UMILINȚĂ PENTRU RĂSCUMPĂRARE

Să deschidem Bibliile la Filipeni 2.5-8:

„Să aveți în voi gândul acesta, care era și în Hristos Isus,

El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuși n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu,

ci S-a dezbrăcat pe Sine Însuși și a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor.

La înfățișare a fost găsit ca un Om, S-a smerit și S-a făcut ascultător până la moarte, și încă moarte de cruce.”

Am luat ca subiect, Umilință pentru salvare. În ultimul timp, noi  am vorbit despre subiectul umilinței și al mântuirii, dar cu cât îl privim mai mult, se deschide și mai mult, și cu cât îi dăm mai multă atenție, realizăm că suntem aici, pentru că Dumnezeu vrea să ne folosească. Dar în ce condiții voi fi folosit? Noi știm că Dumnezeu vrea să facă o lucrare și că vrea s-o facă în trup uman, noi știm aceasta. Noi știm că în acest timp al sfârșitului, El a venit, dar El a venit în forma Miresei Sale, și este aici. El este aici ca să Se arate; El este aici pentru că Ea va crește în chipul Lui și va fi atât de mult ca El, încât Ea va fi El.

Așadar, noi trebuie să fim în chipul Lui, trebuie să fim ca El. Amin? Nu putem doar să pretindem și să spunem: „Eu sunt Mireasa! Hristos este în mine.”, ci Ea trebuie să devină în asemănarea Lui, pentru că a fost predestinată să fie asemenea chipului Său. Laudă lui Dumnezeu!

Sunt atât de recunoscător pentru aceasta!

În continuare vreau să privim la această Scriptură, și să privim la cuvântul, „umilință.”

Filipeni 2.5-8. Aici, citim: „S-a umilit pe Sine…” (în limba română scrie: „S-a dezbrăcat pe Sine.”) Cred că este uimitor că El S-a umilit pe Sine. Aceasta are legătură cu liberul arbitru, are de-a face cu voința liberă, cu alegerea pe care o faci. El S-a umilit pe Sine.

În limba greacă, cuvântul, „umilință,” înseamnă, „a se umili pe sine însuși; a se face mic; a se pleca; a se coborî într-o condiție mai jos.” Metaforic, înseamnă: „a coborî într-o condiție umilă în circumstanțe mai rele; a coborî pe o treaptă sau un loc inferior pentru a fi clasat sub alții care sunt onorați sau răsplătiți; a se umili; a se înjosi printr-o viață umilă.” Aceasta este ceea ce Și-a făcut Isus lui Însuși: S-a umilit și S-a făcut pe El Însuși mai mic; S-a coborât pe Sine Însuși; S-a adus pe Sine Însuși într-o condiție mai umilă decât alții; S-a adus la cel mai de jos nivel. Aceasta este ceea ce a făcut Dumnezeu; aceasta este ceea ce a făcut Hristos. Vreau să privim la aceasta în Evrei 1.1-3:

„După ce a vorbit în vechime părinților noștri prin proroci, în multe rânduri și în multe chipuri, Dumnezeu,

la sfârșitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul, pe care L-a pus moștenitor al tuturor lucrurilor, și prin care a făcut și veacurile.

El, care este oglindirea slavei Lui, și întipărirea Ființei Lui, și care ține toate lucrurile cu Cuvântul puterii Lui, a făcut curățirea păcatelor și a șezut la dreapta Măririi în locurile preaînalte.”

Deci, aceasta este descrierea lui Isus, dar există o expresie pe care vreau s-o scot de aici: „Exprimă imaginea.” (În limba română: „Întipărirea Ființei Lui.”) Este vorba de versetul 3, unde scrie: „…care este strălucirea slavei Sale și exprimă imaginea Sa, și susține toate lucrurile prin Cuvântul puterii Sale.”

În continuare vreau să privim la expresia, „exprimă imaginea Sa,” care este, „un instrument folosit pentru a grava sau a sculpta; ștampilă ca o amprentă; ștampilă aplicată pe acel instrument.” Apoi, voi ajunge la definiția pe care am considerat-o cea mai importantă: „expresia sau imaginea exactă a oricărei persoane sau lucru; asemănare marcată; reproducere precisă în toate privințele.” Acesta este Isus Hristos, Imaginea exactă a lui Dumnezeu. De ce? Pentru că Dumnezeu este Duh. Corect? Dumnezeu este Duhul, așa că El trebuia să facă o reflectare a Lui Însuși pe pământ, iar Isus a devenit acea Imagine exactă  în trup. El devine Imaginea ștampilată, El reflectă Imaginea exactă a lui Dumnezeu, astfel încât, dacă vrei să știi ce este Dumnezeu, privești la Isus Hristos, pentru că El este Imaginea exactă a lui Dumnezeu. Dumnezeu nu este în aceeași formă, pentru că atunci ar fi Duh și nu L-am putea vedea. Are sens? De aceea a venit în trup.

Cuvântul a venit de la Dumnezeu, și El L-a numit, „Fiu.” El a luat Cuvântul și a coborât în diferite forme, și în cele din urmă, a venit în trup, născut printr-o femeie, și Acela a fost Imaginea exactă, replica exactă, asemănarea perfectă a lui Dumnezeu Însuși. Aceasta este ceea ce-L face Dumnezeu pe pământ, pentru că El este replica exactă, reflectarea exactă și Viața lui Dumnezeu, Duhul lui Dumnezeu a locuit înlăuntrul Lui în plinătate.

În Coloseni 1.9, scrie:

„Căci în El locuiește trupește toată plinătatea dumnezeirii.” Așadar, dacă vreau să știu ce este Dumnezeu, pot privi la Isus Hristos, pentru că El este Imaginea Lui Dumnezeu exprimată. El este plinătatea dumnezeirii în trup. Versetul care vorbește despre aceasta, este 2Corinteni 4.6:

„Căci Dumnezeu, care a zis: „Să lumineze lumina din întuneric,” ne-a luminat inimile, pentru ca să facem să strălucească lumina cunoștinței slavei lui Dumnezeu, pe fața lui Isus Hristos.”

Așadar, slava lui Dumnezeu, este văzută pe fața lui Isus Hristos. Cuvântul, „față,” nu înseamnă doar acea parte a capului tău, ci cuvântul, „față,” de aici din Biblie, înseamnă persoana ta însăși. Deci, dacă vreau să văd slava lui Dumnezeu, o pot vedea în persoana lui Isus Hristos, pentru că El este Imaginea exprimată a lui Dumnezeu în care a locuit trupește toată plinătatea lui Dumnezeu; iar pe fața Lui, în Persoana Lui, pot vedea și pot cunoaște slava lui Dumnezeu. Corect? Așadar, atunci când privim la Isus, când privim la viața Lui și ce a făcut El, ce exprimă El? El exprimă însăși caracterul și natura lui Dumnezeu.

Când ne întoarcem la Filipeni 2.5, aceasta este expresia lui Dumnezeu, felul în care Se exprimă Dumnezeu Însuși pe pământ.

Dumnezeu are calitatea de a Se smeri, și acesta este un lucru foarte ciudat. El care a existat înainte de a exista orice altceva, El care există prin Sine Însuși și era singur, fără nici un ajutor de nicăieri, și tot ce a fost făcut atât ce este în ceruri cât și ce este pe pământ, a fost făcut din El, și pentru El, totul a fost făcut și există prin El și le ține acolo unde sunt. El este mai presus de tot, El este Creatorul tuturor, și cu toate acestea, El este capabil să coboare, să vină jos și să fie umil. Acest lucru mi se pare fascinant.

Isus a fost exprimarea slavei lui Dumnezeu, și a Persoanei Sale; prin El Îl cunoaștem pe Dumnezeu. El a fost exprimarea slavei lui Dumnezeu!

Revenind la Efeseni 2.5, știm că El nu Și-a făcut o reputație personală, ci, „…a luat chip de rob făcându-Se asemenea oamenilor. La înfățișare a fost găsit ca un Om, S-a smerit și S-a făcut ascultător până la moarte și încă moarte de cruce.” Aceasta este descrierea lui Isus care este Imaginea exactă a lui Dumnezeu.

Dar dacă ne întoarcem la începutul versetului 5, citim: „Să aveți în voi gândul acesta care era și în Hristos Isus.” Acum vedem că dintr-o dată tu trebuie să devii o altă reflectare a Lui. El a fost chiar reflectarea lui Dumnezeu, dar acum tu trebuie să devii reflectarea lui Hristos, așa cum Hristos locuiește în voi. El a fost Imaginea perfectă, reflectarea și arătarea Dumnezeului nevăzut. Dumnezeul nevăzut a devenit vizibil și tangibil în Isus Hristos, și acum, Hristos devine vizibil și tangibil în voi; în tine și în mine, dar trebuie să lăsăm ca acest gând să fie în noi; trebuie să gândim ca El și să ne comportăm ca El. Acesta este Planul Lui, aceasta este Calea. Când privesc la aceasta, încep să înțeleg și acest lucru începe să crească în mine.

Primul lucru pe care trebuie să-l fac pentru a-L manifesta pe Hristos, este să nu-mi fac nici o reputație. Acest lucru pare ușor dar acesta este unul din cele mai grele lucruri pe care trebuie să-l facă un om. Este foarte greu. A nu-ți face o reputație, înseamnă de fapt, a fi un nimeni, a fi gol. El S-a făcut pe Sine un nimeni, S-a făcut gol, S-a făcut absolut un nimic, și a luat chipul unui rob. Așadar, dacă Îl voi urma pe Hristos, trebuie să am această gândire care a fost în El, deci trebuie să am gândul Lui. „El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu.” Noi știm că aceasta face parte din a înțelege de unde am venit, care este originea noastră; să înțelegem că suntem parte din Dumnezeu și că am fost cu Dumnezeu înainte de întemeierea lumii. Acestea fac parte din  această înțelegere.

Acesta este un fundament pentru următoarea parte, pentru că, dacă nu obții prima parte, nu ajungi niciodată la partea a doua, pentru că numai cei ce fac parte din Dumnezeu pot lua natura lui Dumnezeu și nu-și fac nici o reputație.

Lucifer nu poate face aceasta. Oamenii de la ei înșiși nu pot face aceasta, pentru că întreaga natură a lui Lucifer a fost injectată în omenire la cădere, atunci când el a găsit prin șarpe, modalitatea de a se injecta în rasa umană, și cu aceasta a adus mândria, aroganța și toate celelalte lucruri, autoconservarea, toate aceste lucruri au intrat în umanitate chiar acolo; și fără descoperire, nu știm că noi am existat înainte de a veni în trupul căzut; că am fost Acolo; că suntem parte din Dumnezeu; că eram unul din atributele Lui, parte din gândirea Lui; că El avea un Plan și o dorință de a mă exprima în această lume.

Acum sunt căzut într-o stare hibridă, dar această stare hibridă nu mă definește pentru că eu am existat înainte de starea aceasta hibridă. Astfel, eu nu las ca natura hibridă căzută să mă definească cine sunt; nu las carnea să mă controleze, pentru că acea parte din mine care a fost trezită de botezul cu Duhul Sfânt, m-a trezit la Viață. Acea parte a fost undeva înainte de a intra în acest vas, acea parte a făcut parte din acest Dumnezeu, din această natură divină, din această Ființă Supremă, de aceea poartă în ea caracteristicile lui Dumnezeu.

Astfel, puteți vedea cum, dacă vom lăsa acest gând care a fost în Hristos Isus să fie în noi, trebuie să înțelegem de unde am venit, cine suntem și cum am ajuns în această condiție. Atunci poți să faci să fii fără reputație, să iei chipul unui rob, să te smerești și să fii ascultător chiar până la moarte. Aceasta este gândirea care trebuie să fie în noi.

Noi ne simțim foarte bine vorbind despre prima parte: „El măcar că avea chipul lui Dumnezeu, n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu.” Aceasta este prima parte și este grozavă. Eu vreau ca acest gând care era în Hristos, să fie în mine: că am venit de la Dumnezeu, că sunt parte din Dumnezeu și toate acestea. Este minunat! Dar aceasta nu este tot ce încearcă Pavel să exprime. Dacă acesta este adevărul cu privire la tine, dacă Îl vei exprima pe Dumnezeu în felul cum L-a exprimat Hristos, atunci ai face din tine un om fără reputație și ai lua chipul unui rob.

Să ne smerim pe noi înșine și să fim ascultători. Acesta este motivul pentru care fratele Branham a spus: „Calea în sus, este în jos.” Pentru mine, acest lucru este foarte clar în Scripturi și continuă să explodeze oriunde mă uit.

În 2Corinteni 8.9, Pavel spune: „Căci cunoașteți harul Domnului nostru Isus Hristos, El, măcar că era bogat, S-a făcut sărac pentru voi, pentru ca prin sărăcia Lui, voi să vă îmbogățiți.” Aceasta a făcut Isus Hristos, și dacă aceasta este calea pe care a mers El, pe ce cale ar trebui să merg eu?

M-am gândit la această umilință pentru răscumpărare deoarece calea pentru răscumpărarea noastră a venit prin umilință. Isus S-a smerit pe Sine, nu Și-a făcut nici o reputație, ci a luat chipul unui rob, S-a smerit și a fost ascultător. De ce a făcut aceasta? Pentru a aduce răscumpărarea ta și a mea.

Cum voi fi eu părtaș la răscumpărare dacă vin cu mândrie, aroganță, egoism, voință proprie și toate aceste lucruri? Cum voi duce mai departe răscumpărarea sau cum voi aduce răscumpărare pentru oricine altcineva din lume dacă nu am aceste caracteristici? Noi vrem răscumpărare pentru familia noastră, vrem răscumpărare pentru ultimul suflet predestinat, vrem răscumpărare pentru lume. Vedeți? Noi nu suntem aici doar pentru a primi mântuirea noastră, ci Dumnezeu are un scop în viețile noastre; noi suntem aici pentru a-L manifesta pe Hristos; și de asemenea cred din toată inima mea că sunt și o Ușă pentru mântuire; sunt și un Far care poate indica drumul; sunt o Poartă prin care cineva poate intra și să găsească calea lui spre Hristos. De ce?  Pentru că eu știu Calea deoarece în mine este Cuvântul, pentru că Hristos locuiește înlăuntrul meu. Deci, eu vreau să fiu o Ușă, nu vreau să fiu un gard de sârmă ghimpată; nu vreau să fiu un obstacol în calea răscumpărării, ci vreau să fiu o Ușă pentru răscumpărare.

Dacă voi fi un instrument pe care Dumnezeu îl folosește pentru răscumpărarea celor dragi și pentru răscumpărarea celorlalți ce sunt pierduți, dacă voi fi acel instrument, va trebui să urmez acest tipar, pentru că, dacă Hristos a adus răscumpărarea prin umilință, prin predare și prin faptul că S-a făcut mic, cum voi putea aduce mântuire prin mândrie, aroganță și egoism? Eu trebuie să ajung în această linie și să am aceleași caracteristici ca El. Laudă lui Dumnezeu!

Așadar, acesta este harul Domnului nostru Isus Hristos.

În 2Corinteni 8.9, spune că El a fost bogat, dar S-a făcut sărac de dragul nostru, pentru ca prin sărăcia Lui, să ne facă bogați pe noi. Știți, îmi place aceasta, dar pot s-o reproduc? Pot replica aceasta? Pot să mă cobor, să mă smeresc pentru mântuirea altora? Pot să fiu un slujitor fără reputație și smerit, pentru ca altcineva să poată găsi răscumpărarea?

Îmi place că El a făcut aceasta, pentru mine este minunat, pentru că mi-a schimbat viața, dar pot s-o duc mai departe, pot s-o manifest?

În Isaia 53.2-3, citim:

„El a crescut înaintea Lui ca o Odraslă slabă, ca un Lăstar care iese dintr-un pământ uscat. N-avea nici frumusețe, nici strălucire ca să ne atragă privirile, și înfățișarea Lui nu avea nimic care să ne placă.

Disprețuit și părăsit de oameni, Om al durerii și obișnuit cu suferința, era așa de disprețuit că îți întorceai fața de la El, și noi nu L-am băgat în seamă.”

Aceasta este calea pe care a ales-o El, aceasta a fost alegerea Lui; aceasta a fost calea pe care a ales-o și a rămas umil, a rămas un rob, a rămas supus întregului Plan al lui Dumnezeu. De ce a făcut El aceasta? Pentru mine. Și acum, dintr-o dată pot să am în inimă suficientă dragoste pentru alte suflete încât să-I pot urma exemplul. Nu-mi fac nici o reputație.

Pavel a spus: „Am devenit toate lucrurile pentru toți oamenii, ca să-i pot câștiga pe unii.” Laudă lui Dumnezeu!

În mesajul, Smerește-te, fratele Branham a spus:

„Priviți la Isus! Nimic altceva decât un mănunchi de iubire. Vedeți? El era Dumnezeu manifestat. El, Dumnezeu, S-a exprimat pe Sine Însuși prin El, deci, nu este de mirare că s-au întâmplat minuni și altele. Viața Lui umilă și consacrarea au venit prin faptul că fiind Dumnezeu, a venit să fie Om aici, pe pământ, pentru a-L exprima pe Dumnezeu prin El Însuși. Aceasta este ceea ce L-a făcut pe El ceea ce a fost. Eu am spus totdeauna: „Ceea ce L-a făcut pe Isus Dumnezeu pentru mine, este felul în care S-a smerit pe Sine Însuși. El era atât de mare, totuși, El a putut să fie atât de mic.”

Ce a spus fratele Branham aici? „Ceea ce L-a făcut pe Isus Dumnezeu pentru mine, este felul în care S-a smerit pe Sine Însuși.”

Noi putem vedea o mulțime de oameni făcând o mulțime de lucruri, dar această smerenie adevărată este natura lui Dumnezeu.

Așadar, Dumnezeu S-a exprimat prin Hristos. Deci, Acesta a fost Hristos, dar care este obiectivul nostru în această zi? Să fim mântuiți?  Să trăim o viață fericită și să mergem în răpire? Adevărul este că noi trebuie să devenim ca El, să fim în chipul Lui, trebuie să devenim o expresie a Lui pe pământ ca Mireasă. Așadar, noi trebuie să reflectăm Viața Lui, natura Lui; trebuie să reflectăm slava Lui. Faptul că S-a putut smeri pe Sine, L-a făcut să meargă la profet. Ceea ce ne-ar face pe noi Mireasă, este că putem urma acest tipar. Ceea ce căutăm noi, este caracterul, în timp ce toată lumea vrea să aibă putere; toată lumea dorește să aibă ceea ce numesc ei, putere; toți vor să aibă manifestări. „Dacă am manifestări puternice, ele pot fi o justificare a mea.” Corect? 

Toată lumea vrea să fie dovedită; toți vor să fie justificați; toți vor să fie respectați; toți vor să fie ridicați în cinste; toți vor…Dar știți, aceasta este doar natura umană. Acestea sunt doar elemente de bază ale naturii umane, dar Isus a putut să Se coboare atât de mult încât să lase să fie acuzat de toate lucrurile. El a fost acuzat că este un diavol. Vreau să spun că, chiar și atunci când a manifestat Semnul lui Mesia, când a manifestat lucrurile prin care Dumnezeu a dovedit că este cu El, ei le-au atribuit diavolului, nu lui Dumnezeu. Vedeți? Și El a fost în stare să rămână smerit și supus, să Se facă fără reputație. Laudă lui Dumnezeu!

În Iacov 4.10, citim:

„Smeriți-vă înaintea Domnului și El vă va înălța.”

1Petru 5.5-6:

„Tot așa și voi, tinerilor, fiți supuși celor bătrâni. Și toți în legăturile voastre, să fiți împodobiți cu smerenie. Căci, „Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor smeriți le dă har.”

Smeriți-vă dar sub mâna tare a lui Dumnezeu, pentru ca, la vremea Lui, El să vă înalțe.”

Aceasta este calea întotdeauna; aceasta este singura cale care va funcționa. Slavă Domnului!

În mesajul, Influențe, din 15 februarie 1964, fratele Branham spune:

„Vedeți? Picioarele acoperite înseamnă umilință.”

Aceștia sunt îngeri, heruvimi care stau în prezența Dumnezeului Celui Atotputernic și au șase aripi. Cu două își acoperă fața; cu două își acoperă picioarele, și cu două zboară. Și profetul spune aici:

„Cu două își acopereau picioarele; aceasta înseamnă umilință. Urmăriți acest slujitor, acum înaintea lui Dumnezeu: fața lui acoperită în reverență; picioarele acoperite în umilință, era foarte conștient de…Fiți foarte conștienți de micimea voastră.

Toți încercăm să fim cineva mare. „Eu sunt doctor Așa și Așa. Eu sunt marele Așa și Așa; Așa și Așa.” Tu nu ești nimic. Corect. Dacă vrei să știi cât ești de mare, pune degetul într-un bazin cu apă, apoi scoate-l afară și găsește gaura în care l-ai pus. Vedeți? Nu este nimic acolo. Aceasta suntem noi. Dumnezeu poate lucra fără noi, dar noi nu putem fără El. Cine sunteți voi? Vedeți?

Fiți conștienți de cât de mici sunteți. Calea în sus, este în jos. „Cel care se smerește, va fi înălțat; și cel ce se înalță va fi smerit.”

Acesta este un principiu care este valabil în viață. Este adevărat și în viața mea. Cu siguranță este adevărat în viața mea și cred că va fi adevărat întotdeauna. Cel care se smerește pe sine, poate fi înălțat de Dumnezeu, dar cel care se înalță pe sine, va fi smerit.

Așadar, calea în sus, este în jos. În Luca 14.11, citim: „Căci oricine se înalță va fi smerit, și cine se smerește va fi înălțat.” Aceasta spune Isus: „Căci cel ce se smerește, va fi înălțat.” Deci, acesta este un model pentru Dumnezeu.

Dumnezeu a putut să Se smerească pe Sine, Hristos a venit și S-a făcut pe Sine fără reputație, deci acesta este modelul lui Dumnezeu

Dar când îl vedem pe Lucifer în Isaia 14.12-15, El spune:

„Cum ai căzut din cer Luceafăr strălucitor, fiu al zorilor! Cum ai fost doborât la pământ, tu, biruitorul neamurilor!

Tu ziceai în inima ta: „Mă voi sui în cer, îmi voi ridica scaunul de domnie mai pe sus de stelele lui Dumnezeu; voi ședea pe muntele adunării  dumnezeilor, la capătul miază-noaptei;

mă voi sui pe vârful norilor, voi fi ca Cel Preaînalt.”

Dar ai fost aruncat în locuința morților, în adâncimile mormântului.”

Așa a spus Isus, dacă te înalți pe tine însuți, vei fi smerit. Lucifer s-a înălțat pe sine însuși, dar va fi aruncat în Iad, în adâncimile mormântului. Priviți ce spune Lucifer: „Mă voi sui...” El nu are smerenie deloc. „Voi sta pe muntele adunării...” Mai întâi, el spune: „Mă voi urca la cer, îmi voi înălța tronul mai presus de stelele lui Dumnezeu. Voi sta pe muntele adunării dumnezeilor; mă voi sui deasupra norilor, voi fi ca Cel Preaînalt.” În ochii lui, totul este înălțare: „Mă voi ridica, voi fi deasupra, voi fi mare; eu, eu, eu…” Dar când a venit Isus, El a spus: „Mă voi smeri, voi deveni un nimic; mă voi umili, voi fi un slujitor, voi muri.” Vedeți contrastul dintre natura lui Dumnezeu și a lui Lucifer?

„Eu voi deveni un nimic. Eu voi fi scuipat și voi fi batjocorit. Voi fi făcut de râs, dar nu voi riposta. Mă voi supune guvernelor umane, și Mă voi supune torturii.” Calea în sus, este în jos.

Deci, Dumnezeu S-a smerit și s-a smerit, dar Lucifer a încercat să se înalțe pe sine. Dumnezeu S-a smerit și S-a smerit, dar întrebarea este: De ce S-a smerit El? Aceasta este o întrebare extraordinară care are de-a face cu Răscumpărarea. El S-a coborât atât de jos, ca să mă poată ridica pe mine. El nu S-a smerit doar ca să Se smerească, ci S-a smerit ca să poată veni jos să-i întâlnească pe copiii Săi și să-i poată ridica în Prezența Sa. El a coborât și S-a smerit pentru mântuire; El a coborât și S-a smerit ca să mă poată ridica pe mine. El nu a venit pentru El Însuși, ci a venit pentru alții.

Lucifer era interesat doar de el însuși: „Eu voi face, eu mă voi înălța, eu voi…” Dar Dumnezeu a spus: „Eu voi coborî. Eu Mă voi smeri. Eu voi lua forma unui Om. Eu voi deveni un slujitor. Eu Mă voi pleca. Eu Mă voi dezbrăca, voi îngenunchea și le voi spăla picioarele. Eu Mă voi smeri.” Cu ce scop?  Ca să poată veni jos, dedesubt, și să ne ridice pe noi sus.

Întrebarea care se ridică, este: Pot eu să fac aceasta pentru aproapele meu? Pot eu să fac aceasta pentru persoana iubită? Sau pretind că sunt Mireasă și spun: „Vino aici sus! Da, poți să fii ca mine într-o zi.” O, Doamne! Dumnezeu nu stă niciodată deasupra și nu vorbește niciodată de sus.

Zilele trecute am vorbit cu un frate și i-am spus: „Este uimitor că Dumnezeu are capacitatea de a Se pleca. Lucifer nu poate face aceasta, el nu se poate pleca, dar Dumnezeu Se poate pleca, El Se poate coborî.”

Isus a putut umbla printre ei, El fiind Cel mai mare dintre toți. Toate lucrurile au fost făcute prin El; lumea a fost făcută prin El, și nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El. Apoi, acel Cuvânt a fost pus în trup și a umblat în jur. Creatorul pământului care susținea totul prin El, Se plimba acum în jur, dar a fost respins și nu a fost înțeles. Ei L-au umilit dar El nu S-a ridicat niciodată deasupra lor, ci a rămas într-o condiție smerită. El nu i-a contrazis niciodată, nu le-a vorbit fără respect, nici chiar atunci când a fost în fața Consiliului, El nu le-a vorbit niciodată de sus, ci l-a respectat chiar și pe Pilat.

Știți, eu am mai spus aceasta înainte. Când Isus a fost în Sala de judecată în acea zi, El era Cel care știa totul. Când a fost în acel proces batjocoritor în fața lui Anania și Caiafa,  sau oriunde a fost dus, când au început procesul și au adus martorii, Isus ar fi putut să Se ridice și să le spună ce au făcut când au luat micul dejun; ce a spus acela, câți bani au dat acestuia de aici. „Pe strada aceea ai spus aceasta; soția ta ți-a spus să nu faci, dar ai luat banii și ai venit aici.” El ar fi putut să demaște toate lucrurile; El ar fi putut să meargă la Sinedriu, în fața celor șaptezeci de bătrâni și să le expună viața până când fiecare dintre ei s-ar fi rușinat și nu ar mai fi putut să rămână în acea cameră. El ar fi avut puterea să dispară din prezența lor pentru că a făcut-o mai înainte, când S-a făcut nevăzut trecând prin mulțime, ca să scape. Dar acum, iată-L că a venit și nu Și-a făcut nici o reputație. Ei L-au batjocorit și au mințit cu privire la El, dar El nu a spus nici un cuvânt, pentru că făcea aceasta pentru tine și pentru mine. El nu S-a apărat și nu Și-a protejat reputația. El a avut atât de mare reputație încât nu avea nevoie s-o apere. El știa Cine era, știa de ce era acolo, și nu trebuia să facă nimic ca să Se apere, și nu trebuia să clarifice lucrurile.

El ar fi putut să stea acolo și să dezvăluie toate lucrurile, dar El a stat acolo pentru mântuire. El era umilit, lovit peste față și batjocorit până acolo încât soldații romani I-au pus pe cap o coroană de spini. De ce I-au pus pe cap coroana de spini? Din cauză că evreii L-au acuzat că Se numea pe Sine Împăratul iudeilor, dar El era Împăratul iudeilor. Deci, ei L-au batjocorit ca Împărat al iudeilor. L-au batjocorit punând pe El o haină purpurie; I-au făcut un sceptru dintr-un băț și I l-au pus în mână și și-au bătut joc de El, dar El nu a spus nici un cuvânt. O, Dumnezeule!

Dacă cineva înțelege greșit o afirmație pe care o facem, vrea să avem o procedură judecătorească: „Adunați-i pe toți împreună și clarificați lucrurile.” De ce? Ca să ne apărăm reputația. Dar Isus nu a trebuit să-Și apere reputația. De fapt, El nu Și-a făcut nici o reputație, ci a luat chip de rob și S-a umilit pe Sine, deși a avut putere să descopere totul și să schimbe situația, dar El nu a făcut și nu a spus nimic, ci a tăcut.

La curtea lui Pilat, El a dezvăluit cât este de puternic și Cine deține controlul asupra situației, pentru că Pilat era frustrat, era blocat între; El știa că Isus este nevinovat, dar era blocat între acele puteri rivale, iar evreii l-au prins în capcană. El nu voia să-L judece pe Isus. Soția lui avusese un vis și-i spusese să nu aibă nimic de-a face cu acel Om neprihănit, iar el știa că evreii L-au predat pe Isus din invidie; el știa toate acestea, dar ei au făcut niște mișcări politice, iar Pilat era blocat în acea situație. El căuta ceva care să-l justifice să-L lase pe Isus liber, dar era frustrat pentru că Isus nu a spus nimic. El voia să iasă din situația în care se afla, dar Isus nu a spus nimic. În cele din urmă, el I-a spus: „De ce nu vorbești? Nu știi că am putere să-Ți salvez Viața și am putere să Te răstignesc?” Dar Isus i-a răspuns: „Nu ai avea nici o putere asupra Mea, dacă nu ți-ar fi fost dată de sus.”

Isus nu S-a apărat, nu a încercat să scape din necaz, dar l-a lăsat pe Pilat să știe că totul funcționează conform Planului. „Eu nu am nimic de făcut, dar cine Mă dă în mâinile tale, are un mai mare păcat. Tu îți joci rolul tău, îți faci partea ta.” Iar Isus Își juca rolul Lui, astfel, El era dus la sacrificare mut, ca o oaie care nu se apără.

Prieteni, vă spun că eu am nevoie de mai mult caracter, pentru că, dacă aș fi fost acolo, în acea situație și aș fi știut că acei martori mint și le-aș fi putut spune unde și când au mințit, ce au mințit, cu cât au fost plătiți ca să mintă, cine a greșit și cine sunt eu, vă spun că aș avea nevoie de o putere mai mare; vreau să spun că aș avea nevoie de puterea Duhului Sfânt pentru a birui firea din mine. Aș simți o atât de mare mânie neprihănită și o așa justificare pentru a clarifica lucrurile…

Fratele Branham a fost mințit și reținut să intre pe platformă. El stătea la intrare și aștepta să fie anunțat ca să intre pe platformă, și putea să intre și să expună minciuna pe care acei slujitori o spuneau adunării, când au spus că fratele Branham nu a putut să vină pentru că fratele său era bolnav. În acea zi, el stătea acolo cu un alt frate care îl încuraja să meargă și să dea pe față totul, dar el a spus: „Nu pot face aceasta pentru că aș putea ruina slujba acelui om.”

Aceasta este viața pe care vreau s-o trăiesc. Eu nu trebuie să demonstrez nimic, nu trebuie să mă apăr și nu trebuie să fac toate aceste lucruri pe care alții le consideră necesare, și pe care și eu le-am considerat necesare; dar eu nu vreau să fac aceasta, ci vreau să-l iau pe El ca tipar al meu; vreau ca Viața Lui să fie în mine. Vreau să fac loc pentru acea Viață, vreau să renunț la orice altceva și vreau să mă hrănesc cu Cuvântul ca să fac loc pentru acea Viață. Vreau să urmez exemplul lui Hristos nu doar pentru mine, nu doar ca să ajung în Rai, nu ca să primesc o medalie pentru ceva merit, să fiu bătut pe spate și să mi se spună că sunt băiat bun, ci vreau s-o fac pentru a deschide ușa răscumpărării pentru toți cei din jurul meu, deoarece nu pot aduce răscumpărarea prin mândrie și aroganță. Nu pot aduce răscumpărarea în felul acesta, ci pot aduce răscumpărarea doar așa cum a adus-o Hristos.

Eu trebuie să mă fac fără reputație, să mă smeresc și să iau chipul unui rob pentru toți cei din jurul meu. Laudă lui Dumnezeu!

În Romani 12.3, Pavel ne dă câteva îndemnuri, și ne spune:

„Prin harul care mi-a fost dat, eu spun fiecăruia dintre voi, să nu aibă despre sine o părere mai înaltă decât de cuvine; ci să aibă simțiri cumpătate despre sine, potrivit cu măsura de credință, pe care a împărțit-o Dumnezeu fiecăruia.”

Voi spuneți: „Eu cred Mesajul.” Cum credeți Mesajul? A fost creierul vostru? A fost prin înțelegerea voastră superioară?  A fost prin înțelegerea genetică bună moștenită de la o mamă genială și de la un tată genial? Singurul motiv pentru care credeți Mesajul, este pentru că v-a fost dat să-L credeți; pentru că aveți o reprezentare în cer; aveți o Sămânță a Vieții Veșnice care poate crede, pentru că ai în tine Ceva cu care poți să crezi.

Așadar, să nu credeți că ar trebui să ne gândim că noi înșine suntem mai sus decât ar trebui. În trup, noi nu suntem puternici; în trup nu suntem grozavi; în trup nu suntem speciali, ci Sămânța lui Dumnezeu este specială și aceasta este Originalul; de aceea aceasta este partea pe care vreau să mă sprijin, să-i dau prioritate și pentru care trăiesc, pentru că aceasta am fost menit să fiu eu de la început. Laudă lui Dumnezeu!

În 1Corinteni 8.1-3, Pavel spune:

„În ce privește lucrurile jertfite idolilor, știm că toți avem cunoștință. Dar cunoștința îngâmfă, pe când dragostea zidește.

Dacă crede cineva că știe ceva, încă n-a cunoscut cum trebuie să cunoască.

Dar dacă iubește cineva pe Dumnezeu, este cunoscut de Dumnezeu.”

Dacă cineva crede că știe ceva…Știți, când am ajuns la Mesaj și am început să aliniez toate învățăturile, și am trecut prin Cartea, „Epocile Bisericii,” știam ceva, știam lucruri pe care bunicul meu nu le-a știut; știam lucruri pe care păstorul de la biserica în care am fost, nu le știa. Este adevărat? Dar știți ce a făcut acea cunoștință? S-a umflat. O, Dumnezeu bogat în îndurare, ne spărgea din când în când balonul: lua micuțul ac al încercărilor și necazurilor și, din când în când înțepa chiar acolo, astfel încât să nu te gândești la tine că ești mai sus decât ar trebui. Vedeți? Atunci când crezi că știi ceva, dintr-o dată, știți, în pornirea mea, aș merge împotriva tuturor; împotriva colegilor mei, împotriva tuturor denominațiunilor.

Știți, eu am Scriptura, și în râvna mea aș merge pe micul meu drum de război pentru că nimeni nu poate sta în fața mea. Apoi, dintr-o dată, Dumnezeu ne-a adus în contact cu un teolog adevărat, iar el ne-a pus câteva întrebări și în câteva minute nu am mai vrut să vorbesc. Am vrut să am o conversație, dar când am avut-o, am vrut să scap în cel mai scurt timp; „Doamne, scapă-mă din aceasta!”, pentru că el a venit cu Scripturi pe care eu nu le-am auzit niciodată înainte. O, mila lui Dumnezeu! Harul lui Dumnezeu! Când crezi că știi ceva, nu știi nimic așa cum ar trebui să știi.

Chiar și când a ajuns la Peceți, fratele Branham a spus: „Știu că nu înțelegeți Aceasta. Voi nu vedeți Aceasta.” Și el însuși a spus: „Sincer, eu nu văd așa cum ar trebui.”

Și eu vă spun cu privire la acest Mesaj: după tot ce ne-a descoperit Dumnezeu și ne-a arătat, pot să spun că încă nu știu așa cum ar trebui să știu. Există mult mai mult, și este atât de profund, atât de bogat, iar El continuă să ne descopere. Eu nu vreau să ajung acolo încât să spun: „Eu știu Mesajul!” Nu! Știți ceva? Eu nu știu Mesajul. Eu nu am găsit Mesajul, ci Mesajul m-a găsit pe mine, iar eu învăț, caut pentru că vreau să știu, și Îl rog pe Dumnezeu să-mi arate mai mult.

Problema este că atunci când spunem: „Ei bine, eu cunosc Mesajul,” chiar acolo începem să ne plafonăm pentru că avem acest fel de încredere. Dumnezeu să ne dea descoperirea prin har, pentru că descoperirea prin har nu ne aduce sentimentul de mândrie și de încredere în sine că, „Eu știu.” Tu știi doar ceea ce ți s-a dat și nu știi cât de mult nu știi.

Eu cred că Dumnezeu ne-a arătat atât de multe și ne-a descoperit multe lucruri încât eu simt că, chiar de unde am fost acum câțiva ani și până unde sunt acum, sunt schimbări enorme în descoperire, dar problema este că nu știu cât de mult nu știu. Dacă desenăm o scară și scara noastră este de aici la o sută, acolo unde este cunoașterea deplină, înțelegerea deplină, iar noi creștem atât de repede și de mult, credem că am crescut de aici până aici și suntem aproape de vârf, când în realitate s-ar putea să fi crescut doar de aici până aici. (Mult mai jos pe scară).

Aceasta a fost extraordinar pentru noi; ne-a schimbat, ne-a uimit; ne-a schimbat viața, a schimbat totul în jurul nostru, dar s-ar putea să fie unul sau două clicuri pe scara lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu Se va descoperi pe Sine în Veșnicie. Noi credem că suntem în Mesaj de atât de mult timp încât avem o descoperire atât de mare și avem multe lucruri bune. Noi am fost de aici până aici, (pe scară), dar nu avem idee cât ne lipsește, cât trebuie să mai știm.

Așadar, noi nu trebuie să fim mândri, pentru că nu avem de ce să fim mândri sau îngâmfați. Singurul lucru pe care trebuie să-l exprimăm, este recunoștința totală pentru harul lui Dumnezeu și pentru îndurarea Lui. Ar trebui să ne smerim și să spunem: „Chiar dacă știu multe, sunt încă atât de multe pe care nu le știu, dar aș vrea să le știu și sunt dependent de Dumnezeu ca să mi le dea prin descoperire.”

Sunt atât de multe lucruri pe care le-am studiat, și le-am studiat, și le-am studiat până când mi s-au încrucișat ochii; am citit liste cu citate, sute de citate pentru un subiect dorind să aflu mai mult, dar vă spun că, indiferent cât de mult aș citi, nu mi se va descoperi, ci va fi nevoie de harul lui Dumnezeu pentru a-mi aduce o descoperire. Mult studiu nu o va produce. Corect. Așadar, noi depindem de mila lui Dumnezeu, și Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru mila Sa! Mulțumesc lui Dumnezeu pentru harul Său!

Așadar, noi trebuie să urmăm modelul lui Hristos. Aceasta este ceea ce a spus Pavel în Filipeni 3.4-8:

„Măcar că eu aș avea pricină de încredere chiar în lucrurile pământești. Dacă altul crede că se poate încrede în lucrurile pământești, eu și mai mult;

eu, care sunt tăiat împrejur a opta zi, din neamul lui Israel, din seminția lui Beniamin, Evreu din Evrei; în ce privește Legea, Fariseu;

în ce privește râvna, prigonitor al Bisericii; cu privire la neprihănirea pe care o dă Legea, fără prihană.

Dar lucrurile, care pentru mine erau câștiguri, le-am socotit ca o pierdere, din pricina lui Hristos.

Ba încă, și acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, față de prețul nespus de mare al cunoașterii lui Hristos Isus, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate și le socotesc ca un gunoi, ca să câștig pe Hristos.”

Pavel era mândru? Pavel nu era mândru atunci când a spus aceasta, ci era convertit. El a fost mândru în vremea când a făcut acele lucruri pe care le-a enumerat, dar când L-a întâlnit pe Hristos, toate acestea au devenit ca un gunoi pentru el. Dumnezeu l-a trântit jos când s-a întâlnit cu Stâlpul de Foc, iar fratele Branham a spus că Dumnezeu l-a doborât pe Pavel de pe calul său înalt, iar când se rostogolea în praful pământului, a întrebat: „Cine ești Tu, Doamne?” Și Dumnezeu l-a adus pe Pavel la umilință.

Pavel nu a putut continua așa și să ducă Mesajul Salvării la Neamuri, pentru că ar fi avut caracteristici greșite, de aceea Dumnezeu a trebuit să-l smerească pe Pavel.

În mesajul, Influență, din 03 august 1963, fratele Branham spune:

„Pavel, când a văzut același Înger de lumină deasupra lui, și L-a numit, „Domn.”, a căzut în țărâna pământului. El a cunoscut umilința; „Eu nu mai exist!”

Nu-i de mirare că Isaia a putut striga: „Vai de mine, pentru că L-am văzut pe Domnul, Dumnezeul oștirilor!”, fiind totuși un profet.

Pavel, fiind un om mare, un învățat, când a venit în prezența lui Dumnezeu, s-a smerit.”

El trebuia să devină smerit, trebuia să devină un nimic; el a trebuit să se lepede de tot ce a știut vreodată și de tot ce a învățat vreodată ca să-L poată câștiga pe Hristos. Dumnezeu nu a putut să-l ia pe Pavel așa cum era și să-l trimită să ducă răscumpărarea la Neamuri, pentru că el trebuia să primească adevăratul caracter, trebuia să vină la smerenie. De aceea Pavel a spus: „Am venit la voi cu frică și tremurând,” nu plin de măreție. De ce? Pentru că a trebuit să vină cu smerenie deoarece trebuia să păstreze același tipar.

În 1Corinteni 15.8-10, Pavel spune:

„După ei toți, ca unei stârpituri, mi S-a arătat și mie.

Căci eu sunt cel mai neînsemnat dintre apostoli; nu sunt vrednic să port numele de apostol, fiindcă am prigonit Biserica lui Dumnezeu.

Prin harul lui Dumnezeu sunt ce sunt. Și harul Lui față de mine n-a fost zadarnic; ba încă am lucrat mai mult decât toți: totuși nu eu, ci harul lui Dumnezeu, care este în mine.”

Ceea ce spune Pavel aici, este că a greșit. „Toată înțelepciunea și educația mea, toată înțelegerea mea, tot intelectul și râvna mea, le-am folosit ca să-L prigonesc pe Hristos.” Mesia, Cuvântul pe care spunea că L-a persecutat, l-a smerit pe Pavel, așa că el a venit în poziția în care era un apostol al lui Hristos. Dumnezeu l-a chemat să fie apostol, iar Pavel și-a cunoscut poziția, și-a cunoscut locul. Dar faptul că a fost chemat să fie apostol, să fie apostolul neamurilor, faptul că știa că el era, „lumina neamurilor,” că era împlinirea Scripturii, nu l-a umflat de mândrie, pentru că Pavel era deja conștient că el nici măcar nu era vrednic să fie numit apostol, pentru că a prigonit Biserica. „Dar,” a spus el, „prin harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt.”

Vă spun că eu nu sunt vrednic să fiu Mireasă, dar, „prin harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt.” Eu pot spune aceasta prin credință; pot spune că sunt, pentru că El mi-a descoperit-o în inima mea. Eu cred că sunt și iubesc tot ce vine cu El, dar aceasta nu poate determina acest om, (fratele Chad arată spre el), să se umfle, pentru că sunt ceea ce sunt doar prin harul lui Dumnezeu. Acum lăsați-mă să lucrez mai mult, pentru că sunt cine sunt.

În 2Corinteni 12.7, Pavel spune:

„Și ca să nu mă umflu de mândrie, din pricina strălucirii acestor descoperiri, mi-a fost pus un țepuș în carne, un sol al Satanei, ca să mă pălmuiască, și să mă împiedice să mă îngâmf.”

Dumnezeu este atât de îndurător încât nu poate lăsa Mesajul Său să fie purtat cu mândrie și aroganță și peste exaltarea omului.

Deși Dumnezeu l-a smerit și l-a umilit pe Pavel, și el s-a pocăit și a pus deoparte toată viața lui trecută, din cauza strălucirii și a bogăției descoperirilor, Dumnezeu a permis o suferință în viața lui Pavel, un țepuș în carnea lui, un sol al Satanei, care să-l împiedice să se înalțe.

Este foarte important ca Mesajul harului, Mesajul Răscumpărării să fie purtat cu umilință, și Dumnezeu a avut grijă ca Acesta să fie dus cu smerenie.

În 1Corinteni 4.9-13, Pavel spune:

„Căci eu cred că Dumnezeu a făcut din noi, apostolii…”

Amintiți-vă că cei dintâi vor fi cei din urmă. Dacă vei fi conducătorul oamenilor, vei deveni slujitorul tuturor. Aici, el este apostolul lui Isus Hristos, prin întâlnirea cu stâlpul de Foc; el este primul mesager al primei Epoci a Bisericii, mesagerul harului pentru Neamuri; el este omul care avea să scrie cea mai mare parte din ceea ce a devenit Noul Testament, și aici, el spune:

„Dumnezeu a făcut din noi, apostolii, ultimii oameni, niște osândiți la moarte; fiindcă am ajuns o priveliște pentru lume, îngeri și oameni.

Noi suntem nebuni pentru Hristos; voi, înțelepți în Hristos! Noi, slabi; voi, tari. Voi, puși în cinste; noi, disprețuiți!

Până în clipa aceasta suferim de foame și de sete, suntem goi, chinuiți, umblăm din loc în loc,

ne ostenim și lucrăm cu mâinile noastre; când suntem ocărâți, binecuvântăm; când suntem prigoniți, răbdăm;

când suntem vorbiți de rău, ne rugăm. Până în ziua de azi am ajuns ca gunoiul lumii acesteia, ca lepădătura tuturor.”

Voi nu puneți aceasta pe o piatră de mormânt, ci puneți, „Un mare om.” Sau, „Un tată minunat,” dar Pavel a spus: „Am devenit slabi, ca voi să deveniți tari; am devenit nimic, pentru ca voi să obțineți descoperirea; am devenit nimeni, pentru ca voi să fiți uniți cu Hristos.”

Pavel a devenit nimic, a devenit ca un gunoi pentru lume, pentru curățirea tuturor, până în ziua de azi. De ce a făcut aceasta? De dragul lor. El a devenit aceasta pentru a aduce Răscumpărarea. El și-a pierdut reputația, și-a pierdut prestigiul și onoarea printre tovarășii săi, el a pierdut totul. A renunțat la tot de bunăvoie, pentru a-L câștiga pe Hristos, și a rămas un nimic în ochii tuturor acelor oameni ca să poată duce Răscumpărarea la Neamuri. Laudă lui Dumnezeu!

Ce model! Ce model! În Fapte 24.14, Pavel spune:

„Îți mărturisesc că slujesc Dumnezeului părinților mei după Calea, pe care ei o numesc erezie; eu cred tot ce este scris în Lege și în Proroci.”

Acesta este apostolul Pavel care stă la curtea dregătorului Felix, când este încercat și interogat, iar el răspunde: „Îți mărturisesc că slujesc lui Dumnezeu după Calea pe care ei o numesc erezie. (în limba română, scrie, „partidă.”) Acesta este felul în care mă închin Dumnezeului tatălui meu.” El nu a spus că acea Cale este erezie, ci a spus că ei o numeau erezie, dar el nu s-a apărat. Pavel nu a încercat să clarifice lucrurile, și nu a încercat să arate bine înaintea lor, ci tot ce a spus, a fost: „Eu cred tot ce este scris în Lege și în Proroci. Recunosc că mă închin lui Dumnezeu pe Calea numită de ei, erezie, dar eu cred Biblia.”

Noi putem spune același lucru: „Recunosc că ceea ce credem noi, este numit în tot felul: că este o învățătură falsă; că este o cale greșită, și tot felul de lucruri. Recunosc că felul în care mă închin lui Dumnezeu, este numit cu tot felul de nume murdare, dar eu încă cred în Biblie; mă închin lui Dumnezeu conform Bibliei, și nu sunt aici ca să mă apăr.”

Ascultați, eu nu sunt aici ca să apăr Mesajul, pentru că nu există nimic care să apere Mesajul, ci Mesajul este apărarea mea, iar eu nu pot apăra Apărătorul meu. Cuvântul este Apărarea mea! Eu nu sunt aici pentru a slăbi frumoasa descoperire a  Cuvântului și astfel să devin mai mare decât Cuvântul.

„Ce vrei să spui, frate Chad”? Dacă Cuvântul are nevoie de mine ca să-L apăr, înseamnă că am devenit mai mare decât Cuvântul. Nu aceasta este treaba mea, eu nu sunt aici ca să apăr ceva, ci sunt aici ca să cred tot ce este scris în Lege și în Profeți, și să mă închin lui Dumnezeu conform Cuvântului. De aceea sunt aici. Laudă lui Dumnezeu!

Acesta a fost Pavel. Întrebarea care se ridică este: putem urma și noi același model?

Știți, sunt atât de recunoscător pentru viața profetului, pentru că-l vedem pe fratele Branham luptându-se cu propria sa umanitate, urmând același tipar. Chiar și după descoperirea Peceților, el era măcinat de respingere și a vrut să părăsească câmpul Evangheliei. Noi știm toate acestea din mesajul, „Stând în spărtură,” și am vorbit de multe ori despre aceasta, așa că nu vom intra în detalii; dar noi știm că el s-a luptat cu propria sa umanitate, cu respingerea, cu batjocura, și a vrut să plece, dar nu ca să trăiască o viață păcătoasă, ci pentru că dorea să scape de presiune. Dar Dumnezeu l-a corectat și l-a adus înapoi în linie cu Cuvântul, iar el a primit corectura și s-a întors direct la oamenii care l-au rănit. El a spus: „Eu am lăsat oamenii bolnavi să sufere. Eu trebuie să aduc oamenilor un Mesaj, trebuie să le spun ce să facă.”

Ce făcea el? De bunăvoie a luat chipul unui slujitor și nu a căutat să-și facă o reputație, ci s-a întors imediat într-o situație dureroasă și dificilă, de dragul lor, pentru că aveau nevoie de vindecare, aveau nevoie de acea slujbă, aveau nevoie de acel dar. El s-a întors înapoi și s-a pus în calea răului pentru alții. El a făcut exact ce a făcut Isus Hristos, a făcut exact ce a făcut apostolul Pavel. El a făcut-o.

Eu sunt bucuros pentru că a fost sincer în această privință, astfel încât să putem vedea lupta; sunt bucuros pentru că a venit și ne-a spus totul, astfel încât să nu credem că, dacă primim Duhul Sfânt totul este ușor și tot ce trebuie să facem, este să mergem cu Duhul Sfânt. Nu. Ca un fiu înfiat la care Dumnezeu i-a pus în mână Sabia Cuvântului, căruia El i-a dat Cuvântul, el încă se lupta cu trupul său. Laudă lui Dumnezeu! Dar în cele din urmă, și-a adus carnea în supunere voii lui Dumnezeu, și-a predat din nou viața.

Știți, eu am pierdut multe runde de luptă cu mine însumi; pe unele le-am câștigat, dar pe unele dintre ele le-am pierdut, dar vreau să-I dau Lui această viață. Oricum, ce sunt șaptezeci, optzeci sau nouăzeci de ani în comparație cu Veșnicia? Dacă trebuie să trăiesc toată această viață respins și proscris, neînțeles și batjocorit, ce dacă? Noi punem prea mult preț pe carne, dar carnea are foarte puțină valoare, dar ceea ce are foarte mare valoare este sufletul.

Acum aș vrea să privesc puțin la Petru. În Luca 5, când Isus a venit la Petru care era un pescar, El a trebuit să-i folosească barca pentru a predica un Mesaj. După Mesaj, El i-a zis lui Petru: „Scoate barca în larg și aruncați plasa pentru pescuit.” Dar Petru I-a răspuns: „Am pescuit toată noaptea și n-am prins nimic, dar la Cuvântul Tău vom arunca plasele din nou.” Și când au făcut aceasta, au prins o captură de pește uriașă. Și aici, în Luca 5.8, citim:

„Când a văzut Simon Petru lucrul acesta, s-a aruncat la genunchii lui Isus, și I-a zis: „Doamne, pleacă de la mine, căci sunt un om păcătos.”

Așa și-a început Petru relația cu Isus Hristos, cu o umilință absolută, recunoscând că era un ticălos, un păcătos. Nu s-a simțit vrednic nici măcar să stea în prezența Domnului, ci I-a spus: „Pleacă de la mine, căci sunt un om păcătos. Ce ai a face cu mine? Ce importanță am eu ca să ai de-a face cu mine?”

Priviți smerenia lui Petru. Dar problema este că Petru nu a rămas în această poziție, ci pe măsură ce a devenit parte din lucrare și a primit o parte din slujbă, a ieșit la întâlnirile cu El, a fost văzut cu Isus și a fost unul dintre ucenicii aleși de El. Apoi a mers și a făcut minuni, Petru s-a rugat pentru bolnavi și erau vindecați; a scos demoni, deci a făcut parte din această mare campanie de vindecare, unde la un moment dat, s-au adunat cinci mii de bărbați, plus femei și copii. Și dintr-o dată, îl vedem pe Petru că începe să se umfle de mândrie.

Noi avem această Scriptură pe care o găsesc întotdeauna interesantă. Este vorba de Marcu 9.33-34:

„Apoi au venit la Capernaum. Când era în casă, Isus i-a întrebat: „Despre ce vorbeați unul cu altul pe drum?”

Dar ei tăceau, pentru că pe drum se certaseră între ei, ca să știe cine este cel mai mare.”

Isus i-a întrebat: „Despre ce vorbeați când ați avut discuția aceea pe drum?” Despre ce vorbeau? Și Biblia spune că El știa deja despre ce vorbiseră ei. „Dar ei tăceau, pentru că pe drum se certaseră între ei, ca să știe cine este cel mai mare.”

Ucenicii umblau cu Isus, erau în această mare lucrare, în această slujbă extraordinară; lucrurile se mișcau și se întâmplau lucruri minunate, erau cu Persoana cea mai importantă, erau oamenii principali ai Persoanei cele mai importantă, totuși au avut între ei această dispută, această ceartă, în timp ce mergeau pe drum, și Isus a știut exact despre ce era vorba. Ei au fost cu El pe tot drumul, dar s-au certat cu privire la cine este cel mai mare. Ei s-au certat până când Isus i-a întrebat: „Despre ce vorbeați unul cu altul pe drum? De ce v-ați certat?” Atunci, ei nu au mai avut nimic de spus; nimeni nu a mai îndrăznit să vorbească pentru că El a descoperit totul.

Noi vedem cum Petru a trecut de la a fi complet nedemn să stea în prezența lui Isus Hristos, așa cum a afirmat el însuși, și după o scurtă perioadă de timp, a ajuns să-L mustre pe Domnul. Aceasta spune Scriptura. Petru L-a certat pe Domnul. Când Isus a spus că Fiul omului va merge la Ierusalim, că va fi batjocorit și ucis, dar a treia zi va învia, Petru L-a luat deoparte și L-a certat. Biblia spune că el L-a mustrat pe Domnul și I-a zis: „Să Te ferească Dumnezeu, Doamne! Să nu Ți se întâmple așa ceva.” Dar Isus S-a întors spre el și i-a zis: „Înapoia Mea, Satan!” Ce conversație!

Petru a fost un om așa umil, era atât de zdrobit când a văzut minunea ce a făcut-o Isus, încât a căzut în genunchi înaintea Lui și a spus: „Pleacă de la mine, Doamne. Eu sunt un om păcătos. Nu sunt vrednic să stau în prezența Ta.” Iar acum, L-a luat pe Domnul la o parte și L-a mustrat pentru ceva ce a spus. Apoi, L-a mustrat din nou când erau în mulțime și Isus a fost atins de femeia cu scurgerea de sânge. Atunci, Isus a spus: „Cineva M-a atins.” Dar Petru L-a mustrat: „Doamne, toată mulțimea Te împresoară și se atinge de Tine, cum poți spune: „Cine M-a atins?”

Fratele Branham a dramatizat aceasta puțin, adică el a putut citi printre rânduri și a spus: „Sună nebunesc! Încetează cu aceasta!” Și aici se ridică o întrebare bună: Petru proteja reputația lui Isus sau reputația lui însuși?

Când L-a mustrat pe Isus atunci când a spus că merge la Ierusalim unde va fi dat în mâinile oamenilor, va fi batjocorit și omorât, era dragostea lui Petru pentru Isus sau dragostea pentru el însuși? Petru nu a vrut acea campanie masivă, acea mare mișcare în care se afla, și pe deasupra, nici nu voia ca Isus să dispară. Astfel, Petru a trecut dintr-o dată de la umilința adâncă ce l-a făcut să spună că nu merită să stea în prezența lui Isus, la tot felul de dispute cu cei din jurul lui cu privire la cine va fi cel mai mare. A mers chiar mai departe, și luându-L pe Domnul la o parte, L-a mustrat pentru ceea ce a spus. El a încercat să-L facă să spună lucruri care nu sunau așa de ciudat, de aceea, Isus S-a uitat la Petru și i-a spus: „Petre, Satan a cerut să vă cearnă, dar Eu M-am rugat pentru tine ca credința ta să nu se piardă.”

Isus nu a spus: „M-am rugat pentru tine să nu vină această încercare.” El nu a spus niciodată aceasta, ci a zis: „Petre, Satan a cerut să vă cearnă.” Eu am mai vorbit despre aceasta și am spus că aceasta înseamnă că Satan a cerut permisiunea să-i încerce. Isus nu i-a spus lui Petru: „Nu-ți face griji. I-am poruncit să nu se apropie de tine.” De ce? Pentru că Petru trebuia dat jos de pe calul său înalt, pentru că el era acela căruia avea să-i dea Cheile Împărăției, și el nu putea primi acele Chei în starea în care se afla atunci. El nu putea aduce Răscumpărarea decât prin umilință, deci, Petru trebuia să fie adus la umilință.

Chiar și la Cina cea de taină când Isus le-a spus ucenicilor ce se va întâmpla, mândria lui Petru s-a ridicat și a spus: „Doamne, cu Tine sunt gata să merg în temniță și la moarte.” Dar Isus i-a zis: „Petre, îți spun că nu va cânta astăzi cocoșul, până când te vei lepăda de Mine de trei ori că nu Mă cunoști.” (Luca 22.34) Puțin mai jos, în Luca 22.61-62, citim:

„Domnul S-a întors, și S-a uitat țintă la Petru. Și Petru și-a adus aminte de vorba, pe care i-o spusese Domnul: „Înainte ca să cânte cocoșul, te vei lepăda de mine de trei ori.

Și a ieșit afară și a plâns cu amar.”

Știți, Dumnezeu este atât de milos, încât i-a permis lui Petru să treacă prin acea încercare, dar S-a rugat pentru el, ca credința lui să nu se piardă. El nu a îndepărtat încercarea pentru că Petru avea nevoie să treacă prin acea încercare, deoarece el trebuia să se întoarcă la umilință ca să-și dea seama că singur este un nimic.

Dumnezeu a fost atât de îndurător față de Petru, încât a venit la el lângă Marea Tiberiadei și l-a restabilit în părtășie. „Petre, Mă iubești?” „Paște mielușeii Mei!” El l-a întrebat de trei ori, pentru că Petru L-a tăgăduit pe Domnul de trei ori, dar El l-a restaurat și l-a adus înapoi în viziune, așa că întreaga atitudine a lui Petru s-a schimbat. Acum, Petru era umil, era diferit. După Cincizecime, după revărsarea Duhului Sfânt, el și Ioan s-au dus la Templu și au vindecat un om, iar când au văzut că oamenii se țineau de ei, Petru a luat cuvântul și le-a spus: „De ce vă uitați la noi, ca și cum am fi făcut aceasta prin propria noastră putere?” Și a adăugat: „Noi am făcut aceasta în Numele lui Isus Hristos pe care L-ați răstignit.”

Acum, Petru nu mai voia să fie mândru, nu mai era dispus să fie umflat, nu mai voia să fie în acea poziție, pentru că acum știa cine era, știa unde este și cunoștea harul lui Dumnezeu.

Am privit la viața lui Petru și spun cu rușine că îmi recunosc viața în viața lui. Recunosc că atunci când am ajuns la Mesaj, mă simțeam atât de nevrednic, chiar și să aud aceste casete; mă simțeam atât de recunoscător; mă simțeam ca și cum aș fi absolut un nimic, totuși Dumnezeu m-a salvat. Eram atât de recunoscător, eram exact ca Petru, dar după aceea, nu știu de unde a venit, nu știu cum s-a întâmplat, dar devii mândru deoarece știi ceea ce alții nu știu; ești mândru pentru că ești Mireasă; ești mândru pentru că ești ales, pentru că ai fost chemat. Sper că nu sunt singurul care am simțit aceasta, dar Dumnezeu are felul Său de a lua acul și de a sparge balonul. El ne lasă să facem greșeli, să spunem lucruri greșite, apoi ne ajută să ne întoarcem, să corectăm lucrurile și să le clarificăm. Uneori, El ne lasă să facem greșeli.

Câți dintre voi priviți înapoi, la voi înșivă, la primele zile în Mesaj, și vă înfiorați gândindu-vă la mândrie și la felul în care ați vorbit, la lucrurile pe care le-ați spus, și vă rugați ca toată lumea să le uite? Eu doar mă rog ca toți să uite ce am spus, pentru că am spus lucruri atât de îndrăznețe, ca și cum știam despre ce vorbesc, dar mi-am dat seama că habar nu aveam despre ce vorbesc. Eram gata să corectez pe toată lumea, dar acum, sper că toți au uitat aceasta.

Dacă vă amintiți, vă rog să nu spuneți că vă amintiți; eu suport greu gândul acesta. Dar Domnul a îngăduit să cădem în fața noastră. „Satan a cerut să vă cearnă ca grâul,” iar Domnul nu-l oprește; ci El Se roagă doar ca credința noastră să nu se piardă. Mă rog să ajungem în sfârșit, în punctul în care să spunem: „Fără El, sunt un nimic, nu am nici o valoare; în carnea mea nu sunt absolut nimic fără Dumnezeu.”

Dacă nu ar fi Sămânța lui Dumnezeu în mine, atributul lui Dumnezeu, cine știe pe unde aș fi și ce aș face? Dacă Dumnezeu nu ar fi adus Mesajul în calea mea care a trezit acea Sămânță la Viață, unde aș fi și ce aș face? Și acum, am luat acest Mesaj glorios și L-am folosit pentru a-mi aduce mândrie, aroganță și atenție asupra mea; L-am folosit pentru a mă înălța deasupra altor oameni. Dar acest Mesaj nu a fost dat niciodată pentru aceasta, ci a fost dat pentru a aduce descoperirea adevărată despre cine sunt eu cu adevărat. Această descoperire despre cine sunt eu cu adevărat, trebuie să mă facă smerit, pentru că, dacă sunt ca El, El Se poate smeri; dacă sunt ca El, El nu este mândru, El nu este arogant, El nu este lăudăros. Deci, dacă eu vin de la El cu adevărat, și Duhul Sfânt trezește Viața din acea Sămânță, nu trebuie să înclin de partea aroganței, aceasta este carnea mea, ci trebuie să merg la umilință și să-mi amintesc că sunt un nimic.

Mă uit la viața lui Petru, și poate nu sunt doar eu, poate se potrivește cu viața multora dintre noi, de aceea spun: O, Doamne, vreau să ajung să spun: „Doamne, Tu ești totul,” și să nu-mi pierd niciodată recunoștința. Totuși, nu trebuie să spun: „Oh, știți, eu sunt un nimeni, fără valoare, fără nimic bun, un gunoi.” Nu! El m-a răscumpărat, și aceasta mă face valoros. Eu însumi, sunt un dezastru, dar El a coborât și m-a răscumpărat, m-a spălat și m-a umplut, așa că nu mă mai pot numi un gunoi, pentru că El m-a răscumpărat. Dar eu trebuie să înțeleg ce este carne și ce este Duh, și ce aș fi fără Dumnezeu.

Noi nu trebuie să luăm acest simț fals al umilinței și să continuăm să vorbim despre aceasta. Nu! Eu sunt salvat prin harul lui Dumnezeu. El m-a ales înainte de întemeierea lumii, sunt unul dintre copiii lui Dumnezeu, Îl cred din toată inima și nu mi-e rușine să spun aceasta. Dar dacă aceasta este adevărat, trebuie să renunț să mă comport ca un copil al diavolului și să încep să mă comport ca un copil al lui Dumnezeu; să iau caracterul Lui, să iau natura Lui și să mă smeresc pentru a aduce răscumpărarea tuturor celor din jurul meu. Laudă lui Dumnezeu! Dumnezeu este bun!

În 1Corinteni 1.25-31, citim:

„Căci nebunia lui Dumnezeu, este mai înțeleaptă decât oamenii; și slăbiciunea lui Dumnezeu, este mai tare decât oamenii.

De pildă, fraților, uitați-vă la voi care ați fost chemați; printre voi nu sunt mulți înțelepți în felul lumii, nici mulți puternici, nici mulți de neam ales.

Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca să facă de rușine pe cele înțelepte. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca să facă de rușine pe cele tari.

Și Dumnezeu a ales lucrurile josnice ale lumii, și lucrurile disprețuitoare, ba încă lucrurile care nu sunt, ca să nimicească pe cele ce sunt;

pentru ca nimeni să nu se laude înaintea lui Dumnezeu.

Și voi, prin El, sunteți în Hristos Isus. El a fost făcut de Dumnezeu pentru noi înțelepciune, neprihănire, sfințire și răscumpărare,

pentru ca, după cum este scris: „Cine se laudă, să se laude în Domnul.”

„Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii și lucrurile disprețuite, ba încă a ales lucrurile care nu sunt…” Dacă a ales lucrurile nebune și lucrurile disprețuite, de ce vreau să fiu orice altceva în afară de aceasta? Dacă El folosește aceasta pentru a-l birui pe diavol și pentru a Se dovedi, atunci aceasta este tot ceea ce vreau să fiu.

Noi vrem să fim puternici, vrem să fim onorați, vrem să fim respectați, vrem să fim toate aceste lucruri, dar Dumnezeu nu Se folosește de toate acestea, ci Dumnezeu folosește lucrurile disprețuite, slabe și neînsemnate. Laudă lui Dumnezeu!

Adevărul este că, în realitate suntem un nimic. Adică, atunci când te gândești la lucrurile mari pe care le arătăm, la milioane de oameni de pe pământ…Vreau să spun că uneori, chiar și în biserică începem să privim unii la alții și să ne înălțăm unii deasupra celorlalți. Dacă unul are o slujire mai bună între biserici, spunem: „Aceasta este o biserică bună.” Dar dacă dai înapoi și nu mai crezi Mesajul, nu mai ai părtășie, te duci în lume.

Noi nu suntem nimic; bisericile noastre nu sunt nimic; slujitorii noștri nu sunt nimic;  noi suntem doar niște oameni obișnuiți pe lângă care oamenii trec, și ne trec cu vederea tot timpul.

Noi ne prețuim unul pe altul, dar aceasta se întâmplă cu adevărat numai în cercul nostru, al celor care vedem lucrurile la fel, dar când te retragi și obții o perspectivă asupra lumii, acești oameni sunt la fel de obișnuiți, nu sunt cu nimic mai speciali, dar aceștia sunt cei pe care El îi dorește, aceștia sunt cei pe care El vrea să-i aleagă și prin care vrea să arate răscumpărarea. Așa că, aceasta este ceea ce vreau să fiu.

Dumnezeu a folosit întotdeauna pe cei smeriți, întotdeauna a făcut așa.

Dacă vă gândiți la Noe, Dumnezeu l-a luat pe Noe care era un fermier, și i-a spus să construiască o Arcă uriașă. Dar el era un fermier; el putea planta cartofi, dar trebuia să construiască o Corabie. Dumnezeule! El folosește întotdeauna ceea ce este mai neobișnuit. Nu acesta este tipul ce l-aș alege eu. Noe nu avea școală de inginer, era fără nici o pregătire.

Dacă cineva l-ar fi întrebat pe Noe: „Ai construit vreodată înainte vreo Arcă?” „Nu!” „Ai construit vreodată o bărcuță?” Știți, cum construiesc copiii și le pun să plutească pe apă. „Nu!” „Ai fost vreodată într-o barcă?” „Nu!” „Ai prieteni care au fost într-o barcă?” „Nu!” Așa a vrut Dumnezeu. El nu a luat pe cineva care să înțeleagă; El nu a vrut ca Noe să aibă abilități, nu a vrut ca el să aibă putere, ci a luat pe cineva care nu avea nimic, ca să poată face ceva cu el, astfel încât, Dumnezeu să primească tot meritul.

Când Moise s-a dus să distrugă Egiptul, era un bătrân cu un băț în mână. Amintiți-vă că fratele Branham a spus că era un bătrân cu o barbă albă atârnându-i pe față. Dumnezeu nu l-a folosit mai devreme, ci l-a folosit atunci când era slab, când nu mai avea putere, când nu mai avea nici o asociere, l-a folosit când era singur în spatele pustiei. Atunci Dumnezeu l-a luat pe Moise, și ce a făcut? Fratele Branham dramatizează întotdeauna aceste lucruri și sunt foarte importante. A mers până acolo încât a spus că Moise a coborât în Egipt cu un băț în mână iar soția și copilul lui îl urmau călare pe un măgar. În timp ce mergeau spre Egipt, era întrebat: „Ce faci Moise? Unde mergi?” El a răspuns: „Merg în Egipt.” „De ce?” „Ca să-l cuceresc.” Aceasta arăta ca o prostie, arăta ridicol, dar așa a vrut Dumnezeu.

El a luat un grup de sclavi din robie, care plecaseră din țara lor și au ajuns să fie sclavi peste patru sute de ani, iar în ultimii ani, au fost într-o robie grea. Ei nu erau soldați, nu erau antrenați, nu aveau o structură guvernamentală, nu aveau nimic, dar Dumnezeu i-a luat și i-a dus să cucerească și să stăpânească un pământ, o țară, să-i alunge pe locuitori și să întemeieze o națiune. Minunat!

El l-a luat pe David, un băiețel, pentru a nimici un uriaș. El nu l-a luat pe Saul care era cu un cap mai înalt decât ceilalți și cu umerii lați. Nu, ci a aluat un băiat, un ciobănaș pentru a nimici un uriaș.

El l-a folosit pe Petru, un pescar analfabet, care nu putea nici măcar să-și semneze numele, dar Dumnezeu avea să-i dea Cheile Împărăției. Calea în sus, este în jos.

El l-a luat pe fratele Branham cu o educație de șapte clase, să se cufunde în partea tainică din spatele minții lui Dumnezeu și să descopere ceea ce nu a fost scris sub cele șapte Tunete. El era un om care a fost respins și disprețuit în toată copilăria lui, care a trăit în sărăcie, cu o educație limitată, fără sprijin din partea sistemelor religioase, fără nici o pregătire oficială, fără nici o diplomă. Educația lui era atât de slabă încât a avut probleme cu citirea numelor și a cuvintelor din Biblia King James; iar când și-a început slujba, a rugat-o pe logodnica lui să citească textul pentru deschiderea serviciului, în locul lui. Astfel, ea se ridica și citea textul iar el predica.

Pentru că nu avea încredere s-o facă, la sfârșitul slujbei sale, când a ajuns la Shreveport, Lousiana, l-a rugat pe fratele Jack Moore să citească el, pentru că porțiunea pe care voia s-o citească avea multe nume, iar el nu putea citi acele nume. Ce trebuia să facă el? Să aducă descoperirea perfectă a întregului Cuvânt cu legitimare divină. Un om care nu putea să citească cuvintele pe care trebuia să le interpreteze.

Ce vrea Dumnezeu? Aceasta este ceea ce vrea Dumnezeu! El vrea să ia un nimeni și să aducă răscumpărarea prin el. Nu vreau să încerc niciodată să devin cineva!

Când Dumnezeu a adus linia dreaptă a lui Isus Hristos, a folosit femei care erau sterpe și nu puteau concepe. Nu este uimitor? Nu putea El să aleagă femei care nu aveau nici o problemă? Totuși, pe tot parcursul descendenței lui Isus Hristos, găsim femei care nu puteau să aibă copii, care nu aveau capacitatea de a naște, nu erau fertile, dar Dumnezeu pe ele le-a ales. Pentru mine, este uimitor! Toată Biblia este structurată în felul acesta.

El a luat-o pe Sara, care nu putea să aibă copii. Apoi a luat-o pe Rebeca să-l aibă pe Iacov, dar și Rebeca era stearpă. A luat-o pe Rahela ca să-l aibă pe Iosif, dar Rahela de asemenea era stearpă. De ce le-a ales pe ele? Pentru că nu puteau face nimic singure, ele depindeau de Dumnezeu; și când Dumnezeu le-a făcut să conceapă, ele au știut că aceea a venit de la Dumnezeu, și Dumnezeu a primit tot meritul.

Când Dumnezeu l-a adus pe Ioan Botezătorul, a folosit un cuplu bătrân: pe Zaharia care era preot și pe Elisabeta care niciodată nu a fost în stare să conceapă un copil pentru că era stearpă. Ce avea să scoată Dumnezeu din aceasta? El avea să scoată manifestarea Cuvântului Său promis, dintr-un pântece sterp. Așa lucrează Dumnezeu. O, dacă vrem să ajungem undeva, calea în sus, este în jos.

Când Dumnezeu a vrut să-l aducă pe David, cred că era străbunicul lui Isai care a ales-o de soție pe Rahav, o curvă; iar ea și soțul ei Salmon, au întemeiat Betleemul, locul unde urma să Se nască Isus. Care a fost temelia? Curva Rahav și soțul ei. Știți ceva? Lucifer nu putea  lucra în felul acesta, pentru că el nu se poate coborî, nu se poate smeri, nu poate arăta rău, nu poate fi umilit.

Când Dumnezeu a vrut să-L aducă pe Hristos, a ales-o pe Maria din Nazaret. Din Nazaret. O nimeni, de nicăieri. Aceasta a ales El. Dar ce a fost Maria? Ea a fost împlinirea profeției din Isaia 7.14, profeția despre fecioara care va concepe; prin ea urma să se împlinească profeția din Geneza 3. Cine era ea? Ea era Cuvântul. Nimeni nu știa cine era ea. Maria era un nimeni, soția unui bărbat, și nu avea nimic de oferit prin ea însăși. Era o fecioară predestinată în acea poziție iar Îngerul a venit la ea. Noi știm că Nazaret era un loc rău famat, dar de ce a ales-o Dumnezeu de acolo? Pentru că lui Dumnezeu așa Îi place să lucreze.

Pe Isus L-au numit, „Isus din Nazaret,” dar noi știm că Isus S-a născut în Betleem, și profeția arăta că El trebuia să iasă din Betleem, totuși, cea mai mare parte din viața Sa, a locuit în Nazaret, de aceea a fost numit, „Isus din Nazaret.” De ce a făcut Dumnezeu așa? Pentru că, „…poate ieși ceva bun din Nazaret?” Dumnezeu a ascuns aceasta și le-a dat oamenilor un motiv ca să nu creadă. Astfel, ei au spus: „Nici un profet nu a venit din Nazaret.” Ei bine, El S-a născut în Betleem, exact conform Cuvântului, dar Dumnezeu a vrut ca El să trăiască în Nazaret, ca să obțină acel Nume murdar, acea asociere rea și să mascheze Adevărul, pentru ca ei să vină la El prin smerenie nu prin mândrie.

De ce uneori, când Dumnezeu poate să facă să arăți bine, permite să arăți rău? Pentru noi, poate este mai bine așa. Dumnezeu este bun!

Când a fost pe Calvar, Isus a fost cel mai slab. Care a fost momentul când Satan a fost cel mai mândru? Când a luat Viața acestui Profet. Aparent, Satan întorsese toate lucrurile, învinsese acea slujbă, schimbase părerile oamenilor, a adunat guvernele, și acum, acest mare Profet care dăuna împărăției lui, era atârnat pe o cruce. Aceasta părea să fie slăbiciunea lui Isus, cea mai slabă stare, cea mai umilă, în timp ce Lucifer se afla în momentul lui cel mai mândru și bâzâia în jurul Calvarului cu acul morții. Isus stătea acolo într-o mizerie absolută, umilit, lipsit de respect, respins, cât de jos putea fi. El stătea atât de jos! De ce stătea acolo așa? Pentru că aștepta ca mândrul Lucifer să aducă acel ac al morții, și de îndată ce L-a înțepat cu acel ac al morții, Isus i-a spus: „Ah, acum te-am prins!” Ce a făcut El? I-a întins o capcană prin umilință, i-a întins o cursă prin faptul că S-a lăsat zdrobit, și astfel, l-a prins pe diavol, pentru că diavolul nu înțelege smerenia; el are doar mândrie și aroganță. Se părea că acela era momentul cel mai rău, dar a fost cel mai bun; se părea că era o înfrângere, dar a fost o mare biruință.

Când Samson a pierdut totul, și-a pierdut ochii, părul i-a fost tăiat, și-a pierdut puterea și măcina la moară, era absolut învins. Dar când dușmanul lui a ajuns în cel mai mare moment de mândrie și se lăuda cu marea biruință a lui Dagon și a dumnezeilor filistenilor, l-au scos pe Samson din închisoare și au pus un copil să-l conducă. El era orb, un om înfrânt care măcina la moară în închisoare și se afla în momentul lui cel mai slab și mai umil, iar dușmanul își bătea joc de el. Mii de domnitori ai filistenilor împreună cu doamnele lor erau adunați la un loc, dar totul era o capcană pentru diavol care se bucura, era mândru și își bătea joc de Samson, punându-l să joace; ei îl umileau și își băteau joc de el; și nu numai de el, ci și de Dumnezeul lui Israel și arătau că dumnezeii lor erau mai puternici decât Dumnezeul lui Samson și l-au biruit.

Ce a făcut Samson? I-a cerut băiatului care-l conducea să-i pună mâinile pe cei doi stâlpi, iar el s-a coborât în smerenie și s-a pocăit de tot, o pocăință absolută de zdrobire. El și-a predat viața lui Dumnezeu și a spus: „Lasă-mă să mor împreună cu filistenii.” Ce a făcut el? S-a coborât cât a putut de jos, s-a pocăit înaintea lui Dumnezeu și a spus: „Dumnezeule, încă odată!” Apoi s-a plecat cu toată puterea și a împins cei doi stâlpi care susțineau casa aceea, care s-a prăbușit și i-a ucis pe toți. Aceasta a fost cea mai mare biruință din viața lui Samson. Când a câștigat el cea mai mare biruință? Când a ajuns în starea cea mai de jos în care putea fi, când a renunțat chiar la propria lui viață. Aceasta a fost cea mai mare biruință a lui Samson, iar filistenii au fost biruiți, națiunea lor a fost distrusă imediat. Calea în sus, este în jos. Noi suntem nimic. Laudă lui Dumnezeu!

Noi suntem oameni obișnuiți cu locuri de muncă medii, unii dintre noi au un venit mediu, alții au un venit sub mediu; conducem mașini medii și trăim în case obișnuite. Este adevărat? Nu avem legături politice, nu avem putere prin noi înșine, nu putem face ca lucruri să se întâmple și nu le putem duce la bun sfârșit. Eu vorbesc despre carne, (trup), este adevărat? Dar acolo este o putere secretă și acea putere este Hristos. Este un secret care stă în smerenie, este un secret în spatele cărnii și acesta este Dumnezeu, iar cu Dumnezeu toate lucrurile sunt posibile.

Acum vreau să privim puțin la Maria. Maria făcea ceea ce obișnuia să facă în fiecare zi. Fratele Branham a spus că ea s-a dus să ia apă și l-a întâlnit pe Îngerul Gabriel, care a început să-i spună care era scopul ei în viață și că i s-a făcut mare favoare și toate aceste lucruri. Desigur, ea avea acele întrebări omenești: „Cum se va face aceasta pentru că eu nu știu de bărbat?” Noi citim povestea ei în Luca 1, iar în versetul 38, ea a spus: „Iată roaba Domnului; facă-mi-se după cuvintele tale!” Și îngerul a plecat de la ea.” Cred că ceea ce este uimitor, este că atunci când ea s-a predat, a făcut-o total.

Maria era fecioară, era soția unui bărbat și se gândea la viitoarea ei căsătorie; urma să se alăture lui Iosif și avea planuri de viitor; avea o viață viitoare pe care urma s-o trăiască în Nazaret. Ea și-a păstrat reputația pentru că Biblia spune că era fecioară. Ea nu cunoscuse nici un bărbat, avea o reputație bună, dar în momentul când s-a supus acelei vestiri, reputația ei avea să cadă. Când a zis: „…facă-mi-se după Cuvântul tău,” dintr-o dată a acceptat o desfășurare a unor evenimente, un scenariu care urma să o pună într-o lumină proastă. De ce? Pentru că urma să apară însărcinată înainte de a se căsători cu Iosif; ea nu avea cum să ascundă foarte mult timp acest lucru, nu-l va putea masca.

Când Elisabeta avea șase luni de sarcină, Maria a plecat la ea, la verișoara ei Elisabeta. Vorbim despre ceva care pare foarte neplăcut și care arată foarte neplăcut, pentru că această tânără fată care urma să se căsătorească cu Iosif, care era o fecioară, a dispărut din Nazaret timp de șase luni, iar când s-a întors, era însărcinată și era vizibil. Ce a spus toată lumea când a văzut-o? „O, Maria, ești fecioara din Isaia 7.14?” Nu! Au început zvonurile: „Ea a plecat și a făcut aceasta.” Apoi s-a zvonit că Isus era produsul lui Maria și a unui soldat roman.

Maria a trebuit să suporte consecințele supunerii față de Cuvânt; ea a trebuit să se umilească, să fie respinsă; și cine știe ce i-a spus familia ei? Dacă au acceptat-o sau nu au acceptat-o.

Nici Iosif nu a crezut-o. Ei erau logodiți și urmau să se căsătorească, dar Iosif nu a crezut-o până când un Înger a venit la el în vis și i-a spus Cine era acel Copil. El avea de gând s-o pună deoparte pentru că nu credea povestea ei, dar a rămas cu ea. Și dacă Iosif nu o credea, cine altul putea s-o creadă? Noi știm despre îngerul care a vizitat-o și despre Iosif, dar ceilalți au fost lăsați cu imaginația lor.

Știți ceva? Maria nu a putut face nimic pentru a-și salva reputația, nu avea nici o dovadă că nu era vinovată. Nu avea nici o dovadă pentru că era singură când Îngerul i-a vorbit, apoi ea a plecat din oraș timp de șase luni, iar când s-a întors, ea era însărcinată în șase luni, deci nu avea rost să se apere.

Când cineva îi spunea: „Ai fost o fată rea, nu-i așa?” Ce putea să spună ea? Cine o va crede? Cine putea crede că era încă virgină fiind însărcinată în șase luni? Nici nu avea rost să se apere și să spună că știa al cui era acel Copil, că știa Cine era acel Copil.

Știți, eu am meditat și m-am gândit că nici măcar nașterea lui Isus nu i-a reabilitat numele și reputația; nici măcar nașterea lui Isus nu i-a convins că Maria a fost onorabilă și virtuoasă. Virtutea ei a fost pusă la îndoială, reputația ei era murdărită, caracterul ei a fost defăimat, iar ea nu a putut face nimic, ci a trebuit să păstreze în inima ei al cui Fiu era Isus.

Apoi, S-a născut Isus, dar nici aceasta nu a clarificat zvonurile și reputația proastă și toate acestea. Apoi, ea L-a dus la Templu, la opt zile, pentru a fi tăiat împrejur și pentru a aduce jertfa rânduită.

Fratele Branham a spus că toate femeile arătau spre ea și șușoteau. Fratele Branham a dramatizat puțin și a spus ce ziceau ele: „Am auzit că a fost cu un soldat roman, am auzit aceasta, am auzit aceea.Toate șușoteau iar Maria a trebuit să stea acolo singură, fără nimeni, așteptând la rând, știind despre ce vorbeau acele femei, auzind șușotelile lor și știind că toate tac atunci când ea trece. Maria stătea la rând și aștepta să-și aducă jertfa. O, Laudă lui Dumnezeu!

Maria nu putea să se apere, nu putea vorbi, nu putea face nimic, pentru că oricum, nu o credeau. Dar, o, Dumnezeul care este bogat în îndurare…

Când ea s-a ridicat în sfârșit, sau când a ajuns la rând, a venit acolo Simeon, și Simeon a spus: „O, L-am văzut! Duhul Sfânt mi-a vorbit și mi-a spus: „Iată-L!” Apoi L-a ridicat și a spus: „Acum pot muri, pentru că L-am văzut pe Hristos Domnul!” Și imediat vine Ana care a început să confirme și să spună tuturor același lucru. A oprit aceasta toate acele zvonuri? Nu, prieteni, ci au continuat să circule pentru că au fost preluate și perpetuate, iar mai târziu L-au acuzat pe Isus că a fost născut de o desfrânată. Fariseii au făcut ca acele zvonuri să meargă mai departe. Ceea ce a făcut Dumnezeu prin Simeon și Ana, a fost o binecuvântare pentru Maria, dar nu a schimbat opiniile oamenilor. Ar fi putut să-i facă pe unii să se întrebe, să pună la îndoială zvonurile, dar nu au făcut-o.

Maria nu a putut face nimic pentru a schimba opinia oamenilor. Chiar și după ce Isus a început să facă minuni, ei au susținut că le-a făcut prin puterea lui Belzebul. Nici minunile, nici chiar Semnul lui Mesia nu au justificat-o pe Maria. Și am început să-mi dau seama că Maria a trebuit să suporte acea batjocură. De ce? Ca să fie parte din Cuvânt, ca să manifeste Cuvântul. Ca să nască Cuvântul, ea trebuia să suporte batjocura și nu a putut face nimic ca s-o îndepărteze.

Nimeni nu a crezut-o pentru că era o poveste incredibilă.

Și noi, ca Mireasă, trebuie să suferim batjocura. Se spun tot felul de lucruri rele despre Mesajul pe care-L credem, despre învățătura pe care o credem că este adevărată, despre mesagerul trimis de Dumnezeu pentru acest timp. Există tot felul de lucruri care circulă pe internet, dar nu putem face nimic pentru aceasta, nu există nici o cale.

Primul lucru pe care trebui să-l facem, este să nu ne facem nici o reputație.

Când ei spun că ești ignorant, tu spui: „Ai dreptate. Dar tu știi doar jumătate din aceasta, amice.” Așa i-au spus fratelui Branham: „Tu nu-ți cunoști Biblia.” Iar el a răspuns: „Este  adevărat, dar Îl cunosc foarte bine pe Autorul Ei.

Vedeți? Noi trebuie să suportăm batjocura și s-ar putea ca această batjocură să se agraveze, dar nu vom putea spune nimic.

Știți, de mulți ani ai încercat să convingi pe cineva că nu urmezi un profet fals. Te-au crezut? Am avut atâtea discuții cu familia mea, foarte multe, dar aceasta nu a schimbat nimic. Trebuie să ne facem fără reputație, iar după aceea să luăm chipul unul rob.

Ce a făcut Maria? Primul lucru pe care l-a făcut Maria, a fost să renunțe la reputația ei de fecioară curată. Ea a spus: „Facă-mi-se după Cuvântul tău!” Ea a renunțat la reputația ei de fecioară curată, și-a pus viața în mâna Domnului și acum era slujitoarea Domnului. Oh, Îi mulțumesc lui Dumnezeu! Dacă vom merge pe această cale, primul lucru pe care trebuie să-l facem, este să ne facem fără reputație. Indiferent cum vă numesc, indiferent ce spun, nu există nimic ce ați putea spune ca să le schimbați părerea, așa că nu are rost să vorbiți.

Știți, am fost uimit când am auzit de la niște frați pe care-i cunosc din Africa, care mi-au trimis un mesaj despre un frate care a predicat Mesajul, nu-mi amintesc câte decenii, cred că patruzeci de ani, apoi L-a părăsit, și acum s-a ridicat împotriva Lui și susține că va implica guvernul în chestiuni religioase. El a început să spună lucruri îngrozitoare despre fratele Branham: că este un mincinos, că a greșit în toate aceste lucruri, că are acest păcat în viața lui, că a acoperit aceasta, că a ascuns aceea și multe alte lucruri.

M-am gândit că este interesant și este uimitor că, primul lucru pe care-l faci când părăsești Mesajul, este să defăimezi persoana fratelui Branham. Trebuie să spui că este rău, greșit, mincinos; trebuie să-l faci un înșelător. Și am început să mă întreb: De ce? Acei bărbați erau cei care-l susțineau pe fratele Branham, îl numeau minunat, mesagerul lui Dumnezeu, este adevărat? „A fost un mesager minunat, a fost îngerul al șaptelea.” Ei au răspândit Mesajul; ei sunt cei care au convins alți oameni că acesta este Adevărul; ei sunt cei care au botezat în Numele lui Isus Hristos; ei sunt cei care au predicat acest Mesaj; ei sunt cei care L-au răspândit la oameni. Fratele Branham nu L-a răspândit niciodată, ci ei au făcut-o; ei sunt cei care i-au convins pe oameni; ei sunt cei care au predicat Mesajul; ei sunt cei care au botezat oamenii; nu fratele Branham, ci ei.

Și acum, ei nu ies în față niciodată să spună: „Eu te-am botezat greșit, eu am făcut…” Nu! Ce fac ei? Mi-am dat seama că ei nu au devenit niciodată fără reputație. Și ce se întâmplă acum? Încep să găsească dovezi și spun că fratele Branham a făcut aceasta și aceea. Când încep să se depărteze de Mesaj, acești oameni pun tot eșecul lor asupra fratelui Branham. De ce? Ca să-și protejeze propria lor reputație. Ei spun: „Nu este vina mea, el m-a înșelat, el este mincinosul, el este înșelătorul, el este șarlatanul. Este vina lui, nu a mea.” Iar eu spun: „O, acesta este diavolul. Aceasta este exact ceea ce face el.”

Când un om se pocăiește, când se pocăiește cu adevărat, el spune: „Eu am făcut aceasta, eu am făcut aceea, eu am făcut, este greșeala mea; eu am învățat, eu am convins, și îmi pare rău.” Corect? Da, dar diavolul spune: „El a făcut, el a zis, el a făcut.” De ce? Pentru a-și proteja reputația.

Eu spun: Doamne, lasă-mă să nu am reputație, lasă-mă  să nu am nimic de apărat, nimic de protejat și să nu arăt spre nimeni când eșuez.

 Dacă există vreo biruință în viața mea, Dumnezeu a făcut-o; iar dacă există vreun eșec în viața mea, eu l-am făcut. Doamne, ajută-ne să ne pierdem reputația, să luăm chipul unui rob și să nu ne apărăm, să nu încercăm să dovedim ceva, ci să mergem înainte și să spunem: Ascultă, eu nu am venit cu Mesajul meu. Nu eu L-am inventat, nu este o invenție a mea, ci este Cuvântul lui Dumnezeu. Nu eu am scris Biblia așa cum este scrisă, ci Dumnezeu a scris-o. Nu eu am spus că în zilele vocii îngerului al șaptelea taina lui Dumnezeu se va încheia, ci Dumnezeu a spus. Nu eu am spus, ci Dumnezeu a spus aceasta. Eu nu trebuie să-L apăr pentru că nu este Cuvântul meu, nu este reputația mea în joc, pentru că eu nu am reputație. Nu eu sunt Cel care L-a legitimat pe profet, ci Dumnezeu a făcut-o. Nu eu sunt cel care s-a întors cu spatele spre mulțime, ci Dumnezeu a făcut-o. Eu nu trebuie să mă protejez pe mine însumi, eu nu am inventat nimic, ci Dumnezeu a vorbit, iar eu doar am crezut și cred că este Adevărul. Nu mi-e rușine cu El și nu mi-e rușine să rămân cu El. Prin harul lui Dumnezeu, nu mi-e rușine, ci sunt mândru cu El și-I mulțumesc că sunt asociat cu Mesajul. Corect?

Eu nu vreau să apăr reputația mea.

Știți, oamenii deschid site-uri și citesc: „S-a întâmplat acest lucru greșit, și acesta și acela…” Ascultați, nu pierdeți nici măcar o secundă tastând un comentariu. Tastezi: „Oh, este greșit, au greșit acolo, aceea nici măcar nu s-a întâmplat.” Tastezi un comentariu: tic, tic, tic, tic.” Ce crezi? Când vei posta acel comentariu, toată lumea va spune: „Oh, îmi pare atât de rău că am greșit. Ai dreptate!”? Vedeți? Pur și simplu, noi nu avem reputație.

Acesta este Mesajul lui Dumnezeu; acesta a fost profetul lui Dumnezeu; acesta este Cuvântul lui Dumnezeu, iar eu Îl cred, sunt de acord cu El și vreau să fac parte din El cu tot ce este în mine, dar nu trebuie să mă apăr.

Maria nu a trebuit să se apere pe sine pentru că a rămas însărcinată, ea nu trebuia să facă nimic altceva decât să se predea Cuvântului și să se supună Lui.

Am început să mă întreb care a fost justificarea Mariei? Nașterea Fiului nu a fost justificarea ei; nici minunile nu au dus la justificarea ei. Eu cred, aceasta este părerea mea, că Învierea a fost justificarea ei. Dacă El ar fi rămas în mormânt, ea ar fi fost o mincinoasă, dar când Isus Hristos a ieșit din mormânt, Maria a fost justificată, indiferent dacă cineva a crezut sau nu. Majoritatea oamenilor nu au crezut, cu toate acestea, Învierea a fost justificarea Mariei.

Știți, noi credem acest Mesaj, credem că este Mesajul timpului de sfârșit, credem că Dumnezeu va aduce o răpire, credem că sfinții adormiți vor ieși din morminte, dar nu avem cum să dovedim că toate acestea sunt adevărate. Corect? Dar știți care este justificarea noastră? Învierea morților va fi justificarea noastră; schimbarea trupurilor noastre va fi justificarea noastră; aceasta va dovedi că acest Mesaj este Adevărul. Eu nu pot controla nimic, nu pot face nimic altceva decât să mă predau, să mă predau, și să mă predau, și să spun: „Facă-mi-se după Cuvântul Tău!” Până atunci, nu trebuie să am nici o reputație și să-L las pe Dumnezeu să dovedească, că este ceea ce este. „Tu ești aceasta, tu ești aceea,” ei bine, Dumnezeu va dovedi cine este fiecare. Dumnezeu va dovedi cine este fiecare.

Uneori, unii oameni care au fost cei mai puternici, cei mai îndrăzneți și cei mai fermi, au plecat deja. Uneori încercăm să dovedim cu un discurs dur și comentarii ferme, că suntem credincioși adevărați, dar realitatea este că timpul va spune adevărul despre fiecare. Adevărul este că au plecat oameni care au crezut că sunt credincioși adevărați, dar timpul va dovedi, totul se va manifesta la timpul potrivit indiferent dacă ești legitimat sau nu. Tu nu poți dovedi aceasta printr-un discurs, nici prin fermitatea cu care o spui, și nici de câte ori o afirmi.

Eu am auzit toate acestea înainte și tot ce pot face este să rămân sincer, predat și supus, să-mi pierd reputația, să iau chip de rob și să mă umilesc pe mine însumi, și Dumnezeu mă va justifica atunci când va veni timpul să mă justifice. Eu nu am nevoie să dovedesc nimănui nimic, pentru că reputația mea este în mâinile lui Dumnezeu; eu mi-am pus toată reputația, toată onoarea în mâinile Lui.

Oamenii pot crede că ai acceptat învățăturile dracilor, dar noi credem că am primit Sămânța lui Hristos. Noi credem că suntem însărcinați cu Cuvântul, iar alții cred că suntem însărcinați cu învățăturile diavolilor. Ce vei face pentru a dovedi că nu au dreptate? Nu poți face nimic, trebuie doar să rămâi corect cu Dumnezeu și El o va dovedi, El Își va ține Cuvântul, El Își va justifica Cuvântul și va dovedi că este Adevărul. Dacă nu facem așa, vom fi prinși în tot felul de nonsensuri.

În primul rând, eu vreau să-mi pierd reputația, apoi vreau să iau chip de rob, să mă umilesc pe mine însumi și să-L ascult pe Dumnezeu. Doamne, ajută-mă, și fie ca viața mea să deschidă uși și canale pentru mântuire pentru toți cei din jurul meu.

Știți, Rut a trebuit să meargă și să se culce la picioarele lui Boaz. Noi știm că Naomi i-a spus ce trebuie să facă pentru că Naomi reprezintă biserica veche sau Vechiul Testament, reprezintă Cuvântul. Naomi i-a dat instrucțiuni la Rut: „Fă aceasta pentru că aceasta este Legea mântuirii; du-te la el așa,” și Rut a ascultat în totul, ea s-a predat în ascultare și supunere de Naomi și s-a dus acolo. Ea a mers la miezul nopții când Boaz dormea singur. Totul arăta rău: un bărbat singur în miezul nopții și o femeie singură care se strecoară acolo, îi dezvelește picioarele și se întinde la picioarele lui așteptând. Și cândva, în miez de noapte, el s-a trezit speriat și a întrebat: „Cine ești?” Ea i-a răspuns: „Sunt Rut, slujnica ta.” Ea stătea acolo ca o slujnică și a spus: „Tu ai drept de răscumpărare. Acoperă-mă cu haina ta.” Ce-i spunea ea, de fapt? Căsătorește-te cu mine! În clipa aceea, Boaz a recunoscut puritatea inimii ei, dorința ei pentru mântuire, dorința de a vedea răscumpărarea înfăptuită, și i-a zis: „Fii binecuvântată de Domnul, fiică! Această faptă de pe urmă mărturisește pentru tine mai mult decât cea dintâi, căci n-ai umblat după tineri bogați sau săraci. Tu ai venit aici pentru răscumpărare, nu pentru plăcere; ai venit pentru alții, nu pentru tine însuți.”

Când a recunoscut aceasta, i-a zis: „Rămâi în această noapte aici.” Apoi a poruncit: „Să nu știe nimeni că a intrat o femeie în arie!” De ce? Pentru că ar arăta îngrozitor, i-ar distruge reputația, ar face ca ea să arate ca o desfrânată.

El i-a spus: „Toată cetatea știe că ești o femeie cinstită.” Ea avea o reputație bună, toată lumea știa că este o femeie cinstită, dar Rut și-a pus reputația în joc atunci când a hotărât să intre în arie noaptea conform Cuvântului, și s-a întins la picioarele lui Boaz în scopul mântuirii. Ea și-a pus în joc întreaga reputație, deoarece, dacă Boaz i-ar fi înțeles greșit intenția și ar fi dat alarma, ea ar fi fost etichetată ca o curvă pentru tot restul vieții și nu ar fi putut face nimic pentru a se apăra.

Știți, fratele Branham a fost bun la dramatizare, și a spus: „Dacă îmi dați voie, aș vrea să dramatizez puțin.”

 Când Rut a făcut tot ce i-a spus Cuvântul, tot ce i-a spus Naomi să facă, a știut cum să se apropie de Boaz, a știut cum funcționează răscumpărarea, a știut unde trebuie să meargă, așa că a mers acolo noaptea și a așteptat. Mă întreb, cum a fost acea așteptare? Oare ea s-a întrebat: „Ar trebui să trec prin toate acestea? Ar trebui să fac aceasta? Dacă el mă va înțelege greșit? Dacă el ar spune aceasta? Dacă mă găsește altcineva acolo?” Cum era așteptarea ei când stătea acolo?

Apoi, l-a văzut plecând, l-a văzut că se întinde lângă un snop de grâu, și este uimitor că seara, la apusul soarelui…Unde l-a găsit ea pe Boaz? L-a găsit acolo unde este tot Cuvântul, în plinătatea Cuvântului, acolo stă El.

Unde Îl găsim noi în seara aceasta, la sfârșitul secerișului? Îl găsim în plinătatea Cuvântului. Deci, noi suntem Rut.

Ea stătea acolo și se gândea: „Poate doarme acum și toți ceilalți dorm, acum este un moment bun.” Rut a mers înainte și a ajuns în sfârșit, la un punct unde este totul sau nimic. În cele din urmă, ea a ajuns în punctul când putea să renunțe, să se retragă; putea să-și păstreze reputația, putea să evite pericolul de a arăta rău în fața lumii, pentru că toți știau că era o femeie virtuoasă, dar dacă acest lucru mergea rău, era foarte rău cu ea. Dacă lucrurile nu mergeau bine, era etichetată ca o desfrânată și reputația ei era distrusă. Dacă lucrurile nu mergeau bine, nimeni din oraș nu-i va mai vorbi la fel ca înainte, ar fi fost distrusă. Așadar, ea era pregătită să facă ceva care avea s-o ducă la răscumpărare, la căsătoria cu stăpânul secerișului, sau avea să-i aducă o reputație de femeie desfrânată și ar fi fost proscrisă pentru tot restul vieții.

Aici se afla Rut. Ea stătea acolo și toată lumea dormea, și el dormea. Acesta era momentul iar ea trebuia să aleagă, și când a ales, a existat un moment în care a trecut de un punct fără întoarcere. Când s-a hotărât, a trebuit să meargă până la capăt. Dacă nu mergea la locul potrivit să ceară răscumpărarea, totul s-ar fi năruit.

În mintea mea, acesta este felul în care aș face-o, acesta este felul în care mi-am imaginat că aș proceda. Ea a trebuit să se miște repede: „Trebuie să merg acum. Nu pot da înapoi, nu pot renunța.” Deci, s-a mișcat repede, s-a dus și i-a descoperit picioarele și s-a culcat la picioarele lui. Nu știu cât timp a trecut de când a ajuns acolo și până când s-a trezit Boaz. Cred că vă puteți imagina cum a fost. Când Boaz s-a trezit a întrebat speriat: „Cine ești?” Iar ea i-a răspuns, și noi știm dialogul dintre ei. Acesta era punctul în care Rut era acceptată sau respinsă. Dacă ea era respinsă, viața ei era terminată, urma să fie o proscrisă pentru societate.

Dar Rut a ajuns la subiect, iar Boaz i-a zis: „Nu te teme! Voi face tot ce vei zice!” Dintr-o dată, Rut a fost pecetluită, așa că acum, reputația ei era în mâinile lui Boaz, și Boaz era singurul care putea s-o declare virtuoasă, pentru că a fost singur cu ea în arie. Și acum, el era singurul care o  mântuia și-i proteja integritatea; el era apărătorul ei; el era cel care a plătit prețul răscumpărării ei și a luat-o la sine. Cu ea, el ridică Sămânța mărturisind că este virtuoasă și dreaptă. Acestea nu mai erau în mâinile ei, pentru că i le-a dat lui.

Când Rut trăia curată, reputația ei era în mâinile ei; când s-a păstrat fără vină, era în mâinile ei; toată virtutea ei era în mâinile ei, dar de îndată ce s-a așezat la picioarele lui Boaz, toată virtutea ei și-a dat-o lui Boaz, și acum Boaz era cel care ținea virtutea ei.

Când noi ajungem la acest Mesaj, trebuie să fie totul sau nimic; ori este total corect, ori este complet greșit; ori ești adus la răscumpărare, ori ești un proscris în societatea religioasă. Acesta este Adevărul. Este total diferit. Aceasta nu este o altă idee creștină; nu este o altă denominațiune cu care intrăm în contact, ci noi întrăm în contact cu Însuși Răscumpărătorul, cu Însuși Stăpânul secerișului, cu Cel care ne poate aduce Răscumpărarea. Noi venim într-un punct în care Cuvântul ne arată abordarea.

Când Rut s-a culcat la picioarele lui Boaz, ea s-a dăruit complet lui, și orice avea să facă Boaz, era viața ei. Dacă el o alunga, era o proscrisă, dar dacă o accepta, era acceptată; astfel, ea a venit la picioarele lui, așa că acum, toată viața ei era în mâinile lui.

Așa vreau să vin și eu la acest Mesaj; așa am ajuns la acest Mesaj, cu ochii larg deschiși recunoscând că dacă pășesc în această Arie și mă întind la picioarele Lui, aceasta este o cale fără întoarcere. Nu este nimeni altcineva pe care să-l învinovățesc, nu am pe nimeni altcineva care să-mi salveze reputația, și eu nu am reputație de salvat.

Eu m-am dăruit lui Hristos, am încredere în El, El mi S-a descoperit iar eu m-am predat pe mine însumi sfânt pentru El, și acum, reputația mea, virtutea mea, totul este în mâinile Lui și depinde de El ca să mă justifice. Corect? Și cred că o va face.

Care va fi justificarea mea? Eu pot ridica tot felul de pretenții, pot spune: „Am o descoperire, eu văd, aceasta este Biblia,” dar există un singur lucru care mă poate justifica, și acela este atunci când acești atomi se schimbă, atunci sunt justificat. Când eu mă mișc în răpire și merg dincolo de această dimensiune într-o altă dimensiune, când merg la Cina nunții, atunci sunt complet justificat, pentru că El mi-a păstrat reputația în cinste și onoare demonstrând că am fost virtuos.

Virtuțile mele nu sunt în mâinile mele, ci sunt în mâinile Lui, pentru că m-am dăruit Lui pe mine însumi și am încredere că El va face tot ce a spus.

Vă încurajez să credeți că aceasta nu este o afacere pe care o duci până la jumătate; nu este ceva ce încercăm să facem, ci este Isus Hristos Stăpânul secerișului. El este Cel care are răscumpărarea și ne poate răscumpăra, iar noi venim la El și ne așezăm la picioarele Lui.

Ascultați, când reputația noastră este în joc și plecăm de la Mesaj pentru a o salva, aceasta arată doar că nu am murit încă, arată că nu ne-am predat deplin, pentru că atunci când te predai deplin, vii ca Maria, nu poți spune nimic.

„Crezi în sămânța șarpelui?” „Da.” „Crezi că Dumnezeu a trimis un profet?” „Da.” „Crezi că există doar aleși?” „Da.” „Crezi aceasta?” „Da.” Eu cred toate acestea dar nu pot dovedi nimic. Eu doar cred. Pentru mine este Adevărul. Este Adevărul absolut! Știu că este Adevărul, dar nu pot face nimic ca să mă apăr, ci doar spun: „Ei bine, știu că acesta Adevărul!” „Crezi că ești unul dintre ei?” „Da, prin harul lui Dumnezeu, cred că sunt unul dintre ei.” „Ei bine, eu nu cred că ești.” „Eu nu pot să te fac să crezi că sunt, dar eu sunt unul dintre ei prin harul lui Dumnezeu pe care l-am primit deja, și mi-am pus viața mea deoparte; nu mai am nimic de dovedit. Acum depind în totul de Soțul meu ca să-mi păstreze virtutea și onoarea. Depinde de El să demonstreze că mi-am predat viața Lui.”

Câți doriți să nu aveți reputație? Aceasta este o cerință grea pe care o vom împlini doar luând harul lui Dumnezeu în viețile noastre. Eu vreau să nu am nimic de apărat; vreau să nu am argumente; vreau să nu mă mai întorc; vreau doar să cred Cuvântul și vreau ca El să Se manifeste în mine. Vreau să nu am reputație și chiar acum să iau chipul unui rob și să mă smeresc. Astfel este deblocată răscumpărarea lui Hristos. Așa a mers Maria înainte în răscumpărare; așa a mers Rut înainte în răscumpărare și așa putem merge noi înainte în răscumpărare. Să ne rugăm.

Dragă Doamne Isuse, Îți mulțumesc Dumnezeule, pentru Cuvântul Tău. Doamne, apreciez atât de mult ceea ce ne-ai arătat în acest timp al sfârșitului! Doamne, noi ne-am așezat la picioarele Tale, cei ce am primit acest Mesaj am recunoscut că Tu vorbești, că Tu ești Stăpânul secerișului și ai venit în acest timp al sfârșitului ca să-Ți atragi Mireasa la Tine.

Noi venim la Tine, Doamne, și cerem răscumpărarea; să ne iei, Doamne, să Te unești cu noi și să ne mântuiești. Umple-ne cu Duhul Tău și trăiește Viața Ta în noi. Însărcinează-ne cu Cuvântul Tău ca să aducem la suprafață Viața lui Hristos.

Ne dăruim Ție, ne dăruim acestui Cuvânt; ne predăm așa cum a făcut-o Maria; ne predăm ca Rut; Doamne, vrem să ne predăm așa cum au făcut-o Pavel și Petru.

Eu spun: Doamne, nu am reputație dar vreau să fiu ceea ce m-ai chemat Tu să fiu în această epocă. Ia-ne, Dumnezeule, și folosește-ne pentru slava Ta.

Ajută-ne să umblăm în smerenie, ajută-ne să ne umilim și fie ca Tu să închei lucrarea de răscumpărare prin noi.

Dumnezeule, Maria a fost aceea de care ai avut nevoie; Tu ai avut nevoie de ea ca să nască acel Copil; Tu ai avut nevoie de Rut ca să aducă pe lume acel copil pentru răscumpărare, și ai nevoie de o Femeie în acest timp al sfârșitului pentru a naște un Copil Cuvânt, manifestarea răscumpărării. Doamne, noi vrem să fim acea Femeie, vrem să fim acel Vas pe care Tu să-l folosești pentru răscumpărare. Ne punem în mâinile Tale și ne încredem în Tine că ne vei păstra onoarea și virtutea și cerem binecuvântările Tale, în Numele lui Isus Hristos. Amin.