DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ ESTE CORECTIVĂ – Partea a treia

Să citim din 1Ioan 4. Voi continua tema: „Deosebind adevărata dragoste”, iar aceasta va fi partea a treia. Când privești mult la ceva, se extinde și Dumnezeu tocmai mi-a pus pe inimă câteva lucruri cu privire la tema, „Deosebind adevărata dragoste,” și pentru mine, când ajungi la miezul acestui subiect, este ca și cum văd tot tabloul, și dintr-o dată se deschide la un alt nivel. Nu sunt lucruri noi, sunt lucruri despre care am vorbit de multe ori, dar acum sunt la un nivel cu totul nou. Și când se întâmplă aceasta, tendința mea naturală, omul natural, Chad, este să pun totul într-un pachet și să spun totul într-o predică de două ore și jumătate. Dar nu vreau să fac aceasta, ci vreau să mă opresc și să mișc piese de diferite dimensiuni, pentru că vreau să rezist propriei mele tentații naturale. Mulțumesc lui Dumnezeu că mă ține în acest Canal și mă face să caut.

Deci, vom continua cu partea a treia și voi citi din 1Ioan 4.7-13:

„Prea iubiților, să ne iubim unii pe alții, căci dragostea este de la Dumnezeu. Și oricine iubește, este născut din Dumnezeu, și cunoaște pe Dumnezeu.

Cine nu iubește, n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este dragoste.”

Așadar, vrem să privim la dragostea adevărată, pentru că Dumnezeu este dragoste. Nu este ceva diferit de Dumnezeu sau aparte de Dumnezeu, ci Dumnezeu este dragoste și acest fel de dragoste este Dumnezeu.

„Dragostea lui Dumnezeu față de noi s-a arătat prin faptul că Dumnezeu a trimis în lume pe singurul Său Fiu, ca noi să trăim prin El.

Și dragostea stă nu în faptul  că noi am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne-a iubit pe noi, și a trimis pe Fiul Său ca Jertfă de ispășire pentru păcatele noastre.

Prea iubiților, dacă astfel ne-a iubit Dumnezeu pe noi, trebuie să ne iubim și noi unii pe alții.

Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu; dacă ne iubim unii pe alții, Dumnezeu rămâne în noi, și dragostea Lui a ajuns desăvârșită în noi.

Cunoaștem că rămânem în El și că El locuiește (rămâne), în noi prin faptul că ne-a dat din Duhul Său.”

Dumnezeu să vă binecuvânteze!

Să mergem din nou la versetul 12: „Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu; dacă ne iubim unii pe alții, Dumnezeu (rămâne), locuiește în noi…”

Deci, dacă ne iubim unii pe alții cu aceeași dragoste adevărată, atunci Dumnezeu locuiește în noi, și dragostea Lui a ajuns desăvârșită în noi. Cuvântul, „Desăvârșit,” înseamnă, „A ajunge la maturitate sau la plinătate.” Așadar, aici ne arată că dragostea Lui este desăvârșită în noi. Dragostea lui Dumnezeu ajunge la o manifestare deplină, pentru că dragostea lui Dumnezeu vine în noi ca indivizi prin Duhul Său și produce o legătură comună de dragoste între atributele lui Dumnezeu care sunt copiii lui Dumnezeu.

Așadar, nu este numai o poruncă de a încerca să fim drăguți unii cu alții, nu, nu aceasta este dragostea lui Dumnezeu desăvârșită în noi, la o maturitate deplină în noi, pentru că manifestarea deplină ajunge la încheiere atunci când dragostea lui Dumnezeu în noi se revarsă de la unul spre celălalt și este reciprocă. Atunci dragostea lui Dumnezeu este desăvârșită în noi.

Când noi predicăm aceste lucruri, nu le predicăm ca și cum ar trebui să ne străduim mai mult ca să obținem ceva, deși ar trebui să încercăm. Sper că înțelegeți că nu spun că nu ar trebui să încercăm, dar întotdeauna eforturile noastre vor eșua. Este Ceva căreia ne predăm, aceasta este dragostea lui Dumnezeu care trebuie să fie adusă în inimile noastre prin Duhul Sfânt. Așadar, nu dragostea noastră trebuie arătată, ci este dragostea Lui care se manifestă prin noi. Deci, ce vom face? Noi trebuie să înțelegem…De aceea am predicat despre a deosebi dragostea adevărată, pentru că uneori este foarte greu să deosebim dragostea Agape, de dragostea fileo; uneori emoțiile noastre ne încurcă și vrem să știm, vrem să deosebim ce fel de dragoste este aceasta, astfel încât să putem deosebi ce se întâmplă în jurul nostru și în interiorul nostru, pentru că uneori ne este greu să deosebim.

Când înțelegem cum acționează dragostea adevărată și cum acționează dragostea fileo, putem să le deosebim: „Aceasta nu este dragostea adevărată, ci sunt eu; este emoția mea, este sentimentul meu.” Aceasta nu este dragostea lui Dumnezeu. Felul în care putem muri față de acest fel de dragoste, și să ne supunem celuilalt fel de dragoste și s-o lăsăm să curgă prin noi, nu este o îmbrăcare cu ceva sau că trebuie să urcăm pentru a obține ceva, ci înseamnă a muri pentru felul de dragoste greșit, și a lăsa ca dragostea adevărată să iasă la suprafață.

Așadar, trebuie să avem un nivel de deosebire chiar și pentru noi înșine.

Aș vrea să citesc din nou de la versetul 12: „Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu; dacă ne iubim unii pe alții, Dumnezeu locuiește în noiși dragostea Lui a ajuns desăvârșită în noi.

Cunoaștem că rămânem în El și că El rămâne în noi prin faptul că ne-a dat din Duhul Său.”

Această dragoste vine prin Duhul Său. Dacă ne iubim unii pe alții, Dumnezeu locuiește în noi și dragostea Lui a ajuns desăvârșită în noi. Laudă lui Dumnezeu!

Acum vreau să merg la versetul 9: „Dragostea lui Dumnezeu față de noi s-a arătat prin faptul că Dumnezeu a trimis în lume pe singurul Său Fiu, ca noi să trăim prin El.”

Deci, Dumnezeu ne-a iubit, dar acea dragoste a luat o manifestare, așa că dragostea a fost arătată, a trecut de la invizibil la vizibil. Să citim din nou: „Dragostea lui Dumnezeu față de noi s-a arătat prin faptul că Dumnezeu a trimis în lume pe singurul Său Fiu, ca noi să trăim prin El.”

Deci, manifestarea dragostei lui Dumnezeu, este Dumnezeu aducând un sacrificiu, sacrificându-Se; Dumnezeu dăruindu-Se pe Sine pentru noi. El nu ne cere să dăm noi pentru El, ci El S-a dăruit pentru noi, aceasta fiind dragostea lui Dumnezeu manifestată, așa că trebuie să ne iubim unii pe alții așa cum ne iubește El. Și dragostea lui Dumnezeu este desăvârșită în noi pentru că Duhul Său locuiește în noi, și atunci ar trebui să ne jertfim unii pentru alții. Este atât de simplu.

Să citim din nou: „Dragostea lui Dumnezeu față de noi s-a arătat prin faptul că Dumnezeu a trimis în lume pe singurul Său Fiu, ca noi să trăim prin El.

Și dragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne-a iubit pe noi, și a trimis pe Fiul Său ca Jertfă de ispășire pentru păcatele noastre.”

Aceasta este dragoste: „Și dragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne-a iubit pe noi, și a trimis pe Fiul Său ca Jertfă de ispășire pentru păcatele noastre.”

Așa că, dacă este să deosebim dragostea adevărată, aici avem o mare parte a acestei deosebiri: dragostea Lui este adevărata dragoste. Nu că noi am iubit pe Dumnezeu, ci El ne-a iubit pe noi și L-a dat pe singurul Său Fiu ca Jertfă de ispășire pentru păcatele noastre. Dumnezeu a dat pentru că ne-a iubit. El a iubit lumea așa de mult, că a dat; iar dacă noi iubim, trebuie să dăm; trebuie să ne sacrificăm unul pentru celălalt, nu să cerem ca toți cei din jurul nostru să se sacrifice pentru noi.

Acum, dacă aveți un Trup de credincioși care este Trupul lui Isus Hristos, și toți primim natura lui Dumnezeu prin Duhul Lui Dumnezeu și toți se sacrifică, atunci nu este nici o lipsă. Nu este că tu te sacrifici și nu primești nimic în schimb. Eu mă sacrific pentru frați dar și frații se sacrifică pentru mine. Nu pentru că eu le cer aceasta, eu nu am nevoie de nimic în schimb, ci îmi sacrific sentimentele mele, timpul meu, eforturile mele pentru ei; și pentru că Dumnezeu este în ei, și ei la rândul lor își vor sacrifica eforturile lor, timpul lor, sentimentele lor pentru mine.

De aceea, acest lucru funcționează așa de bine în căsătorie. Dacă ai o căsnicie dezechilibrată, este din cauză că unul are o dragoste pervertită și-i cere celuilalt să-i satisfacă totdeauna nevoile. Nu așa îți vei satisface nevoile tale, ci felul în care nevoile tale vor fi satisfăcute, este ca tu să satisfaci nevoile celuilalt. Eu știu că aceasta pare să fie opus realității, dar eu nu-mi satisfac nevoile cerând cuiva să-mi satisfacă  nevoile mele. Eu îmi satisfac nevoile mele împlinind nevoile soției mele; și când împlinesc nevoile ei, sacrific energia mea, timpul meu, sentimentele mele, totul pentru ea, atunci îi dau energie să fie liberă să-și exprime dragostea ei pentru mine. Este o dragoste reciprocă și pentru Dumnezeu: noi Îl iubim pentru că El ne-a iubit mai întâi.

Dumnezeu nu a stat doar și a cerut să-L iubim, ci mai întâi ne-a demonstrat dragostea Sa prin Jertfa Sa. Prin aceasta, El primește înapoi o iubire de sacrificiu. Și nu pentru că o cere, ci pentru că mai întâi, a dat.

Așa este și în casele noastre, chiar și cu copiii noștri. Noi nu cerem copiilor noștri să ne iubească, ci noi ne sacrificăm pentru ei, și pentru că dragostea lui Dumnezeu este desăvârșită în noi, de aceea dăruim. Așa a făcut Dumnezeu cu noi. Nu noi L-am iubit, ci pentru că El ne-a iubit, a dat. Dragostea lui Dumnezeu a fost manifestată prin faptul că a dat pe singurul Său Fiu ca Jertfă de ispășire pentru noi. Așadar, care este dragostea noastră? Dragostea noastră se manifestă dăruind, și pentru că dăruim, va aduce înapoi o dragoste reciprocă.

Atunci când cerem oamenilor pe care-i iubim să ne împlinească nevoile…„Dacă mă iubești, fă aceasta pentru mine.” Atunci, acea persoană înțelege automat că ceva nu este în ordine. Este posibil să nu fie în stare să exprime ce se întâmplă, dar în interiorul ei există o repulsie pentru că nu aceasta este dragostea adevărată, nu așa ne iubește Dumnezeu. Astfel, dintr-o dată apare o repulsie și se pare că ei nu se iubesc, dar nu este că nu se iubesc, ci problema este că aceasta este o dragoste pervertită.

Dragostea curată, adevărată, este dragostea care dăruiește, și dragostea curată care dăruiește, primește înapoi, este o dragoste reciprocă. Nu vor fi cerințe, nu va avea nevoie de nimic, ci dăruirea dragostei ca reciprocă vine prin liberul arbitru.

Când căsătoriile noastre vor începe să reflecte relația dintre Hristos și Mireasa Lui, vom avea felul corect de căsătorie pe care trebuie să-l avem.

Noi nu predicăm aceste lucruri ca și cum ar fi un impas, ele nu sunt un impas, ci aceasta este realitatea în care Dumnezeu vrea să trăim. Și dacă trăim în această carne hibridă? Da! Carnea hibridă stă în calea noastră? Da! Vom face greșeli? Absolut! Atunci va trebui să ne pocăim și să facem acel lucru corect, pentru că acesta este locul unde ne duce Dumnezeu, la acest fel de dragoste. Eu cred aceasta cu toată inima mea. Cred că aceasta este lucrarea lui Dumnezeu din această zi. Nu este lucrarea mea, ci este lucrarea lui Dumnezeu, dar eu trebuie să recunosc ziua în care trăiesc, ceasul și Cuvântul care trebuie să se împlinească; trebuie să neg tot ce este contrar Cuvântului și să las acest Cuvânt să curgă prin mine.

Profetul lui Dumnezeu a început să vorbească aici despre Petru. Nu voi citi unde scrie, dar spune că prin aceste promisiuni am fost făcuți părtași naturii divine, după care a început să arate înaintarea, creșterea până la Cap, care este Dragostea.

În mesajul, Nume hulitoare, profetul lui Dumnezeu spune:

„Întâi, fundamentul este credința. A doua, la credința voastră adăugați fapta; la fapta voastră, cunoștința; la cunoștință, înfrânarea; la înfrânare, răbdarea; la răbdare, evlavia; la evlavie, dragostea frățească, apoi dragostea care este Piatra din capul unghiului. Șapte din lucrurile acelea. Șapte epoci ale bisericii. Vedeți? Și șapte stele ale epocilor bisericii, și toate acestea sunt legate împreună de Duhul Sfânt.

Aceasta este ceea ce trebuie ca să deveniți un slujitor al lui Hristos. Hristos Își zidește Biserica în șapte epoci ale Bisericii, Mireasa Lui, o Persoană, Femeia, o Biserică.”

Ce a construit Dumnezeu în șapte epoci ale Bisericii? Ce sunt virtuțile? Care este natura divină despre care vorbește Dumnezeu? Este construirea unei Persoane, și El o construiește prin aceste virtuți divine, prin natura divină, prin aceste atribute; și o construiește până la încheiere, care este Piatra din vârf, El Însuși, Dragostea.

Deci, profetul spune:

„…șapte epoci ale Bisericii. Vedeți? Și șapte stele ale epocilor Bisericii și toate acestea legate împreună de Duhul Sfânt. Aceasta este ceea ce trebuie ca să deveniți un slujitor al lui Hristos. Hristos Își zidește Biserica în șapte epoci ale Bisericii, Mireasa Lui, o Persoană, Femeia, o Biserică. Șapte epoci ale Bisericii constituie și fac Mireasa.”

Deci, ce face Mireasa? Natura divină, virtuțile. Ea este formată prin șapte epoci ale Bisericii și acoperită de Cel care constituie Mireasa care vine în reflectarea lui Isus Hristos.

Să ne întoarcem la Matei 5.43-45:

„Ați auzit că s-a zis: „Să iubești pe aproapele tău și să urăști pe vrăjmașul tău.”

Dar Eu vă spun: „Iubiți pe vrăjmașii voștri; binecuvântați pe cei ce vă blestemă, faceți bine celor ce vă urăsc și rugați-vă pentru cei ce vă asupresc și vă prigonesc, ca să fiți fii ai Tatălui vostru…”

De ce ne spune El să facem aceste lucruri? Pentru că așa face Dumnezeu. Și dacă vrei să fii ca Dumnezeu, numai așa devii ca Dumnezeu.

Să citim de la versetul 44:

„Dar Eu vă spun: „Iubiți pe vrăjmașii voștri; binecuvântați pe cei ce vă blestemă, faceți bine celor ce vă urăsc și rugați-vă pentru cei ce vă asupresc și vă prigonesc,

ca să fiți fii ai Tatălui vostru care este în ceruri; căci El face să răsară soarele Său peste cei răi și peste cei buni, și dă ploaie peste cei drepți și peste cei nedrepți.

Dacă iubiți numai pe cei ce vă iubesc, ce răsplată mai așteptați? Nu fac așa și vameșii?

Și dacă îmbrățișați cu dragoste  numai pe frații voștri, ce lucru neobișnuit faceți? Oare păgânii nu fac la fel?

Voi fiți dar desăvârșiți, după cum și Tatăl vostru cel ceresc este desăvârșit.”

Deci, Isus îi cheamă la o ordine superioară, El îi cheamă să fie ca Dumnezeu, și pentru a fi ca Dumnezeu, Dumnezeu trimite ploaia, trimite soarele peste cei drepți și peste cei nedrepți. Dumnezeu nu așteaptă ca cineva să facă bine până când i se face bine, ci chiar și atunci când se face răul, El continuă să susțină viața, El continuă să țină lumea la locul ei; continuă să țină anotimpurile la locul lor; El continuă, și continuă, și continuă chiar și atunci când nu primește dragoste. Și aici, Isus ne spune să facem aceste lucruri, „…ca să fiți fii ai Tatălui vostru care este în ceruri...”

Îmi amintesc că atunci când eram băiat, m-am dus la biserică și acolo se vorbea despre dragoste, să fii drăguț, și aceasta și aceea… Vreau să spun că atunci când eram băiat voiam să fiu un războinic, un soldat sau orice altceva, numai un tip iubitor și drăguț, nu. Acest fel de dragoste este grea, acest fel de dragoste nu este un sentiment istovitor, acest fel de dragoste te va face să-ți înghiți sentimentele și să mergi mai departe contrar felului în care simți, contrar cu ceea ce este convenabil și te împinge în luptă, să fii lovit cu pietre, să fii pălmuit din nou, să fii doborât din nou, să fii respins încă odată. Dar aceasta nu este o dragoste zadarnică, nu este ca dragostea din ziua îndrăgostiților, ci aceasta este dragostea adevărată.

Isus i-a instruit pe ucenicii Săi: „Să nu faceți aceasta, să nu faceți aceea; faceți în felul acesta, faceți în felul acela, dacă vreți să fiți ca Tatăl vostru ceresc.”

Și eu spun: acesta este ceasul nostru în care trebuie să manifestăm Însăși Viața lui Hristos. Hristos a fost Taina lui Dumnezeu descoperită. Taina lui Dumnezeu învăluită în mister; nici un om nu L-a văzut vreodată pe Dumnezeu, Dumnezeu a fost ascuns într-o taină. Și aici, Dumnezeu vine jos într-un trup, în Fiul Său Isus Hristos, și acest trup de carne a fost manifestarea lui Dumnezeu. Dumnezeu a fost manifestat în Isus Hristos, și Hristos este Taina lui Dumnezeu descoperită.

Acum, Mireasa a fost scoasă din partea Lui dreaptă, la Calvar, și Ea a fost crescută și construită prin acele virtuți, de-a lungul a șapte epoci ale Bisericii și vine la perfecțiune; nu la o perfecțiune fără cusur, ci la o perfecțiune totală, completă, întreagă, completă, un produs finit. Fratele Branham a spus că atâta timp cât vom trăi în aceste trupuri, vom avea o natură lipicioasă care ne va deranja. Eu nu sunt, nu mă aștept să devin impecabil, ci mă aștept să devin matur, o lucrare terminată, completă.

Dumnezeu spune: „Aceasta caut, după aceasta privesc!” Nu că n-m făcut nici o greșeală în viața mea sau că ajung într-un punct în care nu voi greși niciodată; eu nu știu dacă vom ajunge acolo sau nu. S-ar putea să ajungem acolo cu treizeci de secunde înainte de schimbarea trupului, nu știu; dar ceea ce cred, este că vom intra în această imagine, în acest chip al staturii omului perfect. Noi vom avea aceste virtuți care trăiesc prin noi, și acestea se vor manifesta într-un Trup de pe pământ care este Mireasa, și Mireasa va fi Taina lui Hristos descoperită. Este acest Hristos care a fost Taina lui Dumnezeu descoperită, iar Mireasa va fi Taina lui Hristos descoperită, restul Trupului de pe pământ conectat la Cap, trăind aceeași Viață.

În mesajul, Cuvântul vorbit este Sămânța originală, fratele Branham spune:

„Aici este ceea ce am încercat să vă spun…”

Aceasta este partea în care El i-a spus: „Ridică creionul și scrie,” iar Îngerul i-a dictat sau chiar i-a purtat mâna.

„Aici este ceea ce am încercat să vă spun. Legea reproducerii aduce la suprafață rod după soiul ei, (Geneza 1.11). În aceste ultime zile, Biserica adevărată va veni la Piatra din capul unghiului și va fi o super Biserică, o super Rasă, așa cum se apropie de marea Piatră din capul unghiului. Ei vor fi atât de mult ca El, încât vor fi chiar în imaginea Lui, uniți cu El. Ei vor fi una, ei vor fi însăși manifestarea Cuvântului Dumnezeului celui viu. Denominațiunile nu pot produce niciodată aceasta.”

De ce denominațiunile nu pot produce aceasta? Pentru că ele nu au Cuvântul corect. Cuvântul este Duh și Viață, așa că, fără Cuvântul corect, nu poți obține Duhul potrivit și Viața pentru a manifesta acel Cuvânt. Dar Cuvântul, Isus a spus: „Cuvintele pe care vi le spun Eu sunt Duh și Viață.” Sunt vii, așa că, atunci când Cuvintele lui Hristos ies la suprafață, când Cuvântul uns pentru acest ceas iese, El aduce cu Sine însăși Duhul și Viața de care este nevoie pentru a manifesta acel Cuvânt. De aceea denominațiunile nu pot produce aceasta pentru că ele sunt sămânța greșită, sunt o sămânță hibridă, amestecată cu ideile omului. Ele nu au Cuvântul curat, nu au Cuvântul orei. Dar când tu vii la Cuvântul pentru ziua ta, acel Cuvânt are Duh și Viață.

De ce venim și predicăm  săptămână după săptămână, după săptămână, și auzim aceste lucruri sau lucruri asemănătoare iar și iar? Pentru că există o revărsare a Seminței. Cuvântul lui Dumnezeu este o Sămânță care se revarsă, se revarsă, se revarsă, iar la un moment dat, poate cădea de pe noi și-l lovește pe cel de lângă noi. Dar la un moment dat, va cădea în pământul nostru bun care este pregătit să primească acea Sămânță care va aduce o recoltă atunci când este udată de Duhul, pentru că Duhul va da Viață Cuvântului.

Deci, de ce predicăm? Noi nu predicăm pentru a-i încerca să-i facem pe oameni să facă  mai bine, să fie mai buni, să muncească mai mult ca să atingă ceva, nu acesta este scopul predicării, ci scopul predicării este să aducem Cuvântul care are Viață, și Duhul care produce Viața Cuvântului. De aceea trebuie să fie predicat, pentru că există o putere în Cuvântul vorbit al lui Dumnezeu și pentru că Cuvântul trebuie să cadă într-un pământ bun, să fie udat de Duhul lui Dumnezeu și atunci va aduce Viață. Astfel, noi venim la predicare pentru a obține mai multă Viață. Vedeți?

„Ei bine, trebuie să fac aceasta…sunt toate aceste lucruri ce trebuie să le fac…” Nu! Tot ce trebuie să faci este să primești Cuvântul prin credință și să spui: „Acesta nu este altceva decât Adevărul! Doamne, facă-mi-se după tot acest Cuvânt! Aceasta doresc. Eu nu-L pot produce dar voi înlătura totul din calea mea ca să-L urmez.” Laudă lui Dumnezeu!

Așadar, această Mireasă vine în această Imagine. Aceasta este ora în care trăim, prieteni. Noi nu așteptăm ca o altă generație să termine, pentru că aceasta este generația care va încheia aceste Scripturi. Astfel, slujirea celor cinci slujbe este aici pentru desăvârșirea Trupului, pentru propovăduirea Evangheliei până vom ajunge toți la unitatea credinței, până vom fi zidiți în statura unui om desăvârșit. De aceea se face predicarea Evangheliei, pentru a intra cu toții în această Imagine care este Hristos manifestat în Trup pe pământ. De aceea predicăm. Dar nu ca să vă măsurați și să spuneți: „Aici este linia.” Nu! Acesta este Cuvântul, primiți-L și lăsați-L să lucreze!

Să mergem la Matei 22. Încă nu am ajuns la subiectul meu din seara aceasta, dar în ultimele două servicii am vorbit despre dragostea adevărată care sacrifică pe cel iubit în favoarea celor iubiți, și am văzut că dragostea adevărată a lui Dumnezeu, L-a sacrificat pe Isus Hristos pentru noi. Dragostea adevărată îl sacrifică pe cel iubit pentru cei iubiți, dar dragostea pervertită îl sacrifică pe cel iubit pentru sine. Dragostea pervertită cere să te sacrifici pentru sine, dar dragostea adevărată mă va împinge să mă sacrific eu pentru tine.

În a doua temă am predicat despre dragostea care caută tot ce este mai bine pentru destinatarul ei și am făcut afirmația că dragostea adevărată va permite ca cel iubit să sufere pentru un bine mai mare, așa că, în dragostea adevărată, obiectul iubirii mele poate fi lăsat să sufere pentru un bine mai mare. Dragostea pervertită nu va face aceasta, dar dragostea adevărată o va face pentru că este felul de dragoste pe care o are Dumnezeu.

În seara aceasta aș vrea să vorbesc despre, Dragostea adevărată este corectivă. Acest lucru merge în legătură cu ce am vorbit ultima dată.

Să mergem la Matei 22.35-40:

„Și unul din ei, un învățător al Legii, ca să-L ispitească, I-a pus următoarea întrebare:

„Învățătorule, care este cea mai mare poruncă din Lege?”

Isus i-a răspuns: „Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu tot cugetul tău.”

Aceasta este cea dintâi, și cea mai mare poruncă.

Iar a doua, asemenea ei, este : „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.”

În aceste două porunci se cuprinde toată Legea și Prorocii.”

Vreți să împliniți Cuvântul? Ar trebui să aveți această dragoste: să-L iubești pe Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău și cu tot cugetul tău și să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.

Să mergem acum la Romani 13.8-10, și veți vedea cum se referă Pavel la aceasta.

„Să nu datorați nimănui nimic, decât să vă iubiți unii pe alții; căci cine iubește pe alții, a împlinit Legea.

De fapt, „Să nu preacurvești, să nu furi, să nu faci nici o mărturisire mincinoasă, să nu poftești,” și orice altă poruncă mai pate fi, se cuprind în porunca aceasta: „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.”

Dragostea nu face rău aproapelui; dragostea deci, este împlinirea Legii.”

Este atât de simplu! Toată legea și profeții, tot ce le-a dat Moise Leviților pentru a-i învăța pe copiii lui Israel, toate acestea se împlinesc în aceste două mari porunci, cea mai mare poruncă și cea de lângă ea.

Cea mai mare poruncă este să-L iubești pe Domnul, Dumnezeul tău din toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu tot cugetul tău și pe aproapele tău ca pe tine însuți. Apoi, Pavel a spus că toate poruncile: să nu comiți adulter, să nu furi, să nu depui o mărturisire mincinoasă, toate acestea se împlinesc într-o singură poruncă: să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți. Dacă împlinești această poruncă nu vei comite adulter, nu vei depune o mărturie mincinoasă, nu vei minți, nu vei fura, nu vei râvni la bunul altuia. Dacă ai felul potrivit de dragoste nu vei face nici unul din aceste lucruri. Acesta este motivul că dragostea este mai înaltă decât Legea; acesta este motivul pentru care există o Lege a dragostei care înlocuiește toate celelalte Legi. Legea a fost o modalitate prin care omul a putut recunoaște că el nu o putea împlini. Acesta a fost scopul Legii, așa ne-a spus apostolul Pavel. Pavel ne-a spus că Legea era perfectă, nu era nici o problemă cu ea, problema era cu carnea.

Așadar, Legea a fost dată pentru a-i arăta omului că nu o poate împlini și că avea nevoie de ceva mai mare decât doar capacitatea lui de a păzi Legea; el avea nevoie de dragostea lui Dumnezeu care trebuia adusă în inima lui prin Duhul Sfânt. Dragostea este împlinirea Legii; dragostea nu face rău aproapelui său; dragostea nu-L va respinge pe Dumnezeu, nu-I face rău lui Dumnezeu.

Dacă aveți felul potrivit de dragoste care nu-L respinge pe Dumnezeu și nu-L va lipsi de respect, nu-i va face rău aproapelui său, atunci nu trebuie să vă îngrijorați cu privire la nici o poruncă pentru că toate poruncile se împlinesc în acea una. Laudă lui Dumnezeu!

Deci, dragostea este împlinirea Legii.

În mesajul, Hristos este descoperit în propriul Său Cuvânt, fratele Branham spune:

„Săptămâna aceasta am fost la țară împreună cu câțiva prieteni dragi, și i-am întrebat pe câțiva dintre ei în timp ce stăteam la masă și mâncam. Noi stăm mereu împreună și aveam un mic studiu biblic despre dragoste…”

Deci, fratele Branham stătea în jurul mesei cu câțiva prieteni și a început să vorbească despre dragoste. Acesta era subiectul studiului lor. Iată ce spune el:

„…cu noi era cineva care la un moment dat, a spus: „Eu cred că tu ești un anticrist…” Țineți minte că subiectul lor era dragostea; ei făceau un mic studiu despre dragoste, iar cineva i-a spus: „Eu cred că ești un anticrist.” Eu i-am răspuns: „Dacă Domnului meu Îi face plăcere aceasta, atunci aceasta vreau să fiu. Eu vreau să fiu orice vrea El să fiu pentru că Îl iubesc. Dacă ar trebui să fiu aruncat în iad și m-aș duce acolo cu Duhul pe care-L am acum, Îl voi iubi în continuare.” El m-a privit ciudat când a auzit aceasta. Împreună cu noi erau patru, cinci bărbați tineri cu soțiile lor. Știam că băieții își iubesc soțiile, așa că le-am spus: „Iată o modalitate de a verifica ce am spus. Imaginați-vă că nu sunteți căsătoriți încă cu ele, dar ați visa că sunt soțiile voastre. După ce v-ați trezi, ați merge la prietena voastră și i-ați spune: „Știi, am visat că eram căsătoriți și aveam copii, eram fericiți și așteptam venirea Domnului.” Dar fata ar răspunde: „Știi, eu iubesc pe cineva mai mult decât pe tine, și cred că aș putea fi mai fericită cu el.”

Ați putea s-o iubiți așa de mult încât să-i spuneți: „Binecuvântarea lui Dumnezeu să se odihnească peste tine, dragă. Du-te cu băiatul pe care-l iubești mai mult…”?

Voi spuneți că dragostea este ușoară? Dragostea este grea.

„…fiecare bărbat și femeie să se cerceteze în felul acesta. Dacă dragostea ta este corectă, ai face aceasta pentru că ai fi interesat de fericirea ei…”

Aceasta este dragostea adevărată, dragostea adevărată este interesată de binele celuilalt. Aceasta este dragostea adevărată!

„…tu știi că ai putea s-o ai și să trăiești cu ea; știi că ar deveni soția ta, dar dacă se va căsători cu tine, nu ar fi la fel de fericită cum ar fi cu celălalt băiat. Dacă ai iubi-o pe prietena ta cu adevărat, ai dori să fie fericită, de aceea eu vreau să se facă voia lui Dumnezeu, oricare ar fi ea, indiferent dacă voi fi fericit sau nu. Eu vreau să trăiesc astfel încât, El să găsească plăcere în ceea ce fac.

Cercetați-vă deci, motivele și obiectivele, și atunci veți ști dacă Îl iubiți pe Dumnezeu cu adevărat sau nu. Ce ați simți dacă El v-ar spune: „M-ai slujit, dar Eu te voi lepăda.”? Eu I-aș răspunde: „Eu Te iubesc oricum, Doamne!”

Fratele Branham ne-a arătat ce este dragostea adevărată și o aduce printr-un exemplu practic. Ei i-a luat pe cei patru, cinci tineri care își iubeau soțiile lor, și le-a spus care era dragostea corectă. El le-a spus că dacă nu ar fi căsătoriți încă, dacă înainte de a te logodi și de a hotărî căsătoria, ea îți mărturisește că iubește pe altcineva, dacă tu ai dragoste curată, vrei ca ea să fie fericită. Dragostea curată pentru Dumnezeu, vrea ceea ce vrea Dumnezeu, nu ce îți place ție însuți. Astfel, el a luat acest exemplu pentru a-i arăta celuilalt ce înseamnă a-L iubi pe Dumnezeu.

Există miliarde de oameni care pretind că-L iubesc pe Dumnezeu, dar în realitate, se iubesc pe ei înșiși. De fapt, ei iubesc ceea ce poate face Dumnezeu pentru ei; Îl iubesc pe Dumnezeu pentru că îi poate vindeca, ei iubesc un Dumnezeu care poate elibera, și desigur, și noi iubim un Dumnezeu care poate face toate lucrurile, dar uneori Dumnezeu ne va cere lucruri pe care nu vrem să le facem. Uneori Dumnezeu va permite să trecem prin încercări prin care nu vrem să trecem.

Ce facem atunci când Dumnezeul pe care-L iubim, ne cere să facem ceva care să-I fie pe plac Lui și să-I servească scopului Său, dar nu vrem să facem? Atunci totul în noi stă împotriva acelui lucru pe care Dumnezeu îl dorește și l-a hotărât pentru viața noastră. Dar ce face dragostea adevărată? Dragostea adevărată va spune: „Nu voia mea, ci voia Ta să se facă.” Dragostea adevărată spune: „Eu vreau să fac tot ce este plăcut Tatălui meu.”

Așadar, de multe ori în viață, trecem prin lucruri prin care nu vrem să trecem, dar Dumnezeu știe sfârșitul de la început; El știe ce urmează, așa că, El privește mereu la sfârșit.

Să mergem la Iacov 2.8:

„Dacă împliniți Legea împărătească, potrivit Scripturii...” Ce este Legea împărătească? Legea împărătească este: „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.”

„Dacă împliniți Legea împărătească, potrivit Scripturii: „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți,” bine faceți.”

Iacov numește aceasta, „Lege împărătească,” și aceasta este marea Lege, Legea dragostei.

Profetul lui Dumnezeu a spus: „Ascultați, eu nu vreau să critic. Vă iubesc cu o dragoste adevărată, dar dragostea adevărată este întotdeauna corectivă.”

Amintiți-vă că ultima dată am vorbit despre dragostea adevărată caută ce este mai bine pentru destinatarul ei. Și dacă dragostea caută cu adevărat ce este mai bine pentru destinatarul ei, atunci uneori este corectivă; uneori corecția este ceea ce este mai bine. Aceasta este adevărat pentru copiii noștri și este adevărat în multe privințe.

Iată câteva lucruri pe care le-a spus fratele Branham:

„Apoi lucrul ciudat este marea Sa înțelepciune providențială, cum face El lucrurile, cum le rezolvă. S-ar părea că dragostea are un simțământ ciudat; nu un simțământ, ci o reacție…”

El spune că dragostea are o reacție ciudată.

„…Când mă uit printre oameni, unde El mă cheamă să fiu un slujitor; când mă uit printre oameni și văd cum păcatul se strecoară, trebuie să intru acolo cu tot ce este în mine. Vedeți? Să-l smulg. Acest lucru mi se pare greu: să-i privesc și să spun acele lucruri. Totuși în partea de jos curge dragostea adevărată.”

Așadar, chiar fratele Branham spune: „Uneori îmi este atât de greu cu felul meu de a gândi; când văd cum păcatul se strecoară înăuntru și trebuie să merg să-l scot.”

Aceasta este reacția iubirii. Așadar, uneori dragostea are o reacție ciudată, dar aceasta este reacția dragostei din el, și el a tipizat aceasta printr-o familie:

„Dacă băiețelul sau fetița ta se joacă pe stradă, pe unde circulă mașini, și știi că mai devreme sau mai târziu ar putea fi accidentat, îl vei lua de acolo. Acum, el va spune: „De ce? Tată, vreau să stau aici, afară.” Dacă i-ai spune: „Dumnezeu să binecuvânteze inima ta mică, Junior, du-te și joacă-te pe stradă,” atunci nu ai fi un tată adevărat. Dacă trebuie să-l smucești pe tipul acela, să-l cerți, să-i dai o bătaie, să-l legi de orice altceva, ține-l departe de strada pe care va fi ucis. Așa este bine, așa trebuie să faci.

Așa trebuie să faci și cu Evanghelia: trebuie să scuturi, să împingi și să faci tot ce poți pentru a-i ține pe oameni în linie. Sper că toată lumea înțelege așa. Am încredere…”

Îmi place această afirmație: „…Am încredere că într-o zi, după ce totul se va termina, atunci când vălurile ne vor fi luate de pe față, vom înțelege aceasta.”

Uneori afirmațiile par atât de grele! Se pare că unele servicii sunt așa de grele și unele lucruri sunt spuse într-un fel atât de greu, dar fratele Branham însuși spune: „Uneori cred că este greu în felul meu de a gândi, dar în partea de jos, este dragoste adevărată, iar într-o zi, când vălul este luat…Sunt sigur că un copil mic, atunci când mama sau tata îi aduce o corecție și-i aplică o pedeapsă, micuțul acela va merge în camera lui supărat și plângând, pentru că simte că nimeni în lume nu-l iubește. El nu înțelege de ce trebuie să fie așa, dar când va deveni adult, vălul este luat și atunci înțelege și spune: „Sunt recunoscător, pentru că de aceasta aveam nevoie atunci.”

Aceasta este ceea ce spune fratele Branham: „…într-o zi, când acest văl va fi luat, atunci vom înțelege.”

Să mergem la Proverbe 19.18:

„Pedepsește-ți fiul căci tot mai este nădejde, dar nu dori să-l omori.”

Aceasta este o Scriptură dură, foarte dură. Pedepsește-l în timp ce mai există o speranță, fă acest lucru cât timp există o șansă s-o faci, nu amâna. Pedepsește-l cât timp există speranță și nu-ți lăsa sufletul să-l cruțe pentru lacrimile lui. El plânge, dar nu renunța, nu-l cruța, nu face aceasta! De ce? Pentru că tu ai în vedere binele lui pe termen lung. Aceasta este dragostea adevărată. Aceasta înseamnă să fii părinte cu dragoste adevărată.

Noi am vorbit despre aceasta cu câteva servicii în urmă, și am spus că uneori bunicul sau bunica sau altcineva poate interveni când copilul trebuie disciplinat. Atunci bunica va spune: „O, nu face aceasta. Cum poți s-o faci? Nu este nimic în neregulă, este bine.” Dar aceasta nu este dragoste adevărată. Apoi spune: „Nu pot suporta să te văd că-l pedepsești.” Pe cine iubește ea mai mult? Pe cel care are nevoie de o corectare sau pe sine însuși? Aceasta este dragostea de sine, este o dragoste pervertită care va spune: „Mă doare să văd că i se aplică corecția de care are nevoie.”

Eu nu vorbesc despre o disciplinare nepotrivită, ci de una corectă. „Mă doare, așa că renunț la disciplinarea potrivită.” De ce? Pentru a mă scuti de orice durere sau suferință în domeniul meu emoțional.

Eu vă spun că aceasta este o iubire umană pervertită, nu dragostea lui Dumnezeu. Prin dragostea lui Dumnezeu vei răni, categoric că vei răni și îți dorești să nu trebuiască să se întâmple așa ceva, te vei întrista, vei ieși din cameră și vei merge afară, dar nu vei interveni în ceea ce este mai bine pentru acel copil. Acest lucru este valabil atât pentru mamă cât și pentru tată. Uneori trebuie să facem lucruri grele de făcut din cauza dragostei pentru copil.

Să mergem la Proverbe 23.13-14:

„Nu cruța copilul de mustrare, căci dacă-l vei lovi cu nuiaua, nu va muri. Lovindu-l cu nuiaua îi scoți sufletul din iad.”

Care este ținta? Ținta este salvarea, mântuirea lui. Ținta este caracterul, este îndepărtarea unui duh răzvrătit, pentru că un duh răzvrătit este ca păcatul vrăjitoriei. Așadar, alungați și țineți la distanță acele duhuri care vor să preia controlul. De ce? Pentru că aveți în minte o destinație, încerci să-i oprești să intre în iad; de aceea ești dispus să faci ceea ce nu vrei, ești dispus să faci ceea ce ei nu vor să faci, dar tu o faci pentru că aceasta este mai bine pentru ei. Aceasta este dragostea adevărată.

Găsim atât de mulți oameni care au un eșec total în educația paternală în zilele noastre. Te uiți în jurul lumii și vezi un eșec total în educație, și noi am vorbit despre aceasta, dar vreau să spun că de multe ori auzi un copil scăpat de sub control în magazin. Eu nu-i mai aud pentru că refuz să merg acolo.

Un copil scăpat de sub control total care cere în magazin tot felul de lucruri: „Vreau aceasta, vreau aceea, vreau cealaltă…” și în cele din urmă mama cedează și strigă: „Dacă nu te oprești…fac aceasta și aceasta…” apoi o auzi numărând: 5,6,7,8,8,10, dar ea nu face niciodată nimic. Totuși, eu voi face această afirmație, chiar dacă mi-ar putea crea probleme: aceasta este o dragoste pervertită. Acea femeie se iubește mai mult pe ea însăși decât îl iubește pe acel copil. De ce? Dacă l-ar iubi cu adevărat pe acel copil și ar avea o viziune pe termen lung pentru el, și-ar lăsa căruciorul cu cumpărături acolo unde este, ar lua copilul, l-ar duce la mașină, care sper că este o camionetă cu geamuri fumurii, și ar face ceea ce trebuie pentru a alunga acel duh și pentru a-l aduce pe copil în armonie, pentru a-l aduce înapoi, și ar alunga răzvrătirea. Ia copilul, du-l în mașină și fă-ți cumpărăturile împreună cu el, pentru că nu există absolut nici un motiv să nu-ți duci copiii la cumpărături.

Când aud părinți care spun că nu-și pot duce copiii la cumpărături, eu vă spun că ei au eșuat ca părinți. Dacă nu poți petrece o oră și jumătate la cumpărături cu copilul lângă tine…Noi obișnuiam să-i facem pe copiii noștri…Când erau mici, trebuiau să se țină de căruciorul cu cumpărături și nu aveau voie să-i dea drumul decât dacă aveau permisiunea. De ce? Pentru că i-am urât? Nu! Pentru că îi iubeam și nu am vrut să-i pierdem în magazin.

Astfel, când îmi spuneți că nu puteți lua copiii cu voi la cumpărături, adevărul este că nu-i luați pentru că nu vreți să treceți prin acea muncă grea de a-i face să asculte.

        Trebuie să construiți caracterul potrivit într-un copil pe care-l vreți supus și ascultător, pentru că acesta este lucrul de care are nevoie la acea vârstă, astfel încât să poată trece la următoarea etapă a vieții. Noi nu putem sări peste aceste etape și să ne așteptăm ca totul să se rezolve mai târziu.

De câte ori ați văzut părinți care au un copil ștrengar și face ceva greșit iar mama îl vede, dar se comportă de parcă nu a văzut nimic; se întoarce sau încearcă să intre într-o discuție și se comportă de parcă nu vede ce se întâmplă chiar lângă ea, pe când toți ceilalți din cameră văd. Acesta nu este felul potrivit de dragoste pentru că ce se întâmplă este greșit. Tu ai ocazia să repari ceva dar nu o poți face întotdeauna pe loc, și uneori trebuie s-o amâni pe mai târziu, dar nu poți lăsa ca acel lucru să treacă.

Mamă, tată, tu nu poți să te comporți ca și cum nu vezi. Dar tu faci aceasta, te faci că nu vezi ca să nu fii deranjat, să nu oprești conversația, să nu te ridici de pe scaun și să rupi părtășia ca să mergi să ai grijă de copil. Aceasta este o dragoste egoistă, dar dragostea adevărată face ce este mai bine pentru cel care primește dragoste.

Ce este mai bine? Ce este mai bine? Să spun: „Scuze, mă întorc imediat,” să rup părtășia, să întrerup conversația, să nu mai stau la masă să mănânc, și să merg să rezolv problema.

„Bine, dar mi se va răci mâncarea.” Așa este, dar voi împiedeca un duh rebel să pună mâna pe copilul meu, pentru că am o viziune pe termen lung cu privire la aceasta. Voi mânca multe alte mese calde mai târziu, dar acum trebuie să-l trec prin această etapă a vieții. Voi mânca multe mese calde și mă voi sătura de ele când vor fi mari și vor pleca, dar acum trebuie să am grijă de aceasta. Îi iubesc prea mult ca să-i las să crească rebeli, îi iubesc prea mult ca să las ca acest lucru să treacă.

Noi trebuie să avem grijă de ei și să ne gândim că dacă ne comportăm ca și cum  nu vedem ce se întâmplă și să ne prefacem că nu se întâmplă nimic, nu-i va face nici un bine acelui copil. Pentru sufletul acelui copil merită să ai neplăceri, merită să ai o situație inconfortabilă sau un schimb de cuvinte inconfortabile; merită să fii deranjat, merită să fii stânjenit, merită să ai o conversație dificilă cu copilul și merită jena de a fi nevoit să intervii; dar lasă totul, du-te și ia copilul, du-l la baie, la mașină sau acasă, pentru că merită. Aceasta va face dragostea adevărată, se va sacrifica în folosul celui ce primește dragoste. Dragostea va renunța la plăcere, la confort, la liniște pentru cel pe care-l iubește.

Dacă copiii tăi stau liniștiți la restaurant cu tine, vorbesc frumos și își mănâncă mâncarea, oamenii îți plătesc masa, pentru că sunt așa de impresionați, deși aceasta ar trebui să fie ceva normal. Dar astăzi, aceasta a devenit anormal, pentru că nu mai există dragoste în inimile oamenilor, acesta fiind un semn al timpului de sfârșit. Totul s-a transformat într-o dragoste pervertită și există atât de puțină dragoste adevărată, acesta fiind tot un semn al timpului de sfârșit.

Este atât de puțină dragoste adevărată!

Te așezi la cină sau ești într-un magazin și vezi că un copil începe să devină neastâmpărat și are nevoie să fie puțin  disciplinat, dar ei îi dau telefonul lor mobil pentru a-l liniști. Tot ce fac ei, este să agraveze problema și lucrurile să devină și mai rele. De ce? Pentru că atunci când copilul este rău și mă deranjează, mă supără, îi voi da ceea ce vrea el. Vrei o bomboană? Dacă taci, îți dau o bomboană. Nu! Vei fi cuminte pentru că ți-am spus să taci, nu pentru că îți dau bomboana. Nu te voi răsplăti cu micul tău joc cu bule pentru că ai fost obraznic în magazin. De ce? Pentru că s-ar putea ca aceasta să funcționeze pentru când mergi la magazin, dar ce se va întâmpla când acel copil va crește la 14-15 ani?

Tu ai încercat să-l treci prin magazin, dar vreau să-ți spun că vei avea o viață mizerabilă pentru că lipsa de dragoste adevărată se va întoarce și te va mușca.

Ceea ce se întâmplă în natural, se întâmplă la fel și în spiritual. Coincid unul cu celălalt. Dumnezeu are în minte ce este mai bine pentru mine, El are un scop pe termen lung pentru viața mea, nu pe termen scurt. Pe termen scurt este neplăcere, durere, disconfort, dar Dumnezeu nu este descurajat de aceasta, El este încurajat de locul în care mergem, de direcția în care mergem și nu oprește pedepsirea copiilor Săi din cauza scopului pe care-l are în mintea Sa pentru ei.

„Dragostea este corectivă, ceea ce înseamnă că dacă dragostea nu corectează, nu este dragoste. Dacă vedeți copiii voștri pe stradă și nu le aplicați puțină stimulare posterioară…” Cred că știți interpretarea acestui lucru. „…dacă nu faci aceasta, ești un tată rău; dar o mamă sau un tată adevărat, îl va ridica din stradă și-i va aplica o palmă…” Știți interpretarea. „…ca să știe că trebuie să iasă din stradă, altfel va muri. Aceasta este dragostea adevărată. Tu spui: „Junior, dragă, nu știu, dar tu nu ar trebui să fii acolo la acest moment al zilei, în vremurile de sfârșit, atunci mașinile merg destul de repede.” O, ai spus un non sens, predicatorule!”

Fratele Branham tocmai a luat-o de acasă, și a dus-o la amvon.

„O, ai spus un non sens, predicatorule!” Voi nu aveți curaj să credeți Cuvântul lui Dumnezeu și să numiți albul, alb; negru, negru;  corect, corect; și greșit, greșit.”

Așadar, Scriptura ne învață că dragostea este corectivă, dragostea corectează, iar profetul întărește aceasta. El a făcut această afirmație: „Ceea ce încercăm să facem frate și soră, este să venim la Casa lui Dumnezeu, care este un loc de îndreptare, un loc în care stăm și ne hrănim cu Cuvântul lui Dumnezeu și ieșim diferiți.”

În mesajul, Putere desăvârșită în slăbiciune desăvârșită, profetul spune:

„Motivul pentru care venim la biserică, este să aflăm unde este vina noastră.”

Așadar, fratele Branham spune aici că noi venim la biserică pentru a afla care sunt greșelile noastre. Dar când venim la biserică, Cuvântul ne încurajează și tot Cuvântul ne corectează. Deci, tu poți fi corectat și încurajat de aceeași slujbă.

„Acesta este motivul pentru care venim la biserică, să vedem unde greșim și cum ne putem corecta. Dacă venim la biserică pentru orice alt scop decât acesta, mă tem că nu vom obține prea mult…”

Această afirmație m-a năucit și m-a făcut să mă gândesc: stai puțin, trebuie să citesc aceasta încă odată. Așadar, dacă vin la biserică din orice alt motiv decât pentru a-mi corecta greșelile, fratele Branham spune: „…mi-e teamă că nu vom obține prea mult din venirea la biserică.”

Așadar, dacă vin la biserică și mi se spune: „Tu ești special, ești Mireasă, ești predestinat, ești deosebit, Dumnezeu te iubește, totul este bine, întotdeauna va fi bine, nu este nici o problemă cu tine, ești perfect,” este greșit, pentru că nu pentru aceasta venim la biserică. Desigur, noi trebuie să știm aceste lucruri pentru că ne dau curaj, și aceasta este destinația noastră, așa ne vede Dumnezeu; aceasta ne motivează să mergem mai departe, dar trebuie să știu unde sunt orb și nu văd Cuvântul lui Dumnezeu, unde profită diavolul de emoțiile mele, ca să pot muri pentru aceasta și să primesc Cuvântul și să-L las să curgă prin mine.

Lucrul de care am nevoie este propovăduirea Evangheliei pentru a expune orice lucru din viața mea prin care înșelăciunea este încă acolo și eu nu văd ce trebuie să fac. Aceasta nu înseamnă că trebuie să aud o predică dură, pentru că nu trebuie să fie neapărat o predică dură pentru a aduce o corecție; poate fi cea mai blândă predică deoarece Cuvântul aduce corecția, Cuvântul separă gândirea noastră de gândirea lui Dumnezeu. Deci, nu trebuie să fim neapărat duri, aspri și critici ca să scoatem în evidență fiecare lucru, ci tot ce trebuie să facem, este să propovăduim Cuvântul, pentru că Cuvântul aduce despărțirea și te face să spui: „Aici am gândit greșit și nu a fost bine. Am fost eu, nu Dumnezeu. Am crezut că este Dumnezeu dar acum văd că am fost eu, așa că resping tot și primesc Cuvântul.”

Vreau să citesc din nou: „Dacă venim la biserică din orice alt motiv decât…” decât acela de a ne găsi vina, „…dacă venim din orice alt motiv decât acesta, mă tem că nu vom obține prea mult din venirea noastră la biserică. Noi trebuie să venim la biserică pentru a vedea care sunt slăbiciunile noastre, să ne găsim lucrurile greșite…”

Cum este dacă tu crezi că nu ai lucruri greșite? Atunci trebuie să petreci mai mult timp în biserică.

„…noi trebuie să venim ca să vedem care ne sunt slăbiciunile, să ne găsim lucrurile greșite, ca să vedem cât de neînsemnați suntem și să ne punem încrederea în Cineva mare care este Puternic.”

Astfel, dintr-o dată, când ne găsim slăbiciunile și greșelile, găsim și soluția, că Puterea noastră este El.

Să mergem la Proverbe 13.24:

„Cine cruță nuiaua, urăște pe fiul său; dar cine-l iubește, îl pedepsește la timp.”

Acest cuvânt, „la timp,” înseamnă, „cu sârguință sau sincer.” Deci, „Cel ce cruță nuiaua urăște pe fiul său.”

„Oh, pur și simplu nu pot suporta, nu pot face aceasta.” Aceasta pare să fie dragoste, dar nu este dragoste. „Oh, sunt atât de dulci, și nu au vrut să facă acel lucru.” Dar, este uimitor cât de puțin au vrut ei să nu facă acel lucru. „Sunt mult prea mici ca să facă intenționat acel lucru,” dar când mergem pe acest drum ca să-i cruțăm, de fapt, ne cruțăm pe noi înșine, și aceasta este o dragoste pervertită. Dacă cruți nuiaua, îți urăști fiul, aceasta o spune Biblia care este Cuvântul lui Dumnezeu.

„Cine cruță nuiaua își urăște fiul, dar cine îl iubește, îl urmărește cu sârguință, cu sinceritate sau cu seriozitate.” Nu aspru, nu dur, ci cu seriozitate, adică își ia responsabilitatea în serios. Și eu vă spun: este mult mai bine să faci aceasta când sunt mici decât atunci când stau în picioare și te privesc în ochi. Atunci este prea târziu. Așadar, eu aș fi sincer, serios și sârguincios când sunt mici. Dacă tu ești sincer, serios și sârguincios când sunt mici, vei culege beneficii o viață întreagă din aceasta, le vei scăpa sufletul de iad și îi vei vedea mergând în direcția corectă pentru că ai făcut ce a spus Biblia și ai dovedit că ai dragoste adevărată.

Știu că toți știți aceasta, dar dragostea adevărată nu este să-i bați pe copii pentru că ești supărat și într-o dispoziție proastă, sau te-ai supărat pe ei, aceasta este o dragoste egoistă.

Să ne întoarcem puțin la exemplul din magazin. Mama spune copilului ei: „Taci! Stai liniștit. Oprește-te, nu țipa,” dar nu se întâmplă nimic. A încercat trucul cu guma de mestecat, a încercat să numere până la zece, dar nu a funcționat nimic, și au auzit toți de la raionul de legume până la raionul de lactate, și în cele din urmă este atât de enervată, încât îl plesnește. Aceasta nu este dragoste, ci este o răzbunare, o pedeapsă,  o mânie exteriorizată. Ea încă se disciplinează pe ea însăși și nu o face în beneficiul acelui copil, ci pentru că nu vrea să fie deranjată. Ea a trecut de mult peste jenă și s-a lovit de furie, dar aceasta este de asemenea, o dragoste pervertită.

Dragostea adevărată este o decizie și nu este motivată de emoții, ci este motivată de faptul că știe ce este corect și decide să facă ceea ce este corect. Ea nu așteaptă ca lucrurile să se agraveze atât de mult, încât să spună: „Ți-am spus de zece ori să nu mai faci aceasta…” Dar de ce nu a făcut când i-ai spus prima dată? Da, o dată este suficient. Vedeți? „…Acum sunt foarte supărată, sunt deranjată.” Aceasta nu este dragostea adevărată.

Așadar, noi putem merge pe o parte a drumului sau pe partea cealaltă a drumului, dar dragostea adevărată face întotdeauna ce este mai bine pentru cel ce primește dragoste; dragostea adevărată se sacrifică pentru cel ce primește dragoste; dragostea adevărată nu va acționa prin emoții, ci prin înțelegere.

Fratele Branham spune: „Așa face Dumnezeu. Dragostea corectează, aceasta este dragostea adevărată. Când un predicator stă în picioare și vă lasă pe voi, femeilor să vă tăiați părul, să vă vopsiți și alte lucruri de felul acesta și nu vă corectează, arată că nu are dragoste adevărată. Dacă nu va striga și vă va lăsa să vă căsătoriți de trei, patru ori, și toate celelalte lucruri, acolo nu există dragoste adevărată. Dacă te lasă să te alături unei biserici, te bate pe spate și te sufocă cu un crez spunând că tot ce trebuie să faci, este să mergi la sfânta biserică, acolo nu este dragoste adevărată. Bărbatul acela s-a pierdut complet și nu vede. Dragostea adevărată este corectivă și te aduce înapoi la Cuvântul lui Dumnezeu.”

Aceasta este cheia: „Dragostea adevărată este corectivă și te aduce înapoi la Cuvântul lui Dumnezeu.” Deci, care este scopul? Să ne restabilească Cuvântul lui Dumnezeu. Ce este corecția de la amvon? Nu este pentru a-l face pe predicator să arate mai bine, aceasta este o motivație greșită, este o dragoste pervertită. Deci, dacă corectarea de la amvon vine pentru ca adunarea să-l facă pe păstor să arate într-un fel sau ca să fie ținut într-o anumită imagine, aceasta este o dragoste pervertită.

Dragostea adevărată va aduce o corecție care ne aduce pe toți înapoi la Cuvântul lui Dumnezeu, pentru că doar așa creștem și suntem în siguranță, mântuiți, așa sunt oamenii născuți din nou. Aceasta este motivația corectă pentru adevărata corecție.

Să mergem la Evrei 12.4-10:

„Voi nu v-ați împotrivit încă până la sânge, în lupta împotriva păcatului.

Și ați uitat sfatul, pe care vi-l dă ca unor fii: „Fiule, nu disprețui pedeapsa Domnului, și nu-ți pierde inima când ești mustrat de El.

Căci Domnul pedepsește pe cine-l iubește, și bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primește.”

Suferiți pedeapsa: Dumnezeu Se poartă cu voi ca și cu niște fii. Căci, care este fiul pe care nu-l pedepsește tatăl?

Dar dacă sunteți scutiți de pedeapsă, de care toți au parte, sunteți niște feciori din curvie, iar nu fii.

Și apoi, dacă părinții noștri trupești ne-au pedepsit, și tot le-am dat cinstea cuvenită, nu trebuie oare cu atât mai mult să ne supunem Tatălui duhurilor, și să trăim?

Căci ei în adevăr ne pedepseau  pentru puține zile, cum credeau ei că este bine, dar Dumnezeu ne pedepsește pentru binele nostru, ca să ne facă părtași sfințeniei Lui.”

De ce ne-a pedepsit Dumnezeu? Pentru binele nostru; nu pentru binele Său, ci pentru binele nostru, ca să putem fi părtași sfințeniei Sale. El ne-a pedepsit pentru binele nostru; El ne-a pedepsit și ne pedepsește pentru că ne iubește. Aceasta este cauza pedepsei.

Dacă pedeapsa în spiritual, din biserică sau din casă, are orice alt motiv, atunci acea pedeapsă este greșită, pentru că pedeapsa trebuie să se bazeze pe dragoste deoarece se aplică în beneficiul celui pedepsit.

Dacă privim la Ieremia, vedem că Dumnezeu i-a spus:  „Pentru că Israel M-a părăsit, pentru că Mi-a întors spatele, va merge în robie.” Și Dumnezeu i-a adus pe babilonieni ca să-i ducă departe, dar în Ieremia 29.10, a spus:

„Dar iată ce zice Domnul: „De îndată ce vor trece șaptezeci de ani ai Babilonului, Îmi voi aduce aminte de voi, și voi împlini față de voi făgăduința Mea cea bună, aducându-vă înapoi în locul acesta.”

El le-a adus pedeapsa pentru a-i corecta prin toiagul omului; i-a scos din țară și i-a dus în robie, făcând exact ce a spus că va face atunci când le-a dat Legea prin Moise. De fapt, Dumnezeu Își ținea Cuvântul. Dar când i-a scos din țară, El avea în mintea Sa gândul că se vor întoarce înapoi. De ce? El voia să restabilească părtășia, voia să-i aducă înapoi în ordinea corectă. Trebuia să aducă pedeapsa, însă pedeapsa avea un sfârșit în mintea Sa. Astfel, El a spus:

„De îndată ce vor trece șaptezeci de ani ai Babilonului, Îmi voi aduce aminte de voi, și voi împlini față de voi făgăduința Mea cea bună, aducându-vă înapoi în locul acesta.

Căci Eu știu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace și nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor și o nădejde.

Voi Mă veți chema, și veți pleca; Mă veți ruga și vă voi asculta.

Mă veți căuta, și Mă veți găsi, dacă Mă veți căuta din toată inima.

Mă voi lăsa să fiu găsit de voi, zice Domnul, și voi aduce înapoi pe prinșii voștri de război; vă voi strânge din toate neamurile și din toate locurile, în care v-am izgonit, zice Domnul, și vă voi aduce înapoi în locul de unde v-am dus în robie.”

Dumnezeu a adus pedeapsa. De ce? Ca să poată restabili părtășia.

„Când Mă veți iubi din toată inima voastră, când Mă veți căuta din toată inima, vă voi aduce înapoi în acest loc. Vă scot doar ca să vă aduc înapoi într-o stare diferită de cea în care sunteți acum, pentru că acum vă autodistrugeți pe voi înșivă. De aceea trebuie să vă trimit acolo ca să vă schimbați, și când vă schimbați, vă aduc înapoi. „Când mă veți chema, vă voi răspunde, pentru că am gânduri de pace, nu de nenorocire pentru voi.”

Tot ce au putut vedea ei, a fost răul: armata lui Nebucadnețar a venit și a distrus satele, a luat vieți și pe mulți i-a dus în robie, așa că ei au văzut doar răul. Dar Dumnezeu spune că acel rău nu a fost pentru nenorocirea lor, ci pentru binele lor, iar sfârșitul acelei pedepse a fost restaurarea părtășiei. Totul a fost pentru a-i aduce înapoi la Cuvânt.

Să mergem la 1Corinteni 5.1-6:

„Din toate părțile se spune că între voi este curvie, și încă o curvie din acelea, care nici chiar la păgâni nu se pomenesc; până acolo că unul din voi trăiește cu nevasta tatălui său..

Și voi v-ați fălit! Și nu v-ați mâhnit mai degrabă, pentru ca acel ce a săvârșit fapta aceasta, să fi fost dat afară din mijlocul vostru.

Cât despre mine, măcar că n-am fost la voi cu trupul, dar fiind de față cu duhul, am și judecat ca și când aș fi fost de față, pe cel ce a făcut o astfel de faptă.

În Numele Domnului Isus, voi și duhul meu, fiind adunați laolaltă, prin puterea Domnului nostru Isus,

am hotărât ca un astfel de om să fie dat pe mâna Satanei, pentru nimicirea cărnii, ca duhul lui să fie mântuit în ziua Domnului Isus.

Nu vă lăudați bine. Nu știți că puțin aluat dospește toată plămădeala?”

Aici ajungem la o problemă de rânduială a bisericii și vedem că printre ei era un păcat grav, iar ei nu au făcut nimic în privința aceasta. Pavel a aflat și i-a găsit greșiți în această problemă, i-a găsit că sunt mândri, nu smeriți în fața Cuvântului lui Dumnezeu. Nu i-a găsit smeriți înaintea lui Dumnezeu și în ascultare, ci erau mândri, iar el a spus: „Ar fi trebuit să-l dați afară, să-l dați pe mâna Satanei.” Acest lucru pare a fi atât de greu, dar Pavel a spus:: „Un astfel de om trebuie dat pe mâna Satanei pentru nimicirea cărnii, astfel încât, sufletul lui să fie mântuit..”

Care a fost scopul pedepsei în cadrul bisericii, a rânduielii bisericii? Mântuirea sufletului. Întregul scop al dragostei adevărate este ca păcatul să nu fie lăsat să rămână, iar cineva să creadă că este în ordine, deși păcătuiește. În felul acesta se distruge pe el însuși și îi distruge și pe cei din jur. Dar dragostea adevărată spune: „Nu, nu putem face aceasta! Trebuie să vă eliberăm, iar dacă nu vă pocăiți, trebuie să vă dăm pe mâna Satanei, pentru nimicirea cărnii voastre…” Este foarte dur, dar aceasta a făcut Dumnezeu cu copiii Săi. De ce? Ca să-i salveze.

Așadar, uneori pedeapsa pare foarte aspră și grea, dar adevărul este că pedeapsa este un act de dragoste adevărată.

Biserica de astăzi nu acuză nici un păcat; nu acuză nici o greșeală și nici un păcat. Ei permit adulterul, curvia, acceptă căsătoria de mai multe ori și toate aceste lucruri; și continuă așa mai departe, și mai departe, și mai departe, iar oamenilor li se spune în mod constant: „Dumnezeu te iubește, Dumnezeu te binecuvântează, Dumnezeu are grijă de tine; El vrea să aibă grijă de tine și să facă totul pentru tine, vrea să-ți facă viața ușoară și bună.” Nu este nici o corecție, nici o corecție, nici o corecție și oamenii sunt distruși din interior. Tot felul de demoni au voie să opereze în viața lor, să-i stăpânească și să-i distrugă, iar ceea ce li se promite de la amvon, nu se împlinește pentru că nici un păcat nu este curățit și scos afară din tabără. Astfel, i se permite diavolului să stea chiar acolo și să profite de ușa deschisă. Aceasta nu este dragoste, dar este numită dragoste. Ei înșiși o vor numi o biserică a harului: „Noi suntem o biserică a harului, nu o biserică a Legii.” Ei bine, o adevărată biserică  a harului, va avea suficient har pentru a spune Adevărul. Aceasta este dragostea adevărată. Dragostea nu te va lăsa să stai acolo în păcatul tău și să fii nimicit, ci ea îți va spune: „Nu acesta este Cuvântul lui Dumnezeu. Dacă nu te poți alinia cu Cuvântul lui Dumnezeu, nu poți rămâne aici, ci trebuie să mergi și să-ți primești pedeapsa, astfel încât, sufletul tău să poată fi mântuit, pentru că nu-ți va lăsa sufletul să moară într-un scaun.”

Ei o numesc dragoste, dar promovează moartea în scaune, (stând acolo pe scaune). Tu mori în biserică, pentru că, „te iubesc prea mult,” ca să te corecteze. Aceasta nu este dragoste. Acest fel de dragoste promovează moartea, moartea spirituală în biserică, în timp ce adunarea își revarsă laudele și binecuvântările asupra lor.

Dumnezeu să ne ajute să nu ajungem niciodată pe această cale, încât să vrem să fim doar o calitate de membru, să vrem doar oameni, dar să nu vrem să ne confruntăm cu probleme grele, să nu vrem să ni se spună lucruri grele, pentru că aceasta nu ar fi dragoste. Doar dragostea egoistă nu vrea să treacă prin greutăți, nu vrea să treacă prin dificultatea de a aborda o situație dificilă.

Dragostea adevărată se va sacrifica pe sine pentru binele celui ce primește dragoste. Uneori nu arată a fi dragoste, dar este dragoste pentru că așa iubește Dumnezeu, și dacă vreau să fiu ca Dumnezeu, va trebui să mă comport ca Dumnezeu.

De multe ori va trebui să facem lucruri pe care nu vrem să le facem. Fratele Branham a spus: „De multe ori, eu mustru, iar când mă întorc acasă, mă gândesc: „Doamne, de ce am făcut aceasta?” Acesta este profetul lui Dumnezeu. El mergea acasă frământându-se. Oh, sunt atât de bucuros că a spus aceasta, pentru că am fost și eu de atâtea ori în aceeași situație: „De ce am spus așa? De ce a trebuit să spun așa?” Mi s-a părut atât de aspru, atât de dur, dar când văd că și fratele Branham s-a luptat cu această situație, îmi face bine.

„De multe ori, eu mustru, iar când mă întorc acasă, mă gândesc: „Doamne, de ce am făcut aceasta?”

Dar este așa, pentru că îi iubesc. Dacă trebuie să-mi cert băiețelul pentru că a alergat în stradă și va fi ucis dacă nu-l iau de acolo, iar uneori trebuie să-l bat cu nuiaua ca să-l corectez, nu o fac pentru că nu-l iubesc, ci o fac tocmai pentru că îl iubesc. Așa trebuie să facă și Dumnezeu cu noi; trebuie să ne certe și să ne scuture ca să ne corecteze. Un om care își lasă copilul să facă orice, nu este un părinte bun.”

Să mergem la 1Corinteni11. Noi citim aceasta în fiecare lună la Cină. Voi începe de la versetul 31-32:

„Dacă ne-am judeca singuri, n-am fi judecați.

Dar când suntem judecați, suntem pedepsiți de Domnul, ca să nu fim osândiți odată cu lumea.”

De ce ne pedepsește Dumnezeu? Ca să nu ne piardă, ca să nu fim osândiți odată cu lumea. De ce ne pedepsește Dumnezeu? Ca să nu ne piardă. Atât de mult ne iubește! El ne iubește atât de mult încât ne pedepsește. El a iubit Israelul atât de mult încât a permis împăratului Babilonului să vină și să-i distrugă, să-i ardă, să-i ucidă și să-i ducă în robie. Atât de mult i-a iubit Dumnezeu, dar ei nu au înțeles dragostea lui Dumnezeu și uneori, nici noi nu o înțelegem. Dragostea privește întotdeauna la sfârșit, nu la prezent și este dispusă să renunțe la mângâiere în prezent, pentru ceea ce este mai bine la sfârșit.

Proverbe 3.11-12, apoi vom încheia.

„Fiule, nu disprețui mustrarea Domnului, și nu te mâhni de pedeapsa Lui.

Căci Domnul mustră pe cine iubește, ca un părinte pe copilul pe care-l iubește!”

De ce mustră un tată pe fiul lui? Pentru că îl iubește, și se bucură de el. De ce ne corectează Dumnezeu? Pentru că El ne iubește, Se bucură de noi și nu ne va pierde. De ce ne pedepsește Dumnezeu? Ca să nu fim osândiți odată cu lumea.

Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru că mă iubește așa de mult! Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru că am avut un tată care m-a corectat. Tatăl meu a făcut multe greșeli, dar m-a corectat și îi sunt recunoscător. Sunt recunoscător pentru o mamă care m-a corectat! Sunt recunoscător pentru oamenii care mi-au spus Adevărul! Sunt recunoscător pentru oamenii care sunt în această adunare! Sunt recunoscător pentru predicatorii care au predicat Adevărul, și sunt recunoscător că uneori, m-au lovit de moarte, am fost rănit și am plecat sângerând de la o mie de înjunghieri, dar astăzi stau aici și spun: „Sunt recunoscător pentru acei predicatori care au predicat Adevărul!” Sunt recunoscător că ei nu au reținut nimic.

Sunt recunoscător pentru auzirea Adevărului pentru că Adevărul m-a eliberat de sub robia pe care diavolul a adus-o în viața mea, și sunt recunoscător pentru că dragostea adevărată este corectivă.

Să ne ridicăm cu toții în picioare și să ne rugăm.

Dragă, Tată ceresc, Îți mulțumim, Doamne pentru bunătatea și îndurarea Ta, pentru că putem vedea mâna Ta duioasă. Nu a părut întotdeauna blândă la vremea aceea, așa cum a spus profetul Tău, care ne-a învățat că mâna duioasă a lui IeHoVaH, care a condus copiii Tăi înapoi în țara făgăduită, a fost Holocaustul. Nimeni din lume nu a putut vedea aceasta ca dragoste, dar Doamne, Tu privești la sfârșit, nu la prezent. Tu nu priveai la un instantaneu al timpului, ci priveai la direcția în care Te mișcai, pentru că voiai să-Ți duci copiii înapoi în țara lor, astfel încât să poți împlini promisiunea și să le aduci răscumpărarea.

Dumnezeule, ceea ce părea cel mai rău lucru care putea să li se întâmple, a fost de fapt, cel mai bun lucru care li se  întâmpla ca națiune, pentru că Israelul va fi salvat ca națiune în patria lor, când cei o sută patruzeci și patru de mii Te vor primi.

Doamne, ajută-ne să ne schimbăm gândirea; de la gândirea denominațională, de la gândirea omenească, la gândul lui Hristos; lasă ca Cuvântul Tău, Doamne, să ne schimbe înțelegerea și să ne ajute să înțelegem ce este dragostea adevărată și ce este adevărata corectare. Fie ca părinții s-o administreze corect, fie ca biserica și slujitorii s-o administreze corect; fie ca eu, ca păstor și slujitor, s-o folosesc corect. Doamne pune dragostea Ta în inimile noastre și fie ca dragostea Ta să fie desăvârșită în noi. Ajută-ne să nu permitem niciodată unei iubiri pervertite să calce în picioare dragostea adevărată, ci dragostea adevărată să alunge orice altă dragoste, ca să ajungem la vârf, până sus, la plinătatea staturii lui Hristos, ca să umblăm așa cum ai umblat Tu pe acest pământ; iar acum să umbli în noi pe acest pământ, arătându-Ți atributele în plinătatea Miresei Tale, la sfârșitul timpului.

Ajută-ne să fim dispuși să facem lucrarea grea, lucrarea sacrificiului de sine, pentru a arăta dragostea adevărată.

Te iubim, Tată, și Te rugăm să ne ajuți pe măsură ce înaintăm, pentru că nu putem face aceasta fără Tine, puterea noastră nu este suficientă ca să facem aceasta, dar privim la Tine, Cel Puternic, care ai adus promisiunea, iar prin aceste promisiuni ne-ai făcut părtași naturii Tale divine.

Noi predicăm pentru că aceasta este metoda Ta; predicăm pentru că aceasta este promisiunea Ta, pentru că prin predicare, prin slujba încincită, ne vei aduce la statura unui om desăvârșit.

Noi punem în practică Cuvântul Tău și predicăm Cuvântul Tău crezând că va face exact ceea ce ai spus Tu că va face, și că ne va aduce la această dragoste desăvârșită.

Te iubim, Doamne, ne predăm Ție mai mult, ca să ai calea Ta cu noi acum, când ne despărțim, în Numele lui Isus Hristos.  Amin.