MERGEȚI ȘI TREZIȚI-L PE ISUS !

Să rămânem puţin în picioare pentru un moment de rugăciune.

Mai întâi vreau să vă spun că pentru mine este un mare privilegiu  faptul că mă aflu aici, în marea adunare „Grantway” , unde pot sta alături de păstorul vostru, aici pe platformă.

Mi-au plăcut foarte mult cântările cântate de fete şi pot spune că nu este nimic mai plăcut decât adunarea noastră laolaltă pentru a-L lăuda pe Domnul, este adevărat?

Acum haideţi să ne plecăm capetele ca să vorbim cu Cel înaintea căruia am venit să ne închinăm.

Tatăl nostru ceresc, în seara aceasta suntem un popor privilegiat pentru că suntem în viaţă şi avem harul de a ne aduna împreună ca să ne închinăm înaintea Ta şi să-Ţi mulţumim pentru binele pe care ni-L faci.

Întâlnirea noastră are un singur scop: să ne închinăm Ţie, să-Ţi dăm slavă şi să Te lăudăm pentru îndurarea Ta.

O, Doamne, desigur, noi ne recunoaştem nevrednici şi ştim că nu merităm tot ceea ce faci pentru noi.

Privind la timpul în care trăim, suntem conştienţi că trebuie să se ridice un proroc, la fel ca în zilele lui Samuel când Eli a început să se micşoreze, iar luminile păreau că se sting în Templul lui Dumnezeu.

Atunci însă Tu Te-ai ridicat în scenă iar în seara aceasta Te rugăm s-o faci încă o dată, ca să vadă cu toţii că eşti viu printre noi, Tu, Marele Proroc al tuturor prorocilor, Fiul Dumnezeului celui viu.

Scriptura ne învaţă că „după ce, în vechime, Dumnezeu a vorbit părinţilor noştri în multe feluri şi în multe chipuri, în timpul din urmă ne-a vorbit prin Fiul Său Isus Hristos.”

O, Doamne, Te rugăm să vii în mijlocul nostru şi să-Ţi faci cunoscută prezenţa prin lucrări mari şi descoperiri.

Binecuvântează adunarea aceasta, Tată, pe păstorul ei care este un bărbat cu inimă bună, pe administratori, pe diaconi şi întreaga comunitate, astfel încât să plecăm de aici plini de bucurie şi zicând: „Nu ne ardeau inimile în noi în timp ce ne vorbea pe drum?” căci Îţi cerem aceasta în Numele Fiului Tău Isus. Amin.

Mă simt foarte bine pentru că mă aflu din nou în biserică. Am fost plecat câteva zile într-o vacanţă de vânătoare dar acum am revenit şi vă pot spune că este un simţământ foarte plăcut să te afli din nou pe platformă.

Fratele Mack, păstorul vostru, m-a invitat aici cu câteva săptămâni în urmă, dar nu am putut veni atunci pentru că am avut alte invitaţii şi probleme.

Mâine trebuie să merg la Phoenix, iar poimâine la New York, unde vom vorbi în noul auditoriu. Vom merge acolo cu fratele Arne Vick şi cu bisericile care ne sponsorizează. Cred că păstorul vostru îl cunoaşte pe fratele Vick. Oh, iertaţi-mă, cred că se numeşte John şi este păstorul celei mai mari adunări penticostale din New York.

De acolo vom pleca jos, la Shreveport, Louisiana, unde va fi o convenţie. Voi merge cu fratele Jack Moore, căci am fost acolo în fiecare an de Ziua Recunoştinţei.

Cu vreo trei ani în urmă, Domnul a început acolo o trezire care nu s-a mai stins de atunci. Astfel, oamenii vin înăuntru în mod constant, fiind salvaţi şi umpluţi cu Duhul Sfânt, iar noi vom sta acolo cinci zile.

După aceea ne vom întoarce la Phoenix pentru că din data de 19 vom începe adunările la Ramada Inn. De obicei merg de la o adunare la alta, dar întotdeauna avem o problemă… Prima biserică este mai mare, dar următoarea e mai mică şi oamenii nu mai încap, de aceea m-am gândit că ar fi bine să avem sala de la Ramada pentru cele cinci zile de adunări, căci acolo intră cam trei sau patru mii de oameni.

Vor urma două seri la Convenţia oamenilor de afaceri ai Evangheliei depline, unde vor veni şi fratele Roberts şi alţi vorbitori buni.

De acolo vom merge la Visalia şi apoi prin toate Statele Unite, iar în iunie vom pleca la o conferinţă care se va ţine în Europa.

Când ne vom întoarce de peste ocean voi vorbi cinci seri la Filadelfia, apoi începând cu data de 2 septembrie voi pleca la Durban, Africa de Sud. Va urma Johanesburg, Kenya şi Nairobi.

Acesta este motivul pentru care v-am solicitat rugăciuni, căci tăria mea este în oamenii creştini care se roagă pentru mine.

În seara aceasta nu vreau să vă iau prea mult timp pentru că e duminică seara, iar mâine trebuie să mergeţi la lucru.

Totuşi îmi place să vă vorbesc despre Domnul şi voi încerca s-o fac cât mai repede. Dacă nu greşesc, fiul meu a spus că a împărţit ceva numere de rugăciune aşa că dacă Domnul ne va ajuta ne vom ruga şi pentru bolnavi. Acesta este singurul lucru pe care putem să-l facem pentru bolnavi, căci dacă este o vindecare aceea trebuie să vină de la Domnul.

Astfel, vreau să vă spun că voi posedaţi deja tot potenţialul de care este nevoie pentru vindecare, deoarece Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu a câştigat totul la Calvar şi de aceea oricine crede poate beneficia de vindecarea divină.

Deci, tot ce vă trebuie este să credeţi.

Gândiţi-vă la faptul că electricitatea se află în firele electrice dar ca să se poată aprinde becul este nevoie să apăsaţi butonul. Înţelegeţi? Este nevoie să apăsaţi butonul.

Acelaşi lucru este cu vindecarea divină: prin faptul că credeţi, voi apăsaţi butonul.

Dacă toate firele sunt legate corect şi curentul este în ele, când veţi apăsa butonul se va întâmpla ceva.

Acelaşi lucru se întâmplă în cazul vindecării divine, a salvării şi a tuturor celorlalte lucruri pentru care a murit Hristos.

Toată lucrarea a fost încheiată la Calvar, de aceea singurul lucru pe care trebuie să-l mai facem noi este să apăsăm butonul, prin credinţă, şi Lumina se va aprinde. Înţelegeţi? Este atât de simplu.

De multe ori noi, cei care ne rugăm pentru bolnavi, suntem numiţi vindecători divini, dar vreau să ştiţi că nu există nici un alt vindecător divin afară de Hristos. El este singurul Vindecător, înţelegeţi? Deci, printre oameni nu există nici un Vindecător divin.

Tot aşa, Hristos este Salvatorul şi orice persoană care a fost salvată sau va fi salvată, a fost salvată la Calvar pentru că acolo a fost străpuns El pentru fărădelegile noastre şi prin rănile Lui am fost vindecaţi.

Apoi Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, i-a însărcinat pe ucenicii Săi să meargă în toată lumea şi să predice Evanghelia, adăugând: „Iată semnele care-i vor însoţi pe cei ce vor crede…”

Mai mult, din Cuvânt am înţeles că în orice adunare sunt trei feluri de oameni: credincioşii adevăraţi, formaliştii şi necredincioşii. Da, toţi stau împreună aici.

Credinciosul adevărat nu aleargă după un discurs intelectual, nici după oameni bine îmbrăcaţi, ci doreşte un loc unde este o credinţă simplă şi adevărată.

Hristos este atât de simplu încât cei înţelepţi trec pe lângă El şi nu-L pot vedea. Voi ştiţi că El I-a mulţumit Tatălui pentru faptul că a ascuns aceste lucruri de cei înţelepţi şi pricepuţi şi le-a descoperit pruncilor. Aţi văzut? (Matei 11.25).

O, mă gândesc că bisericile noastre devin Hollywood-iene, pline de spectacol, în loc să aibă în mijlocul lor Evanghelia simplă. Totul a devenit o paradă a hainelor, iar biserica este condusă de o echipă de intelectuali, ceea ce a făcut ca oamenii să ajungă într-o mare confuzie.

 Mie îmi place însă felul Bibliei, adică simplitatea ei: să crezi pur şi simplu că lucrarea a fost terminată de acel mare ISUS HRISTOS, de Acela pe care noi Îl lăudăm şi-L iubim din toată inima.

Acum haideţi să stăm de vorbă cu El, dar mai întâi să citim din Cuvântul Său. Mie îmi place să citesc Cuvântul deoarece Biblia spune că credinţa vine în urma auzirii Cuvântului lui Dumnezeu.

Câţi din voi cred Cuvântul lui Dumnezeu? Să vedem. O, asta-i bine, căci acesta este singurul şi cel mai important lucru pe care trebuie să-L facem: să credem Cuvântul Său.

Acum observaţi. Pe măsură ce trece timpul, eu trebuie să spun: „Ei bine, anul trecut am făcut cutare lucru, dar nu  l-am făcut aşa cum trebuie pentru că acum ştiu mult mai mult despre el.”

Vedeţi, noi facem aşa şi la fel ştiinţa. Ea produce ceva apoi spune: „Ştiinţific, aşa este!” dar după un timp constată că nu mai este aşa. Necazul ştiinţei este că nu vrea să admită că poate greşi, dar tocmai aceasta este ceea ce ni se cere: să admitem şi să recunoaştem că am greşit, înţelegeţi?

De ce spun aceasta? Pentru că există Unul singur care nu poate greşi şi anume: DUMNEZEU. Astfel, prima Sa hotărâre este şi ultima pentru că El este infinit şi neschimbător. Când spun infinit, spun desăvârşit, şi pentru că e desăvârşit Dumnezeu nu trebuie să retragă niciodată ceva ce a spus. El nu trebuie să mai aducă îmbunătăţiri, nici schimbări la ceea ce a spus sau a făcut, deoarece prima Sa hotărâre este singura care putea fi luată. Dumnezeu nu mai are de învăţat ceva ca să devină mai înţelept, aşa cum facem noi, pentru că El a fost desăvârşit de la început. Acesta este motivul pentru care atunci când citim Cuvântul lui Dumnezeu ne putem odihni sufletele pe El, deoarece Dumnezeu nu-L va schimba niciodată. Dacă ar face-o, atunci şi El ar fi exact ca mine, adică o fiinţă limitată şi plină de greşeli, dar nu este aşa; Dumnezeu este infinit şi nu poate greşi niciodată.

Astfel, când primul om a venit la El cu problema pe care o aveţi şi voi în seara aceasta… dacă este vorba de salvare, Planul pe care L-a avut la început (de a-l salva prin El), este valabil şi pentru voi.

Atunci, El a avut un singur plan, iar acesta a fost Sângele vărsat. Şi dacă El a vindecat un om pe baza aceasta, înseamnă că întotdeauna va trebui să procedeze la fel.

Dacă Dumnezeu s-ar fi purtat odată într-un fel, iar altă dată în alt fel, atunci n-ai mai şti cum să te apropii de El, dar Dumnezeu procedează întotdeauna la fel de aceea putem avea încredere în El.

Dacă cerem ceva şi nu se întâmplă, trebuie să verificăm în urmă şi să vedem unde este problema, unde nu este legat bine firul. Trebuie să vedem dacă nu este ceva greşit, căci s-ar putea ca din pricina presiunii prea mari să fi explodat siguranţa.

Noi trebuie să facem toate lucrurile corect, căci dacă cugetul nu ne osândeşte avem trecere înaintea Lui şi ştim că vom primi ceea ce cerem. Atunci putem îndrăzni să cerem pentru că nu suntem osândiţi în nimic. Dar când suntem osândiţi de necredinţă, de păcat sau de altceva…. Păcatul este necredinţa, deoarece există numai două căi pe care poate umbla orice om: ori umblă pe calea credinţei, ori umblă pe calea necredinţei. Nu există cale de mijloc.

Nu este posibil ca un om să fie în acelaşi timp şi treaz şi beat, aşa cum nu poate fi sfânt păcătos, ci ori este născut din nou, ori nu este; ori crede, ori este necredincios.

Din pricina aceasta, cred că atunci când Isus va judeca Pământul, sau mai bine zis când Dumnezeu îl va judeca prin Hristos, o va face prin această Biblie.

Fiind drept şi suveran, Dumnezeu trebuie să aibă un Etalon după care să ne judece. Şi vă întreb: dacă ar trebui să judece lumea după o biserică, pe care ar alege-o? Vedeţi?

Catolicii spun: „Noi suntem biserica aceea!” Baptiştii spun: „Noi suntem aceia!” Penticostalii spun şi ei: „Noi suntem!” şi toţi ceilalţi spun la fel: „Noi suntem biserica aceea!” Dacă ar fi aşa, s-ar isca o mare confuzie iar oamenii n-ar mai şti ce să creadă.

Dar „La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu… Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi… Acelaşi ieri, azi şi în veci.” (Ioan 1.1+14; Evrei 13.8).

Judecata noastră vine din Biblie, de aceea haideţi să credem fiecare Cuvânt în modul cel mai serios, căci aşa cum am spus deja, orice om născut din nou va întări fiecare Cuvânt şi fiecare făgăduinţă a lui Dumnezeu cu „AMIN!”

Un astfel de om nu va spune niciodată: „Păi, asta era pentru un alt timp!” nici: „Duhul Sfânt a fost doar pentru zilele de început ale bisericii, nu şi pentru noi.”

Nu, nu este aşa, pentru că Petru a spus în ziua de rusalii că „făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri şi pentru toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul Dumnezeul nostru.” (Fapte 2.39).

Isus a însărcinat Biserica Sa şi a spus: „Duceţi-vă în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură.

Cine va crede şi se va boteza, va fi mântuit; dar cine nu va crede, va fi osândit.

Iată semnele care vor însoţi pe cei ce vor crede: în Numele Meu vor scoate draci; vor vorbi în limbi noi;

Vor lua în mână şerpi; dacă vor bea ceva de moarte, nu-i va vătăma; îşi vor pune mâinile peste bolnavi şi bolnavii se vor însănătoşa.” (Marcu 16.15-18).

Acest lucru ori este corect, ori este greşit. În ce mă priveşte, eu cred că este corect şi trebuie să mă ghidez după el. Cei ce încearcă să-l explice, nu pot vedea, dar eu cred că este Cuvântul lui Dumnezeu; cred că este Adevărul.

Desigur, s-ar putea ca eu să nu am destulă credinţă să fac toate acele fapte, dar cu siguranţă nu voi sta în calea celui ce are credinţă.

Poate nu am destulă credinţă să fiu ca şi Enoh, care  s-a dus la o plimbare cu Dumnezeu şi nu a trebuit să moară ci pur şi simplu a mers Acasă cu El, dar cu siguranţă mi-ar plăcea să văd pe cineva făcându-o; cu siguranţă nu i-aş sta în cale, ci m-aş ruga pentru o asemenea credinţă, pentru că aceea este credinţa pe care trebuie s-o avem, căci este scris:

„…toţi vom fi schimbaţi într-o clipă, într-o clipeală de ochi, la cea din urmă trâmbiţă” şi „vom fi răpiţi toţi împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh.” (1 Corinteni 15.51-52; 1 Tesaloniceni 4.17).

Aceasta este dorinţa inimilor noastre.

Acum haideţi să deschidem Bibliile la Matei capitolul 8 şi să începem de la versetul 23:

„Isus S-a suit într-o corabie şi ucenicii Lui au mers după El.

Şi deodată s-a stârnit pe mare o furtună atât de straşnică, încât corabia era acoperită de valuri. Şi El dormea.

Ucenicii s-au apropiat de El şi L-au deşteptat, strigând: „Doamne, scapă-ne că pierim!”

El le-a zis: „De ce vă este frică, puţin credincioşilor?” Apoi S-a sculat, a certat vânturile şi marea şi s-a făcut o linişte mare.

Oamenii aceia se mirau şi ziceau: „Ce fel de OM este acesta, de-L ascultă până şi vânturile şi marea?”

Cu voia Domnului, aş vrea să iau un subiect micuţ pe care să-l intitulez: „Mergeţi şi treziţi-L pe Isus” sau: „Chemându-L pe Isus în scenă”.

Acesta a fost un timp minunat al slujbei Domnului nostru pe pământ, dar cred că slujba Lui pământească nu a încetat niciodată, pentru că El este şi acum în poporul Său.

Dumnezeu era în Hristos, în oameni, şi El face şi acum aceleaşi lucrări ca şi atunci.

Biblia spune că în ziua aceea Isus era istovit, iar conform textului din Marcu 4.35, El o vindecase pe soacra lui Petru şi făcuse multe alte minuni.  Tot Biblia arată că El învăţa poporul în pilde, făcând întotdeauna numai voia Tatălui. Ar fi minunat dacă şi noi     L-am lua ca exemplu si am face numai voia Tatălui.

În ziua aceea Isus era foarte obosit şi trebuia să meargă în ţinutul Gadarenilor, iar în timp ce se afla pe corabie a adormit, fiind epuizat din pricina puterii ce ieşise din El în urma lucrărilor săvârşite, a predicii şi a rugăciunii pentru bolnavi.

Desigur, fiind Dumnezeu, El ştia bine că Îl aşteaptă o lucrare mare; ştia că în Gadara era acel nebun care îşi pierduse simţul uman şi trăia prin morminte, fiind purtat de un duh rău.

Gândiţi-vă în ce loc trăia acel om: într-un cimitir. Cu siguranţă acela era un loc nepotrivit pentru un om, dar este foarte potrivit pentru un diavol. Acel om trăia acolo şi era muncit îngrozitor de acei demoni. Biblia spune că era atât de puternic încât rupsese toate lanţurile cu care încercaseră să-l lege oamenii.

Aţi văzut vreodată un om posedat de duhuri rele? Este de câteva ori mai puternic. Eu am observat aceasta în adunare, când un grup de poliţişti nu l-au putut ţine pe un astfel de om: i-a împins şi i-a îmbrâncit deoparte, manifestându-se în continuare. Era atât de posedat de diavolul încât acesta îi luase şi gândirea, aşa că făcea tot ceea ce-i spunea acel demon. Văzând aceasta, m-am gândit că dacă printr-o predare totală diavolului, omul poate să primească o putere de cinci ori mai mare, ce se întâmplă dacă se predă pe deplin Domnului?

Ce s-ar întâmpla cu un olog care este slab în trup şi nu poate umbla? Dacă ne-am putea preda cu totul Duhului Sfânt, El ne-ar da o supra-putere care ne-ar face să ne ridicăm, pentru că „Cel ce este în voi, este mai mare decât cel ce este în lume.” (1 Ioan 4.4).

Puterea lui Dumnezeu care este în voi, este mai mare decât orice afecţiune ce ar putea veni peste voi, de aceea nu puteţi fi biruiţi de nimic. Voi sunteţi plini de supra-putere, adică de Duhul Sfânt care vă conduce viaţa. Aceasta în cazul că sunteţi creştini.

În timp ce corabia străbătea marea, El a găsit puţin timp ca să se odihnească.

Fratele păstor de aici şi ceilalţi predicatori ştiu ce înseamnă timpul dintre serviciul de dimineaţă şi cel de după-amiază. De multe ori, în special când aveţi de mers câteva mile cum am eu, aţi vrea să vă puneţi jos şi să vă odihniţi câteva minute pentru că e foarte obositor.

Isus a fost atât de uman încât a putut să plângă, să flămânzească şi să moară. Da, El era uman pentru că era Fiul creat al lui Dumnezeu, dar în acelaşi timp era Dumnezeu deoarece Dumnezeu locuia în El. Dumnezeu a creat o celulă de sânge în pântecele fecioarei Maria, iar noi ştim că sămânţa vine de la sexul masculin.

O găină sau o altă pasăre poate sta pe ouă, dar dacă nu a fost cu masculul oul nu se va cloci pentru că nu e fertil.

În cazul naşterii lui Isus, partea masculină a fost Dumnezeu, Duhul, IaHVeH, Tatăl. El a umbrit-o pe fecioara Maria şi a creat acea celulă de Sânge care L-a adus la suprafaţă de Omul Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. De aceea El nu a fost nici evreu, nici dintre neamuri, ci era Dumnezeu. De ce? Pentru că în El nu era nici sânge evreiesc, nici sânge de-al neamurilor, ci era Sângele lui Dumnezeu, Sângele creat de El ca să ne poată răscumpăra. El a murit pentru toată rasa umană a lui Adam, pentru toţi oamenii care vor crede în Jertfa Lui.

Acum să vorbim puţin despre scurta Sa odihnă. Îmi imaginez că apostolii erau foarte pricepuţi, deoarece fuseseră născuţi lângă mare şi crescuţi acolo, aşa că cunoşteau toate lucrurile legate de mare: ştiau despre curenţii marini, despre valuri, despre peşti şi despre vreme.

Ei şi-au luat vâslele şi L-au urmat pe Isus care mergea spre Gadara. Tocmai se încheiase trezirea pe care o avusese pe partea cealaltă, iar acum treceau marea. Fiind obosit, Isus S-a dus în partea din spate a corăbiei, iar unul dintre scriitori ne spune că s-a pus pe o pernă să se odihnească puţin.

Gândiţi-vă puţin cât de mult a muncit El ca să ne salveze pe noi, căci toate aceste lucruri au fost făcute pentru binele nostru.

Trezirea din ziua aceea se terminase iar ei erau pe mare, la vâsle şi la pânze. Desigur, se bucurau de lucrările pe care le văzuseră şi discutau între ei despre ele, pentru că El era în spatele corăbiei şi se odihnea.

Cred că acesta este un tablou minunat pentru ceea ce se petrece în timpul acesta, căci marea trezire de vindecare prin care tocmai am trecut, a zguduit întreaga lume de jur-împrejur. Gândiţi-vă că focul trezirii s-a aprins pe orice înălţime din lume, iar eu am călătorit întruna, în timp ce acum mă pregătesc pentru un tur în jurul lumii. Focul trezirii de la Cincizecime arde în fiecare ţară şi în fiecare naţiune din lume, iar prezbiterienii Îl primesc, baptiştii Îl primesc şi la fel luteranii, metodiştii şi toţi ceilalţi. Cu siguranţă este ultima strajă, iar Dumnezeu îşi cheamă poporul în timp ce aceste focuri mari ale trezirii ard pretutindeni.

Ucenicii s-au adunat în partea din faţă a corăbiei, sau poate vâsleau, în timp ce discutau despre ceea ce făcuse El, despre lucrările care dovedeau că El era cu adevărat Cel ce susţinea că este.

Desigur, o persoană poate pretinde că este cineva, dar aceasta nu înseamnă că este adevărat. Noi am întâlnit de multe ori asemenea oameni, în viaţa de zi cu zi. Am întâlnit oameni care spun că sunt comercianţi, deşi nu sunt; sau care spun că sunt electricieni şi nu sunt. Am întâlnit oameni care spun că sunt mecanici, şi nu sunt; şi am întâlnit oameni care spun că sunt creştini, dar nu sunt, pentru că Isus a spus clar care sunt adevăraţii creştini: „Aceste semne îi vor însoţi pe cei ce vor crede…” Vedeţi? El a spus clar ce vor face creştinii; ce va face biserica credincioasă.

Mai mult, fiind Dumnezeu şi infinit, El a spus: „Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece…” (Matei 24.35), ceea ce înseamnă că acest lucru este valabil pentru totdeauna. Eu cred că acesta este Adevărul, pentru că aşa a spus El.

Ucenicii discutau între ei şi despre lucrările pe care le făcuse El şi despre felul cum le-au primit oamenii, recunoscând cu toţii că ISUS era MESIA cel aşteptat.

Poate că printre altele au spus: „Moise a spus că Domnul Dumnezeul nostru ne va ridica un proroc ca el. Şi oricine nu va asculta de acest proroc, va da socoteală. Noi ştim că Mesia va fi Dumnezeul Proroc; ştim că va fi un OM, Prorocul prorocilor şi Dumnezeul prorocilor, dar în lucrare va fi un Proroc, pentru că Cuvântul lui Dumnezeu vine numai la proroci.”

Până atunci Cuvântul venise la proroci, dar El era chiar Cuvântul, înţelegeţi? Aceasta este diferenţa.

Simon a povestit despre prima sa întâlnire cu El, când ISUS îi spusese numele lui şi al tatălui său. El ştia bine că acel Om nu-l cunoştea, ceea ce înseamnă că trebuia să fie un Proroc.

Când Filip a văzut acel lucru, s-a dus şi i-a spus lui Natanael, iar când acesta a venit să se convingă de cele auzite, Isus i-a spus: „Iată un izraelit în care nu este nici un vicleşug.”

Uimit, Natanael L-a întrebat: „Rabi, de unde mă cunoşti?” Cu alte cuvinte, el arăta că se întâlnesc pentru prima dată.

Şi Isus i-a răspuns: „Te-am văzut înainte să te cheme Filip, când erai sub smochin.”

Oh! Şi Natanael a spus: „Rabi, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu; Tu eşti Împăratul lui Israel.”

Toate aceste lucruri dovedeau că El era Mesia, dar acolo erau şi nişte farisei care nu credeau aceasta.  Ei trebuiau să dea un răspuns adunării lor, de aceea au spus: „Acesta este un Beelzebul; lucrează cu un duh necurat.” Beelzebul este diavolul, un ghicitor, un vrăjitor, iar ei spuneau: „Desigur, El citeşte gândurile oamenilor prin telepatie. Cu siguranţă, face vrăji, deci este un diavol.” Dar Isus le-a zis că orice hulă le va fi iertată, dar hula împotriva Duhului Sfânt nu li se va ierta niciodată.

În vremea aceea, Duhul Sfânt nu fusese încă dat, dar după venirea Lui va face aceleaşi lucrări pe care le-a făcut Isus, iar dacă cineva va vorbi împotriva Lui, nu va fi iertat niciodată. Gândiţi-vă că dacă cineva Îl va numi „duh necurat”, va face un păcat de neiertat.

El era acolo să manifeste Cuvântul. Omul era încă în păcat, doar sub jertfa animalelor, iar viaţa animalului nu putea veni peste credincios, deoarece era doar un animal. Animalul nu are suflet, dar omul are, iar printre ei se afla Împăratul sufletelor, Dumnezeu însuşi descoperit în persoana Fiului Său Isus Hristos, iar când El a murit, Duhul lui Dumnezeu S-a întors înapoi peste credincios.

O persoană care are ocazia să primească aşa ceva, dar numeşte lucrările acelui Duh ca fiind de la diavolul, face un păcat de neiertat, ceea ce înseamnă că nu va fi iertată niciodată.

Mama mea vine din Sud şi a fost o femeie foarte bună, iar eu am avut privilegiul de a o conduce la Hristos, de a o boteza şi de a fi lângă ea în timp ce trecea dincolo. I-am ţinut mâinile şi am vorbit cu ea despre Isus, iar ea I-a lăudat Numele până nu a mai putut vorbi. Atunci i-am spus:

„Mamă, dacă-L mai iubeşti încă, clipeşte din ochi”, iar ea a clipit din ochi în timp ce lacrimile îi curgeau pe obraji.

Când încă nu cunoştea prea multe lucruri, obişnuia  să-mi spună:  „Billy, hula împotriva Duhului Sfânt este de neiertat. Asta înseamnă că un om care-şi ia singur viaţa, nu poate fi iertat pentru aceasta.” Aşa credea ea, dar mai târziu noi am învăţat că „a huli” înseamnă „a lua în râs, a batjocori”.

Şi Isus le-a spus celor din zilele Lui: „Puteţi să Mă numiţi Beelzebul, căci vă iert pentru aceasta, dar când va veni Duhul Sfânt, după plecarea Mea, această hulă nu vă va mai fi iertată. Dacă veţi spune aceste cuvinte şi despre El, nu veţi fi iertaţi niciodată.” Vedeţi?

„El va face lucrările pe care le fac Eu, va continua slujba Mea, vă va învăţa lucrurile care v-am învăţat Eu şi vă va arăta lucrurile viitoare.”

„Căci Cuvântul lui Dumnezeu este mai tăietor decât o sabie cu două tăişuri; pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţurile şi gândurile inimii.” (Evrei 4.12).

Duhul Sfânt deosebeşte totul, deoarece este Cuvântul. El este Cuvântul şi Cuvântul lui Dumnezeu este mai tăietor decât o sabie cu două tăişuri, deosebind chiar şi gândurile şi simţirile inimii. Oh, ei ar fi trebuit să ştie aceasta!

După aceea au vorbit despre femeia de la fântână, despre orbul Bartimeu şi despre toate celelalte lucruri pe care L-au văzut făcându-le, fiind convinşi că El este Mesia. Nici un alt om nu putea să-i ia locul. Din ce cauză? Timp de sute de ani nu mai avuseseră nici un proroc, apoi deodată s-a ridicat unul: Ioan Botezătorul, care a spus clar că Mesia era chiar în clipa aceea printre ei: că este deja pe pământ. O, Doamne!

Ioan Botezătorul a fost un om mare. Voi ştiţi cum s-a născut el şi cum a primit Duhul Sfânt încă înainte de a se naşte, când era în pântecele mamei sale.

Fecioara Maria a venit la Elisaveta şi i-a spus că va avea un copil, povestindu-i despre vizita îngerului Domnului şi toate celelalte lucruri. Apoi a spus: „Voi avea un Fiu căruia Îi voi pune Numele ISUS.” Când a pronunţat numele ISUS, micuţul mort din pântecele Elisavetei, s-a mişcat.

Elisaveta era îngrijorată pentru că avea şase luni şi copilaşul nu se mişcase încă, dar în clipa când Maria a rostit numele „ISUS”, copilaşul mort din pântecele ei a „săltat de bucurie”, cum spune Biblia.  Era pentru prima dată când buzele omeneşti rosteau acest Nume.

Dacă acest lucru s-a putut întâmpla cu un copil mort, cum este atunci cu biserica vie, născută din nou şi umplută cu Duhul Sfânt? Ea trebuie să vindece bolnavii şi să-i salveze pe cei morţi, pe cei pierduţi.

Vedeţi? Elisaveta a spus: „Fiindcă iată, cum mi-a ajuns la urechi glasul urării tale, mi-a săltat pruncul în pântece de bucurie”, umplându-se de Duhul Sfânt chiar din clipa aceea. (Luca 1.44). Ioan era  un om umplut cu Duhul Sfânt; tatăl său era preot, iar obiceiul din zilele acelea era ca băiatul să urmeze tradiţia familiei şi să devină ce era şi tatăl lui.

Totuşi, noi am văzut că lucrarea lui Ioan a fost atât de importantă încât nu putea să meargă la şcoala de preoţi pe care o urmase tatăl său, căci ei spuneau: „Păi, noi îl cunoaştem pe fratele Cutare. Ar trebui să-L anunţăm pe Mesia. Acesta este El. Da, numai el poate fi Acela, pentru că este un frate foarte cumsecade.”

Aceasta ar fi fost la fel ca atunci când ucenicii au vrut pe cineva în locul lui Iuda. Atunci sorţul a căzut peste Matia, dar Dumnezeu l-a ales pe Pavel. Vedeţi, alegerea Lui a fost cu totul alta.

Observaţi. Noi am aflat că slujba lui Ioan a fost atât de importantă încât a fost dus în pustie şi crescut acolo până la vârsta de treizeci de ani, iar când a venit să predice ştia foarte bine ce fel de OM va fi acest Isus.  Ioan era atât de sigur că El urma să vină în timpul său, încât a spus:

„În mijlocul vostru stă Unul, pe care voi nu-L cunoaşteţi.

El este Acela care vine după mine – şi care este înaintea mea; eu nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălţămintei Lui.” (Ioan 1.26-27). Apoi a adăugat: „El vă va boteza cu Duhul Sfânt şi cu foc.” (Matei 3.11b).

Şi într-o zi, în timp ce stătea acolo, Ioan a văzut un semn venind din cer, care i L-a făcut cunoscut, aşa că a mărturisit:

„Am văzut Duhul pogorându-Se din cer ca un porumbel şi oprindu-Se peste El.

Eu nu-L cunoşteam, dar Cel ce m-a trimis să botez cu apă, mi-a zis: „Acela peste care vei vedea Duhul pogorându-Se, este Cel ce botează cu Duhul Sfânt.” (Ioan 1.32-33).

El L-a anunţat pe Mesia pentru că a văzut semnul lui Mesia. Cu siguranţă, după încheierea trezirii din ziua aceea ucenicii au discutat despre toate aceste lucruri. Unii oameni au crezut, iar alţii nu.

Este acelaşi lucru pe care-l vedem şi astăzi, căci sunt oameni care cred şi sunt oameni care nu cred. Acest lucru îl avem în toate adunările.

După ce Îl ascultau pe Isus, oamenii din zilele acelea spuneau: „Nimeni nu a vorbit vreodată ca Omul acesta, căci El nu vorbeşte nici ca predicatorii şi nici ca preoţii, ci ceea ce spune se împlineşte pe loc. El dovedeşte tot ce spune, de aceea nici un alt om nu a mai vorbit aşa.”

Dar în aceeaşi adunare se aflau şi necredincioşi care spuneau: „Omul acesta este un Beelzebul şi face toate aceste lucruri prin puterea diavolului.” Auzindu-i ce spun, Isus i-a mustrat cu asprime.

Poate că Ioan, cel mai tânăr dintre apostoli, a spus:
          „O, fraţilor, gândiţi-vă la faptul că El este în clipa aceasta cu noi pe corabie.”

Scumpii mei fraţi şi surori, dacă în seara aceasta    ne-am putea aşeza pentru câteva minute şi am realiza că acest Mesia este cu noi! Vă daţi seama? Acest Mesia despre care am vorbit şi despre care Dumnezeu a spus că va veni; acest Mesia care a fost pe pământ, a murit şi a înviat; care  s-a înălţat la cer şi a revenit în ziua de rusalii dovedind că este viu, este Acelaşi  şi în seara aceasta.

Noi vorbim despre El, ne gândim la El, citim despre El: despre ce a fost, Cine a fost, cum a trăit, ce fel de lucrări a făcut,  dar după aceea uităm. Vă dați seama că El este cu noi şi nu doar cu noi, ci şi în noi?

Ce sentiment de siguranţă trebuie să fi avut la gândul că însuşi Creatorul naviga alături de ei pe acele ape tulburi. O, ce siguranţă avem şi noi astăzi, ştiind că însuşi Dumnezeul care a creat cerurile şi pământul; Cel care a făcut această „ţărână” numită „trup” şi în care locuim, navighează alături de noi pe marea vieţii; ştiind că El a biruit durerea bolii ce ne supără şi moartea ce ne stă în faţă!

De ce ne temem când chiar Creatorul acestei ţărâni de șaisprezece elemente navighează împreună cu noi prin orice furtună şi pe orice mare?Adevărul spus de El nu poate cădea şi ştim că este cu noi pentru că ne-a spus: „Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul lumii.” (Matei 28.20).

Şi în timp ce navigau pe acea mare învolburată, ei discutau despre toate aceste lucruri gândindu-se la siguranţa pe care o au toţi cei ce-L au alături. Toţi se bucurau pentru rezultatele trezirii care tocmai se încheiase şi se fericeau pentru că El era cu ei.

Aceasta mă duce cu gândul  că şi astăzi este aşa, pentru că şi noi am avut o trezire care vedem că începe să se răcească.

Eu nu sunt un om învăţat, dar am luat Istoria Bisericii, „Părinţii de la Niceea” şi „Babilonul” lui Hislop, iar după ce le-am cercetat am văzut că nici o trezire nu a durat mai mult de trei ani. Cam atât a durat de fiecare dată, dar iată că trezirea aceasta merge de cincisprezece ani şi mă gândesc că acest lucru se întâmplă pentru că este ultima trezire pe care o avem. Deci, suntem aproape de venirea Domnului.

În seara aceea ei stăteau pe corabie şi se bucurau de lucrările făcute de El sub privirile lor, iar noi am putea face la fel, căci aş putea scrie volume întregi despre semnele şi minunile făcute de El printre noi. Oh, depăşeşte orice înţelegere omenească! Şi vă spun: numai puterea supranaturală a lui Dumnezeu poate face astfel de lucruri. El a avut mai mult succes în eforturile pe care le-am depus pentru El, prin Evanghelia Sa, decât a avut El însuşi în mijlocul poporului evreu. Aş putea scrie Biblii întregi ca să se ştie ce a făcut El în aceste zile din urmă, pentru că Isus a făgăduit că „lucrările pe care le fac Eu, le veţi face şi voi; ba încă altele şi mai mari…”(Ioan 14.12).

Acolo scrie „mai mari”, dar nimeni nu ar putea face lucrări mai mari pentru că El a făcut tot ce se putea face: a înviat morţii, a oprit furtuna, etc., de aceea corect este: „lucrări mai multe decât acestea”. Cum vine aceasta? Atunci, Duhul a locuit într-o singură persoană, în Fiul lui Dumnezeu, dar acum fiii lui Dumnezeu sunt peste tot în lume. Deci: „…veţi face lucrări mai multe decât acestea, pentru că Eu Mă duc la Tatăl…”

Vedeţi, El trimite Duhul Sfânt înapoi, peste biserică, de aceea cred că ei erau atunci cam aşa cum suntem noi acum, odihnindu-se între treziri – aşteptând venirea Domnului.

În timp ce navigau, continuau să discute: „O, îmi amintesc când am avut adunarea aceea mare. Acolo au adus un copil care era mort de două zile, iar Duhul Sfânt l-a trezit din nou la viaţă. Aţi văzut cum le-a spus acelor orbi, şchiopi şi suferinzi, ce au făcut şi ce li s-a întâmplat, şi cum Duhul Sfânt i-a eliberat pe toţi? Înşelătorii au venit sus crezând că este telepatie, dar au fost descoperiţi pe loc, iar unii au paralizat în faţa ochilor a mii şi mii de oameni.”

Şi acum suntem într-un fel de odihnă între aceste timpuri. Poate Isus făcea ce a făcut şi în timpul creaţiei. El a creat cerurile şi pământul în şase zile, iar în cea de-a şaptea zi S-a odihnit.

Poate zici: „Acela a fost Isus?” Da, Biblia spune că El era în lume, că lumea a fost făcută prin El şi că lumea nu L-a cunoscut… Deci El era şi poate că Se odihnea între treziri, aşa cum S-a odihnit şi între Geneza şi venirea Lui.

Dar în timp ce încerca să se odihnească, ucenicii au uitat că El era cu ei şi atunci a venit necazul. Acela este momentul când începe. Când Biserica uită de prezenţa lui Isus Hristos, când uităm şi începem să ne certăm, să pufăim şi să argumentăm diferenţele noastre denominaţionale, începe necazul. Dar cât timp Hristos este acolo, Duhul Sfânt îi binecuvântează pe oameni, iar nouă nu ne pasă de culoare, de crez sau de orice altceva, ci ne aflăm cu toţii în marele „bazin” cu Sânge având părtăşie unii cu alţii sub Sângele lui Isus Hristos.

Dar dacă începi  să te gândeşti că denominaţiunea ta este puţin mai bună ca cealaltă; că este puţin mai mare şi are mai mulţi membri, începe necazul.

Deci ei au dat de necaz în momentul când au uitat că El era acolo. Deşi vorbiseră mult despre El, nu L-au recunoscut că era cu ei.

Aş vrea să am o cale de a coase mai bine aceste lucruri.

Priviţi, ei discutau despre El dar au uitat că Se afla chiar în corabia lor. Acelaşi lucru îl fac bisericile de astăzi: Noi vorbim despre El, avem atâta înţelepciune, iar bărbaţii sunt atât de învăţaţi în Scripturi încât pot aduce un mesaj împotriva căruia nu poţi spune nimic, dar unde este Dumnezeu? Asta este ceea ce vreau să ştiu: unde este manifestarea Lui? Vedeţi? Predici intelectuale…

Referindu-se la timpul nostru, Isus l-a comparat cu zilele de dinaintea potopului: „La venirea Fiului omului va fi la fel ca în zilele lui Noe.” (Luca 17.30), iar noi ştim că atunci erau pe pământ uriaşii, acei oameni foarte înalţi.

Astăzi avem uriaşi intelectuali; avem oameni mari şi puternici, care ştiu greaca şi ebraica, şi  ştiu să le asocieze într-un mod foarte inteligent, dar unde este trezirea? Unde este Dumnezeul după care arde inima omului? Vedeţi? Nu este important intelectul, ci este vorba de simplitatea de a aduce puterea lui Dumnezeu.

Apoi ucenicii au văzut – asemenea nouă – că a venit necazul. Corabia a început să se clatine sub bătaia puternică a vântului, iar apa a început s-o inunde. Toate nădejdile s-au dus şi nu mai era nici o speranţă de scăpare.

Dacă aţi fost vreodată în Galilea, aţi putut vedea că acest lucru se întâmplă şi astăzi. În partea de vest sunt munţi şi este o crăpătură cam aşa de mare (fratele Branham arată), iar pescarii spun că este foarte periculos să treci marea pe acolo din cauză că furtunile vin pe neaşteptate şi stârnesc valuri mari care lovesc din toate părţile, scufundând bărcile pescarilor.

Şi vedeţi? Deodată s-a întâmplat ceva: a venit necazul. Vântul a smuls pânzele, iar vâslele au început să cadă în apă fiind rupte de valurile puternice.   Nu este ciudat că acei oameni Îl văzuseră pe ISUS făcând acele lucruri măreţe doar cu câteva ore în urmă (Amin), dar acum au uitat de ele?

Dumnezeul care a înviat morţii, Dumnezeul care a vindecat bolnavii, Dumnezeul care umple cu Duhul Sfânt este Acelaşi şi astăzi. El este chiar aici, în barcă; este cu noi.

„Iată, Eu sunt cu voi în toate zilele: fie că este necaz, fie că barca pluteşte lin, Eu sunt cu voi.” Vedeţi? Ucenicii au uitat  aceasta şi credeau că nu mai au nici o şansă să supravieţuiască. Ei Îl văzuseră făcând atât de multe lucruri, dar acum au uitat că El era în barca lor; în timpul necazului au uitat totul, la fel ca acum.

Situaţia depăşea puterea lor de a o rezolva. Au încercat să ridice pânzele, dar vântul le-a rupt; au încercat să tragă vâslele ca să nu fie rupte de valuri, dar nu au reuşit. Tu trebuie să ştii cum să procedezi ca să poţi face faţă valurilor.

Acei pescari erau atât de preocupaţi de supravieţuire încât au uitat că Creatorul se afla în corabie și toată priceperea lor nu a folosit la nimic.

În seara aceasta văd două surori care stau aici în cărucioare. Cu siguranţă, ele au încercat tot ceea ce este posibil omeneşte ca să se facă bine. Poate aici sunt oameni bolnavi de cancer sau de inimă. Priceperea medicilor a făcut totul ca să vă ajute, dar aţi ajuns la capăt; aţi ajuns acolo unde nu se mai poate face nimic. Am uitat şi noi, asemenea ucenicilor, că El este aici? Cine este Cel ce navighează pe marea vieţii împreună cu noi? Cui îi este dată făgăduinţa? El este Cuvântul şi încă nu a fost luat de la noi. Eu Îl doresc atât de mult în inima mea încât dacă cineva vrea să mi-L ia, nu poate pentru că Îl am aici. Înţelegeţi? Cuvântul este încă cu noi, şi Cuvântul este El, de aceea, lucrurile pe care nu le poate îndepărta doctorul; lucrurile pe care nu  le poate îndepărta lumea religioasă, le va îndepărta El, Creatorul tuturor lucrurilor.

Nu demult, am citit scrisoarea circulară trimisă de un penticostal renumit care a stat cot la cot cu papa, la Conciliul Ecumenic ce a avut loc de curând. Eu am totul scris jos, tot ce se va întâmpla, şi asta de treizeci și trei de ani, de aceea vă spun: Penticostalii adevăraţi, oamenii duhovniceşti, nu vor putea fi duşi acolo pentru că ei ştiu bine ce înseamnă aceasta. Pentru cei intelectuali lucrul acesta sună foarte bine, dar pentru cei ce au o înţelegere duhovnicească, este greşit. Ei ştiu ce a vorbit Dumnezeu cu privire la aceste lucruri, aşa că nu vor fi prinşi.

ISUS a spus că în timpul din urmă cele două duhuri vor fi atât de apropiate unul de celălalt, încât dacă ar fi cu putinţă i-ar înşela chiar şi pe cei aleşi. Dar cei aleşi vor şti mai bine.

Noi ne aflăm într-un timp de necaz şi în lume nu există nici un predicator care să poată opri denominaţiunile noastre de la participarea la acest Consiliu Ecumenic, pentru că ele sunt deja acolo. Nu contează câte lucruri a făcut Dumnezeu, câte binecuvântări a dat printre noi, ei au mers acolo oricum şi nu mai pot fi opriţi.

Poate mergi la medic, iar el îţi spune: „Îmi pare rău, dar ai cancer.” Sau: „Ai leucemie!” În clipa aceea eşti cuprins de frică deşi nu ar trebui să fie aşa.

Cine a făcut aceste făgăduinţe? Pentru ce trăim noi? De ce suntem Biserica Dumnezeului celui viu? De ce suntem umpluţi cu Duhul Sfânt? Ca să ne amintim că în timp de necaz El este încă aici şi stabilizează lucrurile. Fiind Acelaşi ieri, azi şi în veci, El procedează şi cu noi la fel. Poate se odihneşte câteva momente între adunări, însă este încă Acelaşi. Desigur.

Când apar necazurile se instalează teama, iar când începem să ne temem am dat cu adevărat de necaz.

Toate naţiunile sunt speriate gândindu-se că undeva este o bombă atomică. Desigur, noi ştim că ştiinţa a descoperit tot felul de lucruri şi toţi sunt speriaţi pentru că lumea poate exploda în orice moment în bucăţi. Darnoi ştim că atunci când se va sfârşi lumea aceasta, va fi o Împărăţie de o mie de ani, pentru că Dumnezeu nu Îşi distruge propriul Plan.  Din pricina aceasta eu am un singur gând: „Doamne, sunt pregătit să merg când vei veni Tu?” Și o singură grijă: „Am făcut doar ceea ce Ţi-a plăcut?”  Vedeţi? Nu vă temeţi de oameni sau de ceea ce vor face ei, ci temeţi-vă de Dumnezeu!

„Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, dar care nu pot ucide sufletul; ci temeţi-vă mai degrabă de Cel ce poate să piardă şi sufletul şi trupul în ghenă.” (Matei 10.28).

În ordine. Când vine necazul şi se instalează teama, apar tot felul de argumentări şi de lucruri, însă nu uitaţi că El este încă cu noi. Să nu uitaţi ceea ce scrie în Ioan 1.1+14:

„La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu.

…Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi…”

Evrei 13.8 spune că: „El este Acelaşi ieri, azi şi în veci,” iar noi ştim că Biblia este descoperirea lui Isus Hristos  de la Geneza până la ultimul capitol al Apocalipsei. Da, este descoperirea lui Isus Hristos. Profeții şi toate acele lucruri L-au simbolizat pe Hristos, totul în această Carte fiind numai Isus Hristos, și El este încă cu noi.

Remediul pentru orice necaz adus de diavolul este chiar aici, căci Învăţătorul este în corabie. Dacă vine necazul, iar doctorii nu au nici un remediu, nu uitaţi că El este aici; nu uitaţi că El este în corabie.

Ucenicii ar fi trebuit să ştie că El era Mesia. Cuvântul „Mesia” înseamnă „Cel uns”, ceea ce înseamnă că Dumnezeu era în El. Vedeţi? Isus, Fiul, a spus: „Fiul nu poate face nimic de la Sine; El nu face decât ce vede pe Tatăl făcând; şi tot ce face Tatăl, face şi Fiul întocmai.” (Ioan 5.19), căci „Tatăl locuieşte în Mine.”

Prin ungerea pe care o avea, El dovedea că era Mesia, iar noi, cei care posedăm acelaşi Duh care era peste El, chiar dacă nu în aceeaşi măsură, suntem fiii lui Dumnezeu.  Prin faptul că Duhul Său cel Sfânt ne sigilează în Trupul Său, noi suntem copiii Lui. Aceasta înseamnă că n-ar mai trebui să ne îngrijorăm pentru nimic fiindcă suntem ai Săi.  Dacă nu simţim aşa, înseamnă că suntem mincinoşi pentru că am mărturisit ceva ce nu este adevărat. Eu cred aceasta.

Eu cred că acum noi suntem fiii lui Dumnezeu şi că ne aflăm în locurile cereşti în Hristos Isus. Amin. Mai mult, noi nu avem nici o putere dar posedăm autoritatea Sa.

Cineva m-a întrebat: „Ai vreo putere?” „Nu,” am răspuns, „dar am autoritate.” Aşa este.

Dacă vă uitaţi la poliţistul de acolo, el poartă o uniformă. El este mic, iar pălăria îi este atât de mare încât îi cade peste urechi. Nu are putere să oprească nimic, dar dacă vine o maşină de 300 CP, în viteză, să vedeţi cum îi scârţâie frânele când ridică el mâna. De ce? Pentru că deşi acel bărbat nu are putere, are autoritate. Aşa este şi cu un bărbat sau cu o femeie care sunt unşi cu botezul Duhului Sfânt: s-ar putea să nu ştie nici să-şi scrie numele, dar au autoritatea dată de Dumnezeu pentru că sunt un fiu sau o fiică a Sa.

Oh, iar dacă se vor folosi de acea Autoritate şi vor spune: STOP!” să vedeţi cum vor scârţâi roţile lui Satan! Imediat se va întâmpla ceva pentru că posedă autoritatea Duhului Sfânt: „În Numele Meu vor scoate draci…” Desigur. Asta este. Nu este nevoie să aveţi mai ştiu eu ce doctorate, ci trebuie să-L cunoaşteţi pe Isus şi ceea ce v-a fost dat. Da, domnilor.

Privind la tot ceea ce a făcut acel OM, ei ar fi trebuit să-L recunoască, pentru că lucrările Sale dovedeau clar că era Mesia. El cunoştea toate lucrurile şi a ştiut că urma să vină acel necaz. Sigur că da. De ce? Pentru că Tatăl nu făcea nimic fără să-I arate Fiului, ceea ce înseamnă că El ştia toate lucrurile. Ucenicii ar fi trebuit să înţeleagă că El a ştiut că avea să vină furtuna;  a ştiut ce se va întâmpla, pentru că acela a fost un test al credinţei lor.

Poate trezirea aceasta a fost doar ca să vadă ce vom face noi; poate te-a cuprins boala, dar „aceasta nu este din pricina păcatului cuiva, ci pentru ca lucrarea lui Dumnezeu să fie cunoscută de toţi.”

Cum ştim noi de ce se întâmplă aceste lucruri? Nimic nu este la întâmplare; nimic nu se întâmplă fără ştirea Lui, pentru că Dumnezeu cunoaşte toate lucrurile. Da, El ştie totul de la început, dar aceste lucruri se întâmplă pentru a ne testa credinţa.

„…încercarea credinţei voastre (este) cu mult mai scumpă decât aurul care piere şi care totuşi este cercat prin foc.” (1 Petru 1.7).

Oh, acesta este focul curăţirii care va scoate afară toată zgura, toată necredinţa, aducând la suprafaţă un credincios adevărat.

Ce au mărturisit copiii evrei după ce au trecut prin foc? Că Dumnezeu este un Salvator care te poate scoate chiar şi din foc. Vedeţi, ei au trăit aceasta.

Şi Daniel a ştiut-o după examenul din groapa cu lei, iar Lazăr a ştiut-o după ce a fost înviat: atunci a ştiut că EL este învierea. Amin. După ce treceţi prin aceste teste şi încercări, le consideraţi glorioase. Aceasta înseamnă că acesta a fost scopul testului prin care au trecut ucenicii Săi: să le încerce credinţa.

S-ar putea ca în seara aceasta cineva să se îmbolnăvească, acesta fiind un test al credinţei voastre ca să vadă ce veţi face.

El le-a dovedit cine era. Cum? Prin cuvintele predicate şi prin semnele care au urmat acele predici. Aţi văzut? Dumnezeu L-a legitimat, de aceea le-a putut spune:

„Dacă nu fac lucrările Tatălui Meu, să nu Mă credeţi. Atunci aveţi dreptul să Mă osândiţi. Dacă nu puteţi crede că sunt Mesia, din pricină că nu am venit prin şcolile voastre teologice, credeţi măcar lucrările pe care le fac, pentru că ele mărturisesc despre Mine.”

Oh, nu ar fi minunat dacă în seara aceasta biserica ar putea sta doar pe ceea ce spune Biblia referitor la ce va face creştinul şi cum va fi el? Oh, Doamne, cum mă gândesc la aceasta!

Isus le-a spus celor din timpul Său: „Cercetaţi Scripturile, pentru că socotiţi că în ele aveţi viaţa veşnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine.” (Ioan 5.39). Cu alte cuvinte: „Ele vă arată cine sunt Eu.”

O, tu nu trebuie să spui că eşti metodist, baptist, prezbiterian sau altceva, căci viaţa pe care o trăieşti o arată mai clar decât cuvintele tale. Şi vă întreb: Dacă eşti o parte a Cuvântului Său viu, cum poţi nega ceea ce eşti? Sau, cum este posibil ca Cuvântul să nu legitimeze ceea ce sunteţi? Vedeţi? Cum este posibil ca o oaie să fie rugată să producă lână? Ea nu o poate fabrica, dar câtă vreme este oaie va avea lână pentru că aceasta este natura ei.

Aşa este şi cu creştinul: el nu trebuie să se străduiască să producă fapte de creştin, ci acestea vin de la sine pentru că aceasta este natura lui.

Un măr este măr, un păr este întotdeauna păr, şi un creştin este creştin pentru că Hristos trăieşte în el. „Creştin” înseamnă „a fi asemenea lui Hristos.”  Nu un membru al bisericii, ci o dovadă vie că Dumnezeu arată prin voi ceea ce trebuie să fie un creştin.

Voi trebuie să vă daţi la o parte şi să Îl lăsaţi pe Dumnezeu să intre. Lăsaţi ca gândul care era în Hristos să fie şi în voi. Asta este. Acesta este creştinul adevărat.

Oh, Doamne, El a spus atât de clar: „Cercetaţi Scripturile, pentru că ele mărturisesc despre Mine…”

Ei ar fi trebuit să ştie că El era Dumnezeul care a creat vânturile şi valurile. Da, vântul era aerul în mişcare, iar apa este tot creaţia Lui. Dar ce s-a întâmplat? Diavolul a intrat în acel vânt şi a provocat furtuna.

Aşa se întâmplă uneori şi cu credincioşii: lasă jos barierele şi astfel intră necredinţa. Atunci Satana intră şi provoacă certuri, argumentări şi nervi. Acesta este diavolul care intră printre oameni; care intră în vânt şi-l ridică în vârtej sau în apă şi o învârteşte.  Vedeţi? Dumnezeu le-a creat, dar diavolul a intrat în ele.

Ucenicii ar fi trebuit să spună: „Nu se întâmplă nimic pentru că Creatorul este cu noi. Ce ne pasă de furtună câtă vreme El navighează cu noi?” O, ce diferenţă ar fi dacă am putea simţi aşa! Da.

Oare valurile şi vânturile nu ar fi trebuit să asculte Cuvântul Lui? N-ar fi trebuit să asculte de Creatorul cerurilor şi al pământului? Nu ar fi trebuit să asculte de propriul lor Creator? Oh, El trebuia să facă un singur lucru: să le vorbească. El este Cuvântul, dar Dumnezeu trebuie să se folosească de un om ca să Îl împlinească sau ca să-Şi arate atributele.

La început, El nu a fost Dumnezeu pentru că cuvântul „Dumnezeu” înseamnă „Cel căruia I se aduce închinare”.  El era o mare putere: „Cel ce exista prin Sine însuşi”, dar după ce i-a creat pe îngeri, și aceştia I s-au închinat, a devenit „Dumnezeu”.

A urmat crearea omului, dar pentru că în Dumnezeu era calitatea de Salvator, trebuia să fie ceva pierdut astfel ca El să-Şi poată descoperi calitatea. Credeţi aceasta?

El este Vindecător, dar pentru că acolo nu era nimeni bolnav, a trebuit să fie cineva bolnav pentru ca Dumnezeu să-Şi poată arăta atributele.

El trebuia să fie Tată, dar pentru aceasta era nevoie să aibă un fiu. Vedeţi, toate aceste lucruri arătau atributele Lui, ceea ce înseamnă că nu este nimic afară din linie. Dumnezeu face ca orice rotiţă să ticăie bine; ca totul să fie în ordine. Da, Creatorul se află în corabia noastră.

Iov spunea odată: „Chiar dacă mi se va nimici pielea, şi chiar dacă nu voi mai avea carne, Îl voi vedea pe Dumnezeu.

Îl voi vedea şi-mi va fi binevoitor; ochii mei Îl vor vedea, şi nu ai altuia…”  ((Iov 19.26-27). Aşa este, iar David zicea:

„Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii, nu mă tem de nici un rău, căci Tu eşti cu mine!” (Psalmul 23.4).

Dacă îmi voi avea aşternutul în iad, El este acolo, iar dacă voi lua aripile dimineţii şi voi zbura departe, El este şi acolo, navigând pe valurile vieţii.

Vieţile marilor bărbaţi ai lui Dumnezeu ne amintesc că El ne poate face vieţile sublime, lăsând în urma noastră urme de paşi pe nisipul timpului, în timp ce navigăm pe valurile vieţii, căci dacă Dumnezeu a fost cu ei, va fi şi cu noi.

„Nu fiţi ca un cal sau ca un catâr care trebuie strunit, ci haideţi să fim ca un erou”, spune Longfellow în „Psalmul vieţii”. Îmi place aceasta; îmi place tot ce are înţeles, fie că este muzică, poezie sau altceva. Îmi place ceea ce spune ceva, ceea ce arată ceva şi ceea ce este adevărat.

Acum priviţi. Ucenicii ar fi trebuit să ştie că toate lucrurile trebuie să-L asculte pe El, iar noi ar trebui să ştim acelaşi lucru. Trupurile noastre vor trebui să asculte Cuvântul Lui: „Eu sunt Domnul care te vindecă!” (Exod 15.26b). Spune Cuvântul aceasta? Ei bine, aceasta înseamnă că trupul trebuie să I se supună. Tot ce trebuie să fac eu este să apăs pe buton. Amin. Uneori butonul este în genunchi, ştiţi voi; în felul acesta se transmite „curentul”, aşa că tot ce trebuie să faceţi este să credeţi făgăduinţa Domnului.

Prieteni, dacă acele valuri au trebuit să Îl asculte, înseamnă că şi trupul vostru trebuie să I se supună la fel de mult, deoarece El ne-a făgăduit că, „chiar dacă vom muri, ne va învia în ziua din urmă.”

Mai zilele trecute îmi pieptănam cele două, trei fire de păr pe care le mai am, iar soţia mea, care stă acolo în spate,   mi-a zis: „Billy, devii pleşuv.”

„Să ştii, draga mea, că nu am pierdut nici măcar un fir de păr.”

„Cum vine asta? Cum adică nu ai pierdut nici măcar un fir de păr?” „Foarte simplu.”

„Bine, dar atunci unde sunt?” a întrebat ea.

„Am să te întreb şi eu ceva”, i-am răspuns, apoi am continuat: „Spune-mi unde au fost înainte ca să le am? Indiferent unde s-au aflat, mă aşteaptă să vin la ele.” Corect. El a spus că nici un fir de păr din capul nostru nu se va pierde.

Voi ştiţi că cel mai distructiv lucru pe care-l avem este focul, dar el nu anihilează, nu distruge tot, ci arde materia până rămân substanţele pure, exact cum au fost la început.

Dumnezeu nu distruge nimic şi nici voi nu puteţi anihila total ceva. Aleluia! Nu, voi nu puteţi anihila nimic, pentru că totul se întoarce la originile sale.

Eu am tras cu o puşcă „Surift 220”, al cărei glonţ are la ieşirea din ţeavă viteza de 20.000 de picioare pe secundă (şase kilometri pe secundă). Dacă pui cu o jumătate de grăunte mai multă pulbere, nu vei vedea nici măcar o pată, ci vei auzi numai zgomotul detunăturii. Ce se întâmplă? Când glonţul părăseşte ţeava, plumbul acela se transformă în substanţă pură, aşa cum a fost cu sute de milioane de ani în urmă, iar dacă lumea ar mai fi atât de mult, s-ar putea să se facă din nou un glonţ. Vedeţi, aceasta dovedeşte că nimic nu se anihilează, nu se pierde, ci totul se transformă. Oh, ce lucru minunat!

În ordine. Deci Dumnezeu a spus: „Eu îl voi învia în ziua de apoi.” (Ioan 6.44b). Ce minunat! Ucenicii ar fi trebuit să ştie aceasta; ar fi trebuit să ştie că El putea face valurile să I se supună, dar erau la capătul puterilor.

O, Dumnezeule, fă ca şi noi să fim în aceeaşi situaţie în seara aceasta: să recunoaştem că toate eforturile noastre omeneşti au ajuns la capăt. De ce spun aceasta? Pentru că atunci când au ajuns la capătul puterilor, ucenicii şi-au dat seama că Creatorul era cu ei.

Prieteni, după ce doctrina voastră a căzut; după ce toate părerile despre Hristos au eşuat; după ce doctorii au renunţat, amintiţi-vă că Creatorul este cu noi; amintiţi-vă că Cel ce a făgăduit aceste lucruri este aici.

Atunci a venit gândul: „Să mergem să-L trezim pe Isus!” Aceasta este mişcarea următoare; aceasta trebuie să facem: să-L chemăm pe El în scenă, deoarece ne-a făgăduit că va fi cu noi. Este adevărat?

„Şi iată că Eu voi fi cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.” (Matei 28.20).

„Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci.”

Mergeţi şi treziţi-L pe Isus, pentru că El este şi cu noi întocmai cum a fost atunci cu ei.

Ucenicii au văzut că Cuvântul Scripturii lui Dumnezeu L-a identificat ca fiind Mesia şi L-au crezut, iar noi ar trebui să credem la fel ca ei. Noi am văzut acelaşi lucru ca în ziua de Rusalii, am beneficiat de aceeaşi făgăduinţă şi am trăit aceeaşi experienţă. L-am văzut pe Isus stând în mijlocul nostru şi lucrând prin oameni; L-am văzut vindecând bolnavii, înviind morţii, deschizând ochii orbilor şi făcând aceleaşi lucruri ca atunci, întocmai cum a făgăduit, aşa că nu ar mai trebui să fie nici o îngrijorare; ar trebui să nu ne mai gândim la nimic.

Odată, după o predică, o femeie mi-a zis: „Frate Branham, am găsit un singur lucru greşit în predica ta.”

„O, îţi mulţumesc! Numai unul singur?” Femeia aparţinea unei biserici care nu crede că Isus este Dumnezeu;  nu crede că El este supranatural şi că este Mesia.  Astfel, ea mi-a spus că El a fost un Profet, un Om bun, dar nu putea fi Fiul lui Dumnezeu deoarece, fiind Duh, Dumnezeu nu putea avea un Fiu. Vedeţi, ea nu putea să vadă că Dumnezeu a umbrit-o pe fecioara Maria şi astfel ea a rămas însărcinată. Şi ea aceea a continuat: „Domnule Branham, tu Îl faci divin.”

„Păi, El este divin.”

„Dar nu putea fi divin! Cum poţi spune aşa ceva dacă crezi Biblia?”

„Da, cred Biblia”, am răspuns eu.

„Ei bine, atunci îţi voi dovedi cu propria Biblie că El a fost un simplu Om.” Dacă printre noi se află cineva din biserica aceea, aş vrea să ştie că nu vreau să rănesc pe nimeni.

„Eu cred în vindecări şi în toate lucrările făcute de El, dar nu pot crede că era divin.”

„El, ori este divin, ori este cel mai mare înşelător pe care l-a avut lumea vreodată. Ori este Dumnezeu, ori nu este nimic!” i-am replicat eu.

„O, domnule Branham, dar nu putea fi divin!”

„Dă-mi un exemplu din Scriptură, să văd şi eu aceasta”, i-am răspuns.

„În Ioan 11 scrie că Isus S-a dus la mormântul lui Lazăr.”

„Da, doamnă, ştiu de unde citeşti.”

„Ei bine, acolo Biblia spune că Isus a plâns.”

„Da, aşa scrie.”

„Ei, dar cum a putut plânge dacă era divin?”

„Doamnă, ai omis să vezi ce era El; ai omis faptul că Isus era şi OM şi Dumnezeu. Astfel, în timp ce plângea arăta că este Om, dar când a privit spre mormântul în care se afla acel om mort de patru zile şi a spus: „Lazăre, ieşi afară!” iar mortul a ieşit afară şi a revenit la viaţă, a dovedit că era Dumnezeu. În ziua când a trecut pe lângă smochin şi a vrut să mănânce câteva smochine pentru că era flămând, a dovedit ca era Om. A fost Om şi când a flămânzit în pustiu, dar când a luat cele cinci pâini şi doi peşti şi a hrănit cu ele cinci mii de oameni, a dovedit că este mai mult decât un om; a dovedit că este Dumnezeu.” Acesta este adevărul.

Apoi am continuat: „El era doar un Om când S-a dus în spatele corăbiei şi S-a culcat. Era atât de obosit încât nici vuietul furtunii nu L-a trezit. Fără îndoială că mii de demoni ai mării au jurat că-L vor îneca în noaptea aceea.”  Vedeţi? El dormea pentru că era foarte obosit, dar de îndată ce a fost chemat în scenă (Aleluia!), Şi-a pus piciorul pe ramă, a privit în sus şi a strigat: „Linişte!” după care a privit spre mare şi a spus: „Linişteşte-te!” şi imediat vânturile şi valurile L-au ascultat (Amin) şi s-a făcut o mare linişte. Prieteni, Cel ce a făcut aceasta a fost mai mult decât un om. Da, domnilor.

Atunci când era pe cruce și a cerut puţină apă,  a arătat că era un Om, dar în dimineaţa de Paşti când a rupt peceţile morţii, ale iadului şi ale mormântului, ridicându-se viu, a dovedit că este mai mult decât un om. Da, acela a fost Dumnezeu într-un Om. Aşa este. Oh, dar El este Acelaşi şi în seara aceasta şi Se află printre noi ca Duh Sfânt. Mulţi dintre oamenii de astăzi întreabă cum este posibil să cred că El este Acelaşi ieri, azi şi în veci?

Amintiţi-vă că acest lucru ne este spus în Evrei 13.8, unde scrie: „Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci.

De asemenea, Isus ne-a spus în Ioan 14.12 că „Cine crede în Mine, va face şi el lucrările pe care le fac Eu. Tatăl locuieşte în Mine şi face lucrările Lui, dar într-o zi Duhul Meu va locui în voi, și atunci veţi face aceleaşi lucrări.” Cu siguranţă.

Şi tot El a spus în Matei 28.20: „Iată că Eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârşitul lumii.”

Vedeţi? „Eu voi fi cu voi până la sfârşitul lumii. Peste puţină vreme lumea nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veţi vedea, pentru că voi fi cu voi şi în voi până la sfârşit.” (Ioan 14.19), iar „lucrările pe care le fac Eu, le veţi face şi voi.” Exact după aceasta Îl veţi recunoaşte.

„Eu nu vă voi lăsa singuri, nu vă voi părăsi.” Poate zici: „Cum se poate dovedi aceasta?”Ioan 14.12: „Lucrările pe care le fac Eu, le veţi face şi voi.” Aceasta înseamnă că El aşteaptă să fie chemat în scenă; aşteaptă să vă dovedească chiar acum ceea ce a spus despre Sine.Şi eu vă spun: „dacă n-o va face, înseamnă că eu sunt un martor mincinos.”El aşteaptă să fie chemat în scenă ca să facă aceleaşi lucrări pe care le-a mai făcut.

Haideţi deci, să-L trezim pe Isus, care se află în barca cu care navigăm pe marea vieţii. Ascultaţi-mă, vă rog.

Eu am spus adesea că dacă ar fi în mine  duhul lui John Dillinger, aş fi un bandit şi aş purta tot timpul arme. Sigur că da. Dacă aş avea duhul lui Shakespeare, aş fi scriitor. Acelaşi lucru s-ar întâmpla cu voi dacă aţi poseda duhul acestui scriitor. Aţi compune poeme mari, este adevărat? Sigur. Da, aţi putea compune poeme pentru că duhul marelui scriitor este în voi. Dacă duhul lui Beethoven ar fi în voi, nu aţi compune cântece? Ba da, căci dacă acel duh ar trăi în voi aţi face lucrările pe care le-a făcut Beethoven; aţi scrie exact muzica pe care a scris-o el.

Aceasta înseamnă că dacă Hristos trăieşte în mine, voi face lucrările Lui; şi la fel se va întâmpla dacă trăieşte în voi, pentru că El este Acelaşi şi astăzi, deci nu se poate schimba.

Vă amintiţi ce am spus? El este veşnic; nu se poate schimba; este Acelaşi ieri, azi şi în veci. Oh, atunci chemaţi-L în scenă! Sau vă temeţi? Bărbaţii din timpul acesta se tem să-L cheme pe Isus în scenă şi să spună: „Doamne, Tu ai făgăduit aceasta, deci, fă-o!” (O soră spune un Psalm).

Mare este IaHVeH! O, ce măreţ este El! Iahveh este veşnic; este din veşnicie în veşnicie, iar îndurarea Lui ţine din neam în neam şi se revarsă peste toţi cei ce se tem de El.

Vă este teamă să-L treziţi în viaţa voastră pe acest Isus care a adormit puţin?  Vă este teamă să treziţi din nou acel lucru care a venit peste voi cu câţiva ani în urmă şi v-a umplut de binecuvântările Sale?  Vă este teamă să-L treziţi şi să-i spuneţi:  „Doamne Isuse, eu sunt în necaz în seara aceasta, de aceea Te rog să intri în scenă pentru mine. Fiind purtat de ape, am fost lovit de boală şi sunt suferind, de aceea,    ajută-mă, o, Doamne Dumnezeule!”

Te temi să-L chemi în scenă? Nu. Când Îl chemi în scenă, ca ucenicii, toată îndoiala este trântită jos, în timp ce credinţa se ridică şi aduce biruinţă.

În Evrei 13.8 scrie că „Isus Hristos este Acelaşi ieri şi în veci”, și dacă este scris, aşteptăm să se facă. După cum am spus şi mai înainte, în Ioan 14.12 scrie că „Cine crede în Mine, va face şi el lucrările pe care le fac Eu”, este adevărat?  Dacă aşa este scris, fie ca acest lucru să se împlinească chiar acum pentru că este făgăduinţa lui Dumnezeu.

În Matei 28.20 scrie: „Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârşitul lumii”, iar în Ioan 14.19 adaugă: „Peste puţină vreme lumea nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veţi vedea, pentru că Eu sunt cu voi şi în voi…” Dacă este scris: „Voi Mă veţi vedea”, fie ca acest lucru să se împlinească chiar acum. Credeţi aceasta?

V-am ţinut mai mult. Este deja ora 21.30 şi cred că mulţi dintre voi obişnuiesc să fie deja în pat. Mai aveţi răbdare doar câteva minute. Mai am aici câteva notiţe, dar nu le voi mai citi. Priviţi. Sunt adevărate aceste lucruri? Dacă nu sunt adevărate, ce căutăm aici? Înseamnă că suntem nişte făţarnici, deoarece spunem lumii ceva ce nu este adevărat şi suntem găsiţi mincinoşi, lucru pentru care nici nu ar trebui să fim lăsaţi să mai trăim.

Dacă nu este o înviere a morţilor; dacă Hristos nu a înviat din morţi, dacă nu este adevărat că S-a arătat ucenicilor şi că a mâncat şi a băut, înseamnă că voi toţi puteţi merge afară şi să trăiţi ca restul oamenilor, asemenea porcilor, căci nu va fi nici o judecată.

Dacă nu este o venire a lui Hristos; dacă El nu este prezent aici şi dacă cuvintele Lui nu sunt adevărate, dacă o singură iotă din Cuvântul Său este greşită, înseamnă că pot să mă îndoiesc de tot şi pot pune totul de-o parte. Dar nu este aşa, prieteni, ci tot ce este scris este Adevărul, și acesta este ceasul despre care Isus a spus: „La venirea Fiului omului va fi la fel ca în zilele Sodomei.” (Luca 17.30).

Înainte de încheiere, uitaţi-vă puţin la zilele Sodomei. Cum erau oamenii din acea cetate înainte de a fi nimicită de focul mâniei lui Dumnezeu? Oamenii aceia erau dintre neamuri, și acum lumea va fi arsă din nou. Vedeţi? De data aceasta nu va mai fi apa, ci focul, la fel ca în zilele Sodomei.

Priviţi la starea lumii de astăzi: oamenii se îmbracă şi se comportă exact ca atunci, ceea ce este o ruşine. Întreaga lume este înfăşurată în păcat, iar dacă priviţi biserica, vedeţi că păcatul a ajuns şi acolo, aşa că este tot mai greu să găseşti creştini de modă veche. Femeile noastre şi-au tăiat părul, poartă machiaj, şort şi alte lucruri imorale, fără să fie conştiente că în ziua judecăţii vor fi condamnate pentru că au provocat adulter.  Cuvântul spune: „Oricine se uită la o femeie, ca s-o poftească, a şi preacurvit cu ea în inima lui.” (Matei 5.28). Soră, oricât ai fi de cinstită, dacă păcătoşii privesc după tine din pricina ţinutei tale greşite, eşti vinovată şi vei fi găsită vinovată. Nu uitaţi că aceste cuvinte le-a spus Isus şi nu un om.

Uitaţi-vă chiar şi la femeile penticostale. Ele au ajuns aşa din cauză că predicatorii se tem să spună ceva împotriva acestor lucruri. Da, se tem că vor fi daţi afară. În ce mă priveşte, mai bine dorm pe jos, mănânc pesmeţi uscaţi şi beau apă chioară, din pricină că predic Cuvântul şi spun Adevărul, decât să fac vreun compromis. Da, domnilor.

Noi avem nevoie de o sinceritate adâncă; avem nevoie de Duhul Sfânt care să trăiască printre noi şi să ne aducă într-o asemenea poziţie încât oamenii să spună: „Cine îi poate învinui de păcat?” Avem nevoie de sinceritate, nu de spectacol.

Păcatul este necredinţa. Scripturile spun că Mesia va face cutare şi cutare lucru, iar când a venit, a făcut exact aşa, de aceea la un moment dat a spus: „Cine Mă poate învinui de vreun păcat? După cum am spus, păcatul este necredinţa: „Cine nu crede, va fi osândit.” (Marcu 16.16b).

Tu fumezi, bei şi faci toate celelalte lucruri pentru că nu crezi, căci dacă ai crede, ai proceda altfel. Vedeţi? În voi este ori credinţă, ori necredinţă.

Acum staţi liniştiţi un moment, pentru că voi face o afirmaţie puternică. Privesc peste această audienţă şi nu ştiu dacă cunosc pe cineva, în afară de bărbatul pe care am încercat să-l opresc ieri. Eu nu am ştiut că autobuzul care venea pe stradă avea s-o ia la stânga, dar Ceva mi-a spus: „Omul acela vrea să meargă în stânga!” aşa că m-am grăbit şi l-am tras de acolo.

Aici stă şoferul autobuzului, pe care l-am întâlnit la restaurantul „Furr”. El mi-a spus că soţia lui a fost vindecată în una din adunări. Ea suferea de o boală la rinichi şi Dumnezeu ştie că până atunci nu am văzut-o niciodată. Bărbatul este aici, ca o mărturie, şi cred că este şi soţia lui printre noi. Vedeţi, lucrurile merg înainte.

Privind prin sală nu văd pe nimeni cunoscut, dar nu uitaţi că Dumnezeu vă cunoaşte pe toţi. El ştie ce este în inima fiecăruia dintre voi, credeţi aceasta? Credeţi că El este Cuvântul? Biblia spune că Cuvântul lui Dumnezeu este mai tăietor decât o sabie cu două tăişuri şi cunoaşte gândurile inimii, este adevărat? Acesta este motivul pentru care Isus a putut să deosebească gândurile lor şi să le spună ce au făcut. Desigur.

Odată, o femeie s-a atins de haina Lui, iar El S-a întors şi a întrebat: Cine M-a atins?” Toată mulţimea a negat că ar fi făcut-o, dar El a privit în jur până când a văzut încotro s-a dus acea putere; până a văzut-o pe micuţa femeie, și atunci i-a spus despre scurgerea ei de sânge şi i-a zis: „Credinţa ta te-a mântuit.”

Credinţa ta. Ea a fost atrasă de Dumnezeu, prin El. Credinţa ei L-a atins pe Dumnezeu, prin El. Vedeţi?  Şi El a spus: „lucrările pe care le fac Eu, le veţi face şi voi.” Deci, voi trebuie să faceţi lucrările Lui.

Poate ziceţi: „Noi predicăm Evanghelia pretutindeni în lume.” Aşa este, dar voi încercaţi să vă ascundeţi după ceva, pentru că El a spus clar: „Lucrările pe care le fac Eu, le veţi face şi voi; ba încă veţi face altele şi mai mari decât acestea, pentru că Eu Mă duc la Tatăl.” (Ioan 14.12).

Uitaţi-vă la femeia de la fântână, căci prin ceea ce s-a întâmplat acolo, El a fost cunoscut ca Mesia. Cum L-aţi cunoaşte dacă ar veni în seara aceasta în oraş? După urmele lăsate de cuie? Orice făţarnic îşi poate face o urmă de cuie în palmă, ceea ce înseamnă că nu acesta este modul de a-L recunoaşte. Atunci care este acela?

Singurul mod de a-L recunoaşte este prin legitimarea dată de Duhul: El trebuie să facă lucrările pe care a făgăduit că le va face.

De ce sunt împreună cu aceşti penticostali? Eu nu aparţin de nici una din denominaţiunile lor, ci stau în spărtură spunând tuturor că noi suntem fraţi.

Şi ştiţi de ce fac aceasta? Fiindcă cred că ei sunt cel mai aproape de Biblie din toţi pe care-i cunosc. Nu mă alătur lor, deoarece văd că sunt împărţiţi în două tabere şi cred că noi suntem fraţi în Duhul. Acesta este motivul pentru care nu-mi place să fiu nici de-o parte, nici de cealaltă, ci le spun tuturor că noi suntem fraţi. Uitaţi de toate şi haideţi să fim fraţi. Prieteni, cât timp Satan reuşeşte să ne facă să luptăm unii împotriva celorlalţi, nu are nimic de făcut, dar când uităm de orice luptă şi ne unim forţele şi inimile, spunând: „Noi suntem fraţi; suntem soldaţi ai crucii”, va avea loc o mare trezire. Atunci nici un consiliu ecumenic nu se va putea atinge de voi. Nu, domnilor, pentru că aceasta este alegerea lui Dumnezeu; este hotărârea Lui cu privire la cei chemaţi şi aleşi.

Amintiţi-vă care a fost ultimul semn dat înainte ca Sodoma să fie distrusă prin foc: Dumnezeu S-a descoperit în trup, este adevărat?

Trei îngeri au venit la Avraam, apoi doi dintre ei s-au dus în Sodoma cu un avertisment. Unde? La cei căldicei, la biserica denominaţională – un Billy Graham modern. Dar Avraam simbolizează Biserica aleasă din acele zile, care se afla afară din Sodoma; pe toţi cei născuţi din Duhul.

Cred că vă amintiţi că numele lui Avraam a fost Avram, iar Sara s-a numit Sarai. Dar El le-a schimbat numele în „Sara”, adică „Prinţesa” şi „Avraam”  adică „Tatăl unei mulţimi”. Nu vi se pare ciudat că nici unul din toţi aceşti mari bărbaţi care s-au dus la biserica din Sodoma, în lume, nu au avut numele terminat cu „ham”, până astăzi când s-a ridicat acest „Graham”? Mă refer la bărbaţi ca: Billy Sunday, Sankey, Knox, Finney, Calvin, Luther. Şi încă ceva: numele lui „GRAHAM” este alcătuit din şase litere, pe când numele lui „ABRAHAM” este alcătuit din şapte litere: desăvârşirea. Vedeţi?

Acum priviţi: îngerul care a venit la Abraham (traducere din engleză): „ABRAHAM, (nu „Abram”), unde este nevastă-ta, Sara (nu „Sarai”)?” Şi Abraham I-a răspuns: „Este în cort, la spatele Tău.”

Şi El a continuat: „EU (pronume personal), te voi vizita din nou la anul pe vremea aceasta şi, conform făgăduinţei Mele, Sara va avea un fiu.” Cine era Cel care stătea în faţa lui Avraam cu hainele prăfuite; care a mâncat carne de viţel, pâine şi unt şi a băut lapte? Cine era Cel care stătea acolo obosit şi cu picioarele murdare şi care l-a lăsat pe Avraam să i le spele? La înfăţişare semăna cu un om, și El a spus: „Unde este Sara?”  Ea era în cort şi trăgea cu urechea, cum se zice. Vedeţi? Sara nu a alergat repede afară, cum fac femeile de azi, ci asculta din cort ce spunea soţul ei.

Femeile de azi spun ce nu ar trebui să spună. Desigur, voi, surorilor, nu faceţi aşa. Nu, nu!

Ea asculta din cort, iar când a auzit cuvintele spuse de acel Bărbat a râs în sinea ei, zicând: „Eu, femeie bătrână (am aproape 90 de ani), şi soţul meu, domnul meu bărbatul, care  este şi mai bătrân, să mai avem pofte?” Vedeţi, acele lucruri încetaseră de mulţi ani între ei: „Eu şi soţul meu nu mai avem plăceri împreună!” şi a râs, dar Îngerul, acel Bărbat care stătea cu spatele spre cortul în care se afla ea, a spus: „De ce a râs Sara?”

Ea a negat şi a spus: „Nu am râs!”, dar El a întărit zicând: „Ba da, ai râs!” Vedeţi? Dumnezeu ar fi putut s-o omoare pe loc, dar nu putea s-o rănească din pricină că era o parte din Avraam.

Oh, şi noi am fi fost duşi de multă vreme dacă n-am fi o parte din Hristos! Astfel, deşi am văzut cu ochii noştri toate lucrurile pe care le-a făcut El, s-a spus: „Este telepatie; este asta şi cealaltă”, dar vedeţi, mânia Lui nu vă poate atinge deoarece prin naşterea din nou sunteţi o parte din Hristos.

El nu putea s-o atingă pe Sara pentru că îl rănea pe Avraam; făgăduinţa Lui era pentru Avraam, iar Sara era o parte din el. Tot aşa, Biserica este o parte din Hristos. Biblia spune că ea s-a speriat. Poate că s-a temut că îşi va pierde apartenenţa sau ceva, ca astăzi.

Apoi, acel OM l-a binecuvântat pe Avraam şi i-a făgăduit că dacă va găsi în Sodoma 10 suflete neprihănite nu va nimici cetatea, după care a plecat de la el.

Dar ştiţi cum L-a numit Avraam pe acel OM? ELOHIM, adică „CEL  ATOTPUTERNIC”. Acum luaţi Biblia şi citiţi ce scrie în Geneza 1.1: „La început Dumnezeu…” Nu era acesta ELOHIM? Iar Avraam a stat de vorbă cu El descoperit în chip uman, acel OM având deosebirea gândurilor. Acest lucru s-a întâmplat chiar înainte de distrugerea Sodomei, iar Avraam L-a numit ELOHIM. Şi Isus a spus: „Când va veni Fiul omului, se va întâmpla la fel.”

Acum priviţi cine s-a dus la denominaţiuni şi ce face Dumnezeu printre cei aleşi. Acela a fost ultimul semn pe care l-a primit Avraam, Biserica chemată afară. Când? Înainte ca Sodoma să fie arsă.

Prieteni, noi suntem în timpul din urmă, de aceea, treziţi-L pe Isus şi spuneţi-I: „Doamne, Tu ai făcut o făgăduinţă!” Nu vă temeţi, ci spuneţi: „Doamne Dumnezeule, eu păşesc în faţă cu convingere şi Te rog să Te trezeşti la strigătul meu, căci sunt în nevoie. Ai milă de mine şi iartă-mă pentru că până acum nu am crezut. Astăzi doresc să Te chem  în scenă pentru cazul meu.”

Biblia spune că El este Marele Preot care poate fi atins prin simţirea suferinţelor noastre, este adevărat? Și acum El stă la dreapta lui Dumnezeu ca Mare Preot şi poate fi atins de fiecare dintre noi. El este Acelaşi ieri, azi şi în veci, dar cum puteţi şti că L-aţi atins? Prin faptul că trebuie să acţioneze la fel ca ieri. Este adevărat? Sigur că da.

…………………………………………………………………

 Tu eşti Dumnezeu şi nu este altul ca Tine, de aceea, singurul lucru pe care putem să-l facem este să ne trezim, să ne scuturăm şi să-l chemăm pe Isus în scenă. Oh, Tată, vino în scenă şi arată-ne în seara aceasta că eşti încă în barcă şi că eşti Acelaşi ieri, azi şi în veci.

Tu ai spus odată: „Eu nu te voi lăsa; nu te voi părăsi!”, de aceea fă ca în seara aceasta să se ştie, Doamne, că am spus adevărul. Indiferent câte cuvinte aş spune eu, nu ar valora nimic dacă nu ai veni Tu, căci un singur Cuvânt   de-al Tău face mai mult decât toate cuvintele spuse de mine.  Vino în scenă, pentru ca oamenii aceştia să poată vedea; să poată recunoaşte că eşti în barcă şi eu cred că atunci orice păcătos se va pocăi. Cred că atunci toţi cei ce   s-au rătăcit vor fugi la altar şi că orice persoană bolnavă se va face bine.

Vrei să ne dai aceasta, Doamne? Vino, Doamne, căci dacă nu faci acest lucru, unii vor pieri; vor merge în moartea veşnică, ceea ce înseamnă despărţire de Dumnezeu. Fără Tine pierim, Doamne.

Oh, Dumnezeule, unii dintre ei au uitat marile Tale minuni de vindecare, de aceea, vino în scenă şi trezeşte conştiinţa noastră şi Duhul lui Hristos care este în noi. Ascultă-ne, pentru ca Te rugăm în Numele lui Isus Hristos.

Acum, în timp ce stăm cu capetele plecate, aş dori ca pianistul să vină… Fiţi plini de respect.

Soră, te rog să începi: „Crede numai!” Rugaţi-vă cu toţii.

Aş vrea ca cei care nu au numere de rugăciune şi sunt bolnavi, să ridice mâna dacă doresc să fie atinşi de Dumnezeu.

În ordine. Bine. Acum să ridice mâna cei care au numere de rugăciune. Sunt de două ori mai mulţi cei care nu au numere de rugăciune, de aceea vreau să vă spun că nu contează dacă aveţi număr de rugăciune sau nu aveţi. Mai întâi am dorit  să-i chem pe păstorii voştri aici, ca să ne rugăm şi să ne punem mâinile peste voi. Acest lucru este bun, dar ascultaţi: desigur, eu cred în punerea mâinilor, căci este contactul vostru cu Jertfa, dar acesta este un obicei evreiesc.

Iair a spus: „Vino, pune-Ţi mâinile peste fiica mea şi ea va învia.” (Matei 9.18), dar romanul a zis: „Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperemântul meu; dar spune numai un cuvânt şi robul meu va fi tămăduit.” (Matei 8.8).

Dumnezeul cel viu din ceruri ştie că nu cunosc pe nimeni, în afară de şoferul de pe autobuz.

Acum aş vrea să vă rugaţi cu toată sinceritatea şi să spuneţi: „Ajută-mă, Doamne!” Rugaţi-vă cu credinţă, și atunci Dumnezeu vă va da tot ce cereţi. Spuneţi: „Doamne, ştiu că omul acesta nu mă cunoaşte, dar Tu vei dovedi că eşti în barcă; vei dovedi că eşti prezent în locul acesta. Ştiu că fratele Branham nu mă cunoaşte, dar în seara aceasta a spus că Tu eşti Acelaşi Mesia care a făgăduit că dacă cineva crede, vei face şi prin el aceleaşi lucrări pe care le-ai făcut prin Hristos, pentru că Duhul care a locuit în El este acum în noi. Dacă se poate dovedi că eşti aici, este tot ce vreau să ştiu, şi  voi crede din toată inima”

Vreţi să faceţi aceasta? Dacă va veni în scenă şi va face ceea ce a făcut atunci, veţi şti că sunt lucrările Lui, este adevărat?

Priviţi ce a făcut când l-a întâlnit pe Petru, pe Natanael, pe femeia de la fântână, pe orbul Bartimeu, pe femeia cu scurgerea de sânge şi pe toţi ceilalţi. Astfel, ei au ştiut că El era Cuvântul, pentru că le putea deosebi gândurile. Mai mult, El a făgăduit că înainte de a arde Pământul se va întoarce printre noi, acesta fiind ultimul semn dat bisericii. Aici suntem.

Tată ceresc, ei sunt în mâinile Tale şi la fel eu. În clipa aceasta mă predau Ţie şi ţi-i predau şi pe ei, astfel ca lucrările lui Dumnezeu să poată fi cunoscute şi mesajul acesta micuţ, pe care l-am dat oamenilor din Tucson, să poată fi legitimat ca adevărat. Tată Dumnezeule, aceasta este o biserică drăguţă şi are un păstor credincios, care va trăi întotdeauna pe baza Cuvântului Tău. Dacă  trezirea s-a oprit nu înseamnă că El s-a dus, căci Hristos este cu noi, gata să ne ajute şi să ne salveze.

Doamne, îngăduie ca oamenii aceştia să poată vedea că eşti acelaşi Dumnezeu; acelaşi ieri, azi şi în veci. Pentru aceasta, mă predau Ţie, astfel ca credinţa lor să poată activa darul lui Dumnezeu pe care mi l-ai dat şi să se întâmple la fel ca atunci când femeia Ţi-a atins haina.

Tu eşti Marele Preot, Doamne. Fie ca oamenii aceştia să atingă haina TA şi să poată vedea aceleaşi lucrări pe care le-ai făcut prin Isus Hristos. Îngăduie ca noi, nevrednicii Tăi slujitori, sfinţiţi prin scumpul Său Sânge, să putem lăsa ca lucrările lui Dumnezeu să fie cunoscute de lumea muribundă din aceste zile de pe urmă, căci atunci Te vom lăuda pentru aceasta, Tată. Apoi, când vom merge spre casă, la încheierea acestui serviciu, să spunem ca cei doi care mergeau pe drumul spre Emaus: „Cum nu ardea inima în noi?…” pentru că El a făcut ceva ce a făcut înainte de răstignirea, moartea şi învierea Sa, şi astfel au ştiut că era El.

Nici un alt om nu putea face aceasta, ci numai Tu. Îndură-Te şi fă acelaşi lucru şi în seara aceasta. Fă după cum ai făgăduit, căci ai spus că „lucrările pe care le fac Eu, le veţi face şi voi; ba încă altele şi mai mari, pentru că Eu voi fi cu voi şi în voi, până la sfârşitul veacului.”

Tu vei confirma aceasta, Doamne, iar noi vom spune la fel ca ei. Ascultă-ne, pentru că o cerem în Numele lui Isus. Amin.

Acum vă rog în Numele lui Isus să staţi liniştiţi, respectuoşi şi să credeţi.

Haideţi să începem de aici din faţă. Rugaţi-vă şi spuneţi: „Doamne Isuse, am auzit o mulţime de predici. Unele chiar adevărate capodopere, dar acum aş vrea să Te văd pe Tine, sau cum au spus grecii: „Am vrea să-L vedem pe Isus!” Ei nu au vrut filozofie, ci au dorit să-L vadă pe El şi nimic altceva, pentru că El este Cuvântul.”

Spuneţi: „Sunt ca femeia care avea scurgerea de sânge. Sunt în nevoie, de aceea, vrei să Te descoperi în seara aceasta şi să îmi vorbeşti? Tu eşti Marele Preot, iar dacă mi-ai vorbi, s-ar putea să nu-Ţi recunosc Vocea, dar dacă ai face-o prin buze omeneşti şi ai dovedi că eşti Tu…”

Dumnezeu nu face nimic fără ajutorul omului, aţi ştiut aceasta? Întotdeauna El trebuie să se folosească de cineva.

Dacă va face aceasta şi va dovedi că este chiar aici, veţi accepta vindecarea? Ridicaţi mâna şi spuneţi: „O voi face, Doamne. Dacă Îl voi vedea făcând aceasta, Îl voi accepta.”

Dumnezeu să vă binecuvânteze.

Acum rugaţi-vă. Dacă El va face ceva miraculos, să nu vă speriaţi, ci credeţi pur şi simplu.

Iată, tu stai aici, iar eu nu ştiu nimic despre tine, dar El te cunoaşte. Fiind nevăzut, Duhul Sfânt ni se poate face cunoscut doar prin manifestările Lui; doar aşa poate face exact ceea ce a spus Cuvântul că va face.

„Nu vă temeţi! Fiţi plini de bucurie, căci Eu sunt.”

Când ucenicii L-au văzut umblând pe ape, au crezut că este o nălucă, un duh sau ceva şi s-au înspăimântat, dar El le-a spus: „Eu sunt, nu vă temeţi!”, iar în seara aceasta ar spune la fel: „Nu vă temeţi, Eu sunt!”

Mă uit la o femeie care stă aici şi mă priveşte ţintă. Deasupra ei este o Lumină. Eu nu te cunosc, dar văd că ai probleme cu spatele, este adevărat? Dacă este aşa, ridică mâna. În ordine, credinţa ta te-a vindecat.

Spuneţi-mi ce a atins ea? Eu nu am văzut-o niciodată, suntem doi străini, dar El a cunoscut-o.

Aici stă o fetiţă. Ea a început să plângă căci caută ceva adevărat. Sora ei stă pe scaunul din spatele ei şi plânge şi ea. Nu o cunosc pe fetiţă, pentru că nu am văzut-o niciodată până acum, dar ea caută botezul cu Duhul Sfânt. Este adevărat, micuţo? Dacă este adevărat, ridică mâna. Sigur că da. Ea nu este de aici, ci vine de undeva din est şi este fiica unui misionar.  Şi tatăl ei doreşte să mă vadă, pentru că are o problemă.  Nu te teme, scumpo, căci vei primi botezul Duhului Sfânt. Tot ce trebuie să faci, este să crezi. Micuţo, ai număr de rugăciune? Nu? Nici nu este nevoie, căci ai primit mai mult decât un număr de rugăciune. Ea va primi Duhul Sfânt. De fapt este chiar lângă ea. Poate ziceţi: „De unde ştii?” De unde am ştiut care este cererea ei? Aţi văzut?

Acolo stă o doamnă care mă priveşte cu atenţie. Ea suferă cu nervii şi se roagă pentru soţul ei care nu este mântuit. Dacă vei crede din toată inima, poţi primi ceea ce ai cerut. Amin.

Aici, în rândul din faţă stă o tânără care are o problemă femeiască. Dacă vei crede din toată inima, vei fi vindecată, crezi aceasta?

Chiar în spatele ei stă o doamnă de culoare, care se roagă pentru cineva drag. Este vorba de un om în vârstă, socrul ei, care este bolnav de ani de zile. Aşa este. Nu ne cunoaştem, este adevărat? Necazurile lui au început de la un accident pe care l-a avut cu ani în urmă. Dacă este adevărat, ridică mâna. Bine. Crezi? Atunci poţi primi ceea ce ai cerut.

O altă doamnă de culoare, care stă acolo în spate suferă de astm. Doamna va trece pe lângă vindecare. Doamne, ajută-mă. Doamnă Jarnison, crezi din toată inima? Ridică-te în picioare. Eu nu te cunosc, dar să crezi din toată inima.

Voi spuneţi: „I-a cunoscut numele?” Desigur. Nu i-a spus El şi lui Petru care era numele lui? Ba da, pentru că cunoaşte toate lucrurile.

Aici se află un bărbat care va muri de cancer dacă nu va fi atins cât mai repede de Ceva. El are cancer. (Aşa este). Crezi? Domnule Ladd, nu te îndoi, ci crede. Eu nu l-am văzut niciodată pe bărbatul acesta.

Chemaţi-L pe Isus, căci El este printre noi. Nu-L vedeţi? Acum credeţi? Aveţi credinţă în Dumnezeu. Credeţi şi treziţi-L chiar acum în conştiinţa voastră.

Dacă credeţi, puneţi-vă mâinile unul peste altul în felul acesta. (fratele Branham arată). Puneţi-vă doar mâinile unul peste celălalt, apoi chemaţi-L pe Isus în scenă. Acesta este El, credeţi? Întrebaţi-i pe oamenii aceştia şi veţi vedea că nu i-am întâlnit în viaţa mea.

El este pretutindeni în clădire, aşa că puneţi-vă mâinile unii peste alţii. Puteţi să mă credeţi pe cuvânt? Dacă credeţi că v-am spus adevărul, atunci credeţi-mă pe cuvânt.

Eu vă spun Adevărul. Ce este Adevărul?

Puneţi-vă mâinile unul peste celălalt şi nu vă îndoiţi, pentru că Biblia spune că „aceste semne îi vor însoţi pe cei ce vor crede: dacă îşi vor pune mâinile peste bolnavi, bolnavii se vor însănătoşi,” iar Duhul lui Hristos este chiar acum printre noi.

În timp ce vă puneţi mâinile peste persoana de lângă voi, rugaţi-vă pentru ea. Haideţi, puneţi-vă mâinile şi rugaţi-vă, în timp ce eu mă voi ruga de aici. Eu cred că Dumnezeu vă va vindeca pe toţi. Puneţi-vă mâinile unii peste alţii şi credeţi în timp ce ne vom ruga.

Doamne Isuse, Îţi suntem recunoscători. Inima mea bate cu putere pentru că eşti aici, printre aceşti oameni din Tucson, în această adunare. Cum s-ar putea face aceste lucrări dacă n-ar fi Dumnezeu la lucru? Nu-i de mirare că apostolul a spus: „Pe Isus din Nazaret, OM adeverit de Dumnezeu înaintea voastră prin minunile, semnele şi lucrările pline de putere, pe care le-a făcut Dumnezeu prin El” iar noi suntem martorii Lui. (Fapte 2.22).

Printre noi se află acelaşi OM, Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, sub forma Duhului Sfânt. El se mişcă printre noi, legitimându-Şi Cuvântul: „Lucrările pe care le fac Eu, le veţi face şi voi…” Noi ştim că eşti aici, Doamne Isuse, pentru că nu    ne-ai părăsit.

Acum, oamenii aceştia şi-au pus mâinile unii peste alţii şi se roagă cu credinţă unii pentru alţii.

Pe baza Cuvântului lui Dumnezeu, a făgăduinţei date de El, conform căreia aceste semne îi vor urma pe cei ce cred, Isus Hristos este prezent aici, prin Duhul Sfânt, dovedind sub ochii noştri că Cuvântul Său este Adevărul. De aceea, inimile noastre bat cu putere, cu credinţă şi cu cântări de laudă. Fie ca în Numele lui Isus Hristos, orice boală să dea înapoi chiar în clipa aceasta, astfel ca oamenii să fie eliberaţi de toate bolile şi suferinţele care-i apasă.

Satan, eu te provoc prin prezenţa lui Isus Hristos, ca aducere aminte a cuvintelor Sale care spun: „În Numele Meu vor scoate draci!” şi îţi poruncesc să ieşi afară din aceşti oameni, ca să constate cu toţii că au fost eliberaţi de orice suferinţă! Aşa să fie, în Numele lui Isus Hristos!

În timp ce staţi cu capetele plecate, continuaţi să vă rugaţi unii pentru alţii. Dacă printre noi se află o femeie, un bărbat, un tânăr sau o tânără, care s-au îndoit în inima lor, dar acum cred că suntem în prezenţa Celui despre care am vorbit în seara aceasta; în prezenţa Celui care a dovedit în mod desăvârşit că este şi astăzi Acelaşi, prin faptul că face aceleaşi lucrări, nu aţi vrea să veniţi la altar? În timp ce ungerea Duhului Sfânt este peste mine şi peste ceilalţi de aici, nu aţi vrea să ne rugăm pentru voi? Aţi vrea să veniţi în timp ce stăm cu capetele plecate şi murmurăm: Crede numai!”?

Tu spui: „Frate Branham, L-am căutat pe Dumnezeu ani şi ani şi n-am putut fi umplut cu Duhul. Nu sunt un creştin născut din nou, dar o doresc din inimă, de aceea aş vrea să te rogi pentru mine.”

Vreţi să veniţi aici sus, în timp ce vom murmura această cântare? Mă simt călăuzit să fac aceasta deşi nu am mai procedat aşa. Trebuie să fac această chemare, astfel ca la sfârşitul veacului, când voi sta înaintea voastră din nou… S-ar putea ca peste un an când mă voi întoarce aici, mulţi dintre voi să nu mai fiţi în viaţă, pentru că sunteţi oameni bătrâni, dar odată va trebui să ne întâlnim din nou.

Deci, în prezenţa lui Isus Hristos, vă cer să veniţi în faţă, în Numele Lui şi să-L acceptaţi ca Mântuitor personal.

„Crede numai, crede numai…” Dacă vreţi să mă rog pentru voi, haideţi aici. „Totul e posibil, crede numai”.

Nu vreţi să credeţi? Credeţi că El este aici şi gândiţi-vă că într-o zi va trebui să staţi la judecată. Nu vreţi să veniţi aici dacă sunteţi apăsaţi de păcate? Aşa este. Veniţi aici. Vino, soră. Mai este cineva? Veniţi…

„Doamne, eu cred, Doamne, eu cred,

Totul este posibil, Doamne eu cred.”

Eu am încercat, Doamne, pentru că cred că toate lucrurile sunt cu putinţă şi doresc să fiu în ordine cu Tine.

Dumnezeu să vă binecuvânteze, tinerilor. Doamne, după ce ai înviat, acum 1900 de ani, ai făgăduit că în timpul din urmă Te vom vedea făcând exact aceste lucruri, şi iată că în seara aceasta ai venit şi sub ochii noştri ai încălcat orice lege a ştiinţei şi tot ce au spus criticii, dovedind că ai înviat din morţi şi că eşti viu în vecii vecilor.

 Să mai cântăm o dată: „Doamne, eu cred, Doamne, eu cred…”

Vreţi să veniţi şi ceilalţi? Păşiţi aici fără nici o teamă. Haideţi toţi cei care doriţi să-L acceptaţi pe Hristos în seara aceasta.

Doamne, nu mai trebuie făcut nimic. Acesta este ultimul semn pe care l-ai făgăduit. Predicarea Cuvântului, vindecarea bolnavilor şi toate celelalte lucruri s-au făcut tot timpul, dar aici este ultimul semn pentru Biserica chemată afară.

Acum avem un număr desăvârşit: „7” Eu am vrut să fiu sigur.

Voi nu m-aţi văzut niciodată procedând aşa, căci după  cum aţi văzut cu toţii, după ce am avut un serviciu de vindecare, m-am întors şi am făcut chemarea la altar.

Vedeţi? Duhul Sfânt mi-a spus: „Fă-o!” Înţelegeţi? „Fă-o chiar acum! Acum este momentul!” M-am gândit că acest lucru trebuie să-l facă fratele Mark, dar El mi-a zis: „Fă-o tu!”

Şi iată-i! Aici stau şapte oameni, un număr desăvârşit. Poate este ultima chemare, iar ei au răspuns; au făcut exact ceea ce le-a cerut Dumnezeu: „Cine ascultă cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimis, are viaţa veşnică şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă.” (Ioan 5.24). Ei au trecut de la moarte la viaţă.

 Cuvântul mai spune: „Pe oricine Mă va mărturisi înaintea oamenilor, îl voi mărturisi şi Eu înaintea Tatălui Meu care este în ceruri;

Dar pe oricine se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, Mă voi lepăda şi Eu înaintea Tatălui Meu care este în ceruri.” (Matei 10.32-33).

Iată că aici stau trei bărbaţi şi patru femei. Aţi ştiut că aceasta este rata naşterilor din Statele Unite? Patru femei şi trei bărbaţi. America este terminată; suntem la sfârşitul timpului. Acesta este adevărul.

Ce trebuie să faceţi voi acum? Să-L acceptaţi. Spuneţi: „Doamne, îmi pare rău pentru tot ce am făcut şi accept cu bucurie tot ce a făcut Isus pentru mine. Începând din clipa aceasta voi trăi pentru El, căci Îl accept pe Isus Hristos ca Mântuitor personal şi vreau să primesc botezul creştin, având credinţa că Tu mă vei umple şi cu Duhul Sfânt.”

 Încă puţin şi veţi vedea că totul este schimbat şi sunteţi o făptură nouă; veţi vedea că în voi se instalează o viaţă nouă. Da, aşa este. Noi ne vom reîntâlni la tronul de judecată al lui Hristos şi eu voi fi răspunzător pentru fiecare dintre voi.

Dar voi să spuneţi: „Tu ştii că am venit aici ca să arăt că-mi pare rău, căci nu mai vreau să fac aceste lucruri. Am terminat cu ele.”

Acum plecaţi-vă capetele. Vreau ca fiecare din voi, fraţi şi surori, să vă puneţi mâinile peste ei. Vreau, de asemenea, ca fiecare creştin de aici să-şi plece capul şi să se roage împreună cu mine, ca Dumnezeu să se îndure şi să privească la această cauză.

Tată ceresc, aici stă o femeie frumoasă care plânge pentru că îi pare rău… Ai milă şi fă ceea ce ai făgăduit. Tu ai venit jos şi ai vindecat bolnavii şi muribunzii, întorcându-i pe mulţi de la moarte la viaţă, în timp ce alţii, care erau morţi duhovniceşte, au fugit la altar.

Conform Cuvântului lui Dumnezeu, îngerii din ceruri se bucură pentru că cei pierduţi au fost găsiţi.

Isus a scos dracii cu degetul lui Dumnezeu, iar când a salvat o oaie, a pus-o pe umărul Său, partea cea mai puternică din trup, şi a adus-o în turmă.

Acum iată-i aici, Doamne! Sunt ai Tăi, de aceea Ţi-i încredinţez ca omagiu adus prezenţei Tale. Păstrează-i în pace, Doamne, şi dă-le Viaţă veşnică ca să nu piară, ci să trăiască veşnic. Doamne, Tu ai promis că-i vei învia în ziua de apoi, iar eu cred aceasta, căci sunt ai Tăi.

Acum staţi cu toţii cu capetele plecate. Vă cer să veniţi la altar, cu sinceritate şi crezând din inimă că Biblia este adevărată şi că Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a murit în locul vostru.

Voi ştiţi că nu eraţi vrednici, dar tocmai pentru că eraţi nevrednici, Dumnezeu L-a trimis pe El, Cel vrednic, ca prin Jertfirea Lui să fiţi făcuţi fii şi fiice de Dumnezeu. Credeţi-L din toată inima şi acceptati-L ca Mântuitorul vostru.

Aş vrea să ridicaţi mâinile şi să spuneţi: „Îl voi accepta pe Isus Hristos să ia locul meu!” căci aceasta este tot ce doreşte: să vă ia locul. Dumnezeu să vă binecuvânteze.

„El va lua locul meu.”

Acum vreau să vă întoarceţi spre audienţă. Uitaţi-vă cu toţii la ei în timp ce stau cu mâinile ridicate.

Voi, cei care ştiţi că aţi fost păcătoşi şi aţi trecut de la moarte la viaţă, ridicaţi-vă mâinile în felul acesta. Aş vrea ca cei aflaţi în audienţă să-i acceptaţi ca fraţi ai voştri. Iată.

Slavă lui Dumnezeu! Lăudat să fie Domnul. Ei sunt ai Tăi; sunt fii şi fiice de Dumnezeu; sunt oameni răscumpăraţi.

Acum haideţi să ne plecăm cu toţii capetele şi să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru tot ce a făcut.

Câţi din cei care s-au simţit bolnavi pot ridica mâna şi să spună: „Eu cred… ştiu că prezenţa lui Isus Hristos m-a făcut bine în seara aceasta şi nu mai sunt bolnav.”

Ridicaţi mâinile cu toţii. Priviţi acolo.

Spuneţi cu toţii: „Sunt bine prin Sângele lui Isus Hristos!”

Acum haideţi să ne plecăm capetele şi fiecare de aici să-şi pună mâinile peste oamenii aceştia; toţi cei care sunteţi creştini.

Vreţi să le daţi mâna voastră de părtăşie, să-i binecuvântaţi şi să-i invitaţi la biserica voastră?

Dumnezeu să fie cu voi. Acum să ne plecăm capetele şi fiecare să Îi mulţumească lui Dumnezeu pentru tot ce a făcut. În ordine.

Frate Mark, vino aici şi condu-ne în rugăciune.

– Amin –