DRAGOSTEA UMANĂ CONDUCE GREȘIT – Partea a patra

Să ne rugăm. O, Tată ceresc, Îți mulțumim, Doamne pentru harul și îndurarea Ta față de noi. Îndurarea Ta se înnoiește în fiecare dimineață, Doamne abundă față de copiii Tăi, și noi Îți suntem foarte recunoscători pentru aceasta.

Doamne, am venit la acest serviciu ca să slăvim și să onorăm Numele Tău, ca să înălțăm Numele Tău, pentru a-Ți cânta laude, și pentru a preamări Numele Tău.

Și acum, când venim la partea de slujire și când citim Cuvântul Tău, pentru că Tu ai rânduit predicarea, dorim să-Ți acordăm toată atenția, și Te rugăm să vii, Dumnezeule, și să lucrezi prin această metodă prin care ai promis că vei lucra. Preia Tu controlul asupra acestor buze, rostește Cuvintele Tale de Viață Veșnică, și fie ca Tu să-Ți sădești Sămânța în inimile noastre, și să aducă o recoltă bogată.

Te rog să ai calea Ta cu noi, pentru ca Duhul Sfânt să Se miște în viețile noastre, și să faci cu noi ceea ce ai rânduit pentru ceasul acesta.

Te iubim și Te rugăm să ne ajuți, Doamne, în timp ce privim în Cuvântul Tău și frânge-ne Pâinea, în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Să deschidem Bibliile la Romani 5.5. Vom continua subiectul despre care am vorbit, „Deosebind dragostea adevărată.” Aceasta va fi partea a patra și vom începe cu Romani 5.5:

„Însă nădejdea aceasta nu înșală, pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt, care ne-a fost dat.”

Vreau să încep cu această Scriptură pentru că lucrurile despre care am vorbit sunt mult peste, dincolo de emoțiile umane, sunt dincolo de capacitatea umană de a iubi în mod corect.

Din cauza căderii, totul în noi, în duhul nostru uman, a fost corupt, de aceea avem nevoie de ceva mai mult decât un element uman. Eu sunt foarte recunoscător pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt, pentru că această dragoste despre care vorbim, este dragostea lui Dumnezeu. Nu este o dragoste umană care crește spre desăvârșire, ci este dragostea lui Dumnezeu, și dragostea lui Dumnezeu este superioară elementului uman.

Astăzi, aș vrea să iau ca subtitlu, Când dragostea umană conduce greșit, și vreau să privim la câteva exemple din Biblie, pentru că aici, Dumnezeu S-a ocupat de mine.

Uneori, cea mai mare înșelăciune, este înșelăciunea din interiorul meu; uneori, cea mai grea deosebire, este deosebirea mea, deoarece Scriptura spune că„ „Inima omului este nespus de înșelătoare și deznădăjduit de rea.”

Așadar, noi avem partea noastră umană cu care ne confruntăm pentru că există o natură umană, o dragoste umană și o afecțiune rațională. Știți, noi încercăm tot timpul să deosebim lumea din jur, și ce se întâmplă, și vrem să facem totul așa cum trebuie. Mă refer la noi, copiii lui Dumnezeu. Noi avem dorința să face ce trebuie, dar de multe ori văd că deosebirea care mă împiedică, este atunci când nu reușesc să mă deosebesc pe mine însumi. De aceea, așa cum v-am spus, cel de care îmi este frică cel mai mult, sunt eu. Fratele Branham a spus: „Cel mai mare dușman al meu, este William Branham.” Așa că, cel mai mare dușman al meu, este Chad Lamb.

Eu cred că atunci când recunoaștem acest lucru simțim puțină disperare, iar disperarea nu este un lucru rău pentru copiii lui Dumnezeu. Noi încercăm să evităm disperarea dar disperarea ne conduce la Hristos, la o dependență totală de EL, iar Duhul Sfânt ne va călăuzi pe calea cea bună, pentru că, fără Duhul Lui, vom merge pe o cale greșită. Așadar, noi avem nevoie de El.

Să mergem la 1Ioan 4. Noi am mai citit capitolul acesta și mi-a plăcut foarte mult. 1Ioan 4.7-12:

„Prea iubiților, să ne iubim unii pe alții; căci dragostea este de la Dumnezeu. Și oricine iubește, este născut din Dumnezeu, și cunoaște pe Dumnezeu

Cine nu iubește, n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este dragoste.

Dragostea lui Dumnezeu față de noi s-a arătat prin faptul că Dumnezeu a trimis în lume pe singurul Său Fiu, ca noi să trăim prin El.

Și dragostea nu stă în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci prin faptul că El ne-a iubit pe noi, și a trimis pe Fiul Său ca Jertfă de ispășire pentru păcatele noastre.

Prea iubiților, dacă astfel ne-a iubit Dumnezeu pe noi,, trebuie să ne iubim și noi unii pe alții.

Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu; dacă ne iubim unii pe alții, Dumnezeu rămâne în noi, iar dragostea Lui a ajuns desăvârșită în noi.”

Acest tip de dragoste este posibilă numai prin Duhul Său. Duhul Lui ne va da capacitatea să iubim în felul în care ne îndrumă Scriptura să iubim. Dragostea umană nu va putea realiza acest lucru, dar dragostea lui Dumnezeu, o va face.

În versetul 12, ni se spune: „Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu; dacă ne iubim unii pe alții, Dumnezeu rămâne (locuiește), în noi…” Așadar, Ioan ne spune că nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu, dar dacă ne iubim unii pe alții, Dumnezeu locuiește în noi. Astfel, noi putem vedea unde locuiește Dumnezeu, unde este locuința lui Dumnezeu prin faptul că frații se iubesc unii pe alții. Așadar, Dumnezeu locuiește în noi și dragostea lui Dumnezeu este desăvârșită în noi sau dragostea Lui ajunge la desăvârșire, la plinătate în noi. Aceasta este etapa finală a lucrării finale, a manifestării descoperirii Tainei lui Dumnezeu sub formă de Mireasă, într-un Trup format din mădulare, din întreaga lume.

Dragostea pe care Dumnezeu a arătat-o de-a lungul timpului, a ajuns în etapa finală a perioadei neamurilor și se apropie de încheiere în noi. Astfel, El spune că dacă ne iubim unii pe alții, atunci Dumnezeu locuiește în noi.

Când vorbim despre statura unui om perfect, vedem cum creștem în imaginea lui Hristos, în asemănarea lui Hristos, în statura unui om desăvârșit care crește în toate privințele, până la Cap, care este Hristos. Aceasta vom fi noi, Mireasa! Vom fi reflectarea Lui pe pământ, prin care El Își va manifesta caracterul Său pe pământ, și va trebui s-o facă El, pentru că noi nu putem, astfel încât, dragostea Lui să devină perfectă în noi

Pe măsură ce urcăm în piramidă, bunătatea frățească sau dragostea frățească, este chiar înainte de Piatra din vârf, sau plinătatea dragostei. Este uimitor că toate aceste atribute trebuie să fie exprimate în opoziție cu lumea. Are sens?

Credința este exprimată într-o lume fără credință; acolo unde este necredință, este exprimată credința. Astfel, chiar de la bază, credința, expresia credinței este exprimată în opoziție cu necredința. În opoziție cu răbdarea, este nerăbdarea lumii care pune în evidență Răbdarea lui Dumnezeu. Lipsa de cumpătare, lipsa stăpânirii de sine în societate, arată cumpătarea lui Dumnezeu. Așadar, toate aceste lucruri sunt afișate în opoziție cu fiecare lucru pe care-l afișează EL, așa că atunci când intrăm în Edenul Satanei, dragostea omului a dispărut, nu mai există. Nu mai există dragoste adevărată, nu mai există nici măcar afecțiune naturală, dar în opoziție cu aceasta, Dumnezeu manifestă dragostea Sa pură, curată.

Așadar, uneori, pentru a arăta dragostea frățească sau bunătatea frățească, trebuie să existe ceva opus acesteia pentru ca bunătatea frățească să se poată manifesta.

Știți, noi credem că fiecare necaz din biserică și orice problemă dintre frați, este un lucru îngrozitor, și este un lucru îngrozitor dacă rămâne nerezolvat, dar este nevoie să iasă la suprafață manifestarea bunătății, a dragostei frățești. Așadar, când fratele meu are nevoie de manifestarea bunătății frățești, voi lăsa bunătatea frățească să se manifeste. Dar, de multe ori aceste lucruri se găsesc în opoziție, așa că, atunci când se întâmplă, lucrurile trebuie rezolvate; trebuie să vorbim unii cu alții și să rezolvăm totul în armonie și în unitate. Aceasta este oportunitatea perfectă pentru ca dragostea lui Dumnezeu să fie afișată în noi. Noi nu ar trebui să fugim de acele lucruri, ci ar trebui să ne apropiem de ele și să spunem: „Dumnezeule, condu-mă în felul corect ca să arăt dragostea frățească în orice situație, pentru că văd că am nevoie de o dragoste mai mare decât dragostea umană.”

Așadar, putem vedea că de multe ori dragostea umană ne va conduce exact contrar dragostei lui Dumnezeu, pentru că, de multe ori, dragostea lui Dumnezeu exprimată este o taină pentru noi.

Privind prin Cuvânt, vreau să spun că felul în care Își exprimă Dumnezeu dragostea, este foarte tainic, și că dragostea umană ne poate aduce în opoziție directă cu Cuvântul lui Dumnezeu.

În mesajul, Dumnezeu Își proiectează dragostea, fratele Branham spune:

„Acum, dragostea este exprimată în două cuvinte diferite, în două sensuri diferite. În greacă, una dintre ele este, „Fhileo.” Aceasta este dragostea pe care o ai pentru soția ta. Și „Agapao,” este dragostea divină. Acum, dragostea pe care o ai pentru soția ta și dragostea lui Dumnezeu sunt atât de contrare!”

Este uimitor, pentru că dragostea pe care o avem pentru soția noastră, pentru soțul nostru, este una din cele mai puternice iubiri pe care le experimentează oamenii, iar dragostea lui Dumnezeu este chiar contrară acesteia, este chiar superioară acesteia, de aceea uneori acționează contrar acelei iubiri.

„Ascultați la aceasta. Dragostea pe care o ai pentru soția ta, dacă un bărbat ar insulta-o, l-ai ucide pe loc, cu felul acesta de dragoste, cu  dragostea „phileo.”

Fratele Branham spune că dragostea phileo produce gelozie, iar acel fel de gelozie care aduce furie și ură, este greșit.

„…l-ai ucide pe loc cu felul acesta de dragoste, cu dragostea phileo. Dar cu dragostea Agapao, te-ai ruga pentru sufletul lui pierdut. Aceasta ar fi diferența.

Există două feluri de dragoste, și eu sunt aproape sigur că mulți dintre noi am fost înșelați de dragostea phileo, crezând că este dragostea Agapao.”

Acesta este adevărul. Eu pot să spun că acesta este adevărul. Cu mine s-a întâmplat aceasta de multe, multe ori, pentru că am crezut că aceasta este dragostea adevărată; și a fost dragoste, a fost o formă de dragoste, dar a fost o formă mai slabă de dragoste. Și descopăr că uneori, acea dragoste era în contrast sau lucra contrar cu dragostea adevărată.

De multe ori, știți, când vorbim despre această dragoste phileo, această dragoste îl face pe un bărbat să se înfurie din cauza dragostei pentru soția lui și să ucidă un alt bărbat pe loc; iar noi știm că aceasta nu este natura lui Hristos.

Așadar, această dragoste ne-a îndepărtat de Hristos. Deși este o dragoste reală pe care o avem în partea umană, emoțională; deși este o dragoste adevărată, această dragoste ne conduce contrar cu natura lui Hristos. Deși această dragoste este un exemplu extraordinar de dragoste, de multe ori ne poate conduce prin emoții, contrar cu natura lui Hristos; așa că trebuie să-L cunoaștem pe Dumnezeu, să cunoaștem Cuvântul Său, ca să putem deosebi prin Duhul deosebirii, prin Duhul lui Hristos, și să știm că de multe ori, aceste lucruri ne-ar motiva să facem ceva greșit.

Problema este atunci când aceasta vine pe plan religios, când este încă o dragoste phileo, dar are tonuri religioase și ne poate conduce contrar naturii lui Hristos. Acest fel de dragoste, deși pare că este o dragoste care se bazează pe dragostea pentru o altă ființă umană, de fapt, se concentrează în continuare pe dragostea de sine, pentru că, „Mi-ai insultat soția, și când mi-ai insultat soția, m-ai insultat pe mine; când mi-ai rănit copilul, m-ai rănit pe mine.” Acest fel de dragoste aduce amărăciune, ură și furie. Această dragoste pare a fi dragoste pentru copilul tău, soția ta, dar când ajungi cu adevărat în miezul ei, îți dai seama că încă te iubești pe tine.

Dacă cineva ți-a insultat copilul, nu pe un oarecare copil, ci pe copilul tău; când l-a jignit pe copilul tău, te-a jignit pe tine. Astfel, în loc să deosebești acest fel de dragoste, lași această furie care poate aduce frustrare, mânie, amărăciune, dispreț; poate aduce toate aceste lucruri care sunt contrare naturii lui Hristos. Noi credem că suntem îndreptățiți pentru că, „Acesta este copilul meu; aceasta este soția mea pe care o iubesc atât de mult!” Da, acesta poate fi copilul tău, poate fi soția ta, dar persoana care a cauzat, poate neintenționat ofensa, este fratele tău, și atunci poți să-ți ucizi fratele ca să-ți protejezi soția? Vedeți? Devine destul de îngust.

Fratele Branham a spus:

„Pentru că cineva m-a întrebat, nu demult:

„Satan nu este un creator?” Am spus:

„Nu, domnule! Dumnezeu este singurul Creator! Există un singur Creator, și acela este Dumnezeu!”

„Ei bine,” a spus el, „dar cum a ajuns răul aici dacă nu l-a creat Satan?”

„Răul nu este o creație. Satan nu poate crea, dar el poate perverti ceea ce a creat Dumnezeu.”

În altă parte, fratele Branham a spus:

„Răul este dreptatea pervertită. Dumnezeu nu a creat niciodată răul, ci diavolul, Satan a luat dreptatea și a pervertit-o; iar când a luat dreptatea și a pervertit-o, aceasta a devenit rău. El nu este creator, Dumnezeu este Creatorul, dar Satan pervertește ceea ce a creat Dumnezeu. Dumnezeu a creat binele și Satan l-a pervertit în rău, și așa este cu orice lucru care este pervertit, este greșit.”

Așadar, Dumnezeu a creat dragostea! Dumnezeu este Inițiatorul, Dumnezeu este dragoste, dar Satan poate perverti dragostea. El poate să ia ceea ce a creat Dumnezeu și să pervertească.

În mesajul, Dumnezeu ascuns în simplitate, fratele Branham spune:

„Știința este în ordine, în măsura în care cele cinci simțuri sunt bune, sunt în acord cu Cuvântul. Dar când cele cinci simțuri contrazic Cuvântul, depărtează-te de ele.”

În mesajul, Cea mai mare bătălie care s-a dat vreodată, el spune:

„Dacă aveți simțurile voastre văzul, gustul, pipăitul, mirosul și auzul, ele sunt bune, dar să nu vă încredeți în ele decât dacă sunt în acord cu Cuvântul. Să nu ascultați de ele.

Acum imaginația, conștiința, memoria, raționamentul și afecțiunile, sunt bune dacă sunt în acord cu Cuvântul. Dar dacă afecțiunile voastre nu sunt în acord cu Cuvântul, scăpați-vă de ele.”

Cuvântul, „Afecțiune,” este un alt Cuvânt pentru „Dragoste,” un alt fel de dragoste, dar dacă această afecțiune nu este în acord cu Cuvântul, profetul spune; „…scăpați-vă de ea.” Eu nu spun că nu trebuie să avem afecțiune, nu spun că nu trebuie să am dragoste, absolut, trebuie să avem dragoste dar dacă dragostea pe care o simți te duce contrar Cuvântului lui Dumnezeu, contrar naturii lui Hristos, scapă-te repede de acea dragoste, pentru că acea dragoste este o motivație de a merge pe o cale greșită. Undeva, acea dragoste a fost pervertită de Satan însuși, pentru a te îndepărta de Cuvânt, să nu fii în Cuvânt.

Sper că, pe măsură ce mergem mai departe voi putea arăta aceasta; sper că Dumnezeu va lua ceea ce mi-a pus în inimă și să pună în inima voastră, pentru că cuvintele nu sunt suficiente, nu există nici o posibilitate, dar știu cum S-a ocupat Dumnezeu cu mine, știu ce înseamnă pentru mine și cât de adânc a intrat în inima mea. Dar eu nu pot face cu cuvinte o operație profundă în inima nimănui, ci va fi nevoie de lucrarea Duhului Sfânt pentru ca El să ia din inima mea, ce a făcut în mine și să procedeze cu tine în același fel, astfel încât totul să iasă corect, nu incorect.

Un lucru care mă îngrijorează întotdeauna foarte mult în predicare, este elementul uman, pentru că pot prezenta ceva în așa fel încât, prin propriile mele cuvinte să fac pe cineva să înțeleagă greșit: puțin în acest fel, sau puțin așa și așa, și nu vreau să fac aceasta. Eu vreau să mă predau lui Dumnezeu, pentru ca El să vorbească numai ce vrea chiar dacă eu nu înțeleg, nu cuprind cu mintea mea, ca să-l planteze în inimă și să aducă înțelegerea corectă, pe calea corectă. Eu nu vreau să aduc neînțelegere, nu vreau să mă injectez pe mine, deoarece, când ești o ființă umană încerci să eviți aceasta pentru că predicarea este dură. Deci, doresc ca Dumnezeu să lucreze în inimile noastre pentru a ne aduce în chipul lui Hristos.

Pavel a spus: „Simt din nou durerile nașterii pentru voi, până când Hristos va lua chip în voi.” Ce spunea Pavel? Unde voia să ajungă? Unde voia el să ducă biserica? El încerca să ducă biserica în locul unde Hristos este format în tine, în locul unde avea să fie descoperită această mare Taină, care este Hristos în voi, nădejdea slavei. „Cred că este o lucrare foarte profundă. Pentru mine este o lucrare mai profundă decât mi-am dat seama inițial.”

Eu am crezut că voi înțelege câteva învățături doctrinare, voi înțelege ce s-a întâmplat în grădina Eden, ce a făcut șarpele și toate acestea, iar după aceea mi-am scos televizorul; nu am mai purtat pantaloni scurți; nu am mai folosit un limbaj murdar; nu am mai spus nici o glumă proastă, apoi m-am gândit că voi fi bine. Dar mi-am dat seama că nu sunt bine, că Dumnezeu vrea să mă aducă în imaginea Sa; Dumnezeu vrea ca Hristos să Se manifeste în mine și va fi nevoie de o moarte totală a sinelui meu și de o renunțare totală la lucrurile la care nici nu m-am gândit că trebuie să renunț, lucruri pe care nu le înțelegeam, care erau încă obstacole și bariere în adâncul cărnii lui Chad.

Eu am crezut că am renunțat la tot în măsura înțelegerii pe care am avut-o în momentul când m-am predat, dar după aceea am găsit mai multe la care a trebuit să renunț; apoi am găsit puțin mai multe care trebuiau predate. De aceea ne întoarcem mereu la biserică pentru predicarea Cuvântului, astfel ca Cuvântul să ne poată deosebi și să ne taie pentru că El este o Sabie ascuțită cu două tăișuri care poate despărți sufletul  și duhul și să spună: „Partea aceasta nu este ceea ce vrea Dumnezeu, aceasta este partea pe care o vrea El.”

Când privesc la aceste lucruri sunt copleșit și uneori mă gândesc: „Doamne, cum pot manifesta eu aceasta?” Apoi mă uit la ceasul în care trăim, la epoca în care suntem chemați și la manifestarea Cuvântului pe care El L-a descoperit în zilele noastre, și spun: „Ce altă oră? Care altă generație? Care alte persoane vor face să trăiască acest Nou Testament?” Este în Cuvânt. Aceasta trebuie să trăim! Aceasta trebuie să fie expus; trebuie să fie un popor pe care Dumnezeu îl va chema la această manifestare și El va furniza mijloacele, iar mijloacele sunt Cuvântul, credința în Cuvântul Său. Apoi, Duhul Cuvântului va veni pe deasupra, va uda Cuvântul și-L va aduce la manifestare.

Să mergem împreună la Ioan 11. Vom merge în câteva locuri din Cuvânt, care ne sunt familiare, dar la care vreau să privim încă odată. Ioan 11.1-4:

„Un oarecare Lazăr din Betania, satul Mariei și al Martei, sora ei, era bolnav.

Maria era aceea care a uns pe Domnul cu mir, și I-a șters picioarele cu părul ei, și Lazăr, cel bolnav, era fratele ei.

Surorile au trimis la Isus să-I spună: „Doamne, iată că acela pe care-l iubești, este bolnav.”

Dar Isus, când a auzit vestea aceasta, a zis: „Boala aceasta nu este spre moarte, ci spre slava lui Dumnezeu, pentru ca Fiul lui Dumnezeu să fie proslăvit prin ea.”

Așadar, Isus a știut imediat scopul bolii lui Lazăr, și scopul nu era moartea, chiar dacă știm că Lazăr murise în trup.

„Și Isus iubea pe Marta, și pe sora ei, și pe Lazăr..” Deci, Isus i-a iubit. „…Deci, când Isus a auzit că Lazăr este bolnav, a mai zăbovit două zile în locul unde era…” Partea aceasta este ciudată când oamenii privesc la ceea ce scrie aici. Isus îi iubea pe Marta, pe sora ei și pe Lazăr. Și iată că cei pe care-i iubea, I-au trimis vorbă că Lazăr este bolnav, dar, în loc să meargă la cei pe care-i iubea, Isus a amânat cu două zile plecarea. Isus putea să-l vindece, să îndepărteze boala și să-Și elibereze prietenul care era bolnav, dar în loc să meargă la el, dragostea lui Dumnezeu L-a făcut să rămână pe loc. Dar dragostea umană nu înțelege acest lucru. „Cum poți lăsa un om în agonie să sufere, când poți să-l ajuți? Cum poți să stai pe loc, când știi că are nevoie de Tine?” Ce-L ținea pe loc? Dragostea lui Dumnezeu Îl ținea pe loc. Ființele umane din jur nu puteau înțelege, dar aceasta este o dragoste superioară.

„și în urmă a zis ucenicilor: „Haidem să ne întoarcem în Iudeea.”

„Învățătorule,” I-au zis ucenicii, „acum de curând căutau iudeii să Te ucidă cu pietre, și Te întorci în Iudeea?”

Isus a răspuns: „Nu sunt douăsprezece ceasuri în zi? Dacă umblă cineva ziua, nu se poticnește, pentru că vede lumina lumii acesteia,

dar dacă umblă noaptea, se poticnește, pentru că n-are lumina în el.”

După aceste vorbe, le-a zis: „Lazăr, prietenul nostru, doarme, dar Mă duc să-l trezesc din somn.”

Ucenicii I-au zis: „Doamne, dacă doarme, are să se facă bine.”

Isus vorbise despre moartea lui, dar ei credeau că vorbește despre odihna căpătată prin somn.

Atunci le-a spus pe față: „Lazăr a murit.” Și Mă bucur că n-am fost acolo…”

Gândiți-vă că uneori trebuie să ne oprim și să privim mai atent în Biblie, și să ne gândim că Isus a primit la timp vestea că Lazăr este bolnav pentru a merge la el și să prevină moartea. Dar Isus știa că există un scop în aceasta, așa că, dragostea lui Dumnezeu L-a constrâns să stea pe loc, pentru un bine mai mare.

Amintiți-vă că dragostea lui Dumnezeu este cu bătaie lungă; dragostea lui Dumnezeu vede totul de la început până la sfârșit și știe ce este mai bine, nu ce este convenabil sau ce este ușor, ci întotdeauna dragostea face ce este mai bine pentru cei pe care-i iubește.

Așadar, la un moment dat, Isus a spus: „Lazăr doarme, dar merg să-l trezesc.” El știa care este scopul Său, știa ce trebuie să facă, și a spus: „Mă duc să-l trezesc,” dar ei au înțeles greșit, de aceea El a trebuit să le vorbească clar, în felul uman în care ei puteau înțelege, și le-a spus: „Lazăr a murit.” Și după ce le-a spus clar că Lazăr a murit, a adăugat: „…și Mă bucur de dragul vostru, pentru că vă iubesc, că nu am fost acolo.”

Dar tu mergi în sens invers, în loc să mergi la Betania, în casa Martei, a Mariei și a lui Lazăr. Cum au fost acele două zile pentru ei? Cum a fost trecerea fratelui pentru ei? S-au simțit ei iubiți? Au simțit ei că dragostea lui Isus Hristos a fost un sentiment cald și sincer  când I-au trimis vorbă și El nu a venit? „Nu știu de ce nu a venit. De ce a întârziat? Poate ceva nu este în ordine. Dacă ar veni, aceasta ar fi peste…”

Noi știm că ei și-au exprimat credința pentru că I-au spus: „Dacă ai fi fost aici, el ar fi trăit.” Astfel, ei au avut întrebări, neînțelegeri, și poate erau dezamăgiți, nu știu, dar erau oameni adevărați cu emoții reale, iar de partea cealaltă, Isus a amânat cu două zile întoarcerea la ei. Apoi le-a spus ucenicilor Săi: „Am făcut-o de dragul vostru (pentru voi), pentru că trebuie să vedeți ceva, trebuie să experimentați ceva. Dumnezeu a permis acest lucru pentru binele vostru.” Aceasta este dragostea generală a lui Dumnezeu. Poate nu a simțit dragoste pentru Marta și Maria, dar El a fost condus de Dumnezeu.

Să citim din nou versetul 15:

„Și Mă bucur că n-am fost acolo pentru voi, de dragul vostru ca să credeți. Dar acum, haidem să mergem la el.”

Să mergem la versetul 32:

„Maria, când a ajuns unde era Isus, și L-a văzut, s-a aruncat la picioarele Lui, și I-a zis: „Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu.”

Ea știa că Isus îl putea ridica și a trimis după El, dar El nu a venit. De câte ori L-am chemat noi și nu a venit? Am cerut o eliberare imediată, dar nu a venit imediat; am cerut să se schimbe situația, și Dumnezeu a lăsat-o să continue. Știți, noi trebuie să ne despărțim de emoția umană pentru a înțelege dragostea lui Dumnezeu, altfel ne putem simți dezamăgiți. Dacă suntem cu adevărat sinceri cu noi înșine, am recunoaște că ne-am simți dezamăgiți de Dumnezeu, ne-am simți neglijați, tratați superficial sau că nu-I pasă de noi. Aceasta este partea umană, acestea sunt emoțiile prin care trecem.

Am vrut o eliberare, am vrut un răspuns, am știut că Dumnezeu ar putea; Maria a știut că El putea: „Dacă ai fi fost aici, fratele meu nu ar fi murit.”

„Știu că Dumnezeu ar putea schimba situația în viața mea și că într-o fracțiune de secundă totul s-ar termina, pentru că El are puterea, are capacitatea și nu există nici o îndoială cu privire la aceasta. Știu că mă iubește și că poate, dar nu înțeleg de ce nu îmi schimbă locul de muncă.” Și am suferit din cauza acestor întrebări. „Sunt neprihănit, nu știu de ce permite să mi se întâmple aceasta,” și astfel trecem prin întregul ciclu emoțional, uneori promovat de o încercare, când trebuie să ne întoarcem și să renunțăm la acel lucru în liniște și să spunem: „Nu contează. Dumnezeu știe ce este mai bine pentru mine. Eu mă încred pe deplin în El, pentru că aceasta este dragostea lui Dumnezeu pentru mine.”

Eu nu trebuie să simt că am nevoie să înțeleg dragostea lui Dumnezeu, pentru că uneori, această dragoste este atât de contrară cu dragostea umană, că pare șocant.

Amintiți-vă că acum câteva săptămâni am vorbit despre discuția lui Isus cu Petru.

„Domnul a zis: „Simone, Simone, Satana v-a cerut să vă cearnă ca grâul.

Dar Eu M-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credința ta; și după ce te vei întoarce la Dumnezeu, să întărești pe frații tăi.” (Luca 22.31-32).

Dacă aș fi fost în locul lui Simon și Isus mi-ar fi spus acele cuvinte, cred că una din reacții ar fi fost să tac, să nu spun nimic, dar acum, când mă gândesc la aceasta, aș spune: „Doamne, nu-l lăsa să mă cearnă ca grâul. Tu îl poți opri.”

Dar Petru urma să fie cernut ca grâul. Petru avea nevoie de ceva pentru a se schimba în interiorul lui, avea nevoie să treacă prin disperare. Deci, Isus i-a spus lui Petru: „Satan a cerut să vă cearnă ca grâul.” Felul acesta de vorbire tinde să te facă să crezi că Satan a cerut permisiunea să-i cearnă, așa că, el a cerut permisiunea să-l încerce pe Petru, și din ce citim, înțelegem că i s-a acordat această permisiune. Ce este aceasta? Dragoste! Noi știm cum a fost cernerea lui Petru, cum L-a tăgăduit pe Domnul și cum a ieșit din marea agonie după ce L-a negat, L-a negat, L-a negat cu blesteme; după care a plâns amarnic.

Nimic din toate acestea nu au părut bune lui Petru. Din punct de vedere emoțional, nu au fost sentimente calde de dragoste, nu a fost o stare euforică, cred că înțelegeți ce spun. Dar dragostea lui Dumnezeu l-a adus pe Petru în poziția în care trebuia să fie, pentru că este o dragoste cu previziune, care cunoaște sfârșitul înaintea începutului; este o dragoste care nu va renunța la nimic, și va folosi orice ca să ne aducă la sfârșitul dorit de Dumnezeu pentru noi.

Eu am vorbit cu mulți dintre voi despre circumstanțe dificile, despre încercări dificile din viață, și am spus de multe ori: „Acesta este motivul pentru care Dumnezeu nu le cere păstorilor permisiunea de a lăsa oile în încercări.” De ce? Pentru că păstorii ar spune întotdeauna: „Oh, Doamne, nu! Nu face aceasta! Te rog, nu face aceasta acestei familii! Cruță-i, nu permite să treacă prin aceasta, Doamne!” Iar Dumnezeu nu vine niciodată la păstor să-i spună: „Bine, este în ordine!”, ci Dumnezeu o face oricum.

În inima mea, aș spune: „Doamne, nu! Nu o face acum!” Dar Dumnezeu ne iubește cu o dragoste mai înaltă, cu o dragoste care nu va cruța nimic pentru a ne duce la perfecțiune.

Cu puțin timp în urmă am vorbit despre apostolul Pavel căruia i s-a dat un țepuș în trup, un sol al Satanei.

„Și ca să nu mă umflu de mândrie, din pricina acestor descoperiri, mi-a fost pus un țepuș în carne, un sol al Satanei, ca să mă pălmuiască, și să mă împiedece să mă îngâmf.

De trei ori am rugat pe Domnul să mi-l ia.

Și El mi-a zis: „Harul Meu îți este de ajuns, căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârșită.” Deci mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos să rămână în  mine.” (2Corinteni 22.7-9).

Lui Pavel i s-a dat o mică perspectivă asupra încercării lui, când Dumnezeu i-a spus: „Am făcut aceasta în folosul tău, pentru binele tău. Harul Meu îți este de ajuns, pentru că puterea Mea este făcută desăvârșită în slăbiciune.”

În ce mă privește pe mine, recunosc că tot ce face Domnul în viața mea, este spre binele meu. Domnul face totul bine și dragostea Lui pentru mine nu se schimbă niciodată. El are o previziune pentru mine și nu vrea ca eu să las omul, dragostea mea umană să interpreteze ce se întâmplă, ci El vrea ca dragostea divină să interpreteze ce se întâmplă în viața mea. De aceea, eu vreau să am o viziune mai înaltă.

Să mergem împreună la Marcu 10, și să privim la un alt pasaj din Scriptură, la povestea tânărului bogat.

Marcu 10.17-21:

„Tocmai când era gata să pornească la drum, a alergat la El un om, care a îngenuncheat înaintea Lui, și L-a întrebat: „Bunule Învățător, ce să fac ca să moștenesc viața veșnică?”

„Pentru ce Mă numești Bun?” i-a zis Isus. „Nimeni nu este bun decât Unul singur: Dumnezeu.

Cunoști poruncile: „Să nu preacurvești; să nu ucizi; să nu furi; să nu faci o mărturisire mincinoasă; să nu înșeli; să cinstești pe tatăl tău și pe mama ta.”

El I-a răspuns: „Învățătorule, toate aceste lucruri le-am păzit cu grijă din tinerețea mea.”

Isus S-a uitat țină la el, l-a iubit, și i-a zis: „Îți lipsește un lucru…”

La începutul versetului 21, scrie: „Isus S-a uitat țină la el, și l-a iubit…” Deși l-a iubit, Isus nu a spus: „O, tu ești un băiat bun, ești bine, totul este în ordine cu tine. Dumnezeu te iubește, ești în ordine.” Nu așa l-a iubit Isus pe acel tânăr, ci dragostea pe care o avea pentru el, a mers până la inima lui ca să înlăture problema, nevoia ce-o avea, și anume: să se predea mai mult lui Dumnezeu. Isus nu l-a acoperit și nu i-a spus: „Ești bine, ești bine, ești bine.” Știți, de multe ori dragostea umană ne poate conduce pe o cale greșită. Dragostea umană poate fi contrară voinței și dragostei lui Dumnezeu atât de mult, încât noi, ca slujitori sau ca părinți îi putem acoperi pe copiii noștri spunându-le: „Ești bine, Dumnezeu te iubește, vei fi bine,  tu ești în casa noastră.” Nu! Ei nu sunt bine până când nu vor renunța la tot. Voi nu veți fi în ordine până când nu veți vinde tot, veți da săracilor, vă veți lua crucea și-L veți urma pe Isus.

Tu nu ești bine pentru că spun eu că ești bine; tu nu ești bine pentru că ești în casa mea sau că stai în această biserică, ci tu ești bine numai atunci când ești cu adevărat bine; tu ești bine numai atunci când dragostea lui Isus a scos din rădăcini problema ce-o ai în inima ta și ai ajuns la ceea ce ai nevoie ca să te predai mai mult, care te determină să te predai pe deplin și se manifestă dragostea lui Dumnezeu. Dar când spui tot timpul: „Ești bine, ești bine, ești minunat, ești grozav,” mai ales în familie poți vedea că sunt probleme și nevoi, și este o lipsă de predare.” De aceea, nu poți spune mereu: „Ești mântuit, ești creștin.” Ei sunt creștini doar când sunt născuți din nou din Duhul lui Dumnezeu.

Ei nu sunt creștini pentru că locuiesc în casa mea; nu sunt creștini pentru că eu îi numesc creștini; ei nu sunt creștini  doar pentru că respectă regulile casei…

Când unul din copiii tăi începe să devină îngrijorat pentru propria lui mântuire, și Dumnezeu începe să se ocupe de el, uneori vrei să-i iei anxietatea, și să spui: „Oh, este în ordine, ești bine.” Nu! Uneori trebuie să treacă prin necaz, trebuie să-și caute mântuirea cu frică și tremurând; uneori trebuie să afle singur unde se află și s-ar putea să treacă printr-un timp puțin tumultos iar noi nu ar trebui să spunem: „Ești bine, nu-ți face griji,” ci ar trebui să spui: „Stăruie înaintea lui Dumnezeu până când Dumnezeu ți-o va descoperi, și în cele din urmă vei fi bine. S-ar putea să treci printr-o perioadă grea, dar continuă să-L cauți până când El Se instalează în inima ta.”

Dacă nu suntem atenți, putem lua lucrarea ce-o face Dumnezeu și s-o punem deoparte.

Așadar, vedem că dragostea Lui Dumnezeu poate fi contrară cu dragostea umană, iar dragostea umană poate duce pe o cale greșită și poate fi contrară dragostei lui Dumnezeu.

Noi putem vedea greșeli, putem vedea răul, păcatul și să încercăm să le netezim pentru că iubim acea persoană și nu vrem să spunem nimic. Aceasta este dragoste?

Când Isus S-a uitat la acel tânăr, El l-a iubit, și pentru că l-a iubit, i-a spus: „Există un lucru care îți lipsește.” Haideți să citim aceasta:

„Isus S-a uitat țină la el, l-a iubit, și i-a zis: „Îți lipsește un lucru: du-te de vinde tot ce ai, dă la săraci, și vei avea o comoară în cer. Apoi vino, ia-ți crucea, și urmează-Mă!”

Mâhnit de aceste cuvinte, omul acesta a plecat întristat de tot, căci avea multe avuții.”

Este trist că acest tânăr a întors spatele oportunității pe care o avea, dar eu spun că cel puțin a avut ocazia de a auzi Adevărul pentru că Isus i-a spus ce trebuie să facă. Ce L-a împins pe Isus să vorbească inimii lui? Dragostea! Tânărul L-a întrebat: „Ce trebuie să fac ca să moștenesc viața veșnică?” Iar El i-a răspuns: „Cunoști poruncile: să nu preacurvești, să nu furi, să-l cinstești pe tatăl tău și pe mama ta.” „Am făcut aceasta din tinerețea mea.” Dar Isus nu i-a spus: „Ești bine! Este bine!”, ci S-a dus mai adânc: „Îți lipsește un singur lucru: trebuie să te predai deplin, să te dăruiești deplin Mie. Trebuie să vinzi toate posesiunile tale și să dai la săraci.” Cu alte cuvinte: să-I predai Lui toată viața. „Vinde tot, apoi ia-ți crucea (crucea este un instrument al morții), și urmează-Mă!” Aceasta i-a spus Dragostea tânărului bogat; aceasta i-a spus dragostea adevărată.

Să mergem la Ioan 5.2-9:

„În Ierusalim, lângă Poarta Oilor, este o scăldătoare, numită în evreiește Betesda, care are cinci pridvoare.

În pridvoarele acestea zăceau o mulțime de bolnavi, orbi, șchiopi, uscați, care așteptau mișcarea apei.

Căci un înger al Domnului, din când în când, intra în scăldătoare, și tulbura apa. Și cel dintâi, care se cobora în ea, după tulburarea apei, se făcea sănătos, orice boală ar fi avut.

Acolo se afla un om bolnav de treizeci și opt de ani.

Isus, când l-a văzut zăcând, și, fiindcă știa că este bolnav de multă vreme, i-a zis: „Vrei să te faci sănătos?”

„Doamne,” I-a răspuns bolnavul, „n-am pe nimeni să mă bage în scăldătoare când se tulbură apa, și, până să mă duc eu, se coboară altul înaintea mea.”

„Scoală-te,” i-a zis Isus, „ridică-ți patul și umblă!”

Îndată omul acela s-a făcut sănătos, și-a luat patul și umbla. Ziua aceea era o zi de Sabat.”

Când a vorbit despre această întâmplare, fratele Branham a atras atenția că acolo era o mulțime de orbi, șchiopi, neputincioși și bolnavi care stăteau în jurul acelei scăldători, dar deși era o mulțime așa de mare de bolnavi, Isus a mers doar la unul. Fratele Branham a vorbit despre aceasta de multe ori, și eu vreau să citesc din câteva locuri. Voi citi mai întâi din mesajul, Luptând sincer pentru credința dată sfinților odată pentru totdeauna, unde el spune:

„Priviți puțin mai departe dacă vreți. Într-o zi, El S-a coborât la scăldătoarea numită Betesda, și Biblia spune: „O mulțime de oameni neputincioși zăceau acolo.”

Priviți ce fel de oameni zăceau acolo: șchiopi, orbi, uscați care așteptau mișcarea apei. Suntem în sfântul Ioan 5. Acum, mulțimi mari ca aceea care este aici în seara aceasta, poate de zece ori mai mult decât aici. Erau toți șchiopi, uscați, orbi așteptând mișcarea apei, și doar la câteva zile după ce acea  femeie I-a atins haina, acolo…El a coborât prin acea scăldătoare, a trecut pe lângă orbi, pe lângă șchiopi…A fost El plin de milă? Da! De ce nu a avut El milă pentru toți? Vrei să spui că milostivul Hristos, Unsul, Emanuel a trecut printre șchiopi, orbi, uscați, neputincioși și nu i-a vindecat niciodată? Biblia spune că El a făcut…

Acum priviți și țineți minte aceasta: uneori voi nu știți ce înseamnă mila. Prieteni, oamenii sunt atât de legați încât nu înțeleg lucrurile cerești. Noi nu le înțelegem. Vedeți? „Milă”, înseamnă, „să faci voia lui Dumnezeu”, nu simpatie. Există o mare diferență între milă și simpatie. Acum priviți, la fel ca dragostea. Dragostea este de două feluri. Noi știm care sunt cele două cuvinte grecești: unul este, „Agapao,”, iar celălalt este, „Phileo.” Dragostea phileo, este dragostea pământească, ca prietenia. Dragostea Agapao, este dragostea de sus. Doar ascultați, dragostea phileo, este dragostea pe care o ai pentru soția ta, pentru copiii tăi. Aceasta este dragostea phileo. Acum, dacă cineva îți insultă soția, acest fel de dragoste te-ar face să-l omori pe omul care ți-a insultat soția. Aceasta este dragostea phileo. Dar dragostea Agapao, te-ar face să te rogi pentru sufletul lui pierdut. Aceasta face diferența. Aceasta este calea cu compasiunea, (mila), umană și compasiunea evlavioasă. Mila în tărâmul spiritual, înseamnă, a face voia Celui ce te-a trimis.”

Fratele Branham a spus că există o diferență între simpatie și milă. Eu am căutat acest lucru ca să-l pun în relație cu ceea ce a spus fratele Branham. Simpatia înseamnă să-ți pară rău pentru cineva, dar mila înseamnă să-ți pară rău pentru cineva cu dorința de a-l ajuta. Desigur, poate exista o milă falsă care vine cu simpatia, dar există o milă dumnezeiască, și aceasta știe că singurul mod în care poți ajuta acea persoană, este prin Cuvântul lui Dumnezeu. Acesta este singurul lucru: să le dau Cuvântul lui Dumnezeu pentru că eu nu pot face nimic altceva ca să-l ajut.

În mesajul, Domnilor, noi vrem să-L vedem pe Isus, fratele Branham spune:

„Există două feluri de milă: una dintre ele este simpatia umană, iar cealaltă este mila dumnezeiască. Mila dumnezeiască înseamnă a face voia lui Dumnezeu; simpatia umană aruncă totul într-o baltă, (într-o încurcătură).”

Simpatia umană încurcă totul în noi. Dacă am putea s-o raportăm la ceva foarte practic în Cuvânt, putem spune că Dumnezeu ne-a promis că dacă plătim zeciuiala, ne va da belșug de binecuvântări, și cel ce mănâncă (lăcusta), nu ne va nimici roadele pământului. Noi știm că aceasta este promisiunea Lui, dar uneori, vedem frați și surori care se confruntă cu probleme; poate cu o situație financiară dificilă, și s-ar putea să nu ne dăm seama că devoratorul a venit pentru că Domnul l-a îngăduit deoarece nu sunt credincioși în privința zeciuielii. Noi avem simpatie, iar simpatia vrea să ușureze presiunea de pe fratele sau sora noastră, așa că începem să le dăm bani, pentru că aceasta trebuie să facem. Ca oameni iubitori, nu ar trebui să lăsăm pe nimeni să sufere, și trebuie să le luăm suferința și s-o purtăm împreună, dar problema este că ei sunt în afara voii Lui Dumnezeu, în afara Cuvântului lui Dumnezeu, și toată simpatia noastră umană nu va rezolva niciodată această problemă. Acolo este o fântână goală pe care banii nu o vor repara, pentru că este o problemă spirituală, ei sunt în afara Cuvântului. De aceea, eu trebuie să vorbesc cu ei suficient de mult pentru a înțelege; „Ei bine, cred că înțeleg ce se întâmplă. Ți-ai plătit zeciuiala la timp?” „Nu, am rămas puțin în urmă din cauză că…” Știți, întotdeauna este un motiv, dar niciodată nu este un motiv bun. Eu aș putea spune: „Oh, da, este în ordine. Înțeleg și aceasta și cealaltă, așa că lasă-mă să te ajut.”

Ascultați, acesta nu este un ajutor. Acesta nu este dragoste, pentru că dragostea înseamnă să spui: „Ascultă frate, soră, eu te iubesc dar problema pe care o văd la tine este că tu nu ești aliniat cu Cuvântul lui Dumnezeu. Dacă ești aliniat cu Cuvântul, Dumnezeu a promis că vei avea binecuvântare.” Eu nu am în mine puterea de a trece peste Cuvântul lui Dumnezeu, și dacă încerc s-o fac, dragostea mea este greșită, greșesc, sunt contrar cu Cuvântul din cauza milei, a compasiunii umane.

Aceasta nu înseamnă că nu vom ajuta oamenii. Dumnezeule, ajutăm oamenii tot timpul, dorim să-i ajutăm; sunt momente în care chiar este nevoie de ajutor și există Scripturi pentru aceasta, dar, oh Doamne, ajută-ne să ajutăm în felul corect; ajută-ne să fim iubitori, să ne iubim frații așa cum l-a iubit Dumnezeu pe tânărul bogat, așa cum l-a iubit Isus Hristos. Ajută-ne să ne iubim unii pe alții, pentru că aceasta ne va ajuta să avem dragoste adevărată pentru Dumnezeu în inimile noastre. Să nu ne gândim că dacă facem anumite lucruri suntem buni și continuăm să scăpăm de presiune, pentru că s-ar putea să merg absolut contrar Cuvântului lui Dumnezeu în felul acesta, de aceea avem nevoie de o deosebire, avem nevoie de Dumnezeu ca El să ne călăuzească spiritual. De aceea, poate că uneori trebuie să punem câteva întrebări celor cu probleme.

Noi trebuie să dăruim dragoste adevărată, și dragostea adevărată ne va aduce întotdeauna înapoi la Cuvânt, pentru că adevărata corecție ne va aduce întotdeauna înapoi la Cuvânt. Dragostea adevărată corectează.

Eu am crezut că a ajunge la perfecțiune, a veni în statura lui Hristos, este ușor, și nu mi-am dat seama că mă va costa totul, că va trebui să pierd tot sinele meu, să mă predau complet și să continui să mă predau complet. Pavel a spus: „Eu mor în fiecare zi.”

În mesajul, Căutându-L pe Isus, din anul 1954, fratele Branham a spus:

„Apoi, când a fost găsit în Templu bucurându-se, evreii l-au întrebat. Aceasta este în sfântul Ioan 5.19. Ascultați cu atenție. Evreii L-au întrebat: „Ei bine, de ce nu I-ai vindecat pe toți acei oameni?” Dacă El era un mare vindecător, de ce nu i-a vindecat pe toți acei infirmi și bolnavi…? El a trecut chiar printre ei, dacă era plin de iubire, de ce nu a avut milă de ei?

Oamenii nu știu ce este mila. Compasiunea (mila), și dragostea sunt voia lui Dumnezeu, și tu poți…”

Aceasta este o afirmație la care vreau să fim atenți, să ne punem haina spirituală și să acordăm o atenție deosebită acestei afirmații. Pentru mine este foarte important.

„…Compasiunea (mila), și dragostea sunt voia lui Dumnezeu, și tu poți face aceasta doar așa cum ți-o dă Dumnezeu; nu o pasiune umană emoțională, nu dragoste emoțională, ci dragoste divină care poate fi doar redată și dată de Dumnezeu.”

Ascultați, prieteni, sper să nu vă îndepărtați niciodată de ceea ce am propovăduit, gândindu-vă că trebuie să vă străduiți mai mult. Oricât ne-am strădui de mult, nu putem face aceasta, și noi trebuie să devenim mai disperați în dorința de a fi dependenți de El, mai sinceri, și să spunem: „Doamne, fără Tine, voi eșua în a avea dragoste perfectă dacă Duhul Tău nu preia controlul asupra mea. Doamne, trebuie să scoți la suprafață părțile din mine pentru care trebuie să mor; trebuie să-mi arăți obstacolele și barierele și orice Îți blochează Canalul; trebuie să mi le arăți ca să Ți le pot da Ție, astfel încât să poți curge prin mine, căci fără Tine, nu pot face aceasta.”

Dacă Dumnezeu a făcut ceva în inima mea în ultimele două luni, când am început să caut acest subiect, este că am început să realizez că aceasta este imposibil fără Dumnezeu, și că totul se reduce la o linie foarte subțire de separare între ceea ce este Dumnezeu, și ceea ce sunt eu; între ceea ce este corect, și ceea ce este greșit; și că este nevoie de Cuvântul lui Dumnezeu care să vină și să facă separare între duh și suflet. Dar pentru aceasta este nevoie de descoperirea acestui Cuvânt, pentru că eu pot citi Scripturile toată ziua și totuși să rămân confuz în mine însumi și să mă întreb care sunt eu și care este Dumnezeu.

Fie ca Dumnezeu să ia nebunia predicării și s-o folosească pentru a înlătura toate obstacolele din viața noastră! Fie ca Dumnezeu Însuși să înceapă să ne arate, să ne descopere astfel încât să putem fi ceea ce ne-a chemat să fim în această oră, pentru că acest lucru se poate arăta doar pe măsură ce Dumnezeu ne descoperă în mod suveran.

Noi putem vorbi despre multe lucruri din Biblie; putem vorbi despre tânărul bogat care a făcut atât de multe lucruri bune, și noi am putea spune: „Ei bine, el Îl iubea pe Dumnezeu.” Dar Isus a văzut altceva atunci când a vorbit cu el. Noi am putea spune: „Știi, cei care-L iubesc pe Dumnezeu, se comportă ca acesta,” dar în realitate el a avut o dragoste de sine amestecată cu dragostea de Dumnezeu, și nu a mers.

Tu spui: „Cum aș putea eu, ca om, să rezolv vreodată toate acestea? Cum voi putea deosebi când să acționez și când să nu acționez? Cum voi ști când ar trebui să fac ceva și când nu ar trebui să fac?”

Eu vă spun că El coboară acolo unde are întâietate, aceasta fiind a doua parte a triplului Său Plan, care se desfășoară chiar acum în ființe umane pe pământ; acum când El are întâietate într-un Trup de credincioși, și El face aceasta chiar acum, în Mireasă. „O, frate Chad, cum voi ști dacă Dumnezeu vrea să fac aceasta sau nu vrea s-o fac? Eu judec prin Cuvânt, dar nu cunosc inima persoanei, nu știu ce încearcă Dumnezeu să facă în viața ei, nu știu care este finalul și nu știu să fac față situației.”

Vă spun că nici eu nu știu să fac față situațiilor. Dacă nu este clar în Cuvânt când știi ce să faci, atunci Dumnezeu va trebui să aibă întâietate în Trup. Acesta este ceasul în care trăim și trebuie să continuăm să ne predăm Lui, să renunțăm să acționăm de parcă am ști tot, când de fapt, nu știm tot.

„Noi știm cum să gestionăm situațiile; știm cum să ne ocupăm de aceasta; eu pot face față la aceasta; pot să mă ocup de acesta și pot judeca…” Nu! Ascultați! Dumnezeu știe! Numai El știe! El I-a descoperit lui Isus Hristos, Tatăl a fost Cel care a știut că Isus nu trebuia să meargă la Lazăr. „Ei bine, poate trebuie să mergi să-l vindeci, este bolnav și trebuie să mergi să-l ridici, sau poate ar trebui să aștepți.”

Dar cum știu când trebuie să merg? Cum știu cât trebuie să aștept? Cum știu când trebuie să mă rog și când nu trebuie să mă rog? Aceste lucruri sunt reale, aceasta este realitatea.

Fratele Branham a mai făcut câteva afirmații și a adus acest lucru mai clar.

În mesajul, Dumnezeul acestei epoci rele, fratele Branham spune:

„Observați că pomul din care Satan a făcut-o pe Eva să ia, era „pomul binelui și răului,” era un pom amestecat. Acum priviți la ziua în care trăim noi, când El Își cheamă afară o Mireasă. El are o biserică ce pretinde că face bine…” Aceasta este biserica Satanei. „…El are o biserică ce pretinde că face bine, când ea este rea prin faptul că neagă Cuvântul.”

Ea pretinde că face bine salvând oamenii, slujind celor pierduți, ajutându-i pe cei nevoiași, dar fratele Branham spune: „…pretinde că face bine, dar este rea pentru că neagă Cuvântul.”  El nu spune că lucrările sunt rele, nu spune că este rău că face acele lucruri, pentru că sunt lucruri frumoase și sunt în ordine, nu este nimic rău în aceasta, dar când negi Cuvântul, când nu aduci oamenilor Cuvântul  dar le spui că sunt bine, prin faptul că reții Cuvântul, devii rău. Toate faptele bune nu au realizat nimic altceva decât rău, și aceasta din cauza negării Cuvântului lui Dumnezeu.

În 2Tesalonicei 3.14-15, Pavel spune:

„Și dacă nu ascultă cineva ce spunem noi în această epistolă, însemnați-vi-l, și să n-aveți nici un fel de legături cu el, ca să-i fie rușine.

Să nu-l socotiți ca pe un vrăjmaș, ci să-l mustrați ca pe un frate.”

Ascultați, Pavel spune că dacă cineva nu se supune, „…cuvintelor noastre din această epistolă, să-l însemnați și să n-aveți nici o legătură cu el.” Aceasta nu a arată a fi nici măcar  dragoste omenească. Arată aceasta ca o biserică iubitoare? Mă refer la standardul bisericii Laodicei moderne, de biserică iubitoare. Să nu ai nici o legătură cu ei. De ce? Pavel spune că dacă nu se supun cuvintelor spuse de el în epistolă, „…însemnați-vi-l și să nu aveți nici o legătură cu el, ca să-i fie rușine. Totuși, să nu-l socotiți ca pe un vrăjmaș, ci să-l mustrați ca pe un frate.”

Aceasta nu este răzbunare, nu este amărăciune sau ură, ci este un act de dragoste. El nu este dușmanul meu, ci este fratele meu, dar trebuie să vină în ascultare și supunere de Cuvânt. Dacă îl acoperim, nu-l va ajuta cu nimic, și aceasta nu este dragoste.

Noi am vorbit despre disciplina bisericii, iar fratele Branham spune:

„Aceasta este ceea ce se întâmplă cu bisericile de astăzi. Când un om vine în Trupul lui Hristos, devine un mădular, dar când el face ceva rău, adunați-vă cu toții și faceți exact același lucru. Și voi, Tabernacolul Branham, faceți aceasta, pentru că atâta timp cât îl țineți sus, el este sub Sânge, dar continuă să facă același lucru mereu, iar și iar, tot timpul; adunați-vă împreună, predați-l diavolului pentru nimicirea cărnii, ca sufletul lui să poată fi mântuit în ziua Domnului. Și priviți la nuiaua Domnului care vine, priviți diavolul cum îl apucă, adică un duh rău îl ia; și acest băiat aici s-a îndreptat și s-a întors; aflăm aceasta în 2Corinteni, s-a curățit cu adevărat înaintea lui Dumnezeu.”

El a intrat direct în disciplina învățată de Pavel și în reconciliere, pentru că scopul disciplinei era reconciliere, era dragoste și salvare.

El a spus că dacă îl acoperi, îl ții sub Sânge și atunci se întâmplă acele două lucruri: el contaminează biserica și în același timp continuă să creadă că este bine, deși nu este bine. Aceasta nu este dragoste. Așa că, este greu, pentru că, uneori întâlnim situații dificile.

Aceste lucruri sunt taxabile, voi spune că sunt taxabile pe tărâm emoțional uman. Ca păstor, am avut de-a face cu aceste situații, și vă spun că nu am înțeles niciodată ce înseamnă aceasta, până când nu am fost în aceeași situație. Eu nu am știut niciodată ce înseamnă să ai un paznic la poartă și un străjer pe zid, nu am știut ce înseamnă aceasta, dar vă spun, când vorbești cu oamenii și spui că îți place aceasta, iubești cu adevărat și vrei să ai părtășie, știți, există o situație cu care nu te poți împăca. Ei vor să vină, sunt oameni care vor să vină și să facă parte din adunare și iubesc Cuvântul, iubesc slujirea, dar ei se află sub rânduiala unei alte biserici. De aceea, le-am spus: „Tu nu poți veni aici, nu poți sta printre noi și nu poți lua parte cu noi, pentru că există o situație nerezolvată acolo, în biserica ta, și trebuie s-o rezolvi înainte de a veni aici ca să fii cu noi. Eu nu pot să te primesc și să te acopăr. Dacă păcatul nu este rezolvat, trebuie să mergi acolo, să te împaci cu ei, apoi să te întorci aici.

Aceasta pare ușor de făcut, dar când ajungi în această situație, îți sfâșie inima și te răscolește încât ajungi să te întrebi tu însuți dacă ai dragoste, dacă faci ceea ce trebuie să faci, pentru că ești nevoit să iei decizii foarte grele, să porți discuții foarte dificile, iar dragostea lui Dumnezeu te obligă să faci aceasta, deoarece știi că, până la urmă, doar Cuvântul lui Dumnezeu va funcționa. Nimic altceva nu va funcționa, indiferent ce simt eu în legătură cu această situație. Eu simt că nu vreau să port această discuție; simt că nu vreau să spun, „Nu.” Te iubesc și vreau să vii, dar indiferent de ceea ce simt eu în această situație, nu va lucra niciodată în beneficiul tău până nu rămânem cu Cuvântul.

Aceasta este dragoste, dar pe tărâmul uman, nu arată a fi dragoste. „Cum poți îndepărta pe cineva? Ei vor să aibă părtășie, să fie cu frații, cum poți face aceasta și să spui că ai dragostea lui Hristos?”

Dar cum altfel putem arăta dragostea? Prieteni, vă spun că nu este ușor. Aceste lucruri nu sunt ușoare, dar le putem face numai dacă ne deschidem inima.

Este foarte ușor să predici lucruri ca acestea și să conduci oamenii în entuziasm, spunând: „Nu vom permite nici un păcat aici! Îl voi tăia și nu-i voi permite să intre aici…” Și toți strigă, „Amin,” „Aleluia!” Dar când ajungi la nivelul uman, când  privești pe cineva în ochi, și îl iubești dar trebuie să-i spui: „Frate, ești greșit, nu ești în linie cu Cuvântul. Soră, ești greșită. Acest lucru nu poate fi permis pentru că nu-ți va face bine.” Ascultați. Poți să-i entuziasmezi pe oameni și ne putem bucura cu toții și să spunem că nu vom lăsa păcatul să intre pe ușă, că vom rămâne cu Cuvântul și bla, bla, bla, dar când ajungi la elementul uman, trebuie să moară ceva în tine și să rămâi cu Cuvântul. Ceva în tine va trebui să se predea ca să-L iubești cu adevărat pe Dumnezeu și pe fratele tău.

Dragostea lui Dumnezeu nu este ușoară, ci este dură, este grea dar este adevărată în orice împrejurare, iar dragostea umană trebuie să moară pentru ca dragostea lui Dumnezeu să poată trăi.

Este uimitor că unele lucruri sunt ușor de citit dar foarte greu de trăit; sunt ușor de citit dar greu de făcut, și Adevărul nu stă doar în cuvinte, ci Adevărul este în faptă; Adevărul nu este doar în predicare, ci Adevărul este atunci când este manifestat în Trup, când suntem testați.

În mesajul, Cine este Acesta, fratele Branham spune:

„Dacă cineva a păcătuit, poate a făcut ceva ce nu a trebuit să facă, sau poate a trebuit să facă ceva și nu a făcut, sau ceva de felul acesta, iată că Dumnezeu permite Satanei să țină acel blestem asupra lui ca să-l aducă la ceva, ca să-l aducă la ascultare. Uneori boala este un bici pe care Dumnezeu îl folosește pentru a aduce ascultare. Dacă aceasta persistă acolo și eu spun: „Oh, Aleluia! Aleluia! Slavă lui Dumnezeu! Slavă lui Dumnezeu”, apoi fac ungerea cu untdelemn, ne rugăm și se întâmplă să arunc acel duh rău de peste ea, când Dumnezeu a permis să fie acolo, chiar atunci am probleme cu Dumnezeu. Vedeți?”

Ce spune fratele Branham aici? El spune că Dumnezeu permite acel duh pentru că cineva nu s-a supus Cuvântului, este neascultător într-un fel, și Dumnezeu încearcă să-l aducă înapoi în ascultare din cauza dragostei Lui; de aceea El permite unui duh rău să-l stăpânească, poate printr-o boală sau ceva.

Fratele Branham vorbește despre el, o ia asupra lui și spune că dacă ar fi în stare să-l îndepărteze, deși Dumnezeu l-a îngăduit acolo, atunci, „aș avea probleme cu Dumnezeu.” Vedeți? De aceea am spus că atunci când ajungem la acest nivel, putem spune: „Ei bine, ca ființă umană, cum pot face eu aceasta? Este ceva dincolo de mine, de aceea am nevoie de Dumnezeu în fiecare clipă a vieții mele; am nevoie de Duhul lui Dumnezeu și trebuie să rămân supus Lui, pentru că, doar cu o jumătate de inimă predată, nu voi obține o viață creștină. De aceea este nevoie de o umblare zilnică cu Dumnezeu într-o predare deplină. Eu nu pot face aceasta numai duminică și miercuri și să ajung în chipul lui Hristos. Aceasta nu se va întâmpla pentru că este cu mult dincolo de mine, Acesta este Dumnezeu care coboară și zidește, și zidește iar noi ne golim și El crește în noi. Laudă lui Dumnezeu!

Să mergem la Matei 16.21-23:

„De atunci încolo, Isus a început să spună ucenicilor Săi că El trebuie să meargă la Ierusalim, să pătimească mult din cauza bătrânilor, din partea preoților celor mai de seamă și din partea cărturarilor; că are să fie omorât, și că a treia zi are să învieze.

Petru L-a luat deoparte și a început să-L mustre, zicând: „Să Te ferească Dumnezeu, Doamne! Să nu Ți se întâmple așa ceva.”

Dar Isus S-a întors, și i-a zis lui Petru: „Înapoia Mea, Satan; tu ești o piatră de poticnire pentru Mine! Căci gândurile tale nu sunt gândurile lui Dumnezeu, ci gânduri de-ale oamenilor.”

Vă întrebați, ce l-a făcut pe Petru să-L mustre pe Domnul? Noi știm că Petru L-a iubit pe Domnul, deoarece după înviere, Domnul a venit la Petru și l-a întrebat de trei ori: „Petre, Mă iubești?” Și Petru a răspuns: „Da, Doamne, Te iubesc!” Petru L-a iubit pe Domnul, a avut o afecțiune pentru El și nu a vrut să I se întâmple acel lucru. De aceea, când Isus a început să spună Adevărul, Cuvântul lui Dumnezeu, Planul lui Dumnezeu, marea dragoste a lui Dumnezeu care urma să fie exprimată prin crucificare, când El a început să spună că va merge la Ierusalim, că va suferi mult din partea bătrânilor, a preoților celor mai de seamă și a cărturarilor, că va fi omorât dar va învia din nou a treia zi, tot ce a putut crede Petru, a fost: „Nu, Domnul meu, nu Ți se va întâmpla aceasta! Nu putem lăsa să Ți se întâmple aceasta!” Atunci Isus S-a întors spre el, și i-a spus: „Înapoia Mea, Satană!” Fratele Branham a spus că El nu vorbea cu Petru, dar Petru era influențat de un duh rău, pentru că cuvintele lui exprimau o dorință rea.

Care era acea dorință rea? Dorința rea era să oprească manifestarea Cuvântului lui Dumnezeu, să oprească exprimarea dragostei lui Dumnezeu. De ce? Pentru că Petru tocmai aceasta nu a vrut să se întâmple.

A greșit Petru că Îl iubea pe Isus? A greșit Petru că avea o afecțiune pentru El? A greșit Petru pentru că a vrut ca El să rămână? Nu, nu a greșit, dar greșeala lui a fost atunci când a negat Cuvintele care ieșeau din gura lui Isus, când el a avut un alt plan prin care încerca să oprească Cuvântul lui Dumnezeu să se împlinească.

Noi știm că Isus a făcut aceasta prin cunoștința mai dinainte a lui Dumnezeu, acesta a fost Planul lui Dumnezeu de la început. Aici, Petru a contrazis Cuvântul, pentru că era influențat de un duh rău din cauza dragostei sale umane. Dumnezeu să ne ajute!

Acum noi aflăm că, deși Petru a fost mustrat, deși diavolul a fost mustrat, Petru nu s-a răzgândit niciodată cu adevărat. Dacă mergem la Ioan 18.10, vom vedea că el a rămas în aceeași stare de spirit. Ioan 18.10-11:

„Simon Petru, care avea o sabie, a scos-o, a lovit pe robul marelui preot, și i-a tăiat urechea dreaptă. Robul acela se numea Malhu.

Isus a zis lui Petru: „Bagă-ți sabia în teacă. Nu voi bea paharul, pe care mi l-a dat Tatăl să-l beau?”

Ascultați, Malhu a venit cu trupa de soldați ca să-L aresteze pe Isus, dar Petru nu a vrut ca Isus să fie arestat, ci el a vrut să-L apere, așa că, a scos sabia, pentru că, în dragostea pe care o avea pentru Isus, era dispus să omoare un om, și aceasta a încercat el să facă.

Am auzit pe cineva spunând, și mi s-a părut absolut corect, că Petru nu a vrut să-i taie doar urechea, ci a vrut să-i despice capul, a încercat să-l omoare pe acel om. Ce îl motiva să-l omoare? Dragostea! Ce fel de dragoste? O dragoste greșită, pentru că dragostea lui Dumnezeu se supune voii lui Dumnezeu.

Isus a avut dragostea lui Dumnezeu și S-a predat voii lui Dumnezeu, permițând Cuvântului lui Dumnezeu să vină în manifestare. Aceasta este dragostea curată care a împiedecat să se întâmple ceea ce era greșit.

Petru a greșit, el a fost curajos o clipă, dar mai târziu, când o femeie i-a pus o întrebare, el a devenit îngrozit, arătând că dragostea umană nu este suficientă pentru a împlini Cuvântul lui Dumnezeu, deoarece dragostea umană se menține pe sine drept centru al afecțiunii.

Petru nu a vrut ca Domnul său să moară. Ascultați, Petru nu a vrut să se schimbe; el nu a făcut-o pentru Isus, ci a vrut ca lucrarea să continue pentru a-și păstra poziția cu Isus, să-și continue prietenia. Petru a vrut ca Isus să rămână, așa că Petru l-a iubit pe Petru. De aceea, atunci când a ajuns în curte, Petru a stat  și s-a încălzit la foc, iar când cineva l-a întrebat: „Nu cumva și tu ești unul dintre ei?”, Petru încă îl iubea pe Petru pentru că L-a tăgăduit pe Domnul, pe Acela pe care Îl iubea atât de mult încât a fost gata să ucidă un om. Acum, el L-a negat pe același Isus, arătând cât este de slabă dragostea umană. De aceea nu ne putem baza pe dragostea umană, ci trebuie s-o predăm.

Dragostea umană este bună numai dacă se află în Cuvântul lui Dumnezeu, în orice altă situație trebuie să scăpăm de ea.

Aș vrea să merg puțin mai departe. Din cauza dragostei umane pe care Petru a avut-o pentru slujbă, pentru Domnul, pentru lucrare…Aceasta a fost în prima biserică, să zicem, prima biserică și primul păstor. Pot să spun așa? Din cauza aceasta, atunci când cineva a venit să perturbeze, Petru a fost dispus să ia o sabie și să-l ucidă pe omul acela, ca să apere ce iubea. Fratele Branham a spus aceasta în mesajul, Evrei capitolul 7, partea a doua:

„Fiți atenți. Voi sunteți vinovați dacă spuneți un cuvânt care nu este corect, care nu este drept, împotriva fratelui vostru. Apoi mergeți în jur și dărâmați…Nu trebuie să înfigeți un cuțit în spatele unui om pentru a-l omorî; puteți să-i distrugeți caracterul pentru a-l omorî, să-i omorâți influența. Vorbiți împotriva păstorului vostru, spuneți ceva rău despre el; mai bine l-ați împușca. Spunând despre el ceva ce nu este corect, păi, va omorî influența lui asupra oamenilor și lucruri de felul acesta, și sunteți vinovați pentru aceasta.”

Există multe feluri de a ucide un om. S-ar putea să nu facem așa cum a făcut Petru, și să scoatem o sabie, dar profetul a spus că dacă îi ucizi influența vorbind ceva împotriva lui, este același lucru ca și cum i-ai înfige un cuțit în spate. De câte ori ai făcut aceasta din cauza dragostei pentru biserica ta? Sau am putea spune așa: din dragoste pentru Mesaj; când cineva vine împotriva Mesajului, eu vreau să-l ucid pe acela. Ei bine, nu i-ai dat o parte din mintea ta, ci i-ai spus că este aceasta și cealaltă, apoi le-ai spus tuturor celorlalți despre  el.

Ce făcea Malhu acolo? Împlinea Cuvântul lui Dumnezeu. Aceasta este o parte pe care eu n-aș vrea s-o împlinesc, eu nu aș vrea rolul lui Malhu, dar el era acolo împlinind Cuvântul lui Dumnezeu; el era acolo prin hotărârea și cunoștința mai dinainte a lui Dumnezeu; era acolo pentru a-L aresta pe Isus și pentru a-L duce mai departe în descoperirea Cuvântului pe care trebuia să-L manifeste. Isus nu i-a batjocorit niciodată pe cei ce au venit împotriva Lui, ci S-a predat lor. Un astfel de exemplu a fost El pentru noi.

Ascultați, dragostea mea pentru Dumnezeu, nu poate produce acțiuni rele. Dacă acțiunile mele sunt rele, înseamnă că dragostea mea este umană. Dar eu am crezut că este o dragoste evlavioasă, am crezut că este dragostea mea pentru Dumnezeu, și este un fel de dragoste pentru Dumnezeu, dar, adevărul este că această dragoste este egoistă. De ce? Pentru că atunci când cineva a atacat Mesajul m-a jignit, și în ofensa mea, l-am lovit. Adevărul este că tu nu aperi Mesajul, ci te aperi pe tine însuți, și acesta este rezultatul dragostei umane.

Ascultați, când mă uit la acest fel de dragoste, mă rog, mă mărturisesc și cer iertare lui Dumnezeu pentru că sunt vinovat de aceasta; eu sunt vinovat de această dragoste greșită aducând motivația greșită și acționând greșit. Sunt vinovat că sunt aspru și biciuitor, sunt vinovat pentru că spun lucruri pentru care ar trebui să am remușcări în inimă. Acesta nu este doar un concept, ci aceasta este realitatea și eu am trăit realitatea pe partea greșită fără să-mi dau seama.

Știți, odată când fratele Branham a vorbit cu Lee Vayle, el l-a întrebat pe fratele Branham: „Cum poți să-i lași pe oameni să vorbească așa împotriva ta? Cum poți să-l lași pe acest om să spună aceasta și aceea despre tine?” Și fratele Branham i-a răspuns: „Poate că Domnul l-a pus să spună aceasta.”

Amintiți-vă de David, un împărat respins, alungat. Fiul lui preluase tronul iar el a trebuit să părăsească Ierusalimul, și acolo era un om care l-a scuipat și l-a batjocorit iar unul din căpitanii lui, i-a zis: „Lasă-mă, te rog, să tai capul acestui câine mort, care-l blestemă pe împăratul meu.” Iar David i-a răspuns: „Lasă-l să blesteme, căci Domnul i-a zis: „Blestemă pe David.”

Fratele Branham a avut această discuție cu Lee Vayle în timp ce erau în restaurantul „Blue Boar,” și când s-a întors acasă, soția lui a început o discuție cu el cu privire la o conversație pe care o avuseseră înainte, dacă ar trebui să se întoarcă în Arizona  sau să rămână în Jeffersonville. Ea i-a spus: „Eu știu că Domnul te-a chemat să mergi acolo, dar vrea să locuim acolo?” Aceasta era o întrebare. Apoi, cineva a făcut o afirmație: „Oh, acest agent fiscal…” și a spus ceva rău despre acel agent care a deschis un dosar fiscal împotriva fratelui Branham, dar fratele Branham a spus: „Fără să mă gândesc măcar la ceea ce i-am spus lui Lee Vayle, am zis: „Poate că Domnul l-a pus să facă aceasta.” De îndată ce am zis aceasta, El mi-a zis: „Întoarce-te înapoi în Arizona.”

Credeți că Dumnezeu a fost mulțumit că fiul Său a trecut acel test? El nu a dat înapoi, ci a recunoscut că dacă Dumnezeu permite cuiva să te persecute, poate că trebuie să fii persecutat. Dacă Dumnezeu permite ca cineva să-mi blameze numele, dacă cineva aduce acuze mincinoase împotriva mea, poate de aceasta am nevoie, pentru că toate lucrurile lucrează împreună pentru binele celor ce sunt chemați conform scopului Său. Așadar, chiar și lucrurile negative vor lucra spre binele meu. Dumnezeu va folosi aceasta.

Ascultați, când apostolul Pavel era în Grecia și mergea printr-un oraș, acolo era o vrăjitoare, care-l urmărea și striga: „Aceștia sunt slujitorii lui Dumnezeu! Aceștia sunt oamenii lui Dumnezeu!” Aceasta îi necăjea sufletul în fiecare zi, dar el nu a putut să facă nimic până când Dumnezeu nu i-a dat permisiunea; și în momentul când Dumnezeu i-a dat voie, Pavel a mustrat duhul rău din ea, care a părăsit-o. Fratele Branham a spus că Domnul nu i-a dat voie s-o facă, pentru că avea nevoie de reclamă. Poate că și tu ai nevoie de reclamă, poate că numele tău trebuie să devină uzual negativ, pentru că ai nevoie de reclamă, pentru ca Domnul să-l poată schimba spre bine.

Vă spun că, cel mai greu este să te discerni pe tine însuți. Acum, când privesc în urmă, când privesc retrospectiv, văd că nu a fost Dumnezeu, ci a fost Chad Lamb; nu a fost Dumnezeu, ci am fost eu; nu a fost mânia lui Dumnezeu în mine, ci a fost mânia mea. Eu trebuie să fiu sincer și să recunosc că nu I-am apărat Cuvântul, ci m-am apărat pe mine însumi. Eu cred că nu vom crește niciodată până când nu vom deveni sinceri; noi nu putem crește până când nu există o umilință adevărată. Atât de multe lucruri pe care le-am crezut evlavioase, erau doar lucruri omenești; atâtea lucruri pe care le-am crezut corecte, erau doar motivații pentru lucrul greșit, pentru că dragostea lui Dumnezeu este mult mai înaltă decât dragostea umană; este atât de diferită de dragostea umană încât trebuie să renunțăm la propriile noastre sentimente și emoții.

Dragostea lui Dumnezeu nu este grăbită, nu este irațională, ci este constantă, stabilă, a fost determinată înainte de întemeierea lumii și nu reacționează imediat. Reacția rapidă și acțiunea instantanee, aparțin de dragostea omenească.

Dragostea lui Dumnezeu a fost manifestată de-a lungul timpului și este o putere constantă și de neclintit.

Noi nu trebuie să reacționăm la critici; nu trebuie să reacționăm la falsuri, pentru că dragostea adevărată nu se tulbură, nu este deranjată, nu are penele ciufulite, ea știe deja sfârșitul înaintea începutului.

Așadar, dragostea omenească este foarte înșelătoare. Sper că pot spune aceasta despre dragostea umană. Aceasta nu este dragostea lui Dumnezeu, nu este dragostea Agapao.

Dragostea omenească este atât de înșelătoare, încât spune: „O, simt că-L iubesc atât de mult pe Dumnezeu, simt că trebuie să-L apăr pe Dumnezeu, simt că fac aceasta din motive neprihănite,” dar sub această dragoste, în realitate se maschează mândria din inima mea, care mă face să lovesc. Așadar, dragostea umană este foarte înșelătoare, dar Cuvântul lui Dumnezeu deosebește gândurile și intențiile inimii.

Când începem să vedem aceste lucruri, ne dăm seama și recunoaștem că în trecut au fost foarte multe încercări de a apăra o biserică, de a apăra o slujbă, de a apăra o învățătură, și în acele încercări, mulți indivizi au folosit săbii. S-a întâmplat să fiu și eu unul din ei; am luat săbii dar nu am încercat doar să tăiem urechea cuiva, ci vă spun că am încercat să ucid pe cel ce era împotriva a ceea ce simțeam eu că iubesc. Dar acum recunosc că nu la aceasta ne-a chemat Dumnezeu. El nu are nevoie de mine ca să-L apăr; Dumnezeu nu are nevoie de mine ca să apăr Mesajul. O, Dumnezeule, Mesajul este Acela care mă apără pe mine. Dumnezeu nu are nevoie de sabia mea, de aceea S-a uitat la Petru și i-a spus: „Petre, pune sabia în teacă. Eu trebuie să beau acest pahar pe care Mi l-a dat Tatăl Meu. Aceasta este voia lui Dumnezeu.”

Prieteni, noi nu avem nevoie să mergem la luptă doar pentru a ne apăra propria ofensă, doar pentru a apăra ceea ce iubim, ci noi trebuie să rămânem fideli Cuvântului și să-L lăsăm pe Dumnezeu, ca să știm când să vorbim, și când să stăm liniștiți, pentru că El nu ne unge emoțiile.

Sunt o mulțime de lucruri pe care le-am spus în febra momentului și pe care le regret pentru tot restul vieții mele, dar acum, eu nu vreau să fiu motivat de emoții, ci de Duhul lui Dumnezeu.

Vreau să mai privim la ceva înainte de a ne despărți. Vreau să privim la povestea lui Florence Shakarian. Voi știți că Florence a fost sora lui Demos Shakarian iar Demos era un prieten bun de-al fratelui Branham cu întreaga lui familie. Florence a murit în anul 1965, iar fratele Branham a prezis că ea va muri.

În mesajul, Puterea lui Dumnezeu de transformare, din 11 septembrie 1965, fratele Branham spune:

„Bună dimineața, prieteni! Familia Shakarian, fratele Williams, sora Williams, și mulți din cei de aici, știu despre aceasta. Eu am văzut aceasta într-o vedenie cu aproape doi ani înainte de a se îmbolnăvi, și s-a întâmplat întocmai.

Anul trecut când eram aici, cred că aceasta era în ianuarie, la Convenție, era momentul în care acel preot (Cum îl cheamă? I-am uitat numele), era aici. (Cineva spune, „Stanley.”) Stanley, episcopul Stanley, de la biserica catolică. Vă amintiți că el mi-a adus Biblia, știți, și mi-a spus.

Au fost câteva profeții: „Fiica Mea, tu ești vindecată.”

Așadar, cu câtva timp înainte, când fratele Branham a predicat mesajul, „Durerile nașterii,” el avea o Biblie nouă cu pagini lipite, și știm ce s-a întâmplat acolo, cunoaștem povestea. Știm că episcopul catolic s-a dus la el, i-a dat Biblia lui, și i-a spus: „Fiule, citește din Biblia mea. Domnul Se pregătește să facă ceva.” El a deschis Biblia, a citit, și mai târziu, a văzut că paginile Bibliei lui erau lipite, apoi s-a întors și a predicat mesajul, „Astăzi s-a împlinit această Scriptură.”

În timpul acelui serviciu, Florence Shakarian s-a ridicat și a cântat un cântec special foarte frumos. Se pare că era o cântăreață minunată, iar oamenii au început să profețească pentru că știau că este bolnavă, că avea o boală gravă în fază terminală. Ei au început să profețească și au spus: „Fiica Mea, tu ești vindecată.” Ei au spus: „Tu ești fiica lui Dumnezeu, și nu vei muri. Vei cânta din nou.”

Au existat o mulțime de profeții despre aceasta. Cred că Billy Paul a spus mai multe în mărturia lui. El a spus că a fost deranjat de acele prorocii, pentru că știa că tatăl său a avut o vedenie cu privire la ea, și a spus că va muri. Și iată că, în timp ce ea cânta acea cântare, au fost aduse acele profeții care spuneau: „Fiică, tu nu vei muri, ci vei trăi.” Din această cauză, Billy Paul era tulburat iar fratele Branham și-a dat seama de aceasta și l-a întrebat: „Ce te deranjează, fiule?” Și el a spus: „Ei bine, ei au profețit acolo despre aceasta și au spus că ea nu va muri, ci va trăi.” „Da,” a răspuns fratele Branham. „Dar tu ai spus că va muri.”  Și fratele Branham a răspuns: „Billy, eu nu știu, tot ce știu este că Dumnezeu mi-a spus că ea va trece. Și ea va trece.”

Și iată că în septembrie 1965, el vorbea despre moartea lui Florence Shakarian și despre toate acele profeții care au venit în timpul serviciului, în timp ce ea cânta și se simțea atât de bine. Eu cred că ei au iubit-o pe Florence, dar mă întreb ce a motivat acea profeție care nu era adevărată? Mă gândesc că ea s-a simțit bine și că li s-a părut corect să spună acea profeție. Vedeți cât este de periculoasă dragostea umană?

Să citim mai departe:

„Au fost câteva profeții: „Fiica Mea, tu ești vindecată.” Și el știa că vedenia a spus că ea nu se va face bine…” Fratele Branham vorbea despre episcopul Stanley. „…el știa că vedenia a spus că ea nu se va face bine. Ea va muri între ora două și trei dimineața. Vă amintiți aceasta? (Cineva spune, „Da”). Așadar, ora două sau trei.

Eu nu am putut să-i spun lui Demos, dar i-am spus mamei ei vitrege chiar acolo, în camera de vizavi. Eu i-am spus: „Ea nu se va face bine.” Doamna Shakarian a răspuns: „Ei bine, toată lumea profețește.”  „Sigur,” am răspuns eu, „eu aș putea greși…” Ascultați ce spune fratele Branham. Îmi place acest caracter. „…desigur, eu aș putea greși, dar îți spun, „Ea nu se va face bine.”

El știa ce spunea vedenia, dar a fost blând cu mama ei vitregă.

„Eu le-am spus la mulți, cam cu trei ani în urmă: „Am văzut-o alergând pentru viața ei și s-a dus într-un pat. Ea și-a ridicat mâinile și m-a strigat, dar eu nici măcar nu am putut să ajung la ea, apoi am văzut că a murit. M-am uitat și am văzut că acolo era ceva, un ceas care arăta între ora două și trei.

Astfel, acel episcop a spus: „Ei bine, eu voi privi și voi vedea cum se va întâmpla.” Și aceasta s-a împlinit.

Desigur, ne pare rău, eu simt că biserica a pierdut o persoană minunată în sora Florence Shakarian. Ea a fost o cântăreață minunată, a fost o femeie umplută cu Duhul.”

Vreți să vorbim despre confuzie? Fratele Branham, un profet al lui Dumnezeu, a văzut în viziune că ea nu va trăi, ci va muri între ora două și trei dimineața. Dar, în timp ce Florence care era bolnavă, a stat în picioare și a cântat o cântare minunată, se pare că acei proroci au fost mișcați  de o emoție. Aceasta este presupunerea mea. Probabil că au fost atât de mișcați, încât acei oameni cu daruri au început să prorocească, și să prorocească, deoarece mama ei vitregă a spus: „Ei toți au prorocit…”, ceea ce înseamnă că au fost mai multe prorocii. Este uimitor că în acea atmosferă de dragoste pentru sora Florence, în emoția creată sau orice a fost, văzând-o cântând și știind că este bolnavă și că toată lumea se ruga pentru ea, au fost oameni care au început să prorocească: „Fiică, tu nu vei muri, ci vei trăi.” Ei proroceau iar familia ei a auzit acele prorocii, dar fratele Billy Paul a fost foarte tulburat de acele prorocii, care au fost false, nu au venit din Duhul lui Dumnezeu.

De aceea vă spun din toată inima că, dacă Dumnezeu nu ne ajută, nu vom fi ajutați; dacă Dumnezeu nu ne mântuiește, nu vom fi mântuiți; dacă Dumnezeu nu ne controlează prin Duhul Său, ne vom distruge singuri. Oh, Doamne, avem nevoie de Tine! Noi avem nevoie de Dumnezeu mai mult decât orice altceva în această viață! Avem nevoie de El mai mult decât respirația; mai mult decât de hrană; mai mult decât de o locuință; avem nevoie de Duhul lui Dumnezeu ca să ne călăuzească. Noi trebuie să ne golim astfel încât El să ne poată umple mai mult; noi nu avem nevoie de mai mult sine, ci avem nevoie de tot mai puțin sine, pentru că sinele nostru ne va distruge. Avem nevoie de dragostea lui Dumnezeu pe care El o aduce în inimile noastre prin Duhul Sfânt.

Ce nădejde falsă pentru acea familie! Eu nu am fost acolo dar îmi pot imagina lacrimile de bucurie ale tuturor din cauza emoției umane. Doamne, ajută-ne, pentru că noi nu putem face nimic pe cont propriu, ci numai cu ajutorul lui Dumnezeu.

Îi mulțumesc lui Dumnezeu, pentru că El a avut un Plan alcătuit înainte de întemeierea lumii, un Plan cu un triplu scop, și a doua parte a acelui scop, a fost ca El să obțină întâietate într-un Trup de credincioși; și a avea întâietate înseamnă a avea control deplin.

Sunt atât de bucuros că acesta este scopul Lui de dinainte de întemeierea lumii, pentru că scopul meu nu este suficient și nici dorința mea, ci trebuie să fie scopul Lui și El va îndeplini scopul Său pe deplin.

Eu spun: Dumnezeule, ia mai mult din mine! Ia mai mult din mine! Ajută-mă să mor mai mult față de mine însumi! Eu sunt problema, dar El este Soluția!

Când Cuvântul a revenit în această zi, a revenit măsura deplină a Duhului Sfânt, și când am primit Cuvântul, noi am primit Viața Cuvântului; și cu cât mă golesc mai mult, cu cât mă deschid mai mult, cu atât primesc mai mult și recunosc că, „Acesta este Adevărul! Acesta este Adevărul! Acesta este Adevărul!” Eu primesc Cuvântul care mă schimbă din slavă în slavă, și spun: „Doamne, continuă să mă schimbi!”

Fratele Branham a mai spus o poveste și aș vrea să merg la aceasta apoi închei.

A venit la el o domnișoară care a avut un vis și l-a rugat să-l interpreteze.

În mesajul, Influență, fratele Branham  spune:

„Zilele trecute a venit la mine o fetiță. Poate că ea este prezentă aici, și mi-a zis: „Frate Branham, ți-am dat un vis; în acest vis eu am avut un anumit lucru, și vreau să-mi spui.” M-am așezat. Acum, dacă există aici cineva care nu vine din rândurile penticostale, aș vrea să mă scuz puțin, în fața voastră. Ea mi-a zis: „Nu mi-ai spus niciodată visul meu.”

Știind că fratele Branham este un profet, ea i-a dat visul și aștepta să-i spună interpretarea visului.

„Stai puțin jos, draga mea,” i-am spus eu. „Mama și tatăl tău îmi sunt prieteni foarte buni, sunt fermieri care au venit aici de departe pentru a fi cu noi. Ei cred că eu sunt un slujitor al lui Hristos, iar tu ești un copil cam de doisprezece ani.” Cred că ea merge la școală cu fetița mea, Becky. Eu i-am spus: „Uite, tu vei întâlni afară o mulțime de lucruri în numele creștinismului. Când vei întâlni un om care are o interpretare așa, (fratele Branham pocnește din degete), în Numele Domnului, să fii atentă, pentru că aceasta este contrar Scripturii.”

Isus a spus că în zilele lui Ilie erau mulți leproși, dar numai unul a fost trimis la el; în zilele lui Elisei erau multe văduve, dar el a fost trimis la una din ele. Există multe lucruri pe care Isus nu le-a făcut de multe ori. Fiți atenți la cei care au toate răspunsurile. Când cineva se ridică și vorbește în Numele Domnului, acesta trebuie să fie exact Adevărul. S-ar putea ca în mintea ta să fii impresionat. Și am continuat: „Draga mea, cred că aș putea să-ți spun ce cred eu că înseamnă visul tău, dar nu pot să-ți spun aceasta în Numele Domnului.” Nu, domnule!…”

Fratele Branham chiar a simțit că ar putea ști ce înseamnă visul ei, dar nu a avut de gând să-i spună. Să citim mai departe, dar mai întâi vreau să citim încă odată răspunsul lui: „Draga mea, cred că aș putea să-ți spun ce cred eu că înseamnă visul tău, dar nu pot să-ți spun aceasta în Numele Domnului.” Nu, domnule! Și pentru că ea știa cum se petrec lucrurile, i-am spus: „Ți-am spus ceva în Numele Domnului și nu s-a întâmplat? Mii de oameni au venit și mi-au spus una și alta, dar eu le-am zis: „Nu pot să-ți spun care este visul tău până nu-l voi vedea din nou, și apoi El îmi va spune. Atunci pot să-ți spun: „Domnul mi-a zis…” dar până atunci, nu știu. Nu vreau să-ți spun părerea mea sau să te influențez cu ceva. Eu nu pot spune: „Așa vorbește Domnul,” pentru că este gândul meu și cred că așa este cel mai bine după părerea mea.” Noi trebuie să fim sinceri pentru că avem cel mai măreț lucru din lume, cea mai mare comoară a cerului este Hristos printre noi. De ce dorim un înlocuitor sau o mică influență? De ce să încercăm să ne facem noi înșine cineva mari printre oameni? De ce să nu fim un slujitor umil al lui Hristos?”

Știți ce cred eu? Eu cred că fratele Branham a iubit-o suficient de mult ca să nu-i spună ce credea el despre visul ei. Uneori am fost speriat de lucrurile pe care le spun oamenii ca și cum ar ști. Când cineva le împărtășește un vis, ei spun: „Oh, aceasta înseamnă…” De unde știi că înseamnă aceea? Și prin influența pe care o ai asupra fratelui sau a sorei, când cineva începe să-ți spună ceva, tu îi spui: „Oh, nu! Aceasta este aceea. Amintește-ți că fratele Branham a spus: „Alb este…știi, calul alb este aceasta și aceea…” și așa pot spune că aceasta înseamnă…” Oh, Dumnezeule! Dacă ei au încredere în tine pentru că cred că ai o perspectivă spirituală, iau ceea ce ai spus și merg cu aceea.

De ce ai face aceasta dacă nu știi sigur, dacă nu ai văzut visul? De ce ai face aceasta? Pentru că vrei să arăți că ești spiritual și că ai răspunsul. Vrei să știi ceva? O dragoste mai mare va spune: „Ascultă, frate sau soră, nu știu! Cu adevărat, nu știu. Dumnezeu nu mi-a dat acest dar și dacă El vrea să-l interpreteze, va trebui să-mi dea visul pe care l-ai avut tu. Până atunci, nu pot spune nimic. Nu știu. Ne vom ruga ca Domnul să-l împlinească sau să-l descopere într-un fel, dar eu nu știu ce înseamnă.”

Aceasta este dragostea adevărată evlavioasă! Aceasta este dragostea autentică! Noi nu ne jucăm spiritual cu oamenii. Înțelegeți?

Dragostea adevărată spune: „Știți, eu nu am acest dar, nu pot să-ți spun pentru că nu știu. Dumnezeu nu mi-a arătat și nu vreau să te conduc greșit. Nu vreau să mă comport ca și cum aș ști care este soluția la problema ta; ca și cum dacă ai face asta și cealaltă, va fi bine; dacă faci asta și cealaltă, eu nu știu dacă totul va fi în ordine. Tot ce pot să fac, este să te îndrum spre Cuvânt. Aceasta este tot ce pot face. Ca frate, eu pot doar să-ți spun: „Eu chiar nu știu, nu pot să-ți spun ce ar trebui să faci. Nu pot să-ți spun să faci așa sau așa, dar aceasta văd în Biblie; eu pot să-ți dau doar Scriptura, mie mi se pare că se potrivește. Dar, du-te și roagă-te pentru aceasta și vezi cum te călăuzește Dumnezeu.”

Știți, se pare că ne iubim: „Le voi spune, îi voi ajuta…” Ascultați-mă, dacă aceasta vine din înțelegerea ta, dacă este părerea ta, opinia ta, gândurile tale și începi să le împărtășești ca și cum ar fi de la Dumnezeu, aceasta nu este dragoste. „Dar vreau să ajut.” Acesta nu este ajutor. Ceea ce este de ajutor, este să fii sincer, să fii corect și să spui: „Eu chiar nu știu, dar mă voi ruga lui Dumnezeu să-ți dea un răspuns la întrebarea ta. Poate Dumnezeu îți va arăta în Cuvânt, poate o va face de la amvon sau duminică va pune pe cineva să te lovească cu un răspuns; poate va veni din Cuvânt, vei auzi o casetă, va fi într–un serviciu, vei citi în Biblie și Dumnezeu îți va da răspunsul. Mă rog să primești răspuns, dar eu nu sunt sursa răspunsului tău, ci El este Sursa răspunsului tău.” Acesta este motivul pentru care oamenii sunt motivați să facă acele lucruri, este motivul pentru care Petru a vrut să taie capul lui Malhu: sinele său.

Oh, eu vreau să mor față de mine, vreau să mor pentru sinele meu! Nu am ajuns în locul în care vreau să fiu, dar vreau să fiu mai predat decât sunt acum, vreau să fiu mai consacrat decât acum. Vreau mai mult din dragostea lui Dumnezeu și mai puțin din mine; nu mă vreau pe mine, ci vreau ca El să trăiască în mine. Nu vreau să fiu încurcat în dragostea umană falsă, nu vreau s-o amestec cu dragostea lui Dumnezeu, ci vreau ca dragostea lui Dumnezeu să preia tot controlul. Vreau să fiu serios și sincer, vreau să fiu real; în toate privințele vreau să fie El, nu eu; vreau ca El să primească tot meritul, iar eu să nu primesc nimic. Dacă fac ceva care îmi permite să scot în evidență vreun merit al meu, atunci mă voi injecta din nou și voi distruge exact lucrul pe care nădăjduiam că El îl va realiza în mine.

Așadar, orice lucru pe care pot să-l injectez ca să obțin un merit al meu, va strica tot, pentru că va fi ca părul într-un biscuit, – partea pentru care pot obține un merit. Mai mult decât orice, vreau ca El să ia întâietate în viața mea, vreau ca El să-Și exprime dragostea în mine, și să nu fie dragostea mea care să provoace o eroare. Nu vreau ca dragostea mea să devină rea pentru că sunt împotriva voii lui Dumnezeu sau a Cuvântului Său, din cauza emoțiilor mele cu privire la o situație, ci vreau să fac un pas înapoi și să spun: „Doamne, nu știu ce vrei să faci, dar cred ce spune Cuvântul Tău și vreau să văd acest Cuvânt manifestat în viața mea.”

Uneori dragostea nu înseamnă a te ruga ca cineva să fie vindecat, ci dragostea se va ruga mai întâi pentru restaurare, apoi pentru vindecare. Uneori eu știu situația și cineva îmi cere să mă rog dar eu nu pot să mă rog pentru lucrul pentru care vor ei să mă rog, pentru că inima mea nu-mi permite aceasta, ci rugăciunea pe care pot s-o fac este: „Doamne, Te rog aprinde Lumina, pentru ca ei să poată vedea, să se pocăiască și să fie eliberați pe deplin de acea suferință.”

Eu nu vreau să mă rog pentru ce este mai ușor, mai convenabil, ci vreau să mă rog așa cum cere adevărata dragoste, dragostea autentică.

Noi vrem să rezolvăm problemele tuturor, dar poate că Dumnezeu vrea ca ei să aibă probleme, pentru că Dumnezeu folosește problemele pentru a crea împrejurări care să ducă la pocăință și restaurare. Uneori, El vrea să lăsăm lucrurile așa cum sunt și să-L lăsăm pe El să-Și termine lucrarea. Dar cum pot ști când trebuie s-o fac și când nu trebuie să o fac? Nu pot să vă dau un răspuns. Tot ce știu, este că trebuie să fim dependenți de El și să spunem: „Doamne, trebuie să mă călăuzești prin Duhul Tău, conform Cuvântului Tău.” Trebuie să fie prin credință desăvârșită, nu prin mine.

Aș vrea să închei cu 1Corinteni 13.1:

„Chiar dacă aș vorbi în limbi omenești și îngerești, și n-aș avea dragoste, sunt o aramă sunătoare sau un chimval zângănitor.”

Versetul acesta mă îngenunchează mai mult decât a făcut-o acum o lună.

„Chiar dacă mi-aș împărți toată averea pentru hrana săracilor, chiar dacă mi-aș da trupul să fie ars, și n-aș avea dragoste, nu-mi folosește la nimic.

Dragostea este îndelung răbdătoare…” Acestea sunt atributele dragostei. „…dragostea este plină de bunătate; dragostea nu pizmuiește, dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie.”

Așadar, dragostea nu este geloasă pe nimeni, nu este invidioasă pe darul altuia, pe poziția altuia în biserică, pe familia altuia, pe darul sau binecuvântarea dată de Dumnezeu altuia; dragostea nu este geloasă pentru acestea pentru că știe că Acesta este Dumnezeu. Și ceea ce mi-a dat Dumnezeu mie, este dragostea Lui pentru mine, iar ceea ce a dat Dumnezeu altuia, este dragostea Lui Dumnezeu pentru acela. „Dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie.” Dragostea nu se pune pe sine pe un piedestal; dragostea nu se înalță, nu se promovează, nu se umflă de mândrie, nu este mândră.

„Dragostea nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său.”  Aceasta înseamnă că nu caută propria bunăstare. Aceasta nu este dragostea umană, firească, ci este dragostea pură care nu caută folosul ei, ci caută folosul altora.

„Nu se mânie, nu se gândește la rău niciodată…”

Care este vârful staturii unui om desăvârșit? Cine este Piatra de încheiere? Cine este Capul Hristos, care Se unește cu Mireasa? Aceasta este Dragostea desăvârșită! Îi mulțumesc lui Dumnezeu că trăim în generația în care are loc această manifestare! Sunt eu acolo unde vreau să fiu? Nu! Sunt eu unde eram înainte? Nu! Mulțumesc lui Dumnezeu! Cred că Dumnezeu are de manifestat mai multe pentru noi, și cred că marile manifestări se vor face toate prin dragostea lui Dumnezeu.

Chiar dacă pot vorbi în limbi omenești și îngerești, și nu am dragoste, sunt o aramă sunătoare sau un chimval zângănitor. Chiar dacă am toată credința ca să mut munții…Ascultați, aceasta este destul de puternic, să miști un munte prin credință; totuși, dacă nu am dragoste, nu sunt nimic. Dacă cunosc toate tainele și am toată cunoștința și nu am această dragoste, nu-mi folosește la nimic. De ce am eu nevoie mai presus de orice? De dragostea lui Dumnezeu care trebuie să fie turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt. De aceasta am nevoie ca să cresc până El va prelua controlul deplin asupra ființei mele.

Să ne ridicăm cu toții. Frați și surori, vă iubesc din toată inima mea. Știți, eu nu intenționez să predic pentru a fi aspru; niciodată nu am vrut ca acest lucru să fie aspru, greu. Eu mă gândeam că este plăcut să predici, dar când am ajuns să predic, mi-am dat seama cât este de greu și cum ne afectează pe fiecare dintre noi; cum ne cheamă la o predare mai adâncă, la o moarte deplină față de noi înșine, și cât este de imposibil să facem aceasta singuri.

Știți, la sfârșitul predicii simt că totul este absolut imposibil fără Dumnezeu. Dacă Dumnezeu nu a hotărât înainte de întemeierea lumii că voi ajunge la statura unui om desăvârșit, atunci, „Succes!” Ce șansă aș avea? Dar cred din toată inima mea că El m-a hotărât pentru acest destin. El  a știut  de la început cine, ce atribute ale Lui vor ajunge în timpul sfârșitului, și a știut de ce va fi nevoie pentru a-i duce în această poziție. Așa că, atunci când trebuia să-Și ducă oamenii într-un Plan mai înalt, a eliberat mai mult din Cuvântul Său, așa că la sfârșitul timpului când trebuie să ajungă în chipul Lui pentru a fi ca El, Ea va fi chiar în chipul Lui. De aceea, El a trebuit să elibereze întreaga măsură a Cuvântului Său, pentru că întreaga măsură a Cuvântului Său ne duce la manifestarea deplină a lui Isus Hristos.

Eu cred aceasta pentru voi și cred aceasta pentru mine. Dacă nu aș fi făcut-o, aș merge să-mi bag capul în gaură și să plâng; m-aș întinde sub ienupăr și aș spune: „Dumnezeule, lasă-mă să mor acum, căci nu-s mai bun decât părinții mei.” Dar chiar dacă nu aș fi mai bun ca părinții mei, am fost predestinat și rânduit să fac ceva diferit de părinții mei; eu am fost rânduit să vin în chipul lui Isus Hristos, și cred că voi fi.

Dacă El trebuie să aducă un Cuvânt care să mă taie, așa să fie, dacă de aceasta este nevoie. Dacă trebuie să facă o operație adâncă  în inima mea, să taie adânc în interiorul meu ca să scoată afară lucrurile de care eu nu știu că sunt acolo. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru aceasta, pentru că eu însumi, nu aș fi putut s-o fac niciodată. Dacă trebuie, El să expună ascunzătoarea diavolului în inima mea. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru că El a făcut ca Lumina Sa să strălucească peste ea ca să I-o pot preda Lui. Dacă El nu ar face aceasta, aș putea umbla gândindu-mă că totul este bine, dar Dumnezeu o va demasca și atunci pot să mă supăr, să mă enervez, să mă simt fără speranță, sau pot spune: „Mulțumesc, Doamne. Acum știu că există o altă zonă în care vrei să lucrezi în mine.”

Eu cred că Dumnezeu vrea s-o expună numai dacă El vrea să Se ocupe de aceasta, s-o vindece și s-o corecteze.

Ascultați, Dumnezeu nu a expus greșelile lui Luther, faptul că a fumat, a băut, a înjurat, i-a urât pe evrei, ci a expus numai domeniul catolicismului, astfel încât să poată trece mai departe, pentru că epoca aceea nu era pregătită pentru mai mult. Așadar, eu cred că atunci când Dumnezeu este gata să Se ocupe de ceva, El o descoperă. Nu o expune prematur, ci o expune în timpul când intenționează să Se ocupe de aceasta.

Astfel, vreau să plec cu inima plină de bucurie știind că aceasta este chemarea lui Dumnezeu pentru mine în această zi, și că El trebuie să furnizeze mijloacele pentru a arăta această manifestare. El știe că eu nu pot s-o fac; El știe că nu este în puterea mea umană s-o fac; El știe că nu pot, așa că dacă Dumnezeu cere în acest moment, în această oră și expune aceasta în mine, atunci are deja soluția pregătită, și acea soluție este întreaga măsură a Vieții Lui, care a fost deschisă când s-au deschis Pecețile. Și eu cred din toată inima că aceasta a fost pentru noi, și voi pleca de aici plin de bucurie că va face aceasta în mine, dacă pot să mă pun în mâna Lui și Îl las pe Maestrul chirurg cardiolog să-mi facă operația pe inimă. Să ne rugăm.

Dragă Părinte ceresc, Îți mulțumim pentru bunătatea Ta față de noi. Dumnezeule, Adevărul Tău nu este întotdeauna ușor, nu ne simțim bine întotdeauna, dar este întotdeauna bun. Doamne, pedeapsa Ta nu este întotdeauna plăcută pe moment, dar aduce la suprafață roadele blânde ale neprihănirii. Te rog să ne ajuți să ne predăm Ție într-un fel mai deplin, să renunțăm la propriile noastre gânduri, să ne predăm propriile emoții sau propriile noastre simțuri, să putem lăsa toate acestea, Doamne, și să lăsăm loc pentru Tine, pentru ca Tu să vii să locuiești în noi, în fiecare cameră golită, căci ne predăm cu totul ca să poți ocupa acel spațiu din noi.

Îndepărtează orice barieră, Doamne, și orice obstacol din calea manifestării dragostei Tale, și continuă să ne aduci într-un stadiu superior, ca să putem trece dincolo de uman, dincolo de natural, și această dragoste să poată deveni supranaturală, o parte normală a vieții noastre. Supranatural zi de zi, gândind diferit, acționând diferit, răspunzând diferit, ca să putem recunoaște că Tu ești în noi și să-Ți dăm întâietatea pe care o cauți în această oră.

Ajută-ne să ne predăm, ca să poți lua întâietatea pe care ai rânduit-o pentru această oră. Ia-ne și folosește-ne pentru slava Ta, căci Te rugăm aceasta.

Binecuvântează poporul Tău, Doamne, în timp ce pleacă de aici, ca să meargă cu bucuria de a ști că Tu, care ai început această lucrare bună în noi, nu Te vei opri până în ziua când o vei termina.

Te iubim, Tată, ne predăm Ție și Te rugăm să-Ți faci lucrarea, în Numele lui Isus Hristos. Amin.