VORBEȘTE ACESTUI MUNTE (incompletă)

Să rămânem în picioare şi cu capetele plecate pentru un moment de rugăciune.

Binecuvântatule Domn, Îţi suntem recunoscători că aşa cum ai călăuzit vulturul pe cer, aşa i-ai călăuzit pe unii din copiii Tăi pe ape, pe unii prin şuvoaie, pe unii prin încercări mari, dar în toate a fost numai Sângele Tău. Acesta este motivul pentru care nu poate sta nimic împotriva puternicei Biserici a Dumnezeului celui Viu, care va birui. Chiar dacă tot iadul va sta împotriva ei, ea va birui pentru că înaintea ei merge Puternicul Biruitor, Domnul Isus.

Tată, Te rugăm să ne binecuvântezi în seara aceasta, fiindcă aşteptăm smeriţi să Te auzim. Vorbeşte fiecărei inimi într-un mod deosebit şi închide-o pentru orice necredinţă, deschide porţile credinţei, Doamne, şi intră pe aripile Duhului Sfânt. Vindecă bolnavii şi suferinzii din mijlocul nostru, binecuvântează-i şi întăreşte-i pe cei ce sunt obosiţi pe cale şi salvează-i, Te rugăm, pe cei pierduţi şi pe cei care au călcat pe alături.

Te rugăm să-l binecuvântezi pe păstorul acestei biserici, pe scumpul nostru frate Hutchinson, şi să-l călăuzeşti în adevărul duhovnicesc. Ajută-l să păşească alături de Tine şi înconjurat de dragostea Ta, în timp ce îl călăuzeşti şi îl însoţeşti în această călătorie de pe pământ.

Binecuvântează păstorii, diaconii şi pe toţi cei care s-au unit în această mare părtăşie, şi fă ca atunci când vom pleca de aici, să spunem ca cei doi de pe drumul spre Emaus: „Nu ne ardea inima în noi când ne vorbea?”, fiindcă Te rugăm aceasta în Numele lui Isus. Amin. Puteţi să vă aşezaţi.

Sunt mai mult decât bucuros, chiar extaziat, pentru că am privilegiul să fiu din nou în această biserică mare, şi pot spune că încă dăinuiesc amintirile despre ultima adunare avută aici.

Aceasta s-a întâmplat în urmă cu un an, şi pot spune că Domnul face lucrurile să se desfăşoare exact, chiar dacă noi nu înţelegem. Noi am avut privilegiul de a vizita părţile periferice ale acestui oraş, Newark, iar Domnul ne-a binecuvântat din belşug în săptămâna aceasta.

Am venit aici în vacanţă. Anul acesta mi-am început vacanţa toamna devreme, dar tot grupul s-a ales cu o gripă asiatică, aşa că a trebuit să ne întoarcem. Apoi am pornit în vacanţă în jos, pe râul Salmon sau „Râul fără întoarcere”, unde mă duc în fiecare an oamenii de afaceri, dar în cea de-a doua zi de la sosirea acolo, a trecut în zbor un avion mic şi mi-a lăsat jos un mesaj în care eram anunţat că a murit un frate, aşa că a trebuit să plec şi de acolo.

Apoi am ţinut o adunare în California, la Lakeport, chiar lângă parcul de distracţii. Când am ajuns acasă, după adunare, m-am gândit că mă voi odihni puţin, dar m-au chemat la fratele Bosworth pentru că era pe moarte. Aşa se face că am alerga jos, în Florida, să îl văd, iar când m-am întors acasă, soţia mi-a zis: „Înainte de a începe adunările în Louisville, Kentucky, poţi sta câteva zile acasă.”

Dar atunci am primit o telegramă de la fratele Hutchinson care mă chema aici. În ziua aceea i-am refuzat pe toţi, dar pe acest frate nu am putut să-l refuz. Eram răguşit şi epuizat din pricina oboselii pentru că tocmai încheiasem un serviciu mare de vindecare, aşa că i-am zis fratelui Hutchinson:

„Ar trebui să ţin doar o predică şi apoi să merg mai departe? Am de condus toată noaptea ca să pot ajunge la o altă adunare în Louisville, Kentucky.”

Dar fratele Hutchinson mi-a răspuns: „Cred că oamenii vor fi foarte dezamăgiţi dacă nu te vei ruga pentru ei!”, aşa că i-am zis: „Bine, atunci am să predic, iar după aceea mă voi ruga pentru ei. Dacă sunt mulţi care aşteaptă rugăciune, am să-l trimit pe fiul meu să le spună să împartă nişte numere de rugăciune.” Deci, vom încerca să facem aceasta.

Vreau să ştiţi că eu nu sunt un predicator bun, dar vreau să vă aduc o mărturie mică, să vă vorbesc câteva minute despre Cuvânt, după care ne vom ruga pentru bolnavi.

Acum aş vrea să citesc din Evanghelia sfântului Marcu capitolul 11, începând de la versetul 20. Mie îmi place mult să citesc din Cuvânt, vouă nu? O, nu este nimic ca scumpul Cuvânt al Mântuitorului nostru binecuvântat! Să ştiţi că Scriptura este atât de desăvârşită încât nu poate cădea nici o iotă din Ea.

Să citim acum versetul 20:

„Dimineaţa, când treceau pe lângă smochin, ucenicii l-au văzut uscat din rădăcini.”

Fie ca Domnul să adauge binecuvântările Sale la micuţul nostru text.

Cuvântul lui Dumnezeu este infailibil şi nu poate cădea niciodată. Astfel, noi ne putem baza o veşnicie pe un text atât de scurt din Scriptură, pentru că nu poate cădea. De ce nu poate cădea? Pentru că este o parte din Dumnezeu; pentru că Dumnezeu este în Cuvântul Său. Acum, chiar dacă sună ciudat, aş vrea să vedeţi că la timpul potrivit Dumnezeu intervine întotdeauna şi legitimează Cuvântul vorbit de El.

Când a fost pe pământ, Isus a spus că Scriptura nu poate fi călcată. Astfel, El a spus: „Stricaţi templul acesta şi în trei zile îl voi ridica.” (Ioan 2.19). Spunea aceasta pentru că Se baza pe Scriptură, pe cuvintele spuse de prorocul David în Psalmul 16.10: „Căci nu vei lăsa sufletul meu în Locuinţa morţilor, nu vei îngădui ca preaiubitul Tău să vadă putrezirea.”

El ştia că această Scriptură Îi aparţinea, fiindcă toată Scriptura era despre Mesia Cel Sfânt. El Îşi cunoştea bine poziţia şi statutul în Împărăţie; ştia că El era Acela. Astfel, pentru că ştia că Scriptura nu putea greşi, a spus că trupul Lui trebuie să Se ridice din nou la viaţă în decurs de şaptezeci şi două de ore.

Dacă citiţi cu atenţie, Isus a vorbit de trei zile şi trei nopţi. El a murit vineri după-amiaza şi a înviat duminică dimineaţa, aşa că nici o celulă din scumpul Său trup nu a putrezit, aşa cum a spus Cuvântul lui Dumnezeu. Isus a ştiut că va învia înainte ca să se instaleze putrezirea. Aceasta ne dă încredere în ceea ce spune Cuvântul.

Tu zici: „Dacă aş şti că-mi aparţine o asemenea făgăduinţă din Scriptură, cred că şi eu aş avea aceeaşi credinţă.”

Ei bine, preaiubiţii mei, fiecare făgăduinţă divină din Scriptură vă aparţine şi este la fel de vie pentru voi cum a fost şi pentru El.

Aici este o făgăduinţă dată de Dumnezeu şi mai repede vor trece cerurile şi pământul decât să cadă făgăduinţa Sa. Ea aparţine celui credincios, aşa că oricine crede poate să vină şi să fie părtaş la aceste binecuvântări.

Să nu uitaţi că „credinţa vine în urma auzirii Cuvântului lui Dumnezeu”. (Romani 10.17), iar cauza pentru care ratăm împlinirea făgăduinţei este că nu o hrănim destul.

Isus a spus: „Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice Cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.” (Matei 4.4). Problema este că noi Îl lăsăm în urmă, undeva într-o altă epocă, dar Biblia spune că noi suntem acum fii ai lui Dumnezeu. Nu vom fi cândva, ci suntem acum. Dumnezeu nu a făcut lucrurile complicate, dar mulţi cred că este ceva complicat. Astfel, ei pierd minunatele binecuvântări ale Cuvântului din cauză că încearcă să complice lucrurile.

Scopul meu în următoarele cincisprezece sau douăzeci de minute este să vă dovedesc cât ştiu de bine, prin Cuvântul Său, că Dumnezeu nu este deloc complicat. Dumnezeu este simplu, dar credinciosul Îl complică.

 În textul pe care l-am citit în seara aceasta, Isus venea de la Ierusalim, unde văzuse fără îndoială zeci de mii de oameni bolnavi şi suferinzi. După felul cum gândeau oamenii, s-ar fi putut face multe lucruri măreţe, dar El a spus că nu putea face decât ceea ce-I arăta Tatăl. Domnul nostru nu a făcut nici o minune până când nu I-a arătat Tatăl ce trebuia să facă. El n-a putut să ia binecuvântările şi să le împrăştie după bunul Său plac, pentru că Scripturile nu pot fi încălcate.

Astfel, El a spus: „Adevărat, adevărat vă spun că Fiul nu poate face nimic de la Sine; El nu face decât ce vede pe Tatăl făcând şi tot ce face Tatăl, face şi Fiul întocmai.” (Ioan 5.19). Dacă El a spus aceasta, înseamnă că acesta este adevărul, pentru că Scriptura nu poate fi încălcată şi Ea era Cuvântul lui Dumnezeu pe buzele Lui.

Când te gândeşti la toată puterea aceea mare care era peste El… pentru că El era cu adevărat IaHVeH Dumnezeu arătat în trup. El nu era un proroc, ci era Creatorul, era Prorocul Dumnezeu.

Astăzi sunt unii care Îi iau divinitatea şi fac din El doar un învăţător sau un proroc. O, ei sunt atât de greşiţi!

Oamenii I-au dat numele cele mai de jos, numindu-L „duh necurat, ghicitor sau Beelzebul”, şi a fost trimis în cetatea cea mai de jos, iar acolo chiar şi cel mai mic om din cetate a trebuit să se uite de sus la El. Aceasta au făcut oamenii cu El: I-au dat numele cele mai de jos.

Dar Dumnezeu L-a înălţat mai presus de toate, încât trebuie să se uite în jos ca să vadă cerul; I-a dat Numele mai presus de orice nume care este în cer sau pe pământ. Toate puterile demonice Îi sunt supuse, orice limbă trebuie să-L mărturisească şi orice genunchi trebuie să se plece spre slava acestui Nume pe care Dumnezeu L-a dat Fiului Său ascultător. Ce glorios!

Dacă privim la cer, la stele, la Sistemul Solar, ne gândim la marele IaHVeH Dumnezeu care le-a creat, ele fiind ca praful în mâna Sa. Astfel, când a fost pe pământ, în Isus din Nazaret, El a fost atât de flămând încât a vrut să mănânce câteva smochine dintr-un smochin pe lângă care a trecut, dar pentru că nu a găsit niciuna, a spus: „În veac să nu mai mănânce nimeni rod din tine!” (Marcu 11.14).

În limba greacă, în loc de „în veac”, scrie: „un anotimp”. „În veac” este un interval de timp, dar veşnicia nu are nici început şi nici sfârşit.

Aşadar, El a spus: „Un anotimp să nu mai mănânce nimeni rod din tine!” Dacă observaţi, imediat după ce El a rostit acele cuvinte, cu pomul s-a întâmplat ceva chiar dacă nu s-a văzut imediat. Dar în ziua următoare când au trecut pe acolo, Petru s-a uitat la acel pom şi a spus:

„Învăţătorule, uite că smochinul pe care l-ai blestemat s-a uscat.” (v. 21). Cu el se întâmplase ceva.

Atunci Isus S-a uitat la el şi a spus: „Adevărat vă spun că, dacă va zice cineva muntelui acestuia: „Ridică-te şi aruncă-te în mare” şi dacă nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ce zice se va face, va avea lucrul cerut.”

Noi aşteptăm tot timpul să se întâmple lucruri spontane, dar ce a vrut să spună El? Tu te uiţi la munte şi spui: „Ridică-te şi aruncă-te în mare!”, iar în inima ta crezi că se va întâmpla ceea ce ai spus, dar poate numai un grăunte de nisip a început să se mişte din muntele acela. Poate nu poţi observa lucrul acesta, dar acolo în inima ta este ceva care-ţi spune că lucrul acela a fost făcut, ceea ce înseamnă că poţi avea ceea ce ai cerut. Aceasta este credinţa.

Pentru mulţi s-a făcut rugăciune seara, iar dimineaţa spun: „Păi, nu este nici o schimbare, nu mă simt deloc diferit!” Acesta este punctul în care greşim. Faptul că nu se vede nimic nu are nici o importanţă, pentru că dacă crezi în inima ta că ceea ce ai spus, s-a făcut, vei avea lucrul cerut. Aceasta-i tot. Dacă crezi că ceea ce ai spus s-a făcut deja, nu trebuie să simţi sau să vezi. Se întâmplă pentru că crezi.

Să zicem că locuiesc la multe mile depărtare de oraş şi mi-e foame. O bucată de pâine mi-ar potoli foamea, aşa că îţi cer o bucată de pâine, iar tu îmi dai douăzeci şi cinci de cenţi, adică valoarea unei bucăţi de pâine. Aş putea fi fericit şi cu cei douăzeci şi cinci de cenţi deoarece cu ei pot cumpăra bucata de pâine de care am nevoie, cu alte cuvinte, am puterea de cumpărare.

Biblia spune că „credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd.” (Evrei 11.1).

Adevărul este că prea mulţi oameni din biserica noastră se uită după dovezi palpabile, dar aceasta nu este credinţă. Credinţa crede chiar dacă vede contrariul; ea crede oricum.

Moise a părăsit Egiptul prin credinţă, „fără să se teamă de mânia împăratului, pentru că a rămas neclintit, ca şi cum ar fi văzut pe Cel ce este nevăzut.” (Evrei 11.27).

Dumnezeu i-a dat părintelui Avraam făgăduinţa unui copil prin Sara, când el avea şaptezeci şi cinci de ani şi ea avea şaizeci şi cinci.

Astfel, Avraam s-a odihnit timp de douăzeci şi cinci de ani pe această făgăduinţă.

„El nu s-a îndoit de făgăduinţa lui Dumnezeu, prin necredinţă, ci, întărit prin credinţa lui, a dat slavă lui Dumnezeu,

deplin încredinţat că El ce făgăduieşte poate să şi împlinească.” (Romani 4.20-21), iar noi suntem copiii lui Avraam. Dumnezeu nu i-a dat copilul timp de douăzeci şi cinci de ani, dar el a avut credinţă în Cel ce i-a dat făgăduinţa şi a ştiut că Cuvântul Lui nu poate da greş.

Aceasta este „puterea de cumpărare”, prieteni creştini. Fie ca Domnul să vă deschidă inimile ca să înţelegeţi că credinţa nu este un mit, nici ceva imaginar. Credinţa este ceva real, este o încredere neclintită, exact cum este paharul acesta sau această carte.

„Credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd.” O, binecuvântat să fie Numele Său cel sfânt! Credinţa este o încredinţare neclintită cu privire la lucrurile pe care nu le vezi, dar le crezi. Tu crezi, pentru că dacă Dumnezeu spune ceva, El trebuie să Îşi ţină Cuvântul. Astfel, fiecare făgăduinţă este a ta dacă poţi s-o primeşti ca şi cum este a ta.

Poate că eu am cei douăzeci şi cinci de cenţi în mână dar sunt la cinci mile depărtare de bucata de pâine. Totuşi, mă pot bucura la fel de mult ca şi când aş avea în mână bucata de pâine şi nu banii aceia. De ce? Pentru că am dovada, am puterea de cumpărare a acelei pâini. Când am credinţă pentru vindecare, eu consider că sunt deja vindecat indiferent ce se întâmplă în continuare sau ce spune doctorul. Aceasta este credinţa.

Poate cineva zice:

„De ce te bucuri, pentru că nu ai mâncat încă pâinea?”

„Este adevărat, dar am puterea de cumpărare.

Doctorul îţi spune că mai ai de trăit doar două săptămâni, dar cu toate acestea tu te bucuri.

„De ce te bucuri?”

„Pentru că am în inima mea încredinţarea că făgăduinţa lui Dumnezeu este ancorată aici. Nici chiar toţi dracii din iad nu mă pot mişca de pe aceasta, fiindcă ştiu că o voi primi!”

Dar vedeţi, când am cei douăzeci şi cinci de cenţi, mă grăbesc să merg la magazin ca să-mi iau pâinea. Pe tot drumul până acolo pot să mă bucur, chiar dacă simt că devin tot mai slab. S-ar putea ca înainte de a ajunge la magazin să fiu atât de flămând încât să mă ia crampele la stomac, dar aceasta nu contează. De ce? Pentru că indiferent cât sunt de flămând sau de slăbit, ţin în mână puterea de cumpărare a pâinii.

Dacă poţi să crezi în inima ta că acest lucru s-a întâmplat deja, deşi nu vezi şi nu simţi nimic, poţi avea lucrul cerut! Spune doar: „Doamne, Te cred că sunt vindecat” şi atunci, fără nici o umbră de îndoială, acolo înăuntru începe să se întâmple ceva pentru că ai pronunţat acel lucru. Ce ai spus? Ai rostit Cuvântul lui Dumnezeu care este veşnic. Nu poate cădea pentru că este Cuvântul lui Dumnezeu, iar voia lui Dumnezeu va crea făgăduinţa care ţine.

Odată când am fost la o adunare, cineva m-a întrebat:

„Vrei să spui că tu crezi că Pământul acesta va fi distrus?”

„Da”, am răspuns eu.

„Şi cum crezi că va fi distrus?”

„Prin Cuvântul lui Dumnezeu.”

„Îl va distruge puterea atomică?”

„Va fi distrus prin foc”, am răspuns eu. „A fost creat prin Cuvântul lui Dumnezeu şi acelaşi Cuvânt care l-a creat spune că îl va şi distruge.”

Eu nu ştiu cum se va întâmpla, dar Dumnezeu spune că aşa va fi. Acelaşi Cuvânt care l-a creat, spune că va fi distrus şi aceasta este tot.

Tot ce are un început, are şi sfârşit, dar Dumnezeu nu are început şi ca urmare nu are nici sfârşit. Viaţa, Viaţa veşnică este propria Sa Viaţă… Cuvântul grec „Zoe” înseamnă „Viaţa lui Dumnezeu care a venit în voi”, şi astfel aţi devenit parte din Dumnezeu. Aşadar, voi aveţi Viaţa veşnică, Viaţa care nu are nici început şi nici sfârşit şi trebuie să mergeţi sus cu acea Viaţă veşnică. Acesta este motivul pentru care nu puteţi pieri niciodată: fiindcă este veşnică. Făgăduinţele lui Dumnezeu sunt veşnice deci, credeţi şi le veţi primi.

Vă puteţi imagina marea putere care era în Fiul lui Dumnezeu… Şi totuşi, când l-a întâlnit pe diavolul, El nu S-a folosit de ea, ci a luat doar Cuvântul Tatălui ca să arate puterea acelui Cuvânt: „Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.” (Matei 4.4). El a mai spus: „Stricaţi templul acesta şi în trei zile îl voi ridica.” (Ioan 2.19). Ce era aceasta? El trăia Cuvântul care făcuse făgăduinţa şi ştia că mormântul nu putea să-L ţină. Aşa este. Cuvântul lui Dumnezeu.

O, dacă aţi putea vedea simplitatea scopului veşnic al lui Dumnezeu şi a suveranităţii harului Său! Vi-L puteţi imagina folosind acea putere mare ca să blesteme un pom fiindcă nu avea nici un rod în el, în timp ce lăsa deoparte mii de oameni care puteau fi vindecaţi? Acel pom era parte a creaţiei lui Dumnezeu, aşa cum este şi omul. Dar ca să arate că El Se ocupă şi de pomi şi de insecte… Deci, dacă este preocupat de acestea, cu cât mai mult este preocupat de voi.

Fratele Wood, care este vecin cu mine, a fost „Martor al lui Iehova” şi i-a fost interzis să vină la biserică. El avea un fiu cu un picior paralizat din cauza poliomelitei. La Louisville, Kentucky se ţinea o adunare la şcoala gimnazială şi Domnul a făcut lucruri mari acolo. Soţia lui era metodistă sau aparţinea de biserica „Anderson” a lui Dumnezeu, care este numită şi „Prima Biserică a lui Dumnezeu.”

Probabil că şi aici aveţi programul „Păşunile verzi şi umbroase”, o emisiunea naţională a fratelui pastor Meekler.

Fratele Wood nu credea în asemenea lucruri, dar când a venit la adunare a observat că s-a întâmplat ceva: inima lui era ciudat de caldă. Între timp, eu am mers peste ocean, iar când m-am întors, Duhul Sfânt S-a îndreptat spre el şi i-a vorbit într-o seară în Cleveland, Ohio. El i-a zis: „Numele tău este Wood şi eşti din Cutare oraş din Kentucky. Eşti martor al lui Iehova şi ai un băiat care îşi trage un picior după el din cauza paraliziei, iar soţia ta are o tumoare. Aşa vorbeşte Domnul: Ei sunt vindecaţi!” Când au auzit acele cuvinte, ei nu au ştiut ce să facă. S-au privit unul pe altul şi adunarea a continuat, dar după câteva minute, ea şi-a pus mâna în partea unde era tumoarea şi a spus: „Banks (Aşa se numeşte fratele Wood), uită-te aici că nu mai este nici o umflătură!” Apoi a zis: „David, ridică-te în picioare!” şi băiatul a sărit în picioare, cu ambele picioare perfect sănătoase.

Acum, ei locuiesc lângă mine, iar el a fost excomunicat din părtăşia lor fiindcă credeau că a înnebunit. După vreo doi ani, tundeam iarba în curte când am auzit că la fratele Wood s-a oprit o maşină. El m-a chemat acolo şi mi-a zis:

„Fă cunoştinţă cu fratele meu Lyle.” A avut loc o strângere formală de mână. Fratele lui era un om mare şi puternic, iar eu i-am zis:

„Ce mai faci, domnule Wood? Mă bucur să te cunosc. Eu sunt prieten bun cu fratele tău.”

„Da”, a răspuns el şi s-a aşezat. Era un adevărat martor al lui Iehova. La puţin timp, Banks a început să-i povestească ce văzuse în adunările mele, dar el ne-a întors spatele.

Însă chiar atunci, Domnul şi-a arătat harul Său măreţ faţă de acel necredincios şi i-a zis: „Domnule Wood, tu ai doi copii, iar soţia ta este brunetă; dar tu umbli cu o roşcată.”

Lyle m-am privit şi a spus: „Probabil că Banks ţi-a spus aceasta!”, şi ne-a întors spatele din nou.

Dar Domnul a continuat: „Aseară când erai cu ea, a bătut la fereastră un bărbat, iar tu ai trimis-o acolo. A fost bine cu nu te-ai dus tu, pentru că bărbatul acela ţi-ar fi zburat creierii.” Când a auzit aceasta, Lyle a spus:

„O, Dumnezeule, ai milă de mine!”, după care s-a prăbuşit la pământ şi şi-a predat viaţa Domnului Isus. Simplitate.

Apoi, ne-am dus la pescuit jos la râu, iar el l-a chemat pe tatăl său care a zis: „Dacă aş vedea întâmplându-se ceva supranatural, aş crede.” Eu tocmai aveam o vedenie, aşa că i-am zis: „Fiecare pârâu pe care îl vom trece va fi noroios, dar când vom ajunge la… va fi frumos. Acolo vom pescui, dar nu vom prinde nimic până seara. Atunci, eu voi prinde cam douăzeci şi cinci de peşti în greutate de 3,6-4,5 kilograme. Tu vei prinde unul, iar domnul Wood, fiul tău, va prinde tot unul, iar în dimineaţa următoare, eu voi prinde un peşte cu solzi mai mare decât de obicei. Prin aceasta, vei şti că Dumnezeu este viu şi împărăţeşte.”

El m-a privit, apoi i-a făcut cu ochiul fiului său şi a pornit la drum, dar fiecare cuvânt pe care i l-am spus, s-a împlinit întocmai cum zisese Dumnezeu. Ce este aceasta? Simplitatea cu care lucrează Dumnezeu.

După două săptămâni eram din nou împreună cu domnul Lyle şi cu domnul Banks. Docul era a unor rude de-a mele. Noi am pescuit toată noaptea şi am prins câţiva peşti mari. În dimineaţa următoare nu am prins nimic. Eu prindeam peştişori mici pe care îi foloseam ca momeală. În ziua aceea ne-am odihnit puţin gândurile. Şi dintr-o dată, în timp ce stăteam pe marginea bărcii cu undiţa în mână şi prindeam peştişori mici pentru momeală, Duhul Domnului a venit jos, iar eu am spus: „Aşa vorbeşte Domnul: veţi vedea slava Domnului pentru că va fi înviat din morţi un animal mic!” Când mi-am revenit, mă întrebam ce am spus, iar domnul Wood şi-a lăsat undiţa jos şi mi-a zis:

„Frate Branham, vrei să repeţi ce ai spus?”

„Dar ce am spus?”, l-am întrebat eu.

„Ai zis ceva despre un animal micuţ.”

Atunci gândul mi-a fugit acasă. Aici este o adunare amestecată, dar vreau să vă spun că mie nu-mi plac pisicile. Cred că sunt în ordine, dar mie nu-mi plac deloc. Niciunuia dintre Branhami nu ne plac, aşa că nu am avut niciodată vreuna pe lângă casă.

Dar într-o zi, fetiţa mea a venit la mine împreună cu fetiţa din vecini şi mi-a spus: „Tati, cred că cineva a otrăvit pisica pentru că face spume la gură. Ne laşi să avem grijă de ea? Am pus-o într-o cutie.”

M-am uitat şi eu la pisică şi am văzut în ce stare era, aşa că i-am zis: „Pune-o în şopron.”  Desigur, în dimineaţa următoare am avut o grămadă de pisoi, iar băiatul meu Joseph, fiind un pic mai dur, a prins un pisoi şi l-a strâns atât de tare încât l-a omorât. Pentru că n-a ştiut ce să facă cu el, l-a aruncat, iar eu m-am gândit: „Poate că Domnul îl va învia pe sărmanul pisoi.”

Fratele Banks mi-a zis: „Ar fi minunat!”, şi la fel a spus şi celălalt Wood, adică fratele Lyle pe care tocmai îl botezasem şi primise şi Duhul Sfânt.

Am lăsat lucrurile aşa şi am continuat să pescuim. Toată noaptea nu am prins nimic, iar în dimineaţa următoare am tras într-un golf micuţ, unde am încercat să prindem nişte peşte-lună, ca să putem pleca acasă. La un moment dat, domnul Lyle Wood a tras tare de tot pentru că lăsase firul prea lung şi a scos o plătică aşa de mare (fratele Branham arată), care a înghiţit tot cârligul.

Domnul Wood s-a uitat la peşte şi a zis: „Uită-te la el! L-a înghiţit tot.” Apoi, a învârtit firul în jurul degetului şi a tras, iar când a făcut aceasta, a scos toate măruntaiele peştelui afară. În cele din urmă şi-a scos şi cârligul, iar peştişorul l-a aruncat înapoi în apă. Acesta s-a mai zbătut puţin, după care s-a întors cu burta în sus.

Wood l-a privit şi a zis: „Micuţule, ţi-ai luat ultima masă!” Cum bătea vântul, valurile îl purtau pe micuţ încoace şi încolo, iar noi am continuat să pescuim încă vreo jumătate de oră, după care am zis: „Ar fi bine să ne mutăm în altă parte pentru că aici nu muşcă nimic.”

Fratele Wood a răspuns: „Lasă-mă să mai încerc o dată.”, şi a aruncat undiţa. Eu stăteam şi priveam micuţul peştişor, pe care valurile îl duseseră în gunoaiele de la marginea apei. Era deja mort de o jumătate de ceas, iar măruntaiele scoase afară pe gură se albiseră deja.

Ceea ce vă voi spune în continuare poate părea ficţiune, dar adevărul  este mai ciudat decât ficţiunea. În timp ce mă uitam la micuţul acela mort, printre piscurile munţilor a venit jos Ceva, iar eu L-am auzit ca pe un Vânt. Venea cu viteză în jos şi deodată m-a învăluit. Eu tocmai le vorbeam despre textul pe care l-am citit acum, când Ceva mi-a zis: „Cheamă peştişorul acela la viaţă!”

Fratele Banks m-a privit şi mi-a zis: „Te simţi bine, frate Branham? Văd că te-ai albit la faţă.”

Atunci am spus: „Micuţule peştişor, Creatorul tău, Isus Hristos, te face viu din nou!”… şi peştişorul a înotat din nou prin apă cât a putut de repede, perfect sănătos.

Când a văzut aceasta, domnul Lyle a căzut în fund în barcă şi a spus: „Frate Branham, aceasta este o mustrare pentru mine, fiindcă eu i-am zis peştişorului: „Ţi-ai luat ultima masă!”

„Nicidecum, frate Wood. Prin aceasta, El a arătat cât de simplu poate lucra.” Domnul este preocupat de toate. El este Dumnezeul secerişului; El este Dumnezeul veşniciei; El este în Cuvântul Său şi este Cuvântul.

Eu nu i-aş fi vorbit niciodată acelui peştişor, dacă n-ar fi vorbit mai întâi Ceva. Cine era Acela? El a vorbit indirect, prin Duhul Sfânt, folosindu-se de nişte buze omeneşti, iar acele cuvinte au devenit puterea creatoare a Dumnezeului celui Atotputernic, pentru că aşa a spus El.

Dacă s-a putut întâmpla acest lucru, cu cât mai mult poate face aceasta prin Cuvântul scris al Domnului Dumnezeu, care a fost rostit prin buze omeneşti… cu condiţia: „Dacă crezi!” Cât este de simplu. Nu te îndoi, ci crede că ceea ce ai spus se va împlini şi vei ava ceea ce ai spus. Crede, prietene.

Haideţi să ne rugăm.

O, veşnicule Dumnezeu, înainte ca să fie vreun atom, înainte ca să fie stelele dimineţii care au cântat împreună, marele Duh al Dumnezeului celui Viu umplea tot spaţiul şi veşnicia. Acolo, Tu ai hotărât în inima Ta să ai o creaţie care să Ţi se închine, apoi, de-a lungul veacurilor, Tu ai trimis oameni, legi şi proroci, iar la urmă, L-ai trimis pe Fiul Tău care ne-a spus: „Nu vă voi lăsa fără un Mângâietor, ci voi veni înapoi şi voi fi cu voi, chiar în voi, până la sfârşit; iar lucrările pe care le fac Eu, le veţi face şi voi; ba chiar mai multe decât acestea, pentru că Eu Mă duc la Tatăl.”

Şi Biblia spune aşa cum a spus marele scriitor evreu: „Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci.” (Evrei 13.8).

O, mare IaHVeH, Tu vei veni în curând, Tu care Te-ai uitat jos, peste păcatele poporului nostru şi aproape că Ţi-ai acoperit faţa de ruşine. Astăzi, la fel ca în zilele lui Nebucadneţar din vechime, au dansuri moderne de rock în grădină. Ei credeau că sunt în siguranţă în spatele acelor ziduri puternice ale Babilonului, neştiind că în tot acel timp, vrăjmaşii lor săpau un şanţ ca să devieze cursul râului.  Şi deodată, s-au trezit cu ei la porţi, omorându-le străjerii şi necinstindu-le femeile pe străzi, din cauză că L-au părăsit pe Dumnezeu.

Dar aşa cum a spus împărăteasa atunci, „Nu vă tulburaţi pentru că aici este un om care poate înţelege supranaturalul!”

O, Doamne, noi suntem bucuroşi pentru că în mijlocul nostru este Unul, Duhul Sfânt,  Supranaturalul! Ne bucurăm pentru că Tu chemi Biserica pe tărâmul Supranaturalului. Sateliţii de pe cer şi toate aceste lucruri, arată că prăpădul este aproape, dar noi am învăţat că Biserica va pleca înainte de începerea necazului.

Noe a intrat în arcă înainte ca să înceapă ploaia, iar Îngerul i-a spus lui Lot: „Grăbeşte-te, pentru că nu pot face nimic până nu ieşi de aici!”

O, Doamne, Biserica va pleca înainte de începerea acelui timp! Noi vedem scrisul de mână pe perete, vedem sateliţii care zboară în jurul pământului. Toată lumea tremură, deci cât de aproape trebuie să fie răpirea Bisericii? Ea trebuie să plece înainte ca să înceapă acele lucruri.

O, Doamne, dă-i poporului Tău o binecuvântare deosebită în seara aceasta, prin prezenţa Ta divină. Noi nu ştim ce aduce ziua de mâine, dar ştim Cine o ţine, de aceea, Te rugăm, Dumnezeule, să îngădui ca prin harul Tău care ne-a dat un Mântuitor, prin dragostea Ta, El să vină din nou în mijlocul nostru, în forma Duhului Sfânt.

Tu ai spus: „Eu sunt Viţa, voi sunteţi mlădiţele.” (Ioan 15.5). Doamne, intră în aceste mlădiţe ale pomului, umple-le cu putere pe fiecare în parte şi arată semnele şi minunile învierii Tale, astfel ca credinţa lor să crească, iar ei să privească spre Tine şi să trăiască. Îngăduie aceasta, pentru că Te rugăm în Numele lui Isus, Preaiubitul Tău Fiu. Amin.

Prieteni, timpul nostru se scurge foarte repede şi vine momentul când acest lucru trebuie găsit fie adevărat, fie greşit. Odată, am ţinut într-o mâna biblia mahomedană, Coranul (mahomedanii sunt de trei ori mai mulţi decât noi), iar în cealaltă, Biblia Domnului Dumnezeu şi am spus: „Una este adevărată şi una este falsă. Provocaţi-le!” IaHVeH nu a dat greş niciodată, pentru că El nu poate greşi.

Aici sunt oameni bolnavi şi suferinzi, dar Dumnezeu a plătit deja vindecarea voastră. Voi sunteţi deja vindecaţi, deoarece vindecarea a fost încheiată la Calvar. Acolo a fost pecetluită fiecare binecuvântare pentru care a murit Hristos.

Preţul a fost plătit, iar diavolul doar vă înşală. Isus este viu, de aceea  noi nu trebuie să urmăm părerile  vreunui teolog care spune: „Isus a murit în urmă cu o mie nouă sute de ani şi aceasta-i tot ce ştim despre El.”

Dacă ar fi spus El aceasta, am fi putut să credem, dar El nu a spus niciodată aşa ceva, ci a zis: „Peste puţină vreme lumea nu Mă va mai vedea. Dar voi Mă veţi vedea, pentru că Eu voi fi cu voi, chiar în voi, până la sfârşit… Lucrările pe care le fac Eu, le veţi face şi voi… Eu sunt Viţa, voi sunteţi mlădiţele.”  Mlădiţa poartă roadele, nu viţa. Dar mlădiţele nu pot rodi dacă nu sunt hrănite de viţă.

Acum, dacă El este Acelaşi ieri, azi şi în veci şi dacă a înviat din morţi, L-a trimis pe Duhul Sfânt înapoi ca Mângâietor, ca să facă lucrările Sale. Duhul Sfânt este Hristos. El a fost Stâlpul de Foc care a însoţit poporul Israel prin pustie şi tot El a stat pe malurile mării Galileii şi a spus: „Înainte ca să fie Avraam, sunt Eu.” (Ioan 8.58). El era Stâlpul de Foc din tufişul aprins.

El a mai spus: „Eu vin din acea Lumină, vin de la Dumnezeu şi Mă duc înapoi în acea Lumină, la Dumnezeu.” Iar când i S-a arătat lui Pavel pe drumul Damascului, după înviere, era sub forma unei Lumini care l-a orbit pe Pavel. Nimeni nu a văzut Lumina în afară de Pavel. Soldaţii care îl însoţeau priveau în jurul lor, dar nu vedeau nimic. Dar pentru Pavel, Lumina a fost atât de strălucitoare încât şi-a acoperit ochii cu mâinile. Înţelegeţi ce vă spun?

Dumnezeu poate să se ascundă de unul şi să Se descopere celuilalt. El este Dumnezeu!

„Aşadar nu atârnă nici de cine vrea, nici de cine aleargă, ci de Dumnezeu, care are milă.” (Romani 9.16).

Acum El S-a întors înapoi în acea Lumină. Aceasta este fotografia pe care o puteţi vedea şi voi şi despre care oamenii de ştiinţă nu ştiu ce să spună nici astăzi. El este aici! Voi ştiţi că El este Duh.

Ce s-ar întâmpla dacă peste cineva ar fi duhul lui John Dillinger? Ar fi numai pistoale şi crime. Dar dacă ar avea duhul unui artist? Ar picta. Dar dacă ar avea duhul lui Sankey? Ar cânta aşa cum a cântat el în faţa lui Abraham Lincoln, fără să cunoască notele muzicale. Dacă ar avea orice alt duh, ar produce roadele acelui duh.

Înseamnă că Duhul lui Hristos Se va purta ca şi Hristos şi va face lucrările pe care le-a făcut Hristos, iar noi suntem un exemplu pentru ceea ce a fost harul Său pentru noi.

Acum aş vrea să rămâneţi puţin respectuoşi. Eu nu sunt predicator, pentru că nu am educaţia pe care o au aceşti predicatori, dar am darul să văd vedenii.

Biblia spune că Dumnezeu a rânduit în biserică cinci slujbe: apostoli, proroci, evanghelişti, păstori şi învăţători. Acestea sunt rânduite de Dumnezeu. El le-a văzut mai dinainte, prin cunoştinţa Sa dinainte şi le-a rânduit în biserică pentru fiecare epocă.

În biserica locală sunt nouă daruri duhovniceşti care lucrează în tot trupul: vorbirea în limbi, tălmăcirea, darul prorociei şi alte lucrări ale lui Dumnezeu.

Acum, este o diferenţă între slujba de proroc şi darul prorociei. Darul prorociei poate fi peste unul, apoi peste altul, iar prorociile aduse trebuie judecate de trei judecători înainte de a fi date în biserică, dar nu acelaşi lucru se făcea cu prorocul din Vechiul Testament. El se năştea proroc, deci era tot timpul proroc şi avea Cuvântul Domnului. El era proroc chiar şi după ce murea.

Când vrăjitoarea din Endor a chemat duhul lui Samuel, el purta încă mantaua de proroc şi era încă proroc, iar când a vorbit cu Saul, i-a spus ce se va întâmpla în ziua următoare. Sigur că da.

Moartea nu îl schimbă pe om; îi schimbă numai locuinţa. Dacă eşti păcătos, când mori… O, poate eşti un membru devotat al bisericii, dar dacă mori în necredinţa ta, pentru tine nu mai rămâne nimic decât osânda.

Dacă mori în credinţă, aceasta te salvează. Credinţa te-a salvat şi pentru că crezi în Dumnezeu, ai Viaţa veşnică.

Fie ca Domnul să ne binecuvânteze mai departe. (Fratele Branham vorbeşte cu cineva despre numerele de rugăciune).

Câte numere de rugăciune au fost împărţite? Cincizeci. Ei bine, cine va fi primul? Vedeţi? Eu spun: „Să vină femeia aceasta!”, şi ea vine. Aceasta arată că avem respect pentru persoană. Ei aduc aceste numere, le amestecă şi apoi le împart fără să se ştie cine sunt cei care le iau…

Astfel, poate tu ai numărul unu, iar cel de lângă tine are numărul şase, în timp ce următorul are trei. Vedeţi? De unde vom chema? Nimeni nu ştie. Eu stau aici şi voi striga numerele, iar ei vor veni din toate părţile. Nici nu ştiu cu ce număr voi începe, dar Domnul îmi va pune pe inimă.

Când eşti chemat sus, acesta nu este un semn că vei fi vindecat, deoarece este nevoie de Duhul Sfânt care Se mişcă prin adunare. Şi când începe să Se mişte, Duhul Sfânt merge direct la persoanele care nu au numere de rugăciune. Vedeţi?

Când a fost pe pământ, Isus Hristos a spus: „Eu nu fac nimic până nu-Mi arată Tatăl.”

Priviţi ce s-a întâmplat când Filip l-a adus pe Natanael la Isus… El i-a spus şi lui Petru: „Numele tău este Simon şi eşti fiul lui Iona.” Aceasta l-a uimit pe Petru. Apoi Isus i-a zis: „Nu te vei mai numi Simon, ci Petru”, adică „piatră mică”.

Apoi a venit Filip şi l-a adus pe Natanael , de la treizeci de mile depărtare, în jurul muntelui. Când s-a dus după el ca să-L aducă la Isus, Filip l-a găsit pe Natanael rugându-se sub un pom.

„Vino să vezi pe cine am găsit; pe Isus din Nazaret, Fiul lui Iosif.”

„Poate ieşi ceva bun din Nazaret?” l-a întrebat Natanael.

„Vino şi vezi!” Acesta este cel mai bun răspuns pe care l-am putea da. „Vino şi vezi!” Vedeţi? El l-a cercetat prin Cuvânt.

Să nu uitaţi că vor fi milioane de americani care îşi vor primi osânda… Ce înseamnă să fie distrusă această naţiune în următoarele cinci minute?” Ce a spus ştiinţa aseară? Că suntem cu cinci ani în urma Rusiei. Ei au o rachetă în care pot să pună un om, apoi s-o lanseze împotriva Statelor Unite şi să spună: „Predaţi-vă sau în câteva minute se va alege pulberea de voi!” Sigur că ne vom preda ca să ne salvăm vieţile!

Ce va urma după aceea? Soldaţii ruşi vor roi cu miile pe străzi, ne vor lua femeile şi ne vor necinsti fetele. Pentru ei nu va conta nimic. Sigur că nu, pentru că sunt comunişti cu inima rece. Ce vor face? Vor intra în casele frumoase şi vă vor scoate afară din ele, pentru că ei obişnuiesc să facă aceasta.  Atunci va stăpâni Rusia, iar noi vom fi un satelit al ei.

Daţi-mi voie să vă spun ceva: Biserica nu va vedea aceasta, pentru că ea este deja luată când vor veni aceste lucruri. Aceasta este „Aşa vorbeşte Domnul!” Ea va fi plecată în vremea aceea. Noi vedem aceste semne pentru că vine Isus…

Zilele trecute, eu le-am spus câtorva fraţi: „Nu înţeleg”. Este ceva personal şi nu cred că am mai vorbit niciodată în public despre aceasta, dar acum am să vă spun ca să înţelegeţi.

Zilele trecute mă întrebam: „Ce se va întâmpla, Doamne?” Cum ştiu aceste lucruri? Numai fotografia aceea ar fi trebuit să zguduie întreaga lume, dar nici măcar un ziar nu a publicat-o. De ce?

Priviţi aceste lucruri mari care au loc şi vedeţi simplitatea lui Dumnezeu prin aceste vindecări şi minuni! Ce s-a întâmplat? Cum s-a întâmplat? De ce nu pot vedea oamenii aceste lucruri?

Eu merg într-o adunare şi le vorbesc americanilor. Apoi, stau de vorbă cu teologii, iau Biblia şi le spun: „Priviţi aici, fiindcă acestea sunt exact lucrările făgăduite de El!” Când a venit Domnul Isus, a confirmat aceasta, dar vedeţi, ei au ochi şi nu pot vedea, au urechi şi nu pot auzi.

Cu câteva minute în urmă, Billy mi-a spus: „Tati, ei au un dar de dragoste pentru tine.” Nu trebuia să faceţi aceasta, frate Hutchinson. Nu am nevoie…  Desigur, eu sunt un om sărac, dar ştiţi cine îi hrăneşte pe copiii mei? Banii voştri. Cine îmi cumpără costumele? Banii voştri. Ce rost ar avea să vin aici şi să predic la scaunele goale? Dacă cineva mă iubeşte atât de mult, nu ar trebui să fiu indiferent faţă de acea persoană, deoarece va trebui să dau socoteală înaintea lui Hristos pentru aceasta.

De ce nu pot fi văzute aceste lucruri?

Iată ce mi-a trecut prin gând: Când George J. Lacy, şeful FBI, mi-a dat fotografia aceea, a spus:

„Domnule Branham, într-o zi fotografia aceasta se va vinde în magazinele de zece cenţi, dar aceasta nu se va întâmpla în timpul vieţii tale.” Aceasta m-a pus pe gânduri, aşa că l-am întrebat:

„De ce, domnule?”

„Pentru că un testament nu intră în drept decât după moartea celui ce l-a făcut. Va începe o închinare păgână.”

După ce a spus aceste cuvinte s-a întors şi a plecat, dar pe mine m-a pus pe gânduri.

Apoi, în urmă cu câteva luni, în timp ce studiam Cuvântul mi-a venit un gând. Ascultaţi! Dreptatea lui Dumnezeu… Prin cunoştinţa Sa mai dinainte, Dumnezeu ştie cine va fi mântuit şi cine nu va fi. Voi ştiţi cu toţii aceasta…

Domnul Isus a spus: „Nimeni nu poate veni la Mine dacă nu este atras de Tatăl Meu.” (Ioan 6.44). Mai întâi trebuie să fiţi atraşi de Dumnezeu, iar după aceea sunteţi darurile de dragoste ale lui Dumnezeu pentru Hristos.

Marele Ilie nu a fost recunoscut de oameni decât după ce s-a dus, iar Elisei i-a luat locul. Biblia spune că oamenii râdeau de el şi îl numeau „pleşuv” din cauză că chelise de tânăr. Ei nu au ştiut cine era cu adevărat decât după ce a fost înălţat la cer.

Nici pe Ioan Botezătorul nu l-a recunoscut, nu au ştiut cine era decât după ce l-au decapitat. Nici măcar ucenicii nu l-au recunoscut, de aceea L-au întrebat pe Domnul Isus:

„De ce zic Scripturile că mai întâi trebuie să vină Ilie?” Şi Isus le-a răspuns: „El a venit deja, dar ei nu au ştiut nimic.” (Ioan 17.12). Vedeţi?

Dar dreptatea lui Dumnezeu i-a chemat pe cei care   i-au recunoscut.

„Şi pe aceia pe care i-a hotărât mai dinainte, i-a şi chemat, şi pe aceia pe care i-a chemat, i-a şi socotit neprihăniţi, iar pe aceia pe care i-a socotit neprihăniţi, i-a şi proslăvit.” (Romani 8.30).

Acum fiţi atenţi ca să puteţi primi credinţă să credeţi.

Ei nu au ştiut Cine era Isus decât după ce a murit, a fost îngropat şi înviat.

Haideţi să luăm Biblia.

Prieteni catolici, am vorbit despre sfântul Patric, despre care biserica catolică spune că a fost catolic. Adevărul este că el a fost catolic atunci, aşa cum sunt eu catolic acum. Legenda spune că Patric a avut putere să alunge toţi şerpii din Irlanda şi aşa mai departe, iar după ce a murit, a fost recunoscut de către biserică şi canonizat ca sfânt.

Priviţi-l pe sfântul Francisc de Assisi, un predicator care umbla cu Biblia sub braţ. Se spune că odată în timp ce predica, nişte păsărele făceau o gălăgie foarte mare, dar el le-a zis: „Surorilor, staţi liniştite până când termin de propovăduit Evanghelia.” El a fost dispreţuit şi respins de biserica catolică, dar după ce a plecat, l-au recunoscut şi l-au canonizat ca sfânt.

Uitaţi-vă la Ioana d’Arc. Ea a fost o femeie duhovnicească ce avea vedenii şi Lumina duhovnicească. Dar ce a spus biserica catolică despre ea? Au spus că este o vrăjitoare şi au ars-o pe rug, dar după vreo două sute de ani şi-au dat seama că fusese o femeie sfântă. Astfel, s-au pocăit şi au dezgropat trupurile preoţilor care o condamnaseră şi le-au aruncat în râu. Aceasta a fost o mare pocăinţă, dar au recunoscut-o numai după ce nu a mai fost.

Acum, voi aşteptaţi ceva – s-ar putea ca eu să nu mai fiu la acest amvon -, Ceva ce trece pe lângă voi, dar voi nu Îl recunoaşteţi. Însă într-o zi, când nu va mai fi, ei vor lua această fotografie şi vor spune: „De ce s-a întâmplat aceasta? Când a trecut trezirea aceasta? De ce s-a întâmplat aşa?”, dar atunci va fi prea târziu.

Tată ceresc, deschide-ne ochii să putem vedea slava Ta în seara aceasta. Dă-ne har, Doamne, fiindcă Te aşteptăm în Numele lui Isus. Amin.

(Fratele Branham vorbeşte cu cineva).

Acum aş vrea să staţi în linişte. Priviţi încoace şi rugaţi-vă. Câţi creştini sunt aici? Ridicaţi mâna. Vă daţi seama ce provocare este aceasta? Aţi vrea să veniţi aici în locul meu? Sunteţi bineveniţi. M-aş bucura să staţi aici în faţa rândului, iar eu să mă rog cu voi. Sigur că da.

Pe Cine reprezint eu? De ce sunt aici? Trebuie să fac aceasta? Nu. O fac pentru că aşa mi-a poruncit Dumnezeu. Astfel, stau aici cu un dar divin, nu eu ci El, fiindcă Îl reprezint pe El, iar la judecată va trebui să stau împreună cu voi şi să dau socoteală cu privire la ceea ce v-am predicat, în timp ce voi va trebui să răspundeţi dacă aţi primit sau nu.

Câţi dintre voi ştiu că Scriptura spune că Isus este chiar acum Marele nostru Preot care poate fi atins prin simţirea slăbiciunilor noastre? Credeţi aceasta? Aşa spune Biblia. Atunci putem să-L atingem ca femeia care s-a atins de poala hainei Lui? Da. Ea L-a atins prin simţirea slăbiciunii ei. Ea i-a atins haina, iar El S-a întors şi a întrebat: „Cine M-a atins?” El nu a ştiut cine L-a atins, iar Petru I-a zis: „Toată mulţimea aceasta Te atinge.”

Dar Isus a spus: „Din Mine a ieşit o putere.” Vedeţi?

Acum gândiţi-vă la o vedenie. Femeia aceea L-a atins pe Fiul lui Dumnezeu şi El a spus că a slăbit. Atunci cum este cu mine care sunt un păcătos salvat prin har? Ce se întâmplă cu mine? Vedeţi? S-a întâmplat de multe ori. Uitaţi-vă la această după-amiază şi începem din nou. De ce? Pentru că Isus a spus: „…lucrările pe care le fac Eu, le veţi face şi voi; ba încă mai multe decât acestea, pentru că Eu Mă duc la Tatăl.” Este Cuvântul Lui.

Tu zici: „Vindecă pe cineva!” Nu pot.

Acum fiţi respectuoşi. Nu vă mai plimbaţi, ci rămâneţi la locurile voastre. Staţi în linişte şi rugaţi-vă. Atingeţi-L. Atingeţi-L cu credinţă şi apoi veţi vedea că Se va întoarce înapoi şi vă va vorbi cu glas auzibil. Poate Se va folosi de glasul cuiva, pentru că singurul glas pe care Îl are este al meu şi al vostru. Singurele mâini pe care le are sunt ale mele şi ale voastre. Noi suntem mlădiţele Sale.

Acum, toţi să fie respectuoşi în timp ce ne rugăm. Tată ceresc,  în seara aceasta mă rog împreună cu această audienţă pentru suferinţele lor. Dumnezeule îndurător, fii bun cu fiecare dintre ei. Îngăduie ca inimile lor să fie deschise în seara aceasta şi să înţeleagă. Unge-le ochii cu balsam. Unge şi ochii mei, Doamne, ca să-L putem vedea pe Dumnezeul cel Nevăzut lucrând printre oameni aşa cum a făgăduit. El a făgăduit că nu ne va părăsi, Doamne Dumnezeule, IaHVeH. El a făgăduit că va fi cu noi, iar Cuvântul spune că şi noi vom face ce a făcut El.

Dumnezeule Tată, eu am făcut tot ce am ştiut, dar restul depinde de Tine. Acum ne încredinţăm Ţie şi Te rugăm să ne vizitezi în seara aceasta, să ne aduci bucurie în inimi şi vindecare în trupuri, pentru că Îţi cerem aceasta în Numele lui Isus. Amin.

Acum depinde de Dumnezeu. Din câte ştiu, doamna care este lângă mine este o străină, nu o cunosc. Este adevărat că nu ne cunoaştem? Da. Ea este o femeie de culoare, iar eu sunt alb. Nu este acesta chiar tabloul femeii de la fântâna Samariei… Isus a vorbit cu ea şi i-a dat de înţeles că în Domnul nu există graniţe rasiale. Culoarea pielii tale nu are nimic a face cu Dumnezeu fiindcă toţi de tragem din acelaşi pom, fie că suntem galbeni, maro, negri sau albi. Culoare pielii se datorează ţinutului în care aţi crescut şi nu are importanţă pentru Dumnezeu, deoarece toţi oamenii au fost făcuţi dintr-un singur sânge. Astfel, dacă aş fi pe moarte, femeia aceasta ar putea să-mi doneze sânge, dar sângele de animal nu poate fi pus într-un om pentru că l-ar omorî. Sângele acestei femei este la fel ca al meu. Dumnezeu ne-a creat pe amândoi, iar în după-amiaza aceasta stăm aici fără să ne mai fi văzut până acum. Ea este o femeie de culoare, iar eu sunt alb. Este chiar tabloul din Ioan 4. Câţi ştiu că este perfect biblic?

Isus a vorbit cu femeia aceea până cînd a văzut care era problema ei.

El i-a zis: „Dă-Mi să beau!”, dar ea nu a înţeles ce voia El, de aceea I-a răspuns:

„Tu eşti evreu şi noi nu avem nimic a face unii cu alţii! Aici este segregaţie, deci cum de îmi ceri…”

„Dacă ai şti cu Cine vorbeşti, tu Mi-ai cere de băut…”

Şi discuţia a continuat aşa până când Isus a descoperit problema ei, iar atunci i-a zis:

„Du-te, ia-l pe bărbatul tău şi veniţi aici!”

„Nu am bărbat”, a răspuns ea.

„Bine zici că nu ai bărbat, pentru că ai avut cinci, iar cel cu care eşti acum, nu este bărbatul tău.”

Priviţi ce I-a spus femeia când a auzit aceasta:

„Doamne, văd că eşti proroc. Noi, samaritenii, ştim că atunci când va veni Mesia…”

… La fel s-a întâmplat cu Natanael. Atunci când Isus i-a spus unde era şi ce făcuse înainte de a veni la adunarea de rugăciune, el L-a recunoscut că era Fiul lui Dumnezeu, Împăratul lui Israel, este adevărat? Câţi ştiu aceasta? Puteţi citi în Ioan 1. Dar marii învăţaţi ai evreilor ce au spus? „Este un drac, un ghicitor!” Vedeţi?

Ce le-a zis Isus atunci? „Vă iert pentru ceea ce spuneţi despre Mine, dar dacă veţi face aceasta şi când va veni Duhul Sfânt, dacă veţi spune numai un cuvânt împotriva Lui, nu veţi fi iertaţi niciodată, nici în lumea aceasta, nici în cea viitoare.” De ce? Pentru că numesc Duhul lui Dumnezeu un duh necurat. Câţi dintre voi ştiu că aceasta înseamnă să-L huleşti pe Duhul Sfânt? Dacă spui că lucrările lui Dumnezeu sunt de la Satan, faci o hulă de neiertat. Aceasta este blasfemie şi nu se poate ierta niciodată. Deci, aveţi grijă ce spuneţi…

(Încheierea predicii lipseşte de pe bandă).

– Amin –