Să deschidem Bibliile la 1Ioan 4.7-8:
„Prea iubiților, să ne iubim unii pe alții, căci dragostea este de la Dumnezeu. Și oricine iubește, este născut din Dumnezeu, și cunoaște pe Dumnezeu.
Cine nu iubește, n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este dragoste.”
Așadar, el spune: „Prea iubiților, să ne iubim unii pe alții, căci dragostea este de la Dumnezeu.” Apoi spune că, „Dumnezeu este dragoste.”, așa că, Dumnezeu și Dragostea, sunt unul și același. „Oricine iubește, este născut din Dumnezeu.” Înseamnă că, dacă ești capabil să iubești așa cum iubește Dumnezeu, ești născut din Dumnezeu. „Oricine iubește, este născut din Dumnezeu și Îl cunoaște pe Dumnezeu. Cine nu iubește, n-a cunoscut pe Dumnezeu, căci Dumnezeu este dragoste.” Acest singur verset spune multe.
Să mergem împreună la Romani 5.5:
„Însă nădejdea aceasta nu înșală, pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt, care ne-a fost dat.”
Ioan spune că dacă poți să iubești, înseamnă că ești născut din Dumnezeu, și aici spune că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt, ceea ce înseamnă că nașterea din nou ne aduce dragostea lui Dumnezeu. Dumnezeu este dragoste, așa că a iubi așa cum iubește Dumnezeu, înseamnă a fi ca Dumnezeu.
Noi știm că în această zi, Dumnezeu Și-a zidit Biserica și a adus-o spre înfiere în statura unui om desăvârșit, iar Piatra din vârf a acesteia, este dragostea perfectă, pentru că Dumnezeu este dragoste. Deci, ce face Dumnezeu? Dumnezeu arată zidirea staturii unui om desăvârșit, crescându-l în sus în dragoste, adică Dumnezeu Însuși Își aduce Biserica în chipul și în asemănarea Lui. El o aduce până la Piatra din vârf, până când va afișa însăși atributele Vieții lui Dumnezeu. De aceea, dragostea este totul.
Acesta este motivul pentru care vreau să iau ca temă, Deosebind dragostea adevărată, iar ca sub titlu, vreau să vorbesc despre, Dragostea adevărată este sacrificiu. Nu știu cât de departe voi ajunge în această seară, dar mă gândesc la aceasta de câteva săptămâni și văd că pur și simplu continuă să curgă, așa că s-ar putea să predic pentru ceva timp, despre subiectul, „Deosebind adevărata dragoste.” Noi vrem să slujim dragostea adevărată și vreau s-o putem deosebi în noi înșine și în ceilalți.
În mesajul, Închinarea plăcută inimii, fratele Branham spune:
„Ce este Dumnezeu? Dumnezeu este dragoste, iar cel care iubește, este de la Dumnezeu. Acum, aceasta nu este ceea ce numim, „dragostea fileo,” ci aceasta este, „Dragostea Agape.” Există două feluri de dragoste; una dintre ele este, „fileo,” din greacă, și înseamnă, „prietenie, tovărășie,” și este felul de dragoste pe care o ai pentru soția ta. Dragostea aceasta nu este o dragoste adevărată.”
Băiete, aceasta este uimitor! Acest fel de dragoste nu este o dragoste adevărată. Fratele Branham spune că acest fel de dragoste pe care o ai, felul de dragoste emoțională, pasională, nu este o dragoste adevărată, ci este dragostea umană, este o dragoste emoțională.
„Felul de dragoste pe care o ai pentru soția ta, acest fel de dragoste nu este dragostea adevărată. Eu știu că voi, tineri adolescenți, vreți să credeți aceasta, dar este greșit.”
Nu știu câți dintre voi ați experimentat micuța dragoste adolescentă înflăcărată; „O, Doamne, această fată este cea mai grozavă…” „Tipul acesta este cel mai…”, iar după un timp, nici măcar nu-l mai placi. A fost un sentiment care s-a stins, dar dragostea adevărată nu este un sentiment și nu se bazează pe emoții, ci este ceva mult mai profund decât atât.
Fratele Branham spune:
„…Acest tip de dragoste nu este dragostea adevărată, pentru că genul acesta de dragoste te va face să fii gelos pe soția ta, vei lua un pistol și vei zbura creierii unui bărbat din cauza ei. Aceasta nu este dragostea adevărată, ci este dragostea fileo, dar dragostea adevărată te va face să te pleci și să te rogi pentru acel bărbat, pentru acel suflet pierdut. Aceasta este dragostea Agape, acesta este felul de dragoste de care are nevoie biserica. Lucrul de care avem nevoie cu toții, este acest fel de dragoste. Dă-ne Doamne, această dragoste! Aș prefera să am această experiență a dragostei decât să am toate darurile pe care le are Dumnezeu în cerul Său.”
Dacă ai acest fel de dragoste, Îl ai pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este dragoste. El și dragostea Lui sunt una, sunt unul și același.
Așadar, vreau să vorbesc despre, deosebirea dragostei adevărate față de această dragoste falsă, despre care fratele Branham a spus că nu este dragostea adevărată.
Căutând aceste două cuvinte, eu am citit aceasta de multe ori din Concordanța Strong, și vreau să spun că există un mic text, pentru aceste două cuvinte. Este o redactare a unui savant german, Richard Linsky, care spune:
„Verbul, „Agapan,” (de aici obținem „Agape,” sau „Agapeon”), este dragostea Inteligenței, Rațiunea și Înțelegerea împreună cu scopul corespunzător. Din conținutul său, îl depășește cu mult pe celălalt fel de dragoste. Fileo, exprimă dragostea simplă, afecțiunea sau plăcerea personală, incluzând chiar și pasiunile în contextul care le cere, fără implicarea inteligenței sau a altor scopuri înalte.”
Aceasta este exact ceea ce ne-a spus fratele Branham în toate citatele. Peste tot, el ne-a arătat diferența dintre aceste două feluri de dragoste, iar aici este subliniată foarte bine. El spune aici că dragostea fileo este doar o afecțiune sau o plăcere personală incluzând chiar și pasiunile în contextul care le cere fără implicarea inteligenței sau a altor scopuri înalte. Deci, este doar o reacție, este o iubire emoțională.
În continuare, el spune:
„Acest conținut, plasează verbul la un nivel scăzut și nu s-ar putea spune niciodată despre Dumnezeu că El are o dragoste fileo pentru lumea păcătoasă. În ce privește fileo, El nu putea decât să abandoneze lumea murdară. Isus nu ne-a cerut niciodată să ne iubim unii pe alții, în sensul de iubire firească.”
El nu ne-a cerut să iubim pe vrăjmașii noștri cu un sentiment de dragoste firească. Nu acesta este felul de dragoste pe care a dorit s-o avem, ci El vrea o dragoste mai înaltă, El vrea să iubim în felul cum iubește El, cu o dragoste care este dincolo de emoții, pentru că emoția poate fi tulburată de dușman, dar există o dragoste mai mare ca emoția, care are intelect, înțelegere și care înțelege Planul lui Dumnezeu. Acesta este felul de dragoste prin care Isus a putut să Se lase bătut în cuie pe cruce de un popor care dădea din cap și își bătea joc de El, și a putut să spună: „Tată, iartă-i, pentru că ei nu știu ce fac!” Aceasta este dragostea adevărată.
Așadar, Dumnezeu nu a spus niciodată că iubește lumea cu o mare emoție, ci El a iubit lumea cu o dragoste mai mare decât simțurile noastre. El nu ne-a cerut niciodată să ne iubim vrăjmașii cu acest fel de dragoste slabă, cu dragostea lui Dumnezeu.
Să citim mai departe:
„Da, Dumnezeu a iubit lumea cu o dragoste Agape, iar noi îi putem iubi pe vrăjmașii noștri înțelegându-i în ceea ce greșesc și convertindu-i. Comparați Ioan 3.16 cu orice alt pasaj în care este folosit oricare din aceste verbe în această Evanghelie și veți vedea că sunt foarte puține cazuri în care s-ar putea aplica oricare din aceste tipuri de dragoste. S-ar putea folosi orice verb, dar chiar și atunci ar rămâne o mare diferență între cele două și nu ar fi niciodată egale.” (citat din Concordanța Strong).
Aceasta ne-a spus fratele Branham iar și iar și iar, când explică cum iubește dragostea fileo, dragostea ta emoțională, dragostea ta umană pentru soțul tău care are o dragoste geloasă și care va crea gelozie. Aceasta te face să te enervezi pe un bărbat și să dorești să-l omori sau să-i faci rău. Vreau să spun că, dacă există cineva pe care vrei să-l lovești sau să-i vorbești urât, dovedești că nu ai dragostea lui Dumnezeu.
Fratele Branham a spus:
„Dar acest fel de dragoste, dragostea lui Dumnezeu, dragostea Agape, te va face să te rogi pentru sufletul acelui om ca să fie iertat și convertit.”
Așadar, noi vrem să deosebim dragostea adevărată și să ne oprim la, „Dragostea adevărată se sacrifică.” Deci, vom începe să deosebim dragostea adevărată, pentru că dragostea adevărată înseamnă jertfă.
În mesajul, Hristos este Taina lui Dumnezeu descoperită, fratele Branham spune:
„Dumnezeu, în marea Sa Taină ascunsă pe care o avea înainte de a începe lumea, în partea din spate a minții Sale, era ceva ce voia și urma să realizeze. El a avut un motiv să facă aceasta, pentru a Se lăsa exprimat.”
În acest mesaj și în altele, fratele Branham ne spune că Dumnezeu știa că va fi o cădere, și știind că va fi o cădere, și pentru că în interiorul lui Dumnezeu existau atribute, El voia să le exprime. Astfel, El putea să Se exprime ca Vindecător doar dacă era cineva bolnav; putea să Se exprime ca Salvator doar dacă era cineva pierdut, de aceea Dumnezeu a permis să aibă loc căderea pentru a-Și manifesta plinătatea. Astfel, căderea a oferit fundalul pentru ca Dumnezeu să arate ce înseamnă dragostea adevărată. Datorită căderii, putem înțelege dragostea de oameni; datorită căderii putem înțelege mântuirea, răscumpărarea; eliberarea și vindecarea, dar mai presus de toate, datorită căderii, putem înțelege dragostea. Este un context pentru marea artă a lui Dumnezeu în afișarea atributelor Sale.
Când privești la Ioan 3.16, acolo ni se spune că, „Dumnezeu a iubit atât de mult lumea, încât a dat pe Fiul Său, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică.” Așadar, când Dumnezeu iubește, El dă. Dragostea lui Dumnezeu este o dragoste care jertfește. Când Dumnezeu a iubit, a dat singura Sa dragoste, pe singurul Său Fiu născut; iar noi știm că singurul Fiu născut a fost Dumnezeu Însuși care a locuit într-un trup de carne pentru a plăti El Însuși prețul salvării noastre.
Deci, dragostea lui Dumnezeu, dragostea adevărată a lui Dumnezeu a fost o dragoste de jertfire a Celui care iubea, a fost o dragoste care s-a jertfit.
În Galateni 2.20, Pavel spune:
„Am fost răstignit împreună cu Hristos, și trăiesc, dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine. Și viața pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credința în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru mine.”
De unde știi că te-a iubit? Pentru că S-a dat pe Sine Însuși pentru tine. Aceasta este dovada dragostei Lui.
În continuare, vom începe să vedem dragostea adevărată, adică cum putem deosebi dragostea adevărată.
Sunt multe lucruri, iar oamenii spun: „Te iubesc!”, și ei iubesc aceasta, ei iubesc aceea, ei iubesc totul, dar cum vom deosebi care este dragostea adevărată? Cum ne judecăm chiar pe noi înșine în ceea ce iubim noi cu adevărat? Țineți minte, primul pas este că dragostea adevărată se sacrifică pe sine.
Să mergem împreună la 2Corinteni 8. Am câteva texte la care vreau să mă opresc, dar sunt sute de Scripturi pe care le-am putea citi. Eu am luat doar câteva pentru a picta un tablou. Poate voi lua mai multe dar în seara aceasta voi lua doar câteva.
2Corinteni 8.9:
„Căci cunoașteți harul Domului nostru Isus Hristos. El, măcar că era bogat, S-a făcut sărac pentru voi, pentru ca prin sărăcia Lui, voi să vă îmbogățiți.”
Aceasta este dragostea! Aceasta este dragostea adevărată! El a coborât pentru ca voi să puteți urca! El a renunțat la bogăție și a devenit sărac, ca să vă poată îmbogăți pe voi! El a renunțat la Viață, Și-a sacrificat propria Lui Viață și a gustat moartea, pentru ca voi să nu fiți nevoiți să trăiți sub blestemul morții și să puteți gusta Viața! Dragostea Lui Dumnezeu înseamnă jertfă.
Aici putem începe să vedem diferența dintre dragostea adevărată versus dragostea falsă. Dragostea adevărată se jertfește, iar dragostea falsă este dragostea de sine. Dragostea falsă se pune întotdeauna pe sine în centrul iubirii, și chiar dacă există un obiect al iubirii…sper să pot explica aceasta: dragostea adevărată în comparație cu această dragoste care nu este adevărată. Eu o numesc dragoste falsă, dar numai în ochii lui Dumnezeu este o dragoste falsă, deoarece pentru noi, oamenii, este o dragoste umană adevărată, este dragostea umană emoțională autentică, dar nu este dragostea adevărată a lui Dumnezeu. Dragostea umană se pune întotdeauna pe sine în centrul iubirii; și chiar dacă există un subiect spre care-și îndreaptă iubirea, o face din pricina beneficiului… Spre orice este îndreptată această dragoste, este îndreptată în acest fel din cauza iubirii de sine. Astfel, s-ar părea că dragostea este dăruită, dar în realitate este o dragoste de sine.
Dragostea adevărată nu este așa, ci dragostea adevărată este îndreptată spre destinatarul iubirii, aceasta este dragostea pentru o persoană.
În mesajul, Epoca Bisericii Tiatira, din Cartea, „Epocile Bisericii,” fratele Branham spune:
„Vreau să fac un avertisment chiar aici. Referitor la ultimele zile, ni se spune că din cauza înmulțirii fărădelegii, dragostea multora se va răci. În Laodicea, ultima epocă, iubirea de sine și iubirea pentru lucrurile materiale, vor lua locul dragostei adevărate de Dumnezeu.”
Deci, ce va lua locul dragostei adevărate de Dumnezeu? Dragostea de sine și dragostea pentru lucrurile materiale, adică dragostea falsă.
Așadar, Dumnezeu ne dă un exemplu și ne spune că din cauza căderii… Aceasta Îi dă lui Dumnezeu ocazia să vină și să demonstreze dragostea adevărată, astfel, acum știm ce este dragostea și putem reproduce această dragoste adevărată. Acum noi știm cum să reacționăm în dragoste pentru că aceasta este dragostea manifestată.
Să mergem la Efeseni 5.25:
„Bărbaților, iubiți-vă nevestele cum a iubit și Hristos Biserica și S-a dat pe Sine pentru ea.”
Așadar, Pavel le spune bărbaților să reproducă această dragoste. „Acum, reproduceți această dragoste! Iubiți-vă soțiile!” El spune bărbaților să-și iubească soțiile dar nu numai cu pasiune sau cu emoție, ci, „Iubiți-vă soțiile așa cum a iubit Hristos Biserica și S-a dat pe Sine Însuși pentru ea.” Aceasta a fost dovada adevăratei iubiri.
Adevărata dovadă a dragostei pentru soție, este sacrificiul de sine, când soțul se sacrifică pe sine pentru ea. Aceasta este dragostea! Aceasta este dragostea adevărată! De aceea, în căsătorie, egoismul este un blestem. Egoismul este distrugătorul căsătoriei.
Când vezi divorț într-o căsătorie, și dacă urmărești lucrurile, vei găsi întotdeauna egoism. Dar adevărata dragoste se jertfește, ai doi oameni care se jertfesc unul pentru altul, se promovează unul pe altul în detrimentul lor propriu. Când faci aceasta, nu vei avea niciodată o căsnicie ruptă, dar dacă în căsnicie este luptă, cineva este egoist. Așadar, acesta este un fel de dragoste greșit.
Acum aș vrea să scriu ceva pe tablă. Mai întâi vreau să arăt contrastul dintre dragostea adevărată și dragostea pervertită. Noi știm că umanitatea a fost pervertită și duhul ce-l avem acum, este un duh carnal. Carnea noastră este hibridă iar dragostea noastră este pervertită. Doar dragostea lui Dumnezeu este dragostea adevărată. Voi scrie așa:
Dragostea adevărată sacrifică pe cel iubit în beneficiul celui iubit.
Aceasta este dragostea adevărată, dumnezeiască. Aceasta este dragostea pe care Dumnezeu a dovedit-o pentru noi. Dragostea adevărată îl va sacrifica pe cel care iubește, pe cel care dăruiește dragoste, în beneficiul celui iubit.
Cred că vă puteți da seama ce este dragostea pervertită.
Dragostea pervertită îl va sacrifica pe cel iubit pentru beneficul celui care zice că iubește.
Acesta este felul de dragoste pe care o are cea mai mare parte a lumii. Dragostea pervertită va sacrifica persoana iubită spre care își îndreaptă iubirea în beneficiul celui ce zice că dă iubire. Aceasta este o dragoste pervertită, iar lumea este plină de acest fel de dragoste, în timp ce adevărata dragoste a lui Dumnezeu este foarte rară.
Vreau să privim la câteva exemple din Biblie, pentru a vedea contrastul dintre aceste două feluri de dragoste și pentru a le aduce față în față. 2Samuel 13.1-5:
„După aceea, iată ce s-a întâmplat. Absalom, fiul lui David, avea o soră frumoasă, numită Tamar; și Amnon, fiul lui David, a iubit-o…”
Absalom și Amnon aveau mame diferite, dar același tată, pe David; iar Amnon s-a îndrăgostit de Tamar.
„…Amnon era atât de chinuit din această pricină, încât a căzut bolnav după soră-sa Tamar; căci era fecioară și-i venea greu lui Amnon să-i facă ceva.
Amnon avea un prieten, numit Ionadab, fiul lui Șimea, fratele lui David. Și Ionadab era un om foarte șiret.
El i-a zis: „Pentru ce te usuci din zi în zi, tu, fiul împăratului? Nu vrei să-mi spui?” Amnon i-a răspuns: „Iubesc pe Tamar, sora fratelui meu Absalom.”
Ionadab i-a zis: „Culcă-te în pat și fă-te bolnav. Când va veni tatăl tău să te vadă, să-i spui: „Dă voie sorei mele Tamar, să vină să-mi dea să mănânc; să-mi pregătească sub ochii mei o mâncare, ca s-o văd și s-o iau din mâna ei.”
Așadar, acest prieten șiret, a venit la Amnon cu un plan prin care urma s-o atragă pe Tamar în casa lui Amon, și în dormitorul lui, pentru că Amnon a spus: „O iubesc pe Tamar.” Deci, el o iubea pe Tamar, dar vom vedea imediat dacă era o dragoste adevărată sau falsă. Să mergem la versetul 11:
„Pe când i le dădea ea să le mănânce, el a apucat-o și i-a zis: „Vino, soră, și culcă-te cu mine.”
Ea i-a răspuns: „Nu, frate, nu mă necinsti, căci nu se face așa în Israel; nu face mișelia aceasta.
Unde mă voi duce eu cu rușinea mea? Și tu vei trece drept un mișel în Israel. Acum, vorbește, te rog, împăratului, și nu se va împotrivi să fiu a ta.”
Dar el n-a vrut s-o asculte, a silit-o, a necinstit-o, și s-a culcat cu ea.
Apoi Amnon a urât-o foarte mult, mai mult decât o iubise.”
Deci, el a spus că o iubește pe Tamar, dar după ce a primit ce a vrut, ceea ce iubea, a urât-o. Pe cine a iubit Amnon cu adevărat? Pe el însuși. Astfel, de îndată ce a primit ceea ce iubea, a urât-o pe Tamar, ceea ce dovedește că nu a iubit-o niciodată, ci s-a iubit doar pe el însuși. Să citim încă odată ce spune în versetul 15:
„Apoi Amnon a urât-o foarte mult, mai mult decât o iubise. Și i-a zis: „Scoală-te, și du-te!”
Ea i-a răspuns: „Nu mai mări răul pe care l-ai făcut, izgonindu-mă.”
El n-a vrut s-o asculte și, chemând băiatul care-i slujea, a zis: „Izgonește de la mine pe femeia aceasta, scoate-o afară și încuie ușa după ea.”
Acest bărbat nu a avut nici un strop de dragoste adevărată pentru Tamar, ci a avut doar o dorință pasională și a spus că aceasta era dragoste. Aceasta face lumea, de asemenea. Și nu este doar o dorință sexuală, ci este poftă, poftă de tot felul; poftă de avansare, poftă de bani; poftă de popularitate; poftă de orice și această poftă conduce dragostea dar este felul de dragoste falsă. Această dragoste nu-l iubește pe cel spre care este îndreptată dragostea, deși pare îndreptată spre cineva, ci această dragoste este îndreptată spre cel care pretinde că iubește.
Amnon a făcut ceva atât de rău și de urât, deși Tamar i-a spus: „Nu face lucrul acesta!” Ea a început să-l implore să vorbească cu împăratul și el, „nu se va împotrivi să fiu a ta.” Deci, exista o cale corectă de a face acest lucru, dar el nu a vrut, pentru că a fost atât de plin de poftă, încât și-a siluit și și-a necinstit sora, și imediat după aceea, a urât-o. Apoi, ea i-a spus: „Nu mă alunga pentru că acesta va fi un rău mai mare decât ce mi-ai făcut.” Dar el nu a vrut s-o asculte pentru că nu o iubea. Acesta este un exemplu perfect despre ceea ce am scris mai sus.
Are sens? Noi vedem că aceasta se întâmplă tot timpul, și femeile tinere cad pradă iar și iar și iar pentru că un bărbat le va arăta afecțiune, le va spune că le iubește, le va scrie poezii și toate acestea, dar ceea ce iubește cu adevărat, este pe el însuși. De fapt, ceea ce vrea, este să te atingă și este entuziasmat, dar orice bărbat care îți va lua fecioria, se iubește pe sine mai mult decât te iubește pe tine. Dacă te-ar iubi cu o dragoste adevărată dumnezeiască, și-ar sacrifica poftele pentru tine, dar când te sacrifică pe tine pentru patimile lui, dovedește că nu are o dragoste adevărată. Corect?
Și eu spun: Dumnezeule, ajută-ne să murim față de dragostea falsă, pervertită și să avem adevărata dragoste pentru că aceasta este Dumnezeu, dar dragostea falsă vine de la diavol.
Vreau să spun că această poveste a lui Tamar se repetă iar și iar și iar în epoca și în ziua în care trăim. Și nu vorbesc doar despre jocurile sexuale care se întâmplă tot timpul.
Mă întreb dacă cineva de aici a fost manipulat vreodată de cineva care s-a purtat ca un prieten. Cineva se va preface că este prieten și că te iubește, pentru că vrea niște informații. Este ciudat cum, de multe ori, când o tânără fată sau un băiat tânăr, este interesat de cineva, și deodată devin prieteni buni cu fratele sau cu sora celui care îl interesează, și cu cei mai buni prieteni ai celui care-l interesează. Apoi, totul iese la suprafață: „Îmi place sora ta.” Sau, „Îmi place fratele tău.” Dar mai târziu vom afla dacă este adevărat sau nu, adică după ce o vei primi pe sora sau pe fratele.
Vreau să spun că sunt lucruri copilărești ale adolescenților, dar li se întâmplă și adulților. Poate este cineva care se preface că te iubește, că vrea să-ți fie prieten, dar ceea ce dorește de fapt, este o informație, o poziție pentru că vrea să se apropie de cineva, să învețe ceva sau să obțină ceva. Apoi, după ce obține ceea ce vrea, abandonează prietenia, dragostea, textele, apelurile telefonice și toată atenția pe care ai primit-o, nu o mai primești, pentru că acea persoană nu a avut niciodată o dragoste adevărată pentru tine, ci a avut o dragoste pervertită, deoarece în realitate, voia să câștige ceva din relația cu tine. Și când a obținut ceea ce voia sau dacă nu a reușit să obțină ce voia, a renunțat la relație pentru că nu te-a iubit niciodată cu adevărat.
Așadar, noi am trăit aceasta, toți am trăit aceasta pentru că trăim într-o lume căzută, dar în felul acesta deosebim dragostea. Indiferent cât de des îți spune cineva: „Te iubesc, te iubesc, te iubesc,” dacă nu se sacrifică niciodată pentru tine, nu te iubește. Dacă nu există sacrificii pentru obiectul iubirii, nu este o dragoste adevărată. Dacă tot ce face este să spună: „Te iubesc, te iubesc, te iubesc,” dar îl sacrifică pe cel pe care spune că-l iubește, dovedește că are o dragoste pervertită, nu dragostea lui Dumnezeu. Dar tu poți să o deosebești corect de la bun început.
Problema este că ești foarte confuz pe tărâm emoțional și te încurci foarte mult emoțional în lucruri, dar când te uiți doar la dragostea lui Dumnezeu, poți să te întorci și să spui: „Așa iubește Dumnezeu!” Și, „Așa iubește diavolul.” El manipulează oamenii prin emoții. Atunci putem începe să deosebim dragostea.
Să mergem la 1Împărați 3. Noi cunoaștem povestea, așa că nu vom citi tot, ci vom lua numai câteva versete.
Vreau să vă spun ceva surorilor tinere. Dacă un frate vrea să-ți facă curte, el vrea să vorbească cu tine și dacă va încerca în mod constant să împingă granițele dincolo de locul unde te simți liniștită și încalcă porunca tatălui tău, eu m-aș întreba dacă te iubește cu adevărat sau nu; pentru că, dacă are o dragoste evlavioasă pentru tine, se va putea sacrifica pentru tine, și indiferent cât de îndrăgostit este, el se va sacrifica pentru tine. Deci, aș lăsa ca aceasta să fie judecător. Adică, dacă cineva încearcă în mod constant să ocolească granița și să forțeze lucrurile, dacă vrea să te atingă deși tu nu vrei să fii atinsă; dacă vrea să aveți o conversație privată atunci când tu nu ești dispusă la aceasta sau orice se întâmplă iar tu îi ceri să nu o facă, dar el continuă; sau dacă tatăl tău spune, „Nu,” dar el continuă s-o facă, eu aș privi la aceasta și aș spune: „Persoana aceasta spune că mă iubește, scrie poezii despre mine, mi-a cântat un cântec frumos, dar nu mă iubește.
Și vă spun: dacă el face aceasta în timp ce-ți face curte, căsnicia ta nu va fi plăcută, pentru că vei intra în căsătorie cu cineva care se iubește pe sine mai mult decât te iubește pe tine. Deci, vei avea o căsnicie oribilă. Așadar, noi trebuie să deosebim dragostea.
1Împărați 3.16. Împăratul Solomon, cel mai înțelept împărat pe care l-a avut Israelul până la Isus Hristos, spune:
„Atunci au venit două femei curve la împărat, și s-au înfățișat înaintea lui.
Una din femei i-a zis: „Rogu-mă, domnul meu, eu și femeia aceasta locuiam în aceeași casă, și am născut lângă ea în casă.
După trei zile, femeia aceasta a născut și ea. Locuiam împreună, nici un străin nu era cu noi în casă, nu eram decât noi amândouă.
Peste noapte, fiul acestei femei a murit, pentru că se culcase peste el.
Ea s-a sculat pe la mijlocul nopții, a luat pe fiul meu de lângă mine, pe când dormea roaba ta, și l-a culcat la sânul ei; iar pe fiul ei, care murise, l-a culcat la sânul meu.”
Și ele au început să se contrazică înaintea lui Solomon: „Este copilul meu!” „Nu, este copilul meu!” Așa că Solomon a intervenit prin discernământ, și a spus:
„Aduceți-mi o sabie!” Au adus o sabie înaintea împăratului.
Și împăratul a zis: „Tăiați în două copilul cel viu, și dați o jumătate uneia și o jumătate celelalte.”
Atunci femeia al cărei copil era viu, a simțit că i se rupe inima pentru copil, și a zis împăratului: „Ah, domnul meu, dă-i mai bine ei copilul cel viu, și nu-l omorî.” Dar cealaltă a zis: „Să nu fie nici al meu nici al tău; tăiați-l.”
Solomon, acest om înțelept, a recunoscut-o imediat prin deosebire, pe cea care era dispusă să se sacrifice pentru obiectul dragostei sale, și a spus: „Aceasta este mama lui.” Ea avea o afecțiune naturală, pe care cealaltă nu o avea, de aceea, ea a spus: „Tăiați-l, să nu fie nici al meu nici al ei!” Astfel, chiar și în tărâmul natural, Solomon a putut deosebi afecțiunea naturală a unei mame, pentru că a văzut că ea a fost capabilă să se sacrifice.
Eu spun: Dumnezeule, ajută-ne să avem dragostea adevărată! Las-o să fie demonstrată în viața mea. Vreau să demonstrez că am o dragoste care mă va face să mă sacrific pe mine însumi pentru obiectul iubirii mele.
Acesta este motivul pentru care copiii se încurcă atât de mult când nu sunt iubiți cu acest fel de dragoste. Când sunt manipulați în mod constant, când sunt presați să aibă performanțe, când o mamă sau un tată își împing copilul să realizeze ceva ce vor ei, pentru ca părinții să fie mândri de bursa academică a fiului sau de abilitatea lui pe terenul de fotbal, de felul cum lovește mingea, îl împing dincolo de locul unde vrea el să fie. Eu am văzut astfel de copii pentru că am crescut în „Liga mică,” de baseball și am văzut părinți care țipau la copilul lor, la mașină: „De ce nu ai înțeles aceasta? De ce nu ai jucat așa cum am exersat înainte?” Și puneau o mare presiune pe copii. Și te întrebi: „De ce? Este doar Ligă mică de baseball.” Pentru că tatăl se iubea pe sine mai mult decât îl iubea pe fiul său. Când fiul a dat lovitura câștigătoare, tatăl a strigat: „Acesta este fiul meu. Eu l-am învățat!” Astfel, tatăl trăiește prin fiul său și câștigă un fel de notorietate, de renume pentru care nu s-a sacrificat el, ci și-a sacrificat fiul, obiectul iubirii lui pentru el însuși.
Mama o va face îmbrăcându-și fiica și făcând-o cea mai frumoasă, postând lucruri pe rețele de socializare. De ce? Pentru că mama trăiește prin fiică. Pare departe dar se strecoară destul de aproape. Vreau să spun că duhul de deosebire, va spune: „Aceasta nu este corect; nu aceasta este ceea ce vreau.” Eu vreau să iau toate loviturile pentru copiii mei; vreau să stau în față și să primesc totul: „Este în ordine, fiule! Vei reuși data viitoare” De ce? Pentru că eu nu vreau să-i sacrific pe cei pe care-i iubesc, ci vreau să mă sacrific eu pentru ei.
Deci, atunci când copiii cresc mari nu pot, ei nu sunt capabili să pună degetul pe problemă. Copiii, soții, indivizii, organizațiile și grupările de oameni nu sunt în stare să le deosebească, sunt foarte confuzi din cauza cuvintelor și a emoțiilor și încurcă totul. Ei nu sunt capabili s-o facă.
„Ceva mă face să mă simt atât de murdar când mă întâlnesc cu această persoană. De ce mă simt atât de îngrozitor? Ei spun că mă iubesc dar eu mă simt îngrozitor.”
Când o mamă sau un tată pune presiune asupra copiilor: „Nu mă suni niciodată…nu vii niciodată să mă vezi…niciodată nu faci…” Ascultați, aceasta este o formă de manipulare asupra copiilor tăi, pentru ca tu să te simți bine. Copiii vor să stea deoparte. Doar pentru că mama spune: „Te iubesc atât de mult și mi-e dor de tine,” apoi îți aruncă învinuiri, aceasta nu este dragoste adevărată. Dragostea adevărată dă, dragostea dăruiește totul atunci când nu primește nimic în schimb. Aceasta este dragostea lui Dumnezeu.
Dumnezeu a dat atunci când nimeni nu a trebuit să dea nimic înapoi. Dumnezeu a dat deși nimeni nu poate egala ceea ce a dat El. El a dat cel mai mult, a dat tot; El a dat primul, și a dat fără nici o garanție că va primi ceva înapoi. Aceasta este dragostea adevărată. Orice altceva care începe să manipuleze, este o dragoste pervertită și îl ține pe iubit în centrul iubirii lui.
Așadar, acum putem să ne deosebim pe noi înșine, și să-i deosebim pe oamenii din jurul nostru; să deosebim de ce spun că mă iubesc dar ei nu simt aceasta. Toate cuvintele de dragoste sunt bune și frumoase dar dacă faptele nu se potrivesc cu cuvintele, nu este dragoste adevărată.
Noi am suferit și ne-am luptat ani de zile sub aceste lucruri, dar acum totul se descoperă. Astfel poți să vezi că ai un membru din familie manipulat sau manipulator și știi cum este să fii total deformat emoțional și să nu poți discerne ce este aceasta. Și te gândești: „Vreau să scap de aceasta, dar îi iubesc și mă iubesc. Totuși nu suport să stau în prezența lor și de fiecare dată când sună, nu vreau să răspund la telefon.”
Dacă vrem să fim iubiți de oameni, avem nevoie de dragostea lui Dumnezeu ca să dăm dragoste atunci când nu există nici o promisiune că ni se va întoarce. Noi trebuie să dăm mai mult decât sunt ei capabili să dea înapoi. Noi trebuie să dăm, pentru că, atunci când Dumnezeu a dat în felul acesta, ce a primit Dumnezeu? Dumnezeu a primit un întemnițat al dragostei Sale în Pavel.
Pavel a fost un întemnițat al lui Hristos, legat cu lanțurile dragostei, nu prin Lege, nu prin reguli, ci prin dragoste pentru că mai întâi Dumnezeu l-a iubit pe Pavel. Dumnezeu l-a iubit mai mult; Dumnezeu l-a iubit când Pavel era de neiubit, apoi Pavel L-a iubit pe Dumnezeu înapoi. Și ceea ce a primit Dumnezeu de la Pavel, a fost un total devotament, a fost toată viața și inima lui dăruită lui Dumnezeu. Ce a primit Dumnezeu? Dumnezeu a primit înapoi ceea ce a dat.
Așadar, dacă vrem ca oamenii să ne iubească pe noi, copiii noștri și pe alții, trebuie să dam același fel de dragoste. Când dăm acest fel de dragoste, ea deblochează ceva în cel care o primește, astfel încât să poată da înapoi același fel de dragoste.
Dumnezeu a deblocat dragostea pentru tine și pentru mine, astfel încât să putem primi Duhul și să-L putem iubi înapoi în mod corect.
Există și un fel de dragoste emoțională pentru Dumnezeu în care oamenii spun: „Îl iubesc pe Dumnezeu! Îl iubesc pe Dumnezeu! Îl iubesc pe Dumnezeu!”, dar ei nu pot face lucrurile simple pe care le-a spus Dumnezeu să le facă. Astfel, ei arată că nu au dragoste pentru Dumnezeu, pentru că deși spun că-L iubesc, de fapt, ei Îl iubesc pe Dumnezeu care îi vindecă, Îl iubesc pe Dumnezeu care-i binecuvântează și care a murit pentru ei, dar aceasta este o dragoste egocentrică, egoistă. Toate aceste lucruri sunt adevărate. El m-a iubit, a murit pentru mine și Îl iubesc atât de mult; dar dacă Îl iubesc atât de mult și nu împlinesc ceea ce mi-a cerut să împlinesc, dovedesc că nu-I ofer o dragoste care se sacrifică, deoarece dragostea mea pentru Dumnezeu trebuie să fie o dragoste care se jertfește. Nu doar să-I cer lui Dumnezeu să Se jertfească: „Mori pentru mine! Eliberează-mă! Vindecă-mă!”, ci când Dumnezeu spune: „Fă aceea, și nu face aceasta,” sunt dispus să mor față de mine, pentru că dragostea mea pentru El mă face să mă sacrific pe mine însumi pentru Obiectul iubirii mele. Îmi voi sacrifica ideile mele, dorințele mele, poftele mele și le voi pune pe toate pe altar, pentru că Îl iubesc.
Vedeți cum merge în ambele sensuri? Oamenii pretind că-L iubesc pe Dumnezeu și Îi scriu cântece de dragoste, cântă despre dragostea lui Dumnezeu, dar faptele și acțiunile lor dovedesc că se iubesc pe ei înșiși.
Să mergem la 1Ioan 4.19-21:
„Noi Îl iubim pe Dumnezeu pentru că El ne-a iubit întâi.
Dacă zice cineva: „Eu iubesc pe Dumnezeu,” și urăște pe fratele său, este un mincinos; căci cine nu iubește pe fratele său, pe care-l vede, cum poate să iubească pe Dumnezeu, pe care nu-L vede?
Și aceasta este porunca, pe care o avem de la El: cine iubește pe Dumnezeu, iubește și pe fratele său.”
Deci: „Noi iubim pe Dumnezeu pentru că El ne-a iubit întâi.” Să ne întoarcem la versetul 17:
„Cum este El, așa suntem și noi în lumea aceasta; astfel se face că dragostea este desăvârșită în noi, pentru ca să avem deplină încredere în ziua judecății.
În dragoste nu este frică, ci dragostea desăvârșită izgonește frica; pentru că frica are cu ea pedeapsa; și cine se teme, n-a ajuns desăvârșit în dragoste.”
Așadar, dragostea desăvârșită alungă frica. Când Dumnezeu a dovedit acest fel de dragoste, El ne-a dat capacitatea de a ne elibera de frică, pentru că Dumnezeu Și-a dovedit dragostea în timp ce noi nu eram de iubit. Astfel, tu te vezi ca un obiect al iubirii Lui și vezi că Dumnezeu nu ți-a cerut niciodată să te sacrifici pentru dragostea Lui, ci El a spus: „Pentru că te iubesc, Mă voi sacrifica pe Mine Însumi pentru tine.” Dumnezeu nu stă cu mâinile încrucișate și spune: „Te iubesc, vezi dacă poți s-o faci mai bine. Te iubesc, vino și găsește dragostea Mea. Te iubesc, vezi dacă poți să ajungi aici sus ca să fii vrednic de dragostea Mea.” Aceasta nu este dragoste.
El a dovedit că ne-a iubit atunci când S-a jertfit ca să ia păcatul nostru asupra Lui; când a luat fărădelegile noastre a tuturor, păcatul și rușinea și le-a pus asupra Lui, când a devenit propria Sa jertfă și S-a jertfit pentru dragostea Lui. Corect? Astfel, putem fi eliberați, dar ce fel de dragoste Îi dau eu înapoi acum? Dacă am de gând să-I ofer o dragoste adevărată, autentică, aceasta trebuie să fie, de asemenea, o dragoste care se jertfește. Laudă lui Dumnezeu!
Nu trebuie doar să-I cer lui Dumnezeu să Se jertfească pentru mine, ci sunt dispus să mă jertfesc și eu pentru El.
În Ioan 14.15, Isus a spus:
„Dacă Mă iubiți, veți păzi poruncile Mele.”
El nu a spus: „Dacă țineți poruncile Mele, vă voi iubi,” pentru că El a spus deja că i-a iubit; El a dovedit deja că i-a iubit, așa că dragostea lui Dumnezeu nu se pune în discuție, ci Dumnezeu îți dă o deosebire pentru dragostea ta: „Dacă Mă iubiți, veți păzi poruncile Mele.”
De ce? Ca să-I ții poruncile, este nevoie să mori față de tine însuți dacă trăiești în trup, iar dacă te jertfești, dovedești că-L iubești pe Dumnezeu cu adevărat.
Aceasta este ceea ce nu a putut să facă Saul. Saul a fost uns ca să fie împărat, dar nu a putut să se sacrifice pe sine pentru a păzi poruncile pe care le-a primit. El a eșuat în ținerea poruncilor, și noi știm că a fost un moment când Samuel urma să meargă la el, ca să aducă o jertfă, dar au trecut șapte zile și Samuel nu apăruse încă, așa că Saul nu a mai așteptat și a adus el însuși arderea de tot. Și imediat ce a terminat de adus jertfa, a apărut Samuel. Aceasta este în 1Samuel 13. Samuel l-a întrebat: „Ce ai făcut?” Iar Saul a răspuns: „Când am văzut că poporul pleacă de lângă mine și că tu nu vii, mi-a fost frică de filisteni că vor veni împotriva mea.”
Ascultați, tot ce trebuia să facă Saul, era să asculte, dar el a spus: „Oamenii au început să plece de lângă mine și am vrut să-i fac atenți la mine. Filistenii veneau după mine și mi-a fost frică, m-am temut că voi pierde bătălia, iar tu nu ai venit la mine. Eu, eu, eu…Așa că am fost nevoit să fac aceasta împotriva poruncii, pentru a mă salva.”
Atunci Samuel i-a spus: „Împărăția va fi luată de la tine și dată la altul. Domnul Și-a ales un om după inima Lui,” și acesta a fost David. Ce l-a făcut pe David să fie un om după inima lui Dumnezeu? Nu a fost că David nu a greșit niciodată, pentru că uneori eșecurile lui David au fost egale cu eșecurile lui Saul. David a avut eșecuri teribile, cu toate acestea, între David și Saul a fost o mare diferență.
Dacă-i comparați pe cei doi, Saul s-a iubit pe sine însuși mai mult decât L-a iubit pe Dumnezeu; în timp ce David L-a iubit pe Dumnezeu mai mult decât s-a iubit pe sine însuși. Când David a greșit iar profetul îl mustra, el a spus: „Am păcătuit…” David se pocăia, se culca înaintea lui Dumnezeu, se lepăda de sine pentru Cuvântul lui Dumnezeu, iar când nu reușea să se lepede de sine, se pocăia. Saul nu s-a pocăit niciodată și nu i-a părut rău de consecințe.
Vreau să mergem la 1Samuel 15, ca să vedem aceasta. Amintiți-vă că deosebim dragostea adevărată și vrem ca însuși Cuvântul să ne-o deosebească, pentru a putea deosebi situațiile din jurul nostru.
În mesajul, Hristos descoperit în propriul Său Cuvânt, fratele Branham spune:
„Dar creștinul, biserica cu care vorbesc în dimineața aceasta, are Legea lui Dumnezeu în inimă. Vedeți? Tu nu ai nici o dorință s-o faci… Este aici înăuntru și vrei să păstrezi Legea lui Dumnezeu atât de perfectă…Indiferent ce este, tu vrei să fii exact ceea ce…Dacă Dumnezeu are nevoie de un preș la ușă, dacă El vrea ca tu să fii acel preș, ești atât de fericit să fii aceasta.”
El vorbește despre dragostea adevărată a lui Dumnezeu în inima ta. Dacă Dumnezeu vrea să fii un preș, nu-I vei cere să te facă un cântăreț, un compozitor, un diacon sau un predicator. Dacă Dumnezeu spune: „Vreau să fii un preș,” aceasta vrei să fii. Aceasta este dragostea adevărată. El a spus:
„Indiferent ce vrea Dumnezeu să faci, tu vrei să fii exact ceea ce vrea El, pentru că este Dumnezeu. Acolo îți găsești cu adevărat autentica, adevărata dragoste pentru Dumnezeu.”
Să mergem acum la 1Samuel 15.24-26:
„Atunci Saul a zis lui Samuel: „Am păcătuit, căci am călcat porunca Domnului, și n-am ascultat cuvintele tale; mă temeam de popor, și i-am ascultat glasul.
Acum, te rog, iartă-mi păcatul. Întoarce-te cu mine, ca să mă închin până la pământ înaintea Domnului.”
Samuel a zis lui Saul: „Nu mă voi întoarce cu tine; fiindcă ai lepădat Cuvântul Domnului, și Domnul te leapădă, ca să nu mai fii împărat peste Israel.”
Să mergem la versetul 30:
„Saul a zis iarăși: „Am păcătuit! Acum, te rog, cinstește-mă în fața bătrânilor poporului meu, și în fața lui Israel; întoarce-te cu mine, ca să mă închin înaintea Domnului, Dumnezeului tău.”
Aceasta nu este dragostea adevărată pentru Dumnezeu, și nu este o pocăință adevărată, ci acesta este un om care vrea să-și salveze reputația în fața bătrânilor, pentru că vrea să arate bine în fața lor și să-și mențină poziția. Cu alte cuvinte, Saul se iubea pe sine, dar David avea o altă natură. Aceasta îmi amintește de Matei 23.5, unde Isus vorbește despre farisei și spune:
„Toate faptele lor le fac pentru ca să fie văzuți de oameni. Astfel, își fac filacteriile late, își fac poalele veșmintelor cu ciucuri lungi;
umblă după locurile dintâi la ospețe și după scaunele dintâi în sinagogi;
le place să le facă oamenii plecăciuni prin piețe, și să le zică: „Rabi! Rabi!”
Acești oameni arată ca și cum L-ar iubi pe Dumnezeu, dar de fapt, ei se iubesc pe ei înșiși. Ei treceau prin toate acele ritualuri, legi și prin toate acele lucruri, astfel încât să arate oamenilor că ei Îl iubesc pe Dumnezeu, dar Isus a deosebit dragostea lor și a dovedit că ei nu-L iubeau pe Dumnezeu, ci se iubeau pe ei înșiși. Ei își iubeau poziția prin care primeau stima și respectul oamenilor. Aceasta iubeau ei, de fapt.
Și trebuie să spun că, din nefericire, aceasta este religia. Oamenii sunt religioși din tot felul de motive, dar cel mai mare sau primul motiv, este că oamenii se iubesc pe ei înșiși, și aceasta cumva, le servește lor. Religia lor le servește într-un fel, și orice obțin din aceasta: fie eliberarea de o conștiință vinovată, fie respectul cuiva, fie dragostea unui membru al familiei, indiferent de motivul pentru care se vor afunda în religie, aceasta arată ca și cum L-ar iubi pe Dumnezeu, dar adevărul este că, în realitate, ei se iubesc pe ei înșiși. De aceea, oricât de mult le-ați arăta Adevărul Cuvântului, oamenii nu-și vor părăsi religia, pentru că, dacă și-ar părăsi religia, aceasta le-ar cere un sacrificiu personal, ar trebui să se sacrifice pentru a-și părăsi tradiția și aceasta le-ar aduce pierderea asociației, și-ar pierde respectul și ar arăta rău în fața celorlalți oameni, care ar spune că urmează un profet fals și ar arăta ca un eretic.
„Ești aceasta…ești aceea…ești cealaltă.”, de aceea oamenii nu vor să părăsească religia, pentru că religia se slujește pe sine, nu pe Dumnezeu. Oricât le-ai arăta botezul corect în Numele Domnului Isus Hristos, din Cuvânt; indiferent cât le-ai arăta că ideea trinitară este greșită; indiferent cât de mult le-ai arăta din Cuvânt, ei pot vedea, pot fi de acord cu tine, dar după aceea vor merge la păstor sau la biserica lor, și vor fi respinși pentru acel Cuvânt, de aceea, ei vor rămâne cu religia lor. Aceasta este o dragoste pervertită; dragostea lor pentru Dumnezeu este o dragoste falsă, pervertită.
Dragostea curată, adevărată, va spune: „Acesta este Adevărul! Acesta este Adevărul! Aceasta este ceea ce spune Dumnezeu, și dacă aceasta vrea Dumnezeu, dacă aceasta cere Dumnezeu, unde aș putea fi botezat?” Apoi, toți prietenii te părăsesc, biserica te părăsește; toți cred că ești pierdut, nu te mai consideră creștin, nu mai consideră că ești pe Calea Adevărului, ai pierdut respectul colegilor, al prietenilor, dar nu contează pentru că Destinatarul dragostei mele, merită sacrificiul meu personal. Merită să-mi pierd reputația, să-mi pierd asociația, merită să pierd totul, pentru că Destinatarul dragostei mele merită sacrificiul meu.
Dar dacă nu suntem dispuși să devenim jertfă, dovedim că nu iubim pe Cel care este Obiectul iubirii noastre, ci ne iubim pe noi înșine. Aceasta este o dragoste, „bumerang,” dau dragoste pentru că vreau dragoste. Laudă lui Dumnezeu!
Așadar, David a avut o natură diferită de Saul. Să mergem la 1Samuel 24. Vreau să privim la aceasta repede, ca să scoatem o pepită de aici. Pentru a pregăti scena, vreau să spun că David a fugit din loc în loc; din fortăreață în fortăreață; din ascunzătoare în ascunzătoare, pentru că Saul îl urmărea ca să-l ucidă. David știa că Dumnezeu era cu el, dar nu a făcut nimic împotriva lui Saul, iar Saul îl ura pe David pentru că Saul se iubea pe sine însuși și îl considera pe David o amenințare pentru el însuși. Și pentru că Saul se iubea pe sine mai mult decât pe oricine în lume, trebuia să-l omoare pe David care devenise o amenințare pentru sine însuși, deoarece Saul nu avea o dragoste de sacrificiu.
Aici, David era într-o peșteră, iar Saul a intrat acolo și s-a culcat. Oamenii lui David, i-au zis: „Domnul l-a dat pe dușmanul tău în mâinile tale; fă ce-ți va plăcea!”
Să citim din 1Samuel 24.4-6:
„Oamenii lui David i-au zis: „Iată ziua în care Domnul îți zice: „Dau pe vrăjmașul tău în mâinile tale; fă-i ce-ți va plăcea.” David s-a sculat, și a tăiat încet colțul hainei lui Saul.”
Deci, Saul dormea, iar David a mers până lângă el, și i-a tăiat încet colțul hainei, doar o bucată.
„După aceea, inima îi bătea, pentru că tăiase colțul hainei lui Saul.
Și a zis oamenilor săi: „Să mă ferească Domnul să fac împotriva domnului meu, care este unsul Domnului, o așa faptă, ca să pun mâna pe el! Căci el este unsul Domnului!”
Acest om, Saul, a greșit, el a greșit în toate privințele. Astfel, a încercat să-l ucidă pe David, deși David nu făcuse nimic rău. Saul l-a înșelat pe David și l-a manipulat încercând să-l păcălească; el a făcut tot felul de lucruri greșite în toate privințele, dar David nu a privit niciodată la ceea ce a făcut Saul, bun sau rău, ci a privit deasupra lui Saul, a privit la Dumnezeu care l-a pus pe Saul acolo și la uleiul pentru ungere care s-a turnat peste el, și a spus: „Dacă Dumnezeu îl vrea acolo, ce drept am eu să-l îndepărtez?” Corect? Aceasta ar trebui să pună teamă în inimile oamenilor care vor să despartă bisericile, pentru că dacă Dumnezeu vrea așa, lăsați-l să stea acolo. Dacă Dumnezeu vrea ca acea slujbă să rămână în picioare, lăsați-o să stea. Nu intrați acolo și nu încercați s-o rupeți, s-o îndepărtați, pentru că dacă Dumnezeu a pus-o acolo pentru a sluji oricărui scop, nu ar trebui să fiți găsiți luptând împotriva lui Dumnezeu, indiferent cât ar fi de greșit. Trebuie să pleci de acolo, dar nu rupe lucrul acela, lasă-L pe Dumnezeu s-o facă. Aceasta a făcut David, el nu a privit la Saul. Saul îl ura, Saul a devenit dușmanul său, dar David nu a făcut nimic rău împotriva lui Saul.
Când David a tăiat colțul hainei lui Saul, dintr-o dată inima lui David a început să-i bată puternic, dar nu pentru că Saul era dulce, iubitor și bun ca să-l facă pe David să se simtă rău; nu, ci el a spus: „Să mă ferească Domnul să mă ating de unsul Domnului. Aceasta a făcut Dumnezeu și dacă m-aș atinge de el, m-aș împotrivi lui Dumnezeu.”
Așadar, deși era nedreptățit, David s-a supus voii lui Dumnezeu; și când a venit timpul pentru schimbare, Dumnezeu a făcut schimbarea. David nu a avut de gând să facă el schimbarea, el nu a vrut să se salveze pe sine. Dacă ar fi făcut-o, viața lui ar fi fost mai ușoară și necazurile lui ar fi dispărut; el ar fi trebuit să fie împărat pentru că Saul a greșit și David ar fi avut dreptate, dar David nu s-a împotrivit lui Dumnezeu. Aceasta a arătat că David avea o altă inimă, că el era un om după inima lui Dumnezeu.
Ascultați, nici chiar Mihail, când s-a certat pentru trupul lui Moise, deși era un Arhanghel, nu i-a spus lui Lucifer, Satanei, decât: „Domnul să te mustre!” El nu i-a adus nici măcar o acuzație. Dacă Dumnezeu a lăsat ca această ființă să continue, nici chiar Mihail nu i-a adus nici o acuzație.
Pentru mine, este uimitor cum era inima lui David față de Dumnezeu. Așadar, capacitatea noastră de a ne sacrifica voii lui Dumnezeu, dovedește dragostea noastră față de Dumnezeu. Nu doar lucrări, nu doar legalism.
Fariseii au avut lucrări, dar Isus a văzut că toate lucrările lor mărețe, toate faptele, tot ce au făcut, a fost doar pentru a fi văzuți; au făcut-o dintr-un motiv egoist, au făcut-o din dragoste pentru ei înșiși, iar Isus a deosebit adevărul.
Nu este legalismul, ci este dragostea adevărată pentru Dumnezeu care spune: „Dacă aceasta Îi place lui Dumnezeu, aceasta voi face.”
În mesajul, Epoca Bisericii Tiatira, din Cartea „Epocile Bisericii,” fratele Branham spune:
„Notați că dragostea lor este pusă între „fapte,” și „slujbă.” Acolo este locul potrivit pentru aceasta, deoarece faptele noastre nu sunt acceptate înaintea lui Dumnezeu fără dragoste, și nici slujba noastră…”
Lucrările, faptele nu sunt acceptate de Dumnezeu fără dragoste. Dacă facem lucrări cu greșeli, motivul pentru care nu sunt primite, este pentru că le facem pentru noi înșine, pentru a fi văzuți de oameni; dar dacă le facem cu dragoste, cu adevărata dragoste dumnezeiască, Îl slujim pe Dumnezeu și ne sacrificăm pentru El, atunci lucrările noastre sunt primite.
Să citim mai departe:
„…deoarece faptele noastre nu sunt acceptate înaintea lui Dumnezeu fără dragoste, și nici slujba noastră. Pavel a spus vorbindu-le corintenilor: „Fără dragoste nu sunt nimic și orice fac, este fără folos dacă nu este făcut în dragoste.” Acum puteți vedea chiar aici că acești credincioși nu erau în acea clasă nicolaită care a făcut fapte ca mijloc de mântuire, sau ca să fie admirați de oameni. Ei au făcut fapte din dragoste pentru Dumnezeu care a fost turnată în inimile lor de Duhul Sfânt. Dragostea din inimile lor era dragostea lui Dumnezeu pentru ai Săi. Isus a spus: „Prin aceasta vor cunoaște toți oamenii că sunteți ucenicii Mei, că veți avea dragoste unul pentru altul.” Păgânii care vedeau viețile creștinilor timpurii, ziceau: „Iată cum se iubesc unul pe altul!”
Ascultați, dragostea pe care o aveau unii pentru alții, era dragostea lor față de Dumnezeu, era dragostea lui Dumnezeu pentru ai Săi; era dragostea lui Dumnezeu turnată în inimile lor de Duhul Sfânt. Aceasta nu a fost o dragoste fileo, omenească; dragostea de frați nu este o dragoste emoțională, aceasta trebuie să treacă dincolo de dragostea emoțională, pentru că fratele tău poate să nu fie întotdeauna de iubit, ci trebuie să fie dragostea lui Dumnezeu turnată în inimile noastre extinsă peste frații noștri.
Să mergem la 1Ioan 3.14:
„Noi știm că am trecut din moarte la Viață, pentru că iubim pe frați.”
Ascultați aceasta: „Noi știm că am trecut din moarte la Viață, pentru că iubim pe frați.” Nu cu o dragoste fileo, ci cu o dragoste adevărată.
De aceea, când te enervezi pe toți cei din jurul tău și refuzi să vorbești cu toți frații, când te îndepărtezi, mă întreb ce fel de dragoste te-a făcut să te enervezi? Îți sunt rănite sentimentele? Este aceasta dragostea lui Dumnezeu? Nu! Este iubirea de sine. Vreau să spun că este dur, dar este până acolo unde trăim. „Mi-au rănit sentimentele, m-au maltratat, au vorbit rău despre mine; nici nu pot merge la biserica aceea, mă retrag singur.” Aceasta nu este dragostea lui Dumnezeu, ci dragostea lui Dumnezeu se va sacrifica pe sine pentru alții. Dragostea de frați este dragostea lui Dumnezeu turnată în inimile noastre.
Să mergem mai departe:
„Noi știm că am trecut din moarte la Viață, pentru că iubim pe frați. Cine nu iubește pe fratele său, rămâne în moarte.
Oricine urăște pe fratele său, este un ucigaș; și știți că nici un ucigaș n-are Viața Veșnică rămânând în el.
Noi am cunoscut dragostea Lui prin aceea că El Și-a dat Viața pentru noi; și noi deci trebuie să ne dăm viața pentru frați.” (1Ioan 3.14-16).
Puneți jos viețile voastre, puneți jos sentimentele rănite, neînțelegerile! Aceasta este Biblia, este directă, ne lovește pe toți; aceasta este Viața, aceasta este dragostea lui Dumnezeu!
Fratele Branham a spus:
„Dragă Doamne, am încercat să vorbesc despre dragostea pe care ai dat-o bisericii Tale; ei au fost prinși de miracolele Bibliei, au fost prinși de calitatea de membru, de evanghelizări și de misionari, da, Doamne, lasă-i să ajungă din urmă dragostea; aceasta va aprinde Biserica cu adevărat, dragostea Agape, o dragoste adevărată și sfântă care ar putea întoarce obrazul sau care ar fi dispusă să-și dea viața, dacă aceasta ar însemna să-i salvăm pe alții. Dumnezeule, dă-ne acea dragoste în inimile noastre în timp ce așteptăm.”
Apostolul Pavel a spus:
„Căci aproape că doresc să fiu eu însumi anatema, despărțit de Hristos, pentru frații mei, pentru rudele mele trupești.” (Galateni 9.3).
Aceasta a fost dragostea lui Dumnezeu în apostolul Pavel. A fost acesta omul? Acesta a fost Dumnezeu.
Să mergem la Ioan 15. Mai am câteva Scripturi pe care vreau să le aduc, apoi vom continua data viitoare. Ioan 15.12:
„Aceasta este porunca Mea: să vă iubiți unii pe alții, cum v-am iubit Eu!”
Cum i-a iubit Isus? A fost o dragoste emoțională sau dragostea Agape? A fost o dragoste de sacrificiu de sine, a fost o dragoste care a îndurat o mulțime de lucruri; Isus a trebuit să suporte multă imaturitate la ucenicii Săi, dar i-a iubit pentru că El avea o dragoste mai înaltă. Să citim mai departe:
„Aceasta este porunca Mea: să vă iubiți unii pe alții, cum v-am iubit Eu.
Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi.
Voi sunteți prietenii Mei, dacă faceți ce vă poruncesc Eu.”
„Nu este dragoste mai mare decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi.” El a făcut aceasta. De ce? Pentru că aceasta este adevărata dragoste, o dragoste care se jertfește.
În Luca 11.46, Isus le-a spus:
„Vai și de voi, învățători ai Legii, pentru că voi puneți pe spinarea oamenilor sarcini grele de purtat, iar voi nici măcar cu unul din degetele voastre nu vă atingeți de ele. ”
El a spus: „Vai de voi, pentru că voi puneți tradiții în plus, reguli suplimentare și toate aceste lucruri, dar voi nu faceți nimic ca să-i ajutați pe frații voștri.” Acesta era opusul a ceea ce a spus apostolul Pavel: „Eu fac orice ca să-i pot câștiga pe unii; cu evreii m-am făcut evreu; cu neamurile m-am făcut ca unul dintre neamuri.” Pavel a fost dispus să se plece, el nu a pus poveri, ci a fost dispus să le ducă poverile pentru că avea dragoste adevărată. Deși Cuvântul i-a dat dreptul să adune zeciuiala, el a renunțat la aceasta, ca să nu le tulbure credința și a lucrat cu propriile sale mâini pentru a se întreține.
Pavel avea dreptul la zeciuială, dar nu s-a folosit de dreptul acesta pentru că i-a iubit. Aceasta era dragostea adevărată pe care o avea el, și nu a făcut ca obiectul iubirii lui să-l slujească, ci s-a sacrificat pe sine pentru a sluji obiectului iubirii sale. Și știți ce s-a întâmplat? Cei pe care i-a iubit din Macedonia, s-au sacrificat și ei; pentru că i-a iubit cu o dragoste care se jertfește, i-au întors și ei o dragoste care se jertfește. El nu le-a cerut-o niciodată, ci ei i-au dat-o de bunăvoie.
Dragostea adevărată ne face să-I întoarcem înapoi o dragoste adevărată pentru că El ne-a iubit întâi. Și pentru că El ne-a iubit cu o dragoste curată, a deblocat ceva în noi, și prin nașterea din nou, putem să-L iubim înapoi cu o dragoste curată. Iar când ne iubim frații, ei ne pot iubi înapoi; când ne sacrificăm, și ei se pot sacrifica. Aceasta merge până în casa noastră; când mama și tata se sacrifică pentru copiii lor, veți vedea că și copiii se sacrifică pentru părinții lor. Laudă lui Dumnezeu!
Când mama și tata își sacrifică mereu copiii pentru ei înșiși, îi îndepărtează pe copii, îi pun pe ultimul loc. Când aveți părinți care nu se sacrifică pentru copiii lor, mai târziu, în viață, veți avea copii care nu se vor sacrifica pentru părinții lor. Aceștia sunt oamenii care mor singuri în casele de bătrâni. Dar dacă vom dărui, Dumnezeu va avea grijă ca altcineva să ne dăruiască.
Tu nu primești ceva prin înțelegere, la cerere, ci primești prin dragoste. Nu primești nimic prin manipulare, aceasta nu va funcționa niciodată. Poți amenința, poți înșela, și poate va merge un timp, dar aceea nu este dragoste adevărată, ci acolo este vinovăție, este rușine, frustrare, furie și amărăciune. Cine vrea o astfel de familie? Cine vrea o astfel de biserică? Cine vrea o astfel de căsătorie? Nimeni.
Deci, cum putem birui? Eu mor iar cei pe care-i iubesc primesc o dragoste care se jertfește; astfel, pot debloca ceva în ei, și mă pot iubi înapoi.
Când ceea ce vor părinții trebuie să fie întotdeauna ceea ce vor copiii, când aceștia nu văd nici un sacrificiu, când nu văd dragoste, aceasta va face ca mai târziu, mama să sune pe copil și să spună: „Nu vezi niciodată de mine, nu mă suni niciodată.” Ea încă va cere ca cel pe care-l iubește să o slujească.
Dumnezeu să ne dea o dragoste adevărată, de sacrificiu care va descoperi dragostea și oamenilor din jurul nostru. Lumea are nevoie de acest fel de dragoste care se întâlnește atât de rar.
În 2Corinteni 13.9, apostolul Pavel a spus:
„În adevăr, ne bucurăm când noi suntem slabi, iar voi sunteți tari; și ne rugăm pentru desăvârșirea voastră.”
Pavel spune: „Mă bucur când eu sunt slab, iar voi sunteți tari…” El a fost dispus să se sacrifice pentru ei
În mesajul, Un om care fuge din prezența lui Dumnezeu, fratele Branham spune că apostolul Ioan îmbătrânise foarte mult, avea nouăzeci de ani și era prea bătrân ca să mai predice.
„Ca Ioan din vechime, când a ajuns prea bătrân ca să mai predice, el doar stătea și striga cu toată puterea: „Copilașilor, iubiți-vă unii pe alții! Iubiți-vă unii pe alții, nu lăsați nimic să vină printre voi!”
Vedeți? Care a fost ultimul mesaj al lui Ioan, ultimul dintre apostoli, cel care a văzut Apocalipsa, cel care a văzut cerurile deschise și a intrat în cealaltă dimensiune; care a văzut cerul nou și pământul nou, care a văzut punctul culminant al mântuirii, iar când a venit înapoi, a avut un singur mesaj: „Copilașilor, iubiți-vă unii pe alții!”
Fratele Branham a spus că Acolo nu va intra nimic altceva decât dragostea desăvârșită, dragostea divină, pentru că Dumnezeu este dragoste.
În 1Ioan 4.20, ni se spune:
„Dacă zice cineva: „Eu Îl iubesc pe Dumnezeu, dar îl urăște pe fratele său, este un mincinos.”
Și eu vă spun: „Cine iubește pe Dumnezeu, iubește pe frați.”
Vreau să închei cu Matei 5.43-48:
„Ați auzit că s-a zis: „Să iubești pe aproapele tău, și să urăști pe vrăjmașul tău.”
ca să fiți fii ai Tatălui vostru care este în ceruri; căci El face să răsară soarele Său peste cei răi și peste cei buni, și dă ploaie peste cei drepți și peste cei nedrepți.
Dacă iubiți numai pe cei ce vă iubesc, ce răsplată mai așteptați? Nu fac așa și vameșii?
Și dacă îmbrățișați cu dragoste numai pe frații voștri, ce lucru neobișnuit faceți? Oare păgânii nu fac la fel?
Voi fiți dar desăvârșiți, după cum și Tatăl vostru cel ceresc este desăvârșit.”
Nu doar pe frați să-i iubiți, ci iubiți și pe cei ce nu vă iubesc. Vreau să citesc din nou de la versetul 44: „Dar Eu vă spun: „Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blastămă, faceți bine celor ce vă urăsc și rugați-vă pentru cei ce vă asupresc și vă prigonesc,
ca să fiți fii ai Tatălui vostru care este în ceruri…”
De ce? Pentru că așa iubește El! Așa iubește El și vrea ca și noi să iubim ca și El, pentru că dragostea lui Dumnezeu este turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt. Și eu spun: „Dumnezeule, toarnă această dragoste mai mult în inima mea, și mai mult în inima mea, și fă ca orice fel de altă dragoste să moară în mine, astfel încât numai această dragoste care se jertfește să trăiască în mine.”
Cu câțiva ani în urmă, am auzit o poveste despre o femeie care avea un băiețel, și acel băiețel era foarte bolnav, iar doctorii nu au aflat ce era în neregulă cu el. Mama lui a postat cazul acesta pe Facebook și pe alte rețele de socializare și a primit foarte multă atenție; o mulțime de oameni i-au răspuns oferindu-i sprijin; apoi a creat un blog pe numele fiului ei, a scris pe acel blog, a făcut video și actualizări. Timp de cinci ani, mama l-a dus pe băiețel la douăzeci de instituții medicale diferite, dar în cele din urmă copilul a murit. Apoi au aflat că acea femeie și-a otrăvit copilul încet pentru a-l îmbolnăvi, deoarece i-a plăcut atenția pe care o primea din cauza bolii copilului ei; i-au plăcut răspunsurile de pe rețelele de socializare, se simțea bine când oamenilor le păsa și-i răspundeau, pentru că foarte mulți oameni i-au urmărit blogul.
Aceasta este o iubire pervertită, este o extremă, și noi vedem forme ușoare ale acesteia tot timpul.
În Biblie o vedem la Saul care a dorit o biruință împotriva filistenilor, iar când filistenii au fost biruiți datorită fiului său Ionatan și a celui care-i purta armele, a dat o poruncă și a spus că nimeni nu se va atinge în acea zi de mâncare, ci vor posti pentru a încerca să-și asigure biruința. Făcând aceasta, el a tulburat tot Israelul pentru că soldații au fost chemați la luptă fără mâncare și nu au putut să se atingă de pradă, nu au putut lua nimic în gură. Dar Ionatan și-a atins toiagul de un fagure de miere și a gustat din miere pentru că el nu auzise porunca împăratului. Când a auzit ce s-a întâmplat, a zis: „Tatăl meu tulbură poporul. Priviți cum mi s-au luminat ochii, pentru că am gustat puțin din mierea aceasta.”
Dacă Saul i-ar fi iubit pe oamenii aceia mai mult decât pe sine însuși, i-ar fi lăsat să mănânce, dar el a vrut să se asigure că Dumnezeu îi va da biruință și a pus în dificultate pe toți oamenii pentru el însuși.
Când părinții fac aceasta, este rău; când slujitorii fac aceasta, este rău; când oricine altcineva face aceasta, este rău și-i împovărează pe oameni. Așa a făcut Saul pentru a-și asigura biruința, ca să arate el bine, ca să aibă un statut înalt, dar aceasta este răutate, este o dragoste pervertită.
Dragostea adevărată merge înaintea soldaților dușmani, așa cum a făcut Arnold von Winkelried, când Elveția era în război. El a lăsat în urmă pe soția lui, copiii lui, și tot ce iubea, iar acum stătea în fața unei armate care nu putea fi biruită, dar el a spus că va fi un exemplu pentru a-i încuraja pe tovarășii săi de luptă, și a strigat: „Urmați-mă, băieți!” Apoi a alergat spre locul unde erau cele mai multe sulițe, a prins cu brațele cât mai multe și le-a tras în pieptul său. Fapta lui a încurajat atât de mult armata, iubirea lui adevărată i-a însuflețit pe compatrioții săi, încât au biruit acea mare armată în acea zi. Aceasta este dragostea adevărată. Dar să stai acasă, să fumezi un trabuc și să-ți trimiți fiul de optsprezece ani la război, aceasta nu este dragoste.
Se întâmplă tot timpul în jurul nostru că ceea ce numesc dragoste, nu este dragoste. Dar ce este adevărata dragoste? Este sacrificiul. Aceasta este dragostea adevărată.
Să ne ridicăm în picioare. Noi nu trebuie să împovărăm pe alții pentru a ne face pe noi să arătăm bine, dragostea adevărată este să luăm poverile altora pentru a-i ajuta, astfel încât să poată pleca eliberați.
Dragostea adevărată suportă rușinea și merge alături de ei, poate chiar se murdărește puțin pentru a-i scoate din groapă; ea nu-i cheamă afară din groapă, ci intră în groapă și-i scoate de acolo. Aceasta este dragostea adevărată. Dragostea nu pune poveri, ci ușurează poverile, ea vine alături și te ajută să-ți porți povara. Aceasta este dragostea.
Eu spun: Dumnezeule, în această lume atât de căzută și sucită, dă-ne dragostea adevărată evlavioasă! Toarnă-o în inimile noastre prin Duhul Tău cel Sfânt, ca să trăiască în noi!
Dumnezeu să vă binecuvânteze! Amin.