UN PARADOX

Bună dimineaţa, prieteni. Este un privilegiu să fiu din nou aici în dimineaţa aceasta. Mi s-a spus că a avut loc o întâlnire specială şi că s-a făcut un rezumat al ei, iar fraţii de aici au dorit să vin să-l ascult şi să văd dacă am ceva de spus în legătură cu aceasta; au spus că este ceva în legătură cu interviurile şi că au avut ceva probleme. Cred că este ceva important, de aceea sunt de acord să fac aceasta. Sunt atât de multe! Cred că sunt în jur de şase sute pe listele de aşteptare, oameni care aşteaptă chiar acum pentru un interviu, iar eu sunt obligat moral faţă de cuvântul meu, să stau cu fiecare dintre ei până când Domnul vorbeşte pentru persoana respectivă. Înţelegeţi? Dacă facem aceasta, s-ar putea să mai avem pe cineva pe lista de aşteptare, pe cineva care este cu persoana respectivă şi trebuie să aşteptăm două sau trei săptămâni pentru acea singură persoană, până când avem un Cuvânt din partea Domnului: ne adunăm împreună, ne rugăm împreună, plecăm acasă şi ne întoarcem pentru a fi din nou împreună, şi ne tot rugăm până când Îl avem pe „Aşa vorbeşte Domnul” pentru acea persoană. Şi mai sunt şi alte lucruri, de aceea cred că ar fi bine ca fiecare să-şi scrie cererea, oricare ar fi ea şi să mi-o dea mie. Dacă o am, mă voi putea ruga pentru ea, și atunci îi voi putea chema pe aceşti oameni. Aşa s-a întâmplat? (Fratele Neville spune: „Amin!”). Atunci este bine. Apoi, poate în timp ce aştept cu persoana aceea, aş mai putea avea o sută sau două sute de oameni chiar în grupul de aici, în care aştept pentru cineva, fiindcă în felul acesta, voi avea ocazia să văd cât mai mulţi oameni. Îmi place aceasta.  Cred că este o idee bună.

Aceste ultime săptămâni au fost minunate pentru mine.

Înainte de a începe serviciul, am un nepot pe aici pe undeva prin clădire şi poate… Dacă este un Branham neastâmpărat care fuge pe aici pe undeva, trebuie să ia aceste rânduieli.

Cred că avem şi un serviciu dedicat mamelor care au venit cu micuţii lor. Dacă fratele Teddy ar vrea să vină la pian, putem cânta vechiul nostru cântec dedicat bebeluşilor: „Aduceţi-i înăuntru.” În multe biserici, oamenii îi stropesc pe copii, dar noi încercăm să urmăm cât mai îndeaproape învăţăturile Bibliei, pentru că nu există nici un loc în Biblie în care un adult să fie stropit, şi cu atât mai puţin un copil. Dumnezeu nu a rânduit niciodată şi nicăieri stropirea pentru un copil sau pentru un adult. Dar există un loc în Biblie, în care copilaşii au fost aduşi la Isus, iar El Şi-a pus mâinile peste ei şi i-a binecuvântat, spunând: „Lăsaţi copilaşii să vină la Mine.” Acesta este felul în care procedăm şi noi aici. Astfel, în calitate de slujitori ai Săi, noi îi aducem pe aceşti copilaşi înaintea lui Dumnezeu, în rugăciune, iar dacă există printre noi cineva care are un copilaş care n-a fost închinat…

Noi nu credem în nici o formă de botez pentru copilaşi, pentru că ei nu au păcat. Ei sunt născuţi în păcat, zămisliţi în fărădelege şi au venit în lume prin minciună, dar nu au nimic de care să se pocăiască, iar botezul se face pentru pocăinţă şi iertarea păcatelor. Aşadar, un bebeluş nu are pentru ce să se căiască, iar când a murit Isus pe cruce, El a şters tot păcatul. Dar când suntem îndeajuns de maturi pentru a şti că trebuie să ne căim pentru ceea ce am făcut şi să recunoaştem că Hristos a murit pentru noi, nu mai avem scuză. Bebeluşul nu poate recunoaşte faptul că Hristos a murit pentru el, dar când suntem îndeajuns de maturi pentru a recunoaşte aceasta, suntem botezaţi în moartea Sa şi înviaţi în învierea Sa. Dacă va fi cu voia Domnului, duminica viitoare voi vorbi despre aceasta.

Aşadar, noi îi aducem aici şi îi încredinţăm Domnului. Orice mamă, orice biserică, orice crez, orice culoare, orice altceva, trebuie să-şi încredinţeze copilaşii Domnului Isus Hristos. Frate Teddy, dacă vrei, putem să cântăm: „Aduceţi-i înăuntru.” În ordine. Să cântăm împreună:

Aduceţi-i înăuntru, aduceţi-i înăuntru,

Aduceţi-i înăuntru de pe tărâmurile păcatului.

Aduceţi-i înăuntru, aduceţi-i înăuntru,

Aduceţi-i pe cei ce pribegesc la Isus.

În timpul care a trecut de la plecarea mamei mele, eu am cântat cântecul acesta: „Aduceţi-i înăuntru,” când veneau copilaşii. Doreşti să vii, frate Neville?

Îl cunosc pe băieţelul acesta. Billy spune: „Să nu-l scapi! Să nu-l scapi!” Da. Acesta este William Branham: suntem trei generaţii care stăm aici împreună; trei generaţii de Branham şi trei nume. Este ceva în legătură cu micuţii aceştia, au o privire atât de inocentă! Aici este William Paul Junior. Noi suntem recunoscători; eu sunt recunoscător în dimineaţa aceasta pentru că-l predau Domnului Isus, din braţele tatălui său, fiul meu, pe nepotul meu, pentru o viaţă în care să-L slujească pe Domnul; binecuvântaţi să fie şi tatăl şi mama sa. Să ne plecăm capetele.

Minunatul nostru Tată ceresc, sunt foarte fericit pentru că-l ţin în braţe pe nepotul meu. Mă gândesc la Iacov, când i-a pus pe genunchi pe nepoţii săi, pe Efraim şi pe Manase, i-a binecuvântat şi le-a împărţit binecuvântările duhovniceşti care sunt încă valabile şi astăzi. El şi-a încrucişat mâinile arătând că, prin cruce, binecuvântarea va trece de la evrei la neamuri. Fie ca Dumnezeul cerurilor să vină acum aici, şi să-Şi reverse binecuvântarea peste nepotul pe care mi l-a dat prin fiul şi prin nora mea. Mă gândesc că ea a fost neroditoare, nu putea concepe copii, dar în timp ce veneam aici, din Yakima, Washington, ea a plâns spunând: „Îmi doresc să pot avea un copil.” Şi Duhul Tău a venit chiar acolo în maşină, iar eu i-am spus: „Îl vei avea!” Şi astăzi îl ţin în braţele mele pe băieţelul acesta frumos, care este Cuvântul Tău vorbit, făgăduinţa Ta.

Doamne, noi îl predăm pe acest copilaş, prin credinţă, în mâinile Domnului Isus Hristos, pentru ca El, care este aici sub forma Duhului Sfânt, să-l ia pe braţele şi în grija Sa şi să-l călăuzească în toate zilele vieţii lui. Te rog să-i dai sănătate şi putere, şi o viaţă lungă pe care s-o trăiască pentru Tine.  Fie ca acest băiat să fie folosit pentru slava Ta, şi puterea Dumnezeului celui Viu să se odihnească peste el. Dacă va trăi să ajungă un bărbat şi Isus îl va întări, îngăduie să predice Evanghelia. Fie ca puterea lui Dumnezeu care l-a dat mamei şi tatălui său, să nu se îndepărteze niciodată de el. Binecuvântează-i şi pe părinţii lui şi ajută-i să-l crească într-o atmosferă creştină, ca să poată primi toată învăţătura care-i va fi dată. Micuţule Billy Paul Branham Junior, te încredinţez Dumnezeului celui Atotputernic în Numele Domnului Isus Hristos. Amin.

Există ceva în legătură cu bebeluşii, ceva care este atât de dulce!  Îmi amintesc că Loyce a plâns, şi-a împreunat mâinile şi era foarte agitată. Ea a venit dintr-o familie din Kentucky şi a avut necazuri mari şi o viaţă grea. Într-o noapte, i s-a arătat Domnul Isus în timp ce stătea afară în frig. Atunci a alergat în casă plângând, iar eu mi-am pus mâinile în jurul ei şi am condus-o la Domnul Isus. Ei erau deja căsătoriţi de mai mulţi ani, iar ea îşi dorea atât de mult un copilaş! Într-o zi când ne întorceam din Yakima, ea plângea, iar Duhul Sfânt a venit şi i-a spus că avea o problemă femeiască şi de aceea nu putea să aibă copii. Apoi, Duhul Sfânt a venit din nou şi a mustrat acea problemă femeiască şi i-a dat binecuvântarea, iar acum l-am închinat pe copilaşul primit, Domnului.

Înainte ca să citesc textul predicii, am notate câteva lucruri pe care aş dori să vi le spun. În primul rând mi-am notat întâlnirile viitoare. Dacă va fi cu voia Domnului, prima va fi duminica viitoare. Ştiu că drumurile sunt pline de polei şi se conduce greu, şi avem oameni care vin din Georgia, Alabama, Florida, Ohio şi Illinois, pentru că grupul acesta micuţ este format din suflete care vin de pretutindeni. Unii oameni îmi spun: „Billy, în mai multe dimineţi am trecut pe lângă biserica ta, şi am văzut maşini cu numere de înmatriculare din toată ţara.” „Da, aşa este,” am răspuns eu. Eu cred că aşa va fi Mireasa: unul de aici şi altul de dincolo. „Doi vor fi la câmp; unul va fi luat, iar altul va fi lăsat.”

Eu nu vreau ca oamenii să conducă pe drumuri cu polei. Ştiu că dacă va fi cu voia Domnului, imediat după Crăciun voi pleca în alte locuri. Până acum am deja aproape cincisprezece servicii stabilite. Vreau să vă anunţ că dacă va fi cu voia Domnului, duminica viitoare doresc să vorbesc despre un mesaj care mi se pare foarte important. Săptămâna aceasta şi săptămâna trecută am studiat istoria Bisericii şi aş vrea să vorbesc despre „Creştinism contra păgânism, sau contra idolatrie”. Aceasta va fi duminica viitoare. Duminica cealaltă, va fi ajunul Crăciunului. Eu voi aduce un mesaj, iar dacă vor veni şi unii dintre prietenii mei dragi din Alabama, Mississippi, Georgia şi din alte locuri, cred că vor fi dezamăgiţi în seara Crăciunului.

Dacă Domnul îmi va pune pe inimă să-i aduc bisericii un mesaj de Crăciun, o voi face, şi le promit celor care nu sunt în oraş că le voi trimite personal caseta. Astfel, nu veţi mai fi nevoiţi să vă lăsaţi copiii singuri în seara de Crăciun, în ajunul Crăciunului, fiindcă vă voi trimite înregistrarea cu ceea ce voi vorbi în timpul întâlnirii. Ţineţi minte aceasta.

Să nu credeţi că toţi vor crede ceea ce spuneţi, fiindcă nu este aşa. Billy m-a sunat aseară şi mi-a spus că fraţii doresc să fiu în dimineaţa aceasta aici ca să ascult rezumatul ultimei întâlniri. Eu am vrut să aduc ceva din istorie, ca să întăresc ceea ce am spus, fiindcă oricât de clar încerci să explic ceva, întotdeauna este cineva care nu înţelege. Este în legătură cu altarele din biserică.

Cineva a spus: „Fratele Branham nu crede în existenţa altarului din biserică.” Eu cred în existenţa altarului în biserică, dar în nici un timp al Bibliei, oamenii nu au venit să se roage la altar. Nu a existat niciodată o chemare la altar, iar duminica viitoare vreau să vă aduc istoria bisericii primare şi să vă arăt motivul pentru care atunci nu existau altare în biserică. Închinarea în faţa unui altar este o formă de închinare păgână, nicidecum o practică creştină. Voi vorbi despre aceasta duminica viitoare. Dar în biserica primară nu au existat altare pentru a fi făcute chemări la altar, nu exista nimic altceva decât o cameră goală. Aceasta este tot. Nu exista o cruce sau altceva, doar o podea întinsă şi pereţi goi. Dacă va fi cu voia Domnului, duminica viitoare voi lua scrierile mai multor istorici şi vă voi arăta cum a fost biserica rusalistică de la început. Vă voi aduce aceste lucruri din „Călătoria Bisericii de la început,” a lui Ironside, din „Cele două Babiloane” a lui Hislop, „Părinţii pre-niceniei”, „Conciliul de la Niceea,” şi din multe alte scrieri, scrierile lui Hazeltine despre biserica de la început şi multe altele. Înţelegeţi?

Eu am fost în Irlanda şi am vizitat biserica în care a slujit sfântul Patric, despre care catolicii spun că este un sfânt catolic, deşi nu există nici măcar o mărturie istorică despre aşa ceva. Nimeni nu poate arăta nici măcar o mărturie care să susţină că el a fost catolic. Toate şcolile lui au fost în Irlanda de Nord. Mai mult, când acel împărat catolic a mers în Anglia, a ucis zeci de mii de credincioşi, urmaşi ai lui Patric. Se spune că sfântul Patric a izgonit toţi şerpii din Irlanda, dar ştiţi ce spune istoria despre aceasta? El a avut credinţa de la Rusalii şi credea ce spunea Biblia: că avea puterea să ia în mână şerpi. De aici a plecat totul, aşa s-a răspândit povestea aceasta.

Nici învăţătura că Petru a fost crucificat cu capul în jos la Roma, nu se regăseşte nicăieri în istoria martirilor. Am cercetat totul, tot ce au scris istoricii, dar nu există nici măcar o dovadă istorică sau o Scriptură care să spună că Petru sau Pavel au fost omorâţi la Roma. Acestea sunt dogme catolice. Au început odată cu prima biserică romană, dar nu sunt adevărate. Şi nu sunt doar acestea, ci sunt multe altele, dar voi intra în ele duminica viitoare.

Mai există ceva despre care aud foarte multe comentarii. Astfel, cineva mi-a zis: „Frate Branham, de ce nu le laşi în pace pe femei? Ştii că oamenii cred că eşti un profet? De ce nu-i înveţi lucruri spirituale înalte?” Poate bărbatul acela este aici. Dacă eşti aici, vreau să înţelegi câteva lucruri, frate. Ai spus: „De ce nu le înveţi lucruri spirituale înalte, şi nu le laşi şi pe ele să păşească pe unde păşeşti tu, în loc să le tot spui să nu-şi taie părul şi ce haine să poarte?” Dacă eşti aici sau dacă asculţi caseta, vreau să-ţi spun ceva, frate. Cum pot să-i învăţ Algebra câtă vreme ele sunt tot la grădiniţă? Nu au nici măcar decenţa sau bunul simţ să-şi lase părul să crească şi să poarte rochii ca şi doamnele. Atunci cum să le învăţ lucruri spirituale? Înţelegeţi? Ele nu ştiu nici măcar Abecedarul. Atunci cum poţi să le înveţi ceva înalt? Cum să le dai educaţie de facultate, când ele nu cunosc nici Abecedarul? Să înveţe mai întâi Abecedarul şi apoi vom merge şi la lucruri mai înalte.

Săptămâna trecută aţi avut la amvonul de aici un om mare, pe  fratele William Booth-Clibborn, care este cunoscut printre predicatori, ca prinţul predicator, un om mare şi un predicator mare. Sincer, el este unul dintre cei mai mari predicatori din lume. Acest bărbat poate predica Evanghelia în şapte limbi diferite, aşa că vă puteţi imagina ce este el. Fratele este un predicator al Evangheliei depline şi a stat lângă mine la dezbaterea pe care am avut-o cu cei şapte predicatori de la Biserica lui Hristos. Dacă au existat vreodată oameni pentru care mi-a părut rău, aceştia au fost cu siguranţă după ce a terminat el cu ei. N-am auzit în viaţa mea aşa ceva. Ei s-au ridicat în picioare şi au început să plece, dar el i-a ajuns din urmă la uşă, şi le-a spus: „Credeam că vreţi să vorbim despre vindecarea divină.” El este foarte direct, îngrozitor de direct, aşa că i-a numit în tot felul, începând de la ignoranţi la tot ceea ce v-aţi putea gândi vreodată. Aşadar, el este foarte direct, dar dacă ar asocia cunoştinţa pe care o are cu dragostea, ar fi cu totul altceva. Înţelegeţi? Poate este aici şi el, dar vreau să spun că totul ar fi altfel dacă ar fi puţin mai blând. Dar el este englez şi se agită foarte tare. Astfel, le-a tăiat calea la uşă şi şi-a îndreptat degetul spre ei spunând: „Dacă mai aveţi  de-a face cu fratele Branham vreodată, am să vă atac public şi am să fac din voi un grup de măgari.” De atunci, nu am mai auzit niciodată de ei. Vedeţi? Nu, eu nu-i condamn. Şi eu aş sta departe, pentru că nu poţi spune nici un cuvânt în preajma fratelui Booth. Din câte ştiu eu despre el, este un predicator minunat, un om cumsecade, un creştin bun, curat, un om moral, şi îl cunosc de mulţi ani. Am ascultat caseta lui, ceea ce v-a predicat, despre cât de sfânt şi de preaînalt este Dumnezeu; cum noi am fost născuţi în păcat, despre cum ar putea un om să facă ceva, cum ar putea să-I spună lui Dumnezeu ce să facă. Înţelegeţi? A fost cu adevărat minunat. Motivul pentru care am fost plecat în acest timp este pentru că am avut o săptămână de post şi rugăciune, care m-a condus la luarea unei decizii.

Am făcut o mică schimbare. Ar fi trebuit să fiu în altă parte, dar nu am vrut să fiu nevoit să vorbesc cenzurat, şi iată-ne aici. Aceasta este. Nu este ceea ce vreau eu să fie pe casetă şi nici ceea ce vreţi voi. Când casetele erau înregistrate doar de fratele Mercier şi de ceilalţi, eu i-am rugat să scoată unele părţi din ele înainte de a le împărţi la oameni, dar acum poate înregistra oricine. Acesta este motivul pentru care trebuie să cenzurez eu, adică să spun doar ceea ce vreau să fie înregistrat pe casete, pentru că sunt lucruri pe care pot să le spun aici, dar nu vreau să ajungă afară. Este mai bine să-i lăsăm în pace.

Dacă un orb îl conduce pe un alt orb, vor cădea amândoi în groapă. Înţelegeţi? Aşadar, nu-i jigniţi. Faceţi aşa cum a spus Isus: „Lăsaţi-i în pace pe farisei.” El i-a spus lui Petru: „Dacă vor bani ca dare, „…ca să nu-i facem să păcătuiască, du-te la mare, aruncă undiţa şi trage afară peştele care va veni întâi. Deschide-i gura şi vei găsi în ea un banpe care ia-l şi dă-li-l lor.” (Matei 12.27).

Vedeţi? „Nu-i jigniţi, lăsaţi-i în pace!”

Domnul mi-a dat întotdeauna vedenii cu care noi suntem familiarizaţi aici în biserică, şi sunt sigur că acolo unde vor merge aceste casete, vor fi şi vedenii. Cu Biblia în faţa mea şi înaintea lui Dumnezeu, mărturisesc că nu ştiu nici măcar una care să nu se fi împlinit. Ele au fost întotdeauna desăvârşite.

În urmă cu trei săptămâni am avut o vedenie  care m-a condus pe genunchi şi în sălbăticie pentru a sta în post şi rugăciune. Mi-am luat haine groase, pe cele pe care le folosesc în călătoriile de vânătoare, ca să nu îngheţ de frig în peştera mea şi în pădure.

 Cineva mi-a zis: „Frate Branham te-ai dus acolo sus ca să primeşti o vedenie de la Domnul?” Dar eu i-am răspuns: „Nu se procedează aşa. Tu nu poţi lua nimic de la Dumnezeu.” Vedeţi, din cauza aceasta oamenii vin şi spun în timpul interviurilor pe care le avem: „Întreabă-L pe Domnul. Continuă să faci aceasta. Continuă să-L întrebi.”

Eu am avut un Cuvânt din partea Domnului referitor la prorociile aduse pentru fiecare om care vine la altarul de aici. Domnul i-a vorbit fratelui şi l-a mustrat în legătură cu aceasta. Nu faceţi aceasta, pentru că veţi provoca un dezechilibru, iar atunci veţi avea un proroc fals. Înţelegeţi? Nu îl presaţi, ci lăsaţi-l să procedeze aşa cum îl călăuzeşte Duhul Sfânt. Înţelegeţi? Nu încercaţi să trageţi voi ceva de la Dumnezeu, pentru că nu o puteţi face. Este ca în cazul lui Balaam, profetul angajat care a spus: „Eu pot spune numai ceea ce-mi pune Domnul pe buze. Altfel, nu pot spune nimic.” Este acelaşi lucru, iar mie îmi place felul cum procedează acum, pentru ca eu să pot afla ceea ce doreşte Domnul să facă. Este foarte bine.

După ce a venit Duhul Sfânt peste El, Isus a mers în pustie ca să postească. Ioan a văzut că Duhul lui Dumnezeu a venit peste El şi astfel a fost umplut cu puterea lui Dumnezeu, Dumnezeu în El. Dar vedeţi, El a mers în pustie, ca să postească, numai după ce a venit Duhul Sfânt peste El, nu înainte de aceasta. Înţelegeţi?

În ce priveşte vedeniile, pot spune aceasta, fiindcă am mai spus-o şi înainte. Voiam s-o tai de pe casetă, dar cred că nu o voi face.

Cred că era în jurul orei trei dimineaţa. M-am ridicat şi am privit în faţă, şi am văzut că veneam în jos, la Iordan: se părea că stăteam pe harta Palestinei şi veneam jos la Iordan. Puteam auzi cântarea „Merg jos la Iordan”, pe care o cânta cineva. În timp ce mă apropiam de râu, am privit înapoi să văd pe unde am venit şi cât am venit, şi se părea că parcursesem două treimi din calea spre Iordan. Apoi, am privit peste Iordan şi am zis: „Lăudat să fie Domnul! În partea cealaltă este locul în care se află toate făgăduinţele, pentru că fiecare făgăduinţă dată este în Ţara făgăduită.” După aceea mi-am revenit şi am zis: „Oare am visat pentru că este noapte?”

Vedeţi, o vedeam, pentru că este ceva ce vezi cu ochii deschişi deşi este ca un vis. Te uiţi la ea şi eşti la fel de conştient ca atunci când stai pe platformă. Tu eşti aici, dar cu toate acestea totul arată ca şi cum ai fi într-un vis. Nu poate fi explicat, nu există nici o cale prin care s-o poţi face. Înţelegeţi? Sunt lucrările lui Dumnezeu, iar căile Lui sunt inexplicabile; ele trebuie să fie acceptate prin credinţă.

Am stat puţin lângă scaun, şi deodată am venit înapoi, iar atunci am ştiut că fusese o vedenie. Când vedenia a venit din nou, se părea că am fost ridicat în sus şi stăteam pe o stradă îngustă cu un frate. Nu am ştiut niciodată cine era fratele acela. Eu am privit în jur şi am spus: „Acum sunt sigur, ştiu că aceasta este o vedenie, şi Domnul Dumnezeu este aici.” Se părea că tuturor le era teamă, aşa că am zis: „De ce se tem ceilalţi?” Atunci un glas mi-a spus: „În aceste zile există un pericol foarte mare. Este un lucru hidos şi mare, este moartea care te loveşte.” Atunci am auzit că buruienile erau zdrobite de ceva, iar când m-am uitat, am văzut că printre buruieni se târa un şarpe uriaş care venea spre mine. „Fiindcă ştiu că este o vedenie, voi vedea ce este cu acest şarpe înfricoşător.” El s-a târât până la drum, iar când l-am putut vedea bine, am ştiut că era un mamba. Mamba este un şarpe african a cărui muşcătură este mai periculoasă decât orice altă muşcătură. Nu există nimic mai otrăvitor decât mamba. Şi bineînţeles, şarpele reprezintă păcatul, moartea. Înţelegeţi? Noi avem aici crotalul, mocasinul, mocasinul de apă şi mulţi alţi şerpi veninoşi, a căror muşcătură te poate omorî dacă nu obţii ajutor chiar acolo pe loc. Apoi mergem în Africa şi în India unde găsim cobra. Există şi o cobră neagră, care este un şarpe rău a cărui muşcătură este tot mortală. Există şi cobra galbenă care este şi mai periculoasă. Dacă cineva este muşcat de cobra galbenă, moare sufocat şi în dureri îngrozitoare. Muşcătura ei paralizează aparatul respirator. Astfel, victima nu poate respira; doar deschide gura şi încearcă să tragă aer, dar nu poate, şi moare aşa. Acesta este şarpele care era să-l muşte pe Billy Paul când am fost în Africa. Apoi, urmează mamba care este moartea întruchipată. Este atât de rapidă încât nici nu o poţi vedea. Merge pe deasupra buruienilor, pe coadă. De obicei muşcă de faţă. Se ridică pe coadă şi loveşte tare, iar când te muşcă, mai respiri de câteva ori şi eşti terminat. Nu numai că paralizezi, dar veninul care ajunge în sânge, afectează nervii, totul, aşa că moartea survine în câteva secunde. Când băştinaşii şi băieţii de la hipodrom aud strigându-se „mamba”, îşi acoperă faţa şi strigă disperaţi, pentru că dacă sunt muşcaţi, mor în câteva secunde.

 Şi iată că în vedenie era pe stradă. Am privit şarpele acela şi m-am gândit: „Aceasta este!” Şarpele s-a uitat furios la mine, apoi a pornit spre mine. La început a fugit repede, dar încet, încet, a început să tremure şi s-a oprit, pentru că era ceva care l-a ţinut pe loc. Nu putea să mă muşte. Atunci s-a întors într-o altă parte şi a încercat să se apropie de mine din partea aceea. S-a tras puţin înapoi, după care a început să alerge spre mine, dar a încetinit din nou, apoi s-a oprit, s-a scuturat puţin şi s-a dat înapoi. Nu mai putea mişca.

Atunci s-a uitat la prietenul meu şi a mers după el. L-am văzut pe prietenul meu sărind în sus, iar şarpele încerca să-l muşte. M-am gândit: „Dacă-l muşcă, va muri pe loc. Nu-i de mirare că toată lumea este atât de speriată, pentru că dacă eşti muşcat de acest şarpe, vei muri pe loc.” Apoi, mi-am ridicat mâinile în sus şi am zis: „Doamne, ai milă de fratele meu, pentru că va muri, dacă este muşcat de şarpele acela.” Când am spus aceste cuvinte, şarpele s-a uitat din nou la mine, dar atunci am auzit deasupra mea un Glas care spunea: „Ţi s-a dat putere să-l legi!”

„Ce trebuie să fac, Doamne?” L-am întrebat eu.

„Există un singur lucru pe care trebuie să-l faci: trebuie să fii mai sincer! Trebuie să fii mai sincer!” Înţelegeţi?

„Doamne, iartă-mă pentru că nu am fost sincer şi ajută-mă să fiu.” Când mi-am ridicat mâinile din nou spre cer, a venit peste mine Ceva foarte puternic şi m-a ridicat în sus; se părea că tot trupul meu era încărcat cu acel Ceva.

M-am uitat la şarpe, și atunci a încercat să vină din nou spre mine, dar nu putea. L-am privit şi am zis: „Satan, te leg în Numele Domnului Isus Hristos!” Atunci din şarpe a ieşit un fum albastru şi s-a ondulat în sus în formă de „S”, un „S” întors care mai degrabă arăta cam aşa: „&”. Aceasta înseamnă „leagă-l pe acesta şi orice altceva care este inferior lui!”, pentru că el este cel mai rău. Din el a ieşit un fum albastru, iar coada i s-a încolăcit în jurul capului când a făcut acest „S” întors; era un semn care arăta cam aşa: „&” şi însemna că şarpele era mort, iar fratele era liber.

Eu m-am dus, am călcat pe el şi am spus: „Trebuie să aflu mai multe despre aceasta pentru că este o vedenie!” L-am lovit, iar atunci s-a transformat în ceva ce semăna cu mânerul unui urcior de sticlă: s-a făcut ca un cristal solid. Atunci am spus: „Mă gândesc cât de repede s-a făcut aşa. Fumul acela albastru era viaţa care l-a părăsit, şi apoi s-a transformat în sticlă.” Atunci Glasul acela a vorbit din nou şi a spus: „Îl poţi şi dezlega.” Atunci am zis: „Satan, te dezleg!” Când am spus aceasta, şarpele a început să revină la viaţă, împleticindu-se, aşa că am zis: „Te leg înapoi În Numele Domnului Isus Hristos!” Atunci, a ieşit din nou din el fumul acela albastru, apoi s-a încolăcit din nou ca prima dată şi a format mânerul acela ca şi cristalul.

Când şarpele era aşa, Glasul acela mi-a spus: „Ca să poţi face aceasta, trebuie să fii mai sincer decât eşti acum!” Atunci vedenia m-a părăsit, iar eu eram în cameră. După câteva momente am auzit ceasul sunând şi soţia mea s-a ridicat din pat. Voi ştiţi cum este, copii. Spun aceasta deoarece cred că şi în casele voastre este aşa. Unul a zis: „Cu ce mă îmbrac astăzi, mamă? Unde sunt cărţile mele? Ce am făcut?” Ştiţi şi voi cum este. Cu greu te poţi concentra asupra gândurilor tale, pentru că toţi încearcă să se pregătească deodată. Astfel, m-am strecurat în camera de studiu şi am spus: „Doamne Isuse, eu nu înţeleg aceste lucruri. Ce trebuie să  fac? Copiii mă vor chema imediat să-i duc la şcoală. Ce trebuie să fac?” Am privit în jur şi am văzut Biblia, aşa că am spus: „Doamne, dacă mă ierţi…” Eu nu cred în deschiderea Bibliei pentru a lua ceva de acolo, dar uneori Dumnezeu te poate mângâia şi aşa. Astfel, am spus: „Doamne, în situaţia de urgenţă de acum, înainte ca Duhul Sfânt să plece, Îţi spun că nu ştiu ce să fac. Copiii vor pleca într-o oră, vrei să-mi arăţi ceva? Tată ceresc, dacă prin această vedenie ai vrut să-mi transmiţi ceva, îngăduie-mi să ştiu ce este.”

Am luat Biblia şi am deschis-o la întâmplare, iar degetul meu era la 1Corinteni 5.8. Eu hotărâsem să postesc înaintea Domnului. „Să prăznuim (Postul în trup este o sărbătoare cu Domnul. Noi ştim aceasta) dar praznicul nu cu un aluat vechi, nici cu un aluat de răutate şi viclenie, ci cu azimele curăţiei şi adevărului.” (În limba engleză scrie: „…cu azimile sincerităţii şi ale adevărului”). Este exact ceea ce mi-a spus El în vedenie. Dumnezeu este un Judecător drept. ”Veniţi cu azimile sincerităţii şi ale adevărului, acestea fiind Cuvântul.” Atunci am înţeles ce voia să-mi spună Domnul.

Cu ani în urmă, când am văzut Biblia venind de sus, am văzut o mână care a venit din cer şi s-a oprit la Iosua, de unde a subliniat primele nouă versete. Acele versete se refereau la Iosua. Când s-a apropiat de Iordan, Dumnezeu l-a chemat şi i-a spus: „Astăzi voi începe să te înalţ înaintea întregului popor.” Astfel, Iosua i-a dus pe copiii lui Israel, dincolo de Iordan, în ţara pe care le-a împărţit-o după porunca Domnului.

Eu m-am dus în pădure, unde am postit şi m-am rugat. M-am dus la copacul unde am văzut veveriţele despre care v-am spus în alte întâlniri, şi acolo L-am întâlnit. Dumnezeu să mă ajute să trăiesc întotdeauna drept.

Acum voi citi textul meu. Pentru dimineaţa aceasta, am luat ca text, din cartea lui Iosua capitolul 10.12-15. Am doar o oră la dispoziţie. Nu sunt sigur, dar cred că Billy a spus că în dimineaţa aceasta va împărţi numere de rugăciune. El a spus: „Nu sunt foarte mulţi, dar unii oameni vor să te rogi pentru ei.” Dacă este cineva care are număr de rugăciune, să ridice mâna. Este în ordine, este bine.

Ţineţi minte că duminica viitoare vreau să vorbesc despre „Creştinism contra păgânism.” Tot atunci voi spune dacă Domnul mă va călăuzi sau nu pentru un mesaj de Crăciun. Eu aş avea ceva pe inimă, dar vă voi spune atunci.

Acum să începem să citim din Iosua 10.12-15:

„Atunci, Iosua a vorbit Domnului în ziua când a dat Domnul pe amoriţi în mâinile copiilor lui Israel şi a zis în faţa lui Israel: „Opreşte-te, soare, asupra Gabaonului, Şi tu, lună, asupra văii Aialonului!”

  Şi soarele s-a oprit şi luna şi-a întrerupt mersul, până ce poporul şi-a răzbunat pe vrăjmaşii lui. Lucrul acesta nu este scris oare în Cartea Dreptului? Soarele s-a oprit în mijlocul cerului şi nu s-a grăbit să apună aproape o zi întreagă.

N-a mai fost nicio zi ca aceea, nici înainte, nici după aceea, când Domnul să fi ascultat glasul unui om, căci Domnul lupta pentru Israel.

Şi Iosua şi tot Israelul împreună cu el s-au întors în tabără, la Ghilgal.”

Domnul să-Şi adauge binecuvântările Sale la Cuvântul Său. Dacă este voia Domnului, aş vrea să staţi puţin cu mine, fiindcă vreau să iau  un subiect ciudat din citirea acestui text din Scriptură. Aş vrea atenţia şi rugăciunea voastră în acest timp. Titlul meu va fi format dintr-un singur cuvânt: „Paradox.” În primul rând aş vrea să explic ce este un paradox. În dicţionarul Webster găsim că „un paradox” înseamnă „ceva ce este inexplicabil, de necrezut, dar adevărat.” Acesta este paradoxul: ceva ce este în afara raţiunii, care nu se poate întâmpla şi totuşi se întâmplă. Aş vrea să mă opresc câteva minute la acest cuvânt: „Un paradox.” Noi avem multe lucruri despre care putem spune că sunt un paradox. În primul rând vreau să spun că lumea aceasta este un paradox; faptul că încă mai există este un paradox.

Aseară, am vorbit cu fiica mea Rebeca. Ea este la liceu. Eu studiam Scriptura şi i-am spus despre versetul acesta de aici, dar ea mi-a răspuns: „Tati, Iosua chiar a oprit lumea, nu-i aşa?”

„Nu ştiu ce a oprit. Biblia spune că a oprit soarele.”

„Nu a putut opri soarele, pentru că soarele nu călătoreşte.”

„Reflecţia lui călătoreşte de-a lungul pământului, şi el aceasta a oprit.”

„Atunci Dumnezeu a oprit lumea,” a repetat ea.

„Atunci ce se întâmplă cu agnosticii, ce se întâmplă dacă lumea se opreşte şi îşi pierde gravitaţia? Ar cădea prin spaţiu ca o stea căzătoare, în timp ce bucăţi din ea ar cădea timp de sute de miliarde de ani în spaţiu.”

Dar Biblia spune că soarele s-a oprit şi a stat pe loc aproape o zi, iar eu cred aceasta. Este iraţional şi incredibil, dar este adevărul.

Vă rog să-mi spuneţi care este partea de sus a lumii, Polul Nord sau Polul Sud? Cum ştiţi că sunteţi în spaţiu? Voi spuneţi: „Polul Sud este jos, sub noi.” Unii cred că Polul Nord este jos, sub noi. Înţelegeţi? Pământul stă în spaţiu, într-un cerc mic de aer şi se roteşte cu o mie şi ceva de mile pe oră. Sunt douăzeci şi patru sau douăzeci şi cinci de mile în jurul său şi se învârte în douăzeci şi patru de ore, ceea ce înseamnă că face mai mult de o mie de mile pe oră când se învârte în jur; şi nu greşeşte niciodată, ci întotdeauna face totul cu exactitate. El se roteşte la Ecuator, dar nu întârzie nici măcar un minut, ci totul este perfect. Dacă acesta nu este un Paradox, nu ştiu care altul poate fi. Cum se face că toţi aştrii cereşti se sincronizează atât de bine, atât de perfect, încât ştiinţa poate spune cu douăzeci sau treizeci de ani înainte când vor avea loc eclipsele de soare sau de lună, momentul când vor începe şi când se vor termina?

Indiferent cât sunt de bune ceasurile voastre, cât de precise… Am aici unul pe care l-am primit în dar când am fost în Elveţia. Valorează trei sute de dolari americani, dar trebuie reglat în fiecare săptămână. Vedeţi? Nici un ceas, nimic din ceea ce face omul nu este perfect, iar în câţiva ani va dispărea, nu va mai exista. Cu cât trece timpul devine tot mai rău; toate vor trece: bijuteriile îşi pierd valoarea, nu vor mai avea acurateţea lor. Nimic din ceea ce este făcut sau perfecţionat de om, nu este desăvârşit şi nu va dăinui pentru totdeauna. Dar Cel ce susţine această lume este desăvârşit. Cine o controlează?  Voi spuneţi: „Nu ştim cine o controlează şi ce o ţine la locul ei.” Este cu adevărat un Paradox. Noi nu putem spune cum o face Dumnezeu, dar El o face. 

Aşadar, acesta este cel mai important lucru: că El o face. Şi noi ştim că este aşa.

Este incredibil cum stă Pământul acolo sus şi cum se învârte atât de perfect fără să devize deloc de la traiectoria sa. Dacă noi învârtim o minge în aer, nu va efectua nici măcar o singură rotaţie în acelaşi loc.

Mă gândesc că nu demult am fost în deşert, iar unul din cactuşii numiţi cholla, care se agaţă de haine, a ajuns şi pe mine. Îl poţi da jos, dar ai nevoie de ceva pentru aceasta. Acest cactus are nişte spini micuţi pe el. Indiferent cât de bine încercăm să ascuţim un ac, cel mai perfect vârf pe care reuşim să-l facem, va fi tocit comparativ cu spinul unuia dintre acei cactuşi. Şi când te gândeşti, spinul acela este de fapt o frunză înfăşurată foarte strâns. Cum a reuşit natura să ruleze acea frunză atât de strâns şi a ascuţi-o atât de perfect la un capăt, încât nici o maşinărie de-a noastră nu poate obţine acelaşi rezultat? La capătul acestor spini există nişte ţepi mai mici în formă de cârlig de pescuit, care formează un mănunchi; ţepii aceia îi ţine uniţi în acel mănunchi atunci când se desprind de pe cactus. Acesta este într-adevăr un Paradox; este incredibil, dar adevărat.

Aş vrea ca cineva să-mi explice aceasta.

Nu ştiu exact la câte mii de mile depărtare spune ştiinţa că se află Luna faţă de Pământ, dar cum este posibil ca acea Lună, care este atât de departe de Pământ, să controleze fluxul şi refluxul mării? Cum este posibil acest lucru? Cum poate să-l facă? Este un paradox, dar cu toate acestea, noi vedem că se poate. Luna controlează mareea. Astfel, când Luna se depărtează de Pământ, mareea merge cu ea. Dumnezeu a pus Luna peste maree şi a stabilit nişte limite, iar mareea nu poate trece peste graniţa pusă de El, pentru că Dumnezeu i-a zis: „Vezi, poţi veni până aici, dar nu poţi merge mai departe, pentru că am pus străjerul Meu ca să te oprească.”

Deşi se află la câteva sute de mii de kilometri depărtare de Pământ, Luna cheamă mareea, îi stabileşte graniţele şi o controlează. Incredibil! Ce este pe acea Lună? Doar la câteva mile în afara Pământului, dispare gravitaţia, aerul, totul, dar cu toate acestea Luna controlează apele. Ea spune: „Poţi merge până acolo, dar nu ai voie să mergi mai departe, pentru că eu sunt străjerul pus de Dumnezeu. Eu sunt câinele de pază, pus aici ca să nu poţi trece de acest hotar!” Încercaţi să explicaţi acest lucru! Este un paradox cum face Dumnezeu aceasta, şi totuşi o face, deşi nu poate fi explicat.

Când vine iarna, ninge, este frig şi pământul îngheaţă. Noi vedem seminţele acelea care conţin germeni de viaţă, cum cad în pământ, îngheaţă şi pleznesc, iar miezul acela iese afară, germenul acela de viaţă zace în pământ, într-un înveliş de gheaţă care ar ucide orice viaţă. Atunci cum este păstrat şi cum vine la viaţă în timpul primăverii? Nu putem explica acest lucru, este adevărat? Este un Paradox.

Dacă luăm Evrei 11.3, vedem că aici Biblia spune prin apostolul Pavel că „Prin credinţă pricepem că lumea a fost făcută prin Cuvântul lui Dumnezeu, aşa că tot ce se vede n-a fost făcut din lucruri care se văd.” Este un Paradox să fie rostit un Cuvânt şi din acel Cuvânt să ia fiinţă lucruri materiale. Totuşi, lucrurile care se văd au fost făcute din lucruri care nu se văd; lucrurile pe care le vedem sunt Cuvântul vorbit al lui Dumnezeu. Pământul este Cuvântul lui Dumnezeu; copacii sunt Cuvântul lui Dumnezeu; Totul este Cuvântul lui Dumnezeu. Atunci de ce ne-am teme să ne încredem în Acela care a dat un Cuvânt cu o asemenea putere şi autoritate? De ce ne-ar fi frică să luăm acest Cuvânt şi să-L aplicăm pentru noi înşine? El ne arată unde am căzut în necredinţă. Acesta este Cuvântul lui Dumnezeu şi El este cu adevărat un Paradox.

Aş vrea să vă mai arăt un Paradox. Acesta a fost când Dumnezeu l-a chemat pe Avraam şi i-a spus că va avea un copil. El avea o sută de ani, şi Sara nouăzeci, şi totuşi l-au primit, deşi ea era de patruzeci de ani în menopauză, și Avraam era aproape de sfârşitul vieţii  iar  Sara era stearpă, deşi pântecele ei era aproape mort, Dumnezeu a spus că vor avea un copil. Acesta este un paradox.

Întrebaţi un medic dacă este posibil ca o femeie de nouăzeci de ani să mai nască şi să mai crească un copil? Este imposibil! Este incredibil! Dar Sara a făcut-o pentru că aşa a spus Dumnezeu.

Este imposibil să te gândeşti că este posibil ca un Om să stea cu spatele spre un cort, un Străin cu hainele prăfuite, şi să-i spună unui bărbat ce gândea soţia lui care era în cort. Un paradox, ceva incredibil şi totuşi adevărat.

A fost ceva incredibil când Avraam l-a luat pe Isaac, pe singurul său fiu iubit,  şi l-a dus pe vârful muntelui ca să-l aducă jertfă. Când era sus pe munte şi l-a aşezat pe Isaac pe lemne fiind gata să-i ia viaţa, când braţul său cobora în jos ca să-l înjunghie, Ceva l-a prins de mână. Şi când s-a întors, acolo era un berbec cu coarnele agăţate într-un tufiş. Un paradox. De unde a venit berbecul acela? Cum a ajuns acolo, la o sută de mile depărtare de civilizaţie, fără să fie omorât de lei, şacali, câini sălbatici sau de alte fiare? De unde a venit? Cum a ajuns acolo sus pe munte unde nu era nici apă, nici păşune? De ce nu era acolo când Avraam a luat pietrele pentru a construi altarul? El a chemat Numele „IeHoVaH Jireh, adică „Domnul Se îngrijeşte de jertfa Sa.” Este incredibil şi totuşi adevărat, pentru că El este într-adevăr IeHoVaH Jireh. Sunt lucruri incredibile şi imposibile pentru cunoştinţa şi ştiinţa noastră, şi totuşi sunt adevărate; sunt un mare Paradox.

A fost un paradox şi va continua să fie un paradox, când Isus a spus în Marcu 11.22-23:

 „Aveţi credinţă în Dumnezeu!

Adevărat vă spun că, dacă va zice cineva muntelui acestuia: „Ridică-te şi aruncă-te în mare” şi dacă nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ce zice se va face, va avea lucrul cerut.” Este incredibil, dar adevărat. Este un paradox.

Doresc să mă opresc puţin cu exemplele din Biblie şi să vă spun că în dimineaţa aceea, când am stat lângă acel copac, nu erau veveriţe în pădure, dar când acel Glas a vorbit şi a spus: „Spune unde doreşti să fie veveriţele…” Şi chiar acolo… Dumnezeu să mă ajute dacă voi muri înainte de a termina acest Mesaj, dar vă mărturisesc că am îndreptat degetul spre un alun fără frunze şi am spus: „Să fie acolo!” Şi acolo a fost. Incredibil, dar adevărat! El a spus din nou: „Unde vrei să fie următoarea?” Şi eu am zis: „În grămada aceea!”, şi nu am lăsat mâna jos până când nu am văzut-o acolo. „Unde doreşti să fie următoarea?” „Pe butucul acela de pe câmp.” Şi acolo a apărut. Este incredibil.

Într-o dimineaţa, i-am zis soţiei mele: „Scumpa mea, oare mi-am pierdut minţile? Înnebunesc? Ce se întâmplă cu mine? De ce spun lucrurile pe care le spun şi de ce fac lucrurile pe care le fac? Ce mă determină să fac aceasta?”

Eu îi iubesc pe oameni, dar cu toate acestea îi sfâşii. Postesc şi mă rog să scap de aceasta, dar cu cât postesc şi mă rog mai mult, cu atât devin mai tăietor. Este incredibil, dar adevărat. Acesta este adevărul.

Mă gândesc la Hattie Wright. Ea are doi băieţi, şi doresc să mă ierte pentru aceasta, dar erau doi renegaţi care iubeau lumea. Mama lor este văduvă, iar în ziua aceea stăteam în casa ei, şi i-am zis: „Hattie, Domnul Dumnezeu… Tu ai spus ceea ce trebuie.” Eu vorbeam cum El a adus la existenţă acele veveriţe şi am spus că El este IeHoVaH Jireh, iar ea a zis: „Acesta nu este altceva decât Adevărul lui Dumnezeu.” Oh, ea a spus ceea ce trebuia!

Cine este Cel care stă în spatele lunii, a stelelor şi spaţiului, a timpului şi a veşniciei? Zilele trecute am citit şi eu ceea ce a spus fratele Booth. Mă refer la faptul că Irineu a spus că în ochii lui Dumnezeu şi îngerii sunt murdari. Atunci cum suntem noi?  Dar o femeie a spus cuvintele potrivite, iar aceasta L-a determinat pe IaHVeH să spună: „Întreab-o ce doreşte şi va avea lucrul cerut.” Amin. Incredibil, dar adevărat. Chiar acum şi aici avem înaintea ochilor noştri o dovadă vizibilă, fiindcă ea a cerut sufletele fiilor ei, a cerut ca ei să fie creştini, iar Dumnezeu i-a împlinit dorinţa pe loc. Incredibil! Aceasta a fost o minune mai mare decât vindecarea unui bolnav. Aceasta este schimbarea vieţii unui om, a sufletului său, a trupului şi a tot ceea ce este el. I-a schimbat înfăţişarea. Incredibil, dar adevărat. A fost un paradox. Îl vedem pretutindeni.

Avem un paradox şi în zilele lui Noe. Noe era un om obişnuit; el era un profet al Domnului care se ocupa probabil cu agricultura. Dumnezeu i-a zis: „Pregăteşte-te pentru că va ploua din cer,” atunci când nu exista ploaie. Nu plouase niciodată şi nu exista nici o cale să poţi duce apa sus. Biblia spune că nu plouase niciodată pe pământ: nu existau mări şi nu erau ape, dar cu toate acestea, Dumnezeu i-a spus lui Noe să facă o arcă pentru salvarea casei lui. A fost un paradox, dar Dumnezeu a adus ploaia. Neştiinţific, dar a fost un paradox.

A fost un paradox atunci când copiii evrei au hotărât să stea cu Cuvântul lui Dumnezeu, indiferent ce avea să se întâmple, fiindcă împăratul a poruncit să fie încălzit cuptorul de şapte ori mai tare şi i-a aruncat în el. Căldura puternică a cuptorului i-a omorât pe cei care i-au dus până la gura cuptorului, dar cu toate acestea, cei trei au umblat prin cuptor timp de aproape trei ore. Ar fi trebuit să nu mai rămână nici praful de ei, fiindcă viaţa umană care era în ei ar fi trebuit să piară. Dacă cei care i-au condus până la gura cuptorului au pierit, ce ar fi trebuit să se întâmple cu ei? Totuşi ei au trăit în acel cuptor încins, să zicem timp de trei ore, deşi puteau fi şi patru sau cinci ore.

Poate împăratul s-a dus şi a luat prânzul, iar când s-a întors a spus: „Deschideţi uşa cuptorului, fiindcă probabil n-a mai rămas nici cenuşa de cei trei!” Dar când au deschis uşa cuptorului, iată că ei erau acolo vii şi nevătămaţi, plimbându-se prin foc. Incredibil, dar adevărat! De ce? Împăratul a întrebat: „Câţi aţi aruncat înăuntru?” „Trei,” au răspuns slujitorii lui. „Dar eu văd patru!” Aceasta este ceea ce făcea să fie un paradox. „Iar Acela arată ca un fiu de dumnezei.” Acela nu era un fiu de dumnezei, ci era Fiul lui Dumnezeu, dar ei erau închinători la idoli. Oh, Dumnezeu şi Cuvântul Său mare!

A fost un timp când oştirea lui Dumnezeu a devenit laşă şi s-a temut de un om care a stat pe partea cealaltă a unui deal. Ei au lăsat ca un om care avea de trei ori înălţimea lor, să-i batjocorească şi să spună: „Spuneţi că vă încredeţi în Dumnezeul cel adevărat. Dacă este aşa, unul dintre voi să păşească în faţă să se lupte cu mine şi nu vom avea vărsare de sânge!” Vrăjmaşul lui Dumnezeu a împins biserica lui Dumnezeu cu spatele la zid, iar ei au căzut în capcana lui. Se temeau, erau nişte laşi. Dar pe câmp a venit un băieţaş, cu o piele de oaie în jurul trupului, haina unui păstor. Era cel mai mic din toată oştirea şi nici măcar nu era soldat, dar a fost un paradox când Dumnezeu l-a luat chiar pe tinerelul acela care habar n-avea de arta războiului. Biblia spune că avea părul bălai, dar micuţul acela a pus pe fugă oştirea vrăjmaşă. Acesta a fost un paradox. El ar fi putut să folosească oştirea care mărşăluia pe deal. Ei erau slujitorii lui Dumnezeu, de ce să nu meargă să lupte lupta lui Dumnezeu? Dar cu toate acestea, Dumnezeu l-a luat doar pe individul acela micuţ.

Şi aş vrea să vedeţi încă un paradox: David n-a luat o sabie. Saul a încercat să pună armura lui pe David şi să-i dea o sabie în mână, însă bietul copil nici măcar nu putea s-o ţină ridicată. Dar a luat o praştie, o bucată de piele şi două corzi, iar cu ea a învins toată oştirea vrăjmaşului şi a pus-o pe fugă. A fost un paradox cum a putut un băieţel să pună pe fugă o oştire. Este un paradox, dar Dumnezeu este cel ce face aceasta. Cu siguranţă. El este plin de paradoxuri; acesta este felul în care lucrează El. Da, domnilor.

A fost un paradox când Egiptul, care avea o oştire atât de mare şi puternică, a fost biruit. Cuceriseră întreaga lume şi stăpâneau fiecare naţiune, dar Dumnezeu a hotărât să distrugă acea oştire, acea naţiune. Te-ai gândi că El avea să ridice împotriva lor o oştire amorită sau o altă oştire puternică, pe care urma s-o trimită împotriva lor bine echipată şi înarmată; sau să facă o unitate a tuturor denominaţiunilor ca să meargă la luptă împreună, şi desigur, ar fi obţinut o cooperare deplină. Dar Dumnezeu a folosit un paradox: a luat un bărbat de optzeci de ani şi nu a pus în mâna lui o sabie, ci un toiag încovoiat, cu care a înecat oştirea Egiptului în Marea Roşie. Este incredibil ce poate face Dumnezeu, dar acesta este felul Lui de lucrare. El foloseşte întotdeauna un paradox. Vedeţi, El aduce totul la un paradox: a luat toiagul strâmb al unui păstor, în loc să se folosească de o oştire prin care să biruiască naţiunea care conducea lumea.

Oh, singurul lucru pe care-l aşteaptă Dumnezeu acum… Rusia nu înseamnă nimic pentru Dumnezeu, dar El vrea să ia un singur om. El nu are nevoie de organizaţii mari; nu-i trebuie denominaţiuni mari, ci vrea un singur om pe care să-L poată înveli cu Duhul Său. Ce va urma? Un alt paradox. Tot ce are nevoie, este cineva complet predat… Acesta este felul în care procedează Dumnezeu; El foloseşte paradoxuri.

A fost un paradox când Iosafat, marele ostaş al lui Dumnezeu, a stat la poarta cetăţii alături de împăratul căzut, Ahab, şi i-a spus: „N-ar fi bine ca înainte de a merge la această bătălie să cerem sfatul Domnului?”

 Vedeţi? Dacă inima unui om însetează să cunoască voia lui Dumnezeu, înseamnă că trebuie să fie o voie a lui Dumnezeu care să fie făcută cunoscută.

Ahab a răspuns: „Îi am pe toţi predicatorii mei; toţi sunt profeţi şi îi pot chema aici. Voi aduce patru sute de profeţi şi vom afla Cuvântul Domnului.” Dar nu întotdeauna mulţimea sfaturilor aduce siguranţa. Dacă nu este conform Cuvântului, staţi departe de acel lucru. Nu contează cât de mulţi sunt, voi să staţi cu Cuvântul, pentru că Dumnezeu nu poate să-Şi ia Cuvântul înapoi. Ahab i-a adus pe toţi patru sute acolo şi toţi au profeţit la fel spunând: „Mergeţi la luptă, pentru că Dumnezeu este cu voi.” Dar ceva nu era în ordine, iar Iosafat, care era un om al lui Dumnezeu, a ştiut aceasta, aşa că a spus: „Nu mai ai încă unul pe undeva? Doar unul!”

„Oh, mai este unul, dar îl urăsc.”

„Să nu vorbească împăratul aşa.”

Dumnezeu a ales un bărbat care nu era un învăţat; El a ales un renegat, un om dispreţuit şi respins pentru a aduce Mesajul Său la inimile înfometate. În loc să ia toate denominaţiunile împreună, ca să vorbească la fel într-un singur glas, Dumnezeu a adus o singură persoană: un paradox. Dar acel om avea Adevărul, şi s-a dovedit că era Adevărul, pentru că el stătea cu Cuvântul. Acela a fost un paradox.

 Voi ziceţi: „Vrei să spui că nu eşti de acord cu toate aceste biserici?” Dacă ceea ce spun ele nu este în acord cu Cuvântul, nu sunt de acord, oricine ar fi ele. Aşa este. Cuvântul lui Dumnezeu nu va da greş niciodată.

Nu demult am vorbit cu un preot, iar el mi-a zis:

„Domnule Branham, tu încerci să contrazici un principiu al Bibliei. Noi credem în biserică, credem ceea ce spune ea, pentru că Dumnezeu este în biserica Sa.”

„Dumnezeu este în Cuvântul Său,” am răspuns eu, „Şi El este Cuvântul.” Aşa este. Cuvântul.

De aceea, Mica a luat Cuvântul, iar Cuvântul a folosit un paradox pentru a face de ruşine fiecare denominaţiune şi a adus la împlinire Cuvântul slujitorului lui Dumnezeu; El a luat un singur om, dispreţuit, respins şi urât de ceilalţi. Cum adică? Urât de propriul său popor. El nu era comunist sau altceva. Să zicem că era penticostal. Ei bine, grupările penticostale îl urau; nu îl plăceau şi nu aveau nici o legătură cu el. Dar Mica avea Cuvântul lui Dumnezeu, iar Dumnezeu a făcut un paradox din aceasta.

Voi ziceţi: „Dacă toţi cei patru sute erau profeţi şi predicatori, de ce acel grup mare nu a putut spune ceva mai bun decât un singur om? Pare iraţional ca Dumnezeu să facă doar Cuvântul unui singur om să fie adevărat şi al celorlalţi nu.” El a făcut aceasta pentru că Cuvântul acelui om era Cuvântul lui Dumnezeu. Dumnezeu a adus la împlinire cele spuse de profet,  pentru că el stătea cu Cuvântul Său, în timp ce ceilalţi proroceau o minciună.

Da, a fost un paradox când Dumnezeu a luat Cuvântul unui om micuţ şi l-a făcut adevărat, pentru că era Cuvântul Său. Dumnezeu trebuie să stea cu Cuvântul Său, nu cu cuvântul conciliului. Dumnezeu stă doar cu Cuvântul Său. El l-a luat pe Mica în locul predicatorilor şcoliţi, bine instruiţi şi cu renume. Eu n-am nimic împotriva lor, pentru că erau oameni mari şi credeau în acelaşi Dumnezeu în care credea şi Mica. Ei se comportau ca şi cum credeau, dar în realitate nu voiau să ia Cuvântul Lui pentru că voiau să fie renumiţi. Ei voiau să aibă trecere înaintea împăratului, iar orbirea lor i-a făcut să treacă peste Cuvântul adevărat al lui Dumnezeu. Cum putea Dumnezeu să binecuvânteze ceea ce blestemase?

Femeilor şi bărbaţilor, să nu credeţi că fac aceasta ca să fiu răutăcios, fiindcă o fac ca să fiu cinstit. Acesta este adevărul. Cum aş putea spune despre femei:  „În ordine, să le lăsăm să-şi taie părul şi să se îmbrace cum vor, pentru că aceasta nu are nimic a face cu Cuvântul lui Dumnezeu?” Cuvântul lui Dumnezeu spune că are a face. O femeie care face aşa ceva, este o urâciune şi o ruşine, iar Dumnezeu nu va avea niciodată nimic a face cu ea. Indiferent cât de mult vorbeşte în limbi, sare sau strigă, ea nu are încă nimic a face cu Dumnezeu. Bărbaţilor care nu vă puteţi conduce casa, dar încercaţi să fiţi predicatori sau diaconi, cum credeţi că puteţi fi predicatori la amvon pentru a conduce Biserica Dumnezeului celui Adevărat, când vă gândiţi mai mult la tichetul vostru de masă şi la darurile pe care le primiţi, decât la Cuvântul lui Dumnezeu pe care vă este ruşine să-L vorbiţi în faţa femeilor de teamă că nu veţi fi populari? Dumnezeu să aibă milă de sufletul vostru păcătos. Vestiţi Cuvântul lui Dumnezeu aşa cum este!

Ioan a spus: „Iată că securea a şi fost înfiptă la rădăcina pomilor…” Securea este Cuvântul lui Dumnezeu. „…deci orice pom care nu face rod bun va fi tăiat şi aruncat în foc.” (Matei 3.10). Doamne, dă-ne un alt Paradox! De ce Dumnezeu l-a luat pe Ioan Botezătorul, în loc să-i ia pe preoţii din acel timp, care erau învăţaţi? A luat un om care nu a mers nici măcar o singură zi la şcoală. El l-a luat pe Ioan, care a mers în pustie la vârsta de nouă ani şi a fost singur cu Dumnezeu.

Cu câteva zile în urmă am citit ceva despre Conciliul de la Niceea. Acesta a avut loc la mult timp după moartea ultimului apostol al Domnului, a lui Ioan. Unii dintre fraţii bătrâni au mers la Conciliul de la Niceea şi i-au făcut de ruşine pe ceilalţi. Ei au mers acolo îmbrăcaţi în piei de oi şi au stat aşa în faţa împăratului Constantin şi a episcopilor din Roma. Ei erau înveliţi în piei de oaie şi trăiau în pustiu, dar erau profeţii Domnului. Micuţa biserică, partea greacă a mers mai departe, dar partea romană a dat înapoi, ceea ce arată că atunci când faci un compromis, nu poţi fi un slujitor al lui Hristos.

În vremea aceea, biserica era foarte corectă şi avea preoţi şi oameni bine instruiţi, dar Dumnezeu a ales un om care nu avea educaţie, pe care l-a luat din pustie, învelit într-o piele de oaie şi cu părul atârnând pe gât; care nu avea nici un amvon de la care să predice şi nici o biserică de partea lui. Probabil stătea în nămol până la genunchi şi predica: „Împărăţia lui Dumnezeu este aproape!” Dar Dumnezeu l-a ales pe el.

Isus a spus despre el: „Ce aţi ieşit să vedeţi, un om care poate vorbi în toate şcolile şi este frumos îmbrăcat? Astfel de oameni sunt în palatele împăraţilor. Atunci ce aţi ieşit să vedeţi, un profet? El este mai mult decât un profet; el este acela despre care a scris profetul când a zis: „Voi trimite pe solul Meu, care va pregăti calea înaintea Mea.” El era marele predecesor care pregătea calea Domnului.

Acela a fost un paradox. De ce nu a venit el la marea şcoală din Ierusalim? De ce nu a venit la marele preot Caiafa? De ce nu a venit la niciunul din oamenii aceia mari şi învăţaţi, care fuseseră învăţaţi din copilărie, ai căror părinţi fuseseră învăţaţi înaintea lor şi tot aşa din generaţie în generaţie, fiind educaţi şi cu o cultură înaltă? Cu toate acestea, El a luat un om din pustie, care nu a fost probabil nici o zi la şcoală, şi l-a pus acolo la Iordan ca să spună: „Acesta este El!” Un paradox. Incredibil şi totuşi adevărat, dar Dumnezeu a făcut aceasta.

Naşterea din fecioară a Domnului nostru a fost incredibilă. O femeie să nască un copil fără să cunoască un bărbat, dar Dumnezeu a făcut aceasta. Vedeţi, este un paradox. A luat o fată care era logodită cu un bărbat de aproximativ patruzeci de ani. Ea avea în jur de şaisprezece sau optsprezece ani şi era logodită cu acel om care era văduv şi avea patru copii. El a luat această fecioară şi a umbrit-o prin Duhul Sfânt, concepând în pântecele ei un trup care a fost cortul Dumnezeului celui Atotputernic: un paradox.

Cerul nu-L poate ţine. Pământul este aşternutul picioarelor Sale şi cerul este tronul Său, dar cu toate acestea, toată plinătatea dumnezeirii a fost pusă într-un trup, a locuit într-un Om. Oh! Voi puteţi calcula milioane şi milioane de mile în miliarde de ani, dar nu puteţi să-L măsuraţi niciodată pe Dumnezeu. Şi cu toate acestea, un Copilaş care stătea într-o iesle, purta plinătatea dumnezeirii în trupul Său. Un paradox. Marele Dumnezeu care stă undeva dincolo şi controlează o sută de milioane de sori care strălucesc pe planete, care nu are nici început şi nici sfârşit, S-a pus pe Sine însuşi într-un trup născut într-o iesle făcută de om… Apoi, noi mergem afară şi dansăm, bem şi sărbătorim. Dar nu este o sărbătoare, este o închinare. Cum a făcut Dumnezeu aceasta, ca să poată muri în locul păcătosului.

A fost un paradox când un băieţel cu părul cârlionţat şi cu umerii aplecaţi, care nu avea, probabil, nici măcar un metru cincizeci, dar avea şapte şuviţe care îi atârnau pe umeri, s-a întâlnit cu un leu care a răgit spre el. A auzit cineva cum rage un leu? Poate i-aţi auzit într-o cuşcă, dar vreau să vă spun că aceia doar miaună. Ar trebui să auziţi un leu sălbatic care rage cu adevărat! Vor cădea pietrele de pe stâncă şi se vor rostogoli la vale, iar pământul va vibra până la o depărare de o jumătate de milă. Eu nu ştiu de unde vine acel răget.

Oh, într-o zi am văzut un leu! Era un leu mare, galben cu coamă şi a răcnit la un alt leu cu coamă neagră, deoarece îi luase bucata de carne.  O lăsase acolo ca şi cum ar fi spus: „O las aici şi mă duc să beau puţină apă,” după care s-a dus să lipăie puţină apă. Dar când s-a întors, iată că leul cu coama neagră lingea bucata lui de carne. Bătrânul tată s-a oprit, şi-a plecat puţin capul şi a scos un răget. Aş spune că pietrele au început să cadă şi să se rostogolească de pe deal. Oh, vai! Dacă ar scoate un asemenea răget aici, ar cutremura oraşul. Oh, leul este un animal feroce!

Şi iată că un astfel de leu a ieşit înaintea acestui pitic cu părul bucălat, să-l numesc aşa pe Samson, şi a scos un răget puternic. Dar el s-a dus fără frică, l-a apucat cu o mână de-o falcă şi cu alta de cealaltă, şi l-a despicat, după care l-a lăsat acolo şi a mers mai departe. Acesta este un paradox. Ce a cauzat aceasta? Dacă observaţi, înainte ca el să facă aceasta, scrie: „Şi Duhul Domnului a venit peste el.” Aceasta a făcut diferenţa şi astfel, Samson a putut să-l sfâşie cu mâinile goale.

Într-o altă zi, nişte filisteni au venit cu gândul să-l prindă. Samson nu era înarmat şi iată-l înconjurat de o mie de soldaţi. Ei aveau suliţe lungi şi scuturi mari cât o uşă. Gândiţi-vă la aceste scuturi mari din aramă şi la acele coifuri groase făcute tot din aramă, la hainele de zale şi la tot echipamentul lor de luptă făcut din aramă. Aveau suliţe mari, lungi cam până la stâlpul de acolo; poate aveau patru sau cinci metri, cu vârful ascuţit ca un ac. Ei l-au văzut pe piticul acela cârlionţat, care venea din Palestina să-şi vadă iubita, şi au zis. „Iată-l pe individul acela! Să mergem să punem mâna pe el!” Un singur om ar fi putut să-l ia în vârful suliţei, să-l ridice în sus şi să-l scuture puţin, iar el ar fi căzut jos străpuns, fiindcă era un om micuţ.

Unii pictori au încercat să-l deseneze pe Samson cu umeri mari şi puternici, de n-ar încăpea pe uşa aceea să intre în Tabernacol. Dacă ar fi arătat aşa, n-ar fi fost nici o minune să facă acele fapte. Adevărul este că Samson era un om micuţ, dar Duhul Sfânt în el era mare. Înţelegeţi? Am dezonora Scriptura dacă am spune că Samson era un om mare şi puternic, pentru că Dumnezeu ia întotdeauna lucrurile neînsemnate şi ignorate pentru a-Şi face lucrarea. Înţelegeţi? El ia ceva ce este nimic.

Aşadar, micuţul acela mergea liniştit când, deodată, au venit filistenii şi l-au înconjurat cu gândul să-l omoare. Dar Duhul Domnului a venit peste Samson, şi el a luat de jos o falcă de măgar, un micuţ măgar sălbatic, şi s-a întâmplat un paradox. A fost un paradox, cum a luat acea falcă de măgar şi a omorât cu ea acei soldaţi care aveau pe cap acele coifuri de aramă groase de un centimetru. În mod normal, falca aceea uscată de măgar ar fi trebuit să se sfarme în mii de bucăţele la prima atingere de coifurile sau scuturile acelor soldaţi. A fost un paradox când o mie de filisteni s-au năpustit asupra lui Samson, iar el i-a omorât pe toţi. Aceasta s-a întâmplat când Duhul Domnului a venit peste el. Oh, dacă am putea fi şi noi o falcă de măgar în mâna lui Dumnezeu, ar avea loc un alt paradox, pentru că acela a fost un paradox.

A fost un paradox când Isus, Domnul nostru, a luat cinci pâini şi doi peşti micuţi, i-a frânt şi a hrănit cinci mii de oameni,  apoi s-au adunat şi coşuri cu firimituri, bucăţi micuţe pe care unii dintre ei nu au putut să le mănânce. Doar pentru o masă sunt puşi patru sau cinci peşti şi patru sau cinci franzele, dar vedem că acolo nu s-a putut mânca tot, aşa că s-au adunat acele coşuri cu resturi. Oh! Vedeţi? Cum a făcut El aceasta? Este incredibil faptul că un Om a luat cinci pâini şi doi peşti micuţi şi a hrănit cinci mii de oameni, după care s-au adunat coşuri pline  cu firimituri. Este incredibil, dar El a făcut-o. De ce? Pentru că era Dumnezeu. A fost un paradox. Este incredibil, dar El a făcut-o.

Este incredibil, şi niciodată înainte sau după aceea, nu s-a întâmplat aşa ceva. Valurile erau atât de mari încât scufundau corabia, dar un Om a venit pe valuri şi totul s-a potolit. Pot să văd cum valul acela mare şi spumos vine împotriva Lui, dar se loveşte de El şi cade jos, iar El păşeşte mai departe ca şi cum ar merge pe un trotuar. Lăsaţi ştiinţa să încerce să explice cum mergea El pe mare pe timp de furtună. Ce L-a ţinut acolo? Cum a păşit pe ea fără să se scufunde, deşi era adâncă de o jumătate de milă? Când acele valuri mari, cu mult mai înalte decât Tabernacolul acesta, au umplut corabia de apă şi au inundat-o, încât a început să se scufunde, când stâlpii ei principali au cedat şi vâslele s-au rupt, când toate speranţele de a mai fi salvaţi erau pierdute, iată că a venit Cineva păşind pe apă. Cu siguranţă a fost un paradox, a fost incredibil, a fost ceva inexplicabil, dar El a făcut-o. Oh, da! El a făcut-o, a venit umblând pe apă. Este incredibil că Acelaşi… Oh, Doamne, nădăjduiesc că aceasta ne va duce Acasă!

Incredibil, un adevărat paradox a fost şi faptul că Acelaşi Isus din Nazaret, a ales un grup de pescari needucaţi pentru a forma Biserica Sa, în loc să ia preoţii instruiţi şi denominaţiunile din acele zile. A fost un paradox când Dumnezeul care are toată înţelepciunea, a putut merge pe ape, a prefăcut apa în vin, a luat cinci pâini şi doi peşti şi a hrănit cu ele cinci mii de oameni, după care s-au ridicat douăsprezece coşuri pline cu firimituri; cum Acelaşi Dumnezeu care stă în veşnicie, care este atât de strălucitor încât soarele îşi ascunde faţa înaintea Lui; El care este Fântâna înţelepciunii şi a desăvârşirii, a înţelegerii şi a cunoştinţei, Împăratul împăraţilor, a venit jos şi a luat un grup de pescari murdari care nu ştiau nici măcar să-şi scrie numele. A trecut pe lângă acele biserici mari şi educate şi a ales acest fel de oameni pentru a fi Biserica Sa, pentru a fi Mireasa Sa. Este ciudat, nu-i aşa? Era de aşteptat ca El să ia pe cineva învăţat, pentru că El este Învăţătorul; El este Cel care face totul, dar în loc să facă aceasta, a ales nişte pescari simpli pentru a face lucrarea Sa. Foarte ciudat, dar acesta este felul Său de lucrare. Aşa este.

A fost un paradox când Dumnezeu a luat un grup de ignoranţi sau holly-rollers, cum ar putea fi numiţi astăzi, oameni săraci, lipsiţi de bunurile acestei lumi, şi a turnat peste ei Duhul Sfânt în camera de sus, în loc să-L toarne peste marele Sinedriu, unde stăteau toţi teologii, toţi oamenii mari, capii tuturor bisericilor, cei care studiau Scripturile şi au făcut şcoli renumite, oameni bine instruiţi care aşteptau venirea lui Mesia şi spuneau că sunt cei care vor ieşi în întâmpinarea Lui şi vor spune: „Mesia, ai venit jos pe aripile unui vultur, stai aici, pe treptele Templului! Te-am văzut venind din Rai, de pe coridoarele de aur ale cerului. Noi suntem bine instruiţi şi suntem gata să mergem în lucrare. Am fost şcoliţi, avem o diplomă de licenţă, un doctorat şi alte diplome. Toţi suntem bine instruiţi. Iată că stăm aici zece mii de oameni puternici, pregătiţi pentru Tine. Vino, căci Te aşteptăm şi-Ţi zicem: „Vino!””

Dar în loc să facă aceasta, El S-a dus şi a luat un grup de oameni care abia dacă deosebeau stânga de dreapta şi i-a pus în camera de sus ca să toarne Duhul Lui peste ei. Oh, Doamne! În loc să ia marele Sinedriu, El a luat nişte pescari. Nu este ciudat faptul că El nu S-a folosit de educaţia lor? Se pare că lui Dumnezeu în place să facă un paradox din Biserica Sa.

Acelaşi lucru Îl face şi acum: trece pe lângă aceste aşa-zise biserici mari şi pompoase şi pe lângă tot ce există în ele, şi face din Biserica Sa un paradox.

Orice om pe care îl ia în mâna Sa, căruia îi deschide ochii pentru a vedea care este Adevărul şi pentru a-l testa cu Cuvântul lui Dumnezeu în timpul în care trăim, şi pe care îl pune în Trupul Său, este un paradox. Dumnezeu alege astfel de oameni ciudaţi şi face din Biserica Sa un paradox.

Toţi cei care erau în camera de sus au ieşit afară vorbind în limbi şi clătinându-se ca nişte oameni beţi. Femeile, propria Lui mamă şi toţi cei care fuseseră în camera de sus, au ieşit afară şi spuneau cuvinte pe care niciunul din cei prezenţi  nu le-au putut înţelege la început. Nişte limbi ca de foc s-au împărţit şi s-au aşezat câte una pe fiecare din ei. Nimeni n-a înţeles ce făceau ei, fiindcă vorbeau cuvinte neînţelese şi se comportau ca şi cum ar fi fost beţi. Acolo stătea un grup de oameni educaţi, învăţaţi în Scripturi, teologi, dar iată că Dumnezeu a ales să-i lase deoparte cu toată educaţia lor şi a venit, a luat acest grup de oameni care nu ştiau nici Abecedarul, şi a turnat Duhul Lui peste ei, făcând un paradox. Eu cred în paradox. Cu siguranţă.

Dumnezeu să mă ajute. Eu cred Cuvântul. Biblia spune: „Dumnezeu să fie găsit adevărat şi toţi oamenii să fie găsiţi mincinoşi.” (Romani 3.4). Să facem tot ceea ce ne spune Cuvântul, indiferent cât pare de nebunesc, de amuzant sau de ciudat. Staţi cu Cuvântul! Ce vă pasă dacă sunteţi învechiţi sau mai ştiu eu cum?  Staţi cu acest Cuvânt pentru că El este Adevărul. Nu luaţi ceea ce spune cineva, ci luaţi ceea ce spune Cuvântul.

De curând am auzit o povestire şi eu o cred. Într-o după-amiază fierbinte, un frate predicator era în Georgia şi a vizitat un farmacist, care era un frate creştin plin de Duhul lui Dumnezeu. El i-a zis: „Vino să stăm puţin jos şi să bem o coca-cola.” S-au aşezat, iar în timp ce beau sucul, farmacistul i-a zis predicatorului:

„Aş vrea să-ţi povestesc ceva, dar poate nu vei crede.”

„Mai întâi să aud despre ce este vorba.”

„Întotdeauna am încercat să fac ce este mai bine pentru Dumnezeu.” El a fost diacon într-o biserică. „Întotdeauna am încercat să trăiesc conform chemării mele şi să fac ceea ce este bine. Nu am înşelat pe nimeni şi întotdeauna L-am mărturisit pe Domnul peste tot unde am putut. Am încercat să aduc cele mai bune şi mai ieftine medicamente care pot fi cumpărate şi niciodată nu am luat mai mult de la nimeni. Am încercat să fac totul aşa cum am ştiut că este mai bine, ca să-L slujesc pe Domnul, dar vreau să-ţi spun ce mi s-a întâmplat într-o zi. Fiul meu, care studiază ca să devină şi el farmacist era în partea din faţă a farmaciei. Aceasta s-a întâmplat în timpul marii crize. A intrat pe uşă o femeie. Puteai să vezi care era problema ei, fiindcă era însărcinată, deci urma să devină mamă. Ea şi soţul ei erau îmbrăcaţi sărăcăcios. I-au dat fiului meu reţeta, ca să fie completată, fiindcă femeia avea nevoie de medicamentele pe care i le prescrisese medicul. Fiul meu i-a zis: „Aceasta costă atât şi atât.” Atunci viitorul tată l-a întrebat:

 „Cât costă?”

„Atât şi atât,” a repetat fiul meu.

„Domnule, în cazul acesta nu pot plăti această reţetă, pentru că nu am atâţia bani.”

„Du-te pe stradă în jos, ia-o la stânga şi vei vedea că acolo este un loc unde oamenii primesc de pomană. Du-te acolo şi poate ţi se va compensa reţeta ca să poţi obţine medicamentele necesare, fiindcă doamna trebuie să le ia imediat.”

Omul a ieşit din farmacie şi a plecat, dar bătrânul farmacist a auzit cele spuse de fiul său, iar Ceva i-a zis: „Oh, nu face aceasta! Femeia aceea are nevoie de medicamentele acelea.” Atunci s-a gândit: „Acolo jos este un rând mare de oameni şi este greu pentru un om sănătos să stea la acel rând, cu atât mai mult va fi pentru viitoarea mamă aflată în starea aceea.” Şi el a continuat: „Atunci i-am zis fiului meu: „Du-te şi cheamă-i, spune-le să vină înapoi!” M-am grăbit şi eu spre uşă şi am strigat: „Veniţi înapoi! Veniţi înapoi!” Ei au venit înapoi, iar eu i-am zis fiului meu: „Voi completa reţeta şi nu va fi nevoie să plătească nimic.”

Fiul meu mi-a dat reţeta şi eu am completat-o, apoi i-am adus doamnei medicamentele şi i-am spus că nu trebuie să plătească nimic. A fost un lucru bun, pentru că ea avea nevoie de medicamente urgent, iar eu am scăpat fără să-mi fie ceruţi banii pentru ea. În timp ce-i dădeam medicamentele, m-am uitat la mâna ei şi am văzut că avea o cicatrice. M-am uitat din nou şi am văzut că le puneam în mâna lui Isus. Atunci am înţeles ce spunea Scriptura prin cuvintele: „Adevărat vă spun că, ori de câte ori aţi făcut aceste lucruri unuia din aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie Mi le-aţi făcut.” (Matei 25.40).

M-a privit şi m-a întrebat: „Crezi aceasta?”

„Cu siguranţă,” am răspuns eu.

Acel lucru a fost un paradox, dar este adevărat.

Ce spuneţi despre marele Martin din Tours, Franţa? În vremea când era soldat, într-o noapte rece de iarnă venea pe o stradă întunecoasă, iar acolo a văzut un vagabond care stătea jos şi îngheţa de frig. În vremea aceea, el nu era creştin. Oricine a citit istoria Bisericii, a citit şi despre sfântul Martin. Este cel pe care l-am ales ca înger al celei de-a treia epoci a Bisericii, pentru că era urmat de semne şi minuni. În vremea aceea era soldat, iar acolo stătea bătrânul acela întins pe stradă şi îngheţând de frig. Imediat şi-a scos sabia şi-a tăiat mantaua în două şi l-a învelit pe sărmanul om cu ea, iar cu cealaltă jumătate s-a învelit el şi a mers mai departe.

În seara aceea, când s-a întors în camera sa, după ce s-a culcat, a auzit că a venit Cineva în camera sa. Martin s-a ridicat să vadă cine era, şi iată că acolo stătea Isus învelit în jumătatea de manta cu care îl învelise pe bătrânul cerşetor. Aceasta a fost chemarea sa pentru slujbă. Martin a devenit un sfânt, a vorbit în limbi şi i-a învăţat pe ucenicii săi Cuvântul lui Dumnezeu. El a stat cu Cuvântul lui Dumnezeu şi nu i-a păsat ce avea să spună biserica din Roma sau oricare alţii dintre ei. El i-a învăţat pe oameni Cuvântul, a vorbit în limbi, şi-a pus mâinile peste bolnavi, a înviat morţi şi a scos afară dracii. Un prieten bun de-al lui a fost omorât, dar Marin s-a dus s-a aşezat peste el şi curând s-au ridicat amândoi şi au mers mai departe. De ce? A fost un paradox. Cu siguranţă, Dumnezeu a făcut aceasta.

Eu cred în paradoxuri. Da, domnilor. Eu cred din toată inima că ele există. A fost un paradox când dintre oamenii învăţaţi din lume, Dumnezeu a ales să pună cheile Împărăţiei în mâinile unuia care era considerat ignorant şi neînvăţat. Aşa este. Unul din cei mai inteligenţi oameni din lume, în vremea aceea, era marele preot Caiafa; alţii erau împăraţi şi regi, oameni mari şi vestiţi, dar care este cel mai important lucru din lume? Biserica lui Dumnezeu. Vedeţi? Dumnezeu a făcut pământul. El l-a făcut cu un scop: ca să scoată din el o Biserică, o Mireasă. Aceasta este cea mai importantă slujbă din lume.

În lume erau oameni deştepţi, erau regi şi împăraţi, autocraţi şi monarhi, marii preoţi şi oamenii bisericii, şi el ar fi putut lua pe oricine dintre ei, dar a fost un paradox când a chemat un om care nu ştia nici să-şi scrie numele şi i-a spus: „Ţie îţi voi da cheile Împărăţiei cerurilor, şi orice vei lega pe pământ va fi legat în ceruri şi orice vei dezlega pe pământ va fi dezlegat în ceruri.” (Matei 16.19). M-am gândit la aceasta în legătură cu vedenia pe care am avut-o. „Ce vei dezlega sau ce vei lega.” „…orice vei lega pe pământ va fi legat în ceruri şi orice vei dezlega pe pământ va fi dezlegat în ceruri.” Vedeţi? El nu i-a dat aceasta marelui preot Caiafa, ci unui pescar ignorant. Acesta este cu adevărat un paradox.

Îl vedem pe Pavel, un evreu cu nasul coroiat, care mergea plin de aroganţă pe drumul spre Damasc, ca să-i lege pe oamenii care făceau gălăgie și strigau şi să-i arunce în temniţă, făcând astfel un dezastru în Biserică. El a fost martor la uciderea cu pietre a lui Ştefan şi a păzit hainele celor ce făceau aceasta. Era o persoană care inspira groaza. Şi atunci cum a putut să aleagă Dumnezeu un astfel de om? Bătrânii bisericii s-au adunat şi au spus: „Vom alege pe cineva ca să ia loc în slujba şi apostolia aceasta, din care a căzut Iuda, ca să meargă la locul lui.” (Fapte 1.25). Pe cine au ales ei? Pe Matia. L-au ales prin tragere la sorţi, dar el nu a făcut niciodată nimic. Părea a fi un om drept, dar Dumnezeu l-a ales pe cel mai rău şi mai capricios om din ţară, pentru a lua locul lui Iuda. Un paradox, dar aceasta este ceea ce face Dumnezeu. Un paradox.

A fost un paradox când acest bărbat lipsit de evlavie, cu capul sus, capricios, rău şi demn de dispreţ, a pornit într-o zi spre Damasc, ca să-i lege pe creştini şi să-i pună în temniţă, dar la un moment dat a fost lovit de o Lumină şi trântit jos. Când a privit în sus, iată că acolo stătea Stâlpul de Foc, iar un Glas care vorbea din acea Lumină, i-a zis: „Saule, Saule, pentru ce Mă prigoneşti?” A fost un paradox când el L-a putut vedea, iar restul nu L-au văzut. Vedeţi?

Cineva a spus: „Oh, eu nu am văzut niciodată acest Stâlp! Nu există aşa ceva acolo, nu se poate. Aşa ceva este greşit!” Ei spun despre aceste lucruri: „Eu nu cred în aşa ceva!” Nu, sigur că nu cred. Dar acolo sunt oameni care pot să-L vadă. Dacă nu poţi să-L vezi, eşti orb; nu Îl poţi vedea.

Cu câţiva ani în urmă, un individ mi-a spus:

„Pavel a lovit un om cu orbire. Dacă sunt de la diavolul, loveşte-mă cu orbire.”

„Nu trebuie să fac aceasta,” i-am răspuns eu, „pentru că tu eşti deja orb. Ai cel mai rău fel de orbire. Înţelegi? Ana din Templu a putut să vadă mai departe decât tine, deşi era oarbă fizic.”

El era orb duhovniceşte. Cu siguranţă. Acesta a fost un paradox. A fost un paradox când ceea ce făcea Dumnezeu a fost numit erezie: tot acest zgomot, strigătele, laudele aduse lui Dumnezeu, vorbirea în limbi, oamenii care sunt dispreţuiţi şi respinşi, numiţi idioţi şi eretici; a fost un paradox când Dumnezeu, marele Tată al tuturor, Tatăl Domnului nostru Isus, a ales un grup de eretici ca să aducă salvarea acestei Biserici, în loc să aleagă ecleziastici bine învăţaţi teologic. Este un paradox.

Cu puţin timp în urmă, am fost în Washington sau în Oregon, iar acolo au venit doi reporteri mici, cu ţigările în mână. Ei voiau să mă înregistreze şi tot spuneau una sau alta. Unul dintre ei, m-a întrebat:

„Eşti un holly-roller?”

„Nu,” am răspuns eu, „Nu m-am învârtit niciodată, dar cred că dacă El mi-ar spune să fac aceasta, aş face-o.”

Am mers mai departe, iar o doamnă a comentat ceva, aşa că i-am zis:

„Lasă-mă să-ţi spun ceva, doamnă: scrie ce doreşti să scrii, fiindcă eşti catolică.”

„Aşa este, de unde ai ştiut aceasta?”

„De unde am ştiut şi lucrurile pe care le-am spus pe platformă. Înţelegi? Tu şti catolică. Du-te mai departe şi scrie ce ai de scris, dar te avertizez acum: dacă scrii aceasta, în treizeci de zile vei sta pe marginea unui drum, cu gâtul tăiat de sticla de la propria ta maşină, strigând după ajutor şi gândindu-te la mine.”

„Nu eşti irlandez?”

„Ba da.”

„Voi nu aţi fost catolici?”

„Poate cei dinaintea mea,” am răspuns eu.

„Ce crede mama ta despre faptul că procedezi aşa, despre felul în care faci lucrurile?”

„Am botezat-o în Numele Domnului Isus Hristos şi a primit Duhul Sfânt. Acum, dacă vrei să continui aşa, îmi vei da numele tău, iar dacă nu se va întâmpla cum ţi-am spus, după treizeci de zile, du-te şi scrie în ziar că sunt un profet fals. Du-te mai departe şi scrie.”

„Urăsc să mă gândesc că atunci când voi ajunge în Rai, un grup de oameni ignoranţi, ca cei de aici, vor veni la întâlnirea de acolo şi vor conduce cerurile.”

„Nu vei avea multă durere de cap, pentru că dacă nu te vei răzgândi şi nu îţi vei schimba calea pe care mergi, nu vei ajunge acolo. Înţelegi? Dar ei vor fi acolo, pentru că aşa a ales Dumnezeu.”

Este un paradox că Dumnezeu i-a ales pe cei ignoranţi pentru aceste lucruri. Înţelegeţi? Dumnezeu a ales să aducă salvarea în lume prin astfel de oameni care sunt diferiţi de învăţaţii lor şlefuiţi şi pregătiţi la nivel înalt, teologi şi alte lucruri.  Dumnezeu a ales să treacă pe lângă aceştia, a luat un grup de ignoranţi, i-a ridicat, a pus Mesajul Său în ei, aşa cum a procedat cu Ioan şi cu restul, cu Petru şi cu restul, şi i-a trimis afară să predice Evanghelia. În felul acesta a adus la suprafaţă Biserica Sa, i-a salvat şi i-a adus la Viaţă. Înţelegeţi? El i-a lăsat pe aceşti mari şlefuiţi să meargă pe drumul lor. Oh, vai, cu siguranţă este ceva!

Domnul a ales oameni ignoranţi şi neînvăţaţi, în locul celor  educaţi şi învăţaţi, pentru a fi Mireasa Sa. Vă puteţi imagina un bărbat care-şi alege mireasa? Am vrut să spun ceva aici, dar nu am timp. Deci, Dumnezeu Şi-a ales Mireasa dintr-un grup de oameni ca aceştia, iar dacă cineva spune că nu este adevărat, dovedeşte că nu cunoaşte Scriptura. Aşa este. Citiţi Biblia şi veţi vedea că este exact aşa.

A fost un paradox când Dumnezeu i-a ales pe ignoranţi pentru a aduce predicarea sub inspiraţie în locul teologilor bine şlefuiţi. El a ales un om care nu are multe cunoştinţe, care spune fraze incorecte gramatical, care nu poate pronunţa cuvintele şi alte lucruri de felul acesta. Totuşi, Dumnezeu i-a ales pe aceştia, în loc să-i ia pe marii învăţaţi şlefuiţi, care pot pronunţa cuvintele corect şi vorbesc corect. A fost voia Lui să-i ia pe cei ignoranţi ca să predice sub inspiraţie, pe nişte oameni care nu cunoşteau nici Abecedarul. El a fost mulţumit să ia acest fel de oameni pentru a câştiga suflete prin ei, în timp ce înşelătorii şlefuiţi sunt doar nişte orbi care conduc alţi orbi. Acesta este un paradox adevărat. Oh, Cuvântul este atât de plin de paradoxuri! Am aici o mulţime de texte pe care trebuie să le omit.

Este adevărat că bisericile sclipesc şi lucesc prin teologia lor şlefuită, în timp ce Împărăţia străluceşte prin umilinţă, prin cei săraci şi umili. Evanghelia nu sclipeşte, ea străluceşte. Aurul fals sclipeşte, dar aurul adevărat străluceşte. Există o diferenţă între a luci şi a străluci. Noi ştim aceasta. În timp ce bisericile mari sclipesc prin oamenii lor şlefuiţi, prin faptul că au scaune frumoase, crucifixuri pe toţi pereţii, cele mai mari şi mai frumoase clădiri şi edificii, turle mari, Împărăţia este undeva jos, pe o alee micuţă, strălucind prin gloria lui Dumnezeu şi umplând inimile celor smeriţi; Dumnezeu lucrează cu ei, vindecând bolnavii, înviind morţii, scoţând dracii afară,  în timp ce îi lasă pe ceilalţi să treacă pe lângă toate acestea.

Să nu uitaţi aceasta! Cu puţin timp în urmă, într-un oraş a avut loc o adunare la care au participat şi unii fraţi de aici. Ei au avut acolo un teolog despre care se spunea: „El are mesajul zilei pentru oameni.” A studiat două sau trei săptămâni subiectul, ceea ce este în ordine. Când a păşit în faţă, nu avea nici măcar o scamă pe haine, era îmbrăcat cu cele mai fine haine şi a păşit pe platformă cu pieptul scos şi cu materialul pentru mesajul său. A predicat cu adevărat mesajul orei care nu putea fi atins decât de intelectuali. Oh, cum şi-a scos pieptul în afară şi a folosit numele doctorului Cutare de la o anumită şcoală vestită! Era atât de bine şlefuit în seminar şi de pregătit, încât a prezentat o adevărată operă de artă de psihologie în faţa oamenilor. S-a spus: „A fost minunat,” dar pentru creştinii care stăteau acolo, asemenea celor care au participat la Conciliul de la Niceea,  acest discurs numai a întristat Duhul. Oh, cu siguranţă a fost o operă de artă! Da, domnilor. A fost cât se poate de şlefuit, dar oamenii care erau umpluţi cu adevărat cu Duhul Sfânt, au spus: „Ce este aceasta?”, pentru că Duhul Sfânt nu era acolo ca să susţină cuvintele lui.

Astfel, când a coborât de pe platformă, el avea capul plecat fiindcă a înţeles că nu mersese prea bine. Era de la o altă şcoală şi vorbise în faţa penticostalilor. Aşadar, când a coborât de pe platformă, avea aripile lăsate în jos. Acolo era un sfânt bătrân şi înţelept. El s-a întors spre un bărbat de alături şi i-a zis: „Dacă ar fi urcat acolo sus cum a coborât, ar fi coborât cum a urcat.” Aceasta este. Dacă ar fi păşit acolo sus în umilinţă, probabil ar fi venit jos în glorie. „Dacă ar fi urcat acolo sus cum a coborât, ar fi coborât cum a urcat.” Un paradox.

Înainte de a chema rândul de rugăciune, aş vrea să vă mai spun câteva lucruri despre paradox. Vedeniile profeţilor din vechime sunt încă paradoxuri; sunt de necuprins. Cine poate explica, cum un om a putut vorbi despre autovehicule, care fără cai, ce aleargă ca fulgerele pe autostrăzi, unele după altele. (Naum 2.4). Cum a fost posibil ca profeţii Vechiului Testament să vadă mai dinainte anumite lucruri şi să le vestească mai dinainte? Ei au fost ridicaţi sus, de puterea lui Dumnezeu, au văzut lucruri din anii care urmau să vină şi le-au spus mai dinainte cu o precizie desăvârşită. Explicaţi aceasta. Este un paradox.

Şi vreau să vă mai spun ceva. Convertirea mea a fost un paradox. Spun aceasta cu dragoste şi respect. Părinţii mei sunt plecaţi deja. Toţi strămoşii mamei mele au fost păcătoşi, vânători şi oameni ai munţilor. Toţi strămoşii tatălui meu au fost beţivi, contrabandişti, jucători la jocuri de noroc, trăgători cu arma, şi s-au omorât unii pe alţii, aşa că majoritatea dintre ei au murit cu papucii în picioare. Nu a existat nici măcar o fărâmă de religie în ei. Şi totuşi, ce a fost Lumina care a venit în dimineaţa când m-am născut în coliba aceea? Este aceeaşi Lumină pe care o puteţi vedea în fotografia de pe peretele de acolo. Ce este Aceasta? Ceva diferit. Dacă puneţi un bob de grâu în pământ, va răsări tot un bob de grâu; dacă puneţi porumb, va răsări porumb, iar dacă puneţi un scaiete, va răsări un scaiete. Acesta este un paradox, şi fiecare dintre voi poate spune acelaşi lucru despre sine. Toţi aţi trăit un paradox când L-aţi întâlnit.

Aici este un alt paradox. Cum am putut să predic aproape treizeci de ani, Cuvântul Său, şi totuşi să mă gândesc cu frică la plecarea Dincolo? Cum este posibil? Am predicat de când eram doar un băieţandru, iar acum am aproape cincizeci şi doi de ani, şi totuşi mă gândeam cu frică… Ştiam că sunt salvat, dar apoi mă gândeam cu frică la plecare. Iată însă că dragostea lui Dumnezeu a venit într-o dimineaţă în camera mea, m-a ridicat sus şi m-a dus într-un loc în care sunt cei salvaţi. Un paradox.

 Ce este Lumina din fotografia aceea? De unde a venit? De ce este aici? Ştiinţa nu o poate nega. Ce este Lumina care este prezentă în adunări, cercetează inimile oamenilor şi le spune: „Ai făcut cutare lucru… Eşti aici pentru aceasta sau pentru aceea…”? Este incredibil pentru lumea ştiinţifică.

Noi ştim ce este telepatia. Telepatia este citirea gândurilor sau dacă cineva spune ceva şi tu poţi spune acelaşi lucru. Dar când vedeţi că El vine şi vă spune lucruri care se vor întâmpla în viitor, trebuie să punem telepatia deoparte. Este incredibil că Dumnezeu face în aceste zile aceste lucruri, aşa cum a promis. Este incredibil, dar adevărat; este un paradox. Dumnezeul care a făcut întotdeauna paradoxuri, este Acelaşi şi astăzi, fiindcă El Îşi ţine întotdeauna Cuvântul. Ştiinţa nu poate nega acest lucru, pentru că aparatul de fotografiat l-a dovedit. Este un paradox; este Dumnezeu.

În Exod 13 citim că Dumnezeu le-a dat copiilor lui Israel, Paştele. Noi ştim că Israel este un tip pentru biserica de astăzi, astfel, aşa cum ei au călătorit în mod natural, fireşte, noi călătorim duhovniceşte. Ne vom ocupa de aceasta duminica viitoare. Ţineţi minte că acolo este totul. Înţelegeţi?

Aşa cum ei au călătorit fireşte şi Dumnezeu era cu ei, Biserica stă în locurile cereşti, în Hristos, şi merge prin lucrurile duhovniceşti, având stăpânire asupra tuturor lucrurilor; totul este sub picioarele ei. Aleluia! Da, domnilor! Ei au avut în mijlocul lor Stâlpul de Foc, o Lumină pe care o urmau. Oriunde mergea acea Lumină, mergeau şi ei după ea, o urmau pretutindeni. De atunci, au trecut mii şi mii de ani, dar Ea este încă vie. Un paradox. El este Acelaşi ieri… Este aici ca Martor şi împlineşte Scripturile, dar nu din pricina noastră, ci pentru că Dumnezeu a făgăduit aceasta, fiindcă Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci. Moise „socotea ocara lui Hristos ca o mai mare bogăţie decât comorile Egiptului, pentru că avea ochii pironiţi spre răsplătire.” (Evrei 11.26). Şi ce a fost Hristos care a mers înaintea lui? O Lumină, un Stâlp de Foc. El a spus: „Eu vin de la Dumnezeu şi Mă întorc la Dumnezeu.”, şi a făcut aceasta. „Peste puţină vreme, lumea nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veţi vedea, pentru că voi fi cu voi, chiar în voi, până la sfârşitul veacului.” Chiar şi la sfârşitul veacului, El va fi acolo. Iată.

După moartea, îngroparea şi învierea Sa, Pavel L-a întâlnit pe drumul către Damasc. Vedeţi, El S-a întors înapoi în acel Stâlp de Foc. Au trecut aproape două mii de ani de atunci şi iată-L aici, nu în denominaţiuni, nu în mijlocul unui grup de învăţaţi şlefuiţi din acele zile, ci în grupul acela mic de sărmani şi umili. Un paradox. În lume sunt mii de oameni care Îl iubesc şi cred în El, iar aceasta este pentru a se împlini făgăduinţa Vechiului şi Noului Testament. Aceasta este! Un paradox. A fost un paradox când Dumnezeu a promis că va da Împărăţia unei turme mici şi nu unei mari biserici organizate. „Nu te teme, turmă mică, pentru că Tatăl vostru vă dă cu plăcere Împărăţia.” (Luca 12.32). Este un paradox.

Într-una din aceste zile, va fi un paradox când va veni Isus; cei morţi în Hristos vor învia, cel muritor va deveni nemuritor şi va avea loc răpirea Bisericii Mireasă.

În acest timp de Crăciun, oamenii fac cumpărături, dansează, beau şi sărbătoresc ceva despre care nu ştiu nimic, aşa cum au sărbătorit ziua de naştere a lui Washington sau Lincoln. Ei Îl au încă pe Dumnezeu într-o iesle, deşi nu mai este acolo. Isus Hristos S-a ridicat din morţi şi este viu, trăieşte printre noi şi dovedeşte că este acelaşi Dumnezeu care a venit de-a lungul epocilor, începând din ziua de Rusalii. Acelaşi Dumnezeu care l-a întâlnit pe Pavel pe drumul Damascului. Pavel a fost mesagerul lui Dumnezeu pentru neamuri, şi aşa cum timpul neamurilor a început prin vizita Stâlpului de Foc, se va încheia la fel.

Împărăţia neamurilor, a lumii, a început cu o mustrare dată printr-o limbă necunoscută, în zilele împăratului Belşaţar, şi se sfârşeşte la fel. Astfel, în zilele din urmă, Duhul Sfânt va fi turnat peste Biserica dintre neamuri, pentru a mustra naţiunile lumii printr-un scris de mână pe perete, fiindcă El Şi-a pregătit Biserica, Şi-a pregătit poporul, iar ei Îl aşteaptă să vină. Aceasta este răpirea. Astfel, atunci când va suna trâmbiţa, vor învia cei morţi în Hristos, iar noi, cei care vom fi în viaţă vom fi transformaţi. Noi nu o vom lua înaintea celor adormiţi, ci mai întâi vor învia ei, apoi toţi împreună, vom merge să-L întâlnim pe Domnul în văzduh. Va fi un paradox când, într-una din aceste dimineţi, se vor deschide mormintele şi morţii din ele vor ieşi afară; când cei care sunt în viaţă, vor fi schimbaţi la o clipire de ochi, după care se vor înălţa împreună în văzduh, ca să-L întâmpine pe El.

Totul este un paradox. Dumnezeu mişcându-Se  printre copiii Săi este un paradox. Credeţi aceasta? (Adunarea spune: „Amin!”). Să ne plecăm capetele pentru un moment de rugăciune.

Doamne, timp de mai mult de o oră, o oră şi zece minute, am stat aici şi am vorbit despre evenimentele trecute şi viitoare, cum le-a împărţit Duhul Sfânt într-un mod atât de minunat, arătând astfel că Dumnezeul cerurilor trăieşte şi face aceleaşi lucrări pe care le-a făcut şi în vechime. Aceleaşi minuni şi aceeaşi putere care a fost peste Biserica de la Rusalii, peste Ana şi Agab, prorocii Noului Testament din acea zi, care l-au corectat chiar şi pe Pavel. El a avut necazuri pentru că nu l-a ascultat pe Agab. Cu toate că Pavel era un apostol al Domnului, Agab a avut Cuvântul Domnului şi l-a avertizat să nu meargă într-un loc, Dar Pavel a fost hotărât să meargă şi a dat de necaz. Tată, noi dăm de necaz întotdeauna când nu ascultăm de Cuvântul lui Dumnezeu. Noi vedem că acelaşi Dumnezeu care a fost cu fraţii de la început, este şi cu noi astăzi. Îl vedem în fiecare manifestare, şi este un paradox, Doamne. Lumea priveşte, dă din cap şi spune că nu este nimic, dar credinciosul Îl acceptă şi Îl urmează pentru că ştie că este Dumnezeul cel Viu.

Tată, dacă în dimineaţa aceasta este printre noi cineva care nu este credincios, Te rugăm să îngădui ca acesta să fie ceasul în care va crede. Oh, Doamne, fă aceasta în inima fiecărei persoane care se află aici şi care nu-L cunoaşte pe Hristos ca Salvator personal; fă ca acesta să fie ceasul în care vei face un paradox înaintea lor. Numai Tu ai făcut ca un păcătos nenorocit şi josnic, care prin natura sa este un păcătos, zămislit în păcat şi crescut în nelinişte, care a venit în lume prin minciună, să poată fi salvat prin neprihănirea Fiului lui Dumnezeu.  Tată, fă ca în inimile celor care stau în dimineaţa aceasta aici şi nu Te cunosc ca Salvator personal şi ca Împăratul care vine, să aibă loc un paradox şi să Te primească chiar acum.

De asemenea, Te rugăm să-Ţi aminteşti, Doamne, de cei care sunt bolnavi şi neputincioşi. Oh, Doamne, vindecă fiecare persoană bolnavă şi neputincioasă! Îngăduie-le să vadă că Dumnezeu mai face şi astăzi paradoxuri, pentru cei care vin să se întâlnească cu Cuvântul Său.

Noi ştim că Cuvântul Său este un paradox. Când El făgăduieşte ceva ce pentru lume este imposibil, ceva ce ei nu pot explica fiindcă este peste puterea lor de înţelegere, inima simplă va lua acel Cuvânt şi Îl va primi în adâncul ei, iar atunci acel Cuvânt va produce faptele vii ale acelei făgăduinţe, împlinind-o. Oh, Îţi mulţumim pentru că mai există oameni simpli care cred acest Mesaj! Noi nu căutăm o împărăţie în care vor stăpâni puterile atomice,  ci căutăm Împărăţia în care Hristos va stăpâni pe acest pământ, în puterea şi măreţia păcii şi a gloriei; nu căutăm o împărăţie în care trebuie să apăsăm pedalele maşinii şi să zburăm în aer cu aeronave, ci căutăm Împărăţia în care vom sta în jurul tronului Dumnezeului celui Viu, şi Îl vom vedea pe Cel care a fost străpuns pentru păcatele noastre şi zdrobit pentru fărădelegile noastre; pedeapsa care ne dă pacea a fost peste El şi prin rănile Lui suntem vindecaţi.

Doamne, inimile noastre Îţi sunt recunoscătoare pentru că acest paradox a venit la noi, şi dorim ca în acea zi să ajungem Acolo şi să stăm împreună cu El. Dă-ne aceasta, pentru că Te rugăm în Numele lui Isus.

În timp ce stăm cu capetele plecate, mă întreb dacă în audienţa din dimineaţa aceasta este cineva care doreşte să fie amintit în rugăciune şi spune: „Doamne Dumnezeule, îmi ridic mâna spre Tine. Fratele Branham va vedea mâna mea ridicată şi Te va ruga să îngădui ca în inima mea să aibă loc un mare paradox, astfel încât să-L întâlnesc pe Hristos în botezul Duhului Sfânt şi în puterea învierii Sale.”

Dumnezeu să vă binecuvânteze pe fiecare dintre voi. Aceasta este bine. „Vreau să-L întâlnesc pe Dumnezeu.” Dumnezeu să fie cu voi. „Îl voi întâlni şi în viaţa mea va avea loc un mare paradox. Voi fi umplut cu puterea şi cu gloria Lui; mila şi îndurarea Sa mă vor însoţi în toate zilele, iar într-o zi voi fi inclus în paradoxul care va veni…”

Din profeţii din vechime a mai rămas doar praful; şi la fel, din martirii care au fost mâncaţi de lei şi prigoniţi pe tot pământul, dar cu toate acestea, Isus va ridica din nou trupul lor. Aceasta dovedeşte că El este învierea. Când a luat puţină tină în mâinile Sale şi a pus-o peste ochii acelui orb care nu văzuse niciodată, prin aceasta a arătat că omul este făcut din ţărâna pământului, iar omul a primit vederea ca să-L poată vedea pe Creatorul care l-a creat.

Dacă Dumnezeu nu are intenţia să învie morţii, de ce a mai devenit carne, asemenea nouă, şi S-a dus în mormânt ca să învie din nou? De ce S-a înviat pe El însuşi, dacă nu există o înviere a morţilor? Oh, să nu mai fim copii la minte, ci să fim bărbaţi şi femei, oameni născuţi din Duhul, şi să-L credem pe Dumnezeu din toată inima noastră! Mai este cineva care vrea să ridice mâna înainte de a începe să ne rugăm? Dumnezeu să vă binecuvânteze, fraţilor. Da.

Tată ceresc, îi aducem la Tine pe cei care au ridicat mâna. Într-un fel sau altul, Duhul Sfânt  Şi-a făcut cale până jos, în inimile lor şi le-a zis: „Tu nu eşti aici numai ca să mănânci, să bei, să dormi şi să munceşti, iar apoi să te întorci din nou să mănânci, să bei şi să dormi, ci eşti aici ca să fii un fiu sau o fiică a lui Dumnezeu; eşti aici ca să-ţi ocupi locul în Hristos, iar Eu sunt aici ca să vă chem în dimineaţa aceasta la Viaţă.” Tată, prin rugăciune, care este singura armă pe care o cunosc, îi aduc înaintea Ta, şi îl mustru pe acest vrăjmaş care-i ţine departe de Tine. Prin credinţă, pun sângele lui Isus Hristos între vrăjmaş şi ei, ca să aibă parte de experienţa marelui paradox de a primi Duhul Sfânt şi de a avea Viaţa veşnică. Noi vedem că singura cale care există ca să trăim veşnic, este să avem în noi Viaţa lui Dumnezeu; atunci avem cu adevărat Viaţa veşnică. Dă-ne aceasta, Tată, şi îngăduie ca acest lucru să se întâmple cu fiecare dintre cei care au ridicat mâna. Poate sunt unii care nu au avut curaj să ridice mâna, dar dă-le şi lor aceasta, Tată, fiindcă sunt ai Tăi şi Ţi-i încredinţez în Numele lui Isus Hristos.

Tată, acum se va forma rândul de rugăciune, de aceea Te rog să ne dai şi în dimineaţa aceasta un paradox. Îngăduie ca marea putere a lui Dumnezeu să vină jos şi să facă ceea ce ai făgăduit Tu. Te rog în Numele lui Isus, să Te înduri şi să răspunzi la cererile oamenilor. Amin.

Acum aş vrea să vă aşezaţi cu toţii pentru un moment. Cine are număr de rugăciune? Billy a venit în dimineaţa aceasta, aşa cum a promis, şi a împărţit numere de rugăciune. A spus că nu au fost prea multe. Aş vrea să ridicaţi mâinile toţi cei care aţi primit numere de rugăciune. În ordine. Mă întreb dacă cei care au numere de rugăciune, pot să se ridice şi să vină aici?  Unde eşti, Billy? În ordine. Stai acolo.

Să ne rugăm cu toţii; să venim în faţa Dumnezeului nostru. Să cântăm cu toţii, lin, împreună cu sora Arnold care ne va acompania:

Crede numai, crede numai,

Totul e posibil, crede numai.

Crede numai, crede numai,

Totul e posibil, crede numai.

Să citim Marcu 11.21-24: „Petru şi-a adus aminte de cele petrecute şi a zis lui Isus: „Învăţătorule, uite că smochinul pe care l-ai blestemat s-a uscat.”

Isus a luat cuvântul şi le-a zis: „Aveţi credinţă în Dumnezeu!

Adevărat vă spun că, dacă va zice cineva muntelui acestuia: „Ridică-te şi aruncă-te în mare” şi dacă nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ce zice se va face, va avea lucrul cerut.

De aceea vă spun că, orice lucru veţi cere, când vă rugaţi, să credeţi că l-aţi şi primit, şi-l veţi avea.”

Odată, când ei nu puteau înţelege Cine era El, Isus le-a zis: „Dacă nu fac lucrările Tatălui Meu, să nu Mă credeţi.

Dar, dacă le fac, chiar dacă nu Mă credeţi pe Mine, credeţi măcar lucrările acestea, pentru că ele mărturisesc despre Mine.” (Ioan 10.37-38).

În dimineaţa aceasta am adus mesajul: „Un paradox.” Paradoxul este ceva incredibil, imposibil, dar adevărat. Aşa spune dicţionarul Webster. „Ceva ce este incredibil, care nu poate fi înţeles, un mister.”

Isus a făcut lucrările Tatălui Său pentru că Tatăl era în El. Aşa au fost făcute lucrările, pentru că Tatăl era în Fiul. Credeţi aceasta? (Adunarea spune: „Amin”). Era în El; El era Dumnezeu arătat în trup. Credeţi aceasta? Dumnezeu Tatăl, care era Tatăl lui Isus Hristos, marele Duh Sfânt, locuia în plinătatea puterii Sale în Isus Hristos, care a fost Templul lui Dumnezeu; El Şi-a făcut un trup de carne şi a locuit pe pământ, reprezentând Cuvântul. Isus a fost Cuvântul. Biblia spune aceasta în Ioan 1. Fiţi atenţi! Cuvântul a fost invizibil până când S-a făcut trup, iar atunci a devenit vizibil. Prin Jertfa Sa de la Calvar şi învierea Sa, El Şi-a pus Biserica în Împărăţia Sa, pentru ca Dumnezeul cel invizibil să poată veni să locuiască în om şi astfel să facă Cuvântul vizibil. O, vai! Îmi doresc să am şi eu aceasta. Dacă aţi putea vedea, prieteni, că Dumnezeul cel invizibil este făcut vizibil. Ascultaţi! Să ne oprim puţin la aceasta.

Întotdeauna mi-am dorit să vin într-o biserică, am tânjit să văd o biserică în care aş putea să intru pe uşa din spate sau pe cea din faţă, să privesc audienţa şi să văd o biserică desăvârşită în care totul este în ordine. Acolo nu ar mai putea sta păcatul, pentru că Duhul Sfânt l-ar scoate imediat în careu. Înţelegeţi? Pur şi simplu n-ar putea sta acolo. Ar fi ca în cazul lui Anania şi Safira. În grupul acela nu ar fi nici un păcat. Nu, domnilor. Duhul Sfânt ar vorbi imediat (Fratele Branham pocneşte din degete). Indiferent cât ar fi de mic sau cum ar fi, Duhul l-ar descoperi imediat. Oh, să văd femei şi bărbaţi care stau acolo sub puterea Duhului Sfânt, a Duhului lui Dumnezeu, care se mişcă printre ei! Dacă cineva din adunare ar face ceva rău, ar veni imediat şi ar mărturisi înainte să spună Duhul ceva despre aceasta; ar face-o imediat pentru că ar şti că altfel va fi descoperit de Duhul. Aşa este. Aceasta este Biserica Dumnezeului celui viu. Cât de mult a tânjit inima mea, sărmana mea inimă care îmbătrâneşte, să vadă o asemenea biserică. Poate o voi vedea totuşi. Nădăjduiesc aceasta. O biserică în care să nu fie păcat şi să se desfăşoare lucrarea desăvârşită a lui Dumnezeu.

Aici avem un grup de oameni pentru care trebuie să ne rugăm. Dacă Scriptura aceasta este adevărată… Dumnezeul cerului care a putut crea o veveriţă, un berbec, care a putut opri soarele aproape o zi întreagă, care a putut opri focul ca să nu-i ardă pe cei trei care au fost aruncaţi în cuptor, care a putut închide gura leilor, care a putut învia morţii, a mers pe apă, a înmulţit pâinile şi a hrănit cu ele cinci mii de oameni, este Acelaşi Dumnezeu în care credem şi noi. Acesta este Cuvântul făcut trup în fiinţele umane. Înţelegeţi cu toţii aceasta? Dumnezeul care a făcut toate acele lucruri a făgăduit că în zilele din urmă le va face din nou; dar nu le poate face până când nu are pe cineva prin care să poată lucra. Înţelegeţi ce vreau să spun? Acum să credem din toată inima că va face aşa.

Aici stă un grup de oameni. Pe majoritatea dintre ei nu îi cunosc. Cred că nu o cunosc nici pe prima femeie de aici din faţă. Îl cunosc pe fratele Way şi pe sora următoare, care este soţia fratelui Robertson sau Borders. Pe domnul din spatele ei nu îl cunosc, dar ar trebui s-o cunosc pe doamna următoare. Dacă nu mă înşel, bărbatul care stă acolo este fiul fratelui Daulton. Din rândul următor cred că cunosc pe toată lumea. Pe oamenii aceştia nu-i cunosc, nu ştiu cine sunt, dar au nevoie de vindecare. Pentru unii dintre ei, ceea ce se petrece este peste puterea lor de înţelegere, nu pot să le cuprindă.

Aş vrea ca toţi cei care sunt în rândul de rugăciune să se uite puţin aici. Eu sunt aici ca să vă ajut, dar singurul mod în care vă pot ajuta, în care aş putea să vă dau înapoi ceea ce v-a luat Satan, este să aveţi încredere în mine. Dacă aveţi încredere în mine din toată inima, veţi primi ceea ce cereţi. Voi ştiţi că o parte din slujba mea o constituie vedeniile. Vedeniile se înmulţesc, iar eu pot să le spun oamenilor de ce au venit aici. Câţi dintre voi aţi văzut aceasta? Oh, toţi! Acum ajungem la ceva mai măreţ, pentru că dacă ne apropiem de Cuvântul vorbit, Satan trebuie să se retragă; va fi legat ca un nod. Oh, dacă v-aş putea face să credeţi aceasta! Să nu vă îndoiţi!

Voi veţi şti că vă spun adevărul, pentru că Duhul Sfânt este aici.

Eu nu o cunosc pe fata aceea, dar ştiu ce este în neregulă cu ea. Satan se luptă cu mine cât poate de tare, dar trebuie să se retragă. Crede aceasta şi nu te îndoi, soră. Fii liniştită, pentru că totul va fi bine.

Aici este un om de culoare care stă şi se uită la mine. Nu te cunosc, dar Dumnezeu te cunoaşte. Dacă ţi-aş spune care este problema ta, ai crede că sunt profetul lui Dumnezeu? Nu eşti aici pentru tine. Copilul din spital se va face bine dacă crezi. Crezi aceasta din toată inima? Atunci du-te la locul tău. Prin puterea lui Dumnezeu, poruncesc ca diavolul să-l elibereze!

Micuţul Daulton se uită la mine; eşti aici pentru copilul acela. Copilaşul are probleme cu ombilicul, este adevărat?  Du-te la locul tău, crede şi va fi bine.

Mă uit la o altă femeie care stă acolo: este sora Stricker. Doamnă Stricker, n-am mai vorbit cu tine de câteva luni şi nu ştiu de ce eşti aici. Crezi că Dumnezeu poate să-mi spună care este problema ta? Vă va ajuta pe toţi să credeţi? Eşti aici pentru un copil care are o problemă la picior, dar te rogi şi pentru un prieten din Africa. Aşa este. Aceasta este „Aşa vorbeşte Domnul!” Ridică mâna dacă este adevărat, soră Stricker. Vedeţi? Domnul este aici. Slujba aceea va fi întotdeauna, dar aici vine alta. Credeţi şi nu vă îndoiţi. Nimeni să nu se îndoiască. Atunci când îmi pun mâinile peste voi şi cer ceva, lucrul acela se va întâmpla întocmai, pentru că noi luăm Cuvântul lui Dumnezeu. Dacă nu-L credeţi, nu se va împlini, dar dacă Îl credeţi, se va împlini negreşit.

Vreau să vă plecaţi cu toţii capetele. Doamne, aseară mi-ai dat vedenia cu diavolul care poate fi legat şi ai spus: „Dacă eşti sincer, îl poţi lega!” Doamne, vin înaintea Ta cu sinceritate şi cer milă şi îndurare pentru fetiţa aceasta. Satan, te leg! Părăseşte acest copil în Numele lui Isus Hristos! Mintea şi judecata ei vor reveni la normal. Aşadar Cuvântul a fost vorbit, iar acest lucru va fi făcut în Numele lui Isus Hristos.

Doamne Dumnezeule, Te rog pentru fratele meu Way. Fie ca puterea lui Isus Hristos să lege puterea diavolului care-l leagă pe fratele meu şi să-l elibereze în Numele lui Isus Hristos.

Doamne, dacă nu faci ceva pentru ea, femeia aceasta sărmană va fi în câteva săptămâni ca persoana de aici. Ea este soţia fratelui meu, a fratelui Roy. Doamne, dă-mi putere, iar Tu care mi-ai dat vedeniile, Tu nu dai niciodată greş şi ele nu cad niciodată fără să se împlinească. Pe tine, duh al diavolului, care ai legat-o pe sora mea, te leg! Părăseşte-o în Numele lui Isus Hristos! Aşadar, s-a spus să fie făcut. Aşa este. Elibereaz-o pe sora mea de problema pe care o are, în Numele lui Isus Hristos care a dat făgăduinţa: „Dacă veţi spune acestui munte…” Îngăduie să fie întocmai aşa.

Pentru că simt ungerea Duhului Sfânt în cameră, îmi pun mâinile peste femeia aceasta, ca să fie vindecată în Numele lui Isus Hristos. Îngăduie să se împlinească întocmai pentru că Cuvântul a fost pronunţat. Amin. Pe fetiţa aceasta, JoAnn, pe care am pus-o în mintea mea ca un exemplu de fetiţă creştină, o eliberez în dimineaţa aceasta de acest lucru rău. Fie ca cererea ei să fie onorată în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Doamne Dumnezeule, îmi pun mâinile peste sora Thomas, şi cer ca răul care a legat-o, să fie legat. Este liberă în Numele lui Isus Hristos.

Îmi pun mâinile peste sora mea şi cer ca puterea vrăjmaşului să fie legată în Numele lui Isus Hristos, iar sora mea să fie liberă din această zi încolo.

Îmi pun mâinile peste fratele meu, conform Cuvântului lui Dumnezeu şi cer ca diavolul care îl răneşte şi îl împovărează să se îndepărteze de el, în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Mă rog pentru cererea surorii mele şi Te rog să-i răspunzi, în timp ce-mi pun mâinile peste ea. Cer împlinirea cererii ei, în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Tată, îmi pun mâinile peste sora mea. Onorează-i cererea, în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Prin credinţă simplă, îmi pun mâinile peste fratele meu, în Numele lui Isus Hristos, şi Te rog să onorezi cererea lui.

Te rog pentru sora Way, care a avut milă de cei care aveau nevoie de îngăduinţă şi fie ca îndurarea pe care o cere în dimineaţa aceasta, să-i fie dată în Numele Domnului Isus Hristos. Amin.

Priveşte cu milă spre mama aceasta care are inima zdrobită şi Te rog să-i onorezi cererea în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Tată, îmi pun mâinile peste sora mea, conform însărcinării pe care mi-a dat-o Duhul Sfânt prin vedenia de aseară. Fie ca cererea ei să fie onorată în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Tată, onorează cererea surorii mele, în timp ce vine aici ca să fie puse mâinile peste ea. Cer aceasta în Numele lui Isus Hristos.

Tată, îngăduie ca puterea Duhului Sfânt să răspundă la cererea surorii mele, în timp ce-i iau mâna. Amin.

Tată ceresc împlineşte cererea surorii mele, în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Crede numai, crede numai,

Totul e posibil, crede numai,

Crede numai, crede numai,

Totul e posibil, crede numai.        

Înainte de a încheia vreau să vă mai spun ceva. Dumnezeu a făcut un paradox. El a făcut chiar în prezenţa noastră, un paradox. Când m-am dus spre rândul de rugăciune, am simţit că am fost ridicat de Ceva, aşa cum a spus că va face. Un paradox! Înţelegeţi? Când Duhul a venit peste mine, am putut să privesc la oamenii din rândul de rugăciune şi am văzut lucrurile pe care le aşteptau. Înţelegeţi? Există cel puţin trei oameni care ar putea confirma că Dumnezeu nu retrage niciodată un dar adevărat, ci doar adaugă la el, continuă să zidească mai sus şi mai sus.

Eu cred din toată inima că sunteţi vindecaţi. Amin. Isus v-a invitat să veniţi la salvare, iar dacă veniţi, o veţi avea pentru că aşa a făgăduit El. Să credem cu toată inima. Nu vă luptaţi, ci doar ţineţi minte că va fi întocmai cum s-a spus. Trebuie să fie aşa pentru că Isus a spus: „Pronunţaţi Cuvântul şi nu vă îndoiţi!” Înţelegeţi? Din câte ştiu eu, şi o spun cu toată sinceritatea, aceste vedenii nu au dat greş niciodată. În vedenia pe care am avut-o aseară, El mi-a arătat acel şarpe legat şi mi-a spus: „Trebuie să fii mai sincer.”

Pentru aceasta mă lupt: să fiu mai sincer. Pentru fiecare soră care a venit în dimineaţa aceasta aici, am încercat să mă gândesc: „Dacă ar fi mama mea, sora mea care stă acolo; dacă ar fi soţia mea sau unul din copiii mei?” Încerc să mă pun în locul lor ca să fiu cât mai sincer.

Tocmai mi-am amintit că zilele trecute când am fost în California ca să particip la micul dejun al oamenilor de afaceri, mi-a fost dată o prorocie.  Cred că o am aici, pentru că m-am uitat mai înainte la ea. Mi-a fost dată după o predică grea. Unii dintre fraţii care au fost prezenţi acolo, sunt în dimineaţa aceasta aici: fratele Roy Borders este unul dintre ei. Unde este fratele Roy? Da, este aici. El a fost prezent acolo când a fost dată. Acolo au fost prezenţi şi alţii, când băiatul acela baptist… Este vorba de verişorul lui Jane Russell, actorul de filme. Când am terminat de vorbit, băiatul acela a venit la mine, m-a îmbrăţişat şi a spus… Eu vorbisem despre o emisiune care urma să fie difuzată la ora nouă în seara următoare. Era prezent şi unul dintre cei mai renumiţi bărbaţi pe care-i au denominaţiunile, dar nu i-a plăcut Mesajul pe care l-am adus, fiindcă am povestit despre un copac pe care l-am văzut când am fost la Phoenix, şi care rodea mai multe soiuri de citrice. Pomul era portocal, dar pe el creşteau şi grepfruturi, lămâi, mandarine şi alte câteva soiuri de citrice, iar eu am spus:

„Copacul înfloreşte în fiecare an şi rodeşte fructe noi, dar numai crengile originale produc fructe originale, adică portocale. Celelalte, vor produce soiul tulpinii altoite, chiar dacă toate trăiesc din viaţa acelui pom.” Şi am continuat: „Acestea sunt organizaţiile care au fost altoite în Viţă. Isus a spus: „Eu sunt viţa, iar când viţa dă naştere unor mlădiţe originale, acelea vor aduce la suprafaţă roadele viţei. Vedeţi, mlădiţele vor purta aceleaşi roade ca şi viţa.”

    Acest mare predicator de la cea mai mare organizaţie penticostală, stătea acolo nemulţumit şi a spus că de fapt n-am vrut să spun aceasta. Dar eu m-am întors spre el şi am zis: „Am spus exact ce s-a înţeles şi nu vreau să retractez nimic.” A doua zi, am vorbit despre acele altare, deşi nu ştiam nimic despre ele din istorie, dar pot să spun că niciodată nu a trebuit să retrag ceva ce am spus prin inspiraţie, ci totul a fost perfect. Voi puteţi să numiţi cum vreţi Mesajele despre sămânţa şarpelui, sau despre curva cea mare, împotriva cărora sunt atât de multe lovituri. De ce nu veniţi la mine cu Scripturile şi să verificaţi cu Cuvântul dacă aceste mesaje sunt adevărate sau nu?

Tânărul de care am spus mai sus, a venit la mine, m-a îmbrăţişat şi mi-a zis: „Frate Branham, nu vreau să fiu înţeles greşit, dar ceea ce ai vorbit ar putea fi capitolul 23 din Apocalipsa. Ştiu că nu ar fi corect să adăugăm ceva la Cuvânt, dar acesta este Adevărul.” De îndată ce a spus aceste cuvinte, a început să vorbească în limbi, dar el n-a ştiut ce înseamnă vorbirea aceea. Atunci s-a ridicat o franţuzoaică din Louisiana şi a spus: „Această limbă nu are nevoie de nici o interpretare prin Duhul, deoarece este în limba franceză. S-a ridicat şi un bărbat şi a întărit cele spuse de femeie zicând: „Aşa este.” În sală, în spate de tot, stătea un interpret de la ONU. El s-a ridicat în picioare şi a spus: „Este corect. Aşa este.” Toţi cei trei au tradus fiecare separat, ceea ce se spusese , iar când au adunat traducerile, au constatat că erau la fel.

Acest francez, a scris totul pentru că a făcut un rezumat al întâlnirii. Iată ce a scris el:

„Eu, Victor Le Doux, sunt francez, creştin născut din nou, umplut cu Duhul Sfânt; locuiesc pe strada North Kings, nr. 809, Los Angeles şi merg la Templul Betel, iar Arnie Vick este păstorul meu.” Şi a continuat:

„Aceasta este traducerea adevărată a unei prorocii despre fratele Branham, adusă de Danny Henry în limba franceză, în data de 11 februarie 1961, la micul dejun al oamenilor de afaceri ai Evangheliei depline. Toţi trei au tradus la fel şi au confirmat că aceasta este traducerea adevărată.”

„Pentru că ai ales calea cea strâmtă…”

Vedeţi? Trebuie să păşiţi încă o dată singuri. Înţelegeţi? Eu înţeleg aceasta. Şi Moise a trebuit să facă alegerea sa. Nu ar fi trebuit s-o facă, dar a făcut-o. Deci:

„Pentru că ai ales calea cea strâmtă, calea cea grea ai mers prin propria ta alegere…” Cu alte cuvinte, nu am fost nevoit să fac aceasta. Puteam să merg de partea lor, să mă alătur lor şi să merg mai departe cu ei, dacă aş fi vrut aceasta, dar eu am ales să stau cu Cuvântul.

„Ai luat decizia corectă, iar aceasta este Calea Mea…” Dacă observaţi, este scrisă în franceză, vorbită în franceză, iar verbul este înaintea adverbului. Vedeţi?

„Pentru această decizie importantă, te aşteaptă marea răsplată a cerului…” Aceasta m-am întrebat mereu: dacă voi muri, voi fi acolo? Apoi m-am gândit: „Cerurile nu sunt împărţite în mai multe părţi ca să ne fie date, ci sunt Împărăţia lui Dumnezeu care este în noi şi ne aşteaptă.” Înţelegeţi?

„Ce decizie importantă ai luat! Aceasta este ceea ce va da şi va duce la marea biruinţă a Dragostei divine.” Vedeţi? Noi am spune: „…marea biruinţă în divina dragoste,” dar în traducerea franceză este: „dragostea divină.”

Acum înţelegeţi ce înseamnă venirea jos la Iordan? Acum suntem acolo, aşa că haideţi să nu ne mai jucăm şi să trecem dincolo. Să trecem dincolo pentru că totul ne aparţine, este al nostru. Vedeniile nu au dat greş niciodată; ele nu pot greşi pentru că vin de la Dumnezeu. Eu cred aceasta cu tot ce este în mine. Noi nu suntem ca şi caii de închiriat care vor fugi înapoi în sălbăticie, ci trecem Iordanul, separarea. Dumnezeu ne-a rupt peceţile care sunt pe partea din spate a Cărţii, aşa că haideţi să intrăm acum în acest loc minunat, pentru că marele Iosua a împărţit la popor marea moştenire pe care ne-a lăsat-o Dumnezeu.

Dacă vă amintiţi, când mamele evreice erau în travaliu şi i-au născut pe patriarhi, când le-au pronunţat numele, în timpul naşterii, le-a fost arătat şi locul pe care îl vor ocupa în împărăţie. Inspiraţia lor este un paradox. Vedeţi, nu o puteţi prinde. Dar este inspiraţia, iar Dumnezeu pune totul la loc exact în ceasul în care nu te aştepţi.

Dacă va fi cu voia Domnului şi nu va fi multă zăpadă, duminica viitoare aş vrea să vorbesc despre subiectul: „Creştinism contra păgânism.” Dacă puteţi, aduceţi-vă ceva ca să puteţi lua notiţe.

Aş fi vrut să mai rămân şi în seara aceasta şi mulţi fraţi de aici ar mai rămâne, dar s-a anunţat că va ninge din nou. Dacă va fi cu voia Domnului, vom fi din nou aici duminica viitoare. Aş fi vrut să vorbesc despre acest subiect în seara aceasta, dar îl voi amâna până duminica viitoare. Până atunci doresc ca Dumnezeu să fie cu voi.

Eu cred că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu născut din fecioară; Dumnezeu conceput într-un pântec, un Templu în care avea să locuiască El. Eu cred că Hristos este Dumnezeu în trup de carne; Dumnezeu venit printre noi în trup de carne. Când Dumnezeu Tatăl a venit în Isus Hristos, în acel trup a locuit plinătatea dumnezeirii; Cel care ne vorbea din acel trup era Dumnezeu Tatăl. De altfel, Isus a spus: „Cuvintele pe care vi le spun Eu, nu le spun de la Mine, ci Tatăl, care locuieşte în Mine, El face aceste lucrări ale Lui.” (Ioan 14.10). Aşadar El a venit în trup de carne ca să poată muri pentru noi; Dumnezeu a plătit preţul, a luat pedeapsa asupra Sa, pentru ca rasa umană să fie salvată şi scoasă din păcat; ca să readucă lucrurile pe care propria Sa creaţie le-a pierdut prin cădere. El a restituit totul plătind preţul cu propria Sa Viaţă.

Apoi, Evanghelia a putut merge mai departe pentru salvarea oamenilor şi El a spus: „Lucrările pe care le fac Eu, le veţi face şi voi. Veţi face chiar mai multe decât acestea, pentru că Eu Mă duc la Tatăl. Peste puţină vreme lumea nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veţi vedea; pentru că Eu voi fi cu voi şi în voi, până la sfârşitul veacului.” Noi suntem la sfârşitul timpului, iar Hristos S-a întors în Biserică sub forma Duhului Sfânt, ca să Se manifeste în plinătatea puterii Sale. Este simplu.

Dacă printre noi sunt oameni care au avut şansa de a primi o educaţie bună şi au mers la o biserică mare, să nu uite că „noroadele, cei săraci şi umili Îl ascultau cu bucurie” pe Isus. Vedeţi? Oamenii obişnuiţi. Sunt multe feluri de oameni: la unii nu le pasă de nimic, trăiesc cum le place şi fac ce vor. Nu aceştia sunt cei care L-au ascultat cu plăcere. Alţii sunt învăţaţi, culţi, dar nici aceştia nu L-au ascultat cu plăcere. Însă cei simpli, cei săraci, doresc să trăiască curat şi decent, pentru Dumnezeu; aceştia sunt cei care Îl ascultă şi Îl urmează. Domnul să ne ajute ca voi şi eu să fim acei oameni care Îl ascultă în acest timp, deoarece cred cu adevărat că cele mai măreţe lucruri care s-au spus vreodată sunt cele care se spun acum. Amin. Dumnezeu să vă binecuvânteze. În continuare voi preda ştafeta fratelui Neville. Amin.

– Amin –