ZACHEU,OMUL DE AFACERI

Ramada Inn, Tucson

Aseară, toată lumea a depus mărturie despre minunatele experienţe trăite cu El. Mie îmi plac mult, şi se pare că fiecare a avut simţul umorului în mărturia lui.

Aş putea adăuga şi eu una. Nu demult, o soră de culoare mi-a zis: „Frate, pot să pun o mărturie?”

„Sigur că da,” am spus eu.

Şi femeia a spus: „Nu sunt ceea ce trebuie să fiu şi nu sunt nici cum vreau să fiu, dar nu mai sunt ceea ce am fost.”

Deci contează cum mă simt într-un asemenea grup. Nu sunt ceea ce trebuie să fiu sau ceea ce vreau să fiu, dar ştiu că nu mai sunt ce am fost şi mă grăbesc să ating semnul înaltei chemări cereşti.

Mă bucur să fiu aici. Am avut una din cele mai frumoase părtăşii cu fraţii noştri din Maricopa Valley. Sunt puţin răguşit, dar L-am văzut pe Tatăl ceresc făcând lucruri mari pentru noi. Facem aceasta ca să-¡ aducem pe oameni la rugăciune şi aşteptăm o mare cercetare în timpul acestei convenţii.

Am auzit că voi avea privilegiul să vin la această filială cu bunul meu prieten, fratele Tony. Am întrebat de trei ori cum se pronunţă numele lui şi tot nu am reţinut, aşa că a rămas simplu: Tony. Cred că nu suntem prea formali aici, nu-¡ aşa? Aşa este într-un fel mai evlavios. Biblia spune că Dumnezeu nu are nici o formă, deci nici noi nu avem nici o formă.

Ne bucurăm să fim aici ca să vă împărtăşim din lucrurile mari pe care le-a făcut Tatăl nostru ceresc şi ca să-¡ cunoaştem pe unii fraţi din partea aceasta a Arizonei. Le-am spus în adunare că Phoenix este doar o suburbie a Tucsonului. Ei cred că nu sunt bineveniţi în părtăşia noastră, pentru că noi suntem puţin mai sus şi trebuie să se uite puţin în sus la noi, acolo în Tucson. Deci, veniţi cu toţii, pentru că săptămâna viitoare sau la sfârşitul acestei săptămâni, vom merge şi vom vizita Phoenix şi vom avea părtăşie acolo.

S-a întâmplat ceva deosebit chiar înainte ca să vin în această călătorie şi aş vrea să vă răpesc puţin timp, deoarece cred că merită să vă povestesc.

În călătoriile mele din toţi aceşti ani când am stat în spărtură între diferite organizaţii şi oameni, Oamenii de afaceri creştini au fost un fel de oază pentru mine, deoarece cred că Dumnezeu a făcut toate popoarele dintr-un singur sânge. Şi eu cred aceasta şi cred că copiii Lui sunt în toate bisericile. Astfel, dacă El este Dumnezeu, este Dumnezeul întregii rase umane, este Dumnezeul creaţiei. Uitaţi-vă în deşert şi în munţi şi veţi putea vedea ce-¡ place Lui, fiindcă El S-a exprimat pe Sine în creaţia Lui şi privind-o putem vedea că există Dumnezeu.

Când merg în adunările Oamenilor de Afaceri şi le vorbesc, am ocazia să vorbesc în faţa multor feluri de oameni deodată. Am fost chemat să ţin oarecum locul pentru Demos Shakarian. Voi ştiţi ce braţ puternic este el, dar în urmă cu câteva zile când eram în Cincinnati, am înţeles că sora Shakarian a trecut printr-o operaţie. Fratele Arganbright a venit la mine şi mi-a zis:

„Vino cu mine în Cincinnati.”

„Am sute de oameni din toată lumea care aşteaptă să mă rog pentru ei, unii fiind la spital. Mai sunt şi acele interviuri, unii aşteptând de doi sau trei ani, iar în final au ajuns aici.”

„Vino numai câteva minute,” a spus el.

„La ce oră este dejunul?” l-am întrebat eu. Cred că era la o sută douăzeci de mile de locul unde locuiesc.

„Păi începe la ora 8.00.”

„Mergem să fim acolo pe la ora 4.00 şi ne grăbim să ne întoarcem la dejun. Venim repede înapoi.”

Când am ajuns acolo, nu am găsit-o pe sora Shakarian, aşa că mi-am zis: „Ce căutăm totuşi?” Şi în noaptea aceea a trebuit să mă întorc acasă.

În timpul acela, venise un predicator baptist care vorbea cu Billy şi ¡-a spus:

„Tu nu înţelegi, domnule? Soţia mea este pe moarte.”

„Când va ajunge acasă, tata este obligat faţă de oamenii aceştia pentru care am venit,” ¡-a răspuns Billy.

Uneori în rândul de rugăciune se face numai rugăciune, dar în câte un caz este nevoie de ceva mai mult. Vedeţi, Dumnezeu vindecă cu o condiţie, dar poate în viaţa acelei persoane există o problemă. Astfel, nu contează cât tratament face, ea nu se face bine până când nu este pus în ordine acel lucru.

Uneori când mergi la medic şi îi spui că eşti bolnav, după care îi explici ce simptome ai, ca să scape de tine îţi prescrie nişte aspirină sau ceva de felul acesta. Dar un doctor bun ia aminte şi înainte ca să-ţi prescrie medicamentul, face investigaţii până când găseşte care este problema şi abia după aceea pune diagnosticul şi îţi dă tratamentul.

De multe ori întâlnim oameni care trec prin aceste rânduri de rugăciune, prin toată ţara şi cred că Domnul ar trebui să-¡ vindece chiar atunci. Dar poate acolo înăuntru este ceva, iar atunci stăm înaintea Domnului până când descoperă ce este, fiindcă este un motiv pentru toate. Astfel, mai întâi trebuie găsit motivul, iar după aceea ştii cu ce te confrunţi.

Acest bărbat era insistent, iar a doua zi pe la ora 2.00 noaptea, am ajuns acolo. Pe la ora 5.00 m-a sunat fiul meu şi m-a întrebat:

„Cunoşti vreo fată cu numele Jean Dyer?”

„Mi se pare cunoscut,” am răspuns eu.

„Ea cântă la pian pentru tine.”

O, nu este fiica renumitului chirurg dr. Dyer din Louisville?”

„Ea este. Jean este în spitalul Saint Antony din Louisville, iar soţul ei te-a aşteptat toată ziua pe scări.”

„Păi, voi încerca să ajung astăzi acolo.”

„Să ştii că ea nu ştie că are cancer. Să nu-¡ spui.”

În ziua aceea, când am găsit puţin timp liber, m-am dus la ea la spital. Era o tânără foarte frumoasă. Ea a cântat la pian pentru mine, când am fost în auditoriul unde este adunarea fratelui Allen. Este vorba de Memorial Auditorium. Jean Dyer era pianistă la biserica „Uşa deschisă,” în vechea sinagogă. Ea a văzut multe lucruri mari pe care le-a făcut Domnul Dumnezeu şi ¡-a spus şi tatălui ei despre ele, dar el a spus: „Aceasta este psihologie curată! Omul acela citeşte gândurile oamenilor. Eu cred că le ghiceşte.”

„Tati, dar nu poate ghici de fiecare dată. Nu se poate aşa ceva!”

Dar el a insistat: „Eu zic să uiţi de toate acestea!”

Astfel, ea s-a logodit cu un băiat cumsecade care în vremea aceea mergea la seminarul baptist. Mai târziu, s-au căsătorit şi s-au mutat în Rockford, Illinois, de unde era băiatul. În timpul acesta ea a încercat să-şi ţină mărturia, dar băiatul a intrat la lucru în lume şi după un timp s-a îndepărtat şi ea de Domnul şi s-a îmbolnăvit de o boală femeiască. Atunci s-a întors acasă la tatăl ei, iar el a ştiut că trebuia operată. I-au găsit o tumoare malignă, iar când au scos-o, probabil nu au curăţat cum trebuie fiindcă celulele s-au împrăştiat în corp, aşa că au pus-o la raze X şi la terapie.

După ce s-a întors acasă a continuat să aibă probleme şi dureri, iar după un an s-a întors pentru o extirpare completă a organelor femeieşti, dar când au operat-o, au constatat că de fapt cancerul era extins la colon şi împrejur. Nu se mai putea face nimic. Au pus-o din nou la raze X, dar nu a mers. Fata era pe moarte, dar ei ¡-au spus că are o problemă femeiască mai gravă şi încearcă s-o trateze.

Soţul ei ştia, aşa că a venit, a luat nişte cărţi de-ale mele pe care le-a citit Jean şi s-a dus la spital unde a început să-¡ citească. Când m-am dus la spital să mă rog pentru ea, am încercat să păstrez secretul fiindcă ea nu ştia că are cancer, iar peste două zile urma să fie operată la colon.

Dar înainte de aceasta m-au lăsat să mă rog pentru ea. Am intrat în camera ei, iar acolo era o asistentă necredincioasă. Erau trei asistente în trei schimburi, şi imediat ce am scăpat de asistenta aceea, ne-am rugat împreună ca să poată veni vedenia. Ea avea treizeci şi şase de ani şi părul negru, iar în vedenie am văzut că începea să încărunţească, aşa că ¡-am spus:

„Jean, am să fiu sincer cu tine. Tu ai fost mult timp în adunare ca să ştii că nu spun ceva în Numele Domnului dacă nu este aşa. Să ştii că ai cancer.”

„Am bănuit, frate Branham.”

„Operaţia planificată este la colon, dar nu te îngrijora pentru că Domnul mi-a arătat că vei fi bine.” Ea s-a bucurat, iar eu am plecat acasă.

A doua zi urma să fie pregătită pentru operaţie, dar atunci ea a avut o senzaţie normală de mers la baie. Au dus-o şi a avut un scaun normal. Doctorul era uimit, aşa că a verificat-o din nou şi a anulat operaţia. Operaţia urma să fie făcută de dr. Hume care era prieten cu mine.

În dimineaţa următoare, ea a avut din nou un scaun normal, iar tatăl ei, dr. Dyer m-a sunat şi mi-a spus printre lacrimi: „Frate Branham, eu te-am criticat pentru ceea ce vorbeai, dar acum cred că Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Iacov este viu.”

El a fost şi rămâne întotdeauna Dumnezeu. Şi noi ştim că El este tot atât de mare aici în Tucson şi pretutindeni, fiindcă este Omniprezent şi Infinit, şi poate face tot ce vrea.

N-aş vrea să vă ţin prea mult, pentru că atunci când predic pot vorbi şi şase ore. Aceasta este o predică scurtă şi nu vă voi ţine mult pentru că am un serviciu mâine seară şi în seara următoare, după care dacă va fi cu voia Domnului voi pleca peste ocean.

Vreau să vă spun tuturor de aici şi prietenilor pe care ¡-am întâlnit dar şi celor pe care nu ¡-am întâlnit, că vă salut pe toţi în Numele Domnului Isus Fiul lui Dumnezeu. Fie ca pacea Lui să fie cu voi.

Cineva m-a întrebat odată:

„Billy, de ce umbli cu oamenii aceia de afaceri? Credeam că eşti predicator.”

„O, dar eu sunt un om de afaceri,” ¡-am răspuns.

„Da? Nu am ştiut aceasta.”

„Sigur, sunt un om de afaceri.”

„Şi cu ce afaceri te ocupi?”

„Cu siguranţa Vieţii,” am răspuns eu repede.

„Cu ce?”

„Cu siguranţa Vieţii.”

„Aceasta ce mai este?”

„Asigurarea Vieţii veşnice,” am răspuns eu.

Dacă cineva doreşte să vorbească cu mine despre o Poliţă din aceasta, îl aştept bucuros după serviciu.

Îmi amintesc de un fost coleg de şcoală, care se numea Snyder. El avea un frate care se ocupa de asigurări. Eu nu am nici un fel asigurare din acestea, iar acest prieten Wilmer Snyder a venit la mine şi mi-a zis:

„Billy, aş vrea să discutăm despre o asigurare.”

„Mai bine hai să vorbit despre vânătoare,” ¡-am răspuns eu.

„Nu, vreau să-ţi spun despre asigurare.”

Atunci ¡-am spus şi lui repede: „Păi, am asigurare.” Nu asigurare, ci siguranţă. Soţia mea s-a uitat la mine cu o privire care spunea: „Ce poveşti spui şi tu acolo?” Ea ştia că nu am nici un fel de asigurare.

„Şi unde ţi-ai făcut asigurarea?”

„La Viaţa veşnică,” ¡-am răspuns eu.

„La viaţa cum?”

„La Viaţa veşnică,” am repetat eu.

„Păi, nu cred că am auzit de compania aceasta.”

„Uite ce este Wilmer. Aceasta este asigurarea binecuvântată că Isus este al meu. O, ce arvună a slavei divine! Sunt moştenitor al mântuirii, răscumpărat de Dumnezeu, născut din Duhul Lui, spălat în sângele Lui.”

„Billy, ceea ce spui tu este grozav, dar nu te va duce în cimitir!”

„Dar mă va scoate afară. Pe mine nu mă preocupă cum intru în mormânt, ci cum ies afară de acolo. La aceasta mă gândesc.”

Deci, dacă aveţi îngrijorări, sunt gata să discutăm despre aceasta. Doar o mică discuţie din Scriptură ca între oamenii de afaceri, deoarece m-am identificat cu voi, ca om de afaceri.

Când s-au ridicat, ¡-am remarcat pe unii dintre fraţii predicatori. Dacă va fi cu voia Domnului, aş vrea să vin într-o zi, să avem o adunare cu toţi predicatorii de aici. Eu cunosc un singur frate de aici, dacă nu greşesc, cred că-l cheamă Whitte. Nu ştiu dacă am pronunţat bine, dar îmi va spune el dacă este bine sau nu.

Să ştiţi că numele meu este Bran-ham. Cineva m-a întrebat odată:

„Frate Branham, eşti înrudit cumva cu Abraham?”

„Sigur că da,” am răspuns eu, „sunt fiul lui.”

„Tatăl multor neamuri. Fiind morţi în Hristos, suntem sămânţa lui Abraham şi moştenitori prin făgăduinţă.” Aşa spune Scriptura.

Îmi amintesc când am ajuns pentru prima dată printre penticostali, cu mulţi ani în urmă la Mishawaka. Atunci erau două grupări. Una se numea P.A. din W, iar cealaltă era J.C. şi aveau convenţia lor în nord, ca să poată participa şi fraţii de culoare deoarece era încă segregaţie.

Noi, baptiştii, ne uitam la oamenii aceia care nu prea aveau maniere bisericeşti, fiindcă alergau şi strigau până când se albăstreau la faţă. Privindu-¡, mă gândeam: „Măi să fie!” Atunci am văzut pentru prima dată ce făceau ei.

Şi la un moment dat s-a anunţat: „Toţi predicatorii, indiferent de denominaţiunea de care aparţin, să vină în seara aceasta pe platformă. Eram vreo cinci sute în total. „Fiecare să se ridice şi să-şi spună numele.” Şi s-a ridicat fiecare şi şi-a spus numele, după care s-a aşezat. Când a venit rândul meu, am făcut la fel, apoi m-am aşezat. În ziua aceea au avut nişte predicatori foarte buni. Erau nişte bărbaţi adevăraţi, educaţi. Ştiam că nu am ce căuta acolo cu cele şapte clase ale mele, dar m-am gândit că am ocazia să ascult nişte vorbitori remarcabili.

După un timp s-a anunţat că va vorbi persoana Cutare. Era un bătrân de culoare cam de vreo optzeci şi cinci de ani. Era îmbrăcat cu un palton lung cu dungi, iar în jurul capului avea un cerc alb de păr. A trebuit să fie condus pe platformă atât era de bătrân, iar când a ajuns acolo a luat un text din Iov şi a spus: „Unde erai tu când am întemeiat pământul”? Spune, dacă ai pricepere. Atunci când stelele dimineţii izbucneau în cântări de bucurie, şi când toţi fiii lui Dumnezeu scoteau strigăte de veselie, unde erai tu?” (Iov 38.4,7).

Ei bine, toţi fraţii din ziua aceea au predicat despre viaţa lui Hristos şi de venirea lui Ioan, trecând de la una la alta, foarte diplomat şi educat. Dar acest bătrân nu a predicat despre nimic din ceea ce se petrece aici pe pământ, ci a mers cu zece milioane de ani în urmă când a fost făcută lumea şi a vorbit despre cum a vorbit El în ceruri şi apoi a coborât curcubeul. A trecut prin toate acestea în cinci minute şi dintr-o suflare, iar când a terminat, a sărit în sus cam la trei picioare înălţime şi şi-a lovit călcâiele unul de celălalt. A ras tot ce era în jurul lui şi deşi avea de două ori mai mult loc decât am eu aici, a spus: „Aici nu este destul loc pentru mine ca să predic!” Şi s-a aşezat jos.

Atunci m-am gândit: „De aceasta am nevoie. Dacă aceasta îl face pe un bătrân de optzeci şi cinci de ani să se comporte aşa, ce va face cu mine dacă aş da de acel Izvor al tinereţii?”

Un bătrân să se poarte aşa! Când a plecat de acolo avea nevoie de sprijin, dar când l-a atins Duhul, a devenit din nou tânăr ca un vultur.

Acum aş vrea să citesc un verset sau două din cartea lui Luca ca să leg cu ceea ce s-a spus înainte şi cu cântările care au fost cântate.

Domnul să adauge binecuvântările Sale la citirea Cuvântului:

Luca 19.1-5:

„Isus a intrat în Ierihon şi trecea prin cetate.

Şi un om bogat, numit Zacheu, mai marele vameşilor,

căuta să vadă care este Isus; dar nu putea din pricina norodului, căci era mic de statură.

A alergat înainte şi s-a suit într-un dud ca să-L vadă; pentru că pe drumul acela avea să treacă.

Isus, când a ajuns la locul acela, Şi-a ridicat ochii în sus şi i-a zis: „Zachee, dă-te jos degrabă, căci astăzi trebuie să rămân în casa ta.”

Trebuie să fi fost o noapte groaznică. Micuţul nu a dormit deloc şi s-a frământat toată noaptea. Toţi suntem familiarizaţi cu astfel de nopţi în care nu poţi adormi. Zacheu avea o astfel de noapte şi se întorcea în pat pe toate părţile.

Soţia lui, Rebeca, era o credincioasă şi era preocupată de soţul ei care avea o afacere în Ierihon. Desigur, el aparţinea multor asociaţii ale timpului. Rebeca auzise de un Proroc care se numea Isus din Nazaret, despre care se spunea că ar fi Fiul lui Dumnezeu, şi ar fi vrut ca soţul ei să se întâlnească cu El.

Ea ştia că poporul evreu fusese învăţat că un om era proroc dacă ceea ce spunea se împlinea, dar dacă nu se împlinea, nu trebuiau să asculte de el. Dumnezeu a descoperit Cuvântul Său la proroci, deci după aceasta era cunoscut un proroc.

Marele legiuitor Moise a lăsat porunca: „Domnul Dumnezeul tău îţi va ridica din mijlocul tău, dintre fraţii tăi, un proroc ca mine: să ascultaţi de el!

Şi dacă cineva nu va asculta de cuvintele Mele, pe care le va spune el în Numele Meu, Eu îi voi cere socoteală.” (Deuteronom 18.15,19).

Când L-a văzut pe Isus din Nazaret, Rebeca a fost pe deplin convinsă că El era Acela, pentru că putea să le spună oamenilor lucrurile din inimile lor şi vestea mai dinainte lucruri care urmau să se întâmple, totul fiind întocmai cum spunea El. Ea Îl credea pentru că El era corect în Cuvântul lui Dumnezeu.

Dar soţul ei, Zacheu, era confuz. Adevărul este că nu-L văzuse niciodată pe Isus şi este un lucru greşit să judeci un om înainte de a-l vedea. Nu ar trebui să facem aceasta! Dar noi ne facem de multe ori vinovaţi de acest lucru. Auzim spunându-se ceva despre cineva şi înainte ca să vorbim cu el, vorbim deja cu altcineva şi ne exprimăm părerea cu privire la acel om. Acesta nu este un lucru bun, pentru că ar trebui să mergem să-l vedem personal.

Aşa cum s-a spus odată despre El: „Poate ieşi ceva bun din Nazaret?” (Ioan 1.46).

Când Filip s-a dus să-l vadă pe Natanael şi l-a găsit stând sub un copac, ¡-a zis: „Vino şi vezi pe cine am găsit, pe Isus din Nazaret, Fiul lui Iosif.”

„Poate ieşi ceva bun din Nazaret?” a întrebat Filip.

Şi Filip ¡-a dat una din cele mai bune replici: „Vino şi vezi!” Nu sta acasă şi critica, ci vino şi convinge-te singur.

Şi când au ajuns unde era Isus, când l-a văzut venind, a zis: „Iată cu adevărat un israelit în care nu este vicleşug.”

„De unde mă cunoşti?”

„Te-am văzut mai înainte ca să te cheme Filip, când erai sub smochin.”

Aceasta a fost suficient pentru Natanael care a spus: „Rabi, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti Împăratul lui Israel.” Spunea aceasta pentru că a văzut chiar ceea ce a spus Moise că se va întâmpla. Ei nu mai avuseseră nici un proroc de patru sute de ani, şi iată că acolo era un Om exact după Cuvânt.

Cum s-a simţit acea femeie din Samaria care s-a dus într-o zi după apă şi acolo a întâlnit un Om care arăta de cincizeci de ani, deşi avea numai treizeci de ani. Cred că lucrarea Lui L-a epuizat.

Când erau la sărbătoarea corturilor, toţi s-au bucurat, dar Isus a strigat: „Veniţi la Mine!” după care le-a ţinut o cuvântare.

Atunci evreii ¡-au zis: „Vrei să zici că l-ai văzut pe Avraam? Tu n-ai nici cincizeci de ani şi spui că l-ai văzut pe Avraam? Acum ştim că eşti nebun; că ai drac.” (Ioan8.48,57).

Dar El le-a răspuns: „Înainte ca să fie Avraam, sunt Eu.” El era „Eu sunt” care a vorbit cu Moise din rugul aprins.

El trebuia să meargă în Samaria, fiindcă Israel auzise mesajul. El a venit pentru cele trei rase: evrei, neamuri şi samariteni, adică pentru popoarele lui Sem, Ham şi Iafet, fiindcă Evanghelia trebuia să ajungă la ei.

Astfel, Isus a ajuns în cetatea Sihar şi S-a aşezat lângă o fântână, deoarece pe ucenici ¡-a trimis în cetate să cumpere mâncare.

În timp ce stătea acolo, a venit o femeie. Astăzi o numim „de la felinarul roşu.” Înţelegeţi ce vreau să spun. Şi ea a observat că lângă fântână stătea un evreu obişnuit. Era o fântână mică, la capătul străzii, iar localnicii veneau şi îşi luau apă de acolo. Acolo stătea acest Individ neluat în seamă de nimeni. Ea a venit cam pe la ora unsprezece, să ia apa necesară pentru acea zi, dar pe când se pregătea să scoată apă, a auzit că cineva îi zice: „Dă-Mi să beau!”

A privit în jur şi a văzut că era un evreu, aşa că ¡-a zis: „Domnule, nu se cuvine să ceri apă de la mine. Eu sunt samariteană, iar tu eşti evreu şi noi nu avem nici o legătură unii cu alţii pentru că aici este segregaţie.”

Dar El a continuat să vorbească cu ea despre închinarea la Ierusalim şi alte lucruri, iar după un timp ¡-a zis: „Du-te de cheamă pe bărbatul tău şi vino aici.”

„N-am bărbat,” a răspuns ea.

„Bine zici că n-ai bărbat. Pentru că cinci bărbaţi ai avut, şi acela pe care-l ai acum, nu este bărbatul tău.”

„Doamne,” I-a zis femeia, văd că eşti proroc. Noi ştim că atunci când va veni Mesia, ne va spune aceste lucruri. Acela va fi semnul unui proroc. Când va veni Mesia ne va spune aceste lucruri.”

Şi Isus ¡-a zis: „Eu, Cel care vorbesc cu tine, sunt Acela.” (Ioan 4.19-26).

Atunci femeia a alergat în cetate şi a spus: „Veniţi de vedeţi un om care mi-a spus tot ce am făcut; nu cumva acesta este Mesia?” Cum a pătruns Lumina până la femeia aceea aflată în acea stare decăzută!

Ce mustrare a fost aceasta pentru preoţii din Templu, care L-au văzut făcând acelaşi lucru şi L-au numit „Beelzebul, un drac, duh necurat,” când Scripturile au dovedit clar cum trebuia să fie Mesia.

Rebeca a văzut toate acestea şi aştepta cu nerăbdare ca şi soţul ei să-L vadă o dată pe Isus din Nazaret. Ea a înţeles că trebuia să vină în Ierihon, cetatea ei, şi a început să se roage pentru el.

Nădăjduiesc că mai sunt şi în seara aceasta femei ca Rebeca ce se roagă pentru soţii lor ca să le iasă Isus în cale într-o zi. Haideţi să dramatizăm puţin.

Să ştii că atunci când cineva se roagă pentru tine cu sinceritate, tu nu mai ai linişte; se întâmplă ceva.

Să zicem că Zacheu obişnuia să se trezească mai târziu din pricina afacerii pe care o avea: un restaurant sau ceva. Dar în dimineaţa aceea s-a trezit devreme, s-a îmbrăcat frumos şi s-a aranjat. După ce s-a rugat toată noaptea, Rebeca a văzut că el nu avea linişte.

Ascultă Rebeca, atunci când îl vezi pe Zacheu al tău că este frământat, să ştii că Dumnezeu a răspuns la rugăciunile tale. Aşa se întâmplă. Când îl vezi că se trezeşte şi nu îţi poate spune o vorbă bună, să continui să te rogi, fiindcă nu mai este mult şi Dumnezeu îi va tăia calea.

El a devenit neliniştit. Pot s-o văd pe Rebeca întorcându-se spre el şi zicând: „Dragul meu Zacheu, te-ai trezit devreme în dimineaţa aceasta.”

„Da, ăăă… m-am gândit să ies puţin să iau o gură de aer proaspăt.” Dar el avea altceva în gând: „Nu-mi iese din minte Individul acela, aşa că voi merge la poartă când va trece pe aici, şi Îi voi spune ce părere am despre El!” Ştiţi, uneori oamenii fac tot felul de regii pe seama a ceea ce au auzit.

Deci s-a îmbrăcat şi s-a strecurat afară din casă, apoi a privit în jur să vadă dacă nu l-a observat cineva. Dar Rebeca îl privea de după perdea şi a observat că în loc s-o ia spre restaurant, a luat-o pe Strada Dreaptă.

Să ştiţi că de obicei pe Isus Îl găsiţi pe Strada Dreaptă. Aşa este. Dacă vrei să-L găseşti, fii onest, fii sincer, fii drept cu Dumnezeu, cu oamenii şi cu vecinul tău.

Aşadar, Zacheu s-a furişat şi a pornit pe stradă în jos, fiindcă ştia că pe poarta aceea urma să intre El. În ziua aceea întârziase din cauza a doi orbi care au avut nevoie de vindecare. Şi Scriptura spune că ¡-a vindecat.

Zacheu a ajuns la locul pe unde urma să treacă Isus, iar Biblia ne spune că el era un om mic de statură, aşa că nu putea vedea mare lucruri dintre acei oameni. S-a uitat în jur să găsească un loc de unde să vadă mai bine, dar oamenii erau căţăraţi pe ziduri, peste tot.

Să ştiţi că atunci când Isus vine undeva, atrage atenţia într-un fel. Oamenii erau acolo, gata să cânte: „Osana!”

Atunci s-a gândit: „Nu voi putea să-L văd de aici, fiindcă probabil va veni pe mijlocul străzii, cu gărzi de corp lângă El. Oricum, eu nu cred că El este un proroc, fiindcă am fost învăţaţi că zilele prorocilor şi a minunilor au trecut.”

Nu s-au schimbat foarte mult lucrurile de atunci, nu-¡ aşa?

Dar Dumnezeu este încă Dumnezeu. Dacă nu ar fi aşa, înseamnă că nu a fost niciodată Dumnezeu. Tu nu poţi spune că odată este Dumnezeu şi după aceea nu mai este Dumnezeu, fiindcă El nu devine mai bătrân şi nu Se poate răzgândi, ci trebuie să rămână la hotărârile Lui. De aceea puteţi sta liniştiţi că va face ceea ce a spus. Asta-¡ tot.

Avraam L-a crezut pe Dumnezeu şi a numit lucrurile care nu erau ca şi cum ar fi fost. „El nu s-a îndoit de făgăduinţa lui Dumnezeu, prin necredinţă, ci, întărit prin credinţa lui, a dat slavă lui Dumnezeu, deplin încredinţat că El ce făgăduieşte, poate să şi împlinească.” (Romani 4.20-21). El L-a crezut pe Dumnezeu şi a mers mai departe timp de douăzeci şi cinci de ani, întărindu-se tot mai tare în credinţă.

Astăzi avem pretenţia că am devenit sămânţa lui Avraam prin har, prin îndurare şi prin înfierea lui Hristos, dar nu ne putem încrede nici douăzeci şi patru de ore în Dumnezeu. Însă adevărata sămânţă a lui Avraam se ţine de Cuvântul lui Dumnezeu şi nimic nu o mişcă de acolo.

Dumnezeu ¡-a vorbit lui Avraam când acesta avea şaptezeci şi cinci de ani şi Sara, şaizeci şi cinci, şi ¡-a spus că vor avea un copil, iar ei s-au dus şi au pregătit cele trebuincioase pentru copilaş. Aşa este. Nimic nu ¡-a oprit; ei ştiau că îl vor avea.

După primele douăzeci şi opt de zile, el a zis: „Cum te simţi, Sara?”

„Nu este nici o schimbare.”

„Slavă lui Dumnezeu! Îl vom avea oricum.”

„De unde ştii?”

„Aşa a spus Dumnezeu şi asta-¡ tot.”

În luna următoare el a întrebat-o din nou: „Cum te simţi?”

„La fel. Nu este nici o deosebire.”

„Ei bine, cu cât trece timpul cu atât este mai mare minunea.”

Înţelegeţi?

După douăzeci şi cinci de ani el a întrebat-o din nou: „Cum te simţi, Sara?”

„Nu este nici o deosebire.”

„Glorie lui Dumnezeu! Noi îl vom avea oricum pentru că aşa a spus Dumnezeu.”

Şi noi ne numim sămânţa lui Avraam, şi credem că Dumnezeu este în stare să înfăptuiască ceea ce spune. Eu nu pot să mă ţin tot timpul de cuvânt şi nici voi, dar El da, dacă este Dumnezeu.

Deci am văzut că acest om de afaceri din Ierihon nu credea aceasta. El avea o afacere mare şi credea că este bine pentru că avea trecere înaintea preoţilor şi în sinagogă. Avea trecere în biserici, la Camera de comerţ şi la multe din organizaţiile acelui timp, ca să zicem aşa, dar aceasta nu înseamnă nimic înaintea lui Dumnezeu.

Prosperitatea nu înseamnă întotdeauna binecuvântare de la Dumnezeu, ci uneori este tocmai contrariul.

Dumnezeu a spus despre Israel: „Când stătea în câmp în sângele ei, dorea să-L slujească pe Dumnezeu. Dar când nu ¡-a lipsit nimic, nu a mai vrut să-l slujească şi I-a întors spatele.”

Isaia l-a luat ca exemplu pe împăratul Ozia care a fost un om mare cât timp s-a smerit înaintea lui Dumnezeu. El nu a intrat în politică, ci a stat cu Dumnezeu, iar El l-a binecuvântat, aşa că împărăţia lui a ajuns aproape la fel ca în zilele lui Solomon, dar la un moment dat s-a îngâmfat.

Aceasta este problema cu oamenii de astăzi. Dacă veţi lăsa să se întâmple lucrul acesta cu organizaţia oamenilor de afaceri, veţi ajunge în ţărână la fel ca ceilalţi. Ori de câte ori omul prosperă foarte mult, ochii ¡ se acoperă faţă de Cuvântul lui Dumnezeu şi se clatină.

Ozia era un om mare, dar într-o zi a încercat să ia locul unui predicator şi s-a dus să ardă tămâie. Preoţii din Templu au alergat la el şi ¡-au zis: „Nu face aceasta! Nu ai voie pentru că nu eşti chemat la aceasta!”

Oamenilor de afaceri, să nu uitaţi aceasta! Noi, predicatorii, avem destule probleme în încercarea noastră de a ţine calea dreaptă. Amvonul nu este pentru membrii bisericii, ci este pentru predicatorul care a fost însărcinat de El. Dumnezeu a rânduit în biserică oameni pentru aceste slujbe.

Cu toate acestea, noi am văzut că Ozia a luat în mână cădelniţa pentru tămâiere, iar Dumnezeu l-a lovit cu lepră şi a murit lepros. Aceasta s-a întâmplat pentru că s-a înălţat singur.

Zacheu era aproape în aceeaşi situaţie. El era un om prosper, stătea împreună cu rabinii şi umbla în înalta societate. Astfel, s-a gândit că dacă face ceva rău, sinedriul va fi de partea lui şi îl va sprijini, aşa că s-a dus la poartă ca să iasă înaintea acelui Individ şi să-I spună câteva: „Eşti un proroc fals! Nu-¡ nimic de Tine şi Te foloseşti de telepatie ca să-¡ înşeli pe oameni!” Vedeţi? El nu s-a oprit puţin ca să citească Cuvântul, aceasta fiind greşeala pe care o fac majoritatea oamenilor.

Dacă Israelul ar fi făcut aceasta, în loc să facă ceea ce a făcut, astăzi ar fi fost mai bine pentru ei. Dar aşa a trebuit să fie. Ochii lor trebuiau să fie orbiţi ca să avem şi noi o şansă. Unde am fi fost noi dacă nu ar fi fost aşa?

Fiţi atenţi! Când a ajuns acolo, Zacheu şi-a dat seama că din locul acela nu putea să vadă nimic. Erau adunaţi prea mulţi oameni, aşa că s-a gândit: „Stai puţin! Rebeca mi-a spus că El va lua masa la Lavinski.”

Sper că printre noi nu este nimeni cu numele acesta.

Dar acesta era rivalul lui. „Va merge să mănânce acolo! Ştiu cum să ajung acolo: voi merge pe strada Dreaptă în jos, până la Bulevardul Aleluia.”

Acestea sunt nişte nume fictive, dar vreau să prezint totul ca o dramă. Noi trebuie să ne întoarcem să o luăm pe strada Dreaptă, spre bulevardul Aleluia, şi apoi ţineţi drumul drept.

Curând a ajuns la colţul străzii, iar acolo şi-a verificat ţinuta, şi-a netezit barba, a verificat dacă este parfumat, şi-a aranjat unghiile şi a zis: „Am să-L aştept aici şi am să-I spun ce gândesc despre El.”

Apoi s-a gândit: „Dacă vine cu grupul acela care-L însoţeşte peste tot, nu voi vedea nimic pentru că sunt mic de înălţime. Locul acesta nu este bun. Dar stai, aici este un copac. Mă voi urca în el, iar de acolo Îl voi putea vedea când trece!”

S-a uitat să vadă care era cea mai joasă creangă de care să se prindă. Vedeţi? Într-adevăr primul pas este cel mai greu de făcut, dar trebuie să acceptăm aceasta prin credinţă. Da. Este puţin mai mult decât poate cuprinde mintea omenească. Pe Dumnezeu nu-L puteţi explica. Dacă aţi putea face aceasta, nu ar mai fi acceptat prin credinţă, ceea ce înseamnă că trebuie să credeţi: „Căci cine se apropie de Dumnezeu, trebuie să creadă că El este, şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută.” (Evrei 11.6).

Şi îl vedem pe acest onorabil om al oraşului cum stă şi se gândeşte: „Oare cum să mă urc acolo sus?” Poate că maşina de colectat gunoiul nu trecuse încă în dimineaţa aceea, iar acolo în colţ erau nişte tomberoane pline de mortăciuni. Zacheu le-a privit şi s-a gândit: „Aş putea să trag un tomberon din acela, să mă urc pe el şi astfel să ajung în copac.”

Este ciudat cum Dumnezeu îl face pe om să acţioneze ridicol. Dar dacă eşti hotărât să-L vezi pe Isus, dacă eşti cu adevărat sincer şi vrei să ştii despre ce este vorba, vei face lucruri ridicole.

Zacheu voia să se convingă cu privire la lucrurile pe care le auzise. A privit în jur şi şi-a zis: „Acum nu-¡ nimeni prin jur, aşa că voi lua un container de gunoi, îl voi trage sub copac şi astfel voi putea să mă urc pe prima creangă să văd în stradă pe unde va trece El.”

Dar fiind un om mic de statură, nu a putut să urnească tomberonul din loc, aşa că a încercat să-l ridice, cu hainele bune pe el. Vedeţi cum acţionează Satan? El încearcă să vă scoată tot felul de lucruri în cale: va mobiliza orice îndoială şi orice greşeală, ca să vă împiedice să vedeţi Adevărul, fiindcă este foarte bun la aceasta.

„O, dar sunt îmbrăcat cu hainele bune,” şi-a zis probabil Zacheu, „şi umblu cu acest tomberon de gunoi! Am să mă murdăresc.”

Ştiţi, sunt unii oameni care cred că dacă ar sta într-o adunare ca aceasta, ar putea fi murdăriţi şi pătaţi în faţa celebrităţilor elitei oraşului. Dar dacă eşti hotărât cu adevărat să-L vezi pe Isus, vei veni oricum. Aşa este. Dacă un om este hotărât să-L vadă pe Isus, nu poate fi oprit de nimic.

Astfel, s-a dus la containerul de gunoi şi l-a cuprins cu braţele. Dar chiar atunci au trecut pe acolo doi sau trei din rivalii lui în afaceri. „Ia uite la Zacheu,” a spus unul dintre ei, „şi-a schimbat serviciul. Acum lucrează pentru oraş!” Îmi închipui cum s-a înroşit la faţă.

Mă întreb ce s-ar întâmpla cu unii dintre voi, oamenii de afaceri, dacă v-ar vedea şefii voştri că staţi în seara aceasta aici, în această adunare numită de ei „holly-rollers”? Oare nu v-aţi înroşi şi voi? Dacă aţi fost deja identificaţi, puteţi sta liniştiţi.

Zacheu stătea cu braţele în jurul containerului de gunoi. Ce lucru ruşinos pentru un om de afaceri! A fost destul de neplăcut să fie văzut în acea ipostază, dar el era hotărât să-L vadă pe Isus; auzise despre acele lucruri, iar acum voia să se convingă singur.

Ar fi bine ca fiecare om să aibă această atitudine faţă de Dumnezeu. Dacă ai auzit vreodată de El, du-te şi convinge-te personal. El nu este mort, ci este la fel de viu cum a fost odinioară acolo pe ţărmul Galileii. „Şi iată că Eu voi fi cu voi până la sfârşitul lumii,” şi „lucrările pe care le fac Eu, le veţi face şi voi.” Dacă nu este aşa, înseamnă că este un Mesia fals, şi nu Cel care trebuia să fie. Dar dacă Îşi ţine făgăduinţa, înseamnă că El este încă Dumnezeul care Se face cunoscut oamenilor. El va trebui să facă aceleaşi lucrări pe care le-a făcut, pentru că acesta este felul Său de lucrare. El va trebui să Se manifeste la fel cum a făcut-o atunci, pentru că Pavel spune în Evrei 13.8 că „Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci.” Astfel, El păstrează acelaşi principiu şi aceeaşi putere, tot ceea ce a fost El. Aşa trebuie să fie şi astăzi.

Uneori, în lucrarea lui Dumnezeu se amestecă şi făţărnicia. Dar ce veţi face dacă veţi găsi un dolar fals, oamenilor de afaceri? Veţi renunţa la afacere? Veţi scoate toţi banii din bancă şi îi veţi arunca la râu pentru că aţi dat de un dolar fals? Acel dolar fals arată doar că undeva există şi un dolar adevărat. Aceasta arată că este cineva care încearcă să imite ceva ce are altcineva. Este o imitaţie, o replică la ceva autentic.

Deci am văzut că Zacheu a fost văzut de rivalii săi cu tomberonul de gunoi în braţe şi au râs de el, dar aceasta nu ¡-a schimbat hotărârea, fiindcă el voia să-L vadă pe Isus ca să-şi facă o părere despre El. Am putea avea şi noi acel sentiment dacă suntem hotărâţi să descoperim despre ce este vorba în toată această lucrare, dacă este Adevărul. „Dacă este Dumnezeu, mergeţi după El!” Aşa a spus prorocul Ilie pe Muntele Carmel: „Dacă Domnul este Dumnezeu, mergeţi după El; iar dacă este Baal, mergeţi după Baal.” (1Împăraţi 18.21).

Dacă Isus Hristos nu Se poate dovedi pe Sine însuşi că este aşa cum a fost întotdeauna, înseamnă că nu a înviat din morţi.

Dacă noi încercăm numai să-¡ aducem pe oameni într-o anumită stare, să-¡ schimbăm de la metodişti la baptişti, sau de la baptişti la penticostali, ce obţinem? O grămadă de psihologie. Aşa este.

Dumnezeul cel viu care a creat cerurile şi pământul este încă Acelaşi Creator. În principiu, El este Acelaşi Dumnezeu care a fost întotdeauna şi eu sunt bucuros că L-am întâlnit pe El înainte ca să mă apuce biserica, fiindcă le-am văzut certurile şi contradicţiile. Întotdeauna, în toată Scriptura a fost aşa.

Micuţul Zacheu era hotărât să-L vadă pe Isus. Soţia lui s-a rugat acasă pentru el şi rugăciunile ei l-au urmărit. Astfel, micuţul bărbat a ajuns în copac şi îşi curăţa hainele de gunoi şi resturile de scoarţă de copac de pe mâini şi de pe pantaloni. Indiferent ce s-ar fi întâmplat, el era hotărât să-L vadă pe Isus.

Ascultaţi-mă! Dacă eşti hotărât cu adevărat să-L vezi pe Isus, nu vei da atenţie la criticile şi la lucrurile prin care trebuie să treci. Tu vrei să-L vezi pe Isus şi vei face orice pentru aceasta; vei face tot ce trebuie făcut ca să ajungi să-L vezi.

Problema oamenilor de astăzi este că nu însetează destul; nu sunt destul de însetaţi şi de flămânzi. Cred că biserica ar trebui să fie puţin mai sărată decât este, fiindcă sarea creează sete; sarea dă gustul. Dar dacă sarea îşi pierde gustul, nu mai este bună de nimic, ci devine o organizaţie. Aşa este. Ea trebuie să aibă gust, pentru că ea este gustul şi tăria.

Dacă un om Îl vede pe Hristos în tine, aceasta îl face să înseteze să fie ca tine. Aceasta îl face să-L vadă pe Isus în tine; îl va face să-L vadă pe Dumnezeu.

Câţi ştiau că Moise era trimis de Dumnezeu?… Şi ei au ştiut că Dumnezeu era cu el.

Petru le-a spus în ziua de Rusalii: „Bărbaţi israeliţi…” El a acuzat acea generaţie pentru răstignirea Fiului lui Dumnezeu şi le-a spus: „Bărbaţi israeliţi, ascultaţi cuvintele acestea! Pe Isus din Nazaret, Om adeverit de Dumnezeu înaintea voastră prin minunile, semnele şi lucrările pline de putere pe care le-a făcut Dumnezeu prin El în mijlocul vostru, după cum bine ştiţi;

pe Omul acesta, dat în mâinile voastre, după sfatul hotărât şi după ştiinţa mai dinainte a lui Dumnezeu, voi L-aţi răstignit şi L-aţi omorât prin mâna celor fărădelege.” (Fapte 2.22-23).

Nu a exprimat Nicodim destul de clar sentimentele lor? Mândria de a aparţine undeva ¡-a împiedecat să-L vadă pe Isus. El I-a spus lui Isus: „Învăţătorule, ştim că eşti un Învăţător venit de la Dumnezeu; căci nimeni nu poate face semnele pe care le faci Tu, dacă nu este Dumnezeu cu el.” (Ioan 3.2). Ei au recunoscut aceasta, dar din pricina prestigiului lor, le era ruşine să admită că era adevărul.

Ei ar fi trebuit să fie ca orbul pe care l-a vindecat Isus. Ei ¡-au spus: „Omul acesta este un păcătos!” (Ioan 9.24). Dar el le-a răspuns: „Aici este mirarea, că voi, conducătorii acestui timp, nu ştiţi de unde este, şi totuşi El mi-a deschis ochii. Dacă este un păcătos, nu ştiu; eu una ştiu: că eram orb, şi acum văd.” (Ioan 9.30,25). Asta este. Atât a ştiut.

Îmi place mărturia pozitivă a oamenilor care spun în mijlocul altor oameni: „Ştiu că este ceva aici, pentru că mi s-a întâmplat ceva.”

Aşa cum a spus sora de culoare: „Nu sunt ceea ce trebuie să fiu, dar ştiu că nu mai sunt ceea ce am fost.” Vedeţi? Ceva a apucat-o.

Zacheu a intrat într-o dificultate. Să ştiţi că oamenii care Îl cred pe Dumnezeu intră într-o dificultate. Ei fac lucruri absolut contrare lucrurilor obişnuite.

Uitaţi-vă la Moise. Odată a fost un mare luptător în Egipt, dar a eşuat în tentativa de eliberare a poporului său. Apoi a devenit păstor timp de patruzeci de ani; un bătrân cumsecade, cu o nevastă şi un copil: Sefora şi Gherşom. Dar după ce L-a întâlnit pe Dumnezeu şi L-a văzut în rugul aprins, în următoarea zi şi-a pus nevasta şi copilul pe măgar şi a pornit spre Egipt.

Poate cineva l-a întrebat: „Unde te duci, Moise?”

„Mă duc în Egipt să-l cuceresc.” Era invazia unei persoane, dar a făcut-o. De ce? Pentru că aşa ¡-a poruncit Dumnezeu. Părea o nebunie, dar a făcut-o. El mergea în locul din care a fugit odată.

Aşa procedează oamenii care s-au întâlnit cu Dumnezeu şi sunt hotărâţi să-L vadă.

După un timp, Zacheu şi-a zis: „Rebeca mi-a spus că Omul acesta este un Proroc, dar eu mă îndoiesc de aceasta, fiindcă nu cred că mai sunt proroci în timpul acesta. Dacă ar fi, mi-ar fi spus preotul meu. El este un slujitor al lui Dumnezeu, deci trebuia să ştie.”

Dar vedeţi, religia organizată nu a acceptat niciodată vreun mesager al lui Dumnezeu. Niciodată! Nu le-a spus Isus: „Vai de voi! Pentru că voi împodobiţi mormintele prorocilor pe care ¡-au omorât părinţii voştri. Pe care din prorocii trimişi de Tatăl nu ¡-aţi omorât şi nu ¡-aţi băgat în mormânt, fiindcă v-au vestit venirea celui Drept?” Vedeţi?

Şi iată-l stând acolo sus în copac. Nădăjduiesc că dramatizarea aceasta nu sună prea ridicol, însă cred că a spus: „Dar dacă Individul acela o să mă vadă stând pe creanga aceasta?” El stătea acolo la întâlnirea a două crengi şi se gândea.

Acela este un loc bun de stat: acolo unde se întâlneşte calea ta cu a lui Dumnezeu. Este un loc bun de gândire. Nădăjduiesc că oricine nu L-a întâlnit încă şi vrea să fie născut din nou din Duhul lui Dumnezeu, stă pe creanga aceea în seara aceasta. Dar voi, oamenii de afaceri? Staţi şi voi pe aceeaşi creangă ca şi Zacheu, staţi acolo unde se întâlnesc cele două crengi, cele două căi: a voastră şi a lui Dumnezeu.

Şi atunci s-a gândit: „Ştii ce am să fac? Am să trag frunzele acestea şi am să mă ascund după ele ca să nu pot fi văzut.” Şi s-a ascuns după acele frunze, lăsând doar un loc micuţ pe unde să poată privi. „De aici am să-L văd când vine, dar El nu mă va putea vedea pe mine. Nici nu va bănui că sunt aici sus.”

Şi în timp ce stătea şi se tot gândea, iată că s-a auzit gălăgie după colţ. Este ciudat că oriunde este Dumnezeu este şi gălăgie. Este ciudat, dar aşa se întâmplă.

Când s-a dus în Templu, după moartea lui Ozia, Isaia a auzit gălăgie şi tot Templul s-a cutremurat, stâlpii fiind mişcaţi de la locul lor.

Îngerii aceia erau serafimi. Ei sunt cei care aduc Jertfa şi îi arată celui pocăit calea dreaptă spre altar. Acele făpturi puternice aveau şase aripi: cu două îşi acopereau faţa, cu două îşi acopereau picioarele şi cu două zburau, în timp ce strigau: „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul Dumnezeul cel Atotputernic.” (Isaia 6.3).

Dacă un înger îşi acoperă faţa lui sfântă în prezenţa lui Dumnezeu, cum vom putea lua noi un crez şi să ne acoperim cu el? Noi trebuie să luăm sângele lui Isus Hristos şi să ne acoperim, fiindcă atunci suntem fii. Noi trebuie să folosim sângele, ş¡ nu ceva modern de aici sau de dincolo, pentru că singurul loc în care Dumnezeu are părtăşie cu omul este sub sângele vărsat.

În vechea Lege mozaică, ei veneau cu un animal. Şi când celula de sânge a animalului, a mielului, era ruptă, închinătorul se închina. Dar viaţa acelui animal nu putea veni înapoi peste închinător, deoarece acela era un animal fără suflet. De aceea omul păcătuia din nou. Era doar un înlocuitor şi dura doar o perioadă.

Dar când au fost rupte venele lui Emanuel… Isus nu a fost nici evreu, nici dintre neamuri. Înţelegeţi? Germenul de viaţă este în hemoglobina care vine de la partea bărbătească şi celula de sânge este de la partea masculină.

Ştiu că voi, catolicii, nu sunteţi de acord cu mine pentru că o numiţi pe Maria, „mama lui Dumnezeu.” Cum putea Dumnezeu să aibă o mamă? Ea a fost numai un incubator.

Tu spui: „Dar oul vine de la femeie!”

Oul, ovulul, nu a venit de la Maria, fiindcă trebuia să fie o senzaţie ca să poată veni de la ea. Adevărul este că Dumnezeu a creat şi oul şi celula de sânge, de aceea El nu a fost nici evreu, nici dintre neamuri. El era Dumnezeu, nimic mai puţin. Era Dumnezeu manifestat în trup. Nu spune Scriptura că „Dumnezeu este în Hristos împăcând lumea cu Sine.”? (2Corniteni 5.19).

El era Emanuel.

Şi El a spus în Scriptură: „Cine din voi Mă poate dovedi că am păcat? Ce nu am făcut din ce a fost scris despre Mine? Cercetaţi Scripturile, pentru că socotiţi că în ele aveţi viaţa veşnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine. Dacă nu fac lucrările Tatălui Meu să nu Mă credeţi. Dar dacă le fac, chiar dacă nu Mă credeţi pe Mine, credeţi lucrările pe care le fac, pentru că ele mărturisesc despre Mine.” (Ioan 8.46;5.39;10.37-38).

O, de ce nu acceptă creştinul privilegiul pe care ¡ l-a dat Dumnezeu cu privire la lucrurile din Biblie? O, cum mi-ar plăcea să vorbesc puţin despre subiectul acesta, dar nu-mi permite timpul!

Deci Zacheu a auzit gălăgie. S-a ridicat puţin şi s-a gândit: „Cred că sunt acei holly-rollers.” A lăsat frunzele în jos şi a aşteptat puţin, iar după un timp ¡-a văzut venind de după colţ.

În faţă păşea un tip mare cu umeri drepţi şi puternici, cam de şaizeci şi cinci de ani, cu un toiag în mână. Acela este probabil cel care se numea Simon, şi acum se numeşte Petru, care înseamnă „mărturisire” sau „piatră.” Isus păşea alături de alţi doisprezece oameni, iar mulţimea se înghesuia încercând să-L atingă în timp ce trecea. Îl pot auzi pe Petru spunând: „Nu Îl atingeţi pe Învăţător pentru că este obosit. A predicat toată noaptea şi este răguşit din pricina vorbitului. Nu Îl atingeţi pe Învăţător, pentru că puterea a ieşit din El. Staţi deoparte şi nu vă mai împingeţi, pentru că mergem să luăm masa. Lăsaţi-L pe Rabi să treacă!”

Zacheu stătea acolo şi privea, dar când a apucat să-L zărească pentru prima dată pe Isus, a văzut că arăta total diferit faţă de orice om pe care îl văzuse.

Haideţi să mai introducem ceva aici. Poate a venit acolo o femeie cu un copil în braţe, iar Zacheu s-a întins să vadă cine era. „O,” şi-a zis el, „îmi amintesc când a mers doctorul acasă la ei! Stăteam acolo împreună cu preotul, iar doctorul a spus că copilaşul nu mai are mult de trăit, apoi l-a băgat într-o cameră şi a închis uşile şi ferestrele. Văd că femeia aceasta a auzit de acest Om care este un proroc fals şi şi-a adus copilul aici. Păi, autorităţile oraşului n-ar trebui să permită aşa ceva! Mă voi ocupa personal de aceasta când se va întruni comitetul. Vom vedea dacă este cineva care să urmeze un asemenea fanatic, fiindcă cred că nu este în toate minţile.”

Un om spune: „Domnule, am un copil pe moarte. Lasă-L pe Proroc să se atingă de el, fiindcă cred că este Prorocul lui Dumnezeu. L-am văzut şi în alte adunări şi cred în El.”

„Nu! Îmi pare rău, dar sunt prea mulţi.”

După un timp se apropie femeia cu copilul aproape fără viaţă: „Numai să-l atingă. Asta-¡ tot ce doresc. Eu cred în El, cred că dacă se atinge de copilaş…”

„Nu putem să te lăsăm, femeie!” Isus păşea în spatele lor şi deodată S-a oprit. Îl văd pe Zacheu cum trage frunzele la o parte şi priveşte curios.

„Adu copilul aici!” a spus Isus.

Când l-a luat, copilul ardea de febră. A dat pătura la o parte şi Şi-a pus mâinile peste el. Mama copilului Îl privea cu ochii ei frumoşi, în timp ce lacrimile îi curgeau pe obraji, iar tatăl lui stătea cu mâinile ridicate şi credea.

Isus Şi-a pus mâinile peste copil şi febra l-a părăsit imediat, iar micuţul a sărit din braţele mamei lui şi a început să meargă pe stradă.

Aceasta a schimbat gândirea lui Zacheu care şi-a zis: „Trebuie să fie ceva adevărat cu acest Om. Dar mai bine să las frunzele în jos să nu mă vadă pentru că vine chiar în direcţia aceasta.”

Tu nu poţi să priveşti cu adevărat spre Isus Hristos şi să rămâi la fel, pentru că El are ceva ce Îl deosebeşte de toţi ceilalţi oameni. Dacă Îl auzi vorbind, vei spune şi tu ca soldaţii romani: „Nici un om nu a vorbit aşa.”

Omul are încă aceeaşi natură. Astfel, Îl laudă pe Dumnezeu pentru ce a făcut şi aşteaptă ceea ce va face, dar ignoră ceea ce face acum. Aceasta este natura omului. Întotdeauna a fost aşa.

Dar odată ce un om priveşte la Isus Hristos, dacă Îl vede manifestat nu va mai fi la fel.

Din cauza aceasta, când eşti pecetluit cu Duhul Sfânt, pecetea este pe ambele părţi ale hârtiei. Astfel, se poate vedea umblarea şi vorbirea, Viaţa lui Isus Hristos reflectată în copiii Lui. Acesta a fost scopul morţii Lui: ca Biserica să continue lucrarea Sa, dar noi ne-am încurcat în ceva ce are de toate.

Zacheu era bine camuflat după acele frunze, dar când a trecut pe sub copac, Isus S-a oprit deodată, a privit în sus şi a spus: „Zachee, dă-te jos degrabă. Astăzi am să mănânc în casa ta.” (Luca 19.5). Ce diferenţă! În clipa aceea Zacheu a ştiut că Isus era un Proroc ridicat de Domnul Dumnezeu: nu numai că ştiuse că era în copac, dar a ştiut şi care era numele lui.

Biblia spune: „Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii.” (Evrei 4.12). „La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu… Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi…” (Ioan 1.1,14).

Vedeţi? Acolo era El, Cuvântul lui Dumnezeu manifestat în faţa acestui om numit Zacheu. El a coborât imediat din pom şi s-a pocăit.

Zachee, omul de afaceri, nu uita că nu te poţi ascunde în seara aceasta sub frunzele de smochin, fiindcă El ştie exact unde eşti. El te cunoaşte, ştie unde eşti; te ştie pe nume şi ştie de ce eşti aici, pentru că El ştie totul. Aşa este.

Iar noi, cei care L-am întâlnit, Îl cunoaştem şi am devenit ucenicii Lui, ştim Cine este El şi ce face pentru oameni. Noi ştim că El a rămas Acelaşi.

Zachee, vino jos şi pocăieşte-te! Şi Zacheu a spus: „Doamne, dacă am înşelat pe cineva, am să plătesc înapoi, iar banii mei am să-¡ dau săracilor.” Vedeţi? El a găsit acea Piatră de mare preţ; a găsit Ceva ce era mai important decât afacerea lui; L-a găsit pe El. Toţi oamenii încearcă să realizeze ceva, dar la ce îţi folosesc toate realizările tale dacă ai pierdut Viaţa veşnică? Cea mai mare comoară pe care o poate dobândi omul este să găsească mântuirea.

După cum am spus, când celula de sânge a mielului Vechi Testamentar era ruptă, viaţa din acel sânge nu putea veni înapoi peste închinător, de aceea el pleca cu aceeaşi dorinţă de păcat. Dar când noi ne punem mâinile, prin credinţă, peste Celula de sânge care a fost ruptă la Calvar, sânge care nu era al unui evreu sau al unuia dintre neamuri, ci era Sângele lui Dumnezeu, Viaţa care a ieşit de acolo ne-a adus înapoi chiar Viaţa lui Dumnezeu, care este Viaţa veşnică. Cuvântul grec folosit aici este „Zoe” şi înseamnă „Viaţa lui Dumnezeu.” Aceasta este chiar Viaţa care era în Hristos, adică Dumnezeu.

Desigur, trupul era un Om, dar Dumnezeu, Creatorul l-a făcut pe primul om! Dumnezeu l-a făcut pe Adam fără ajutorul nimănui şi tot El, Dumnezeu Creatorul, L-a făcut pe Omul Hristos Isus, Fiul Lui, în pântecele Mariei. Şi El era Emanuel.

El nu a murit pentru că trebuia să moară, ci pentru că a fost lovit de păcat; iar când inima Lui a fost străpunsă de acea suliţă, s-a întâmplat ceva: Viaţa a venit înapoi peste închinător. Şi în Evrei scrie că „Atunci nu mai avem cunoştinţa păcatului, pentru că nu mai este dorinţa de păcat.” Suntem liberi.

Când L-au văzut pe Isus urcând pe Golgota să fie răstignit… Fără îndoială că diavolul s-a îndoit întotdeauna de El. S-a îndoit de El încă de la început, de când L-a văzut în pustie, după ce Duhul Sfânt a venit peste El. De aceea i-a zis: „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, fă o minune. Fă pâine din pietrele acestea.” Acel diavol nu a murit încă. „Fă o minune.” Dar Isus ¡-a răspuns: „Este scris că omul nu va trăi numai cu pâine…” (Matei 4.3-4).

Şi când grupul diavolului a pus mâna pe El acolo, în acea grădină, L-au legat şi L-au bătut cu nuiele şi cu bice, împlinind prorocia rostită de proroc: „Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi.” (Isaia 53.5). Soldaţii I-au legat o cârpă peste ochi, L-au lovit cu un băţ pe care îl pasau de la unul la altul, peste cap şi ziceau: „Dacă eşti Prorocul, spune cine te-a lovit şi Te vom crede.” Ce batjocură adusă în faţă, de acei soldaţi beţi! (Luca 22.64).

Diavolul îşi zicea: „Acesta nu poate fi Dumnezeu. Nu poate fi nici măcar unul dintre proroci. Este un înşelător!” Dar vedeţi, Scripturile trebuiau împlinite fără ca el să ştie.

Aş vrea ca audienţa să aibă o viziune asupra Lui, iar pentru aceasta ne vom întoarce cu o mie nouă sute de ani în urmă. Fiţi atenţi! Peste Ierusalim este întuneric. De ce? IaHVeH a refuzat jertfele aduse, pentru că era pe cale să se întâmple ceva. Când ei s-au dus la altar cu sângele jertfelor, Dumnezeu l-a refuzat pentru că adevărata Jertfă urca spre Calvar. Se poate auzi un zgomot ciudat. Privind în jos, vedem vechea cruce zgrunţuroasă cărată de un Om care nu a făcut nimic rău. Văd o femeie care iese în faţă şi spune: „Ce rău a făcut? Căci a vindecat bolnavii voştri şi ¡-a înviat pe morţi.” Dar cineva a lovit-o peste faţă şi ¡-a zis: „Mai bine o credeţi pe femeia aceasta decât pe preoţii voştri? Să piară acest Om!”

Mă uit la cămaşa Lui şi văd că pe spate este plină de pete roşii. Şi pe măsură ce urcă dealul, acele pete se fac tot mai mari şi mai mari, iar după un timp toate sunt una. Apoi se aude un plescăit. Ce este? Sângele Lui. Crucea este trasă peste urmele de paşi a Celui ce o poartă.

Pot să văd albina morţii care bâzâie în jurul Lui: „Acum Îl prind! Dacă ar fi fost Prorocul, ar fi făcut ceva atunci când L-au scuipat în faţă şi nu ar fi permis să se întâmple aceasta. Acum ştiu că pot să-L prind!”

Vedeţi, orice albină are un ac care poate face rău. Şi moartea are un ac, iar Dumnezeu a trebuit să Se facă asemenea nouă. Ea a putut să înţepe un proroc şi să-l ţină. L-a înţepat pe David şi l-a ţinut, dar acolo era Dumnezeu, iar Satan nu a ştiut aceasta. De aceea, acea albină s-a ridicat din iad şi a bâzâit în jurul Lui zicând: „Îl voi prinde!”

Dar când albina îşi înfige acul adânc, rămâne fără el. Astfel, când acea albină a morţii poate să-şi înfigă acul într-o fiinţă ca mine sau ca tine, poate avea câştig, dar acolo a fost pregătit un trup, iar când şi-a înfipt acul în IaHVeH, în trupul lui Dumnezeu, moartea şi-a pierdut acul şi de atunci a rămas fără el.

Nu-¡ de mirare că marele apostol Pavel a putut să spună în timp ce se pregătea locul unde urma să ¡ se taie capul: „Moarte, unde îţi este boldul? Mormântule, unde îţi este biruinţa? Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu care ne dă biruinţa prin Domnul nostru Isus Hristos.” (1Corinteni 15.55).

O, când omul are lucrul acesta în vedere, toate celelalte devin lucruri secundare. Afacerea ta este secundară, nu mai cotează aşa de mult, pentru că oricum aici vei sta pentru puţin timp. Dar Acest lucru contează mai mult decât orice, pentru că „la ce ¡-ar folosi unui om să câştige întreaga lume şi să-şi piardă sufletul?”

O, Zachee, Zachee! Poate nu este o Rebeca acasă să se roage pentru tine, dar este o mamă care s-a ascuns după perdea, iar rugăciunile ei stau încă pe altarul lui Dumnezeu.

Deci, Zachee, ieşi de după acele frunze de dud, de după acea coroană a crezului denominaţional de care te ţii, fără să ai naşterea din nou şi în care nu ai avut dovada că a fost vreodată Dumnezeu. El ştie exact unde stai acum. De ce nu vii?

Să ne plecăm capetele.

Atotputernicule Dumnezeu, mare IaHVeH care ai tunat pe Muntele Sinai, încât oamenii au spus: „Să ne vorbească Moise, dar să nu ne mai vorbească Dumnezeu ca să nu murim!” Tată ceresc, vorbeşte în seara aceasta, cu milă şi îndurare, în inimile oamenilor care nu Te cunosc şi fă-¡ să ştie că timpul este aici.

Poate aici sunt oameni de afaceri care se ascund după afacerile lor şi nu te cunosc cu adevărat. Poate aparţin la o biserică şi nu spun nimic rău de acest lucru, dar nu au fost născuţi încă din nou şi nu ştiu cu adevărat ce este Aceasta.

Noi ştim că nu va trece nici o iotă din Cuvântul Tău fără să se împlinească, pentru că Tu ai spus: „Cerul şi pământul vor trece dar Cuvântul Meu nu va trece. Dacă un om nu se naşte din nou din apă şi din Duh, nu va intra în Împărăţie.” (Matei 24.35;Ioan 3.5).

Israelul se întoarce în ţara lui. El este marele calendar al lui Dumnezeu şi se întoarce întrebându-se: „Unde este Mesia?”

Noi ştim că atunci când Iosif s-a făcut cunoscut fraţilor săi, soţia şi copiii lui erau în palat, deci trebuie să aibă loc plecarea Miresei dintre neamuri ca să se poată face cunoscut lui Israel. Apoi va fi un timp de plânset şi de bocet: „De unde ai aceste răni?”

„De la prietenii Mei le am,” în casa în care trebuia să fie acceptat, unde S-a făcut cunoscut lui Israel.

Dumnezeule, cât timp mai au o şansă, fă ca neamurile să se pocăiască repede şi să vină la Tine.

În timp ce avem capetele plecate, Zachee vreau să fii sincer pentru o clipă, şi la fel Rebeca. Dacă mesajul acesta micuţ a însemnat ceva pentru inimile voastre şi v-a făcut să vă gândiţi: „Eu nu am trăit niciodată experienţa primirii Duhului Sfânt, dar o doresc acum. Aş vrea să mă aminteşti în rugăciune, frate Branham. Am să-mi ridic mâna, dar nu spre tine, ci spre Dumnezeu. Roagă-te pentru mine.” Şi îmi voi încheia rugăciunea amintindu-vă pe voi. Dumnezeu să vă binecuvânteze. Dumnezeu să te binecuvânteze şi pe tine, şi pe tine. Uite, sunt zeci de mâini ridicate.

Tu zici: „Aceasta ajută la ceva, frate Branham?”

„Sigur că ajută.”

„Cum?”

Vedeţi, ştiinţa spune că tu nu poţi ridica mâna. De ce? Gravitaţia pământului o ţine în jos, dar în tine este un duh de viaţă, şi la acea viaţă din tine vine o altă Viaţă şi îţi spune: „Eşti greşit!”

Tu ai încălcat legile ştiinţei, ai ridicat mâna spre Creator şi ai spus: „Aminteşte-mă şi pe mine!” Dacă ai vrut aceasta cu adevărat, El îţi va face după cuvântul tău. Dumnezeu să vă binecuvânteze acolo în spate. Mai este cineva? Dumnezeu să te binecuvânteze, domnule. Mai este cineva?

(O soră din adunare citează ceva din Scriptură). Amin. Prin îndurarea Ta, aceste casnice se ridică sub inspiraţia Duhului şi aduc o făgăduinţă. Nu vreţi să ridicaţi mâna dacă nu aţi făcut-o încă? Asta-¡ tot ce vă cer. Ridicaţi mâna şi recunoaşteţi că sunteţi greşiţi şi doriţi îndurare. Casa este deschisă. „Este o Fântână în casa lui David, deschisă pentru păcat şi necurăţie.”

Vreţi să-L acceptaţi în seara aceasta, înainte de a încheia? Cred că s-au ridicat treizeci sau patruzeci de mâini. Sunt tineri şi bătrâni. În ordine. Dumnezeu să te binecuvânteze, domnule. Foarte bine. Să ne rugăm.

Doamne Isuse, cred că aceste mâini au fost ridicate cu cea mai mare sinceritate. Tu cunoşti motivul lor şi Te rog, Tată ceresc, să îngădui ca îndurarea Ta cerească să se odihnească peste fiecare din ei. Fie ca în seara aceasta să fie un timp de schimbare, în care să coboare din copacul fariseismului, să vină la Isus Hristos şi să spună: „Doamne, Te rog să mă îndrepţi dacă vezi că sunt greşit.” Îngăduie ca din seara aceasta să cinezi cu ei, să-¡ însoţeşti acasă şi să rămâi cu ei pentru tot restul vieţii şi în toată veşnicia. Te rog să le acorzi aceasta.

Tu ai spus că „Nimeni nu poate veni la Mine dacă nu îl atrage Tatăl Meu,” şi: „Tot ce-Mi dă Tatăl va ajunge la Mine.” Tu ai promis aceasta. (Ioan 6.44,37).

Doamne Dumnezeule, aceştia Îţi sunt dăruiţi ca trofee ale harului şi dragostei. Ei sunt în mâinile Tale şi nimeni nu-¡ poate smulge de acolo. Ei vor să se întoarcă de pe căile lumii la calea lui Dumnezeu, iar pentru aceasta şi-au mărturisit cu sinceritate greşelile făcute.

Primeşte-¡, Doamne, căci mijlocesc pentru ei şi stau înaintea Tronului Tău de îndurare. Noi stăm şi privim prin credinţă spre marele tron al lui Dumnezeu, pe care este Jertfa însângerată, făcând mijlocire pentru noi. Ajută-¡, Tată, fiindcă Ţi-¡ prezint ca daruri de dragoste, în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Acum aş vrea să-¡ rog ceva pe cei care au ridicat mâna. Aş vrea să vă întâlniţi cu păstorii de aici şi să le spuneţi că L-aţi acceptat pe Hristos ca Mântuitor personal şi vreţi să fiţi botezaţi şi umpluţi cu Duhul Sfânt. Şi Dumnezeu vă va binecuvânta.

Mai avem numai cinci minute până când va trebui să închidem localul şi vreau să ştiţi că apreciez răbdarea voastră.

Cred că cei care aţi ridicat mâinile aţi făcut-o cu toată sinceritatea şi nu doar de dragul de a o face. Dacă aţi făcut-o numai aşa, aceasta este făţărnicie. Să nu ridicaţi mâna decât dacă vreţi s-o faceţi cu sinceritate. Când ai luat această decizie şi eşti sincer în inima ta, poţi păşi înainte cu sinceritate, iar Dumnezeu te va onora.

Şi apropo, ştiţi ce s-a întâmplat cu Zacheu? Vreţi să ştiţi? A devenit membru al Asociaţiei oamenilor de afaceri ai Evangheliei depline din Ierihon. Nu vreţi şi voi?

– Amin –