EPOCA BISERICII TIATIRA

*******

„Îngerului Bisericii din Tiatira scrie-i:

Ştiu faptele tale, dragostea ta, credinţa ta, slujba ta, răbdarea ta şi faptele tale de pe urmă, că sunt mai multe decât cele dintâi.

Dar iată ce am împotriva ta: tu laşi ca Izabela, femeia aceea care se zice prorociţă, să înveţe şi să amăgească pe robii Mei să se dedea la curvie şi să mănânce din lucrurile jertfite idolilor.

I-am dat vreme să se pocăiască, dar nu vrea să se pocăiască de curvia ei!

Iată că am s-o arunc bolnavă în pat; şi celor ce preacurvesc cu ea am să le trimit un necaz mare, dacă nu se vor pocăi de faptele lor.

Voi lovi cu moartea pe copiii ei. Şi toate Bisericile vor cunoaşte că ‹Eu sunt Cel ce cercetez rărunchii şi inima›: şi voi răsplăti fiecăruia din voi după faptele lui.

Vouă însă, tuturor celorlalţi din Tiatira care nu aveţi învăţătura aceasta şi n-aţi cunoscut ‹adâncimile Satanei›, cum le numesc ei, vă zic: Nu pun peste voi altă greutate.

Numai ţineţi cu tărie ce aveţi până voi veni!

Celui ce va birui şi celui ce va păzi până la sfârşit lucrările Mele îi voi da stăpânire peste neamuri.

Le va cârmui cu un toiag de fier şi le va zdrobi ca pe nişte vase de lut, cum am primit şi Eu putere de la Tatăl Meu.

Şi-i voi da luceafărul de dimineaţă.»

Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul.”

*******

– Apocalipsa 2.18-29 –

Nădăjduiesc că Domnul nostru va turna Duhul Său şi ne va binecuvânta din nou şi în seara aceasta, înainte de a intra în această mare epocă a Bisericii. Noi putem parcurge numai ce este mai important, pentru că altfel ne-ar lua prea mult timp şi nu am putea termina în săptămâna aceasta pe care am dedicat-o acestui mare eveniment. Aseară am avut un timp atât de glorios!

Înainte de a citi din Scriptură, am putea să ne schimbăm puţin poziţia pentru un moment de rugăciune?

Tatăl nostru ceresc, venim înaintea Ta în Numele Domnului Isus Hristos, ştiind că într-o zi, vei veni. Noi încercăm să pregătim inimile oamenilor pentru a primi această mare descoperire că Tu eşti Fiul viu al lui Dumnezeu; că nu eşti mort, ci eşti viu în vecii vecilor, şi trăieşti în Biserica Ta ca Martor al Rusaliilor şi a acelui timp mare când va veni reaşezarea din prezenţa Domnului. Suntem atât de bucuroşi pentru că trăim acele timpuri, acum, după o mie nouă sute de ani!

Tată, ne plecăm capetele cu umilinţă, în onoarea acelor oameni mari din epocile Bisericii, în faţa stelelor pe care le ţii în mâna Ta şi despre care ai spus că sunt „îngerii Epocilor Bisericii”. Cât de mult Îţi mulţumim pentru Pavel din Efes! Cât de mult Îţi mulţumim pentru Irineu! O, Doamne, şi pentru marele Tău slujitor Martin, iar în seara aceasta pentru Columba.

Doamne, cât de mult Îţi mulţumim pentru aceşti oameni care, în mijlocul romanismului întunecat şi a păgânismului care a venit în biserică, au stat lângă Mesajul de la Rusalii şi lângă binecuvântările Tale, lângă vorbirea în limbi şi lângă marile semne şi minuni, vindecarea bolnavilor şi învierea morţilor.

Mulţi dintre ei au fost alungaţi, omorâţi, daţi hrană la lei, pământul fiind spălat de sângele celor drepţi. Tată, sângele lor strigă astăzi împotriva acestei biserici adultere, iar Tu ai spus că într-o zi, îngerul îşi va vărsa potirul împotriva celor care au vărsat sângele sfinţilor şi al prorocilor.

Doamne, ajută-ne să ne ridicăm pentru că timpul se apropie de încheiere. Noi vedem această fiară care se ridică din pământ, nu din mare, din mulţimea popoarelor. Ea „avea două coarne ca ale unui miel şi vorbea ca un balaur.” Tată, noi credem că este aproape ceasul când aceste biserici se vor uni, făcând o icoană fiarei. Acela va fi un timp foarte greu pentru grupul care nu li se va alătura, fiindcă va veni un boicot, dar Tu ai promis că în ceasul acela Îţi vei lua Biserica acasă. Ajută-ne, Tată.

Înainte ca să cadă un strop de apă, Noe era deja în arcă. Înainte ca focul să lovească Sodoma, Lot ieşise afară. Tată, noi credem că înainte ca puterea atomică să facă acest pământ în bucăţi, Biserica va fi plecată. Suntem atât de bucuroşi pentru aceasta, Doamne!

Ştim că în seara aceasta, bombele stau în hangare, iar noi putem să privim spre cer şi să vedem că Fiul omului Se ridică de pe tronul Său şi se pregăteşte pentru a veni din nou, pentru răpirea Bisericii Sale. Dar atunci picioarele Lui scumpe nu vor atinge acest pământ păcătos; pentru că aşa cum a călărit Rebeca pe cămilă în întâmpinarea lui Isaac, şi a coborât de pe ea chiar înainte de a ajunge la casa lui Avraam, pentru a se întâlni cu mirele ei pe câmp, o, Doamne, şi Mireasa Îl va întâlni pe Mirele ei în văzduh:

„…noi cei vii, care vom rămâne până la venirea Domnului, nu vom lua-o înaintea celor adormiţi.

Căci însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer, şi întâi vor învia cei morţi în Hristos.

Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul.” (1Tesaloniceni 4.15-17).

Tată, ajută-ne în seara aceasta. Dă-ne un duh blând şi îndepărtează de la noi orice amărăciune ca să fim înmuiaţi de Duhul Sfânt, şi îngăduie ca Îngerul Domnului să preia conducerea şi să ne călăuzească în seara aceasta.

Doamne, eu nu ştiu ce să le spun acestor oameni. Mi-am notat aici lucrurile care s-au întâmplat în istorie, dar numai Tu ne poţi face cunoscut viitorul, de aceea, Te rog să ne dai aceasta în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Să ne întoarcem la Cartea Apocalipsei. În seara aceasta vom studia cea de-a patra epocă a Bisericii, epoca Bisericii Tiatira, o epocă mare, cunoscută ca „Epoca întunecoasă.” Tiatira a început în anul 606 şi s-a terminat în anul 1520, şi mulţi învăţaţi sunt de părere că steaua acestei Biserici a fost sfântul Patrick.

Cele şapte stele sunt îngerii celor şapte Biserici. Noi ştim că îngerul bisericii pe care o vom studia mâine seară este Luther şi apoi îl avem pe Wesley, dar nu ştim cine este îngerul Bisericii Laodicea. Noi suntem deja în epoca aceasta, din anul 1906, începutul mişcării rusalistice. În acest timp se va ridica un înger care va condamna toate dogmele şi va pregăti Biserica pentru a merge acasă; va fi un om plin de Duhul Sfânt, care va fi însoţit de semne şi minuni, şi mă rog ca Domnul să ne îngăduie să nu trecem pe lângă aceasta.

Sfântul Patrick a fost un bărbat extraordinar. Studiind unele manuscrise, am văzut că el nu era catolic şi că a protestat împotriva bisericii catolice. În timpul reformei s-a dovedit că Patrick a protestat împotriva bisericii catolice, deşi ei susţin altceva. Patrick a fost un om al organizaţiei şi a avut propria lui şcoală.

Când era copil, a fost răpit împreună cu două dintre surorile lui, despre care nu a mai auzit niciodată nimic. Probabil au fost duse la Roma şi vândute ca sclave. Şi el a fost vândut ca sclav şi a fost pus să păzească porcii. Când a mai crescut, a dresat nişte câini pe care îi punea să aibă grijă de porci şi care răspundeau la tot felul de sunete, iar în cele din urmă i-a folosit ca să-l ajute să evadeze. Se spune că s-a aşezat pe fundul unei bărci, iar câinii l-au acoperit, aşezându-se peste el, până când a ajuns în largul mării, iar mai târziu s-a întors în ţara sa, în Irlanda, unde şi-a găsit părinţii care erau încă în viaţă.

Sfântul Patrick a fost nepotul sfântului Martin, unul din cei mai mari bărbaţi care au trăit de la Isus Hristos încoace. Bisericile lui erau pline de Duhul Sfânt, toţi vorbeau în limbi şi erau însoţiţi de semne minuni şi tot felul de lucruri supranaturale. El a păstrat credinţa de la Rusalii în mijlocul acelei epoci căsătorite cu catolicismul; când păgânismul şi nicolaismul s-au unit în catolicism şi au format o organizaţie.

Îi numim nicolaiţi de la cuvântul „nico” care înseamnă „a birui, a-i supune pe laici.” Ei au îndepărtat Duhul Sfânt din adunare şi au spus că numai „preotul este sfânt.” Vedeţi? Astfel, oamenii trăiau cum voiau şi făceau ce voiau, fiindcă erau învăţaţi că atâta timp cât se confesau preotului, totul era în ordine.

Aseară am văzut cum Constantin l-a numit pe primul episcop nicolait şi a pus la dispoziţia bisericii clădiri şi toate acele lucruri pe care vi le-aţi notat. În data de 21 decembrie, cea mai scurtă zi a anului, păgânii aveau o mare sărbătoare în cinstea zeului Soare. Ei au introdus această erezie în biserică, mutând ziua naşterii lui Isus Hristos din aprilie în 25 decembrie, ca să coincidă cu ziua zeului Soare. În cele cinci zile, romanii aveau tot felul de serbări, circul şi alte lucruri, dar acestea erau sărbători păgâne. Nicolaiţii şi-au îmbrăcat episcopul ca pe un dumnezeu şi i-au dat totul, aşa că acum îşi aveau dumnezeul cu ei. Astfel a apărut printre oameni învăţătura că biserica s-ar afla deja în Împărăţia de o mie de ani. Spuneau aceasta pentru că erau bogaţi, nu duceau lipsă de nimic şi biserica era unită cu statul. „Mileniul este acum!”, „Acesta este Mileniul”, este o învăţătură pe care biserica catolică o susţine şi astăzi. Dar noi ştim că este greşită, pentru că Împărăţia de o mie de ani va începe numai după a doua venire a lui Isus Hristos.

Pământul suspină şi strigă

După acea zi a eliberării,

Când Domnul nostru Se va întoarce

Din nou pe pământ.

Steaua, sfântul din epoca aceasta a fost Columba. El a fost un om mare al lui Dumnezeu. Eu mi-am notat câte ceva din istoria vieţii lui. Mai întâi vreau să spun că Tiatira înseamnă „înceţoşat, înnourat.” Vedeţi, din anul 606 până în anul 1520 a fost un timp al nelegiuirii, al fărădelegii.

Steaua a fost Columba, din Irlanda şi Scoţia. El a fost nepotul sfântului Martin şi a trăit cam la şaizeci de ani după sfântul Patrick.

Columba nu a acceptat niciodată învăţătura romană şi a fost un bărbat al credinţei. El a respins învăţătura romană şi nu a fost niciodată la Roma. Catolicii nu l-au declarat niciodată sfânt, aşa cum s-a întâmplat şi cu sfântul Martin şi cu Irineu, pentru că ei se aflau în Biserica în care aveau loc semne şi minuni ca la Rusalii, deoarece credeau.

Columba nu a acceptat niciodată învăţătura romană şi nu a primit-o în biserica sa. Ca şi mama lui, care era o femeie temătoare de Dumnezeu şi sora sfântului Martin, Columba a luat numai Biblia ca bază pentru învăţătura lui. El învăţa că semnele din Marcu 16 trebuie să-l urmeze pe fiecare credincios. Amin. Acesta este tipul de bărbat care-mi place: credincios! Da, domnilor!

Columba a auzit vocea audibilă a lui Dumnezeu şi chemarea Lui. Acesta a fost un alt semn bun pentru el, şi n-a mai fost nimic să-l poată opri; imediat după ce a auzit Vocea lui Dumnezeu, a mers din loc în loc.

Eu mi-am notat mai multe minuni, dar aş vrea să vă relatez numai una. Într-o zi, când s-a dus într-un oraş unde l-a trimis Domnul, cei de acolo nu au vrut să-l primească, ci au închis porţile şi au adus muzicanţi, încercând să-l îndepărteze prin cântecele lor. Dar el a început să predice atât de tare, încât i-a acoperit pe muzicieni, iar porţile s-au deschis singure. Astfel, Columba a intrat şi a predicat acolo, şi toţi locuitorii au fost convertiţi.

Mai am notată o întâmplare despre care aş vrea să vorbesc. Într-o zi s-a dus într-un oraş. În zilele acelea, oraşele erau înconjurate de ziduri mari. Deci el s-a dus în oraşul acela, dar locuitorii l-au dat afară. După plecarea lui, fiul primarului s-a îmbolnăvit foarte tare, aşa că au trimis imediat pe cineva să-l aducă înapoi pe Columba. El s-a întors şi s-a întins peste băiatul care era pe moarte, iar acesta a revenit la viaţă.

Biserica sa era plină de Duhul Sfânt şi fiecare mădular al ei avea Duhul Sfânt. În ce-l priveşte pe Columba, el a protestat împotriva ierarhiei romane şi a urât-o. Eu cred că el a fost steaua epocii Tiatira. De ce spun aceasta? Pentru că prin vorbirea în limbi şi prin botezul în Numele Domnului Isus, el a dus mai departe lucrările din biserica primară. Dacă Dumnezeu este infinit, şi acesta este felul în care Şi-a ridicat Biserica la început, atunci ea trebuie să rămână aceeaşi, chiar dacă este în minoritate. Adevărul este că în epoca aceasta biserica a fost nimicită aproape de tot, dar Dumnezeu l-a trimis pe Luther şi astfel Biserica s-a ridicat din nou.

Acum aş vrea să începem cu primul verset, adresat îngerului. Apocalipsa 2.18:

„Îngerului Bisericii din Tiatira, scrie-i…”

Aţi observat aceste formule de adresare? Aceste mesaje sunt adresate îngerului sau trimisului care poartă Lumina acelei epoci. Vedeţi? Aseară am văzut că îngerul Bisericii din Pergam a primit făgăduinţa că biruitorii acelei epoci vor primi o piatră albă. Ce înseamnă aceasta? Acel înger va fi ca Petru, care a fost numit „piatră.”

Apoi am văzut că numele pe care-l aveţi are un cuvânt de spus asupra vieţii voastre. Aici nu vreau să intru în amănunte, dar şi diavolul are o numerologie falsă şi îi face pe oameni să mediteze până ajung la spiritism, care este de la diavolul. Noi ştim aceasta. Astfel, voi trebuie să umblaţi corect cu aceste lucruri şi să fiţi atenţi.

Ei L-au numit pe Isus, Beelzebul, adică un drac, pentru că le descoperea gândurile inimii. Dar, vedeţi, El era Cuvântul lui Dumnezeu, iar în Evrei 4.12 scrie că: „Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii.”

 Vedeţi? El era Cuvântul, El este Cuvântul viu, iar Cuvântul viu vine la noi şi are acelaşi efect şi asupra noastră. Vedeţi, El este Acelaşi şi printre noi, pentru că este Acelaşi Cuvânt. Aceasta este calea. Uneori, cineva vorbeşte în limbi, iar altcineva tălmăceşte. Ce este aceasta? Cuvântul făcut trup printre noi.

Noi am văzut că îngerul Bisericii Pergam a primit „o piatră albă,” ceea ce înseamnă că nu era neprihănirea lui, ci era neprihănirea lui Dumnezeu. Pe acea „piatră albă” era scris un nume pe care nu-l ştie nimeni, decât cel care a primit piatra. Nu-l mai ştie nimeni în afară de el. Aşadar, când auziţi pe cineva spunând: „Este Ioan, Pavel, Maria, sau Cutare sau Cutare”, să nu-l credeţi, pentru că El nu a spus nimic despre aceasta. Vedeţi? Cel care-l primeşte trebuie să-l păstreze numai pentru sine. Numai el îl ştie; şi fiecare biruitor desăvârşit va primi un nume nou.

Aţi observat că Avraam s-a numit înainte „Avram”, dacă când Dumnezeu a vrut să-l folosească în slujbă, i-a schimbat numele în „Avraam.” Pe Sara o chema „Sarai”, dar când Dumnezeu a dorit să-i folosească în slujbă, i-a schimbat numele în Sara, adică „Prinţesa.” Iacov înseamnă „Înşelător”, iar Esau înseamnă „Roşu, păros”, pentru că era roşcat. Dar Iacov înseamnă „Înşelător” Nu a spus Esau că numele lui era pe drept Iacov, adică înşelător? Dar după ce s-a luptat cu Domnul o noapte întreagă, el a biruit şi a fost binecuvântat, iar Dumnezeu i-a schimbat numele din Iacov în Israel, adică „Un prinţ al lui Dumnezeu.”

Pavel s-a numit Saul până când L-a întâlnit pe Duhul Sfânt în chipul unei Lumini care a strălucit în faţa lui. Atunci numele lui a fost schimbat din Saul în Pavel. Când Simon L-a întâlnit pe Isus, numele lui a fost schimbat în „Petru”, iar când Isus a biruit totul, a fost schimbat şi Numele Său. El ne va descoperi acel Nume. Toţi cei care biruiesc, aşa cum a biruit El, vor fi cu El şi vor primi un nume nou. Vedeţi? Aceasta este pentru fiecare biruitor. Dar El nu a schimbat numele tuturor copiilor lui Israel. Aşa este. Dar acei conducători mari, au primit un nume nou după ce au biruit. Vedeţi cum se potriveşte totul? Este desăvârşit.

Noi vedem că El are şi mana ascunsă. Mana ascunsă este un simbol pentru pâinea care era rânduită numai pentru preoţi. Aşa este. Era ceva special făcut numai pentru preoţi, pentru conducători, pentru biruitori. Întreaga adunare primea mană, dar el avea o mană deosebită sau o descoperire deosebită cu privire la Cine este Isus. Vedeţi, El dădea această descoperire îngerului biruitor. Astfel, Isus i-a spus îngerului: „Tu ţii Numele Meu…”

Acum să începem cu Biserica din Tiatira:

„Îngerului Bisericii din Tiatira scrie-i: „Iată ce zice Fiul lui Dumnezeu, care are ochii ca para focului, şi ale cărui picioare sunt ca arama aprinsă…”

La începutul descoperirii, noi Îl vedem în slava Sa înşeptită şi am aflat că Ioan L-a văzut în „ziua Domnului.”

Acum El este Preot, iar când a fost pe pământ era Prorocul lui Dumnezeu. El a luat propriul Său Sânge şi a păşit cu El înaintea Tatălui, ceea Ce-L face Preot, dar când va reveni, va fi Împărat. Profet, Preot şi Împărat. El a fost Profetul lui Dumnezeu, Vulturul. El a fost Preotul lui Dumnezeu, şi a fost Mielul lui Dumnezeu, iar când va reveni, va fi Leul din seminţia lui Iuda, Împăratul care va domni.

După încheierea slujbei Sale de Mare Preot, când va părăsi altarul, Îl vedem stând acolo. Ioan a spus că era în „ziua Domnului”, iar aceasta nu este nici ziua a şaptea şi nici duminica. Nicidecum! Căutând în Scriptură, noi am aflat că este vorba de „ziua Domnului.” Astăzi este ziua omului, dar „ziua Domnului” este ziua venirii Lui.

Deci, Ioan era transpus în „ziua Domnului,” iar când L-a văzut pe Domnul, El avea părul alb ca zăpada. Noi ştim că această descriere ni-L prezintă ca Judecător.

Şi încă un lucru: În timpul acela El nu va mai fi Preot, pentru că preotul purta un brâu peste mijloc, atunci când începea slujba preoţească. Dar aici El are brâul peste piept, ceea ce înseamnă că este Judecător. Amin. Şi Îl vedem umblând prin mijlocul celor şapte sfeşnice de aur.

Daniel L-a descris ca fiind „un Îmbătrânit de zile”. Tronul de judecată era alb, iar El avea părul alb ca zăpada. (Daniel 7.9). Judecătorii englezi purtau şi ei întotdeauna peruci albe atunci când apăreau la judecată, iar Ioan L-a văzut în „ziua Domnului,” atunci când El era Judecător. Amin.

În continuare, vedem că El „are ochii ca para focului.” Ochii care odată au fost plini de lacrimi, acum sunt ca para focului. El a stat şi a plâns pentru un om care murise, dar a ştiut că în câteva minute va reveni la viaţă. Aceasta era mila omenească… dar în spatele ei era o asemenea putere încât putea privi în sufletul omului şi să-i spună cine era şi tot ce a făcut. Dar acum ochii Lui străluceau ca para focului. Ochii Lui pot privi peste tot pământul şi să vadă tot ce se întâmplă. Unde vei sta în ziua judecăţii, când păcatele tale vor fi descoperite înaintea Lui?

Observaţi! „Din gura Lui ieşea o sabie ascuţită cu două tăişuri” (Apocalipsa 1.16), care este Cuvântul lui Dumnezeu. În continuare vedem că „…picioarele Lui erau ca arama aprinsă şi arsă într-un cuptor,” care reprezintă Temelia Sa. El a călcat cu picioarele teascul mâniei Atotputernicului Dumnezeu, a venit jos, a luat păcatul asupra Lui şi a biruit. Aşa este. Temelia Lui este şi Temelia noastră.

Pe Isus, Stânca tare stau eu (a spus Eddie Perronet)

Toate celelalte temelii sunt nisipuri mişcătoare.

Am observat că de fiecare dată când se adresează unei epoci a Bisericii, El Se adresează cu unul din Numele dumnezeirii Sale. Astfel, am văzut că prima  dintre descoperirile Sale este „Dumnezeirea supremă a lui Isus Hristos”: „Eu sunt Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul”, zice Domnul Dumnezeu, Cel ce este, Cel ce era şi Cel ce vine, Cel Atotputernic.” (v. 8). Vedeţi, aceasta este prima descoperire. Ioan s-a întors să vadă Cine este Cel care vorbeşte cu el, iar primul lucru pe care L-a făcut El, a fost să Se prezinte.

Orice împărat, sau cine este el, mai întâi de toate se prezintă: „Eu sunt Cutare sau Cutare; voi nu mă cunoaşteţi, dar numele meu este William Branham,” etc.

El I-a spus lui Ioan: „Eu sunt Cel dintâi şi Cel de pe urmă, Cel viu. Am fost mort, şi iată că sunt viu în vecii vecilor.” (v. 17-18). O, vai! Divinitatea Sa! Aici vedem prezentată  Slava Sa înşeptită. În fiecare epocă, El Se descoperă într-una din diferitele însuşiri ale divinităţii Sale proslăvite.

În seara aceasta vedem că El priveşte spre Tiatira cu „ochii ca para focului.” Aceasta este epoca în care biserica nicolaită s-a unit cu păgânismul şi au dat naştere primei biserici organizate. Dumnezeu a spus că „faptele nicolaiţilor” din Efes, au devenit învăţătură în Pergam, şi că aceasta era de fapt „învăţătura lui Balaam.” Balaam este cel care i-a învăţat pe copiii lui Israel să curvească cu fetele moabiţilor. Moab simbolizează membrul căldicel al bisericii sau marea organizaţie bisericească.

Noi am văzut că Dumnezeu spune că învăţătura nicolaită a scos toată puterea din Biserică şi a format o organizaţie. El a spus:„…urăşti faptele Nicolaiţilor, pe care şi Eu le urăsc.” El repetă de mai multe ori: „Urâţi aceste fapte pe care le urăsc şi EU!” Aici, nicolaiţii au ajuns să aibă putere deplină, iar Biserica adevărată s-a micşorat şi a ajuns o minoritate, aşa cum suntem şi noi astăzi.

În ziua când Biserica a primit descoperirea aceasta, biserica romană a zidit şi ea pe paie şi fân. Dar El Se adresează Bisericii Lui şi-I spune că şi acum ochii lui sunt la fel ca întotdeauna, „ca para focului.” Ei privesc peste toate epocile, iar Temelia Lui nu este din paie şi fân, ci este una solidă, o aramă încercată în cuptorul încins. Temelia Lui este sigură. O, îmi place aceasta, pentru că noi ştim pe ce Temelie stăm.

„Ştiu faptele tale, dragostea ta, credinţa ta, slujba ta, răbdarea ta şi faptele tale de pe urmă, că sunt mai multe decât cele dintâi.”

Biserica adevărată a fost nimicită aproape de tot; au mai rămas doar câţiva. Ei s-au depărtat de adunările duhovniceşti şi se bazau pe fapte bune, dar acesta este semnul organizaţiei: „Îi vom duce nişte lemne doamnei Jones şi vom cumpăra haine pentru copiii lui Cutare sau Cutare.” Este bine, dar să nu vă bazaţi pe aceasta! Frate, acestea sunt fapte bune, dar orice cetăţean bun şi decent va face aceasta. Însă ca să fii creştin ai nevoie de experienţa naşterii din nou, de botezul Duhului Sfânt. În ordine.

Starea lor s-a înrăutăţit tot mai mult, pentru că în loc să se întoarcă la credinţă şi la dragoste, s-au bazat tot mai mult pe faptele lor.

În ordine. Acum vom lua versetul 20:

 „Dar iată ce am împotriva ta: tu laşi ca Izabela, femeia aceea, care se zice prorociţă, să înveţe şi să amăgească pe robii Mei să se dedea la curvie, şi să mănânce din lucrurile jertfite idolilor.”

„Femeia.” Ce am aflat aseară că reprezintă „femeia”? Biserica. Am văzut că El i-a numit nicolaiţi, învăţătura lui Balaam, iar acum au devenit o „Izabelă.”

Izabela…Dacă aţi observat, aceasta este o relatare puternică. Dacă vreţi să vă notaţi, despre Izabela scrie în „Împăraţi 16.

Izabela nu a fost o fiică a lui Avraam, aşa cum nu este nici gruparea aceasta de la Roma. Nicolaiţii erau creştini reci şi formali care nu aveau credinţă. Ei s-au despărţit de creştinii adevăraţi, fiindcă voiau să facă din biserică o organizaţie moartă, aşa cum este astăzi, în care nu mai este Duhul, aşa că spun: „Zilele minunilor au trecut; au fost pentru o altă epocă. Noi avem o lojă!” Dar să ştiţi că orice om isteţ poate să facă aceasta. Toate acestea sunt bune, dar nu vor lua niciodată locul naşterii din nou în Isus Hristos, pentru mântuirea sufletului, şi nici locul Adevărului.

Deci Izabela nu era o fiică a lui Avraam, ci era fiica unui închinător la idoli. În vremea aceea, familia ei era cunoscută pentru credinţa şi loialitatea fanatică faţă de Baal. Tatăl ei a fost un preot al zeiţei Astartea, iar Ahab s-a folosit de aceeaşi strategie ca şi Constantin, pentru că această naţiune puternică era aşezată chiar lângă Israel.

Ce am aflat că a făcut Constantin? El a fost un politician şi nu s-a întors niciodată la Dumnezeu. Dar ce a încercat să facă? Le-a spus creştinilor nicolaiţi că dacă se vor ruga pentru el şi va câştiga războiul pe care-l avea, se va converti la creştinism. El a avut un vis, după care a pictat o cruce albă pe scuturile soldaţilor săi. Atunci s-a născut ordinul roman: „Cavalerii lui Columb,” şi atunci şi-au ocupat poziţia. Dar el nu a făcut nimic creştinesc. A ridicat doar o cruce pe una din bisericile nicolaite care se numea „Sfânta Sofia.” Eu v-am spus aseară că acesta a fost singurul lucru pe care l-a făcut pentru a-şi arăta consideraţia faţă de biserică. Istoria nu spune nimic altceva despre el în legătură cu aceasta. Mai mulţi istorici spun aceasta, şi nu s-a găsit nicăieri scris ceva despre convertirea sa.

Dar ce a făcut el de fapt? A privit totul de pe poziţia majorităţii romane. Observaţi strategia lui; observaţi  cum Dumnezeu a descoperit aceasta, în Biblie, cu sute de ani înainte de a se întâmpla. Dumnezeu spune că Constantin a folosit de fapt aceeaşi strategie pe care a folosit-o şi Ahab.

El a văzut că creştinii nicolaiţi erau majoritari, în timp ce creştinii adevăraţi care credeau ca la Rusalii, erau numiţi eretici, fanatici, etc. Dar tocmai între ei aveau loc semne şi minuni, în timp ce biserica formală se îndrepta tot mai mult spre organizaţie. Şi ştiţi ce a făcut Constantin? S-a folosit de un şiretlic: i-a unit pe prietenii lui păgâni cu prietenii lui nicolaiţi, într-o organizaţie, aducând astfel păgânismul în creştinătate. Această unire a păgânismului cu creştinismul a avut loc în epoca Pergam.

Ce a spus Domnul în seara aceasta? Constantin a făcut acelaşi lucru pe care l-a făcut Ahab. Astfel, Ahab s-a căsătorit cu Izabela, care era o idolatră, cu scopul de a-şi consolida împărăţia, pentru a face Israelul mai puternic.

 Aceasta încearcă să facă şi bisericile de astăzi. Ei încearcă să facă o Biblie nouă, pe care vor s-o scoată în anul 1962. O Biblie care să fie acceptată de evrei, de catolici şi de protestanţi. O, frate! Eu am articolul din ziar. Nu l-am adus în seara aceasta, dar aseară am citit puţin din el. Iată unde suntem!

Ei iau lucrurile sfinte ale lui Dumnezeu şi le risipesc numai pentru a avea mai mulţi membri. Aceasta a făcut biserica. A primit membri numai printr-o strângere de mână, iar în felul acesta au intrat în mijlocul lor tot felul de necredincioşi, oameni care nu au fost înnoiţi niciodată.

Dar în Trupul adevărat al lui Isus Hristos, care nu este o organizaţie, ci Trupul tainic al lui Hristos, poţi intra pe o singură cale: prin botezul Duhului Sfânt. Aşa este. Şi aceleaşi semne şi minuni care s-au întâmplat printre apostoli, se întâmplă acum în Biserică. Aşa este.

 Noi nu trebuie să facem compromisuri şi să spunem: Ne vom uni cu baptiştii; cu metodiştii; cu penticostalii.” Noi să ne unim cu Hristos! Staţi departe de acele lucruri! Aceste organizaţii sunt în ordine, dar au doctrinele lor şi alte lucruri. Astfel, înainte de a predica, voi trebuie să-l întrebaţi pe supraveghetorul general dacă vă permite să ţineţi o adunare în zona lui, iar dacă nu învăţaţi ca ei, vă vor da afară, pentru că ei nu pot sta lângă Biblie. Dumnezeu urăşte aceasta, şi la fel fiecare creştin născut din nou. Mulţi dintre oamenii de acolo vor să-L slujească pe Domnul, vor să aibă legătură frăţească, dar nu pot face aceasta pentru că sunt daţi afară. Lăsaţi-i să vă dea afară, mergeţi înainte şi veţi primi Duhul Sfânt. Aşa este. Dar vedeţi, ei vor să se ţină de dogma lor şi vor să te atragă pentru bani.

În anul 1944, baptiştii aveau un slogan: „Un milion în plus anul acesta!” Dar ce au primit? Aşa cum a spus evanghelistul Billy Graham când a fost în Louisville: „Pavel a mers într-un oraş şi a avut un convertit, iar dacă s-a întors acolo după un an, lângă acel convertit a găsit încă treizeci. De la acea pocăinţă adevărată, credinţa s-a transmis mai departe din generaţie în generaţie. Dar eu mă duc într-un oraş şi se pocăiesc treizeci de mii de oameni, însă anul următor când mă întorc acolo, abia găsesc treizeci.” Ceea ce a spus el este corect, dar nu cred că a avut dreptate când a spus: „Predicatori leneşi, eu vă dau numele şi adresa lor, dar în loc să-i căutaţi şi să vorbiţi cu ei, staţi cu picioarele pe birou şi le scrieţi scrisori!”

Într-un fel îl admir pentru curajul lui, fiindcă îmi place când un om este ceea ce este, nu un făţarnic. Stai în picioare şi fii ceea ce eşti! Dar mi-ar plăcea să-i spun: „Billy, cine a fost acolo pentru a se ocupa de convertitul lui Pavel? Convertiţii tăi i-ar aduce şi pe alţii la credinţă dacă ai sta cu ei până când mor, putrezesc şi sunt născuţi din nou din Duhul Sfânt. Dar problema este că i-ai învăţat doar să meargă acolo, să dea mâna, să se ridice şi să spună: „Da, Îl primesc pe Isus ca Mântuitor personal.”

Fraţilor, un om care a murit şi a fost născut din nou prin Duhul Sfânt, este ca un foc pe care nu-l poţi stinge; este ca o casă în flăcări pe o vreme cu vânt. Un convertit adevărat al lui Hristos, nu poate sta liniştit, ci este într-o mişcare continuă. O, sunt atât de bucuros! Botezul de modă veche al Duhului Sfânt vă aprinde sufletul; nu mai puteţi sta liniştiţi, pentru că Vântul acesta puternic bate în continuu peste voi şi vă duce în toate părţile. Tot ce trebuie să faci, este să pui combustibil pe el şi focul va continua să ardă. Da, domnilor! Convertitul lui Pavel nu a avut nevoie de ajutorul nimănui, pentru că Pavel l-a condus atât de adânc în Hristos, încât el a murit faţă de eu-l personal şi a devenit viu în Hristos, care a făcut restul. Aşa este.

Fraţii baptişti sunt oameni cumsecade, dar la ce ne folosesc un milion în plus? Voi aveţi cu un milion mai multe nume, aşa că staţi jos şi le treceţi în registru. Fraţilor, este în ordine, dar dorinţa noastră este să avem numele scrise în Cartea Vieţii Mielului care a fost junghiat înainte de întemeierea lumii, să fim spălaţi în sângele Lui şi umpluţi cu Duhul Sfânt care este urmat de semne şi minuni.

Cercetaţi istoria! Aş vrea să citiţi cu toţii despre Conciliul de la Niceea, ca să vedeţi cum au ţinut martirii aprinsă Flacăra de la Rusalii. Frate metodist, baptist, etc., adevărata Lumină originală nu este organizaţia penticostală, ci experienţa Rusaliilor. Eu am studiat zile întregi istoria şi am văzut că flacăra Rusaliilor a rămas vie până în timpul acesta, deşi este scoasă afară din aşa-zisa biserică.

Unii spun: „Marea biserică catolică a rezistat în faţa tuturor valurilor, ceea ce dovedeşte că ea este biserica adevărată.” Pe mine nu mă miră deloc faptul că a rezistat, fiindcă a avut tot timpul statul de partea ei şi totul a fost la dispoziţia ei. Ceea ce este remarcabil, este faptul că a rămas în picioare minoritatea care a fost împinsă afară, aruncată în închisoare şi prigonită de toţi. Cum a reuşit să supravieţuiască? Pentru că Duhul Dumnezeului celui viu locuia în ea, şi nici chiar toţi diavolii din iad nu pot lupta împotriva Lui.

  „…pe această Stâncă voi zidi Biserica Mea, şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui.” Aici aveţi lucrarea adevărată. Aceasta le-a dat Duhul Sfânt acestor predicatori metodişti, şi aşa mai departe. Aceasta te face să te ridici şi produce în tine ceva care nu te lasă să cazi niciodată.

Ahab, făţarnicul acela, şi-a zis: „O, dacă aş putea să-mi consolidez împărăţia! Dacă mă voi căsători cu fiica acestui bărbat, vom fi prieteni.” Dar ce făcut prin aceasta? Şi-a vândut dreptul de întâi născut, iar când biserica protestantă se va uni cu biserica catolică, i se va întâmpla acelaşi lucru.

Dacă aţi observat, Ahab s-a căsătorit cu Izabela pentru a-şi întări împărăţia. Exact aceasta a făcut şi Constantin, construind biserici mari, altare de marmură şi punând acolo un om frumos îmbrăcat, pe papa, care era privit ca un dumnezeu viu care le putea vorbi, iar ei îi mărturiseau păcatele. Acest lucru a fost pe placul bisericii căldicele care era mulţumită de ceea ce se petrecea. Cu siguranţă! Dar cei născuţi din nou nu au putut fi de acord cu introducerea ceremoniilor păgâne de recitare a rugăciunilor şi cu toate celelalte lucruri care se petreceau acolo. Biserica firească l-a înlocuit pe Jupiter cu Petru, pe Venus cu Maria, etc., în felul acesta fiind adus păgânismul în creştinism.

Când Ahab s-a căsătorit cu Izabela a făcut acelaşi lucru: a introdus idolatria în Israel. Ce a făcut Izabela? I-a ucis pe toţi prorocii Domnului pe care i-a putut prinde. Este adevărat? Acelaşi lucru l-au făcut şi papii: i-au ucis pe toţi creştinii adevăraţi pe care au putut pune mâna.

Dar acolo era steaua acelui timp, bătrânul Ilie. O, da, domnilor! El nu s-a temut să spună Adevărul, pentru că era steaua lui Dumnezeu din vremea aceea. La un moment dat, el a spus: „…am rămas numai eu singur,” dar Dumnezeu i-a zis: „O clipă! Stai puţin, Ilie, fiindcă Eu mai am acolo şapte mii de bărbaţi ascunşi. Tu nu ştii unde sunt, dar Eu i-am ascuns printre farisei şi saduchei, printre metodişti, baptişti, prezbiterieni, etc., dar îi voi scoate de acolo. Ei sunt ai Mei şi nu şi-au plecat genunchii înaintea lui Baal!”

Bătrânul Ilie era Glasul lui Dumnezeu din timpul acela. El a fost Glasul lui Dumnezeu de la prima venire a lui Hristos (Ioan Botezătorul a venit în duhul şi puterea lui Ilie – Luca 1.17), şi va fi din nou Glasul lui Dumnezeu la a doua Sa venire.

Când Izabela a ajuns să domnească peste Israel, a început să distrugă toate altarele Domnului şi şi-a ridicat propriile altare, împingând Israelul spre închinarea la idoli. Exact aceasta a făcut şi Constantin când a format biserica catolică: a adus păgânismul în biserica creştină şi i-a împins pe creştini să se închine la idoli.

Aceasta este din nou o epocă întunecoasă: a fost o epocă întunecoasă pentru Israel şi o epocă întunecoasă pentru Biserică, atunci când s-au închinat la idoli. Ilie a fost steaua acelui timp. Ahab a tras Israelul la închinarea la Baal, iar biserica catolică a făcut acelaşi lucru în Tiatira.

Şi aş vrea să mai observaţi un alt lucru izbitor pe care l-am găsit în istorie. Isus a spus că această femeie, Izabela, s-a numit singură prorociţă: „…Izabela, femeia aceea, care se zice prorociţă…” Voi ştiţi că biserica catolică nu le permite oamenilor să citească Biblia, pretinzând că numai preotul poate împărţi Cuvântul în mod divin. Adevărul este că aceasta este chemarea unui profet; el posedă descoperirea dumnezeiască a Cuvântului lui Dumnezeu. Aşa este. Cum puteţi numi pe cineva „profet” şi apoi să spuneţi că are o descoperire greşită? Aceasta nu are nici un sens, aşa cum nu are sens nici învăţătura despre „Fiul din veşnicie”. Înţelegeţi? Profetul este cel la care vine Cuvântul Domnului, cel căruia i-a fost dată descoperirea Cuvântului. Cuvântul „profet” înseamnă „descoperitor al Cuvântului divin.”

Domnul a spus: „Dacă va fi între voi vreunul duhovnicesc, sau un proroc,  Eu – Domnul, îi voi vorbi. Dacă ceea ce spune El se împlineşte, atunci ascultaţi-l. Înseamnă că Eu sunt cu el. Dacă nu se împlineşte, atunci să nu-l ascultaţi.” Aşa este. Cuvântul lui Dumnezeu a venit la profeţi.

Aici ni se spune că în epoca aceasta este o prorociţă. Vedeţi, de la nicolaiţi s-a ajuns la o prorocită: Izabela. Aseară am vorbit despre „învăţătura lui Balaam.” Vedeţi? Avem „învăţătura nicolaiţilor” şi „învăţătura lui Balaam.”

Balaam este cel care l-a făcut pe Israel să curvească. Ce au făcut nicolaiţii? O organizaţie. Puneţi-le pe acestea împreună şi veţi avea „o biserică.” Cu siguranţă.

Apocalipsa 17 vorbeşte despre curva cea mare care şade pe multe ape. O femeie, o curvă. În ce constă curvia ei? Ea a comis de fapt curvie spirituală, interpretând Cuvântul lui Dumnezeu greşit în faţa oamenilor. Acesta este fanatismul adevărat. În ordine.

Vedeţi, ea se pretinde prorociţă. „Noi suntem cei adevăraţi! Noi suntem conciliul! Noi suntem conciliul laodicean, conciliul oamenilor şi am hotărât aceasta şi cealaltă, aşa că ascultaţi de noi!”

Într-o zi am fost vizitat de un preot care mi-a pus mai multe întrebări despre Elisabeth Frazier. El mi-a zis:

„Cardinalul vrea să ştie dacă ai botezat-o pe fiica lui Frazier. Ea este o catolică.”

„Da, am înţeles aceasta.”

„Ai botezat-o?”

„Da, domnule,” am răspuns eu.

„Cum ai botezat-o?”

„Cu botezul creştin.”

„Ce vrei să spui prin aceasta?”

„Cu botezul creştin pe care-l învaţă Biblia, şi există un singur botez creştin. Fiecare persoană din Biblie a fost botezată prin scufundare în apă în Numele lui Isus Hristos.”

El şi-a notat ce am spus, apoi mi-a zis:

„Ştii, şi biserica catolică a practicat odată botezul acesta.”

„Când?” l-am întrebat eu. Eu am toate scrierile istorice de care am putut să fac rost şi care vorbesc despre istoria bisericii, dar n-am găsit nicăieri aşa ceva. Aş vrea să ştiu unde scrie că biserica catolică ar fi făcut vreodată aşa ceva.”

„Oh, în Biblie,” a răspuns el.

„Vrei să zici că…”

„Isus a organizat biserica catolică,” a spus el.

„Şi Petru a fost primul papă?”

„Sigur că da.”

„Credeam că biserica este infailibilă şi nu se schimbă, şi că toate liturghiile sunt spuse în latină ca să nu se schimbe.”

„Aşa este.”

„Păi, aţi făcut cam multe schimbări de atunci. Dacă Biblia este o carte catolică, atunci eu sunt un catolic de modă veche.”

„Păi, Biblia este istoria bisericii catolice. Dumnezeu este în biserica Sa.”

„Dumnezeu este în Cuvântul Său,” am spus eu. „Dimpotrivă, Dumnezeu să fie găsit adevărat şi toţi oamenii să fie găsiţi mincinoşi.” (Romani 3.4).

Cartea Apocalipsei este singura Carte care poartă girul lui Isus, iar primul lucru pe care L-a făcut, a fost să-Şi descopere divinitatea. El a spus că „oricine scoate sau adaugă ceva la această Carte, îşi va pierde partea de la Pomul vieţii. Ferice de cine citeşte şi ascultă cuvintele ei, şi blestemat este cel care adaugă sau scoate.”

Vedeţi unde este pericolul? Să nu adăugaţi niciodată nimic! Lăsaţi-o aşa cum este şi mergeţi mai departe.

Duhul vă va descoperi totul dacă Îl veţi ruga în smerenie. Înţelegeţi? Nu este greu. Isus I-a mulţumit Tatălui şi a zis: „Îţi mulţumesc, Tată, pentru că ai ascuns aceste lucruri de ochii rabinilor, a episcopilor, cardinalilor, a supraveghetorilor generali, şi le-ai descoperit pruncilor.” Vedeţi, aceasta este ceea ce doriţi voi, şi este o descoperire care poate veni numai aşa cum a spus El când i-a întrebat pe ucenici:

„Cine zic oamenii că sunt Eu?”

Şi Petru I-a zis: „Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu.” Atunci Isus i-a zis: „Simone, tu n-ai învăţat lucrul acesta într-un seminar, şi nimeni nu ţi-a spus niciodată aşa ceva, pentru că este o descoperire venită din ceruri. Pe această Piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile locuinţei morţilor nu o vor birui.” Este exact descoperirea pe care a avut-o şi Abel la început. Atunci a fost nevoie de descoperire, acum este nevoie de descoperire, şi întotdeauna va fi nevoie de descoperire. Aşa este.

Aici vedem că este vorba de o femeie, iar femeia simbolizează biserica. Este adevărat? Pentru cine va veni Hristos? Pentru Mireasă, care este o fecioară curată. Femeia aceasta bătrână pretinde că este biserica lui Hristos, dar Biblia spune: „Femeia aceasta era îmbrăcată cu purpură şi stacojiu, era împodobită cu aur, cu pietre scumpe şi cu mărgăritare. Ţinea în mână un potir de aur plin de spurcăciuni şi de necurăţiile curviei ei.” (Apocalipsa 17.4).

Vedem că aici este numită „Izabela.” Răul pe care l-a făcut Izabela este că de îndată ce a ajuns împărăteasă peste Israel, a început să omoare şi să facă orice era nevoie ca să-şi construiască propriile altare. Este adevărat? Exact aceasta a făcut şi biserica catolică.

Să citim puţin mai departe. Aceasta vă va uimi:

„…laşi ca Izabela, femeia aceea care se zice prorociţă (Ea spune: „Eu sunt singurul interpret al Cuvântului”), să înveţe şi să amăgească pe robii Mei să se dedea la curvie şi să mănânce din lucrurile jertfite idolilor.” (Apocalipsa 2.20).

Un frate m-a întrebat despre şarpe şi despre mâncarea fructului din grădina Eden. Înţelegi aici despre ce este vorba? „Să mănânce”, aici are înţeles duhovnicesc.

„I-am dat vreme să se pocăiască, dar nu vrea să se pocăiască de curvia ei!

Iată că am s-o arunc bolnavă în pat; şi celor ce preacurvesc cu ea am să le trimit un necaz mare, dacă nu se vor pocăi de faptele lor.” Este vorba despre necazul cel mare. „Voi lovi cu moartea pe copiii ei.”  Cum? Ce are ea? Femeia aceasta bătrână are copii. Cred că aţi fost toţi aici aseară. În Apocalipsa 17 vedem că această curvă bătrână, Biserica catolică, este numită „mama curvelor.” Nu pot fi băieţi, pentru că sunt biserici. De unde vin ele? De unde vine orice organizaţie? Unde îşi are originea fiecare dintre ele, Laodicea? Nicolaiţii au format-o atunci, iar acum se repetă acelaşi lucru. Ilie a strigat împotriva acestor lucruri în vremea lui, iar Ioan a făcut acelaşi lucru în zilele lui: „Şi să nu credeţi că puteţi zice în voi înşivă: ‘Avem ca tată pe Avraam!’ Căci vă spun că Dumnezeu din pietrele acestea poate să ridice fii lui Avraam.” (Matei 3.9). Înţelegeţi? Nu se poate.

Ea a avut copii. A avut Izabela copii? Sigur că da. Ascultaţi: „Voi lovi cu moartea pe copiii ei.” Copiii bisericii catolice sunt denominaţiunile protestante, botezate în religia romană printr-un botez nebiblic. Ele au o strângere de mână în locul Duhului Sfânt şi folosesc formula „Tată, Fiu, Duh Sfânt,” în loc de Isus Hristos, totul fiind în contradicţie cu Scriptura.

Fiica Izabelei se numea Atalia care s-a căsătorit cu Ioram, fiul împăratului lui Iuda, şi nu mult după aceea, altarele lui Baal au apărut şi în Ierusalim. Lucrul acesta nu trebuie să-l căutaţi în istorie, pentru că este scris în Biblie. Vedeţi? Fiica ei, Atalia, s-a căsătorit cu Ioram, fiul lui Iosafat. Fiicele ei au făcut la fel ca mama lor. Puteţi vedea, fraţilor, ce au făcut organizaţiile?

Luther a venit şi i-a scos afară, dar s-au organizat din nou, în loc să-L lase pe Duhul Sfânt să-i călăuzească mai departe, iar penticostalii au făcut la fel. Ei nu s-au supus călăuzirii şi lucrării Duhului Sfânt şi nu L-au lăsat să meargă înainte în felul Său, cercetând fiecare inimă prin Cuvântul lui Dumnezeu, ci s-au organizat.

S-au întors de unde au ieşit şi s-au căsătorit cu acelaşi lucru. Când vom vorbi despre epoca aceasta, veţi vedea ce vă aşteaptă. Ei s-au dus înapoi şi s-au căsătorit.

Isus a spus aici că această Izabela se dă drept prorociţă, dar El o va arunca bolnavă în pat şi-i va lovi copiii cu moartea.

Cu ce moarte vor fi loviţi copiii ei? Ei sunt morţi spiritual; nu au nici un fel de descoperire, ci cunosc doar doctrina organizaţiei lor, catehismele lor, învăţătura lor, iar când vine vorba de a-L cunoaşte pe Dumnezeu, unii dintre ei nu ştiu despre El mai mult decât ştie un hotentot despre o noapte egipteană. Aşa este. Dacă este vorba să-l recunoască cu adevărat pe Duhul Sfânt, nu pricep nimic, iar când intră în acţiune darul deosebirii şi este scos un duh rău, ei numesc Duhul lui Dumnezeu, duh de ghicire şi spun că vine de la cel rău. „O,” spun ei, „el nu face parte din organizaţia noastră! Grupul acela… Brrr!” Vedeţi, ei nu ştiu nimic. Apoi vă poreclesc cu tot felul de nume: „Numai Isus”, fanatici religioşi, etc. Pur şi simplu nu pot recunoaşte lucrarea, dar a sosit timpul când toate aceste lucruri vor fi clarificate.

Dumnezeu va face aceasta, la fel de sigur cum stau eu aici pe platformă. Da, El îşi va salva copiii. Dumnezeul din ceruri ştie aceasta. Dacă credeţi că sunt un profet al Domnului, un slujitor al Lui, atunci ascultaţi-mă! Lucrarea este aproape!

Copiii ei vor fi omorâţi cu moarte spirituală. Priviţi-i cât sunt de reci şi de formali! Nu trebuie să vorbim despre baptişti sau prezbiterieni, fiindcă ştim că ei sunt morţi de ani de zile. Când Luther a avut trezirea sa, neprihănirea, dacă ar fi mers corect mai departe, mişcarea  penticostală de acum ar fi fost biserica luterană, fiindcă Lumina i-ar fi călăuzit mai departe la sfinţirea care a urmat prin Wesley, şi apoi ar fi primit Duhul Sfânt. Dar vedeţi, ei n-au putut merge mai departe, ci au devenit luterani.

Astfel, s-a ridicat Wesley. Dar ce s-a întâmplat după moartea lui? Ei s-au organizat şi au format tot felul de biserici metodiste. Vedeţi? Au avut o trezire mare, dar au organizat-o.

Ce s-a întâmplat apoi, când a venit un nou Rusalii cu vorbiri în limbi şi restituirea darurilor? Ei n-au putut să meargă mai departe, iar pe cei care posedau aceste lucruri i-au numit draci. Ce au făcut penticostalii? Exact ce au făcut şi ceilalţi. Unde sunt ei acum? Sunt morţi de-a binelea. Da, domnilor! Aşa este. „Îi voi arunca copiii pe patul morţii şi-i voi omorî!” Lăsaţi-mă să vă citesc versetul ca să vedeţi:  „Iată că am s-o arunc bolnavă în pat; şi celor ce preacurvesc cu ea, am să le trimit un necaz mare…” – necazul cel mare.

Lăsaţi-mă să mă opresc puţin aici. Necazul cel mare este necazul în care vor fi aruncate şi fecioarele neînţelepte care nu au avut untdelemn în candelele lor. Ele aparţineau unei organizaţii, erau oameni buni şi au mers la biserică, dar au venit prea târziu să ia untdelemn. Vedeţi, „o voi arunca în necazul cel mare!” Biserica catolică şi copiii ei vor intra în necazul cel mare.

„…dacă nu se vor pocăi de faptele lor.”

Nu oamenii care sunt înăuntru, ci biserica însăşi; organizaţia, nu sărmanii catolici, baptişti, prezbiterieni, penticostali, etc. Mie îmi pare rău pentru ei.

Dacă-i întrebi: „Eşti creştin?”

Îţi răspund: „Păi, sunt prezbiterian!” Oh!

Aceasta nu are nimic a face cu creştinismul ci este ca şi cum un porc cu şa pe el ar pretinde că este cal de curse. Ce puteţi face în cazul acesta? Nimic. Eu nu am spus aceasta ca pe o glumă, pentru că aici nu este un loc pentru spus glume, ci pentru vestirea Evangheliei. Înţelegeţi? Am vrut să fac doar o comparaţie ca să aveţi o idee despre ce vorbesc. Ei nu au nimic a face cu Cuvântul.

„Eşti creştin?”

„Sunt penticostal.”

Aceasta nu are nimic a face cu El. Voi puteţi face parte din toate organizaţiile lor, dar întrebarea care ţi se pune este: Eşti un copil născut din nou al lui Dumnezeu? Îi iubeşti cu adevărat pe toţi din toată inima ta şi din tot sufletul tău? Îl iubeşti pe Dumnezeu şi dovedeşti zilnic lucrul acesta, indiferent ce îţi face cineva? Dacă te ridici şi spui: „Hmmm” ca zumzetul unei albine, aceasta Îl va îndepărta pe Duhul Sfânt, dacă L-ai avut vreodată.

Priviţi: „…dacă nu se vor pocăi de faptele lor.

Voi lovi cu moartea pe copiii ei.”

Pe cine va lovi cu moartea? Pe copiii Izabelei. Ce a făcut Izabela? Şi-a căsătorit fiica în seminţia lui Iuda. Observaţi numai importanţa duhovnicească! Poate o pot reprezenta pe tablă. Fiţi atenţi!

Aici este Izabela şi Israelul, iar aici este Iuda cu Iosafat, un tip diferit. În ordine. Aici este Ahab şi aici este Izabela care s-a infiltrat în poporul lui Dumnezeu prin căsătorie şi a făcut tot Israelul să se închine la idoli.

Exact acelaşi lucru l-a făcut biserica catolică în zilele în care Constantin i-a unit pe nicolaiţii formalişti şi reci cu păgânismul şi a dat naştere unei forme păgâne de creştinism. Nu vreau să rănesc sentimentele catolicilor, dar sunt răspunzător în faţa lui Dumnezeu şi trebuie să spun adevărul: Biserica catolică este o formă păgână de creştinism, cu superstiţii şi idoli. Acesta este adevărul: este doar o formă păgână. Chiar dacă ar trebui să mor în clipa aceasta pentru ceea ce am spus, vreau să ştiţi că acesta este adevărul, iar protestanţii sunt pe aceeaşi treaptă cu ei, doar sub o altă formă.

Fiţi atenţi ce a făcut Izabela. Ea a fost atât de dedicată idolilor ei, încât şi-a dat fiica, fiului acestui bărbat sfânt, ca să introducă idolatria şi în Iuda.

Acelaşi lucru l-au făcut nicolaiţii formali şi reci care voiau o organizaţie: s-au căsătorit cu păgânismul. Şi priviţi acelaşi lucru aici: Izabela (Biserica catolică) îşi ia fiicele (organizaţiile protestante) şi le aduce înăuntru, se unesc. Ce se va întâmpla cu copiii ei? Vor fi omorâţi cu moartea duhovnicească. Ei s-au organizat, iar aceasta înseamnă moarte. Ce va urma? Foarte curând veţi observa că Duhul Sfânt a plecat.

Vreau să-i întreb un singur lucru pe istoricii prezenţi aici. Ştiu că sunt cinci sau şase în sală. Vreau să-mi arătaţi un text din Scriptură sau din istorie, unde scrie că bisericile care au căzut şi s-au organizat, s-au mai ridicat vreodată cu o trezire. Arătaţi-mi! Au mai avut ele vreo trezire după ce s-au organizat? Nu, domnilor! Duhul le-a părăsit, şi aici sunt incluşi şi penticostalii. Când s-a revărsat peste voi binecuvântarea de la Rusalii, aţi vorbit în limbi şi aţi avut binecuvântările pe care le-au avut şi ei, dar după o vreme aţi avut ceea ce s-a numit „Consiliul general.” Dacă aveţi un organism este în ordine, dar nu o organizaţie. Dar vedeţi, nu aţi rezistat şi v-aţi întors înapoi, iar când aţi făcut aceasta, aţi devenit un copil al Satanei. De ce? Pentru că v-aţi organizat.

Apoi a venit o altă Lumină, descoperirea referitoare la Numele lui Isus Hristos. Dar ei s-au îngâmfat şi au spus: „Slavă lui Dumnezeu! Dacă nu ai Numele lui Isus, mergi în iad! Noi Îl avem, dar voi nu Îl aveţi!” Ce au făcut ei? Au murit chiar acolo, pentru că au făcut o organizaţie şi din această descoperire.  Vedeţi? În loc să lase Lumina să cuprindă toată biserica, s-au organizat. Ce este aceasta? Un alt copil al Izabelei, şi au murit cu toţii.

Aş vrea să vă întreb ceva: „Adunările lui Dumnezeu”, unitarienii sau oricare alţii, s-au mai ridicat vreodată cu o trezire comună? Niciodată!

Noi am avut o trezire atunci când Duhul Sfânt a venit jos la râu (mulţi dintre cei care au fost atunci acolo sunt astăzi aici), în anul 1933. Atunci, El a spus că aceste servicii de vindecare divină vor cuprinde toată lumea, dar trezirea nu a venit prin niciuna din aceste organizaţii. Dumnezeu a lucrat în afara lor şi aproape că Şi-a început trezirea cu „un necredincios.” Dar vedeţi ce s-a întâmplat prin aceasta? Înţelegeţi?

Priviţi aceste organizaţii! De îndată ce s-au organizat, au murit, iar El a spus: „Voi lovi cu moartea pe copiii ei.” O, vai! Vă rog să nu vă supăraţi pe mine. Dacă ştiu toate aceste lucruri și nu vi le spun, sunt un făţarnic josnic, iar Dumnezeu mă va trage la răspundere pentru aceasta. Acesta este motivul pentru care vreau să fiu ca Pavel care nu s-a ferit să ne vestească toată Evanghelia lui Dumnezeu. Aşa este. În ordine.

Când Izabela s-a căsătorit cu Ahab, a construit altare idolatrice şi a pus icoane şi idoli, pentru ca Israel să se închine înaintea lor.

Aşa a făcut şi învăţătura nicolaită când s-a căsătorit cu păgânismul: l-au înlocuit pe Jupiter cu Petru, şi pe Venus cu Maria.

Ce s-a întâmplat când au făcut aceasta? Biblia spune că tot Israelul a fost făcut să păcătuiască prin faptul că s-au închinat la idoli.

Aşa a făcut şi biserica catolică: le-a făcut pe fiicele ei să se căsătorească şi să formeze organizaţii, ceea ce este păcat. În ordine.

Apoi, când au stabilit o ierarhie şi papa Bonifacius al III-lea şi-a ocupat tronul, au avut un dumnezeu pe tron şi n-au mai avut nevoie de botezul Duhului Sfânt în biserică. Aşa este. Ei au adoptat crezuri şi ceremonii formale şi au mers aşa mai departe.

Când o organizaţie acceptă dogme, pune capăt libertăţii Duhului Sfânt în biserică. Aceasta au făcut baptiştii, metodiştii, prezbiterienii, etc. Cu siguranţă! După ce s-au organizat, au murit încet-încet, aşa cum a spus Isus despre viţă. Duhul Sfânt cu semnele şi minunile Lui, a fost lăsat în urmă, fiind privit ca ceva de domeniul trecutului. Ei au devenit bogaţi ca mama lor. Astfel, mama a făcut ca toată lumea să păcătuiască pentru că ea şi fiicele ei au pătruns în fiecare naţiune. Aşa este.

Acum priviţi cum la sfârşit, El Îşi cheamă aleşii, rămăşiţa, pe cei puţini la număr, din pricina cărora timpul va fi scurtat, pentru că altfel n-ar mai scăpa nimeni. Acest lucru este scris în Apocalipsa 13.16: „Şi a făcut ca toţi: mici şi mari, bogaţi şi săraci, slobozi şi robi, să primească un semn pe mâna dreaptă sau pe frunte.” Semnul fiarei este biserica romano-catolică.

Conform Apocalipsa 13.14, ei i-au făcut fiarei o icoană. Să citim textul acesta împreună: „Şi amăgea pe locuitorii pământului prin semnele, pe care i se dăduse să le facă în faţa fiarei. Ea a zis locuitorilor pământului să facă o icoană fiarei, care avea rana de sabie şi trăia.”

Aceasta este unirea, alianţa bisericilor. Roma păgână a primit o rană de moarte, dar trăieşte din nou prin Roma papală. Vedeţi?

Ei i-au făcut o icoană. Ce este aceasta? Ceea ce fac chiar acum: se înghesuie în unirea bisericilor, pentru că toate bisericile fac parte din aceeaşi organizaţie şi merg într-un singur grup. Acum pregătesc o Biblie nouă, iar papa Ioan i-a invitat pe toţi să se întoarcă în sânul bisericii mamă. Arhiepiscopul de Canterbury şi toţi ceilalţi merg acolo. Vedeţi, toate se întorc la mămica lor, pentru că sunt curve. Înţelegeţi? Ei spun: „Ne unim cu toţii ca să luptăm împotriva comunismului”, dar nu ştiu că Dumnezeu a ridicat comunismul şi chiar le-a pus în minte să răzbune sângele sfinţilor care a fost vărsat pe pământ. Eu vă pot arăta aceasta cu Biblia.

Vedeţi? Dumnezeu a permis să se ridice comunismul, aşa cum l-a ridicat odinioară pe împăratul Nebucadneţar, ca să pedepsească Israelul. Da, El a ridicat comunismul, care într-o zi va şterge Roma de pe hartă! Se va întâmpla exact aşa, pentru că aşa a spus Dumnezeu.

Eu sunt împotriva comunismului, pentru că este un sistem împotriva lui Dumnezeu, dar nu acordaţi atât de multă atenţie Cortinei de fier, ci fiţi atenţi la Cortina de purpură. Citiţi cartea despre martiri a lui Fox şi veţi vedea de unde vine pericolul. În ordine.

Vedeţi, ea va face ca toţi, bogaţi şi săraci, să primească un semn, dar există un grup de care nu se va putea atinge. Ştiaţi aceasta?

Fiţi atenţi! Daţi-mi voie să citesc Apocalipsa 13.1-8:

„Apoi am stat pe nisipul mării. Şi am văzut ridicându-se din mare o fiară cu zece coarne şi şapte capete; pe coarne avea zece cununi împărăteşti şi pe capete avea nume de hulă. (Acestea sunt cele şapte coline).

„Fiara, pe care am văzut-o, semăna cu un leopard; avea labe ca de urs, şi gură ca o gură de leu. Balaurul i-a dat puterea lui, scaunul lui de domnie şi o stăpânire mare” (Noi ştim cu toţii că balaurul roşu care a stat în faţa femeii ca să-i înghită copilul, este Roma).

„Unul din capetele ei părea rănit de moarte (Roma păgână); dar rana de moarte fusese vindecată (Roma papală a luat locul Romei păgâne, unită cu creştinismul nicolait). Şi tot pământul se mira după fiară.”

Catolicismul a pătruns în fiecare naţiune de sub ceruri. Aşa este. Daniel a vorbit despre fierul care s-a amestecat cu lutul. (Daniel 2.43).

Am să vă spun ceva în legătură cu fierul şi lutul care s-au amestecat. Aţi observat ce s-a întâmplat la ultima conferinţă care a avut loc la ONU? Cum Hrusciov şi-a scos pantoful şi a lovit cu el în masă? La acea conferinţă au fost prezente  cinci naţiuni din vest şi cinci din est. Hrusciov a fost conducătorul celor din est, iar Eisenhower i-a condus pe cei din vest. Ei sunt conducătorii principali, degetele mari

În limba rusă, „Hrusciov” înseamnă „lut”, iar „Eisenhower” în limba engleză înseamnă „fier.” Noi suntem în timpul sfârşitului.

„Şi au început să se închine balaurului, pentru că dăduse puterea lui fiarei. (Acesta va fi următorul mesaj de aici din tabernacol.) Şi au început să se închine fiarei, zicând: „Cine se poate asemăna cu fiara, şi cine se poate lupta cu ea?”

Vedeţi, Eisenhower are un nume mare aici în Statele Unite, dar la Roma este un nimeni; şi la fel în Rusia.

Hrusciov este un om mare în Rusia, dar în America, este un nimeni. Însă există un om care este cineva pretutindeni, iar acesta este papa. Aşa este. Şi el spune: „Să ne organizam împreună şi să ne unim.”

„I s-a dat o gură, care rostea vorbe mari şi hule. Şi i s-a dat putere să lucreze patruzeci şi două de luni.

Ea şi-a deschis gura, şi a început să rostească hule împotriva lui Dumnezeu, (învaţă ca învăţături nişte porunci omeneşti, sunt mândri, iubitori de plăceri, având o formă de evlavie dar tăgăduindu-i puterea) să-I hulească Numele, (în loc de Domnul Isus Hristos a pus „Tată, Fiu, Duh Sfânt.” Vedeţi?) cortul şi pe cei ce locuiesc în cer.

I s-a dat să facă război cu sfinţii, (apare prigoana) şi să-i biruiască. Şi i s-a dat stăpânire peste orice seminţie, peste orice norod, peste orice limbă şi peste orice neam.

Şi toţi locuitorii pământului i se vor închina, toţi aceia al căror nume n-a fost scris, de la întemeierea lumii,(oh, oh, oh, oh, oh,) în cartea vieţii Mielului, care a fost înjunghiat.”

„… de la întemeierea lumii.” Dacă numele noastre au fost scrise vreodată în Carte, au fost scrise de la întemeierea lumii. Isus a spus: „Nimeni nu poate veni la Mine dacă nu-l atrage Tatăl, care M-a trimis; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi,” şi: „Tot ce-Mi dă Tatăl va ajunge la Mine şi pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară.” „Oile Mele ascultă glasul Meu.” Aceasta este Hrana. „Nu merg deloc după un străin, ci fug de el, pentru că nu cunosc glasul străinilor.” (Ioan 6.44,37; 10.27,5).

Dar ei spun: „M-am alăturat bisericii şi sunt la fel de bun ca tine.” Aceasta nu este hrană pentru o oaie.

Iată care este Hrana oilor: „…şedem împreună în locurile cereşti, în Hristos Isus.” (Efeseni 2.6). O, El este atât de minunat! Nu-i aşa? În ordine.

Să ne grăbim puţin pentru că am depăşit timpul alocat. Înainte de încheiere, vreau să mai citesc din Apocalipsa 2.23-24:

„Voi lovi cu moartea pe copiii ei. Şi toate Bisericile vor cunoaşte că „Eu sunt Cel ce cercetez rărunchii şi inima”: şi voi răsplăti fiecăruia din voi după faptele lui.

Vouă, însă, tuturor celorlalţi din Tiatira, care nu aveţi învăţătura aceasta, şi n-aţi cunoscut „adâncimile Satanei”, cum le numesc ei, vă zic: „Nu pun peste voi altă greutate.”

Ce fel de învăţătură? Organizaţii, episcopi, arhiepiscopi şi papi. Copiii lui Dumnezeu nu au această învăţătură. Aseară am constatat că Israel nu era o naţiune organizată când a trecut prin ţinutul lui Moab. Ei trăiau pe pământ ca un popor liber; erau călători şi locuiau în corturi. Acelaşi lucru se întâmplă cu grupul care a trăit adevărate Rusalii: ei merg din loc în loc.

„Vouă, însă, tuturor celorlalţi din Tiatira, care nu aveţi învăţătura aceasta, şi n-aţi cunoscut „adâncimile Satanei”, cum le numesc ei…”

Amintiţi-vă că noi am aflat unde era tronul Satanei, pentru că ieri am trecut prin tema aceasta şi l-am urmărit până la început. Unde era sediul lui la început? În Babilon. Pe urmă, când Babilonul a fost cucerit de haldei, regele preot a fugit de acolo şi s-a stabilit în Pergam. Vedeţi, el şi-a mutat reşedinţa din ţara Şinear în Pergam. El a început acolo ceea ce mai târziu avea să fie biserica catolică, „Babilonul cel mare, mama curvelor.”

„Nu pun peste voi altă greutate.”, „numai ţineţi cu tărie ce aveţi.” Vedeţi voi, minoritatea aceasta mică a fost împinsă afară în epoca întunecoasă, care a ţinut aproape o mie  cinci sute de ani.

„Numai ţineţi cu tărie ce aveţi, până voi veni!” Cu alte cuvinte: Voi aveţi binecuvântarea de la Rusalii în inimile voastre. Ţineţi cu tărie de aceasta, până voi veni să vă aduc eliberarea şi până când va începe o nouă epocă.

Apocalipsa 2:26: „Celui ce va birui şi celui ce va păzi până la sfârşit lucrările Mele, îi voi da stăpânire peste Neamuri. Le va cârmui cu un toiag de fier, şi le va zdrobi ca pe nişte vase de lut, cum am primit şi Eu putere de la Tatăl Meu.”

Ce se va întâmpla în ziua judecăţii când biserica adevărată din epoca întunecoasă se va ridica şi va sta în faţa bisericii păgâne de atunci? Vor fi doborâţi. Aceste picioare de aramă vor călca peste toţi cei nelegiuiţi, pentru că Biblia spune: „…le va zdrobi ca pe nişte vase de lut.”

„Şi-i voi da luceafărul de dimineaţă.” Ştiţi despre cine este vorba aici? Luceafărul de dimineaţă este Hristos.

 „Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul.”

Nu sunteţi bucuroşi? Mai am de spus ceva, deşi este târziu. Totuşi cred că voi reveni la aceasta mâine seară.

El este Crinul din Vale,

Lumina, Luceafărul dimineţii,

Este Cel mai frumos din zecile de mii.

Crinul din Vale, numai în El eu văd,

El m-a făcut întreg.

În necaz, El este desfătarea mea,

În suferinţă, El este ajutorul meu.

El îmi spune să-I dau orice povară. Aleluia!

El este Crinul din Vale,

Lumina, Luceafărul dimineţii,

Este Cel mai frumos din zecile de mii.

Îl iubiţi?

Eu Îl iubesc (Să-L lăudăm acum).

Pentru că El m-a iubit întâi

Şi a cumpărat salvarea mea

Pe Calvar.

Nu este El minunat? Îl iubesc. Lucrurile la care nu am ajuns, se regăsesc în cărţi, pentru că nu poţi expune o epocă într-o singură seară. Am scurtat puţin Mesajul din seara aceasta pentru că sunt puţin răguşit. Dar, oh, nu este El minunat? Oh!

Sunt oameni aproape pretutindeni

Ale căror inimi ard

Cu focul ce a căzut la Rusalii,

Care i-a curăţat.

O, arde acum în inima mea,

O, glorie Numelui Său!

Sunt atât de bucuros că pot spune

Că sunt unul dintre ei.

Sunt unul dintre ei, unul dintre ei.

Sunt atât de bucuros că pot spune

Că sunt unul dintre ei. Aleluia!

Unul dintre ei.

Sunt atât de bucuros că pot spune

Că sunt unul dintre ei.

(Voi nu sunteţi bucuroşi pentru aceasta?).

Îmi amintesc că într-o seară veneam din Chattanooga şi trebuia să iau avionul din Tennessee, de jos din Memphis. Am fost dus la un hotel mare şi frumos, şi mi s-a spus că avionul va pleca în dimineaţa următoare, la ora şapte. Eu scrisesem scrisori pentru unii din prietenii mei şi le-am luat cu mine să le pun la poştă. Mergând aşa, pe stradă, Duhul Sfânt mi-a spus: „Du-te mai departe!” Am continuat să merg mai departe şi am intrat într-un cartier de negri. Atunci m-am gândit că ar fi timpul să plece avionul, dar Duhul Sfânt continua să-mi spună: „Du-te mai departe!” Astfel, m-am dus mai departe. Se întâmpla la fel ca atunci când am fost în pădure, iar El mi-a spus să merg mai departe.

Voi ştiţi despre ce vorbesc. Deci am mers mai departe. Am privit spre o baracă din acelea în care locuiesc oamenii aceştia de culoare săraci. Continuam să merg şi cântam încet: „Sunt bucuros că sunt unul dintre ei…” Acest lucru s-a întâmplat cu vreo paisprezece ani în urmă. M-am apropiat de baraca aceea şi acolo era o negresă. Când am privit-o, am văzut că pe obrajii ei curgeau lacrimi  mari. Ea s-a uitat la mine şi mi-a zis: „Bună dimineaţa, predicatorule.”

„Ce faci, mătuşico?”, i-am răspuns eu. Pe faţa ei a apărut un zâmbet larg. „De unde ştii că sunt predicator?” am întrebat-o eu.

„Ştiam că vei veni,” a răspuns ea.

„De unde ştiai aceasta? Mă cunoşti?”

„Nu, domnule, dar ştiam că vei veni. Ai auzit vreodată povestirea despre sunamită?”

„Sigur că da,” am răspuns eu.

„Eu sunt o astfel de femeie,” a continuat ea. „Domnul mi-a dat un copil şi eu I-am promis că-l voi creşte. Sunt o femeie săracă, iar pentru a-mi câştiga existenţa, lucrez pentru nişte oameni albi. L-am crescut cum am putut mai bine, dar predicatorule, el a luat o boală şi eu nu am ştiut nimic de ea. Acum este în stadiu foarte avansat, iar el este pe moarte aici în pat. Este inconştient de două zile. Doctorul a venit şi a spus că i-a ajuns la inimă şi în sânge, şi a distrus totul în aşa măsură încât orice medicament i-ar da, nu-l mai poate ajuta cu nimic. Mi-a spus că este pe moarte, dar eu i-am zis că nu pot sta să-l văd cum moare ca un păcătos.

M-am rugat şi iar m-am rugat, toată noaptea. Era inconştient şi nu spunea nimic, dar eu m-am rugat şi am spus: „Doamne, dă-mi copilaşul înapoi, aşa cum i l-ai dat înapoi şi femeii sunamite. Unde este Elisei al Tău? Există cineva care mă poate ajuta? Am adormit pe genunchi, iar Domnul a venit în vis şi mi-a spus: „Du-te şi stai la poartă, pentru că va veni un bărbat cu o pălărie de culoare închisă, şi costum.” „Stau la poartă de când s-a crăpat de ziuă,” a continuat ea. „Şi te-am văzut venind cu pălăria maro. Dar trebuia să ai şi o geantă.”

„Am lăsat-o la hotel. Băiatul tău este bolnav?”

„Este pe moarte.”

„Mă numesc Branham, mă cunoşti?”

„Nu, domnule pastor Branham, n-am auzit niciodată de tine.”

„Eu mă rog pentru bolnavi.” Dar pe femeie n-o interesa aceasta, ci voia ca fiul ei să nu moară păcătos.

Am intrat în casa aceea micuţă şi veche, care avea două camere. Era un loc drăguţ, îngrijit. Când am intrat, deasupra uşii era scris: „Dumnezeu să binecuvânteze casa noastră.” Într-un colţ era un pat vechi, iar în celălalt colţ, altul. Acolo zăcea un băiat înalt şi bine făcut. Cred că avea în jur de un metru optzeci şi cam şaptezeci de kilograme. Tânărul ţinea pătura în mâini şi gemea.

Femeia l-a privit cu dragoste şi a zis: „Băieţelul mamei.”

Am privit-o şi m-am gândit: „Băieţelul mamei!” Avea o boală venerică, sifilis, şi era pe moarte.

Ea l-a sărutat pe frunte şi l-a mângâiat zicând: „Băieţelul mamei.”

În clipa aceea inima mea a fost atinsă şi m-am gândit: „Da, indiferent cât de tare te-ai afundat în păcat, tu eşti încă băieţelul mamei! Nu contează cât de rău a fost şi ce a făcut, el a rămas băieţelul mamei!” Vedeţi, Dumnezeu a spus: „Poate o femeie să uite copilul pe care-l alăptează şi să n-aibă milă de rodul pântecelui ei? Dar chiar dacă l-ar uita, totuşi Eu nu te voi uita cu nici un chip.

Iată că te-am săpat pe mâinile Mele…” (Isaia 49.15-16).

O priveam pe sărmana femeie sfântă. Frate, nu avea nimic în casa ei, dar avea Ceva ce fiecare casă din Indiana sau de oriunde altundeva ar trebui să aibă: pe Dumnezeu. Aş prefera să-L am pe El decât o casă frumoasă, cu fete frumoase şi lucruri vulgare. Aş prefera o casă cu o Biblie veche pe masă, iar când o deschizi, să vezi paginile ei învechite.

Am privit-o, iar ea a spus: „Dragul meu, predicatorul a venit să se roage pentru tine.”

„Oh, este întuneric,” a bolborosit el.

„Ce spune?”, am întrebat-o.

„Nu ştiu. Medicul mi-a spus că nu mai este în toate minţile. Se crede undeva pe mare şi crede că s-a rătăcit. Aceasta este ceea ce nu pot suporta, predicatorule: că copilul meu moare ca un om pierdut. Ştiu că ai venit să mă ajuţi, pentru că Domnul mi-a spus aceasta.”

„Mă voi ruga pentru el, şi poate Domnul îl va vindeca,” am spus eu.

Pe ea n-o interesa aceasta, ci voia ca el să se ridice şi să spună că este salvat. Aceasta era tot ce conta: să fie salvat. Oricum cândva trebuia să plece, dar trebuia să fie salvat! Oh, dacă am putea avea toţi atitudinea aceasta! Ea ştia că într-o zi, va trăi din nou alături de el în Casa veşnică de dincolo.

„Oh, dacă l-aş auzi spunând că este salvat!”

Atunci eu i-am zis: „Să ne plecăm şi să ne rugăm.” Ea a îngenuncheat, iar eu mi-am pus mâinile pe picioarele lui reci şi ţepene. N-am putut să trag pătura peste el, fiindcă o trăgea înapoi şi continua să spună: „Este atât de întuneric!” Ea a încercat să vorbească cu el, dar tânărul continua să spună: „Este atât de întuneric şi frig!” şi continua să tragă de pătură.

Am privit-o puţin pe femeie în timp ce stătea pe genunchi şi i-am zis: „Mătuşico, ne conduci în rugăciune?”

„Da,” a răspuns ea.

În cameră era doar ea, eu, băiatul şi Duhul Sfânt, şi bătrâna aceea sfântă a început să se roage. Ea vorbea cu El pentru că o mai făcuse şi înainte. Da, domnilor! Ştia cu Cine vorbeşte şi a spus: „Doamne, ştiu ce vei face, pentru că totul va fi aşa cum ai spus că va fi!”

O, sunt atât de bucuros pentru că El este Acelaşi Isus care a fost şi cu sfinţii din vechime! El este Acelaşi şi astăzi. Eu n-am întrebat-o despre religia ei, dacă era baptistă sau penticostală, pentru că nu era treaba mea. Eu Îl urmam pe Duhul Sfânt, iar ea făcea acelaşi lucru, şi amândoi doream să vedem ce va face El.

Am îngenuncheat şi ea a început să se roage, iar când a încheiat, s-a ridicat şi şi-a sărutat fiul pe frunte spunând: „Dumnezeu să-l binecuvânteze pe copilaşul meu!”, după care mi-a zis: „Acum te rogi tu, predicatorule?”

„Da, doamnă.” Era ora 8.30 sau 8.45, iar eu mă aflam la două mile de aeroport. Probabil avionul meu decolase la ora şapte, iar eu nu ştiam când voi pleca de acolo.

Mi-am pus mâinile peste picioarele băiatului şi am spus: „Tată ceresc, eu nu înţeleg ce se întâmplă. Trebuia să plec cu un avion în urmă cu ceva timp, dar Tu mi-ai spus: „Du-te mai departe!”, până am ajuns aici. Femeia aceasta a spus că m-a văzut venind, iar dacă ai fost Tu în toate acestea, eu nu ştiu ce să fac altceva decât să-mi pun mâinile peste băiatul acesta.”

Atunci tânărul a spus: „O, mamă, se face lumină!”, iar cinci minute mai târziu, stătea pe marginea patului cu braţele în jurul mamei sale.

M-am furişat afară, am luat un taxi cu care m-am dus la hotel să-mi iau geanta, şi apoi la aeroport. M-am gândit că probabil va trebui să aştept încă o zi sau două până când va fi un alt zbor. Voi ştiţi cât era de greu să prinzi un avion după război.

Deci, am luat taxiul şi am fugit la aeroport, iar când am ajuns acolo, am auzit: „Zborul nr. 196 pentru Louisville, Kentucky, se pregăteşte de plecate!” Dumnezeu a ţinut acel avion pe loc pentru mine. O, credeţi aceasta!

Vreo doi ani mai târziu, mergeam cu trenul în Arizona, la fratele Sharrit, la o adunare. Călătoream cu fratele Moore şi cu alţi fraţi, şi ne-am oprit în Memphis. Ştiţi că uneori, trenurile se opresc pentru un timp, apoi pornesc mai departe.

Sandviciurile din tren erau la şaizeci de cenţi bucata, dar poţi să le cumperi la zece sau cincisprezece cenţi din gări. Astfel, am aşteptat până când s-a oprit trenul şi am coborât să-mi cumpăr nişte sandviciuri. De fapt, voiam să iau mai mulţi hamburgeri şi să avem un adevărat jubileu. Am coborât repede din tren şi m-am grăbit să cumpăr câţiva hamburgeri. Priveam în jur, deoarece ştiam că trenul va sta în gară în jur de treizeci de minute. După ce am luat câţiva hamburgeri, am auzit pe cineva spunând:

„Bună, predicatorule!” M-am uitat şi am văzut un tânăr cu şapcă roşie.

„Nu mă mai cunoşti, aşa-i?”

„Cred că nu, fiule,” am răspuns eu.

„Vino şi priveşte-mă bine.”

„Nu cred că te cunosc.”

„Dar eu te cunosc, eşti predicatorul Branham.”

„Da, aşa este. Ai fost la vreo adunare de-a mea?”

„Nu domnule. Îţi aminteşti dimineaţa aceea când ai venit la noi acasă şi mama era…”

„Oh, nu poţi fi băiatul acela,” am spus eu.

„Ba da, eu sunt. Predicatorule, sunt vindecat, sănătos şi bine. Şi nu doar atât: acum sunt creştin!”

Lăudat să fie Domnul! Oh!

Ei erau adunaţi în camera de sus

Şi se rugau în Numele Lui.

Au fost botezaţi cu Duhul Sfânt

Şi a venit puterea pentru slujbă.

Ceea ce a făcut El pentru ei în acele zile,

Va face şi pentru tine (Nu sunteţi bucuroşi?).

Sunt atât de bucuros că pot spune

Că sunt unul dintre ei.

Sunt atât de bucuros că pot spune

Că sunt unul dintre ei. Aleluia!

Unul dintre ei, unul dintre ei.

Sunt atât de bucuros că pot spune

Că sunt unul dintre ei.

Ei nu aveau multă şcoală sau renume lumesc,

Dar toţi au primit Rusaliile lor,

Au fost botezaţi în Numele lui Isus;

Şi acum spun pretutindeni

Că puterea Lui e Aceeaşi,

Sunt atât de bucuros că pot spune

Că sunt unul dintre ei.

Unul dintre ei, unul dintre ei,

Sunt atât de bucuros că pot spune

Că sunt unul dintre ei. Aleluia!

Vino frate şi caută binecuvântarea aceasta

Care-ţi va cruţa viaţa de păcat,

Şi clopotele bucuriei vor începe să bată,

Şi sufletul tău va arde,

Oh, acum arde în inima mea,

Oh, slavă Numelui Său!

Sunt atât de bucuros că pot spune

Că sunt unul dintre ei.

Unul dintre ei, unul dintre ei.

Sunt atât de bucuros că pot spune

Că sunt unul dintre ei.

Daţi mâna cu cei din faţa voastră, din spate şi din jur:

Unul dintre ei, unul dintre ei,

Sunt atât de bucuros că pot spune

Că sunt unul dintre ei. Aleluia!

Unul dintre ei, unul dintre ei,

Sunt atât de bucuros că pot spune

Că sunt unul dintre ei.

Unul dintre ei, unul dintre ei,

Sunt atât de bucuros că pot spune

Că sunt unul dintre ei.

Unul dintre ei, unul dintre ei,

Sunt atât de bucuros că pot spune

Că sunt unul dintre ei. Aleluia!

Unul dintre ei, unul dintre ei,

Sunt atât de bucuros că pot spune

Că sunt unul dintre ei.

Ce este această religie de modă veche? Ea a început demult şi calea ei este îmbibată cu Sângele lui Isus Hristos. O, cât Îi sunt de mulţumitor pentru această Evanghelie! O, da, domnilor!

Este stropită cu sânge, da, este stropită cu sânge

Această Evanghelie a Duhului Sfânt

Este stropită cu sânge,

Sângele celor ce au murit pentru Adevăr.

Ce fel de Evanghelie este aceasta? Cea de la Rusalii.

Primul care a murit pentru planul Duhului Sfânt

A fost Ioan Botezătorul.

Apoi a venit Domnul Isus care a fost crucificat.

El a predicat că Duhul îi va salva pe oameni de păcat,

A continuat să fie stropită cu sânge

Da, stropită cu sânge,

Evanghelia Duhului Sfânt e stropită cu sânge.

Este sângele apostolilor care au murit pentru Adevăr.

Evanghelia Duhului Sfânt e stropită cu sânge.

Voi nu o puteţi organiza!

Acolo este Petru, Iacov şi Ioan

Ei şi-au dat viaţa pentru ca Evanghelia

Să poată străluci.

Şi-au amestecat sângele cu al prorocilor din vechime

Pentru ca Cuvântul lui Dumnezeu

Să poată fi spus curat.

A fost stropită cu sânge, da, stropită cu sânge,

Este sângele apostolilor care au murit pentru Adevăr

Evanghelia Duhului Sfânt a continuat să fie stropită

cu sânge.

Sufletele de sub altar strigă: „Cât mai este?”

Până când Domnul îi va pedepsi pe cei ce au făcut rău.

Dar vor mai exista oameni care îşi vor da viaţa

Pentru Evanghelia Duhului Sfânt,

Şi pentru şuvoiul ei roşu.

Este stropită cu sânge, da, cu sânge,

Evanghelia Duhului Sfânt e stropită cu sânge.

Este sângele apostolilor care au murit pentru Adevăr.

Evanghelia Duhului Sfânt este stropită cu sânge.

Începând de la Rusalii, prin epoca Bisericii Efes, prin Smirna, Pergam, Tiatira, Sardes, Filadelfia şi Laodicea, au existat o mulţime de martiri. Ce se va întâmpla aici? Aşa cum spune Biblia, această fiară se va ridica în Statele Unite. Vă mai amintiţi vedenia care a fost citită aici în anul 1933? Clădirea bisericii de aici, nici nu era construită încă. În vremea aceea nici nu ştiam că este o vedenie şi o numeam transă. Eram doar un tânăr predicator  baptist.

Toată viaţa am văzut acele vedenii şi aş vrea ca cel care poate spune că una dintre ele nu s-a împlinit, să se ridice în picioare. Nu, ele nu au dat greş niciodată. Nu se poate! Vedeţi? Nu se poate!

Când eram pe cale să încep cu şcoala duminicală, am avut o vedenie… Fiind un grup micuţ, în vremea aceea ne adunam în vechea casă Masonic, în locuinţa lui Charlie Kern.

Atunci am văzut cum preşedintele Roosevelt va conduce lumea într-un război mondial.

Atunci am prorocit şi am spus: „Se vor ridica trei sisteme: nazismul, fascismul şi comunismul.” Câţi vă mai amintiţi aceasta? În continuare, am spus: Ţineţi-vă privirile asupra comunismului, pentru că celelalte două sisteme vor fi cuprinse în el.

Am spus că Mussolini va invada Etiopia, dar va eşua.

În cele din urmă, vom merge la război împotriva Germaniei, care se va fortifica cu un mare bloc de beton.” Aceasta s-a spus cu unsprezece ani înainte ca francezii să construiască „Linia Maginot.”

Apoi am spus: „Noi vom câştiga războiul, iar după încheierea lui, ştiinţa va inventa lucruri mari. Vor fabrica automobile care se vor schimba încontinuu. Voi ştiţi cum arătau în anii ’33. Atunci am spus: „Maşinile vor lua tot mai mult forma unui ou. Apoi am văzut un automobil care nu avea volan şi rula pe o autostradă mare. Automobilul era dirijat printr-o altă putere. Ei au inventat-o deja.

În continuare am spus: „Vine timpul când li se va permite femeilor să voteze.” Şi am adăugat: „Naţiunea aceasta este o naţiune a femeilor; chiar şi în profeţie este simbolizată printr-o femeie, iar numărul ei este treisprezece. Este ţara femeilor, femeia având toată libertatea aici, şi ele o vor ruina; femeia este prăbuşirea lumii.

(Fratele Roy spune: „Am primit relatarea ta despre criminalitate din S.U.A. În fiecare caz au fost implicate şi femei imorale.”).

Eu am spus: „Când femeile vor vota, vor alege persoana nepotrivită.” Au făcut aceasta la ultimele alegeri. Aşa este. Tot în timpul acela, se va ridica în Statele Unite o femeie importantă, care va fi îmbrăcată frumos. În paranteză am scris: „Probabil este vorba de biserica catolică.” Vedeţi? Ea îşi va exercita puterea asupra Statelor Unite. Va fi frumoasă la exterior, dar va avea o inimă crudă, nemiloasă.”

Apoi am privit din nou şi am văzut Statele Unite rupte în bucăţi; nu a mai rămas nimic. Şi am spus: „Aceasta este Aşa vorbeşte Domnul!”

Gândiţi-vă că cinci din cele şapte vedenii s-au împlinit, iar la sfârşitul timpului, biserica catolică va stăpâni totul.

Eu am spus atunci că am văzut ceva ca nişte cioturi care fumegau şi stânci crăpate din cauza exploziilor; tot teritoriul Statelor Unite părea pustiu şi gol. Aceasta am putut vedea din locul în care stăteam.

Tot atunci am spus: „După cum avansează evenimentele, cred că aceste lucruri se vor întâmpla între anii 1933 şi 1977.”

Prieteni, noi stăm pe un butoi de pulbere. Totul este pregătit, dar Tatăl nostru ceresc ne-a dat făgăduinţa. Nu este minunat să fii un slujitor al lui Hristos? Noi avem harul să vedem toate lucrurile pe care le-a făgăduit. Gândiţi-vă cât suntem de privilegiaţi! El locuieşte printre noi, este cu noi şi cunoaşte tainele inimii fiecăruia, ştie totul despre noi. El ştie totul despre voi. Nu sunteţi bucuroşi că în seara aceasta sunteţi în grupul acesta micuţ care ţine credinţa? Porunca Lui a fost: „Nu te teme, turmă mică; pentru că Tatăl vostru vă dă cu plăcere Împărăţia.” (Luca 12.32). Şi: „Şi dacă n-ar fi scurtat Domnul zilele acelea, nimeni n-ar scăpa, dar le-a scurtat din pricina celor aleşi.” (Marcu 13.20). Vedeţi, noi suntem chiar la sfârşit.

Penticostalii au devenit reci, formali şi căldicei şi sunt vărsaţi din gura Domnului.

Numai o grupare mică va fi scoasă afară, numai puţini. Ei vor auzi strigarea: „Iată, vine Mirele!” şi vor ieşi afară. Biblia vorbeşte despre străjile nopţii… Noi ştim că sunt şapte şi că noi suntem în cea de-a şaptea strajă. Atunci se vor ridica fecioarele din fiecare strajă. Amin. Cine face aceasta? Acelaşi Duh Sfânt.

După ce Biserica Mireasă va fi răpită, aşa cum am văzut duminica trecută în Cuvântul Său, când Iosif s-a făcut cunoscut fraţilor săi, şi-a lăsat mireasa în palat. El a stat singur cu evreii şi le-a spus: „Eu sunt Iosif, fratele vostru.”

Scriptura vorbeşte despre jalea care va cuprinde fiecare familie în parte. Atunci ei Îl vor întreba: „De unde vin aceste răni pe care le ai la mâini?”, iar El le va răspunde: „În casa celor ce mă iubeau le-am primit.” (Zaharia 13.6).

Cei ce L-au străpuns, Îl vor vedea, pentru că acolo va sta El, Iosif al lor.

Atunci Iosif le-a spus fraţilor săi: „…nu vă întristaţi şi nu fiţi mâhniţi că m-aţi vândut ca să fiu adus aici, căci ca să vă scap viaţa m-a trimis Dumnezeu înaintea voastră.” (Geneza 45.5). Acum este vorba despre viaţa Bisericii dintre neamuri, pentru că El a scos un popor care să-I poarte Numele.

O, fraţilor, noi suntem la sfârşit! Suntem aici! Binecuvântat să fie Numele Domnului! Să cântăm împreună o cântare veche, ca şi fraţi şi surori de la Rusalii. Poate veţi spune: „Eu sunt baptist!”, dar dacă ai binecuvântarea  rusalistică, eşti de la Rusalii. În ordine.

Binecuvântată fie legătura care leagă

Inimile noastre cu dragostea creştină

Frăţia inimilor înrudite.

Este ceea ce este mai presus.

Ascultaţi, prieteni! Dacă printre noi este cineva în a cărui inimă a intrat puţină amărăciune, undeva în călătoria prin această viaţă, scoateţi-o afară chiar acum! Nu lăsaţi aşa ceva înăuntru!

(Un frate vorbeşte în limbi, apoi aduce tălmăcirea).

Amin, amin!

Doamne Isuse, Îţi mulţumim pentru acest mesaj. Ne-a atins inima fiindcă vedem că nu ne-am abătut, ci am păzit credinţa. O, Doamne, mă rog ca Duhul să rămână în continuare în biserică! Ţine-ne aproape pe unul de altul, Tată; ţine-ne aproape de Tine. Vino printre noi, Doamne, în această ultimă epocă, în timpul ultimului sfeşnic, în care trăim acum. Fii Lumina noastră. Luminează peste noi în acest timp întunecos, Doamne, fiindcă ne dăm seama că stelele şi sfeşnicul vorbesc de timpuri de întuneric. În ce ne priveşte, suntem bucuroşi să ştim că suntem fiii Luminii şi că umblăm în Lumina lui Dumnezeu. Noi nu suntem legaţi de aceste lucruri pământeşti, ci suntem copiii Tăi. Cât de mult Îţi mulţumim pentru aceste lucruri!

Îţi mulţumim că ai trimis aceste mesaje ca o confirmare a Cuvântului Tău. Fie ca întotdeauna să fii onorat printre noi, Tată. Ţine-ne departe de orice amărăciune de pe acest pământ, Doamne. Ţine-ne sfinţi, ca vieţile noastre să fie curate şi sfinte înaintea Ta. Îngăduie ca sângele lui Isus Hristos să facă aceasta pentru fiecare dintre noi. Scoate din noi tot ce nu este în ordine, fiindcă acesta este ceasul cercetării.

Scopul acestor adunări este de a ne cerceta inimile. Tu ai spus că ochii Tăi cercetează şi cunosc inimile. Cu siguranţă, Tată. Tu ne-ai vorbit şi ne-ai spus să fim pregătiţi pentru că timpul este aici.

O, cât de mult Îţi mulţumim pentru aceasta, Tată!

O, nu-L iubiţi şi voi? Când a fost pe pământ, Isus a fost întrebat cu privire la căsătorie şi despărţire, iar El a spus: „La început nu a fost aşa.” Noi trebuie să ne întoarcem la început.

Astfel, dacă la început a existat o biserică rusalistică, iar El era Viţa şi noi suntem mlădiţele,  atunci şi la sfârşit va fi o biserică la fel ca cea de la Rusalii. Voi puteţi altoi în Viţă şi alte mlădiţe, dar ele vor purta propria lor roadă. Puteţi lua un portocal şi să altoiţi o mlădiţă de lămâi în el, dar acea mlădiţă va rodi lămâi deşi se hrăneşte din viaţa portocalului. Dacă veţi pune şi un grepfrut în ele, vom avea şi fructe de grepfrut deoarece este un citric.

Tot aşa, aceste organizaţii, aceste denominaţiuni sunt acolo, cheamă creştinii şi trăiesc din viaţa creştină, dar vor produce roade denominaţionale. Aşa este deoarece au crescut aşa. Dar dacă acea viţă va da o mlădiţă originală, aceea va avea în spatele ei cartea Faptelor. Aşa este pentru că aşa s-a  întâmplat prima dată. Fiecare mlădiţă care va rodi din acea viţă, va rodi portocale, iar Biblia spune că au fost douăsprezece mlădiţe. Oh, cât sunt de bucuros să trăiesc sub această mlădiţă, voi nu? Da, domnilor. O, este minunat!

În ordine. Vă rog să vă amintiţi că mâine seară vom vorbi despre epoca bisericii Sardes, apoi despre organizaţia luterană.

– Amin –