BISERICA DE ASTAZI

Am avut un timp minunat în tabără, fiindcă cei care au predicat au făcut-o în mod minunat. Nivelul de propovăduire a fost extraordinar, iar fratele Wayne a făcut o afirmaţie care m-a atins, de aceea, în seara aceasta aş vrea să dezvolt câteva lucruri bazându-mă pe ea.

El a spus: „M-am săturat să aud pe toată lumea spunând că tinerii sunt biserica de mâine! Tinerii sunt biserica de astăzi pentru că niciunul dintre noi nu reprezintă biserica de mâine!”

Când a spus aceasta, m-am gândit: „Ceea ce a spus el nu este pentru tineri, ci este pentru mine.” Fratele Branham a spus că problema cu creştinii este întotdeauna aceeaşi: ei privesc înapoi la ceea ce a făcut Dumnezeu şi înainte la ceea ce va face, dar pierd din vedere ceea ce face acum.

Astfel, în seara aceasta aş vrea să iau ca subiect: „Biserica de astăzi”, iar pentru aceasta vom merge în Luca 4.16-21:

 

„A venit în Nazaret, unde fusese crescut, şi, după obiceiul Său, în ziua Sabatului, a intrat în sinagogă. S-a sculat să citească…”

 

Pentru mine este extraordinar faptul că Isus obişnuia să meargă la sinagogă în ziua de Sabat. El putea citi sulurile acasă, dar obişnuia să meargă la biserică. Amin!

Cuvântul nu ne dă nici un alt tipar, ci acesta este tiparul care a fost arătat şi stabilit pentru toate timpurile.

 

„…şi I s-a dat cartea prorocului Isaia. Când a deschis-o, a dat peste locul unde era scris:

„Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns să vestesc săracilor Evanghelia, M-a trimis să tămăduiesc pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc robilor de război slobozirea şi orbilor, căpătarea vederii, să dau drumul celor apăsaţi

şi să vestesc anul de îndurare al Domnului.”

În urmă, a închis cartea, a dat-o înapoi îngrijitorului şi a şezut jos. Toţi cei ce se aflau în sinagogă aveau privirile pironite spre El.

Atunci, a început să le spună: „Astăzi s-au împlinit cuvintele acestea din Scriptură, pe care le-aţi auzit.”

 

Puteţi să vă aşezaţi.

Fratele Branham a predicat un mesaj referitor la acest verset şi anume: „Astăzi s-a împlinit această Scriptură”, iar noi ştim ce a spus acolo.

În continuare, aş vrea să ne aplecăm puţin asupra acestui verset. Lui Isus I s-a dat un sul şi El a început să citească din cartea prorocului Isaia, iar ceea ce citea era o profeţie. Apoi, când a terminat de citit, El s-a uitat la mulţime şi a spus: „Astăzi s-au împlinit cuvintele acestea din Scriptură, pe care le-aţi auzit.”

Oamenii stăteau acolo şi ascultau un Om care citea din Scripturi, dar când a terminat de citit, le-a spus: „Aceasta s-a împlinit astăzi!” Fiecare profeţie care a fost dată spunea: „Cândva în viitor se va întâmpla aceasta. Într-o zi, se va întâmpla aceasta”, dar Isus a stat acolo şi a spus: „Ceea ce a profeţit Isaia cu sute de ani în urmă, s-a împlinit astăzi.”

Indiferent ce se întâmplă, fiecare profeţie dată trebuie să aibă o zi a împlinirii. Profetul a spus: „O fecioară va naşte…”, deci trebuia să vină o zi în care o fecioară avea să nască, iar când s-a întâmplat aceasta, El a putut spune: „Astăzi s-au împlinit cuvintele acestea din Scriptură, pe care le-aţi auzit.”

Dar aceasta nu a fost numai pentru fratele Branham sau numai pentru Isus Hristos, ci are loc de fiecare dată când se împlineşte o Scriptură, iar atunci are loc o anunţare publică: „Astăzi s-a împlinit această Scriptură!” Însă trebuie să existe oameni care să împlinească acel Cuvânt. Amin!

În mesajul „Care este atracţia de pe munte?” scrie:

„Ce s-a întâmplat pe Muntele Sunset? Dumnezeu Îşi confirma Cuvântul Său. Despre aceasta este tot acest zgomot. Observaţi, este Dumnezeu care împlineşte din nou Cuvântul Său făgăduit în Apocalipsa 10.1-7: „În zilele în care va răsuna Mesajul îngerului al şaptelea, se va încheia taina lui Dumnezeu.” Taina ascunsă a Apocalipsei 10.1-7, ultimul Mesaj pentru ultima epocă a Bisericii se împlineşte întocmai. În această epocă, se împlineşte întocmai Luca 17.30: „Ziua în care va fi descoperit Fiul omului.”

Fratele Branham predica mesajul intitulat: „Care este atracţia de pe munte?” fiindcă a primit acest titlu când s-a dus să mănânce. În timp ce pleca la masă, s-a uitat la plăcuţele de înmatriculare a maşinilor care erau parcate în jurul Tabernacolului şi a văzut că toate acele maşini erau venite din diferite state, aşa că a început să se întrebe: „Care este atracţia? Ce-i adună pe oameni? Ce îi atrage?” Aceasta l-a făcut să predice mesajul „Care este atracţia de pe munte?”, în care a început să vorbească despre Muntele Sunset şi despre Norul care a apărut când au coborât îngerii şi l-au luat în acea constelaţie unde i s-a spus să se întoarcă în Est pentru deschiderea Peceţilor. Fratele Branham a privit în urmă şi se întreba: „Ce este aceasta? Ce s-a întâmplat pe Muntele Sunset?” El era în anul 1965, iar evenimentul acela a avut loc în anul 1963, dar privea înapoi şi întreba: „Ce s-a întâmplat acolo?”

Dacă vreodată aţi avut îndoieli cu privire la ceea ce   s-a întâmplat acolo, să ascultăm ce a spus profetul, pentru că el ne-a explicat ce s-a întâmplat pe Muntele Sunset:

„Ce s-a întâmplat acolo? Despre ce este tot acest zgomot? Dumnezeu Îşi împlinea din nou Cuvântul făgăduit.”

Care Cuvânt făgăduit? Cuvântul făgăduit în Apocalipsa 10.1-7 s-a împlinit pe Muntele Sunset. Ce s-a întâmplat acolo? Acela era Dumnezeu, Hristos care a venit jos pentru a descoperi sau pentru a întregi profeţia din Apocalipsa 10.1-7.

Fratele Branham a întrebat: „Ce s-a întâmplat?” Aceasta este ceea ce s-a întâmplat: este exact acelaşi lucru pe care l-am văzut atunci când Isus a luat sulul şi a spus: „Astăzi s-a împlinit această Scriptură.” Aici, noi privim exact la acelaşi lucru. Fratele Branham ştia în ce ceas, în ce moment trăia; ştia ce Scripturi se făceau trup, iar întrebarea care se ridică este: Noi ştim? Acum, noi putem spune ceea ce a spus profetul, pentru că el ne-a spus ce s-a întâmplat pe Muntele Sunset, ne-a spus că era Dumnezeu care Îşi împlinea Cuvântul din Apocalipsa 10.1-7, dar Scripturile noastre? Ce putem spune despre profeţiile ulterioare, care se împlinesc mai departe?

Noi putem vorbi despre Apocalipsa 10.1-7, dar fratele Branham a spus: „Aceasta s-a împlinit.” Putem vorbi despre Maleahi 4, dar fratele Branham a spus: „Aceasta s-a împlinit.” Putem vorbi despre Luca 17.30, dar el a spus: „Aceasta s-a împlinit.” Întrebarea care se ridică este: Ce putem spune despre Scripturile noastre, despre profeţiile noastre? Aleluia!

Aş vrea să vă citesc aceasta din nou. „…este Dumnezeu care împlineşte din nou Cuvântul Său făgăduit.” Ce împlinea Dumnezeu?

„…este Dumnezeu care împlineşte din nou Cuvântul Său făgăduit în Apocalipsa 10.1-7: „În zilele în care va răsuna Mesajul îngerului al şaptelea, se va încheia taina lui Dumnezeu.” Taina ascunsă a Apocalipsei 10.1-7, ultimul Mesaj pentru ultima epocă a Bisericii…”

Mai există un alt Mesaj care trebuie să vină?

„…ultimul Mesaj pentru ultima epocă a Bisericii, se împlineşte întocmai”, acest ultim Mesaj, deschiderea Peceţilor. „…ultimul Mesaj pentru ultima epocă a Bisericii. În această epocă, se împlineşte întocmai Luca 17.30: „Ziua în care va fi descoperit Fiul omului.”

Aşadar, descoperirea Peceţilor a fost descoperirea Fiului omului.

Mai jos, în acelaşi mesaj, fratele Branham a spus:

„Dumnezeul cerului a făgăduit că timpul de seară va avea Lumini de seară. În urmă cu trei ani, această taină era o profeţie. Ce timp este acesta, domnilor?”

Aici, fratele Branham vorbeşte despre un mesaj pe care l-a predicat în decembrie 1962. El era în iulie 1965 şi întreba: „Ce se petrece? Trebuie să existe Lumini de seară.” „În urmă cu trei ani, această taină era o profeţie. Ce timp este acesta, domnilor?”

Când a predicat acel mesaj, l-a numit iniţial „Domnilor, acesta este semnul sfârşitului?” Aceasta a fost întrebarea lui. I se spuseseră şase vise pe care le-a tălmăcit şi care au fost încununate cu o vedenie, iar atunci a ştiut că trebuia să meargă în Vest. Vedenia i-a spus că trebuia să meargă în Vest, iar după aceea, Dumnezeu l-a vizitat în camera sa. Când s-a trezit, era într-un colţ şi era atât de pierdut încât nici măcar nu a ştiut cum a ajuns acolo.

Dumnezeu îi vorbea şi îi aducea descoperiri. Visele i-au fost spuse în ordine, dar nu i-au fost spuse într-o singură zi, ci şase oameni diferiţi au venit şi i-au relatat şase vise diferite, toate vorbind despre acelaşi lucru. Apoi, în timp ce era în camera sa, a avut acea experienţă care aproape l-a scos afară din camera sa. Prezenţa lui Dumnezeu a fost atât de puternică, încât fratele Branham a fost pe punctul să leşine, dar atunci nu a ştiut ce era.

A fost o bubuitură, iar mai întâi, a văzut acele păsărele mici care au zburat spre Est; au fost şapte păsărele. Apoi, au venit porumbeii, păsări mai mari, dar şi aceştia au zburat spre Est, iar după ele a văzut îngerii care veneau în formă de piramidă. Ei l-au luat sus, iar atunci a auzit o bubuitură care l-a făcut să spună: „Doamne, dacă acesta este sfârşitul vieţii mele, nu voi spune nimic, dar dacă este vorba de înaintarea slujbei mele, îngăduie ca puterea Ta să se întoarcă din nou.” Apoi a spus: „Aproape că m-a scos afară din cameră.”

După aceea, fratele Branham a venit şi a predicat acest mesaj în care a povestit cele şase vise şi vedenia, după care a început să vorbească despre faptul că va merge în Vest şi a spus: „Acesta este timpul în care trebuie să fie descoperite cele şapte tunete necunoscute, cele şapte tunete tainice din Apocalipsa 10?” Apoi a zis: „Domnilor, acesta este timpul sfârşitului? Acesta este timpul pentru această profeţie?” El a început să aşeze lucrurile şi a spus: „În urmă cu trei ani, această taină era o profeţie. Ce timp este acesta, domnilor?” Vedeţi, în acest mesaj, el se întreba: „Este acesta timpul în care aceste şapte Tunete tainice vor păşi în faţă?” şi a repetat de mai multe ori: „Acesta este timpul?”

„Domnilor, ce timp este acesta? Dar acum este istorie, a trecut.”

În urmă cu trei ani, adică în timpul când a predicat „Ce timp este acesta, domnilor?”, „taina era o profeţie, dar acum (în anul 1965), este istorie, a trecut.”

Totuşi, oamenii continuă să se întrebe: „Au fost descoperite Tunetele?” Ele au fost descoperite. „Au fost deschise Peceţile?” Da, au fost deschise. Amin!

Aceasta a spus profeţia: că el avea să meargă şi să primească descoperirea celor şapte Peceţi, dar „acum” (adică în anul 1965), aceasta nu mai era o profeţie, ci era istorie.

Fratele Branham stătea într-o joncţiune a timpului, într-un punct de tranziţie şi a prins tranziţia. El ştia unde ne aflăm. Noi nu mai aşteptăm Apocalipsa 10.1-7, nu mai aşteptăm epoca a şaptea a Bisericii, nici mesagerul celei de-a şaptea epoci, nici Maleahi 4 sau Luca 17. El ştia atunci că noi nu mai aşteptăm aceste lucruri pentru că au trecut, s-au împlinit, sunt istorie. La cinci luni după ce a spus aceste lucruri, Dumnezeu l-a scos pe fratele Branham din scenă. De ce? Pentru că toate acele Scripturi au fost împlinite, au trecut.

„Făgăduinţa este împlinită. Ce timp este acesta, domnilor, şi care este atracţia? Dumnezeu împlinindu-Şi Cuvântul! El este Acelaşi ieri, azi şi în veci.”

Amin! Doriţi să vorbim despre Maleahi 4? Eu pot spune că aceasta este istorie. Vreţi să vorbim despre Apocalipsa 10.1-7? Eu aş spune că şi aceasta este istorie, dar dacă vreţi să vorbim despre Apocalipsa 10.8, aş spune că aceasta este ziua de azi. Aceasta este ziua în care trăim noi, aceasta este „Astăzi s-a împlinit această Scriptură în auzul urechilor noastre.”

Să mergem împreună în Apocalipsa 10. Aceasta nu mai este o epocă a bisericii, ci este epoca Miresei, este timpul în care un grup de oameni vor spune: „Eu nu sunt un credincios din epoca Laodicea, aceasta nu este epoca trezirii penticostale! Noi am trecut dincolo de ea, epoca aceea este istorie.”

Astăzi, noi suntem într-o altă poziţie şi ştim unde ne aflăm. Astăzi, nu mai suntem într-o epocă a bisericii în care trebuie să privim în urmă şi să spunem: „Oh, aceasta este ceea ce s-a întâmplat acolo!” Wesley nu a ştiut că se afla în a şasea epocă a Bisericii; nu ştia că era mesagerul al şaselea, mesagerul pentru epoca a şasea a Bisericii. Luther nu a ştiut că era în epoca a cincea; el nu a ştiut că era mesagerul celei de-a cincea epoci a Bisericii. Dar noi am primit mesagerul care ştia că el era mesagerul al şaptelea, mesagerul epocii a şaptea a Bisericii. El a ştiut că era Glasul îngerului al şaptelea, a ştiut că era Maleahi 4; el a ştiut cine era şi a început să ne spună că mai important decât cine era el este cine suntem noi şi ce Scripturi împlinim astăzi. Noi nu suntem ca poporul care avea să-l asculte pe Luther. Acolo a izbucnit o trezire şi apoi au ştiut că acceptau Adevărul. Ei nu ştiau că erau în epoca a cincea, nu cunoşteau numele cetăţii (Sardes) care reprezenta epoca lor şi nu cunoşteau numele mesagerului pentru epoca lor; ei nu cunoşteau perioada de timp pe care a avut-o epoca lor, dar epoca noastră este diferită de aceea.

Noi am trecut dincolo de aceste epoci pentru că fratele Branham a spus: „Acesta este semnul sfârşitului?” Fraţi şi surori, noi am trecut dincolo de sfârşit. Îngerul acela puternic a venit jos şi a spus: „Nu va mai fi timp!” pentru că era încheierea epocilor denominaţionale, a epocilor Bisericii, era un sfârşit şi o trecere dincolo. Amintiţi-vă că Scriptura spune: „Spre seară se va arăta Lumina.” Care seară? A epocilor Bisericilor. Timpul de seară a perioadei neamurilor, timpul de seară a tuturor acestor lucruri, iar în acest timp de seară va fi Lumină. La apusul soarelui, pe Muntele Sunset, a început să apară, să izbucnească Lumina. El a spus că era o zi posomorâtă, o zi înnourată, o zi în care nu era nici întuneric, nici lumină, o zi acoperită de nori, fiindcă Lumina a fost ascunsă timp de şapte epoci ale Bisericii, era dincolo de nori. Lumina a răsărit la înviere, la înviere am avut o Lumină strălucitoare, iar apoi s-a pierdut printre nori. Dar acum, la apusul soarelui, Lumina a coborât jos din spatele norilor şi Şi-a făcut apariţia pe Muntele Sunset.

De fiecare dată când există un apus, dacă mergem puţin mai departe spre Vest, acel apus este şi un răsărit, iar fratele Branham a venit şi a predicat mesajul „Este răsăritul Soarelui.” Amin!

A fost un Mesaj al apusului pentru lume, pentru epocile Bisericii, un apus pentru denominaţiuni, dar pentru noi a fost răsăritul Soarelui, a fost începutul unei zile complet noi, pentru noi a fost ziua a opta. Amin! Aleluia!

Fratele Branham a spus: „Ce înviere a fost aceea!”, după care a adăugat: „Dar ce înviere este aceasta!” El nu a spus: „Va fi”, ci „este”. Aleluia!

Câţi dintre noi am avut o înviere duhovnicească? Înviaţi din denominaţionalismul întunecat la Lumina Evangheliei glorioase a lui Isus Hristos. Amin! Duhul meu a plecat deja acolo unde va pleca şi trupul meu într-o zi.

Acum haideţi să citim din Apocalipsa 10.1-8:

„Apoi am văzut un alt înger puternic, care se cobora din cer învăluit într-un nor. Deasupra capului lui era curcubeul; faţa lui era ca soarele şi picioarele† lui erau ca nişte stâlpi de foc.

În mână ţinea o cărticică deschisă. A pus piciorul drept pe mare şi piciorul stâng pe pământ…”

Acest Înger puternic nu este nimeni altul decât Hristos. El este Îngerul puternic.

„…şi a strigat cu glas tare, cum răcneşte un leu. Când a strigat el, cele şapte tunete au făcut să se audă glasurile lor.”

Amin! Noi ştim că acest Înger a venit jos şi că El este Hristos. În ce chip a venit Hristos? În chipul unui Înger puternic. Nu este în chip de Miel, nici în chipul Omului din Nazaret, ci a venit în chipul unui Înger puternic, iar noi vedem că acest Înger puternic răcneşte, strigă şi răcneşte cum răcneşte un leu. Acum, El nu a venit ca Miel, ci ca Împărat, ca Leul din seminţia lui Iuda. Amin! Deci, acest Înger puternic care a venit jos acum, este Hristos.

„Şi când au făcut cele şapte tunete să se audă glasurile lor, eram gata să mă apuc să scriu; şi am auzit din cer un glas, care zicea: „Pecetluieşte ce au spus cele şapte tunete şi nu scrie ce au spus!”

Şi îngerul pe care-l văzusem stând în picioare pe mare şi pe pământ şi-a ridicat mâna dreaptă spre cer

şi a jurat pe Cel ce este viu în vecii vecilor, care a făcut cerul şi lucrurile din el, pământul şi lucrurile de pe el, marea şi lucrurile din ea, că nu va mai fi nicio zăbavă,

ci că, în zilele în care îngerul al şaptelea va suna din trâmbiţa lui, se va sfârşi taina lui Dumnezeu, după vestea bună vestită de El robilor Săi prorocilor.”

Ce este aceasta? O profeţie. Dar noi am văzut că fratele Branham a spus că aceasta este deja istorie, a trecut, este istorie.

Acum, haideţi să mergem la ceea ce se împlineşte astăzi:

„Şi glasul pe care-l auzisem din cer mi-a vorbit din nou şi mi-a zis: „Du-te de ia cărticica deschisă din mâna îngerului care stă în picioare pe mare şi pe pământ!”

Ce era Cartea cu care a venit? Ce era Cărticica din mâna Sa? Cartea Răscumpărării, Cartea Vieţii Mielului, făgăduinţele pentru Mireasa lui Isus Hristos, iar acum, El a spus: „Du-te şi ia Cărticica din mâna Lui!”

El a venit cu o Carte deschisă în mâna Sa, El fiind Singurul care era vrednic să rupă Peceţile acestei Cărţi a Răscumpărării. Noi ştim că răscumpărarea a fost pecetluită după ce Cartea a fost pierdută de Adam; Ea a fost pecetluită într-o taină pentru ca nimeni să nu poată vedea ce este inclus în răscumpărare, cine era inclus în răscumpărare sau cum avea să se desfăşoare răscumpărarea de-a lungul a şase mii de ani. Dar a trebuit să existe un Om care să plătească preţul, iar acel Om a fost aici şi El avea să rupă Peceţile, să le îndepărteze şi să deschidă Cartea. Când a venit jos cu Cartea deschisă, El nu a venit ca să păstreze făgăduinţele pentru Sine Însuşi, nu a venit ca să păstreze răscumpărarea pentru Sine Însuşi, pentru că El a răscumpărat toată Sămânţa lui Hristos, toată Sămânţa lui Dumnezeu.

Aşadar, El a venit jos cu o Carte deschisă în mâna Sa, iar Glasul a spus: „Du-te şi ia Cartea!” Astăzi S-a împlinit această Scriptură în auzul urechilor noastre! Cum putem spune aceasta? Pentru că noi am luat Cartea şi am mâncat-o. În gura noastră a fost dulce ca mierea, dar pântecul nostru a devenit amar. Noi am trăit acest verset! Noi am trăit acest verset! Este acesta versetul nostru? Îl trăim noi? Este aceasta viaţa noastră?

Când citim acest verset putem spune: „Astăzi S-a împlinit această Scriptură în auzul urechilor noastre, dar nu o spun pentru că aşa spune fratele Chad şi nici pentru că a spus-o fratele Branham, ci pentru că pot sta ca martor pentru aceasta.” Dacă putem spune aceasta, este timpul să devenim serioşi cu Dumnezeu şi să spunem: „Doamne, care este părticica mea din Cuvântul Tău? Care este porţiunea pe care trebuie s-o împlinesc eu? În ce timp ne aflăm? În ce timp trăiesc eu? Sunt încă în Laodicea sau am venit aici?

„…şi mi-a zis: „Du-te de ia cărticica deschisă din mâna îngerului care stă în picioare pe mare şi pe pământ!”

M-am dus la înger…”

La care înger? La Îngerul puternic, la Cel care a răcnit ca un leu, la Cel care avea curcubeul Legământului deasupra capului Său, picioarele ca focul şi faţa ca soarele. Acesta este Hristos, Îngerul puternic. Deci, el a mers la acest Înger. Vedeţi, noi nu putem lua această Carte decât de la Cel care a deschis-o. Eu nu pot să v-o dau, fratele Branham nu poate să v-o dea şi nimeni altcineva nu poate face aceasta, ci trebuie să mergem noi înşine la Îngerul puternic şi s-o luăm.

„M-am dus la înger şi i-am cerut să-mi dea cărticica. Ia-o, mi-a zis el, „şi mănânc-o; ea îţi va amărî pântecele, dar în gura ta va fi dulce ca mierea.”

Noi trebuie să ţinem minte că Ioan a ajuns în punctul în care a înţeles că această Carte este Cartea Răscumpărării. Acest lucru ne-a fost spus de profetul lui Dumnezeu.

Din Apocalipsa, ştim că s-a făcut o strigare: „Cine este vrednic să ia Cartea şi să-i rupă Peceţile?”, iar Ioan a început să plângă pentru că nici un om de pe pământ, din cer sau de sub pământ, nu a fost găsit vrednic s-o facă. Fratele Branham ne-a spus că Ioan a înţeles ca dacă nu era nimeni vrednic, totul era pierdut. El ştia că Aceasta era Cartea Răscumpărării şi a înţeles că şi el avea să fie pierdut, că toată creaţia avea să fie pierdută, dacă nimeni nu era vrednic să deschidă această Carte. Ioan a fost acolo şi a fost martor la deschiderea Cărţii; el a văzut Peceţile rupte, a văzut că Mielul a venit din mijlocul scaunului de domnie, a rupt Peceţile şi a deschis Cartea, iar atunci a început să se bucure. Ioan a spus că tot cerul l-a auzit strigând, bucurându-se şi slăvindu-L pe Dumnezeu. El a ştiut ce era această Carte, a înţeles valoarea ei, a înţeles că era o Carte deschisă şi a ştiut că era Titlul de Proprietate, a ştiut că Acestea sunt drepturile depline de răscumpărare.

Aşadar, când s-a dus să ia Cartea, Ioan a cerut-o pentru că ajunsese în punctul în care a înţeles că avea şi el o părticică în acea moştenire, a înţeles că aşa cum Isus Hristos a fost vrednic să ia Cartea, a devenit şi el vrednic s-o ia. Amin! El s-a dus la Îngerul puternic care a adus Cartea deschisă jos.

Îngerul puternic nu a venit să aducă această Carte ca s-o păstreze pentru Sine, ci a venit s-o aducă pentru cei care au fost învredniciţi să meargă la El şi s-o ceară. Amin! Şi ce a spus Îngerul acela puternic? „Ia-o şi mănânc-o! Ia această Carte, care este Mesajul orei şi mănânc-o! Mănânc-o pe toată!”

„Am luat cărticica din mâna îngerului şi am mâncat-o: în gura mea a fost dulce ca mierea, dar, după ce am mâncat-o, mi s-a umplut pântecele de amărăciune.

Apoi mi-a zis: „Trebuie să proroceşti din nou cu privire la multe noroade, neamuri, limbi şi împăraţi.” (v. 10-11).

Astăzi s-a împlinit această Scriptură! Cine poartă Mesajul? Cine vorbeşte despre Cartea Răscumpărării? Cine profeţeşte din nou înaintea multor noroade, neamuri, limbi şi împăraţi? Mireasa lui Isus Hristos. Ea este singura care poartă Mesajul, este singura care a mâncat Cartea, Ea este singura care a digerat-o, fiindcă nu a ajuns numai în gura Ei, ci şi în pântec. Apoi, din pântecul nostru vor curge râuri de Apă vie. Această Apă curge din pântec, din inimă, nu din gură. Amin! Dar acum, Mireasa nu poate doar să mănânce Cartea, să se bucure de Cuvânt, ci trebuie să profeţească din nou. Aleluia!

Unii aşteaptă să se întoarcă profetul şi să facă lucrarea pe care Dumnezeu ne-a chemat pe noi s-o facem. Ei spun: „Când se va întoarce fratele Branham, va face aceasta. El va zbura cu avionul pretutindeni, iar noi vom aranja adunări în cort şi altele.” Nu este biblic să vină el şi să facă aceasta, ci este biblic ca noi să împlinim aceasta! Amin!

Fratele Craig este în Japonia şi suferă de o indigestie pentru că această Scriptură se împlineşte în auzul urechilor voastre; astăzi se împlineşte această Scriptură. Fratele Craig zace în pat şi încearcă să-şi revină pentru că trebuie să meargă să predice Evanghelia la o lume păcătoasă care nu a auzit-o niciodată. Astăzi s-a împlinit această Scriptură în auzul urechilor noastre. Dar care este partea voastră şi a mea? Am mâncat noi Cartea? Dacă am digerat-o, atunci partea noastră este să profeţim din nou, pentru că noi nu ne ruşinăm de Evanghelia lui Isus Hristos. Aceasta este puterea mântuirii.

Acum vom merge în 1Tesaloniceni. Vă rog să mă iertaţi dacă sunt prea entuziasmat, dar niciodată nu a fost o zi ca aceasta. Noi stăm exact în aceeaşi poziţie în care a stat şi Maria când a venit îngerul, mesagerul, la ea şi i-a spus: „Acestea sunt Scripturile şi tu eşti aleasă să le împlineşti. Aceasta este profeţia, aceasta este făgăduinţa, iar tu ai fost aleasă.” „Cum?” a întrebat ea, iar el a început să-i spună despre Duhul Sfânt care avea să vină şi să înfăptuiască lucrarea. Amin!

Acum, noi stăm în aceeaşi poziţie în care a stat şi Maria, pentru că profetul, mesagerul a venit şi ne-a spus: „Acestea sunt Scripturile, porţiunea pe care trebuie s-o împliniţi voi.” Şi ce am făcut noi? Am răspuns simplu: „Facă-mi-se după cum spui.”

Când umbla pe străzi, Maria avea un secret pe care nu-l ştia nimeni altcineva, un secret pe care nu-l putea înţelege nimeni, înăuntrul ei, în trupul ei, ea purta Cuvântul vieţii, Îl purta pe Hristos, purta Cuvântul, iar noi suntem în aceeaşi poziţie. Amin!

În epocile bisericilor, ei nu ştiau unde se aflau. Pavel care a spus: „Eu sunt o Lumină pentru neamuri”, pentru că el îşi cunoştea poziţia, ştia unde se afla şi a împlinit totul până la literă. Dar după timpul acela, ei nu au mai ştiut unde se aflau în Planul de răscumpărare al lui Dumnezeu, nu au mai ştiut care era poziţia sau locul lor, ci au luat doar Cuvântul care era dat şi se ţineau cu credincioşie de El. Dar astăzi, noi ştim unde ne aflăm în Cuvânt, în Scripturi şi trebuie să fim credincioşi Planului făcut de Tatăl nostru. Aleluia!

Ceea ce mă entuziasmează este faptul că pentru noi aceste lucruri nu mai sunt o taină, aşa că nu ne mai întrebăm: „Ce trebuie să fac? Care este voia Domnului cu privire la viaţa mea?” Voia Lui este să luăm Cartea, s-o mâncăm şi să prorocim din nou. Să spunem ceea ce spun casetele, să predicăm Cuvântul, să-L împărtăşim, să-L mărturisim şi să lăsăm ca vieţile noastre să fie o mărturie a ceea ce se regăseşte pe acele casete. Luaţi totul de pe casete şi duceţi în casele voastre! Aliniaţi-vă cu Mesajul orei şi lăsaţi ca lumea să vadă că profeţim din nou. „Astăzi, această Scriptură s-a împlinit în auzul urechilor voastre!”

Să citim din 1Tesaloniceni 4.16-17:

„Căci Însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va coborî din cer şi întâi vor învia cei morţi în Hristos.

Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul.”

Fratele Branham a vorbit despre aceste versete în mesajul „Răpirea” şi a spus că, aşa cum citim în Scripturi, există trei lucruri: un Strigăt, un Glas, Glasul Arhanghelului şi o Trâmbiţă. Să citim ce a spus profetul:

„Înainte ca să apară Isus, trebuie să se petreacă trei lucruri: un Strigăt, un Glas şi o Trâmbiţă. Acum, un Strigăt… Isus le înfăptuieşte pe toate trei când coboară.

Un strigăt. Ce este strigătul? Este Mesajul care iese mai întâi, Pâinea vie a Vieţii care aduce la suprafaţă Mireasa.”

Mai departe, el spune:

„Primul lucru care are loc când El începe să coboare din ceruri, este Strigătul.”

Haideţi să înţelegem toate acestea. Am citit Scripturile? Aici este Domnul Însuşi: „Căci Însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va coborî din cer.”

Aşadar, în minţile noastre nu există nici o umbră de îndoială cu privire la aceasta, iar ceea ce ne-a spus profetul este adevărat. El ne-a spus că Peceţile au fost deschise, iar Apocalipsa 10.1-7 este acum istorie, a trecut. De ce? Pentru că „Însuşi Domnul coboară”, iar fratele Branham ne-a spus că El le împlineşte pe toate trei în timp ce coboară. Amin! El nu stă acolo aşteptând şi nu va deschide Peceţile într-o zi din viitor, ci a făcut deja această lucrare, a deschis deja Peceţile, iar acum, coboară în chipul Duhului. Amin! Însuşi Domnul, nu un al doilea sau un al treilea domn, ci Însuşi Domnul coboară cu un Strigăt, un Glas şi o Trâmbiţă.

„Primul lucru care are loc când El începe să coboare din ceruri, este Strigătul. Ce este acesta? Este un Mesaj, pentru a-i aduce pe oameni împreună. Mai întâi a ieşit un Mesaj. Acum, este timpul pregătirii candelelor. „Ridicaţi-vă şi pregătiţi-vă candelele!” Ce strajă a fost aceasta? A şaptea, nu a şasea. A şaptea: „Iată, vine Mirele! Ridicaţi-vă şi pregătiţi-vă candelele!”, iar ele au făcut aceasta. Dar unele dintre ele au aflat că nici măcar nu aveau untdelemn în candelele lor. Vedeţi? Dar este timpul pregătirii candelelor.

Este timpul lui Maleahi 4; este Luca 17. Noi vedem trăind chiar acolo, toate acele profeţii care sunt aşezate în ordine desăvârşită pentru această zi.”

Ce descrie el aici? Strigătul.

Aşadar, există trei lucruri: un Strigăt, un Glas şi o Trâmbiţă, În pasajul citit de noi, fratele Branham a descris Strigătul, iar Maleahi 4 şi Luca 17.30, au făcut parte din Strigăt.

Să citim mai departe din mesajul „Răpirea”:

„Acum, primul lucru este Strigătul… Deci, este un Strigăt, un Glas şi o Trâmbiţă.

Strigătul: un Mesaj care pregăteşte poporul.”

Am auzit noi Strigătul? Amin! Fratele Branham a spus: „El le înfăptuieşte pe toate trei în timp ce coboară.” Cine strigă Mesajul? Trebuia să fie El. Nu William Branham, ci El. El le înfăptuieşte pe toate trei în timp ce coboară: El a strigat, El a adus un Mesaj pentru a aduna Mireasa, apoi El va avea Glasul de Arhanghel.

„Strigătul: un Mesaj care pregăteşte poporul.

Al doilea este Glasul învierii: Acelaşi Glas răsunător care l-a chemat pe Lazăr din mormânt, în Ioan 11.38-44.

Adunarea Miresei împreună, apoi învierea morţilor, vedeţi, pentru a fi luaţi sus cu El. Acum fiţi atenţi, pentru că au loc trei lucruri. Care este următorul? Trâmbiţa. Un Strigăt, un Glas şi o Trâmbiţă.

Deci, al treilea lucru este o Trâmbiţă. La sărbătoarea Trâmbiţelor, Trâmbiţa cheamă întotdeauna poporul la sărbătoare, iar această sărbătoare va fi Cina nunţii, Cina nunţii Mielului şi a Miresei, în ceruri. Înţelegeţi?

Primul lucru care vine la suprafaţă este Mesajul Lui care cheamă Mireasa împreună. Următorul lucru este învierea Miresei adormite, a celor care au murit în celelalte epoci. Ei sunt luaţi sus împreună. Iar Trâmbiţa anunţă sărbătoarea în ceruri. Aceasta este ceea ce are loc, prieteni.

Noi suntem chiar acolo, suntem pregătiţi acum. Singurul lucru este că Biserica ieşită afară, trebuie să stea înaintea Fiului pentru a se coace.”

Aşadar, în mesajul Răpirea, fratele Branham ne spune că este un Strigăt, un Glas, care este Glasul învierii. Este acelaşi Glas care l-a chemat pe Lazăr din morţi. Strigătul este istorie, iar Glasul are loc chiar acum. Astăzi s-a împlinit această Scriptură în auzul urechilor voastre! Amin!

Fratele Branham a spus, iar noi am citit aceasta de multe ori în „Epoca Bisericii Laodicea”:

„Da, domnilor. Biserica nu mai este gura lui Dumnezeu, ci este propria ei gură. Dar Dumnezeu se va întoarce spre ea şi o va uimi prin profet şi prin Mireasă pentru că Glasul lui Dumnezeu va fi în Mireasă.”

Unde va fi Glasul lui Dumnezeu? În Mireasă.

Vreau să vă întreb: „Unde este Glasul lui Dumnezeu?” Chiar aici, fraţi şi surori. Este chiar aici, iar dacă nu a existat o înviere a sfinţilor în slujba pământească a fratelui Branham, această înviere a sfinţilor adormiţi trebuie să aibă loc acum şi este nevoie de Glasul lui Dumnezeu, de Glasul învierii; El trebuie să vorbească şi să-i cheme pe cei morţi. Cum va vorbi El? Cum a strigat El? Printr-un om. Aşa cum am citit, când vine jos, El înfăptuieşte toate cele trei lucruri în timp ce coboară. Astfel, când El a strigat, tot ce am auzit noi a fost fratele Branham care predica Mesajul. Acela a fost Glasul Domnului care striga!

În 1Tesaloniceni ni se spune că Glasul este Glasul Arhanghelului. În limba greacă, cuvânt „arhanghel” înseamnă „căpetenia îngerilor.” Cine este Căpetenia îngerilor? Cine este Mihail, Arhanghelul despre care ni se vorbeşte în Epistola lui Iuda? Cine este Căpetenia îngerilor? Este Isus Hristos în chip de teofanie, Împăratul în chip de teofanie. El este Căpetenia îngerilor, este Glasul Arhanghelului. Cine este Arhanghelul? Îngerul puternic care a venit jos cu o Carte deschisă. Acesta este Hristos, este Mihail în chip de Înger; teofania lui Hristos a venit jos cu o Carte deschisă în mâna Sa, acesta fiind Glasul care va învia morţii. Şi unde este acest Glas? În Mireasa Sa.

Acesta este motivul pentru care noi trebuie să prorocim din nou. Noi nu ţinem Mesajul înăuntru, nu mergem să-L ascultăm acasă şi să avem micuţe adunări individuale sau de grup, ci ieşim afară, răspândim Cuvântul şi le spunem oamenilor: „Acesta este Hristos, Acesta este Cuvântul!” Acesta este Strigătul şi noi suntem Glasul Lui. Iar într-o zi, acel Glas va fi atât de unit încât va ajunge în punctul în care nu va mai fi o profeţie, ci va fi istorie pentru că va exista o înviere a sfinţilor adormiţi. De ce? Pentru că vom ajunge în poziţia noastră, iar Dumnezeu Se va mişca prin Trupul Lui ales. Atunci, va fi un Glas, o manifestare a puterii depline a lui Isus Hristos, iar acel Glas va învia morţii. Aceasta nu se va întâmpla pentru că vom spune noi: „Morţilor, înviaţi!”, ci pentru că vieţile noastre vor glăsui Viaţa lui Dumnezeu, pentru că vieţile pe care le vom trăi vor fi glasuri ca de tunet, vor răsuna ca un tunet, aşa că diavolul nu le va mai putea ţine pe loc, pentru că ei trebuie să învie înainte ca trupurile noastre să fie schimbate. Amin!

Dacă doriţi ca trupurile voastre să fie schimbate, trăiţi o viaţă care să fie Glasul lui Dumnezeu! Trăiţi o astfel de viaţă încât atunci când mergeţi pe stradă, cine se va uita la voi să audă Cuvântul. Doar apariţia noastră trebuie să propovăduiască cu îndrăzneală Scripturile vii, pentru că El trebuie să fie în gura noastră, în casa noastră în viaţa noastră. Amin!

Trebuie să fie un Glas al învierii, iar acesta este Glasul Arhanghelului. Aşa cum am văzut, când El a vorbit prima dată, a făcut-o printr-un om – acela a fost Strigătul. Atunci, aceasta a fost profeţie, dar acum este istorie.

Unde se regăseşte Glasul Lui acum? În Mireasă. Noi trăim în Scripturi, facem Scripturile trup, suntem o Carte vie, un Cuvânt viu, arătat în seara aceasta chiar în această clădire, în această încăpere. Ce suntem noi la muncă, acasă? Suntem Glasul Arhanghelului, Cuvântul arătat, manifestat.

Aş vrea să mai citim câteva versete, apoi vom încheia. Se pare că trebuie să încheiem când abia începem, dar aşa este câtă vreme trăim în timp. Când voi ajunge însă dincolo, nu mă va mai opri nimeni, pentru că acolo nu vor mai fi ceasuri, calendare, iar eu voi fi fericit.

Să deschidem Bibliile la Apocalipsa 1.10-20:

„În Ziua Domnului eram în Duhul. Şi am auzit înapoia mea un glas puternic, ca sunetul unei trâmbiţe,

care zicea: „Eu sunt Alfa şi Omega, Cel dintâi şi Cel de pe urmă. Ce vezi scrie într-o carte şi trimite-o celor şapte Biserici: la Efes, Smirna, Pergam, Tiatira, Sardes, Filadelfia şi Laodiceea.”

M-am întors să văd glasul care-mi vorbea. Şi când m-am întors, am văzut şapte sfeşnice de aur.

Şi în mijlocul celor şapte sfeşnice, pe cineva care semăna cu Fiul omului, îmbrăcat cu o haină lungă până la picioare şi încins la piept cu un brâu de aur.”

Vreau să fiţi atenţi! Aici, Ioan spune că a auzit un Glas, iar când s-a întors, a văzut că în mijlocul celor şapte sfeşnice, care sunt cele şapte epoci ale Bisericii, stătea Cineva. Aşadar, în epocile bisericilor era Cineva care semăna cu Fiul omului. Ioan nu l-a numit Fiul omului, ci a spus „cineva care semăna cu Fiul omului”. Aleluia! Acesta este Hristos în Biserica Sa.

„Capul şi părul Lui erau albe ca lâna albă, ca zăpada, ochii Lui erau ca para focului,

picioarele Lui erau ca arama aprinsă şi arsă într-un cuptor şi glasul Lui era ca vuietul unor ape mari.

În mâna dreaptă ţinea şapte stele. Din gura Lui ieşea o sabie ascuţită cu două tăişuri şi faţa Lui era ca soarele când străluceşte în toată puterea lui.

Când L-am văzut, am căzut la picioarele Lui ca mort. El Şi-a pus mâna dreaptă peste mine şi a zis: „Nu te teme! Eu sunt Cel dintâi şi Cel de pe urmă,

Cel viu. Am fost mort, şi iată că sunt viu în vecii vecilor. Eu ţin cheile morţii şi ale Locuinţei morţilor.

Scrie dar lucrurile pe care le-ai văzut, lucrurile care sunt şi cele care au să fie după ele.

Taina celor şapte stele pe care le-ai văzut în mâna dreaptă a Mea şi a celor şapte sfeşnice de aur: cele şapte stele sunt îngerii celor şapte Biserici şi cele şapte sfeşnice sunt şapte Biserici.”

Aş vrea să ne întoarcem la versetul 15:

„picioarele Lui erau ca arama aprinsă şi arsă într-un cuptor şi glasul Lui era ca vuietul unor ape mari.”

El avea un Glas şi vorbea, iar când s-a întors, Ioan a văzut pe Cineva care semăna cu Fiul omului. Dar Acesta care semăna cu Fiul omului era Cineva în chipul Fiului omului şi stătea în mijlocul celor şapte epoci. Fratele Branham a luat aceste taine care nu au fost cunoscute niciodată până în epoca a şaptea a Bisericii şi ni le-a descoperit, pentru că în şapte îl avem întotdeauna pe şase. Aşadar, în şapte avem întotdeauna desăvârşirea, încheierea, dezvelirea completă. Amin! Deci, avem 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, dar în şapte le avem pe toate şase. Amin! Astfel, fratele Branham a putut privi înapoi în cele şapte epoci ale Bisericii şi le-a putut arăta pe toate şapte, iar noi le putem vedea pe toate şapte, dar în fiecare din aceste epoci s-a putut vedea doar o parte. Însă pe măsură ce se mergea mai departe, se mai putea vedea puţin, apoi încă puţin, dar când am ajuns la epoca a şaptea, am putut să privim înapoi şi să vedem totul. Când am ajuns la sfârşit, am putut privi înapoi şi să spunem: „Tot timpul a fost Hristos într-un Trup alcătuit din mai multe mădulare, a fost Hristos în chipul Miresei.” Deci, nu este de mirare că atunci când Se afla în mijlocul epocilor bisericilor, în mijlocul sfeşnicelor, Glasul Său era ca vuietul unor ape mari.

Noi ştim că fratele Branham a spus că Cuvântul tălmăceşte întotdeauna Cuvântul. Să mergem deci, în Apocalipsa 17.1:

„Apoi unul din cei şapte îngeri care ţineau cele şapte potire a venit de a vorbit cu mine şi mi-a zis: „Vino să-ţi arăt judecata curvei celei mari, care şade pe ape mari.”

Deci, avem acelaşi termen, însă aici este vorba de biserica catolică, curva cea mare care stă pe ape mari, şi vom vedea că Biblia se tălmăceşte singură pentru că în versetul 15, îngerul începe să tălmăcească simbolurile:

„Apoi mi-a zis: „Apele pe care le-ai văzut, pe care şade curva, sunt noroade, gloate, neamuri şi limbi.”

Aşadar, în Apocalipsa 1, Ioan a auzit acel Glas ca vuietul unor ape mari, iar când s-a întors să vadă ce era, a văzut pe Cineva care semăna cu Fiul omului; apele mari sunt noroade, gloate, neamuri şi limbi. Amin! Aceasta este o Mireasă universală şi cuprinde multe noroade, gloate, neamuri şi limbi. Ce sunt ei? Glasul Fiului omului. Amin! Este Glasul Arhanghelului, este Glasul lui Dumnezeu, aceştia vor fi Glasul învierii. Cum? O vom face noi? Nu putem! Când îngerul a venit la Maria, ea nu a putut face nimic pentru a rămâne însărcinată cu Hristos, ci a spus doar: „Facă-mi-se după cum spui!” Aşa I-a dat naştere lui Hristos, aşa a devenit manifestarea Cuvântului din ceasul acela şi aşa, profeţia dată prin Isaia a devenit istorie în pântecul ei.

Cum s-a întâmplat aceasta? Pentru că a spus: „Facă-mi-se după Cuvântul Tău!” Cum vom fi noi Glasul ca vuietul unor ape mari, Glasul Fiului omului, Glasul Arhanghelului, Glasul lui Dumnezeu? În acelaşi fel: „Facă-mi-se după Cuvântul Tău.”

Acesta este motivul pentru care noi nu ne jucăm cu Cuvântul lui Dumnezeu şi nu spunem că profetul a fost prea strict, prea legalist sau că a avut părerea sa. Ce încerca el să facă? S-o îmbrace pe Mireasă în Cuvânt. Amin! El încerca să aducă Mireasa în poziţia în care spuneau Scripturile că va fi.

Astfel, în mesajul „Evenimente actuale clarificate prin profeţie”, el a spus:

„Dacă eşti un fiu sau o fiică a lui Dumnezeu, tu ai fost tot timpul în Dumnezeu. Dar El a ştiut în ce strat şi în ce timp urma să fii sădit.”

El a ştiut că în noi se afla un atribut al Său şi a alocat porţiuni pentru diferite perioade ale timpului, porţiuni pentru a face anumite lucruri.

În Exod, ei au avut o anumită porţiune ca să slujească unui anumit scop. Iosua şi Caleb au avut o parte, o porţiune, un scop, pentru a răspunde nevoii zilei lor. Amin!

În Reforma timpurie, credincioşii care au auzit Adevărul, au ieşit din formalism, dintr-o formă de religie şi au intrat în Cuvânt. Ei au avut o părticică din Viaţa lui Dumnezeu, o Sămânţă-genă a lui Dumnezeu care a ieşit afară pentru a răspunde provocării zilei lor. Şi dacă ei au avut ceva, atunci noi ce avem?

Când a hotărât mai dinainte ceea ce avea să se întâmple, Dumnezeu a pus în voi şi în mine Ceva care să răspundă provocării acestei zile. Aceasta este părticica pentru ziua de astăzi. În interiorul vostru există o părticică, iar acea părticică va fi Glasul lui Dumnezeu astăzi. În interiorul vostru există o porţiune care va fi, în mod absolut, fără îndoială, Glasul învierii astăzi; în interiorul vostru există o porţiune care va mânca întreaga Carte, dar voi nu vă veţi rezuma doar la a mânca această Carte, ci veţi proroci din nou, la multe naţiuni, popoare şi împăraţi. Mireasa va proroci din nou! Ea nu va tăcea, aşa cum nu a tăcut nici Pavel atunci când l-a întâlnit pe împăratul Agripa, ci i-a spus:

„Îţi mărturisesc că slujesc Dumnezeului părinţilor mei după Calea pe care ei o numesc partidă.” (Fapte 24.14). El a spus aceasta. De ce? Pentru că a mâncat părticica sa din Carte, dar noi vom mânca toată Cartea şi vom proroci din nou.

Să citim ce a spus fratele Branham mai departe în „Evenimente actuale clarificate prin profeţie”:

„Aşadar, acum voi sunteţi o făptură nouă, un fiu al lui Dumnezeu, un fiu sau o fiică a lui Dumnezeu, manifestaţi pentru a răspunde provocării acestui ceas, pentru a-L legitima pe Dumnezeul cel Viu şi Adevărat al acestui ceas, Mesajul care vine la suprafaţă în acest timp.”

Gândiţi-vă la aceasta! Maleahi s-a împlinit şi Apocalipsa 10.1-7 este istorie, ceea ce înseamnă că noi nu suntem aici ca să răspundem provocării acelui ceas; nu suntem aici ca să răspundem provocării anului 1963. Nu de aceea suntem pe acest pământ astăzi. Nu ştiu ce credeţi voi, dar eu mă bucur că Domnul nu S-a întors în plinătate în anul 1977, pentru că eu m-am născut în anul 1977. Mulţi dintre voi v-aţi născut după aceea, dar Dumnezeu a ştiut tot ce urma să se întâmple şi cine va veni pe pământ. Eu nu am fost aici în anul 1963, pentru a spune „Amin”, nu am fost aici ca să mă pun de partea Cuvântului atunci când a fost predicat de profet, dar mă aflu aici în ceasul acesta, „pentru a-L legitima pe Dumnezeul cel Viu şi Adevărat al acestui ceas, Mesajul care vine la suprafaţă în acest timp. Aşa este. Voi sunteţi o lucrare înfăptuită înainte de întemeierea lumii. Dacă nu aţi fost aleşi astfel, indiferent cât de mult veţi încerca să-L imitaţi, nu veţi reuşi niciodată.

…Astfel, Biserica va ieşi la suprafaţă prin neprihănire, sfinţire, botezul Duhului Sfânt (restituirea darurilor), exact în Chipul lui Hristos.”

Spre ce ne îndreptăm noi? Spre Chipul lui Hristos: „Facă-mi-se după Cuvântul Tău. Dă-mi Cartea şi o voi mânca.”

Uneori, oamenii cochetează cu Mesajul puţin, citesc puţin, vin la biserică puţin, Îl iubesc puţin, dar dacă devine mai aspru, nu-L mai plac deloc. Nu aceasta este ceea ce i-a spus Arhanghelul, Îngerul puternic, lui Ioan să facă cu această Carte! El i-a spus să ia Cartea şi s-o mănânce, apoi să prorocească din nou. Slăvit să fie Domnul!

În Cuvânt sunt o mulţime de lucruri care au fost profeţite, dar acum sunt istorie şi sunt alte lucruri care au fost profeţite şi se manifestă acum. Voi ştiţi că am citit de multe ori din Epoca Bisericii Laodicea faptul că biserica nu va mai fi Gura lui Dumnezeu, ci va fi propria ei gură. După ce a spus aceasta, fratele Branham s-a dus direct în Apocalipsa 22.17, în ultimul capitol al Cuvântului scris şi a citit:

„Şi Duhul şi Mireasa zic: „Vino!” Şi cine aude să zică: „Vino!” Şi celui ce îi este sete să vină; cine vrea, să ia apa vieţii fără plată!”

Astăzi se împlineşte această Scriptură, iar noi facem parte din împlinirea acestei părţi a Ei. La încheierea Cărţii, ultimii oameni care vorbesc, ultimele, ultimele cuvinte care sunt spuse, ultimele lucruri care se petrec în acest Cuvânt, spun: „Duhul şi Mireasa zic: „Vino!”

Astăzi se împlineşte această Scriptură în auzul urechilor voastre!

Câţi dintre voi faceţi parte din acest verset? Isus a venit şi a spus: „Eu sunt Lumina lumii!”, apoi, cu altă ocazie le-a zis apostolilor: „Voi sunteţi Lumina lumii!” Oricine face parte din Hristos este Lumina lumii, iar noi purtăm în noi Viaţa, purtăm un Cuvânt viu la o omenire care piere.

Prieteni, noi am mâncat Cartea, să profeţim din nou, pentru că într-o zi, curând, toate lucrurile despre care vorbim acum vor fi istorie. Amin!