NEVĂZUTUL ESTE REALUL

Să deschidem Bibliile la 2 Corinteni 4.18:

„Pentru că noi nu ne uităm la lucrurile care se văd, ci la cele ce nu se văd, căci lucrurile care se văd sunt trecătoare, pe când cele ce nu se văd sunt veșnice.”

Iubesc această Scriptură! Noi suntem atât de pregătiți pentru această viață, pentru această lume, pentru natural; și tot ce am știut vreodată în viața naturală este că ne-am născut în aceste corpuri, în această stare, iar pe măsură ce creștem, vedem naturalul, vedem lucrurile care ne înconjoară, lucrurile pe care putem să le atingem, pe care le putem simți, mirosi și vedea, dar toate aceste lucruri sunt trecătoare. „…căci lucrurile care se văd sunt trecătoare, pe când cele ce nu se văd sunt veșnice.”

Așadar, în această Scriptură, Pavel ne spune să nu privim la lucrurile care se văd. „Pentru că noi nu ne uităm la lucrurile care se văd, ci la cele ce nu se văd”, pentru că lucrurile care nu se văd sunt mai reale decât cele care se văd.

Ca și creștini, există o realitate mai mare care ni se deschide atunci când suntem născuți din nou din Duhul lui Dumnezeu; ni se deschide un întreg nivel spiritual și începem să avem capacitatea de a trece dincolo de văzut, în nevăzut, deoarece întreaga noastră viață creștină are de-a face cu realitățile nevăzute.

Aș vrea să mergem împreună la câteva Scripturi. Mai întâi, să deschidem la 1 Timotei 1. Această inspirație a venit din predica de miercuri seara. Am încheiat cu acest gând și am vrut să vi-l împărtășesc și vouă, iar titlul este, „Nevăzutul este realul.” Deci, ceea ce este nevăzut, invizibil, este real, sau altfel spus, știți ce este real? Nevăzutul este real. Doar pentru că ceva este nevăzut nu înseamnă că nu există; faptul că-l numim nevăzut nu este o dovadă că nu există, deoarece dacă nu există nu poate fi invizibil, nevăzut. Sper că aceasta are sens. Dacă spun: „Eu am ceva, dar este invizibil”, înseamnă că există o substanță în spate. Termenul „invizibil,” înseamnă ceva, o substanță care nu poate fi văzută. Așadar, faptul că o numim invizibilă înseamnă că este reală, că acolo este o substanță pe care pur și simplu nu o putem vedea. Să mergem la 1 Timotei 1.17, pentru a privi aceasta:

„A Împăratului veșniciilor, a Nemuritorului, a Nevăzutului şi singurului Dumnezeu să fie cinstea şi slava în vecii vecilor! Amin.”

Dumnezeu este nevăzut. Este El real? Este El Substanța? Îndrăznesc să spun că  Dumnezeul Invizibil, Nevăzut, este singura Substanță reală. Orice altă substanță a fost creată  pentru a fi o expresie a ceea ce a fost cu adevărat real. Și cel mai real pe care îl poți obține este tot drumul înapoi la original, când Dumnezeu Elohim a locuit Singur cu gândurile Sale. Aceasta este esența Realului; Acesta este cel mai real; Acesta este Generatorul realului. Voi nu puteți obține mai real decât atât și Acesta este complet invizibil, este total intangibil pentru orice înțelegem noi a fi tangibil în această viață. Dar acesta este de fapt miezul, esența realului. Orice altceva este o altă realitate creată pentru a exprima această Realitate invizibilă, iar dacă vrei Realul, trebuie să te întorci la esență.

Să mergem la Evrei 12.18-27:

„Voi nu v-aţi apropiat de un munte care se putea atinge şi care era cuprins de foc, nici de negură, nici de întuneric, nici de furtună,

nici de sunetul de trâmbiță, nici de glasul care vorbea în așa fel că cei ce l-au auzit au cerut să nu li se mai vorbească

(pentru că nu puteau suferi porunca aceasta: „Chiar un dobitoc, dacă se va atinge de munte, să fie ucis cu pietre sau străpuns cu săgeata.”

Şi priveliștea aceea era așa de înfricoșătoare încât Moise a zis: „Sunt îngrozit şi tremur!”).

Ci v-ați apropiat de muntele Sionului…” Așadar, voi nu ați ajuns la un munte fizic, tangibil, care era cuprins de foc și unde puteați simți cutremurul, puteați auzi tunetul și Glasul care vorbea. Voi nu ați venit la aceasta, aș putea spune la acea realitate, ci ați venit la o realitate invizibilă. Aceasta ne spune Pavel aici. Apostolul Pavel îi duce pe credincioși dincolo de tangibil, în supranatural, în nevăzut.

„Ci v-ați apropiat de muntele Sionului, de cetatea Dumnezeului celui viu, Ierusalimul ceresc, de zecile de mii, de adunarea în sărbătoare a îngerilor…” Așadar, voi ați ajuns într-un loc… Prin nașterea din nou ați fost aduși în acest loc care acum este o realitate pentru voi. Amin? Voi „v-ați apropiat de muntele Sionului, de cetatea Dumnezeului celui viu, Ierusalimul ceresc.”

Voi spuneți: „Vreau să merg în Ierusalimul ceresc”, dar Pavel a spus că „ați ajuns la el,” dar este nevăzut, este o realitate nevăzută.

„…de zecile de mii, de adunarea în sărbătoare a îngerilor,

de Biserica celor întâi născuți, care sunt scriși în ceruri, de Dumnezeu, Judecătorul tuturor, de duhurile celor neprihăniți, făcuți desăvârșiți,

de Isus, Mijlocitorul legământului celui nou, şi de sângele stropirii, care vorbește mai bine decât sângele lui Abel.

Luați seama ca nu cumva să nu voiți să ascultați pe Cel ce vă vorbește! Căci dacă n-au scăpat cei ce n-au vrut să asculte pe Cel ce vorbea pe pământ, cu atât mai mult nu vom scăpa noi dacă ne întoarcem de la Cel ce vorbește din ceruri.”

Așadar, mai este un Glas care vorbește; mai este un Glas care vorbește în această zi, dar nu vorbește pe pământ, ci vorbește din Cer. Laudă lui Dumnezeu! Și va fi nevoie de altfel de urechi pentru a auzi acest Glas.

„…al cărui glas a clătinat atunci pământul şi care acum a făcut făgăduința aceasta: „Voi mai clătina încă o dată nu numai pământul, ci şi cerul.”

Cuvintele acestea, „încă o dată”, arată că schimbarea lucrurilor clătinate, adică a lucrurilor făcute, este făcută tocmai ca să rămână lucrurile care nu se clatină.”

Acum a venit o zdruncinătură; în Glasul din ultima zi s-a auzit un tunet și o zdruncinătură. Această zdruncinătură arată schimbarea tuturor lucrurilor temporare, a tuturor lucrurilor care sunt făcute, astfel încât să rămână numai lucrurile care nu pot fi clătinate sau zdruncinate. Ce rămâne? Ceea ce nu a fost făcut, ceea ce este nevăzut, ceea ce este veșnic, ceea ce este cu adevărat real.    

Deci, ni se spune că, „Noi am ajuns la Ierusalimul ceresc.” Dacă întoarcem la Evrei 11.8, vorbind despre Avraam ni se spune:

„Prin credință Avraam, când a fost chemat să plece într-un loc pe care avea să-L ia ca moștenire, a ascultat şi a plecat fără să știe unde se duce.

Prin credință a venit şi s-a așezat el în țara făgăduinței ca într-o țară care nu era a lui şi a locuit în corturi, ca şi Isaac şi Iacov, care erau împreună moștenitori cu el ai aceleiași făgăduințe.

Căci el aștepta Cetatea care are temelii tari, al cărei meșter şi ziditor este Dumnezeu.” Laudă lui Dumnezeu!

 Avraam nu s-a stabilit niciodată în țară, ci căuta ceva care era real pentru el. Avraam nu căuta ceva care nu era real, nu urma o imaginație, ci căuta ceva real, căuta un oraș care are temelii tari. Aici nu este vorba despre temelii naturale pe care le sapi și zidești piatra, aici este vorba despre o temelie solidă, care are temelii tari, de neclintit, iar acea Temelie este Dumnezeu. Așadar, el căuta ceva sigur, ceva statornic, ceva durabil, nu ceva ce putea să construiască pe Pământ, pentru că orice putea face aici, era temporar, orice putea construi, avea să dispară. Astfel, el se gândea că trăiește într-o locuință trecătoare cu moștenitorii făgăduinței, căutând ce? Căutând Orașul care are temelii tari și al cărui Meșter și Ziditor este Dumnezeu. Ce oraș a zidit Dumnezeu? Un oraș invizibil. Există un Ierusalim ceresc? Apostolul Pavel spune în Galateni 4.26:

„Dar Ierusalimul cel de sus este slobod şi el este mama noastră.”

Așadar, Pavel spune că acest oraș pe care-l căuta Avraam este mama noastră. Este mama voastră? Este acest oraș mama voastră? Ai venit tu din Ierusalimul ceresc? Absolut! Acesta este o realitate. Este o realitate pentru mine, pentru că m-am născut de Acolo; este o realitate pentru mine, pentru că vin de Acolo. Acesta este Orașul pe care îl caut, acesta este originea mea, acesta este locul meu de naștere. Acesta este motivul pentru care spunem: „Când părăsim această lume (unde vrem să mergem?), vrem să mergem Acasă.” Câți spuneți: „Eu vreau să merg Acasă?” Și dacă spui că vrei să mergi Acasă, mărturisești că nu aceasta este casa ta; mărturisești că ești doar un străin și un călător aici. Vreau să spun că ai originea Altundeva; Aceea este Casa ta, și este invizibilă, dar este reală. Prin nașterea din nou, când ai devenit creștin, aceasta a devenit reală pentru tine. Înainte, aceasta de aici era realul, dar cu cât urcăm mai sus în Hristos, aceasta de aici devine mai puțin reală; aceasta devine mai puțin reală (fratele Chad arată spre el) și Aceea devine realul. Cu cât putem trece mai mult de la toate aceste lucruri tangibile care sunt reale aici, la cele nevăzute, care sunt adevăratul real, cu atât viața aceasta va avea mai puțin efect în noi să ne ia din făgăduință.

Știți, mă gândesc că ceea ce ne împiedică cel mai mult sunt lucrurile trecătoare, lucrurile trecătoare care vor dispărea, lucrurile care se vor schimba. De câte ori suntem împiedicați de ele și suntem ținuți pe loc, suntem ținuți emoțional de toate aceste necazuri și încercări, de neînțelegeri și greșeli, chiar și de propriile noastre fapte greșite. Întâlnim toate aceste lucruri care ne împiedică atât de mult, dar toate acestea sunt trecătoare, toate sunt temporare și vor dispărea.

Mă gândesc că situația care te-a împiedicat atât de mult, peste un an va fi doar o amintire; nici măcar nu va mai fi o realitate care să te afecteze. Te-a afectat atunci, și oricum Dumnezeu a folosit-o  pentru creșterea ta și te-a mutat în alt loc. Acum, lucrul acela nu te mai afectează pentru că a fost ceva trecător; dar în ziua în care am trecut prin această încercare, a fost cea mai mare barieră din viața noastră, a fost cel mai dificil lucru cu care ne confruntam și am fost împiedicați și îngreunați de ceva trecător, care avea să se schimbe.

Dacă am putea începe să ne vedem viețile în acest fel, știind că lucrurile cu care ne confruntăm se vor schimba, aceste circumstanțe se vor schimba, pentru că lucrurile cu care ne confruntăm sunt trecătoare. Chiar dacă durează o viață, aceasta este trecătoare, pentru că viața omului este ca un abur, este doar un moment, dar noi am venit din veșnicie, ne întoarcem în veșnicie și vom locui pentru totdeauna în veșnicie. Oricum, ce sunt șaptezeci, optzeci sau nouăzeci de ani? Deci, dacă atât durează toată viața mea pământească, nu a durat prea mult, a fost trecătoare. Noi trebuie să trecem dincolo de aceste lucruri, în realitatea adevărată, astfel încât să nu avem lanțuri pe picioare și cătușe la mâini.

În mesajul, Unirea invizibilă, fratele Branham a spus… El a făcut o afirmație și s-a referit la ceea ce tocmai am citit despre Avraam care se afla în căutarea Orașului care se întâmplă să fie mama mea.

„Dumnezeule scump, noi stăm solemn acum. Este într-adevăr o zi a Recunoștinței, Doamne. Îți sunt recunoscător, Doamne, pentru că trăiesc în această zi; aceasta este cea mai măreață zi. Apostolul Pavel a dorit să vadă această zi; oamenii mari din vechime au tânjit s-o vadă; profeții au tânjit s-o vadă. Ei au privit după această zi. Avraam a privit după această zi, deoarece căuta o Cetate al cărei Ziditor și Creator era Dumnezeu. Aceasta atârnă chiar deasupra noastră în seara aceasta.”

Ceea ce căuta Avraam, atârnă chiar peste voi. Trebuie doar să vă ridicați și s-o atingeți. Credeți că fratele Branham a fost Acolo? Absolut! El a mărturisit că a fost Acolo. Au mărturisit ochii tăi că a fost Acolo? Nu, dar există un alt simț în interior care trece peste cele zece simțuri care mă împiedică în trupul meu; acesta este simțul credinței, care este un super-simț. De acesta am nevoie pentru a atinge această Realitate nevăzută. Toate celelalte simțuri ale mele au de-a face cu călătoria mea pământească; au de-a face cu ceea ce este trecător, dar există un alt simț care poate trece dincolo de tot ce este trecător, în Realitatea nevăzută, și acesta este simțul credinței. Laudă lui Dumnezeu!

Să ne întoarcem la Evrei 11.1:

„Acum, credința este substanța lucrurilor nădăjduite, dovada lucrurilor nevăzute.” (traduce după Biblia King James).

Așadar, credința este o substanță, ceea ce înseamnă că credința este reală. Credința adevărată nu este o emoție, nu este un gând; credința nu este o născocire a imaginației noastre; credința este o substanță. Și este mai multă substanță decât toate gândurile care ne trec  prin minte și care sunt trecătoare: gândurile de frică și anxietate sunt trecătoare, dispar. Chiar și gândurile de emoție și entuziasm dispar. Toate aceste emoții sunt atât de trecătoare încât doar în câteva secunde poți trece de la extaz la agonie. Poți avea o zi perfectă și un singur apel telefonic, un mesaj sau un comentariu de la cineva poate să te ducă de la starea cea mai înaltă, la starea cea mai de jos, dar aceasta este absolut trecătoare pentru că emoțiile sunt pe tărâmul duhului.

Simțurile din exterior, văzul, pipăitul, mirosul, gustul și auzul sunt doar pentru un timp, sunt doar pentru o clipă; clipa în care miroși acolo; clipa când simți acolo, totul este trecător, dispare; totul se șterge pentru că toate există doar temporar. Dar există un super-simț pe care Dumnezeu l-a dat copiilor Săi, și acest super-simț este credința care poate trece peste toate acestea, și poți avea cea mai proastă zi, cu cele mai rele vești, poți să fii complet deprimat, speriat, stresat, în anxietate, pot apărea toate acestea, dar super-simțul poate trece dincolo de tot ce este temporar și poate spune: „Dumnezeul meu a promis în Cuvântul Său că nu mă va părăsi niciodată și nu mă va lăsa singur.” Super-simțul poate trece peste toate aceste simțuri.

Așadar, Nevăzutul este real. Să citim din nou: „Credința este substanța lucrurilor nădăjduite, dovada lucrurilor nevăzute.” Care este dovada mea? Nu este ceea ce văd. Noi am încercat atât de mult să venim cu dovezi tangibile că suntem copii ai lui Dumnezeu, pentru că aceasta este singura lume pe care o înțelegem. Noi vrem dovezi, vrem să fim capabili să arătăm ceva sau să avem ceva care  mărturisește și dovedește că suntem un copil al lui Dumnezeu, dar această credință este substanța lucrurilor nădăjduite, este dovada lumii nevăzute. Ce dovezi vreți? Este o singură dovadă reală, și aceasta este credința. Laudă lui Dumnezeu! Și credința este un dar al lui Dumnezeu. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru aceasta!

„Prin aceasta cei din vechime au primit o bună mărturie. Prin credință înțelegem că lumile au fost făcute prin Cuvântul lui Dumnezeu, așa că tot ce se vede n-a fost făcut din lucruri care se văd.”

Iubesc această Scriptură. Vreau să mă opresc puțin aici.

„Prin credință înțelegem că lumile au fost făcute prin Cuvântul lui Dumnezeu.”

Așadar, Dumnezeu a făcut lumile prin credință, prin propria Sa credință, prin Cuvânt; El a rostit Cuvântul și a trebuit să creadă Cuvântul Său.

„…așa că lucrurile care se văd, nu au fost făcute din lucruri care se văd.”

Așadar, Dumnezeu nu a luat lumea vizibilă, tangibilă și a făcut o lume vizibilă, tangibilă, ci El a făcut tot ce vedem, din lucruri care nu se văd. Să ne gândim puțin la aceasta. Tot ce vedem în Creație, a fost făcut din lucruri care nu se văd, deci, care au venit mai întâi? Lucrurile care nu se văd, ceea ce înseamnă că erau substanțe. Există o substanță nevăzută, există ceva… Să nu-mi cereți s-o descriu, pentru că nu știu cum să fac aceasta, dar există ceva nevăzut, care nu apare, și Dumnezeu a luat acea substanță și a făcut această lume tangibilă din acea substanță care era prima și care este mai reală decât aceasta, pentru că aceasta a fost făcută din aceea.

Deci, tot ce se vede, a fost făcut din ceea ce nu se vede, așa că, ceea ce nu se vede a precedat acest lucru și este mai real decât ceea ce se vede. Așadar, a fost o realitate, o substanță; nu o imaginație, nu o emoție, nu un gând, adică noi trebuie să mergem dincolo de întregul tărâm religios, de tărâmurile religiei care au de-a face cu gânduri, cu teorii și cu toate aceste lucruri. Acesta nu este un gând, nu este o teorie, nu este o religie, nu este un fel de a gândi, ci este o substanță absolut reală.

Acest super-simț este această substanță și din această substanță a făcut totul. De aceea trebuie să încetăm să gândim că Dumnezeu este o imaginație, că El este un gând sau un concept; El nu este un concept  religios, și de asemenea nu este un sentiment, nu este o teorie sau o idee, ci El este singura Realitate adevărată. Laudă lui Dumnezeu!

Fratele Branham a spus: „Concepțiile intelectuale sunt în ordine. Amintiți-vă, când ochiul se uită la aceasta, diavolul folosește ochiul tău. În grădina Eden a dovedit că diavolul a ales capul omului pentru a lucra, dar Dumnezeu alege inima. Diavolul îi arată ceva ce poate vedea cu ochiul și el spune: „A vedea,” înseamnă, „A crede.” Dar când vine Dumnezeu la un om, El vine în inima lui și îl lasă să creadă cu inima lucruri pe care ochii lui nu le pot vedea, pentru că Scriptura spune: „Credința este substanța lucrurilor nădăjduite, dovada lucrurilor nevăzute.” Laudă lui Dumnezeu!

Să ne întoarcem la Ioan 20.26-29:

„După opt zile, ucenicii lui Isus erau iarăși în casă; și era și Toma împreună cu ei. Pe când erau ușile încuiate, a venit Isus, a stat în mijloc și le-a zis: „Pace vouă!…” Aceasta s-a întâmplat după înviere.

„Apoi a zis lui Toma: „Adu-ți degetul încoace, și uită-te la mâinile Mele, și adu-ți mâna și pune-o în coapsa Mea, și nu fi necredincios, ci credincios.”

Drept răspuns, Toma I-a zis: „Domnul meu și Dumnezeul meu!”

„Tomo,” i-a zis Isus, „pentru că M-ai văzut, ai crezut. Ferice de cei ce n-au văzut și au crezut.”

Toma a trebuit să vadă ceva. El a spus: „Eu nu cred până când nu voi vedea semnul cuielor în mâinile Lui, și până când nu-mi voi pune degetul în semnul cuielor și în coasta Lui.” Toma trebuia să vadă ceva ca să creadă, iar Isus a fost bun cu el și i-a dat acea oportunitate, dar i-a spus: „Binecuvântat…” (la noi scrie: „Ferice”…) Deci, există o binecuvântare pentru cei care nu văd dar cred.

Tu nu ai avut niciodată oportunitatea pe care a avut-o Toma; nu ai avut nici măcar oportunitatea celor care erau în acea cameră în ziua aceea când, după înviere, Isus a apărut în mijlocul lor. Tu nu ai fost lângă Marea Tiberiadei, nu ai fost acolo să-L vezi cum S-a înălțat la cer și un nor L-a ascuns de ochii lor. Tu nu ai avut oportunitatea lor, dar slavă Domnului, că ai aceeași credință pe care au avut-o ei, și poți crede la fel de mult ca ei, fără să vezi, pentru că este o binecuvântare  pentru noi să credem fără să vedem.

Deci, noi vrem mereu să vedem ceva, dar amintiți-vă că El a spus: „Binecuvântați sunt cei care n-au văzut și au crezut!” Laudă lui Dumnezeu! Să nu mă înțelegeți greșit. Eu tot vreau să văd ceva, dar binecuvântarea este credință.

Să mergem la 1Petrui 1. Știți, Biblia dovedește că binecuvântarea este credință. Câți L-au văzut pe Isus Hristos? Mulți L-au văzut pe El, au văzut minunile, au văzut ologii umblând, dar câți au crezut că El era Mesia? Binecuvântarea este credință, nu doar a vedea. Cât de mult a văzut Iuda? Și totuși nu a putut să creadă. Deci, binecuvântarea nu este a vedea, cea mai mare binecuvântare este a crede.

Câți oameni L-au văzut pe Dumnezeu în această zi? Noi toți L-am văzut pe Fiul omului lucrând printr-un fiu al omului și dovedindu-Se absolut prin Semnul lui Mesia. Câți oameni au văzut aceasta? Mulți oameni au văzut, dar câți au crezut? Tu cum ai crezut? Dumnezeu ți-a dat să crezi, pentru că în tine este o Sămânță Genă care poate spune: „Nu este nimic altceva decât Adevărul!”

Cum a făcut femeia care a spart vasul de alabastru? Cum L-a recunoscut ea? Cum L-a văzut? Cum a știut ce să facă? Ea nu a făcut-o printr-un antrenament, ci prin credință.

Cum a știut femeia din Samaria? Cum a știut orbul Bartimeu care era orb, cine era Isus? Cum a putut el să-L vadă pe Isus? El a putut să-L „vadă,” pe Isus. Cei cu ochii deschiși, se uitau direct la El și nu puteau vedea Cine era El, dar orbul a spus: „Fiul lui David, ai milă de mine!” El a știut că Isus era Mesia. Cel nevăzut este Realitatea.

1Petru 1.6-9: „În ea voi vă bucurați mult, măcar că acum, dacă trebuie, sunteți întristați pentru puțină vreme, prin felurite încercări,

pentru ca încercarea credinței voastre, cu mult mai scumpă decât aurul care piere, și care totuși este încercat prin foc, să aibă ca urmare lauda, slava și cinstea, la arătarea lui Isus Hristos,

pe care voi Îl iubiți fără să-L fi văzut, credeți în El fără să-L vedeți, și vă bucurați cu o bucurie negrăită și strălucită,

pentru că veți dobândi, ca sfârșit al credinței voastre, mântuirea sufletelor voastre.”

Petru le-a scris aici neamurilor care nu au avut oportunitatea pe care a avut-o el, de a-L vedea pe Isus, dar și Iuda L-a văzut pe Isus, așa că Petru a recunoscut că totul este prin credință, prin har, iar aici scrie: „…pe care voi Îl iubiți fără să-L fi văzut...” Voi Îl iubiți! Nu L-ați văzut, dar Îl iubiți. Cei care L-au văzut, nu au putut să-L iubească, dar voi nu L-ați văzut, totuși Îl iubiți.

„Credeți în El fără să-L vedeți și vă bucurați cu o bucurie negrăită.” Noi ne bucurăm nespus cu o bucurie negrăită și strălucită. În ce credem? În Realitatea nevăzută. Ce ne aduce bucurie? Nevăzutul. Ce ne încântă inima? Ce ne dă o asemenea bucurie? Ce ne dă o asemenea pace? Ce ne dă atâta extaz și entuziasm? Nu este ceva ce poți să-l scoți și să-l arăți la cineva, dar lucrul care ne emoționează sufletul, este Ceva ce nu poate fi văzut. Laudă lui Dumnezeu!

Cine este Cel pe care Îl iubim și Îl adorăm? Este Acela pe care Pământul nu-L poate vedea, dar noi Îl putem vedea.

Isus a spus: „Lumea nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veți vedea.” Ucenicii au fost derutați de această, „vedere,” pentru că ei încă înțelegeau doar firește. Ei L-au văzut și au crezut că vor continua să-L vadă când va veni Mângâietorul, dar când va veni Mângâietorul, „Voi Mă veți vedea, dar lumea nu Mă va mai vedea”. Acum, lumea Mă poate vedea, și voi Mă puteți vedea, dar vine o zi în care lumea nu Mă va putea vedea, dar voi Mă veți putea vedea.”

Atunci ei au pus o întrebare foarte rezonabilă. Sunteți de acord că ei au pus o întrebare rezonabilă când au spus: „Cum noi Te vom vedea și lumea nu Te va vedea? Cum se va întâmpla aceasta?” Aceasta este o întrebare rezonabilă de aceea noi nu ne bazăm pe raționament, pentru că raționamentul ia o direcție total greșită. Ceea ce a fost o întrebare cât se poate de rezonabilă, ducea într-o direcție absolut greșită, pentru că El nu vorbea despre o vedere fizică, ci vorbea despre o vedere spirituală.

În mesajul, Întrebări și Răspunsuri, din anul 1959, fratele Branham spune:

„Creștinul privește la lucruri pe care nu le vede cu ochii lui, pentru că noi privim la nevăzut. Cum te uiți la aceasta? Cu ochii tăi interiori…”

Știți, dacă sunteți un copil al lui Dumnezeu cu o Genă a lui Dumnezeu înăuntrul vostru, aveți ochi înăuntru, aveți urechi înăuntru.

„…Îl vezi prin credință. Și acum, pentru a dovedi că întreaga armură creștină este alcătuiră din calități nevăzute…Ce este o armură creștină? Cineva spune: „A vedea,” înseamnă „a crede”. Acea persoană nu va fi niciodată un creștin, pentru că armura creștinului este alcătuiră din această „Dragoste.” Ați văzut-o vreodată? Ați văzut-o în acțiune, dar nu ați văzut niciodată Dragostea. Dacă poți, scoate partea ta de Dragoste și lasă-mă să o văd cum arată. Vedeți? Priviți: dragoste, bucurie, pace, îndelungă răbdare, bunătate, blândețe, credință, credincioșie. Vedeți? Întreaga armură creștină este nevăzută pentru ochiul natural, dar este înțeleasă de inimă.”

În mesajul, Trezirea lui Isus, fratele Branham spune:

„Cred că este minunat și aceasta oferă oamenilor analfabeți ca mine, o șansă tuturor, să creadă aceasta pentru că o auzim. „Și credința vine prin auzire, iar auzirea vine prin Cuvântul lui Dumnezeu.” Apoi, acceptăm Aceasta și o credem. Și pe baza credinței noastre în Aceasta, suntem mântuiți, vindecați; și orice altceva tragem de la Dumnezeu, vine dintr-o Resursă nevăzută.”

Așadar, orice tragem, provine dintr-o Resursă nevăzută și o folosim prin credință. Am să vă întreb ceva despre această Resursă nevăzută: Ce înseamnă această Resursă nevăzută? Doar pentru că este nevăzută, nu înseamnă că nu este reală. Această Resursă nevăzută este Aceeași Resursă din care a fost făcută această lume, pentru că tot ce a fost făcut, a fost făcut din ceea ce nu se vede. Este o Resursă nevăzută, dar această Resursă nevăzută a avut suficientă realitate, a avut suficientă tangibilitate, a avut suficientă substanță încât să poată face această lume, Universul, Galaxiile, stelele, cât de departe poți merge. A făcut toată acea substanță dintr-o Substanță mai mare, care este Realitatea nevăzută; este această „Resursă nevăzută din care putem trage acum.” Și dacă poate crea un Univers, poate să vă vindece trupul; dacă poate crea un Univers, poate să vă elibereze; dacă poate crea un Univers, poate răspunde la întrebările voastre.

Cum pot intra în această Resursă pe care a folosit-o Dumnezeu pentru a crea această lume? Prin credință în Cuvântul lui Dumnezeu. Și Dumnezeu a creat aceasta prin credința în propriul Său Cuvânt. Tu ajungi la Resursa nevăzută și tragi de acolo. Nu sunt imaginații, sunt substanțe, iar noi tragem acea substanță jos, prin credință.

În același mesaj, profetul a zis:

„Creștini, întreaga armură a creștinismului este credința. Tot ceea ce avem, este nevăzut. Singurele lucruri care sunt reale, sunt nevăzute, inexplicabile.”

Îmi place aceasta: Singurele lucruri care sunt reale, sunt nevăzute. Noi avem mașinile noastre, avem casele noastre, le avem, dar acestea nu sunt reale. Voi spuneți: „Frate, Chad, sunt reale.” Și eu voi spune: Sunt reale doar într-un fel, dar în comparație cu Realul, nu sunt reale. Înțelegeți? Dați-i unei fetițe o păpușă, aceea este păpușa ei; dar este ea reală în comparație cu un copil viu? Nu, nu este reală. Este reală dar nu este reală. Există o Realitate mai mare decât realitatea aceasta, pe care această realitate o reflectă.

O fetiță cu dorința de a fi mamă, care ține în brațe o păpușă, reflectă o realitate mai mare. Aceasta este o reflectare, este o formă inferioară, dar există o Realitate mai mare, și această realitate a venit din Aceea.

Noi avem dorința de a ne închina lui Dumnezeu, avem dorința de a-L iubi pe Dumnezeu, de a ne închina Lui și de a veni împreună în părtășie; toate acestea reflectă o Realitate mai mare; reflectă locul din care am venit și unde vom merge împreună, o altă dimensiune, pe care o reflectă aceasta de pe pământ.

În mesajul, Privește, fratele Branham spune:

„Rețineți, întreaga armură creștină este supranaturală. Dacă pretinzi că ești creștin și spui că „a vedea,” înseamnă, „a crede,” nu ești creștin.”

Oh, haideți să dărâmăm această casă acum. „Trebuie să-mi dovedești aceasta.” Dacă trebuie să-ți dovedesc, nu poți fi niciodată un creștin. Dacă spui că „a vedea,” înseamnă, „a crede,” atunci pentru tine „a vedea,” înseamnă, „ crede.” Dar „a vedea,” nu înseamnă „a crede,” pentru că ei au văzut și nu au crezut. Laudă lui Dumnezeu!

„…și spui că „a vedea,” înseamnă, „a crede,”, nu ești creștin, nu poți fi niciodată creștin. „Căci credința este substanța lucrurilor nădăjduite, dovada lucrurilor nevăzute.” Tu nu poți fi creștin și să trebuiască să vezi anumite lucruri. Întreaga armură a lui Dumnezeu este supranaturală: dragostea, bucuria, pacea, credința, îndelunga răbdare, evlavia, blândețea, bunătatea, și Duhul Sfânt, toate sunt nevăzute. Și creștinul nu privește la ce vede cu ochii, el privește la ce vede cu credința lui; și credința lui poate să se bazeze doar pe un singur lucru, și acela este Cuvântul.”

Sunt atât de bucuros că profetul a spus aceasta! Putem încerca să-i facem pe oameni să aibă încredere în tot felul de lucruri, dar noi putem avea încredere cu adevărat doar într-un singur lucru, și acesta este Cuvântul. Laudă lui Dumnezeu!

În mesajul, Privind la nevăzut, fratele Branham spune:

„Dacă vreți să știți, în clădire s-a întâmplat ceva chiar acum, o vindecare. Este o doamnă care stă aici, în adunare, o doamnă mai greoaie. Ea are mâinile ridicate și ochii închiși pentru că se roagă. Ea are o boală la intestine și o boală la spate, și se roagă ca Dumnezeu s-o vindece. Stă chiar aici, poartă ochelari și un costum negru, este chiar la capătul rândului.

Tu, care ai mâinile ridicate, aceasta a fost în neregulă cu tine. Dacă este adevărat, ridică mâinile așa. Eu nu te cunosc. Te cunosc? Nu, domnule. Suntem străini. Acum, du-te acasă, tu ai atins marginea hainei Lui; tu L-ai atins pe El, pentru că eu sunt la douăzeci de picioare depărtare de tine. Tu L-ai atins pe El, pe Marele Preot care poate fi atins prin simțurile neputințelor noastre.”

Fratele Branham avea un dar pe care i l-a dat Dumnezeu, însă nu acel dar a vindecat-o pe acea femeie, ci acel dar i-a spus ce i s-a întâmplat, iar ea a trebuit să ridice mâna pentru a mărturisi că exact așa s-a întâmplat. Poate ea nu a înțeles ce s-a întâmplat, dar fratele Branham a înțeles și a spus că ea L-a atins pe El, pe Marele Preot, nu pe el.

Fratele Branham a încercat să-i facă pe oameni să vadă, și a spus: „Nu sunt eu, eu sunt la douăzeci de pași de tine. Tu nu m-ai atins pe mine.”

Tu trebuie să treci dincolo de acest vas, de acest cort, să ajungi la Marele Preot și să-L atingi pe El. Și dacă L-ai atins pe El, poți fi făcut întreg.

Noi vedem aceasta în Luca 8. Aici este vorba despre femeia cu scurgerea de sânge, care a atins poala hainei lui Isus. Fratele Branham s-a referit la aceasta de foarte multe ori. Să citim Luca 8.43-46:

„Și era o femeie, care de doisprezece ani avea o scurgere de sânge; ea își cheltuise toată averea cu doctorii, fără s-o fi putut vindeca vreunul.

Ea s-a apropiat pe dinapoi, și s-a atins de poala hainei luii Isus. Îndată, scurgerea de sânge s-a oprit.

Și Isus a zis: „Cine s-a atins de Mine?” Fiindcă toți tăgăduiau, Petru și cei ce erau cu El, au zis: „Învățătorule, noroadele Te împresoară și Te îmbulzesc, și mai întrebi: „Cine s-a atins de Mine?”

Dar Isus a răspuns: „S-a atins cineva de Mine, căci am simțit că din Mine a ieșit o putere.”

Este o Scriptură atât de interesantă! Amintiți-vă că am citit că Petru L-a mustrat. Cu alte cuvinte, el a zis: „Doamne, cum poți să întrebi: „Cine M-a atins,” când toți se îmbulzesc ca să Te atingă?” Aceasta  este ceea ce a spus Petru. El L-a mustrat pe Isus și I-a zis: „Ce vrei să spui prin aceasta? Toți se înghesuie ca să Te atingă.” Dar El a răspuns: „S-a atins cineva de Mine, căci am simțit că din Mine a ieșit o putere.”

Cineva L-a atins cu o altfel de atingere. O, laudă lui Dumnezeu! Vă dați seama că atingerea ei a putut să se manifeste sub formă fizică, atunci când ea a întins mâna și a atins poala hainei lui Isus, dar și alții Îl atingeau. Amintiți-vă că soldații L-au atins atunci când L-au dezbrăcat și L-au bătut, dar ei nu au fost vindecați, nu au fost eliberați, nu au avut o experiență supranaturală. Acolo erau multe gărzi care L-au prins și L-au atins. În ziua aceea, El a fost atins de mulți, pentru că toți Îl înghesuiau și Îl atingeau, dar El nu S-a oprit niciodată să spună: „Cineva M-a atins.”, deși era atins.

Așadar, puteți vedea că actul fizic al atingerii… Nu a fost atingerea ei, ci ceea ce reprezenta atingerea ei; aceea a fost o expresie fizică a atingerii, dar atingerea reală a fost atingerea credinței, pentru că ea știa în inima ei, credea în inima ei că: „Dacă mă pot atinge de poala hainei Lui, pot fi vindecată.” Atingerea cu care L-a atins pe El, a fost credința. Nu a fost atingerea fizică, aceea a fost doar manifestarea credinței din inima ei, a fost credința ei exprimată, pentru că ea credea că dacă atinge haina Lui, este vindecată.

Și alții L-au atins, și mulți L-au atins dar din alte motive, dar ea L-a atins din cauza credinței. Și când ea L-a atins în felul acesta, prin credință, El S-a oprit, în timp ce mulțimea Îl împresura și Îl înghesuia, și a spus: „Cine M-a atins?”

Era atât de absurd încât Petru și ceilalți au fost șocați de această întrebare, dar El știa că o putere a ieșit din El. „Cineva M-a atins într-un fel diferit pentru că din Mine a ieșit o putere.”

Oh, eu spun: Dumnezeule, dă-ne credință să ne întindem și să-L atingem prin credință astăzi, în felul Său supranatural, spiritual. Acolo trebuie să fie Ceva care prinde Viață, în interiorul nostru, în inima noastră, și să ne dăm seama că numai prin credință pot să mă ridic și să-L ating.

S-ar putea să nu fii nevoit să-ți miști mâinile, s-ar putea să nu-ți miști buzele, dar dacă inima îți poate mișca credința și s-o pună în acțiune și poți să te ridici în Tărâmul spiritual și să-L apuci pe Marele Preot, să-I atingi poala hainei Lui, poți să fii întregit. Tu poți să-L atingi în același fel în care L-a atins acea femeie. Laudă lui Dumnezeu! Mergând la o Realitate mai mare.

La sfârșitul slujbei sale, fratele Branham a început să bată în cuie acest concept despre Eliezer aducând o Mireasă, chemând o Mireasă pentru Hristos. Apoi a ajuns la „Uniune”, a predicat, „Dovedind Cuvântul Său,” și acolo ne-a spus că nunta, căsătoria este acum; că unirea are loc acum, căsătoria este acum.

În mesajul, Unirea invizibilă a Miresei lui Hristos, el  a făcut această afirmație: „În unirea invizibilă a Bisericii Mireasă cu Hristos…” Deci, există o unire invizibilă care are loc chiar acum între Hristos și Mireasa lui Hristos; există o căsătorie care are loc. Vreau să vă întreb: Ce ați văzut în acea căsătorie? Ați văzut cum erau elementele decorative? Care au fost mișcările? Dar nu toți s-au căsătorit în același timp. Corect? Dar dacă ai venit în această unire cu Mirele tău, cu Isus Hristos, ai intrat într-o unire invizibilă cu Hristos, și nu există nimic ce poți arăta; nu există dovezi, nu există nici o dovadă pe care s-o ai. Tu poți arăta dovezi, poți arăta funcționarea acesteia, dar nu poți arăta acea unire, pentru că este invizibilă și are loc pe Tărâm invizibil.

  Vreau să spun că fratele Branham a venit și a jucat rolul lui Eliezer din Vechiul Testament. El a fost un premergător al lui Hristos, un premergător al celei de-a doua veniri a Lui; el a fost aici pentru a mărturisi apariția Domnului, pentru a mărturisi că prezența Domnului este aici. El a fost aici pentru a predica deschiderea Peceților și a arătat că Mirele este prezent. Cine este Mirele? Cuvântul descoperit! El a arătat că Mielul a luat Cartea și a deschis Pecețile; a arătat că Mirele este aici pentru Unire; el a venit ca să-i aducă pe cei doi împreună, pentru a uni Capul și Trupul împreună. Deci, el a făcut aceasta în slujba lui, iar Domnul Și-a dovedit Cuvântul. Apoi, el a început să spună că o căsătorie are loc acum, iar tu te întorci și spui: „Când a fost? Când s-a făcut ceremonia? Ce cuvinte a spus? Când a făcut fratele Branham aceasta? În ce moment a unit el pe cei doi împreună?” Dar tu nu poți să spui: „Acesta a fost momentul; aceasta a fost fraza; acesta a fost apogeul.”

El L-a predicat pe Hristos, L-a prezentat pe Hristos, și acolo a fost cineva care a putut să-L atingă pe Hristos și să spună: „Eu vreau să mă unesc cu El!” Și atunci a fost o căsătorie care a avut loc; o căsătorie a avut loc chiar atunci. Acesta ar trebui să fie cel mai real lucru pentru noi.

Ascultați, dacă ești căsătorit cu EL, acea Unire este mai reală decât unirea ta fizică cu soțul tău; unirea ta fizică cu soțul tău este doar o reflectare a Acelei Uniri. Această Unire este lucrul cel mai real, este realitatea adevărată a vieții noastre.

În viața noastră există o anumită realitate: este o realitate că avem o slujbă, că mergem la muncă; este o realitate că avem o casă, că avem o familie; este o realitate că avem prieteni și sunt anumite lucruri pe care le facem, totul este o realitate, dar există o realitate mai mare, mai presus și dincolo de toate acestea, și această realitate mai mare trebuie să fie realitatea vieții noastre.

 Unirea invizibilă dintre mine și Hristos, ar trebui să se reflecte în viața mea, absolut, dar această Unire reală are loc în sufletul meu și nu pot să-L scot de acolo și să vi-L arăt. Eu L-am primit prin credință; Îl cred prin credință; Îl mărturisesc prin credință, pentru că credința este substanța acelei Uniri pentru mine; credința este dovada acelei Uniri pentru mine.

În mesajul, Epoca Bisericii Smirna, din Cartea, „Epocile Bisericii,” profetul începe să învețe și spune:

„Acum, priviți cu atenție. Înainte de a exista vreo particulă de praf de stele, înainte ca Dumnezeu să fie Dumnezeu, (Dumnezeu este obiect de închinare), și acolo nu era nimeni să I se închine, așa că, în acel moment, El era numai potențial Dumnezeu.”

Ce afirmație! Cine în lumea aceasta ar avea curaj să facă o astfel de afirmație? Numai cineva care înțelegea ce vorbea, și el a înțeles despre ce vorbește; el Îl cunoștea pe Marele ELOHIM, pe Cel ce există prin Sine Însuși.

Acolo nu era nimic altceva, vreau să spun că nimic din ce vedeți că este tangibil; moleculele, praful, lucruri din Univers; microbi sau organisme, Acolo nu era nimic, toate acestea au fost create mai târziu.

El locuia singur cu gândurile Sale. Deci, înainte de a se manifesta lumina, Dumnezeu era singur cu gândurile Lui. Să citim mai departe:

„…și El era cunoscut numai ca Duh Etern. Mireasa era deja în gândul Lui. Da, Ea era Acolo, exista în gândul Lui. (Oh, Doamne!) Și cum sunt gândurile lui Dumnezeu? Ele sunt veșnice. Nu sunt ele așa? Gândurile veșnice ale lui Dumnezeu! Dați-mi voie să vă întreb: „Sunt gândurile lui Dumnezeu veșnice?” Dacă puteți vedea aceasta, veți vedea multe lucruri. Dumnezeu este neschimbător, El nu Se schimbă nici în esență și nici în comportament. Noi am studiat acest lucru și l-am dovedit deja. Dumnezeu este infinit în capacitatea Sa, așa că El trebuie să fie Atotștiutor. Dacă El este Atotștiutor, El nu învață ceva acum și nu Se sfătuiește nici chiar cu Sine Însuși, și nu adaugă nimic la cunoștința Sa. Dacă El poate adăuga la cunoștința Sa, atunci nu este Atotștiutor. Cel mult putem spune că va fi cândva așa, dar aceasta nu este biblic. Este El Atotștiutor? El nu a avut niciodată un gând nou despre ceva pentru că toate gândurile Lui, le-a avut întotdeauna și le va avea întotdeauna; și El cunoaște sfârșitul  de la început, pentru că El este Dumnezeu. Astfel, gândurile lui Dumnezeu sunt veșnice. Ele sunt reale.”

Îmi place aceasta. Profetul spune că Mireasa era deja în mintea Lui Dumnezeu înainte de a începe să creeze chiar Tărâmul ceresc; înainte de a crea Stâlpul de Foc; înainte de a exista ceva de exprimat; înainte de orice a făcut în ceruri sau pe pământ; înainte de orice, El a fost singur cu gândurile Sale, iar acele gânduri sunt atributele Sale. Noi vom învăța acest lucru pe măsură ce mergem mai departe.

Acele atribute erau Familia Lui, și în mintea Lui, în gândurile Lui, El o avea pe Mireasa Sa, și aceasta face ca Mireasa Sa, cei din Mireasă să existe în gândurile Lui. Înainte de a exista orice altceva, exista numai Autorul Realului, singurul Real adevărat, Realul din care provin toate celelalte lucruri reale.

Dacă ești un fiu sau o fiică a lui Dumnezeu, tu ai fost Acolo atunci, așa că tu treci dincolo de tot ce poți să vezi, treci dincolo de toate acestea.

Tu spui: „Vreau să merg în Rai,” dar tu ai existat înainte ca Raiul să fie creat, tu ai existat ca un gând în mintea lui Dumnezeu. Noi vrem să mergem în Rai, vrem să scăpăm de aici, dar aceasta este doar o trecere într-o altă dimensiune, în altă realitate, într-o altă sferă creată, dar tu ai existat real înainte de a fi creată acea dimensiune. Tu ai existat real în gândurile lui Dumnezeu.

Ascultați, eu nu vorbesc despre carnea voastră, despre sprâncenele voastre sau părul vostru, nu mă refer la aceasta. Dumnezeu a avut un gând, o identitate pe care urma să o aducă în trup și s-o arate, și aceea          este Sămânța, Atributul, Partea din Dumnezeu, Cuvântul, Lumina, Viața Veșnică sau oricum vreți s-o numiți, aceasta trebuia să fii tu; trebuia să fii o parte din Dumnezeu exprimată ca tine, și acea realitate adevărată a ta, a fost Acolo înainte de a exista orice altceva.

Vreau să citesc aceasta încă odată: „Astfel, gândurile lui Dumnezeu sunt veșnice. Ele sunt reale.”

Ascultați, ca ființe umane, gândurile noastre nu sunt reale. Eu pot să am un gând care nu se materializează niciodată; am gânduri care se dovedesc greșite; am gânduri la care trebuie să renunț, corect? Dar Dumnezeu nu este ca mine, El nu are o minte căzută, astfel, când vorbim despre gândurile lui Dumnezeu, trebuie să ieșim din firesc și să trecem dincolo de limitările minții noastre și să recunoaștem o minte perfectă, pentru că atunci când Se gândea la El Însuși, era un gând perfect, era un gând Veșnic; El Se gândea la Sine Însuși. Ce este gândul veșnic al lui Dumnezeu? Este gândul Său Veșnic despre El Însuși cum Își va  exprima atributele, plinătatea Lui fiind exprimată ca o Familie. Dumnezeu a gândit aceasta înainte de întemeierea lumii, iar tu ai făcut parte din acel gând pentru că ai fost destinat să faci parte din acea expresie. Astfel, când începem să ne ocupăm de aceasta, avem de-a face cu lucruri care sunt atât de departe de lucrurile pe care le-am cunoscut toată viață. De aceea, numai credința ne va ajuta să pătrundem dincolo de lucrurile carnale ale minții noastre; dincolo de toate experiențele noastre; dincolo de naturalul în care am fost blocați; să trecem dincolo de toate acestea și să vedem că „Acesta nu este nimic altceva decât Adevărul, și singurul Real care există.”

Vreau să repet încă odată afirmația făcută de fratele Branham: „Astfel, gândurile lui Dumnezeu sunt veșnice. Ele sunt reale.” Și vreau să iau și acea afirmație pe care a făcut-o înainte: „…Mireasa era deja în gândurile Lui. Da, Ea era Acolo, ea exista în gândurile Lui!”

Uneori noi avem tendința de a minimaliza aceasta prin a spune: „Eu am fost Acolo, dar numai în gândurile Lui.” Există ceva mai real decât gândurile Lui? Există vreo existență mai reală decât gândurile Lui? Deci, nu spune: „Eu am fost numai în gândurile Lui,” ci spune: „Eu am fost deja în gândurile Lui, de Acolo a pornit totul.” Aceasta o face mai reală decât oricare altă expresie, aceasta este expresia reală; acesta este Originalul, aceasta este Prima. Sper că înțelegeți ce spun.

Noi nu putem spune: „Știi, eu am existat înainte, eu am fost în cer înainte. Eu am reprezentare în cer. Ei bine, aceasta a fost doar ca un gând.” Dumnezeule! Vrei ceva mai mult de atât? Vreau să spun, doar ca un gând, un gând autentic al lui Dumnezeu, un atribut al lui Dumnezeu, Dumnezeu gândindu-Se la Sine Însuși, Dumnezeu Însuși! Eu am fost Acolo real, existent, prezent în gândurile Lui. Și tu spui: „Doar în gândirea Lui. Doar S-a gândit.” De unde altundeva vrei să ai originea ta? Vrei să ieși în altă parte pe linie? Nu! Eu vreau să am originea chiar Acolo, și dacă provin de Acolo, indiferent unde ies pe linie, mă întorc direct la existența mea inițială în mintea lui Dumnezeu.

Noi trebuie să mergem mult dincolo de acest trup de carne, mult dincolo de tangibil, mult dincolo de tărâmuri și dimensiuni, pentru că tărâmurile și dimensiunile au fost create pentru a exprima gândurile lui Dumnezeu.

Eu vă spun: acest Mesaj este atât de profund! Nici un om de pe pământ nu ar fi putut predica aceasta. Este atât de simplu, nimic nu este complicat, dar când începi să-L înțelegi cu mintea firească, pur și simplu nu se leagă, pentru că noi cunoaștem doar materia, timpul și spațiul; știm doar aici și acolo; știm doar acum și atunci. Dar a fost un timp pe care l-am cunoscut înainte de acesta, iar în interiorul meu există Ceva care încă știe ce știam înainte de timpul acesta. Cuvântul, Atributul gândirii lui Dumnezeu, Gena, o Porțiune din El, sunt atât de multe feluri de a o descrie, dar totul se leagă de acest lucru, aceasta este realitatea nevăzută care trebuie să fie realitatea noastră.

Ascultați, dacă această realitate nevăzută devine reală pentru noi prin darul credinței, atunci încercările vieții sunt…Nu vreau să banalizez încercările, dar ele nu sunt nimic. Nu vreau să le minimalizez, pentru că am trecut prin momente grele.

Ascultați, am trecut prin momente în care am plâns cu capul în pernă; am avut nopți nedormite; am avut încercări adevărate cu vremuri grele în care am crezut că voi muri fizic; au fost momente în care am crezut că mintea mea era pur și simplu ruptă în bucăți, presiunea era atât de intensă încât au fost momente când moartea ar fi fost o eliberare. Deci, nu vreau să minimalizez și să spun că încercările vieții nu sunt nimic; această dimensiune este cel mai îngrozitor lucru prin care poți trece, dar când ne îndepărtăm de ea și privim la realitatea nevăzută a lui Dumnezeu, tot ce este aici, nu este de fapt, nimic, totul este trecător, nu este real, va dispărea. Încercările vor dispărea; această existență pământească va dispărea, totul va dispărea, dar ce a apărut și a existat în mintea lui Dumnezeu înainte de întemeierea lumii, nu va dispărea niciodată.

Eu vreau ca Aceasta să fie realitatea mea; vreau ca toată perspectiva mea să fie construită din Această realitate, și dacă pot face aceasta, atunci depășirea încercărilor nu este un efort, ci este o descoperire care biruiește încercările, poți zbura deasupra lor pentru că ești un vultur. De fapt, să spui: „Sunt un vultur,” nu te poate face să zbori deasupra încercărilor; doar cuvântul, „vultur,” nu poate face aceasta. Tu spui: „Sunt un vultur. Sunt un copil al lui Dumnezeu,” dar pentru că doar spui aceste cuvinte, nu te vor trece peste încercări. Știu, pentru că eu am spus aceste cuvinte, am făcut afirmații îndrăznețe, am spus cine sunt și nu am mințit, ci am crezut aceasta, dar ceea ce te ridică, este de fapt descoperirea cu privire la cine ești cu adevărat și cine ai vrut să fii întotdeauna. Aceasta pune totul în perspectivă iar toate celelalte lucruri le lasă mai jos. Laudă lui Dumnezeu!

Să revenim la ceea ce a spus profetul în Epoca Bisericii Sardes, pentru că nu am terminat propoziția:

„Astfel, gândurile lui Dumnezeu sunt veșnice. Ele sunt reale. Ele nu sunt pur și simplu ca ale unui om cu un plan pe care l-a întocmit și care într-o zi va fi transpus în formă și substanță, ci ele sunt deja reale și veșnice, o parte din Dumnezeu.”

Oh, noi putem privi în jos la aceasta. Ascultați, noi trebuie să fim atenți la ceea ce spune profetul pentru că știm și alte citate, dar haideți să rămânem câteva momente la aceasta. Aceste gânduri ale lui Dumnezeu sunt reale, nu sunt pur și simplu ca gândul unui om care are un plan iar acel plan se va transpune într-o zi în formă sau substanță; Acestea nu sunt acel fel de gânduri pentru că cunoaștem și alte citate.

Pentru că avem o existență umană, ne gândim: „Ei bine, Dumnezeu S-a gândit la mine, mi-a făcut o fotografie de la întemeierea lumii și acum mă aduce în substanță.” Nu! Tu erai deja substanță, pentru că gândurile lui Dumnezeu sunt substanță, sunt reale și sunt veșnice, sunt substanțe. Nu este ca și cum ai spune: „Oh, Dumnezeu S-a gândit la mine și într-o zi m-a făcut real.” Când Dumnezeu S-a gândit la tine, tu erai deja real. Aceasta a fost real, aceasta este real în altă dimensiune, dar acesta (de aici), este mai puțin real decât adevăratul real.

Deci, când spui: „Într-o zi…” Dumnezeu știa că într-o zi vei veni aici conform Planului Său, și în Epoca hotărâtă. Totul este adevărat, dar aceasta vorbește doar despre acest om exterior, dar Sămânța lui Dumnezeu din interior, a fost reală întotdeauna, a fost o substanță întotdeauna. Deci, nu este ca un om cu un plan.

Când Dumnezeu a stat acolo în urmă cu gândurile Sale, El nu a elaborat un Plan apoi a lucrat la acel Plan, iar într-o zi, ce S-a gândit El? „Atributul acela va deveni substanță într-o zi.” Nu! El era deja substanță și mărturisea cum se va manifesta acea substanță, nu că va deveni substanță. Și pentru a o manifesta, o va aduce într-o altă substanță, o substanță pământească…Adevărata substanță autentică, este Dumnezeu, este gândul Lui, este Atributul Lui, este Gena Lui. Laudă lui Dumnezeu!

Nu știu cum sunteți voi, dar acesta este felul în care trebuie să încep să gândesc.

În Efeseni 3.9, Pavel a spus:

„Pentru a-i face pe toți oamenii să vadă care este părtășia tainei, care de la începutul lumii a fost ascunsă în Dumnezeu, care a creat toate lucrurile prin Isus Hristos.” (traducere după Biblia King James).

Există o părtășie a acestei taine, iar cuvântul, „părtășie,” nu este ca o părtășie așa cum o cunoaștem noi, ci înseamnă și „comunitate.” (obște, popor, colectivitate). Deci, a existat o întreagă colectivitate a acestei taine. Care este acea comunitate? Familia lui Dumnezeu. Există o părtășie a acestei taine, pe care Dumnezeu a ascuns-o în El. Care este această taină pe care Dumnezeu a ascuns-o în El?

În mesajul, Hristos este Taina lui Dumnezeu descoperită, fratele Branham spune că a existat un singur scop, un Plan, o singură mare Taină, iar aceasta este Apocalipsa 10.7, Taina lui Dumnezeu care trebuia încheiată în zilele noastre. Taina lui Dumnezeu este felul în care Dumnezeu Se va exprima pe Sine. El a exprimat acest lucru în toate caracterele din Biblie și în toată Biblia.

Slujba apostolului Pavel a fost să încerce să-i facă pe toți oamenii să vadă care este părtășia acestei Taine pe care Dumnezeu a ascuns-o în Sine Însuși.

Ascultați, voi faceți parte din acea taină pe care Dumnezeu a ascuns-o în parte din spate a minții Sale de la întemeierea lumii. Acesta nu a fost un gând ca gândul nostru, ci a fost o substanță, a fost o realitate. Voi spuneți: „A fost aceasta o realitate vie?” Mai există vreo altă viață decât Dumnezeu? A fost o realitate vie pentru că Dumnezeu este Viața, Sursa Vieții. El este Viață!

În mesajul, Epoca Bisericii Smirna, fratele Branham spune:

„Noi nu am devenit Sămânța renăscută, noi am fost Sămânță, și prin urmare, am fost renăscuți, pentru că numai cei aleși pot fi renăscuți. Noi putem fi însuflețiți pentru că am fost Sămânță. În cei care nu sunt Sămânță, nu există nimic să-i însuflețească.”

Ce este însuflețit în tine? Ceva ce nu poți vedea. Tu nu poți scoate Sămânța lui Dumnezeu și s-o iei de mână, și nu o poți găsi printr-o radiografie, pentru că este invizibilă, este nevăzută, dar este cea mai mare realitate a vieții mele, este partea reală din mine, este adevăratul, „Eu,” este ceea ce a vrut Dumnezeu să fiu cu adevărat, este expresia lui Dumnezeu pe care a vrut s-o aibă și care a venit în această expresie a mea. Nu știu cum să o spun mai corect. Este Dumnezeu, dar sunt eu, eu Îl exprim pe Dumnezeu, eu sunt o parte a lui Dumnezeu.

Nu știu care este calea cea mai corectă ca s-o spun, dar tot ce știu, este că Acesta este Adevărul.

Există o credință, o substanță de credință care îmi spune că este Acolo. Nu pot să v-o demonstrez…Voi poate spuneți: „Ne poți arăta dovezi?” Acolo sunt tot felul de dovezi, acolo sunt roadele Duhului, acolo este o viață de biruință, dar sunt momente când poți arăta dovezi false.. Urăsc să spun aceasta, dar dacă m-ați urmări mai de aproape, veți descoperi că sunt momente în care dau dovadă de altceva, dar acea dovadă nu este realitatea, ci realitatea este ceea ce se află în sufletul meu, aceea este realitatea.

Știți, există oameni care îți pot arăta o dovadă adevărată, dar sunt falși, și sunt oameni care pot arăta o dovadă falsă. Dumnezeu este Adevărul.

Așadar, noi nu am devenit Sămânță. Când ne-am născut din nou, acea Sămânță a lui Dumnezeu era deja acolo; noi suntem născuți din nou pentru că Duhul lui Dumnezeu a intrat în contact cu acea Sămânță, și cele două părți ale biletului chinezesc s-au întors împreună pentru răscumpărare. Au fost împreună înainte de a fi rupte și despărțite, dar când se întorc împreună, aceasta este răscumpărare.

„În cei care nu sunt Sămânță, nu există nimic să-i însuflețească.”

Este uimitor că fratele Branham a făcut câteva afirmații  care sunt… Vreau să spun că, dacă te gândești la ziua Lui…Eu pot să mă gândesc pentru că am crescut în biserica penticostală și știu că toată viața mea am fost învățat că eu nu-L pot reflecta pe El, și mă gândesc cum era în zilele lui când a făcut afirmația că botezul cu Duhul Sfânt nu are nimic de-a face cu nașterea din nou. Tu poți avea botezul cu Duhul Sfânt în fiecare zi a vieții tale, iar când mori să mergi în iad.

Ascultați, când eram băiat, aceasta era o blasfemie, era contrară Scripturii, și toate acestea din cauza felului în care am fost învățat. Dar fratele Branham a arătat că ungerea lui Dumnezeu, Duhul lui Dumnezeu poate cădea și peste grâu și peste neghină; poate cădea peste ființe umane și ei pot simți, pot chiar să exprime ungerea în tărâmul duhului, pot exista expresii ale acelei ungeri care cade peste ei în botezul Duhului Sfânt, și ar putea fi un botez adevărat cu Duhul Sfânt asupra duhului, dar dacă acolo nu există Sămânță, nu merge niciodată mai adânc, pentru că mai adânc nu există nimic pentru contact. Este numai în tărâmul duhului, iar noi știm că tărâmul duhului a căzut; duhul va merge și nu va mai fi într-o zi. Trebuie să fie ceva real acolo cu care să intre în contact, nu ceva ce este trecător. Deci, Duhul lui Dumnezeu trebuie să coboare dincolo de tărâmul duhului, în suflet, și dacă acolo există o parte din Dumnezeu, dacă există o parte potrivită a biletului chinezesc, atunci dintr-o dată face contact și prinde viață. Realitatea găsește realitatea; Realul atinge realul.

Fratele Branham a spus:

„Ce este nașterea din nou? Nașterea din nou este descoperirea personală a lui Isus Hristos pentru tine.”

Aceasta pare atât de simplu de spus dar este o afirmație absolut profundă.

„Acum te-ai alăturat la o biserică, ai dat mâna, ai făcut ceva diferit, ai spus un crez, ai promis că vei trăi după un Cod de reguli, dar Hristos, Biblia, este Cuvântul care ți-a fost descoperit, și indiferent ce spune cineva sau ce se întâmplă, este Hristos. Păstor, preot sau orice ar fi, Hristos în tine este descoperirea pe care a fost zidită biserica.”

Ce este nașterea din nou? Descoperirea lui Isus Hristos pentru tine personal.

Știți, sunt atât de multe lucruri pe care le facem și care sunt corecte, dar nu sunt nașterea din nou. Poate este o afirmație confuză: „Dar noi venim la biserică.” Noi trebuie să venim la biserică, ca  parte a Cuvântului. Vreau să spun că chiar Viața lui Dumnezeu ne atrage să venim la biserică pentru a fi în părtășie, pentru a auzi Cuvântul, pentru a împlini Cuvântul și pentru a asculta de Cuvânt, dar venirea la biserică nu este acea naștere, ci viața din interior aduce o manifestare a împlinirii Cuvântului, de a veni la biserică, de a fi în părtășie și toate celelalte lucruri care ni se spune să le facem.

Faptul că îngenunchem și ne rugăm nu este aceasta, pentru că și fariseii se rugau, dar ei se rugau pentru a fi văzuți, făceau rugăciuni lungi la colțul străzilor pentru a fi văzuți de oameni; ei se rugau dar nu este rugăciunea în sine, ci este Ceva din interior care se roagă. Sper că înțelegeți ce vreau să spun.

Există o mulțime de lucruri corecte pe care le facem dar nu sunt suficiente. Noi putem să ne punem viețile în ordine și ni le putem conduce conform Cuvântului, dar ascultați, este Ceva mai mult decât poate fi învățat. Sper să nu descurajez pe nimeni, sau să se înțeleagă greșit, dar Aceasta nu poate fi învățată.

Fariseii o învățau, Pavel a spus că a venit dintre ei și a fost învățat la școala lui Gamaliel; el a fost un fariseu între farisei, a ținut Legea fără vină, cu toate acestea nu era născut din nou. El avea Sămânța dar încă nu era însuflețită la viață. Doamne, ajută-mă!

În mesajul, Unirea invizibilă, fratele Branham spune:

„Voi sunteți despărțiți de prima voastră unire prin moarte spirituală. Acum voi sunteți născuți din nou sau recăsătoriți prin noua unire spirituală, nu cu viața voastră naturală a lucrurilor din lume, ci cu Viața Veșnică. Germenul care era în voi de la început, v-a găsit.”

„Explică aceasta.” V-am spus că nu am idee cum să vă explic aceasta, dar eu am experimentat-o. Ceva m-a găsit. Și unde m-a găsit? M-a găsit în mine. În mine era Ceva care zăcea acolo așteptând să fie exprimat într-o măsură deplină, dar trebuia să intre în contact cu Perechea. Viața trebuia să prindă Viață; Cuvântul să vină la Cuvânt; Vulturul la Vultur, voi înțelegeți toate acestea. Atunci intru în contact cu Realitatea, pentru că numai Realul poate aduce realul la viață. Falsul nu poate face aceasta, ci numai Realul pentru că este real.

Deci, Viața adevărată a ajuns la Viața adevărată pentru că nu a fost o viață de înlocuitor. De aceea unirea adevărată este invizibilă. Adevărata unire este invizibilă. De ce unirea adevărată este unirea invizibilă? Pentru că la origine era invizibilă, în mintea lui Dumnezeu era invizibilă; la origine este invizibilă, și acum, exprimată în această viață, a revenit la invizibil din nou. Ce este? Este o conexiune supranaturală, o conexiune spirituală, când Viața prinde Viață. Ce a fost Acolo, se întoarce împreună aici, în mine; și numai Viața originală, Cuvântul original, Realul adevărat poate aduce realitatea Vieții.

De aceea trebuie să fie Cuvântul pentru ziua ta. Indiferent de ziua în care ai căzut, trebuie să fie Cuvântul pentru ziua ta care aduce Puterea de însuflețire (înviere) a Seminței. Aceasta trebuia să fie Ceva real și original pentru a trezi la Viață în tine Ceva care era real și adormit. Înlocuitorul nu a putut face aceasta, numai Realul putea s-o facă. Laudă lui Dumnezeu!

Să mergem la Ioan 3.5-8. Este discuția dintre Isus și Nicodim:

„Isus i-a răspuns: „Adevărat, adevărat îți spun că, dacă nu se naște cineva din apă și din Duh, nu poate să intre în Împărăția lui Dumnezeu.

Ce este născut din carne, este carne; și ce este născut din Duh, este duh.

Nu te mira că ți-am zis: „Trebuie să vă nașteți din nou.

Vântul suflă încotro vrea, și-i auzi vuietul; dar nu știi de unde vine, nici încotro merge. Tot așa este cu oricine este născut din Duhul.”

Ascultați, eu m-am născut din Duh; individul este născut din Duh. Aici, Isus a spus că oricine este născut din Duh, este duh. „Vântul suflă încotro vrea și-i auzi vuietul, dar nu știi de unde vine, nici încotro merge.” Oricine este născut din Duhul este Cuvântul.

Voi ați „suflat” în această dimensiune dar nimeni nu vă poate vedea. Sper că nu vă poticnește ceea ce vă spun. Voi ați „suflat,” v-ați mișcat ca Duhul Sfânt, ca vântul; voi v-ați mutat în această dimensiune. Despre ce vorbim? Realul adevărat, Sămânța, Atributul, Gena, Viața, Lumina s-a mutat în această viață, s-a născut din nou, s-a însuflețit și se mișcă prin această viață. El a spus că poți vedea chiar efectul ei. Puteți vedea efectul vântului? Da! Puteți vedea cum se mișcă praful și se ridică; vedeți cum se mișcă frunza. Voi ați văzut efectul vântului, dar nu ați văzut vântul niciodată.

Uneori, când vedeți efectul vântului, spuneți: „Privește la vântul acela!” Dar voi nu ați văzut vântul, ci ați văzut doar efectul lui. Puteți vedea un nor purtat de vânt, și spuneți: „Privește la vântul acela ce tare bate!” Dar voi nu vedeți vântul; tot așa, în această viață, cel care s-a născut în Duh, este ca vântul. Tu ai „suflat” în această viață, tu ai „suflat” prin această viață și poate exista un efect: frunzele tremură pe copacul tău, dar nimeni nu te-a văzut pe tine pentru că tu ești invizibil, pentru că înainte de-a fi adus vreodată într-o altă substanță, ai fost substanța invizibilă inițială originală; chiar înainte de a fi lumina, tu ai fost Acolo. Laudă lui Dumnezeu!

De aceea, această Mireasă, copiii lui Dumnezeu sunt o taină, ei sunt o taină.

În mesajul, Comuniunea, din anul 1965, fratele Branham spune:

„Ce a fost? Acolo a fost un alt William Branham. Vedeți? O mică pată de Viață veșnică acolo jos, din Genele lui Dumnezeu, Cuvântul lui Dumnezeu care a fost plasat acolo.”

Despre ce vorbea el aici? Despre adevăratul, „El,” despre „Eu-l” autentic, și l-a numit „…un alt William Branham, o pată mică de Viață veșnică acolo jos, din Genele lui Dumnezeu, Cuvântul lui Dumnezeu care a fost plasat acolo.”

Deci unde era Cuvântul? Cuvântul era în tine. Corect? De aceea Cuvântul a trebuit să vină la tine, pentru că Cuvântul era în tine, „…o pată mică de Viață veșnică, o Genă a lui Dumnezeu, o porțiune de Cuvânt care a fost plasată acolo.”

În mesajul, Lucruri care urmează să vină, fratele Branham spune:

„Acest cort vechi pământesc de aici, știți ce este? Acest trup este ca o haină veche pe care ați purtat-o, o haină pe care ați purtat-o cândva, dar acum aveți una mai bună și n-o mai folosiți pe cea veche. Ce ați făcut? Ați agățat-o în cămară pentru că aveți una mai bună. Voi aveți o haină mai bună, este mai modernă decât aceea pe care obișnuiați s-o purtați și care s-a învechit. Ce? Este acea haină, dar voi sunteți interiorul ei. Amintiți-vă, ce a făcut acea haină? Ea v-a purtat doar chipul. Vedeți? Dar voi nu mai aveți nevoie de ea acum, ați agățat-o în cuier, este o vechitură. Așa este și acest trup vechi, el a purtat imaginea celui ceresc, dar acest trup nu ești tu, ci tu ești în interiorul acestui trup.”

Toate acestea mă ajută atât de mult! De ce? Când te împiedici și te împiedici, cazi și eșuezi. Fratele Branham a spus că vei face greșeli, vei face multe greșeli. Amintiți-vă că a spus că îți va pune multe capcane și vei cădea în ele.  A spus el așa? A spus că vei cădea în ele, dar acesta (trupul meu), nu sunt eu, acesta este doar un cort pământesc, o substanță care a fost făcută dintr-o substanță care nu se vede, nu apare. Așa este făcut Pământul? El a fost făcut din lucruri care nu se văd. Și o porțiune din acest Pământ făcut din lucruri care nu se văd a fost adusă împreună pentru a face acest trup în care trăiesc eu, dar acesta nu sunt eu, ci este un cort, (trup), în care trăiesc eu. Mă exprimă? Da.

Tu spui: „Acestea sunt mâinile mele.” Pot să spun că sunt mâinile mele. Este o afirmație greșită? Nu. Acestea sunt mâinile mele, dar acest trup nu este adevăratul, „Eu,” și el nu mă poate exprima pe deplin; de aceea, de multe ori în închinare ne simțim atât de limitați.

Nu știu voi, dar când eu vreau să mă închin lui Dumnezeu, să vorbesc cu Dumnezeu și El Se apropie și Îi simt prezența, și simt că inima mea va exploda, îmi dau seama că sunt prins în cușcă de această carne. Mi-aș dori să am o carne care să poată exprima ceea ce este în inima mea.

„…nu ești tu. Tu ești în interiorul acestui trup. Tu, Duhul lui Dumnezeu este în interiorul acestui trup. Aceasta face ca exteriorul să vină în supunere pentru că interiorul îl trage aducându-l în linie cu Cuvântul lui Dumnezeu; interiorul vostru, voi, voi înșivă, ființa voastră. Acest trup este doar o haină veche. Și ce vei face într-o zi cu ea, pentru că voi ați fost în această haină pentru o vreme? Aceasta este la fel cu haina pământească. Acel trup, trupul vostru real, sinele vostru adevărat este în interiorul acestei haine vechi…”

Vreau să spun: acolo  jos este un trup? Da, acolo există un suflet. Fratele Branham spune că tu ești format din trei părți, voi sunteți trei persoane, iar una din acestea este sufletul. Acest suflet a fost renăscut prin botezul cu Duhul Sfânt și a prins Viață, a fost însuflețit la Viață; Gena care este acum vie în sufletul tău, aceasta este adevăratul, „Tu.”

„Acest trup este doar o haină veche. Și ce vei face într-o zi cu ea, pentru că voi ați fost în această haină pentru o vreme? Aceasta este la fel cu haina pământească. Acel trup, trupul vostru real, sinele vostru adevărat este în interiorul acestei haine vechi pe care voi o numiți William Branham, Susie Jones sau oricine ar fi. Vedeți? Într-o zi, ea va fi atârnată în Galeria Pământului ca aducere aminte despre voi. Voi o veți pune acolo în mormânt, iar cineva va pune deasupra o piatră funerară: „Aici odihnește predicatorul Așa și Așa; John Așa și Așa; sau Așa și Așa.” Ea va sta acolo ca o aducere aminte despre voi. Oamenii doar v-au văzut în aceasta, dar ce ați fost voi cu adevărat, adevăratul „Tu,” era în interior, vechea haină doar a purtat imaginea celui ceresc.”

Deci, când spun: „Când te naști din nou, ești ca vântul și nimeni nu te-a văzut niciodată,” cu adevărat nimeni nu te-a văzut niciodată. Ei au văzut doar acest vas din exterior care te exprimă, dar adevăratul „Tu”, este invizibil.

În mesajul, Shalom, fratele Branham spune:

„Și acum, când murim în trupul fizic în care suntem acum, suntem separați unii de alții. Dar într-adevăr, acest trup este singurul lucru care ne identifică pe unul celuilalt, pentru că suntem legați de cele cinci simțuri: văz, gust, miros, auz, pipăit; și cât timp ne putem vedea sau ne putem simți unul pe altul, avem dovada că suntem aici. Dacă sunteți orbi și nu puteți vedea, atunci vă puteți simți unul pe altul. Simțurile pământului ne declară pe unii altora. Dar, de fapt direct, noi nu ne-am văzut niciodată unii pe alții.”

Sunt atât de bucuros că profetul a spus aceasta. Eu pot să spun că voi nu m-ați văzut niciodată cu adevărat.

Totuși, retrag ce am spus, pentru că, dacă ați fost în mintea lui Dumnezeu și sunteți un gând real, probabil m-ați văzut înainte dar nu cu ochi ca aceștia, nu m-ați văzut așa cum vedem în natural. Dacă ați fost Acolo, am fost împreună. Și când ajungem la această dimensiune pământească, vorbim firește.

„Dar, de fapt direct, noi nu ne-am văzut niciodată unii pe alții. Ați știut? Noi nu ne-am văzut niciodată unul pe altul. Voi auziți aici ceva vorbind dintr-un trup care imită orice este în interior.” Laudă lui Dumnezeu!

Acum, înainte de a încheia, voi ajunge la miezul a ceea ce vreau să spun. De fapt, tot ce am spus, am spus pentru a ajunge aici. Mă voi întoarce la câteva mesaje mai vechi pe care le-a predicat fratele Branham în anul 1956. În mesajul, Perdeaua dinăuntru, el a spus:

„Acum mana aceasta a căzut în afara taberei, și amintiți-vă, poporul a mâncat această mană, iar Dumnezeu le-a spus să ia din acea mană și s-o pună în Locul Sfânt. Acolo înăuntru era Chivotul. Chivotul este un tip al inimii omenești. Chivotul,  locul ascuns.”

Deci, în interiorul tău este un loc ascuns. Acest loc este Chivotul. Ce era Chivotul? Cuvântul. Și ei au luat o parte din acea mană care cădea zi de zi, și au pus-o într-n vas de aur, care reprezintă divinitatea, și l-au pus în Chivot unde era păstrată proaspătă pentru totdeauna, în slava Shekinah a lui Dumnezeu. Corect? Dar unde era? În locul ascuns, în Chivot, iar Chivotul reprezintă inima umană. Chivotul era și Tronul lui Dumnezeu. Unde voia să locuiască Dumnezeu? Între aripile heruvimilor. În Chivot era Cuvântul. Dacă tu ești o Sămânță Genă a lui Dumnezeu…Ce a fost plantat, ce a fost pus în sufletul tău atunci când ai venit în această viață? Acolo a fost pusă Sămânța Genă a lui Dumnezeu, Atributul lui Dumnezeu, Cuvântul a fost pus înăuntru, în tine.

Vreau să citesc câteva Scripturi din Noul Testament, dar mai întâi, voi merge în 1Samuel 16.6-7:

„Când au intrat ei, Samuel văzându-l pe Eliab, și-a zis: „Negreșit, unsul Domnului este aici înaintea Lui.”

Acesta este Samuel care urma să ungă pe împăratul lui Israel, și pentru aceasta a venit în casa lui Isai, și când a venit înaintea lui fiul cel mare, a crezut că acela era ales, dar,

„Domnul a zis lui Samuel: „Nu te uita în înfățișarea și la înălțimea staturii lui, căci l-am lepădat. Domnul nu Se uită la ce se uită omul; omul se uită la ceea ce izbește ochii, dar Domnul Se uită la inimă.”

Întrebarea este: „Ce caută Dumnezeu?” Când vine vorba despre tine și despre mine, ce caută Dumnezeu la noi? Ce caută El și unde va găsi ceea ce caută? Va găsi pe tărâmul tău exterior? Va găsi pe tărâmul duhului tău? Ce caută Dumnezeu? El nu caută lucruri care vin din exterior, ci El Se uită după ceea ce este ascuns în interior. Dumnezeu privește la inimă.

Să mergem la Marcu 7.6:

„Isus le-a răspuns: „Fățarnicilor, bine a prorocit Isaia despre voi, după cum este scris: „Norodul acesta Mă cinstește cu buzele, dar inima lui este departe de Mine.”

Ei erau atât de religioși încât cu buzele mărturiseau că sunt credincioși, mărturiseau că-L onorează pe Dumnezeu, că onorează Cuvântul Lui, dar în inima și în sufletul lor, erau departe de Dumnezeu. Dumnezeu nu Se uită la buze, El privește la inimă.

Matei 23.25-28: „Vai de voi, cărturari și farisei fățarnici! Căci voi curățiți partea de afară a paharului și a blidului, dar înăuntru sunt pline de răpire și de necumpătare.

Fariseu orb! Curăță mai întâi parte dinăuntru a paharului și a blidului, pentru ca și partea de afară să fie curată.

Vai de voi, cărturari și farisei fățarnici! Pentru că voi sunteți ca mormintele văruite, care, pe dinafară se arată frumoase, dar pe dinăuntru sunt pline de oasele morților și de orice fel de necurăție.

Tot așa și voi, pe dinafară vă arătați neprihăniți oamenilor, dar pe dinăuntru sunteți plini de fățărnicie și de fărădelege.”

Vreau să spun că ceea ce-L interesează pe Dumnezeu, este în interior. Știți, uneori cred că noi primim slujirea lui Dumnezeu și ideea de închinare adevărată, dar suntem prea concentrați pe exterior; și într-un fel, putem deveni siguri, ca fariseii care erau siguri pentru că erau concentrați pe exterior. Ei erau copiii lui Dumnezeu, erau sămânța lui Avraam pentru că puteau primi Legea lui Moise, pentru că puteau face legi, hotărâri și ordine. Și pentru că puteau face aceasta, credeau că era suficient ca să fie sămânța lui Avraam și să facă parte din făgăduință. Dar Isus i-a înfruntat în Cartea lui Ioan, iar ei I-au spus: „Noi suntem copiii lui Avraam.” Și El le-a răspuns: „Știu că sunteți sămânța lui Avraam, dar voi nu faceți lucrările lui Avraam.” El le-a spus: „Dacă ați fi sămânța lui Avraam, M-ați crede.”

Deci, El a mers tot drumul în jos la credința din inimă, pentru că Sămânța lui Avraam nu este declarată prin rânduiala exterioară. Sămânța lui Avraam este declarată prin credință, în suflet, pentru că această credință este un dar, și darul credinței vine de la Sămânța Genă a lui Dumnezeu.

Așadar, ei au avut o ordine religioasă, au avut o ordine de închinare, dar în ordinea lor de închinare, ei puteau avea inima lor separată de Dumnezeu; dar trupul lor și aș spune chiar și duhul, se închina lui Dumnezeu. Astfel, ei puteau să-L implice pe Dumnezeu și să interacționeze cu Dumnezeu în trup și în duh, dar inima lor putea fi departe de Dumnezeu. Dar Dumnezeu nu a fost păcălit de acest fel de închinare.

În Romani 2.28-29, citim:

„Iudeu nu este acela care se arată pe dinafară că este iudeu; și tăiere împrejur nu este aceea care este pe dinafară, în carne.

Ci iudeu este acela care este iudeu înăuntru; și tăiere împrejur este aceea a inimii, în duh, nu în slovă; un astfel de iudeu își scoate lauda nu de la oameni, ci de la Dumnezeu.”

Acum El a coborât ca să arate cine este adevăratul evreu; că adevăratul evreu nu este acela cu un certificat de naștere, ci adevăratul evreu este acela care este în interior evreu, și este tăiat împrejur în interior.

Ascultați, evreii au avut un semn, o pecete care a fost dată lui Avraam pentru a pecetlui legământul făcut cu el; astfel, ei au avut tăierea împrejur fizică. Ei puteau s-o arate și să spună: „Priviți, eu sunt sub legământul fizic al tăierii împrejur,” dar aici, Pavel a spus că nu este acesta, nu este nimic din exterior, pentru că adevărata tăiere împrejur este invizibilă, nu se vede nimic. Tăierea împrejur a ta nu este ceva ce poți demonstra, tu nu poți dovedi legământul tău pe baza tăierii tale împrejur, pentru că tăierea ta împrejur este invizibilă. Dar eu pot să vă spun cine o poate vedea: Dumnezeul Cel nevăzut poate vedea în sufletul tău, El știe ce este acolo. Noi ceilalți putem vedea efectele, așa cum este vântul care mișcă lucrurile, dar există Unul singur care poate străpunge toate acestea, să treacă prin trupul tău, prin duhul tău și să ajungă până la sufletul tău, pentru că doar El poate vedea ce este acolo. Aceasta este ceea ce caută El.

Să mergem la 1Petru 3.3-5. Aici, el vorbește femeilor și soțiilor, și spune:

„Podoaba voastră să nu fie podoaba de afară, care stă în împletitura părului, în purtarea de scule din aur sau în îmbrăcarea hainelor,

ci să fie omul ascuns al inimii, în curăția nepieritoare a unul duh blând și liniștit, care este de mare preț înaintea lui Dumnezeu.

Astfel se împodobeau odinioară sfintele femei, care nădăjduiau în Dumnezeu, și erau supuse bărbaților lor.”

Petru le vorbește soțiilor și le spune cum să se poarte cu soții lor, dar Biserica este simbolizată cu o femeie, și noi vedem că este o Femeie căsătorită; și aceasta se aplică și pentru noi. El spune: „Podoaba voastră  să nu fie podoaba exterioară care stă în împletitura părului, în purtarea de scule din aur sau în îmbrăcarea hainelor, ci să fie omul ascuns al inimii, în curăția nepieritoare al unui duh blând și liniștit.”

Exteriorul, toate aceste lucruri se vor ofili și vor trece dar realul din suflet este veșnic.

„…în curăția nepieritoare al unui duh blând și liniștit, care este de mare preț înaintea lui Dumnezeu.”

El continuă să vorbească despre soțiile care au fost supuse soților lor, pentru că noi trebuie să fim supuși Cuvântului. Dar ca biserică, ei au început să se îndrepte spre podoaba exterioară pentru a deveni o imagine frumoasă și perfectă. Este corect? Fac aceasta bisericile? Dar El a spus că podoaba noastră nu trebuie să fie frumusețea exterioară, acea strălucire exterioară, ci să fie omul ascuns al inimii. Aceasta este ceea ce face diferența.

Nu contează ce facem în exterior…Vreau să spun că niciodată nu poți compensa în exterior ce eșuează în interior. Tu nu poți compensa niciodată aceasta în exterior; tu nu poți cânta niciodată suficient de tare pentru a compensa un gol din sufletul tău; nu poți să te rogi niciodată suficient de mult pentru a compensa că nu ai nașterea din nou și nici o relație cu Dumnezeu în sufletul tău; nu există nici un înlocuitor pentru omul ascuns al inimii.

Să mergem la Matei 6.5:

„Când vă rugați, să nu faceți ca fățarnicii, cărora le place să se roage stând în picioare în sinagogi și la colțurile ulițelor, pentru ca să fie văzuți de oameni. Adevărat vă spun că și-au luat răsplata.”

Eu vreau o răsplată mai mare decât aceea. „O, el este un om mare, este evlavios. Priviți cum se roagă! Priviți cum slujește pe Dumnezeu!” Dar Dumnezeu a spus că ei și-au luat răsplata. Reputația pe care o au în această viață, este răsplata lor. O, dar eu vreau o răsplată mai mare decât aceasta, prieteni! Nu vreau să primesc răsplată în această viață.

„Ci tu, când te rogi, intră în odăița ta, încuie-ți ușa, și roagă-te Tatălui tău, care este în ascuns; și Tatăl tău, care vede în ascuns, îți va răsplăti.” (versetul 5).

El spune cum să te rogi lui Dumnezeu, cum să te închini și cum să-I slujești lui Dumnezeu, nu cu exteriorul, ci din interior.

Acum, nu este nimic rău în a te ruga afară, noi ne rugăm la masă, ne rugăm în biserică, și nu este nimic greșit în aceasta, dar să nu ne oprim aici, ci trebuie să coborâm în odăița noastră, în sufletul nostru, până la Cel care vede în ascuns, în taină. Ce taină? În taina sufletului tău, taina acelui tărâm în care nu poate ajunge nimeni altcineva; în interiorul ființei tale, în cămăruța cea mai lăuntrică, acolo unde se află Chivotul, în inima umană. Haideți să coborâm acolo, pentru că acolo privește Dumnezeu.

Gura lor este aceasta, trupul lor este acesta, închinarea lor este aceasta, lauda lor este aceasta, dar unde este taina? Eu vreau să-L văd în partea tainică, vreau să văd ce s-a făcut în taină. Relația care devine cea mai importantă, este relația tainică. Nu relația publică, ci relația tainică, secretă. Sunt multe lucruri care se pot face în public, așa cum au făcut fariseii, dar la sfârșit, nu a contat nimic, pentru că Isus le-a spus: „Voi sunteți ca mormintele văruite care arată frumos pe dinafară dar pe dinăuntru sunt pline de oasele morților și de orice fel de necurăție. Voi v-ați primit răsplata.”

O, dar lăsați să fie omul ascuns al inimii, să intrăm în cămăruță…Nu vreau să spun că trebuie să ne rugăm numai în cămăruță pentru a avea acel fel de relație, ci vreau să spun că trebuie să coborâm în privat, doar eu și Dumnezeu.

Rugăciunile pe care le faci în inima ta sunt cele mai importante; adevărata relație pe care o ai cu Dumnezeu în taină, este relația ta cu El. Sper că înțelegeți ce spun.

Noi toți putem avea o relație de biserică cu Dumnezeu, în care să ne închinăm lui Dumnezeu ca biserică; putem respecta Cuvântul Lui Dumnezeu ca biserică, să păstrăm rânduiala ca biserică. Putem s-o facem ca familie, copiii și părinții să se închine ca familie și să stea în respect și supunere față de Cuvântul Lui Dumnezeu și toate acestea. Acesta este un fel bun de închinare, și-L lăudăm pe Dumnezeu pentru aceasta, dar adevărata închinare este închinarea în taină. Felul în care te închini lui Dumnezeu în taină și în cămăruța lăuntrică a ființei tale, aceasta este adevărata ta închinare la Dumnezeu, acolo este realitatea. Și când Realitatea vine, vine pentru realitatea din interiorul tău, astfel încât aceste două realități să se unească. Va avea aceasta un efect în exterior? Absolut! Dacă nu, atunci avem câteva întrebări.

Aceasta ar trebui să ne schimbe comportamentul, abordarea, ținuta, închinarea publică; ar trebui să ne schimbe părtășia pe care o avem unii cu alții; ar trebui să schimbe toate acestea, dar tu nu poți lucra în exterior și să aibă efect în interior, ci trebuie să fie realitatea și partea tainică a vieții tale. Aceasta este închinarea adevărată față de Dumnezeu.

Vreau să închei cu un citat care a avut un impact foarte mare asupra mea. Este vorba despre mesajul, Viața ascunsă, din anul 1955, unde profetul spune:

„Dumnezeu a spus: „Moise, fă-ți un vas de aur, (Aleluiah), și pune acolo acea mană. Amintiți-vă că, atunci când un credincios intra acolo, acea mană nu se termina niciodată.”

Aici profetul vorbește despre mana din vasul de aur din Sfânta Sfintelor, din camera interioară, unde nu a fost făcut niciodată nimic în public. Nimic din ceea ce se întâmpla în camera interioară,  nu era public, tot ce se petrecea în acea cameră interioară era în mod privat, ascuns în spatele perdelei, în taină, totul era o taină. Marele preot intra acolo o dată pe an, dar nimeni nu  putea să vadă ce se întâmpla în acea cameră interioară, era secret, era privat, era dincolo de vedere, în interiorul acelei camere. Acolo se afla mana care era pusă și păstrată proaspătă și din care putea lua să mănânce numai marele preot.

„Amintiți-vă că, atunci când credinciosul intra acolo, acea mană nu se termina niciodată. Era întotdeauna proaspătă, nouă și dulce pe măsură ce treceau zilele, pe măsură ce treceau anii.

Și orice om care vine la Hristos și se ascunde iar perdeaua cade în urma lui, el este în prezența Atotputernicului Dumnezeu mâncând Mană zi și noapte, la orice oră; și Aceasta este întotdeauna la fel de dulce ca în prima zi pentru sufletul tău. De aceasta avem nevoie astăzi, să intrăm acolo unde sunt lucrurile; să nu ne prefacem, să nu stăm deoparte, ci să acționăm, să intrăm Acolo.

Acum, amintiți-vă, numai credincioșii, numai aleșii vin în Aceasta, pentru că Dumnezeu v-a ales. Cred că în Apocalipsa 2, El a spus: „Cel ce va birui…” Deci, este promis că vor birui. Tu ai spus: „Am biruit fumatul.” Nu despre aceasta vorbește El.”

Așadar, el arată că acesta este tărâmul exterior. „M-am lăsat de minciună. Nu mai fac aceasta.” Nu despre aceasta este vorba.

„Tu ai spus: „Am biruit fumatul.” Nu despre aceasta vorbește El. Pentru creștinism există mult mai mult decât a nu fuma țigări sau a nu bea whisky. Cel care va birui, va moșteni toate lucrurile și va fi fiul Meu, iar Eu voi fi Dumnezeul lui, și (ascultați), îi va da din Mana ascunsă, îl va ascunde departe și-i va da lucrurile ascunse lumii dinafara perdelei, care nu știe nimic despre aceasta. Aleluia! Deși mănâncă mană, ei nu știu nimic despre aceasta. „Îi voi da Mana ascunsă, și îi voi da o piatră albă cu numele lui pe ea.” Voi înțelegeți ce vreau să spun. Intrarea în Înfiere sau în locul ascuns cu Dumnezeu. Slujitori ai Evangheliei, să nu vă pese de denominațiunile voastre și de ceea ce gândește lumea, căutați să intrați în Mana ascunsă unde descoperirea deplină a lui Dumnezeu aduce în inima ta dragostea perfectă, iar tu cu Dumnezeu și toate celelalte sunt în odihnă. Lasă să vină orice, tu ești ascuns. Ce loc de locuit! Oh, lasă-mă să rămân Acolo. Așa cum spune cântarea:

„Lasă-mă să mă odihnesc

Sub Pomul unde Apa curge liber,

Unde Mielul e Lumina,

Și sufletul celor salvați nu moare niciodată.”

Sigur, ei mâncau mană de Acolo, dar nu știau nimic despre aceasta. Ei nu fuseseră niciodată Acolo. Dragul meu frate, ai fost? Nu disprețui ignoranța mea, dar vreau să te întreb ceva: ai venit vreodată în locul în care Hristos a însemnat ceva pentru tine mai mult decât argumentele pe care le-ai putea aduce în legătură cu biserica ta?…”

Îmi place aceasta!

„…A însemnat Hristos pentru tine mai mult decât toată lumea? Nu mă refer la o emoție sau la un proces mental, vreau să spun, în adâncul inimii tale s-a stabilit ceva acolo? S-a întâmplat ceva? Tu nu știi cum s-a întâmplat, dar ești ascuns și singurul tău motiv, este să-L slujești pe Isus Hristos. Ai intrat în locul acela, frate dragă? Ai intrat în locul în care nu-ți pasă ce spune cineva? Să nu ieși ca să te comporți inteligent, ci să stai acolo până când dragostea lui Dumnezeu este atât de ancorată în tine, încât nu poți vedea nimic altceva, ci singurul tău motiv este să faci voia lui Dumnezeu, iubirea pentru toți oamenii curgând liber de pretutindeni. Ce loc de locuit! Acesta este locul ascuns. Acesta este locul unde trebuie să venim, frații mei! Acesta este locul în care Dumnezeu Își descoperă lucrurile tainice. Acesta este locul în care Dumnezeu Își face plasarea și chemarea.”

Toți ceilalți mâncau mană zi de zi, dar era o Mană specială păstrată în slava Shekinah a lui Dumnezeu și care era rezervată doar pentru o sărbătoare privată. Da, numai atunci când cineva intra în slava Shekinah, în Locul Preasfânt unde era Chivotul lui Dumnezeu, unde era Mana proaspătă, putea mânca această Mană care nu se strica niciodată, ceea ce înseamnă că această Mană s-a păstrat proaspătă de-a lungul timpului.

Ei puteau mânca mană zi de zi. Noi putem merge zi de zi la biserică; putem merge miercurea și din nou duminica; putem mânca Mană, putem să ne bucurăm de ea, dar Realitatea trebuie să vină acolo unde intrăm noi înșine, în acel al treilea tărâm, în adâncul sufletului nostru, într-o relație privată între Dumnezeu și noi. Acolo înăuntru există o Mană privată despre care nu știe nimeni dinafară.

Noi ne putem bucura de predicarea Cuvântului, ne putem bucura de casetele pe care le ascultăm, putem să ne bucurăm de toate acestea și putem mânca Mană bună, dar trebuie să avem un ospăț cu Împăratul care are loc în adâncul sufletului nostru, unde El începe să-ți dea o descoperire proaspătă, care nu va dispărea niciodată. Aceasta nu va dispărea dacă mergi afară din sanctuar; nu va dispărea  marți, nu va dispărea când vin încercări; nu va dispărea joi, ci există o Mană proaspătă în camera tainică, unde vă puteți hrăni și care este păstrată tot timpul proaspătă. Și ce este aceasta? Aceasta este descoperirea! În acel loc este o descoperire, o descoperire a lui Dumnezeu. Și dacă este o descoperire a lui Dumnezeu, dacă este o descoperire deplină a lui Dumnezeu, atunci este și o descoperire a ta. În acel loc se află Realitatea, în adâncimile cele mai interioare ale ființei noastre, în realitatea nașterii din nou, când acea Sămânță prinde viață și începe să preia controlul, relația noastră este adevărată, pentru că Realul vine la real.

Acum, aceasta poate să se exprime, poată să vină sus și să iasă din gura mea și poate să se vadă în conduita mea, dar toate acestea sunt doar expresia a ceea ce s-a întâmplat aici jos, în mine. Realitatea nu este ceea ce se întâmplă aici, (în exterior), ci Realitatea este ceea ce se întâmplă aici, (în interior). Ceea ce se întâmplă în exterior, este o reflectare, o expresie a ceea ce s-a întâmplat aici jos, în interior. Realitatea este ceea ce s-a întâmplat aici, jos.

De aceea mersul la biserică nu va funcționa; vorbele goale, lucruri de grup, religia de grup nu vor funcționa. Ceea ce trebuie să se întâmple, este ceea ce a fost Real întotdeauna; ceea ce este cu adevărat Real, Atributul lui Dumnezeu care a fost real la propriu, și exprimat, în existență cu Dumnezeu, este în sufletul credinciosului. Acesta se trezește la Viață la întâlnirea cu Dumnezeul cel viu sub botezul cu Duhul Sfânt. Și acea viață din interior este acum o comuniune cu tine și Dumnezeu.

Acolo, în sufletul tău au loc lucruri pe care nu poți să le descrii altei ființe umane. Există o relație pe care o ai cu Dumnezeu și care este imposibil s-o descrii; adică este atât de profundă, încât nici nu există cuvinte care să explice ceea ce face Dumnezeu în interiorul tău. Aceasta este Realitatea, aceasta trece dincolo de trup, și Aceasta este Realitatea invizibilă care se exprimă în această realitate. Pentru aceasta mă lupt, aceasta păstrez, de aceasta mă țin.

Ați pățit vreodată ca Dumnezeu să vă curețe sufletul, apoi dintr-o dată să izbucnești în lacrimi fără nici un motiv?  Încearcă să explici aceasta cuiva. Ce a fost aceasta? A fost mai mult decât o emoție; nu a fost nimic emoționant în aceasta. A venit El vreodată la tine și ți-a făcut o operație pe inimă? A tăiat ceva din inima ta și tu știi că El tocmai a făcut-o? Ai vorbit cu El? Vorbiți voi cu El? Nu la ora de rugăciune, ci în orice moment.

Așa cum a spus fratele Branham: „Ai ajuns vreodată în locul în care Hristos a însemnat pentru tine mai mult decât toate argumentele pe care le-ai putea aduce cu privire la biserica ta? A însemnat Hristos pentru tine mai mult decât toată lumea? Nu mă refer la o emoție sau la un proces mental; vreau să spun, în adâncul inimii, s-a stabilit ceva acolo? S-a întâmplat ceva? Tu nu știi cum s-a întâmplat, dar ești ascuns și singurul tău motiv este  să-L slujești pe Isus Hristos.”

Aceasta este realitatea despre a fi creștin. Orice altceva este o expresie a acestei realități. Aceasta este realitatea și Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru că aceasta este relația pe care vrea s-o aibă cu noi.

Îl dorim noi pe Dumnezeu?  Dumnezeu ne vrea pe noi. Îl iubim noi pe Dumnezeu? Tu nu poți să-L iubești niciodată pe Dumnezeu, decât dacă El te-a iubit mai întâi. Dorința noastră este reciproca dorinței Lui. El ne-a dorit Primul! El a venit cu Planul pentru că El ne-a dorit mai întâi. De unde vine această dorință? De unde vine această Viață? Ea vine din Realitatea Dumnezeului nevăzut, și este Reală! Este nevăzută, dar este Reală! Este nevăzută, dar este partea cea mai reală a ceea ce sunt eu. Acesta este adevăratul creștin.

Voi încheia cu citatul pe care l-am citit, și vreau să plecăm cu acest gând în minte.

Eu vreau Realul, Realul care vine înainte de orice altceva care este real, adevăratul Dumnezeu! Dumnezeu este adevărat! Dumnezeu este Real! Este Realul real? Da! Este Pământul real? Da! Dar tot ceea ce este real, a avenit din Realul real și eu vreau adevăratul Real. Dumnezeu, adevăratul Real, să fie real în sufletul meu! Vreau ca relația mea cu El, să fie cu adevărat reală! Vreau ca tot ce iese din această relație, să fie o expresie a Realității!

Dacă Aceasta îmi schimbă atitudinea, vreau să fie reală; dacă îmi schimbă îmbrăcămintea, vreau să fie reală; dacă îmi afectează relațiile, vreau să fie reală; orice vine din această Realitate, eu vreau să fie o expresie a Realului, pentru că atunci, orice manifestare va fi o manifestare reală a Realității.

O, Doamne! Îți mulțumesc că trăim în ceasul acesta și ne dăm seama că unirea trebuie să fie o unire invizibilă. Noi ne aflăm acum unde trebuie, pentru că aceasta trebuie să treacă dincolo de tot ce este oarecum real, pentru a atinge cu adevărat Realul. Să ne rugăm.

Dragă Părinte ceresc, Îți mulțumim. Doamne, Îți sunt atât de recunoscător pentru ceasul în care trăim, că ne chemi la cea mai mare Realitate. Te rog, ajută-ne!

Doamne, ajută-mă să trec dincolo de exterior, și să merg adânc în interior. Doamne, ajută-ne să nu avem doar o religie care să impresioneze sau să dovedească ceva. Doamne, indiferent pe cine impresionăm sau cui dovedim că suntem creștini, nu ne putem ascunde niciodată de Tine. O, Dumnezeule, dar nici nu vrem să ne ascundem de Tine pentru că Cuvântul Tău ne expune.

Noi nu trăim într-o epocă parțială, nu trăim în timpul grupului, ci acesta este timpul pentru individ; de aceea, Te rog, să vii chiar acum la inimi individuale, la sufletele care dețin o Genă a Ta, deoarece suntem dincolo de timp, suntem dincolo de orice altă existență.

Dumnezeule, fie ca Cuvântul Tău să vină, vino Tu la acel suflet ca să însuflețești acea Sămânță la Viață. Fie ca mulți care nu au experimentat Realitatea, să experimenteze acum ceea ce este cu adevărat Real; fie ca credința lor să ia totul; fie ca credința lor să fie substanța; fie care credința lor să fie dovada acestui lucru care nu se vede.

Doamne, vreau să spun că Tu ne aduci într-o unire invizibilă cu Tine, într-o căsătorie care nu a fost văzută, care nu a fost observată de muritori; o unire invizibilă pe care Mireasa Ta a încheiat-o cu Tine. Doamne, ia-Ți locuință în camera interioară a inimii noastre; vino și stai pe Chivotul Tău, pe Tronul Tău și hrănește-ne cu partea ascunsă de descoperire, pentru a ne descoperi această Realitate.

Dumnezeule, fă ca această Realitate să aibă un astfel de efect asupra noastră, încât să ne schimbe gândirea, comportamentul și reacțiile. Fie ca această Realitate să devină cu adevărat reală pentru noi, Tată, dată de Duhul descoperirii.

Fie ca Tu să deschizi cămăruțele inimilor noastre ca să-Ți reverși Duhul și să ne însuflețești la Viață! Fie ca noi să fim o Realitate reală, autentică, exprimată în această dimensiune.

Te iubim, Tată! Te rugăm să ne ajuți. Călăuzește-ne, Doamne! Condu-ne pașii și binecuvântează-ne în timp ce plecăm.

Binecuvântează masa noastră și părtășiile, și adu-ne înapoi pentru timpul comuniunii. Fă să ne întoarcem cu o inimă  în clocot cu adevărat, cu o inimă plină de recunoștință pentru ceea ce ai făcut pentru noi ca să ne răscumperi.

Fie care realitatea acestor lucruri să crească în noi, până va prelua întreaga noastră ființă. Te iubim, Tată, și îți mulțumim, în Numele lui Isus Hristos. AMIN.