EPOCA BISERICII FILADELFIA

*******

Îngerului Bisericii din Filadelfia scrie-i:

„Ştiufaptele tale: iată ţi-am pus înainte o uşădeschisă pe care nimeni n-o poate închide, căci ai puţină putere şi ai păzit Cuvântul Meu şi n-ai tăgăduit Numele Meu.

Iată că îţi daudin cei ce sunt în sinagoga Satanei, care zic că sunt iudei şi nu sunt, ci mint; iată că îivoi face să vină să se închine la picioarele tale şi să ştie că te-am iubit.

Fiindcă ai păzit cuvântul răbdării Mele, tevoi păzi şi Eu de ceasul încercării care are să vină peste lumea întreagă, ca să încerce pe locuitorii pământului.

Eu vincurând. Păstreazăce ai, ca nimeni să nu-ţi ia cununa.

Pe cel ce va birui, îl voi face un stâlpîn Templul Dumnezeului Meu şi nu va mai ieşi din el. Voiscrie pe el Numele Dumnezeului Meu şi numele cetăţii Dumnezeului Meu, Noul Ierusalim, care are să se coboare din cer, de la Dumnezeul Meu, şiNumele Meu cel nou.”

Cineare urechi să asculte ce zice Bisericilor Duhul.”

*******

– Apocalipsa 3.7-13 –

Fratele s-a dus şi mi-a adus o plăcintă mare şi fierbinte cu cireşe. Este foarte bună. Ce spui despre aceasta, frate Neville?  Iată-i! Vedeţi? Se pare că plăcinta cu cireşe este preferata. Este foarte bună. Atunci când mănânci plăcintă cu cireşe se întâmplă să mai dai de un sâmbure, iar eu v-am spus de multe ori să nu aruncaţi plăcinta, ci doar sâmburele, după care să continuaţi s-o mâncaţi.

Aşa doresc să procedaţi şi cu aceste Mesaje. Când le parcurgeţi împreună cu mine şi vă loviţi de ceva ce nu puteţi digera,, nu aruncaţi totul, ci doar partea aceea (sâmburele), apoi continuaţi să mâncaţi mai departe ca în cazul plăcintei. De ce? Pentru că într-o zi veţi înţelege mai multe.

Vă place puiul fript? Aproape la toţi le place. Când mâncaţi un pui şi daţi peste un os, nu aruncaţi tot puiul, ci doar osul. Este adevărat, Pat? Arunci doar osul şi continui să mănânci puiul.

Noi suntem bucuroşi pentru că putem mânca o Hrană care nu conţine oase sau sâmburi, ci este Mana cerească venită din sus, este dulceaţa cerului.

Cred că David a spus odată: „Ce dulci sunt cuvintele Tale pentru cerul gurii mele! Mai dulci decât mierea în gura mea!” (Psalmul 119.103). O frate, ai gustat această Mană? Ea este ca mierea din stâncă! Aşa este.

Odată, m-am întrebat ce înseamnă „mierea din stâncă.” Mă gândeam că probabil au găsit un stup în stâncă, dar după o vreme am primit o mică inspiraţie cu privire la problema aceasta. Dar nu am primit descoperirea atunci, ci mai târziu am aflat ce fac păstorii cu oile. Este ceva deosebit în legătură cu aceasta. Voi ştiţi că trupurile noastre sunt făcute din ţărâna pământului. Orice fiinţă vie de pe pământ, este creată din aceleaşi elemente ale pământului, iar păstorii ştiau că piatra de var le face bine oilor bolnave. Astfel, când erau bolnave, le lăsau să lingă acea piatră de calcar. Desigur, voi aţi văzut că oile ling uneori o piatră. Dar ca să le determine să lingă acea piatră sau stâncă, păstorii puneau puţină miere pe ea, iar oile lingeau mierea şi odată cu ea şi piatra de calcar.

Aici avem o traistă plină cu Miere, şi o vom pune pe Piatră; nu pe o biserică, ci pe Piatra care este Isus Hristos. Oilor, mergeţi şi lingeţi chiar acum din Mierea aceasta şi veţi fi cu siguranţă vindecate, fiindcă toate necazurile provocate de păcat vor dispărea dacă veţi linge această Piatră. Aceasta este tot ce trebuie să faceţi.

Mai demult, oamenii foloseau pietre ca să fie vindecaţi. Astfel, dacă cineva era muşcat de un câine turbat era folosită o piatră deosebită, numită „piatra nebună.” Bolnavul era pus lângă acea piatră şi se făcea bine, dar dacă nu stătea lângă ea, boala se agrava şi pacientul murea.

La fel este şi astăzi. Cea mai gravă muşcătură pe care o cunosc, nu este cea a unui câine turbat, ci a diavolului. Dar noi avem o Piatră pentru aceasta, o Stâncă: Stânca veacurilor. Ţineţi-vă de Ea şi vă veţi face bine! Să nu renunţați şi să nu daţi înapoi, ci continuaţi să vă ţineţi de Ea! Staţi lângă Ea şi veţi fi bine!

Înainte de a intra în lecţia din seara aceasta, aş vrea să ne ridicăm pentru un moment de rugăciune.

Eşti sora lui Robert Daugherty? M-a sunat ieri şi mi-a spus că are nevoie de rugăciune, iar tu semeni cu ea. Nu ştiu dacă eşti ea sau nu, dar aseară te-am văzut aici.

Câţi dintre voi doresc să fie amintiţi înaintea lui Dumnezeu, iar El să Se gândească la voi?

Tată ceresc, un frate din Chicago obişnuia să cânte: „Adu-Ţi aminte de mine, când lacrimile îmi curg pe obraji.” Aceasta Te rog şi eu, Doamne: Adu-Ţi aminte de mine acum. În ceasul morţii şi de-a lungul vieţii, dorim să-Ţi aminteşti de noi, Doamne, dar nu ca păcătoşi, ceea ce suntem, ci ca şi creştini care s-au pocăit şi L-au primit pe Isus Hristos, Fiul Tău, Salvatorul şi Mântuitorul păcatelor noastre. Noi ştim că aceasta este singura şansă pe care o avem, singura Cale de salvare. Aceasta nu are loc prin mijlocirea unei biserici sau printr-o lucrare mecanică, nici printr-o organizaţie, ci numai prin Isus Hristos.

Aşadar, în seara aceasta ne apropiem de Tine, în Numele Lui, şi Te rugăm să ne binecuvântezi, în timp ce ne-am adunat aici să studiem Cuvântul Tău şi să primim ceea ce ai pregătit pentru noi ca să fim zidiţi într-o Biserică vie, în care să poţi locui, în care să Te simţi bine umblând în mijlocul nostru şi spunându-ne ce trebuie să facem, ca să lucrăm conform Cuvântului Tău.

Noi Te iubim, Tată, dar ştim că nu suntem încă în starea în care să ne poţi vorbi aşa cum doreşti. Din pricina aceasta, Te rugăm să ne tai împrejur. Taie din noi toată prostia şi scoate afară tot ce este firesc, ca să fim predaţi cu totul, încât să ne poţi folosi oricând. În seara aceasta, Te rugăm, Tată, să scoţi din Biblie acele mărgăritare şi să îngădui ca oamenii să vadă reflectarea lui Isus Hristos în această epocă mare a Bisericii. Te rugăm aceasta în Numele lui Isus. Amin.

Noi am trecut deja prin cinci epoci ale Bisericii, în seara aceasta suntem la a şasea, iar mâine seară vom încheia acest subiect; ne-am ocupat de câte o biserică în fiecare seară, de luni până duminică.

În seara aceasta ne vom ocupa de epoca Bisericii Filadelfia. Noi credem din toată inima că steaua sau îngerul mesager al acestei epoci este John Wesley.  Epoca Bisericii Filadelfia a început în anul 1750, când epoca bisericii luterane se apropia de sfârşit, şi a durat până în jurul anului 1906, când a început epoca Bisericii Laodicea.

Aceasta a fost epoca dragostei frăţeşti, marea epocă misionară, epoca uşii deschise, iar răsplata pentru biruitor era că va fi „un stâlp în Templul lui Dumnezeu” şi descoperirea a trei Nume: Numele lui Dumnezeu, numele cetăţii lui Dumnezeu şi Numele cel nou al lui Dumnezeu. Aceasta este descoperirea dată acestei epoci a Bisericii. Textul referitor la această epocă a Bisericii, se află în Apocalipsa 3.7-13.

Noi am repetat în fiecare seară câteva lucruri despre epocile încheiate deja.

Prima epocă a Bisericii a fost Efes. Poate să spună cineva cine a fost trimisul sau îngerul primei epoci? Pavel. Epoca Bisericii Efes a început în anul 55 şi a ţinut până în anul 170. Am ales anul 55, pentru că atunci şi-a început Pavel călătoria misionară în timpul căreia a înfiinţat biserica din Efes şi alte comunităţi.

A doua epocă a Bisericii a fost Smirna. Îşi aminteşte cineva  cine a fost îngerul mesager al acestei epoci? Irineu. Aşa este. Această epocă a ţinut din anul 170 până în anul 312.

A treia epocă a Bisericii a fost Pergam. Îşi aminteşte cineva cine a fost sfântul acestei epoci a Bisericii? Sfântul Martin. Aşa este. Aceasta epocă a ţinut din anul 312 până în anul 606.

Următoarea epocă a Bisericii a fost Tiatira. Îşi poate aminti cineva cine a fost sfântul, îngerul mesager al acestei epoci? Columba. Această epocă a început în anul 606 şi a ţinut până în anul 1520.

Următoarea epocă a fost Sardes, epoca pe care am studiat-o aseară. Desigur, voi ştiţi cine a fost îngerul acestei epoci: Martin Luther. Această epocă a ţinut din anul 1520 până în anul 1750.

În seara aceasta vom studia epoca Bisericii Filadelfia, al cărei înger mesager a fost John Wesley. Această epocă a ţinut din anul 1750 până în anul 1906, şi este epoca dragostei frăţeşti.

Fiecare din aceste epoci ale Bisericii a reflectat caracteristicile bisericii respective.

Aseară am vorbit despre Martin Luther. Eu repet tot timpul aceste lucruri pentru că sunt înregistrate. Voi spuneţi: „Studiezi toată ziua iar nouă ne spui atât de puţin?” Despre partea istorică se va scrie în carte. Dar noi ne adunăm aici ca să primim partea inspirată a acestor lucruri. Partea istorică se poate citi din carte, dar aici aştept inspiraţia, aceste lucruri fiind luate pe casetă. Astfel, în carte vor fi amândouă: partea istorică şi partea inspirată prin Duhul Sfânt, pe care am primit-o în timp ce ne-am adunat aici, în locurile cereşti în Hristos Isus. Eu cred că va fi un comentariu remarcabil cu privire la aceste epoci ale Bisericii. Fie ca Domnul să ne dea binecuvântarea Sa pentru aceasta.

Aseară am studiat epoca Bisericii Sardes, şi am constatat că în limba greacă „Sardes” înseamnă „cei scăpaţi, cei evadaţi,” dar cred că în limba engleză înseamnă „mort.” A fost o biserică şi moartă şi evadată, deoarece a murit sub dominaţia papală din epoca întunecoasă a Evului Mediu. Este epoca în care creştinismul a avut cel mai mare declin pe care l-a cunoscut vreodată, mai mare chiar decât cel din epoca Bisericii Laodicea.

Există un lucru izbitor pe care vreau să-l ţineţi minte: Ceea ce a început în prima epocă a Bisericii, a mers mai departe prin toate celelalte, şi fiecare epocă este legată de următoarea. Dacă studiaţi istoria, veţi vedea că aşa este.

Una trece în cealaltă. O epocă se încheie, în timp ce cealaltă începe, iar îngerul care vine, cheamă Biserica înapoi la credinţa pe care a pierdut-o. Aşa a fost întotdeauna. Astfel, în epistola lui Iuda citim: „…m-am văzut silit să vă scriu să luptaţi pentru credinţa, care a fost dată sfinţilor odată pentru totdeauna.”

Aceasta este legătura dintre ceea ce au spus apostolii şi Apocalipsa. La vremea când a fost scrisă această Carte, cei mai mulţi dintre apostoli trecuseră deja din viaţa aceasta. Unul dintre puţinii care mai trăiau a fost apostolul Ioan care a primit de la Îngerul Domnului Descoperirea pentru a scrie Cartea Apocalipsei.

Vedeţi? O epocă se îmbină cu cealaltă. Eu cred că aţi reţinut aceasta. În epoca Pergam a avut loc căsătoria cu statul. De fapt ”Pergam” înseamnă căsătorit. Unirea cu statul s-a realizat în epoca Pergam, apoi s-a trecut în epoca următoare. După aceea a ieşit Luther cu un nume mort, dar Sardes înseamnă şi evadaţi, scăpaţi. Astfel, aici avem o rămăşiţă micuţă care a evadat, în timp ce restul bisericii era moartă.

În seara aceasta vom trece prin epoca Bisericii Filadelfia, iar sfârşitul ei va aduce începutul epocii Laodicea. Iar mâine seară când vom ajunge la sfârşit, veţi vedea că îngerul apare chiar la sfârşitul timpului pentru a mustra biserica pentru că şi-a pirdut dragostea dintâi şi s-a îndepărtat de Dumnezeu pe parcursul epocilor.

În timpul în care va răsuna Mesajul, va avea loc răpirea Bisericii, iar noi ne apropiem de timpul acela. Aţi înţeles lucrul acesta? În ordine. Vedeţi, îngerul bisericii, mesagerul epocii, vine şi mustră Biserica pentru că şi-a pierdut dragostea dintâi, încercând să-i întoarcă înapoi.

Acelaşi lucru îl face îngerul mesager din seara aceasta. El vine şi îi mustră pentru faptele lor, acest lucru întâmplându-se în fiecare epocă. Aşa se leagă o epocă de cealaltă. Este ca şi cum ai urca nişte trepte: în timp ce pui piciorul pe treapta de sus, celălalt este încă pe cea de jos.

Despre mesagerul din seara aceasta, istoria vorbeşte doar puţin. Steaua epocii Bisericii Filadelfia a fost John Wesley, care s-a născut în 17 iunie 1703 la Epworth, în Anglia, într-o casă preoţească. John a fost al cincisprezecelea din cei nouăsprezece copii ai lui John şi Susanna Wesley. Tatăl lui a fost predicator, iar mama o sfântă care şi-a predat viaţa pe deplin Domnului. Deşi a trebuit să aibă grijă de nouăsprezece copii, ea şi-a găsit timp, deşi era foarte ocupată, să-şi înveţe copiii lecţii din Biblie şi să se roage pentru ei. Aceasta i-a făcut pe băieţii ei ceea ce au devenit. Compozitorul Charles, fratele lui John Wesley, a dat lumii unele din cele mai inspirate cântece pe care le-am avut vreodată.

John Wesley şi colegul său George Withefield au fost întemeietorii mişcării de sfinţire, a metodiştilor. Acesta este unul din lucrurile de la care a căzut biserica. Timp de şaizeci de ani, John s-a trezit în fiecare dimineaţa la ora patru şi timp de cincizeci de ani, a predicat la ora cinci dimineaţa. Uneori predica de câte două sau chiar patru ori pe zi, iar englezii spun că a parcurs anual aproximativ 8230 de kilometri, călare pe cal, pentru a predica Evanghelia.

În vremea aceea au fost scrise foarte multe cărţi despre el, dar erau cărţi defăimătoare, în care oamenii îşi băteau joc de el. Însă atât cărţile acelea, cât şi autorii lor au fost uitate demult. Tu nu poţi face ceva împotriva unui copil al lui Dumnezeu şi să scapi, fiindcă Dumnezeu este drept în toate lucrurile.

Wesley a fost numit metodist din pricina metodelor sale de a face lucrurile. Se spune că de-a lungul întregii sale vieţi ar fi ţinut patruzeci de mii de predici. Gândiţi-vă la aceasta: patruzeci de mii de predici! La puţin timp după plecarea sa, în anul 1791, denominaţiunea metodistă s-a răspândit în toată lumea şi a luat fiinţă biserica metodistă. În vremea aceea s-au ridicat bărbaţi ca Asbury şi alţii.

Observaţi salutul pentru Biserică, pentru Biserica adevărată din Filadelfia. Vom începe cu versetul 7:

„Îngerului Bisericii din Filadelfia scrie-i: „Iată ce zice Cel Sfânt, Cel Adevărat, Cel ce ţine cheia lui David, Cel ce deschide şi nimeni nu va închide, Cel ce închide şi nimeni nu va deschide.”

V-am atras atenţia că fiecare epocă se suprapune cu cealaltă. Observaţi modul în care s-a ridicat îngerul în epoca respectivă, şi cum s-a revărsat totul în epoca Laodicea, epoca penticostală. Mâine seară, vom vedea cum mesagerul care aduce Rusaliile, vine să-i mustre pentru căderea lor, aşa cum îngerul acestei epoci i-a mustrat pe cei care au căzut în Sardes.

Dragostea frăţească! Filadelfia a fost o epocă mare a misionarilor şi a misiunii. Lumea nu a mai avut niciodată un asemenea timp al misionarilor care s-au dus pretutindeni, ca în ultimii o sută cincizeci de ani.

Dacă privim din punct de vedere literal, mesajul Evangheliei a fost trimis pe hârtie, în broşuri şi tratate, la fiecare naţiune de sub ceruri, însă aceasta dovedeşte că nu despre aceasta a vorbit Isus, pentru că El nu a spus niciodată: „Mergeţi în toată lumea şi construiţi şcoli biblice în care să se înveţe Biblia,” nici: „Mergeţi în toată lumea şi răspândiţi literatura!”

Aceste lucruri sunt bune, dar însărcinarea Sa pentru biserică a fost: „Mergeţi în toată lumea şi predicaţi Evanghelia,” iar Evanghelia nu este doar Cuvântul în totalitatea Sa, ci este şi puterea care aduce Cuvântul la Viaţă. Înţelegeţi? Astfel, imediat după ce le-a dat însărcinarea, Isus a spus: „Iată semnele care vor însoţi pe cei ce vor crede…” Voi cunoaşteţi ultima însărcinare pe care a dat-o El Bisericii Sale: „Iată semnele care vor însoţi pe cei ce vor crede…”

Prima Sa însărcinare pentru Biserică o regăsim în Matei 10.8, unde scrie: „Vindecaţi pe bolnavi, înviaţi pe morţi, curăţiţi pe leproşi, scoateţi afară dracii. Fără plată aţi primit, fără plată să daţi.” Iar ultimul Său mesaj pentru Biserică a fost: „Duceţi-vă în toată lumea, şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură.

 Cine va crede şi se va boteza, va fi mântuit; dar cine nu va crede, va fi osândit.

 Iată semnele care vor însoţi pe cei ce vor crede…”

Nu este ciudat faptul că mulţi lasă partea aceasta afară? „Şi” este o conjuncţie care leagă o frază. Mulţi predicatori spun numai: „Mergeţi şi predicaţi Evanghelia,” dar El a spus în continuare:

„Cine va crede şi se va boteza, va fi mântuit; dar cine nu va crede, va fi osândit.

 Iată semnele care vor însoţi pe cei ce vor crede: în Numele Meu vor scoate draci; vor vorbi în limbi noi;

 vor lua în mână şerpi; dacă vor bea ceva de moarte, nu-i va vătăma; îşi vor pune mâinile peste bolnavi, şi bolnavii se vor însănătoşa.” (v. 16-18).

Acestea sunt semnele Dumnezeului Celui viu care se mişcă printre oameni. Oh! Până unde? În toată lumea. Aţi înţeles? Din cauza aceasta vă spun că mesajul rusalistic, nu organizaţia penticostală, este singurul mesaj adevărat de la Dumnezeu.

În Marcu 16, Isus i-a poruncit Bisericii Sale: „Mergeţi în toată lumea şi predicaţi Evanghelia… Aceste semne îi vor însoţi pe cei ce cred: vorbirea în limbi, vindecarea bolnavilor, minunile…” Până unde vor ajunge? „În toată lumea.” La câţi oameni? „La orice făptură.” Aceasta va fi până la sfârşit. În ordine. Aceste semne o vor urma numai pe biserica aceasta? Pe cei ce cred, din toată lumea. Aceste semne vor urma orice făptură care crede. Înseamnă că este o Biserică rusalistică. Înţelegeţi?

În seara aceasta ne ocupăm de Biserica Filadelfia. În această epocă întreaga lume a fost evanghelizată prin misionari şi literatură scrisă.

Isus a spus: „Evanghelia aceasta a Împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfârşitul.” (Matei 24.14). Vedeţi? Isus a specificat clar: „Evanghelia Împărăţiei va fi predicată.”  Timpul venirii lui Isus ar fi fost demult, dacă El s-ar fi referit la răspândirea de literatură şi la trimiterea de misionari care să-i înveţe pe oameni să scrie şi să socotească, la strângerea mâinilor şi la credinţa că există un Dumnezeu. Dar acum am înţeles ce a vrut să spună El prin  cuvintele: „Mergeţi în toată lumea şi predicaţi Evanghelia.” Apostolul Pavel a spus: „În adevăr Evanghelia noastră v-a fost propovăduită nu numai cu vorbe, ci cu putere, cu Duhul Sfânt.” (1Tesaloniceni 1.5).

Atunci când Isus a spus: „Mergeţi în toată lumea şi predicaţi Evanghelia…”, a vrut să spună: „Mergeţi în toată lumea şi demonstraţi puterea Evangheliei, arătând oamenilor ce spune Cuvântul, şi manifestând  acest Cuvânt!” O, îmi place aceasta! „Demonstraţi puterea Evangheliei! Luaţi Cuvântul, ceea ce spune El, şi dovediţi-L în faţa oamenilor!

Marele Morse Reedhead, preşedintele misiunii din Sudan, cea mai mare din lume, m-a vizitat şi mi-a spus:

„Frate Branham, ca baptist, tu ar trebui să cunoşti Adevărul.”

„Biblia este Adevărul,” i-am răspuns eu.

„Ce posedă penticostalii aceştia?”

„Pe Duhul Sfânt.”

„Eu i-am văzut cum strică mobilierul şi fac toate acele lucruri.”

„Voi vă retrageţi şi vă izolaţi de penticostali, dar ei au suficient Abur ca să pună roţile în mişcare. Problema lor este că lasă Aburul afară pe coş. Dacă i-am putea aduce la Cuvânt, s-ar întâmpla semne şi minuni. Dar ei nu ştiu ce să facă cu aceste lucruri, şi pentru că Aburul trebuie să iasă pe undeva, Îl scot prin strigăte.” Eu mai bine aş sufla Aburul afară, decât să-L reţin sau să nu posed un Abur pe care să trebuiască să-l suflu afară. Înţelegeţi? Aşa cum spunea cineva: „Mai bine să am un pic de foc sălbatic, decât nici un pic de foc.”

Problema de astăzi este că noi încercăm să desenăm un foc pe perete, după care spunem: „În ziua de Rusalii ei au făcut aşa şi aşa.” Dar la ce-i foloseşte un foc desenat unui om care îngheaţă de frig? Un asemenea foc nu-l va ajuta cu nimic. Nu. El trebuie să posede personal acel foc. Dacă focul acesta este puterea lui Dumnezeu care i-a făcut pe cei de la Rusalii să fie în slujba Domnului şi să facă semne şi minuni, şi dacă voi nu posedaţi doar un foc pictat, ci îl aduceţi în realitate, atunci şi alţii vor avea aceeaşi experienţă, aceeaşi salvare, şi îşi vor pecetlui mărturia aşa cum au făcut-o şi cei de la început. Înţelegeţi? Dar voi trebuie să le duceţi acest Foc. Nu trebuie să-L puneţi pe seama unei generaţii anterioare, ci trebuie să-L posedaţi personal.

Noi am văzut că această epocă a dragostei frăţeşti a fost o mare epocă misionară. Isus a spus: „Mergeţi în toată lumea, predicaţi Evanghelia la orice făptură… Aceste semne vor urma.”

Noi am trecut în fiecare seară prin Istorie şi prin Scriptură. În Biblie am citit ceea ce i-a spus Isus lui Ioan că se va întâmpla, iar în istorie avem dovada că s-a împlinit exact aşa. De aceea mi-am alocat atâta timp pentru căutarea acestor bărbaţi ai lui Dumnezeu, a slujitorului lui Dumnezeu care a dus Mesajul mai departe. El a venit aşa cum a spus Biblia şi a ţinut Mesajul aşa cum a fost la început; nu s-a purtat nici măcar un pic uşuratic cu mesajul timpului său. Noi am văzut că în epoca întunecoasă, Mesajul s-a stins aproape de tot; apoi a venit o Lumină mică, apoi puţin mai multă putere, până s-a ajuns la trezirea penticostală de la începutul acestui secol. Va urma răpirea Miresei, după care se va instala necazul cel mare care va veni peste toată lumea.

Epoca Filadelfia a fost timpul dragostei frăţeşti, epoca misiunilor. Aş vrea să menţionez câţiva oameni mari din timpul acela: John Wesley, George Whitefield, care a trăit în jurul anului 1739, Charles Finney, Dwight Moody,  marele misionar William Carry, care a mers în India în anul 1773, David Livingstone care a mers în Africa de Sud. Aceştia au fost unii dintre cei mai mari bărbaţi din vremea aceea. Eu am numele multor altora care au trăit în dragostea frăţească: albi, negri, maro, galbeni, etc. Toate zidurile au fost dărâmate, iar aceşti oameni s-au dus pe câmpul misiunii. Dragostea de fraţi şi-a întins mâna naţiunilor de pretutindeni şi toate uşile s-au deschis pentru această lucrare, pentru că a fost o epocă a uşilor deschise. Acest lucru nu a fost posibil mai înainte, pentru că papalitatea romană închisese totul şi nimeni nu putea merge nicăieri. Dar în epoca Filadelfia, uşile au fost deschise, pentru că el a spus că a fost o epocă a „uşilor deschise.”

În timpul acestei epoci s-au deschis mai multe uşi: uşa către Evanghelie, uşa pentru câmpurile de misiune, uşa înapoi la Hristos, etc. Voi puteţi vedea ceea ce au făcut ei, fiindcă fraţii au făcut o treabă bună.

John Wesley, steaua epocii Filadelfia, care a urmat epocii Sardes, s-a ridicat şi i-a trezit. De atunci avem peste o sută cincizeci de ani de misiune mondială, cum nu a fost niciodată înainte, aşa încât fiecare naţiune de sub cer a auzit Cuvântul. Aceasta s-a întâmplat deja cu mulţi ani în urmă, dar oamenii nu au auzit Evanghelia, ci doar Cuvântul scris, însă: „Slova omoară dar Duhul dă viaţă.” (2Corinteni 3.6). Înţelegeţi?

În timpul adunărilor din Africa de Sud, am văzut mii de musulmani care au luat parte la serviciile divine. Acolo am întâlnit un misionar mahomedan care lucrase printre ei, iar el mi-a zis: „O, acest suflet scump!” El a petrecut mulţi ani printre ei, dar a adus un singur mahomedan la Hristos. Musulmanii sunt urmaşii medo-persanilor, iar legile lor nu se schimbă: un musulman rămâne pentru totdeauna credincios credinţei sale.

Fratele acesta mi-a povestit de acel singur suflet convertit, când am fost la Pretoria, Africa de Sud. De acolo, am plecat mai departe la Cape Town, la  Bloemfontein, East London, Grahamstown şi ne-am întors la Johanesburg.

La Durban, ultimul oraş în care am poposit, s-au adunat în jur de o sută cincizeci sau două sute de mii de băştinaşi. Adunările au avut loc pe stadionul cel mai mare din Africa de Sud, al doilea ca mărime din lume, mai mare decât Churchill Downs. Cel mai mare stadion este la Londra, urmează cel Africa de Sud, apoi Churchill Downs.

Din pricina luptelor dintre triburi, în jur de două sau trei sute de poliţişti, au ridicat garduri ca să păstreze ordinea şi îl conduceau pe fiecare membru al tribului respectiv în spaţiul alocat lor, ca să nu se lupte între ei. I-au dezarmat, au reţinut suliţele unora dintre ei şi le-au pus deoparte. Au fost prezenţi chiar şi şefii triburilor, iar regina din Rhodesia a venit cu un tren special care avea treizeci şi şapte de vagoane pline cu oameni care au venit să participe la adunări. Domnul a făcut lucruri mari, semne şi minuni, dar ce am găsit acolo?

În ziua aceea am ieşit cu Sidney Smith, primarul oraşului Durban, şi l-am întrebat: „Ce este ceea ce poartă omul acela în jurul gâtului?” Era un om de culoare, cum îi numim noi pe negrii de aici, şi eu tocmai predicasem în faţa acelor băştinaşi. Mulţi dintre acei bărbaţi şi femei erau goi complet, nu purtau nici un fel de haine pe ei. Deci, l-am întrebat pe primar:

„Ce sunt lucrurile acelea pe care le au la gât şi de ce le poartă?”

„Ei sunt creştini,” mi-a răspuns el.

„Creştini? Cu idoli în mână sau la gât?”

„Frate Branham, omul acela face parte din tribul Songhai, iar eu vorbesc limba lui. Putem să-l chemăm aici şi să vorbeşti cu el. Întreabă-l ce doreşti să ştii, iar eu îi voi traduce şi îţi voi spune răspunsul lui.”

Aşadar, i-am zis acelui om: „Ce faci, Thomas?” I-am spus aşa pentru că m-am gândit că acest nume i se potriveşte. El m-a privit, iar eu l-am întrebat:

„Eşti creştin?”

El nu mă cunoştea, nu ştia cine sunt. De fapt niciunul dintre ei nu mă văzuseră vreodată. Deci l-am întrebat:

„Ce faci cu idolul acela?”

„Îl am de la tatăl meu. Înainte l-a purtat el, iar acum este al meu.” Vedeţi, era un dumnezeu.

„Tu n-ar trebui să-l porţi, chiar dacă l-a purtat tatăl tău. Tu eşti creştin şi nu trebuie să porţi aşa ceva!”

Atunci el mi-a spus: „Odată, când tatăl meu a fost urmărit de un leu, a făcut un foc mic, după care a repetat peste acel idol o rugăciune învăţată de la vrăjitor, şi leul a fugit.” Animalele sălbatice ucid mulţi oameni acolo.

„Nu rugăciunea pe care i-a spus-o vrăjitorul l-a îndepărtat pe leu, ci focul pe care l-a făcut tatăl tău. Leii se tem de foc, iar tu, Thomas, eşti creştin şi nu trebuie să porţi acel idol. Nu trebuie să ai nici o legătură cu el.”

 „Păi, dacă nu ne ajută Amoyah, ne ajută idolul,” a răspuns el. „Amoyah este puterea nevăzută, Dumnezeul nostru pe care nu-l vedem.”

Astfel, el purta ambele simboluri, gândindu-se că dacă dă greş unul, îl va ajuta celălalt.

Dar în după-amiaza aceea, Duhul Sfânt S-a coborât peste adunarea de pe stadion şi a început să descopere tainele inimilor, după ce le-am vorbit din Scriptură…

După o oră, am predicat doar cincisprezece minute, deoarece acolo erau cincisprezece interpreţi diferiţi care traduceau în dialectele lor. Când am spus: „Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci,” a trebuit să aştept să repete toţi interpreţii acel lucru. Unul dintre ei a spus: „Ah, bah, bah, bah,” altul: „gloo, gloo, gloo, gloo,” sau: „Um, um, um,” toate însemnând: „Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci.” A trebuit să-mi notez ceea ce spuneam, pentru că trebuia să aştept până traducea fiecare, şi altfel nu mai ştiam unde am rămas.

Apoi le-am zis: „Misionarii v-au spus că Isus a venit să vă salveze.”  Puteam să-i văd cum cei din triburi diferite se priveau unii pe alţii, şi se măsurau de sus până jos. Dar eu am continuat: „Misionarii v-au spus aceasta. Ei v-au spus că Isus este Marele Vindecător, care a venit şi locuieşte în mijlocul poporului Său, până la a doua Sa venire. Şi El a spus: „Lucrările pe care le fac Eu, le veţi face şi voi.” Voi, cei care L-aţi primit pe Isus Hristos ca Salvator personal, şi care aveţi acele lucruri la gât, aţi vrea să-L vedeţi pe Isus venind astăzi aici, mergând printre oameni şi făcând aceleaşi lucrări pe care le-a făcut când a fost aici pe pământ?”

Toţi au răspuns: „Sigur că dorim,” fiindcă voiau să vadă aceasta.

Atunci am spus: „Dacă El va face aici aceleaşi lucrări pe care le-a făcut când a umblat pe pământ, veţi crede Cuvântul Lui?”

„Desigur,” au repetat toţi.

A doua persoană care a venit pe platformă a fost o femeie mahomedană. Duhul Sfânt a vorbit, iar eu i-am spus:

„Ştii că nu te cunosc şi că nu ştiu limba ta.” Ea a confirmat aceasta. Pe frunte, între ochi, avea un punct roşu, ceea ce însemna că era dintr-o spiţă de neam curată, o musulmană. Eu i-am spus:

„Eu nu te pot vindeca, dar ai înţeles ceea ce am spus în după-amiaza aceasta prin Mesajul adus?”

Femeia mi-a răspuns prin interpretul musulman şi a zis:

„Da, am înţeles. Eu am citit Noul Testament.” Femeia era indiană. O, da! Vedeţi, ei cred în Dumnezeu, pentru că sunt sămânţa lui Avraam. Ea a spus că crede în Dumnezeu, dar crede că Mahomed este profetul Lui. Noi credem că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu. Vedeţi, ea a spus că crede în Dumnezeu.

Eu i-am spus: „Dacă cunoşti Vechiul Testament, ştii că Dumnezeu a fost în profeţii Lui de-a lungul timpului. În ce-L priveşte pe Isus, Cel pe care noi Îl numim „Hristosul,” El a fost Profetul lui Dumnezeu. El a fost ucis, dar voi nu credeţi aceasta, pentru că preoţii voştri vă învaţă că nu a fost ucis, ci a fugit cu un cal alb şi a murit câţiva ani mai târziu de moarte normală. Aceasta credeţi voi, dar conform Noului Testament, Isus Hristos a fost omorât şi a înviat, apoi Şi-a trimis Duhul Sfânt înapoi peste Biserică.”

Acolo i-am prins! Exact cu aceasta l-a provocat un musulman pe Billy Graham. Acelaşi lucru, acelaşi principiu.

Şi am continuat: „Mahomed nu v-a dat nici o făgăduinţă, dar Isus ne-a făgăduit că noi vom face aceleaşi lucrări pe care le-a făcut El. El a spus în Ioan 5.19: „Adevărat, adevărat vă spun, că Fiul nu poate face nimic de la Sine; El nu face decât ce vede pe Tatăl făcând; şi tot ce face Tatăl, face şi Fiul întocmai.” Dacă Domnul Isus va veni şi-mi va arăta care este necazul tău, sau de ce ai venit aici, dacă îmi va descoperi trecutul, dar şi viitorul tău, dacă va dovedi că îţi cunoaşte trecutul, atunci desigur vei crede şi ceea ce-ţi va spune despre viitorul tău, este adevărat?”

Ea mi-a răspuns prin interpret: „Aşa este.”

„În ordine,” am spus eu, „fie ca El să facă aceasta.”

Toţi musulmanii s-au ridicat să vadă ce se va întâmpla. Atunci Duhul Sfânt i-a zis femeii: „Bărbatul tău este un om scund, grăsuţ şi cu mustaţă neagră. Voi aveţi doi copii. În urmă cu trei zile ai fost la doctor, iar el te-a examinat şi a constatat că ai o tumoare în burtă.”

Ea şi-a plecat capul şi a zis: „Aşa este.”

„Dacă ai citit Noul Testament, ştii că aici este o situaţie asemănătoare cu întâlnirea lui Isus cu femeia de la fântână.”

„Este adevărat.”

„De ce ai venit la mine, la un creştin? De ce nu te-ai dus la prorocul tău mahomedan?”

„Cred că tu mă poţi ajuta,” a spus ea.

„Eu nu pot să te ajut,” i-am răspuns eu, „dar dacă Îl accepţi pe acest Isus, care acum este aici, care cunoaşte viaţa ta şi ştie totul despre tine, El te va ajuta.”

„Îl primesc pe Isus Hristos ca Mântuitor al meu,” a răspuns ea.

Aceasta a făcut totul. În după-amiaza aceea s-au întors la Hristos, zece mii de mahomedani. Vedeţi? După circa treizeci de ani de misiune acolo, literatura a întors la Hristos un singur musulman, dar Evanghelia însoţită de putere a avut nevoie doar de cinci minute şi s-au întors la Hristos zece mii de musulmani.

Dumnezeu nu ne-a poruncit niciodată să construim biserici, şcoli teologice şi spitale. Toate acestea sunt bune şi Dumnezeu ştie că avem nevoie de ele, dar Biserica a fost însărcinată să predice Evanghelia, nu să facă acele lucruri. Cu toate acestea, noi continuăm să răspândim broşurile noastre, cărţi scrise de Asbury, etc. Dumnezeu să-i binecuvânteze pe cei de la colegiul metodist din Wilmore, Kentucky, fiindcă este unul din cele mai duhovniceşti locuri din lume. Sunt oameni cu adevărat drăguţi.

Să vă dau un exemplu: Veneam de la… Nu mai ştiu cum se numea oraşul… Billy, mai ţii minte? Salisbury. Aşa este, New Salisbury. Billy este memoria mea. Noi veneam de la Salisbury, Rhodesia, iar pe aeroport am văzut un tânăr şi trei fete cu paşaport american. M-am dus la ei şi le-am zis:

„Bună, am văzut că aveţi paşapoarte americane.”

Tânărul mi-a replicat: „Vorbeşti engleza?”

„Da,” am răspuns eu, „sunt american.”

„Frumos,” a spus el.

„Sunteţi în vacanţă?” l-am întrebat eu.

„Nu, suntem misionari.”

„O, ce frumos! Mă bucur că ne-am întâlnit. De unde sunteţi? De la ce biserică sau organizaţie, sau sunteţi independenţi?”

„Nu,” a răspuns băiatul, „suntem metodişti din Wilmore, Kentucky.”

„Locul acela se învecinează cu grădina mea,” am spus eu.

„Doar nu eşti fratele Branham?”

„Ba da, domnule, sunt chiar Branham.” Aceasta l-a redus la tăcere şi nu a mai spus nimic. Eu am putut să-l văd cum priveşte spre fete, aşa că i-am zis:

„O clipă, fiule…” El şi fetele erau foarte tineri. „Noi suntem creştini, şi aş vrea să vorbesc puţin cu voi despre principiile creştine, fiindcă suntem aici pentru aceeaşi cauză mare. Vreau să vă întreb în Numele lui Isus Hristos, pe voi, fetelor, şi pe tine, tinere, dacă puteţi arăta cu degetul spre un suflet pe care l-aţi câştigat în aceşti doi ani pentru Domnul?” Ei n-au putut arăta nici măcar un suflet. Atunci am continuat: „Nu vreau să vă rănesc, pentru că apreciez ceea ce faceţi, dar voi, fetelor, ar trebui să staţi acasă şi să le ajutaţi pe mamele voastre la spălatul vaselor. Voi nu aveţi ce căuta aici!”

Nimeni nu are voie să meargă pe câmpul Evangheliei, decât după ce a primit Duhul Sfânt şi predică în puterea şi dovada Duhului, pentru că aceasta este singura modalitate prin care îi poţi mişca pe oameni. Vedeţi câte lucruri greşite se fac astăzi? Aceasta se întâmplă numai din cauză că oamenilor nu li s-a predicat adevărata Evanghelie. Vedeţi unde au ajuns dacă li s-a dat doar slova? Aceasta a fost continuarea celor evadaţi din epoca lui Luther. Atunci, lumea a primit accesul liber la Biblie.

Să încercăm să vorbim acum despre epoca aceasta mare. Cred că suntem la versetul şapte, unde avem salutul:

„Îngerului Bisericii Filadelfia scrie-i: Iată ce zice Cel Sfânt, Cel adevărat, Cel ce ţine cheia lui David, Cel ce deschide şi nimeni nu va închide, Cel ce închide şi nimeni nu va deschide.” Este o frază pe cinste, nu-i aşa? Voi reveni imediat la ea:

„Ştiu faptele tale: iată ţi-am pus înainte o uşă deschisă, pe care nimeni n-o poate închide, căci ai puţină putere, şi ai păzit Cuvântul Meu, şi n-ai tăgăduit Numele Meu.” Observaţi numai ce a urmat după această mişcare misionară a dragostei frăţeşti, care a cuprins naţiunile. Eu n-am nimic împotriva literaturii care a fost răspândită în toată lumea, dar bisericile denominaţionale     s-au întors la educaţie şi la fapte bune. Vedeţi, s-au întors înapoi.

După ce a fost înfiinţată această denominaţiune mare, Isus le-a pus în faţă o uşă deschisă. După timpul lui Wesley, a fost înfiinţată biserica metodistă care s-a răspândit pretutindeni în lume, fiind una dintre cele mai mari biserici protestante. În timpul acela, înainte de a intra în epoca Laodicea, Domnul i-a dat Bisericii Sale o uşă deschisă.

Spun aceasta ca să înţelegeţi ce vreau să spun prin suprapunerea epocilor. Vedeţi? Aici El a spus că a pus înaintea Bisericii o uşă deschisă… Fiţi atenţi acum! Aceasta este trecerea de la epoca Bisericii Filadelfia la epoca Laodicea. Uşa este Isus. Eu sunt sigur că mulţi dintre voi cred aceasta, dar totuşi cineva poate spune: „Aceasta o spune de la el!”, aşa că aş vrea să vă citesc din Ioan 10.7: „Isus le-a mai zis: „Adevărat, adevărat vă spun că Eu sunt uşa oilor.”

Aceasta înseamnă înapoi în binecuvântare. Cum intrăm noi în Hristos? Ce este El? Uşa oilor. Eu m-am întrebat de multe ori cum este posibil să fie uşa oilor, dacă este un Om? Am înţeles aceasta când am fost în Orient. Acolo, seara după ce îşi numără oile, păstorul se pune în uşa prin care se intră în ţarc. Nimic nu poate intra înăuntru la oi şi nici nu poate ieşi afară, fără să treacă peste el. Aşadar, Isus este Uşa de intrare în staul.

Odată, eram într-o maşină de teren, când au trecut păstorii cu oile prin oraş. Cineva a fluierat din fluier şi toate maşinile s-au oprit, iar eu m-am gândit: „Oare ce s-a întâmplat?” Era un păstor care trecea cu turma prin oraş.

În Răsărit nu este ca aici. Acolo oamenii îşi întind lucrurile pe jos, în faţa casei, ca la piaţă. Pun mere, pere, şi alte feluri de fructe, toate fiind aranjate în grămezi, şi fiecare vânzător încearcă să vă convingă să cumpăraţi de la el. Acest păstor a mers cu oile de-a lungul străzii principale. Când l-am văzut, m-am gândit: „Acum se va produce o mare dezordine! Am să mă ridic să văd mai bine ce se va întâmpla.”

Fratele care mă însoţea, mi-a spus: „Fii atent, frate Branham fiindcă vei rămâne surprins de ceea ce vei vedea.” Totul s-a oprit. Păstorul a trecut pe acolo liniştit, fără să-l intereseze nimic, şi fiecare oaie l-a urmat liniştită. Dacă el se întorcea aşa, fiecare oaie din urma lui făcea întocmai ca el, şi au mers aşa până când au dispărut după colţul străzii.

Oh, acesta este felul în care trebuie să-L urmăm pe Păstorul nostru! Oile acelea mergeau prin mijlocul acelei străzi pentru a ajunge în partea cealaltă a oraşului, urmându-l aşa cum o face un câine. Ele priveau bunătăţile expuse pe jos, dar l-au urmat pe păstor fără să se atingă de nimic. Oh, îmi place aceasta!  Vedeţi?

Atunci i-am zis fratelui care mă însoţea: „O, frate, mi-ar fi plăcut să vorbesc limba acestei ţări, fiindcă aş fi putut ţine o predică acum.” Iată-le! Oile îl urmau pe păstor fără să se întoarcă la stânga sau la dreapta.

Aceasta a făcut şi Biserica de-a lungul timpului: Ea L-a urmat pe Păstor, pe Duhul Sfânt care ne călăuzeşte la Viaţa veşnică. Nu a deviat nici o clipă de la cale, chiar dacă au venit mulţi care au spus: „Aici este o comunitate în floare, iar aici sunt câţiva care au titlul de doctor.” Nu, ele Îl urmează numai pe Păstor. Oile Îl vor urma pe Păstor oriunde vor merge, pentru că este scris: . „Oile Mele ascultă glasul Meu… Nu merg deloc după un străin.” (Ioan10.27,5). Aşa este. Păstorul cunoaşte behăitul oilor şi purtarea oilor.

După ce am ieşit din oraş, am văzut un alt lucru care m-a surprins. Pe un câmp erau nişte oameni care aveau măgari, vaci, porci, oi, capre şi alte animale, aşa că l-am întrebat pe însoţitorul meu:

„Ce fac oamenii aceia?”

„Aceia sunt păstori,” a răspuns el.

„Păstorii au grijă de măgari?”

„Da, domnule.”

„Eu am crezut că păstorul se îngrijeşte numai de oi!”

„Nu,” a răspuns el, „păstorul este un ciurdar, un îngrijitor al animalelor. În ţara voastră sunt numiţi cow-boy.”

„Am înţeles. Păstorul păstoreşte o turmă.”

„Aşa este,” a spus el, după care a adăugat: „Eşti predicator şi vreau să-ţi spun ceva, fiindcă lucrul cel mai ciudat se petrece noaptea. Este adevărat că păstorul păzeşte tot felul de animale şi are grijă să le hrănească în timpul zilei. Însă seara lasă măgarii şi porcii pe câmp, dar oile le duce în ţarc.”

„Oh,” am spus eu, „Doamne, indiferent ce se va întâmpla, fă-mă o oaie, fiindcă atunci când vine noaptea, vreau să fiu în ţarc.” Eu doresc să intru prin Uşă.

 În Ioan 10.7-9 scrie: „Isus a zis: „Adevărat, adevărat, vă spun că Eu sunt uşa oilor.

 Toţi cei ce au venit înainte de Mine, sunt hoţi şi tâlhari; dar oile n-au ascultat de ei.

 Eu sunt Uşa. Dacă intră cineva prin Mine, va fi mântuit; va intra şi va ieşi, şi va găsi păşune.”

„Eu am pus înaintea acestei biserici, între epoca Bisericii Filadelfia şi epoca Bisericii Laodicea, o uşă deschisă. Aţi înţeles acum? Cugetaţi şi adânciţi-vă în aceasta. Ascultaţi, căci vine ceva bun! Aceasta este mierea din stâncă! Noi scoatem afară mărgăritarele şi le lăsăm să strălucească.

„Eu sunt Uşa oilor.” (În traducerea engleză scrie: „Eu sunt uşa ţarcului”). Ce este această Uşă care le-a fost pusă înainte?  Să ne întoarcem puţin înapoi ca să ne amintim. Marea epocă misionară metodistă a mers prin ţară cu mesajul sfinţirii. Luther a adus neprihănirea, iar Wesley a venit cu mesajul sfinţirii. Dar la sfârşitul epocii metodiste, totul a prins rădăcini şi a devenit o organizaţie mare.

Acum ascultaţi, fiindcă este ceva puternic! Aş vrea să-mi dovediţi cu istoria că ceea ce voi spune în continuare nu este adevărat:  Fiecare trezire dată de Dumnezeu s-a ridicat ca la Rusalii, fără să fie organizată, dar de îndată ce s-a organizat, a murit şi nu s-a mai ridicat niciodată. Membrii acelei biserici au mers mai departe şi s-au înmulţit, dar nu au mai avut niciodată o trezire a Duhului. Nici trezirea lui Luther, nici trezirea metodistă nu s-au mai ridicat niciodată, şi la fel se întâmplă cu trezirea penticostală: nici ea nu se va mai ridica niciodată. Nu, domnilor. Ele s-au organizat, dar Dumnezeu a spus de-a lungul acestor epoci ale Bisericii, că urăşte acel lucru, care este de fapt învăţătura nicolaiţilor.

Noi nu vorbim împotriva nimănui, pentru că peste tot sunt oameni buni, şi oile lui Dumnezeu se găsesc în toate acele locuri. Este adevărat iar, dacă metodiştii, baptiştii sau oricare dintre ei, sunt născuţi din nou prin Duhul lui Dumnezeu, sunt copiii lui Dumnezeu. Ei sunt poporul lui Dumnezeu, dar organizaţiile i-au subjugat, iar astăzi umblă de la o organizaţie la alta cu o scrisoare de recomandare.

Domnul a spus însă la sfârşitul acestei epoci: „Eu sunt Uşa oilor.” Ce uşă a fost deschisă de Isus între aceste două epoci ale Bisericii? Epoca metodistă s-a încheiat în jurul anului 1906, când Dwight Moody şi ceilalţi nu mai erau. Atunci a venit cercetarea Duhului, iar oamenii au primit Duhul Sfânt, au vorbit în limbi şi au făcut toate acele lucruri, fiindcă darurile s-au întors în Biserică. Aceasta s-a întâmplat în anul 1906. Ce a urmat după aceea? Mai întâi au organizat vechiul Consiliu General, care acum se numeşte „Adunările lui Dumnezeu”, o mare organizaţie penticostală. Ce s-a întâmplat atunci? El a deschis o uşă. „Ştiu faptele tale: iată ţi-am pus înainte o uşă deschisă pe care nimeni n-o poate închide…” O Uşă deschisă. Ce este această „Uşă deschisă?” Este descoperirea dumnezeirii supreme a lui Isus Hristos. El nu este a doua persoană a trinităţii, ci Dumnezeu însuşi S-a făcut trup şi a locuit printre noi

Să mergem puţin mai departe:

„…nimeni nu o poate închide, căci ai puţină putere şi ai păzit Cuvântul Meu şi n-ai tăgăduit Numele Meu.”

Este pentru prima dată când se vorbeşte despre Numele Lui de când acesta a fost pierdut. Lui Luther, El i-a spus: „…îţi merge numele că trăieşti, dar eşti mort.” Ei au pierdut Numele Lui şi au luat titlurile: „Tată, Fiu şi Duh Sfânt,” dar aici, între aceste două ultime epoci, apare din nou Numele Lui, uşa deschisă. Este vorba de descoperirea a ceea ce este El; de descoperirea dumnezeirii Sale. Este exact cum S-a descoperit primei epoci a Bisericii. Fiţi atenţi!

Ioan L-a văzut stând cu mâinile întinse în mijlocul celor şapte sfeşnice. Aici avem primul sfeşnic, al doilea, al treilea, al patrulea, al cincilea, al şaselea şi al şaptelea, iar El stă acolo cu mâinile întinse în formă de cruce şi spune: „Eu sunt Alfa şi Omega,” ceea ce înseamnă: „Eu sunt Cel Atotputernic la început, şi Eu sunt Cel Atotputernic şi la sfârşit, adică Acelaşi!”

Lumina a apărut în Răsărit şi apune în vest. Apoi a fost o zi mohorâtă, o epocă întunecoasă, dar „spre seară se va arăta Lumina.” Aceeaşi putere a Evangheliei care S-a ridicat şi a strălucit aici, în Răsărit, este acum în partea de Vest. Vedeţi? „Eu sunt Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul.” Totul este în mâna Lui de la început până la sfârşit. Înţelegeţi?

Ce a făcut El în primul capitol al Apocalipsei? I-a descoperit Bisericii din Efes divinitatea Sa supremă. Este adevărat? Acum fiţi atenţi!

În fiecare biserică ce a urmat, El S-a descoperit în dumnezeirea Sa, doar în starea proslăvită, dar în ultima epocă El este „Sfârşitul”, adică Acelaşi care a fost la început; avem din nou originalul de la început. Vedeţi? „Cel dintâi şi Cel de pe urmă.” Prima epocă şi ultima epocă, pentru că El a spus: „Eu sunt Cel dintâi şi Cel de pe urmă.”

Dar voi întrebaţi: „Cum s-a întâmplat aceasta? Cine a rânduit lucrurile în felul acesta?” A fost o descoperire şi mulţi dintre voi, cei aflaţi aici, aţi primit-o.

Am să vă spun ceva acum. Întreaga Sa Biserică este zidită pe descoperirea divină a Persoanei Sale. Corect? Dacă nu credeţi aceasta, haideţi să ne întoarcem puţin la Matei 16. 18 şi să citim de acolo. În felul acesta veţi vedea că întreaga descoperire este zidită pe El. Întreaga Biserică este zidită pe descoperirea Persoanei Sale. În versetul 13, Isus le-a pus ucenicilor Săi o întrebare: „Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul Omului?” Fiţi atenţi! Aici, Domnul vorbeşte pentru prima dată despre Biserică, iar în Apocalipsa o face pentru ultima dată.

„Ei au răspuns: „Unii zic că eşti Ioan Botezătorul; alţii: Ilie; alţii: Ieremia, sau unul din prooroci.”

„Dar voi”, le-a zis El, „cine ziceţi că sunt?”

Simon Petru, drept răspuns, I-a zis: „Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu!”

Isus a luat din nou cuvântul, şi i-a zis: „Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona; fiindcă nu carnea şi sângele ţi-a descoperit lucrul acesta, ci Tatăl Meu care este în ceruri.”

O, voi nu veţi afla niciodată aceasta de la un seminar!

„Simone, tu n-ai putut primi acest lucru decât prin descoperire dumnezeiască. Ţie ţi-a fost descoperit din ceruri Cine sunt Eu.” Vedeţi?

În Ioan 8.24, Isus a spus: „Dacă voi nu credeţi că Eu sunt, veţi muri în păcatele voastre.”

„Şi EU SUNT, îţi spun: Tu eşti Petru şi pe această PIATRĂ voi zidi Biserica Mea, iar locuinţa morţilor nu o va birui.” (Matei 16.13-18).

Ce este aceasta? Descoperirea dumnezeiască, Adevărul venit de la Dumnezeu, Cuvântul Domnului!

În această mare descoperire pe care Dumnezeu a dat-o Bisericii în aceste zile din urmă, noi vedem că El a pus între cele două epoci ale Bisericii o „Uşă deschisă” pe care a descoperit-o El însuşi. Această Uşă nu a fost pusă nici în Filadelfia şi nici în Laodicea, ci în timpul trecerii de la o epocă la alta. Vă voi dovedi acest lucru imediat, ca să puteţi înţelege. Noi vom clarifica imediat tabloul, ca să-l vedeţi aşa cum este, dacă vreţi să-l vedeţi.  În ordine.

El Şi-a zidit Biserica pe descoperirea Persoanei Sale. Câţi dintre voi ştiu că acesta este adevărul? El Şi-a zidit Biserica pe descoperirea Sa; pe Cine este El.

Ce a spus El? „…nimeni n-o poate închide!”

 „Ştiu faptele tale: iată ţi-am pus înainte o uşă deschisă…” Ce este „Uşa deschisă?” Descoperirea dumnezeirii supreme a lui Isus Hristos. Ce i-a spus El Bisericii Sale din prima epocă? „Eu sunt Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul, Cel ce este, Cel ce era şi Cel ce vine, Cel Atotputernic.”

La început, El a mărturisit de trei ori aceasta; i-a descoperit primei Biserici dumnezeirea Sa, iar înainte de a ajunge la ultima epocă a Bisericii, a spus: „Eu ţi-am pus înainte o uşă deschisă.” Dacă vrei să vezi descoperirea, iat-o aici: este descoperirea pe care Şi-a zidit El Biserica. Singura cale prin care a putut să-Şi ia Biserica este prin descoperirea referitoare la Cine este El cu adevărat.

Priviţi! Când Dumnezeu a făcut legământul cu Avraam, acesta L-a întrebat: „Cum se vor întâmpla aceste lucruri având în vedere că eu sunt bătrân şi că singurul meu moştenitor este Eliezer din Damasc, slujitorul meu? Cum se va înfăptui acest lucru?”

Amintiţi-vă că peste el a venit un somn adânc, aşa cum vine peste fiecare om: moartea. Atunci a văzut că înaintea lui a apărut un cuptor care fumega; fiecare păcătos merită să meargă în iad. Avraam jertfise un taur, un ţap, o vacă de trei ani şi doi porumbei. Porumbeii nu au fost tăiaţi în două, ca celelalte animale. Lumina şi-a făcut apariţia acolo şi a mers încoace şi încolo printre bucăţile de carne, confirmând Legământul făcut cu Avraam.

Ştiţi cum se face un legământ în Japonia? Ei presară sare unul peste celălalt. Iau un vas cu sare, stau jos şi vorbesc: Vei face aşa şi aşa?” „Da, voi face exact aşa.” Apoi, ei încheie un legământ, iau puţină sare şi o aruncă unul peste celălalt, confirmând astfel legământul făcut. Sarea păstrează gustul.

Cum se face un legământ aici, în America? Când facem un legământ, noi spunem: „Vei face cutare şi cutare lucru?” „Da, voi face.” Apoi ne strângem mâna, aceasta fiind confirmarea legământului la care s-a ajuns. Dar atunci când fac un contract în Orient, ei îl scriu pe hârtie. Aşa făceau în zilele lui Avraam, apoi sacrificau animalul şi-l tăiau în două. Cei aflaţi în cauză, se puneau între cele două bucăţi, scriau înţelegerea, apoi o rupeau în două. Fiecare lua o parte din înţelegere şi depuneau jurământul în care spuneau că dacă nu îl vor respecta, să păţească la fel ca animalul jertfit. Acel contract nu putea fi imitat, pentru că atunci când urmau să fie puse împreună, cele două părţi trebuiau să se potrivească exact, să fie ca la început.

Ce voia să-i arate Dumnezeu lui Avraam? Ce urma să facă El? Dumnezeu a vrut să-i arate că El va lua sămânţa lui Avraam, prin Isaac, şi o va duce până la Isus, care a fost jertfit pe Golgota şi a fost străpuns în coastă. Apoi a luat Duhul afară din el, afară din trup, a ridicat trupul acela şi L-a pus la dreapta majestăţii Sale în înaltul cerului şi a trimis Duhul Sfânt înapoi peste Biserică. Acesta este Legământul pe care L-a făcut Dumnezeu şi L-a împărţit: noi avem Duhul, iar El are Trupul. Apoi, când El vine înapoi, Duhul care este acum în noi, I Se va alătura ca Mireasă. Amin. Nici o denominaţiune nu este inclusă aici, pentru că nu este ancorată în El. Nu, domnilor. Este doar naşterea prin Duhul Sfânt, curată şi neamestecată. Acesta este Legământul.

Noi am văzut că El a spus: „Ţi-am pus înainte o uşă deschisă.” Indiferent câte organizaţii omeneşti se vor ridica, nici chiar porţile locuinţei morţilor nu vor reuşi s-o închidă. Există o singură cale prin care poţi birui, iar aceasta este să intri pe acea Uşă. Aceasta este tot. Tu nu te poţi alătura acestei Biserici, ci trebuie să te naşti în Ea. Aşa este. Aşadar, nu există nimeni care să poată opri vreodată Mesajul despre Dumnezeirea  supremă a lui Isus Hristos şi botezul în Numele Domnului Isus Hristos. Porţile locuinţei morţilor nu Îl vor birui niciodată.

Voi ziceţi: „De unde ştii că Mesajul acesta este adevărat?” Pentru că este în concordanţă deplină cu Cuvântul şi nimeni nu I se poate împotrivi. Aşa este. Este Cuvântul. Voi nu veţi găsi în Scriptură nici un loc în care să scrie că cineva a fost botezat vreodată în „Numele Tatălui, Fiului şi al Duhului Sfânt.”

Marele apostol Pavel, îngerul Bisericii din Efes, a poruncit ca toţi aceia care au fost botezaţi altfel, să se boteze în Numele Domnului Isus Hristos, indiferent cum au fost botezaţi mai înainte. El a spus: „Chiar dacă un înger din cer vine şi vă învaţă altceva, să fie blestemat!” (Galateni 1.8).

Puteţi vedea ce fel de Mesaj va aduce îngerul care va veni în zilele din urmă? Noi putem pregăti terenul pentru el, dar vă spun că atunci când va veni, el va predica botezul în Numele Domnului Isus Hristos. Dacă nu credeţi aceasta, vă rog să veniţi aici mâine seară, şi vă voi dovedi aceasta cu Scriptura. El va face aceasta cu siguranţă. Va aduce tăierea împrejur a inimii, minunile divine şi lucrările făcute cu putere, aşa cum s-a întâmplat în ziua de Rusalii. Binecuvântarea originală a Rusaliilor se va întoarce la o minoritate, ca s-o aducă înapoi. Vedeţi? Contractul acela se va potrivi exact cu partea ruptă la început.

O, Îl iubesc! Sunt atât de bucuros, atât de bucuros! Nu pot să exprim îndeajuns aceasta, dar sunt nespus de bucuros pentru că sunt unul dintre ei. Sunt atât de bucuros!

Îmi doresc ca toţi fraţii mei să fie aşa. Aş fi vrut să-i am aici pe fraţii şi surorile mele, pe prietenii mei din întreaga lume, ca să vadă şi ei aceste lucruri măreţe. Dumnezeu ştie că mi-aş fi dorit să fie în seara aceasta aici. Eu am de crescut un băieţel, Iosif, şi două fete, Sara şi Rebeca, şi am o soţie minunată pe care urăsc că trebuie s-o părăsesc tot timpul; dar dacă aş şti că fraţii mei, oamenii din toată lumea pe care-i iubesc, ar primi Cuvântul, ar crede şi ar fi umpluţi cu Duhul Sfânt, atunci aş fi gata să plec chiar acum să le predic. Vedeţi? Aşa este. Dar nu se poate… Dacă le vorbeşti frumos, oamenii cred că vrei să pui ceva peste ei, de aceea poţi face un singur lucru: să stai pe Cuvânt şi să-L baţi bine în cuie! Aşa este. Rămâneţi în Cuvânt! O, cât de mult Îl iubesc!

Descoperirea Lui însuşi, a divinităţii Lui supreme. Ce a făcut El? Nu pot lăsa aceasta deoparte, trebuie s-o spun. El S-a descoperit Bisericii din Efes. Este adevărat? Atunci a răsărit pentru prima dată Lumina creştină. Aşa-i? Atunci a început epoca Duhului Sfânt: în Efes; iar profetul a spus că va veni o zi când nu va fi nici noapte şi nici zi, dar spre seară se va arăta Lumina. (Zaharia 14.7). (În limba engleză scrie: „…spre seară se va întoarce, va reveni Lumina.”). Înţelegeţi? Noi am văzut ziua mohorâtă, întunericul, organizaţiile şi celelalte lucruri, dar în zilele din urmă, El a dat o uşă deschisă.

Isus a spus: „Eu sunt Uşa aceea!” L-aţi auzit vreodată spunând: „Eu sunt Uşa! Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa”? L-aţi auzit spunând: „Strâmtă este poarta şi îngustă este calea”? Aţi observat vreodată cum se pronunţă cuvântul „strâmt”? În engleză, acest cuvânt se referă la apă. Se pronunţă ca şi cuvântul englezesc „drept.” Ce este apa? Poarta, uşa. Vedeţi? Calea este prin apă, în Numele Domnului Isus. „Strâmtă este poarta şi îngustă este calea.” Apa este poarta, calea, şi noi putem intra înăuntru prin Numele Domnului Isus: „Pocăiţi-vă şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos spre iertarea păcatelor voastre, şi veţi primi , în timp ce priviţi spre Calvar, darul Sfântului Duh.

Căci făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri…” Unii spun că a fost numai pentru apostoli, dar Cuvântul spune: „…pentru voi, pentru copiii voştri, şi pentru cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul, Dumnezeul nostru.” Aceasta este! „…în oricât de mare număr îi va chema Domnul, Dumnezeul nostru.” Făgăduinţa este pentru toţi, dacă respectaţi această Prescripţie medicală. Aşa este.

Să nu spuneţi: „Eu pot să mă strecor şi pe lângă!”, fiindcă a fost un om care a încercat să facă aceasta, dar a ajuns pe altă cale. Aţi ştiut aceasta? Aţi citit vreodată pilda aceasta? Mâine dimineaţă vom vorbi despre nuntă, cum se desfăşoară ea în Orient, şi vom vedea cum s-a strecurat omul acela acolo. În ordine.

„Strâmtă este poarta, îngustă este calea.” Apa este poarta, uşa care te duce în Domnul Dumnezeu.

„Eu ţi-am pus înainte o uşă deschisă. Eu am cheile şi sunt singurul care o poate deschide; sunt singurul care o poate descoperi. Eu am cheile!” Aşa este.

„Nimeni nu vine la Mine, decât dacă este atras de Tatăl.” Şi: „Toţi aceia pe care Mi i-a dat Tatăl, vin la Mine.” (Ioan 6.44,37). Nici un om nu poate fi salvat decât prin Isus Hristos; nu printr-o biserică sau printr-o organizaţie, nici printr-un episcop sau papă, ci numai prin Isus Hristos. El are cheia şi este Singurul care poate deschide. Ce fel de cheie are El? Are cheia lui David pentru viitoarea Împărăţie de o mie de ani, unde El va sta pe tronul lui David. „Eu am cheile lui David. Eu deschid această uşă şi nimeni nu o poate închide. Nimeni în afară de Mine nu o poate deschide şi nimeni în afară de Mine nu o poate închide.”

Cum este posibil acest lucru? Cum poate să ştie cineva că El este Hristosul? Numai prin descoperire. Vedeţi? El Se descoperă pe Sine; El are cheia. El poate să deschidă uşa  sau poate s-o lase închisă. Vedeţi? „Eu am cheia uşii. Eu sunt uşa. Eu sunt Calea; Eu sunt Adevărul; Eu sunt Lumina.” Oh! „Eu sunt Alfa; Eu sunt Omega; Eu sunt Cel dintâi şi Cel de pe urmă; Eu sunt Tatăl; Eu sunt Fiul; Eu sunt Duhul Sfânt. EU SUNT!” Nu: „Eu am fost” sau: „Eu voi fi!”, ci EU SUNT. „EU SUNT” înseamnă „Cel care trăieşte pentru veşnicie.” Vedeţi? „Eu sunt!” „Am fost întotdeauna şi voi fi întotdeauna Acelaşi!” „Eu sunt acum aşa cum am fost şi voi fi aşa întotdeauna.” Vedeţi? El este numai „EU SUNT”.

„Eu am cheile lui David, ale Împărăţiei şi nimeni nu poate închide!” Versetul şapte mărturiseşte că El are cheile lui David şi că nimeni nu poate să închidă Uşa.

Să mergem mai departe:

„…ai puţină putere.”

Oh! El i-a spus acestui grup mic: „Tu ai puţină putere.” Ce înseamnă aceasta? Este ca în cazul unui om care a avut moarte clinică, dar a revenit la viaţă prin resuscitare. Aşa aţi ieşit şi voi din aceste vechi crezuri moarte, aţi început să reveniţi la viaţă şi v-aţi scuturat puţin ca să vă treziţi.

„Ai puţină putere, dar Eu ţi-am pus în faţă o uşă deschisă.” Imediat după ce au ieşit din luteranism, papalitate, metodism şi din toate lucrurile, El le-a spus: „Eu am pus în faţa ta o uşă deschisă. Acum ai puţină putere, dar ce vei face în legătură cu aceasta? Uşa este în faţa ta, iar tu poţi să intri sau să rămâi afară; poţi alege ce doreşti. Uşa este deschisă chiar înaintea ta… Tu ai puţină putere, pentru că tocmai ai venit la Viaţă, eşti la început.”

Aşa a fost Biserica la început, iar dacă observaţi, la sfârşitul epocii Laodicea, ei se întorc din nou la fapte. Uşa a fost deschisă între ultimele două epoci ale Bisericii, iar epocii Laodicea i s-a spus: „Ştiu faptele tale…” Ce a fost aceasta?

Noi am văzut ce sunt faptele şi unde este scaunul Satanei. Ce a fost scaunul Satanei? Vedeţi, ei s-au întors înapoi şi au devenit  o denominaţiune.

Voi, „Adunările lui Dumnezeu,” „penticostalii unitarieni” şi „Biserica lui Dumnezeu”! Oh, fraţilor, puteţi vedea ce aţi făcut? Voi v-aţi întors exact la lucrul pe care îl urăşte Dumnezeu şi aţi rupt părtăşia. Unii din cei mai cumsecade oameni din lume sunt în „Adunările lui Dumnezeu.” Priviţi ce oameni buni sunt şi în „Biserica penticostală Unită.” Uitaţi-vă şi la organizaţia numită „Biserica lui Dumnezeu.” Dar din cauza acelor organizaţii, ei se ceartă, strigă unii la alţii şi se numesc unii pe alţii „adăpost de şobolani.” Este o ruşine! Dumnezeu urăşte neînţelegerile între fraţi. Aşa este. Organizaţiile acestea seamănă numai discordie între fraţi. Noi ar trebui să stăm în spărtură şi să spunem: „Noi suntem fraţi!”

Noi nu suntem separaţi

Suntem un singur trup;

Una în nădejde şi în învăţătura Bibliei,

Una în dragoste.

Îmi place acest cântec vechi, cântat de un soldat creştin: „Înainte, luptători ai lui Hristos!” Da, domnilor.

La sfârşitul epocii Laodicea, biserica s-a întors din nou la fapte, iar mişcările penticostale au devenit denominaţiuni.

Să mergem în Apocalipsa 3.15:

„Ştiu faptele tale: că nu eşti nici rece, nici în clocot. O, dacă ai fi rece sau în clocot!”

„Ştiu faptele tale…” Aceasta arată că ei s-au întors din nou la aceleaşi  fapte: au pierdut din putere şi au mers înapoi la organizaţie; au format organizaţia penticostală.

La trecerea de la o epocă la alta, ei au primit puţină putere, între cele două epoci care aveau doctrina denominaţională nicolaită.

Luteranii s-au întors la nicolaism şi au rânduit episcopi şi aşa mai departe. Apoi a venit Wesley, dar şi ei aveau titluri măreţe ca: episcopul de Canterbury şi altele. Şi acum, mişcarea penticostală se îndreaptă exact spre aceleaşi fapte: spre învăţătura nicolaiţilor şi spre acele denominaţiuni mari.

Dar între aceste două epoci, El a deschis uşa şi i-a dat bisericii puţină putere, ca să se învioreze, să-şi ridice puţin capul ca să vadă unde a ajuns şi să primească descoperirea. Este ca şi cum cineva ar fi bătut şi trântit la pământ; apoi se ridică, îşi scutură capul şi priveşte în jur.

Apropo, am visat despre aceasta astă noapte. Charlie, am crezut că am împuşcat o veveriţă şi că am dat-o jos de pe creangă. Acolo era şi o femeie în vârstă care era tare nervoasă pe mine şi voia să vină să mă prindă. Veveriţa aceea avea o mică dungă albă în jurul gâtului; ea a stat acolo, şi-a mişcat capul de două sau trei ori, apoi a fugit cât a putut de repede în pădure.

Femeia aceea bătrână, pe care am văzut-o în vis, poate fi biserica denominaţională. Ea a devenit agresivă, dar am reuşit să scap de ea. Oh, era doar puţină lumină, dar era suficientă să pot… Ştiu că am mers cu maşina mea în josul străzii, iar ea nu a vrut să mă lase să trec, dar eu am virat cu Fordul meu şi am luat-o pe altă parte, ca să nu mă prindă… Numai aşa am reuşit să scap.

„Ţi-a mai rămas puţină putere; foloseşte-o ca să vezi ce se întâmplă între cele două epoci.” Aţi observat următorul verset? Acolo scrie: „…ai puţină putere, şi ai păzit Cuvântul Meu.”

„Ai păzit Cuvântul Meu.” Aşa şi-au păstrat puterea; aşa au primit descoperirea. Ei au primit Biblia care a fost tipărită mai întâi de Luther şi a fost răspândită pretutindeni în epoca lui Wesley. Astfel, ei au primit Cuvântul, L-au păzit şi au văzut descoperirea lui Isus Hristos; au văzut că El era Dumnezeu manifestat în trup de carne printre noi şi că botezul în apă se face în Numele Domnului Isus Hristos. Aceste adevăruri s-au întors înapoi la ei. Aşa este. Apoi au primit Numele Lui. Vedeţi? Este atât de simplu; mai simplu decât citirea unui ziar. Voi nu puteţi tăgădui aceste lucruri, pentru că sunt scrise în Scriptură şi dovedite de istorie. Este exact când biserica penticostală şi-a primit numele: în perioada 1908-1912; acesta este timpul în care a început să decadă.

„…şi n-ai tăgăduit Numele Meu.”

Îmi place aceasta. El are cheile lui David, Îşi poate ţine Cuvântul şi vă transpune în Împărăţia Sa. Numele Lui a fost descoperit.

Ei au ieşit afară din biserica aceea căreia îi mergea numele că trăieşte, dar era moartă, şi au intrat într-o Biserică ce primise Numele Lui şi Viaţă. Vedeţi? Ei au ieşit afară din moarte, de unde se folosea formula: „Tată, Fiu, Duh Sfânt,” care nu are nici un sens. Aşa este. Aceasta se primeşte prin descoperire.  Întreaga Lui Carte este scrisă prin descoperire. Aşa este. El Se descoperă.

El a spus în Matei 28.19: „Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Duhului Sfânt.” Pe care din aceste nume le veţi folosi? Majoritatea trinitarienilor botează „în Numele Tatălui, în Numele Fiului şi în Numele Duhului Sfânt,” dar acest lucru nu este biblic. Întrebaţi pe oricine vreţi şi veţi vedea că aşa este.

Porunca este: „În Numele (singular), nu în Numele (plural). Un singur Nume: „Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.” (În limba română nu se observă această diferenţă, pentru că cuvântul „numele” are aceeaşi formă şi la singular şi la plural, dar în limba engleză în porunca dată scrie: „Name” (singular) şi nu „Names” (plural) -. n.tr.). Înţelegeţi? În ordine.

„Tată” nu este un nume: „Fiu” nu este un nume şi „Duh Sfânt” nu este un nume. Dar ce este? Ceva mort, fără viaţă. Acestea sunt doar nişte titluri, nişte atribute, nicidecum nume.

Viaţa lui Hristos descoperă aceasta. Petru a stat acolo cu cheile Împărăţiei cerurilor în mâinile sale, iar Împărăţia este Duhul Sfânt. Cu alte cuvinte este vorba de descoperire, pentru că Isus i-a spus: „Nu carnea şi sângele ţi-a descoperit lucrul acesta”. O, frate, vezi aceasta? Petru a fost binecuvântat să primească descoperirea Adevărului.  El a fost prezent atunci când Isus le-a spus: „Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.”

Astfel, Petru s-a întors şi a spus: „Eu am primit cheile; mie mi s-a descoperit ce înseamnă aceasta, pentru că „Tată” nu este un nume: „Fiu” nu este un nume şi „Duh Sfânt” nu este un nume. Eu ştiu care este Numele, aşa că vă botez în Numele Domnului Isus Hristos.” Amin. Aşa este.

Este ca şi cum aţi citi o poveste de dragoste. Porunca misionară se află la sfârşitul Evangheliei lui Matei.

Dacă citiţi o poveste de dragoste… eu ştiu că nu faceţi aceasta, dar dacă aţi citit cărţi de dragoste atunci când eraţi păcătoşi, la sfârşit scria, de exemplu, că „Ioan şi Maria au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi.” Cine erau Ioan şi Maria? Există o singură cale ca să aflaţi: să mergeţi la carte şi să citiţi începutul poveştii, este adevărat?

 Isus a spus la sfârşitul ultimului capitol din Matei: „Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.

 Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin.” Dacă „Tată” nu este nume, „Fiu” nu este nume şi „Duhul Sfânt” nu este nume, ar fi bine să mergem şi să citim ce scrie la începutul cărţii, adică în Matei capitolul unu.

Aş vrea să vă aduc un tablou, pentru situaţia în care ar putea fi printre noi cineva care n-a înţeles niciodată aceasta. Fiţi atenţi! Iau trei obiecte: să zicem că acesta este Tatăl, acesta este Fiul şi acesta este Duhul Sfânt. Fiţi atenţi: „Tată, Fiu şi Duh Sfânt.” Aceasta este ceea ce a spus Isus în Matei 28.19, este adevărat? „Tată, Fiu şi Duh Sfânt.” Cine este acesta? „Tatăl.” Cine este acesta? „Duhul Sfânt.” Iar acesta? (Adunarea răspunde: „Fiul”). Fiul. În ordine. Al cui Tată este Acesta? Al lui Isus Hristos. Corect?

Să citim din Matei 1.18. Vom citi povestea de dragoste ca să vedem Cine este Cel care a spus: „Mergeţi şi botezaţi-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.”

Primul capitol din Matei începe cu genealogia:

„Cartea neamului lui Isus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe Iacov; Iacov a născut pe Iuda şi fraţii lui…”, şi continuă aşa până în versetul 18. În versetul 17 scrie:

„Deci, de la Avraam până la David, sunt patrusprezece neamuri de toate; de la David până la strămutarea în Babilon sunt patrusprezece neamuri; şi de la strămutarea în Babilon până la Hristos, sunt patrusprezece neamuri.

Iar naşterea lui Isus Hristos a fost aşa: „Maria, mama Lui, era logodită cu Iosif; şi înainte ca să locuiască ei împreună, ea s-a aflat însărcinată de la Dumnezeu Tatăl.”

Aşa scrie? De la cine s-a aflat însărcinată Maria? (Adunarea spune: „De la Duhul Sfânt”). Păi, am crezut că cineva spune că Acesta era Tatăl Lui. (Fratele Branham arată spre obiectul care îl reprezintă de Tatăl). Dacă Duhul Sfânt este o persoană, iar Tatăl este o altă persoană, înseamnă că Isus a avut doi taţi. Ce aveţi în cazul acesta? Un copil născut nelegitim.

Poate ziceţi: „Oh, aici este o greşeală de tipar.” Bine:

„Iosif, bărbatul ei, era un om neprihănit, şi nu voia s-o facă de ruşine înaintea lumii; de aceea şi-a pus de gând s-o lase pe ascuns.

Dar pe când se gândea el la aceste lucruri, i s-a arătat în vis un înger al Domnului, şi i-a zis: „Iosife, fiul lui David, nu te teme să iei la tine pe Maria, nevasta ta, căci ce s-a zămislit în ea, este de la…” (Adunarea spune „Duhul Sfânt.”)

Biblia spune că „Orice vorbă să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori.” (2Corinteni 13.1). Vedeţi? Tatăl lui Isus a fost Duhul Sfânt. Dar El a spus că Dumnezeu este Tatăl Lui. Dacă  Tatăl şi Duhul Sfânt sunt două persoane diferite, care dintre ei este Tatăl lui Isus Hristos? Vedeţi unde ajungeţi? Sunteţi atârnaţi în aer. Voi trebuie să admiteţi că Duhul Sfânt este Dumnezeu însuşi. Înseamnă că aveţi doi în loc de trei.

Versetul 20: „…căci ce s-a zămislit în ea,…(Cine a fost Cel care a zămislit în ea? Duhul Sfânt.) …este de la Duhul Sfânt.”

Ea va naşte un Fiu, şi-i vei pune Numele Isus, pentru că El va mântui pe poporul Lui de păcatele sale.”

Toate aceste lucruri s-au întâmplat ca să se împlinească ce vestise Domnul prin proorocul, care zice:

„Iată, fecioara va fi însărcinată, va naşte un fiu, şi-i vor pune numele Emanuel”, care, tălmăcit, înseamnă: „Dumnezeu este cu noi”.”

Care este Numele Lui? Cine sunt Ioan şi Maria care au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi? Care este Numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh? Când S-a născut pe pământ, Isus a fost Hristos Domnul. După opt zile, când a fost tăiat împrejur, mama şi tatăl Lui L-au numit „Isus,” ceea ce înseamnă că El a fost Isus Hristos, Domnul Isus Hristos. El era Domnul! Când S-a născut, El a fost Hristos Domnul. Apoi I S-a dat Numele Isus, şi astfel a fost Domnul Isus Hristos. Exact aceasta i-a fost descoperit lui Petru. El a ştiut ce li s-a cerut prin cuvintele: „Mergeţi şi botezaţi în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.”  El i-a putut descoperi aceasta lui Petru, deoarece a ştiut că avea darul descoperirii. Da, Petru o ştia pentru că îi fusese descoperită de sus, prin Duhul. Şi când Dumnezeu vede că omul primeşte descoperiri de sus, El poate avea încredere în omul acela şi poate lucra cu el, pentru că este scris că nimeni altcineva, în afară de Tatăl, nu îi poate descoperi. Dumnezeu este singurul care poate aduce descoperirea, şi El ştia că Petru era în legătură cu Duhul.

Petru a primit descoperirea şi ca urmare s-a ridicat şi a spus: „Pocăiţi-vă, şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor.”

Cu numai câteva zile înainte de aceasta, Domnul Isus i-a spus lui Petru:

„Şi Eu îţi spun: tu eşti Petru (Greceşte: „Petros”), şi pe această piatră (Greceşte: „petra”) voi zidi Biserica Mea, şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui.

 Îţi voi da cheile Împărăţiei cerurilor, şi orice vei lega pe pământ, va fi legat în ceruri, şi orice vei dezlega pe pământ, va fi dezlegat în ceruri.” (Matei 16.18-19).

În ziua de Rusalii, la inaugurarea Bisericii, la zece zile după ce Isus le spusese ucenicilor Săi: „Botezaţi-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Duhului Sfânt”, Petru a ştiut prin descoperire că nu există nici un nume „Tată, Fiu, Duh Sfânt”.

Nimeni n-a învăţat aceasta până la catolici, şi orice persoană care este botezată în „Numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh”,  este botezată de fapt cu botezul catolic, nu cu botezul creştin.

În ziua de Rusalii, toţi au fost umpluţi cu Duhul Sfânt, au vorbit în limbi şi s-au purtat ca nişte oameni beţi. De fapt ei erau beţi, dar se îmbătaseră cu Vinul cel nou care a venit din ceruri, din Canaanul de sus. În timp ce toţi strigau şi se comportau ca nişte oameni beţi, Petru s-a ridicat şi a spus că nu sunt beţi, ci se împlinea ceea ce a spus prorocul Ioel: că va fi turnat Duhul Sfânt.

Atunci iudeii au spus: „Ce să facem, fraţilor?” Aceasta este întrebarea: „Cum putem primi şi noi aceasta? Cine are cheile?”

 „Vino aici, Simone. Tu ai cheile, foloseşte-le! Ce vei spune?” Amintiţi-vă că Isus i-a spus: „Ce vei lega pe pământ, este legat şi în cer. Ce vei dezlega pe pământ, este dezlegat şi în cer.” Dacă El este Dumnezeu, trebuie să Se ţină de Cuvânt.

Preoţilor catolici, aş vrea să-mi arătaţi „iertarea păcatelor” propovăduită de voi. Un preot catolic mi-a spus odată:

„Nu a spus Domnul Isus: „Celor ce le veţi ierta păcatele, le vor fi iertate. Celor ce le veţi ţinea, vor fi ţinute.”?

„Da, aşa a spus.”

„Atunci nu i-a dat Domnul Isus, Bisericii Sale, puterea de a ierta păcatele?”

„Sigur că i-a dat-o,” am răspuns eu.

Şi n-a spus El că „Pe cine iertaţi voi, va fi iertat, iar pe cine nu iertaţi, nu va fi iertat”?

„Este adevărat, El a spus aceasta.”

„Atunci, nu i-a dat El, Bisericii Sale, şi noi suntem biserica Lui, puterea să ierte păcatele pe pământ?”

„Cu siguranţă că da,” am spus eu, după care am adăugat: „Dacă voi iertaţi păcatele oamenilor aşa cum le-au iertat ei, sunt de acord cu tine. Cum au iertat ei păcatele oamenilor? Le-au poruncit cumva să ţină nouă zile de rugăciune şi să facă mătănii, cum le porunciţi voi?” Nu, domnilor!

Petru le-a spus: „Pocăiţi-vă!” Amin. Iată cheia!

„Pocăiţi-vă, şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh.

 Căci făgăduinţa aceasta este pentru voi…” (Fapte 2.38-39). Cheia aceasta a făcut „clic” pe pământ şi „clic” în ceruri. Aceasta este.

De aceea, Pavel i-a întrebat pe cei care fuseseră botezaţi de acelaşi bărbat care L-a botezat şi pe Isus:

„Aţi primit voi Duhul Sfânt, de când aţi crezut?”

„Noi nici n-am auzit că a fost dat un Duh Sfânt.”

„Dar cum aţi fost botezaţi?”

„Cu botezul lui Ioan,” au răspuns ei.

„Aceasta nu mai merge acum. Cerul nu mai este deschis asupra acestei lucrări, pentru că trebuie să fiţi botezaţi în Numele Domnului Isus Hristos.”

Când au auzit aceasta, ei au fost botezaţi încă o dată în Numele Domnului Isus Hristos, după care Pavel şi-a pus mâinile peste ei. Atunci Duhul Sfânt a venit peste ei şi au început să vorbească în limbi şi să prorocească.

O, frate, aşa a fost la început. Aceasta este „uşa deschisă” care a fost pusă aici. Corespunde chiar şi geografic. Lumina serii străluceşte din plin şi fiecare text din Scriptură duce la ea.

Am putea vorbi despre aceasta ore întregi, dar mai avem doar cincisprezece minute şi în jur de treizeci şi cinci de comentarii. Dacă nu vom reuşi să le parcurgem în seara aceasta, vom continua mâine dimineaţă. În ordine.

„…ţi-am pus înainte o uşă deschisă, pe care nimeni n-o poate închide, căci ai puţină putere, şi ai păzit Cuvântul Meu, şi n-ai tăgăduit Numele Meu.”

Aici este! „Nu ai tăgăduit Numele Meu.” Numele Lui a fost descoperit, iar ei s-au îndepărtat de vechea denominaţiune moartă din Sardes şi au venit în Biserica Sa vie.

Fiţi atenţi însă ce scrie în versetul 9, fiindcă ne apropiem de ceva ce este foarte periculos:

„Iată că îţi dau din cei ce sunt în sinagoga Satanei, care zic că sunt Iudei şi nu sunt, ci mint; iată că îi voi face să vină să se închine la picioarele tale, şi să ştie că te-am iubit.”

Priviţi! Cine sunt aceştia? Cei cărora le-a vorbit, care au aflat după atâta timp care este Numele Lui, care au venit la „uşa deschisă”, la Isus Hristos, au primit Cuvântul Vieţii şi au fost umpluţi cu Duhul Sfânt. Totuşi, El le spune: „Între voi sunt unii care fac parte din sinagoga Satanei.”

Fraţilor, dacă vreţi, am putea merge puţin înapoi, la Pergam, în Apocalipsa 2.13, ca să vă arăt ce este lucrul acesta: denominaţiunea.

„Ştiu unde locuieşti: acolo unde este scaunul de domnie al Satanei.” Iată! Epoca bisericii nicolaite care a devenit o denominaţiune… Aceasta arată că ei erau o biserică, o sinagogă, o biserică denominaţională. O, frate! „Sinagoga Satanei!” Înseamnă că faptele denominaţiunii sunt de la diavolul. Cuvântul acesta nu se referă la creştinii care sunt acolo, ci la organizaţie în sine.

Aţi observat că El a spus: „…ai acolo nişte oameni care zic că sunt iudei, dar nu sunt, ci mint.”

Cui îi vorbeşte El? Bisericii din urmă care are o uşă deschisă între cele două epoci ale Bisericii.

Prin cine a primit învățătura prima epocă a Bisericii ? Prin Pavel. Să mergem în Romani 2.28-29, ca să vedeţi cine este un iudeu adevărat, şi să vă convingeţi că ceea ce vă spun nu sunt gândurile mele:

„Iudeu nu este acela care se arată pe dinafară că este iudeu şi tăiere împrejur nu este aceea care este pe dinafară, în carne.

Ci iudeu este acela care este iudeu înăuntru şi tăiere împrejur este aceea a inimii, în duh, nu în slovă; un astfel de iudeu îşi scoate lauda nu de la oameni, ci de la Dumnezeu.”

Ce este iudeul? Un creştin umplut cu Duhul Sfânt. Eu ştiu că suntem după epoca sfinţirii şi ei spun că au Duhul Sfânt. Dar nu eu, ci El a spus aceste cuvinte. Ei sunt mincinoşi, pentru că vin cu pretenţia că au primit Duhul Sfânt, dar nu sunt urmaţi de semnele care dovedesc aceasta, pentru că este scris: „Iată semnele care vor însoţi pe cei ce vor crede.” Voi nu-L puteţi face pe El să mintă. Oh, frate! Aceasta vă orbeşte. Vedeţi?

„Iată că îţi dau din cei ce sunt în sinagoga Satanei, care zic că sunt Iudei… (care zic că sunt creştini umpluţi cu Duhul Sfânt… Sinagoga, organizaţia… Ţi-i voi da pe cei ce zic că au Duhul Sfânt şi care se organizează… Ei nici măcar nu au primit încă descoperirea.) … şi nu sunt, ci mint; iată că îi voi face să vină să se închine la picioarele tale, şi să ştie că te-am iubit.”

Chiar aici trebuie să clădesc Mesajul meu de mâine dimineaţă, fiindcă aici ni se vorbeşte despre fecioarele neînţelepte. Puteţi vedea aceasta? Când se întâmplă aceasta? În timpul sfârşitului. Oh, când au ieşit afară! Ei sunt neprihăniţi prin credinţă, sfinţiţi… neprihăniţi prin mesajul lui Luther, sfinţiţi aici, în epoca lui Wesley, dar ratează „uşa deschisă.” Înţelegeţi? Neprihăniţi prin credinţă în epoca lui Luther şi sfinţiţi în epoca lui Wesley.

Mulţi din aceşti nazarineni, sfinţi pelerini, metodişti, etc., duc o viaţă frumoasă, curată şi sfinţită şi cred că posedă Duhul Sfânt, dar dacă aud pe cineva vorbind în limbi, râd de el, îl batjocoresc şi spun că este de la diavolul. Frate, dacă râzi de lucrarea lui Dumnezeu, ţi-ai semnat condamnarea, pentru că L-ai hulit pe Duhul Sfânt, ceea ce este un păcat de neiertat.

Voi spuneţi: „Noi facem parte din prima biserică.” Pe mine nu mă interesează la câte biserici aparţii! Aceasta nu are nimic a face cu Cuvântul lui Dumnezeu! Tu n-ai voie să scoţi sau să adaugi ceva. Aşa este. „Sinagogi ale Satanei!”

Sper că nu v-am rănit. Mie nu-mi place să vorbesc aşa, dar în mine este Ceva care mă împinge să fac aceasta. Mă simt groaznic când spun astfel de lucruri, dar trebuie s-o fac. Nu mi-a plăcut niciodată să le mustru pe femei… Dacă văd o femeie care plânge, mă simt oribil; nu-mi place să le vorbesc atât de aspru, dar în mine este Ceva care mă determină s-o fac. Înţelegeţi? Dar nu pot suporta o femeie imorală! În mine este Ceva care nu suportă aceasta: Duhul Sfânt.

Apoi privesc în Cuvânt şi mă gândesc: „Doamne, arată-mi dacă sunt greşit. Nu mă lăsa s-o fac numai ca să mă aflu în treabă, fiindcă ştii că-i iubesc pe oameni şi nu vreau să rănesc pe nimeni. Dumnezeule, Tu ştii că eu nu aş face aşa ceva.”

Atunci vine Duhul Sfânt şi spune: „Stai pe Cuvânt! Stai acolo! Stai chiar pe acest Cuvânt!”

„Da, Doamne, Tu eşti cel mai bun Prieten al meu; Tu eşti Prietenul meu adevărat, Singurul care mă va ajuta atunci când viaţa aceasta va înceta. Atunci voi sta înaintea Ta, Doamne.”

Eu nu vreau să vă rănesc, şi vă rog să nu mi-o luaţi în nume de rău atunci când vorbesc împotriva acestor organizaţii. Eu m-am împotrivit lor încă înainte de a şti ceva despre ele şi nu m-am putut uni cu niciuna dintre ele. Îi mulţumesc lui Dumnezeu că m-a ţinut tot timpul departe de ele şi nu m-am alăturat niciuneia.

„Iată că îţi dau din cei ce sunt în sinagoga Satanei, care zic că sunt Iudei (umpluţi cu Duhul Sfânt) şi nu sunt, ci mint; iată că îi voi face să vină să se închine la picioarele tale…”

Vă amintiţi ce s-a întâmplat cu fecioarele neînţelepte când s-au trezit?  Cum au fost numite ele? Biblia spune că zece fecioare au ieşit să-L întâmpine pe Mire, este adevărat? Cinci erau înţelepte, aveau untdelemn în candelele lor. Câţi dintre voi ştiu ce simbolizează untdelemnul în Biblie? Duhul.

Cineva ar putea spune: „Cinci nu au fost sfinţite…” Toate erau sfinţite, dar cinci au fost destul de înţelepte, au primit înţelepciunea descoperirii ca să găsească uşa aceea deschisă, pentru a fi umplute cu Duhul Sfânt. Ele aveau untdelemn în candele, în timp ce celelalte cinci nu aveau. Astfel, când s-au trezit, cele neînţelepte au venit la cele înţelepte şi le-au zis: „Daţi-ne şi nouă din untdelemnul vostru, din Duhul Sfânt! Daţi-ne şi nouă!”

Dar cele înţelepte le-au răspuns: „Îmi pare rău, soră, dar am numai cât să-mi ajungă mie. Nu am destul ca să pot împărţi.” Apoi au adăugat: „Mergeţi şi luaţi şi voi, rugaţi-vă!” Dar în timp ce ele erau plecate să facă rost de untdelemn, a venit Mirele, iar cele înţelepte au intrat la ospăţul de nuntă. În ce le priveşte pe ele, au rămas pe dinafară şi vor trece prin necazul cel mare. Fiţi atenţi la încă câteva versete şi veţi vedea că ele vor trece prin perioada necazului. Despre aceasta voi vorbi mâine dimineaţă. Da, cred că este mai bine să aşteptăm până atunci, fiindcă este timpul să încheiem.

Să vedem: „…zic că sunt Iudei şi nu sunt, ci mint.” Ei nu aveau Duhul Sfânt. Aici mai este un lucru pe care aş vrea să-l vedeţi în timp ce suntem împreună. Aşa cum am spus aseară, Iuda Iscarioteanul a fost fiul pierzării. Biblia spune că a fost născut „ca fiu al pierzării,”  în timp ce Isus Hristos a fost născut ca Fiul lui Dumnezeu. Înseamnă că Dumnezeu locuia în Hristos, în timp ce Satan locuia în Iuda. Este Adevărat? Hristos era Fiul lui Dumnezeu. El a fost născut ca Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu a locuit în trupul de carne al Fiului, în timp ce Iuda a fost născut ca fiu al pierzării, Satana, diavolul a fost întrupat în el.

Dacă observaţi, el s-a alăturat lui Isus şi a devenit unul dintre ei. Vedeţi? Satan a făcut aceasta cu scopul de a aduce înşelăciunea în Biserică până în timpul acesta, iar Isus i-a numit „Sinagoga Satanei.” V-au lovit aceste cuvinte? Ei sunt sinagogile Satanei, sunt Iuda care se pretinde a fi creştin.

Care a fost lucrul cel mai important pentru Iuda? Banii. Vedeţi? Cea mai importantă caracteristică a bisericii de astăzi sunt banii. Priviţi la „Adunările lui Dumnezeu”, care ridică o clădire de şase milioane de dolari, în timp ce învaţă că Domnul vine în curând. Oh, bombele sunt pregătite să ne arunce în aer, iar ei construiesc clădiri de milioane de dolari! Oh, Doamne, Ei sunt bogaţi şi nu duc lipsă de nimic. Cu ajutorul Domnului vom vorbi despre aceasta mâine seară.

Fiţi atenţi. Priviţi cât sunt de mari aceste biserici, aceste organizaţii! Ei îşi adună banii…Oh, Doamne, ai milă! Ei sunt multimilionari, iar bisericile lor dau bani cu împrumut. Frate, mie aşa ceva nu-mi sună apostolic.

Petru a spus: „Argint şi aur nu am, dar ce am îţi dau…” Daţi-mi mie aceasta, şi luaţi-vă toţi banii! Corect. „Argint şi aur n-am, dar ce am îţi dau: în Numele lui Isus Hristos…” El a avut descoperirea. „…îţi dau: în Numele lui Isus Hristos ridică-te şi umblă.” (Fapte 3.6).

În ordine! Am constatat că ei erau „Sinagoga Satanei.” Cum s-a putut întâmpla aşa ceva? Fiţi atenţi acum! Cam în timpul când a venit Domnul Isus, s-a ridicat şi Iuda. Aţi observat aceasta? Iar când a ieşit din scenă Isus, a ieşit şi Iuda. Cam în acelaşi timp când S-a întors Duhul Sfânt şi a început să lucreze, s-a întors şi duhul lui Iuda, duhul antihristului, ca să lucreze în fiii neascultării. Ei nu ascultau ce spune Biblia, ci denominaţiunea lor. Ei şi-au făcut o sinagogă, iar Isus a spus că este sinagoga Satanei, care a început în epoca respectivă. Cum a început? Printr-o organizaţie; acelaşi lucru repetându-se şi aici. O sinagogă a Satanei. Înţelegeţi?

Isus a spus: „Sinagoga Satanei, care zice că este umplută cu Duhul Sfânt.” Cum au putut spune aceasta? Când a fost aici pe pământ, Iuda s-a întâlnit cu Isus, a mărturisit că crede în El şi a devenit casier, aşa că se ocupa de strângerea banilor. Corect? Voi ştiţi cu toţii aceasta. Acum, dacă Iuda a crezut în Isus Hristos, înseamnă că a primit neprihănirea, dar problema este că nu a fost sincer. Corect?

În Romani 5.1 scrie: „…fiindcă suntem socotiţi neprihăniţi prin credinţă…” Aşa este. În ordine.

 În Ioan 17.17, vedem că Isus i-a sfinţit prin Adevăr. Astfel, este scris: „Cuvântul Tău este adevărul.” Şi Cuvântul era El. El le-a dat putere împotriva duhurilor necurate, ca să ţină adunări de vindecare, să scoată dracii şi să facă tot felul de semne şi minuni, iar când s-au întors, Iuda era cu ei. Aş vrea să fiţi atenţi, nazarinenilor şi metodiştilor! Ei s-au întors bucuroşi, Îl lăudau pe Dumnezeu şi strigau pentru că dracii le erau supuşi. Dar Isus le-a spus: „Nu vă bucuraţi că dracii vă sunt supuşi, ci bucuraţi-vă că numele vostru este scris în Cartea vieţii!” (Luca 10.20). Vedeţi, el a putut să înşele biserica chiar şi în punctul acesta, dar când a venit vorba de Rusalii, şi-a arătat adevărata faţă. Acelaşi lucru s-a întâmplat cu biserica metodistă, cu biserica luterană şi cu „Bisericile lui Dumnezeu”, au venit până la sfinţire; dar când a fost vorba de botezul cu Duhul Sfânt, de vorbirea în limbi, de semne şi minuni, ei le-au condamnat.

Ei sunt de acord cu vindecarea divină pentru voi. Cu siguranţă şi Iuda a făcut acelaşi lucru. Vedeţi? Astăzi sunt mulţi care pretind că au vindecarea divină, dar prin întrunirile pe care le ţin, caută să scoată o sumă frumoasă de bani. Da, se întâmplă tot felul de lucruri, care sunt însă de la diavolul. Desigur. Ei cred din toată inima în vindecarea divină, dar adunările lor ţinute pentru a strânge bani, sunt de la diavolul. Sunt cu siguranţă de la Satana! Pe mine nu mă interesează cât de multe puteţi face, pentru că şi Iuda a scos draci.

Isus a spus: „Mulţi vor veni la Mine în ziua aceea şi vor spune: „Doamne, Doamne, nu am scos eu draci în Numele Tău, şi nu am făcut eu lucrări puternice?” Şi El le va răspunde: „Dacă aţi făcut toate acestea, Eu nu ştiu nimic despre ele. Duceţi-vă de la Mine, lucrători ai fărădelegii, pentru că nu vă cunosc.”

O, frate, „strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viaţă, şi puţini sunt cei ce o află.” Noi vorbim despre aceşti „puţini” pentru că suntem în ultima epocă, în care trebuie să fie foarte puţini. Vă rog să primiţi aceasta, fraţii mei!

Să nu credeţi că stau aici numai aşa…Dacă ar fi după mine, aş putea face unele compromisuri şi să spun: „Să ne unim cu „Adunările lui Dumnezeu” sau cu altă mişcare şi să mergem cu ei!” Frate, ar fi vai de mine dacă aş face aceasta. Vai de mine! Şi eu ştiu bine aceasta. Dumnezeu m-ar trimite în iad dacă aş face aşa ceva. Cu siguranţă. Dar chiar dacă îmi voi pecetlui mărturia cu viaţa mea, trebuie să spun Adevărul. În mine este Ceva care mă împinge să fac aceasta, şi nu pot face altceva. Eu ştiu că acesta este Adevărul şi trebuie să stau de partea Lui, pentru că este ceea ce susţine Biblia. Organizaţiile sunt împotriva mea, dar Biblia dovedeşte că este Adevărul. „Dumnezeu să fie găsit adevărat şi toţi oamenii să fie găsiţi mincinoşi.” Acesta este Adevărul, deci staţi de partea Lui!

„…cei ce sunt în sinagoga Satanei, care zic că sunt Iudei şi nu sunt, ci mint; iată că îi voi face să vină să se închine la picioarele tale, şi să ştie că te-am iubit.

Fiindcă ai păzit cuvântul răbdării Mele, te voi păzi şi Eu de ceasul încercării, care are să vină peste lumea întreagă, ca să încerce pe locuitorii pământului.”

Vreau să vă arăt că aici nu este vorba despre epoca metodistă, ci despre interval, despre trecerea de la o epocă la alta. Sunteţi pregătiţi să ascultaţi mai departe? Atunci ascultaţi:

„Fiindcă ai păzit Cuvântul răbdării Mele, te voi păzi şi Eu de ceasul încercării.”

Vine vremea când va trebui să te alături unei organizaţii, frate, sau vei suferi. Ori vă organizaţi şi primiţi semnul fiarei, ori suportaţi consecinţele. Dacă nu intraţi în organizaţie, care este de fapt semnul fiarei, veţi fi boicotaţi.

„…ceasul încercării, care are să vină peste lumea întreagă, ca să încerce pe locuitorii pământului. Eu vin curând. Păstrează ce ai, ca nimeni să nu-ţi ia cununa.”

Această mare încercare, ceasul încercării care va veni să-i încerce pe toţi locuitorii pământului, intră în necazul cel mare. Vom vedea imediat aceasta. Vedeţi? Merge în necazul cel mare, iar necazul nu a venit în zilele lui Wesley.

Deci în ce epocă suntem? Unde este această uşă pusă înainte? Este între epoca lui Wesley şi epoca în care suntem deja, epoca Laodicea. Dar locul acesta micuţ de aici, ultimii treizeci şi cinci sau patruzeci de ani, au fost o „uşă deschisă” care a fost pusă înaintea oamenilor pentru a intra înăuntru, iar Dumnezeu va lua această minoritate sau rămăşiţă şi o va pecetlui. În ce-i priveşte pe ceilalţi, ei vor deveni căldicei şi El îi va vărsa din gura Lui. Lucrarea va fi scurtată, Biserica va merge sus, iar Antihristul va veni să facă mişcările necesare pentru distrugere. Totul este desăvârşit şi se potriveşte cu întreaga Biblie. În ordine.

Aici apar fecioarele adormite. Aceasta dovedeşte, de asemenea, că ultima parte a epocii Filadelfia se suprapune cu prima parte a epocii Laodicea, pentru că fecioarele neînţelepte merg în necazul cel mare, iar necazul nu a venit în zilele lui Wesley. Bine.

Versetul 11: „Eu vin curând. Păstrează ce ai, ca nimeni să nu-ţi ia cununa.”

Ce este o cunună? Cununa arată că ai un domeniu, o moştenire; eşti împărat şi eşti încoronat. Vedeţi? Când suntem încununaţi cu Viaţa veşnică, noi suntem copiii lui Dumnezeu, iar moştenirea pe care o primim să domnim peste ea este pământul. El ne-a făcut împăraţi şi preoţi, este adevărat?  Aşa este.

În Împărăţia de o mie de ani, împăraţii pământului îşi vor aduce bogăţiile la porţile Noului Ierusalim. O, este minunat! Vedeţi, cununile lor vor străluci ca stelele. Dacă vreţi să vă notaţi, în Daniel 12.1-3 găsim această descriere minunată. Poate mai avem câteva minute ca să citim aceste versete:

„În vremea aceea se va scula marele voievod Mihail, (Vedeţi? Oh, voi ştiţi cine este acesta) ocrotitorul copiilor poporului tău; căci aceasta va fi o vreme de strâmtorare, (Ce este aceasta? Necazul cel mare) cum n-a mai fost de când sunt neamurile şi până la vremea aceasta. Dar în vremea aceea, poporul tău va fi mântuit, şi anume oricine va fi găsit scris în carte.

Mulţi din cei ce dorm în ţărâna pământului se vor scula: unii pentru viaţa veşnică, şi alţii pentru ocară şi ruşine veşnică.

Cei înţelepţi vor străluci ca strălucirea cerului, şi cei ce vor învăţa pe mulţi să umble în neprihănire vor străluci ca stelele, în veac şi în veci de veci.”

O, frate, aceasta este cununa ta, minunata cunună a Vieţii veşnice.

În Apocalipsa 3.12 citim:

„Pe cel ce va birui îl voi face un stâlp în Templul Dumnezeului Meu…”

Vom trece repede prin acest lucru, deoarece am depăşit deja timpul cu cinci minute. Puteţi dormi mai mult mâine dimineaţă, nu-i aşa? Voi, mamelor, să-i lăsaţi pe soţii voştri să doarmă mai mult. Ridicaţi-vă din pat uşor şi faceţi-i cafeaua sau ce bea el dimineaţa, şi se va simţi bine.

„Pe cel ce va birui îl voi face un stâlp în Templul Dumnezeului Meu…” Oh, haideţi s-o luăm cuvânt cu cuvânt. Mai aveţi răbdare puţin? Ştiu că este cald, dar haideţi să vedem repede:

„Pe cel ce va birui îl voi face un stâlp în Templul Dumnezeului Meu…” Un stâlp, un fundament în Templu, în Casa lui Dumnezeu. Stâlpul face parte din fundaţie. Aceştia sunt cei care au luat Cuvântul pe care L-au auzit în versetul 8, şi s-au întors înapoi la Temelie.

Să citim Efeseni 2.19-22. Trebuie să ne întoarcem înapoi la Efes, pentru că acolo este începutul. Corect? Bine, haideţi să ne întoarcem la Efes, la biserica înfiinţată de Pavel, ca să vedem unde suntem noi. Să ne întoarcem să vedem care era temelia acolo, şi să vedem ce a spus Pavel despre temelie în prima epocă. Aici el le vorbeşte efesenilor:

„Aşadar voi nu mai sunteţi nici străini, nici oaspeţi ai casei, ci sunteţi împreună cetăţeni cu sfinţii, oameni din casa lui Dumnezeu,

fiind zidiţi pe temelia apostolilor şi prorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos.”

Totul s-a îndreptat spre Uşă, spre Isus! „Pe cel ce va birui îl voi face un stâlp.” Cu alte cuvinte, o parte din temelie. „Ce îi voi da? Voi pune în el învăţătura apostolilor şi prorocilor de la început, şi îi voi da descoperirea.” Ce au spus prorocii despre El? Că este Sfetnic, Domnul păcii. Dumnezeul cel Atotputernic, Părintele veşniciilor. Aceasta au spus apostolii şi prorocii. „Pe cel ce poate să biruiască toate aceste sinagogi ale Satanei, să se păstreze liber şi să privească drept spre Poartă, îl voi face un stâlp şi-l voi pune pe temelia Cuvântului Meu, în Casa Dumnezeului Meu. Îl voi pune ca stâlp în fundaţie, unde va rămâne în concordanţă cu Cuvântul.” Amin. Îmi place aceasta, frate, este bine. Poate mă port ciudat, dar este bine.

„Un stâlp în Templul Dumnezeului Meu şi nu va mai ieşi afară din el.”

Ce înseamnă aceasta? Dacă este un stâlp, nu va mai ieşi niciodată afară. El face parte din Mireasă. Aşa este. Apostolul Pavel a învăţat în prima epocă, în Efes. O clipă! Mai am aici un text pe care vreau să vi-l dau înainte de a vorbi despre Mireasă. Dacă deveniţi un stâlp, trebuie să vă întoarceţi la original, la epoca în care a învăţat Pavel în Efes.

Pavel, îngerul din epoca Efes care a fost începutul Bisericii, temelia, i-a învăţat că dacă au fost botezaţi altfel decât în Numele lui Isus Hristos, trebuiau să fie botezaţi încă o dată. Acest lucru puteţi să-l citiţi în Fapte 19.1-6, iar în Galateni 1.8, tot Pavel spune că dacă un înger din cer ar învăţa altceva, să fie blestemat. Cei din timpul lui Pavel, care credeau Cuvântul, făceau şi ei parte din Mireasa care se afla în Templu. Vom merge acum în Apocalipsa 7, ca să vedem dacă erau într-adevăr Mireasa.

Prima parte din Apocalipsa 7 se referă la rămăşiţa lui Israel, la cei o sută patruzeci şi patru de mii, dar trecem peste partea aceasta şi mergem la versetul 12. Acolo este descrisă o adunare ca la Rusalii. Oh! Vedeţi? Vom citi de la versetul 9:

„După aceea m-am uitat, şi iată că era o mare gloată, pe care nu putea s-o numere nimeni…” Reţineţi că de la versetul patru până la versetul opt, este vorba despre Israel, care sunt famenii, păzitorii Templului. Cu voia Domnului, vom vorbi despre aceasta mâine dimineaţă. Vedeţi, din fiecare seminţie au fost pecetluiţi câte doisprezece mii:

„Din seminţia lui Iuda, douăsprezece mii erau pecetluiţi; din seminţia lui Ruben, douăsprezece mii; din seminţia lui Gad,

douăsprezece mii; din seminţia lui Aşer, douăsprezece mii; din seminţia lui Neftali, douăsprezece mii; din seminţia lui Manase,

 douăsprezece mii; din seminţia lui Simeon, douăsprezece mii; din seminţia lui Levi, douăsprezece mii; din seminţia lui Isahar,

 douăsprezece mii; din seminţia lui Zabulon, douăsprezece mii; din seminţia lui Iosif, douăsprezece mii; din seminţia lui Beniamin, douăsprezece mii, au fost pecetluiţi.”

Câte seminţii din Israel au fost pecetluite? (Adunarea spune: „Douăsprezece”). Cât fac doisprezece ori doisprezece mii? O sută patruzeci şi patru de mii. Toţi aceştia sunt copiii lui Israel. Ioan i-a recunoscut pe toţi, pentru că el era iudeu.

În continuare citim:

„După aceea m-am uitat, şi iată că era o mare gloată, pe care nu putea s-o numere nimeni, (aici vin neamurile) din orice neam, din orice seminţie, din orice norod şi de orice limbă, care stătea în picioare înaintea scaunului de domnie şi înaintea Mielului, îmbrăcaţi în haine albe, cu ramuri de finic în mâini.”

Aici sunt cei ce au murit în vechime ucişi de lei, pentru această Evanghelie a Duhului Sfânt care a continuat să curgă cu sânge. Mii şi mii de copii ai Lui, ale căror capete au fost tăiate pe străzi, sau au fost ucişi în alte feluri, vor sta acolo cu ramuri de finic în mâini.

„…şi strigau cu glas tare, şi ziceau: „Mântuirea este a Dumnezeului nostru, care stă pe scaunul de domnie, şi a Mielului!”

Şi toţi îngerii stăteau împrejurul scaunului de domnie, împrejurul bătrânilor şi împrejurul celor patru făpturi vii. Şi s-au aruncat cu feţele la pământ în faţa scaunului de domnie, şi s-au închinat lui Dumnezeu.”

Dacă nu credeţi că aceasta era o adunare ca la Rusalii, ascultaţi:

„…şi au zis: „Amin.” „A Dumnezeului nostru, să fie lauda, slava, înţelepciunea, mulţumirile, cinstea, puterea şi tăria, în vecii vecilor! Amin.”

Şi unul din bătrâni a luat cuvântul, şi mi-a zis: „Aceştia, care sunt îmbrăcaţi în haine albe, cine sunt oare? Şi de unde au venit?”

„Tu eşti evreu şi ai recunoscut cele douăsprezece seminţii, dar aceştia cine sunt? De unde vin? Au haine albe, dar nu sunt nici din seminţia lui Beniamin, nici din celelalte. Atunci cine sunt?”

Bătrânul l-a întrebat, dar Ioan nu a ştiut:

„Doamne”, i-am răspuns eu, „Tu ştii”. Şi el mi-a zis: „Aceştia vin din necazul cel mare; ei şi-au spălat hainele, şi le-au albit în sângele Mielului.

Pentru aceasta stau ei înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu, (înăuntrul casei) şi-I slujesc zi şi noapte în Templul Lui. Cel ce stă pe scaunul de domnie, îşi va întinde peste ei cortul Lui.”

„Nu le va mai fi foame, nu le va mai fi sete; nu-i va mai dogori nici soarele, nici vreo altă arşiţă.

Căci Mielul, care stă în mijlocul scaunului de domnie, va fi Păstorul lor, îi va duce la izvoarele apelor vieţii, şi Dumnezeu va şterge orice lacrimă din ochii lor.” Iată-L, iată Mirele! O, vai! Ce minunat! Mirele!

Să revenim acum în Apocalipsa 3.12, pentru a ne asigura că nu pierdem firul:

 „Pe cel ce va birui, îl voi face un stâlp în Templul Dumnezeului Meu, şi nu va mai ieşi afară din el.”

Mirele stă acolo cu Mireasa Sa. Oh!

O, dacă am avea timp să vorbim despre aceste lucruri scumpe! În Apocalipsa scrie că „…împăraţii pământului îşi vor aduce slava şi cinstea lor în ea.”

Acest lucru este simbolizat prin seminţia lui Levi, care primea zeciuială de la toate celelalte seminţii. La fiecare lună nouă şi la fiecare Sabat, ei merg acolo pentru a se închina. O, ce zi va fi aceea! În ordine.

„Voi scrie pe el Numele Dumnezeului Meu…”

Care este Numele lui Dumnezeu? ISUS. Dacă vreţi să vă notaţi, Numele Lui este ISUS. În Efeseni 3.15 scrie: „Din care îşi trage numele orice familie, în ceruri şi pe pământ.” Vedeţi? După Numele Lui este numit totul în cer şi pe pământ.

„…şi Numele cetăţii Dumnezeului Meu, noul Ierusalim, care are să se coboare din cer, de la Dumnezeul Meu…”

„Cetatea!” Mai departe, El spune: „Noul Ierusalim.” „Voi scrie pe el Numele Ierusalimului celui nou.” Noul Ierusalim este Mireasa sau Biserica. Câţi dintre voi ştiu aceasta? Biserica este Noul Ierusalim. Credeţi aceasta?

Haideţi s-o dovedim. Pentru aceasta, vom merge în Apocalipsa 21. Biblia spune: „Cercetaţi toate lucrurile.” În Apocalipsa 21.2-3 scrie: „Apoi am văzut un cer nou şi un pământ nou; pentru că cerul dintâi şi pământul dintâi pieriseră, şi marea nu mai era.

 Şi am văzut coborându-se din cer, de la Dumnezeu, cetatea sfântă noul Ierusalim, gătită ca o mireasă şi împodobită pentru bărbatul ei.”

Noul Ierusalim este Biserica dintre neamuri, Mireasa. Mireasa vine dintre neamuri şi poartă Numele Lui. El a luat afară dintre neamuri un popor pentru Numele Său. Credeţi aceasta? Dacă nu credeţi, mergeţi în Fapte 15.14 şi veţi vedea. Apoi suntem gata de încheiere.

„Când au încetat ei de vorbit, Iacov a luat cuvântul, şi a zis: „Fraţilor, ascultaţi-mă!

Simon a spus cum mai întâi Dumnezeu Şi-a aruncat privirile peste Neamuri, ca să aleagă din mijlocul lor un popor, care să-I poarte Numele.”

Aici este Mireasa. În încheiere vreau să mai spun ceva: „Voi scrie pe el Numele Dumnezeului Meu şi numele cetăţii Dumnezeului Meu…”

Este tot acelaşi Nume: Isus, Isus, Isus… Mireasa s-a căsătorit cu Isus, ceea ce înseamnă că este „Doamna Isus.” În seara aceasta sunt multe doamne cumsecade aici, dar numai una dintre ele este soţia mea şi poartă numele meu. Sper că aţi înţeles ce vreau să spun. Tot aşa este şi cu Mireasa Lui:

„Voi scrie pe el Numele Dumnezeului Meu, noul Ierusalim, care are să se pogoare din cer de la Dumnezeul Meu şi Numele cel nou.”

Mai bine mă opresc aici, aşa-i? În ordine. Observaţi, aici scrie „El”, singular. Să mai citim încă o dată şi Apocalipsa 2.17:

„Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul: „Celui ce va birui, îi voi da să mănânce din mana ascunsă, şi-i voi da o piatră albă; şi pe piatra aceasta este scris un nume nou, pe care nu-l ştie nimeni decât acela care-l primeşte.”

Îl iubiţi? Nu este El minunat?

Îl iubesc, Îl iubesc,

Că-ntâi El m-a iubit

Şi m-a salvat,

La Calvar.

Mie îmi place să cânt în Duhul după o astfel de predică tăioasă, vouă, nu? O, cât îmi place să fiu în Duhul! Cuvântul a fost semănat acum, iar singurul lucru care îi mai trebuie este să fie udat: câteva laude, apoi începe să crească. O, Îl iubiţi? Să ridicăm mâinile şi să cântăm:

Îl iubesc, Îl iubesc,

Că-ntâi El m-a iubit

Şi m-a salvat,

La Calvar.

Să ne plecăm capetele şi să spunem: Tată, Te iubim, Te iubim! Oh, cât de mult Te iubim! Îţi suntem atât de mulţumitori, Doamne! Sărmanele noastre inimi omeneşti nu pot să exprime ceea ce simţim în interior, pentru că ne-ai spălat în propriul Tău sânge. Doamne, cândva iubeam lucrurile lumii şi eram încurcaţi cu ele, dar Tu, Te-ai coborât prin harul Tău, Ţi-ai întins mâinile sfinte în mizeria păcatului în care eram noi, ne-ai apucat, ne-ai ales, ne-ai spălat, ne-ai curăţat, ai pus în noi un duh nou, şi ne-ai îndreptat dorinţele spre lucrurile de sus. Cât de mult Te iubim, Doamne!”

În epoca aceasta înşelătoare, nu a mai rămas nimic pentru noi în lume, Doamne. N-a mai rămas nimic pentru lume, fiindcă este timpul sfârşitului. Cu ajutorul Bibliei, putem vedea că epocile au trecut şi am ajuns la sfârşit; totul se grăbeşte spre sfârşit şi nu mai este mult până la venirea lui Isus. O, Doamne, aprinde inimile noastre şi nu ne lăsa să stăm pe loc. Mă gândesc ce ar face marele apostol Pavel, dacă ar fi în seara aceasta aici şi ar vedea cum sunt lucrurile? L-ar băga în închisoare înainte de zorii zilei, pentru că le-ar spune oamenilor: „Pregătiţi-vă pentru venirea Domnului!”

Doamne, în ceasul acesta sunt mulţi bolnavi, pentru că avem aici aceste batiste şi cereri. Te rog să-i vindeci pe toţi, Doamne. Noi ştim că aceasta este o parte din lucrarea Ta, şi că vei dovedi infailibilitatea Adevărului, fiindcă semnele îi vor urma pe credincioşi. De peste trupul lui Pavel au luat batiste şi şorţuri şi le-au trimis la bolnavi, iar duhurile necurate au ieşit din ei şi au fost vindecaţi pentru că oamenii credeau în Dumnezeul cel viu. Dă-ne din nou acest lucru în seara aceasta, Tată, pentru că îi încredinţăm în mâna Ta, prin Isus Hristos.

Tată, Te rog să iei sufletele noastre în mâinile Tale, să ne speli şi să ne cureţi, pentru că ne-ai spus că vei veni după „o Biserică fără pată sau zbârcitură”. Lasă Focul fierbinte al Duhului Sfânt să îndepărteze orice pată sau zbârcitură şi să ne pregătească pentru venirea Fiului omului.

Tată, Te rugăm să laşi binecuvântările Tale să se odihnească peste noi, fiindcă Te lăudăm, ne închinăm Ţie şi Îţi dăruim inimile noastre, în Numele lui Isus Hristos. Amin.

– Amin –