a fost la un doctor în Memphis, Tennessee, iar acesta i-a spus că are cancer la plămâni şi va muri.”
Să citim încă odată ce a spus Pavel în versetele 23-25:
„Deci, dacă s-ar aduna toată biserica la un loc, şi toţi ar vorbi în alte limbi, şi ar intra şi cei fără daruri, sau necredincioşi, n-ar zice ei că sunteţi nebuni?
Dar dacă toţi prorocesc şi intră vreun necredincios sau vreunul fără daruri, el este încredinţat de toţi, este judecat de toţi.
Tainele inimii lui sunt descoperite, aşa că va cădea cu faţa la pământ, se va închina lui Dumnezeu, şi va mărturisi că în adevăr, Dumnezeu este în mijlocul vostru.” Vedeţi?
Deci, dacă vorbirea în limbi este urmată de tălmăcire, va aduce zidire sufletească. Atunci omul pentru care a fost descoperirea, va ieşi afară şi le va spune tuturor: „Ascultaţi-mă! Să nu-mi spuneţi că Dumnezeu nu este cu oamenii aceia! Sunt sigur că Dumnezeu este cu ei, pentru că deşi nu mă cunosc, mi-au spus totul despre mine.” Înţelegeţi acum?
Astfel, noi dorim să avem darul vorbirii în limbi plus tălmăcire sau prorocie. Vorbirea în limbi însoţită de tălmăcire este tot o prorocie. Este clar acum?
12. Explică Matei 18.10.
„Feriţi-vă să nu defăimaţi nici măcar pe unul din aceşti micuţi; căci vă spun că îngerii lor văd pururi faţa Tatălui Meu care este în ceruri.”
Mai întâi aş vrea să citesc din 2 Corinteni 5.1: „Ştim în adevăr, că dacă se desface casa pământească a cortului nostru trupesc, avem o clădire în cer, de la Dumnezeu, o casă, care nu este făcută de mâini.”
Dacă aţi observat, în Matei 18.10, Domnul Isus vorbeşte de „aceşti micuţi,” adică despre copilaşi. Dacă citim mai sus, vedem că El a pus în mijlocul ucenicilor un copilaş. Nu un bebeluş, ci un copilaş de trei, patru ani, care nu putea să facă încă deosebirea între bine şi rău, şi le-a zis:
„Feriţi-vă să nu defăimaţi…” adică să nu trataţi rău pe unul din aceşti micuţi. Vedeţi? Voi nu trebuie să-l trataţi rău pe un copilaş, deoarece el nu poate face deosebirea între bine şi rău.
Să citim mai departe: „…căci vă spun că îngerii lor în ceruri văd pururi faţa Tatălui Meu care este în ceruri.”
Cu alte cuvinte, trupurile lor cereşti, casa cerească ce-i aşteaptă în cazul când mor, este tot timpul „înaintea feţei Tatălui Meu care este în ceruri.” Înţelegeţi?
Căci, „dacă se desface casa pământească a cortului nostru trupesc, avem o clădire în cer, de la Dumnezeu…” Este adevărat? Acela este un trup.
Lăsaţi-mă să vă explic puţin ca să mă înţelegeţi mai bine.
Într-o noapte, Petru era în închisoare, iar ceilalţi fraţi erau adunaţi la rugăciune în casa lui Ioan Marcu. Şi iată că un înger al Domnului a mers în celula unde era Petru, acel Stâlp de Foc, dar când l-a văzut, apostolul a crezut că visează. Biblia spune că „o lumină a strălucit în temniţă.” (Fapte 12.7). El S-a dus la Petru şi i-a zis: „Vino după mine!”
Astfel, Petru a păşit pe lângă gărzile adormite şi s-a gândit: „Uite că mergem mai departe, pentru că uşa tocmai s-a deschis singură!” A păşit afară, dar iată că şi poarta următoare s-a deschis singură şi aşa mai departe până când a ajuns într-o uliţă. Când a fost liber, îngerul l-a părăsit, iar el a înţeles că nu visează, ci totul este cât se poate de real, aşa că şi-a zis: „Păi dacă sunt liber am să merg la casa lui Ioan Marcu, unde este rugăciune.”
Fraţii erau într-adevăr adunaţi împreună şi se rugau: „Oh, Doamne, trimite-l pe Îngerul Tău şi eliberează-l pe Petru.”
Şi cam în timpul acela, iată că a bătut cineva la uşă, iar o slujnică s-a grăbit să vadă cine este. Când l-a văzut pe Petru, în loc să-l lase să intre, a alergat la ceilalţi şi le-a zis că Petru stă înaintea porţii.
„Eşti nebună,” i-au răspuns ei, iar pentru că slujnica insista că este Petru, i-au zis: „Este îngerul lui.” (v. 15). Vedeţi?
Petru bătea însă tot mai tare şi striga: „Deschideţi, căci eu sunt.”
Ei însă ziceau: „Nu poate fi Petru, ci este îngerul lui, căci i-au tăiat deja capul.”
Vedeţi, ei credeau că la uşă stătea cortul lui ceresc, pe care l-ar fi primit după ce s-a desfăcut casa aceasta pământească.
Fiţi atenţi! Când se formează bebeluşul în pântecele mamei lui, mai întâi el este un duh, care apoi este îmbrăcat în carne şi ia formă umană. În pântece, el se mişcă datorită muşchilor, dar nu devine un suflet viu decât după ce se naşte în lume şi inspiră pentru prima dată. Înţelegeţi? Aceasta se datorează faptului că de îndată ce trupul pământesc este născut în lume, acolo este un trup ceresc sau duhovnicesc ca să-l apuce. Şi îndată ce trupul acesta pământesc se desface, acolo este un cort ceresc care-l aşteaptă. Vedeţi? El este aşteptat de un „Theophany” (în greacă „Theo” înseamnă „Dumnezeu”). Deci cuvântul „theophany” se citeşte „teofanie” sau „trup de teofanie” şi înseamnă „asemănător lui Dumnezeu.”
Un frate întreabă: „Acesta este trupul pe care-l primim în aşteptarea învierii acestui trup?”
Da, oh, da!
„Acesta este trupul în care urmează să trăim până la înviere?”
Acest trup nu le este descoperit fiilor oamenilor, dar eu l-am văzut. Nu ştiu ce fel de trup este, dar am putut să simt atingerea lor aşa cum simt atingerea mâinilor voastre.
Ceea ce spun va rămâne înregistrat pe bandă, iar voi o veţi putea asculta şi după mulţi ani de la plecarea mea dincolo.
Eu am fost acolo şi i-am văzut pe acei oameni, i-am atins şi am putut să văd că sunt la fel de reali ca şi noi, dar trupul lor nu era un trup de carne. Ei nu mâncau şi nu beau, şi acolo nu era nici ieri, nici mâine, ci doar veşnicia.
Fraţilor, când cortul acesta pământesc se desface, noi plecăm în trupul acela, iar la înviere venim înapoi pe pământ. Atunci, pulberea pământului se adună în acea teofanie, se îmbracă în nemurire şi noi devenim la fel de umani şi vom mânca şi vom bea, aşa cum au mâncat şi au băut în grădina Eden. Înţelegeţi?
„Dacă se desface casa aceasta pământească a cortului nostru trupesc, avem o clădire în cer…” care ne aşteaptă.
Astfel, copilaşii aceia fără păcat, aveau îngerii lor, trupurile lor care-i aşteaptă dincolo privind pururi faţa Tatălui.
Un frate spune: „Este puţin greu de înţeles de ce imediat după înviere, Isus i-a zis Mariei: „Nu Mă ţine, căci încă nu M-am suit la Tatăl Meu…” (Ioan 20.17), pentru ca apoi, când a venit în cameră, în mijlocul ucenicilor, să-i zică lui Toma: „Adu-ţi degetul încoace şi uită-te la mâinile Mele; şi adu-ţi mâna, şi pune-o în coasta Mea…” (Ioan 20.17).
Acesta este adevărul. El nu trebuia ţinut până după înălţare. El a ieşit din pământ şi a umblat printre oameni, dar trebuia să Se înalţe la cer. Acesta este motivul pentru care i-a zis Mariei: „Nu mă ţine!” atunci când ea I-a zis: „Rabuni!”
„Nu Mă ţine, căci încă nu M-am suit la Tatăl Meu. Ci du-te la fraţii Mei şi spune-le că Mă voi sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru.” (v. 17).
13. În 1 Corinteni 14.1 este scris: „Urmăriţi dragostea. Umblaţi şi după darurile duhovniceşti, dar mai ales să prorociţi.” În dicţionarul Webster scrie că „a proroci” înseamnă „a vesti mai dinainte evenimente viitoare, mai ales prin inspiraţie divină.” Un mesaj care nu vesteşte evenimente viitoare poate fi numit prorocie?
Nu, domnule, pentru că „a proroci” înseamnă „a descoperi ceva mai dinainte.” În ordine.
14. Eu cred că conform textului din 1 Corinteni 14.27, toate mesajele aduse trebuie tălmăcite, şi că nu trebuie să fie mai multe de două sau trei mesaje într-un serviciu.
Da, domnule, aşa spune Biblia. Noi suntem familiarizaţi cu aşa ceva, dar dacă sunt mai multe mesaje decât trei, aceasta nu înseamnă că oamenii aceia nu au Duhul Sfânt. Noi ştim că Pavel a fost nevoit să pună în ordine biserica din Corint, tocmai din pricina neînţelegerilor care erau în ea. Ştim aceasta, nu-i aşa? Acesta este motivul pentru care le-a spus: „Toate lucrurile să se facă cuviincios şi în rânduială.”
Dacă veţi citi epistolele, veţi vedea că Pavel a avut tot timpul probleme cu biserica din Corint, dar nu găsim nicăieri scris ceva de felul acesta în legătură cu biserica din Efes, care era mult mai matură duhovniceşte şi cu care a putut vorbi despre siguranţa veşnică.
Cu corintenii însă, el nu putea vorbi despre aşa ceva, pentru că erau ca nişte prunci, unul având o cântare, altul o învăţătură, altul un psalm, este adevărat?
Martin Luther a fost atât de plin de Duhul Sfânt încât a vorbit în limbi, dar ştiţi ce a scris în însemnările lui?
„Eu am vorbit în limbi, dar dacă învăţ aceste lucruri în mijlocul poporului meu, ei vor începe să caute darurile în loc să-L caute pe Dătător.” Vedeţi? Acesta este adevărul. „Ei vor căuta daruri în loc să-L caute pe Dătător.”
Şi ştiţi ce se întâmplă după aceea? Când încep să vorbească în limbi sau ceva de felul acesta, devin foarte aprinşi şi îngâmfaţi, ceea ce nu poate fi de la Dumnezeu.
Bisericile moderne de astăzi au scos afară aceste lucruri, dar noi nu facem aceasta, deoarece credem că sunt darurile lui Dumnezeu şi ne sunt date de Duhul lui Dumnezeu.
Ce spui de aceasta, frate Roy? Este adevărat? Desigur. Darul vorbirii în limbi aparţine Bisericii lui Dumnezeu şi trebuie să fie în mijlocul ei.
Să vedem acum care este întrebarea acestui frate.
„Eu cred că mesajele aduse trebuie să fie tălmăcite şi că nu trebuie să fie mai multe de trei într-un serviciu.”
Aşa este. Cum ar fi dacă am avea o adunare şi cineva ar începe să vorbească în limbi şi ar vorbi şi iar ar vorbi? Am deveni foarte încurcaţi şi nu am şti ce să facem pentru că nu înţelegem nimic. Vedeţi? Este nevoie ca acolo să fie şi cineva care să tălmăcească acea vorbire în limbi. Acum, este posibil ca tălmăcitorul să fie o altă persoană, sau poţi să tălmăceşti chiar tu ceea ce vorbeşti în altă limbă, pentru că Biblia spune: „Cine vorbeşte în altă limbă, să se roage să aibă şi darul tălmăcirii.” (1 Corinteni 14.13).
Deci este la fel de corect ca cineva să tălmăcească propria vorbire în limbi, pe cât este de corect ca să fie tălmăcită de o altă persoană.
Problema este că înainte ca să fie o vorbire în limbi, trebuie să existe un tălmăcitor, ca să poată fi înţeles mesajul adus. Dacă sunt mai mulţi care vorbesc în alte limbi, dar nu este nici un tălmăcitor, rugaţi-vă ca Dumnezeu să ridice unul.
O altă problemă este că voi nu trebuie să vă mândriţi pentru că vorbiţi în limbi, deoarece vă zidiţi numai pe voi înşivă. Să nu faceţi niciodată aceasta, ci dacă vorbiţi în limbi s-o faceţi spre slava lui Dumnezeu şi pentru zidirea bisericii. Darurile au fost date tocmai pentru proslăvirea lui Dumnezeu, ca să zidească sufleteşte biserica, să-i aducă pe oameni în prezenţa lui Dumnezeu şi să le dovedească faptul că El este cu noi; că El nu este un Dumnezeu mort, ci este viu şi lucrează printre noi. Înţelegeţi?
Noi trebuie să fim doar foarte atenţi, pentru că Satana urăşte cu toată puterea darurile adevărate din mijlocul Bisericii. El poate să intre şi să imite oricare dintre darurile Duhului, deci fiţi foarte atenţi!
Acum haideţi să privim puţin care este diferenţa dintre darul prorociei şi slujba de proroc sau profet, pentru că este o diferenţă foarte mare.
Mesajul care este adus bisericii de un om cu darul prorociei trebuie supus judecăţii a doi sau trei fraţi bătrâni, care trebuie să-şi dea acordul cu privire la el şi să spună: „Este adevărat!”
Darul prorociei este un dar, pe când slujba de proroc este ceva deosebit. El se naşte ca profet şi-l are pe „Aşa vorbeşte Domnul,” aducând la popor Cuvântul lui Dumnezeu.
Vedeţi? Este una să ai o slujbă a lui Dumnezeu şi este cu totul altceva să ai un dar al Său. Înţelegeţi?
Darul este pentru zidire, sfătuire şi mângâiere, pe când slujba profetică aduce Cuvântul lui Dumnezeu la popor. Aceasta este deosebirea.
Acum iată cum ar putea fi aduse mesajele: mă refer la darul prorociei. Noi ştim că fratele Junie şi fratele Neville pot tălmăci limbile, da? Mai este doar puţin şi va începe adunarea, dar iată că deodată se ridică fratele Ruddell şi vorbeşte în limbi. Aşteptăm puţin şi îl vedem pe fratele Junie, care se ridică si spune: „Aşa vorbeşte Domnul…” Scribii notează imediat mesajul, iar dacă este validat de judecători, aceştia se semnează, apoi când rugăciunea este gata este pus pe amvon.
După aceea se ridică fratele Hollin şi vorbeşte în limbi, iar tălmăcitorul aduce tălmăcirea. Urmează fratele Robinson, care aduce o prorocie. Vedeţi? Sunt deja trei mesaje.
Desigur, Dumnezeu nu va da cincizeci de mesaje pentru o singură seară şi aceasta pentru că ar fi prea multe pentru noi. Însă în caz că este ceva care apasă biserica, Domnul poate spune ceva pentru zidirea ei, înţelegeţi?
Totuşi, în mod normal, eu nu aş accepta mai mult de trei mesaje, pentru că aşa a spus Domnul: „…să vorbească doi sau trei, iar ceilalţi să judece.” (1 Corinteni 14.29).
După ce sunt trei mesaje, eu aş spune: „Du-te şi pune-le pe amvon!” Apoi ne-am întâlni din nou mâine, pentru că dacă va urma să se întâmple ceva, Dumnezeu ne va putea avertiza din timp. Înţelegeţi ce vreau să spun?
Acum mă gândesc la întrebarea cealaltă: „Poate fi numit prorocie un mesaj care nu vesteşte ceva din viitor?”
Nu, un asemenea mesaj nu este o prorocie, pentru că prorocia trebuie să anunţe ceva ce urmează să se întâmple. Acesta este adevărul.
15. Frate Branham, dacă eşti călăuzit să nu răspunzi la vreuna din aceste întrebări, poţi s-o faci, pentru că nu mă voi simţi jignit pentru aceasta. Care sunt îndatoririle unui diacon, conform Scripturii?
Cred că ei au deja o listă în care sunt enumerate toate îndatoririle unui diacon. Dacă nu au, ar fi bine să se facă câteva copii şi să fie înmânate câte una la fiecare diacon în parte.
16. Cum trebuie să procedăm în cazul în care avem o prorocie sau o vorbire în limbi în afara rânduielii bisericii?
Acesta este un caz bun de urgenţă şi îl binecuvântez pe diaconul care a pus întrebarea aceasta, pentru că el nu vrea să folosească mănuşi de cauciuc.
Dacă cineva începe să aducă un mesaj în afara rânduielii bisericii, desigur că tu trebuie să faci ceva pentru că intervenţia acelui om poate ruina serviciul care este în desfăşurare. Înţelegeţi? Cred că cel mai bun lucru pe care poate să-l facă un diacon în situaţia aceasta este să rămână liniştit, deoarece diaconii sunt poliţiştii sau garda predicatorului.
Dacă persoana care încalcă rânduiala nu este din biserica noastră, înseamnă că nu ştie cum trebuie să se poarte aici, fiindcă noi încercăm să-i învăţăm tot timpul pe oameni cum să se poarte corect.
Cred că Billy îşi aminteşte ce mi s-a întâmplat odată când am fost la Costa Mesa, California. Acolo era o femeie care, de fiecare dată când mă pregăteam să fac chemarea la altar, sărea în sus, alerga pe intervale şi vorbea în limbi, fragmentând tot timpul serviciul. Îmi venea să ies afară pentru că simţeam că Duhul Sfânt era deja întristat din cauza acelor întreruperi……………………………………………………………………….
…Eu am urmărit-o cu atenţie pe femeia aceea şi am văzut cum se pregătea să mă întrerupă.
La încheierea serviciului, Billy mi-a zis:
„Tată, o ştii pe femeia care a întrerupt chemarea la altar doua seri la rând?”
„Da.”
„Ei bine, în timp ce stătea acolo afară, mi-a zis: „Slavă lui Dumnezeu, Billy, fiindcă pentru seara aceasta am un alt mesaj.”
În seara aceea, am urmărit-o foarte atent în timp ce mă pregăteam să fac chemarea la altar, gândindu-mă că desigur e o femeie bună, dar neinstruită. Dar privind-o atent, am văzut că s-a uitat în jur, apoi a început să-şi aranjeze părul care era tuns băieţeşte. S-a aplecat şi şi-a aranjat ciorapii, iar în momentul când am zis: „Câţi dintre cei prezenţi aici ar vrea să vină în faţă şi să-şi predea inimile Domnului Isus?” am văzut-o cum sare în sus.
„Stai jos!” am strigat atunci, dar ea a continuat tot înainte, aşa că am spus din nou:
„Stai jos!” Am strigat atât de tare că parcă s-a zguduit clădirea, şi am văzut-o cum s-a aşezat imediat pe scaun.
Atunci am repetat din nou: „Câţi dintre cei prezenţi vor să vină la altar şi să-şi predea inimile lui Dumnezeu?” şi mi-am continuat serviciul.
În seara aceea, pe când să pornesc camioneta, m-am trezit înconjurat de un grup de femei, care au început să facă gălăgie ca o grămadă de găini:
„Tu L-ai hulit pe Duhul Sfânt!”
„Am hulit? Cum am putut să-L hulesc eu pe Duhul Sfânt?”
Atunci, femeia pe care o oprisem să vorbească în adunare, a spus:
„Eu am avut un mesaj care venea direct de la Dumnezeu.”
„Da, dar l-ai adus când nu trebuia, iar prin aceasta ai procedat greşit.”
„Vrei să spui că mesajul acela nu era de la Dumnezeu?”
„N-aş putea spune aceasta, doamnă. Eu cred că era de la Domnul, şi în acelaşi timp cred că eşti o femeie bună, dar ai încălcat rânduiala.”
Era acolo şi păstorul ei, aşa că am continuat:
„Eu pot spune un singur lucru cu privire la ceea ce s-a întâmplat: ori ai făcut totul din fire, ori ai un păstor care nu te-a învăţat cum trebuie să te porţi în biserică, pentru că nu ştie nimic despre Scriptură. Cred că ar trebui să vină la mine să discutăm puţin, pentru că tu eşti complet ieşită din rânduială. Din cauza aceasta, şi ieri şi alaltăieri seara s-au pierdut o mulţime de suflete, iar în seara aceasta ai fost pe punctul să faci acelaşi lucru.”
Atunci păstorul ei a zis:
„Îmi cer scuze, frate Branham…”
„Ce vrei să spui?” l-am întrebat.
„Ea avea dreptul să aducă acel mesaj, pentru că tu îţi încheiaseşi predica.”
„Este adevărat, dat eram încă pe platformă, iar duhul prorocilor este supus prorocilor. Aşa spune Biblia, nu? Eu eram încă în lucrare.”
„Păi…”
„Eu îmi încheiasem într-adevăr mesajul, dar făceam chemarea la altar. După ce am aruncat năvodul, mă pregăteam să-l trag afară, dar dacă cineva aruncă chiar atunci o sârmă ghimpată, strică totul. Înţelegi ce vreau să spun? Eu trăgeam chiar atunci năvodul, iar această femeie s-a amestecat exact în momentul acela. La ce foloseşte să predici sau să faci orice altceva, dacă după aceea nu-i chemi pe păcătoşi să vină sus?”
„Da,” a răspuns bărbatul acela, „dar mesajul ei a venit după ce l-ai terminat pe al tău şi venea direct de la Dumnezeu.”
„Cuvântul Domnului spune că „dacă cineva crede că este proroc sau insuflat de Dumnezeu, să înţeleagă că ce vă scriu eu, este o poruncă a Domnului.
Şi cine nu înţelege, să nu înţeleagă.
Dacă iubeşte cineva cearta de vorbe, noi n-avem un astfel de obicei şi nici Bisericile lui Dumnezeu.” (1 Corinteni 14.37-38;11.16).
Pe de altă parte, Domnul Isus a spus că „Dumnezeu să fie găsit adevărat şi toţi oamenii să fie găsiţi mincinoşi.” (Romani 3.4), iar Pavel a adăugat: „Dar chiar dacă noi înşine sau un înger din cer ar veni să vă propovăduiască o Evanghelie deosebită de aceea pe care v-am propovăduit-o noi, să fie anatema.” (Galateni 1.8).
După ce i-am dat aceste texte biblice, i-am spus acelui bărbat:
„Domnule, este clar că eşti jos de pe linia Cuvântului. Ce fel de biserică ai? Eu sunt convins că ai o grămadă mare de încurcătură. Înţelegi? Dacă îi laşi pe oameni să facă tot ce vor ei, cum îţi faci chemarea la altar? Eu sunt de acord că femeia aceasta are un dar, dar ea are timpul ei pentru slujbă, aşa cum fiecare dintre noi avem timpul nostru pentru aceasta.”
Aşa este corect. Acum, dacă se întâmplă aşa ceva cu unii dintre fraţii sau surorile noastre, diaconii trebuie să-i cheme deoparte şi să le spună: „Lăsaţi-ne să vă punem puţin o bandă înregistrată care conţine rânduiala bisericii.” Sau le puteţi spune: „Păstorul vrea să vorbească puţin cu voi în biroul său.”
Vedeţi? Aşa trebuie să vorbiţi cu ei: foarte frumos şi clar.
Dar dacă continuă să întrerupă serviciul şi astfel ies din rânduiala bisericii, să se ridice unul dintre bătrâni şi să spună: „Un moment, vă rog…! Aceasta în cazul în care vă face păstorul semn că trebuie opriţi.
Dacă însă vedeţi că păstorul se opreşte şi îşi pleacă fruntea cu smerenie, aşteptând să audă mesajul adus de acel om, nu spuneţi nimic ci rămâneţi liniştiţi. Nu spuneţi nimic, ci lăsaţi-l pe păstor.
Dacă el vă face semn să-l opriţi, atunci mergeţi la omul acela şi spuneţi-i plini de dragoste: „Fratele meu (sau soră), cred că ai ieşit din rânduială, deoarece prin vorbirea ta conturbi mesajul păstorului. El aduce Cuvântul lui Dumnezeu, de aceea nu trebuie întrerupt cât timp vorbeşte. Când îşi va încheia mesajul, vom putea vedea despre ce este vorba.”
Apoi mai este o problemă. Dacă aţi fost atenţi, 90% din tălmăcirile care vin în timp ce vorbeşte păstorul, nu sunt altceva decât citate din Biblie sau ceva de felul acesta, ceea ce înseamnă că vin din fire. Fire la ambele capete ale liniei, înţelegeţi ce vreau să spun? În ordine.
17. Este posibil să vorbească mai mulţi în limbi fără să aducă şi tălmăcire?
Aşa ceva nu este corect, ci trebuie să vorbească pe rând, unul după altul. Înţelegeţi? Vorbeşte unul şi dă tălmăcirea; apoi vorbeşte altul şi dă tălmăcirea, pentru că dacă vorbiţi mai mulţi în limbi, tălmăcitorul nu mai poate înţelege nimic şi devine confuz, ori noi ştim că Dumnezeu nu este un Dumnezeu al confuziei.
Deci, corect este ca unul să vorbească şi altul să tălmăcească. Pot fi trei mesaje, dar fiecare trebuie tălmăcit imediat ce a fost adus. Aşa este bine.
Astfel, dacă fratele Ruddell vorbeşte în limbi, fratele Neville aduce tălmăcirea, dar în acest timp fratele Fred stă în tăcere. Vedeţi? După ce se aduce tălmăcirea, mesajul este judecat ca să se stabilească dacă este de la Dumnezeu sau nu, apoi se merge mai departe. Aţi înţeles?
Dar ce se întâmplă dacă fratele Ruddell vorbeşte în limbi, fratele Beeler vorbeşte în limbi şi la fel fratele Neville? În cazul acesta, sărmanul tălmăcitor are trei mesaje şi nu ştie ce să mai facă.
Lăsaţi-l deci în pace! Adu-ţi mesajul, apoi taci! Dacă este descoperit ceva celui de lângă tine, stai liniştit şi aşteaptă până vine tălmăcirea.
Când se dă tălmăcirea, să fie scrisă, iar judecătorii să decidă. Ei vor spune: „Da, este de la Domnul.” Apoi rămâneţi liniştiţi ca să vedeţi dacă mai vine vreun mesaj, iar dacă vine, procedaţi la fel ca la primul. Faceţi aceasta până când aveţi cel mult trei mesaje.
18. Frate Branham eu ştiu că eşti mesagerul trimis pentru această epocă a Bisericii, pentru că vedem clar că eşti urmat de aceleaşi semne care L-au urmat şi pe Domnul Isus. Totuşi, am înţeles că unii care te cunosc mai bine, sunt de părere că ai fi Mesia. Vrei să ne explici care este deosebirea dintre relaţia pe care o ai tu cu Dumnezeu şi aceea pe care a avut-o Hristos?
Aşa este, fraţilor. De multe ori, aceste lucruri sunt înţelese greşit, dar ca să vă ajut să înţelegeţi, aş vrea să citim împreună Luca 3.15. Vedeţi, trebuie să fie la fel ca atunci, pentru că atunci n-ar fi în ordine.
„Fiindcă norodul era în aşteptare, şi toţi se gândeau în inimile lor cu privire la Ioan dacă nu cumva este Hristosul…”
Vedeţi? Vă rog înaintea lui Hristos să păstraţi acest lucru în inimile voastre şi sunt convins că dacă sunteţi duhovniceşti, veţi înţelege.
Vă mai amintiţi care a fost primul lucru pe care l-a spus El atunci când a venit acolo jos la râu? Vă mai amintiţi?
„Aşa cum a fost trimis Ioan Botezătorul să pregătească prima venire a lui Hristos, Mesajul tău va merge să pregătească cea de-a doua venire a Lui.”
Vedeţi? Acest Mesaj va pregăti a doua venire a lui Hristos. Aşa a spus Îngerul.
Acum am să fiu cât se poate de cinstit faţă de voi. În ce mă priveşte, eu nu cred că am ceva de-a face cu acel mesager. Cred că sunt trimis pentru o parte din biserică, să ajut să clădesc Mesajul despre care spunea Îngerul Domnului, până în momentul când va veni acel premergător.
Eu cred că am Mesajul pentru ziua aceasta, cred că acesta este Lumina pentru acest timp şi că el arată spre timpul pe care-l aşteptăm cu toţii.
Am să vă spun ceva, dar voi să păstraţi aceste lucruri între voi. Înţelegeţi? Eu trebuie să îndrept aceste lucruri, pentru că voi sunteţi fraţii mei lucrători împreună cu mine în acest mesaj.
În ceea ce mă priveşte, ca om sunt la fel de rău ca şi voi, poate chiar mai rău. Mulţi dintre voi aţi fost creştini încă din copilărie, dar eu sunt cel mai mare dintre păcătoşi. Am avut o viaţă grea, trăită în necredinţă şi îndoială, totuşi, încă de când eram doar un copilaş, am ştiut că acolo sus există un Dumnezeu şi am putut vedea că în viaţa mea se întâmplă lucruri deosebite.
Eu ştiu că El a vorbit despre un Mesaj şi despre un mesager, dar mă gândesc că acel om este cineva care va veni după mine. Înţelegeţi? Ştiu că Mesajul pe care-l predic este Mesajul adevărat pentru timpul acesta şi că este ultimul Mesaj. Deci, vedeţi ce fac eu? Vă pun şi pe voi în acelaşi loc în care sunt eu, pentru că sunteţi mesagerii aceluiaşi Mesaj.
Acum voi încerca să ilustrez puţin ca să înţelegeţi ce vreau să spun.
Să zicem că acesta este Isus, iar acesta este tot Isus. Aici este Ghetsimane la prima venire, iar aici este la a doua Sa venire. Acestea sunt două stele. Voi ştiţi că lumina, steaua, îl călăuzeşte pe omul care caută înţelepciune: „Să ne călăuzească lumina Ta desăvârşită.”
Voi ştiţi că Willie a desenat steaua aceea mare şi a scris sub ea numele meu. Să zicem că desenul lui este corect. Eu nu pot să afirm aşa ceva, fraţilor. Chiar dacă aş crede că este aşa, tot nu aş afirma-o, pentru că dacă aş face aceasta ar fi ca şi cum aş lua pe mine o cămaşă scrobită, înţelegeţi? Dacă alţii spun că eu sunt acea stea, este treaba lor, dar eu nu o pot spune.
Unul dintre băieţi m-a întrebat dacă poate mărturisi unele lucruri care s-au întâmplat. Mie nu-mi place să vin la amvon şi să vorbesc despre lucrurile care s-au întâmplat în adunare, dar managerul şi ceilalţi fraţi o pot face. Desigur.
Un frate zice: „Ei au mers la Isus şi L-au întrebat: „Eşti Tu Hristosul?” Da, aşa este. Tocmai acolo vreau să ajung.
„Eşti tu prorocul?” Şi Ioan a negat aceasta.
„El a recunoscut că nu este nici Hristosul, nici prorocul şi a adăugat: „Eu sunt glasul celui ce strigă în pustie…” Exact. „Eu sunt glasul celui ce strigă în pustie…” El s-a plasat poziţional.
Un frate zice: „Ei l-au întrebat dacă este prorocul, iar Ioan a spus că nu este.”
Sigur că da, pentru că el nu era Prorocul de care vorbise Moise, înţelegeţi? Prorocul acela era Mesia, dar Ioan „era glasul celui ce Îl anunţa pe Mesia.”
Un frate spune: „Când a venit Isus, El a spus referindu-se la Ioan: „Şi dacă vreţi să înţelegeţi, el este Ilie, care trebuia să vină.” (Matei 11.14).
Aşa este. Acesta este adevărul, dar cu toate acestea, Ioan a spus: „Eu nu sunt nimic, nu sunt vrednic să dezleg cureaua încălţămintei Lui.” (Ioan 1.27).
Totuşi, care a fost mărturia lui Isus despre el?
„Ce aţi ieşit să vedeţi? O trestie clătinată de vând?
Dacă nu, atunci ce aţi ieşit să vedeţi? Un om îmbrăcat în haine moi? Iată că cei ce poartă haine moi şi luxoase sunt în casele împăraţilor.
Atunci ce aţi ieşit să vedeţi? Un proroc? Da, vă spun şi mai mult decât un proroc;
Căci el este acela despre care s-a scris: „Iată, trimit înaintea feţei Tale pe solul Meu, care Îţi va pregăti calea înaintea Ta.” (Matei 11.7-10).
Acesta a fost Ioan Botezătorul: mai mult decât un proroc.
„Adevărat vă spun că, dintre cei născuţi din femeie, nu s-a sculat niciunul mai mare decât Ioan Botezătorul.” (v. 11). Înţelegeţi?
Desigur, Ioan era un mesager al legământului. El este cel care l-a prezentat pe Mesia zicând: „Acesta este El.” Toţi ceilalţi profeţi au vorbit despre venirea lui Mesia, dar Ioan l-a prezentat poporului şi a zis: „Acesta este El.” Înţelegeţi?
Fiţi atenţi! Magii au urmat o stea, iar când au ajuns în Ierusalim, au întrebat: „Unde este Împăratul de curând născut al iudeilor?” (Matei 2.2).
Voi aţi auzit cântarea: „Noi I-am văzut steaua în Răsărit şi am venit să ne închinăm Lui.”
„Spre vest mergând, mereu înaintând
Călăuzeşte-ne spre Lumina Ta desăvârşită.”
Vedeţi, steaua îi călăuzea spre Lumina desăvârşită, deoarece o stea reflectă numai Lumina. Noi am putut vedea aceasta zilele trecute când slava Shekinah, prezenţa divină a slavei, S-a reflectat pe Sine într-o stea. Voi ştiţi că Îngerul Domnului era aici pe platformă reflectându-Se în acea Lumină.
Acum priviţi! Steaua aceea a răsărit în est, este adevărat? Şi era o stea măreaţă. În ordine. Aceasta era steaua cerească, dar cine era steaua pământească în timpul venirii lui Isus? Ei bine, acea stea era Ioan. El a fost cel care a condus poporul la Lumina desăvârşită, este corect?
La prima venire a lui Isus, ea a apărut în răsărit. Dar există încă o mulţime de stele micuţe care luminează bolta până când apare pe firmament steaua de seară, lumina de seară.
Steaua de seară luminează seara, iar steaua dimineţii străluceşte dimineaţa. Ele au aceeaşi mărime şi strălucire, dar nu sunt Mesia ci doar Îl reflectă pe Mesia.
Steaua nu reflectă propria ei lumină, ci reflectă lumina soarelui, corect?
Cineva spune: „Nu!” Cum?
„Luna reflectă lumina soarelui, dar stelele au propria lor strălucire.” Aşa este, luna este cea care reflectă lumina soarelui. Bine, iar dacă cineva are o lumină proprie, înseamnă că strălucirea aceea trebuie să vină totuşi de undeva – de la Dumnezeu – pentru că ea poate fi un gheţar sau altceva de felul acesta, nu-i aşa?
„Ar putea fi numite „sori.”
Bine, dar aceşti „sori” mici vin din soarele cel mare.
„Unele din aceste stele sunt mai mari decât soarele nostru.”
Bine, dar ceea ce este important pentru noi este că ele sunt nişte sori sau dătători de lumină, sunt o parte din dătătorul principal. Înţelegeţi?
Soarele ne dă o lumină desăvârşită, în timp ce aceşti sori mici sau stelele, reflectă doar o mică parte din acea lumină. Totuşi, ele depun o mărturie despre Lumina desăvârşită care este undeva departe în Univers, este adevărat? Şi când răsare soarele, toţi aceşti sori micuţi se sting. Vedeţi? Pentru noi, ele nu sunt soarele, ci doar o reflectare a lui. Înţelegeţi ce vreau să spun?
Dimineaţa, înainte de răsărit, în est apare o stea mare care vesteşte venirea soarelui, iar seara, la apus apare o stea la fel de mare, care vesteşte venirea nopţii. Este adevărat? Acestea sunt luceafărul de dimineaţă şi luceafărul de seară.
Ioan a fost mesagerul sau steaua răsăritului, care trebuia să vestească răsăritul Soarelui, iar mesagerul din timpul serii sau steaua apusului, trebuie să vestească revenirea Soarelui într-o nouă zi, după ce trece ziua aceasta. Înţelegeţi ce vreau să spun?
Vedeţi? Chiar înainte de răsăritul soarelui peste pământ, steaua dimineţii străluceşte pe bolta cerească şi vesteşte venirea Lui: Vine Soarele!” Corect? Acesta este mesajul adus de steaua dimineţii.
Însă nu uitaţi că steaua dimineţii şi steaua serii sunt stele de acelaşi fel, de aceeaşi mărime şi strălucire, dar pe bolta cerească există o mulţime de alte stele micuţe. Înţelegeţi ce vreau să spun? Acestea sunt mesageri.
Acum este timpul când trebuie să vină din nou Isus Hristos, El care este Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul, Piatra unghiulară. Şi pentru că El vine, înseamnă că este timpul când trebuie să se ridice Mesajul lui Ilie, pentru că istoria se repetă.
Ce vreau să spun cu aceasta? Dacă steaua dimineţii vesteşte venirea soarelui, steaua de seară vesteşte că acelaşi soare care apune, va răsări într-o nouă zi, într-o nouă epocă, într-un nou timp.
Acum fiţi atenţi! Dacă Ioan a pregătit prin mesajul său prima venirea a Domnului, înseamnă că prin Mesajul lui Ilie va fi pregătită cea de-a doua venire a Sa. Cu alte cuvinte, aşa cum a spus prorocul Zaharia în capitolul 14.7: „Spre seară va fi lumină.”
Lumina de seară este reflectată de cea mai mare stea din timpul serii, de luceafărul de seară. Păi, atunci el trebuie să vestească acelaşi Mesaj pe care l-a vestit luceafărul de dimineaţă: venirea Soarelui.
Noi suntem în timpul serii. Lumina serii este aici. Această epocă este încheiată. Mă înţelegeţi? Această zi este gata, ceea ce înseamnă că ne îndreptăm spre o altă zi.
Magii au văzut steaua aceea în răsărit, pentru că ei erau la vest de ea. Înţelegeţi? Ei au privit spre răsărit şi au văzut-o.
Eu am spus întotdeauna că a fi jos înseamnă să fii sus. Cum este posibil acest lucru? Calea în sus este în jos, adică: dacă vrei să ajungi în cer trebuie să te smereşti. Astfel, noi mergem în veşnicie, într-o nouă zi, într-un timp minunat.
Acum suntem în timpul serii şi credem că venirea Domnului este foarte aproape. În ordine. Şi dacă suntem în timpul de seară, înseamnă că „lumina de seară” trebuie să fie aici, deoarece conform Maleahi 4.6 trebuie „să întoarcă inimile copiilor spre părinţii” credinţei de la început.
Când a venit însă steaua dimineţii, ea a întors inima părinţilor spre copii. Copiii erau cei care s-au adunat în jurul Lui, aşa că misiunea acelui mesager era să-i aducă pe bătrânii evrei credincioşi Legii, la Lumina pe care le-o vestea el.
Acum însă, mesagerul vine „înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare şi înfricoşată”, iar misiunea lui este să întoarcă inima copiilor spre părinţii de la început, adică spre cei care erau copii în zilele stelei dimineţii. Amin.
Cred că ceea ce spun acum este corect, şi anume că steaua dimineţii şi steaua serii sunt de fapt aceeaşi stea. Noi suntem în apus şi privim spre răsărit, în timp ce ei erau în răsărit şi priveau spre apus, deci vedem aceeaşi stea. Mă înţelegeţi? Este aceeaşi Lumină.
Da, este aceeaşi Lumină, acelaşi Mesaj, doar că odată a strălucit în răsărit şi astfel a „întors inima părinţilor spre copii,” iar acum străluceşte în apus şi „întoarce inima copiilor spre părinţi.”
Dar cum ştiţi încotro mergeţi? Eu cred că va veni timpul când ei vor dovedi că de fapt lumea nu merge. Adevărul este că ei au dovedit prin ştiinţă o mulţime de lucruri pe care mai târziu au fost nevoiţi să le retragă pentru că nu erau adevărate.
Biblia spune că soarele s-a oprit. (Iosua 10.12). Vedeţi? Ei spun că pământul se mişcă, iar soarele stă pe loc, dar Biblia spune că soarele şi luna se mişcă, înţelegeţi?
Unii din oamenii de ştiinţă spun: „Păi, Iosua a vorbit aşa pentru că nu ştia adevărul, dar în realitate pământul, lumea s-a oprit.”
„Bine,” am spus eu, „dar tot ştiinţa spune că dacă pământul s-ar opri vreodată, ar ieşi din ordinea lui şi ar trece prin spaţiu asemenea unei comete. Atunci ce s-a întâmplat în realitate acolo?”
Am discutat despre aceste lucruri cu domnul Thisse, învăţătorul biblic din liceu, iar el a spus:
„În realitate, Dumnezeu a oprit lumea. El nu a privit la neştiinţa lui Iosua când a spus: „Opreşte-te soare…”
„Bine, dar Biblia spune clar că „soarele s-a oprit şi lumea şi-a întrerupt mersul…” (v. 13). Înseamnă că Iosua i-a poruncit soarelui să se oprească şi soarele s-a oprit. Fă şi tu aceasta, prin inteligenţa ta.
Un frate spune: „Cred că ei pot dovedi ştiinţific cât timp s-a oprit soarele.”
Da, aşa este. Am auzit şi eu aceasta. Ei au dovedit că atunci când Moise a despicat Marea Roşie s-a întâmplat ceva în cer, şi multe alte lucruri de felul acesta. Oricum, aceste lucruri sunt mult prea adânci pentru noi.
Eu cred că acesta este motivul pentru care ar trebui să privim cu mai mult respect Mesajul Domnului. Noi ştim, fraţilor, că omul nu este Dumnezeu. Desigur, fiecare dintre noi este un dumnezeu mai mic, dar nu în viaţa aceasta. Înţelegeţi? La înfăţişare, Isus a fost Om ca şi noi, dar Dumnezeu era în El. În El era plinătatea dumnezeirii, dar noi avem Duhul cu măsură.
Dacă aceasta este adevărata Lumină, adevăratul Mesaj, înseamnă că are acelaşi scop pe care l-a avut mesajul lui Ioan Botezătorul: acela de a pregăti calea Domnului. Şi nu numai atât, ci Dumnezeu va lucra la fel ca atunci. Ce vreau să spun prin aceasta? Uitaţi-vă la mine! Vedeţi? Eu nu am nici măcar clasele elementare, dar tot ce mi-a spus El că se va întâmpla, s-a împlinit întocmai. Nici măcar un lucru nu a dat greş.
Cu ani în urmă, eu le-am spus fraţilor că am văzut această Lumină şi le-am descris-o întocmai cum era, iar fotografia care i s-a făcut acum, dovedeşte că totul a fost adevărat. Da, totul dovedeşte că acesta este adevărul.
Acum haideţi să deschidem la Luca 3.14-16:
„Nişte ostaşi îl întrebau şi ei şi ziceau:
„Dar noi ce trebuie să facem? El le-a răspuns: „Să nu stoarceţi nimic de la nimeni prin ameninţări, nici să nu învinuiţi pe nimeni pe nedrept, ci să vă mulţumiţi cu lefurile voastre.”
Fiindcă norodul era în aşteptare, şi toţi se gândeau în inimile lor cu privire la Ioan, dacă nu cumva este el Hristosul,
Ioan drept răspuns a zis tuturor: „Cât despre mine, eu vă botez cu apă, dar vine Acela care este mai puternic decât mine, şi căruia, eu nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălțămintelor. El vă va boteza cu Duhul Sfânt şi cu foc.”
În ordine. Ce era aceasta? Oamenii erau într-o asemenea aşteptare a venirii lui Mesia, încât atunci când au văzut această mare slujbă unsă, când l-au văzut pe acest bărbat venit din pustie, mulţi dintre ei, chiar şi unii dintre ucenicii Săi, au spus: „Acesta este Mesia.” De ce? Pentru că toţi Îl aşteptau pe Mesia.
Acum fiţi atenţi! Dacă acesta a fost adevăratul mesaj al lui Dumnezeu care vestea venirea lui Isus Hristos, iar oamenii au crezut că Ioan era Mesia, înseamnă că acelaşi lucru se va crede şi despre Ilie din timpul sfârşitului, care va vesti tot venirea Domnului Isus.
Vedeţi? Eu cred că aici aveţi răspunsul la întrebarea pusă. Oamenii vor gândi la fel ca în zilele lui Ioan.
Un frate întreabă: „Ce am putea face ca să ajutăm pe cineva care ajunge la o asemenea problemă?”
Voi nu puteţi face nimic.
„Bine, dar dacă s-ar ridica cineva şi ar pretinde că el este Mesia?”
Păi, dacă cineva ar avea o minte atât de nebună încât să ridice o astfel de pretenţie, dacă va spune că el este Mesia, pentru noi este dovada clară că avem de-a face cu un hristos mincinos. Înţelegeţi?
Priviţi felul în care a răspuns Ioan la întrebările pe care i le-au pus oamenii.
Ei ziceau: „Omul acesta este cu adevărat un proroc al lui Dumnezeu, nu există nici o îndoială cu privire la aceasta.” Apoi l-au întrebat: „Spune-ne, eşti Prorocul acela?”
„Nu,” a răspuns Ioan.
„Atunci eşti Mesia?”
„Nu sunt Mesia,” a spus Ioan.
„Nu eşti Mesia? Dar atunci cine eşti?”
„Eu,” a răspuns el, „sunt glasul celui ce strigă în pustie…”
Vedeţi? Biblia arată clar că ei erau în aşteptarea lui Mesia, iar aceasta i-a făcut să se gândească că Ioan era chiar El.
Şi acum istoria se repetă, pentru că întotdeauna este aşa. Ea trebuie să se repete.
Citiţi Matei 2.15, unde scrie: „Am chemat pe Fiul Meu din Egipt.” Vedeţi, aici este vorba despre Isus, dar textul acesta are o dublă împlinire, fiind valabil şi pentru Israel, care a fost chemat afară din robia Egiptului.
Vedeţi? Dacă lucrul acesta s-a întâmplat în zilele lui Ioan, el se va repeta şi astăzi, pentru că eu ştiu că Mesajul acesta vine de la Dumnezeu şi pregăteşte calea lui Hristos; ştiu că trimisul Domnului însărcinat să întoarcă inima copiilor spre părinţi, vine în Duhul şi puterea lui Ilie. Fiecare lucru dovedeşte aceasta.
Pot să vă spun că aici în oraş am un prieten foarte bun care este medic. Nu are importanţă numele lui, dar vreau să vă spun că a venit la mine, m-a îmbrăţişat şi mi-a zis:
„Billy, mi-e foarte uşor să spun că tu eşti Mesia lui Dumnezeu din timpul sfârşitului.”
„Doc, să nu faci aşa ceva.”
„Păi, eu nu am văzut pe nimeni în lumea aceasta, care să fi făcut vreodată sau să fi spus lucrurile pe care le spui şi le faci tu, Billy. Vedeţi? Aceste lucruri l-au făcut să gândească în felul acesta. Eu merg prin toate bisericile, văd tot felul de predicatori şi aud multe lucruri, dar tu eşti deosebit între toţi aceştia şi în plus, ştiu că nu ai nici o educaţie. Ştiu că nu eşti un psiholog, pentru că nici un psiholog nu poate face aceste lucruri.”
„Aceasta este adevărat, Doc.”
Eu cunosc o femeie de culoare, care locuieşte puţin mai sus de mine şi lucrează pentru un bărbat pe care-l cunosc. Soţia lui m-a sunat într-o zi şi mi-a zis:
„Sunt sigură că femeia aceasta este în stare să ţi se închine ca unui dumnezeu, pentru că era pe punctul să moară de cancer, dar tu ţi-ai pus mâinile peste ea şi s-a vindecat.”
Medicul despre care v-am spus mai sus, era prieten cu soţul femeii care mi-a dat telefon şi la care era angajată femeia de culoare ca servitoare. El a consultat-o şi a spus că nu mai are nici o şansă de salvare, dar Dumnezeu a vindecat-o, iar când a revenit la control, la acelaşi medic, nu s-a mai găsit nici urmă de cancer.
Eu cred că oamenii aceştia nu vor să spună că eu aş fi dumnezeu, ci spun că Dumnezeu este cu noi şi în noi, şi că El lucrează prin noi. Înţelegeţi? Nu omul este Dumnezeu, ci Duhul care locuieşte în acel om este Dumnezeu. Tot astfel, ei ştiau că Ioan era doar un om.
De fapt şi Isus era Om. El a fost născut dintr-o femeie, deci trebuia să moară ca oricare alt om, este adevărat? El era Om, de aceea trebuia să mănânce şi să bea, a flămânzit, a plâns şi a însetat. Deci a fost la fel de uman ca oricare dintre noi, dar Duhul lui Dumnezeu locuia în El fără măsură, de aceea a fost Atotputernic.
Ioan avea o măsură mai mare din Duhul, decât ceilalţi fraţi ai Săi, dar cu toate acestea avea doar o măsură şi nu plinătatea. Oamenii erau în aşteptarea lui Mesia, iar când au văzut că Ioan are mai mult decât ei, au zis: „Acesta trebuie să fie El!”
Dar când a început să strălucească Mesia, micuţa lumină a lui Ioan s-a stins. Vedeţi?
Şi aceste lumini micuţe se vor stinge atunci când va veni marele Hristos din cer şi va trece de la răsărit spre apus. Dar acum, Mesia nu este pe pământ. El nu va fi pe pământ până la începerea Mileniului, înţelegeţi?
Biserica Mireasă va fi răpită în nori, ca să-L întâmpine pe Domnul în văzduh, nu pe pământ, pentru că El nu vine pe pământ.
Domnul va lua „o scară”, ştiţi voi, ca în povestea lui „Romeo şi Julieta” şi îşi va răpi Mireasa urcând-o pe ea în sus.
Da, El coboară pe „scara lui Iacov”, şi zice: „Psss, scumpo, vino aici!” Vedeţi? Şi noi ne vom duce sus ca să-l întâmpinăm.
Un frate întreabă: „Frate Branham, oamenii aceia s-au dus la Ioan Botezătorul şi au crezut că el este Mesia, este adevărat? Dar eu te-am auzit spunând odată că pentru iudei Mesia este Dumnezeu.”
Ce ai spus?
”Spun că oamenii aceia s-au dus la Ioan Botezătorul gândindu-se că el ar fi Mesia, da? Ei, dar te-am auzit spunând că pentru iudei Mesia este Dumnezeu.”
Da, domnule, aşa este.
Voi ştiţi discuţia pe care am avut-o cu rabinul acela evreu.
Un alt frate zice: „Păi, Ioan a negat că el ar fi Hristosul şi le-a spus că Hristosul vine după el.”
Aşa este.
„Dar nu este adevărat că ucenicii L-au numit pe Isus, „Domnul”? Şi Isus a fost de acord cu aceasta şi a zis: „Voi Mă numiţi „Învăţătorul şi Domnul” şi bine ziceţi, căci sunt.”
Da.
„El spune aceasta în Ioan 13.13.”
Da, aşa este. El a admis că este Domnul, şi când a fost întrebat, a răspuns clar: „Da, domnilor, Eu sunt Domnul şi Stăpânul vostru. Voi Mă numiţi aşa, şi bine ziceţi, căci acesta este adevărul.”
„Dar nu a existat niciodată vreo fiinţă umană care să se fi ridicat şi să fi spus aşa ceva.”
Aşa este. Dacă cineva se ridică si spune: „Fratele Branham este un dumnezeu,” daţi-mi voie să vă spun că este greşit, înţelegeţi? Eu sunt doar un păcătos salvat prin har şi am primit un mesaj de la Dumnezeu. Acum este clar?
19. O biserică locală trebuie să se îngrijească mai întâi de nevoile mădularelor ei şi abia după aceea de cei străini? Şi dacă îşi rezolvă toate nevoile, este biblic ca după aceea să ajute la lucrarea misionară, desigur, în măsura în care este în stare?”
Da, aşa este corect. Ajutorarea începe de acolo. Mai întâi trebuie să ne îngrijim de propriile noastre nevoi, fiindcă sunt Biserica lui Dumnezeu.
Dacă nu vă puteţi permite nici să vă plătiţi păstorul, dacă nu puteţi obţine nici măcar nişte cărţi de cântări sau alte lucruri de felul acesta, nu trebuie să trimiteţi ajutoare nicăieri. Înţelegeţi?
Dar după ce vă rezolvaţi problemele, vă plătiţi datoriile şi totul este în ordine, puteţi să-l ajutaţi puţin şi pe celălalt frate care are nevoie de ajutor.
Părerea mea este că dacă plătiţi în rate pentru biserica voastră, se va putea aduna un fond micuţ care poate fi oferit pentru lucrarea misionară – aceasta, dacă oamenii simt că vor să contribuie la lucrarea misionară.
Părerea mea este că ar fi bine să aveţi o cutiuţă mică pentru lucrarea misionară, deoarece sunt oameni care vor să ajute lucrarea misionară, iar dacă nu au ocazia să dea banii pentru lucrarea misionară, îi cheltuiesc pentru altceva.
20. Explică te rog venirea lui Ioan „în duhul şi puterea lui Ilie.” (Ioan 1.17).
Păi, chiar la problema aceasta m-am referit mai sus.
Un frate întreabă: „S-ar putea ca cei care susţin teoria reîncarnării să se refere la textul acesta?”
Poftim?
„S-ar putea ca cei care susţin teoria reîncarnării să se refere la textul acesta?”
Da, este posibil să fie aşa.
„Vezi, ei cred că Ilie a venit înapoi într-un alt trup.”
Da, dar problema este altfel în realitate, pentru că duhul nu moare niciodată. Este adevărat? Dumnezeu îşi ia omul, dar nu Îşi ia niciodată Duhul.
„Da, dar ei spun că dacă ai fost bun, te vei întoarce înapoi într-un om bun, iar dacă ai fost rău, te vei întoarce într-un câine.”
Da, am întâlnit şi eu astfel de oameni când am fost în India. Ei spun că dacă se întâmplă să calce cumva pe o furnică, este posibil să ucidă vreo rudă de-a lor, revenită în acea furnică.
O astfel de învăţătură nu are însă nici o bază biblică, ci este păgânism. Acesta este adevărul.
21. Pavel a spus: „Umblaţi dar după darurile cele mai bune. Şi vă voi arăta o cale nespus mai bună.” Te rog să explici expresia „nespus mai bună.”(1 Corinteni 12.31).
Răspunsul la această întrebare îl avem în 1 Corinteni 13.11-13:
„Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil, gândeam ca un copil; dar când m-am făcut mare, am lepădat ce era copilăresc.
Acum, vedem ca într-o oglindă, în chip întunecos; dar atunci, vom vedea faţă în faţă. Acum, cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte deplin, aşa cum am fost şi eu cunoscut pe deplin.
Acum dar rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea.”
Deci, „o cale nespus mai bună” este dragostea.
22. Ce atitudine trebuie luată faţă de un frate care are slăbiciunea de a ocupa în biserică o anumită însărcinare fără să i se ceară aceasta?
Păi, cred că ar trebui să ai răbdare cu el, pentru că un astfel de om nu trebuie condamnat.
Să zicem de exemplu, că acel om vrea să fie diacon, deşi nu i-a cerut nimeni aceasta.
Păi, dacă persoana aceea înclină spre această slujbă, înseamnă că acolo este Ceva care îl îndeamnă să facă acest lucru, este o slăbiciune, aşa că în ce mă priveşte, eu m-aş purta cu dragoste faţă de el.
Luaţi-l şi testaţi-l mai întâi, pentru că diaconul are mai multă răspundere decât păstorul. El trebuie să fie un om fără pată şi cu o bună mărturie. Înţelegeţi?
23. În timpul unui serviciu de împărtăşire, a mers cineva la altar ca să se roage. Tu, frate Branham, stăteai la amvon cu pâinea şi vinul şi ai spus că nu poţi merge să te rogi pentru omul acela. Explică acest lucru.
L-am trimis pe fratele Neville să se roage pentru acel om, fiindcă el este un păstor asociat. Eu trebuia să stau acolo să dau Cina, deoarece ea este un simbol al trupului şi sângelui lui Hristos, ceea ce înseamnă că mă aflam în slujbă.
Priviţi la Elisei când l-a trimis pe Ghehazi să se roage pentru fiul sunamitei. El i-a zis: „Încinge-ţi mijlocul, ia toiagul meu în mână şi pleacă. Dacă vei întâlni pe cineva, să nu-l întrebi de sănătate; şi dacă te va întreba cineva de sănătate, să nu-i răspunzi. Să pui toiagul meu pe faţa copilului.” (2 Împăraţi 4.29).
Este adevărat? Exact acelaşi lucru l-am făcut eu. Eu îmi amintesc când s-a întâmplat lucrul acesta. Tocmai îmi terminasem predica, intrasem în serviciul de împărtăşire şi mă pregăteam să dau Cina, iar fratele Neville stătea alături de mine.
Ce s-ar fi întâmplat dacă s-ar fi dus cineva la altar în timp ce fratele Neville îşi aducea mesajul? El era în timpul slujbei, sub ungerea Duhului, nu-i aşa? Era un slujitor în linia sa de datorie, iar eu v-am spus adesea că nimeni nu trebuie să vorbească în limbi sau să-l întrerupă în vreun fel pe un lucrător care se află în slujbă.
Dacă în timp ce Duhul Sfânt vorbeşte prin lucrător, cineva aleargă la altar ca să fie mântuit, lăsaţi-l pe lucrător să-şi continue slujba, nu-l întrerupeţi, iar un păstor asociat, un diacon sau un alt slujitor, să meargă cât se poate de repede la omul de la altar şi să se roage cu el dar toate acestea, fără să deranjeze slujba aflată în desfăşurare.
Atunci, eu stăteam în spatele amvonului şi mă pregăteam să dau Cina, aşa că i-am şoptit asociatului meu: „Frate Neville, du-te la omul acela,” şi fratele Neville s-a dus imediat la el. Acesta este motivul pentru care nu m-am dus eu.
Dacă n-ar fi fost nimeni care să meargă la acel om, aş fi oprit serviciul de împărtăşire şi m-aş fi dus să mă rog pentru sufletul acela care căuta mântuirea. Înţelegeţi?
Dar pentru că acolo era cineva care putea face acel lucru, l-am trimis pe el, iar eu mi-am continuat lucrarea, pentru că altfel ar fi trebuit să opresc ungerea.
24. Cum trebuie să procedeze biblic un lucrător care are de-a face cu o persoană care caută Duhul Sfânt?
Lucrul cel mai bun pe care-l poate face este să citeze Cuvântul, pentru că Cuvântul este cel care aduce Lumina. Tu trebuie să spui numai atât: „Frate, Isus L-a făgăduit, deci aminteşte-ţi că este făgăduinţa Lui.”
Să nu-l scuturaţi, să nu-l împingeţi şi să nu trageţi de el încoace şi încolo. Să nu încercaţi cumva să-i daţi voi Duhul, fiindcă nu o puteţi face. Înţelegeţi? Dumnezeu este singurul care poate face aceasta. Citiţi-i doar făgăduinţa lui Dumnezeu, apoi spuneţi: „Dumnezeule din cer, Te rog pentru fratele meu, pentru că făgăduinţa Ta este că-i vei da şi lui Duhul Sfânt.”
Dacă omul respectiv vine la tine şi-ţi spune: „Frate păstor, aş vrea să primesc şi eu Duhul Sfânt,” să-i răspunzi simplu:
„Frate, aceasta este o făgăduinţă a lui Dumnezeu. O crezi? Să nu te îndoieşti, pentru că dacă crezi făgăduinţa Lui, Duhul Sfânt va veni peste tine chiar acum. Aşteaptă-L! Predă-te cu totul Lui şi spune: „Doamne, eu stau pe făgăduinţa Ta.”
Încurajează-l citind numai ce spune Cuvântul, apoi spune:
„Spune-I lui Dumnezeu tot. Te-ai căit?”
„Da.”
„Atunci spune: „Doamne, Tu ai promis că dacă mă căiesc de faptele mele rele, Tu eşti drept şi mă ierţi. Ai promis că dacă mă pocăiesc şi mă botez în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor, îmi vei da Duhul Sfânt. Doamne, eu am făcut tot ce mi-ai cerut, iar acum aştept împlinirea făgăduinţei Tale în viaţa mea.”
Vedeţi? Aceasta este singura modalitate corectă de a-l încuraja sau de a-l ajuta pe acel om: ţineţi-l drept pe Cuvânt şi Duhul Sfânt va veni chiar atunci peste el.
25. Este corect ca un predicator sau un creştin să nu creadă în siguranţa veşnică?
Dacă predicatorul nu ştie nimic despre acest lucru nu poate fi condamnat, dar dacă ştie că acesta este adevărul şi totuşi nu vrea să vorbească despre el, atunci să-i fie ruşine!
Un frate întreabă: „Frate Branham, aceasta nu este o învăţătură care să fie predicată la oamenii care n-au fost niciodată…
Nu, nu!
Vă amintiţi ce v-am spus duminica trecută? Atunci am zis: „Dacă eşti predicator, ia-ţi un amvon, dacă nu eşti, trăieşte-ţi predica.”
Vedeţi, acesta este cel mai bun mod de a vesti Cuvântul: trăindu-l. Dacă eşti predicator, ia-ţi un amvon şi du-te să predici, dar dacă nu eşti predicator, trăieşte-ţi predica. Lasă ca viaţa ta să fie amvonul tău. Înţelegeţi?
Uneori, credincioşii voştri încearcă să explice sau să facă anumite lucruri care nu sunt corecte, de aceea este bine să-i învăţaţi să nu facă aceasta.
Să zicem că cineva spune: „În biserica voastră se crede în siguranţa veşnică.” sau ceva de felul acesta.
Părerea mea este că tu ar trebui să veghezi şi să fii atent cu asemenea lucruri, deoarece s-ar putea să intri într-o încurcătură cum n-ai fost niciodată şi să faci un rău foarte mare. Răspunde simplu: „Cred că cel mai bun lucru pe care ţi l-aş putea spune în legătură cu problema aceasta, este să vii să-l întrebi pe păstorul nostru. Ştiu că păstorul crede aceasta şi cred şi eu, dar nu pot să-ţi răspund pentru că nu sunt predicator şi nu ştiu explica. Eu cred pentru că l-am auzit pe păstor dovedindu-l cu Biblia şi n-am nici o umbră de îndoială cu privire la aceasta, dar vino şi vorbeşte cu el.” Vedeţi?
Deci, eu cred că cel mai bine ar fi ca laicii să discute cu păstorul aceste lucruri, pentru că el este cel mai în măsură să răspundă. În ce-l priveşte pe păstor, el trebuie să fie sigur că ştie cum trebuie să răspundă la această întrebare. Astfel, studiaţi foarte bine problema, din punctul de vedere al Cuvântului şi fiţi siguri pe ce staţi, pentru că ei vor încerca de multe ori să vă lege cu aceasta.
Un frate zice: „Frate Branham, dar eu îmi cunosc chemarea şi mi-am făcut singur alegerea.”
Aha!
„Tu tocmai ai spus că dacă cineva este păstor trebuie să aibă un amvon.”
Da, domnule.
„Eu nu sunt păstor, ci evanghelist.”
Da, domnule.
„Dar amvonul fiecărui păstor este şi al meu.”
Aşa este.
„Acum prestez o muncă fizică. Nu este grea, dar lucrez şi nu am nici amvon. Părerea mea este că este voia Domnului să fac această muncă. El mi-a spus s-o fac şi în acelaşi timp să ţin sus mărturia Cuvântului şi a Duhului, iar credinţa mea este că mai târziu vor fi deschise şi amvoanele pentru mine.”
Da, aşa este.
„Gândesc corect?”
Da, frate, este corect.
Frate, dacă vei lua registrul acestei biserici, vei vedea că am păstorit-o timp de şaptesprezece ani şi am predicat Cuvântul lui Dumnezeu în fiecare zi. Înţelegeţi?
Un frate spune: „Dacă procedezi în felul acesta este un semn bun; este dovada că eşti chemat pentru această slujbă.”
Da, Pavel a lucrat, nu-i aşa? El a făcut corturi.
„Eu am fost puţin descurajat, deoarece aşa cum ai spus, fiecare păstor trebuie să aibă amvonul lui, dar Domnul mi-a cerut să am pentru o vreme un serviciu.”
Da, este corect, pentru că aşa cum am spus şi Pavel a făcut corturi. El a lucrat cu mâinile lui, ca să nu fie o povară pentru nimeni. Desigur.
„Aceasta este şi situaţia mea.”
Aşa este. John Wesley a spus referindu-se la chemarea sa: „Parohia mea este lumea.” Astfel, amvonul tău este încă deschis, frate, pentru că evangheliştii merg în toată lumea. Am dreptate?
Domnul a spus: „Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile…” Deci, amvonul tău este întreaga lume. Da, domnule.
26. Este obligatoriu ca un diacon sau un administrator să rămână în învăţătura bisericii? (Da, aceasta este corect).
Este corect ca ei să adauge sau să scoată ceva din aceste învăţături din pricina propriilor lor păreri sau a unor descoperiri personale?
Da, domnule, nu este corect.
Diaconul sau administratorul trebuie să fie în armonie deplină cu învăţătura bisericii lui. Ei trebuie să stea în totul pe acea învăţătură, pentru că sunt chemaţi să lupte tocmai împotriva oricărei interpretări care ar putea apărea. Altfel, se vatămă singuri. Înţelegeţi?
Dacă ei luptă împotriva învăţăturii propriei lor biserici este ca şi cum aş spune – vă dau un exemplu -, că-mi iubesc familia, dar îi dau să mănânce otravă. Vedeţi? Este acelaşi lucru. Deci nu puteţi face aşa ceva.
Administratorul, diaconul sau oricare alt lucrător din biserică este o parte din biserică, ceea ce înseamnă că o reprezintă.
Vedeţi, tocmai acesta este motivul pentru care am părăsit cu ani în urmă biserica baptistă. Eu n-am mai putut să mă identific cu acea biserică pentru că mi s-a cerut să ordinez nişte femei ca predicatoare. Când mi s-a cerut să fac acest lucru, a trebuit să iau poziţie, aşa că am spus:
„Refuz să fac aşa ceva!”
„Ce înseamnă aceasta? Tu eşti un bătrân al bisericii,” mi-a strigat păstorul, scuturându-mă.
„Doctore Davis, cu tot respectul pentru biserica baptistă, vreau să-ţi spun că atunci când am fost ordinat, nu am ştiut că doctrina bisericii baptiste prevede ordinarea femeilor ca predicatoare. Nu mi s-a spus aşa ceva.”
„Aşa este, dar aceasta face parte din doctrina bisericii noastre.”
„Domnule, aş putea fi scuzat pentru seara aceasta sau îmi vei răspunde la câteva întrebări?”
„Voi răspunde la orice întrebare vrei, pentru că este datoria ta să faci acest lucru,” a răspuns el.
„Aşa este, domnule. Trebuie să ştiu tot ce învaţă biserica aceasta, pentru că sunt unul dintre bătrânii ei. Deci, vrei să-mi explici ce vrea să spună Pavel în 1 Corinteni 14.34, unde scrie: „Femeile să tacă în adunări, căci lor nu le este îngăduit să ia cuvântul în ele, ci să fie supuse…”
„Păi, aşa este cu certitudine. Eu îţi pot răspunde la întrebarea aceasta. În textul acesta, Pavel se referă la femeile care stăteau în spate, pe la colţuri, şi făceau pe deşteptele. Despre acestea spune că trebuie să tacă.”
„Atunci explică-mi, te rog, cuvintele din 1 Timotei 2.12, unde acelaşi apostol spune: „Femeii nu-i dau voie să înveţe pe alţii, nici să se ridice mai pe sus de bărbat, ci să stea în tăcere. Căci întâi a fost întocmit Adam, şi apoi Eva.
Şi nu Adam a fost amăgit; ci femeia fiind amăgită, s-a făcut vinovată de călcarea poruncii.” (v. 13-14).
Deci, prin faptul că a fost amăgită, femeia nu mai are voie să fie o învăţătoare a Cuvântului.”
„Aceasta este părerea ta personală.”
„Nu, aceasta este părerea Scripturii, este învăţătura ei.”
„Tinere, pentru atitudinea aceasta ţi s-ar putea lua autorizaţia pe care o ai,” mi-a răspuns doctor Davis.
„Am să te scutesc de necazuri şi ţi-o dau chiar eu, doctore Davis, şi aceasta nu pentru că te-aş desconsidera.”
Totuşi, el nu mi-a luat legitimaţia şi a lăsat lucrurile să treacă de la sine, dar mi-a spus că vrea să avem o discuţie deschisă.
„Desigur, oricând doreşti,” i-am răspuns eu.
Apoi, mai târziu când am primit vizita Îngerului Domnului, el a râs de mine, însă eu i-am zis: „Doctore Davis, cred că ar fi bine să-mi retragi ordinarea dată, pentru că este doar o povară pentru mine.”
Acesta este motivul pentru care nu am mai putut rămâne în biserica baptistă: nu am putut să învăţ şi să susţin învăţătura acelei biserici, pentru că dacă aş fi făcut aceasta numai ca să aparţin de o biserică, aş fi fost greşit. Dacă sunt sincer cu mine însumi, eu trebuie să merg la păstorul bisericii sau la un alt lucrător, şi să-i cer explicaţii cu privire la o anumită învăţătură pe care o dau acolo, iar dacă sunt mulţumit de răspuns, rămân acolo. Înţelegeţi? Dar învăţătura respectivă trebuie să fie conform Scripturii.
Acesta este motivul pentru care sunt independent. Eu nu aparţin de nici o organizaţie, pentru că nu cred în organizaţii. De ce nu cred în ele? Pentru că sunt nebiblice.
Din cauza aceasta nu-i aduc pe oameni în biserică pentru a-i face membri: eu cred că noi trebuie să fim născuţi ca mădulare în Biserica Dumnezeului celui viu şi nu să aderăm la ea. Înţelegeţi?
Noi nu trecem numele oamenilor într-un registru şi nici nu-i excomunicăm, fiindcă cred că aceasta nu este de datoria noastră, ci Dumnezeu este Acela care-i dă afară pe cei ce nu sunt ai Săi.
Astfel, dacă văd că un frate face ceva greşit – fratele Neville, fratele Junior, careva dintre fraţii diaconi sau administratori sau oricine ar fi, – singurul lucru pe care trebuie să-l facă biserica este să se roage pentru el. Dacă totuşi nu se îndreaptă, să meargă doi fraţi la el ca să-l împace. Dacă refuză să-i primească, este timpul să intervină păstorul, bătrânii şi toate celelalte lucruri.
Totuşi, cred că nici un comitet al diaconilor nu are dreptul să dea afară din biserică pe cineva. Nici păstorul şi nici administratorii nu au voie să facă aceasta.
Eu cred că cineva poate fi scos din părtăşie numai din pricina trăirii imorale sau al altui motiv de felul acesta: dacă încearcă să necinstească fetele din biserică, dacă încearcă să facă dragoste cu soţiile noastre, dacă îi învaţă pe tineri să devină perverşi.
Dacă se întâmplă aşa ceva, individul respectiv trebuie somat şi exclus din părtăşie, îndepărtat de la Cină, deoarece Cuvântul spune că dacă cineva mănâncă Cina „în chip nevrednic, se face vinovat de trupul şi sângele Domnului,” dar noi nu excomunicăm pe nimeni.
Nu voi uita niciodată ce a spus fratele Levi Pethrus atunci când am fost la Stockholm, Suedia. El este un mare om al lui Dumnezeu.
Eram la masă şi mai aveam doar câteva ore până să ne întoarcem în America. La un moment dat, Gordon Lindsay a zis:
„Cine este supraveghetorul acestui mare Trup?”
„Isus,” a răspuns Levi, care este un mare gentleman.
„Cine este păstorul vostru?”
„Isus,” a răspuns Levi.
„Eu ştiu că acesta este adevărul, pentru că aşa crede şi „Adunarea lui Dumnezeu,” dar aş vrea să vă întreb ceva. Să zicem că un frate iese din linie. Cine are cuvântul hotărâtor ca să-l scoată afară?”
„Noi nu scoatem pe nimeni afară,” a răspuns fratele Levi.
„Dar cum procedaţi?”
„Ne rugăm pentru el.”
Acele cuvinte au sunat atât de dulce şi de creştineşte pentru mine: „Ne rugăm pentru el.” Vedeţi? Nu este scos afară de nimeni, ci toţi se roagă pentru el.
„Dar ce se întâmplă dacă unii dintre fraţi nu vor să mai aibă părtăşie cu el? Ce se întâmplă dacă începe să se dea la doamne – ştiţi ce vreau să spun – iar din cauza aceasta a fost dat afară din alte biserici? Ce faceţi cu un astfel de om: îl daţi afară din biserică sau nu?”
„Nu. Îl lăsăm în pace şi ne rugăm pentru el. Procedând în felul acesta, noi nu am pierdut încă pe nimeni, ci întotdeauna s-au întors înapoi chiar dacă au plecat.”
„Bine, dar ce se întâmplă dacă unii îl vor înapoi, iar alţii nu?”
„Păi care îl vor, îl primesc, iar care nu îl vor, nu trebuie să-l primească.”
Vedeţi, fraţilor? Cred că aceasta este o cale bună, nu-i aşa? În felul acesta, suntem fraţi cu adevărat.
Mă gândesc că răspunsurile pe care vi le-am dat vă vor folosi la ceva. Acum mă pregătesc să plec pentru o vreme în vest, unde voi avea câteva adunări, de aceea vă spun cu umilinţă că am nevoie de rugăciunile voastre.
Poate că unele din răspunsurile mele nu sunt bune, dar sunt cele mai bune pe care le ştiu, pentru că aşa văd eu lucrurile. Ele sunt Scripturi prin care trecem în fiecare zi, aici în Biserică.
M-am gândit că poate vom avea întrebări care ne vor face să intrăm în probleme măreţe, dar văd că cele mai multe s-au referit la problemele bisericii.
Mă bucur pentru că văd că toţi gândiţi la fel şi că nu există nici o confuzie, nici o dezordine şi nici o nemulţumire printre voi şi că n-am auzit niciodată pe cineva spunând: „Acest lucru este greşit! Nu vrem să auzim aşa ceva!” Cei care au pus întrebările sunt fraţi care au dorit să fie încredinţaţi în ceea ce credeau şi nimic mai mult, fiindcă în felul acesta armătura lor este strânsă mai bine. Nădăjduiesc să ne putem întâlni de mai multe ori în adunări de felul acesta, ca să ne întărim armurile şi mai mult.
Să nu uitaţi, fraţilor, că şi armătura mea are nevoie de întărire, de aceea aş vrea să vă rugaţi pentru mine, ca Dumnezeu să mă ajute, să-mi întărească şi mai mult armătura şi să mă ajute ca viaţa pe care o trăiesc şi lucrurile pe care le fac, să aducă la suprafaţă un duh de umilinţă plin de râvnă pentru El.
Dumnezeu să-mi dea o inimă devotată, ca să fiu mai predat ca înainte şi mă rog să facă şi cu voi la fel.
Dumnezeu să vă binecuvânteze.
V-am ţinut foarte mult. Este deja ora 10.55.
Am aflat că avem de făcut o călătorie de 900 de mile şi că vom pleca luni dimineaţa. Prin urmare, aş vrea să vin aici, frate Neville, ca să fiu musafir la şcoala duminicală şi să te ascult vorbind din Cuvânt. Eu te iubesc foarte mult, frate, pentru că întotdeauna ai fost foarte amabil cu mine şi mi-ai cedat amvonul de parcă aş fi fost un senior bătrân faţă de tine sau ceva de felul acesta. Dar nu am simţit aşa ceva, frate Neville, ci întotdeauna te-am văzut fratele meu. Acelaşi lucru îl cred şi despre voi, frate Ruddell şi frate Junie. Noi toţi suntem fraţi.
Sunt puţin răguşit, pentru că am şase săptămâni de luptă constantă, aşa că aş vrea ca vineri, sâmbătă şi duminică să mă odihnesc puţin, înainte de-a porni la adunările pe care urmează să le ţin.
Când mă voi întoarce, aş vrea să trec pe la micuţa ta adunare, frate Junie, ca să vă văd pe toţi. Eu am trecut pe lângă ea ieri, împreună cu soţia mea. Este lângă calea ferată, la Glenellen Park, nu? Mi-ar plăcea să pot veni acolo ca să vorbesc cu oamenii din Sellersburg. Bine.
Binecuvântată să-ţi fie inima, frate Ruddell. Mi-ar plăcea să pot veni şi la voi, pentru că ai un grup minunat de oameni. În seara aceasta, tu ai stat aici şi ai ascultat cu atenţie, asemenea unui prezbiter bătrân care nu vrea să scape nimic.
Acolo este fratele Beeler, unul din fraţii noştri evanghelişti. Cred că într-o zi voi reuşi să particip şi eu la una din adunările tale, frate, ca să-ţi dau puţin avânt înainte, deoarece întotdeauna am un cuvânt bun pentru tine, pentru fratele Striker şi pentru ceilalţi evanghelişti.
Aici este şi fratele Collins, care cred că într-o zi va fi un lucrător minunat.
Dumnezeu să fie cu voi toi, oameni adevăraţi ai credinţei! El să fie cu diaconii, cu administratorii şi cu voi toţi, fraţilor.
Fratele acesta… Nu-mi pot aminti numele tău… („Sunt fratele Caldwell.”). Tu eşti unul din bătrânii bisericii sau aşa ceva. („Sunt lucrător.”).
Da, lucrător.
(„Sunt lucrător. Am aparţinut de Biserica lui Dumnezeu, dar nu am putut predica Evanghelia deplină în mijlocul ei. Nu am putut să le vorbesc despre botezul în Numele Domnului Isus, aşa că i-am părăsit, deşi mi-au dat cel mai înalt grad în slujbă. Noi am auzit Mesajul predicat de tine, i-am refuzat şi am plecat de acolo, iar acum vreau să fiu unul dintre ai tăi.”).
Îţi mulţumesc, frate, şi îţi urăm bun venit în părtăşia noastră. Recomandarea noastră este de sus. Vieţile noastre sunt acelea care ne fac recomandarea, pentru că Domnul Isus a spus: „Dacă nu fac lucrările Tatălui Meu, să nu Mă credeţi.” (Ioan 10.37).
Înţelegeţi? Aceasta este recomandarea noastră. Noi gândim la fel ca Howard Gadle, care obişnuia să spună:
„Noi nu avem altă lege, decât iubirea; nu avem altă carte, decât Biblia; şi nu avem alt crez, decât pe Hristos.”
Acesta este adevărul: Nici o carte, decât Biblia; nici o lege, decât iubirea, nici un crez, decât Hristos.
Frate Caldwell, suntem bucuroşi că te avem printre noi. Presupun că vii din marea Biserică Anderson, a lui Dumnezeu.
„Cleveland,” răspunde fratele.
O, da, eu am fost acolo şi cineva mi-a dat un câine de vânătoare în dar. Aceea era biserica ta. Eu am stat acolo pe scări şi am vorbit cu ei, iar ei mi-au vorbit de tine.
Îl văd şi pe fratele Rock. El este păstor sau evanghelist, este adevărat? Eşti păstor?
Fratele Rock spune: „Doar evanghelist.”
Am auzit că faci o lucrare mare pentru Domnul, undeva în Indianapolis, unde ai câştigat o mulţime de suflete pentru Hristos.
Dumnezeu să fie cu tine, frate Rock. Mă bucur mult să te văd. Sunt bucuros că Domnul te-a chemat în lucrarea Sa. Să-l laşi mereu înaintea ta, frate. Dumnezeu să te binecuvânteze. Să nu-L compromiţi niciodată, ci să ai întotdeauna un duh blând şi smerit. Mesajul tău să fie însoţit întotdeauna de dulceaţa Duhului Sfânt.
Un frate spune: „Am avea nevoie de rugăciunile voastre, ale tuturor, deoarece încercăm să ridicăm o biserică jos, în North Vernon.”
Nădejdea mea este că o veţi avea. Noi ne vom ruga pentru aceasta.
Îi văd aici pe doctor Goad şi pe doctor Mercier. Cred că fratele Goad merită acest titlu, pentru că a ajuns la o vârstă când poate aduna scoici.
Cred că şi fratele Mercier îşi merită titlul de doctor.
Îl văd şi pe doctorul Wood. Bănuiesc că vă întrebaţi de ce îl numesc „doctor.” Nu greşesc deloc când îl numesc aşa, pentru că măcelăreşte destule lemne, tăindu-le bucăţi. Ştiţi voi, Domnul creşte câte un copac frumos, iar fratele îl taie şi face din el o casă. Vedeţi?
Frate Taylor, tu stai încă credincios lângă uşă şi oferi locuri celor ce intră aici. Privindu-te, mă gândesc că mai bine prefer să fiu o ştergătoare de picioare în casa Domnului, decât să locuiesc în corturile celor răi. Aşa este. Desigur.
Frate Hickerson, tu ai început să mergi pe cale şi o faci cu toată sinceritatea, de aceea te apreciez foarte mult pentru ceea ce faci pentru Domnul. Dumnezeu să te binecuvânteze întotdeauna şi să facă din tine un diacon adevărat. Eu cred că şi eşti, pentru că ţii casa în toată supunerea şi la fel celelalte lucruri.
Frate Fred, tu nu eşti de prea mult timp cu noi, deoarece vii din Canada. Noi nu vedem însă în tine un canadian, ci vedem un străin şi călător care merge pe cale alături de noi, un administrator credincios.
Tu şi fratele Wood, fratele Roberson şi toţi ceilalţi fraţi lucrători, fratele Egan, care în seara aceasta nu este aici, Domnul să vă binecuvânteze pe toţi.
– Amin –