POMUL VIETII

Vom citi din Geneza 2.8-9:

 

„Apoi, Domnul Dumnezeu a sădit o grădină în Eden, spre răsărit, şi a pus acolo pe omul pe care-l întocmise.

Domnul Dumnezeu a făcut să răsară din pământ tot felul de pomi, plăcuţi la vedere şi buni la mâncare şi pomul vieţii în mijlocul grădinii şi pomul cunoştinţei binelui şi răului.”

 

În dimineaţa aceasta vom vorbi despre Pomul Vieţii.

Noi cunoaştem povestea din cartea Genezei, despre creaţie şi despre cum a creat Dumnezeu toate lucrurile. Noi ştim că El a creat grădina Eden, şi că în această grădină se aflau doi pomi: Pomul Vieţii şi pomul cunoştinţei binelui şi răului.

În dimineaţa aceasta aş dori să privim puţin la Pomul Vieţii, de aceea aş vrea să citim şi din Apocalipsa 22.1-2.

Noi am văzut că Pomul Vieţii este menţionat atât la începutul Cărţii, cât şi la sfârşitul ei.

„Şi mi-a arătat un râu cu apa vieţii, limpede ca cristalul, care ieşea din scaunul de domnie al lui Dumnezeu şi al Mielului.

În mijlocul pieţii cetăţii şi pe cele două maluri ale râului, era pomul vieţii, rodind douăsprezece feluri de rod şi dând rod în fiecare lună; şi frunzele pomului slujesc la vindecarea neamurilor.”

Sunt câteva lucruri pe care aş vrea să le evidenţiez, după care ne vom întoarce la acest pasaj.

Să mergem mai întâi în Proverbe 3. Există ceva frumos în legătură cu Mesajul acesta pentru că este Cuvântul lui Dumnezeu.

Fratele Branham a venit pentru a lega toate capetele lăsate libere, şi eu vă spun că el chiar le-a legat. Uneori, mai sunt capete lăsate libere în minţile noastre, dar aceasta se datorează faptului că nu înţelegem încă ce a aşezat el când a vorbit un Mesaj. Poate în minţile noastre au rămas semne de întrebare, lucruri pe care nu le-am putut desluşi sau lega, dar aceasta nu schimbă faptul că el a venit în slujba sa pentru a lega toate capetele libere. Acum, noi aşteptăm ca Dumnezeu să ne dea o descoperire, ca să vedem cum au fost legate capetele libere, iar prin harul Său, El face aceasta, El continuă să Se descopere. Noi suntem aici, la mai mult de cincizeci de ani de când profetul a părăsit scena, dar abia acum începem să înţelegem unele din lucrurile despre care a vorbit el, doar acum devin limpezi ca şi cristalul, pentru că ele nu trebuie să fie interpretate de mintea unui om.

Fratele Branham nu a venit să aducă învăţătura intelectuală a înţelepciunii unui om, ci a venit să aşeze Cuvântul lui Dumnezeu, iar Cuvântul lui Dumnezeu poate fi înţeles numai prin descoperirea Duhului Sfânt. Aşadar, este nevoie de Duhul Sfânt ca să ne aducă înţelegere asupra Cuvântului lui Dumnezeu. Timp de mulţi ani, noi am încercat să înţelegem unele lucruri, dar a fost imposibil pentru că numai Duhul Sfânt poate aduce acea descoperire.

Aşa cum am spus deja, Mesajul orei a legat toate capetele lăsate libere. Voi puteţi avea încredere în El, iar dacă nu înţelegeţi ceva, aşteptaţi descoperirea lui Dumnezeu şi totul se va clarifica.

Din întâmplare, săptămâna aceasta m-am întors la predica „Hristos este taina lui Dumnezeu descoperită”. Nu ştiu de câte ori am citit-o, dar acum am început să subliniez din nou ceea ce subliniasem deja cu alte ocazii. Trebuie să folosesc culori diferite pentru a sublinia din nou ceea ce am subliniat cu alte ocazii, pentru că Mesajul acesta Se înnoieşte în mod constant. Se dezvăluie în mod constant, pentru că Hristos este încă Dumnezeul cel Atotputernic care Se descoperă şi continuă să Se descopere Miresei Sale.

Eu am spus odată că Cuvântul lui Dumnezeu este ca o ceapă. Începem s-o decojim şi există mai multe fâşii sau straturi, iar pe măsură ce ne apropiem de miez devine atât de puternică încât începem să plângem. Atunci facem un pas înapoi şi zicem: „Oh, este minunat!”, este atât de tare, dar mai sunt şi alte fâşii. Vedeţi? Dacă ne întoarcem la El mai târziu, mai putem desface alte straturi, iar pe măsură ce facem aceasta, devine mai proaspăt şi mai puternic şi ne face să plângem mai mult. Amin. El continuă să Se descopere, continuă să desfacă fâşiile Tainei Sale pentru ca noi să-L putem înţelege mai bine.

Aşa cum am spus, vom citi din Proverbe 3.13-15:

„Ferice de omul care găseşte înţelepciunea şi de omul care capătă pricepere!

Căci câştigul pe care-l aduce ea este mai bun decât al argintului, şi venitul adus de ea este mai de preţ decât aurul;

ea este mai de preţ decât mărgăritarele şi toate comorile tale nu se pot asemui cu ea.”

După cum vedem, începând de la versetul 13 la versetul 15 se vorbeşte despre înţelepciune, dar în versetul 15 observăm că această înţelepciune este personificată. Este ca şi cum ar vorbi despre o Persoană.

Un alt lucru care trebuie observat este că înţelepciunea despre care se vorbeşte aici este de genul feminin. (În limba engleză, genurile masculin şi feminin se folosesc numai pentru persoane. Pentru animale, obiecte sau alte lucruri este folosit numai genul neutru. Limba română este diferită pentru că ea foloseşte genurile masculin şi feminin şi pentru animale, obiecte, etc.).

Ţineţi deschis şi aici, şi haideţi să mergem în Apocalipsa 22.2:

„În mijlocul pieţii cetăţii şi pe cele două maluri ale râului, era pomul vieţii, rodind douăsprezece feluri de rod şi dând rod în fiecare lună.”

Noi ştim cu toţii că acest Pom al Vieţii este Hristos, pentru că numai Hristos poate da Viaţă. Viaţa vine de la Hristos, deci Pomul Vieţii este Hristos.

Să mai citim o dată versetul acesta:

„În mijlocul pieţii cetăţii şi pe cele două maluri ale râului, era pomul vieţii, rodind douăsprezece feluri de rod şi dând rod în fiecare lună.”

În limba engleză, versetul acesta este tradus:

„În mijlocul pieţii cetăţii şi pe cele două maluri ale râului, era pomul vieţii, rodind douăsprezece feluri de rod şi dând roadele ei în fiecare lună.”

Aici, este vorba de Noul Ierusalim. La sfârşit, când timpul nu va mai fi şi Mileniul va fi trecut, când judecata finală va fi încheiată, va fi un cer nou şi un pământ nou, şi Noul Ierusalim se va coborî pe pământ. Aici este descrierea Noului Ierusalim şi am văzut că acolo este un Râu de apă vie care curge din Tronul lui Dumnezeu şi al Mielului, iar pe cele două maluri ale Râului este Pomul Vieţii care dă roadele Ei.

 

(Nota traducătorului: Este o exprimare foarte ciudată, pentru că în limba română, cuvântul „Pom” este de genul masculin, în timp ce „roadele ei” este feminin. Probabil de aceea, traducătorii Bibliei au tradus: „…era pomul vieţii… dând rod în fiecare lună.”, şi nu: „…era pomul vieţii… dând roadele ei în fiecare lună.”, cum scrie în original).

 

Hmm! Aceasta este în conformitate cu ceea ce am înţeles mai înainte, nu-i aşa? Aceasta este împotriva gândirii denominaţionale şi a tuturor lucrurilor pe care le-am învăţat, pentru că aici avem din nou un Pom care este personificat, la fel ca înţelepciunea.

Acum, ne vom întoarce în cartea Proverbelor şi vom vorbi despre înţelepciune ca şi cum ar fi o Persoană. Facem aceasta, după ce am văzut că în Apocalipsa 22, avem un Pom al Vieţii, dar vorbim ca despre Persoana Pomului Vieţii.

Pe tot parcursul acestui mesaj, vă rog să aveţi o gândire duhovnicească, pentru că numai aşa veţi înţelege.

Vom citi din Proverbe 3.15-21:

„…ea este mai de preţ decât mărgăritarele şi toate comorile tale nu se pot asemui cu ea.

În dreapta ei este o viaţă lungă; în stânga ei, bogăţie şi slavă.

Căile ei sunt nişte căi plăcute şi toate cărările ei sunt nişte cărări paşnice.

Ea este un pom de viaţă (În limba engleză scrie: „Ea este un pom al vieţii) pentru cei ce o apucă, şi cei ce o au sunt fericiţi.

Prin înţelepciune a întemeiat Domnul pământul şi prin pricepere a întărit El cerurile;

prin ştiinţa Lui s-au deschis adâncurile şi strecoară norii roua.

Fiule, să nu se depărteze învăţăturile acestea de ochii tăi: păstrează înţelepciunea şi chibzuinţa!”

Din cele citite aici, vedem că Dumnezeu a întemeiat pământul prin această Înţelepciune. Această Înţelepciune este personificată şi este numită „Ea”.

(Nota traducătorului: Cum am spus, în limba română nu se observă aceasta, dar în limba engleză pronumele „ea” (she), se foloseşte numai pentru persoane).

Noi ştim că la început, Dumnezeu a făcut lumea prin Logos, prin Cuvânt, iar acel Cuvânt este Hristos. Amin.

Dar dacă avem o gândire denominaţională, o gândire bisericească, fără descoperirea dată de Duhul cu privire la Cuvântul Său, de fiecare dată când ne gândim la Hristos, ne gândim la Omul care era într-un trup de carne, numai la Isus care umbla pe Marea Galileii. Dar Hristos merge înapoi, mult mai departe decât acea manifestare în trup. Isus, trupul de carne, a fost născut de fecioara Maria, dar Hristos a fost mult înainte de aceasta. Este adevărat?

Aşadar, Hristos este înaintea lui Isus.

Pavel i-a spus odinioară lui Agripa: „Îţi mărturisesc că slujesc Dumnezeului părinţilor mei după Calea pe care ei o numesc partidă.” (În limba engleză este tradus: „…după Calea pe care ei o numesc erezie”). (Fapte 24.14).

Vă amintesc aceasta, pentru că în majoritatea bisericilor din America este considerată erezie dacă spui aşa ceva, deşi este adevărul biblic: Voi nu veţi găsi niciodată menţionat Numele de „Isus”, nici trupul care S-a născut ca bebeluş într-o iesle, înainte de acel timp. Hristos a fost aici cu mult timp înainte ca trupul care Se numea „Isus” să se formeze şi să Se nască. Noi ştim că Hristos este Cuvântul, iar Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi. Dar înainte să Se facă trup şi să locuiască printre noi, El era Cuvântul, adică Logosul care a ieşit de la Dumnezeu. Şi prin acea exprimare, prin ceea ce a ieşit de la Dumnezeu, El a creat totul, aşa cum citim în Ioan 1.3: „Toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut n-a fost făcut fără El.” Este adevărat? Da, este adevărat.

Dar dacă citim cele scrise în Proverbe, s-ar părea că ni se dă peste cap această descoperire.

În Ioan 1.3 scrie: „Toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut n-a fost făcut fără El.”, dar înţelepciunea se va pregăti să spună: „Prin mine au fost făcute toate lucrurile!”

Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru că nu am fost niciodată la un seminar, pentru că mintea omenească încurcă totul, dar Domnul Îşi descoperă Cuvântul copiilor Săi smeriţi.

Să mergem la Proverbe 8 şi să citim împreună tot capitolul:

„Nu strigă înţelepciunea şi nu-şi înalţă priceperea glasul?

Ea se aşază sus pe înălţimi, afară pe drum, la răspântii,

şi strigă lângă porţi, la intrarea cetăţii, la intrarea porţilor:

„Oamenilor, către voi strig şi spre fiii oamenilor se îndreaptă glasul meu.

Învăţaţi-vă minte, proştilor, şi înţelepţiţi-vă, nebunilor!

Ascultaţi, căci am lucruri mari de spus şi buzele mi se deschid ca să înveţe pe alţii ce este drept.

Căci gura mea vesteşte adevărul şi buzele mele urăsc minciuna!

Toate cuvintele gurii mele sunt drepte, n-au nimic neadevărat, nici sucit în ele.

Toate sunt lămurite pentru cel priceput şi drepte pentru cei ce au găsit ştiinţa.

Primiţi mai degrabă învăţăturile mele decât argintul şi mai degrabă ştiinţa decât aurul scump.

Căci înţelepciunea preţuieşte mai mult decât mărgăritarele şi niciun lucru de preţ nu se poate asemui cu ea.

Eu, înţelepciunea, am ca locuinţă mintea şi pot născoci cele mai chibzuite planuri.

Frica de Domnul este urârea răului; trufia şi mândria, purtarea rea şi gura mincinoasă – iată ce urăsc eu.

De la mine vin sfatul şi izbânda, eu sunt priceperea, a mea este puterea.

Prin mine împărăţesc împăraţii şi dau voievozii porunci drepte.

Prin mine cârmuiesc dregătorii şi mai-marii, toţi judecătorii pământului.

Eu iubesc pe cei ce mă iubesc, şi cei ce mă caută cu tot dinadinsul mă găsesc.

Cu mine sunt bogăţia şi slava, avuţiile trainice şi dreptatea.

Rodul meu este mai bun decât aurul cel mai curat şi venitul meu întrece argintul cel mai ales.

Eu umblu pe calea nevinovăţiei, pe mijlocul cărărilor neprihănirii,

ca să dau o adevărată moştenire celor ce mă iubesc şi să le umplu vistieriile.

Domnul m-a făcut cea dintâi dintre lucrările Lui, înaintea celor mai vechi lucrări ale Lui.

Eu am fost aşezată din veşnicie, înainte de orice început, înainte de a fi pământul.

Am fost născută când încă nu erau adâncuri, nici izvoare încărcate cu ape;

am fost născută înainte de întărirea munţilor, înainte de a fi dealurile,

când nu era încă nici pământul, nici câmpiile, nici cea dintâi fărâmă din pulberea lumii.

Când a întocmit Domnul cerurile, eu eram de faţă; când a tras o zare pe faţa adâncului,

când a pironit norii sus şi când au ţâşnit cu putere izvoarele adâncului,

când a pus un hotar mării, ca apele să nu treacă peste porunca Lui, când a pus temeliile pământului,

eu eram meşterul Lui, la lucru lângă El, şi în toate zilele eram desfătarea Lui, jucând neîncetat înaintea Lui…”

 

Despre cine se vorbeşte aici? Despre Hristos, dar vedem din nou genul feminin cu referire la înţelepciune.

Dacă nu renunţăm la ideea că Hristos este numai Omul Isus Hristos din Nazaret, nu vom înţelege nimic. Nu vom înţelege pentru că fratele Branham a venit şi a predicat: „Hristos este taina lui Dumnezeu descoperită”. Observaţi? El nu a spus „Isus Hristos este taina…”, ci a spus clar: „Hristos este taina lui Dumnezeu descoperită.”, iar Isus face parte din această taină. El a făcut parte din acea descoperire, iar Acesta este Numele care cuprinde întreaga taină. Aşadar, Hristos este taina lui Dumnezeu descoperită, ceea ce înseamnă că Numele tainei este Hristos.

Cine a fost descoperit în Scripturi? Hristos.

Cine a fost descoperit în Mesaj? Hristos. Isus face parte din descoperire, din această taină descoperită, şi la fel noi.

Să citim mai departe:

„…eu eram meşterul Lui, la lucru lângă El, şi în toate zilele eram desfătarea Lui, jucând neîncetat înaintea Lui,

jucând pe rotocolul pământului Său şi găsindu-mi plăcerea în fiii oamenilor.

Şi acum, fiilor, ascultaţi-mă, căci ferice de cei ce păzesc căile mele!

Ascultaţi învăţătura, ca să vă faceţi înţelepţi, şi nu lepădaţi sfatul meu!

Ferice de omul care m-ascultă, care veghează zilnic la porţile mele şi păzeşte pragul uşii mele!

Căci cel ce mă găseşte, găseşte viaţa şi capătă bunăvoinţa Domnului.”

Unde altundeva putem găsi Viaţa? Această Înţelepciune nu este înţelepciunea omului, ci este o Persoană, iar dacă vom găsi acea Persoană, vom găsi Viaţa. Şi există o sigură Persoană pe care trebuie s-o găsim pentru a găsi Viaţa, iar acea Persoană este Hristos.

„Dar cel ce păcătuieşte împotriva mea îşi vatămă sufletul său; toţi cei ce mă urăsc pe mine iubesc moartea.”

Să mergem în capitolul 9:

„Înţelepciunea şi-a zidit casa şi-a tăiat cei şapte stâlpi.”

Se pare că atunci când şi-a zidit propria casă, înţelepciunea şi-a construit o biserică. Ea şi-a ridicat şapte stâlpi, sau cele şapte epoci ale Bisericii.

„Şi-a junghiat vitele, şi-a amestecat vinul, şi-a pus masa.

Şi-a trimis slujnicele şi strigă de pe vârful înălţimilor cetăţii:

„Cine este prost să vină încoace!” Celor lipsiţi de pricepere le zice:

„Veniţi de mâncaţi din pâinea mea şi beţi din vinul pe care l-am amestecat!” (v. 1-5).

După ce a predicat „Descoperirea celor şapte Peceţi”, fratele Branham a spus: „Biblia a devenit o Carte nouă pentru mine.”, iar pe măsură ce ne întoarcem şi citim Mesajele pe care le-a predicat el, constatăm că Biblia devine o Carte nouă şi pentru noi. De fiecare dată când o deschid, când o citesc, mai este Ceva ce iese afară, Ceva care străluceşte ca o Lumină strălucitoare şi zice: „Priveşte aici! Priveşte aici, fiindcă aceasta este o altă descoperire a lui Hristos.”

Fratele Branham a spus în predica „Hristos este taina lui Dumnezeu descoperită” din anul 1963, că „El a arătat-o în fiecare umbră; fiecare personaj din Biblie Îl descoperea pe El.” Amin.

Auziţi ce spune el în predica „Investiţii” din anul 1963:

„Când a venit pe pământ Acel mare Pom, acel mare Pom al Vieţii, a fost străpuns de o suliţă romană şi atârnat pe un pom roman, un pom crud, blestemat, dar acolo, El a răscumpărat Pomul Mireasă, unul exact ca şi El.

Pomul numit Eva, din grădina Eden, care a căzut la început, iar Adam a ieşit afară cu ea; acum, al doilea Adam a venit ştiind că are ochii deschişi, pentru a o primi înapoi pe Eva Sa.

Profetul David a spus: „…va fi ca un pom care este sădit lângă râuri de apă.”, de aceea, Te rugăm, Doamne, să îngădui ca Apele Vieţii să ude acest Pom al Miresei, în zilele din urmă, unde toate mlădiţele denominaţionale au fost tăiate de către Soţ. Acum, Duhul lui Dumnezeu, Cuvântul, trăieşte din nou în vârful Pomului, venind din inima Pomului.

Doamne, Te rugăm să îngădui ca ei să aducă multă roadă.”

Observaţi ce spune fratele Branham aici:

„Când a venit pe pământ Acel mare Pom, acel mare Pom al Vieţii, a fost străpuns de o suliţă romană şi atârnat pe un pom roman, un pom crud, blestemat, dar acolo, El a răscumpărat Pomul Mireasă, unul exact ca şi El.

Pomul numit Eva, din grădina Eden, care a căzut la început…”

Este foarte interesant: „Pomul Eva care a căzut.”

Acum, aş vrea să mergem şi să citim din Geneza 1:

„Apoi Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpânească peste peştii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul şi peste toate târâtoarele care se mişcă pe pământ.”

Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut.” (v. 26-27).

Aşadar, când Dumnezeu S-a pregătit să facă o creaţie după chipul şi asemănarea Sa, l-a creat pe om, pe Adam, iar Adam era singur, dar el era şi parte bărbătească şi parte femeiască. Amin.

Deci, Dumnezeu a făcut o creaţie după chipul şi asemănarea Sa, iar când a făcut-o, acea creaţie era parte bărbătească şi parte femeiască. Apoi, la un moment dat, Dumnezeu l-a făcut pe om din ţărâna pământului, iar atunci a separat cele două părţi; El a luat-o pe Eva afară din Adam, dar când i-a pus împreună, ei erau încă o singură creaţie.

Dacă citim în cartea Genezei, vedem că după ce a luat-o pe Eva din Adam şi a pus-o lângă el, deşi erau doi, numele lor era: „Adam”. El i-a numit pe amândoi (plural) „Adam”, dar numele „Adam” este la singular. Aşadar, cei doi aveau un singur nume.

Dumnezeu i-a numit „bărbat” şi „femeie”, fiindcă erau manifestaţi în două trupuri diferite. Chiar dacă trupul unuia dintre ei a ieşit din celălalt, erau două manifestări diferite, dar cele două manifestări diferite erau una şi aveau un singur nume: „Adam”. Eva nu a primit un nume decât după cădere şi după ce a păcătuit împotriva lui Adam. Ea a căzut de la Adam prin faptul că a primit o sămânţă hibridă, iar de atunci i s-a dat un nume: „Eva”, adică „mama tuturor celor vii”. Dar înainte de aceasta, Adam a numit-o femeie (Işa). Însă acesta nu era un nume, ci era doar un titlu care arăta ce era ea, aşa cum el era bărbat (Iş). Numele lui nu era „bărbat”, ci „Adam”, aşa cum nici numele ei nu era „femeie”, ci se numea tot Adam.

Atât el, cât şi ea, se numeau „Adam” şi împreună erau o singură creaţie, vizibilă în două manifestări. Este uimitor cum Mesajul orei predică Biblia întreagă de la Geneza la Apocalipsa.

Ceea ce s-a întâmplat sub o formă tainică în grădină, în timp ce El a făcut lucrarea Sa de creaţie în cartea Genezei, nu mai este o taină pentru noi. Ce s-a întâmplat acolo, este o umbră, un simbol al întregii poveşti. Amin!

Cum să nu iubim acest Cuvânt? Când începe să ne vorbească, El strigă: „Acesta eşti tu! Acesta eşti tu!”, pentru că ceva din interior ne spune: „Nu sunt doi, ci unul! Chiar dacă s-ar părea că sunt doi, sunt de fapt unul singur.”

Aşadar, înainte de cădere, când Dumnezeu venea în grădină în răcoarea serii, şi voia s-o cheme pe femeie, o striga „Adam”, şi ea venea, iar dacă dorea să-l cheme pe bărbat, îl striga: „Adam” şi el venea. De fapt, când El striga: „Adam”, veneau amândoi, cele două exprimări ca bărbat şi ca femeie veneau la El pentru că cei doi erau una şi se numeau „Adam”.

Fratele Branham a spus următoarele în predica „Răsăritul Soarelui” din anul 1965:

„Dar ţineţi minte că El a mers acolo cu voi în El. (vorbeşte despre cuce). Vedeţi, Dumnezeu nu separase încă Mireasa de Mire. Astfel, când Dumnezeu a privit la trupul lui Hristos, El a văzut atât bărbatul, cât şi femeia (partea bărbătească şi partea femeiască).”

El a văzut atât bărbatul, cât şi femeia (partea bărbătească şi partea femeiască), într-o singură manifestare, pentru că ceea ce i s-a întâmplat primului Adam, I S-a întâmplat şi celui de-al doilea Adam. Amin.

„Vedeţi? Primul Adam o avea pe soţia sa înăuntrul lui, dar şi al doilea Adam o avea pe soţia Sa înăuntrul Lui. Totul a fost răscumpărat în acel singur trup. Vedeţi? Ei sunt una, acelaşi Cuvânt.”

De aceea a mers la cruce: să plătească preţul răscumpărării, dar răscumpărarea era numai pentru cei care erau atunci în El. Pentru nimeni altcineva. Dar care este Martorul că eu eram atunci în Hristos? Pentru că printr-un singur Duh am fost botezaţi într-un singur trup. Ce înseamnă aceasta? Aceasta înseamnă că dacă sunt în Hristos acum, am fost în Hristos şi atunci, iar dacă El a plătit preţul, a făcut-o pentru ambele manifestări, adică atât pentru partea bărbătească, cât şi pentru partea femeiască.

De aceea nu mai pot merge la judecată, ci am trecut de la moarte la Viaţă: pentru că preţul a fost plătit deja la Calvar, atunci când am fost reprezentat în Hristos. De aceea, nu mai trebuie să plătesc pentru păcatele mele: pentru că El a plătit deja preţul în locul meu. Preţul a fost plătit pentru răscumpărare, iar răscumpărarea este numai pentru cei care au fost acolo, în El. Slăvit să fie Domnul!

Vedeţi cât este de adânc, de adevărat şi de desăvârşit? Ceva din mine strigă: „Acesta este adevărul!”

Voi puteţi vorbi cu un om şi să-i arătaţi preţul răscumpărării plătit de Isus, faptul că El a fost Cel care a făcut aceasta pentru noi, dar aceasta nu înseamnă că omul este salvat, pentru că preţul răscumpărării este plătit numai pentru cei care au fost în El atunci.

Fratele Branham a spus în predica „Sunetul nesigur” din anul 1962:

„Dar viaţa din inima acelui Pom trebuie să trăiască.”

El vorbeşte aici despre Pomul Mireasă şi spune că Isus Hristos este Pomul Vieţii şi că El a fost tăiat. „Astfel, Sămânţa aceea căzută în pământ, S-a ridicat în ziua de Rusalii, ca Biserică, dar acea Biserică a fost tăiată în perioada celor patru stadii de dezvoltare ale unei insecte care a început să mănânce frunzele Pomului, apoi tulpina şi i-a supt toată seva până n-a mai rămas decât un butuc.” Dar el a spus că viaţa era jos în inima acelui Pom, iar în continuare a adăugat:

„…vă voi restitui astfel anii pe care i-au mâncat lăcustele Arbeh, Ielec, Hasil şi Gazam.” (Ioel 2.25 – traducere din engleză).

Aşadar, El a readus totul la viaţă, din Viaţa care Se afla în mijlocul Pomului. El a restituit totul înapoi, El a restituit Pomul Mireasă.

Acum aş vrea să vă amintiţi că a existat un Pom Mire. A existat un Pom Mire? Isus Hristos este Pomul Vieţii. El a spus:

„Eu sunt Pâinea Vieţii care S-a pogorât din cer. Eu sunt Viaţa, Eu sunt Sursa Vieţii. Eu sunt Fântâna apelor vii.”

El era Pomul Vieţii. În Biblie, pomul simbolizează întotdeauna o persoană. Astfel, El este Pomul Vieţii care a fost tăiat, dar acea Sămânţă S-a întors şi S-a ridicat într-un Pom Mireasă.

Acel Pom a fost distrus prin patru stadii ale unei insecte care a mâncat totul, acestea fiind sistemele denominaţionale care au îndepărtat Viaţa şi au distrus totul până când nu a mai rămas decât un butuc. Dar când El spune: „Vă voi restitui”, înseamnă că va readuce acel Pom Mireasă înapoi.

Aşadar, noi ştim că a fost şi un Pom Mire, apoi a trebuit să fie un Pom Mireasă, dar înainte ca acesta să ajungă la maturitate, a început să fie mâncat. Dar acum, El restituie Pomul Mireasă.”

Ascultaţi ce a mai spus fratele Branham:

„În mijlocul acelui Pom se afla inima lui Dumnezeu. Acesta este Pomul Mireasă care trebuie să întâlnească Pomul Mire, aşa cum a fost la început în grădina Eden, pomul, cei doi pomi ai vieţii.”

Când îl auzim pe fratele Branham spunând aşa ceva, trebuie să decidem: ori are dreptate, ori se înşeală.

Să repetăm ceea ce a spus el:

„Acesta este Pomul Mireasă care trebuie să întâlnească Pomul Mire, aşa cum a fost la început în grădina Eden, pomul”, adică un singur Pom, dar apoi spune:

„cei doi pomi ai vieţii.”

Mulţi oameni spun: „Scriptura nu spune nicăieri aşa ceva! Ea spune că există un singur Pom al Vieţii, nicidecum doi!” Totuşi, fratele Branham spune că există un singur Pom al Vieţii, dar după aceea spune că sunt doi. Vedeţi? Există un singur Pom, dar de fapt sunt doi, iar cei doi Pomi sunt unul singur.

A existat un singur Adam, un singur om, dar în două manifestări: partea bărbătească şi partea femeiască, iar când era strigat numele „Adam”, doi pomi alergau spre Dumnezeu, dar cei doi pomi erau de fapt un singur pom.

Vreţi să vedeţi aceasta în Scriptură? Apocalipsa 22. Spun aceasta ca să puteţi sta liniştiţi, iar dacă-l auziţi pe fratele Branham afirmând aceasta, să nu ziceţi: „Biblia nu spune aşa ceva!” Ba da, o spune în Apocalipsa 22.

Noi am putut vedea că atunci când se vorbeşte despre acel Pom al vieţii, avem folosit genul feminin când vine vorba de roadele Pomului. Să mai citim o dată aceasta:

„Şi mi-a arătat un râu cu apa vieţii, limpede ca cristalul, care ieşea din scaunul de domnie al lui Dumnezeu şi al Mielului.

În mijlocul pieţii cetăţii şi pe cele două maluri ale râului, era pomul vieţii…”

Cum putem avea un singur Pom pe cele două maluri ale Râului? Dacă aţi merge de-a lungul unui râu şi pe fiecare mal al lui aţi vedea un pom, aţi spune categoric că aţi văzut doi pomi diferiţi. Dar Pomul despre care scrie aici este Hristos, partea bărbătească şi partea femeiască: doi Pomi. Dacă v-aţi uita, aţi vedea doi Pomi, câte unul pe fiecare parte a Râului, dar fără îndoială, jos la rădăcină, aceşti doi Pomi se întrepătrund. De fapt, este un singur Pom în două manifestări pe ambele maluri ale Râului se regăseşte Pomul Vieţii

„…era pomul vieţii, rodind douăsprezece feluri de rod şi dând roadele ei în fiecare lună; şi frunzele pomului slujesc la vindecarea neamurilor.”

Atunci când Dumnezeu a vrut să Se exprime pe Sine Însuşi, creând un om după chipul şi asemănarea Sa, a mărturisit că în El era exprimarea unei părţi bărbăteşti şi a unei părţi femeieşti.

Când Logosul a ieşit de la Dumnezeu ca şi Cuvânt, Biblia L-a numit în Proverbe, „Înţelepciune”. Apoi, această manifestare a fost pusă în trupul lui Isus Hristos luând chipul părţii bărbăteşti. Dar aceasta era o parte bărbătească la fel ca a lui Adam înainte să fie scoasă Eva din el. Cum era Adam atunci? Parte bărbătească şi parte femeiască. Înţelegeţi? Deşi la înfăţişare era bărbat, Adam avea în el ambele părţi.

Când a umblat pe pământ, Isus Hristos era Bărbat la înfăţişare, dar în El se regăseau atât partea masculină, cât şi partea feminină, de aceea în El locuia toată plinătatea dumnezeirii. Dar plinătatea dumnezeirii trebuia exprimată, aceasta fiind atât partea bărbătească, cât şi partea femeiască. De aceea, dacă înlăturăm partea femeiască, înlăturăm de fapt manifestarea deplină a dumnezeirii.

Aceste afirmaţii au implicaţii uriaşe, dar sunt adevărul. Adevărul are implicaţii uriaşe.

Dacă am fi exclus partea femeiască din Adam, el nu ar mai fi fost întreg, pentru că el nu a fost creat numai ca parte bărbătească, ci şi ca parte femeiască. De fapt, Adam a fost exprimarea unui gând creativ al lui Dumnezeu, dar exprimarea deplină a gândului Său, nu a putut fi cunoscută până când nu a venit la suprafaţă femeia, cei doi fiind una din nou. Astfel, când femeia a fost luată din om şi pusă în trupul de carne, am putut vedea în mod clar ce era în gândul lui Dumnezeu. Înţelegeţi? Astfel, până când nu vom avea atât exprimarea părţii bărbăteşti, cât şi a celei femeieşti, nu vom avea manifestarea întregului gând pe care l-a avut Dumnezeu.

Unde suntem noi şi încotro ne îndreptăm? Câţi din voi ştiu că în Apocalipsa 22 este un singur Pom? Câţi din voi pot vedea doi Pomi? Puteţi vedea doi Pomi în Scriptură? Câţi din voi ştiu că de fapt este un singur Pom? O, Doamne! Este taina dumnezeirii. Unul în două manifestări. Unul în două exprimări. Partea bărbătească şi partea femeiască formând un Întreg desăvârşit. Un singur Pom al Vieţii pe cele două maluri ale Râului.

Fratele Branham a avut dreptate. El a ştiut despre ce vorbeşte. El a văzut aceste lucruri în acest Cuvânt pe care noi abia acum începem să-L înţelegem.

În predica „Evanghelia timpului de sfârşit”, predicată în anul 1962, fratele Branham a spus:

„Dar ce a văzut profetul încât a spus: „Eu voi restitui acel Pom, zice Domnul!”?

Ea a început din nou prin reformă. Dar ce a făcut? S-a organizat. Dumnezeu a curăţat-o, chiar în Ioan 14, a tăiat toată organizarea din ea. Apoi, ea a revenit prin Wesley, dar s-a organizat din nou şi a fost tăiată. „Eu voi restitui” şi ea vine încă. Dar ce se întâmplă? În timpul de seară nu va mai fi nici o organizaţie, ci va fi un vârf.

Unde se coc roadele mai întâi? În vârf. De ce? Pentru că sunt lovite de soare. Acum, în timpul de seară, Seminţele sunt sădite pentru a aduce la suprafaţă Pomul Mireasă al timpului de seară. Acum, Pomul Vieţii Se întoarce înapoi la Pomul Mireasă.”

Unde este Pomul Vieţii? El nu mai este atârnat pe o cruce, ci este prezent pentru că este viu. Unde este El? El nu este undeva în spaţiu, ci este prezent. Unde este El? S-a întors la Pomul Mireasă.

Acesta este motivul pentru care fratele Branham a spus:

„Nimic nu va veni la Viaţă înafara acestui Mesaj, pentru că Pomul Vieţii nu este acolo, acolo sau acolo, ci este manifestat prin Biserica Sa, partea femeiască a manifestării lui Dumnezeu. Nu este exprimarea noastră, nu sunt oamenii, ci este El. Nu sunt oamenii, ci este Hristos într-un Trup cu mai multe mădulare, acesta fiind manifestarea deplină a virtuţilor lui Dumnezeu.” Slăvit să fie Domnul.

În predica „Răsăritul soarelui”, fratele Branham spune:

„El fiind Mirele, Mireasa trebuie să vină la suprafaţă pentru că este parte din El. Ea poate fi numai manifestarea împlinirii tuturor descoperirilor vorbite de ceilalţi (profeţi) despre Mireasă. Astfel, dacă face ceva diferit de ceea ce face Mirele, nu este Mireasa, pentru că Mireasa este carne din carnea Lui, oase din oasele Lui, Viaţă din Viaţa Lui, putere din puterea Lui! Ea este El!

Aceasta este ceea ce spune Scriptura.

Aşa cum bărbatul şi femeia sunt una şi femeia a fost luată din el. Ea a luat din El, un Duh, Duhul feminin; a luat carnea din coasta Sa, ceea ce a constituit atât Mecanica, cât şi Dinamica, Soţia. Duhul Său şi carnea Sa puse împreună, constituie Mecanica şi Dinamica.”

Întrebarea care se ridică este „Cine este carnea SA?”

Trupul Său, carnea Sa nu a fost numai trupul care a atârnat pe cruce atunci când Cuvântul S-a făcut trup, ci carnea Sa este şi Mireasa, ceea ce înseamnă că Ea face parte din Cuvânt, din carnea lui Isus Hristos. Cu alte cuvinte, trupul vostru este casa, locuinţa lui Isus Hristos.

Amintiţi-vă că Pavel a spus că El are un Trup alcătuit din mai multe mădulare, iar acel Trup este Hristos. Observaţi că Pavel nu a spus că acel Trup este Isus Hristos, ci a spus că este Hristos. Dar acel Trup trebuie să aibă un Nume, pentru că atunci când Dumnezeu exprimă ceva, El o face printr-un Nume.

Aşadar, care este Numele Trupului alcătuit din mai multe mădulare şi care reprezintă Trupul lui Hristos pe pământ? Care a fost numele femeii când a fost scoasă din bărbat în grădina Eden şi a devenit manifestarea a ceea ce se afla înăuntrul lui? Ei i s-a dat un nume, iar acel nume a fost „Adam”. Atunci care este Numele Trupului format din mai multe mădulare? Acel Trup este Hristos, dar care este Numele Lui? Pavel şi fratele Branham au spus că acest Trup alcătuit din mai multe mădulare este Hristos, iar Numele Lui este Isus Hristos.

El i-a zis lui Filip: „De atâta vreme sunt cu voi şi nu M-ai cunoscut, Filipe?” (Ioan 14.9).

Într-o zi, aceasta va fi realitate. Nu va fi doar ceva ce predicăm, ci va fi ceea ce suntem.

Fratele Branham spune următoarele în predica „Hristos este taina lui Dumnezeu descoperită” din anul 1963:

„Acum, ţineţi minte! El este acel Pom al Vieţii, diferit de sămânţa şarpelui. Vedeţi? El este Sămânţa, „sămânţa femeii”, Pomul Vieţii din grădină, iar dacă El nu Şi-ar fi întins mâinile să mute acel Pom, ei ar fi mâncat din El şi ar fi trăit pentru totdeauna. El este singurul Pom care poate fi mâncat pentru a trăi pentru totdeauna. Cuvântul Său este Viaţă. Acesta este Cuvântul lui Dumnezeu pe care L-a lăsat Eva să cadă în grădina Eden; aici este Hristos, Cuvântul manifestat, iar când El a venit pe pământ, a fost Pomul Vieţii. Credeţi aceasta? (Adunarea spune: „Amin”).

Dar ce a făcut Roma? El trebuia să fie tăiat şi a fost pus pe un pom al ruşinii: „blestemat este cel ce este atârnat pe lemn”, devenind astfel un blestem pentru rasa umană.

Iar acum, prin aceasta, El dă naştere unui Pom Mireasă, care este Pomul Vieţii restituit înapoi Lui, ca Soţ şi Soţie în grădina Eden…”

„El dă naştere unui Pom Mireasă, care este Pomul Vieţii restituit înapoi Lui.” Dacă Adam şi Eva s-ar fi putut întoarce la Pomul Vieţii, ar fi trăit pentru totdeauna. Dar Dumnezeu a pus un paznic, pentru a păzi calea spre Pomul Vieţii, pentru a-i împiedica să se întoarcă înapoi deoarece căzuseră în blestem, dar şi pentru a păstra calea înapoi la Pomul Vieţii. Aşadar, acolo era un păzitor care trebuia să păstreze calea spre Pomul Vieţii.

Înseamnă că dacă noi am vrea să găsim astăzi reversul blestemului, ceea ce ar fi putut să-i salveze pe Adam şi pe Eva, avem nevoie de acelaşi lucru de care au avut nevoie şi ei. Ei au căzut din pricina hibridării, a adulterului, a amestecării seminţelor, iar singurul fel prin care puteau fi salvaţi era să găsească drumul înapoi la Pomul Vieţii, dar aceasta ar fi stricat scopul lui Dumnezeu, de aceea, El a pus un păzitor care să păzească drumul spre Pomul Vieţii, pentru ca Planul Său să Se desfăşoare de-a lungul timpului. Dar dacă Pomul Vieţii ar fi putut să-i salveze atunci, înseamnă că poate s-o facă şi în zilele noastre.

Deci, unde este Pomul Vieţii? Pomul Vieţii este în mijlocul grădinii. Aţi citit vreodată „Cântarea cântărilor”, unde Solomon spune: „Eşti o grădină închisă, soro mireaso, un izvor închis, o fântână pecetluită.” (capitolul 4.14).

Nu grădina este Pomul Vieţii, ci Pomul Vieţii se află în mijlocul grădinii. Pomul Vieţii este în Mireasa lui Hristos. Acesta este adevărul.

Scriptura spune acelaşi lucru şi anume că „printr-un singur Duh am fost botezaţi într-un singur trup”, nu în diferite trupuri denominaţionale, nu în trupuri potrivit gândirii umane, ci există un singur loc în care poţi merge înapoi în părtăşie cu Pomul Vieţii. Acela este numai în Trupul lui Hristos, iar noi putem ajunge acolo numai prin botezul Duhului Sfânt. Numai El ne poate pune înapoi în acel Trup în care Se află Viaţa lui Hristos, iar Viaţa lui Hristos este Viaţa lui Dumnezeu, este Pomul Vieţii.

Aşadar, nu suntem noi, noi suntem doar oameni, ci este Viaţa care Se află înăuntrul Seminţei, a Bisericii. Prin botezul Duhului Sfânt, noi vom fi puşi înapoi, în părtăşie cu Pomul Vieţii, dar nu carnea noastră, ci sufletul nostru. Deci ce se află în mijlocul lor? Pomul Vieţii.

Întorcându-ne înapoi la „Hristos este taina lui Dumnezeu descoperită”, citim:

„El dă naştere unui Pom Mireasă, care este Pomul Vieţii restituit Lui, ca Soţ şi Soţie în grădina Eden (Oh, slăvit să fie Domnul!), prin Acelaşi Cuvânt şi Acelaşi Dumnezeu, şi manifestându-Se în Soţ şi Soţie. Acelaşi Pom al Miresei adus din nou înapoi.

Observaţi-L făcând cunoscut acest lucru! Există atât de multe lucruri aici încât aş putea continua. Observaţi Pomul Trupului lui Hristos în grădină, iar acum făcând cunoscută taina Sa la acest Pom Mireasă.

Fiţi atenţi! Răscumpărată de către Hristos, al doilea Adam! Credeţi că a fost El? Întorcându-Se înapoi Acasă, cu Soţia Sa căzută răscumpărată. Acesta este Hristos în Biserică astăzi, ducându-Şi Soţia înapoi.

Acum puteţi vedea tripla taină?

Dumnezeu manifestat în Hristos, Hristos manifestat în Biserică, pentru a-i aduce pe Adam şi Eva cei originali înapoi, bărbatul şi femeia, care sunt una, făcuţi din acelaşi Sânge, din acelaşi Duh şi toate celelalte lucruri.”

Tot ceea ce era în Adam era şi în femeie, care atunci nu era încă numită „Eva”, ci era doamna Adam. Aşadar, tot ce era în domnul Adam era şi în doamna Adam, ceea ce înseamnă că tot ceea ce este în Domnul Isus Hristos trebuie să fie şi în doamna Isus Hristos.

Vă amintiţi că fratele Branham a spus: „Noi am primit Duhul într-o măsură.”

Hristos a avut totul în plinătate, El era manifestarea deplină a dumnezeirii, dar noi, ca indivizi, avem numai o măsură din El, iar fratele Branham a spus: „Mergeţi la ocean şi luaţi o lingură de apă din el. Din punctul de vedere al compoziţiei chimice, tot ce se află în ocean, se află şi în lingura noastră cu apă.”

Fratele Branham a spus că nu există nici o diferenţă în calitate, ci doar în cantitate. De ce măsură din Dumnezeu este necesară pentru a muta un munte? De cât din Dumnezeu este nevoie pentru a-l învinge pe diavolul? De cât din Dumnezeu este nevoie pentru a birui în această viaţă? În interiorul vostru se află o porţiune din întregul ocean. Cine este Oceanul? Dumnezeu însuşi. Într-una din aceste zile, noi vom crede aceasta, iar atunci munţii se vor muta, lucrurile se vor schimba şi va fi o mare manifestare pentru că Dumnezeu vrea să facă aceasta. El vrea să lase acestei lumi o dovadă a ceea ce a făcut El, unde a fost Pomul Vieţii în tot acest timp, şi Cine este acest Pom Mireasă. El este aici acum.

În aceeaşi predică, fratele Branham a spus:

„…pentru a-i aduce pe Adam şi Eva cei originali înapoi, bărbatul şi femeia, care sunt una, făcuţi din acelaşi Sânge, din acelaşi Duh şi toate celelalte lucruri.

Biserica este Sângele lui Hristos, prin Duhul, pentru că Viaţa Se află în Sânge. Acesta este botezul Duhului Sfânt care ne botează în Trupul Său, care recunoaşte numai Trupul Său, Carnea Sa, Cuvântul Său.”

Aşadar, Duhul Sfânt este Viaţa care Se afla în Sângele Lui care a fost vărsat pe crucea de la Calvar, eliberând Viaţa care S-a întors în ziua de Rusalii înapoi la oameni. Aceea era Viaţa Duhului Sfânt, era Viaţa lui Hristos. Aceea era Viaţa lui Hristos în poporul Său. Dacă nu ar fi fost vărsat Sângele lui Hristos, Viaţa nu ar fi putut să Se întoarcă înapoi în oameni. Dar faptul că Viaţa S-a întors înapoi în oameni este dovada că Sângele a fost vărsat. Este adevărat?

De aceea este un singur loc în care locuieşte Viaţa Sa şi anume, în cei care primesc botezul Duhului Sfânt. Nu vorbirea în limbi, nu faptul că dansăm în Duhul, nu mersul la biserică, ci „printr-un singur Duh Sfânt, noi suntem botezaţi într-un singur Trup”, iar acel Trup este Trupul lui Isus Hristos. Acel Duh a fost dat ca să ne conducă şi să ne călăuzească în tot Adevărul, de aceea El nu poate merge la patruzeci de mii de denominaţiuni.

Noi nu putem avea zece, douăzeci sau treizeci de feluri diferite de a înţelege Cuvântul, toate derivând din Cuvânt şi având pretenţia că au Duhul Sfânt, pentru că El este Duhul adevărului, nu duhul minciunilor omeneşti. Aşadar, dacă omul ia Cuvântul şi îşi pune intelectul în El, dacă modelează Cuvântul şi Îl schimbă cum vrea, Duhul Sfânt nu mai poate sta acolo.

Acesta este motivul pentru care Dumnezeu a trebuit să aducă în zilele noastre un profet care să restituie Cuvântul şi să-L pună la locul Său, pentru că Duhul Sfânt nu Se poate întoarce în plinătate acolo unde este minciună.

În zilele lui Luther, ale lui Wesley şi ale penticostalilor, a fost un timp în care oamenii puteau primi de la Dumnezeu ceva pentru a fi pecetluiţi în Împărăţie, dar nu a fost în plinătate, ci doar parţial, pentru că El nu putea veni în plinătate până când nu a fost descoperit întregul Adevăr. Astfel, dacă primim Adevărul, putem primi şi Duhul pentru că El este Duhul Adevărului. Iar dacă vreţi să ştiţi unde este Sângele, priviţi unde este Viaţa.

Acolo unde este Viaţa este şi Pomul Vieţii. Unde este? Într-un Trup alcătuit din mai multe mădulare. Dar există un singur Trup alcătuit din mai multe mădulare. Nu contează de ce nume vă alipiţi sau ce nume este afişat pe plăcuţa de afară a bisericii voastre, pentru că este un singur Trup alcătuit din mai multe mădulare. Există un singur loc care găzduieşte manifestarea deplină a lui Isus Hristos, iar Pavel vorbea despre un singur Trup. Dar Trupul acela nu crede ceva greşit, pentru că Dumnezeu nu lucrează aşa.

De aceea, a fost nevoie ca El să vină şi să deschidă Peceţile în zilele noastre.

În mesajul „Restituirea Pomului Mireasă”, din 1962, fratele Branham a spus:

„Astfel, veţi alcătui ceea ce Îmi este cunoscut ca Mireasă. Înţelegeţi? În ordine. „Voi fi cu voi, iar voi veţi fi parte din Mine, veţi fi Mireasa Mea şi Viaţa Mea va fi în trupul vostru. Aşa cum soţul şi soţia sunt una, şi voi şi Eu vom fi una. În ziua aceea, veţi şti că Eu sunt în Tatăl, că Tatăl este în Mine, că Eu sunt în voi şi că voi sunteţi în Mine.”

În care zi? În ziua în care El va veni într-o singură manifestare, ca Soţ şi Soţie. Aceasta este ziua de astăzi, este timpul nostru, aceasta este ceea ce a venit să ne spună deschiderea Peceţilor: că este un singur Mire şi o singură Mireasă uniţi împreună, iar aceasta este manifestarea lui Dumnezeu în plinătate.

„În ziua aceea veţi şti că Eu sunt în Tatăl, că Tatăl este în Mine, că Eu sunt în voi şi că voi sunteţi în Mine.”

De câte persoane vorbim?

„…veţi şti că Eu sunt în Tatăl, că Tatăl este în Mine, că Eu sunt în voi şi că voi sunteţi în Mine.” Aceasta îi aruncă pe trinitarieni în aer. Ce a spus El?

Ce a spus El? „Eu sunt în Tatăl, Tatăl este în Mine, iar Eu sunt în voi şi voi sunteţi în Mine.”

Mie îmi place jocul cu aluna pe care o punem sub o coajă formată din mai multe straturi. Câte alune avem? Una singură. Vedeţi? Există un singur Dumnezeu în mai multe manifestări: Isus Hristos este în Tatăl, iar Tatăl este în Isus Hristos; Isus Hristos este în Trupul Său alcătuit din mai multe mădulare, iar Trupul Său alcătuit din mai multe mădulare este în Isus Hristos. Atunci unde este Tatăl acum? În voi. Voi nu puteţi face Cuvântul să spună ceva diferit de aceasta. Problema este că oamenilor le este greu să creadă aceasta, de aceea aduc explicaţii, iar explicaţiile devin erori, erorile devin dogme, dogmele devin doctrine şi astfel oamenii încep să creadă ceva ce nu este adevărat, spunând: „Pentru că mama a crezut aceasta, pentru că bunica a crezut aceasta şi pentru că ele au fost femei minunate, voi crede şi eu la fel.” Dar, vedeţi, în zilele lor nu au fost descoperite aceste lucruri, dar acum trăim într-o altă zi, în care ne-a fost trimis pe pământ un profet, iar profetul aduce întotdeauna Cuvântul.

Dacă observaţi, Avraam a adus un Cuvânt, iar Moise a adus descoperirea acelui Cuvânt, dar în ziua în care a venit el, vechiul Cuvânt nu a mai fost valabil. Astfel, când Dumnezeu ridică un profet puternic, pe care-l legitimează, el aduce o schimbare în lucrarea Împărăţiei. Şi singura cale de a rămâne în lucrarea lui Dumnezeu este să mergi unde te conduce acel profet. Citiţi Biblia şi arătaţi-mi un timp în care lucrurile au stat altfel. Nu veţi găsi aşa ceva! De fiecare dată când are loc o schimbare majoră, o joncţiune în care Dumnezeu aduce o etapă diferită în lucrarea Răscumpărării, o fază diferită, El este obligat să dea poporului Său un semn clar pentru ca ei să ştie. Nu este pentru toată lumea, lumea nu o va vedea, dar poporul Său o va vedea pentru că ei au fost rânduiţi s-o vadă. Şi ţineţi minte, când au loc joncţiuni ale timpului în Planul Răscumpărării, când El începe să facă o cotitură în Planul de răscumpărare, nu construieşte un perete, ci un locaş, iar atunci cineva trebuie să spună: „Acum ne întoarcem!” Cine o va face? Un prezbiter, un conciliu? Cine are dreptul să spună: „Acum vom face această cotitură?”

De fiecare dată când Domnul a adus o joncţiune în timp, întorcând Planul răscumpărării la o altă împlinire: de la timpul Exodului la timpul Judecătorilor; de la timpul Judecătorilor la timpul împăraţilor; de la timpul împăraţilor la izgonirea din împărăţie; de la izgonire la revenirea înapoi; de la revenirea înapoi la Hristos; de la Hristos la timpul neamurilor şi de la timpul neamurilor la încheierea tuturor lucrurilor, deci, dacă veţi cerceta aceste lucruri, veţi vedea că fiecare din aceste joncţiuni pe care le-am enumerat, au avut un profet mare, legitimat în întregime de Dumnezeu, care a fost în scenă în timpul joncţiunii.

Dar acum, Dumnezeu ne-a lăsat să ne descurcăm singuri şi iată că avem patruzeci de mii de interpretări ale Scripturii, de aceea cred că este un mare har să găsim interpretarea corectă. Sau au toate dreptate? Cum se potrivesc toate acestea cu Biblia, cu Dumnezeu? Nu se potrivesc! Şi atunci ce este de făcut? Cum putem ieşi din încurcătura produsă? Tot ce trebuie să facem este să credem SEMNUL făgăduit de El, semnul unui profet. Amin.

Să citim mai departe ce a spus fratele Branham:

„În ziua aceea, veţi şti că Eu sunt în Tatăl, că Tatăl este în Mine, că Eu sunt în voi şi că voi sunteţi în Mine.” Oh, îmi place aceasta!

Satan devine atât de furios la aceasta. Vedeţi, Unitatea lui Dumnezeu.”

Aţi prins aceasta? Să mergem puţin înapoi dacă nu aţi înţeles.

„Tu vei fi Mireasa Mea, iar Viaţa Mea va fi în Trupul tău. Un trup alcătuit din mai multe mădulare. Stâlpul de Foc care este Îngerul Domnului, care este o reprezentare a lui Hristos, S-a împărţit şi S-a aşezat pe fiecare dintre ei ca o limbă de Foc, dar împreună erau plinătatea dumnezeirii în trup.

În acea zi de Rusalii, Stâlpul de Foc S-a împărţit în mai multe limbi de Foc, dar aceasta nu înseamnă că Dumnezeu S-a împărţit şi nu mai există nimic din El. Nu este aşa! Dacă aşez în faţa voastră un morcov şi-l tai în mai multe bucăţi, apoi vin şi împart fiecăruia dintre voi o bucată din acel morcov, ce veţi ţine în mână? Un morcov. Aşadar, faptul că l-am împărţit, nu schimbă ce este el, pentru că toată compoziţia chimică din morcov se află în fiecare bucată de morcov pe care o ţineţi voi în mână. Şi ce avem dacă le punem împreună? Morcovul întreg. Vedeţi? Prin faptul că-l tăiem, nu-i schimbăm natura, ci rămâne acelaşi lucru, adică un morcov. El are un morcov, ea are un morcov, iar împreună alcătuiesc morcovul întreg.”

În ordine. Să mergem mai adânc şi să înţelegem împreună aceasta.

„Voi veţi fi Mireasa Mea, iar Viaţa Mea va fi în trupul vostru. Aşa cum soţul şi soţia sunt una, la fel şi voi şi Eu vom fi Una.”

Fratele Branham face întotdeauna referire la original, pentru că Isus Hristos S-a referit întotdeauna la original, adică la exemplul soţului şi a soţiei lui care sunt una. Înţelegeţi? Dar este nevoie de o manifestare în trup, şi noi ştim că aceasta se manifestă în trup. Soţia devine parte din soţ pentru că atunci când primeşte o sămânţă de la el, primeşte codul lui genetic, pe care îl putem găsi în sângele ei. Chiar şi partea firească ilustrează aceasta. Să continuăm:

„În ziua aceea, veţi şti că Eu sunt în Tatăl, că Tatăl este în Mine, că Eu sunt în voi şi că voi sunteţi în Mine.” Oh, îmi place aceasta!

Satan devine atât de furios la aceasta. Vedeţi, Unitatea lui Dumnezeu.”

Care este unitatea lui Dumnezeu? Tatăl în Hristos, Hristos în Tatăl, Hristos în voi şi voi în Hristos. Aceasta este unitatea lui Dumnezeu.

Acesta este motivul pentru care fratele Branham a putut spune:

„Eu nu sunt unitarian, trinitarian sau altceva.”

Dacă botezăm în Numele Domnului Isus Hristos nu înseamnă că credem doctrina unitariană, pentru că aceasta nu este doctrina unitariană. Dumnezeu Se poate împărţi, iar în faţa tronului Său stau şapte Duhuri. Cum încadrăm aceasta în trinitate? Sunt şapte Duhuri ale lui Dumnezeu care sunt trimise pe tot pământul. Vedeţi? Dumnezeu a trimis cele şapte Duhuri în toată lumea, dar deşi scrie că sunt şapte Duhuri, de fapt este un singur Duh, Acesta fiind Dumnezeu. Cum încadrăm aceasta în doctrina trinitariană? Nu putem. Eu am mai spus aceasta şi o repet: partea ruşinoasă a doctrinei trinitare nu este că L-au tăiat pe Dumnezeu în trei părţi, ci este că nu L-au tăiat în destule părţi, deoarece în ziua de Rusalii, El S-a împărţit în mai mult decât trei părţi. Vedeţi?

Dacă Isus este în Tatăl şi Tatăl este în Isus, dacă El este în voi şi voi sunteţi în El, cum funcţionează aceasta? Există un singur Dumnezeu; există o singură Viaţă; există un singur Cuvânt, Logosul care a ieşit de la Tatăl şi care a lucrat timp de generaţii întregi, dar toate împreună constituie plinătatea dumnezeirii în trup. Aceasta este mai mult decât simple cuvinte, este Adevărul.

Fratele Branham a spus următoarele în predica „Unirea invizibilă a Miresei lui Hristos”:

„Dar ţineţi minte! Când a căzut şi bobul a început să se coacă, de fapt, înainte ca el să se coacă, tot ce era în tulpină a trebuit să moară. Aleluia! Nu puteţi vedea unde ne aflăm? Viaţa este din nou în bob. Ce este aceasta? Exact ca Bobul care a căzut în pământ, acelaşi Isus în chipul Miresei…”

Lumea Îl caută pe Isus Hristos, pe Omul din Nazaret. Dar tocmai acesta este motivul pentru care trec toţi pe lângă El, pentru că Isus Hristos nu mai este în chipul acela, ci acum este într-un chip diferit, este în chipul despre care a vorbit Pavel în Scripturi, acest chip fiind un Trup alcătuit din mai multe mădulare. Dar ce fac oamenii? Încearcă să-i conducă pe ceilalţi oameni la un cod de crezuri, la o doctrină, la o cruce care a fost ridicată pe Calvar, dar eşuează să-L prezinte pe Isus Hristos cel Viu care este Trupul alcătuit din mai multe mădulare. Aceasta este ceea ce spune Biblia.

Dar dacă spunem aceasta cuiva, ni se va spune: „Nu am mai auzit până acum aceasta, iar dacă nu am mai auzit, înseamnă că nu este adevărat. Bunicul meu nu mi-a spus niciodată aşa ceva.”

Lăsaţi-l în pace pe bunicul vostru pentru că noi avem un profet! Bunicul vostru nu a putut vedea aceste lucruri, dar astăzi ele sunt descoperite şi ni se cer ca parte din Hristos. Este Cuvântul! Nu există nici o altă cale pe lângă aceasta, ci aceasta este singura cale. Singura cale de a veni acum la Viaţă, este Cuvântul! Orice altceva este moarte. Aşa spune Biblia.

„… acelaşi Isus în chipul Miresei, aceeaşi putere, aceeaşi biserică, acelaşi lucru, acelaşi Cuvânt. Acelaşi Cuvânt a ieşit afară aici, a ajuns la un capăt aici. Şi toată acea Viaţă care a izbutit până aici, Şi-a luat poporul, iar acum Se conturează într-un vârf pentru răpire.”

Fratele Branham vorbeşte aici despre grâu: cum a început să crească în zilele lui Luther, frunzele în zilele lui Wesley, penticostalii, spicul, care semănau cu bobul original, totul mergând spre vârf, pe măsură ce Viaţa înainta şi ajungea la maturitate. De ce? Pentru că Se întorcea la o Mireasă, la un Trup alcătuit din mai multe mădulare care să fie asemenea lui Isus Hristos când a umblat pe acest pământ. Dar pe măsură ce Viaţa trecea de la o parte la alta, tot ce rămânea în urmă murea.

Ce înseamnă aceasta? Că noi trăim în timpul secerişului, de aceea, singurul loc în care ne putem uni cu Viaţa este în bob, în sămânţă. Nu în tulpină, nu în frunză sau în înveliş, ci numai în Sămânţă. Unde se află Sămânţa? În Trupul Său. Amin.

Să citim mai departe:

„Observaţi! Acum, ei I-au făcut exact ceea ce au spus profeţii că Îi vor face, aşa cum fac şi astăzi, în această epocă Laodicea. Dacă vreţi să vedeţi aceasta, citiţi Apocalipsa 3: „oarbă, nenorocită şi goală şi nu ştie aceasta”, respingându-L pe Hristos.

Când El începe să Se descopere din nou în chipul Seminţei, ceea ce a căzut în pământ a venit înapoi ca să fie Mireasa. Numai Mirele şi Mireasa sunt aceeaşi carne şi sânge, aceeaşi slujbă, aceleaşi lucruri, înfăptuite exact aşa cum le-a înfăptuit El, Duhul.”

Vedeţi, nu există nici o altă cale sau ţintă spre care să-i îndrumăm pe oameni.

Fratele Branham a spus de foarte multe ori:

„Noi nu-i conducem pe oameni la Hristos, ci îi conducem la o biserică, la o formă de doctrină, la o părere sau la ceva ce a fost învăţat în cadrul şcolilor duminicale; dar nu-i conducem la Hristos, pentru că Hristos este întotdeauna Cuvântul manifestat. Hristos este întotdeauna Cuvântul viu, „Eu sunt” al prezentului, al zilei în care trăim. Acesta este Hristos, iar noi trebuie să-L găsim pe „Eu sunt” al prezentului pentru a fi conectaţi la Hristos, iar Eu sunt al timpului prezent lucrează acea Viaţă care a venit la Pomul Mireasă şi care a mers până în vârful Pomului, acolo aflându-Se Viaţa.”

Când a răspuns la „Întrebări şi răspunsuri despre Peceţi”, în anul 1963, fratelui Branham i s-a pus următoarea întrebare:

„Trupul lui Hristos şi Mireasa lui Hristos este acelaşi lucru?”

„Da, domnule. Nu vreau să încep să predic acum despre aceasta, pentru că nu doresc să ţin o predică despre subiectul acesta. Înţelegeţi? Nu voi face aceasta, dar doresc să vă arăt ceva.

Când Dumnezeu i-a dat lui Adam mireasa luată din coasta sa, el a spus: „Ea este carne din carnea mea şi oase din oasele mele.” Este adevărat?

Când Dumnezeu I-a dat lui Hristos, Mireasa Sa (Duhul a dat Trupul, Mireasa), El a fost străpuns sub coastă, în inima Sa, şi au ţâşnit afară Sânge şi Duh. Aceasta a devenit carne din carnea Sa şi oase din oasele Sale. Noi suntem carnea şi oasele; Mireasa va fi carnea şi oasele lui Hristos. Aşa este. Aceasta este Mireasa Sa.”

Un Trup format din mai multe mădulare, Hristos exprimat în carne. Care carne? A mea, a ta. Hristos exprimat din nou în Trup. Cu alte cuvinte, Mireasa va fi ceea ce a fost Mirele. Înţelegeţi? Numai că de data aceasta, El Se va exprima prin Mireasă. Slăvit să fie Domnul!

Fratele Branham a spus în „Restituirea Pomului Mireasă” din anul 1962:

„El a fost Pomul Profet desăvârşit al lui Dumnezeu, Pomul Exemplu, Pomul Mire. Amin. Slavă! Voi spune ceva foarte direct: Dacă El este Pomul Mire din grădina Eden, credeţi aceasta? (Adunarea răspunde: „Amin”). Dar Pomul Mire nu aduce roade fără Femeie, ceea ce înseamnă că El trebuie să aibă un Pom Mireasă.” Profetul a mai spus:

„Dumnezeu nu este întregit fără mine şi fără voi. Este imposibil să avem plinătatea dumnezeirii fără toate atributele lui Dumnezeu. Este adevărat? Dumnezeu nu este întregit fără mine şi fără voi.”

În altă parte, el spune:

„Pentru că noi suntem acea sămânţă, acele atribute, şi pentru că am căzut în pământ, acum trebuie să ieşim la suprafaţă şi să reproducem aceeaşi Viaţă; dar acest trup în care trăim nu este Viaţa la care ne referim, ci este vorba despre Viaţa sufletului, iar Duhul vine şi mişcă acea Viaţă a sufletului, acea sămânţă şi ea începe să crească reproducând caracterul lui Hristos.”

Aşadar, aceasta vine la suprafaţă în mai multe forme, dar este o singură Sămânţă, Sămânţa lui Hristos. Hristos reprezentat într-un Trup alcătuit din mai multe mădulare, dar numai Isus singur, nu putea produce acea manifestare deplină. Adam închis în interiorul lui Adam era numai atribute, dar Dumnezeu voia ca Adam să se reproducă şi să fie întregit, iar ca să poată face aceasta, Dumnezeu a scos din el o femeie. De ce? Pentru ca ei să aducă roade, pentru ca ei să poată produce linia genealogică a seminţei lui Dumnezeu.

Aşadar, acesta este felul lui Dumnezeu de a face lucrurile. El nu o poate face numai cu partea bărbătească, ci cu partea bărbătească şi cu partea femeiască, pentru că partea bărbătească şi partea femeiască Îl vor reproduce pe Hristos.

„…Pomul Mire nu aduce roade fără Femeie, ceea ce înseamnă că El trebuie să aibă un Pom Mireasă. Ea trebuie să fie născută din acelaşi Material, Cuvântul făcut trup în Pom. Nădăjduiesc că înţelegeţi. În acest Pom Femeie este aceeaşi Viaţă; Viaţa care a fost în Mire este şi în Mireasă.”

Aceeaşi Viaţă care Se regăseşte în Pomul de parte bărbătească, Se regăseşte şi în Pomul de parte femeiască producând aceleaşi rezultate.

Acum, noi putem înţelege de ce fratele Branham a predicat salvarea aşa cum a făcut-o. De ce a făcut-o aşa? Pentru că aceasta îi derutează pe oameni.

Fratele Branham a arătat că salvarea adevărată este siguranţa veşnică.

În zilele noastre, adevărata mântuire este să avem numele scrise în Cartea Vieţii Mielului. Cei care sunt Trupul Său, Sămânţa Sa, gândul pe care l-a avut El, partea feminină a Logosului care a ieşit de la Dumnezeu, au căzut în trupuri de carne ca al meu şi ca al vostru şi trebuie să fie manifestaţi.

În gândul Său, El a ştiut că această parte feminină va cădea într-o stare păcătoasă, de aceea a întocmit un Plan, iar acel Plan a fost să îngăduie ca cele două părţi, partea bărbătească şi partea femeiască, să fie puse împreună în Fiul Său, pe care L-a numit Isus Hristos, şi care era exprimarea vizibilă a Logosului care a ieşit de la Dumnezeu.

Aşadar, Isus Hristos era exprimarea Logosului, a părţii bărbăteşti şi a celei femeieşti împreună, iar când El a mers şi a trăit o viaţă desăvârşită şi eu am trăit o viaţă desăvârşită, în El. Nu omul pe care îl vedeţi voi, ci adevărata sămânţă originală care se află în interiorul sufletului meu, partea la care S-a gândit Dumnezeu înainte de întemeierea lumii, numele pe care El l-a scris în Cartea Vieţii Mielului înainte de întemeierea lumii, eu ca atribut al Său.

Problema este că noi ne uităm la oameni şi zicem: „Nu ştiu ce să spun în legătură cu aceasta.” Nu este vorba de oameni, ci de sămânţă.

Aşadar, Ceea ce se află în sufletul meu a umblat pe pământ, cu două mii de ani în urmă, într-un trup de carne. A trăit o Viaţă desăvârşită, o exprimare desăvârşită a lui Dumnezeu, apoi a fost crucificat şi a murit, iar când a murit, El a vărsat acel Sânge scump, aceea fiind pedeapsa pentru starea în care mă aflam eu. Acesta este reversul blestemului în care căzusem eu, a necredinţei din mintea mea, a tuturor lucrurilor pe care le-am crezut împotriva Cuvântului şi Împărăţiei lui Dumnezeu. El a plătit acolo pentru toate acestea.

Preţul răscumpărării a adus răscumpărarea seminţei care se afla în acest trup căzut. Aceasta este salvarea seminţei originale.

După deschiderea Peceţilor, fratele Branham a început să vorbească despre fecioarele neînţelepte şi a spus: „Da, ele vor fi mântuite la tronul alb de judecată. Da, ele vor fi salvate la tronul alb de judecată, dacă nu vor respinge Cuvântul şi se vor ţine de bucata care le-a fost dată.”

El nu a spus că sunt salvate acum, ci a spus: „ele vor fi salvate la tronul alb de judecată.” Ele nu au Viaţă veşnică acum, ci li se va îngădui să intre la Viaţă veşnică la tronul alb de judecată.

Să mergem împreună la Ioan 5.24:

„Adevărat, adevărat vă spun că cine ascultă cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimis are viaţa veşnică şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă.”

Aşadar, există această categorie de oameni, care au auzit Cuvântul, au crezut în Cel ce L-a trimis pe Isus şi au trecut de la moarte la Viaţă. După cum vedeţi, aici nu scrie că vor trece de la moarte la Viaţă, ci scrie că au trecut de la moarte la Viaţă. Ei au Viaţă veşnică şi pentru că au Viaţă veşnică, nu vor merge la judecată. De ce? Pentru că ei au deja Viaţa veşnică şi nu mai trebuie să primească nimic.

Să citim mai departe:

„…ci au trecut de la moarte la viaţă.

Adevărat, adevărat vă spun că vine ceasul, şi acum a şi venit, când cei morţi vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu şi cei ce-l vor asculta vor învia.

Căci, după cum Tatăl are viaţa în Sine, tot aşa a dat şi Fiului să aibă viaţa în Sine.

Şi I-a dat putere să judece, întrucât este Fiu al omului.

Nu vă miraţi de lucrul acesta, pentru că vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui

şi vor ieşi afară din ele. Cei ce au făcut binele vor învia pentru viaţă, iar cei ce au făcut răul vor învia pentru judecată.” (v. 25-29).

Aşadar, când va suna trâmbiţa prima dată, chemând la o înviere a sfinţilor, nu toţi cei aflaţi în morminte vor auzi sunetul ei, pentru că aceasta va suna numai pentru răpirea sfinţilor. Deci, numai sfinţii vor auzi sunetul ei. Aceasta este prima înviere, prima dată când ei se vor ridica pentru răpire. Dar Biblia spune că la sfârşitul Mileniului, toţi cei aflaţi în morminte vor învia. Ei vor auzi Glasul Său şi se vor ridica: cei care au făcut binele vor învia pentru Viaţă, iar cei care au făcut răul vor învia pentru judecată. Acest verset nu se referă la răpire, ci la judecată.

Aşadar, cei care au făcut binele vor învia pentru Viaţă, iar cei care au făcut răul vor învia pentru judecată. Toţi aceştia vor merge înaintea tronului de judecată.

Să deschidem Bibliile la Apocalipsa 20.11:

„Apoi am văzut un scaun de domnie mare şi alb şi pe Cel ce şedea pe el. Pământul şi cerul au fugit dinaintea Lui şi nu s-a mai găsit loc pentru ele.

Şi am văzut pe morţi, mari şi mici, stând în picioare înaintea scaunului de domnie. Nişte cărţi au fost deschise. Şi a fost deschisă o altă carte, care este cartea vieţii. Şi morţii au fost judecaţi după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărţile acelea.

Marea a dat înapoi pe morţii care erau în ea; Moartea şi Locuinţa morţilor au dat înapoi pe morţii care erau în ele. Fiecare a fost judecat după faptele lui.

Şi Moartea şi Locuinţa morţilor au fost aruncate în iazul de foc. Iazul de foc este moartea a doua.

Oricine n-a fost găsit scris în cartea vieţii a fost aruncat în iazul de foc.” (v.11-15).

Aşadar, aceasta este judecata de la tronul alb şi este o imagine privită în oglindă a ceea ce tocmai am citit în Ioan 5. Cum am spus deja, toţi cei aflaţi în morminte vor auzi Glasul Său şi se vor ridica pentru judecata de la tronul alb. Este aceeaşi scenă ca cea descrisă în Matei 25, unde scrie că El va despărţi oile de capre.

Vorbind despre fecioarele adormite sau neînţelepte, fratele Branham spune că ele vor fi puse la dreapta Sa şi vor sta cu oile. Aşadar, nu trebuie să ne facem griji cu privire la ele pentru că vor intra la Viaţa veşnică după Împărăţia de o mie de ani. Dar această judecată nu este pentru Sămânţă, ci Sămânţa este cea care judecă.

Pavel spune:

„Nu ştiţi că sfinţii vor judeca lumea? Şi dacă lumea va fi judecată de voi, sunteţi voi nevrednici să judecaţi lucruri de foarte mică însemnătate?” (1Corinteni 6.2).

El a spus că judecata lumii şi a îngerilor a fost dată sfinţilor. Ei nu vor sta la judecată, ci vor fi cei care vor judeca. Aceasta spune Biblia.

Aceasta va fi o judecată între Viaţă şi moarte. Cei care vor fi judecaţi, nu au Viaţa, pentru că cei care au Viaţa, nu vor veni la judecată, ci au trecut deja de la moarte la Viaţă. Cine sunt aceştia? Cei care ascultă Cuvântul Său şi cred în Cel ce L-a trimis. Sămânţa originală primeşte întotdeauna Cuvântul lui Dumnezeu şi crede că vine de la Dumnezeu, iar judecata de la tronul alb este pentru toţi cei care nu sunt Mireasa lui Isus Hristos.

Dacă vă uitaţi la această judecată, ea se bazează sută la sută numai pe fapte. Aceasta aruncă în aer toate învăţăturile denominaţionale. Cum am spus, acest grup este judecat pe baza faptelor făcute, dar Sămânţa lui Hristos a fost deja judecată în trupul lui Hristos, nu pentru faptele făcute.

În zilele Sodomei, au venit jos cei trei Îngeri. Elohim a rămas şi a vorbit cu Avraam, Sămânţa împărătească, iar cei doi îngeri au mers în Sodoma. Ei erau mesagerii lui Dumnezeu şi purtau Cuvântul Său. Ei i-au spus lui Lot şi familiei lui: „Nu priviţi înapoi! Când părăsiţi cetatea să nu vă uitaţi deloc înapoi, nu vă uitaţi la nimic din cetate!” Dar soţia lui Lot nu a ascultat glasul mesagerilor. Ea avea Cuvântul lui Dumnezeu, dar nu L-a ascultat, iar din cauza aceasta s-a prefăcut într-un stâlp de sare, deci a fost judecată.

Dar chiar înainte de a se întâmpla aceasta, sus la stejarii lui Mamre a avut loc o altă conversaţie între Elohim, într-un trup al Cuvântului, un trup de carne, şi Avraam. El i-a spus lui Avraam că va împlini făgăduinţa pe care i-a dat-o şi Sara va naşte un fiu. Când a auzit aceasta, ea a râs în sinea ei zicând: „Eu, o femeie bătrână să mai am plăceri cu soţul meu care şi el este bătrân?” Ea râdea de Cuvântul lui Dumnezeu, Îl batjocorea şi nu-L credea. Vedeţi? Tot ceea ce a făcut soţia lui Lot a fost că nu a ascultat mesagerul. Aici Se afla Elohim Însuşi într-un trup de carne şi vorbea cu Avraam, iar Sara râdea de Cuvintele Lui şi nu credea ce spunea El.

Ce este păcatul? Necredinţa. Care este păcatul de neiertat? Să numeşti lucrurile lui Dumnezeu, nesfinte, să râzi de Duhul Sfânt. Şi iată că aici, Dumnezeu, Elohim într-un trup, Îi vorbea lui Avraam, sămânţa aleasă, iar ea râdea, batjocorea şi nu credea Cuvântul.

Apoi, lucrurile au devenit mai grave, pentru că El a spus: „De ce a râs Sara în cort?”, dar ea L-a minţit pe Elohim zicând: „Nu am râs.” „Ba da, ai râs, pentru că ai spus aceasta şi aceasta!”

Vedeţi, soţia lui Lot a fost prefăcută într-o stană de sare pentru simplul fapt că nu i-a crezut pe mesageri, dar soţia lui Avraam, deşi L-a minţit pe Dumnezeu şi a râs în sinea ei, a primit un trup nou şi a adus fiul făgăduit. Care a fost pedeapsa ei? Niciuna. De ce? Pentru că există acea categorie de oameni care sunt judecaţi prin ceea ce fac, şi sunt cei care nu sunt judecaţi din pricina a ceea ce sunt ei.

Sara nu a fost judecată pentru ceea ce a făcut, deşi ceea ce a făcut ea a fost mult mai rău decât ceea ce a făcut soţia lui Lot. Sara merita să moară chiar acolo, deşi era o soţie bună şi făcuse multe fapte bune. Atunci, ea a făcut o greşeală, dar nu a fost judecată şi pedepsită pentru aceasta. Ea merita o judecată şi o pedeapsă mult mai aspră decât soţia lui Lot, dar a fost iertată din pricina a ceea ce era ea. Soţia lui Lot a fost judecată şi pedepsită, dar judecata ei putea fi evitată, dacă ar fi ascultat tot ce i s-a spus să asculte şi ce ştia că trebuie să asculte. Ea va trebui să meargă la judecata de la tronul alb, dar Sara nu va ajunge acolo din cauză că ea făcea parte din Avraam, iar Avraam este Sămânţa împărătească.

Mireasa lui Isus Hristos nu va merge la tronul alb de judecată pentru că ea nu va fi judecată conform faptelor ei.

Fratele Branham a spus că Dumnezeu nu putea s-o rănească pe Sara pentru că dacă i-ar fi făcut rău ei, i-ar fi făcut rău lui Avraam. De ce? Pentru că Sara era parte din Avraam. El a mai spus că Dumnezeu nu ne poate răni nici pe noi, pentru că dacă ar face aceasta, L-ar răni pe Hristos. De ce? Cine suntem noi? Noi suntem Mireasa lui Isus Hristos, suntem parte din Hristos, aşa cum Sara a fost parte din Avraam. Ba suntem chiar mai mult: noi suntem parte din acel Cuvânt şi am fost judecaţi când am fost pe cruce cu El.

Aşadar, „Acum dar nu este nicio osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus.” (Romani 8.1).

Aleluia! Aşadar, noi nu mai suntem judecaţi după faptele noastre; noi nu vom sta la judecata la care se va face o alegere în funcţie de faptele săvârşite. De ce? Din pricina a ceea ce suntem noi.

Aceasta este o odihnă deplină. Dacă Dumnezeu va descoperi că suntem Sămânţa Sa Împărătească, deşi nu merităm aceasta şi nu am făcut nimic s-o merităm, noi nu vom merge la judecată. Dar nu am primit aceasta pentru că suntem mai buni decât ceilalţi. Nu, nu! Noi nu vom fi judecaţi niciodată, pentru că El ne-a ales să fim parte din El. Restul lumii, fiecare individ care nu face parte din Sămânţa Sa Împărătească, vor fi judecaţi din pricina faptelor lor şi nu prin prisma a ceea ce sunt ei. Aceasta spune Biblia.

Isus a spus în Matei 10.40:

„Cine vă primeşte pe voi Mă primeşte pe Mine şi cine Mă primeşte pe Mine primeşte pe Cel ce M-a trimis pe Mine.”

Cum Îl pot găsi oamenii pe Dumnezeu? Isus a spus: „Cine vă primeşte pe voi Mă primeşte pe Mine şi cine Mă primeşte pe Mine primeşte pe Cel ce M-a trimis pe Mine.”

Oamenii spun: „Îmi doresc să-L pot găsi pe Dumnezeu.” Dar ce i-a spus El lui Filip? „De atâta vreme sunt cu voi şi nu M-ai cunoscut, Filipe?” Dacă vă priviţi în oglindă, tot ceea ce veţi vedea este un trup de carne, dar dacă veţi privi în Oglinda Cuvântului, veţi vedea altceva.

Avraam s-a dus în Gherar deşi nu ar fi trebuit să meargă acolo şi a minţit în legătură cu relaţia cu soţia sa. El s-a ascuns şi nu a procedat corect. Împăratul din Gherar era un bărbat nobil şi a vrut s-o ia de nevastă pe Sara, dar Dumnezeu a vrut să-l judece pe el şi nu pe Avraam. El a spus că va închide pântecele tuturor femeilor din acea împărăţie, ca să nu se mai nască nici un prunc acolo. Atunci împăratul I-a zis Domnului: „Doamne, Tu cunoşti sinceritatea inimii mele şi că el a spus că este sora lui”, iar Dumnezeu i-a răspuns: „Ştiu că nu eşti un om rău, dar pentru că ai făcut aceasta, vei fi judecat.” Nu aşa spune Biblia? Dacă nu avem descoperirea de la Isus Hristos, Scriptura nu pare dreaptă, corectă. Dar ea este dreaptă şi corectă.

Aşadar, dacă nu i-ar fi dat-o pe Sara înapoi lui Avraam, împărăţia împăratului din Gherar s-ar fi prăbuşit. Mai mult, deşi era nevinovat, împăratul a trebuit să meargă la Avraam, pentru că Dumnezeu i-a spus: „Dacă nu se roagă el pentru tine, blestemul se va abate asupra ta!” Deci, împăratul a trebuit să meargă la omul care i-a cauzat toate problemele, la Avraam, şi să-l roage să-l binecuvânteze, pentru ca el şi împărăţia sa să nu fie nimicite. De ce? Pentru că Avraam era Sămânţa lui Hristos, iar Sara, fiind parte din el, făcea şi ea parte din sămânţa împărătească.

Dovada că Avraam era Sămânţa lui Dumnezeu este că L-a crezut pe Dumnezeu.

Dacă mergem în Romani, Galateni şi Evrei, putem vedea că ni se vorbeşte despre Avraam, iar unul dintre aceste versete spune:

„…El, adică, este tatăl nostru înaintea lui Dumnezeu, în care a crezut, care învie morţii şi care cheamă lucrurile care nu sunt, ca şi cum ar fi.” (Romani 4.17).

Mergeţi înapoi, citiţi povestea lui Avraam şi veţi vedea că Dumnezeu l-a socotit neprihănit din pricina credinţei sale şi nu pentru comportamentul său, iar credinţa vine din Sămânţa originală a lui Dumnezeu pentru a crede Cuvântul original al lui Dumnezeu.

Aşadar, Dumnezeu l-a socotit neprihănit prin credinţă, deşi după faptele sale fireşti, nu ar fi meritat aceasta. El ar fi trebuit s-o pedepsească pe Sara când L-a minţit în faţă, dar dacă ar fi făcut aceasta, l-ar fi rănit pe Avraam, aşa că a iertat-o.

Atunci, de ce nu putem crede că pe pământ sunt oameni care nu sunt judecaţi după ceea ce fac, ci sunt liberi pentru că sunt parte din El? Cine sunt aceştia? Mireasa lui Isus Hristos. Cine sunt ei? Manifestarea lui Dumnezeu Însuşi într-un Trup alcătuit din mai multe mădulare.

Ce I-au spus fariseii, Domnului Isus atunci când i-a întrebat:

„V-am arătat multe lucrări bune, care vin de la Tatăl Meu: pentru care din aceste lucrări aruncaţi cu pietre în Mine?”

Şi ei I-au răspuns: „Nu pentru o lucrare bună aruncăm noi cu pietre în Tine, ci pentru o hulă şi pentru că Tu, care eşti un om, Te faci Dumnezeu.” (Ioan 10.32-33).

Auziţi? Ce spun oamenii astăzi?

„Credeţi că voi sunteţi singurii care aveţi Adevărul? Ziceţi că nu vreţi să faceţi compromis şi că niciuna din aceste denominaţiuni nu are Viaţa şi nu va veni la Viaţă?”

„Nu, nu au!”

Puteţi vedea acum, de ce va exista o prigoană care se va ridica împotriva Miresei? Prigoana nu va fi pentru cei care vor fi dispuşi să facă compromis, ci va fi doar pentru cei care vor sta numai şi numai pe Cuvânt. Mireasa va sta numai pe Cuvânt şi nu va ceda în faţa niciunei presiuni.

„Vrei să spui că este aşa şi aşa?”

„Eu nu pot să spun nimic de la mine, dar aceasta este ceea ce spune Cuvântul!”

Aş vrea să vă citesc câteva pasaje din predica „Hristos este taina lui Dumnezeu descoperită”:

„Trupul Mireasă trebuie să urmeze Capul pentru că este parte din învierea Lui şi parte din taină.”

Amintiţi-vă că Hristos este taina lui Dumnezeu descoperită. Deci cine face parte din această taină? Hristos, descoperirea lui Hristos. Şi cine este descoperirea lui Hristos? Trupul Său alcătuit din mai multe mădulare.

„…este imposibil să nu meargă mai departe, pentru că face parte din taina lui Dumnezeu, cum Dumnezeu S-a descoperit pe El însuşi aici şi L-a ridicat prin Cuvânt. Aşadar, El descoperă Biserica Sa ridicând-o prin acelaşi Cuvânt. Face parte din tripla Sa taină.”

Spre finalul predicii, el spune:

„Noi avem răspunsul pe care-l dă Satanei.

De ce este Satan atât de furios? Din pricina unităţii lui Dumnezeu, care astăzi Se va manifesta printr-un Trup alcătuit din mai multe mădulare. De aceea este furios Satan. El este furios pentru că aici există un grup micuţ pe care nu-l poate perverti cu dogmele şi crezurile lui, care rămâne numai şi numai la Cuvântul lui Dumnezeu, aceasta fiind cea mai mare ameninţare pentru împărăţia lui. Oameni care nu vor face compromis, care vor lua numai Cuvântul, vor sta pe El, Îl vor crede şi vor acţiona în conformitate cu El, aceasta fiind cea mai mare ameninţare pe care a avut-o pentru împărăţia sa. Nicio denominaţiune nu este o ameninţare pentru împărăţia lui, pentru că toate lucrează în acord cu ea. Cain lucra în acord cu împărăţia lui atunci când a făcut compromis şi a refuzat să ia Cuvântul lui Dumnezeu, descoperirea Sa, şi a căutat să se închine conform opiniei lui, aceasta fiind religia lui Cain care a venit de-a lungul timpului prin toate denominaţiunile.”

„Dumnezeu S-a legitimat pe Sine însuşi. Dumnezeu Se dovedeşte pe Sine Însuşi, făgăduinţei Sale din această zi. Aleluia! Cârmuirea este aici. Amin! Hristos, Domnul înviat, este aici manifestându-Se în aceeaşi Putere a învierii Sale. Aici este răspunsul pe care-l dă diavolului.”

Poate vă întrebaţi care este întrebarea diavolului, dacă acesta este răspunsul pe care-l primeşte? Fratele Branham nu a spus-o, dar a existat un timp în care a umblat pe pământ Isus Hristos, iar diavolul I-a spus:

„Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, porunceşte acestor pietre să se facă pâini…” „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu…”

Fratele Branham spune aici că noi avem răspunsul la întrebarea diavolului.

De ce este Satan atât de furios? Din pricina unităţii lui Dumnezeu care Se manifestă într-un Trup cu mai multe mădulare. De ce strigă el? De ce este furios? Pentru că noi avem răspunsul la provocarea lui.

„Dacă eşti Mireasa lui Isus Hristos, de ce nu crezi ce spun, de ce te comporţi aşa?”

Priviţi la Sara! Noi putem să-i răspundem diavolului.

Fratele Branham ne mai spune ceva interesant în predica aceasta. El vorbeşte despre Restituirea Pomului Mireasă şi ne arată cum s-a ridicat după ce a fost mâncat, cum s-a întors la plinătatea Sa, cum este restituit totul şi cum sunt înlăturate sistemele bisericeşti, părerile oamenilor.

Pomul S-a ridicat, Viaţa fiind în mijlocul Său, iar pe măsură ce S-a ridicat, a produs două ramuri care au dat roadă, epoca lui Luther. Dar curând au început să se organizeze, iar când au făcut aceasta, nu au mai produs roade originale, ci au rodit lămâi sau grepfrut, aşa că au fost tăiate. Dar Viaţa a continuat să meargă mai departe spre vârful Pomului. Astfel, s-a ajuns la mişcarea lui Wesley care a produs roade bune. Cuvântul lui Dumnezeu a fost restituit înapoi, dar pe măsură ce continua să crească, şi ei s-au organizat aducând părerile şi ideile omeneşti; nu au mai adus roade originale, ci un amestec de altceva, aşa că au fost tăiate şi ele. Însă Pomul a continuat să crească.

Vedeţi? Pomul a continuat să crească, iar acest tablou s-a repetat tot timpul, de aceea a spus că Viaţa se află în vârf. De ce? Pentru că restul a fost tăiat. De ce? Pentru că acele crengi nu au mai produs roade originale, ci pe măsură ce au crescut, s-au organizat. Astfel, au fost tăiate, iar Viaţa a trebuit să meargă mai departe. De ce? Pentru că Pomul trebuia să ajungă să producă numai roade originale.

„Aşadar, ori este Cuvântul, ori nu este nimic. Aşa este. El, Cuvântul! Cum ştiţi că este adevărat? Prin faptul că El, Cuvântul, este legitimat. Înţelegeţi? El, Cuvântul legitimat cum se cuvine este Căpetenia, Capul Bisericii. El este Cuvântul, Cârmuitorul. El este identificat, legitimat, prin propriul Său Duh care Se află în Biserică, în persoană. El Se arată pe Sine Însuşi, în legitimare aflându-Se dovada directă a întregului Trup. Atunci, voi nu aveţi nevoie de crezuri; denominaţiunile au pierit, dar Căpetenia Însuşi este recunoscută în Trup prin identificarea personală. El identificându-Se pe Sine Însuşi, dovedeşte Cârmuirea Trupului.”

Aşadar, El nu dovedeşte cârmuirea celor care se află înafara Trupului. Identificarea lui Isus Hristos care Se întoarce în Trup, dovedeşte identificarea cârmuirii celor care se află în Trup. Amin!

Semnele pe care le-a făcut Dumnezeu prin profet, când El a făcut semnele Fiului omului printr-un fiu al omului, când El a făcut semnele lui Mesia prin profet, El nu a făcut aceasta pentru lume, ci a făcut-o pentru a dovedi că cârmuirea s-a întors în Trup, ca să fie primită de Trup. Nimeni altcineva nu avea să primească această cârmuire, dar Trupul recunoaşte semnul lui Mesia şi spune: „Acesta este Isus Hristos. Nu este omul acela, ci este Dumnezeu în acel om, pentru că nimeni nu poate face aceste lucruri dacă nu este Dumnezeu cu el.”

Ei au recunoscut aceasta, iar acum sunt pregătiţi să primească cârmuirea, pentru că ea a fost legitimată în Trup.

Când a fost legitimată în Trup? Când a fost legănat snopul.

Amintiţi-vă că atunci când recolta se apropia de seceriş, prima parte care ajungea la maturitate era luată şi dusă în Templu pentru a fi legănată înaintea Domnului, ca jertfă.

Fratele Branham a făcut referire la această legănare a snopului arătând spre slujba sa, arătând că este slujba lui Hristos, nu a omului. Iar Hristos în această slujbă, a făcut aceleaşi lucruri pe care le-a făcut Isus Hristos când a umblat pe pământ.

El a spus: „…veţi face lucrări mai mari decât acestea, pentru că Eu merg la Tatăl Meu.”, iar fratele Branham a spus că atunci când a fost pe pământ, Isus a luat ceva şi din acel ceva a mai făcut ceva, l-a înmulţit. El a luat pâine şi a făcut mai multă pâine, a luat peşte şi a făcut mai mult peşte, dar niciodată nu a creat ceva din nimic.

Aşadar, legănarea snopului nu este William Branham, nu este slujba lui William Branham, ci legănarea snopului este prima parte a Logosului care a ajuns la maturitate deplină, arătând că urmează să ajungă la maturitate şi restul recoltei. Amin. Legănarea snopului este legitimarea faptului să a sosit Cârmuirea, iar Trupul adevărat, Mireasa adevărată vede legitimarea şi primeşte Cârmuirea, pentru că ei ştiu că nu este vorba de un om, ci este Hristos; Capul S-a întors pentru că noi am mers dincolo de a face fapte, am mers dincolo de a vorbi cuvinte, şi ne-am întors la gândul lui Dumnezeu în Hristos, aşa că înţelegem Scripturile, Planul răscumpărării, ceea ce a făcut Dumnezeu din Geneza până în Apocalipsa. Gândul, Cârmuirea, S-a întors la Trup şi a fost legitimat prin legănarea snopului.

Noi nu credem orbeşte şi nu urmăm fabule omeneşti făcute cu viclenie, ci urmăm Cuvântul, manifestarea Lui deplină. Cuvântul trebuie să fie preumbrit, dar apoi trebuie să fie viu, cele două verificându-Se şi legitimându-Se una pe cealaltă. Astfel, noi am văzut Cuvântul legitimat, iar acum, Trupul primeşte Cuvântul în calitate de Cârmuire a lui Hristos. Amin.

„Vedeţi, El identificându-Se pe Sine Însuşi, îi dovedeşte Trupului, Cârmuirea. Atunci noi suntem uniţi sub o singură Cârmuire legitimată, care este Hristos, Cuvântul lui Dumnezeu, nu sub o biserică.

Atunci, Cârmuirea noastră este o Împărăţie. „Împărăţia lui Dumnezeu este în voi”, spune Biblia, Isus. Împărăţia! Noi nu suntem o denominaţiune, ci aparţinem unei Împărăţii, iar Împărăţia este Cuvântul lui Dumnezeu făcut Duh şi Viaţă în propria noastră viaţă, aducând la împlinire fiecare făgăduinţă a acestei zile, aşa cum a făcut-o în ziua când Cuvântul şi Dumnezeu erau una. Iar astăzi, Cuvântul şi Dumnezeu sunt una în Biserica Sa, făcând cârmuirea Trupului care este răscumpărat, pentru a aduce Mesajul în zilele din urmă; ca să aducă învierea, să meargă înapoi şi să restituie totul la starea în care erau Adam şi Eva, la început, în grădina Eden. Tripla taină a lui Dumnezeu, Trupul Său!”

Slăvit să fie Domnul! De aceea strigă diavolul.

„Observaţi! Cuvântul legitimat în Trupul Său este biruinţa Sa şi motivul pentru care a murit.”

În continuare, fratele Branham spune ceva ce aş vrea să vedeţi cu toţii:

„Vedeţi, moartea a lovit trupul, nu Duhul; când El a murit, a murit numai în trup.”

Vedeţi? Numai carnea, trupul Său omenesc a murit.

„Duhul Său a mers în iad şi a predicat sufletelor din închisoare. Aşa este. Numai trupul Său a murit, apoi El l-a ridicat din nou şi a fost animat. „A anima” înseamnă „a fi făcut viu”. Carnea Sa, care era Trupul Său – şi acesta este Cuvântul – a stat mort timp de ani…”

Aici, fratele Branham trece de la trupul lui Isus, la Trupul Său, Biserica. Şi ce a spus? Că El a murit în trup, nu în Duh, ceea ce înseamnă că Duhul Sfânt a lucrat prin Biserică, dar Trupul era mort.

„…dar a început să revină la Viaţă treptat, prin reformă, iar acum Ea stă pe picioarele Sale.”

Trupul lui Hristos a fost readus înapoi. Viaţa nu a murit niciodată, ci doar trupul Lui a murit. Tot aşa, Viaţa din Pomul Mireasă nu a murit niciodată, ci doar Pomul a murit şi a fost tăiat jos, dar a început să crească din nou pentru că mai era Viaţă acolo.

„Oh, cum mi-aş dori să merg înapoi în Ezechiel, să iau acele oase uscate şi să vă arăt. El a spus: „Pot aceste oase să trăiască din nou?”

Noi ştim că Ezechiel a fost dus într-o vale plină cu oase uscate. Fusese o oştire care murise acolo, aşa că peste tot era plin de oase de om uscate, iar Îngerul l-a întrebat:

„Fiul omului, vor putea oare oasele acestea să învieze?” Eu am răspuns: „Doamne, Dumnezeule, Tu ştii lucrul acesta!”

El mi-a zis: „Proroceşte…”

Cum poate veni profeţia? Numai prin profet, pentru că este Cuvântul Domnului. „Oase uscate, ascultaţi Cuvântul Domnului!…” Şi peste oase au venit muşchi şi piele, şi o oştire puternică s-a ridicat în picioare şi a început să mărşăluiască spre Sion. Slavă lui Dumnezeu. Acesta este El. Acesta este El, Biruinţa.

Oh, diavolul urlă din pricina aceasta!”

De ce urlă diavolul? Voi nu vă puteţi închipui cât este de furios împotriva acestui Mesaj. Ne-ar ucide într-o clipă, dar deocamdată există un sistem politic şi nu poate face aceasta. De aceea, el va schimba acest sistem politic, pentru că vrea să ne doboare.

Haideţi să citim ce spune profetul mai departe:

„Oh, diavolul urlă din pricina Adevărului manifestat al făgăduinţei Cuvântului numai în Ea.”

Amin! „Adevărul manifestat al făgăduinţei Cuvântului numai în Ea.”

De ce ne vor urî oamenii? Pentru că vom spune ceea ce a spus profetul. Diavolul a urlat din cauză că a existat un om care a dovedit că Dumnezeu a lucrat prin el şi toată lumea s-a întors împotriva lui, iar acum, diavolul urlă din nou pentru că există un grup de oameni pe care nu-şi poate pune sforile, nu-i poate înşela şi nu-i poate atrage în sistemul lui, nişte oameni care sunt aici pentru a aduce sfârşitul împărăţiei lui, iar el nu-i poate perverti sau amăgi.

Satan are controlul asupra întregii lumi, dar nu are control asupra unui Trup de credincioşi care se numeşte „Mireasa lui Isus Hristos”.

Unde este Pomul Vieţii, Viaţa lui Hristos, manifestarea lui Dumnezeu, Adevărul cu privire la Cuvânt? Numai în Mireasă. Nu se găseşte în sistemul bisericesc, la penticostali, la nazarineni, la sfinţii pelerini, ci numai în Ea.

De ce? Pentru că legănarea snopului a arătat la deschiderea Peceţilor că a venit Cârmuirea, iar această Cârmuire a venit asupra Trupului, acesta fiind locul în care locuieşte Hristos acum. Acesta este singurul loc în care locuieşte Viaţa Veşnică, pentru că aceasta este singura manifestare a lui Hristos. Înţelegeţi? Trebuie să înţelegeţi. De ce? Pentru că noi nu vom mai fi judecaţi:

„Acum dar nu este nicio osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus, care nu trăiesc după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului.” (Romani 8.1).

Aleluia! Slăvit să fie Domnul!

Nu lăsaţi pe nimeni să vă spună că nu sunteţi suficient de buni, pentru că nu are nici o legătură cu faptele voastre, ci cu ceea ce a fost pus în voi înainte de întemeierea lumii, cu Sămânţa. Numai Sămânţa care este un atribut al lui Dumnezeu şi care locuieşte acum într-un trup de carne, va birui. Ea şi numai Ea! Ea ne va da putere să rezistăm în orice necaz şi împotriva prigoanei care va veni. De ce? Pentru că El a spus că această Sămânţă Se află în Ea şi numai în Ea! De aceea urlă diavolul, de aceea vor schimba ei legile şi vor interzice aceasta şi cealaltă. De ce? Diavolul vrea să prindă Mireasa pentru că nu o poate controla.

Fratele Branham a spus că Ea este o Femeie liberă, care stă departe de toate celelalte lucruri. Ea este singură şi predată pe deplin lui Hristos şi numai Lui. Ea este manifestarea lui Isus Hristos, locul în care este astăzi Pomul Vieţii: Bărbatul şi Femeia. Este un singur Pom.

Există un Râu al Vieţii care va ieşi din scaunul lui Dumnezeu şi al Mielului, dar pe unde va curge el? Printre doi Pomi: câte Unul pe fiecare parte a Râului. Râul vieţii va curge exact printre aceşti doi Pomi: partea Bărbătească şi cea Femeiască uniţi la rădăcină. Aceasta înseamnă că ei înconjoară Râul Vieţii. Rădăcinile sunt unite jos, trunchiurile se înalţă în sus şi ramurile se unesc unele cu altele: „…din pântecul Ei vor curge râuri de apă vie.” (în limba română scrie: „din inima lui vor curge râuri de apă vie.”) (Ioan 7.38).

Ea este o Fântână, un Izvor, Ea este Pomul Vieţii şi din Ea vor curge Râuri de apă vie. Această apă nu poate fi băută în altă parte şi trebuie să vină din mijlocul Pomului Vieţii. Unde este Pomul Vieţii? Acum, Pomul Vieţii este unirea Cârmuitorului cu Trupul, cei doi Pomi fiind uniţi din nou şi aici, avem Pomul de parte femeiască, iar Ea aduce roadele ei. Aleluia!

Câţi cred că astăzi există un Pom al Vieţii? Nu este vorba de oameni, ci de Viaţa care curge prin ei. Amin! Nu sunt oamenii, ci este Viaţa!

Am înţeles aceasta? Noi nu suntem un grup de ciudaţi puşi undeva deoparte. Dar cine suntem? Prin harul lui Dumnezeu şi prin Planul Său rânduit mai dinainte, noi suntem oamenii, Poporul Său. Când va avea loc răpirea şi acest Pom al Vieţii va pleca, tot iadul se va dezlănţui pe deplin.

Acum, Mireasa stă aici cu Viaţa lui Isus Hristos în Ea, reprezentând Sângele Lui care este aici şi reţine încă dezlănţuirea necazului. Sângele Lui va fi aici până când şi ultimul dintre ai Săi va intra în Trup.

Fratele Branham a repetat de multe ori aceasta şi a spus: „până când va intra ultimul.” De ce a spus el aceasta? Pentru că Dumnezeu nu este întregit fără noi. Acest Trup nu este întregit fără fiecare mădular. Dumnezeu a scris fiecare mădular în Cartea Vieţii Mielului, iar răpirea nu poate avea loc până când acel ultim mădular vine înăuntru. Răpirea nu poate veni pentru că Sângele este încă aici. De ce este Sângele încă aici? Ca să intre cei răscumpăraţi înăuntru. Iar atunci când ultimul mădular care a fost reprezentat în Isus Hristos la Calvar, va recunoaşte cine este şi va intra înăuntru, va avea loc răpirea. Pentru aceasta a fost întocmit întregul Plan.

Câţi din voi pot vedea că în Apocalipsa 22 sunt doi Pomi? Câţi dintre voi pot spune că este un singur Pom? Un Pom, două manifestări: partea bărbătească şi cea femeiască.

Nu este Dumnezeu bun? El nu a trebuit să-Şi schimbe Planul, ci L-a împlinit întocmai. Amin.

 

– Amin –