CARTEA VIEȚII – DOUĂ PĂRȚI ȘI DOUĂ ÎNVIERI – Partea a doua

Să deschidem Bibliile noastre la Apocalipsa capitolul 20, de unde vom citi începând cu versetul 11-15:

„Apoi am văzut un scaun de domnie mare şi alb şi pe Cel ce ședea pe el. Pământul şi cerul au fugit dinaintea Lui şi nu s-a mai găsit loc pentru ele.

Şi am văzut pe morți, mari şi mici, stând în picioare înaintea scaunului de domnie. Niște cărți au fost deschise. Şi a fost deschisă o altă carte, care este cartea vieții. Şi morții au fost judecați după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărțile acelea.

Marea a dat înapoi pe morții care erau în ea; Moartea şi Locuința morților au dat înapoi pe morții care erau în ele. Fiecare a fost judecat dupăfaptele lui.

Şi Moartea şi Locuința morților au fost aruncate în iazul de foc. Iazul de foc este moartea a doua.

Oricine n-a fost găsit scris în cartea vieții a fost aruncat în iazul de foc.”

Aici putem citi că la judecata de la Tronul alb, toți cei al căror nume au fost scrise în Cartea Vieții, au intrat la Viață veșnică, dar cei al căror nume nu au fost găsite acolo, au fost aruncați în iazul de foc. Așadar, aceasta este o Carte foarte importantă. Eu aș spune că este cea mai importantă Carte dintre toate cele mai importante Cărți din toată Biblia, pentru că hotărăște destinația veșnică. Este o Carte importantă pentru că ne arată dacă numele noastre sunt scrise acolo sau nu, ceea ce va hotărî care va fi destinația noastră veșnică. Înseamnă că noi trebuie să aflăm cum pot fi scrise numele noastre în această Carte.

Săptămâna trecută am putut vedea că noi nu putem face nimic pentru a ne pune numele în Carte. Dacă un nume a fost scris aici, el a fost scris înainte de întemeierea lumii, când Mielul a fost înjunghiat, în gândul lui Dumnezeu, ca să-i răscumpere pe cei care au numele scris în Carte. Așadar, în această Carte nu poate fi adăugat nimic. 

Acum, există nume care pot fi șterse din Carte, dar vom vorbi despre aceasta săptămâna viitoare. Astăzi, aș vrea să vorbim despre tema „Două părți și două învieri,” deoarece  Cartea Vieții are două părți, iar pentru neamuri sunt două învieri. Așadar, dorim să privim la acestea pentru că au legătură cu cele două învieri.

Pentru început, aș vrea să vorbim puțin despre Cartea Epocilor Bisericilor pentru că există niște păreri diferite despre ea, dar ceea ce contează pentru noi, este opinia fratelui Branham. Am citit câteva citate despre ea, iar azi vreau să mai citim câteva. Data trecută, am citit un citat din Unșii din timpul sfârșitului:

„Acum, Lee, acolo se află „numele tău din Carte.”

Acesta este subiectul în care dorim să pătrundem și anume, „Nume din Carte, nume șterse din Carte”, subiectul fiind Cartea Vieții, despre care a vorbit și fratele Branham.

„Vedeți? Voi ați înțeles, iar cei care nu sunteți aici, ci sunteți conectați, doctorul Lee Vayle se află aici. El aranjează gramatical această Carte a celor șapte epoci ale bisericilor. Problema sau întrebarea care s-a ridicat, a fost despre „numele șterse din Cartea Vieții Mielului.” Vedeți, aceasta i-a încurcat pe mulți predicatori. Dar așteptați până când veți primi Cartea…” La care Carte făcea referire fratele Branham? La Cartea Epocilor Bisericilor.

„… și veți înțelege dacă aveți Lumină în voi. Vedeți?”

Vedeți, aceasta era părerea fratelui Branham despre această Carte, care va răspunde acestei întrebări. Ea va răspunde îndeosebi acestei întrebări.

Apoi, tot în anul 1965, în mesajul Un om care fuge din prezența Domnului,el a spus:

„Apoi, cele șapte Epoci ale Bisericii au fost terminate (nu-i așa, frate Vayle?) și sunt în curs de tipărire acum.”

El vorbea despre tipărirea cărții.

„Eu știu că voi doriți s-o aveți pentru că dă răspuns la  multe întrebări care se află în inimile voastre.”

Aceasta este ceea ce ne-a spus fratele Branham, fiind opinia lui despre această Carte.

Un alt citat pe care mi l-a dat un frate și pe care eu l-am considerat minunat este acesta:

„Toți ați văzut în cartea mea, totul a fost schițat în Cele Șapte Epoci ale Bisericilor, pe care mi le-a spus El; iar eu stau ca martor înaintea lui Dumnezeu, ca să fiu judecat în ziua judecății pentru Aceasta. A venit de la Dumnezeu, nu din gândirea mea.”

Aceasta este o temelie destul de solidă cu privire la Cartea Epocilor Bisericilor. Mulți oameni pot avea păreri diferite, dar aceasta este părerea care contează cel mai mult pentru mine.

Vineri am avut întâlnire cu tinerii și ce le-am spus lor, vreau să spun și aici. Biblia este ceea ce contează cel mai mult pentru noi, ea fiind Cuvântul lui Dumnezeu, iar Cartea Epocilor Bisericilor a venit ca să ne aducă Lumină și ca să scoată la lumină porțiuni din Cuvântul Domnului, care au fost așezate acolo, într-o stare adormită, pentru a fi expuse în această epocă cu scopul de a zidi în noi o credință, o înțelegere, care să ne ducă în Răpire. Așadar, Cartea Epocilor Bisericilor aduce lumină asupra Scripturii, Scriptura fiind Sursa, Scriptura este Sursa, nu Cartea Epocilor.

În cadrul adunării cu tinerii, eu am folosit o comparație pentru ca ei să înțeleagă aceasta. Dacă dorim să absorbim mai bine vitamina C, trebuie să mâncăm legume care conțin calciu, precum broccoli sau alte legume verzi cu calciu. Și dacă avem calciu în trup, vom absorbi vitamina C. Așadar, ceea ce dorim noi, este vitamina C, adică Biblia. Dar pentru a absorbi pe deplin vitamina C, dacă vom mânca puțin broccoli cu ea, adică Cartea Epocilor, vom obține calciu, care ne va ajuta să absorbim în totalitate vitamina C, și astfel vom obține tot beneficiul ei.

Să mergem la Cartea Epocilor Bisericilor și vom începe cu cele două părți ale Cărții Vieții.

Să începem cu un citat din Epoca bisericii Sardes:

„În primul rând, nu există nicio temelie care să susțină afirmația că, „Cartea Vieții Mielului” nu este aceeași cu „Cartea Vieții”. Cartea Vieții poate fi numită Cartea Vieții Mielului sau Cartea Vieții lui Hristos sau chiar Cartea Ta sau Cartea celor Vii. În Ea sunt scrise numai nume. Apocalipsa 13:8:

„Şi toți locuitorii pământului i se vor închina, toți aceia al căror nume n-a fost scris de  la întemeierea lumii în Cartea Vieții Mielului, care a fost înjunghiat.” Apocalipsa 17:8:

„Fiara pe care ai văzut-o era şi nu mai este. Ea are să se ridice din adânc şi are să se ducă la pierzare. Şi locuitorii pământului ale căror nume n-au fost scrise de la întemeierea lumii în Cartea Vieții se vor mira când vor vedea că fiara era, nu mai este şi va veni.” Apocalipsa 20:12-15:

„Şi am văzut pe morți, mari şi mici, stând în picioare înaintea scaunului de domnie. Niște cărți au fost deschise. Şi a fost deschisă o altă carte, care este Cartea Vieții. Şi morții au fost judecați după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărțile acelea.

Marea a dat înapoi pe morții care erau în ea; Moartea şi Locuința morților au dat înapoi pe morții care erau în ele. Fiecare a fost judecat după faptele lui.

Şi Moarteaşi Locuința morților au fost aruncate în iazul de foc. Iazul de foc este moartea a doua.

Oricine n-a fost găsit scris în Cartea Vieții a fost aruncat în iazul de foc.”

Puteți vedea că deși există alte Cărți menționate, se face întotdeauna referire la o SINGURĂ Carte care conține nume. În Apocalipsa este numită „Cartea Vieții Mielului” sau „Cartea Vieții”.

Fratele Branham ne spune aici, că de fapt, nu există decât o singură Carte a Vieții. Motivul pentru care aceasta este important, este pentru că atunci când fratele Branham predica, el a făcut o distincție între cele două părți ale aceleiași Cărți, iar noi vom ajunge la câteva citate despre aceasta în câteva minute. De fapt, nu există două Cărți, ci există o singură consemnare a Cărții Vieții. Tot ceea ce va fi în Viața Veșnică, tot ceea ce va trăi dincolo de timp, este înregistrat în această Carte, numită Cartea Vieții, care are de fapt două părți diferite. El a spus aceasta, iar eu vreau să subliniez că fratele Branham a spus că în această Carte se găsesc nume. Sunt doar nume, nu fapte.

De ce spun aceasta? Pentru că, dacă mergem în Apocalipsa 20, găsim că cei de aici au fost judecați după faptele lor:

„Şi am văzut pe morți, mari şi mici, stând în picioare înaintea scaunului de domnie. Niște cărți au fost deschise.”

Mai multe cărți au fost deschise, iar noi putem vedea aceasta în vedenia lui Daniel, când a venit Cel îmbătrânit de zile, acolo găsindu-se cărți și o altă Carte. Așadar, mai multe cărți au fost deschise.

„Şi a fost deschisă o altă carte, care este cartea vieții. Şi morţii au fost judecaţi după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărţile acelea.

Așadar, lucrările, faptele și tot ce au făcut cei judecați de aici, nu au fost consemnate în Cartea Vieții. Ele se aflau în celelalte cărți. Singurul lucru care se afla în Cartea Vieții, erau nume. Doar nume. Deci în Cartea Vieții nu găsim decât nume, celelalte lucruri, faptele săvârșite se aflau în celelalte cărți. Am înțeles aceasta în timp ce mergem mai departe?

Fratele Branham a spus în mesajul Faptele sunt credința exprimată, din anul 1965:

„Baptiștii cred că sunt două Cărți diferite. Într-un fel, sunt două cărți diferite, iar în altul, nu sunt două Cărți diferite. Eu sunt două persoane diferite… Eu sunt trup, suflet și duh, trei persoane diferite, dar toate acestea alcătuiesc din mine o singură ființă.”

Deci, fratele Branham spunea că așa cum el era o singură ființă, dar alcătuită din părți diferite, și Cartea Vieții avea două părți diferite. Din cauza aceasta, mulți oameni cred că sunt două Cărți diferite, dar nu sunt decât două părți ale aceleiași Cărți. Este ca și cum am avea două capitole ale aceleiași Cărți. Înțelegem?

Tora este o singură Carte. Biblia, Vechiul Testament, este o singură Carte, dar acea Carte era alcătuită din mai multe suluri care erau rulate împreună, ele alcătuind o singură Carte. Dar, avea un sul pentru cartea lui Ezechiel, un alt sul pentru cartea lui Ieremia, altul pentru scrierile lui Moise, dar toate erau rulate împreună, alcătuind o singură Tora sau o singură Biblie, adică o singură Carte. Cartea Vieții este o singură Carte, dar are două secțiuni.

„De fapt, nu există decât o Carte a Vieții. Ca și cum nu a fost decât un singur germene de grâu care s-a ridicat prin tulpină, a mers mai departe prin spic, și mai departe prin pleavă ajungând în grâu; parcurgând toată calea până acolo, iar voi spuneți: „Ceea ce se află acolo, este grâu”. Nu este grâul, este tulpina, dar împreună este grâul. Vedeți, este grâul pentru că totul este o singură plantă, dar grâul este despre ceea ce vorbim noi, bobul de la capătul său. Ceilalți au fost purtători și trebuie să piară. De aceea, într-un loc s-ar părea că numele tău poate fi șters din Cartea Vieții Mielului, iar în alt loc nu se poate. Așadar, aici se află totul. Totul se află în acea mare descoperire de acolo, care a fost făcută cunoscută în timpul celor șapte Peceți. De ce unii oameni nu o pot crede?”

Așadar, descoperirea care se află sub cele șapte Peceți, răspunde la întrebarea despre cele două Cărți. De aceea, vă spun că această Carte a Epocilor Bisericilor, are cele șapte Peceți în Ea, pentru că a fost editată după ce au fost predicate cele șapte Peceți, iar fratele Branham nu a putut scrie secțiunea despre Cartea Vieții Mielului ca fiind două părți ale aceleiași Cărți, decât după deschiderea Peceților.

Fratele Branham a spus: „…într-un loc s-ar părea că numele tău poate fi șters din Cartea Vieții Mielului,” aceasta fiind o parte a Cărții, „iar în alt loc se pare că nu se poate.” Ambele afirmații sunt adevărate. Vorbim despre două părți ale aceleiași Cărți. Ceea ce este important, este să vedem ce descoperire avem despre partea în care ne aflăm. Amin!

Nu știu cum sunteți voi, dar dacă eu aș afla că există o parte în Cartea Vieții, unde indiferent ce am face, numele nostru nu poate fi șters, trecut, prezent, viitor, nimic nu poate face ca acel nume să fie șters, aceea este Cartea în care aș vrea să mă aflu, din care aș vrea să fac parte.

În mesajul Unirea invizibilă a Miresei lui Hristos, fratele Branham, a spus:

„Dumnezeu a trebuit să deschidă cele șapte Peceți, dar nu într-o denominațiune. Eu am fost întotdeauna împotriva ei. Dintr-o denominațiune, El ar putea lua o Mireasă, dar nu o mireasă denominațională. El nu ar putea face aceasta pentru că este împotriva propriului Său Cuvânt. El a deschis cele șapte taine acolo. Acestea arată, aduc la suprafață acele lucruri care au fost ascunse de la întemeierea lumii, dar pot fi descoperite în zilele de pe urmă, fiilor lui Dumnezeu. Eu am adus Aceasta înaintea oamenilor, iar ei o văd acolo, știți, acestei Mirese ne-denominaționale.

Acolo se află cele două Cărți ale voastre. Una dintre ele este Cartea Vieții Mielului. Numele vostru de Acolo a fost rânduit mai dinainte să fie acolo și nu poate fi îndepărtat pentru că nu poate fi pus deoparte fiind hotărât mai dinainte să fie Acolo. Dar din Cartea Vieții obișnuită…”

Vedeți, acesta este felul în care fratele Branham vorbește despre cele două părți ale aceleiași Cărți. Dar noi știm că de multe ori el a spus că există o singură Carte, însă există două părți. De aceea, Cartea Epocilor este atât de importantă pentru că aici, el a alocat timp și nu atunci când predica. A alocat timp pentru a citi notițele și pentru a așeza lucrurile în ordinea corectă pentru că uneori, când predica, el trecea de la un subiect la altul fiind foarte greu să știi despre ce vorbea. De multe ori când fratele Branham predica, făcea o distincție între aceste două părți ale Cărții Vieții, iar în majoritatea cazurilor, când a vorbit despre consemnarea Vieții veșnice sau a Vieții lui Dumnezeu care a venit la suprafață, când vorbea despre numele care nu puteau fi șterse din Carte, de multe ori spunea „Cartea Vieții Mielului”. Apoi, când vorbea despre numele care pot fi șterse din Carte, adesea o numea „Cartea Vieții”, dar nu întotdeauna a numit-o așa. Uneori, când vorbea, le încrucișa pentru că atunci când predica, el predica pur și simplu.

Așadar, noi trebuie să cunoaștem subiectul și să știm despre ce vorbea el. Pentru mine, momentul în care a așezat toate lucrurile, a fost atunci când și-a alocat timp pentru a revizui toate lucrurile din Cartea Vieții, să o corecteze și să aranjeze lucrurile, așezându-le foarte clar, apoi să o editeze. Astfel, acum, când noi ascultăm casetele, știm despre ce vorbea el.

El spunea: „Acolo se află cele două Cărți ale voastre”.

Dar noi știm că el nu credea că există două Cărți pentru că ne-a spus aceasta. Totuși, când predica, el vorbea despre două Cărți pentru că vorbea despre două părți ale aceleiași Cărți, Cartea Vieții.

„Una dintre ele este Cartea Vieții Mielului,” acesta fiind termenul pe care l-a folosit cel mai des; iar cealaltă este „Cartea Vieții obișnuită.”

„Dar din Cartea Vieții obișnuită, poate fi îndepărtat oricând”. La ce face el referire aici? La nume. Numele cuiva poate fi șters de aici oricând.

„Înțelegeți? Nu vă pocăiți, este în afară oricum, pentru că veți suporta Judecata. Mireasa nu va trece prin Judecată; Ea merge în Răpire.”

Haideți să ne întoarcem în Cartea Epocilor Bisericilor.

„Dacă Dumnezeu a hotărât că există cei al căror nume sunt scrise într-o secțiune a Cărții Vieții Mielului și nu pot fi șterse pentru că sunt numele Miresei Sale, atunci noi trebuie să acceptăm aceasta. Iar dacă există cei care vor intra la Viața veșnică după judecata de la tronul alb pe baza faptului că au fost buni, drăguți și drepți cu aleșii Domnului care sunt frații Săi, atunci noi nu putem decât să acceptăm aceasta.”

Acceptăm noi aceasta? Amin! Vom putea vedea în Scripturi cum aceasta devine foarte clar. Nu este clar până când Domnul nu ne deschide ochii printr-un profet al Domnului, care cunoaște gândul lui Dumnezeu, pentru că poate pătrunde în gândul lui Dumnezeu aducând aceste lucruri relevante pentru epocă. De îndată ce a spus aceste lucruri, ne-am întors la Scriptură, unde am aflat că ele se află pretutindeni. Dar noi nu le-am fi văzut niciodată singuri. Niciodată!

Chiar și aici, el a numit-o Cartea Vieții, dar i-a atribuit două titluri: Cartea Vieții Mielului, acea porțiune de unde un nume nu poate fi șters niciodată, apoi vorbește despre Cartea Vieții, de unde un nume poate fi șters. El a spus: „Dumnezeu a făcut aceasta”, iar noi ne întoarcem la suveranitatea Sa. Și dacă El a făcut aceasta, cine suntem noi să contestăm ceea ce a făcut El și să spunem: „De ce ai făcut lucrurile astfel?” Cine suntem noi să spunem: „Nu este corect, nu este o idee bună!”

Noi suntem aici pentru a primi ce a hotărât El, și credem în El pentru că El este infinit în înțelepciunea Sa, în cunoștința Sa, fiind drept, neprihănit și sfânt. Nimic din toate acestea nu se pot schimba. Așadar, din perspectiva noastră, nu putem privi la un Dumnezeu drept, sfânt, neprihănit, desăvârșit în înțelepciune, înțelegere, cunoștință, încercând să-L judecăm cu scopul de a vedea dacă este drept sau corect în felul în care face lucrurile. Noi trebuie pur și simplu să le acceptăm.

„Iar dacă există cei care vor intra la Viața veșnică după judecata de la Tronul alb pe baza faptului că au fost buni, drăguți și drepți cu aleșii Domnului care sunt frații Săi, atunci noi nu putem decât să acceptăm aceasta.

Căci,„cine a cunoscut gândul Domnului, ca să-I poată da învățătură?” Mai degrabă, fie ca noi să ne supunem Lui prin credință, El, care este Tatăl nostru, și vom trăi.”

Așadar, avem aceste două secțiuni pe care fratele Branham le-a numit, Cartea Vieții Mielului, Consemnarea veșnică, sau Ceea ce a venit de la Dumnezeu, Ceea ce nu poate fi niciodată șters din Cartea Vieții. Apoi, există cealaltă porțiune numită, restul Cărții Vieții sau cealaltă parte a Cărții Vieții sau alte nume pe care el le-a atribuit acestei părți. Apoi, există un grup de oameni al căror nume nu a fost scris niciodată în Cartea Vieții. Așadar, avem nume scrise în ceea ce el a numit partea Veșnică sau secțiunea Miresei din Carte, avem nume scrise în restul Cărții, apoi, avem nume care nu au fost scrise niciodată în Carte, iar dacă ele nu au fost scrise niciodată în Carte, nu vor fi niciodată scrise în Carte, ei nu vor avea niciodată șansă la Viața veșnică , aceasta fiind la latitudinea lui Dumnezeu să decidă.

Noi privim la aceasta și ne întrebăm: „Cum poate face El așa ceva?” El este Dumnezeu. El ne-a spus pilda Semănătorului care a ieșit să semene sămânță. Vrăjmașul a venit în urma sa, și a semănat și el semințe, iar după trecerea timpului, plantele au crescut, dar alături de grâu, s-a găsit și neghină. Este adevărat? Domnul a fost întrebat: „Ce să facem? Să smulgem neghina?” Iar El a spus: „Nu, așteptați până la vremea secerișului. Atunci adunați neghina și puneți-o departe să fie arsă, apoi adunați grâul”. El vorbea aici despre sămânța șarpelui.

Dumnezeu a semănat sămânța Sa în pământ, intenția Sa fiind ca Adam și Eva să aducă la suprafață o sămânță dumnezeiască, o super Rasă, pe Hristos. Dar Satan a intrat în șarpe inserând pe pământ o altă sămânță, care a devenit neghină. Datorită faptului că Satan, vrăjmașul, a venit jos și a lucrat printr-un vas de pe pământ, începând un proces de hibridizare care a adus la viață o sămânță amestecată, de ce ar fi Dumnezeu responsabil de salvarea neghinei? Nu Dumnezeu a semănat neghina și nu este El responsabil pentru ea. De aceea, Dumnezeu are dreptul să scrie nume în Carte, să-i pună pe unii într-o porțiune de unde nu vor fi șterși niciodată, pe alții în altă parte despre care știa că vor cădea din această Carte și vor fi șterși sau pe alții despre care știa că nici nu vor fi menționați în Carte. Este adevărat?  Dumnezeu nu este responsabil de lucrarea Satanei sau de a primi ceea ce nu este a Lui. Amin! De aceea, descoperirea seminței șarpelui face ca orice altceva să aibă sens. Pentru mine, aceasta a fost cea mai mare descoperire pe care mi-a fost greu să o înțeleg. Am cercetat-o mult, dar de îndată ce Dumnezeu mi-a pus-o în inimă și am înțeles-o, Biblia întreagă a avut sens pentru mine. Amin!

Fratele Branham a spus în Unirea invizibilă a Miresei lui Hristos:

„Aici se lasă să se vadă cele două Cărți care vor fi tainice pentru voi când veți citi Cartea celor Șapte Epoci ale Bisericii.”

Din nou fratele Branham face referire la Cartea Epocilor, această Carte pe care a scris-o el.

„Aici se lasă să se vadă cele două Cărți care vor fi tainice pentru voi când veți citi Cartea celor Șapte Epoci ale Bisericii.”

Deci, fratele Branham spunea: „Va fi o taină pentru voi”. Aceste două Cărți, aceste două părți ale aceleiași Cărți, sunt ceva tainic. Dar unde le veți vedea? În Cartea celor șapte Epoci.

„Cele două Cărți: Cartea Vieții, una spune că îți poți pune numele în ea și nu mai este șters niciodată; cealaltă spune că numele poate fi șters din Cartea vieții.”

Să mergem la 1 Tesaloniceni 4.13:

„Nu voim, fraților, să fiți în necunoștință despre cei ce au adormit, ca să nu vă întristați ca ceilalți, care n-au nădejde.”

Am spus că vom vorbi despre două părți ale Cărții Vieții, dar am mai spus că vom vorbi și despre două învieri. Deci, două părți și două învieri. Aceasta este linia de separare. Știm că există două învieri în Scripturi. De fapt sunt mai multe, dar pentru neamuri, nu sunt decât două învieri. Avem învierea despre care se vorbește aici, în 1 Tesaloniceni, când vine Hristos, adunându-i pe aleși la Sine, Mireasa întâlnindu-L în văzduh. Și noi știm că după aceasta, restul morților nu vor învia timp de o mie de ani, iar noi vom intra în aceasta. După aceasta, va exista o înviere generală, când toți cei morți vor învia și vor sta în fața lui Hristos și a Miresei la judecata de la Tronul alb.

Ce separă cele două învieri? Cum se poate ca unii să învie acum, iar alții mai târziu? La Tronul alb, vor exista suflete care vor fi numite drepte și li se va acorda dreptul la Viață veșnică. Așadar, dacă îi avem pe cei care vor sta la judecata de la Tronul alb și vor fi socotiți neprihăniți, fiind separați de restul, acordându-li-se dreptul de a intra la Viață veșnică, atunci ce este diferit între aceștia și cei care sunt răpiți prima dată și nu ajung la Tronul alb? Aceasta este diferența dintre cele două părți ale Cărții și ceea ce separă cele două părți. Una, care este Cartea Miresei sau consemnarea numelor veșnice sau ceea ce fratele Branham a numit cel mai adesea, Cartea Vieții Mielului. Aceasta are parte de prima înviere. Cei care se află în restul Cărții, vor fi judecați când se vor ridica la învierea generală. Dar învierea generală nu va fi doar pentru cei care vor fi declarați neprihăniți la acea judecată, ci este pentru toți cei morți, cei drepți și cei nedrepți. De aceea este ușor să vedem două învieri diferite. Deoarece, când spunem „cei morți în Hristos vor învia”, aceștia nu vor fi cei care vor merge în iazul de foc. Cei morți în Hristos vor învia, apoi, la sfârșitul celor o mie de ani, vor învia toți morții. Este adevărat? Să privim la aceste lucruri în 1 Tesaloniceni:

„Nu voim, fraților, să fiți în necunoștință despre cei ce au adormit,” 

„Au adormit”, acesta este un cuvânt la care vreau să fim atenți. Pavel spune „au adormit”. Același cuvânt a fost folosit de Isus când a vorbit despre Lazăr, atunci când a spus că a murit. El a spus: „Fratele vostru Lazăr, doarme”. Iar ucenicii au spus: „Oh, ce bine, se odihnește, se va face bine”. Dar, văzând că ei nu au înțeles, Isus a spus: „Este mort. Nu ați înțeles ce am spus”. Isus nu a fost un Om care să vorbească în van și nici  a spus lucruri amuzante, ci când spune ceva, El vorbea foarte serios.

El a spus: „Prietenul nostru Lazăr, doarme,” deoarece El știa că exista ceva în Lazăr care putea fi înviat, chemat înapoi. Lazăr nu făcea parte dintre cei morți. Este ciudat că Lazăr era mort, dar cu toate acestea, Isus a spus: „Lazăr doarme,” pentru că El voia să-l cheme dintre cei morți.

Cu toate acestea, a existat un om care voia să fie un apostol, căruia i-a spus: „Vino și urmează-Mă”, iar el a zis: „Îngăduie să merg mai întâi să-i îngrop pe cei morți din familia mea,” deoarece avea o rudă care murise. Dar Isus i-a spus:  „Lăsă-i pe morți să-și îngroape morții”. Cum este cu aceasta? Cum ar fi putut morții să sape o groapă ca să-i îngroape pe cei morți? Dar El vorbea despre cei care sunt morți, deși trăiesc. Există oameni care sunt morți deși trăiesc. Isus a spus: „Lasă morții să-și îngroape morții”. Despre cine vorbea El? Despre cei care nu au o reprezentare în Cartea Vieții. Ei sunt deja morți, iar Isus știa care sunt aceia. „Lasă morții să-și îngroape morții. Vino și urmează-Mă”.

„Lazăr a murit”. „Nu, el doarme”. Vedeți, Isus a vorbit foarte clar. Acestea sunt tainele dragostei care se află în Scriptură.

În Noul Testament, Pavel, Petru și toți apostolii din acea vreme, aveau scrierile lui Moise, aveau Legea și prorocii, iar ceea ce a fost învăluit acolo, a fost taina mântuirii adusă de Dumnezeu prin Hristos. Și El a dat-o neamurilor. Totul a fost așezat acolo într-o formă tainică. Totul a fost scris, profețit, dar era cuprins într-o taină, iar pe măsură ce taina se desfășura, ei nu au recunoscut-o. Dar pe măsură ce ea se derula, apostolii, care înțeleseseră gândul lui Hristos, au putut privi înapoi și să spună: „Profeția cutare înseamnă cutare, profeția cutare se tălmăcește așa.”

Așadar, Noul Testament descoperă taina care se află în Vechiul Testament. Dar în timp ce  descopereau taina Vechiului Testament, ei așezau în Noul Testament taina pentru timpul de sfârșit. Este adevărat?

Existase un Exod, ei au avut parte de un Exod. A existat un Exod și un miel pascal al cărui sânge a fost pus pe usciorii ușii. Au avut parte de ape amare, au trebuit să lovească o Stâncă pentru a bea apă; au avut o problemă cu Balaam, acestea fiind evenimentele de care ei au avut parte în acele momente, totul fiind o consemnare a ceea ce se petrecea, dar în același timp, reprezenta o umbră a ceea ce urma să vină.

De-a lungul Bibliei se desfășura o taină pentru ca apostolii, la vremea lor, să poată privi înapoi la ea și să poată vedea că ea a zăcut acolo tot timpul. Același lucru s-a întâmplat și azi. Apostolii au scris despre ceea ce se întâmpla atunci, marea abatere, prigoanele, Pavel care a fost întemnițat, toate lucrurile care s-au petrecut atunci au fost consemnate de ei, toate acestea vorbind în același timp despre ceea ce se petrece acum, ascunzând în același timp o taină, astfel încât un profet să poată veni la sfârșitul timpului, să se întoarcă înapoi și să spună: „Aceasta este cutare, cutare este cutare și cutare este cutare.” Totul s-a petrecut exact în același fel, iar și iar și iar.

Dumnezeu este Același. El a spus: „Eu nu mă schimb”, și aceasta este ceea ce este această slujbă profetică. Ceea ce am văzut petrecându-se în Noul Testament, arăta spre Vechiul Testament, iar ceea ce se petrece acum, ne îndreaptă înapoi la Noul și Vechiul Testament, scoțând la iveală tainele care se aflau acolo, secretele de dragoste pentru Mireasă. Amin! Și acesta este unul din acele secrete: „El doarme”.

„Căci dacă credem că Isus a murit şi a înviat, credem şi că Dumnezeu va aduce înapoi împreună cu Isus pecei ce au adormit în El.”

Ce s-a întâmplat cu ei? Au adormit în El.

„Iată, în adevăr, ce vă spunem prin Cuvântul Domnului: noi cei vii, care vom rămâne până la venirea Domnului, nu vom lua-o înaintea celor adormiți.”

Ei nu sunt morți, ci au adormit. De ce nu sunt morți? Dacă noi posedăm în vasul nostru, Sămânța-genă a Vieții veșnice, nu putem muri. Aceasta este porțiunea Cărții intitulată „Cartea Vieții Mielului”, „Consemnarea Miresei”, acea porțiune nu moare, ci doarme”. Aleluia!

„Căci Însuși Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbița lui Dumnezeu, Se va coborî din cer şi întâi vor învia cei morți în Hristos.”

Vedeți, aici Pavel îi numește „morți”, însă le atribuie un nume specific și anume, „morți în Hristos”. Dacă cineva este „mort în Hristos”, el doar doarme. Aleluia!

„Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiți toți împreună cu ei în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul.”

Aceasta este foarte important și anume că noi  „vom fi totdeauna cu Domnul”. Cine este acest grup? Mireasa Sa. Ea nu va pleca de lângă El, din prezența Sa, ci Îi va sluji și va depune mărturie pentru El de-a lungul veșniciei. Când noul Ierusalim va veni jos, Mireasa va locui în cetate, în timp ce toți ceilalți vor locui în afara cetății. Celorlalți li s-a dat permisiunea de a intra în Împărăție, li s-a dat dreptul la Viața veșnică aflându-se în afara cetății și aducând slava și onoarea în cetate. Dar sigurii care locuiesc în cetate sunt Mireasa lui Isus Hristos, Mielul și cei o sută patruzeci și patru de mii. În regulă. Așadar, există diferențe.

Apoi, versetul 18 spune: „Mângâiați-vă dar unii pe alții cu aceste cuvinte.”

Nu știu voi, dar eu mă simt mângâiat chiar acum. Amin!

Să mergem acum la Ioan 5:24:

„Adevărat, adevărat vă spun că cine ascultă cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimis are…”

Acest cuvânt „are,” este foarte important. Când Isus vorbea, vorbea auzibil? El vorbea unor mulțimi de mii de oameni în același timp. Ascultau ei Cuvântul Său? Aici, Isus nu făcea referire la auzul firesc, pentru că mulți L-au ascultat și L-au respins, ci El făcea referire la cineva care asculta și știa despre ce vorbea. Au auzit și au crezut, au auzit și au înțeles, au auzit și au primit Cuvântul. Aceasta este ascultarea la care făcea El referire.

„Adevărat, adevărat vă spun că cine ascultă cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimis are viața veșnică şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viață.”

De aceea a spus El că noi dormim. Fiindcă, dacă auzim Cuvântul Său și credem în Cel care L-a trimis, atunci o avem, nu o vom avea, nu o vom primi la o dată viitoare, ci o avem. Vedeți, aceasta este diferența dintre cei care se ridică la prima înviere și cei care se ridică la a doua înviere. Prima înviere îi va cuprinde pe cei care dorm, care sunt morți în Hristos, iar la venirea Sa, vor învia. Dacă cineva nu este mort în Hristos, dacă nu doarme, rămâne în pământ până la încheierea celor o mie de ani, când ei se vor ridica la învierea generală pentru că nu au viață. Cum știm aceasta? Să păstrăm locul nostru din Ioan și să mergem la Apocalipsa 20:11:

„Apoi am văzut un scaun de domnie mare şi alb şi pe Cel ce ședea pe el. Pământul şi cerul au fugit dinaintea Lui şinu s-a mai găsit loc pentru ele.

Şi am văzut pe morți…” 

Pe cei care dormeau? Pe morții în Hristos? Pe cine a văzut el?

„Şi am văzut pe morți, mari şi mici, stând în picioare înaintea scaunului de domnie. Niște cărți au fost deschise. Şi a fost deschisă o altă carte, care este cartea vieții. Şi morții…”

Nu cei care dormeau în Hristos, nu sfinții adormiți, ci cei morți.

„… au fost judecați după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărțile acelea.

Marea a dat înapoi pe morții care erau în ea; Moartea şi Locuința morților au dat înapoi pe morții care erau în ele. Fiecare a fost judecat după faptele lui.”

Dacă cineva are Viață veșnică, se va ridica la prima înviere pentru că El a spus: „Nu va veni la judecată”. Acest cuvânt „judecată,” în limba greacă este „krysis”, un cuvânt care este folosit de patruzeci și opt de ori în Noul Testament, iar din cele patruzeci și opt de ori în care este folosit, de patruzeci și unu de ori, a fost tradus „judecată”. „Nu va veni la judecată”. De ce? Pentru că acela are deja Viață și nu există nimic de judecat. Ați fost spălați în Sângele Mielului, aveți Viața veșnică ce locuiește înăuntru, toate păcatele v-au fost iertate prin Calvar și nu mai este nimic de judecat în voi. Nu mai puteți fi judecați pentru că Dumnezeu ne judecă prin Sânge. Dacă există Sânge, nu există judecată. Așadar, cei care au primit aceasta, care au primit Cuvântul Său și au crezut în Cel ce L-a trimis, au Viață veșnică și nu vor veni la judecată, ci au trecut deja de la moarte la viață. De aceea, El a spus: „Ei dorm.” Amin!

Să ne întoarcem înapoi la Ioan 5:24:

„Adevărat, adevărat vă spun că cine ascultă cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimis are viața veșnică şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viață. Prima înviere.

„Adevărat, adevărat vă spun că vine ceasul, şi acum a şi venit, când cei morți vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu şi cei ce-l vor asculta, vor învia.”

Aici, Isus nu vorbea despre cei care vor învia la cea de-a doua înviere, ci despre cei născuți din nou. El vorbea aici despre nașterea din nou.

Versetul 28: „Nu vă mirați de lucrul acesta, pentru că vine ceasul când toți cei din morminte vor auzi glasul Lui.”

Să ne oprim puțin aici. Când Hristos vine prima dată, are loc o Răpire a sfinților. Corect? Iar cei morți în Hristos vor învia, cei care dorm vor învia și-L vor întâlni în văzduh. La acel timp, toți cei care se află în mormânt vor auzi Glasul Său? Nu. Versetul 28, ne vorbește despre a doua înviere. Deci, el nu mai face referire la prima înviere, ci la cea de-a doua, când toți cei morți se vor ridica din morminte.

„…şi vor ieși afară din ele. Cei ce au făcut binele vor învia pentru viață, iar cei ce au făcut răul vor învia pentru judecată.”

Aceasta este a doua înviere, pentru că la a doua judecată, judecata de la Tronul alb, îi avem pe cei de la stânga și pe cei de la dreapta, cei cărora li se va acorda intrare la Viața veșnică și cei care vor fi aruncați în Iazul de foc. Așadar, versetele 28 și 29, vorbesc despre cea de-a doua înviere. Am înțeles aceasta? Vedeți, de îndată ce Dumnezeu ne-a spus aceste lucruri prin gura unui profet, ne putem întoarce la cele spuse de El de câte ori este nevoie. Să mergem acum la Ioan 6:43:

„Isus le-a răspuns: „Nu cârtiți între voi.

Nimeni nu poate veni la Mine dacă nu-l atrage Tatăl, care M-a trimis; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi.”

Vreau să vă întreb: despre care „zi de apoi” vorbește El aici? Aici, El nu vorbea despre învierea generală, în care cei care sunt socotiți neprihăniți intră la Viață veșnică, iar ceilalți, la osânda veșnică, ci ceea ce spunea El aici, este: „Eu Îl voi învia”. El vorbea aici despre prima înviere, a celor care sunt în Hristos care au Viață veșnică; cei care au trecut de la moarte la Viață, cei care nu vor intra la judecată. La aceștia făcea El referire când spunea „Eu îl voi învia în ziua de apoi.” Fiindcă noi știm că toți vor învia. Un om poate fi cel mai rău om de pe fața pământului, care să-L urască pe Dumnezeu, să-I aducă cuvinte de ocară, dar chiar și acel om va fi înviat. Este adevărat? Fiecare om de pe fața pământului, fie că are sau nu are numele scris în Cartea Vieții sau că a avut numele scris în Cartea Vieții și a fost șters, toții oamenii, vor sta înaintea scaunului de judecată. La sfârșitul Mileniului, toți vor fi înviați.

Așadar, când Isus spunea: „Eu îl voi învia”, El nu se referea la învierea generală, ci a putut vorbi numai despre învierea celor morți în Hristos. Aceasta este atât de important! Cum ajungem noi în Hristos? Isus spunea aici: „toți cei morți în Hristos”. Așadar, noi trebuie să fim în Hristos. Dacă nu suntem acolo, nu avem parte de prima înviere.

Știm că 1 Corinteni ne spune: „Printr-un singur Duh, am fost botezați într-un singur trup”. Deci, noi trebuie să intrăm în Hristos în această viață, prin nașterea din nou, prin botezul Duhului Sfânt; trebuie să intrăm în Hristos pentru că în acest fel, când adormim, vom fi în El pentru că suntem în Hristos. Și dacă suntem în Hristos, morți în Hristos, trăind în Hristos, aceasta înseamnă că am fost în El înainte de întemeierea lumii, și aceasta înseamnă că numele nostru a fost scris în secțiunea care este numită „veșnică,” partea care nu poate fi ștearsă cu niciun chip. Toți aceștia vor veni în Hristos prin nașterea din nou. Despre aceasta ne vorbește El aici.

„În proroci este scris: „Toți vor fi învățați de  Dumnezeu.” Așa că oricine a ascultat pe Tatăl şi a primit învățătura Lui vine la Mine.

Nu că cineva a văzut pe Tatăl, afară de Acela care vine de la Dumnezeu; da, Acela a văzut pe Tatăl.

Adevărat, adevărat vă spun că cine crede în Mine are viața veșnică.”

Ei au primit nașterea din nou, sunt născuți din nou, se află în Hristos, dorm sau sunt morți în Hristos. Aceștia sunt cei care au Viață veșnică, iar când Hristos se va întoarce pentru a-și aduna Mireasa, vor învia, „noi cei care suntem în viață”, trupurile noastre se vor schimba, Îl vom întâlni în văzduh și vom fi pentru totdeauna cu Domnul. Aceasta este acea secțiune a Cărții Vieții, secțiunea care nu poate fi ștearsă niciodată.

Să mai citim încă un verset din Ioan 6. Să mergem la versetul 53:

„Isus le-a zis: „Adevărat, adevărat vă spun că, dacă nu mâncați trupul Fiului omului şi dacă nu beți sângele Lui, n-aveți viața în voi înșivă.

Cine mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viața veșnică; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi.

Cine mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne în Mine, şi Eu rămân în el.

Astfel este pâinea care s-a coborât din cer, nu ca mana pe care au mâncat-o părinții voștri, şi totuși au murit; cine mănâncă pâinea aceasta va trăi în veac.”

Aceștia sunt cei care sunt în Hristos. Aceștia sunt cei care chiar dacă trec, dorm, nu mor. Cum bem noi Sângele Său și mâncăm trupul Său? Aceasta este o cerință, nu-i așa? De aceea mulți L-au părăsit pentru că spuneau: „Ce spune El? Cum putem mânca Trupul Lui și să bem Sângele Lui?”

Noi știm că Sângele Său vărsat este Noul Testament, este Noul Legământ pentru noi, iar El a spus că Pâinea vieții care S-a coborât din ceruri, este El. El este Mana, El este acea porțiune care ne sprijină, El este Cuvântul. „La început a fost Cuvântul, și Cuvântul a fost cu Dumnezeu.” Amin! Noi știm că a fost creat un trup, iar Cuvântul a devenit acel trup, care a sângerat și a murit pentru noi. Amin! 

Fratele Branham a spus: „Voi mâncați Trupul-Cuvânt al Fiului omului, vă ospătați cu Hristos, Cuvântul.”

 Nu este că noi tăiem trupul aflat pe cruce și-L mâncăm, ci acel trup care se afla pe cruce reprezintă Cuvântul deplin al lui Dumnezeu, iar Cuvântul deplin al lui Dumnezeu a fost răstignit pentru noi. De ce? Pentru că noi facem parte din Cuvântul lui Dumnezeu, iar acea consemnare a Vieții veșnice făcea parte din Cuvântul lui Dumnezeu, dar trebuia plătit un preț pentru ea, trebuia să fie răscumpărată din cauza a ceea ce s-a întâmplat în grădina Eden. Totul a fost aruncat în haos, de aceea a trebuit să vină Ceva și să aducă totul înapoi. Cine a făcut aceasta? Trebuia să fie Ceva de același fel, trebuia să fie Cuvântul răstignit în formă de trup. Așadar, noi nu mâncăm carne, ci ne hrănim cu Cuvântul. Dar trebuie să mâncăm Cuvântul, nu să-L refuzăm spunând: „Nu este pe gustul meu”. Dacă respingem Cuvântul, noi Îl respingem pe Hristos. Dacă avem o porțiune care nu este pe gustul nostru, și o dăm afară, Îl dăm afară pe Hristos, iar dacă luăm Cuvântul și-L dăm afară, dacă ne uităm la El și spunem: „Nu cred că-mi place”, arătăm că nu avem Viață veșnică. Cei care au Viață veșnică, nu au un apetit selectiv. Ei vin la masa Cuvântului lui Dumnezeu și spun: „Da-ți-mi tot, vreau să mănânc tot. Da-ți-mi câte puțin din toate. Poate nu înțeleg tot, poate nu este în concordanță cu înțelegerea mea firească, poate mă va costa mult să împlinesc acest Cuvânt și să-L las să trăiască în viața mea; poate mă va costa prieteniile, slujba, statutul meu, prestigiul meu, dar așa să fie pentru că doresc să mănânc fiecare parte din Hristos.” Amin! De aceea, putem vedea că cei care resping acest Cuvânt sau părți din El, care-L scot afară, nu au Viață și nu vor avea parte de prima înviere.  Singura cale prin care poți face parte din prima înviere, este să ai Viață, să treci de la moarte la Viață, să fii în Hristos. Dar tu nu poți să fii în Hristos, dacă-L respingi pe Hristos. Este imposibil.

Acum, vreau să citim împreună un pasaj din Cartea Epocilor bisericilor. Acesta este unul dintre pasajele mele preferate.

„…pentru a înțelege acest subiect și mai clar, ar fi înțelept să-l abordăm din punctul de vedere al bisericii de-a lungul epocilor. Până acum, am vorbit din punctul de vedere al ștergerii numelor indivizilor. Acum, vrem să vorbim, nu din punct de vedere individual, ci al grupurilor reprezentate în biserică. Pentru a face aceasta, vom asemăna biserica de-a lungul epocilor cu planta de grâu. Un bob de grâu este sădit pentru ca la sfârșit un singur bob de grâu să se reproducă și să se înmulțească printr-un anumit proces, în timpul unei anumite perioade de timp. Acea singură sămânță va muri, dar murind, viața care se afla în ea se va ridica într-o plantă, care va fi purtătoarea sau cea care deține acea viață, care se va întoarce înapoi la originea sa, într-o formă înmulțită.” 

Așadar, acesta este întregul scop. Scopul punerii grâului în pământ este pentru a obține mai mult grâu, iar pentru aceasta, există un proces. Noi nu semănăm grâu în pământ pentru ca mai târziu, în câteva săptămâni, să ne întoarcem și să găsim mai mult grâu. Există un ciclu întreg prin care grâul se maturizează și devine grâu din nou. Despre aceasta vorbea el, despre toate aceste procese care se întorc înapoi ca să reproducă viața.

„Isus, marea Sămânță împărătească a murit. Acesta, fără seamăn, care este Viața bisericii, care stă în mijlocul bisericii timp de șapte epoci ale bisericii dându-Și Viața bisericii (purtătoarea) până la sfârșit, când Însăși Viața Sa va fi reprodusă în trupuri ca și al Său în înviere. La înviere, Sămânța împărătească va vedea multe semințe împărătești ca și El, iar ele vor fi ca și El, pentru că Ioan spune: „noi vom fi ca El”. La aceasta făcea referire Ioan Botezătorul când a spus că Isus va aduna grâul în grânar. Aceea a fost învierea când cei răscumpărați care au fost aleși pentru Viață veșnică, au intrat înăuntru.”

Așadar, când Isus vorbea despre adunarea grâului în grânar, înțelegem că atunci când sămânța intră înăuntru, ea este deja crescută, este o plantă matură, pe care fratele Branham o numește aici, „purtătoarea Vieții”, pentru că noi știm că viața seminței, a bobului, a venit în sus, s-a ridicat prin tulpină, prin pleavă etc., dar noi nu suntem interesați decât de sămânța care vine din nou. Aceasta este partea pe care noi o dorim. Dorim din nou sămânța. Ceea ce ne spune fratele Branham aici, este că atunci când El adună grâul în grânar, nu adună toată planta în grânar. El se întoarce pentru a aduna bobul, restul plantei nefiind adunat în grânar. Există un scop pentru aceasta, pe care-l vom citi aici, iar el ne-a spus foarte clar că planta este biserica întreagă, dar El nu vine decât după grâu.

Acum, consemnarea acestei plante de grâu al cărui scop este să reproducă sămânța originală în formă multiplă, este CARTEA VIEȚII.”

Așadar, ceea ce ne spune el, este că ambele secțiuni ale Cărții Vieții sau mai bine zis, Cartea Vieții este consemnarea plantei de grâu care a crescut de-a lungul timpului; planta de grâu care ar trebui să rodească grâu din nou. Nu este consemnarea a tot ceea ce s-a petrecut la prima înviere sau a tot ceea ce va fi adunat în grânar la prima înviere, care este doar bobul de grâu. Această Carte a Vieții este consemnarea întregii plante, de la tulpină, frunze etc, toată planta, iar noi nu putem avea grâu fără plantă.

„Acum, consemnarea acestei plante de grâu, al cărui scop este să reproducă sămânța originală în formă multiplă,  este Cartea Vieții. Repet: istoria consemnării acestei plante de grâu, este Cartea Vieții din care, o parte a Cărții Vieții este consemnarea Vieții veșnice. (O secțiune a Cărții Vieții). Aceasta este văzută, fără doar și poate, prin examinarea plantei de grâu. Este semănată o sămânță curată, și curând, poate fi văzut un firișor. Dar aceasta nu este încă grâul. Apoi, crește într-o tulpină. Aceasta nu este încă grâul. Viața este acolo, dar nu este încă grâul. Apoi, la sfârșitul tulpinii există un mic bulb din care iese spicul. Este tot planta de grâu, dar nu este grâul. Apoi, planta este polenizată și vedem pleava crescând. Aceasta arată măreață ca și grâul, dar nu este încă sămânța. Apoi se formează grâul în pleavă. Acum se întoarce înapoi la ceea ce a fost la origini, iar atunci, grâul copt este secerat. 

Isus Hristos a murit și Și-a dat Viața, iar acea Viață trebuia să se întoarcă peste biserică și să aducă mulți fii ca și El în slavă, la înviere. Dar, așa cum sămânța de grâu a trebuit să aibă un purtător pentru a aduce la viață mai multe semințe de grâu, la fel, trebuia să existe o biserică purtătoare a Vieții lui Hristos. Așa cum firișorul, tulpina, bulbul, pleava au fost purtătorii seminței, dar nu sămânța, la fel biserica de-a lungul epocilor a fost purtătoarea adevăratei Semințe, deși nu era însăși Sămânța. De aceea, noi putem spune că, Cartea Vieții este întreaga plantă de grâu.

Să mai parcurgem aceasta încă o dată. Aici se află sămânța originală care a fost semănată și a rodit un mic firișor. Nu aceasta era. A rodit o tulpină. Nu era nici aceasta. Apoi, a venit bulbul în care s-a format bobul, dar nu era nici aceasta. Apoi a apărut pleava. Polenul a căzut pe pistil și o parte din acea plantă este adusă la viață, ceva din acea sămânță originală care s-a ridicat prin restul plantei, a devenit sămânță.

De ce nu a devenit toată planta sămânță? Pentru că a fost creată până la acel sfârșit. Doar o parte din plantă se poate întoarce înapoi în a fi sămânță, pentru că doar o parte din acea plantă de grâu este grâul Vieții veșnice. Noi găsim un tip desăvârșit al acesteia în Israel, care părăsea Egiptul. În jur de două milioane au ieșit afară. Toțiau scăpat prin sângele jertfit. Toți au fost botezați în Marea Roșie; Toți au ieșit din apă bucurându-se de manifestările și binecuvântările Duhului Sfânt; Toți s-au hrănit cu hrana îngerilor; Toți au băut din Stânca ce i-a urmat, dar cu toate acestea, cu excepția câtorva, ei nu au fost nimic altceva decât purtătorii copiilor care i-au urmat și au intrat în țara Canaan. Nu tot Israelul este Israel, așa că tuturor, cu excepția unei mici minorități, li s-a șters numele din Cartea Vieții.” 

Vedeți, scopul ieșirii afară a fost intrarea înăuntru. Așadar, dacă ieșim afară, dar nu intrăm înăuntru, am eșuat să împlinim scopul lui Dumnezeu. Scopul a fost să iasă afară, apoi să intre înăuntru, dar fratele Branham spunea că ei nu erau decât purtători, ducând înăuntru doar o mică parte din ceea ce a ieșit afară, despre care noi știm că au fost Iosua și Caleb; deci doar o mică porțiune care a ieșit afară și a purtat viața pentru generația următoare care a intrat înăuntru, pentru că ei nu au intrat înăuntru deoarece au respins calea lui Dumnezeu, l-au respins pe profet, s-au întors la idoli și la alte lucruri și au fost uciși. Erau morți. Isus nu a spus că ei dorm, ci a spus că sunt morți, iar fratele Branham a spus: „Despărțiți pentru vecie de Dumnezeu, nume care au fost șterse din Cartea Vieții. Ei erau acolo doar pentru a sprijini sau pentru a aduce în țară ceea ce era cu adevărat Israel.

„Noi avem exact același lucru astăzi în biserică. Există nume care vor fi șterse din Cartea Vieții. Niciun nume nu va fi șters din Cartea Vieții veșnice, aceasta fiind o altă consemnare găsită în Cartea Vieții. Iată această consemnare: Dumnezeu ne-a dat Viața veșnică, iar această Viață este în Fiul Său. Cel care Îl are pe Fiul, are Viață (veșnică).” 

Dacă suntem în Hristos, avem Viață, și numele nostru nu mai poate fi șters. De aceea, botezul Duhului Sfânt este numit o Pecete care ne-a pecetluit până în ziua răscumpărării pentru că noi nu putem veni la această Pecete, dacă nu facem parte din această Viață. Dacă facem parte din această Viață, prin nașterea din nou, vom veni la această Pecete. De aceea, noi putem fi pecetluiți, pentru că există nume care nu pot fi șterse din Cartea Vieții, iar numele care pot fi pecetluite, nu sunt numele care pot fi șterse. Este o parte total diferită a Cărții Vieții. Amin!

Cel care Îl are pe Fiul, are Viață (veșnică), iar cei care au această Viață au fost în EL înainte de întemeierea lumii. Ei au fost aleși în El înainte de întemeierea lumii, Acea minunată Sămânță împărătească, Isus Hristos, a fost semănată (El a murit), iar acea Viață care a fost în El, S-a ridicat prin planta de grâu și s-a reprodus într-o multitudine de semințe de grâu având aceeași Viață în ele, fiind ca Originalul, pentru că prin Duh, ele sunt originalul.”

De aceea, El a putut pecetlui Cartea înainte, de aceea Dumnezeu a putut scrie nume în Carte, a putut avea Mielul înjunghiat înainte și a putut pecetlui numele. El a putut face o alegere pentru că a știut unde se afla Viața, cine era Viața și unde avea să se ridice Viața. Dumnezeu nu ghicește. Nimic din ce face El, nu este ghicire. Credeți că El nu a știut cine ce era când au ieșit din Egipt? Credeți că El a fost îngrijorat că nimeni din acea mulțime care a ieșit din Egipt, nu avea să intre înăuntru? Credeți că El nu a știut despre Iosua și Caleb, că El a dorit ca acea primă generație să intre în țară, dar pur și simplu nu au reușit? Dumnezeu a știut. El a știut cine urma să iasă afară, cine avea să cadă în pustie și cine avea să intre în țară, pentru că Dumnezeu cunoaște toate lucrurile mai dinainte. Dacă nu-L avem pe Dumnezeu stând pe scaunul de domnie, dacă nu putem vedea suveranitatea Sa, aceste lucruri pot deveni foarte complicate. Dar dacă-L așezăm pe Dumnezeu pe scaunul de domnie, cunoscând toate lucrurile dinainte de întemeierea lumii și Îi acordăm Lui dreptul de a alege, aceste lucruri vor deveni foarte ușoare. Totul depinde de perspectiva pe care o aveți voi despre Dumnezeu.

„Acum, noi putem înțelege, de ce răscumpărata (răscumpărată de Proprietarul original)…”

Acest lucru este foarte important. Haideți să mai citim încă o dată foarte încet. „…răscumpărata (răscumpărată de Proprietarul original)…”

Cine a adus-o înapoi? Cine a răscumpărat-o? Proprietarul original. Pe cine a răscumpărat El? El a răscumpărat Mireasa. Cine este Mireasa? Răscumpărata, pe care Proprietarul original a adus-o înapoi.

Acum, noi putem înțelege, de ce răscumpărata (răscumpărată de Proprietarul original), Mireasa (ea era în El așa cum era Eva în Adam) nu poate avea „numele Ei de membru,” șters din consemnare. 

De ce? Pentru că noi am fost în El. Va pierde Hristos o parte din El? Noi eram în El înainte de întemeierea lumii. De aceea, s-a putut lua acea consemnare care era în El, care a fost semănată în pământ și care urma să iasă la suprafață în diferite stadii, în diferite epoci și locuri. De aceea, El a putut consemna aceasta, de aceea Dumnezeu, în gândul Său, a putut avea Mielul înjunghiat înainte de întemeierea lumii și să răscumpere acea parte. El trebuia să o răscumpere pentru că era a Sa, nu avea cum s-o piardă. Aleluia!

„Ea este parte din El. Ea este pe scaun și nu poate fi judecată niciodată. Fiecare din Mireasă este parte din El, iar El nu va pierde pe nimeni. Dar aceasta nu-i privește „pe toți” din Cartea Vieții, pentru că printre ei sunt cei ca Iuda, etc, care fac parte din consemnare, dar numele lor sunt șterse. Îi putem vedea pe cei care vin în zilele din urmă. După ce au făcut lucrări minunate, Isus le spune că nu i-a cunoscut niciodată. El nu i-a cunoscut niciodată. Nu este vorba despre faptul că Isus nu era conștient de existența lor. Faptul că este Atotștiutor, previne aceasta; dar ei nu au fost cunoscuți mai dinainte, ca Mireasa; nici nu au fost cunoscuți mai dinainte ca făcând parte dintre cei drepți din cadrul celei de-a doua învieri. Ei nu poartă roade (pentru că sunt înafara Cuvântului. (nu au rămas în El) Așadar, ei, au fost condamnați la moarte.

Apoi, așa cum am arătat mai înainte, există cei care au stat de partea Miresei fiind un ajutor și o mângâiere pentru Ea. Numele acestora a rămas în Cartea Vieții și au intrat la Viață veșnică. În cele din urmă, există cei care, asemenea lui Faraon, nu au avut niciodată numele scris în Cartea Vieții, iar aceștia sunt și ei aruncați în Iazul de foc.

Astfel, bobul de grâu care a devenit plantă pentru seceriș, este consemnarea bisericii. Și așa cum nu toată planta de grâu este sămânță de grâu, și cum nu toată planta este folosită la seceriș, la fel este și cu biserica: nu toată biserica este Mireasa, și nici nu îi este dată Viață veșnică, ci o parte din ea este strânsă în grânar, o parte din ea este păstrată pentru a intra la Viață veșnică, la a doua înviere, iar o parte din ea, este socotită pleavă și este arsă în iazul de foc. Aceasta este exact ceea ce a spus Ioan Botezătorul și Isus, pentru că Ioan a spus că grâul va fi adunat, iar pleava va fi arsă.

Isus a spus: „Legați neghina, apoi adunați grâul”. Mișcarea ecumenică va aduna biserica neghină împreună, pentru că mai întâi, trebuie arsă neghina. Cu toate că sfârșitul lor este focul, ei nu vor fi arși la legare, ci sunt păstrați pentru o dată mai târzie, care este la sfârșitul celor o mie de ani sau a doua înviere. Dar de îndată ce neghina este legată, Răpirea poate avea loc și are loc, cândva între legarea neghinei și descoperirea antihristului.

Atunci va veni ziua în care toți vor sta împreună, așa cum a văzut Daniel. Împăratul va fi acolo cu Mireasa Sa, iar înaintea lor vor fi mulțimile care vor fi judecate. Da. Toți sunt acolo. Toate cărțile sunt deschise și este făcută o expunere finală a tuturor. Secerișul este într-adevăr încheiat. Cărțile odată deschise, sunt încheiate.”

Vedeți, această analogie ar trebui să facă lucrurile mai ușoare pentru noi. Cartea Vieții este consemnarea întregii plante de grâu, dar nu toată planta are Viață veșnică sau sămânță de grâu, ci ea se află acolo pentru a sprijini venirea la suprafață a seminței de grâu.

Pentru mine, cea mai ușoară cale de a explica aceasta, este de a privi spre ceea ce are loc acum în Israel. În momentul de față, în Israel, cred că sunt  în jur de șase sau opt milioane de evrei. Dacă Mireasa ar fi răpită chiar acum, astăzi ar exista șase milioane de evrei în Palestina. Dacă noi am fi răpiți, ar exista doi martori cu Duhul lui Ilie și al lui Moise care ar predica acestor evrei. Câți dintre ei sunt sămânța aleasă? O sută patruzeci și patru de mii. Din câți? Din șase milioane. Iar până în momentul în care aceasta se va împlini, poate vor fi mai mulți, adică în jur de opt milioane, zece milioane sau mai mulți. Dar, numai o sută patruzeci și patru de mii sunt aleși. Numai o sută patruzeci și patru de mii vor primi Mesajul acestor doi profeți. Numai o sută patruzeci și patru de mii vor locui în Mileniu cu Hristos și cu Mireasa. De ce? De ce Dumnezeu procedează astfel? De ce a scos Dumnezeu două milioane de oameni din Egipt? Doar pentru a avea o mână de oameni care să intre în țară cu cea de-a doua generație?

Există prorocii așezate în Biblie despre întoarcerea diasporei, a generațiilor, despre Israel care va reveni la locul său, iar noi vedem aceasta împlinindu-se înaintea ochilor noștri. Am învățat despre aceasta, am văzut-o. O sută patruzeci și patru de mii de oameni nu pot face aceasta; o sută patruzeci și patru de mii de oameni nu pot zidi o țară; nu pot forma o economie; nu pot avea un guvern, o armată, nu pot avea toate lucrurile de care are nevoie o națiune pentru a împlini Cuvântul.

Este nevoie de mai mulți oameni decât de o sută patruzeci și patru de mii, iar Dumnezeu știa că urma să cheme doar o sută patruzeci și patru de mii. Dar pentru a avea o sută patruzeci și patru de mii la locul potrivit și la timpul potrivit, pentru Mesajul potrivit, El a trebuit să aibă acest sistem de sprijin, care urma să zidească o economie, un guvern, urma să aibă o armată care să ofere protecție, urma să aibă o ordine religioasă a zilei, care să ofere învățătură, să aibă toate aceste lucruri pentru ca la timpul potrivit, El să poată veni jos și să-i cheme pe cei o sută patruzeci și patru de mii. Ceilalți nu sunt aleși. Dacă aceasta ne rănește sentimentele, trebuie să privim la Dumnezeu care stă pe scaunul de domnie și să spunem: „Doamne, Tu ești drept, iar Cuvântul Tău este adevărul”. Dar ceilalți? Ei sunt sistemul de sprijin. Noi știm că doar cei aleși vor fi adunați în grânar. Dar ceilalți, ce se va întâmpla cu ei? Dacă dorim să știm ce se va întâmpla cu ei, trebuie să mergem la judecata de la Tronul alb, la Matei 25, la separarea dintre oi și capre. Apoi vom ști ce se va întâmpla cu ei.

Ceea ce vreau să subliniez, este faptul că nu toți sunt pierduți. Când vom ajunge la judecata de la Tronul alb, unii dintre ei, cei al căror nume au fost scrise în Cartea Vieții, vor intra la Viață veșnică, iar cei al căror nume nu au fost scrise în Carte, vor fi aruncați în Iazul de foc. Așadar, acesta nu este sfârșitul poveștii.

Noi trăim aici într-o zonă mai rurală a țării, avem grâu pe care-l cultivăm, dar când secerăm grâul, aruncăm restul plantei? Nu. A auzit cineva de paie? Despre aceasta vorbea  fratele Branham. Există o porțiune a plantei de grâu care se numește pleavă, și care este aruncată în vânt. Ea este pur și simplu dusă, nu există nădejde pentru ea, este luată de vânt. Dar planta în sine este păstrată pentru că are valoare și are un scop. Care a fost scopul ei? Bobul nu ar fi ajuns niciodată la viață dacă nu ar fi existat planta. Este adevărat? A fost importantă pentru procesul de creștere, de aceea Dumnezeu i-a dat o răsplată. Ea va primi intrare la Viața veșnică și i se va permite să locuiască în cerul și pământul nou.

Este ca în cazul unui grădinar care merge în grădina sa și seamănă semințe. Scopul semănării este de a obține alte semințe. El nu seamănă grâu ca să obțină paie, deoarece nu  paiele sunt rezultatul la care a dorit să ajungă, pentru că așa ar ajunge la sapă de lemn. El a semănat grâu ca să obțină grâu, dar în acest proces, el urma să aibă tot acest sistem-suport, această plantă de care avea nevoie. A avut nevoie de toată planta pentru a susține tot procesul, pentru a ajunge la fotosinteză, pentru a o proteja de vânt; toate aceste lucruri sunt necesare pentru ca sămânța să poată ajunge la viață. O parte din aceasta este pleava, care este luată de vânt, arsă de foc, dar o parte din plantă este păstrată și îi este acordată intrarea în Împărăție, fiind păstrată pentru ea înainte de întemeierea lumii; i se acordă intrare la Viața veșnică. Așadar, nu totul este pierdut. Tot ce se află în Carte, va fi în cerul și pământul nou.

O secțiune, o parte, este secțiunea Vieții veșnice sau a grâului, a bobului de grâu care vine la Viață. Cealaltă parte este secțiunea sistemului-suport de care a fost nevoie pentru ca această sămânță să vină la Viață, iar cât timp cei din acest sistem-suport, nu fac nimic rău ca numele să le fie șters din Carte, vor intra înăuntru.

Dacă dorim să vorbim despre har, acesta este harul. Nu sunt parte din Hristos înainte de întemeierea lumii, nu sunt în El, nu sunt morți în Hristos, nu sunt prezenți la prima înviere, nu sunt parte din Dumnezeu, dar cu toate acestea, dat fiind faptul că ei au slujit scopului pentru care i-a rânduit Dumnezeu, și pentru că au făcut-o cu credincioșie și nu au respins niciodată Mireasa, nu au respins Cuvântul niciodată și venirea Cuvântului, Dumnezeu, în harul Său nemărginit, le-a dat intrare la Viața veșnică. Îmi place un astfel de Dumnezeu. El va merge mai departe decât să secere propriul grâu, mai departe decât să-Și ia proprii copii, ci oricine este un sprijin, un ajutor pentru venirea la suprafață a acelei Vieți, va fi răsplătit de El. Amin! Noi suntem recunoscători pentru aceasta. Să privim la aceste lucruri în Cartea Epocilor Bisericilor.

„Acum, sunt sigur că ați observat că cei al căror nume au fost în Cartea Vieții, au fost parte din rânduiala religioasă a acelei zile care se învârtea în jurul adevăratului Dumnezeu și închinarea la El, deși nu se închinau în conformitate cu Adevărul (Cuvântul), dar asemenea lui Iuda, ei nu au mers până la capăt. Vedeți, Dumnezeu l-a ales pe Iuda. El a fost instruit în Adevăr, împărtășea cunoștințe despre taine; a avut o slujbă a puterii ce i-a fost acordată, a vindecat bolnavii și a scos afară diavoli în numele lui Isus. Dar când a venit confruntarea, el s-a vândut pentru aur și putere politică. El nu a mers sus în Rusalii pentru a primi Duhul lui Dumnezeu și nu a primit Duhul. Să nu faceți o greșeală cu privire la aceasta, o persoană care este cu adevărat botezată de Duhul Sfânt în Trupul lui Hristos, primind plinătatea Duhului, va fi tot timpul în Cuvânt. Aceasta este dovada botezului cu Duhul Sfânt.”

De aceea, dacă tu crezi că ai primit botezul Duhului Sfânt și poți vedea Cuvântul, și dacă fratele Branham aduce o descoperire asupra Cuvântului care nu este pe gustul tău și dacă ai o părere diferită și nu dorești să o iei pe acea cale, aceasta este o dovadă clară că nu ai primit botezul Duhului Sfânt și este timpul să te pui pe genunchi și să zici: „Doamne, oare am eu cu adevărat botezul Duhului Sfânt? De ce îmi este greu să împlinesc Cuvântul Tău? Îmi este greu chiar și să cred Cuvântul Tău”.

Dumnezeu a venit și a restituit Cuvântul deplin. Cuvântul deplin este egal cu Viața deplină. Când Cuvântul a fost restituit în totalitate, Viața a putut să se întoarcă în plinătate asupra credinciosului. Amin! Când am avut un Cuvânt parțial, cel care Îl primea, primea botezul Duhului Sfânt. Aceasta s-a întâmplat în ziua lui Luther, a lui Wesley, în fiecare zi în care a fost disponibil. Credința într-un Cuvânt parțial, punea o pecete peste credincios, o pecete până în ziua răscumpărării, botezul Duhului Sfânt. Dar de îndată ce Cuvântul deplin a fost descoperit, Cuvântul parțial nu avea cum să mai funcționeze, pentru că acum, Cuvântul deplin ne-a dat acces la Viața deplină. Și pentru că Viața deplină este disponibilă, este nevoie de Cuvântul deplin pentru a accesa Viața deplină. Cuvântul parțial nu va mai funcționa. De aceea, pentru că Hristos a venit jos și a deschis cele șapte Peceți, avem o manifestare a descoperirilor pecetluite în Carte, care au fost ascunse în Noul Testament, dar acum au fost descoperite în mod clar înaintea ochilor noștri. Acum, Cuvântul Wesleyan, luteran sau penticostal nu va mai funcționa. De aceea, El a spus să nu avem nicio îndoială cu privire la aceasta.

Cei care sunt cu adevărat sămânță, cei care sunt germenele rânduit mai dinainte al Vieții veșnice, vor primi tot Cuvântul și vor fi tot timpul în Cuvânt. Nu mai există timp pentru parțial.

 Fratele Branham a spus în mesajul Semnul: „În ziua lui Luther, am avut Mielul. În ziua lui Wesley, am avut Mielul, dar astăzi am avut Viața.” Noi trebuie să primim Viața, Cuvântul deplin, Viața deplină. Amin!

Să mai citim încă un paragraf, apoi, cred că vom încheia.

„Întrebarea care se ridică este, de ce se găsesc acești oameni drepți la judecată?”

Când mergem la Matei 25 și la Apocalipsa 20, la Judecata de la Tronul alb, putem vedea că unii sunt considerați drepți, iar alții, nu. Întrebarea care se ridică este: „De ce sunt acolo acești oameni drepți?” Pentru că noi știm că Mireasa nu se află la judecată. Ea va fi prezentă, dar nu va fi judecată.

„Nu mai există niciun alt loc în care ei pot apărea pentru că nu există decât două învieri.” 

Aceasta pare destul de ușor. Dacă cineva nu ajunge la prima înviere, trebuie să aștepte cea de-a doua înviere, pentru că de prima înviere  au parte doar cei care sunt în Hristos, care erau în El înainte de întemeierea lumii, și au fost pecetluiți în El prin botezul cu Duhul Sfânt.

„…pentru că nu există decât două învieri. Și pentru că  ei nu s-au putut califica pentru prima înviere, trebuie să vină la a doua, care este o înviere pentru judecată. Cei care se califică pentru prima înviere (Mireasa) nu sunt la judecată. Ioan 5:24: „Adevărat, adevărat vă spun că Cel care ascultă Cuvântul Meu și crede în Cel ce M-a trimis, are viață veșnică” (credinciosul are deja Viața veșnică, o posedă acum), „și nu va veni la judecată, ci a trecut (pentru totdeauna) de la moarte la viață”. Dar fiți atenți: cu toate acestea, Isus a avut un alt grup în gândul Său, care la o anumită înviere urma să primească Viață veșnică. Ei O vor primi la înviere, nu O vor primi mai înainte în calitate de mădulare a Miresei. Ioan 5:28-29:

„Nu vă mirați de lucrul acesta, pentru că vine ceasul când toți cei din morminte vor auzi glasul Lui

şi vor ieși afară din ele. Cei ce au făcut binele vor învia pentru Viață, iar cei ce au făcut răul vor învia pentru judecată.”

Cu toții știm că Ioan 5:28-29, NU este Răpirea, pentru că numai cei morți în Hristos se vor ridica din morminte în acel timp alături de Mireasa aflată în viață, care încă se află pe pământ. 1 Tesaloniceni 4:16-17:

„Căci Însuși Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbița lui Dumnezeu, Se va coborî din cer şi întâi vor învia cei morți în Hristos.

Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiți toți împreună cu ei în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul.”

Dar în Ioan 5:28-29, este scris: „cu toții se vor ridica din mormânt”. Aceasta este aceeași înviere, despre care ne  vorbește Apocalipsa 20:11-15, unde CEI MORȚI au fost aduși înaintea Domnului și judecați în conformitate cu faptele lor, iar cei al căror nume nu au fost găsite în Cartea Vieții au fost aruncați în iazul de foc.

Vedeți cum i-a scris el aici pe cei morți cu litere mari? Pentru că ei nu au viață veșnică. O parte din ei, vor primi viață veșnică sau intrare la viață veșnică, dar ei nu au o deja, și din această cauză sunt numiți „morți”. De aceea, când un sfânt adoarme, el nu este mort. Amin!

Dacă Domnul va zăbovi, iar eu voi trece și voi veți fi nevoiți să mă îngropați undeva pe aici, să nu scrieți niciodată pe piatra mea de mormânt că eu am murit, ci să scrieți: „Chiar aici, doarme trupul lui Chad Lamb”, pentru că noi nu putem muri.

Isus se uita la apostolii Săi și spunea: „Cel care crede în Mine, nu va muri”. Dar toți au murit, corect? În viața lor firească, au murit toți, dar Isus le spunea: „Voi nu puteți muri” și: „nimic nu vă va vătăma”. Știți cum au murit unii dintre ei? „Și nimic nu vă va vătăma”. El nu făcea referire la viața firească, ci făcea referire la viața duhovnicească. „Și nimic nu vă va vătăma. Nu veți putea fi despărțiți de Dumnezeu, nu veți putea muri niciodată”. O, Aleluia!

În ce parte a Cărții vă aflați? Unde vă vedeți în Ea? Eu sunt atât de mulțumitor pentru că mă pot vedea în secțiunea unde este consemnată Viața veșnică, iar numele meu nu poate fi șters din acea Carte. De ce? Pentru că am făcut parte din El dinainte de întemeierea lumii. Care este dovada? Doresc să mănânc fiecare parte din Hristos. Doresc aceasta. În mine, nu în trupul meu, nu din mintea mea, ci în mine există o dorință, Și doresc fiecare parte din Hristos. Doresc s-o iau înăuntrul meu, să mă bucur de ea, s-o mănânc. Aleluia! De ce? Din pricina a cine sunt eu. Am fost luat din El, iar acum, când El îmi este arătat, voi intra în El. Acesta este Mesajul orei, Hristos arătat. Este Isus Hristos, arătat ochilor voștri, iar dacă ați ieșit din El, și faceți parte din El, văzându-L arătat, Îl doriți. De aceea, Mesajul orei nu este o provocare, nu este greu. „Îmi doresc să cred în El”. Dacă ești în El înainte de întemeierea lumii, vei putea. Poate vei întâmpina dificultăți pentru că este diferit de gândirea ta, dar în interior, oh, Doamne, „Eu am ieșit din El, iată-L acolo! Voi intra la El.” Amin! Aceasta este o consolare pentru mine, Dumnezeu a fost bun cu noi. Amin! Să ne ridicăm în picioare.

Zilele trecute ascultam o predică, cred că este vorba de Unirea invizibilă a Miresei lui Hristos, deși nu sunt foarte sigur. Fratele Branham vorbea despre puiul de vultur care s-a născut în curtea găinilor, fiind clocit de o găină. El se afla acolo, fiind o găină ciudată, nimic nu mergea bine, lui nu-i plăcea ceea ce le plăcea celorlalți, dar nu știa ce să facă și credea doar că este un pui, un pui rău. El a preumbrit aceasta cu un credincios denominațional. Ei se află în toate aceste biserici, încercând să fie dedicați, făcând numeroase lucruri.

Dar el a spus: „Într-o zi, cineva a zburat pe deasupra, un alt vultur, care a strigat, iar ceva dinăuntrul lui a tresărit.” Aceasta a sunat bine. Acolo jos, cineva a cloncănit, dar el nu a răspuns la acel cloncănit, ci a auzit strigătul acelui vultur și atunci a spus: „Aceasta este!” El nu a trebuit să fie învățat sau să-i fie explicate versete. Când vulturul l-a strigat, el s-a identificat cu strigătul acela. Vulturul nu a trebuit să își subțieze strigătul ca să atragă puiul de vultur. El nu a trebuit să facă astfel încât strigătul să fie jumătate de vultur și jumătate de găină, pentru ca vulturașul să nu se sperie, ci el a strigat, iar vulturașului i-a plăcut.

Același lucru este valabil și astăzi. Dacă dorim să atragem vulturii, trebuie să strigăm ca vulturii. Noi trebuie să spunem ceea ce a spus vulturul, ceea ce este slujba sa, nu ceva ce se află la mijloc. Amin! Vulturii sunt atrași de strigătul vulturului.

De fiecare dată când am ascultat această poveste, mi-a plăcut pentru că m-am pus întotdeauna în perspectiva vulturului din curtea găinilor. Și voi ați fost acolo, nu-i așa? Dar de această dată, când am ascultat-o, ea a avut un impact diferit asupra mea. Am privit la perspectiva mamei vultur.

Fratele Branham a spus că acea mamă vultur a știut că a depus două ouă. Ea nu nădăjduia, nu spera că pe undeva se află un vultur, ea nu spunea: „Dacă aș fi avut mai multă sămânță, aș fi avut o familie”, ci ea știa. Prin cunoștința sa mai dinainte, ea știa că existau două ouă, iar Dumnezeu știe cu exactitate câtă sămânță există. Acel vulturaș nu a plecat niciodată în căutarea identității sale. Din câte știa el, a trăit în curte și urma să trăiască acolo tot restul vieții sale. Dar fratele Branham a spus că mama vultur a plecat în căutarea celuilalt pui, fiindcă știa că acesta se afla pe pământ. Aleluia!  

Nu noi L-am căutat pe Dumnezeu, nu noi ne-am hotărât cândva că nu ne potrivim aici, și că vom pleca și vom găsi undeva Strigătul unui vultur și ne vom urca mai sus. Noi nu aveam nicio idee despre unde ne aflam, nu am avut nici o idee despre care a fost Planul lui Dumnezeu pentru noi până când nu a venit Dumnezeu după noi, deoarece El știa că are mai multe ouă. El a știut că mai exista sămânță, de aceea a plecat în căutarea noastră, și astfel, am auzit Strigătul vulturului, iar ceva dinăuntrul nostru a spus: „O, vai! Ce voi face?” Dar mama vultur a spus: „Sari și dă din aripi, iar eu voi prelua controlul de acolo!” Aleluia!

Noi privim la toate aceste lucruri și spunem: „Nu sunt decât atâția în Cartea respectivă, încă atâția dincolo, dar ce va fi cu cutare și cutare?” De fiecare dată când vorbim despre dreptul lui Dumnezeu de a alege, despre alegere și faptul că El a rânduit totul mai dinainte, despre sămânța veșnică a lui Dumnezeu, ne întrebăm: „Dar cel din junglă? Dar cel care a trăit într-un anumit loc și nu a auzit niciodată Cuvântul Domnului? Dar cel care a trăit în cutare loc și a avut o experiență negativă? Dar despre, dar despre, dar despre?” Dumnezeu este Dumnezeu, sau El este un om? 

Dacă acea mamă vultur știa că avea două ouă și a fost atât de inspirată de cunoștința că avea două ouă, încât aceasta a determinat-o să iasă și să caute cele două ouă, cum este Dumnezeu care știe unde se află copiii Săi? El știe câți va avea și când vor ieși ei la suprafață. El știe unde se află ei pe pământ, fiind responsabilitatea Lui să-Și găsească sămânța. Nu este responsabilitatea seminței să-L găsească pe Dumnezeu.

Oh, dacă am putea, pur și simplu, să-L lăsăm pe Dumnezeu să fie Dumnezeu! Dacă am putea să-L lăsăm să fie desăvârșit, infinit, drept, sfânt, dacă L-am putea lăsa să fie toate aceste lucruri și să încetăm să mai întreținem scenarii despre cine și ce a auzit, ce este cutare sau cutare sau ce se va întâmpla cu cei din jungla din Africa. Dumnezeu are totul sub control; El știe exact ce face. Noi trebuie doar să-L lăsăm pe Dumnezeu să fie Dumnezeu.

Câți dintre noi suntem mulțumitori că Dumnezeu este Dumnezeu? El știa unde eram ascunși undeva după un tufiș. Nu Adam L-a căutat pe Dumnezeu, ci Dumnezeu l-a căutat pe Adam. El se ascundea după copaci și tufișuri, încerca să se ascundă în cazul în care îl căuta Dumnezeu. Și noi ne ascundeam după un tufiș sau sus pe un munte, în pădure, într-o peșteră undeva, acolo unde ne-am aflat, dar El a venit să-Și caute sămânța. Aleluia! El a venit să-Și caute sămânța. Eu doar mă rog ca El să mă folosească pentru a-Și căuta restul seminței Sale, ca să fiu unealta din mâna Sa pentru a striga acest Mesaj și pentru a răspândi Mesajul zilelor din urmă. Să-L strigăm pur și curat, necompromis, nealterat, să spunem doar ceea ce a spus profetul pentru că, dacă există vulturi acolo undeva, ei vor fi atrași de aceasta. Să nu strigăm: „Cloc, cloc, cloc!” Nu, ci doar strigătul vulturului, aceasta fiind tot ceea ce doresc ei să audă. Amin! Să ne rugăm…

-Amin-