MAREA VALOARE A ATRIBUTULUI FEMININ

Dumnezeu să vă binecuvânteze în dimineața aceasta.

Să ne plecăm capetele. Tată ceresc, Îți mulțumim încă odată, Doamne, pentru marele privilegiu de a ne aduna din nou împreună.

Acum, când ne întoarcem inimile spre Tine, după ce Ți-am cântat laudele și ne-am închinat, Îți cerem să vii și să ne hrănești, Doamne. Ia acest vas sub controlul Tău și folosește-l spre slava Ta. Vorbește prin aceste buze de lut Cuvintele Tale veșnice ca să ne hrănești, ca să ne întărească, să ne călăuzească.

Doamne, ajută-ne să mergem pe căile dreptății pentru Tine, și pentru Numele Tău. Și fie ca tot ce se face azi aici, să-Ți fie plăcut și să aducă onoare Numelui Tău. Fie ca noi, ca popor al Tău, Doamne, să fim zidiți și întăriți ca să putem merge mai departe în această lume și să fim ceea ce ne-ai chemat să fim, pentru a manifesta ceea ce Tu ne-ai chemat să manifestăm în această oră.

Doamne, noi depindem de Tine și Îți cerem ajutor în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Să deschidem Biblia împreună la Geneza 1.26-27:

„Apoi Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpânească peste peștii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul și peste toate târâtoarele care se mișcă pe pământ.

Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu: parte bărbătească și parte femeiască i-a făcut.”

Să deschidem și la Geneza 5.1-2:

„Iată cartea neamurilor lui Adam. În ziua când a făcut Dumnezeu pe om, l-a făcut după asemănarea lui Dumnezeu.

L-a făcut parte bărbătească și parte femeiască, i-a binecuvântat și le-a dat numele, „Adam,” în ziua când au fost făcuți.”

În această dimineață, aș vrea să iau ca subiect, Marea valoare a Atributului Feminin, și vreau să începem cu o porțiune foarte familiară a Scripturii, pentru că am citit-o de nu știu câte ori; nici nu pot număra de câte ori am citit-o, dar este o temă descoperită pentru noi în ziua în care trăim, pentru că aceasta este epoca Miresei.

Chiar de la început, vedem că Dumnezeu l-a creat pe om după chipul Său; și când l-a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut bărbat și femeie. Eu am trecut prin aceasta de mai multe ori, și noi înțelegem că ei au fost una, ei au fost întotdeauna meniți să fie una. Chiar și atunci când au apărut două manifestări sau două expresii, erau două expresii ale aceluiași lucru; erau două părți ale unei singure unități, două părți ale aceluiași lucru, deci, exista bărbatul și femeia. Dumnezeu i-a făcut bărbat și femeie și le-a pus numele, „Adam,” în ziua când au fost creați. Astfel, vedem că ei au fost creați pentru a fi Adam, singular. Aceasta este o imagine frumoasă și vom intra în ea mai târziu, pe măsură ce intrăm în subiect.

Noi știm că femeia era în interiorul lui Adam; ea era acolo cu el în duh. Adam avea duh masculin și duh feminin, iar Dumnezeu i-a separat și i-a adus înapoi împreună.

Așadar, vedem că acea parte a atributului sau a expresiei lui Dumnezeu, este bărbatul și femeia, pentru că omul a fost făcut după chipul lui Dumnezeu; „bărbat și femeie i-a făcut,” astfel încât expresia lui Dumnezeu să poată fi manifestată în bărbat și femeie.

Să mergem repede la Proverbe 8.1-4, pentru a arunca o privire rapidă la ceva de aici:

„Nu strigă înțelepciunea, și nu-și înalță priceperea glasul?

Ea se așază sus pe înălțimi, afară pe drum, la răspântii, și strigă lângă porți, la intrarea cetății, la intrarea porților:

„Oamenilor, către voi strig și spre fiii oamenilor se îndreaptă glasul meu.”

Aici ni se prezintă o persoană numită, „Înțelepciunea.” Aceasta este o manifestare sau portretizarea Înțelepciunii exprimată în Feminin: „Ea strigă, ea cheamă.” Și dacă mergem la versetul 22, vom înțelege mai mult cine este această Înțelepciune. Proverbe 8.22-30:

„Domnul m-a făcut cea dintâi dintre lucrările Lui, înaintea celor mai vechi lucrări ale Lui.

Eu am fost așezată din veșnicie, înainte de orice început, înainte de a fi pământul.

Am fost născută când încă nu erau adâncuri, nici izvoare încărcate cu ape;

am fost născută înainte de întărirea munților, înainte de a fi dealurile, când nu era încă nici pământul, nici câmpiile, nici cea dintâi fărâmă din pulberea lumii.

Când a întocmit Domnul cerurile, eu eram de față; când a tras o zare pe fața adâncului,

când a pironit norii sus, și când au țâșnit cu putere izvoarele adâncului,

când a pus un hotar mării, ca apele să nu treacă peste porunca Lui, când a pus temeliile pământului,

eu eram meșterul Lui, la lucru lângă El, și în toate zilele eram desfătarea Lui jucând neîncetat înaintea Lui.”

Aceasta este Scriptura la care se referă fratele Branham când spune: „Văd acel mic Logos ca un Stâlp de Foc care se juca la picioarele lui Dumnezeu, ca un copil.” Când privește la aceste versete din Scriptură, el se referă la acea Persoană numită Înțelepciune, care, după cum putem vedea, este o manifestare a Cuvântului.

Să citim mai departe de la versetul 30-36:

„eu eram meșterul Lui, la lucru lângă El, și în toate zilele eram desfătarea Lui jucând neîncetat înaintea Lui,

jucând pe rotocolul pământului Său, și găsindu-mi plăcerea în fiii oamenilor.

Și acum, fiilor, ascultați-mă, căci ferice de cei ce păzesc căile mele!

Ascultați învățătura, ca să vă faceți înțelepți, și nu lepădați sfatul meu.

Ferice de omul care m-ascultă, care veghează zilnic la porțile mele, și păzește pragul ușii mele.

Căci cel ce mă găsește, găsește Viața, și capătă bunăvoința  Domnului.

Dar cel ce păcătuiește împotriva mea, își vatămă sufletul său, toți cei ce mă urăsc pe mine, iubesc moartea.”

Aceasta este o expresie a Cuvântului lui Dumnezeu și este numită, „Înțelepciune”, și înțelepciunea este feminin. Această Înțelepciune vine de la Dumnezeu, fiind o expresie a Cuvântului lui Dumnezeu. Deci, aici avem o expresie care este la feminin, și este Înțelepciunea care a fost cu Dumnezeu Acolo pentru a stabili toată adâncimea sau profunzimea a ceea ce era Acolo, înainte de a exista orice altceva.

Așadar, Dumnezeu este exprimat atât în Bărbat, cât și în Femeie, iar aici avem o expresie a Cuvântului numită, „Înțelepciune”, și este sub formă feminină. Nu este o a doua persoană, nu este o persoană diferită, ci este doar o expresie a Lui, pentru că noi am văzut-o în Hristos, la fel ca în Adam, că ceea ce iese din El, este o Femeie. Ceea ce a ieșit din Adam, a fost o femeie, și ceea ce iese din Hristos, este Mireasa Lui. Aici, când iese Cuvântul, El Îl exprimă în feminin, apoi El ia acel Cuvânt și Îl pune sub forma unui trup al unui Fiu și-L exprimă în masculin, într-un Bărbat, dar în interiorul acelui Bărbat, este și feminin; iar când El a scos din Bărbat o altă expresie a Lui, a scos Femeia, astfel încât, Dumnezeu să fie exprimat în masculin și feminin, în Bărbat și Femeie.

Dumnezeu Se exprimă prin ceea ce iese din El, pentru că El și toate aceste lucruri, Îl exprimă pe Dumnezeu. Așadar, lucrurile pe care le vedem, sunt aici și sunt expresii sau umbre ale lucrurilor mai mari sau adevăruri mai mari.

Deci, Dumnezeu este exprimat în masculin și feminin.

Să deschidem la Geneza 17.1, pentru că vreau să păstrăm această înțelegere pe măsură ce avansăm în subiect.

„Când a fost Avraam în vârstă de nouăzeci și nouă de ani, Domnul i s-a arătat, și i-a zis: „Eu sunt Dumnezeul Cel Atotputernic. Umblă înaintea Mea și fii fără prihană.”

Cuvântul, „ Atotputernic,” este de fapt, „El Shadai.” Iată ce spune fratele Branham în mesajul, El Shadai:

„În Geneza 17, Dumnezeu spune că El este Sânul de alăptare a lui Avraam, El Shadai, dar când viața lui a dispărut, Dumnezeu i-a spus unui bărbat de o sută de ani cum va fi acest lucru. „Eu sunt bătrân și soția mea este bătrână, cum pot fi aceste lucruri?” Și El a răspuns: „Eu sunt, El Shadai.” Acum, „EL,” se referă la El Însuși, iar, „Shad,” este, „Sân,” iar, „Shadai,” este plural, ceea ce înseamnă: „Eu sunt Dumnezeul cu Sâni.” Ca un copil care este supărat, bolnav și fără putere, când este pus la sânul mamei și este alăptat, primește putere. El nu se supără din cauza respirației mamei, ci este mulțumit în timp ce își recapătă puterea.”

Vedem că Dumnezeu Se referă la El Însuși ca fiind Dumnezeul cu Sâni, pentru că Dumnezeu este exprimat în Bărbat și în Femeie.

În mesajul, Sete, fratele Branham spune:

„Observați cuvântul, „Ierusalim,” Ierusalimul de sus. Biblia spune că noi suntem…este mama noastră a tuturor. Și Hristos este Mama noastră pentru că suntem născuți din El.”

Așadar, Dumnezeu este și Tată și Mamă. El Se exprimă pe Sine în acestea. El i-a spus Ierusalimului: „De câte ori am vrut să-i adun pe copiii tăi cum își adună găina puii sub aripi…” El vorbește ca o mamă găină care își păzește puii. „…Aceasta este ceea ce am făcut Eu pentru tine.”

El Se exprimă atât în masculin cât și în feminin. Este foarte important să înțelegem aceasta pe măsură ce mergem mai adânc prin Biblie și intrăm în subiectul nostru, „Marea valoare a atributului feminin.”

Vreau să mai privim la câteva citate pe care le-a spus fratele Branham în mesajul, Întrebări și răspunsuri la Geneza, din anul 1953.

„Apoi, Dumnezeu a luat o bucată din el, din partea lui laterală și a făcut o femeie. De unde a luat el duhul, femeia? Vedeți? În Geneza 1.26, când El a spus: „Să facem om după chipul Nostru, după propria Noastră asemănare,” când El i-a creat parte bărbătească și parte femeiască, El a făcut duhul puternic pentru bărbat, și a făcut duhul delicat și tandru pentru femeie.

Astfel, când vedeți  o femeie acționând ca un bărbat, ea a ieșit din locul ei. Vedeți? De la început…Eu cred că este o rușine că femeia și-a pierdut gingășia, locul feminin. Este o dizgrație.”

Mai târziu, în mesajul Iehovah Jireh, din anul 1964, fratele Branham spune:

„Vedeți? Trupul, Mireasa lui Hristos trebuie să se întoarcă la început, la exemplul primei mirese. Cine era Eva? Ea și Adam erau același și se numeau, „Adam.” Ei erau duh. Când El l-a făcut pe om prima dată, când l-a făcut după chipul Său, l-a făcut un duh, pentru că Dumnezeu este Duh. El l-a creat bărbat și femeie. Atunci nu era încă nici un om care să cultive pământul, apoi Dumnezeu l-a făcut pe om din țărâna pământului și a pus în el duhul său dublu. Acesta a fost primul Adam.”

Așadar, noi știm că Adam avea în el atât partea masculină cât și partea feminină, dar Dumnezeu avea să le separe în două expresii care urmau să fie unite din nou ca să fie una, exprimând partea masculină și partea feminină.

Să mai citim câteva citate.

„Adam părea singur, așa că a luat o coastă din partea lui laterală și a făcut-o pe Eva, un produs secundar, pentru el. El a scos duhul feminin din Adam și l-a pus în femeie, duhul feminin iubitor și blând, și a lăsat duhul masculin în Adam. Acum, dacă este ceva diferit, există o pervertire pe undeva. Atunci, cei doi erau una.”

Când Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul Său, El l-a făcut parte bărbătească și parte femeiască; El l-a creat pe om cu acel duh dublu care era Adam. Apoi, Dumnezeu a zis: „Nu este bine ca omul să fie singur, așa că îi voi face un ajutor potrivit.” Astfel, Dumnezeu a scos din om o coastă, din care a făcut trupul femeii, apoi El a scos și duhul feminin din Adam și l-a pus în femeie, apoi i-a unit pe cei doi împreună și a spus: „Este foarte bine.”

Așadar, vedem că Dumnezeu voia ca duhul feminin să fie exprimat în natură feminină. Dumnezeu vrea să fie exprimat, Dumnezeu a intenționat să fie exprimat! Dar în ziua în care trăim, a avut loc un mare atac asupra a ceea ce este cu adevărat feminin, a ceea ce înseamnă cu adevărat să fii femeie. Liniile au devenit confuze, iar fratele Branham a spus că aceasta este o perversiune și nu este ceea ce a vrut Dumnezeu când a separat-o pe femeie de bărbat. Dumnezeu a vrut o expresie masculină și o expresie feminină, El nu a vrut să se amestece; El nu a vrut să se apropie unul de altul, încât femeia să devină masculină sau un bărbat să devină feminin. Nu aceasta a fost intenția lui Dumnezeu, ci intenția Lui a fost să facă un om după chipul Său, apoi, acel om să-L exprime pe Dumnezeu pe pământ; iar în acea expresie, Dumnezeu a avut grijă să separe partea feminină și s-o pună într-o expresie numită, „femeie,” iar partea masculină, într-o expresie numită, „bărbat.” Dumnezeu a vrut să fie așa, a vrut ca ambele părți să fie exprimate; de aceea bărbatul trebuie să fie exprimat, și femeia trebuie să fie exprimată. În aceasta vreau să intru pe măsură ce continuăm cu acest atribut feminin.

Acesta este motivul pentru care el spune că este o perversiune, o confuzie, ceva ce nu este în ordine. Această epocă laodiceană,  această perversiune în care umblăm, este absolut contrară naturii lui Dumnezeu, dar a venit perfect în Edenul Satanei pentru că Satan încearcă să denatureze tot ce este Dumnezeu, astfel încât, nimeni să nu mai aibă o imagine clară a lui Dumnezeu. Apoi devine greșit să stai cu Dumnezeu, devine greșit dacă crezi că există o diferență clară între sexe și că ele sunt menite să fie separate și să rămână separate, să nu se amestece înapoi unul cu altul.

Acum, tu îi spui unei fete: „Tu poți fi ce vrei tu să fii. Poți face aceasta.” Și unui băiat: „Poți fi orice vrei să fii.” Nu! Aceasta nu este ceea ce vrea Dumnezeu! La început, Dumnezeu nu a intenționat aceasta, nu aceasta este dorința lui Dumnezeu, ci El a vrut ca femeia să fie femeie iubitoare, delicată, blândă și toate aceste lucruri pe care le-a folosit profetul. Dumnezeu vrea ca bărbatul să fie puternic dar nu brutal, să fie dur și masculin. Aceasta vrea Dumnezeu.

Nu am aceasta în notițele mele, dar vreau să spun că lumea în care trăim, tot ce este în lume,  este structurat pentru a deforma și a denatura aceasta. Vreau să spun că nu sunt doar constrângerile sociale, gândirea obișnuită a zilei, sistemul de învățământ și toate acestea, ci fratele Branham a spus foarte clar că bărbații devin niște „sisy,” iar femeile devin din ce în ce mai masculine, și el a legat aceasta de hibridarea alimentelor. Pentru mine, acest lucru este uimitor.

Fratele Branham a spus că este în legătură cu hibridarea; a spus că se amestecă genele și se schimbă celulele din cauza alimentelor hibrid. De aceea, când ne plecăm să ne rugăm înainte de a mânca, nu este un ritual, nu este doar o tradiție, pentru că această lume este pervertită în toate felurile.

Pământul a fost pervertit, agricultura a fost pervertită. De ce a fost pervertită? Din cauza poftei și a lăcomiei. Practicile agricole au pervertit totul, totul este pervertit; totul este marketing; totul este pentru profit și lăcomia conduce toate aceste lucruri, și este condusă de un duh rău.

Ce vom face? Nu știu ce altceva putem face decât să mergem la magazin și să cumpărăm mâncare; să mergem la restaurant și să facem ce facem, dar știu un lucru: că pot să-mi plec capul și să spun: „Doamne, am nevoie de ajutorul Tău cu privire la această mâncare pe care o mănânc, pentru că această lume a fost pervertită de omenire.

De fapt, se schimbă ceva în latura naturală a omului, de aceea atunci când vedem aceste lucruri care se strecoară, când vezi puțină natură feminină la un băiat sau când vezi o fată puțin masculină, eu aș avea grijă să nu bat prea tare în aceasta, pentru că poate fi din cauza pervertirii alimentelor. Vreau să spun că lucrul de care este nevoie, este o rugăciune pentru eliberare. Mai bine spun: „Dumnezeule, poate există un efect al lumii naturale din jur, de aceea avem nevoie de vindecare, de o eliberare; avem nevoie de Tine să vii în scenă și să faci ca ceea ce Tu ai numit masculin să fie masculin, și ceea ce Tu ai numit feminin să fie feminin.”

Așadar, atunci când unii spun: „Eu nu pot să mă abțin, așa simt,” s-ar putea să spună adevărul. Conform cu ceea ce ne-a spus profetul, ar putea fi adevărat, dar ceea ce trebuie să înțelegem, este că nu trebuie să rămână așa, pentru că El este încă marele Vindecător; „Eu sunt Vindecătorul! Eu sunt Cel ce poate schimba toate împrejurările.” El este Dumnezeul care vindecă toate bolile. Dacă mâncarea creează pervertire, El poate avea grijă de acel lucru. Deci, lumea este astfel structurată încât să denatureze această imagine a lui Dumnezeu exprimată ca Bărbat și Femeie. Dar Dumnezeu a păstrat-o cu adevărat și a restaurat-o în zilele noastre.

În mesajul, Alegerea unei Mirese… La început, noi am găsit că bărbatul și femeia au fost puși în condiții de egalitate; ei trebuiau să fie una, să conducă și să domnească împreună ca unul. Apoi, femeia a fost făcută ca un „produs secundar,” așa cum spune fratele Branham. El ne-a explicat cum ea a venit diferit de orice altă parte feminină din creație; ea fost făcută dintr-o coastă a bărbatului, a fost făcută din ceea ce deja era creat, și a fost modelată ca un produs secundar. În duhul ei, ea avea partea originală a duhului lui Adam menit să fie feminin, dar carnea, trupul ei, era un produs secundar al lui Adam. Fratele Branham spune că ea a fost făcută astfel, pentru că Dumnezeu știa că va fi o cădere, și a făcut-o în așa fel ca ea să poată cădea. Noi înțelegem aceasta.

Astfel, căderea a început să schimbe ceva în statutul de egalitate în ceea ce privește carnea sau trupul.

Vreau să fiu cât se poate de clar: eu vorbesc despre carnea și mersul vieții pământești, nu vorbesc despre suflet. Există motive pentru care vreau să intru în aceasta, pentru că uneori simt că, din cauza neînțelegerilor despre conducere, despre masculin și feminin, poate exista o structură legalistă strictă și atunci duhul feminin, este de fapt suprimat sub duhul masculin. Dar Dumnezeu a vrut ca acel duh feminin să fie exprimat. Singurul motiv pentru care a vrut ca ea să fie pusă sub conducere în această viață, a fost din cauza căderii. Aceasta spune fratele Branham în mesajul, Alegerea unei Mirese:

„…ea nu era în creația originală. Toate celelalte femele sunt în creația originală; păsări: mascul și femelă; animale: mascul și femelă, dar în viața umană, Dumnezeu a făcut numai bărbatul. El a luat din bărbat o femeie care este un produs secundar al bărbatului pentru că Dumnezeu nu a instituit așa ceva. Cercetați Scripturile, este exact. Dumnezeu…Nu domnule, în creația Lui originală, ea a fost pusă acolo, dar dacă se poate menține corectă, ce răsplată mai mare are ea decât bărbatul!”

De ce? Pentru că cunoaște structura unei femei. În forma pământească, în forma umană, ea este un produs secundar, făcută într-un fel în care putea fi înșelată, în care putea fi predispusă la cădere. Dar dacă se poate menține în modul corect, deși ea este născută în carne, sub corupție, poate avea o răsplată mai mare decât bărbatul, pentru că bărbatul nu a fost construit în felul acesta. Are sens?

„…dar dacă ea se poate menține corectă, poate avea o răsplată mai mare decât bărbatul. Ea este pusă pe un teren de testare.

Prin ea a venit moartea, ea este vinovată de orice moarte, dar după aceea, Dumnezeu S-a întors în jur și a folosit-o pe una pentru a aduce Viața înapoi…El Și-a adus Fiul prin femeie, printr-o  femeie supusă.”

Deși femeia a fost cea care a adus căderea, a adus călcarea Legii și degradarea umanității prin hibridare, o femeie a fost folosită pentru căderea omului, dar slavă lui Dumnezeu, că în procesul de restaurare, El a folosit o altă femeie născută în carne, dar supusă.

Când Dumnezeu a pus femeia sub conducerea bărbatului, El nu a spus: „Acum, Eu voi folosi doar bărbatul. Voi folosi doar expresia masculină. Mă voi exprima numai prin bărbat.” Nu!  El va folosi în continuare femeia pentru a Se exprima pe Sine. El a folosit o femeie pentru a-L naște pe Fiul făgăduit. Slavă Domnului!

Să mergem la 1Corinteni 11.9-12:

„și nu bărbatul a fost făcut pentru femeie, ci femeia pentru bărbat.

De aceea femeia, din pricina îngerilor, trebuie să aibă pe cap un semn al stăpânirii ei.

Totuși, în Domnul, femeia nu este fără bărbat, nici bărbatul fără femeie.

Căci dacă femeia este din bărbat, tot așa și bărbatul prin femeie, și toate sunt de la Dumnezeu.”

Astfel, Dumnezeu a creat o relație în care femeia vine din bărbat, dar acum, pe acest pământ, bărbatul a venit prin femeie; așa că, Dumnezeu încă folosește femeia pentru a aduce copiii Lui pe pământ.

Așadar, Dumnezeu folosește în continuare ambele expresii.

Aș vrea să privim la câteva exemple din Biblie. Să mergem mai întâi la 1Samuel 1. Sunt atât de multe exemple, și cu siguranță nu vom ajunge la toate, de aceea vom face referire doar la câteva și vom citi câteva din acestea.

1Samuel 1.9-18:

„Ana s-a sculat, după ce au mâncat și au băut ei la Silo. Preotul Eli ședea pe un scaun, lângă unul din ușiorii Templului Domnului.

Și Ana se ruga Domnului cu sufletul amărât și plângea!

Ea a făcut o juruință, și a zis: „Doamne, Dumnezeul oștirilor! Dacă vei binevoi să cauți spre întristarea roabei Tale, dacă-Ți vei aduce aminte de mine și nu vei uita de roaba Ta, și dacă vei da roabei Tale un copil de parte bărbătească, îl voi închina Domnului pentru toate zilele vieții lui și brici nu va trece peste capul lui.”

Fiindcă ea stătea de multă vreme în rugăciune înaintea Domnului, Eli se uita cu băgare de seamă la gura ei.

Ana vorbea în inima ei, și numai buzele și le mișca, dar nu i se auzea glasul. Eli credea că este beată,

și i-a zis: „Până când vei fi beată? Du-te de te trezește.”

Ana a răspuns: „Nu, domnul meu, eu sunt o femeie care suferă în inima ei, și n-am băut nici vin, nici băutură amețitoare; ci îmi vărsam sufletul înaintea Domnului.

Să nu iei pe roaba ta drept o femeie stricată, căci numai prea multa mea durere și supărare m-a făcut să vorbesc până acum.”

Eli a luat din nou cuvântul, și a zis: „Du-te în pace, și Dumnezeul lui Israel să-ți asculte rugăciunea pe care I-ai făcut-o!”

Ea a zis: „Să capete roaba ta trecere înaintea ta!” Și femeia a plecat. A mâncat, și fața ei n-a mai fost aceeași.”

Noi vedem că Ana se lupta cu sterilitatea, și în disperarea ei, a intrat în Templu și a început să se roage și să-și verse inima înainta lui Dumnezeu. Ea I-a făcut un jurământ lui Dumnezeu și a spus că, dacă Dumnezeu îi va da un fiu, ea i-L va da înapoi lui Dumnezeu. După toate acestea, ea a avut o discuție cu Eli. Noi înțelegem că Dumnezeu exprima ceva prin Ana care avea un soț, dar Dumnezeu nu S-a dus la soțul ei, ci El exprima ceva prin Ana, și noi vedem aceasta pe tot parcursul Bibliei.

Să citim mai departe de la versetul 19:

„S-au sculat dis-de dimineață, și, după ce s-au închinat până la pământ înaintea Domnului, s-au întors și au venit acasă la Rama.

Elcana s-a culcat cu nevastă-sa Ana, și Domnul Și-a adus aminte de ea.

Când i s-au împlinit zilele, Ana a rămas însărcinată, și a născut un fiu căruia i-a pus numele Samuel (Dumnezeu a ascultat), „căci,” a zis ea, „de la Domnul l-am cerut.”

Bărbatul său Elcana s-a suit apoi cu toată casa lui, să aducă Domnului jertfa de peste an, și să-și împlinească juruința.

Dar Ana nu s-a suit, și a zis bărbatului ei: „Când voi înțărca copilul, îl voi duce, ca să fie pus înaintea Domnului și să rămână acolo pentru totdeauna.”

Elcana, bărbatul ei, i-a zis: „Fă ce vei crede. Numai împlinească-Și Domnul Cuvântul Lui.” Și femeia a rămas acasă și a dat țâță copilului ei, până l-a înțărcat.”

Îmi place povestea aceasta, pentru că vedem că suntem plantați chiar în Vechiul Testament, chiar în sistemul patriarhal, chiar sub conducerea semințiilor, a tot ce era în Israel.

În această poveste, Ana a strigat la Domnul să o elibereze de sterilitate, și I-a făcut un jurământ lui Dumnezeu. Totul s-a întâmplat între Ana și Dumnezeu. Marele preot, Eli, a văzut aceasta, și a binecuvântat-o iar ea a mers acasă și a conceput un fiu, pentru că Dumnezeu Și-a adus aminte de ea. Apoi, când a venit timpul să meargă la Templu ca să se închine, ea a spus soțului ei: „Nu voi merge până când copilul nu va fi înțărcat, și atunci voi lua copilul și-l voi duce ca să fie pus înaintea Domnului și să rămână acolo pentru totdeauna.”

Ana singură a hotărât, ea singură a vorbit, ea a fost cea cu viziunea; ea s-a rugat, ea a primit binecuvântarea, și de ea Și-a adus aminte Dumnezeu. Soțul ei, Elcana, ar fi putut opri aceasta pentru că el era capul Anei, dar, în înțelepciunea lui, el a recunoscut că Acesta era Dumnezeu; el a înțeles că lucrul acesta venea de la Dumnezeu, așa că i-a spus Anei: „Fă ce vei crede! Fă tot ce este în inima ta!”

Să citim din nou versetul 23: „Elcana, bărbatul ei, i-a zis: „Fă ce vei crede. Numai împlinească-Și Domnul Cuvântul Lui.” Și femeia a rămas acasă și a dat țâță copilului ei, până l-a înțărcat.”

Așadar, Elcana a recunoscut că se întâmpla ceva acolo, și că era Dumnezeu. El ar fi putut să spună că autoritatea lui era uzurpată; el ar fi putut să spună: „Acesta este copilul meu! Nu poți să-mi iei copilul și să mi-l dai!” Oh, Ana a făcut toate acestea, și când a spus soțului ei despre hotărârea pe care a luat-o, răspunsul lui a fost: „Fă ce vei crede!”

Eu găsesc că aceste lucruri sunt uluitoare, pentru că uneori ne întorc gândirea.

Știți, când vine vorba despre tărâmul sufletului, nu există nici o diferență între bărbat și femeie; când vine vorba despre Dumnezeu, diferența este doar în această viață naturală, pentru că aici, Dumnezeu a pus-o pe femeie sub protecție.

Să mergem la 1Samule 25. Am spus că vreau să iau doar câteva exemple, pe care noi le cunoaștem foarte bine.

1Samuel 25.23-29. Noi știm că Nabal era un om foarte rău care a refuzat cererea lui David, iar David și-a luat sabia și a coborât pentru a șterge casa lui Nabal într-o judecată dreaptă. Dar soția lui Nabal, Abigail, era o femeie  neprihănită, și ea s-a dus înaintea lui David. Ascultați ce spune ea:

„Când a zărit Abigail pe David, s-a dat jos repede de pe măgar, a căzut cu fața la pământ înaintea lui David, și s-a închinat până la pământ.

Apoi, aruncându-se la picioarele lui, a zis: „Eu sunt de vină, domnul meu! Îngăduie roabei tale să-ți vorbească la urechi, și ascultă cuvintele roabei tale.

Să nu-și pună domnul meu mintea cu omul acela rău, cu Nabal, căci, cum îi este numele, așa este și el; Nabal (Nebun), îi este numele, și este plin de nebunie. Și eu, roaba ta, n-am văzut pe oamenii trimiși de domnul meu.

Acum, domnul meu, viu este Domnul, și viu este sufletul tău, că Domnul te-a oprit să verși sânge și să te ajuți cu mâna ta. Vrăjmașii tăi, cei ce vor răul domnului meu, să fie ca Nabal.

Primește darul acesta pe care-l aduce roaba ta domnului meu, și să se împartă oamenilor care merg după domnul meu.

Iartă, te rog, vina roabei tale, căci Domnul va face domnului meu o casă trainică; iartă, căci domnul meu poartă războaiele Domnului, și niciodată nu va fi răutate în tine.

Dacă se va ridica cineva care să te urmărească și să vrea să-ți ia viața, sufletul domnului meu va fi legat în mănunchiul celor vii la Domnul, Dumnezeul tău, și să arunce cu praștia sufletul vrăjmașilor tăi.”

Ascultați, ea spune adevărul absolut, ea vorbește Cuvântul.

„Dacă se va ridica cineva care să te urmărească și să vrea să-ți ia viața, sufletul domnului meu va fi legat în mănunchiul celor vii la Domnul, Dumnezeul tău, și să arunce cu praștia sufletul vrăjmașilor tăi.

Când va face Domul domnului meu tot binele pe care ți l-a făgăduit, și te va pune mai mare peste Israel,

atunci nu va avea domnul meu nici mustrări de cuget și nici nu-l va durea inima că a vărsat sânge degeaba și că s-a răzbunat singur. Și când va face Domnul bine domnului meu, adu-ți aminte de roaba ta.”

David a zis Abigailei: „Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul lui Israel, care te-a trimis astăzi înaintea mea.

Binecuvântată să fie judecata ta, și binecuvântată să fii tu, că m-ai oprit în ziua aceasta să vărs sânge, și mi-ai oprit mâna!”

Aici, David recunoaște că nu este doar această femeie, ci, „Domnul, Dumnezeul lui Israel te-a trimis azi înaintea mea!” Să citim încă odată versetul 32: „David a zis Abigailei: „Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul lui Israel, care te-a trimis astăzi înaintea mea.”

David era un profet, el era rânduit să fie împărat, David era înțelept, era marele scriitor al Psalmilor, iar aici, el recunoaște că Dumnezei îi vorbea prin acea femeie: „David a zis Abigailei: „Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul lui Israel care te-a trimis azi înaintea mea, și binecuvântată să fie judecata ta…”

Îmi place aceasta. Cine îi dă sfaturi lui David? O femeie!

„Binecuvântată să fie judecata ta, și binecuvântată să fii tu, că m-ai oprit în ziua aceasta să vărs sânge, și mi-ai oprit mâna!”

Când Abigail a început să vorbească, prin înțelepciunea ce-o avea de la Dumnezeu, ea a recunoscut că David, cu siguranță urma să devină împărat și că Dumnezeu Se va ocupa de toți dușmanii lui David. Ea i-a spus: „Când va face Domul domnului meu tot binele pe care ți l-a făgăduit, și te va pune mai mare peste Israel,

atunci nu va avea domnul meu nici mustrări de cuget și nici nu-l va durea inima că a vărsat sânge degeaba și că s-a răzbunat singur…”

Gândiți-vă că până acum, David nu a vărsat niciodată sângele fraților săi israeliți, ci doar sângele filistenilor; aceasta ar fi fost prima dată, dar Abigail a stat în spărtură și i-a păstrat reputația și împărăția curate. Dumnezeu lucra prin cuvintele ei pentru a-l salva pe David ca să nu aibă nici o mustrare de cuget și nici o durere de inimă când va ajunge pe tron. La rândul lui, David a înțeles aceasta și i-a zis: „Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul lui Israel care te-a trimis azi înaintea mea să-mi vorbești. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru sfatul tău!”

Îmi place când văd aceasta în Vechiul Testament, și noi o găsim tot drumul prin Biblie pentru că Dumnezeu i-a folosit pe amândoi: bărbatul și femeia. El nu l-a folosit niciodată numai pe unul, pentru că lui Dumnezeu nu-I este rușine să-i dea înțelepciune unei femei. De ce? Pentru că noi știm că la sfârșitul timpului, Dumnezeu Se ridică într-o Femeie, și Ea va avea ceva de spus.

Așadar, Dumnezeu a exprimat totul prin Biblie.

Să mergem la 2Samuel 20. Ioab a mers și a încercuit un oraș și a spus că îl va nimici pentru că acolo se ascundea un rebel. Era cineva din casa lui Saul care se răzvrătise împotriva lui David și s-a ascuns acolo, iar noi vedem că o femeie va salva orașul. Această femeie a vorbit lui Ioab de pe zid, și i-a spus:

„Eu sunt una din cetățile liniștite și credincioase din Israel, și tu cauți să pierzi o cetate care este o mamă în Israel! Pentru ce ai nimici tu moștenirea Domnului?”

Ioab a răspuns: „Departe de mine gândul să nimicesc sau să dărâm!

Nu este așa! Dar un om din muntele lui Efraim, numit Șeba, fiul lui Bicri, a ridicat mâna împotriva împăratului David; dați-l încoace numai pe el, și mă voi depărta de cetate.” Femeia i-a zis lui Ioab: „Iată, capul lui îți va fi aruncat peste zid.”

Și femeia s-a dus și a înduplecat pe tot poporul cu înțelepciunea ei; au tăiat capul lui Șeba, fiul lui Bicri, și l-au aruncat lui Ioab. Ioab a sunat din trâmbiță, s-au împrăștiat de lângă cetate, și fiecare s-a dus în cortul lui. Și Ioab s-a întors la Ierusalim, la împărat.” (2Samuel 20.19-22).

Acum, ei au venit împotriva unei cetăți în care nu exista nici un bărbat înțelept, dar Dumnezeu a îngăduit ca acolo să fie o femeie înțeleaptă, care a început să strige de pe zid: „…Pentru ce ai nimici tu moștenirea Domnului? De ce faci aceasta?” Ioab i-a spus că nu aceasta vrea să facă, și el i-a spus ce vrea, iar femeia i-a zis: „Capul lui îți va fi aruncat peste zid.” Ea a spus aceasta înainte de a vorbi cu cineva. Apoi scrie că femeia s-a dus și a înduplecat pe tot poporul cu înțelepciunea ei. Oh, am crezut că totul trebuie să vină prin împărat sau prin guvernator! Nu! Aici era o femeie înțeleaptă care a salvat orașul.

Aceasta arată că Dumnezeu nu va folosi numai bărbatul, ci Dumnezeu va folosi de asemenea femeia, și a făcut-o. Prin toată Biblia, El a folosit atât bărbatul cât și femeia.

Amintiți-vă de Naomi. Când a venit timpul pentru răscumpărare, Naomi a fost cea care a venit cu planul pentru răscumpărare; Naomi a instruit-o pe Rut, iar Rut a urmat întocmai instrucțiunile lui Naomi. Apoi Boaz era singurul care putea face răscumpărarea, dar Naomi a știut cum să-l miște pe Boaz pentru a-l determina să-și ocupe poziția de răscumpărător. Deci, Naomi a dat instrucțiunile, Rut a executat instrucțiunile, iar Boaz a jucat rolul răscumpărătorului înrudit. Noi vedem aceasta în toată Biblia.

Amintiți-vă de Abimelec, fiul lui Ghedeon, care s-a ridicat, și prin înșelăciune, a devenit judecător în Israel. Cine a aruncat o piatră de râșniță și l-a omorât? O femeie! O femeie a aruncat o piatră de râșniță din vârful turnului, și i-a sfărâmat țeasta. Astfel, eliberarea a venit printr-o femeie. Laudă lui Dumnezeu!

Îmi plac toate aceste lucruri care sunt scrise în Biblie.

Când venim în Noul Testament, vedem că Dumnezeu a început să Se ocupe de Biserica Noului Testament, de împlinirea făgăduințelor. Astfel, Maria a fost vizitată de un înger care i-a adus Cuvântul, iar Maria a primit Cuvântul lui, apoi a alergat să-i spună și verișoarei sale Elisabeta. Când ea a salutat-o pe Elisabeta, pruncul a sărit în ea, iar Elisabeta a fost umplută cu Duhul Sfânt și a început să profețească.

Primul profet pe care-l avem înregistrat în Noul Testament, este o femeie, Elisabeta. Apoi, îndată ce Elisabeta își încheie profeția, începe să profețească Maria. Dumnezeu este bun!

Să mergem la Luca 2.36-38:

„Mai era acolo și o prorociță, Ana, fata lui Fanuel, din seminția lui Așer. Ea era foarte înaintată în vârstă și trăise cu bărbatul ei șapte ani după fecioria ei.

Rămasă văduvă și fiind în vârstă de optzeci și patru de ani, Ana nu se depărta de Templu, și zi și noapte slujea lui Dumnezeu cu post și cu rugăciune.

A venit și ea în același ceas, și a început să laude pe Dumnezeu, și să vorbească despre Isus tuturor celor ce așteptau mântuirea Ierusalimului.”

Când Isus a fost adus în Templu, Simeon a venit și el în Templu. El știa că Domnul nu-l va lăsa să treacă până când nu va vedea mântuirea Domnului; de asemenea acolo mai era o femeie, o prorociță numită Ana, care a fost condusă acolo de Duhul Sfânt. Fratele Branham spune că ea a venit să-L găsească pe Isus și să le vorbească despre Isus tuturor celor care așteptau mântuirea Ierusalimului. Ea a mărturisit că profeția s-a împlinit, deci nu doar Simeon, ci și Ana a mărturisit aceasta. Astfel, putem vedea că Dumnezeu S-a exprimat prin bărbați și femei.

Să mergem la Geneza 16. Vedem acum că Dumnezeu vrea să Se exprime în bărbat și femeie, acesta fiind planul Său, dorința lui Dumnezeu, și veți descoperi că atunci când Dumnezeu…Noi știm că nu prin voia Lui desăvârșită, ci prin voia Lui îngăduită, Dumnezeu a permis să se nască copii așa cum știm că se nasc. Vreau să spun că este chiar perfect calculat în voia îngăduită a lui Dumnezeu pentru că trebuie să ai două părți, masculin și feminin ca să aduci viață; trebuie să ai bărbat și femeie, pentru că bărbatul singur nu poate face aceasta, și nici femeia singură, dar când bărbatul și femeia se unesc, chiar și în voia îngăduită a lui Dumnezeu, ei pot produce viață. Bărbatul are viața, are gena vieții, el are sămânța, dar el trebuie să vină în contact cu femeia, astfel încât, ea să devină terenul fertil al vieții, și atunci poate apărea viața. Dumnezeu este atât de bine structurat în felul acesta și El dorește o expresie în această unire sfântă, în această căsătorie dintre bărbat și femeie. De aceea, Dumnezeu a făcut bărbatul diferit de femeie; și Dumnezeu nu a pus împreună doi de același fel, ci El a pus împreună un bărbat și o femeie, pentru că, atunci când cei doi se unesc împreună într-o unitate, este o expresie a lui Dumnezeu, o expresie mai bună, mai bogată și deplină.

Dar astăzi vedem cum dușmanul a muncit atât de mult și a reușit să despartă familia prin divorț și separare. De ce? Pentru că așa ceva nu este corect, dar oamenii se află în aceste circumstanțe din cauza păcatului, din cauza căderii, și acum, această plagă există printre ființele umane împreună cu moartea; așa că unii oameni au crescut într-o casă monopaternală din cauza morții; alții din cauza divorțului; alții din cauza acestor împrejurări, dar așa ceva nu este corect. Știu aceasta pentru că eu am crescut așa. Părinții mei au divorțat când eu aveam cinci ani, așa că știu despre ce vorbesc. Acest lucru nu este corect pentru că Dumnezeu a adus doi împreună  pentru a exprima unul; și acea expresie împreună în unitate, este o expresie deplină a lui Dumnezeu.

Este nevoie de ambele părți, este nevoie de partea masculină și de partea feminină pentru a concepe copii, pentru a crește copii și pentru a avea copii echilibrați și sănătoși. Ceea ce se întâmplă astăzi nu este cursul natural al vieții și dacă te regăsești pe tine însuți în această situație, Dumnezeu poate să te ajute, poate să intervină și să te elibereze.

În cursul natural al vieții, Dumnezeu a unit un bărbat și o femeie pentru a-Și exprima partea masculină și partea feminină, și pentru a crește acești copii.

Noi avem probleme pentru că tabloul este rupt atât de des într-o familie, este distrus atât de des și mulți oameni ca mine, la nivel de generație, au crescut fără această imagine a familiei, și aceasta a avut efect negativ asupra societății, pentru că oamenii nu sunt echilibrați. Eu nu vorbesc spiritual, ci vorbesc despre lucruri naturale, despre ființa umană naturală; ei nu sunt echilibrați nici măcar în înțelegerea asupra lumii, nu înțeleg logic, și nu au ceea ce noi numim, „bunul simț.” Aceasta nu este doar din cauza unei familii rupte, ci sunt o mulțime de alte lucruri care se unesc împreună, dar totul merge pentru a arăta acest tablou.

Ceea ce a vrut Dumnezeu, a fost o expresie a bărbatului și a femeii; a vrut ca acești copii să fie crescuți în acest fel de cămin care este sub voia îngăduită a Lui; aceasta a stabilit El. Ori de câte ori veți rupe ceea ce a făcut Dumnezeu, orice veți rupe, va fi deformat și vor fi probleme.

Așadar, noi trebuie să recunoaștem că Dumnezeu a hotărât să fie așa dintr-un motiv. Înseamnă că și în casă, în familie, trebuie să fie o expresie masculină și o expresie feminină. Are sens? Este atât de ușor de văzut! Dar uneori, dacă nu ne respectăm unul pe altul, dacă soțul nu-și respectă soția, sau soția nu-și respectă soțul, poți ajunge la situația în care unul calcă în picioare expresia celuilalt; sau să limiteze, și chiar să anuleze expresia celuilalt.

Poți avea o femeie dominantă, iar fratele Branham a spus că o femeie dominantă, este cel mai mare blestem pe care l-a avut vreodată pământul. Are aceasta sens?

Tu poți avea o femeie care să domine și să-și domine soțul, dar soțul trebuie să controleze aceasta; este vina lui pentru că el nu ar trebui s-o lase, ci el trebuie să-și țină poziția.

Acum, aveți o pervertire a femeii și o absență a bărbatului adevărat, dar aceasta nu va funcționa. Dar poți avea și un bărbat care devine prea dominant în rolul lui de conducere care își reduce soția la tăcere; ea nu are dreptul să protesteze, nu poate să-i pună autoritatea la îndoială, nu poate să-l întrebe orice, și astfel, dintr-o dată, el o reduce la tăcere și o limitează iar ea devine retrasă sub legalismul lui dominant. El nu este un bărbat adevărat, masculin, ci este un bărbat dominant care nu respectă duhul feminin, așa că ea se retrage; astfel, vor fi probleme și într-o asemenea familie. Dar Dumnezeu vrea ca amândoi să fie exprimați, micuții lor copii trebuie să-i vadă exprimați pe amândoi; tot așa și lumea trebuie să-i vadă exprimați pe amândoi.

Așadar, noi înțelegem că trebuie să ne respectăm unii pe alții, să respectăm ceea ce a făcut Dumnezeu și ceea ce suntem noi.

Să mergem la Geneza 16.1-2, pentru că vreau să privim la Avraam și Sara:

„Sarai, nevasta lui Avraam, nu-i născuse deloc copii. Ea avea o roabă egipteancă, numită Agar.

Și Sarai a zis lui Avraam: „Iată, Domnul m-a făcut stearpă; intră, te rog, la roaba mea; poate că voi avea copii de la ea.” Avraam a ascultat cele spuse de Sarai.”

Așadar, Avraam a ascultat de soția lui. Să mergem acum la Geneza 21.9-11:

„Sara a văzut râzând pe fiul pe care-l născuse lui Avraam, egipteanca Agar.

Și a zis lui Avraam: „Izgonește pe roaba aceasta și pe fiul ei; căci fiul roabei acesteia nu va moșteni împreună cu fiul meu, cu Isaac.”

Cuvintele acestea n-au plăcut deloc lui Avraam, din pricina fiului său.”

Să ne gândim la aceasta. Înainte, Sara l-a sfătuit pe Avraam s-o ia pe Agar la el, și Avraam a ascultat sfatul soției sale, și astfel s-a născut Ismael. Dar acum, după ce s-a născut Isaac, în Sara a avut loc o transformare. Astfel, după nașterea lui Isaac, când l-a văzut pe Ismael, fiul lui Agar, batjocorind, Sara a făcut o altă propunere lui Avraam, și i-a spus s-o alunge pe femeia roabă și pe fiul ei. Să citim din nou: „Izgonește pe roaba aceasta și pe fiul ei; căci fiul roabei acesteia nu va moșteni împreună cu fiul meu, cu Isaac.” Avraam a auzit aceste cuvinte dar nu i-au plăcut deloc din cauza fiului său Ismael.

„Cuvintele acestea n-au plăcut deloc lui Avraam, din pricina fiului său.

Dar Dumnezeu a zis lui Avraam: „Să nu te mâhnești de cuvintele acestea, din pricina copilului și din pricina roabei tale; fă Sarei tot ce-ți cere, căci numai din Isaac va ieși o sămânță care va purta cu adevărat numele tău.”

Iată că acum Dumnezeu a coborât și a susținut-o pe Sara. Sara a prins ceva și a început să exprime acel lucru, așa că a spus: „Acest fiu nu va fi moștenitor împreună cu fiul meu.” Acest lucru a fost grav pentru Avraam care nu a vrut să-l alunge pe Ismael. Avraam nu a vrut ca acum Sara să aibă dreptate, și nu a vrut s-o asculte, dar Dumnezeu a coborât și i-a spus: „Fă tot ce-ți cere Sara. Ascultă glasul ei pentru că ea are dreptate. Ea a greșit înainte, dar acum are dreptate.”

Faptul că Sara a greșit înainte, nu face ca acum să nu aibă dreptate. Laudă lui Dumnezeu! Și acest lucru era atât de corect, încât apostolul Pavel, spune în Galateni 4.30…Pavel a preluat acea frază a Sarei, și în Galateni 4.30, spune:

„Dar ce zice Scriptura? „Izgonește pe roabă și pe fiul ei, căci fiul roabei nu va moșteni împreună cu fiul femeii slobode.”

Unde spune Scriptura aceasta? Sara a spus aceasta în Geneza; Sara a spus aceasta despre fiul femeii roabe, în Geneza, iar Pavel a ridicat-o la nivel de Scriptură. Dumnezeu a recunoscut că Sara a spus adevărul. Dumnezeu a recunoscut aceasta! Avraam a ascultat-o pe Sara și Dumnezeu a confirmat-o în Noul Testament când Pavel a luat cuvintele Sarei și le-a numit, „Scriptura”. „Dar ce zice Scriptura…?”

Așadar, lui Dumnezeu nu-I este teamă să Se exprime în bărbat și femeie. Doar pentru că l-a pus pe bărbat la conducerea femeii, Lui Dumnezeu nu-I este teamă să Se exprime prin femeie, și aceasta nu înseamnă că femeia nu are nimic de spus. Abigail a avut ceva de spus; Ana a avut ceva de spus; Sara a avut ceva de spus; femeia înțeleaptă care a salvat un oraș a avut ceva de spus; Tamar a avut ceva de spus pentru că Tamar a fost cea care l-a salvat pe Iuda. Lui Dumnezeu nu-I este rușine să lucreze prin ambele expresii. Laudă lui Dumnezeu!

Acum, nu vreau ca cineva să aibă impresia greșită că, într-un fel, încercăm să supraevaluăm femeile și să le facem să preia conducerea, pentru că nu aceasta este calea lui Dumnezeu. Dar nici nu vrem să ignorăm felul în care lucrează Dumnezeu. Noi vrem să mergem în voia lui Dumnezeu pe mijlocul drumului și să rămânem echilibrați în tot ce facem.

În mesajul, Căsătorie și divorț, din anul 1965, fratele Branham spune:

„Observați. De ce a făcut ea un astfel de lucru fiind în acea mare ordine? Ea era cu bărbatul, era egală cu el, dar noi știm cu toții că acum ea și-a pierdut egalitatea cu bărbatul când a păcătuit, și Dumnezeu i-a spus: „De acum înainte bărbatul este stăpânul tău.” Aceasta este Scriptura! Dacă vreți, putem s-o citim.”

Amintiți-vă că fratele Branham a spus că, din cauza căderii, ea nu mai este egală cu bărbatul în această viață, ci ea este sub conducerea bărbatului, dar aceasta nu schimbă faptul că, în exprimarea ei, ea este o parte a naturii lui Dumnezeu.

Să mergem la 1Timotei 2. Fratele Branham se referă la aceste Scripturi din 1Timotei 2.11-15:

„Femeia să învețe în tăcere, cu toată supunerea.

Femeii nu-i dau voie să învețe pe alții, nici să se ridice mai presus de bărbat, ci să stea în tăcere.

Căci întâi a fost întocmit Adam, și apoi Eva.

Și nu Adam a fost amăgit, ci femeia fiind amăgită, s-a făcut vinovată de călcarea poruncii.

Totuși ea va fi mântuită prin naștere de fii, dacă stăruiesc cu smerenie în credință, în dragoste și în sfințenie.”

Așadar, Scriptura este foarte clară iar fratele Branham s-a referit la aceasta. Femeia nu are voie să uzurpeze autoritatea bărbatului, de aceea o femeie nu poate mânui Cuvântul; ea nu poate predica Cuvântul; ea nu poate ocupa o slujbă în biserică, în viața naturală. Pentru ordinea bisericii, Dumnezeu i-a chemat pe bărbați să preia conducerea, de aceea în conducerea bisericii nu este nici o femeie, pentru că aceasta ar fi contrar voii și Cuvântului lui Dumnezeu De ce? Pentru că femeia a fost făcută într-un fel în care ar putea fi înșelată, și din această cauză a fost pusă sub conducere.

Așa cum am spus, femeia nu poate face față Cuvântului, nu poate predica, această chemare fiind pentru bărbat, pentru că el dă Sămânța, el are conducerea iar biserica o primește, acesta fiind rolul feminin.

Când un bărbat și o femeie se unesc, bărbatul are sămânța iar femeia este cea care primește sămânța; el seamănă sămânța, iar ea primește sămânța. Și ce face ea? Ea manifestă însăși sămânța pe care a primit-o; ea este fecundată și dă naștere unui fiu sau unei fiice. Deci, acesta este procesul: Bărbatul dă Sămânța bisericii Mireasă, iar Femeia primește Sămânța, apoi manifestă exact ceea ce a primit.

De aceea, fiecare biserică trebuie să fie sub un păstor pentru că trebuie să existe conducere pentru biserică, ea nu poate să existe de la sine; de aceea în biserică există o slujbă care este slujba lui Isus Hristos, care vine și Își dă Cuvântul Sămânță, iar biserica Îl primește și-L manifestă. Și noi nu privim la slujitori ca ei să aducă toată manifestarea, pentru că manifestarea vine prin trupul Miresei, deoarece tipul natural arată spre cel spiritual. Mireasa nu are Sămânță ca să semene, ci ea primește Sămânța; Hristos este Sămânța! Hristos vine prin Trup? Da! Despre aceasta este predicarea, dar totul este o umbră, o umbră, o umbră.

De aceea femeia nu poate folosi autoritatea, dar eu voi spune: „Pentru că s-a poruncit femeii să nu aibă autoritate asupra bărbatului, nu înseamnă că nu are niciodată o vedere bună.” Sper că puteți înțelege aceasta. Doar pentru că nu trebuie să aibă conducerea, pentru că nu poate încălca Cuvântul, pentru că nu poate să predice Evanghelia, nu înseamnă că ar trebui redusă la tăcere; pentru că nu a trecut prin Biblie, nu înseamnă că nu are o perspectivă valoroasă.

Amintiți-vă, fratele Branham a spus că la început, Dumnezeu a separat duhul masculin de duhul feminin, și a făcut un bărbat și o femeie; și când El a făcut aceasta, Adam nu a mai avut în sine duhul feminin, pentru că acesta a fost pus într-un alt trup. Astfel, singura modalitate prin care Adam putea obține duhul feminin, era să aibă părtășie cu femeia. Sper că vedeți ce vreau să spun.

Înainte, totul era într-un singur vas, dar acum, nu mai este într-un singur vas pentru că Dumnezeu a separat duhul feminin din Adam și l-a pus într-un trup de femeie. Deci, bărbatul trebuie să intre în contact cu femeia și să aibă părtășie cu ea pentru a obține acea parte feminină pe care acum nu o mai are.

Doar pentru că Dumnezeu a chemat bărbatul să conducă biserica, nu înseamnă că nu există nici o valoare în femeile din biserică, pentru că suntem încă, dacă aș putea spune așa, încă ne lipsește o anumită perspectivă.

Fiecare bărbat care este sincer, înțelege aceasta în propria lui familie, în propria lui casă. Dacă vrea să aibă o familie binecuvântată, va acorda atenție soției sale. Desigur, el nu o poate asculta întotdeauna pe soția sa, adică nu poate face întotdeauna ceea ce spune ea, pentru că uneori, ea are dreptate, dar alteori greșește. Cred că aceasta este corect pentru fiecare din noi, pentru că și bărbatul uneori are dreptate, dar alteori greșește. Așa că, bărbatul nu poate spune niciodată: „Ei bine, soția mea are un punct de vedere valoros, ea are ceva de spus, așa că nu voi lua nici o decizie, ci o voi lăsa pe ea s-o facă.”

Eu nu cunosc nici o femeie creștină, nu cunosc nici o soră care ar vrea să ia autoritatea bărbatului și să preia conducerea. Eu nu cunosc. Eu știu că ele vor să fie supuse, pentru că aceasta este în natura lor, aceasta vor să facă, pentru că ele exprimă acea natură. Ele nu vor să fie dominante, nu vor să fie îndrăznețe, nu vor să fie tari, nu vor să se certe sau să forțeze într-o problemă, ci ele vor să fie supuse.

Eu mă gândesc că uneori eșuăm și atunci veți vedea o femeie care devine mai dominantă și începe să se certe, dar eu cred că ea este redusă la tăcere și nu are voce. Eu nu cred că ea se teme să fie sub conducere, dar cred că îi este frică să nu aibă voce. Și dacă luăm vocea duhului feminin, atunci lipsește ceva, pentru că Dumnezeu este exprimat prin bărbat și femeie.

Dumnezeu dorește ca bărbatul să fie masculin, și să aibă acea natură puternică; El vrea ca bărbatul să conducă, să vegheze, să-și protejeze soția și s-o prețuiască; Dumnezeu vrea ca bărbatul să-și protejeze soția și copiii. Și Dumnezeu vrea ca femeia să nu fie puternică, ci vrea să fie tandră, grijulie și să aibă un duh dulce.

Soțul și soția, tatăl și mama au o abordare diferită chiar și față de copiii lor, și dacă învățăm să-L lăsăm pe Dumnezeu să lucreze prin amândoi, vom avea o familie binecuvântată; vom avea copii echilibrați și bine crescuți. Dar dacă unul sau altul este eliminat, suntem destinați necazurilor.

Așadar, Dumnezeu a așezat lucrurile în felul acesta și este bine ca noi să recunoaștem ce a făcut Dumnezeu și să nu luăm propriile noastre idei și să împingem o parte departe, la o parte, și pe cealaltă parte s-o împingem la o parte departe, în cealaltă parte.

Noi știm că Sara i-a vorbit lui Avraam. Sara era supusă lui Avraam, dar ea a avut cuvântul potrivit. Să citim din 1Petru 3.1-4:

„Tot astfel, nevestelor, fiți supuse și voi bărbaților voștri, pentru că, dacă unii nu ascultă Cuvântul, să fie câștigați fără Cuvânt, prin purtarea nevestelor lor, când vor vedea felul vostru de trai, curat și în temere.

Podoaba voastră să nu fie podoaba de afară, care stă în împletitura părului, în purtarea de scule de aur sau în îmbrăcarea hainelor,

ci să fie omul ascuns al inimii, în curăția nepieritoare a unui duh blând și liniștit, care este de mare preț înaintea lui Dumnezeu.”

Lui Dumnezeu Îi place natura feminină; Îi place ca femeia să exprime natura ei feminină. Vreau să citesc încă odată de la versetul 3 la 6:

„Podoaba voastră să nu fie podoaba de afară, care stă în împletitura părului, în purtarea de scule de aur sau în îmbrăcarea hainelor,

ci să fie omul ascuns al inimii, în curăția nepieritoare a unui duh blând și liniștit, care este de mare preț înaintea lui Dumnezeu.

Astfel se împodobeau odinioară sfintele femei, care nădăjduiau în Dumnezeu, și erau supuse bărbaților lor;

ca Sara, care asculta pe Avraam, și-l numea, „domnul ei.” Fiicele ei v-ați făcut voi, dacă faceți binele fără să vă temeți de ceva.”

Îmi place această Scriptură pentru că se referă la supunerea femeii care se supune soțului ei, așa cum Sara era supusă soțului ei și l-a numit, „domnul meu.”

Cu ai în urmă, am întâlnit oameni care erau supărați pe această Scriptură; am întâlnit și femeie care erau supărate pe această Scriptură și spuneau: „Am auzit predicându-se despre aceasta de atâtea ori! Să fii supusă soțului tău, să-l numești, „domn,” așa cum l-a numit Sara pe Avraam,” și am început să mă întreb: de ce ar fi cineva atât de frustrat de acest verset din Biblie? Dacă nu există o neînțelegere sau o aplicare greșită a Cuvântului, cum ar fi cineva  atât de frustrat de această Scriptură? Sau când aude citindu-se această Scriptură? Citești și ai o repulsie, dar toți am avut aceasta. Dacă ai fost bătut într-un fel greșit sau dacă Scriptura a fost folosită într-un fel greșit împotriva ta și ai fost manipulat printr-o Scriptură, atunci poți avea repulsie, atunci poți avea repulsie când acea Scriptură este citită. Eu m-am întrebat de ce întâmpin împotrivire și de ce sunt oameni care dau înapoi când spui: „Trebuie să fii ca Sara care și-a numit bărbatul, „domn.”? Voi întrebați: „Trebuie să-mi numesc bărbatul, „domn?” Dar eu doar am citit ce spune Biblia. Nu sunt eu, și nu eu am spus că ar trebui să spui aceasta, eu doar citesc ce spune Scriptura.

De fapt, nu este un titlu pe care i-l dai soțului tău, ci este atitudinea, este respectul pe care i-l dai. De ce? Pentru că aceasta vrea Dumnezeu.

Eu am constatat că uneori lucrurile sunt pe dos și problema o găsesc aici, în versetul 7:

„Bărbaților, purtați-vă și voi, la rândul vostru, cu înțelepciune cu nevestele voastre…”

Este ceva ce trebuie să înțelegeți și voi cu privire la soția voastră.

„Bărbaților, purtați-vă și voi, la rândul vostru, cu înțelepciune cu nevestele voastre dând cinste femeii ca unui vas mai slab, ca unele care vor moșteni împreună cu voi…”

Deci, ele vor moșteni împreună cu voi, și această moștenire este împreună, nu este unul peste altul.

„…vor moșteni împreună cu voi harul Vieții, ca să nu fie împiedecate rugăciunile voastre.”

Aici, el se întoarce spre soț și-i spune: „Acum, ascultă, tu trebuie să te porți cu soția ta cu înțelepciune.” Da, ea trebuie să fie supusă; da, ea trebuie să aibă o atitudine corectă și să-și numească soțul, „domn,” așa cum a făcut Sara și femeile din vechime. Absolut! Aceasta este Scriptura, dar si aceasta este tot Scriptura: „Să te porți, la rândul tău, cu înțelepciune cu soția ta.”  Înțelepciune? Ascultă: „…dând cinste femeii,” îmi place aceasta, „…dând cinste femeii ca unui vas mai slab…”

„Un vas mai slab,” este un termen interesant, pentru că, inițial, pare un vas inferior. Dacă doi oameni stau unul lângă altul și unul spune celuilalt: „Eu sunt mai puternic și tu ești mai slab,” se pare că cel mai slab este inferior, dar nu despre aceasta vorbește Scriptura când spune, „un vas mai slab.” Acest vas mai slab înseamnă fragil, delicat; și aproape tot ce avem de valoare este fragil și delicat. De ce este femeia fragilă și delicată? Pentru că este un produs secundar, ea a fost făcută în așa fel ca să fie înșelată, a fost pusă sub conducerea bărbatului iar bărbatul trebuie să-i dea cinste și să se poarte cu ea cu înțelepciune; să-i dea cinste ca unui vas mai slab. Ea este mai delicată decât tine așa că nu poți s-o tratezi ca pe un alt bărbat.

Eu constat că de foarte multe ori noi, bărbații greșim. Și eu am greșit la începutul căsniciei mele, și adevărul este că încă mai greșesc pentru că cred că soția mea trebuie să gândească ca mine, și de multe ori nu înțeleg de ce ea nu gândește ca mine. Când văd că nu gândește ca mine, mă gândesc, „Ce este în neregulă cu tine? Tu nu gândești ca mine.”

Pe partea cealaltă, ea se gândește; „Ce este în neregulă cu tine?” Pentru mine, tabloul este atât de clar, imaginea este atât de limpede pentru că avem două perspective diferite bazate pe natura pusă în noi. Omul a fost pus să stăpânească peste femeie aici, dar trebuie să se poarte cu înțelepciune cu ea, dând cinste femeii ca unui vas mai slab.

Cum dăm cinste unui vas care este o vază care valorează foarte mulți bani? Îi dai cinste punând-o pe un piedestal și o păstrezi în siguranță; o pui undeva sus unde copiii nu o pot ajunge ca s-o spargă. Aceasta este cinstea care se dă unui vas mai slab, și așa ar trebui să avem noi grijă de soțiile noastre, dându-le cinste ca unui vas mai slab. Aceasta înseamnă să le protejăm, să le ocrotim, să le  adăpostim, să veghem asupra lor; să nu fim prea aspri cu ele. Noi nu putem vorbi dur cu soția noastră, ca și cu un alt bărbat.

Eu am făcut aceasta cu prietenii mei. Am avut o conversație simplă și nimeni nu s-a supărat. Am spus: „Eu nu sunt de acord cu tine.”

Dacă vezi doi bărbați lucrând și-i suni pe ceilalți prieteni și spui: „Ei vor construi o magazie.” Apoi le spui:

„Ar trebui s-o faceți așa.”

„Nu, nu o vom face așa, ci vreau s-o facem așa.”

„Dar, ce zici de aceasta? Cred că vei avea o problemă mai târziu.”

„Lasă-mă în pace, eu știu ce fac.” Și toți acei băieți pot lucra la acel proiect, totul este bine, iar la sfârșit merg la pizza, apoi se bat unul pe altul pe spate pentru că au avut o zi grozavă. Dar în casă este o femeie care plânge și se întreabă: „De ce toți sunt atât de răi cu mine și de ce vorbesc așa unii cu alții?” Problema este că ea are natura pe care Dumnezeu vrea s-o aibă, iar bărbatul are natura pe care Dumnezeu vrea s-o aibă. Nici unul nu este greșit, dar dacă nu mă port cu soția mea cu înțelepciune și aștept ca ea să se comporte ca mine, să vadă lucrurile ca mine și să răspundă la fel ca mine, atunci fac aceasta pentru că am conducerea. Dar dacă nu mă port cu înțelepciune, o împing în jos și tot mai jos, și toată acea natură feminină pe care Dumnezeu vrea s-o exprime prin ea, este înhibată și limitată.

Eu nu cred că Dumnezeu vrea aceasta în căsătoria Lui, nu cred că aceasta vrea de la Mireasa Sa. Eu nu cred că Dumnezeu vrea o slujbă atât de dură, atât de dură și de legalistă încât Mireasa Sa nu are o expresie și este împiedecată, și împiedecată și nu are nimic de spus, care nu are niciodată dreptate și nu știe despre ce vorbește. Eu nu cred că Dumnezeu vrea aceasta, ci cred că Dumnezeu vrea să fie exprimat atât în bărbat cât și în femeie. Eu cred că Dumnezeu i-a creat așa, și cred că El Se exprimă în bărbat și femeie, cred că El vrea o expresie atât a bărbatului cât și a femeii.

Când Avraam a auzit următorul sfat al Sarei cu privire la fiul său Ismael, deși Sara era responsabilă pentru aceasta, a devenit dintr-o dată confuz, dar Dumnezeu a intervenit și i-a rezolvat confuzia, și acum, Avraam a știut ce trebuie să facă.

Aceasta arată că niciunul dintre noi nu avem întotdeauna dreptate. Niciunul. Niciunul dintre noi nu avem întotdeauna dreptate, dar eu voi spune așa: „Bărbatul este cel care ia decizia și el poate greși; dar cineva trebuie să preia conducerea și să ia decizii, și dacă alege greșit, el are dreptul să facă o alegere greșită, dar tot el este cel care poartă responsabilitatea pentru alegerea greșită. În familie, tatăl are dreptul să facă o alegere greșită, dar mama nu va folosi tactica de manipulare pentru a-l forța la ceva, nu va începe să țipe și să-l respingă. Nu! Aceasta nu este o familie creștină. El are dreptul, dar are și responsabilitatea de a avea grijă de circumstanțele acelei alegeri greșite.

Dacă este așa, cred că ar trebui să recunoaștem că mai există un alt glas și o altă perspectivă cu privire la aceeași situație care ne-ar putea ajuta să ne facem o imagine mai clară cu privire la ceea ce priveam înainte de a lua decizia. Cel puțin eu, aș vrea s-o ascult înainte de a lua o decizie.

Să privim aceasta în Scriptură. Să mergem la Matei 27.19, unde avem procesul lui Isus:

„Pe când sta Pilat pe scaun la judecată, nevastă-sa a trimis să-i spună: „Să n-ai nimic a face cu neprihănitul acesta; căci azi am suferit mult în vis din pricina lui.”

Preoții cei mai de seamă și bătrânii au înduplecat noroadele să ceară pe Baraba, iar pe Isus să-L omoare.”

Vedeți? Soția lui Pilat i-a dat cel mai bun sfat pe care Pilat l-a putut primi în acea situație. Și ea a avut dreptate. Era o păgână, nici măcar nu era o credincioasă evreică, nici măcar nu credea Cuvântul, dar ea i-a spus soțului ei: „Să n-ai nimic de-a face cu neprihănitul acesta!” Și era exact ceea ce a văzut și Pilat, ea a venit și a confirmat ceea ce el a văzut deja: „Să n-ai nimic de-a face cu neprihănitul acesta, căci azi am suferit mult în vis din pricina Lui.”

Este uimitor că soția lui Pilat a avut visul, nu Pilat, dar conform lucrării lui Dumnezeu, Pilat și soția lui, erau una, conform felului în care a stabilit-o Dumnezeu.

Este uimitor de câte ori va lucra Dumnezeu atât prin unul, cât și prin altul! Pentru că o natură poate fi mai sensibilă decât cealaltă, nu știu toți termenii pe care i-aș putea folosi, dar au abordări diferite, aspecte diferite, perspective diferite cu privire la aceeași problemă, și soția lui a reușit să înțeleagă ceva.

Soția lui Pilat a fost capabilă să înțeleagă ceva, ea a visat un vis și i-a spus lui Pilat, iar ceea ce a spus ea, era corect: „Să n-ai nimic de-a face cu acel Om neprihănit!” Dar Pilat era deja prins în capcană, în țesăturile politice și avea să fie folosit pentru a împlini Cuvântul lui Dumnezeu; însă soția lui înțelegea ceva și perspectiva ei era corectă. Când soția lui i-a spus aceasta, dacă el ar fi putut, dacă nu ar fi fost voia lui Dumnezeu, și dacă el ar fi fost capabil să țină cont de sfatul ei, ar fi fost scutit de necazuri pentru tot restul vieții.

Așadar, puteți vedea că atât expresia feminină cât și expresia masculină au valoare. Noi vrem să păstrăm totul în ordinea Lui Dumnezeu, dar nu vrem să ratăm ceea ce ne-a dat Dumnezeu; nu vrem să pierdem imaginea completă, pentru că Dumnezeu vrea să Se exprime în ambele expresii.

Eu știu că, de multe ori, soția mea prinde ceva, o prindea în duhul ei, și ea avea dreptate. Ea nu știa cum s-o exprime, iar eu nu aveam idee ce prindea, și în timp ce încerca s-o exprime, era ca un mic avertisment, iar eu am urmărit și am văzut că acel lucru era perfect, înainte de a fi. Am văzut că era perfect, că ea a înțeles ceva; și nici măcar nu a înțeles până la capăt, ci a înțeles doar ceva și mi-a împărtășit acel lucru, iar eu doar am privit și am văzut. Nu am putut lua nici o decizie pentru că nu aveam suficiente informații, dar am stat și am privit, și totul a fost perfect.

De asemenea, am văzut-o cum ridică ceva, apoi se răsucește într-un fel emoțional, pentru că s-a încurcat emoțional în ceva și nu era tocmai corect. Astfel, noi trebuie să fim atenți.

Eu nu pot spune că, deoarece soția mea este mai sensibilă decât mine, orice ar spune ea, este de la Domnul și vom face cum spune. Dacă trec peste conducerea mea, de fapt, eu nu o protejez; dar dacă ea știe că poate exprima orice simte față de mine, că apoi mă voi ruga și îmi voi asuma responsabilitatea, dacă știe că o ascult și o să iau decizia corectă, ea se va simți liberă să se exprime. Dar dacă îi spun: „Spune repede orice vrei să spui,” știți ce va face? Va tăcea pentru că nu vrea responsabilitatea de a conduce familia. Astfel, eu voi pierde ocazia de a auzi ce vrea să spună. Voi pierde ocazia dacă îmi stabilesc poziția și spun: „Ai dreptate! Ai dreptate! Ai avut dreptate în ultimele zece ocazii, așa că de acum înainte vom trece peste spusele tale.” Dacă facem aceasta, femeia cu acea natură blândă care nu vrea să fie îndrăzneață, nu vrea să fie la conducere, va regresa și vom pierde ceva. Dar dacă noi, ca soți, putem rămâne în locul potrivit, îi vom spune: „Mulțumesc că ai împărtășit aceasta cu mine. Nu știu ce să fac dar mă voi ruga.” Atunci ea va spune: „Văd că mă asculți și mă înțelegi…”

Vreau să spun că, nu cred că există vreo femeie care să spună că este corectă sută la sută. Nimeni nu are dreptate sută la sută, dar există ceva valoros de exprimat. Ea poate vedea lucruri pe care eu nu le pot vedea, și dacă le împărtășim unul cu celălalt și bărbatul își ocupă poziția, atunci familia va fi bine. Laudă lui Dumnezeu!

Să mergem la 1Timotei 3.2:

„Dar trebuie ca episcopul să fie fără prihană, bărbatul unei singure neveste, cumpătat, înțelept, vrednic de cinste, primitor de oaspeți, în stare să învețe pe alții.”

Episcopul trebuie să fie soțul unei singure soții. Să mergem mai jos, la versetul 12:

„Diaconii să fie bărbați ai unei singure neveste, și să știe să cârmuiască bine copiii și casele lor.”

În mesajul, Așezarea diaconilor, fratele Branham spune că i-a fost prezentat cineva de către comitetul diaconilor, apoi a spus: „Scriptura spune că diaconul trebuie să fie căsătorit.” El se referea la această Scriptură, dar acel bărbat a fost descalificat din cauză că el și soția lui nu erau în armonie, ea nu era credincioasă, nu credea Cuvântul.

Când privești la ce a spus fratele Branham și la ce spune Scriptura, te întrebi: „De ce trebuie să fii căsătorit pentru a deține o poziție de conducere în biserică, ca episcop sau ca diacon?” De ce? Pentru că, poate te va ajuta; poate, pentru că lucrul de care ai nevoie este o imagine completă a bărbatului și a femeii; poate ai nevoie de o înțelegere mai bună decât ai avea ca bărbat singur.

Fratele Branham a spus clar că Scripturile cer ca un diacon să fie un bărbat căsătorit. De ce? Pentru că trebuie să conducă oamenii, trebuie să-i ajute pe oameni și pentru aceasta trebuie să aibă o mai bună înțelegere. Dacă toată lumea ar conduce doar din perspective masculine, să fie bărbat, bărbat, bărbat, bărbat, ați avea un grup de băieți grosolani care se simt bine, dar în afară de ei, nimeni altcineva nu se va simți bine. Nimeni altcineva nu ar înțelege și vom pierde întregul aspect al naturii lui Dumnezeu.

Eu am privit, și spun: Dumnezeu știe ce face! El știe ce a hotărât și El știe de ce a hotărât ca lucrurile să fie așa. Este Calea Lui și este Calea corectă. Cele două naturi în armonie, cei doi în unitate, fiecare jucând rolul lui corect, amândoi împreună dau expresia corectă. Dar dacă într-un fel sau altul, împingi expresia masculină într-o parte, sau dacă împingi  expresia feminină în cealaltă parte, nu avem expresia corectă.

 Dumnezeu Se poate exprima prin bărbat și femeie atunci când ei se pot reuni în unitate conform Cuvântului; când se pot uni în unitate, în respect reciproc, în dragoste și grijă, atunci ei Îl pot exprima, pentru că aceasta face Hristos cu Mireasa Lui astăzi.

În mesajul, Este Răsăritul Soarelui, fratele Branham spune:

„Dar, amintiți-vă; El a fost acolo cu voi în El. Vedeți? Dumnezeu nu a separat încă Mireasa de Mire; astfel, când Dumnezeu a privit jos, la trupul lui Hristos, El a văzut atât Bărbat cât și Femeie. Totul a fost răscumpărat într-un singur trup. Vedeți? Ei sunt una: același Cuvânt. Același Cuvânt care vorbește despre Mire, vorbește și despre Mireasă.”

Așadar, la Calvar, El nu despărțise încă Mireasa de Mire, Ei erau una. Așa cum era Adam; așa cum Eva era în Adam, tot așa, toți eram în Hristos. La Calvar, El încă nu-I separase, dar Dumnezeu avea să-I separe pentru a da mai multă expresie.

În mesajul, Restaurarea Pomului Mireasă, din anul 1962, fratele Branham spune:

„Ce a fost El? Pomul Profet al lui Dumnezeu! Pomul exemplu, Pomul Mirelui! Amin! Glorie! Vă voi spune ceva direct: dacă El este Pomul Mirelui (credeți aceasta?), din grădina Eden, atunci Pomul Mirelui nu aduce roadă fără Femeie.”

El a vrut o altă expresie pentru a exprima altceva; El a făcut aceasta pentru a exprima mai mult.

„…atunci Pomul Mirelui nu poate aduce roadă fără Femeie. Deci, El trebuie să aibă un Pom al Miresei, iar Ea trebuie să fie născută din același material: „Cuvântul făcut trup din Pom.” Sper că o prindeți. Aceeași Viață în Pomul Femeie; Cuvântul trebuie să ia chip și în Mireasă așa cum a luat în Mirele Ei.”

Să ne întoarcem la Geneza 2.22-24:

„Din coasta pe care o luase din om, Domnul Dumnezeu a făcut o femeie și a adus-o la om.

Și omul a zis: „Iată în sfârșit aceea care este os din oasele mele și carne din carnea mea! Ea se va numi, „femeie,” pentru că a fost luată din om.”

De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa, și se va lipi de nevasta sa, și se vor face un singur trup.”

Încă de la început, acesta a fost programul lui Dumnezeu, ca El să scoată o femeie din bărbat, să scoată natura feminină din bărbat și s-o pună într-o altă expresie, apoi să-i unească pe cei doi înapoi împreună. Unindu-i pe cei doi împreună, Dumnezeu a avut expresia pe care a dorit-o.

Când Dumnezeu a privit jos la Golgota, L-a văzut pe Hristos, așa cum l-a văzut pe Adam. În Hristos era totul, era plinătatea Cuvântului, dar El avea să despartă Mireasa care urma să vină în manifestare, pentru că Dumnezeu voia ca Mireasa să fie manifestată, este manifestarea pe care El a dorit-o în această oră.

În mesajul, Unitate, fratele Branham spune:

„Dacă observați, când Eva a fost unită cu Adam, ea a devenit parte din el. Observați. În Geneza 1.27, Dumnezeu a creat pe om după chipul Său: parte bărbătească și parte femeiască i-a făcut. Acum omul a fost ambele, masculin și feminin când a venit în ființă, în duhul: masculin și feminin. Apoi Dumnezeu a luat o coastă din partea laterală a lui. Ați observat? Partea trupului a fost un produs secundar, dar nu duhul. Partea trupului femeii a fost un produs secundar. După ce creația a fost terminată, Dumnezeu a luat din partea laterală a lui Adam, o coastă și a făcut o femeie. Dar nu duhul, duhul era parte din Adam…” Era duhul original al lui Adam. „…duhul era parte din Adam pentru că el era ambele: bărbat și femeie; spiritual vorbind, era atât masculin cât și feminin.

Acum vedeți mărețul tablou? În carne, noi suntem diferiți, suntem ca un produs secundar, o ființă creată prin sfânta căsătorie, dar în duhul, suntem fii și fiice. Nu un altfel de duh, ci Duhul Veșnicului Dumnezeu. Noi suntem în asemănarea Lui, în unitatea Lui, în imaginea perfectă a Dumnezeului Celui Viu, pentru că am devenit fii și fiice. Nu separați, ci același Duh, același Dumnezeu, aceeași Persoană uniți în căsătoria sfântă spre veșnicie. Vedeți cum a plănuit Dumnezeu aceasta ca noi să nu fim ceva diferit, ci El? Nu o altă ființă dintr-o altă seminție, ci o unitate reală, Vlăstarul Celui Atotputernic făcut printr-o unitate sfântă.

Acum, trupul vine de la mama și de la tata, dar Duhul vine de la Dumnezeu, Dumnezeu separându-Se pe Sine Însuși, așa cum a fost separat Adam.

Noi aflăm că în ziua Cincizecimii, Duhul Sfânt, Stâlpul de Foc, S-a separat pe Sine și S-a așezat peste fiecare mădular al acelei biserici; Dumnezeu punându-Se pe Sine Însuși împreună cu acel grup de oameni. Ce face aceasta? Aduce înapoi Trupul unificat al Domnului Isus care Se adună împreună.”

Ce face când ajunge la timpul sfârșitului, când Duhul lui Dumnezeu locuiește în măsură deplină înapoi într-o Mireasă pe pământ? Aduce Trupul unificat al Domnului Isus înapoi împreună ca unul. Aceasta vrea să arate Dumnezeu în ziua noastră. Al doilea scop, devenind un singur Trup. El a fost aici și noi am fost aici, dar nu știm nimic despre aceasta.

Acum, de-a lungul celor șapte Epoci ale bisericii, El a venit într-o expresie feminină, o Mireasă, și expresia acelei Mirese ajunge la punctul culminant la timpul sfârșitului, pentru a-L exprima pe Isus Hristos în formarea Miresei. Este o expresie feminină. Și acum, când El vine ca Piatra din vârf în timpul nostru pentru a Se uni cu acest Trup și a locui în plinătate în acest Trup, este unirea Trupului împreună, acum înapoi împreună ca unul singur. Aceasta dă felul potrivit de expresie în timpul nostru.

În mesajul, Epoca Bisericii Laodicea, din Cartea, „Epocile Bisericii,” fratele Branham spune:

„O analiză momentană a istoriei bisericii, va dovedi cât de exact este acest gând. În epocile întunecoase, Cuvântul a fost pierdut aproape în întregime pentru popor, dar Dumnezeu l-a trimis pe Luther cu Cuvântul. Luteranii au vorbit pentru Dumnezeu la timpul acela, apoi ei s-au organizat și Cuvântul curat a fost pierdut din nou, pentru că organizația tinde spre dogme și crezuri, nu spre Cuvântul simplu, și ei nu mai puteau vorbi pentru Dumnezeu. Atunci Dumnezeu l-a trimis pe Wesley, iar el a fost glasul cu Cuvântul în ziua lui. Oamenii care au luat descoperirea lui, de la Dumnezeu, au devenit epistole vii citite și cunoscute de toți oamenii din generația lor. Când metodiștii au eșuat, Dumnezeu a ridicat pe alții și astfel, aceasta a mers înainte de-a lungul anilor până în această ultimă zi când există din nou un alt popor pe pământ care, sub mesagerul lor, vor fi glasul final pentru epoca finală.

Dumnezeu va vorbi prin Mireasa Sa, dar Ea va fi…” Vreau să citesc aceasta din nou: „…există un alt popor pe pământ care, sub mesagerul lor…”  Această Mireasă va vorbi, dar nu va uzurpa niciodată autoritatea Căpeteniei, nu se va ridica niciodată deasupra Căpeteniei, a Cuvântului, și nu se va ridica niciodată deasupra mesagerului epocii pe care i l-a dat Dumnezeu. Ea nu va deveni egală și nu va folosi autoritatea; dar a existat deja o expresie și acum există o altă expresie și această expresie este sub mesagerul ei.

Acum, acestei Mirese, i se spune așa cum i s-a spus lui Ioan: „Du-te! Ia Cartea și mănânc-o!” Iar Ea, ia Cartea și o mănâncă. Și i s-a mai spus: „Trebuie să profețești din nou!” Dar Ea nu va profeți propriul Ei Cuvânt, nici propriile Ei idei, ci a profeți din nou, înseamnă că va profeți din nou ceea ce a fost deja profețit. A profeți din nou înseamnă că va rămâne sub mesagerul epocii, Ea va rămâne sub conducerea Cuvântului, dar Ea va fi vocea finală pentru epoca finală. Toți Îl vor exprima, dar vor rămâne în concordanță cu chemarea lor.

„…sub mesagerul lor, vor fi glasul final pentru epoca finală.”

De ce va face Dumnezeu aceasta? Pentru că El dorește să fie exprimat în forma Miresei pe care o dorește.

El a început în Geneza dar lucrarea Lui a fost perturbată prin cădere, apoi El a lucrat s-o aducă înapoi și vrea să fie exprimat și va fi exprimat în desăvârșire, în Mileniu. Aștept cu nerăbdare acel moment!

Dumnezeu nu-i va spune niciodată: „Taci! M-am săturat să vorbești,” ci El spune: „Cere! Caută! Bate!” Domnul Isus S-a uitat la ucenicii Săi care stăteau în jurul Lui și le-a spus: „Câmpul este gata pentru seceriș, rugați-L dar pe Domnul secerișului să trimită lucrători la secerișul Său.” Și fratele Branham a spus că El a fost Domnul secerișului. Știind că secerișul este gata, de ce le-a zis ucenicilor Săi să se roage și să ceară lucrători, când pur și simplu, putea să aibă grijă El de aceasta? Fratele Branham spune că El nu face nimic fără om, că El lucrează prin Trupul Său. Dumnezeu S-a pus în parteneriat cu omul pe care l-a făcut, și vrea să Se exprime în toate aceste feluri, astfel încât să aibă un popor pe pământ care să răspundă la ceea ce El consideră că trebuie  făcut.

„Doamne, privește secerișul! Doamne, trimite lucrători la seceriș!” El știe deja toate acestea, dar așteaptă ca Mireasa Lui să spună ceva. Trebuie să cerem, trebuie să ne rugăm și să căutăm.

Trebuie să venim ca Abigail; trebuie să venim ca Moise care a stat în spărtură, în picioare înaintea lui Dumnezeu și a spus: „Doamne, adu-Ți aminte de promisiunea Ta!” Și Dumnezeu nu i-a spus: „Taci, Moise! Eu sunt Cel care am spus aceasta. De ce Îmi amintești ce am spus?” Nu! Dar în Moise era Hristos și el exprima o expresie  iar Dumnezeu a fost mulțumit că Moise a stat în spărtură exprimând o altă parte a lui Dumnezeu. Astfel, el I-a spus Lui Dumnezeu: „Doamne, nu face aceasta, pentru că dușmanii Tăi vor spune…Adu-ți aminte de promisiunea făcută lui Avraam.” Și Dumnezeu l-a ascultat pe Moise.

Ascultați, Dumnezeu l-a ascultat pe Moise? Sau S-a ascultat pe El Însuși în Moise?

Vreau să vă spun că Dumnezeu nu ne-a spus niciodată: „Tăceți! Nu aveți nimic de spus. Doar urmați-Mi poruncile!” Nu! Nu aceasta este Mireasa. Mireasa este pe pământ și-L exprimă pe EL! Ea este ochii Lui, Ea este urechile Lui și spune: „Doamne, ai promis aceasta! Privește la copilul meu! Privește la ce este în biserică! Dumnezeule, Îți aduci aminte când ai spus…Adu-ți aminte ce a spus profetul Tău, eu am încredere în Tine…” Și Dumnezeu este aici ascultându-Și Soția și vorbindu-i. El spune: „Ei bine, dragă. Da, vom face aceasta!”, pentru că Dumnezeu vrea să-I cerem.

Dumnezeu a vrut ca ucenicii să-L întrebe pe Isus, deși El știa ce vor, dar El a vrut ca ei să intre în acțiune și El să răspundă cererii lor.

Eu spun că Mireasa are un rol important în timpul sfârșitului. Ea Îi susține Capul. Absolut! Eu nu cred că  Ea dorește să iasă de sub Cap. Este doar înșelăciunea care încearcă să ne facă să facem aceasta, dar Mireasa adevărată, nu are nici o dorință să iasă de sub conducere; Ea nu dorește să fie deasupra mesagerului epocii.

Nu știu voi, dar eu sunt fericit să fiu sub mesager, și sunt foarte mulțumit că Hristos veghează asupra mea.

„…care sub mesagerul lor vor fi glasul final pentru epoca finală. Da, domnule. Biserica nu mai este purtătorul de Cuvânt al lui Dumnezeu, ea este propriul ei purtător de cuvânt. Astfel, Dumnezeu Se întoarce asupra ei și o va uimi prin profet și Mireasă, pentru că Glasul Lui va fi în Ea. Da, pentru că în Apocalipsa 22.17, scrie: „Duhul și Mireasa zic: „Vino!”

Dumnezeu Se va exprima în toate aceste feluri, iar noi ar trebui să înțelegem expresia lui Dumnezeu în familiile noastre, în biserică, în jurul nostru; ar trebui să înțelegem că Dumnezeu vrea să Se exprime pe Sine în bărbat și femeie.

Să nu fii prea mândru ca bărbat încât să nu iei în seamă pe soția ta când are o idee mai bună decât ai avut tu vreodată. Mie mi s-a întâmplat de mai multe ori și de fiecare dată am plecat capul și am spus: „Da, ai dreptate.”

Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru că El a pus pe cineva acolo să se asocieze cu tine pentru a te ajuta să te eliberezi și să-ți ofere o altă viziune și să-ți dea mai multe informații.

Dacă am adopta abordarea corectă pentru toate lucrurile, cred că am obține beneficiul potrivit. Laudă lui Dumnezeu!

Dumnezeu a trebuit să Se exprime în bărbat și femeie și există o mare valoare, o valoare extraordinară în exprimarea atributului feminin al lui Dumnezeu, și eu spun: „Mulțumesc pentru toate surorile care exprimă o natură evlavioasă, dulce și blândă; care sunt iubitoare și respectuoase. Dumnezeu să vă binecuvânteze!” Eu nu pot exprima ceea ce Dumnezeu v-a chemat pe voi să exprimați…Pe voi surorilor care-L exprimați pe Dumnezeu, Dumnezeu să vă binecuvânteze. Fiți curajoase și continuați să presați înainte în această valoroasă perspectivă pentru că perspectiva voastră este valoroasă, deoarece Dumnezeu vrea să fie exprimat în bărbat și femeie. Dumnezeu să vă binecuvânteze!

Mă rog să aveți o zi a mamei binecuvântată. Și vă spun, dacă Dumnezeu vă dă ocazia să sărbătoriți o mamă, fiți recunoscători, sărbătoriți-o și spuneți-i că o apreciați. Dacă este soția ta, mama ta, dacă ai o mamă evlavioasă, o soție evlavioasă care îți crește copiii, este un lucru prețios, prieteni. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru aceste lucruri. Să ne rugăm.

Dragă Doamne, Isuse, Îți mulțumesc pentru Cuvântul pe care ni L-ai dat și pentru tabloul în care Te-ai pictat. Te rog Doamne, să ne ajuți pe fiecare să ne îndeplinim rolul la care ne-ai chemat în această viață. Ajută-ne să avem respect unul pentru celălalt și înțelegere; să recunoaștem Doamne, că Tu ești amândoi: bărbat și femeie, și că vrei să Te exprimi așa în continuare. Ajută-ne să Te recunoaștem pe Tine în fiecare din expresiile Tale. Ca Mireasă a Ta, vrem să-Ți rămânem supuși Ție, Doamne; vrem ca Tu Doamne, să joci rolul nostru, să joci partea noastră pentru ca noi să exprimăm ceea ce ai hotărât în această epocă.

Ajut-ne să exprimăm supunere, smerenie, dulceață și blândețe, și ca Mireasă a Ta, să stăpânim așa cum ne-ai chemat și ai spus în Apocalipsa 22.17 că, „Duhul și Mireasa zic: „Vino!”, să poți folosi expresia Ei, Doamne, exprimându-Ți prin Ea, marea ta chemare de a veni la mântuire în timpul sfârșitului.

Doamne, folosește-ne pentru slava Ta, căci ne predăm Ție ca în toate să ai întâietate printre noi.

Binecuvântează familiile noastre și pe toți cei ce vor sărbători pe mama sau soția pe care le-ai dat-o. Dumnezeule, Te rog să ne binecuvântezi și să ne ajuți să rămânem pe canalul potrivit pentru a exprima, Doamne, ceea ce ne-ai chemat să exprimăm. Ajută-ne să ne respectăm unii pe alții pentru că Tu faci o lucrare minunată și ne-ai chemat la o mai mare înțelegere cu o viziune mai mare, ducându-ne departe de această lume și aducându-ne într-o expresie a gândurilor Tale veșnice, a dorinței tale veșnice, ceea ce ai vrut de la întemeierea lumii.

Dumnezeule, aceasta vrem să exprimăm și Te rugăm să ne ajuți, în Numele lui Isus Hristos. AMIN.