Bună dimineaţa, prieteni. Consider ca un moment important din viaţa mea să fiu din nou aici în capelă. Este o clădire frumoasă, iar copiii lui Dumnezeu stau astăzi aici în casa lui Dumnezeu. Ieri când am venit, m-am mirat foarte mult când am văzut cum aţi modificat-o. Nu mi-am imaginat niciodată că va arăta aşa de bine. Când am văzut schiţa, m-am gândit că spaţiul secundar va fi prea mic, dar constat că totul este foarte frumos şi spaţios, lucru pentru care Îi mulţumim Celui Atotputernic.
Nu demult, pe locul acesta creşteau crini de baltă. Crinul este o floare deosebită, deşi se naşte în mlaştină şi trebuie să străpungă mâlul şi apa, până ajunge la suprafaţă ca să-şi poată arăta frumuseţea. În dimineaţa aceasta, îl privesc duhovniceşte, pentru că aici s-au întâmplat multe lucruri asemănătoare: un crin de baltă şi-a croit drum prin mlaştină şi apă, iar când a ajuns la suprafaţă, şi-a desfăcut frunzele mici şi L-a oglindit chiar pe Crinul din vale.
Fie ca această clădire să rămână multă vreme în picioare şi să fie o casă predată Domnului. Vechea capelă a fost inaugurată în anul 1933, dar cred că în dimineaţa aceasta ar fi bine să avem din nou un serviciu de consacrare, mai ales din pricina celor care au creat posibilitatea aceasta prin dragoste şi dăruire pentru Hristos. Mulţumesc fiecăruia dintre voi pentru jertfă şi pentru tot ce aţi făcut, pentru ca clădirea aceasta să fie închinată lui Hristos. Spun aceste cuvinte cu multă recunoştinţă şi mulţumire pentru fraţii care au ajutat şi şi-au folosit timpul pentru acest scop.
Cred că este de datoria noastră să aranjăm şi interiorul, pentru că Dumnezeu ne-a dat har. Aceasta nu va fi doar o clădire frumoasă în care ne vom aduna, ci fiecare om care vine aici trebuie să vadă însuşirile minunate ale lui Hristos în ceilalţi. Fie ca locul acesta să fie închinat Domnului şi să găzduiască un popor predat Lui, fiindcă indiferent cât de frumoasă este clădirea, lucrul cel mai minunat dintr-o biserică este caracterul oamenilor. Şi eu cred că aceasta va fi întotdeauna o casă a slavei lui Dumnezeu. În timpul serviciului de inaugurare de atunci, am pus la piatra unghiulară textul viziunii pe care mi l-a dat Domnul în dimineaţa aceea.
Poate v-aţi mirat pentru că am venit ceva mai târziu. Mai întâi am avut o cununie – fie ca acesta să fie un simbol că eu sunt un slujitor credincios al lui Hristos şi pregătesc Mireasa Sa pentru ziua cea mare a nunţii.
Haideţi să facem ca la început, când am inaugurat această clădire. Când s-a pus piatra unghiulară, eram un tânăr de 21 sau 22 de ani. Era chiar înaintea nunţii mele. Întotdeauna am dorit să avem un loc care să corespundă tuturor cerinţelor, pentru ca poporul lui Dumnezeu să se poată ruga în el. Desigur, pentru ca rugăciunile noastre să fie primite, nu este nevoie de o casă frumoasă, ci de o viaţă predată Lui.
Înainte de a înălţa rugăciunea de inaugurare înaintea lui Dumnezeu, aş vrea să citesc ceva din Scriptură şi să predăm din nou Biserica lui Dumnezeu. Tot în dimineaţa aceasta, voi aduce un mesaj evanghelic, ca să pregătesc mesajul următor, pentru că deseară vreau să vorbesc despre Apocalipsa 5, pentru a vedea trecerea de la cele şapte epoci ale Bisericii la cele şapte Peceţi. Luni vom vorbi despre călăreţul alb, marţi despre cel negru şi aşa mai departe. Dacă va fi cu voia Domnului, după ce vom vorbi despre primele şase Peceţi, duminica viitoare vom avea în locul acesta o adunare de rugăciune pentru bolnavi, iar seara vom încheia. Domnul să ne ajute să aflăm ceva şi despre Pecetea a şaptea, pentru care avem doar un verset scurt, şi anume, că în cer va fi o tăcere de o jumătate de ceas.
Eu nu ştiu ce conţin aceste Peceţi. În dimineaţa aceasta am ajuns la capătul înţelepciunii mele, aşa cum sunt şi unii dintre voi.
Noi avem unele idei din ceea ce au vorbit oamenii, dar ele nu ating sensul adevărat. După cum veţi vedea, totul trebuie să vină prin inspiraţie; trebuie să vină de la Dumnezeu. Mielul este singurul care poate s-o facă, iar în seara aceasta vom vorbi despre Cartea Răscumpărării.
Motivul pentru care nu anunţăm adunări de rugăciune, este că vreau să folosesc fiecare minut care-mi stă la dispoziţie pentru Cuvânt şi rugăciune. Voi ştiţi despre vedenia pe care am avut-o înainte de a pleca de aici în vest şi despre cei şapte îngeri care au venit zburând. Veţi înţelege mai târziu mai mult.
Acum aş vrea să vă spun ce nu este voie să facem în această clădire închinată Domnului. Aici nu este voie să cumperi sau să vinzi. Niciodată să nu rezolvaţi aici probleme de afaceri comerciale. Când spun aceasta mă refer şi la predicatorii care vin în vizită: nici lor să nu li se permită să vândă cărţi sau alte lucruri, fiindcă indiferent despre ce este vorba, există suficiente locuri unde se poate face aceasta. Noi să nu cumpărăm şi să nu vindem nimic în casa Domnului. Aici să fie numai un loc de închinare, sfânt şi predat doar pentru scopul acesta. Domnul ne-a dat un loc frumos, de aceea Lui să-I fie închinat, şi nu doar el ci şi noi înşine.
Poate sună prea dur, dar aici nu este un loc de făcut vizite, ci este un loc de închinare. În locul acesta nu există şuşoteli între persoane, decât dacă este strict necesar, ci doar rugăciune. Copiii nu au voie niciodată să fugă prin clădire şi să nu formaţi grupuri separate!
De aceea ne predăm şi noi înşine. Ajută-ne să ne gândim la aceste lucruri întotdeauna când intrăm în locul acesta sfânt. Fiţi liniştiţi şi rugaţi-vă lui Dumnezeu! Dacă vrem să ne întâlnim unii cu alţii, există multe alte locuri unde s-o facem. Să nu vă plimbaţi prin sală, pentru că dacă intră un străin, nu ştie ce să facă: ar fi prea mult zgomot şi alte lucruri fireşti. Eu am observat aceasta în alte comunităţi şi este un lucru foarte rău. Noi nu venim aici ca să ne întâlnim unii cu alţii, ci pentru că dorim să ne rugăm Domnului, după care ne întoarcem acasă.
Acest loc sfânt este închinat pentru rugăciune, iar dacă vreţi să discutaţi unii cu alţii, rămâneţi afară până terminaţi, dar cuvintele voastre să fie corecte şi sfinte. Apoi puteţi să vă vizitaţi acasă. Dar din clipa când intraţi pe uşa aceasta, să fiţi liniştiţi, pentru că aţi venit să vorbiţi cu El, iar El doreşte să vorbească cu voi; dacă intrăm aici, vrem să aşteptăm prezenţa Lui. Necazul constă în faptul că noi vorbim prea mult şi nu auzim destul.
Când a fost inaugurată vechea clădire – nu ştiu dacă mai este cineva care a fost prezent atunci când primarul Ulrich a cântat cu un instrument -, iar oamenii de ordine erau atenţi să nu şuşotească nimeni.
Astfel, după ce terminaţi discuţia afară, puteţi veni înăuntru. Dacă doriţi, puteţi merge în linişte în faţă ca să vă rugaţi, iar după aceea să vă întoarceţi la locurile voastre şi să deschideţi Biblia. Ce face cel de lângă voi, este treaba lui, voi nu aveţi nimic de zis despre aceasta. Dacă doriţi să vorbiţi ceva cu el, spuneţi-i simplu: „Vreau să vorbim afară!” dar aici aţi venit ca să vă rugaţi Domnului şi să-L slăviţi. Să staţi liniştiţi şi să citiţi Cuvântul Lui.
Apoi începe muzica. Nu ştiu dacă sora Gertie este prezentă în dimineaţa aceasta. Dacă nu este ea, cântă sora Gibbs. Din câte îmi amintesc, vechiul pian era într-un colţ şi se cânta o cântare lină: de exemplu: „Acolo pe cruce, unde a murit Domnul meu,” sau ceva asemănător, până la începerea serviciului divin. Conducătorul corului cântă câteva cântece cu biserica, apoi un solo, dar niciodată un grup care să cânte o muzică exagerată.
În timp ce cântă muzica, ştiu că vine timpul meu. Adevărul este că un predicator ar trebui să păşească înaintea comunităţii numai după ce s-a rugat şi a fost uns cu Duhul Sfânt. Atunci veţi primi cu siguranţă ceva din cer. Nu există nimic să vă poată opri. Dar dacă intraţi în vreo încurcătură, sunteţi voi înşivă încurcaţi, iar Duhul este întristat, ori noi nu dorim aşa ceva. Noi venim aici ca să ne rugăm. Şi cum am spus mai sus, avem case frumoase în care putem să-i vizităm pe prietenii noştri sau să fim vizitaţi de ei şi să discutăm. Dar aici este casa Domnului.
De multe ori, unii tineri şi câteodată chiar şi cei maturi, fac lucruri care nu se cuvin. Voi ştiţi că tinerii îşi trimit bileţele prin sală, dar cred că sunteţi totuşi destul de maturi ca să ştiţi că nu este corect, pentru că sunteţi în casa Domnului şi trebuie să staţi plini de respect şi frică de Domnul. Dacă doriţi să deveniţi bărbaţi adevăraţi şi să creşteţi o familie pentru Împărăţia lui Dumnezeu, trebuie să porniţi corect de la început. Procedaţi corect şi faceţi ceea ce este drept!
Oamenii de ordine stau prin sală, iar dacă se întâmplă ceva necorespunzător, au datoria să se ocupe imediat de acel lucru. În caz că cineva se poartă necorespunzător, ei au sarcina să roage persoana respectivă să stea liniştită. Dacă însă refuză să aibă respect, ar fi bine să-i ocupe altcineva locul! Cu siguranţă în sală este altcineva care doreşte să asculte, cineva care a venit pentru aceasta. Noi suntem aici ca să ascultăm Cuvântul Domnului! Fiecare doreşte să asculte, de aceea trebuie să staţi liniştiţi!
Noi suntem aici ca să ne rugăm, nu ca să discutăm unii cu alţii. Astfel, dacă simţiţi că doriţi să-L proslăviţi pe Dumnezeu, faceţi-o, fiindcă de aceea sunteţi aici: să vă rugaţi Domnului aşa cum vă este dat.
Dacă voi tinerii, vă trimiteţi bileţele unii la alţii sau vorbiţi între voi, îi deranjaţi pe cei din jur de la rugăciune, iar aşa ceva nu este corect.
Acesta este motivul pentru care vreau să stabilim de la început un lucru cu privire la adunarea aceasta: Această comunitate este închinată numai Împărăţiei lui Dumnezeu, pentru predicarea Cuvântului, rugăciune şi închinare. Scopul venirii voastre în locul acesta să fie rugăciunea.
Şi încă ceva: Nu cred că aici se întâmplă aşa, dar când se termină serviciul vreau să fiţi atenţi. De obicei, eu plec înainte de încheierea serviciului divin, pentru că vine ungerea şi primesc multe vedenii, aşa că devin foarte slab. De multe ori, Billy sau altcineva trebuie să mă ducă acasă să mă odihnesc puţin şi să-mi revin.
Am văzut comunităţi în care li se permite copiilor să fugă prin adunare, iar părinţii strigă după ei. Aceasta este o metodă bună de a ruina serviciul divin. După încheierea serviciului divin, părăsiţi sala în linişte. Rugăciunea voastră s-a încheiat, aşa că mergeţi afară cât se poate de liniştiţi. Acolo veţi putea discuta cât vreţi. Dacă vreţi să discutaţi mai mult, puteţi merge acasă la persoana respectivă, dar să nu vorbiţi în această clădire, pentru că dorim s-o închinăm Domnului, aici fiind locul în care El se întâlneşte cu noi, şi noi cu El. Legea iese din locul preasfânt. Cred că aşa ceva este plăcut înaintea Tatălui nostru.
Locul acesta este un locaş de rugăciune, este casa Domnului, iar darurile Duhului vor începe să vină peste voi, de aceea să nu staţi niciodată ţepeni.
Eu Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru tot ce a făcut pentru noi. Îmi amintesc dimineaţa când am pus piatra unghiulară a acestei clădiri şi a avut loc inaugurarea ei. Eram un bărbat tânăr şi L-am rugat pe Dumnezeu să o ţină în picioare până la venirea Domnului Isus. În vremea aceea eram dator cu mii de dolari, iar la o colectă se strângeau în jur de 30-40 de cenţi, deşi cheltuielile lunare erau de 150-200 de dolari. Cum aş fi putut să ies singur din această situaţie?
Am lucrat şi mi-am propus să plătesc totul. Şaptesprezece ani am fost predicator fără să primesc vreun cent şi am dat tot ce am avut, reţinând doar ce ne trebuia ca să trăim. Tot ce a fost pus în cutia de la ieşire, a fost folosit pentru Împărăţia lui Dumnezeu. Oamenii au prezis că într-un an, clădirea aceasta va fi transformată într-un garaj, dar iată că astăzi este încă în picioare, fiind una din cele mai frumoase şi duhovniceşti comunităţi din Statele Unite. Acesta este adevărul.
De aici a ieşit Cuvântul Dumnezeului celui viu şi a făcut înconjurul pământului. El face încă înconjurul lumii, mergând la aproape fiecare naţiune de sub cer. Să-I mulţumim Domnului pentru aceasta; şi pentru că avem un loc, un acoperiş deasupra capului, o capelă frumoasă în care putem şedea, dorim să ne predăm din nou pentru lucrarea lui Hristos.
Gândiţi-vă că dragostea adevărată se lasă întotdeauna corectată şi îndreptată. De aceea trebuie să fiţi în stare să vă lăsaţi corectaţi. Mamelor, voi ştiţi că aveţi o cameră pentru copii! Copii, voi ştiţi că nu aveţi voie să alergaţi încoace şi încolo prin clădire! Cei mari ştiţi că aici nu avem voie să vorbim! Să nu faceţi aşa ceva pentru că este greşit şi nu-I place Domnului!
Isus a spus: „Casa Mea se va chema o casă de rugăciune pentru toate neamurile.” (Marcu 11.17), dar ei au vândut şi au cumpărat în ea; aşa că El a luat un bici şi i-a scos afară de acolo. Desigur, noi nu am vrea să se repete aceasta şi în lăcaşul nostru sfânt, ci dorim să ne predăm vieţile pentru slava Împărăţiei lui Dumnezeu.
Înainte de a începe rugăciunea de inaugurare, aş vrea să citim un tex biblic. Este doar o repetare a ceea ce am făcut în urmă cu 30 de ani, când a fost inaugurată clădirea veche. Astfel, aş vrea să citim textul biblic şi să discutăm câteva minute din el, cu încredinţarea că Dumnezeu Îşi va revărsa binecuvântarea peste noi.
Vom citi din 1 Cronici 17.1-8:
„Pe când locuia David în casa lui, a zis prorocului Natan: „Iată, eu locuiesc într-o casă de cedru, şi chivotul legământului Domnului este într-un Cort.”
Natan a răspuns lui David: „Fă tot ce-ţi spune inima, căci Dumnezeu este cu tine.”
În noaptea următoare, Cuvântul Domnului a vorbit lui Natan:
„Du-te şi spune robului Meu David: „Aşa vorbeşte Domnul: „Nu tu Îmi vei zidi o Casă de locuit.
Căci Eu n-am locuit într-o Casă din ziua când am scos pe Israel din Egipt până în ziua de azi; ci am mers din Cort în Cort şi din Locaş în Locaş.
Pretutindeni pe unde am mers cu tot Israelul, am spus Eu o vorbă vreunuia din judecătorii lui Israel, cărora le poruncisem să pască pe poporul Meu, am zis Eu: „Pentru ce nu-Mi zidiţi o Casă de cedru?”
Acum să spui robului Meu David: „Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „Te-am luat de la păşune, dinapoia oilor, ca să fii căpetenia poporului Meu, Israel;
am fost cu tine pretutindeni pe unde ai mers, am nimicit pe toţi vrăjmaşii tăi dinaintea ta şi ţi-am făcut nume ca numele celor mari de pe pământ.”
Vreau să spun că ceea ce a văzut David, vedem şi noi aici. El a spus: „Nu este bine, fiindcă eu locuiesc într-o casă de cedru, şi chivotul legământului Domnului este într-un Cort.”
David a spus: „Nu este bine ca eu să locuiesc într-o casă de cedru, iar chivotul Domnului să stea într-un cort.” Vedeţi? Dumnezeu este Cel care i-a pus lui David pe inimă să construiască un locaş de închinare şi i-a zis: „Nu este bine ca tu să ai o casă frumoasă, iar chivotul Meu să fie lăsat în cort.”
David era un bărbat plin de dragoste şi predat Domnului, dar a purtat multe războaie şi a vărsat mult sânge. El a vorbit cu Natan, prorocul Domnului din acel timp, şi i-a spus ce are pe inimă, iar Natan, care ştia că Dumnezeu îl iubea pe David, i-a zis: „Fă ce-ţi spune inima, pentru că Dumnezeu este cu tine!” Ce expresie! „Fă tot ce-ţi spune inima, pentru că Dumnezeu este cu tine!” Prin aceasta, se vede cât era de predat David în dragostea lui Dumnezeu. În ce-l priveşte pe Natan, a trebuit să-şi recunoască chiar în noaptea aceea greşeala, pentru că Cuvântul Domnului i-a spus: „Du-te şi spune robului Meu David: „Aşa vorbeşte Domnul: „Nu tu Îmi vei zidi o Casă de locuit.” (1 Cronici 17.4).
Dumnezeu era atât de plin de îndurare încât a venit la Natan, a vorbit cu el şi i-a zis: „Du-te şi spune-i robului Meu David: „Te-am luat de la păşune, dinapoia oilor…” (v.7).
Aş vrea să mă opresc puţin la aceste cuvinte: „Eu te-am luat de nicăieri şi ţi-am făcut nume ca numele celor mari de pe pământ…” Plecând de la aceste cuvinte, aş vrea să scot ceva la suprafaţă: Cu ani în urmă, când am venit în oraşul acesta, mă gândeam că nimeni nu are nevoie de mine şi că nu sunt iubit de nimeni. Eu îi iubeam pe oameni, dar nimeni nu mă iubea din pricina originii familiei mele. Nu am nimic rău de spus despre mama mea iubită şi nici despre tatăl meu, dar cât de mult aş fi dorit ca ea să fi trăit şi astăzi şi să fi intrat în dimineaţa aceasta în acest loc sfânt! Poate că Dumnezeu le permite celor care s-au jertfit şi au ajutat cu bani la ridicarea vechiului Tabernacol, să privească în dimineaţa aceasta spre noi. Dar familia Branham avea un nume rău din cauza băuturii şi nimeni nu voia să aibă vreo legătură cu noi.
Îmi amintesc că nu demult am vorbit cu soţia mea şi i-am zis: „Îţi poţi închipui că nici un om nu voia să vorbească cu mine? Atunci nu mă lua nimeni în seamă, dar acum trebuie să mă ascund ca să am puţină linişte.”
Da, Dumnezeu ne-a dat acest loc mare şi aceste lucrări măreţe la care suntem martori.
Chiar dacă am avut un nume rău, El mi-a dat un nume ca numele celor mari de pe pământ, şi i-a ţinut pe vrăjmaşii mei departe de mine, oriunde m-am dus. Niciodată, oriunde m-a trimis, nu a putut sta nimic împotriva Lui, de aceea Îi sunt plin de recunoştinţă pentru aceasta. Cum aş fi putut să ştiu când eram doar un copil mic şi ceilalţi copii râdeau de mine pentru că nu aveam cu ce să mă îmbrac când mergeam la şcoală şi ne dădeam pe gheaţă, chiar pe locul acesta, deci cum aş fi putut să ştiu că pe fundul acestui lac se afla o sămânţă de crin, care într-o zi va ieşi la suprafaţă şi va înflori? Cum aş fi putut şti că deşi nimeni nu voia să vorbească cu mine, El îmi va da un nume respectat în mijlocul poporului Său?
Revenind la David, am văzut că Domnul nu i-a permis să construiască el Templul, ci i-a spus că o va face urmaşul său, şi că acest Templu va fi veşnic, iar Fiul lui David va ridica o Împărăţie veşnică. Solomon, fiul firesc al lui David, a construit Templul Domnului din Ierusalim, dar atunci când a venit Sămânţa împărătească a lui David, Fiul lui David, El a spus că va veni vremea când nu va mai rămâne piatră pe piatră din acest Templu şi a încercat să îndrepte privirile lor spre Templul celălalt. Apostolul Ioan descrie acest Templu în Apocalipsa 21. El a văzut noul Templu coborând din cer de la Dumnezeu, împodobit ca o Mireasă pentru Mirele ei, iar un glas puternic a spus: „Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei, şi ei vor fi poporul Lui, şi Dumnezeu însuşi va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor.
El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut.” (v.3-4). Atunci va veni adevăratul Fiu al lui David la Templul Său, la Templul lui Dumnezeu, adevăratul Cort al întâlnirii, pe care El S-a dus să-L pregătească, aşa cum a spus în Ioan 14: „În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc.
Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi.” (v.2-3). Noi ştim că acest lucru se va întâmpla în lumea care vine. Atunci va veni adevărata Sămânţă a lui David, Isus Hristos, pentru a-Şi ocupa tronul împreună cu Biserica, Mireasa Sa unită împreună cu cele douăsprezece seminţii ale lui Israel, pentru a domni veşnic în casa Sa.
David nu a putut să zidească adevăratul Cort de întâlnire al lui Dumnezeu, pentru că nu el a fost hotărât să facă acest lucru. De ce? Pentru că el era un simplu muritor şi a vărsat mult sânge.
Acelaşi lucru este valabil şi pentru noi. Noi nu suntem potriviţi să zidim adevăratul cort al lui Dumnezeu, ci există Unul singur care poate face această zidire aflată în lucru de multă vreme.
Această clădire mică, asemenea Templului construit de Solomon şi altor locaşuri înălţate de oameni, este numai un locaş de rugăciune trecător, dar într-o zi va fi înălţat adevăratul Cort al întâlnirii. Acolo nu vor mai fi griji şi necazuri, nu va mai fi moarte şi înmormântări şi nu vor mai fi nunţi, pentru că marea nuntă va dura veşnic. Ce minunat!
Haideţi să fim hotărâţi în inimile noastre şi să aşteptăm acest viitor Cort al întâlnirii. Fie ca şi caracterul nostru să fie astfel format de către Duhul Sfânt, încât să-L putem proslăvi de aici, ca şi cum am fi deja în locul acela.
Acum ne vom ridica în picioare şi vor citi din Apocalipsa 21.1-3.
Să ne rugăm.
Tată ceresc, noi stăm înaintea Ta şi Îţi aducem slavă şi onoare, plini de respect sfânt. Doamne, Te rugăm să primeşti darurile pe care Ţi le aducem şi banii care au fost donaţi pentru construirea acestui locaş sfânt. Pe pământul acesta nu există nimic, nici un loc pe care l-am putea pregăti pentru Tine şi care să fie vrednic să locuiască Duhul Sfânt în el. Cu toate acestea, Îţi aducem acest locaş, Doamne, ca dovadă a dragostei pe care Ţi-o purtăm şi Te rugăm să-l binecuvântezi.
Îţi mulţumim pentru tot ce ai făcut pentru noi, Tată. Clădirea şi locul acesta Ţi-au fost dăruite deja, cu mulţi ani în urmă, pentru slujbă şi Îţi mulţumim pentru tot ce ai făcut în mijlocul nostru în tot acest timp.
Doamne Dumnezeule, aşa cum ne-ai arătat cu ani în urmă, în vedenie, clădirea a fost reparată şi înnoită, iar noi stăm aici ca oameni ai turmei Tale şi ca popor al Împărăţiei Tale. Eu, păstorii şi mădularele acestei comunităţi, predăm această clădire în slujba Dumnezeului celui Atotputernic, pentru desfăşurarea serviciului divin în ea, în Numele Domnului Isus Hristos, Fiul Tău, în frică şi smerenie.
Fie ca din locul acesta să curgă Evanghelia Ta, astfel încât să vină oameni din întreaga lume, din cele patru colţuri ale pământului, ca să vadă slava lui Dumnezeu care iese de aici. Îngăduie ca lucrările pe care le-ai făcut în trecut, în viitor să devină mult mai mari.
Acum ne predăm în slujba Cuvântului Tău, cu tot ce suntem, Doamne. Toată adunarea Ţi Se predă în dimineaţa aceasta, pentru a auzi Cuvântul. Şi noi, predicatorii, ne predăm pentru predicare, Cuvântului Tău, ca să mustrăm şi să îndreptăm la timp şi ne la timp, cum scrie în cuvântul pe care L-am ales cu treizeci de ani în urmă, când am pus piatra de temelie a vechiului locaş.
Doamne, Tu ai spus că va veni o vreme când oamenii nu vor mai suporta învăţătura sănătoasă şi îşi vor pune învăţători care le vor spune ceea ce le place să audă, dar prin aceasta se vor îndepărta de Adevăr şi se vor lua după răstălmăcirile omeneşti. Tu ştii că dorinţa noastră este să aducem Cuvântul Tău la oameni, de aceea, Te rugăm să ne inspiri şi să ne ungi cu o dublă măsură din Duhul Tău. Şi fie ca Duhul Sfânt să vină la fel cum s-a întâmplat la inaugurarea Templului, când, la rugăciunea lui Solomon, Duhul Sfânt a venit jos sub forma unui Stâlp de Foc şi de Nor şi a intrat în locul preasfânt între heruvimi. Atunci Solomon a zis:
„Dacă poporul Tău va fi undeva şi se va afla în necaz, dacă vor privi spre acest loc sfânt şi se vor ruga, Te rog să-i asculţi din cer.”
Doamne, îngăduie ca în dimineaţa aceasta Duhul Sfânt să vină în fiecare inimă, în fiecare suflet care îţi este predat, ca să se repete ceea ce s-a întâmplat atunci, fiindcă Biblia spune că slava lui Dumnezeu a fost atât de mare, încât slujitorii Domnului nu au putut intra înăuntru să facă slujba. Tată, ne predăm Ţie împreună cu biserica, fiindcă este scris: „Cereţi şi vi se va da.” Aşa ne predăm şi noi şi biserica, în slujba Ta, Doamne, pentru ca Lumina să lumineze cu putere în aceste ultime zile din timpul serii, ca să primim mângâiere şi credinţă şi Mireasa pe care Domnul Isus o va lua cu Sine în slavă, să fie îmbrăcată cu Evanghelia lui Hristos.
Pentru aceasta, mă predau pe mine, pe fratele Neville şi întreaga biserică pentru slujba dumnezeiască, în Numele lui Isus Hristos. Amin. Puteţi să vă aşezaţi.
Cred că David a spus: „Mă bucuram când mi se zicea: „Haidem să mergem la Casa Domnului!”
Fie ca inimile noastre să fie întotdeauna pline de bucurie atunci când ni se spune să mergem la casa Domnului. Amin.
După acest serviciu scurt de inaugurare, mai am la dispoziţie încă aproximativ o oră. Să nu uitaţi că în casa Domnului se cuvine să venim şi să ne închinăm cu frică, sfinţenie şi în linişte, iar după încheierea slujbei divine, aş vrea să părăsiţi clădirea în cincisprezece minute, ca să se poată face curăţenie pentru adunarea următoare. Fiţi prietenoşi, daţi mâna unii cu alţii şi învăţaţi-i pe cei care sunt străini, să vină din nou, fiindcă săptămâna viitoare aşteptăm cele mai importante servicii divine pe care le-am avut vreodată aici.
Ieri, după ce am stat timp de câteva ore în rugăciune, am avut o vedenie, şi am încredere că vom avea un timp măreţ. Domnul să ne ajute.
Voi ştiţi că cea ce numesc oamenii mare, Dumnezeu numeşte neînsemnat şi ce numeşte Dumnezeu mare, oamenii numesc neînsemnat. Să nu uitaţi aceasta şi să cântăriţi fiecare cuvânt pe care-l spuneţi.
În dimineaţa aceasta aş vrea să vorbim despre o temă pentru care mi-am făcut câteva notiţe şi voi citi din Isaia 53.
Până deschideţi Bibliile, vreau să fac câteva anunţuri. Deseară voi vorbi despre legătura dintre epocile Bisericii şi Peceţi. Între ele este un mare interval. Imediat după ce am terminat cu prezentarea celor şapte epoci ale Bisericii, am vorbit despre cele şaptezeci de săptămâni ale lui Daniel, pentru că ele fac parte din acest întreg.
Atunci am spus: „Dacă voi vorbi vreodată despre cele şapte Peceţi, mai întâi va trebui să vorbesc despre cele şaptezeci de săptămâni, ca să fac o legătură cu Peceţile.” Mai rămâne şi capitolul 5 din Apocalipsa, cu Cartea pecetluită despre care vom vorbi în seara aceasta.
Nimănui nu-i place să cânte atât de mult ca creştinilor, dar acum ne îndreptăm spre altceva. Noi suntem în Cuvânt şi vom rămâne în Cuvânt. Voi nici nu puteţi bănui ce stres mare este peste mine când ştiu că dacă vă învăţ ceva greşit, va trebui să dau socoteală pentru aceasta. Înseamnă că nu am voie să iau ceea ce a spus altcineva, ci trebuie să vorbesc prin inspiraţie, şi cred că cei şapte îngeri care ţin cele şapte tunete, ne vor permite aceasta.
Acum, Isaia 53. Vreau să precizez că tema aceasta nu se referă la cele şapte Peceţi, ci este un simplu mesaj, deoarece ştiam că va avea loc inaugurarea clădirii şi timpul ne este limitat. Dar deşi nu este un serviciu lung, legătura este foarte importantă.
Dorinţa mea este să ascultaţi fiecare Cuvânt şi să-L cuprindeţi, iar dacă înregistraţi, ţineţi-vă de învăţătura pe care aţi auzit-o. Să nu spuneţi nimic altceva, decât ceea ce este pe benzi. Da, să spuneţi numai ce este pe benzi, pentru că despre unele lucruri vom primi claritate mai târziu, iar multe vor fi înţelese greşit. De aceea, să spuneţi exact ce se spune pe benzi şi nimic altceva. Şi ţineţi minte: Nu vă spun aceasta de la mine, ci El este Cel care vă spune prin mine. De multe ori se creează încurcături din cauză că unii oameni se ridică şi spun lucruri diferite de ceea ce spun eu. Astfel, se zice: „S-a spus aşa şi aşa şi înseamnă aşa şi aşa.” Lăsaţi totul aşa cum este! În felul acesta procedăm şi cu Biblia: spunem numai ceea ce spune ea. Să nu adăugaţi nici o tâlcuire proprie, pentru că totul este deja tâlcuit de El.
„Cine a crezut în ceea ce ni se vestise? Cine a cunoscut braţul Domnului?” Cu alte cuvinte, dacă aţi dat crezare predicii, vi s-a descoperit braţul Domnului.
Aş vrea să citesc şi din Evanghelia după Matei 11.25-26:
„În vremea aceea, Isus a luat cuvântul şi a zis: „Te laud, Tată, Doamne al cerului şi al pământului, pentru că ai ascuns aceste lucruri de cei înţelepţi şi pricepuţi, şi le-ai descoperit pruncilor.
Da, Tată, Te laud, pentru că aşa ai găsit Tu cu cale!”
Vă rog să vă gândiţi la cuvintele acestea: „Cine a crezut în ceea ce ni se vestise? Cine a cunoscut braţul Domnului?”
Isus I-a mulţumit lui Dumnezeu pentru că a ascuns aceste taine de cei mari şi înţelepţi şi le-a descoperit celor neînsemnaţi, care le primesc cu bucurie. Aceasta a fost voia lui Dumnezeu.
După citirea acestor versete, aş vrea să scot în evidenţă un titlu: „Dumnezeu Se ascunde în simplitate şi Se descoperă în acelaşi fel.” Este ciudat că Dumnezeu procedează în felul acesta. El Se poate ascunde în lucruri atât de simple, încât înţelepţii nu pot să-L recunoască şi sunt la milioane de mile depărtare de calea Lui. Totuşi, lucrările Lui sunt descoperite celor care se smeresc suficient de mult ca să le primească.
Eu am ales acest text înainte de a intra în studierea şi descoperirea celor şapte Peceţi, pentru că foarte mulţi nu pot să-L recunoască pe Dumnezeu în felul în care Se descoperă, din cauză că au propriile păreri cu privire la ceea ce ar trebui să fie şi să facă El.
Eu v-am spus adesea zicala: „Oamenii rămân tot oameni!” Ei Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru ceea ce a făcut şi privesc după ceea ce va face, dar nu văd ceea ce face El în prezent şi astfel pierd şansa pe care o au. Da, ei privesc înapoi şi văd lucrările mari pe care le-a făcut El; apoi privesc după ceva măreţ care ar urma să vină, dar în nouă din zece cazuri, acele lucruri s-au petrecut deja în jurul lor, dar nu le-au văzut. Totul este atât de simplu, încât nu pot vedea.
Într-o zi, un bărbat a întrebat-o pe o fată care venea la şcoala duminicală, de ce îşi pierde vremea cu astfel de lucruri.
„Pentru că cred că există un singur Dumnezeu,” I-a răspuns ea.
Şi acest bărbat pe nume Dorsey, I-a zis:
„Copilă, ceea ce crezi tu este total greşit!”
Şi acea fetiţă, s-a aplecat, a rupt o floare şi l-a întrebat pe domnul Dorsey:
„Poţi să-mi spui cum a primit viaţă floarea aceasta?” Aceasta a fost tot. Singurul răspuns pe care a ştiut să-l dea înţeleptul acela, a fost:
„Ea creşte pur şi simplu din pământ.”
Atunci se ridică întrebarea:
„De unde vine pământul? Cum a ajuns sămânţa în el? etc.” Şi discuţia a continuat până când el a înţeles că nu lucrurile mari sunt cele la care trebuie să ne gândim, ci lucrurile mici, pentru că Dumnezeu Se descoperă real în simplitate. Aşa Îi place Lui să Se descopere şi să Se ascundă: în simplitate. Lucrarea aceasta trece peste toate capetele oamenilor, care se opresc şi se întreabă de ce ar face Dumnezeu una sau alta. Adevărul este că omul a fost creat de la început pentru a rămâne în părtăşie cu Dumnezeu şi nu pentru a face ceva prin propria sa putere. El a fost creat să se bazeze cu totul pe Dumnezeu. De aceea suntem comparaţi cu oile. Oaia nu se poate conduce singură, ci trebuie să fie condusă de cineva, iar omul este la fel: el trebuie să fie condus de Duhul Sfânt.
Dumnezeu a făcut toate lucrurile în simplitate şi pot fi înţelese numai dacă sunt privite în simplitate. El însuşi Se descoperă simplu, pentru a fi înţeles de cei simpli.
Astfel, El spune în Isaia 35 că este atât de simplu încât nici chiar cel fără minte nu se va rătăci pe calea Lui. Dar ce se întâmplă? Când vedem că totul este atât de simplu, deşi ştim că Dumnezeu este atât de mare, ne aşteptăm ca El să Se descopere în ceva măreţ, şi din cauza aceasta trecem pe lângă lucrurile simple în care este El. Vedeţi? Noi ne împiedecăm în lucrurile simple, pentru că omitem să-L vedem în simplitate. Acesta este motivul pentru care nu-L recunosc învăţaţii şi nu L-au recunoscut niciodată. Ei trec la sute de mile depărtare de El, pentru că prin intelectul lor ştiu că Dumnezeu este mare şi nu înţeleg că Se descoperă în simplitate şi că lucrările pe care le face sunt de asemenea simple. De aceea nu le pot recunoaşte.
Cercetaţi aceste lucruri şi adânciţi-vă în ele! Şi voi, cei care sunteţi musafiri în locul acesta, când vă întoarceţi la motelurile unde sunteţi cazaţi, luaţi aceste lucruri şi cugetaţi la ele în inimile voastre. Eu nu am timp să intru în toate amănuntele, aşa cum ar trebui, de aceea aş vrea s-o luaţi voi şi s-o cercetaţi mai departe. Ţineţi minte aceste lucruri şi adânciţi-vă în ele.
Înţelepţii omit să-L recunoască pe Dumnezeu în felul simplu în care Se descoperă. Dar El, care este atât de mare, Se ascunde în simplitate, pentru a fi atins de cei simpli. Să nu căutaţi niciodată ceva mare, pentru că dacă faceţi aceasta veţi trece pe lângă El. Căutaţi-L în simplitate şi Îl veţi găsi, pentru că El Se descoperă într-un mod simplu.
Acesta este motivul pentru care înţelepciunea lumească fin şlefuită şi cei învăţaţi în ea, pierd ocazia de a-L vedea.
Eu nu sunt aici ca să contrazic ceea ce se învaţă în şcoli şi nici nu încerc să susţin ignoranţa. În mijlocul nostru sunt o mulţime de oameni învăţaţi şi eu nu am nimic împotriva lor, dar ştiţi care este problema? Oamenii au pus atât de multă bază pe şcoală încât au pierdut din vedere ceea ce le-a spus Dumnezeu. De aceea nu am nimic împotriva fraţilor care sunt în denominaţiuni, dar sunt împotriva sistemului denominaţional, pentru că încearcă să se proslăvească personal, iar pe predicatori îi acceptă în slujbă numai după ce absolvesc anumite şcoli; mai mult, trebuie să treacă şi un test psihologic.
Nu voi accepta niciodată că este voia lui Dumnezeu ca un predicator să fie testat psihologic de către un psihiatru, ci cred că testul lui este Cuvântul lui Dumnezeu. Acesta este testul la care îl supune Dumnezeu pe fiecare bărbat care vrea să predice Evanghelia: testul Cuvântului Său.
Astăzi, ei predică filozofie, dogme, crezuri şi multe alte lucruri care sunt în afara Cuvântului, justificându-se că Cuvântul nu se poate înţelege. Cu toate acestea, Cuvântul este înţeles, pentru că Dumnezeu a făgăduit că Îl va descoperi, iar noi Îl rugăm s-o facă.
Acum vom privi câteva caractere din Scriptură. Să ne oprim mai întâi la zilele lui Noe. Dumnezeu a văzut cât de sus a ajuns înţelepciunea omenească în zilele acelea, dar El a trimis un mesaj simplu, printr-un bărbat simplu. De ce a făcut aceasta? Ca să-Şi arate măreţia. Noi ştim cu toţii că ştiinţa din zilele lui Noe era atât de înaltă şi de puternică, încât civilizaţia noastră modernă nu a ajuns încă la nivelul lor. Dar cred că îi vom ajunge, pentru că Domnul nostru a spus: „Cum s-a întâmplat în zilele lui Noe, aidoma se va întâmpla şi la venirea Fiului omului.” (Matei 24.37), şi a dat câteva exemple.
Ei au construit piramidele din Egipt şi alte lucruri gigantice, pe care noi nu le putem construi. Aveau o alifie cu care îi îmbălsămau pe morţi şi totul era atât de bine făcut încât trupul acelor mumii arată şi astăzi la fel ca atunci. Noi nu putem face aşa ceva. Ei aveau culori atât de puternice şi de bune, că şi după mii de ani sunt la fel de frumoase, ceea ce noi nu avem în timpul acesta.
Multe lucruri rămase din vremea aceea vorbesc despre măreţia şi superioritatea civilizaţiei lor faţă de civilizaţia noastră. Poate că erau mai învăţaţi decât astăzi. Dar ce a făcut Dumnezeu? A cercetat totul şi a găsit un om simplu şi fără şcoală, poate un fermier sau un păstor: pe Noe, pe care l-a luat şi i-a dat un mesaj pe care trebuia să-l vorbească poporului. Dar mesajul lui a fost atât de simplu, încât oamenii nu au putut să-l înţeleagă prin înţelepciunea lor învăţată, aşa că s-au poticnit în simplitatea lui şi au trecut pe lângă el.
Din punct de vedere ştiinţific, mesajul primit de Noe era un nonsens. Cum să cadă ploaie din cer, când acolo sus nu exista nici o picătură de apă? Numai un nebun putea să creadă acel mesaj simplu care era în legătură cu construirea unei arce care avea să-i treacă în siguranţă peste potop. Acesta este motivul pentru care Noe a fost batjocorit de toţi.
Dar nu numai Noe a fost batjocorit, ci toţi cei care sunt poporul lui Dumnezeu au parte de batjocura celorlalţi. Eu sunt atât de bucuros pentru că sunt unul dintre ei! Voi ştiţi că copiii lui Dumnezeu nu sunt în pas cu moda modernă a civilizaţiei, ci sunt nişte ciudaţi şi nişte fanatici pentru ceilalţi. El însuşi spune că poporul Său este un popor deosebit, o preoţie aleasă, un popor sfânt care aduce jertfe sfinte lui Dumnezeu, adică rodul buzelor lor care laudă Numele Său cel mare. Ce popor!
Observaţi ce lucrare deosebită a fost în vremea aceea, când a venit un fanatic şi a predicat bisericii o Evanghelie care, după părerea lor era total greşită. Şi ce au făcut? L-au nesocotit spunând că era nebun. Desigur, ei puteau dovedi ştiinţific că acolo sus nu era nici urmă de apă, dar acest păstor simplu L-a crezut pe Dumnezeu şi a spus că va ploua. Şi aşa a fost.
Haideţi să comparăm timpul acesta cu acela. Dacă este vindecat cineva, ei spun imediat: „O, este doar o părere. Se poate dovedi ştiinţific că acel cancer este acolo!” dar pentru credinciosul simplu a dispărut, pentru că el nu priveşte la ceea ce vede, ci priveşte la făgăduinţă, aşa cum a făcut şi Noe.
Nu înţelegeţi? La venirea Fiului omului va fi la fel ca în zilele lui Noe. Ştiinţific nu o poate dovedi nimeni, iar medicul poate să spună: „Cancerul este tot acolo!” sau: „Eşti nebun! Braţul tău este la fel de schilod ca înainte!” dar nu uitaţi! Este acelaşi duh care în zilele lui Noe a spus: „Sus nu este nici măcar o picătură de apă!” Este adevărat, dar dacă Dumnezeu a spus că va ploua, atunci credinţa devine o încredere neclintită a lucrurilor în care ţi-ai pus nădejdea, chiar dacă nu se vede nimic. Credinţa îşi are locul de odihnă pe Cuvântul lui Dumnezeu. Pe acest Cuvânt s-a odihnit şi credinţa lui Noe: „Dumnezeu a spus că va ploua de sus şi asta este tot!”
Fiţi atenţi mai departe! Pentru că a crezut Cuvântul, Noe a fost privit ca un fanatic, exact ca oamenii care cred în botezul cu Duhul Sfânt. Poate biserica spune că oamenii aceştia sunt fanatici, că nu sunt decât nişte oameni speriaţi şi intraţi în panică, dar cât de puţin ştiu toţi cei ce vorbesc în felul acesta, că botezul cu Duhul Sfânt este o făgăduinţă scrisă în Cuvântul lui Dumnezeu!
Noe a rămas pe Cuvântul lui Dumnezeu, indiferent cât de mult au spus cei din jur că şi-a pierdut minţile şi că este pe dos faţă de ceea ce învaţă ştiinţa şi o minte sănătoasă. Dar el stătea pe Cuvântul lui Dumnezeu. Înţelepţii şi cei mândri, au căzut în propria capcană şi şi-au pierdut viaţa pentru că au respins mesajul. De ce L-au respins? Pentru că era prea simplu. Ce mustrare pentru generaţia aceea!
Mulţi oameni spun: „Dacă aş fi trăit în zilele acelea…” Eu cred că aţi fi avut aceeaşi poziţie, pentru că astăzi se repetă acelaşi lucru înaintea ochilor noştri, numai că într-o altă formă. Şi voi faceţi la fel ca ei: vă poticniţi în lucrarea lui Dumnezeu.
Fără îndoială, şi în timpul acela erau la fel de mulţi predicatori, dar Noe era inspirat de Dumnezeu. El aştepta împlinirea făgăduinţei pentru generaţia aceea rea şi stricată, pe care Dumnezeu nu voia s-o mai îngăduie.
Oare nu acelaşi lucru se întâmplă şi acum? O Sodoma şi Gomora moderne, un popor rău şi stricat, atât de şlefuit în cunoştinţă încât se poticneşte în simplitatea descoperirii lui Dumnezeu cu privire la Fiinţa Sa şi la Cuvântul Său.
În lumea aceasta nu există nici măcar o persoană care să poată dovedi că nu avem în mijlocul nostru Cuvântul descoperit al lui Dumnezeu, făgăduinţa Sa referitoare la zilele din urmă, Lumina strălucitoare din timpul serii. Noi suntem un popor binecuvântat, dar care este situaţia cu cei şlefuiţi din lumea aceasta? Pentru ei totul este ascuns.
Domnul Isus a spus: „Tată, Tu ai ascuns aceste lucruri de ochii lor şi i-ai lăsat să meargă în nebunia înţelepciunii lor fireşti.”
Voi ştiţi că înţelepciunea firească este cea care a adus păcatul şi murdăria în lume, pentru că Eva a dorit înţelepciunea Satanei, iar el i-a dat-o. Dar această înţelepciune este în opoziţie cu înţelepciunea lui Dumnezeu, cu Cuvântul Său.
Noi nu suntem chemaţi să avem înţelepciune, ci să credem ceea ce a spus El. Dar vedeţi, înţelepţii şlefuiesc totul şi vin cu propria lor tălmăcire, aşa cum au făcut întotdeauna. Urmarea? Ei vor greşi ţinta la fel ca cei din zilele lui Noe. Este acelaşi lucru. Ei nu L-au recunoscut pentru că erau prea înţelepţi ca să poată crede, iar acum este la fel.
Mesajul este atât de simplu, încât înţelepţii nu au putut să-l cuprindă în simplitatea Lui. Da, Dumnezeu a făcut totul atât de simplu, încât cei înţelepţi şi pricepuţi L-au scăpat din vedere. Dar chiar aceasta Îl face pe Dumnezeu atât de mare, pentru că El, Cel Atotputernic, poate să se descopere în simplitate. Oamenii de astăzi arată clar că nu sunt de la Dumnezeu. Ei sunt mari şi vor să ajungă şi mai mari şi să se prezinte cu titluri şi mai înalte: episcopi, doctori, sfântul papă, etc. Da, ei vor să pară ceea ce nu sunt în realitate, dar Dumnezeu, care este atât de mare, Se descoperă pe Sine atât de simplu! Cât de mare este simplitatea!
Noi putem construi un avion cu reacţie, putem trimite o rachetă pe lună sau în spaţiu, dar nu putem face un fir de iarbă. Amin. Ce spuneţi de aceasta? Dacă am urma firul de iarbă, am găsi de unde vine viaţa în el, iar aceasta ne-ar întoarce la Dumnezeu, care a creat iarba. Dar noi încercăm să construim capsule spaţiale, care să fie mai bune şi mai rapide ca ale altora.
Acelaşi lucru se întâmplă şi în bisericile noastre. Noi suntem atât de înţelepţi şi de şlefuiţi, încât putem construi clădiri de zeci de milioane de dolari. Astfel, metodiştii sau baptiştii încearcă să construiască ceva mai bun decât prezbiterienii, iar penticostalii au intrat în aceeaşi concurenţă. Cauza acestor situaţii este înţelepciunea firească în care ne-am ancorat, aşa că nu mai reuşim să ne smerim şi să recunoaştem ceea ce face Dumnezeu undeva într-o misiune mică dintr-un colţ al ţării. Aşa este. Noi ne poticnim în simplitatea Lui, pentru că aşa a fost întotdeauna.
Ei erau prea înţelepţi ca să poată crede un mesaj atât de simplu. Nu era suficient de strălucitor pentru cercetările lor ştiinţifice şi pentru programele lor de şcolarizare. Prin studiul lor, ei au aflat că există un Dumnezeu şi că El este mare, aşa că au încercat să devină şi ei mari, dar drumul în sus merge mai întâi în jos.
Poate cineva zice: „Frate Branham, în sus înseamnă mai întâi în jos?” Da, eu am afirmat aceasta pe baza Cuvântului Domnului Isus, care spune:
„Căci oricine se înalţă va fi smerit; şi cine se smereşte va fi înălţat.” (Luca 14.11). Aceasta înseamnă cu adevărat „în sus”. Mai întâi în jos şi abia după aceea în sus.
Un frate din Chicago a povestit că un predicator dintr-o anumită organizaţie, a mers într-o adunare penticostală. El şi-a adus toate argumentele intelectuale, dar a folosit cuvinte total străine acelor penticostali simpli, aşa că în curând a constatat că oamenii aceia nu înţelegeau nimic. Atunci şi-a încordat puţin pieptul fiindcă era doctorul Cutare, un bărbat venit dintr-un anumit seminar din Chicago, şi era atât de şcolit, atât de deştept şi de strălucit, încât oamenii aceia simpli se uitau unii la alţii şi nu înţelegeau ce voia să spună. Era ca un senator care a pierdut alegerile prezidenţiale.
Când am vorbit despre înviere şi despre garanţia învierii, la înmormântarea mamei lui Ford, Tuck Coots a făcut o remarcă şi a spus: „Cât este de sigur că răsare soarele, atât este de sigur că voi învia eu; şi aşa cum se uscă iarba şi cad frunzele din pomi când vine toamna, pentru ca primăvara să apară din nou, aşa vom apărea şi noi la timpul potrivit şi astfel va fi o înviere a celor morţi,” arătând că mesajul acesta a însemnat foarte mult pentru el.
„Tuck, i-am zis eu: „Eu nu am multă pregătire.”
„Aceasta este partea ta bună”, a spus el, după care a adăugat: „Sper că domnul despre care este vorba mă va ierta.” Se referea la Stevensen, şi mi-a spus că l-a ascultat cincisprezece minute, după care a adormit.
Un alt frate mi-a spus că vorbitorul a fost atât de lustruit încât din toată vorbirea lui a înţeles numai câteva cuvinte, după care a zis: „Frate Branham, cred că nu m-ai văzut niciodată dormind în adunările tale.”
Vedeţi? Totul trebuie să fie simplu, pentru că Dumnezeu Se ascunde în simplitate.
În zilele lui Noe, oamenii erau prea înţelepţi ca să înţeleagă ce făcea Dumnezeu într-un mod atât de simplu. Lucrarea nu era destul de şlefuită pentru ei. Vedeţi? Totul trebuie să fie strălucitor pentru că altfel nu văd nimic. Dar marele IaHVeH era ascuns în Cuvântul Său şi S-a descoperit celor care au crezut Cuvântul. Numai ei au fost salvaţi, pentru că El a împlinit întocmai ceea ce i-a spus lui Noe într-un mesaj simplu. Da, Dumnezeu Şi-a împlinit făgăduinţa întocmai.
Să ne oprim apoi la zilele lui Moise, când a fost din nou un timp de eliberare. Când Dumnezeu este pe cale să facă ceva pentru eliberarea poporului Său, trimite un mesaj simplu, aşa cu vom vedea şi la deschiderea Peceţilor. Spune aceasta, pentru că vom constata cu toţii că deschiderea Peceţilor este atât de simplă încât cei înţelepţi vor trece pe alături, la mii de mile depărtare şi vor greşi ţinta.
O, simplitatea lui Dumnezeu! Dar şi Dumnezeu Se ascunde în simplitate. Gândiţi-vă că aceşti înţelepţi pot despărţi atomii şi pot face toate lucrurile posibile, dar când este vorba despre Viaţă, nu sunt în stare să spună de unde vine ea. Nu pot vedea că până şi într-un fir de iarbă este ascuns Dumnezeu. Ei pot trimite o rachetă pe lună şi s-o controleze prin radar, dar nu pot explica cum a ajuns viaţa în firul de iarbă. Aşa este. Vedeţi? Aşa ceva nici nu poate fi explicat. De ce? Pentru că este atât de simplu, încât nici nu o iau în seamă.
Ce a făcut Dumnezeu când a vrut să-i elibereze pe copiii lui Israel, conform Cuvântului Său? A ales o familie simplă, despre care nu avem nici o relatare deosebită. Tot ce ştim este că familia lui era din seminţia lui Levi şi că trebuiau să facă acele cărămizi pentru egipteni. El venea dintr-o familie simplă, dar Dumnezeu a ales-o pentru că voia să-l ridice pe eliberator din seminţia lui Levi, o familie simplă din Israel. El nu a luat ceva împărătesc, ceva de rang înalt, nu a luat nici măcar un preot, ci a privit după ceva simplu şi neînsemnat.
Ce a făcut El în continuare? Dumnezeu ar fi putut să-Şi elibereze poporul folosindu-se de soare sau de vânt, sau ar fi putut să trimită un înger.
O, aleluia! Dumnezeu poate să facă tot ce are în plan.
„De unde ştii asta, frate Branham?”
Pentru că Dumnezeu nu Se abate niciodată de la planul Său. De aceea ştim că şi în timpul acesta lucrarea Sa va fi simplă. Vedeţi? El lucrează întotdeauna în simplitate.
Dumnezeu ar fi putut hotărî de la început ca soarele să vestească Evanghelia, sau vântul, sau un înger din cer, dar El l-a ales pe om să facă aceasta şi nu Se va schimba niciodată. Dumnezeu nu a luat niciodată denominaţiuni sau grupuri de oameni, ci a chemat bărbaţi care să predice Evanghelia Sa. Atunci când a adus eliberarea pentru poporul Său, Dumnezeu a trimis un bărbat simplu, care s-a născut printre sclavi, într-o familie simplă. O, ce minunat este El, descoperindu-Se în simplitate!
Moise şi-a primit pregătirea şcolară în cadrul înţelepciunii lumeşti, ca să eşueze. De ce a făcut Dumnezeu aceasta? Ca să arate că nu poate exista nici o eliberare prin înţelepciunea omenească, ci doar prin credinţă. Moise era atât de învăţat, încât la rândul său îi putea învăţa pe alţii înţelepciunea egiptenilor. El era un bărbat înţelept. A fost instruit în cele mai bune şcoli şi cunoştea toată înţelepciunea lor. Dar Dumnezeu a îngăduit aceasta, pentru ca Moise să înţeleagă că toată înţelepciunea sa nu era de nici un folos în lucrarea la care era chemat şi că trebuia să se smerească. Mai mult, Dumnezeu a îngăduit ca Moise să eşueze în încercarea sa personală de a face ceva.
Prin aceasta s-a dovedit că nici prin putere, nici prin înţelepciunea egiptenilor, nici prin învăţătura unei şcoli, a unui seminar sau prin numărul organizaţiilor, s-ar putea face ceva, ci doar prin „Duhul Meu, zice Domnul.” Înţelepciunea lui Moise a ajuns la sfârşit, a dispărut când L-a întâlnit pe Dumnezeu în rugul aprins.
Moise şi-a scos încălţămintea şi s-a smerit, uitând tot ce învăţase cândva. Dumnezeu a adus eliberarea, deci la lăsat pe Moise să eşueze cu înţelepciunea lui, ca să-i arate că nimeni nu poate zidi pe propria înţelepciune sau pe a altora. Dumnezeu a îngăduit ca Moise să eşueze, ca să-l poată îndruma El însuşi. Înţelegeţi? Motivul pentru care Dumnezeu a îngăduit aceasta, a fost că voia să Se descopere El însuşi în simplitate şi smerenie.
El a îngăduit ca Moise să se înalţe atât de sus, încât ar fi putut deveni următorul Faraon, fiindcă era un general puternic. Conform istoriei, el a supus toate ţările vecine, apoi când s-a întors spre lucrarea lui Dumnezeu, cu toate acele titluri şi talente, Dumnezeu l-a dus în pustie ca să scoată din el tot ce învăţase până atunci, apoi I s-a descoperit în smerenie, i-a pus în mână un toiag şi l-a trimis să elibereze poporul.
Moise fusese instruit să facă totul prin putere militară, dar cu toată instruirea primită, cu înţelepciunea ştiinţifică sau puterea militară pe care le poseda, nu a fost capabil să facă nimic. Acum primise în mână un toiag şi cu acela a făcut lucrarea. Vedeţi? Dumnezeu în smerenie, în simplitate. Dumnezeu era cu toiagul şi tot Dumnezeu era cu Moise, aşa că atâta timp cât avea toiagul, Moise Îl avea pe Dumnezeu. Amin.
Observaţi! „Nu prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu, zice Domnul!” Prin credinţă, Moise a înţeles că trebuie să fie un eliberator. Desigur, mama lui îi vorbise despre aceasta şi în plus fusese instruit în mânuirea armelor, aşa că se părea că este pregătit să isprăvească lucrarea. Dar cu toate acestea, a eşuat. Vedeţi? Moise avea cunoştinţa şi instruirea necesară, dar toate acestea nu l-au ajutat deloc, aşa că a trebuit să uite totul şi să se întoarcă la o lucrare simplă, în care trebuia să se bazeze numai pe Cuvântul lui Dumnezeu. Numai aşa a putut să elibereze poporul.
Cum face Dumnezeu eliberarea? Prin credinţa în Cuvântul Său. Aşa a fost întotdeauna. Aici am putea face încă o comparaţie: între Cain şi Abel. Cain a încercat să primească trecere înaintea lui Dumnezeu prin frumuseţe, dar Abel a venit prin credinţă.
Oamenii cred că vor primi trecere înaintea lui Dumnezeu prin adunări frumos aranjate, printr-un preot cu robă sau prin coruri extraordinare. Dar cred că puteţi vedea de unde vine aşa ceva. Cain a încercat acelaşi lucru. Astfel, a zidit un altar şi l-a împodobit cât a putut de frumos. El era sincer în tot ce făcea şi s-a gândit: „Câtă vreme sunt sincer, nu este nici o deosebire.” Dar nu este aşa. Există o deosebire, pentru că voi puteţi fi sinceri şi totuşi să fiţi pe dos!
Cain a zidit un altar şi l-a decorat probabil cu flori şi cu fructe, apoi s-a gândit: „Sunt sigur că Dumnezeul cel mare, sfânt, curat şi minunat, va primi ceea ce i-am adus ca jertfă!”
Dar vedeţi, el a făcut totul după propria sa înţelepciune, după propria sa gândire. Exact acelaşi lucru se întâmplă în timpul acesta. Ei fac totul după înţelepciunea lor, conform studiului şi înţelesului lor, etc.
Dar Abel a adus o jertfă mai bună, pe baza descoperirii primite prin credinţă. Privit omeneşte, altarul lui nu era nici frumos, nici curat. El a luat un miel, l-a adus pe altar, l-a pus pe el şi i-a tăiat gâtul cu o piatră ascuţită, aşa că sângele lui a curs peste tot în timp ce murea. Trebuie să fi fost o privelişte groaznică.
Era simplu. Abel ştia că se născuse prin sângele mamei şi tatălui său, şi că de fapt sângele a pricinuit căderea, aşa că era nevoie de sânge pentru a-l readuce pe om înapoi la Dumnezeu. Astfel, el i-a adus lui Dumnezeu o jertfă mai bună, pentru că i se descoperise acest lucru.
Unii fraţi de astăzi, cred că Adam şi Eva au mâncat mere sau pere… De curând, am văzut ceva ridicol într-o revistă. Acolo scria: „S-a dovedit că de fapt Eva nu a mâncat un măr, ci o piersică.” Puteţi vedea de unde vine duhul acesta? Unii au spus că Moise nici nu a trecut Marea Roşie, cu poporul Israel, ci a mers printr-o zonă mlăştinoasă situată undeva la marginea mării. Ce prostie!
Biblia spune clar că apa s-a despicat în două şi stătea ca nişte ziduri, de-o parte şi de alta. Dumnezeu a trimis un vânt şi a despicat apa, dar ei încearcă să găsească ceva după mintea lor, deşi au eşuat tot timpul şi o vor face mereu.
Voi ştiţi că tot ce se spune despre Cain este de fapt un tip spre oamenii cu credinţă intelectuală de astăzi, care au o formă de religie pe dinafară, merg la biserică şi fac multe pentru clădiri frumoase, dar în realitate există o singură Biserică, iar la aceasta nu te poţi ataşa. Celelalte sunt doar adăposturi. Astfel, există adăposturi metodiste, baptiste, prezbiteriene, penticostale, etc., dar în Biserica adevărată veniţi prin naştere. Toate celelalte sunt doar adăposturi. Nu biserici, ci adăposturi. Biblia nu vorbeşte nicăieri despre o biserică metodistă sau penticostală; nu există aşa ceva! Toate acestea sunt greşite. Ele sunt doar locuri de adăpost la care poţi adera sau te ataşezi. Dar în Biserica Dumnezeului celui viu eşti născut, ea formând Trupul tainic al lui Isus Hristos.
Dumnezeu i-a descoperit lui Abel taina credinţei în sângele vărsat, deşi Cain era înţelept în toată cunoştinţa lui.
Voi spuneţi: „Cum poţi spune aşa ceva, frate Branham? Tu încerci să ni-l prezinţi pe Cain ca fiind un înţelept.” Aşa şi era: foarte înţelept. Uitaţi-vă la urmaşii lui. Printre ei erau oameni de ştiinţă, doctori, oameni foarte înţelepţi. Dar dacă priviţi la urmaşii lui Set, până la potop, ei au fost fermieri smeriţi şi fără şcoală.
Copiii lui Cain erau foarte înţelepţi: o grupare inteligentă. Ei ştiau să prelucreze metalul, erau constructori renumiţi şi bărbaţi foarte înţelepţi, în timp ce ceilalţi locuiau în corturi şi păzeau turmele, odihnindu-se pe făgăduinţele lui Dumnezeu. Puteţi vedea ce contează? Urmăriţi spiţa de neam şi veţi vedea dacă ceea ce spun corespunde sau nu. Urmaşii lui Set se bazau pe făgăduinţele lui Dumnezeu.
Noe a fost ales din acest neam de oameni şi la fel apostolul Pavel, John Wesley, Martin Luther şi alţii. Şi voi, cei din timpul acesta, sunteţi ceea ce sunteţi: scoşi afară şi smeriţi ca să credeţi făgăduinţele simple ale lui Dumnezeu.
Vedeţi, lui Dumnezeu i-a plăcut să se pună de partea lor, şi El va dovedi întotdeauna dacă este Adevărul Său. Mulţi oameni încearcă să facă ceva, dar trec pe lângă Dumnezeu la un milion de mile. Aşa este. Dar dacă vedeţi că vine Dumnezeu şi legitimează cele spuse, aceasta este dovada că totul este corect. Atunci ştiţi sigur că este adevărul.
Deci au fost aduse două jertfe, iar Dumnezeu a respins cunoaşterea Sa prin înţelepciunea omenească.
Dar când l-a văzut pe Abel, care ştia printr-o credinţă simplă că nu era vorba de mere sau de alte fructe ale câmpului, ci despre sânge, Dumnezeu i-a confirmat jertfa şi a primit-o.
Aceeaşi convingere o avem şi noi cu privire la rugăciunea pentru bolnavi, deoarece Isus a spus: „Dacă rămâneţi în Mine şi dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi orice veţi vrea, şi vi se va da.” (Ioan 15.7).
În zilele lui Ilie, Dumnezeu a vrut să Se ascundă într-o persoană simplă. Gândiţi-vă numai! Aşa a ales El să lucreze. În zilele acelea erau o mulţime de bărbaţi mari, rabini şi preoţi: chiar şi Ahab era iudeu, dar cu toate acestea, Dumnezeu S-a ascuns într-un bărbat simplu, nu într-un învăţat, nu într-un bărbat renumit al lumii, nu într-un grad militar sau în spatele unui nume mare. Noi nu ştim nici măcar cine au fost mama şi tatăl lui, pentru că nu este amintit în cartea neamului său. Probabil a fost un fermier bătrân şi simplu, şi a fost chemat de Dumnezeu să fie prorocul Său. Tot ce ştim despre el este că a venit din pustie, din necunoscut şi a condamnat sistemul religios din zilele acelea.
Voi ştiţi ce s-a gândit despre el. Desigur, s-o fi pus întrebarea despre ce fel de pregătire şcolară are, din care denominaţiune vine, dacă face parte dintre farisei sau saduchei, etc. Dar el nu făcea parte din niciuna din aceste grupări, ci condamna întreaga stare, pentru că aşa hotărâse Dumnezeu.
Un om simplu şi fără pregătire. Nu avem nici o relatare că Ilie s-ar fi dus o singură zi la şcoală. Nu ştim nimic mai mult despre aceasta. Dar lui Dumnezeu I-a plăcut să Se ascundă în el; Dumnezeu era cu omul simplu şi S-a ascuns într-o fiinţă omenească. Puteţi înţelege aceasta? Dumnezeu Se ascunde într-un om neştiutor şi ciudat, cum îl numea lumea. Desigur, ei l-au numit în tot felul, chiar şi vrăjitor. De fapt, nu numai Ilie, ci toţi prorocii au fost acuzaţi de vrăjitorie: chiar şi Isus. Lui I s-a spus că este Beelzebul şi că Şi-a pierdut minţile: „Ţi-ai pierdut minţile; este clar că ai drac.”
Cu această ocazie, El le-a spus că dacă cineva se va face vinovat de hulă împotriva Duhului Sfânt, în zilele din urmă, nu va fi iertat niciodată, nici în lumea aceasta, nici în lumea viitoare. Aceasta înseamnă o despărţire veşnică de Dumnezeu. Dar atunci, i-a iertat.
Ei l-au privit pe Ilie ca fiind unul care şi-a pierdut minţile. Puteţi să vă închipuiţi cum s-a ridicat el? Desigur, şi atunci femeile şi-au tăiat părul scurt, la fel ca în zilele noastre. Cred că ele s-au fardat ca Izabela, prima doamnă a ţării. Predicatorii erau lumeşti şi fireşti, aşa că biserica a urmat cursul lumii. Acesta a fost momentul în care a venit Ilie şi a condamnat întreaga lucrare, începând cu Izabela.
Ştiţi care a fost reacţia lor? „Nu trebuie să te ascultăm pe tine, pentru că îl avem pe păstorul nostru. Desigur, ei nu aveau nevoie de el, dar Dumnezeu l-a trimis oricum. El era predicatorul pentru Izabela. Ea a preferat lumea, dar Dumnezeu l-a trimis pe Ilie, şi chiar dacă a fost urât de Izabela, a trebuit să-şi predice mesajul.
Ilie s-a smerit şi a rămas în Cuvânt, iar acest lucru I-a plăcut atât de mult lui Dumnezeu, încât a folosit de mai multe ori Duhul care s-a odihnit peste el. Da, a făcut-o! Amin. Acelaşi Duh s-a odihnit şi peste Elisei, urmaşul lui Ilie; apoi acelaşi Duh a venit peste Ioan Botezătorul, şi conform Maleahi 4, acelaşi Duh va veni din nou în zilele din urmă în mijlocul nostru.
Dumnezeu iubeşte Duhul care S-a odihnit peste acest bărbat simplu şi fără şcoală, care trăia undeva în pădure. El era atât de ascultător încât Dumnezeu a putut să-i spună: „Ilie, trebuie să mergi să faci aceasta!” şi Ilie s-a dus şi a făcut întocmai. Vedeţi? Dumnezeu însuşi S-a ascuns într-o asemenea simplitate. Dar oamenii îl dispreţuiau pe Ilie şi spuneau: „O, bătrânul acesta ciudat şi sucit! Să nu aveţi nici o legătură cu el.”
Dar într-o zi, când era deja bătrân şi chelise, barba îi încărunţise şi mai avea doar câteva fire de păr care-i cădeau pe umeri, braţele îi erau slabe şi îi tremurau, Ilie venea pe drumul Samariei. Ochii săi priveau spre cer, iar în mână avea un toiag. Poate nu era plăcut la înfăţişare, dar Îl poseda pe „Aşa vorbeşte Domnul!” Limba lui nu s-a încurcat niciodată când a vorbit cu împăratul şi nici nu i-a spus: „Stimate domn Ahab…” ci s-a ridicat şi a spus: „Nu va fi nici rouă, nici ploaie, decât la cuvântul meu!” Vedeţi? Dumnezeu a răsplătit această simplitate.
Dar pentru că totul s-a întâmplat atât de simplu, toţi erau împotriva lui şi ar fi făcut orice să-l oprească să mai vorbească, mai ales uniunea predicatorilor. Aşa este. Toţi încercau să scape de el şi credeau că este greşit, de aceea nici nu colaborau cu el în adunările pe care le ţinea. Totuşi, Dumnezeu Se ascunsese în acel bărbat simplu, iar la vremea potrivită, după ce sămânţa a fost semănată, a încolţit şi a ajuns la coacere. Dumnezeu însuşi S-a descoperit cu putere, trimiţând foc din cer pentru a mistui nu doar jertfa adusă de Ilie, ci chiar şi pietrele şi apa din şanţ. (1 Împăraţi 18.38). Dumnezeu ascuns şi descoperit în simplitate. Da, lui Dumnezeu i-a plăcut întotdeauna să lucreze în felul acesta.
Haideţi să privim puţin ce fel de lucruri a promis El. Problema oamenilor din timpul nostru este să ei doresc întotdeauna lucruri care sunt în legătură cu un seminar teologic sau cu o denominaţiune. Totul este orientat numai spre educaţie, dar Dumnezeu nu poate să se folosească de ea. El poate să-l ajute pe om să facă ceva şi să-i dea o slujbă, dar necazul este că cei mai mulţi se ţin de ceea ce au spus alţii şi se lasă legaţi de ceea ce au spus ei, aşa încât Dumnezeu trebuie să-Şi retragă mâna de peste ei şi să-i lase să meargă singuri mai departe. Apoi caută pe cineva care să lucreze cum vrea El şi să-I isprăvească lucrarea. Dumnezeu trebuie să găsească pe cineva care lucrează cu Cuvântul pe baza descoperirii divine; pe cineva care să nu devieze de la Adevăr, ci se bazează numai şi numai pe Cuvântul Său. Aşa lucrează Dumnezeu şi aşa a lucrat întotdeauna.
Dar când devin înţelepţi şi educaţi, oamenii încarcă să prezinte propriile tâlcuiri. De exemplu, ei spun: „Botezul cu Duhul Sfânt a fost numai pentru zilele acelea!” O, dacă ar vrea să înţeleagă că nu a fost numai pentru zilele acelea! Mai mult, ei susţin că astăzi nu se mai poate repeta experienţa de la Rusalii. Astfel, spun: „Noi am primit Duhul Sfânt când am crezut!” iar dacă discuţi cu ei despre botezul în Numele Domnului Isus Hristos, aşa cum învaţă Biblia, îţi răspund: „Seminarele învaţă aşa şi aşa!” Dar a susţine aşa ceva, înseamnă a încheia compromisuri. Un astfel de om nu va fi folosit niciodată de Dumnezeu, dimpotrivă, El va permite să fie batjocorit şi făcut de râs în toată ţara. Dar când vine cineva cu Adevărul, Dumnezeu Se ridică şi Se dovedeşte a fi Acelaşi, în felul acesta simplu.
Să privim puţin procesul de creştere şi dezvoltare al unei flori. Sămânţa pusă în pământ, pare curând fără nici o speranţă, dar chiar de aici răsare viaţa, pentru a aduce la suprafaţă o altă floare.
Dumnezeu în simplitate. El face acelaşi lucru, pentru că drumul în sus este mai întâi în jos. Aşa a fost întotdeauna.
Smeriţi-vă şi nu spuneţi niciodată: „O, eu am asta şi cealaltă!” pentru că voi nu aveţi nimic. Dacă aţi primit harul lui Dumnezeu, mulţumiţi-I şi smeriţi-vă întotdeauna.
Astăzi sunt o mulţime de oameni foarte înţelepţi şi şcoliţi, dar aş vrea să vă arăt altceva: un grup care merge mai mult pe o parte, adică devin fanatici. Noi ştim că există astfel de grupuri care trec de partea cealaltă.
Acesta este motivul pentru care nu sunt de acord cu grupul de fraţi, care nu demult, s-au despărţit de ceilalţi fraţi de pe calea Luminii. Ei n-au putut să vadă supranaturalul fără să facă din aceasta o grupare aparte, aşa că s-au adunat în Canada, au strâns un grup de oameni în jurul lor şi au anunţat că vor pune pe unii apostoli, pe alţii, proroci, etc., dar totul s-a prăbuşit. Aşa va fi întotdeauna. Ei au impresia că sunt deja ceva, apoi îi condamnă pe toţi, şi curând cad într-o extremă.
Vedeţi, o extremă este inteligenţa rece şi indiferentă, pentru că tăgăduieşte orice experienţă supranaturală, în timp ce ceilalţi cad în partea cealaltă şi devin o grupare radicală, care are în vedere doar mişcarea, dar tăgăduiesc Cuvântul. Însă Biserica adevărată rămâne pe mijlocul drumului.
Dacă observaţi, există cunoştinţa Bibliei cu privire la ceea ce a vorbit Dumnezeu şi totul este suficient de duhovnicesc ca să încălzească inimile, aceasta fiind calea corectă. De altfel, Isaia a vorbit despre calea aceasta numită „sfântă.”
„Sfinţii binecuvântaţi” a fost o mişcare mică, dar puternică, începută de Dumnezeu. Dar ce s-a întâmplat? Când Dumnezeu le-a dat vorbirea în limbi, ei erau foarte religioşi, dar înţepeniţi, aşa că au declarat că totul ar fi de la Satana. Şi acum vedeţi unde au ajuns, fiindcă tăgăduiesc totul. Vedeţi? Sămânţa cade şi moare, apoi o parte din ei devin fanatici, în timp ce ceilalţi devin reci şi ţepeni.
Dar Isus vorbeşte despre o cale croită. Nazarinenii şi celelalte mişcări ale sfinţeniei, spun: „Noi umblăm pe această cale înaltă şi binecuvântată.”, dar ei nu spun exact cum a spus Isaia, pentru că Isaia spune: „Acolo se va croi o cale, un drum, care se va numi Calea cea sfântă…” (Isaia 35.8). Pe calea aceasta nu puteţi pretinde că sunteţi sfinţi, pentru că este aşa cum am mai spus: ca un uliu care-şi pune aripi de porumbel, ca să se facă porumbel. Dar natura lui rămâne tot de uliu. Înţelegeţi? Este ca şi cum o cioară şi-ar pune pene de porumbel sau de păun şi ar spune: „Priviţi ce pasăre frumoasă sunt eu!” dar totul ar fi artificial, fals. Păunul nu trebuie să se îngrijoreze dacă va primi pene de păun sau nu, aşa cum nici porumbelul nu este îngrijorat dacă îi vor creşte penele de porumbel, fiindcă câtă vreme are natura de porumbel, va purta pene de porumbel.
Vedeţi, oamenii care se străduiau pentru sfinţenie, spuneau: „Femeile trebuie să poarte părul lung şi la fel mânecile hainelor şi să respecte şi alte lucruri. Trebuie să poarte haine lungi şi largi şi nu au voie să poarte verighete sau alte bijuterii.” Vedeţi, s-a ajuns la o sfinţenie făcută de oameni, dar Biserica adevărată a Dumnezeului celui viu este sfinţită de El.
Priviţi ce s-a întâmplat cu denominaţiunile. Toate femeile şi-au tăiat părul, chiar şi cele penticostale, poartă inele şi tot felul de bijuterii. Uitaţi-vă la penticostalii care cu ani în urmă spuneau: „Noi, biserica…” Dar Biserica este trupul lui Hristos. Noi suntem născuţi în Împărăţia lui Dumnezeu ca persoane individuale, iar lucrarea trebuie să aibă loc din interior spre exterior. Apoi, Viaţa va veni în fiecare persoană.
Voi nu trebuie s-o rugaţi pe o oaie să poarte lână. Ele nu trebuie să se străduiască să facă lână, pentru că dacă ar fi aşa, ar spune: „Stăpânul meu vrea să produc lână, aşa că trebuie să mă ocup de problema aceasta.” Nu! Singurul lucru de care are nevoie este să fie oaie. Aşa este. Şi lâna va creşte de la sine.
Nici noi nu suntem rugaţi să producem roade, ci ele trebuie să apară de la sine ca să le putem purta. Astfel, dacă aţi fost plantaţi de Dumnezeu ca pomi roditori şi rămâneţi în Cuvântul lui Dumnezeu, Cuvântul Se va confirma de la Sine. Câtă vreme rămâne Cuvântul în voi, roadele Îl vor urma.
Isus a spus: „Dacă rămâneţi în Mine şi dacă rămân în voi cuvintele Mele…” (Iona 15.7). Voi nu trebuie să vă osteniţi pentru aceasta, fiindcă totul vă stă la dispoziţie.
Dar unii oameni merg aşa mai departe şi alunecă spre fanatism. Ei trec la o extremă şi se gândesc că posedă deja totul, pentru că sar în sus şi-n jos, au primit un fel de înviorare, vorbesc în limbi sau au o prorocie care se dovedeşte a fi corectă. Dar nu este aşa!
Isus a spus: „Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: „Doamne, Doamne! N-am prorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?” dar El le va răspunde: „Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege.” (Matei 7.22-23). Vedeţi, prieteni? Înseamnă că aceasta nu este totul. Nu! De aceea vorbim despre aceaste lucruri.
Este cumva vorbirea în limbi o dovadă? Eu cred în vorbirea în limbi, dar nu o iau ca o dovadă unică a posedării Duhului Sfânt. Nu, niciodată! Roada Duhului este dovada botezului cu Duhul Sfânt.
Vedeţi, acesta este motivul pentru care nu sunt de acord cu fraţii penticostali care spun: „Dacă cineva vorbeşte în limbi, are Duhul Sfânt!” Eu nu sunt de acord cu aceasta, pentru că vorbirea în limbi nu este dovada că cineva are Duhul Sfânt. Spun aceasta, pentru că am avut ocazia să văd bărbaţi care erau stăpâniţi de demoni şi vorbeau în limbi foarte repede. Ei beau sânge din craniu de om, îl invocau pe Satan şi vorbeau în limbi.
Am avut ocazia să-i văd pe indienii din Arizona în timpul unui dans numit „Dansul ploii”, în care îşi legau şerpi la brâu şi alergau cu mâinile ridicate. Marele vrăjitor a ieşit afară şi a arătat un creion care a început să scrie singur într-o limbă necunoscută, iar vrăjitorul a dat tălmăcirea. Să nu încercaţi să spuneţi ceva, pentru că sunt prea bătrân şi am văzut prea multe.
Roada Duhului este menţionată clar în Galateni 5.22-23, şi „este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia,
blândeţea, înfrânarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege,” iar Isus a spus în Matei 7.20: „…după roadele lor îi veţi cunoaşte,” nu după vorbiri în limbi, etc. Aceasta este dovada, roada Duhului.
Dumnezeu Se descoperă în fiecare zi pe Sine însuşi în smerenie şi dragoste. Un om care este ascuns în Cuvânt, este deosebit. De fiecare dată când aude Cuvântul, El Îl întăreşte cu un „Amin” puternic, indiferent ce vor spune ceilalţi oameni. Numai cel care crede poate face aşa ceva.
Dar haideţi să mergem mai departe şi să nu ne mărginim numai la o experienţă. Vedeţi, Satana vine printre oameni şi îi influenţează în gândirea lor, făcându-i să creadă că au primit deja Duhul Sfânt dacă sar în sus şi-n jos, măcar că îl urăsc pe aproapele lor. Nu merge aşa! Este frumos să vorbeşti în limbi, dar gândiţi-vă că puteţi vorbi în limbile adevărate ale Duhului Sfânt şi totuşi să nu aveţi Duhul Sfânt, pentru că Biblia spune: „Chiar dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti, şi n-aş avea dragoste, sunt o aramă sunătoare sau un chimval zăngănitor.” (1Corinteni 13.1). Vedeţi? Numai cu aceste lucruri nu se poate face nimic.
Metodiştii spun: „Noi L-am primit când am tresăltat!” Nazarinenii spun: „Noi avem totul pentru că trăim în sfinţenie!” dar nu este chiar aşa. Penticostalii spun: „Dacă vorbim în limbi, Îl avem!” dar nici ei nu Îl posedă. Dumnezeu Se descoperă singur, nu în senzaţii, deşi şi acestea fac parte din întreg. Vedeţi, El Se smereşte atât de mult încât fiecare poate să-L vadă, iar dacă nu veţi încerca să adăugaţi mintea şi gândirea voastră la Cuvânt, Îl veţi recunoaşte pe Dumnezeu.
Altfel, veţi deveni un grup de fanatici. Înţelegeţi? Aşa îi avem de-o parte pe cei fanatici, iar de partea cealaltă pe cei reci şi formalişti. Dar Mireasa umblă pe mijlocul drumului, iar Dumnezeu confirmă aceasta mergând împreună cu ea prin Cuvântul Său.
Am să sar peste o parte din textele şi notiţele pe care mi le-am făcut, ca să pot încheia mesajul la timp. Dumnezeu se ascunde în smerenie. Acum mă voi grăbi puţin, dar aş vrea să fiţi atenţi ca să puteţi cuprinde totul.
Încă începând din Eden, s-a profeţit că va veni Mesia, şi s-a spus mai dinainte ce fel de persoană va fi El. Aici am putea să ne oprim mai mult timp, dar voi cunoaşteţi Biblia şi ştiţi cum s-a spus că va fi.
Moise a spus: „Domnul Dumnezeul tău îţi va ridica din mijlocul tău, dintre fraţii tăi, un proroc ca mine: să ascultaţi de el!” (Deuteronom 18.15). Astfel, ei au ştiut că Mesia va fi un proroc şi cunoşteau felul slujbei Sale. Toţi prorocii au vorbit despre ceea ce va face El, şi au făcut aceasta prin simboluri; dar atunci când s-a împlinit, a trecut peste capetele oamenilor. De ce? Pentru că atunci când a venit, oamenii la care a fost trimis aveau propriile lor concepţii şi interpretări referitoare la El.
Dar Biblia nu se schimbă; ea rămâne întotdeauna aceeaşi. Acesta este motivul pentru care vorbesc numai ceea ce spune Scriptura şi rămân la ea. Biblia nu acceptă nici o tălmăcire omenească. De aceea, metodiştilor, baptiştilor şi penticostalilor, să nu încercaţi să-I daţi o tălmăcire proprie şi să spuneţi: „Nu înseamnă aceasta, ci aceasta!” pentru că înseamnă exact ceea ce scrie.
Cineva a spus: „Cum s-ar putea întâmpla aşa ceva?” Eu nu ştiu cum, dar nu depinde de mine s-o explic, pentru că Cel ce poartă de grijă este Dumnezeu. El este Cel care a vorbit, nu eu, şi El se va îngriji de tot ce este al Lui.
Dar despre Mesia s-a prorocit; prorocii au spus exact ce va fi şi ce va face când va veni, însă învăţaţii au servit încă din vremea aceea poporului propriile lor tălmăciri, aşa că atunci când a venit, El S-a prezentat într-un fel atât de simplu încât întreaga comunitate religioasă s-a poticnit. Este adevărat?
În vechime se spusese că nimeni nu putea fi preot sau învăţător al Cuvântului, decât dacă făcea parte dintr-o anumită seminţie, adică din seminţia lui Levi. Gândiţi-vă că ei fuseseră preoţi din generaţie în generaţie, aşa că puteau spune: „Stră-stră-străbunicul meu a fost episcop şi la fel bunicul meu,” etc. şi se părea că totul era conform Cuvântului, dar în realitate, ei şi-au format propriile gânduri despre Cuvânt.
Copiii au preluat totul de la părinţii lor, iar la un moment dat, când părinţii lor au deviat de pe calea adevărată, au format o organizaţie. Aşa se face că atunci când Duhul Sfânt le-a arătat adevărul, nu au putut să-l accepte; iar astăzi se întâmplă la fel.
Nu vreau să fiu aspru, dar acesta este adevărul. Astăzi se întâmplă la fel ca atunci: ei fac totul complicat şi tălmăcesc Cuvântul cum le place, lucrând şi trăind după tâlcuirile lor şi nu după Cuvânt. Dar aşa cum s-a spus deja, Dumnezeu nu are nepoţi. Astfel, fiecare om trebuie să vină la El pe aceeaşi cale şi să se lepede de tot. Da, voi trebuie să faceţi la fel ca părinţii voştri, la început.
Mesia era atât de simplu! Timp de aproape patru mii de ani, fiecare proroc care s-a ridicat, a vorbit numai despre El. David a cântat despre El în Psalmi, dar atunci când a venit, oamenii aveau propriile idei cu privire la ceea ce ar trebui să facă. Ei au explicat totul, poate au desenat şi pe hârtie, dar atunci când a venit El, s-a întâmplat cu adevărat simplu, ruinându-le teologia. Ei nu L-au recunoscut, dar El a venit conform Cuvântului.
Credeţi că Dumnezeu a vestit prin proroci că va veni Mesia şi cum o va face? Păcat că nu mai avem la dispoziţie încă o oră, ca să intrăm în amănunte. Dar noi ştim cu toţii cum a fost, pentru că Dumnezeu a spus cum va veni El; a spus chiar şi că Se va naşte în Betleem şi ce se va întâmpla. Dar totul a fost atât de simplu, încât acei învăţaţi mari nu au putut să rânduiască totul conform Cuvântului, şi au răstălmăcit totul. Dar Isus nu a venit în opoziţie cu Cuvântul. El a venit conform Cuvântului, dar în contradicţie cu tălmăcirile lor, învăţând lucruri care erau împotriva doctrinelor lor referitoare la El.
Desigur, ei au trăit cu impresia că atunci când va veni Mesia, Se va arăta în Templu şi va spune: „Caiafa, Eu sunt aici!” Va veni cu zece milioane de îngeri pentru onor, iar Dumnezeu va spune: „Voi sunteţi cu adevărat o biserică puternică, sunteţi poporul Meu, de aceea îi voi îndepărta pe toţi cei ce sunt împotriva voastră şi voi deschide porţile cerului înaintea voastră. În dimineaţa aceasta Îl trimit la voi pe Mesia. Tot poporul să se adune în curtea Templului, pentru că El va coborî acolo.” Iar atunci se va spune: „Dr. Cutare şi Cutare, veniţi aici să Îl salutaţi primii!”
Cam aşa gândeşte lumea de astăzi. Poate vi se pare că exagerez, dar spun aceasta pentru că vreau să scot în evidenţă faptul că cei mai mulţi oameni stabilesc deja totul, iar dacă nu se întâmplă după gândirea lor, spun că nu este corect şi îl declară de la antihrist. Ei se gândesc că mai întâi vor veni vreo zece milioane de îngeri, pentru onorul primirii, apoi va avea loc primirea în curtea pe care a construit-o Solomon, în locul acela sfânt, unde trăiau şi mureau cei sfinţi şi drepţi.
Dar Isus le-a spus: „Făţarnicilor, voi sunteţi de la tatăl vostru, de la diavolul. Voi împodobiţi mormintele sfinţilor pe care i-au omorât părinţii voştri.” Nu-i aşa? „Câţi proroci şi oameni drepţi am trimis la voi şi i-aţi omorât?” Mai mult, pe cei pe care El i-a numit drepţi, ei i-au numit fanatici şi provocatori de tulburări, şi credeau că Mesia va veni cum Îl aşteptau.
Dar El a venit într-un staul, a fost născut de o fecioară, iar un tâmplar simplu a devenit tatăl Lui adoptiv. Vedeţi, nu a fost aleasă fiica unui mare preot sau altcineva de rang înalt, ci a fost născut de o fecioară care locuia în micul Nazaret. Acesta este motivul pentru care I s-a dat încă de la început un nume rău: pentru că se spunea că S-a născut nelegitim.
O, aceasta i-a prins repede în şiretenia lor! Etica lor nu putea accepta naşterea din fecioară şi tâlcuirile lor nu puteau înţelege contextul, deşi totul era „Aşa vorbeşte Domnul!” O, mă îngrozesc când mă gândesc cum se repetă aceasta, pentru că Dumnezeu nu Se poate schimba.
El a venit într-un fel atât de simplu, încât a trecut pe lângă ei, dar a atins exact scopul lui Dumnezeu. El a venit exact în felul cum s-a spus prin proroci, dar tâlcuirea lor a fost greşită, asemenea tâlcuirii din zilele lui Noe. Totuşi, Dumnezeu vine conform Cuvântului Său.
Când a venit Isus, El a învăţat lucruri care erau în contradicţie cu învăţătura acelui timp, de aceea ei I-au spus: „Dacă eşti Mesia, fă asta şi cealaltă! Dacă eşti Tu, coboară-Te de pe cruce şi dovedeşte aceasta!” Dar noi nu putem să ne purtăm aşa cu Dumnezeu, pentru că El face doar ceea ce-I place şi ce este corect.
Aşa cum am spus deja, ei se gândeau că El va veni însoţit de un alai de îngeri, dar S-a născut într-un staul, adică în totală contradicţie cu etica lor şlefuită. Era imposibil ca un om cu gândirea normală să accepte că Dumnezeul cel Atotputernic, marele şi puternicul IaHVeH, Cel căruia îi aparţine pământul şi tot ce a creat pe el, va alege un loc atât de josnic pentru naşterea Fiului Său, adică un grajd. Cum putea fi posibil aşa ceva?
Acesta a fost Dumnezeu în simplitate; aceasta Îl face atât de mare. Cei care sunt instruiţi în etica omenească, nu se pot smeri aşa. Ei nu pot face aşa ceva, dar Dumnezeu, care este atât de mare, a venit jos atât de smerit! Nu a avut nici măcar haine potrivite pentru Fiul Său. Gândiţi-vă la aceasta! În localitatea aceea nu a fost găsit nici măcar un loc unde să fie născut, aşa că a ajuns să Se nască într-un grajd, care era de fapt o grotă săpată în stânca unui munte. Fiul lui Dumnezeu S-a născut acolo, pe nişte paie din grajd.
Oh, totul era diferit de felul cum L-a aşteptat adunarea! Mama Lui rămăsese însărcinată înainte de a se căsători. Oamenii vedeau că este însărcinată, dar Maria ştia în inima ei ce se întâmpla de fapt. La început, Iosif nu a înţeles ce se întâmplă, dar îngerul Domnului a venit noaptea la el şi i-a zis: „Iosife, fiul lui David, nu te teme să iei la tine pe Maria, nevasta ta, căci ce S-a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt.” (Matei 1.20). Cu aceasta, totul a fost rezolvat.
Iosif era într-o astfel de legătură cu Dumnezeu, încât Domnul putea să-i vorbească, dar astăzi avem hainele noastre spirituale atât de strâmte şi închise, încât nimic nu ne mai poate vorbi, decât grupul spiritual de care aparţinem. Eu nu vreau să fiu radical sau aspru, dar cred că aţi înţeles ce vreau să spun.
Vedeţi, era de neconceput ca El să vină într-un grajd. Mai mult, nu avem nici o relatare că Isus ar fi mers măcar o zi la şcoală, dar cu toate acestea, când era doar un băiat de doisprezece ani, i-a încurcat pe preoţii din Templu cu predica Sa. Ce era aceasta? Dumnezeu însuşi Se ascunsese în acel Copil.
O, mă simt atât de bine!
Dumnezeu S-a ascuns pe Sine însuşi într-un grajd, într-un Copil mic. Observaţi cum s-au desfăşurat lucrurile în continuare. Când trecea pe stradă, părinţii celorlalţi copii spuneau: „Să nu aveţi nici o legătură cu El, pentru că mama Lui este o stricată, una care a rămas însărcinată înainte de a se căsători. Să nu aveţi nimic a face cu El!”
Dar indiferent ce credea lumea, Maria ţinea toate lucrurile în inima ei şi se gândea la ele. Ea ştia bine că nu este nimic de osândit în viaţa ei şi nu a spus nimic împotriva lor.
Uneori, Dumnezeu le spune aleşilor Săi: „Fiţi liniştiţi şi nu spuneţi nimic împotrivă!”
În adunările mele au venit oameni care au spus: „Dacă eşti un slujitor al lui Hristos, ştii ce se va întâmpla acolo!” Sigur că ştiu ce se va întâmpla, dar ce pot să fac dacă El îmi spune: „Taci şi nu spune nimic!”? Eu l-am luat pe unul dintre ei şi i-am arătat ce am scris într-un carneţel de notiţe, ceva ce mi s-a spus cu câţiva ani în urmă.
„Nu înţeleg nimic”, a spus el.
„Vezi?” El mi-a arătat încă de atunci cum se va întâmpla, aşa că mulţi dintre cei care au privit în acel carneţel, au văzut aceasta.” Apoi am adăugat: „Se va întâmpla în felul acesta!”
„De ce nu ai spus nimic despre aceasta?”
Pentru că totul trebuia să fie aşa.
Iosif a înţeles cum stăteau lucrurile şi a ştiut al cui era Copilul acela; Maria ştia cui Îi aparţine şi Isus ştia cine este Tatăl Său, de aceea a spus: „Eu trebuie să fiu în Casa Tatălui Meu.” (Luca 2.49). Nu la tăierea lemnelor, nici la confecţionarea uşilor, ci în casa Tatălui Meu.” El i-a spus mamei Sale că a venit vremea să facă ceea ce-I place Tatălui Său. Dar ceilalţi ce au gândit? Voi ştiţi câte au de îndurat copiii nelegitimi, dar Dumnezeu S-a ascuns pe Sine în El. Înţelegeţi? Dumnezeu S-a ascuns în ceea ce lumea numea necurat, stricat şi nelegitim. Dumnezeu S-a ascuns în sămânţa de grâu care putrezea, ca să aducă la suprafaţă o viaţă nouă. Aţi înţeles aceasta?
Dumnezeu Se ascunde într-o femeie simplă, într-o spălătoreasă sau într-un bărbat obişnuit care merge la lucru cu pachetul de mâncare sub braţ, după ce-şi sărută soţia şi copiii şi le spune: „La revedere!” El Se poate ascunde într-un astfel de bărbat şi să facă lucruri despre care un episcop nu ştie nimic. Vedeţi? Cei simpli ascultă şi se bucură, iar Dumnezeu primeşte onoarea şi lauda.
Îl puteţi vedea pe Dumnezeu cum se ascundea în simplitatea unui Copil, în simplitatea unei familii obişnuite? O, Dumnezeule! Dar bărbaţii aceia mari şi plini de cunoştinţă şi înţelepciune omenească, Irod şi ceilalţi, nu au observat nimic! Dumnezeu ascuns în simplitate!
Ioan Botezătorul a venit conform Isaia 40 şi Maleahi 3.1. Puteţi să vă notaţi aceasta, dacă doriţi. Poate ar fi mai bine să citim aceste texte. Este vorba de Isaia 40.1-5:
„Mângâiaţi, mângâiaţi pe poporul Meu, zice Dumnezeul vostru.
Vorbiţi bine Ierusalimului şi strigaţi-i că robia lui s-a sfârşit, că nelegiuirea lui este ispăşită; căci a primit din mâna Domnului de două ori cât toate păcatele lui.”
Un glas strigă: „Pregătiţi în pustiu calea Domnului, neteziţi în locurile uscate un drum pentru Dumnezeul nostru!
Orice vale să fie înălţată, orice munte şi orice deal să fie plecate, coastele să se prefacă în câmpii, şi strâmtorile, în vâlcele!
Atunci se va descoperi slava Domnului, şi în clipa aceea orice făptură o va vedea; căci gura Domnului a vorbit.”
Şi acum, Maleahi 3.1:
„Iată, voi trimite pe solul Meu; el va pregăti calea înaintea Mea. Şi deodată va intra în Templul Său Domnul pe care-L căutaţi: Solul legământului pe care-L doriţi; iată că vine – zice Domnul oştirilor.”
Ce minunat! Timp de şapte sute de ani s-a ştiut clar că va veni un premergător care va pregăti calea pentru Mesia, dar atunci când a venit atât de simplu, ei nu au înţeles, deşi era fiul unui preot.
Vedeţi cât de ciudat a fost acest lucru? Deşi era fiu de preot, Ioan nu l-a urmat pe tatăl său în slujbă şi nu s-a dus să studieze într-un seminar, dar lucrarea lui a fost mai importantă decât toate celelalte lucruri.
La nouă ani, Ioan s-a dus în pustie, apoi s-a întors şi a predicat, dar ei nu au văzut nimic. Era prea simplu pentru pregătirea lor şlefuită; nu puteau crede un bărbat atât de simplu, pentru că se gândeau: „Când va veni acest bărbat, munţii se vor face şes şi câmpiile se vor înălţa…” Şi David a văzut acele zile şi a spus: „Munţii vor sări ca mieii şi copacii vor bate din palme…”
Ce s-a întâmplat? Un bărbat cu barbă lungă, fără nici o pregătire, îmbrăcat cu o piele de cămilă, a venit din pustie, a apărut în Iudeea şi a zis: „Pocăiţi-vă, pentru că Împărăţia lui Dumnezeu a venit peste voi. Voi, pui de năpârci, să nu credeţi că dacă ziceţi: „Eu fac parte din denominaţiunea cutare!” veţi trece, pentru că Dumnezeu poate să ridice copiii lui Avraam din aceste pietre.”
„O, nu este posibil să fie el acela! Este imposibil!” Dar Ioan era acela. El era cel ce pregătea calea Domnului.
În felul acesta a fost îndreptat tot ce nu era drept şi au fost coborâte locurile înalte.
„Să nu credeţi că dacă ziceţi: „Noi avem de tată pe Avraam!” veţi trece, pentru că Dumnezeu este în stare să ridice din aceste pietre copii ai lui Avraam.” O, slavă Domnului! Asta este. Vedeţi deosebirea? Da.
El spunea ce urma să se întâmple, dar când a venit la ei, nu l-au primit, pentru că erau pregătiţi să primească doar ceea ce era în acord cu organizaţia lor. Totuşi, când lucrarea a venit atât de simplu, dar conform Scripturii, locurile înalte au fost coborâte; da, ei au fost coborâţi.
El le-a spus adevărul fără ocolişuri şi i-a scuturat ca să-i îndrepte. „Pui de năpârci, cine v-a învăţat să fugiţi de mânia viitoare?
Securea a şi fost înfiptă la rădăcina pomilor: deci, orice pom care nu face rod bun este tăiat şi aruncat în foc.” (Luca 3.7+9). „Cât despre mine, eu vă botez cu apă, spre pocăinţă; dar Cel ce vine după mine este mai puternic decât mine, şi eu nu sunt vrednic să-I duc încălţămintea. El vă va boteza cu Duhul Sfânt şi cu foc.
Acela Îşi are lopata în mână, Îşi va curăţa cu desăvârşire aria şi Îşi va strânge grâul în grânar…” (Matei 3.11+12).
Aşa au fost îndreptate lucrurile nedrepte, dar oamenii nu au înţeles. El era în conformitate cu Cuvântul, însă era atât de simplu, încât oamenii au omis să-l vadă. Nu au văzut nimic. Nu fiţi atât de orbi! Nu fiţi atât de orbi!
Ioan era prea simplu pentru părerea generală cu privire la o asemenea persoană, de aceea nu l-au băgat în seamă. Ce era aceasta? Dumnezeu Cuvântul ascuns în simplitate, nu într-un preot cu gulerul întors şi cu o pregătire înaltă.
Isus le-a zis preoţilor, referindu-se la Ioan: „Ce aţi ieşit să vedeţi în pustie?” iar ucenicilor lui Ioan Botezătorul le-a zis: „Aţi ieşit să vedeţi un om în haine preoţeşti sau în haine albe, sau ce aţi ieşit să vedeţi? Asta vreţi să vedeţi?” Nu! El nu este unul care sărută copiii mici sau îi îngroapă pe morţi, dar nu ştie nimic despre Sabia cu două tăişuri de care este nevoie în luptă.
Ei sunt acolo şi ţin cuvântări intelectuale în vreun club. La aceasta se pricep, dar când este vorba de luptă, nu mai ştiu nimic. Pe aceştia îi găsim în palatale împărăteşti, pentru că se ţin aproape de cei cu rang înalt. Şi a continuat: „Sau ce aţi ieşit să vedeţi? O trestie clătinată de vânt încoace şi încolo? Sau pe cineva care ar putea să spună: „Acela face parte din unitarieni, dar când vine la trinitarieni am să…”
Ioan nu era o trestie clătinată încoace şi încolo de vânt. Nu, nu! Pentru el nu era nici o ispită să meargă la farisei, saduchei sau în altă parte. Nu, fratele meu! Pe Ioan nu îl puteau atrage nicăieri.
Şi Isus a continuat: „Atunci ce aţi ieşit să vedeţi, un proroc?” Era nevoie de un proroc ca să facă aceasta. Cuvântul lui Dumnezeu era în Ioan, pentru că Cuvântul vine la proroc.
„Aţi vrut să vedeţi un proroc?” i-a întrebat El.
„Da, aceasta am vrut să vedem.”
„Dar Eu vă spun: „El este mai mult decât un proroc!”
Cum era posibil ca Ioan să fie mai mult decât un proroc? Pentru că el era mesagerul Legământului. Sigur că da. Prin mesajul lui a fost stabilită puntea de legătură dintre Lege şi har, el fiind pionul principal în această legătură.
„O, dacă aţi putea să-l primiţi,” a spus Isus, „pentru că el este cel despre care a vorbit prorocul Maleahi: „Iată, voi trimite pe solul Meu; el va pregăti calea înaintea Mea. Şi deodată va intra în Templul Său Domnul pe care-L căutaţi: Solul legământului pe care-L doriţi; iată că vine – zice Domnul oştirilor.” (Maleahi 3.1). Dar el era atât de simplu, pentru că Dumnezeu S-a ascuns în simplitate.
Acum fiţi atenţi ce a făcut el: A predicat că Hristos va veni şi va ţine lopata în mână, va curăţa aria, va lega pleava şi o va arde, dar grâul îl va strânge şi îl va pune în hambarul Lui.
Vedeţi, Ioan era inspirat. Când a venit Isus, El a făcut totul atât de simplu… Chiar şi apostolii aşteptau să vină ceva măreţ: „Da, El vine! Va fi atât de puternic, încât îi va alunga pe romani şi pe greci din ţară!”
Dar când a venit, El a fost atât de simplu şi de smerit! De ce aceasta? Pentru că Dumnezeu Se ascunsese în simplitate.
La sfârşitul vestirii Sale, El a întrebat: „Cine Mă poate învinui de vreun păcat? Nu am făcut tot ce spune Biblia? Dacă nu am făcut lucrările Tatălui Meu, puteţi să mă condamnaţi, dar ce a spus Biblia că voi face şi nu am făcut? Să ştiţi că păcatul este necredinţa. Cine Mă poate învinui? Şi dacă Eu scot dracii prin Degetul lui Dumnezeu, care este problema cu voi?” (parafrazare).
Simplitate şi smerenie până la moarte. Dar în dimineaţa învierii a dat totul la o parte şi S-a ridicat Biruitor, nu-i aşa, fraţilor? Sigur că da. Bobul de grâu zăcea acolo pecetluit cu Viaţa veşnică în sine, aşteptând ziua cea mare a venirii Domnului, când viaţa va veni din nou la viaţă. Noi vom apărea la înviere, când vom fi răpiţi, şi ne vom întâlni cu El în văzduh. Dar cei care se vor lepăda de credinţă, vor fi legaţi şi arşi în focul pe care nu-l poate stinge nimeni. Amin. O, nu este minunat?
Ei nu l-au luat în seamă pe Ioan Botezătorul. Dumnezeu în simplitate. De ce? El nu vorbea nici măcar ca un duhovnic şi nu a predicat niciodată ca un predicator, ci a folosit o vorbire simplă, cu exemple luate din natură: „…securea a fost înfiptă în rădăcina pomilor.” A vorbit şi despre puii de năpârcă, nu ca un învăţător de seminar, nici ca doctorii în teologie. El nu a predicat ca unii dintre ei, ci ca un om din pădure. Ioan a vorbit despre secure şi pomi, despre şerpi, grâu, hambare şi multe alte lucruri de felul acesta. Cred că nici măcar nu a fost acceptat ca predicator. Mai degrabă l-au numit „instigator” fiindcă stătea şi predica pe malurile Iordanului. Vedeţi? Dumnezeu se ascundea în simplitate în faţa înţelepciunii lumii. Nu este de mirare că Isus a spus: „Te laud, Tată, Doamne al cerului şi al pământului, pentru că ai ascuns aceste lucruri de cei înţelepţi şi pricepuţi, şi le-ai descoperit pruncilor,” adică celor ce le primesc. (Matei 11.25). Dumnezeu S-a ascuns în simplitate, în Hristos; Dumnezeu S-a ascuns în simplitate, în Ioan. Gândiţi-vă la aceasta. Dumnezeu Se ascunde de înţelepciunea lumii.
Să rămânem o clipă la aceasta. Gândiţi-vă la timpul în care trăim. Dacă Dumnezeu vine într-un loc neînsemnat ca acesta şi îi vindecă pe cei bolnavi, cei bogaţi şi mândri, cei învăţaţi spun: „Zilele minunilor au trecut! Nu mai există vindecare divină!”
Cred că vă amintiţi mesajul despre David şi Goliat, pe care l-am predicat înainte de a pleca. Atunci, cineva m-a întrebat: „Cum vrei să te întâlneşti cu oamenii aceia învăţaţi, frate Branham? Cum vei sta în faţa lor?”
„Eu nu trebuie să fac nimic cu privire la aceasta, pentru că Dumnezeu mi-a spus: „Du-te!” şi asta este tot. Acesta este Cuvântul Lui, nu al meu. El a făgăduit totul şi ceasul este aici.”
Atunci când Îngerul Domnului, pe care Îl vedeţi în tablou, a venit jos la râu, în ziua aceea, în iunie sunt 30 de ani de atunci, a spus: „Aşa cum a fost trimis Ioan Botezătorul…” (Erau prezenţi cinci mii de oameni), a sosit ceasul ca mesajul tău să fie răspândit în întreaga lume.”
Cred că vă amintiţi şi criticile. A fost cineva dintre voi, acolo? Cred că Roy Shaughter sau careva din cei ce sunt în seara aceasta aici, îşi amintesc ziua aceea. Poate sora Spencer, George Wright sau altcineva. Nu s-a împlinit totul întocmai? S-a împlinit. Dar în ciuda dovezilor clare din mijlocul nostru, mulţi au respins şi au spus: „Este doar o vindecare închipuită!”
Odată, am stat cu fraţii Wood. Noi ştim că Dumnezeu Îşi legitimează Cuvântul. În dimineaţa aceea am mers cu barca, dar cu o zi înainte, Duhul Sfânt a spus că vor vedea slava lui Dumnezeu. Pe apă plutea un peşte mort, dar Duhul Sfânt a venit jos, iar eu m-am ridicat şi i-am vorbit peştişorului care era mort de o oră şi jumătate: cârligul undiţei îi scosese intestinele pe gură, dar de îndată ce am spus acele cuvinte, peştişorul a revenit la viaţă, pe deplin sănătos, ca ceilalţi peşti. Ce era aceasta? Dumnezeu ascuns în simplitate.
Dumnezeu este în stare să ridice din aceste pietre copiii lui Avraam. El poate să vindece un animal bolnav, un peşte sau altceva. Când El Îşi aduce mesajul, dar oamenii nu Îl cred, Dumnezeu poate face o demonstraţie şi să vindece un animal. Dumnezeu poate învia o femeie moartă sau un animal mort; El poate face tot ce vrea.
Ce mustrare pentru această generaţie! Ei se poticnesc în lucrarea Lui şi spun: „Tu nu ai făcut asta sau cealaltă!” dar Dumnezeu trimite un animal simplu aici. Ce mustrare! Ce este aceasta? Dumnezeu Îşi arată măreţia descoperindu-Se în simplitate. O, ce mustrare pentru bărbaţii acestei generaţii, din pricina necredinţei lor!
Astăzi, ei gândesc aşa cum au gândit întotdeauna, că lucrurile ar trebui să se desfăşoare aşa cum şi le-a închipuit cineva. De exemplu, un catolic, pentru al cărui fiu am intervenit cu ceva la Houston, fiindcă încălcase legea, mi-a zis: „Dacă există un dar duhovnicesc, ar trebui să vină prin biserica catolică.”
La rândul lor, metodiştii cred că totul trebuie să vină prin comunitatea lor; penticostalii cred că trebuie să vină prin biserica lor, dar aceasta nu a venit şi nu vine prin niciuna din ele. Totul a venit prin puterea învierii lui Isus Hristos. Sigur că da.
Fiţi atenţi şi nu lăsaţi aceste lucruri să treacă pe lângă voi. Păstraţi-le în inima voastră şi gândiţi-vă la ele! Dar ei cred că totul trebuie să vină conform gândirii lor, prin denominaţiunea lor, fiindcă dacă nu se întâmplă aşa, nu este de la Dumnezeu. Ba mai mult, o numesc filozofie şi de la Satan. Spun că dacă ar fi de la Dumnezeu, ar trebui să vină cum s-au gândit ei, cum au înţeles ei.
Exact aşa au gândit şi fariseii din zilele Domnului Isus, dar lucrarea nu s-a împlinit nici pe departe conform închipuirii lor. Vedeţi? Dacă Dumnezeu a promis că va veni Mesia, ei şi-au făcut mai dinainte o închipuire cu privire la felul în care se va întâmpla acel lucru, şi pentru că totul s-a împlinit diferit de cum şi-au închipuit, nu L-au acceptat ca Mesia al lor. El a fost pentru ei ca un lepădat şi un nelegitim, un Beelzebul, dar în realitate, El era Dumnezeu care se ascundea în simplitate.
„Solul care vine să-I pregătească Domnului calea, trebuie să fie un om cu şcoală”, s-au gândit ei. De fiecare dată când ordinau predicatori şi îi trimiteau în misiune pentru a-i pocăi pe alţii, se gândeau, desigur, că unul din trimişii lor va fi solul care trebuie să pregătească drumul. Dar Dumnezeu Şi-a trimis slujitorul în pustie, unde nu existau seminarii şi alte lucruri de felul acesta. Vedeţi? Dumnezeu Se ascundea în simplitate şi în smerenie.
În încheiere aş vrea să vă spun ceva: A respinge mesajul simplu al lui Dumnezeu înseamnă a te distruge singur pentru totdeauna. Noi am vorbit mult despre aceasta; despre cât este de simplu totul, despre ce gândesc oamenii, cum râd, cum judecă şi cum procedează, făcând totul după bunul lor plac. Dar a-L respinge pe El înseamnă despărţire veşnică de Dumnezeu.
Cei care nu au ascultat mesajul lui Noe, au murit, iar Biblia spune că după moartea Sa, înainte de înviere, Isus S-a dus şi le-a predicat celor ce erau în lanţurile întunericului. El S-a dus în iad şi a predicat duhurilor care erau în închisoare şi care nu s-au pocăit în timpul harului din zilele lui Noe, când li s-a predicat un mesaj simplu, adus de un bărbat simplu. Precis, El le-a zis: „Noe a predicat că Eu voi veni, iar acum sunt aici!” Nu-i aşa?
Acolo erau cei care nu ascultaseră mesajul simplu al prorocului. Moise a primit însărcinarea lui Dumnezeu când era în pustiu şi a fost legitimat de Stâlpul de Foc ca fiind adevărat. Dar ce s-a întâmplat? După ce i-a scos afară şi i-a dus în pustie, ei au încercat să se organizeze. De aceea au murit în pustie. Da, toţi au murit acolo, cu excepţia celor doi bărbaţi: Iosua şi Caleb.
Fariseii din zilele Domnului Isus erau atât de orbi încât nu vedeau nimic. Ei priveau înapoi şi ziceau: „Părinţii noştri au mâncat mană în pustiu…” dar Isus le-a răspuns: „Părinţii voştri au mâncat mană în pustiu, şi au murit.” (Ioan 6.31+49).
Atunci mulţi au văzut măreţia lui Dumnezeu, pentru că umblau în Lumina timpului lor; umblau în Lumina Stâlpului de Foc, în prezenţa puterii Sale; umblau din loc în loc, călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu; mâncau mana care cădea din cer, pe care le-o pregătise Dumnezeu, dar cu toate acestea au pierit, s-au dus în iad. Isus a spus: „Ei toţi au murit!” şi dacă priviţi Cuvântul mai atent, aceasta înseamnă despărţire veşnică de Dumnezeu. Înţelegeţi? „Ei au murit cu toţii!”
Toţi cei care L-au respins pe Isus, au mers în pierzare. Înţelegeţi ce vreau să spun? Dacă respingi simplitatea lui Dumnezeu, eşti terminat. Aici nu merge să spuneţi: „Am făcut doar o greşeală!” Nu merge aşa! Dumnezeu nu va recunoaşte aceasta şi sunteţi pierduţi pentru totdeauna, ceea ce înseamnă că trebuie să ne gândim serios la toate lucrurile. Ceea ce face Dumnezeu este legitimat întotdeauna de El însuşi. Astfel, dacă se întâmplă aceasta, este Cuvântul lui Dumnezeu. Ce se va întâmpla însă cu cei care i-au respins pe Moise, pe Ilie, pe Ioan şi apoi pe Domnul Isus?
Aici aş vrea să vă spun ceva şi nădăjduiesc să nu vă rănesc. Nu demult, am fost chemat la Houston, Texas, pentru a face o cerere de graţiere… Am adunat câţiva oameni, le-am predicat şi i-am rugat să semneze cererea de graţiere pentru un băiat şi o fată. Cred că ştiţi din ziare în ce probleme au intrat. Este vorba de fiul adoptiv al domului Iris.
Domnul Iris este cel care a făcut clişeul cu Îngerul Domnului, pe care l-aţi văzut cu toţii. El este romano-catolic, iar soţia sa este evreică.
El s-a căsătorit cu fata aceasta evreică, dar nu au vorbit niciodată despre religie.. apoi a intrat în afacere cu studioul Douglas, împreună cu Ted Kipperman. El a fost prezent şi a făcut fotografii când dr. Best de la comunitatea baptistă, i-a pus pumnul sub nas fratelui Bosworth, zicând: „Fă-mi o poză în timp ce fac asta, fiindcă vreau s-o pun în camera mea de studiu, ca amintire a infirmării vindecării divine!”
Înainte de a merge la Houston Texas, Domnul îmi spusese să merg acolo, iar eu am făcut-o în Numele Domnului. Voi ştiţi cu toţii discuţia şi ce s-a întâmplat acolo. În seara aceea, am încercat să cobor în smerenie, dar dr. Best a spus: „Voi sunteţi doar un grup de neştiutori. Nici nu există oameni care cred în vindecarea divină şi în toate aceste lucruri. Sunteţi nişte înapoiaţi!”
Vedeţi? El nu ştia că Dumnezeu lucrează în simplitate, aşa că a zis: „Omul acesta nu are nici măcar o diplomă de la şcoala generală!” El era un bărbat şlefuit şi poseda o mulţime de diplome şi decoraţii, şi se gândea că îl va face de ruşine pe fratele Bosworth. Dar când s-a ajuns la Cuvânt, Best n-a fost în stare să spună nimic.
Vedeţi? Fratele Bosworth ştia pe ce stă. Mulţi dintre adepţii lui, care stau aici, au fost prezenţi acolo. Vrăjmaşul stătea acolo şi ne batjocorea zicând: „Voi sunteţi doar un grup de neştiutori! Oamenii normali nu pot crede aşa ceva.”
Când a auzit ce spune, fratele Bosworth i-a zis: „Un moment, te rog! Câţi din cei prezenţi (erau cam treizeci de mii de oameni), merg la comunitatea baptistă şi pot dovedi cu un certificat medical, că au fost vindecaţi prin puterea lui Dumnezeu, de când predică fratele Branham în locul acesta? Aş vrea să vă ridicaţi în picioare.” S-au ridicat cam trei sute de persoane. Atunci fratele Bosworth a arătat spre ei şi a întrebat:
„Ce este cu aceştia?”
Vedeţi? Dumnezeu ascuns în simplitate. Atunci Best a zis: „Aduceţi-l aici pe vindecătorul divin! Aş vrea să văd cum hipnotizează pe cineva, apoi aş vrea să verific aceasta timp de un an!”
Ted Kipperman şi Iris erau acolo şi au făcut acele fotografii. Best a zis:
„Domnul Branham nu e decât un impostor! Eu am văzut o femeie care avea o guşă mare. El a hipnotizat-o, iar a doua zi când am vorbit cu ea, nu o mai avea, îi dispăruse.
O, el m-a batjocorit foarte mult şi a spus că ar trebui să fiu alungat din oraş. Mai mult, a afirmat că el este cel mai potrivit să facă aceasta. Au fost titluri cu litere mari în ziarul „Houston Chronicle.”
Eu nu am spus nici măcar un cuvânt. Am mers acolo ca să fac ceea ce era plăcut Tatălui meu, fiindcă El mi-a spus să mă duc.
Când am coborât pe platformă, am spus clar că eu nu sunt un vindecător divin, iar dacă cineva spune că aş fi afirmat vreodată aşa ceva, se înşală. „Nu vreau să fiu numit vindecător divin, pentru că nu sunt. Dacă dr. Best predică salvarea divină, sunt sigur că nu este de acord ca cineva să-l numească salvator divin. Tot aşa, nici eu nu vreau să fiu numit vindecător divin, pentru că predic vindecarea divină. Deci, aşa cum el nu este un salvator divin, nici eu nu sunt vindecător divin, dar „prin rănile Lui suntem vindecaţi.” Aceasta este ceea ce doresc să înţeleagă oamenii.”
Dar Best a răspuns: „Aceasta este o nebunie!”
Eu am mai spus: „Dacă prezenţa şi darul lui Dumnezeu şi Îngerul Domnului sunt aici, atunci totul poate fi dovedit.”
Chiar în clipa aceea, a venit un vâjâit de vânt, iar după ce a trecut totul, am spus: „Acum nu trebuie să mai spun nimic, pentru că El a vorbit deja pentru mine!” şi am plecat de acolo.
Curând după aceea, am părăsit marele oraş Houston, unul din cele mai frumoase oraşe ale Americii. Când am revenit din nou acolo, simţeam o ruşine pentru oraş. Străzile erau murdare… Am fost pe Texas Avenue, apoi am mers la Rice Hotel, unde se cazau şi stelele de cinema. Am coborât la cafenea: tavanul aproape cădea jos, tencuiala căzuse deja şi peste tot era numai mizerie. Pe deasupra, printre predicatori domnea o mare încurcătură. Niciodată nu se mai auzise de aşa ceva.
De ce toate acestea? Dacă respingi Lumina, mergi în întuneric. Aceasta i-a adus pe oameni pe calea morţii. Dar Dumnezeu a venit jos şi S-a descoperit în simplitate. Şi ce s-a întâmplat? Ei L-au respins deşi a venit atât de simplu. Mai mult, Dumnezeu le-a permis să facă acea fotografie care a devenit cunoscută în întreaga lume. Chiar şi oamenii de ştiinţă admit că aceasta este singura Fiinţă supranaturală care a fost fotografiată vreodată în Istoria lumii. Fotografia este expusă la Washington D.C. în sala de ştiinţă religioasă. Aceasta este simplitatea descoperită. Vedeţi? Dumnezeu Se ascunde în simplitate, apoi Se descoperă în măreţia slavei Lui.
El S-a ascuns în moartea lui Hristos, apoi S-a descoperit pe Sine în înviere. Ce minunat! Aceste lucruri nu au sfârşit; am putea vorbi la nesfârşit despre ele şi să le privim în diferite contexte. Puteţi înţelege acum? Cine poate tăgădui lumina soarelui? Este cineva care preferă să se închidă într-o pivniţă ca să nu vadă lumina soarelui?
Să nu uitaţi: înainte de a fi greşiţi, trebuie să respingeţi ceea ce este adevărat. Dacă refuzaţi să vă deschideţi ochii, veţi trăi mai departe în întuneric. Dacă refuzaţi să priviţi toată lucrarea, cum vreţi s-o vedeţi vreodată? Uitaţi-vă la lucrurile simple, pentru că totul depinde de lucrurile mărunte pe care încercaţi să le faceţi.
Fiţi atenţi şi daţi-mi voie să vă mai spun ceva: Isus a spus în Matei 11.10: „Iată, trimit înaintea feţei Tale pe solul Meu care Îţi va pregăti calea înaintea Ta.” Şi Ioan a fost cel trimis înaintea Sa. Era atât de simplu!
Isus a mai spus: „Fiul omului va merge la Ierusalim şi acolo va fi dat în mâinile oamenilor; ei Îl vor omorî, şi a treia zi după ce-L vor omorî, va învia.” (Marcu 9.31). Şi a mai spus: „Să nu spuneţi nimănui de vedenia aceasta, până va învia Fiul omului din morţi.” (Matei 17.9).
Atunci, ucenicii, cei care umblaseră cu Ioan, iar apoi au mâncat şi au trăit alături de Isus, L-au întrebat: „De ce zic cărturarii că mai întâi trebuie să vină Ilie? Tu zici că vei fi răstignit, vei muri şi apoi vei învia, dar dacă eşti Mesia, aşază-Te pe tron!”
„De ce zic cărturarii că întâi trebuie să vină Ilie?” Foarte simplu. Pentru că Scriptura spune că el va veni înaintea lui Hristos. Şi Isus le-a răspuns: „…Ilie a şi venit, şi ei nu l-au cunoscut, ci au făcut cu el ce au vrut.” (Matei 17.10+12). Cu cine vorbea Domnul? Cu ucenicii.
Acum am să vă rănesc puţin, deşi nu intenţionez aceasta. Doar câteva minute şi mă veţi înţelege.
Bărbaţii care umblau cu Isus, L-au întrebat: „Oare de ce zic cărturarii că întâi trebuie să vină Ilie?” Ei se întorseseră prin slujba lui Ioan şi totuşi nu ştiau cine era el. Aşa spune Scriptura. De ce reproduceau cărturarii ceea ce spunea Scriptura? Înţelegeţi ce vreau să spun? Scriptura spune că „…întâi trebuie să vină Ilie.” Iar ucenicii care umblau cu Domnul, au pus aceeaşi întrebare: „De ce spune Scriptura că el trebuie să vină înainte de a fi restituit totul?”
Lucrurile au avut loc, dar poate numai pentru o jumătate de duzină de oameni. Vedeţi, aceasta a fost totul. Ei erau cei aleşi să vadă şi să primească aceste lucruri.
Isus a zis: „El a venit deja, dar voi nu l-aţi recunoscut.” Vedeţi? El a făcut exact ce a spus Scriptura că va face, iar restituirea a avut loc în cei ce l-au primit şi l-au crezut. Dar deşi Ioan a făcut întocmai ce a spus Scriptura, ei s-au purtat cu el tot cum era scris: nu au recunoscut lucrarea şi l-au respins.
Sunteţi pregătiţi, pentru că vreau să vă şochez puţin. Răpirea va avea loc în acelaşi fel. Va fi atât de simplă încât oamenii nici nu vor observa că a trecut. Răpirea va avea loc într-o zi obişnuită şi nimeni nu va şti nimic despre acest eveniment.
Nu plecaţi, ci fiţi atenţi la aceste lucruri, fiindcă voi încheia imediat. Răpirea va fi foarte simplă, apoi vor veni judecăţile, iar ei Îl vor vedea pe Fiul omului şi vor spune: „Noi ar trebui să primim mai întâi cutare şi cutare lucru… Nu trebuia să vină mai întâi Ilie? Şi nu trebuia să vină mai întâi răpirea?” Dar Isus le va spune: „Totul a avut loc, dar voi nu aţi ştiut nimic!” Dumnezeu în simplitate.
Săptămâna aceasta vom intra mai adânc în aceste subiecte. Observaţi: răpirea va fi foarte simplă şi numai puţini vor face parte din Mireasă. Puteţi vedea cum procedează cărturarii de astăzi cu această problemă? Ei au făcut deja planuri schiţe, previziuni şi vorbesc despre zece milioane de oameni care vor merge în sus; „Ei sunt toţi metodişti”, promite un predicator metodist. „Ei sunt toţi penticostali”, învaţă predicatorii penticostali, dar adevărul este că ei nici măcar nu ating această problemă.
S-ar putea ca unul să fie din Jeffersonville, şi va fi dat dispărut. Se va spune: „Doar nu putem şti…”Restul oamenilor nici nu vor şti ce s-a întâmplat. Unul poate fi răpit din Georgia, altul din Africa. Să zicem că vor fi răpiţi cinci sute de oameni – dar aceştia nu vor fi Biserica întreagă, ci doar Mireasa. Nu Biserica, ci numai Mireasa. Biserica va apărea cu miile, dar numai după a doua înviere. Ea nu va avea parte de întâia înviere, ci se va ridica numai după trecerea celor o mie de ani, pentru că nu face parte din Mireasă. Dacă în clipa aceasta ar părăsi pământul cinci sute de oameni, lumea nu ar şti nimic.
Isus a spus: „…în noaptea aceea, doi inşi vor fi în acelaşi pat, unul va fi luat, şi altul va fi lăsat.” (Luca 17.34). Aceasta înseamnă că aici va fi noapte. Şi tot El a spus că: „Doi bărbaţi vor fi la câmp: unul va fi luat, şi altul va fi lăsat.” (v. 36). Aceasta va fi pe partea cealaltă a pământului.
„Ce s-a întâmplat în zilele lui Noe se va întâmpla la fel şi în zilele Fiului omului…” (v. 26). Gândiţi-vă că totul va merge mai departe. Printre oameni vor circula tot felul de mesaje fanatice. Astfel, primul lucru pe care-l vor spune, va fi: „Predicatorul a plecat undeva şi nu s-a mai întors. Se spune că a plecat… Ştii cumva ce s-a întâmplat?” sau: „Cred că cineva a chemat-o pe fata aceea tânără undeva… Poate a răpit-o cineva şi a aruncat-o în râu!” Ei vor fi dezorientaţi.
99% dintre oameni nici nu vor şti ce s-a întâmplat. Se va spune: „Fata aceasta a dispărut. De ce? Nu pot înţelege, pentru că n-a mai făcut niciodată aşa ceva.”
Şi când văd că scrie: „Se vor deschide mormintele…” ei întreabă: „Cum se vor deschide mormintele?”
Îmi pare rău că nu am timp să intru mai adânc, dar tot ce doresc este că vi-L arăt pe Dumnezeu descoperit în simplitate. Poate că din corpul acesta omenesc va mai rămâne doar o lingură de cenuşă, dar aceasta nu contează, voi veţi apărea oricum în viaţa duhovnicească.
Dumnezeu vă va chema şi va avea loc răpirea. Evenimentul acesta nu înseamnă că îngerii vor veni jos şi îi vor dezgropa pe morţi. Dar cum va fi? Trupul acesta este născut în păcat, dar atunci va apărea un trup nou, după chipul şi asemănarea Lui. Dacă am primi doar un trup ca cel pe care-l avem acum, am muri din nou. Astfel, nimeni nu poate spune: „Mormintele se vor deschide şi morţii vor ieşi afară.” Este adevărat, ele se vor deschide, dar nu în felul cum vă gândiţi că se va întâmpla. Nu va fi aşa! Va fi o taină, pentru că El a spus că va veni ca un hoţ noaptea. El ne-a spus deja aceasta: va avea loc răpirea, apoi vor veni judecăţile: dureri, boli, nenorociri, etc. Va fi un timp atât de groaznic, încât oamenii se vor ruga ca moartea să-i elibereze de judecăţile care vor veni. „Doamne”, vor spune ei, „de ce a venit această judecată peste noi? Nu ai spus că mai întâi va avea loc răpirea?” Dar El le va răspunde: „Răpirea a avut deja loc, iar voi nu aţi ştiut nimic!” Vedeţi? Dumnezeu S-a ascuns în simplitate.
Da, răpirea va avea loc şi voi nu veţi şti nimic.
De ce nu cred religioşii aceste semne simple ale venirii Sale? Ei aşteaptă toate aceste lucruri care sunt scrise în Scriptură: ca luna să se transforme, ca soarele să-şi piardă lumina şi multe alte lucruri care vor avea loc.
O, dacă am mai avea puţin timp! Mai am aici câteva notiţe, ca să vă arăt când vor avea loc aceste lucruri, dar nădăjduiesc că vom vorbi mai mult despre această temă la deschiderea Peceţilor. Evenimentul va avea loc fără ca voi să-l observaţi. Vedeţi cum este? Dacă Îngerul Domnului ne va rupe Peceţile, să nu uitaţi că totul este pecetluit cu cele şapte tunete tainice.
De ce nu pot crede oamenii simplitatea unui grup smerit şi glasul semnului lui Dumnezeu? De ce nu pot crede ei? Totul este aşa cum a fost întotdeauna. Cuvântul adevărat al lui Dumnezeu a fost descoperit, dar ei sunt prea înţelepţi şi educaţi ca să creadă Cuvântul simplu scris şi vor să adauge propria lor tâlcuire la el. Astfel, spun: „Nu se înţelege aşa… Nu este aşa… Nu înseamnă aceasta!”
Pot să vă mai spun ceva repede? Chiar şi vedeniile pe care le-a dat Domnul în locul acesta au fost înţelese greşit. Acesta este motivul pentru care mă auziţi spunând adesea: „Să spuneţi numai ceea ce este pe benzi! Spuneţi ceea ce a spus vedenia!”
Dacă sunteţi treji cu adevărat, veţi vedea ceva. Eu nu cred că trebuie s-o ţin în mâini ca să v-o arăt, este aici, dar cei învăţaţi şi înţelepţi vor pierde ocazia aceasta. Vedeniile simple, care sunt descoperite într-o astfel de simplitate, trec peste capetele oamenilor.
Vedeţi, eu am văzut vedenii şi v-am spus că trebuie să merg în singurătate. Ştiţi câţi s-au poticnit în acele cuvinte, dar Dumnezeu m-a trimis acolo cu un anumit scop. Apoi, am venit înapoi şi v-am explicat însemnătatea acelor lucruri. Mi s-a arătat că mama mea va muri şi multe alte lucruri, iar când m-am întors, v-am spus mai dinainte tot ce se va întâmpla, şi s-a întâmplat întocmai cum a spus El mai dinainte.
Dacă ne întoarcem la Ioan, el s-a ridicat şi a spus: „Eu nu sunt Mesia, ci sunt doar glasul celui ce strigă în pustie…” Apoi, ucenicii au întrebat: „De ce spun cărturarii că mai întâi trebuie să vină Ilie?”
Simplitatea lui Dumnezeu trece pe deasupra capetelor oamenilor. Lăsaţi-mă să vă mai spun ceva, apoi vom încheia cu ajutorul Domnului. Îmi pare rău că tot repet, dar noi vom intra în problema aceasta. V-am ţinut prea mult, pentru că în câteva ore vom reveni aici.
Să luăm o picătură de cerneală neagră. Cu cerneala poţi scrie o cerere de graţiere dintr-o închisoare, şi tot cu ea poţi scrie o eliberare pentru cineva aflat în camera morţii, nu-i aşa? Cu ea a putut scrie Ioan capitolul 3, versetul 16, pentru a face cunoscută salvarea sufletului meu, dacă cred, este adevărat? Tot cu această cerneală se poate scrie actul meu de deces, sau condamnarea mea înaintea unui tribunal. Cerneala are un scop, este adevărat? Dar de unde vine această picătură de cerneală? Ea este compusă din substanţe chimice. Dacă o astfel de picătură de cerneală ajunge pe îmbrăcămintea voastră, aveţi o pată.
Dar noi am produs o soluţie pentru curăţirea petelor. Voi, gospodinelor, folosiţi această soluţie de curăţire. Ce se întâmplă cu cerneala, dacă las o picătură în această soluţie? Este dizolvată, aşa că nu se mai găseşte nici culoarea ei, nici pata.
O parte din această soluţie de curăţire este apă, adică oxigen şi hidrogen. Ambele, adică oxigenul şi hidrogenul, formează un amestec exploziv, iar pe de altă parte, sunt de fapt cenuşă. Dar împreună aveţi apă. Mergeţi înapoi şi vedeţi compoziţia.
Eu nu cunosc formula chimică şi nici nu îndrăznesc s-o exprim, fiindcă s-ar putea să fie vreun chimist printre noi. Totuşi, vreau s-o explic în felul meu simplu, cu încrederea că Dumnezeu Se va descoperi prin aceasta.
Vedeţi, eu am pus o picătură de cerneală în această soluţie. Ce s-a întâmplat? Acea picătură neagră a dispărut imediat. Ce s-a întâmplat? S-a dizolvat de tot. Ştiinţa spune că s-a întors în starea ei originală.
Dacă este o substanţă creată, trebuie să fie chemată la existenţă de Creator. Nici voi nu staţi aici din întâmplare, iar eu nu vă reţin din întâmplare, pentru că paşii celor drepţi sunt hotărâţi de Domnul. Noi avem un motiv pentru care stăm aici şi avem un motiv să credem. Priviţi-l pe om înainte de căderea în păcat. După ce a păcătuit, s-a despărţit de Dumnezeu şi a devenit muritor, între el şi Dumnezeu căscându-se o mare prăpastie. După ce a părăsit starea în care fusese, i-a fost imposibil să se întoarcă înapoi. Vedeţi? Nu mai exista nici o cale de întoarcere, dar Dumnezeu a luat sângele unei oi sau al unui ţap, în locul omului. Chiar şi jertfa lui Abel mărturiseşte aceasta. Pe de altă parte, omul este un fiu de Dumnezeu. El este o creaţiune a lui Dumnezeu, un moştenitor al pământului. Adam putea hotărî starea naturii; putea chema lucrurile la existenţă, etc. De ce? Pentru că omul este un creator; el este o creaţiune a lui Dumnezeu.
Dar după ce a deschis acea prăpastie, omul s-a despărţit de Salvatorul său şi acum este un păcătos prin naştere, fiind predat în mâinile Satanei. Ce a făcut Dumnezeu? A primit jertfa sângelui, dar sângele oilor şi al ţapilor nu putea să ne despartă de păcat, pentru că aducea doar acoperirea păcatului.
Dacă aş avea o pată roşie pe mână şi aş acoperi-o cu ceva alb, această pată ar fi totuşi acolo. Vedeţi, pata ar continua să fie acolo. Dumnezeu are o Soluţie de albire a păcatelor, o Soluţie adusă din ceruri. Este vorba de sângele Fiului Său, pentru ca păcatele noastre mărturisite, să poată cădea în această Soluţie a lui Dumnezeu. Încercaţi s-o regăsiţi! Culoarea păcatului dispare prin Mijlocitorul care stă între Dumnezeu şi oameni până la lovirea acuzatorului, a lui Satan.
Dar ce se întâmplă cu fiul pierdut? El vine din nou în părtăşie cu Tatăl şi nici nu-şi mai aduce aminte de păcatul care vorbea cândva împotriva lui. Nu mai există nici o condamnare. În această soluţie nu mai poate fi văzută nici o pată. Aleluia! Aşa cum s-a dizolvat cerneala în soluţia de înălbitor şi nu mai poate fi găsită, aşa este dizolvat păcatul în sângele lui Isus Hristos.
Da, dacă păcatul a fost mărturisit şi omul respectiv s-a cufundat în sângele Domnului Isus Hristos, chiar şi obiceiurile vechi sunt omorâte. Orice părticică de păcat cade înapoi pe Satan şi rămâne asupra lui până în ziua judecăţii, când va fi aruncat în iazul de foc, unde este destinaţia lui finală. Prăpastia a fost biruită şi nu-şi va mai aminti nimeni de ea, iar omul stă drept şi iertat, ca un fiu de Dumnezeu. Simplitate!
Moise a venit sub acoperirea sângelui animalelor, purtând mărturia Cuvântului lui Dumnezeu şi dovedind că era slujitorul lui IaHVeH, aşa că Dumnezeu a putut să-l ia şi să pună în gura lui cuvintele Sale. El umbla ca un om simplu, iar IaHVeH îi vorbea prin vedenii. Moise s-a dus şi a întins mâna spre Est… Să nu uitaţi că Dumnezeu i-a vorbit şi i-a cerut să facă aceasta. A fost hotărârea lui Dumnezeu, pentru că El Se foloseşte de oameni. Da, El i-a vorbit lui Moise şi i-a spus tot ce trebuia să facă.
Astfel, El i-a zis: „Du-te, întinde toiagul spre Est şi spune: „Muşte…” Şi Moise s-a dus, sub acoperirea sângelui animal, a ridicat toiagul spre Est şi a spus: „Aşa vorbeşte Domnul… să vină muşte la existenţă!” Moise nu auzise niciodată de acele muşte, dar s-a dus la Faraon şi a vorbit Cuvântul. Mai întâi a fost un gând, apoi a fost exprimat şi a devenit Cuvântul, Cuvântul lui Dumnezeu. Era Cuvântul vorbit prin buze omeneşti, printr-un om simplu, aflat sub acoperirea sângelui animalelor.
Poate că mai întâi a apărut o muscă verde, dar curând după aceea erau câteva kilograme pe metru pătrat. Ce era aceasta? Cuvântul lui Dumnezeu vorbit prin Moise ca creator, pentru că fiind sub sânge, Moise stătea în prezenţa lui Dumnezeu, iar cuvintele rostite nu erau de fapt cuvintele lui, ci erau cuvintele lui Dumnezeu.
„Dacă rămâneţi în Mine şi dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi orice veţi vrea, şi vi se va da.” (Ioan 15.7). Cum stă biserica?
Apoi a poruncit să vină broaşte. În toată ţara nu era nici o broască, dar într-o oră peste tot era plin de broaşte. Cine făcea aceasta? Dumnezeu Creatorul ascuns într-un om.
Acum aş vrea să vă întreb ceva. Dacă sângele unui taur sau al unui ţap a fost folosit ca soluţie de albire, care putea să acopere păcatele şi să-l aducă pe om în poziţia de a vorbi Cuvântul creator al lui Dumnezeu şi să aducă la existenţă muşte, de ce vă poticniţi în Soluţia vindecătoare a sângelui lui Isus Hristos, care poate să cheme la existenţă veveriţe şi să facă multe alte lucruri?
Să nu faceţi aceasta! Să nu vă poticniţi în simplitate! Credeţi că El este şi rămâne Dumnezeu! O, El v-a iertat păcatele! Aş dori să am timp să mai vorbesc despre textul din Marcu 11.23:
„Adevărat vă spun că, dacă va zice cineva muntelui acestuia: „Ridică-te şi aruncă-te în mare”, şi dacă nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ce zice se va face, va avea lucrul cerut.”
Aş mai avea 3-4 pagini de notiţe, dar trebuie să mă opresc aici… Dumnezeu Se ascunde în simplitate, puteţi vedea aceasta? Ceva nu corespunde! Undeva este ceva pe dos! Dacă Dumnezeu a dat o asemenea făgăduinţă, El nu poate minţi, dar Se ascunde în simplitate. Totul este atât de simplu, încât cei învăţaţi şi cărturari spun: „O, este numai telepatie!” sau altceva de felul acesta.
Dumnezeu poate să pătrundă în timp şi să vă spună exact ce s-a întâmplat atunci, şi la fel de exact poate spune ce se va întâmpla în viitor. Soluţia de albire a sângelui Domnului Isus Hristos poate lua un păcătos şi să-l albească, astfel încât poate sta neprihănit înaintea lui Dumnezeu.
„Dacă rămâneţi în Mine şi dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi orice veţi vrea, şi vi se va da.” „…cine crede în Mine va face şi el lucrările pe care le fac Eu…” Şi tot Isus a spus: „De ce Mă acuzaţi? Nu este scris în Legea voastră că cei cărora le-a vorbit Cuvântul, adică prorocii, au fost numiţi „dumnezei”? Atunci de ce Mă condamnaţi pentru că am zis că sunt Fiul lui Dumnezeu?” (Ioan 10.34-36 – parafrazare).
Ei pur şi simplu nu au văzut aceasta, au scăpat şansa de a vedea.
Adunare, să nu pierzi şansa de a-L vedea în mesajele care vor urma! Recunoaşteţi ziua în care trăim! Gândiţi-vă că sângele lui Isus Hristos anulează păcatele noastre, le îndepărtează de la noi pentru totdeauna şi nici măcar nu mai există în amintirea lui Dumnezeu. Toate păcatele noastre au dispărut.
Păcatul a lăsat o pată în urmă,
Dar El a spălat-o;
Şi acum alb ca zăpada
Înaintea tronului Său, eu stau
Desăvârşit, prin har.
Oh! Cum pot să fiu desăvârşit? Prin sângele Lui, nu prin meritul meu, fiindcă sângele Lui stă între mine şi Dumnezeu. Soluţia, Înălbitorul, stă la mijloc pentru a omorî păcatele, iar Dumnezeu mă priveşte prin sânge şi mă vede alb ca zăpada. Păcatul a dispărut, nu ne mai poate ajunge pentru că acolo este o Jertfă. Vedeţi? Eu sunt un păcătos, dar El a îndepărtat totul pentru că L-am acceptat.
Cum stăm cu credinţa şi cu primirea Cuvântului simplu al lui Dumnezeu? Luaţi-L pe El conform Cuvântului Său şi staţi pe ceea ce a spus Dumnezeu. Dumnezeu Se ascunde în simplitate, într-un grup neînsemnat, dar într-o zi Se va descoperi El însuşi, aşa cum a făcut-o şi în zilele care au trecut. Îl iubiţi?
Eu Îl iubesc, eu Îl iubesc,
Pentru că El m-a iubit întâi
Şi a răscumpărat mântuirea mea
Pe crucea de la Golgota.
Îl iubiţi? O, El este minunat! Nădăjduiesc şi am încredere că mesajul va împlini scopul pentru care a fost trimis, ca să nu mai căutaţi lucruri măreţe, ci să-L vedeţi pe Dumnezeu în mărirea Sa. Să nu uitaţi că El Se descoperă în simplitate şi smerenie. Să nu-L căutaţi în lucrurile mari şi strălucitoare!
Voi spuneţi: „Bine, dar Dumnezeu vorbeşte despre lucruri mari! Va veni un timp când se vor întâmpla lucruri mari!” Dar totul va fi atât de smerit, încât ei vor pierde ocazia să vadă lucrurile şi vor trece pe lângă El.
Poate vă veţi întoarce privirea şi veţi spune: „Dar niciodată nu s-a întâmplat aşa ceva!…” iar lucrurile au trecut peste capetele lor şi nu au văzut nimic. Totul este atât de simplu! Dumnezeu locuieşte în simplitate şi Se descoperă în mărirea Sa. Ce Îl face atât de mare? Faptul că Se poate coborî atât de jos.
Un bărbat mare şi renumit nu se poate prezenta atât de simplu, ci trebuie să se comporte conform stării lui. Vedeţi? Dar dacă ar fi suficient de mare, ar veni jos şi s-ar smeri.
Aşa cum a spus un bărbat despre un predicator care era foarte învăţat, iar după ce şi-a încheiat cuvântarea a coborât cu capul plecat şi abătut: „Dacă bărbatul acela ar fi urcat la amvon aşa cum a coborât, ar fi coborât aşa cum a urcat.” Aşa este. Dacă s-ar fi smerit, ar fi fost mare în faţa tuturor.
Smeriţi-vă! Nu încercaţi niciodată să fiţi deosebiţi, ci iubiţi-L pe Isus şi fiţi simpli ca El! Spuneţi: „Doamne, dacă în inima mea este ceva fals sau altceva ce este pe dos, ai milă de mine, fiindcă nu vreau aceasta. Ştiu că se apropie ziua venirii Tale şi doresc să mă număr printre cei ce vor avea parte cu Tine.”
Peceţile sunt pe cale să fie deschise… Gândiţi-vă că Dumnezeu este singurul care poate face aceasta, iar noi depindem în totul numai de El.
Dumnezeu să vă binecuvânteze. Amin.
– Amin –