PAVEL SI BARNABA

Decembrie 2018

Slăvit să fie Domnul! Dumnezeu să vă binecuvânteze în dimineața aceasta și să fie cu voi!

Înainte de a vă așeza, vă rog să deschideți Bibliile împreună cu mine la 1 Petru 1.22-23:

„Deci, ca unii care, prin ascultarea de adevăr, v-ați curățit sufletele prin Duhul ca să aveți o dragoste de frați neprefăcută, iubiți-vă cu căldură unii pe alții din toată inima,

fiindcă ați fost născuți din nou nu dintr-o sămânță care poate putrezi, ci dintr-una care nu poate putrezi, prin Cuvântul lui Dumnezeu, care este viu și care rămâne în veac.”

Înainte de a începe, vreau să vă spun că am o veste tristă. Zilele trecute am primit un telefon de la fratele Joe, care mi-a spus că el și sora Carrie nu vor mai participa la serviciile ținute în această adunare. Fratele Joe mi-a spus că nu este de acord cu învățătura despre venirea Domnului. Nu am primit nici o altă explicație decât aceasta. Așadar, nu știu mai multe, dar ceea ce vreau să spun este că eu îl iubesc foarte mult pe fratele Joe. Noi îl iubim și îl apreciem cu toții. El înseamnă foarte mult pentru noi; ne-am bucurat cu toții de darul său, de cântările pe care le-a scris, pentru că el a fost unul dintre conducătorii cântărilor de aici. Îl apreciem atât pe el, cât și pe sora Carrie, iubim duhul lor original, dulceața lor și familia lor și putem spune că ne va lipsi foarte mult părtășia cu ei. Vă rog să nu uitați că sora Carrie va avea peste câteva săptămâni un copil și cu siguranță nu va fi un timp ușor pentru ea. Astfel, vă rog să nu-i uitați pe fratele și sora noastră, să nu-i uitați în rugăciunile voastre, nici măcar când serviți masa, pentru că au nevoie de încurajare. Noi dorim să fim acolo pentru ei, deoarece înseamnă mult pentru noi.

Având aceasta pe inima mea, în dimineața aceasta nu-mi este deloc ușor să trec la propovăduirea Evangheliei. Nu este un lucru ușor, dar Dumnezeu Se află la controlul tuturor copiilor Săi și fiecare dintre noi trebuie să dăm socoteală înaintea Lui, ca individ. Dumnezeu poate face cu noi orice vrea El, nu este propria noastră idee, gândire sau dorință. Noi trebuie să ne ținem de mâna lui Dumnezeu, iar El are dreptul să-Și poziționeze copiii oriunde vrea să-i pună. În ce ne privește, noi trebuie să-L lăsăm pe Dumnezeu să fie Dumnezeu.

Am aici un citat pe care doresc să-l citesc. Este din mesajul „Influența” din anul 1964:

„…De multe ori întâlnesc un om cu care nu sunt de acord și nici el nu este de acord cu mine, dar dacă nu ne putem pune de acord pe baza toleranței, pe baza gândului de a avea o părtășie mai bună și alte lucruri, eu nu voi spune nimic despre aceasta. Dacă nu sunt de acord cu un om și nu-l pot îmbrățișa, din inimă, știind că este fratele meu, atunci nu ar trebui să vorbesc despre el. Așa este. Noi trebuie să facem aceasta.”

Aș vrea să citesc încă o dată versetele citite la început, pentru că sunt foarte importante:

„Deci, ca unii care, prin ascultarea de adevăr, v-ați curățit sufletele prin Duhul ca să aveți o dragoste de frați neprefăcută…”

Ce face nașterea din nou? Care este rodul ei? O dragoste de frați neprefăcută. Slăvit să fie Domnul!

„iubiți-vă cu căldură…”

Cuvântul „cu căldură” înseamnă „intens, cu ardoare”.

Deci, dacă inima noastră a fost curățită, ar trebui să iubim cu ardoare, dintr-o inimă curată.

„…fiindcă ați fost născuți din nou nu dintr-o sămânță care poate putrezi, ci dintr-una care nu poate putrezi, prin Cuvântul lui Dumnezeu, care este viu și care rămâne în veac.”

Noi credem că am ajuns în această poziție, printr-o Sămânță care nu poate putrezi, prin Cuvântul lui Dumnezeu. Atunci, ar trebui să avem o dragoste neprefăcută pentru frați și să fim capabili să iubim dintr-o inimă curată, cu ardoare. Aceasta este ceea ce dorim să facem.

Aș vrea să împărtășesc cu voi un tablou al Cuvântului care m-a ajutat și pe mine.

Vă rog să vă imaginați că înaintea noastră există astăzi un Munte mare care are un vârf mare, iar noi ne uităm la acest Munte mare pe care-L numim „Cuvântul lui Dumnezeu”, Mesajul orei, Cuvântul restituit pe care ni L-a dat Dumnezeu astăzi. Să ne imaginăm că pe acest Munte mare urcă doi oameni. Este un Munte imens, pentru că Cuvântul care ne-a fost restituit este imens. Este Gândul desăvârșit al lui Dumnezeu și este foarte mare, iar acești doi oameni merg împreună, urcă acest Munte, vin la Mesaj și ajung la descoperire. Tot ce Se afla în Gândul lui Dumnezeu a fost descoperit astăzi, și dorind să urce acest Munte, unul dintre ei merge la dreapta, iar celălalt o ia la stânga. Vă rog să vă închipuiți că în timp ce urcă Muntele, ei comunică prin stație. Astfel, unul spune: „Am dat de o Stâncă solidă”, în timp ce celălalt zice: „Eu mă aflu pe o pajiște frumoasă, cu flori și păsărele.” Ei văd părți diferite ale Muntelui și descriu lucrurile în mod diferit, dar dacă nu au încredere unul în celălalt, dacă nu au credință în Muntele pe care se află, în înțelegerea acestuia, destul de repede, pe măsură ce vor continua să urce și să-și compare notițele, vor vedea că de fiecare dată când vorbesc, văd ceva diferit. Fiecare conversație va fi diferită, iar atunci vor începe să aibă în mintea lor îndoieli cu privire la fratele lor: „Poate a deviat și se află pe un alt munte, poate nici nu mai este în Mesaj. Unde este el? Eu nu văd aceasta. Urc acest Munte de multă vreme, dar nu am văzut niciodată ceea ce vede el!”

Așadar, trebuie să fiți foarte atenți. Trebuie să știți că vă aflați pe Muntele corect și trebuie să știți cine este fratele vostru, așa că, ascultați-l! Aveți amabilitatea de a-l asculta pe fratele vostru și vorbiți unul cu altul. Din locul în care se află, el vede ceva ce voi nu puteți vedea, iar voi vedeți ceva ce nu poate vedea el. Cheia este să avem descoperirea: „Mă aflu pe Muntele pe care trebuie să fiu”, și să știm că suntem pe acel Munte. „Iar acela este fratele meu”. Aceasta este ceea ce trebuie să știm.

Nu trebuie să înțeleg totul, nu trebuie să cunosc toate părțile, ci ceea ce trebuie să știu este: „Acela este fratele meu, iar eu sunt pe Muntele pe care trebuie să fiu!” Cheia este să continuăm să urcăm.

Dacă vă opriți și săpați un mic tunel sau vă zidiți o casă, iar el face același lucru, dintr-o dată vă veți afla pe același Munte, crezând că celălalt a ajuns pe muntele care nu trebuie și este înșelat pe deplin. Cheia este să continuați să urcați pe acest Munte pentru că ați început această călătorie împreună, iar dacă veți continua să urcați pe Muntele cu un singur vârf, în cele din urmă veți ajunge din nou împreună în același loc, iar când veți privi în jos veți înțelege că v-ați aflat tot timpul pe același Munte. „Eu descriam doar ceea ce puteam vedea, iar tu la fel, ambii aveam dreptate și ambii greșeam”.

Mândria și aroganța unui om va spune: „Eu știu totul, eu știu totul, eu am dreptate, iar dacă tu nu vezi lucrurile așa cum le văd eu, ești greșit.” Aceasta este mândrie și aroganță. Orice ființă umană are aceasta, dar eu vreau să am atitudinea corectă pentru că aceste lucruri se întâmplă. Noi toți trebuie să mergem în direcția în care ne conduce Dumnezeu, dar noi trebuie să știm cine este fratele nostru și să nu ne îndoim de aceasta doar pentru că Dumnezeu spune: „Te vreau aici!” Aceasta nu schimbă nimic! Omul acela rămâne fratele meu. Aceasta nu schimbă Muntele pe care ne aflăm. Eu vreau să fiu acolo unde m-a pus Dumnezeu pe mine sau unde vrea să fiu, nu s-a schimbat nimic.

Uneori, din cauza sentimentelor umane, din mândrie sau poate din cauza dezamăgirii, începem să facem acuzații care nu sunt corecte. Începem să spunem lucruri care nu sunt adevărate, iar Dumnezeu aude. El este Cel care deține controlul, El Se mișcă, El repoziționează, Dumnezeu face totul.

Haideți să-L lăsăm pe Dumnezeu să fie Dumnezeu, iar fratele meu să fie fratele meu, pentru că eu doresc un singur lucru: să urc acest Munte. Eu știu că nu văd tot și aș vrea să văd ceea ce vede și altcineva, aș vrea să comunic cu cineva prin stație și să spun: „Ce se vede în partea de Vest? Vrei să-mi descrii și mie ceea ce vezi? O, este minunat!”

„Cum arată lucrurile pe acolo?”

„Eu nu văd nimic din ceea ce spui tu!”

Eu vreau să am încredere în fratele meu și să spun: „Spune-mi, pentru că eu nu văd ceea ce vezi tu, dar dacă Dumnezeu vrea să văd și eu aceste lucruri, le voi vedea.” Eu nu voi discredita niciodată ceea ce spui tu și nu voi spune: „Nu ești pe muntele potrivit! Nu voi discredita ceea ce vezi tu. Împărtășește cu mine ceea ce vezi, iar eu voi face la fel, voi împărtăși cu tine ceea ce văd.” Iar când vom ajunge în vârf și vom privi în jos, vom spune: „O, este minunat! Totul este bine! Totul este adevărat! Am avut o mică neînțelegere acolo, dar Dumnezeu a reparat-o, iar eu am putut să mă uit înapoi și am putut vedea.”

Haideți să ne smerim și să rămânem smeriți și dependenți de Dumnezeu! Să spunem: „Avem nevoie de Dumnezeu în fiecare clipă, pentru descoperire, pentru că fără descoperire nu voi câștiga niciodată această bătălie. Înțelegerea intelectuală nu-mi va folosi la nimic.”

Urcarea pe acest Munte se face prin descoperire, nu prin înțelegere intelectuală, iar descoperirea nu vine prin mândrie și aroganță, nici prin intelectul omului, ci prin umilință, respect și rugăciune înaintea lui Dumnezeu: „Doamne, dorești să Te arăți mai mult? Vrei să-mi descoperi și mie aceste lucruri pentru că nu le înțeleg. Ajută-mă să le văd clar.” Haideți să ne smerim.

Astfel, am cugetat la Pavel și la Barnaba, iar în continuare aș vrea să mergem prin Biblie și să facem un studiu biblic cu privire la ei, pentru că aici sunt niște lucruri care mi-au vorbit cu adevărat și m-au binecuvântat foarte mult.

Să mergem în Cartea Faptelor. Noi știm că Dumnezeu i-a pus pe Pavel și pe Barnaba într-o slujbă, dar a venit un timp când ei s-au despărțit și au mers pe căi diferite. Noi știm multe despre apostolul Pavel, am privit la viața sa, există multe Scripturi care scriu despre convertirea sa și știm că Dumnezeu l-a chemat, l-a însărcinat și l-a umplut cu Duhul Sfânt, de aceea, dorim să-l privim pe Barnaba, să-l urmărim în Scripturi.

Să mergem în Fapte 4.34-37:

„Căci nu era niciunul printre ei care să ducă lipsă: toți cei ce aveau ogoare sau case le vindeau, aduceau prețul lucrurilor vândute.”

Noi am citit de multe ori aceste versete, cunoaștem întâmplarea și știm că vom ajunge la Anania și Safira. Apostolii se adunau împreună, iar cei care aveau ceva, vindeau ceea ce aveau și puneau banii la picioarele apostolilor, și aceștia erau împărțiți în funcție de nevoi. Noi știm că aici ajungem la Anania și Safira, dar înainte de a ajunge la ei, îl găsim pe Barnaba.

Să citim versetele din nou:

„Căci nu era niciunul printre ei care să ducă lipsă: toți cei ce aveau ogoare sau case le vindeau, aduceau prețul lucrurilor vândute

și-l puneau la picioarele apostolilor, apoi se împărțea fiecăruia după cum avea nevoie.

Iosif, numit de apostoli și Barnaba, adică, în tălmăcire, „fiul mângâierii”, un levit, de neam din Cipru,

a vândut un ogor pe care-l avea, a adus banii și i-a pus la picioarele apostolilor.”

În continuare, scrie despre Anania și Safira, a căror poveste o cunoaștem, dar înainte de aceasta, găsim pe cineva care a procedat corect și despre care este o singură mențiune în Biblie, acesta fiind Barnaba. Biblia descrie foarte clar tabloul lui Barnaba în Fapte 9.26-27:

„Când a ajuns în Ierusalim, Saul a căutat să se lipească de ucenici, dar toți se temeau de el, căci nu puteau să creadă că este ucenic.”

Noi îl cunoaștem ca și Pavel, dar înainte de convertirea sa, s-a numit Saul din Tars. El fusese în Damasc, unde a predicat, apoi a trecut prin toate celelalte lucruri prin care a trecut, după care a venit la Ierusalim.

„Când a ajuns în Ierusalim, Saul a căutat să se lipească de ucenici, dar toți se temeau de el, căci nu puteau să creadă că este ucenic.

Atunci, Barnaba l-a luat cu el, l-a dus la apostoli și le-a istorisit cum, pe drum, Saul văzuse pe Domnul, care i-a vorbit, și cum în Damasc propovăduise cu îndrăzneală în Numele lui Isus.”

Așadar, cu toate că Pavel a fost însărcinat de Stâlpul de Foc, Isus Hristos Însuși l-a chemat din Stâlpul de Foc, iar Anania și-a pus mâinile peste el și ochii lui s-au deschis, după care a plecat să predice, când a ajuns la Ierusalim, apostolii nu au crezut că Pavel se convertise cu adevărat și era un apostol. Dar Barnaba s-a ridicat de partea lui, l-a luat, l-a dus în prezența lor și a spus ce a făcut în Damasc, a povestit totul despre convertirea lui și toate celelalte lucruri, iar atunci, l-au primit. Deci, putem vedea că Dumnezeu i-a pus pe cei doi împreună.

Să mergem mai departe în Fapte 11.19-20:

„Cei ce se împrăștiaseră din pricina prigonirii întâmplate cu prilejul lui Ștefan au ajuns până în Fenicia, în Cipru și în Antiohia și propovăduiau Cuvântul numai iudeilor.

Totuși printre ei au fost câțiva oameni din Cipru și din Cirene, care au venit în Antiohia, au vorbit și grecilor și le-au propovăduit Evanghelia Domnului Isus.”

Aceasta era prima dată când li se propovăduia neamurilor, pentru că până atunci, le propovăduiseră numai evreilor, dar în Antiohia, au început să le propovăduiască și grecilor, neamurilor.

„Mâna Domnului era cu ei și un mare număr de oameni au crezut și s-au întors la Domnul.

Vestea despre ei a ajuns la urechile Bisericii din Ierusalim, și au trimis pe Barnaba până la Antiohia.” (v. 21-22).

Aici vedem că Barnaba a fost trimis pentru că se întâmpla ceva nou. Evanghelia Domnului Isus Hristos era predicată evreilor, aceasta întâmplându-se în Antiohia, iar ei l-au trimis acolo pe Barnaba, ca să vadă ce se petrecea.

„Când a ajuns el și a văzut harul lui Dumnezeu, s-a bucurat și i-a îndemnat pe toți să rămână cu inimă hotărâtă alipiți de Domnul.

Căci Barnaba era un om de bine, plin de Duhul Sfânt și de credință. Și destul de mult norod s-a adăugat la Domnul.

Barnaba s-a dus apoi la Tars, ca să caute pe Saul

și, când l-a găsit, l-a adus la Antiohia. Un an întreg, au luat parte la adunările Bisericii și au învățat pe mulți oameni. Pentru întâiași dată, ucenicilor li s-a dat numele de creștini în Antiohia.” (v.23-26).

Povestea spusă aici este minunată, iar noi înțelegem că adevărata intrare a apostolului Pavel în Ierusalim a fost făcută de Barnaba, și la fel intrarea sa în Antiohia, în slujbă. Mai întâi a fost trimis acolo Barnaba, pentru a vedea ce se petrecea. El i-a încurajat pe cei la care le fusese propovăduit Domnul Isus Hristos și mulți au fost adăugați la numărul credincioșilor, așa că Barnaba a plecat de acolo în Tars, ca să-l ia pe Pavel cu el. L-a luat și au mers împreună în Antiohia, unde au predicat și au învățat noroadele timp de un an. Și pentru prima dată, cei din Antiohia au primit numele de creștini.

Vedeți, unde ar fi fost slujba lui Pavel fără Barnaba? Dumnezeu l-a folosit pe Barnaba pentru a-l introduce pe Pavel în Ierusalim și în Antiohia, în această slujbă nouă. Îl puteți vedea pe Dumnezeu punând piesele împreună? Vedeți, Dumnezeu orchestra aceasta, totul era în mâinile Lui.

În Fapte 12.25 scrie:

„Barnaba și Saul, după ce și-au împlinit însărcinarea, s-au întors din Ierusalim, luând cu ei pe Ioan, zis și Marcu.”

Ioan zis și Marcu este cunoscut de asemenea ca Ioan Marcu sau ca Marcu din Noul Testament. Din ceea ce spune Scriptura, el a fost un nepot al lui Barnaba, iar mama lui Ioan Marcu a ținut adunări de rugăciune în casa ei din Ierusalim. Noi știm că atunci când Petru a fost eliberat din închisoare, a mers și a bătut la ușa casei în care se rugau ei, adică a casei mamei lui Ioan Marcu.

Vedeți, când citim în Scripturi totul se leagă, toți acești oameni aveau legături unii cu alții. Când a fost eliberat, Petru a venit la casa mamei lui Ioan Marcu, a bătut la ușă, iar servitoarei care s-a dus să deschidă, nu i-a venit să creadă că era el, așa că l-a lăsat la ușă și a alergat să le spună celorlalți cine era la ușă.

Așadar, Ioan Marcu era nepotul lui Barnaba, iar când Pavel și Barnaba s-au întors la Ierusalim, l-au luat cu ei și pe Ioan Marcu.

În Fapte 13.1-2 citim:

„În Biserica din Antiohia erau niște proroci și învățători: Barnaba, Simon, numit Niger, Luciu din Cirene, Manaen, care fusese crescut împreună cu cârmuitorul Irod, și Saul.

Pe când slujeau Domnului și posteau, Duhul Sfânt a zis: „Puneți-Mi deoparte pe Barnaba și pe Saul pentru lucrarea la care i-am chemat.”

Cine i-a pus împreună pe Barnaba și pe Pavel? Dumnezeu. El a spus: „Puneți-Mi deoparte pe Barnaba și pe Saul pentru lucrarea la care i-am chemat.”

Ei au început să lucreze împreună, iar Barnaba a fost cel care l-a introdus pe Saul, și pe măsură ce posteau și se rugau, Duhul Sfânt a spus:„Puneți-Mi deoparte pe Barnaba și pe Saul pentru lucrarea la care i-am chemat.”

Așadar, ei au fost puși împreună de Dumnezeu Însuși.

„Atunci, după ce au postit și s-au rugat, și-au pus mâinile peste ei și i-au lăsat să plece.

Barnaba și Saul, trimiși de Duhul Sfânt, s-au coborât la Seleucia și de acolo au plecat cu corabia la Cipru.

Ajunși la Salamina, au vestit Cuvântul lui Dumnezeu în sinagogile iudeilor. Aveau de slujitor pe Ioan.” (v. 3-5).

Așadar, în această primă călătorie misionară în care au fost trimiși de Duhul Sfânt, Pavel și Barnaba l-au luat cu ei pe Ioan Marcu, nepotul lui Barnaba, dar vom vedea că acesta urma să fie un subiect de discuție viitor.

În versetul 13 citim:

„Pavel și tovarășii lui au pornit cu corabia din Pafos și s-au dus la Perga, în Pamfilia. Ioan s-a despărțit de ei și s-a întors la Ierusalim.”

Aici vedem că Ioan i-a părăsit pe Pavel și Barnaba și a mers la Ierusalim. Din pasajul acesta nu ne putem da seama cât de grav a fost acest lucru, dar vom vedea mai târziu. Acolo a fost o problemă, iar Ioan i-a lăsat acolo și s-a întors la Ierusalim.

Să mergem mai departe, în Fapte 15. Pavel și Barnaba și-au încheiat călătoria, s-au întors în Antiohia și au continuat să propovăduiască Evanghelia, iar în Fapte 15.1, citim:

„Câțiva oameni veniți din Iudeea învățau pe frați și ziceau: „Dacă nu sunteți tăiați împrejur după obiceiul lui Moise, nu puteți fi mântuiți.”

Aici vedem că au venit niște bărbați din Ierusalim, aparent de la sediu, care amestecau Legea cu harul, amestecau învățătura tradițională cu noua cale de a trăi și aduceau o religie hibrid spunându-le la oameni că trebuie să fie tăiați împrejur și să țină alte lucruri din Legea lui Moise. Când au auzit aceasta, Pavel și Barnaba au spus clar: „Nu vom accepta aceasta cu nici un chip!”

„Pavel și Barnaba au avut cu ei un viu schimb de vorbe și păreri deosebite, și frații au hotărât ca Pavel și Barnaba și câțiva dintre ei să se suie la Ierusalim, la apostoli și prezbiteri, ca să-i întrebe asupra acestei neînțelegeri.

După ce au fost petrecuți de Biserică până afară din cetate, și-au urmat drumul prin Fenicia și Samaria, istorisind întoarcerea neamurilor la Dumnezeu, și au făcut o mare bucurie tuturor fraților.

Când au ajuns la Ierusalim, au fost primiți de Biserică, de apostoli și de prezbiteri și au istorisit tot ce făcuse Dumnezeu prin ei.” (v. 2-4).

Noi vedem că atunci când a început disputa, Pavel și Barnaba au stat împreună împotrivindu-se acelei învățături tradiționale amestecate cu Calea nouă a harului. Pavel și Barnaba au stat alături unul de celălalt, au fost trimiși de biserică la Ierusalim, s-au împotrivit fariseilor și mulțimii care spunea cutare și cutare lucru, iar apostolii au fost de acord cu ei și au scris o scrisoare în care au spus: „Nu adăugăm nimic la cele spuse de voi.”

Vedeți, Dumnezeu i-a pus împreună, iar ei au lucrat umăr la umăr și au făcut lucruri mărețe pentru Împărăția lui Dumnezeu. Astfel, vedem că în versetul 35, s-au întors înapoi în Antiohia și au rămas acolo:

„Pavel și Barnaba au rămas în Antiohia și învățau pe norod și propovăduiau, cu mulți alții, Cuvântul Domnului.

După câteva zile, Pavel a zis lui Barnaba: „Să ne întoarcem și să mergem pe la frații din toate cetățile în care am vestit Cuvântul Domnului, ca să vedem ce mai fac.” (v. 36).

Vedeți, ei erau încă tovarăși de slujbă, lucrau încă împreună. Prima dată, au fost trimiși de Duhul Sfânt, au fost puși deoparte pentru slujbă, iar aici vedem că s-au întors înapoi și au propovăduit împreună; au stat împreună pentru acest nou fel de a trăi, pentru acest Mesaj al harului, după care Pavel s-a ridicat și a spus: „Să mai facem o călătorie și să ne întoarcem să-i vizităm pe toți cei pe care i-am vizitat înainte”, iar Barnaba a răspuns: „Sigur că da, să mergem.”

„Barnaba voia să ia cu el și pe Ioan, numit Marcu.” Acesta este nepotul său, cel care fusese cu ei și care plecase în Pamfilia.

„dar Pavel socotea că nu este bine să ia cu ei pe acela care îi părăsise din Pamfilia și nu-i însoțise în lucrarea lor.” (v. 37-38).

Așadar, aceasta era o problemă. Când Ioan a plecat în Pamfilia, a lăsat o problemă. El nu a pornit cu ei în lucrare, a părăsit lucrarea și s-a întors acasă, la casa mamei sale, în Ierusalim, iar când au dorit să plece din nou în lucrare, Barnaba a spus: „Să-l luăm și pe Marcu.” Dar Pavel a zis: „Nu este bine să-l luăm cu noi pentru că a mai părăsit lucrarea o dată.” Astfel, între Pavel și Barnaba s-a creat un dezacord care a dus la despărțirea lor.

„Neînțelegerea aceasta a fost destul de mare, ca să-i facă să se despartă unul de altul. Barnaba a luat cu el pe Marcu și a plecat cu corabia la Cipru.

Pavel și-a ales pe Sila și a plecat după ce a fost încredințat de frați în grija harului Domnului.

El a străbătut Siria și Cilicia, întărind Bisericile.” (v 39-41).

Acesta este momentul în care ajungem în dificultate. Cine avea dreptate și cine greșea? Care dintre ei avea Duhul Sfânt și care nu-L avea? Biblia spune că Barnaba era plin de Duhul Sfânt și de credință și era un om bun. El a fost cel care a stat de partea lui Saul, în Ierusalim și tot el l-a dus în Antiohia și l-a prezentat bisericii de acolo. Mai mult, Duhul Sfânt i-a pus pe amândoi în slujbă și i-a trimis prima dată. Noi știm aceasta, dar acum s-a ivit o neînțelegere cu privire la Ioan Marcu, care era nepotul lui Barnaba și care a mers cu ei în prima lor călătorie, după care i-a părăsit, ceea ce a lăsat în inima lui Pavel neîncredere, așa că a spus: „Nu este bine să-l luăm cu noi, pentru că a mai părăsit lucrarea o dată. Dacă ne părăsește din nou?” Neînțelegerea dintre ei a fost atât de aprinsă, încât s-au despărțit și au lucrat în locuri diferite. Barnaba l-a luat pe Marcu și au mers în Cipru, iar Pavel l-a ales pe Sila și a mers în drumul său.

Aș vrea să-mi spuneți cine avea dreptate și cine greșea? Care dintre ei avea Duhul Sfânt? Imaginați-vă că sunteți în biserica din Antiohia când s-a întâmplat aceasta. Ați văzut lucruri mari, v-ați aflat în biserică, vă amintiți cum a venit Barnaba pentru prima dată la voi, cum a venit din Ierusalim și cât de minunat a fost. El a venit jos, a recunoscut lucrarea și a adus îmbărbătări, apoi s-a dus, l-a adus pe Saul și au petrecut un an întreg cu ei acolo. Voi ați fi putut spune: „Eu am fost acolo, am făcut parte din primii credincioși și am trăit vremuri minunate. Oamenii se întorceau la Domnul, învățam atât de multe lucruri și îmi amintesc când i-a chemat Duhul Sfânt și i-a trimis împreună. Îmi amintesc că ei s-au întors înapoi și ne-au relatat toate mărturiile, toate vindecările, toate biruințele, cum guvernatorul cutare l-a ascultat, cum l-au găsit pe fratele cutare la piață și multe alte lucruri.” Biserica cunoștea toate aceste lucruri, toată istoria ei, cunoșteau toată povestea, fiind implicată îndeaproape de-a lungul timpului. Aici, în Antiohia, ei au ajuns la o neînțelegere atât de mare încât s-au separat, așa că unul a plecat într-o parte și celălalt în partea cealaltă. Vă puteți imagina că în ziua aceea vă aflați în biserică, iar ei au plecat fără să fie rezolvată problema? Ei nu s-au putut pune de acord, de aceea, unul a mers într-o parte, iar celălalt a mers în partea cealaltă. Vă puteți imagina discuțiile de la prânz?

„Eu nu cred că Barnaba ar fi trebuit să-l contrazică pe Pavel.”

„Ce vrei să spui? Barnaba l-a adus aici pe Pavel, el a fost primul, deci, Pavel ar fi trebuit să asculte de el.”

Dar nimeni nu a avut dreptul să spună cine avea dreptate și cine greșea. Nimeni! Noi nu găsim nicăieri că Biblia îl condamnă pe Barnaba; Biblia nu-l numește decât credincios. Chiar și Pavel face mai târziu referire la Barnaba, dar nu spune nimic rău despre el, în epistolele sale. Barnaba nu a încetat să fie un credincios, nu a încetat să fie un apostol, un predicator și Duhul Sfânt nu l-a părăsit, așa că lucrarea s-a dublat. Barnaba s-a dus în Cipru cu Marcu și a continuat să trudească, a continuat să predice, a continuat să meargă în sinagogi și să propovăduiască Mesajul la greci, la evrei și la oricine Îl asculta. El a continuat să lucreze și să trudească, iar dacă urmăriți istoria bisericilor, el era în continuare în slujbă și aveau loc multe lucruri, iar Istoria Bisericii spune că a murit ca martir în Cipru; el și-a dat viața pentru lucrarea Domnului.

Voi nu puteți să-mi spuneți astăzi cine a avut dreptate atunci și cine a greșit. Dacă în ziua aceea ați fi fost în biserica din Antiohia, tot nu ați fi putut da un verdict. Nu conta dacă soțul și soția s-au dus acasă și nu au fost de aceeași părere. Poate el a spus: „Nu pot să cred că Barnaba a făcut așa ceva!”, iar ea a replicat: „Ce vrei să spui? Pavel ar fi trebuit să asculte de Barnaba.” Vă puteți imagina? Noi spunem: „O, ei erau desăvârșiți cu toții, au ajuns la desăvârșire!”, dar au avut aceleași discuții care au loc și astăzi.

Natura umană nu s-a schimbat de la început deloc, nici măcar un pic. Când omul a căzut la început, Dumnezeu a venit jos și l-a întrebat: „Ce s-a întâmplat?” Atunci bărbatul a spus: „A fost femeia!” Exact același lucru se întâmplă azi. De fapt, Adam nu a spus că a fost femeia, ci a spus: „Femeia pe care mi-ai dat-o Tu.” El arăta cu degetul spre Dumnezeu; niciodată nu a arătat cu degetul spre el însuși, ci a spus: „Femeia pe care mi-ai dat-o Tu; este vina ei și a Ta.”

Prieteni, natura umană nu s-a schimbat deloc. Nici măcar un lucru nu s-a schimbat. Acum înțelegeți? Imaginați-vă că sunteți în biserica din Antiohia. Vă amintiți cum a venit Barnaba, vă amintiți cum l-a adus pe Pavel, cum a intrat în slujbă, vă amintiți profețiile, vi-l amintiți mergând afară, vă amintiți mărturiile, și dintr-o dată a apărut o neînțelegere atât de mare între ei, încât s-au despărțit, au plecat pe căi diferite și nu au mai lucrat niciodată împreună. Cine avea Duhul Sfânt? Potrivit Bibliei, Îl aveau amândoi.

Vedeți, noi trebuie să-L lăsăm pe Dumnezeu să mute unde dorește piesele Sale pe tabla de șah. Noi trebuie să fim îndeajuns de maturi și să spunem: „Acela este fratele meu, iar dacă Dumnezeu dorește să ia o piesă și s-o mute în altă parte, Acela este Dumnezeu!” Eu spun: „Doamne, binecuvântează-l pe fratele meu. Dacă Tu vrei să-l muți de aici, acolo, binecuvântează-l, mută-l, dăruiește-i propășire și binecuvântează-l în orice fel îl poți binecuvânta.” Eu nu vreau ca dintr-o dată să schimb partea pe tabla de șah și să încep să joc ca o piesă neagră. De partea aceasta există numai piese albe și ele sunt împotriva pieselor negre de pe partea cealaltă, iar dacă Dumnezeu ia o piesă și o pune altundeva, noi nici măcar nu am știut că El poate face această mișcare… Eu nici măcar nu am știut că este o mișcare permisă. El a fost aici și dintr-o dată nu mai este.

„Ce ai făcut, Doamne?” Eu nu voi pune piesa aceea pe partea cealaltă a tablei, nu voi face din ea o piesă neagră, dar nici nu voi trece de partea cealaltă începând să joc împotriva piesei lui Dumnezeu. Îl voi lăsa pe Dumnezeu, pentru că El este marele Jucător de șah, iar uneori El face o mișcare cu care-l surprinde pe Diavol. Uneori, El face o mișcare, și de cele mai multe ori, s-ar părea că lucrurile merg ca și cum El va pierde cu siguranță o anumită piesă, dar în realitate, tot ce face El este să întindă o cursă Diavolului. Poate mișcarea Lui pare surprinzătoare pentru voi sau pentru mine, poate îl surprinde chiar și pe vrăjmaș, dar acesta este scopul, pentru că El este Dumnezeu. El îl face pe Diavol să fie prea încrezător, iar pe noi să fim dezorientați, dar El va face ceva ce n-am crezut niciodată că va face. Următorul lucru pe care-l vedem este că Diavolul este în șah mat, iar noi nu știm cum s-a întâmplat aceasta. Este din cauză că Dumnezeu este la cârmă, iar noi trebuie să-L lăsăm pe El să fie la cârmă; noi trebuie să fim fericiți că El este la cârmă. Eu nu vreau să dețin controlul, nu vreau să mut nici o piesă, ci vreau să spun: „Doamne, sunt aici. Poți să mă muți, dacă aceasta este voia Ta. Eu nu mă mișc, dar dacă Tu vrei să mă muți, mă voi muta.”

Eu vreau să mă încred în brațul Domnului și să-L las pe El să facă mișcările. Vreau să-L las pe El să mute orice piesă dorește și oriunde dorește El. Slăvit să fie Domnul! Nu noi trebuie să decidem cine are dreptate și cine greșește! Dacă veți face aceasta, veți intra într-un mare bucluc încercând să aflați cine are dreptate și cine greșește. Dacă veți încerca să decideți cine are dreptate și cine greșește, veți ajunge de partea neagră și veți lupta împotriva pieselor albe.

Întrebarea nu este: „Cine are dreptate și cine greșește?” Întrebarea nu este: „Cine aparține părții de aici și cine aparține părții de dincolo?” Adevărata întrebare este: „Eu mă aflu acolo unde trebuie?” Aceasta este adevărata întrebare: „Eu mă aflu acolo unde trebuie?” Sau: „Eu sunt la locul potrivit?” Nicio altă întrebare nu contează. De fapt, la sfârșitul zilei nu contează nimic altceva decât să putem spune: „Știu că eu sunt în ordine înaintea lui Dumnezeu și mă aflu în locul în care m-a pus El.”

Dacă El mă va muta vreodată, mă voi muta, dar nu o voi face niciodată de la mine însumi. Vedeți, dacă ne mutăm pe noi înșine dăm de bucluc. Eu cred că Dumnezeu are nevoie de mine aici. Dacă Dumnezeu are nevoie de voi într-un anumit loc, El va lucra în așa fel încât să ajungeți în locul acela. El va îngădui să aflăm aceasta și ne va muta în locul acela. Nu va trebui să folosiți mintea voastră, raționamentul vostru, intelectul vostru, nu veți avea nevoie de sfaturi de la zece oameni diferiți, ci tot ceea ce trebuie să știți este ce vrea Dumnezeu. Dar este un lucru pe care trebuie să-l știți fără umbră de îndoială: că Dumnezeu v-a pus în locul acela. „Știu fără umbră de îndoială că Dumnezeu mă mută aici.” Dacă știți aceasta fără umbră de îndoială, atunci faceți orice vă spune Dumnezeu să faceți, și toți cei de pe partea albă a tablei vor spune: „Amin! Ce mișcare bună! Nu mă așteptam la aceasta, dar ce mișcare bună! Vom vedea cum va funcționa aceasta în viitor!” Sau: „Nu am nici o idee ce face Dumnezeu, dar El este bun. El este un Tactician desăvârșit. El nu gândește numai o mișcare înainte, ci sunt gândite toate mișcările!” Nu există nici o mișcare care să-L ia prin surprindere, nici o întâmplare, nimic! El joacă jocul și-l atrage pe Diavol înăuntru, pe măsură ce-Și mișcă piesele pe tabla de șah și-i întinde capcane punând toate lucrurile la locul lor, iar noi trebuie să-L lăsăm pe Dumnezeu să fie Dumnezeu și să fim cu adevărat fericiți că El este Dumnezeu.

Dar avem o întrebare la care trebuie să răspundem: „Eu sunt în ordine cu Dumnezeu?” și: „Sunt în locul în care trebuie?” Dacă nu știți răspunsul la această întrebare, vă îndemn să-l aflați pentru că aceasta este cea mai importantă întrebare. Nu există nici un motiv pentru care să stați într-un loc și să spuneți în continuu: „Sunt în locul greșit, sunt în locul greșit, sunt în locul greșit!” Dacă sunteți siguri că nu vă aflați acolo unde trebuie, rugați-L pe Dumnezeu să vă arate locul corect, pentru că chiar dacă ne aflăm într-un loc inconfortabil… Uneori, ne regăsim pe tabla de șah și tot ceea ce vedem în jur sunt pătrățele negre sau albe. Nu este nici un prieten, nici un sprijin, nici un pion. Sunt expus în întregime, singur, și este o poziție foarte grea. Și atunci ne întrebăm: „Unde este episcopul? Unde este tura? Unde sunt pionii? De ce m-a luat și m-a pus aici?” Dacă știți că în acel timp trebuie să fiți pe acel pătrățel, nu contează câtă confuzie trece pe la urechile voastre, în inima voastră veți spune: „Dumnezeu are totul sub control, iar eu mă aflu acolo unde vrea El să fiu și totul va fi bine.” Nu există nici un motiv să vă agitați și să spuneți: „O, Diavolul crede că mă prinde, dar nu mă poate prinde!”

„Cum te vei apăra?”

„Nu știu, dar am încredere că dacă sunt o momeală, voi fi momeală, iar El împușcă ursul.” Dacă Dumnezeu va spune: „Du-te acolo! Va veni un urs grizzly, iar Eu îl voi împușca. Dar trebuie să-l scot din locul în care se află, iar pentru aceasta, vreau să mergi și să stai acolo, și să pari slab și fără ajutor.” Atunci veți afla cât de mult vă încredeți în Domnul, pentru că atunci când suntem cu toții în serviciul divin și strigăm: „Aleluia!”, ursul va muri. El va împușca ursul pentru că este un Vânător desăvârșit.” Dar când te regăsești singur, fără nici măcar un pom în care să te poți urca, când privești în jur, iar tufișul care este la o sută de metri depărtare, se mișcă și se aude un mormăit, iar tu nu ai pe nimeni în jur, nici măcar un băț, o piatră sau un pom în care să te urci. Aceea este clipa în care veți afla dacă credeți că Dumnezeu este un Vânător bun sau nu. Aceea este clipa în care aflăm dacă Dumnezeu poate doborî ursul cu o singură lovitură, fără ajutorul meu. Este ușor să ne simțim tari în spatele pionilor, cu cavalerul într-o parte și regele în alta, dar dacă El ne ia și ne pune în mijloc, la două mutări de vrăjmaș, dintr-o dată trebuie să credeți că Cel care mută piesele știe ce face. Cel mai important lucru pe care îl poate trăi un creștin este că a fost el însuși în spatele Perdelei, L-a întâlnit pe Dumnezeu și a prins personal descoperirea Duhului Sfânt; că a fost condus de Duhul lui Dumnezeu în poziția din Trupul lui Hristos pe care el a obținut-o atunci. Dacă știți aceasta, nu vă mai poate birui nimic, nu mai este nimic care să vă poate scoate de unde sunteți. Nu se va întâmpla nimic pentru că Dumnezeu deține controlul. Nu mă pot gândi la o descoperire mai bună.

Dacă nu sunteți siguri că ar trebui să fiți acolo, de ce ați dori să fiți într-o biserică doar pentru că toată familia voastră este în acea biserică? Poziția voastră în Trupul lui Hristos spune multe lucruri și are legătură cu darurile și chemarea voastră, și cu alte lucruri. De asemenea, este slujba sub care vă aflați în biserica la care mergeți. Voi trebuie să fiți așezați în Trupul lui Hristos, fiindcă fără această așezare nu puteți ajunge la înfiere. Vedeți, voi trebuie să fiți poziționați în Trup, sub o slujbă, cu darul și înzestrarea voastră, pentru ceea ce dorește Dumnezeu să faceți acolo. Dumnezeu ne-a pus acolo, aceasta este poziționarea făcută de Dumnezeu, iar noi trebuie să știm unde se află această poziționare în viața noastră deoarece noi nu suntem puși într-o biserică doar pentru că toată familia noastră este acolo. Acesta nu este un loc bun în care să-mi recunosc poziția. Eu nu trebuie să merg la biserică pentru că copiilor mei le place școala duminicală de acolo, nici pentru că copiii mei au prieteni în grupul de tineri sau pentru că am crescut în această biserică. Acesta este un mod greșit de a ne afla în acea poziție. Singurul motiv corect este să știu că Dumnezeu m-a pus în locul acela, în care îl pot înfrunta pe Diavol în întrebările lui confuze, în zile cu îndoieli și lupte mintale. Eu pot sta în fața Diavolului și să spun: „Eu stau acolo unde m-a pus Dumnezeu, tu trebuie să dai înapoi, nu eu!”

Dar dacă nu știm unde ne aflăm în Trupul lui Hristos, dacă nu suntem siguri, dacă stăm acolo numai din pricina familiei, atunci nu există încredere, nu credem în poziția noastră și suntem acolo numai din pricina altcuiva.

„Stau acolo numai pentru că nu vreau să rănesc sentimentele lor, sunt acolo pentru copiii mei, sunt acolo din cauza adolescenților sau pentru păstor. Nu vreau să rănesc sentimentele nimănui și nici să cauzez probleme.” Dacă nu vă aflați în locul în care trebuie, aceasta este o problemă mai mare. Singurul fel în care nu veți cauza probleme este să vă ocupați locul vostru. În această lume mare, stați acolo unde este pătratul vostru. Stați pe el! Stați acolo cu încredere și spuneți: „Dumnezeu m-a pus aici, nu eu. Eu pot să mă uit la voi și să spun: „Dumnezeu m-a pus aici.”

Eu am încercat să plec de multe ori. M-am pus pe genunchi și m-am rugat, am plâns și am spus: „Nu mai pot, Dumnezeule! Privește la ceea ce se petrece în biserică. Privește la copiii mei. Eu vreau să plec.” Dar nu am primit nici un răspuns de la Dumnezeu. Am făcut aceasta de trei ori și am început să gândesc rațional cu mintea. Să nu credeți că Diavolul nu este real. Am început să gândesc rațional. Diavolul este atât de amăgitor încât folosește glasul vostru. Cuvintele lui cu glasul vostru în capul vostru, așa că va începe să spună: „Dar copiii tăi? Ce zici de versetul acesta, de citatul acesta? Când a vorbit cu Isus, el a folosit Scripturile. Credeți că el nu cunoaște citatele? Dar faptul că aveți un citat cu privire la un lucru, nu înseamnă că lucrul acela este în ordine. El trebuie să fie în locul potrivit, cu motivul potrivit și ținta potrivită.

Eu voiam să plec, voiam aceasta cu ardoare și aveam motive bune. Eram îngrijorat cu privire la copiii mei care deveneau adolescenți, fiindcă atât de mulți adolescenți pleacă în lume. Este adevărul. Toți cei care vă aflați aici de mai bine de șase ani, știți că acesta este adevărul. Adolescenții trăiau vieți de compromis și se petreceau lucruri care nu erau în ordine, iar eu voiam să ies pe ușă. Era ceea ce voiam eu, era dorința mea. Eram îngrijorat cu privire la copiii mei și la soția mea, și fiecare duminică era cea mai deprimantă zi a săptămânii. Mergeam acasă descurajat, dar Dumnezeu nu voia să mă lase să plec. Dumnezeu i-a lăsat pe unii să plece, acesta a fost harul Lui, iar eu m-am bucurat pentru ei. Niciodată nu am fost supărat pentru aceasta. Când Dumnezeu a mutat pe cineva în altă parte, eu am fost fericit și mi-am dorit să fiu în locul lui. Acesta este adevărul. Dar Dumnezeu nu m-a lăsat să plec nicăieri.

Așadar, nu pot să vă spun că sunt aici pentru că am răbdare, deoarece singurul motiv pentru care sunt aici este că El nu m-a lăsat să plec. Cel care m-a adus aici este Dumnezeu, iar eu am făcut o promisiune, deși îmi treceau multe gânduri prin cap. Am spus: „Nu voi pleca fără ca Dumnezeu să mă ducă undeva, pentru că El m-a adus aici.” Deci, trebuie să fie Dumnezeu, nu eu. Eu nu sunt păstor pentru că vreau, fiindcă există multe zile în care nu vreau să fiu păstor, iar astăzi este una din ele. Dar eu stau aici umăr la umăr cu voi, împotriva fiecărui duh care aduce descurajare, pentru că acesta este locul în care m-a pus Dumnezeu. Acesta este pătratul în care stau și nu-i voi ceda nici un centimetru Diavolului, indiferent ce încearcă să facă el, indiferent de descurajare sau de bătălia mintală, pentru că acesta este locul în care m-a pus Dumnezeu.

Unde v-a pus Dumnezeu pe voi? Aceasta este întrebarea. „Are El dreptate? Ar fi trebuit să facă ei aceasta? A fost bună decizia luată?” Aceasta nu contează. La sfârșitul zilei nu contează. Dumnezeu Își are copiii sub controlul Său. Credeți că El pierde controlul lucrurilor? Credeți că vreunul dintre copiii Săi i-a scăpat printre degete și a ajuns acolo unde nu ar fi trebuit să fie? Dumnezeu deține controlul absolut și totul ticăie absolut la timp. Roata lui Dumnezeu Se mișcă încet, dar sigur. Dumnezeu nu a pierdut pe niciunul dintre ai Săi. Să-L lăsăm deci pe Dumnezeu să fie Dumnezeu.

Astfel, întrebarea nu este: „De ce el…? De ce ea…?” Uitați aceste lucruri. Nu acestea sunt întrebările. Întrebarea este: „Am trecut eu dincolo de perdea? Am eu o descoperire personală a lui Isus Hristos? Mi s-a descoperit mie personal? M-a pus El acolo unde mă aflu acum?” Cred că trebuie să ne cercetăm și să spunem: „Mă aflu cu adevărat acolo unde vrea Domnul să fiu?” Amin! Nimeni din Trupul lui Hristos nu dorește ca un mădular al Trupului să nu fie la locul lui. Fiecare din Trupul lui Hristos dorește ca fiecare mădular să fie la locul lui. Fiți siguri că sunteți pe locul vostru. Când sunteți siguri de locul vostru, nu contează ce se petrece. Puteți afla cel mai trist lucru pe care l-ați auzit în viața voastră, cel mai dureros, fiindcă voi vă cunoașteți locul și nu vă mișcați de acolo. Eu nu mă mișc, iar dacă o fac, trebuie să-mi arate Dumnezeu unde să mă mut pentru că El m-a pus în locul în care mă aflu; El m-a adus aici și tot El trebuie să mă ducă la următorul pătrat, și apoi la următorul și la următorul pătrat. Eu nu am înțelepciunea să mă mut singur. Dumnezeu este bun, dar lucrul de care trebuie să ținem cont este să păstrăm atitudinea potrivită în orice timp. Care este atitudinea potrivită? „Eu nu sunt Dumnezeu.” Aceasta este atitudinea potrivită.

Dacă spuneți: „Barnaba nu ar fi trebuit să facă ceea ce a făcut. Ceea ce a spus Pavel a fost justificat pentru că Marcu i-a părăsit.” Este adevărat? „Eu cred ceea ce a spus Pavel, și pe deasupra, el a fost profetul epocii, era profetul neamurilor, deci trebuie să-l ascultăm pe Pavel, aceasta a fost părerea lui. Eu cred că Barnaba a greșit și Pavel a avut dreptate.” Știți ce ați făcut prin aceasta? V-ați făcut Dumnezeu prin faptul că judecați copiii Lui. Numai Dumnezeu Își poate judeca copiii. Scriptura spune: „Judecați-vă singuri”, iar dacă eșuați în a face aceasta, sunteți judecați de Domnul. Eu nu vreau să fiu Dumnezeu, nu vreau această responsabilitate. Eu vreau să fiu o piesă micuță pe tablă, o piesă care stă în pătrățelul ei, cu credință și încredere; eu am stat pentru Domnul în locul în care m-a pus El și nu-l voi ceda nimănui.

Să mergem în 2 Timotei 4. Vom începe de la versetul 9. Noi i-am studiat pe Pavel și Barnaba și am văzut că ei au plecat pe căi separate, au avut slujbe diferite și Barnaba a murit mai repede. La sfârșitul slujbei sale, când Pavel a ajuns la sfârșit, nu l-a mai amintit pe Sila în epistolele sale. Noi credem că Sila murise, fie ca martir, fie în alt fel, iar Barnaba murise ca martir. Astfel, în versetul 9, i-a spus lui Timotei:

„Caută de vino curând la mine.

Căci Dima, din dragoste pentru lumea de acum, m-a părăsit și a plecat la Tesalonic. Crescens s-a dus în Galatia, Tit, în Dalmația.

Numai Luca este cu mine. Ia pe Marcu și adu-l cu tine, căci el îmi este de folos pentru slujbă.” (v. 9-11).

Este același Marcu. Aleluia! La sfârșitul vieții sale, Pavel a spus: „Ia pe Marcu și adu-l cu tine, căci el îmi este de folos pentru slujbă.” Credeți că Pavel îi purta ranchiună lui Marcu? Nu. Credeți că Marcu nu era credincios? Vă înșelați. La sfârșit, Pavel menționează în Epistola sa patru frați de slujbă, unul dintre ei fiind Marcu. Vedeți, noi nu putem să-l numim necredincios pe Sila, pe Pavel, pe Barnaba sau pe Marcu. Uneori trebuie să faceți un singur lucru: să-L lăsați pe Dumnezeu să fie Dumnezeu. Lăsați-L pe Dumnezeu să-Și mute piesele și să-Și reorganizeze tabla, iar la sfârșit, El va face o mișcare. Barnaba a fost îndepărtat de pe tabla de șah; Sila a fost luat de pe tabla de șah, iar Pavel era acolo și urma să se facă o mișcare. Marcu și Timotei veneau la el, iar în spatele acestor mișcări era Dumnezeu.

Niciuna din aceste piese: Barnaba, Sila, Pavel, sau Ioan Marcu, nu erau o piesă neagră. Toți erau piese albe, iar la sfârșit, Barnaba nu mai era pe tablă, Sila nu mai era pe tablă, dar Pavel și Marcu erau încă în joc și erau de aceeași parte. Iubesc Biblia. Iubesc Cuvântul lui Dumnezeu, fiindcă El ia natura noastră umană și o zdrobește, ia mândria noastră, aroganța noastră, atitudinea noastră prin care lăsăm impresia că le știm pe toate și le nimicește, făcându-L pe Dumnezeu, Dumnezeu. De-a lungul desfășurării tuturor lucrurilor, Dumnezeu este Dumnezeu. Atunci de ce a fost o despărțire? Eu nu știu. Dumnezeu a lucrat în așa fel încât a făcut ca ei să meargă pe căi diferite. Eu nu știu de ce. Întrebați-L pe Dumnezeu când vom ajunge dincolo, fiindcă El este singurul care are toate răspunsurile. Care dintre ei nu avea Duhul Sfânt? Puteți să jucați rolul lui Dumnezeu și să-mi spuneți aceasta? Eu iubesc Cuvântul lui Dumnezeu. El este atât de bun!

Să mergem în 1 Petru 3.8-13:

„Încolo, toți să fiți cu aceleași gânduri, simțind cu alții, iubind ca frați, miloși, smeriți.

Nu întoarceți rău pentru rău, nici ocară pentru ocară; dimpotrivă, binecuvântați, căci la aceasta ați fost chemați: să moșteniți binecuvântarea

„Căci cine iubește viața și vrea să vadă zile bune să-și înfrâneze limba de la rău și buzele de la cuvinte înșelătoare.

Să se depărteze de rău şi să facă binele, să caute pacea și s-o urmărească.

Căci ochii Domnului sunt peste cei neprihăniți și urechile Lui iau aminte la rugăciunile lor. Dar Fața Domnului este împotriva celor ce fac răul.”

Și cine vă va face rău, dacă sunteți plini de râvnă pentru bine?”

Fiți miloși și smeriți.

Fratele Branham a spus următoarele în mesajul „Darurile lui Dumnezeu își găsesc întotdeauna locul” din 22 decembrie 1963:

„Chiar dacă nu suntem de acord cu o persoană, dacă nu o putem face frățește… Dacă în acea inimă este Hristos…”

Vedeți, cheia este Hristos în inima ta, nu Mesajul din creierul tău. Cauza multor probleme este Mesajul din creierul tău, dar Hristos în inimă este soluția tuturor problemelor.

„Dacă în acea inimă este Hristos, atunci indiferent cât de mult nu ești de acord cu un om, vei continua să ai dragoste și respect pentru el. De multe ori eu nu sunt de acord cu mulți oameni, dar cu toate acestea, nu am întâlnit nici un om pe care să nu-l pot îmbrățișa și să-l numesc fratele meu, chiar dacă nu am fost de acord cu el, ci am încercat să-l ajut cât am putut. Eu nu am fost de acord cu ceea ce crede el și poate nu cred ca el… dar pot să-i arăt calea mea, așa cum mi-o arată și el pe a lui, le punem una lângă cealaltă, le cercetăm și vedem ce avem, într-o discuție. Oricât de departe s-ar ajunge… noi nu trebuie să ne înfuriem niciodată, nici să dorim să rănim sau să distrugem ceva, ci întotdeauna ar trebui să încercăm să zidim.”

Știați că fratele Branham nu a încercat să-și exprime învățătura într-un singur fel? El a spus: „Eu îi voi arăta calea mea…” Aceasta a spus-o profetul epocii, cel care a adus tălmăcirea desăvârșită a Cuvântului cu legitimare divină și el a fost dispus să stea și să asculte.

Odată, a fost sunat de un bărbat care i-a zis: „Frate Branham, când vei avea timp vreau să te corectez în ceea ce privește învățătura ta cu privire la dumnezeire.”

„Am timp chiar acum”, a răspuns fratele Branham, „pentru că vreau să fiu drept.” Bărbatul acela s-a dus acasă la el, iar fratele Branham l-a lăsat să vorbească și l-a ascultat. El nu l-a acuzat la telefon, nu i-a spus: „Nu vreau să aud ce ai de spus, eu știu deja ceea ce cred.”

Fratele Branham nu a avut duhul de aroganță și nici atitudinea lui. El nu se temea că dacă va fi provocat se va prăbuși ceea ce crede, ci era atât de încrezător în Cuvântul lui Dumnezeu, în Mesajul acelui ceas și dorea atât de mult să fie drept, încât chiar dacă ar fi aflat că este greșit, era gata să accepte corectarea. El a spus: „Vino să vorbim. Eu vreau să fiu drept, vreau să fiu în ordine.” Credeți că spunea aceasta doar așa sau dorea cu adevărat să fie drept? Amin! Nu dorim noi să fim drepți? Dacă un om dorește să ne îndrepte cu învățătura lui, să-l ascultăm, apoi să-i arătăm calea noastră așa cum ne-a arătat-o și el pe a lui. Aceasta a spus fratele Branham.

„…poate pot să-i arăt calea mea, așa cum mi-o arată și el pe a lui, le punem una lângă cealaltă, le cercetăm și vedem ce avem…”

Acesta este duhul potrivit, aceasta este atitudinea corectă.

„Oricât de departe s-ar ajunge… noi nu trebuie să ne înfuriem niciodată, nici să dorim să rănim sau să distrugem ceva, ci întotdeauna ar trebui să încercăm să zidim.”

Pot spune că eu am eșuat de o mie de ori în a face aceasta, însă dorința mea este s-o fac și eu. Poate am dat greș de multe ori, dar aceasta este ceea ce doresc să fiu în viața mea. De ce? Pentru că doresc ca inima mea să fie în ordine cu Hristos, iar scopul este ca inima noastră să fie în ordine cu Hristos.

Fratele Branham a spus următoarele în mesajul „Dumnezeirea explicată” din anul 1961:

„Eu i-am spus fratelui Scism și fratelui Ness: „Pentru a răspunde la întrebarea voastră, nu mă voi pune de partea nimănui. Dar cât timp vă certați, niciunul nu are dreptate.”

Aceasta este minunat! Nu a contat cine avea dreptate, cât timp se certau, ambii erau greșiți. Vedeți? Dintr-o dată, învățătura rămâne pe locul doi în spatele atitudinii. Aleluia!

Fratele Branham a spus clar: „Nu mă voi pune de partea nimănui. Dar cât timp vă certați, niciunul nu are dreptate. Amândoi sunteți greșiți.” El nu a spus: „Tu ai dreptate 40%, iar tu ai greșit…” Inima trebuie să fie în ordine cu Hristos. Aceasta este pe primul loc.

„…eu prefer să fiu greșit în învățătura mea și să fiu drept în inima mea, decât să nu am greșeală în învățătură, dar să fiu greșit în inima mea. Înțelegeți? Eu am spus: „La urma urmei, este starea inimii voastre.”

Ce va merge rău dacă inima voastră este în ordine înaintea lui Hristos? Ce va merge rău dacă aveți nașterea din nou, dacă v-ați născut din nou? Dumnezeu vă va corecta, El vă va aduce o înțelegere desăvârșită. La timpul potrivit, Dumnezeu va duce Mireasa Sa la locul corect, la înțelegerea corectă, pe vârful acestui Munte, iar Ea va primi o schimbare a trupului. Când urcați pe Munte să nu uitați Ținta. Pe măsură ce urcați pe Munte, pe măsură ce acești doi frați de care v-am spus la început, urcă pe acest Munte uriaș, chiar dacă sunt departe unul de altul cum este Estul de Vest, ce se întâmplă dacă ei continuă să crească în descoperire, până la schimbarea trupului?

Eu nu voi fi atât de arogant încât să spun: „Eu stau în vârf și vă spun vouă tuturor…”, fiindcă și eu urc alături de voi, și ceea ce vreau este să ajung în vârf în același timp în care ajungeți și voi, în timpul când va avea loc schimbarea trupului. Noi ne vom afla cu toții în același timp, în același loc și vom lăsa în urmă aceleași lucruri. Dumnezeu Se mișcă încă și face o lucrare de creștere la nivel individual.

Da, Piatra de încheiere a venit jos, dar El Își crește încă copiii individual, iar pe măsură ce cresc în Piatra de încheiere, El îi aduce cu descoperirea desăvârșită la locul potrivit.

Să spunem: „Doamne, nu contează dacă sunt departe de fratele meu, ca Estul de Vest, ajută-mă să continui să urc, pentru că dacă el va urca pe partea lui, iar eu pe a mea, la timpul potrivit ne vom întâlni în același punct. Dumnezeu este Cel care deține controlul. S-ar putea ca unii să cadă de pe Munte, ceea ce este în ordine pentru că Dumnezeu știe ce face. Poate unii urcă pe alt munte. Și aceasta este în ordine, pentru că Dumnezeu știe ce face.

Să nu mă întrebați pe mine cine a căzut de pe Munte sau cine este pe muntele greșit, pentru că eu nu știu. Poate muntele greșit este pentru o vreme Muntele bun, în gândul lui Dumnezeu. Dacă în Planul lui Dumnezeu, devierea pentru o vreme, pe muntele greșit este de fapt Muntele bun, atunci El știe de ce este așa, iar noi nu putem gândi cum gândesc oamenii, ci trebuie să avem gândul lui Hristos.

Dacă fratele meu este pe muntele greșit, poate trebuie să fie acolo, iar atunci când se va întoarce pe Muntele acesta, poate va urca atât de tare încât vă va întrece într-o clipă din cauza a ceea ce a văzut în locul greșit în care a fost. Din perspectiva deosebită pe care a câștigat-o din experiența avută pe muntele greșit, el va spune: „Acum cunosc calea”, iar când Dumnezeu îl va pune pe Muntele corect, ar putea urca pe lângă voi, deși voi v-ați uitat la individul de pe muntele greșit și ați crezut că sunteți foarte deosebiți comparativ cu el.

Încetați să mai gândiți ca un om și spuneți: „Doamne, dă-mi gândul lui Hristos, fiindcă doresc gândul Lui. Vreau ca inima mea să fie în ordine înaintea lui Dumnezeu, fiindcă atunci totul va fi bine.” Dacă inima mea este în ordine înaintea lui Dumnezeu, iar eu sunt născut din nou, dintr-o sămânță care nu poate putrezi, prin Cuvântul lui Dumnezeu, Dumnezeu mă va pune acolo unde trebuie să fiu și voi avea parte de o schimbare în trup, și nimeni nu va putea opri aceasta. Aceasta este poziția mea.

În continuare, el a spus:

„…eu prefer să fiu greșit în învățătura mea și să fiu drept în inima mea, decât să nu am greșeală în învățătură, dar să fiu greșit în inima mea.”

Să ne gândim la aceasta. Cum vom fi bine vreodată, dacă suntem greșiți în inima noastră? Oricât de bună pare învățătura din punctul de vedere al minții, dacă inima nu este în ordine, creierul nu va avea niciodată dreptate. Dacă am o învățătură care pare bună din punctul de vedere al minții, dar sunt greșit în inima mea, nu voi fi niciodată în ordine. Inima mea trebuie să fie în ordine, iar atunci toate lucrurile se vor așeza.

„La urma urmei, este starea inimii voastre.”

Nu înțelegerea voastră mintală, ci starea inimii.

„Eu am făcut o practică din a ști aceasta. Indiferent ce face un om, cât de mult este în dezacord cu mine, sau ce spune despre mine, dacă nu-l pot iubi așa cum iubesc pe oricine altcineva, și aceasta nu din datorie, știu că ceva este în neregulă cu mine.”

Acesta este cel mai greu citat pe care l-am citit astăzi. Este o afirmație care cere moarte. De când moartea este un lucru rău pentru credincios? Dacă mor acum, am șansa să mă nasc din nou. Dacă pierd viața mea, o câștig pe a Sa. Dacă mor în trup, ajung în dimensiunea a șasea. Moartea nu este niciodată ceva rău pentru un credincios, ci este întotdeauna un lucru bun. Mulțumim, Isuse.

În „Dumnezeul cel Atotputernic dezvăluit înaintea noastră” din anul 1964, scrie:

„Vedeți, problema este că Dumnezeu ne cheamă la un Exod, ne cheamă să ieșim de după perdeaua de carne care încearcă să imite, care încearcă să se alăture bisericii; nu metodiștii, baptiștii, prezbiterienii, toate împreună, nu bisericile penticostale. Este o problemă personală. Este între voi și Dumnezeu. Voi trebuie să intrați înăuntru, nu grupul vostru, nu biserica voastră, nu păstorul vostru, ci voi sunteți cei care trebuie să intrați înăuntru.”

Unde? Dincolo de perdea. Fratele Branham a spus că fiecare biserică are trei feluri de credincioși. Este adevărat? Aceasta exclude grupul. Înseamnă că voi puteți fi în cea mai bună biserică ce a existat vreodată sau puteți fi în cea mai greșită, fiindcă individul este cel care este în ordine sau care este greșit înaintea lui Dumnezeu. Desigur, eu nu spun că nu are importanță la ce biserică mergem. Dumnezeu Își mută piesele unde dorește El, de aceea, să nu priviți la grup și să vă încredeți în acesta. De asemenea, să nu priviți la grup și să fiți descurajați, pentru că în fiecare grup există trei feluri de credincioși.

Voi puteți privi la un credincios și să spuneți: „Aceasta este starea bisericii”, sau puteți să priviți la un necredincios și să spuneți: „Aceasta este starea bisericii”, dar nu aceasta contează.

Cea mai mare întrebare care se pune este: „Care este starea din această biserică?” (Fratele Chad arată spre el însuși). Care este starea aici? Am trecut eu dincolo de perdea? Eu personal am o legătură cu Dumnezeu? Sunt eu într-o legătură invizibilă cu Hristos? Este El Soțul meu? M-am căsătorit eu cu El? Am trecut eu dincolo de ușa din față, dincolo de camera de zi și de bucătărie, și am ajuns în dormitor, în intimitate cu Dumnezeu? Îl cunosc eu pe El și mă cunoaște El pe mine? Dacă trecem de aceasta, unde mai este teama? Unde este teama, grija, lupta? Atunci am atins cel mai mare Țel, iar acesta este cel mai mare câștig pentru că va rezolva toate celelalte lucruri. Noi trebuie să continuăm să-L urmăm pe Dumnezeu, pentru că este o problemă personală.

Să mergem la Apocalipsa capitolul 10. Este ciudat că de fiecare dată când predicăm dorim să predicăm Apocalipsa 10. Vorbim despre Pavel și Barnaba, dar haideți să mergem la Apocalipsa 10. Dumnezeu este bun.

De îndată ce vezi Mesajul, nu mai poți vedea nimic altceva. Noi știm că la începutul Apocalipsei, Ioan a fost însărcinat să scrie tot ce vedea și auzea. Noi putem vedea că pe măsură ce a trecut prin prezentarea lui Isus Hristos, în capitolul unu, apoi prin epocile bisericilor și capitolul patru, el a consemnat totul. Apoi, a trecut prin Peceți, a văzut cum Mielul a luat Cartea, în capitolul 5, apoi a văzut deschiderea Peceților în capitolul 6, a văzut calul alb care a ieșit, și tot ce a văzut a scris. A consemnat totul, ceea ce înseamnă că aceste lucruri nu erau pecetluite. Ele au fost scrise, pentru că el a scris exact ce a văzut și a auzit. Deci, această parte este descoperită. Am înțeles?

Apoi, a ajuns la capitolul 10:

„Apoi am văzut un alt înger puternic, care se cobora din cer învăluit într-un nor. Deasupra capului lui era curcubeul; fața lui era ca soarele și picioarele lui erau ca niște stâlpi de foc.

În mână ținea o cărticică deschisă. A pus piciorul drept pe mare și piciorul stâng pe pământ

și a strigat cu glas tare, cum răcnește un leu. Când a strigat el, cele șapte tunete au făcut să se audă glasurile lor.

Și când au făcut cele șapte tunete să se audă glasurile lor, eram gata să mă apuc să scriu; și am auzit din cer un glas, care zicea: „Pecetluiește ce au spus cele șapte tunete și nu scrie ce au spus!” (v. 1-4).

Aceasta este taina pecetluită, nu ceea ce a scris Ioan. Ceea ce a scris el erau simboluri, dar ele au fost descoperite. A fost un cal alb, un cal roșu, dar când a ajuns la tălmăcirea acestor simboluri, Ioan a vrut să facă ceea ce i se spusese să facă, adică să scrie ceea ce auzea, ceea ce au spus cele șapte Tunete, dar când a vrut să facă aceasta, a ieșit porunca: „Nu scrie, pentru că va fi pecetluit!” Întrebarea care se ridică aici este: Unde a fost pecetluit? Unde au foste pecetluite în ziua aceea cele șapte Tunete? Ioan nu a scris nimic altceva, nu a scris alte simboluri, ci a pecetluit totul. Unde a fost pecetluit? În Ioan. Ioan a auzit Tunetele, a avut descoperirea lor și a știut exact ce au spus ele. Dar El i-a spus: „Pecetluiește!” Cum le-a pecetluit Ioan? Le-a păstrat în inima lui. Tunetele au fost pecetluite în Ioan.

Ce este deschiderea Peceților? Fratele Branham ne-a spus că deschiderea Peceților este descoperirea lui Hristos. Taina celor șapte Tunete a fost descoperirea Peceților, a fost descoperirea lui Hristos, care a deschis toată Cartea.

Așadar, Taina întregii Cărți și Taina lui Hristos era în inima lui Ioan.

Acum înțelegeți de ce trebuie să fie inima în ordine? Cele șapte Tunete au fost predicate în Jeffersonville, în anul 1963. Atunci, el a predicat cele șapte Tunete, care sunt descoperirea simbolurilor din cadrul celor șapte Peceți.

Astfel, fratele Branham a spus: „El a descoperit Pecețile și le-a dat mesagerului al șaptelea al celei de-a șaptea epoci a Bisericii, iar el le-a dat bisericii.”

Unde este Taina lui Isus Hristos acum? Să nu-mi spuneți că este în Cartea pecetluită cu șapte Peceți. Taina celor șapte Tunete conținea Taina întregii Scripturi, iar Biblia este consemnarea scrisă a lui Isus Hristos.

Așadar, descoperirea Peceților înseamnă descoperirea lui Hristos. Și unde este Taina descoperirii lui Isus Hristos acum? În inima Miresei. Iar acum, Ea trece prin viață trăind Taina celor șapte Tunete, trăind Taina lui Isus Hristos; o trăiește, o face trup, acolo fiind Viața trăită a lui Isus Hristos. De aceea, tot ce contează este să avem inima în ordine.

De ce s-au auzit cele șapte Tunete? Ca să întoarcă inimile noastre înapoi la credința părinților. Acest Mesaj este despre punerea în rânduială a inimilor noastre. Nu a minții noastre, ca să ne purtăm plini de aroganță și mândrie că noi le știm pe toate și cu un aer de superioritate față de toți: „Tu ar trebui să fii aici pentru că ești în locul greșit…” Vă rog. Este nevoie de gândul lui Hristos ca să spunem: „Dumnezeu deține controlul. Eu mă aflu în locul în care m-a chemat El să fiu și am descoperirea în inima mea, așa că am datoria să trăiesc Viața lui Isus Hristos.” Acesta este Mesajul!

Poate spuneți: „Tunetele nu au fost descoperite încă”, dar vă înșelați pentru că Ioan , care era un simbol al Miresei, le-a știut. Această Taină nu a fost niciodată pentru profet, ci a fost întotdeauna pentru Mireasă, și trebuie luată, mâncată și digerată, pentru a deveni una cu Ea, iar după aceea profețită din nou.

„Păi, eu le-am spus care sunt Pecețile!” Nu aceasta înseamnă a profeți din nou. Puteți folosi sau nu cuvinte, dar voi trebuie să profețiți din nou acest Mesaj. Poate nu va fi nevoie să spuneți mult, dar voi tot profețiți descoperirea celor șapte Tunete, pentru că Duhul profeției este mărturia lui Isus Hristos, este a-L mărturisi pe El.

Care este cea mai bună cale de a-L mărturisi pe Hristos? Să-L lăsăm pe El să-Și trăiască Viața prin noi. Aceasta este mărturia lui Isus Hristos. Nu este o viață pe care o trăim noi, deoarece atunci când trecem dincolo de perdea și avem intimitate cu El, vom deveni însărcinați cu Viața lui Isus Hristos. Atunci nu va mai fi o viață trăită de noi, ci este Viața pe care o trăiește El prin noi. Iar duhul profeției este mărturia lui Isus Hristos, este Viața arătată a lui Isus Hristos, este însărcinarea dată Miresei în Apocalipsa 10. Nu este despre: „Eu știu cutare, cutare și cutare…” Trăiți! Voi știți aceste lucruri, dar le puteți trăi? Aceasta este întrebarea. Să întoarcă inimile noastre înapoi, acolo unde putem trăi aceste lucruri astfel încât Pavel și Barnaba se pot despărți fără ca unul să-l vorbească de rău pe celălalt. Ei nu au fost de acord unul cu celălalt, dar care dintre ei Îl avea pe „Așa vorbește Domnul?” Scriptura nu spune că vreunul dintre ei a spus: „Așa vorbește Domnul!” Sila nu a spus niciodată nimic. Ei au ajuns la o concluzie diferită și au mers pe căi separate, dar niciunul dintre ei nu și-a pierdut poziția în Împărăția lui Dumnezeu. Iar când Pavel a ajuns la sfârșitul călătoriei sale, după moartea lui Sila, după ce el și Barnaba au adormit, i-a spus lui Timotei: „Du-te și adu-l pe Marcu, fiindcă el este un tovarăș se slujbă.” Aceasta a spus și în Epistola către Filimon: „Aduceți-l la mine pentru că îmi este de folos în slujbă.

Aceasta este Viața lui Isus Hristos. Aceasta este Viața pe care doresc s-o trăiesc. Poate greșesc de zece ori pe zi, dar dorința mea este să trăiesc Viața Lui. Poate viața mea nu arată bine, dar acesta este scopul meu, aceasta este Viața pe care doresc s-o trăiesc. Putem sta pe străzi și să strigăm până când ne albăstrim la față, spunând ceea ce spun casetele, putem să tăiem, să lovim, să dam nume, etc., dar aceasta este manifestarea lui Isus Hristos? Aceasta este descoperirea celor șapte Tunete făcute vii în Mireasă? Nu!

Eu vreau ca inima mea să fie întoarsă înapoi, vreau ca inima mea să fie în ordine cu Hristos. Slăvit să fie Domnul!

Astăzi avem un eveniment deosebit. Callie Rose dorește să fie botezată în Numele Domnului Isus Hristos. Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru aceasta. Ea s-a rugat și a știut că astăzi este ziua pe care i-a pus-o Domnul pe inimă ca să facă botezul. Amin!