PERSEVERENȚA

Dallas – Texas

…Să citim din Matei capitolul 15, începând de la versetul 21 la 28:

„Isus, după ce a plecat de acolo, S-a dus în părţile Tirului şi ale Sidonului.

Şi iată că o femeie cananeancă, a venit din ţinuturile acelea, şi a început să strige către El: „Ai milă de mine, Doamne, Fiul lui David! Fiică-mea este muncită rău de un drac.”

El nu i-a răspuns nici un cuvânt. Şi ucenicii Lui s-au apropiat şi L-au rugat stăruitor: „Dă-i drumul, căci strigă după noi.”

Drept răspuns, El a zis: „Eu nu sunt trimis decât la oile pierdute ale casei lui Israel.”

Dar ea a venit şi I s-a închinat, zicând: „Doamne, ajută-mi!”

Drept răspuns, El i-a zis: „Nu este bine să iei pâinea copiilor şi s-o arunci la căţei.”

„Da, Doamne,” a zis ea, „dar şi căţeii mănâncă firimiturile care cad de la masa stăpânilor lor.”

Atunci Isus i-a zis: „O, femeie, mare este credinţa ta; facă-ţi-se cum voieşti.” Şi fiica ei s-a tămăduit chiar în ceasul acela.”

Haideţi să ne plecăm capetele pentru rugăciune. În timp ce stăm cu capetele şi inimile plecate, mă întreb dacă în seara aceasta este cineva care ar dori să fie amintit în rugăciune. Aţi vrea să ridicaţi mâinile spre Dumnezeu şi să spuneţi: „Doamne, am nevoie de ajutorul Tău.”? Domnul să vă binecuvânteze.

Tată ceresc, ne apropiem de Majestatea Ta în Numele lui Isus Hristos, pentru că El a spus: „…orice veţi cere de la Tatăl, în Numele Meu, vă va da.” (Ioan 16.23). Astfel, venim la Tine cu toată credinţa pe care o avem şi nădăjduim că în seara aceasta vei răspunde la multele noastre nevoi. Tu vezi mâinile ridicate de copiii Tăi şi ştii ce este în inimile lor, de aceea Te rog să le răspunzi, Tată.

Te rugăm pentru cei care nu sunt încă mântuiţi şi nu Te cunosc ca Mântuitorul lor. Ajută-i să Te accepte în seara aceasta şi să primească acea plinătate pe care trebuie s-o aibă în ceasul morţii.

Tată, poate printre noi sunt mulţi care Te-au acceptat, dar nu au fost umpluţi cu Duhul Sfânt. În seara aceasta, Te rog să torni din plinătatea Duhului Tău Sfânt, ca să poată fi slujitorii Tăi în acest ceas când istoria omenirii se apropie de încheiere.

Vindecă bolnavii şi ajută-i pe cei aflaţi în nevoi, Doamne, pentru că Tu îi cunoşti pe toţi.

De asemenea, Te rugăm să ne onorezi cu prezenţa Ta, în aşa fel încât să Te recunoaştem cu toţii ca Domnul nostru, iar când serviciul se va încheia şi vom pleca spre casele noastre, să putem spune şi noi ca cei doi ucenici care veneau de la Emaus şi au zis: „Nu ne ardea inima în noi, când ne vorbea pe drum…?” Ei Te-au recunoscut după un anumit semn pe care L-ai făcut înainte de crucificare, pentru că după ce Te-ai ridicat, ai dovedit că eşti Acelaşi Isus prin faptul că ai făcut aceleaşi lucruri. Îngăduie ca noi să fim martori la acelaşi lucru în seara aceasta, pentru că Te rugăm aceasta în Numele lui Isus. Amin. Puteţi să vă aşezaţi.

Aseară am vorbit despre subiectul: „Domnilor, am vrea să-L vedem pe Isus,” şi am fost nevoit să fac o introducere pentru acest fel de întâlniri, aşa cum face fratele Borders în fiecare seară pentru străinii care vin în adunarea lui. Astfel, după o scurtă introducere, am adus Cuvântul Domnului, pentru că un singur Cuvânt din partea Lui cântăreşte mai mult decât tot ce putem spune noi în întreaga viaţă.

În seara aceasta aş vrea să iau un subiect din versetele Scripturii pe care ni le-a dat Dumnezeu aici, iar pentru aceasta voi folosi un titlu format dintr-un singur cuvânt: „Perseverenţa.” După explicaţia din dicţionarul Webster, cuvântul „perseverenţă” înseamnă „insistenţă.”

În toate epocile, oamenii care au avut credinţă au perseverat în împlinirea acelui ţel. Nici un om nu poate fi perseverent până nu ştie ce vrea. Astfel, mai întâi trebuie să ştii ce vrei şi să crezi că vei primi acel lucru, apoi vei persevera, fiindcă ştii că este ceva adevărat.

Credinţa nu se bazează pe un mit, pe cuvintele unui om, sau pe ceva care spune: „Fă asta sau cealaltă!” ci se odihneşte pe Cuvântul veşnic al lui Dumnezeu care este scris în Biblie.

Noi credem că Biblia este Cuvântul infailibil al lui Dumnezeu; este descoperirea lui Isus Hristos. În Vechiul Testament, Dumnezeu S-a descoperit pe Sine însuşi prin profeţi, apoi S-a făcut cunoscut prin Fiul Său, Isus Hristos, în care a locuit toată plinătatea dumnezeirii. El a fost crucificat pentru păcatele noastre, a murit, a înviat a treia zi, S-a înălţat la cer, iar acum este aici în forma Duhului Sfânt:

-Dumnezeu deasupra noastră;

-Dumnezeu cu noi în Hristos,

-Dumnezeu în noi.

Este Acelaşi Dumnezeu care lucrează din nou în om şi este proslăvit printr-un om care este trimisul Lui. Dumnezeu nu face nimic, decât printr-un om care este trimisul şi împuternicitul Său.

Bărbaţii care au avut credinţă în Dumnezeu au fost foarte perseverenţi în ceea ce trebuiau să facă. Noi putem lua o mulţime de oameni din toată istoria şi să-i urmărim în diferite situaţii. De exemplu, George Washington s-a rugat toată noaptea în zăpadă, fiindcă în faţa lui stătea un râu plin de gheaţă pe care trebuia să-l treacă. El a primit o vedenie de la Dumnezeu şi astfel a fost încredinţat că El îi va da biruinţă. Mai mult de două treimi din soldaţii lui nu aveau nici măcar încălţăminte în picioare, ci le înveleau în cârpe şi umblau aşa prin acel frig, dar el a ştiut în inima lui că Dumnezeu i-a dat deja biruinţă. Noi ştim că a doua zi, prin haina lui au trecut trei gloanţe, dar nu l-a rănit niciunul dintre ele. Vedeţi? Dacă râul acela plin de gheaţă nu l-a putut opri, nici acele gloanţe nu au putut s-o facă. El a fost perseverent pentru că s-a rugat până când a primit ceea ce dorea şi a crezut în Cel ce l-a condus, în Dumnezeu.

Nu există nimic să-l poată opri pe un om perseverent care ştie ce face şi crede în ceea ce încearcă să realizeze.

Una din cele mai vechi istorii din Biblie este cea a lui Noe, care era un bărbat diferit de ceilalţi; poate era un fermier. Lumea era rea, ca astăzi, plină de ştiinţă şi de oameni importanţi, care se trăgeau din fiii lui Cain. Fiii lui Set erau păstori umili şi fermieri, dar fiii lui Cain erau oameni înţelepţi, constructori, inventatori, oameni de ştiinţă foarte inteligenţi şi religioşi. Ei aveau o formă proprie de închinare, dar tăgăduiau puterea lui Dumnezeu, aşa cum fac şi astăzi.

Fiind un bărbat drept înaintea lui Dumnezeu, Noe L-a întâlnit într-o zi pe Dumnezeu, pe câmp, şi a vorbit cu El, iar Domnul i-a spus să construiască o arcă pentru că avea să nimicească lumea prin apă. Acest lucru a fost total contrar tuturor măsurătorilor ştiinţifice din acea zi, pentru că nu plouase niciodată. În aer nu se găsea nici un pic de umiditate, pentru că Dumnezeu uda pământul irigându-l cu apa care ieşea din pământ.

Probabil ştiinţa din vremea aceea era mai avansată, pentru că ei au realizat multe lucruri pe care ştiinţa de astăzi nici nu le poate explica. Astfel, au construit piramidele din Egipt, Sfinxul şi multe ale lucruri pe care astăzi nu le putem construi. Noi nu putem ridica acele pietre atât de sus, pentru că nu avem cu ce s-o facem, dar ei au făcut-o înainte de potop, în zilele lui Enoh şi ale lui Noe. Noi nu ştim, dar poate au fost în stare să meargă şi pe lună, să aibă astronauţi şi aşa mai departe.

Isus a spus: „Ce s-a întâmplat în zilele lui Noe, se va întâmpla la fel şi în zilele Fiului omului.” (Luca 17.26). Prin cercetările lor, ei au reuşit să găsească un colorant care nu  s-a şters până în ziua de astăzi; au reuşit să îmbălsămeze morţii şi să facă mumii, care şi după patru mii de ani arată la fel ca în ziua când au murit. Noi nu putem face aceasta, oricât am încerca, pentru că am pierdut acea artă şi multe altele.

Eu nu am nici o îndoială că ei aveau instrumente cu care au putut demonstra să nu se găsea nici un strop de apă în aer, pentru că acel bărbat susţinea, contrar ştiinţei lor, că va ploua apă din cer.

Probabil că oamenii de ştiinţă au luat un instrument, l-au lansat în aer şi au spus: „Uite, Noe, citeşte ce indică instrumentul acesta. El are un barometru care arată dacă se găseşte apă sau nu, iar acesta arată că nu este nici un strop de apă în aer. Tu spui că este, dar cercetările noastre ştiinţifice arată că nu este adevărat.”

Aceasta nu l-a oprit însă pe Noe; dimpotrivă, el a perseverat în credinţa lui pentru că ştia că dacă Dumnezeu a spus: „Va ploua!” era în stare să pună acea apă acolo sus ca să plouă. Pe el nu l-a interesat dacă era apă sau nu; după ce a luat cunoştinţă de Cuvântul Domnului, a fost perseverent în credinţa lui.

Când un om cunoaşte Cuvântul şi voia lui Dumnezeu, devine perseverent, insistent. Pe el nu-l interesează că ştiinţa spune: „Ei bine, ei nu pot face aceasta sau aceea!” fiindcă ştie mai bine. De ce? Pentru că a apucat Ceva, iar acel Ceva   l-a apucat pe el şi merg împreună. Vedeţi, este ceva ce nu puteţi explica. Nu contează cât de imposibil pare din punct de vedere ştiinţific, acolo este Ceva care-ţi spune că este Dumnezeu şi nimic nu te poate opri.

Deci, Noe a continuat să construiască arca în ciuda tuturor dovezilor ştiinţifice care îl contraziceau şi a faptului că nu plouase niciodată. El a crezut fiindcă avea Cuvântul Domnului şi pentru că credinţa se bazează în profunzime pe „Aşa vorbeşte Domnul.”

Moise, un alt bărbat mare şi inteligent, care a fost născut în lume pentru a împlini o altă parte din marele plan al lui Dumnezeu, a încercat mai întâi să-şi realizeze scopul prin metode ştiinţifice. Istoria spune că el a fost un mare şi puternic conducător militar, iar singura cale de a ajunge acolo, a fost să ucidă. Moise era atât de inteligent încât putea să-i înveţe şi pe cei mai renumiţi învăţaţi egipteni. Dar cu toate acestea, cu toată marea lui înţelepciune, a eşuat total în ceea ce avea Domnul în gând pentru el. Moise şi-a dat seama de greşeala săvârşită, atunci când l-a omorât pe acel egiptean şi l-a ascuns în nisip, iar unul dintre fraţii lui i-a zis: „Nu cumva ai de gând să mă omori şi pe mine, cum ai omorât şi pe egipteanul acela?” (Exod 2.14). Din cauza aceasta, a fugit în pustie şi astfel a devenit un profet fugar.

Timp de patruzeci de ani cât a trăit în pustie, Dumnezeu i-a scos afară toată educaţia şi lucrurile lumii, i-a luat toate doctoratele şi celelalte diplome, apoi i-a prelucrat inima şi l-a format după gândul Său.

Apoi, într-una din zile, când „materialul” era gata pregătit, pe când păştea oile în spatele pustiei, pe o cărare veche şi familiară, a văzut un rug aprins care nu se mistuia. Dar deşi fusese un om de ştiinţă, Moise nu s-a apropiat de acel rug ca un om de ştiinţă. Ca om de ştiinţă, el ar fi putut spune: „Voi lua câteva frunze din acel copăcel şi le voi duce în laborator, ca să văd de ce ard dar nu se mistuie!” însă dacă ar fi făcut aceasta, ar fi dovedit că nu este pregătit.

Dar când a văzut acel rug aprins, Moise s-a apropiat, şi-a scos încălţămintea, a îngenuncheat şi a început să vorbească cu el, pentru că ştia că era ceva supranatural. De acolo a venit Cuvântul Domnului şi i-a zis: „Am auzit strigătele copiilor Mei şi Mi-am adus aminte de făgăduinţa Mea, aşa că te trimit acolo jos ca să-i eliberezi.”

Uneori, Dumnezeu îi cheamă pe slujitorii Săi şi îi trimite să facă lucruri care pentru mintea omenească sunt total ridicole, de râsul lumii. De exemplu, Moise a dat greş ca tânăr de patruzeci de ani, deşi era un conducător militar şi avea tronul Egiptului şi întreaga oştire la picioarele lui. Şi iată că în dimineaţa care a urmat vizitei Îngerului în acel rug, a pornit spre Egipt cu un toiag strâmb şi vechi, cu barba căruntă care-i atârna probabil până la brâu şi însoţit doar de soţia sa călare pe un catâr şi de copilaşul pe care-l ţinea în poală. Avea optzeci de ani, iar capul chel îi strălucea în soare, privirile îi erau îndreptate spre cer şi pe buze avea un zâmbet larg.

Poate cineva l-a întrebat: „Unde te duci, Moise?”

„Mă duc să cuceresc Egiptul,” a răspuns el.

Cum putea să facă el aceasta acum, când avea în mână doar un toiag strâmb, dacă nu reuşise s-o facă atunci când avusese la dispoziţie întreaga oştire a Egiptului?

„Oh, omule, ţi-ai pierdut minţile? Eşti nebun?”

Era invazia unui singur om, dar el a făcut aceasta fiindcă îi vorbise Cuvântul Domnului. Moise era hotărât să facă aceasta în ciuda tuturor obstacolelor, pentru că ştia că Dumnezeu era cu el, iar aceasta cântărea mai mult decât orice.

O, dacă bărbaţii şi femeile ar putea gândi şi în seara aceasta la fel ca Moise şi ar crede că Cuvântul lui Dumnezeu este adevărul! Toată veşnicia este legată de Cuvânt; nu există nimic altceva. Nu-i de mirare că Isus a spus: „Nici un Cuvânt nu va cădea. Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.” (Matei 24.35).

Moise s-a dus în Egipt şi a fost foarte perseverent atunci când, după ce a aruncat toiagul şi acesta s-a transformat în şarpe, au apărut imitatorii. Asemenea oameni care încearcă să imite ceva, mai sunt şi astăzi pe calea Domnului. Ei au venit acolo ca să facă spectacol, aşa că şi-au aruncat toiegele la pământ la fel ca Moise. Dar Moise ştia cu Cine a vorbit şi cine era Cel pe care-L credea, iar aceasta l-a ajutat să ţină de ceea ce i s-a încredinţat şi era împotriva acelui ceas. El a rămas liniştit, apoi şarpele lui a înghiţit toţi şerpii acelor imitatori. Nouă ni s-a făgăduit că acelaşi lucru se va întâmpla iarăşi, poate nu în acelaşi fel, dar se va repeta din nou în zilele din urmă: „După cum Iane şi Iambre s-au împotrivit lui Moise, tot aşa şi oamenii aceştia se împotrivesc adevărului…” (2Timotei 3.8). Moise a fost perseverent şi a biruit pentru că a stat pe „Aşa vorbeşte Domnul” care-i spusese: „Eu voi fi cu Tine!”

Într-o zi, David a stat înaintea lui Saul. Când a ajuns în tabără, el l-a văzut pe Goliat, un uriaş care avea degetele lungi de paisprezece inci şi ţinea în mână o suliţă de mărimea unui sul de ţesător. Probabil avea vreo douăzeci sau treizeci de picioare (şapte metri), cu un vârf de aramă la capăt. Imaginaţi-vă cât de mare putea fi capul acelui uriaş; probabil era de mărimea unei căzi de baie şi purta un coif gros de doi inci. El s-a oprit în faţa oştirii lui Israel şi a ocărât-o în prezenţa lui David, lansând o provocare. David era doar un băieţel micuţ şi bălai. El nu s-a antrenat niciodată în lupta cu săbii sau suliţe, dar păzea oile tatălui său în spatele deşertului, iar când un leu sau un urs a venit şi i-a luat una dintre oi, s-a dus după el şi l-a omorât cu o praştie.

Astfel, David a zis: „Cine este filisteanul acesta, acest netăiat împrejur, ca să ocărască oştirea Dumnezeului celui viu?” (1Samuel 17.26). Prin aceasta, i-a făcut de ruşine pe fraţii săi, care spuneau că este mândru şi rău şi că s-a dus acolo doar ca să privească bătălia. Totuşi, în David era Ceva care îl făcea să ştie că este mai mult decât biruitor, aşa că a zis: „Dacă vouă vă este frică, mă voi lupta eu cu el.” Saul i-a dat imediat armura lui, dar nu i se potrivea deloc lui David, pentru că haina ecleziastică nu se potriveşte unui om al lui Dumnezeu. Şi pentru că armura nu i se potrivea, David a zis: „Eu nu ştiu nimic despre aceste diplome de seminar şi aşa mai departe, aşa că ia-le de pe mine şi lasă-mă să merg pe calea lui Dumnezeu liber cum m-a făcut El. Lasă-mă să merg doar cu această praştie.”

„Nu poţi să te baţi cu filisteanul acesta,” a răspuns Saul, „căci tu eşti un copil, şi el este un om războinic din tinereţea lui.” (v.33). Dar David i-a zis:

„Lasă-mă să mă duc, căci sunt mai mult decât potrivit să mă lupt cu el.”

Pentru David nu a contat cât de mare era acel uriaş, nici cât de imposibil de biruit; el a perseverat în credinţa că oştirea Dumnezeului celui viu, pe care o reprezenta el, nu va fi biruită de acel filistean netăiat împrejur. Oh, dacă am avea şi astăzi mai mulţi „Davizi” în oştirea aceasta, dacă am avea mai mulţi bărbaţi perseverenţi şi insistenţi în credinţa care a fost dată sfinţilor!

Samson a fost un alt bărbat foarte perseverent. El a fost născut nazireu. Cuvântul „nazireu” înseamnă „pus deoparte pentru Domnul.” Ce frumos ar fi în seara aceasta dacă toţi creştinii ar fi nazirei pentru Domnul; nu separaţi pentru crezuri, ci pentru Cuvânt. Hristos este acel Cuvânt, iar noi suntem chemaţi să ne separăm pentru El.

Samson avea şapte şuviţe de păr care îi atârnau pe spate şi care erau un semn al nazireului. Într-o zi, el s-a confruntat în câmp deschis cu o mie de filisteni, fără să aibă la el vreo armă cu care să se lupte. Filistenii erau bărbaţi puternici, purtau coifuri groase pe cap, armuri şi platoşe puternice, scuturi şi aşa mai departe, care ar fi deviat şi un glonţ.

În schimb, Samson nu avea nici o armă, dar simţea că făgăduinţa pe care i-o făcuse Domnul, îi aparţinea. Cu alte cuvinte, el simţea ungerea Duhului şi ştia că Dumnezeu era cu el, pentru că şuviţele de păr îi atârnau pe umeri. Astfel, a luat repede ce a găsit în jur, şi anume o falcă de măgar, apoi a stat împotriva acelor filisteni cu ea, fiind atât de perseverent, încât nici n-a simţit că are în mână o falcă de măgar, ci puterea Domnului. Da, puterea Domnului a venit peste el şi astfel a omorât o mie de filisteni cu acea falcă.

Cum a reuşit el să facă aceasta? Dacă ai fi luat acea falcă uscată din pustiu şi ai fi lovit-o de o piatră, s-ar fi spart în bucăţi, iar coifurile filistenilor atârnau peste urechi ca nişte frunze mari şi erau făcute din aramă groasă de un inch.  Totuşi, Samson a stat acolo şi s-a luptat cu ei omorând o mie de filisteni. Cum a fost posibil? Biblia spune că „Duhul Domnului a venit peste el.” (Judecători 15.14). El a fost perseverent.

Într-o zi, I-a ieşit înainte un leu tânăr, iar Samson nu avea nimic în mână, dar Duhul Domnului a venit peste el. Şuviţele îi atârnau încă pe umeri, aşa că a sfâşiat leul cu mâinile goale. Samson era foarte perseverent pentru că ştia că făgăduinţa Domnului era cu el. Vedeţi? El a fost în stare să obţină orice, pentru că făgăduinţa lui Dumnezeu era cu el ca să-l ajute.

Când a fost destul de mare ca să înţeleagă, Ioan Botezătorul a fost sigur că era ales de Dumnezeu. Tatăl lui a fost preot, iar obiceiul vremii era ca băieţii să urmeze calea tatălui. Totuşi, Ioan nu s-a dus la şcoli sau seminarii, deoarece ştia că însărcinarea lui era mult mai importantă: el trebuia să-L anunţe pe Mesia. Noi ştim că îngerul a spus aceasta.

El ştia că era prezentat în Scriptură ca fiind glasul care strigă în pustie: „Pregătiţi calea Domnului!” De asemenea a ştiut că Maleahi a spus cu patru sute de ani în urmă: „Iată, voi trimite pe solul Meu; el va pregăti calea înaintea Mea.” (Maleahi 3.1), aşa că s-a dus în pustie, unde a fost educat de Dumnezeu, nu de un seminar teologic, cum  s-a întâmplat cu tatăl său.

Ioan a avut o slujbă foarte importantă: el trebuia să-L prezinte pe Mesia, de aceea trebuia să ştie ce fel de semne Îl vor urma pe Mesia. Într-o zi, el a stat în faţa oamenilor şi a zis: „Cât despre mine, eu vă botez cu apă, spre pocăinţă; dar Cel ce vine după mine, este mai puternic decât mine, şi eu nu sunt vrednic să-I duc încălţămintea. El vă va boteza cu Duhul Sfânt şi cu foc.” (Matei 3.11). Ioan era atât de încredinţat de poziţia şi slujba Lui, încât a spus: „…în mijlocul vostru stă Unul, pe care voi nu-L cunoaşteţi.” (Ioan 1.26). El nu s-a temut să spună aceasta în faţa fariseilor şi saducheilor, a soldaţilor şi a mulţimilor. Unii dintre ei Îl aşteptau de mii de ani, iar Ioan a zis: „El este printre voi.” Nimeni nu putea să ia aceasta de la el, pentru că era perseverent şi insistent în faţa tuturor. Da.

Femeia cananeancă era o grecoaică micuţă care auzise de Isus şi de marea trezire pe care o ţinea. Ea ştia de tânărul Profet din Nazaretul Galileii şi de semnele şi minunile pe care le făcea. Ea a auzit de El şi a crezut, pentru că credinţa vine în urma auzirii. Poate a auzit că fetiţa vecinului a fost vindecată de epilepsie; apoi poate a auzit de un alt epileptic vindecat. Fetiţa ei era bolnavă şi a auzit că Isus ar putea s-o vindece, pentru că El era Dumnezeu arătat în trup.

Ioan 1.1,14 spune: „La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu… Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi plin de har şi de adevăr.” El era acolo ca să descopere făgăduinţele lui Dumnezeu pentru acea zi, şi este şi în seara aceasta aici, ca să descopere şi să legitimeze fiecare făgăduinţă pe care Dumnezeu a făcut-o pentru această epocă. Da, El este aici ca să facă aceasta. El a fost în profeţi, a fost în Moise, în Ilie, în David şi în toţi ceilalţi, ca să descopere făgăduinţa lui Dumnezeu pentru fiecare epocă. Dumnezeu a rânduit Cuvântul Său pentru fiecare timp, apoi a trimis un profet, iar Cuvântul a mers la profet ca să fie prezentat. El a procedat aşa în toate epocile, pentru că este Dumnezeu şi nu Se schimbă. Profetul care stă în seara aceasta printre noi este Isus Hristos. El este aici în forma Duhului Sfânt care cunoaşte toate lucrurile şi poate să descopere orice doreşte.

Femeia aceasta a crezut, pentru că indiferent cât de multă necredinţă s-ar ridica în jur, Dumnezeu găseşte întotdeauna o sursă de care oamenii nu ştiu nimic. Astfel, când un om are credinţă în Dumnezeu, el se ţine de Ceva ce nu poate explica; este Ceva ce nu poate împinge, trage sau da la o parte. Dar pentru toate acestea este nevoie de Dumnezeu. Aşa este credinţa. Ea găseşte o sursă pe care alţii nu o văd; găseşte un om care are cu adevărat credinţă în Dumnezeu.

Biblia spune că Cuvântul Lui este ca o sabie. Dacă vreţi o dovadă, acest lucru este scris în Evrei 4.12: „Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri.” Această Sabie trebuie ţinută de o mână credincioasă, antrenată în lucrurile duhovniceşti; de un bărbat care Îl cunoaşte pe Dumnezeu. O să mă repet din nou. Cum credeţi că a cunoscut Isus gândurile acelei audienţe? Pentru că El era Cuvântul. Haideţi să citim şi restul acestui verset: „…mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii.” Vedeţi? El a putut să deosebească gândurile inimii pentru că era Cuvântul.

Aseară, am arătat cum era în zilele Sodomei, şi am văzut cum Bărbatul acela a stat acolo, a mâncat carne de viţel, pâine şi unt, a băut lapte de vacă, avea haine ca mine şi ca tine şi a ştiut ce gândea Sara în inima ei, deşi era în cortul de la spatele Lui. Nu-i de mirare că Avraam L-a numit Elohim, adică Cel ce există prin Sine însuşi, Cel de Sine stătător.

Isus a spus: „Cum a fost în zilele Sodomei, aidoma va fi la venirea Fiului omului.” Aţi ştiut aceasta? Aşa scrie în Luca 17: „Ce s-a întâmplat în zilele lui Lot, se va întâmpla aidoma… şi în ziua când Se va arăta Fiul omului.” (v. 28,30). Focul este pregătit, naţiunile sunt pregătite, evangheliştii şi-au ocupat locurile şi fiecare dar este aşezat la locul lui. Nu-i de mirare că trebuie să fim perseverenţi. Noi trebuie să împlinim planul lui Dumnezeu, iar acesta este să chemăm afară Mireasa lui Hristos din toate denominaţiunile şi din lume; un popor pus deoparte pentru Dumnezeu.

Grecoaica aceea a auzit aceste cuvinte şi a crezut. Ea avea multe piedici, dar credinţa ei nu avea niciuna. Credinţa nu cunoaşte obstacole, de aceea nici credinţa ei nu avea nici un obstacol. S-ar putea ca şi tu să ai multe obstacole, dar dacă ai credinţă, ea nu cunoaşte înfrângere pentru că este încrezătoare.

Haideţi să privim câteva din piedicile pe care le-a avut această femeie.

 Poate una dintre piedici i-a zis: „Tu aparţii unei alte rase. Eşti o grecoaică de obârşie siro-feniciană, iar El este iudeu.” Cu ale cuvinte, astăzi ai putea spune: „Denominaţiunea mea nu are această trezire.” Nu are importanţă ce crede denominaţiunea ta, dacă ai vreuna. Femeia aceea era o fiinţă umană creată de Dumnezeu şi avea o nevoie. Ea avea credinţă şi era hotărâtă să lupte ca să primească rezolvarea problemei ei, de aceea nu a contat dacă denominaţiunea ei va colabora sau nu, ea a luat iniţiativa.

Poate pe drum a întâlnit vreun critic care i-a zis: „Zilele minunilor au trecut, astăzi nu mai este vindecare divină!” Poate era vreun iudeu din partea în care se afla Isus şi el i-a zis: „Zilele minunilor au trecut. Nu mai există aşa ceva.” Dar cu toate acestea, femeia a fost perseverentă. Barierele denominaţionale nu au oprit-o, şi nici cei care credeau că zilele minunilor au trecut, fiindcă ea ştia mai bine. În primul rând, ea avea înăuntrul ei Ceva care îi spunea că va primi ceea ce cere.

Oh, oamenilor, dacă aţi putea ţine şi în seara aceasta, acest lucru în inimile voastre, dacă aţi fi conştienţi că Dumnezeu este aici ca să vă dea ceea ce doriţi! Dacă îndepliniţi condiţiile Lui, nu există nimic să vă poată sta împotrivă.

Poate acolo erau o mulţime de femei care au venit la ea şi i-au zis: „Soră Lidia”, sau cum o chema, „crezi că soţul tău te va lăsa să faci aceasta?” Desigur, ea îşi iubea soţul, dar aceasta nu avea nimic a face cu ceea ce era în inima ei. Fiica ei murea de epilepsie, iar Ceva îi spunea că trebuie să ajungă la Isus, pentru că dacă va reuşi, se va întâmpla ceva minunat. Aceasta nu avea nimic a face cu soţul ei.

Poate erau unii care i-au spus: „Bine, dar ce vei face cu acest copil bolnav dacă El va da greş?” Însă Ceva îi spunea că nu poate da greş, pentru că dacă El a fost vreodată Dumnezeu, rămâne pentru totdeauna acelaşi Dumnezeu. Nu era posibil să dea greş, aşa că a continuat să persevereze.

„Cercul social din care faci parte, va râde de tine,” au spus alţii. Dar pentru femeie nu conta aceasta. În inima ei era Ceva care o făcea să fie la fel de perseverentă, aşa că nu o interesa dacă cineva râdea de ea sau nu.

Poate unii i-au zis: „Vei fi dată afară din biserica ta!” Fie că o scoteau afară din biserică sau nu, ea şi-a continuat drumul, pentru că Ceva o atrăgea spre Isus. Acesta este motivul pentru că nu a fost nimic să-i poată sta în cale, nici o piedică, nimic.

Într-un sfârşit, femeia a ajuns în locul în care se afla Isus. Mulţi oameni cred că totul este rezolvat dacă ajung în locul unde Se află El, dar nu este adevărat. În seara aceasta, El poate veni aici şi să dovedească înaintea tuturor că este viu şi astăzi, prin lucrările pe care a făgăduit că le va face în aceste zile din urmă. El a făcut aceasta aseară şi o face în fiecare seară, pretutindeni, dovedind astfel că este viu. Poate eşti şi tu în prezenţa Lui, dar aceasta nu este de-ajuns. Nu, domnilor. S-ar putea să întâmpini piedici când vei sta în prezenţa Lui, la fel ca femeia aceasta.

Astfel, când a ajuns în prezenţa Lui, Isus i-a spus că El nu a fost trimis pentru rasa ei. Vă daţi seama? Cel la care a venit şi în care îşi pusese toată credinţa, a respins-o. Aceasta este o lecţie mare. Tocmai Acela pentru care trecuse prin toate acele porţi ale durerii şi descurajării, a respins-o de îndată ce a ajuns înaintea Lui; a făcut aceasta după tot ce îndurase ca să ajungă la El şi cu toate că în inima ei pulsa Ceva care îi spusese tot timpul să meargă înainte. După toate acestea, Ei i-a spus că cei din rasa ei nu sunt altceva decât nişte câini: „Nu este bine să iei pâinea copiilor şi s-o arunci la căţei.” (Matei 15.25).

Penticostalilor, ce s-ar întâmpla dacă El v-ar numi câini? Oh, nu ştiu ce s-ar întâmpla! Ce s-ar întâmpla dacă El v-ar numi câini metodişti sau câini baptişti? După părerea mea, cel care ar fi numit aşa, s-ar întoarce imediat la păstorul lui şi i-ar spune că a avut dreptate şi că nu este nimic de Individul acela. Dar dacă tu apuci Ceva şi acel Ceva te apucă pe tine, este cu totul altceva.

„Eu nu sunt trimis pentru voi, câinilor, şi nu se cuvine să iau pâinea copiilor şi să v-o dau vouă! Nu voi sponsorizaţi campania aceasta şi nu sunt trimis la voi, aşa că nu se cuvine să iau din timpul meu şi să vi-l dau vouă, când nu sunteţi decât nişte câini. De ce să-mi pierd timpul cu voi?” Ce dezamăgitoare ar fi fost acele cuvinte pentru o femeie care nu avea credinţă şi nu ar fi fost determinată. Oh, dacă ai putea vedea aceasta, biserică! Dar cananeanca a stăruit. Ea nu era o plantă fragilă de cameră, care trebuie mângâiată tot timpul, nici una din acele plante hibrid care trebuie stropite peste tot ca să ţii insectele departe. Ea era o plantă naturală şi sănătoasă, pe care nu trebuia s-o stropeşti deloc. Insectele nu pot veni la o plantă adevărată pentru că este plină de sănătate, aşa cum un nou-născut din Dumnezeu este plin de credinţa adevărată şi sănătoasă a Duhului Sfânt, care nu poate fi descurajată de nimic. Nu poate, pentru că este perseverentă şi merge direct la făgăduinţa lui Dumnezeu. Nu există nimic s-o oprească să meargă înainte, pentru că nu este un hibrid.

Dar astăzi avem numai hibrizi. Dacă luăm de exemplu porumbul hibrid pe care-l văd pe indicatoarele de aici, el nu este bun pentru că îi omoară pe oameni. Cei care citiţi revista „Reader’s Digest” ştiţi că acolo scrie că femeile care îl mănâncă, nu vor mai avea copii peste douăzeci de ani; nu vor mai fi în stare să nască. El face multe daune în organism şi provoacă acel cancer. Oh, totul este mâncat de viermi! Aceasta dărâmă cu siguranţă teoria ştiinţifică despre evoluţie.

Dumnezeu a spus la început: „Totul să facă rod după soiul lor,” dar dacă iei sămânţă de porumb hibrid şi o semeni anul viitor, nu vei obţine nimic. Tu ai un porumb care arată mai bine decât cel adevărat, dar de fapt nu ai nimic. Vedeţi? Ei hibridează totul.

Dacă iei un măgar şi îl încrucişezi cu un cal, vei obţine un catâr, dar acel catâr nu poate să se reproducă. Catârul este cel mai ignorant animal de pe pământ. Eu am călărit catâri şi pot spune că aşteaptă tot timpul momentul potrivit ca să te lovească. Este un animal care nu ştie nimic şi pe care nu poţi să-l înveţi nimic. Poţi să-i tot vorbeşti, căci este la fel ca aceşti zişi creştini, cu urechile ieşite în afară: „Ce? Ce?” răgesc, dar habar n-au ce spun: „Zilele minunilor au trecut! Nu mai există vindecare divină!” Vedeţi? El nu ştie de unde vine şi nici cine sunt tatăl şi mama sa. Dar un cal de rasă îşi cunoaşte tatăl şi mama şi ştie cine au fost bunica, bunicul, străbunicul şi aşa mai departe. El ştie de unde vine.

La fel este şi creştinul adevărat născut din nou: el ştie de unde vine. El nu-şi are originea de la John Wesley, Luther sau oricine altcineva încoace, ci a început din ziua de Rusalii când Dumnezeu însuşi a coborât peste oameni. El este Cuvântul manifestat, iar dacă îi vorbeşti Cuvântul, răspunde: Amin!”

Dar celălalt zice: „Eu nu ştiu nimic despre aceasta!” Îl puteţi vedea pe acel catâr hibrid? El nu ştie nici de unde vine, nici încotro merge şi este într-o stare îngrozitoare.

Însă femeia cananeancă nu este ca el, nu este o plantă hibridă. Ea a apucat Ceva, de aceea, cu ea nu trebuia să te porţi cu mănuşi, nici s-o stropeşti şi să spui: „Dragă, te implor să vii; ar trebui să vii chiar acum!” Nu, domnilor, ea nu avea nevoie de aşa ceva.

Un creştin adevărat luptă pentru poziţia lui. El trebuie să stea singur pe poziţie, doar el şi Dumnezeu, şi se luptă pentru fiecare centimetru de teren, aşa că nu este nevoie să te porţi cu el ca şi cu un bebeluş.

Aceasta este problema cu biserica penticostală de astăzi: noi avem bebeluşi penticostali cu care trebuie să te porţi cu mănuşi, trebuie să-i stropeşti cu asta şi cu cealaltă, până când te trezeşti că ai de-a face cu o grămadă de hibrizi. De aceea, ceea ce ne trebuie nouă astăzi este o curăţire a casei, începând de la amvon până la măturător; avem nevoie de un nou început, pentru ca în oameni să se nască o credinţă nouă. Da.

Femeia aceea nu era un hibrid, ca aceşti aşa zişi credincioşi de astăzi. Ştiţi ce a făcut ea? A recunoscut că El avea dreptate. Vedeţi? Credinţa admite întotdeauna că Cuvântul are dreptate. Amin. Dacă credinţa ta nu punctează fiecare Cuvânt al lui Dumnezeu cu „Amin!” înseamnă că ceva nu este în ordine cu experienţa ta. Biblia spune că El este Acelaşi ieri, azi şi în veci, iar dacă nu spui „Amin” la aceasta, înseamnă că ceva nu este în ordine.  Isus a spus: „Lucrările pe care le fac Eu, le veţi face şi voi…” Dacă nu spui „Amin” la aceasta, ceva nu este în ordine. Dacă nu punctezi fiecare Cuvânt din făgăduinţa lui Dumnezeu cu un „Amin”, ceva nu este în ordine cu tine.

Ea a recunoscut că El avea dreptate; a recunoscut că într-adevăr era doar un câine care venise pentru firimituri. Dar noi nu suntem câini! Oh, nu! Noi trebuie să fim aşezaţi pe un scaun cât mai în faţă, apoi spunem: „Dacă nu au serviciu de vindecare în prima seară, a doua seară nu mai venim!”

Puteţi vedea cât era de diferită această femeie? Ea a fost alungată, scoasă afară, dar a refuzat să plece pentru că era determinată; era perseverentă, insistentă, pentru că Ceva dinăuntrul ei îi spunea că va primi ceea ce doreşte, aşa că nu conta cât de mult trebuia să aştepte, nici prin ce avea să treacă. Ea avea să primească acel lucru oricum. Nu dorea o cină îmbelşugată, ci se mulţumea cu câteva firimituri, aşa că a zis: „…dar şi câinii mănâncă firimiturile care cad de la masa stăpânilor lor.” (Matei 15.27).

Acesta este felul în care trebuie să vii la El. Nu te grăbi să iei scaunul din faţă, ci ia-l pe cel din spate. Fii doar o fiinţă smerită, deoarece cărarea în sus merge întotdeauna în jos şi „oricine se va înălţa, va fi smerit; şi oricine se va smeri, va fi înălţat.” (Ioan 23.12).

Ţineţi minte că femeia aceasta nu văzuse niciodată o minune înainte. Ea făcea parte dintre neamuri, dar avea credinţă. Ea era la fel ca şi curva Rahav care nu a spus: „Stai să văd cum îşi piaptănă Iosua părul; să văd cum arată generalul, ce fel de săbii folosesc şi ce armuri au!” ci a zis: „Am auzit că Dumnezeu este cu voi, iar aceasta îmi este de-ajuns. Tot ce doresc este să-mi arătaţi îndurare.” Vedeţi? Ea a crezut.

„Credinţa vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos.” (Romani 10.17).

Revenind la femeia cananeancă, Isus i-a zis: „Pentru că ai spus aceasta…” Vedeţi? Mai întâi, ea L-a numit „Fiul lui David,” dar fiind dintre neamuri, ea nu trebuia să-L numească aşa. Însă când I-a zis „Doamne,” aceasta era corect, fiindcă El era Domnul ei, nu Fiul lui David.

Ea s-a apropiat în mod corect de Darul lui Dumnezeu. De altfel, singura cale de a primi ceva de la El este să te apropii în mod corect. Astfel, această femeie a fost prima persoană dintre neamuri care a avut parte de o minune. Vedeţi? Credinţa recunoaşte că Cuvântul este drept, se umileşte înaintea Lui şi Îi dă respect. Ea este la fel şi astăzi: dornică să aibă parte la orice: „Numai să ajung acolo!”

Aţi observat cât de perseverentă a fost Marta în faţa lui Isus? Ea avusese un frate pe care l-a iubit mult şi care a deschis uşa casei lor pentru Isus, părăsind biserica. Lazăr fusese prieten cu Isus, dar acum era mort şi zăcea de patru zile în mormânt, fiind deja în descompunere. Nasul îi căzuse şi probabil şi carnea de pe oase.

Eu am vorbit cu o femeie care aparţine unei biserici organizate şi ea mi-a spus că nu crede că Isus a fost mai mult decât un profet sau un om bun.

Eu recunosc că El a fost un Profet, dar a fost şi mai mult decât un Profet, a fost Dumnezeul profeţilor. În El a fost tot ce au fost profeţii, plus toată plinătatea dumnezeirii.

Într-o seară mergeam pe drum şi ea a zis:

„Frate Branham, aş vrea să-ţi arăt că în mesajul tău este o greşeală.”

„Nădejdea mea este că şi Domnul găseşte o singură greşeală la mine.”

„Problema este că Îl lauzi prea mult pe Isus şi Îl faci Dumnezeu,” a continuat ea.

„El a fost Dumnezeu. Dacă Isus nu a fost Dumnezeu, înseamnă că a fost cel mai mare înşelător pe care l-a avut lumea vreodată.”

„Dar tu Îl faci divin.”

„Păi, El a fost divin.”

„Oh,” a spus ea, „El a fost un Om bun.”

„Isus a fost mai mult decât un om bun; El a fost Dumnezeul cel divin.”

„Am să-ţi dovedesc cu Biblia ta că nu a fost divin.”

„Te rog să faci aceasta,” i-am răspuns eu.

„Biblia spune în Ioan 11 că atunci când S-a dus la mormântul lui Lazăr, Isus a plâns.”

„Atât scrie în Biblia ta?”

„Da,” a răspuns ea.

„Atunci greşeşti.”

„Bine, dar cum putea să fie divin dacă a plâns?”

„Pentru că El a fost în acelaşi timp şi Om şi Dumnezeu. Desigur, eu recunosc că atunci când a plâns era un Om, dar când a stat lângă mormânt, şi-a îndreptat trupul mic şi firav şi a spus: „Lazăre, vino afară!” iar acel bărbat care era mort de patru zile, s-a ridicat în picioare şi a trăit din nou, a dovedit că era mai mult decât un Om.” Da, domnilor.

Moartea şi-a cunoscut Stăpânul, iar sufletul şi-a cunoscut Salvatorul. Timp de patru zile, Lazăr fusese plecat într-o călătorie undeva unde nu ştie nimeni, dar când l-a chemat El, a ieşit afară din mormânt. Amin. Aceasta dovedea că Isus era mai mult decât un om.

El a fost Om în seara când a coborât de pe munte şi I-a fost foame, iar când S-a uitat spre copacii aceia ca să găsească ceva să mănânce, a văzut un pom care nu avea roade, aşa că l-a blestemat. El a fost Om când I-a fost foame, dar când a luat cinci pâini şi doi peşti şi a hrănit cu ele cinci mii de oameni, rămânând şapte coşuri cu firimituri, a fost mai mult decât un om. Aşa este.

El a fost Om când S-a întins în spatele corăbiei şi a adormit sleit de puteri după ce o zi întreagă a predicat, a făcut vindecări şi a descoperit gândurile inimilor oamenilor. În noaptea aceea, zece mii de diavoli ai mării au jurat că Îl vor îneca, în timp ce micuţa corabie veche se zbătea pe valuri ca un dop de plută, iar diavolul îşi zicea: „Acum L-am prins!” Se părea că totul s-a terminat, dar când S-a ridicat şi Şi-a pus piciorul pe puntea corăbiei, Şi-a ridicat privirea şi a spus: „Taci! Fără gură!” vânturile şi valurile I s-au supus, dovedind că era mai mult decât un om, era Dumnezeu.

El era Om când a plâns şi a cerut apă pe cruce, iar ei I-au dat oţet. Era Om când a plâns, a sângerat, a fost pironit pe cruce şi a murit, dar în dimineaţa de Paşti, când a rupt pecetea mormântului şi S-a ridicat din nou spunând: „Am fost mort, şi iată că sunt viu în vecii vecilor!” a fost mai mult decât un om. A fost Dumnezeu într-un Om, Fiul Lui.

Nu-i de mirare că Marta, care înţelegea acest lucru, a fost perseverentă în prezenţa lui Isus. Ea I-a zis: „Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu.

Dar şi acum, ştiu că orice vei cere de la Dumnezeu, Îţi va da Dumnezeu.” (Ioan 11.21-22).

Oh, dacă am putea lua şi noi aceste cuvinte în inimile noastre, în seara aceasta! „Ştiu că stau într-un scaun cu rotile; ştiu că am cancer, probleme cu inima sau orice altceva ar fi. Ştiu că medicul a spus că mi se apropie sfârşitul.” Dar nu uitaţi: Orice Îi ceri lui Dumnezeu, El va face. Nu uitaţi că El stă la dreapta majestăţii Sale ca să mijlocească pe baza mărturisirii noastre. Fii doar perseverent ca Marta!

Se părea că El nu a luat-o în seamă, fiindcă atunci când a trimis să-L cheme, nu S-a dus; a trimis din nou după El, şi tot nu S-a dus. Apoi, la patru zile după ce Lazăr fusese îngropat, a venit şi El. Dar ea a fost perseverentă pentru că apucase Ceva; Îi văzuse lucrările şi ştia că era Dumnezeu. Da, ea a ştiut aceasta şi pentru că a fost perseverentă, a primit ceea ce a cerut.

Femeia sunamită a fost perseverentă în prezenţa lui Elisei. Oh, copilul ei mort era întins pe pat, iar Elisei a încercat să-l trimită pe Ghehazi cu toiagul său uns, ca să-l pună peste copil, dar credinţa ei nu era în acel băţ, ci în profet. Ea ştia că Dumnezeu era în profetul Său, pentru că văzuse cum s-au împlinit cuvintele rostite de el. Elisei era un profet legitimat, aşa că ea ştia că ceea ce a spus el venea de la Dumnezeu. Astfel, ea i-a zis: „Viu este Domnul şi viu este sufletul tău că nu te voi părăsi.” (2Împăraţi 4.30). Femeia a rămas cu el şi a insistat până a primit ceea ce a cerut.

Aceasta îmi aminteşte de o femeie micuţă din California, pe care am întâlnit-o acum trei sau patru ani la Jeffersonville. Ea avea o tumoare care cântărea 50 de livre (22 de kilograme). A fost nevoie s-o aducă pe sus în adunare şi au pus-o în spatele audienţei. Credea că mă voi ruga pentru bolnavi, dar în seara aceea mersesem acolo numai ca să vorbesc despre ceva asemănător cu tema din seara aceasta. Când am terminat de vorbit, cineva i-a spus: „În seara aceasta nu se va ruga pentru bolnavi.

Femeia dorea însă să mă rog pentru ea şi credea, pentru că mai fusese în adunările mele, aşa că a zis: „Cred că dacă fratele Branham se va ruga pentru mine, voi fi vindecată.” Astfel, doi sau trei diaconi au mutat-o din spate şi au pus-o lângă uşa de la intrarea în clădire. Când m-am îndreptat cu Billy Paul spre ieşire şi am trecut pe lângă ea, femeia m-a prins de pantaloni şi a zis: „Frate Branham, eu am crezut întotdeauna că dacă te vei ruga, Dumnezeu mă va vindeca.” Eu mi-am pus mâinile peste ea şi i-am zis: „Soră, să ţi se facă după credinţa ta.”

După câteva luni, am întâlnit-o din nou într-una din adunările de acolo. Avea o talie perfectă, pentru că tumoarea aceea de 50 de livre dispăruse. Ea a spus: „Pot să iau orice femeie cu mine, s-o duc în camera femeilor şi să-i arăt că pe trupul meu nu mai este nici urmă de tumoare. Aici este o fotografie care arată cum eram atunci.”

Ce s-a întâmplat? Ea a fost perseverentă şi nu a contat dacă eu m-am rugat sau nu pentru bolnavi. Femeia venise din California să fie vindecată şi nu avea de gând să se întoarcă acasă tot aşa. Vedeţi? Ea a fost perseverentă.

Îmi amintesc că acum câţiva ani am fost chemat la un băiat care era pe moarte. Medicii nu au vrut să mă lase în salon pentru că avea difterie neagră şi aveam şi eu copii. Deci, medicul lui  mi-a zis:

„Nu poţi merge acolo pentru că eşti căsătorit şi ai copii.” Eu ştiam că medicul este catolic, aşa că l-am întrebat:

„Dacă băiatul ar fi catolic, ai lăsa preotul catolic să intre la el?”

„Da, dar preotul catolic nu este căsătorit,” a răspuns el.

„Este adevărat, dar vizitează familii cu copii şi aşa mai departe.”

„Nu se pune problema aceasta, frate Branham.”

„Tu l-ai lăsa pe preot să intre acolo ca să-i facă ultimul ritual, aşa că lasă-mă şi pe mine să intru, pentru că băiatul acesta este pe moarte şi este ultimul ritual.”

În cele din urmă, l-am convins să mă lase să intru, dar înainte de toate m-a îmbrăcat cu toate acele lucruri, ca pe un Klu-Klux-Klan sau ceva asemănător.

Mama şi tatăl băiatului erau acolo. Eu ieşisem de la o adunare, iar mama şi tatăl lui mi-au zis: „Dacă vii să te rogi pentru el, fiul nostru va trăi.” Băiatul avea 17-18 ani. Când am intrat, am văzut că era conectat la un aparat medical. Băiatul era inconştient de vreo două sau trei zile şi nu ştia ce se petrece în jurul lui. Eu am îngenuncheat în prezenţa părinţilor lui şi m-am rugat o rugăciune de credinţă simplă.

„Domnule,” l-am întrebat pe bărbat: „tu Îl crezi pe Dumnezeu?”

„Din toată inima mea, de aceea, singurul lucru pe care doresc să-l faci tu, este să Îl rogi pe Dumnezeu şi ştiu că El te va asculta.”

„Îţi mulţumesc frate pentru încredere. Nădăjduiesc să nu o înşel.”

După ce am spus aceste cuvinte, mi-am pus mâinile peste băiat şi am zis: „Doamne Isuse, lasă ca credinţa acestui tată şi a acestei mame să se unească cu credinţa mea, fiindcă în seara aceasta venim împreună înaintea tronului Tău. Îngăduie ca acest băiat să trăiască şi să nu moară, pentru că noi credem şi Te rugăm aceasta în Numele lui Isus.”

Când m-am ridicat de pe genunchi, tatăl băiatului s-a întins peste aparatul de respiraţie, a cuprins-o pe soţia sa în braţe şi i-a zis: „Oh, mamă, nu este minunat? Oh, este atât de minunat!”

Sora medicală care stătea lângă bolnav era atât de uimită de ceea ce vedea, încât se părea că micuţa bonetă de pe capul ei era gata să cadă. A privit în jur şi a zis:

„Domnule, nu înţeleg… Cum este posibil ca tu şi soţia ta să vă purtaţi aşa când fiul vostru este pe moarte?”

„Dragă, fiul meu nu este pe moarte,” a răspuns bărbatul.

„Ei bine, dar medicii au spus că este pe moarte. Când aparatul indică o bătaie aşa de mică a inimii şi o temperatură atât de mare, pacientul este pe moarte. Nimeni în toată istoria nu şi-a revenit dintr-o asemenea stare.”

Nu voi uita niciodată credinţa acelui tată, care cred că aparţinea de mişcarea lui A.B. Simpson şi avea vreo şaizeci de ani. El s-a dus spre tânăra soră, şi-a pus mâinile pe umerii ei, a privit-o drept în faţă şi i-a zis: „Scumpo, tu te uiţi numai la aparatul acela, dar eu privesc la făgăduinţa lui Dumnezeu care spune că o va face.”

Vedeţi? Depinde la ce priveşti. Ei se bucurau şi se îmbrăţişau, măcar că încă nu vedeau nimic, dar astăzi fiul lor este căsătorit, are doi copii şi a plecat misionar în Africa. De ce? Pentru că un tată şi o mamă au putut să reziste în ceasul cel mai întunecos. Fii perseverent! Da, domnule, fii perseverent şi cu credinţă în Dumnezeu.

Micuţul Mica a fost perseverent când a primit o vedenie de la Dumnezeu, deşi stătea în prezenţa a patru sute de proroci antrenaţi. Ei au trimis la el un sol, care i-a zis:

„Te vom primi din nou în asociaţie dacă vei vorbi la fel ca ei.” Dar Mica a răspuns: „Viu este Domnul că voi spune numai ce va spune El.” După ce vedenia lui a fost cercetată cu Cuvântul lui Dumnezeu, Mica şi-a pronunţat profeţia indiferent de ce spuneau ceilalţi. Atunci Ahab a zis: „Puneţi pe omul acesta la închisoare şi hrăniţi-l cu pâinea şi cu apa întristării, până când mă voi întoarce în pace.” Dar Mica i-a răspuns: „Dacă te vei întoarce în pace, Domnul n-a vorbit prin mine.” (2Împăraţi 22.27-28). Vedeţi? Mica a fost perseverent pentru că ştia pe ce stă.

Orbul care a fost vindecat de Isus, nu putea să se certe cu teologii aceia. Ei l-au întrebat:

„Cine ţi-a deschis ochii?”

„Un Om numit Isus din Nazaret,” a răspuns el.

„Omul acela este un păcătos şi nu ştim de unde vine.”

Atunci, bărbatul care fusese orb le-a dat un răspuns bun: „Voi sunteţi liderii religioşi de astăzi şi deşi Omul acesta mi-a dat vederea, nu ştiţi de unde vine?” Vedeţi, el a avut o „teologie” proprie foarte bună. Nu se putea certa cu ei, dar un lucru era sigur: putea să vadă şi nu îi era ruşine s-o spună. Mamei şi tatălui său le fusese ruşine să spună ceva despre vindecarea lui, însă lui nu îi era frică deloc. El a simţit, a văzut şi avea rezultatul. Ceva i-a vorbit şi pentru că a fost perseverent, a primit ceea ce a cerut.

În lecţia de aseară, am văzut că Petru, care în vremea aceea se numea încă Simon, a venit în prezenţa lui Isus Hristos. El fusese învăţat încă din copilărie că Mesia trebuia să fie un profet. Astfel, când a ajuns în prezenţa lui Isus, iar El i-a zis: „Tu eşti Simon, fiul lui Iona,” a crezut imediat şi a fost atât de perseverent, încât mai târziu a devenit episcopul Bisericii.

Când a văzut aceasta, Filip a alergat în jurul muntelui, la un alt cititor al Bibliei, ca să-l aducă şi pe el la Isus. Astfel, când a venit Natanael, un bărbat renumit, un evreu adevărat şi un gentleman integru şi a intrat în adunare în prezenţa preotului său şi a celorlalţi, iar Isus s-a uitat la el şi i-a zis: „Iată cu adevărat un israelit în care nu este vicleşug,” a răspuns mirat: „De unde mă cunoşti? Eu nu Te-am văzut niciodată, de unde ai ştiut cine sunt?”

Şi Isus i-a răspuns: „Te-am văzut mai înainte ca să te cheme Filip, când erai sub smochin.”

Atunci Natanael a căzut la picioarele Lui şi a zis: „Rabi, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti Împăratul lui Israel!” De ce? Pentru că indiferent ce au spus ceilalţi, el a fost perseverent, iar acum L-a întâlnit pe Cel despre care citise; a găsit în Isus pe Cel pe care-L aştepta.

Într-o zi, în timp ce Isus stătea lângă o fântână, a venit o mică prostituată să ia apă. El era un Om simplu, îmbrăcat cu haine simple, mânca la fel ca ceilalţi şi vorbea limbajul simplu al poporului. Ei au intrat în vorbă şi curând El a aflat care era problema ei, aşa că i-a zis:

„Du-te de cheamă pe bărbatul tău şi vino aici”.

„N-am bărbat,” a răspuns femeia.

„Bine ai zis că n-ai bărbat. Pentru că cinci bărbaţi ai avut; şi acela pe care-l ai acum nu-ţi este bărbat. Aici ai spus adevărul.” Vedeţi? Sămânţa aleasă mai dinainte din inima ei a atins Viaţa.

Dar când acelaşi lucru i-a atins pe farisei, totul s-a transformat în întuneric, aşa că au zis: „Omul acesta este un Beelzebul, un ghicitor.”

Femeia a ştiut că cuvântul este mai ascuţit decât o sabie cu două tăişuri şi că El deosebeşte gândurile inimii, aşa că I-a zis lui Isus: „Doamne, văd că eşti proroc. Noi n-am mai avut nici un proroc de patru sute de ani, dar văd că Tu eşti proroc. Eu ştiu că are să vină Mesia (căruia I se zice Hristos); când va veni El, are să ne spună toate lucrurile.”

Şi Isus i-a zis: „Eu, Cel care vorbesc cu tine, sunt Acela.” Desigur, Cel care a făcut toate acele minuni, nu a minţit, ci El era într-adevăr Profetul: „Eu sunt Mesia cel aşteptat.  Eu, Cel care vorbesc cu tine, sunt Acela.”

Cum credeţi că ar mai fi putut fi oprită? Dacă aţi fost vreodată în Est, ştiţi că oamenii de pe stradă nu vorbesc niciodată cu prostituatele. Ea nu avea dreptul să vorbească în public, nu avea nici o autoritate, dar cu toate acestea nu exista nimic s-o poată opri, aşa cum nu se poate opri focul să ardă o casă pe o vreme cu vânt. Femeia a alergat direct în cetate şi le-a zis oamenilor: „Veniţi de vedeţi un Om care mi-a spus tot ce am făcut; nu cumva este Acesta Hristosul? El stă acolo la fântână. Mesia pe care Îl aşteptăm să vină stă acolo. Ştiu că este El, pentru că mi-a spus tot ce am făcut.” Şi Biblia spune că oamenii au crezut din pricina mărturiei ei.

În încheiere aş vrea să vă mai spus o istorioară, pentru că văd câţiva oameni hispanici care stau acolo. Nu demult, am fost în Mexic, iar acolo am predicat într-o arenă sau ceva de felul acesta. Nu am putut obţine o arenă mare pentru luptele cu tauri, dar şi aceea putea primi câteva mii de oameni. Traducătorul meu a fost fratele Espinosa, care cred că aparţine de „Adunarea lui Dumnezeu” din California.

Cu o noapte înainte, pe platformă venise un orb care nu putea vedea nimic. Eu purtam haine şi încălţăminte bune, dar sărmanul acela bătrân avea nişte haine zdrenţuroase, pantalonii îi erau rupţi, iar pălăria îi era cusută cu nişte sfoară de ţesător. Era orb, iar barba albă îi atârna pe piept în jos. Poate că picioarele lui bătrâne nu mai purtaseră de ani de zile încălţăminte. Era plin de praf şi nu vedea deloc. Când   m-am uitat la el, m-am gândit: „Tata ar fi cam de vârsta lui dacă ar fi trăit.”

M-am dus la el şi l-am întrebat: „Ce mai faci?” Fratele Espinosa a tradus. Mi-am pus piciorul lângă al lui ca să-l compar şi m-am gândit: „Dacă i se potrivesc pantofii mei, am să i dau lui.” Oh, dar picioarele lui erau cu mult mai mari decât ale mele! Mi-am comparat umerii cu ai lui ca să văd dacă sunt la fel, dar umerii lui erau mai laţi ca ai mei, aşa că mi-am dat seama că nu pot să-i dau nici haina mea. Atunci m-am gândit: „Ce pot face, Dumnezeule? Sărmanul bătrân poate nu a avut niciodată în viaţa lui nici măcar o masă decentă.” Poate mânca doar nişte cipsuri Tortilas vechi şi aruncate de alţii pe undeva, dar cu toate acestea, din puţinii bani pe care-i avea trebuia să cumpere o lumânare care să ardă pe un altar de milioane de dolari, pentru iertarea păcatelor şi să trăiască într-o asemenea superstiţie şi întunecime. L-am îmbrăţişat şi am început să plâng, gândindu-mă: „Ce vremuri! Cum poate fi viaţa atât de crudă?” după care am zis: „Oh, Dumnezeule, ai milă de el!”

Deodată, bătrânul a strigat: „Gloria a Dios!” M-am uitat la el şi atunci am observat că umbla pe platformă şi putea vedea la fel de bine ca mine.

În seara următoare când am venit la adunare, de jur împrejurul platformei era o grămadă mare de haine vechi, şaluri şi căciuli, înaltă de vreo trei sau patru picioare (aproximativ un metru). Nu-mi dau seama cum ştiau care a cui sunt, dar credeţi că le păsa? În ziua aceea, au venit la adunare pe la opt sau nouă dimineaţa, deşi nu aveau locuri şi afară ploua cu găleata. Totuşi ei stăteau acolo sprijiniţi unii de alţii. Femeile aveau părul ud şi căzut şi îşi ţineau copiii lângă ele, fiindcă toţi veniseră acolo de la nouă dimineaţa, şi aşteptau în acea ploaie, deşi adunarea începea abia la opt şi jumătate sau la nouă seara. Ei voiau să fie siguri că vor fi acolo, aşa că au aşteptat până când am venit.

Când am ajuns, m-au lăsat pe o scară de funii în spatele arenei şi astfel am ajuns pe platformă. Acolo era Billy Paul şi un om pe care l-am numit „Manana”, adică „mâine”, pentru că întotdeauna când venea să mă ia era foarte încet. Eu îi ziceam: „Vino mâine, fiindcă seara aceasta ai ruinat-o deja.” Deci, el m-a dus acolo, iar ei m-au coborât pe platformă.

 Eram însoţit de fratele Jack Moore, pe care cred că-l cunoaşteţi mulţi dintre voi, de fratele Espinosa şi de alţi câţiva fraţi. Deodată am auzit o zarvă mare în mulţime, iar Billy a venit la mine şi mi-a zis:

„Tată, trebuie să faci ceva, pentru că acolo este o femeie micuţă spaniolă, cu un copil mort în braţe, iar oamenii spun că este mort de azi-dimineaţă. Manana a dat toate numerele de rugăciune şi nu mai are niciunul, dar femeia este hotărâtă să-şi aducă copilul în rândul de rugăciune. Noi avem deja vreo patru sute de oameni care aşteaptă, gata pentru rugăciune.”

„Ei bine, fă cumva şi ţine-o în spate, pentru că dacă vine în faţă, îi va face şi pe ceilalţi să facă la fel. Spune-i că poate intra în rândul de mâine. Noi vom fi şi mâine aici, aşa că îi vom da şi ei un număr de rugăciune.”

„Vino şi încearcă tu, fiindcă am acolo trei uşieri care nu pot face nimic ca s-o ţină pe loc, pentru că se strecoară printre picioarele lor, li se urcă pe umeri şi încearcă orice altceva, cu acel copil mort în braţe.”

Atunci m-am întors spre fratele Jack şi i-am zis: „Frate Jack, femeia nu mă cunoaşte, aşa că nu-şi va da seama dacă sunt eu sau tu. Du-te şi roagă-te pentru copilul ei, fiindcă aceasta va rezolva problema.” Apoi am întrebat: „Copilul este mort?”

„Da,” a răspuns el.

Eu vorbeam despre credinţă ca fiind substanţa tuturor lucrurilor pe care le nădăjduim, iar fratele Espinosa a început să se roage pentru copilaşul acela mort. În timp ce priveam acolo, am văzut în faţa mea o vedenie cu un copilaş mexican mic şi fără dinţi care mă privea şi îmi zâmbea, aşa că am spus: „Frate Jack, adu copilul aici.” Imediat oamenii s-au dat la o parte şi au lăsat femeia să treacă.

Când a ajuns, femeia a căzut în genunchi cu un rozariu în mână şi strigând: Padre!”

Am ridicat-o imediat şi i-am zis: „Nu face aceasta!” La piept ţinea o păturică mică cu dungi albe şi albastre, în care era învelit un copilaş cam aşa de mare şi ţeapăn.

„Întreab-o când a murit.”

„A murit în cabinetul doctorului pe la ora nouă dimineaţa,” a răspuns ea prin traducător. Era nouă şi jumătate sau zece seara, iar ea stătea acolo udă leoarcă de dimineaţă. Sărmana femeie părea de vreo douăzeci şi cinci de ani şi probabil era primul ei copil.

M-am întors spre  traducător şi i-am zis: „Frate Espinosa, nu traduce această rugăciune, pentru că tocmai am avut o vedenie cu un copilaş care se uita la mine şi râdea. Poate este copilaşul acesta.”

După ce am spus aceste cuvinte, mi-am pus mâinile peste acea păturică mică şi am zis: „Scumpule Tată ceresc, nu ştiu ce înseamnă vedenia pe care am avut-o, dar am văzut un copil mic. Dacă este acesta şi eşti gata să-l chemi la viaţă, eu îl chem înapoi la viaţă, în Numele lui Isus Hristos.” În clipa aceea, copilul a scos un ţipăt, apoi a împins păturica şi a început să plângă.

Revista oamenilor de afaceri „Vocea” a scris nu demult despre aceasta.

După învierea copilului, i-am zis fratelui Espinosa: „Nu spune nimic despre aceasta, ci trimite pe cineva s-o însoţească pe femeie şi pe copil la medicul ei, ca să dea o declaraţie semnată despre decesul lui, înainte de a se face public acest lucru, fiindcă noi ştim că totul trebuie dovedit.” El a trimis pe cineva cu femeia, iar doctorul a semnat declaraţia spunând: „Copilul a murit de dublă pneumonie, în dimineaţa aceea la ora 9.00 în cabinetul lui. El nu a mai respirat, inima i s-a oprit şi a murit pe loc.”

De ce a venit acea femeie mică acolo? Pentru că a fost perseverentă. Nu era nimic s-o poată opri. Chiar dacă preotul ei ar fi scos-o afară din biserică sau orice altceva s-ar fi întâmplat, ea ar fi făcut-o oricum. Probabil că a aflat de bătrânul care îşi primise vederea cu o noapte înainte, aşa că şi-a zis: „Dacă Dumnezeu poate să dea vederea unui orb, poate să ridice şi din morţi!” Vedeţi? Ea era în nevoie, dar a fost perseverentă, la fel ca femeia cananeancă, şi astfel a primit ceea ce dorea.

Frate şi soră, noi suntem în prezenţa lui Isus Hristos, iar El a spus: „acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor, iar dacă vor cere ceva şi vor crede, vor primi.” (Matei 18.20).

Haideţi să fim şi noi perseverenţi, în timp ce ne plecăm capetele şi suntem în prezenţa lui Dumnezeu.

Tatăl nostru ceresc şi îndurător, noi am vorbit vreo treizeci de minute pentru Împărăţia lui Dumnezeu. Tu ai făcut o făgăduinţă şi eşti obligat faţă de ea. Doamne, ajută-ne să ne amintim de aceasta şi să fim la fel de perseverenţi ca femeia aceea micuţă. Şi pentru că Isus este în mijlocul nostru, ajută-ne să ne ţinem de El cu perseverenţă, până vom primi lucrul pentru care am venit.

Dacă printre noi este cineva care nu este mântuit, ajută-l să se ţină de Tine până când este primit de îndurarea mântuitoare a lui Dumnezeu. Dacă cineva nu a primit încă botezul Duhului Sfânt, ajută-l să fie asemenea acelei femei micuţe, astfel încât să nu îi poată sta nimic în cale. Ajută-i să fie perseverenţi până când Duhul Sfânt le umple vieţile de îndurarea lui Dumnezeu; iar dacă sunt bolnavi, ajută-i să nu se lase, ci să fie la fel de perseverenţi ca Iacov, care s-a ţinut de Tine şi a spus: „Nu Te voi lasă să pleci până nu mă vei binecuvânta.” (Geneza 32.26). Acea binecuvântare însemna pentru el viaţa, şi la fel înseamnă şi pentru noi în seara aceasta. Doamne, pentru noi vindecarea înseamnă viaţă, de aceea Te rugăm să vii în mijlocul nostru pentru ca noi să Te apucăm pe Tine şi Tu să ne apuci pe noi, aşa cum ai făcut cu Iacov, acel biruitor în luptă, fiindcă dorim ca numele noastre să fie scrise în Cartea Vieţii Mielului care este în cer şi nu în registrul unei biserici de aici de pe pământ. Ajută-ne să fim perseverenţi şi să ne ţinem de Tine, până când Dumnezeu Îşi confirmă făgăduinţa în noi, fiindcă Te rugăm aceasta în Numele Lui.

Doamne, noi ştim că un Cuvânt de la Tine înseamnă mai mult decât un milion de cuvinte spuse de altcineva. Vino, Te rog şi dovedeşte că am spus adevărul, fiindcă Tu eşti Acelaşi ieri, azi şi în veci; eşti Cuvântul. Tu eşti Cuvântul care a fost în Noe; Tu eşti Cuvântul care a fost în Moise; Tu eşti Cuvântul care a fost în Ilie; Tu eşti Cuvântul care a fost în David şi eşti Cuvântul care S-a făcut trup şi este printre noi în seara aceasta. Tu eşti aici ca să dovedeşti fiecare făgăduinţă pe care ai făcut-o pentru ceasul acesta, când este „aşa cum a fost în zilele Sodomei,” şi toate celelalte făgăduinţe pe care le-ai făcut. Îngăduie aceasta, în această seară, Tată, fiindcă Te aşteptăm să vii aici.

Îngăduie ca biserica să se ridice prin credinţă, să apuce făgăduinţa Ta şi să spună: „Doamne, eu sunt perseverentă şi voi sta aici ca văduva care l-a apucat pe acel judecător nedrept şi nu l-a lăsat până nu a primit ceea ce cerea.” Şi dacă judecătorul acela nedrept, i-a dat femeii ceea ce dorea, ca să scape de ea, cu cât mai mult le vei da Tu, Tată ceresc, ceea ce doresc celor care se ţin de Tine? Împlineşte aceasta, Doamne, pentru că Te rugăm în Numele lui Isus. Amin. Domnul să vă binecuvânteze.

Billy, ai împărţit numere de rugăciune? Două sute? Cu ce literă ai împărţit astăzi? „H”? Aseară am început de la numărul 1, aşa-i? Atunci în seara aceasta vom începe de la un alt număr. Numărul de rugăciune din seara aceasta este cu litera „H”. Cine are numere de rugăciune, să le păstreze, pentru că ne vom ruga pentru fiecare. Când îi dai unui om un număr de rugăciune, el este 60% vindecat, fiindcă ştie că va intra în rând, aşa că se ţine de aceasta. De aceea le şi dăm.

În seara aceasta vom începe de la numărul 80. 80, 90, 100. Cine are numărul H80? Ridică mâna. Nu-l văd. (Cineva spune: „Este acolo în spate.”). Ei bine, vino aici, domnul H80. Cine are H81? Vino aici, doamnă. H82? Ridică mâna. Cum spui în spaniolă? Poate este cineva hispanic. Ei bine, 82, 83. Cine are numărul H83? Uitaţi-vă şi pe numărul vecinului, poate este surd şi nu poate auzi. H83?

Nu luaţi numere dacă nu le folosiţi. Nu le daţi la alţii, ci ţineţi-le pentru voi. Luaţi numerele şi ascultaţi instrucţiunile. Luaţi numerele şi ţineţi-le pentru voi.

H83? H84? Doamna de aici. 85, 86. Aşa este. 87, 88, 89, 90… 100. Numără-le, frate Grant şi vezi dacă sunt toţi.

Acum voi vorbi pentru toţi. Vom termina în 10-15 minute. Aş vrea să rămână fiecare la locul lui, să faceţi linişte şi să fiţi respectuoşi şi perseverenţi.

Am să vă spun încă o scurtă istorioară. A fost o dată o femeie care avea o scurgere de sânge. Vestea despre Isus   s-a răspândit peste tot, aşa că femeia aceasta s-a dus la adunarea pe care o ţinea Isus, dar pentru că nu putea ajunge nicicum la El, şi-a zis în inima ei: „Dacă reuşesc să-I ating haina, mă voi vindeca.” Vă amintiţi istorioara aceasta? Astfel, s-a strecurat şi s-a atins de haina Lui.

Şi ce s-a întâmplat? Isus S-a întors şi a întrebat: „Cine s-a atins de Mine?” Când L-a auzit ce spune, Petru L-a mustrat şi i-a zis: „Doamne, cum poţi întreba aşa ceva? Oamenii se vor întreba dacă eşti în toate minţile…”

În vremea aceea toţi Îi ziceau: „Bună ziua, Rabi. Bună, Profetule. Acesta este Profetul din Galilea. Acesta este tânărul profet din Nazaret.”

Preoţii ziceau: „Îndepărtaţi-vă de Omul acela! Toată lumea să stea departe de El!” dar femeia a rămas statornică şi şi-a zis: „Dacă aş putea să mă ating de haina Lui.” Şi aceasta a făcut.

Petru I-a zis: „Ei bine, Tu îi faci pe oameni să creadă că nu eşti în toate minţile,” dar Isus a continuat: „Am simţit că din Mine a ieşit o putere.” Vedeţi? El a simţit că a slăbit în putere.

Apoi a privit în jur peste audienţă până când a găsit-o pe femeie. Şi ce i-a zis când a văzut-o? „Credinţa ta te-a mântuit.” Vedeţi? I-a spus de scurgerea de sânge şi că a fost mântuită, aşa-i?

Câţi dintre voi cred că El este Acelaşi ieri, azi şi în veci? Ridicaţi mâna. Câţi din voi ştiu că acesta este adevărul? În Evrei 4.15 scrie că avem un Mare Preot care are milă de slăbiciunile noastre. Ştiţi aceasta?

Deci El este Acelaşi ieri, azi şi în veci, cu deosebirea că acum nu este prezent în formă fizică. Atunci când va veni în formă fizică, timpul se va sfârşi şi El Îşi va lua Biserica la Sine. Acum El este aici în forma Duhului Sfânt, care vine în mine şi în tine, şi care face aceleaşi lucrări.  Isus a spus în Ioan 14.12: „…cine crede în Mine va face şi el lucrările pe care le fac Eu.” Este adevărat?

Dacă spunem Adevărul şi este Cuvântul pe care L-a făgăduit El pentru această zi, atunci nu este acest Cuvânt mai ascuţit decât o sabie cu două tăişuri în stare să deosebească gândurile şi simţirile inimii? Sigur că da. De ce? Pentru că este la fel ca atunci. Cum au fost legitimaţi apostolii? Prin faptul că Cuvântul lui Dumnezeu pentru acea zi era în ei. Aceasta a fost legitimarea lor. Niciunul dintre ei nu a aparţinut vreunei organizaţii, nici măcar unul, iar dovada lor a fost slujba lor.

Dumnezeu a spus: „Dacă printre voi este un proroc şi ce spune el se va împlini, să îl ascultaţi, pentru că Eu sunt cu el, dar dacă nu se va împlini, să nu-l ascultaţi.” Acest lucru nu se poate întâmpla o singură dată, ci trebuie să fie aşa în continuu. Desigur, este şi darul prorociei. El este dat în biserică, dar înainte de a fi spusă în faţa bisericii, prorocia trebuie cercetată de judecători. „Cât despre proroci, să vorbească doi sau trei, şi ceilalţi să judece.” (1Corinteni 14.29).

În schimb, profetul se naşte profet; el este ales şi pus deoparte mai dinainte. Astfel, Dumnezeu a spus despre Ieremia: „Mai înainte ca să te fi întocmit în pântecele mamei tale, te cunoşteam, şi mai înainte ca să fi ieşit tu din pântecele ei, Eu te pusesem deoparte şi te făcusem proroc al neamurilor.” (Ieremia 1.5). Despre Ioan Botezătorul s-a spus cu şapte sute doisprezece ani înainte de a se naşte: „Un glas strigă: „Pregătiţi în pustiu calea Domnului…” (Isaia 40.3). Vedeţi? Desigur.

Fiţi atenţi! Când a fost pe pământ, Isus S-a jertfit pentru mântuirea şi vindecarea noastră. Credeţi aceasta? Astfel, El nu poate veni să vă mântuiască în seara aceasta, pentru că a făcut-o deja. Problema păcatului este rezolvată, pentru că El este Mielul lui Dumnezeu care a luat păcatele lumii: „…El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi.” (Isaia 53.5). Acest lucru a fost făcut deja, de aceea, nu contează cât de mult strigi; tu trebuie să accepţi acel lucru. El este Marele Preot care stă la dreapta măririi şi mijloceşte pe baza mărturisirii noastre.” Înţelegeţi? Aşa este corect şi la fel este cu vindecarea.

Dar dacă El ar sta în seara aceasta aici, purtând costumul pe care mi l-a dat mie? Ce ar face în rândul de rugăciune? Cum ai şti că este Isus? Vedeţi? Dacă cineva ar veni şi I-ar zice: „Isuse, mă vindeci?” El ar răspunde: „Am făcut-o deja.”

 Dacă El ar fi avut doar semnele cuielor în mâini, oricine ar putea avea aşa ceva. Dar cum ai şti ce fel de viţă este? După viaţa din ea. Ei au scris o carte a Faptelor Apostolilor despre mlădiţa care a ieşit din Viţa Isus Hristos, este adevărat? Iar dacă această Viţa va produce o altă mlădiţă, s-ar putea scrie o altă carte a Faptelor. Dacă prima mlădiţă a rodit struguri, a doua nu va putea rodi lămâi. O creangă de lămâi, poate trăi într-un butuc de citrice, dar va aduce la suprafaţă lămâi, pentru că este altoită acolo şi ca urmare va aduce la suprafaţă roadele soiului ei. Dacă viţa însăşi va produce o altă mlădiţă, aceasta va rodi aceleaşi roade ca prima mlădiţă, pentru că în ea este aceeaşi Viaţă care este în Isus Hristos. Aşa este.

Isus a spus: „cine crede în Mine va face şi el lucrările pe care le fac Eu.” Astfel, dacă El ar fi aici, ar fi cunoscut după Viaţa Sa şi după lucrările pe care le-a făgăduit pentru această epocă.

Câţi aţi fost aici aseară? Ridicaţi mâinile. Cred că toţi. Este bine.

Din câte ştiu eu, toţi cei aflaţi în rândul de rugăciune îmi sunt străini. Ridicaţi mâna, dacă este adevărat. Câţi de acolo îmi sunteţi străini? Singurul lucru pe care vi-l cer este să aveţi credinţă şi să credeţi că v-am spus adevărul.

Hristos a făgăduit aceste lucruri pentru zilele din urmă. Eu ştiu că aţi avut aici, în oraş, luptători mari: Oral Roberts, Jack Coe şi alţi bărbaţi mari ai credinţei. Aceştia au avut timpul lor, dar gândiţi-vă că va fi un ultim semn pe care neamurile îl vor vedea înainte de venirea Fiului făgăduit al lui Avraam, tatăl tuturor, şi acest semn va fi arătat Bisericii alese.

Amintiţi-vă că în zilele lui Avraam, a fost Unul care a rămas cu el, pentru că ceilalţi doi s-au dus să predice în Sodoma. Dar ei nu au arătat nici un semn, aşa cum se întâmplă şi astăzi. Semnul a fost arătat numai Bisericii chemate afară, iar Isus a profeţit că acum se va întâmpla la fel: Dumnezeu Se va arăta într-un trup de carne şi va descoperi gândurile inimii. Înţelegeţi? El a făgăduit aceasta, iar Biblia spune că „Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.” (Matei 24.35).

Câţi dintre voi veţi crede pentru vindecare şi pentru orice altceva aveţi nevoie, dacă El va face acest lucru, dovedind că este prezent aici?

Doamne Isuse, dorinţa noastră este să se facă voia Ta, oricare este ea. Eu sunt slujitorul Tău şi în locul acesta sunt o mulţime de slujitori ai Tăi. Te rog să Te faci cunoscut şi celor care nu sunt slujitorii Tăi, ca să ştie că s-ar putea ca încă înainte de venirea dimineţii, să stea înaintea Ta, iar atunci vei fi Judecătorul lor şi nu-i vei mai privi cu îndurare.

Doamne, fă ca Isus să vină în seara aceasta printre noi şi să facă aceleaşi lucrări pe care le-a făcut înainte de răstignirea Lui, ca să ne asigure în faţa tuturor acestor religii păgâne că Salvatorul nostru nu este mort, ci S-a ridicat dintre cei morţi şi după două mii de ani este la fel de viu ca atunci. Fie ca şi noi să putem spune ca cei din Emaus: „Oare nu ne ardea inima în noi când ne vorbea pe drum?” Îngăduie ca prezenţa Ta să se facă cunoscută şi ajută-ne să Te vedem în seara aceasta în puterea învierii Tale, iar oamenii să creadă din pricina prezenţei Tale măreţe, fiindcă Te rugăm aceasta în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Toţi cei prezenţi aici sunteţi câte un duh. Ţineţi minte că voi nu m-aţi văzut niciodată, ci aţi văzut doar această învelitoare veche şi uzată din care răsună vocea mea. Ea este închisă în această învelitoare pe care o voi schimba într-o zi cu una care nu mai îmbătrâneşte. Prieteni, fiecare dintre voi sunteţi un duh, aşa că deranjaţi dacă vă mişcaţi prin sală. Acesta este motivul pentru care aş vrea să staţi liniştiţi şi să vă rugaţi. Iar dacă Dumnezeu face ceva, doresc să-I fiţi recunoscători şi să-L lăudaţi, să fiţi atenţi şi respectuoşi, Staţi liniştiţi şi credeţi din toată inima.

În ce vă priveşte pe voi, cei care nu aveţi numere de rugăciune, vreau să vă spun că nu contează unde sunteţi, credeţi numai şi spuneţi: „Doamne Isuse, tot ce ne-a spus bărbatul acesta este scris în Biblie. Noi ştim că Tu ai făgăduit aceasta şi trebuie să fii Tu, nu un om, pentru că el este un om ca mine sau ca fiul, soţul sau fratele meu.” Vedeţi?

Darul nu este ca un cuţit cu care te duci să faci anumite lucruri. Într-una din aceste zile voi cumpăra un cort mare şi voi veni într-un oraş unde voi sta câteva luni la rând ca să învăţ despre aceasta. A avea un dar înseamnă să te poţi da la o parte pentru ca Dumnezeu să poată veni, să se arate şi să lucreze. A poseda un dar nu este ceva de genul: „Eu am putere să fac asta şi cealaltă,” ci a te da pe tine la o parte ca să-L laşi pe Dumnezeu să vină şi să lucreze cum vrea El. Eu nu pot să-L fac pe El să-mi spună ceva, ci Dumnezeu este cel ce face aceasta după voia Sa.

Vino, doamnă, fiindcă aş vrea să stai aici. Ai fost aici aseară? Nu ai fost. În seara aceasta ai venit pentru prima dată şi nu ne cunoaştem. Îţi aminteşti întâmplarea cu femeia de la fântână? Este un tablou asemănător cu cel din seara aceasta, pentru că şi acolo s-au întâlnit pentru prima dată un Bărbat şi o femeie.

Femeia aceea era într-o situaţie ruşinoasă pentru că fusese căsătorită de mai multe ori, iar acum trăia cu un bărbat cu care nu era căsătorită, ceea ce era un lucru foarte rău. Voi vă amintiţi că Isus a spus în Ioan 5.19 că „Fiul nu poate face nimic de la Sine; El nu face decât ce vede pe Tatăl făcând; şi tot ce face Tatăl face şi Fiul întocmai.” Înseamnă că Isus nu a făcut nimic până nu a avut mai întâi o vedenie, pentru că altfel ar fi spus ceva greşit. Vedeţi? „Fiul nu poate face nimic de la Sine; El nu face decât ce vede (Nu a spus: „Ce aude!” ci: „Ce vede”) pe Tatăl făcând; şi tot ce face Tatăl face şi Fiul întocmai.”

Ca să meargă în Ierihon, El trebuia să treacă prin Samaria, iar acolo s-o oprit lângă o cetate numită Sihar, unde s-a întâlnit cu această femeie şi a vorbit cu ea până când a aflat care era problema ei. El i-a spus ce problemă avea, iar femeia şi-a recunoscut starea rea şi a înţeles imediat că acela era semnul lui Mesia.

Ei bine, dacă El a făcut aceasta ieri, ar trebui să fie Acelaşi şi astăzi, pentru că El este Acelaşi ieri, azi şi în veci. Este adevărat, audienţă? Vedeţi?

Noi ne întâlnim pentru prima dată. Desigur, eu nu sunt El şi tu nu eşti femeia aceea, dar El este acelaşi Dumnezeu. Aşa este. O, dacă ai putea crede acest Cuvânt, pentru că eu nu spun nimic altceva decât ceea ce este în Cuvânt. El ar putea face şi lucruri care sunt în afara Cuvântului, dar cât timp lucrează conform Cuvântului, ştiu că am dreptate.

Dacă ai fi bolnavă, iar eu mi-aş pune mâinile peste tine şi aş striga, aşa cum fac fratele Roberson, fratele Allen sau alţi mari luptători ai credinţei şi aş spune: „Aleluia, Domnul te vindecă!” ar fi un lucru bun. Tu ai crede şi totul ar fi în ordine. Dar dacă El ar sta aici şi ţi-ar spune ceva ce ai făcut, de ce eşti bolnavă, ce s-a întâmplat în viaţa ta, ce n-ar fi trebuit să faci, sau altceva de felul acesta, ai şti dacă este adevărat sau nu. Aşa este.

Despre ce îi vorbesc acestei femei? Eu n-am spus nimic despre aceasta în predica mea pentru că a trebuit să predic despre perseverenţă, dar acum trebuie să mă relaxez, să îl dau pe William Branham la o parte şi să mă întorc la deosebirea gândurilor inimii.

Câţi dintre voi au văzut fotografia care a fost făcută în Houston?  Acea Lumină este chiar aici în faţă, între mine şi femeia aceasta. Da, este aici şi se mişcă de colo-colo. Femeia aceasta ştie că în ultimele secunde a simţit în aer ceva care  i-a dat o senzaţie dulce, plăcută. Ridică mâna, dacă este aşa. Eu mă uit chiar acum la această Lumină; este ca şi cum aş trăi într-o altă dimensiune. Eu Îl văd cum se mişcă şi trece prin femeie.

Voiai să mă rog pentru tine fiindcă eşti foarte agitată, dar acest lucru este normal pentru vârsta ta, este o perioadă a vieţii în care eşti atât de nervoasă şi de agitată. Dar mai este ceva. Este vorba de nişte bule de aer care se adună în tine, aşa-i? Ridică mâna dacă este adevărat.

Cineva de aici spune: „Ai ghicit!” Într-una din aceste zile, am să spun pe nume cine este. Nu faceţi aceasta, fiindcă nu puteţi să vă ascundeţi! Ţineţi minte că staţi în prezenţa Cuvântului, nu a mea. Eu sunt fratele vostru, dar aici este Cuvântul însuşi.

Ea este o persoană bună, dar haideţi să vedem dacă este adevărat, pentru că eu nu mai ştiu ce am spus. Trebuie să mă întorc la bandă ca să-mi amintesc ce am spus. Numai puţin… Da, ea este agitată din cauza vârstei, dar mai este ceva. Cu câtva timp în urmă ai avut o operaţie femeiască. Aceasta ţi-a produs starea nervoasă, aşa-i? Da, aşa este. Apoi este de vină şi perioada prin care treci din pricina vârstei tale, este adevărat? Crezi că ghicesc ceea ce spun?

Şi mai este ceva. Eşti însoţită de o fetiţă care suferă de oreon, nu-i aşa? Şi mai este o femeie, o prietenă de-a ta care suferă de tulburare psihică, aşa-i? Când te duci la locul tău, pune batista aceea peste ele şi vor fi bine, iar tu te vei însănătoşi. Du-te şi crede în Numele Domnului Isus.

Crezi aceasta? (Adunarea spune: „Amin!”). Acela a fost Isus ieri, iar Acesta este acelaşi Isus astăzi. Cred că înţelegeţi că eu nu puteam face aceasta, ci trebuie să fie o Putere, aşa-i? Credeţi că este Domnul Isus care lucrează în concordanţă cu făgăduinţa Lui, aşa-i? Domnul să vă binecuvânteze.

Ce mai faci, doamnă? Eu sunt un străin şi pentru tine, nu te-am văzut în viaţa mea. Din câte ştiu, ne întâlnim pentru prima dată. Dacă Domnul Isus mi-ar spune ceva despre tine, orice ar fi aceasta, ai crede că este Domnul Isus cu adevărat? Sigur nu pot să fiu eu, însă ai putea spune la fel ca fariseii din zilele Lui: „Este Beelzebul, este un drac!” Atunci, El a spus că într-o zi va veni Duhul Sfânt şi oricine va spune că Duhul lui Dumnezeu care face acele lucrări este un duh rău, nu va fi iertat niciodată pentru această hulă. Acesta este motivul pentru care această naţiune stă în faţa judecăţii. Pentru ea nu a mai rămas decât judecata. Este plină de indivizi ca Jack Ruby şi mulţi alţii, din cauza cărora nu mai poate primi nimic altceva decât judecata.

Eşti bolnavă. Ai fost la medic şi el ţi-a recomandat o operaţie pe colon. Este adevărat, aşa-i? Dar mai este ceva: ai nevoie disperată de o curăţie duhovnicească, fiindcă ai alunecat şi vrei să vii înapoi. Ei bine, acum eşti înapoi, aşa că du-te, crede din toată inima şi vei fi bine în Numele lui Isus. Păcatele tale sunt iertate. Du-te şi crede.

Vedeţi? Nu eu sunt cel care a spus: „Păcatele îţi sunt iertate!” ci El a spus-o. Credeţi acum? Aceasta ar trebui să vă facă şi pe ceilalţi să credeţi că El este aici, nu-i aşa? Credeţi şi nu vă îndoiţi! Fiţi respectuoşi şi credeţi-L pe Dumnezeu, fiindcă sunteţi în Prezenţa Lui.

Dacă acest dar de deosebire L-a slăbit pe Fiul lui Dumnezeu, ce credeţi că-mi va face mie, un păcătos salvat prin harul Său? Vă daţi seama cum ar trebui să fie, aşa-i?

Un moment! Nu, nu este pentru femeia aceasta, ci pentru doamna care a fost vindecată şi merge înapoi la scaunul ei. Uită-te puţin la mine. În faţa ta se află un bărbat care are probleme cu sinusurile. Da… Crezi că Dumnezeu te va face bine? Crezi? Bine.

Spuneţi-mi, ce a atins el? Eu nu-l cunosc pe bărbatul acela, nu l-am văzut în viaţa mea, pentru că suntem doi străini. Am să vă mai spun ceva despre el. Soţia lui este aici cu el. Crezi că Dumnezeu poate să-mi spună care este problema cu ea? Crezi că sunt profetul sau slujitorul lui Dumnezeu? Da?

Ea are alergie la polen. Dacă este adevărat, ridică mâna, doamnă. Dacă credeţi, aţi atins amândoi Ceva. Credeţi şi acele lucruri vă vor părăsi. Credeţi-L pe Dumnezeu şi nu vă îndoiţi. Aveţi credinţă în Dumnezeu!

Aici este un bărbat pe care nu l-am mai văzut niciodată şi este mai tânăr decât mine. Ridică mâna, domnule, dacă nu ne cunoaştem. Bine. Eu nu l-am mai văzut înainte.

Haideţi să luăm un exemplu din Biblie şi anume, când s-a întâlnit Domnul Isus cu Simon Petru. Îmi imaginez că atunci când l-a întâlnit pe Petru, Isus era un Bărbat cam de vârsta când începe să ţi se rărească părul.

Până acum am avut femei, dar acum este vorba de un bărbat. Noi nu ne cunoaştem şi amândoi suntem cu mâinile ridicate.

Aş vrea să mă priveşti puţin ca pe fratele tău. Dacă Domnul îţi va spune ceva ce ai făcut, ceva ce ar fi trebuit să faci, ceva ce nu ar fi trebuit să faci sau orice altceva, vei şti dacă este adevărat sau nu. De asemenea, vei şti dacă El ţi-ar spune care este problema ta, ce-i în mintea ta, care este boala ta sau ceva de felul acesta. Şi dacă îţi va spune ce s-a întâmplat, vei şti dacă este adevărat sau nu, iar atunci va trebui să fie adevărat şi ceea ce-ţi va spune că va fi.

Voi încerca să vorbesc puţin cu bărbatul acesta.

Aş vrea să priveşti în partea aceasta în timp ce vom vorbi. Domnul să mă ajute. Crezi că ceea ce spune Biblia este adevărul? Crezi că acesta este ceasul în care trebuie să vină Isus şi că biserica a trecut prin neprihănire, sfinţire şi botez cu Duhul Sfânt formând piramida la care va veni Piatra de căpătâi sau Piatra din capul unghiului care trebuie să se îmbine perfect? Slujba trebuia să înceapă în felul acesta şi să vină la o minoritate, apoi la grupări din ce în ce mai mici, până când, în final va veni Piatra de încheiere.

El este Piatra din capul unghiului, iar când va veni Îşi va lua întreaga construcţie, Biserica, la Sine. Toţi se vor ridica, începând din primul până în cel de-al şaptelea ceas, şi vor fi răpiţi împreună cu cei vii. Fiecare dintre ei au avut hotărât un timp, au avut reformatorii şi fondatorii lor, de la început până la sfârşit. În ce priveşte această ultimă zi, în care trăim noi, am intrat în epoca vulturului, adică într-o epoca profetică, aşa cum a fost la început, ca să unească totul împreună.

Crezi tu, că Piatra, Cuvântul este Cel care vine? Tu ai o părere foarte bună, domnule.

Problema ta este că ai avut un accident în care ai inhalat foarte mult monoxid de carbon, care te-a otrăvit. Aşa este. Ţi-a otrăvit ficatul şi de atunci ai probleme cu el. Ai avut probleme şi cu stomacul şi cu inima, ceea ce te-a făcut foarte nervos, încât ai primit un fel de complex. Tu eşti sărac şi trebuie să mergi din nou la lucru, dar te temi de monoxidul de carbon. Totul va fi bine. Ceea ce ţi-am spus este adevărat, aşa-i? Dacă El îmi va spune cine eşti, vei accepta acest lucru şi te vei duce în pace şi bucurie? Vei face aceasta? Numele tău este Wagner. Du-te în drumul tău.

Credeţi acum? Credeţi din toată inima? „Toate lucrurile sunt cu putinţă pentru cei ce cred.”

Crezi că Dumnezeu va vindeca problema femeiască de care suferi? Du-te de pe platformă şi spune: Amin!” Dumnezeu să te binecuvânteze.

Doamnă, când te trezeşti dimineaţa, te simţi înţepenită şi te mişti foarte greu din cauză că ai artroză. Crezi că Dumnezeu vindecă şi artroza? Bine. Atunci du-te în drumul tău şi spune: „Îţi mulţumesc, Doamne.”

Domnule, ceea ce ţi-a cauzat ţie artroza, au fost nervii, dar dacă crezi, „totul este posibil pentru cel ce crede.” Dar trebuie să crezi.

Tu ce zici, domnule? Crezi din toată inima? Crezi că Dumnezeu poate vindeca problema pe care o ai la inimă şi să te facă bine? Bine. Atunci du-te în drumul tău şi spune: „Îţi mulţumesc, Doamne Isuse.”

Tu, doamnă, eşti umbrită, ceea ce înseamnă că ai cancer. Crezi că Dumnezeu poate vindeca şi cancerul? Bine. Atunci du-te în drumul tău şi spune: „Mulţumesc, Dumnezeule scump,” şi crede din toată inima.

Crezi că Dumnezeu poate vindeca probleme de stomac şi orice altceva? Bine. Atunci du-te bucuros şi spune: „Mulţumesc, Doamne Isuse.”

Crezi că Dumnezeu poată să vindece problema femeiască, scurgerea, pe care o ai? Bine. Du-te în drumul tău şi spune: „Laudă Domnului.” Crede din toată inima.

Tu crezi că Dumnezeu poate vindeca problema cu sinusurile, astma şi toate celelalte lucruri şi să te facă bine? Du-te în drumul tău, bucură-te şi spune: „Îţi mulţumesc Dumnezeule drag!”

Cum ar fi dacă nu ţi-aş spune nimic, ci mi-aş pune doar mâinile peste tine? Ai vedea aşa? Fii vindecată în Numele Domnului Isus! Crede din toată inima.

Vino, doamnă. Crezi din toată inima? Tu ai anemie şi probleme cu inima. Crezi că Dumnezeu te va face bine? Dacă da, du-te în drumul tău şi spune: „Mulţumesc, Doamne Isuse,” căci te vei face bine.

Vino aici, doamnă. Crezi că Dumnezeu vindecă diabetul şi îi face bine pe oamenii care suferă de el? Atunci du-te în drumul tău şi spune: „Mulţumesc.” Crede din toată inima.

Dumnezeu vindecă şi problemele de stomac şi de nervi. Crezi că El te face bine? Du-te în drumul tău, bucură-te şi mănâncă-ţi cina cu curaj.

Vino. Şi tu ai probleme cu stomacul. Crezi că Dumnezeu te va face bine? Atunci du-te în drumul tău, crede din toată inima şi mănâncă.

Tu ai palpitaţii la inimă şi artroză. Crezi că Dumnezeu te face bine? Du-te în drumul tău, bucură-te şi spune: „Mulţumesc, Doamne!”

Tu ai ulcer pe bază nervoasă. Crezi că Dumnezeu te va face bine şi te va vindeca? Du-te în drumul tău şi spune: „Mulţumesc, Doamne!” apoi fă-te bine.

Tu ai mai multe probleme, una dintre ele fiind o problemă femeiască. O altă mare problemă este cea cu inima. Crezi că Dumnezeu te face bine? Du-te în drumul tău, bucură-te şi spune: „Mulţumesc, Doamne.”

Crezi că Dumnezeu vindecă artroza? Du-te înainte şi artroza ta va trece. Crezi din toată inima? Desigur.

Aş vrea ca cei din audienţă să fiţi respectuoşi, să nu vă mai plimbaţi şi să credeţi din toată inima.

Băiatul acesta care stă aici şi este un pic mai plinuţ,  are Lumina peste el. Vedeţi acea Lumină? El are probleme cu rinichii. Băiete, crezi că Dumnezeu poate să te vindece de acea problemă? Crezi? Bine. Atunci ridică-te în picioare şi spune: „Cred şi accept aceasta.” Este bine. Dumnezeu să te binecuvânteze. Crezi din toată inima? „Toate lucrurile sunt posibile pentru cel ce crede.”

Tu, care ai venit cu băiatul acela micuţ şi te-ai aşezat acolo, crezi că Dumnezeu îţi va vindeca problema de la ochi şi te va face bine? Bine. Şi tu poţi avea vindecarea. Du-te în drumul tău.

Doamna de lângă tine are probleme cu capul. Doamnă, crezi că Dumnezeu îţi va vindeca problema de la cap? Fetiţa ta suferă de o boală mintală. Este adevărat, aşa-i? Pune-ţi mâna peste ea, crede şi se va face bine. Crezi aceasta?

Doamna care stă lângă tine se roagă pentru familia ei destrămată. Este adevărat, doamnă? Ridică mâna. Crede şi casa ta se va reface din nou. Să ai credinţă!

Doamna de lângă ea are un chist. Crezi că Dumnezeu va vindeca acel chist, doamnă? Ridică mâna şi crede.

Doamna de lângă ea are probleme cu gâtul. Doamnă, crezi că Dumnezeu îţi va vindeca gâtul? Ridică mâna.

Ce este cu voi, oamenilor? Nu vedeţi că acesta este Isus Hristos? Haideţi să ne ridicăm în picioare. Ridicaţi-vă şi acceptaţi-L pe Isus Hristos ca Vindecătorul vostru.

Oh, Miel al lui Dumnezeu, Te rog în Numele lui Isus Hristos să vindeci fiecare persoană de aici spre gloria Ta. Amin.

– Amin –