SUNETUL NESIGUR

Sunt foarte bucuros că pot să fiu în dimineaţa aceasta aici şi suntem încredinţaţi că binecuvântările bunului Dumnezeu se odihnesc peste fiecare dintre noi. Eu nu am ştiut că voi fi aici, deci este un fel de surpriză. Trebuia să plec în Germania, dar s-a amânat mitingul cu încă o săptămână deoarece, pe stadionul pe care l-am închiriat a avut loc altceva.

Sâmbăta şi duminica viitoare vom fi la campingul metodist din Campbellsville, Kentucky, pentru o campanie de vindecare. Sâmbătă seara va fi un serviciu de vindecare la Campbellsville, iar dacă va fi cu voia Domnului, duminică după-amiază vreau să aduc un mesaj, urmând ca duminică seara să ţin un nou serviciu de vindecare. Localitatea aceasta este aproape de oraşul în care m-am născut şi am crescut eu. Apoi am venit în Indiana. Astfel, cei care aveţi prieteni pe care vreţi să-i aduceţi la serviciul de vindecare, să nu uitaţi că dacă Domnul ne va ajuta, vom fi acolo sâmbătă seara. Cred că vom începe cam pe la ora 7.30. Iubitul nostru păstor va merge cu noi.

Vom ţine slujbe şi la Tabernacol în duminica următoare, dimineaţa şi seara. Acolo va veni şi un lucrător foarte bun care vă va vorbi – este o surpriză. Cei care puteţi să veniţi cu noi este bine, iar cei care nu ne pot însoţi, haideţi la micuţul tabernacol, căci serviciile vor continua ca de obicei în duminica următoare, dimineaţa şi seara.

Pentru că sunt oameni care nu vor putea să ajungă la timp la adunările de la Campbellsville, vom ţine servicii speciale pentru ei şi pentru cei tineri. Astfel, fiecare este invitat cu plăcere la aceste minunate servicii.

Timpul meu este foarte încărcat. Gândiţi-vă numai că dimineaţa la ora 11 plec din Louisville, iar după-amiaza următoare, voi pleca în Luxemburg şi de acolo la Frankfurt, Germania. Doamne, este greu de crezut, nu-i aşa? Aşa de repede! Prin harul lui Dumnezeu, eu am obţinut o linie bună de trecere: PG-9 de aici de la New York şi apoi mai departe prin Pan American, direct la Frankfurt.

Noi vom merge acolo pentru câteva zile, apoi mai departe la Berlin. Acolo mă voi întâlni cu renumitul Hal Herman cu care voi fi două seri. El este un renumit director de cinema, care s-a întors la Domnul la una din adunările de acolo. Prin naştere el este german. Acum este în Germania şi predică Evanghelia într-un cort mare, la Berlin. Acolo vin mii de oameni din spatele cortinei de fier, cu dorinţa de a-l asculta. Acesta este desigur un lucru înduioşător.

Îmi amintesc că o dată am fost la Zurich, Elveţia. Acolo am avut o adunare de o sută douăzeci şi şase de mii de oameni, aşa că nu mai puteam să ieşim decât cu greu. Şi voi ştiţi cum se întâmplă, cât este de înduioşător faptul că oamenii vin şi cer să te rogi pentru ei sau să le spui ce vrea Domnul cu ei.

Şi Domnul mi-a zis: „Ieşi afară şi du-te către malul lacului. Elveţia este o ţară foarte frumoasă.” Atunci am spus: „Billy, vino cu mine.” El mi-a răspuns: „Tată, tu vei avea probleme dacă mergi afară şi va fi nevoie de intervenţia poliţiei ca să te scoată dintre oameni.”

„Bine”, am răspuns eu, „dar Domnul mi-a spus să merg spre malul lacului.”

Astfel, am pornit pe jos printre germani, elveţieni, francezi, italieni, etc., care erau veniţi la adunare, dar nu   m-a recunoscut nimeni. Eu obişnuiesc să mă deghizez puţin aşa că nici chiar propriul meu frate nu m-ar putea recunoaşte.

Deci am mers până la malul apei şi ne-am aşezat. Atunci Billy mi-a zis: „Păi, tu ştii tată, că oamenii mă cunosc pe mine.”

„S-ar putea”, am răspuns eu, „însă Domnul a spus să vin aici sus.”

„Dar ce vrea Domnul să faci aici?” Voi ştiţi cum sunt copiii de nerăbdători.

„De aceasta Se îngrijeşte El,” am răspuns eu. Vedeţi? Şi spunând aceasta, am început să ne plimbăm de-a lungul ţărmului. Curând am văzut un bătrân care citea ceva şi plângea.

„Iată-l”, am zis eu. „Acesta este!”

Billy mi-a răspuns: „Vrei să mergi să vorbeşti cu omul acela?”

„Nu”, am răspuns eu, „el va veni şi va vorbi cu mine. El vine de departe şi are o problemă urgentă. Priveşte-l atent şi vezi dacă nu are ceva pentru mine. El vine în legătură cu braţul unei femei. Înţelegi?”

„De unde ştii?”

„Eu am avut o vedenie şi acesta este omul din vedenie.” Apoi am continuat: „Priveşte în partea cealaltă şi treci mai departe pe lângă el.”

Noi am mers liniştiţi mai departe, apoi Billy   mi-a zis: „Tată, omul acela ne urmează.”

„Ştiu, am răspuns eu. După cotitura aceea urmează un poduleţ şi acolo va păşi înaintea noastră, depăşindu-ne chiar pe pod. Fii atent dacă nu va fi chiar aşa.” „Bine!”

Astfel, ne-am continuat drumul. El a mers înaintea mea şi m-a depăşit chiar pe poduleţ, apoi a zis: „Fratele Branham?”

Şi-a luat traista şi din ea a scos ceva, paşaportul lui. El era din Rusia. Şi înăuntru avea şi o batistă peste care dorea să mă rog şi s-o rup în şase fâşii, ca s-o ducă apoi la femeia care s-a vătămat la mână şi nu se vindeca nicicum. Ea era mama a cinci copii. Şase fâşii. Vedeţi, era perfect!

Eu i-am privit paşaportul. El era din Rusia, din spatele cortinei de fier. Gândiţi-vă cum a privit Domnul la acel sărman rus. Eu l-am întrebat câţi ruşi mai sunt, şi el a răspuns: „Noi suntem câteva sute, care am trecut prin linii şi am venit aici jos la adunarea dumneavoastră.”

„De unde ai ştiut că sunt aici?”

„Noi am auzit anunţul făcut la postul elveţian,” a răspuns el.

„Ai auzit vreodată de serviciile mele?”

„Când a fost înviat băieţelul din Finlanda vestea s-a răspândit în toată Rusia. Acest lucru s-a întâmplat doar pentru ca Dumnezeu să arate că are copii pretutindeni. El are, nu-i aşa?”

Şi Hal Herman, mi-a spus: „Billy, noi vom fi acolo…” Voi ştiţi, aceasta este aproape de linie, la Berlin. El mi-a zis: „Acolo vor fi poate cinci sau zece mii de oameni, în picioare. Când se termină serviciul, după zece minute nu mai vezi nici măcar o persoană. Ei pleacă prin pasajele subterane, înapoi în spatele cortinei de fier, fiindcă vin acolo ca şi cârtiţele.”

Aceasta se întâmplă ca să dovedească faptul că în ciuda ateismului, fascismului, nazismului sau comunismului, Lumina Evangheliei nu se va stinge niciodată. Ea este încă în inimile oamenilor şi va mărşălui tot înainte, tot înainte. Ea nu se va termina niciodată, pentru că Isus a spus:

„Pe această piatră, voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor putea birui.”

Nu este minunat că motivul pentru care staţi în această clădire veche, mică şi supraîncălzită, este că înăuntrul vostru este Ceva ce cheamă, o putere ascunsă despre care lumea nu ştie nimic? Numai cei ce au fost părtaşi ştiu despre ea.

Funcţionează difuzoarele de sus? De curând abia am putut să-l aud pe preaiubitul meu frate, din cauza ventilatoarelor.

Noi suntem foarte bucuroşi să vă vedem în această dimineaţă caldă. Să nu uitaţi serviciul de miercuri seara, de la Tabernacol. Cred că îl veţi putea asculta pe fratele Neville, pentru că sâmbătă va merge jos la Campbellsville, pentru un serviciu.

Sunt foarte bucuros că pot s-o văd pe micuţa Edith şi familia Wright, care este prezentă din nou aici, în dimineaţa aceasta. Este aici şi sora Lawton şi mulţi alţii.    Mi-ar face plăcere s-o aud pe sora Angie cântând (şi la fel şi pe ceilalţi) cântarea: „El călăuzeşte vulturul fără cărare.” Mie îmi place mult cântarea aceasta.

Am încercat să dau mâna cu fratele Fleeman şi să vorbesc puţin cu el. Da, am primit ceva şi nu ştiu exact despre ce este vorba. Să vedem (Fratele Branham citeşte o cerere pentru rugăciune). Cineva doreşte o rugăciune pentru un mădular, pentru o persoană.

Ei bine, în ultima duminică seara, am avut o adunare minunată la Biserica „Uşi Deschise,” unde Domnul a făcut o mare minune. Casa a fost plină şi noi am avut un timp minunat.

Oh, este o vreme foarte călduroasă, dar cu toate acestea, Îi mulţumim lui Dumnezeu că putem să fim aici, în casa Domnului, pregătiţi pentru slujbă. Să ne rugăm.

Tată ceresc, Îţi mulţumim în Numele lui Isus, Fiul Tău preaiubit, pentru tot ce ai făcut pentru noi. Tu ne-ai iertat păcatele şi ne-ai chemat la această minunată şi uimitoare părtăşie a suferinţei Lui, la această părtăşie a slavei Sale, care a urmat învierea, ca să ştim cu certitudine că Isus a înviat din morţi şi astăzi este viu în mijlocul nostru. Cât de mult Îl iubim pentru tot ce a făcut! Să Îl vedem cum vindecă bolnavii, aşa cum a făcut-o seara trecută cu fetiţa aceea oarbă care a început să se plimbe prin clădire dovedind poporului că El a înviat din morţi şi că lucrează!

Te rugăm, o Marele nostru Dumnezeu înviat, Dumnezeul tuturor dumnezeilor, Autoritatea supremă peste toate lucrurile care există în ceruri şi pe pământ, Conducătorul şi Făcătorul nostru, da, Te rugăm să îngădui ca marea Ta Fiinţă divină să ne binecuvânteze astăzi, şi marea Ta Majestate să intre în fiecare inimă, în dimineaţa aceasta, ca să preia controlul asupra tuturor.

Te rugăm şi Îţi cerem aceasta în Numele lui Isus, spre slava lui Dumnezeu. Amin!

Mi-ar place să citim puţin din epistola întâia către Corinteni, ca să avem baza de plecare pentru ceea ce vreau să vă spun.

Eu mi-am luat notiţe despre diferite lucruri pe care vreau să vi le spun cu privire la servicii, precum şi ceva ce   s-a întâmplat zilele trecute. Sper că în felul acesta nu voi uita nimic!

Acum, să citim din 1 Corinteni, pentru că Cuvântul lui Dumnezeu are întotdeauna prioritate. El este pe primul loc! Să ţineţi Cuvântul Lui!

Să citim deci din capitolul 14, începând cu versetul 6-8:

„În adevăr, fraţilor, de ce folos v-aş fi eu, dacă aş veni la voi vorbind în alte limbi şi dacă cuvântul meu nu v-ar aduce nici o descoperire, nici o cunoştinţă, nici prorocie, nici învăţătură?

Căci şi lucrurile neînsufleţite, care dau un sunet, fie fluier, sau alăută; dacă nu dau sunete desluşite, cine va cunoaşte ce se cântă cu fluierul sau cu alăuta?

Şi dacă trâmbiţa dă un sunet încurcat, cine se va pregăti de luptă?”

Iar din Psalmul 32, citim următoarele:

„Ferice de omul, căruia nu-i ţine în seamă Domnul nelegiuirea.” (v.2.)

Omul binecuvântat este un om deosebit. Tot David spune în Psalmul 1 că:

„Omul binecuvântat este ca un pom sădit lângă un izvor de apă, care îşi dă rodul la vremea lui…”

„nu tot aşa este cu cei răi… căci calea păcătoşilor duce la pierire.”

Dar omul binecuvântat este omul lui Dumnezeu.

Şi pentru că astăzi nu suntem chiar aşa de mulţi în locul acesta şi ca atare sper să nu vă fie nici prea cald, aş vrea ca în cele câteva minute – cam 45 de minute – să discut cu voi ca de la inimă la inimă.

În Tabernacol nu prea am ocazia să fac aceasta, iar în adunările se afară nu pot s-o fac nici atât, pentru că subiectele de afară se referă întotdeauna la vindecarea divină. În ce priveşte adunările din celelalte biserici, acolo sunt oameni de diferite credinţe, care aparţin de diferite denominaţiuni, astfel, trebuie să fiu atent ce spun ca să nu rănesc pe nimeni. Uneori se întâmplă că, cu toate că Cuvântul este vestit clar şi simplu, răneşte pe unii! Ca urmare, cel mai bun lucru pe care îl pot face este să rămân doar la principiile fundamentale ale lui Isus Hristos, la moartea, înmormântarea, învierea şi la puterea şi dragostea Lui pentru oameni. În felul acesta nu se poate face nici o confuzie.

Pe mine nu mă interesează la ce biserică aparţin oamenii. Lucrul principal este ca ei să fie creştini. Nu contează că eşti protestant, metodist, baptist sau orice altceva ai fi, ceea ce contează este ca tu să fii creştin. Acesta este principalul!

Hristos nu priveşte la ce biserică aparţii, pentru că toate acestea vor pieri în curând. Ele se vor prăbuşi şi nici nu ne vom mai aminti de ele. Dar principiul creştinismului este condiţia pe care o pune Dumnezeu în faţa inimii! Şi acesta este lucrul asupra căruia nouă ne place să ne concentrăm.

 Care este acest principiu? Să nu-l cunoşti pe un frate după biserica de care aparţine sau după hainele cu care se îmbracă, ci după ceea ce este în inima lui.

Mesajul meu din dimineaţa aceasta, este: „SUNETUL NESIGUR!”

Există multe lucruri care dau sunete şi există multe sunete neclare. Astăzi, peste tot este nesiguranţă. Oriunde priveşti, în orice naţiune, vezi numai nesiguranţă.

Întâlnirile celor patru mari puteri arată că ei vin împreună, dar deşi scriu declaraţii, există o incertitudine dacă partea cealaltă se va ţine sau nu de angajamentul luat. Este o incertitudine dacă mâine va ploua sau va fi vreme frumoasă. Este incertitudine în fiecare lucru pe care-l priveşti, în afară de unul singur, şi acesta este Hristos!

Înţelegeţi? El este singurul pe care puteţi să vă bazaţi, care este sigur!

Şi mai există un alt lucru absolut sigur pentru fiecare persoană de aici. Vreau să vă insuflu încă de la început acest lucru.

Nu este sigur că veţi trăi până la terminarea acestui serviciu! Nu este sigur că vă veţi mai întoarce vreodată aici! Nu este sigur că veţi mai apuca un alt an! Dar există un lucru care este absolut sigur: MOARTEA şi JUDECATA care o va urma! Voi sunteţi atât de siguri de acest lucru, pe cât este de sigur că Dumnezeu este în cer.

Tu nu poţi aranja o întâlnire cu soţia ta şi să-i spui: „Scumpo, vin să te iau din cutare loc,” pentru că poate interveni ceva şi atunci nu mai poţi face ce ai spus. S-ar putea să nu fii în stare să mergi acolo.

Poate îi spui celui mai bun prieten al tău: „Frate, am să te întâlnesc. Eu doresc să fac un anumit lucru, şi anume,   să-ţi las banii mei sau îţi voi lăsa maşina mea!” În jurul acestor lucruri sunt numai incertitudini. Dar există un lucru sigur şi acela este: că toţi veţi muri şi apoi vine Judecata!

De aceea, vă rog să purtaţi tot timpul în inima voastră aceste lucruri, în timp ce vom vorbi despre nesiguranţă.

Există oameni care se gândesc în felul următor: „Dacă mergem la biserică şi auzim o predică mai bună din când în când, totul este în ordine!”

Este cald, am început să transpir, iar aerul rece care vine de la ventilator, mă face să răcesc.

Astăzi aş vrea să vă învăţ unele lucruri pe care trebuie să le ştiţi. Ele vă vor face mai buni şi vă vor ajuta de-a lungul drumului. Nădejdea mea este că Dumnezeu vă va face să vă daţi seama cum trebuie să fiţi şi ce ar trebui să fiţi! Iar ceea ce vă voi spune vouă, mă va face şi pe mine să-mi dau seama că trebuie să fiu mai bun decât sunt şi decât am fost.

Doresc ca în fiecare zi să mă lase să mă ridic numai puţin mai sus, mai aproape de Hristos. Pentru aceasta ne-am adunat noi aici în dimineaţa aceasta, cu toată sinceritatea şi curăţia inimilor noastre.

Eu cred că noi nu am venit în această zi călduroasă la biserică, numai de dragul de a veni, ci am venit pentru un anumit lucru şi anume, pentru Hristos. Voi nu veniţi aici ca să mă ascultaţi pe mine, deşi eu mă străduiesc să fac totul cât se poate de bine. Eu însă nu pot să trag pe nimeni la Dumnezeu şi nimeni nu poate să facă aceste lucru, afară de Hristos.

Voi veniţi să ascultaţi cântările probabil. Este bine să cântăm, şi nouă ne plac mult, dar cântările nu pot să atragă pe nimeni la Hristos. Duhul Sfânt este Acela care-i atrage pe oameni la Hristos! Înţelegeţi?

Propovăduirea nu poate să-i atragă, deşi noi ne străduim să o facem cât mai bine. Eu şi păstorul facem totul cât putem de bine, pentru ca oamenii să fie atraşi la Hristos, prin Cuvântul Evangheliei, dar Duhul Sfânt este Acela care atrage inimile şi dă un sunet sigur.  Noi putem să predicăm Evanghelia despre ceea ce credem că este drept, dar Duhul Sfânt este Acela care face ca sunetul ei să răsune în inima noastră. Acela este un sunet sigur!

„Multe căi i se par bune omului, dar la urmă duc la moarte.”  (Proverbe 16.25).

Eu m-am îndepărtat puţin de la subiect, dar aş vrea să vă amintesc de o persoană legendară, şi anume doamna Jonh Doe. Ea a fost crescută în biserică şi a fost o femeie foarte bună, care L-a iubit pe Dumnezeu. Oh, ea a mers la biserică cu mama ei şi a fost învăţată să facă ce este drept.

 Dumnezeule, Te rugăm să ne dat cât mai multe mame de „modă veche” care să-i înveţe pe fete şi băieţi ce este drept ca să poată deosebi binele de rău! Noi avem foarte multă nevoie de aceasta! Astăzi, avem o mulţime de exemple negative, tinerii fiind prinşi de fumat, băutură, chefuri, şi asta pentru că mamele lor nu şi-au făcut datoria.

Acum observaţi: trupul uman, alcătuirea şi anatomia noastră normală, nu este făcută ca să păcătuiască, ci ca să trăiască în neprihănire, să-L slujească pe Dumnezeu.

Dumnezeu nu v-a făcut numai ca să lucraţi, să veniţi acasă şi să vă iubiţi copiii. Toate acestea sunt bune, Dumnezeu v-a făcut ca să lucraţi; Dumnezeu v-a făcut ca să veniţi acasă, să vă iubiţii copiii, soţia; Dumnezeu a făcut ca soţia să fie credincioasă şi să-şi iubească bărbatul; Dumnezeu a făcut ca copiii să-şi iubească părinţii – pe mama şi pe tatăl lor. Toate acestea sunt bune, dar ele sunt numai baza pentru ceea ce v-a făcut Dumnezeu.

El te-a făcut ca să fii un închinător al Lui. Tu poţi să te închini la ceva, indiferent ce este aceasta. Poate că o respecţi pe soţia ta. Poate că îi respecţi pe copiii tăi… Poate venerezi orice: automobilul, etc… îţi venerezi plăcerile. Da, tu vei venera ceva pentru că în om este acest simţământ de a se închina la ceva. Dar noi vrem să ştim la ce să ne închinăm.

Isus i-a spus femeii de la fântâna Samariei că: „Voi vă închinaţi la ce nu cunoaşteţi; noi ne închinăm la ce cunoaştem, căci mântuirea vine de la Iudei.” (Ioan 4.22).

Atunci femeia a început să-i spună că: „Unii spun să ne închinăm pe muntele acesta, alţii că în Ierusalim trebuie să mergem…”

Dar El i-a spus: „…vine ceasul şi acum a şi venit, când închinătorii adevăraţi se vor închina Tatălui în duh şi adevăr; fiindcă astfel de închinători doreşte Tatăl.” (v. 23).

Eu v-am spus zilele trecute despre detectorul de minciuni. Acum aş vrea să fiţi atenţi! Dacă se pune un detector de minciuni peste tine şi tu încerci să schimbi adevărul, deşi în interiorul tău, în subconştient, este ceva numit suflet, care nu este de acord cu ceea ce spune mintea ta, intelectul nu va putea conduce vibraţia sistemului. Mintea este numai un fel de director. Ea te îndepărtează de Dumnezeu, nu te aduce la El. Tu nu poţi să-L cunoşti pe Dumnezeu prin mintea ta, prin intelect; sufletul este acela care te conduce. Tu eşti ceea ce eşti prin sufletul tău!

Isus le-a spus fariseilor: „Făţarnicilor, cum puteţi spune voi lucruri bune?”

El spunea aceasta atunci când ei Îl numeau „Bunule Învăţător”. El a mai spus: „Buzele vorbesc din prisosul inimii. Voi Mă urâţi, dar cu buzele Mă numiţi „Bunule Învăţător”. Aceasta este făţărnicie!”

Vedeţi, sufletul gândeşte un lucru, iar cu buzele vorbiţi altceva! Ce caz! Ce lucru oribil! Cât de înşelător este un făţarnic! De ce? Pentru că mintea lui spune un lucru, în timp ce sufletul lui spune altceva!

Detectorul de minciuni nu va funcţiona la minte, ci la suflet. El nu va funcţiona pe intelect! Există oameni care pot să schimbe adevărul. Ei îl schimbă! Deşi aceasta este o minciună, o spun atât de bine, că pot amăgi.

Satan este cel mai mare mincinos dintre câţi există, pentru că el a amăgit-o pe Eva, iar acum spune aceleaşi lucruri. Cea mai mare minciună care a fost spusă vreodată, a avut foarte mult adevăr în ea.

Ce fel de persoană aţi fi dacă aţi aduce sufletul din interiorul vostru în armonie cu Dumnezeu, astfel încât sufletul vostru şi Dumnezeu să fie una? Atunci aţi putea cere ce vreţi şi vi se va da.

Mulţi oameni vin la mine în rândul de rugăciune şi-mi spun: „Frate Branham, eu am credinţă din belşug. Parcă am credinţă să mut şi munţii.” Cu toate acestea nu au nici o credinţă! Ei abia au credinţă să vină pe platformă. Totuşi, sunt conştienţi de un lucru: că cred! Ei cred intelectual, cu mintea, iar mintea nu-i va aduce niciodată la Dumnezeu. Mintea voastră are numai argumente, dar Dumnezeu nu are argumente. Dacă tu poţi argumenta, mintea îţi va spune: „Uite, medicul spune că nu pot să trec peste aceasta. Este imposibil!” Medicul, cu intelectul lui, cu inteligenţa şi cu cunoştinţa lui medicală, ţi-a spus cel mai bun lucru pe care l-a învăţat, iar tu, cu mintea ta, iei şi foloseşti ceea ce ţi-a spus medicul… Dumnezeu nu va putea să atingă niciodată punctul acela, atâta timp cât tu umbli după argumente. Dumnezeu nu ne-a făcut ca să trăim prin intelectul nostru! Noi trăim prin Duhul Sfânt care este în sufletul nostru şi care spune: „NU!” la orice argument care se ridică împotriva Cuvântului lui Dumnezeu.

Când Cuvântul lui Dumnezeu spune că este aşa, nu există nimic în lume care să poată sta împotriva Lui! Iar atunci când tu faci ce spune El, ajungi la partea corectă a lui Dumnezeu. Când ajungi jos, tu poţi să ceri tot ce vrei şi ţi se va da, pentru că acolo nu există nimic împotrivă. Acolo nu există argumente.

Haideţi să aruncăm toate argumentele! Ele stau în calea voastră. Daţi la o parte mintea din drumul vostru! Să nu spuneţi ceea ce argumentaţi, ceea ce gândiţi şi ceea ce vedeţi, ci spuneţi ceea ce numeşte Dumnezeu Adevăr! Acest lucru poate veni numai din interior, din inimă, nu din intelect!

Mintea va face ca în ziua Judecăţii foarte mulţi oameni să fie îngrozitor de dezamăgiţi. Va fi îngrozitor să ştie că au trăit în biserică și au făcut fapte bune, că s-au purtat frumos cu vecinul lor, că s-au purtat corect cu toţi oamenii, că au fost credincioşi faţă de biserică şi că în mintea lor au crezut că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, şi cu toate acestea să fie judecaţi în ziua Judecăţii și să fie condamnaţi.

Isus a zis: „Mulţi sunt chemaţi, dar puţini sunt aleşi. Strâmtă este poarta şi îngustă este calea care duce la viaţă şi puţini sunt cei care o găsesc.” (Matei 7.14).

Eu vă spun celor care aţi venit în dimineaţa aceasta aici, că trebuie să vă ridicaţi şi să luaţi aminte la aceste lucruri! Voi sunteţi destul de bătrâni. Aţi auzit destul Evanghelia propovăduită, de aceea s-ar cuveni să fiţi în stare să părăsiţi laptele şi să veniţi la o dietă de Evanghelie solidă, reală, da, să veniţi în locul care se cuvine bărbaţilor şi femeilor!

Pavel a spus: „…voi care de mult trebuia să fiţi învăţători, aveţi iarăşi trebuinţă de cineva să vă înveţe cele dintâi adevăruri ale cuvintelor lui Dumnezeu şi aţi ajuns să aveţi nevoie de lapte, nu de hrană tare.” (Evrei 5.12).

Omul este ceea ce este în sufletul lui. Nu în mintea ta, nu în argumentele tale, nu pentru că zici: „Voi avea o poziţie mai bună pentru că mă voi asocia cu o companie mai renumită dacă devin creştin.” Acestea sunt argumente, înţelegeţi? Voi nu trebuie să faceţi aşa. Să nu faceţi asta! Voi aveţi nevoie de o experienţă nouă, de o naştere nouă, de ceva care să se întâmple în suflet, nu în minte, care să pună la o parte toate argumentele în aşa fel încât să deveniţi o creatură nouă. Atunci sunteţi în Hristos Isus.

Doamna John Doe era o femeie bună. Ea s-a căsătorit cu domnul Doe, care era un bun creştin. La vârsta de treizeci de ani, doamna Doe era foarte activă. Curând ea a început să se asocieze cu vecinii şi cu alţi oameni. Nu cu oameni răi, ci cu oameni buni, oameni religioşi poate chiar din cartierul ei. Ea era cunoscută ca o femeie bună. Dar curând s-a întâmplat ceva: a început să fie atrasă de un alt bărbat: „Păi, este mai atrăgător!” Era mai atrăgător decât bărbatul ei. Şi astfel a început să se îndrăgostească de el.

Acum ascultaţi: Jos în sufletul ei, Cuvântul lui Dumnezeu a început să clocotească şi să spună: „Eşti greşită! Tu ai făcut un jurământ de credinţă: că vei sta lipită de soţul tău până când veţi fi despărţiţi de moarte, indiferent cum arată el comparativ cu altul.”

Nu contează că un bărbat sau o femeie este mai atrăgător, tu eşti legat (de soţul sau de soţia ta) până când vă va despărţi moartea. Dar dacă mergi la intelect, te vei gândi: „Aici este doamna John. Ea a făcut aceasta.” Şi tot argumentând, vei vedea că celelalte femei încep să fie mai demodate, că poartă haine învechite, ba mai mult, că poartă aceleaşi haine şi iarna şi vara, şi cu aceasta, ieşi afară!

Doamnelor, vă rog să mă iertaţi, pentru că nu vreau să vă supăr şi nici să vă jignesc. Eu nu am venit aici ca să vă rănesc, Dumnezeu ştie că vă spun adevărul, dar trebuie să propovăduiesc Evanghelia pentru ca voi să cunoaşteţi adevărul (şi apoi vă priveşte ce veţi face cu El). Când veţi merge să faceţi acele lucruri pe care aţi auzit că nu aveţi voie să le faceţi, veţi argumenta: „Dacă femeia aceasta poate să facă… Ea este vorbită numai de bine. Merge la biserică de fiecare dată şi trăieşte în societatea înaltă. De ce nu pot să fac şi eu ca ea?”

Acestea sunt argumentele minţii, când sufletul îţi spune că nu este bine ceea ce faci. În grădina Eden, Dumnezeu i-a învelit pe bărbat şi pe femeie. El nu i-a dezgolit niciodată, înţelegeţi? Însă tu vii cu argumente, cu scuze: „Păi şi celelalte fac aşa!”

Fetelor tinere, voi să ascultaţi în dimineaţa aceasta ce spune Evanghelia. Da, Evanghelia a spus: „Femeile să se îmbrace modest!” nu indecent, ci cu „haine modeste”, „dar vedeţi, aceasta este fără farmec, dizgraţios”.

Ştiţi ce s-ar întâmpla la Zurich, Elveţia, dacă o femeie ar ieşi pe stradă îmbrăcată ca la noi în America? Ar duce-o imediat la închisoare şi ar declara-o nebună. Desigur.

Când am fost la Roma, Italia, şi am vizitat catacombele, la poartă, în apropierea mormântului sfântului Angelo, era un afiş pe care scria: „Femei americane, vă rugăm să vă îmbrăcaţi în semn de respect pentru cei morţi!” Şi într-o ţară decăzută şi coruptă ca Italia trebuie puse asemenea cuvinte la adresa femeilor americane? Cauza acestor lucruri sunt predicatorii noştri, pentru că nu spun adevărul de pe platformă. Amin. Acesta este adevărul!

Observaţi, femeia merge înainte. Ea crede că este bine ceea ce face, de aceea după un timp îşi părăseşte bărbatul şi pleacă cu altul, de exemplu un comerciant care călătoreşte mult, pentru că este mai chipeş, mai înalt. Dar după ce mai trece o vreme, constată că el nu este la fel ca primul ei bărbat. Vedeţi, nu este la fel de amabil ca şi el. Şi atunci îşi spune: „Oh, am greşit, dar am să mă îndrăgostesc de altul!” Vedeţi? Ea merge înainte, călătoreşte; merge la biserică în continuu pentru că păstorul nu i-a şters numele din registru. Da, ea merge la biserică, dar în acelaşi timp trăieşte cum îi place!

Predicatorul a ştiut să întrebe numai: „Acum uite, doamna Doe, crezi dumneata în Isus Hristos?”

„Da, cred din toată inima mea!” dar faptele, roadele ei, dovedesc că nu este adevărat.

Nu ascultaţi un sunet nesigur! Lăsaţi ca el să răsune de aici din Evanghelie. Prin faptele ei, ea dovedeşte că nu crede, pentru că dacă ar crede nu ar face ceea ce face. Nu, ea nu ar proceda în felul acesta, ar avea alte gânduri şi s-ar lăsa condusă de suflet, nu de minte.

Prima dată, ea L-a întristat pe Dumnezeu atunci când a început să-şi înşele bărbatul. Într-o parte este intelectul ei, iar în cealaltă este sufletul ei, şi între ele este o linie de separare pe care, dacă o trece nu mai poate traversa niciodată înapoi. Gândiţi-vă bine la aceasta. Ea merge tot înainte.

Când începe să păcătuiască împotriva sufletului, care se află înăuntrul ei şi care vorbeşte despre Dumnezeu, ea se lasă condusă de intelect şi lasă sufletul singur.

Biblia spune însă: „Sufletul care păcătuieşte, va muri!” (Ezechiel 18.4,20). „A muri” înseamnă „A separa”.

Atunci, sufletul, conştiinţa, care cândva te atenţiona în tot ceea ce făceai, nu mai este acolo şi tu faci totul prin intelect. Mergi şi aderi la o biserică rece, veche şi formală care nu crede aceste lucruri. Ce va urma? Sufletul care te-a condamnat atunci când ai spus prima minciună, când ai îmbrăcat acele haine imorale, sau când ai făcut prima faptă ruşinoasă, începe să moară şi la un moment dat, nu vei mai simţi nimic. Tu vei merge înainte, dar după o vreme, moartea te va ajunge din urmă.

Tu trăieşti acolo afară. Păstorul tău va veni şi-ţi va spune: „Toate lucrurile sunt în regulă, sora mea. Poţi să pleci liniştită, pentru că totul este în ordine.” Şi ea va crede la fel. Dar va merge tot în jos. De ce? Pentru că are o mulţime de argumente care o fac să creadă că este bine: a mers la biserică; a participat la ajutorările de caritate; a făcut tot ce este bine (aşa gândeşte ea, totul este corect în mintea ei). Ea a urmat îndemnurile minţii: „Ştiu că trebuie să merg la biserică, că trebuie să fiu prietenoasă, că trebuie să mă port frumos cu vecinii. Da, ştiu că trebuie să fac asta şi cealaltă.”

Şi totuşi, ce este aceasta? Ea L-a întristat pe Domnul, fapt pentru care în ceasul morţii, atunci când zace pe patul suferinţei, se trezeşte dintr-o dată şi strigă: „Oh, Dumnezeul meu! Sunt pierdută!” (Fratele Branham bate de două ori în amvon).

Păstorul va spune atunci: „Faceţi-i o injecţie, pentru că delirează!” Şi i se face o injecţie. Ea vrea să spună ceva, dar nu mai poate vorbi, ci bolboroseşte numai ceva. Ce este aceasta? Faptele ei au ajuns-o din urmă înainte de moarte. (Fratele Branham bate de patru ori în amvon).

Dar acest lucru nu este valabil numai pentru femei, ci şi pentru bărbaţii care au respins dragostea lui Isus Hristos,    L-au respins şi L-au batjocorit. Eu sunt absolut sigur că aşa va fi. (Bate de cinci ori). Tu L-ai întristat atât de mult, încât nici nu mai poţi să-L simţi, dar într-o zi toate lucrurile prin care L-ai supărat, vor veni din nou la tine: lucrurile murdare şi rele, flecăriile, sporovăielile, îmbuibările, egoismul, absolut tot ce ai făcut! Ele vor veni din nou la tine atunci când vei fi pe patul de moarte.

Cum a oprit injecţia în aceste zile din urmă, mărturiile a mii de oameni aflaţi pe patul morţii: „Faceţi-i o injecţie şi adormiţi-l, căci vrea să vorbească!”

Ce este aceasta? Sufletul lui l-a ajuns din urmă. Când intelectul se pregăteşte să eşueze, vine sufletul şi duhul. Mintea, intelectul prin care ai trăit, va pieri. (Fratele Branham bate de patru ori în amvon). Dar sufletul pe care l-ai întristat ascultând de intelectul tău, te va obseda în veşnicie. Amin.

Tu să nu asculţi un sunet nesigur, ci să crezi Evanghelia în plinătatea ei. Da, domnule.

Poate veţi zice: „Eu am mers la biserică şi am făcut ce era drept. Mi-am plătit toate zeciuielile.” Totul este în regulă, dar este numai intelectul.

Priviţi, ei încearcă să-i amorţească cu ajutorul injecţiei „hypo” ca să nu mai ştie nimic, iar când sufletul îi ajunge din urmă, încearcă să vorbească pentru că îşi dau seama că argumentele şi mintea lor pier o dată cu creierul.

„Piere o dată cu creierul?” Da, domnule, mintea piere o dată cu trupul tău

Vă voi dovedi aceasta. Detectorul de minciuni nu vă ia mintea. Vibraţia nervilor voştri nu funcţionează în minte, ci în suflet. Amin. Astfel, intelectul vostru moare în clipa în care creierul îşi încetează funcţionarea. (Fratele Branham bate de trei ori în amvon). Când sângele nu mai ajunge la creier şi când nervii încetează să mai funcţioneze, vă ajunge din urmă sufletul.

Sufletul a ajuns-o din urmă şi pe acea femeie, iar ea a strigat: „Dumnezeule sunt pierdută!” Dar ei cred că delirează! Acesta este motivul pentru care îi fac o injecţie ca să adoarmă. Atunci ea nu mai poate să vorbească. Încearcă, se chinuieşte, este în agonie, iar doctorul spune: „Fă-o şi pe cealaltă! Adoarme-o!” şi tot aşa până când îngerul morţii vine şi îi ia duhul. Dar injecţia amorţeşte carnea şi mintea, în timp ce sufletul rămâne treaz şi el ştie că este privit de Dumnezeu. (Fratele Branham bate de două ori în amvon). Sufletul acesta o va obseda prin toate epocile veşniciei.

De unde veniţi voi? Şi unde mergeţi? Voi aţi venit din veşnicie şi aţi păşit într-un spaţiu micuţ numit timp. Dar când plecaţi de aici, ieşiţi din timp şi intraţi din nou în veşnicie. Locul în care mergeţi, depinde însă de ceea ce sunteţi în sufletul vostru. Oh, Doamne! În regulă!

Este mai bine acum? În regulă.

Deci voi mergeţi în veşnicie. Poate vreun păstor să meargă sus şi să spună: „Păi, scumpa şi iubita noastră soră a fost o membră loială în biserica noastră. Ea a venit la biserică în fiecare zi de sabat. Da, ea  a făcut toate aceste lucruri, iar este acum în slavă!”

Dar dacă s-ar cunoaşte măcar adevărul: că sufletul ei se află într-un loc de chin numit iad, pentru că a ascultat de un sunet nesigur. Da, ea a plecat în veşnicie fără să-L fi cunoscut pe Dumnezeu, fără să-L cunoască pe Hristos şi naşterea din nou. Ea L-a crezut în inima ei; L-a crezut în mintea ei şi a crezut că este în ordine, dar a fost greşită.

Sufletul vostru trebuie să facă aceasta. O, Dumnezeule, ai milă!

Ascultaţi sunetul sigur! Evanghelia nu are un sunet nesigur. Pavel a spus: „Dacă sună o trâmbiţă…” dacă soldatul aude trâmbiţa sunând… În dimineaţa aceasta, sunt mulţi veterani aici. Ei ştiu ce înseamnă semnalele date de goarnă. Dacă goarna nu dă un sunet sigur, ci face numai un zgomot mare, cum va şti soldatul pentru ce să se pregătească?

Dacă o biserică spune: „Fă asta!”, o altă biserică spune: „Fă cealaltă!”, a treia spune: „Fă aceasta”, iar alta zice: „Fă aceea”, cum poate şti creştinul ce să facă? Una spune într-un fel, iar alta spune altceva. Dar eu îţi spun scumpul meu frate, că este un loc unde nu există sunet nesigur. Acel loc este Biblia, Cuvântul veşnic al lui Dumnezeu. Aceasta este Evanghelia, iar Evanghelia este puterea şi legitimarea Duhului Sfânt în acţiune. Da. „Sunetul nesigur.”

Când a fost pe pământ, Isus a ştiut pe ce stă. El a ştiut cine este, de aceea a zis: „Am putere să-Mi dau viaţa şi am putere să o iau iarăşi.” Nu era nici o nesiguranţă cu privire la aceasta. „Eu am...” Aleluia! „Eu am putere s-o dau şi am putere s-o iau înapoi.” „Da, domnilor. Nimeni nu Mă poate opri.”

Orice bărbat şi orice femeie născută din Duhul lui Dumnezeu, ştie unde se află, indiferent câţi sunt cei care spun „da” sau „nu”. Ei ştiu pe ce stau. Nu există nici un sunet nesigur! Aleluia! Oh, Doamne!

Oh, ce persoane binecuvântate sunt bărbaţii şi femeile care posedă Duhul Lui. Nu-i de mirare că David a spus că el era binecuvântat. Aşează-l pe masa de operaţie şi apoi încearcă să scoţi afară binecuvântarea din el! Nu o vei găsi niciodată, pentru că ea este o putere ascunsă. Oh, ea este acolo, dar este ceva ascuns. Fiecare bărbat şi femeie care au dorit-o, au primit-o! Nu este nici o îndoială cu privire la ea. Fiecare bărbat născut din Duhul lui Dumnezeu, ştie când a trecut din moarte la viaţă; da, el cunoaşte locul, ceasul şi minutul.(Fratele Branham bate de şase ori în amvon).

El ştie când a trecut de la moarte la viaţă, când necredinţa în Cuvântul lui Dumnezeu s-a schimbat într-o credinţă deplină a fiecărui Cuvânt, când trufia şi lucrurile închipuite au trecut. Creştinii umiliţi, ştiu când au trecut la viaţă. Amin.

Fiecare om care L-a primit a avut ceva deosebit. Lumea a ştiut aceasta. Fiecare femeie care L-a primit a avut ceva deosebit şi lumea a ştiut aceasta. Lumea poate să vadă acest lucru. Cum? Faptele tale dovedesc cine eşti tu. Poate că cineva pretinde că-L are, dar faptele lui vorbesc mai tare decât vocea lui. Viaţa ta dovedeşte cine eşti!

Samson a posedat această Putere. Cei mai mulţi oameni încearcă să şi-l imagineze pe Samson ca fiind un bărbat puternic, cu umerii laţi, un om grozav care poate să ia poarta cetăţii în spate şi să plece cu ea. Dar aceste lucru nu m-ar impresiona deloc dacă ar fi vorba despre un bărbat puternic, Samson însă, nu era un bărbat voinic. Toată Scriptura spune că era un om mic, un prichindel. Dar el era binecuvântat. De ce? Pentru că aşa s-a născut.

La fel este şi cu tine. Tu devii binecuvântat atunci când te naşti din nou. Nu atunci când te binecuvântează un preot, sau un predicator, ci atunci când Dumnezeu îţi dă naşterea din nou prin Duhul Sfânt, când te naşti în Împărăţia lui Dumnezeu, un copil al Lui.

Samson a avut aceasta în el. Şi Cel ce făcea aceste fapte măreţe nu era Samson, ci puterea din el.

Acesta nu este un cuvânt magic. Acesta nu înseamnă frecarea unui picior de iepure după ureche, nici să scuipi pe o potcoavă de cal, pe care s-o arunci apoi cât colo – aceste lucruri le face magicianul…Aceasta nu-l face pe om să trăiască o viaţă mai deosebită, nu este mai mult decât a adera la o biserică, sau decât să-ţi scrii numele într-un registru, sau să fii botezat.

Ceea ce-l face pe om să fie deosebit, este Dumnezeu şi aceasta prin naşterea din nou. El îi dă puterea Sa ascunsă şi îl binecuvântează prin Duhul Sfânt.

Când Samson a păşit afară, a venit leul la el. O, Doamne, leul voia să-l sfâşie! Un om micuţ, un prichindel cu părul creţ şi şapte bucle de păr care îi atârnau pe umeri. El era la fel de plăpând şi de mic ca orice om care este fără Dumnezeu. Da, dar în momentul în care leul se pregătea să se repeadă la el, puterea ascunsă în Samson a ieşit la suprafaţă. Duhul Sfânt a venit peste el, aşa că l-a apucat pe leu şi l-a ucis de parcă ar fi fost un miel.

Aceasta este! Creştinul nu dă niciodată înapoi. El nu se ceartă niciodată cu privire la aceste lucruri, ci stă liniştit pentru că acea Putere ascunsă, binecuvântarea Duhului Sfânt este cu el pretutindeni şi lucrează în locul lui. Aleluia!

David avea şi el această Putere. El ştia despre ce vorbeşte, aşa că nu a avut nici un motiv să se teamă de Goliat. Nu piatra din praştia lui David l-a ucis pe Goliat, ci Puterea ascunsă în el, binecuvântarea lui Dumnezeu. Când David a dat drumul la ceea ce poseda, Dumnezeu a luat-o şi a binecuvântat-o cu Puterea ascunsă.

Deci nu David, nici piatra pe care a aruncat-o cu praştia, l-a ucis pe filistean, ci binecuvântarea care era peste David. Amin.

Copiii evrei posedau această putere. Ei aveau curaj şi au spus: „Dumnezeul nostru este în stare să ne elibereze din cuptorul încins. Iar dacă nu o va face, tot nu ne vom închina înaintea acestui chip!” Ei nu aveau nici o nesiguranţă, nici o neclaritate.

David nu avea un sunet nesigur când a spus: „Cum aş putea să stau liniştit şi să-l las pe filisteanul acela netăiat împrejur să-L sfideze pe Dumnezeul cel viu şi oştirea Sa?” Apoi a continuat: „Voi lupta eu însumi!” Amin.

El nu era nesigur! David ştia pe ce stă!

Dumnezeu i-a zis lui David: „Eu te-am scos din ţarcul oilor, când erai numai un păstor al oilor tatălui tău, şi ţi-am făcut un nume mare, te-am ridicat între cei mai mari bărbaţi ai lumii.” (Fratele Branham bate de nouă ori în amvon).

Saul s-a uitat la el şi a zis: „Du-te şi fă ce ai în inimă şi Dumnezeu să fie cu tine.”

Nu nesiguranţă. Ei Îl cunoşteau pe Dumnezeu. Aveau experienţă cu El, de aceea nu era nici un sunet neclar sau nesigur cu privire la El.

David a spus: „Voi merge să mă lupt cu el şi chiar astăzi îi voi tăia capul.” Nu David era cel ce vorbea, ci Dumnezeu în el. Aceasta era puterea ascunsă în el. Nici un pic de nesiguranţă. Totul era pozitiv, nu negativ!

Cei trei copii evrei (Şadrac, Meşac şi Abed-Nego) au spus: „Noi nu ne vom pleca în faţa dumnezeilor voştri. Noi nu ne vom închina la religia voastră păgână şi formală. Dumnezeul nostru este în stare să ne salveze şi chiar dacă nu o va face, noi tot nu ne vom închina. Mai bine murim pentru El!”

„Aruncaţi-i în cuptorul încins!”

Şi ştiţi ce s-a întâmplat? Când L-au crezut pe Dumnezeu pe Cuvânt şi au păşit în cuptorul încins, Puterea ascunsă în ei a venit la suprafaţă. Amin. În mijlocul lor a apărut Unul care semăna cu un fiu de Dumnezeu. El a îndepărtat fierbinţeala şi a avut părtăşie cu cei trei în mijlocul celei mai mari încercări prin care au trecut vreodată.

Fiecare bărbat şi femeie care este născută din nou din Duhul lui Dumnezeu, când vine ceasul încercării, ia poziţie şi stă pentru Dumnezeu fără nici o nesiguranţă!

Ei l-au aruncat pe Daniel în groapa cu lei. El nu era însă nesigur, ci a stat liniştit pentru că poseda Puterea ascunsă, nu un picior de iepure, nici un talisman în jurul gâtului.

Eu nu pot suporta acele cruciuliţe şi talismane pe care le poartă atât protestanţii cât şi catolicii. Ele nu au nici o putere! Nu este problemă că le poartă, ci pentru că se închină la ele. Astfel, le pun în maşină cu gândul că îi vor feri de accidente, dar ele nu pot face aceasta. Numai mâna lui Dumnezeu poate să facă acest lucru! Amin

Şarpele de aramă era în ordine. Nu era nici o condamnare în faptul că şarpele de aramă a fost înălţat pe prăjină, dar atunci când au început să se depărteze de Dumnezeu şi să se închine şarpelui, profetul l-a stricat. Amin.

Iată-vă acolo!

Daniel a coborât în groapă fără nici o nesiguranţă: „Dumnezeu poate să mă scape de leii aceştia!” Şi eu cred că atunci când leii aceia au privit spre el, au văzut o aureolă de foc în jurul lui. Oricărui animal îi este frică de foc, voi ştiţi aceasta! Şi au dat înapoi! Ce era aceasta? Puterea ascunsă din inima lui Daniel care a ieşit şi l-a îmbrăcat în ea.

Aceasta era Puterea ascunsă, binecuvântarea lui Dumnezeu care era peste profet şi care l-a învăluit în Focul sfânt. Era la fel ca odinioară la Dotan, când Ghehazi a privit şi a văzut în jurul lui Elisei acele care de foc conduse de îngeri. În jurul lui Daniel era Puterea ascunsă.

Când Petru şi Ioan au trecut pe la poarta numită „Frumoasă”, Domnul le-a vorbit despre un olog care zăcea acolo. Ei nu aveau nici o nesiguranţă, măcar că nu erau oameni învăţaţi; nu aparţineau de nici o biserică, dar nu aveau nici o îndoială cu privire la experienţa lor. Ei posedau pozitivul. Nu aveau bani, nu aveau calitatea de membru, nu aveau educaţie, dar Petru a spus: „Ceea ce am îţi dau: „În Numele lui Isus Hristos, ridică-te şi umblă!”

Ei aveau puterea ascunsă. Deşi erau îmbrăcaţi ca şi ceilalţi oameni, umblau pe stradă şi mâncau la fel ca şi cei din jurul lor, totuşi înlăuntrul lor purtau o binecuvântare care le dădea siguranţa: ei ştiau pe ce stau.

Petru a spus: „Eu nu am educaţie, nu aparţin de nici o biserică, nu cunosc teologie şi nu am nici bani, dar ceea ce am îţi dau cu plăcere; dacă vrei să primeşti.” „Ce anume?”

„În Numele lui Isus Hristos din Nazaret, ridică-te şi umblă!”

Nici o nesiguranţă. Nu: „Ridică-te şi încearcă, vezi, poate vei reuşi să-ţi mişti piciorul!” Nu: „Ridică-te şi încearcă, poate te vei face bine!” Nu, ci: „În Numele lui Isus Hristos, ridică-te şi umblă!” Iată-vă acolo!

Sunetul nesigur dă un sunet nesigur! Oh, ce se va întâmpla? Oh, Doamne.

Ştefan a avut atât de mult din acea binecuvântare atunci când a fost împroşcat cu pietre! Oh, Doamne! El avea atât de mult din Puterea ascunsă, încât a devenit o altă persoană. El a privit în sus şi L-a văzut pe Isus stând la dreapta măririi lui Dumnezeu şi astfel nu a simţit nici măcar o lovitură atunci când pietrele l-au lovit din toate părţile.

Eu pot să-l văd pe Ştefan cum a îngenuncheat în timp ce duşmanii lui îl scuipau şi-l loveau cu pietre, cum a ridicat privirea spre cer şi a spus: „Tată, nu le ţine în seamă păcatul acesta! Eu îi iert, Tată.” Înlăuntrul lui era atât de multă binecuvântare! Ce s-a întâmplat? Eu vă spun că cerurile s-au deschis. Duhul care era peste el a deschis drumul printre nori, printre stele, prin neguri, până când L-a putut vedea pe Isus stând la dreapta lui Dumnezeu. El a spus clar: „Văd cerul deschis…”

Frate, eu prefer să am această Putere (Fratele Branham bate de două ori din palme) decât să am toată educaţia, sau toţi banii pe care i-aş putea îngrămădi. Eu arunc toată educaţia mea, toată teologia omenească, toată averea, pentru că toate rămân aici, dar Puterea ascunsă care a fost siguranţa Evangheliei, te va lua în ceruri şi te va purta biruitor prin văile umbrei morţii. Amin!

Ştefan ştia despre ce vorbeşte. El a spus: „Văd cerurile deschise…” El avea binecuvântarea, poseda Puterea ascunsă care l-a făcut să nu simtă loviturile bolovanilor. Ei îl loveau din toate părţile, dar Ştefan era ca un prunc micuţ întins în braţele Mamei sale şi Dumnezeu l-a legănat ca să adoarmă la sânul Lui.

Biblia nu spune că Ştefan a murit (Fratele Branham bate de patru ori în amvon). Biblia spune: „Ştefan a adormit” Dumnezeule, ai milă!

Frate, aceasta doresc să primesc şi eu la capătul drumului. Dumnezeu l-a pus la sânul Lui şi l-a legănat ca să adoarmă, dar mai înainte de aceasta i-a zis: „Uite, fiule, priveşte unde te duc.”

El avea o binecuvântare. El avea Puterea ascunsă, nu piciorul unui iepure, nu un talisman în buzunar;  el poseda în suflet ceva care l-a schimbat şi l-a făcut un om nou.

Pavel a zis: „Viaţa pe care o trăiesc acum….”(prin aceasta arăta că este o viaţa diferită de cea trăită mai înainte) „Căci nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine.” Da.

Ioan, proorocul, avea un sunet sigur în glasul său. El a fost iubit de Domnul; Ioan este cel care stătea pe pieptul Domnului. El a avut părtăşie cu Isus, a trăit până la vârsta de o sută de ani, a făcut semne şi minuni şi a avut multe descoperiri.

Dar cei din jurul său au spus: „Este un vrăjitor!” apoi   l-au luat şi l-au fiert timp de 24 de ore într-un cazan cu ulei. Dar ştiţi ce s-a întâmplat? Puterea ascunsă a ieşit afară, da, puterea care era în inima lui l-a învăluit pe deplin, aşa că atunci când l-au pus în cazan, binecuvântarea era peste Ioan. Când l-au scos afară, el nu avea nici măcar miros de la uleiul în care l-au fiert. Atunci ei au spus: „Este un vrăjitor! Un ghicitor! El este Beelzebul!”

Fiecare bărbat sau femeie care au încercat vreodată să trăiască pentru Dumnezeu, au fost acuzaţi de lucruri murdare: „El este un vrăjitor, aşa că a vrăjit uleiul…” Dar adevărul este că Ioan avea atât de multă putere din Dumnezeu în el, atât de multă…..nu vrăjitorie.

Ce era aceasta? Puterea ascunsă a lui Dumnezeu care era în el. El arăta ca oricare alt om, mânca la fel ca un om, dormea ca un om, a plâns ca un om; el era un om, dar Dumnezeu era în acel om. Binecuvântarea Lui era în el.

David a spus: „Binecuvântat este omul…” Nu nesiguranţă! El ştia despre ce vorbeşte.

Mie nu-mi pasă ce spune lumea, sau ce spui tu  despre el (despre un creştin) – dacă vrei să-l enervezi, nu vei reuşi pentru că el nu se enervează. Lui nu-i pasă că tu vorbeşti despre el; nu va da nici o atenţie la aceasta, ci va merge înainte pentru că are o binecuvântare înlăuntrul lui. El se va ruga pentru tine, da, aceasta este adevărat. Tu vei putea face orice, pentru că el nu va da atenţie la toate acestea. El nu-i va vorbi niciodată de rău pe vecinii lui şi nici nu va crea probleme în jurul lui. El va fi un împăciuitor şi va face tot ce poate, pentru că este un copil al lui Dumnezeu. Binecuvântat este un asemenea om! Da.

La Rusalii, când s-au adunat în camera de sus, apostolii erau la fel ca şi ceilalţi oameni. Ei au încuiat uşile şi ferestrele de teama prigoanei. Ei erau botezaţi în apă, dar nu posedau Puterea ascunsă, nu aveau siguranţă.

Unul din ei a spus: „Dacă este El, vreau să îmi pun mâna în coasta Lui. Vreau să-mi pun degetele în urmele lăsate de cuie în mâinile Lui…”

Altul le-a zis femeilor: „Oh, aceasta este o prostie! Voi nu aţi văzut nimic!”

Dar în timp ce stăteau acolo sus, deodată a venit din cer un sunet şi Puterea ascunsă S-a coborât peste ei. Atunci au ieşit pe străzi bucurându-se şi lăudând pe Dumnezeu, propovăduind Evanghelia şi dându-i slavă lui Dumnezeu pentru lucrarea Lui. Ei posedau acum Puterea ascunsă, aveau o Putere despre care lumea nu ştia nimic. Acum este la fel. Să nu credeţi sunetul nesigur! Evanghelia nu are un sunet nesigur.

Voi spuneţi: „Frate Branham, eu cred că biserica mea propovăduieşte Evanghelia.” În regulă. Isus a zis: „Acum vă voi da ceva anume ca să credeţi.” Şi a continuat: „Duceţi-vă în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură. Cine va crede şi se va boteza va fi mântuit, iar cine nu va crede va fi osândit.” Amin. Oh, mă simt atât de bine!

„Şi” este o conjuncţie. Nu vă opriţi aici! „Propovăduiţi Evanghelia!” şi „aceste semne îi vor urma pe cei ce cred!” Nu un sunet nesigur! Aceasta este Evanghelia. Amin.

Ei au scos draci: „În Numele Meu vor scoate draci!” – acesta nu este un sunet nesigur. Evanghelia spune că acesta este un sunet clar. Glorie! Aleluia! Oh, Doamne, acesta este tonul clopotului – când ei scot draci (Fratele Branham bate de 7-8 ori în amvon).

„Ei vor vorbi în limbi noi.” Eu nu mă refer la sunetul nesigur de acum. Ei vorbesc cu cunoştinţă, cu descoperire. Ei au adevăratul dar al vorbirii în limbi. Este ceva care ia loc în ei când o fac. Acela nu este un sunet neclar, nu este un sunet de necredinţă, nicidecum. Dacă există o mulţime de comportări (cum vedem de multe ori), aceea este necredinţă, dar când vorbiţi cu cuvinte clare, cu tălmăcire, cu descoperire… Aleluia! Acela este clopotul Evangheliei. Acesta nu este un sunet nesigur.

„Dacă îşi vor pune mâinile peste bolnavi, ei se vor însănătoşi.” Acesta nu este un sunet neclar.

Voi, oameni scumpi care aparţineţi de Biserica lui Hristos, staţi acolo în spate şi spuneţi: „Aceasta este de la Satan!” Aşa să fie? Atunci Biblia este de la Satan. (Fratele Branham bate o dată în amvon).  Înţelegeţi?

Biblia spune că: „Îşi vor pune mâinile peste bolnavi şi ei se vor însănătoşa.” „Eu voi fi cu voi şi în voi, până la sfârşitul lumii.” Nu este un sunet nesigur. Fiţi atenţi, căci voi auziţi o mulţime de teologie în biserică: aceasta este un sunet nesigur. Ea nu corespunde cu Biblia.

Pavel a spus: „Dacă trâmbiţa dă un sunet neclar, cum putem să ştim că trebuie să ne pregătim de luptă?” Da, domnilor! Oh, Doamne!

Isus a spus: „Aceste lucruri pe care le fac Eu, le veţi face şi voi, ba veţi face altele şi mai mari, pentru că Eu Mă duc la Tatăl Meu.” Acesta nu-i un sunet nesigur, nu-i un lucru nesigur. În ziua de Rusalii, Petru a spus în cuvântarea sa: „Pocăiţi-vă, şi fiecare dintre voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre, apoi veţi primi darul Sfântului Duh.” Acesta nu este un sunet nesigur.

Nu există nici un loc în Biblie în care Dumnezeu să fi poruncit stropirea unei persoane. Stropirea este un sunet nesigur. În Biblie nu este nici un loc în care cineva să fi botezat altfel decât în Numele lui Isus Hristos. Tot ce este contrar acestui Cuvânt, este un sunet nesigur.

Citiţi Biblia, ea este Evanghelia. Ea este Sămânţa, şi această Sămânţă va purta roadele ei.

Oh! Este cald, nu-i aşa? Dar asta-i bine!

Noi avem nevoie de un Foc şi acesta este botezul cu Duhul Sfânt şi cu Foc, ca să ardă senzaţiile şi formele din noi şi să ne aducă înapoi ca fii şi fiice ale lui Dumnezeu. Atunci teologia omenească învăţată într-un seminar şi toate celelalte învăţături omeneşti vor trece şi Dumnezeu va putea să intre în inima voastră. Aceasta este tot ce contează. Nu a spune: „Ave Maria”, nu a spune „Crezul apostolic”, nu, toate acestea nu au nimic în comun cu Biblia.

Isus a spus: „Dacă un om nu se naşte din nou nu va intra cu nici un chip în Împărăţia lui Dumnezeu.” Amin. Nici un sunet nesigur nu intră acolo.

Când Ilie a fost luat la cer… Lăsaţi-mă să vă arăt ceva. Când Elisei s-a luat după Ilie ca să vadă ce se va întâmpla cu el, Ilie i-a zis: „Ce vrei?” Vedeţi, un model pentru Hristos şi biserică.

„Elisei i-a răspuns: „Vreau să văd ceva.”

Ilie: „Ce vrei să vezi?”

Şi Elisei a răspuns: „Eu vreau o dublă măsură din Duhul Tău, când vei pleca.” În Elisei era o foame – el avea teologia, era intelectual şi el flămânzea după putere. Mintea lui o dorea. Sufletul lui tânjea după ea, ceea ce însemna că nu o poseda.

Ilie i-a răspuns: „Tu-mi ceri un lucru greu! Dar dacă mă vei vedea când voi pleca, vei primi ceea ce ai cerut.” Frate, el l-a urmărit pe profet; a fost atent la fiecare mişcare pe care o făcea el. Când a venit ziua hotărâtă şi Ilie trebuia să apară în prezenţa lui Dumnezeu, El i-a trimis jos un înger cu un car de foc. Glorie! Oh, Doamne! El i-a trimis un car tras de cai de foc şi a zis: „Preaiubitul Meu slujitor, vino sus! Tu ai făcut ce este bine!” Iar Ilie a spus: „Elisei, văd că tu mă urmăreşti cu atenţie”, apoi şi-a dat jos mantaua şi i-a aruncat-o. Elisei a luat mantaua şi a îmbrăcat-o. Nu nesiguranţă, ci a pornit spre Iordan. Aleluia! El a văzut ce a făcut Ilie acolo şi a procedat la fel. Iordanul s-a deschis şi el a putut să îl treacă pe uscat. El a spus: „Dacă El este încă Acelaşi şi dacă Duhul Lui este peste mine, apa se va deschide din nou.” Nu nesiguranţă!

El a lovit apa şi a spus: „Unde este Dumnezeul lui Ilie?” Şi Iordanul s-a despărţit de la un capăt la celălalt aşa că a putut să-l treacă. Aţi observat? El nu a trebuit să meargă la şcoala de profeţi ca să fie iniţiat. Glorie! Ah! Nu a avut nevoie de nici o educaţie! Teologia lui s-a terminat. El avea pus în suflet ce trebuia să facă. Priviţi-l, Elisei a procedat în totul ca Ilie.

Isus a spus: „Voi veţi bea acelaşi pahar pe care-L beau şi Eu. Veţi fi botezaţi cu acelaşi botez şi lucrurile pe care le fac Eu, le veţi face şi voi.” Ce a făcut El? A vorbit în limbi, a scos draci, a propovăduit Evanghelia, a vindecat bolnavi. Şi lucrările pe care le-a făcut El, le vom face şi noi; iar la sfârşitul zilelor, cei care suntem în El, vom învia din morţi aşa cum a înviat şi El.

Eu nu-mi pot trezi băiatul dimineaţa. Arată de parcă la el ziua şi noaptea sunt întoarse roată. Eu i-am zis: „Billy, tu nu vei avea niciodată justificare pentru că stai întins în felul acesta!” Scoală-te! Tu nu faci nimic altceva decât să mergi afară ca să-ţi speli dinţii, să-ţi priveşti maşina şi apoi vii înăuntru şi te aşezi ca să citeşti. Nu mai sta în pat pentru că lenevia nu este bună!

Dumnezeule, ai milă de aceşti creştini cu inima leneşă care cunosc atât de mult despre această Evanghelie şi spun atât de puţin la oameni.

El mi-a răspuns: „Tăticule, eu nu pot să mă scol mai devreme.” „Uită-te Billy, într-una din aceste zile nu vei mai avea un tătic care să aibă grijă de tine. Într-o dimineaţă, tatăl tău va pleca. Tu vei intra atunci în cameră şi-l vei găsi întins acolo. Atunci îl vei scutura, dar degeaba, pentru că nu se va mai trezi.” Apoi am mai spus: „Atunci, mă vei transporta într-un sicriu, în această bisericuţă mică. Tu vei trece pe acolo plângând, şi când vei vedea mormântul, vei spune: „Aici odihneşte bătrânul meu tată. Îmi pare atât de rău că nu am ascultat de el….”, dar să nu uiţi, Billy, că eu m-am sculat întotdeauna devreme.”

…………………………………………………………………………………………. sunete de trâmbiţă binecuvântate, eu voi apărea la prima înviere. Eu cred în această sculare devreme într-o zi glorioasă, prin harul lui Dumnezeu. Aleluia! Cred această Evanghelie pe care o propovăduiesc. Da, eu cred că acesta este Adevărul adevărat. Mantaua lui Elisei nu are sunet nesigur. Nu există sunet nesigur.

Congresmanul Upshaw… nu a fost nici un sunet nesigur atunci când Duhul Sfânt mi-a arătat referitor la el înainte chiar ca medicii să ştie despre ce este vorba. Nu a fost un sunet nesigur atunci când medicii mi-au spus că voi muri, dar Dumnezeu m-a vindecat. Acesta nu era un sunet nesigur.

Nu a fost un sunet nesigur nici în noaptea când îngerul Domnului a venit la mine în Green`s Mill şi mi-a spus: „Tu ai fost născut în lume pentru scopul acesta!” Nu un sunet nesigur.

Eu am mers şi am vorbit cu câţiva predicatori despre aceste lucruri şi ei mi-au spus: „Billy, tu ai avut un coşmar!” Dar acolo sunt un milion de suflete câştigate pentru Hristos. Acela nu era un sunet nesigur, ci era glasul lui Dumnezeu care a vorbit unui om sărac. Nu un sunet nesigur!

Poate v-am vorbit despre familia mea şi ştiţi că l-am iubit mult pe tatăl meu. El a murit în braţele mele, în timp ce ne rugam. El a fost un om beţiv. Toată familia mea a băut. Ei au făcut multe lucruri urâte, murdare în ochii societăţii. Fraţii mei beau, deşi nu doresc acest lucru şi mă rog pentru ei şi plâng.

Înainte să mă întorc la Domnul, oamenii de pe stradă se trăgeau într-o parte când treceam şi spuneau: „Branham? Ooooh!…” Dacă cineva venea să mă caute, oamenii îi spuneau: „Să nu ai nici o legătură cu ei!” Ei nici măcar nu vorbeau cu mine. Zilele trecute i-am zis soţiei: „Trebuie să mă strecor cumva în pădure ca să mă ascund să mă odihnesc, pentru că oamenii mă înghesuie din toate părţile.”

Ce a făcut aceasta? Studiile mele? Teologia mea? Educaţia mea? Faptul că am aderat la o biserică? Nu. Toate acestea ar fi fost un sunet nesigur.

Într-o zi, a sunat ceva în inima mea, nu în mintea mea, ci în inima mea. Dumnezeu a venit în ea. Aceasta a fost minunat, a fost un har uimitor.

Zilele trecute am rămas foarte mirat de ceva ce s-a petrecut. Eu sunt un mare iubitor al naturii; iubesc foarte mult animalele. Ele sunt minunate.

Stăteam lângă uşă, împreună cu fraţii Leo şi Gene. Acolo erau şi fratele şi sora Woods şi micuţul Billy Gilmore, lăptarul. Pe la ora 10, am observat că pe drum vine cineva şchiopătând, trăgându-şi un picior după el. A ajuns la poarta casei mele, a intrat şi s-a oprit lângă scări.

Era un oposum (mamifer marsupial de mărimea unei pisici, care trăieşte în America de Nord şi a cărui blană cenuşie, este foarte apreciată). Aceste animale nu văd ziua. Ele sunt animale de noapte; ies la vânătoare numai în timpul nopţii, pentru că ziua nu văd. Voi ştiţi cu toţii aceste lucruri şi ştiţi şi faptul că sunt animale comestibile.

Apoi el s-a întors spre poartă. Eu am ieşit în curte să-l întâmpin şi am luat o greblă în mână. Privindu-l mă gândeam: „Ciudat! El nu vede. Oare ce-l face să se poarte aşa, şi de ce se clatină atât de tare?” Mi-am pus grebla pe el şi atunci s-a întors spre mine, m-a privit şi a mârâit. „Ceva este foarte straniu”, mi-am zis.

Apoi am privit în punga lui. Oposumul face parte din familia marsupialelor şi are o pungă la fel ca şi cangurul, în care-şi poartă puii. Şi în punga oposumului erau 8-9 pui mici fără păr pe ei. Ea era foarte grav lovită la un picior, îi era rupt din şold. Peste rană se puseseră muştele care depuseră ouă din care ieşeau deja o mulţime de viermi. Ea a mârâit deoarece a crezut că m-am întins după micuţii ei.

Eu mi-am zis: „Oposumul acesta este o mamă adevărată comparativ cu multe dintre femeile noastre.” Şi  m-am gândit la femeia despre care am citit zilele trecute în ziar că şi-a aruncat copilul în apă ca să scape de el.

M-am întors la Gene şi la Leo, care stăteau lângă mine şi le-am zis: „Priviţi mama aceasta şi am să vă învăţ ceva. Uitaţi-vă la simţul acestei mame. Uitaţi-vă la simţul acestei „doamne”. Ea este un animal, dar simţul ei matern este superior decât la 40% din femeile americane.” Corect. Apoi am continuat: „După părerea mea, ea mai are de trăit cam o oră, dar şi-o petrece luptându-se să-şi ocrotească micuţii, în timp ce femeile îşi iau copilaşii, îi sufocă, îi îneacă, sau îi aruncă în foc. Oh, sunt mai rele decât câinii, mai rele decât animalele.”

Micuţa „doamnă” nu a aşteptat; ea nici măcar nu s-a oprit, ci s-a dus direct până la treptele casei, unde s-a întins epuizată. Noi am încercat să o ridicăm. Era aproape moartă şi suferea îngrozitor.

Doamna Woods a venit sus împreună cu domnul Woods şi mi-a zis: „Frate Branham, părerea mea este că lucrul cel mai uman pe care l-ai putea face, ar fi să omori oposumul căci oricum va muri şi el şi puii lui.”

Un altul mi-a zis: „Frate Branham, nu ai de gând să omori oposumul? Omoară-l pentru că oricum trage să moară. O, ea suferă atât de mult! Ia puii afară şi omoară-o. Este mai bine aşa. Acest oposum este doar un animal, iar sărmanii puişori vor muri de foame.”

Eu priveam spre sărmana mamă, cum stătea întinsă acolo jos şi la bieţii ei puişori care încercau să sugă. Voi ştiţi în ce stare era ea. El a continuat: „Ea va muri.” Eu am răspuns: „Este adevărat, dar eu sunt vânător, nu ucigaş. Mie îmi place să vânez, dar nu pot să ucid doar aşa. Dacă aş face-o, aş fi un ucigaş.”

Acesta este adevărul. Eu nu ucid nimic care nu poate fi mâncat sau ceva de care să mă pot folosi, sau ceva care face pagubă. Eu nu ucid de plăcere. Cine face aceasta este un ucigaş.

Ştiam că după mintea omului, lucrul cel mai omenesc pe care-l puteam face, era să ucid oposumul şi puii lui pentru că oricum nu avea nici o şansă să supravieţuiască, iar puii ar fi murit de foame. Da, cel mai omenesc lucru, ar fi fost să-i omor şi astfel să-i scap de suferinţă şi de foame, dar era Ceva care nu m-a lăsat să fac acest lucru.

Curând, am fost chemat şi am plecat de acasă. Seara, când ne-am întors, veneam împreună cu fratele Woods, cu sora Woods şi cu soţia mea. La un moment dat, fratele Woods mi-a zis: „Vezi căţeluşul acela care stă în stradă? Are să fie lovit.”  Eu am întors maşina şi am mers spre el. Am oprit şi l-am ridicat pe sărmanul mititel. Era plin de pureci, păduchi şi râie. Care era cel mai omenesc lucru pe care l-ai putea face în asemenea situaţie? Să-l omori. Dar eu n-am putut să fac aceasta. L-am luat pe micuţ acasă, l-am stropit cu praf contra purecilor şi a păduchilor şi l-am tratat contra râiei, după care i-am dat o masă bună. L-am ţinut la mine tratându-l ca să se facă bine. El vrea să trăiască.

Privitor la viaţă există ceva care este real. Nu imitaţi creştinismul! Obţineţi Viaţa! Trăiţi! Nu ajunge să luptaţi în jur şi să spui: „Păi, eu sunt creştin… nu s-ar cuveni să fac asta; nu s-ar cuveni să fac aceea.” Trăieşte! Există Unul căruia îi pasă de tine.

Seara când ne-am întors, pe la 10.30–11.00, oposumul era tot acolo unde-l lăsasem. Muşte verzi erau peste tot pe trupul lui iar el zăcea acolo pe moarte.

Mai târziu când a venit Billy, mama oposum era tot acolo. Micuţii puişori încercau să sugă lapte pentru că erau flămânzi. Ea gemea îngrozitor. A încercat să se ridice de câteva ori, dar nu a reuşit.

După ce am intrat în casă, nu am putut s-o uit nicicum pe sărmana mamă oposum. Mă gândeam: „Dumnezeule, cel mai bun lucru ar fi să iau arma şi s-o ucid, dar nu pot s-o fac. Ce să fac, Doamne?” Gândind astfel, m-am tot plimbat încoace şi încolo prin cameră.

Dimineaţa, sărmanul animal era tot acolo. M-am întors în cameră şi mă gândeam: „O, Dumnezeule, iat-o tot acolo. Ea stă în soarele fierbinte întinsă tot lângă treptele casei mele.” Şi am început să mă plimb din nou prin cameră.

Atunci binecuvântatul Duh Sfânt m-a oprit şi mi-a zis: „Tu ai numit-o doamnă şi ai susţinut că este o mamă adevărată. Eu am trimis-o în casa ta ca să te rogi pentru ea, iar tu o laşi să stea la uşa ta.”

Atunci am spus: „O, Dumnezeule, iartă-l pe slujitorul Tău prost.” Am ieşit afară şi am zis: „Dumnezeule, Tu eşti atât de milostiv, încât Ţi-e milă şi de un biet animal, despre care eu am spus că se poartă cu puii lui ca o adevărată mamă. Acum, dacă Tu ai trimis acest oposum la uşa casei mele, Te rog să-l vindeci. Te rog să faci aceasta în Numele lui Isus. Amin.”

Bătrâna oposum s-a întors spre mine, m-a privit, s-a ridicat în picioare, şi-a adunat puişorii în pungă, şi-a plecat apoi capul ca şi cum ar fi vrut să spună: „Mulţumesc!” şi a pornit bucuroasă spre pădure. Ea ştia cu mult mai mult decât ştiu predicatorii uneori. Ea a urmat călăuzirea Duhului Sfânt. (Fratele Branham bate de trei ori în amvon.)

Dacă Dumnezeu Se îndură de un animal, cu cât mai mult Se va îndura de un om? Nu un sunet nesigur! Dumnezeu Se foloseşte de animale ca să ne înveţe în aceste servicii. El o face cu siguranţă.

O dată a folosit o măgăriţă ca să mustre un prooroc neînţelept.

Sfântul Francisc din Assisi, despre care catolicii spun că a fost catolic (ceea ce nu este adevărat), a protestat împotriva bisericii catolice la fel ca mine. Dar pe vremea lui nu era nici o altă biserică, aşa că ei l-au luat şi l-au numit sfânt. Când a ieşit pe stradă ca să predice Evanghelia, păsărelele au început să cânte prin copaci. El le-a zis: „Micuţele mele surori, eu voi predica Evanghelia lui Isus Hristos, aşa că vă rog să păstraţi liniştea.” Şi păsărelele tăceau.

Acesta nu este un sunet nesigur. Noi trăim în prezenţa Domnului Isus Hristos. Binecuvântările Lui sunt aici.

Noi avem un Dumnezeu care a putut să ţină pe loc un avion care trebuia să decoleze, şi asta pentru o sărmană mamă de culoare care nu cunoştea nici măcar Abecedarul, ca să-i vindece băiatul care suferea de o boală venerică.

Voi cunoaşteţi întâmplarea.

Noi avem un Dumnezeu care S-a oprit la un oposum, la un animal când, în acest oraş, există predicatori care râd de vindecarea divină. Ei îşi întorc capul şi râd spunând că sunt nebun pentru că învăţ asemenea lucruri. Dar Dumnezeu S-a oprit la acel animal – oposum – pentru că a fost o „doamnă” care-şi iubea atât de mult puii încât a fost gata să moară pentru ei. Acelaşi Dumnezeu!

Noi suntem trimişi aici pe pământ pentru diferite scopuri. Unii sunt trimişi ca să predice Evanghelia, alţii ca să prorocească, alţii ca să se roage pentru bolnavi.

Este acelaşi Dumnezeu care ne-a vorbit acolo în cameră, în seara aceea când ne-a dat acea vedenie cu privire la fratele Bosworth care zăcea bolnav pe moarte în Africa de Sud. Şi Duhul Sfânt a adus telegrama aici în 24 de ore. Acelaşi Dumnezeu, da, acelaşi Dumnezeu care respectă credincioşia. O, Dumnezeule, binecuvântează inima lor.

Credincioşia! Eu mi-aş da şi ultima picătură de sânge, pentru cea mai neagră sau pentru cea mai galbenă femeie care vrea să trăiască devotată soţului ei; sunt gata să mor pentru ea, la fel ca şi pentru soţia mea. O respect pentru că este o doamnă.

Ce credeţi voi despre Isus Hristos? De ce nu puteţi să-I fiţi credincioşi? Să părăsiţi egoismul şi indiferenţa voastră? Nu puteţi să părăsiţi biserica voastră şi lucrurile mărunte ca să veniţi la El şi să-i fiţi credincioşi?

Priviţi acel sărman oposum, mânat de Duhul Sfânt, iar eu nu am simţit nimic şi nici nu m-am gândit să mă rog pentru această micuţă „doamnă” oposum care a stat la treptele casei mele. Ea a stat plină de credincioşie în soarele fierbinte. Seara, ochii ei s-au deschis şi a putut să vadă, dar Duhul Sfânt nu a lăsat-o să plece. Ea a stat acolo toată noaptea. Nu putea să se ridice, iar dimineaţa era tot acolo întinsă – ea aştepta de 24 de ore să-i vină rândul pentru rugăciune. Iar când Duhul Sfânt mi-a zis: „Du-te afară şi roagă-te pentru ea!” Dumnezeul cel viu din ceruri a vindecat-o. Apoi, ea şi-a adunat repede puişorii, m-a privit de parcă mi-a spus: „Îţi mulţumesc, domnule!” şi a plecat pe drumul pe care venise.

O, ea a trecut pe lângă alte case care erau până la a mea, dar nu s-a oprit la nici una. Una, două, trei, patru, cinci, da, la a cincea a intrat – Isuse! Ea a intrat în curte, nu a aşteptat în tufişuri, nici în umbră, nu, ci a venit prin soare până la treptele casei mele. Acolo s-a întins plină de răbdare fără să mârâie, fără murmur, aşteptând să-i vină rândul de rugăciune.

Atunci când El a vorbit, eu m-am supus Duhului Sfânt şi Dumnezeu a vindecat-o imediat. Ea şi-a adunat puii şi a plecat înapoi de unde a venit. Nu un sunet nesigur.

Dumnezeul care numără perii capului vostru, Cel care a creat cerurile şi pământul, cunoaşte fiecare creatură şi fiecare fiinţă. El este Dumnezeu. Acesta este Cuvântul Său. „Cerurile şi pământul va trece, dar El nu va trece.”

Oamenilor, nu vă lăsaţi înşelaţi de doctrine! Credeţi-L pe Dumnezeu şi veţi trăi!

Să ne rugăm. Tată ceresc,  venim la Tine în Numele lui Isus, Fiul Tău preaiubit. O, noi nu avem nici un sunet nesigur, nici o nesiguranţă privitor la aceasta, El este Fiul lui Dumnezeu; El S-a născut din fecioară; El a venit aici sub Puterea lui Dumnezeu; El a venit aici prin fecioara Maria; El a suferit, a sângerat şi a murit sub Pontius Pilat. Iudeii L-au răstignit, negându-L pe Cel drept. Căci este scris: „De ce se înfurie neamurile, şi îşi închipuie popoarele lucruri zadarnice?”

O, Dumnezeule, într-adevăr, Tu îţi întinzi mâna în aceste zile din urmă ca să vindeci şi ca să faci semne şi minuni ca dovadă că aceasta este ploaia timpurie şi târzie. Puterea lui Dumnezeu este aici, Fiul a strălucit în ziua Cincizecimii, peste poporul din Răsărit, iar acum străluceşte peste cel din apus. Oamenii şi-au bătut joc de El şi la fel de cei care L-au urmat, numindu-i fanatici, vrăjitori, ghicitori sau necredincioşi. Ei i-au omorât, i-au ars pe rug sau i-au aruncat în ulei. Dar Tu ai fost cu ei ca să-i scapi.

Tu eşti aici şi astăzi. Tu eşti aici pentru ceasul de încheiere, pentru binecuvântări şi mai mari „pentru ca ploaia timpurie şi cea târzie să vină împreună.”

Şi acum, Tată, dacă mai există vreo nesiguranţă în viaţa vreunei persoane din sală, Te rog, ca în ceasul acesta, să le întăreşti credinţa, nu prin argumente intelectuale, nu prin păreri omeneşti, ci prin credinţa în Cuvântul lui Dumnezeu, spre Viaţa veşnică. Noi Îţi cerem aceste binecuvântări în Numele lui Isus, Fiul Tău.

În timp ce stăm cu capetele plecate, mă întreb dacă există cumva aici vreo persoană care să poată spune: „Eu nu fac aceasta pentru predicator, ci pentru Dumnezeu! O, Dumnezeule, schimbă-mi Tu felul de gândire. Eu am încercat să judec cu mintea mea aceste lucruri. M-am gândit la ce vor spune vecinii mei dacă m-aş naşte din nou, dacă Dumnezeu m-ar binecuvânta în aşa fel încât aş striga, dacă aş avea o experienţa atât de puternică încât aş începe să plâng şi ar trebui să-mi părăsesc asociaţii. Eu am încercat să judec toate aceste lucruri, Dumnezeule, dar astăzi nu voi mai judeca. Chiar acum, îmi ridic mâinile spre Tine Dumnezeule, şi Îţi spun că aceasta este mărturisirea mea. Dacă Tu vei scoate din mine argumentările, şi-mi vei lăsa sufletul să-şi ocupe locul, să cred Cuvântul Tău fără să judec, voi şti că am primit un sunet sigur.” Vreţi să ridicaţi mâna? Oricine sunteţi şi oriunde sunteţi în clădire.

Dumnezeu să te binecuvânteze, şi pe tine…. şi pe tine….şi pe tine….şi pe tine…. Cam 80% din cei prezenţi în clădire.

Argumentări? Aruncaţi toate argumentele! Aruncaţi-le pe toate! Dumnezeu nu vrea argumente. Argumentele caută întotdeauna o portiţă de ieşire. Credinţa nu judecă. Credinţa crede numai.

Mintea este cea care vă face să judecaţi. Ea este o mincinoasă. Detectorul de minciuni dovedeşte aceasta, şi înaintea lui o dovedeşte Biblia. Dar sufletul tău este nemuritor, frate şi soră. Puterea ta de judecată te va părăsi atunci când vine moartea, iar sufletul tău va fi cu tine prin  veşnicie. Nu vreţi să credeţi şi să acceptaţi astăzi Cuvântul lui Dumnezeu?

Vrea cineva să-şi ridice mâna pentru că doreşte să fie pomenit în rugăciune? Spuneţi: „Aminteşte-mă în timp ce te rogi, frate Branham, pentru că vreau să înlătur judecata.”

Dumnezeu să te binecuvânteze, micuţă doamnă. Acolo este altcineva. Dumnezeu să te binecuvânteze, frate. Dumnezeu să te binecuvânteze, eu te văd. Dumnezeu să te binecuvânteze, frate. Şi pe tine, soră. Altcineva?

Ridicaţi repede mâinile. Spuneţi: „Aminteşte-mă…” Dumnezeu să te binecuvânteze, frate. Daţi la o parte toate argumentările. Dumnezeu să te binecuvânteze, soră, îţi văd mâna. Dumnezeu să te binecuvânteze, soră, te văd şi pe tine. Nu mai argumentaţi, ci credeţi doar. Dumnezeu să te binecuvânteze, soră.

Mai vrea cineva înainte de a ne ruga? Eu am să-L rog pe Domnul să vă ajute. El vă vede mâna. Dumnezeu să te binecuvânteze, tinere, eu îţi văd mâna. Altcineva? Dumnezeu să te binecuvânteze, frate, eu îţi văd mâna.

Oh, este o mare binecuvântare să crezi! Este o binecuvântare să nu încerci să-ţi faci o imaginaţie. Este o binecuvântare să te bazezi numai pe Cuvântul lui Dumnezeu şi să spui „Este adevărat!”, iar după aceea să mergi înainte. Aceasta este Viaţa. Aceasta este adevărata Viaţă.

Scumpa mea, bătrâna mea soacră, mi-a spus ieri ceva. Ea mi-a zis: „Billy, eu am avut un ceas care s-a stricat şi nu am mai putut să-l folosesc. Aveam nevoie de el pentru că nu aveam bani să-mi cumpăr altul. Acesta este motivul pentru care am îngenuncheat şi I-am spus lui Dumnezeu necazul meu, rugându-L să-mi facă ceasul să meargă din nou.” Când şi-a încheiat rugăciunea şi a privit ceasul, a văzut că el a început să meargă şi acum funcţionează perfect.

Două zile mai târziu, i s-a defectat frigiderul şi a început să i se dezgheţe. Ea a făcut tot ce a ştiut ca să nu i se dezgheţe, deoarece nu avea unde să-şi ţină untul şi alte produse – este o femeie văduvă. Soţul ei este deja în slavă. El şi-a făcut ultima mărturisire aici, înainte de a pleca Acasă.

Ea a îngenuncheat din nou, pentru că nu avea bani   să-şi cumpere un alt frigider şi a zis: „Dumnezeule, vrei să fii din nou milostiv cu mine? Tu îmi cunoşti necazul: porneşte-mi, Te rog, frigiderul…fă-l Tu să îngheţe din nou.”

Când s-a ridicat şi a privit frigiderul, a văzut că era plin de gheaţă de jur împrejur.

Fiţi simpli. Cereţi doar şi nu încercaţi să faceţi nici o închipuire. Nu încercaţi să studiaţi acest lucru, ci credeţi! Nu încercaţi să înţelegeţi cu mintea, ci credeţi cu sufletul.

Tatăl nostru ceresc, mulţi şi-au ridicat mâinile în dimineaţa aceasta, pentru că vor să fie pomeniţi în rugăciune. Te rog, Dumnezeule, să priveşti spre ei pentru că dorinţa lor este să nu fie judecaţi – ei nu vor mai judeca, ci vor pleca de aici crezând. Îngăduie aceasta, Doamne. Acesta este un sunet sigur. Acesta este sunetul Evangheliei, anul de îndurare. Timpul izbăvirii a sosit.

Te rog, Tată, să-i iei pe fiecare în parte în grija Ta iubitoare. Dă-le chiar acum din laptele dulce al Evangheliei, iar dacă l-au primit, ajută-i să primească şi hrana tare ca să devină creştini pe deplin. Să nu mai flecărească niciodată cu lumea şi să nu se mai complacă cu lucrurile din ea, ci să fie bărbaţi şi femei adevăraţi, care să creadă sunetul sigur al Evangheliei, care să creadă că Evanghelia este adevărată chiar dacă lumea spune că nu este adevărat acest lucru.

Biblia, fiecare Cuvânt al ei este adevărat. „Oamenii învaţă o doctrină care nu este altceva decât porunci omeneşti”, dar Cuvântul lui Dumnezeu nu dă greş niciodată. Ajută-i să creadă acest lucru, astăzi.

Te rugăm Doamne, să fii milostiv şi cu cei care cred dar nu şi-au ridicat mâinile. Noi cerem binecuvântarea Ta, Tată, deoarece într-o zi va trebui să venim la judecată. Atunci mesajul din dimineaţa aceasta, va sta înaintea noastră.

Fă ca atunci sufletul lor să nu-i urmărească spunând: „Trebuia să primeşti acel mesaj!” Fă ca ceea ce au auzit acum, să le dea pacea în ziua când vor trece dincolo, pentru că Te rugăm acest lucru în Numele lui Isus.

…de veacuri pentru mine,

Lasă-mă să mă ascund în Tine:

Lasă ca apa şi sângele

Care a curs din coasta Ta rănită,

Să fie o dublă cură pentru păcat

Mântuit de mânie şi să mă facă curat.

Scumpul nostru Dumnezeu, dacă există vreo nenorocire în mijlocul poporului Tău, vreo boală, sau orice altceva care nu este în ordine cu fiinţa lor muritoare, Te rugăm, Tată, să faci ca Duhul Sfânt care este aici, să ne dea binecuvântările Tale şi să ne curăţească sufletele de toate fărădelegile prin sângele Domnului Isus, Fiul lui Dumnezeu. Fie ca El să lase astăzi prin Marele Său Duh de convingere marea Lui putere de vindecare, astfel încât să spună: „Acolo, El a fost rănit pentru fărădelegile mele şi prin rănile Lui am fost vindecat.” Îngăduie aceasta, Doamne!

Acum, în timp ce stăm cu capetele plecate, dacă există cineva care doreşte să ne rugăm pentru boala lui, să rămână în picioare oriunde ar fi. Dumnezeu să vă binecuvânteze! Aceasta este corect. Rămâneţi în picioare.

………………………………………………………………………….

… gratuit pentru toţi, şuvoiul de vindecare

Curge din izvorul Calvarului!

La cruce, la cruce

Fie slava mea întotdeauna (O, Dumnezeule!)

….Sufletul meu rănit va găsi odihnă dincolo de râu!

Scumpul nostru Tată ceresc, Tu îi vezi pe toţi aceşti oameni care stau aici. Ei stau ca mărturie că Te cred pe Tine, Tată.

Tu care ai putut trimite acel oposum rănit la mine acasă; Tu care ai putut face ca acel taur periculos care voia să mă ucidă să dea înapoi;  Tu, care ai putut face ca viespile să se întoarcă în cuibul lor; Tu, care ai putut aduce la viaţă bătrânul meu câine….Eu l-am iubit mult şi rugăciunea mea  l-a adus înapoi. Rugăciunea a pus la loc piciorul şi umărul acelei mame de oposum şi ai trimis-o înapoi în pădure sănătoasă şi plină de bucurie. Toate acestea le-a făcut mâna Dumnezeului Celui viu!

Doamne, aceşti creştini şi-au pus mâinile unul peste celălalt, iar eu mi-am pus mâinile peste acest frate ca un punct de contact pentru toţi cei prezenţi în clădire. Noi credem toate aceste lucruri şi Te iubim!

Acesta nu este un sunet nesigur. Noi Te-am văzut vindecând bolnavi, înviind morţi, scoţând afară duhuri rele, înlăturând cancerul, Tu i-ai făcut pe ologi să umble, ai mântuit suflete, ai sfinţit pe cei credincioşi, ai umplut cu Duhul Sfânt, ai dat viaţă veşnică, de aceea Te rugăm să-i asculţi cântând, lăudând, mărturisind şi glorificând Numele Tău, şi crezând că Tu vii curând.

Noi avem nevoie de ajutor, Doamne, de aceea îngăduie să primim tot ceea ce cerem: sufletele să fie mântuite (aceasta mai presus de orice), cei rătăciţi să fie readuşi, cei bolnavi să fie vindecaţi chiar acum. Eu înalţ această rugăciune de credinţă în Numele lui Isus Hristos, pentru vindecarea bolnavilor, pentru mântuirea sufletelor şi restabilirea celor ce sunt afară.

Sufletul meu priveşte sus la Tine (să ne ridicăm),

Tu, Miel al Calvarului, Salvator divin,

Ia toată vina la o parte,

Să nu mă laşi să rătăcesc vreodată departe de Tine.

Cei care puteţi, ridicaţi-vă mâinile în timp ce noi cântăm aşa:

În timp ce calc prin labirintul întunecos al vieţii,

Şi întristările din jurul meu se împrăştie,

O, fii Tu Călăuza mea!

Fă ca întunericul să se schimbe în zi,

Şterge lacrimile întristării,

Nici să nu mă laşi să rătăcesc vreodată

Departe de Tine!

                  – Amin –