CITIND PRINTRE RÂNDURI p1 Până când…

Să deschidem Bibliile la Ioan 10.24-27:

Iudeii I-au adresat lui Isus o întrebare simplă. Ei s-au adunat în Jurul Său și I-au spus: „Până când ne tot ții sufletele în încordare?” Dar nu El le ținea sufletele în încordare, ci ei se îndoiau. Ei nu se îndoiau pentru că îi făcea El să se îndoiască, așa cum nici noi nu ne îndoim pentru că ne face profetul să ne îndoim sau pentru că nu este clar Mesajul, pentru că nu a ieșit în față și nu a vorbit clar, nu! Îmi pare rău, dar nu Mesajul ne face să ne îndoim. Nu Hristos vă face să vă îndoiți, ci voi vă îndoiți deja.

„Până când ne tot ții sufletele în încordare? Dacă ești Hristosul, spune-ne-o deslușit.”

Vedeți, este uimitor că evreii nu au vrut să se confrunte cu provocarea acelui ceas, pentru că provocarea acelui ceas a fost să recunoască Cuvântul făcut trup în ziua lor. De ce? Pentru că de fiecare dată când are loc o tranziție, o schimbare, există un mare risc. Și pentru că exista un risc și o provocare, ei nu au vrut să se confrunte cu provocarea de a crede și de a recunoaște Cuvântul, de a-L crede și de a merge mai departe în El, ci au dorit ca El să le spună lucrurile clar și să le facă mai ușoare, astfel încât să nu existe nici o provocare pe care ar fi trebuit s-o biruiască credința lor. De aceea sunt atât de populare denominațiunile. Pentru că în cadrul lor nu există nici o provocare. „Noi am stabilit deja ce vom crede, am recunoscut deja că lucrurile pe care le credem sunt adevărate.” Dar cât timp cineva stă în acești parametri, este un fundamentalist. Și dacă ești fundamentalist, adică de temelie, ești bine, iar dacă ai și un Cuvânt care te sprijină, vei fi convins pe deplin că ești bine și că totul este în ordine. Astfel, fiecare denominațiune zidește un zid în jurul a ceea ce a adus fondatorul ei ca s-o protejeze, pentru că se tem să întâlnească provocarea ceasului în care trăiesc. Luteranii s-au temut să întâlnească provocarea orei: mesajul sfințirii adus de Wesley. Ei s-au temut să treacă de pe un teren familiar pe care-l cunoșteau, pe un alt teren, nefamiliar, dar au existat cei care posedau o Sămânță rânduită mai dinainte și au fost rânduiți să întâlnească provocarea orei.

 Pentru unii, provocarea, riscul, era prea mare, așa că se întrebau: „Dacă greșesc? Dacă acest Isus este un impostor? Dacă interpretez greșit ceea ce spune El? De ce nu ne spui clar?” Dar slujba Sa nu a fost să vină și să spună lucrurile clar, ci era acolo ca să întâlnească Sămânța rânduită mai dinainte, Sămânța care putea să înfrunte provocarea acelei zile.

Fiecare zi a avut provocarea ei, iar Dumnezeu a rânduit Semințe pe care le-a pus știind în ce loc și timp vor veni la suprafață, acestea fiind rânduite să întâlnească provocarea din ziua și epoca în care au trăit. Astfel, unii vor zice: „Spune-ne clar”, dar alții vor spune: „Tu trebuie să fii Mesia!”

 „Cum ați tras această concluzie, pentru că Eu nu am spus aceasta clar?”

„Până când ne ții sufletele în încordare?” Vedeți, ei voiau să nu fie învinuiți pentru că nu credeau, ci voiau să se dea vina pe Isus, iar astăzi vom spune, probabil, că este vina fratelui Branham. Vedeți, nu este ușor deoarece nu ne este spus cuvânt cu cuvânt, nu ne este spus clar, ci trebuie să citim printre rânduri.

Ei spuneau: „Până când ne ții sufletele în încordare?”, adică: „Este vina Ta că nu credem, pentru că trebuia să faci lucrurile mai clar, mai ușor de înțeles!” Vedeți, nimeni nu vrea să-și asume responsabilitatea pentru propria credință și pentru propriul suflet. Ei voiau ca lucrurile să fie ușoare, dar Isus le-a zis: „V-am spus și nu credeți.” Când le-a spus? Tot timpul.

„Lucrările pe care le fac Eu în Numele Tatălui Meu, ele mărturisesc despre Mine.

Dar voi nu credeți, pentru că, după cum v-am spus, nu sunteți din oile Mele.”

De ce nu credeau ei? Pentru că nu erau oile Sale. „Nu din cauza Mea nu credeți, ci pentru că nu sunteți oile Mele.”

„Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc și ele vin după Mine.”

Așadar, nu contează cât de clar sau cât de ascunse sunt spuse lucrurile, oile Sale Îl urmează pe El.

Să mergem în Matei 11.25-26:

Dumnezeu a vrut ca lucrurile să fie astfel. El a vrut să le ascundă de cei înțelepți și să le descopere pruncilor, așa a găsit El cu cale.

 Dumnezeu urma să ridice o provocare în fiecare zi, și a chemat Sămânța să se unească cu acea provocare. Cuvântul nu este pentru toată lumea, ci Cuvântul trebuie să vină la Cuvânt. Cuvântul orei este pentru Sămânța orei care a fost rânduită mai dinainte și care este și Ea Cuvântul orei. Astfel, Cuvântul Se unește cu Cuvântul, vin la Viață și are loc o înviere. Înseamnă că El nu este aici ca să facă lucrurile ușoare din punct de vedere intelectual, pentru că El nu caută să școlarizeze în seminare sau denominațiuni, ci Își caută oile. Acestea sunt singurele pe care le vrea. El Își caută oile cu Glasul Său, iar ele Îi aud Glasul, aud Glasul Păstorului, indiferent prin ce vas vorbește El. Oile recunosc că Acela este Glasul Său și încep să-L urmeze pe păstor, dar sunt unii care spun la fel ca fariseii care s-au adunat în jurul Său, ca evreii: „De ce faci lucrurile atât de grele? De ce vorbești în pilde, de ce ne faci să ne îndoim?” Vedeți, prieteni, lor le plăcea denominațiunea pentru că nu trebuiau să se confrunte cu provocarea. Lor le plăcea calea ușoară pentru că nu voiau să fie responsabili de nimic. De ce? Pentru că se temeau. Se temeau să urmeze Glasul, se temeau că vor greși ieșind de acolo, iar aceasta i-a ținut pe loc. Din cauză că se temeau că vor fi greșiți, au devenit greșiți. 

Fiecare denominațiune și-a zis: „Acest Mesaj este corect. Noi știm că Martin Luther este bun, iar dacă rămânem aici, vom fi întotdeauna bine.” Dar este greșit pentru că atunci când se mișcă Lumina și tu refuzi să mergi cu Ea, nu mai ești în părtășie cu alții și Sângele lui Isus Hristos nu mai face Ispășirea pentru că acest Cuvânt este un Cuvânt care sângerează și este însângerat. Cel care a sângerat pentru voi este Cuvântul, El a murit pentru voi, iar noi trebuie să ne mișcăm cu Cuvântul ca să stăm sub vărsarea Sângelui.

În fiecare epocă a existat o provocare, iar El a vrut ca lucrurile să fie așa. Oamenii devin nervoși și temători față de această provocare, dar totul a fost rânduit așa pentru ca Sămânța să arate ce este cu adevărat în sufletul ei.

Noi nu ar trebui să ne temem de provocarea zilei. De multe ori, ridicăm o denominațiune și ne așezăm jos, totul fiind foarte ușor de făcut pentru noi. Este ca și cum am spune: „Dumnezeu a lucrat cu mine în felul acesta și refuz să merg mai departe, deoarece știu că acesta este adevărul. Știu că mama și tata au procedat corect, știu că profetul a procedat corect, știu că toate aceste lucruri sunt bune și dacă rămân aici sunt în siguranță.” Dar nu este așa! Voi sunteți în siguranță cât timp stați în Hristos. Siguranța noastră este Hristos, Cuvântul. El este Locul ales pentru închinare; este Locul în care este primită Jertfa, este Locul în care Se află Sângele, unde este totul, și cât timp stăm cu Hristos, El este Locul nostru de siguranță. Aleluia! Așadar, nu Hristos ieri este Locul meu de siguranță, ci Hristos astăzi. Hristos de ieri poate fi exact locul în care Se afla El într-o epocă anterioară, iar acela a fost cu siguranță un loc sigur și corect.

Când evreii au trecut Iordanul și au ridicat Cortul în Ghilgal sau Șilo, nu-mi amintesc exact, acela a fost Cortul lui Dumnezeu unde se afla Slava Shekinah, a fost Locul corect de închinare, Locul bun în care trebuia să te afli, dar când acesta a plecat de la Ghilgal spre Șilo sau invers, când au început să se miște, dacă cineva se întorcea înapoi în locul unde se închinaseră până atunci, omul acela era complet greșit. De ce? El trebuia să fie acolo unde era Hristos în acea zi, nu unde fusese în ziua precedentă.

Astăzi am o mulțime de lucruri pe care aș vrea să le împărtășesc cu voi, de aceea, vă rog să nu vă relaxați, ci să trageți. Mai întâi aș vrea să aduc un citat din mesajul „El Shaddai” din anul 1960:

„Observați. Când citiți Biblia, ea este o Scrisoare de dragoste pentru biserică. Când merg peste ocean, Meda îmi scrie o scrisoare în care îmi spune: „Dragă Billy, în seara aceasta stau aici. tocmai am pus copiii în pat și așa mai departe.” Vedeți, ea spune ceva aici, dar eu știu la ce se referă pentru că o iubesc atât de mult, încât știu totul despre ea și citesc printre rânduri. Citind printre rânduri, eu știu ce vrea să-mi spună ea.

Dumnezeu a scris Biblia ca o Scrisoare de dragoste pentru biserica Sa, dar până când nu veți citiți cu dragoste, nu veți putea să-L găsiți niciodată pe Dumnezeu printr-un program educațional rece.”

 Fratele Branham a spus aici: „…până când nu veți citi cu dragoste…” Dar trebuie să fiți atenți să nu introduceți aici dragostea umană sau vreun sentiment omenesc. Eu nu spun că nu trebuie să aveți sentimente față de Dumnezeu, fiindcă trebuie să le aveți, dar aici ni se vorbește despre o dragoste miloasă, de dragostea Pietrei de încheiere, de dragostea Agapae. Există mulți oameni care au un fel de afecțiune față de Dumnezeu, dar au un sentiment uman de dragoste față de un Salvator care i-a iubit, a murit pentru ei, a plătit un preț și i-a numit vrednici. Acesta este numai un sentiment uman față de povestea răscumpărării, nicidecum dragostea desăvârșită, dragostea Pietrei de încheiere. Este ca și dragostea pentru un părinte, un iubit sau un partener, este acest fel de dragoste umană. Eu cred că este minunat să avem dragoste față de Dumnezeu, dar există timpuri în care nu o mai avem pentru că este o dragoste care se bazează pe sentimente.

Însă există un alt fel de dragoste care nu va păli și nu va trece, aceasta fiind dragostea agapae, dragostea miloasă, dragostea Pietrei de încheiere care provine din Sămânța din suflet. Această dragoste nu provine din mintea noastră, de la omul dinafară, din dragostea noastră umană, ci vine de la Sămânța dinăuntru.

Fratele Branham spunea că el aprecia ceea ce îi spunea Meda în scrisoare, dar ceea ce însemna mai mult pentru el era dragostea scrisă printre rânduri. Nu la fel se întâmplă când citiți printre rânduri și începeți să vedeți ce s-a întâmplat în Eden, când Soțul vostru începe să vă șoptească în urechi și voi vedeți cum a pătruns hibridarea înăuntru, cum a avut loc căderea la început, de ce totul este pe pământ așa cum este, de ce noi suntem așa cum suntem? Dintr-o dată încep să înțeleg că dragostea de printre rânduri, pentru care Îl iubesc, vorbește mai mult decât ceea ce pot citi pe rânduri.

Aceasta este ceea ce apreciem noi: dragostea care se află printre rânduri. Acestea sunt tainele dragostei.

În mesajul „Încercarea” citim:

„Voi spuneți: „Radical, frate Branham!” O clipă! Să vedem dacă el a făcut-o. Observați, ei au devenit din nou tineri. Acum, voi spuneți: „Oh, frate Branham!” Dumnezeu Își ascunde Mesajul printre rânduri, iar seminarul nu Îl va ști niciodată. Așa este. Nu, nu! Este o poveste de dragoste.”

Aici, fratele Branham vorbea despre Avraam și Sara ale căror trupuri au fost schimbate pentru ca ea să poată zămisli. Dacă vom merge la Scriptură ca să găsim unde scrie că ei au întinerit, nu veți găsi nicăieri scris așa ceva cu cerneală pe hârtie. Nu este scris foarte clar încât să nu vă mai îndoiți.

 Poate ziceți: „Doamne, dacă ai fi scris Biblia diferit, Te-aș fi crezut. De ce nu ai scris-o clar ca să nu mă mai îndoiesc?” Este vina lui Dumnezeu că voi nu credeți? „De ce nu a introdus acolo un verset care să spună că ei au întinerit?” Dacă ar fi făcut aceasta, ați fi avut o înțelegere intelectuală dată de capacitatea voastră de a citi. Atunci ați fi crezut că Avraam și Sara au fost întineriți din nou, dar aceasta nu ar fi dovedit nimic. Dumnezeu nu caută oameni care pot citi, voi nici măcar nu trebuie să știți aceasta ca și Sămânță a lui Dumnezeu. El nu caută oameni care au avut parte de educație și știu citi, ci caută oameni care cred. „De ce nu a scris clar, ca să nu mai avem îndoieli cu privire la Avraam și Sara?”

Fratele Branham ne-a spus că în grădina Eden a avut loc o cădere, un adulter. „Doamne, de ce nu ai scris aceasta clar ca să nu mă îndoiesc? Dacă ai fi scris clar, aș fi crezut.” Evreilor! El căuta Sămânța. Astfel, fratele Branham a putut să ia ceea ce scria printre rânduri și să ne arate lucrurile care s-au întâmplat de fapt în Biblie. De aceea, noi Îl iubim atât de mult.

Să citim din „Apa botezului” din anul 1961:

„Acesta este felul în care a fost scrisă Biblia, printre rânduri. Voi cunoașteți multe din predicile mele, cum ar fi că Dumnezeu i-a făcut tineri pe Avraam și Sara. Dar voi trebuie să… trebuie să citiți printre rânduri ca să înțelegeți ce spune Scriptura. Trebuie să știți. Dar aceasta nu se va abate niciodată de la ceea ce este scris pe rânduri.”

Doresc să subliniez citatul acesta mai mult decât pe oricare altul, pentru că noi nu putem intra într-un fanatism radical crezând orice vrem sub pretextul că „aceasta se află printre rânduri”, deoarece ni se spune foarte clar că ceea ce scrie printre rânduri nu se va abate niciodată de la ceea ce scrie pe rânduri.

„Ceea ce se află printre rânduri doar va uni versetele făcând totul un tablou mare.”

Aceasta s-a întâmplat când a predicat fratele Branham. El a luat ceea ce se afla printre rânduri, a pus versetele împreună și a alcătuit un tablou mare.

„Înainte ca să putem înțelege, noi trebuie să trăim o poveste de dragoste cu Dumnezeu pentru că Biblia a fost scrisă de Duhul Sfânt; și Biblia spune că nu este o tălmăcire proprie, ci este inspirată.”

În „IeHoVaH-Jireh” scrie:

„Am vorbit adesea despre a citi printre rânduri… Dar dacă voi citiți printre rânduri și încercați să le faceți să spună ceva diferit de ceea ce spun ele, este greșit. Totul trebuie să fie în acord de-a lungul întregii Scripturi. Vă rog să-mi scuzați expresia, dar Biblia este ca și un Puzzle mare. Astfel, dacă încercați să-I aranjați piesele, trebuie să aveți ceva la care să vă uitați pentru că dacă faceți după cum vă gândiți voi, veți ruina tot tabloul, veți obține o vacă ce paște pe vârful unui pom. Deci, nu este bine.

Așa stau lucrurile când încercați să așezați Biblia cu o înțelegere intelectuală. Nu o puteți face pentru că este un Cuvânt scris de Duhul și este nevoie de Duhul Sfânt să-L pună împreună. Atunci veți obține marele tablou din Eden până la haos, și pe calea crucii înapoi Acasă. Acesta este întregul tablou: Povestea răscumpărării în care Dumnezeu Și-a trimis propriul Fiu să răscumpere un popor pierdut și pângărit.”

De aceea eu sunt atât de mulțumitor pentru că în aceste zile din urmă, Dumnezeu a trimis un profet care ne-a arătat tot tabloul. Și pentru că el ne-a arătat tot Tabloul, atunci când citim Biblia și nu știm ce să facem cu un verset, trebuie doar să privim marele Tablou. Care este acesta? Este Pecetea a șaptea, este Dumnezeu exprimat în totalitate într-un Om, Dumnezeu exprimat în totalitate într-o Femeie, Mireasa, iar apoi cei doi împreună reașezați înapoi în Eden. Acesta este marele Tablou, aceasta este Capodopera.

Așadar, privim la Capodoperă. Astfel, de fiecare dată când ne lovim de vreun verset, dacă vrem să înțelegem ceea ce citim, privim la Capodopera pictată de El și atunci putem încerca să vedem unde trebuie așezat versetul în cauză. Dar dacă voi încerca să obțin Capodopera așa cum cred eu că ar trebui așezate piesele împreună, voi obține vaca ce paște pe vârful copacului. Înseamnă că eu trebuie să am în centrul atenției ceea ce a spus fratele Branham și anume că este vorba despre scopul întreit al Tainei lui Dumnezeu, pe care El l-a avut în gândul Său și că fiecare simbol, fiecare personaj a preumbrit aceasta.

Când a predicat mesajul „Hristos este Taina lui Dumnezeu descoperită”, profetul a spus: „Doresc să iau ca subiect întreaga Biblie.” Ce făcea el? Ne arăta Capodopera, ne arăta că este o Familie Capodoperă. Astfel, noi privim la Ea și apoi citim Biblia. Dacă ne poticnim undeva în Biblie, privim la aceasta. O studiem și ne întrebăm: „Cum este posibil ca bucata aceasta să se potrivească în acest tablou? Nu o pot potrivi nicăieri!” Atunci, pune-o deoparte și continuă să citești, iar undeva de-a lungul citirii vei spune: „Oh, acum știu unde se potrivește piesa aceasta!”

Ați făcut vreodată un puzzle? Aceasta este analogia fratelui Branham.

Să citim împreună din „Hristos este Taina lui Dumnezeu descoperită” din anul 1963:

„Observați! „Oricui i-o va descoperi El.” El a orchestrat astfel lucrurile încât poate să Se ascundă în Scriptură de cel mai deștept teolog care există. El poate să Se ascundă, poate fi exact acolo în Scriptură, iar noi să ne uităm toată ziua și să nu vedem nimic; ne putem uita o viață întreagă și să nu vedem niciodată. El Se poate ascunde, deși este chiar acolo.

Acum, vă rog să lăsați ca aceasta să pătrundă adânc în voi. Așadar, Dumnezeu Se poate ascunde atât de bine în Cuvânt, încât nu există nici un teolog și nici o școală din lume care să-L poată găsi, deși El este chiar acolo.”

De aceea, dacă mergeți la un profesor de seminar și îi spuneți ceva, el vă va răspunde: „Eu am studiat toată viața Scriptura, dar nu am văzut niciodată ceea ce spui tu.” Însă aceasta nu înseamnă că nu este acolo.

Aș vrea să priviți la Petru în ziua de Rusalii. Ei ieșiseră din camera de sus, iar Petru s-a ridicat și a predicat. Apoi i s-a pus o întrebare: „Ce să facem?” Și el le-a zis:

„Pocăiți-vă și fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veți primi darul Sfântului Duh.” (Fapte 2.38).

Petru a început să predice Evanghelia, dar le-a spus să fie botezați în Numele lui Isus Hristos. De unde a scos el aceasta? Din ce învățătura a lui Isus cita el? „Petre, vreau să văd citatul!”

Matei 28.19: „Duceți-vă și faceți ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh.”Acesta este citatul.

 „Bine, Petre, dar tu poți să spui doar ceea ce a spus El, cuvânt cu cuvânt. Dacă nu spui exact ceea ce a spus El, nu spui ce au spus casetele!” Dar Petru spunea exact ce spuneau casetele, spunea aceleași lucruri; el era plin de Duhul Sfânt și nimeni nu putea să-l deruteze cu un citat, nimeni nu putea să-l închidă cu un citat, El avea descoperire cu privire la ceea ce a vrut să spună Isus când a zis: „ Duceți-vă și faceți ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh.”

Este un Nume al Tatălui, același Nume al Fiului lui Dumnezeu și același Nume al Duhului Sfânt, iar Petru, prin Puterea Duhului Sfânt, a știut descoperirea a ceea ce spusese Profetul. Astfel, a pășit în față și a predicat ceea ce era pe casetă.

„Bine, Petre, acest lucru este cam periculos. Eu nu știu dacă pot înfrunta provocarea orei, așa că voi rămâne doar la ceea ce a spus Isus.” Dar Petru spunea exact ceea ce spusese Isus, doar că el o spunea prin descoperire. Iar ceilalți apostoli din camera de sus au avut aceeași descoperire.

Apostolul Pavel, care a venit mai târziu, a întâlnit Stâlpul de Foc, care i-a schimbat înțelegerea teologică, iar după ce a mers în partea din spate a Arabiei, a pășit în față predicând același citat la fel ca Petru, fără să se sfătuiască cu vreun om.  Apoi, când s-a urcat la Ierusalim, a aflat că și cei de acolo predicau același lucru deși nu se mai întâlniseră niciodată. Aleluia! Nu știu voi, dar eu iubesc puterea Cuvântului lui Dumnezeu prin descoperire.

Apostolul Pavel a scris Epistola către Galateni, iar în capitolul 3 a spus:

„Tot așa și „Avraam a crezut pe Dumnezeu, și credința aceasta i-a fost socotită ca neprihănire”.

Înțelegeți și voi dar că fii ai lui Avraam sunt cei ce au credință.

Scriptura, de asemenea, fiindcă prevedea că Dumnezeu va socoti neprihănite pe neamuri prin credință, a vestit mai dinainte lui Avraam această veste bună: „Toate neamurile vor fi binecuvântate în tine.” (Galateni 3.6-8).

Noi am citit și înainte aceste versete, dar parcă nu au fost atât de importante. Însă dacă am fi fost acolo în vremea în care a predicat Pavel aceste lucruri, am fi fost uluiți pentru că ceea ce spunea el, era de necrezut pentru cei de atunci.

Dumnezeu l-a chemat pe Avraam și Avraam L-a crezut pe Dumnezeu, iar din cauza aceasta, a fost făcut un legământ. Apoi, Dumnezeu i-a dat un semn care arăta că El a primit credința lui, acel semn fiind semnul tăierii împrejur. Dar mai târziu, l-am avut pe Pavel care a ridicat această problemă arătând că acel legământ a fost făcut înainte de tăierea împrejur. Avraam nu a fost evreu, ci a fost un păgân. Așa ne-a spus fratele Branham. El venea din Ur, din țara haldeilor și nu a fost evreu. Termenul de „evreu” a apărut mai târziu. El L-a crezut pe Dumnezeu și a ieșit din țara sa, iar Dumnezeu i-a primit credința și a făcut un legământ cu el; Avraam a crezut legământul, iar Dumnezeu i-a primit credința dându-i semnul tăierii împrejur. Pavel a învățat despre aceste lucruri încă din copilărie. El a fost la cea mai bună școală seminaristică la care ar fi putut să meargă cineva, fiind învățat de Gamaliel. Astfel, a învățat totul despre lucrurile firești, despre chemarea pe care i-a făcut-o Dumnezeu lui Avraam, despre legământul făcut, despre semnul tăierii împrejur, despre faptul că ei tăiau împrejur toți bebelușii de parte bărbătească; dar totul era firesc. Dacă cineva avea un băiat, în ziua a opta era luat și dus la preot ca să-l taie împrejur, aceasta fiind împlinirea Cuvântului. 

Dar când a pășit Pavel în față, el a spus: „Versetul acesta era o umbră și prevedea că Dumnezeu avea să salveze neamurile.”

 Scriptura, de asemenea, fiindcă prevedea că Dumnezeu va socoti neprihănite pe neamuri prin credință, a vestit mai dinainte lui Avraam această veste bună: „Toate neamurile vor fi binecuvântate în tine.”

Când Pavel a spus cele de mai sus, toți cei care au mers cu el la școală, au explodat spunând: „Tu nu poți face aceasta cu Cuvântul, pentru că porunca tăierii împrejur am primit-o de la Moise care ne-a spus: „În ziua a opta veți lua copilul…” Aceasta este împlinirea acestui verset, dar Pavel le-a spus: „Nu! Versetul acela doar prevedea ceva ce se petrece chiar acum, când neamurile au aceeași credință pe care a avut-o și Avraam și același legământ în care a fost și Avraam, primind aceeași făgăduință a lui Avraam. Și ei au primit tăierea împrejur, dar nu tăierea împrejur a cărnii, ci a inimii.”

Apostolul Pavel a luat versetul care pentru evrei avea o însemnătate firească și a vorbit despre însemnătatea sa duhovnicească. Cum a făcut Pavel aceasta? El nu ar fi făcut-o niciodată dacă ar fi rămas sub învățătura lui Gamaliel. Dar a venit o zi în care a întâlnit Stâlpul de Foc, iar cheia care a deschis înțelegerea acestui verset se afla în întâlnirea cu Stâlpul de Foc, pentru că atunci când a întâlnit Stâlpul de Foc, el L-a recunoscut ca fiind Domnul, Îngerul Domnului, Cel din călătoria Exodului. Atunci, Pavel a înțeles că „Același Dumnezeu care a fost acolo, este aici”. Același Dumnezeu îi vorbea din Stâlpul de Foc și îi spunea:

Dintr-o dată, Stâlpul de Foc a deschis taina Scripturilor, iar Pavel a înțeles că Cel care i-a condus prin pustie era Cel care a murit pe cruce, Isus, iar în acea zi, era Stâlpul de Foc care conducea biserica. Acel Isus care fusese cu ei în călătoria Exodului era același Isus care a fost pus pe cruce și era același Isus care era în acea zi în credincioși. O singură întâlnire cu Stâlpul de Foc a deschis toată Biblia.

Ce credeți că a făcut Stâlpul de Foc în ziua noastră? Până când nu întâlnim Stâlpul de Foc, Biblia nu este deschisă pentru noi, este o Carte pecetluită, dar dacă-L întâlnim, Cartea este deschisă și atunci înțelegem că Cel care a fost acolo sau dincolo, este acum aici. Atunci, Biblia Se deschide dintr-o dată pentru noi.

Să privim și la ce a spus Pavel în 2 Corinteni 3.12-18:

„Fiindcă avem dar o astfel de nădejde, noi lucrăm cu multă îndrăzneală și nu facem ca Moise, care își punea o maramă peste față, pentru ca fiii lui Israel să nu-și pironească ochii asupra sfârșitului a ceea ce era trecător. Dar ei au rămas greoi la minte (în limba engleză: „Ochii lor au fost orbiți”).”

Moise a coborât de pe munte purtând Cuvântul, iar strălucirea acelui Cuvânt, care era Legea, era atât de mare încât Moise a fost nevoit să-și pună peste față o mahramă până când aducea Cuvântul, iar după ce făcea aceasta, putea să-și dea vălul jos pentru că ceea ce era în el, a trecut dincolo de piei, în Cort. Apoi, așa cum a spus fratele Branham, El a fost învăluit, ascuns de popor, de perdeaua Cortului și de piei. „Dar ei au rămas greoi la minte.”

Pavel a luat lucrurile firești și le-a aplicat duhovnicește. Moise a fost acoperit de o mahramă, apoi am avut perdeaua care despărțea Locul sfânt de Sfânta Sfintelor, deci avem o mahramă firească. Dar ce a făcut Pavel? El a spus: „Acum nu mai este o mahramă firească, ci astăzi, mintea voastră este învelită.” Cum a putut să spună aceasta? Pentru că Îl întâlnise pe Stâlpul de Foc. El a înțeles că tot ceea ce era fizic pentru evrei, era duhovnicesc pentru neamuri. Ceea ce era firesc pentru evrei, avea o împlinire duhovnicească pentru neamuri.

Unii dintre noi mai avem încă probleme cu acest concept, dar acesta este adevărul: pentru neamuri este numai o împlinire duhovnicească.

„Dar ei au rămas greoi la minte: căci până în ziua de astăzi, la citirea Vechiului Testament, această maramă rămâne neridicată, fiindcă marama este dată la o parte în Hristos.”

Acesta este singurul loc în care mahrama este dată la o parte.

„Da, până astăzi, când se citește Moise, rămâne o maramă peste inimile lor.

Dar ori de câte ori vreunul se întoarce la Domnul, marama este luată.

Căci Domnul este Duhul, și unde este Duhul Domnului, acolo este slobozenia.

Noi toți privim cu fața descoperită…”

Fără nici o mahramă peste inimă, față sau Cuvânt.

„Noi toți privim cu fața descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului și suntem schimbați în același chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului.” (v. 14-18).

Aș vrea să vorbesc puțin despre versetul acesta. Când este citit profetul, și vă rog să aplicați aceasta pentru zilele noastre, când noi citim ceea ce a spus profetul, mahrama este peste inimile cititorilor. „Vrei să spui că poți citi ceea ce a spus profetul și să existe o mahramă?” Aceasta a spus Pavel. Ei îl citeau pe profetul lor, pe Moise, iar când făceau aceasta, nu exista nici o mahramă peste Moise, peste suluri sau peste preoții care citeau ceea ce a spus Moise, dar mahrama era peste inimile lor. Isus a spus: „Dacă l-ați fi cunoscut pe Moise, M-ați fi cunoscut și pe Mine pentru că el a scris despre Mine. Așadar, dacă ați fi avut o inimă neînvăluită când l-ați citit pe Moise, M-ați fi primit. Dar pentru că inima voastră a fost învelită când l-ați citit pe Moise, M-ați respins pe Mine.”

Dar Pavel a spus: „Mahrama este dată la o parte în Hristos.” Care este secretul? Intrați în Hristos pentru că în El, mahrama este îndepărtată. Când intrați în Hristos, se schimbă ceva, așa că același Mesaj pe care l-ați citit când erați copii și spuneați: „Nu înțeleg, nu înțeleg, nu înțeleg”, devine clar și puteți spune: „Înțeleg, înțeleg, înțeleg.”

Întrebarea este: S-a schimbat Mesajul? Este o versiune revizuită? Nicidecum! Nu Mesajul s-a schimbat, ci voi v-ați schimbat.

Fiți atenți la ceea ce a spus Pavel în versetul 18:

„Noi toți privim cu fața descoperită…”, adică „fără mahramă”. De ce? Pentru că am intrat în Hristos.

„Noi toți privim cu fața descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului și suntem schimbați în același chip al Lui, din slavă în slavă.”

Știți ce înseamnă aceasta? Dacă priviți printr-o mahramă, nu veți putea fi schimbați niciodată în chipul lui Hristos, ceea ce înseamnă că singurul fel în care puteți fi schimbați este ca mahrama să fie îndepărtată când intrați în Hristos. Atunci, vă veți uita la Cuvânt, care este Hristos, ca și cum v-ați uita într-o oglindă neînvelită, și veți începe să fiți schimbați din ceea ce sunteți în ceea ce vedeți, din slavă în slavă. Nu este ceva instantaneu, nu este „Eu sunt desăvârșit într-o clipă.” Nu! Este schimbarea noastră din slavă în slavă, dar singura cale ca să fim schimbați este să-L vedem pe Hristos Cuvântul, fără mahramă.

„Păi, eu am studiat și am studiat, dar tot nu-L văd.” Nu mai stați! Intrați în Hristos. Deschideți-vă pur și simplu inima înaintea lui Hristos și predați-vă spunând: „Ia-mă pe mine.” Să nu fiți ca evreii care au spus: „Spune-ne clar!” Nu fiți ca un evreu spunând: „De ce mă faci să mă îndoiesc?” Nu este vina lui Dumnezeu și nici a fratelui Branham, nu este vina casetelor sau a predicilor, dacă noi nu vedem ceea ce trebuie să vedem. Astăzi nu mai este: „Spune-ne clar, fiindcă voi sta aici până când voi înțelege intelectual.” Dacă gândiți așa, veți sta acolo până când vă veți trezi în necazul cel mare.

Prieteni, noi nu dorim să stăm aici până când vom înțelege cu mintea, ci dorim să mergem mai departe prin credință. Eu vreau să spun: „Există anumite lucruri pe care nu pot să le pun cap la cap, pe care nu le înțeleg, dar Ceva din mine știe că acesta este adevărul, iar eu sunt dispus să merg acolo unde este Hristos. Știu că acesta este Hristos. Nu pot dovedi toate detaliile și nu pot explica totul, dar știu că Acesta este Hristos și sunt dispus să merg mai departe cu El. Nu voi da înapoi și nu voi aștepta până când El clarifică totul ca să nu mă îndoiesc.”

Vedeți? Dacă spuneți: „Îmi voi încrucișa brațele, voi sta aici și voi aștepta până când voi înțelege totul. Nu voi merge mai departe, ci voi aștepta.” Sună bine, dar este greșit, este total greșit.

Spuneți: „Acesta este Adevărul!”

„Poți să-mi explici?”

Nu.

„Poți să mă faci să înțeleg?”

Nu, dar este Adevărul. Acesta este Hristos, iar eu Îl voi urma. Îl voi privi cu un chip neacoperit și voi fi schimbat în același chip din slavă în slavă, în slavă.

Când luați o predică și o citiți acum, o vedeți așa cum ați văzut-o cu doi ani în urmă? Câți dintre voi pot spune că o predică citită acum este diferită de cea citită cu doi ani în urmă? Dacă este așa, înseamnă că s-a schimbat ceva. Ce s-a schimbat? A fost tipărit Mesajul în cărți diferite? S-a schimbat formatul? Am rearanjat cuvintele? Nu. Noi am fost schimbați din slavă în slavă, pentru că privim un chip descoperit, fără acea mahramă care ne oprea să vedem. Dacă citim predicile și trecem printr-o perioadă de timp în care nu vedem nimic altceva, ar trebui să intrăm în panică, pentru că fratele Branham a spus că noi nu vom înceta niciodată să-L descoperim pe Dumnezeu și că trebuie să creștem la maturitatea deplină. Dacă totuși ne-am oprit undeva, înseamnă că ceva s-a oprit în creșterea noastră. Dacă spunem același lucru: „Cunoaștem sămânța șarpelui, o vom predica din nou, vom predica din nou apa botezului și le vom predica așa cum le-am predicat acum trei ani”, atunci Dumnezeu să ne ajute, pentru că ceva ar fi trebuit și ar trebui să ne schimbe din slavă în slavă.

Acum vom face o mică cotitură și vom începe să privim la unele lucruri spuse de fratele Branham în Mesaj.

În mesajul „Prezența necunoscută a lui Dumnezeu”, scrie:

„Pentru a dovedi ceea ce am spus cu puțin timp în urmă, tot așa cum în zilele din trecut, în zilele în care Îngerul Domnului… Isus a spus: „Cum a fost în zilele lui Lot, tot așa va fi și în timpul venirii Domnului.” Puteți înțelege despre ce am vorbit – acele nume și toate celelalte așezate pozițional, biserica stând bine, puteți vedea? Sunt sigur că voi ați citit printre rânduri, lucrurile pe care nu le-am spus.”

Fratele Branham tocmai terminase rostirea pe litere a numelui lui Graham, G-r-a-h-a-m și Abraham, A-b-r-a-h-a-m, șase litere pentru numele lui Graham și șapte litere pentru numele lui Abraham, ambele sfârșindu-se cu terminația           „-ham”. El a spus că dacă a fost vreodată un mesager al cărui nume a avut terminația „-ham”, acela a fost Billy Graham, al cărui nume a fost alcătuit din șase litere. Dar numele lui „Abraham” a fost format din șapte litere.

Fratele Branham nu a spus: „Știți câte litere are numele Branham?” El nu a spus niciodată: „Numele Branham se termină cu terminația „-ham”. El nu a spus niciodată așa ceva, dar a spus: „Puteți înțelege despre ce am vorbit – acele nume și toate celelalte așezate pozițional, biserica stând bine, puteți vedea? Sunt sigur că voi ați citit printre rânduri, lucrurile pe care nu le-am spus.”

Așadar, lucrurile pe care le-a aplicat fratele Branham Scripturii, le-a aplicat propovăduirii sale. Noi putem avea o mie două sute de predici scrise sau o mie două sute de casete, le putem citi sau asculta și totuși să nu avem habar ce este Mesajul. Acesta este adevărul, prieteni, pentru că nu este vorba de citire, ci de descoperire.

În mesajul „De ce păstori” din anul 1964, citim:

„…Dar celelalte două aveau glasuri profetice. (Nădăjduiesc să citiți printre rânduri ceea ce spun).”

El nu spunea nimic, ci a început să ne arate că Moise a avut două nume care i-au fost date. El ne-a spus că a existat un semn pe mâna sa și altul, pe toiagul său, iar Domnul i-a spus că dacă ei nu vor crede glasul primului semn, vor crede glasul celui de-al doilea semn. Dar apoi, fratele Branham a spus că el a avut și un alt treilea semn, dar acesta nu a avut un glas în spatele său. Cel de-al treilea semn a fost când Moise a luat apă din Nil, a turnat-o pe pământ și aceasta s-a transformat în sânge, iar el a spus că a fost un semn al judecății, fără un glas în spatele său.

Acum ascultați ce a spus în continuare:

„Celelalte două semne au avut pentru Israel glasuri profetice cu privire la viitorul lor (pentru voi, care ați fost cu puțin timp în urmă sus pe munte, când a fost aruncată piatra în sus).”

Știți ce au făcut ei după această afirmație? Au mers mai departe. Piatra aruncată în aer a fost semnul că epoca bisericii Laodicea L-a respins pe Hristos. Fratele Branham a spus aceasta. „Ei L-au respins pe Hristos”, iar atunci, el a aruncat o piatră în sus, ca semn al judecății; a făcut același lucru pe care l-a făcut Moise când a turnat apă pe pământ. Prin aceasta, el a încercat să ne ajute să înțelegem că era vorba de același lucru pentru că el a avut un semn pe mână, aceasta fiind prima Tragere; Tragerea a doua a avut semnul deosebirii, iar Tragerea a treia nu a avut nici un semn pentru că El i-a spus: „Pe aceasta nu o vei explica!” În spatele ei nu a existat nici un glas pentru că i s-a spus să nu o explice. „Aceasta a fost descoperită în mod divin.” Fratele Branham a atins toate lucrurile din jurul ei, a vorbit despre Tragerea a treia, despre Pecetea a șaptea, dar nu ne-a spus ce era ea pentru că i s-a poruncit să nu o facă. Totuși, el ne-a spus foarte clar că „Primele două au avut glasuri profetice”, semnul de pe mână și semnul deosebirii, dar a treia nu a avut nici un glas, ci a adus judecata.

„…pentru voi, care ați fost cu puțin timp în urmă sus pe munte, când a fost aruncată piatra în sus. Ce a spus? Nu am înțeles?” În ziua aceea, ei nu trebuiau să înțeleagă, dar voi și cu mine, trebuie să înțelegem.

Uneori, unii oameni îmi spun: „Nu pot citi Biblia, nu înțeleg engleza veche. Citesc Biblia King James, dar nu are nici un sens pentru mine, așa că mă chinuiesc s-o citesc.” Știți care este secretul la aceasta? Continuați să citiți Biblia și Ea se va tălmăci singură. După ani de citire, dacă vă veți afunda în Ea veți înțelege cuvintele vechi, Îi veți înțelege limbajul. Apoi, începem să vorbim despre fratele Branham, despre faptul că a existat o furtună, despre faptul că el a aruncat o piatră în aer, apoi a spus cutare și cutare lucru: „O, a vorbit în pilde și sunt prea multe detalii.” Apoi a spus: „…pentru voi care ați fost acolo…” Despre ce a vorbit? „Nu înțeleg despre ce a vorbit.” Aceasta s-a întâmplat din cauză că nu v-ați afundat în Mesaj, pentru că nu v-ați însușit și voi limbajul Mesajului, iar limbajul Mesajului conține descoperirea orei.

„De ce nu vorbești deslușit?” V-am spus, dar nu credeți pentru că nu sunteți atrași de Mesaj, nu-L citiți, nu-L mâncați, nu-L digerați, nu ați pătruns în El.” De aceea nu înțelegeți care este însemnătatea aruncării pietrei în aer. Voi nu înțelegeți când el aruncă anumite indicii.

„Păi, nu înțeleg. Spune-mi deslușit.” De ce nu înțelegeți? Pentru că nu v-ați scufundat în Mesaj. Limbajul Mesajului conține descoperirea Mesajului: șapte Tunete, trei Trageri, patru făpturi…

„De ce nu vorbești deslușit?” 

Păi, chiar aceasta fac. Vedeți? Pe unii îi înnebunește, iar pe alții îi bucură, dar nu este nimic altceva decât Adevărul. Este Adevărul absolut al Cuvântului, dar oamenii se comportă cu Mesajul exact cum se comportă și cu Biblia.

În mesajul „Isus Hristos este Același ieri, azi și în veci” din anul 1961, citim:

„Doi dintre ei s-au ridicat și au mers jos în Sodoma. Ei au mers acolo ca să predice. Oh, dacă sunteți duhovnicești probabil veți înțelege. Ați observat? Cei doi care au mers acolo nu au făcut nici o minune, doar le-a orbit ochii ca să nu vadă ușa. (propovăduirea Evangheliei orbește ochii necredincioșilor). Dar doi oameni au mers acolo jos ca să predice Evanghelia, ca să-l scoată pe Lot din Sodoma.”

Să mergem acum la „Hristos este Taina lui Dumnezeu descoperită”:

„Acum, noi vedem făgăduința care se împlinește. Hristos, adevărata Căpetenie, intră înăuntru, vine în Mireasa Sa, făcând aceleași lucrări pe care le-a făcut la început, pregătind și împlinind Cuvântul Său așa a făcut El la început, în Ioan 14.12: „Cel ce crede în Mine, va face și el lucrările pe care le fac Eu.” Atunci, Capul și Trupul devin Una, în lucrări, în semne și în Viață, legitimat de Dumnezeu Însuși prin Cuvântul Său făgăduit pentru zilele din urmă. El a făgăduit aceste lucruri pentru zilele din urmă. Acum, dacă sunteți duhovnicești, veți înțelege.”

Dacă nu știți despre ce a vorbit fratele Branham aici, mergeți și citiți „Hristos este Taina lui Dumnezeu descoperită” din nou și rugați-vă pentru descoperire.

„De ce sunt atât de multe citate? Ceea ce facem noi tot timpul este să citim citate și sunt atât de multe povești despre profet!” Așa este, dar altfel nu veți înțelege Taina, pentru că Taina a fost descoperită prin viața profetului.

Fratele Branham a spus: „Profetul devine Cuvântul pentru acea generație.”

„De ce a vorbit el despre excursiile de vânătoare, despre vise, despre călătoria lui sus pe munte, despre aruncarea unei pietre în sus, despre G-r-a-h-a-m. Ce au toate acestea a face cu Biblia?” Totul are a face cu Biblia, pentru că acestea sunt lucrările care descoperă toată Biblia, pentru că viața unui profet devine Cuvântul.

„Păi eu nu vreau să citesc despre poveștile lui la vânătoare! Nu vreau să citesc despre cutare și cutare sau despre vedenii…” O voi spune încă o dată: Viața unui profet devine Cuvântul pentru acea generație. Cum a stat în spărtură? El ne-a spus ce se petrecea, ce se întâmpla.

„Păi, eu am crezut că el era doar deprimat. Am crezut că era epuizat!” Nu! El ne spunea ce se petrecea chiar în acel moment. Toate aceste lucruri au fost ascunse de ochii celor înțelepți și pricepuți și descoperite pruncilor. Care este soluția? Descoperirea. De aceea, fratele Branham a spus: „Mai presus de toate, rugați-vă pentru descoperire.”

În mesajul „Investiții”, citim:

„Dar într-o zi, Dumnezeu a schimbat acea slujbă în El, de la minuni la învățarea Cuvântului.”

A mai fost o slujbă într-un om alcătuită din minuni în cadrul primelor două Trageri. Și fratele Branham a continuat: „Minunile au fost înfăptuite și în continuare, dar nu ca înainte.” După primele două Trageri, El a schimbat slujba din acel om, de la minuni la învățarea Cuvântului. Ce a fost aceasta? Deschiderea Cuvântului, deschiderea Peceților, Pecetea a șaptea.

„Cu siguranță, puteți citi printre rânduri. Nu sunteți chiar atât de orbi.”

Domnul i-a interzis fratelui Branham să explice Tragerea a treia.

„De ce nu a spus-o clar?” Pentru că Îngerul i-a spus: „Nu face aceasta! Nu o explica!”

El a văzut în vedenie că era la pescuit. Pescuia… „De ce vorbim despre pescuit?” Pentru că aceasta este taina întregii Biblii. Întreaga slujbă a fratelui Branham a fost explicată în vedenia care a început cu pescuitul.

„Păi, eu am crezut că a fost numai o poveste ciudată!” Nicidecum! El încerca să ne determine să citim printre rânduri. A aruncat firul în care avea puțină momeală și i-a dat un mic impuls, dar când a făcut aceasta, a împrăștiat toți peștii.  Aceasta a fost prima Tragere. Dar i-a atras pe cei mari. Apoi, a intrat în Tragerea a doua și i s-a spus să fie atent și să nu o explice. Toți predicatorii au început să se adune în jurul său, iar el a spus că atunci a avut cele mai mari probleme: când a umblat cu predicatorii. Atunci, a încercat să explice slujba, a încercat să explice ceea ce se petrecea cu el ca să-i mulțumească.

Nu fratele Branham a spus aceasta, ci o spun eu citind printre rânduri. El a încercat să-i ajute să înțeleagă pentru că nu pricepeau nimic. Astfel, a început să tragă, să explice pescuitul, cum să prindă peștii, și a spus că în Tragerea a doua a tras foarte tare. Aceasta înseamnă că a accentuat minunile din cadrul rândului de rugăciune. El a spus: „Am tras foarte tare, dar când am scos undița afară, prinsesem doar un pește micuț, atât de micuț încât abia acoperea momeala.” El nu a prins păstrăvul curcubeu în cadrul celei de-a doua Trageri. Păstrăvul curcubeu este peștele legământului, adică voi și eu. El nu ne-a prins cu minuni; noi nu am fost prinși cu minuni, cu vindecări, ci am fost prinși cu Cuvântul.

 Firul era în jurul său și totul era în dezordine, iar Îngerul i-a zis: „Ți-am spus să nu faci aceasta! Nu lăsa să ți se încâlcească firul într-un timp ca acesta.”

Atunci fratele Branham a spus: „Doamne, iartă-mă, iartă-l pe slujitorul Tău ignorant.” Vedeți, el a înțeles că a provocat un dezastru.

Apoi, i s-a dat un papuc de copil și el a încercat să introducă un șiret gros prin găurile acelui papuc de copil. Dar Îngerul i-a spus: „Nu-i poți învăța pe bebelușii penticostali lucruri supranaturale.” La ce se referea vedenia aceasta? La Tragerea a treia. Tragerea a treia este supranaturală, nu firească, și este legată de venirea Domnului, de Pecetea a șaptea, de cele șapte Tunete, de Sabia în mână, toate acestea fiind de fapt același lucru, același eveniment.

„Tu nu poți să-i înveți pe bebelușii penticostali aceste lucruri!” Ceea ce ne arată El de fapt, este că Tragerea a treia este supranaturală. „Tu nu-i poți învăța pe bebeluși, ci numai pe peștele legământului.”

Vedeți, vindecarea divină poate fi predicată bebelușilor penticostali; îi putem învăța învierea morților, semne și minuni, dar Tragerea a treia este ceva ce nu se poate învăța pentru că este supranaturală. Ea nu este vindecări, semne și minuni. Dar ce este? Tragerea a treia este Cuvântul descoperit pentru ziua de azi. Noi le putem predica învierea morților, deschiderea ochilor orbilor, rânduri de rugăciune, revărsări dinamice ale Duhului Sfânt, vorbiri în limbi și strigăte; ei le pot primi pe toate acestea, dar nu pot primi Tragerea a treia pentru că Ea este Ceva supranatural. Ea nu este ceva firesc, ci este supranaturală.

Vă rog să țineți minte aceasta: Tragerea a treia este supranaturală. Este Ceva ce nu poate fi propovăduit penticostalilor, deci nu sunt semnele dinamice pentru că acestea pot fi învățate. Este altceva. Vă rog să păstrați aceasta în inimile voastre pe măsură ce mergem mai departe.

„Singurul fel prin care Îl veți cunoaște astăzi, singurul fel prin care veți primi tripla descoperire a lui Dumnezeu, este prin Duhul Sfânt. Singurul fel în care se poate înfăptui este numai dacă sunteți rânduiți s-o vedeți. Dacă nu sunteți rânduiți, nu o veți vedea niciodată. Dacă nu sunteți rânduiți s-o vedeți, nu o veți vedea niciodată, pentru că Lumina poate străluci, dar voi puteți să vă îndepărtați și să vă amuzați pe seama Ei, explicând-o printr-o concepție intelectuală. Este Dumnezeu Însuși care Se arată pe Sine și o dovedește, dar dacă nu voi sunteți cei care trebuie s-O vadă, nu O veți vedea.”

Atunci cum voi citi printre rânduri? Este pur și simplu acolo, este Ceva ce se află acolo. Cum a făcut-o fratele Branham, prin ani de studiu? Nu! Prin descoperire. A luat Biblia, a citit-o și era acolo pur și simplu, iar Dumnezeu a adus descoperirea. Vedeți? El nu a trebuit să studieze.

Fratele Branham a spus că atunci când a predicat Pecețile, în fiecare zi a venit la el un Înger diferit, a venit Hristos Însuși. Și când venea El, fratele Branham lua creionul și scria tot ce-i era dat. Știți ce a făcut el înainte de venirea acelui Înger? A citit cărți scrise de Uriah Smith și de alții, ca să vadă ce au spus despre Peceți. El a studiat așa cum studiază orice om, dar Domnul a venit și i-a descoperit ce era Pecetea, iar el a notat totul. Ce a făcut după aceea? A luat ceea ce i-a fost descoperit și a cercetat Biblia toată după-amiaza; a studiat-o și a găsit-o în toată Biblia. Dar nu studiul făcut de el a adus descoperirea Peceților, ci a fost o descoperire dată de Domnul. Astfel, când s-a întors să cerceteze Biblia,  a cercetat descoperirea pe care o primise de la Dumnezeu.

Iată cum predică adevărații predicatori. Ei nu studiază un subiect ca să aducă o temă, ci așteaptă descoperirea de la Dumnezeu, după care cercetează descoperirea pe care le-a dat-o El. Aceasta este o slujbă adevărată. Nu este o propovăduire de seminar prin care spunem: „Astăzi vom lua un subiect pentru că am hotărât să vorbim despre botezul Duhului Sfânt. Vom avea cinci părți în care vom vorbi despre El.” Atunci puteți să vă întoarceți la biserica baptistă, pentru că nu acesta este felul de propovăduire pe care-l dorim. Noi dorim pe cineva care se afundă în Cuvânt, în prezența lui Dumnezeu, până când Dumnezeu îi dă Ceva, se face un declic (se declanșează ceva), iar omul acela spune: „Am primit ceva și trebuie să merg să cercetez în Cuvânt. Iat-o acolo! Aceasta este.” Aceasta este slujba călăuzită de Duhul Sfânt. Noi nu dorim lucrurile denominaționale, seminarele, ci dorim Ceva ce pune Dumnezeu în inima unui individ înzestrat cu un dar. Dumnezeu va începe să frământe inima aceea, s-o miște, așa că omul acela va merge la Mesaj și la Scriptură, ca să potolească atracția pe care o are în inimă. El o va vedea dintr-o dată, totul fiind așezat înaintea ochilor săi. Eu aș sta în fiecare zi a vieții mele sub acest fel de propovăduire.

Vă rog să nu mă duceți în partea cealaltă care spune: „Mai întâi voi predica o serie de mesaje despre  subiectul cutare, apoi vom vorbi despre subiectul cutare.” Atunci, mai bine m-aș întoarce în biserica în care am crescut, pentru că ar fi același lucru.

În mesajul „Dezvelirea lui Dumnezeu” din anul 1964, scrie:

„Am încredere că Dumnezeu va descoperi subiectul meu din dimineața aceasta.”

Care era subiectul său? „Dezvelirea lui Dumnezeu.”

„Nădăjduiesc și am încredere că de fiecare dată când luați casetele și le ascultați, voi aveți o înțelegere duhovnicească despre ceea ce Dumnezeu a încercat să-i aducă Bisericii fără s-o spună pe față.”

Așadar, exista un Mesaj pe care Dumnezeu încerca să-L transmită bisericii fără să-L spună clar, fără să-l spună pe față.

„Vreau să citesc cuvânt cu cuvânt versetul la care face referire el!”

„Este ceva ce Dumnezeu a încercat să-i transmită bisericii, fără s-o spună clar.”

 „Spune-ne clar dacă Tu ești Hristosul!”

„V-am spus, dar nu credeți.”

„Tu vorbești doar în pilde și ghicitori, în propoziții fragmentate, faci apropouri și nu ai pășit niciodată în față să spui lucrurilor pe nume.”

„V-am spus, dar nu ați crezut.”

„Dar nu ai spus niciodată clar! Nu ai spus: Tragerea a treia este aceasta, are loc în felul acesta, sunt trei pași și aceasta este definiția lor. Nu ai făcut niciodată aceasta!”

„V-am spus, dar nu ați crezut.”

„Spune-ne pe față!” Dumnezeu nu a spus-o niciodată pe față!

„Spune-ne pe față!”

„Îmi pare rău, dar în vedenia pe care mi-a dat-o, Domnul mi-a spus să nu explic aceasta.”

El a explicat prima Tragere, dar s-au ridicat imitatori. A explicat-o pe a doua și s-a întâmplat la fel. „Mi s-a spus să nu o explic și pe Aceasta!”

A intrat în vedenie și a ajuns la papucul de copil. „NU poți explica copiilor penticostali lucrurile supranaturale.” Vă rog să țineți minte aceasta: el a ajuns la Ceva ce nu putea fi propovăduit penticostalilor. Înseamnă că dacă voi credeți că el se referea la ceva ce biserica penticostală poate face astăzi, atunci aceasta nu este Tragerea a treia. Voi ziceți: „Vor fi semne, va fi o putere mare, va fi o revărsare mare.” Este adevărat, dar la ce vă aduce acea mare revărsare? De ce este puternică această mare revărsare?

Marea revărsare puternică ce a venit peste biserică în cadrul ploii târzii a fost să-L descopere pe Hristos, Miresei, și să-I unească pe cei doi. Ea nu a venit ca să vorbim în limbi și să dansăm în cercuri. Noi nu suntem împotriva acestor lucruri pentru că ele vor însoți întotdeauna Evanghelia și vor merge cu Ea. Noi iubim aceste lucruri, dar nu aceasta este Tragerea a treia. Așadar, lucrurile supranaturale pe care el nu putea să-i învețe pe bebelușii penticostali trebuie să fie ceva ce biserica penticostală nu poate imita. Lăsați ca aceasta să se așeze în inimile voastre. Dacă ați crezut că este altceva, ceva ce pot face și ei, v-ați înșelat. Ei nu pot face ca acest șiret să intre prin gaură.

De îndată ce s-a petrecut aceasta, el a fost ridicat sus unde era o clădire sau un cort mare, în care avea loc o adunare. Îngerul Domnului era deasupra lui; Glasul pe care el Îl auzea vorbindu-i, îi vorbea și atunci. Apoi, fratele Branham a văzut Lumina, Stâlpul de Foc intrând într-o cămăruță și El i-a spus: „Te voi întâlni acolo!” Fratele Branham a spus: „Am vrut să-mi mișc picioarele, dar nu am putut, nu am putut intra acolo.” El a văzut cum intrau oamenii acolo; intrau într-o anumită stare, bolnavi sau loviți într-un anumit fel, dar ieșeau vindecați, întregiți, iar când au fost întrebați: „Ce s-a întâmplat acolo?”, nu au putut explica.

„Ce s-a întâmplat acolo?” „Nu știu. Am intrat într-un fel și am ieșit altfel. Mă simțeam într-un fel, dar acum mă simt altfel. Aveam un fel de dorințe, dar acum am altfel de dorințe. Tânjeam după ceva, dar acum tânjesc după altceva. Înainte am fost frânt în condiția mea umană, dar acum sunt întregit, unit cu Hristos; însă nu pot să vă explic ce s-a întâmplat în această tranziție.”

 „Dar cine a fost înăuntru cu tine?”

„Nimeni.”

„Ai văzut Stâlpul de Foc?”

„Nu am văzut nimic.”

Noi știm că Stâlpul de Foc era acolo pentru că fratele Branham L-a văzut intrând acolo.

„Nu știu, nu pot explica nimic.”

„Dar cine mai era acolo? Pe cine mai pot întreba?”

„Nu era nimeni pe care să-l poți întreba.”

„Unde este dovada ta, documentația ta?”

„În inima mea.”

„Vreau o explicație, vreau să-mi spui clar ce ți s-a întâmplat.”

„Îmi pare rău. Singurul fel în care vei înțelege ce mi s-a întâmplat este să treci tu însuți prin acea cămăruță, pentru că atunci vei ieși afară diferit. Dacă vei avea aceeași experiență, vei înțelege de ce nu o pot explica.”

De ce trebuie să fie totul atât de tainic?  „Dumnezeu a încercat s-o aducă Bisericii fără s-o spună pe față.”

„Doamne, de ce mă faci să mă îndoiesc?”

„V-am spus, dar nu credeți.”

„Când mi-ai spus?”

„În povestea despre cele trei Trageri.”

„Când mi-ai spus?”

„În piatra micuță.”

„Când mi-ai spus?”

„În numele mesagerilor care au mers în Sodoma, numele lui Abraham fiind format din șapte litere.”

„Când mi-ai spus?”

„Când am explicat „Stând în spărtură”.”

Când mi-ai spus?

„În „Hristos este Taina lui Dumnezeu descoperită.”

„Păi, vreau să-mi spui clar.”

„Îmi pare rău, nu este pentru tine, ci pentru cei care au fost rânduiți să înțeleagă.”

Să mai citim încă o dată acest citat:

„…nădăjduiesc că de fiecare dată când luați casetele și le ascultați, voi aveți o înțelegere duhovnicească despre ceea ce Dumnezeu a încercat să-i aducă Bisericii fără s-o spună pe față.

Uneori, trebuie să spunem lucrurile într-un fel în care ar putea să provoace o subțiere, ar putea să-i determine pe unii să iasă afară, pe alții să plece, iar pe alții să cugete asupra lor. Dar acest lucru este făcut intenționat. Trebuie să se procedeze așa.”

„De ce nu ne spui clar?”

„Nu pot. Așa trebuie propovăduite lucrurile.”

„Apoi, poate unii vor spune: „Vrei să spui că Dumnezeu ar face intenționat așa ceva?” Cu siguranță că a făcut-o și încă o face.”

Ați auzit aceasta?

„Vrei să spui că marele Dumnezeu iubitor ar face așa ceva?

„Cu siguranță că a făcut-o și încă o face.”

Încă o mai face și astăzi.

În „Pecetea întâi” scrie:

„Ați reușit să studiați în Ieremia cum a scris el aceasta, pentru că mulți dintre voi ați luat notițe aseară? Cum acele Peceți au fost scrise și puse deoparte până la întoarcerea sa după șaptezeci de ani de robie. El urma să se întoarcă înapoi și să-și pretindă proprietatea. Mie mi-a plăcut mult să studiez aceasta. Nu există nici un mod prin care să putem arăta totul pentru că este un Cuvânt veșnic, este o Carte veșnică.

Așadar, suntem nevoiți să atingem doar vârfurile. Iar astăzi, studiind, am notat multe versete ca să le puteți studia. De asemenea, casetele  vor descoperi mult din aceasta în timp ce veți studia.

Există atât de multe lucruri! Dacă aș putea să stau aici pe platformă și să v-o descopăr așa cum mi-a fost descoperită mie în cameră, ar fi minunat. Dar când ajung aici, sunt presat și sar peste lucruri încercând să aduc oamenilor esențialul ca s-o poată vedea.”

De ce am adus aceasta? Ca să înțelegem că ceea ce a predicat fratele Branham în Peceți nu este decât o fărâmă din ceea ce a văzut. Când a venit la amvon ca să predice, el a predicat doar o părticică din ceea ce a văzut. Când îngerul a venit la el, fratele Branham a scris tot ceea ce a primit, iar după aceea, s-a dus și a cercetat Scripturile ca să vadă descoperirea primită. Și a găsit-o „acolo, acolo și acolo”, în toată Scriptura, dar când a venit la amvon, nu a putut atinge decât esențialul pentru ca ei s-o poată vedea.

„Vrei să spui că descoperirea din cămăruță a fost mai adâncă și mai largă, și a mers în mai multe locuri din Biblie decât a predicat fratele Branham de la amvon? Poate aceasta este partea pe care nu a putut să ne-o facă cunoscută.”

Când a primit esențialul, fratele Branham a putut s-o vadă pretutindeni, dar nu a putut predica tot pentru că nu a avut timp. Dar a predicat esențialul pentru ca noi să putem vedea ce este.

„Înseamnă că îmi este îngăduit să iau esențialul și să-l cercetez în toată Biblia, sau sunt restricționat să repet cuvânt cu cuvânt ce a spus profetul și nimic altceva?”

Dacă ar fi așa, înseamnă că Petru a greșit în ziua de Rusalii pentru că el a predicat ceva ce nu a spus Isus. Această Mireasă primește descoperirea întregii Biblii. Ea nu primește doar descoperirea anumitor versete, ci a întregii Biblii. Eu nu mă mulțumesc doar cu porțiunea pe care o am, ci vreau să-L văd acolo, acolo și acolo. Nu sunt mulțumit cu locul în care mă aflu, ci vreau să mă uit în oglindă și să fiu schimbat din slavă, în slavă, în slavă.

„Doamne, arată-mi-Te din nou și din nou și din nou. Arată-mi-Te mai mult!” Eu nu vreau să aduc vreodată un mesaj denominațional în care să ajung într-un loc în care să simt că am destulă descoperire ca să fiu mântuit, ca să mă consider Mireasă și într-o zi să plec în Răpire. Dacă zici: „Am destul, deci nu caut mai mult”, acesta este un duh denominațional.

„De ce trebuie să știu cutare și cutare lucruri?” Pentru că este dezvelirea lui Dumnezeu. Nu dorim noi să știm mai mult despre Dumnezeu, să-L vedem mai mult pe Dumnezeu, Partenerul nostru, Cuvântul descoperit? Nu doriți să-L cunoaștem mai bine, să-L vedem descoperit, să cunoaștem totul despre El, trecutul Său, prezentul Său și viitorul Său? Mie mi s-ar frânge inima dacă soția mea mi-ar spune: „M-am săturat de tine. Sunt căsătorită, am o casă, am copii, am tot ce mi-am dorit de la tine. Acum sunt mulțumită.” Inima mea ar fi frântă.

Acesta este felul în care Îl tratăm noi pe Isus Hristos. „Am destul! Am o descoperire a mântuirii, știu ce este Mesajul, știu cine este mesagerul, știu că există o Mireasă, am destul, așa că nu vreau să cunosc mai mult.”

Ce este Mesajul? Este Hristos, și eu vreau să știu mai mult. Vreau să-L văd din nou și din nou și din nou. Vreau să-L văd pretutindeni, vreau ca El să fie dorința inimii mele, Lumina ochilor mei, tot ce doresc, tot ce caut, pasiunea mea, dragostea mea, vreau ca El să fie totul. Eu nu vreau să intru într-un mesaj denominațional: „Dumnezeu a trimis un profet, iar noi suntem Mireasa, suntem bine.” Aceasta este o gândire periculoasă, foarte periculoasă.

„Noi suntem Mireasa. Dumnezeu a trimis un profet și cunoaștem adevărul despre sămânța șarpelui, despre apa botezului, știm că nu trebuie să avem o denominațiune, știm toate acestea, deci suntem bine.” Suntem bine numai dacă suntem în Hristos, iar Hristos nu stă pe loc. El nu staționează, nu este static. Hristos nu este doar acolo, nu-L putem fixa doar în anul 1963, și nu putem opri lucrarea Sa în anul 1965. El nu este static, ci dinamic, iar dacă eu vreau să fiu în Hristos, vreau să fiu în Hristosul dinamic, care este dinamic și viu, care pulsează și Se descoperă astăzi. Nu vechea mea gândire denominațională în care spuneam: „Suntem bine, suntem în ordine.” Știți, uneori aceasta este ca și cum ai fluiera în cimitir.

„Credem în profet, avem Cuvântul restituit, suntem bine” și fluierăm. Dar în inimă există o întrebare: Ce vom face ca să ne potolim frica?

Voi ziceți: „Vom dovedi că suntem Mireasa. Vom stimula vindecări penticostale, rânduri de rugăciune ca să putem arăta lucrurile, vom dovedi că suntem Ea. Nu vreau să merg mai departe cu Hristos, nu vreau să continui să văd descoperirea lui Dumnezeu, ci mă mulțumesc cu ceea ce am. Pentru mine nu este clar, El nu mi-a arătat lucrurile clar, de aceea, până când mi le va arăta clar, voi sta aici. Dar tot am o întrebare în inimă, iar ca să răspund la ea, trebuie să dovedesc ceva.”

Știți ceva? Dacă vom predica revărsarea dinamică a Duhului, o vom obține, pentru că ea este în Cuvânt. Dacă vom predica vindecarea divină, o vom avea, și o avem tot timpul, dar nu facem ceva major din ceva minor. Dacă suntem nesiguri și avem nevoie de ceva pentru a arăta că există o dovadă că eu am ceea ce doresc să am, Isus Hristos nu a trebuit să dovedească nimănui nimic. El a mers la cruce. Cel mai important moment din viața Sa a fost răstignirea. Cea mai desăvârșită împlinire a Scripturilor, apogeul zecilor de versete a fost apropierea Sa de Calvar. Și ce a făcut? Nimic. El a stat acolo și S-a lăsat bătut;  fost bătut pe cruce, cea mai puternică împlinire a Cuvântului. Făgăduința din Geneza, ceea ce a fost în gândul lui Dumnezeu înainte de începutul timpului, a fost bătut în cuie pe cruce, iar ei treceau pe lângă El și ziceau: „El i-a vindecat pe alții, dar pe Sine nu Se poate mântui!” „Dacă Tu ești Hristosul, dă-te jos de pe cruce și Te vom crede!” El era Hristosul dar nu trebuia să le dovedească aceasta lor și nici să le arate un semn ca să răspundă întrebării din inima lor. El nu a trebuit decât să umble în împlinirea Cuvântului, iar împlinirea Cuvântului era dovada Cine era El.

Care este dovada Miresei? „Păi, știi, Ea va face cutare și cutare…” Ea va face multe lucruri. Voi înșivă s-ar putea să nu le faceți pe toate. Mireasa va avea Puterea Cuvântului vorbit și vom vedea manifestări minunate, dar aceasta nu înseamnă că fiecare dintre voi va face fiecare din acele lucruri. Cum este dacă cel de lângă voi primește puterea Cuvântului vorbit și voi nu? „Păi, atunci voi ști că el este Mireasă, dar nu știu dacă sunt și eu.” Dacă gândiți așa, trebuie să vă întoarceți în cămăruță.

„Cutare și cutare au adunări de rugăciune; întoarcerea lui Cutare și cutare la Domnul este atât de supranaturală și Dumnezeu îi călăuzește prin vise. Cutare mi-a spus zilele trecute că a avut un vis. Apoi a venit și mi-a spus că Domnul i-a vorbit prin vis și s-a întâmplat ceva. Cu mine nu se întâmplă aceste lucruri, deci s-ar putea ca eu să nu fiu Mireasă.”

Voi sunteți Mireasă din pricina Seminței rânduite mai dinainte care se află în sufletul vostru și ați fost rânduiți să veniți la suprafață astăzi. Atunci care este dovada că suntem Mireasa? Este Cuvântul vorbit? Nu! Atunci care este? Umblarea în manifestarea Cuvântului zilei în care trăim. Faptul că credem Cuvântul pentru ziua noastră și arătăm Viața Cuvântului pentru ziua noastră, este dovada că facem parte din profeție. Noi nu avem nimic de dovedit Diavolului sau oricui din lume, dovada mea este Asigurarea pe care o am în inimă și viața mea care este schimbată. El îmi schimbă viața ca ea să se potrivească cu descoperirea Cuvântului, și pe măsură ce Cuvântul Se descoperă din ce în ce mai mult, viața mea se schimbă din slavă în slavă, în slavă. Și nu eu sunt cel care o schimbă, ci se schimbă ea. Credința mea crește, lucrurile lumii se prăbușesc, libertatea mea crește, bucuria mea crește, totul crește odată cu descoperirea Cuvântului, umblu în manifestarea Cuvântului și devin manifestarea Cuvântului pentru ziua de azi.

 Amintiți-vă, Tragerea a treia nu este ceva ce putem învăța un bebeluș penticostal, ci este Ceva supranatural.

Noi nu vrem să fim în propria noastră denominațiune:

„Păi, eu cred Mesajul, deci sunt în ordine.” Ai trecut prin cămăruță? Ai fost născut din nou?

„Dar eu cred Mesajul!”

Fratele Branham a spus: „Aceasta nu este mai mult decât faptul că ești capabil să citești.”

Credeți Mesajul pentru că puteți citi sau pentru că faceți parte din El? Este o mare diferență. Eu pot crede Mesajul ca un lucru secundar mie; pot crede Mesajul ca fiind ceva ce este acolo, iar eu sunt ceva ce sunt aici. Dacă aceasta este credința mea, înseamnă că încă nu am venit la El, pentru că a crede Mesajul nu este capacitatea de a citi, ci este a fi una cu El. Când citesc Mesajul, El mă descrie pe mine, Mesajul mă descoperă pe mine, pentru că nu mai există nici o mahramă, ci a fost dată la o parte în Hristos. Astfel, acum privesc în Oglindă și sunt schimbat în chipul la care privesc, din slavă în slavă. Acum, Mesajul mă descoperă pe mine; deschiderea Peceților a deschis Pecețile din viața mea. Slavă Domnului!

În „Pecetea a patra” citim:

„Dacă aș fi avut o educație, aș fi putut s-o aduc, dar nu am nici o educație. Astfel, aștept să v-o descopere Duhul Sfânt. El o va face celor care… Așa este. El o va face.”

Dacă nu a fost nevoie de educație ca să fie făcută cunoscută, nu este nevoie de educație nici ca s-o înțelegem. Totul se primește prin credință.

Să mai mergem la un citat. Fratele Branham a spus aceasta în „Întrebări și răspunsuri la Peceți”, pe care le-a predicat duminică dimineața, deci, înainte de a predica Pecetea a șaptea, duminică seara. Duminică dimineața se afla între Pecetea a șasea și a șaptea. Eu cred că acest lucru este interesant și îl voi spune ca o precizare. Inițial, fratele Branham a vrut să aibă un rând de rugăciune duminică seara, după predicare Peceții a șaptea. Știm aceasta? El a început cu o duminică înainte, când a predicat „Dumnezeu Se ascunde în simplitate.” Apoi a predicat „Intervalul”, iar luni a început Pecetea întâi, marți a vorbit Pecetea a doua și așa mai departe până sâmbătă când a vorbit Pecetea a șasea.

La începutul săptămânii, el a spus: „Duminică seara, după Peceți, vom avea un serviciu de vindecare.” Apoi, cândva în cursul săptămânii a schimbat aceasta și a hotărât să aibă mai întâi „Întrebări și răspunsuri”. Astfel, duminică dimineața a avut „Întrebări și răspunsuri la Peceți”, iar seara a predicat Pecetea a șaptea. De ce nu a pus întrebările și răspunsurile după încheierea Peceților? Pentru că atunci când a terminat Pecetea a șasea, a terminat de fapt predicarea Peceților. În Pecetea a șaptea, el nu a predicat ceva nou pentru că predicase deja totul în cele șase Peceți, iar dacă ar fi fost întrebări, ele ar fi fost legate numai de primele șase Peceți. Pecetea a șaptea este Tragerea a treia, iar el nu putea s-o explice; deci, nu există întrebări și răspunsuri despre Ea. De ce nu au existat întrebări și răspunsuri despre Pecetea a șaptea? Pentru că El a spus: „Nu o explica!”

„Oh, îmi doresc s-o fi putut lua așa cum mi-a fost descoperită și s-o pun în inima voastră.” Și a mai spus: „Pecetea a șaptea nu a descoperit nimic.”

Apoi, mergem și citim Biblia. Citim Apocalipsa capitolul 6, unde avem șase Peceți. Unde este a șaptea? „Păi, ar fi Apocalipsa capitolul 7.” Nu! Apocalipsa șapte este între Pecetea a șasea și Pecetea a șaptea; deci între cele două Peceți avem capitolul șapte care este chemarea celor o sută patruzeci și patru de mii și a fecioarelor neînțelepte. Apoi, ajungem la Pecetea a șaptea. În continuare, ajungem la Trâmbițe, pe care le găsim în Apocalipsa capitolele opt și nouă, dar nu avem decât șase Trâmbițe. Unde este Trâmbița a șaptea? Între Trâmbița a șasea și Trâmbița a șaptea este Apocalipsa capitolul zece. Ce este în Apocalipsa capitolul zece? Îngerul puternic care a venit joc cu Cartea în mână. Așadar, în Scripturi există un Interval între Pecetea a șasea și a șaptea și un Interval între Trâmbița a șasea și a șaptea.

Astfel, viața fratelui Branham a devenit Cuvântul pentru popor. Când a predicat Pecețile, predicarea lor urma să se potrivească perfect cu Scriptura. El nu a putut să pună rândul de rugăciune la sfârșit și nu a putut să predice 1,2,3,4,5,6,7, ci trebuia să fie un Interval între Pecetea a șasea și a șaptea, iar acest Interval a fost „Întrebări și răspunsuri la Peceți”. El nu a predicat Pecetea a șaptea dimineața, ci seara, și nu a predicat-o în ziua a șaptea, ci în ziua a opta. Nu au fost șapte mesaje, ci zece pentru că se afla în Apocalipsa 10.

Ce este acest lucru care a ajuns la noi? Este mult mai armonios decât ne-am imaginat vreodată; este mult mai adânc decât am crezut noi că este. Are mult mai mult control asupra pașilor noștri decât am crezut noi că are.

În mintea sa firească, fratele Branham nu a văzut Intervalul dintre Pecetea a șasea și a șaptea, dar Dumnezeu S-a asigurat că acolo a existat un Interval, acesta fiind „Întrebări și răspunsuri la Peceți”, ca să înțelegem că în Pecetea a șaptea nu avea să vină nimic nou. Astfel, dacă vrem să vedem deschiderea Peceții a șaptea, trebuie să privim la cele șase Peceți, pentru că cele șase Peceți descoperă deschiderea Peceții a șaptea.

„Nu am intrat în detalii ca să v-o explic așa cum mi-a explicat-o El mie.” Fratele Branham nu a intrat în detalii ca să ne-o explice așa cum i-a explicat-o Domnul. De unde este aceasta? Din „Hristos este Taina lui Dumnezeu descoperită”. El a ajuns la „Hristos este Taina lui Dumnezeu descoperită și a spus: „Pecetea a șaptea este Taina venirii Lui, cum și când va veni El. El nu a explicat aceasta. Nu! Și este bine că nu a făcut-o.”  De ce? Pentru că este tăcere, nu poate fi explicată.

„Dar El a arătat-o și a descoperit-o în fiecare umbră care se află în Biblie, și în fiecare personaj, iar cu ajutorul lui Dumnezeu, în dimineața aceasta o veți vedea aici.” (Parafrazare). Ce mesaj a fost acesta? „Hristos este Taina lui Dumnezeu descoperită.” Este mult mai mult decât a citi Mesajul pentru a ține rânduiala mea zilnică. Este mult mai mult decât „Dumnezeu a trimis un profet, iar eu am recunoscut darul, așa că aș face bine…” Este mult mai mult decât aceasta, prieteni. Dumnezeu a făcut ceva mai mult decât împlinirea lui Maleahi 4. Aceasta s-a înfăptuit, El a împlinit versetul acesta, dar nu acesta a fost scopul Său. Maleahi 4 a venit pentru a preceda scopul Său, pentru a merge înaintea scopului Său. Dacă ne oprim la Maleahi 4, vom trece pe lângă scopul lui Maleahi 4. Maleahi 4 a venit să aducă un scop în Planul lui Dumnezeu, iar dacă vom sta aici pentru că știm că aceasta este bine și nu ne vom mișca mai departe, am trecut pe lângă scopul lui Maleahi 4.

Scopul lui Maleahi 4 a fost Pecetea a șaptea. Scopul slujbei sale a fost Pecetea a șaptea, de aceea, s-a întors, a privit la Noe și a spus: „Aceasta este legitimarea slujbei mele, dovada că slujba mea este adevărată.”

Ce are aceasta cu Pecetea a șaptea? Domnul să ne-o arate.

Vă rog să continuați să vă rugați pentru următorul meu mesaj, iar dacă aveți timp, astăzi și săptămâna viitoare, citiți „Este acesta timpul, domnilor?”, care inițial a fost intitulat: „Este acesta semnul sfârșitului, domnilor?” Dacă puteți citi acest mesaj și Pecetea a șaptea, de astăzi până la următorul nostru serviciu, cred că va fi o binecuvântare pentru voi. Amin! Aceasta este tema de casă.

Dumnezeu să vă binecuvânteze. Amin.