CARTEA ESTEREI – 1

– Partea întâi –

 

 

ALEGEREA UNEI MIRESE

 

 

Să deschidem Bibliile la Isaia 61.10-11:

 

„Mă bucur în Domnul şi sufletul Meu este plin de veselie în Dumnezeul Meu, căci M-a îmbrăcat cu hainele mântuirii, M-a acoperit cu mantaua izbăvirii, ca pe un mire împodobit cu o cunună împărătească şi ca o mireasă împodobită cu sculele ei.”

 

De ce este sufletul meu plin de veselie? Pentru că El „m-a îmbrăcat cu hainele mântuirii şi m-a acoperit cu mantaua izbăvirii, ca pe un mire împodobit cu o cunună împărătească şi ca o mireasă împodobită cu sculele ei.”

Aceasta este îmbrăcămintea pe care o are cel care este pregătit pentru nuntă.

 

„Căci, după cum pământul face să răsară lăstarul lui şi după cum o grădină face să încolţească semănăturile ei, aşa va face Domnul, Dumnezeu, să răsară mântuirea şi lauda în faţa tuturor neamurilor.”

 

Să ne rugăm.

Tată ceresc, Îţi suntem mulţumitori pentru Cuvântul Tău şi pentru că avem un loc în care să venim ca să slăvim Numele Tău, Doamne, şi să-Ţi dăm întâietate.

Doamne, noi nu am venit aici să auzim cuvintele şi părerile unui om, pentru că acestea sunt fără valoare, ci am venit să Te ascultăm pe Tine, fiindcă ştim că Tu ai ales o cale prin care să ne aduci Cuvântul Tău, gândurile şi Planul Tău, iar această cale este predicarea Cuvântului Tău. Te rog să mă ajuţi să pun la o parte gândurile mele, astfel ca Tu să foloseşti aceste buze de pământ să vorbească copiilor Tăi Cuvintele Vieţii veşnice. Te rugăm să fii cu fiecare dintre noi în parte, în Numele lui Isus Hristos. Amin.

În dimineaţa aceasta aş vrea să vorbesc despre „Ridicarea Împărătesei”. Este un subiect mare şi îl voi împărţi în mai multe părţi, iar primul dintre ele este intitulat: „Alegerea unei Mirese”.

Fratele Branham a spus ceva în predica „Hristos este Taina lui Dumnezeu descoperită”, şi aş vrea să citesc încă o dată cuvintele lui:

„…Marea taină a lui Dumnezeu. Este o taină şi El a ţinut-o ascunsă. Nimeni nu a ştiut nimic despre ea. Nici măcar îngerii nu au înţeles-o, vedeţi? El nu a descoperit-o. Acesta este motivul pentru care a fost tăcere atunci când a fost deschisă Pecetea a şaptea.

Când a fost Isus pe pământ, apostolii au dorit să ştie când va reveni El, iar El le-a spus: „Nici măcar Fiul Însuşi nu ştie când se va întâmpla aceasta.”

Vedeţi, Dumnezeu ţine toate acestea pentru El. Este o taină. De aceea s-a făcut în cer o tăcere de o jumătate de ceas şi cele şapte Tunete au făcut să răsune glasurile lor, iar lui Ioan i s-a spus să nu scrie (înţelegeţi?). Este venirea Domnului. Pecetea a şaptea este venirea Domnului.”

Fratele Branham vorbeşte aici despre această mare taină, despre venirea Domnului, despre Pecetea a şaptea, dar totul este într-un mod tainic.

Totuşi, aş vrea să înţelegem ceea ce a spus în continuare:

„…Acesta este un lucru pe care El nu l-a descoperit încă, adică cum va veni şi când va veni El. Este un lucru bun că El nu a făcut aceasta, dar l-a arătat sau l-a descoperit în fiecare tip sau umbră care există în Biblie.”

Am văzut noi aceasta? Amin. Aş vrea să o privim încă o dată pentru că în dimineaţa aceasta vom merge în Scripturi, în cartea Esterei:

„…El l-a arătat sau l-a descoperit în fiecare tip sau umbră care există în Biblie. Aşadar, toată Biblia este descoperirea tainei lui Dumnezeu în Hristos. Înţelegeţi? Toată Biblia este exprimarea unui singur scop pe care îl avea Dumnezeu, a unui ţel pe care El dorea să-l atingă, iar faptele credincioşilor din Biblie au ilustrat şi au exprimat care era marele scop al lui Dumnezeu. Iar acum, în aceste zile din urmă, El a descoperit aceasta şi o arată.”

Scrie cumva că o va descoperi în aceste zile din urmă? Nu, nu aceasta a spus profetul, ci el a zis: „Iar acum, în aceste zile din urmă, El a descoperit aceasta şi o arată.” Şi continuă s-o arate.

Aşa cum a spus şi fratele Branham, noi nu citim Biblia aşa cum citim ziarul. Biblia este o scrisoare de dragoste, iar când citim o scrisoare de dragoste, citim o scrisoare de la cineva cu care avem o legătură, o relaţie intimă. Este adevărat? Dacă citesc o scrisoare de dragoste adresată altcuiva, pentru mine nu are nici un sens şi nici o valoare şi nimănui nu-i place să citească scrisori de dragostea care aparţin altcuiva. Dar când este vorba de propria mea scrisoare de dragoste, lucrurile stau cu totul altfel. Desigur, o voi pune undeva la păstrat, iar la optzeci de ani, o voi scoate şi o voi citi cu plăcere, în timp ce parfumul va emana încă din ea. Vedeţi?

Biblia este Scrisoarea de dragoste scrisă pentru Mireasa lui Isus Hristos. Mulţi oameni o vor citi dar nu o vor înţelege, nu vor avea nicio idee despre ce vorbeşte, dar Mireasa va înţelege pentru că îi este adresată ei. Mai mult, de fiecare dată când o va citi, va simţi aceeaşi emoţie ca în prima zi; va deveni tot mai reală, mai plină de Viaţă şi mai vie în timp ce o citim, deoarece o citim prin descoperire, iar descoperirea Tainelor este din ce în ce mai bogată şi mai puternică.

Să mergem deci, în cartea Esterei. Noi cunoaştem povestea Esterei şi ştim că în ea există o mulţime de tipuri şi umbre. Este uimitor faptul că tot mai mulţi oameni, îndeosebi cei din vest, din societăţile din vest, cred că vechile căi sunt greşite şi că cele noi sunt mai bune. Ei sunt de părere că ceea ce spune Biblia este deja depăşit, aparţine epocii medievale, pentru că acum vremurile s-au schimbat. Ei cred că Biblia este prea aspră cu femeile, dar nu văd că de fapt Ea vorbeşte tot timpul despre femeie. O avem pe Estera, pe Rut şi multe alte femei, dar oamenii nu văd şi nu înţeleg cât este de deosebit tipul femeii în Scriptură. Adevărul este că femeia nu este oprimată şi nu este scoasă afară, ci dimpotrivă, este de fapt tipul Miresei. Biblia o pune pe femeie la locul potrivit pentru că este o poziţie frumoasă, dar necazul este că gândirea modernă nu vrea o femeie în poziţia arătată de Biblie. Şi pentru că Biblia nu se potriveşte cu gândirea lor denaturată este considerată greşită. Dar Biblia nu este greşită, ci este Cuvântul infailibil al lui Dumnezeu.

Să deschidem la cartea Esterei, capitolul unu, începând cu versetul unu.

Vreau să fiţi atenţi la descoperirea Peceţii a şaptea. Ce ne descoperă Pecetea a şaptea? Avem trei părţi:

• – primul scop a fost să Se identifice pe Sine complet: Dumnezeu în Hristos;
• – al doilea, era să aibă întâietatea în Biserica Sa, în Trupul Său, Mireasa, ca să Se poată identifica pe Sine cu ea.
• – cel de-al treilea scop al Său era să restabilească, să reaşeze Împărăţia în starea corectă.

 

Este adevărat? Acestea sunt cele trei mari taine, cele trei părţi ale Peceţii a şaptea, trei părţi ale venirii Domnului adică:

– venirea Sa în Om;

– venirea Sa în femeie, în Biserică; apoi

– Bărbatul şi Femeia împreună. Înţelegeţi? Avem:

– Împăratul;

– Împărăteasa;

– Împăratul şi Împărăteasa.

Totul este foarte simplu, dar dacă nu le înţelegem şi nu le vedem în Scriptură, vom trece pe lângă ele.

În continuare, aş vrea să privim Pecetea a şaptea aici, în cartea Esterei, şi aş vrea să fiţi atenţi la numere, pentru că ele ne spun o poveste extraordinară.

 

„Era pe vremea lui Ahaşveroş, al acelui Ahaşveroş care domnea de la India până în Etiopia, peste o sută douăzeci şi şapte de ţinuturi.

Împăratul Ahaşveroş şedea atunci pe scaunul lui împărătesc la Susa, în capitală.

În al treilea an al domniei lui…”

Vedeţi, nu în al doilea an, ci în cel de-al treilea an avea să se schimbe ceva. Este vorba de povestea răscumpărării, pentru că ni se vorbeşte despre o răscumpărare care nu are loc în al doilea sau în al patrulea an, ci în al treilea an. Când a vorbit Epocile Bisericii, fratele Branham a spus că biserica a mers în epoca întunecoasă, dar a fost readusă înapoi prin trei etape.

Isus a spus: „Stricaţi templul acesta şi în trei zile îl voi ridica.” (Ioan 2.19). Templul Bisericii a fost distrus de „Babilon” în Epoca întunecoasă, dar o rămăşiţă a ieşit afară şi a reconstruit Templul şi în trei etape s-a întors înapoi. Deci:

 

„În al treilea an al domniei lui, a dat un ospăţ tuturor domnitorilor şi slujitorilor săi. Căpeteniile oştirii perşilor şi mezilor, mai-marii şi capii ţinuturilor s-au strâns înaintea lui.

El le-a arătat bogăţia strălucită a împărăţiei lui şi slava minunată a mărimii lui în multe zile, timp de o sută optzeci de zile.”

 

Vreau să privim foarte repede la aceste o sută optzeci de zile. În vechiul calendar ebraic, o lună are treizeci de zile, un an are trei sute şaizeci de zile, iar o sută optzeci de zile sunt exact şase luni. Aşadar, împăratul a făcut aceasta timp de şase luni, dar după cele şase luni, după ce au fost arătate toate acele lucruri, el avea să facă ceva diferit. Când avea să facă ceva diferit? În luna a şaptea. Aleluia!

Când este încheiată răscumpărarea în sărbătorile Domnului? În luna a şaptea, luna în care avem sărbătoarea Trâmbiţelor, sărbătoarea Ispăşirii şi sărbătoarea Corturilor. Deci, ultima parte a răscumpărării este în luna a şaptea.

Câte epoci ale Bisericii sunt? Şapte. Şapte este numărul încheierii, al desăvârşirii.

După ce au trecut aceste o sută optzeci de zile, pentru că el a făcut aceste lucruri timp de o sută optzeci de zile, au intrat în luna a şaptea, iar în luna a şaptea, împăratul a făcut o sărbătoare pentru toţi oamenii care erau în Susa şi în palat:

 

„După ce au trecut aceste zile, împăratul a dat întregului popor care se afla în capitala Susa, de la cel mai mare până la cel mai mic, un ospăţ, care a ţinut şapte zile, în curtea grădinii casei împărăteşti.”

 

Fratele Branham a spus că dacă nu înţelegem numerologia în Biblie, nu înţelegem Biblia, şi că trebuie să ne întoarcem s-o citim din nou.

În tabloul acesta avem cifrele: „3” şi „7”: luna a şaptea, şapte zile, „al treilea an. De fapt, pretutindeni este o poveste a răscumpărării.

Să mergem la versetul 10:

 

„A şaptea zi, pe când inima împăratului era veselă de vin, a poruncit lui Mehuman, Bizta, Harbona Bigta, Abagta, Zetar şi Carcas, cei şapte fameni care slujeau înaintea împăratului Ahaşveroş…”

 

Nu în a şasea zi, nu în ziua a cincea, nici în ziua a zecea, ci în ziua a şaptea, cei şapte fameni primesc o poruncă de la împărat.

Famenii sunt eunuci, iar eunucii slujesc în prezenţa împăratului; ei nu slujesc afară, în împărăţie, ci sunt cei şapte eunuci care slujesc în prezenţa împăratului.

Ce sunt eunucii? Eunucii sunt bărbaţi a căror sămânţă nu se poate perpetua pentru că ei nu au sămânţă (sunt castraţi). Ei sunt acolo pentru a împlini numai poruncile împăratului şi nu fac voia lor. Eunucii nu au o viaţă a lor, nu au o sămânţă proprie, nu au copii şi sunt acolo pentru a împlini poruncile împăratului.

Aceştia sunt cei şapte mesageri ale celor şapte epoci ale Bisericii. Ei vin din prezenţa Domnului, cele şapte Duhuri care stau înaintea tronului, care au ieşit în fiecare epocă; ei nu au fost trimişi să se căsătorească cu biserica şi să vestească propriul lor cuvânt, ci au fost trimişi să aducă Decretul, Cuvântul Împăratului.

Aşadar, aceşti şapte fameni stau înaintea împăratului. Şi care a fost porunca pe care au primit-o?

„…să aducă în faţa lui pe împărăteasa Vasti cu cununa împărătească, pentru ca să arate frumuseţea ei popoarelor şi mai-marilor săi, căci era frumoasă la chip.

Dar împărăteasa Vasti n-a vrut să vină când a primit prin fameni porunca împăratului. Şi împăratul s-a supărat foarte tare, s-a aprins de mânie.”

 

Observaţi când a fost chemată împărăteasa să se arate înaintea împăratului? În ziua a şaptea. Atunci, împăratul a semnat un decret pe care l-a trimis prin şapte fameni. Aşadar, nu împăratul a mers la împărăteasă, ci famenii s-au dus la ea cu mesajul împăratului.

Pe cine a refuzat Vasti? Pe fameni, ceea ce înseamnă că ea l-a refuzat de fapt pe împărat. Vedeţi? A-i refuza pe fameni înseamnă a-l refuza pe împărat.

A-l refuza pe mesagerul celei de-a şaptea epoci a Bisericii înseamnă să-l refuzi pe Împărat.

El a arătat aceasta în fiecare tip şi umbră din Biblie. Este aceeaşi poveste, iar şi iar, iar şi iar. De îndată ce ochii tăi sunt deschişi, rămân deschişi şi nu mai pot fi închişi.

Haideţi să mergem în versetul 9, ca să vedem ce făcea Vasti în acest timp:

 

„Împărăteasa Vasti a dat şi ea un ospăţ femeilor în casa împărătească a împăratului Ahaşveroş.”

 

Aşadar, vedem că această împărăteasă măreaţă, a decis să aibă şi ea o sărbătoare în timp ce împăratul avea sărbătoarea sa. După cele şase luni, când s-a intrat în luna a şaptea, împărăteasa făcea propria ei lucrare deoparte şi avea o sărbătoare cu femeile sau cu bisericile.

Acum, e a decis să facă un Conciliu ecumenic şi să aducă şi Vaticanul. Amin. Suntem atenţi?

Aşadar, această împărăteasă care trebuia să fie Împărăteasa, avea o sărbătoare cu femeile. De aceea avem homosexualitate în denominaţiuni: pentru că sunt biserici care domină biserici, femei care domină femei, dar ele nu au sămânţă, ceea ce înseamnă că nu se pot înmulţi. Amin.

Noi putem avea aceasta numai de la Împărat. De aceea, nu ne putem naşte din nou prin faptul că ne unim cu eunucul, nu ne putem naşte din nou dacă ne căsătorim cu mesagerul, ci numai dacă ne unim cu Împăratul, pentru că eunucul nu are sămânţă, dar Împăratul are.

Vasti avea propria sa petrecere cu femeile, iar când împăratul i-a trimis la ea pe cei şapte fameni, pe cei şapte mesageri ai celor şapte epoci ale Bisericii, i-a refuzat. Desigur, împăratul nu a fost mulţumit de aceasta.

Să citim mai departe:

 

„Dar împărăteasa Vasti n-a vrut să vină când a primit prin fameni porunca împăratului…”

Cum l-a refuzat pe împărat? Refuzându-i pe fameni. Când a refuzat chemarea famenilor, împărăteasa l-a refuzat de fapt pe împărat.

 

„…Şi împăratul s-a supărat foarte tare, s-a aprins de mânie.”

 

Să nu credeţi că dacă Îl veţi refuza astăzi, veţi scăpa fără să înfruntaţi judecata Lui. Dacă nu a funcţionat atunci, în cartea Esterei, cu siguranţă nu va funcţiona nici astăzi, când Dumnezeu a trimis cele şapte Duhuri şi a descoperit toate lucrurile Sale măreţe, astăzi, când El i-a trimis deja pe toţi cei şapte fameni.

Toţi cei şapte fameni au venit ca s-o cheme pe împărăteasă la sărbătoarea Împăratului, dar ea i-a refuzat. Să nu credeţi că dacă Îl veţi refuza, voi veţi primi ceva diferit astăzi, deoarece harul a venit la porunca Împăratului prin faptul că i-am ascultat pe fameni, şi nu crezând că putem face tot ce vrem noi.

Cuvântul „Vasti” înseamnă „frumoasă”.

Dacă vom merge în Apocalipsa 17.3-4, o vom vedea pe „frumoasa Vasti”:

„Şi m-a dus, în Duhul, într-o pustie. Şi am văzut o femeie şezând pe o fiară de culoare stacojie, plină cu nume de hulă, şi avea şapte capete şi zece coarne.

Femeia aceasta era îmbrăcată cu purpură şi stacojiu, era împodobită cu aur, cu pietre scumpe şi cu mărgăritare. Ţinea în mână un potir de aur plin de spurcăciuni şi de necurăţiile curviei ei.”

Noi ştim că aceasta este Biserica catolică, iar în versetul 5 este numită „Babilonul cel mare”. Babilonul cel mare este Biserica catolică. Ea este o curvă, „mama curvelor”, care sunt denominaţiunile, sistemul protestant denominaţional.

Dar priviţi cât este de frumoasă această curvă:

„…era îmbrăcată cu purpură şi stacojiu, era împodobită cu aur, cu pietre scumpe şi cu mărgăritare. Ţinea în mână un potir de aur.”

Ea nu este urâtă, nu arată hidos, nu are o înfăţişare înspăimântătoare, hidoasă ca o vrăjitoare, ci este frumoasă. Acesta este motivul pentru care Ioan a privit-o cu admiraţie. El era uimit pentru că o vedea atât de frumoasă, dar greşită. Aşa a fost şi Vasti: frumoasă, dar greşită.

Să mergem acum în Apocalipsa 18.1-8:

„După aceea, am văzut coborându-se din cer un alt înger, care avea o mare putere; şi pământul s-a luminat de slava lui.

El a strigat cu glas tare şi a zis: „A căzut, a căzut Babilonul cel mare! A ajuns un locaş al dracilor, o închisoare a oricărui duh necurat, o închisoare a oricărei păsări necurate şi urâte…”

Potrivit Scripturilor, aceasta este starea bisericii catolice. Aceasta este ea acum: a căzut şi a ajuns „un locaş al dracilor, o închisoare a oricărui duh necurat.”

„…pentru că toate neamurile au băut din vinul mâniei curviei ei şi împăraţii pământului au curvit cu ea şi negustorii pământului s-au îmbogăţit prin risipa desfătării ei.”

Noi am văzut aceasta întâmplându-se, i-am văzut pe împăraţi bând din curvia ei. S-au îmbătat la ONU, la Casa Albă, în Congres, când l-au primit pe papa şi au crezut minciunile şi înşelăciunea lui.

„Apoi am auzit din cer un alt glas…”

Îi mulţumim Domnului pentru că există un alt Glas care ne învaţă ce să facem în legătură cu această situaţie:

„Apoi am auzit din cer un alt glas, care zicea: „Ieşiţi din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei şi să nu fiţi loviţi cu urgiile ei!

Pentru că păcatele ei s-au îngrămădit şi au ajuns până în cer şi Dumnezeu Şi-a adus aminte de nelegiuirile ei.

Răsplătiţi-i cum v-a răsplătit ea şi întoarceţi-i de două ori cât faptele ei. Turnaţi-i îndoit în potirul în care a amestecat ea!

Pe cât s-a slăvit pe sine însăşi…”

Cine „s-a slăvit pe sine însăşi”? Ea. Vasti a uitat cine era soţul ei. Ea a uitat că nu a devenit împărăteasă datorită meritelor ei, nici din pricina valorii ei; a uitat că nu s-a ridicat de una singură la rangul de împărăteasă, ci a ajuns acolo prin faptul că s-a căsătorit cu împăratul. Tu nu poţi fi împărăteasă fără să te căsătoreşti cu împăratul, dar ea a uitat cum a ajuns la acel rang.

Biserica de aici din Apocalipsa 18, a uitat Cine a făcut-o deosebită, Cine a făcut-o împărăteasă şi „s-a slăvit pe sine însăşi”. Dar ce spune Cuvântul în continuare?

„Pe cât s-a slăvit pe sine însăşi şi s-a desfătat în risipă, pe atât daţi-i chin şi tânguire! Pentru că zice în inima ei: „Şed ca împărăteasă, nu sunt văduvă şi nu voi şti ce este tânguirea!”

Credeţi că bisericile denominaţionale, marele sistem denominaţional şi biserica catolică vor scăpa şi nu vor gusta mânia Lui în această epocă? Ele vor pierde Răpirea şi vor intra în necazul cel mare. Categoric!

Ce spune această femeie?

„Şed ca împărăteasă, nu sunt văduvă şi nu voi şti ce este tânguirea!” Dar ce spune Domnul în versetul următor?

„Tocmai pentru aceea într-o singură zi vor veni urgiile ei: moartea, tânguirea şi foametea. Şi va fi arsă de tot în foc, pentru că Domnul Dumnezeu, care a judecat-o, este tare.”

Distrugerea ei va veni într-o singură zi: când Rusia va arunca o bombă peste Vatican. Scriptura se va împlini negreşit.

Să mergem acum în Apocalipsa 3.14-18 şi să privim starea bisericii de astăzi:

„Îngerului Bisericii din Laodiceea scrie-i: „Iată ce zice Cel ce este Amin, Martorul credincios şi adevărat, Începutul zidirii lui Dumnezeu:

„Ştiu faptele tale: că nu eşti nici rece, nici în clocot. O, dacă ai fi rece sau în clocot!

Dar, fiindcă eşti căldicel, nici rece, nici în clocot, am să te vărs din gura Mea.”

Este aceeaşi stare pe care o găsim în toată epoca acestei Biserici şi pe care o vedem şi în „Babilonul cel mare”, deoarece curva a transmis-o curvelor, iar curvele au transmis-o „apelor” pe care şade curva, adică oamenilor din diferite „noroade, gloate, neamuri şi limbi.” (Apocalipsa 17.15). Astfel, oamenii din Laodicea, epoca în care trăim, continuă să spună: „Sunt bogat, m-am îmbogăţit şi nu duc lipsă de nimic.” (Apocalipsa 3.17).

Aici, El nu vorbeşte despre condiţia lor naturală, despre bani şi averi, ci se referă la starea duhovnicească, fiindcă ei cred că sunt bogaţi duhovniceşte, de aceea Domnul atinge starea lor duhovnicească reală şi le spune:

„Pentru că zici: «Sunt bogat, m-am îmbogăţit şi nu duc lipsă de nimic», şi nu ştii că eşti ticălos, nenorocit, sărac, orb şi gol,

te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur curăţit prin foc, ca să te îmbogăţeşti, şi haine albe, ca să te îmbraci cu ele şi să nu ţi se vadă ruşinea goliciunii tale, şi doctorie pentru ochi, ca să-ţi ungi ochii şi să vezi.”

Să ne întoarcem înapoi la cartea Esterei. Aşa cum am văzut, „Vasti” înseamnă „frumoasă”. Ea era frumoasă, dar nu avea caracter.

Să citim versetul 19 din capitolul 1:

 

„Dacă împăratul găseşte cu cale, să se dea poruncă din partea lui şi să se scrie în legile perşilor şi mezilor cu arătare că nu trebuie să se calce o poruncă împărătească, după care Vasti să nu se mai arate înaintea împăratului Ahaşveroş. Iar împăratul să dea vrednicia de împărăteasă alteia mai bună decât ea.”

 

Problema care s-a ridicat aici a fost: ce vom face cu Vasti? Înainte de a merge mai departe, aş vrea să citesc versetul 16:

 

„Memucan a răspuns înaintea împăratului şi domnitorilor: „Nu numai faţă de împărat s-a purtat rău împărăteasa Vasti, ci şi faţă de toţi domnitorii şi toate popoarele care sunt în toate ţinuturile împăratului Ahaşveroş.”

 

Este uimitor faptul că erau şapte prinţi care stăteau înaintea împăratului şi-l ajutau să împărăţească, iar ultimul din cei şapte era Memucan. El este cel care a înţeles însemnătatea lucrurilor care se petrecuseră. Este interesant că nu a fost al treilea, al patrulea sau al cincilea prinţ, ci a fost al şaptelea. Putem vedea perfecţiunea Scripturii? Al şaptelea prinţ a înţeles ce s-a întâmplat şi tot el a adus soluţia, iar versetul 19 cuprinde soluţia dată de el:

„Dacă împăratul găseşte cu cale, să se dea poruncă din partea lui şi să se scrie în legile perşilor şi mezilor cu arătare că nu trebuie să se calce o poruncă împărătească, după care Vasti să nu se mai arate înaintea împăratului Ahaşveroş. Iar împăratul să dea vrednicia de împărăteasă alteia mai bună decât ea.”

 

Cum putea fi cineva mai bună decât Vasti? Vasti era frumoasă, era cea mai frumoasă, dar exista un punct în care s-a dovedit că nu excela: nu avea caracter. Ea a avut bogăţii, o linie bună de sânge, o frumuseţe neasemuită, dar n-a avut caracter, pentru că dacă ar fi avut, caracterul i-ar fi dat o inimă supusă şi ascultătoare şi ar fi răspuns chemării împăratului, pentru că acesta este adevăratul test al caracterului.

Să deschidem la Estera 2.2-4:

 

„Atunci, cei ce slujeau împăratului au zis: „Să se caute pentru împărat nişte fete fecioare şi frumoase.

Împăratul să pună în toate ţinuturile din împărăţia lui dregători însărcinaţi să strângă pe toate fetele, fecioare şi frumoase, în capitala Susa, în casa femeilor, sub privegherea lui Hegai, famenul împăratului şi păzitorul femeilor, care să le dea cele trebuincioase pentru gătit.

Şi fata care-i va plăcea împăratului să fie împărăteasă în locul lui Vasti.” Părerea aceasta a fost primită de împărat şi aşa a făcut.”

 

Aceasta a fost o idee minunată. El a spus să se adune fete fecioare tinere, de pretutindeni şi să fie duse în casa femeilor sub supravegherea lui Hegai. Hegai era un alt famen, un alt slujitor al împăratului care era supraveghetorul femeilor, al tinerelor fecioare.

Care era însărcinarea lui? Să le pregătească pe fecioare pentru întâlnirea cu împăratul.

Cine credeţi că este acest Hegai? Maleahi 4 şi Apocalipsa 10.7. El este famenul pus supraveghetor peste casa femeilor. Dar care era slujba lui? El le pregătea să-l întâlnească pe împărat. De ce? Pentru că cineva urma să se căsătorească în luna a şaptea. Vasti avea să fie îndepărtată în luna a şaptea, pentru că l-a refuzat pe împărat, dar una dintre aceste tinere fecioare avea să se căsătorească cu el în luna a şaptea. Însă mai întâi trebuia pregătită de Hegai, supraveghetorul femeilor, pentru că nimeni nu putea păşi în prezenţa împăratului nepregătită.

Aşadar avem:

– neprihănirea sau chemarea fecioarelor;

– sfinţirea sau casa pregătirii sub îndrumarea lui Hegai;

– botezul cu Duhul Sfânt sau noaptea cu Împăratul.

Totul este în cartea Esterei şi a fost acolo timp de câteva mii de ani, dar a stat ascunsă ca o scrisoare de dragoste pe care avea s-o citească în zilele din urmă o mireasă mică şi să spună: „Eu sunt aceea. Mă uit în oglindă şi mă văd pe mine. Eu sunt Estera, nu sunt Vasti. Ştiu că nu sunt Vasti, pentru că eu nu-L voi refuza pe Împărat.”

Cum l-a refuzat Vasti pe împărat? Refuzând famenii. Prin faptul că i-a refuzat pe fameni, l-a refuzat pe împărat. Şi iată că acum trebuia găsită o împărăteasă care să fie pe placul împăratului. Dar de data aceasta, împăratul nu mai căuta o frumuseţe. Vasti nu fusese pusă deoparte pentru că n-ar fi fost destul de frumoasă, fiindcă era cea mai frumoasă; n-a fost pusă deoparte pentru că n-ar fi avut o linie de sânge curată, nici pentru că nu ştia cum să se comporte sau să vorbească frumos, ci a fost înlăturată dintr-un singur motiv.

Sistemele bisericeşti de astăzi au fost puse deoparte dintr-un singur motiv, acesta fiind că L-au refuzat pe Împărat.

Aşadar, ce căuta împăratul de data aceasta? El căuta pe cineva care să nu-l refuze.

Fratele Branham a spus următoarele în Mesajul „Alegerea unei Mirese”:

„Când vedem o biserică ce este în lume şi se comportă ca lumea, participând, luând parte la ceea ce este în lume, nesocotind poruncile lui Dumnezeu, ca şi cum El nu le-ar fi scris niciodată, putem fi siguri că Hristos nu va lua o mireasă ca aceasta; vă puteţi imagina că El nu va lua biserica modernă de astăzi ca Mireasă a Sa. Nu, domnii mei. Ţineţi minte că un bărbat şi soţia sa sunt una.”

Ce ne învaţă fratele Branham în „Alegerea unei mirese”? Că un bărbat va alege întotdeauna o soţie care să-i reflecte caracterul. El ne spune ce se întâmplă fireşte, dar prin aceasta încearcă să ne ilustreze partea duhovnicească. El încearcă să ne spună că Hristos nu caută orice mireasă. El nu caută biserica cea mai frumoasă sau cu cel mai mare număr de membri, care pot vorbi corect, pot pronunţa toate cuvintele sau care pot memora Biblia. El nu caută aşa ceva, ci caută o Mireasă care să reflecte propriul Său caracter.

Fratele Branham spune că dacă un bărbat merge şi ia o femeie de pe stradă, pe una care trăieşte o viaţă necurată, şi se căsătoreşte cu ea, aceasta arată ce este înăuntrul lui. De ce? Pentru că prin alegerea pe care o face cu privire la soţia sa, îşi reflectă propriul caracter.

Şi dacă aşa stau lucrurile fireşte, înseamnă că Dumnezeu nu poate alege pe oricine ca Mireasă a Sa, pentru că ea trebuie să fie una cu El, trebuie să se unească cu El, trebuie să reflecte caracterul Lui. El nu poate să Se unească cu ceva care nu reflectă propriul Său caracter.

Acesta este motivul pentru care a trebuit să fie pusă Vasti deoparte: ea l-a refuzat pe împărat, iar împăratul a trebuit să-şi găsească o împărăteasă care să nu-l refuze.

Cartea Faptelor vorbeşte despre alegerea lui David ca împărat.

Fapte 13.21-22:

„Ei au cerut atunci un împărat. Şi, timp de aproape patruzeci de ani, Dumnezeu le-a dat pe Saul, fiul lui Chis, din seminţia lui Beniamin,

apoi l-a înlăturat şi le-a ridicat împărat pe David, despre care a mărturisit astfel: „Am găsit pe David, fiul lui Iese, om după inima Mea, care va împlini toate voile Mele.”

Ce a făcut David? David a reflectat caracterul Împăratului: „Am găsit pe David… om după inima Mea. David este omul care reflectă propriul Meu caracter, de aceea îl aleg ca împărat. Este alegerea Mea.” Este adevărat?

Astfel, Samuel a mers în casa lui Iese, pentru a-l unge pe noul împărat, iar când a intrat în casă Eliab, întâiul născut al lui Iese, profetul a văzut că el arăta aşa cum trebuia să arate un împărat: avea umeri laţi, era puternic, un bărbat pregătit pentru luptă, care se putea face respectat şi putea fi urmat de oştirile lui Israel. Gândindu-se că el era alesul Domnului, Samuel a luat cornul cu uleiul pentru ungere şi a vrut să îl toarne pe capul lui, dar Domnul a spus: „Opreşte-te! Nu este el!”

Vedeţi? Omul priveşte la exterior, dar Dumnezeu vede inima. Şi dacă Dumnezeu caută inima, ce caută de fapt? El caută ceea ce avea David, nu ceea ce avea Saul sau Eliab.

Astfel, El spune în Fapte 13.22:

„Am găsit pe David, fiul lui Iese, om după inima Mea, care va împlini toate voile Mele.” Aceasta este ceea ce caută El, acesta este caracterul pe care îl doreşte. Amin! Dumnezeu nu cauză frumuseţe, umeri laţi, pe cineva care poate comanda alţi oameni, ci caută pe cineva care Îl va respecta pe El, Cuvântul Său şi poruncile Sale. Acela este punctul în care a căzut Saul, dar este punctul în care a biruit David.

Aşadar, ce cută Împăratul? Un caracter.

Ca şi concluzie a acestui lucru, fratele Branham a spus în „Alegerea unei Mirese”:

„Cum ar fi dacă Dumnezeu s-ar uni cu aşa ceva, cu o curvă denominaţională? Credeţi că ar face aceasta? Credeţi că ar lua pe cineva care „are o formă de evlavie, dar Îi tăgăduieşte putere.”? Nu, El nu ar face niciodată aceasta.” Amin.

În Vechiul Testament este un text care spune:

„Şapte femei vor apuca în ziua aceea un singur bărbat şi vor zice: „Vom mânca pâinea noastră înşine şi ne vom îmbrăca în hainele noastre înşine; numai fă-ne să-ţi purtăm numele şi ia ocara de peste noi!” (Isaia 4.1).

Ce voiau aceste şapte femei? Să beneficieze de Numele Său, să aibă o relaţie cu El, dar voiau s-o facă în felul lor, cum voiau ele.

Au fost şapte epoci ale Bisericii, şi şapte femei L-au tratat pe Domnul la fel, L-au apucat şi au spus: „Vom mânca pâinea noastră înşine, vom purta hainele noastre înşine, vom face faptele noastre, dar dă-ne Numele Tău.” Ele au luat Numele Lui şi L-au ataşat de biserică: „Biserica lui Isus Hristos”, „Biserica lui Hristos”, biserica Cutare sau Cutare”. Dar ştiţi ce spune fratele Branham despre aceste nume? El spune cu sunt nume hulitoare. De ce sunt nume hulitoare? Pentru că doctrina bisericii huleşte Cuvântul lui Dumnezeu, Îl huleşte pe Duhul Sfânt.

Cu alte cuvinte, ele au luat Numele Lui, dar nu sunt căsătorite cu El şi nu Îi sunt supuse, ci doresc în continuare să mănânce propria lor pâine şi să facă ce vor.

Dacă vreţi să înţelegeţi ce este denominaţiunea, aveţi răspunsul chiar aici: ­dă-ne Numele Tău, dar vom continua să facem lucrurile în felul nostru.

Aceasta a crezut Vasti că poate să facă, dar nu a mers şi a fost pusă deoparte.

Să ne întoarcem din nou puţin la predica „Alegerea unei mirese”:

„…El nu ar face niciodată aceasta. În ea trebuie să fie caracterul Lui. Adevărata Biserică născută din nou trebuie să aibă caracterul lui Hristos pentru că Soţul şi Soţia Sa sunt una. Iar dacă Hristos a făcut numai ceea ce era pe placul lui Dumnezeu, dacă a ţinut Cuvântul Său şi L-a manifestat, înseamnă că şi Mireasa Sa trebuie să aibă acelaşi caracter. Ea nu poate fi nicicum o denominaţiune!”

Mă bucur pentru că astăzi avem un Glas care poate sta împotriva oricărui glas străin care vorbeşte!

Fratele Branham a spus următoarele în predica „Evanghelia timpului de sfârşit”, vorbită în 03 iunie 1962:

„Dumnezeu caută un caracter, nu o apartenenţă. Un caracter! Când a mers să ia o mireasă pentru Isaac, Eliezer a căutat atât de mult până când a găsit un caracter. Acesta este Mesajul timpului de sfârşit: El şi Mireasa, Dumnezeu căutând un caracter.

După ce Eliezer a găsit un caracter, următorul lucru a fost pregătirea ei pentru plecare.”

Aceasta este ceea ce se întâmplă acum. Slujba fratelui Branham a fost ca şi cea a lui Eliezer, adică să găsească şi să-I aducă o Mireasă lui Isaac al nostru. Amin.

În predica „Dumnezeu ascuns în simplitate” din 17 martie 1963, fratele Branham a spus referitor la închinarea Cortului:

„Fie ca acesta să fie un loc închinat Domnului nostru, un popor dedicat, pentru că indiferent cât de frumos este exteriorul (clădirea pe care o apreciem desigur), frumuseţea bisericii este caracterul oamenilor. Am încredere că întotdeauna va fi o casă a frumuseţii lui Dumnezeu.” Amin.

Să ne întoarcem la povestea noastră şi să citim din Estera 2.5, înainte ca Estera să păşească în scenă, pentru că Estera nu păşeşte în scenă decât după ce este respinsă Vasti:

„În capitala Susa era un iudeu numit Mardoheu, fiul lui Iair, fiul lui Şimei, fiul lui Chis, bărbat din Beniamin.”

Un alt lucru interesant pe care-l găsesc în povestea răscumpărării de aici este că într-un fel, ascensiunea la tron a Esterei are ceva de-a face cu seminţia lui Beniamin.

Este uimitor, deoarece fratele Branham spune că cei o sută patruzeci şi patru de mii care sunt răscumpăraţi din seminţiile lui Israel, prin cei doi proroci din Apocalipsa 11, sunt simbolizaţi prin micuţul Beniamin. Mardoheu ar fi putut să fie din oricare din cele douăsprezece seminţii ale lui Israel, dar era din seminţia lui Beniamin pentru că destinul împărătesei şi al celor o sută patruzeci şi patru de mii sunt legate.

Să mergem la versetul 7:

„El creştea pe Hadasa, adică Estera, fata unchiului său, căci ea n-avea nici tată, nici mamă. Fata era frumoasă la statură şi plăcută la vedere. După moartea tatălui şi a mamei sale, Mardoheu o luase de suflet.”

Versetul acesta ne arată de unde provenea Estera, tânăra care avea să fie aleasă împărătească atunci când aveau să fie luate fecioarele şi duse la palat.

Să mergem mai departe la versetul 13-14:

„Aşa se ducea fiecare fată la împărat. Şi, când trecea din casa femeilor în casa împăratului, o lăsau să ia cu ea tot ce voia.

Se ducea seara, şi a doua zi dimineaţa trecea în a doua casă a femeilor, sub privegherea lui Şaaşgaz, famenul împăratului şi păzitorul ţiitoarelor împăratului. Nu se mai întorcea la împărat, decât când ar fi dorit împăratul şi ar fi chemat-o pe nume.”

Ea a mers în casa femeilor care era supravegheată de Hegai, famenul împăratului, şi care trebuia să se asigure că fecioarele treceau prin procesul de curăţire. Aceasta era slujba lui: să se asigure că ele aveau tot ce le trebuia pentru curăţire, adică toate mirodeniile, uleiurile şi tot ce aveau nevoie. Estera a căpătat trecere înaintea lui, aşa că a pus-o în cea mai bună încăpere din casa femeilor, i-a dat şapte servitoare şi i-a pus la dispoziţie tot ce avea nevoie pentru pregătire şi hrană.

Toate fecioarele aveau tot ce le trebuia pentru pregătirea lor, pentru a-l întâlni pe împărat, deoarece nu puteau merge pur şi simplu să-l întâlnească, nu puteau veni de pe străzi, ci aveau nevoie de o perioadă de pregătire. Toate trebuiau să treacă printr-un proces de curăţire, de sfinţire pentru a intra la împărat. Era un proces de curăţire de douăsprezece luni, după care fiecare intra la împărat.

Dar aici se specifică ceva: „…când trecea din casa femeilor în casa împăratului, o lăsau să ia cu ea tot ce voia.”

Aşadar, când o fecioară intra la împărat, pentru a-i fi pe plac, la plecare putea să ia tot ce dorea. Ce ne spune aceasta?

Dumnezeu nu ne-a luat liberul arbitru, dar liberul nostru arbitru este un test. A fost şi va fi întotdeauna un test.

Ce vrei să iei cu tine în prezenţa Împăratului? De ce anume vrei să te ţii, de o relaţie cu un prieten, de un soţ sau de o soţie, de un fiu sau de o fiică? Ce încerci să tragi cu tine în prezenţa Împăratului, pentru că poţi lua orice doreşti.

Când i-a venit vremea, Estera a ieşit din casa lui Hegai, din casa femeilor unde fusese pregătită şi mergea să-l întâlnească pe împărat, iar a doua zi urma să se întoarcă în casa concubinelor. Acesta era procesul: de aici, acolo şi de acolo, dincolo.

Nu se mai putea întoarce la împărat decât dacă era chemată pe nume de împărat.

Când vorbim de „alegerea unei mirese”, slujba lui Hegai a fost să găsească fecioarele, să le aducă în casă şi să se asigure că sunt pregătite pentru întâlnirea cu împăratul. Dar aceste fecioare nu şi-au pierdut niciodată liberul arbitru, aşa că puteau să stea acolo în ce stare voiau şi să ia cu ele tot ce doreau. Dar nu Hegai era cel care făcea alegerea, ci împăratul însuşi era cel care îşi alegea mireasa chemând-o pe nume. Amin.

Hegai nu putea alege mireasa; poate că el a avut preferatele lui, lista lui cu primele zece sau cu primele două fecioare pe care le considera potrivite, dar numai împăratul o putea alege pe cea care era pe placul lui, iar ea ştia că era aleasa prin faptul că o chema pe nume.

Oh, este atât de minunat!

Eu am citit de multe ori cartea Esterei, dar nu am avut nici o idee despre ce vorbeşte ea. O poveste frumoasă de dragoste, nu-i aşa? O fată obişnuită care ajunge împărăteasă.

Dar când citim acum cartea Esterei, avem cea mai frumoasă descoperire pentru că ne uităm în Oglinda Cuvântului şi spunem: „Aceasta sunt eu! Eu am fost în casa pregătirii şi a sfinţirii şi am fost aleasă. Multe au fost chemate, dar eu am fost aleasă. Am fost chemată în casa fecioarelor, am trecut prin procesul neprihănirii şi al sfinţirii şi am fost la întâlnirea cu împăratul.”

Fratele Branham vorbeşte despre cel de-al patrulea pas.

Voi ştiţi că penticostalii au avut botezul cu Duhul Sfânt, reaşezarea darurilor Duhului; ei au avut o întâlnire cu Împăratul, dar nu le-a fost îngăduit să se căsătorească cu El. Altcineva avea să fie chemată pe nume şi avea să fie împărăteasă. Aleluia!

Să privim puţin la această chemare pe nume.

În „Întrebări şi răspunsuri la Peceţi” din data de 24 martie 1963, fratele Branham a fost întrebat cine va fi mântuit, iar el a spus:

„Nimeni nu va fi mântuit, fie că este evreu sau dintre neamuri, decât dacă numele lui este scris în Cartea Vieţii Mielului înainte de întemeierea lumii. Înţelegeţi? Aceasta este totul. Cartea deţine această taină şi o dezvăluie acum.”

Vedeţi? „Cartea deţine această taină şi o dezvăluie acum.”

Când cheamă numele? La dezvăluirea tainei Cărţii.

Să citim mai departe:

„În carte nu scrie: „Lee Vayle va fi mântuit în timpul acestei epoci a bisericii, nici Orman Neville sau altcineva. Nu, nu spune aceasta, ci doar arată taina, dezvăluie taina cu privire la aceasta, iar noi o primim prin descoperire şi o credem.”

Despre ce vorbeşte el? Despre chemarea numelor voastre. Cum cheamă El numele voastre? Prin descoperirea tainei Peceţii a şaptea; descoperirea tainei dezvăluie numele care se află în carte. Cum am citit mai sus, în carte nu scrie: „Lee Vayle va fi mântuit…” Nu se va face aşa, ci descoperirea tainei dezvăluie numele care sunt scrise în Carte.

Cine cheamă numele voastre? Hegai? Nu! Dar cine? Cel care o face este Împăratul. Câţi oameni au auzit despre descoperirea Cărţii? Câţi au auzit ce se petrece dar nu şi-au auzit numele? Dar există câţiva oameni pe pământ, care atunci când au auzit descoperirea Cărţii, au auzit mai mult decât despre un cal alb, un cal roşu şi aşa mai departe, sau despre sufletele de sub altar, ci şi-au auzit numele şi au spus: „Eu sunt acela. Aceea este răscumpărarea mea; acela este titlul meu de proprietate.”

Ce am găsit noi când am auzit-o? Ne-am găsit locul nostru în Carte, dar nu pentru că m-am uitat şi am citit, nici pentru că ar fi spus fratele Branham: „Chad Lamb va fi aici şi el se va întoarce în anul 1977”, nu, nu, ci pentru că atunci când a sosit timpul, mi-am auzit numele în prezenţa Împăratului. Cum? Prin descoperirea tainelor.

Să revenim la textul nostru din Estera:

„Când i-a venit rândul să se ducă la împărat, Estera, fata lui Abihail, unchiul lui Mardoheu, care o înfiase, n-a cerut decât ce a fost rânduit de Hegai, famenul împăratului şi păzitorul femeilor. Estera căpăta trecere înaintea tuturor celor ce o vedeau.” (Estera 2.15).

Ea avea liberul arbitru. Fiecare fecioară putea lua orice dorea când intra în prezenţa împăratului, dar priviţi ce a ales Estera:

„…n-a cerut decât ce a fost rânduit de Hegai, famenul împăratului şi păzitorul femeilor.”

Când s-a dus la întâlnirea cu împăratul, Estera nu a luat propriile sale păreri, propriile sale gânduri, n-a luat un fel denominaţional de a gândi şi nici ceea ce credea cineva, ci a luat doar „ce a fost rânduit de Hegai, famenul împăratului şi păzitorul femeilor, profetul celei de-a şaptea epoci, al şaptelea trimis.” Vedeţi? Ea a luat numai ceea ce a rânduit el.

Nimeni nu a mers în prezenţa Împăratului aşa, cu excepţia Miresei.

Estera a fost singura care a făcut aceasta. Toate celelalte, au avut propria lor părere cu privire la ce Îi place lui Dumnezeu şi au spus: „Dumnezeu mă iubeşte. Sunt atât de dulce şi de deosebită încât nu mă va refuza.” Dar aşa fusese Vasti şi împăratului nu-i mai trebuia alta ca ea.

De aceea, li s-a permis fecioarelor să ia tot ce doreau când intrau în prezenţa împăratului, iar ele îşi ziceau: „Oh, îi va plăcea rujul acesta, oja aceasta, tocurile şi rochia aceasta.” Niciuna dintre ele nu mai fusese în prezenţa împăratului, dar ştiţi cine a mai fost acolo?

Cine este cel care ştie ce Îi place Împăratului? Cine este cel care a fost în prezenţa Lui, iar Împăratul i-a vorbit gură către gură? Hegai. Fecioarele nu L-au auzit niciodată pe Domnul vorbindu-le direct, dar lui Hegai i-a vorbit. Aceste fecioare neînţelepte cred că ştiu ce este pe placul Împăratului şi că vor fi alese, şi că Hegai este un învechit, unul care nu ştie.

Împăratul avusese aceasta în Vasti şi nu mai dorea aşa ceva; El nu o vrea nici astăzi, ci voia Lui este ca tânăra fecioară Estera care se va ridica, să nu ceară nimic altceva decât ceea ce a venit de la profet, pentru că el a fost acolo şi ştie despre ce vorbeşte.

De aceea a căzut fiecare sistem denominaţional: pentru că merge în propria sa gândire, amestecă propriile păreri cu Cuvântul lui Dumnezeu şi iese cu ceva poluat producând o altă Vasti.

Împăratul a trecut o dată prin aceasta şi nu o va mai face încă o dată. Amin.

Noi ştim că acest famen ştia despre ce vorbeşte pentru că a fost dincolo de perdea. El a fost în camera dinăuntru, a văzut Cartea în mâna Domnului, a văzut-o deschizându-se şi a ştiut despre ce vorbeşte.

Aşadar, Estera a spus: „Voi lua numai ceea ce a spus el şi nu voi adăuga propria mea interpretare la aceasta. Când îmi va veni rândul să mă întâlnesc cu împăratul, voi face întocmai cum a spus el.” Aleluia!

Vedeţi ce înseamnă să lăsăm acest Mesaj în urmă? Cine face aceasta este o fecioară care încearcă să se dea cu ruj ca să primească trecere înaintea împăratului, dar ea nu are nici o idee despre ceea ce îi place împăratului.

Dar Hegai a vorbit cu Împăratul gură către gură şi a primit poruncile Sale, aşa că ştie ce-I place şi ce nu-I place. De aceea, din punct de vedere al ţinutei fizice, este prostesc şi lipsit de sens să mai discutăm dacă o femeie trebuie să poate părul lung sau cât de lungă trebuie să fie fusta. Ascultaţi şi faceţi ce a spus Hegai. El a fost acolo şi ştie despre ce vorbeşte, dar noi avem propriile noastre păreri despre aceasta. „Oh, aceasta este în ordine, aceea este în ordine.”

Cum ştiţi voi ce este bine şi în ordine? Nu ştiţi, dar ascultaţi-l pe cel care ştie. Necazul este că noi alegem să mergem în rând cu ceilalţi pentru a fi pe placul oamenilor, în loc să urmăm calea îngustă ca să fim pe placul Domnului. Noi încercăm să obţinem o apropiere de fratele sau sora din vecinătate, dar cui îi pasă ce spune fratele sau sora, când Hegai ne-a spus cum putem să ne apropiem de Dumnezeu?

„…n-a cerut decât ce a fost rânduit de Hegai, famenul împăratului şi păzitorul femeilor. Estera căpăta trecere înaintea tuturor celor ce o vedeau.

Estera a fost dusă la împăratul Ahaşveroş, în casa împărătească, în luna a zecea, adică luna Tebet, în al şaptelea an al domniei lui.” (v. 15-16).

Vreţi să spuneţi că Estera a intrat în 10.7? Când a intrat Estera la împărat? În 10.7? Adică în Apocalipsa 10.7 când este descoperită taina lui Dumnezeu? Atunci a intrat ea la Împărat? Absolut! Aceea este clipa în care a venit jos Îngerul acela Atotputernic. De ce? Pentru a Se uni cu Mireasa Sa.

Aşadar, ea a intrat la El în 10.7. Când avea loc ispăşirea? În ziua a zecea a lunii a şaptea.” (Levitic 23.27). Vedeţi? Acolo scrie: „În ziua a zecea a lunii a şaptea” şi nu: „În luna a şaptea, ziua a zecea”. De ce?

Pentru că răscumpărarea şi ispăşirea sunt încheiate în 10.7, ajung la plinătate în 10.7 şi Estera merge la Împărat în 10.7. Puteţi citi acum scrisoarea de dragoste? Este Biblia Scrisoarea voastră de dragoste? Puteţi citi printre rânduri? Nu contează ziua şi luna, eu sunt aici, în 10.7. Aleluia! Eu mi-am găsit locul în 10.7. Dar voi? Eu am avut întâlnirea cu Împăratul în 10.7. Dar voi? Amin. Slăvit să fie Domnul.

„Împăratul a iubit pe Estera mai mult decât pe toate celelalte femei şi ea a căpătat trecere şi iubire înaintea lui mai mult decât toate celelalte fete. I-a pus cununa împărătească pe cap şi a făcut-o împărăteasă în locul lui Vasti.”

În zilele de astăzi, noi vedem o femeie care crede că este împărăteasă şi spune: „Şed ca împărăteasă, nu sunt văduvă şi nu voi şti ce este tânguirea!” (Apocalipsa 18.7). Dar ea nu ştie că a fost detronată deja şi că Dumnezeu a ales o altă Împărăteasă pe care este pe punctul s-o descopere lumii întregi. Amin. Slăvit să fie Dumnezeu!

Când a intrat înăuntru, Estera a cerut numai lucrurile rânduite de Hegai şi anume: parfumul, hainele pe care le purta, pantofii cu care s-a încălţat şi şi-a aranjat părul cum a spus el.

În predica „Etapa actuală a slujbei mele”, fratele Branham spune:

„Nădăjduiesc că El îmi va încorona slujba şi mă va lăsa să iau hainele Cuvântului şi să îmbrac Mireasa Sa.”

Fratele Branham a spus aceasta în anul 1962, înainte de descoperirea Peceţilor. Această predică a fost vorbită în luna septembrie, iar în decembrie a primit vedenia pentru Mesajul „Hristos este taina lui Dumnezeu descoperită”, în care a văzut desfăşurarea evenimentelor care au dus la deschiderea Cuvântului, a Peceţilor.

Aşa cum am spus deja, el a zis:

„Nădăjduiesc că El îmi va încorona slujba şi mă va lăsa să iau hainele Cuvântului şi să îmbrac Mireasa Sa în haina Cuvântului şi pentru neprihănirea Sa.”

Cu ce altceva ne vom mai îmbrăca? Vom avea cumva o mânecă baptistă, o fustă penticostală şi ceva catolic? Nu va merge aşa, pentru că slujba acestui Hegai a fost să dea haina, haina potrivită, haina duhovnicească, deoarece El vorbeşte din punct de vedere duhovnicesc; el ne-a dat haina potrivită ca să putem fi îmbrăcaţi în haina de nuntă pentru a-L întâlni pe Împărat. Nu există nici o altă cale în afară de acest Mesaj! Niciuna!

Voi spune aceasta tot timpul cât voi avea suflare de viaţă în trupul acesta: Nu există nici o altă cale de a-L întâlni şi de a fi acceptat de Împărat, înafară de acest Mesaj care a fost slujba de pregătire, slujba din casa femeilor; el a fost adus de Hegai, care a fost în camera tainică şi a ştiut cum s-o pregătească pe Estera pentru întâlnirea ei cu Împăratul. Aici totul este despre caracter. De ce? De ce numai Estera a luat ceea ce a rânduit Hegai, în timp ce celelalte femei nu au luat? De ce ele au luat şi altceva? Pentru că ele nu aveau caracter. Erau frumoase, dar aceasta nu conta pentru că împăratul avusese deja frumuseţe, iar acum nu mai voia frumuseţe, ci voia un caracter.

Hristos nu caută o biserică mare sau o denominaţiune; nu caută un sistem sau un program mare, nu, nu, noi nu le avem şi nici nu le dorim, ci vrem numai ceea ce a rânduit Hegai Amin.

În predica „Alegerea unei mirese”, fratele Branham spune o poveste despre o vacă. Aş vrea ca surorile să nu se simtă jignite, pentru că el încerca doar să scoată în evidenţă ceva. Astfel, spune că într-o zi era cu un fermier care dorea să cumpere vaci de carne. Fermierul s-a apropiat de o vacă, s-a uitat la ea, a măsurat-o din priviri, i-a luat capul şi a privit-o în ochi, după care s-a întors şi a plecat. Mirat, fratele Branham l-a întrebat:

„Jeff, de ce te-ai uitat în ochii acelei vaci? Mie mi se pare în ordine.”

„Este posibil să fie în ordine, poate fi din rasa de carne de la cap la copite, dar dacă are privirea aceea sălbatică…”

Ce căuta fermierul? Un caracter.

El a continuat: „Nu va sta niciodată cuminte lângă mine, ci va fugi în jurul gardurilor şi va face multe alte lucruri de felul acesta.”

În continuare, fratele Branham a spus:

„Cred că am învăţat o lecţie despre femei. Ai face bine s-o înveţi şi tu, frate, pentru că dacă îţi vei alege o soţie cu privirea aceea sălbatică, ea nu va fi niciodată o mamă, ci va dori să meargă să lucreze în biroul unui bărbat, va dori să facă lucrul cutare sau cutare, să fie capul casei şi să facă tot ce doreşte.” O asemenea casă nu va fi o casă creştină.

Aşadar, el a spus: „Aţi face bine să fiţi atenţi!”

Fratele Branham s-a folosit de acest exemplu pentru a ilustra tabloul lui Hristos şi a Miresei Sale. El a luat un exemplu firesc, pe un bărbat care-şi alege mireasa, şi a ilustrat ceea ce se întâmplă între Hristos şi Mireasă, felul cum Îşi alege Hristos, Mireasa, şi El o alege prin cunoştinţa Sa mai dinainte.

Încă înainte de întemeierea lumii, El a avut întotdeauna în gândul Său acest timp de încercare. Este adevărat? Întotdeauna există acest timp de încercare, un timp în care trebuie să fim încercaţi.

Estera a trecut prin timpul ei de încercare cu Hegai şi apropierea de împărat, dar trebuie să aibă timpul de încercare în care ea trebuie să se potrivească cerinţelor Împăratului, iar atunci El va face ceva deosebit: va striga numele ei.

Când va striga împăratul numele Miresei? După ce ea va veni în prezenţa Sa şi va corespunde tuturor cerinţelor Sale.

După ce împăratul făcea alegerea, toate celelalte fecioare deveneau concubine. Vedeţi? El are o singură Mireasă. Nu contează cât de bună este o biserică, nici cât este de mare sistemul, de îndată ce El Îşi alege Mireasa, toate celelalte vor fi puse deoparte. Amin. De ce? Pentru că una singură va da naştere Seminţei Sale Împărăteşti.

Noi am vorbit despre răscumpărare şi despre lucrarea marelui preot din vechime şi am văzut cum marele preot mergea în Locul Preasfânt şi stropea capacul ispăşirii de şapte ori, cu sânge. El făcea aceasta pentru păcatele poporului. Ce ne spune aceasta? Că Isus a venit şi a stropit cele şapte epoci ale Bisericii cu propriul Său Sânge. Vă amintiţi aceasta?

În ziua ispăşirii, marele preot se îmbrăca cu haine simple pentru că el avea haine împărăteşti, marele preot avea haine împărăteşti, avea o slavă, avea toate acele lucruri pe care le purta, dar în ziua ispăşirii, el îşi dădea jos hainele acelea şi se îmbrăca cu haine simple pentru ispăşire.

Aşa s-a întâmplat când Hristos a venit ca Miel, când El S-a arătat în trup de carne şi a purtat Numele Isus.

Când lucrarea de ispăşire era încheiată, marele preot îşi dădea jos hainele simple din in, le lăsa în Templu şi apoi ieşea afară la popor. Când se întâmpla aceasta, poporul ştia că ispăşirea pentru păcatele lor a fost făcută şi că toate păcatele le-au fost şterse.

Aceasta a făcut Isus Hristos pentru noi.

Apoi, am vorbit despre Leu şi Miel. Acestea sunt două atribute ale lui Hristos, iar noi trebuie să le separăm şi s-o vedem pe fiecare la locul ei. Corect?

Biblia spune:

„Iată că Leul din seminţia lui Iuda, Rădăcina lui David, a biruit ca să deschidă cartea şi cele şapte peceţi ale ei.” (Apocalipsa 5.5). Şi Ioan spune mai departe:

„…am văzut stând în picioare un Miel care părea înjunghiat.”

Leul a biruit, dar când a privit Ioan, acolo stătea Mielul, pentru că Mielul şi Leul sunt aceeaşi persoană: Hristos. Mielul este trupul de carne al lui Isus, iar Hristos este Logosul care a ieşit la început de la Dumnezeu.

Acum, după încheierea acestor şapte epoci ale Bisericii, această mare zi a ispăşirii, această măreaţă lucrare a ispăşirii este încheiată în cer, iar El Îşi dă jos haina simplă de in, iar Mielul Isus rămâne în Templu. Am înţeles aceasta? Dar Cine iese afară? Cine vine? Leul din seminţia lui Iuda, Împăratul. Care este scopul venirii Sale?

În predica „Intervalul dintre cele şapte epoci ale Bisericii şi cele şapte Peceţi”, fratele Branham spune:

„El a făcut lucrarea Sa de Răscumpărător înrudit. Ştiţi că lucrarea Sa de Răscumpărător înrudit era să mărturisească înaintea bătrânilor. Vă amintiţi că Boaz şi-a dat jos încălţămintea? El a făcut toate acestea acum.”

Aici, fratele Branham vorbeşte despre „Interval”, despre Apocalipsa capitolul 5, când Mielul păşeşte în faţă şi deschide Peceţile.

Fratele Branham spune că El a făcut lucrarea de Răscumpărător înrudit şi arată că acest lucru este preumbrit prin Boaz, care este răscumpărătorul înrudit.

Întrebarea care se ridică acum este: Când s-a căsătorit Boaz cu Rut? Înaintea lucrării de răscumpărare, în timpul lucrării de răscumpărare sau după încheierea lucrării de răscumpărare? După încheierea lucrării de răscumpărare. După ce Boaz a făcut răscumpărarea pe deplin, după ce a plătit preţul, după ce a făcut tot ceea ce trebuia să facă, deci după toate acestea, el a venit, a luat-o pe Rut şi s-a căsătorit cu ea.

Aici, fratele Branham spune:

„El a făcut toate acestea, iar acum vine să-Şi ia Mireasa; El vine acum ca Împărat.” Cine? Leul din seminţia lui Iuda. Îngerul puternic din Apocalipsa 10, a venit jos şi a strigat cu glas tare, cum răcneşte un leu. Ce a strigat El?

Acum El nu vine ca Miel, acela este trupul Său cu care ne vom întâlni în văzduh, la răpire. Acum, El vine ca Leu, Împăratul! Acum vine ca Împărat şi Îşi caută Împărăteasa.

„În această Carte este toată taina învelită în şapte Peceţi. Şapte Peceţi aşteptându-L pe El să vină.”

În predica „Hristos este taina lui Dumnezeu descoperită”, scrie:

„Dicţionarul Webster spune că „a descoperi” înseamnă „a face cunoscut”, „a face cunoscut îndeosebi în Adevărul divin”. Aceasta este însemnătatea descoperirii. Descoperirea este felul lui Hristos de a Se face cunoscut Bisericii Sale.”

Cum îţi auzi numele chemat? Prin descoperirea tainelor. Care sunt tainele? Hristos.

Apoi, în Pecetea întâi, spune:

„Într-o zi Se va ridica de pe tronul Tatălui Său şi va ocupa propriul Său tron. El păşeşete în faţă pentru a-Şi pretinde proprietatea. Cum o va pretinde?”

Amintiţi-vă că El a făcut lucrarea de Răscumpărător înrudit. Mielul rămâne în Templu, iar Leul din seminţia lui Iuda, plinătatea Duhului Sfânt vine jos, El fiind Împăratul care-Şi caută Împărăteasa. El vine să-Şi pretindă aleşii.

Cum îi pretinde? El are deja Cartea Răscumpărării în mâna Sa. Ce are în mână Îngerul acela puternic din Apocalipsa 10, când vine jos? O Carte deschisă. Acum vine Împăratul; El Îşi caută Împărăteasa, vine după aleşii Săi.

Cum îi va chema? El are deja Cartea Răscumpărării în mâna Sa. Cum Îşi va găsi Împărăteasa? El are deja Cartea Răscumpărării în mâna Sa. Înţelegeţi?

Când a coborât acel Înger puternic din cer, Ioan a văzut că avea în mână o Carte deschisă. Ioan nu ştia ce să facă, dar mesagerul care era lângă el, i-a zis: „Du-te de ia cărticica deschisă din mâna îngerului care stă în picioare pe mare şi pe pământ!” (v.8).

Ioan a avut acolo o descoperire pentru că profetul lui Dumnezeu, fratele Branham, spune că numele lui era în Carte. De ce a strigat Ioan când Mielul a mers şi a luat Cartea? De ce a strigat el şi toţi cei din ceruri, de pe pământ şi de sub pământ, şi L-au lăudat pe Dumnezeu?

Pentru că a primit descoperirea că aceea era Cartea Răscumpărării şi că numele lui era trecut în ea. Fratele Branham spune că probabil Ioan s-a uitat în Carte şi şi-a văzut numele acolo, dar el nu a putut face aceasta deoarece Cartea era pecetluită, iar Peceţile erau încă ascunse, ele urmând să fie deschise numai în capitolul şase din Apocalipsa. Dar când s-a uitat la Carte, Ceva din el i-a spus: „Numele meu este în Cartea aceea. Aceea este răscumpărarea mea, de aceea fac parte din Carte.”

Ioan a primit descoperirea cu privire la locul de care aparţinea. Vedeţi? Un Înger puternic a venit jos cu Cărticica în mână, iar un glas i-a spus să meargă şi să ia Cartea. Ioan nu a implorat să primească acea Carte. De ce? Pentru că numele lui era scris în Ea, iar dacă numele lui era acolo, înseamnă că acea Carte era a lui, îi aparţinea. Astfel, s-a dus la Înger şi i-a cerut Cartea, iar El i-a dat-o.

Caleb a văzut un munte care i-a plăcut şi l-a dorit. El a mers, a iscodit ţara şi a găsit un loc bun. Cele mai bune bucăţi de pământ erau luate deja. Întotdeauna este aşa. Caleb a văzut o bucată de pământ care i-a plăcut, dar aceea era ocupată de uriaşi. El s-a dus şi a iscodit ţara împreună cu Iosua şi alte zece iscoade şi i-a văzut acolo pe fiii lui Anac. Ceilalţi zece au înmuiat inima poporului spunând că nu pot lua ţara, dar Iosua şi Caleb au spus: „Noi suntem mai mult decât biruitori din pricina Cuvântului.” Pe ce stăteau ei? Iosua şi Caleb nu s-au uitat la muşchii lor, nici la lungimea săbiei lor, ci au privit la făgăduinţă: „El ne-a spus deja că suntem mai mult decât biruitori.” Aceasta nu avea nimic a face cu Iosua sau cu Caleb, ci cu Dumnezeu.

Aceasta este ceea ce a uitat lumea: că El caută o Împărătească care să fie pe placul Său. Lumea şi-a pierdut minţile şi caută un dumnezeu care să fie pe placul ei: „un dumnezeu după placul meu, un dumnezeu care să iubească ce iubesc eu şi ale cărui dorinţe să se potrivească cu ale mele.”

Cu alte cuvinte, avem o femeie care încearcă să meargă, să ia un bărbat şi să-i spună: „Dă-mi numele tău.” Dar nu aceasta este calea, El nu caută o asemenea împărăteasă. Cartea Esterei nu spune nici măcar o dată că Estera ar fi căutat să facă ceea ce voia sau ceea ce îi plăcea ei. De ce nu scrie nimic despre aceasta? Ce era important, ce voia ea sau ce voia împăratul?

Dar noi am sucit toate lucrurile şi acum nu se mai vorbeşte despre ceea ce este pe placul Împăratului, ci se vorbeşte doar despre ce vreau eu!

„O, cu siguranţă, El mă va accepta aşa cum sunt!” O, nu! Vă înşelaţi! De ce? Pentru că trebuie să fii pe placul Lui. Tu trebuie să fii pe placul Lui, nu El trebuie să fie pe placul nostru. Vedeţi? Nu noi L-am ales pe el, ci El ne-a ales pe noi. Arătaţi-mi un singur tablou din Scriptură care arată ceva diferit de aceasta.

Cele zece iscoade au făcut ca totul să fie degeaba, iar Caleb a trebuit să aştepte încă patruzeci de ani. Dar Moise i-a spus: „Poţi avea acea bucată de pământ. Muntele acela mare pe care l-ai văzut, cu cetăţile şi roadele lor, îţi aparţine!”

Astfel, când au ajuns în ţară, Caleb s-a dus la Iosua care este un simbol al Duhului Sfânt, pentru că Duhul Sfânt a aşezat poporul în ţară, aşa cum şi noi suntem aşezaţi în Cuvânt, iar Duhul Sfânt ne arată care este locul nostru.

El s-a dus la Duhul Sfânt, dar vă rog să vă amintiţi că acest bărbat, Caleb, era dintre neamuri. Numele lui înseamnă „câine”, dar era un iudeu prozelit, iar după mai multe generaţii a fost altoit la seminţia lui Iuda.

Ştiţi unde suntem noi, neamurile care a fost numite „câini” de către evrei? În care seminţie am fost altoiţi? În seminţia lui Iuda. De ce? Pentru că Isus Hristos venea din Iuda, iar prin căsătoria cu Hristos, noi am fost altoiţi în seminţia lui Iuda.

Care este povestea lui Caleb? Este despre el? Nu, este despre noi. Este din nou povestea răscumpărării, pentru că neamurile (câinii), au fost altoite la seminţia lui Iuda.

Oh, mie nu-mi pasă cum sunt numit de oameni! Mă pot numi hulitor, eretic, rătăcit sau cum vor ei, fiindcă ştiu ce mi-a făgăduit El în acea Ţară.

Celelalte iscoade au putut spune: „Caleb, tu nici măcar nu eşti un evreu adevărat!”, dar lui Caleb nu i-a păsat de aceasta. El a avut descoperirea, în timp ce ceilalţi au eşuat.

Aşadar, Caleb s-a dus la Iosua, Duhul Sfânt, dar nu i-a spus: „Te rog să-mi dai dacă se poate… Dacă binevoieşti şi este posibil, te rog să-mi dai ceea ce-mi doresc.” El nu a făcut aceasta, pentru că acel lucru îi fusese făgăduit deja de către profet. Moise îi spusese deja că este al lui, ceea ce înseamnă că nu îi aparţinea lui Iosua sau altei seminţii, ci îi aparţinea lui. Era făgăduinţa dată lui în Cuvânt, era făgăduinţa dată de către profet, aşa că s-a dus la Iosua şi i-a spus: „Dă-mi muntele acesta!” Nu era prea manierat, nu-i aşa? Nu a spus nici „te rog”, nici „mulţumesc”. De ce? Pentru că era muntele lui. El ştia că era al lui, îi fusese descoperit că era al lui, aşa că pretindea doar ceea ce-i aparţinea deja.

Astfel, când Îngerul acela puternic a coborât cu Cartea Răscumpărării, Ioan ştia deja că-i aparţine. Şi ce a făcut? S-a dus la Înger şi i-a zis: „Dă-mi Cartea”. Şi Îngerul i-a spus:

„Ia-o şi mănânc-o; ea îţi va amărî pântecele, dar în gura ta va fi dulce ca mierea.” (v. 9).

Ce s-ar fi întâmplat dacă Ioan ar fi luat Cartea dar ar fi avut comentarii cu privire la partea amară? Dacă ar fi spus: „Voi lua numai o mostră? Voi aştepta douăzeci şi patru de ore să văd ce se va întâmpla.”? De ce vin oamenii la Mesaj, iar după aceea dau înapoi? De ce stau puţin aici, iar după aceea sar de pe corabie zicând: „Vreau să văd ce se întâmplă, cât este de rău. Vreau să văd cât îmi este de amar pântecul. Oh, este amar: prigoană, respingere, răceală şi respingere din partea familiei şi alte lucruri.”

Noi sărim de pe corabie din cauză că ne este pântecul amar, dar Ioan nu s-a grăbit să fugă, ci a mâncat toată cărticica. Porunca nu este doar să gustăm puţin din ea pentru a vedea ce gust are, ci trebuie s-o mâncăm toată. Mâncaţi toate lucrurile grele, lucrurile pe care nu le înţelegem, lucrurile care par contradictorii, lucrurile care uluiesc mintea, totul. Pântecul vostru va fi amar, dar aceasta este în ordine pentru că Pavel i-a spus lui Timotei:

„Nu bea numai apă, ci ia şi puţin vin pentru binele stomacului tău.”

Fratele Branham ne-a învăţat că vinul este bucuria descoperirii. Doreşti un leac pentru amărăciunea din pântecul tău? Trebuie să iei o doză de stimul al descoperirii. Lasă-L pe Dumnezeu să-ţi deschidă ochii cu privire la Cuvânt şi la poziţia ta în acest Cuvânt şi atunci nu va mai conta amărăciunea, pentru că vei avea vinul, vei avea descoperirea cu privire la Biblie.

Referitor la această bucurie a descoperirii, tot fratele Branham a spus:

„Aţi văzut vreodată un om beat? El este fericit. Poate că oamenii se amuză pe seama lui şi poate că el cade jos, dar cu toate acestea continuă să cânte pentru că are stimulul vinului. La fel este duhovniceşte: dacă bem din vinul descoperirii, nu contează dacă suntem prinşi, răniţi, respinşi, dacă se dă cu pietre în noi, dacă suntem batjocoriţi, noi suntem fericiţi şi continuăm să mergem înainte cântând. Oh, ei pot arunca cu pietre în mine, fiindcă sunt atât de îmbătat de Cuvântul Domnului, atât de însufleţit de descoperirea a ceea ce sunt în Hristos, încât pot cânta „Aleluia, pot cânta!” Dacă aruncaţi cu o piatră în mine şi-mi spuneţi: „Ereticule, tu nu ştii nimic despre Biblie!”, eu voi spune: „O, zi fericită!” Aleluia!

Există un leac pentru amărăciunea din pântecul nostru, iar acesta este vinul descoperirii care vine de la Tatăl. Amin.”

El a venit cu o Carte deschisă. Cine este El? Împăratul care Îşi caută Împărăteasa. Sunteţi voi Împărăteasa care se va uni cu Împăratul? Atunci luaţi Cartea şi mâncaţi-o! Această Carte este numai pentru Mireasă, iar fratele Branham a spus:

„Aceste taine vor fi descoperite numai Miresei Sale.” Este scrisoarea Lui de dragoste, este Stimulul, imboldul, bucuria descoperirii.

Înainte de a încheia, vreau să citez ceea ce a spus fratele Branham în predica „Dumnezeu nu-Şi schimbă Cuvântul”:

„Voi nu-L puteţi judeca pe Dumnezeu prin prosperitate pentru că şi lumea prosperă. Şi Balaam a prosperat, dar să-L judeci pe Dumnezeu prin Cuvântul Său, fiindcă El Îşi ţine Cuvântul şi-L dovedeşte ca fiind Adevărul.

Aşadar, ţine minte cât trăieşti, prietene, că Dumnezeu nu Se schimbă, deşi El binecuvântează. El nu-Şi schimbă Planul sau Cuvântul Său pentru tine. Nicidecum, prietene, ci tu trebuie să te schimbi.”

Estera nu era acolo ca să-l facă pe împărat să se schimbe pentru ea. Ea nu a fost în camera femeilor pentru curăţire şi sfinţire, nu a fost sub observaţia şi călăuzirea lui Hegai, ca să schimbe gândirea împăratului. Ea a fost sub tutela lui Hegai ca să poată fi schimbată, astfel încât să se potrivească întocmai cu dorinţa împăratului.

Acest profet al lui Dumnezeu a venit ca să pregătească Mireasa pentru Răpire, este adevărat? El a venit s-o îmbrace în haina de Nuntă; a venit să-i aducă Cuvântul pentru sfinţire şi i-a adus toate lucrurile. De ce? Pentru că a venit aici ca să ne schimbe şi să ne facă în totul conform dorinţei Sale. Amin.

Lumea a pierdut viziunea referitoare la aceste lucruri prin faptul că a încetat să se mai închine lui Dumnezeu şi s-a slăvit pe sine însăşi.

„Tu trebuie să te schimbi deoarece nu poţi face Cuvântul lui Dumnezeu să se potrivească cu experienţa ta, ci trebuie să faci experienţa ta să se potrivească cu Cuvântul Său. Vedeţi? Voi spuneţi: „Eu sunt un om bun, iar Dumnezeu face aceasta şi cealaltă!”, dar ţineţi Cuvântul Său?”

Aceasta a fost cheia biruinţei pentru Estera. Acesta era caracterul pe care îl căuta împăratul.

El vine cu o Carte în mâna Sa. Ce vei face în legătură cu aceasta?

El a venit cu descoperirea celor şapte Peceţi, care deschis Cuvântul şi ne-a arătat că toată taina Răscumpărării este încheiată şi disponibilă. El nu ne arată ce face în timp ce lucrurile sunt în desfăşurare, ci ne arată numai după ce termină totul.

Când ne-a arătat că a plătit preţul răscumpărării, în timp ce a făcut aceasta sau după ce totul a fost terminat? Dar ispăşirea? Ne-a arătat-o în timp ce a făcut-o sau după ce a terminat-o? El a venit jos să deschidă cele şapte Peceţi după ce a făcut aceasta.

Aş vrea să vă întrebaţi fiecare în parte: Ce înseamnă aceasta pentru mine? Când vine El să-i cheme pe aleşii Săi? Cum îi va chema? El vine cu Cartea Răscumpărării în mâna Sa. Aceasta înseamnă că dacă sunt alesul Său răscumpărat, Cartea aceasta a Răscumpărării va însemna ceva pentru mine? Amin! Înseamnă că dacă sunt Împărăteasă, nu mă voi opri numai la: „Isus Hristos mă iubeşte. El iubeşte pe toată lumea şi toţi vom merge în ceruri.” Nu! Nu acesta este Mesajul care cheamă Mireasa, ci este mai mult decât atât.

De ce sunteţi aici? Doar pentru că vin aici prietenii voştri, părinţii voştri, soţia sau soţul vostru? Veniţi doar pentru că nu vreţi să fie despărţită familia voastră? Veniţi pentru că aţi găsit nişte oameni drăguţi şi o clădire frumoasă? Dacă sunteţi aici numai din cauza aceasta, atunci acest Mesaj nu este pentru voi!

Dacă acea Carte a Vieţii nu înseamnă pentru voi mai mult decât viaţa însăşi, nu este pentru voi. Dacă nu sunteţi dispuşi să mergeţi la acel Înger puternic şi să-I spuneţi: „Da-mi Cartea mea, dă-mi Muntele meu!” nu sunteţi vrednici s-o primiţi!”

Ştiaţi că atunci când Caleb a cerut muntele acela, el a ştiut ce era pe el? Erau uriaşii. El a ştiut că pântecul lui va fi amar, dar nu i-a păsat de luptă, de respingere, de necazurile pe care le va avea, ci îi păsa doar de moştenirea sa.

Dacă vouă vă pasă mai mult de altceva decât de moştenirea voastră în Cuvântul lui Dumnezeu sau de poziţia voastră în Hristos, atunci nu este pentru voi. Dar dacă această Carte deschisă vă încântă sufletele, dacă Cuvântul lui Hegai vă pregăteşte pentru a-L întâlni pe Împărat, dacă sunteţi dispuşi să mâncaţi toată Cărticica, atunci este pentru voi. Dacă vă bucuraţi de ceea ce citiţi şi este dulce ca mierea în gura voastră, atunci este pentru voi. Dacă amărăciunea se regăseşte în pântecul vostru şi strigaţi după stimulul descoperirii, este pentru voi.

Atunci sunteţi cei răscumpăraţi, sunteţi cei pentru care a deschis El Cartea, sunteţi motivul pentru care a venit jos şi a deschis Cartea, sunteţi motivul pentru care a fost trimis Hegai aici.

Care este dovada? Vorbirea în limbi? Nu, nu aceasta este dovada. Vindecarea divină? Nu. Dar atunci care este dovada? Faptul că îmi văd numele în Carte. Eu văd aceasta prin descoperire, nu pentru că mi-a spus mama sau altcineva; o văd prin faptul că El mi-a strigat numele. Când am auzit aceasta, am ştiut că sunt eu. Nu o pot explica, dar ştiu că sunt eu.

Estera nu a ştiut toate motivele pentru care a fost aleasă de împărat. Tot ce a ştiut a fost că şi-a auzit numele, iar când s-a întâmplat aceasta, toată viaţa ei s-a schimbat.

V-aţi auzit numele? Lăsaţi ca totul să se schimbe în viaţa voastră. Amin.

– Amin –