În timp ce stăm în picioare, să luăm Bibliile şi să mergem la Apocalipsa capitolul 3.

Slăvit să fie Domnul pentru că am câteva lucruri pe care aş vrea să le parcurgem astăzi, am multe citate şi mă rog ca Domnul să facă voia Sa şi să ne ajute să ajungem cât mai departe posibil. Ne vom opri acolo unde este nevoie să ne oprim şi vom relua lucrurile mai târziu, dar doresc ca voi să continuaţi să trageţi pentru că am o inimă plină şi nişte lucruri minunate, pe care Domnul le deschide pentru noi.

Să citim din Apocalipsa 3.14-22:

„Îngerului Bisericii din Laodicea scrie-i:  Iată ce zice Cel ce este Amin, Martorul credincios şi adevărat, Începutul zidirii lui Dumnezeu:

„Ştiu faptele tale; că nu eşti nici rece, nici în clocot. O, dacă ai fi rece sau în clocot!

Dar, fiindcă eşti căldicel, nici rece, nici în clocot, am să te vărs din gura Mea.

Pentru că zici: „Sunt bogat, m-am îmbogăţit şi nu duc lipsă de nimic”, şi nu ştii că eşti ticălos, nenorocit, sărac, orb şi gol,

te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur curăţit prin foc, ca să te îmbogăţeşti, şi haine albe, ca să te îmbraci cu ele şi să nu ţi se vadă ruşinea goliciunii tale, şi doctorie pentru ochi, ca să-ţi ungi ochii şi să vezi.

Eu mustru şi pedepsesc pe toţi aceia pe care-i iubesc. Fii plin de râvnă dar şi pocăieşte-te!

Iată, Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el, cu Mine.

Celui ce va birui îi voi da să şadă cu Mine pe scaunul Meu de domnie, după cum şi Eu am biruit şi am şezut cu Tatăl Meu pe scaunul Lui de domnie.””

Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul.”

În continuare, vom merge în Evrei 13.10-14:

„Noi avem un altar din care n-au drept să mănânce cei ce fac slujbă în cort.

În adevăr, trupurile dobitoacelor al căror sânge este adus de marele preot în Locul Preasfânt, pentru păcat, „sunt arse de tot afară din tabără”.

De aceea şi Isus, ca să sfinţească norodul cu însuşi sângele Său, a pătimit dincolo de poartă.

Să ieşim dar afară din tabără la El şi să suferim ocara Lui.

Căci noi n-avem aici o cetate stătătoare, ci suntem în căutarea celei viitoare.”

Aici, apostolul Pavel vorbeşte despre părăsirea Ierusalimului, care era scaunul bisericii şi ne spune că Isus a fost dus dincolo de poartă, răstignit afară din biserică, respins şi pus deoparte, dar prin respingerea Sa, El îi răscumpăra pe cei ce erau de răscumpărat. Apoi, Pavel ne spune şi nouă: „Să ieşim dar afară din tabără, pentru că noi n-avem aici o cetate stătătoare.”

Noi părăsim orice sistem bisericesc, orice altceva, ca să ne putem uni cu El, pentru că El a fost pus deoparte.

Aşadar, noi lăsăm totul deoparte şi ne unim cu El, pentru că noi nu avem aici o cetate stătătoare, nu avem nimic, ci căutăm ceea ce va veni, iar pentru aceasta suntem dispuşi să sacrificăm totul.

Prin harul lui Dumnezeu, în dimineaţa aceasta aş vrea să mă ocup de tema: „Să ieşim afară ca să ne unim cu El.”

În predica „Să ieşim afară din tabără” din anul 1964, citim:

„Noi suntem invitaţi să ieşim afară din tabără. „De aceea şi Isus, ca să sfinţească norodul cu însuşi sângele Său, a pătimit dincolo de poartă.

Să ieşim dar afară din tabără la El”, fiţi atenţi: „şi să suferim ocara Lui.” De ce a suferit El ocara? Nu pentru că a fost metodist sau baptist, vă asigur de aceasta, nici pentru că a fost fariseu sau saducheu, ci pentru că El era Cuvântul legitimat.”

Să citim aceasta încă o dată, ca să nu trecem pe lângă cele spuse, pentru că fratele Branham nu vrea ca noi să-L înţelegem pe Hristos, ci pe noi.

„Noi suntem invitaţi să ieşim afară din tabără. „De aceea şi Isus, ca să sfinţească norodul cu însuşi sângele Său, a pătimit dincolo de poartă.

Să ieşim dar afară din tabără la El”, fiţi atenţi: „şi să suferim ocara Lui.”

El ne cheamă să purtăm aceeaşi ocară pe care a purtat-o El. De ce a fost ocărât El? Nu pentru că a fost metodist sau baptist şi nici pentru că a fost membrul vreunei biserici. Atunci de ce a fost ocărât, batjocorit? Pentru că era Cuvântul legitimat. Dar noi de ce suntem ocărâţi? Nu pentru că venim la biserică, nici pentru că credem că Isus Hristos a murit în urmă cu două mii de ani, ci pentru că credem că suntem Cuvântul legitimat. De aceea suntem batjocoriţi noi. Dar trebuie să mergem dincolo de biserică, dincolo de sisteme, în acelaşi loc în care a fost şi El, purtând ocara Sa.

Noi tocmai am citit Apocalipsa 3.20, unde scrie:

„Iată, Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el, cu Mine.”

Fratele Branham a citit acelaşi verset în „Epoca bisericii Laodicea” din Cartea epocilor bisericilor, după care a citit şi versetele 21 şi 22 şi a spus:

„Iată, Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el, cu Mine.

Celui ce va birui îi voi da să şadă cu Mine pe scaunul Meu de domnie, după cum şi Eu am biruit şi am şezut cu Tatăl Meu pe scaunul Lui de domnie.””

Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul.”

Există un mare val de confuzie cu privire la versetul acesta, pentru că foarte mulţi lucrători îl folosesc în evanghelizarea lor personală ca şi cum Isus s-ar afla la uşa inimii fiecărui păcătos şi ar bate ca să fie primit. Ei spun că dacă păcătosul deschide uşa, Domnul intră înăuntru. Dar acest verset nu vorbeşte personal păcătosului, ci conţine un mesaj la fel ca în cazul mesajelor adresate pentru fiecare epocă a bisericii: „Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul.”

Aşadar, acesta este mesajul pentru biserica din ultima epocă. Aceasta este starea epocii bisericii Laodicea pe măsură ce se apropie sfârşitul ei. Nu este un mesaj personal, pentru o singură persoană; este Duhul care ne spune unde se află Isus. Hristos a părăsit biserica.”

Aceasta ne spune pasajul acesta din „Epoca bisericii Laodicea”. Ne spune că Hristos a părăsit biserica şi este afară.

În predica „Dumnezeu este propriul Său Interpret”, scrie:

„Epoca bisericii Laodicea este singura dintre toate epocile bisericii, în care Hristos a fost scos afară şi bate la uşă. Ce s-a întâmplat? Conciliul ecumenic este cel care Îl va scoate afară. Biblia spune că El va fi afară şi este afară. Cine este scos afară? Cuvântul, iar El este Cuvântul; El a fost întotdeauna Cuvântul şi în seara aceasta este încă Cuvântul.”

Să citim şi din predica „De ce micul Betleem?” din anul 1963:

„Ce tablou minunat aveam astăzi, cu Hristos un pribeag. El este un pribeag. Voi spuneţi: „Nu se poate aşa ceva!” Dacă credeţi Scriptura, se poate.”

Înseamnă că Hristos este un pribeag. Este ciudat să vedem câte biserici, câte mega-biserici, câţi oameni merg duminica la biserică pentru a se închina, câţi oameni ridică mâinile, cântă cântări şi Îi mărturisesc Numele, şi cu toate acestea, El este un pribeag.

„Biblia spune că în epoca bisericii Laodicea, Hristos este înafara bisericii şi bate la uşă (Fratele Branham bate în amvon) încercând să intre înăuntru, în propria Sa biserică. Un pribeag este cineva care a fost respins, refuzat. Cuvântul şi Duhul Sfânt sunt respinşi. Aşa este. Voi nu puteţi merge înăuntru. Dacă-L veţi primi vreodată, trebuie să ieşiţi afară de acolo ca să-L aveţi pe El. Trebuie să ieşiţi afară la El.”

În epoca bisericii Laodicea, El a fost scos afară, El a fost scos afară din biserici, de aceea, noi nu mai putem ajunge la El înăuntru, ci trebuie să ieşim afară, acolo unde este El. Dacă El a fost scos afară, noi trebuie să ieşim afară pentru a ajunge la El, pentru că trebuie să fim acolo unde este El. Trebuie să ieşim afară din tabără.

În introducerea Cărţii „Epoca bisericii Laodicea” din Cartea epocilor bisericii, scrie:

„Cu fiecare atribut, vechea Laodicea este găsită renăscută în epoca bisericii Laodicea din secolul douăzeci. Fie ca prin harul lui Dumnezeu, cei care au urechi să audă şi să iasă afară din ea ca să nu fie părtaşi la păcatele ei şi în consecinţă să sufere judecata.”

De unde să iasă? Din epoca bisericii Laodicea. La aceasta face referire fratele Branham. Noi nu trebuie să rămânem în ea, ca să nu ne facem părtaşi la păcatele ei şi să suferim din cauza aceasta judecata.

În mesajul „O încercare” din anul 1964, citim:

„Glasul biblic a vorbit din tufişul lui Moise, iar Moise a stat neclintit pe aceasta. La a fel a fost Glasul biblic care a vorbit din tufiş la vârsta de şapte ani.” Aici, fratele Branham vorbeşte despre el însuşi, despre propria sa slujbă.

„Eu stau încă pe aceasta şi spun că este Adevărul pentru că Moise a văzut că Cuvântul acela S-a împlinit şi eu am văzut că acest Cuvânt S-a împlinit. „Se va descoperi Fiul omului!” Este exact ceea ce a spus. Observaţi că El a făgăduit aceasta. Nu Fiul lui Dumnezeu, ci Fiul omului. Înţelegeţi? Fiul omului, Fiul lui David şi Fiul lui Dumnezeu.

Dar, după zilele epocilor bisericilor, când este scos afară, El Se descoperă din nou ca Fiul omului.”

Amintiţi-vă că fratele Branham ne-a spus succesiunea descoperirilor Lui. Astfel, prima dată, El a venit şi S-a descoperit ca Fiu al omului, Omul Isus Hristos, apoi, de-a lungul epocilor bisericilor, El a fost Fiul lui Dumnezeu, lucrând în slujba Duhului Sfânt, iar Mileniu, când Îşi va stabili scaunul Său de domnie pământesc, El va fi Fiul lui David. Dar tot fratele Branham ne-a spus că între Fiul lui Dumnezeu şi Fiul lui David, El Se va descoperi din nou ca Fiul omului. Când este descoperită din nou slujba Fiului omului? Fratele Branham ne-a spus foarte clar: „după zilele epocilor bisericilor, când este scos afară, El Se descoperă din nou ca Fiul omului.” Credem noi că am văzut un fiu al omului descoperindu-L pe Fiul omului? Credem că slujba Fiului omului este aici? Această slujbă a Fiului omului nu poate începe decât la sfârşitul epocilor bisericilor, după ce El este scos afară şi Cuvântul Său este respins.

Să mergem mai departe şi să citim din aceeaşi predică:

„Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci, iar El Se identifică pe El Însuşi aşa cum a făgăduit. Ar putea fi spuse multe. În aceste zile din urmă, El Se descoperă ca Fiul omului, făcându-Se cunoscut în poporul Său, în chipul poporului Său. Înţelegeţi?”

Noi am văzut un fiu al omului care L-a descoperit pe Fiul omului, dar ţineţi minte că El a fost Fiul omului în Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu de-a lungul epocilor bisericilor, iar înainte ca noi să ajungem la Fiul lui David, în Mileniu, trebuie să fie din nou Fiul omului.

Aşadar, Fiul omului a venit jos şi S-a strecurat aici, iar noi am văzut din nou aceasta într-un singur om; într-un om care L-a descoperit pe Fiul omului printr-o slujbă profetică. Cu alte cuvinte, Hristos a venit jos şi a lucrat prin William Branham, aceea fiind slujba Fiului omului.

Dar după ce profetul a părăsit scena, noi nu ne întoarcem la slujba Fiului lui Dumnezeu, ci trebuie să stăm aici până la domnia din Mileniu când El vine ca Fiu al lui David. Dar unde a mers Fiul omului, ce s-a întâmplat cu slujba Fiului omului? Ce este slujba Fiului omului? Slujba Fiului omului este Hristos în trup de carne. Slujba Fiului lui Dumnezeu este Duhul Sfânt lucrând prin biserică, mişcând biserica, dar la sfârşitul acesteia, vom vedea din nou măsura deplină a lui Hristos în omenire, în trup; este o venire a Domnului în trup, dar în ce fel de trup?

Noi L-am văzut venind în trupul unui profet şi dovedind că este Acelaşi Isus Hristos prin faptul că a făcut aceleaşi lucrări pe care le-a făcut întotdeauna. Dar unde a mers, prieteni, pentru că El trebuie să fie aici până când vom intra în slujba Fiului lui David, când El Îşi va stabili scaunul de domnie pe acest pământ, aceasta însemnând că slujba Fiului omului continuă şi acum. Unde este ea? În trup. În care trup? În trupul vostru şi al meu, în Trupul Miresei lui Isus Hristos. Când a început această slujbă? După epocile bisericilor, când El a fost scos afară. De aceea, noi trebuie să ieşim afară din tabără şi să ne unim cu El, pentru că noi nu avem o cetate stătătoare aici.

„În aceste zile din urmă, El Se descoperă ca Fiul omului, făcându-Se cunoscut în poporul Său, în chipul poporului Său. Înţelegeţi? Nu ca Fiul lui Dumnezeu sau Fiul lui David, ci ca Fiul omului. Fiul lui Dumnezeu a fost supranaturalul. Este la fel ca şi cu Avraam care a auzit glasuri şi a văzut lucruri, a văzut lumini şi aşa mai departe. Dar chiar înainte de venirea fiului făgăduit, Dumnezeu Însuşi S-a descoperit ca Om, în trup de carne şi a descoperit gândurile din inima Sarei care se afla în cortul de la spatele Lui. Câţi dintre voi ştiu că aceasta spune Scriptura? (Adunarea spune: „Amin”). Foarte bine.

Şi El a spus: „Cum a fost în zilele Sodomei, aidoma va fi când Se va descoperi Fiul omului.” Când „Se va descoperi Fiul omului, nu Fiul lui Dumnezeu din epoca bisericii. El a fost scos afară din aceasta.”

Cine L-a scos afară? Bisericile, sistemele din epoca bisericii Laodicea. Ei L-au scos afară. În ultima epocă a Bisericii, El este înafara sistemului şi bate la uşă. Cum bate El? Cu Glasul Lui: „Iată, Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva…” Cum bat? Nu! „Dacă aude cineva Glasul Meu…” Deci, El bate cu Glasul Său. Ce Glas este Acela? Glasul lui Maleahi 4, Glasul Apocalipsei 10, glasul celor şapte Tunete, care bate, iar dacă vreţi să vă uniţi cu El, trebuie să ieşiţi afară din tabără.

„Acum, El este Fiul omului şi Se descoperă pe Sine Însuşi printre noi. Cuvântul devine trup printre noi.”

Fratele Branham nu şi-a însuşit aceasta numai lui. El a fost aici ca şi Eliezer. Ce a făcut el? A pregătit o Mireasă pentru Isaac; el a căutat-o, i-a arătat daruri şi a chemat-o să facă o alegere, să ia o decizie. Ce a făcut el? A unit Piatra de încheiere cu Trupul, a unit Mirele şi Mireasa, iar acum nu mai este ceea ce era în Eliezer ci a avut loc unirea, iar slujba Fiului omului a venit şi S-a făcut trup printre noi. Când? El nu este Fiul lui Dumnezeu? Dacă este Fiul omului, nu este Fiul lui Dumnezeu. Când vorbim despre slujba Fiului lui Dumnezeu, aceasta a fost în epocile bisericilor, dar dacă este slujba Fiului omului, aceasta este dincolo de epocile bisericilor.

Aşadar, ori este slujba Fiului lui Dumnezeu, ori este slujba Fiului omului; ori suntem în epocile bisericilor, ori am trecut dincolo de ele.

Să mergem la mesajul „Paradox” din anul 1964. Dacă observaţi, toate aceste Peceţi le regăsim după Peceţi pentru că fratele Branham ştia despre ce vorbea şi ţintea ceva anume. De multe ori, voi puteţi parcurge o listă de citate, puteţi preumbri un subiect, puteţi citi de pe lista de citate, puteţi merge din anul 1953 la anul 1954, apoi la 1962, 1963 şi la anul 1965, puteţi încerca să vă balansaţi predica între acestea, dar să nu faceţi aceasta, ci aflaţi ce a învăţat fratele Branham de-a lungul drumului şi la ce descoperire a ajuns el. Mireasa trebuie să înceteze să mai predice anul 1954 şi să predice anul 1965, pentru că în anul 1965 el a predicat diferit de anul 1954 sau de anul 1960. De ce? Pentru că fuseseră deschise Peceţile, iar el a început să înţeleagă ce a avut loc, a văzut semnele şi evenimentele şi a început să arate cu degetul spre ele şi să explice însemnătatea lor.

Să citim din mesajul „Paradox”:

„Din cauza aceasta, acum sunt scos afară din organizaţii, pentru că fraţii aceia nu realizează ce fac eu. Dar nu sunt eu, nu eu sunt scos afară, ci ei scot Cuvântul afară.”

Vedeţi? Ei nu respingeau vasul, ci Cuvântul.

Fratele Branham a venit în scenă şi a început să predice Cuvântul, a predicat Peceţile şi descoperirea pe care i-a dat-o Dumnezeu, ceea ce a dus la respingerea sa. Astfel, când a predicat peceţile, a spus: „Aceasta va face ca zece mii de prieteni să mă părăsească.” Apoi a zis: „Am fost scos afară din cauza aceasta, dar fraţii mei nu recunosc ceea ce fac eu. Ei nu mi-au făcut nimic mie, pentru că eu sunt doar un vas de lut, sunt doar un mesager. Dar ce au făcut ei? Au scos afară Cuvântul.”

Să citim mai departe:

„Biblia spune că în această epocă, în Laodicea, Hristos este afară din biserică şi bate încercând să intre înăuntru. Niciodată nu a existat o epocă aşa cum este aceasta, în care El să fie afară. Noi ştim că nu vor mai exista alte epoci ale bisericii. Acesta este sfârşitul lor; Laodicea a fost ultima epocă şi Rusaliile au avut loc în ea; iar noi ştim că niciodată nu va mai fi nimic deasupra Rusaliilor. Aşa este.”

În predica „Edenul Satanei” din anul 1965, fratele Branham spune:

„…În Apocalipsa 3.14 citim despre epoca bisericii Laodicea şi vedem cum va fi biserica în aceste zile din urmă. Este scris că „va sta ca o văduvă şi nu va avea nevoie de nimic pentru că este bogată, a crescut în bogăţii, dar nu ştie că este săracă, oarbă, nenorocită şi goală.” Ţineţi minte că El îi vorbeşte bisericii din această epocă şi spune că este „nenorocită, săracă, oarbă şi goală, şi nu ştie.” Această ultimă frază, acest ultim Cuvânt este izbitor. Ei cred că sunt umpluţi cu Duhul Sfânt şi că sunt pregătiţi. Epoca bisericii Laodicea este epoca bisericii penticostale, pentru că ea este ultima epocă a bisericii. Luther a avut mesajul său; Wesley a avut mesajul său, iar penticostalii au avut mesajul lor.”

În predica „O încercare” din anul 1964, scrie:

„Isus nu a spus niciodată: „În zilele în care va fi descoperit Fiul lui Dumnezeu”. El a fost descoperit în epocile bisericilor, dar biserica L-a scos afară.

Atunci, El Se va descoperi ca Fiul omului: „Când Se va descoperi Fiul omului”, Dumnezeu manifestat printre fiinţe umane aşa cum a fost atunci, Fiul omului, profetic.”

Aici, el nu mai vorbeşte doar despre un profet, ci şi despre un popor, dar nu un popor al epocilor bisericilor, ci un popor care a ieşit afară din tabără.

„În Maleahi 4 este făgăduit că va păşi în faţă un văzător cu un glas.”

În mesajul „Răpirea” citim:

„Ce ar fi fost dacă Moise ar fi venit şi ar fi adus Mesajul lui Noe şi ar fi spus: „Vom construi o arcă şi vom pluti în josul Nilului!”? Nu ar fi funcţionat. Nici mesajul lui Isus nu ar fi funcţionat niciodată cu Moise; nici mesajul lui Wesley nu va funcţiona cu Luther sau mesajul lui Luther cu Wesley.

Astăzi, ultima noastră mare reformă au fost Rusaliile.”

Este important ca noi să ştim aceasta pentru că există trei epoci ale Reformei sub epoca omului: epoca lui Luther, epoca lui Wesley şi epoca penticostală. Amin! Deci, aceste trei epoci fac parte din Reformă.

„Iar astăzi, noi mergem mai departe, dar mesajul penticostal nu se va amesteca cu Acesta pentru că este o altă zi.”

Fratele Branham a spus că primele patru epoci ale Bisericii au fost Epoca martirilor, iar ultimele trei epoci ale Bisericii au fost epoca Reformei: Luther, Wesley şi penticostalii.

       Martirii                                 Reformatorii

7 Epoci ale Bisericii

În predica „Sărbătoarea Trâmbiţelor” din anul 1964, fratele Branham a spus:

„Aşa cum am spus, eu existat trei stadii: martirii sau epoca martirilor, a urmat epoca Reformatorilor, iar acum este timpul chemării afară.”

Aşadar, în primele patru epoci ale Bisericii am avut epoca martirilor, apoi am avut epoca Reformatorilor, Rusaliile cu restituirea darurilor fiind ultima parte a Reformei, dar acum nu mai este timpul acela, nu mai este epoca bisericii penticostale, ci este timpul chemării afară.

Deci, dincolo de epoca Reformatorilor este chemarea afară. Chemarea afară unde? Afară din tabără. El a fost scos afară, iar Mireasa trebuie să iasă afară ca să se unească cu El.

 

 

               Martirii                      Reformatorii       Chemarea

                                                                                            afară

7 Epoci ale Bisericii

În predica „Evenimente actuale clarificate prin profeţie” din anul 1965 citim:

„Noi nu trăim într-o epocă penticostală, ci trăim într-o altă epocă. Vedeţi, noi nu trăim într-o epocă metodistă, ci trăim într-o altă epocă. Noi trăim aici sus în Epoca Miresei, în timpul chemării afară a Bisericii şi adunarea ei pentru Răpire. Aceasta este epoca în care trăim noi acum.”

Fratele Branham a spus că epoca penticostală este epoca Bisericii Laodicea, iar odată a fost rugat să clarifice lucrul acesta. Ei i-au zis:

„Acum când Mireasa este chemată afară şi epocile merg în întuneric, se instalează necazul…”, iar el a răspuns:

„Nu, nu! Aţi înţeles greşit. Epoca Bisericii Laodicea merge până în haos, în perioada necazului, iar Mireasa merge sus în răpire.”

Deci, epoca Bisericii Laodicea merge mai departe în Necaz, dar acum este timpul chemării afară. Hristos a fost scos afară din biserica laodiceană care continuă; biserica falsă merge mai departe în Laodicea, în întuneric, iar ei sunt orbi şi goi şi nu ştiu aceasta. Dar aceasta nu este descrierea Miresei, Mireasa nu poartă semnul descrierii epocii Laodicea care este epoca bisericii penticostale intrată deja în întunericul de afară, în timp ce noi am primit Lumina. Noi am primit Lumina, nu întunericul, dar nu am primit-o acolo jos, pentru că epoca aceea a intrat în întuneric, în timp ce noi am intrat în epoca chemării afară. Astfel, când am ieşit afară şi am mers afară din tabără, noi am întâlnit Persoana Luminii, pe El Însuşi, Cuvântul care a fost scos afară. Amin!

Fratele Branham a văzut o avanpremieră a Miresei, a văzut o Mireasă desăvârşită care mărşăluia la pas, în ordine, totul fiind întocmai cum trebuia să fie. Totul era minunat, dar după aceea i s-a spus: „Îţi voi arăta avanpremiera bisericii!”, iar el a zis: „Am văzut venind jos biserica modernă.” Biserica modernă pe care a văzut-o venind era goală complet de la mijloc în sus, iar în partea de jos era acoperită cu o bucată de hârtie gri care simboliza crezuri şi învăţături şi păşea dansând rock and roll.

La ce se uita el? La biserica zilelor moderne, care era oarbă şi goală şi nu ştia. Când a văzut-o, a zis: „O, Dumnezeule, acesta este cel mai bun rezultat pe care l-am putut avea, după toată propovăduirea şi după tot ce am făcut încercând să scot o Mireasă curată?”

Cine era aceea? Biserica epocii Laodicea. Unde au mers ei? Au continuat să mărşăluiască până când au căzut jos în uitare, în haos şi întuneric, iar fratele Branham a spus: „M-am întors cu spatele pentru că nu am putut să mă mai uit la ea.” Dar El i-a zis: „Acum Îţi voi arăta avanpremiera Miresei!” Vedeţi, nu a bisericii, ci a Miresei. Biserica merge mai departe în Laodicea, dar Mireasa este chemată afară, iar fratele Branham a spus că a văzut o Biserică cu doamne micuţe, la fel ca cele din prima Biserică pe care o văzuse, care mărşăluiau în rând, cu părul lung, cu haina lungă, desăvârşite. Cine era aceasta? Biserica Mireasă, nu biserica ultimei epoci, aceasta era mireasa, nu biserica.

În mesajul „Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci” din anul 1963, scrie:

„Acesta este Domnul Isus Hristos în chipul Duhului Sfânt, mişcându-Se prin poporul Său şi făcând acelaşi lucru pe care L-a făcut atunci când a fost El aici pe pământ, identificându-Se cu Mireasa Sa, nu cu biserica.”

Există o diferenţă între biserică şi Mireasă. Biserica este în Laodicea, în epoca bisericii penticostale, în întuneric şi în haos; biserica este oarbă şi goală şi nu ştie aceasta, dar Mireasa nu este în starea aceasta, pentru că Ea este dincolo de epoca Reformatorilor, dincolo de epocile bisericilor. Epocile bisericilor continuă pentru biserici, dar nu şi pentru Mireasă. Ea a fost chemată afară din aceasta, iar El nu mai este Fiul lui Dumnezeu, ci Fiul omului. Unde? Nu în Laodicea, nu în biserici, ci în Mireasă. Aleluia!

„Există o diferenţă între biserică şi Mireasă. Nu predic o învăţătură nouă pentru că nu ştiu aceasta, dar conform credinţei mele umile, biserica trece prin necaz, prin Pecetea a şasea, ca să fie curăţită. Aşa este. Dar Mireasa nu trece prin necaz, ci merge în Răpire înainte de acesta. Acum, este timpul ca Mireasa să fie chemată afară, deci cred că este timpul chemării afară.”

Afară de unde? Afară din biserică, afară din epoca bisericii, afară din starea laodiceană; acum este timpul ca Mireasa să fie chemată afară.

Nu ştiu ce credeţi voi, dar când citesc starea bisericii Laodicea, eu nu vreau să fiu în biserica aceea, nu vreau să fiu în epoca bisericii Laodicea. Pământul acesta este prins acolo şi la fel biserica, dar prin harul lui Dumnezeu, a existat un Cuvânt care ne-a scos afară de acolo, în Apocalipsa 4 a existat o chemare care spune: „Suie-te aici!”, aşa că nu mai trebuie să stăm acolo jos, nu mai trebuie să stăm într-o stare pământească, firească, nu mai trebuie să stăm în starea lumească a bisericii, ci am fost chemaţi afară. Ce ne cheamă afară? Glasul Lui, Cuvântul.

În mesajul „IeHoVaH-Jireh” din aprilie 1964, scrie:

„Ce se va întâmpla într-una din aceste zile? Ei vor spune: „Voi ştiţi că aici suntem în perioada necazului, dar credeam că biserica va fi răpită înainte de perioada necazului.” Acesta este adevărul! Mireasa, nu biserica. Biserica merge prin perioada necazului, dar nu şi Mireasa. Nu, domnilor. Mireasa este răscumpărată; Ea nu mai trebuie curăţită de nimic pentru că este deja curată. Duhul Sfânt a venit în Ea şi a curăţat-o, a îndepărtat toată murdăria lumii, iar Ea crede Cuvântul Lui şi devine parte din El. Aşa este. Fără Duhul Sfânt nu se poate înfăptui nimic. Mireasa iese afară din biserică, iar cea care este numită „rămăşiţa seminţei femeii” este lăsată să treacă prin perioada necazului.”

Isus este scos din biserică în capitolul 3 din Apocalipsa, iar Mireasa iese şi Ea afară din biserică. Din care biserică? Din biserica Laodicea. Aleluia!

În mesajul „Semnul” din noiembrie 1963, scrie:

„Astăzi, este chemarea afară din biserică a Miresei, este Exodul pentru răpire.”

Vedeţi, în ultima epocă a bisericii are loc o separare, iar această separare are loc atunci când este respins Cuvântul şi scos afară din tabără.

Atunci, biserica ce refuză Cuvântul continuă să mărşăluiască în acelaşi pas, continuă să meargă într-un întuneric şi mai mare, în mai multă goliciune şi nenorocire, în mai multă sărăcie, continuă să meargă mai departe pe aceeaşi cale, dar a existat o separare care s-a făcut pentru că a existat un Glas care striga, a existat o slujbă profetică venită sub Pecetea a patra şi acea slujbă a spus: „Suie-te aici!”, aceea fiind o strigare a chemării afară. Ce fel de strigare? Strigarea unui vultur, deci, nu o strigare pământească, ci o strigare cerească.

În predica „Răpirea” din anul 1965, scrie:

„Cuvântul „biserică” înseamnă „chemat afară din”. Aşa cum Moise a chemat afară o naţiune dintr-o naţiune, Duhul Sfânt cheamă afară o Mireasă dintr-o biserică; cheamă afară o Biserică dintr-o biserică; cheamă mădulare din fiecare denominaţiune, pentru a alcătui o Mireasă, Pomul Mireasă. Se află pe caseta intitulată „Pomul Mireasă”. O Mireasă este chemată şi iese afară, Ea fiind Pomul Mireasă. Mireasa este Cea care va fi luată în Răpire.”

Fratele Branham ne-a explicat acest proces prin care a trecut Mireasa în mesajul „Restituirea Pomului Mireasă”. El a spus că acest Pom a apărut în floare deplină şi cu roade, sub sărbătoarea Rusaliilor, după revărsarea Duhului Sfânt la Rusalii, dar după aceea a început să se degradeze de-a lungul epocilor bisericilor, roadele, frunzele şi scoarţa fiindu-i mâncate şi seva suptă, aşa încât în Tiatira nu a mai rămas decât un ciot. Dar Domnul a făgăduit că El va restitui toţi anii pe care i-au mâncat lăcustele Arbeh, Ielec, Hasil şi Gazam şi a început să zidească totul înapoi.

A fost nevoie de patru stadii ca totul să fie dărâmat, după care, El a început să zidească totul înapoi tot prin patru stadii, dar nu au mai rămas decât trei epoci ale Bisericii. Pomul a fost mâncat în patru stadii ale lăcustei, până în epoca Tiatira care este a patra epocă a Bisericii, după care, El a început să zidească totul la loc tot în patru stadii. Vedeţi? El trebuia să aducă totul înapoi, dar existau numai trei epoci ale Bisericii.

Fratele Branham a preumbrit totul prin bobul de grâu care cade în pământ şi moare, dar care vine apoi la suprafaţă ca tulpină, spic şi pleavă. Dar unde este bobul? Bobul trebuie să iasă din pleavă. El trebuie să iasă din epoca bisericii penticostale pentru că Viaţa Se întoarce înapoi. Al patrulea stadiu al restituirii Pomului Mireasă este Viaţa şi are loc sub Pecetea a patra, sub capitolul patru din Apocalipsa. Este uimitor de câte ori se repetă cifra „patru”. Când s-au petrecut toate acestea? Sub al patrulea judecător al lui Israel. Cine a fost acesta? Debora, o prorociţă, o femeie. Vedeţi? Sub ungerea Vulturului, sub al patrulea judecător, în capitolul patru al cărţii Judecătorilor, în al patrulea stadiu.

Cum este slujba Fiului omului? Ea vine în Trup. În care Trup? Al nostru.

În mesajul „Singurul loc rânduit de Dumnezeu pentru închinare” din anul 1965, scrie:

„Vă amintiţi că tocmai am trecut prin epocile bisericilor? Mesagerul bisericii vine întotdeauna exact atunci când epoca precedentă moare.”

Acest lucru este foarte important. „Mesagerul bisericii vine întotdeauna exact atunci când epoca precedentă moare.”

Trebuie să ne întrebăm când a venit profetul în scenă? La moartea bisericii penticostale. El a văzut-o murind.

„Moartea bisericii penticostale aduce răpirea pentru Mireasă.”

Să mergem şi să ne uităm la aceasta. Pe măsură ce tulpina ajunge la spic, tulpina începe să moară; pe măsură ce spicul ajunge la pleavă, spicul începe să moară şi pe măsură ce se formează bobul din pleavă, pleava începe să moară. Moartea bisericii penticostale aduce la Viaţă Mesajul. Ce este Mesajul? Sămânţa originală. Sămânţa de grâu originală, Hristos din nou în poporul Său într-un Trup alcătuit din mai multe mădulare.

„Moartea lui Luther l-a adus la suprafaţă pe Wesley. Înţelegeţi? Moartea lui Wesley a adus la suprafaţă penticostalii; moartea penticostalilor aduce la suprafaţă Mesajul acum.”

Aş vrea să privim împreună la câteva citate. În anul 1960, când fratele Branham a predicat Epoca bisericii Laodicea, când a vorbit despre seriile „Descoperirea lui Isus Hristos”, a spus:

„Îngerul epocii Laodicea o va încheia. El va fi la sfârşitul epocii ca şi ceilalţi, ca şi Biblia. El va fi la sfârşitul epocii; nu la începutul, ci la sfârşitul ei pentru că îngerul vine întotdeauna pentru a-i mustra pentru ceea ce au făcut. „Îngerului bisericii Laodicea scrie-i…”

Dacă citim epocile bisericilor din Apocalipsa capitolele doi şi trei, vedem că El spune: „Îngerului Bisericii…, scrie-i…”, iar Ioan a început să scrie starea lor. „Tu ai făcut aceasta bine şi aceasta ai făcut rău.” Ce se întâmplă? El vine să-i mustre în epoca lor şi vine la sfârşitul epocii.

În anul 1961, fratele Branham a spus următoarele în mesajul „Noi trebuie să împlinim toată neprihănirea”:

„Acum suntem în ultimul ceas, suntem în epoca bisericii Laodicea. Fiecare mesager a adus Mesajul său în epoca sa, iar noi suntem la sfârşitul epocii şi vedem că Dumnezeu L-a legitimat cu semne şi minuni. Nimeni nu poate spune că nu este aşa.”

Acum vom merge la „Întrebări şi răspunsuri” din anul 1963. În seria Peceţilor, el a ajuns la Întrebări şi răspunsuri, care i-au fost puse în ziua de sâmbătă:

„Frate Branham, îngerul al şaptelea, cu duhul lui Ilie, este acelaşi Ilie care este trimis la cei o sută patruzeci şi patru de mii de evrei în timpul celor trei ani şi jumătate de după răpire? Unii dintre noi suntem confuzi cu privire la aceasta.”

Nu, nu este acelaşi. Sunt doi bărbaţi diferiţi. Elisei care a venit în duhul lui Ilie, nu a fost Ilie, iar duhul lui Ilie care a venit peste Ioan Botezătorul, nu a fost Ilie. Bărbatul care va fi îngerul al şaptelea al bisericii, la sfârşitul epocii Laodicea, nu va fi însuşi Ilie. El va fi dintre neamuri, pentru poporul dintre neamuri.”

Există un motiv pentru care am trecut prin acestea şi am văzut că fratele Branham a spus de multe ori că „Ne aflăm la sfârşitul epocii Laodicea, iar mesagerul vine la sfârşitul epocii anterioare.” El a spus că epoca a şaptea este doar o continuare a epocii a şasea a Bisericii şi a mai spus că Mesagerul bisericii a fost Duhul Sfânt pentru că revărsarea Duhului Sfânt a avut loc înainte de naşterea sa.

În fiecare epocă, mesagerul s-a născut în epoca anterioară, dacă mergem şi căutăm în Cartea epocilor bisericilor, vedem că mesagerul epocii s-a născut în epoca precedentă: Wesley s-a născut în epoca bisericii luterane şi a venit ca să pună capăt epocii bisericii luterane şi să aducă epoca wesliană, iar cu Luther s-a întâmplat la fel: el s-a născut în Tiatira şi a fost acolo ca să-i scoată afară din catolicismul întunecat şi să înceapă Reforma. Aşadar, mesagerul bisericii a venit întotdeauna la sfârşitul epocii anterioare şi i-a dus într-o altă epocă. În ce-l priveşte pe ultimul mesager, Ilie, a spus că el va veni la sfârşitul epocii Laodicea. Să facem câteva calcule matematice:

Laodicea a început în anul 1906. Deci, avem anul 1906 şi mergem până în anul 1963, când au fost deschise Peceţile. Sunt cincizeci şi şapte de ani. Dar din anul 1963 până în anul 2018, câţi ani avem? Sunt cincizeci şi cinci de ani. Cincizeci şi şapte de ani şi am avut deschiderea Peceţilor, apoi avem cincizeci şi cinci de ani până în ziua de astăzi. Când a venit Ilie? La sfârşitul epocii sau la mijlocul ei? El a spus că Duhul lui Ilie vine la sfârşitul epocii. De ce? Ca să încheie epoca aceea. Şi ce trebuie să facă? Să facă auzit Glasul slujbei chemării afară.

Aceasta nu înseamnă că epoca bisericii s-a oprit, nici că aceasta a adus necazul, iar acum suntem în Mileniu. Nu, domnilor! Epoca bisericii merge mai departe, dar nu Mireasa, nu cei aleşi. Biserica merge mai departe în întuneric, în goliciune, în nenorocire, dar acest lucru nu este valabil şi pentru Mireasă. Mireasa nu este acolo; Ea a ieşit la sfârşitul epocii a şaptea pentru răscumpărare, slujba Fiului lui Dumnezeu S-a încheiat la finalul epocii a şaptea, iar atunci, El a venit şi a tăiat-o aducând în scenă epoca Miresei.

Laodicea continuă în mod categoric, dar nu este pentru noi; noi nu privim la ea, nu dorim să fim orbi, nu vrem să fim nenorociţi, nu vrem să fim goi şi nu dorim ca Hristos să fie despărţit din nou de noi. Noi dorim să auzim Glasul care face chemarea, Glasul care bate la uşă, Glasul Vulturului, Glasul din Apocalipsa 4 care spune: „Suie-te aici!”, acelaşi Glas pe care L-a auzit şi Ioan. După ce a parcurs cele şapte epoci ale Bisericii, Ioan L-a văzut pe Hristos afară, după care a trecut în capitolul 4, iar acolo, după epoci, a auzit un Glas.

În capitolul patru, sub Pecetea a patra, în al patrulea stadiu al Reformei, în timpul seminţei, a bobului de grâu, în timpul Restituirii, Ioan a auzit un Glas care i-a spus: „Suie-te aici!”, iar el a zis: „Şi de îndată am fost luat în Duhul.”

Fratele Branham, ori ştie despre ce vorbeşte, ori nu ştie, fiindcă el ne-a spus de multe ori că mesagerul vine la sfârşitul epocii anterioare, iar el a venit la sfârşitul epocii.

Poate veţi spune: „Bine, dar Laodicea merge mai departe!” Laodicea trebuie să meargă în necaz, trebuie să meargă mai departe până când ultimul mădular al Miresei intră înăuntru. Apoi, Ea este schimbată şi merge să-L întâlnească pe Domnul în văzduh, după care pe pământ se instalează necazul. Laodicea trebuie să continue până în punctul acela, dar Mireasa nu trebuie să stea în starea aceea, nu trebuie să rămână în biserica aceea, ci iese afară din tabără pentru a afla unde este Isus. Unde este El? Este cumva în epoca bisericii Laodicea? Nu! Conform Cuvântului Său, nu. Dar unde este El? El spune: „Suie-te aici!”

Aşadar, moartea bisericii penticostale aduce răpirea Miresei. Slăvit să fie Domnul! Să privim în Cuvânt: Moartea bisericii penticostale aduce răpirea Miresei.

Să privim la ceea ce spune fratele Branham. În mesajul „Răpirea”, fratele Branham a vorbit despre textul din 1Tesaloniceni 4.15-17:

„Iată, în adevăr, ce vă spuneam prin Cuvântul Domnului: noi cei vii, care vom rămâne până la venirea Domnului, nu vom lua-o înaintea celor adormiţi.

Căci Însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va coborî din cer şi întâi vor învia cei morţi în Hristos.

Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi întotdeauna cu Domnul”.

Acesta este felul în care ne învaţă fratele Branham Răpirea. El nu a învăţat Răpirea ca fiind un singur eveniment spontan, în care primim schimbarea trupurilor. Aceasta este plecarea în Răpire, dar Răpirea este un ciclu care începe cu un Strigăt, care este Mesajul ce adună Mireasa. Ce este aceasta? Moartea penticostalilor aduce răpirea Miresei. Când a început Răpirea Miresei? Odată cu Mesajul. Strigătul a început ciclul Răpirii, de aceea am putut auzi chemarea din Apocalipsa capitolul 4: „Suie-te aici!”. Dacă nu mergem mai sus, noi nu vom putea vedea ceea ce a văzut Ioan.

Ce a văzut Ioan când a mers sus? El a văzut pe Cineva care stătea pe scaunul de domnie, cu o Carte în mâna Sa dreaptă, apoi a văzut Mielul care a venit şi a luat Cartea, a văzut deschiderea Peceţilor, după care a putut vedea Îngerul puternic care a venit jos ca să-i dea Cartea deschisă lui Ioan. Pentru că a putut merge mai sus, Ioan a văzut deschiderea Peceţilor, transferul Titlului de proprietate şi întoarcerea lui la Mireasă.

Noi nu vom putea vedea aceasta în Apocalipsa capitolul 3, ci este nevoie să mergem în capitolul 4. Este în secvenţe biblice, prieteni.

Moartea penticostalilor ne aduce la maturitatea deplină a Bobului, ne aduce afară din penticostalism, la Viaţă. Moartea penticostalilor ne aduce la Răpirea Bisericii Mireasă, dar Răpirea Bisericii Mireasă nu este doar evenimentul final al întâlnirii din văzduh, ci are loc chiar acum. Voi vă aflaţi în ciclul Răpirii, eu mă aflu în el şi la fel toţi cei care au fost născuţi din nou de către Duhul lui Dumnezeu şi aduşi la Viaţă. De aceea, noi nu aşteptăm învierea. Ea are loc chiar acum.

Fratele Branham ne-a spus în mesajele „Este răsăritul Soarelui” şi „Pecetea Paştelui”, ascultaţi anul 1965 şi veţi vedea că el a spus:

„Învierea a început deja. Paştele nu este o tradiţie, ci are loc chiar acum; Ea a început să se ridice deja în sus.” Aleluia!

Va exista o înviere a sfinţilor adormiţi, o înviere a celor care dorm în Hristos, dar chiar acum există o înviere a Miresei, iar acel Trup ajunge la maturitate deplină sub ungerea epocii Miresei, sub Glas. Tot ceea ce am fost învăţaţi aduce Mireasa la maturitate. Nu o duce în întuneric, nenorocită, oarbă şi goală, pentru că nu mărşăluieşte înainte în Laodicea, ci a fost scoasă afară din Laodicea. De ce? Pentru că ciclul Răpirii a început deja.

Aşa cum am spus deja, „Nu aşteptaţi Răpirea, pentru că dacă nu vă aflaţi în Ea, s-ar putea s-o pierdeţi.”

Fratele Branham a spus: „Această înviere”, şi a adăugat: „Dacă Duhul care L-a înviat pe Isus din morţi locuieşte în voi, va învia şi trupurile voastre muritoare.”

Apostolul Pavel nu se referea la viitoarea schimbare a trupului, la evenimentul individual în care atomii noştri se schimbă şi noi Îl întâlnim în văzduh, ci a spus: „Cine mă poate izbăvi din acest trup al morţii? Când vreau să fac bine, nu pot. Când vreau să fac bine, nu pot găsi putere să-l fac şi fac ceea ce nu vreau să fac. Cine mă poate izbăvi?”, după care a adăugat: „Îi mulţumesc lui Dumnezeu prin Hristos Isus. Astfel, cu mintea slujesc legii…”

Noi nu-L slujim pe Dumnezeu printr-o înţelegere intelectuală. Pavel a spus că după minte, slujea Legea, dar nu funcţiona pentru că trupul său slujea păcatului. În Romani capitolul 7, Pavel ne împărtăşeşte starea sa firească. El nu spune: „Vreau să fac bine, dar nu mă pot abţine.” Aceasta era mintea sa firească, înţelegerea sa firească şi a spus că cu înţelegerea sa, cu mintea sa, el slujea Legii lui Dumnezeu, dar cu trupul său slujea legii păcatului.

Aceasta înseamnă că mintea nu poate să biruiască păcatul trupului? Aceasta era dilema sa. Astfel, ajungem în capitolul 8, unde spune: „Dacă sunteţi morţi în Hristos, păcatele trupului sunt moarte. Voi sunteţi morţi în Hristos, dar cu toate acestea trăiţi. Dacă Duhul care a locuit în Hristos, locuieşte în voi, va aduce la viaţă şi trupul vostru muritor.”

Fratele Branham a spus: „Obişnuiaţi să fumaţi, să minţiţi, să petreceţi, dar nu mai faceţi aceste lucruri. Cine a făcut toate aceste lucruri? Puterea Lui de aducere la Viaţă. Acelaşi Duh care L-a înviat pe El din morţi, vă învie şi pe voi din starea voastră moartă în păcat.”

Aşadar, este o umblare duhovnicească ce schimbă problema dintre minte şi trup. Mintea nu putea să biruiască trupul, ci trupul a continuat să biruiască mintea până când a ajuns la o naştere din nou duhovnicească şi atunci totul s-a schimbat. Astfel, pentru că acum în noi locuieşte acelaşi Duh care L-a înviat pe El din morţi, acest Duh preia controlul asupra trupului nostru mort şi îl aduce la Viaţă, aşa că păcatul nu va mai avea stăpânire asupra noastră. Suntem liberi! Credeţi aceasta, aşteptaţi aceasta şi umblaţi în aceasta, pentru că nu mai trebuie să fiţi un slujitor al păcatului. Ce a făcut aceasta? Aţi început să vă ridicaţi în sus, iar fratele Branham a spus: „Aceasta este arvuna Răpirii, este arvuna faptului că veţi merge în Răpire. Este dovada.”

Care dovadă? Că aceeaşi Putere de aducere la Viaţă care ne-a schimbat atunci când noi nu am putut s-o facem, când nu puteam opri pofta, când nu puteam opri dependenţa de droguri, când nu puteam să ne oprim din a spune minciuni, când nu puteam opri acele bătălii din mintea noastră, deci aceeaşi Viaţă, aceeaşi Putere care era mai puternică decât mintea noastră, decât voinţa noastră, a venit înăuntru şi a adus la Viaţă trupul nostru muritor şi l-a supus Cuvântului. Nu noi am făcut aceasta, ci a fost El care lucrează prin noi, iar aceasta este arvuna Răpirii, este plata în avans, este începutul.

Prieteni, Răpirea a început. Epoca bisericii Laodicea nu merge în Răpire, ci în necaz, dar Mireasa chemată afară merge în Răpire.

Care este primul pas?

Un Strigăt: „Aşadar, Strigătul cheamă Mireasa. Vedeţi, Strigătul”.

Puteţi vedea Strigătul? „Însuşi Domnul Se va coborî.” Cine? Însuşi Domnul. Nu profetul Său, nu îngerul al şaptelea al Său, nu un alt predicator, ci Însuşi Domnul Se va coborî.

Când va coborî El? El coboară în Apocalipsa 10.1. Şi ce face El când coboară? Strigă. Şi ce se întâmplă când strigă El? Şapte Tunete fac să se audă glasurile lor. El coboară cu un Strigăt, un Glas şi cu Trâmbiţa lui Dumnezeu.

Cele şapte Tunete sunt Strigătul.

Apoi, găsim Glasul în Apocalipsa 10.8-11, când i s-a spus lui Ioan să meargă şi să ia Cartea din mâna Îngerului puternic, Acesta poruncindu-i s-o ia, s-o mănânce şi să prorocească din nou la mulţi împăraţi, naţiuni şi limbi. Ce este acesta? Glasul. De ce? Pentru că în Epoca bisericii Laodicea, fratele Branham ne-a spus că „biserica nu mai este gura lui Dumnezeu, ci este propria ei gură pentru că a respins Cuvântul Său. Dar El mai are o gură pe pământ, mai are un Glas pe pământ, iar acel Glas este în Mireasa Sa.”

De ce? Pentru că Ea a luat Cartea, a mâncat-o şi spune ceea ce a spus profetul, spune ceea ce au spus Tunetele.

Noi nu aşteptăm Răpirea, ci suntem incluşi în Ea, se petrece acum. Suntem atât de entuziasmaţi pentru că se întâmplă zilnic: în timp ce citim Mesajul vine descoperire după descoperire, iar noi începem să ne schimbăm aşa că obiceiurile vechi încep să cadă şi dependenţele vechi încep să dispară. Ce este aceasta? Ciclul Răpirii care are loc în trupul nostru şi ne duce din slavă în slavă, până când se vor schimba toţi atomii noştri. Aleluia!

Nu aşteptaţi după un praf de zâne, nu aşteptaţi să coboare din cer ceva magic, fiindcă El a trimis deja tot ce avem nevoie, iar acesta este Mesajul, este Strigătul care ne scoate afară. De unde? Din starea noastră laodiceană. Slăvit să fie Domnul! Amin!

Aici aş vrea să mai vorbesc despre câteva lucruri.

Fratele Branham a spus următoarele în „Epoca bisericii Laodicea”, din cartea Epocilor bisericilor:

„Matei capitolul 24 menţionează că în aceste zile din urmă, chiar înainte de venirea lui Isus, vor avea loc semne în ceruri. Mă întreb dacă aţi observat un astfel de semn împlinit recent, care întăreşte adevărul despre care am discutat. Acel adevăr este că Isus a fost împins la o parte până când, în ultima epoca a Bisericii, El va fi scos afară din biserică.

Să ne reamintim că prima epocă a Bisericii a fost aliniată aproape pe deplin cu Cuvântul. Cu toate acestea, a fost o mică greşeală numită „faptele nicolaiţilor” care a împiedecat ca acel cerc să fie plin. Apoi, în epoca următoare a pătruns şi mai mult întuneric înăuntru, până când cercul de lumină a strălucit mai puţin şi întunericul l-a acoperit tot mai mult. În epoca a treia, a fost şi mai mult eclipsat, iar în epoca a patra, care a fost epoca întunecoasă, lumina a dispărut aproape de tot.

Acum gândiţi-vă la faptul că biserica străluceşte reflectând Lumina lui Hristos.

El este Soarele, iar Biserica este Luna. Aşadar, acest cerc de lumină este luna, dar vedem cum a descrescut de la luna aproape plină în prima epocă a Bisericii, la o „aşchie” în epoca a patra. Dar în epoca a cincea, Lumina a început să crească din nou, în epoca a şasea a avut parte de un mare pas de creştere înainte, iar în prima parte a epocii a şaptea a continuat să crească când, s-a oprit dintr-o dată, ajungând aproape la nimic, astfel încât, în locul Luminii am avut întunericul lepădării, iar la sfârşitul epocii, Lumina a încetat să mai strălucească şi întunericul a preluat controlul pentru că Hristos era înafara bisericii.”

Aici, fratele Branham făcea referire la desenul acesta:

El a făcut acest desen şi a umbrit o parte a lunii pentru a arăta în ce măsură reflecta biserica (luna) Lumina epocii sale. Lumina a descrescut în mod constant în primele patru epoci ale Bisericii, după care a început să crească din nou în următoarele două, dar când le-a desenat, fratele Branham a desenat epoca bisericii Laodicea cu o mică fâşie (aşchie) de Lumină care mai rămăsese, în final fiind cuprinsă total de întuneric. Acesta este felul în care a făcut desenul la care a făcut referire în citatul de mai sus.

Apoi, a spus:

„Aici este semnul pe cer. Ultima eclipsă de lună a fost o eclipsă totală, a descrescut la un întuneric total în şapte stadii. În al şaptelea stadiu, întunericul a devenit deplin când papa din Roma (papa Paul al şaselea) a mers în Palestina ca să facă un tur la Ierusalimului. Acesta a fost primul papă care a mers vreodată la Ierusalim. Numele papei este Paul al şaselea. Pavel a fost primul mesager al bisericii, iar acest om are acelaşi nume (Paul = Pavel). Observaţi! Este al şaselea, numărul omului. Aceasta este mai mult decât o simplă coincidenţă. Iar când s-a dus la Ierusalim, luna sau biserica, a intrat într-un întuneric deplin. Aceasta este. Acesta este sfârşitul, iar generaţia aceasta nu va trece până când nu se va împlini totul. Chiar şi aşa, Doamne Isuse, vino curând!”

Aşadar, fratele Branham a arătat această fotografie, iar eclipsa a avut loc la începutul anului 1964, dacă nu greşesc în luna mai. Atunci a fost o eclipsa totală de lună.

Mai am câteva lucruri pe care fratele Branham le-a spus despre acest eveniment şi pe care aş vrea să vi le arăt. A fost o eclipsă totală de lună şi toate ziarele au vorbit despre ea, deoarece a avut loc deodată cu vizita papei la Ierusalim. La scurt timp după ce a fost la Ierusalim, papa a vizitat SUA, iar fratele Branham a atras atenţia asupra acestui lucru subliniindu-l ca fiind un eveniment important.

Papa nu mai fusese niciodată la Ierusalim, iar unul dintre lucrurile pe care le-a făcut acolo a fost să se întâlnească cu patriarhul bisericii greco-ortodoxe. A fost o călătorie ecumenică, o mişcare ecumenică. Când a mers la Ierusalim, papa a încercat să aducă cele două jumătăţi ale bisericii romane înapoi la unitate, iar când a venit în SUA, a încercat să-i aducă şi pe protestanţi în părtăşie. Vedeţi, a fost o mişcare ecumenică, o misiune ecumenică, iar când el a mers în această misiune ecumenică, când a făcut această mişcare ecumenică, Dumnezeu a arătat un semn în ceruri, pentru că avea pe pământ un profet care a îndreptat degetul spre aceasta şi a putut spune: „Aceasta înseamnă aceea!”

Vedeţi, noi nu trebuie să ghicim, nici să presupunem pentru că pe pământ a fost un profet care, atunci când a văzut semnul pe cer, când a văzut cum se răspândea ştirea în ziare, a spus: „Aceasta este aceea. Ultimul cerc intră în întuneric total. Aceasta este! Noi suntem la sfârşit.” Voi nu mai aveţi nevoie să vă spun eu ceva, pentru că a spus el totul.

Acum vreau să vă arăt această fotografie care este similară cu fotografia care apare în Cartea Epocilor Bisericilor, dar o voi numerota diferit. Am văzut un frate care a făcut aceasta şi mi s-a părut interesant.

Fratele Branham a spus că îngerul a desenat-o exact aşa cum a făcut-o şi el. Astfel, doresc s-o numerotez aşa cum se vede în desenul următor:

Dacă o punem peste epocile Bisericii, putem vedea exact aceeaşi cantitate de Lumină:

Numărul 1 este Efes, epoca în care avem cea mai multă Lumină. Urmează numărul 2, Smirna, numărul 3, Pergam, numărul 4, Tiatira, unde avem numai o fantă de Lumină, numărul 5, Sardes, unde Lumina creşte din nou prin Reformă şi numărul 6, Filadelfia, unde Lumina începe să revină înapoi. Ele nu au fost numerotate aşa în Cartea Epocilor Bisericilor, ci eu am văzut această numerotare undeva şi am trecut-o fiindcă mi s-a părut interesantă.

Fratele Branham a spus: „El a arătat-o exact aşa cum am desenat-o eu.” Cu o singură excepţie: Unde este numărul 7? El a spus: „Numărul 7 nu avea Lumină deloc, era în întuneric deplin.”

În mesajul „Recunoaşteţi ziua şi mesajul ei” din anul 1964, scrie:

„Eu nu ştiam ce desenam pe tablă pentru epocile bisericilor. Eu nu am ştiut, dar Dumnezeu ştie. Am făcut acel desen doar prin vedenie, neştiind că un an şi jumătate mai târziu, Dumnezeu avea să-l legitimeze pe cer, prin lună, şi să-l publice în ziarele naţionale. Eu nu am ştiut aceasta. Nu am ştiut că va exista o întunecare tainică a lunii, care reprezenta această epocă Laodicea. În ziare aţi putut vedea numai şase epoci pentru că biserica Laodicea este în întuneric total. Dacă aţi putea vedea aplicabilitatea duhovnicească, aşa cum a aşezat-o Dumnezeu în ceruri.”

Eu voi citi numai ceea ce a spus fratele Branham, fără să mai adaug nimic la cele spuse de el:

„După cum puteţi vedea, când am aşezat-o aici pe pământ, am lăsat un spaţiu micuţ, doar o lumină micuţă. Aceasta a fost înainte de chemarea celor aleşi de pe pământ, acesta fiind motivul pentru care am pus-o acolo pentru epoca a şaptea. Dar când Dumnezeu a aşezat acest desen în ceruri, această epocă era în întuneric deplin, aceasta însemnând că poate ultimul este chemat din epoca Laodicea. Noi nu ştim. Ar putea fi o învăţătură cu privire la aceasta.”

Fratele Branham a văzut acel semn pe cer atunci când papa Paul a şaselea, numărul omului, s-a dus într-o misiune ecumenică la Ierusalim, iar după aceea a mers în SUA. Atunci, el a văzut că Dumnezeu a arătat pe cer că Laodicea a intrat complet în întuneric, nemaiexistând nici un pic de Lumină în ea. Motivul pentru care fratele Branham a trasat totuşi o linie albă, aşa cum ne-a spus în altă parte, a fost pentru că acolo mai existau puţini aleşi.

Întrebarea care se ridică şi la care eu nu ştiu răspunsul, este: „Înseamnă că în Laodicea nu mai sunt aleşi deloc?” Poate ei au fost chemaţi afară. Poate epoca s-a schimbat; poate că la deschiderea Peceţilor, când Domnul Însuşi a coborât cu un Strigăt, poate că Strigătul care S-a auzit în Apocalipsa 4: „Suie-te aici!”, a fost ca să ne unească cu Cel care cobora şi poate că acum nu mai există aleşi în Laodicea, poate că acum ei nu mai sunt în biserică, ci sunt în Mireasă. Ei au fost chemaţi afară în Mireasă.

Fizic, noi stăm pe un pământ care se află într-o stare laodiceană, dar noi nu suntem într-o stare laodiceană, ci am fost chemaţi afară, ne aflăm în ciclul Răpirii, suntem într-o stare înviată, zilnic fiind înviaţi mai mult în Lumina lui Hristos, mai mult în Lumina lui Hristos, cu mai multă Viaţă, până când vom ajunge la chipul desăvârşit al lui Isus Hristos Însuşi. Ce este aceasta? Este învierea şi se petrece acum, în ciclul Răpirii. Ea nu are loc în epoca Laodicea pentru că El a fost dat afară de acolo şi acolo nu mai există Lumină, acest lucru fiind arătat de Dumnezeu Însuşi pe cer. Întuneric complet, întunericul de afară.

Apoi, în anul 1964, fratele Branham a predicat un mesaj intitulat „Shalom”. Să mergem în Isaia 60.1-2, unde se află unul din principalele texte la care a ajuns el.

„Shalom” înseamnă „Pace”. Epoca bisericii Laodicea a respins Cuvântul, ei L-au respins pe Hristos, aşa că Hristos este afară din biserică.” Trei sau patru luni mai târziu, Dumnezeu a arătat pe cer un semn şi anume, că epoca bisericii Laodicea este în întuneric deplin, fără nici un pic de Lumină. Dacă nu există Lumină, nu există Viaţă pentru că Lumina este Viaţă.

Fratele Branham a predicat mesajul „Shalom” în ianuarie 1964, luând versetul: „Scoală-te, luminează-te, căci lumina ta vine…”

Unde a venit Lumina? La Laodicea? La biserica laodiceană sau la epoca bisericii Laodicea? Aceasta a intrat în întuneric deplin, a intrat în lepădare deplină. A mers mai departe în drumul ei, iar el nu a avut nici un lucru bun de spus despre biserică.

„Scoală-te, luminează-te, căci lumina ta vine şi slava Domnului răsare peste tine!

Căci iată, întunericul acoperă pământul şi negură mare, popoarele, dar peste tine răsare Domnul şi slava Lui se arată peste tine.” (v. 1-2).

Ce este aceasta? Fiul omului din nou în trup. Slava Lui se va arăta peste tine pentru că a venit Lumina. Pământul este în întuneric, într-un întuneric mare, dar nu şi cei cărora le este adresat acest Mesaj.

Dacă Isaia 60.1-2 este pentru noi, nu putem avea ceea ce scrie aici şi în acelaşi timp să fim în Laodicea, ci trebuie să fim dincolo de tabără, trebuie să fim uniţi cu Hristos, Soţul nostru, apoi să ne sculăm şi să luminăm pentru că Lumina noastră a venit. Prieteni, El este Lumina noastră, este slava noastră, este Soţul nostru, este Viaţa noastră.

„Scoală-te, luminează-te, căci lumina ta vine şi slava Domnului răsare peste tine!

Căci iată, întunericul acoperă pământul şi negură mare, popoarele, dar peste tine răsare Domnul şi slava Lui se arată peste tine.”

Noi nu vrem să fim în biserica Laodicea, nu vrem să fim în epoca Laodicea, noi nu putem schimba starea firească, este un întuneric mare, fără nici un pic de Lumină, este o negură mare, dar dacă ieşim din aceasta sub o slujbă de chemare afară, sub un Glas, dacă ieşim afară şi ne unim cu Cuvântul, care este Lumina, fiindcă „La început era cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu”, această Lumină este Viaţa oamenilor. Noi nu o putem avea în întunericul acela deplin, ci trebuie să ne suim mai sus; trebuie să ieşim afară din starea aceea. Noi nu vrem să stăm acolo, nu vrem să fim acolo, nu vrem să fim prinşi acolo, ci vrem să auzim Glasul şi să ieşim afară la El.

Vorbind despre întunecarea lunii, fratele Branham a spus:

„Acum, după o mie nouă sute de ani, epocile bisericilor şi toate lucrurile pe care le-a profeţit despre Luther şi Wesley sunt trecute. Noi tocmai am parcurs lucrurile acestea şi le-am văzut desenate, iar luna a venit şi le-a confirmat şi ea, în timp ce Domnul le-a desenat aici pe tablă pentru noi şi ni le-a arătat, după care a venit El Însuşi jos şi a confirmat că este corect.”

Noi ştim că fratele Branham a făcut desenul cu epocile bisericilor pe tablă, după care Lumina a venit în spatele bisericii şi a legitimat totul. Ceea ce a desenat el în faţa bisericii, Lumina a desenat în spate, aceasta fiind o confirmare că ceea ce a predicat fratele Branham era adevărat.

Apoi, tot în anul 1964, în mesajul „Dovedind Cuvântul Său”, fratele Branham a spus:

„După o mie nouă sute de ani, noi suntem la sfârşitul epocii Laodicea…”

A spus el că ei se aflau la sfârşitul epocii Laodicea?

Vă amintiţi axa timpului nostru: 1906 – 2018, anul 1963 fiind la mijloc, dar el a spus că este sfârşitul. Înseamnă că trebuie să fie sfârşitul pentru că profetul a spus că era sfârşitul. Sfârşitul cui? Sfârşitul epocilor bisericilor. Dar epoca bisericii Laodicea continuă. Vă amintiţi că mărşăluia în ritm de rock, cu un ziar gri în faţă şi complet goală şi s-a prăbuşit în haos, în abis.

Prieteni, lumea este în întuneric, într-un întuneric mare şi merge mai departe la fel, dar ceva s-a schimbat. Ce s-a schimbat? Epoca Laodicea s-a încheiat dintr-un motiv. Din care motiv? Laodicea s-a încheiat pentru cei aleşi, s-a încheiat epoca pentru răscumpărare şi acum, Domnul Însuşi va coborî cu un Strigăt. Acum, este timpul Răpirii, este vremea Răpirii; moartea penticostalilor a adus în scenă Răpirea bisericii. Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru ochii pe care-i avem ca să vedem şi pentru urechile pe care le avem ca să auzim, pentru că acesta nu este lapte pentru bebeluşi, ci este carne pentru vulturi, dar nu este ceva ce înţelegem cu mintea, ci este Ceva dincolo de înţelegere.

Uneori, parcă este greu să vedem că Dumnezeu a avut un profet în scenă şi că el ne-a arătat vizibil faptul că luna s-a întunecat în totalitate; a fost un întuneric despre care s-a scris în ziare, dar am avut un profet care văzând aceasta, a spus: „Aceasta este aceea” şi a legat-o de Scripturi, aşa că acum ştim exact în ce zi trăim, ceea ce este foarte important.

Ceea ce se petrece astăzi este la fel de important ca ceea ce s-a petrecut în timpul când a fost aici Moise şi ca în timpul când a fost aici Isus, pentru că marchează întunericul aflat în biserică, arătând că El este afară şi că noi trebuie să ieşim afară din tabără ca să ne unim cu El.

Soarele este sus, dar nu în starea întunecată a bisericii. Unde este El?

„După o mie nouă sute de ani, noi suntem deja la sfârşitul epocii Laodicea, iar El a făgăduit în Luca 17.30 că Acelaşi Fiul al omului Se va descoperi pe pământ, aşa cum a făcut-o în zilele Sodomei. A făcut El aceasta? Trebuie să vină la împlinire? Amintiţi-vă că El a venit în trei Nume: ca Fiul omului, un profet; ca Fiul lui Dumnezeu, Duhul şi ca Fiul lui David, în Mileniu. Dar potrivit propriilor Sale cuvinte, în ziua în care Se va descoperi Fiul omului, când Se va descoperi pe Sine Însuşi… (Cum? Nu ca Fiul lui Dumnezeu), ci ca Fiul omului, o va face într-un fel diferit. Cine face aceasta? Maleahi 4. Aşa este. Vedeţi, Fiul omului Se va descoperi, dar nu în marile denominaţiuni, aşa cum s-a întâmplat de-a lungul epocilor, ci Se va manifesta din nou ca Fiu al omului ca să aducă la împlinire Maleahi 4: „În ziua aceea, îl voi trimite pe prorocul Ilie, ca să întoarcă inimile copiilor la credinţa părinţilor apostoli, departe de tot acest denominaţionalism, înapoi la Cuvântul original”, ca să scoată afară Pomul Mireasă al zilelor din urmă, aşa cum a făgăduit El.”

De ce a venit Maleahi 4? Ca să scoată Mireasa afară. Este timpul chemării afară.

În predica „IeHoVaH-Jireh” din anul 1964, scrie:

„El a făgăduit că în zilele din urmă va veni din nou în trup de carne.”

Acest mesaj a fost predicat în aprilie 1964. Să urmărim slujba.

Aprilie 1964, Peceţile au fost predicate în martie 1963, iar mesajul „Shalom” a fost predicat în anul 1964. această predică a fost adusă chiar înainte de luna mai, mai fiind luna în care luna s-a întunecat total atunci când papa a mers la Ierusalim. Să urmărim slujba.

„El a făgăduit că în zilele din urmă va veni din nou în trup de carne.”

Unde a făgăduit El aceasta? În Luca 17.30. De asemenea, a arătat-o cu Avraam şi Sara când a venit vremea să primească fiul făgăduit. Amin! Când ei erau pe punctul să primească fiul făgăduit, Dumnezeu a venit jos în trup uman. Dumnezeu în trup de carne în timpul confirmării făgăduinţei, a stat cu spatele la cort şi a spus ce gândea Sara în inima ei. El a făgăduit că aceasta se va întoarce din nou, conform Luca 17.30: „În zilele în care Se va descoperi Fiul omului.”

„El a făgăduit că în zilele din urmă va veni din nou în trup uman, în trupul vostru.” Îmi place aceasta!

Am citit mesajul timp de ani buni, dar tot ce am văzut a fost „profetul, profetul, profetul”, „Fiul omului în fratele Branham; Fiul omului în profet; Fiul omului în Maleahi 4”, dar acum, când mă întorc şi-L citesc din nou, tot ceea ce văd este: „Fiul omului în Mireasă; Fiul omului în Trup, Fiul omului în Trupul alcătuit din mai multe mădulare, Fiul omului în voi, Fiul omului în mine.” Amin. El vine în trup; este venirea în trup, este a doua venire a lui Hristos. Cum vine El? În Trup. În care trup? Într-o Mireasă alcătuită din mai multe mădulare, o Mireasă care va fi carne din carnea Sa şi os din oasele Sale.

„El a făgăduit că în zilele din urmă va veni din nou în trup uman, în trupul vostru, aşa cum a făcut-o în zilele Sodomei. Dumnezeu, care era Hristos, manifestat acum în trup, în Biserica Sa, Mireasa Sa.”

Fratele Branham a luat-o de la slujba sa, a lui Eliezer, a lui Maleahi 4 şi Apocalipsa 10.7 şi a pus-o asupra Miresei.

„Vedeţi, ei se unesc. Este un timp al unirii. Bisericile se unesc, naţiunile se unesc şi Mireasa lui Hristos se uneşte. Vedeţi, este timpul unirii.”

Unde Se uneşte El dacă este timpul unirii? Se uneşte cumva în epoca Laodicea? Mergeţi şi citiţi Cuvântul! El nu Se poate uni în epoca Laodicea pentru că a fost scos afară de acolo, iar acum, „voi trebuie să ieşiţi afară din ea, poporul Meu!” Vedeţi, în zilele din urmă s-a făcut o Strigare: „Ieşiţi afară din mijlocul ei, poporul Meu, să nu vă faceţi părtaşi păcatelor ei.”

Acum are loc un Exod, există o chemare afară, este timpul Răpirii, sub Strigăt. El nu Se poate uni cu poporul Său în Laodicea pentru că El nu mai este în Laodicea, ci este afară şi bate la uşă cu Glasul Său. Este timpul unirii!

În predica „Dovedind Cuvântul Său” din anul 1964, citim:

„Acum, noi spunem că El a înviat din morţi. Nu eu am spus-o, ci Cuvântul de aici a spus-o. Ei au zis: „El a înviat din morţi”, iar El spune că este Acelaşi ieri, azi şi în veci. Credeţi aceasta? El a făgăduit că în zilele din urmă se vor petrece aceste lucruri, că acelaşi Fiu al omului Se va arăta din nou.

Acum, ţineţi minte! Cel care vorbea cu Avraam şi a putut deosebi gândurile Sarei care era în cortul de la spatele Său, nu a fost Isus. Acela nu a fost Isus pentru că nu Se născuse încă. Dar a fost un Bărbat în trup de carne, iar Avraam L-a numit „Elohim, marele Atotputernic.”

Isus a spus: „Cum a fost în zilele Sodomei…”, fiţi atenţi: „la fel va fi la venirea Fiului omului, când este descoperit Fiul omului.” Nu ca biserică! Înţelegeţi, că nu va mai fi aşa.”

Este o mare diferenţă între biserică şi Mireasă. Mireasa este chemată din biserică, există o separare, o chemare afară, ceea ce înseamnă că aceste lucruri nu se vor petrece în epocile bisericilor.

„Mireasa este chemată, înţelegeţi. „În ziua aceea Se va descoperi Fiul omului.” De ce? Ca să unească Biserica cu Capul, să facă unirea, căsătoria Miresei.”

Fraţilor, lucrul acesta este foarte important. Ce trebuia să facă slujba Fiului omului? El a venit ca Maleahi 4, ca să întoarcă inima copiilor la părinţi, să sune din a şaptea Trâmbiţă. De ce? Care a fost scopul? Să-L unească pe Hristos, Capul, cu Trupul, să realizeze căsătoria Mielului. Aleluia! Noi nu trebuie să ne facem griji cu privire la Nunta de sus, dacă suntem căsătoriţi aici. Noi suntem uniţi în căsătorie aici, în unirea invizibilă, apoi mergem în unirea vizibilă, când vom vedea Trupul lui Hristos şi ne vom uni cu El. Până atunci, noi Îl vedem pe Hristos, Cuvântul manifestat şi ne unim cu El, aceasta fiind o căsătorie.

„Chemarea Mirelui va veni exact prin aceasta, când Fiul omului va veni jos în trup uman, pentru a-i uni pe cei doi.”

Însuşi Domnul Se va coborî cu un Strigăt, cu Glasul arhanghelului şi cu Trâmbiţa lui Dumnezeu. Ce face El? Vine jos.” Cum? În trup, pentru a-i uni pe cei doi împreună. Ca Fiu al lui Dumnezeu? Nu, aşa S-a descoperit în epocile bisericilor. El nu poate face aceasta în epocile bisericilor, ci trebuie să încheie cu ele şi să vină în slujba Fiului omului. Slăvit să fie Domnul!

„Biserica trebuie să fie Cuvântul! El este Cuvântul, iar cei doi se unesc împreună, dar ca să se poată înfăptui aceasta, este nevoie de manifestarea descoperirii Fiului omului. Nu o rânduială preoţească. Înţelegeţi ce vreau să spun? Vedeţi, este Fiul omului, Isus Hristos. El va veni jos în trup de carne şi va face Cuvântul Său atât de real încât va uni Biserica, Mireasa cu El Însuşi ca să fie una, iar atunci El va merge Acasă la Cina Nunţii. Amin. Ea este unită deja, înţelegeţi, şi va merge la Cina Nunţii nu la căsătorie…”

Căsătoria are loc aici.

„…umpleţi-vă trupurile… toate trupurile împărăteşti, deoarece căsătoria Mielului a venit.”

Dar Răpirea este plecarea la Cina Nunţii. Ce se întâmplă când Cuvântul de aici Se uneşte cu persoana şi cei doi devin una?”

Noi ştim că slujba Fiului omului a venit într-un profet. De ce? El a spus:

„Ca să aducă Cuvântul la Cuvânt, să unească Trupul cu Capul şi să realizeze căsătoria Miresei.”

Am înţeles? Slujba Fiului omului a făcut aceasta. Dar după aceea, după timpul unirii şi semnul, după căsătorie, ce va face?

„Îl va manifesta pe Fiul omului din nou. Nu biserica, teologii, ci Cuvântul şi Biserica devin una şi orice a făcut Fiul omului, El a fost Cuvântul, va face şi Biserica întocmai.”

Eliezer a venit ca s-o aducă pe Rebeca la unirea cu Isaac, iar când Rebeca este unită cu Isaac, Eliezer pleacă din scenă, slujba lui s-a încheiat, dar Isaac s-a unit cu Rebeca şi ea a rămas însărcinată. Aleluia!

Ce a făcut slujba Fiului omului? I-a unit pe cei doi împreună. De ce? Cu ce scop? Ca să-L descopere din nou pe Fiul omului. Unde? Aici, acolo, oriunde se află Sămânţa aleasă răscumpărată. Aceasta este ceea ce face El.

Fratele Branham a spus următoarele în predica „Pecetea Paştelui” din anul 1965:

„Mesia ai Săi, cei unşi cred aceasta. Ce înseamnă „Mesia”? Cine este Mesia? Mesia este „Cel uns”, iar dacă El a fost Mesia, Cel uns pentru acea zi, ca să împlinească Cuvântul lui Dumnezeu şi să fie Răscumpărătorul, Cel uns, iar Dumnezeu a ridicat trupul acela, Mireasa Sa este Unsul pentru ziua de azi.”

Cine este Unsul? Hristos, Unsul pentru ziua de azi. Cine face aceasta? „Dacă acelaşi Duh care L-a înviat pe Isus Hristos din morţi, locuieşte în voi, El va aduce la viaţă trupurile voastre muritoare…” Cu ce scop? Ca să ne aducă la manifestarea Cuvântului. Să nu aşteptaţi ca aceasta să se întâmple cândva de-a lungul drumului, pentru că se întâmplă deja.

Câţi dintre voi sunteţi diferiţi acum faţă de cum aţi fost acum doi ani? Câţi dintre voi sunteţi mai sus duhovniceşte faţă de cum aţi fost acum doi sau trei ani? Cine a făcut aceasta? Puterea de aducere la Viaţă, Puterea învierii. Cine a făcut aceasta? Manifestarea Cuvântului, descoperirea Cuvântului care vă duce mai sus, mai sus şi mai sus şi vă face să arătaţi mai mult, mai mult şi mai mult ca şi chipul lui Hristos. Aleluia!

În „Întrebări şi răspunsuri la Peceţi” din anul 1963, citim:

„Iar acum, coboară din ceruri prin Duhul Său, sub Sângele care a fost vărsat la Calvar, şi vine jos printre oameni, ca să Se manifeste pe Sine Însuşi în trup de carne chiar înainte de arderea lumii; marele Duh Sfânt reprezentat în trup de carne. Duhul Sfânt ia chip în fiinţa acelor oameni scumpi care au acceptat Sângele ispăşirii.”

Să citim încă o dată:

„Iar acum, coboară din ceruri prin Duhul Său, sub Sângele care a fost vărsat la Calvar, şi vine jos printre oameni…”

El a venit jos printre oameni, dar nu ca Fiul lui Dumnezeu. El a venit aşa în epocile bisericilor, până când Şi-a încheiat lucrarea cu epocile bisericilor, până când se încheie epoca Laodicea. Noi am înţeles că Laodicea continuă, dar nu pentru noi, nu pentru Mireasă, nici pentru răscumpărare.

„…şi vine jos printre oameni, ca să Se manifeste pe Sine Însuşi în trup de carne chiar înainte de arderea lumii; marele Duh Sfânt reprezentat în trup de carne.”

Întrebarea care se pune este: Care trup de carne? Iar el răspunde:

„…Duhul Sfânt ia chip în fiinţa acelor oameni scumpi care au acceptat Sângele ispăşirii; Dumnezeu reprezentat în trup uman.”

Noi am primit Ispăşirea. Care este Ispăşirea deplină? Profetul lui Dumnezeu ne-a spus că „Ispăşirea deplină este Cuvântul.” Ispăşirea deplină a venit în această epocă, iar pe pământ există un popor scump care a primit Cuvântul deplin, Cuvântul deplin fiind Ispăşirea deplină. Ei au primit Sângele Lui şi Duhul Lui, iar acum Dumnezeu este reprezentat în chip uman.

În predica „Unirea invizibilă a Miresei lui Hristos” din anul 1965, scrie:

„Dacă ar trebui să mor mâine dimineaţă, un Om mi-a luat locul. Eu nu pot muri pentru acel păcat, dar Cineva mi-a luat locul.

Isus, Cuvântul, mi-a luat locul. El a devenit eu, păcătosul acesta, pentru ca eu să pot deveni El, Cuvântul. Amin. Lăsaţi-mă să rămân eu credincios la Aceasta, nu biserica. Cuvântul!

Oh, acea unire duhovnicească a lui Hristos şi a Bisericii Sale acum…”

Nădăjduiesc că nu priviţi altundeva departe! Într-adevăr, sunt lucruri care se vor petrece: va exista o unire fizică, va avea loc întâlnirea din văzduh, dar nu staţi pe coate şi genunchi spunând: „Într-o zi va veni, într-o zi va veni.”

Prieteni, El a venit: „Însuşi Domnul Se va coborî…” El a venit în plinătatea Cuvântului, în slujba Fiului omului, El a venit cu Viaţa deplină. Nu mai cântaţi: „Într-o zi El va veni”, pentru că El a venit, este aici, El S-a învelit într-o haină de carne. Care este aceasta? Oamenii aceia scumpi care au primit Ispăşirea.

Va veni El? Da, El va veni, dar a şi venit.

Nu staţi acolo aşteptând: „Într-o zi El va veni, oh, ce zi glorioasă!”

„Scoală-te şi luminează, Lumina Ta a venit…” Lumina, care este Viaţa oamenilor, a venit. Nu mai cântaţi: „Într-o zi glorioasă, El va veni”, pentru că El a venit deja.

Unde este El? În Mireasa Sa.

Strigătul, Glasul şi Trâmbiţa fac parte din ciclul Răpirii, învierea este în curs de desfăşurare, Paştele nu este o tradiţie, ci are loc acum. El a început deja să ridice Mireasa în sus pentru o răpire în văzduh, pentru o schimbare a trupului. Aşadar, El ne schimbă. Nu noi ne schimbăm, ci El ne schimbă. Cu cât ne hrănim mai mult cu Cuvântul, cu atât Se deschide mai mult faţă de noi şi lucrurile vor începe să se petreacă. Cu cât El ni Se descoperă mai mult, cu atât vedem mai mult, Cuvântul devine mai clar, iar noi Îl înţelegem, ne identificăm cu El şi spunem: „Acesta sunt eu!”

Câţi dintre noi putem spune că El ne schimbă? De fapt, descoperirea ne schimbă. Nu noi ne schimbăm, ci El ne schimbă, iar El este Cuvântul.

„Oh, unirea duhovnicească a lui Hristos şi a Bisericii Sale acum, când Trupul devine Cuvânt, iar Cuvântul devine Trup…”

Ce se întâmplă? Hristos în Biserica Sa, „unirea duhovnicească a lui Hristos şi a Bisericii Sale acum.”

Ce se petrece în acea unire duhovnicească? Cuvântul devine Trup, iar Trupul devine Cuvânt. Trebuie să mergem în Ioan 1.1-14: „La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu… Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi.” El este printre noi, El este cu noi. Am ajuns noi acolo? Nu, El devine. Aceasta se petrece acum, se derulează, ciclul se desfăşoară, a început, este în curs de desfăşurare chiar acum.

Intraţi înăuntru şi predaţi-vă Lui pentru că este un ciclu al Răpirii, iar El ne schimbă şi El ne ridică sus. Cine face aceasta? Cuvântul. Cuvânt peste Cuvânt, peste Cuvânt şi Mireasa este zidită mai sus şi mai sus şi mai sus. Cine face aceasta? Descoperirea aflată sub cele şapte Tunete; Ea o aduce la locul Ei. Ea trebuie să fie înăuntru, iar descoperirea a pus-o acolo. Aleluia!

Să mergem la anul 1964, la mesajul „Hristos identificat în toate epocile”. Cu câteva zile înainte de a aduce acest mesaj, fratele Branham s-a dus în locul unde i-a întâlnit pe cei şapte îngeri şi a fost luat sus în acea constelaţie, dar de data aceasta, nu mai era jos în Canion. La un moment dat, i s-a spus să ia o piatră şi s-o arunce în sus, iar mai târziu a spus că „Uneori trebuie să faci ceva ca să înceapă ceva!”, pentru că Dumnezeu lucrează printr-un trup de carne, prin om.

Fratelui Branham i s-a spus să ia o piatră, s-o arunce în sus şi să spună că judecata va lovi Coasta de Vest. El a spus că în ziua următoare, a venit un Vârtej de vânt care a lovit Canionul şi a aruncat în jos pietre care au retezat ramurile copacilor, iar deasupra Canionului a tunat de trei ori, Acesta fiind Glasul lui Dumnezeu care a vorbit cu el şi a spus: „Judecata loveşte Coasta de Vest!” El a spus că de acolo, Vârtejul acela s-a îndreptat spre Prescot, iar de acolo s-a dus direct în Alaska, la Anchorage, care a fost pe punctul să se scufunde din pricina cutremurului care a avut loc.

Uneori, cred că pentru noi ceea ce auzim pare o poveste, dar dacă am fi fost în acea zi Anchorage, Alaska, iar un val de apă ar fi venit şi ne-ar fi luat familia, nu am mai fi spus că este o poveste. Aceasta ar fi fost o realitate. Ceea ce s-a întâmplat în ziua aceea nu a fost un eveniment neînsemnat, ci a fost judecata care a început să lovească. De ce? Pentru că Hristos era afară din biserică. Ceea ce s-a întâmplat acolo, nu a fost ceva neînsemnat, nu a fost o poveste: „Am aruncat o piatră în sus, iar acum am o poveste pe care v-o spun şi vouă”, ci a fost un profet care a pronunţat judecata, iar judecata a lovit Coasta de Vest şi a fost pe punctul să scufunde Alaska.

El a spus:

„Ei au avut tot felul de mesaje şi de lucruri pe care le-a văzut Avraam, dar chiar înainte de naşterea fiului făgăduit, înainte ca neamurile să fie nimicite, a fost dat ultimul semn: Dumnezeu manifestat în trup de carne descoperind tainele inimii.

Acesta este ultimul semn pe care îl primeşte biserica şi Biserica duhovnicească. Acesta este ultimul semn pe care îl primeşte biserica firească, iar neamurile vor fi nimicite, ele fiind pregătite chiar acum pentru aceasta.

Pământul se zguduie pretutindeni din cauza cutremurelor. De ce? Prima dată, pământul a fost zguduit pretutindeni în Vinerea mare, iar ultima dată când a fost zguduit peste tot, a fost tot de Vinerea mare. De ce a fost zguduit atunci? Pentru că ei L-au respins pe Mesia lor. De ce a fost zguduit din nou acum? Pentru că ei au făcut acelaşi lucru.”

În Vinerea mare, când Isus a fost răstignit cu ocazia sărbătorii Paştelui, a fost un mare cutremur de pământ, iar fratele Branham a spus că acel cutremur a zguduit tot pământul, apoi a adăugat: „Ultima dată când a fost zguduit, a fost tot în Vinerea mare.”

Cutremurul din Anchorage, Alaska, a avut loc în Vinerea mare, la fel ca cel care a avut loc la Paşti.

De ce a avut loc acel cutremur mare de pământ în zilele lui Isus, când El a fost scos afară din tabără şi răstignit? El a fost dus afară din Ierusalim, a suferit afară din tabără, a fost scos afară din sistem, respins şi ucis. Ce s-a întâmplat atunci? Un cutremur a lovit pământul. Apoi, el a spus: „De ce a fost scuturat din nou? Pentru că ei au făcut acelaşi lucru.”

Dumnezeu a dorit atât de mult ca noi să înţelegem ce se petrecea, încât S-a îngrijit ca ziarele să scrie acele articole. Dar noi nu trebuie să ne oprim doar la ceea ce a spus el, cum a aruncat piatra în sus în timp ce se afla în spatele unui deşert. Nu! Nu aceasta a fost ştirea răspândită peste tot în lume, ci faptul că cutremurul acela a fost simţit în toată lumea, pe tot globul pământesc, a fost un cutremur mondial.

De ce a fost zguduit tot pământul în Vinerea mare a anului 1964? Pentru că în anul 1963 au fost deschise Peceţile şi Domnul a coborât cu un Strigăt, dar a fost respins, a fost scos afară din biserică. Când s-a întâmplat aceasta, în scenă era un profet care a anunţat judecata, iar atunci, tot pământul a fost zguduit de un cutremur puternic. Când? În Vinerea mare. De ce? Pentru că ei au făcut acelaşi lucru. Iar dacă Pavel a spus că El a suferit afară din tabără, înseamnă că noi trebuie să ieşim afară din tabără ca să purtăm ocara Lui. Înţelegeţi? Astăzi, ei au făcut acelaşi lucru: L-au scos afară din biserici, afară din sistemele religioase, din epocile bisericilor, de aceea, noi trebuie să ieşim afară din tabără şi să ne unim cu El.

În „Epoca bisericii Laodicea” scrie:

„Orice învăţat ştie că El este afară din biserică şi bate: „Iată, Eu stau la uşă şi bat.” (Fratele Branham bate de cinci ori în amvon). Este singura epocă a Bisericii care L-a scos în totalitate afară.”

Să citim puţin şi din predica „Hristos identificat în toate epocile” din anul 1964:

„Într-o zi, când Fiul lui Dumnezeu a fost respins şi răstignit în mod oficial, El a scuturat întreaga lume, iar acum, vedem că un grup mare, numit Consiliul Mondial al Bisericilor, L-a scos afară în mod oficial, aşa cum scrie în epoca bisericii Laodicea: „El este afară din biserică, bate la uşă şi încearcă să intre înăuntru.”

Acum, putem vedea că a existat un alt cutremur care a lovit această naţiune, nu alte naţiuni, ci aceasta. Când Isus a fost scos afară în mod oficial, a fost zguduită întreaga lume.”

V-aţi întrebat vreodată când s-a întâmplat aceasta? Dumnezeu ne-a dat răspunsul la această întrebare provocând un cutremur care a zguduit tot pământul. Isus a fost scos afară în mod oficial. A fost El scos afară? Este afară din tabără? Este afară din epocile bisericilor? Este slujba Fiului omului sau este slujba Fiului lui Dumnezeu? Fiul omului. Atunci unde trebuie să mergem noi? Afară din tabără ca să purtăm ocara Sa. Nu în sisteme, nu în biserici, pentru că Mireasa este diferită de biserică. Sunt două lucruri diferite, iar acum, El a chemat Mireasa afară din biserică, de aceea, ne face plăcere să ieşim afară din tabără.

Ştiaţi că un an mai târziu, în anul 1965, tot în Vinerea mare a fost un alt cutremur pe care fratele Branham l-a vestit mai dinainte? A fost cutremurul din Seattle, un cutremur mai mic, de cinci grade şi ceva.

Aşadar, am avut trei cutremure, dar ştiaţi că fratele Branham a vestit şi un al patrulea cutremur? El a făcut aceasta în predica „Alegerea unei Mirese” din anul 1965. Era la Los Angeles şi a spus:

„O, Capernaume, Capernaume! Te numeşti cetatea îngerilor… Te-ai ridicat până la ceruri, dar acum vei fi coborât în iad!”, după care le-a spus că ei vor fi scufundaţi în ocean şi vor fi acoperiţi de un val. De ce? Pentru că va urma un cutremur care va face aceasta. De ce? Să mergem în Apocalipsa 21, unde ni se dă răspunsul:

„Apoi unul din cei şapte îngeri care ţineau cele şapte potire pline cu cele din urmă şapte urgii a venit şi a vorbit cu mine şi mi-a zis: „Vino să-ţi arăt mireasa, nevasta Mielului!”

Aici vedem un înger care face parte din cei şapte îngeri care ţineau cele şapte potire pline cu cele din urmă şapte urgii.

„Şi m-a dus, în Duhul, pe un munte mare şi înalt. Şi mi-a arătat cetatea sfântă, Ierusalimul, care se cobora din cer, de la Dumnezeu…”

„…Îngerul care vorbea cu mine avea ca măsurătoare o trestie de aur, ca să măsoare cetatea, porţile şi zidul ei.

Cetatea era în patru colţuri şi lungimea ei era cât lărgimea. A măsurat cetatea cu trestia şi a găsit aproape douăsprezece mii de prăjini. Lungimea, lărgimea şi înălţimea erau deopotrivă.”

Cine a predicat Căminul viitor? Cine ne-a spus dimensiunile Cetăţii? Acelaşi înger. Îngerul care a vorbit cu Ioan este acelaşi înger care i-a arătat căsătoria Miresei şi Cetatea, Noul Ierusalim.

„În cetate n-am văzut niciun Templu, pentru că Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic, ca şi Mielul sunt Templul ei.

Cetatea n-are trebuinţă nici de soare, nici de lună ca s-o lumineze, căci o luminează slava lui Dumnezeu şi făclia ei este Mielul.

Neamurile vor umbla în lumina ei şi împăraţii pământului îşi vor aduce slava şi cinstea lor în ea.

Porţile ei nu se vor închide ziua, fiindcă în ea nu va mai fi noapte.

În ea vor aduce slava şi cinstea neamurilor.

Nimic întinat nu va intra în ea, nimeni care trăieşte în spurcăciune şi în minciună, ci numai cei scrişi în cartea vieţii Mielului.”

Să citim mai departe, deoarece faptul că s-a încheiat acest capitol nu înseamnă că s-a încheiat şi dialogul:

„Şi mi-a arătat un râu cu apa vieţii, limpede ca cristalul, care ieşea din scaunul de domnie al lui Dumnezeu şi al Mielului.

În mijlocul pieţei cetăţii şi pe cele două maluri ale râului, era pomul vieţii, rodind douăsprezece feluri de rod şi dând rod în fiecare lună; şi frunzele pomului slujesc la vindecarea neamurilor.”

Aşadar, acest înger i-a arătat lui Ioan Mireasa, Cetatea şi Pomul Vieţii. Cine ne-a arătat toate acestea? El vorbea aici cu Ioan.

„Nu va mai fi nimic vrednic de blestem acolo. Scaunul de domnie al lui Dumnezeu şi al Mielului vor fi în ea. Robii Lui Îi vor sluji.

Ei vor vedea faţa Lui şi Numele Lui va fi pe frunţile lor.

Acolo nu va mai fi noapte. Şi nu vor mai avea trebuinţă nici de lampă, nici de lumina soarelui, pentru că Domnul Dumnezeu îi va lumina. Şi vor împărăţi în vecii vecilor.

Şi îngerul mi-a zis: „Aceste cuvinte sunt vrednice de crezare şi adevărate…”

Cine a spus toate acestea? Unul din îngerii cu cele şapte urgii, îngerul care avea una dintre cele şapte urgii.

Să citim mai departe:

„Şi îngerul mi-a zis: „Aceste cuvinte sunt vrednice de crezare şi adevărate. Şi Domnul Dumnezeul duhurilor prorocilor a trimis pe îngerul Său să arate robilor Săi lucrurile care au să se întâmple în curând.”

„Şi, iată, Eu vin curând! Ferice de cel ce păzeşte cuvintele prorociei din cartea aceasta!”

Eu, Ioan, am auzit şi am văzut lucrurile acestea. Şi după ce le-am auzit şi le-am văzut, m-am aruncat la picioarele îngerului care mi le arăta, ca să mă închin lui.”

Ioan este un simbol al Miresei. În faţa cărui înger a vrut să se închine Mireasa? Fratele Branham a vorbit despre aceasta în mesajul „Şarpele zdrobit”, pentru că a spus că el se potriveşte cu Scripturile. Aici, Ioan care este un simbol al Miresei, a încercat să i se închine fratelui Branham.

Aşadar, acum am putut identifica cine este acest înger: unul dintre cei şapte îngeri care ţineau cele şapte potire şi care are un potir plin cu urgiile Sale. Aceasta îl face pe fratele Branham nu doar îngerul celei de-a şaptea epoci a Bisericii, ci şi unul din îngerii potirelor, el fiind acela care a arătat căsătoria Mirelui şi a Miresei, dimensiunile cetăţii şi Pomul Vieţii. El este cel în faţa căruia s-a aruncat Ioan ca să i se închine.

Să mergem acum în Apocalipsa 16.17:

„Al şaptelea a vărsat potirul lui în văzduh. Şi din Templu, din scaunul de domnie, a ieşit un glas tare care zicea: „S-a isprăvit!”

Şi au urmat fulgere, glasuri, tunete şi s-a făcut un mare cutremur de pământ, aşa de tare cum, de când este omul pe pământ, n-a fost un cutremur aşa de mare.”

Fratele Branham este unul din îngerii potirelor, el având una din cele şapte urgii. El a venit atât de departe ca şi civilizaţia care a putut călători până pe Coasta de Vest. Evanghelia şi civilizaţia au ajuns până pe Coasta de Vest, iar el era în Los Angeles şi a strigat aşa cum a făcut Isus:

„O, Capernaume, Capernaume, pentru că M-ai respins pe Mine, vei fi pe fundul mării! O, Capernaume, Capernaume, pentru că L-ai respins pe acest Hristos…” Ce făcea el? Chema un mare şi puternic cutremur.

Prieteni, ceea ce s-a întâmplat acolo nu este un lucru neînsemnat, ci este unul dintre cele mai mari lucruri care au fost consemnate vreodată în Scriptură, iar eu şi voi, umblăm chiar în mijlocul lor. Noi avem la fel de multe Scripturi ca evreii în Exod; avem la fel de multe versete biblice care s-au împlinit, care trebuie să se împlinească încă şi care se desfăşoară pretutindeni în jurul nostru, ca în timpul când a umblat Isus pe pământ. În slujba fratelui Branham se manifesta verset după verset, verset după verset, şi se manifestă chiar acum.

Nu fiţi orbi! Nu aşteptaţi ceva! Nu staţi în întuneric şi nenorocire, în denominaţionalismul întunecat, în întunericul Laodicei! Glasul bate, ieşiţi afară din tabără, ieşiţi afară din epoci, ieşiţi la slujba Fiului omului când vine în Trup şi Se manifestă din nou.

Noi trăim într-o zi măreaţă!

Aş vrea să vă citesc ceva ce a spus fratele Branham în predica „Încă o dată, Doamne!” din iunie 1963:

„Ştiinţa a făcut o fotografie a Acestuia, iar voi L-aţi văzut fiindcă a fost publicat în Presa asociată. Ei nu au ştiut ce era. Este un Nor care atârnă la douăzeci şi şase de mile înălţime. Vaporii se formează cu cincisprezece sau douăzeci de mile mai jos, de aceea ei nu ştiu ce este şi încearcă să-L investigheze. Acolo, chiar sub El, am stat eu, iar cei şapte îngeri stăteau acolo răcnind cu glasurile lor, a celor şapte Peceţi. Trei dintre noi sunt martorii acestor lucruri care au fost profeţite pe casetă. Este acesta timpul, domnilor? Acum, ei încearcă să afle, deoarece pentru ei este o taină.

Unii dintre fraţi au zis: „De ce nu mergi să le spui?”

Ar fi la fel ca atunci când Îngerul Domnului a apărut aici la Houston, Texas, în acea Lumină, iar eu le-am spus oamenilor: „Toată viaţa am văzut Lumina aceea!”

În altă parte, el a spus: „Lumina aceasta este o taină pentru ei, aşa cum a fost şi Lumina pe care au urmat-o magii în ziua lor.” Este acelaşi lucru.

Prieteni, în generaţia aceasta au loc aceleaşi lucruri care s-au petrecut de-a lungul Scripturilor. Noi nu aşteptăm ceva, fiindcă totul se desfăşoară chiar acum. Dacă aş putea să strig ceva îndeajuns de tare, aceasta ar fi:

„Încetaţi să mai aşteptaţi ceva, încetaţi să mai priviţi după ceva, fiindcă se întâmplă chiar acum!”

Tot Cuvântul a fost deschis, iar noi suntem exact în mijlocul Răpirii, învierea este în curs în voi şi în mine şi Puterea de aducere la Viaţă ne aduce la manifestarea Vieţii lui Isus Hristos.

Totul se petrece chiar acum! Chiar acum!

Fratele Branham a chemat un cutremur care a avut loc în Vinerea mare şi a mai chemat un cutremur care a avut loc şi despre care se poate citi în mărturia lui Dawson Rilley. An după an, vedem că Hristos a fost scos afară.

În anul 1965, fratele Branham a ajuns la predica „Alegerea unei Mirese” şi a chemat un cutremur care va şterge destul de mult de pe faţa pământului, un cutremur masiv care va zgudui întreaga lume. El a spus că cel din Alaska nu a dezechilibrat planeta, dar următorul o va face. El a spus că cutremurul acela a fost un semn al judecăţii, un avertisment care a scuturat tot pământul, apoi a chemat un alt cutremur să vină.

Prieteni, dacă primul şi al doilea au avut loc, va avea loc şi al treilea. Aţi face bine să credeţi aceasta, pentru că Dumnezeu a legitimat-o prin orice semn posibil şi în orice fel posibil, agenţiile de ştiri din toată lumea s-au implicat în arătarea semnelor Sale, iar profetul care era în scenă ne-a spus însemnătatea acelor semne.

Cutremurul acela nu a dezechilibrat planeta, dar următorul o va face. De ce? Pentru că fratele Branham este unul din cei şapte îngeri cu potire şi are una din cele şapte urgii. Mai mult, el a făcut deja chemarea pentru ca aceasta să se împlinească.

Prieteni, timpul în care trăim este un timp măreţ!

Ei nu au ştiut ce era Norul şi au încercat să afle, iar fraţii i-au zis fratelui Branham: „Du-te şi spune-le!”, dar el a spus: „Nu, pentru că va fi la fel ca atunci când Îngerul Domnului a apărut şi a fost fotografiat la Houston, Texas, după ce le-am spus ani de-a rândul că L-am văzut.”

Apoi, el a spus:

„Biserica ştie aceasta şi la fel ştiinţa, pentru că totul trebuie să mărturisească atunci când Isus Hristos face o mişcare.”

Lumina din Houston, Texas a fost o mărturie; Norul a fost o mărturie şi totul trebuie să mărturisească atunci când Isus Hristos face o mişcare.

Întrebarea care se pune este: Ce mişcare face El? Aceasta este întrebarea mea. Norul şi fotografia cu Norul, care a apărut în toată lumea, este o mărturie. Norul a arătat că El vine; apoi, a fost Strigătul, Glasul şi Trâmbiţa, a urmat întunecarea lunii care a arătat că El nu mai este în epocile bisericilor, că El este afară şi că ei au intrat în întuneric total; iar cutremurul ne-a arătat că El a fost respins a doua oară, aşa cum a fost şi prima dată. Ce sunt toate acestea?

Cerurile mărturisesc, pământul mărturiseşte, au loc semne şi minuni, cutremure, semne în cer, toate mărturisind acelaşi lucru: suntem la sfârşitul veacurilor, slujba Fiului omului a venit şi a existat o chemare a Miresei care a fost chemată afară din epocile bisericilor ca să se unească cu Hristos.

Prieteni, eu spun: Slăvit să fie Domnul!

Nu doresc să fac parte din nimic altceva în această viaţă, nu mă atrage nimic altceva şi nu sunt entuziasmat de nimic altceva, decât de aceasta.

Aceasta nu este doar ceva despre care ne place să vorbim, ci este cel mai măreţ lucru care s-a întâmplat vreodată şi se întâmplă acum.

De multe ori, noi spunem: „După proiectul acesta, voi începe cutare lucru; într-o zi voi citi Mesajul acesta şi voi începe să mă rog.”

Prieteni, totul se petrece chiar acum, totul se petrece în jurul nostru, aşa că ce mai aşteptăm? Chiar aşteptăm să se întâmple ceva ca să ne mobilizăm? Când vom vedea că se întâmplă ceva va fi prea târziu.

În zilele lui Noe, când au văzut picăturile de ploaie a fost prea târziu; atunci când îngerul morţii a trecut prin Egipt, iar ei nu au avut sângele pus pe usciorii uşii, a fost prea târziu să mai facă ceva.

Voi trebuie să credeţi înainte de a vedea ceva! Trebuie să faceţi parte din aceste lucruri înainte ca ele să se petreacă, trebuie să vă implicaţi, să vă predaţi prin credinţă pentru că lui Dumnezeu Îi place să vadă că credeţi, iar fără credinţă este cu neputinţă să trecem înaintea Lui.

Dumnezeu ne-a spus cum trebuie să acţionăm pe baza credinţei, pentru că atunci când vom vedea picăturile de ploaie va fi prea târziu. Va fi prea târziu!

Dacă ziceţi: „Voi aştepta până când îi voi vedea pe cei dragi ai mei înviaţi”, nu-i veţi vedea! De ce? Pentru că cel care-i va învia este Glasul care se află în Mireasă!

Acum, noi trebuie să credem! Credeţi semnele, cutremurele, credeţi Luminile, întunecarea lunii, credeţi totul! Ce însemnătate au toate acestea? Noi nu mai navigăm prin ce-a de-a şaptea epocă a bisericii, ci mergem mai departe, mai sus.

Poate ziceţi: „Sunt în corabia Mesajului şi navighez pur şi simplu prin Laodicea, iar într-o zi, Căpitanul va spune: „Pregătiţi-vă pentru că suntem aproape de Port!”

Nu, prieteni, nu va fi aşa! Lucrurile se întâmplă deja. Noi nu mai suntem în corabia Laodicei, ci am ieşit din ea şi suntem în Hristos. Am intrat în Arcă, sunt în Arca siguranţei, sunt deja acolo pentru că cred. Credeţi şi voi aceasta? Credeţi că este adevărat? Atunci, ţineţi-vă toată viaţa de El! Hrăniţi-vă cu Mesajul, hrăniţi-vă cu El în mod constant, pentru că Mesajul este cel mai preţios lucru din lume pentru noi.

Vă iubesc pe toţi şi sunt atât de mulţumitor că am un Trup de credincioşi care vrea Adevărul. Un Trup care nu vrea nimic altceva decât Adevărul şi care nu se teme să spună ceea ce a spus profetul. Aleluia! Să-I mulţumim Domnului.