ESAU ȘI IACOV – CREDINCIOSUL FIRESC

Slăvit să fie Domnul! Este bine să fim aici astăzi. Flămânziți voi după El? Este uimitor pentru că El este Cel care poate frânge Pâinea Vieții, iar dacă noi flămânzim, El Își va hrăni turma. El este marele Păstor.

În timp ce suntem în picioare, aș vrea să luăm Bibliile și să le deschidem la Romani 8.6:

„Și umblarea după lucrurile firii pământești este moarte, pe când umblarea după lucrurile Duhului este viață și pace.”

Când privim acest verset, noi știm că a fi firesc înseamnă a fi în vrăjmășie cu Dumnezeu, iar când citim acest verset putem observa contrastul dintre mintea firească și cea duhovnicească și dintr-o dată începem să catalogăm lucrurile în mintea noastră: „Aceasta este duhovnicesc deci este bine. O minte firească este rea, vicleană, etc.” Uneori, noi clasificăm mintea firească și spunem că locuiește în păcat și dorește să facă lucruri rele, dar în realitate mintea firească este mintea cu care ne-am născut, pe care am primit-o și cu care am crescut. Aceasta este mintea firească. Nu este ceva întunecat și hidos, așa cum credem uneori, care se gândește numai la poftă, la crimă, etc, deși și acestea sunt asociate cu ea. Mintea firească este mintea noastră umană, iar dacă rămânem firești, aceasta ne va duce la moarte pentru că ne-am născut morți. Sună ciudat „născuți morți”, dar din punct de vedere duhovnicesc, noi ne-am născut morți. De aceea, am fost aduși la Viață sau făcuți vii de Duhul; ceea ce a fost mort în noi a fost înviat sau adus la Viață, pentru că din punct de vedere spiritual, am fost născuți morți, am fost aduși la o viață firească.

Așadar, dacă rămânem în felul firesc de gândire pe care-l avem, acesta este moarte și nu poate duce decât la moarte, de aceea, avem nevoie să fim duhovnicești; avem nevoie ca gândul care era în Hristos să fie în noi. Uneori, când începem să vorbim despre bine și rău, despre Satan, despre Hristos, despre Lucifer sau Dumnezeu, începem să-i punem la poli opuși crezând că unul este întunecat și hidos, iar Celălalt este frumos și minunat, dar când înțelegem că atunci când Mihail și Lucifer erau împreună pe Tărâmul ceresc, înțelegem că ei erau unul lângă celălalt. Ei erau heruvimii care acopereau Scaunul îndurării. Așadar, binele și răul erau unul lângă celălalt, iar când Scriptura începe să-l descrie pe Lucifer, vedem că în ziua în care a fost creat, el era frumos și desăvârșit în toate căile sale. El era înțelept, desăvârșit în frumusețe, strălucitor, frumos, senzațional.

Uneori când privim binele și răul unul lângă celălalt, binele nu arată bine și răul nu arată rău. Uneori, răul poate arăta bine, iar binele poate arăta rău, pentru că a fi firesc înseamnă moarte, iar când analizăm lucrurile cu o minte firească, prin omul firesc, avem tendința de a plasa sau de a judeca greșit ceea ce este cu adevărat bine sau rău. Aceasta este mintea firească și aduce moarte, dar a fi duhovnicesc înseamnă Viață și pace. Amin!

Venind de-a lungul drumului, în ultimele două servicii am vorbit despre gemeni. Am vorbit despre Cain și Abel și despre Ismael și Isaac. Astfel, am înțeles că Ismael a fost un fiu al lui Avraam, dar prin femeia greșită deoarece el trebuia să aibă un fiu care să se nască din propriul său pântec, iar noi știm că Agar nu a fost niciodată parte din Avraam, dar Sara a fost. Așadar, Dumnezeu urma să aducă profeția la împlinire, și urma s-o facă prin Avraam, prin Avraam parte bărbătească și parte femeiască. Astfel, dacă Dumnezeu Își împlinea promisiunea făcută lui Avraam, trebuia să aibă o doamnă Avraam prin care să aducă făgăduința. Nu o putea face prin orice femeie care era acolo în acea zi, ci trebuia să fie femeia care-i aparținea lui Avraam sau femeia care era Avraam. Agar nu putea fi niciodată femeia aceea, deși putea naște. Firește, ea a putut naște ceva, dar nu a putut fi niciodată ceea ce era Sara. Amin! De aceea, denominațiunile nu pot fi niciodată ceea ce este Mireasa!

Pe măsură ce am privit la viața lui Ismael, am văzut că el a fost primul care a ajuns la tăierea împrejur. Când avea treisprezece ani, a fost dată făgăduința tăierii împrejur, și a fost tăiat împrejur, la fel ca tatăl său care avea nouăzeci și nouă de ani. Astfel, putem înțelege că Ismael simbolizează biserica rusalistică, dar nu biserica rusalistică din timpul în care Isus a murit și a înviat, ci trezirea rusalistică din anul 1906, pentru că biserica de astăzi a devenit un sistem denominațional, iar Ismael a mers mai departe fiind aproape de Isaac, dar el nu a fost niciodată ceea ce era Isaac. Este adevărat că erau frați, dar nu erau la fel. Amin!

Ismael a crescut și a existat o făgăduință care a fost dată – nu vom mai trece prin aceste lucruri, – dar a sosit timpul în care a fost născut Isaac. Când s-a născut Isaac, Avraam avea o sută de ani, iar Ismael avea paisprezece ani; făgăduința a venit la viață și Isaac s-a născut, iar în a opta zi a fost tăiat împrejur potrivit făgăduinței și poruncilor care i-au fost date lui Avraam. Isaac s-a născut și a fost tăiat împrejur în ziua a opta, dar apoi a venit vremea să fie înțărcat, a venit vremea când el nu s-a mai hrănit de la sân, ci putea să se hrănească singur cu carne. Când a sosit acest timp, tatăl său a făcut o sărbătoare mare pentru că sosise vremea ca Isaac să ia Cuvântul de unul singur, să-L mănânce și să-L digere singur; acela a fost timpul când Ismael a început să râdă de Isaac. Nu a fost înainte de acest timp, ci doar la acest timp, pentru că Abel a început să fie prigonit de Cain în timpul în care a primit descoperirea despre ceea ce era bine și ceea ce era rău. Fratele Branham a spus că înainte de aceasta, cei doi au crescut în aceeași casă și au fost învățați aceleași lecții duhovnicești. Nu voi mai parcurge aceste lucruri pentru că am făcut-o deja, dar înțelegem noi că atunci când Eva l-a văzut pe Abel că a luat acel miel și l-a dus cu el, a înțeles că el cunoștea adevărul cu privire la ceea ce se petrecuse în grădină? De aici înțelegem că nu ea i-a spus aceasta. Cain și Abel au auzit aceleași povești despre mâncarea unui rod, despre faptul că ea a mâncat din rod, apoi i-a dat și bărbatului ei care era cu ea, iar când au făcut aceasta, a venit blestemul și ei și-au făcut haine. Ambii au auzit aceeași poveste, dar numai unul a putut citi printre rânduri. Unul a așteptat să primească o descoperire și aceasta a început să-l cuprindă dintr-o dată, iar când a venit descoperirea, dintr-o dată, toate bucățile care nu fuseseră puse cap la cap au început să fie puse cap la cap, iar Abel a înțeles: „Oh, de aceea a omorât Dumnezeu un miel și a făcut o haină pentru voi! De aceea nu au fost îndeajuns șorțurile făcute de voi!” Dacă s-a luat din rod, dacă a fost mâncat un fruct, de ce nu au fost suficiente frunzele copacilor ca acoperământ? Nu avea sens. Dar când a venit descoperirea, Abel a înțeles. „De aceea, nu ați putut fi acoperiți cu frunze, ci a trebuit să fiți acoperiți cu pielea unui animal, pentru că problema a fost amestecarea seminței umane cu cea a unei fiare.” Din cauza aceasta, a trebuit să-și verse sângele o ființă nevinovată, ca să facă acoperirea. Dintr-o dată, Abel a primit descoperirea și a înțeles. Dar Cain continua să fie căsătorit cu narațiunea care spunea că fusese mâncat un rod.

Când Eva l-a văzut pe Abel mergând cu mielul acela, a știut că el a înțeles ce s-a întâmplat. Vedeți? Nu au fost dezvăluirile unui părinte, ci descoperirea divină care provenea de la Dumnezeu, a fost cea care a explicat partea nespusă de părinți. Părinții lor le spuseseră povestea, dar au lăsat pe dinafară o parte din ea, însă Dumnezeu a completat spațiile goale. Fără îndoială, Cain și Abel au mâncat la aceeași masă, s-au jucat împreună pe același covor, prin aceasta nu spun că ei aveau covoare, dar voi înțelegeți paralela. S-au jucat împreună cu mingea și erau prieteni buni. Au avut parte de aceeași închinare seara; când Adam îi punea la culcare, ei spuneau rugăciunea împreună, au avut parte de același timp de rugăciune ca familie, au îngenunchiat lângă același pat și se înțelegeau bine. În Biblie nu avem nici un verset care să ne spună că între cei doi băieți au existat tensiuni, că au existat probleme, până când a primit Abel descoperirea. Când a primit descoperirea, acea descoperire a rodit în viața sa o faptă care a fost primită de Dumnezeu, în timp ce Cain a făcut o faptă fără descoperire, și cu toate că fapta lui era bună, nu a fost primită din cauză că nu avea în spatele ei o descoperire. Atunci fața i s-a posomorât și s-a mâniat, iar Dumnezeu a început să-i vorbească, l-a întrebat de ce i s-a posomorât fața și i-a spus că dacă va face la fel ca Abel, totul urma să fie în ordine și cu el. Dar Cain s-a dus în câmp unde s-a întâlnit cu fratele său și a început să vorbească cu el, iar după discuția avută, și-a ridicat brațul împotriva fratelui său și l-a omorât.

Înainte de venirea descoperirii nu a existat nici o problemă, dar descoperirea a adus o problemă. Dacă privim în Biblie, vedem că în fiecare epocă, în fiecare scenariu, în orice timp, descoperirea a adus o problemă. Deci, când vine descoperirea, există o problemă. Avem un grup care o iubește și un alt grup care o urăște. Aleluia!  Descoperirea aduce cu sine o problemă.

Fratele Branham a spus: „Mai presus de toate, rugați-vă pentru descoperire,” iar dacă voi veți stărui cu ardoare în rugăciune și veți cere descoperirea, veți primi ceea ce au primit Abel, Isaac, Isus, prima biserică, cei dintâi apostoli, ceea ce a primit Pavel. Ce i-a determinat pe evrei să-l urască pe Pavel, pentru că ei îl iubeau. Pavel a primit scrisori de la bătrâni și de la preoți ca să meargă să-i prigonească pe creștini. El era băiatul de aur, era iubit, era apreciat, ieșea din cea mai bună școală, fusese un elev prețuit, deci era tipul perfect și ei îl iubeau. Dar în foarte scurt timp, ei au trecut de la iubire la ură și l-au urât de moarte. Ce s-a schimbat? Dar Pavel nu i-a urât niciodată, ci a spus: „Dorința mea este ca tot Israelul să fie mântuit.” El i-a spus lui Agripa: „Să dea Dumnezeu ca nu numai tu, ci toți cei ce mă ascultă astăzi să fiți așa cum sunt eu, afară de lanțurile acestea”, pentru că Agripa îi spusese: „Curând mai vrei tu să mă îndupleci să mă fac creștin.” Pavel i-a spus: „Dorința mea este ca țara mea să creadă, ca toți să primească această descoperire.”

Pavel a vorbit direct despre cele petrecute, despre situația din biserici, a dat pe față învățătura falsă, duhurile false, cea mai arzătoare dorință a lui fiind ca ei să creadă. Dar  atunci când a început să spună Adevărul bazat pe descoperirea pe care a primit-o de la Hristos, ei au început   să-l urască.

Ismael a ajuns la numărul paisprezece, paisprezece fiind încheierea a două cicluri de șapte, deci când ajungem la sfârșitul Vechiului Testament și al Noului Testament, la sfârșitul Bibliei, există un fiu făgăduit care este născut și există o tăiere împrejur în ziua a opta, iar când acel copil este înțărcat și se poate hrăni singur, cel care a trecut prin cei paisprezece ani, îl privește și începe să râdă de Isaac. Puteți vedea tiparul, prieteni? Eu nu cred că Ismael a avut coarne care i-au ieșit din cap. De fapt, Avraam l-a iubit mult, iar când Domnul i-a promis că va avea un fiu prin Sara, Avraam l-a implorat pe Domnul și a spus: „Să trăiască Ismael înaintea Ta.” Avraam îl iubea pe băiatul acela. El nu l-a tratat ca pe un cetățean de mâna a doua, Ismael nu a fost un copil urât, nu era cineva de care voia să se scape, nu! Avraam îl iubea, dar Dumnezeu a fost Cel care a adus separarea. Eu nu cred că Ismael a fost o ființă hidoasă, nu cred că a fost un copil rău, ci cred că a fost un copil iubitor. Poate a fost un copil frumos la chip. Dacă se potrivește cu sămânța falsă care s-a ridicat de-a lungul timpului, cu siguranță a fost frumos. Isus nu avea nimic care să ne atragă privirea, iar fratele Branham ne-a spus că Lucifer a ieșit ca să-și creeze o împărăție mai strălucitoare decât umila Împărăție a lui Mihail. Despre care dintre ele am putea spune că era mai frumoasă?

Noi am parcurs toate aceste lucruri, dar acum aș vrea să mergem la Geneza 25 ca să privim la Esau și Iacov. Vom începe să citim de la versetul 20:

„Isaac era în vârstă de patruzeci de ani când a luat de nevastă pe Rebeca, fata lui Betuel, Arameul din Padan-Aram, și sora lui Laban, Arameul.

Isaac s-a rugat Domnului pentru nevastă-sa, căci era stearpă, și Domnul l-a ascultat: nevastă-sa Rebeca a rămas însărcinată.

Copiii se băteau în pântecele ei, și ea a zis: „Dacă-i așa, pentru ce mai sunt însărcinată?” S-a dus să întrebe pe Domnul.

Și Domnul i-a zis: „Două neamuri sunt în pântecele tău, Și două noroade se vor despărți la ieșirea din pântecele tău. Unul din noroadele acestea va fi mai tare decât celălalt. Și cel mai mare va sluji celui mai mic.” (v.20-23).

Vom relua aceste lucruri în Cartea Romanilor la care vom ajunge imediat, dar aici putem vedea că înainte ca acești doi copii să aibă șansa să facă ceva, Dumnezeu știa deja ce se petrecea în pântecul ei. Înăuntru bisericii exista un război, pentru că femeia reprezintă biserica. Biserica urma să nască, dar în cadrul ei exista un război, nu era totul pașnic.

Isaac a mers înaintea Domnului și s-a rugat pentru ea deoarece era stearpă, iar Dumnezeu a făcut posibil ca ea să zămislească. Dacă el a cerut și Dumnezeu a binecuvântat, am putea crede că ea urma să aibă totul foarte ușor, că totul va ieși desăvârșit pentru că acolo era mâna Domnului, dar când Dumnezeu a făcut-o roditoare în urma rugăciunii lui Isaac, dintr-o dată, în ea a izbucnit un război, iar Domnul a spus: „În pântecul tău sunt două neamuri, două noroade.” Înainte ca ei să aibă șansa să arate ceea ce erau, Dumnezeu îi cunoștea deja.

„Două neamuri sunt în pântecele tău. Și două noroade..”

Vedeți, ei nu aveau să fie la fel.

„Și Domnul i-a zis: „Două neamuri sunt în pântecele tău, Și două noroade se vor despărți la ieșirea din pântecele tău. Unul din noroadele acestea va fi mai tare decât celălalt. Și cel mai mare va sluji celui mai mic.”

S-au împlinit zilele când avea să nască și iată că în pântecele ei erau doi gemeni.

Cel dintâi a ieșit roșu de tot, ca o manta de păr, și de aceea i-au pus numele Esau.

Apoi a ieșit fratele său, care ținea cu mâna de călcâi pe Esau, și de aceea i-au pus numele Iacov. Isaac era în vârstă de șaizeci de ani când s-au născut ei.

Băieții aceștia s-au făcut mari. Esau a ajuns un vânător îndemânatic, un om care își petrecea vremea mai mult pe câmp, dar Iacov era un om liniștit, care stătea acasă în corturi.” (v.23-27).

Unul era un vânător îndemânatic, iar celălalt era un om liniștit. Știți cine a fost un vânător îndemânatic? Nimrod.

„Isaac iubea pe Esau, pentru că mânca din vânatul lui; Rebeca însă iubea mai mult pe Iacov.” (v.28).

Aici vedem că în urma rugăciunii făcute de Isaac, sămânța făgăduită, au ieșit la viață două națiuni, două noroade.

Fratele Branham a spus în mesajul „Auzind, primind și acționând” din anul 1960:

„Așadar, vedem că fiecare trezire care s-a născut vreodată în lume, a născut gemeni. Așa este. Fiecare trezire are gemeni. În cadrul ei există un grup care sunt credincioși firești și altul care sunt credincioși duhovnicești. Fiecare trezire produce aceasta: un Esau și un Iacov.”

A spus el cumva: „Fiecare trezire, cu excepția trezirii Miresei”? Nu! Aici, el a spus clar: „Fiecare trezire naște gemeni”, și fiți atenți cum i-a numit fratele Branham pe cei doi: „credincioși firești și credincioși duhovnicești.” Să fim atenți când spunem „credincioși firești”. Noi nu vorbim despre ceva hidos, despre coarne care le cresc din cap, etc, ci vorbim despre oameni cu o gândire firească, oameni care gândesc și cred așa cum ar face orice om. Vorbim despre o credință rezonabilă, a bunului simț. Aceasta este mintea firească cu care ne-am născut: este o gândire rezonabilă, care crede ceea ce se crede în general, este credința unei judecăți sănătoase, a ceea ce-i este plăcut minții. Acesta este un credincios firesc.

Dar ce este un credincios duhovnicesc? Credinciosul duhovnicesc este omul care nu crede prin vederea sa firească, prin auzul său, ci trece într-un alt Tărâm, într-o altă Dimensiune, și crede la un nivel duhovnicesc, nu la unul firesc. Firescul este naturalul și conform lui, a vedea înseamnă a crede, așa că toată credința este învăluită în jurul a ceea ce văd, ce ating, ce gust, ce miros și aud, dar credinciosul duhovnicesc nu se bazează pe niciunul din aceste lucruri ca să creadă. El nu are nevoie să vadă, să atingă, să audă firește, ci trebuie să audă duhovnicește.

Fratele Branham a spus aici că „fiecare trezire care s-a născut vreodată în lume, a născut gemeni.”

 Așadar, trebuie să fim atenți să nu mergem undeva și să spunem: „Cei de aici sunt cutare și cutare.” Nu, prieteni. O parte din noi este un credincios firesc, dar există o altă parte care este credinciosul duhovnicesc. Să nu atribuim aceste lucruri unei țări din depărtare, ci să le aducem acasă.

În „Epoca Bisericii Efes” din anul 1960, scrie:

„Acum, aflăm că ei au vrut să înceapă și să intre într-o formă de evlavie.

Aș putea să mă opresc aici și să spun ceva, și cred că o voi face. Ați observat că fiecare trezire… Frate predicator, să verifici aceasta. Fiecare trezire naște gemeni, așa cum Isaac și Rebeca au născut gemeni. Tatăl era sfânt, mama era sfântă, dar li s-au născut doi fii: Esau și Iacov, și ambii erau religioși. Când vine vorba de fapte și lucrări, Esau era un bun legalist, probabil din toate punctele de vedere era un băiat mai bun decât Iacov. Știați aceasta? Iacov nu a fost decât un băiețaș care stătea tot timpul în jurul mamei sale, dar Esau a ieșit afară și a trudit, a mers și a adus vânat ca să-l hrănească pe bătrânul său tată orb care era profet; el a încercat să aibă grijă de el. Dar Iacov nu avea decât un singur lucru în minte, el dorea acel drept de întâi născut. Lui nu-i păsa cât de mult timp trebuia să stea în jur sau ce trebuia să facă, tot ce conta era acel drept de întâi născut. Dar Esau l-a disprețuit.”

Fratele Branham a spus aici că „tatăl era sfânt și mama era sfântă.” Acest lucru este interesant pentru că atunci când am privit în Scripturi, când am privit la Adam și Eva, am putut vedea că Eva a născut doi copii, două semințe. Una din ele a fost Cain, iar cealaltă a fost Abel. Dar noi știm că ei proveneau din tați diferiți. Așadar, am avut doi tați și aceeași mamă care au dat naștere la două semințe diferite. Și priviți cât de diferiți au fost Cain și Abel. Noi putem înțelege cu ușurință de unde provenea fiecare fiindcă vedem felul în care s-au comportat.

Apoi, mergem mai departe în Scripturi și ajungem la Avraam. Aici vedem că s-au născut tot doi fii, Ismael și Isaac, dar Avraam l-a născut pe Ismael printr-o cale cu puțină îndoială. Ce l-a născut pe Cain? O înțelegere greșită a Cuvântului. Eva a fost amăgită cu privire la Cuvânt, a primit o minciună și astfel l-a născut pe Cain dintr-un Cuvânt pus sub semnul îndoielii. Ce l-a născut pe Ismael? Un Cuvânt asupra căruia a existat îndoială. Astfel, Sara și-a dat slujnica lui Avraam și a zis: „Poate acesta este felul în care se va împlini făgăduința.” Ea și-a folosit mintea firească pentru a încerca să găsească o cale prin care să ia profeția dată și s-o aducă la împlinire. Dar noi nu vrem să ne folosim mintea firească pentru a înțelege cum va face Dumnezeu lucrurile, cum va face ceea ce urmează să se întâmple. El o face pur și simplu, iar eu Îl cred. Eu nu voi încerca niciodată să înțeleg cum va proceda El, ci Îl voi lăsa pur și simplu să lucreze.

Sara i-a dat-o lui Avraam pe slujnica sa și ea l-a născut pe Ismael care a fost numit „un om sălbatic.” Îngerul Domnului i-a spus că el va fi un om sălbatic, dar aceasta nu era natura lui Avraam. El a ieșit din Avraam, dar vedem că aici a ieșit la suprafață o altă natură. Așadar, avem un tată, două mame diferite și două semințe diferite. Astfel, putem vedea că de-a lungul drumului, amăgirea a ajuns de fiecare dată puțin mai aproape. Noi înțelegem că doi tați diferiți au născut două semințe diferite, este normal, dar ce s-a întâmplat când am ajuns la același tată și am avut două mame diferite? Vedem că am avut același lucru: două semințe diferite.

Haideți să facem pasul următor la Isaac și Rebeca. Isaac a fost fiul făgăduit, iar Rebeca era femeia aleasă de Dumnezeu. Deci, avem femeia potrivită și bărbatul potrivit, dar ce s-a născut din cei doi? Două semințe. Poate ziceți: „Păi, eu am crezut că este nevoie de ceva greșit ca să dea naștere la două semințe diferite! Nu! Puteți avea totul corect: bărbatul potrivit și femeia potrivită uniți într-o căsătorie sfântă. Puteți să vă rugați pentru zămislire, Îl puteți avea pe Dumnezeu care răspunde la rugăciunea voastră și totuși se pot naște două semințe. De aceea, fratele Branham a spus că fiecare trezire va naște două semințe, gemeni. Fiecare trezire va naște gemeni: oameni duhovnicești și oameni firești. Aici am avut bărbatul potrivit, femeia potrivită, Cuvântul potrivit și Mireasa potrivită. Pare ciudat, dar așa spune Scriptura. Bărbatul potrivit, femeia potrivită și două semințe diferite.

 Aceasta ne face să ne întrebăm: Cum este posibil așa ceva? Noi știm că omul a fost amăgit, iar pe măsură ce înaintăm în timp, generație după generație, amăgirea este din ce în ce mai mare, acum regăsindu-se înăuntru.

Fratele Branham a spus că tatăl era sfânt și mama era sfântă, dar ei au avut doi băieți care li s-au născut: Esau și Iacov, și ambii erau religioși.

„Când vine vorba de fapte și lucrări, Esau era un bun legalist, probabil din toate punctele de vedere era un băiat mai bun decât Iacov.”

Odată cu trecerea timpului, amăgirea s-a apropiat din ce în ce mai mult, nu s-a îndepărtat. Pe măsură ce ajungem la sfârșitul timpului, noi nu ne așteptăm ca amăgirea să se îndepărteze de Mireasă, dimpotrivă, urmărind tiparul biblic, ne așteptăm ca ea să ajungă și mai aproape de Mireasă.

Noi am putea spune: „Cum este posibil așa ceva? Cum ar putea exista amăgire chiar în cadrul Mesajului?” Dacă vă îndoiți de aceasta, vă întreb: „Cum a existat amăgire în Împărăția lui Dumnezeu, în ceruri?”

Voi ziceți: „Frate Chad, cum este posibil să existe amăgire în biserica noastră? Este biserica noastră.” Și Acolo a fost biserica lui Dumnezeu. Totuși, în biserica lui Dumnezeu, în ceruri, a existat o amăgire, o cădere și un război.

„Cum este posibil așa ceva dacă Dumnezeu este aici?” Dumnezeu era și Acolo, dar prezența Lui nu a oprit ciclul amăgirii și căderea. Dimpotrivă, aș spune că de fapt, prezența lui Dumnezeu și descoperirea Cuvântului Său amplifică războiul duhovnicesc și amăgirea. Noi vorbim despre ceruri, prieteni, vorbim despre cerul creat de Dumnezeu, vorbim despre îngerii creați de El, despre lucrurile pe care le-a vorbit El ca să vină la existență, vorbim despre rânduiala așezată de El, despre Legea Sa, despre ordinea așezată de El, totul funcționând în conformitate cu poruncile Sale,deci, acolo unde era Dumnezeu, în Împărăția Sa, la Tronul Său, a existat amăgire, cădere și război.

„Nu se poate, frate Chad!” Se poate pentru că lucrurile s-au derulat așa. Și dacă acolo s-au petrecut așa, pot continua să se deruleze la fel. Întotdeauna este foarte ușor să luăm tot ce am învățat și să aplicăm unui alt loc, dar cât timp diavolul ne determină să facem aceasta, putem călca încontinuu în capcane și șiretlicuri, pentru că nu expunem locurile unde se află capcanele. Ele nu sunt în sistemul denominațional, ci la picioarele voastre.

Gândiți-vă! Dacă ați fi diavolul și ați vrea să-i prindeți pe copiii lui Dumnezeu, ați intra în denominațiuni ca să-i dați peste cap și să-i duceți pe căi greșite? Poate ziceți: „Dacă aș întinde o cursă, aș întinde-o în mișcarea metodistă.” Prea târziu pentru că el a întins-o deja acolo. Apoi a venit mișcarea penticostală, iar el a întins o capcană acolo. Pe cine încearcă el să prindă? Sămânța lui Dumnezeu. Unde ar pune el capcana? Acolo unde este sămânța lui Dumnezeu. Dacă vreți să prindeți un animal, nu puteți să-l prindeți într-un loc unde nu trăiește. Astfel, dacă veți întinde o capcană, o veți pune exact pe calea pe care obișnuiește să umble animalul acela, la fântâna din care obișnuiește să bea, lângă vizuina în care locuiește. Înțelegem, prieteni? Nu mai gândiți firește, ci gândiți duhovnicește. Fratele Branham a spus că războiul care a avut loc în ceruri, bătălia de acolo, a trecut de la îngeri și se regăsește acum în ființele umane. Mă întreb în care ființe umane? Voi sunteți într-o bătălie, într-un război, iar acel război este acum în trup de carne și voi sunteți în el.

Păi, nu-l văd, nu are loc în jurul meu!” Aceasta este o afirmație periculoasă.

„…probabil din toate punctele de vedere era un băiat mai bun decât Iacov. Știați aceasta? Iacov nu a fost decât un băiețaș care stătea tot timpul în jurul mamei sale.”

Îmi place descrierea fratelui Branham. Dacă le-ați fi făcut o vizită lui Isaac și Rebeca, i-ați fi văzut pe Esau și pe Iacov. Esau ar fi fost lângă tatăl său, poate ar fi fost la vânătoare, sau l-ați fi găsit făcând ceva, dar Iacov stătea tot timpul lângă mama sa și probabil nu făcea nimic. Poate se agita puțin în jur, dar Esau era un băiat adevărat care mergea și vâna, apoi venea la tatăl său și-i spunea: „Tată, uite ce iepure am prins!” „Ce bine!”, răspundea Isaac, „Îl vom găti deseară.”

Dacă ați fi fost acolo și ar fi trebuit să decideți care va fi liderul, bărbatul ales de Dumnezeu care va duce mai departe linia și dreptul de întâi născut al făgăduinței seminței lui Avraam, dacă ar fi trebuit să faceți o alegere cu mintea voastră firească, ați fi ales greșit de fiecare dată. De aceea, gândirea firească este moarte pentru că nu o putem folosi ca să înțelegem Planul lui Dumnezeu. Planul lui Dumnezeu este stabilit întotdeauna de Cuvântul Său, iar El dăduse deja un Cuvânt înainte ca acești doi copii să se nască. Înainte ca ei să se nască, înainte ca noi să putem judeca comportamentul și caracteristicile lor, El a spus că unul va fi mai puternic decât celălalt și  cel mai mare va sluji celui mai mic. Indiferent de comportamentul lor, de caracteristicile lor, de punctele lor tari și slabe, nimic nu se baza pe acestea pentru că fusese dat deja un Cuvânt, iar acel Cuvânt a spus cine avea sămânța, unde urma să fie ea, ce se va întâmpla și ce se va naște la sfârșit. Așadar, viața lor era coordonată de profeție, nu de caracteristicile lor firești. Amin!

Poate voi ați trecut pe lângă mine și eu pe lângă voi, poate eu am privit la felul în care trăiți și vă comportați voi, iar voi ați privit la felul cum trăiesc și mă comport eu și poate ați spus: „Aceasta nu este o sămânță a lui Dumnezeu!”, dar în ceruri exista deja o consemnare a mea. Numele meu se regăsea deja în Cartea Vieții Mielului, iar această consemnare nu s-a bazat pe trăsăturile mele firești, pe comportamentul meu, pe punctele mele tari sau slabe, ci a existat deja un Cuvânt care a fost dat și care urma să arate ce se va întâmpla în viața mea. Noi nu putem folosi mintea noastră firească. De aceea, acum nu mai putem judeca cu o judecată nedreaptă bazată pe lucrurile firești pe care le vedem, nu putem judeca astfel pentru că nu acesta este felul în care o face Dumnezeu, iar dacă o facem, de fiecare dată vom alege greșit.

„…probabil din toate punctele de vedere era un băiat mai bun decât Iacov.” Îmi place cum descrie profetul lucrurile.

„Dar Iacov nu avea decât un singur lucru în minte, el dorea acel drept de întâi născut.”

Eu cred că Iacov nici nu înțelegea ce-și dorea. Poate el a dorit dreptul de întâi născut din motive firești greșite, poate a vrut doar moștenirea, să aibă o posesiune mai mare. Poate aceasta era tot ce avea în mintea sa, dar în interiorul său era Ceva care în călăuzea, Ceva ce poate nici nu înțelegea, dar știa un lucru: că dorea dreptul de întâi născut. Dacă l-ați fi întrebat de ce, poate v-ar fi dat un răspuns greșit în ziua aceea, iar atunci ați fi zis: „Păi, este egoist!” Dar Dumnezeu nu Se preocupa de ceea ce era în mintea lui, ci era preocupat de ceea ce se afla în sămânța lui Iacov, de ceea ce era în sufletul său.

   „Dar Iacov nu avea decât un singur lucru în minte, el dorea acel drept de întâi născut. Lui nu-i păsa cât de mult timp trebuia să stea în jur sau ce trebuia să facă, tot ce conta era acel drept de întâi născut. Dar Esau l-a disprețuit.”

Acum vom merge în Romani 9. Vă rog să nu uitați textul din Geneza pentru că ne vom întoarce înapoi.

Romani 9.6-8:

„Dar aceasta nu înseamnă că a rămas fără putere Cuvântul lui Dumnezeu. Căci nu toți cei ce se coboară din Israel sunt Israel

și, măcar că sunt sămânța lui Avraam, nu toți sunt copiii lui Avraam, ci este scris: „În Isaac vei avea o sămânță, care-ți va purta numele.”

Aceasta înseamnă că nu copiii trupești sunt copii ai lui Dumnezeu, ci copiii făgăduinței sunt socotiți ca sămânță.”

Aici, Pavel ne spune că nu ceea ce a născut carnea, „acest om căsătorit cu această femeie sau bărbatul Cutare cu femeia Cutare”, pentru că dacă ar fi fost după trup, ar fi trebuit să fie incluși și Esau și Iacov. Dar el a spus că este după făgăduință, nu prin trup.

„Căci cuvântul acesta este o făgăduință: „Pe vremea aceasta Mă voi întoarce, și Sara va avea un fiu.”

Ba mai mult; tot așa a fost cu Rebeca. Ea a zămislit doi gemeni numai de la părintele nostru Isaac.

Căci, măcar că cei doi gemeni nu se născuseră încă și nu făcuseră nici bine, nici rău – ca să rămână în picioare hotărârea mai dinainte a lui Dumnezeu, prin care se făcea o alegere, nu prin fapte, ci prin Cel ce cheamă –,

s-a zis Rebecăi: „Cel mai mare va fi rob celui mai mic”,

după cum este scris: „Pe Iacov l-am iubit, iar pe Esau l-am urât.” (v. 9-13).

Noi trebuie să privim la aceste lucruri, dar nu cu o minte firească. Cum a fost posibil ca înainte ca ei să se nască, să fie stabilit cine va fi stăpân peste celălalt și cine îl va sluji pe celălalt? Apoi, cum a putut să spună El: „Pe Iacov l-am iubit, iar pe Esau l-am urât.”? Cum este posibil ca Dumnezeu să spună așa ceva? Vedeți, așa gândește mintea firească, propria noastră gândire. Dar dacă o luăm pe calea aceasta și spunem: „Cum a putut să spună Dumnezeu așa ceva?”, gândim greșit. Aceasta nu este o reacție rea, ci este o reacție naturală, „Oh, este prea dur!”, dar este reacția minții firești.

Mintea duhovnicească va spune că pe măsură ce Esau a început să renunțe la dreptul său de întâi născut, nu doar Dumnezeu l-a urât pe Esau, ci Esau L-a urât pe Dumnezeu. Și Cain L-a urât pe Dumnezeu. Aș vrea să săpăm mai adânc aici.

Fratele Branham a spus: „Cain L-a iubit pe Dumnezeu.” El L-a iubit pe Dumnezeu și a dorit să-I aducă închinare, dar cu toate acestea, a putut să stea în fața Lui și să-L sfideze. De ce? Pentru că dragostea lui Cain nu a mers decât atât de adânc. Fratele Branham a spus că ambii băieți Îl iubeau pe Dumnezeu și doreau să-L slujească și să-I aducă o jertfă. Dar dragostea lui Cain a fost o dragoste firească, pe când dragostea lui Abel a fost duhovnicească. De ce aceasta? Dragostea lui Cain pentru Dumnezeu era legată de dragostea de sine pentru că închinarea lui Cain nu s-a bazat pe ceea ce voia Dumnezeu, ci pe ceea ce dorea el. Cain a adus o jertfă de care era mulțumit el însuși și s-a gândit că dacă el va fi mulțumit, va fi mulțumit și Dumnezeu. Așadar, dragostea lui pentru Dumnezeu l-a ținut pe el însuși ca centru  al dragostei sale. Înțelegem aceasta? Dar când și-a adus Abel jertfa, el a căutat s-o aducă într-un fel plăcut lui Dumnezeu, nu lui însuși. Deci, Abel nu a căutat o mulțumire de sine în jertfa sa sau în închinarea sa. El nu s-a pus pe sine în centrul dragostei sale, ci s-a pus deoparte pe el însuși și I-a adus închinare lui Dumnezeu în felul în care dorea Dumnezeu să I se aducă închinare.

Închinarea falsă pune în centru sinele, aducând de fapt închinare lui Dumnezeu prin dragostea de sine. Așa stau de fapt lucrurile. De aceea, astăzi pot fi ridicate bisericile care sunt ridicate și pot exista programele care există – pentru că oamenii aleg biserica în care le pot fi oferite cele mai multe programe.  „Avem un program pentru tineri, avem cutare și cutare, este o seară a motocicliștilor pentru noi, care umblăm cu motociclete, avem programul cutare și un serviciu de închinare foarte frumos în care avem numai douăzeci de minute de propovăduire, după care plecăm.” Adevărul este că există o dorință de a aduce închinare, dar dorința aceea nu merge mai departe. Este adevărat că există o dragoste pentru Dumnezeu, dar nu este decât una firească pentru că pune sinele în centrul închinării aduse lui Dumnezeu. Poate nu spun aceasta cu cuvinte potrivite, dar nădăjduiesc că înțelegeți ceea ce vreau să spun. Adevărata închinare este o renunțare la sine și o moarte față de sine, pentru a-I aduce lui Dumnezeu o închinare așa cum vrea El să I se aducă. Cain Îl iubea pe Dumnezeu, cu siguranță Îl iubea. Credinciosul denominațional Îl iubește și el, dar cât de adânc merge acea dragoste și cum putem deosebi cele două semințe?

Să mergem mai departe cu Esau și Iacov.

În mesajul „Semnul fiarei și Pecetea lui Dumnezeu” din anul 1961 scrie:

„Așadar, marea biserică se pregătește. Vedem că înainte de a se naște Esau și Iacov, Dumnezeu a spus că pe unul l-a iubit, dar pe celălalt l-a urât. Si țineți minte: ei erau gemeni: aceeași mamă și același tată. Înțelegeți? Gemeni. Fiecare trezire naște gemeni. Cu siguranță că da. S-au născut gemeni, omul firesc și omul duhovnicesc. La fel s-a întâmplat înapoi în grădina Eden, Cain și Abel, același lucru. A început de acolo și a continuat să se perpetueze.

Și uitați-vă la biserică, Isus Păstorul, Iuda casierul, frați, din aceeași seminție.”

Ambii au fost din seminția lui Iuda, din aceeași familie și se poate să fi avut aceeași vârstă.

„…exact în același grup, aceeași biserică. Unul Păstorul, celălalt casierul. Unul un drac, iar Celălalt Dumnezeu. Acesta este felul în care merg lucrurile. Isus a spus: „În zilele din urmă, cele două duhuri vor fi atât de aproape încât dacă ar fi cu putință i-ar înșela chiar și pe cei aleși.” Amin. Dacă ar fi cu putință, dar nu este. Nu vor reuși niciodată.”

Cât de aproape ar trebui să fie astăzi, prieteni?

Ne vom întoarce imediat la Isus și Iuda, dar acum haideți să continuăm să citim din Geneza 25.29-34:

„Odată, pe când fierbea Iacov o ciorbă, Esau s-a întors de la câmp rupt de oboseală.

Și Esau a zis lui Iacov: „Dă-mi, te rog, să mănânc din ciorba aceasta roșiatică, fiindcă sunt rupt de oboseală.” Pentru aceea s-a dat lui Esau numele Edom.

Iacov a zis: „Vinde-mi azi dreptul tău de întâi născut!”

Esau a răspuns: „Iată-mă, sunt pe moarte; la ce-mi slujește dreptul acesta de întâi născut?”

Și Iacov a zis: „Jură-mi întâi.” Esau i-a jurat și astfel și-a vândut dreptul de întâi născut lui Iacov.

Atunci, Iacov a dat lui Esau pâine și ciorbă de linte. El a mâncat și a băut; apoi s-a sculat și a plecat. Astfel și-a nesocotit Esau dreptul de întâi născut.”

Acum ajungem la versetul la care a făcut referire Pavel când a citat aceasta: „el a disprețuit dreptul de întâi născut.” Dar cum a disprețuit el dreptul de întâi născut? Desigur, el nu a umblat în jur zicând. „Urăsc dreptul meu de întâi născut! Urăsc dreptul meu de întâi născut! Îmi doresc să nu mă fi născut primul!” Nu aceasta a fost atitudinea lui Esau, abordarea sa. Poate până în acel punct, dreptul de întâi născut a fost un lucru minunat, poate i-a plăcut. Eu nu cred că el s-a plimbat în jur zicând: „Îmi doresc să nu mă fi născut primul! Urăsc dreptul de întâi născut, nu vreau să primesc moștenirea deplină, nu vreau să fac parte din făgăduința dată seminței lui Avraam, nu vreau să fiu cel care duce mai departe Cuvântul făgăduit.” Nu cred că aceasta a spus Esau. Aceasta este părerea mea; nu cred că aceasta a fost atitudinea lui. Dar când a ajuns în locul în care a fost trupul său versus făgăduința, înțelegem, prieteni? Când a ajuns în punctul în care a fost dorința sa trupească, firească, versus Cuvântul făgăduit al lui Dumnezeu, Esau a renunțat la Cuvântul făgăduit ca să-și păstreze viața, iar Scriptura spune că el a disprețuit dreptul de întâi născut pentru că și-a pus viața mai presus decât făgăduința lui Dumnezeu; pentru el a valorat mai mult viața sa decât făgăduința lui Dumnezeu; a prețuit mai mult supraviețuirea sa firească, fizică, decât făgăduințele duhovnicești ale lui Dumnezeu.

Prieteni, aduceți totul acasă, puneți totul în dreptul vostru, în dreptul individului și nu le atribuiți altcuiva sau altundeva. Eu trebuie să ajung în punctul în care făgăduința înseamnă mai mult decât viața mea, mai mult decât sentimentele mele rănite, complexele mele, dorința mea pentru o slujbă. Făgăduința lui Dumnezeu prețuiește mai mult decât orice lucru lumesc, mai mult chiar decât supraviețuirea mea firească. Prefer să ratez mesele mele decât acest Cuvânt, prefer să-mi ratez viața decât acest Cuvânt, prefer să fiu mort în a șasea dimensiune decât să fiu viu și să ratez acest Cuvânt. Aceasta este sămânța lui Dumnezeu, acesta este felul în care acționează ea, acesta este felul în care putem face deosebirea între aceste două semințe.

Unii oameni nu fac sacrificii nici măcar ca să vină la biserică miercurea sau ca să ia Cina o dată pe lună. „Sunt obosit” sau: „Am multe de făcut.” Este o poruncă a lui Dumnezeu; Isus Hristos a poruncit să luăm Cina și să participăm la spălarea picioarelor. El ne-a spus aceasta, deci nu există niciun loc pentru șovăire. Noi spunem: „Este la penticostali, este acolo sau dincolo…”, dar adevărul este că uneori iubim mai mult odihna noastră decât porunca lui Dumnezeu; sau ne iubim mai mult familia decât poruncile lui Dumnezeu.

Vedeți, totul este mult mai aproape decât ne dorim să fie, mai aproape decât suntem obișnuiți. Dar sămânța lui Dumnezeu are puterea de a muri față de fire ca să-L slujească pe Dumnezeu. Noi trebuie să dorim Cuvântul mai mult decât dorim orice lucru firesc. Ce face El pentru noi?

Haideți să vorbim puțin firește. Firește, nu duhovnicește. Ce provoacă faptul că rămânem lângă aceste făgăduințe? Prigoană, neînțelegeri, greutăți, probleme. Care sunt beneficiile mele firește? Nu prea multe. Ne va costa.

Adevăratul închinător știe că îl va costa totul, că nu va putea să ia propriile sale decizii, că nu va putea decide unde va merge în continuare sau ce va face; s-ar putea să se separe de oameni pe care-i iubește cu adevărat, s-ar putea să renunțe la slujba sa, la o relație avută de mult timp sau la o părere la care a ținut mult timp; s-ar putea să renunțe la multe lucruri, va suferi, va fi înțeles greșit și va fi respins din cauza acestor lucruri; în această viață va avea parte de necazuri, va fi judecat pentru ceea ce face și va fi înțeles greșit în ceea ce spune, dar Sămânța lui Dumnezeu privește la toate aceste lucruri și spune: „Le voi suporta!”, însă nu din pricina înțelegerii firești, ci pentru că adânc în interiorul ei există Ceva care o atrage spre dreptul de întâi născut.

Poate și eu am afirmațiile mele, am motivele mele pentru care doresc s-o iau pe cale, dar la sfârșitul zilei pălesc toate și rămânem cu înțelegerea că Cel care ne-a atras la acest Cuvânt este Dumnezeu, pentru că tot ce am gândit înainte cu privire la ceea ce am vrut să fac, a căzut, iar acum mai există un singur lucru care mă atrage, acesta fiind Viața lui Dumnezeu, Cuvântul care vine la Cuvânt și Viața care vine la Viață. Slăvit să fie Domnul!

Esau a disprețuit dreptul de întâi născut, dar nu pentru că l-a urât toată viața, ci atunci când s-a ajuns la timpul confruntării și a trebuit să renunțe la tot pentru dreptul său de întâi născut, a dovedit că s-a iubit mai mult pe sine decât dreptul de întâi născut.

Prieteni, vă garantez că și noi vom ajunge tot timpul la această confruntare. Și noi va trebui să alegem tot timpul ce iubim mai mult: ne iubim mai mult pe noi înșine sau dreptul de întâi născut?

Fratele Branham a spus în mesajul „Orbul Bartimeu” din anul 1961:

„Aceasta este problema cu oamenii de astăzi. Ei se tem de dreptul de întâi născut. Oh, cum îl urăsc! Dar naște gemeni. Oameni ai lumii, cu o înclinare foarte religioasă, care fac milostenii și alte lucruri, dar cărora nu le pasă de dreptul de întâi născut.”

Vă rog să observați aceasta. Fratele Branham nu a aplicat niciodată lucrurile undeva departe, nu a făcut din acești oameni niște oameni răi și nu a spus că sunt violatori, criminali sau drogați. Nu.

„Aceste două grupuri mari s-au luptat de când s-a născut lumea, iar acum, chiar acum, sunt pe punctul de a ajunge la un capăt despre care Isus a spus: „Vor fi atât de aproape, atât de asemănătoare încât i-ar înșela chiar și pe cei aleși dacă ar fi cu putință. Este adevărat. Puteți vedea ceasul înșelător în care trăim. Frate, rămâi cu Cuvântul. Să nu-L părăsești niciodată pentru că Cuvântul va vorbi pentru Sine. Așa este.”

Ce să fac dacă este un ceas înșelător? Rămâi cu Cuvântul.

În mesajul „Timpul secerișului” din anul 1964, citim:

„Școlile teologice au schimbat cu mult timp în urmă această binecuvântare pentru un terci. Așa este. Da, domnilor. Ei au făcut ca și Esau. Din punct de vedere moral, Esau era un om mai bun decât Iacov.”

Îmi place cum vorbește fratele Branham despre aceasta, pentru că uneori vedem ceva ce nu înțelegem; într-o biserică vedem o situație cu un credincios și spunem: „Nu înțeleg aceasta. El este un om bun, deci trebuie să aibă dreptate.” Vedeți cum pătrunde amăgirea înăuntru? „El este un om bun; ea este o femeie bună; ei sunt credincioși.” Așa este, ei sunt credincioși. Fratele Branham a spus că există credincioși firești și credincioși duhovnicești și îi numește pe ambii credincioși.

„Dar el este un credincios; ea este o credincioasă. Privește ce fel de viață trăiesc.”

Ați auzit cum îl descrie fratele Branham pe Esau? Ați auzit cum a descris preoțimea din zilele lui Isus? Oameni morali, evlavioși, care împlineau poruncile într-atât încât nimeni nu putea pune un deget pe viața lor. Așa a spus fratele Branham. Nimeni nu le putea găsi nici o vină. Erau morali, drepți, evlavioși, aveau râvnă pentru poruncile lui Dumnezeu, făceau ceea ce trebuia să facă, dar când au intrat în contact cu dreptul de Întâi născut făcut trup, L-au respins, L-au disprețuit. Cât de amăgitor a fost acest lucru pentru oamenii obișnuiți din ziua aceea, văzându-i în scenă pe marii lor farisei, pe marii lor preoți, pe marii lor bătrâni și văzându-L pe Isus Hristos, care nu avea nimic care să atragă privirea și care Se regăsea întotdeauna cu un grup modest. Cine Îl urma pe El? Maria Magdalena. Să comparăm viața ei cu viața marelui preot. Cine Îl mai urma? Zacheu și vameșul Matei, în comparație cu marii preoți și bătrânii. Prieteni, faceți doar o mică comparație, punându-i pe unii lângă ceilalți. Dar nu este ceea ce pare, nu putem folosi mintea firească și să spunem:

„Dacă cineva este credincios, acela este el.” Ești sigur că nu judeci firește? Ești sigur că nu te bazezi pe simțămintele tale când faci această afirmație?

Prieteni, aș vrea să ajungem în locul în care să putem spune: „Dacă cineva este un credincios adevărat, acela sunt eu.”  Dar nu pentru ceea ce vedeți la mine, nu din pricina înfățișării mele exterioare, pentru că s-ar putea ca voi să vedeți că pe mine mai atârnă unele lucruri, natura lipicioasă de scaiete de care încercăm să scăpăm, ci pentru că în mine există Ceva prin care știu că cred acest Cuvânt; eu știu că L-am întâlnit pe Hristos și că a existat o unire între El și mine. Astfel, pot spune: „Îmi place cum trăiești, cum arăți și cum te comporți, dar în ceea ce mă privește, știu că sunt un credincios, iar dacă trebuie să aleg pe cineva din încăperea aceasta, voi îndrepta degetul spre mine pentru că știu cine sunt.”

Prieteni, aceasta este credința originală, când voi înșivă sunteți într-o legătură personală cu Hristos și El vi s-a descoperit personal, astfel încât știți că nu mai puteți fi pierduți așa cum nici Dumnezeu nu poate fi pierdut. Dar dacă continuați să luați aceste lucruri și să le atribuiți altcuiva spunând: „Știu că el este un credincios adevărat”, chiar aici este ceea ce vă va amăgi. Satan tocmai a găsit calea perfectă de a vă amăgi, prin faptul că l-ați făcut pe omul acela mai credincios decât v-ați făcut pe voi înșivă. Când călătoria noastră pământească se va încheia, vom afla că Mireasa va sta singură pe Cuvânt. Nu într-un sistem partener, nu din cauza cuiva despre care avem cuvinte nemaipomenite, nu din cauza predicatorului la care Ea se uita cu admirație, Mireasa va sta singură pe Cuvânt, Ea fiind singura care va birui. Conform cuvintelor profetului, numai pe calea aceasta vom rezista testului.

În mesajul „Timpul secerișului” citim:

„Au făcut ca și Esau. Din punct de vedere moral, Esau era mai bun decât Iacov, dar nu a avut respect pentru dreptul de întâi născut care era Cuvântul. Câți dintre voi știu că dreptul de întâi născut este Cuvântul, făgăduința, fiul mai mare? Dar el a fost un om bun, moral, ca și creștinul nominal de astăzi, un om bun. El nu mințea, nu fura, era bun cu tatăl său; a făcut toate aceste lucruri. Dar vedeți voi, lui nu i-a păsat de dreptul lui de întâi născut: „Ce diferență este? Eu sunt israelit oricum! Vedeți, eu aparțin oricum de aceasta.” Dar vedeți voi, cel care conta era dreptul său de întâi născut. Partea sa firească era în ordine, dar partea duhovnicească era greșită.”

Fratele Branham ne-a explicat situația aceasta cu propriile sale cuvinte. Esau nu a fost îngrijorat deloc cu privire la dreptul său de întâi născut și a fost dispus să renunțe la el pentru că încă făcea parte din familie. „Eu fac parte oricum din Mesaj și merg la o biserică a Mesajului. Fac parte din familie, așa că pot să las puțin garda jos, pot să fac compromis cu privire la Cuvânt, pot să fiu puțin neascultător.”

Prieteni, când vine Adevărul, nu putem aduce nici un fel de explicații, nu putem aduce argumente. Adevărul este Adevăr și demască orice minciună. Nașterea firească și poziția firească a lui Esau erau în ordine, dar partea lui duhovnicească era greșită pentru că nu a murit față de sine însuși ca să țină Cuvântul sus.

­O altă amăgire este să credem că dacă facem parte din grup, suntem bine.

Cineva m-a întrebat: „Aceea este o biserică la Mesaj?”

„Nu știu.”

„Este o biserică la Mesaj?”

„Ce vrei să spui? Mă întrebi dacă ei cred că fratele Branham a fost profet?  Dacă mă întrebi aceasta, atunci li s-ar putea potrivi termenul de „biserică la Mesaj”, dar predică ei Mesajul? Nu știu. Eu nu sunt acolo și nu-i ascult ca să pot spune aceasta.”

O altă întrebare care se pune este: „Ești un credincios al Mesajului?” Vedeți cât de repede gravităm în jurul unor titluri pentru că ele ne fac să ne simțim confortabil? 

„Păi, eu merg la o biserică la Mesaj.” Poți să mori și să te duci în iad, mergând la o biserică la Mesaj.

„Păi, eu cred Mesajul!” Tu poți să mori și să te duci în iad fiind un credincios al Mesajului, pentru că fratele Branham a spus că fiecare trezire naște gemeni, deci există credincioși firești și credincioși duhovnicești. Așadar, ție nu ți se cere să fii un credincios al Mesajului, ci ți se cere să fii Mesajul! Eu nu vreau să merg la o biserică la Mesaj. Desigur, este mai bine decât să merg la baptiști, dar vedeți voi, eu nu vreau să merg la o biserică la Mesaj, nu vreau să prind o descoperirea așa cum prinzi o răceală. Noi nu vrem să avem petreceri în care să venim să ne tachinăm unii pe alții, crezând că fiecare este o sămânță a lui Dumnezeu pentru că din punct de vedere firesc pot să fie de acord cu ceea ce se spune și pot da din cap aprobator ca să arate că sunt de acord. Noi nu dorim titlul, ci realitatea. Eu nu vreau să fiu un credincios intelectual, să dau din cap și să spun: „Da, aceasta este bine. Pot să văd ceea ce spune Biblia.” Nu despre aceasta este vorba, ci despre a fi în Mesaj. Astăzi trebuie să fim Mesajul, pentru că Mireasa este Mesajul.

Așadar noi putem numi o biserică, „biserică la Mesaj”, dar dacă nu este „venirea lui Hristos în Mireasă”, nu este Mesajul. Acum, pot exista biserici premergătoare ale Mesajului și pot fi credincioși premergători ai Mesajului. Prieteni, eu nu vreau să fiu rău sau împotrivitor, dar acesta este adevărul. Aceasta este amăgirea din ceasul nostru, este realitatea cu care trebuie să ne confruntăm. Noi trebuie să ne coborâm pe genunchi până când avem noi înșine o siguranță, până când avem noi înșine o legătură, pentru că noi nu depindem de cel de lângă noi și nici de cel care se află la amvon. Noi nu căutăm un titlu, un loc sau un grup de oameni, ci putem sta noi înșine singuri pe Cuvânt.

Prieteni, acesta este singurul fel în care vom izbuti, care ne dă o siguranță: „Eu știu pentru că cred că L-am întâlnit pe El.” Titlurile voastre nu înseamnă nimic pentru mine, pentru că Dumnezeu va tăia prin orice titlu. „În ziua aceea, mulți vor veni la Mine și vor spune: „Doamne, Doamne, nu am scos noi draci în Numele Tău, nu am vindecat bolnavi în Numele Tău?  Și nu am făcut multe lucruri mărețe în Numele Tău?” Ei știu Cine este El și care este Numele Lui pentru a face minuni, dar El le va spune: „Depărtați-vă de la Mine, voi toți lucrătorii fărădelegii!” (În limba engleză scrie: „Depărtați-vă de la Mine, voi toți lucrătorii fărădelegii, fiindcă știți să faceți bine, și totuși nu îl faceți”).

La un moment dat, vor intra în contact cu Cuvântul, dar vor dori mai mult să-și păstreze slujba decât să urmeze Cuvântul. Prieteni, eu nu vreau un titlu, ci vreau să fim Cuvântul.

Întotdeauna diavolul se ascunde într-un sistem, într-un titlu, într-un grup de oameni sau într-o mișcare.

În mesajul „Domnilor, am vrea să-L vedem pe Isus” din anul 1961 citim:

„Oh, oamenii sunt foarte religioși, întotdeauna au fost. Așa cum am predicat seara trecută, o trezire naște întotdeauna gemeni, ca și Esau și Iacov: un om al lumii și un om care dorește dreptul de întâi născut. Înțelegeți? Fiecare trezire naște aceasta.

Trezirea aceasta a zilelor din urmă a făcut același lucru. Este adevărat. Să trecem deci, de partea lui Iacov, cel care urma să moștenească, cel care a intrat în țara făgăduită. Noi nu putem să ne mulțumim doar cu mersul la biserică și cu trecerea numelui în registru. Dacă facem aceasta, este ceva în neregulă.”

Noi nu putem să ne mulțumim să spunem: „Eu merg la biserică, plătesc zeciuiala, sunt acolo.” Dacă aceasta este singura mângâiere pe care o aveți, sunteți în bucluc.

„Să continuăm să urcăm mai sus și mai sus, până vom ajunge în țara făgăduită.”

Să nu ne așezăm jos! Noi nu putem să ne punem jos și să spunem: „Oh, în sfârșit sunt în biserică, fac parte din lucrare, sunt un credincios al Mesajului, deci sunt bine.”

Prieteni, Adevărul se descoperă încă, iar noi dorim să fim în această descoperire. O voi spune astfel: „Noi dorim să fim descoperirea.”

Dacă ne așezăm undeva, ridicăm o tabără și ne așezăm confortabil acolo, pe măsură ce Adevărul continuă să Se desfășoare și noi nu ne mișcăm, vom avea probleme. Poate cu zece ani în urmă am fost bine în locul în care ne aflam. Poate și cu doi ani în urmă am fost bine în locul unde ne aflam, dar nu este bine să rămânem în acel loc, ci trebuie să continuăm să mergem mai departe pe măsură ce Se mișcă Stâlpul de Foc, pe măsură ce Se mișcă Lumina, pe măsură ce Se dezvelește, eu vreau să fiu chiar acolo, în dezvelire.

În Filtrul unui om gânditor” din anul 1965, scrie:

„Ei sunt ca și Esau, pe dinafară sunt în ordine. Esau era religios pe dinafară, iar când a fost vorba de religie, părea mai religios decât Iacov. Părea a fi un om mai bun decât Iacov, dar ce era pe dinăuntru? El era religios pe dinafară, dar gândirea lui nu era filtrată. Esau nu gândea bine cu privire la dreptul de întâi născut; nu credea că pentru Dumnezeu, dreptul de întâi născut însemna atât de mult cât spunea Dumnezeu că înseamnă.

Iată-l! El a spus: „Mi-e foame! Ce diferență mai face vechiul drept de întâi născut? Poți să-l ai dacă-l dorești.”

El a renunțat atât de ușor la Cuvânt, la Cuvântul făgăduit, la dreptul său de întâi născut, pentru a se bucura puțin mai mult de viața sa firească.

Prieteni, să nu ne facem niciodată vinovați de așa ceva! Esau a fost dispus să renunțe la Cuvântul lui Dumnezeu pentru o zeamă de linte și pâine. Este uimitor pentru ce a sacrificat Cuvântul. Avem oameni care sacrifică Cuvântul pentru orice poftă a cărnii. Ei vor sacrifica Cuvântul pentru a face ceea ce doresc să facă, pentru a merge unde vor să meargă și pentru a fi cum doresc să fie. Vedeți, pe dinafară Esau era în ordine, dar pe dinăuntru era greșit.

 „El nu credea că pentru Dumnezeu, dreptul de întâi născut însemna atât de mult cât spunea Dumnezeu că înseamnă.”

Prieteni, acest Cuvânt descoperit înseamnă totul, de aceea, de îndată ce vom crede că acest Cuvânt descoperit nu înseamnă pentru Dumnezeu atât de mult cât înseamnă de fapt, de îndată ce vom încerca să-L adaptăm, să lăsăm pe dinafară părți din El, refuzând alte părți, și vom rămâne acolo unde ne simțim bine, vom intra în bucluc. Acest Cuvânt descoperit este Dumnezeu! Descoperirea de astăzi este Dumnezeu manifestându-Se pe Sine, de aceea, noi n-o putem micșora cu nici un chip și nu putem face compromis sau să ne îndepărtăm de ea. Dacă facem aceasta, înseamnă că nu credem că dreptul de întâi născut este atât de important pe cât crede Dumnezeu.

Acum aș vrea să mergem în Evrei 12, dar ne vom întoarce la Geneza 27. Dorința mea este să privim mai mult la Esau și să ne concentrăm asupra credinciosului firesc.

„Vegheați să nu fie între voi nimeni curvar sau lumesc ca Esau, care pentru o mâncare și-a vândut dreptul de întâi născut.

Știți că mai pe urmă, când a vrut să capete binecuvântarea, n-a fost primit, pentru că, măcar că o cerea cu lacrimi, n-a putut s-o schimbe.” (Evrei 12.16-17).

Acestea sunt niște versete interesante. Dacă le citim numai pe acestea, s-ar părea că lui Esau i-a părut rău că a renunțat la dreptul de întâi născut, dar dacă ne întoarcem înapoi și citim ce spune Scriptura, vom vedea că el nu s-a pocăit niciodată pentru că a renunțat la dreptul de întâi născut, ci i-a părut rău doar că nu a primit binecuvântarea.

Amintiți-vă că pe dinafară Esau era un om bun și foarte religios, totul era bine, dar era un credincios firesc. El dorea binecuvântările, dar a renunțat la dreptul de întâi născut și nu s-a pocăit niciodată pentru aceasta. S-a căit doar pentru că a pierdut binecuvântarea, deoarece el dorea de fapt binecuvântarea. Același lucru s-a repetat astăzi.

„Știți că mai pe urmă, când a vrut să capete binecuvântarea, n-a fost primit…”

Noi știm că Iacov a luat-o prin înșelăciune. Mama lui i-a zis: „Îmbracă-te ca el și du-te înăuntru.” Astfel, a luat carne de capră și a pregătit-o să aibă gust de vânat, ca s-o dea tatălui său s-o mănânce, apoi și-a pus blana de capră pe mâini și pe față ca să-l înșele pe tatăl său și astfel a obținut binecuvântarea prin înșelăciune. Totul părea greșit, dar de fapt s-a derulat conform Planului lui Dumnezeu pentru că El a lucrat așa.

„Știți că mai pe urmă, când a vrut să capete binecuvântarea, n-a fost primit, pentru că, măcar că o cerea cu lacrimi, n-a putut s-o schimbe.”

Să ne întoarcem la Geneza 27.30-38, ca să vedem cum a cerut Esau binecuvântarea cu lacrimi. El a dorit Cuvântul sau binecuvântările?

„Isaac sfârșise de binecuvântat pe Iacov și abia plecase Iacov de la tatăl său Isaac, când fratele său Esau s-a întors de la vânătoare.

A făcut și el o mâncare gustoasă, pe care a adus-o tatălui său. Și a zis tatălui său: „Tată, scoală-te și mănâncă din vânatul fiului tău, pentru ca să mă binecuvânteze sufletul tău!”

Tatăl său Isaac i-a zis: „Cine ești tu?” Și el a răspuns: „Eu sunt fiul tău cel mai mare, Esau.”

Isaac s-a înspăimântat foarte tare și a zis: „Cine este atunci cel ce a prins vânat și mi l-a adus? Eu am mâncat din toate înainte de a veni tu și l-am binecuvântat. De aceea va rămâne binecuvântat.”

Când a auzit Esau cuvintele tatălui său, a scos mari țipete, pline de amărăciune, și a zis tatălui său: „Binecuvântează-mă și pe mine, tată!”

De ce plângea el? Plângea pentru dreptul de întâi născut?

„Isaac a zis: „Fratele tău a venit cu vicleșug și ți-a luat binecuvântarea.”

Esau a zis: „Da, nu degeaba i-au pus numele Iacov, căci m-a înșelat de două ori. Mi-a luat dreptul de întâi născut și iată-l acum că a venit de mi-a luat și binecuvântarea!” Și a zis: „N-ai păstrat nicio binecuvântare pentru mine?”

Isaac a răspuns și a zis lui Esau: „Iată, l-am făcut stăpân peste tine și i-am dat ca slujitori pe toți frații lui, l-am înzestrat cu grâu și vin din belșug. Ce mai pot face oare pentru tine, fiule?”

Esau a zis tatălui său: „N-ai decât această singură binecuvântare, tată? Binecuvântează-mă și pe mine, tată!” Și Esau a ridicat glasul și a plâns.”

Acum să privim care este diferența dintre credinciosul firesc și credinciosul duhovnicesc. Esau nu l-ar fi păcălit niciodată pe tatăl său ca să obțină binecuvântarea, dar Iacov a făcut-o, iar aceasta a fost în conformitate cu voia lui Dumnezeu. Eu nu înțeleg cum funcționează aceasta, dar funcționează. Acesta este felul în care au trebuit să se deruleze lucrurile. Vedeți voi, Esau a pierdut binecuvântarea; el a renunțat la dreptul de întâi născut ca să-și păstreze viața, a renunțat la Cuvântul făgăduit din pricina propriei sale dorințe, dar a fost în ordine pentru că în momentul acela făcea încă parte din familie și se ținea încă de cea mai mare parte din binecuvântare. Puteți să-l vedeți pe credinciosul firesc? Să nu fim unul dintre aceștia, ci să fim un credincios duhovnicesc. Esau a dorit binecuvântarea, dar Iacov a dorit în primul rând dreptul de întâi născut și l-a obținut indiferent de modalitatea folosită, după care a căutat să obțină și binecuvântarea pentru că Esau a fost respins. De ce? Pentru că a renunțat la dreptul de întâi născut. El a fost respins de Dumnezeu, nu de tatăl său. Și fiind respins, s-a înfățișat înaintea tatălui său plângând pentru că a pierdut binecuvântarea.

Îl slujim cumva pe Dumnezeu ca să fim vindecați? Îl slujim pentru o familie drăguță, sau Îl slujim pentru că este Dumnezeu? Esau a crezut că putea să renunțe la dreptul de întâi născut și să obțină binecuvântarea, dar s-a înșelat. Aceasta arată care este gândirea unui credincios firesc: el este dispus să renunțe la dreptul de întâi născut, la Cuvântul descoperit, la Cuvântul făgăduit pentru ziua sa ca să rămână ca parte din familie și să pribegească în jur pentru a primi binecuvântarea.

Există binecuvântări care vin odată cu dreptul de întâi născut? Absolut. Prieteni, noi nu pribegim în jur ca să obținem binecuvântările, ci dorim dreptul de întâi născut. Și slăvit să fie Domnul pentru că există binecuvântări care vin odată cu el, dar noi nu suntem dispuși să renunțăm la dreptul de întâi născut și să ne ținem de binecuvântări.

Atunci de ce a plâns Esau? De ce s-a căit? Pentru că nu a primit binecuvântarea. Nu s-a căit pentru că a renunțat la dreptul de întâi născut deoarece, potrivit Scripturii, el l-a disprețuit.

Acum, aș vrea să continuăm cu Isus și Iuda pentru că noi am citit citatul în care fratele Branham vorbea despre cei doi și a spus că au făcut parte din aceeași seminție, din același grup. Ambii au făcut parte din seminția lui Iuda, au crescut și au fost apropiați în slujbă, ambii au făcut parte dintr-o slujbă divină, au avut parte de vindecări și de tot felul de alte lucruri în cadrul slujbei.

Fratele Branham a ajuns la mesajul „Identificarea” din anul 1964, unde a spus:

„Țineți minte, ceea ce l-a făcut pe Iuda popular printre restul predicatorilor a fost faptul că el L-a vândut pentru treizeci de arginți. Ce l-a determinat să se schimbe?”

Vă rog să fiți atenți la următoarea afirmație. Ce l-a făcut pe Iuda să fie dispus să-L vândă pe Isus Hristos? Iuda a fost cu El o perioadă lungă de timp și a văzut slujba, a văzut minunile, a auzit propovăduirea, a văzut supranaturalul. Iuda a văzut totul. Dacă era ceva de văzut, el a văzut. A văzut deosebirea, a văzut totul.

Iuda nu arăta ca și diavolul și nici Esau și Ismael. Nici Cain nu arăta ca el, ci toți arătau bine. Chiar și Lucifer. Înțelegem că pentru ca ceva să fie amăgitor, trebuie să arate bine. Dacă nu arată bine, corect, adevărat, nu poate fi amăgitor. Iuda nu arăta rău, amăgitor. De fapt, când Isus a spus la masă că unul dintre ei Îl va vinde, toți au întrebat: „Sunt eu?” Nimeni nu a spus: „Este Iuda? Întotdeauna am avut semne de întrebare cu privire la el. Nasul lui este puțin încovoiat, iar dinții săi sunt strâmbi”. Vedeți voi, el arăta ca și un credincios, se comporta ca și un credincios și împlinea totul ca și un credincios. Iuda și-a pus mâinile peste bolnavi, și bolnavii s-au însănătoșit, a scos afară draci, a avut numele scris în Cartea vieții, și ar fi rămas dacă nu ar fi prigonit Cuvântul. Este ceea ce ne-a spus fratele Branham.  

Așadar, Iuda se comporta ca un credincios, arăta ca un credincios și a fost cu credincioșii. Singura problemă a fost că el nu era un credincios. De fapt, el a fost un credincios, dar unul firesc. De cealaltă parte, Petru nu arăta bine, nu se comporta întotdeauna bine și nici nu înțelegea lucrurile întotdeauna bine. Nădăjduiesc că tabloul se clarifică. Dar Petru a putut prinde în Duhul ceva ce Iuda nu a putut prinde. El a putut prinde de la Tatăl o descoperire divină pe care Iuda nu a putut-o avea niciodată, deși l-a auzit pe Petru spunând-o. Cred că este în Matei 16.

 „Cine spune lumea că sunt Eu?”

 Și ei au zis: „Unii spun că ești Ieremia, alții că ești Unul dintre profeți”.

„Dar voi cine ziceți că sunt?”

Atunci Petru a zis: „Tu ești Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu”.

 „Nu carnea și sângele ți-au spus aceasta”, a răspuns Isus. Nici Însuși Isus nu-i putea spune aceasta, pentru că această descoperire nu putea veni de la carne și sânge.

De aceea, El a spus: „Ci Tatăl Meu care este în ceruri ți-a descoperit aceasta”.

Iuda a fost acolo și a auzit cele spuse, dar numai pentru că a fost acolo și a dat din cap aprobator, nu a însemnat că a și crezut. Poate doar se gândea că crede acest lucru. Poate a încercat să creadă și să fie de acord cu această afirmație, dar urma să vină un timp și o confruntare în care a ieșit afară ceea ce era în interior.

Apoi, Isus a ajuns la acea porțiune a Scripturilor despre care fratele Branham a vorbit tot timpul: „Dacă nu mâncați trupul Fiului omului și nu-I beți sângele, nu aveți viață în voi”, și mulți dintre ucenici au zis; „Vorbirea aceasta este grea”. Dar El le-a spus: „Dacă credeți că aceasta este grea, cum este dacă-L veți vedea pe Fiul omului urcându-Se de unde a venit?” Aceasta a făcut ca mulți dintre ucenici să-L părăsească, iar El s-a întors spre cei doisprezece și i-a întrebat:  „Voi nu vă duceți?” Dar Petru a zis: „Unde să ne ducem, când numai Tu ai Cuvintele vieții veșnice?” Vedeți, Petru nu se comporta întotdeauna bine, nu arăta întotdeauna bine și nu a fost cel mai religios om. Poate a fost cel mai plin de râvnă, dar nu a fost cel mai religios. Petru a fost cel care s-a mâniat, el a fost cel care a întrebat cine este mai mare în Împărăție, el a fost cel care căuta o poziție și cel care a tăiat urechea slujitorului marelui preot, dar Iuda a fost cel care nu a fost niciodată corectat de Isus.

Poate că Esau nu a avut o scamă în viața sa, iar Iacov a avut un morman de scame. Dar nu a aceasta contat. Ceea ce era înăuntru, pus mai înainte de întemeierea lumii este ceea ce a contat. Petru a putut prinde o descoperire și a putut să se lepede de Domnul, dar el a putut să se pocăiască și să se întoarcă înapoi.  

Să ne întoarcem la mesajul „Identificarea”:

„Ce l-a determinat să se schimbe? El s-a îndoit de pretenția lui Hristos că El era Cuvântul.El a putut să-L vadă  pe Bărbatul acela, a putut să mănânce cu El, a pescuit cu El și toate celelalte lucruri; dar nu a putut să creadă că El era Cuvântul. El nu a putut crede că El era Dumnezeu;dar El era. Caracterul lui Iuda l-a determinat să facă aceasta. A făcut și caracterul vostru la fel? Amintiți-vă, Iuda era foarte religios.”    

Așadar, când a sosit timpul confruntării, când slujba era în declin, când oamenii plecau și venea multă presiune, în acel timp, a început să se arate ce era Iuda cu adevărat. Iuda s-a îndoit că Hristos era Cuvântul. El nu s-a îndoit de faptul că El era un profet, nu s-a îndoit de faptul că făcea minuni, nu s-a îndoit deloc de slujba profetică, dar nu a putut să creadă că El era Dumnezeu. Aceasta a fost reținerea sa. Era legată de dumnezeire. El a putut crede că Isus era un profet, un Profet puternic, că era un învățător al Cuvântului, dar nu a putut crede că El era Cuvântul. A putut crede că El era Cel care împărțea Cuvântul, dar nu a putut crede că El era Cuvântul, iar aceasta l-a determinat să se întoarcă, din pricina necredinței care se afla jos, în adâncul inimii sale. Iuda a putut recunoaște orice altceva, dar a fost un singur pas pe care nu l-a putut face: el nu a putut să facă manifestarea Cuvântului făgăduit egală cu Dumnezeu, și pentru că nu a putut face aceasta, s-a întors și L-a vândut.

Fratele Branham a spus în „Hristos este taina lui Dumnezeu descoperită”:

„Cum a procedat El? Ce s-a întâmplat în preumbrire? El a deschis coasta lui Adam și a luat o parte din trupul său, care a fost Adam, ca s-o facă pe Eva. Mireasa trebuie să fie Cuvântul pentru că El este Cuvântul. Ea nu poate sta pe crezuri, pe denominațiuni. Nu poate sta pe un comportament bun. Ea nu trebuie să stea decât pe Cuvânt pentru că Ea este parte din El. Ea a fost luată din Hristos.”

Cât de aproape a fost Iuda? Foarte aproape. Cât de aproape au fost Esau și Iacov? Foarte aproape. Să ne întoarcem la comparația dintre Cain și Abel. Esau și Iacov        s-au jucat pe podea, au mâncat la aceeași masă, s-au hrănit de la același sân, au fost legănați pe aceiași genunchi. Fratele Branham a spus: „Biserica arată bine, dar este rea prin faptul că neagă Cuvântul”.

Așadar, aici am primit o definiție a răului. Aceasta este diferită de definiția firească a răului. Dacă mergem pe stradă și întrebăm: „Ce este rău?” „Păi, dacă un copil este abuzat, este rău.” „Crima este rea”.

Dar să refuzi să-L asculți pe Hristos? Să respingi Cuvântul când Se manifestă înaintea ta? Aceasta înseamnă să fii rău!

În „Răsăritul soarelui” din anul 1965 citim:

„Ca și El, care este Mirele, Mireasa trebuie să iasă la suprafață pentru că este parte din El și nu poate fi decât manifestarea împlinirii tuturor descoperirilor pe care le-au vorbit alții despre Mireasă; Ea nu poate decât să-L manifeste. Dacă face ceva diferit de Mire, nu este Mireasa, pentru că Ea este carne din carnea Sa, os din oasele Sale; Viață din viața Sa, Putere din Puterea Sa! Ea este El!”

Iată ce nu a putut crede Iuda. El nu a putut crede că Omul acela care stătea înaintea sa era Însuși Cuvântul manifestat, Cuvântul făcut trup, Dumnezeu care Se manifesta pe Sine în acea zi. El nu a putut crede aceasta. A putut crede orice altceva, a putut chiar să încerce să fie de acord cu ceea ce spunea Petru care vorbea prin descoperire. În mod evident Iuda nu a avut descoperirea; poate că din punct de vedere firesc, a avut o recunoaștere firească, dar nu a avut o descoperire. El nu a putut fi de acord că Cel pe care-L vedea în ziua sa era Dumnezeu, de aceea s-a întors și L-a vândut.

Dar vă întreb ceva: „Cine este Mireasa astăzi?” Ea nu este cu nimic diferită de ceea ce a fost Isus în acea zi. Voi puteți da din cap și să fiți de acord că acesta este timpul Miresei, că este epoca Miresei, dar de ce nu realizați că aceasta este împlinirea tuturor descoperirilor care au vorbit despre Ea și care ajung astăzi la manifestarea deplină? Este Dumnezeu care Se manifestă, Se arată pe Sine în acest Chip numit Mireasa. Mireasa nu este nimic altceva decât Hristos, Ungerea, Ea este Cuvântul făcut trup și manifestat astăzi.  

De ce există printre noi Iuda care-și întorc spatele? Pentru că ei nu pot primi aceasta. De ce? Pentru că nu înțeleg dumnezeirea. Ei nici măcar nu știu cine este Dumnezeu și nici Mireasa. „Cred în Dumnezeu, dar nu cred în tine”. Dacă nu credeți în această manifestare, atunci nu credeți în Dumnezeu. Acesta este ceasul la care am ajuns, prieteni.

Coloseni 1.27 spune: „Cărora Dumnezeu a voit să le facă cunoscut care este bogăția slavei tainei acesteia între neamuri, și anume Hristos în voi, nădejdea slavei.”

Nu Hristos cu voi sau Hristos peste voi, ci Hristos în voi. Aceasta este marea taină de astăzi: Hristos în voi, nădejdea slavei. „Păi, eu cred într-o manifestare a Duhului Sfânt”. Dar el nu vorbea despre aceasta. Ce a spus profetul? „Tot ceea ce era Dumnezeu a turnat în Hristos”, iar fratele Branham a spus: „nu turnat, ca și cum ai turna apă, ci a intrat în El”. Așadar „Tot ceea ce era Dumnezeu a intrat în Hristos.” Cine a fost Hristos? „Cuvântul uns”. Și „tot ceea ce a fost Hristos, a fost turnat în biserică.”

 Așadar, unde se află Dumnezeu? Unde se află Hristos? El nu a spus: „45%, 90%, 99%”, ci a spus: „Tot ceea ce era Dumnezeu, a fost turnat în Hristos. Tot ceea ce era Hristos, a fost turnat în biserică”.

„Duhul Sfânt a fost legat de crezuri și învățături denominaționale, dar va fi eliberat în timpul de seară, de către Mesajul timpului de seară”. Duhul Sfânt, care Cine este? Hristos, din nou înapoi în oameni. Nu o porțiune, nu o parte, ci măsura deplină a fost eliberată astăzi, a ajuns la manifestare. Este Isus Hristos în chip de Mireasă. Ea este El.

Ce va fi negat astăzi? Nu minunile, nu viața sfântă, nu vindecările, nu moralitatea, nu buna familie, nu „Dumnezeu a trimis un profet”, nu semnele și minunile, ci problema va fi aceasta: El ne-a spus: „Când veți ajunge să spuneți „Eu și Tatăl suntem Una și celelalte lucruri, atunci pleava se va îndepărta”. Aceasta este problema, chiar aceasta de aici. Noi dorim ca Dumnezeu să fie acolo, acolo și aici, dar ce se va zice dacă spunem că Dumnezeu este aici în chipul Miresei Sale?

Pescarul neînvățat, cu o viață indisciplinată, cu o râvnă necontrolată, Iacov, băiatul mamei… Cine credeți că era mai mare și mai musculos, Cain sau Abel? Dacă citim descrierea Șarpelui făcută de fratele Branham, putem ghici. Să nu gândim firește. Poate nu va fi așa cum credem noi că ar trebui să fie. Acea manifestare s-ar putea să nu fie în Caiafa, marele preot, ci în Isus, Cel cu o reputație nu prea bună. Era Omul în jurul căruia existau zvonuri despre nașterea Sa, despre proveniența Sa, despre învățătura Sa. Existau o mulțime de zvonuri care circulau. „Știți că există o mulțime zvonuri în legătură cu Omul acesta. Eu am auzit pe cineva spunând că El a zis …” Ce este aceasta? Este diavolul care încearcă să vă țină departe de Adevăr. Nu existau zvonuri despre Caiafa, nașterea sa nu a fost pusă sub semnul întrebării, învățăturile sale nu erau puse sub semnul îndoielii, ci toate zvonurile au fost despre Cel cu o reputație nu prea bună; El a fost Cel Căruia I s-a spus: „Tu de unde ai venit?” Dar nu este întotdeauna ceea ce credeți voi!

 Nu fiți firești, ci duhovnicești. Poate vă uitați la voi și ziceți: „Eu nu înțeleg întotdeauna bine, ci întotdeauna înțeleg lucrurile greșit”. Slăvit să fie Domnul, pentru că puteți fi ca și Petru! „Niciodată nu am fost un credincios redutabil, nu am fost niciodată o persoană religioasă, nu am mers întotdeauna la biserică etc”. Slăvit să fie Domnul, nu sunteți Esau, ci sunteți un Iacov, pentru că Esau a fost un om religios. Din punct de vedere moral, Esau a fost mai bun, din multe puncte de vedere mai bun decât Iacov, dar nu despre aceasta este vorba, ci despre Ceva de dinăuntru, un Cuvânt făgăduit care este împlinit astăzi, este Cuvântul lui Dumnezeu. Înainte ca voi să vă nașteți, El a știut ce veți fi. El a știut că voi veți prețui dreptul de întâi născut, că vă veți sacrifica pentru dreptul de întâi născut, că veți renunța la viața voastră pentru dreptul de întâi născut. Doar pentru că altcineva nu îl vrea, aceasta nu înseamnă că eu nu-l voi lua. Eu îl vreau. Dacă cineva dorește să-l vândă, eu îl voi cumpăra pentru că dreptul de întâi născut înseamnă totul.

Fratele Branham a spus în „Lucruri care vor fi”din anul 1965:

Acum, dacă noi suntem acele atribute ale lui Dumnezeu, nu putem trăi prin crezuri. Nu putem trăi prin denominaționalism. Noi trebuie să trăim prin Cuvânt pentru că Mireasa este parte din Mire, așa cum orice soție este parte din soțul ei. Așadar, noi trebuie să fim acel Cuvânt Mireasă. Și ce este acel Cuvânt Mireasă? Manifestarea acestui ceas.”

Avem aici o întrebare: „Sunteți voi o biserică la Mesaj?” „Vrei să spui o biserică a lui Maleahi 4 sau o biserică a manifestării acestui ceas? Vrei să spui o biserică a Apocalipsei 10:1-7 sau de la 8-12? Te referi la ceea ce a fost Mesajul sau la ceea ce este Mesajul?”

Vedeți care este problema cu numele? De aceea, vă spun: „Puneți-le deoparte” și credeți Cuvântul. Uitați numele, mie nu-mi pasă de ele; numele nu înseamnă nimic pentru mine. Eu vreau să fiu Adevărul și nu-mi pasă ce nume îmi veți atribui. Ei l-au numit pe Iacov „înșelător”, dar Dumnezeu a știut care era adevăratul său nume. Ei l-au numit „înșelător”, dar Dumnezeu a știut că el era un prinț și într-o zi, la un moment dat, a aflat și Iacov aceasta.

„Mireasa, nu un crez sau o denominațiune; ci un profet viu al lui Dumnezeu, un atribut viu al lui Dumnezeu.”

Înțelegeți voi ceea ce spune el? „Un profet viu”, nu ceea ce a fost, nu ceea ce va fi, ci ceea ce este azi. Ce este Cuvântul Mireasă? Manifestarea acestui ceas, un profet viu al lui Dumnezeu. Nu mai căutați ceea ce urmează, ci fiți acel profet viu!

„…arătând lumii atributele lui Dumnezeu, în formarea Miresei care va fi exprimată în ceasul în care trăim noi acum.”

Fratele Branham nu aștepta ca aceasta să vină, ci el a văzut-o sosind.

În mesajul „Sămânța timpului de sfârșit” din anul 1962, el a spus:

„El este Cuvântul. El este Cuvântul, iar când primiți Cuvântul, voi Îl primiți pe Isus pentru că El este Cuvântul.”

Ați înțeles aceasta? „Dar eu L-am primit pe Isus”. Ați primit voi Cuvântul? Când primiți Cuvântul, Îl primiți pe Isus.

„Cuvântul s-a făcut trup și a locuit printre noi”. Credem aceasta, fiecare părticică a ei, nu-i așa? Noi credem că Hristos este Cuvântul lui Dumnezeu manifestat; și credem că Mireasa Sa trebuie să fie același lucru.”

Ați observat că el nu a spus: „Hristos a fost Cuvântul lui Dumnezeu manifestat”? El a vorbit de Hristos la timpul prezent. Unde este Hristos acum? Nu vreau să vorbesc despre unde a fost El, ci despre unde este El.

„…iar noi credem că Mireasa Sa trebuie să fie același lucru.”

Ce este Ea? Cuvântul lui Dumnezeu făcut trup, manifestat. Dumnezeu este Cuvântul Său. Dumnezeu este Cuvântul. Ce este Ea? Cuvântul lui Dumnezeu făcut trup. Înțelegeți voi de ce nu puteți respinge venirea lui Hristos în chip de Mireasă? Nu-L puteți respinge pe Hristos în chip de Mireasă? Este imposibil.

În „Locul ales de Dumnezeu pentru închinare” din anul 1965 citim:

„Biserica se va ridica prin neprihănire, prin Luther; prin sfințire, prin Wesley; prin botezul Duhului Sfânt sau prin rusalistici; intrând exact în desăvârșirea Fiului omului.”

 Să mai citim încă o dată: „Biserica se va ridica prin neprihănire, prin Luther; prin sfințire, prin Wesley; prin botezul Duhului Sfânt sau prin rusalistici…”

 Apoi, există ceva după aceasta:

„…intrând exact în desăvârșirea Fiului omului, atunci când Soțul și Soția vor fi aceeași persoană.”

El nu a spus „persoane”, ci „aceeași persoană”.

„Dumnezeu Se va manifesta într-atât în Mireasa Sa, Biserica Sa, încât ambii vor fi același. Ei sunt una. Acum, vedeți unde de aflăm noi.”

Acum, puteți vedea ce-l va determina pe Iuda să se întoarcă? Nu există nimic nou sub soare, tot ce este a mai fost. Duhurile nu mor, ci doar își schimbă locul în care locuiesc. Cu ceea ce S-a confruntat Isus, ne vom confrunta și noi. Ce-l va determina pe Iuda să se întoarcă? El nu va accepta că Ea este El, că Ea este Dumnezeu făcut trup, arătat în trup de carne pe pământ. De ce? Poate că Ea nu va avea nimic ce atrage privirea. Poate Ea nu este băiatul mai bun, cel care arată mai bine și care acționează întotdeauna bine, dar iubește dreptul de întâi născut și va vinde totul pentru dreptul de întâi născut, îl va lua și va obține binecuvântarea. Eu nu sunt interesat să renunț la dreptul de întâi născut pentru o binecuvântare. Eu vreau dreptul de întâi născut, Cuvântul. Eu nu caut să mă alătur la nimic și nădăjduiesc că nici voi nu sunteți aici pentru așa ceva.

 „Eu sunt un membru al bisericii”. Noi nu avem membri,  deci nu vă puteți alătura. „Vreau să mă alătur”. Nu se poate, nu vă puteți alătura, nu puteți decât să fiți El. Nu vă puteți înscrie, nu vă puteți alătura, nu vă puteți atașa Lui, nu puteți intra, ci puteți fi doar El. Puteți vedea linia de despărțire?

„Vreau să fac parte din aceasta”. Aceasta a fost hotărât înainte de întemeierea lumii. Acum nu este decât arătat, manifestat. Nimeni nu se poate alătura, nu se poate înscrie, nu poți decât să fii Aceasta. Ce este ? Cuvântul lui Dumnezeu făcut trup în acest ceas.

 Să ne ridicăm în picioare. Mai avem multe lucruri de spus, dar așteptăm. Vă iubesc pe toți. Eu mă rog ca aceste lucruri să ne lovească cu realitatea lor, nu cu o imaginație, nu cu ceva bisericesc. Nădăjduiesc că aceasta va muri chiar acum. Noi nu ne aflăm aici pentru ceva bisericesc, pentru un sistem sau pentru ceva amuzant. Noi nu ne aflăm pe acest pământ pentru a veni la biserică duminica. Miliarde de oameni merg la biserică duminica. Noi nu suntem aici pentru a merge la biserică, pentru a plăti zeciuiala, toate acestea fac parte din viața noastră, dar noi suntem aici pentru a fi Cuvântul făcut trup pentru acest ceas. De aceea, suntem aici. Suntem aici ca să fim un profet viu, atribute vii ale unui Dumnezeu viu, exprimate. Biblia nu este numai pe hârtie, ci și în trup. De aceea suntem aici. Și din cauza aceasta, cei apropiați vouă vă vor respinge. Vă rog să rețineți ceea ce vă spun: Iacov nu s-a îngrijorat pentru că el a avut dreptul de întâi născut și binecuvântările. Și a avut mai mult decât aceasta: o schimbare a numelui. „Nu vă voi mai numi biserică, ci Mireasă”.

Prieteni, aceasta înseamnă mai mult decât pâinea noastră de toate zilele, decât cariera noastră, slujba noastră, mai mult decât însuși rudele voastre. Aceasta este totul. Eu spun: „Să renunțăm la tot și să ne ținem de dreptul de întâi născut”. Să nu-l pierdem pentru nimic în lume! Amin.