Pentru început, aş vrea să citim din Matei 13.15-16:
„Căci inima acestui popor s-a împietrit; au ajuns tari de urechi, şi-au închis ochii, ca nu cumva să vadă cu ochii, să audă cu urechile, să înţeleagă cu inima, să se întoarcă la Dumnezeu, şi să-i vindec.”
Dar ferice de ochii voştri că văd; şi de urechile voastre că aud!
Adevărat vă spun că mulţi proroci şi oameni neprihăniţi au dorit să vadă lucrurile pe care le vedeţi voi, şi nu le-au văzut; şi să audă lucrurile pe care le auziţi voi, şi nu le-au auzit.”
În continuare, aş vrea să citim din Apocalipsa 1.1:
„Descoperirea lui Isus Hristos pe care i-a dat-o Dumnezeu, ca să arate robilor Săi lucrurile care au să se întâmple în curând. Şi le-a făcut-o cunoscut, trimiţând, prin îngerul Său, la robul Său Ioan…”
În limba engleză scrie:
„Descoperirea lui Isus Hristos, pe care I-a dat-o Lui pentru a arăta slujitorilor Săi lucrurile care se vor împlini în curând; iar El a trimis-o şi a făcut-o cunoscută prin îngerul Său pe care l-a trimis la Ioan.”
Chiar de la început, vedem că Apocalipsa este Descoperirea lui Isus Hristos şi aş vrea să nu uitaţi nici o clipă aceasta.
Aş vrea să ne oprim puţin şi să studiem cuvântul „înger”. Cuvântul „înger” provine de la cuvântul grec „aggelos” (se citeşte „anghelos”), iar în Noul Testament a fost tradus de o sută şaptezeci şi nouă de ori ca „înger” şi de şapte ori ca „mesager”. Cuvântul „înger” înseamnă „mesager, trimis, cineva care este trimis, un mesager de la Dumnezeu”.
În continuare, ne vom uita la textele din Noul Testament ca să vedem cum este folosit acest cuvânt şi ca să-l înţelegem mai bine. Biblia Scofield ne spune, când citim explicaţiile din limba ebraică pentru cuvântul „înger”, că acest cuvânt se poate referi la „un înger al lui Dumnezeu” sau la „Îngerul Domnului”, deci poate fi folosit cu referire la o fiinţă cerească, la un înger ceresc, sau poate fi folosit cu referire la un om. Aş vrea să reţinem aceasta.
În Matei 11.7-10, Domnul Isus vorbeşte despre Ioan Botezătorul şi spune următoarele:
„Pe când se duceau ei, Isus a început să vorbească noroadelor despre Ioan: „Ce aţi ieşit să vedeţi în pustiu? O trestie clătinată de vânt?
Dacă nu, atunci ce aţi ieşit să vedeţi? Un om îmbrăcat în haine moi? Iată că cei ce poartă haine moi sunt în casele împăraţilor.
Atunci ce aţi ieşit să vedeţi? Un proroc? Da, vă spun, şi mai mult decât un proroc;
căci el este acela despre care s-a scris:
„Iată, trimit înaintea feţei Tale pe solul Meu (în limba engleză scrie: „mesagerul Meu”) care Îţi va pregăti calea înaintea Ta.”
În traducerea din limba greacă, acest cuvânt: „sol, mesager”, apare ca „aggelos”, deci este acelaşi cuvânt care în Noul Testament a fost tradus de o sută şaptezeci şi nouă de ori ca „înger”.
Înseamnă că acest text din Scriptură poate fi citit:
„Iată, trimit înaintea feţei Tale pe îngerul Meu care Îţi va pregăti calea înaintea Ta.”
Nu este nimic greşit, în ceea ce priveşte contextul sau gramatica, dacă am folosi cuvântul „înger”, fiindcă cele două cuvinte se pot înlocui între ele.
Adevărul este că de fiecare dată când a fost clar că Scriptura vorbea despre un om, traducătorii au folosit cuvintele „mesager” sau „sol” ca traducere a cuvântului „aggelos”, dar atunci când nu a fost clar sau când se părea că se vorbeşte despre o fiinţă cerească, s-a folosit cuvântul „înger”.
Aşadar, aceasta a fost la alegerea traducătorului, pentru că în textul original din limba greacă nu există nici o diferenţă, ci întotdeauna este folosit cuvântul „aggelos”.
În ce ne priveşte, chiar dacă în unele texte biblice scrie: „mesager, sol sau înger, pentru noi trebuie să fie clar că de fapt este vorba de unul şi acelaşi cuvânt: „aggelos”.
În continuare, vom folosi cuvântul grec „aggelos” în câteva texte biblice:
Mai întâi, vom citi din 1Samuel 29.9:
„Achiş a răspuns lui David: „Ştiu că eşti plăcut înaintea mea ca un aggelos (înger) al lui Dumnezeu; dar domnitorii filistenilor au zis: „Să nu se suie cu noi la luptă.”
Aici, cuvântul „aggelos” a fost tradus ca „un înger”, dar am putea spune şi „un mesager al lui Dumnezeu”.
În Galateni 4.12-14, apostolul Pavel ne-a scris:
„Fraţilor, vă rog să fiţi ca mine, căci şi eu sunt ca voi. Nu mi-aţi făcut nicio nedreptate.
Dimpotrivă, ştiţi că în neputinţa trupului v-am propovăduit Evanghelia pentru întâia dată.
Şi n-aţi arătat nici dispreţ, nici dezgust faţă de ceea ce era o ispită pentru voi în trupul meu; dimpotrivă, m-aţi primit ca pe un aggelos (înger) al lui Dumnezeu, ca pe însuşi Hristos Isus.”
Aici este folosit tot cuvântul „înger”, dar am putea folosi şi „mesager”.
În Luca 9.51-52, scrie:
„Când s-a apropiat vremea în care avea să fie luat în cer, Isus Şi-a îndreptat faţa hotărât să meargă la Ierusalim.
A trimis înainte nişte aggelos (soli), care s-au dus şi au intrat într-un sat al samaritenilor, ca să-I pregătească un loc de găzduit.”
Cuvântul folosit aici este „sol, mesager”, dar în limba greacă scrie tot „aggelos” şi în mod evident se referă la oameni.
Acum aş vrea să vă spun ceva despre Ioan Botezătorul. Când Isus a vorbit despre el, a spus:
„…căci el este acela despre care s-a scris:
„Iată, trimit înaintea feţei Tale pe solul Meu (în limba engleză scrie: „mesagerul Meu”) care Îţi va pregăti calea înaintea Ta.”
În limba greacă, pentru cuvântul „sol”, care este similar cu cuvântul „mesager” din Vechiul Testament, este folosit acelaşi cuvânt „aggelos”. Noi ştim deja că în Vechiul Testament, cuvintele „mesager” şi „sol” erau folosite atât când era vorba de o fiinţă cerească, cât şi atunci când se vorbea despre o fiinţă omenească.
În Maleahi 3.1, scrie:
„Iată, trimit înaintea feţei Tale pe solul Meu”. El a spus aceasta cu referire la un om. De fapt, în Vechiul Testament, împăraţii trimiteau soli sau mesageri, iar în această profeţie este folosit acelaşi cuvânt: „sol”, cu referire la un om şi nu la o fiinţă cerească.
În Iacov 2.25 scrie:
„Tot aşa, curva Rahav: n-a fost socotită şi ea neprihănită prin fapte, când a găzduit pe aggelos (soli) şi i-a scos afară pe altă cale?”
Aici, cuvântul „aggelos” a fost tradus: „sol, mesager”, iar noi ştim că este vorba de două iscoade ale evreilor, care au mers în casa lui Rahav şi pe care Rahav i-a ascuns. Aşadar, este vorba de acelaşi cuvânt grecesc: „aggelos”.
În Luca 7.19,24, scrie:
„Ioan a chemat pe doi dintre ucenicii săi şi i-a trimis la Isus să-L întrebe: „Tu eşti Acela care are să vină sau să aşteptăm pe altul?”
După ce au plecat aggelos (trimişii) lui Ioan, Isus a început să spună noroadelor despre Ioan: „Ce aţi ieşit să vedeţi în pustiu? O trestie clătinată de vânt?”
Aici, cuvântul „aggelos” a fost tradus „trimis”, dar trebuie să ţineţi minte că în limba greacă nu există nici o diferenţă. Numai în limba engleză (şi în limba română) s-a făcut această diferenţiere, dar dacă citim în limba greacă, din care s-a făcut traducerea, este acelaşi cuvânt „aggelos”, ca şi în cazul în care citim: „Un Înger (aggelos) puternic a coborât din cer.”
Aşadar, în Luca 7.24, putem citi şi: „După ce au plecat îngerii lui Ioan, Isus a început să spună noroadelor despre Ioan.”
Înseamnă că acest cuvânt „aggelos” nu se referă neapărat la fiinţe cereşti întotdeauna când este folosit, ci se poate referi şi la oameni. Noi trebuie să fim foarte atenţi, pentru că în mod frecvent, în Noul Testament este folosit acelaşi cuvânt şi pentru oameni.
După ce am clarificat acest lucru, aş vrea să ne întoarcem la textul din Apocalipsa 1.1:
„Descoperirea lui Isus Hristos pe care i-a dat-o Dumnezeu, ca să arate robilor Săi lucrurile care au să se întâmple în curând. Şi le-a făcut-o cunoscut, trimiţând, prin aggelos (îngerul) Său, la robul Său Ioan…”
În continuare, aş vrea să privim la acest înger care la sfârşitul cărţii Apocalipsei îi spune lui Ioan cine este. Aşadar, aş vrea să vedem ce spune acest înger despre el însuşi, ca să înţelegem dacă este un înger ceresc sau este un sol sau un mesager pământesc, dacă este o fiinţă cerească sau este o fiinţă pământească, pentru că dacă citim Apocalipsa, avem impresia că este vorba de o fiinţă cerească, dar în Apocalipsa 19.10, el ne spune clar cine este:
„Şi m-am aruncat la picioarele lui ca să mă închin lui. Dar el mi-a zis: „Fereşte-te să faci una ca aceasta! Eu sunt un împreună-slujitor cu tine şi cu fraţii tăi care păstrează mărturia lui Isus. Lui Dumnezeu închină-te! (Căci mărturia lui Isus este duhul prorociei.)”
Aici, vedem că Ioan s-a aruncat la picioarele îngerului (aggelos) ca să i se închine, dar el l-a oprit spunând că este „un împreună-slujitor” cu el.
Dacă mergem în Concordanţă şi căutăm însemnătatea cuvântului „un împreună-slujitor”, vom vedea că acesta este „cineva care este ca şi tine”. În ce-l priveşte pe Pavel, când transmite salutări la sfârşitul unora dintre epistolele sale, îi numeşte pe tovarăşii săi de slujbă „împreună slujitori” cu el.
De exemplu, el spune: „…cum aţi învăţat de la Epafras, preaiubitul nostru tovarăş de slujbă.” (Coloseni 1.7). În limba engleză, această expresie este tradusă: „preaiubitul nostru care este împreună slujitor cu noi.”, pentru că este folosit acelaşi cuvânt din Apocalipsa 19.10. Aceasta ne arată că Epafras era un slujitor ca şi Pavel.
Să mergem mai departe:
„Eu sunt un împreună-slujitor cu tine şi cu fraţii tăi.”
Dacă mergem în Noul Testament şi căutăm însemnătatea expresiei: „cu fraţii tăi”, vedem că ea înseamnă: „cineva din familia ta”, „cineva care este de aceeaşi naţionalitate cu tine” sau „cineva care este în aceeaşi biserică a lui Hristos.”, ceea ce înseamnă că se referă întotdeauna la oameni şi niciodată la îngeri. În Noul Testament, nici un înger nu spune despre sine că este un împreună slujitor cu un om, nici că este frate cu un om.
Dar prin faptul că spune: „Eu sunt un împreună-slujitor cu tine şi cu fraţii tăi.”, el nu spune că este evreu sau că are aceeaşi naţionalitate cu Ioan, ci spune că face parte din cei care „păstrează mărturia lui Isus”, aşa cum ni se spune în continuarea versetului. Cu alte cuvinte, el spune că este un credincios în Hristos ca şi Ioan, deci un om.
Astfel, dacă citim Apocalipsa 1.1 ne este clar că acest înger (aggelos) care vine la Ioan este un mesager, un om:
„Descoperirea lui Isus Hristos pe care i-a dat-o Dumnezeu, ca să arate robilor Săi lucrurile care au să se întâmple în curând. Şi le-a făcut-o cunoscut, trimiţând, prin îngerul Său (mesagerul Său, aggelos Său), la robul Său Ioan.”
Să mergem mai departe şi să citim din Apocalipsa 1.12, 13 şi 16:
„M-am întors să văd glasul care-mi vorbea. Şi, când m-am întors, am văzut şapte sfeşnice de aur.
Şi, în mijlocul celor şapte sfeşnice, pe Cineva care semăna cu Fiul omului, îmbrăcat cu o haină lungă până la picioare şi încins la piept cu un brâu de aur.
În mâna dreaptă ţinea şapte stele. Din gura Lui ieşea o sabie ascuţită cu două tăişuri, şi faţa Lui era ca soarele când străluceşte în toată puterea lui.”
Aşa cum am citit mai sus, El ţinea în mâna Sa şapte stele, iar dacă citim în Apocalipsa 1.20, vedem care este taina celor şapte sfeşnice de aur şi a celor şapte stele:
„Taina celor şapte stele pe care le-ai văzut în mâna dreaptă a Mea şi a celor şapte sfeşnice de aur: cele şapte stele sunt aggelos (îngerii) celor şapte biserici; şi cele şapte sfeşnice sunt şapte biserici.”
Întrebarea pe care trebuie să ne-o punem acum este dacă aceşti „aggelos” sunt oameni sau fiinţe supranaturale? Traducătorul Bibliei a folosit aici cuvântul „înger”, deoarece nu a fost sigur că cel despre care se vorbeşte în text este un om. Astfel, pentru că nu a putut face deosebirea, cel mai simplu lucru a fost să pună cuvântul „înger”, dar acest text ar putea face referire la oameni, la mesageri, la fel ca mesagerii sau solii care au fost trimişi de Ioan, la fel ca Ioan Botezătorul care a fost un mesager trimis înaintea lui Hristos sau la fel ca mesagerii pe care i-a trimis Isus înaintea Sa în Samaria. Vedeţi?
Acum vom merge şi vom citi din Apocalipsa 1.3-4, apoi vom lega totul împreună:
„Ferice de cine citeşte şi de cei ce ascultă cuvintele acestei prorocii şi păzesc lucrurile scrise în ea! Căci vremea este aproape!”
Am subliniat cuvântul „prorocie” pentru că este foarte important, iar în continuare ni se vor prezenta cele şapte epoci ale Bisericii.
Aşadar, în primul rând avem descrierea lui Isus Hristos, după care urmează un mesaj pentru fiecare din cele şapte epoci ale Bisericii din Asia Mică.
Deci, Ioan ne spune cât se poate de clar că este „Ferice de cine citeşte şi de cei ce ascultă cuvintele acestei prorocii.” El nu spune: „Ferice de cine citeşte şi de cei ce ascultă cuvintele acestor evenimente actuale”, ceea ce este foarte important. De ce? Pentru că din acest punct, vedenia este cu privire la viitor, nu la evenimente actuale ale acelor zile.
Astfel, dacă cineva priveşte la cele şapte epoci şi spune că sunt şapte biserici din Asia Mică, a căror caracteristici a dorit Dumnezeu să le sublinieze, trimiţând mesageri la ele, nu se leagă cu Scriptura deoarece chiar la început ni se spune că aceasta este o Carte a profeţiei. Înseamnă că aceste lucruri trebuie să aparţină unor evenimente actuale nouă, nu bisericilor din acele zile.
„Ioan, către cele şapte biserici care sunt în Asia: Har şi pace vouă…”
După cum vedem aici, Ioan salută cele şapte biserici cu un salut specific Noului Testament: „Har şi pace vouă”, iar salutul vine de fapt „din partea Celui ce este, Celui ce era şi Celui ce vine, şi din partea celor şapte duhuri, care stau înaintea scaunului Său de domnie.”
„…din partea Celui ce este, Celui ce era şi Celui ce vine”. Acesta este un titlu atribuit lui Isus Hristos, dar apoi avem conjuncţia „şi” care ne indică faptul că acest salut este făcut de Isus Hristos şi de cele şapte duhuri. Deci, cele şapte duhuri ale lui Dumnezeu trimit un salut bisericilor, iar ele vorbesc despre profeţie.
Acestea sunt lucruri foarte importante pe care trebuie să ne concentrăm. Dar unde se află cele şapte duhuri? „Înaintea scaunului Său de domnie.”
Să mergem acum în Apocalipsa 3.1:
„Îngerului Bisericii din Sardes scrie-i: „Iată ce zice Cel ce are cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu şi cele şapte stele: „Ştiu faptele tale: că îţi merge numele că trăieşti, dar eşti mort.”
Noi ştim că El are cele şapte stele pentru că le-am văzut în mâna Sa în capitolul 1, dar nu ştiam că El are şi cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu.
Deci, Cel care vorbește aici este Isus Hristos, şi El are cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu şi cele şapte stele. Faptul că le are înseamnă că le posedă sau că fac parte din Sine însuşi?
Să citim din Apocalipsa 4.2-5:
„Numaidecât am fost răpit în Duhul. Şi iată că în cer era pus un scaun de domnie, şi pe scaunul acesta de domnie şedea Cineva.
Cel ce şedea pe el avea înfăţişarea unei pietre de jasp şi de sardiu; şi scaunul de domnie era înconjurat cu un curcubeu ca o piatră de smarald la vedere.
Împrejurul scaunului de domnie stăteau douăzeci şi patru de scaune de domnie; şi pe aceste scaune de domnie stăteau douăzeci şi patru de bătrâni, îmbrăcaţi în haine albe; şi pe capete aveau cununi de aur.
Din scaunul de domnie ieşeau fulgere, glasuri şi tunete. Înaintea scaunului de domnie ardeau şapte lămpi de foc, care sunt cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu.”
Aici vedem că cele şapte duhuri ale lui Dumnezeu care stau înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu, sunt şapte lămpi de foc, şapte vase care luminează sau şapte lumini.
Acum vom merge în Apocalipsa 5, capitolul în care se strigă: „Cine este vrednic să ia Cartea şi să-i rupă Peceţile?” Biblia spune că nu a fost nici un om în cer, pe pământ sau sub pământ care să fi fost găsit vrednic să ia Cartea şi să-i rupă Peceţile, iar Ioan a început să plângă pentru că nu era nimeni vrednic să facă aceasta. Dar cineva i-a spus: „Nu plânge; iată că Leul din seminţia lui Iuda, Rădăcina lui David, a biruit ca să deschidă cartea şi cele şapte peceţi ale ei.” (v. 5).
Atunci, Ioan a privit în jur ca să vadă Leul, dar ce a văzut când s-a întors?
„Şi la mijloc, între scaunul de domnie şi cele patru făpturi vii şi între bătrâni, am văzut stând în picioare un Miel. Părea junghiat şi avea şapte coarne şi şapte ochi, care sunt cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu trimise în tot pământul.” (v. 6).
Cine este Mielul înjunghiat? Domnul Isus Hristos. Şi ce avea El? El avea şapte coarne şi şapte ochi.
Aşadar, când Ioan s-a întors să vadă Leul, a văzut un Miel care părea junghiat, jertfit, iar El „avea şapte coarne şi şapte ochi, care sunt cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu trimise în tot pământul.”
Acest lucru este foarte important de reţinut. Care? Că cele şapte coarne şi cei şapte ochi sunt parte din Hristos.
Aşadar, ce înseamnă când Ioan spune: „Cel ce mi-a vorbit a spus: „Eu am cele şapte coarne şi şapte ochi!”? Îi aparţin ca o factură de cinci dolari sau fac parte din El? În acest text este clar că cele şapte coarne şi cei şapte ochi, care sunt cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu, sunt parte din Hristos şi sunt trimise în tot pământul.
Acest lucru este foarte important, pentru că toate acestea sunt piese foarte importante ale puzzle-ului.
Dar ce reprezintă un corn în profeţie? Să mergem în Daniel 8.1-10:
„În anul al treilea al domniei împăratului Belşaţar, eu, Daniel, am avut o vedenie, afară de cea pe care o avusesem mai înainte.
Când am avut vedenia aceasta…”
Noi ştim că Daniel a fost un profet și că a avut această vedenie care este de fapt o profeţie.
De asemenea, în Apocalipsa, capitolele unu, doi şi trei, ni s-a spus că aceasta este o Carte a profeţiei, iar dacă vrem să ştim ce înseamnă coarnele şi ochii, trebuie să vedem ce reprezintă ele în profeţie. Pentru aceasta, putem vedea unde au fost ele folosite în profeţie înainte, iar dacă ştim că Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci, că Dumnezeu nu-Şi schimbă niciodată căile, ci rămâne credincios tiparului Său, putem crede aceasta fără frică.
„Când am avut vedenia aceasta mi s-a părut că eram la capitala Susa, în ţinutul Elam; şi în timpul vedeniei mele mă aflam lângă râul Ulai.
Am ridicat ochii, m-am uitat şi iată că într-un râu stătea un berbec şi avea două coarne; coarnele acestea erau înalte, dar unul era mai înalt decât celălalt, şi cel mai înalt a crescut cel din urmă.
Am văzut cum berbecul împungea cu coarnele spre apus, spre miazănoapte şi spre miazăzi; nicio fiară nu putea să-i stea împotrivă şi nimeni nu putea să scape pe cine-i cădea în mână; ci el făcea ce voia, şi a ajuns puternic.
Pe când mă uitam cu băgare de seamă, iată că a venit un ţap de la apus şi a cutreierat toată faţa pământului, fără să se atingă de el; ţapul acesta însă avea un corn mare între ochi.
A venit până la berbecul care avea coarne şi pe care-l văzusem stând în râu şi s-a repezit asupra lui cu toată puterea lui.
L-am văzut cum s-a apropiat de berbec, s-a aruncat încruntat asupra lui, a izbit pe berbec şi i-a frânt amândouă coarnele, fără ca berbecul să i se fi putut împotrivi; l-a trântit la pământ şi l-a călcat în picioare, şi nimeni n-a scăpat pe berbec din mâna lui.
Ţapul însă a ajuns foarte puternic; dar când a fost puternic de tot, i s-a frânt cornul cel mare. În locul lui au crescut patru coarne mari, în cele patru vânturi ale cerurilor.
Dintr-unul din ele a crescut un corn mic, care s-a mărit nespus de mult spre miazăzi, spre răsărit şi spre ţara cea minunată.
S-a înălţat până la oştirea cerurilor, a doborât la pământ o parte din oştirea aceasta şi din stele şi le-a călcat în picioare.”
Aceasta este vedenia sau profeţia care i-a fost dată lui Daniel, iar în această profeţie, el a văzut un berbec cu două coarne, unul mai mare decât celălalt, aceştia fiind doi împăraţi ai mezilor şi ai perşilor. În vremea aceea, Daniel era în Babilon, iar tronul Babilonului era pe punctul de a fi luat de împăratul mezilor şi perşilor, iar Dumnezeu i-a arătat aceasta într-o profeţie. El nu i-a spus lui Daniel: „Iată că vor veni mezii şi perşii, iar ei vor avea doi împăraţi, unul fiind mai mare decât celălalt, împăratul mai mare urmând să vină mai târziu!”, ci el a văzut în vedenie un berbec cu două coarne, unul fiind mai mare decât celălalt, cel mai mare urmând să se ridice mai târziu.
Vedeţi, Domnul i-a descoperit aceasta prin simboluri, iar mai târziu, i-a dat şi tălmăcirea. Să citim pentru aceasta începând de la versetul 18-22:
„Pe când îmi vorbea el, am căzut cu faţa la pământ leşinat. El m-a atins şi m-a aşezat iarăşi în picioare în locul în care mă aflam.
Apoi mi-a zis: „Iată, îţi arăt ce se va întâmpla la vremea de apoi a mâniei, căci vedenia aceasta priveşte vremea sfârşitului.
Berbecul pe care l-ai văzut, cu cele două coarne, sunt împăraţii mezilor şi perşilor.
Ţapul însă este împărăţia Greciei, şi cornul cel mare dintre ochii lui este cel dintâi împărat.”
Noi ştim că berbecul, făptura, este o împărăţie sau o putere, împărăţia mezilor şi perşilor, iar coarnele sunt împăraţii lor. Apoi, am văzut că ţapul este Grecia, iar cornul cel mare dintre ochii săi este Alexandru cel Mare, primul împărat al Greciei, care l-a detronat pe împăratul mezilor şi perşilor. Totul este foarte bine consemnat în istorie. De asemenea, ştim că Alexandru cel Mare a murit timpuriu şi că împărăţia sa a fost împărţită în patru împărăţii diferite, cu patru împăraţi diferiţi, în cele din urmă fiind ocupate de Imperiul Roman, sub un singur împărat. Totul este foarte bine arătat în Scriptură, dar nu scrie: „Grecia” sau „Roma”, ci Domnul a vorbit simbolic: berbec, ţap şi coarne, coarnele simbolizându-i pe împăraţi.
Să citim versetele 21-22:
„Ţapul însă este împărăţia Greciei, şi cornul cel mare dintre ochii lui este cel dintâi împărat.
Cele patru coarne care au crescut în locul acestui corn frânt sunt patru împărăţii care se vor ridica din neamul acesta, dar care nu vor avea atâta putere.”
Acum, vom citi din Apocalipsa 17.3:
„Şi m-a dus, în Duhul, într-un pustiu. Şi am văzut o femeie şezând pe o fiară de culoare stacojie, plină cu nume de hulă, şi avea şapte capete şi zece coarne.”
Aici avem o femeie care simbolizează o biserică şi vedem că această femeie stă pe o fiară de culoare stacojie, plină cu nume de hulă şi avea şapte capete şi zece coarne.
Ca să vedem ce înseamnă aceste coarne, mergem în versetul 12:
„Cele zece coarne pe care le-ai văzut sunt zece împăraţi care n-au primit încă împărăţia, ci vor primi putere împărătească timp de un ceas împreună cu fiara.”
Aici vedem foarte clar că aceste zece coarne sunt zece împăraţi. Aşadar, atât în Vechiul cât şi în Noul Testament, în profeţie coarnele sunt împăraţi.
În concluzie, un corn reprezintă un împărat, iar fiara reprezintă o împărăţie sau o putere.
Cine sunt aceşti şapte împăraţi?
„…am văzut stând în picioare un Miel. Părea junghiat şi avea şapte coarne…” (Apocalipsa 5.6).
Deci, Mielul înjunghiat are şapte coarne. Este foarte important să vedem unde se află coarnele pentru că noi ştim că o fiară, o făptură reprezintă o împărăţie sau o putere, iar coarnele îl simbolizează pe împăratul sau conducătorul acelei împărăţii sau puteri.
Deci, unde sunt cele şapte coarne? Pe Mielul înjunghiat. Ce împărăţie reprezintă această făptură numită Miel? Împărăţia lui Hristos. Este tărâmul creştinismului, Împărăţia lui Hristos sau Împărăţia Mielului înjunghiat.
Când a fost înjunghiat Mielul? În urmă cu două mii de ani. Aşadar, în aceşti ultimi două mii de ani, am avut Împărăţia Mielului înjunghiat, am avut şapte coarne. Coarnele acestea nu aparţin Vechiului Testament, nu aparţin zilelor lui Daniel, ci este vorba de Împărăţia Mielului înjunghiat, iar în Împărăţia Mielului înjunghiat, în Epocile Bisericilor, au existat şapte coarne adică şapte împăraţi sau conducători. Este spus foarte clar în profeţie.
Deci, fiara, făptura, simbolizează o împărăţie sau o putere, ceea ce înseamnă că Mielul junghiat este Împărăţia lui Hristos, iar Împărăţia Sa are şapte coarne. Cornul este împăratul, iar împăratul este conducătorul poporului.
În concluzie, în Împărăţia lui Hristos au existat şapte conducători ai poporului. Împăratul este apărătorul împărăţiei.
Ce rol are cornul unui animal? Animalul îşi foloseşte cornul pentru apărare sau atac. Deci, cornul este folosit pentru apărarea împărăţiei sau pentru îndepărtarea vrăjmaşilor.
Dar pentru ce sunt coarnele acestea, care este rolul conducătorilor unei naţiuni? Ei sunt acolo ca să apere împărăţia, naţiunea, ca să-i îndepărteze pe vrăjmaşi. Ei reprezintă o putere, cornul reprezintă întotdeauna o putere, un conducător sau un împărat puternic.
Aşadar, aceste coarne îndepărtează vrăjmaşul, apără Împărăţia lui Hristos şi îl sileşte pe vrăjmaş să se retragă. Împăratul este un om; este întotdeauna un om. Astfel, cei şapte conducători sau împăraţi sunt cei şapte îngeri ale celor şapte epoci ale Bisericii. Este vorba despre fiinţe cereşti? Dacă vorbim despre coarne nu poate fi vorba despre fiinţe cereşti, ci vorbim despre împăraţi pământeşti pentru că peste tot în profeţie, coarnele se referă la împăraţi pământeşti.
În Daniel sunt împăraţi pământeşti, şi la fel în Apocalipsa. Când Zedechia a prorocit despre Iosafat şi Ahab, despre faptul că ei aveau să-i învingă pe sirieni, şi-a făcut două coarne de fier şi a spus: „Cu aceste două coarne…”, adică cu aceşti doi împăraţi, „îi veţi bate pe sirieni.” Deci, cele două coarne erau cei doi împăraţi care doreau să facă o alianţă pentru a lupta împotriva vrăjmaşului.
Întotdeauna, coarnele se referă la împăraţi pământeşti sau la conducătorii pământeşti, care sunt apărătorii pământeşti ai unei naţiuni.
Dumnezeu are o continuitate în Scripturi, iar noi trebuie s-o urmăm.
Aşadar, cei şapte conducători sau împăraţi sunt cei şapte îngeri ale celor şapte epoci ale Bisericii.
Ce reprezintă ochii?
Să citim din 1Samuel 9.9:
„Odinioară, în Israel, când se ducea cineva să întrebe pe Dumnezeu, zicea: „Haidem să mergem la văzător!” Căci acela care se numeşte azi proroc se numea odinioară văzător.”
În Efeseni 1.17-18, Pavel spune:
„Şi mă rog ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Hristos, Tatăl slavei, să vă dea un duh de înţelepciune şi de descoperire în cunoaşterea Lui
şi să vă lumineze ochii inimii, ca să pricepeţi care este nădejdea chemării Lui, care este bogăţia slavei moştenirii Lui în sfinţi.” (În limba engleză acest verset a fost tradus: „Să lumineze ochii înţelegerii voastre.”).
Aici, Pavel nu vorbeşte despre ochii noştri fireşti. Când luminăm ceva, noi aprindem lumina ca să putem vedea, ca să putem înţelege sau ca să ştim.
Cuvântul „ochi” de aici este „ophthalmos” şi în Noul Testament a fost tradus de 101 ori ca „ochi” şi o singură dată ca „vedere”.
În Lexiconul grec, în cadrul Notelor, este scris: „Metaforic, cuvântul „ochi” se referă la ochii minţii, la facultatea de a şti, de a şti ceva, de a avea cunoştinţă de ceva. Deci, a vedea cu ochii minţii înseamnă a înţelege.
Astfel, în Apocalipsa 5, a fost folosit cuvântul: „ophthalmos”: „şapte coarne şi şapte „ophthalmos”,” adică şapte ochi.
Întrebarea care se ridică este dacă în cazul acesta se poate folosi sensul metaforic al acestui cuvânt? Absolut, pentru că noi vorbim despre profeţie şi nu despre ochii fireşti. Deci, sensul acestui cuvânt este metaforic şi se referă la ochii minţii, la capacitatea de a înţelege, de a şti.
Care este scopul acestor ochi? Să vadă. Sunt ochii Mielului, sunt ochii care aparţin Mielului, sunt ochii Împărăţiei: a vedea, a înţelege şi a cunoaşte Împărăţia lui Hristos.
Cine sunt cei şapte ochi? Partea Trupului care poate vedea, văzătorii. Cei cu viziuni, dar aici nu ne referim neapărat la cei care au vedenii, ci la cei care pot vedea lucrurile care ne stau înainte, cei care pot vedea lucruri pe care alţii nu le pot vedea, bărbaţi din Împărăţie care au înţelegere, ochii înţelegerii lor fiind luminaţi, sau bărbaţi care pot aduce Cuvântul lui Dumnezeu oamenilor. Ei văd, înţeleg, au descoperirea viziunii şi o aduc la oameni.
Cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu.
Noi am văzut în Scripturi că ei au lămpi de foc. Din câte ştiu eu, lampa are un singur scop: să lumineze, să ofere lumină. Aceasta înseamnă că scopul acestor şapte Duhuri ale lui Dumnezeu sau a celor şapte lămpi de foc este să dea Lumină, pentru că noi toţi eram în întuneric, fără înţelegere.
Aşa cum v-am spus, eu am citit cartea Apocalipsei la vârsta de optsprezece ani, dar nu am înţeles nimic. Însă una dintre aceste lămpi de foc conţine o mie două sute de predici şi ne-a luminat înţelegerea, pentru că acesta este scopul celor şapte Duhuri ale lui Dumnezeu: să ne aducă Lumină ca să vedem, să înţelegem şi să ştim.
Ele se află înaintea tronului lui Dumnezeu, dar au fost trimise pe tot pământul. Noi ştim că vorbim despre oameni.
Coarnele şi ochii nu sunt două lucruri diferite, ci sunt cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu, ceea ce înseamnă că vorbim despre un singur lucru.
Dacă coarnele sunt împăraţi sau conducători, iar în profeţie sunt întotdeauna oameni, atunci şi ochii trebuie să fie tot oameni, pentru că ele sunt acelaşi lucru. Deci, noi nu putem spune că ochii sunt un lucru, iar coarnele sunt altceva, pentru că Scriptura spune că cele şapte coarne şi cei şapte ochi sunt cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu.
Aşadar, nu există nici o posibilitate de a spune că acestea sunt două lucruri separate, ci este clar că este vorba de oameni, iar noi vom merge mai adânc şi vom vedea că nu este vorba de omul fizic.
Noi ştim că ochii, coarnele şi lămpile au fost trimise pe tot pământul.
Coarnele sunt conducători, apărători.
Ochii sunt văzători, sunt cei care aduc Lumină.
De asemenea, noi am putut vedea că aceste şapte Duhuri ale lui Dumnezeu trimit salutări bisericilor, deci vorbesc bisericilor. Ele fac parte din Hristos, sunt coarnele şi ochii Mielului înjunghiat. El este Cel care vorbeşte şi care are cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu şi stelele.
Este uimitor că avem lămpi de foc care oferă lumină şi stele, care sunt simbolul celor şapte aggelos sau mesageri. Ei sunt descrişi ca stele, sunt îngeri-mesageri. Dar stelele sunt folosite şi pentru a oferi călăuzire, ghidare.
În cartea Genezei, când ni se vorbeşte despre alinierea făcută în ceruri, când ni se vorbeşte despre soare, lună şi stele, putem vedea că ele au fost date ca semne care să arate vremurile, zilele şi anii. Vedeţi, ele au fost puse acolo ca să ofere călăuzire pentru oamenii de pe pământ şi ca semne care să arate vremurile, anii şi zilele. Astfel, dacă cineva era în pustie şi putea găsi Steaua Polară, putea să se ghideze.
Aşadar, Dumnezeu este foarte înţelept pentru că a folosit cuvântul „stele” ca să-i descrie pe aceşti mesageri, pentru că ei sunt acolo nu numai pentru a aduce Lumină, ci şi pentru a oferi semne ale vremurilor, adică „În ce vreme ne aflăm noi în Împărăţia lui Hristos” şi pentru a oferi călăuzire Bisericii ca să ştie încotro să se îndrepte.
Oamenii puteau găsi Nordul sau Sudul, dar noi putem vedea Estul sau Vestul pentru că vedem stelele.
Aşadar, avem şapte Biserici:
Efes, Smirna, Pergam, Tiatira, Sardes, Filadelfia şi Laodicea.
Este foarte important să reţinem că aceste şapte biserici sunt şapte biserici în profeţie şi de fiecare dată când vedem ceva în profeţie, reprezintă altceva, iar noi ştim că aceasta este o Carte a profeţiei şi este alcătuită din simboluri. Astfel, ştim că acel cal alb nu este un cal alb, calul roşu nu este un cal roşu, cele şapte sfeşnice nu sunt sfeşnice, iar cele şapte stele nu sunt stele. Noi ştim aceasta pentru că ne-a fost tălmăcit în Scripturi, deci ştim că fiecare lucru din profeţie este un simbol care reprezintă altceva. La fel este şi cu cele şapte biserici. Ele sunt simboluri care reprezintă altceva pentru că sunt parte din profeţie, nu din istorie, nu din evenimentele actuale ale acelor zile.
Aşadar, prin faptul că sunt o profeţie, ele nu sunt şapte biserici din vechime; au existat în vechime, dar reprezintă şapte perioade de timp în Împărăţia Mielului înjunghiat. Şi mai ştim un lucru: ştim că există şapte stele, şapte îngeri, şapte mesageri sau şapte bărbaţi care au fost daţi acestor biserici, iar noi ştim numele lor:
Şapte Biserici şapte stele ale bisericilor şapte Duhuri ale lui Dumnezeu
Efes Pavel
Smirna Irineu D S
Pergam Martin U F
Tiatra Columba H Â
Sardes Martin Luther U N
Filadelfia John Wesley L T
Laodicea William Branham
Avem: şapte Biserici, şapte stele şi şapte Duhuri.
Aici lucrurile devin confuze pentru că noi ştim că Dumnezeu este Unul singur. De asemenea, ştim că Dumnezeu este Duh şi de fiecare dată când a lucrat cu oamenii, a făcut-o prin slujba Duhului Sfânt.
Noi ştim că atunci când Dumnezeu a vorbit cu noi din ceruri era Tatăl, când a venit printre noi a fost Emanuel, iar când Hristos a părăsit pământul, El a venit în noi ca Duh Sfânt.
Atunci ce sunt aceste şapte Duhuri?
Noi am mai văzut această fotografie. Este o bucată de sticlă cu trei feţe, o prismă. O fantă de lumină trece prin ea şi este uimitor cum este împărţită în cele şapte culori ale curcubeului. Este uimitor cum putem lua unul care să treacă prin trei şi să rezulte şapte.
Nu este Dumnezeu minunat? El face ca ştiinţa să se potrivească cu Cuvântul Său. Dumnezeu era Creatorul şi totul, oricât ar fi de mic, vorbeşte despre El. Toate vorbesc despre Cuvântul Său şi se leagă împreună în mod desăvârşit.
Aşadar, am luat unul, l-am trecut prin trei şi am obţinut şapte. Dar cele şapte nu sunt şapte părţi diferite, ci sunt şapte părţi ale acelui unu, sunt şapte părţi ale luminii.
Această bucată de sticlă cu trei feţe este o singură bucată de sticlă.
Acum, haideţi să privim lucrurile altfel:
Să ne închipuim că cineva se uită în partea din spate a acestei prisme din sticlă, studiază textele biblice de pe această parte şi spune: „Această sticlă este Tatăl”. Dar după colţ, el are un prieten care priveşte cealaltă faţă a aceleaşi bucăţi de sticlă, o studiază intens, citeşte toate textele asociate acestei bucăţi de sticlă şi spune : „Acesta este Fiul”. Cei doi mai au însă un prieten care se află pe a treia faţă a prismei şi studiază intens versetele biblice de pe faţa aceea şi spune: „Această sticlă este Duhul Sfânt.”
Ei vorbesc despre acelaşi lucru, dar nu ştiu aceasta, pentru că fiecare o studiază dintr-un unghi diferit. Aceşti prieteni se întâlnesc, discută împreună ceea ce au citit şi spun: „Dumnezeu trebuie să fie trei!”, dar ei nu se ridică îndeajuns de sus pentru a avea o privire de ansamblu a întregii Scripturi şi să spună: „Îmi pare rău, dar am înţeles greşit pentru că este o singură bucată de sticlă.”
Ei cred că undeva, în spatele peretelui la care se uită, există ceva care separă această singură bucată de sticlă în trei entităţi individuale care sunt împreunate cumva şi alcătuiesc o singură piesă. Ei nu realizează că dacă s-ar da înapoi şi ar privi în ansamblu, ar privi un singur lucru.
Ei se uită la Dumnezeu. Noi ştim că Dumnezeu este Unul singur şi că El a ales să Se manifeste diferit, în diferite chipuri, în diferite timpuri, iar în cadrul acelor manifestări, El S-a descoperit sub Nume sau Titluri diferite.
Aşadar, dacă mergem înapoi la cele şapte Epoci, la cele şapte Duhuri, noi ştim că Dumnezeu este Unul, iar când El Se manifestă ca Unul, lucrează prin Duhul Sfânt. Deci, avem şapte Duhuri, dar profetul ne-a spus că ele sunt de fapt o măsură a Duhului Sfânt dată fiecărei epoci. Este acelaşi Duh ca în cazul luminii care trece prin prismă şi se împarte în şapte părţi, dar fiecare fantă colorată a acesteia face parte din aceeaşi lumină. Nu sunt lumini noi, separate de lumină, ci este aceeaşi lumină. Când nu este divizată, vedem o lumină albă, Îl vedem pe Dumnezeu, dar când se divizează, vedem şapte manifestări ale aceleaşi lumini, ale Aceluiaşi Dumnezeu, este acelaşi lucru.
Ce avem dacă punem cele şapte culori împreună? Îl avem din nou pe Dumnezeu. Este Acelaşi Dumnezeu care S-a arătat diferit în timpuri diferite şi pentru scopuri diferite. Dar întotdeauna este El. Cele şapte culori: roşu, verde, albastru, etc., fac parte din aceeaşi Lumină albă. Toate fac parte din acelaşi lucru.
Astfel, în fiecare epocă a Bisericii, Duhul Sfânt a venit jos într-o anumită măsură, iar noi am văzut că sunt şapte coarne, şapte lideri, şapte ochi, acei oameni cu viziune, şapte Duhuri ale lui Dumnezeu, care sunt de fapt Acelaşi Dumnezeu care dă îngerului fiecărei epoci a Bisericii o parte din Duhul Său cel Sfânt, din Cuvântul Său.
Când citim capitolele doi şi trei din Apocalipsa, este important de notat faptul că mesajul dat de Hristos pentru fiecare epocă, nu vorbeşte niciodată bisericii, ci trimisului ei. Deci, este vorba de şapte mesaje date pentru cei şapte îngeri ai celor şapte epoci ale Bisericii.
Să mergem în fiecare epocă şi să vedem aceasta:
„Îngerului Bisericii din Efes scrie-i…”
Vedeţi, Hristos îi vorbeşte îngerului, nu Bisericii. El nu i-a spus lui Ioan să dea acest mesaj Bisericii, ci i-a spus să-l dea îngerului Bisericii. Aşadar, nu scrie: „Bisericii din Efes scrie-i…”, pentru că Hristos nu-i vorbeşte Bisericii, ci le vorbeşte îngerilor, aggelos, mesagerilor, iar mesagerii sunt cei care duc mesajul la Biserică, sunt conducătorii, apărătorii, cei cu ochii deschişi, care pot vedea, văzătorii, cei care aduc Lumină pentru că au fost luminaţi.
Ce s-a întâmplat când a citit Martin Luther, Biblia? A găsit că neprihănirea se primeşte prin credinţă şi a spus că a fost ca şi cum s-ar fi născut din nou. Totul a devenit nou, întreaga Scriptură a devenit nouă; el a primit descoperirea lui Hristos, a avut ochi să vadă Cuvântul pentru ziua sa, pentru că Duhul Sfânt l-a uns să vadă în timp ce citea Scripturile. Vedeţi? Nu înţelepciunea sa l-a ajutat să vadă aceasta. Martin Luther a fost un bărbat înţelept, dar în vremea aceea au fost mulţi bărbaţi înţelepţi care au citit Scriptura, dar niciunul nu a văzut aceasta.
Dar Martin Luther a primit descoperirea că cei neprihăniţi sunt mântuiţi prin credinţă. Aceasta a venit prin ungerea Duhului Sfânt, ca măsură a Duhului Sfânt, a fost unul din cele şapte Duhuri care l-a uns pe Martin Luther.
Ce s-ar fi întâmplat dacă Martin Luther ar fi stat deoparte şi nu ar fi trimis mesajul Său? Biserica nu ar fi primit nimic pentru că Hristos nu i-a vorbit Bisericii, ci lui Martin Luther. Mesajul, măsura de Adevăr pentru acel timp a fost pentru Biserică, dar a trebuit să vină pe calea rânduită de Dumnezeu, iar calea Sa a fost prin înger, prin mesager, prin bărbatul trimis pentru acea epocă a Bisericii.
Trimisul primeşte acea ungere, acea parte a Duhului Sfânt, una din cele şapte ungeri duhovniceşti care este dată pentru epoca respectivă, pentru că are ochi să vadă, apoi iese afară şi o spune cu îndrăzneală conducând biserica într-o direcţie nouă. El face aceasta pentru că este un împărat, un conducător, un corn, şi vede pentru că are ochi şi pentru că este o lampă de foc care luminează calea, pentru că este o stea, iar rolul stelelor este să ofere călăuzire Bisericii, pentru că el este parte din Hristos, este uns cu unul din cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu, cu partea din Adevăr pentru ziua sa, aşa că poate păşi afară cu îndrăzneală şi să călăuzească Biserica într-o direcţie complet nouă.
Acesta este felul în care Şi-a condus Dumnezeu Biserica în ultimii două mii de ani, aceasta este Împărăţia lui Hristos.
Aşadar, noi putem vedea că fiecare din aceste ungeri trece prin mesagerul Bisericii şi ajunge la Biserică.
Dar dacă dorim să primim şi noi porţiunea de Adevăr pentru ziua noastră, unde o putem găsi?
Hristos nu i-a vorbit niciodată Bisericii, ceea ce înseamnă că noi nu putem spune: „Doamne, arată-mi Adevărul, pentru că vreau să mi-L arăţi Tu şi numai Tu.”
Nu acesta este Planul Său, nu este metoda Sa de a lucra cu epocile Bisericii. Aceasta este o Carte a profeţiei care vorbeşte despre viitor, despre cele şapte epoci ale Bisericii, şi în ea ni se spune clar că metoda Sa de a aduce Cuvântul la oameni este prin îngerii Săi.
Aceasta înseamnă că dacă vreau să ştiu ce Duh, ce ungere sau ce Cuvânt este dat pentru ziua mea, trebuie să găsesc îngerul care are ochi pentru a vedea, cornul care conduce Biserica, steaua ca oferă călăuzire, lampa care arde şi oferă Lumină.
El nu este Duhul lui Dumnezeu, ci Duhul lui Dumnezeu lucrează prin acel om, dar eu trebuie să găsesc acel înger, iar când îl voi găsi, voi primi Mesajul pentru ziua mea.
Noi ştim că Dumnezeu a făcut un lucru minunat, deoarece în slujba fratelui Branham, chiar la sfârşit, a existat o suprapunere, iar cele şapte Lumini au fost aduse din nou împreună, ceea ce înseamnă că pentru epoca Laodicea nu mai avem doar o bucată de Adevăr, ci avem toate porţiunile de Adevăr care au fost date de-a lungul timpului şi care s-au întors strălucind din nou ca o Lumină albă în acest timp din urmă.
Aşadar, noi nu vedem şapte, trei sau doi, ci vedem UNUL SINGUR. Amin!