ÎMBRĂCÂND ÎNTREAGA ARMURĂ A LUI DUMNEZEU

Mulţumesc mult. Puteţi să vă aşezaţi. Mulţumesc, frate Vayle. Cu siguranţă, apreciez aceste cuvinte frumoase, dar nu sunt vrednic de o asemenea introducere, fiindcă ar trebui să am o viaţă deosebită pentru aceasta.

Mă bucur pentru că în seara aceasta mă aflu în Southern Pines, Carolina de Nord. Întotdeauna confund Carolina de Nord cu… (Cineva spune: „Aberdeen”). Cum? Aberdeen, da, Aberdeen. Când aud de Southern Pines mi se pare că ar trebui să fii în Carolina de Nord, dar oricum mă bucur să pot să fiu aici şi să am părtăşie cu scumpii mei prieteni, fratele Parker, fratele Lee Vayle şi ceilalţi care aşteaptă venirea Domnului.

Eu nu l-am cunoscut foarte bine pe fratele Parker. Odată am citit un articol într-o revistă şi mi-am zis: „Thomas Parker. Trebuie să cunosc persoana cu numele acesta.” Şi după vreo două zile, a venit fratele Lee Vayle şi a spus: „Dar tu ştii cine este fratele acesta. Este prietenul nostru din nord.” Şi am încercat să-l găsim la telefon, deoarece voiam să-i mulţumesc pentru comentariul pe care l-a scris în revistă. Astfel a ajuns în legătură cu mine, ca să vin în seara aceasta aici ca să-l ajut cu această convenţie.

Deci mă bucur să mă aflu aici, frate Thomas, să mă întâlnesc cu aceşti prieteni buni şi să avem un timp de părtăşie împreună. Vă închipuiţi cum mă simt în seara aceasta stând aici şi încercând să aduc un mesaj din Biblie, având un asemenea om în spatele meu.

Ei bine, poate ar trebui să fac ca Moody, despre care se spune că atunci când a fost în Anglia, a vorbit într-o seară în faţa orăşenilor care pronunţă cuvintele foarte bine. Dar domnul Moody nu avea prea multă şcoală, iar când a început să citească din Biblie, a greşit pronunţarea câtorva cuvinte. S-a întors şi a încercat din nou, dar le-a pronunţat tot greşit. Atunci a închis Biblia, s-a uitat în sus şi a spus: „Ajută-mă, Dumnezeule!” Şi a zguduit ţara cu mesajul lui. Aceasta-i tot ce trebuie să facem cu privire la aceasta.

Cred că s-a anunţat că Convenţia va fi aici la Tabernacolul Bibliei. Să mergeţi acolo, prieteni, fiindcă veţi avea ce auzi, cu siguranţă. Am citit multe articole, iar fratele Thomas este unul din marii scriitori care se ţine de Cuvântul lui Dumnezeu. Deci, sunt sigur că vă va face bine dacă veţi merge acolo.

În seara aceasta arăt cam ciudat la faţă, dar presupun că aţi auzit cu toţii ce am păţit cu puşca aceea. Vacanţa mea au fost întotdeauna pescuitul şi vânătoarea. N-am jucat niciodată golf, sau fotbal şi nici n-am participat la curse de cai, dar îmi place foarte mult natura.

În timp ce eram în Africa, m-am îndrăgostit de armele Roy Weatherby, dar nu cred că mi-aş putea permite una vreodată. Unul dintre prietenii mei a vrut să-mi cumpere una, dacă l-aş fi lăsat, dar aşa cum i-am spus şi fratelui Thomas, n-aş putea umbla cu o armă atât de scumpă când ştiu că misionarii nu au nici pantofi în picioare. Nu m-aş simţi bine.

Astfel, un alt prieten de-al meu, mi-a modificat o altă puşcă şi a făcut din ea un Weatherby. Dar când am pus cartuşul în ea şi am tras, arma a explodat chiar în faţa mea şi s-a ridicat o perdea cam atât de înaltă de foc. Ţeava a zburat la patruzeci şi cinci de metri depărtare şi puşca s-a topit în mâna mea. Câteva minute nu am văzut şi nu am auzit nimic.

Când am putut să mă mişc, din ochiul acesta îmi curgea sânge, iar dintele acesta nu mai era din cauză că o bucată de şrapnel a intrat prin obraz şi l-a rupt. O mulţime de alte bucăţi, au făcut o semilună chiar sub ochi, una dintre ele ajungând în spatele globului ocular, dar nu mi-a afectat vederea.

Când m-a externat, doctorul mi-a spus: „Numai bunul Dumnezeu şi-a păzit slujitorul ca să rămână cu capul pe umeri după o asemenea explozie.”

Astfel, acestea sunt zile bune pentru mine şi mă bucur să fiu aici. Prin aceasta, cred că Domnul nu a terminat încă cu mine, şi poate vrea să spună mai multe poporului Său ca să-l ajute. Şi sunt aici ca să fac tot ce pot să vă uşurez calea şi să încerc să ajut cum pot mai bine. Deci, rugaţi-vă pentru mine.

Este bine că nu mi-am pierdut nici vederea, nici auzul. Totuşi, ochiul drept are astigmatism. Cred că aşa se numeşte. Este nervos şi tremură, dar va fi bine. Eu ştiu că totul are un scop şi că Domnul nostru este întotdeauna drept când spune că El face ca totul să lucreze spre binele nostru.

El mi-a spus adesea că m-a trecut pe lângă multe probleme, dar să ştiţi că nu poate să mă lase să trec pe lângă toate. Noi predicatorii trebuie să suferim la fel ca voi. Uneori, Domnul ne spune cum să trecem peste probleme şi ce să facem, dar să nu uitaţi că ajungem şi în locul în care trebuie să suferim ca şi restul. Însă se pare că pentru noi este mai greu decât pentru restul.

Vedeţi, uneori El zăboveşte şi nu răspunde tot timpul, însă Îi suntem recunoscători pentru că vine întotdeauna pe val. Deci, Îi suntem mulţumitori pentru aceasta.

Vă simţiţi bine cu toţii? Sună ca o convenţie, toţi sunt într-un ton.

În seara aceasta aş vrea să iau un subiect din textul pe care aş vrea să-l citesc. Mi-am notat texte şi notiţe, şi aş vrea să fac din ele o mică şcoală duminicală.

Desigur, dacă sunt bolnavi pentru care trebuie să ne rugăm, putem forma şi un rând de rugăciune într-una din seri. Aş putea să fac un sondaj ca să văd câţi bolnavi sunt aici, câţi au venit aici pentru rugăciune. Ridicaţi mâinile şi spuneţi: „Am venit aici cu această intenţie.”

Ei, asta-i minunat! Este bine să vedem aceasta în prima seară. De obicei, oamenii aşteaptă până la sfârşit, ceea ce este cam greu. Este minunat să văd că aveţi credinţă în Dumnezeu şi că credeţi că Dumnezeu va răspunde. Şi o va face, fiindcă El nu dă greş niciodată. „De multe ori vine nenorocirea peste cel fără prihană, dar Domnul îl scapă întotdeauna din ea.” (Psalmul 34.19).

Cât timp avem eliberare, este cel mai important lucru. Noi trecem prin strâmtorări la fel ca Pavel şi ceilalţi sfinţi aleşi de Dumnezeu de dinaintea noastră; ştim că nu putem cere să fim scutiţi de încercări, dar întotdeauna este un motiv în spatele acestor încercări, şi Dumnezeu face totul să lucreze spre binele nostru.

Dacă nu mă înşel, mai înainte l-am văzut pe bunul meu prieten, fratele Sullivan, care este tot din Kentucky. Mă bucur să te văd, frate Sullivan. Este şi fratele Iverson din Florida. O, câţi sunt veniţi din afara oraşului? Ridicaţi mâna. Este o reprezentare bună a celor din afara oraşului. Aceasta atrag de obicei convenţiile. Soţia mea obişnuia să câte o cântare:

Vor veni din est şi din vest

Vor veni din depărtări

Să sărbătorească cu Împăratul nostru,

Să cineze ca oaspeţi ai Lui.

Ce binecuvântaţi sunt aceşti pelerini

Privind la faţa Lui

Strălucind de dragostea Lui

Părtaşi la harul Său,

Ca nestemate strălucind în coroana Lui.

Atunci necazurile se vor sfârşi.

Isus vine în curând

Pentru cei liberi de păcat.

Dacă Domnul va veni acum?

Când Domnul nostru vine în slavă,

Îl vom întâlni în văzduh.

Acesta este scopul pentru care suntem aici. Fraţilor, eu nu sunt cântăreţ şi nu ştiu să cânt, deşi mi-am dorit întotdeauna, dar într-o zi când voi ajunge în cer, când totul va fi gata… Mie mi-au plăcut întotdeauna pădurile, şi poate acolo sus, voi avea undeva într-un colţ o cabană mică. Şi într-o dimineaţă când veţi ieşi pe terasă, veţi auzi de undeva din pădure, un glas care va cânta: „Măreţul har, ce dulce glas”, şi veţi spune: „Acela care cântă este fratele Branham.”

Dacă El a putut să salveze un nenorocit ca mine, cred că este şansă pentru toată lumea. Şi atunci veţi spune: „A fost fratele Branham şi încă mai cântă „Măreţul har”.” Întotdeauna mi-am dorit să cânt despre acesta. Acum doar murmur în inima mea, dar nădăjduiesc că într-o zi voi putea cânta cu adevărat.

Acum haideţi să deschidem la Efeseni 6, şi să citim de la 10 la 18:

„Încolo, fraţilor, întăriţi-vă în Domnul şi în puterea tăriei Lui.

Îmbrăcaţi-vă cu toată armura lui Dumnezeu, ca să puteţi ţine piept împotriva uneltirilor diavolului.

Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti.

De aceea, luaţi toată armura lui Dumnezeu, ca să vă puteţi împotrivi în ziua cea rea şi să rămâneţi în picioare, după ce veţi fi biruit totul.

Staţi gata, dar, având mijlocul încins cu adevărul, îmbrăcaţi cu platoşa neprihănirii,

având picioarele încălţate cu râvna Evangheliei păcii.

Pe deasupra tuturor acestora, luaţi scutul credinţei, cu care veţi putea stinge toate săgeţile arzătoare ale celui rău.

Luaţi şi coiful mântuirii şi sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu.

Faceţi în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni şi cereri. Vegheaţi la aceasta, cu toată stăruinţa, şi rugăciune pentru toţi sfinţii.”

Din acest text aş vrea să iau ca subiect: „Îmbrăcaţi întreaga armura a lui Dumnezeu.” M-am gândit că ar fi potrivit să fixăm acest lucru pentru mesajul de mâine dimineaţă şi pentru următoarele zile ale convenţiei, fiindcă de obicei la o convenţie vorbesc aceşti oameni mari care aduc Cuvântul la oameni.

Aici, Pavel vorbeşte despre îmbrăcămintea unui soldat care se pregăteşte pentru luptă. Îmi place felul cum prezintă pregătirea.

Cred că Lincoln a spus odată că „în timp de pace să te pregăteşti pentru război!” Şi cred că acesta este un lucru bun, la care ar trebui să ne gândim şi noi.

Atunci când totul decurge liniştit, ar fi bine să te pregăteşti, pentru că Satana nu te va lăsa să mergi prea mult timp aşa. Acum eşti la convenţie şi totul decurge lin,, dar peste câteva zile când vei pleca de aici, te vei confrunta cu vrăjmaşul. Poate nici nu va aştepta să pleci, pentru că poate ataca oricând. Satan este rău şi nemilos, şi se desfăşoară ori de câte ori poate. Imediat ce poate să facă sau să spună ceva, o face imediat, aşa că este bine să fii echipat tot timpul.

Îl poţi întâlni pe stradă, îl poţi întâlni în maşină… este greu de spus unde nu îl poţi întâlni. Te poate vizita chiar în scaunul unde stai acum, iar pe mine chiar la amvon, oriunde. Este atât de rău şi nu-i pasă de nimic, de aceea trebuie să fim pregătiţi tot timpul.

Acest mare învăţător, sfântul Pavel, învaţă biserica cum să îmbrace armura lui Dumnezeu şi compară acest lucru cu un soldat care se pregăteşte pentru lupta care îl aşteaptă.

Noi am văzut că toate ţările, fie că sunt prietene sau nu, au spioni. Şi noi avem spionii noştri peste tot în lume. Fiecare ţară are spionii ei peste tot, aşa că toţi sunt suspicioşi.

Anglia este o ţară înfrăţită cu noi, dar chiar şi acolo avem spioni, iar ei au spioni la noi. Îi avem peste tot, şi ei îşi fac datoria acolo; sunt oameni drăguţi şi prietenoşi, aşa că nu ai nimic de zis împotriva lor, dar ei sunt tot timpul în alertă, veghează, observă tot ce se întâmplă şi urmăresc armele noi care se proiectează acolo.

Ei se pot furişa înăuntru să vadă cum arată arma respectivă, după care transmit informaţia în ţara lor şi pregătesc contra-atacul; construiesc o armă care s-o poată distruge pe cea construită de acea ţară. Ei pot pune la cale orice plan secret, pentru că au spioni pregătiţi pentru acest scop. Vedeţi? Noi avem spionii noştri care îi spionează acolo ca să vadă ce fac, ceea ce înseamnă că nu putem avea încredere unii în alţii. Se pare că în fiinţa umană este ceva care poate merge numai până la un punct.

Dar mă bucur că este Ceva în care ne putem pune întreaga încredere, nu-i aşa? Şi nu trebuie să ne întrebăm sau să ne frământăm, fiindcă ştim că ne putem baza pe acest lucru, la fel ca şi copiii.

Cred că aşa ar trebui să fim, mai ales noi, creştinii. Dacă aţi observat, omul de la început a căutat să găsească acel loc, fiindcă atunci când a fost făcut după chipul lui Dumnezeu, nu a trebuit să-şi poarte de grijă, pentru că s-a îngrijit Dumnezeu de el. Dar după ce a devenit un pribeag, a trebuit să-şi poarte singur de grijă şi a devenit suspicios cu privire la orice.

Aşa sunt şi naţiunile. Ele se spionează reciproc şi fac aceasta pentru că armele lor sunt depăşite. Ce am putea face acum cu un arc şi o săgeată? Sau ce am putea face cu o puşcă folosită în primul război mondial? Bătrâna puşcă Jorgensen. Toate armele vechi au fost înlocuite, iar al doilea război mondial a avut bomba atomică. Vedeţi, toate au devenit depăşite.

Avionul folosit în primul război mondial, a fost înlocuit cu un avion cu trei sau patru motoare, fiindcă acum este şi el doar o vechitură.

S-au cheltuit milioane de dolari să le facă, apoi le-au aruncat într-o oală mare şi le-au remodelat, fiindcă duşmanul şi spionii noştri au raportat că există un avion mai bun.

Acum avem avioane cu reacţie. Am ajuns astfel încât îl programează spre o stea, trag un mâner şi întreaga lume rămâne într-un nor de praf. Deci este sfârşitul acestui lucru. Astăzi abia dacă mai ştiu ce să facă. Toate armele vechi au fost schimbate.

Mă gândesc la vechiul tren cu cărbuni care trecea prin Jeffersonville. Ei aveau linii mari de arme şi le aduceau de la Fort Knox de unde le făceau. Apoi bătrânul motor cu aburi nu a mai fost bun, iar acum se află la muzeu. Acum se foloseşte motorul Diesel, iar în curând vor avea unul cu propulsie atomică. Astfel, ei aruncă vechiturile şi fac ceva nou.

Şi aşa cum este acest război dintre naţiuni, mai este un mare război care se duce în spate, acesta fiind războiul dintre Dumnezeu şi Satan. Acesta a fost primul război şi este încă în desfăşurare, dar sunt bucuros pentru că în curând se va ajunge la sfârşit. Atunci totul va fi gata.

Satan are peste tot agenţi care urmăresc, spionează poporul lui Dumnezeu, mişcarea lui Dumnezeu. Vrăjmaşul stă peste tot şi urmăreşte să vadă ce poate face, dar şi Dumnezeu veghează… iar noi Îi suntem recunoscători pentru aceasta.

Fiecare ţară îşi echipează armata cu cel mai bun echipament care există, iar vechiul echipament devine depăşit şi este pus deoparte. Noi am luat unele lucruri de la diferite ţări, iar pe altele le-am inventat noi.

Acum, ei (Rusia) se laudă că au un om în spaţiu şi strigă: „Noi avem un om în spaţiu!” Aceasta nu înseamnă nimic, pentru că noi, creştinii, avem Unul care este de două mii de ani în spaţiu. Aşa este. Ei strigă… dar pentru noi nu este nimic nou. Dimpotrivă, este ceva vechi, pentru că noi ştim aceasta dintotdeauna. Vedeţi cât suntem de avansaţi? Ei  nu-şi dau seama de aceasta.

Da, ei fac drumuri mari şi tot felul de lucruri măreţe, încercând să facă pământul un loc mai bun, dar uită că cei smeriţi vor moşteni pământul.

Vedeţi? Dumnezeu S-a gândit la toate pentru noi, de aceea tot ce avem de făcut este că ne ţinem de El şi să credem tot. Aceasta-i tot ce cere, şi El ne va duce înainte.

Deci, vedem că fiecare ţară îşi echipează oamenii cu ultimul tip de echipament. El studiază tot timpul şi încearcă să găsească cum să contracareze armele celuilalt, să găsească ceva mai performant.

De la arcul cu săgeţi şi muschetă, la puşca modernă, iar de acolo la bomba atomică, ei au fabricat tot timpul ceva, iar aceasta i-a ţinut şi îi ţine ocupaţi. Aceasta este treaba naţiunilor. Dacă vor să supravieţuiască, ei trebuie să-şi echipeze soldaţii cu cel mai bun echipament care există.

Ei bine, voi ştiţi că El este infinit. El nu trebuie să se gândească la ceva mai bun, pentru că a făcut de la început tot ce este mai bun. Dumnezeu nu trebuie să îmbunătăţească nimic şi nu mai este nimic de adăugat, pentru că ne-a dat ce este mai bun: Cuvântul Său. Amin. Aşa este. Acesta este Cuvântul Lui, tot ce-i mai bun. Vedeţi? Aceasta a ales El pentru copiii Săi: ce este mai bun. O, sunt atât de bucuros pentru aceasta! Îl văd pe Dumnezeu Tatăl nostru şi Împărăţia ai cărei delegaţi suntem.  El este infinit.

Aceste naţiuni construiesc şi studiază în continuu, cercetează şi experimentează tot felul de lucruri, dar vedeţi, Dumnezeu care este infinit, cunoaşte sfârşitul înaintea începutului.

Înainte ca să se întâmple ceva, El ştie când, unde şi cum va avea loc acel lucru. Deci, cât timp suntem în El,  putem sta liniştiţi fiindcă totul merge bine. Nu trebuie să ne sperie nimic, fiindcă nu ne poate deranja nimic. Noi rămânem liniştiţi, la fel ca şi copiii, fiindcă nu ne poate face rău nimeni şi nimic. De aceea cred Cuvântul Lui, şi Cuvântul este El: „La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu… Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi.” (Ioan 1.1,14). De aceea Dumnezeu a ştiut că nu poate greşi, fiindcă El este mai mare decât Satan. Astfel, El S-a dat doar pe Sine, Cuvântul Său, şi aceasta este biruinţa.

Dumnezeu nu poate lua astăzi o hotărâre, iar mâine să Se răzgândească şi să ia o decizie mai bună, pentru că prima Sa hotărâre a fost desăvârşită de la început. El nu trebuie s-o schimbe niciodată. De aceea putem să ne odihnim pe orice spune Dumnezeu şi de aceea cred că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu.

Dumnezeu trebuie să judece lumea după un Etalon. Dacă ar face-o printr-o biserică, pe care ar alege-o, fiindcă sunt sute de organizaţii şi denominaţiuni diferite? Luteranii spun: „Noi Îl avem!” Baptiştii spun: „Noi Îl avem!” Prezbiterienii spun: „Nu, noi Îl avem!” Penticostalii spun: „Noi Îl avem!” Nazarinenii spun: „Nu, noi Îl avem!” Ce confuzie ar fi!

Dar vedeţi, Etalonul este Cuvântul Său. Eu cred că este numai Cuvântul. Vedeţi? Luaţi-L aşa cum este scris şi credeţi-L, fără nici o tălmăcire personală, fiindcă totul este scris acolo.

Deci, dacă trebuie să judece lumea după un Etalon, El veghează asupra Lui. Citiţi-L doar, credeţi şi spuneţi: „Da, Doamne!” Şi dacă Îl credem pe Dumnezeu, de fiecare dată când spune ceva, Îl întărim cu „Amin.” Aşa este, orice spune Dumnezeu.

El a spus: „Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci.”  Cineva spune: „Într-un fel, da, aşa este.”, dar eu spun: „Amin,” la ce spune Biblia.

Biblia spune: „Cel neprihănit va trăi prin credinţă.”, iar eu spun: „Amin.”

El a spus: „Eu voi veni din nou,”, iar eu spun: „Amin!”

Orice ar spune El, Duhul Sfânt din voi va întări aceasta cu „Amin!” Apoi aşteptaţi lucrul următor. Vedeţi? Este minunat dacă putem avea o astfel de credinţă.

Motivul pentru care ştiu că este corect, este că Dumnezeu a spus în Apocalipsa că oricine va scoate sau va adăuga ceva la această Carte…  Prin aceasta va judeca El lumea.

Tu spui: „El o va judeca prin Hristos.” El este Cuvântul şi nu poţi să te îndepărtezi de El. Deci, înapoi la El, şi El este Cuvântul. Noi ştim că Cuvântul este Adevărul. Dar dacă spui că Îl ai pe Hristos şi nu crezi acest Cuvânt, atunci ceva nu este în ordine cu ceea ce ai. Cuvântul este Adevărul, deci trebuie să fie Cuvântul.

Noi am văzut că Dumnezeu a dat întotdeauna copiilor Săi ce este mai bun. De aceea El nu are nimic de îmbunătăţit; El nu S-a schimbat niciodată nici un pic, şi nici nu Se schimbă; şi după cum am spus, El le-a dat copiilor Săi Cuvântul ca Protecţie.

Când a avut loc războiul din cer, El l-a aruncat pe Satan jos, apoi a venit pe pământ şi i-a întărit pe copiii Săi prin Cuvânt.

Eva stătea în această mare Fortăreaţă a Cuvântului Său, iar Satan era afară şi încerca să folosească un fel de tehnică s-o scoată de acolo. Cât timp a stat în Cuvânt, a fost bine, dar când a ieşit…

Acolo greşim noi: când ieşim din Cuvânt; şi când facem aceasta, dăm de necaz. Dar cât timp ţinem Cuvântul înaintea noastră… Vedeţi? Trebuie să-L lăsaţi pe El în faţă, şi voi să păşiţi imediat după El. Aşa merge.

Deci, la început Dumnezeu Şi-a fortificat copiii în Fortăreaţa Cuvântului Său. Gândiţi-vă că Eva nu a respins tot Cuvântul şi nu a spus: „Păi, totul este greşit! Nu cred un Cuvânt din ceea ce spune Dumnezeu!” Nu a spus nici: „Cred pe jumătate!” Nu, nu. Dar Satan a făcut o fisură mică. El nu a negat tot Cuvântul, ci doar foarte puţin. Şi pentru că Eva a ascultat acel lucru mic, a urmat prima procesiune funerară; din pricina aceasta este săpat fiecare mormânt, fiecare păr cărunt, fiecare copilaş bolnav, fiecare păcat care a fost comis vreodată. Toate acestea se întâmplă din cauză că a fost scos şi înlocuit un singur Cuvânt din Cuvântul lui Dumnezeu.

Dacă infinitul Dumnezeu care este plin de dragoste, a lăsat să se întâmple aceasta, din pricină că a fost răstălmăcit Cuvântul Său, adică Eva nu a crezut tot Cuvântul, cred că ar trebui să luăm tot Cuvântul înapoi, fiindcă răstălmăcirea înseamnă: „Biblia spune aceasta, dar eu nu cred aşa!”, şi are aceleaşi urmări ca la început. Cuvântul înseamnă exact cum este scris, deci aşa trebuie să rămână, exact cum a spus El.

Satan trebuia să-i atragă Evei atenţia cu ceva. Să nu uitaţi că el este în război cu Dumnezeu, iar bărbaţii şi femeile sunt copiii lui Dumnezeu. Deci El este în război cu Satan, care vine jos şi foloseşte o tactică prin care încearcă să distrugă protecţia Cuvântului. El încearcă o armă mai bună, dar pentru că nu a găsit niciuna, se foloseşte de o tactică, iar aceasta este logica.

El spune: „Cuvântul spune… dar logic, aceasta nu înseamnă…”

Vedeţi? Când Cuvântul spune: „Prin rănile Lui suntem vindecaţi,” înseamnă exact aceasta. Aşa este.

El spune: „Ştiu că Duhul Sfânt a fost dat numai pentru cei din vechime. Logic, noi nu…” O, nu face aceasta, fiindcă este scris clar că „Făgăduinţa aceasta este pentru mine, pentru tine şi copiii tăi, şi pentru cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul Dumnezeul nostru.” (Fapte 2.39).

Nu vă opriţi să argumentaţi, ci doar credeţi. Credeţi aşa cum a spus El.

Voi spuneţi: „Frate Branham, eu am crezut că Duhul Sfânt…” De ce argumentezi? Crede pur şi simplu. Domnul a pus jos planul Său, tu doar urmează-L!, fiindcă atunci trebuie să vină sigur la împlinire. Dacă nu este aşa, înseamnă că El a spus ceva greşit. Dar El nu poate spune ceva greşit şi să fie Dumnezeu. Deci vezi, tu trebuie să crezi că este Cuvântul Lui, sau să nu-L crezi deloc. Este ciudat, nu-i aşa? Dar este adevărat.

Deci acest mare vrăjmaş al lui Dumnezeu, s-a gândit: „Cât timp vor crede Cuvântul, nu pot să ajung la ei. Cât timp familia aceea din Eden rămâne în Cuvânt, nu pot să mă ating de ei.” La fel este şi astăzi. Aşa este. Cât timp staţi în Cuvânt el este blocat. „Dar dacă voi folosi o strategie bună şi voi argumenta puţin, voi reuşi, doar sunt oameni. Dacă voi reuşi să aduc câteva argumente bune, voi câştiga bătălia.” Acesta este Satan şi îngerii lui, iar Eva le-a dat ocazia.

Noi îl cunoaştem pe vrăjmaşul nostru prin atacurile lui. Nu uitaţi că dacă cineva, vreun duh, nu este de acord cu Cuvântul lui Dumnezeu, acela este vrăjmaşul vostru. Este vrăjmaşul.

Noi îi cunoaştem atacurile. El este cel care a pus jos rasa umană, şi o face şi astăzi. El vă îndepărtează de Dumnezeu prin neîncrederea în Cuvântul Său, de aceea, singura cale prin care puteţi sta în părtăşie cu Dumnezeu şi să vorbiţi cu El în răcoarea dimineţii este să staţi fortificaţi în Cuvânt. Lăsaţi perdeaua Cuvântului să cadă în jurul vostru, iar voi staţi în mijloc. Aşa este, pentru că atunci sunteţi fortificaţi.

Dar Satan încearcă să vă stârnească interesul şi argumentează. Aceasta face el şi este bun în ceea ce face. El face ca totul să pară interesant. Aşa a trebuit să-l facă şi pentru Eva, căreia i-a spus: „Uite cum stau lucrurile: tu nu ştii ce este bine şi ce este rău. Aminteşte-ţi că pomul acela este plăcut la privit, şi te va face mai deşteaptă.” Nu-i aşa că este o momeală bună? „Vei obţine Ph.D sau L.L, sau Q.U, sau S.T.D. şi vei fi mai deştept.”

Dar nu este adevărat. Cuvântul lui Dumnezeu face aceasta. Înţelegeţi?  Voi Îl cunoaşteţi pe Dumnezeu prin credinţă, nu altfel. Cum prin credinţă? Prin credinţa în Cuvântul Său. Acesta este singurul fel în care vă recunoaşte credinţa, pentru că „credinţa vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos.” (Romani 10.17).

Satan ia teologia şi educaţia şi încearcă să facă ceva interesant. Dar vedeţi, noi încercăm să educăm lumea de două mii de ani şi este tot mai rea. Tu nu poţi să-i aduci pe oameni la Hristos prin educaţie, prin denominaţiuni. Satan încearcă să facă ceva frumos, pentru că păcatul este frumos. Sigur că este, iar dacă citiţi Biblia veţi vedea că este aşa.

Cu câteva zile în urmă am vorbit aici despre zilele lui Noe. Citiţi Geneza 6, când fiii lui Dumnezeu au văzut că fetele oamenilor erau frumoase.

Odată am citit un comentariu despre cine erau fiii lui Dumnezeu. Acolo se spunea că erau îngerii lui Dumnezeu care au primit un trup omenesc şi au văzut că femeile erau atrăgătoare. Deci acei fii au devenit oameni.

Atunci m-am gândit: „Dacă o iei aşa, scumpul meu frate, eşti mai deştept decât mine, dar prin aceasta îl faci pe diavolul creator. Însă diavolul nu poate crea nimic, ci doar perverteşte ceea ce a creat Dumnezeu. Vedeţi?

Există o singură creaţie: aceea pe care a făcut-o Dumnezeu. El este singurul Creator. Dar Satan a venit şi a pervertit adevărul. Aceasta este tot ce poate face el, să pervertească ceea ce a făcut deja Dumnezeu. O perversiune.

Noi am văzut că de multe ori, Satan face lucrurile mai atrăgătoare ca să fii mai popular. Aceasta a făcut şi cu Eva: mai deşteaptă, mai bogată, mai ştiutoare.

Astăzi a făcut totul atât de atractiv încât oamenii cheltuiesc milioane de dolari în clădiri, apoi vorbesc despre venirea Domnului că este aproape. Bisericile construiesc săli tot mai mari şi cumpără tot mai mult teren, apoi predică despre apropiata venire a Domnului, în timp ce misionarii de pe câmpul Evangheliei suferă şi încearcă să ducă Cuvântul la acei sărmani care n-au auzit niciodată de El. Vedeţi, aceasta nu mi se pare corect.

Da, Satan face totul atractiv. El ridică biserici frumoase şi inteligente.

Eu am locuit lângă o anumită organizaţie, una frumoasă şi cu oameni minunaţi. Afară, stătea un sărman bătrân care aştepta să se facă rugăciune pentru el, deoarece predicatorul de acolo nu credea în rugăciunea pentru bolnavi. Eu nu eram acasă în vremea aceea.

Bietul om stătea şi aştepta afară în ploaie. Din cauză că arăta ca un vagabond, fără pantofi în picioare şi era îmbrăcat cu o haină veche şi uzată… predicatorul acela nu l-a lăsat nici măcar pe verandă, ci l-a ţinut afară, în ploaie.

Mă întreb dacă în cer va exista un colţişor special pentru intelectuali şi unul pentru amărâţi.

Mă tem că din cauza aceasta, va fi multă dezamăgire la judecată. Pavel spune în Evrei 11: „Prin credinţă… au pribegit îmbrăcaţi cu cojoace şi în piei de capre, lipsiţi de toate, prigoniţi, munciţi…” (v. 37).

Priviţi-l pe Ilie în grota lui. Dacă l-am vedea intrând astăzi pe uşă, cu barba lungă şi cu capul lui chel şi lucios, cu o bucată de piele înfăşurată în jurul mijlocului, probabil că ar fi alungat în stradă de unii din fraţii noştri intelectuali. Aşa este.

Dar nu ştii ce bate sub acea piele. Vedeţi? Nu trebuie să faceţi aceasta. Noi trebuie să fim fraţi şi să-i tratăm frumos pe oameni, indiferent în ce stare se află. Dacă nu aveţi acel Duh, ceva este greşit cu voi.

Isus a fost drăguţ cu cei care s-au purtat urât cu El. Vedeţi? Voi trebuie să fiţi creştini, plini de dragoste, gata să ajutaţi pe oricine, din orice rasă, de culoare sau crez, oriunde şi oricând. Înţelegeţi? Aşa trebuie să fim, fiindcă aşa sunt creştinii. Aşa a vrut Hristos să ne purtăm, pentru că a fi creştin înseamnă să fii ca Hristos.

Acum, Satan încearcă să facă totul atât de convingător, îi pune pe oameni deoparte şi-i face să spună: „Tot ce trebuie să faci este să aderi la crezul acesta şi să spui rugăciunea aceasta.” Apoi, oamenii continuă să-şi trăiască viaţa fumând, jucând jocuri de noroc, bând, etc. Femeile poartă îmbrăcăminte imorală, merg la spectacole, la dans şi joacă cărţi, cum au făcut întotdeauna.  Vedeţi, Satan face totul atrăgător, dar nu este aşa.

Vă amintiţi ce atrăgătoare era jertfa lui Cain cu toate florile şi fructele câmpului? Dar jertfa adusă de Abel nu era atrăgătoare deloc. El trăgea un miel mic, nici nu ştiu ce fel de frânghie aveau atunci, probabil o viţă-de-vie înfăşurată pe după gât şi l-a dus, i-a tăiat gâtul cu o piatră şi l-a lăsat să-i curgă sângele până când a murit. Jertfa lui nu era prea atrăgătoare, dar era răspunsul corect pentru păcat.

Dumnezeu aduce Cuvântul tot mai puternic. El nu trebuie să-L refortifice şi să mai aducă şi altceva, ci Îşi face Cuvântul tot mai real, tot timpul. Biblia spune că atunci când „vrăjmaşul năvăleşte ca un râu, Duhul Domnului îl pune pe fugă.” (Isaia 59.19). Deci, dacă vrăjmaşul năvăleşte ca un potop şi dacă Întăritura lui Dumnezeu pentru poporul Său este Cuvântul lui Dumnezeu, El ridică doar Cuvântul, ca un zid, împotriva lui. Amin.

Aţi ştiut că El L-a ridicat de trei ori? Dumnezeu lucrează prin numărul trei. Acesta este numărul Lui desăvârşit. Ca Dumnezeu, care este însăşi esenţa Dragostei, Duhul Sfânt acoperă toate sistemele solare, din veşnicie în veşnicie. Toată dragostea şi puterea, adevărata putere…Dar dragostea aceea nu este „fileo” (cuvântul grec pentru dragostea firească), ci este „agapao”, dragostea dumnezeiască. El este Izvorul a toate acestea. El i-a uns pe proroci, oameni născuţi prin sex, dar nu a mers,  şi Dumnezeu S-a făcut asemenea nouă, a devenit Om. Acel Om a fost Isus şi El era chipul vizibil al Tatălui. Vedeţi? Cu alte cuvinte, toată această dragoste şi putere desăvârşită, toate aceste lucruri măreţe au fost manifestate prin El.

De aceea, El S-a dus în mormânt, a murit pentru noi, pentru sfinţirea şi neprihănirea noastră, şi apoi a adus înapoi pentru noi, Duhul Sfânt. De aceea suntem neprihăniţi. Hristos a fost sfinţenia lui Dumnezeu. Noi suntem neprihănirea, Hristos este sfinţirea şi Tatăl este Capul. Vedeţi? Ca şi Cuvântul care ne-a fost vorbit la început în grădina Eden, Cuvântul vorbit.

A doua oară S-a făcut trup şi a locuit printre noi, iar a treia oară a devenit parte din noi, când a venit Duhul Sfânt şi a locuit în noi, Dumnezeu venind în om.

Primul Cuvânt vorbit a fost rupt în bucăţi de vrăjmaş. Apoi Cuvântul S-a făcut trup şi a fost crucificat, dar acum este o deosebire în Cuvânt. Amin. Cuvântul a devenit Biserica şi Biserica este Cuvântul.

Tot ce era Dumnezeu a fost turnat în Hristos, şi tot ce era Hristos, a fost turnat în Biserică: Duhul Sfânt. Dar şi vrăjmaşul are ceva. Vedeţi, mulţi iau litera, însă „slova omoară, dar Duhul dă viaţa.” (2Corinteni 3.6). Vedeţi? Ei iau aceste crezuri care continuă să omoare, dar când Îl iei pe Duhul, Acesta este Dumnezeu însuşi. Ce face Dumnezeu? Ia Cuvântul şi Îl manifestă. Vedeţi? Atunci este Dumnezeu însuşi. O, Cuvântul vorbit! Da, domnilor.

Mă gândesc la timpul lui Noe, pe care Isus l-a comparat cu timpul acesta. Cum era în timpul lui Noe? Geneza 6. Voi atinge din nou textul acesta. Aţi observat că atunci când fiii lui Dumnezeu, care erau fiii lui Set, fiul lui Adam, Fiul lui Dumnezeu, au privit spre fiicele oamenilor… De partea cealaltă erau fiii lui Cain, care a crezut minciuna lui Satan. Aceia erau fiii lui Satan.

Chiar la sfârşitul timpului, femeile cainanite erau foarte frumoase. Aţi observat deosebirea în felul cum arată femeile de astăzi, faţă de femeile de mai demult? Voi care sunteţi mai în vârstă, vă amintiţi…

Poate mulţi v-o mai amintiţi pe una din cele mai frumoase femei din ţară. A fost înjunghiată de Scott Jackson, iubitul ei secret… În fotografie era îmbrăcată cu ceva ce astăzi nu arată prea frumos, dar vedeţi, noi suntem tot mai aproape de sfârşit.

Satan are giganţii lui intelectuali. Vă amintiţi că Biblia spune că în zilele acelea erau uriaşi în ţară. El mai are şi astăzi aceşti uriaşi, doar că astăzi sunt uriaşi intelectuali. Înţelegeţi?

În zilele acelea, ei nu l-au crezut pe Noe când le-a spus că va veni potopul, deşi erau foarte religioşi. Dar Noe nu s-a oprit la speculaţiile lor ştiinţifice, nici la dovezile lor care arătau că sus nu era nici o picătură de ploaie.

Mă gândesc la rusul acela care a declarat că a zburat de şaptesprezece ori în spaţiu, în jurul pământului, şi că nu a văzut nici un Dumnezeu, nici un Duh Sfânt şi nici îngeri. Săracul de el! Da. Este acelaşi lucru ca şi ştiinţa lor. Ei urmăresc ştiinţa şi ajung proşti. Scuzaţi-mă, nu trebuia să spun aşa. Am vrut să spun că trec peste lucrurile reale. Înţelegeţi? Bine.

Astăzi, Satan are uriaşii lui intelectuali care pot să explice fiecare lucru. Sigur. Ei zic: „Vindecare divină? Nu există aşa ceva, este doar ceva mintal.” Vedeţi?

Dar Biblia spune că „Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii.” (Evrei 4.12).

Acesta este Duhul lui Dumnezeu. Isus a stat acolo şi a descoperit ce gândeau ei, pentru că El era Cuvântul. Astfel, când a venit Filip la El, aducându-l şi pe Natanael, Isus a spus: „Iată cu adevărat un israelit în care nu este vicleşug.”

„De unde mă cunoşti?”, I-a zis Natanael. Drept răspuns, Isus i-a zis: „Te-am văzut mai înainte ca să te cheme Filip, când erai sub smochin.” (Ioan 1.47-48). Uau! Cine făcea aceasta? Cuvântul.

Când S-a întâlnit cu femeia de la fântână, El i-a cerut apă, dar ea i-a răspuns: „Nu se cade să-mi ceri apă! Aici este segregaţie: voi sunteţi evrei, iar noi suntem samariteni.”

Dar El i-a răspuns: „Dacă ai fi cunoscut tu darul lui Dumnezeu şi Cine este Cel ce-ţi zice: „Dă-Mi să beau!”, tu singură ai fi cerut să bei.” Şi discuţia a continuat până când Cuvântul a început să-Şi găsească locul. Astfel, El i-a zis:

„Du-te de cheamă pe bărbatul tău şi vino aici.”

Femeia I-a răspuns: „N-am bărbat.”

„Bine ai zis că n-ai bărbat. Pentru că cinci bărbaţi ai avut; şi acela pe care-l ai acum nu-ţi este bărbat. Aici ai spus adevărul.”

„Doamne”, I-a zis femeia, „văd că eşti proroc. Noi ştim că atunci când va veni Mesia, Cel uns, El va fi Cuvântul şi ne va spune toate lucrurile.”

Drept răspuns, Isus i-a zis: „Eu, Cel care vorbesc cu tine, sunt Acela.” (Ioan 4.7-10,18-19,25).

Vedeţi? Cuvântul nu trebuie dovedit ştiinţific câtă vreme este Cuvântul.

Tu spui: „Dacă nu este dovedit ştiinţific, nu este adevărul.” Iubeşti? Câţi iubiţi? Mă întreb dacă aş putea cumpăra nişte iubire de la drogherie, pentru că am nevoie de puţină iubire. Vedeţi?

Dragostea, bunătatea, pacea, îndelunga răbdare, blândeţea, bunătatea şi credinţa, nu pot fi dovedite ştiinţific şi totuşi sunt lucrurile care durează cel mai mult. Aşa este. Nimic altceva nu durează cât ele, şi totuşi nu pot fi dovedite ştiinţific. În ordine.

În timpul lui Noe, erau acei uriaşi, iar astăzi au aceşti uriaşi intelectuali. Aşa este.

Nu-mi place să spun aceasta, iar dacă este vreunul aici, sper să nu-l supăr, dar ei sunt din nou spionii lui Satan. Sigur, uriaşii intelectuali vin pe aici să dovedească faptul că strigarea, „aminul” spus şi venitul la altar pentru mărturisirea păcatelor, sunt numai emoţii. Aceşti uriaşi intelectuali spun: „Nu există aşa ceva! Eu cred că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, aşa că voi adera la biserica aceea.” Şi Satan crede, dar aceasta nu înseamnă că este salvat. Vedeţi? Trebuie mai mult decât atât. Trebuie o naştere din nou. Aşa este. Da, aşa este. Vedeţi, Cuvântul? Este nevoie de o naştere din nou. Dar nu ajunge doar să spui aceasta, ci trebuie să se întâmple aici înăuntru, fiindcă aceasta te face deosebit.

Şi cât ne bucurăm în seara aceasta pentru că o avem! Câţi vă bucuraţi că aveţi naşterea din nou? O, sunt atât de bucuros! Haideţi să facem un pas. Eu spun o mulţime de lucruri, ca orice om, şi lucruri amestecate, dar din când în când, Domnul îmi dă ceva ce este cu adevărat foarte bun. Mie îmi place să citesc de fiecare dată Cuvântul lui Dumnezeu, fiindcă este desăvârşit. Uneori, El mă lasă să spun ceva care mie îmi sună bine, iar aceasta mă ajută foarte mult. Este ceva foarte profund.

Mă gândeam la siguranţa noastră şi cum putem şti… Israel a fost timp de patru sute de ani rob în Egipt. Fiind robi, ei erau purtaţi în toate părţile, iar vrăjmaşul venea cu un coş de pâine mucegăită, pe care ori o mâncau, ori mureau. Fetele lor tinere erau batjocorite şi nu puteau face nimic ca să le apere. Nimic. Iar dacă voiau să le omoare fiii, îi omorau. Ce groaznic!

Dar iată că din pustiu a venit un proroc însoţit de un Stâlp de Foc. El le-a adus un mesaj despre o ţară pe care o are Dumnezeu pentru ei, iar ei au ascultat de prorocul acela, şi au ieşit din Egipt prin mâna puternică a lui Dumnezeu. Apoi au ajuns la Cades-Barnea. Din câte ni s-a spus, Cades-Barnea era scaunul de judecată. Ei aveau în mijlocul lor un mare luptător care se numea Iosua. Cred că „Iosua” înseamnă „IaHVeH Salvatorul.” Ştiţi ce a făcut acest mare luptător?

Nu mai fusese niciunul dintre ei acolo şi nu ştiau ce fel de ţară era aceea, dar ei au crezut. Prorocul le-a  adus Cuvântul Domnului, pentru că Cuvântul vine la proroc. Înţelegeţi? Astfel, Cuvântul Domnului a venit la proroc şi el a spus: „Acolo este o ţară în care curge lapte şi miere. Acolo puteţi avea fermele voastre, să vă creşteţi copiii, să-i hrăniţi şi să trăiţi în pace.”

Noi ştim ce s-a întâmplat atunci când au ajuns la Cades-Barnea, la scaunul de judecată. Acolo a fost judecat Israelul. Deci, când Iosua a trecut Iordanul, a intrat în ţara făgăduită şi s-a întors cu dovada că ţara era reală, a adus acei struguri care puteau fi gustaţi. Erau atât de mari încât a fost nevoie de doi bărbaţi puternici care să-i poarte pe umăr. „O,” spunea Iosua, „ţara este reală, există cu adevărat!”

Şi oamenii au intrat în ţară, şi-au făcut case, aveau naţiunea lor şi au trăit în pace, iar mâna Domnului era peste ei şi îi binecuvânta. Dar timpul a trecut, iar bărbaţii aceia au îmbătrânit şi au murit, aşa că dealurile au început să se umple de mormintele acelor neprihăniţi, proroci şi împăraţi.

Apoi a venit un alt mare Luptător, Împăratul tuturor, Isus Biruitorul, IaHVeH. Domnul a venit jos şi i-a iubit. El le-a spus: „Ştiţi, voi trebuie să îmbătrâniţi şi să muriţi, dar după moarte există Viaţă. În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri; dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus.” Ce făcea El? Ne spunea nouă, celor muritori, că dincolo de moarte există o Ţară. După ce trecem de aici, există o Ţară. Vedeţi? Ei nu numai că erau însoţiţi de un Stâlp de Foc, ci El era Stâlpul de Foc. Vedeţi? El era Îngerul legământului.

Şi El le-a spus: „După ce viaţa omului aici se sfârşeşte… Acesta este timpul seminţei, dar dincolo de viaţa aceasta este o Ţară în care omul trăieşte veşnic…”

Apoi a ajuns la acest Cades-Barnea, numit Calvar, iar acolo a fost judecat, dar nu pentru păcatele Lui, ci pentru mine şi pentru tine. El a luat păcatele lui Adam şi ale urmaşilor lui, a fost judecat şi a trecut Iordanul morţii. Dar în a treia zi, S-a întors înapoi. Şi ce a făcut? A adus dovada, la fel ca Iosua. A adus dovada că dincolo de moarte există o Ţară reală în care omul trăieşte veşnic. Aleluia! Omul trăieşte după ce moare.

Iov a spus în capitolul 14 al cărţii sale: „Dacă omul moare, poate el să trăiască din nou? Sau va mai trăi din nou? Dacă omul odată mort ar putea să mai învie, aş mai trage nădejde în tot timpul suferinţelor mele, până mi se va schimba starea în care mă găsesc… Dar ştiu că Răscumpărătorul meu este viu şi că Se va ridica la urmă pe pământ.” (Iov 14.14; 19.25).

Iov era un profet al Domnului şi Duhul lui Dumnezeu a venit peste el, dar iată-l acum zăcând acolo plin de bube şi într-o stare groaznică. Biblia spune că a pierdut tot ce avea, în afară de viaţă.

Şi în timp ce stătea acolo, Duhul Sfânt a venit peste el, iar când a privit prin negura timpului, a văzut venirea Domnului, peste patru mii de ani şi a spus: „Dar ştiu că Răscumpărătorul meu este viu şi că Se va ridica la urmă pe pământ.

Chiar dacă mi se va nimici pielea şi chiar dacă nu voi mai avea carne, voi vedea totuşi pe Dumnezeu.

Îl voi vedea şi-mi va fi binevoitor; ochii mei Îl vor vedea, şi nu ai altuia.” (Iov 19.25-27).

El a trecut Iordanul după ce a stat la judecată pentru lume, dar a treia zi, S-a întors. Când L-au văzut, unii spuneau: „Este o nălucă!”, dar El le-a zis: „Uitaţi-vă la mâinile şi picioarele Mele, Eu sunt; pipăiţi-Mă şi vedeţi: un duh n-are nici carne, nici oase, cum vedeţi că am Eu.”

Fiindcă ei, de bucurie, încă nu credeau şi se mirau, El le-a zis: „Aveţi aici ceva de mâncare?”

I-au dat o bucată de peşte fript şi un fagure de miere.

El le-a luat şi a mâncat înaintea lor.” (Luca 24.39-43).

Apoi le-a spus: „Copilaşilor, mergeţi şi botezaţi-vă în Numele Meu. Mărturisiţi-vă păcatele, apoi aşteptaţi în cetatea Ierusalim, fiindcă Eu vă voi da Arvuna salvării voastre.”

Voi ştiţi ce este o arvună. Este o parte dintr-o plată, care se dă atunci când se face înţelegerea. „Eu vă voi da arvuna.” Şi au aşteptat până în ziua când au primit Arvuna salvării lor.

Gândiţi-vă prieteni, că noi suntem în călătorie spre o Ţară făgăduită. Cu ce călătorim? Cu dovada, pentru că Iosua al nostru a venit înapoi. Glorie! Noi avem dovada, fiindcă odată am fost în păcat, dar am murit faţă de lucrurile lumii, şi acum suntem îngropaţi în El şi înviaţi cu El în învierea Lui. Acum suntem deasupra acelor lucruri vechi, am trecut de la moarte la Viaţă şi trăim în Dovadă. Cum ştim că El este viu? Păi, eu trăiesc deasupra acestor lucruri, am înviat din ele şi am gustat primul rod al învierii. Aceasta este! Despre aceasta vorbesc. Da, domnilor.

Iscoadele acestea intelectuale au intrat înăuntru şi au aflat că aici a început ceva, aşa că şi-au întors armele împotrivă. Ei le-au făcut pe femei să se îmbrace imoral, iar pe bărbaţi să se urască şi să mintă. O, el a turnat toate acestea din plin peste ei, deoarece sunt adevăraţi uriaşi. Dar aceste lucruri sunt prea mult pentru bietul şi smeritul copil al lui Dumnezeu. Da, aşa este.

Aceştia se strecoară înăuntru şi îi conduc departe. Voi ştiţi ce spune Iuda în epistola sa: „Căci s-au strecurat printre voi unii oameni, scrişi demult pentru osânda aceasta…” (Iuda 1.4). Ce ziceţi de aceasta? „…scrişi demult pentru osândă.” Aceşti uriaşi intelectuali se strecoară înăuntru, „schimbă în desfrânare harul Dumnezeului nostru şi tăgăduiesc pe singurul nostru Stăpân şi Domn, Isus Hristos,” întorcându-i pe oameni de la credinţă. Deci ce fac ei după ce se strecoară înăuntru? Spionii lui Satan încep să spună: „Zilele minunilor au trecut! Nu există Duhul Sfânt.” O, ei au venit prea târziu cu aceasta! Ştiţi bine aceasta. Da. Şi noi o ştim. Da, domnilor.

Ce încearcă să facă ei? Încearcă să vă facă să vă pierdeţi credinţa în Cuvânt, spunând: „Zilele minunilor au trecut. Totul este numai o telepatie mintală. Nu-i nimic altceva!” Astfel, încearcă să îndepărteze toată slava şi lucrurile bune.

„O,” spun ei, „nu există vindecare divină! Aceasta nu înseamnă ce se spune.”

Fraţilor, eu vă voi arăta ce spune Domnul cu privire la aceasta, iar voi să-mi arătaţi unde scrie că a revocat aceste făgăduinţe. Vreau să-mi arătaţi unde scrie că Dumnezeu a retras aceste binecuvântări din mijlocul bisericii. El nu a făcut aceasta. Dimpotrivă, poate a mai adăugat ceva la ele. Vedeţi? El nu ia, ci adaugă mai mult; El pune mai mult, aşa cum a spus Cuvântul Său. Domnul a vorbit Cuvântul şi asta-i tot.

Dacă Vechiul Testament, Vechiul Legământ avea vindecarea în el, cu cât mai mult o are Noul Legământ care este mai bun? Sigur că da, şi are mai mult decât vindecarea; are vindecarea sufletului, a trupului, a minţii, a duhului, a toate. Acest Legământ are în Sine Viaţa veşnică. Sigur că o are fiindcă este Viaţa lui Dumnezeu manifestată în Cuvântul Său, prin credinţă.

Dar aceşti spioni ai Satanei se strecoară înăuntru şi încearcă să vă dărâme credinţa sau să v-o ia prin argumente lustruite la seminar: „Nu este logic, nu-i aşa? Crezi că în zilele lui Isus făceau aceleaşi lucruri? Nu, nu este logic.”

Eu am dramatizat întotdeauna întâmplarea în care Filip s-a dus la Natanael, iar acesta i-a spus: „Stai puţin să ne gândim logic! Dacă ar veni Mesia, ar coborî pe coridoarele cerului şi ar merge drept în curtea Templului, aşa cum a făcut şi în zilele lui Moise, iar marele nostru preot Caiafa ar şti totul!” Vedeţi, acestea sunt numai argumente.

Cum a venit El în realitate? Nu pe coridoarele cerului, ci pe malul murdar al Iordanului; şi nu la Caiafa, ci la un predicator ciudat care umbla cu o piele înfăşurată în jurul trupului şi ocăra toate organizaţiile timpului, le rupea în bucăţi şi le zicea: „Neam de şerpi, cine v-a învăţat să fugiţi de mânia viitoare?” Ce diferenţă! El a venit exact cum a spus că va veni, dar ei nu au văzut aşa, pentru că uriaşii lor intelectuali le spuneau altceva. Înţelegeţi? Voi trebuie să-L lăsaţi pe Dumnezeu să vă tălmăcească. Cuvântul a fost scris de Duhul Sfânt, aşa că lăsaţi-L pe El să-L tălmăcească.

Şi în zilele potopului au încercat să-l facă pe Noe să nu creadă Cuvântul lui Dumnezeu, dar eu îl pot vedea pe Noe intrând în arcă, după ce a predicat: „Iată că va ploua de sus. Asta-i tot!” Dar uriaşii intelectuali ai acelui timp spuneau: „Nu-i daţi atenţie ciudatului acela bătrân, fiindcă nu este în toate minţile!” Dar Noe şi-a văzut de treabă şi a construit arca, iar la un moment dat Dumnezeu i-a zis: „Bine, Noe, am auzit ce a spus şi ultimul uriaş, aşa că du-te şi intră în arcă.” Şi în timp ce mergea spre arcă, Noe vedea cum intrau în ea lei, leoparzi, doi câte doi.

Eu pot să-i aud pe oameni cum spuneau: „Du-te înăuntru, nebunule, cu toate animalele tale împuţite!” Alţii strigau: „N-ai decât să stai acolo cu toate animalele tale împuţite!”, dar el a urcat până a ajuns în vârf, iar atunci Dumnezeu a închis uşa.

Şi ştiţi ce a urmat? Dumnezeu a încercat credinţa lui Noe. Sigur că da, pentru că el a intrat în arcă în 17 februarie, dar ştiţi ceva? Nu a plouat deloc timp de şapte zile.

A trecut prima zi. Îmi imaginez cum au venit unii din credincioşii de graniţă şi au spus: „Poate bătrânul are dreptate. Poate  că este totuşi ceva acolo sus, ceva de care noi nu am aflat încă. Poate ştiinţa nu a cercetat destul de adânc. Eu zic să mergem acolo şi să stăm pe aproape, ca să vedem ce se va întâmpla.”

Da, aceasta nu s-a schimbat încă. Ei vor să găsească doar o greşeală, şi cu siguranţă au găsit-o, fiindcă în prima zi când au venit, au spus: „Ei bine, vom merge acolo sus şi dacă este în ordine îi vom spune lui „tata Noe” să lase jos o scară sau ceva şi ne vom urca şi noi la el.”

Astfel, toţi credincioşii de graniţă s-au aşezat în jurul arcei, în timp ce restul au plecat râzând. Alţii, care l-au auzit pe Noe vorbind într-un loc sau altul, au spus: „S-ar putea să aibă dreptate, aşa că vom sta pe aproape. Chiar dacă uşa este închisă, vom găsi noi o cale să intrăm. Noe este un om bun şi ne va lăsa înăuntru.” Dar Noe nu avea nimic acolo, pentru că Dumnezeu a închis uşa. El le-a spus: „Pregătiţi-vă cu toţii, pentru că veţi auzi o bubuitură puternică. Va fi ceva despre care nu ştiţi nimic; n-aţi mai auzit niciodată un asemenea zgomot. Va fi mai puternic decât o explozie. Am văzut în vedenie că va veni şi un mare întuneric, iar apa va curge ca izvoarele.”

În prima zi când a răsărit soarele, ei au spus: „Ia te uită, este ora zece… este ora doisprezece… este ora cinci după-amiaza şi nu este nici o ploaie!”

Noe a privit şi s-a gândit: „Un moment…”

La sfârşitul zilei, toţi au zis: „Vedeţi, nu-i nimic din ce zice el, dar să încercăm şi mâine.”

A doua zi, au zis: „Este puţin mai târziu, dar este în ordine.” Dar iată că s-a făcut ora nouă, ora zece, ora unsprezece, şi nici urmă de ploaie. Cinci zile au trecut aşa şi nimic. A trecut şi a şasea zi, şi Noe transpira deja. Aşa este.

Şi noi trebuie să transpirăm. Oho! Dar dacă spune Dumnezeu ceva, stai pe aceasta. Nu uita că „prin rănile Lui aţi fost tămăduiţi.” (1Petru 2.24). Şi noi luăm Cuvântul Lui. Transpiraţi, fiindcă Dumnezeu a promis Duhul Sfânt.

Fiţi ca bătrânul Buddy Robinson care spunea: „Doamne, dacă nu-mi dai Duhul Sfânt, când vei reveni, vei mai găsi doar un morman de oase zăcând chiar aici.” Aşa este. Asudaţi! Staţi acolo spunând: „Aşa a spus Dumnezeu.”

Şi Avraam a transpirat timp de douăzeci şi cinci de ani pentru copilul acela… Numai aşa vei ajunge acolo. Aceasta-i tot ce trebuie. El a promis, tu stai pe aceasta!

Şi în dimineaţa celei de-a şaptea zile când s-a trezit, a spus: „Oh, este aici!” O, ce simţământ! Vă puteţi imagina? El ştia că făgăduinţa era pe aproape. De ce? Putea simţi… În dimineaţa aceea, înainte de a se întâmpla ceva, el a auzit în depărtare un răcnet puternic, şi a privit prin fereastra de deasupra, care avea probabil douăzeci de picioare.

Voi ştiţi că atunci când stai multă vreme în căldură mare, poţi simţi orice adiere de vânticel răcoros de pe ploaie. Astfel, Noe a ştiut că vine.

Aceasta este problema şi cu lumea de astăzi. Oamenii privesc în jur şi spun: „O bombă atomică? Vom construi un adăpost şi vom face asta şi cealaltă.” Nonsens! Nonsens! De ce vă temeţi?

Noe se gândea: „Simt ceea ce mi-a spus El.” La fel este şi acum. Este exact cum mi-a spus. Da, lucrul acesta  m-a schimbat şi cred că venirea Domnului este atât de aproape încât putem simţi briza ei. Aceasta îi sperie pe oameni şi face Biserica să fie gata pentru răpirea care îi va duce sus. Sigur, suntem la sfârşitul timpului.

Primul lucru care s-a întâmplat atunci, a fost că a început să plouă şi apa a crescut tot mai mult. Străzile s-au umplut de apă, zi după zi, iar în final a depăşit cu douăzeci de picioare (şase metri) peste cel mai înalt munte, şi toţi necredincioşii au pierit înecaţi, dar Noe a plutit pe deasupra apei. Amin, amin! Da.

O, credeţi Cuvântul lui Dumnezeu! Credeţi-L indiferent cât pare de neştiinţific şi de imposibil, pentru că dacă ar putea fi dovedit, n-ar mai fi vorba de credinţă. Voi trebuie să-L credeţi când nu poate fi dovedit. Trebuie să credeţi! Satan vine cu partea intelectuală şi încearcă să te facă să-ţi pierzi credinţa în Cuvântul lui Dumnezeu, dar nu-l asculta!

Biblia spune că noi nu ne luptăm cu carnea şi cu sângele, ci cu puteri spirituale. O, dacă aţi realiza aceasta! După cum am mai spus, noi suntem înviaţi împreună cu El acum. Voi nu veţi muri, pentru că sunteţi deja morţi. Înţelegeţi? Dar duhul nostru este viu în El. Deci, noi nu ne luptăm împotriva lucrurilor naturale, fireşti sau ştiinţifice, ci ne luptăm împotriva puterilor spirituale. (Efeseni 6.12).

Dar suntem într-o luptă potrivită, şi nu luptăm folosind o psihologie intelectuală, ci avem de partea noastră puterea şi făgăduinţa lui Dumnezeu care poate zdrobi oricând legătura oricărui diavol.

Isus, Domnul nostru, a dovedit că El era Emanuel, Dumnezeu însuşi în trup de carne printre noi, iar când S-a întâlnit cu Satan, ca să arate că Satan poate fi învins prin Cuvânt, a folosit de fiecare dată Cuvântul: „Este scris, este scris!”

O, cum aş vrea să am timp să mă ocup de notiţa aceasta pe care o am aici, ca să vedeţi cuvintele pe care le-a spus El şi de câte ori a învins puterea Satanei cu cuvintele: „Este scris,” arătând astfel, că persoana fortificată în spatele Cuvântului lui Dumnezeu scapă de Satan dacă îi spune: „Este scris!” Satan, dă-i drumul pentru că este scris: „Dacă rămâneţi în Mine şi dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi orice veţi vrea, şi vi se va da.” (Ioan 15.7). Aşa este. Aceasta nu poate da greş, pentru că aşa este.

Da, noi avem nevoie de acea putere ascunsă pe care o avea Samson. Eu am văzut o pictură modernă în care era înfăţişat Samson. Acela avea nişte umeri… Sincer, nu cred că ar fi încăput pe platformă cu umerii aceia. Păi, n-ar fi fost nimic neobişnuit dacă cineva cu umerii aceia mari ar fi rupt un leu în bucăţi, sau dacă ar fi luat porţile acelea şi le-ar fi dus pe vârful muntelui. Pentru un om cu asemenea statură n-ar fi fost neobişnuit să facă acele lucruri.

Dar Samson era un băieţel răsfăţat, băiatul mamei, şi îşi purta părul atârnând pe spate, iar ei nu puteau înţelege de unde îi venea puterea… Cum putuse să aibă biruinţă împotriva acelor soldaţi cu coifurile groase de un inch şi jumătate şi să-i omoare cu o falcă de măgar?

Acea falcă de măgar s-ar fi sfărâmat la prima lovitură, dar el i-a doborât pe toţi acei filisteni cu ea. Ce era acolo? Puterea ascunsă. Vedeţi? (Judecători 15.15-17).

Aceasta are şi Biserica de astăzi, o putere ascunsă, Ceva care o întăreşte. Şi care este această putere? Cuvântul, manifestarea harului lui Dumnezeu în poporul Său. Da, domnilor. Dacă nu aveţi puterea ascunsă…

Astăzi noi studiem în şcoli şi ne trimitem copiii la şcoala biblică, ceea ce este în ordine. Dar nu aceasta contează, nu aceasta ni se cere.

În noaptea când a fost vândut Isus, Petru a scos sabia când slujitorul marelui preot s-a apropiat. El putea să se dueleze, aşa că a scos sabia şi i-a tăiat urechea. Da, avea multă putere în braţul lui, dar îi lipsea curajul duhovnicesc. Acesta este motivul pentru care a negat Cuvântul Domnului, fiindcă Hristos era Cuvântul manifestat al lui Dumnezeu, şi el L-a negat, s-a lepădat de El.

O, cât mi-ar plăcea să mai zăbovesc puţin la subiectul acesta! Isus a spus: „Dacă nu fac lucrările Tatălui Meu, să nu Mă credeţi, dar dacă le fac, atunci credeţi lucrările acestea. Făţarnicilor, faţa cerului ştiţi s-o deosebiţi, şi semnele vremurilor nu le puteţi deosebi? Dacă M-aţi fi cunoscut pe Mine, aţi fi cunoscut şi ziua Mea.” (Ioan 10.37-38; Matei 16.2).

Petru a văzut şi a auzit toate acele lucruri, dar când a ajuns la curajul din lăuntrul lui, a constatat că nu-l avea. Nu, nu-l avea. El a văzut Cuvântul manifestat şi a ştiut că aceea era ziua, a văzut dovedit exact ceea ce a spus Dumnezeu că va fi, şi totuşi a dat greş cu toată puterea lui intelectuală şi fizică.

La fel este şi astăzi. Oamenii vin, îşi scriu numele în registrul bisericii şi dau mâna cu predicatorul… dar când ajung la birou, iar şeful le întinde un pahar cu băutură, îl iau deoarece se tem că-şi vor pierde slujba.

Când vine vorba să vă aduceţi zeciuielile la biserică, vă temeţi că dacă le daţi o să muriţi de foame, deşi Dumnezeu a făgăduit că vă va purta de grijă.

Apoi, când ajungeţi la biserică şi vedeţi că Duhul Sfânt Se revarsă peste oameni, iar inima vă spune: „Aceasta este! Acesta este Cuvântul!” Când vedeţi Cuvântul şi celelalte lucruri aduse din Cuvânt, vă temeţi să le luaţi. De ce? Pentru că vă lipseşte curajul spiritual să luaţi poziţie.

Nici Petru nu l-a avut. El putea să se dueleze; putea să spună: „Eu aparţin de cutare şi vă fac imediat să înţelegeţi!”, dar nu aceasta era. Ce lucru cumplit a fost când, după ce a văzut Cuvântul manifestat, L-a negat. Dar, frate, la Cincizecime el s-a dus sus şi a luat toată armura lui Dumnezeu. Atunci, a avut sigur curaj! Priviţi-l pe acelaşi om: odată a crezut în Hristos, L-a urmat zi de zi şi ceas de ceas, dar deşi a văzut Cuvântul împlinit literă cu literă, deşi L-a văzut manifestat, s-a lepădat de El, dar acum Cuvântul era în el. Glorie! Aleluia! Acum Focul Cuvântului ardea în el. Ce era aceasta? Dumnezeu în el. Amin.

Dumnezeu, Hristos, nădejdea slavei, manifestat într-un om, într-un trup. Dumnezeu ştia ce face. Da, domnilor. Petru nu se mai încredea în aceasta sau în cealaltă, ci numai în Dumnezeu. Amin.

Apoi s-a ridicat şi a spus: „Bărbaţi iudei şi voi toţi cei care locuiţi în Ierusalim, să ştiţi lucrul acesta şi ascultaţi cuvintele mele!

Oamenii aceştia nu sunt beţi, cum vă închipuiţi voi, căci nu este decât al treilea ceas din zi.

Ci aceasta este ce a fost spus prin prorocul Ioel:

„În zilele de pe urmă, zice Dumnezeu, voi turna din Duhul Meu peste orice făptură; feciorii voştri şi fetele voastre vor proroci, tinerii voştri vor avea vedenii, şi bătrânii voştri vor visa vise!

Da, chiar şi peste robii Mei şi peste roabele Mele voi turna, în zilele acelea, din Duhul Meu şi vor proroci.” (Fapte 2.14-18). Amin. Aici nu este nimic intelectual, ci Petru poseda Ceva.

Ce era aceasta? El avea întreaga armură a lui Dumnezeu; nu o haină ca cea a marelui preot, ci avea Ceva înăuntrul lui, pentru că armura lui Dumnezeu vine din interior: Puterea spirituală ascunsă a lui Dumnezeu, pe care ochiul intelectual nu o poate vedea. Isus nu a spus niciodată: „Aţi văzut-o?”, ci a spus: „Credeţi!” Amin.

Eu am făcut adesea o greşeală. Nu am vrut s-o fac, dar poate m-am exprimat greşit. Eu spuneam… Petru a spus atunci: „Aceasta este Aceea.” Şi dacă nu este Aceasta, voi continua până când vine. Totuşi cred că este ce aşteptam, pentru că a făcut ceva dintr-un păcătos ca mine. El a pus în inima mea o dragoste care arde. Au trecut treizeci de ani de atunci, şi încă arde şi devine tot mai strălucitoare în timp ce mă îndrept spre Locul acela. Da, domnilor. Da, este Cuvântul Lui.

Petru L-a negat, dar câteva zile mai târziu stătea în faţa unei mari mulţimi. De ce? Cu câteva zile înainte avusese partea intelectuală, adică sabia: „Anul acesta avem cu un milion mai mulţi!”, dar acum avea Ceva în interior, avea întreaga armură pe el. Ce minunat! Da, aşa este.

O, înseamnă că Dumnezeu Se face prezent în oştirea Lui! Credeţi aceasta? Dumnezeu a spus: „Le trimit Cuvântul! Eva a trecut peste El şi nu L-a crezut. Apoi Cuvântul S-a manifestat, dar ei L-au crucificat. M-am săturat, aşa că voi veni eu însumi!”

Şi iată că a venit, Dumnezeu în voi.

Dumnezeu deasupra noastră, Stâlpul de Foc; Dumnezeu cu noi în Isus Hristos; Dumnezeu în noi, Duhul Sfânt. Ce este aceasta? Acelaşi Cuvânt, Acelaşi Dumnezeu. Amin.

Nu S-a mai încrezut în nimeni, ci a venit Dumnezeu însuşi. Aceasta era o slujbă pentru om, aşa că a venit El însuşi şi a adus-o jos. „Ei nu vor trebui să aibă nimic a face cu aceasta. Trebuie doar să Mi se predea Mie, iar Eu voi intra în ei, le voi vorbi şi voi lucra în ei.” Aceasta este. „Eu voi face lucrarea! Ei trebuie doar să se smerească şi să se golească, iar eu îl voi bate pe vrăjmaş prin ei.” Asta-i tot. Nu o puteţi face voi înşivă, deoarece nu sunteţi potriviţi pentru El; dar dacă Îl lăsaţi pe Dumnezeu să lucreze, luaţi în voi Cuvântul, şi El va purta de grijă.

Dumnezeu Şi-a întărit oştirea Sa. Cu ce? Cu El însuşi în forma prorocilor, apostolilor, învăţătorilor, păstorilor. Şi ce a făcut El? V-aţi gândit care sunt slujbele Bisericii? Este îmbrăcămintea lui Dumnezeu, îmbrăcămintea interioară: un apostol, un proroc, un văzător. A vedea înainte ca Satan să ajungă acolo şi să acţioneze. Ce este aceasta? Dumnezeu îmbrăcat în Biserica Sa. Aceste slujbe sunt îmbrăcămintea lui Dumnezeu. Ce sunt aceste slujbe de păstori, învăţători, evanghelişti, pe care le vedeţi? Sunt îmbrăcămintea lui Dumnezeu, prezenţa lui Dumnezeu, Duhul lui Dumnezeu lucrând prin om.

Dar dacă aceste slujbe neagă ceva din Cuvântul Lui, dovedesc că nu sunt îmbrăcămintea lui Dumnezeu. Nu, nu! Acela este un lup în haine de oaie. Urmăriţi-l şi feriţi-vă de el!

Când ia ceea ce spune Cuvântul, este Dumnezeu, pentru că El Îşi vorbeşte Cuvântul. Înţelegeţi? Dar dacă spune: „Aceasta nu este…” du-te mai departe, oaie! Continuă să mergi.

De ce a făcut El aceasta? Lumea nu a crezut că Omul acela a înviat. Ei nu au crezut de la început, ci au spus: „L-au furat şi L-au ascuns undeva.” Da, ei nu au crezut, deşi au văzut. Şi atunci Dumnezeu a spus: „Un moment! Am să vin Eu însumi, şi am să mă confrunt cu vrăjmaşul Meu chiar în biserică. Am să-l bat pe terenul lui!”

A făcut-o odată. Da. Şi ştiţi ce a făcut atunci? L-a luat pe Moise şi l-a pus drept sub nasul vrăjmaşului. L-a lăsat pe vrăjmaş să-l hrănească şi să-l crească aşa cum a vrut, apoi l-a biruit pe vrăjmaş şi l-a băgat în fundul Mării Roşii. Vedeţi? Aşa este. Desigur. Şi atunci te gândeşti: „O, El este un Dumnezeu infinit!” De ce să ne îngrijorăm? El este Dumnezeu! Mergeţi înainte şi credeţi-L!

Şi ce a spus acest Dumnezeu? A spus că va veni El însuşi şi Se va adeveri în Biserica Sa, iar ei Îi vor dovedi învierea prin lucrările Lui. Înţelegeţi? Da, Ioan 14.12 are dreptate că „cine crede în Mine, va face şi el lucrările pe care le fac Eu.”

Înţelegeţi acum? Tu spui: „Da, eu cred.” Aceasta este doar o afirmaţie, dar dacă crezi cu adevărat, atunci trebuie să crezi tot Cuvântul: „Cine crede în Mine (nu doar o parte, ci dacă crede tot din Mine),va face şi el lucrările pe care le fac Eu,” pentru că este încă Acelaşi Cuvânt. Şi dacă este acelaşi Cuvânt, ar trebui să fie şi aceleaşi lucrări.

Deci, dacă acest Duh Sfânt care este aici astăzi, este acelaşi Cuvânt care a fost la început, va face aceleaşi lucrări. De aceea a spus Isus: „Cine crede în Mine, va face aceleaşi lucrări.” O, mi-ar plăcea să mai stau puţin asupra acestui subiect, dar este deja târziu!

De ce? Acelaşi Cuvânt, aceleaşi lucrări, pentru că Isus făcea lucrările lui Dumnezeu.

El a spus în Matei 28.20: „Eu voi fi cu oştirea Mea, şi nu doar atât, ci voi fi în oştirea Mea…” Gândiţi-vă! Marele nostru Luptător, marea Biruinţă, Cuvântul însuşi în noi. Cuvântul care a fost făcut trup şi a triumfat peste orice diavol, orice boală, moarte, iad şi mormânt, Acelaşi General este cu noi. Cu noi! Cât timp? Până la sfârşit. Gândiţi-vă! El conduce Biserica.

Orice putere a diavolului este biruită. Când a fost pe pământ, El a luat Cuvântul şi a triumfat peste tot ce avea Satan: a triumfat peste moarte; a triumfat peste iad; a triumfat peste mormânt; acest mare Luptător care este Cuvântul, a înviat a treia zi şi a venit înapoi să locuiască în Biserica Sa.

Şi acelaşi mare Luptător care era în Cuvânt, este în noi, viu şi punctând fiecare semn al învierii şi al venirii Lui. El o face astăzi, în acest timp de seară, cânt începe să strălucească Lumina de seară. Aleluia! Marele Luptător Hristos este deja triumfător, iar eu nu trebuie să fac nimic altceva decât să-L urmez. Amin. Orice putere este învinsă. Aici aş putea cita o mulţime de texte.

Acum mă gândesc la ceva ce s-a întâmplat cu câţiva ani în urmă, în Jeffersonville, când a luat foc compania petrolieră „Pfau”. Atunci au venit acolo câteva maşini de pompieri, dar ei păreau ca nişte copii lângă o casă. Comandantul echipei alerga de colo-colo şi striga: „Daţi cu apă aici… şi pompierii alergau în toate părţile strigând: „Da, domnule! Am înţeles, domnule!”, iar focul continua să ardă.

După un timp, au fost chemaţi şi pompierii din Louisville. Maşina pompierilor a trecut podul şi a venit. Ei aveau o scară care se plia, şi înainte să desfacă scara, comandantul formaţiei era deja în faţă, iar când a fost ridicată scara, el a fost primul în vârf. Când a ajuns la fereastră, el nu a stat acolo zicând: „Stropiţi puţin aici sus şi puţin dincolo!” ci a luat toporul, a spart fereastra şi a spus: „După mine, băieţi!”…

…Aceasta a făcut Căpetenia noastră. Aleluia! A luat cheile morţii, ale iadului şi ale mormântului, şi nu vreun crez, şi a strigat: „Veniţi băieţi!” Veniţi, căci El ne conduce înainte! Aleluia!

Şi după câteva minute, focul a fost stins.

El a spart toate ferestrele şi zidurile crezurilor voastre, şi a venit la timp, aşa că toate superstiţiile şi dracii au fugit! Glorie! Nouă nu ne trebuie uriaşi intelectuali, ci doar să ne urmăm Căpetenia. El a venit jos, a luat Cuvântul lui Dumnezeu şi a trecut prin el zicând: „Iată!”

Am auzit că un avion cu reacţie poate depăşi bariera sunetului. Înainte de a depăşi acea barieră, se scutură şi se zdruncină, dar după ce a trecut dincolo de ea, zboară lin.

Aşa este, frate. Tu trebuie să mori pentru toate lucrurile până când treci de bariera sunetului care este necredinţa. Treceţi de necredinţă şi totul va merge lin! Când Îl crezi pe Dumnezeu pe Cuvânt, poţi să scuturi de pe tine orice drac şi să alergi lin prin toate. Amin. Îmbrăcaţi toată armura! Da, domnilor.

Şeful ne conduce Acasă. Amin. Veniţi Acasă! „În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Nu vă voi lăsa fără un Mângâietor, ci Mă voi întoarce la voi, şi voi fi cu voi, chiar în voi, până la sfârşitul lumii. Lucrările pe care le fac Eu, le veţi face şi voi. Peste puţină vreme, lumea nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veţi vedea, pentru că Eu voi fi cu voi, chiar în voi, până la sfârşit.” Şeful conduce! Amin.

Domnul meu cunoaşte drumul prin pustiu, de aceea tot ce trebuie să fac este să-L urmez. Amin.

Auziţi tropăitul: „Trop, trop, trop!” Oştirea mărşăluieşte înainte spre biruinţă, fără să dea atenţie la necredinţa ciorilor şi a bondarilor care bâzâie în jur. Noi suntem vulturi, să plutim, deci, peste toate acestea. Amin.

Când au primit pentru prima dată casca, recruţii au refuzat s-o poarte, fiindcă nu li se părea necesară. Dar când au ajuns pe câmpul de luptă au văzut că era într-adevăr necesară.

Dumnezeu nu dă nimic care nu este folositor, dar este bine să iei tot ce-ţi dă, pentru că într-o zi vei avea nevoie de acel lucru.

Un recrut micuţ cu o raniţă plină în spate, la instrucţie… Este îmbrăcat cu o uniformă nouă şi nu vede necesare toate lucrurile din raniţă: lopata, grenadele şi celelalte lucruri. Dar numai să ajungă în luptă şi va veni timpul când va avea nevoie de toate. Aşa este.

Acesta este motivul pentru care înţeleptul Dumnezeu Şi-a echipat oştirea cu botezul cu Duhul Sfânt. El a ştiut că în zilele din urmă se vor ridica aceşti uriaşi intelectuali. Aleluia! A ştiut că se vor ridica şi că vor începe să explice prin înţelepciunea lor, puterile lui Satan. Petru a spus că „diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită.” (1Petru 5.8). Da.

Dar Isus a spus: „Nu vă voi lăsa singuri; Mă voi întoarce la voi.” El Şi-a echipat oştirea cu botezul Duhului Sfânt şi a zis: „Mergeţi acolo sus şi aşteptaţi, şi iată că Eu trimit peste voi făgăduinţa Tatălui Mei, dar rămâneţi în cetate până veţi fi umpluţi cu putere de sus. Apoi, Duhul Sfânt va veni peste voi şi veţi fi martorii Mei, în Ierusalim, în Iudeea, până la marginile pământului.”

Când a început să cadă Focul şi S-a revărsat peste ei, toţi au fost umpluţi cu Duhul Sfânt, apoi au ieşit în stradă. Când i-au văzut, oamenii au zis: „Ce înseamnă aceasta? Îi auzim vorbind în limba noastră,” dar alţii îi batjocoreau şi spuneau: „Sunt plini de must.”

Atunci Petru s-a ridicat în picioare în mijlocul lor şi le-a zis: „Bărbaţi iudei şi voi toţi cei care locuiţi în Ierusalim, să ştiţi lucrul acesta şi ascultaţi cuvintele mele!

Oamenii aceştia nu sunt beţi, cum vă închipuiţi voi, căci nu este decât al treilea ceas din zi.” La ora nouă dimineaţa încă nu sunt deschise barurile. Vedeţi? „Aceasta este făgăduinţa…” Da, domnilor. ”Aceasta este ceea ce s-a spus prin prorocul Ioel…” El s-a întors la Cuvânt şi a tăiat cu El dintr-o parte în alta. Amin.

„După ce au auzit aceste cuvinte, ei au rămas străpunşi în inimă, şi i-au zis lui Petru şi celorlalţi apostoli: „Fraţilor, ce să facem?”

„Pocăiţi-vă,” le-a zis Petru, „şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh.

Căci făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri şi pentru toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul Dumnezeul nostru.” Da, domnilor. Aici este modelul. Aceasta trebuie să faceţi. Împliniţi acest lucru şi veţi vedea că este adevărat. Da, domnilor. Îmi place aceasta, pentru că este o făgăduinţă.

În Vechiul Testament, când a căzut mana, Dumnezeu le-a spus să ia un omer plin şi să-l pună în Sfânta Sfintelor. Mana care cădea, nu putea fi păstrată până a doua zi pentru că făcea viermi mici, ca cei pe care îi găsim peste tot: în apa stătută, şi goange mici, dar cea din Sfânta Sfintelor nu s-a stricat niciodată.

Aceasta este problema şi cu experienţa prea multor oameni: au nişte goange înăuntru, înţelegeţi? De ce aceasta? Pentru că încearcă să rămână pe ceea ce au avut în urmă cu doi ani. Mana cădea în fiecare seară, şi acea mană este Hristos. Vedeţi, voi nu puteţi păstra experienţa de ieri, pentru că aveţi dreptul la mana proaspătă. Înţelegeţi?

Vedeţi? Mana păstrată în Sfânta Sfintelor a rămas proaspătă, fiindcă Domnul a spus: „Să se păstreze un omer plin cu mană pentru urmaşii voştri, ca să vadă şi ei pâinea pe care v-am dat-o s-o mâncaţi în pustiu, după ce v-am scos din ţara Egiptului.” (Exod 16.32).

Priviţi! Petru a spus acelaşi lucru. El a zis: „Pocăiţi-vă şi botezaţi-vă în Numele Domnului Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre, apoi veţi primi darul Sfântului Duh.                                                                                                                                                                                      

Căci făgăduinţa aceasta este pentru voi (Noi suntem preoţi duhovniceşti), pentru copiii voştri şi pentru toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul Dumnezeul nostru.”

Fiecare trebuie să vină sub această poruncă, să se pocăiască cu adevărat, să se boteze şi să privească la Dumnezeu, pentru că atunci nu va primi doar o gură plină, ci o inimă plină. Plină cu ce? Nu cu nişte emoţii, nici cu ceva psihologie, ci cu adevăratul Duh Sfânt, cu Duhul adevărat care S-a revărsat la început, în ziua Cincizecimii. Dacă urmaţi Reţeta, veţi primi exact acelaşi Duh ca atunci.

Ce s-ar întâmpla dacă farmacistul nu ar respecta reţeta pe care a prescris-o doctorul? Vă gândiţi ce s-ar putea întâmpla? Te-ar omorî. Aceasta-i problema pentru care aveţi atât de mulţi membri morţi în biserică. Nu denaturaţi Reţeta, ci lăsaţi-o aşa cum este! Asta-i tot. Aveţi prea mulţi doctori şi farmacişti. Da, domnilor.

El ştia de ce are nevoie oştirea Sa, de aceea a echipat-o cu Duhul Sfânt. El trebuia să-L aibă, deci şi ei trebuiau să-L aibă. Da, domnilor. El ştie să fie un Martor eficient şi mărturiseşte învierea Lui, de aceea ei trebuie să aibă Duhul Sfânt.

El a spus în Marcu 16: „Duceţi-vă în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură.” Cu alte cuvinte: „Duceţi-vă şi demonstraţi puterea.” Şi: „Iată semnele care-i vor urma pe cei care vor accepta Evanghelia.” Înţelegeţi? Să nu spuneţi cuvinte intelectuale, pentru că ei nu puteau face aceasta cu cuvinte intelectuale. Cuvântul acela trebuia manifestat, făcut trup.

„Iată semnele care vor însoţi pe cei ce vor crede: în Numele Meu vor scoate draci; vor vorbi în limbi noi;

vor lua în mână şerpi; dacă vor bea ceva de moarte, nu-i va vătăma; îşi vor pune mâinile peste bolnavi, şi bolnavii se vor însănătoşi.” (v. 17-18). Puterea Duhului Sfânt demonstrată, Cuvântul manifestat. ”Lucrurile pe care vi le spun, se vor împlini.”

Atunci ai puterea Duhului Sfânt în tine; nu eşti tu, ci este Duhul Sfânt care face aceasta. Înţelegeţi?

Ca să fii un martor eficient al lui Dumnezeu, tu trebuie să ai Duhul Sfânt, fiindcă Cuvântul nu poate fi viu fără Duhul Sfânt.  Fără El, vei lua ideea vreunui uriaş intelectual şi vei trece pe alături spunând: „Aceasta a fost numai pentru apostoli.”

O, peste tot sunt oameni

Ale căror inimi sunt în clocot

De Focul care a căzut la Rusalii,

Care pe toţi i-a curăţat.

O, cum arde inima mea!

Toată slava este a Numelui Său!

Mă bucur că pot să spun că sunt unul dintre ei, voi, nu?

Chiar dacă ei nu au fost învăţaţi,

Să se laude cu faima lumii,

Ei toţi şi-au primit Cincizecimea.

Botezaţi în Numele lui Isus.

Şi ei spun acum sus şi tare

Că puterea lui Isus este Aceeaşi

Sunt bucuros că sunt unul din ei.

O, mă bucur atât de mult! Da, domnilor. Tu trebuie să ai Duhul Sfânt ca să aduci la suprafaţă aceste lucruri. Aşa este. Pentru ca Evrei 13.8: „Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi, şi în veci,” să fie real. Aşa este.

Îmbrăcaţi armura lui Dumnezeu! Nu o folosiţi ca o îmbrăcăminte  sau doar pentru paradă! Puneţi-vă întreaga armură a lui Dumnezeu, fiindcă atunci poţi să iei Sabia lui Dumnezeu cu credinţă şi să-ţi faci cale spre orice făgăduinţă pe care ţi-a dat-o Dumnezeu.

Dacă îţi stă în cale boala, taie-o din calea ta, fiindcă este făgăduinţa lui Dumnezeu. Dacă îţi stă în cale păcatul, taie-l din calea ta! Aşa este. Ia întreaga armură! Iar dacă Satan aruncă spre tine o săgeată, smulge-o şi continuă să tai!

„Înainte ostaşii creştini mărşăluiesc în luptă, cu crucea lui Isus, înainte!” Aleluia!

Sunt atât de bucuros că sunt unul din ei,

Unul din ei, unul din ei.

Sunt bucuros că pot să spun: „Sunt unul dintre ei!”

Ei erau în odaia de sus adunaţi

Rugându-se în Numele Lui.

Ei toţi erau botezaţi cu Duhul Sfânt

Şi puterea pentru slujbă a venit

Şi ce au făcut pentru ei atunci

Va face şi pentru voi.

Sunt bucuros că pot să spun

Că sunt unul din ei.

Sunt unul din ei, unul din ei

Sunt bucuros că pot să spun

Că sunt unul din ei.

– Amin –