TEMPLUL LUI DUMNEZEU – p3

LOCUL DE INCHINARE SI FELUL DE INCHINARE

Aş dori să începem citirea Cuvântului din Deuteronom 12.8:

„Să nu faceţi, dar, cum facem noi acum aici, unde fiecare face ce-i place…”

Problema pe care fratele Branham a subliniat-o de mai multe ori, problema de care s-au lovit credincioşii de-a lungul timpului este că nu au văzut întotdeauna schimbările timpului. Când Dumnezeu schimba felul de închinare, când El schimba abordarea, apropierea de El, când Dumnezeu schimba ceva, oamenii treceau pe alături şi nu vedeau aceasta, deoarece nu realizau că ceea ce aveau în acel timp nu era Absolutul lui Dumnezeu, că mai era ceva ce trebuia să fie descoperit şi că acea descoperire cerea ceva diferit de ceea ce aveau ei atunci. Aşadar, din cauză că fiecare credea că deţine Absolutul, rămâneau la ceea ce aveau, iar când Dumnezeu aducea o altă descoperire, nu mergeau mai departe, ci rămâneau la ceea ce credeau că este descoperirea deplină. Aceasta înseamnă că trebuie să fim foarte atenţi, pentru că ceea ce am primit astăzi este descoperirea deplină, dar ca indivizi, adică individual, noi nu am primit încă toată descoperirea. Totul se află în Mesaj şi este înregistrat pe casete, iar Dumnezeu continuă să Se dezvăluie.

Noi trebuie să fim foarte atenţi şi să nu credem că avem totul, fiindcă totul este învelit ca într-un mic pachet, iar când Dumnezeu trebuie să Se dezvăluie pe El însuşi, trebuie să mergem în pas cu acea dezvăluire.

Aşadar, trebuie să fim foarte atenţi, fiindcă aceasta a fost problema şi de-a lungul veacurilor.

Moise a spus că atunci când israeliţii vor ajunge în ţara făgăduită, avea să se schimbe ceva, iar închinarea nu va mai fi ca atunci când fiecare bărbat făcea ceea ce credea că este bine în ochii săi. Vedeţi? A existat un timp în care era acceptată acea formă de închinare, dar Moise a spus că va veni un timp în care nu va mai fi primită de Domnul.

Dacă citim mai departe, în versetul 9 scrie:

„…fiindcă n-aţi ajuns încă în locul de odihnă şi în moştenirea pe care v-o dă Domnul Dumnezeul vostru.

Dar veţi trece Iordanul şi veţi locui în ţara pe care v-o va da în stăpânire Domnul Dumnezeul vostru. El vă va da odihnă, după ce vă va izbăvi de toţi vrăjmaşii voştri care vă înconjoară, şi veţi locui fără frică.

Atunci va fi un loc, pe care-l va alege Domnul Dumnezeul vostru ca să facă să locuiască Numele Lui acolo.”

Data trecută am învăţat care este locul în care Îşi aşează El Numele, ce este Numele Său, adică renumele Său, caracteristicile Sale, faima Sa onoarea Sa, Cuvântul Său. Şi unde a pus El Cuvântul Său? El L-a pus în Mireasa Sa. Amin!

Aşadar, noi ştim ce este Numele Său şi care este locul Numelui Său. Aleluia!

„Acolo să aduceţi tot ce vă poruncesc: arderile voastre de tot, jertfele, zeciuielile, cele dintâi roade şi darurile alese pe care le veţi face Domnului pentru împlinirea juruinţelor voastre.” (v. 11).

Aici, Moise începe să vorbească despre felul de închinare. Ei aduceau închinare Domnului cu primele roade, cu zeciuieli şi cu tot felul de jertfe, toate acestea fiind forme şi rânduieli de închinare foarte bine aşezate.

Aşadar, acolo era o trecere de la felul de închinare în care fiecare bărbat aducea o jertfă pentru casa lui, la o formă de închinare în care exista câte o jertfă pentru fărădelege, pentru păcat, adică existau mai multe feluri de jertfe, jertfa zilnică şi sărbătorile.

Deci, Moise punea în rânduială felul de închinare, iar omul care voia să se întoarcă înapoi şi spunea: „Vreau să fac lucrurile aşa cum le-am făcut întotdeauna, cum le-au făcut părinţii noştri, cum le-a făcut Avraam”, era greşit. Dacă încerca să se închine Dumnezeului părinţilor săi aşa cum au făcut-o ei, era un fel de închinare greşit, pentru că el trebuia să se închine lui Dumnezeu în felul în care cerea şi aştepta El.

Apoi, vedem că atunci când au intrat în ţară şi au primit un timp de odihnă sub domnia lui Solomon, Solomon a zidit un Templu.

Haideţi să mergem împreună în 1 Împăraţi. Noi am spus de multe ori că Solomon este o preumbrire desăvârşită a lui Hristos. El era fiul lui David, fiul lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu a spus despre el: „Eu îi voi fi tată, iar el îmi va fi fiu.” El era prinţul păcii şi a devenit împăratul păcii, şi a primit de la tatăl său instrucţiunile cu privire la zidirea Templului. Tatăl său i-a dat instrucţiunile, iar Solomon l-a construit în conformitate cu ceea ce i-a arătat el, ceea ce îl face un tip desăvârşit spre Hristos.

În continuare, vom citi din 1Împăraţi 3.1-2:

„Solomon s-a încuscrit cu faraon, împăratul Egiptului. A luat de nevastă pe fata lui faraon şi a adus-o în cetatea lui David, până şi-a isprăvit de zidit casa lui, casa Domnului şi zidul dimprejurul Ierusalimului.

Poporul nu aducea jertfe decât pe înălţimi, căci până pe vremea aceasta nu se zidise încă o casă în Numele Domnului.”

După cum vedem, deşi poporul intrase în ţară, ei aduceau în continuare jertfe pe înălţimi pentru că nu exista o Casă pentru Numele Domnului, dar de îndată ce Solomon a ridicat Casa pentru Numele Său şi Dumnezeu a umplut-o cu slava Sa, era greşit să mai meargă pe înălţimi. Înainte de zidirea Templului fusese în ordine, dar după ce acesta a fost terminat, ei trebuiau să meargă la Templu, pentru că Cel care indică felul de închinare este Dumnezeu. Amin!

Noi trebuie să ştim la Cine ne închinăm, şi ştim că ne închinăm la Creator, iar dacă dorim să ne închinăm Lui, trebuie să ne supunem felului în care ne cere El să-I aducem închinare. Amin! Este o problemă gravă pentru că omul doreşte să se închine lui Dumnezeu, dar vrea s-o facă în felul său. Însă Dumnezeu nu a acceptat niciodată aceasta.

Astfel, fratele Branham a spus următoarele în mesajul „Înfierea” din 22 mai 1960:

„Am parcurs aceasta miercurea trecută. L-am văzut pe Dumnezeu în Elah Elohim şi am arătat că El există prin Sine Însuşi. Dar în El exista calitatea de Tată; în El existau diferite atribute precum cea de Salvator şi Vindecător. Toate acestea erau în Dumnezeu, iar Dumnezeu exista prin Sine Însuşi. Dar fiind Salvator, El era Tată. El nu avea nici un înger, nu avea nimic. Nu exista nimic decât El însuşi; El exista prin Sine Însuşi. Nu exista nimic altceva decât Dumnezeu.

Dar având în vedere faptul că El era Dumnezeu, înseamnă că trebuia să existe ceva care să I se închine, pentru că El iubea închinarea, şi propria Sa Fiinţă a creat făpturi care să-I aducă închinare.”

Aici, fratele Branham ne spune că El era Dumnezeu care exista prin Sine Însuşi sub formă de Duh, dar ca să fie Dumnezeu şi să Se exprime ca Dumnezeu, trebuia să aibă pe cineva care să-I aducă închinare. Astfel, mai întâi a creat îngerii, iar îngerii au fost creaţi pentru a-I aduce închinare, ca să Se poată arăta ca Dumnezeu, deoarece Dumnezeu este Cel căruia I se aduce închinare.

Fratele Branham spune că lui Dumnezeu Îi place să primească închinare. Astfel, închinarea a început din dorinţa lui Dumnezeu, iar pentru aceasta, a creat o oştire cerească ce trebuia să-I aducă închinare Lui. Amin!

În predica „Există o singură cale rânduită de Dumnezeu pentru orice”, el spune:

„Dacă observaţi, Lucifer face şi astăzi exact acelaşi lucru pe care l-a făcut la început. Înţelegeţi? la început, Lucifer a dorit să-şi zidească o împărăţie care să fie mai mare şi mai frumoasă decât Împărăţia lui Mihail, Hristos. Aceea era ambiţia lui: să realizeze aşa ceva. Şi ce a luat el ca s-o zidească? El a luat îngeri căzuţi care şi-au pierdut primul rang.”

Astfel, noi ştim că înainte de a se muta pe pământ, războiul a pornit mai întâi în ceruri. Fratele Branham ne-a spus că Lucifer era mâna dreaptă a lui Dumnezeu, iar dacă observaţi, Lucifer vine întotdeauna şi lucrează prin al doilea: Absalom era lângă David, Iuda era lângă Isus. Deci el vine întotdeauna prin cel care ocupă locul al doilea. Amin! Acolo se afla Lucifer, iar Lucifer a fost creat pentru a Se închina lui Dumnezeu. El era o creaţie, iar creaţia a fost creată pentru a-I aduce închinare Creatorului.

Aşadar, Lucifer a fost creat ca să aducă închinare Creatorului Său, dar el s-a înălţat prin mândria sa, fiind amăgit de propria sa frumuseţe, iar când a făcut aceasta, a dorit să se slăvească pe sine însuşi.

Acesta a fost primul război care a avut loc din pricina închinării. Dumnezeu i-a creat pe îngeri ca să-I aducă închinare Lui, dar Lucifer care dorea închinare pentru el însuşi, a adunat şi a amăgit a treia parte a îngerilor, ca să-i aducă închinare lui şi ca să se unească şi să lupte împotriva lui Mihail. Acela a fost momentul în care a izbucnit războiul, iar de atunci a continuat şi există încă, totul învârtindu-se în jurul închinării.

În mesajul „Dovada învierii Sale”, citim:

„În înţelepciunea marelui Plan de salvare al lui Dumnezeu, în vremurile trecute, când Dumnezeu l-a creat pe om ca să I se închine Lui, El l-a creat astfel încât să aibă înăuntrul lui dorinţa de închinare.”

Dumnezeu dorea ca omul să-I aducă închinare şi dorea ca îngerii să-I aducă închinare, iar când i-a creat, i-a creat cu dorinţa de a-I aduce închinare Lui.

Astfel, înţelegem că atât îngerii cât li oamenii au înăuntrul lor dorinţa de a aduce închinare.

În mesajul „Un tip ciudat”, fratele Branham spune:

„O fiinţă umană trebuie să se închine, voi trebuie să aduceţi închinare la ceva. Aşadar, omul trebuie să aducă închinare cuiva.”

Acest lucru este cât se poate de adevărat, deoarece putem vedea că oamenii au în ei un devotament religios pe care îl putem regăsi în diferite forme.

De exemplu, o sută de mii de oameni care ridică mâinile ovaţionând ceva pe un stadion, aduc de fapt o închinare. De ce? Pentru că acel lucru este provocat de demoni care ştiu cum să aducă închinare, deoarece ei au fost creaţi cu scopul de a aduce închinare.

Aşadar, astăzi vedem toate aceste forme prin care se aduce închinare muzicii, starurilor, atleţilor, etc., iar omul face aceasta pentru că a fost creat cu dorinţa de a aduce închinare. Ce înseamnă aceasta? Că dacă nu va găsi adevărata formă de închinare, omul va găsi o formă falsă şi va slăvi înţelepciunea, educaţia, divertismentul, etc. Da, el va slăvi ceva pentru că a fost creat să facă aceasta, iar noi vom vedea la ce se închină, dacă vom vedea care este devotamentul său religios. Amin! Pentru ce se consacră el zilnic? Dacă îl vom privi, vom vedea la ce anume se închină, deoarece omul a fost creat să aducă închinare şi este uns pentru a aduce această închinare.

Astfel, când înţelegem aceste principii pe care le vedem în Biblie, putem înţelege foarte bine ce se petrece astăzi. De ce? De ce sportul este o industrie care fabrică miliarde de dolari? Putem obţine noi ceva din aceasta? ne oferă mâncare, îmbrăcăminte sau altceva? Nu! Cu toate acestea, oamenii investesc în sport o mulţime de bani, făcându-l să fie o industrie multimiliardară. Şi nu doar în sport pentru că avem şi filme, emisiuni de divertisment, discoteci, staruri de cinema şi alte gunoaie în care oamenii investesc o mulţime de bani. Dar unde duc aceste industrii de miliarde de dolari? Ele nu îmbunătăţesc nicidecum vieţile noastre, ci fabrică doar locuri de închinare false.

Cum putem aloca milioane de dolari pentru construirea unui stadion, în timp ce nişte biserici sărace nu pot să zidească nici măcar o clădire decentă în care să-I aducă închinare lui Dumnezeu? Vedeţi, oamenii nu sunt de acord să dea bani pentru aşa ceva, dar sunt gata să dea destui bani pentru un auditoriu de o sută cincizeci de mii de locuri. Acestea sunt locuri şi spaţii de închinare, iar oamenii investesc întotdeauna în lucrurile la care se închină, deoarece fratele Branham a spus că zeciuielile şi darurile sunt o formă de închinare.

Dar cui ar trebui să-i fim noi devotaţi? Cuvântului lui Dumnezeu, Creatorului, nicidecum creaţiei, deoarece atunci când oamenii se închină la creaţie şi nu la Creator, ei schimbă Adevărul lui Dumnezeu în minciună.

În Exod 34.14 scrie:

„Să nu te închini înaintea unui alt dumnezeu; căci Domnul se numeşte gelos, este un Dumnezeu gelos.”

Vă amintiţi ce am vorbit despre Numele Său? Numele Său nu este numai „Isus”, ci este Renumele Său, trăsăturile Sale, iar din textul citit vedem că „Domnul Se numeşte gelos.” Aceasta înseamnă că El este un Dumnezeu gelos, iar dacă i-a creat pe îngeri să-I aducă închinare, înseamnă că este gelos în ceea ce priveşte închinarea. Domnul Dumnezeu este un Dumnezeu gelos şi nu vrea ca noi să ne închinăm Creatorului şi creației Sale, ci doar Creatorului.

Astfel, noi trebuie să cugetăm asupra vieţii noastre şi să ne întrebăm sincer: „Cui îi sunt devotat cu adevărat? În ce îmi investesc timpul şi banii mei?” Vedeţi? Adevărul este că acolo unde vă consacraţi timpul şi banii, acolo este şi devotamentul vostru religios.

Noi trebuie să-L slujim pe Dumnezeu cu devotament, cu atenţie, cu toată inima şi cu toată fiinţa noastră, şi să-I dăruim tot timpul şi eforturile noastre. Aceasta este ceea ce merită El şi pentru aceasta am fost creaţi.

Dar războiul a izbucnit ca să creeze o diversiune în închinare.

Aş vrea să privim puţin cuvântul „închinare”. Acest cuvânt înseamnă „a te pleca jos”, şi nu înseamnă doar „a cânta o cântare” şi „a aduce laude”. Lauda este o formă de închinare, dar în mod literal, „a te închina” înseamnă „a te pleca jos” Noi ne închinăm la ceea ce slujim, la ceea ce ascultăm, şi ne plecăm pentru a arăta supunere faţă de acel ceva. Dacă ne închinăm lui Dumnezeu, noi trebuie să ne plecăm jos în supunere şi respect faţă de El. Amin!

Noi nu ne putem pleca în acelaşi timp şi înaintea lui Dumnezeu şi înaintea unui lucru din lume. Desigur, nu este nimic în neregulă în faptul că muncim, fiindcă trebuie să munci; nu este nimic în neregulă în a avea o casă, în a mânca, a te îmbrăca sau în faptul că petrecem timp cu familia, dar nu trebuie să ne plecăm în faţa acestor lucruri, pentru că dacă facem aceasta, vom avea probleme. Amin! Când începem să ne luăm mai multe slujbe pentru a câştiga mai mult, pentru a avea mai mult, începem să ne plecăm în faţa acelor lucruri şi Îl neglijăm pe El, iar lumea în care trăim este o lume care ne distrage atenţia de la ceea ce ar trebui să facem.

Aş vrea să vă citesc un citat mai lung fin cartea „Epocile Bisericii”, care întăreşte ceea ce am spus până acum.:

„Vechii istorici sunt de acord cu Biblia asupra faptului că religia babiloneană nu a fost religia originală a popoarelor timpurii ale pământului. A fost prima care a deviat de la credinţa originală, dar nu a fost credinţa originală.

Istorici precum Willkinson şi Mallett, au dovedit şi au concluzionat din vechile documente că odinioară toate popoarele pământului credeau într-un singur Dumnezeu, suprem, veşnic, nevăzut care a adus toate lucrurile la existenţă prin Cuvântul gurii Sale, şi că acesta era Caracterul Său: iubitor, bun şi drept. Dar aşa cum Satana perverteşte tot ceea ce poate, vedem că el perverteşte şi inimile şi minţile oamenilor ca să respingă Adevărul. El face aceasta pentru că întotdeauna a încercat să obţină închinare ca şi cum ar fi Dumnezeu şi nu slujitorul şi creaţia lui Dumnezeu.”

Aceasta a fost întotdeauna ţinta lui şi a încercat să primească închinare ca şi cum el ar fi Dumnezeu.

Dacă mergem în Cartea Apocalipsei, putem vedea că Antihristul se va aşeza în Templul lui Dumnezeu pentru a primi închinare ca Dumnezeu. Amin!

„El a deviat închinarea de la Dumnezeu, pentru ca în cele din urmă să o poată atrage asupra sa şi astfel să fie înălţat.”

Aşadar, scopul lui Lucifer era să devieze închinarea de la Dumnezeu, iar dacă face aceasta, o îndreaptă spre el însuşi. Acum, în lumina descoperirii, noi putem vedea ce se află în spatele tuturor lucrurilor care ne înconjoară. Astfel, tot ce vedem în Edenul Satanei are scopul de a devia închinarea adevărată de la Creator, la creaţie, iar dacă închinarea este adusă la creaţie, este redirecţionată spre Satan însuşi.

Astăzi, noi putem vedea tactica sa şi înţelegem de ce sunt lucrurile aşa cum sunt. Satan este întotdeauna prezent pentru a atrage închinarea spre el.

„Cu siguranţă, el şi-a împlinit dorinţa de a-şi răspândi religia în toată lumea. Acest lucru este adeverit de Dumnezeu în cartea Romanilor, unde scrie:

„fiindcă, măcar că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulţumit; ci s-au dedat la gândiri deşarte, şi inima lor fără pricepere s-a întunecat.” (Romani 1.21).

Ţineţi minte că Satan a fost o creaţie a lui Dumnezeu (fiul zorilor). Aşadar, vedem că de acolo de unde a fost răspândit cândva Adevărul printre oameni şi toţi au ţinut acel singur Adevăr, mai târziu a venit o zi când un grup vast s-a întors de la Dumnezeu răspândind o formă satanică de închinare în jurul lumii.

Istoria arată că cei din seminţia lui Sem care au stat cu Adevărul neschimbător, au fost în opoziţie categorică cu cei din seminţia lui Ham care s-au întors de la Adevăr spre minciuna Satanei. Nu avem timp pentru a discuta aceasta, ci a fost doar menţionat în introducere,ca să puteţi vedea că există două religii şi numai două, iar cea falsă s-a răspândit în întreaga lume.”

Ceea ce subliniază fratele Branham aici şi este foarte clar pentru noi, este că în lume sunt numai două religii. Să nu credeţi că religia musulmană este diferită de religia catolică, de cea hindusă sau de oricare alta, fiindcă în întreaga lume sunt numai două forme de religie. Există numai religia adevărată care-L slăveşte pe singurul Dumnezeu adevărat, şi forma falsă, credinţa falsă, care este împărţită în milioane de religii false şi aduce închinare diavolului.

Fie că este vorba de catolicism, hinduism, metodism, de un fanatism sportiv, sau de orice altceva, toate aduc închinare aceluiaşi dumnezeu fals care este dumnezeul acestui veac rău.

Să ţineţi deci minte că sunt numai două forme de închinare!

„Monoteismul a devenit politeism în Babilon. În cetatea aceea, minciuna Satanei şi tainele ei s-au ridicat împotriva Adevărului lui Dumnezeu şi a tainelor lui Dumnezeu, iar Satan a devenit cu adevărat dumnezeul acestei lumi, atrăgând închinare de la cei pe care i-a înşelat, făcându-i să creadă că el este Domnul.”

Cei care urmează aceste forme de închinare false, cred că-L slăvesc cu adevărat pe Domnul, dar adevărul este că au fost înşelaţi, iar prin faptul că au fost înşelaţi să creadă o minciună, se închină lui Satan.

Nu este de mirare că Isus a spus în Matei 15.7-9:

„Făţarnicilor, bine a prorocit Isaia despre voi, când a zis:

„Norodul acesta se apropie de Mine cu gura şi Mă cinsteşte cu buzele, dar inima lui este departe de Mine.

Degeaba Mă cinstesc ei, învăţând ca învăţături nişte porunci omeneşti.”

Fratele Branham ne-a spus că Ierusalimul era cea mai sfântă cetate, iar Israelul era cel mai sfânt popor, poporul pus deoparte pentru Dumnezeu, locul ales de Dumnezeu să-Şi pună Numele acolo, poporul care Îi aducea închinare lui Dumnezeu printr-o rânduială dată de El prin Moise. Amin! Dar ei au schimbat rânduiala dată de El şi au adăugat propria lor înţelegere la ceea ce le spusese Moise. Dar când au adăugat propria lor înţelegere sau raţionament, când au scos ceva de la forma de închinare dată de El, când au făcut cea mai mică modificare, au început să se închine în van. Desigur, ei au continuat să se închine lui Dumnezeu, dar fără nici un rost pentru că El nu le mai primea închinarea.

Trebuie spus că atunci când se aduce închinare există două părţi: Închinarea trebuie să fie dată şi trebuie să fie împlinită. Amin!

Noi putem să ne închinăm lui Dumnezeu, dar întrebarea care se pune este: primeşte El închinarea noastră? Spun aceasta, pentru că Dumnezeu ne-a arătat foarte clar în Scripturi, că El a acceptat jertfa lui Abel, dar a respins jertfa lui Cain. De ce? Pentru că Abel a venit aşa cum a cerut El, adică prin descoperire, pe când Cain nu a venit aşa. Astfel, Dumnezeu a acceptat numai jertfa lui Abel.

Fratele Branham a spus că şi Cain a adus închinare aceluiaşi Dumnezeu şi a avut aceeaşi dorinţă de închinare. Cain era la fel de sincer ca şi Abel, dar problema era că el a luat forma de închinare a lui Lucifer. Astfel, I-a adus închinare lui Dumnezeu potrivit propriei sale înţelegeri, ceea ce a făcut ca toată închinarea lui să fie în van şi după cum ştim, nu i-a făcut nici un bine.

Ce înseamnă aceasta? Că astăzi, noi am putea aduce închinare, am putea fi cât se poate de atenţi cu plata zeciuielilor, am putea să facem lucrări misionare, să venim la biserică în fiecare duminică, să facem tot ce ştim că este bine, şi cu toate acestea să ne închinăm lui Dumnezeu în van, pentru că nu-I aducem închinare conform Cuvântului Său. Amin!

Fratele Branham a spus că milioane de oameni îi aduc închinare diavolului şi nici măcar nu ştiu aceasta. Ei i se închină Satanei, pentru că o fac prin minciună.

Noi nu-I putem aduce închinare lui Dumnezeu prin minciună, ci numai prin descoperire.

Fratele Branham spune următoarele în predica „Edenul Satanei”:

„Dumnezeul acestei lumi de astăzi, persoana la care se închină lumea de azi este Satan. Oamenii nu ştiu că i se închină lui, dar este Satan care se întruchipează ca biserică. Vedeţi? Ca biserică. Ei se închină Satanei crezând că Se închină lui Dumnezeu, prin biserică, dar acesta este felul în care a făcut Satana aceasta.”

Aşadar, Satan a pătruns înăuntru, iar astăzi primeşte tot felul de închinări, de la tot felul de oameni. Dar acolo există o rămăşiţă, sunt câţiva care I se închină Creatorului original, pentru că ei au găsit Cuvântul original. Amintiţi-vă că atunci când Moise a dat instrucţiuni cu privire la închinare, el a fost foarte clar cu privire la felul în care trebuiau să-I aducă închinare lui Dumnezeu. El a spus:

„Voi trebuie să-I aduceţi închinare astfel: în fiecare dimineaţă şi în fiecare seară, trebuie să jertfiţi un miel. Acest lucru trebuie făcut de leviţi care trebuie să se îmbrace aşa şi aşa, iar marele preot trebuie să se îmbrace aşa şi să facă aşa.”

Totul era foarte bine pus la punct, pentru că Dumnezeu încerca să descopere întotdeauna ceva în închinare. Ei trebuiau să se apropie de Dumnezeu într-un fel foarte precis. Nici un om nu putea să ia sânge şi să intre în Sfânta Sfintelor spunând: „Voi merge acolo pentru că Dumnezeu mă iubeşte şi pot face aceasta!” Vedeţi? Dacă ar fi făcut aceasta, ar fi fost lovit cu moartea, deoarece a te închina lui Dumnezeu înseamnă a te pleca jos, iar a te pleca jos înseamnă a te supune voii Sale, căii Sale, iar dacă El spune: „Trebuie să faceţi aşa!”, închinătorul adevărat va zice: „Amin, aşa voi face!” Aceasta este închinarea adevărată.

Închinarea falsă este orice fel de deviere de la aceasta, dar închinarea adevărată înseamnă „a te pleca jos înaintea lui Dumnezeu, a deveni umil, smerit, respectuos şi supus lui Dumnezeu.” Dacă Dumnezeu spune: „Trebuie să faci aceasta!” atunci aceasta trebuie să faci.

De ce? Nu înţeleg de ce, dar o fac.

„De ce numai marele preot putea intra înăuntru?”

„Nu ştiu.”

„Nu crezi că este absurd aşa ceva?”

„ Nu! Dimpotrivă, cred că este minunat!”

„Bine, dar nici măcar nu înţelegi de ce faci ceea ce faci! De ce trebuie să aduci un miel?”

„Nu ştiu, dar îl aduc pentru că El a spus că trebuie să aduc un miel.”

„Dar nu crezi că ar trebui să ştii, să fii mai informat?”

„Dacă mă plec înaintea Lui, nu am nevoie să fiu mai informat!”

De ce nu aveau nevoie să fie mai informaţi? Pentru că Îi aduceau închinare lui Dumnezeu în conformitate cu ceea ce le spusese profetul să facă. Când profetul lui Dumnezeu le-a spus:

„Trebuie să-I aduceţi închinare altfel! Aceasta este rânduiala, aceasta este preoţia, felul de închinare plăcut Lui. Dacă aţi făcut acest fel de păcat, trebuie să aduceţi acest fel de jertfă, iar dacă aţi făcut altfel de păcat, trebuie să aduceţi altfel de jertfă.”

De ce trebuiau să fie două feluri diferite de jertfe? Nu ştiu, dar ştiu că în felul acesta Îi aduc o închinare plăcută Lui. Aceasta este adevărata închinare. Dacă încercăm să venim noi cu ceva sau să ne dăm seama de adevărata cale a lui Dumnezeu, nu este adevărata închinare. Adevărata închinare înseamnă să ne plecăm jos.

„Oare de ce a spus fratele Branham cutare sau cutare lucru?”

Nu ştiu de ce a spus, dar cred că este minunat pentru că noi ne închinăm lui Dumnezeu potrivit descoperirii pe care i-a dat-o unui profet, la fel cum s-a închinat Israelul în pustie, potrivit felului în care le-a spus profetul s-o facă.

După ce au trecut Iordanul şi au intrat în ţara făgăduită, nici un om nu putea să aducă închinare după propria sa dorinţă sau după cum credea el că este corect.

Fraţi şi surori, noi am trecut Iordanul şi suntem pe punctul să ne aşezăm în Ţară, de aceea nu mai facem nimic după propria noastră gândire, ci potrivit cu ceea ce ne-a spus profetul.

Cum trebuie să se comporte un frate, o soră, o familie? Ce este aceasta?

Este închinarea, pentru că „a te închina” înseamnă „a te pleca”. Slăvit să fie Domnul!

Diavolul a încercat întotdeauna să pervertească închinarea. Astfel, el încearcă să ne facă să zicem: „Oare nu ar trebui să ne dăm noi seama cum ar trebui s-o facem? Oare nu ar trebui să întrebăm pe cineva, sau haideţi să vedem ce fac ceilalţi!”

Aceasta este numai tactica lui, pentru că încearcă să devieze închinarea de la Dumnezeu, deoarece Dumnezeu acceptă numai închinarea adusă conform Cuvântului Său descoperit.

Înainte ca Israelul să treacă Iordanul în ţara făgăduită, El a acceptat închinarea oriunde, dar după ce Solomon a construit Templul şi l-a închinat Lui, Dumnezeu a acceptat numai închinarea adusă acolo. Amin! Cu alte cuvinte, ei se închinau lui Dumnezeu în conformitate cu descoperirea zilei lor.

Acesta este singurul fel în care ne putem închina şi noi lui Dumnezeu: în conformitate cu descoperirea zilei noastre. Slăvit să fie Domnul!

În mesajul „Locul ales de Dumnezeu pentru închinare”, fratele Branham a spus:

„Desigur, dacă Dumnezeu aşteaptă ca oamenii să fie desăvârşiţi, aşa cum a spus Isus: „Fiţi dar desăvârşiţi, aşa cum Tatăl vostru din ceruri este desăvârşit”, trebuie să existe o pregătire undeva, iar El a spus: „Eu voi alege Locul în care să Mi se închine oamenii şi nu-i voi întâlni în nici un alt loc.”

Înseamnă că trebuie să existe Locul acela, iar noi trebuie să-L căutăm. Aflaţi unde este, apoi mergeţi acolo! Eu cred că atunci când găsim Locul acela, trebuie să mergem acolo repede şi să lăsăm alte lucruri deoparte.

Amintiţi-vă că Isus a spus în textul pe care l-am citit, că atunci tradiţia omului este în van, de aceea nu ar trebui să ne jucăm cu aceasta. Undeva, trebuie să fie un Loc pe care El L-a rânduit pentru noi, în care putem veni şi unde închinarea noastră este primită.

Acum, ţineţi minte că înafara acelui Loc ales, închinarea voastră este tot degeaba, indiferent cât sunteţi de sinceri sau de fundamentalişti.”

Acesta este motivul pentru care nu putem să ne bazăm pe emoţiile sau pe sentimentele noastre atunci când venim să-I aducem închinare lui Dumnezeu. Noi putem să fim afectuoşi şi să-I aducem închinare plini de emoţii, dar nu putem să ne lăsăm înşelaţi de faptul că dacă plângem, dacă ridicăm mâinile sau dacă strigăm, suntem închinători adevăraţi, deoarece un închinător adevărat este numai cel care se închină în Duh şi Adevăr.

Aşadar, putem să-I aducem închinare plini de sentimente, emoţii şi lacrimi, să simţim că ne iese inima afară din piept, putem avea fiori când prezenţa Sa vine jos, şi cu toate acestea să nu ne închinăm în Duh şi Adevăr. Înseamnă că în timpul unui serviciu, nu ne putem baza pe felul în care ne simţim, deşi trebuie să avem numite simţăminte în prezenţa Sa, fiindcă nu aceasta este calea de a cântări dacă închinarea noastră a fost acceptată sau nu de El. Închinarea noastră este acceptată de Dumnezeu numai dacă se bazează pe Cuvântul Său, iar dacă venim conform Cuvântului Său ştim, fără să avem vreo senzaţie, că închinarea noastră este primită. Amin!

Adevărul este că sunt o mulţime de locuri în care putem merge şi să ne simţim extraordinar, şi cu toate acestea să fim amăgiţi, deşi credem că închinarea noastră este primită doar pentru că spunem că simţim prezenţa Sa. Amin! Ploaia cade şi peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi; ea cade atât peste grâu, cât şi peste neghină, iar faptul că Ploaia cade, înseamnă că Duhul Sfânt cade, adică ungerea Duhului Sfânt cade peste o mulţime sau într-un loc, dar nu trebuie să ne lăsăm înşelaţi de aceasta, ci trebuie să găsim Calea şi Locul dat de Dumnezeu pentru închinare, acestea fiind în conformitate cu Cuvântul descoperit pentru ziua noastră. Aleluia! Slăvit să fie Domnul!

Închinarea la Baal nu ar fi fost acceptată dacă nu ar fi existat vreun fel de senzaţie care a mers odată cu ea, şi noi ştim că întotdeauna lupta cea mai mare în Israel, a fost lupta împotriva religiei amestecate. Fiecare profet care a venit, a luptat împotriva ei: Moise s-a luptat cu ea, Ilie s-a luptat cu ea şi toţi credincioşii adevăraţi s-au luptat cu ea.

Când a venit Ilie, el i-a spus poporului: „De ce şovăiţi între două păreri? Voi sunteţi prinşi între două opinii! Dacă Dumnezeu este Dumnezeu, slujiţi-L, iar dacă Baal este dumnezeu, slujiţi-l pe el!”

Israelul a fost în mod constant între două păreri, deoarece voiau să aducă închinare şi lui Dumnezeu şi la alţi dumnezei, dar Ilie le-a spus clar: „Voi nu puteţi să vă închinaţi şi la Dumnezeu şi la Baal, ci trebuie să fie ori Unul, ori celălalt!” Adevărul este că închinarea la Baal nu ar fi prins niciodată rădăcini dacă nu ar fi existat anumite beneficii ataşate de ea. Trebuie să fi fost plăcută într-un fel, să fi fost însoţită de ceva senzaţii, sau poate a fost şi ceva supranatural în ea. Spun aceasta pentru că unele scrieri păgâne pretind că a fost însoţită de supranatural.

Pe plan firesc pot exista tot felul de senzaţii, de emoţii şi de sentimente, iar pe plan duhovnicesc poate exista entuziasm, dar toate acestea pot fi respinse sută la sută de Dumnezeu. Astfel, putem merge la un serviciu religios în care se predică o doctrină falsă, dar cel care o predică a învăţat atât de bine cum să-i acapareze pe oameni, încât aceştia se ridică în picioare şi strigă fiind cuprinşi de un entuziasm arzător, fără să ştie că Dumnezeu nu le primește închinarea. Tot serviciul lor de închinare, de predicare, este zadarnic pentru că nu este primit de Dumnezeu. Dar vedeţi, doctrina falsă caută să-i acapareze întotdeauna pe oameni prin emoţii, mărturii şi senzaţii, iar ei cred că acela este un semn prin care Dumnezeu le arată că este mulţumit de închinarea lor şi că a primit-o.

Aşadar, nu acesta este semnul că Dumnezeu este mulţumit de închinarea noastră. Dar care este semnul că Dumnezeu a primit închinarea noastră? Faptul că ne apropiem de El conform Cuvântului Său. Am auzit noi Cuvântul în timpul serviciului divin? Îl credem cu adevărat şi dorim să-L aplicăm în vieţile noastre? Atunci, aceea este închinarea adevărată care primeşte trecere înaintea lui Dumnezeu. Amin!

Este însă posibil să strigăm şi să ne plimbăm într-o parte şi-n alta, dar să nu auzim Cuvântul lui Dumnezeu, să nu fim atinşi de El şi nici să nu acţionăm în conformitate cu El, iar atunci totul este zadarnic.

Mie îmi plac serviciile în care simţim entuziasm, îmi place să simt prezenţa Sa, îmi place când Duhul lui Dumnezeu Se mişcă şi avem un răspuns din partea Lui, dar noi trebuie să fim atenţi la Cuvânt, pentru că fratele Branham ne-a adus la cunoştinţă toate mişcările false. Noi nu ne bazăm pe înţelegerea noastră, nici pe ceea ce spune cineva, ci ne bazăm numai şi numai pe Cuvântul descoperit al lui Dumnezeu. Singurul lucru pe care putem sta astăzi, este Cuvântul descoperit pentru ziua noastră. Slăvit să fie Domnul!

Unii spun: „Eu cred Biblia şi stau numai pe Ea!” Eu sunt de acord cu aceasta pentru că şi eu stau numai pe Biblie, dar pe ce descoperire a Bibliei stăm noi, pentru că există o mulţime de interpretări doctrinare care spun că stau pe această Biblie?

Aşadar, nu ajunge să spunem: „Eu stau pe Biblie şi numai pe Biblie!” Nu este de-ajuns, pentru că ne întrebăm dacă ei iau propria lor interpretare a Bibliei sau iau cu adevărat ceea ce spune Biblia?

Întrebarea care se ridică este: Pe care interpretare a Bibliei stăm noi? Pe ce descoperire stăm noi, pentru că singura descoperire adevărată este cea care vine pe calea rânduită de Dumnezeu, iar această cale este dată ca să aducă la împlinire lucrurile făgăduite. Şi cine ne tălmăceşte Scripturile? Profetul lui Dumnezeu. Cei care tălmăcesc Cuvântul lui Dumnezeu sunt profeţii. Aceasta este ceea ce ne-a spus fratele Branham şi aceasta este ceea ce spun Scripturile.

Astfel, dacă afirmăm că stăm pe Scriptură, trebuie să ne asigurăm că stăm pe tălmăcirea corectă a Ei, deoarece mulţi oameni stau pe interpretarea catolică, metodistă, baptistă etc., şi vor merge în iad. Singura cale sigură este să stăm cu acest Cuvânt aşa cum ni L-a descoperit Dumnezeu prin profetul Său; este să stăm cu Cuvântul descoperit pentru ziua de azi. Amin!

Acesta este Adevărul şi aceasta este singura cale de a avea forma de închinare acceptată de Dumnezeu.

În predica „Dar de la început nu a fost aşa”, din anul 1959, fratele Branham spune:

„Isus i-a întâlnit pe oamenii aceia în ziua Sa şi le-a zis: „Degeaba Mă cinstesc ei, dând învăţături care nu sunt decât nişte porunci omeneşti.” (Marcu 7.7).

Cineva a spus: „Frate Branham, dacă Îl slăveşti pe Dumnezeu cu adevărat, El va accepta cu siguranţă aceasta.” El nu l-a acceptat pe Cain, deşi I-a adus închinare la fel de respectuos ca şi Abel. Cain a ridicat un altar, a adus o jertfă, a adus închinare, a ridicat o biserică, şi-a adus darurile şi toate celelalte lucruri, a fost la fel de religios ca şi Abel, dar nu a venit aşa cum trebuia să vină.

Vedeţi? Dumnezeu are o cale, iar noi trebuie s-o urmăm aşa cum spune El. Această cale este Biblia. Nu cărţile cu dogme şi crezuri, ci doar Biblia. Dacă ceva este contrar acestui Cuvânt, nu o cred, dar dacă este conform Cuvântului, spun: „Amin!”

În predica „Locul ales de Dumnezeu pentru închinare, scrie:

„Noi trebuie să păstrăm acel singur Loc de închinare, care este Isus Hristos Cuvântul, Acelaşi ieri, azi şi în veci. Amin! În ordine. Ţineţi minte că nu există nici un alt loc de întâlnire pentru închinare, nici măcar unul singur, ci doar Cel ales de Dumnezeu.”

Isus Hristos era Cuvântul, Cuvântul descoperit sau manifestat pentru acea zi, şi tot El este Cuvântul descoperit pentru ziua noastră. Aceasta este Isus Hristos: Cuvântul descoperit.

Poate ziceţi: „Noe a construit o arcă, iar arca aceea este Cuvântul.” Este aceasta Cuvântul descoperit pentru ziua noastră? Aceasta a fost o parte din Cuvânt, dar nu Cuvântul pentru ziua noastră.

„Bine”, ziceţi voi, „dar Moise i-a condus afară din Egipt! Acesta este Cuvântul!”

Este adevărat, dar este acesta Cuvântul descoperit pentru ziua de astăzi? Nu, nu este, dar putem spune că Mesajul orei este Isus Hristos, Cuvântul descoperit pentru ziua de astăzi.

Aşadar, există o singură formă sau un singur Loc de închinare acceptat de Dumnezeu, iar acesta este Isus Hristos. Cum ajungem noi în Isus Hristos? „Printr-un singur Duh am fost botezaţi într-un singur trup”, ceea ce înseamnă că singura cale dată pentru închinare este în Isus Hristos, Cuvântul. Astfel, noi nu putem aduce închinare în afară de Isus Hristos, ci numai şi numai în Isus Hristos, fiindcă El este Locul ales pentru închinare. Aleluia!

„Eu în voi şi voi în Mine!” Amin!

În Psalmul 29.2 scrie:

„Daţi Domnului slava cuvenită Numelui Lui!
Închinaţi-vă înaintea Domnului îmbrăcaţi cu podoabe sfinte!”

Această propoziţie: „Închinaţi-vă înaintea Domnului îmbrăcaţi cu podoabe sfinte!”, este repetată de mai multe ori în Scriptură. (În limba engleză scrie: „Închinaţi-vă Domnului în frumuseţea sfinţeniei!”).

Aş vrea să vorbesc puţin despre aceasta.

Cuvântul „frumuseţe, podoabă” înseamnă „adorare sau slavă”. Aceasta înseamnă că noi Îi aducem închinare în adorarea sfinţeniei. Cuvântul „sfinţenie, sfânt” înseamnă „pus deoparte, separat, sacru”.

Astfel, această propoziţie se poate citi: „Închinaţi-vă Domnului în adorarea punerii deoparte, a separării.”

Noi nu ne închinăm lui Dumnezeu prin amestecare, nu aceasta este adevărata închinare; adevărata închinare este închinarea în sfinţenie, aceasta însemnând că eşti pus deoparte, separat. De ce eşti separat? De lume. Şi pus deoparte pentru ce? Pus deoparte pentru El şi numai pentru El, iar El este Cuvântul descoperit.

Am înţeles? Cine vrea să se închine Domnului, s-o facă în frumuseţea sfinţeniei, ceea ce înseamnă că trebuie să fim separaţi de orice părere omenească, separaţi de plăcerile lumeşti, separaţi de tot şi puşi deoparte pentru Cuvântul Său. Care Cuvânt? Un pic de aici şi un pic de dincolo? Nu. Noi trebuie să luăm tot Cuvântul descoperit pentru ziua noastră. Noi trebuie să fim puşi deoparte pentru Mesajul orei. Acesta este felul în care ne închinăm noi, Domnului; aceasta este frumuseţea sfinţeniei.

Aşadar, dacă dorim să ne închinăm lui Dumnezeu în frumuseţea sfinţeniei, trebuie să I ne închinăm în Cuvântul descoperit al zilei de azi. Acesta este Mesajul care ne separă şi ne pune deoparte; aceasta este frumuseţea noastră.

Deci, eu vreau să-I aduc închinare în frumuseţea sfinţeniei.

În predica „Unşii din timpul sfârşitului”, profetul lui Dumnezeu a spus:

Poate ziceţi: „Fie că suntem metodişti, baptişti, penticostali, prezbiterieni sau altceva, suntem cu toţii la fel.”

Nu, noi nu suntem la fel! Voi sunteţi un popor separat, sfânt pentru Domnul, închinat Cuvântului şi Duhului lui Dumnezeu, pentru a aduce roadele făgăduinţei Sale pentru această zi. Voi nu sunteţi dintre ei! Ştiu că ceea ce spus este dur, însă acesta este Adevărul. Închinat pentru o slujbă în aceste zile din urmă! „Ieşiţi afară din mijlocul lor!”

Câţi dintre voi aţi auzit acel strigăt? Ieşiţi afară din mijlocul lor, separaţi-vă de ei, pentru că aceasta este sfinţirea! Sfinţirea nu este numai ceea ce purtaţi voi; aceasta face parte din sfinţire, dar „a te sfinţi” înseamnă „a fi pus deoparte, a fi separat.”

În Ioan 4, avem discuţia dintre Isus şi femeia de la fântână, iar în versetul 21, scrie:

„Femeie”, i-a zis Isus, „crede-Mă că vine ceasul când nu vă veţi închina Tatălui, nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim.”

Este uimitor că atunci când a întâlnit-o pe femeie, Isus a început să descopere unele lucruri din viaţa ei, iar când a făcut aceasta, femeia L-a recunoscut şi a spus ce va face Mesia când va veni. Când a înţeles cu Cine vorbea, prima întrebare pe care I-a pus-o Domnului, a fost în legătură cu închinarea, deoarece în inima unui credincios este dorinţa de a se închina lui Dumnezeu. Vedeţi? Aceasta este ceea ce a vrut să ştie ea: „Cum trebuie să aduc închinare? Părinţii noştri spun că trebuie să ne închinăm pe muntele acesta, iar evreii spun că trebuie să ne închinăm la Ierusalim, dar Tu spui că nu trebuie s-o facem nici în Ierusalim, nici pe muntele acesta.

Ce i-a spus Isus?

„Voi vă închinaţi la ce nu cunoaşteţi; noi ne închinăm la ce cunoaştem, căci Mântuirea vine de la iudei.

Dar vine ceasul, şi acum a şi venit, când închinătorii adevăraţi se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr; fiindcă astfel de închinători doreşte şi Tatăl.” (v. 22-23).

„Închinătorii adevăraţi”. Aici Isus făcea deja o deosebire între închinarea adevărată şi închinarea falsă, între închinătorii adevăraţi şi cei falşi, deoarece fariseii care s-au ridicat împotriva Lui erau închinători falşi. Adevărul este că nimeni nu putea nega în ceasul acela că ei erau închinători. Este adevărat? Voi puteţi vedea aceasta, deoarece Biblia spune că ei făceau rugăciuni lungi în sinagogi şi împlineau ceea ce era rânduit de Lege. Astfel, toată lumea putea vedea că ei erau închinători.

Totuşi, când s-a uitat la ei, Isus le-a spus: „Voi faceţi lucrările Tatălui vostru, diavolul.” Ce le spunea prin aceasta? El le spunea: „Voi sunteţi nişte închinători falşi.”

Înseamnă că trebuia să le spună ce înseamnă să fii un închinător adevărat. Şi El a zis:

„Dar vine ceasul, şi acum a şi venit, când închinătorii adevăraţi se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr; fiindcă astfel de închinători doreşte şi Tatăl.” (v. 23).

„Fiindcă astfel de închinători doreşte Tatăl.”

Vreţi să spuneţi că Dumnezeu doreşte ceva? Există ceva ce doreşte Tatăl nostru? Ce a dorit El la început, atunci când era „Cel ce există prin Sine Însuşi”? Când nici nu Se numea încă Dumnezeu, pentru că era singur şi toate atributele Sale erau în Sine Însuşi? Atunci El a dorit să fie cineva care să-I aducă închinare, iar pentru aceasta i-a creat pe îngeri. Vedeţi? El dorea să I Se aducă închinare. Astfel, crearea îngerilor împlinea o dorinţă a Sa, iar când ei s-au întors spre El şi au început să I Se închine, aceasta era ceea ce Şi-a dorit El; când ei au început să meargă în jurul scaunului Său de domnie şi să strige: „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oştirilor!”, aceasta era ceea ce dorea El. Vedeţi? Ei făceau totul conform dorinţei Sale.

Acum, El doreşte ca omul să-I aducă închinare, dar închinătorii adevăraţi, cei care I Se închină Tatălui cu adevărat, sunt cei care se închină în Duh şi Adevăr, pentru că aceasta doreşte Tatăl.

Tatăl nu caută pe cineva care să vină duminica la biserică, să-şi ridice mâinile, să trăiască nişte emoţii şi apoi să plece. Nu aceasta este ceea ce caută El, pentru că acesta nu este închinare. El nu caută pe cineva plin de devotament religios, care vine când sunt deschise uşile şi spune: „Amin!”, iar după aceea pleacă. Nu aceasta caută Dumnezeu, ci El caută un închinător adevărat, care să I se închine în Duh şi Adevăr.

Dumnezeu caută aceasta, doreşte aceasta şi merită aceasta!

Dacă aceasta este ceea ce doreşte Tatăl meu, voi face aceasta: Îi voi aduce închinare în Duh şi Adevăr. Când voi vedea Adevărul, mă voi închina Lui, în Adevăr; când trebuie să fiu corectat de Cuvânt, voi spune: „Mă las corectat de Cuvânt”, pentru că aceasta este adevărata închinare: să te pleci la pământ în conformitate cu Adevărul, iar când sunt corectat de Cuvânt, trebuie să răspund: „Doamne, iartă-mă şi îngăduie să mă apropii de Tine în ascultare deplină de Cuvântul Tău!” Acesta este un închinător adevărat! Aceasta este închinarea adevărată, originală, aceasta este ceea ce caută Tatăl nostru; El doreşte această închinare, aceasta este ceea ce-I place. Slăvit să fie Domnul!

Noi spunem: „Doamne, arată-ne Cuvântul Tău, dă-ne o descoperire mai mare pentru că dorinţa mea este să fiu un închinător adevărat. Dacă greşesc, corectează-mă, pentru că doresc să fiu un închinător adevărat.” Aleluia!

În predica „Arată-ne pe Tatăl”, fratele Branham a spus:

„Isus i-a spus femeii de la fântână: „Voi vă închinaţi la ce nu cunoaşteţi; noi ne închinăm la ce cunoaştem, căci Mântuirea vine de la iudei.” (Ioan 4.22).

Dar închinarea nu este totul, fiindcă există o cale rânduită pentru închinare. Ştiaţi aceasta? Vedeţi? Există o cale pentru a aduce închinare, există o cale corectă de a aduce închinare şi o cale greşită. Eu nu încerc să vă spun în ce fel să vă închinaţi, dar vă spun: există o cale pe care trebuie să vă apropiaţi de Dumnezeu, iar dacă nu veniţi pe acea cale dată, cu siguranţă nu-L veţi putea găsi pe Dumnezeu.”

Aşadar, noi avem o cale dată de El, iar dacă nu venim pe această cale dată, nu-L vom putea găsi pe Dumnezeu. Dar dacă venim pe calea dată de El, nu va trebui să-L căutăm pe Dumnezeu, pentru că ne caută El pe noi, pe cei care dorim să-I aducem închinare în felul acesta. Noi nu trebuie să alergăm să-L găsim, nu trebuie să-L căutăm pretutindeni, deoarece dacă venim în supunere faţă de Cuvântul Său descoperit, ne va căuta El. Aleluia!

De îndată ce am găsit descoperirea Cuvântului pentru ziua noastră, noi trebuie să ne plecăm înaintea acestei descoperiri şi El ne va căuta, pentru că El caută astfel de închinători. Va veni El la mine? Da. Mă va căuta El? Da, pentru că aceasta este ceea ce doreşte El. De aceea am fost creaţi şi aceasta este ţinta noastră.

În predica „O biserică înşelată de lume”, din anul 1959, fratele Branham a spus:

„…Dumnezeu poate să păstreze pe oricine şi să folosească pe oricine Îl va urma, deoarece este lucrarea Sa. Dar când ne îndepărtăm de El, nu ne mai poate folosi.

Când umblăm cu credincioşie conform poruncilor Sale, când stăm în paginile Bibliei şi aducem închinare prin Cuvântul scris…”

Afară există o mulţime de forme care se numesc închinări creştine, dar ne amărăsc inima pentru că ele nu aduc deloc închinare lui Dumnezeu, ci sunt o închinare falsă. Dar închinarea adevărată este prin Cuvântul scris. De aceea, închinarea adevărată nu sunt cele treizeci de minute pe care le avem înainte de a aduce Cuvântul, ci este o trăire zilnică în supunere faţă de Cuvânt. Aceasta este închinarea adevărată, iar Tatăl caută astfel de închinători ca să-I aducă închinare. El îi caută. Amin!

„…când ne închinăm Lui în Duhul și în Adevărul Cuvântului, Dumnezeu poate folosi orice individ. Dar când el ia o idee pentru a se întoarce şi a merge după altceva, nu mai poate fi folosit de Dumnezeu.”

În mesajul „Singurul loc ales de Dumnezeu pentru închinare”, fratele Branham a spus:

„…Locul pe care L-am ales Eu ca să-Mi pun Numele, de aceea nu-Mi veţi aduce închinare în nici un alt loc, ci numai în locul în care Îmi voi pune Eu Numele. Atunci vă voi primi şi veţi fi familia Mea.”

Familia lui Dumnezeu ascultă rânduiala Tatălui acelei familii, iar El este Prinţul păcii, Dumnezeul cel Atotputernic, Părintele veşniciilor, iar stăpânirea şi Împărăţia Sa nu va avea sfârşit şi domnia va fi pe umerii Lui.” El este Stăpân, Împărat, Emanuel, Cel dintâi şi Cel de pe urmă, Prinţul păcii, Dumnezeul cel Atotputernic, părintele veşniciilor şi fiecare dintre copiii Săi ascultă fiecare Cuvânt, pentru că ei sunt parte din El.”

Acesta este Adevărul.

Acum vom merge în Daniel 12 şi vom începe citirea de la versetul 8:

„Eu am auzit, dar n-am înţeles; şi am zis: „Domnul meu, care va fi sfârşitul acestor lucruri?”

El a răspuns: „Du-te, Daniele! Căci cuvintele acestea vor fi ascunse şi pecetluite până la vremea sfârşitului.” (v. 8-9).

Ceea ce a văzut Daniel aici este Cartea Răscumpărării, Cartea pecetluită cu şapte Peceţi care avea să rămână pecetluită până la vremea sfârşitului. Noi am ajuns la vremea sfârşitului deoarece Peceţile acestei Cărţi au fost rupte. Vedeţi, Daniel se uita la această Carte, dar i s-a spus că lucrurile din ea privesc vremurile de sfârşit, iar atunci:

„Mulţi vor fi curăţaţi, albiţi şi lămuriţi; cei răi vor face răul şi niciunul din cei răi nu va înţelege, dar cei pricepuţi vor înţelege.” (v. 10).

În limba engleză, acest verset a fost tradus astfel:

„Mulţi vor fi curăţaţi, albiţi şi încercaţi.”

El vorbea aici despre ziua în care trăim noi, şi a spus că aceste lucruri vor rămâne ascunse şi pecetluite până în vremea sfârşitului. Apoi, a adus o profeţie în care a spus:

„Mulţi vor fi curăţaţi, albiţi şi încercaţi.”

Cuvântul „încercat” înseamnă „testat”. Dar ce anume îi albeşte pe ai Săi?

Să mergem împreună în Efeseni 5.25-26:

„Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele cum a iubit şi Hristos Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea,

ca s-o sfinţească, după ce a curăţat-o prin botezul cu apă prin Cuvânt…”

Aţi înţeles ce înseamnă „a fi albit”? „A fi albit” înseamnă „a fi spălat cu apa Cuvântului.” Care este scopul spălării pentru înălbire prin Apa Cuvântului?

Să citim versetul 27:

„ca să înfăţişeze înaintea Lui această Biserică, slăvită, fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă şi fără prihană.”

Aşadar, scopul Cuvântului este să ne spele pentru ca Isus Hristos să aibă o Mireasă fără pată, fără zbârcitură sau fără vreun cusur.

De aceea scrie în Daniel că „Mulţi vor fi curăţaţi, albiţi şi încercaţi.”, pentru că Mireasa Sa nu va avea nici un cusur.

Mireasa trebuie să fie încercată? Da. Şi ce o va încerca? Acelaşi Cuvânt care a spălat-o. Amin! Deci, noi trebuie să stăm la spălarea cu Apa Cuvântului, să fim testaţi de către Cuvânt. Vei sta cu acest Cuvânt sau vei ieşi afară de sub El? Noi toţi vom fi încercaţi, iar Daniel a spus: „Mulţi vor fi curăţaţi, albiţi şi încercaţi.”

Câţi dintre noi am fost curăţaţi, albiţi şi lămuriţi? Amin! Şi încă mai suntem încercaţi. Această Apă ne spală, ne curăţă, dar ne şi încearcă dacă vom sta cu Cuvântul sau ne vom abate de la El, deoarece închinarea adevărată se pleacă la pământ.

Dacă ascultăm Mesajul, iar fratele Branham aduce ceva care ne calcă pe cele cinci degete de la picioare, închinarea adevărată se pleacă jos. Ce facem când el predică ceva, iar acel lucru ne ţinteşte? Ne supărăm şi ne înfuriem? Spunem: „Cu ce drept spune aceasta? De ce a spus aceasta?” Vedeţi? Închinarea adevărată se pleacă jos.

Cuvântul spune:

„Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri, care v-au vestit Cuvântul lui Dumnezeu; uitaţi-vă cu băgare de seamă la sfârşitul felului lor de vieţuire şi urmaţi-le credinţa!” (Evrei 13.7).

Aceasta este Biblia. Închinarea adevărată se va pleca jos, dar închinarea falsă va spune: „Nu ştiu, aceasta este opinia lui.”

Verificaţi aceasta cu Cuvântul, cu Mesajul, iar dacă se aliniază cu Cuvântul lui Dumnezeu, cu Mesajul orei, plecaţi-vă înaintea Cuvântului, fiindcă Acesta este Cuvântul care ne încearcă. El nu numai că ne spală şi ne curăţă, ci ne şi încearcă, pentru că El ne vede petele şi cusururile.

Acum haideţi să mergem în Apocalipsa 10.

Este uşor să venim la biserică, dar este greu să fii un închinător adevărat. Este uşor să fii un închinător fals, dar este greu să fii un închinător adevărat. Există o cale largă, aceasta fiind calea uşoară, dar există şi o cale îngustă, care este calea grea.

În Apocalipsa 10.8-10 scrie:

„Şi glasul pe care-l auzisem din cer mi-a vorbit din nou şi mi-a zis: „Du-te de ia cărticica deschisă din mâna îngerului care stă în picioare pe mare şi pe pământ!

M-am dus la înger şi i-am cerut să-mi dea cărticica. „Ia-o”, mi-a zis el, „şi mănânc-o; ea îţi va amărî pântecele, dar în gura ta va fi dulce ca mierea.”

Am luat cărticica din mâna îngerului şi am mâncat-o; în gura mea a fost dulce ca mierea, dar, după ce am mâncat-o, mi s-a umplut pântecele de amărăciune.”

Amin! Este uşor să ne bucurăm de ceea ce se predică. Când luăm Cuvântul lui Dumnezeu, când luăm Cartea Răscumpărării şi o mâncăm, gura noastră este dulce ca mierea. Este minunat să ascultăm casetele când este adus Cuvântul, dar când vine timpul să-L digerăm, să devenim una cu El, să-L trăim, pântecul ne devine amar. Dintr-o dată, ceea ce a fost minunat, devine amar.

Cum este posibil ca ceva atât de minunat, atât de frumos, să devină amar? Este posibil pentru că trăim într-o lume care trăieşte la polul opus de ceea ce Dumnezeu numeşte Adevărat, iar când vine timpul să fim încercaţi de acest Cuvânt, aflăm că aceasta este o umblare amară. Amin!

Calea aceasta cere sacrificiu, îţi cere să mori faţă de tine însuţi, să înoţi împotriva curentului; este o cale care merge împotriva a tot ceea ce se întâmplă în cultura de azi, este o cale amară, iar noi suntem chemaţi să mergem pe ea. Este dulce în gura noastră, dar când vine vremea să-L digerăm, să devenim una cu El, când trebuie să-L lăsăm să ne schimbe viaţa, este amar. Acest proces, adică să iei Cuvântul înăuntrul tău şi să-L laşi să devină una cu tine, este amar.

Câţi dintre voi aţi experimentat cât este de frumos să auzim Cuvântul, să venim la Mesajul orei despre care ştim că este adevărat, iar apoi aţi mers afară să le spuneţi celor dragi, prietenilor, familiei şi v-aţi confruntat cu amărăciunea? Vedeţi? Primim respingere, separare, dezacord şi neînţelegeri pentru că dintr-o dată trebuie să schimbăm lucruri pe care le-am făcut toată viaţa, iar când începem să le schimbăm, oamenii ne batjocoresc şi râd de noi. Sunt oameni pe care i-am iubit şi de care ne-am ţinut, dar deodată a venit timpul separării, iar acest lucru este amar.

Mulţi vor fi curăţaţi, albiţi, lămuriţi şi încercaţi. La deschiderea Peceţilor, la deschiderea deplină a Cuvântului, mulţi vor fi curăţaţi, albiţi, lămuriţi şi încercaţi.

În predica „Cuvântul vorbit este Sămânţa originală”, fratele Branham a spus:

„Dumnezeu a spus: „Scoate-ţi încălţămintea, Moise!” Dacă el I-ar fi răspuns: „Ştii, în dimineaţa aceasta le-am legat puţin cam strâns, Doamne. Îți voi arăta mai mult respect dacă îmi voi scoate pălăria!” nu ar fi mers, pentru că El nu a spus niciodată „pălăria”, ci „încălţămintea”.

Acesta este diavolul care încearcă să altereze Cuvântul, aşa cum a făcut cu mama Eva. Fiecare Cuvânt este Adevărul, este exact cum L-a scris Dumnezeu acolo şi aşa Îl cred eu.”

Este adevărat? Cuvântul pe care Îl trăim, închinarea pe care o trăim este o plecare jos înaintea Cuvântului lui Dumnezeu, şi noi am putut vedea că El nu ne descoperă totul dintr-o dată, deoarece nu L-am putea primi pe tot deodată; ar fi atât de mult şi de mare încât nu L-am putea primi pe tot.

Aşadar, Dumnezeu ne aduce o descoperire mare, venim în Adevărul orei, începem să umblăm în El, şi pe măsură ce înaintăm, auzim ceva care se predică. Şi ce facem? Verificăm în Biblie, ascultăm ce a spus fratele Branham şi stăm faţă în faţă cu Cuvântul lui Dumnezeu. Şi în timp ce stăm faţă în faţă cu Cuvântul lui Dumnezeu, trebuie să decidem dacă suntem închinători adevăraţi sau nu. Faţă în faţă cu Cuvântul lui Dumnezeu care ne cheamă la o separare, la moarte faţă de noi înşine, care ne cheamă la o schimbare în vieţile noastre, iar noi, ori ne plecăm şi mergem în direcţia Cuvântului, ori ne întoarcem şi mergem în altă direcţie. Apoi vom afla că suntem închinători falşi şi că închinarea noastră nu este acceptată.

Noi suntem pe Calea Vieţii.

Dumnezeu are o Cale pe care a croit-o şi pe care vrea să ne ducă unde vrea El, dar de-a lungul acestui drum există nişte schimbări care trebuie să vină, există nişte joncţiuni sau cotituri pe care El le aduce aşa cum a făcut-o şi pentru Israel, pentru copiii Săi. La acele joncţiuni, El va aduce un Cuvânt, iar acel Cuvânt îi va determina să facă o cotitură, o schimbare. Unii dintre ei au văzut cotitura şi au făcut-o, dar alţii nu au văzut-o şi au continuat să meargă în aceeaşi direcţie, şi foarte curând au aflat că nu mai făceau parte din ceea ce făcea Dumnezeu. Închinarea lor nu a mai fost acceptată şi ei nu au mai fost închinători adevăraţi prin simplul motiv că au continuat să facă ceea ce au făcut dintotdeauna. Vedeţi? Uneori, putem ieşi înafara Planului lui Dumnezeu prin faptul că continuăm să facem ceea ce am făcut dintotdeauna.

Acesta este motivul pentru care biserica a intrat întotdeauna în bucluc.

Când Dumnezeu a făcut o cotitură, iar ea a continuat să meargă mai departe ca până atunci, din cauză că nu s-a întâmplat nimic rău, ei au crezut că totul este bine şi au zis: „Încă merg la biserică şi sunt cu familia mea.” Dar Dumnezeu lasă întotdeauna un timp de pocăinţă. El este îndelung răbdător şi lasă un timp de pocăinţă, aducând mereu în memoria noastră lucrul pe care L-a spus, dar problema este că cu cât ajungem mai departe de acea cotitură, cu cât ne îndepărtăm mai mult de ea, cu atât este mai greu să te întorci.

Poate ne gândim: „A trecut un an şi nu s-a întâmplat nimic; doi ani, trei ani şi nu mi s-a întâmplat nimic, deci totul este bine, totul merge mai departe ca întotdeauna.” Dar apoi am văzut că ei erau înafara Cuvântului lui Dumnezeu, într-o închinare falsă. Închinarea lor nu mai era primită, pentru că noi nu putem aduce închinare decât potrivit Cuvântului. Amin!

De multe ori, Dumnezeu aduce multe ori.

Poate suntem la Cuvânt de patruzeci de ani, dar de multe ori am văzut ceva nou. De multe ori, El ne-a dus într-un loc în care am spus: „Trebuie să mă îmbrac diferit, să-mi aranjez părul diferit, să nu mai fumez…”, dar după aceea, El trece la obiceiurile noastre. Intră în casa noastră şi începe să lucreze acolo, iar noi trebuie să facem schimbări cu privire la ceea ce ascultăm, la ce privim, despre ce vorbim, dar apoi intră în gândirea noastră şi începe să ne corecteze cu privire la atitudinile noastre rele, la cârtirile noastre, la faptul că ne împotrivim Cuvântului Său, că avem resentimente, etc. astfel, El începe să lucreze în inima noastră, de sus până jos. De ce? Pentru că Cuvântul acesta curăţă, albeşte şi încearcă, fiindcă Dumnezeu vrea şi va avea o Biserică fără pată, fără zbârcitură şi fără cusur. Cine va realiza aceasta? Spălarea prin Apa Cuvântului.

Doar pentru că lucrurile pe care le facem au fost în ordine anul trecut, nu înseamnă că sunt în ordine şi acum. Faptul că noi am făcut întotdeauna lucrurile aşa, nu înseamnă că este bine.

Cum putem sta deoparte de la închinarea adevărată înaintea Cuvântului adevărat al lui Dumnezeu, din pricina a ceva ce nu ne place din Scriptură? A lua Cina înseamnă închinare; spălarea picioarelor înseamnă a aduce închinare; a plăti zeciuiala înseamnă a aduce închinare.

Acest Cuvânt ne duce la statura deplină a lui Isus Hristos, iar când ajungem la această statură deplină, vom fi sută la sută ascultători Cuvântului.

Credem cumva că vom avea parte de răpire dacă ascultăm numai parţial Cuvântul descoperit al lui Dumnezeu? Aceasta nu se va întâmpla niciodată, pentru că El va avea o Mireasă fără pată sau zbârcitură. De ce este fără pată sau zbârcitură? Pentru că El o spală cu Apa Cuvântului Său, iar închinătorul adevărat se pleacă şi spune: „Da, Doamne!”

El va avea o Mireasă fără pată sau zbârcitură, pentru că Ea s-a plecat jos înaintea Cuvântului Său.

Noi nu suntem o denominaţiune, nu suntem ca baptiştii sau metodiştii şi nu trecem peste anumite lucruri, ci dacă Dumnezeu ne-a spus ceva, dacă ne-a descoperit ceva prin profetul din ziua de azi, noi ne plecăm jos în ascultare.

Nu vom căuta scuze şi nu vom trece pe lângă nimic, ci de îndată ce El ne descoperă ceva, ne vom pleca până jos, pentru că suntem închinători adevăraţi ai Cuvântului adevărat al lui Dumnezeu.

Închinarea mea nu va merge la Satan, ea nu va merge în altă parte, ci numai la Dumnezeu.

Câţi dintre voi, vor să se închine cu adevărat? Cu toţii dorim aceasta. Amin.

– Amin –