FIUL OMULUI – Mai 2018

Aleluia! Slăvit să fie Domnul! Domnul să vă binecuvânteze! Aş vrea ca în timp ce stăm în picioare, să luăm Bibliile şi să deschidem la Apocalipsa 1.9-15:

„Eu, Ioan, fratle vostru, care sunt părtaş cu voi la necaz, la Împărăţie şi la răbdarea în Isus Hristos, mă aflam în ostrovul care se cheamă Patmos, din pricina Cuvântului lui Dumnezeu şi din pricina mărturiei lui Isus Hristos.

În Ziua Domnului eram în Duhul. Şi am auzit înapoia mea un glas puternic, ca sunetul unei trâmbiţe,

care zicea: „Eu sunt Alfa şi Omega, Cel dintâi şi Cel de pe urmă. Ce vezi scrie într-o carte şi trimite-o celor şapte Biserici: la Efes, Smirna, Pergam, Tiatira, Sardes, Filadelfia şi Laodiceea.”

M-am întors să văd glasul care-mi vorbea. Şi când m-am întors, am văzut şapte sfeşnice de aur.

Şi în mijlocul celor şapte sfeşnice, pe cineva care semăna cu Fiul omului, îmbrăcat cu o haină lungă până la picioare şi încins la piept cu un brâu de aur.

Capul şi părul Lui erau albe ca lâna albă, ca zăpada, ochii Lui erau ca para focului,

picioarele Lui erau ca arama aprinsă şi arsă într-un cuptor şi glasul Lui era ca vuietul unor ape mari.”

Putem vedea că Ioan se afla acolo într-o vedenie şi că el a auzit un Glas care era Glasul Domnului şi care i-a spus: „Eu sunt Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul”, după care i-a dat instrucţiuni şi i-a poruncit să scrie ceea ce vede şi să trimită bisericilor. Ioan s-a întors ca să-L vadă pe Cel care vorbea cu el şi a văzut cele şapte epoci ale Bisericii, iar în mijlocul lor, pe Cineva care semăna cu Fiul omului, îmbrăcat într-o haină lungă. Aici, Ioan L-a văzut pe Domnul lucrând în epocile bisericilor, iar ceea ce a văzut a fost:

„cineva care semăna cu Fiul omului, îmbrăcat cu o haină lungă până la picioare şi încins la piept cu un brâu de aur.”

Fratele Branham a spus că faptul că era încins la piept cu un brâu de aur înseamnă că El era Judecătorul. El era Judecătorul în mijlocul celor şapte sfeşnice. Aleluia! Noi ştim că El Se afla în mijlocul celor şapte sfeşnice de aur, iar Ioan a spus că a văzut pe Cineva care semăna cu Fiul omului, dar de fapt, atunci El Se afla în slujba de Fiul lui Dumnezeu, care este Duhul Sfânt care a lucrat în timpul celor şapte epoci ale Bisericii, acesta fiind felul în care Domnul avea să lucreze din prima epocă a Bisericii până în timpurile din urmă.

Aşadar, noi putem să-L vedem în această poziţie: ca „Cineva care semăna cu Fiul omului.” Slăvit să fie Domnul!

Acum vom merge în Luca 17.26-30:

„Ce s-a întâmplat în zilele lui Noe, se va întâmpla la fel şi în zilele Fiului omului:

mâncau, beau, se însurau şi se măritau până în ziua când a intrat Noe în corabie; şi a venit potopul şi i-a prăpădit pe toţi.

Ce s-a întâmplat în zilele lui Lot, se va întâmpla aidoma: oamenii mâncau, beau, cumpărau, vindeau, sădeau, zideau,

dar, în ziua când a ieşit Lot din Sodoma, a plouat foc şi pucioasă din cer şi i-a pierdut pe toţi.

Tot aşa va fi şi în ziua când Se va arăta Fiul omului.”

Fratele Branham face destul de des referire la Luca 17.30 şi spune că în zilele din urmă avea să fie o descoperire a Fiului omului, aşa cum a fost în zilele lui Noe şi ale lui Lot, în zilele Sodomei. Astfel, aşa cum putem vedea aici, în Apocalipsa capitolul 1, El a fost în mijlocul sfeşnicelor de aur, El a lucrat de-a lungul celor şapte epoci ale Bisericii, dar când ajungem la sfârşitul celor şapte epoci ale Bisericii, ajungem la Luca 17.30, când urma să existe o descoperire a Fiului omului. Vedeţi, El a lucrat în toate aceste epoci, dar această lucrare a fost neînţeleasă de oameni. Ei nu ştiau unde se aflau, în ce epocă, nici cum lucra El, dar la sfârşitul timpului, El urma să vină printr-o slujbă profetică şi să ia toate acestea, să explice totul şi să-L descopere pe Fiul omului. Aleluia!

Aş vrea să reluăm puţin povestea lui Samson din Cartea Judecătorilor, iar pentru aceasta vom merge în Judecători 16.23:

„Şi domnitorii filistenilor s-au strâns ca să aducă o mare jertfă dumnezeului lor Dagon şi ca să se veselească. Ei ziceau: „Dumnezeul nostru a dat în mâinile noastre pe Samson, vrăjmaşul nostru.”

Noi ştim că Samson a fost prins de filisteni din cauză că a făcut compromis cu privire la chemarea sa. El trebuia să fie nazireu. Samson a fost chemat din pântecele mamei sale ca să fie nazireu, pus deoparte pentru Dumnezeu şi ca să fie un izbăvitor. Dar el a început să facă compromis cu privire la predarea sa, iar consacrarea sa era simbolizată prin cele şapte şuviţe care-i atârnau în josul capului, de aceea nu avea voie să lase briciul să-i treacă peste cap, să bea vin sau să mănânce lucruri necurate. Dar el a început să facă compromis şi să se joace cu însărcinarea sa, iar noi am putut vedea că a pierdut controlul asupra situaţiei. A existat o femeie care a aflat secretul său şi i-a tăiat jos toată descoperirea, iar când a pierdut descoperirea, Samson şi-a pierdut puterea.

Este uimitor faptul că din clipa când nu a mai avut nici o descoperire, Samson nu a mai avut nici putere, iar dacă privim de-a lungul epocilor bisericilor, vedem că pe măsură ce insecta aceea a început să mănânce din Pomul Miresei, Biserica a pierdut tot mai mult din Cuvânt şi a devenit din ce în ce mai slabă, până când n-a mai avut nici o putere: nu a mai putut fi vindecată de boală, nu a mai putut scoate afară draci, nu a mai putut învia morţi, nu a mai putut face ceea ce a fost însărcinată să facă, pentru că a făcut compromis cu privire la predarea sa şi nu a stat separată de lume. Astfel, o femeie a venit şi a început să-i taie şuviţele. Dar slăvit să fie Domnul pentru că şuviţele au crescut înapoi.

Cuvântul „Samson”, numele „Samson” înseamnă „ca şi soarele”, iar acest lucru este minunat pentru mine pentru că Samson trebuia să fie un mare izbăvitor, numele său însemnând „ca şi soarele”, ca şi soarele de pe cer. Noi ştim că soarele este o preumbrire a lui Hristos, deci Samson era ca şi Fiul lui Dumnezeu. El i-a nimicit pe filisteni şi aducea izbăvirea, dar ei au aflat cum puteau să-l nimicească pe Samson care era un nimicitor al puterilor demonice, au aflat că puteau să-l biruiască dacă îi tăiau descoperirea şi îl făceau să facă compromis cu privire la predarea sa faţă de Dumnezeu. Dacă reuşeau aceasta, el era slab ca oricare alt om, pentru că puterea sa nu era în braţele sale, în mintea sa, ci puterea sa era în cele şapte şuviţe ale sale, acestea fiind ceea ce l-a separat de restul lumii.

În versetul citit am putut vedea că filistenii au spus că dumnezeul lor l-a dat în mâinile lor pe cel care era ca şi soarele:

„Şi, când l-a văzut poporul, au lăudat pe dumnezeul lor, zicând: „Dumnezeul nostru a dat în mâinile noastre pe vrăjmaşul nostru, pe acela care ne pustia ţara şi ne înmulţea morţii.”

În bucuria inimii lor, au zis: „Chemaţi pe Samson, ca să ne desfăteze!” Au scos pe Samson din temniţă şi el a jucat înaintea lor. L-au aşezat între stâlpi.

Şi Samson a zis tânărului care-l ţinea de mână: „Lasă-mă ca să mă pot atinge de stâlpii pe care se reazemă casa şi să mă reazem de ei.”

Casa era plină de bărbaţi şi de femei; toţi domnitorii filistenilor erau acolo şi pe acoperiş erau aproape trei mii de inşi, bărbaţi şi femei, care priveau la Samson cum juca.

Atunci Samson a strigat către Domnul şi a zis: „Doamne Dumnezeule! Adu-ţi aminte de mine, Te rog; Dumnezeule, dă-mi putere numai de data aceasta şi, cu o singură lovitură, să mă răzbun pe filisteni pentru cei doi ochi ai mei!”

Şi Samson a îmbrăţişat amândoi stâlpii de la mijloc pe care se sprijinea casa şi s-a rezemat de ei; unul era la dreapta lui şi altul, la stânga.

Samson a zis: „Să mor împreună cu filistenii!” S-a plecat cu toată puterea, şi casa a căzut peste domnitori şi peste tot poporul care era acolo. Cei pe care i-a prăpădit la moartea lui au fost mai mulţi decât cei pe care-i omorâse în timpul vieţii.” (v. 24-30).

Fratele Branham a predicat de multe ori mesajul „Încă o dată”, l-a predicat sub şapte titluri diferite şi în şapte feluri diferite, dar de fiecare dată a vrut să ne aducă la aceeaşi concluzie, a vrut ca noi să ajungem la aceeaşi înţelegere, să înţelegem acelaşi lucru.

Astfel, în mesajul „Încă o dată, Doamne”, din anul 1963, citim:

„Samson era orb, dar iată ce a înţeles el: el ştia că exista posibilitatea întoarcerii înapoi.”

El ştia că ajunsese într-o situaţie rea, că îşi pierduse descoperirea, că îşi pierduse puterea, iar filistenii se bucurau pentru că îl doborâseră pe cel care se asemăna cu soarele şi îl batjocoreau spunând că dumnezeul lor era mai puternic. Dar Samson a înţeles că exista posibilitatea întoarcerii înapoi. Amin! Descoperirea sa s-a întors înapoi, şuviţele sale au început să crească, iar atunci, Samson a înţeles ce a părăsit, ce a făcut, ce s-a întâmplat şi ce l-a dus la compromis, dar în acelaşi timp a înţeles că exista posibilitatea întoarcerii înapoi. Aleluia!

„Dacă biserica ar putea şti aceasta, o posibilitate, dar oamenii din ziua de azi nu par să prindă încă descoperirea. Nu par s-o prindă, să vadă că există o posibilitate. Nu ajunge la ei. Puteţi striga mai mult, puteţi bate din palme mai mult, puteţi dansa mai mult, dar nu este aceasta. Nu! Este înapoi la Cuvânt! Există o posibilitate: să ne întoarcem înapoi şi să luăm din nou Cuvântul înăuntru.”

Samson a fost un puternic izbăvitor, a fost un om care a adus teroare în rândul filistenilor, dar a fost doborât chiar de ceea ce trebuia să distrugă.

Acelaşi lucru s-a petrecut cu biserica în epocile bisericilor. Ea a ieşit afară la Rusalii, iar când a ieşit afară, a fost o nimicitoare a diavolilor. Biserica era o biruitoare, o cuceritoare; tot ceea ce era în Fiul Se manifesta în Ea când a ieşit din camera de sus, dar curând a început să facă acelaşi lucru ca şi Samson, a început să facă compromis cu privire la predarea sa, a început să piardă descoperirea, aşa că diavolul a început să jubileze şi să spună: „Am doborât-o pe cea care era ca şi Soarele!” Dar există posibilitatea întoarcerii înapoi. Cea care se asemăna cu Soarele are posibilitatea să se întoarcă înapoi la poziţia originală, la cele şapte şuviţe sau cele şapte Peceţi; descoperirea este restituită pentru Cea care arăta ca şi Soarele.

Ce a făcut Samson atunci? La sfârşitul slujbei sale, a făcut o lucrare scurtă, rapidă şi a avut biruinţa finală. Aleluia!

În mesajul „Încercarea”, scrie:

„Dar aici, Isus a spus, ca să facă Maleahi 4 şi celelalte Scripturi adevărate pentru voi, că „În zilele din urmă, chiar înainte de venirea Sa, cadrul lumesc va fi exact ca în Sodoma, iar Fiul omului Se va descoperi ca şi Fiu al omului, aşa cum a făcut-o în zilele Sodomei.”

Pârâş orb, nu poţi vedea aceasta? Cuvintele Sale sunt adevărate. Nu semnele cuielor de la mâini, nici urmele spinilor.”

Aici, fratele Branham încerca să ne facă să vedem că Fiul omului urma să Se descopere din nou. Acelaşi care a lucrat de-a lungul epocilor ca şi Fiu al lui Dumnezeu, acum, la sfârşitul epocilor bisericilor urma să Se descopere ca Fiul omului. „Pârâşi orbi!” Spunea aceasta pentru că predica mesajul „Încercarea”. „Nu sunt semnele cuielor, nici urmele spinilor”, nu aceasta este ceea ce căutăm noi când Îl vedem descoperit, când Îl vedem manifestându-Se din nou, nu este trupul Său firesc, ci este El Însuşi.

„Este Fiul lui Dumnezeu întruchipat în Biserica Sa ca şi Fiu al omului, pentru că trebuie să împlinească Maleahi 4 şi restul Scripturilor…”

„Pentru evrei, El a fost Fiul lui David, iar pentru greci, El a fost Domnul, deoarece pentru noi, pentru neamuri, El este Domnul. Iar acum, în zilele din urmă, El S-a întors din nou ca Fiu al omului, pentru că Maleahi 4 a făgăduit că în zilele din urmă se va ridica un profet care va întoarce inimile oamenilor înapoi (departe de organizaţie), înapoi la Cuvântul original, la credinţa părinţilor, la Rusaliile originale, iar când a făcut aceasta, lucrările pe care le-a făcut El, urmau să fie făcute din nou, conform Ioan 14.12. De asemenea, Apocalipsa 10 a făgăduit întreaga taină. Cum urmau să fie descoperite tainele? Să vedem ceea ce a lăsat pe dinafară Luther, ce a lăsat pe dinafară Wesley, ce au lăsat pe dinafară Rusaliile şi să descopere tainele inimii, să-L vedem ca acelaşi Dumnezeu în fiecare epocă, să vedem că nu este nimic altceva decât Cuvântul lui Dumnezeu manifestat din nou în Fiul omului.

Noi nu căutăm cicatrice făcute de cuie, ci căutăm Cuvântul făcut trup.”

Când Cuvântul este manifestat din nou, noi nu trebuie să vedem cicatrice făcute de cuie ca să-L vedem pe Hristos, ci vedem Cuvântul făcut trup şi să spunem: „Acesta este Hristos!” Aceasta este făgăduinţa Sa pentru ziua de astăzi, Acesta este El, pentru că nici un om nu ar putea face aceste lucruri. Acesta este întregul Său scop.

Fratele Branham a spus că scopul slujbei sale a fost să arate că El este aici. De aceea, noi nu trebuie să căutăm urme de cicatrice făcute de cuie sau de spini, ci trebuie să-L vedem pe El manifestându-Se din nou ca Fiu al omului. Noi căutăm Cuvântul făcut trup, iar Maleahi 4 nu este singurul Cuvânt care trebuia să Se facă trup astăzi.

În predica „Lucruri care vor veni”, scrie:

„Dacă suntem acele atribute ale lui Dumnezeu, noi nu putem trăi prin crezuri; nu putem trăi prin denominaţionalism, ci trebuie să trăim prin Cuvânt deoarece Mireasa face parte din Mire, aşa cum orice soţie face parte din soţul ei. Aşadar, noi trebuie să fim acel Cuvânt Mireasă. Şi ce este acel Cuvânt Mireasă? Manifestarea acestui ceas.”

Aşadar, există o manifestare a Cuvântului pentru acest ceas şi există o manifestare a Miresei pentru acest ceas, pentru că slujba lui Eliezer a fost să cheme o Mireasă şi s-o aducă să se unească cu Isaac. Înseamnă că există mai mult decât manifestarea lui Maleahi 4 astăzi; există şi slujba de a chema o Mireasă şi de o uni cu Isaac, ceea ce trebuie să aibă loc tot astăzi. Astfel, dacă noi căutăm manifestarea Cuvântului, nu căutăm urme sau semne lăsate de cuie, ci căutăm manifestarea Cuvântului, a întregului Cuvânt care trebuie să se facă trup. Amin! Care a fost scopul lui Maleahi 4? Să întoarcă Biserica înapoi la credinţa părinţilor. Care a fost scopul slujbei fratelui Branham? El a spus: „Am fost chemat ca şi Eliezer, să merg şi să aduc o Mireasă pentru Isaac.”

Aşadar, trebuie să se manifeste şi aceasta şi trebuie să se manifeste şi Mireasa, pentru că totul face parte din Cuvânt. Astfel, noi nu căutăm doar urme ale cuielor, nu-l căutăm doar pe Maleahi 4, ci căutăm să vedem că se manifestă şi restul Scripturii, iar când vedem aceasta, putem spune: „Acesta este El! Acesta este Cuvântul făcut trup! Acesta este El!”

Ţineţi minte! Voi nu puteţi respinge nici măcar un Cuvânt!

„Ce este acel Cuvânt Mireasă? Manifestarea acestui ceas, Mireasa. Nu un crez sau o denominaţiune, ci un profet viu al lui Dumnezeu, un atribut viu al lui Dumnezeu, care arată lumii atributele lui Dumnezeu, în formarea Miresei care trebuie să Se exprime în ceasul acesta în care trăim.”

În „Unirea invizibilă a Miresei lui Hristos”, citim:

„Viaţa este din nou în bob. Cum este aceasta? Exact ca bobul care a coborât în pământ, Acelaşi Isus în chipul Miresei. Aceeaşi putere, Acelaşi Cuvânt, aceleaşi lucrări. Aleluia!”

Ce este Cuvântul Mireasă? Manifestarea acestui ceas. Noi nu căutăm semnele făcute de cuie la mâini şi nici pe cele făcute de spini, ci căutăm Cuvântul făcut trup.

Ce este Cuvântul Mireasă? Manifestarea acestui ceas.

În predica „Sămânţa nu va moşteni împreună cu pleava”, citim:

„Cel care înţelege această mare Taină a lui Dumnezeu făcută cunoscută, cum Dumnezeu era în Hristos împăcând lumea cu Sine, cum El şi Tatăl sunt Una, cum se împlinesc marile taine, că Dumnezeu vine şi Se manifestă în epoca oamenilor, de-a lungul istoriei omenirii şi în compania oamenilor, ca să-Şi manifeste Cuvântul Său în ziua, la răsăritul soarelui în partea de Est…”

Aşadar, la răsăritul soarelui în partea de Est, El S-a arătat în omenire, la oameni, în istoria fiinţelor umane şi va face acelaşi lucru pe măsură ce soarele apune în Vest:

„…la răsăritul soarelui în partea de Est şi să facă acelaşi lucru pe măsură ce soarele apune în Vest, să Se manifeste El Însuşi într-o Biserică Mireasă, Cuvântul făcut trup.”

Vedeţi, profetul nu a arătat spre el însuşi, ci a venit să arate spre o Mireasă născută din Cuvânt. El a arătat spre slujba pe care o avea, spre Scripturile pe care trebuia să le împlinească şi a arătat spre aceste Scripturi, ca să dovedească faptul că El este aici şi face acele lucrări, ca el aibă autoritatea de a arăta spre o Mireasă născută din Cuvânt. Dar ce este acea Mireasă născută din Cuvânt? Manifestarea acestui ceas, Cuvântul făcut trup acum! Iar când vedem aceasta, noi putem spune: „Este El! În palmele Sale nu sunt urmele semnelor lăsate de cuie, nici pe frunte nu sunt semnele lăsate de spini, dar este El!” Cum este El? El în chipul părţii femeieşti. Aceasta este profeţia pentru ceasul acesta.

În mesajul „Hrana duhovnicească la timpul potrivit” din anul 1965, scrie:

„Dacă El ar apărea acum într-un trup fizic şi ar arăta exact ca pictura lui Hofmann: „Hristos la treizeci şi trei de ani”, cu sângele curgând pe mâinile Sale şi cu urmele cuielor, eu nu aş accepta aceasta. Nu, nu! Când vine El Însuşi, „orice ochi Îl va vedea şi orice limbă Îl va mărturisi; şi va fi aşa cum iese fulgerul de la răsărit şi se vede până la apus.” Înţelegeţi? Noi nu credem aceste culte şi tabere, ci credem că Dumnezeu este Cuvântul.

Dar El Se întrupează, luând trupul vostru şi al meu, vă dă daruri vouă şi îmi dă daruri mie şi Se face cunoscut prin aceste daruri.”  

Noi nu căutăm trupul fizic care arată ca şi chipul lui Hristos la treizeci şi trei de ani, din pictura lui Hofmann, ci căutăm Trupul Său duhovnicesc, Îl căutăm pe El manifestându-Se într-un Trup, pentru că dacă nu-L vedem acolo, nu-L vom vedea deloc. Aleluia!

„Dar El Se întrupează, luând trupul vostru şi al meu, vă dă daruri vouă şi îmi dă daruri mie şi Se face cunoscut prin aceste daruri. Aceasta este hrana tainică.”  

Aleluia! În mesajul „Dovedind Cuvântul Său” din anul 1964, scrie:

„Dacă aparţineţi de o biserică ce nu crede că El este Acelaşi ieri, azi şi în veci, Acelaşi în fiecare cale, îndepărtaţi-vă de ea! Dovediţi!

Noi spunem că El a înviat din morţi. Nu eu am spus aceasta, ci Cuvântul de aici a spus-o. Ei au spus: „El a înviat din morţi.” Şi El a spus că este Acelaşi ieri, azi şi în veci. Credeţi aceasta? De asemenea, El a făgăduit că aceste lucruri se vor petrece în zilele din urmă, că Se va manifesta Acelaşi Fiu al omului.

Acum, ţineţi minte! Nu Isus a fost Cel care vorbea cu Avraam şi care putea deosebi gândurile din mintea Sarei, care se afla în cortul de la spatele Său. Dar a fost un Om în trup de carne, iar Avraam L-a numit „Elohim”, „Cel Atotputernic.” Isus a spus că „aşa cum a fost în zilele Sodomei…” Fiţi atenţi! „…în zilele Sodomei, la fel va fi şi la arătarea Fiului omului, când este descoperit Fiul omului.”

Aşadar, venirea Fiului omului este legată de descoperirea Fiului omului; ziua în care vine Fiul omului este ziua în care El este descoperit. Când? Când Pământul se află într-o stare ca cea din Sodoma, când Dumnezeu vine jos şi începe să-i spună Sarei ceea ce gândeşte în timp ce se află în cortul de la spatele Lui. Aleluia! Ce este aceasta? Venirea Fiului omului.

„Nu ca şi biserică, înţelegeţi, nu ca şi biserică! Mireasa este chemată, înţelegeţi? „În ziua aceea, va fi descoperit Fiul omului.” De ce? Pentru a uni Biserica Sa cu Capul, pentru a-i uni, căsătoria Miresei.”

Cu ce scop a venit manifestarea Fiului omului sau descoperirea Fiului omului? Care a fost scopul slujbei Fiului omului, de ce a venit? Să citim mai departe:

„În ziua aceea, va fi descoperit Fiul omului.” De ce? Pentru a uni Biserica Sa cu Capul, pentru a-i uni, căsătoria Miresei.”

Cu ce scop a venit manifestarea Fiului omului sau descoperirea Fiului omului? Care a fost scopul slujbei Fiului omului? De ce a venit? Să citim mai departe:

„În ziua aceea, va fi descoperit Fiul omului.” De ce? Pentru a uni Biserica Sa cu Capul, pentru a-i uni, căsătoria Miresei. Chemarea Mirelui va veni exact prin aceasta, când va veni Fiul omului jos şi va veni în trup omenesc pentru a-i uni pe cei doi împreună. Biserica Sa trebuie să fie Cuvântul. El este Cuvântul, iar cei doi se unesc împreună, dar pentru aceasta, este nevoie de manifestarea descoperirii Fiului omului. Nu de un preot. Înţelegeţi ce vreau să spun? Vedeţi, este Fiul omului, Isus Hristos va veni jos, printre noi, în trup de carne şi va face Cuvântul Său atât de real încât va uni Biserica Sa, Mireasa, cu El ca Una, iar atunci Ea va merge Acasă la Cina nunţii. Amin! Ea este deja unită, iar noi mergem la Cina nunţii, nu la căsătorie… Să ne bucurăm, să ne veselim şi să-I dăm slavă, căci a venit nunta Mielului. Dar răpirea este plecarea la Cina nunţii. Ce are loc când Cuvântul de aici se uneşte cu persoana şi cei doi devin una? Îl manifestă din nou pe Fiul omului, nu biserica, teologii. Fiul omului! Cuvântul şi Biserica Sa devin una.”

Trebuie să fim atenţi aici deoarece fratele Branham a spus că Fiul omului a venit în chipul unui profet. Ce a fost aceasta? Isus Hristos care lucra prin slujba unui singur om, prin William Branham, pentru a împlini Maleahi 4 şi Apocalipsa 10.7, pentru a face chemarea pe care a făcut-o Eliezer, pentru ca El să poată veni să cheme o Soţie şi să I se arate spunând: „Sunt Eu, sunt Eu, sunt Eu!”

El i-a arătat Rebecăi darurile. Care daruri? Darurile pe care i le dăruise Tatăl, pentru a arăta, pentru a dovedi că El era Cel care făcea chemarea. El a început să-i arate darurile, iar ea le-a recunoscut şi a început să vină. Ce făcea el? O chema afară ca să se unească cu Isaac, iar fratele Branham a spus că unirea are loc aici, căsătoria este aici, Răpirea fiind Cina nunţii.

Aşadar, slujba Fiului omului este acum aici, ca să putem recunoaşte că este El. Este El! Este Mirele! El este aici şi a arătat darurile, iar acum arată Cuvântul şi-i uneşte pe cei doi împreună. Cei doi devin una. Ce se întâmplă atunci? Îl manifestă din nou pe Fiul omului.

Deci, ce se întâmplă atunci? Ce se întâmplă după ce-i uneşte pe cei doi împreună? Ei Îl manifestă pe Fiul omului din nou. Aleluia!

„… nu biserica, teologii. Fiul omului! Cuvântul şi Biserica Sa devin unabn. Orice a făcut Fiul omului, şi El a fost Cuvântul, va face şi Biserica Sa întocmai.”

Acum, noi am trecut de la Eliezer la Rebeca, de la premergător, de la cel care a făcut chemarea, la Cel care Se uneşte cu Mireasa şi devin una. Acum, El este în Ea, iar Ea Îl descoperă din nou pe Fiul omului.

Aceasta este chemarea noastră astăzi. Noi nu am fost chemaţi pentru o viaţă a epocilor bisericilor, nu am fost chemaţi pentru o viaţă denominaţională, ci am fost chemaţi să trăim Viaţa Sa pe acest pământ; El este făcut trup într-o Mireasă alcătuită din mai multe mădulare şi este din nou Fiul omului.

În predica „Singurul loc ales de Dumnezeu pentru închinare”, scrie:

„Nici un aluat printre noi…”

Cum este posibil să nu avem nici un aluat printre noi? Poate ziceţi: „M-am născut în păcat şi am fost zămislit în nelegiuire”, dar El cere să nu mai fie nici un aluat pentru că aluatul este păcatul, iar păcatul este necredinţa.

Peceţile au fost descoperite, tainele au fost descoperite, capetele lăsate libere au fost legate împreună, Adevărul S-a întors înapoi pe deplin, iar dacă luăm tot ceea ce a spus profetul şi credem Cuvântul, fără să-L judecăm, fără să facem compromis cu privire la El, ci Îl acceptăm şi-L credem, acesta va curăţa tot aluatul din biserică şi nu va mai exista necredinţă deloc. De aceea a venit Cuvântul; El S-a întors în plinătate ca să cureţe toată necredinţa din biserică, pentru că El nu Se poate uni cu necredinţa. Aşadar, Cuvântul a trebuit să vină şi să scoată necredinţa afară. Cum? Prin faptul că acceptăm ceea ce a refuzat Eva. Ce a refuzat Eva? Cuvântul. Ea a lăsat jos garda Cuvântului. A respins Cuvântul. A avut o poruncă simplă, dar a refuzat-o pentru cunoştinţă.

„Nici un aluat printre voi! Aceasta aduce printre voi întreaga plinătate a dumnezeirii în trup.”

De ce S-a debarasat El de necredinţă, de superstiţii, de idei fireşti, de crezuri şi învăţături? Ca să poată veni El Însuşi jos, să aducă „printre voi întreaga plinătate a dumnezeirii în trup.” Când? Când nu mai există aluat. Amin! Aceasta nu înseamnă că trăiţi într-un trup hibrid care nu este ispitit. Nu despre aceasta vorbeşte el, ci vorbeşte despre faptul că nu mai există necredinţă în Cuvânt, nu suntem păcăliţi de amăgirea diavolului, nu mai există subtilităţi. Acum nu mai există nimic din toate acestea!

„Nu a putut s-o facă în epoca lui Luther…” De ce? Pentru că el avea numai o parte din Cuvânt.

„…nu a putut s-o facă în epoca lui Wesley, nu a putut s-o facă în epoca penticostală; ci în ziua în care Se manifestă, Se descoperă Fiul omului, El aduce Biserica înapoi cu întreaga divinitate a lui Dumnezeu printre poporul Său, arătând aceleaşi semne vizibile, manifestându-Se pe Sine Însuşi aşa cum a făcut-o la început când El S-a mainifestat pe pământ în chipul unui Profet-Dumnezeu.”

În mesajul „Lucrurile sunt credinţa exprimată” din anul 1965, citim:

„Lucrările pe care le face Duhul Sfânt astăzi, prin aceste vedenii care nu dau greş niciodată, făgăduinţe care nu dau greş niciodată, toate semnele apostolice făgăduite în Biblie: Maleahi 4, Apocalipsa 10.7, toate acestea se împlinesc şi sunt dovedite de ştiinţă, pe o cale sau pe alta. Dacă nu v-aş fi spus Adevărul, aceste lucruri nu s-ar fi întâmplat niciodată, dar dacă v-am spus Adevărul, ele poartă mărturia că v-am spus Adevărul. El este Acelaşi ieri, azi şi în veci, iar manifestarea Duhului Sfânt răpeşte o Mireasă.”

Aţi auzit?

„Manifestarea Duhului Sfânt răpeşte o Mireasă.

Fie ca această credinţă (descoperire) să pătrundă în inima voastră, faptul că Acesta este ceasul.”

Nu un alt ceas, ci „Acesta este ceasul.” Amin!

Manifestarea Duhului, Cuvântul făcut trup, Cuvântul care Se împlineşte, răpeşte o Mireasă. Ne răpeşte şi pe noi? Ar fi bine să ne răpească şi pe noi. Nu aşteptaţi să fiţi răpiţi, ci lăsaţi-vă să fiţi răpiţi.

În predica „Locul ales de Dumnezeu pentru închinare” din anul 1965, scrie:

„Biserica va trece prin neprihănire, prin Luther; prin sfinţire, prin Wesley; prin botezul Duhului Sfânt, prin penticostali şi va intra direct în desăvârşirea Fiului omului, când Soţul şi Soţia vor fi aceeaşi persoană.”

Fiţi atenţi ce a spus aici! Noi am trecut prin stadiile reformei, am trecut prin timpul lui Luther, al lui Wesley şi al penticostalilor şi ne-am întors, la ce anume? La desăvârşire, la desăvârşirea Fiului omului.

„Dumnezeu Se va manifesta atât de mult în Mireasa Sa, Biserica Sa, încât cei doi vor fi una. Ei sunt una. Acum puteţi vedea unde ne aflăm.”

Când spunea aceste cuvinte, fratele Branham era în anul 1965 şi întreba: „Puteţi vedea unde ne aflăm?” El nu a spus: Aşteptăm să se împlinească Maleahi 4”, pentru că aceasta se întâmplase deja. Ce a făcut aceasta? A adus unirea dintre Mireasă şi Mire. Dar ce trebuie să facă această unire? Să-L arate pe Fiul omului din nou.

Tot timpul, fratele Branham a încercat să ne facă să nu privim la el, ci la Mireasă, la venirea lui Hristos în Mireasă, la Hristos care ia chip în Mireasă.

În mesajul „Capodopera” citim:

„Priviţi! Viaţa care era în pleavă, în tulpină, în mătase şi în pleavă, se adună în Bob. Viaţa care era în tulpină, a mers mai departe, una contribuind la susţinerea celeilalte. Neprihănirea a creat o cale pentru sfinţire; sfinţirea a creat o cale pentru botezul Duhului Sfânt; botezul Duhului Sfânt a creat o cale pentru ca Duhul Sfânt Însuşi să vină jos în desăvârşire, înapoi la Cuvânt, pentru a Se manifesta din nou.”

Aleluia! Aici, el nu se referea la restituirea darurilor din epoca penticostală, ci vorbea despre Ceva dincolo de aceasta. Aceasta nu ar fi putut veni la penticostali pentru că ei nu aveau Cuvântul deplin şi El nu ar fi putut să Se întoarcă din nou în desăvârşire, în felul acesta. El S-a întors şi a restituit darurile, S-a întors ca să creeze o cale, ca să pregătească pământul pentru a primi sămânţa. El S-a întors ca să facă această lucrare, dar nu a putut să Se întoarcă în desăvârşire până când nu a fost restituit Cuvântul. De aceea, a trebuit să continue cu al patrulea stadiu al izbăvirii.

„…botezul Duhului Sfânt a creat o cale pentru ca Duhul Sfânt Însuşi să vină jos în desăvârşire, înapoi la Cuvânt, pentru a Se manifesta din nou.”

Acesta este scopul existenţei noastre! Noi nu suntem aici ca să vorbim despre ceea ce s-a petrecut în ziua precedentă, nu suntem aici ca să aşteptăm ceea ce se va întâmpla într-o altă epocă, ci suntem aici ca să manifestăm Cuvântul. Care Cuvânt? Un Cuvânt parţial? Cuvântul lui Luther, al lui Wesley sau al penticostalilor? Nicidecum! Noi suntem aici ca să manifestăm Cuvântul deplin. Tot ceea ce este în Cuvânt, va fi făcut trup astăzi, aşa că este nevoie doar de credinţă pentru a crede Cuvântul.

Să citim împreună din Efeseni 4.11-13:

„Şi El a dat pe unii apostoli, pe alţii proroci, pe alţii evanghelişti, pe alţii păstori şi învăţători

pentru desăvârşirea sfinţilor, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos,

până vom ajunge toţi la unirea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos.”

Aceasta este! Acesta este scopul propovăduirii. Acesta este scopul celor cinci slujbe. El a dat aceste daruri: „apostoli, proroci, evanghelişti, păstori şi învăţători, pentru desăvârşirea sfinţilor, pentru zidirea trupului lui Hristos,

până vom ajunge toţi la unirea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos.”

Care este scopul slujbei? Să facă Mireasa să fie exact ca şi Hristos, până când vom ajunge la starea de om mare în Hristos, încât să nu mai fie nici o diferenţă între El şi Ea. Ea va fi chipul Său pentru a se uni cu El. Aceasta este ziua în care trăim, aceasta este manifestarea pentru ziua de azi; după aceasta tânjesc inimile noastre, aceasta este ceea ce dorim.

Nu suntem mulţumiţi că ne plecăm în faţa unei puteri demonice care încearcă să ne sperie; nu suntem mulţumiţi pentru că pierdem lupte. Nu, nu suntem mulţumiţi, dar suntem mulţumiţi când vedem că această Mireasă ajunge la statura deplină, la măsura plinătăţii depline a lui Hristos.

„…ca să nu mai fim copii, plutind încoace şi încolo, purtaţi de orice vânt de învăţătură, prin viclenia oamenilor şi prin şiretenia lor în mijloacele de amăgire,

ci, credincioşi adevărului, în dragoste, să creştem în toate privinţele, ca să ajungem la Cel ce este Capul, Hristos.

Din El, tot trupul, bine închegat şi strâns legat prin ceea ce dă fiecare încheietură, îşi primeşte creşterea potrivit cu lucrarea fiecărei părţi în măsura ei şi se zideşte în dragoste.”

Care este scopul slujbei? Să zidească Trupul până la chipul desăvârşit al lui Isus Hristos, până când ajungem la Cap, până când fiecare încheietură îşi găseşte poziţia şi lucrează, astfel încât ajungem să fim Chipul desăvârşit al lui Isus Hristos. Acesta este scopul propovăduirii, al predicării. Dacă avem o altă viziune asupra slujbei decât aceasta, am pierdut chemarea şi am ratat întregul scop. Care este scopul? Ca Ea să fie El!

În predica „Dovedind Cuvântul Său” din anul 1964, scrie:

„Fiul omului Se descoperă în aceeaşi putere în care era El (nu de-a lungul epocilor bisericilor, prin neprihănire, sfinţire şi toate lucrurile acestea, ci Fiul omului). Cine este Fiul omului? Cuvântul.”

Astfel, când vedem Cuvântul pentru ziua noastră făcându-Se Trup, ştim că Acela este El.

Poate ziceţi: „Dar nu am văzut barba Sa, urmele cuielor, nu am văzut…”

Aţi văzut Cuvântul făcut trup pentru ziua voastră? Aţi văzut făgăduinţa pentru ziua voastră? Aţi văzut-o împlinindu-se? Aţi văzut-o împlinindu-se cu fraţii şi surorile voastre? Puteţi vedea vieţile lor urcând mai sus şi mai sus? Puteţi vedea mai multe biruinţe, biruinţe după biruinţe? Ce este aceasta? Aceasta este El; vă uitaţi exact la El, prieteni. Aceasta este El.

În predica „Evenimente actuale clarificate prin lumina prorociei”, scrie:

„Noi nu trăim în epoca penticostală, ci trăim într-o altă epocă. Vedeţi, noi nu trăim în epoca metodistă, ci trăim într-o altă epocă. Noi trăim în epoca Miresei, chemarea afară a Bisericii Sale şi adunarea ei pentru răpire. Aceasta este epoca în care trăim noi.”

În predica „IeHoVaH-Jireh” din anul 1964, scrie:

„Priviţi cum a crescut Biserica: prin neprihănire, sfinţire şi botezul Duhului Sfânt, iar acum este exact în timpul de pregătire pentru răpirea ei.”

Noi am trecut de etapele reformei, am trecut de pleavă. Ţineţi minte că totul a fost restituit în trei epoci, dar apoi mergem dincolo de trei. Amin! Prin neprihănire, sfinţire şi botezul Duhului Sfânt, la timpul de răpire. De la tulpină la mătase, la pleavă şi apoi înapoi la Cuvânt, înapoi la Viaţa originală, la Bobul original, înapoi la ceea ce a fost El când a umblat pe acest pământ, este ceea ce va fi Ea când va umbla pe acest pământ. La aceasta se întoarce Biserica.

În mesajul „Semnul”, scrie:

„Dar Semnul este Duhul Sfânt asupra Bisericii, ei să-L vadă pe Hristos.”

Ce este Semnul? Semnul este Duhul Sfânt asupra Bisericii, ei să-L vadă pe Hristos.”

Semnul nu este că ei au putut să-L vadă pe Hristos, ci Să-L poată vedea pe Hristos care este Cuvântul făcut trup.

„Trebuie să fie, pentru că femeia şi soţul ei devin una. Ei devin una. La fel, Mireasa şi Hristos devin una. Slujba Miresei şi slujba lui Hristos este aceeaşi slujbă.”

Prieteni, noi nu dorim să fie altfel, ci dorim să fie exact la fel. Dorim să spunem: „Doamne, îngăduie să murim aşa cum a murit Samson, îngăduie să fim dispuşi să dăm totul aşa cum a fost dispus Samson, „doar încă o dată!” Dacă există o posibilitate să ne întoarcem înapoi, dacă trebuie să ne dăm viaţa, o vom face, ca s-o putem vedea venind înapoi din nou. Samson a fost dispus să dea totul, a fost dispus să renunţe la tot, „doar încă o dată, Doamne!”

A ajuns Mireasa în acelaşi loc? Este ea dispusă să renunţe la locuri de muncă, la prieteni, la biserică, este gata să renunţe la tot doar pentru a-L vedea întorcându-Se înapoi încă o dată, pentru a-L vedea pe Cel care este ca şi soarele întorcându-Se înapoi sub făgăduinţa celor şapte Peceţi? Samson a fost ca şi Soarele şi Ea este ca şi Soarele. În ziua aceea, luna va străluci ca şi soarele, iar lumina soarelui va fi de şapte ori mai mare, va fi ca lumina a şapte zile într-una. Aleluia! În care zi? În ziua în care va fi legată spărtura. Care spărtură? A celor şapte epoci ale Bisericii. Căderea Miresei lui Hristos a adus cele şapte epoci ale Bisericii, dar spărtura va fi îndepărtată, iar Ea, Mireasa, se va întoarce la Rusaliile originale. Aleluia!

În mesajul „Care este atracţia de pe munte?” din anul 1965, scrie:

„Ce s-a întâmplat pe Muntele Sunset? Dumnezeu Îşi confirma Cuvântul Său. Despre aceasta este tot acest zgomot. Observaţi! Este Dumnezeu care-Şi împlineşte Cuvântul făgăduit din Apocalipsa 10.1-7: „ci că, în zilele în care îngerul al şaptelea va suna din trâmbiţa lui, se va sfârşi taina lui Dumnezeu, după vestea bună vestită de El robilor Săi prorocilor.” Taina ascunsă a Apocalipsei 10.1-7, ultimul Mesaj pentru ultima epocă a Bisericii. În această epocă se împlineşte întocmai şi Luca 17.30, „Ziua în care va fi descoperit Fiul omului.”

Fratele Branham întreabă aici: „Ce s-a întâmplat pe Muntele Sunset?” Ce s-a întâmplat pe Muntele Sunset? Pe Acest munte, el a auzit bubuitura. Acolo s-a auzit o mare bubuitură. De ce se afla el în Vest? Pentru că avusese un Mesaj pe care-l predicase şi pe care l-a intitulat: „Domnilor, acesta este timpul sfârşitului?” În acest mesaj, el a întrebat: „Domnilor, acesta este timpul sfârşitului?” Avusese o vedenie în care a văzut că atunci când aveau să fie împlinite anumite lucruri, când poarta urma să-i fie dărâmată, s-a văzut urcând într-o căruţă acoperită şi mergând spre Vest. Astfel, a ştiut că atunci când va vedea împlinindu-se aceste lucruri, trebuia să meargă în Vest. Apoi, a existat o situaţie ciudată, pentru că şase oameni din locuri diferite, au venit la el cu şase vise diferite, toate spunând acelaşi lucru, iar atunci a predicat mesajul: „Domnilor, acesta este timpul sfârşitului?”, în care a pus întrebarea: „Ar putea fi acesta timpul sfârşitului?” Apoi a continuat cu alte întrebări:

„Acestea ar putea fi cele şapte Tunete care se vor desfăşura? Acestea ar putea fi descoperirea celor şapte Peceţi? Ar putea fi Tragerea a treia?” El punea aceste întrebări: „Ar putea fi?”

Apoi a întrebat: „Ce s-a întâmplat pe Muntele Sunset?”

Când era pe Muntele Sunset, a avut loc o bubuitură şi el a fost luat sus într-o constelaţie alcătuită din şapte îngeri. Mai târziu, el a văzut fotografia cu Norul care era în formă de piramidă şi era făcută din aripile îngerilor, alcătuind peruca albă a lui Isus Hristos, acesta fiind semnul venirii Fiului omului.

În anul 1965, el a arătat din nou spre aceste lucruri, a povestit cele petrecute pe Muntele Sunset şi a spus că este venirea Domnului. Aceasta s-a întâmplat după ce i se spusese să se ducă în Vest pentru a primi descoperirea celor şapte Peceţi.

El a spus: „Ce s-a întâmplat pe Muntele Sunset?” Dumnezeu Îşi confirma Cuvântul. Şi la ce Cuvânt s-a dus? La Apocalipsa 10.1-7, la cele şapte Tunete, la Îngerul puternic care a venit jos, la taina lui Dumnezeu care se va încheia. Amin! Şi în continuare, el a spus: „Aceasta împlineşte Luca 17.30, ziua în care Se va descoperi Fiul omului.”

„Se vor ridica profeţi mincinoşi şi hristoşi mincinoşi care vor face semne mari şi minuni, până acolo încât să-i înşele chiar şi pe cei aleşi, dacă ar fi posibil.” Oamenii se îndoiesc încă, şi ca de obicei, biserica este la fel de nedumerită. Iar ştiinţa scrie în tot Tucsonul anumite articole şi le publică în ziare. Aparatele acelea mari de fotografiat, de pe Muntele Lemmon, nu L-au văzut ridicându-Se de unde stăteam noi, mergând spre Vest şi arătând că timpul s-a sfârşit. Nu a putut parcurge decât o distanţă mică pentru că este pe Coasta de Vest.”

Aşadar, fratele Branham a spus că observatoarele şi aparatele de fotografiat de pe Muntele Lemmon nu au văzut unde a mers Norul. Ele nu L-au văzut ridicându-Se şi mergând spre Vest, dar el a spus: „Aceasta arată că timpul s-a sfârşit.” Ce a spus Îngerul puternic care a venit jos, a ridicat mâna şi a jurat pe Cel ce trăieşte în veci de veci? Că nu va mai fi timp. Iar fratele Branham a spus în mesajul „Care este atracţia de pe munte?” din anul 1965, că acest Nor care mergea spre Vest arăta că nu mai este timp.

„Judecata a lovit exact în locul unde a mers. A mers peste Phoenix, apoi a traversat până la Prescott şi peste munţii de pe Coasta de Vest, exact în… Unde mergeau ei? Sus în Alaska şi pe măsură ce ei mergeau în direcţia aceea, s-a auzit un tunet.”

Ce s-a întâmplat pe măsură ce Norul mergea spre Alaska? Anul următor, profetul a venit, a luat o pietricică şi a aruncat-o în aer, ceea ce a provocat un vârtej de vânt şi un cutremur puternic a lovit Alaska, iar el a spus că „judecata lovea Coasta de Vest.” De ce? Ce era Norul acela? Era Judecătorul, Cel care avea perucă albă venea. Atunci, El Se deplasa pe Coasta de Vest arătând că nu mai este timp şi că a început ciclul judecăţii.

„Iar observatoarele şi toţi cei din Tucson îşi pun încă întrebări, cercetările ştiinţifice încearcă să afle ce este aceasta? A fost atât de sus încât acolo nu poate exista ceaţă, negură sau ceva de felul acesta. „Ce a provocat aceasta? Unde este?” Ei sunt atât de nedumeriţi cu privire la acest Nimb supranatural care se afla acolo pe cer, la fel ca în ziua în care magii au venit urmând o Stea şi au întrebat: „Unde este Împăratul de curând născut al iudeilor?” Ce a fost aceasta? Dumnezeu împlinindu-Şi Cuvântul Său: „O Stea se ridică din Iacov.”

Puteţi vedea ce legătură a făcut fratele Branham aici? El leagă aceste două poveşti împreună: magii care au urmat Steaua, care au uluit observatoarele, teologii, Ierusalimul. Ei nu ştiau despre ce vorbeau magii aceia, dar ei au văzut steaua şi au ştiut ce însemnătate avea: ei au ştiut că El era aici. Când au văzut steaua, ei au ştiut că a venit Împăratul iudeilor. Aleluia! Tot aşa, când am văzut acel Nor, noi am ştiut că a venit Împăratul împăraţilor.

„Iar Dumnezeul cerului a făgăduit că în timpul de seară va avea lumini de seară. Cu trei ani în urmă, această taină era o profeţie. „Ce timp este acesta, domnilor?”, dar acum este istorie, a trecut.”

„Cu trei ani în urmă, această taină era o profeţie. „Ce timp este acesta, domnilor?” Ce a spus fratele Branham în mesajul acesta? „Este timpul pentru cele şapte Tunete tainice, este timpul ca acele Peceţi să fie… este timpul sfârşitului, domnilor? Este timpul sfârşitului, este timpul acela?” Apoi a spus: „Cu trei ani în urmă, această taină era o profeţie, dar acum este istorie, a trecut.”

„Ce timp este acesta, domnilor?, dar acum este istorie, a trecut. Făgăduinţa s-a împlinit. Ce timp este acesta, domnilor şi care este atracţia de pe munte? Dumnezeu împlinindu-Şi Cuvântul! El este Acelaşi ieri, azi şi în veci.”

Să mergem acum în Apocalipsa 10.1-7:

„Apoi am văzut un alt înger puternic, care se cobora din cer învăluit într-un nor. Deasupra capului lui era curcubeul; faţa lui era ca soarele şi picioarele lui erau ca nişte stâlpi de foc.

În mână ţinea o cărticică deschisă. A pus piciorul drept pe mare şi piciorul stâng pe pământ

şi a strigat cu glas tare, cum răcneşte un leu. Când a strigat el, cele şapte tunete au făcut să se audă glasurile lor.

Şi când au făcut cele şapte tunete să se audă glasurile lor, eram gata să mă apuc să scriu; şi am auzit din cer un glas, care zicea: „Pecetluieşte ce au spus cele şapte tunete şi nu scrie ce au spus!”

Şi îngerul pe care-l văzusem stând în picioare pe mare şi pe pământ şi-a ridicat mâna dreaptă spre cer

şi a jurat pe Cel ce este viu în vecii vecilor, care a făcut cerul şi lucrurile din el, pământul şi lucrurile de pe el, marea şi lucrurile din ea, că nu va mai fi nicio zăbavă,

ci că, în zilele în care îngerul al şaptelea va suna din trâmbiţa lui, se va sfârşi taina lui Dumnezeu, după vestea bună vestită de El robilor Săi prorocilor.”

În urmă cu cincizeci şi ceva de ani, aceasta era o profeţie, dar acum este istorie.

Aşadar, dacă vreau să-L văd pe Isus astăzi, ce ar trebui să caut? Ar trebui să caut un profet? Ar trebui să caut slujba unui singur om? Ar trebui să caut semnele cuielor sau a spinilor, sau ce ar trebui să caut?

Să citim mai departe:

„Şi glasul pe care-l auzisem din cer mi-a vorbit din nou şi mi-a zis: „Du-te de ia cărticica deschisă din mâna îngerului care stă în picioare pe mare şi pe pământ!”

M-am dus la înger şi i-am cerut să-mi dea cărticica. „Ia-o”, mi-a zis el, „şi mănânc-o; ea îţi va amărî pântecele, dar în gura ta va fi dulce ca mierea.”

Am luat cărticica din mâna îngerului şi am mâncat-o: în gura mea a fost dulce ca mierea, dar, după ce am mâncat-o, mi s-a umplut pântecele de amărăciune.

Apoi mi-au zis: „Trebuie să proroceşti din nou cu privire la multe noroade, neamuri, limbi şi împăraţi.” (v. 8-11).

Acesta este Cuvântul pentru ziua de astăzi, aceasta este partea care se manifestă astăzi, iar când vedem ce se manifestă astăzi, Îl vedem pe El. Noi nu mai putem privi înapoi ca să-L vedem, ci trebuie să privim la ziua de azi. Nu uitaţi că profetul lui Dumnezeu este cel care ne-a spus că Apocalipsa 10.1-7 este istorie, a trecut.

El a spus: „Eu trebuie să mă micşorez, iar El trebuie să crească pentru că nu vom fi amândoi aici în acelaşi timp.”

El a venit jos pentru a lua un chip. Ce chip? Nu chipul unui profet, ci chipul Miresei.

Să mergem în Apocalipsa 22.16-17:

„Eu, Isus, am trimis pe îngerul Meu să vă adeverească aceste lucruri pentru Biserici. Eu sunt Rădăcina şi Sămânţa lui David, Luceafărul strălucitor de dimineaţă.”

Şi Duhul şi Mireasa zic: „Vino!”

Între versetele 16 şi 17 s-a schimbat ceva, pentru că El l-a trimis pe îngerul Său pentru a adeveri aceste lucruri, dar după aceea, cei care vorbesc sunt Duhul şi Mireasa şi ei spun: „Vino!”

„Şi cine aude să zică: „Vino!” Şi celui ce îi este sete să vină; cine vrea, să ia apa vieţii fără plată!”

În „Epoca bisericii Laodicea”, scrie:

„O apreciere de moment a istoriei bisericii va dovedi cât de riguros este acest gând. În epoca întunecoasă, Cuvântul a fost pierdut aproape în întregime pentru oameni. Dar Dumnezeu l-a trimis pe Luther cu Cuvântul, aşa că luteranii au vorbit în timpul acela pentru Dumnezeu. Însă ei s-au organizat şi Cuvântul a fost pierdut încă o dată în favoarea tendinţelor spre organizare, pentru dogme şi crezuri. Ei nu au mai putut vorbi pentru Dumnezeu, iar atunci, Dumnezeu l-a trimis pe Wesley şi el a fost glasul cu Cuvântul în ziua sa. Oamenii care au luat descoperirea sa de la Dumnezeu au devenit epistole vii citite şi cunoscute de toţi oamenii din generaţia lor. Apoi, când au eşuat şi metodiştii, Dumnezeu i-a ridicat pe alţii şi astfel, lucrurile au mers mai departe de-a lungul anilor până în aceste zile din urmă, când în ţară există un alt popor care, sub mesagerul lor, vor fi ultimul glas pentru ultima epocă.

Da, domnilor. Biserica nu mai este gura lui Dumnezeu, ci este propria ei gură. Dar Dumnezeu Se întoarce spre ea şi o va uimi prin profet şi prin Mireasă pentru că Glasul lui Dumnezeu va fi în Ea. Da, aşa este, pentru că în ultimul capitol al Apocalipsei versetul 17, scrie: „Duhul şi Mireasa zic: „Vino!” Astfel, lumea va auzi încă o dată Cuvântul, direct de la Dumnezeu, ca la Rusalii; dar bineînţeles, acel Cuvânt Mireasă va fi respins la fel ca şi în prima epocă.”

Cum au auzit ei Glasul lui Dumnezeu la Rusalii? Când El a venit într-o Mireasă alcătuită din mai multe mădulare şi a spus: „Aceasta este ceea ce a spus prorocul Ioel.”

Atunci ei au întrebat: „Ce să facem ca să fim mântuiţi?” „Pocăiţi-vă şi botezaţi-vă în Numele lui Isus Hristos.” Ce auzeau ei? Glasul lui Dumnezeu. Cum Îl va auzi lumea pe Dumnezeu astăzi? El ne-a adus înapoi la Rusalii, cu Viaţa Sa deplină, cu Cuvântul Său deplin, aşa că putem spune: „Aceasta este ceea ce spune Scriptura! Aceasta este ceea ce a fost profeţit. Amin.”

„Cum putem fi mântuiţi?”

„Pocăiţi-vă şi botezaţi-vă în Numele lui Isus Hristos.”

De ce? Pentru că Cuvântul se află în Ea, în Mireasă.

Să citim mai departe din „Epoca Bisericii Laodicea”:

„Dar mulţumiri să-I fie aduse lui Dumnezeu pentru că această epocă nu este încă încheiată în acest moment. El încă strigă pentru că în ţară este din nou un profet, iar Strigătul Său este numai pentru urechile oamenilor duhovniceşti, prin Duhul Său. Dumnezeu va descoperi încă o dată Adevărul, aşa cum a procedat cu Pavel. În zilele mesagerului al şaptelea, în zilele epocii Laodicea, mesagerul ei va descoperi tainele lui Dumnezeu, aşa cum i-au fost descoperite lui Pavel. El va vorbi, iar cei care-l vor primi pe acest profet venit în Propriul Său Nume, vor primi binecuvântarea slujbei acestui profet. Cei care-l vor asculta, vor fi binecuvântaţi şi vor deveni parte din Mireasa ultimei epoci, care este menţionată în Apocalipsa 22.17: „Duhul şi Mireasa zic: „Vino!”

Bobul de grâu (Bobul Mireasă) care a căzut în pământ la Niceea, S-a întors din nou la Bobul Cuvânt original. Slăvit să fie Dumnezeu în veci de veci.

Da, ascultaţi profetul adeverit de Dumnezeu care apare în această epocă din urmă. Ceea ce va spune el de la Dumnezeu, va spune şi Mireasa.”

Ea nu va veni cu propria ei descoperire, pentru că mesagerul-profet este ultimul Glas, pentru ultima epocă. Noi nu putem fi Glasul pentru această epocă, dacă nu suntem sub Glasul mesagerului. Aleluia!

„Duhul, profetul şi Mireasa vor spune acelaşi lucru, iar ceea ce vor spune ei, este deja spus în Cuvânt. Ei spun: „Ieşiţi din mijlocul ei acum! Separaţi-vă!” Strigătul a fost făcut; strigătul este făcut. Cât timp va striga Glasul? Noi nu ştim aceasta, dar ştim că nu va fi mult pentru că aceasta este ultima epocă.”

Acum, noi ştim ce trebuie să spunem: „Ieşiţi afară din mijlocul ei! Separaţi-vă!” Aleluia!

În „Epoca Bisericii Pergam” scrie:

„Primul fiu (Adam) a fost Cuvântul-sămânţă vorbit al lui Dumnezeu.”

Aceasta face parte din porţiunea în care Domnul i-a spus să ia creionul şi să scrie.

„Lui i s-a dat o mireasă pentru a se înmulţi. De aceea i-a fost dată mireasa, pentru a se înmulţi, pentru a aduce la suprafaţă un alt fiu al lui Dumnezeu. Dar ea a căzut prin hibridare, iar hibridarea i-a provocat moartea.

Celui de-al doilea Fiu (Isus), de asemenea un Cuvânt Sămânţă rostit al lui Dumnezeu, I s-a dat o Mireasă, ca şi lui Adam. Dar înainte ca El să Se poată căsători cu Ea, Mireasa a căzut. Ea, la fel ca şi soţia lui Adam, a fost supusă testului, dacă putea să creadă Cuvântul lui Dumnezeu şi să trăiască sau urma să se îndoiască de Cuvânt şi să moară. Ea s-a îndoit, a părăsit Cuvântul şi a murit.

Dumnezeu Îl va prezenta pe Hristos cu o Mireasă preaiubită, cu un grup mic al seminţei adevărate a Cuvântului. Ea este o fecioară a Cuvântului; Ea este o fecioară pentru că nu cunoaşte nici un crez făcut de om şi nici o dogmă, iar prin mădularele Miresei se va împlini tot ceea ce a fost făgăduit de Dumnezeu că se va manifesta în fecioară.”

Gândiţi-vă la aceasta!

„Cuvântul făgăduinţei a venit la fecioara Maria, iar acel Cuvânt al făgăduinţei a fost El, El Însuşi făcut trup.”

Aceasta se va repeta acum!

„Dumnezeu S-a arătat. În timpul acela, a lucrat El Însuşi şi a împlinit propriul Său Cuvânt al făgăduinţei, în fecioară. Cel care i-a adus Mesajul a fost un înger, dar Mesajul îngerului a fost Cuvântul lui Dumnezeu. (Isaia 9.6). În timpul acela, El a împlinit tot ceea ce a fost scris despre El, pentru că ea a acceptat Cuvântul Său pentru ea.

Mădularele Miresei fecioare Îl vor iubi şi vor avea potenţialul Său pentru că El este Capul lor şi toată puterea Îi aparţine Lui. Ei Îi sunt supuşi Lui aşa cum mădularele trupului nostru sunt supse capului nostru.”

Ce mişcă mâna noastră? Capul. Ce mişcă piciorul? Capul. Ce vă mişcă pe voi? Capul şi numai Capul, care este Hristos, Cuvântul. El trebuie să ne mişte.

„Observaţi armonia dintre Tatăl şi Fiul. Isus nu a făcut niciodată nimic până când nu I-a fost arătat mai întâi de către Tatăl. (Ioan 5.19). Aceeaşi armonie trebuie să existe acum între Mire şi Mireasa Sa. El îi arată Ei Cuvântul Vieţii, iar Ea Îl primeşte şi nu se îndoieşte niciodată de El.

Aşadar, nimic nu-i poate face rău, nici măcar moartea pentru că dacă va fi semănată sămânţa, apa o va ridica din nou. Iată secretul! Cuvântul este în Mireasă (aşa cum a fost în Maria), iar Mireasa are gândul lui Hristos pentru că Ea ştie ceea ce vrea El să Se facă cu Cuvântul.”

Care este Cuvântul ce trebuie să Se împlinească astăzi? Tot ce i-a fost făgăduit fecioarei. Ce i-a fost făgăduit ei? Că va rămâne însărcinată şi Îl va naşte pe Mesia. Ce trebuie să se întâmple acum? Noi ne-am unit cu El în unirea invizibilă şi am rămas însărcinaţi cu Cuvântul. Şi ce trebuie să aducem la suprafaţă? Pe Hristos, Cuvântul care Se înmulţeşte din nou. Lui Adam i-a fost dăruită o mireasă ca să se poată înmulţi. Lui Isus I-a fost dată o Soţie ca să Se poată înmulţi, dar Ea a căzut. Acum, s-a întors însă înapoi la stadiul de fecioară, printr-un Cuvânt fecioară şi a rămas însărcinată cu Cuvântul. Ce aduce Ea la suprafaţă? Îi dă naştere lui Hristos, Cuvântul manifestat într-un Trup alcătuit din mai multe mădulare. Acesta este Cuvântul care trebuie împlinit astăzi, iar dacă doriţi să-L vedeţi, acesta este locul în care Se află El.

În urmă cu cincizeci şi ceva de ani, Apocalipsa 10.1-7 era profeţie, dar acum este istorie.

Acum este rândul nostru să mâncăm Cărticica şi să devenim una cu Ea. Când o vom mânca, gura noastră va fi dulce ca mierea: „Oh, iubesc Cuvântul acesta! Este atât de bun!” Când Îl citim, când Îl auzim este atât de minunat, are un gust atât de plăcut, dar după aceea este nevoie de zămislire şi devine una cu noi; apoi, trebuie să fie exprimat, iar atunci putem cunoaşte respingerea care vine odată cu Cuvântul, amărăciunea. Dar noi spunem:

„O, Doamne, facă-mi-se după voia Ta! Facă-mi-se după cum spui. Eu voi purta Cuvântul Tău şi voi da naştere Cuvântului. Voi fi acea Mireasă a Cuvântului, aşa că poţi împlini totul în mine. Facă-mi-se după Cuvântul Tău!”

Fiul omului a venit în slujba unui profet, ca să cheme o Mireasă pentru Isaac. De ce? Ca să-L zămislească pe Fiul omului din nou. Profetul şi-a făcut partea lui, acum este partea noastră, este timpul ca noi să-L aducem pe Hristos din nou în lume. Cum? Prin faptul că credem Cuvântul Său, prin faptul că stăm pe Cuvântul Său, prin faptul că stăm credincioşi Cuvântului Său, prin faptul că nu ne mişcăm niciodată de la Cuvântul Său.

Miercurea trecută am vorbit despre „A-L trezi pe Isus.” Cum Îl trezim pe Isus? Prin faptul că credem Cuvântul Său. Credinţa în Cuvântul Său Îl aduce în scenă, pentru că El este obligat faţă de Cuvântul Său. Dacă vom rămâne la ceea ce a spus El, dacă vom rămâne la ceea ce ne-a adus El şi nu ne vom mişca de acolo, El trebuie să-Şi împlinească Cuvântul Său. Dar dacă intrăm înăuntru, apoi ieşim afară, dacă luăm, apoi lăsăm, El nu mai este obligat să-Şi ţină Cuvântul. De aceea, noi trebuie să stăm cu El, prieteni. Trebuie să spunem numai ceea ce spune Cuvântul şi să stăm cu El.

Astfel, dacă Cuvântul spune: „Prin rănile Lui suntem tămăduiţi”, eu stau cu El. Nu mă răzgândesc când îşi fac apariţia simptome noi, nici dacă mâine mă simt mai rău, ci spun: „Prin rănile Lui sunt tămăduit! Prin rănile Lui sunt tămăduit! El îmi va schimba trupul într-unul ca al Lui.” Când? Acum, în această generaţie, astăzi! Eu nu retrag nimic din aceasta. Dar dacă va fi peste cincizeci de ani sau peste o sută de ani? Nu-mi pasă! Eu cred că trupul meu urmează să fie schimbat şi cred că va fi schimbat astăzi. Când? Nu vă pot spune clipa, dar noi trăim în timpul acela.

Prieteni, să nu dăm înapoi, ci să-L manifestăm, să-L descoperim pe Fiul omului din nou pe pământ.

Nu ştiu dacă voi sunteţi bucuroşi, dar eu sunt.

Slujba Fiului omului nu s-a încheiat când a părăsit profetul scena. Slujba Fiului omului a venit ca să ne unească cu Capul. Şi ce trebuie să se întâmple când Capul se uneşte cu Trupul şi vine în Trup? Îi dă naştere din nou. Ce este aceasta? Fiul omului din nou, aşa că tot ce L-am văzut făcând pe Isus, va face şi Mireasa.

Poate ziceţi: „Dar eu nu pot face aceasta!” Ba da, poţi. „Eu nu pot învia morţi.” Ba da, poţi. „Nu pot pune mâinile peste oamenii bolnavi.” Ba da, poţi. „Nu pot să-i vorbesc furtunii.” Ba da, poţi! Dar ţineţi minte! Ea nu va face nimic bazându-se pe presupuneri. Înţelegeţi?

Mireasa o va face prin Cuvânt, prin Capul Său deoarece capul este cel care mişcă mâna; capul mişcă piciorul. Staţi legaţi de Cap, care este Cuvântul!

Continuaţi să vă hrăniţi cu Cuvântul! Rămâneţi conectaţi, într-o relaţie strânsă cu Soţul vostru şi lăsaţi-L pe El să vă spună când este timpul să vorbiţi. Lăsaţi-L pe El să vă spună prin Duhul Sfânt, când este timpul să vorbiţi furtunii şi nu vă temeţi pentru că El este în corabie. El este chiar aici cu noi.

Credeţi că El nu vrea să Se manifeste? Bineînţeles că vrea. El doreşte să Se proslăvească prin noi, dar trebuie să stăm cu Cuvântul Său! Nu putem face compromis, nu putem îngădui să vină vreun duh de îndoială. Când se prezintă un duh de îndoială, daţi-l afară imediat în Numele lui Isus Hristos. Când vine un duh de îndoială şi încearcă să vă facă să vă îndoiţi de voi înşivă, scoateţi-l afară în Numele lui Isus Hristos, pentru că voi nu staţi pe ceea ce simţiţi, pe ceea ce spuneţi sau nu spuneţi, ci staţi pe ceea ce spune Cuvântul. Scoateţi afară totul, staţi pe Cuvânt şi numai pe Cuvânt şi chemaţi-L pe Isus în scenă.

El trebuie să Se manifeste pe pământ astăzi! Cum o va face? Prin voi şi prin mine.

Samson trăia într-o zi în care toată puterea sa era dusă, nu mai exista, iar cei doi ochi îi fuseseră scoşi. Profeţii Alfa şi Omega ai epocilor bisericilor nu mai erau: Pavel nu mai este aici, fratele Branham nu mai este aici.

Dar descoperirea a venit înapoi, iar Samson a înţeles că există posibilitatea ca totul să se întoarcă înapoi, că nu trebuie să rămână cum este pentru că există o făgăduinţă în Cuvânt.

Noi nu trebuie să rămânem la acest nivel pentru că în Cuvânt există o făgăduinţa. Am avut timpuri minunate? Încă nu am văzut nimic. Dorim să vedem binecuvântările lui Dumnezeu? Încă nu le-am văzut pentru că există mult mai mult potenţial decât ceea ce am putut pătrunde noi.

L-am văzut pe Dumnezeu aducând copiii Săi când a fost posibil să-i aducă, L-am văzut aducând vindecări când a fost posibil să le aducă, dar aceasta nu este încă nimic, pentru că Ea poate manifesta tot ceea ce a făcut El. Noi trebuie să credem, să stăm pe aceasta, să-L luăm pe Cuvântul Său şi să aşteptăm să se întâmple aceasta.

Nu spuneţi: „Doamne, noi stăm pe aceasta, dar nu văd cum s-ar putea întâmpla.”

Să nu vorbiţi aşa, prieteni! Arătaţi-vă poziţia, exprimaţi-vă pretenţia şi nu daţi înapoi! Nu primiţi orice gând în mintea voastră, ci respingeţi-l! Spuneţi doar ceea ce spune Cuvântul şi nu lăsaţi nimic altceva să iasă din gura voastră!

Noi nu am văzut încă nimic. În ultimii ani am văzut tot felul de boli vindecate şi tot felul de minuni care au avut loc, dar încă nu suntem mulţumiţi pentru că există mult mai mult Cuvânt decât acesta, există mai multe făgăduinţe decât acestea. Viaţa deplină a lui Isus Hristos S-a întors înapoi cu tot potenţialul în Ea, de aceea cred că vom vedea plinătatea. Dar va trebui să fim ca şi Samson: „Lasă-mă să mor pentru ca Tu să poţi avea biruinţa. Îngăduie-mi să-mi dau viaţa pentru ca Tu să biruieşti!”

Dumnezeu nu a avut nevoie de puterea lui Samson, nici de muşchii lui, ci a avut nevoie de predarea lui, iar când s-a predat de deplin, a venit înapoi tot potenţialul şi a nimicit lucrările diavolului.

De ce S-a arătat Fiul omului? Ca să nimicească lucrările diavolului. Nu va face şi Trupul Său acelaşi lucru? De ce sunteţi pe acest pământ? Voi nu aţi fost puşi aici ca să credeţi ceea ce a făcut Dumnezeu cu cincizeci şi ceva de ani în urmă. Nu de aceea sunteţi aici!

Slujba Fiului omului a venit să vă trezească la realitatea că Soţul vostru este prezent ca să ne unească cu Capul pentru ca noi să putem da naştere la acelaşi lucru. Lui I S-a dat o Mireasă fecioară pentru a se înmulţi, ceea ce înseamnă că noi nu suntem aici ca să ascultăm casete, nici ca să cumpărăm Cărţi cu Mesajul de la Voice of God, ci suntem aici ca să-L manifestăm pe Isus Hristos, suntem aici ca să dovedim că Viaţa Sa este încă Aceeaşi şi că El este prezent, iar Cuvântul Său este descoperit şi este la fel de puternic. De aceea suntem aici.

Noi trebuie să încetăm să ne mai comportăm ca şi cum am continua să trăim într-o epocă a bisericii, să încetăm să spunem că umblăm în ceea ce noi numim „Mesaj”, că am primit un profet şi că suntem mulţumiţi cu aceasta. Eu nu sunt mulţumit cu faptul că umblu cu El, fiindcă trebuie să fim în El. Trebuie să fie El, trebuie să fie manifestarea Cuvântului astăzi, nu ieri; trebuie să nu dăm înapoi şi să nu privim în urmă, ci să mărşăluim spre Sion.

Această armată invincibilă a fost ridicată pentru a face ceva, a fost ridicată ca să ia Pământul înapoi, ca să nimicească lucrările diavolului. De aceea, spun:

„Doamne, Tu poţi lua vasul acesta şi să faci ce vrei cu el. Îngăduie să moară chiar acum toate părerile mele, tot ceea ce am crezut în trecut. Îngăduie să moară toate temerile mele, toate ambiţiile, totul, ca să poţi avea un vas prin care să poţi lucra. Tu ai spus că ai ales lucrurile nebune ale lumii, ca să le faci de ruşine pe cele înţelepte, iar aici se află unul. Aici se află unul, aşa că poţi să-l iei.”

Prieteni, voi nu trebuie să vă simţiţi speciali, pentru că El ia întotdeauna lucrurile neînsemnate. Poate ziceţi: „Eu sunt un nimeni, nu am un dar deosebit şi nici abilităţi deosebite.” Aceasta este ceea ce caută El.

Fratele Branham a spus că Samson era băiatul mamei, un tip plăpând. Amintiţi-vă că atunci când i-a fost tăiat părul şi şi-a pierdut descoperirea, el a fost bătut de Dalila. Ea a fost cea care l-a lovit. Spune Scriptura aceasta? Ştiţi ce înseamnă „Dalila”? „Slabă”. Samson a fost bătut de o femeie slabă. Aceasta arată cât era de slabă abilitatea firească a lui Samson. Când a pierdut descoperirea, când nu a mai avut cele şapte Peceţi, Samson n-a mai putut să se lupte nici măcar cu o femeie slabă, ci a fost biruit de ea. Dar când s-a întors descoperirea Peceţilor şi Domnul i-a restituit predarea sa, când a fost dispus să-şi dea viaţa, nu a mai existat nici o Dalila care să-i poată sta în cale. Nici trei mii de filisteni războinici n-au avut cum să-i mai stea în cale.

Când s-a predat pe deplin, a urmat biruinţa.

Aceasta ne dă nădejde.

Câţi dintre noi doresc să se predea pe deplin Domnului? Amin!

Să cântăm cântarea: „Da, ia-mi tot, Doamne!”

DOAMNE MĂ PREDAU AZI ŢIE

Cu toată fiinţa mea

O, nu mă lăsa la nimeni

Să mă ia din calea Ta!

Cor:   /:Da, ia-mi tot, Doamne!:/

         Ia-mi fiinţa mea întreagă

Cu bucurie!

Nu mă tem să fiu cu Tine

Orice val s-ar ridica

Lângă Tine vreau să trăiesc

Voia Ta s-o împlinesc.

Tu mă ştii, Doamne, mai bine

Ştii şi-al inimii meu dor

Fericirea mea supremă

Tu mă faci învingător!

– Amin –