EPOCA BISERICII SARDES

*******

Îngerului Bisericii din Sardes scrie-i: „Iată ce zice Cel ceare cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu şi cele şapte stele:

Ştiu faptele tale: că îţi merge numele că trăieşti, dar eşti mort.

Veghează şi întăreşte ce rămâne, care e pe moarte, căci n-am găsit faptele tale desăvârşite înaintea Dumnezeului Meu.

Adu-ţiaminte dar cum ai primit şi auzit! Ţine şi pocăieşte-te! Dacănu veghezi, voi veni ca un hoţ şi nu vei şti în care ceas voi veni peste tine.

Totuşi ai în Sardes câtevanume care nu şi-au mânjit hainele. Ei vor umbla împreună cu Mine, îmbrăcaţi înalb, fiindcă sunt vrednici.

Cel ce va birui va fiîmbrăcat astfel în haine albe. Nu-i voi ştergenicidecum numele din carteavieţii şi voimărturisi numele lui înaintea Tatălui Meu şi înaintea îngerilor Lui.”

Cineare urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul.”

*******

Fratele meu tocmai îmi spunea că aceste batiste sunt pentru cineva care moare de cancer. Mă voi ruga puţin peste ele. (Fratele Neville spune: „Sunt două cereri şi de partea cealaltă.”). Două cereri? În ordine, domnule. Le voi pune aici pentru a mă ruga şi pentru ele.

Cineva a venit şi mi-a dat un bileţel în legătură cu serviciile de mâine. Cei care sunteţi musafiri, am fi bucuroşi să vă avem mâine după-amiază la ora două, pentru că se vor rula servicii care au fost înregistrate pe casetă. Vor fi puse mesaje pe care nu le-aţi mai auzit şi vom avea şi un serviciu de rugăciune. Astfel, ne aşteptăm să avem un timp frumos mâine după-amiază la ora două. Vom avea un timp destul de încărcat, pentru că mâine dimineaţă trebuie să vorbesc şi la şcoala duminicală, iar mâine seară vom continua cu istoria acestor biserici.

Cu voia Domnului, duminică dimineaţa ne aşteptăm să avem un timp minunat, deoarece voi vorbi despre altceva. Sâmbătă seara aş vrea să vorbesc despre Epoca Bisericii Laodicea, iar duminică dimineaţa aş dori să vorbesc despre: Fecioarele adormite, înviere, cei o sută patruzeci şi patru de mii, şi toate acestea care se leagă în mesajul de duminică dimineaţa. Serviciul va începe la ora nouă, nu-i aşa, frate Neville? Duminică dimineaţa la ora nouă, vom începe să vorbim despre aceste lucruri: „Ce se va întâmpla cu fecioara adormită? Dar cu fecioara înţeleaptă? Când se vor întoarce ele şi când vor apărea cei o sută patruzeci şi patru de mii? Sunt multe alte lucruri ca acestea.

Noi vom încerca să legăm lucrurile acestea care se potrivesc perfect cu mesajul. Apoi, dacă va fi cu voia Domnului, duminică seara vom vorbi despre ultimul înger şi mesajul pentru Laodicea.

Mâine după-amiază, vom avea aici un serviciu în care se vor asculta casete, iar fratele Gene mi-a spus că vom începe la ora două. Vouă, celor care vă place să ascultaţi mesajul, să vă rugaţi în jurul altarului, care-L căutaţi pe Duhul Sfânt, puteţi veni aici. Biserica este drăguţă şi caldă, deschisă şi pregătită pentru oricine, oricând doreşte să vină să se roage şi să-L caute pe Domnul. Biserica este deschisă și vă aşteaptă, iar noi ne vom bucura să ne fiţi alături.

Biserica este pregătită oricând doriţi să veniţi să vă rugaţi în ea. Dacă totuşi se întâmplă s-o găsiţi vreodată închisă, chiar aici peste drum locuieşte fratele nostru care se ocupă de ea. Cred că locuieşte la numărul 411 sau 811, chiar după colţ. Da, este numărul 811. Dacă aveţi nevoie, poate veni el sau soţia lui să vă deschidă, dar uneori dimineaţa, o lasă deschisă. Seara, după serviciu, biserica este închisă ca să nu alerge copiii prin ea, să spargă geamurile sau să facă alte lucruri de felul acesta; voi ştiţi cum sunt copiii, mai ales în timpul acesta. Acesta este motivul pentru care am decis s-o închidem. Poate atunci când o vom termina pe cealaltă, va fi altfel; poate va fi tot timpul cineva acolo, ca să poată veni oamenii să se roage, să caute vindecarea, să-L caute pe Duhul Sfânt.

Cei care nu aveţi Duhul Sfânt în viaţa voastră, haideţi şi staţi toată noaptea aici până când Îl primiţi.

Cine a fost cel care cu puţin timp în urmă a cântat: „Dumnezeu este în mine, Dumnezeu este pretutindeni”? Am crezut că a venit răpirea, aşa că m-am uitat în jur să văd dacă mai era cineva aici. A fost cu adevărat minunat şi eu apreciez aceasta. Am fi putut să mai stăm aşa încă puţin timp. Da, domnilor. Este timpul să auzim şi să vedem aceasta.

Am pierdut majoritatea cântărilor minunate care s-au cântat aici pentru că ştiţi voi, când vin aici am mintea ocupată şi sunt tot timpul ocupat. Oamenii vin cu avionul, cu trenul şi nu ştii niciodată ce se întâmplă. Uneori, sună telefonul și trebuie să merg la ei, să-i întâlnesc şi să mă rog pentru ei. Sunt în continuă mişcare, iar apoi mai trebuie să şi studiez, aşa că uneori este chiar greu. Dar suntem întotdeauna bucuroşi să-i întâlnim pe oameni şi să facem pentru ei tot ce se poate face, deoarece suntem slujitorii Domnului Isus Hristos şi a poporului Său din timpul acesta. Am dori să facem mai multe, dar deocamdată nu putem.

Azi dimineaţa a fost adus de urgenţă la mine un predicator care a avut o cădere nervoasă; sărmanul arăta de parcă se prăbuşea totul. Este un om care a muncit mult. Spunea că s-a trezit şi a văzut cum fetiţa lui, care era în cameră cu el, a început să se învârtă. Avea pijamalele pe ea şi a spus că ultimul lucru pe care şi l-a amintit a fost o pată mare roşie care se învârtea în jur aşa. A fost adus  la mine azi dimineaţă, dar cauza este că a muncit prea mult. Voi ştiţi cum este când toată povara este pe umerii noştri. Dar vedeţi, Dumnezeu are slujitori peste tot, ca să aibă grijă de aceştia. Aşadar, noi facem tot ce putem. El este un predicator care încearcă să facă tot ce poate pentru Domnul, în aceste zile din urmă. Domnul l-a adus aici, iar acum este bine şi poate merge bucuros în drumul lui.

Astăzi s-a întâmplat un lucru minunat. Eu i-am spus soţiei mele: „Va veni aici un bărbat scund, cu părul şi ochii închişi la culoare. El va privi şi va citi ce este scris pe plăcuţa de acolo… dar să-l chemi pentru că Domnul are un mesaj pentru el. Am ridicat Biblia, care era deschisă, şi am spus: „Voi aşeza aceste lucruri aici, ca să vezi că este exact ceea ce vrea Domnul să facă.”

În urmă cu opt ani, la o întâlnire s-a ridicat şi a venit pe platformă un polonez din Polonia, iar Duhul Sfânt i-a zis: „Tu eşti confuz!” El a crezut că eu am spus aceasta, dar de fapt era Duhul Sfânt. A stat cu el atâta timp, iar în cele din urmă l-a adus din Kansas la întâlnirea de aseară, iar el a fost cu adevărat confuz când a auzit vorbindu-se despre apa botezului. S-a dus la hotel, iar Duhul Sfânt a spus: „Ridică-te acum şi du-te acolo!” Cineva a vrut să-l însoţească, dar el nu a vrut pentru că în vedenie venea singur. Vedeţi? Domnul acela a venit, a citit ce era scris pe plăcuţă şi s-a întors dorind să meargă înapoi, dar soţia mea l-a strigat, iar eu am mers la uşă şi am spus: „Acesta este bărbatul acela, să vină înăuntru.”

„Ce trebuie să fac?” a întrebat el, iar după ce a înţeles ce i-am spus, a zis: „Acum înţeleg.”

„Vreau să-ţi arăt aceasta ca să ştii. Domnul mi-a spus că vei veni.” Îl puteţi întreba. Apoi am spus: „Aici este Scriptura. Ia-o şi citeşte-o înainte de a merge mai departe.”

Acum el este aici ca să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, din câte ştiu, el este acum aici, Eşti aici, frate? Este un frate polonez. Da, este chiar acolo în colţ, ridică mâna”, să te poată vedea toţi. În ordine. Vedeţi? Duhul Sfânt lucrează tot timpul. Mulţi oameni cred că vedeniile au loc numai pe platformă, dar ele lucrează pretutindeni. De fapt, aici este un loc minor în care au loc, pentru că afară au loc zi şi noapte. Da, o puteţi întreba pe soţia mea, pe vecinul meu, fratele Wood sau pe alţii din jurul meu. Aici au loc lucrările micuţe, dar lucrările mari au loc acolo afară, şi n-au fost relatate nici măcar jumătate din ele. Oh! Sunt atât de fericit fiindcă ştiu că Domnul nostru vine în curând, iar atunci vom fi cu El pentru totdeauna, din veşnicie în veşnicie.

Cred că duminică se va împlini o săptămână de când vorbim despre aceste lucruri; duminică, în data de 18. Am avut o bătălie teribilă, pentru că Satan a vrut să-mi dea o gripă, dar eu am continuat să i-o dau înapoi; el mi-a dat-o, dar eu i-am dat-o iar înapoi. Aşadar, aici am avut o mică luptă şi probabil vom continua şi săptămâna viitoare fiindcă, cu voia Domnului, vom continua până duminica viitoare. Vom încerca să stabilim şi nişte servicii de rugăciune pentru bolnavi deoarece lucrurile se aşează, iar până acum am încercat să mă ocup numai de cazurile care necesitau intervenţie urgentă, şi orele nopţilor au trecut foarte repede, pe data de 18 vom avea un serviciu de rugăciune obişnuit. Deci, dacă aveţi persoane dragi pentru care doriţi să mă rog, aduceţi-le aici sau aduceţi-le la serviciul de rugăciune.

Mulţi oameni din Jeffersonville mi-au spus că vin aici de dimineaţa devreme, de pe la ora cinci, pentru că nu mai sunt locuri în care să-ţi parchezi maşina, dar eu le-am zis: „Avem mulţi fraţi de pretutindeni care ne vizitează, mulţi predicatori sau alţi oameni care şi-au pus nădejdea în această învăţătură.”

Noi încercăm să atingem numai punctele esenţiale. Peste puţin timp, vom avea o carte pe care o puteţi citi şi în care vom adăuga multe lucruri deoarece, aşa cum aţi văzut serile trecute, am încercat să-mi păstrez puţin vocea; aţi văzut şi voi cum a fost atmosfera aici, fiindcă avem descoperirea lui Hristos pentru această epocă. Vedeţi, descoperirea cu privire la Cine este El.

Înainte de a începe să citim din Scriptură… ştiu că mâine este o zi comercială mare, pentru că toţi trebuie să cumpărăm proviziile de sâmbătă seara. Ar trebui să le achiziţionăm sâmbătă după-amiaza sau sâmbătă dimineaţa, pentru ca sâmbătă seara şi duminică dimineaţa să fim liberi să venim la biserică. Aşadar, în seara aceasta voi încerca să vă las devreme, ca să nu fiţi prea obosiţi mâine şi să vă puteţi întoarce aici alături de ceilalţi fraţi. Aceste servicii vor fi înregistrate pe bandă.

Acum să ne ridicăm puţin pentru rugăciune.

Înainte de a ne ruga, mă întreb dacă este cineva care are vreo cerere specială, iar dacă este, vă rog să ridicaţi mâna, fiindcă Dumnezeu vede. Şi voi vedeţi, fraţilor, dacă trăim într-o lume nevoiaşă sau nu. Cred că nouăzeci şi cinci sau nouăzeci şi opt la sută din audienţă a ridicat mâna. Amintiţi-vă că nu puteţi nici măcar să vă mişcaţi fără ca Dumnezeu să ştie aceasta. Vedeţi? El cunoaşte intenţiile voastre şi ştie ce cereţi voi. Să ne plecăm capetele.

Îndurătorule Tată ceresc, în seara aceasta ne apropiem de sfinţenia Ta, de tronul Tău, pentru că ai făgăduit că ne vei asculta, iar dacă vom crede, ne vei da ceea ce cerem. Noi ne mărturisim păcatele şi realizăm, Doamne, că nu merităm binecuvântările Tale; că nu suntem demni de ele. Noi toţi suntem nevrednici şi nu venim ca şi cum am fi vrednici sau ca şi cum am fi făcut ceva măreţ. O, Tată, când privim la Calvar, ne pierdem toată măreţia şi nu ştim nimic altceva decât pe Hristos şi pe El răstignit. Conform Scripturilor, El a înviat a treia zi pentru mântuirea noastră, iar patruzeci de zile mai târziu, S-a întors sub forma Duhului Sfânt pentru a rămâne cu noi până la apariţia Lui vizibilă pe cer, la sfârşitul timpului. Doamne, vedem că sfârşitul timpului se apropie repede şi suntem cel mai fericit popor, pentru că ne-ai dat acest mare privilegiu.

Tată, Îţi sunt recunoscător pentru audienţa aceasta deosebită, care stă aici cu capetele plecate şi ascultă. Doamne, Te rog să sfinţeşti buzele mele în seara aceasta, şi nu doar în seara aceasta, ci de fiecare dată când voi veni la amvonul Tău pentru a vorbi poporului Tău, deoarece vreau să nu spun niciodată ceva greşit. Tu ai încă putere să închizi gurile, aşa cum ai făcut  cu leii din groapa în care a fost aruncat Daniel. Dacă vreodată voi fi pe punctul să spun ceva ce nu este în concordanţă cu Cuvântul Tău, Te rog să-mi închizi gura ca să nu pot spune nimic. Nu lua în seamă gândurile mele, şi Te rog să mă pui pe calea cea dreaptă, acolo unde nu voi vorbi nimic altceva decât Adevărul, pentru că ştiu că în ziua aceea măreaţă, oamenii aceştia vor sta pe Cuvântul pe care li L-am predicat. Dacă vei veni să iei stelele Tale, îngerii Tăi, predicatorii Tăi, slujitorii Tăi, ei vor trebui să fie judecaţi conform Mesajului pe care L-au  predicat aici, pentru că Tu îi vei trage la răspundere pe slujitorii Tăi.

Acum Te rog să laşi Duhul Tău să vorbească şi nu un om şi taie inimile noastre împrejur ca să-L poată auzi. Eu voi asculta, Tată. Te rog să-i vindeci pe cei bolnavi şi să Te înduri de cei nevoiaşi. Îngăduie ca mila şi harul Tău să fie asupra tuturor oamenilor de pretutindeni care sunt în nevoi. Rezolvă fiecare cerere care Ţi-a fost adusă la cunoştinţă în seara aceasta prin ridicarea mâinilor. Îl rugăm pe Duhul Sfânt să răspundă tuturor cererilor din toată ţara şi să-i vindece pe bolnavi şi pe oamenii care suferă, chiar şi pe cei ale căror batiste se află aici, ale căror cereri se află chiar acum sub mâna mea. Vorbeşte-ne prin Cuvântul Tău scris, prin Duhul Sfânt, pentru că Îţi cerem aceasta în Numele lui Isus Hristos. Amin.

În seara aceasta este puţin cald în biserică. Ne apropiem de marea epocă Laodicea, dar în seara aceasta ne vom opri la o altă epocă mare, la epoca a cincea a Bisericii, Sardes.

Am început cu prima epoca a Bisericii, cu Efes. S-ar putea să mai citesc o dată ceea ce am scris aici, ca să le puteţi confrunta cu notiţele voastre.

Prima epocă a Bisericii a fost epoca Bisericii Efes şi a ţinut din anul 55 d.Hr, până în anul 170 d.Hr. Steaua acestei epoci a fost apostolul Pavel. Nemulţumirea lui Dumnezeu pentru această epocă a fost că şi-au pierdut dragostea dintâi, iar răsplata pentru biruitori este „Pomul Vieţii.”

A doua epocă a Bisericii a început în anul 170 d.Hr. şi a ţinut până în anul 312 d.Hr, mesagerul ei fiind Irineu. Aceasta a fost o epocă a necazurilor şi persecuţiilor, iar răsplata biruitorilor este „Cununa vieţii.”

A treia epocă a Bisericii a fost epoca Bisericii Pergam, iar mesagerul ei a fost sfântul Martin. Această epocă a ţinut între anii 312-606, iar ceea ce a avut Dumnezeu împotriva ei, a fost învăţătura falsă, minciuna Satanei, înfiinţarea domniei papale şi căsătoria bisericii cu statul. Răsplata pentru biruitori este „mana ascunsă şi o piatră albă.”

A patra epoca a bisericii a fost epoca Bisericii Tiatira, care a ţinut între anii 606-1520, trimisul sau îngerul pentru ea fiind Columba. Aceasta a fost epoca domniei papale, epoca întunecoasă, iar răsplata pentru biruitori este „stăpânirea peste naţiuni şi Steaua dimineţii.”

În seara aceasta vom studia cea de-a cincea epocă a Bisericii, epoca Bisericii Sardes. Mesagerul acestei epoci a fost Martin Luther, un nume cunoscut pentru toţi cei ce studiază Biblia. Această epocă a început în anul 1520 şi s-a terminat în anul 1750, fiind cunoscută sub numele de „Epoca Reformei.” Nemulţumirea lui Dumnezeu a fost „folosirea propriului ei nume”, iar răsplata pentru rămăşiţa biruitorilor este că „ei vor umbla împreună cu Mine, îmbrăcaţi în alb, iar numele lor sunt în Cartea Vieţii Mielului.” Domnul să ne binecuvânteze în timp ce ne apropiem de această epocă.

Să începem cu versetul unu din capitolul trei din Apocalipsa.

Epoca Bisericii Sardes este perioada reformei, timpul în care a mai rămas doar o rămăşiţă, restul fiind aproape morţi.

Unii dintre noii veniţi ar putea spune că acesta este mai degrabă un timp crud. Am putea veni într-o după-amiază să fixăm mai bine mesajele, poate duminică. Pentru fiecare epocă avem câte un reprezentant, un înger: unu, doi, trei, patru, cinci, şase, şapte. Biserica de la început a fost biserica de la Rusalii, biserica ce avea puterea şi călăuzirea Duhului Sfânt. La început a fost o biserică mare, dar curând s-a infiltrat printre ei un duh denominaţional care voia organizarea bisericii. Acest duh a fost numit „faptele nicolaiţilor.” Mă puteţi auzi în spate? Da? În ordine. „Faptele nicolaiţilor”. În prima epocă nu era o învăţătură, ci doar o părere. Ei au luat Cuvântul şi L-au divizat, ceea ce a reprezentat nişte „fapte” care erau greşite, nicolaite. Cuvântul „nicolait” este un cuvânt străin pentru noi, de aceea am încercat să-l explic folosindu-mă de dicţionarul grec. Astfel, am văzut că „nico” înseamnă „a birui, a cuceri, a învinge”, iar „lao” vine de la laici care înseamnă „biserica.”

Nicolaismul sunt nişte fapte care au pătruns în biserică şi au încercat să-i biruiască pe credincioşii adevăraţi susţinând că singurul care poate citi Biblia şi care poate să-i dea o interpretare este episcopul sau o altă persoană care este capul bisericii.

În epoca a doua am văzut cum lucrurile s-au agravat şi biserica a început să fie presată. Într-o parte sunt cei credincioşi Rusaliilor, iar de partea cealaltă adepţii denominațiunii

În epoca a treia a Bisericii, Pergam, credincioşii de Rusalii au fost daţi afară, iar „faptele” din prima epocă au devenit „învăţătură.” În această epocă, biserica s-a căsătorit cu statul, mai exact, grupul nicolait care a biruit gruparea de la Rusalii.

Fraţilor, eu vă spun aceasta cu toată sinceritatea. Şi este în concordanţă cu scrierile istoricilor: „Conciliul de la Niceea”, „Cartea martirilor” a lui Fox şi toate marile scrieri antice. Am aici unele din cele mai vechi manuscrise. Eu nu spun că sunt de la Rusalii; şi când spun Rusalii nu mă refer la organizaţia din zilele în care trăim, fiindcă ea este la fel de vinovată ca celelalte. Eu mă refer la adevăratele Rusalii, la adevăratul Duh Sfânt al lui Dumnezeu, la credinţa adevărată, la binecuvântările originale, numele original; la tot ce a început la început şi cum a mers prin Biblie.

Privind la această epocă, puteţi vedea cât de departe au venit Rusaliile. Puteţi vedea şi cei din spate? În ordine. Aseară am vorbit despre epoca aceasta mare, Tiatira. Constantin, un păgân, le-a spus creştinilor care aveau învăţătura nicolaită că dacă se vor ruga pentru el să câştige o anumită bătălie, va deveni creştin. În timp ce se pregătea pentru luptă, a avut un vis în care a văzut o cruce albă care a fost pusă înaintea lui şi un glas i-a spus: „Prin aceasta vei birui!” După acest vis, a pictat pe scuturile soldaţilor săi o cruce albă, acesta fiind locul de naştere sau începutul catolicismului şi al ordinului „Cavalerii lui Columb.”

Din istorie aflăm un singur lucru despre Constantin: că a fost un politician necinstit. El avea în minte un singur gând: să-şi unească regatul şi să-l facă mai puternic. Fiind păgân, el se închina la idoli, iar când a văzut că învăţătura nicolaită prindea contur, a folosit strategia pe care am văzut-o aseară.

Isus a spus cu trei sute de ani înainte, că el va învăţa învăţătura lui Balaam. Balaam i-a înşelat pe copiii lui Israel şi i-a împins la curvie spirituală, fiindcă au luat din lucrurile jertfite idolilor şi le-au mâncat. Noi ştim că dacă mâncăm din lucrurile jertfite idolilor comitem curvie spirituală. El a adus idolii în biserica creştină şi oamenii au început să se închine înaintea lor. Balaam l-a invitat pe Israel la acea sărbătoare închinată idolilor, şi astfel au comis curvie spirituală.

Constantin a folosit aceeaşi strategie şi a făcut acelaşi lucru prin biserica pe care a ridicat-o. El a dat bisericii clădiri mari în care au pus altare mari de marmură decorate cu aur şi mărgăritare, iar sus a pus un tron pe care a aşezat un om care să fie conducător şi care ulterior s-a numit „episcop” şi apoi „papă”. Astfel, Bonifacius al doilea a fost primul papă încoronat. El nu numai că era îmbrăcat ca un păgân, dar l-au înălţat ca pe un zeu şi l-au numit „vicar,” adică „locţiitor.” Astfel, VICARIVS FILII DEI înseamnă LOCŢIITOTUL FIULUI LUI DUMNEZEU.

Biblia spune că cine este înţelept poate tălmăci însemnătatea lui VICARIVS FILII DEI. Dacă tragem linia sub această denumire şi scriem numerele corespunzătoare, obţinem exact ceea ce a spus Dumnezeu că este semnul fiarei: 666.

V  I  CAR  I  V  S   F  I   L  I  I    D  E  I

 5 +1+  100  + 1+5     +         1+50+1+1  +500   +  1 = 666

Eu am fost la Roma şi la Vatican. Papa pretinde că are o triplă autoritate: asupra iadului, a cerului şi a purgatoriului. Înţelegeţi? Eu am fost acolo şi am văzut tripla lui coroană.

Joi după-amiază la ora trei trebuia să-l întâlnesc pe papa de la Vatican. Baronul von Blomberg mi-a spus: „Frate Branham, primul lucru pe care trebuie să-l faci când ajungi înaintea papei este să îngenunchezi înaintea lui şi să-i săruţi inelul.”

„Aşa ceva nici nu intră în discuţie!” am răspuns eu. „Nu pot face aşa ceva. Nicidecum! Nu am nimic împotriva acestui om; are tot respectul meu pentru titlul său, este în ordine, dacă este episcop, un bătrân al bisericii, doctor, etc. îl voi saluta ca atare, dar să mă închin înaintea unui om? Eu Îi datorez închinare unui singur Om, iar acela este: Isus Hristos. Numai în faţa acestui Om mă voi închina. Dacă aşa se pune problema, anulează întâlnirea, fiindcă nu voi merge acolo.”

După ce m-am întors acasă, am aflat că a mai fost un american care a procedat aşa, Teddy Roosevelt. Va amintiţi că istoria menţionează aceasta, nu-i aşa? El a refuzat să-l vadă pe papă pentru că i s-a cerut să-i sărute inelul pe care-l avea pe degetul mare. Nu, aşa ceva nici nu poate intra în discuţie.

Ei au întemeiat o biserică şi s-au căsătorit cu statul, au luat idei păgâne, idoli păgâni pe care i-au pus în biserică după ce le-au schimbat numele. Astfel, zeul Jupiter, zeul Soare, zeul Marte, zeiţa Venus şi toţi acei zei păgâni care erau în bisericile păgâne, au fost aduşi în biserica creştină cu nume creştine: Pavel, Petru, fecioara Maria şi toţi ceilalţi, spunând: „Acesta este Vicarul nostru pentru că Isus i-a spus lui Petru: „Ţie îţi dau cheile…”, așa că papa este un succesor apostolic. Aceasta este învăţătura bisericii catolice până astăzi. Ei sunt cei care i-au adus în biserică pe aceşti idoli. Ce au făcut ei? Au adus închinarea idolatrică în creştinism, în aşa-zisul creştinism; nu în creştinismul adevărat, pentru că credincioşi adevăraţi de cincizecime nu s-au unit cu aceste lucruri.

Nu am spus că baptiştii, metodiştii, prezbiterienii, sunt acolo cu toţii? Dar produsul adevărat şi original au fost Rusaliile: a fost, este şi va fi întotdeauna. De ce? Pentru că acolo este punctul în care a început biserica, chiar acolo, cu puterea de la Rusalii.

Voi spuneţi: „Să fie chiar aşa, frate Branham?” Vă rog să luaţi istoria şi să priviţi de-a lungul timpului şi veţi vedea dacă copiii adevăraţi ai lui Dumnezeu s-au ţinut sau nu de binecuvântările de la Rusalii: au vorbit în limbi, au tălmăcit, au făcut semne şi minuni, au botezat în Numele lui Isus Hristos, etc. Tot ceea ce au făcut apostolii, au făcut şi ei, iar aceasta s-a întâmplat în toate epocile Bisericii. Acesta este motivul pentru care atunci când am citit istoria, i-am ales pe Pavel, Irineu, sfântul Martin, Columba şi pe toţi ceilalţi bărbaţi care au fost însoţiţi în fiecare epocă de semne şi minuni, ca mesageri ai acestor epoci.

În ordine. Cred că a fost o mică problemă cu microfonul. Acum este în ordine? Mă puteţi auzi în spate? Nu, ei spun că nu mă pot auzi. Billy, în spate nu pot să mă audă deloc. În ordine. Acum mă puteţi auzi?  Este mai bine? Da? Toţi spun că este în ordine. Bine.

În epoca de aici, Constantin a făcut lucrul acesta: l-a pus pe acest om în funcţia de episcop universal peste toate bisericile, le-a dat mulţi bani, a unit biserica cu statul şi a îngăduit ca biserica să controleze statul. Vedeţi? Ceea ce a făcut Constantin aici, este acelaşi lucru pe care-l găsim în biserica de aici. Este vorba de zilele lui Ilie, când Izabela i-a subjugat pe copiii lui Dumnezeu. Acelaşi lucru a avut loc şi în epoca întunecoasă. Unde sunt Rusaliile aici? O, vai, au fost date afară! Timp de o mie de ani, din jurul anului cinci sute, până în anul 1500, mai exact din 606 până în anul 1520, copiii lui Dumnezeu au trecut prin prigoane sângeroase. Citiţi istoria şi veţi vedea.

Dacă vorbiţi cu un catolic, vă va spune că ei sunt prima biserică creştină, dar adevărul este că ei sunt prima biserică denominaţională creştină. Adevăraţii credincioşi de Rusalii au fost scoşi afară, ucişi, daţi la fiarele sălbatice de papi, de episcopi, etc. care au fost mai sângeroşi decât vă puteţi imagina.

Într-o zi, mă va costa viaţa faptul că spun aceasta. Dar un lucru este sigur: eu ştiu încotro mă îndrept. Continuă să curgă sânge şi astăzi, dar vremea este aproape, iar voi puteţi vedea aceasta dacă urmăriţi ce se întâmplă în naţiunea noastră. Nu va mai dura mult! Acesta este Adevărul. Staţi cu El! Amestecaţi-vă sângele cu al celor din zilele acelea.

Priviţi ce a avut loc aici. Învăţătura Izabelei a intrat în biserică aici. Izabela a fost o femeie păgână, iar Ahab a făcut acelaşi lucru pe care l-a făcut Constantin: s-a căsătorit cu această femeie pentru a-şi consolida împărăţia. Dar prin aceasta, a adus în Israel idolatria, aşa cum a făcut şi Constantin aici, iar Rusaliile au dispărut aproape de tot.

Aici, Dumnezeu l-a ridicat pe Martin Luther. Vreau să observaţi că Lumina a dispărut aproape de tot în această epocă. Am remarcat aceasta, pentru că este o lecţie bună pentru duminică seara, dacă va fi cu voia Domnului.

Aici avem epoca întunecoasă, care a ţinut între anii 606-1520. Voi pune aceasta chiar aici: 606-1520. Aşa. Aceasta este epoca întunecoasă, în cadrul bisericii de aici, iar biserica despre care vom vorbi astăzi este biserica luterană.

Bărbaţii de aici: Irineu, Martin, Columba, au murit. Dacă cineva caută în istorie şi vă spune: „Sfântul Patrick a fost catolic,” nu ştie despre ce vorbeşte. Sfântul Patrick a protestat împotriva bisericii catolice, nu a fost niciodată la Roma şi a refuzat categoric învăţătura lor. Acesta este adevărul. Dacă veţi merge în Irlanda, veţi vedea acelaşi lucru. Sfântul Patrick a fost un om al lui Dumnezeu, dar când se spune că el a scos afară toţi şerpii din Irlanda, aceasta este doar o legendă.

Câţi dintre voi aţi auzit sau aţi citit despre faptul că Wilhelm Tell a tras într-un măr care se afla pe capul fiului său? Aceasta este o legendă catolică, dar istoria nu spune nimic despre aşa ceva. În Elveţia chiar s-a consemnat: „Este doar o legendă.” Eu şi Billy am fost pe malul lacului Lucerne, unde se spune că ar fi făcut lucrul acela, dar adevărul este că el a tras într-un om, nu într-un măr pus pe capul fiului său. Aceasta este doar o legendă, o superstiţie, pentru că nu s-a întâmplat niciodată aşa ceva. În ţara unde se presupune că a avut loc acel lucru, nu scrie nimic despre el. Vedeţi, despre biserică avem mărturii, scrieri, dar despre aceste evenimente, ca cele menționate mai sus, nu scrie nimic; nu este nici o mărturie istorică referitoare la ele.

Vedeţi, în această epocă a Bisericii Lumina a dispărut aproape de tot, dar este epoca în care vine Reforma, este epoca reformei. După aproape o mie de ani de întuneric şi decădere, biserica a pierdut aproape de tot urma lăsată de Irineu. El a fost un om mare, un om duhovnicesc. Aşa au fost sute din acei sfinţi minunaţi care şi-au dat viaţa şi şi-au vărsat sângele de bunăvoie în acele arene. Vedeţi, ei au murit pentru cauza lui Hristos, pentru botezul în Numele Domnului Isus Hristos, pentru vorbirea în limbi, pentru învierea lui Isus Hristos şi pentru că trăiau în prezenţa Sa divină, fiind prigoniţi de cei care pretindeau să sunt şi ei creştini. Aşa este. Aşa s-au desfăşurat lucrurile.

O, este o legiune de demoni din iad…

Această biserică s-a născut, s-a format aşa, s-a autointitulat prorociţă, o interpretă a Cuvântului, pretinzând că nimeni altcineva nu Îl înţelege, afară de ei. Ea se pretinde aceasta, dar de fapt este o mincinoasă. Vedeţi? Dar în paralel, Îl vedem pe Dumnezeu, cu îngerul Său pentru această epocă, cu Adevărul. Adevărul se va întoarce întotdeauna la început, la origini, pentru că Dumnezeu nu Se schimbă niciodată în ce priveşte Cuvântul Său.

Aseară am văzut, de asemenea, că Izabela avea o fiică. Vreau să amintesc aceste lucruri ca să fie bine ancorate în inimile voastre. Vă amintiţi că ea avea o fiică? În Apocalipsa 17.5 scrie că biserica din Roma are fiice: „Ea este mama curvelor.” Este adevărat? Izabela a avut o fiică şi ce a făcut cu ea? Vedeţi aceste lucruri, aceste tipuri, aceste umbre? Izabela a văzut că fiica ei s-ar putea căsători cu Ioram, fiul lui Iosafat, împăratul lui Iuda.

În timpul acela, Israelul era împărţit, Iuda, cu Ierusalimul, fiind separat de restul Israelului. Astfel, Ahab era împărat peste Israel, iar Ioram peste Iuda. Izabela cucerise Israelul care a acceptat idolii ei, cu excepţia lui Ilie şi a unui grup mic de credincioşi. În ordine. De partea cealaltă, în Iuda, îl avem pe Ioram. Izabela a avut cu Ahab o fiică pe care a căsătorit-o cu Ioram, fiul lui Iosafat, aducând astfel idolatria şi punând altare păgâne şi în Ierusalim.

Exact aceasta a făcut şi biserica catolică. A instaurat învăţătura ei denominaţională şi L-a dat pe Duhul Sfânt afară din biserică împreună cu fiicele ei: luteranii, metodiştii, baptiştii, penticostalii, etc. Da, exact aceasta a făcut, de aceea Biblia a numit-o „mama curvelor.”

Cercetaţi Scripturile? Vedeţi ceva diferit în Scriptură faţă de ceea ce găsim în istorie? Nu, nu găsim. Vedeţi?

Aceste denominaţiuni sunt cele mai otrăvitoare lucruri pe care le-a avut vreodată în protestantism. Astfel, ei au încercat să-i facă pe oameni să conducă ei biserica, ceea ce este acelaşi lucru ca omul pus pe tron. Ei n-au un papă, ci au episcopi conducători şi supraveghetori generali care spun: „Ce este cu învăţătura aceasta? O, el botează în Numele lui Isus Hristos? Atunci nu poate veni aici! Nu, fraţilor! La o parte cu aşa ceva!” Ei nu sunt de acord cu mişcarea Duhului şi spun: „Nu cumva să mergeţi la întâlnirea aceea! Staţi deoparte indiferent cât sunteţi de bolnavi! Nu cotează ce face Dumnezeu, dacă nu priviţi prin ochelarii noştri, nu vedeţi nimic!”

Biblia spune că ei au făcut o icoană a fiarei, iar icoana aceea a primit viaţă şi putea vorbi. Aşa este. Dacă nu credeţi că poate vorbi, mergeţi, întâlniţi-vă cu ea şi veţi vedea.

Îmi amintesc că odată am ajuns într-o încurcătură a denominaţiunilor la Tulsa, Oklahoma. Într-o zi am avut o vedenie în timp ce stăteam într-o clădire. Am văzut o pisicuţă drăguţă care stătea pe o pernă de mătase. Era cea mai drăguţă pisică pe care am văzut-o vreodată. M-am dus la ea, deşi mă tem de pisici, şi am început s-o mângâi de la cap spre coadă. Imediat, ea a început să toarcă: „Mrrr, mrrr!”, ştiţi voi cum torc pisicile. Eu am continuat s-o mângâi şi am spus: „Pisicuţă mică şi drăguţă!”, iar ea a zis: „Mrrr! Mrrr!” M-am uitat pe spatele pernei, iar acolo scria: „Pisicuţă penticostală.” Privind-o, m-am gândit: „Nu este ciudat? Aceasta trebuie să fie o vedenie.”

Atunci Ceva mi-a zis: „Cât timp o mângâi în felul acesta este în ordine, dar dacă vrei să-i vezi adevărata faţă, mângâi-o invers.” Vedeţi? Când am mângâiat-o invers, şi-a holbat ochii verzi la mine, s-a ridicat ca un monstru şi m-a scuipat cât a putut de tare. Mângâiaţi-o numai puţin invers. Spuneţi-le că botezul lor „în Numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh” este de la Satan şi de la biserica catolică şi veţi vedea ce se va întâmpla atunci. Vedeţi? Blana ei se va zbârli şi se va ridica drept în sus, apoi va urma un adevărat scandal.

Când m-am întors, le-am spus fraţilor Leo şi Gene: „Am avut o vedenie despre organizaţiile penticostale.”

Acum să revenim la epoca Sardes. Sardes a fost o biserică moartă, pentru că a fost omorâtă încă din timpul acela. Mai rămăsese doar puţină viaţă, aşa cum vom vedea imediat. Epoca aceasta a durat din anul 1520 până în anul 1750. Steaua din mâna Lui este îngerul sau mesagerul acestei epoci. S-a înţeles aceasta clar? Steaua este un înger, este mesagerul sau trimisul Domnului pentru epoca respectivă. În ordine.

Noi am încheiat cu Conciliul de la Niceea. Ei au murit chiar acolo, pentru că biserica s-a unit cu statul şi astfel a venit la putere. Îşi mai aminteşte cineva din lecţia de aseară, ce credeau mulţi dintre oamenii aceia? Ei credeau că a început deja Împărăţia de o mie de ani; au adus Mileniul fără venirea lui Hristos. Vedeţi? Venirea lui Hristos aduce Mileniul. Dacă luaţi istoria, veţi vedea că în zilele acelea s-au ridicat „hristoşi mincinoşi.” Ei credeau că papa era înlocuitorul lui Isus şi l-au numit „vicar sau locţiitor”: „Locţiitorul Fiului lui Dumnezeu.” Da, el stătea acolo ca un zeu sfânt.

Lăsaţi-mă să vă spun ceva. Biblia spune că înainte de venirea lui Isus, „se vor ridica proroci mincinoşi şi hristoşi mincinoşi.” Aşa este. Ceea ce vă spun acum vreau să pătrundă în inimile voastre: Isus nu va pune piciorul pe pământul acesta decât după răpirea Bisericii Sale. Ţineţi minte aceasta pentru că se vor ridica hristoşi mincinoşi, dar Isus nu va veni pe pământ, deoarece El şi Biserica se vor întâlni în văzduh. Apoi, când va veni Isus, aceea este revenirea Sa. Trâmbiţa va suna, iar Biserica dintre neamuri Îl va întâmpina în văzduh. Nu aşa spune Scriptura? Vedeţi? Noi Îl întâmpinăm în văzduh şi apoi mergem sus. Isus nu va pune piciorul pe pământ decât după răpirea Bisericii şi plecarea ei Acasă, la Cina nunţii din ceruri. Apoi, El Se întoarce pe pământ pentru rămăşiţa evreilor.

După Conciliul de la Niceea, biserica a stat aproape o mie de ani sub domnia papală, care i-a omorât pe toţi cei care nu erau de acord cu ei. (Prin Edictul de la Tesalonic din 28 februarie 385, s-a stabilit ca cei ce nu fac parte din biserica catolică şi nu cred în sfânta treime, să fie declaraţi eretici şi omorâţi, iar locurile lor de adunare să fie dărâmate.)

Dacă nu acceptai învăţătura lor şi nu te închinai ca ei, erai omorât, aşa cum a făcut Izabela cu Israelul. Duhul Sfânt S-a retras şi numai câţiva din epoca aceea, ca Ilie şi o rămăşiţă din Israel nu şi-au plecat genunchii înaintea lui Baal. Dacă vreţi să citiţi aceasta, scrie în 1Împăraţi 19, de la versetul 9, când Ilie a stat într-o peşteră şi Domnul i-a vorbit. Atunci el a zis: „…au ucis cu sabia pe prorocii Tăi; am rămas numai eu singur şi caută să-mi ia viaţa.” (v. 10). Dar Dumnezeu i-a spus: „Eu mai am şapte mii în Israel care nu şi-au plecat genunchii înaintea lui Baal.” (v.18).

Astfel, din Sardes începe ceva. Cuvântul „Sardes” înseamnă „evadaţi, scăpaţi.” Deci Sardes înseamnă „cei care au evadat, care au scăpat.”

Vom începe cu versetul unu: „Îngerului Bisericii din Sardes, scrie-i: „Iată ce zice Cel ce are cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu şi cele şapte stele: „Ştiu faptele tale: că îţi merge numele că trăieşti, dar eşti mort.”  

Acesta este salutul. „Cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu şi cele şapte stele.”

Duhurile sunt îngerii care au mers la cele şapte stele care sunt mesagerii. „Şapte Duhuri”, Duhul Sfânt a uns de şapte ori în șapte timpuri diferite câte un mesager, care a fost o stea în vremea lui. Duhul este veşnic, iar steaua a fost făcută cu scopul de a reflecta Lumina în întunericul acestor epoci întunecoase ale Bisericii. Duhul a venit la stea, la înger, la mesagerul Bisericii, iar acesta a reflectat Lumina Duhului Sfânt în epoca respectivă. Poate vă întrebaţi de ce sunt şapte Duhuri. Sunt şapte mesageri pentru cele şapte epoci ale Bisericii. Înţelegeţi? Astfel, de fiecare dată când a venit în scenă o stea, Duhul Sfânt a venit jos şi a uns-o, păstrând-o aşa cum a fost prima stea.

 Daţi-mi voie să vă dovedesc aceasta. Să nu uitaţi că şi Satan este numit stea: „fiul zorilor.” Acum observaţi ce a spus apostolul Pavel. Credeţi că Pavel este steaua Bisericii Efes? După ce în Fapte 20, menţionează că după plecarea lui se vor infiltra în turmă „lupi răpitori”, el spune în Galateni 1.8: „Dar chiar dacă noi înşine sau un înger din cer ar veni să vă propovăduiască o evanghelie deosebită de aceea pe care v-am propovăduit-o noi, să fie anatema!” El ştia că va veni acest bărbat care pare un înger de lumină, un mare vicar. Astfel, Pavel a spus: „Nu contează cine este el, dacă este un înger sau orice altceva, dacă va învăţa ceva diferit de Evanghelia pe care v-am propovăduit-o noi, să fie blestemat.

Pavel a fost acela care a poruncit ca cei care nu erau botezaţi în Numele lui Isus Hristos, să fie botezaţi din nou, ca să poată primi Duhul Sfânt, aşa cum scrie în Fapte 19.5. El este cel care îşi punea mâinile peste oameni şi ei primeau daruri duhovniceşti, şi a rânduit totul în Biserică în ceea ce priveşte lucrarea darurilor: minunile, vindecarea bolnavilor, vorbirea în limbi şi tălmăcirea limbilor. Este adevărat? Puteţi citi 1Corinteni 12 şi veţi vedea că aşa este. Dumnezeu a pus în biserică darurile acestea mari, iar Pavel le-a rânduit, astfel încât să poată lucra spre gloria lui Dumnezeu. Pavel a spus aceasta, de aceea, dacă cineva, indiferent din ce denominaţiune face parte, încearcă să vă spună că zilele vorbirii în limbi, a tălmăcirii limbilor, a vindecării divine, a minunilor, a mărturiei Duhului Sfânt au trecut, să fie blestemat. De ce? Pentru că acelaşi Duh care a fost peste Pavel, a fost trimis şi în epoca următoare a bisericii, şi tot aşa până la sfârşitul timpului. Este acelaşi Duh, Duhul Sfânt. Credeţi aceasta? 

Dacă observaţi, lucrul acesta este scris aici şi scriitorul ştia. Priviţi: „şapte Duhuri.” Vedeţi? Scrie „Duhuri” cu literă mare, ceea ce înseamnă că este vorba despre Duhul Sfânt. Există un singur Duh Sfânt. Astfel, este vorba despre acelaşi Duh Sfânt care vine de şapte ori în timpul celor şapte epoci şi aduce aceeaşi Lumină.  Înţelegeţi acum? Sunt şapte epoci, aşa că Duhul Sfânt vine de şapte ori şi aduce acelaşi Mesaj, blestemul fiind pronunţat împotriva oricui va schimba acest Mesaj.

Vedeţi, totul corespunde cu întreaga descoperire. El a spus în Apocalipsa 22.19: „Şi dacă scoate cineva ceva din cuvintele cărţii acestei proorocii, îi va scoate Dumnezeu partea lui de la pomul vieţii şi din cetatea sfântă, scrise în cartea aceasta.” Totul este cuprins aici, aşa că nu puteţi să vă strecuraţi pe alături sau să săriţi peste. Aceasta este ceea ce a vorbit Dumnezeu; ceea ce a spus Duhul; ceea ce au spus Bisericile, iar dacă încercaţi să aduceţi o altă învăţătură decât aceea pe care a adus-o Pavel, este ceva greşit! Biblia este corectă, iar Isus a spus: „…îi voi lua partea lui de la Pomul vieţii.” Poate veţi spune: „Ce parte de la Pomul Vieţii?”

Există mulţi oameni care au numele scrise în Cartea Vieţii şi totuşi vor eşua. Ştiţi aceasta, nu-i aşa? Vă amintiţi învăţătura de aseară? Aţi înţeles-o? Vom mai trece încă o dată prin tema aceasta, deoarece simt că nu este destul de clară pentru toţi.

Iuda Iscarioteanul a fost fiul Satanei, un drac arătat în trup de carne. Biblia spune că el a fost născut ca fiu al pierzării.

Vă rog să fiţi atenţi! Isus era atârnat pe cruce, iar la stânga şi la dreapta Lui se aflau doi tâlhari. Isus era Fiul lui Dumnezeu, este adevărat? Unii oameni văd numai trei cruci, dar în realitate au fost patru. Patru cruci! Ce este o cruce? Un lemn. Biblia spune: „Blestemat e oricine este atârnat pe lemn.” (Galateni 3.13). El a fost făcut blestem pentru noi şi a fost atârnat pe un lemn, pe lemnul unui copac tăiat. Este adevărat? Iar la poalele dealului stătea un altul: Iuda, care se spânzurase de un platan. Corect?

Priviţi! Aici este Fiul lui Dumnezeu, care a venit din ceruri şi S-a întors în ceruri, luându-L cu El pe păcătosul care s-a pocăit, iar în vale era fiul pierzării care a venit din iad şi s-a întors în iad luându-l cu sine pe păcătosul care nu s-a pocăit. Vedeţi, păcătosul nepocăit a spus: „Nu eşti Tu Hristosul? Mântuieşte-Te pe Tine Însuţi şi mântuieşte-ne şi pe noi!” (Luca 23.39), dar celălalt l-a mustrat şi i-a zis: „Nu te temi tu de Dumnezeu, tu, care eşti sub aceeaşi osândă?

Pentru noi este drept, căci primim răsplata cuvenită pentru fărădelegile noastre, dar omul acesta n-a făcut niciun rău.”

Şi a zis lui Isus: „Doamne, adu-Ţi aminte de mine când vei veni în Împărăţia Ta!”  (v.40-42). Ce a fost aceasta?

Eu am vorbit puţin despre aceasta. Priviţi: Acesta este Abel al lui Dumnezeu, iar acesta este Cain al diavolului. Şi aşa cum Cain l-a ucis pe Abel la altar, Iuda L-a ucis pe Isus tot la altar. Aşa este. Atunci fumul s-a ridicat din Eden, iar acum s-a repetat din nou. Aşa este.

O, este minunat! Este minunată acea cale veche; binecuvântata cale veche este plină de slavă!

Aici vedem că El îi spune îngerului Bisericii din Sardes: „Iată ce zice Cel ce are cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu…” Câţi dintre voi ştiu că Dumnezeu este Duh? Aşa este. Dumnezeu Tatăl şi Duhul Sfânt sunt de fapt una şi aceeaşi Persoană. Astfel, Maria a rămas însărcinată de la Duhul Sfânt, dar Isus a fost numit Fiul lui Dumnezeu.

În cele şapte epoci ale Bisericii, Dumnezeu S-a folosit de şapte ori de Duhul Său cel Sfânt, ca să ne aducă Lumina Evangheliei. Înţelegeţi?

Voi ziceţi: „Dumnezeu nu face aceasta!” O, ba da, frate!

Priviţi! Duhul lui Ilie a venit în dublă măsură peste Elisei, după plecarea lui Ilie. Elisei s-a îmbolnăvit şi a murit, dar sute de ani mai târziu, acelaşi Duh a venit peste Ioan Botezătorul. Este acelaşi Duh şi El l-a făcut să se comporte la fel ca Ilie: a trăit în pustie, etc. Este adevărat? El a prorocit că Duhul Lui va veni din nou în zilele din urmă şi va face aceeaşi lucrare. Vedeţi? Dumnezeu Se foloseşte de acelaşi Duh până la sfârşit.

Isus a fost uns cu Duhul Sfânt, a umblat prin lume şi a făcut bine, este adevărat? Şi acelaşi Duh Sfânt care a fost peste Isus, S-a întors peste Biserica Sa în ziua de Rusalii, a venit înapoi în epoca următoare, şi în următoarea, şi tot aşa. Ce este aceasta? Acelaşi şi singurul Duh Sfânt. Oh, nu puteţi vedea aceasta? Dumnezeu deasupra noastră, ca Tată; Dumnezeu cu noi, în Fiul; Dumnezeu în noi, prin Duhul Sfânt. Sunt trei slujbe sau descoperiri, nu trei dumnezei. Vedeţi? Iar cele trei titluri: Tată, Fiu şi Duh Sfânt aparţin unui singur Nume: Isus Hristos. În ordine.

Fiţi atenţi în timp ce mergem mai departe.

„Cel ce are cele şapte Duhuri… şi cele şapte stele.” Cu alte cuvinte: „Cel care îi ţine în mână pe mesagerii Săi” care vor fi unşi cu Duhul Sfânt, cu acelaşi Duh Sfânt cu care a fost uns şi primul Său mesager, apostolul Pavel, apoi al doilea, al treilea, al patrulea, al cincilea, al şaselea, al şaptelea, fiindcă toţi sunt în mâna Lui dreaptă. Oh, puterea şi Lumina lor vine din mâna Sa dreaptă!

El S-a înălţat în slavă, iar atunci când a fost ucis cu pietre, Ştefan a spus: „văd cerurile deschise, şi pe Isus stând la dreapta lui Dumnezeu.” (Fapte 7.56).Aceasta nu înseamnă că Dumnezeu are o mână dreaptă mare şi că Isus stă lângă ea, ci mâna dreaptă înseamnă „putere şi autoritate.”

Trupul acela pe care L-a creat Dumnezeu şi despre care s-a zis: „Căci nu vei lăsa sufletul meu în Locuinţa morţilor, nu vei îngădui ca preaiubitul Tău să vadă putrezirea.” (Psalmul 16.10), El L-a înviat şi L-a pus pe altar, în locul Duhului. Fiţi atenţi! El a fost văzut stând pe tron şi având în mâna Sa o Carte pe care nimeni de pe pământ, de sub pământ sau de oriunde altundeva nu a fost vrednic s-o deschidă. Dar Mielul jertfit înainte de întemeierea lumii, înainte de începerea lucrării de răscumpărare, a venit, a luat Cartea din mâna dreaptă a Celui ce şedea pe tron. Aceasta spune Scriptura. Amin. Este minunat! Înţelegeţi?

„Celui ce va birui, îi voi da să şadă cu Mine pe scaunul Meu de domnie, după cum şi Eu am biruit şi am şezut cu Tatăl Meu pe scaunul Lui de domnie.” (Apocalipsa 3.21). Cu alte cuvinte: „Duhul Sfânt locuieşte în trupul Meu. Eu am biruit toate lucrurile din lume, toate ispitele, prin Duhul, şi am preluat stăpânirea.” Biblia spune că „în El locuieşte trupeşte toată plinătatea dumnezeirii.” (Coloseni 2.9).

„Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ,” a spus El. (Matei 28.18). Toată puterea! Dacă Dumnezeu ar fi o altă Persoană, a rămas fără putere, pentru că Isus a spus după învierea Sa: „Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ.”

Isus va veni din ceruri cu zecile de mii de sfinţi, şi Biblia spune că cerurile au rămas tăcute timp de o jumătate de ceas. (Când a rupt Mielul pecetea a şaptea, s-a făcut în cer o tăcere de aproape o jumătate de ceas. – n.tr). Atunci unde este Dumnezeul cel mare? Vedeţi? El este Hristos. Desigur.

Dacă vom birui prin Duhul Sfânt, aşa cum a făcut-o El, vom domni şi noi peste tot pământul, atunci când El Se va urca pe tronul lui David, cu putere şi autoritate.

 „Pământul suspină şi geme şi aşteaptă descoperirea fiilor lui Dumnezeu.” Pentru că, la urma urmei, Dumnezeu a vrut ca omul să domnească pe pământ, nu El. Aşa este. Cine este dumnezeul pământului? Omul! Acesta este domeniul lui de domnie. Tot ce este pe acest pământ este al omului, dar el a căzut prin păcat. Prin puterea de răscumpărare a lui Hristos, el va fi adus înapoi. Aşa este, pentru că pământul aparţine omului, lui i-a fost dat şi el este stăpânul lui.

„…şi firea aşteaptă cu o dorinţă înfocată descoperirea fiilor lui Dumnezeu.” (Romani 8.19). Oh! Descoperirea fiilor lui Dumnezeu! Mai bine ne-am opri aici, ca să nu deviem de la subiect.

Mesagerii sunt în mâna Lui dreaptă şi aşteaptă. Oriunde îi va trimite El, ei vor vorbi acelaşi lucru, pentru că în ei este acelaşi Duh Sfânt care era în Hristos.

Înainte de a pleca, El a spus: „Peste puţină vreme lumea nu Mă va mai vedea (cuvântul grec „cosmos” înseamnă „ordinea lumii”, nu pământul ca planetă, ci lumea, sistemul ei lumesc nu-L va mai vedea), dar voi Mă veţi vedea.” (Ioan 14.19). Cu alte cuvinte: „Denominaţiunile şi tot ce este lumesc, nu Mă vor mai vedea, dar voi, Biserica, credincioşii, Mă veţi vedea, pentru că Eu (pronume personal) voi fi cu voi şi în voi până la sfârşitul lumii.” „Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci.” (Evrei 13.8).

Dacă Cel care a venit în ziua de Rusalii şi a făcut acele lucruri, a fost Duhul Sfânt al lui Hristos, înseamnă că Acelaşi Duh Sfânt al lui Hristos este în fiecare epocă a Bisericii până la sfârşitul lumii.

Acelaşi Duh Sfânt care l-a umplut pe Pavel şi a lucrat prin el, l-a umplut şi pe Irineu, pe Martin şi pe toţi ceilalţi. El te-a umplut şi pe tine şi pe mine cu Duhul Sfânt, care este binecuvântarea de la Rusalii care a trecut de la o biserică la alta: Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul, totul, Rădăcina şi Vlăstarul lui David, Steaua dimineţii, Trandafirul din Saron, Crinul din Vale, Tatăl, Fiul, Duhul Sfânt, Cel ce era, Cel ce este, Cel ce vine, Totul în toate!

Acest lucru mă face să cânt o cântare:

O, Cine ziceţi voi că sunt Eu (a spus Isus)?

De unde spuneţi că vin?

Îl cunoaşteţi pe Tatăl Meu,

Puteţi să-Mi spuneţi Numele Lui?

El a spus: „Eu sunt Alfa şi Omega,

 Începutul şi Sfârşitul.

Eu sunt Creatorul a toate şi Isus este Numele Meu.

Eu sunt Cel ce a vorbit cu Moise

în rugul de Foc care nu se mistuia;

Eu sunt Dumnezeul lui Avraam,

Lumina şi Steaua dimineţii (Aşa este).

Eu sunt Trandafirul Saronului.

De unde spuneţi voi că am venit?

Eu sunt toată creaţia, şi Isus este Numele Meu.

Toate familiile din ceruri şi de pe pământ îşi trag numele din acest singur Nume, Numele Celui binecuvântat, care a fost umplut cu Duhul Sfânt, numit prin Duhul Sfânt, vestit prin Duhul Sfânt şi născut de la Duhul Sfânt: Isus Hristos. Aşa este. Tot ce este în cer şi pe pământ, orice genunchi, se va pleca în Numele Lui, pentru că nu a fost dat nici un alt Nume prin care oamenii să poată fi mântuiţi, decât în Numele lui Isus Hristos. O, îmi place aceasta!

Acum recunoaşteţi că de-a lungul timpului a existat o Biserică de Rusalii, cu putere, semne şi minuni, care va merge până la sfârşit? Ea a trecut prin epoca întunecoasă când a fost nimicită aproape de tot. Să citim acest al doilea verset: „Ştiu faptele tale: că îţi merge numele că trăieşti, dar eşti mort.” Deschideţi la biserica următoare şi veţi vedea că acolo scrie: „… nu ai tăgăduit Numele Meu.” Dar în epoca Sardes, spune: „Tu ai un nume…”

Fiţi atenţi! Biserica de la Rusalii şi cele care au urmat după ea, a ţinut tare la Numele Lui. Apoi biserica a trecut prin epoca întunecoasă, şi nu se mai pomeneşte nimic de El.

Celor ce au revenit din nou la viaţă, adică celor scăpaţi care au fost scoşi prin Luther, li se spune: „Îţi merge numele că trăieşti dar eşti mort.”

Ce nume au folosit ei după ce au renunţat să mai folosească Numele lui Isus? „Tată, Fiu şi Duh Sfânt.” Această practică nu are nici o bază biblică! Este o teologie moartă.

Spuneţi-mi, „Tatăl” este un nume? Câţi taţi sunt aici? Ridicaţi mâinile. Pe care dintre voi vă cheamă „tată”? Dar „fii”? Numele Lui nu este „Duhul Sfânt.” El este Duhul Sfânt, dar acesta nu este un nume, ci este un titlu, arată ce este El. „Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt,” sunt titluri, nu nume.

Vedeţi, lucrul acesta nu are nici un fundament biblic, la fel ca „Fiul din veşnicie.” Nu există aşa ceva. Un fiu nu poate fi veşnic, pentru că are început şi are sfârşit. Dar veşnicia nu a început niciodată.

Cum am spus şi aseară, nu există nici un „iad veşnic.” De unde aţi scos ideea că există „un iad veşnic”? Dacă ar fi aşa, înseamnă că iadul a existat dintotdeauna. Dar Biblia spune că iadul a fost creat pentru Diavol şi îngerii lui. (Matei 25.41). Dacă iadul ar fi întotdeauna, atunci a existat dintotdeauna; dacă ar fi veşnic, ar fi trebuit să existe cu Dumnezeu atunci când El era Elah, Elohim, „Cel ce există prin Sine însuşi”, şi când nu exista nimic. Dar iadul a fost creat  pentru Diavol şi îngerii lui, şi toţi cei răi vor fi aruncaţi acolo. Aşa este. Poate vor fi pedepsiţi o sută de milioane de ani pentru ceea ce au făcut, dar va veni un timp când vor primi moartea a doua. Nu va mai rămâne nimic din ei, pentru că tot ce a avut un început are şi un sfârşit. Când noi primim Viaţa veşnică, primim o parte din Lumina cosmică, ce a existat înainte să fi fost vreo moleculă. Lumina aceea a lui Dumnezeu intră în inimile noastre şi ne luminează ca să-L vedem pe Isus. Biblia spune că noi nu vedem toate lucrurile, dar Îl vedem pe Isus.

El a spus aici: „Eu sunt Cel ce are cele şapte Duhuri trimise celor şapte biserici: Ştiu faptele tale, că îţi merge numele că trăieşti, dar eşti mort.” A cui a fost epoca aceasta? A lui Martin Luther, epoca luterană. Ei au fost osândiţi de la început. Nici măcar nu au avut un început, pentru că au fost morţi de la început. Ei nu mai trebuiau să moară, pentru că erau morţi de la început. Înţelegeţi? Ei au fost doar smulşi afară.

Să citim versetul următor:

„Veghează şi întăreşte ce rămâne, care e pe moarte, căci n-am găsit faptele tale desăvârşite înaintea Dumnezeului Meu.”

Aici, El îi vorbeşte lui Luther. Toţi suntem de acord că aceasta a fost epoca luterană, epoca reformei. Ce i-a spus El? „…îţi merge numele că trăieşti, dar eşti mort.”  Ce au făcut ei? S-au întors din nou la denominaţiune. „Râde ciob de oala spartă.” Să nu le spuneţi catolicilor că sunt falşi, pentru că v-aţi întors înapoi la aceleaşi lucruri, folosiţi aceleaşi crezuri şi aceleaşi nume. Luther a preluat mult din catehismul bisericii catolice şi i-a dat o denumire proprie. Vedeţi? „Îţi merge numele că trăieşti… voi ţineţi la falsul care a venit din aceşti o mie de ani, şi continuaţi să ţineţi numele acela.

Dovada că acest lucru este adevărat, o găsim în celelalte epoci cărora li s-a spus: „Tu ai păzit Numele Meu, ai păstrat Numele Meu.” Dar în epoca aceasta L-au pierdut. Ei au venit cu un alt nume şi cu pretenţia că trăiesc, deşi erau morţi.

O, voi metodiştilor, baptiştilor, prezbiterienilor, luteranilor şi penticostalilor, pocăiţi-vă şi fiecare dintre voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos spre iertarea păcatelor voastre! Ieşiţi afară din acele crezuri vechi şi moarte, care aparţin bisericii catolice, care va fi mistuită în foc împreună cu fiicele ei!

Nimeni nu poate nega că „Tată, Fiu şi Duh Sfânt” nu sunt titluri. Ei numesc aceasta „sfânta treime”. Trinitate? Aş vrea să-mi arate cineva cuvântul „trinitate” în Biblie. Oricât veţi căuta, nu veţi găsi aşa ceva!

„…întăreşte ce rămâne, care e pe moarte…”

Ţineţi-vă bine de ceea ce aveţi! Luther v-a scos afară, deci ţineţi-vă bine de aceasta pentru că este pe punctul de a muri. Ei vă vor atrage înapoi de unde aţi ieşit, dar ţineţi-vă de aceasta, pentru că este pe moarte.

„…căci n-am găsit faptele tale desăvârşite înaintea Dumnezeului Meu.”

Nu este minunat? O, îmi place aceasta! Ei nu erau desăvârşiţi. De ce? Pentru că erau doar neprihăniţi. Luther a predicat numai neprihănirea, dar voi trebuie să fiţi sfinţiţi şi apoi umpluţi cu Duhul Sfânt. Atunci nu-ţi mai aparţii ţie şi nu mai sunt faptele tale, ci eşti desăvârşit prin Duhul Sfânt care locuieşte în tine. Nu creştinii sunt desăvârşiţi, ci Duhul Sfânt în ei. Înţelegeţi? Aşa cum am mai spus: „Nu este vorba de muntele sfânt, ci de Dumnezeul cel Sfânt  care a coborât pe munte. Nu biserica este sfântă, nu poporul este sfânt, ci Duhul Sfânt în Biserică şi în popor.” Duhul Sfânt este partea sfântă.

„…căci n-am găsit faptele tale desăvârşite înaintea Dumnezeului Meu.”

Ei nu au ajuns la desăvârşire, ci au trăit numai neprihănirea. În timpul lui Luther ei au primit numai neprihănirea, apoi urmează sfinţirea şi pe urmă primirea Duhului Sfânt. Înţelegeţi? Aceste trei elemente care au lucrat în timpul celor trei epoci ale Bisericii, sunt necesare pentru o naştere deplină. Ei au fost doar concepuţi ca un mic embrion în pântecul mamei.

Aş vrea să vă întreb ceva. Care este primul lucru care apare la o naştere naturală? Apa. Apoi? Sângele. Este adevărat? Şi la urmă? Duhul. Aşa este.

Ce a ieşit din trupul lui Isus atunci când a murit? Ei   I-au străpuns coasta şi a ieşit apă şi sânge. Şi ce a spus înainte să moară: „…în mâinile Tale Îmi încredinţez duhul!” (Luca 23.46). Vedeţi? Apă, sânge şi Duh.

„Deci, fiindcă suntem socotiţi neprihăniţi prin credinţă, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos.” (Romani 5.1). Vedeţi? Neprihănire.

Sfinţirea: Evrei 13.12: „De aceea şi Isus ca să sfinţească norodul cu însuşi sângele Lui, a pătimit dincolo de poartă.”

În Luca 24.49, Domnul Isus spune: „…dar rămâneţi în cetate până veţi fi îmbrăcaţi cu putere de sus”… „Şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, Samaria, Iudeea….”

Tu nu vei fi martorul Lui când devii episcop, diacon, păstor sau papă, ci doar după ce vine Duhul Sfânt în tine. Dacă eşti numai un diacon, păstor sau papă, vei mărturisi doar despre un crez, dar când vine Duhul Sfânt peste tine, vei purta mărturia Lui. Ce se va întâmpla atunci? Vei face şi tu lucrările pe care le-a făcut El, pentru că Viaţa Lui este în tine. Oh! Aşa este. O, fraţilor, mă simt atât de bine şi cred că am mai mult aici, decât aveţi voi acolo. „Întăreşte ce rămâne, care e pe moarte…”

În versetul 3, El spune:

„Adu-ţi aminte dar cum ai primit şi auzit! Ţine, şi pocăieşte-te! Dacă nu veghezi, voi veni ca un hoţ, şi nu vei şti în care ceas voi veni peste tine.”

„Ţine tare la neprihănirea ta, stai lipit de ea!” Nu lăsa ca oamenii să-ţi fure ceea ce ai auzit şi ai primit. Cei din Sardes citeau aceeaşi Biblie pe care o citim şi noi, dar nu au primit totul pentru că nu le-a fost descoperit; pentru că nu era pentru epoca lor. De aceea se vor ridica la înviere. Ei au umblat în Lumina pe care au avut-o, de aceea vor apare la înviere.

Eu i-am auzit pe mulţi penticostali, oameni care predică botezul, spunând: „Cei din timpul lui Luther nu se vor ridica la înviere!” O, ba da, se vor ridica!

Îmi amintesc o mică discuţie pe care am avut-o cu dr. Hegre. El m-a întrebat: „Ce suntem noi?” După cum ştiţi, ei au în Minneapolis un mare seminar luteran. Şi el m-a întrebat:

„Ce avem noi, luteranii?”

„Eu cred că-L aveţi pe Hristos,” i-am răspuns eu.

„Noi dorim să primim Duhul Sfânt. Crezi că-L avem?”

„Într-o oarecare măsură, pentru că credeţi în El.”

„Ce vrei să spui prin aceasta?”

La seminarul acela, ei au mii de hectare de pământ pe care-l lucrează cu studenţii ca să-şi poată plăti studiile. Ei m-au invitat şi mi-au servit o cină foarte diversificată. Acolo sunt oameni foarte cumsecade. Dr Hegre stătea în faţă, iar fratele Jack Moore s-a aşezat lângă mine, pentru ca atunci când ei vor folosi cuvinte elevate, pe care eu nu le înţeleg, să mi le poată explica. Eu trebuia să-l ating puţin cu piciorul când nu înţelegeam ceva, iar el îmi explica.

După ce ne-am aşezat, dr. Hegre a spus:

„Noi flămânzim după Dumnezeu şi vrem să ne explici ceva, fiindcă am citit o carte penticostală despre darurile Duhului Sfânt. Eu şi un grup de fraţi, am mers chiar în California, ca să vorbim cu scriitorul cărţii şi să vedem câteva din acele daruri manifestându-se.”

Dar scriitorul cărţii le-a spus: „Eu doar am scris despre acele daruri, dar nu posed niciunul dintre ele.”

Dr Herge a continuat: „Ne-am întors la fel de flămânzi după Dumnezeu şi avem nevoie de ajutor.”

Eu am intrat pe terenul lui şi i-am spus: „Un om s-a dus să semene sămânţă. Astfel, mai întâi a arat câmpul, a scos toate rădăcinile şi a semănat porumb. În fiecare dimineaţă stătea în faţa uşii şi privea peste câmp să vadă dacă a răsărit porumbul pe care l-a semănat, iar într-o dimineaţă a observat că au răsărit două frunzuliţe.

„O, a spus el, slavă lui Dumnezeu pentru câmpul meu cu porumb!”

„Te întreb: avea el un câmp cu porumb?”

„Într-o oarecare măsură,” a răspuns dr. Herge.

„Aşa este, dar încă nu era dezvoltat. Aceştia sunteţi voi, luteranii, în timpul reformei, când au apărut cele două frunzuliţe. Dar cu trecerea timpului, porumbul a crescut.” Nu i-am spus nimic despre căderea lor, ci l-am lăsat să ştie că porumbul a crescut.

Apoi i-am spus: „După un timp oarecare, a apărut mătasea porumbului. Aceasta a privit în jos, spre frunze, şi le-a zis: „Ha, ha, ha! Voi nu aveţi nimic, luterani formali ce sunteţi! Eu sunt cea care aduc regenerarea, marele timp misionar!” A bătut vântul şi mătasea a căzut; aceasta este sfinţirea care a venit prin Wesley. Înţelegeţi? Aceea a fost cea mai mare epocă misionară pe care am avut-o vreodată: biserica metodistă din vremea lui Wesley, care întrece chiar şi epoca aceasta. Epoca bisericii metodiste a fost o epocă misionară, dar s-a risipit.

Chiar şi natura mărturiseşte despre cele trei trepte. Dumnezeu a rânduit totul aşa de la început. Chiar dacă nu aţi avea Biblia, aţi putea să vă daţi seama din natură în ce timp trăiţi. După puţin timp a căzut mătasea şi ce a răsărit? Ştiuletele. Un ştiulete de porumb care avea boabe pe el: acela este gruparea penticostală. Vedeţi? Mai întâi au fost cele două frunzuliţe de porumb: Luther. Apoi avem mătasea: Wesley; iar aici este ştiuletele cu boabe, care sunt exact ca la început. Acelaşi lucru!

Ce a fost aici? Voi, penticostalii spuneţi: „Nu avem nevoie nici de metodişti şi nici de luterani. Nu sunteţi de nici un folos…” Dar adevărul este că tocmai viaţa care a fost în acele frunzuliţe a ajutat la formarea mătăsii; iar viaţa din mătase a format porumbul. Aşadar, totul este în planul şi lucrarea lui Dumnezeu. Ei au avut Duhul Sfânt în parte, şi aşa L-a avut şi Wesley în lucrarea sfinţirii. Dar astăzi a fost adusă înapoi vorbirea în limbi şi restituirea a ceea ce a fost la început. Este acelaşi Duh Sfânt, Cel adevărat. Amin. În ordine.

„Ţineţi tare de ceea ce aţi auzit, sau veţi muri!”

Acum versetul 4: „Totuşi ai în Sardes câteva nume, care nu şi-au mânjit hainele. Ei vor umbla împreună cu Mine, îmbrăcaţi în alb, fiindcă sunt vrednici.”

„Să nu faceţi o denominaţiune din aceasta. Nu trebuie să se întâmple aşa ceva.” Am citit versetul greşit? Nu, este corect.

„…ai în Sardes câteva nume, care nu şi-au mânjit hainele.”

Printre ei au fost câţiva care nu s-au plecat în faţa acelui lucru, ci s-au păstrat curaţi şi fără pată, urmând calea cea veche care a început la Rusalii, calea trasată de Duhul Sfânt.

Ce au început să facă mulţi dintre ei încă din timpul lui Luther? S-au întors înapoi, aşa cum spune Biblia, şi au acţionat ca mămica lor. S-au întors înapoi şi au început o denominaţiune. Dar câţiva dintre ei s-au ferit de aceste lucruri şi au stat deoparte, de partea lui Dumnezeu. Nu este de mirare că El a spus: „Câţiva dintre ei sunt vrednici să umble înaintea Mea îmbrăcaţi în haine albe.” Să nu faceţi o denominaţiune! Nu luaţi învăţătura nicolaită! Nu începeţi o nouă denominaţiune, ci rămâneţi liberi în Dumnezeu! Lăsaţi-L pe Duhul Sfânt să vă conducă pe măsură ce mergeţi mai departe.

În versetul 5 citim:

„Cel ce va birui, va fi îmbrăcat astfel în haine albe. Nu-i voi şterge nicidecum numele din cartea vieţii, şi voi mărturisi numele lui înaintea Tatălui Meu şi înaintea îngerilor Lui.”

Au mai rămas „câteva nume,” foarte puţini, o mică rămăşiţă care nu a fost biruită de învăţătura catolică. Acum să vorbim despre reformă. Am lăsat deoparte biografia lui Luther ca să pot aduce aceste lucruri.

Următorul verset spune: „Cine are urechi să asculte ce zice Bisericilor Duhul.”

Aici, Dumnezeu încearcă să-i avertizeze să stea departe de „nicolaism.” „Staţi departe de aceasta! Păstraţi-vă hainele nepătate de lucrurile lumii!” Staţi liberi în El, iar El vă va conduce şi vă va ghida. Acesta este începutul.

Prin reformă, vreau să spun „cei evadaţi,” cei care au scăpat din Biserica Sardes. Înţelegeţi ce vreau să spun? Cei care au scăpat de lucrul acela oribil.

Mâine seară vom lua din nou subiectul acesta, până vom ajunge în epoca penticostală şi îl vom arăta mai clar. Aici vom vorbi despre unele lucruri şi vom vedea cum au scăpat ei. Vom vorbi despre aceasta în epoca următoare. Trebuie să facem aceasta ca să legăm lucrurile acestea de cele care vor veni în continuare, astfel încât oamenii să poată înţelege. Lucrurile trebuie prezentate exact aşa cum sunt redate de Biblie. Înţelegeţi? În ordine.

Aici El vorbeşte despre cei care au evadat, despre gruparea aceea micuţă care trăieşte prin neprihănire. Ei au ieşit afară şi au văzut Lumina. Luther s-a îndreptat spre ceea ce este drept. El nu a făcut niciodată o organizaţie, dar cei care au venit după el, s-au organizat. Nici Wesley nu a format nici o organizaţie; cei care au venit după el au făcut aceasta.

Vechii fondatori ai mişcării penticostale nu au făcut nici o organizaţie; organizaţia a fost făcută de cei care au venit după ei, de a doua generaţie. Adevăratul înger al lui Dumnezeu nu va face niciodată o organizaţie. Voi veţi vedea ce se va întâmpla cu organizaţia penticostală la sfârşitul acestei epoci, pentru că Duhul Sfânt ne va descoperi totul.

Domnul a spus: „Mai aveţi puţină Lumină, doar puţină, dar este pe cale să se stingă. Ei vă pot purta încoace şi încolo, pentru că aveţi doar neprihănirea. Voi nu aveţi încă Viaţă pentru că folosiţi un nume greşit, dar  măcar aţi ieşit afară. Aţi evadat din biserica catolică, aţi scăpat de toate dogmele şi aţi ajuns până aici.” Voi citiţi aceeaşi Biblie şi puteţi vedea că El nu i-a condamnat pentru ceea ce aveau, ci le-a spus: „Ţineţi tare la ceea ce aveţi, până voi veni!”

Epoca Sardes a început în jurul anului 1520, atunci când biserica romano-catolică de la Roma avea toată puterea în mâinile ei. Ziua hotărâtoare a fost în data de 31 octombrie 1570, când Martin Luther a bătut în cuie, pe uşa bisericii din Wittenberg, Germania, cele 95 de teze ale sale referitoare la biserica catolică. Aţi notat ce am spus? Daţi-mi voie să repet încă o dată: În data de 31 octombrie 1570, când Martin Luther a bătut în cuie, pe uşa bisericii din Wittenberg, Germania, cele 95 de teze ale sale referitoare la biserica catolică. Începând cu această dată s-a instaurat Reforma, iar focul ei a început să se răspândească în toată Germania. El a protestat împotriva bisericii catolice, a luat în mână pâinea folosită la Cină şi a spus: „Acesta este trupul sfânt al Domnului? Este numai pâine şi puţin vin!”, după care a aruncat-o jos. Aşa este.

El a protestat împotriva bisericii romano-catolice, iar un grup mic l-a urmat şi a ieşit afară. Reforma a pus totul în mişcare, dar a fost mai mult o luptă politică decât pentru biserica adevărată şi pentru adevăratele principii creştine. Ei au luptat pentru dreptul politic de a ieşi afară din biserică şi de a forma o altă biserică. Ei nu au făcut reforma cu scopul ca după ieşirea din biserica catolică să-L aducă înapoi în biserică pe Duhul Sfânt şi puterea Sa, pentru că o tăgăduiau. Vedeţi, au fost doar nişte conflicte politice, de aceea cuvintele potrivite pentru ei sunt: „…îţi merge numele că trăieşti, dar eşti mort.” Cu alte cuvinte, Luther a scos afară denominaţiunea protestantă. Atât! A scos o curvă din altă curvă. Exact aceasta s-a întâmplat. A scos-o pe Atalia din Izabela.

Oricine a citit despre Reformă ştie că acesta este adevărul, deoarece el a distrus doar câteva ritualuri şi ceremonii vechi, dar nu L-a adus pe Duhul Sfânt în biserică, aşa cum a fost la început. Nu, domnilor. A fost mai mult o luptă politică decât una duhovnicească. A fost politică în loc de Duhul Sfânt, pentru că El nu Se întorsese încă în Biserică. O, frate, El nu Se întorsese încă, pentru că apare numai în epoca aceasta.

A fost o mare luptă politică, nu pentru Sfintele Scripturi şi nici pentru Duhul Sfânt. A fost o luptă politică, dar prin ea au scăpat de vechituri, de crucifix, de „Ave Maria” şi de alte lucruri nebiblice. Totuşi, a scos un catehism, a păstrat serviciile de confirmare sau cum se numeşte acest lucru, tradiţiile de Crăciun, când merg toţi la biserică, iar pastorul le urează „Crăciun fericit” pentru că nu-i mai vezi până la Crăciunul viitor.

Ei au acele servicii de confirmare, după care li se dă prima împărtăşanie, deşi Biblia nu spune nimic despre aşa ceva. Biblia vorbeşte despre o singură confirmare, iar aceea este atunci când Dumnezeu Îşi confirmă Cuvântul prin semne şi minuni. Aceasta este adevărata confirmare, nu aceea care se face în biserica luterană ca să arăţi că aparţii acolo. Dumnezeu Îţi confirmă Cuvântul Său în tine: „Domnul lucra împreună cu ei, şi întărea Cuvântul prin semnele, care-i însoţeau.” (Marcu 16.20). Aceasta este confirmarea Bisericii de la Rusalii. Dumnezeu confirmă că este viu, prin faptul că face semne şi minuni, vorbeşte în limbi, tălmăceşte limbile,  şi face aceleaşi lucrări pe care le-a făcut la început.

Vă plictisesc? (Adunarea spune: „Nu”). În ordine. Ei nu au adus mişcarea Duhului Sfânt înapoi în Biserică, ci au adus o nouă epocă a Bisericii. Astfel, cei care au evadat şi au fugit de ierarhia romană, au format mai târziu o ierarhie protestantă. Aceasta este tot ce au făcut ei: au sărit din lac în puţ. Acesta este adevărul.

Izabela a născut o fiică. Să nu credeţi că spun aceasta ca să fac pe deşteptul, fiindcă o spun pentru că aşa spune Biblia. În Apocalipsa 17.5 scrie că ea „este mama curvelor.” Isus a spus aici: „Cum a fost Izabela, aşa va fi şi fiica.” Vedeţi? Ea a născut fiice care au murdărit ţara acolo unde nu era încă murdărită. Aceasta a făcut protestantismul cu adevăratul Duh Sfânt al lui Dumnezeu: au făcut o nouă organizaţie şi au murdărit totul. Cu ajutorul Domnului, duminică dimineaţa vreau să vă arăt că ei au făcut o icoană a fiarei, fiara fiind Roma. Ei i-au făcut o icoană. Ce este aceasta? O organizaţie. Oh, nădăjduiesc că aceasta va pătrunde în inimile oamenilor!

Voi vă întrebaţi de ce am luptat toată viaţa împotriva organizaţiilor. Nici eu nu am ştiut de ce, dar în mine era ceva care striga împotriva lor, şi n-am putut să mă împotrivesc acestui strigăt. Întotdeauna m-am întrebat de ce a trebuit să vorbesc atât de mult împotriva femeilor? Vedeţi? Nu mă refer la femeile adevărate, ci vorbesc despre celelalte, despre cele cărora le lipseşte orice urmă de demnitate şi morală.

Când eram copil, vedeam femei care veneau pe stradă, în timp ce bărbaţii lor erau la lucru, şi stăteau pe marginea drumului şi pe la colţuri cu nişte bărbaţi beţi. Uneori, se îmbătau atât de tare încât nu erau în stare să meargă acasă să pregătească cina pentru bărbaţii lor. După părerea mea, asemenea femei nu fac două parale. Aşa este. Cele ce fac asemenea lucruri, sunt mai josnice decât animalele. Când aveam şaptesprezece sau optsprezece ani, şi întâlneam o fată pe aceeaşi parte a străzii, treceam pe partea cealaltă şi spuneam: „Năpârcă ordinară!” Aş fi fost un adevărat urâtor al femeilor, dar când L-am primit pe Dumnezeu în inima mea, El mi-a arătat că printre ele sunt  şi giuvaiere; mi-a arătat că El are şi doamne adevărate. Vedeţi? Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru că nu toate se pângăresc în felul acesta.

Când am fost în Africa, în Elveţia şi la Roma, am fost întrebat foarte des: „Frate Branham, în America nu sunt femei decente? Orice cântec care ajunge aici de peste ocean, conţine ceva murdar despre femeile voastre.”

„Aceştia sunt americanii,” am răspuns eu, „dar noi avem o Împărăţie: Împărăţia lui Dumnezeu, iar acolo femeile sunt adevărate doamne.” Da, aşa este.

Biblia spune în proroci, cred că în Isaia cinci sau şase, nu sunt sigur: „Ferice de fiica Sionului, pentru că în ziua aceea va scăpa de toate aceste lucruri.” Este scris că fiicele Sionului vor umbla cu ciorapii rulaţi în jos, vor merge cu paşi mărunţi şi vor face multe alte lucruri de felul acesta, aşa cum fac femeile de astăzi. Poartă haine bărbăteşti, ceea ce este o urâciune înaintea lui Dumnezeu, etc.

Cu câtva timp în urmă, am văzut o societate religioasă care avea în fiecare seară un fel de petrecere, la care femeile  mergeau acolo purtând aceşti… Cum se numesc? Nu pantaloni scurţi, ci ceilalţi… Da, pantaloni mulaţi.

Oh, dar voi spuneţi: „Păi, este mai decent să poarte aceşti pantaloni decât să se îmbrace cu o fustă scurtă!”

Dumnezeu a spus: „Femeia să nu poarte îmbrăcăminte bărbătească şi bărbatul să nu se îmbrace cu haine femeieşti; căci oricine face lucrurile acestea este o urâciune înaintea Domnului, Dumnezeului tău.” (Deuteronom 22.5).

La fel este dacă o femeie se tunde ca un bărbat. Dumnezeu vrea ca femeia să arate, să se poarte şi să se îmbrace ca o femeie. El nu vrea ca bărbatul să poarte aceşti perciuni mari care să le atârne în jos până aici, de parcă au o raţă pe cap, ci El vrea ca  bărbatul să arate ca un bărbat. Da, domnilor. Ei se îmbracă atât de feminin, încât abia îţi mai dai seama care este femeie şi care este bărbat. Este jalnic ce avem în timpul acesta: aceşti tineri nonconformişti. Nu-i de mirare că trăim în timpul sfârşitului. Pentru lumea aceasta nu a mai rămas nimic, decât ca Dumnezeu să-Şi verse mânia peste ea şi s-o ardă. Atât. Un Dumnezeu sfânt şi drept nu ar mai putea face altceva.

Ei au respins sângele lui Isus Hristos, s-au îndoctrinat, au intrat într-o organizaţie. Astfel, un preot bătrân cu o diplomă veche şi gulerul întors, vine sus şi le spune: „Copiii mei binecuvântaţi!”, dar aceasta nu valorează mai mult decât dacă v-ar spune-o o curvă.

Fraţilor, ceea ce ne trebuie nouă în seara aceasta este  să ne întoarcem la Biblie şi la Duhul Sfânt, astfel ca puterea învierii lui Isus Hristos să lucreze în biserică prin semne şi minuni. Amin. Aceasta este Evanghelia. Da.

Trezirea aceea a făcut câteva lucruri bune, dar nu L-a adus pe Duhul Sfânt. Abia în epoca Laodicea, în epoca ce va semăna cu timpul Rusaliilor, a pătruns El în Biserică.

Totuşi, Reforma a adus ceva; trezirea aceasta a făcut ceva, pentru că El a spus: „Întăreşte ce ai şi care e pe moarte, şi continuă să adaugi la aceasta!” Vedeţi? Biblia a devenit accesibilă pentru oamenii de rând. Înainte de aceasta, numai preoţimea avea acces la ea, aşa că oamenilor li se servea doar ce spunea papa, care era privit ca un dumnezeu, iar oamenii nici măcar nu aveau voie să citească în Scriptură.

Dar trezirea venită prin Luther a pus Biblia în mâinile oamenilor. Acum aveţi Biblia în mâinile voastre! Citiţi-o! Credeţi-o! Nu o puneţi pe un raft zicând: „Noi avem o Biblie!”, fiindcă nu vă ajută la nimic dacă faceţi aceasta.

În vremea noastră există prea mulţi penticostali care pun Biblia deoparte şi iau ceea ce le spune altcineva despre ea. Frate, citeşte Cuvântul Bibliei! Nu uitaţi că Isus a spus: „Cercetaţi Scripturile, pentru că socotiţi că în ele aveţi viaţa veşnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine.” (Ioan 5.39). Aceasta este ceea ce trebuie să faceţi: să citiţi Cuvântul! El a spus: „Ţineţi-vă de Cuvânt! Nu-L lăsaţi să vă scape!”

Dumnezeu voia ca cei din Sardes să ţină de puţina putere pe care o mai aveau. Al doilea lucru pe care l-a adus la suprafaţă trezirea lui Luther, a fost învăţătura despre neprihănire. Catolicii nu iau în considerare neprihănirea; ei se bazează pe biserica catolică.

Aşa cum a spus preotul acela la radio. Ei au trebuit să-l oprească, pentru că a spus că „Nu există salvare nicăieri, în afară de biserica catolică.” Salvarea este în Hristos, nu în biserica catolică şi nici în cea protestantă.

Salvarea este în Hristos, dar pe catolici nu-i interesează ce spune Biblia, ci doar ceea ce spune biserica lor. Vedeţi? Nu poţi vorbi cu ei pentru că nu există nici o cale să faci aceasta. Ei îţi vor spune imediat ce scrie în catehismul lor, iar dacă vine vorba despre Biblie, o ignoră total şi spun: „Contează numai ce spune biserica.”

În legătură cu problema aceasta, Domnul Isus a spus: „Dacă cineva va scoate sau va adăuga ceva la aceasta, îi va scoate Dumnezeu partea lui din cartea vieţii.” (Apocalipsa 22.18-19). Şi tot El a spus: „Cuvântul fiecărui om este minciună, dar al Meu este adevărul.” Şi: „Cerul şi pământul vor trece, dar Cuvântul Meu nu va trece.” (Romani 3.4; Matei 24.35). Este adevărat? O, aceasta este, frate!

Eu cred Cuvântul lui Dumnezeu. Aşa este. Când am auzit Cuvântul pe care Îl vorbeşte Dumnezeu, L-am rugat pe Tatăl ceresc să-mi dea Duhul Sfânt ca să confirme Cuvântul vorbit şi să-L facă pe Hristos viu în mine. Eu ştiu că posed Viaţa veşnică, nu pentru că am meritat-o, ci pentru că El mi-a dat-o prin harul Său. Aceasta este Piatra: „Pe această piatră voi zidi Biserica Mea.”

Neprihănirea. Ei nu trebuiau să lase să moară ceea ce le-a fost adus, faptul că aveau din nou Biblia în mâinile lor. Ei au primit învăţătura neprihănirii prin credinţă. Acesta a fost mesajul lui Luther. Oricine ştie că aceasta a fost învăţătura lui. Puteţi vedea cât este de desăvârşit totul? Apoi s-a ridicat Wesley cu „sfinţirea,” şi mişcarea penticostală cu botezul Duhului Sfânt. Totul este desăvârşit.

„Tu ai câteva lucruri. Ţine-te de ele şi nu le lăsa să moară! Dacă nu te ţii de ele, voi veni ca un hoţ, şi veţi merge din nou într-o organizaţie!” Aceasta au şi făcut: s-au întors înapoi într-o denominaţiune. „V-aţi întors din nou la nicolaism pentru că aţi întemeiat o denominaţiune! Păstraţi ce aveţi! Citiţi Biblia, ţineţi sus neprihănirea şi mergeţi mai departe!”

Dar o rămăşiţă mică a ieşit de acolo. O rămăşiţă mică.

După Luther a venit Zwingli, apoi Calvin şi tot aşa, până când s-a ridicat Wesley. Acolo a fost o mică rămăşiţă care a ieşit afară şi a învăţat sfinţirea. Apoi, din mişcarea sfinţirii a rămas o rămăşiţă care a mers mai departe şi a primit botezul Duhului Sfânt. Vedeţi? Rămăşiţa a fost aceea care a menţinut tot timpul firul Vieţii.

Dar în al treilea rând, ei au adus multe forme păgâne de învăţătură, cum ar fi ideea de denominaţiune, botezul fals, etc. Astfel, ei au continuat să facă botezul prin stropire în „Numele Tatălui, al Fiului şi al Duhului Sfânt”, şi au adus cu sine catehismul. Li se potriveşte foarte bine ceea ce le-a spus Isus: „Îţi merge numele că trăieşti, dar eşti mort.” Aşa este.

În al patrulea rând, vreau să spun că prin Reformă au fost îndepărtate multe vechituri şlefuite şi au fost eliminate câteva ritualuri şi ceremonii, dar au eşuat în a aduce înapoi învăţătura Evangheliei depline  cu semnele care o urmează. Biserica luterană nu a avut niciodată aşa ceva; şi n-au avut-o nici cei din timpul lui Wesley. Acest lucru se va întâmpla numai la sfârşitul epocii Laodicea.

Când vom ajunge la aceasta, vom cerceta Sfânta Scriptură şi vă vom arăta exact ceea ce a fost promis. Dar atunci nu a fost restituită încă trezirea Duhului Sfânt.

Este adevărat că ei s-au întors de la idoli, au îndepărtat toţi idolii din biserică: pe Maria, Iosif, Petru, Pavel, şi pe toţi ceilalţi. Ei s-au îndepărtat de idoli, dar nu s-au întors la Hristosul cel înviat. Luther i-a întors de la idoli, dar ceea ce a făcut el a fost mai mult o organizaţie politică sau denominaţională, încercând să câştige majoritatea pentru denominaţiunea lor.

Această luptă mai există şi acum. Astfel, metodiştii doresc ca toţi baptiştii să fie metodişti, iar luteranii vor ca toţi metodiştii şi baptiştii să fie luterani. Penticostalii doresc ca toate celelalte culte şi organizaţii să devină penticostali.  Vedeţi, voi continuaţi să adăugaţi noi membri la confesiunea voastră, dar nu acesta este planul lui Dumnezeu. Planul lui Dumnezeu pentru restituire este să aducă înapoi ceea ce a fost la început.

Vedeţi? Trebuie reînviat totul! Dacă această carte cade la pământ, iar cineva ia o altă carte şi o pune în locul ei, aceasta nu este restituire sau reînviere. Trebuie să puneţi înapoi aceeaşi carte; aceasta este restituirea.  Amin.

Astfel, dacă biserica a murit în timpul epocii întunecoase şi a devenit păgână, atunci trebuie să aibă loc o restituire, nu o reformă. Aici nu este vorba de reformă, ci de naşterea din nou. Sunt două lucruri diferite. Vedeţi? Ei au adus Reforma, s-au îndepărtat de multe lucruri, de idoli, dar nu L-au adus niciodată înapoi pe Duhul Sfânt în biserică. O, slăvit să fie Numele Domnului! Frate şi soră, puteţi înţelege aceasta? Ei nu L-au adus niciodată înapoi pe Duhul Sfânt, pentru că singurul care aduce cu adevărat Lumina Evangheliei este ultimul înger al Bisericii. Veţi vedea aceasta duminică.

Ei au avut tot mai multă Lumină, dar se întorc cu toţii înapoi în organizaţie. Va veni însă unul care se va ridica împotriva acestui lucru şi va scoate o rămăşiţă din aceste denominaţiuni. Acest lucru este atât de sigur cum stau eu în această zi la acest amvon. El va merge înapoi, exact la început. Eu voi lua texte din Vechiul şi Noul Testament şi vă voi dovedi că îngerul Bisericii Laodicea va face aceasta. El va merge direct la original şi va reînvia lucrul acesta; iar învierea va avea loc în timpul acesta.

Luther a scos Biserica afară: pe cei evadaţi. Primul pas al restituirii a fost făcut: neprihănirea. Cei care au evadat, au scos un picior afară din păgânism. Aşa este. Următorul a scos ambele picioare afară. Aţi observat în Biblie că scrie despre apa care curge din spatele Templului? Mai întâi a fost până la glezne, apoi până la genunchi, apoi până la brâu, şi apoi i-a trecut peste cap. Dar când i-a ajuns până peste cap, el a trebuit să înoate. Vedeţi, el trebuia să înoate. (Ezechiel 47.1-5).

Aşadar, vom ajunge într-un loc în care ori înotăm, ori ne înecăm. Asta-i tot. Vă veţi îneca, veţi fi îndepărtaţi definitiv sau veţi fi aduşi înăuntru. Ori înotaţi, ori vă scufundaţi. Aleluia! O, mă bucur atât de mult pentru Duhul Sfânt! Voi nu vă bucuraţi?

Sunt atât de bucuros că pot spune

că sunt unul dintre ei,

Sunt unul dintre ei (Care „ei”?)

… atât de bucuros

Că pot spune că sunt unul dintre ei, aleluia!

Unul dintre ei, unul dintre ei.

Sunt atât de bucuros că pot spune

că sunt unul dintre ei.

Nu sună bine, aceasta? Ascultaţi!

Ei erau adunaţi în camera de sus

Cu toţii se rugau în Numele Lui,

Au fost botezaţi cu Duhul Sfânt

Iar puterea pentru lucrare a venit;

Ceea ce a făcut El pentru ei în acea zi

Va face şi pentru voi.

Sunt atât de bucuros că pot spune

că sunt unul dintre ei,

Unul dintre ei, unul dintre ei.

Sunt atât de bucuros că pot spune

Că sunt unul dintre ei, Aleluia!

Unul dintre ei, unul dintre ei.

Sunt atât de bucuros că sunt unul dintre ei.

Merg ei la seminare? Nu. Unii dintre ei nu ştiu nici să-şi scrie numele. Aşa este. Petru nu a putut. Biblia spune că el şi Ioan au fost oameni simpli şi fără şcoală. Dar ei au trebuit să-i asculte, pentru că au ştiut că umblaseră cu Isus.

Cu toate că ei nu au fost oameni educaţi

Sau plini de faimă lumească,

Ei au primit cu toţii Rusaliile lor,

Au botezat în Numele lui Isus

Iar acum ei spun, departe şi răspicat:

„Puterea Lui este încă aceeaşi!”

Sunt atât de bucuros că pot spune

că sunt unul dintre ei,

Unul dintre ei, unul dintre ei.

Sunt atât de bucuros că pot spune

că sunt unul dintre ei,

Unul dintre ei, unul dintre ei.

Sunt atât de bucuros că pot spune

că sunt unul dintre ei.

Nu sunteţi bucuroşi pentru aceasta? Eu sunt atât de bucuros că sunt unul dintre ei. Mai degrabă vreau să fiu unul dintre ei, decât preşedintele S.U.A. sau împăratul lumii. Dacă Domnul Isus ar veni aici şi ar spune: „Te voi aduce înapoi la vârsta de douăzeci de ani şi te voi face împărat peste tot pământul; îţi voi prelungi viaţa să trăieşti zece mii de ani pe pământ, fără să îmbătrâneşti nici măcar o zi. Nu vei fi bolnav niciodată şi nu vei avea nici măcar o durere de cap.”

Eu I-aş răspunde: „Sunt atât de bucuros că pot spune că sunt unul dintre ei!”

Ce s-ar întâmpla cu mine când vor trece cei zece mii de ani? Dar experienţa aceasta este ceva ce rămâne veşnic. Cum este posibil aşa ceva? O, prin sânge! Aşa este. Totul a venit de departe; totul a venit prin Dumnezeu care a devenit El însuşi trup de carne şi a locuit printre noi:

Ştiu că într-o iesle, cu mult timp în urmă

Un Copil S-a născut să-i salveze pe oameni

Din păcatele lor.

Ioan L-a văzut pe mal, pe Mielul lui Dumnezeu

O, Hristos, Cel crucificat la Calvar.

O, eu Îl iubesc pe acest Om /:din Galileea:/

Pentru că El a făcut atât de mult pentru mine.

Mi-a iertat toate păcatele

Şi L-a pus pe Duhul Sfânt în mine.

O, eu Îl iubesc pe acest Om /:din Galileea:/

Femeia de la fântână şi-a mărturisit păcatele

(El este Acelaşi ieri, azi şi în veci).

Că a avut cinci bărbaţi.

Fiecare păcat i-a fost iertat

Şi o pace adâncă a venit peste ea.

Ea a strigat: „Veniţi să-L vedeţi pe acest Bărbat

Din Galileea!”

O, eu Îl iubesc pe acest Om /:din Galileea:/

Pentru că El a făcut atât de multe lucruri

Pentru mine.

M-a iertat de toate păcatele

şi L-a pus pe Duhul Sfânt în mine.

O, eu Îl iubesc pe acest Om /:din Galileea:/

Un vameş a mers să se roage în Templu, într-o zi.

El a strigat: „O, Doamne, ai milă de mine!”

I s-au iertat păcatele

Şi o pace adâncă a venit peste el.

El a spus: „Veniţi să-L vedeţi pe acest Om

din Galileea.”

Îmi place aceasta, vouă, nu?

Şchiopul a putut să umble,

Mulţi au putut să vorbească

Acea putere a fost vestită cu dragoste peste mare,

Orbii au văzut, iar aceasta a putut să fie

Doar mila Omului din Galileea.

Cântaţi cu mine:

O, Îl iubesc pe acest Om /:din Galileea:/

Pentru că El a făcut atât de multe pentru mine.

Mi-a iertat păcatul

Şi L-a pus pe Duhul Sfânt în locul lui.

O, Îl iubesc pe acest Om din Galileea!

Nu-L iubiţi şi voi? O, cât de mult iubesc această Evanghelie a Duhului Sfânt! Îl iubesc din toată inima mea. În seara aceasta sunt atât de bucuros pentru că fac parte din cei care au trăit această experienţă şi că suntem fraţi şi surori. Baptişti, metodişti catolici, prezbiterieni şi ce-or mai fi, Dumnezeu ne-a adus de pe cărările vieţii aici, în această mare părtăşie a Duhului Sfânt. Noi nu aparţinem de nici o denominaţiune – este treaba lor ce fac ei – dar noi suntem într-o Împărăţie divină. Suntem botezaţi în trupul tainic al lui Isus Hristos, prin Duhul Sfânt. Cine? Metodişti, baptişti, prezbiterieni sau oricine ar fi, lăsaţi-i să vină!

Isus a spus: „Totce-Mi dă Tatăl va ajunge la Mine şi pecel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară… şi Eu îl voi învia în ziua de apoi.” (Ioan 6.37,44). Oh, noi obişnuiam să cântăm un cântec vechi aici la altar. Nu ştiu dacă-l mai putem cânta, dar era aşa: „Loc, loc, da, mai este loc pentru mine la izvor.” Vă plac aceste cântări vechi? Să ne ajute cineva care ştie cum să înceapă. Unde este pianistul nostru? Este aici? Fratele Teddy sau altcineva. O, nu-l văd nicăieri!

Loc, loc, da, mai este loc

Mai este loc la fântână pentru tine.

Loc, loc, da, mai este loc,

Mai este loc la fântână pentru tine.

Vă plac aceste cântări vechi? Mie îmi place şi aceasta:

Jos la cruce unde a murit Salvatorul meu

Acolo jos am strigat şi eu pentru curăţirea de păcat.

Oh, acolo a fost aplicat sângele pe inima mea!

Glorie Numelui Său!

Glorie Numelui Său! Numelui Său scump!

O, glorie… (Să închidem ochii şi să cântăm).

Acolo a fost aplicat sângele pe inima mea

Glorie Numelui Său!

Sunt salvat de păcat

Isus ascultă atât de dulce.

Acolo la cruce unde m-a luat şi pe mine

Glorie Numelui Său!

Glorie Numelui Său! Numelui Său scump!

Pe inima mea a fost aplicat sângele Lui,

Glorie Numelui Său!

În timp ce cântăm următoarele versete, daţi mâna cu cei din faţa voastră, din spatele vostru, din stânga şi din dreapta voastră.

Veniţi la această fântână atât de bogată şi de dulce

Pleacă-ţi sufletul sărman la picioarele Salvatorului.

O, vino azi ca să fii salvat!

Glorie Numelui Său!

Glorie Numelui Său! Acel Nume scump!

Glorie Numelui Său scump!

Acolo a fost aplicat sângele pe inima mea,

Glorie Numelui Său!

O, îmi place aceasta, vouă, nu?

Glorie Numelui Său! Acel Nume scump!

Glorie Numelui Său scump!

Acolo a fost aplicat sângele pe inima mea,

Glorie Numelui Său!

Sunt atât de bucuros pentru aceasta! Voi nu vă bucuraţi? Sunt atât de bucuros pentru că pot veni la această fântână atât de bogată şi dulce, şi pot să-mi plec sufletul la picioarele Salvatorului meu.

Îmi amintesc că atunci când aveam optsprezece ani, am fugit de Domnul şi m-am dus în Vest. Tatăl meu era jocheu, iar eu am vrut să merg şi să călăresc. Inima mea înseta după ceva. Oh!

M-am dus la predicatorul baptist, iar el mi-a spus: „Ridică-te şi spune: „Isus este Fiul lui Dumnezeu!”, şi te vom primi în comunitatea noastră. Dar lucrul acela nu m-a mulţumit. Oriunde mergeam mi se spunea câte ceva… M-am dus şi la fratele Barker, un frate cumsecade de la adventiştii de ziua a şaptea, iar el mi-a spus: „Billy, vino şi primeşte Sabatul Domnului.” (Eu am acum adevăratul Sabat). Dar eu m-am gândit: „O, nici aceasta nu-mi potoleşte setea!” Înţelegeţi?

Am plecat în Vest, iar într-o seară am ajuns departe… Ştiţi cum era acolo. Luai şaua jos de pe cal şi o foloseai ca pernă. În noaptea aceea am dormit sub nişte pini bătrâni. Eu lucram ca paznic ziua, iar băieţii care lucrau noaptea s-au dus şi au adus vitele. Acolo era un bătrân din Texas pe care îl chema Slim. El avea o chitară şi cânta: „Slavă Numelui Său!” Împreună cu el cânta şi un băiat. Au cântat şi alte cântece, balade de cow-boy, dar după aceea au cântat: „La cruce unde a murit Hristos.” M-am întors şi mi-am tras pătura peste cap. După o vreme am privit spre cer şi se părea că stelele atârnau pe vârful pomilor şi al munţilor. Auzeam foşnetul acelor pini bătrâni şi parcă Îl puteam auzi pe El cum striga: „Unde eşti, Adame?”

Trei săptămâni mai târziu, am mers în oraş şi toţi băieţii s-au îmbătat. Eu nu am băut. A trebuit să-i urc pe toţi într-o maşină şi să-i duc acasă. Ei au început să tragă cu pistoalele în toate direcţiile şi se jucau jocuri periculoase cu pistolul. Erau atât de beţi încât nu puteau merge drept, dar făceau pariuri pe cinci dolari că vor merge drept. Aşa făceau totdeauna când primeau leafa. Eu nu stăteam cu ei, ci mă retrăgeam întotdeauna. Aceasta s-a întâmplat acum treizeci şi cinci de ani. În vremea aceea Phoenix era o localitate mică. Odată, stăteam cu pălăria aceea mare dată pe spate, şi a trecut pe acolo o fată spaniolă. Când a trecut pe lângă mine, a lăsat să-i cadă batista, ştiţi voi cu ce intenţie, dar eu nu eram interesat de aşa ceva, aşa că i-am zis: „Hei, ţi-a căzut batista!”

Apoi am auzit un zgomot în stradă şi m-am dus acolo. Acolo era un bărbat de la adăposturile pentru capre care era convertit. Avea faţa plină de cicatrice, iar lacrimile îi curgeau pe obraji în timp ce cânta cu chitara: „Glorie Numelui Său!”

La un moment dat, el s-a oprit şi a zis: „Frate, tu nu ştii ce înseamnă aceasta, până nu-L primeşti pe acest Hristos minunat!”

Glorie Numelui Său!

Mi-am dat jos pălăria şi am plecat, dar nu te poţi ascunde de El. Poţi doar să ieşi afară şi să-L mărturiseşti. O, El este minunat! Da, El este minunat.

Sunt salvat de păcat

Isus ascultă atât de dulce

Acolo la cruce unde m-a luat şi pe mine.

Glorie Numelui Său!

/:Glorie Numelui Său:/

Acolo la cruce unde m-a luat şi pe mine

Glorie Numelui Său!

/:Glorie Numelui Său:/

Acolo a fost aplicat sângele pe inima mea.

Glorie Numelui Său!

O, veniţi la această fântână atât de bogată şi dulce!

Plecaţi-vă sufletul sărman la picioarele Salvatorului.

O, veniţi azi să fiţi salvaţi!

Glorie Numelui Său!

Să ne plecăm capetele şi să ridicăm mâinile:

Glorie Numelui Său! (Glorie, Glorie!).

O, Doamne, Nume scump!

Acolo a fost aplicat sângele pe inima mea,

Glorie Numelui Său!

Să ne ridicăm în picioare. O clipă! (O soră vorbeşte în limbi, iar un frate aduce tălmăcirea). Da, Doamne.

Dacă este printre noi cineva care nu ştie ce este aceasta, atunci să ştie că aceasta se numeşte Rusalii, Duhul Sfânt vorbeşte.

Domnul Isus a spus: „Mergeţi în toată lumea şi predicaţi Evanghelia. Iată semnele care vor însoţi pe cei ce vor crede: … vor vorbi în limbi noi; îşi vor pune mâinile peste bolnavi, şi bolnavii se vor însănătoşa.” (Marcu 16). Toate aceste lucruri despre care a vorbit El se vor împlini.

O, sunt atât de bucuros! Vedeţi cum a venit Duhul Sfânt şi a confirmat acest Cuvânt? Este o Lumină, primiţi-o! Nu vă îndoiţi! Primiţi-o, şi El Se va ocupa mai departe de voi şi vă va purta, ca pe nişte copii. Nu este aceasta minunata prezenţă a Duhului Sfânt? El este peste noi.

Îmi amintesc că Biblia spune că odată ei nu ştiau din ce parte vine vrăjmaşul, dar Duhul Sfânt a venit peste o persoană şi le-a spus exact unde să meargă. Ei s-au dus acolo, iar Dumnezeu a orbit oştirea cealaltă şi a pus-o pe fugă. Aşa este.

Da, noi trăim încă în zilele Bibliei. Este adevărat? Desigur. Câtă vreme este Duhul Sfânt aici, noi trăim în zilele Bibliei. Să ne ridicăm şi să cântăm:

Luaţi Numele lui Isus cu… (Amintiţi-vă Mesajul)

Copii ai suferinţei şi ai necazului

Vă va da bucurie şi vă va alina.

Luaţi-L oriunde veţi merge

Nume scump, Nume scump,

O cât de dulce!

Nădejdea pământului şi bucuria cerului;

Nume scump, acel Nume scump!

O, ce dulce e!

Nume scump, Nume scump,

O cât de dulce!

Nădejdea pământului şi bucuria cerului;

Luaţi Numele lui Isus cu voi,

Ca un scut în faţa oricărei capcane,

Când necazurile se adună în jurul vostru,

Rostiţi acest Nume sfânt în rugăciune.

(Lăudat să fie Domnul!).

Nume scump, o, ce dulce!…

(Fratele Branham şi adunarea continuă să cânte).

– Amin –