Meniu Închide

VREM SĂ-L VEDEM PE ISUS

Print Friendly, PDF & Email

Mulțumesc frate. Vă puteți așeza. Desigur este un privilegiu să fiu aici la Grass Valley în seara aceasta, să-l reprezint pe Domnul și Salvatorul nostru, Isus Cristos; să mă rog pentru copiii bolnavi ai lui Dumnezeu, pacienții Doctorului; și să mă bucur de această părtășie împreună, pentru aceste cinci zile ce le-am promis.

Aduc salutări de la toți ceilalți pelerini din diferite părți ale lumii de unde am fost. Și am încredere… Și multe mii de oameni se roagă pentru succesul acestei adunări de aici, aceste seri. Sunt sigur, că împreună cu rugăciunile celorlalți, și ale noastre, că Dumnezeu ne va întâlni și ne va binecuvânta.

Și noi nu venim să reprezentăm o anumită biserică, sau nu venim să ne autonumim “vindecători. ” Noi venim, să-L reprezentăm pe Cristos. Și de asemenea venim, nu să vindecăm oamenii, ci să ne rugăm pentru bolnavi, și să facem ceea ce putem să ajutăm să le facem viața puțin mai ușoară pentru fiecare. Și sunt sigur că voi veți fi o binecuvântare pentru noi. Și avem încrederea că noi vom fi o binecuvântare pentru voi.

Și acum m-am gândit, de când am fost prin California în ultima călătorie aceasta, că a fost și este că oamenilor le place să ajungă mai devreme acasă. În alte părți ale țării, sunt diferiți oameni. Unora dintre ei le-ar place să vă audă predicând, nu contează dacă nici nu vă rugați pentru bolnavi, doar să stea patru sau cinci ore doar predicând, și sunt satisfăcuți. Dar pe aici, sigur, rănește; lor le-ar place, “Doar o predică scurtă, și să ne rugăm pentru bolnavi, și să mergem acasă foarte repede fiindcă trebuie să venim înapoi. ” Și orice lucru se pare că este într-o mare grabă pe aici. Unde ne ducem toți? “Repede, repede, repede!” Poate cu voia Domnului, aș vrea să predic în timp ce suntem aici, Lăsând presiunea afară. Cred că aceea este ce ar trebui să facem, doar să o lăsăm afară.

Tocmai am avut un accident, cu câteva săptămâni în urmă. Îmi place să trag la țintă, să împușc, la vânătoare. Tocmai am primit o pușcă, care a fost realizată de Weatherby Company aici jos. Și am luat pușca să trag cu ea, și mi-a explodat în față. Și a explodat cartușul la vreo cincizeci de iarzi, în fața mea, și patul armei cam la aceeași distanță în spatele meu, și a explodat tufele și orice lucru în jur, unde a ieșit acel lucru. Și numai harul lui Dumnezeu că nu m-a explodat în același fel, fiindcă a fost așa de aproape de ochiul meu când a ieșit, atârnând, telescopul, când am tras.

Și mi-am făcut un mic gând din aceea. Vedeți, pușca de fapt nu era o pușcă Weatherby, ea doar a fost alezată să fie o pușcă Weatherby. Ea a fost un Winchester model șaptezeci, pentru voi care vânați. Și mi-a fost dată de un prieten bun din California numit Art Wilson. El a dat-o fiului meu Billy Paul, una Roberts doi-cincizeci și șapte. Și astfel ei… Billy este stângaci, și nu o putea folosi, astfel a zis, “Tată, eu doar ți-o dau ție. ”

Ei bine, eu întotdeauna am vrut o pușcă Weaterby, dar am simțit că nu-mi pot permite una. Și apoi dacă vreunul dintre prietenii mei mi-ar cumpăra una, nu aș fi vrut ca ei să o facă, fiindcă acelea sunt puști scumpe. Așa cum am zis deseori, am prieteni misionari care nu au pantofi în picioare și nu pot lăsa ca cineva să plătească așa de mult pentru o pușcă, cu care să trag, când am prieteni care nu au pantofi. ” Astfel, eu doar nu aș lăsa ca cineva să o facă.

Dar un prieten de al meu a zis, “Pot lua acel model șaptezeci și să fac din aceea o pușcă Weatherby. Weatherby o face pe acolo, și o garantează. ” Am zis… A zis că aceea mă costă doar vreo “zece, doisprezece dolari. ”

Am zis, “Fă-o. ”

Și el a dat-o, a dus-o la companie, și ei au alezat-o. Doar a explodat. Astfel aceea nu a fost, nu ar fi trebuit să fie… Ceva ce avea presiune pe undeva…

Acum lecția mea despre aceea este aceasta. Vedeți, a avut prea mare presiune, a explodat. Vedeți? Nu vrem prea mare presiune, va exploda. Și un alt lucru, mi-ar place să spun aceasta, aceea ar putea introduce un punct doctrinal. Vedeți, dacă pușca aceea ar fi început în matrițe, o lucrare Weatherby, aceea nu ar fi explodat. Dar, vedeți, a fost altceva doar o parte din ea convertită, și din acea cauză nu a putut rezista presiunii.

Și eu cred într-o religie pe care nu o petecim. Noi murim și suntem născuți din nou, și apoi suntem născuți din nou, și apoi suntem Creștini care pot rezista la toată presiunea pe care Duhul Sfânt vrea să o împingă afară. Astfel eu cred că trebuie să venim înapoi la început, nu doar să încercăm să facem ceva din ceva care nu este. Avem prea multă religie psihică astăzi, în locul unei experiențe a nașterii din nou cu Dumnezeu. Și astfel pe undeva pe drum va veni ceva pe acolo, care va cauza o mică scurgere, și va exploda presiunea înapoi, și veți exploda. Astfel noi credem în a muri de fapt față de sine și toate gândurile voastre și orice altceva, doar să muriți imediat și să lăsați ca Duhul Sfânt să vă refacă. Doar, voi sunteți un creștin născut din nou, aceea-i ceea ce sunteți, să aveți o experiență cu Dumnezeu prin care știți că ați trecut din moarte la Viață. Și aceea o credem.

Noi credem Biblia, și credem că Aceea este Cartea lui Dumnezeu. Noi, noi doar stăm chiar cu Biblia. Acum, eu cred că Dumnezeu poate face lucruri pe care nu le-a scris în Biblie. Acum, El este Dumnezeu, El poate face orice dorește. Dar dacă Îl pot vedea numai, în timpul vieții mele, înfăptuind ceea ce a promis, atunci știu că aceea este corect, înțelegeți, atât timp cât este în Biblie.

Acum, în Vechiul Testament, așa cum frații predicatori știu, că în preoția Levitică, ei au avut o cale de a cunoaște dacă profetul spunea adevărul, sau visul unui visător era corect. Ei au avut ceea ce se numea Urim și Tumim. Acum, aceea a fost pusă la discuție în ceea ce a fost. Dar cei mai mulți, cel mai mare și mai etic punct pe care-l pot vedea, și cea mai convenabilă cale, era, ei au luat un pieptar care îl purta Aaron; care reprezentau cele doisprezece seminții prin piatra de naștere a semințiilor, și acelea atârnau în templu, pe ușior. Și apoi când profetul profețea, ei puteau cunoaște dacă acela era Adevărul sau nu; dacă acele conglomerații de lumini străluceau acolo, făcând Supranaturalul. Dumnezeu este supranatural, fiindcă El este Dumnezeu, un Duh. Și dacă acea Lumină supranaturală reprezentată acolo, era ca un curcubeu strălucind din aceasta, atunci cuvântul, profetul era corect. În acel fel era el identificat sau visătorul era corect. Dar dacă acela nu strălucea peste Urim și Tumim, atunci nu conta cât de reală suna, ei nu o primeau, fiindcă aceea nu strălucea peste Urim și Tumim.

Acum, preoția Levitică a încetat la moartea Domnului Isus. Acum trăim în preoția lui Melchisedec, Cristos. Acum noi nu suntem fără Urim și Tumim. Acesta este acum, Biblia. Vedeți, noi trebuie să stăm cu Scriptura (să nu ne punem interpretarea noastră proprie la Ea) chiar în felul cum este scris. Acum, eu cred că Dumnezeu va judeca lumea într-o zi prin Isus Cristos. Eu o cred. Eu cred că va trebui să fie vreun standard prin care El va judeca, fiindcă există foarte mult ce reprezintă Cristos, și foarte mulți.

Acum, temelia mea, Irlandez, foarte mulți oameni înainte de mine au fost Catolici. Când am fost un copilaș; probabil ați citit povestirea vieții mele, ei o au aici în cărți, și altele. M-am dus jos la biserica Irlandeză și am ascultat ceea ce spunea preotul. Apoi m-am dus la biserica Lutherană, am ascultat ceea ce aveau ei de spus, pastorul Lutheran. Și acolo a fost un Baptist pe undeva prin spate în generația noastră, astfel ei… M-am dus la biserica Baptistă. M-am dus la diferite biserici. Ei bine, fiecare era diferit unul de celălalt. Acum, fiecare a vrut să spună că biserica aceea era exact corectă.

Astfel, acum, nu pot fi toate corecte, trebuie să fie ceva greșit pe undeva. Și am aflat acum, că există cam vreo nouă sute și ceva de denominații diferite, astfel eu cred că există ceva greșit pe undeva. Fiindcă, dacă aceasta, toți se duc la biserica aceasta…

Acum ni s-a spus, fiind Catolici, că “Dumnezeu este în biseica Lui. Și acolo este Dumnezeu, în biserica Lui. ” Astfel dacă Dumnezeu este în Biserica Lui, care dintre ele este biserica Lui? Fiecare dintre ei spun că aceea este “biserica. ” Astfel eu știu un singur lucru… Acum așa a spus preotul, “Dumnezeu este în biserica Lui. ”

Dar Biblia a zis, “Dumnezeu este în Cuvântul Lui. ” Și el a zis că, “Oricine va adăuga ceva la Aceasta, sau va scoate ceva din Ea, acela va fi scos din Cartea Vieții, pentru el. ” Astfel eu cred cu toată inima mea că Acest Cuvânt este Dumnezeu în formă tipărită. Acum, de ce o spun este fiindcă nici un om nu este mai bun decât este cuvântul lui, el nu este mai mult decât este cuvântul lui. Dacă voi nu puteți face din cuvântul meu nimic, atunci să nu aveți nimic de a face cu mine, vedeți, fiindcă, nu mă puteți crede. Și este același lucru, eu trebuie să cred că Acesta este Cuvântul lui Dumnezeu, și eu cred.

Acum Biblia a zis, în Sf. Ioan, primul capitol, “La început era Cuvântul, și Cuvântul era cu Dumnezeu, și Cuvântul era Dumnezeu. Și Cuvântul s-a făcut trup și a locuit între noi,” atunci Acela era Cristos, și Cristos este Cuvântul. Atunci dacă El judecă lumea prin Cristos, aceea trebuie să fie prin Cuvânt. Vedeți? Astfel, în acel fel Îl credem, și învățătura noastră.

Acum vom avea doar un scurt, repede ca să putem ieși… Care este timpul lor, real, fraților, de ieșire de aici, pe la ora două sau ceva în acel fel? Aha? Ora două fix? Ei râdeau, astfel presupun pe la nouă sau nouă treizeci, ceva în acel fel, este de obicei timpul de ieșire. Aceea ar fi cam în treizeci și cinci de minute.

În seara aceasta, sunt un străin între voi, dar nu mă simt ca un străin. Simt că sunt fratele vostru. Și acum aș vrea ca voi să urmariți ceea ce spun în Scriptură. Apoi Mesajul va fi probabil total diferit decât ceea ce ați așteptat, dar verificați-l cu Scriptura. Acela va fi chiar pe aceeași linie ce ați auzit-o. Eu doar Îl voi citi din Scriptură, și apoi nu voi încerca să-L explic, doar Îl las să se explice singur.

Ca și vânzarea unui produs. Dacă aveți un produs de vânzare, dacă este ceva bun, el se va vinde singur. Nu trebuie să faceți prea multă reclamă la acela. Am prea mult material de reclamă, că eu merg în jur… fiecare este “omul orei,” și “acesta este mesajul,” și toate acelea, până când mă întreb cine este acela. Oh, eu cred căci Cristos este Omul orei, și întotdeauna a fost. Și cred că nu trebuie să se îmbrace cu o mulțime de pompă și alte lucruri.

Am avut suficiente din acelea odată. Pentru voi surorile… Eu am soția mea, ea este cu noi, și într-adevăr o iubesc pe ea și copii mei. Și astfel întotdeauna vreau să o ajut, dar eu am o mână foarte slabă să o ajut. Și am fost… Știu că ea are foarte multe de făcut, și copiii, să pregătească fiecare lucru, să să-i culce seara când sunt acasă. M-am gândit să o ajut la spălat la vase, numai nu-mi place să o fac tot la fel ca și vouă. Și m-am gândit, “Ei bine!”

Mama mă punea pe o cutie să spăl vasele când eram un băiețel, și m-am gândit, dacă mă voi însura vreodată, voi scăpa de obiceiul acela… ”

Dar aici este ea, eu îmi iubesc soția tot la fel cum îmi iubeam mama, numai ca soție, și ca mama mea. Apoi m-am gândit, “Ei bine, o voi ajuta dacă pot. ”

Și am văzut ceva într-un program odată, un program la televiziune când așteptam să plec cu un avion, și ei aveau un televizor pus acolo cu un ecran mare în acela, și zicea, “Folosiți acești detergenți anume, nu spălați, nu frecați, nu ștergeți, nimic. Doar îl puneți în apă, le scufundați, le scoateți afară, aceea-i tot ce aveți de făcut. ”

M-am gândit, “Oh-oh! Soția mea mă va iubi de acum înainte, fiindcă îi voi arăta cum să spele vasele. ” Astfel, mi-am cumpărat o cutie din aceea, în ziua următoare când m-am dus acasă. Mi-am cumpărat o cutie înainte de a ajunge acasă, mi-am pus-o sub haină, și am intrat.

În dimineața următoare, am zis, “Nu te îngrijora, dragă. Eu sunt chiar aici să spăl vasele pentru tine. Aceea-i tot ce ai de făcut. Acum doar du-te acolo și ia mătura și începe. Înainte de a merge la biroul meu să-mi fac chemările la telefon, am spălat vasele cât ai clipi din ochi. ”

Astfel am luat lucrul acesta și am citit pe el, știți, “‘Pune două lingurițe pline. ’” Și m-am gândit, “Vai, voi face o meserie reală din aceea,” am turnat cam o jumătate de cutie acolo, am amestecat-o în acel fel; am luat toate vasele și le-am așezat acolo în acel fel; am luat toate vasele, și spuma a venit cam așa de sus, M-am gândit, “Băiete, doar în câteva minute de acum, și tot ce am de făcut este să le scot afară și să le pun din nou pe masă. ” Copiii au mâncat ouă la micul dejun; le-am scos afară, acolo erau tot așa de multe ouă acolo cum au fost înainte.

Astfel am zis, “Când voi mai vedea ceva în reclame foarte lăudat, voi ocoli aceea de atunci înainte, nu mă voi deranja, fiindcă știu că nu merge astfel. ”

Și astfel uneori cred că dacă vorbim despre Isus și-i lăsăm pe oameni să vadă Cine este El, ce este El, cred că aceea va… El, El va face restul din aceea. El v-a aduce, fiindcă, “Tot ceea ce Mi-a dat Tatăl va veni la Mine, oricum. ” Vedeți, așa a spus Isus. Și nimeni nu poate veni numai dacă Tatăl Meu îl cheamă. Astfel singurul lucru ce facem este doar să semănăm Sămânța, și să o lăsăm să ducă.

Acum, cred că ați luat telefoanele și ați sunat oamenii.

Și lucrul principal aici nu este rugăciune pentru bolnavi acum, aceea este una dintre liniile laterale, dar lucrul principal este să aducem fiecare păcătos ce putem, să-l cunoască pe Domnul Isus ca Salvatorul lui. Acela este important. Al doilea, este să aducem fiecare persoană care l-a acceptat pe Cristos ca Salvatorul lor, și nu au fost încă umpluți cu Duhul Sfânt, ca ei să fie umpluți cu Duhul Sfânt. Și acela este al doilea lucru. Apoi al treilea lucru, este rugăciune pentru toți bolnavii pentru care ne putem ruga. Și prin aceea, nădăjduim că Dumnezeu ne va acorda o mare bucurie în timpul acestei adunări. Și cred că aceea este în fiecare seară și apoi duminică după-masă, eu cred că, este corect.

Aș vrea să mulțumesc fraților mei de aici, predicatori, pentru că m-au invitat aici. Și mulțumesc lui Dumnezeu pentru că m-a condus să vin aici. Acum, administratorul de aici, Dl. Borders, noi avem o carte plină de invitații din toată lumea, dar cumva Ceva mi-a vorbit despre Grass Valley.

Și imediat un prieten de al meu, familia Arganbright de aici jos din Los Angeles, m-a chemat și a zis, “Dacă nu ți-ai făcut itinerarul complet pentru a trece pe acolo, aș dori să te oprești în Grass Valley. ”

Am chemat administratorul, l-am prins pe fir, am zis, “Ai trecut pe acolo deja?”

“Nu. ”

Am zis, “Intră. ” Și iată-ne.

Acum ceea ce va face Domnul, eu nu știu. Poate suntem aici numai pentru o singură persoană, venind aici. Nădăjduiesc că El vine să salveze toată comunitatea.

Acum, să ne aplecăm capetele și să vorbim Autorului înainte de a citi Cuvântul Său.

Tatăl nostru Ceresc, într-adevăr este un privilegiu pe care-l avem, să stăm în Prezența Ta, în această oră de încheiere a istoriei acestei lumi, să Te numim “Tată,” și știind că ne apropiem de Tine prin Calea atotsuficientă, cu asigurarea binecuvântată că Isus Fiul Tău, a zis, “Dacă cereți Tatălui ceva în Numele Meu, o voi face, aceea va fi garantată. ” Apoi știm, Tată, dacă cerem în Numele Domnului Isus, căci cererea noastră va fi garantată. Acum nu vrem să cerem ceva contrar voiei Tale. Dar credem, după ce ne-ai condus aici, că este voia Ta să salvezi oamenii, și să vindeci oamenii, și să umpli oamenii cu Duhul Sfânt, și să primești glorie pentru Tine. Și suntem aici să facem orice lucru ce ne conduci să facem. Astfel mă rog, Tată, ca Tu să ne dezvălui Cuvântul, și voia Ta, prin Cuvântul Tău, și astfel știm că voia Ta este referitoare la Cuvântul Tău. Binecuvântează-ne împreună acum. Iartă-ne păcatele.

Și în seara aceasta, în timp ce ne așezăm în această clădire, ne rugăm ca Tu să binecuvântezi această clădire. Dumnezeule, probabil este o arenă, dar acum este dedicată pentru slujba Dumnezeului Atotputernic, să fie o casă de biserică unde respectele și dragostea și reverența se dă Atotputernicului. Acordă, Doamne, ca fiecare persoană care intră prin aceste uși în timpul acestor cinci sau șase zile următoare, să cadă sub convingere în așa fel ca ei să nu fie în stare să plece din clădire fără a-și preda inima lui Cristos.

Ne rugăm, Tată, ca orice persoană bolnavă care intră în această clădire, și acei care intră cu cineva în inimile lor, rugându-se, ca binecuvântatul Domn Isus să fie prezent să vindece bolnavii. Umple inima fiecăruia cu Duhul Sfânt.

Și, Dumnezeule, atrage-i din această lume beată de păcat, iubitoare de plăcere, înainte de a fi prea târziu, înainte ca munții să fie coborâți, înainte ca marea mânie a lui Dumnezeu să se reverse peste o generație necredincioasă. Dumnezeule, adă aceea foarte aproape de noi în acestă săptămână încât să o vedem, și inimile noastre să fie așa de pline, încât orice persoană de aici să devină un predicator în stradă și în vecinătate, să-i aducă pe ceilalți la Cristos.

Noi nu știm dacă vom încheia cândva trezirea aici, sau nu, până când Tu vii. Dar știm acest singur lucru, că într-o zi Tu vei veni și nu știm în ce oră va fi. Dar fie ca noi să trăim în fiecare oră ca, dacă ar fi acea oră, să fim gata să mergem să stăm în Prezența Ta, să auzim zicându-se, “Bine ai făcut, robul meu bun și credincios; intră în bucuriile Domnului, care au fost pregătite pentru tine de la întemeierea lumii. ” Noi ne dedicăm, cu această clădire, și Cuvântul Tău, pentru onoarea și gloria lui Dumnezeu, prin Numele lui Isus Cristos. Amin.

Domnul să vă binecuvânteze. Acum dorim să citim câteva Scripturi aici, aflate în Cartea Sf. Ioan, al 12-lea capitol și al 20-lea verset.

Și tema noastră este aceasta… tema campaniei noastre este că, “Isus Cristos este același ieri, astăzi și în veci. ” Acum, aceea este Evrei 13:8, “Isus Cristos același ieri, astăzi și în veci. ” Acum Sf. Ioan 12:20.

… au existat câțiva greci între ei care s-au urcat sus la… sărbătoare:

La fel a venit… la Filip, care era din Betsaida, Betsaida Galileii, și l-au căutat, zicând, Domnilor, am vrea să-l vedem pe Isus.

Acum, aș vrea să dau acum, pentru următoarele câteva minute, doar o vorbire scurtă, pentru o temelie. Vom începe, așa cum a fost, despre vindecarea Divină. Și întotdeauna, Isus, cred eu, în slujba Lui, cam optzeci la sută din aceea, a fost despre vindecare Divină.

Și așa cum prietenul meu bun, vechi, fratele Bosworth, pe care l-ați cunoscut mulți dintre voi creștini, el zicea, “Voi întotdeauna, să prindeți un pește, nu-i arătați cârligul, îi arătați momeala. Și peștele prinde momeala, și prinde și cârligul. ”

Astfel în acel fel încercăm să prindem creștinii pentru Cristos, este prin miracole de vindecare Divină, să arătați prezența Lui. Și apoi, în aceea, ei știu că un bărbat nu poate face lucrurile acelea, astfel el prinde sufletul credinciosului, și el o acceptă pe bazele acelea. Astfel acum, pentru a începe cu aceea, aș vrea să spun că El este același ieri, astăzi și în veci.

Și Grecii aceștia au zis, “Domnilor, noi vrem să-l vedem pe Isus.

Acum, Grecii aceia ar exprima bine gândurile noastre aici în seara aceasta. Eu nu cred că există o persoană aici care nu ar vrea să-l vadă pe Isus Cristos. Doar să aflăm câți de aici au auzit cândva despre El, și ar vrea să-L vadă, aș vrea să vă ridicați mâna. Doar vedeți, este sută la sută. Nu există nimeni care nu a auzit despre El cândva… Doar Numele acela încântător ne face să dorim să-L vedem!

Există ceva despre Cristos ce nu este cu alți oameni. El a fost deosebit. El a fost Fiul lui Dumnezeu. Și acolo există ceva deosebit la El ce pare că alți oameni nu o au cum a avut-o El. Și noi avem Duhul, înțelegerea, dar noi Îl avem cu măsură. El L-a avut fără măsură, El era Emanuel, Dumnezeu locuind în trupul lui Cristos Isus, Dumnezeu manifestat în carne. Cristos era chipul exprimat al lui Dumnezeu, Dumnezeu manifestat oamenilor. Ceea ce era Dumnezeu, ei au văzut în Cristos, Fiul Lui. El a fost Unsul. Cuvântul Cristos înseamnă “Cel uns. ”

Și acum dacă Grecii aceia, căutându-L… Acum, să punem în fiecare Cuvânt. Grecii aceia, căutându-L pe Isus, ei au venit la unu din ucenicii Lui, care era Filip, din Betsaida. Și ei îl căutau pe Isus, astfel el a venit la un ucenic, și ucenicul l-a dus la Isus. Dacă aceea era calea de a-l căuta pe Isus, pentru Grecii aceia, și dorim să-l vedem pe același Isus, și Biblia zice “El este același ieri, astăzi și în veci,” atunci de ce să nu-L vedem? Acum voi…

Scripturile nu pot minți. Ele sunt Adevărul. Eu o cred. Și dacă aceste Scripturi erau greșite, atunci aș face altceva în seara aceasta, decât să stau aici să reprezint Aceasta. Dar cred că Ele sunt corecte, exact corect. Ele nu au nevoie de vreo interpretare. Ele sunt chiar în felul cum ar trebui să fie, doar scrise chiar aici, fiindcă Dumnezeu a avut grijă ca Ele să rămână în acel fel. Acum priviți.

Câți cred că Dumnezeu este infinit, atotputernic, omniprezent, atotștiutor? Sigur. Acum, El este Dumnezeu, de aceea prima Lui decizie despre ceva trebuie să rămână întotdeauna la fel, fiindcă deciziile Lui vor fi perfecte, fiindcă El nu poate face nimic decât perfecțiunea. Aceea-i tot ce este El, este perfecțiunea. El nu se poate schimba. Acum aici sunt zidite nădejdile noastre pe Cuvânt. Dacă Dumnezeu a chemat cândva pe scenă, să facă o decizie despre un anumit lucru, prima Lui decizie trebuie să rămână veșnic aceeași. Aceea niciodată nu trebuie să se schimbe. Doar înainte de a ajunge la gând, gândiți-vă la aceasta.

Când Dumnezeu în Grădina Eden, când a fost chemat pentru salvarea lui Adam și a Evei, El a avut un singur remediu, acela era sângele. Și El niciodată nu l-a schimbat. Veșnic, acela-i sângele! El nu o poate schimba.

Când Dumnezeu a fost chemat să vindece un om bolnav, El l-a vindecat prin credința lui. Și El nu o poate schimba. Vedeți? Și dacă a vindecat un om, din cauză căci credința lui în Dumnezeu a făcut-o, atunci El a trebuit să-l vindece pe următorul, sau a făcut-o greșit când l-a vindecat pe primul, și s-a comportat greșit când L-a salvat pe primul. Vedeți? Astfel voi nu puteți…

Noi ne schimbăm. Noi suntem ceea ce numim “finiți. ” Și El este Infinitul. Astfel El nu se poate schimba, fiindcă El este perfect. Noi facem o decizie, apoi vedem, “Ei bine, aceea a fost greșită. O voi face în acest fel, va fi puțin mai bine. ” Dar nu El. Prima lui decizie este perfectă. În acel fel trebuie să rămână întotdeauna. Astfel El nu poate învăța mai mult să devină mai deștept, așa cum ne gândim că suntem noi, dar El este perfect de la început.

Acum noi auzim foarte mult despre Isus în aceste zile, și oriunde mergeți. Acum, eu sunt un misionar, înțelegeți; acesta este a șaptea oară în jur. Acum, aceasta în câmpuri de misiune, noi aflăm oameni închinându-se la idoli și altele, și milioane dintre ei. Dar aici în America aflăm biserici în fiecare colț, fiecare din ele îl reprezintă pe Dumnezeu într-un fel, și ei află foarte multe opinii diferite despre Acela. Unii încearcă să-L afle pe Dumnezeu într-un fel și alții într-altul. Cu siguranță există o cale corectă pe undeva. Este destinată să fie o cale corectă pe undeva.

Fiindcă, așa cum a zis David, “Când adâncul cheamă adâncul, trebuie să fie mai întâi, ceva să răspundă la chemarea aceea, altfel chemarea aceea nu ar fi acolo. ” Cu alte cuvinte, trebuie să existe un Creator înainte de a putea fi o creație. Vedeți? Trebuie să existe Ceva să pună o creație în voi, înainte; un Creator să pună o creație, și apoi trebuie să existe ceva să răspundă la aceea. Înainte de a fi o aripioară pe spatele unui peștișor, trebuia să existe apă mai întâi pentru el în care să înoate, altfel nu ar avea aripioară. Înainte de a exista un pom să crească în pământ, trebuia să existe un pământ, întâi. Și atât timp cât există o foamete în inima umană, pentru Dumnezeu, trebuie să existe un Dumnezeu pe undeva să răspundă acelei chemări.

Și mulți sunt aici în seara aceasta căutând după vindecare Divină. De ce o căutați? Fiindcă ceva din interiorul vostru vă spune, “Există un Izvor pe undeva. ” Vedeți? Și atât timp cât există ceva în voi, care vă spune, “Există un Izvor pe undeva,” trebuie să existe Izvorul acela, altfel nu ar fi dorința aceea în voi. Vedeți, Creatorul, să creeze creația.

Acum aflăm oamenii din această zi, dorind, trăgând, alergând aici și acolo, căutând, apucând, schimbând biserici, schimbând cererile și diferitele denominații, și altele. Care este problema? Ei flămânzesc după Ceva, dar se pare că nu sunt în stare să găsească lucrul după după care flămânzesc. Trebuie să existe Lucrul acela pe undeva.

Acum, astăzi unii îl caută pe Dumnezeu prin crezurile lor. Unii oameni se gândesc, prin crezurile lor, “Doar vor trece printr-un crez anume, acela îl află pe Dumnezeu. ” Unii se gândesc, “Atașându-se de diferite denominații, îl află pe Dumnezeu. ”

Ei bine, Isus a aflat același lucru când a venit pe pământ. El a aflat Farisei, Saduchei, și altceva, diferitele ordine, sau organizații și crezuri din acea zi. Ce le-a spus El? “Prin tradițiile voastre ați făcut Poruncile lui Dumnezeu fără efect. ” Vedeți?

Cred că aceea este să-l căutați pe Dumnezeu prin crez sau prin denominație, singurul lucru ce face, este că ajunge așa de misterios legată, și apoi aflați că se întoarce înapoi și neagă Cuvântul, vine drept înapoi și face Poruncile lui Dumnezeu fără efect. Spre exemplu, voi încercați să-l aflați pe Dumnezeu zicând Crezul Apostolic. Apoi veniți înapoi să aflați că Marcu 16 se face o realitate pentru voi, “aceste semne îi vor însoți pe cei ce vor crede”; păi, ei vă vor spune imediat, “Ei bine, zilele acelea ale miracolelor au trecut!” Atunci ce face aceea? Ia Poruncile lui Dumneeu și le face fără efect; vedeți, ele sunt fără efect, Poruncile lui Dumnezeu.

Porunca Lui este “Mergeți în toată lumea și predicați Evanghelia la orice făptură. ” Acum, Evanghelia nu a venit numai prin Cuvânt, ci prin manifestarea Cuvântului, demonstrații ale Duhului Sfânt făcând Cuvântul viu. Vedeți, Duhul ia Cuvântul.

Cuvântul a fost un gând. Un gând este… Un cuvânt este un gând exprimat. Vedeți? Acum, acela era gândurile lui Dumnezeu, ceea ce urma El să facă, apoi L-a exprimat în Cuvânt.

Și acum când Duhul Sfânt apucă Cuvântul, Acela Îl aduce la împlinire și Îl manifestă, și-L face o realitate, fiecare Cuvânt al lui Dumnezeu. Nici o Scriptură nu a fost dată decât prin inspirație! Și fiecare Cuvânt al lui Dumnezeu este perfect și corect, și va fi împlinit. Fiecare Cuvânt trebuie să fie împlinit. “Cerurile și pământul vor trece,” a zis Isus, “dar Cuvintele Mele nu vor greși. ” Fiecare Cuvânt din El trebuie să fie împlinit.

Acum, atunci când Dumnezeu o face, și aflăm crezul nostru atunci, dacă spunem anumite crezuri sau anumite lucruri la care aparținem… Și eu nu am nimic împotriva aceleia. Aceea este în ordine.

Este ca și cum ați mânca pepene verde, așa cum a zis omul de culoare când a mâncat o felie din el. El a zis, “Ce crezi despre aceea, Mose?”

69 El a zis, “A fost bună, dar cu siguranță mai este din aceea. ” Astfel, nu a fost suficient să-l sature.

Un crez este în ordine, dar nu mulțumește până când nu ajungeți jos la Cuvânt. “Și omul nu va trăi numai cu pâine, ci cu orice Cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu. ” Prin acela va trăi omul. Cuvântul lui Dumnezeu este Pâinea zilnică spirituală a omului, este Cuvântul lui Dumnezeu manifestat.

Și când Dumnezeu i-a dat Israelului țara promisă, în timp ce ei încă erau în Egipt, au trebuit să lupte fiecare țol din țara aceea. Dumnezeu i-a spus lui Iosua, în Iosua 1, “Oriunde va călca talpa piciorului tău, aceea ți-am dat-o ca stăpânire. ” Astfel urme de pași înseamnă “stăpânire. ” Unii oameni pot abia să ajungă la marginea țării. Unii pot lua Sabia cu două mânere și să-și croiască calea prin Filisteni și Amoriți încât ei iau tot lucrul. Aceea ar trebui să o facem. Orice promisiune este a noastră. Noi avem o… Urmele pașilor este stăpânirea. Mergeți drept în sus și luați-o! Dumnezeu ne-a dat-o. Aceea este o promisiune și este Adevărul, și este pentru noi.

Acum, în aceste crezuri, ei vin pe acolo, așa cum am zis, și pun tradițiile lor,și fac poruncile lui Dumnezeu fără efect. Se îndepărtează, și le explică greșit.

Dar cu siguranță există o cale să știm ce este Adevărul, fiindcă Scriptura spune aici, “El este același ieri, astăzi, și în veci. ” Acum, voi nu puteți lua Scriptura și s-o scoateți din Biblie. Voi trebuie să o lăsați în Biblie, fiindcă ea aparține acolo. Și dacă Ea spune, “El este același,” Aceea nu înseamnă că El este parțial același, aceea înseamnă că “El este același ieri, astăzi și în veci. ”

Acum, noi vrem să vedem. Mi-ar place să-L văd venind în clădire în seara aceasta. Mi-ar place să-L văd. Nu ați vrea? Am zis cu un timp în urmă, că vrem. Ne-ar place să-L vedem. Ei bine, apoi, dacă El ne-a promis-o, de ce nu putem? Aceea-i … Acum, dacă doar ne vom deschide ochii și mințile doar pentru o vreme, cred că vom înțelege, și El va veni și Se va arăta nouă. Acum în seara aceasta, putem zice, “Vrem să-l vedem pe Isus. ”

Unde L-au aflat pe Isus în Vechiul Testament; chiar în Noul Testament, vreau să spun? Chiar cu Cuvântul, fiindcă El era Cuvântul. Acum, El nu era Cuvântul în felul cum L-au pus ei împreună, dar El era Cuvântul în felul cum Dumnezeu L-a pus împreună, fiindcă el era Cuvântul viu.

Acum, când El l-a întâmpinat pe satan, l-a întâmpinat pe Cuvânt. El era Dumnezeu manifestat în trup; dar când l-a întâmpinat pe satan El nu Și-a folosit Puterea Dumnezeirii Lui ceea ce era El. El a zis, “Este scris, ‘Omul nu va trăi numai cu pâine. ’ Este scris, ‘Domnului Dumnezeului tău să te închini, și numai Lui să-I slujești. ’” Când l-a întâmpinat pe satan, El l-a întâmpinat cu Cuvântul, fiindcă El era Cuvântul. Acum, Cuvântul s-a întrupat și a locuit printre noi. Moise a vorbit despre El în Cuvânt, în Deuteronom, al 18-lea capitol, al 15-lea verset.

Moise a scris cele Cinci Cărți ale Vechiului Testament, Exodul și Geneza; Geneza, Exodul, Leviticul, Deuteronomul, Numeri. El a scris cele Cinci Cărți ale Vechiului Testament. Acolo prin inspirație de la Dumnezeu, el a scris și a pus ceea ce a fost, apoi a scris și a spus ceea ce va fi. Și ceea ce a zis că va fi, s-a întâmplat; astfel noi știm căci ceea ce a zis că a fost, este adevărat. Pentru un ca un om să se uite în această direcție și să vadă ce urmează să se întâmple, și dacă se întâmple, atunci ceea ce a zis atunci în urmă a fost prin inspirație.8 Acum, Evreii au fost învățați cu toții să-și creadă profeții. Ei încă îi cred. Așa cum a zis Pavel, “Evreii caută semne, și Grecii înțelepciune, și altele. Noi predicăm pe Cristos răstignit. ”

Acum, Biblia i-a învățat pe Evreii aceia, “Dacă există cineva între voi care este spiritual, sau un profet, Eu Domnul Mă voi face cunoscut lui. În profeții și viziuni, vise, și altele, și dacă ceea ce zice se împlinește, atunci ascultați-l. ” Acum, acela este singurul sens. “Dar dacă aceea nu se împlinește cum a zis el, atunci să nu-l ascultați. ” Fiindcă, Dumnezeu nu poate minți, El este Dumnezeu. Dar dacă un om spune un lucru, și se împlinește, atunci urmăriți-l, împlinindu-se, atunci știți că acela nu poate fi omul acela. Acela trebuie să fie Dumnezeu. Astfel Dumnezeu a spus profeților… sau, a spus Evreilor să asculte de omul acela, fiindcă el este un profet trimis de Dumnezeu.

Acum, Moise a fost un profet major. Nu avem timp să intrăm în aceea, viața lui, să arătăm cum l-a simbolizat pe Cristos. Dar el a fost un profet major. Și el a zis că, “Domnul Dumnezeul vostru va ridica un Profet ca mine. El se va întâmpla că oricine nu va asculta de Acesta va fi tăiat dintre oameni. ” Acum, dacă Moise a vorbit, și ceilalți profeți… Și Moise, amintiți-vă, a scris în Geneza. Din grădina Edenului, “Sămânța femeii va zdrobi capul șarpelui,” și toate promisiunile de acolo din urmă despre un Mesia ce va veni, Moise le-a scris. Și apoi ceilalți profeți, majori, ca Isaia, Ieremia, și ceilalți, toți au vorbit despre viitorul Mesia. Profeții, ale căror cuvinte s-au împlinit. Acum, ei au vorbit și au zis că El va fi un Profet când va veni. “El va fi un Profet asemenea mie,” a zis Moise. Aceea va fi El.

Acum, dacă vrem să-l vedem pe Isus astăzi, și Biblia a zis, “El este același ieri, astăzi și în veci,” atunci există numai o singură cale să o facem. Nu…

Doar lăsând la o parte crezurile noastre doar pentru puțin, pentru o oră acum, sau o jumătate de oră. Să lăsăm la o parte crezurile noastre, să lăsăm vederile noastre denominaționale, și altele, și să mergem înapoi și să aflăm ce a fost El. Acum va fi aceea… Aceea va fi logic, nu-i așa? Aceea va fi corect. Mergeți aflați ce a fost El atunci vom ști ce este El dacă putem afla ceea ce a fost. Dar singurul fel ce veți… Dacă El a fost un crez acolo în urmă, atunci crezurile sunt corecte. Dacă El a fost o denominație acolo în urmă, atunci aceea este corectă. Aflați ce denominație sau crez a fost.

Dar aflăm, că acolo în urmă El a fost Cuvântul, astfel El încă este Cuvântul. Acum am citit din Sfântul Ioan. Acum dacă ne întoarcem aici în urmă la primul capitol din Sf. Ioan, și vom lua ceva despre cine era El, din primul capitol al Sf. Ioan. Aflăm că, “La început era Cuvântul,” și deja am citat, “și Cuvântul era Dumnezeu; și Cuvântul era cu Dumnezeu. Și Cuvântul era Dumnezeu. Și Cuvântul s-a făcut trup și a locuit printre noi. ” Acum aflăm ce era El. Acum avem Cuvântul fiind Dumnezeu,” și “Dumnezeu fiind întrupat și locuind printre noi,” în zilele acelea. Acum Biblia a zis, “El este același ieri… ” Acela a fost Noul Testament.

În Vechiul Testament, Cristos, același. Cristos, același în Noul Testament. Și Cristos, același, veșnic. Atunci dacă putem vedea “ceea ce a fost El,” “ce a fost,” și “ce va fi,” atunci noi o avem. Este corect?

Moise a zis, acum, “El va fi ca mine, un Profet ca mine. ” Atunci când El a venit, ce a fost Cristos acolo, El a trebuit să fie ce El… Atunci El trebuia să fie ceea ce a fost înainte atunci. Astfel acum să începem chiar de acolo, și apoi vom vedea ce va fi veșnic. Aceea este singura cale cum o vom face.

Același ieri, acum aici era, noi aflăm că scriitorul evreu, este Pavel, cel care a zis, “Isus Cristos același ieri,” vorbind Evreilor. Și toți știm că Iehova din Vechiul Testament, a fost Isus din Noul, și este Duhul Sfânt de astăzi. Acela-i chiar același Dumnezeu doar manifestat în trei slujbe diferite. Și, astfel, același Dumnezeu! Și tot ce a fost Dumnezeu, El a turnat în Cristos, tot ce a fost Cristos a fost turnat în Biserică. Astfel, vedeți, puteți afla repede ce este El, “Același ieri, astăzi, și în veci. ”

Acum, dar trebuie să-I aflăm natura, ceea ce era. Acum noi toți știm, și toți cititorii Bibliei vor fi deacord, că Stâlpul de Foc care l-a urmat pe Israel în pustie, sau ei au urmat Stâlpul de Foc, mai degrabă, acela a fost Îngerul Legământului care a vorbit cu Moise în Rugul aprins, același Stâlp de Foc. Voi, sunteți deacord cu aceea? cu toții. [Adunarea zice, “Amin. ”–Ed. ] Ei bine, Cine este Îngerul Legământului? Cristos. “Moise a părăsit Egiptul, socotind ocara lui Cristos o mai mare comoară decât cele ale Egiptului. ” Vedeți?

Și acum când El era aici pe pământ, acel Stâlp de Foc s-a întrupat, a locuit printre noi. Când El a fost aici pe pământ, a zis, “Eu vin de la Dumnezeu, și merg la Dumnezeu. ” Acum amintiți-vă, “ieri, astăzi,” vedeți. El a venit de la Dumnezeu, din Stâlpul de Foc, El se duce înapoi la Dumnezeu.

Acum, după moartea Lui, îngroparea, și învierea. Saul din Tars, pe drumul lui spre Damasc, să aresteze penticostalii, pe drum spre acolo, ce s-a întâmplat? Un Stâlp de Foc, o Lumină l-a lovit la pământ. Nimeni nu L-a văzut. El L-a văzut. Acela i-a luat vederea pentru o vreme. Acela a fost așa de real pentru el; când ceilalți au stat acolo, nu puteau vedea nimic; dar acela a fost așa de strălucitor pentru el, încât i-a orbit ochii. Și el a zis, “Saul, Saul, de ce Mă persecuți?”

El a zis, “Cine ești Tu, Doamne” Acum ascultați!

“Eu sunt Isus. Și este greu ca tu să lovești cu piciorul în țepușuri. ” Amintiți-vă de aceea. Ei bine, aici este El, același Stâlp de Foc care era.

Apoi dacă El este același “ieri”; atunci în ziua lui Pavel, “astăzi”; El va fi același “veșnic”! Astfel acel mare Stâlp de Foc, Dumnezeu, Îngerul legământului, este același astăzi cum a fost atunci când a condus poporul Israel. Observați!

Acum vom începe slujba Lui, în Sf. Ioan 1. Noi știm… vom ocoli chemarea și nașterea lui, și Ioan Botezătorul, și vom lua botezul Lui, apoi în pustie, ispitit de diavolul, venind înapoi după patruzeci de zile și nopți de post în pustie. El a venit înapoi și Și-a început slujba. Acum să-i urmărim slujba. Imediat, oamenii au început să fie vindecați prin rugăciunea Lui.

Și aflăm că a existat un bărbat cu numele de Simon, și el a venit la Isus prin invitația fratelui său, Andrei. Și când s-a dus în Prezența lui Isus… Acum amintiți-vă, iată venind omul cheie. Acum noi înțelegem, conform cu Fapte al 4-lea capitol, că el a fost un om ignorant și neînvățat. Noi suntem învățați că el nici nu-și putea semna numele. Acum, el nu a fost un învățat. El nu a fost un episcop. Nu a fost un preot. El era un pescar.

Dumnezeu întotdeauna ia ceva care nu este nimic, și face ceva din acela. El Se manifestă prin nimic, astfel că oricine poate vedea că este Dumnezeu. Vedeți, El ia ceva care este nimic. Și El l-a luat pe acest bărbat neștiutor. Acum cum îl va face pe acest bărbat să știe că El este? Fiindcă, au fost mulți imitatori ce au trecut. Și noi i-am avut prin epoci.

Și oricând luați un dolar fals, și vă uitați la dolarul fals, doar amintiți-vă că acel dolar fals s-a făcut după un dolar veritabil. Pentru că dacă nu era nici un dolar veritabil, atunci cel fals ar fi copia originală. Vedeți? Astfel atât timp cât vedeți pe cineva imitând sau jucând partea unui fățarnic, doar amintiți-vă că există un creștin veritabil pe undeva. Vedeți? Vedeți pe cineva prezentând un fel de lucrătură mintală, psihică, bisericească, doar amintiți-vă, în spatele aceleia, pe undeva, există un Dumnezeu real, veritabil. Observați. Oh, doar îmi place aceea! Observați.

Acum imediat, tot la fel cum Simon… Să luăm doar puțin în urmă drama lui Simon, un minut, fiind un om bătrân. Tatăl lui a fost un om bătrân, de asemenea. Și poate într-o zi, așa cum am citit o poveste mică despre el; tatăl lui era un pescar, și el pescuia. Ei aveau nevoie de pește, foarte mult. Astfel ei s-au dus la pescuit. El avea câteva datorii de plătit, și a prins o grămadă mare de pește. Și el s-a așezat pe marginea bărcii și și-a pus brațul în jurul lui Simon, și a zis, “Simone!” Numele lui era Iona, știți. Și el a zis, “Simon, băiatul meu, am crezut că într-o zi Îl voi vedea pe Mesia. Aceea este nădejdea poporului nostru de când am ieșit din Egipt, sau de când am știut că există un Mesia promis. Patru mii de ani au trecut, fiule. Mulți oameni mari, profeți, au murit, așteptându-L. M-am gândit că El va veni în generația mea. Dar acum îmbătrânesc, poate nu-L voi vedea. Dar, Simone, aș vrea să-ți amintești, tu și Andrei, că El probabil va veni în generația voastră, că eu sunt bătrân acum și sunt gata să plec să fiu cu poporul meu. Și am încercat să vă cresc pe voi băieții corect, am încercat să vă cresc în Cuvânt. Acum ascultați. Acum, Simon și Andrei, înainte ca acel Mesia real să se ridice, vor fi multe lucruri mergând sub numele de ‘Mesia,’ fiindcă acela va fi dușmanul. Dar să nu uitați, Simone, tu și Andrei întotdeauna să stați cu Cuvântul. Nu părăsiți Cuvântul. Amintiți-vă. Mesia va fi un Profet ca Moise, fiindcă acea este exact. Nu contează, el ar putea fi un mare uriaș bisericesc, și ar putea fi în stare să explice cuvinte, ar putea fi în stare să facă orice lucru ca acela; dar Biblia a zis, ‘El va fi un Profet ca Moise. ’ Amin. Acum în acel fel Îl vei cunoaște. ”

Și în ziua aceea când Simon s-a urcat, și Andrei, în Prezența Sa, și Isus stând acolo, despre Care Andrei i-a spus, “L-am aflat pe Mesia. ”

Și îmi imaginez că Petru s-a gândit astfel, sau Simon, cum a fost atunci. “Acum poate te-ai dus la fundul adâncului, Andrei. Voi merge acolo cu tine, și voi ști. ”

Astfel în timp ce el s-a urcat înaintea lui Isus, Isus a zis, “Numele tău este Simon, și tu ești fiul lui Iona. ”

Aceea a fost suficient. Aceea a fost. El L-a crezut și L-a acceptat în așa fel încât a avut cheile Împărăției după aceea. El nu a făcut ceva școli sau altceva, el avea cheile Împărăției. Fiindcă, prin descoperirea lui Dumnezeu el a știut că acela a fost Mesia, fiindcă acela era Mesia Scriptural. El a fost un profet, și ei nu au mai avut un profet de patru sute de ani, de la Maleahi. Ei au avut profeți falși. Dar, un adevărat profet care a spus Adevărul! Și acolo stătea un Bărbat aici Care, imediat ce a l-a văzut, fără să știe cine era el, dar a știut cine era bătrânul lui tată evlavios care l-a instruit. Aceea a stabilit-o! “Tu ești Cristos, Fiul lui Dumnezeu. ” Vedeți?

Numele tău este Simon. Tu ești fiul lui Iona. ” Aceea a fost suficient să-i arate. Acum aceea a făcut-o Isus ieri, să Se dovedească Însuși, că El era Mesia.

103 Acolo a fost unul care stătea acolo. Ne vom grăbi. Acolo a fost unul care stătea acolo, cu numele de Filip. Păi, aceea l-a emoționat! Despre acela citim aici. Acela l-a emoționat foarte mult! Acum, Filip ar fi putut spune, “Hei, acela, aceea o stabilește! Acum sunt sigur!”

S-a dus în jurul dealului, la cincisprezece mile. El avea un prieten cu care s-a dus la școală, un om bun, un om al Scripturii, un om al integrității, un om care cunoștea Scriptura, și l-a iubit pe Dumnezeu. Și îl pot vedea bătând la ușă [Fratele Branham bate pe amvon–Ed. ] și–și zicând, “Unde este Natanael?”

Soția lui a zis, “El este afară în curte acolo. Se roagă. ”

El s-a dus să-l găsească, și era sub un pom. Și când l-a aflat, a zis, “Vino, vezi pe Cine am aflat; Isus din Nazaret, Fiul lui Iosif. ” Și acum îmi pot imagina Filip sau…

Natanael zicând, “Acum, Filip, ar putea ieși de acolo vreun lucru bun din Nazaret?”

El a zis, “Vino și vezi. ”

Acum, aceea este o afirmație bună pentru oricine. Nu stați acasă și criticați. Nu vă ridicați și ieșiți. Stați și așteptați, și aflați dacă este Adevărul, sau nu. Vedeți? “Vino, vezi tu însuți. ”

Ei bine, s-a dus în spatele cotiturii; să ne gândim la conversația lor. Îl pot auzi pe Filip zicând la Natanael, “Natanael, ce spune Scriptura că va fi Mesia?”

“Oh, El va fi un–El va fi un Profet ca Moise. ”

“Cu siguranță. Este corect. Ei bine, acest Isus din Nazaret despre care îți spun, îți amintești acel pescar bătrân de la care ai adus pește, și nu-și putea semna numele?”

“Da. Oh, sigur, fiul lui Iona. Îl cunosc foarte bine. Numele lui este Simon. ”

Imediat ce a intrat în Prezența acestui Bărbat, El i-a spus cine era el, și despre tatăl său. Aceea nu m-ar surprinde dacă ți-ar spune cine ești,” zice el.

“Ei bine,” el a zis, “acum, doar un moment. Trebuie să o văd. ”

Ei bine, în final, ei au sosit la adunare. Imediat ce a ajuns în Prezența lui Isus, Isus a zis, “Iată un Israelit în care nu este vicleșug. ”

Acum ați fi putut spune, “Ei bine, sigur, El știe că el este un Israelit, după felul cum se îmbrăca. ” Toți răsăritenii se îmbracă la fel, toți sunt în negru închis complet, și purtau o barbă, și un turban, și mantii, și altele, tot la fel. Și de unde a știut că el este un om cinstit și drept, fără vicleșug?

El a zis, el i-a zis, “Iată, un Israelit în care nu este vicleșug. ”

Și aceea l-a uimit pe acel bărbat Scriptural. El a zis, “Rabi,” care însemană învățător, “când m-ai văzut? Aceasta este de prima dată când ne întâlnim. Când m-ai cunoscut?”

El a zis, “Înainte de a te chema Filip, când ai fost sub pom, te-am văzut,” la cincisprezece mile în spatele muntelui, ieri. “Te-am văzut când erai sub pom. ” Acum, știți ce a făcut? El a alergat la El, el a zis, “Rabi, Tu ești Fiul lui Dumnezeu! Tu ești Regele lui Israel!” Aceea este ora! De ce? El este Scriptural, acela despre care profetul a zis că va veni. “Tu ești Fiul lui Dumnezeu! Tu ești Regele lui Israel!” Nu contează deloc ce au zis ceilalți.

Acum, acolo erau cei ce au stat acolo, oh, Fariseii și Saducheii, și episcopii, și orice altceva, oameni de conducere, mari conducători bisericești, mari preoți, și preoți și altceva, stând acolo în jur, și ei s-au uitat la Acela. Ei au știut că trebuia să răspundă adunării lor. Ei trebuia să le dea o între-… trebuia să răspundă întrebării lor. Astfel voi știți ce au zis ei? Ei au zis, Acest Bărbat este Belzebub. ” Vedeți? Cu alte cuvinte, “El este un prezicător, un diavol. ”

Și Isus s-a întors spre ei, și a zis, “Vă iert. ” Vedeți, ei au numit Duhul lui Dumnezeu, care o făcea, un duh necurat. A zis, “Eu vă iert pentru că o faceți. Dar într-o zi Duhul Sfânt va veni și va face același lucru, și un singur cuvânt împotriva Lui niciodată nu va fi iertat în această lume, nici în lumea ce va veni. ” Un singur cuvânt împotriva Lui. Acum, aceea a fost pentru o altă epocă. Priviți-i.

Acum, Biblia a zis căci, “Cuvântul lui Dumnezeu,” Evrei 4, “Este mai ascuțit decât o sabie cu două tăișuri. Cuvântul, care este Cristos, mai ascuțit decât o sabie cu două tăișuri tăind măduva osului, și un Cunoscător al gândurilor și intențiilor inimii. ” Cuvântul! Când Cuvântul Însuși merge înainte, aceea este ceea ce este El. Aceea este declarația, aceea este dovedirea Cuvântului. Și acolo era Cuvântul stând acolo, întrupat între ei, făcând exact ceea ce a zis că va face El, și ei nu L-au priceput.

Acum, amintiți-vă, există numai trei rase de oameni pe pământ, acela-i poporul lui Ham, Sem, și Iafet. Noi o știm, dacă credem Biblia. Toți au început din cei trei fii, copiii lui Noe; Evrei, Neamuri și Samariteni.

L-ați observat pe Petru cu cheile Împărăției? Primii la care a deschis-o, au fost Evreii, la Cincizecime. Este corect? Și apoi când Filip s-a dus jos și a predicat la Samariteni ei au fost botezați în Numele Domnului Isus, dar nu au primit încă Duhul Sfânt; și l-au trimis pe Petru să vină acolo și și-a pus mâinile peste ei, și ei au primit Duhul Sfânt. Este corect? Fapte 10:49, “În timp ce Petru încă vorbea aceste Cuvinte, Duhul Sfânt a căzut peste cei ce au auzit Cuvântul. ” Vedeți? Acum observați cele trei popoare: Evrei, Neamuri, și Samariteni.

Acum aici Evreii și Samaritenii au așteptat după un Mesia. Acum Isus era pe drum spre Ierihon, din Ierusalim la Ierihon, dar trebuia să meargă prin Samaria.

Acum amintiți-vă Sf. Ioan 5:19, Isus a zis, după ce a trecut de scăldătoarea din Betezda, “Adevărat, adevărat vă spun, Fiul nu poate face nimic de la Sine decât ceea ce vede la Tatăl făcând,” Ați reținut-o? Isus a zis, “Fiul nu poate face nimic în Sine,” acela-i El, “dar ceea ce eu,” nu aud la Tatăl, ci, “văd pe Tatăl făcând. ” Acum, acea Scriptură este corectă, ori celelalte ar fi greșite. El a zis, “Înainte de a face ceva, o văd prin viziune ceea ce Tatăl Îmi arată să fac, și apoi merg și o fac. ” Vedeți? Aceea a fost doar total în jurul Lui. Dar voi, nimeni nu poate veni numai dacă Tatăl îl atrage. ” Este adevărat.

Astfel El a trebuit să treacă prin Samaria, și s-a dus sus în jurul Samariei. Și era pe la ora doisprezece. Și El și-a trimis ucenicii, când a venit în cetatea Sihar, și a trimis ucenicii să cumpere ceva hrană necesară. Și în timp ce s-au dus, o femeie din Sihar a venit afară.

Acum, ea era o femeie cum am numi-o noi “o femeie de faimă rea,” probabil o femeie frumoasă, tânără care a luat o direcție greșită, și trăia greșit. Și ea a venit să scoată apă. Fiindcă, ea nu a putut ieși… Am fost în acea țară, și obiceiurile lor încă sunt la fel. O femeie de felul acela nu se asociază cu femeile decente; astfel ea nu poate, ea nu putea veni la fântână în același timp când ele sunt acolo, sau altceva. Și astfel ea a venit la fântână după ce celelalte și-au luat apa, ea a ieșit să scoată apă.

Și când a venit, ea s-a oprit, și lăsa mânerul în jos, acela are două cârlige, și doar a pus-o peste mânerul găleții în acest fel. Nu este o găleată; este ca un fel de oală, ca ceva, făcut din lut, și ei o lasă jos în fântână, și o trag înapoi în sus. Și astfel ea a început să coboare găleata, și ea a auzit pe Cineva zicând, “Femeie, dă-Mi să beau. ” Și ea s-a uitat acolo. Acela era un fel de panoramic ca acesta de aici, unde este fântâna publică a orașului, din Sihar. Și apoi ea s-a uitat acolo, și iată un Evreu de vârstă mijlocie. Acum, El era de fapt numai de vreo treizeci și doi.

Dar El doar a trecut, în Sfântul Ioan 6, unde I-au spus că arăta ca și cum avea cincizeci. Dar, desigur, lucrarea l-a făcut astfel, poate. A zis, “Tu ești un Bărbat care nu ai nici cincizeci de ani, și zici că l-ai văzut pe Abraham’? Acum știm că ești nebun. ”

El a zis, “Înainte de Abraham era “EU SUNT. ” Este adevărat. Ei nu L-au înțeles, totuși fiind tot așa de bisericoși și inteligenți cât puteau fi. Dar cu inteligența nu-L cunoști pe Dumnezeu; trebuie să uitați toate acelea, să-L cunoașteți pe Dumnezeu.

Și acolo erau ei. Astfel această femeie a zis… Acum, ea era din ceea ce numim astăzi, “o prostituată,” și acolo era ea. Ea a zis, “Domnule, nu se obișnuiește pentru voi Evreii să-mi cereți mie, o femeie din Samaria, ceva, fiindcă noi nu avem nimic de a face. ” Cu alte cuvinte, “Există o segregație. ”

El a zis, “Femeie, dacă ai ști cu Cine vorbești, tu mi-ai cere de băut. Eu ți-aș da apă să nu mai vii aici să scoți. ” Ce făcea El? Îi contacta duhul.

Acum amintiți-vă, El trebuia să treacă prin Samaria. Tatăl tocmai I-a spus, “Du-te la Samaria. ” El nu făcea nimic până când Tatăl Îi arăta.

Acum aici El era la Samaria. Acum El nu știa chiar exact ce se va întâmpla, dar aici este femeia, astfel el sa gândit că El va purta o conversație cu ea. Astfel El a zis, a continuat să vorbească despre a bea. Ea a continuat să vorbească despre închinare pe acest munte sau pe acel munte, sau altele. Direct El a prins care era necazul ei. Câți știți care a fost? Sigur, ea a avut cinci bărbați, șase, de fapt. Astfel ea a zis… El a zis, “Du-te, ia-ți bărbatul, și vino aici. ”

Ea a zis, “Eu nu am soț. ”

El a zis, “Este corect. Tu ai spus bine, pentru că ai avut cinci, și cel cu care trăiești acum nu este soțul tău. În aceea tu ai spus adevărul. ”

Observați! Acum eu trebuia să o punctez, fiindcă trebuie să mă opresc. Priviți la deosebirea dintre femeia aceea, în forma aceea în care era, și predicatorii aceia de cultură înaltă.

Femeia a zis, “Domnule, îmi dau seama că Tu ești un Profet. ”

Preoții și cei educați au zis, “Tu ești Belzebub, un diavol, prezicător. ”

Această femeie a zis, “Domnule, îmi dau seama că ești un Profet. Noi știm că vine Mesia, El ne va spune aceste lucruri. ”

Dacă acela a fost semnul lui Mesia ieri, și El este același ieri, astăzi, și în veci, trebuie să fie la fel!

Ea a zis, “Noi știm că Mesia, care se numește Cristosul, Cel uns; când vine, El ne va spune aceste lucruri. Dar Cine ești Tu?”

El a zis, Eu sunt Acela care vorbește cu tine. ” Aceea a fost suficient. Ea l-a văzut!

Priviți deosebirea. Priviți când Lumina aceea a strălucit peste sămânța bisericească și peste crez, și cei denominaționali, aceea nu a avut efect deloc. Dar de prima dată când Lumina aceea a strălucit peste acea sămânță mică predestinată de acolo, ea a strălucit repede, ea L-a recunoscut. Ea a zis, “Domnule, Tu trebuie că ești un Profet! Noi știm Mesia va veni, și el va face aceste lucruri. ”

El a zis, “Eu sunt Acela. ”

Și imediat a plecat, în oraș, a zis, “Veniți, vedeți un bărbat care mi-a spus lucrurile ce le-am făcut. Nu este acesta chiar Mesia?” Amin.

Ia te uită! Ce a fost El ieri? Tot la fel este El astăzi, și va fi veșnic. Vedeți? El a fost.

David a fost uns cu Duhul lui Dumnezeu. Profeții au fost unși cu Duhul lui Dumnezeu.

Acela era Cristos în Iosif, care l-a făcut să-l portretizeze pe Cristos, exact. A fost vândut cu treizeci de arginți, iubit de tatăl, urât de frați, în această închisoare. Cum a fost Cristos pe cruce, unul salvat; și măcelarul și paharnicul, unul salvat și celălalt pierdut, același lucru. A stat la dreapta lui Faraon; și de fiecare dată când a ieșit, o trompetă a sunat, “Fiecare și-a aplecat genunchiul. Vine Iosif. ” Nimeni nu putea ajunge la Faraon, numai prin Iosif. Acela era Cristos în Iosif!

Acela a fost Cristos în David, ca un rege respins, și s-a dus pe vârful Muntelui Măslinilor, când a fost detronat acolo jos de poporul lui propriu, și rege respins, s-a suit pe vârful dealului și a plâns peste Ierusalim, și a plâns, fiindcă el era un rege respins. Același Duh al lui Cristos, a plâns peste Ierusalim, și a zis, “Ierusalime, Ierusalime, de câte ori am vrut să te strâng cum își strânge găina puii. ”

Acela era Cristos în oamenii aceia, cei unși, venind în sus până a venit unsul Cel perfect. Jertfa pentru păcat s-a făcut. El nu putea veni în orice făptură în acel fel, fiindcă era doar sub… Ei au fost unși. Dar acum Duhul Sfânt a venit, care este Cristos în formă de Duh. Acum observați.

Acum, de ce nu a făcut El semnele acelea pentru neamuri? Acelea nu au fost înfăptuite de El. De ce? Neamurile nu așteptau un Mesia. Ei erau păgâni, noi eram, popoarele noastre, Romanii și ceilalți, acolo în urmă cu un băț pe spate, închinându-ne la idoli. Ei nu așteptau după nici un Mesia. Și Mesia vine numai la cei ce-L așteaptă. Aceea este singura cale. “Pentru cei ce-L așteaptă, va apărea a doua oară. ” Doar cei ce-L așteaptă! Nu pentru cei ce aparțin; ci cei ce într-adevăr Îl așteaptă. Și observați, El niciodată nu a venit la Neamuri. Miracolul niciodată nu s-a înfăptuit înaintea Neamurilor.

Și Dumnezeul neschimbător! Acum am avut două mii de ani de pregătiri școlare și tot felul de lucruri, și acum a venit timpul serii, și acum Neamurile așteaptă după un Mesia ce va veni. Acum, El este același! El s-a arătat la fel atunci, la cele două seminții, El va trebui să se arate tot la fel acolo. Și a promis, totuși! Încă o Scriptură, și voi încheia.

Întotdeauna amintiți-vă, țineți trei clase de oameni în mintea voastră. Ele sunt întotdeauna acolo, aceia sunt: credincioși, credincioși prefăcuți, și necredincioși. Ei sunt în fiecare gloată. Vedeți?

Și lui Abraham i s-a dat o promisiune, și seminței lui Abraham de după el. Acum observați sămânța lui Abraham, în forma lui Lot, s-a dus jos la Sodoma, după plăcerile lumii; aceea este biserica naturală, denominația, organizațională. Dar Biserica spirituală, care era Abraham pe care Dumnezeu l-a vizitat personal, cei chemați afară, el nu s-a dus în Sodoma, el era afară din Sodoma; aceea-i Biserica, cei chemați afară. Acum, sfârșitul timpului a venit, când El urma să distrugă țările cu foc.

Aceea s-a propus să se facă din nou. Este corect? Acum urmăriți. Isus a zis, “Precum era în zilele Sodomei, tot la fel va fi la venirea Fiului omului. ” Amintiți-vă, acelea erau națiuni ale neamurilor. Vedeți? Șfârșitul, așa cum a fost în Sodoma. Acum iată neamurile venind sus. timpul Evreilor a fost distrugere cu apă. De data aceasta, neamurile sunt distruse cu foc. Observați, “precum era în Sodoma,” haideți să urmărim.

Acolo era Abraham, Biserica aleasă, chemată afară din Sodoma; spirituală, Dumnezeu a arătat în tabăra lor tot timpul, semne și minuni, cu o promisiune. Stând aici sus pe dealuri, terenuri sterpe, nu bogat ca ceilalți; ci sărac, stând sus; un grupuleț mic disprețuit, de care râdeau. Ceilalți au plecat au devenit bogați, și stăpâni peste orașe, cum au făcut întotdeauna copiii lui Cain, oameni mari, oameni de știință, doctori, și altele. Acolo erau ei, precum au fost întotdeauna. Dumnezeu nu se schimbă. Și acolo stăteau ei, acolo.

Acum, jos în Sodoma era biserica căldicea, Lot și grupul lui. Abraham și grupul lui era biserica aleasă. Observați. Și apoi Sodomiții, necredincioșii.

Și acolo au venit trei mesageri din Cer, îmbrăcați ca oamenii. Și Abraham a stat în ușa cortului său într-o dimineață, și s-a uitat, și trei Bărbați au venit sus. Acum, ei aveau praf pe haine, ca și cum au călătorit. Și Abraham, acolo era Ceva mic în el, el a știut că ei erau oameni străini. Ei arătau ca cineva pe care a trebuit să-i cunoască, astfel el a fugit afară.

Există ceva referitor la creștinii reali născuți din nou, când întâlniți unul! Am trecut printr-un restaurant astăzi, cineva a zis, “Dumnezeu să te binecuvânteze. ” M-am întors în jur. Am zis, “Uh-oh, ceva greșit. ” O domniță mi-a strâns mâna. Acum, ceva referitor la un creștin născut din nou!

Și acești Îngeri au venit acolo sus și au început să vorbească cu Abraham. Acum amintiți-vă, doi dintre ei s-au dus jos la Sodoma, să cheme afară, să vadă dacă pot găsi zece oameni. Este corect? Doi dintre ei au ieșit. Unul dintre ei a rămas în urmă și a vorbit cu Abraham. Este corect? Acum observați.

Acolo jos nu erau miracole, doar i-a lovit cu orbire când au venit să intre. Și predicarea Evangheliei îl lovește cu orbire pe necredincios. Așa spune Biblia. Și amintiți-vă, un modern Billy Graham și intelectualii acolo jos predicând, “Ieșiți afară! Ieșiți afară! Ieșiți afară!” Vedeți?

Dar amintiți-vă, Cel ce a stat cu Abraham a făcut altceva cu Biserica aleasă, El a stat cu spatele întors spre cort. Acum amintiți-vă, el a fost “Abram” cu o zi sau două înainte de aceea, și Sarah a fost S-a-r-r-a. ” Dar acum ea este S-a-r-a-h, și el este A-b-r-a-h-a-m; ‘tatăl națiunilor,” și “prințesă. ” Vedeți? Acum de unde a știut acest Străin, când a stat jos cu spatele spre cort? Și a zis, “Abraham, unde este soția ta, Sarah?” De unde a știut că el este căsătorit? De unde a știut că numele ei era Sarah?

Și Abraham a zis, “Este în cort în spatele Tău. ”

Acum urmăriți. “Eu. ” pronume personal, “Eu te voi vizita. ” Ce a făcut El? A stat acolo și a mâncat carne din vițelul pe care l-a junghiat Abraham, a mâncat pâine pe care a copt-o Sarah, și a băut lapte de vacă.

Cineva mi-a zis nu de mult timp, a zis, “Cine era acela, Frate Branham?”

Am zis, “Acela era Dumnezeu. ”

Abraham ar fi trebuit să știe, el a vorbit cu El. Întrebați un predicator. L-a numit, “Elohim,” Cel ce există prin Sine; cu literă mare D-o-m-n-u-l, “Domnul,” Cel ce există prin Sine.

Acum urmăriți, să nu o pierdeți. “Abraham, unde este soția ta, Sarah?”

A zis, “Ea este în cort în spatele Tău. ”

A zis, “Te voi vizita conform cu timpul vieții. ” Ceea ce i-a promis înainte de aceea cu douăzeci și cinci de ani! Abraham era de o sută, și Sara de nouăzeci. “Te voi vizita conform cu timpul vieții. ”

Acum, amintiți-vă, Sarah o femeie bătrână, aceea a încetat să o mai aibe ca o soție. Nici o femeie la nouăzeci de ani… Poate de douăzeci de ani sau treizeci de ani, poate, de când a fost o soție a lui Abraham. Ei erau bătrâni. Și ea a râs în sine; știți, așa cum zicem noi, “a râs în mânecă. ” A zis, “Eu, o femeie bătrână cum sunt; și domnul meu, Abraham, acolo, bătrân, la fel; și eu să mai am plăceri ca o mireasă din nou, cu Abraham?” Și ea a râs referitor la aceea.

Și Îngerul, cu spatele întors la cort, a zis, “De ce a râs Sarah, zicând că, ‘Aceste lucruri nu pot fi’?” Ce fel de telepatie a fost aceea?

Isus a zis, “Așa cum a fost în zilele lui Lot, tot la fel va fi la venirea Fiului omului. ” Acolo, biserica nominală au mesagerii lor. Și Mesagerul Duhului Sfânt este cu Biserica aleasă, făcând același lucru, care îl face El, Cristos același ieri, astăzi, și în veci. Cine este Mesagerul acestei ore? Nu un om! Ci Duhul Sfânt este Mesagerul acestei ore. Ce este aceea? Dumnezeu locuind în trup uman. Glorie! Mă simt religios. Amin. Dumnezeu, în trup uman, locuind printre voi!

Isus a zis, “Iată, încă puțină vreme și lumea nu mă va mai vedea (acela-i necredinciosul); dar voi Mă veți vedea (Biserica), pentru că Eu,” pronume personal din nou, “Eu voi fi cu voi, chiar în voi, până la sfârșitul veacurilor, sfârșitul lumii. ” Isus Cristos același ieri, astăzi, și în veci! Dumnezeul nostru nu este mort! El trăiește veșnic! El trăiește la timpul sfârșitului, când soarele apune.

Soarele întotdeauna răsare în răsărit și apune în vest. Civilizația a călătorit cu soarele. Noi o știm. Cea mai veche civilizație ce o avem este China. Și când Fiul (F-i-u-l) a strălucit de prima dată, a fost la popoarele răsăritene. Acum civilizația a călătorit până când suntem… Chiar dincolo este Coasta de Vest! Dacă mergem mai departe, vom fi în răsărit din nou. Următoarea oprire este Japonia, China. Vom fi în răsărit din nou, dacă mergem mai departe. Civilizația a călătorit cu soarele.

Acum profetul a zis, “Va fi o zi care nu se poate numi zi sau noapte, o zi cețoasă, de negură. ” Oamenii au știut suficient despre Dumnezeu să se atașeze de o biserică, să-și pună numele într-o carte, să umble în Lumina ce au avut-o. Într-o zi cețoasă, există așa de multă lumină a soarelui, altfel nu ați putea merge nicăieri. Dar el a zis, “La timpul serii, va fi Lumină. ” Ce este aceea? Același soare care răsare în Răsărit, apune în vest. Același Fiu al lui Dumnezeu care s-a manifestat și a apărut în răsărit, apare în vest acum la timpul serii, Lumina serii către Biserică care este chemată afară și umplută cu Duhul Sfânt.

Cristos, prin Sângele și Puterea venelor Lui Proprii, a curățit un popor necurat, și locuiește între ei în forma Duhului Sfânt. Amin. Poza Lui, câți I-ați văzut cândva poza? Este chiar acolo în spate acum. Puteți merge să vă uitați la Ea. George J. Lacy, șeful FBI în lucrurile amprentelor digitale, a luat-o. Și același Înger care L-a condus pe Israel, este aici acum înfăptuind și făcând același lucru ce a făcut El când a fost în Persoana lui Isus Cristos. Cristos, trupul, s-a înălțat la dreapta Tatălui; dar Duhul Sfânt a venit înapoi, Viața care era în Cristos, este în Biserică. Acum Cristos nu a făcut… Ei bine, dacă…

Când Isus a zis, în Ioan 15, “Eu sunt Vița, voi sunteți mlădițele. ” Acum, Vița nu poartă fructul; ci mlădița. Voi o știți, voi oameni de aici, voi care creșteți vii, și alții. Acum, dacă prima mlădiță care a ieșit din Viță, a produs o Carte a Faptelor în spatele ei, acea primă Biserică; dacă acea Viță va mai rodi alta, o altă mlădiță, aceea va scrie o altă Carte a Faptelor în spatele ei. Căci, tocmai Viața care este în Viță rodește în mlădițe. Sigur. Noi avem multe mlădițe altoite aici.

Am văzut un pom zilele trecute în Phoenix, Arizona, care avea nouă fructe diferite în el, fructe de citrice. Și am zis cuiva, am zis, “Frate Sharrit. ” Am zis, “Frate Sharrit, aceea, ce este acela? Lămâi, tangerin, tangelo, și grapefruit, și orice. ” Am zis, “Acum când aceea, toate acelea se iau,” am zis, “anul următor atunci va rodi, va rodi portocale, fiindcă este un portocal. ”

A zis, “Oh, nu. Acelea vor rodi grapefruit, lămâi, și orice este mlădița. ”

“Cum,” am zis, “este un lucru ciudat. Vrei să spui că ai pervertit portocalul acela în acel fel de pomi?”

El a zis, “Nu. Portocalul este încă același. Dacă va mai răsări o altă mlădiță, acela va rodi o portocală. Dar ceea ce s-a altoit în el în acel fel, acela rodește după soiul lui propriu, fiindcă este un fruct de citric. ”

Am zis, “Ia te uită!”

Demominația poate rodi numai roadă denominațională. Dar dacă Vița aceea originală rodește alta, aceea va fi Isus Cristos același ieri, astăzi, și în veci! “Eu voi restabili,” zice Domnul. Amin. (Este timpul să mergem acasă. )

Ce? “Domnilor, noi vrem să-l vedem pe Isus. ” Ce fel de Persoană veți aștepta. Același fel de Persoană care a fost. Acum, voi nu mergeți aici pe o stradă să căutați un om cu un fel de robă, și cicatrici de piroane, sau spini sau orice este. Orice fățarnic o poate face. Și este corect. Oricine poate imita aceea. Dar aceea va fi Viața care era în Cristos, va fi în Biserica Lui. Aceea este, Viața!

Dacă scoateți viața dintr-o viță de dovleac, și o puneți într-o viță de struguri, aceea va rodi dovleci, dacă va putea trăi în acel fel. Sigur, viața în aceea.

Și aceea este unde este Viața acum. Viața lui Cristos în Biserică, Îl produce pe Cristos din nou. În acel fel îl văd ei pe Cristos. În Ioan 14:12, El a zis, “Cel ce crede în Mine, nu se face căci crede; ci cel ce crede în Mine, va face și el lucrările ce le fac Eu. Mai multe decât acestea va face, fiindcă mă duc la Tatăl Meu. ” Isus Cristos același ieri, astăzi, și în veci.

Creștinii. Fiind un misionar, am văzut sute de diferiți zei, da, mii dintre ei, tot felul de Sikh-și, Jain-și, Budiști, toate alte feluri care sunt puse împreună, vedeți. M-am bucurat aici nu de mult timp, în India unde am avut cea mai mare gloată a mea, cinci sute de mii într-o singură adunare), și acolo am fost amuzat într-un templu a Jainilor. Și acolo au fost șaptesprezece religii diferite, șaptesprezece zei diferiți, și fiecare dintre ei împotriva creștinătății. Dar, oh, vai, voi ar fi trebuit să-L vedeți venind pe scenă. Fiecare dintre fondatorii lor este mort și s-a dus. Al nostru a înviat din nou, și este viu veșnic, trăind în Biserica Lui, același ieri, astăzi și în veci.

Să ne aplecăm capetele.

Doamne Isuse, suntem foarte fericiți să vorbim despre Tine. Tu ești foarte drăguț și vrednic de tot ce putem spune. Dar, Tată, doar un singur Cuvânt de la Tine va face mai mult decât tot ce aș putea spune cândva, sau vreun alt predicator. Doar un singur Cuvânt de la Tine ar stabili-o. Nu ai vrea să o faci în seara aceasta Tată, în timp ce așteptăm acum, doar pentru un moment, eu mă rog. Noi vom, aștepta nu numai un moment după Tine, Doamne, ci vom aștepta până când ești gata. Noi vrem să auzim de la Tine. Mă rog, Tată Ceresc, în seara aceasta, în timp ce am ținut adunarea din nou, lung. Dar ei sunt așa de drăguți, Doamne. Și știu că soarele serii s-a dus. Noi doar trăim în umbre acum. Și, Dumnezeule, ar putea exista cineva care nu te cunoaște. Mă rog ca Tu să vii la noi în seara aceasta, Doamne, în forma Duhului Sfânt, și să lași oamenii să Te vadă, să-l vadă pe același Isus ce l-au văzut în zilele trecute.

Acela nu era omul, trupul (ei l-au răstignit, dar Dumnezeu a înviat), dar aceea era acea Viață care era în El. El nu a zis, “Veniți, vedeți cum Îmi port hainele, acela-i semnul cum sunt Eu Mesia. Veniți, vedeți din ce școli am venit, ce crez învăț. ” Nu, nu aceea a fost, cum S-a prezentat. Dar El a zis, “Dacă nu fac lucrările Tatălui Meu, atunci nu Mă credeți. Dar chiar dacă fac lucrările Tatălui Meu și nu Mă credeți, credeți lucrările, fiindcă ele sunt acelea care mărturisesc despre Mine. Ele sunt acelea care Mă fac cunoscut. ” Și ei au văzut că Tu ai fost Mesia, fiindcă Tu ai fost Profetul, Dumnezeu-Profet.

Și acum în seara aceasta, Tată, ne rugăm ca Tu să ne binecuvântezi în seara aceasta cum ai făcut cu Cleopa și prietenul lui. După ce au umblat cu Tine timp de trei ani și jumătate, și au văzut lucrările ce le-ai făcut; atunci Tu ai fost răstignit, sub Pilat din Pont, Tu ai suferit, răstignit, și ai murit. Și a treia zi, ei au fost pe drum spre Emaus. Ei au auzit un zvon printre femei și unii ucenici, că “El a înviat. ” Dar în ziua aceea Tu ai mers cu ei și ai vorbit cu ei practic toată ziua. Ei nu Te-au cunoscut.

Poate mulți de aici au vorbit. Tu ai vorbit cu ei și ai vorbit cu ei, și ei nu L-au recunoscut. Dar când a venit seara, și Te-au invitat înăuntru, și ai încuiat ușile și ai stat jos. Atunci ai făcut ceva chiar în felul cum ai făcut înainte de răstignirea Ta. Ei au știut atunci că erai Tu. Un moment, Tu ai dispărut din vederea lor, era târziu în noapte. Ei s-au dus la ai lor, zicând, “Domnul a înviat!”

Dumnezeule, o vei face în seara aceasta din nou? Fă ceva între noi în seara aceasta, Doamne, chiar cum ai făcut Tu înainte de răstignire. Atunci avem încredere și știm căci Cristosul nostru nu este mort, dar a înviat din moți și este viu aici între noi, veșnic. Ne predăm Ție, Tată. Îți predăm această biserică, și fiecare duh de aici, Ție, ca Tu să ne poți folosi pentru onoarea lui Cristos. În Numele lui Isus o cerem. Amin.

Acum înainte de a ne ruga sau să chemăm un rând de rugăciune, vă voi cere ceva. Aș vrea ca fiecare persoană, vă rog, să vă țineți locul doar pentru câteva minute. Acum trebuie să fiți reverenți în acest timp. Acum, dacă nu credeți, atunci strecurați-vă afară foarte ușurel. Dar, acum, dacă veți crede, stați liniștiți, doar o … vreo cincisprezece minute, vedeți. Să vedem dacă El ne va vorbi. Acum noi, noi nu suntem într-o… Noi suntem într-o arenă, dar aceasta este o biserică. Este dedicată pentru acel scop, astfel haideți să stăm foarte liniștiți. Fiecare dintre voi este un duh. Dacă nu, atunci sunteți morți. Vedeți? Astfel atunci voi sunteți un duh, și apoi când Duhul Sfânt coboară să ungă între oameni, El contactează, El ia duhurile acelea, vedeți. Și voi vă mișcați, există o schimbare.

Voi ziceți, “Oh, frate Branham!” Ei bine, de ce l-a scos pe orb afară din oraș? Și astfel, vedeți? Vedeți?

Acum câți Îl cred? “Domnilor, noi vrem să-L vedem. ”

Acum noi avem un mic rând de rugăciune ce îl vom chema. Cred că ei cheamă… Unde a… Sau a dat el, da, bilete de rugăciune de la unu la o sută? De la unu la o sută, ce? C, C. Bine, să chemăm câteva, bilete de rugăciune. C, numărul unu, cine are biletul acela? C, numărul unu. Priviți la biletul vostru de rugăciune, voi care aveți biletul de rugăciune. Numărul unu. Bine. Îi vom aduce pe unde, pe aici, prin spate pe aici? Bine.

C, numărul unu. Numărul doi, Bine, doamnă. Numărul trei. Numărul trei. Dacă te poți ridica, sau ridică mâna sau altceva, astfel eu voi… Numărul trei, cine are biletul de rugăciune? Domnul, bine. Numărul patru, biletul de rugăciune numărul patru. Bine. Bine, numărul patru. Cine are numărul patru, ai vrea să-ți ridici mâna, te rog? Bine, doamnă, vino pe aici. vedeți, ei doar…

Vino pe aici, doamnă. Patru, cinci. Și apoi cine are cinci, ridică-ți mâna. Biletul de rugăciune numărul cinci. Și apoi alt lucru când el… Chiar pe aici jos, doamnă, aceasta. Și apoi un alt lucru ce fac ei în aceea, atunci uneori eu chem dintr-un loc… Câți ați fost cândva într-o adunare înainte, într-una din adunările noastre? Oh, ei bine, m-am gândit că sunt între străini. Sigur că nu. Bine. Cinci, șase. Cine are șase? Bine. Șapte, opt, opt, nouă. Eu iau aceasta, fiindcă oamenii surzi, și oamenii care sunt în cărucioare și nu pot merge. Nouă, zece, numărul zece. Zece, cum o spunem în Spaniolă? Zece. Bine, unsprezece, biletul de rugăciune unsprezece. Am gândit că este cineva în balcon… Aici. Bine, doisprezece. Bine, doisprezece. Treisprezece. Biletul de rugăciune treisprezece, îl ai, doamnă? Patrusprezece, patrusprezece, cincisprezece. Haideți, ei bine, ca, să începem în acel fel acum. Bine.

Acum, vă rog, acum fiți reverenți. Acum câți de aici nu au un bilet de rugăciune, și încă credeți că Isus Cristos vă vindecă? Ridicați-vă mâna. Nu contează unde sunteți. Câți ați fost în adunări mai înainte, și știu că există mai mulți vindecați acolo decât este aici sus, prin a-i chema? Sigur, fără bilete de rugăciune! Doar aveți credință acum, nu vă îndoiți, credeți cu toată inima.

Biletul de rugăciune cinci lipsește. Ușierul strigă biletul de rugăciune numărul cinci. Vedeți, dacă puteți veni sus și… Nu luați bilet de rugăciune numai dacă îl folosiți; vedeți, să nu luați. Voi luați-vă numărul vostru acum, fiindcă ne vom ruga pentru fiecare care are biletele acelea, vedeți, și noi nu vrem ca voi să vă pierdeți timpul. Căci, acum, când vom chema din nou, noi am lăsat la cincisprezece, acolo probabil vom începe mâine seară, din același loc, vedeți. Îi vom lua, pe fiecare, astfel atunci voi veți pierde timpul, vedeți, aici. Acum biletul de rugăciune numărul cinci. Bine.

Și doar aveți credință. Nu vă îndoiți. Și credeți cu toată inima. Acum, fiecare din voi care aveți bilet de rugăciune, sau nu aveți un bilet de rugăciune, și credeți, în timp ce pregătim rândul, priviți în această direcție acum.

Odată a existat o femeie, și poate ea nu avea un bilet de rugăciune, dar ea a avut ceea ce trebuia, credință. Și ea a trecut prin mulțime, și a zis, “Dacă Îi pot atinge haina, mă voi face sănătoasă. ” Câți ați auzit cândva despre acea povestire? Femeia cu scurgere de sânge. Acum acea femeie mică a fost hotărâtă să-l atingă pe Isus. Ea a zis, “Eu Îl cred. Nu contează câți preoți și toți ceilalți nu cred în El, eu Îl cred. Și cred că dacă Îi pot atinge haina, mă voi face bine. Eu cred că El este Mesia. ” Credeți că El este Mesia?

[Adunarea răspunde, “Amin! Amin!”–Ed. ] Sigur. Acum Îl puteți atinge? Acum, către lucrători, unde sunt frații lucrători? Bine, predicatorul, acum… Zice Biblia, fraților predicatori, sau voi toți cititori ai Bibliei că “El chiar acum,” Cartea Evreilor, al 3-lea capitol, “este Marele Preot care poate fi atins cu simțurile infirmităților noastre”? Câți știu că Biblia o spune? Sigur. Ei bine, atunci, dacă El este Marele Preot, și același Mare Preot, nu va acționa la fel? Vedeți? Dacă El este același ieri, astăzi, și în veci, (acela este subiectul nostru), El se va comporta la fel. Acum ziceți…

Acum dacă veniți aici sus și mă atingeți, nu va face nimic deosebit. Atingeți păstorii, nu va face nimic deosebit. Atingeți păstorul vostru de acolo, oricine ar fi fără deosebire. Dar, atingeți-l pe El!

Atunci de unde știți că L-ați atins? El va lucra chiar înapoi același lucru. Vedeți? Atingeți-L și vedeți dacă nu va vorbi chiar de aici, și va zice, “Credința ta; tu ai avut așa și așa,” și orice este, și vă spune ceea ce a fost, și ce s-a întâmplat, și totul despre aceea. Acum, câți ați văzut aceea făcându-se de sute de ori, doar ridicați-vă mâna. Vedeți? Sigur, niciodată nu a greșit, niciodată nu a greșit. De ce? El nu poate greși; El este Dumnezeu. Vedeți? Nu sunteți fericiți să fiți creștini, un creștin real, născut din nou, într-adevăr cu biruința lui Cristos?

Acum, doar voi de acolo din audiență acum, doar stați foarte reverenți, și ziceți, “O voi crede, nu contează ce face altcineva, ce spune altcineva, o voi crede cu toată inima mea. ” Și doar fiți credincioși și credeți acum. Bine. Bine.

Acolo, frați de acolo din spate, și predicatorii și ceilalți, aduc pacienții afară. Acum cred, da, acesta este viu. Acum dacă unu pe… inginerul de la acela îl va ține puțin mai sus.

Fiindcă, uneori când ungerea ne atinge, atunci eu nu știu ce spun. Vedeți, eu trebuie să… Este pe undeva prin urmă în viață, vedeți. Și apoi eu… Ca și cum ați visat-o, înțelegeți. Și visați ca un vis, dacă v-o pot face în acel fel, încă voi stați chiar aici; și mergeți în urmă mulți ani, în viața oamenilor, și aflați ce au făcut ei, care este problema, și altceva, și o aduceți sus în acel fel, vedeți. Și acela-i Duhul Sfânt. Apoi El spune ce a fost, ce este, ce va fi, și altele. Doar urmăriți-o și ascultați atenți, și veți primi benzile voastre, și Acelea vă vor spune.

Acum iată un bărbat care probabil este doar poate puțin mai în vârstă decât mine. Și cred că suntem străini, unul altuia. Aceasta este de prima dată când ne întâlnim, din câte știu, tu și eu, suntem străini unul altuia. [Omul zice, “Am fost în adunările tale. ”–Ed. ] Tu ai fost în adunări. Da. [“Dar eu nu te-am cunoscut. ”] El a fost în adunările mele, a zis, dar niciodată nu m-a cunoscut. Desigur, există milioane care au fost în adunări pe care nu-i cunosc. Dar noi, acum iată doi oameni care se întâlnesc de prima dată în viață. El este doar un bărbat stând acolo eu nu-L cunosc. Aici este Biblia; eu nu-l cunosc, niciodată nu l-am văzut în viața mea. El m-a văzut, de undeva din audiență, într-o adunare pe undeva. Dar acolo stă el.

Poate omul este un credincios prefăcut. Poate este un credincios. Poate nu este credincios deloc, nici un fel. Poate el este numai un om. Poate este bolnav, poate nu este. Poate are o boală internă, probleme financiare. Poate stă acolo pentru altcineva. Eu nu știu. Dar acolo stă el, și aici sunt eu.

“Acum, domnilor, vrem să-L vedem pe Isus. ”

Acum, ce pot face pentru bărbatul acela? Acum, m-aș putea duce la el, să-mi pun mâinile peste el, zicând, “Ești bolnav, domnule?” El va zice, “Da, domnule. ” Îmi pun mâinile peste el, zicând, “Glorie lui Dumnezeu, aleluia! Du-te, tu te vei face bine. Aleluia!” Ei bine, acum, ar putea ca el să se facă sănătos; depinde de ce gând are despre aceea. Nu contează, poate… Eu să-l scutur punându-mi mâinile peste el, aceea nu ar face nimic. Aceea este credința lui în Dumnezeu care o face. Dar, acum, el va avea un drept să se îndoiască de aceea.

Dar dacă Duhul Sfânt poate sta aici să-i spună ceva ce a fost, cum a scris Moise Geneza, atunci cu siguranță el îi poate spune ce va fi. El o poate crede, nu-i așa? Acum, acum El o va face, dacă Cristos o va face, câți dintre voi veți crede cu toată inima voastră?

Vedeți, acum vedeți singura greșeală ce se poate afla în America, ei au văzut așa de mult încât ei au devenit spectatori, vedeți. Nu o faceți. Cinstiți-l pe Cristos, vedeți. Nu-mi acordați nici o atenție. Eu sunt un păcătos salvat prin har. Dar acum nu contează cât de mult mă va unge Dumnezeu, el îl va unge pe el, la fel. Este corect, aceea nu ar face nici un bine. El trebuie să-l ungă și pe el. El vă va unge, vedeți, vă va unge acolo, Duhul Sfânt va coborâ peste voi.

Apoi, acesta este doar un canal. Nu trebuie voi să vorbiți. El vorbește prin voi. Este un mediu în care Dumnezeu îl folosește prin care să vorbească, vedeți. Este ca un microfon, acel microfon este mut până când ceva de aici din spate vorbește prin el. Și, acela sunt eu, de unde îl cunosc pe omul acela? Niciodată nu l-am văzut, dar sunt mut față de el. Vedeți?

Astfel, “Domnule, noi vrem să-l vedem pe Isus. ” Acum ce va face El? Cum ar fi dacă omul este bolnav, ar zice El, “Eu te voi vindeca”? El nu o va putea face; El a făcut-o deja. Vedeți? “Prin rănile Lui suntem vindecați. ” El a făcut-o la Calvar. Dar El va face ceva să arate că el este încă Mesia. Este corect? Ei bine, atunci, ce va face El, va zice, “Privește la cicatricile cuielor Mele”? Nu așa a zis la început. El nu… El doar le-a spus ceea ce era în inima lor, și altele, și ei au știut că acela era Mesia. Acum acela-i El, același ieri, astăzi, și în veci. O credeți? Ziceți, “Amin. ” [Adunarea zice, “Amin”–Ed. ]

Voi spuneți, “Frate Branham, după cine aștepți?” După Îngerul Domnului. Sigur. Nu pot face nimic. Eu Îl aștept. El nu m-a uns, eu nu pot–nu pot spune nimic. Aceea depinde doar de ce…

Acum El este aici. El este aici acum. În Numele lui Isus Cristos iau orice duh de aici sub controlul meu, pentru gloria lui Dumnezeu.

Nu te cunosc, domnule. Suntem străini. Dar prezinți ceva… sau ești conștient căci ceva se petrece. Acum omul nu-și poate ascunde viața. El este bolnav. Să-l vindec, nu pot. Nu există nici o cale să-l vindec. Omul a fost la un doctor. El a avut o examinare. Sigur, el este pregătit pentru o operație. Este corect. Dacă este corect, domnule, ridică-ți mâna.

Credeți? [Câțiva din adunare zic, “Amin. ”–Ed. ]

Ziceți, “Tu ai ghicit-o, frate Branham. ” Nu am ghicit-o.

Urmăriți din nou. Privește în această direcție, domnule. Chiar cum Domnul nostru a vorbit cu o femeie, acela-i Duhul Sfânt. Eu nu sunt El. Eu sunt un om ca voi, dar Acela-i Duhul Sfânt. Orice v-a spus, a fost corect, orice lucru. Da, aici este din nou. Da, da, el s-a pregătit pentru o operație chiar acum, și aceea este o boală de fiere și o stare de prostată. Este AȘA VORBEȘTE DUHUL SF?NT. Este corect. Ridică-ți mâna dacă este așa. Crezi acum că ești în Prezența Lui? Bine. Du-te, crezând, și vei fi sănătos. Amin.

Credeți? Acum este așa de simplu să-l vedeți pe Cristos mișcându-se.

Acum, doamnă, suntem străini unul altuia. iată o… Tu ai fost într-o adunare. Când spun “străin,” aceea înseamnă că nu te cunosc, tu nu mă cunoști. Și eu… Tu m-ai văzut în adunări, și alte lucruri. Dar să știi, zicând, “Da, frate Branham, tu ai fost la mine acasă, eu te cunosc, noi suntem prieteni personali,” eu nu te cunosc în acel fel. Și tu tocmai ai fost în adunări pe undeva. Eu nu am nici o idee, nimic despre tine, numai că ești o femeie care a fost într-una, ai participat la câteva adunări pe undeva. Acum, acolo era un bărbat. Aici este o femeie.

Aici este o imagine din Ioan 4, un bărbat și o femeie se întâlnesc de prima dată în viață, se întâlnesc față în față, ca femeia… femeia din Samaria și Domnul nostru Isus. Acum iată o femeie, eu nu o cunosc. Eu nu am văzut-o. Ea este o străină total. Dumnezeu din cer o știe. Eu nu am văzut-o. Dar dacă Duhul Sfânt îi va spune pentru ce este aici, altcineva sau orice este, intern, financiar, ce… sau boală sau orice este, atunci ea va trebui să admită că există ceva Putere supranaturală ce a făcut-o. Este corect?

Vedeți, acum depinde de ceea ce gândiți că este Acela. Voi puteți spune “Belzebub,” sau puteți spune “Cristos. ” Voi, dacă spuneți “Belzebub,” îi primiți răsplata. Vedeți? Ziceți “Cristos,” este răsplata Lui. Trebuie să credeți. Acum în ce loc vă pune aceea! Vrea cineva să ia locul acesta? Dacă nu o credeți, veniți aici și luați locul meu odată. [Fratele Branham face pauză–Ed. ] Întotdeauna o adunare tăcută când se cere aceea.

Acum, soră, privește în această direcție. De ce te numesc “soră“ când m-am uitat acolo? Am stat cu spatele întors spre tine. Dar am simțit Duhul peste tine, că ești o creștină. Ești o credincioasă. Nu te cunosc, dar știu că ești o creștină. Fiindcă Duhul care este peste tine, și Duhul care este peste mine, este înrudit, vedeți. Tu, tu doar simți că ești binevenită, știți, îl face să se simtă bine, ești binevenit.

Acum dacă Duhul Sfânt, așa cum vorbea Isus femeii de la fântână, aici suntem, doar pe un mic panoramic ca la fântâna din Sihar, despre care am vorbit. Acum fiindcă suntem amândoi credincioși, și stăm aici, Duhul Sfânt este peste amândoi. Acum El a dat… Eu nu sunt un predicator. Dar El mi-a dat un dar; aceea este predica mea. Este un dar profetic. Și acestea sunt doar temporare; este nevoie de credința voastră să o facă; ca la femeia care i-a atins haina, a zis, “Credința ta te-a salvat,” vedeți. Acum, este același lucru ce este nevoie acum, vedeți, este nevoie de credința voastră. Apoi El îmi spune ceva, unde să merg și în amunite locuri.

Acum, aici, El a trebuit să treacă prin Samaria. Acum eu sunt pe drum spre Alaska, dar a trebuit să vin pe aici. De ce? M-am simțit călăuzit să vin aici. Și iată-mă; aici voi veniți sus la platformă. Aceea-i tot ce știu. Și aici stați voi. Tu ești o creștină și eu sunt un creștin, amândoi cu Duhul Sfânt. Și aici este Cuvântul Lui, că El este același ieri, astăzi, și în veci.

Acum dacă El îți va descoperi ceva care este în viața ta, vei cunoaște dacă este adevărul sau nu. Și El te va face să crezi apoi orice vei cere; că un creștin nu ar sta acolo în acel fel, tu ești în nevoie de ceva sau nu ai sta aici.

Va mai crede altcineva? Cunoaște cineva persoana? Da, mulți oameni cunosc persoana.

Ei bine, conform cu medicii, și tu ar trebui să ai o operație. Acelea sunt chisturi. Este corect. Crezi că Duhul Sfânt îmi poate descoperi unde sunt chisturile acelea. Rinichi. Este corect. Acum credeți? Tu nu ești de aici. Tu vii de la vreo două sau trei sute de mile. Tu ai condus o cale lungă să ajungi aici. Este corect. Este corect. Și, fiindcă veni vorba, tu ești o soție de predicator. Crezi că Dumnezeu îmi poate spune cine ești? Te va ajuta aceea? Doamna Johnson. Du-te, crezând, și fii sănătoasă; și cu toată inima ta.

Credeți cu toată inima? Vedeți? Isus Cristos! Domnilor, vrem să vedem… Voi ziceți, “Cum se poate?” Ei bine, aceea nu este mai mult decât le-a spus celorlalți. Credeți? “Domnilor, vrem să-L vedem pe Isus. ” Acela-I El. Acum mergeți vorbiți cu femeia, întrebați-o.

Acum iată un bărbat, total străin, nu-l cunosc, niciodată nu l-am văzut în viața mea. El ar putea fi mâncat de cancer, ar putea avea boli interne, financiare. Nu știu ce este rău cu el. El stă aici, doar un bărbat. Acum dacă Duhul Sfânt va descoperi acelui bărbat, știți…

Acea domniță care stă acolo în spate spre locul unde arăt cu degetul, suferă cu eczema aceea. Dacă vei crede cu toată inima! O crezi, doamnă, cu toată inima ta. O femeie mică cu părul cărunt cu ochelari, are, suferă cu eczemă. Ea stătea acolo, sau stătea acolo, mai degrabă, gândindu-se la ceea ce era rău cu ea, rugându-se în inima ei. Și acum dacă este corect, și crezi că Dumnezeu te va vindeca, ridică-te în picioare.

Ce a atins ea? Vă întreb, ce a atins ea? Ea este la o distanță de douăzeci și cinci de iarzi. Ea l-a atins pe Marele Preot, și acel Mare Preot este aici! El este același ieri, astăzi, și în veci. Nu vedeți? Nu vă îndoiți de aceea. Credeți-O! Aveți credință.

Acum, nu o pot schimba, domnule. Aceea-i doar eu urmăresc o Lumină, vedeți, și Ea doar a ieșit de la mine, și O văd atârnând acolo, și am văzut o domniță venind înaintea mea. Și ea a continuat să vină înaintea mea aici, și am văzut că aceea era o femeie în locul unui bărbat, astfel a trebuit să vorbesc despre ceea ce am văzut.

Oh, dacă această biserică, dacă acest grup de oameni ar crede chiar acum, și doar ar avea credință, ce se va întâmpla, ce se va întâmpla!

Domnule, noi suntem străini unul altuia. Doar am vrut să vorbesc cu tine, pentru a-ți contacta duhul. Aici, nu ești aici pentru tine. Tu ești aici pentru altcineva, acela este un micuț, un băiețel care a fost accidentat într-un accident de automobil, rupt în bucăți, schilodit, foarte rău, într-o stare gravă. Tu ești aici, stând pentru el. Este corect. Dacă Dumnezeu nu ajută băiețelul, el va muri. Vrei să-mi faci un favor? Ia batista aceea din buzunarul meu; du-te, pune-o pe el, în Numele Domnului, și nu te îndoi. Și fie ca eu să aud de la el, în timp ce adunarea continuă. Aveți credință.

Ce mai faci, domnule? Noi suntem străini unul altuia. O altă femeie. Crezi? Acum, amintește-ți, El este tot același acolo afară care este aici. El este peste tot. El este pretutindeni. [Fratele Branham face pauză–Ed. ]

Sora Borders, tu ești aceea care stai acolo? Nu am putut realiza. Arată ca sora Borders, stând acolo. Nu pot… Roy, soția fratelui Roy Borders. Cred că nu este ea. M-am dus direct, am stat lângă doamna aceea. Acum, doar un minut, și poate voi chema din nou, să văd ceea ce a făcut El.

Eu sunt un străin față de tine. Domnul ne cunoaște pe amândoi. Dacă Domnul îmi va explica, și va face ceva aici, pentru ce ești aici, o vei crede cu toată inima? [Sora zice, “Da. ”–Ed. ]

Doamna Borders continuă să stea înaintea mea, pe undeva. Eu… Doamna Borders este în adunare pe undeva. [Fratele Branham spune fratelui Roy Borders, “Este ceva rău cu soția ta?–Ed. ] Bine, ea doar continuă să vină aici. Și există un grup de oameni, cineva alături de ea, și doar mă întreb.

Tu suferi cu o tumoare. Este corect. Crezi că Dumnezeu îmi poate spune unde este tumoarea. Pe coapsă. Crezi cu toată inima ta. Tu ai și complicații, multe alte lucruri. Crezi. Este corect. Crezi cu toată inima ta? [Sora zice, “Da. ”–Ed. ] Du-te crezând în acel fel, și tu vei… aceea se va termina, și Dumnezeu te va vindeca și te va face sănătoasă. [Sora zice, Frate Branham. Femeia aceea a venit cu mine, cu eczemă, a venit cu mine. Și nu am știut până când am stat acolo în spate, ea a zis că are eczemă. ”] Vedeți, ea a fost scuturată venind într-un rând de rugăciune probabil aceea a făcut-o, rugăciunea unora pentru alții.

Iată-o! Oh, o văd! Am văzut-o pe doamna Borders stând aici, ea se roagă. Și există una–o femeie stând alături de ea acolo care se roagă, ea are presiune de sânge scăzută. Dacă credeți, stând chiar acolo, doamnă, cu toată inima ta o crezi, și Dumnezeu te va face sănătoasă, cu presiunea scăzută. Amin. Ia te uită. De acolo a venit puterea.

Dacă nu mă credeți a fi un profet, sau scuzați-mă, slujitor, (în aceea se poticnesc oamenii), puneți mâna peste femeia aceea care stă alături de tine, fiindcă ea suferă cu vene cu varice. Vedeți, este corect. Amin.

Crede cu toată inima acum! Spuneți-mi ce au atins ei; o femeie mică stând acolo, rugându-se pentru alta, aceea continuă să se arate la platformă. Doar credeți cu toată inima! Bine.

Vino aici doamnă. Credezi cu toată inima? Credeți? Crezi că acea boală de stomac se va face bine? [Sora zice, “Da. ”–Ed. ] Atunci du-te mănâncă-ți cina. Isus Cristos te face sănătoasă.

Ce credeți? Crezi că Dumnezeu îți va vindeca acea boală de spate, rinichii aceia, și te va face sănătoasă? Du-te acasă, crezând, zi-i, Isus Cristos mă face sănătoasă. ” Doar ai credință, nu te îndoi.

Vino, domnule. Tu ai fost foarte fericit când ai ieșit din rând acolo, când s-a chemat numărul tău. Dumnezeu vindecă boala de inimă și te poate face sănătos. O crezi? Atunci du-te pe drumul tău, crezând, și aceea te va părăsi, și vei fi sănătos. Bine.

Aveți credință, Nu vă îndoiți. Doamnă ce spui despre aceea? Crezi că dacă îmi pun mâinile peste tine, te vei face bine? Doar nu spun nimic, doar îmi pun mâinile peste tine? [Sora zice, “Nici nu trebuie. ”–Ed. ] Du-te înainte. “Nu trebuie,” bine, aceea este bună. Du-te drept înainte. Amin. În acel fel se face. Bine.

Vino, doamnă. Ce crezi, soră? Crezi cu toată inima ta? Știi că Dumnezeu îmi poate spune ce este rău cu tine, dar o vei crede? Atunci diabetul nu este nimic pentru Dumnezeu, El îl poate vindeca. O crezi? Bine, du-te înainte, fii sănătoasă. Amin.

Bine, domnule. Vino, domnule. Eu sunt un străin pentru tine. Fiecare îți spune, “Ți-ai ieșit din fire,” fiindcă ești nervos. Dar tu nu-ți poți ieși din fire, există ceva acolo care te face nervos. Este corect. Dar acum stai pe punctul acum când aceea te va părăsi acum. Du-te, crede-o, și niciodată nu va mai veni din nou. Du-te, crede-o. Amin. Ai credință. Nu te îndoi. Bine.

Multe lucruri, boală feminină, artrită. Acum crezi că Dumnezeu te va face sănătoasă? [Sora zice, “Amin. ”–Ed. ] Doar du-te, zicând, “Laudă fie lui Dumnezeu,” și crede cu toată inima.

Vino, doamnă. (Voi credeți acolo afară?) Dumnezeu poate vindeca diabetul, orice din sânge. nu o credeți? Sigur, El poate. Du-te drept înainte, crezând, zicând, “Amin! Laudă Domnului!”

Crezi că “punând mâinile peste bolnavi, se vor însănătoșa”? În Numele Domnului Isus, du-te, fii sănătoasă acum, și crede cu toată inima ta.

Bine, vino drept înainte, domnule. Crezi că Dumnezeu poate vindeca boala de inimă; va face ca acea boală de prostată, orice lucru, acea nervozitate și orice lucru să plece de la tine? Atunci, du-te, crede-o în Numele Domnului Isus. Amin.

Crezi cu toată inima? Ce spuneți voi ceilalți, voi credeți? [Adunarea zice, “Amin!”–Ed. ]

Unde sunt ologii voștri? Văd un cărucior. Ce spui, domnule. Uită-te la mine. Mă crezi? Mă crezi a fi slujitorul lui Dumnezeu? Crezi. Uită-te la mine, atunci. Aceea este, necazul tău este la picioarele tale. Tu ar trebui să mergi la un spital; dar nu o vei face, fiindcă te-ai gândit că dacă vei ajunge cândva aici, te vei face sănătos, și nu ar trebui să te duci la spital. Este corect. O crezi? Dacă stai acolo, vei muri sigur; ca leproșii. Doctorul nu-ți poate face nici un bine. Astfel de ce nu-L accepți pe Cristos în seara aceasta, și să o crezi cu toată inima, să te ridici din acel cărucior, și să-l iei de un capăt și să-l împingi pe aici, și să ieși pe ușă, și să mergi acasă, să te faci bine? De ce nu o faci? O vei crede? Atunci ridică-te. Nu te îndoi. În Numele lui Isus Cristos, ia-ți căruciorul și du-te acasă!

Crezi cu toată inima? Ridică-te în picioare, oricine care vrea să fie vindecat. Ridicați-vă în picioare, și credeți-o. Ridicați-vă! Nu contează ce este rău cu voi, cât de ologi sunteți. Aceea nu contează de loc. Vă provoc, ridicați-vă! Ridicați-vă fiecare, orice olog, oriunde sunteți. În Numele lui Isus Cristos, ridicați-vă în picioare și fiți sănătoși! Ia te uită, toată adunarea s-a ridicat.

Acum să ne ridicăm mâinile spre Dumnezeu. Tată Ceresc, Doamne, am vrea să-l vedem pe Isus. Ia te uită! Nici unul plăpând între noi, fiecare vindecat. Acum Îți mulțumim Tată! Acum ne rugăm, Dumnezeule, ca să-l învingi pe diavolul în fiecare caz acum, să scoți toată necredința.

Satan, în Numele lui Isus, pleacă din aceatsă audiență, ieși afară de aici! Tu ai pierdut lupta. În Numele Domnului Isus Cristos, fie ca ei să fie vindecați, fiecare din ei.

Lasă un răspuns