CARTEA ESTEREI – 2

Partea a doua DEZVĂLUIREA POZIŢIEI IMPARATESEI

Pentru început, aş vrea să citim din Ioan 16.19-22: „Isus a cunoscut că voiau să-L întrebe şi le-a zis: „Vă întrebaţi între voi ce înseamnă cuvintele: „Peste puţină vreme, nu Mă veţi mai vedea” şi „Apoi iarăşi, peste puţină vreme, Mă veţi vedea”? Adevărat, adevărat vă spun că voi veţi plânge şi vă veţi tângui, iar lumea se va bucura; vă veţi întrista, dar întristarea voastră se va preface în bucurie. Femeia, când este în durerile naşterii, se întristează, pentru că i-a sosit ceasul, dar, după ce a născut pruncul, nu-şi mai aduce aminte de suferinţă, de bucurie că s-a născut un om pe lume.

Tot aşa şi voi, acum sunteţi plini de întristare, dar Eu vă voi vedea iarăşi, inima vi se va bucura şi nimeni nu vă va răpi bucuria voastră.”

Aici, Isus le spune ucenicilor Săi că trebuie să-i părăsească, ceea ce-i va întrista, în timp ce lumea se va bucura. Vedeţi, lumea s-a bucurat de răstignirea Lui, pentru că oamenii erau sub stăpânirea celui rău. Dar El le-a spus ucenicilor Săi că bucuria lor se va preface în întristare, pentru că El va pleca, va fi plecat pentru un timp şi ei nu-L vor mai vedea, dar după aceea Îl vor vedea din nou. Amin.

Acelaşi lucru s-a repetat de-a lungul epocilor Bisericii: El a fost pus tot mai mult deoparte, dar apoi a existat o restituire şi El S-a întors în mijlocul nostru, transformând întristarea în bucurie. De ce? Pentru că Hristos, Împăratul, este aici.

Aşadar, aceste versete se aplică pentru noi, astăzi.

Să citim mai departe:

„În ziua aceea…” În care zi? În ziua în care se va preface întristarea în bucurie. Pentru noi este ziua de astăzi, pentru că astăzi Îl vom vedea din nou. El este Împăratul.

„…nu Mă veţi mai întreba de nimic. Adevărat, adevărat vă spun că, orice veţi cere de la Tatăl, în Numele Meu, vă va da.

Până acum n-aţi cerut nimic în Numele Meu: cereţi şi veţi căpăta, pentru ca bucuria voastră să fie deplină.

V-am spus aceste lucruri în pilde. Vine ceasul când nu vă voi mai vorbi în pilde…”

Amin. În ziua aceea, El nu ne va mai vorbi în pilde, ci vom avea descoperirea deplină a Cuvântului. Mana nu va mai fi ascunsă, ci Pâinea Vieţii Se va coborî jos de la Dumnezeul cerului, iar noi L-am văzut. Amin.

„…ci vă voi vorbi desluşit despre Tatăl.

În ziua aceea…” În care zi? În ziua când El nu mai vorbeşte în pilde, în ziua în care Se va întoarce, în ziua în care noi Îl vom vedea, în ziua în care El ne va vorbi desluşit despre Tatăl. Aceasta este ziua de astăzi.

„În ziua aceea, veţi cere în Numele Meu şi nu vă zic că voi ruga pe Tatăl pentru voi.

Căci Tatăl Însuşi vă iubeşte, pentru că M-aţi iubit şi aţi crezut că am ieşit de la Dumnezeu.

Am ieşit de la Tatăl şi am venit în lume; acum las lumea şi Mă duc la Tatăl.” Amin.

Astăzi ne vom întoarce din nou la subiectul nostru „Ridicarea Împărătesei” şi la cartea Esterei, dar am dorit să încep cu aceste cuvinte din Ioan, pentru că aici avem o făgăduinţă pe care a dat-o Isus apostolilor:

„Peste puţină vreme, nu Mă veţi mai vedea” şi „Apoi iarăşi, peste puţină vreme, Mă veţi vedea,” iar bucuria voastră va fi deplină; atunci nu vă voi mai vorbi în pilde, ci va veni o zi în care vă voi vorbi desluşit”.

Eu vă spun că ziua aceea este astăzi. El a mai spus:

„În ziua aceea, veţi cere în Numele Meu şi nu vă zic că voi ruga pe Tatăl pentru voi.” Amin. „ci voi înşivă veţi cere de la El, iar El vă va da.” De ce? Pentru că Mirele şi Mireasa vor fi una. Amin.

Înainte de a pătrunde din nou în cartea Esterei, aş vrea să vă amintesc citatul despre care am vorbit în ultima vreme din predica „Hristos este taina lui Dumnezeu descoperită”. Fratele Branham a vorbit aici despre Pecetea a şaptea şi aş vrea să aduc din nou cuvintele sale în atenţia voastră. El a spus:

„…Marea taină a lui Dumnezeu. Este o taină şi El a ţinut-o ascunsă. Nimeni nu a ştiut nimic despre ea. Nici măcar îngerii nu au înţeles-o, vedeţi? El nu a descoperit-o. Acesta este motivul pentru care a fost tăcere atunci când a fost deschisă Pecetea a şaptea.

Când a fost Isus pe pământ, apostolii au dorit să ştie când va reveni El, iar El le-a spus: „Nici măcar Fiul Însuşi nu ştie când se va întâmpla aceasta.”

Vedeţi, Dumnezeu ţine toate acestea pentru El. Este o taină. De aceea s-a făcut în cer o tăcere de o jumătate de ceas şi cele şapte Tunete au făcut să răsune glasurile lor, iar lui Ioan i s-a spus să nu scrie (înţelegeţi?). Este venirea Domnului. Pecetea a şaptea este venirea Domnului.”

„…Acesta este un lucru pe care El nu l-a descoperit încă, adică cum va veni şi când va veni El. Este un lucru bun că El nu a făcut aceasta, dar l-a arătat sau l-a descoperit în fiecare tip sau umbră care există în Biblie.”

Ce a arătat şi a descoperit El? Pecetea a şaptea, venirea Sa. „El a arătat-o şi a descoperit-o în fiecare tip sau umbră din Biblie. Nu că noi am înţelege acesta în fiecare umbră pe care-o avem în Biblie, dar ştim că este acolo. Şi fiindcă credem că este acolo, El o descoperă din ce în ce mai mult. Aşa cum negativul este developat în pozitiv şi noi începem să vedem că ceea ce a stat acolo timp de mii de ani este tabloul răscumpărării. Care este taina lui Dumnezeu? Taina lui Dumnezeu este Taina Răscumpărării, cum avea să întoarcă El tot răul care s-a întâmplat în grădina Eden şi cum avea să restituie totul pentru Sămânţa Sa aleasă. Aceasta este Taina Răscumpărării; aceasta este taina lui Dumnezeu.

Taina – există o singură taină care a fost descoperită prin sunetul trâmbiţei îngerului al şaptelea, iar acea mare taină are mai multe taine care zac în spatele ei. Dar este o singură taină, iar aceea este Taina Răscumpărării: cum avea să-Şi aducă El, Sămânţa înapoi de unde a căzut. Pecetea a şaptea este împachetarea, venirea Domnului, încheierea tuturor lucrurilor, iar El a arătat sau a descoperit aceasta în fiecare umbră care există în Biblie.

Aşadar, întreaga Scriptură este descoperirea tainei lui Dumnezeu în Hristos. Toată Biblie este expresia singurului ţel pe care l-a avut Dumnezeu; un singur scop pe care dorea să-l atingă în toată Biblia.”

Care este acest scop? Răscumpărarea. Acesta este singurul scop, singurul ţel; în întreaga Scriptură, El a avut o singură dorinţă, aceasta fiind să-l readucă pe omul căzut înapoi, în poziţia din care a căzut. Oh, este atât de simplu!

„…toate faptele credincioşilor din Biblie au ilustrat şi au exprimat care era marele scop al lui Dumnezeu, iar acum, în această zi, El a descoperit-o şi ne arată.”

Ce ne arată El? El ne arată care era marele său scop: Răscumpărarea.

Biblia nu este împărţită în istoria evreilor şi ceea ce a făcut El cu fiecare individ, ci este o singură istorisire. Nu este o poveste a evreilor şi o altă poveste a neamurilor, ci este o singură poveste, povestea Răscumpărării.

Să ne întoarcem la cartea Esterei. Vom face o scurtă recapitulare, apoi vom merge mai departe.

Mai întâi, am văzut că a fost o împărăteasă care se numea „Vasti”, adică „frumoasă”, iar acelei împărătese i s-a cerut să vină la o sărbătoare. Această sărbătoare avea loc în al treilea an al domniei împăratului, iar dacă ne uităm la cifre, vom vedea cifrele: „3”, „7”, „10” şi „12”. Este uimitor, pentru că fratele Branham spune că dacă nu înţelegem numerologia Bibliei, nu vom înţelege Biblia, vom pierde însemnătatea ei, iar atunci trebuie să ne întoarcem înapoi ca să înţelegem.

Noi nu putem trece pe lângă ceea ce vrea să ne arate Dumnezeu, fiindcă există un motiv pentru care acest lucru nu s-a întâmplat în al şaselea an al domniei sale sau în primul an, ci s-a întâmplat în al treilea an al domniei sale. Există un motiv pentru care a avut loc o sărbătoare care a ţinut o sută optzeci de zile, adică şase luni, iar după aceea, în luna a şaptea a avut loc schimbarea împărătesei. Există un motiv pentru care au fost aşezate toate aceste numere acolo.

Apoi, împăratul avea şapte fameni sau şapte eunuci, adică şapte slujitori care slujesc înaintea Domnului, aceştia reprezentând cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu sau pe cei şapte mesageri ale celor şapte epoci ale Bisericii. Aşadar, împăratul a dorit ca Vasti să vină în luna a şaptea, pentru că voia s-o prezinte în faţa nobililor. Nu s-a prezentat el însuşi înaintea ei, ci i-a trimis pe cei şapte fameni ai săi. Cei şapte fameni au fost mesagerii împăratului, dar împărăteasa a refuzat să-i asculte. Însă prin faptul că i-a refuzat pe ei, ea l-a refuzat pe împărat.

Acelaşi lucru s-a întâmplat astăzi. Biserica a refuzat glasul celor şapte trimişi, a refuzat mesajul celor şapte mesageri ai celor şapte epoci, iar împăratul a pus-o deoparte din cauza aceasta.

În continuare am văzut că el a hotărât să-şi ia o altă împărăteasă care să fie mai bună decât Vasti. Dar de data aceasta, el nu a mai căutat pe cineva care era frumoasă, pentru că avusese frumuseţe iar frumuseţea l-a refuzat, ci căuta un caracter, pe cineva care să nu-l refuze. Vasti l-a refuzat prin faptul că nu i-a ascultat pe fameni, iar acum căuta pe cineva care să nu-l respingă.

Astfel, am văzut că Estera, o fată din umbră, necunoscută de nimeni, a trecut printr-o etapă de sfinţire în casa femeilor care era supravegheată de un alt famen, Hegai, care-l reprezintă pe fratele Branham, pe al şaptelea mesager, care a adus un mesaj de sfinţire. Amin. Un mesaj care spunea: „Ieşiţi afară de acolo! Nu mai faceţi aceasta! Opriţi-vă cu acele lucruri şi îmbrăcaţi-vă aşa, vorbiţi aşa şi comportaţi-vă aşa!” Amin.

Ce este aceasta? El o pregătea pe Estera să-l întâlnească pe împărat. Ei vor să numească aceasta „o lege clară”, dar nu este o lege clară, ci este cel mai eliberator lucru de pe acest pământ, pentru că noi nu dorim să fim respinşi de împărat, iar pentru aceasta putem veni numai potrivit Cuvântului Său.

Aşadar, noi am avut un famen care a spus: „Nu purta aceasta, nu vorbi aşa, nu crede acele lucruri!” Aceasta nu este „o lege precisă”, ci el a încercat să pregătească o Mireasă pentru a-L întâlni pe Împărat, fiindcă va fi o Mireasă pregătită să-L întâlnească pe Împărat şi o unitate desăvârşită între Mire şi Mireasă. El a încercat s-o aducă în poziţia în care să primească trecere în ochii Împăratului. De ce? Pentru că ea a venit conform voii Sale, a dorinţelor Sale, a ceea ce-i place Lui.

Apoi, am văzut că a sosit timpul în care fecioarele puteau merge înaintea împăratului, şi fiecare dintre ele a avut ocazia să meargă înaintea lui. Iar când mergeau din casa femeilor ca să se întâlnească cu împăratul, puteau să ia de acolo orice voiau. Orice! Nimeni nu ştie ce au luat ele, care era dorinţa lor, dar Dumnezeu nu ne-a luat niciodată liberul arbitru şi nu ni l-a luat nici astăzi.

El ne va spune desluşit, nu în pilde, care este calea cea dreaptă: „Aceasta este calea, mergeţi pe ea!”, dar alegerea rămâne în mâinile voastre. Amin! Astfel, este alegerea voastră dacă doriţi să vă îmbrăcaţi modest; este alegerea voastră dacă nu vreţi să credeţi o parte a Cuvântului Său; este alegerea voastră dacă vreţi să-l corectaţi pe profet. Este numai alegerea voastră, dar ţineţi minte că a existat o singură fecioară care a fost acceptată când a intrat la împărat, şi numai una singură a fost făcută împărăteasă.

Când a intrat Estera, ea nu a luat nimic altceva decât ceea ce a fost rânduit de Hegai. Ea nu a luat ideile ei, gândirea ei, concepţiile ei, dorinţele ei, ci s-a pus deoparte pe a însăşi şi a luat numai ceea ce a rânduit Hegai. Aşadar, astăzi va fi o Mireasă care va lua numai ceea ce a spus Hegai; nu va lua ce crede ea despre aceasta, ci ceea ce a spus Hegai. Amin.

Multor oameni nu le place aceasta, dar dacă doriţi să fiţi acceptaţi de Împărat, trebuie să iubiţi aceasta. Amintiţi-vă că Hegai este cel care a fost în camera dinăuntru a împăratului; Hegai ştia cum era împăratul şi primise porunca chiar de la împărat, dar Estera nu-l întâlnise niciodată pe împărat.

Niciuna din aceste fecioare nu-l întâlniseră pe împărat, dar priviţi la mândria lor! Din pricina mândriei, ele au hotărât că ştiau mai bine decât Hegai ce puteau să ia, ce-ar putea să-i placă împăratului.

„Oh”, ziceau ele „cu siguranţă îi va plăcea aceasta, cu siguranţă mă va alege pe mine, cu siguranţă aceasta va fi în ordine în ochii lui.”

Ele nu-l întâlniseră niciodată, nu ştiau cum arată curţile sale, nu ştiau nimic despre toate acestea, dar au respins singurul glas care era acolo şi care ştia totul despre aceste lucruri.

Câtă mândrie şi aroganţă se află în sistemul bisericilor de astăzi: ele fac exact acelaşi lucru ca fecioarele din povestea Esterei, crezând că pot găsi singure calea cea mai bună pentru a se înfăţişa înaintea împăratului, dar nici măcar nu ştiu Cine este El.

Dar Hegai fusese acolo, iar el le-a cerut anumite lucruri, acestea fiind singurele lucruri pe care le-a luat Estera înăuntru şi noi ştim că ea a fost aleasă. Cu siguranţă că a fost aleasă şi făcută Împărăteasă.

Ne regăsim şi noi în această poveste? Absolut! Aceasta este povestea mea.

Data trecută am vorbite despre Alegerea unei Mirese, dar astăzi vom vorbi despre „Descoperirea sau dezvelirea poziţiei Miresei”.

Estera a ajuns împărăteasă, dar au trebuit să se schimbe multe lucruri. Ea era împărăteasă, dar a trebuit să înceapă să se comporte ca o împărăteasă. Ea a fost chemată şi a fost aleasă. A fost chemată împreună cu celelalte fecioare, iar când a venit rândul ei să-l întâlnească pe împărat, a fost aleasă de el. Dar acum, ea trebuia să păşească în poziţia în care a fost chemată şi pentru care a fost aleasă.

Pentru a vedea aceasta, vom citi mai întâi din Estera 2.21-23:

„În acelaşi timp, pe când Mardoheu stătea la poarta împăratului, Bigtan şi Tereş, doi fameni ai împăratului, păzitorii pragului, s-au lăsat biruiţi de o supărare şi au vrut să întindă mâna împotriva împăratului Ahaşveroş.

Mardoheu a avut cunoştinţă de lucrul acesta şi a dat de ştire împărătesei Estera, care l-a spus împăratului din partea lui Mardoheu.

Faptul fiind cercetat şi găsit întocmai, cei doi fameni au fost spânzuraţi de un lemn. Şi lucrul acesta a fost scris în Cartea Cronicilor în faţa împăratului.”

• – Aceasta este prima dată când Estera comunică cu împăratul, după ce a devenit împărăteasă şi o face în numele lui Mardoheu. Vedeţi? Ea nu s-a dus personal la împărat, nu a stabilit o întâlnire deosebită, ci i-a trimis „vorbă”, a comunicat cu împăratul în numele lui Mardoheu. Vom vedea cum relaţia dintre Estera şi împărat progresează tot mai mult. O vom vedea progresând în poziţia sa faţă de împărat.

Deci, prima dată, ea doar a dat de ştire împăratului, i-a trimis un mesaj în numele lui Mardoheu, iar ceea ce a făcut ea, a funcţionat.

Să citim mai departe:

„După aceste lucruri, împăratul Ahaşveroş a ridicat la putere pe Haman, fiul lui Hamedata, Agaghitul. L-a ridicat în cinste şi a pus scaunul lui mai presus de scaunele tuturor căpeteniilor care erau lângă el.” (Estera 3.1).

Vedeţi, în timpul în care a venit la putere împărăteasa, a venit la putere şi Haman, iar în cartea Esterei, Haman este numit „vrăjmaşul evreilor”.

Haman este o preumbrire a Satanei. Acesta este Edenul Satanei şi astăzi el va veni la putere deplină. Întotdeauna există numai două puteri care se luptă pe pământ: puterea lui Dumnezeu şi puterea Satanei, iar noi suntem prinşi ori de una, ori de cealaltă, neexistând cale de mijloc. Nu există neutralitate sau o „zonă gri”, ci suntem influenţaţi fie de bine, fie de rău.

Aşadar, în timpul când a venit la putere Estera, a venit la putere şi a primit autoritate deplină şi Haman. Este uimitor!

Aş vrea să privim puţin la Mardoheu pentru că el este un personaj interesant. Data trecută am văzut că Mardoheu făcea parte din seminţia lui Beniamin. Beniamin este o seminţie mai mică, iar fratele Branham a spus că Beniamin îi simbolizează pe cei o sută patruzeci şi patru de mii de evrei.

Aşadar, Mardoheu îi simbolizează pe cei o sută patruzeci şi patru de mii de evrei care vor fi mântuiţi şi care vor fi chemaţi afară prin cei doi proroci din Apocalipsa 11. Dar am văzut că Mardoheu Îl simbolizează în multe feluri şi pe Hristos. Nici un tip din Biblie nu este desăvârşit pentru că Dumnezeu face mai multe lucruri. Astfel, El ne spune ce va face în viitor, ce se va întâmpla cu evreii, cu Mireasa, pentru că Dumnezeu arată foarte multe lucruri în fiecare poveste din Biblie. Amin.

În continuare îl vom urmări pe Mardoheu care, aşa cum am spus, este un personaj interesant.

Haman a ajuns la putere, dar avea o problemă: Mardoheu nu se pleca înaintea lui. Am auzit multe comentarii din organizaţii care spuneau că Mardoheu a fost un evreu bun care nu se pleca în faţa nimănui. Acest lucru nu este adevărat, pentru că dacă Mardoheu nu s-ar fi plecat înaintea împăratului Ahaşveroş, ar fi fost omorât. Deci, nu este aşa cum spun denominaţiunile, pentru că Mardoheu era un slujitor al împăratului, un păzitor al porţii şi se pleca înaintea împăratului. Noi înţelegem aceasta.

Aşa cum am spus, problema a apărut pentru că Mardoheu a refuzat să se plece înaintea lui Haman. De ce? Pentru că Haman era un agaghit, adică provenea din seminţia împăratului Agag, care era ultimul dintre amaleciţi. Amaleciţii erau cea mai mare seminţie dintre cananiţi. Aşadar, amaleciţii îi reprezintă pe cananiţii care stăpâneau Canaanul şi de sub stăpânirea cărora trebuiau să ia ţara. Deci, cananiţii au devenit cei mai mari vrăjmaşi ai evreilor. Acesta este motivul pentru care Haman este numit aici „vrăjmaşul iudeilor”: pentru că el era un amalecit din seminţia lui Agag, un agaghit. Aceasta este ultima dată când vom vedea un amalecit în Biblie. Aleluia!

Haman era pe punctul să-şi vadă distrugerea: a lui, a casei lui, a fiilor lui, iar distrugerea amaleciţilor, distrugerea Satanei va avea loc chiar aici, când Împărăteasa va veni la putere. Aşadar, există un motiv pentru care Mardoheu nu se va pleca înaintea lui Haman: pentru că Haman este un vrăjmaş al iudeilor, un agaghit, un amalecit.

Cât de minunat aşează Dumnezeu lucrurile în Scriptură!

„Atunci, Haman a zis împăratului Ahaşveroş: „În toate ţinuturile împărăţiei tale este risipit un popor deosebit între popoare, care are legi deosebite de ale tuturor popoarelor şi nu ţine legile împăratului. Nu este în folosul împăratului să-l lase liniştit.

Dacă împăratul găseşte cu cale, să se scrie o poruncă pentru ca ei să fie nimiciţi, şi eu voi cântări zece mii de talanţi de argint în mâinile slujbaşilor, ca să-i ducă în vistieria împăratului.”

Împăratul şi-a scos inelul din deget şi l-a dat lui Haman, fiul lui Hamedata, Agaghitul, vrăjmaşul iudeilor.” (v.8-10).

De fapt, Haman avea o problemă cu Mardoheu, iar Mardoheu nu se pleca înaintea lui pentru că era evreu. Aceasta l-a determinat pe Haman să decidă în mintea lui, ştergerea evreilor de pe faţa pământului, a poporului lui Dumnezeu, a aleşilor lui Dumnezeu. El voia să-i omoare pe toţi din cauză că Mardoheu refuza să se plece înaintea lui.

Aceasta îmi aminteşte de o povestire interesantă care cred că se află în Luca 4.1-13. Este vorba de ispitirea lui Isus. Aici vedem că Isus era în pustie şi a fost ispitit de diavol. Vom citi de la versetul 5:

„Diavolul L-a suit pe un munte înalt, I-a arătat într-o clipă toate împărăţiile pământului,

şi I-a zis: „Ţie Îţi voi da toată stăpânirea şi slava acestor împărăţii; căci mie îmi este dată şi o dau oricui voiesc.” (v. 5-6).

Cine este conducătorul tuturor împărăţiilor? Diavolul. Scriptura ne spune aceasta chiar aici. El i-a oferit această putere lui Isus: „Ţie Îţi voi da toată stăpânirea şi slava acestor împărăţii.”

Aşadar, diavolul are putere asupra tuturor naţiunilor şi slava lor i-a fost dată lui.

Ce i-a dat împăratul lui Haman? Inelul său.

„…căci mie îmi este dată şi o dau oricui voiesc.”

Minţea diavolul? Nu, nu minţea. El este prinţul care are putere asupra văzduhului, el este conducătorul Edenului Satanei, el stă ca împărat al acestei lumi, şi aici este simbolizat prin Haman. Satan avea această putere şi I-a oferit-o lui Isus, iar Isus trebuia să facă nu singur lucru ca s-o primească:

„Dacă, dar, Te vei închina înaintea mea, toată va fi a Ta.”

Drept răspuns, Isus i-a zis: „Înapoia Mea, Satano! Este scris: „Să te închini Domnului, Dumnezeului tău, şi numai Lui să-I slujeşti.”” (v. 7-8).

Haman a primit inelul împăratului şi voia să-I distrugă pe evrei din cauză că Mardoheu nu voia să se plece înaintea lui. Amin. Îmi place simbolul ascuns aici.

În ce an al domniei lui Ahaşveroş a scris Haman decretul de nimicie a evreilor?

„În luna întâi, adică luna Nisan, în al doisprezecelea an al împăratului Ahaşveroş, au aruncat Pur, adică sorţul, înaintea lui Haman, pentru fiecare zi şi pentru fiecare lună, până în luna a douăsprezecea, adică luna Adar.” (v. 7).

Aşadar, înainte de a merge la împărat, ei au aruncat sorţul înaintea lui Haman „pentru fiecare zi şi pentru fiecare lună, până în luna a douăsprezecea, adică luna Adar.” Deci, Haman a decis să-i nimicească pe evrei, dar nu i s-a dat autoritate decât în a treisprezecea zi din prima lună a anului următor, dar totul are loc şi se petrece în doisprezece.

„Doisprezece” este numărul evreilor. Numărul seminţiilor care vor fi răscumpărate este de „Douăsprezece”: câte douăsprezece mii din fiecare seminţie.

Acum vom merge în capitolul 4, pentru a urmări firul poveştii şi vedem că Haman a decis să-şi urmeze planul şi să ucidă poporul ales al lui Dumnezeu. Pentru aceasta, s-a dus la împărat, iar împăratul i-a dat puterea şi autoritatea să facă tot ce voia el.

Diavolul I-a arătat lui Isus că el are autoritate şi putere asupra împăraţilor şi că puterea şi slava lor i-a fost dată lui.

Apoi, este scris un decret prin care oamenilor le este îngăduit să-i distrugă, să le ia lucrurile şi să-i omoare pe toţi evreii, „şi anume într-o singură zi, în ziua a treisprezecea a lunii a douăsprezecea.” (v.13). Decretul a fost pecetluit cu inelul împăratului, ceea ce înseamnă că nimic nu mai putea schimba hotărârea luată, iar acel decret pecetluit, acea lege a ţării, însemna distrugerea evreilor.

Ne vom regăsi şi noi în această poziţie? Mardoheu postea în sac şi cenuşă şi i s-a dat de ştire Esterei că Mardoheu făcea aceasta. Atunci, ea l-a trimis pe unul din famenii ei să afle ce se întâmpla, iar Mardoheu i-a trimis o copie a legii care avea să distrugă poporul lui Dumnezeu. Ea a citit-o şi a întrebat: „Ce să fac?” Şi Mardoheu i-a răspuns: „Du-te la împărat.”

Voi relua povestea de aici. Amintiţi-vă că ultima dată când Mardoheu a vorbit cu Estera, ea i-a dat de ştire împăratului, în numele lui Mardoheu, despre uneltirea pusă la cale împotriva lui.

Acum, Mardoheu i-a spus Esterei: „Trebuie să mergi la împărat.” Ea progresa în poziţia sa.

Să citim din Estera 4.11:

„Toţi slujitorii împăratului şi poporul din ţinuturile împăratului ştiu că este o lege care pedepseşte cu moartea pe oricine, fie bărbat, fie femeie, care intră la împărat, în curtea dinăuntru, fără să fie chemat. Numai acela scapă cu viaţă căruia îi întinde împăratul toiagul lui împărătesc de aur. Şi eu n-am fost chemată la împărat de treizeci de zile.”

Aş vrea să vorbim puţin despre toiagul de aur al împăratului. Este interesant că în multe timpuri, puterea şi autoritatea împăratului era reprezentată de sceptrul pe care-l ţinea în mână când conducea de pe scaunul judecăţii. Amin. Aici, exista o lege conform căreia nimeni care va intra la împărat, nu va scăpa cu viaţă dacă el nu-i întindea sceptrul, deoarece acest sceptru era simbolul puterii şi autorităţii sale de a conduce împărăţia.

Aşadar, sceptrul este simbolul întregii puteri şi autorităţi a împăratului, iar dacă el nu ţi-l întindea şi tu nu-l atingeai, erai ucis pe loc.

Acest sceptru era făcut din aur. Nu din argint, din lemn sau din alt material, ci era făcut din aur care este un simbol al divinităţii. Amin.

Noi am citit că ea a spus: „Numai acela scapă cu viaţă căruia îi întinde împăratul toiagul lui împărătesc de aur. Şi eu n-am fost chemată la împărat de treizeci de zile.”

Ce ne spune aceasta? Că Estera se temea să se apropie de împărat fără să fie chemată de el. Vedeţi? Ea se temea să meargă la tronul lui Dumnezeu. Estera ştia că fusese chemată şi aleasă, dar exista un lucru pe care ea nu-l ştia sigur, şi anume ce gândea împăratul despre ea. Estera nu ştia cât de mult o iubea împăratul, deci nu ştia dacă o va primi sau o va respinge.

Aşadar, cu toate că a fost chemată şi aleasă, cu toate că împăratul putea s-o cheme la el, ea nu ştia sigur ce era în gândurile lui şi ce simţea pentru ea. Estera era pe cale să aibă o descoperire. Amin.

Ea i-a spus lui Mardoheu:

„Du-te, strânge pe toţi iudeii care se află în Susa şi postiţi pentru mine, fără să mâncaţi, nici să beţi trei zile, nici noaptea, nici ziua. Şi eu voi posti odată cu slujnicele mele, apoi voi intra la împărat, în ciuda legii, şi, dacă va fi să pier, voi pieri.” (v. 16).

Estera ştia că nu trebuia să meargă acolo înafara timpului stabilit, dar nu şi-a dat seama că ispăşirea fusese făcută, că Marele Preot făcuse deja ispăşirea prin propriul Său sânge, iar acum putea merge cu îndrăzneală la tronul harului. Ea era încă prinsă în vechea gândire a Legii, care spunea că numai marele preot are voie să meargă înăuntru, nu înafara timpului prestabilit ci o sigură dată pe an, şi numai cu sânge. Ea nu a realizat că a fost deja un Mare Preot care a stat acolo timp de şapte epoci cu propriul Său sânge şi că acum putea să se apropie de tronul harului, de fiecare dată când voia ea. Estera avea să primească o descoperire mai mare.

Deci, ea a spus: „postiţi pentru mine trei zile şi trei nopţi.”

Să mergem în capitolul 5:

„A treia zi…” Oh, ne place numerologia lui Dumnezeu? Ne plac numerele Sale?

„A treia zi, Estera s-a îmbrăcat cu hainele împărăteşti…” Ce am învăţat data trecută?

Fratele Branham a spus: „Îngăduie ca încununarea slujbei mele să fie îmbrăcarea Miresei cu Cuvântul!”

Hainele împărăteşti sunt Cuvântul lui Dumnezeu, iar această Mireasă a fost îmbrăcată cu Cuvântul lui Dumnezeu.

Estera ştia că nu putea merge înaintea împăratului îmbrăcată oricum, ci trebuia să poarte hainele împărăteşti. Ea fusese instruită în casa lui Hegai şi ştia ce fel de rochie trebuia să poarte.

Aşadar, când se va apropia de Împărat, Mireasa va fi îmbrăcată în Cuvântul Său. Amin.

„În a treia zi…”

Isus a spus: „Stricaţi Templul acesta şi în trei zile îl voi ridica.” (Ioan 2.19). Noi ştim că El a spus aceasta referindu-Se la trupul Său, dar El mai are un Trup, unul duhovnicesc. Care este acesta? Trupul Său este Biserica Mireasă. Acest Trup a fost „stricat” de Babilon în epoca întunecoasă, dar El l-a ridicat din nou prin trei etape sau epoci ale harului, iar după ce a fost restituit înapoi, acum este adus în prezenţa Împăratului. „În a treia zi…”

„A treia zi, Estera s-a îmbrăcat cu hainele împărăteşti şi a venit în curtea dinăuntru a casei împăratului, înaintea casei împăratului. Împăratul şedea pe scaunul lui împărătesc, în casa împărătească, în faţa uşii casei.

Când a văzut împăratul pe împărăteasa Estera în picioare în curte, ea a căpătat trecere înaintea lui.” (v. 1-2).

Cum putea să nu primească trecere dacă era îmbrăcată în Cuvântul Său? Împărăteasa era îmbrăcată cu haina împărătească şi a venit la timpul potrivit: în a treia zi. Amin.

„…Şi împăratul a întins Esterei toiagul împărătesc pe care-l ţinea în mână. Estera s-a apropiat şi a atins vârful toiagului.

Împăratul i-a zis: „Ce ai tu, împărăteasă Estero, şi ce ceri? Chiar dacă ai cere jumătate din împărăţie, îţi voi da.” (v.2-3).

Mai putea exista în mintea Esterei vreo îndoială cu privire la ceea ce credea împăratul despre ea? Poate avusese emoţii la gândul că mergea din proprie iniţiativă şi nechemată de împărat în camera dinăuntru, dar de îndată ce a păşit în prezenţa sa, el i-a întins sceptrul şi ea a primit îndurare. Mai mult, el a întrebat-o:

„Care este cererea ta? Ţi se va da orice doreşti! Chiar dacă ai cere jumătate din împărăţie, îţi voi da.” Toată teama a dispărut imediat din inima ei, fiindcă ştia că el o iubea cu adevărat.

El nu i-a spus: „Spune repede ce vrei!”, ci i-a zis: „Îmi găsesc plăcerea în tine şi nu îţi dau doar îndurarea mea, ci mă bucur că ai venit. Sunt atât de bucuros că ai venit singură la mine. Mă bucur că nu ai aşteptat să te chem eu, ci ai venit din proprie iniţiativă. Te-ai îmbrăcat cu haina împărătească şi ai venit pentru că ţi-ai dorit aceasta, de aceea îţi dau orice doreşti, chiar şi jumătate din împărăţie. Sunt atât de fericit că ai venit, încât îţi dau orice doreşti.”

O, Estera nu se mai temea deloc! Voi v-aţi mai fi temut dacă aţi fi fost în locul ei? Nicidecum! Teama s-ar fi topit imediat, ar fi dispărut.

Aş vrea să mai privim puţin la sceptrul împăratului, iar pentru aceasta vom citi din Evrei 1.8:

„…pe când Fiului I-a zis: „Scaunul Tău de domnie, Dumnezeule, este în veci de veci; toiagul domniei Tale este un toiag de dreptate.”

Despre cine vorbeşte versetul acesta? Cui i se adresează? Fiului. Fiului I-a zis: „Scaunul Tău de domnie, Dumnezeule.”

Câţi dumnezei vedem aici? L-a numit Pavel pe Fiul, „Dumnezeule?” Da, el L-a numit pe Fiul, „Dumnezeule”. Amin. Şi care este sceptrul Fiului? „…toiagul (sceptrul) domniei Tale este un toiag (sceptru) de dreptate.”

Vedeţi? El are un sceptru de dreptate. Cum obţinem dreptatea? Estera avea nevoie ca el să-i întindă sceptrul de aur care era simbolul autorităţii, al împărăţiei. Era nevoie ca el să-i întindă sceptrul, iar ea să vină şi să-l accepte.

Sceptrul lui Hristos, sceptrul Împărăţiei lui Dumnezeu este simbolul neprihănirii; este un simbol al neprihănirii. Dar cum obţinem neprihănirea? L-a fel cum a obţinut-o Avraam. Avraam L-a crezut pe Dumnezeu, iar aceasta i s-a socotit ca neprihănire.

Oh, ea avea nevoie de îndurare! Estera avea nevoie ca el să-i întindă mila, simbolul puterii împărăteşti trebuia întins asupra ei, iar ea trebuia să-l accepte.

Acum, Hristos are un sceptru al dreptăţii şi al neprihănirii. Dar cum primesc eu dreptatea şi neprihănirea Sa? Singura cale prin care le pot primi este ca El să-Şi întindă Cuvântul spre mine.

Aceasta a fost calea prin care a primit-o Avraam, iar noi suntem sămânţa împărătească a lui Avraam şi trebuie s-o primim la fel ca el: prin credinţa în Cuvântul lui Dumnezeu. El L-a crezut pe Dumnezeu, iar aceasta i s-a socotit neprihănire; Dumnezeu i-a dat Cuvântul Său şi el L-a primit.

Astăzi, Domnul ne dă şi nouă sceptrul Său, iar noi trebuie să păşim şi să-l primim. Dumnezeu este Cuvântul, Hristos este Cuvântul, Mireasa este Cuvântul, Împărăţia este Cuvântul. El ne-a întins sceptrul Său, dar noi trebuie să-l acceptăm. Mireasa trebuie să păşească în faţă şi să-l accepte.

Zilele trecute am făcut un studiu despre sceptru şi ceea ce m-a mirat este că nu se ştie cum arăta sceptrul babilonean, dar când am ajuns la sceptrul roman, am văzut că avea în vârf un vultur. Oh, vă imaginaţi cum era dacă Estera ar fi păşit înaintea unui sceptru cu un vultur în partea de sus? Unde ar fi primit ea îndurare? Dacă vârful sceptrului ar fi atins-o prin ungerea vulturului, care este cea de-a patra ungere care a venit asupra Bisericii, ungerea care îi va arăta poziţia, locul ei, care este Cel care va fi dezvăluit prin întinderea sceptrului?

Noi trebuie să atingem sceptrul, dar ce va spune El când vom face aceasta? „Ce doreşti, draga mea? Îţi voi da chiar şi o jumătate din Împărăţie.” Nu ştiu ce credeţi voi, dar eu sunt moştenitor împreună cu Hristos. Fratele Branham a spus că raportul este 50 la 50. Deci, aproape jumătate din Împărăţie este a mea, aşa cum a spus împăratul: „Chiar dacă ai cere jumătate din împărăţie, îţi voi da.” Atunci Estera a ştiut.

Fratele Branham a vorbit despre aceasta în „Descoperirea lui Isus Hristos” din cartea „Cele şapte epoci ale Bisericii”. Aceasta s-a întâmplat atunci când Îngerul i-a spus: „Ia creionul şi scrie.” Eu m-am mai referit la aceasta, dar vă voi mai citi încă o dată:

„…Hristos în Biserica adevărată este continuarea Cărţii Faptelor, dar cartea Apocalipsei arată cum va veni duhul antihrist în Biserică şi o va murdări.” Auziţi?

„Mai întâi aş vrea să observăm că Hristos în Biserica adevărată este continuarea Cărţii Faptelor, dar cartea Apocalipsei arată cum va veni duhul antihrist în Biserică şi o va murdări, făcând-o căldicică, formală şi fără putere.”

El nu a spus că duhul anticreştin va veni împotriva bisericii, ci a spus că duhul anticreştin va veni în biserică”.

Noi nu trebuie să fim atenţi la puterile de afară, pentru că acestea nu au fost niciodată o problemă pentru biserică, ci la cele dinăuntru, pentru că duhul anticreştin încearcă să vină înăuntru în biserică.

„…îl expune pe Satan dezvăluindu-i lucrările – încercarea de a distruge poporul lui Dumnezeu şi de a pângări Cuvântul Său – – până în timpul când va fi aruncat în iazul de foc. El luptă împotriva ei pentru că nu o poate suporta. El ştie că dacă oamenii primesc adevărata descoperire a Bisericii adevărate, ceea ce este Ea, pe ce stă Ea…”

Este uimitor faptul că fratele Branham spune de mai multe ori: „…ceea ce este Biserica lui Dumnezeu”. Nu „cine este”, ci „ce este Biserica”. De ce vorbeşte aşa?

Cine este Biserica? Trupul lui Hristos. Dar ce este Ea? Cuvântul Lui pe pământ, Cuvântul făcut trup. Ce este Ea? Ea este parte din dumnezeire. Amin.

Fratele Branham a mai spus:

„…Atunci nu mai poţi fi pierdut, aşa cum nici Dumnezeu nu poate fi pierdut.”

Dumnezeu nu Se poate pierde, iar El are acea Sămânţă care a fost semănată pe pământ. Ea a fost divizată de-a lungul timpului; ea este El. Ce este ea? Parte din Dumnezeu, Amin. Ne temem că vom fi pierduţi? Pentru nimic în lume! Eu nu pot fi pierdut pentru că sunt parte din El. Mă tem că nu voi mai crede acest Cuvânt? Cu nici un chip nu pot face aceasta, pentru că aşa cum L-a crezut Isus Hristos, Îl cred şi eu pentru că sunt făcut de aceeaşi natură ca şi El, sunt parte din Dumnezeu. Amin. Slăvit să fie Domnul.

„…ceea ce este Ea, pe ce stă Ea şi că Ea poate face lucrările mai mari…” Vedeţi? Dar mai întâi trebuie să avem descoperirea a ceea ce este Ea. „Ea este o armată de neînvins.” Când va fi o armată de neînvins? Când îşi va da seama ce este Ea. Auziţi? Când îi va fi descoperit ce este Ea, pe ce stă Ea şi că Ea poate face lucrări mai mari.

Când va fi Biserica o armată invincibilă? Când va primi descoperirea că face parte din dumnezeire. De ce ne mi putem teme atunci? „Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră?” (Romani 8.31).

De ce este El pentru noi? Pentru că-I place cum zâmbim? Nicidecum! Atunci de ce? Pentru că fac parte din El, sunt un atribut al Său care nu va fi pierdut niciodată. Vedeţi?

El îi cunoaşte pe ai Săi, îi cheamă pe ai Săi; ei sunt în mâna lui Hristos şi nimeni nu-i va putea lua din mâna Sa. Amin.

El face aceasta pentru ceea ce este Ea. Amin. De aceea va fi o armată invincibilă. Vedeţi? Dumnezeu este invincibil iar copiii Lui sunt tot invincibili.

„Dacă ei primesc descoperirea adevărată cu privire la cele două duhuri care sunt în cadrul bisericii creştine, şi prin Duhul lui Dumnezeu vor avea deosebirea şi se vor ridica împotriva duhului antihrist, Satan va fi fără putere înaintea ei (a Bisericii). Şi astăzi va fi la fel de înfrânt ca atunci când Hristos a rezistat în faţa tuturor eforturilor făcute de el pentru a-L birui în pustie.”

Cum l-a biruit Isus Hristos pe Satan? Prin Cuvânt: „Este scris.” Isus avea puterea să-l arunce în uitare, în iazul de foc, chiar atunci; El putea să cheme legiunile de îngeri, avea autoritatea să facă aceasta, dar nu a făcut-o pentru că era reţinut de Cuvântul Său.

Prin Exemplul Său, El a aşezat un tipar care poate fi urmat de fiecare credincios. Care este acest tipar? „Este scris.” Cuvântul spune: „Este scris.”

Cine poate spune aceasta? Putem noi să rostim Cuvântul? Poţi fi slab, bolnav, infirm, dar încă poţi rosti Cuvântul. Cuvântul vorbit al lui Dumnezeu este Cel care poate aduce izbăvire copiilor lui Dumnezeu. Amin. Care este condiţia? Trebuie crezut atunci când este rostit. Trebuie să fie crezut.

„Da, Satan urăşte descoperirea, dar noi o iubim. Dacă avem adevărata descoperire în vieţile noastre, nu putem fi biruiţi de porţile iadului, dar noi le vom birui.”

Aceasta este biruinţa noastră; aceasta este ceea ce-l va birui pe diavol: descoperirea.

Aşadar, Estera trebuia să ajungă la această biruinţă, la această descoperire mai înaltă. Ea nu trebuia să rămână doar la descoperirea: „Sunt chemată”, „sunt aleasă”, „sunt împărăteasă”, ci trebuia să trăiască aceasta, s-o audă de pe buzele împăratului. Împăratul trebuia să i-o spună ei personal, nu printr-un mesager, printr-un famen, ci a venit un timp când ea a fost îndeajuns de curajoasă încât să se apropie de împărat, să intre în camera lui dinăuntru. Amin. Apoi, când împăratul i-a spus: „Ce doreşti? Ţi se va da orice, chiar şi jumătate din împărăţie!”, teama şi îndoiala ei au dispărut şi a ştiut că el o iubea cu adevărat. În ziua aceea, ea a avut descoperirea: „Împăratul mă iubeşte.”

Fratele Branham a spus următoarele în predica „Recunoaşteţi ziua şi mesajul ei” din anul 1964:

„Ca şi Israel în ţara făgăduită. El nu a ştiut cum a ajuns acolo, ci doar a fost pus acolo. De ce? Acum vă voi spune ceva. Nu puterea statală l-a dus pe Israel în patria sa, ci puterea lui Dumnezeu; puterea statală a bisericilor va forţa orice organizaţie religioasă să intre în Consiliul Mondial, dar puterea lui Dumnezeu îi va poziţiona pe oameni în Mireasă. Nu puterea statală, nu guvernele sau altceva de felul acesta.

Credeţi că o va face prigoana? Prigoana nu va pune pe nimeni în Mireasă. Noi vorbim despre faptul că va veni o constrângere şi va fi o constrângere, o prigoană, iar eu cred că a fost pusă deja în mişcare, dar aceasta nu va pune pe nimeni în Mireasă. Nu, pentru că Mireasa va veni prin descoperire. Amin! Lumea face presiuni încoace şi încolo, dar puterea lui Dumnezeu face presiuni pentru ridicarea în sus. Duhul lui Dumnezeu, care este Cuvântul lui Dumnezeu – Cuvântul Meu este Duh şi Viaţă – o va pune pe Mireasă la locul ei.”

Ce anume va pune Mireasa în locul ei? Cuvântul lui Dumnezeu. Cuvântul lui Dumnezeu o va pune la locul ei pentru că Cuvântul ne spune că noi suntem moştenitori împreună cu Hristos şi că El Îşi găseşte plăcere în noi.

„Pentru că îşi va recunoaşte poziţia în Cuvânt, ea va fi în Hristos, o va pune la locul ei. Nici o putere naţională nu o va face. Dar nu puterea naţională l-a condus pe Israel în patria sa, ci puterea lui Dumnezeu; puterea naţională a Consiliului Bisericilor va conduce fiecare organizaţie în aceasta, dar puterea lui Dumnezeu va ridica Mireasa în slavă, afară din aceste lucruri.”

Nu puterile naţionale, ci Cuvântul este Cel care ne va pune la locul nostru. De aceea iubim acest Cuvânt. Dar dacă Îl neglijăm înseamnă că nu ştim cine suntem, nu ştim care este poziţia noastră, nu ştim dacă sceptrul ne-a fost întins sau nu şi nu putem avea o descoperire cu privire la aceasta.

Fratele Branham a spus că noi suntem cei care îngăduim ca lucrurile lumii să ne ia aceste lucruri. De ce? Pentru că suntem prinşi în această epocă numită „Laodicea”, care este plină de nonsensuri. Dar acestea nu ne vor pune la locul nostru. Singurul care ne poate pune la locul nostru este Cuvântul, pentru că numai El are putere să ne poziţioneze corect. Nu putem să dăm înapoi ca să-l aşteptăm pe soţul sau pe soţia noastră şi nu putem sta pe loc ca să tragem de copiii noştri pentru a-i salva. De ce? Pentru că noi nu-i vom putea salva niciodată. Singurul care ne poate salva şi pune în poziţia noastră, la locul nostru, este Cuvântul. Acesta este motivul pentru care punem deoparte tot ce ne înconjoară şi punem Cuvântul pe primul loc în vieţile noastre. Amin.

Există oameni pentru care Cuvântul este pe primul loc până când începe un campionat de fotbal sau orice altceva. Ei dedică acelui campionat patru ore pe zi, iar pentru Cuvânt le mai rămân doar cincisprezece minute sau poate câteva ore duminica. Aceasta nu vă va poziţiona niciodată în Ţară şi nu vă va da biruinţa. Ca să biruiţi, aveţi nevoie de Cuvânt. Nu vreau să spun că urăsc fotbalul sau alte lucruri, dar ce ne ţine departe pentru a ne găsi poziţia în Hristos? Voi nu veţi putea spune niciodată că petreceţi prea mult în Cuvânt sau în rugăciune. Categoric nu!

În „Hristos este taina lui Dumnezeu descoperită”, fratele Branham mai spune:

„Naşterea din nou este Hristos, este o descoperire. Dumnezeu v-a descoperit această taină, iar aceasta este naşterea din nou.”

Este uşor, nu-i aşa? Naşterea din nou este Hristos pe care ni L-a descoperit Dumnezeu. Este uşor, dar de multe ori, noi suntem cei care complicăm lucrurile. Cum?

„De ce nu vorbesc în limbi? De ce nu strig niciodată? De ce nu dansez în Duhul?” Dar unde scrie în Scriptură că aceste lucruri sunt o cerinţă obligatorie?

Naşterea din nou este descoperirea lui Isus Hristos, este această mare taină dezvăluită înaintea noastră; vă auziţi numele strigat pentru că El dezvăluie Cartea Sa. Amin.

„Ce veţi face când acel grup va fi adunat împreună, când descoperirea este în armonie perfectă, iar Dumnezeu Se exprimă prin cuvântul Său prin aceleaşi fapte şi aceleaşi lucruri pe care le-a făcut El, făcând Cuvântul să Se manifeste. Oh, dacă Biserica şi-ar cunoaşte poziţia! Şi o va cunoaşte într-o zi, iar când va şti ceea ce este, va avea loc Răpirea.”

Să citim încă o dată:

„Oh, dacă Biserica şi-ar cunoaşte poziţia! Şi o va cunoaşte într-o zi, iar când va şti ceea ce este, va avea loc Răpirea.”

Fratele Branham nu a spus: „cine este”, ci a spus: „ceea ce este”. Ce va fi ea? Manifestarea dumnezeirii Dumnezeului celui Atotputernic pe pământ. Aceasta este ceea ce este ea. Amin.

Noi putem spune aceste lucruri, dar „a crede” este ceva diferit de „a spune”. Este adevărat că trebuie să le ştim, dar ele trebuie să devină parte din noi; trebuie să nu mai roşim când spunem: „Sunt parte din Trupul lui Isus Hristos, a Miresei Sale care este manifestarea dumnezeirii lui Dumnezeu pe pământ, astăzi.”

Pentru aceasta este nevoie de o descoperire adevărată.

Să ne întoarcem la cartea Esterei şi să reluăm povestea noastră de la capitolul 5. Estera 5.3-8:

„Împăratul i-a zis: „Ce ai tu, împărăteasă Estero, şi ce ceri? Chiar dacă ai cere jumătate din împărăţie, îţi voi da.”

Estera a răspuns: „Dacă împăratul găseşte cu cale, să vină împăratul astăzi cu Haman la ospăţul pe care i l-am pregătit.”

Şi împăratul a zis: „Duceţi-vă îndată şi aduceţi pe Haman, cum doreşte Estera.” Împăratul s-a dus cu Haman la ospăţul pe care-l pregătise Estera.

Şi, pe când beau vin, împăratul a zis Esterei: „Care este cererea ta? Ea îţi va fi împlinită. Ce doreşti? Chiar dacă ai cere jumătate din împărăţie, o vei căpăta.”

Estera a răspuns: „Iată ce cer şi ce doresc.

Dacă am căpătat trecere înaintea împăratului şi dacă găseşte cu cale împăratul, să-mi împlinească cererea şi să-mi facă dorinţa să mai vină împăratul cu Haman şi la ospăţul pe care li-l voi pregăti, şi mâine voi da răspuns împăratului după porunca lui.”

Întrebarea care se ridică aici este: se temea Estera de împărat? De ce s-ar fi temut când el o întreba pentru a doua oară: „Ce doreşti? Chiar dacă ai cere jumătate din împărăţie, o vei căpăta.” Ce importanţă avea dacă ea îi spunea „astăzi” sau „mâine” ce voia? Nu era nici o schimbare, cu excepţia faptului că avem prima şi a doua venire a Împăratului. Estera a primit izbăvirea pentru ea şi pentru poporul ei, nu la prima venire a împăratului, ci la cea de-a doua venire a sa.

Şi încă un lucru: ea nu a primit izbăvirea când s-a apropiat de împărat, ci atunci când l-a invitat pe împărat la ospăţul ei. Ea l-a invitat pe împărat în camera ei dinăuntru – acesta este botezul cu Duhul Sfânt.

Când vine botezul cu Duhul Sfânt la biserică? În a treia zi:

– neprihănirea – prin Luther;

– sfinţirea – prin Wesley;

– botezul cu Duhul Sfânt – prin Rusalii.

Este a treia zi din cele trei zile în care a fost ridicat Templul, cele trei epoci prin care El a adus totul înapoi, iar în cea de-a treia zi, vom avea botezul cu Duhul Sfânt.

Dar izbăvirea nu este în a treia, ci în a patra zi. Slăvit să fie Domnul! Să citim:

„Haman a ieşit în ziua aceea vesel şi cu inima mulţumită.” (Estera 5.9).

Este minunat că atunci când a venit împăratul pentru a cina cu Estera, el a venit în casa Esterei, în camera ei dinăuntru.

Fratele Branham spune următoarele în predica: „Apocalipsa capitolul 4”, vorbită în anul 1961:

„…Amintiţi-vă păzitorii Chivotului sau ai capacului ispăşirii. Câţi a văzut Ioan? Patru. Câţi a văzut el? El a văzut patru făpturi vii. Acum fiţi atenţi! Ambii au văzut aceeaşi vedenie, iar „patru” este un număr pământesc. Ştiaţi aceasta? Câţi dintre voi ştiu că „patru” este un număr pământesc? Sigur că da. Este un număr al pământului, al „izbăvirii”. Ţineţi minte cuvântul „izbăvire” pentru că voi vorbi imediat despre aceasta. Vedeţi, „izbăvirea”! În cuptorul cu foc au fost trei bărbaţi, dar când a venit al patrulea, a venit izbăvirea. „Patru” este numărul „izbăvirii” lui Dumnezeu. Aşadar, aceasta arată că aceste Fiinţe trebuiau să fie în legătură cu ceva de pe pământ.”

Fratele Branham se referă la heruvimi. Să nu uitaţi că „patru” este numărul „izbăvirii”.

În timpul epocilor Bisericii au existat patru ungeri: a leului, a viţelului, a omului şi a vulturului, care sunt preumbrite prin Matei, Marcu, Luca şi Ioan – aceeaşi ungere în patru Evanghelii. El a spus că ei sunt întotdeauna acolo şi păzesc Chivotul, dar fratele Branham a spus că izbăvirea nu vine în unu, doi sau trei, ci în patru, care este ungerea vulturului. Aşadar, izbăvirea va veni în ungerea a patra. Amin.

Fratele Branham spune următoarele în predica: „Pleava nu va moşteni împreună cu grâul”:

„Acum amintiţi-vă că potrivit Apocalipsei, toată taina Cărţii este pecetluită cu şapte Peceţi, pe care reformatorii nu au avut oportunitatea să le prezinte; cele patru stadii ale restituirii, cele patru stadii ale celor patru făpturi vii care au ieşit ca să înfrunte cele patru puteri ale lumii.”

Aşadar, restituirea este încheiată în patru stadii, patru fiind „numărul izbăvirii”.

Revenind la povestea noastră, vedem că Estera îi spune împăratului: „Întoarce-te mâine.”, ceea ce arată că între prima şi a doua venire este un interval de timp.

Astfel, capitolul 6 este introdus între prima şi a doua venire, şi vedem că împăratul vine a doua oară la Estera, în capitolul 7. Mulţi cred că această împărţire a fost făcută aşa de oameni, dar adevărul este că Dumnezeu se află în numerologia Sa: „5” este numărul harului, „6” este numărul omului, iar „7” este numărul desăvârşirii.

În capitolul şase vedem că Haman nu se poate bucura de timpul petrecut în compania împărătesei. De ce? Din cauza lui Mardoheu: „Oh, Mardoheu acesta care nu vrea să se plece înaintea mea!”

Haman s-a dus acasă şi i-a zis nevestei lui: „O, ce măreţ sunt! Nimeni altcineva nu poate intra la împărăteasă, afară de mine. O, este minunat, dar acest Mardoheu…” Şi ea i-a zis: „De ce nu construieşti o spânzurătoare înaltă ce cincizeci de coţi şi să-i ceri împăratului să-l spânzure de ea?”, la care Haman a spus: „Ce idee minunată!”

Astfel, a doua zi, în capitolul şase, care este numărul omului, Haman arată ignoranţa omului. Biblia spune că în noaptea aceea împăratul nu a putut dormi şi a cerut să-i fie adusă cartea cronicilor, iar când i s-a citit din ea, s-a găsit uneltirea pusă la cale de cei doi fameni ai împăratului care voiau să-l omoare şi faptul că Mardoheu a salvat viaţa împăratului.

Atunci împăratul a întrebat: „Ce i s-a făcut lui Mardoheu pentru aceasta?”, iar ei au răspuns că nimic.

Chiar atunci a intrat Haman, iar împăratul l-a întrebat: „Ce trebuie făcut pentru un om pe care vrea să-l cinstească împăratul?” Bineînţeles că Haman s-a gândit că împăratul se referea la el: „Pe cine altul decât pe mine ar vrea împăratul să-l cinstească?”

Este uimitor cum îşi plănuieşte Satan propria distrugere şi cum este amăgit de propria sa frumuseţe. Nu aceasta spune Scriptura despre el? Satan este amăgit de propria sa frumuseţe.

Astfel, Haman a spus:

„Omului pe care vrea împăratul să-l cinstească, trebuie să i se aducă haina împărătească, aceea cu care se îmbracă împăratul, şi calul pe care călăreşte împăratul şi să i se pună cununa împărătească pe cap.

Să se dea haina şi calul uneia din căpeteniile de seamă ale împăratului, apoi să îmbrace cu haina pe omul acela pe care vrea să-l cinstească împăratul, să-l plimbe călare pe cal prin locul deschis al cetăţii şi să se strige înaintea lui: „Aşa se face omului pe care vrea împăratul să-l cinstească!””

Atunci împăratul a spus: „Ce idee bună! Ia îndată haina şi calul, cum ai zis, şi fă aşa iudeului Mardoheu, care şade la poarta împăratului. Nu lăsa nefăcut nimic din ce ai spus.”

Aşadar, în capitolul şase, Haman a mers şi a făcut toate aceste lucruri lui Mardoheu, pentru că Mardoheu trebuia să fie înălţat; iar după aceea s-a întors acasă scoţând fum pe nări: „O, îl voi prinde pe Mardoheu şi-l voi spânzura! Am construit spânzurătoarea numai pentru el şi îl voi atârna acolo! O voi face negreşit!”

Astfel, ajungem în capitolul şapte şi vedem că în timpul acela au venit trimişii împăratului ca să-l ducă la al doilea ospăţ al împărătesei, care se ţinea în casa ei. Amin. Haman este întotdeauna în scenă.

Să citim deci, din Estera 7.1:

„Împăratul şi Haman s-au dus la ospăţ la împărăteasa Estera.”

Când au venit ei în casa împărătesei, în a treia sau în a patra zi? În a patra zi. „Patru” este numărul „izbăvirii”.

Fratele Branham spune următoarele în „Restituirea Pomului Mireasă” din anul 1962:

„Patru ucigaşi L-au dărâmat. Patru mesageri L-au distrus. Patru mesageri ai morţii L-au îndepărtat, prin dogme, dar patru mesageri ai neprihănirii au restituit Pomul Miresei înapoi!”

„Patru” este numărul „izbăvirii”. Care sunt cei patru mesageri ai neprihănirii? Cele patru ungeri ale epocilor Bisericii.

„Fiul omului, vor putea oare oasele acestea să învieze?”

Vedeţi, în această predică, fratele Branham sare de la Ioel la Ezechiel:

„Fiul omului, vor putea oare oasele acestea să învieze?” Mi-ar plăcea să fi avut timp. Aveam aceasta scris aici, dar va trebui să merg mai departe.

„Fiul omului, vor putea oare oasele acestea să învieze?” Care sunt cele patru stadii ale ridicării Bisericii? Care sunt cele patru stadii ale învierii oaselor uscate ale lui Ezechiel? Viaţa nu a venit când erau muşchii pe ele, ci atunci când a suflat vântul asupra lor, aceasta fiind când Mesajul Vieţii a venit înapoi.

„Voi restitui, zice Domnul!” Aleluia! Glorie! Slăvit să fie Domnul! A patra Lumină va veni şi va aduce aceleaşi semne.

Fiţi atenţi! Neprihănirea a adus înapoi învelişul, sfinţirea a adus înapoi tulpina, mesajul sfinţirii. Ce a adus înapoi frunza? Penticostalii. Ce sunt frunzele? Penticostalii care bat din palme şi se bucură. Penticostalii. Ce a urmat? Al patrulea (stadiu) a fost Cuvântul însuşi. Cuvântul făcut trup, roadele dovezii, a semnului învierii lui Hristos, a faptului că Hristos a înviat după ce a fost sădită neprihănirea, după ce a fost sădită sfinţirea şi botezul cu Duhul Sfânt. Organizaţiile au murit, iar Hristos S-a centrat din nou ca Vârful piramidei.

Neprihănire, sfinţire, botez cu Duhul Sfânt şi venirea Pietrei de încheiere.”

Fratele Branham a predicat aceasta în anul 1962, adică înainte de Peceţi.

„Neprihănire, sfinţire, botez cu Duhul Sfânt şi venirea Pietrei de încheiere.”

Acestea sunt cele patru stadii; aceasta este a patra ungere, adică ungerea vulturului, aceasta este izbăvirea.

În predica „Lucrarea Meşterului” sau „Capodopera” din 05 iulie 1964, fratele Branham a spus:

„Observaţi, aici, Viaţa era în coajă. În tulpină, în mătase, în coajă, dar toată se va aduna în sămânţă. Viaţa care era în coajă a mers mai departe, din una s-a născut cealaltă. Neprihănirea a pregătit calea pentru sfinţire, sfinţirea a pregătit calea pentru botezul cu Duhul Sfânt, ceea ce a făcut o cale pentru ca Duhul Sfânt Însuşi să vină jos în desăvârşire, înapoi la Cuvânt din nou, ca să Se manifeste El Însuşi.”

Noi nu ne-am putut căsători cu revărsarea Duhului Sfânt, cu Duhul Sfânt care era turnat peste oameni, ci ne putem căsători cu Duhul Sfânt Însuşi pentru că acesta este timpul căsătoriei.

„…botezul cu Duhul Sfânt, ceea ce a făcut o cale pentru ca Duhul Sfânt Însuşi să vină jos în desăvârşire, înapoi la Cuvânt din nou, ca să Se manifeste El Însuşi.”

Puteţi vedea de ce au trebuit corectate greşelile făcute de sistemul denominaţional? Pentru că Duhul Sfânt nu poate veni acolo unde există greşeli în inimile oamenilor. Aşadar, înainte ca El Însuşi să vină şi să locuiască în oameni, a trebuit să îndrepte greşelile făcute de denominaţiuni, de învăţăturile greşite.

În predica „Sărbătoarea Trâmbiţelor” din anul 1964, fratele Branham spune:

„Duhul Sfânt a fost legat de aceste râuri denominaţionale pentru aproximativ două mii de ani, dar va fi eliberat în timpul de seară prin Mesajul timpului de seară. Duhul Sfânt din nou înapoi în Biserică, Hristos Însuşi descoperit în trup de carne în timpul de seară.”

Aş vrea să subliniez ceva din cartea Esterei.

În a treia zi, ea i-a invitat pe împărat şi pe Haman să vină în casa ei, la ospăţul ei, pentru a cina cu ea, dar apoi l-a rugat să se întoarcă şi în a patra zi. „Patru” este numărul izbăvirii, iar prin acest simbol, El ne arată când va avea Mireasa izbăvire asupra Diavolului.

Nu în al treilea stadiu, ci în al patrulea, nu în revărsarea darurilor Duhului Sfânt, nu în botezul Duhului Sfânt, ci în Duhul Sfânt Însuşi. Duhul Sfânt Însuşi locuind în voi. Nu o ungere a cărnii, nu o ungere a duhului, cu botezul sufletului, stadiul al patrulea.

În capitolul şase din Estera, vedem că Haman se întoarce supărat după ospăţ, iar soţia lui îi dă ideea cu spânzurătoarea. Astfel, a doua zi, el s-a dus dimineaţa devreme la împărat ca să-i ceară să-l spânzure pe Mardoheu. Dar a trebuit să ia haina, calul şi cununa împărăteasă, să-l îmbrace cu ele pe Mardoheu şi să-l plimbe prin Susa strigând: „Acesta este omul în care îşi găseşte plăcerea împăratul!”

Apoi s-a dus acasă şi s-a plâns familiei spunând ce s-a întâmplat cu Mardoheu, dar curând a trebuit să meargă la ospăţ cu împăratul. Când a avut loc ospăţul? Seara. Dimineaţa, el a fost cu împăratul, apoi l-a plimbat toată ziua pe Mardoheu prin cetate.

Această Scriptură este desăvârşită! Acest Cuvânt este desăvârşit! Slăvit să fie Domnul!

Astfel am ajuns la capitolul şapte:

„Împăratul şi Haman s-au dus la ospăţ la împărăteasa Estera.” (v.1).

Aceasta s-a întâmplat în a patra zi, fiind a doua oară când împăratul a venit la ea.

„În această a doua zi, împăratul a zis iarăşi Esterei pe când beau vin: „Care este cererea ta, împărăteasă Estera? Ea îţi va fi împlinită. Ce doreşti? Chiar dacă ai cere jumătate din împărăţie, o vei căpăta.” (v. 2).

Aceasta este a patra oară când împăratul a spus aceste cuvinte. Slăvit să fie Domnul!

„Împărăteasa Estera a răspuns: „Dacă am căpătat trecere înaintea ta, împărate, şi dacă găseşte cu cale împăratul, dă-mi viaţa – iată cererea mea – şi scapă pe poporul meu; iată dorinţa mea!” (v. 3).

Ce anume cerea ea? Ea cerea viaţa. Noi ce dorim? Care este cea mai mare dorinţă a noastră? Este Viaţa, dar nu viaţa aceasta firească, ci Viaţa veşnică, Viaţa la care am fost rânduiţi pentru veşnicie, Viaţa pe care am avut-o în El înainte de a fi lumea. Ne dorim Viaţa înapoi, dar nu viaţa în care ne-am trezit din pricina hibridizării din grădină, nu viaţa în care suntem prinşi din pricina păcatului de la început, ci dorim Viaţa veşnică, Viaţa pe care ne-a luat-o „Haman”.

Cine a amăgit-o pe femeie în grădină? Cine a amăgit-o pe Eva prin şoaptele lui? Cine era în şarpe? Era Haman, diavolul. El mi-a luat Viaţa, iar acum o vreau înapoi.

Împăratul a venit în camera noastră dinăuntru, dar nu prima dată când a venit în Cartea Faptelor, ci acum, în a patra zi a restituirii şi a dezvăluirii tuturor lucrurilor sub ungerea vulturului. Şi ce a făcut? A spus că ne va da tot ce dorim, chiar şi jumătate din împărăţie, dar ce dorim noi? Ne dorim Viaţa înapoi. Vrem înapoi ceea ce ne-a fost luat în grădina Eden: Viaţa veşnică. Vrem să fim pentru toată veşnicia, fiii lui Dumnezeu. Aleluia! Când vom primi aceasta înapoi? În numărul patru, la a doua venire a Împăratului la ospăţ:

„Căci eu şi poporul meu suntem vânduţi să fim nimiciţi, înjunghiaţi şi prăpădiţi. Măcar dacă am fi vânduţi să fim robi şi roabe, aş tăcea, dar vrăjmaşul n-ar putea să înlocuiască pierderea făcută împăratului.”

Împăratul Ahaşveroş a luat cuvântul şi a zis împărătesei Estera: „Cine şi unde este acela care are de gând să facă aşa?”

Estera a răspuns: „Apăsătorul, vrăjmaşul, este Haman, răul acesta!”

Aş vrea să observaţi ce scrie în continuare:

„Haman a rămas îngrozit în faţa împăratului şi a împărătesei.” (v. 4-6).

Ştiţi ce l-a speriat de moarte pe Haman? Faptul că a fost dat pe faţă de către o împărăteasă care se afla în poziţia ei, la locul ei şi care ştia cine era; o împărăteasă care ştia cine era el şi îi divulga faptele. Ea ştia cine încerca să-i ia viaţa, nu era o taină; ea ştia că Haman agaghitul, amalecitul, era răul care-i voia moartea.

Noi ştim cine este vrăjmaşul nostru. Noi nu suntem într-o denominaţiune în care să ne întrebăm de ce nu mai avem Viaţă veşnică. Noi ştim cine este cel care ne-a luat-o, pentru că „Haman” a fost demascat pe deplin prin acest Mesaj care ne-a arătat toate tacticile lui, cum acţionează el, cum se mişcă prin denominaţiuni şi tot ce pune la cale.

Dar cine îl va demasca şi îl va birui? Împărăteasa. Când? La al doilea ospăţ, când Împăratul va veni în camera ei dinăuntru, în casa ei. Atunci ea va spune: „Apăsătorul, vrăjmaşul, este Haman, răul acesta!”

Vrăjmaşul nostru este Haman, răul acesta, iar la ospăţ va fi acolo. Dar atunci Îi vom spune Împăratului: „Apăsătorul, vrăjmaşul, este Haman, răul acesta!”

Cine a rămas îngrozit? Haman. Dar nu de împărat i-a fost frică, ci de împărăteasă.

Unde are diavolul acces acum? La tronul lui Dumnezeu; el nu se teme să meargă la tronul lui Dumnezeu. Nu aşa spune Scriptura? El merge acolo şi vorbeşte cu Dumnezeu despre credincioşi. Nu scrie aceasta în cartea lui Iov?

Haman nu s-a temut să stea în prezenţa împăratului, fiindcă ştia că are anumite drepturi şi că îi fusese dată autoritatea. Ele i-au fost „amanetate” de Adam şi acum ştie că le are. Acesta este motivul pentru care Satan I-a spus Domnului Isus: „Toate acestea mi-au fost date mie.” El le are. Are putere asupra lor şi le conduce.

Aşadar, Haman nu s-a temut să stea în faţa împăratului, el nu s-a temut decât atunci când a fost demascat de împărăteasă. Aceasta a adus groaza în inima lui Haman şi izbăvirea pentru Estera.

Aceasta este ceea ce va aduce izbăvirea poporului lui Dumnezeu. Amin. Slăvit să fie Domnul!

„Şi împăratul, în mânia lui, s-a sculat şi a părăsit ospăţul şi s-a dus în grădina casei împărăteşti. Haman a rămas să-şi ceară viaţa de la împărăteasa Estera, căci vedea bine că pierderea lui era hotărâtă în mintea împăratului.” (v. 7).

Nu este amuzant? Aceasta este tactica diavolului întotdeauna când ştie că se află în bucluc: încearcă să se înţeleagă cu cineva, caută o ieşire din situaţie.

Când va fi demascat, Haman va încerca să facă o înţelegere cu noi: „O, nu-i aşa! Nu trebuie să priviţi lucrurile aşa!”, dar acela este timpul când va fi spânzurat de propria sa spânzurătoare; atunci va fi demascat şi spânzurat, iar Estera va fi izbăvită pe deplin.

Fraţi şi surori, am ajuns la al patrulea stadiu al slujbei şi este timpul izbăvirii depline.

Eu nu vreau să mai am nimic a face cu acest trup de carne, ci doresc să fiu izbăvit de el; nu mai vreau să am de-a face cu diavolul, ci vreau să-l demasc pe Haman de fiecare dată când este nevoie. Vreau ca Haman să se teamă de mine pentru că voi sta cu Împăratul.

Când a stat în faţa Împăratului şi a împărătesei, Haman s-a temut. El nu s-a temut în prezenţa împăratului, ci a fost speriat de moarte în prezenţa împărătesei şi a împăratului.

Într-o zi, întreaga lume va sta înaintea Împăratului şi a Împărătesei, iar atunci va fi dat pe faţă tot ce a făcut diavolul, iar el va tremura pentru că va sta în faţa Împăratului şi a Împărătesei.

Fraţi şi surori, noi trebuie să ne cunoaştem poziţia.

„Când s-a întors împăratul din grădina casei împărăteşti în odaia ospăţului, a văzut pe Haman că se aruncase spre patul pe care era Estera şi i-a zis: „Cum, să mai şi sileşti pe împărăteasă la mine, în casa împărătească?” Cum au ieşit cuvintele acestea din gura împăratului, i-au şi acoperit faţa lui Haman.

Şi Harbona, unul din fameni, a zis în faţa împăratului: „Iată, spânzurătoarea pregătită de Haman pentru Mardoheu, care a vorbit spre binele împăratului, este ridicată în casa lui Haman, la o înălţime de cincizeci de coţi.” Împăratul a zis: „Haman să fie spânzurat pe ea!” (v.8-9).

Toate planurile şi capcanele pregătite de Haman, s-au întors împotriva lui însuşi.

Când va fi demascat, „Haman” va încerca să facă o învoială cu noi: „Fii liniştit, fiindcă totul va fi bine!” Dar nu va fi bine, ci atunci va fi timpul ca Haman să fie spânzurat de propria lui spânzurătoare; va fi timpul când toate şiretlicurile lui vor fi date pe faţă şi el va fi nimicit. Dar Estera va fi izbăvită pe deplin.

Eu nu mai vreau să lupt cu firea mea, ci vreau să fiu izbăvit de ea; nu vreau să mai lupt cu diavolul, ci vreau să fiu izbăvit de el; vreau să merg la Împărat şi să-l demasc pe Haman în tot ceea ce face. Vreau să-i demasc fiecare şiretlic şi fiecare capcană; vreau ca diavolul să se teamă de mine pentru că stau alături de Împărat.

Aşadar, împăratul a mers în grădina casei împărăteşti, iar Haman s-a grăbit să-i ceară îndurare Esterei.

„Când s-a întors împăratul din grădina casei împărăteşti în odaia ospăţului, a văzut pe Haman că se aruncase spre patul pe care era Estera şi i-a zis: „Cum, să mai şi sileşti pe împărăteasă la mine, în casa împărătească?” Cum au ieşit cuvintele acestea din gura împăratului, i-au şi acoperit faţa lui Haman.

Şi Harbona, unul din fameni, a zis în faţa împăratului: „Iată, spânzurătoarea pregătită de Haman pentru Mardoheu, care a vorbit spre binele împăratului, este ridicată în casa lui Haman, la o înălţime de cincizeci de coţi.” Împăratul a zis: „Haman să fie spânzurat pe ea!”

Tot ce a plănuit împotriva lui Mardoheu s-a întors împotriva lui însuşi.

Fratele Branham a vorbit în Peceţi despre picătura de cerneală care a fost pusă în înălbitor. Este o parte interesantă a poveştii şi aş vrea să v-o spun acum.

El a spus că atunci când acea picătură de cerneală cade în înălbitor, nu se mai poate vedea pentru că se întoarce la forma sa originală, la ceea ce a fost înainte. În continuare, el a vorbit despre Sângele lui Isus Hristos şi a spus că dacă păcatele noastre sunt aruncate în acest Înălbitor, sunt şterse şi totul se întoarce la ceea ce a fost înainte. El a spus: „Vedeţi, toate sunt puse înapoi în cârca diavolului.” Amin.

Sursa tuturor relelor, cauza tuturor problemelor, a fost Haman. El făcuse acel plan mârşav, construise spânzurătoarea şi a plănuit nimicirea lui Mardoheu, dar ce s-a întâmplat? Tot ce pusese la cale s-a întors într-o clipă împotriva lui şi a căzut în propria capcană, fiind spânzurat pe spânzurătoarea pe care o ridicase chiar el.

Acum, noi avem acest Înălbitor, Sângelui lui Isus Hristos, iar dacă vom păşi în El prin credinţă, totul se va întoarce la original. Tot ce a făcut Satan, toate planurile făcute de-a lungul timpului, toate decretele şi tot răul pus la cale, se vor întoarce împotriva lui. Când eu şi voi trecem prin Sângele lui Isus Hristos, toate degetele vor fi îndreptate spre pârâş, iar păcatul nu va mai fi al nostru, ci va fi al lui. Noi vom primi izbăvirea, iar el va primi judecata. Aleluia!

„Şi au spânzurat pe Haman pe spânzurătoarea pe care o pregătise el pentru Mardoheu. Şi mânia împăratului s-a potolit.

În aceeaşi zi, împăratul Ahaşveroş a dat împărătesei Estera casa lui Haman, vrăjmaşul iudeilor.” (Estera 8.1).

Gândiţi-vă la aceasta.

„În aceeaşi zi”, adică în a patra zi, când Împăratul a venit a doua oară la ospăţ.

Credem noi că El va veni a doua oară? Credem că aceasta este a doua venire a lui Isus Hristos? Unde vine El? La ospăţul meu, în casa mea, în camera mea dinăuntru, iar eu îl voi demasca pe Haman.

Satan i-a spus Domnului Isus că tot ce vede i-a fost dat lui, dar tot ce a trebuit să facă Estera a fost să-l invite pe împărat la ospăţul ei.

Isus a spus: „Iată, Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el, cu Mine.” (Apocalipsa 3.20).

Unde cinează El cu noi? În casa noastră, în camera noastră dinăuntru. La a doua venire a Împăratului, El Se va afla în camera mea interioară, iar Haman va fi demascat în a patra zi, sub a patra ungere, sub numărul izbăvirii.

Dar ce credeţi că se va întâmpla în continuare, în capitolul opt? Ce reprezintă numărul „opt”? Veşnicia, o nouă zi. În capitolul opt, nu Estera l-a nimicit pe Haman, ci împăratul. De fapt, Haman s-a autodistrus, pentru că el însuşi a făcut planul şi tot el a ridicat spânzurătoarea. El s-a spânzurat în propriul său plan. Mai mult, în ziua a opta, tot ce era al lui Haman devine al împărătesei, al Esterei.

Oh, poate astăzi suntem oameni neînsemnaţi, dar aşteptaţi puţin pentru că suntem în ziua a patra, în ziua izbăvirii. Aceasta este ziua în care Haman va fi nimicit, iar noi vom intra în ziua a opta şi tot ce a fost a lui, va fi al meu. De ce? Pentru cu eu sunt un împreună moştenitor cu Hristos. Este al meu!

Câţi din voi iubiţi cartea Esterei? Câţi dintre voi aţi găsit planul de răscumpărare aici? Câţi dintre voi aţi găsit Pecetea a şaptea în cartea Esterei? Fratele Branham a avut dreptate, nu-i aşa?

„El a arătat-o în fiecare simbol din Scriptură.”

Ne-a arătat-o şi în cartea Esterei? Categoric. Povestea aceasta este taina răscumpărării şi o vedem derulându-se în zilele din urmă.

Ştiţi ce au vrut să facă învăţaţii cu cartea Esterei? Au vrut s-o scoată afară din Scriptură. De ce? Pentru că nu puteau înţelege de ce a fost pusă acolo. Dar aceasta este cartea mea, este povestea răscumpărării mele şi tot ce trebuie să facem noi toţi este să ascultăm de mesagerul celei de-a patra epoci, a ungerii vulturului, care este numărul izbăvirii.

Dar cartea Esterei nu este numai povestea Miresei, ci este şi povestea celor o sută patruzeci şi patru de mii de evrei. O, cât este de minunat acest Cuvânt!

Când am fost la fratele Eugene în Edmonton, el a vorbit în faţa bisericii despre un tablou din Biblie şi mi-a plăcut foarte mult ce a spus. El a vorbit despre ucenicii de pe drumul Emausului şi despre frângerea pâinii, şi a pus o întrebare: „De unde ştim noi că Cel care ne vorbeşte este Domnul?”

Voi veniţi la biserică şi ascultaţi mesajul care este adus de-a lungul săptămânii, dar de unde ştiţi că Domnul este Cel care vă frânge aceste Scripturi? De unde ştiţi că Domnul este Cel care vorbeşte despre profeţiile Vechiului Testament? Vedeţi, ei nu au ştiut aceasta pe parcursul călătoriei, dar când s-au aşezat jos în timpul de seară şi când El însuşi a frânt pâinea înaintea lor, ochii lor s-au deschis şi au înţeles despre ce le vorbise şi că în faţa lor stătea chiar Isus. Poate inima voastră arde în timpul predicării Cuvântului, aşa cum ardeau inimile lor pe drumul Emausului, dar faptul că inima vă arde nu înseamnă prea mult, pentru că puteţi simţi aceasta din pricina unui om care are darul vorbirii şi care mângâie pisica aşa cum îi place ei. Dar care este clipa când vom şti că Domnul a fost cu noi pe tot parcursul călătoriei? Când El va sta cu noi şi va frânge pâinea înaintea ochilor voştri, veţi şti că Acela nu este un om, ci este Isus Hristos Însuşi.

A frânt El Pâinea pentru voi în dimineaţa aceasta? Atunci ştiţi Cine este Cel care v-a vorbit. Ştiţi că nu a fost un om, ci a fost Isus Hristos Însuşi. Noi putem vedea multe tipuri şi umbre, dar nu aceasta urmărim, ci dorim ca El să ni Se descopere în Cuvânt. Amin.

Să ne rugăm.

Scumpul nostru Tată ceresc, Îţi mulţumim, Doamne, pentru că Cuvântul Tău este atât de bun şi de adevărat. Cuvântul Tău preţuieşte pentru noi mai mult decât viaţa aceasta, pentru că El este Viaţa noastră, Izbăvirea noastră, este Cel care ne va duce la Viaţa veşnică.

Îţi mulţumim pentru tot ce ai făcut pentru noi şi Te rugăm să ne ajuţi să nu stăm nepăsători. Te rugăm să ne descoperi în continuare Cuvântul Tău, să ne deschizi ochii şi să ne ajuţi să vedem ceea ce este El, să vedem că eşti chiar Tu, Doamne, Tu care Te descoperi înaintea noastră.

Doamne, noi Îl primim de la Tine şi ştim că vine de la Tine. Ştim că El este Duh şi Viaţă, Viaţa care vine de la Tine şi care ne va schimba într-o zi trupurile acestea muritoare.

Binecuvântează-ne şi descoperă-ne Cuvântul Tău în continuare, pentru că Te rugăm în Numele lui Isus Hristos. Amin.

– Amin –