ESAU NU POATE MOȘTENI PROMISIUNEA

Să deschidem Bibliile la Geneza 25.19-23:

„Iată spița neamului lui Isaac, fiul lui Avraam. Avraam a născut pe Isaac.

Isaac era în vârstă de patruzeci de ani, când a luat de nevastă pe Rebeca, fata lui Betuel, Arameul din Padan-Aram, și sora lui Laban, Arameul.

Isaac s-a rugat Domnului pentru nevastă-sa, căci era stearpă; și Domnul l-a ascultat: nevastă-sa Rebeca a rămas însărcinată.

Copiii se băteau în pântecele ei, și ea a zis: „Dacă-i așa, pentru ce mai sunt însărcinată?” Și s-a dus să întrebe pe Domnul.

Și Domnul i-a zis: „Două neamuri sunt în pântecele tău. Și două noroade se vor despărți la ieșirea lor din pântecele tău. Unul din noroadele acestea va fi mai tare decât celălalt. Și cel mai mare va sluji celui mai mic.”

Noi am vorbit despre „Geamănul din interior,” și ne-am referit la cei doi gemeni din pântecul Rebecăi. Ea nu a putut să aibă copii dar dorea aceasta, iar soțul ei s-a rugat Domnului pentru ea, și a rămas însărcinată. Apoi ea s-a întrebat de ce este atât de tulburată, și a spus: „Dacă-i așa, de ce mai sunt însărcinată? De ce sunt atât de sfâșiată în interior?” Și L-a întrebat pe Domnul, iar Domnul i-a răspuns, și i-a zis: „În pântecul tău sunt două națiuni, două popoare.”

Noi am vorbit despre aceasta, și am văzut că în interiorul nostru sunt două persoane. Noi am trecut prin Mesaj, și voi repeta o parte din aceste lucruri, și din aceasta aș vrea să iau ca subiect, Esau nu poate moșteni promisiunea.

Esau nu poate moșteni promisiunea, și vreau să aducem aceasta acasă, noi trebuie s-o aducem întotdeauna acasă. Dacă ceva ne va face vreodată bine, trebuie să devină personal.

Așadar, vedem că din Rebeca vin aceste două națiuni. În ea erau două națiuni, două popoare, care se luptau în ea. În Rebeca era o mare luptă între cei doi.

Fratele Branham a spus:

„Acesta este un trup pe moarte și un duh pe moarte. Acum tu nu poți fi în două trupuri deodată (în același timp), dar în tine pot fi două naturi, în același timp. Acum, natura Duhului Domnului, când te naști din nou, tu nu te naști natural (fizic), ca și copilul. Dar ce s-a întâmplat? Nașterea spirituală a venit în tine.”

Așadar, tu nu poți fi două trupuri în același timp, dar poți avea două naturi; poți avea natura veche a lumii, și poți avea o nouă natură prin nașterea din nou.

Acestea sunt doar câteva citate de recapitulare de data trecută.  Profetul a spus:

„Acești doi băieți…Dacă le-am observa natura, unul dintre ei a fost un om spiritual, Iacov; iar unul a fost carnal (firesc), Esau, dar amândoi erau religioși. Și același lucru s-a întâmplat de-a lungul Epocilor: cel carnal și cel spiritual. Esau îl reprezintă pe omul din pământ, cu înclinație religioasă naturală, dar niciodată capabil, nu a fost în el să facă aceasta, n-a făcut-o, nu a fost niciodată în el să poată trece pe lângă lucrurile lumii, lucrurile carnale, dar lui Iacov i-a fost atât de ușor s-o facă.”

Acum, țineți minte că noi nu vorbim despre doi oameni de afară, ci vorbim despre doi oameni de aici (din noi). Să țineți cont de aceasta tot timpul cât vorbim, și să n-o punem niciodată în altă parte.

De fapt, cu cât studiez aceasta mai mult, îmi dau seama că eu nu am probleme cu nimeni în lume, ci există o singură problemă pe care o am, și această problemă este aici, în mine. Aceasta este cea mai mare problemă de care trebuie să mă ocup. De fapt, sunt atât de frământat de această problemă, încât nu am timp să-mi fac griji cu privire la altcineva. Astfel, toată atitudinea aceasta de a-i critica pe ceilalți, de a-i urmări pe ceilalți, este doar o tactică de distragere a diavolului, pentru că el te poate face să scoți în evidență defectele tuturor celorlalți, și în timp ce faci aceasta, nu vezi că de fapt, cel mai mare defect este la tine. Știi, tu privești la așchia din ochii oamenilor, și nu vezi bârna din ochiul tău.

Isus a vorbit despre aceasta, și când privesc în urmă la viața mea, îmi dau seama cât am fost de copilăros, de necugetat și de înșelat, în cea mai mare parte a vieții mele, încercând să găsesc vină peste tot și să mă asigur că evit vina de peste tot. „Știi, nu vreau să fiu înșelat, nu vreau să mă amețesc aici, pentru că…nu vreau să merg acolo, nu vreau să vorbesc cu acela.” Dar înșelăciunea lucra chiar în propriul meu cap, glasul înșelăciunii se auzea chiar în interiorul meu.

Așadar, ne dăm seama că Esau este un tip al omului natural, firesc, în timp ce Iacov este cel spiritual. Esau nu ar putea păși niciodată în Tărâmurile spirituale, indiferent cât de mult și-ar fi dorit; el nu ar putea s-o facă niciodată, dar pentru Iacov a fost foarte ușor, și noi știm că Iacov nu a fost întotdeauna bun. Sper că înțelegeți, Iacov nu a fost întotdeauna bun, dar el a putut să pășească în spiritual.

Când a mers la Betel, tot ce a făcut el, a fost să se așeze cu capul pe o piatră și cerul s-a deschis, iar el a văzut o scară. El nu a presat, el nu a încercat, ci doar i s-a întâmplat pentru că aceasta era natura lui, aceasta era Sămânța lui; el a fost predestinat pentru acest scop.

Să mergem la Romani 9.6-13:

„Dar aceasta nu înseamnă că a rămas fără putere Cuvântul lui Dumnezeu. Căci nu toți cei ce coboară din Israel, sunt Israel;

și, măcar că sunt sămânța lui Avraam, nu toți sunt copiii lui Avraam, ci este scris: „În Isaac vei avea o sămânță, care-ți va purta numele.”

Aceasta înseamnă că nu copiii trupești sunt copiii lui Dumnezeu, ci copiii făgăduinței sunt socotiți ca sămânță.

Căci Cuvântul acesta este o făgăduință: „Pe vremea aceasta Mă voi întoarce, și Sara va avea un fiu.”

Ba mai mult; tot așa a fost cu Rebeca. Ea a zămislit doi gemeni numai de la părintele nostru Isaac.

Căci, măcar că cei doi gemeni nu se născuseră încă, și nu făcuseră nici bine nici rău, – ca să rămână în picioare hotărârea mai dinainte a lui Dumnezeu, prin care se făcea o alegere, nu prin fapte, ci prin Cel ce cheamă, –

s-a zis Rebecăi: „Cel mai mare va fi rob celui mai mic,”

după cum este scris: „Pe Iacov l-am iubit, iar pe Esau l-am urât.”

Vreau să scot în evidență versetul 8: „Aceasta înseamnă că nu copiii trupești sunt fiii lui Dumnezeu.” Astfel, ne dăm seama că această carne (trupul) trebuie schimbată, că această carne nu moștenește făgăduința până când nu este schimbată. Natura veche, acest duh uman vechi va dispărea într-o zi și nu va mai fi, pentru că Sămânța făgăduinței, care este în interior și care vine, care prinde Viață prin nașterea din nou, este aceea care moștenește promisiunea. Voi avea un trup de carne? Absolut! Dar nu va fi acesta, pentru că acesta va fi schimbat, acesta nu moștenește promisiunea. Laudă lui Dumnezeu!

În mesajul Comuniune, fratele Branham a spus:

„Spuneam aceasta vorbind despre mine însumi, ca și cum ați spune: „William Branham, ei bine, William Branham de acum patruzeci de ani, nu este același în seara aceasta.” Dacă cineva din spate ar spune:  „William Branham a fost un ticălos de rând.” Vedeți? Pentru că am fost născut de Charles și Ella Branham, în natura lor eram un păcătos, am venit în lume ca mincinos și toate obiceiurile lumii erau pe mine. Dar acolo jos, înăuntru, era prezentă o altă natură, vedeți, predestinată, era acolo prin Dumnezeu. Vedeți? Două naturi în același trup.

Ei bine, eu m-am îngrijit numai de una.. Pe măsură ce am crescut, am gângurit „Ta-ta,” și primul lucru, știți, am devenit un mincinos, am devenit tot ce este un păcătos, pentru că am fost crescut așa. Dar acolo jos, a fost tot timpul un bob mic de Viață.”

Mai jos, profetul a spus:

„Ce a fost? Acolo jos a fost un alt William Branham. O mică pată de Viață Veșnică acolo jos, din Genele lui Dumnezeu, Cuvântul lui Dumnezeu care a fost așezat acolo.”

Laudă lui Dumnezeu! Sunt atât de bucuros că Dumnezeu a așezat altceva în mine. Îmi dau seama că natura lui Esau nu moștenește promisiunea, ci Sămânța spirituală este cea care moștenește; Sămânța făgăduinței este cea care moștenește.

Când citim în Geneza 25, vedem că Rebeca se întreba: „Ce este lupta aceasta?” Ce se întâmpla în pântecele ei? De ce era atât de sfâșiată? Și El i-a răspuns: „Două popoare, două națiuni sunt în pântecele tău, și unul va fi mai puternic decât celălalt. Cel mai mare va sluji celui mai mic.”

Și începem să vedem că prima dată, a fost nașterea noastră pământească, dar cea care a venit după aceea, a doua, a fost nașterea noastră spirituală. Și slăvit să fie Domnul, există o promisiune că „cel mai mare îl va sluji pe cel mai mic,” pentru că eu nu trebuie să slujesc acest trup, eu nu mai sunt supus păcatului, nu mai sunt robul cărnii, ci acum există o altă viață în interior, prin Duhul Sfânt, care va prelua controlul asupra omului din exterior, și astfel, cel mai mare, nașterea naturală, va deveni supusă nașterii din nou. Oh, eu cred aceasta, cred că acesta este adevărul și astăzi. Prima naștere, nașterea naturală, omul natural, va deveni supus omului spiritual, noii nașteri. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru aceasta!

Să ne întoarcem la Geneza 25.24-28:

„S-au împlinit zilele când avea să nască; și iată că în pântecele ei erau doi gemeni.

Cel dintâi a ieșit roș de tot, ca o manta de păr, și de aceea i-au pus numele, Esau.

Apoi a ieșit fratele său, care ținea cu mâna de călcâi pe fratele său, și de aceea i-au pus numele Iacov. Isaac era în vârstă de șaizeci de ani când s-au născut ei.

Băieții aceștia s-u făcut mari. Esau a ajuns un vânător îndemânatic, un om care își petrecea vremea mai mult pe câmp, dar Iacov era un om liniștit, care stătea acasă în corturi.

Isaac iubea pe Esau, pentru că mânca din vânatul lui; Rebeca însă iubea mai mult pe Iacov.”

Fratele Branham a spus multe despre Esau și Iacov. Într-un loc, el a spus:

„Noi vedem că aceasta este o mulțime amestecată. Cei doi fii ai lui Isaac și ai Rebecăi, reprezintă lumea. De fiecare dată când are loc o trezire, se nasc gemeni, de fiecare dată când avem o trezire, se nasc gemeni. Iacov și Esau erau gemeni. Unul dintre ei a fost un om lumesc, iar celălalt era spiritual. Acum, Esau era doar un om bun, la fel ca Iacov. Dacă te uiți la el, îi plăcea să aibă grijă de bătrânul lui tată orb, care era un profet. El era un om bun; din punct de vedere moral, cred că era în ordine, a ajutat la muncă. Și poate că Iacov era doar băiatul mamei, stătea în preajma mamei, era doar un mic sisi. Esau a iubit, a fost un om lumesc și nu i-a păsat niciodată de dreptul de întâi născut.”

Fratele Branham a vorbit iar și iar despre aceasta și în multe locuri a spus că Esau a fost un om mai bun, în timp ce Iacov a fost micul timid și făcea trucuri. Esau era cel mai bun om, era bun cu tatăl său, muncea și făcea lucruri. Despre Iacov a spus că stătea în jurul mamei lui, că era băiatul mamei. Un sisi. Dar noi vedem că felul în care privește omul lucrurile în natural, nu este felul în care le vede Dumnezeu, iar uneori apare înșelăciunea, pentru că Esau a fost un om bun. Esau nu a fost rău în felul cum credem noi că înseamnă rău, ci el era un om bun, era un fiu bun; era bun cu părinții săi, era bun cu tatăl său și l-a ajutat, așa că tu poți vedea aceasta în natural.

Fratele Branham a spus că Esau era un om mult mai bun decât Iacov, dar Dumnezeu nu privea la aceasta, pentru că atunci când a ajuns în probleme, Esau a fost dispus să renunțe la dreptul său de întâi născut, pe când pentru Iacov, acesta era tot ce-și dorea.

Dumnezeu a privit la ceva mult mai profund decât la, „Cât de drăguț era, cât de prietenos și cât de amabil era ca persoană.” Dumnezeu poate schimba absolut toate aceste lucruri, și le-a schimbat într-adevăr, în Iacov. Iacov a suferit o transformare când s-a luptat cu Îngerul, iar acea transformare l-a afectat tot restul vieții. Dumnezeu poate să Se ocupe de aceasta, dar ceea ce nu poate face Dumnezeu, este să schimbe pe cineva care nu dorește dreptul de întâi născut, care nu prețuiește Cuvântul, care nu dorește Cuvântul mai presus de orice altceva.

Așadar, Dumnezeu privește diferit de felul cum privește omul. Omul ar spune: „Esau este băiatul cel bun. El este cel mai bun. Iacov este așa, dar Esau este așa.” Astfel, ne putem da propriul calificativ. Uneori, problema cu carnea noastră este că, dacă ni se dă o dispoziție bună, suntem amabili, pentru că am fost instruiți să privim la maniere, și suntem drăguți, cu adevărat drăguți și prietenoși; avem prieteni și facem fapte bune, dar putem confunda aceasta ca fiind ceva spiritual. Este o greșeală pe care o putem face, mai ales când creștem într-o casă bună și într-o atmosferă potrivită. Noi putem greși crezând că, a fi spiritual este egal cu a fi drăguț; dar a fi drăguț, nu este egal cu a fi spiritual. Lumea este plină de oameni drăguți.

Amintiți-vă că fratele Branham l-a comparat pe bătrânul preot bun, cu Isus Hristos. Bătrânul preot bun, atunci când nu aveați bani și tatăl era bolnav și fără lucru, el a venit și v-a dat niște bani. Bătrânul preot bun a fost acolo să te dedice la vârsta de opt zile. Bătrânul preot bun i-a căsătorit pe mama și pe tatăl tău, și nu l-ați auzit niciodată ridicând vocea. Dar Isus a venit alergând furios prin Templu, a răsturnat mesele schimbătorilor de bani și i-a lovit cu un bici pe care l-a făcut El Însuși. Când privești aceasta firește, cine arată cel mai spiritual? Dar, Unul a fost împlinirea Cuvântului, iar celălalt a negat Cuvântul.

Astfel, uneori noi putem fi înșelați chiar în noi înșine, pentru că, amintiți-vă, Esau și Iacov erau amândoi religioși. Noi nu devenim religioși, ci aceasta este înrădăcinat în noi, în natura umană.

Așadar, este nevoie de mai mult decât să fii drăguț, să ai o dispoziție bună și să tratezi oamenii drăguț. Desigur, eu nu spun că creștinii nu ar trebui să fie drăguți cu oamenii și că nu ar trebui să aibă o dispoziție bună; pentru că noi trebuie să fim schimbați, trebuie să fim modelați în Imaginea lui Isus Hristos, dar nu puteți rămâne doar la acest nivel natural trupesc, ci există ceva mult mai profund și care este foarte important.

Să mergem la Geneza 25.29-34:

„Odată, pe când fierbea Iacov o ciorbă, Esau s-a întors de la câmp, rupt de oboseală.

Și Esau a zis lui Iacov: „Dă-mi, te rog, să mănânc din ciorba aceasta roșiatică, fiindcă sunt rupt de oboseală.” Pentru aceasta s-a dat lui Esau numele Edom.

Iacov i-a zis: „Vinde-mi azi dreptul tău de întâi născut!”

Esau a răspuns: „Iată-mă, sunt pe moarte, la ce-mi slujește dreptul acesta de întâi născut?”

Și Iacov i-a zis: „Jură-mi întâi!” Esau i-a jurat, și astfel și-a vândut dreptul de întâi născut lui Iacov.

Atunci Iacov i-a dat lui Esau pâine și ciorbă de linte. El a mâncat și a băut, apoi s-a sculat și a plecat. Astfel și-a disprețuit (nesocotit) Esau dreptul de întâi născut.”

„Astfel, Esau a disprețuit…” Această terminologie este foarte importantă pentru mine, deoarece când scrie că „Esau a disprețuit dreptul de întâi născut,” ai putea crede că Esau a crescut toată viața gândind: „Urăsc să fiu primul născut; nu vreau să am nimic de-a face cu moștenirea; nu vreau să iau tot ce are tatăl meu când moare.” Dar nu a fost felul acesta de a disprețui dreptul de întâi născut. Și când a ajuns la aceasta? El a ajuns la aceasta când a trebuit să aleagă între viața naturală și dreptul de întâi născut. Atunci el a fost dispus să renunțe la dreptul său de întâi născut, pentru a-și păstra viața naturală.

Dar Iacov, micuțul timid, care era băiatul mamei, avea un singur lucru închis în inima lui: el trebuia să aibă acel drept de întâi născut, pentru că dreptul de întâi născut se leagă de promisiune, se leagă de Cuvânt, se leagă de Avraam, se leagă de orice altceva; este o legătură cu Hristos.

Așadar, în Iacov era Ceva care îl mișca, și mă îndoiesc că Iacov a înțeles despre ce era totul, dar era Ceva în el care dorea să aibă acel Cuvânt, trebuia să aibă acea naștere nouă, trebuia să aibă botezul cu Duhul Sfânt; trebuia să aibă Asigurarea, iar dreptul de întâi născut era Asigurarea. Iacov trebuia s-o aibă, și era dispus să facă orice pentru a avea acel drept de întâi născut

Iacov a fost, de asemenea, dispus să facă orice pentru a avea binecuvântarea. Dar Esau, când a fost vorba despre viața lui naturală, când a trebuit să aleagă între viața naturală și dreptul de întâi născut, a ales viața naturală, și a spus: „La ce îmi folosește acest drept de întâi născut, dacă mor?” Aceasta arată că el nu a înțeles, și în el nu era nimic care să se conecteze cu dreptul de întâi născut, pentru că, chiar dacă mori, dreptul de întâi născut este încă în vigoare.

Eu prefer să am acest drept de naștere nouă al Duhului Sfânt, acest drept de naștere al Cuvântului lui Hristos; prefer să am acest drept de naștere decât orice altceva în viață, decât viața mea naturală, pentru că viața aceasta este doar un abur, doar o ceață, nu este perfecțiunea, nu este pentru ce trăiesc, dar această naștere din nou deține totul pentru mine.

Deci, Iacov a fost mișcat în interior că trebuia să aibă nașterea corectă și a obținut-o. Prin orice mijloace, el a trebuit s-o obțină; a înșelat chiar, și dacă toți au crezut că greșește, oricum ar fi fost, el trebuia s-o aibă; dar Esau a dat-o atât de ușor. Biblia spune că el a disprețuit dreptul de întâi născut, nu i-a acordat valoarea cuvenită.

Așadar, problema cu Esau este că era firesc, carnal, și niciodată nu a putut să treacă de firesc. „La ce-mi folosește, dacă mor?” Pare să fie logic, dar nu este adevărul.

În mesajul Înțelepciune contra Credință, fratele Branham spune:

„Esau și Iacov sunt un tip perfect pentru aceasta. Amândoi erau religioși, amândoi erau gemeni. Esau era un tip bisericesc, era un om inteligent având o morală perfectă, dar vedeți, el s-a gândit că dreptul de întâi născut nu-i este de nici un folos. Lui Iacov însă, nu i-a păsat ce trebuia să facă pentru a obține dreptul de întâi născut.”

Lui Iacov nu i-a păsat ce credeau prietenii, nu i-a păsat ce a gândit oricine altcineva despre el, el trebuia să aibă acel drept de întâi născut.

Să mergem împreună la Evrei 12. Îmi place să privim împreună la felul cum vede Biblia lucrurile, și care este punctul de vedere al lui Dumnezeu, pentru că atunci când vedem încă lucrurile într-un fel carnal, firesc, nu ne dăm seama ce lucru groaznic a fost acesta. Evrei 12.14-16:

„Urmăriți pacea cu toți oamenii și sfințirea, fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul.

Luați seama bine ca nimeni să nu se abată de la harul lui Dumnezeu, pentru ca nu cumva să dea lăstari vreo rădăcină de amărăciune, să vă aducă tulburare, și mulți să fie întinați de ea.

Vegheați să nu fie între voi nimeni curvar sau profan ca Esau, care, pentru o mâncare și-a vândut dreptul de întâi născut.” (traducere din engleză).

Știți, Biblia îl numește pe Esau un desfrânat sau o persoană profană. Biblia spune că Esau a fost o persoană profană, iar tu te gândești că omul era pe moarte, era leșinat de foame și gata să se prăpădească, să moară. Deci, ce era atât de rău în faptul că i-a oferit fratelui său moștenirea pentru a putea supraviețui? Biblia, cartea Evrei, spune însă că el a fost un profan, un om lumesc. Ce l-a făcut să fie un profan? A fost rău cu tatăl său? A furat o grămadă de lucruri? A ucis oameni? Ceea ce l-a făcut să fie un profan, a fost faptul că a ales lucrurile naturale în locul lucrurilor spirituale. Aceasta l-a făcut profan. Nu răul, păcatul, ci pentru că a ales viața naturală, firească, existența naturală, ființa naturală, și le-a pus deasupra lucrurilor spirituale.

Să citim mai departe:

„Vegheați să nu fie între voi nimeni curvar sau profan ca Esau, care, pentru o mâncare și-a vândut dreptul de întâi născut.

Știți că mai pe urmă, când a vrut să moștenească binecuvântarea n-a fost primit; fiindcă nu a găsit loc pentru pocăință, deși a căutat-o cu grijă, cu lacrimi.” (traducere din engleză).

Noi am mai trecut prin aceasta, dar vreau să ne concentrăm asupra acestui lucru, pentru că vom merge la binecuvântare. Am privit la dreptul de întâi născut și acum vom merge la binecuvântare. Să citim din nou versetul 17:

„Știți că mai pe urmă, când a vrut să moștenească binecuvântarea n-a fost primit; fiindcă nu a găsit loc pentru pocăință, deși a căutat-o cu grijă, cu lacrimi.”

Aici nu spune că el s-a pocăit, ci spune că, „…nu a găsit loc pentru pocăință, deși a căutat-o cu lacrimi.” Când citim aceste lucruri, imediat ne gândim: „Cum poate cineva să nu se pocăiască, dacă îi pare rău cu adevărat și vine cu lacrimi și pare că se pocăiește?” Totuși, când ne întoarcem și recitim povestea, vedem că Esau nu s-a pocăit, nu a existat pocăință în el. Aici citim: „…nu a găsit loc pentru pocăință, deși a căutat-o cu lacrimi, cu grijă.”

 Aceasta nu a fost pocăință, el nu a căutat pocăința, ci a vrut ca tatăl său să se pocăiască pentru că dăduse deja binecuvântarea. El nu a putut găsi un loc pentru pocăință. El nu a putut să-l facă pe Isaac să se răzgândească cu privire la acea situație, pentru că totul era deja stabilit. Deși a căutat-o cu lacrimi, el însuși nu s-a pocăit niciodată; lui însuși nu i-a părut rău niciodată; el nu și-a cerut iertare niciodată și nu a îndreptat lucrurile (nu a făcut ce trebuia), ci i-a cerut lui Isaac să se schimbe, el voia ca Isaac să se pocăiască.

Să ne întoarcem și să citim din Geneza 27, ca să înțelegem despre ce vorbim.

Noi știm că Rebeca a aflat că Isaac era gata să-l binecuvânteze pe Esau, și pentru aceasta i-a spus să meargă să-i aducă vânat, ca să-l poată binecuvânta. Esau a mers la vânătoare, iar Rebeca a venit cu acel plan prin care au putut să-l înșele pe Isaac, care era orb. Noi știm că ea a pus acele piei de capră pe Iacov ca să-l facă păros ca fratele său, a gătit carnea, iar Iacov a dus-o tatălui său. El l-a înșelat pe tatăl său și noi știm că tatăl său l-a binecuvântat. Astfel, Iacov a primit binecuvântarea care îi era destinată lui Esau, binecuvântare pe care Isaac intenționa să i-o dea lui Esau.

Dar Dumnezeu a știut întotdeauna unde va merge binecuvântarea. Corect?

Să mergem la Geneza 27.34-38:

„Când a auzit Esau cuvintele tatălui său, a scos mari țipete, pline de amărăciune, și a zis tatălui său: „Binecuvântează-mă și pe mine, tată!”

Isaac i-a zis: „Fratele tău a venit cu vicleșug, și ți-a luat binecuvântarea.”

Esau a zis: „Da, nu degeaba i-au pus numele Iacov; căci m-a înșelat de două ori. Mi-a luat dreptul de întâi născut, și iată-l acum că a venit de mi-a luat și binecuvântarea!” Și a zis: „N-ai păstrat nici o binecuvântare pentru mine?”

Isaac a răspuns, și a zis lui Esau: „Iată, l-am făcut stăpân peste tine și i-am dat ca slujitori pe toți frații lui; l-am înzestrat cu grâu și vin din belșug; ce mai pot face oare pentru tine, fiule?”

Esau a zis tatălui său: „N-ai decât această singură binecuvântare, tată? Binecuvântează-mă și pe mine, tată!” Și Esau a ridicat glasul și a plâns.”

De ce a plâns Esau? Îi părea rău că a renunțat la dreptul de întâi născut? Nu! Lui Esau îi părea rău că a ratat binecuvântarea. Aceasta nu este o pocăință adevărată, și acesta este un creștin firesc. Creștinul firesc își dorește întotdeauna beneficiile, astfel, lui Esau îi părea rău pentru el însuși, și i-a spus tatălui său: „Nu mai există încă o binecuvântare și pentru mine?” Atunci Isaac i-a zis: „I-am dat deja tot fratelui tău.” „N-ai decât această singură binecuvântare? Binecuvântează-mă și pe mine!” Și el a ridicat glasul și a plâns.”

Aceasta nu este pocăință pentru că a disprețuit dreptul de întâi născut. Acesta este un om căruia îi pare rău că nu a primit ceva.

Acești oameni sunt religioși amândoi, dar acum aflăm că aceștia doi, sunt în mine, și unul vrea toate beneficiile, toată binecuvântarea, totul. Acesta este adevărul. Noi venim la Dumnezeu și vrem ca Dumnezeu să ne vindece; să ne dea bani; să ne dea loc de muncă; să ne dea toate acestea; să ne dea toate binecuvântările, toate promisiunile, dar întrebarea este: îți dorești dreptul de întâi născut mai mult decât orice altceva în viața ta? Sau dorești doar binecuvântarea? Sau dorești dreptul de întâi născut și binecuvântarea?

Esau a disprețuit dreptul de întâi născut, dar a plâns după binecuvântare. Câți creștini disprețuiesc Cuvântul dar plâng după binecuvântare? Ei își doresc binecuvântarea căutând un loc pentru pocăință.

Esau nu a putut găsi un loc pentru Isaac să se pocăiască, nu a găsit un loc, deși l-a căutat cu lacrimi. Dar nu existau lacrimi pentru că a renunțat la dreptul de întâi născut; nu a fost durere pentru că a renunțat la dreptul de întâi născut, ci a fost supărat numai pentru că a pierdut binecuvântarea.

Eu spun: Dumnezeule, nu vreau să fiu acel fel de credincios firesc, eu vreau ca dreptul de întâi născut să fie totul pentru mine. Vreau și binecuvântarea, la fel cum a dorit și Iacov binecuvântarea; le vreau pe amândouă. Dar cum pot primi binecuvântarea fără să doresc dreptul de întâi născut? Aceasta m-ar face un credincios firesc.

Ați putea spune: „Ei bine, da, am cunoscut o mulțime de credincioși firești în zilele mele.” Așa este, există unul chiar aici (fratele Chad arată spre el). Am cunoscut unul care era un credincios firesc și striga după binecuvântare, și striga, și striga, fără să-și dea seama că: „Sunt un egoist, strig din motive egoiste, am idei egoiste, pentru că m-am înălțat pe mine însumi, pentru că scopul principal al existenței mele a fost ca eu să fiu confortabil, eu să pot fi înălțat, eu să spun totul.” Doamne, ajută-ne!

Ceea ce nu-mi place, este când predic lucruri ca acestea, dar știu că li se întâmplă tuturor. Pe măsură ce mergem pe linie în predică, vă gândiți: „Am văzut aceasta înainte; am văzut aceasta și acolo, și acolo.” Vreau să spun că tot ce trebuie să faci, este să te uiți în Oglindă, dacă ai mai văzut aceasta înainte. Eu am mai văzut aceasta înainte și mi-e rușine de aceasta, dar vreau lucrurile spirituale. Vreau și binecuvântările naturale, dar vreau mai mult lucrurile spirituale.

Să mergem la povestea lui Cain și Abel, tot drumul înapoi, la început. Acești doi băieți au ajuns la un moment în care li s-a cerut să aducă o jertfă Domnului; să se închine Domnului și să-I aducă o jertfă. Noi știm povestea foarte bine. Știm despre Cain că a adus o jertfă din roadele câmpului; el a făcut un altar frumos și a adus pe el roadele muncii lui, pe care le-a prezentat Domnului; iar Abel a adus un miel, a adus sânge. Și Dumnezeu a avut respect pentru jertfa lui Abel, dar nu și pentru jertfa lui Cain. Atunci Cain s-a mâniat și fața i s-a mohorât, iar Domnul a avenit la el, și i-a spus: „De ce ți s-a posomorât fața?” Și noi știm toată povestea. Apoi i-a spus lui Cain: „Fă ca fratele tău și îți va fi bine.” În mila Sa, Dumnezeu i-a dat un sfat: „Tot ce trebuie să faci, este să urmezi exemplul fratelui tău și îți va fi bine.”

Dar noi știm că el a ieșit și a avut o conversație cu fratele său Abel, și după acea conversație, Cain l-a ucis pe Abel. Și fratele Branham a spus: „L-a ucis pentru că era gelos pe el; pentru că Dumnezeu l-a primit pe Abel, dar pe Cain nu l-a acceptat.” De ce? Pentru că întreaga religie a lui Cain a fost construită în jurul lui însuși; întreaga religie a lui Cain a fost construită în jurul a ceea ce a vrut Cain să ofere ca jertfă, în jurul a ceea ce credea Cain că este frumos și acceptabil pentru toate lucrările mâinilor lui. El era un credincios carnal, firesc.

Țineți minte că din nou sunt gemeni. Dar Abel nu a oferit nimic de la el însuși, nu a oferit lucrările lui, nu a oferit ideile lui, ci a așteptat descoperirea, și prin descoperire spirituală și-a dat seama că sângele  este ceea ce căuta Dumnezeu; așa că a luat un micuț miel și l-a adus jertfă. El a ucis mielul și i-a vărsat sângele, iar Dumnezeu i-a acceptat jertfa, dar pe Cain l-a respins. Jertfa lui Cain a fost oferită cu efort, cu frumusețe, cu clasă, cu stil, cu toate aceste lucruri, dar Dumnezeu a respins-o și a primit-o pe a lui Abel. Aceasta l-a înfuriat pe Cain, deoarece Cain era un credincios carnal și nu putea să înțeleagă cât de ușor a putut să se strecoare Abel în tărâmul descoperirii ca să prindă Ceva de la Dumnezeu și să știe exact care era darul potrivit, fără efort, fără muncă, fără să se străduiască, fără să planteze sau să semene. Cain a depus un efort enorm pentru toate lucrurile pe care le-a făcut, dar Abel a depus un efort foarte mic. A fost atât de ușor pentru el, iar Cain l-a urât și l-a omorât.

Haideți să vedem ce spune Scriptura despre aceasta în 1Ioan 3.11-12:

„Pentru că acesta este Mesajul pe care l-ați auzit de la început: să ne iubim unii pe alții:

nu cum a fost Cain, care era de la cel rău, și a ucis pe fratele său. Și pentru ce l-a ucis? Pentru că faptele lui erau rele, iar ale fratelui său erau neprihănite.”

De ce l-a ucis? „Pentru că faptele lui erau rele.” Care fapte? Nu uciderea. Noi știm că uciderea este rea, dar aici vorbește despre faptele pe care le-a făcut înainte de a-și ucide fratele. Și care au fost faptele rele pe care le-a făcut? El a adus roadele câmpului, a construit un altar…De ce au fost faptele lui rele? Pentru că făcea totul pentru el însuși.

Fratele Branham a spus că el Îl iubea pe Dumnezeu, era religios și avea dorința de a se închina lui Dumnezeu, dar se închina lui Dumnezeu conform cu propria sa înțelegere, conform cu propriile lui păreri, conform cu propria lui dorință. Cain era un credincios firesc și faptele lui au fost considerate nelegiuite. Dar faptele lui Abel au fost considerate neprihănite, pentru că, ce a făcut Abel? Abel a oferit o jertfă conform  descoperirii, și astfel a fost considerat neprihănit.

O, eu vreau să trăiesc pe partea spirituală!

În mesajul Adevărata Pecete a Paștelui, fratele Branham a spus:

„În grădina Eden, unde au fost numai doi băieți, omul a fost forțat să ia o decizie. Eu cred că acest lucru este făcut pentru ca omul să-și arate adevărata culoare, să arate ceea ce este, să arate ceea ce este în interiorul lui. Apoi aflăm că a venit vremea când Cain și Abel au fost forțați să ia o decizie, pentru că venise vremea închinării și fiecare băiat s-a îngrijit să aducă o jertfă Domnului. Dacă observați, între bine și rău este o foarte mică diferență. Și a fost profețit că în zilele din urmă, răul va fi atât de aproape de bine încât, dacă ar fi cu putință, i-ar înșela chiar și pe cei aleși.”

Există o foarte mică diferență, cât un fir de păr, între bine și rău. Există doar un fir de păr între vechea ta natură, între a fi religios, slujind lui Dumnezeu după cea mai bună înțelegere a ta, și făcând tot ce poți pentru a-L sluji pe Dumnezeu, pentru binecuvântări, pentru că așa poți ajunge în ceruri, pentru că așa poți avea tot ce s-a promis. Există doar o distanță cât un fir de păr între aceasta și slujirea Lui Dumnezeu prin descoperire, pentru a vedea ceea ce vrea, de fapt, Dumnezeu, închinându-ne Lui în Duh și Adevăr.

Există doar un fir de păr între omul de afară și omul din interior, atât sunt de aproape. Omul de afară nu-i poate plăcea lui Dumnezeu, pentru că acesta nu are credință; numai omul din interior poate să-L mulțumească pe Dumnezeu, pentru că acesta are credință, iar credința este o descoperire.

Fratele Branham a spus:

„Doar priviți cât de viclean este tipul acesta! Ei sunt la fel ca Iuda și Isus; amândoi sunt frați în tribul lor, la fel ca Esau și Iacov; corbul și porumbelul stând pe aceeași ramură, și totul este geamăn în acest mare război în care suntem. Totul este geamăn.”

În mesajul Un om fugind din prezența lui Dumnezeu, profetul spune:

„Puteți vedea oamenii de astăzi. Există două duhuri; unul dintre ele este Duhul Sfânt, iar celălalt este duhul nesfânt, și unul este guvernat de acesta. Și amândoi sunt religioși. Acum, da, aceasta este partea ciudată, amândoi sunt religioși; cum au fost Esau și Iacov, ambii religioși; ca și Cain și Abel, ambii religioși; cum au fost Iuda și Isus, ambii religioși, și noi vedem astăzi ambele părți religioase.”

Esau a fost religios, dar el a fost o persoană profană; Cain a fost religios dar faptele lui erau rele.

Eu nu vreau să fiu doar religios și carnal, firesc, ci vreau să fiu spiritual; vreau să trăiesc prin omul din interior și vreau ca omul dinafară să devină supus celui din interior; vreau ca cel mai bătrân să-l slujească pe cel mai tânăr; vreau ca noua naștere să conducă totul în viața mea. Eu vreau să fiu informat și recunoscut.

Ascultați, cred că aceasta este foarte important și a devenit atât de real pentru mine. Știți, astăzi am dorit foarte mult să ajung la „Pregătirea pentru o domnie milenară,” dar cred că este foarte important pentru noi să ne dăm seama că nu fiecare gând care ne trece prin creier, este sigur. Cred că vom fi mult mai bine când ne dăm seama că nu fiecare gând care ne trece prin creier este sigur; că poate să nu fie Duhul Sfânt, poate să nu fie corect. De ce? Pentru că fratele Branham a spus că Satan poate să-ți pună gânduri în minte. El nu poate să-ți citească mintea, dar poate să-ți pună gânduri în minte. El poate să-i șoptească acelei bătrâne naturi carnale; iar fratele Branham a spus că în exterior vei avea întotdeauna un om vechi, cu natură de scaiete lipicios. Și ceea ce devine cel mai înșelător lucru pentru noi, este când Satan ne șoptește la ureche, dar el folosește vocea noastră.

Deci, glasul care sună în capul tău, este propriul tău glas, și tu nu îți dai seama că aceasta este o minciună a diavolului care încearcă să te îndepărteze de Cuvânt. Cred că este bine pentru noi toți să realizăm că există două naturi într-un singur trup, și că eu trebuie să mă asigur că nu o satisfac pe aceea din exterior, pentru că am citit că aceea este supusă naturii noii nașteri, și aceasta vrem să ne conducă.

Adevărul este că de acolo vine înșelăciunea noastră. Unde a fost înșelat Lucifer?  El a fost înșelat de propria lui strălucire, el a fost înșelat de sine însuși.

Astfel, noi vrem să ne asigurăm că fiecare gând, se întoarce la Cuvânt. Și nu numai că fiecare gând se întoarce la Cuvânt, în sensul că pot găsi o Scriptură care să se potrivească cu gândul meu, ci eu vreau să fiu foarte atent cu aceasta,

Amintiți-vă că, profetul a fost rănit după ce a predicat Pecețile, el s-a supărat din cauza complexelor sale și a respingerii din copilărie, și când ei nu au primit Mesajul și L-au respins, el a lucrat la un plan, în care urma să meargă în Nordul Columbiei Britanice, pentru că a fost rănit din cauză că a fost respins și a crezut că nu i-au primit Mesajul.  Și ce a folosit el ca justificare pentru a merge acolo, pentru a-și înșela soția și pentru a lăsa totul ca să meargă acolo sus, până când Dumnezeu îi va da un mesaj? El a folosit Scriptura.

Țineți minte, când diavolul a venit la Isus ca să-L ispitească în pustie, a folosit Scripturile, așa că trebuie să fiți foarte atenți. Doar pentru că îți trece un gând prin minte și poți găsi în Scriptură un verset care se potrivește, nu înseamnă că acel gând a venit de la Dumnezeu. Satan îți poate da multe Scripturi.

Fiind rănit în natura lui umană, și dorind să scape de durere, fratele Branham a găsit o justificare. Ascultați, el era un om care-l iubea pe Dumnezeu, era un om care știa Cuvântul, el nu doar a fugit și a făcut ceva, el avea nevoie…

Ascultați, sper că nu credeți că nu am respect vorbind despre profet în felul acesta, dar pentru a face un asemenea pas, el trebuia să aibă o justificare, așa că a căutat o justificare pentru a liniști alarma care era în inima lui.

Fiecare dintre noi avem acea mică alarmă în inima noastră, și noi știm când un lucru nu este corect, dar ignorăm acea alarmă și căutăm justificare în Scripturi sau în Mesaj. Și știți ceva? Satan vă va da justificarea de care aveți nevoie pentru a trece dincolo de alarmă.

Problema este că fratele Branham a făcut acea mișcare pentru sine însuși, dar el a trebuit să moară pentru sine, să recunoască, că a greșit, să se pocăiască de greșeala lui, s-o dezvăluie tuturor, și să-I ceară lui Dumnezeu să-l schimbe, astfel încât, să se poată întoarce în slujbă.

Așadar, aceste două duhuri sunt foarte apropiate și ambele sunt religioase. La ce se rezumă aceasta? Fratele Branham ne-a spus că ceea ce judecă Dumnezeu, este motivul și obiectivul nostru. Ceea ce trebuie să facem noi, este să devenim în sfârșit reali, trebuie să ajungem la realitate. De ce vreau să fac aceasta cu adevărat? De ce? Nu termenii religioși despre care vorbesc, ci de ce vreau să fac aceasta? Pentru auto protecție? Pentru auto promovare? Pentru un câștig personal?

Prieteni, cred că singurul fel în care vom birui, este să recunoaștem inamicul din oglindă, iar cea mai mare bătălie care s-a dat vreodată, va fi dusă, unde? Aici, în cap. Nu în afară, ci în mine. Și ca să pot câștiga această bătălie care se dă în mine, trebuie să învăț tactica dușmanului, a diavolului.

Tu spui că trebuie doar să cunoști Cuvântul, ceea ce este absolut adevărat; tu trebuie să cunoști Cuvântul, dar nu uita că diavolul va folosi Cuvântul, ceea ce înseamnă că trebuie să știți mai mult decât doar Cuvântul; trebuie să aveți Duhul lui Dumnezeu care să vă ajute să vă deosebiți propria dorință care se află în decizia voastră. Înșelăciunea este chiar acolo. Înșelăciunea nu este ceea ce încearcă să te determine cineva să faci. Nu! Înșelăciunea este în ceea ce dorește inima ta, de ce vrei să iei o decizie.

Gândiți-vă la ce s-a întâmplat cu Eva. În grădina Eden totul era perfect, totul era un Paradis, dar acolo erau cei doi pomi. Adam primise porunca: „Să nu mâncați din pomul acela!” Totul era deschis, totul era liber, gratuit, și exista doar o singură poruncă: „Nu lua din acel pom.” Dar șarpele a început s-o ademenească pe Eva. Și ce a făcut? El a început să creeze o dorință în ea, a început să-i picteze un tablou care era diferit pentru ea, până când în ea, a apărut dorința să știe cum era acel pom. Apoi el a început să-i explice, și a început să-i spună: „Ei bine…” Ea a privit pomul și a văzut că era bun de mâncat, era plăcut la privit și era de dorit să facă pe cineva înțelept. Și după examinarea ei atentă, Eva nu a găsit nici o problemă cu pomul. Problema cu pomul era că Dumnezeu a spus: „Să nu faci aceasta!”

Dar Satan a lucrat în ea dorința de a ști ceva, și i-a spus: „Dumnezeu știe că atunci când veți mânca din el, vi se vor deschide ochii și veți fi ca Dumnezeu cunoscând binele și răul.”

Astfel, dintr-o dată, el a creat în inima ei o nevoie, când această femeie nu avea nevoie de nimic; nu avea nevoie de mâncare; nu avea nevoie de locuință; nu avea nevoie de bani; nu avea nevoie de nimic. Ea avea dragoste perfectă, avea credință perfectă, pace perfectă. De ce avea nevoie Eva? Ea nu avea nevoie de nimic. Dar ce a făcut Satan? El a creat în inima ei o nevoie: „Acum tu ai nevoie să știi, acum tu ai o lipsă; nu ai ceva, dar ai putea avea.”

Credeți că el nu face aceleași trucuri și asupra noastră? Și cea care nu avea nevoie de nimic, acum, dintr-o dată avea nevoie să știe ceva, și a fost dispusă să ia parte la acel lucru.

Cred că dacă ne-am putea scăpa de noi înșine, dacă ne-am putea pierde nevoia, am fi invincibili. Dacă tot ce am avut nevoie vreodată este Hristos, dacă n-aș avea altă nevoie decât de Hristos și dacă aș putea muri complet pentru mine însumi, nu ar fi nimic în lume ce diavolul ar putea face cu noi; dar acestea sunt cele două lucruri care continuă să ne împiedice.

Să mergem la 1Tesaloniceni 4.1-4:

„Încolo, fraților, fiindcă ați învățat de la noi cum să vă purtați și să fiți plăcuți lui Dumnezeu, și așa faceți, vă rugăm, și vă îndemnăm în Numele Domnului Isus, să sporiți tot mai mult în privința aceasta.

Știți, în adevăr, ce învățături v-am dat prin Domnul Isus.

Voia lui Dumnezeu este sfințirea voastră: să vă feriți de curvie;

Fiecare din voi să știe să-și stăpânească vasul în sfințenie și cinste.”

Am citit aceasta mai înainte și am vorbit despre cum vrea Dumnezeu să avem vasul nostru. El nu vrea ca să fim stăpâniți de vasul nostru, deci, noi nu trebuie să fim stăpâniți de patimi carnale, nu trebuie să fim stăpâniți de acestea, ci noi trebuie să ne stăpânim vasul.

Să mergem la Apocalipsa 20. Acum vom ajunge la subiectul pe care am vrut să vi-l împărtășesc cu adevărat, „Esau nu poate moșteni promisiunea.” Apocalipsa 20.5-6:

„Ceilalți morți n-au înviat până nu s-a sfârșit cei o mie de ani. Aceasta este întâia înviere.

Fericiți și sfinți sunt cei ce au parte de întâia înviere! Asupra lor a doua moarte nu are nici o putere; ei vor fi preoți ai lui Dumnezeu și ai lui Hristos, și vor împărăți cu El o mie de ani.”

Noi știm că cei care vin în prima înviere, vor domni, și noi credem că vom fi parte din acel grup, și că vom domni cu El o mie de ani; și știm că El va domni cu un toiag de fier.

Să mergem la Apocalipsa 2.26-27:

„Celui ce va birui și celui ce va păzi până la sfârșit lucrările Mele, îi voi da stăpânire peste Neamuri.

Le va cârmui cu un toiag de fier, și le va zdrobi ca pe niște vase de lut, cum am primit și Eu putere de la Tatăl Meu.”

Așadar, știm că celui ce va birui, care are parte de prima înviere, va domni împreună cu Hristos o mie de ani, și va cârmui cu un toiag de fier. El îi spune aceasta Bisericii din Tiatira, și cred că este minunat că El a dat această promisiune Bisericii din Tiatira, deoarece aceasta este Epoca Bisericii care a fost în Evul întunecat. Evul întunecat este vârful bisericii catolice când a ucis pe toți cei care nu credeau ca ei. Ei erau sfântul Imperiu Roman, aveau putere asupra națiunilor, aveau putere asupra regilor, acesta a fost timpul Inchiziției, când au fost martirizați foarte mulți creștini.

Acesta este momentul în care Pomul Mireasă a fost mâncat până a mai rămas doar un ciot. Totul a dispărut și aproape că nu a mai rămas Viață. Ce a fost aceasta? A fost Epoca Boului, aceasta a fost Epoca în care ei și-au predat viața complet, și și-au predat-o chiar până la moarte.

Dar El le-a spus: „Voi, din această Epocă, ați biruit și v-ați predat viața, și v-ați dat viața pentru Mine, voi veți împărăți cu un toiag de fier.”

Cred că este uimitor că acest grup care a renunțat la tot, sunt cei care ajung să conducă cu un toiag de fier. Când vor domni ei cu un toiag de fier? Când vor stăpâni ei națiunile cu un toiag de fier? Cred că în domnia milenară, când Hristos va domni cu un toiag de fier.

Deci, vedeți de ce au avut ei nevoie pentru a ajunge în acel loc? Ei au trebuit să biruiască. Ce să biruiască? Ei au biruit Evul întunecat; ei au trebuit să se biruiască pe sine; au trebuit să dea tot ce au avut; au trebuit să facă sacrificiul suprem, să-și dea viața.

Am privit la aceasta și am meditat mult. Am privit la acest subiect al domniei Milenare; acesta fiind momentul când Hristos Se întoarce pentru a-Și așeza Împărăția fizică pe Pământ, iar noi domnim și stăpânim împreună cu El; suntem parte din acea Împărăție; suntem parte a Autorității conducătoare; suntem parte a Împărăției care dă guvernare, și în Scripturi chiar există discuții în care noi chiar luăm parte la guvernare.

Astfel, dacă Egiptul nu vine la Sărbătoarea Corturilor, nu va cădea ploaie pentru ei, acolo va fi pedeapsă, va fi corecție, va fi învățătură, va fi instrucție. Toate acestea vor fi în Mileniu, iar noi vom face parte din aceasta.

El a spus: „Eu vă voi face conducători peste orașe.” Când vor avea loc aceste promisiuni și când vor veni aceste răsplătiri? În Mileniu, în Împărăția Milenară.

Dar meditația mea a fost: „Doamne, cum voi sta pe Tron cu Hristos și voi domni o mie de ani, când eu nu pot conduce astăzi această mică bucată de pământ, pe care El mi-a dat-o? Ce mă face să cred că  voi conduce în Mileniu împreună cu Hristos, când El mi-a cerut să conduc doar o mică bucată de pământ, un mic scaiete, o bucățică de pământ de dimensiunea unui timbru poștal?

El nu mi-a cerut să conduc nici un oraș, nici un sat, nici o gospodărie, ci mi-a dat doar o bucățică mică de pământ din creația Lui, și îmi cere s-o conduc. Dar eu, nici măcar această mică bucățică de murdărie nu pot s-o aduc în supunere față de Cuvânt, și atunci, ce mă face să cred că voi domni și voi conduce în Mileniu?

Noi nu suntem capabili, dar prin harul lui Dumnezeu, și prin Duhul Lui Dumnezeu, noi putem aduce această murdărie în supunere față de Cuvânt, doar prin autoritatea Cuvântului și puterea Duhului Sfânt; ceea ce ne face să credem că suntem apți să guvernăm și să domnim o mie de ani.

Eu spun: Doamne, ajută-mă să-L obțin chiar acum! Ajută-mă să iau acest Cuvânt! Cum voi aduce Egiptul supus Cuvântului și-i voi spune: „Egiptule, dacă nu vii la Sărbătoarea Corturilor, nu vei avea ploaie”, dacă nu mă supun întregului Cuvânt? Ce fățărnicie! Eu spun: „Doamne, ajută-mă! Doamne, trebuie să mă ajuți! M-am săturat să caut ce este în neregulă la alții; eu găsesc o mulțime de greșeli aici (în mine), am greșit destul aici (în mine), pentru a mă ocupa de mine tot restul zilelor pe pământ.” Sunt sigur de aceasta.

Acum îmi dau seama care este scopul meu. Ce vrea El? În marele Său Plan, Dumnezeu a avut un triplu scop, iar al doilea scop, a fost să obțină întâietate într-un popor. Ce vrea El? El vrea control deplin chiar aici, în mine; El vrea pe cineva care să-I dea primul loc, și eu vreau să fiu bucățica de pământ care este dedicat, predat lui Isus Hristos Cuvântul.

Dacă există un loc pe pământ unde Dumnezeu este glorificat, un loc unde Numele Lui este cinstit, un loc unde El domnește, vreau să fie chiar aici, în acest pământ, în mine; chiar dacă nu este în altă parte. Acesta este scopul meu, pentru aceasta lucrez, pentru aceasta mă străduiesc să mențin această carne supusă și să-L las pe Hristos să preia conducerea, să ia stăpânirea asupra acestui trup.

Vreau să citesc câteva versete din Scripturi, în legătură cu ceea ce mă gândesc. Să mergem la Proverbe 25.28:

„Cel care nu stăpânește asupra propriului său duh, este ca o cetate dărâmată și fără ziduri.”

Înseamnă că ar trebui să avem stăpânire asupra propriului nostru duh. „Am crezut că pentru aceasta urma să vină Duhul Sfânt, așa că eu nu trebuie să iau nici o decizie.” Nu vă dați seama că venirea Duhului Sfânt este puterea de a vă ajuta să trăiți o viață creștină? El aduce Cuvântul la Viață în voi! El dă Viață Seminței lui Dumnezeu din interiorul vostru, dar doar pentru că ai primit botezul cu Duhul Sfânt și ești locuința Duhului Sfânt, Dumnezeu nu ți-a luat niciodată puterea de alegere, tu încă poți alege ce natură dorești.

Proverbe 16.32:

„Cel încet la mânie este mai bun decât cel puternic; și cel care stăpânește duhul său, decât cel care cucerește o cetate.”

Noi avem ceva de făcut chiar aici, cu noi înșine.

Să mergem la Apocalipsa 3.21:

„Celui ce va birui, îi voi da să șadă cu Mine pe Tronul Meu de domnie, după cum și Eu am biruit și am șezut cu Tatăl Meu pe Tronul Lui de domnie.”

Isus este aici, în Epoca Bisericii Laodicea, și spune: „Celui ca va birui, îi voi da să șadă cu Mine pe Tronul Meu.” Celui ce va birui, ce? Laodicea, starea laodiceană, care spune: „Sunt bogat, m-am îmbogățit și nu am nevoie de nimic; și nu știi că ești nenorocit, sărac, orb și gol. Dar cel ce va birui, cel care poate birui această condiție, cel care biruiește înșelăciunea din lume, iar eu spun: cel care biruiește înșelăciunea din el însuși…”

Acolo era o problemă a Laodicei, și acea problemă era auto-amăgirea. Ei credeau că sunt bogați; au crezut în bunuri, nu aveau nevoie de nimic, dar nu și-au dat seama că sunt orbi, săraci, nenorociți, goi și mizerabili. Nu și-au dat seama că problema din Laodicea este auto-amăgirea, dar Alifia ne-ar deschide ochii, și Alifia noastră este Mesajul orei.

„Celui ce va birui îi voi da să stea pe Tronul Meu.” Întrebarea mea este: Ce este Tronul Lui? Noi știm că în viitor, El va prelua Tronul tatălui Său, David; dar fratele Branham ne-a spus unde este Tronul Său.

În mesajul, Unitatea singurului Dumnezeu într-o singură Biserică, din anul 1958, el a spus:

„Fiecare om născut pe pământ, este născut în păcat, format în nelegiuire, și vine în lume vorbind minciuni. Așa este. Deci, în acea natură carnală adamică, cum poate un om să realizeze ceva doar prin intelectul lui?

Dar când ajung să fie o creatură nouă și omul vechi a murit, iar omul nou Hristos, ia tronul Său în inima umană, atunci viața lui arată diferit; atunci el pornește pe un drum nou de la propriile motive egoiste, de la ideile lui mari de a se face pe sine ceva mare, pornește direct spre Calvar, să-L recunoască pe Dumnezeu. Atunci totul, obiectivul lui, motivul lui, realizarea lui și tot ce este el, sunt puse în gloria crucii, unde Hristos a plătit prețul pentru viața umană. Hristos este Viața noastră.”

Apoi, în anul 1961, în mesajul Apocalipsa capitolul 4, fratele Branham a spus:

„Acum noi trăim într-o altă epocă. Glorie! Oh, îmi place această epocă! Dar vouă? Astăzi Dumnezeu are un Tron al milei care trebuie păzit. Credeți? Unde se află Tronul milei? În inima omului. Când a venit în inima omului? În ziua Cincizecimii, când Duhul Sfânt (care este Dumnezeu), a venit în inimile umane. Corect?”

Unde este Tronul Lui? Tronul Lui este în inima omului; Tronul Lui este scaunul îndurării, și El spune că „Cel ce va birui va putea sta cu Mine în Tronul Meu.”

Eu știu că vom sta cu El pe Tron în Mileniu, știu și o cred din toată inima mea, dar acum El stă pe un alt tron; El stă pe tronul inimii mele, iar noi ar trebui să guvernăm și să domnim cu El. Corect?

Guvernăm și domnim cu El pentru o mie de ani. Dacă vom guverna și vom domni cu El o mie de ani, de ce nu guvernăm și nu domnim cu El acum în unire cu El? Unde este Tronul Lui? Tronul Lui este în inima omului. Unde este scaunul milei? În inima omului. Când a venit în inima omului?  La Cincizecime. El vrea ca noi să urcăm pe Tronul Lui, să guvernăm și să domnim cu El; El vrea să judecăm Neamurile cu El. De ce nu începem să judecăm acum? De ce nu începem să guvernăm acum?

Voi spuneți: „Frate Chad, unde ai de gând să ne conduci?” Am destul teritoriu chiar aici (trupul meu), acesta este teritoriul pe care pot să-l guvernez acum, trupul meu. În viitor, El poate să-mi dea un sat, poate să-mi dea orașe, El poate orice, dar deocamdată, acesta este terenul meu de antrenament pentru Mileniu. Eu sunt chiar acum în tabăra de antrenament preliminar, și această tabără de pregătire, este grea. Vă spun că este una grea; mă tot împiedic de duhuri și mă împiedic de propriile mele motive.

Știți, subiectul care mi se dă de regulă, este unul singur, și acesta este vechea natură carnală a lui Chad. Eu am un singur subiect pe care trebuie să-l controlez, și acest subiect mă împiedică în continuare și face mici jocuri înșelătoare asupra mea. Această natură veche a lui Chad mă tot împiedică și încă nu am biruit-o complet.

Credeți că suntem apți să mergem pe tronul lumii întregi și să…Noi suntem atât de mândri! Uneori, când mă opresc și mă gândesc cu adevărat la ceea ce sunt cu adevărat pe cont propriu, la ceea ce este cu adevărat carnea mea, apoi mă gândesc la unele dintre lucrurile plin de sine pe care le-am spus, și unele din atitudinile pe care le-am avut, mă îmbolnăvesc.

Știți ce vreau să fac? Vreau să-l înjosesc pe acest om, să-l smeresc pe omul acesta, să-l umilesc pe acest om, pentru că vreau ca Cuvântul să conducă. Cuvântul să conducă! Cuvântul să guverneze! Cuvântul să domnească, și vreau ca în felul acesta să domnesc cu Hristos. Vreau să iau deciziile mele, alegerile mele și vreau să aduc acest trup supus Cuvântului.

Eu nu pot spune: „Doamne, cred că voi lua trei orașe, cred că sunt pregătit.”

Știți, uneori mă simt ca un copil mic care vorbește cu Domnul: „Doamne, sunt gata pentru Împărăția Milenară.” Iar Domnul ne privește și spune: „Ascultă, tu nici măcar nu ți-ai lăsat propriile dorințe, nu ai biruit nici măcar poftele propriei tale cărni; nu ți-ai oprit mâinile să atingă ceea ce n-ar trebui să atingă; nici măcar nu ți-ai oprit ochii să privească la ceea ce nu ar trebui să privească, și crezi că vei stăpâni asupra unui oraș? Nu ai suficientă stăpânire nici măcar asupra pământului pe care ți l-am dat, pentru că îți întorci capul după ceea ce n-ar trebui să-și întoarcă capul un fiu al lui Dumnezeu, și crezi că vei stăpâni peste orașe?”

Uneori trebuie să ne întoarcem la grădiniță și să luăm Îndreptarul, Abecedarul. Laudă lui Dumnezeu!

Eu cred că noi suntem în pregătire pentru a domni, cred aceasta, dar acum mi s-a dat un teritoriu indisciplinat. „Uneori mă simt tratat incorect; am genetica mamei și a tatălui meu; parcă sunt bunicul, am primit…” și toate aceste lucruri au fost injectate în mine prin genetică.”

Uneori zicem: „Oh, Doamne, trupul acesta pe care mi l-ai dat…” Vedeți ideea? Cred că avem multe de făcut; cred că avem multe, multe pentru care să ne rugăm; cred că avem multe de aliniat cu Cuvântul. Dumnezeu ne-a dat un teren de antrenament bun.

În mesajul Dumnezeul acestei epoci rele,  fratele Branham a spus:

„Noi aflăm că această epocă rea este pentru a-i dovedi lui Satan că Ea nu este ca Eva, că Ea nu este felul acela de femeie. Și Ea, Mireasa va fi încercată prin Cuvântul Său, așa cum a fost încercată mireasa lui Adam, prin Cuvânt. Și mireasa lui Adam a crezut fiecare bucățică din Cuvânt, totul, dar a fost confuză la o singură promisiune, că „El este Același ieri, azi și pentru totdeauna.” Vedeți? Dar a căzut la o promisiune sub ispita vrăjmașului față în față. Și acum, poporul care este chemat pentru Numele Lui, desigur, este Mireasa Lui; Ea trebuie să vină din nou în contact prin același lucru; nu doar prin adevăr denominațional sau ceva, ci prin fiecare Cuvânt.”

Noi nu vom scăpa de el, nu-l putem lăsa înapoi, în grădina Eden. Grădina Eden este aici și aceeași decizie este acum; aceiași doi pomi sunt prezenți astăzi aici. Întrebarea este: Pe care dintre cei doi pomi îl vom alege și care este decizia pe care o putem lua?

În mesajul Pecetea a șasea, fratele Branham a spus:

„Acum, în seara aceasta, voi sunteți în același loc în care a fost Adam și Eva, în grădina Eden. Voi aveți un drept. Voi aveți dreptul liberei alegeri: puteți merge la Pomul Vieții, sau puteți lua paharul de judecată.”

În mesajul Intervalul, profetul spune:

„Acum, desigur, când Adam a căzut în moarte, el a adus moartea peste toată creația.

Lui i s-a dat libera acțiune morală. Aceasta le-a fost dată, întocmai ca nouă, ca să facă o alegere. Acum, Adam și Eva la început, înaintea lor era un pom al binelui și răului, și același pom stă și înaintea fiecăruia dintre noi.”

Credeți aceasta? El l-a numit „pomul binelui și răului,” a fost numit „pomul cunoștinței binelui și răului”; a fost numit „Pomul Vieții” și „Pomul morții”. Dar chiar în fața noastră stau doi pomi; și dacă aș putea s-o spun pe limba mea, dacă îmi permiteți, chiar în interiorul meu sunt doi pomi, două naturi: una dintre ele mă va duce la moarte, iar cealaltă mă va duce la Viață. Întrebarea este: Din care o să mănânc?

Știți, când mergi înapoi, te uiți la Scriptură și o analizezi mai amplu, până la început, vezi că omul avea absolut tot ce avea nevoie, și le-a fost dat doar o singură Poruncă. Și dacă ar fi ținut acea Poruncă, nu ar mai fi avut nevoie de o altă Poruncă. Niciodată nu ar fi avut nevoie de nimic altceva dacă ar fi păzit prima Poruncă și nu ar fi mâncat din acel pom.

Dar vă spun: Noi am ajuns la o decizie acum; noi ne confruntăm cu doi pomi acum; binele și răul stau în fața noastră acum. Îl vom satisface pe Esau sau îl vom lăsa pe Iacov să trăiască? Aceasta a coborât la tine și la mine, a ajuns până astăzi, dar este aceeași Poruncă cu care a început totul. Funcționează bine și astăzi.

Dacă renunțăm la sinele nostru, dacă nu vom mânca din pomul sinelui, și vom merge după Hristos, ne vom împărtăși cu Hristos și va fi bine. Încă cred că Porunca este cea care rezolvă toate problemele de astăzi. Poruncă rezolvă încă toate problemele.

În mesajul Edenul lui Satan, profetul spune:

„Marea Împărăție a lui Dumnezeu va fi luată înapoi deoarece Isus S-a luptat pentru Aceasta cu Satan, în grădina Ghetsimani, și a câștigat Edenul înapoi.”

Deci, Isus S-a luptat cu Satan în grădina Ghetsimani, iar fratele Branham a spus: „Isus S-a luptat cu Satan în grădina Ghetsimani și a câștigat Edenul înapoi.” Dar când privești la agonia lui Isus din grădina Ghetsimani, nu se vede că luptă cu Satan, nu se vede că Satan este acolo, dar ceea ce este clar și este vizibil, este că El era în agonie, era în suferință și Se ruga. Și a continuat să Se roage aceeași rugăciune: „Dumnezeule, există vreo modalitate prin care pot ocoli acest Cuvânt?” Aceasta era întrebarea: „Există vreo modalitate prin care să ocolesc acest Cuvânt?”

El a întrebat de trei ori dacă există vreo modalitate de a evita „acest pahar”, și de fiecare dată, la sfârșitul rugăciunii, El a spus același lucru: „Dar nu voia Mea, ci voia Ta să se facă.”

Cum a biruit El în Ghetsimani? În Ghetsimani, El a murit față de dorințele Lui, a murit pentru voia Sa, a murit pentru tot. Aceasta a fost ceea ce Eva nu a putut să facă, ea nu a putut să moară pentru toate acele dorințe. Ea a văzut că pomul era bun de mâncat, și ar fi putut să-l refuze; ea a văzut că era plăcut la privit, și ar fi putut să-l respingă; a văzut că este… Toate acestea aveau de-a face cu sinele ei, toate cele trei tentații aveau de-a face cu ea, cu dorința ei; era bun de mâncat pentru ea, era plăcut ochilor ei, era bun să-i deschidă mintea și s-o facă înțeleaptă. Ea ar fi putut să moară pentru sine, iar dacă ar fi murit pentru sine, nu ar fi fost ispitită niciodată.

Și iată-L pe Isus Hristos în grădina Ghetsimani, iar fratele Branham a spus că El era în agonie. El a început să Se tulbure în Duhul Său, era într-o mare agonie în grădină. Fratele Branham spune: „De ce?” Și tot el răspunde: „El nu a vrut să-Și părăsească ucenicii pe care-i iubea. El nu voia să treacă prin durerea crucii.” El știa ce urmează și nu voia despărțirea. Acesta este sinele; nu voia să sufere durerea. Acesta este sinele.

Și acum, Isus vine în grădina Ghetsimani, și spune: „Dumnezeule, dacă există vreo cale posibilă, să pot ocoli această parte a Cuvântului.” Apoi a spus: „Dar nu voia Mea, ci voia Ta să se facă.”

El S-a dus și Și-a verificat ucenicii, apoi S-a întors și S-a rugat a doua oară: „Tată, dacă este vreo posibilitate de a ocoli acest pahar, dar nu voia Mea, ci voia Ta să se facă.” A treia oară… El a trebuit să renunțe la tot, iar noi va trebui să ajungem acolo, prieteni. Într-un fel, cumva, acest Cuvânt va trebui să ne dea putere și va trebui să ni-l descopere pe diavolul în fiecare tactică, până când ajungem, în sfârșit, să spunem: „Dumnezeule, există vreo modalitate prin care aș putea ocoli acest Cuvânt? Totuși, nu voia mea, ci voia Ta să se facă.”

Nu pot găsi o lacună, sau o justificare întortocheată din Scriptură, ci doar să vin la Tatăl și să-I spun: „Există vreo modalitate de a ocoli acest Cuvânt? Totuși, nu voia mea, ci voia Ta să se facă.”

La început, diavolul a obținut biruință asupra Cuvântului lui Dumnezeu, când a făcut ca unul din supușii Lui, și fratele Branham a spus: „Cel mai slab”, să lase jos bariera Cuvântului. Și așa a câștigat biruința în fiecare timp. Aceasta se întâmplă când unul dintre supușii Lui este convins să lase jos bariera, un singur Cuvânt. De ce au lăsat jos bariera Cuvântului? Din cauza sinelui, a eu-lui personal. Vedeți de ce vă spun că trebuie să murim pentru sinele nostru?

Nu știu dacă sunteți ca mine, dar probabil că și voi ați crezut că atunci când ați venit la Mesaj, ați murit pentru sinele vostru. Eu am crezut aceasta: „Am scăpat de televizor, mi-am aruncat toți pantalonii scurți și am murit pentru sinele meu.” Și aceasta a făcut parte din moartea pentru sine. „Mi-am trăit toată viața așa, am crezut ce este corect, a trebuit să recunosc ce este greșit, a trebuit să mor pentru mine însumi.”

Oh, dar dacă mi-aș fi dat seama cât de mult mai am de murit! Aveam încă o grămadă din sine, iar eu am crezut că tocmai am murit pentru mine însumi, când  există această pată monstruoasă de sine în spatele meu care mă apasă. Dar Dumnezeu continuă să creeze mai multe oportunități, și mai multe oportunități prin care să murim pentru noi înșine.

Cred că cel mai mare lucru pe care poate să-L facă Dumnezeu pentru noi, este să ne facă să venim față în față cu sinele nostru și să murim față de ceea ce vedem, să renunțăm la el.

Noi știm mesajul Cea mai mare bătălie care s-a dat vreodată. Ei trebuiau să găsească un teren de întâlnire neutru, și acel loc era mintea omului. Acolo îți întâlnești dușmanul și acolo trebuie să-l învingi.

Să mergem la 1Petru 4.1-2:

„De aceea, pentru că Hristos a suferit pentru noi în trup, înarmați-vă și voi cu aceeași gândire; căci cel ce a suferit în trup, a încetat cu păcatul;

ca să nu mai trăiască restul timpului său în trup, după poftele oamenilor, ci după voia lui Dumnezeu.”

Aceasta este o Scriptură mare! Isus a suferit pentru noi în trup, dar l-a biruit. „Cel ce a suferit în trup, a încetat cu păcatul, pentru a nu mai trăi restul timpului său în trup, după poftele oamenilor, ci după voia lui Dumnezeu.” Așa ar trebui să trăim noi, noi ar trebui să suferim în acest trup.

„Ce vrei să spui cu „Să suferim în acest trup?” Luptă cu el, urăște-l, rezistă-i, supune-l Cuvântului! Să suferim în acest trup, astfel încât să nu mai trăim restul timpului nostru în trup, după poftele oamenilor, ci numai după voia lui Dumnezeu.

Așadar, în restul timpului în care mai trăiesc în acest trup, nu vreau să mai trăiesc după pofta oamenilor, ci vreau să trăiesc după voia lui Dumnezeu.

Să mergem la 1Ioan 2.15-16:

„Nu iubiți lumea, nici lucrurile din lume. Dacă iubește cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în el.

Căci tot ce este în lume: pofta trupului, pofta ochilor și mândria vieții, nu sunt de la Tatăl, ci sunt din lume.”

Acestea au de-a face cu sinele.

Să mergem la Matei 4.1-11:

„Atunci Isus a fost dus de Duhul în pustie, ca să fie ispitit de diavolul.

Acolo a postit patruzeci de zile și patruzeci de nopți; la urmă, a flămânzit.

Ispititorul s-a apropiat de El, și I-a zis: „Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, poruncește ca pietrele acestea să se facă pâini.”

Drept răspuns, Isus i-a zis: „Este scris: „Omul nu trăiește numai cu pâine, ci cu fiecare Cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.”

Atunci diavolul L-a dus în sfânta cetate, L-a pus pe streașina Templului,

și I-a zis: „Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te jos, căci este scris: „El va porunci îngerilor Săi să vegheze asupra Ta; și ei Te vor lua pe mâini ca nu cumva să Te lovești cu piciorul de vreo piatră.”

„De asemenea este scris” a zis Isus: „Să nu ispitești pe Domnul, Dumnezeul tău.”

Diavolul L-a dus apoi pe un munte foarte înalt, I-a arătat toate împărățiile lumii și strălucirea lor, și I-a zis:

„Toate aceste lucruri Ți le voi da Ție, dacă Te vei arunca cu fața la pământ și Te vei închina mie.”

„Pleacă Satană”, i-a răspuns Isus, „Căci este scris: „Domnului, Dumnezeului tău să te închini și numai Lui să-I slujești.”

Atunci diavolul L-a lăsat. Și deodată au venit la Isus niște îngeri, și au început să-I slujească.”

Aceasta a fost marea încercare a lui Isus, ispitirea din pustie; și fiecare ispită a avut de-a face cu sinele. El a postit patruzeci de zile și era flămând, așa că diavolul L-a ispitit cu nevoia de pâine. L-a ispitit cu Cuvântul, să Se arunce jos de pe Templu, pentru că Dumnezeu Își va apăra propriul trup, ca nu cumva să fie zdrobit. Dar Isus i-a rezistat cu Cuvântul. Atunci, diavolul L-a ispitit să fie glorificat înainte de vreme, să aibă toate împărățiile lumii, cu mândria vieții. El a fost ispitit cu aceasta, dar a biruit prin Cuvânt.

Fiecare din ispitele lui Isus, au avut de-a face cu sinele, iar El a biruit dorința de a se împlini pe Sine; de a se dovedi pe Sine sau de a Se hrăni pe Sine.

Prieteni, exemplul care ne-a fost dat, este minunat, pentru că noi suntem ispitiți în același fel. Majoritatea eșecurilor noastre au ceva de-a face cu sinele nostru; ne păzim pe noi înșine, ne protejăm pe noi înșine; ne înălțăm pe noi înșine; avem o problemă cu mândria sau avem nevoie să ne protejăm pe noi înșine, iar pentru a ne proteja pe noi înșine lăsăm Cuvântul, pentru a ne hrăni sinele nostru; lăsăm Cuvântul pentru a ne promova sinele.

Diavolul a venit la Isus și L-a ispitit atât de șiret folosind Cuvântul, pentru a-L face pe Isus să Se slujească pe Sine. Dar, o, laudă lui Dumnezeu, Isus a venit imediat tot cu Cuvântul, pentru a-l birui pe diavolul.

Apoi, mergem în grădina Ghetsimani unde avem același lucru, aceeași problemă; El trebuia să Se lepede de sine.

Noi știm că Isus Și-a trăit viața pentru alții, nu pentru Sine Însuși. El Și-a predat Viața voii Tatălui, și a fost Exemplul pentru noi. Noi venim pe urmele Lui, călcăm după El, pentru că Mireasa Sa trebuie să aibă aceleași caracteristici ca ale Lui. Ea trebuie să trăiască așa cum a trăit El; Ea ajunge la perfecțiune, așa încât, această Mireasă va fi atât de mult ca El, încât „Ea va fi El”.

Eu cred că noi trebuie să călcăm pe urmele lui Hristos și să-I urmăm exemplul. Noi trebuie să ne pierdem sinele, eu-l personal.

Știți când Isus a mers înaintea lui Pilat, acesta a încercat să-L facă pe Isus să Se apere, dar El nu S-a apărat. Pilat a încercat să-L facă să-Și salveze propria viață și I-a spus: „Nu știi că eu am putere…” Dar Isus nu a încercat să-Și salveze propria Lui viață, pentru că știa că era în voia Tatălui; știa că Viața Lui era în mâinile lui Dumnezeu, și nu voia nimic altceva decât voia lui Dumnezeu. El nu voia altceva, și „Dacă Dumnezeu decide ca Eu să mor astăzi, nu vreau altceva decât voia lui Dumnezeu.”

Prieteni, nu pot spune că sunt acolo, dar vreau să ajung acolo încât să pot spune: „Dacă Dumnezeu vrea aceasta, aceasta vreau! Dacă Dumnezeu spune că aceasta este cel mai bine, dacă Cuvântul Lui spune aceasta, este tot ce vreau.”

Niciodată nu voi face ca aceasta să-i placă vreodată cărnii; carnea nu va avea niciodată un acord deplin pentru aceasta, dar eu nu sunt aici pentru a face carnea să se simtă bine, ci eu sunt aici pentru a birui această carne, acest trup și pentru a-l supune Cuvântului lui Dumnezeu.

Eu nu aștept ca trupul, carnea mea să accepte, să-i placă deciziile lui Dumnezeu, pentru ca eu să merg cu acestea. Uneori mergi înainte și ucizi carnea, o lași să moară, pentru că ea nu va accepta niciodată Cuvântul lui Dumnezeu, ci întotdeauna va dori să se salveze.

Fratele Branham a spus:

„Unii oameni încearcă să prezinte creștinismul, că voi sunteți liberi de griji, că sunteți liberi de tensiune. Oh, nu! Voi adăugați tensiune când deveniți creștini, pentru că ați fost un fel de „fericit și norocos” sau orice a fost acolo, fără să-ți pese de ce ai făcut. Dar când devii un creștin adevărat, în fiecare clipă te întrebi: „Îi plac Domnului? O, dacă aș putea auzi de la El!” El te pune în tensiune, te pune în gardă, aceasta te face ceea ce ești.”

Ascultați, înainte de a fi creștin, înainte de a fi creștin adevărat, nu mi-a păsat ce credeau oamenii despre mine. Am făcut ceea ce am vrut să fac, am spus ceea ce am vrut să spun și când am avut chef să spun. Probabil că nu v-ar fi plăcut de mine. Dacă cineva m-ar fi supărat, i-aș fi spus exact ceea ce credeam, iar dacă nu le plăcea, era problema lor, nu a mea. De ce? Pentru că trăiam numai pentru mine. Cât timp m-am apărat, cât timp îmi apăram reputația, cât timp nu-i lăsam să vorbească rău despre mine, cât timp îi puneam la locul lor, cât timp nimeni nu mă călca și nu mă lipsea de respect, nu mi-a păsat.

Dar când devii creștin, totul se schimbă. Acum nu mai pot spune orice vreau să spun, nu pot să mă apăr pe mine însumi, nu pot îndrepta lucrurile. De ce? Pentru că îmi pasă ce crede EL; ce vrea El de la mine este mai important decât sinele meu. Aceasta te pune sub tensiune, dorind să știi că Îi mulțumești tot timpul Domnului, pentru că ai trecut de la a-ți plăcea ție însuți, la a-I plăcea Domnului.

Înainte, voiam să ne facem tot timpul pe plac nouă înșine, dar acum dorința noastră este să-I facem pe plac Domnului, și aceasta ne pune sub tensiune.

În mesajul Este Răsăritul Soarelui, fratele Branham spune:

„Ei vor să creadă, Doamne!…” El se roagă și spune: „…Ei vor să creadă, Doamne! Oh, cu siguranță Sămânța nu este moartă, Doamne. Cum ar putea să-și ridice mâna așa? Există ceva. Oh, Dumnezeule…” Există ceva ce îi împiedică, și auziți ce spune: „…Oh, Dumnezeule, este vechiul egoism, este soția aceea a lui Iov, care stă acolo zicând: „Oh!…” Aceasta este tot ce spune, apoi continuă: „…Dar, Doamne, lasă-l pe acel Iov care stă acolo, acel credincios, să intre în dimineața aceasta, să moară complet și să fie îngropat aici, în acest botez în apă.”

Ce este aceasta? Doamne, ei cu siguranță vor să creadă, ei și-au ridicat mâinile. Ce îi împiedică? Este vechiul sine, este soția lui Iov care spune: „Cum poți da mai mult de atât? Blestemă-L  pe Dumnezeu și mori! Ce mai poți da?”

Să facem și noi ca Iov și să spunem: „Taci! Taci, că vorbești ca o nebună. Domnul a dat, Domnul a luat. Binecuvântat să fie Numele Domnului!” Aceasta este moartea de sine.

În mesajul Identificat cu Hristos, fratele Branham spune:

„În seara aceasta vă provoc, identificați-vă cu Hristos în moartea Lui, în învierea Lui și vedeți unde veți fi la înviere. „Căci, dacă vom suferi cu El, vom domni cu El.” Dumnezeu ne-a dat promisiunea și toată dorința mea este să fiu ca El. Ia-mă, Doamne, modelează-mă și formează-mă. Formează-mă din nou. Ca profetul care s-a dus în casa olarului, sparge-mă și remodelează-mă!”

Câți dintre voi vor să se roage așa în dimineața aceasta?

Să mergem la 1Corinteni 9. Câți dintre voi cred că Pavel a avut botezul cu Duhul Sfânt? „Amin!” Aceasta este bine, pentru că vom citi ce a spus el, și pentru că acum știm că ne confruntăm cu noi înșine. 1Corinteni 9.24-27:

„Nu știți că cei ce aleargă în locul de alergare, toți aleargă, dar numai unul capătă premiul? Alergați dar în așa fel ca să căpătați premiul.

Toți cei ce luptă la jocurile de obște, se supun la tot felul de înfrânări. Și ei fac lucrul acesta ca să capete o cunună, care se poate veșteji; noi să facem lucrul acesta pentru o cunună, care nu se poate veșteji.

Eu, deci, alerg, dar nu ca și cum n-aș ști încotro alerg. Mă lupt cu pumnul, dar nu ca unul care lovește în vânt.

Ci mă port aspru cu trupul meu, și-l țin în stăpânire, ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat.”

Pavel nu a spus: „Eu am Duhul și Duhul are grijă de toate.” Pavel a știut că încă are liberul arbitru și îți ținea trupul în stăpânire, ca nu cumva el însuși să fie lepădat. El nu și-a pus niciodată responsabilitatea pe altcineva, nici nu a dat vina pe Dumnezeu de fiecare dată când a făcut ceva greșit: „Doamne, de ce nu m-ai oprit, când ai fi putut? Doamne, oprește-mă! Doamne, de ce ai lăsat să se întâmple aceasta?”

„M-am rugat acele rugăciuni…” Dar știi ce spui? Tu dai vina pe Dumnezeu pentru propria ta alegere păcătoasă; tu Îl învinuiești pe Dumnezeu că ți-a dat un trup cu dorințe firești și spui: „Doamne, de ce ai lăsat să se întâmple aceasta? Doamne, de ce nu ai oprit aceasta?”

Adevărul este că Dumnezeu o poate opri; Dumnezeu poate interveni; Dumnezeu poate schimba situația, dar El ne-a dat liberul arbitru, acțiunea morală liberă și nu ne-o va lua, pentru că uneori trebuie să știm cât de jos suntem, cu adevărat; uneori trebuie să ne dăm seama cum este cu adevărat Esau; că el se comportă religios, va cânta, va zâmbi și va spune lucruri frumoase, dar ce este el cu adevărat? El este un disprețuitor al dreptului de întâi născut, pentru că se vrea pe sine, mai mult decât își dorește dreptul de întâi născut.

Noi ne-am rugat acele rugăciuni, eu m-am rugat acele rugăciuni: „De ce? Doamne, de ce nu m-ai oprit? De ce ai lăsat să se întâmple aceasta? De ce…?”

Dumnezeu putea să Se întoarcă și să spună: „De ce nu M-ai ascultat? De ce ai făcut-o? De ce nu renunți la tine? De ce nu te-ai predat? Nu ți-am dat Eu exemplul? Nu ți-am predicat prin profet? Nu ți-am dat Scripturile? Nu ți-am arătat prin Biblie?”

Eu nu vreau să continui să-L acuz pe Dumnezeu de propriul meu eșec, ci vreau să acuz acest trup de carne în care trăiesc: acesta este vinovatul și eu unul, vreau să fiu supus Cuvântului.

Să mergem la Filipeni 3.13-14:

„Fraților, eu nu cred că L-am apucat încă, dar fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea, și aruncându-mă spre ce este înainte,

alerg spre țintă, pentru premiul chemării cerești al lui Dumnezeu, în Hristos Isus.”

Eu vreau să presez înainte, prieteni.

Să mergem la Matei 16.24-25:

„Atunci Isus a zis ucenicilor Săi: „Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să Mă urmeze.

Pentru că oricine va vrea să-și scape viața, o va pierde; dar oricine își va pierde viața pentru Mine, o va câștiga.”

Esau a încercat să-și salveze viața și și-a pierdut dreptul de întâi născut, și-a pierdut dreptul la Viața Veșnică. Eu prefer să-mi pierd viața naturală și să-mi păstrez Viața Reală.

Câți dintre voi vreți să conduceți cu El o mie de ani? Amin!

Ei bine, voi aveți o sarcină dificilă înaintea voastră, pentru că, dacă vreți să vă calificați pentru aceasta și să aveți caracter, înțelegere și discernământ pentru a guverna și a domni o mie de ani, trebuie să începeți să exersați pe această grămadă de murdărie, pe acest trup; și vă spun: uneori Esau este alunecos; uneori Esau este religios; uneori este un băiat bun dar nu-i place Cuvântul acesta, totuși trebuie supus Cuvântului. Uneori cred că este dăunător să ai o dispoziție bună. Mai mult, când începi să te gândești cu adevărat la aceasta…

Voi ați văzut crescând copii diferiți, și în mod natural, ei se conformează, ei respectă regulile, sunt plăcuți, drăguți, zâmbesc și sunt plăcuți tuturor. Apoi, uneori vezi un copil care, chiar de când se naște, este opusul la tot. Chiar de la naștere nu se conformează, este încăpățânat, este hotărât; dar cred că atunci când vine momentul convertirii, al doilea are o șansă mai bună decât primii. Este mai bine să creadă că, poate a fost o binecuvântare că poți să trăiești toată viața lovindu-te la cap și căzând, și să realizezi că „Tipul acesta (trupul), nu este prietenul meu”, decât să crești și să crezi că „Tipul aceasta (trupul), este prietenul meu; el este de acord cu Cuvântul, deci, este destul de bun.” Aceasta este o înșelăciune. Este mai bine să înțeleg că trupul meu este dușmanul meu, și nu-mi place de el pentru că încearcă să-l oprească pe Iacov să câștige alergarea.

Dar tu, uită de carne, pentru că dacă te uiți la carne (la trup), nu vei birui. Eu sunt predestinat să biruiesc; eu sunt predestinat să fiu biruitor în această epocă și îmi voi birui propria carne, propria minte greșită. Am să biruiesc totul și am să-l aduc în supunere față de Cuvânt. Fie ca Dumnezeu să aibă milă și să mă ajute; să-mi dea Cuvântul Său și să-mi dea putere să-mi folosesc toată puterea pe care mi-a dat-o pentru a mă smeri și pentru a mă preda Lui iar, și iar, și iar.

Nu vreau să apar în ziua răsplătirilor, și El să spună: „Da, te-ai descurcat bine, dar pur și simplu nu ai putut să stăpânești acel bulgăr de carne.” Nu, Doamne! Ajută-mă să biruiesc acest pământ filistean, pentru Împărăția Ta. Ajută-mă să-l cuceresc și să fac parte din scopul Tău. Laudă lui Dumnezeu!

Noi avem de îndeplinit o sarcină; eu am de găsit pentru mine o muncă demnă de o viață, pentru a obține această carne (trup), supusă Cuvântului; dar pentru aceasta, va fi nevoie de mai mult decât puterea mea, de voința mea, va fi nevoie de Duhul lui Dumnezeu, va fi nevoie de Cuvântul lui Dumnezeu.

Eu cred că suntem în generația în care Dumnezeu va avea un popor. Cred aceasta! Voi credeți? Credeți ceea ce a spus profetul? Credeți ce a spus Cuvântul?

Eu cred că trăim în generația în care  va exista un popor care se va preda complet lui Hristos Cuvântul, și că El va avea întâietate într-un Trup de credincioși. Cred aceasta! Cred că această natură veche va lua noua naștere și-L va arăta pe Hristos, va manifesta Cuvântul și va înceta să-și manifeste propria voință și propria mândrie. Cred aceasta! Cred că trăiesc în ziua aceasta; cred în ungerile de aici, și cred că ne-a fost dat Cuvântul. Ce dorește El? El dorește ca noi să luăm Cuvântul și să guvernăm cu un toiag de fier.

Oh, uneori cred că îi stăpânim pe toți cu o vergea de fier; i-am stăpânit pe toți cu o vergea de fier, iar pentru noi am folosit tăiței umezi. „Eu scap cu totul pentru că mi-e greu, mi-e greu cu familia mea, dar voi folosi o vergea de fier pentru alții.”

Eu vreau s-o folosesc pentru spatele meu, și să spun: „Încetează chiar acum să te mai plângi! Potrivește-te cu Cuvântul! Fă ceea ce spune Dumnezeu!”, pentru că aceasta doresc. Laudă lui Dumnezeu!

Să domnim pentru totdeauna cu un toiag de fier! Haideți să începem chiar de acum; să ne urcăm pe Tronul Lui, unde Se află El, să domnim și să conducem cu El chiar acum. Oh, mulțumesc, Doamne!

Îi mulțumesc lui Dumnezeu că ne-a dat o sarcină dificilă. Dacă nu ar fi făcut-o dificilă, chiar ne-ar lipsi multe, dar El ne-a dat o sarcină dificilă pentru că trebuie să ne insufle caracterul de care avem nevoie pentru a trece la Viața următoare.

Nu știu pentru voi, s-ar putea să fie destul de ușor, dar eu am o sarcină dificilă, prieteni, și Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru aceasta, deoarece El încearcă să facă ceva pentru mine, încearcă să scoată Viața din mine, și o va avea. Să ne rugăm.

Doamne, Isuse, vrem doar să ne predăm Ție. Doamne, Dumnezeule, când privim la eșecurile poporului Tău, am văzut eșecul din grădină; am văzut eșecul lui Moise la Stâncă, atunci când s-a înălțat pe el însuși; atunci când s-a lăsat condus de mânie pentru că era frustrat din cauza oamenilor care se plângeau; am văzut eșecul lui David când a luat-o pe Bat-Șeba; am văzut eșecul lui Petru când Te-a respins pentru a se proteja pe sine. Doamne, putem vedea eșecuri pe tot parcursul vieții copiilor Tăi din cauza sinelui vechi și murdar, și Doamne, nu vrem să cădem în același tipar.

Doamne, am văzut biruința Ta, biruința pe care ai câștigat-o în ispitirea Ta din pustie, dar Tu ai biruit ispita sinelui. Te-am văzut biruind în Ghetsimani, când Te-ai predat Cuvântului, deși Tu nu ai vrut să-Ți părăsești ucenicii, nu ai vrut să suferi acel fel de durere, dar ai fost dispus să-Ți predai Viața Tatălui. Și Tu ne-ai lăsat un exemplu, Doamne, iar eu nu vreau să urmez modelul eșecului din cauza sinelui meu, ci dorința mea, cu ajutorul Tău, este să mă predau Ție, pentru a muri pentru mine însumi, ca să devin ca Tine. Doamne, Te rog, să-mi dai putere, înțelepciune și înțelegere pentru a-l supune pe acest Esau bătrân, pe acest trup întâi născut; și fie ca acest întâi născut să se supună, conform profeției, nașterii din nou.

Doamne, Îți cer ajutorul, pentru că sunt mai hotărât ca niciodată să fiu credincios, dar cu ajutorul Tău, cu Cuvântul pe care ni L-ai dat în această epocă pe care o putem birui, putem birui păcatul din carnea noastră; putem birui auto-amăgirea; putem birui pentru că Tu ne-ai dat un Cuvânt biruitor.

Doamne, Te rog să ne întărești pe fiecare dintre noi. Ajută-ne să plecăm de aici nu pierzând lupta, ci câștigând bătălia; nu învinși de Esau, nu învinși de natura lipicioasă, ci mergând înainte cu Sabia Cuvântului, Doamne, cucerind și biruind această bucățică de pământ pentru gloria Ta.

Fie ca acest petic de pământ să devină al Tău, Doamne, să devină aliniat cu Tine, supus Ție, ca să lucreze, să Ți se închine și să Te slăvească; să Te identifice că Tu ești Împăratul și Conducătorul acestui petic de pământ.

Ajută-mă, Doamne, să conduc și să domnesc cu Tine, acum. Ajută-mă să fiu biruitor!

Doamne, Te iubim și Te rugăm să ne ajuți să luăm aceste lucruri adânc în inimile noastre, pentru că nu vrem să mergem înainte așa, deoarece totul ar fi la fel.

Noi vrem să înțelegem cât de adâncă a fost rana căderii, cât de aproape este înșelăciunea și cât de mult avem nevoie de Cuvântul Tău; cât de mult avem nevoie de discernământul Duhului Tău, pentru a ne discerne motivul și obiectivul din noi înșine.

Ajută-ne, Tată! Ne predăm Ție, și Te rog să ne binecuvântezi în timp ce plecăm de aici. Binecuvântează-ne în timp ce ne trăim viața și fă să strălucească Lumina Ta oriunde vom merge.

Fie ca în viața noastră să existe o atracție care să atragă fiecare Sămânță a Ta, care este acolo, și să vină, pentru că acest trup trebuie să strălucească Lumina Ta.

Te iubim, Tată, și Îți cerem binecuvântarea, în Numele lui Isus Hristos. AMIN.