VALOAREA LUI HRISTOS PENTRU MINE

05 octombrie 2025

Să deschidem Bibliile la Evrei 11.24-27:

„Prin credință Moise, când s-a făcut mare, n-a vrut să fie numit fiul fiicei lui Faraon,

ci a vrut mai bine să sufere împreună cu poporul lui Dumnezeu decât să se bucure de plăcerile de o clipă ale păcatului.

El socotea ocara lui Hristos ca o mai mare bogăție decât comorile Egiptului, pentru că avea ochii ațintiți spre răsplătire.

Prin credință a părăsit el Egiptul, fără să se teamă de mânia împăratului; pentru că a rămas neclintit, ca și cum ar fi văzut pe Cel nevăzut.”

Aceasta este Scriptura care îmi tot venea în minte în primele ore ale dimineții, iar când am început să citesc, era aproape ca și cum a început să evidențieze doar o porțiune de acolo. Noi știm cu toții această Scriptură, am citit-o mult, dar este numai o parte care s-a amplificat pentru mine.

„Prin credință Moise, când s-a făcut mare, n-a vrut să fie numit fiul fiicei lui Faraon.”

Acesta este un titlu destul de important și este un loc destul de bun unde să fii. Dacă ai fi fost în Egipt în acea vreme, când Egiptul era o putere mondială iar Faraon era cel mai bogat și cel mai puternic om din întreaga lume, a fi fiul fiicei lui Faraon și nepotul lui Faraon, ar fi fost un lucru minunat. Dar Moise a refuzat acest titlu alegând mai degrabă să sufere împreună cu poporul lui Dumnezeu decât să se bucure de plăcerile de o clipă ale păcatului.

Cred că ceea ce devine uimitor în această Scriptură, este contrastul. Iar Dumnezeu face aceste lucruri intenționat ca să ne atragă atenția. Nu este un contrast între, să zicem, un om obișnuit care a decis să renunțe la un loc de muncă cu un salariu mediu, pentru a merge să facă ceva pentru Împărăție, sau cineva care nu este prea cunoscut, ci este doar un om obișnuit, un tip obișnuit din cartier și deodată se hotărăște să-și schimbe cursul vieții. Nu acesta este contrastul pe care ni-l arată Scriptura, ci ne arată contrastul dintre cineva care merge în vârf, tot drumul spre vârf, aproape cât de sus poți ajunge în lumea aceasta, și acum alege să sufere ocara împreună cu cei mai de jos dintre cei mai de jos dintre sclavi. Moise a refuzat vârful ca să ia locul cel mai de jos. Oh, slavă Domnului, prieteni!

Eu vreau să spun că Dumnezeu face aceasta. Dumnezeu pune aceste lucruri în Scripturi cu un scop: El ne atrage atenția ca să putem vedea aceste lucruri.

În versetul 26, ni se spune:

„El socotea ocara lui Hristos ca o mai mare bogăție decât comorile Egiptului, pentru că avea ochii ațintiți spre răsplătire.”

Aș vrea să vorbesc acum despre VALOAREA LUI HRISTOS PENTRU MINE. Valoarea lui Hristos pentru mine. Și voi privi la Scripturi în timp ce înaintăm.

Acest cuvânt „ocară”, „El socotea ocara lui Hristos o mai mare bogăție”, înseamnă „rușine, dizgrație sau dezaprobare care este îndreptată adesea împotriva poporului lui Dumnezeu sau a lui Hristos, provenind dintr-un legământ încălcat, infidelitate sau dispreț față de poporul lui Dumnezeu și neprihănirea lor. Poate însemna și actul de a exprima un astfel de dispreț prin calomnie, batjocură sau un limbaj insultător.”

Așadar, dacă ne uităm la aceasta, există câteva motive pentru care poți avea o ocară. Tu poți fi o ocară împotriva lui Hristos pentru că batjocorești Cuvântul Lui, ai încălcat legământul  sau ai fost necredincios. Dar, în această situație este dispreț față de poporul lui Dumnezeu în neprihănirea lui, și este actul de a exprima un astfel de dispreț prin calomnie, batjocură sau un limbaj insultător. Aceasta a fost ocara lui Hristos, iar Moise a socotit ocara lui Hristos o mai mare bogăție.

Vreau să citim aceasta împreună ca să înțelegem corect acest limbaj. „El socotea ocara lui Hristos o mai mare bogăție decât comorile Egiptului.”

În mesajul Conducere, din anul 1965, fratele Branham a spus:

„Socotind ocara”, să fii numit fanatic, holly-roller sau ceva de felul acesta, știți voi.”

Acum ascultați partea care mi-a căzut în inimă și nu am putut să scap de ea, și este că El nu a spus că Moise Îl socotea pe Hristos o mai mare bogăție; nu era vorba că el L-a prețuit pe Hristos o bogăție mai mare decât toate comorile Egiptului, ci Moise a prețuit ocara lui Hristos.

Aceasta este o afirmație importantă, prieteni! Pentru că majoritatea oamenilor din lume pot să-L cinstească pe Dumnezeu și să-L prețuiască pe Hristos ca o bogăție mai mare decât orice altceva, dar nu era vorba că el L-a prețuit pe Hristos ca o bogăție mai mare, ci el a prețuit ocara lui Hristos ca o bogăție mai mare. Moise a crezut că era mult mai bine să fii batjocorit pentru că-L urmezi pe Hristos decât orice altceva. El a considerat că batjocura, că identificarea cu cei mai de jos oameni dintre cei mai de jos, era o bogăție mai mare. La aceasta m-am gândit în patul meu și aceasta mi-a căzut în inimă. Eu m-am uitat mereu la acest verset și m-am gândit: Da, el L-a iubit pe Hristos mai mult decât a iubit bogățiile Egiptului. El a iubit…” Toate aceste afirmații sunt adevărate, nu este nimic în neregulă cu ele, dar nu este exact ceea ce spune Biblia. Biblia nu spune: „El L-a considerat pe Hristos o mai mare bogăție.” El L-a prețuit pe Dumnezeu, nu-i așa? Dar Moise a considerat ocara lui Hristos o mai mare bogăție. Oh, slavă Domnului! Și Moise a părăsit totul.

Tot în mesajul Conducere, fratele Branham a spus:

„Moise era om bogat, un tânăr conducător, urma să devină un Faraon, el era fiul lui Faraon, era moștenitorul tronului. Dar el a privit spre imposibil, spre un grup de frământători de noroi, o adunătură de sclavi, și prin credință el a văzut promisiunea lui Dumnezeu, prin Cuvânt, că poporul Său va locui într-o țară străină timp de patru sute de ani, dar va fi scos afară de o mână puternică. Și el a considerat aceasta…”

Ce a considerat el? Această promisiune, că vor fi scoși afară cu o mână puternică.

„Și el a considerat aceasta (Aleluia!), o mai mare bogăție decât toate comorile Egiptului, și a părăsit Egiptul fără să știe unde se duce. El era condus de Hristos. El a părăsit. El avea piciorul pe tron și ar fi putut să fie următorul Faraon din Egipt, dar a socotit ocara lui Hristos… Ocara! Să fie numit acel „ciudat”, să fie numit acel „fanatic”, să-și ia locul cu cei care frământau noroi și cu fanaticii, pentru că a văzut că ceasul acela, acea Scriptură promisă să se împlinească, era acolo, atunci.

Oh, biserică, trezește-te! Nu puteți vedea același lucru în seara aceasta? Ceasul care a fost promis este asupra noastră. Socotiți ocara lui Hristos o mai mare bogăție decât orice părtășie cu orice altceva; fie că este vorba de tată, mamă, biserică sau orice altceva. Urmați călăuzirea Duhului!”

El a spus: „Ceea ce a fost acolo în acea zi, este acum aici.” Spre ce se îndreptau ei? Ei se îndreptau spre împlinirea promisiunii Cuvântului. Și Moise a privit afară. Oh, slavă Domnului! El a privit afară la o grămadă de oameni care făceau parte din promisiune. Toți ceilalți i-au văzut sclavi, dar Moise i-a văzut ca parte a Cuvântului promis.

Să mergem împreună la Exod 2.11-12:

„În vremea aceea, Moise, crescând mare, a ieșit pe la frații săi și a fost martor la muncile lor grele. A văzut pe un Egiptean, care bătea pe un Evreu, unul dintre frații lui.

S-a uitat în toate părțile, și, văzând că nu este nimeni, a omorât pe Egiptean și l-a ascuns în nisip.”

Vreau să mă întorc la versetul 11: „În vremea aceea, Moise, crescând mare...” Cuvântul acesta „mare” nu înseamnă că a ajuns la vârsta majoratului. Am să iau explicația din Concordanță. Cuvântul „crescut” înseamnă a deveni mare sau important, a promova, a deveni puternic, a lăuda, a mări, a face lucruri mărețe.” Deci, când Moise a devenit un om mare, când a ajuns într-o poziție puternică; nu când a crescut ca adult, ci când a ajuns la un statut, la o poziție de putere și mărire, „a ieșit pe la frații săi.”

„Când Moise a crescut mare, a ieșit pe la frații săi și a fost martor la muncile lor grele.”

Când Moise a ajuns la vârf, când a ajuns în poziție de putere, prestigiu și glorie, când a ajuns la aceasta, el nu a ieșit să se uite la niște sclavi, ci a ieșit să se uite la frații săi. El nu s-a identificat cu egiptenii, ci s-a identificat cu poporul promisiunii, iar poporul promisiunii era bătut, respins și aruncat pentru că erau sclavi. Dar Moise i-a numit „frați” pe ei, nu pe egiptenii cu care a trăit toată viața și în casa cărora a crescut. El avea putere, avea prestigiu, avea bani și tot ce voia, dar s-a uitat la frații săi, și atunci a decis și a ales acea batjocură, acea ocară, să fie luat în râs, să fie trântit jos, deoarece ei erau în promisiune, erau în legământul lui Avraam și în promisiunea răscumpărării.

Astfel, el a văzut acea ocară o comoară mai mare decât tot ce avea. Acum că era mare și ajunsese la bogăție, putere, prestigiu și măreție, el a decis: „Vreau să fiu identificat cu sclavii. Vreau să fiu identificat cu cei doborâți. Vreau să fiu identificat cu…” De ce? Pentru că ei sunt parte a Cuvântului; ei fac parte din legământ; fac parte din promisiune.

Ascultați, prieteni. Eu nu cred că umanitatea lui Moise l-a făcut să vrea să ia acea poziție, ci a fost Ceva din interiorul lui Moise, care era mai mare decât umanitatea. Arătați-mi o ființă umană care ar vrea să coboare din vârful societății umane, să coboare la cea mai de jos treaptă a vieții umane și să spună: „Pentru mine, aceasta de jos are o valoare mai mare decât aceasta din vârf. Aceasta nu este o ființă umană, ci este Sămânța Genă a lui Dumnezeu din interior, care a simțit o atracție pentru Cuvântul lui Dumnezeu.

S-ar putea ca el să nu se fi înțeles pe sine însuși, și nimeni din jurul lui nu a fost capabil să înțeleagă sau să priceapă. „De ce ai arunca atât de mult?” Dar pentru el, nu arunca nimic pentru că a socotit ocara o mai mare comoară decât bogățiile Egiptului.

Ascultați, noi nu suntem oameni perfecți. Cei care sunt perfecți să se ridice în picioare. Dar știți ceva? Ei erau poporul lui Dumnezeu. Moise a ieșit pe la frații săi, la poporul promisiunii, poporul lui Dumnezeu, și l-a apărat pe cel care era bătut de un egiptean. Apoi, a doua zi, unul dintre frații săi îl bătea pe un alt frate de-al său, iar Moise s-a dus să-l corecteze, dar omul acela i-a spus: „Cine te-a pus conducător peste noi?”

Ascultați, probabil că ei nu erau oameni cu care să te poți descurca ușor, dar erau frații lui, iar el voia să fie identificat cu ei, voia să suporte aceeași ocară pe care o purtau ei. Oh, slavă Domnului! Doamne, ajută-ne să vedem ceea ce vede Dumnezeu. Dorința mea este să văd ceea ce vede Dumnezeu.

Să mergem la 1Corinteni 10.1-6:

„Mai mult, fraților, nu vreau să nu știți că părinții noștri toți au fost sub nor, toți au trecut prin mare;

toți au fost botezați în nor și în mare, pentru Moise;

toți au mâncat aceeași mâncare duhovnicească, și toți au băut aceeași băutură duhovnicească, pentru că beau dintr-o stâncă duhovnicească ce venea după ei; și stânca era Hristos.

Totuși cei mai mulți dintre ei, n-au fost plăcuți lui Dumnezeu, căci au pierit în pustie.

Și aceste lucruri s-au întâmplat ca să ne slujească nouă drept pilde, pentru ca să nu poftim după lucruri rele, cum au poftit ei.”

Aici, apostolul Pavel i-a scris bisericii din Corint și a început să le spună ce s-a întâmplat în pustie, și să le arate din ce au luat ei parte în călătoria lor prin pustie: că ei erau în Tărâmurile lui Hristos, că ei Îl urmau pe Hristos, că se hrăneau cu Hristos și beau din Hristos. Să privim încă odată la aceasta: „…toți au fost botezați în nor și în mare, pentru Moise.” Ce reprezintă acel Nor? Acel Nor era Hristos., Logosul, Stâlpul de Foc. Nor în timpul zilei și Foc în timpul nopții. Acela era Hristos, era Cel care îi conducea. „Ei au fost botezați în mare.” Acelea erau apele de despărțire care-i despărțeau de țara Egiptului, pentru că au trecut dincolo. Despre ce vorbea el? El spunea că ei au avut botezul, au fost botezați în Nor, și au fost botezați în mare.

Ascultați, ei nu știau că sunt botezați, nu știau ce se întâmpla, ci știau doar că supranaturalul se întâmpla în viața lor. Dar ce îi umbrea? Hristos. Cine a despărțit apele? Hristos. Ce se întâmpla? Ei erau botezați, spălați, erau separați departe de Egipt și aduși, prin călătoria lor, spre un pământ promis.

„…Toți au mâncat aceeași mâncare spirituală.”

El nu vorbește despre mana fizică, nu vorbește despre mana pe care au adunat-o și au mâncat-o, pentru că mana aceea reprezenta ceva. Ce reprezenta mana aceea? Mana Îl reprezenta pe Hristos. Norul L-a reprezentat pe Hristos. Mana L-a reprezentat pe Hristos. Am înțeles?

„…și toți au băut aceeași băutură spirituală.”

El nu vorbește despre apa naturală, ci spune: „aceeași băutură spirituală.” Nu băutură naturală. Dar băutura naturală reprezenta băutura spirituală.

„…toți au băut aceeași băutură spirituală pentru că beau dintr-o stâncă spirituală care venea după ei, și Stânca era Hristos.”

Despre ce fel de stâncă vorbea el? Despre o stâncă spirituală, despre o stâncă spirituală care i-a urmat prin pustie. O stâncă spirituală. Dar nu este ca și cum acea stâncă avea picioare și se târa afară în noapte. El a spus că aceasta era o stâncă spirituală care i-a urmat. Stânca spirituală a reprezentat adevărata Stâncă. Acea stâncă a fost o reprezentare. Ei aveau o formă naturală și acea formă naturală a fost lovită, și în locul lovit, din crăpătura stâncii a venit apă dătătoare de viață, mărturisind că va veni Isus Hristos, adevărata descoperire a lui Dumnezeu Însuși și va fi lovit. Și din locul unde a fost lovit a curs apă și sânge, un flux dătător de Viață care a ieșit din această Stâncă.

Și ei toți au băut, mărturisind despre o Stâncă ce urma să vină. Dar pentru că aceasta reprezenta acel lucru iar ei umblau spiritual prin calea firească, totul era manifestarea lui Hristos; manifestarea lui Hristos; manifestarea lui Hristos.

Hristos a fost Stânca ce i-a urmat iar noi începem să privim la aceasta și la ce spune Pavel aici. Și Pavel ne spune că Hristos a fost în călătoria Exodului, că Hristos a fost în Egipt. Este adevărat? Cum altfel ar fi putut să suporte Moise ocara lui Hristos dacă Hristos nu ar fi fost acolo? Hristos era acolo iar Moise voia să poarte ocara lui Hristos.

Vreau să vă spun că astăzi, Hristos este aici. Deci, ce este cel mai valoros lucru pentru noi? Ce devine cel mai valoros lucru pentru noi? Nu-mi spuneți: „Cel mai valoros lucru pentru mine este Isus Hristos.” Eu vreau ocara lui Isus Hristos să fie mai valoroasă decât orice altceva pe care pot pune mâna. Cel mai rău dintre cele mai rele, cel mai de jos dintre cele mai de jos, respingerea, batjocura, neînțelegerea și tot ce ține de aceasta, merge odată cu slujirea lui Hristos în această zi, iar eu vreau să prețuiesc aceasta mai mult decât orice pot avea pe lumea aceasta. Oricine poate spune: „Îl prețuiesc mai mult pe Hristos.” Dar poți prețui ocara lui Hristos mai mult?

Deci, hrana spirituală a fost Hristos, și era reprezentată de mană. Dar adevărata hrană spirituală pe care o mâncau, era Hristos. Adevărata apă spirituală pe care o beau ei, era Hristos. În cea mai mare parte a lumii, lumea religioasă începe să privească înapoi la Isus Hristos, la Omul din Nazaret, trupul care S-a născut din fecioara Maria și L-au pus pe Hristos tot, în pachetul acela. Ei bine, este adevărat, tot Hristos era în acel ambalaj, dar nu uitați că Hristos a fost înainte de acea manifestare, și Hristos este încă aici, astăzi.

Aceasta spune Isus în Ioan 6.32-33:

„Isus le-a zis: „Adevărat, adevărat, vă spun că Moise nu v-a dat pâinea din cer, ci Tatăl Meu vă dă adevărata Pâine din cer;

căci Pâinea lui Dumnezeu este aceea care se pogoară din cer, și dă lumii viața.”

Isus le-a spus că pâinea aceea era o pâine naturală, dar, „Tatăl Meu vă dă Pâinea adevărată.” Și Pâinea adevărată vine din cer, care este Hristos, și dă lumii Viața.

„Iudeii cârteau împotriva Lui, pentru că zisese: „Eu sunt Pâinea care s-a pogorât din cer.”

„Eu sunt Pâinea.” Voi priviți înapoi la mană și vă bucurați, dar vă lipsește ceea ce reprezintă cu adevărat acea mană

„Eu sunt Pâinea.” La fel ca mana, era o Pâine pe care voi trebuia s-o mâncați în ziua în care cădea. Isus Hristos este Pâinea care a coborât din cer, El este Pâinea pe care trebuie s-o mâncați în ziua în care cade. Voi nu puteți s-o transmiteți de la o epocă la alta, de la o dispensație la alta, pentru că s-ar strica.

Exista un singur loc în care se putea păstra acel Cuvânt pentru Veșnicie, și locul acela era în prezența slavei Shekinah.

Când a venit pe Pământ să fie manifestat zi după zi după zi, la răsăritul Soarelui, ei au recunoscut că a coborât o nouă mană din cer, au adunat cât aveau nevoie pentru o zi și au mâncat, dar nu au putut s-o păstreze, peste.

Așadar, El este Pâinea care S-a coborât din cer. Acea reprezentare era acolo ca să ne arate că voi trebuie să-L mâncați pe Hristos în ziua în care cade Pâinea. Nu pâine cu viermi, care este mâncată de viermi, și care era din ziua precedentă, ci Pâinea de astăzi. Și când mâncăm Pâinea de astăzi, Dumnezeu ne aduce într-o ordine superioară, într-o relație cu El mai înaltă și care ne susține viața.

Dacă ești unul dintre copiii lui Dumnezeu, atunci prin Duhul Său, ești făcut împărat și preot. Și dacă ești făcut preot, atunci poți intra în spatele vălului perdelei și poți mânca partea Veșnică a lui Hristos, care nu se strică niciodată, Gândul lui Dumnezeu de dinainte de întemeierea lumii, iar tu poți să te ospătezi cu Acesta.

„Eu sunt Pâinea care s-a coborât din cer.” Slavă Domnului! Ei mâncau acea pâine, dar acea pâine Îl reprezenta pe Hristos, de aceea ei mâncau pâine spirituală.

„Eu sunt Pâinea Vieții. Părinții voștri au mâncat mană în pustie, și au murit.

Pâinea, care se coboară din cer, este de așa fel, ca cineva să mănânce din ea, și să nu moară.

Eu sunt Pâinea vie care s-a coborât din cer. Dacă mănâncă cineva din Pâinea aceasta, va trăi în veac; și pâinea pe care o voi da Eu, este trupul Meu, pe care îl voi da pentru viața lumii.” (Ioan 6.48-51).

Oh, Doamne! Aceasta este uimitor! Acum începe s-o analizeze, și spune: „Ascultați, Eu sunt Pâinea vieții!” Iar ei, cu mintea lor omenească, nu puteau înțelege. „Cum ești Tu Pâinea care s-a coborât din cer? Cum ești Tu adevărata Pâine? Noi nu înțelegem ce se întâmplă. Noi am auzit poveștile toată viața noastră, știm că Cuvântul înseamnă aceasta.” Dar Isus a aprofundat Cuvântul, și a spus: „Voi ați văzut reprezentarea dar nu i-ați prins sensul, nu ați prins Viața adevărată din spatele manifestării din pustie, pentru că Viața din spatele acesteia, era Hristos. Cuvântul venind la împlinire.” Atunci, ei au spus: „Ce înseamnă aceasta? Cum adică El este Pâinea?” Dar El a mers mai departe și a spus: „Eu sunt Pâinea vie. Dacă mănâncă cineva din Pâinea aceasta, va trăi veșnic. Și Pâinea pe care o voi da Eu, este trupul Meu, pe care îl voi da pentru viața lumii.”

Vorbești despre un scurtcircuit mental. Toate siguranțele s-au ars chiar atunci, pentru că ei priveau o ființă umană, ei priveau pe Dumnezeu în trup, în formă umană, și El le spunea: „Ascultați, această Pâine pe care o voi da Eu, este trupul Meu, pe care îl voi da pentru viața lumii, iar voi trebuie să-l mâncați.” „Ce să mâncăm?” „Să Mă mâncați pe Mine.” „Cum adică, să-l mâncăm pe El? Biblia interzice acest lucru.”

Ei nu înțelegeau ce se întâmplă, pentru că în fața lor Se afla de fapt, Hristos. Ei vedeau un om, dar Acela era Hristos, pentru că Ioan 1.14, spune: „Și Cuvântul S-a făcut trup și a locuit printre noi.” Ce a spus El că va da pentru viața lumii? Trupul Său. Și trupul Său era Pâinea. Ce era trupul Lui? Trupul Lui era Cuvântul care s-a făcut trup.

Vedeți, aici are loc slujba de împărtășanie în tărâmurile catolice. Dar ei încep să eșueze pentru că iau aceasta în mod literal. Astfel, ei trebuie să facă o cale prin care, dacă mănânci pâine, de fapt mănânci trupul Lui, și poți trăi. Deci, ei trebuie să facă o ceremonie în care preotul, prin anumite incantații și ordine, poate avea putere să transforme literalmente, mica hostie din pâine, în trupul fizic al lui Isus Hristos. Astfel, doctrina catolică spune că, atunci când mănânci acea pâine, de fapt mănânci o parte din Hristos și Hristos devine una cu tine. De aceea trebuie să te întorci continuu la preot, la masă. Și de aceea, ei au masă de fiecare dată, pentru că masa este locul unde mergi să te împărtășești cu Hristos. Și dacă nu ai biserica și preotul, nu poți avea pâinea. Ei au transformat-o în ceva literal și prin aceasta controlează oamenii. Dar ei au ratat totul. Punct. Nu există nici un preot care poate să facă o mică ceremonie, spune câteva cuvinte în latină, sună un clopoțel și transformă acea hostie făcută de om, în trupul literal al lui Isus Hristos. Și dacă el ți-o pune pe limbă, iar tu o iei în tine, Îl ai pe Hristos locuind în tine. Aceasta este greșit. Nu era făină amestecată cu apă și puțin ulei, nu despre aceasta este vorba  în hostia aceea, ci este Cuvântul. Era Cuvântul care s-a făcut trup, era trupul Cuvântului.

Când Cuvântul, când tot ce era Dumnezeu a fost turnat în Hristos, când plinătatea Gândului lui Dumnezeu a devenit Cuvânt și Cuvântul a devenit Om, a fost trupul lui Isus Hristos. Și El a spus: „Dacă nu mâncați trupul Meu…” Ce este trupul Lui? Este Cuvântul manifestat, afișat. Deci, noi putem mânca în continuare trupul Lui, prieteni. Nu este că mergi la biserică și iei o hostie peste care s-a rugat un preot, ci să iei Cuvântul, mana care cade în zilele noastre și să-L primim în noi înșine, pentru că Cuvântul Său se face încă trup în ceasul acesta.

Purtând ocara lui Hristos!

„La auzul acestor vorbe, Iudeii se certau între ei, și ziceau: „Cum poate omul acesta să ne dea trupul să-l mâncăm?”

Isus le-a zis: „Adevărat, adevărat, vă spun că, dacă nu mâncați trupul Fiului omului, și dacă nu beți sângele Lui, nu aveți viața în voi înșivă…”

Oh, vai! Se înrăutățește tot mai mult! Pentru credinciosul intelectual, continuă să se înrăutățească.

„…dacă nu mâncați trupul Fiului omului, și dacă nu beți sângele Lui, nu aveți viața în voi înșivă.

Cine mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu, are viața veșnică; și Eu îl voi învia în ziua de apoi.

Căci trupul Meu este cu adevărat o hrană și sângele Meu este cu adevărat o băutură.

Cine mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu, rămâne în Mine și Eu rămân în el.”

Nu o hostie de la un preot catolic, ci dacă mănânci trupul Lui și bei sângele Lui, atunci tu locuiești în El și El locuiește în tine.

„După cum Tatăl, care este viu, M-a trimis pe Mine, și Eu trăiesc prin Tatăl, tot așa, cine Mă mănâncă pe Mine, va trăi și el prin Mine.

Astfel este pâinea care s-a coborât din cer, nu ca mana, pe care au mâncat-o părinții voștri, și totuși au murit; cine mănâncă pâinea aceasta, va trăi în veac.”

Slavă Domnului! Câți vor să mănânce această Pâine și să bea acest Sânge? („Amin.”)

Vreau doar să vă duc înapoi la 1Corinteni 10.2-4. În 1Corinteni 10, ei I-au mâncat carnea și I-au băut Sângele. Credeți aceasta?

„toți au fost botezați în nor și în mare, pentru Moise, toți au mâncat aceeași mâncare duhovnicească,

și toți au băut aceeași băutură duhovnicească, pentru că beau dintr-o stâncă duhovnicească ce venea după ei; și Stânca era Hristos.”

Ei se hrăneau cu Hristos. Spiritual, ei primeau Cuvântul pentru ziua lor; ei umblau în Cuvântul pentru ziua lor; ei se ospătau cu mana care cădea pe măsură ce acel Cuvânt devenea trup. Dumnezeu a spus: „Eu voi veni și vă voi scoate afară cu mână puternică.” „Eu voi fi Eliberatorul lor.” Acolo a fost o promisiune a unui Răscumpărător. El a coborât la Moise și i-a spus: „Moise, am auzit strigătul poporului Meu și M-am coborât să-i eliberez. Acum, vino. Eu te trimit.” Și cine a fost Moise? Moise manifesta Cuvântul promis că Dumnezeu va fi un Răscumpărător. Cum avea să fie Dumnezeu un Mântuitor? El era Mântuitor în Moise, iar Moise a devenit trupul Cuvântului. De aceea i-a pedepsit Dumnezeu atât de mult, de fiecare dată când l-au respins pe Moise. Sora și fratele său, a fost o pedeapsă; Core, Datan și Abiram, a fost o pedeapsă. De ce? Pentru că Moise a devenit Cuvântul întrupat în trup uman.

Promisiunea unui Răscumpărător, acea promisiune a unui Dumnezeu puternic, care vine să elibereze, totul a fost înfășurat în lucrarea lui Dumnezeu prin Moise. Moise a chemat muște, dar nu a fost puterea lui Moise care a chemat muște, Acela a fost Hristos lucrând prin Moise care chema muște. Hristos prin Moise a chemat broaștele; Hristos prin Moise a adus ciuma; Hristos prin Moise a ridicat toiagul. Acela nu era un om, Acela era Dumnezeu lucrând prin om. Era Cuvântul care s-a făcut trup și acum, ei umblau în promisiunea Cuvântului, mergând spre împlinirea promisiunii că ei vor moșteni pământul care i-a fost promis lui Avraam și seminței lui. Ei mergeau călătorind prin pustiu ca o manifestare a Cuvântului, pentru că acest Cuvânt trebuia să vină în manifestare, trebuia să existe o sămânță a lui Avraam care va intra în țară și o va stăpâni, pentru că aceasta a fost promis. Și când ei au mers și au primit Cuvântul făcut trup, au băut o băutură spirituală și au mâncat o hrană spirituală. Ei au băut din acea stâncă, iar acea stâncă a fost Hristos. Aleluia!

Noi vrem să purtăm ocara lui Hristos, dar aceasta, în zilele noastre nu este să crezi că Isus Hristos a venit acum două mii de ani, a murit la Calvar și Și-a vărsat Sângele pentru răscumpărarea noastră, pentru că aceasta crede toată lumea. Nu există nici o ocară să crezi aceasta. Dacă mergi la serviciu și spui că crezi aceasta, cine te batjocorește și își bate jos de tine? Cine te numește ridicol? Adică se întâmplă în unele locuri dar nu și la nivel mondial. Nu este aceasta, dar du-te și spune-le că tu crezi că Dumnezeu a trimis în zilele noastre un profet care a împlinit Maleahi 4, Apocalipsa 10 și Luca 17.30, și  crezi că deschiderea Peceților L-a adus pe Hristos înapoi pe Pământ și acum El locuiește într-un Trup cu multe mădulare numit Mireasa Sa; că acei oameni sunt cei care, primind acest Mesaj, L-au primit pe Hristos pentru ziua lor și acolo lucrează Hristos; acolo este Cortul lui Hristos; acolo este locul potrivit pentru închinare acum, în Hristos. Și Hristos este în poporul Său. Începi să împărtășești aceasta și ai o ocară pentru Hristos. Vor începe să te numească rătăcit și te vor acuza că urmezi un om.

Tu spui: „Noi nu credem în tradiție, nu credem în doctrina trinității așa cum a fost promovată de biserica catolică, ci credem că Dumnezeu este Unul și lucrează în trei manifestări; botezăm în botezul creștin În Numele Domnului Isus Hristos, pentru că nici un botez în afară de acesta nu este recunoscut în Scriptură.” Atunci vei începe să porți ocara pentru Hristos. Nu spunând: „Eu sunt creștin.” Nu există o ocară pentru aceasta. Dar când începi să le spui: „Eu mă hrănesc cu Mana care cade din cer astăzi și cred Cuvântul zilei mele, Cuvântul care s-a descoperit în această oră,” va exista o ocară.

Există o ocară pentru acest Hristos. Prieteni, eu socotesc această ocară o bogăție mai mare decât orice comoară din această lume; să fiu batjocorit pentru că cred acest Cuvânt și să fiu respins.

Când ajungem la Mesaj suntem respinși de familie, suntem înțeleși greșit, suntem despărțiți de cei pe care-i iubim, dar eu consider aceasta o binecuvântare pentru viața mea, că L-am găsit pe Hristos. Dacă aceasta a adus despărțire, deși eu nu am vrut despărțire, dacă vine despărțirea, prefer mai degrabă aceasta.

Noi am părăsit locuri de muncă, am plecat de acasă, ne-am mutat, mulți dintre noi ne mutăm în alte locuri și ei nu înțeleg de ce ne mutăm, de ce vindem proprietăți și case frumoase și lăsăm locuri în care am crescut. De ce ne mutăm? Pentru că ne atrage Hristos. Noi am vrut să bem din Fântână, am vrut să mâncăm din Mana proaspătă care a căzut. Dar de câte ori le spui oamenilor: „Mă mut.” Ei te întreabă: „De ce te muți?” „Mă mut ca să merg la biserică.” Și ei întreabă: „Ce este în neregulă cu tine?”

Fratele Chad Gaines lucrează în Columbia, și el a decis să locuiască la jumătatea drumului, între; la Marysilie, ca să poată face naveta, dar încă nu putea avea părtășie cu Cuvântul viu, Trupul lui Hristos. Astfel, acum câțiva ani, a luat o decizie: „Mă mut la Lima și conduc până la serviciu, în fiecare zi.” De ce a venit aici? El voia să fie acolo unde Cuvântul a fost concretizat.” El mi-a spus: „Fie conduc până la serviciu, fie conduc până la părtășie. Dar eu prefer să locuiesc acolo unde este părtășie și să conduc până la serviciu.”

Și eu spun: „Dumnezeu să te binecuvânteze, frate!” Eu mai degrabă prefer ocara lui Hristos, o consider o bogăție mai mare decât să economisesc bani pentru benzină, timp la navetă, și toate acestea.

Îi avem aici pe Anna și Wesley Godfrey. Anna și-a părăsit casa, locul unde a crescut, a părăsit Connecticut; ea a părăsit confortul de a merge la o cafea cu un prieten. De ce a lăsat ea toate acestea? Pentru Wesley. Ea nu a venit aici pentru noi, ci a venit aici pentru el. Dar ea a prețuit viața alături de el ca fiind o bogăție mai mare decât tot ce a trebuit să lase, dovedindu-și dragostea pentru acest bărbat. Pot face eu aceasta pentru Hristos? Pot să renunț și să mă despart de lucruri care mi-au fost dragi odată? Poate deveni El mai drag decât orice altceva? Slavă lui Dumnezeu!

Apoi, a venit Pavel și ne-a spus ceea ce ne-a spus Isus în noaptea Paștelui, în 1Corinteni 11. 24-25:

„Și, după ce a mulțumit lui Dumnezeu, a frânt-o, și a zis: „Luați, mâncați, acesta este trupul meu, care se frânge pentru voi. Să faceți lucrul acesta în amintirea Mea.”

Nu am intenționat să predic despre aceasta, pentru că aceasta este duminica împărtășirii. Pur și simplu s-a întâmplat. Mulțumesc, Doamne! Noi luăm Cuvântul așa cum vine, așa cum ni-L dă Dumnezeu.

Deci, Isus a luat pâinea și a frânt-o. El a frânt acea pâine și a spus: „Acesta este trupul Meu care se frânge pentru voi. Să faceți aceasta în amintirea Mea.” Fratele Branham a spus că atunci când venim la împărtășire și luăm pâinea frântă, aceasta ne amintește de trupul lui Hristos, Cuvântul făcut trup, care a fost frânt și sfâșiat pentru voi și pentru mine, pentru că El a plătit prețul răscumpărării dându-Și Viața pentru mântuirea noastră. Iar noi facem aceasta în amintirea Lui și o facem acolo unde pâinea se frânge, se rupe.

El a spus: „Eu, trupul Meu, trupul Cuvântului, Cuvântul făcut trup, Cuvântul lui Dumnezeu care S-a făcut trup în trupul Meu, va fi zdrobit, sfâșiat și frânt pentru voi. Astfel, vreau să veniți împreună, să luați pâinea, s-o frângeți și să vă amintiți ce am făcut pentru voi. Și dacă mâncați, nu mâncați pâinea, pâinea în modul literal, ci voi vă ospătați cu Pâinea Trupului Meu, care este Cuvântul făcut trup. Faceți aceasta și veți avea Viață  Veșnică.”

Apoi a luat paharul, și a zis: „Acest pahar este legământul cel nou în sângele Meu,” pentru că fără vărsare de sânge nu există nici iertare de păcate.” El trebuia să-Și verse sângele pentru a pecetlui legământul. Dar acum trebuia să fie sânge uman, pentru că era un om care a căzut, Adam, și trebuia să fie un Om care-l putea restaura prin vărsarea sângelui Său.

Biblia ne spune că acel sânge…Sângele reprezintă Viața. Și El a spus: „Luați acest pahar, acest vin, căci acesta este sângele Meu. Și ori de câte ori faceți acesta, să-l beți în amintirea Mea.” Și El ne spune să venim împreună și să luăm vinul. Iar fratele Branham a spus: „Noi nu facem suc de struguri. Noi nu facem aceea și cealaltă, ci noi luăm vin adevărat, pentru că vinul adevărat conține ceva ca un conservant și poate dura, se îmbunătățește odată cu trecerea timpului; nu devine mai slab, ci devine mai puternic, are Viața în el și este o reprezentare a primirii Vieții lui Hristos. Noi ne hrănim cu Cuvântul Lui și primim Viața Lui. Și pe măsură ce ne hrănim cu Cuvântul Lui și primim Viața Lui, noi avem Viața Lui.

Când ajungem la împărtășire, ea reprezintă faptul că ne hrănim continuu cu Cuvântul și primim continuu din Viața Lui. Continuu. Nu numai un eveniment singular; nu numai ceva ce s-a întâmplat cu mult timp în urmă; nu numai ceva ce s-a întâmplat acum două mii de ani, ci eu încă mă hrănesc cu Cuvântul; eu încă primesc această hrană spirituală; încă primesc această băutură spirituală din Stânca spirituală, care este Hristos și care încă urmează și astăzi pe poporul Său.

Să nu credeți că Stânca a dispărut în călătoria prin pustie, pentru că acea Stâncă îi urmează pe copii Săi astăzi, deoarece este Stânca ce-ți dă tot ce ai nevoie. Este Stânca descoperirii care îți dă să bei; este Stânca descoperirii care ne susține de-a lungul călătoriei; Stânca aceea nu a dispărut nicăieri, pentru că este o Stâncă spirituală și acea Stâncă este Hristos; acea Stâncă este astăzi aici, în călătoria noastră așa cum a fost în ziua aceea. Slavă lui Dumnezeu!

În mesajul Unirea invizibilă a Miresei lui Hristos, din noiembrie 1965, fratele Branham a spus:

„Ce este păcatul? Păcatul este necredința. Necredința în ce? În Cuvânt. Necredința în Dumnezeu care este Cuvântul pur și nealterat. Oh, Aleluia! Curând vom pleca spre ceruri. Amin. Stați gata! Gândiți-vă, îmbrăcămintea voastră a fost spălată de Apa Cuvântului însângerat. Cuvântul a devenit Sânge…”

Când a devenit Cuvântul Sânge? Când a fost în trup, trupul lui Isus.

„…Cuvântul a sângerat pentru voi și voi sunteți spălați în Cuvântul însângerat. Cuvântul însângerat, Viața lui Dumnezeu este în Cuvânt și Cuvântul a sângerat pentru voi ca să puteți fi spălați de murdăria acestei prostituate și să fiți curățiți și sfințiți prin spălarea Apei Cuvântului, care face mintea și inima voastră să se încreadă în Dumnezeu și în Cuvântul Său.”

Așadar, Cuvântul ne spală încă în Sânge, încă ne curăță de păcate și pe măsură ce primim Cuvântul însângerat, noi încă primim Sângele. Ce este Cuvântul însângerat? Hrana proaspătă pentru astăzi. Este hrana proaspătă, Mana proaspătă care cade din cer zi de zi, porțiunea pentru această oră. Această porțiune are Viață în interior și acea Viață din interior este Sângele. Viața ne curăță, ne spală și spală toate păcatele noastre. Prin ce?  Prin Hristos astăzi. Hristos este Același ieri, astăzi și în veci. Cum este El Același ieri, astăzi și în veci? Ce a fost Isus Hristos? Cum a fost Isus Hristos ieri? El a fost Hristos în călătoria prin pustie, și ceea ce a fost acolo, este Același astăzi. Dar în călătoria prin pustie noi am văzut un Stâlp de Foc, am văzut un Nor, am văzut un profet, am văzut toate acestea. Dar astăzi, El este Isus Hristos Același ieri, astăzi și în veci.

Apoi, L-am văzut pe Același Hristos într-un singur Om, Isus din Nazaret, Mielul lui Dumnezeu. Noi L-am văzut acolo dar încă Îl vedem pe Hristos astăzi, pentru că El este Același ieri, astăzi și pentru totdeauna. Cum este El Același ieri, astăzi și pentru totdeauna? Noe a făcut ceva diferit de Moise; manifestarea lui Avraam a fost diferită de a lui Moise; Solomon a fost diferit. Cum este El Același? Pentru că El a fost întotdeauna și va fi întotdeauna Cuvântul manifestat în fiecare zi. Așa a fost El Același. Hristos în Noe; Hristos în Ieremia; Hristos în Moise; Hristos în voi; Hristos în tine pentru că este oriunde ar fi omul acela, căzând proaspăt; este oriunde ar fi acel Cuvânt însângerat, acel Cuvânt proaspăt, producând Viața lui Hristos. Acolo este El; acolo intri în contact cu Hristos.; acolo te hrănești. De aceea a trimis Dumnezeu un profet; de aceea ne-a adus Dumnezeu acest Mesaj; de aceea s-au întâmplat aceste lucruri în această zi.

Deci, astăzi, noi putem veni înapoi în contact cu un Hristos viu. Acum ne hrănim cu o hrană spirituală, și pe măsură ce ne hrănim cu Cuvântul, mâncăm Mană și ne hrănim cu Hristos. Când bem din Fântâna descoperirii, Hristos Își revarsă Viața în noi și primim Viața Cuvântului. Și pe măsură ce primim aceasta, noi Îl primim pe Hristos, noi Îl mâncăm și Îl bem pe Hristos. Pe vremea lui Moise, în călătoria Exodului, ei L-au mâncat și L-au băut pe Hristos. Sunt atât de recunoscător pentru Cuvântul lui Dumnezeu! Atât de recunoscător pentru acest Mesaj!

În mesajul Noi vrem să-L vedem pe Isus, din iulie 1962, fratele Branham a spus:

„Acum, noi trebuie să găsim natura Lui, ce a fost El. Acum noi știm cu toții și toți cititorii Bibliei vor fi de acord că Stâlpul de Foc care l-a urmat pe Israel în pustie, sau mai degrabă ei au urmat Stâlpul de Foc, acela a fost Îngerul Legământului care a vorbit cu Moise în rugul aprins, același Stâlp de Foc. Sunteți de acord cu aceasta? Noi toți suntem. (Amin). Ei bine, Cine este Îngerul Legământului? Hristos. Moise a părăsit Egiptul socotind ocara lui Hristos o bogăție mai mare decât cea a Egiptului. Vedeți?

Și acum, când El a fost aici, pe Pământ, acel Stâlp de Foc S-a făcut trup și a locuit printre noi. Când era aici, pe Pământ, El a spus: „Eu vin de la Dumnezeu și Mă duc la Dumnezeu.” Acum, amintiți-vă: ieri, astăzi. Vedeți? El a venit de la Dumnezeu, din Stâlpul de Foc, și Se întoarce la Dumnezeu.

Acum, după moartea, îngroparea și învierea Lui, Saul din Tars era în drum spre Damasc pentru a aresta poporul Cincizecimii. Dar ce s-a întâmplat acolo, pe drum? Un Stâlp de Foc, o Lumină l-a lovit. Nimeni altcineva nu L-a văzut, dar el L-a văzut și ochii lui au fost orbiți pentru o vreme. A fost atât de real pentru el, dar ceilalți care au stat acolo n-au văzut nimic. Dar pentru el a fost atât de strălucitor, încât a orbit. Și El a zis: „Saule, Saule, de ce Mă prigonești?” „Cine ești Tu, Doamne?” a spus el.

Acum, ascultați: „Eu sunt Isus. Ți-ar fi greu să dai cu piciorul într-un țepuș.” Vă amintiți aceasta. Ei bine, iată-L! Același Stâlp de Foc, care a fost.”

Fratele Branham a adus aceasta direct în ziua lui. El a adus-o corect, a adus-o exact la botezul din râul Ohio, din anul 1933, când Stâlpul de Foc a coborât. Tabloul este în Houston, Texas, unde un Stâlp de Foc a coborât. Noapte de noapte, Stâlpul de Foc S-a mișcat în jur, a fost văzut și fotografiat mișcându-Se printre ei. Și el a spus: „El este Isus Hristos, Același ieri, astăzi și pentru totdeauna.”

Aici, Pavel a primit o lecție uimitoare în timp ce cobora să persecute Biserica, deoarece dintr-o dată, el a văzut Stâlpul de Foc. Și fratele Branham a spus: „El L-a numit „Domn”. Și el nu ar fi numit niciodată pe nimeni așa, dacă nu era Domnul Dumnezeu. Pavel a recunoscut că Acesta era Stâlpul de Foc, Același din Vechiul Testament. El a știut că era Dumnezeu. Stâlpul de Foc i-a vorbit și i-a spus: „Saule, Saule, de ce Mă prigonești?” Și el a zis: „Cine ești Tu, Doamne?” „Eu sunt Isus pe care-L prigonești!” Dar Pavel nu s-a atins de Omul care S-a născut din fecioara Maria; el nu a atins acel trup, de acea formă, dar Pavel Îl persecuta pe Isus pentru că în ziua aceea, El era într-un Trup cu mai multe mădulare. Și când el a persecutat Trupul cu multe mădulare, el lupta împotriva Cuvântului arestând Cuvântul și respingând Cuvântul, Cuvântul care se făcea trup, iar Isus a venit să identifice pe Cine prigonea Pavel. Pavel credea că erau bărbați și femei de diferite vârste, grade și statut în viață, gospodine și alții, ignoranți, unii învățați, unii preoți, dar nu și-a dat seama că era Isus într-o altă formă. Dar Stâlpul de Foc a venit la el ca să-l trezească la Adevărul despre Cine era Acesta. Atunci când Pavel s-a convertit, ochii lui naturali au fost închiși, dar ochii lui spirituali s-au putut deschide și a început să mănânce din această Hrană spirituală și să bea din această Apă spirituală. Așa a putut să știe Pavel Cine era Hristos. De aceea a putut să-L identifice în călătoria Exodului, datorită întâlnirii pe care a avut-o cu El pe drumul spre Damasc. Atunci a înțeles Cine era El și cum a lucrat.

În mesajul Unșii din timpul sfârșitului, din iulie 1965, fratele Branham a făcut această afirmație:

„Nu eu am fost Cel care a apărut jos, la râu.”

Ei bine, El a apărut la râu când fratele Branham boteza a șaptesprezecea persoană. Atunci a apărut o Minge de Foc, a coborât, S-a odihnit deasupra lui, și a făcut o declarație:

„Exact așa cum a fost trimis Ioan Botezătorul să-I pregătească prima venire, Mesajul tău va pregăti a doua Sa venire.” Iar el a spus aici:

„Nu eu am fost Cel care a apărut la râu. Eu doar am stat acolo când a apărut El. Nu eu sunt Cel care face lucrările acestea și prezice aceste lucruri care se întâmplă, care sunt atât de perfecte, eu sunt doar unul care stă aproape când El le face. Eu am fost doar un glas pe care El l-a folosit să spună aceasta. Nu a fost ceea ce știam eu, este că eu doar m-am predat ca El să vorbească prin mine. Nu sunt eu, nu a fost îngerul al șaptelea; oh, nu, era manifestarea Fiului omului. Nu era îngerul, era mesajul lui, era Taina pe care a descoperit-o Dumnezeu. Nu era un om, era Dumnezeu. Îngerul nu era Fiul omului, el era mesagerul Fiului omului. Fiul omului este Hristos. El este Cel care vă hrănește.”

Încă mâncați Hrană spirituală! Încă Îl mâncați pe Hristos!

Când Isus S-a uitat la ucenicii Săi, în Ioan 6, El a spus: „Dacă nu mâncați trupul Meu, nu veți avea Viață în voi.” Cu ce vă hrăniți voi? Vă hrăniți cu El. Hristos este Cel cu care vă  hrăniți voi.

„Voi nu vă hrăniți cu un om. Un om, cuvintele lui vor eșua. Dar voi vă hrăniți cu Trupul, Cuvântul infailibil al Fiului omului.”

Ce înseamnă cuvântul „Trup?” Înseamnă tot drumul înapoi la Ioan 1. „Și Cuvântul s-a făcut trup și a locuit printre noi.” Aceasta a fost încarnarea Cuvântului care a devenit Cuvântul Trup cu care urmau să se hrănească ei. Și în această zi, Cuvântul a devenit Trup. Fratele Branham a spus: „Fiul omului este Hristos. El este Cel cu care vă hrăniți.”

Așadar, ce trebuie să mănânc eu? Eu trebuie să mănânc acest Cuvânt, acest Mesaj al orei, acest Cuvânt care a fost transmis printr-un profet în timpul sfârșitului, care ne-a fost dăruit. Este Hristos. El este Hrana noastră! El este băutura noastră! Acesta ne susține în călătoria noastră! Acesta ne dă Viață și abilitate să biruim. Acesta este Cuvântul! Acesta este Hristos, cu care ne hrănim noi. Și ocara pentru Hristos este o bogăție mai mare decât toate comorile Egiptului. Este mai mare pentru mine.

Știți, este uimitor că ei ne numesc „Branhamiști”, dar aceasta nu mă ofensează deloc, pentru că nu am întâlnit niciodată un Wesleyan care să se simtă ofensat pentru că este numit „Wesleyan”. Nu am întâlnit nici un luteran care să fie supărat pentru că l-ai numit „luteran”. Așadar, „Branhamist” nu este un termen defavorabil sau jignitor când știi cine este el. Noi nu ne considerăm „Branhamiști”, noi suntem creștini. Dar dacă ei mă numesc „Branhamist”, nu mă voi supăra prea tare, nu îi voi corecta și nu le voi spune: „Voi greșiți cu toții.” Este greșit? Adică tu nu te superi dacă ești numit luteran? „Oh, tu ești un luteran.” Pentru că luteranii recunoșteau că Dumnezeu era Cel care îi conducea spre altceva.

Problema este că ei s-au oprit la Luther; problema este că s-au oprit la Wesley; și problema este că, de multe ori ne oprim la fratele Branham. Dar noi trebuie să mergem mai departe în Hristos și să ne hrănim cu acest Cuvânt care a fost adus prin acel vas. Eu prefer să port această ocară mai mult decât orice altceva în viață.

Odată m-a sunat un păstor. Noi aveam un grup de studiu care folosea o clădire a bisericii lui. Cineva avea o carte a Epocilor Bisericii, iar cartea despre Epocile Bisericii a ajuns la acel păstor, iar păstorul m-a sunat pe mine, și mi-a spus: „Sunt îngrijorat cu privire la lucrurile pe care le citesc aici, și despre ceea ce înveți despre William Branham. Și vreau să nu mai folosiți clădirea noastră.” Astfel, am început să vorbesc cu el, și mi-a spus: „Ascultă, nu mi-e rușine deloc să-ți spun că ceea ce crezi tu, este considerat de majoritatea lumii creștine o erezie.” El vorbea despre botezul în Numele lui Isus Hristos și unitatea divinității.” „Da. Am mai auzit aceasta înainte”, am răspuns eu. Pavel a spus: „Calea care este numită erezie este felul în care mă închin Dumnezeului părinților mei.”

Așadar, numiți-o erezie cât vreți. Ei au făcut aceasta cu Pavel, dar aceasta nu l-a deranjat. El a spus: „Pe Calea pe care ei o numesc erezie.” Nu este erezie, dar ei o numesc erezie. Pavel știa pe ce teren se afla și știa din Cine se hrănea, așa că nu i-a fost rușine să suporte ocara. Lui Pavel nu i-a fost rușine cu lanțurile lui, pentru că a fost pus în lanțuri din cauza mărturiei lui Isus Hristos. El purta Cuvântul și ocara nu l-a deranjat deloc. El chiar a lăudat o biserică și a spus: „Nu v-a fost rușine de mine în robia mea.”

Eu prefer să suport ocara. Ascultați, ziua aceea a fost o ocară la adresa bisericii. Dintr-o dată, Pavel era acum în închisoare. El a fost închis, dar înainte de a fi închis, au existat tot felul de zvonuri despre el de la grupuri diferite. Și acum, el a ajuns în închisoare iar credincioșii nu știu ce să facă. Ascultați, în vremea aceea a fost un scandal, dar acolo erau oameni care erau dispuși să poarte ocara lui Pavel, au fost cei care i-au trimis bani, au fost cei care i-au fost alături, cei care i-au primit scrisorile, erau aceia care încă credeau că el este mesagerul epocii și apostolul Neamurilor. Indiferent cum l-a etichetat lumea pe Pavel și robia în care se afla, închisoarea cu sentința care i-a fost dată, ei erau dispuși să suporte ocara, socotind ocara lui Hristos o bogăție mai mare. De ce? Pentru că Pavel era materializarea acelui Cuvânt, iar ei erau dispuși să stea alături de el.

Pentru mine, puteți să-l numiți pe fratele Branham cum vreți. Puteți spune că a inventat povești pe care le-a spus pentru că voia ca oamenii să-l placă; puteți spune că a greșit zile de naștere și detalii, mie nu-mi pasă. Adică, nu este că nu-mi pasă, pe mine mă doare că oameni buni defăimează un om al lui Dumnezeu. Dar eu sunt dispus să suport ocara aceasta. Sunt dispus să suport ocara.

S-ar putea să credeți că noi suntem needucați și că nu cunoaștem Biblia foarte bine, că ascultăm de un om care nu putea pronunța cuvinte lungi din Biblie, dar sunt dispus să suport această ocară și prețuiesc această ocară ca o mai mare bogăție. Mai bine prefer să stau alături de această slujbă, și nu vorbesc despre carne, despre om, ci vorbesc despre slujba care a venit prin el. Deci, mai degrabă stau alături de aceasta și să fiu numit oricum vor să mă numească, decât să fiu regele întregii lumi și să am fiecare fărâmă de bogăție, deoarece aceasta este tot ce contează pentru mine. Și în plus, când Hristos este făcut Trup și locuiește într-un Trup cu multe mădulare…Ascultați, într-o mulțime de oameni de toate categoriile sociale, unii dintre noi arătăm bine, iar alții nu; unii dintre noi suntem educați iar alții nu suntem; unii dintre noi suntem inteligenți iar alții nu; unii dintre noi avem o personalitate bună iar alții nu. Cu unii te înțelegi ușor, cu alții nu; unii dintre noi pur și simplu sărim prin viață și abia dacă greșim, iar alții greșesc constant, dar eu prefer să fiu alături de voi decât de orice alți oameni de pe acest Pământ. Prefer să vă spun că vă iubesc cu toate defectele voastre.

Moise mergea cu acel popor iar Balac l-a luat pe Balaam, l-a adus în partea din spate a acelui popor, și a început să critice, să arate cu degetul spre partea din spate a taberei, și să spună: „Privește ce fac ei acolo. Privește ce fac acolo. Privește ce fac dincolo. Nu există nici o posibilitate ca Dumnezeu să-i poată binecuvânta dacă punctez suficiente defecte printre oameni. Cu siguranță poți să-i blestemi.”

Așadar, el a subliniat toate defectele dintre oameni, și nu a fost greu s-o facă. Vreau să spun că Dumnezeu le arată în Biblie. El le arată toate…Ascultați, acesta este un lucru ușor. Dacă stați în spatele adunării cu o foaie de hârtie, sunt sigur că puteți s-o umpleți: merg la baie de prea multe ori; nu-și țin copiii sub control; au adormit; nu spun „Amin” destul de tare; acela spune „Amin” prea tare; el încearcă să obțină atenție… Și toate acestea ar putea fi adevărate.

Dar după ce a subliniat totul, Balaam, care avea un dar adevărat dar era un vas fals, când acel dar a intrat în lucrare, tot ce a putut spune, a fost: „Ce frumoase sunt corturile tale, Iacove! Ce frumoase! O Stea răsare din Iuda.” Tot ce a putut spune a fost ceea ce a văzut Dumnezeu. Aceasta nu a fost că Dumnezeu a fost orb la greșelile lor și la eșecurile lor, ci Dumnezeu privea la altceva, și aceea a fost promisiunea Cuvântului Său, a fost Cuvântul în ei. Dumnezeu privea la ceva care era mai mult decât carnea tangibilă. Este atât de ușor să subliniezi defectele oricărui grup de oameni de pe Planetă. Mergeți în oricare grup de ființe umane și nu durează mult…La prima vedere pot părea niște îngeri, dar dacă-i vizitezi de cinci sau șase ori, vei vedea o parte din spate a Israelului.

Ascultați, este ușor să fii critic, dar știți, este nevoie de un alt set de globi oculari ca să vezi ce se ascunde în spatele vălului, să vezi ce este această atracție.

Moise nu a fost o persoană perfectă. Aceasta este imaginea lui Moise: „Moise a părăsit Egiptul. Moise a fost un erou…” Dar Moise a avut defecte și eșecuri; Moise s-a supărat și a atras atenția asupra sa; Moise a făcut tot felul de lucruri pe care le-a putut face, dar în interiorul lui Moise era o Putere care-l împingea la Cuvânt, care-l conducea la frații lui. Când a întâlnit Stâlpul de Foc, el nu a vrut să meargă, dar în el era Ceva care îl mișca.

Ascultați, noi facem greșeli și avem tot felul de lucruri… Eu aș vrea ca Dumnezeu să-mi permită să mă remodelez, dar nu am această opțiune, trebuie să mă descurc cu aceasta și voi trebuie să faceți la fel, iar eu trebuie să mă descurc cu tine. Dar sunt bucuros s-o fac. Consider că este un privilegiu, pentru că, dacă acesta este locul unde Dumnezeu vrea să Se manifeste, într-un popor pe Pământ, atunci vreau să fiu identificat cu ei, cu defectele lor, cu neajunsurile lor, cu eșecurile și succesele lor. Vreau să fiu acolo unde lucrează Dumnezeu; vreau să fiu cu poporul care se hrănește cu Mielul; vreau să fiu acolo unde este onorat Hristos, acolo unde Cuvântul este respectat și dorit mai presus de orice altceva. Acolo vreau să fiu. Amin! Amin! Și Amin!

Putem suporta ocara unul pentru altul? Aceasta ar putea fi doar o parte din ocara lui Hristos. Slavă Domnului!

Cu ce ne hrănim, prieteni? Cu trupul lui Hristos. Cu Hristos-Cuvântul, cu Cuvântul făcut trup al Fiului omului. Cu Acela ne hrănim noi. Iar noi Îl iubim și Îl vrem. Alții Îl vor arunca la gunoi, dar noi Îl vrem. Alții Îl vor respinge și Îl vor numi cu nume neplăcute, dar noi Îl vrem. Unii ne vor considera o grămadă de oameni ciudați cu idei ciudate, dar eu vreau aceasta. Dacă trebuie să fiu etichetat ca fiind o persoană ciudată cu idei ciudate, atunci așa să fie, deoarece aceasta valorează pentru mine mai mult decât un titlu, mai mult decât respectul oamenilor, mai mult decât părtășia cu lumea. În cele din urmă, oricum vom fi proscriși. Slavă lui Dumnezeu!

Aceasta a fost introducerea. Acum voi începe să împărtășesc aceasta cu voi. De aceea am intitulat această predică VALOAREA LUI HRISTOS PENTRU MINE, pentru mine personal.

În mesajul Ce să fac cu acest Isus, numit Hristos?, din ianuarie 1964, fratele Branham a spus:

„Eu vă întreb pe voi, ca indivizi: „Ce faceți cu Sângele lui Isus Hristos?” Ce vom face noi cu acest Cuvânt uns al lui Dumnezeu care este chiar înaintea noastră astăzi, care știm că va fi, că este Hristos, promisiunea orei? Ce veți face cu Acesta?”

Aceasta este întrebarea. Acum este identificat. Noi știm ce este, dar întrebarea este: „Ce vom face cu El?” „Ce să facem cu acest Isus, numit Hristos?” Este o întrebare bună.

În mesajul De ce au trebuit să fie păstori?, din decembrie 1964, profetul a spus:

„Și Hristos este Cuvântul. Cuvântul uns manifestat.”

În felul acesta nimeni nu are nici o neînțelegere cu privire la ce este Hristos. „Hristos este Cuvântul. Cuvântul uns manifestat.” Deci, dacă vreau să suport ocara lui Hristos, atunci trebuie să găsesc Cuvântul uns manifestat. Dacă vreau să mă hrănesc cu Hristos și să beau din Hristos, atunci trebuie să găsesc Cuvântul uns manifestat.

În mesajul Ce să fac cu Isus, numit Hristos?, din noiembrie 1964, fratele Branham a spus:

„Și așa este El pe mâinile voastre. Vedeți? Voi știți despre ce vorbesc. Vedeți? Nu numai voi, ci această bandă. El este pe mâinile voastre. Ce veți face cu El, cu acest Isus numit Hristos? Hristos este Cuvântul uns. Vedeți? Ce veți face cu El? Acesta este Mesajul orei.”

Acest Mesaj este Hristos. Nu sunt cărți, nu sunt înregistrări, dar toate acestea conțin Cuvântul Domnului. Și Cuvântul Domnului este Hristos, este Cuvântul uns materializat în acest ceas, intrând în manifestare în oameni. Cuvântul acesta a fost adus din Mintea lui Dumnezeu prin buzele unui profet, pentru a fi Cuvântul vorbit al lui Dumnezeu. Dar acest Cuvânt vorbit al lui Dumnezeu a trebuit să ajungă într-un loc de odihnă, a trebuit să găsească un loc de odihnă.

Amintiți-vă că Isaia a pronunțat Cuvântul lui Dumnezeu, gândul lui Dumnezeu a venit în Isaia și a vorbit prin buzele lui Isaia: „O fecioară va naște.” Și fratele Branham a sus: „Acel Cuvânt a înconjurat Pământul așteptând să găsească un loc de aterizare. Și în sfârșit, Și-a găsit un loc în pântecele virgin al Mariei. Și atunci acel Cuvânt a devenit o manifestare în interiorul ei și L-a produs pe Fiul lui Dumnezeu.”

Acest Mesaj este Cuvântul vorbit al lui Dumnezeu, și s-ar putea că se învârte în jurul Pământului în ultimii cincizeci, șaizeci de ani, căutând un loc unde să aterizeze. Și eu vreau să fiu acel loc unde să aterizeze, pentru că este Hristos, este Cuvântul pentru astăzi, și aterizează în inimile copiilor Săi. Este Mesajul orei iar copiii lui Dumnezeu primesc acest Cuvânt, iar când ei primesc Cuvântul vorbit, mănâncă Mielul, se hrănesc cu Hristos, ei mănâncă Trupul Său Cuvânt, Cuvântul care s-a făcut trup, Cuvântul care a venit și a fost vorbit. Și acum, ei iau și mănâncă acest Cuvânt. Și pe măsură ce mănâncă acest Cuvânt și beau acest Sânge, primesc Viața Cuvântului, pentru că acest Cuvânt intră în ei și devine Viața lor, iar când le lovește sufletul, începe să crească Sămânța Genă a lui Dumnezeu care este în interior, și acea Sămânță începe să reproducă acel Cuvânt din nou în formă umană, în trupuri umane.

Acesta este Mesajul orei. Acesta este Hristos în tine, nădejdea slavei. El vine printr-un Cuvânt vorbit și găsește un loc de odihnă în pântecele unei fecioare care a fost spălată de Apa Cuvântului și adusă înapoi la o condiție de fecioară, astfel încât să te poți hrăni cu Mielul, să primești Sămânța și să aduci rod. Ce este? Cuvântul în manifestare.

Doamnelor, când voi alegeți să vă îmbrăcați ca o creștină, să-L reprezentați pe Hristos în formă feminină, nu îmbrăcate ca lumea, ci scăpate de moda lumii și îmbrăcate ca niște creștine, Acesta este Cuvântul făcut trup în acest ceas. Și când voi, bărbații, preluați conducerea asupra caselor voastre și vă educați copiii să meargă pe calea pe care trebuie să meargă, când vă aduceți familia în supunere față de Cuvânt, Acela este Cuvântul întrupat, materializat în această oră. Ce este Acesta? Acesta este Hristos, Mesajul. Hristos este Mesajul, iar noi ne hrănim cu El. Noi Îl primim și devenim una cu El, astfel încât să ne poată aduce manifestarea lui Hristos în viețile noastre. Și ocara pentru aceasta este o mai mare bogăție pentru mine decât toate comorile Egiptului. Să fii înțeles greșit din această cauză.

Ascultați, aceasta nu înseamnă că dacă suntem dispuși să suportăm ocara lui Hristos mai presus de orice altceva din lume, spunem că ne simțim bine sau că este frumos sau că: „Îmi place aceasta. Fă-o din nou.” Eu nu cred că oricine dintre noi, ca ființă umană, simte în felul acesta. Noi suntem răniți, suntem călcați în picioare, ne simțim ofensați și uneori suntem atât de greșit înțeleși, dar nu uitați niciodată că Isus a fost înțeles greșit atunci când a fost pe Pământ. Ei nu L-au înțeles, nu au înțeles despre ce vorbea, nu au înțeles Viața Lui și L-au acuzat în mod fals de multe lucruri. Și dacă I-au făcut aceasta Domnului meu, de ce nu m-aș aștepta să facă aceasta și cu mine? El a spus: „Dacă L-au numit așa pe Stăpân, cum îi vor numi pe slujitorii Lui?”

Eu spun: Doamne, dacă trebuie să suport această ocară, atunci o suport. Și nu o suport cu reticență, ci o socotesc ca o mai mare bogăție. O bogăție mai mare. Voi accepta ocara din pricina Cuvântului, mai presus decât respectul și orice altceva, deoarece exemplele din contrast…Contrastul este purtarea ocării lui Hristos versus bogățiile, comorile Egiptului. Acum, cât este de mare acest contrast?

Mă gândesc la timpul lui Moise. Cât era de bogat Egiptul? Ce avea Egiptul? Egiptul avea totul, dar Moise a luat ocara celor mai de jos în locul bogățiilor celor de sus. Acesta este contrastul. Eu mai degrabă aș prefera să fiu batjocorit; aș prefera ca cineva să spună: „Ce crezi tu, este erezie,” decât ca cineva să spună: „Te respect cu adevărat pentru că ești foarte bun la această sarcină sau la acea sarcină.” Voi, pe care ați vrea s-o aveți? Eu voi lua ocara. Dumnezeu este bun, prieteni!

Fratele Branham a pus această întrebare. Acum noi știm ce este Hristos; știm ce este Trupul-Cuvânt al Fiului omului; știm cum să-L mâncăm pe Hristos și să-L bem pe Hristos, băutura spirituală și hrana spirituală, și să fim părtași la aceasta. Noi știm că este Mesajul orei, dar el a zis: „Ce veți face cu Acesta? Care este valoarea Sa?” Aceasta este ceea ce a exprimat Moise. Moise a exprimat valoarea Cuvântului pentru el. Și valoarea Cuvântului pentru el, a fost o mai mare bogăție, mai valoroasă decât bogățiile, prestigiul și puterea.

Deci, întrebarea este: „Care este valoarea lui Hristos pentru mine? Ce este cel mai valoros pentru mine?”

În Marcu 10.17-22, citim:

„Tocmai când era gata să pornească la drum, a alergat la El un om, care a îngenuncheat înaintea Lui, și L-a întrebat: „Bunule Învățător, ce să fac ca să moștenesc viața veșnică?”

„Pentru ce Mă numești „Bun”? i-a zis Isus. „Nimeni nu este bun decât Unul singur: Dumnezeu.

Cunoști poruncile: să nu preacurvești; să nu ucizi; să nu furi; să nu faci o mărturie mincinoasă; să nu înșeli; să cinstești pe tatăl și pe mama ta.”

El I-a răspuns: „Învățătorule, toate aceste lucruri le-am păzit cu grijă din tinerețea mea.”

Isus S-a uitat țintă la el, l-a iubit, și i-a zis: „Îți lipsește un lucru, du-te de vinde tot ce ai, dă la săraci, și vei avea o comoară în cer. Apoi vino, ia-ți crucea, și urmează-Mă!”

Mâhnit de aceste cuvinte, omul acesta a plecat întristat de tot, căci avea multe avuții.”

Noi știm că aceasta este povestea tânărului bogat. Fratele Branham a predicat aceasta în mai multe mesaje, iar unul dintre acestea este mesajul „Conducere”. Acolo, el a pus în contrast viața lui Moise cu viața acestui tânăr conducător bogat. Acest tânăr a venit la Isus, și a spus: „Am făcut toate aceste fapte, am făcut tot ce cere religia și tot ce a spus preotul. Le-am făcut pe toate.” Și în versetul 21, citim: „Isus S-a uitat țintă la el, l-a iubit…” Deci, Isus S-a pregătit să-i spună despre dragoste, dar tânărul bogat nu a primit-o ca dragoste. „Isus S-a uitat țintă la el, l-a iubit, și i-a zis: „Îți lipsește un lucru, du-te de vinde tot ce ai, dă la săraci, și vei avea o comoară în cer. Apoi vino, ia-ți crucea, și urmează-Mă!”

Acesta este un alt contrast, de la un tânăr conducător bogat la un răufăcător răstignit pe cruce. Să-ți sacrifici viața, de la a-ți trăi viața la a-ți sacrifica viața, de sus spre în jos. Isus i-a cerut acestui om să facă această schimbare, această alegere: de a renunța să fii sus pentru a alege să fii jos. Aceasta i-a cerut El: „Vinde tot ce ai, dă la săraci, și vei avea o comoară în cer.” Acest om, indiferent ce a spus, L-a numit pe Isus: „Bunule Învățător.” Și indiferent ce I-a răspuns lui Isus, el a arătat cât de mult prețuia Cuvântul, și acțiunile lui mărturiseau valoarea pe care o are pentru el Isus Hristos, Cuvântul făcut trup. Isus i-a spus: „Mă întrebi ce să faci? Aceasta este ceea ce trebuie să faci: vinde tot ce ai, dăruiește la săraci, și vei avea o comoară în cer.” Dar, ascultați, dacă acest om L-ar fi iubit pe Dumnezeu, ar fi iubit Cuvântul, ar fi iubit Raiul și ar fi vândut totul pentru Rai, deoarece Raiul este mai valoros decât orice lucru de pe Pământ. Dar el a prețuit mai mult Pământul decât Raiul. Pe lângă toate acestea, Isus i-a spus: „Ia-ți crucea și urmează-Mă!” Și noi citim că el s-a mâhnit de aceste cuvinte și a plecat întristat pentru că avea multe bogății.

Aceasta este o poveste tristă, deoarece acel om a venit la Dumnezeu în trup; a venit la Mana proaspătă; la Cuvântul pentru ziua lui; la Stânca din care poate curge Apă. El a ajuns în acest punct și a spus: „Ce trebuie să fac ca să moștenesc Viața Veșnică?” Și Isus i-a spus ce trebuia să facă. El avea biletul, avea răspunsul. Nu exista semn de întrebare. Dacă făcea ceea ce-i spunea Dumnezeu să facă, va avea rezultatele promise de Isus. Dar acest om a plecat trist. Oh, Doamne! Cum a putut pleca trist? Eu aș fi plecat atât de fericit! „Acum știu ce trebuie să fac. Tot ce trebuie să fac, este să renunț la lume ca să-L am pe El. Tot ce trebuie să fac este să renunț la viața mea și să mă sacrific. Și dacă voi face aceasta, pot să-L am pe El, pot avea Viață Veșnică și pot fi acolo unde este El.”

De ce era trist acest tânăr? Ar fi trebuit să alerge pocnind din călcâie, să cheme un licitator pe drum și să-i spună: „Vino și ajută-mă să vând tot ce am.” Ar fi trebuit să cheme Armata salvării și să spună: „Am nevoie să mă ajutați să împart aceste bunuri, pentru că am găsit Calea de-a avea lucruri după care îmi însetează inima.” Dar acel om a plecat trist pentru că el a slujit doar cu buzele unui Dumnezeu iubitor, mărturisind doar cu gura despre dorința lui după Rai. Ceea ce arăta el cu adevărat, era că își prețuia mai mult trupul, viața trupească, decât Viața Veșnică. Doamne, ajută-mă să nu mă aflu niciodată în acest loc, unde să prețuiesc ceva din lumea aceasta mai mult decât Viața Veșnică, mai mult decât pe Hristos Însuși. Pentru că, nu uitați: Viața Veșnică nu este o răsplată, Viața Veșnică este o Persoană. Este Persoana lui Dumnezeu Însuși, pentru că numai Dumnezeu are Viața Veșnică. Viața, ZOE. Amin. Dumnezeu să fie slăvit! Doamne, fii lăudat! Tot ce pot spune este: Doamne, ajută-ne!

Pe măsură ce mergem înainte, vom afla că acest om, deși era un tânăr conducător bogat, deși a fost un băiat bun toată viața lui, deși arăta bine în comunitate și avea o reputație bună, avea o reputație bună în biserică și avea o reputație bună în afaceri și pretutindeni, nu a fost dispus să suporte ocara sărăciei pe cruce, pentru Hristos. Pentru mine aceasta arată că nu era nimic în interior să-l conducă, pentru că decizia pe care a luat-o a fost cea mai logică decizie a unei minți carnale, care nu are ochi să vadă Veșnicia.

În Filipeni 3.7-8, Pavel spune:

„Dar lucrurile, care pentru mine erau câștiguri, le-am socotit ca o pierdere, din pricina lui Hristos.

Ba încă, și acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, față de prețul nespus de mare al cunoașterii lui Hristos Isus, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate și le socotesc ca un gunoi, ca să câștig pe Hristos.”

Iată un alt tânăr conducător bogat. Dar când el a intrat în contact cu Stâlpul de Foc, și Stâlpul de Foc i-a spus ce trebuie să facă, el a făcut exact cum i-a spus, pentru că a fost dispus să socotească tot ce a pierdut ca un gunoi, ca să-L poată câștiga pe Hristos. Deodată, tot ce era important pentru Saul, prestigiul său, reputația sa, educația sub Gamaliel, scrisoarea de la marele preot, ambiția lui în biserică și printre iudei pentru conducere, orice a avut, orice a fost important pentru el, când a întâlnit Cuvântul viu, pe Isus Hristos prezent descoperindu-i-se El Însuși, Pavel a fost dispus să dea toate acestea, pentru El pentru că acolo, în interiorul lui era Ceva, era o Sămânță predestinată a lui Dumnezeu. Nu a fost nici o logică, nu au fost puteri mentale, el nu a stat la un calculator spunând: „Ei bine, dacă fac aceasta, voi avea aceasta, și aceasta valorează mai mult decât aceea.” El nu a calculat, prieteni. Dar în el era Ceva care a spus: „Aceasta vreau! Aceasta vreau! Aceasta este ceea ce vreau!” Și Aceasta l-a condus toată viața să ia calea cu cei disprețuiți ai Domnului. Aceasta l-a condus toată viața în respingere, suferință, durere și o cruce în fiecare zi a vieții sale. El a spus: „Eu mor în fiecare zi.” Ce îl conducea? Nu era puterea mentală a unui om, ci era Ceva din Dumnezeu în interior, care atunci când a intrat în contact cu Cuvântul viu, a început să se hrănească din acea Stâncă spirituală, să bea din Stâncă; să se hrănească din Cuvânt, și aceasta i-a transformat viața, așa că tot ce a dorit el, a fost să-L câștige pe Hristos. Toate celelalte au devenit echivalentul gunoiului, gunoi, deșeu. Ce exemplu avem, prieteni!

În Coloseni 3.1-4, citim:

„Deci dacă ați înviat împreună cu Hristos, să umblați după lucrurile de sus, unde Hristos șade la dreapta lui Dumnezeu.

Gândiți-vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ.

Căci voi ați murit și viața voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu.

Când Se va arăta Hristos, Viața voastră, atunci vă veți arăta și voi împreună cu El în slavă.”

Aceasta este ceea ce vreau, să îmi îndrept dragostea spre lucrurile de sus.

Ascultați, eu nu predic aceasta ca să vă conving să faceți ceva; nu încerc să vă fac să vă purtați mai bine; nu încerc să vă fac să nu vă concentrați atât de mult timp la muncă, pentru că este o motivare care vine din interior, este Ceva ce Dumnezeu a pus acolo înainte de întemeierea lumii. Eu doar vă amintesc cine sunteți, vă spun ce a făcut Dumnezeu pentru voi și vă arăt care sunt cele mai importante lucruri în viață, ca să ne aducă înapoi la adevărata noastră înțelegere. Eu nu predic un mesaj pentru ca cineva să se conformeze, pentru că este imposibil ca voi să vă conformați predicii. Voi trebuie să fiți transformați prin predicare, dar în interior trebuie să existe Ceva care prinde Viață. Eu nu vă spun toate acestea ca să vă modeleze și să vă facă ceva ce nu sunteți, pentru că eu sunt aici să aduc la viață ce este înăuntru vostru, și Ceva din interiorul vostru începe să clocotească și spune: „Aceasta este exact ceea ce vreau. Eu Îl vreau pe Hristos, și vreau ca orice altceva să devină ca un gunoi pentru mine.” Amin și Amin.

Aceasta este ce a făcut Mesajul pentru mine. Acest Mesaj a făcut ca orice alt lucru să devină secundar, a făcut ca nimic altceva să nu mai aibă importanță pentru mine, și singurul lucru ce contează acum, este acest Mesaj. Eu L-am găsit pe Dumnezeu! Am găsit Adevărul! Știu ce este Adevărul, știu ce este corect și intru în contact cu Isus Hristos cel viu. Astfel, nimic altceva nu mai contează. Doamne ajută-mă să rămân în dragostea dintâi!  Aceasta este rugăciunea mea. Ajută-mă să stau exact acolo unde eram dispus să renunț la orice, să fiu numit oricum, să vorbesc cu oricine despre Cuvânt, indiferent ce reacție ar avea. Doamne, iartă-ne că am devenit leneși! Dumnezeule, iartă-ne că am devenit comozi și ajută-ne să rămânem la dragostea dintâi. Aceasta este rugăciunea mea pentru mine. De aceea acest mesaj l-am intitulat „Care este valoarea lui Hristos pentru mine?” Pentru mine, personal.

În Filipeni 3.12-16, citim:

„Nu că am și câștigat premiul sau că am și ajuns desăvârșiți, dar alerg înainte, căutând să-L apuc, întrucât și eu am fost apucat de Hristos Isus.

Fraților, eu nu cred că L-am apucat încă, dar fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea și aruncându-mă spre ce este înainte,

alerg spre țintă, pentru premiul chemării cerești a lui Dumnezeu, în Hristos Isus.”

Ascultați, Pavel nu și-a pierdut niciodată dragostea dintâi și dorința dintâi. Iată-l aici, în cartea Filipenilor, spunând: „Ascultați, tot ce este în urma mea, consider o pierdere. Las totul în spate și mă arunc spre Hristos.”

„Gândul acesta dar să ne însuflețească pe toți, care suntem desăvârșiți; și dacă în vreo privință sunteți de altă părere, Dumnezeu vă va lumina și în această privință.”

Vedeți, prieteni? Aceasta nu înseamnă că obținem aceeași perfecțiune. „…și dacă în vreo privință sunteți de altă părere, Dumnezeu vă va lumina și în această privință.” Oh, Dumnezeu vine și El are o cale de a ne aduce înapoi la dragostea dintâi, trezindu-ne înapoi la adevăratele noastre dorințe. Nu este că nu ne distragem uneori, pentru că suntem distrași, ni se întâmplă lucruri, dar eu sunt atât de recunoscător că Pavel a spus: „Gândul acesta să ne însuflețească pe toți care suntem desăvârșiți, maturi. Și dacă în vreun fel, dacă în ceva, în orice mic detaliu, în orice domeniu al vieții, gândiți altfel, Dumnezeu vă va descoperi și aceasta.”

„Dar în lucrurile în care am ajuns de aceeași părere, să umblăm la fel.”

Așadar, în orice domeniu în care L-ați atins deja, doar continuați să presați înainte, fără oprire, fără odihnă, fără renunțare.

Acum vreau să ne întoarcem la Deuteronom, pentru că este ceva ce a spus Moise și este atât de uimitor pentru mine. Moise le-a spus tot timpul copiilor lui Israel, iar și iar: „Iubește-L pe Domnul, Dumnezeul tău din toată inima ta, cu tot sufletul tău!” El a spus de două, trei, patru ori că trebuie să-L iubiți pe Dumnezeu, să păziți poruncile Lui. „Iubiți-L și păziți poruncile Lui! Iubiți-L și păziți poruncile Lui din toată inima voastră și din tot sufletul vostru.” El le-a poruncit să-L iubească pe Dumnezeu, dar ascultați ce le-a spus în această poruncă.

Deuteronom 30.5-6:

„Domnul, Dumnezeul tău, te va aduce în țara pe care o stăpâneau părinții tăi, și o vei stăpâni; îți va face bine, și te va înmulți mai mult decât pe părinții tăi.

Domnul, Dumnezeul tău, îți va tăia împrejur inima ta și inima seminței tale, și vei iubi pe Domnul, Dumnezeul tău, din toată inima ta și din tot sufletul tău, ca să trăiești.”

Moise le-a poruncit să-L iubească pe Dumnezeu cu toată inima. „Iubește-L pe Dumnezeu cu tot sufletul tău! Iubește-L pe Dumnezeu și păzește poruncile Lui.” Și le-a promis că: „Domnul, Dumnezeul tău, îți va tăia împrejur inima ta și inima seminței tale, și vei iubi pe Domnul, Dumnezeul tău, din toată inima ta și din tot sufletul tău, ca să trăiești.”

Ascultați, dacă vă luptați cu lumea, cu lucrurile lumii, veniți în Țară. Țara este Cuvântul, care a fost deschis pentru noi. Intrați în posesiunea voastră. Veniți în Țară, ridicați mâinile spre Dumnezeu și spuneți: „Taie-mi inima împrejur și ia păcatul inimii mele ca să Te pot iubi din toată inima mea și din tot sufletul meu.” Aceasta nu este ceva ce facem singuri și cu propria noastră putere, ci depindem de Dumnezeu ca să vină cu puterea tăierii împrejur, care este botezul Duhului Sfânt, care va tăia firea din viața noastră și ne va aduce într-o viață nouă, astfel încât să avem calitatea de a-L iubi cu toată inima noastră și cu tot sufletul nostru.

Eu spun: Doamne, taie-mi inima împrejur! Taie-mi-o astăzi, taie-mi-o în fiecare dimineață când mă trezesc, pentru că am nevoie de puterea aceasta, de puterea tăierii împrejur ca să scoată din mine acea iubire pentru Tine.

În Matei 22.36-38, citim:

„Învățătorule, care este cea mai mare poruncă din Lege?”

Isus i-a răspuns: „Să iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu tot cugetul tău.”

Aceasta este cea dintâi și cea mai mare poruncă.”

Deci, care este cea mai mare poruncă? „Să iubești pe Domnul, Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu tot cugetul tău.” El v-a spus care este cea mai mare poruncă. Problema este că, în carnea voastră voi nu puteți păzi această poruncă, de aceea aveți nevoie de o tăiere împrejur a inimii. Și dacă Dumnezeu ne taie împrejur când intrăm în Țară, aceasta va fi tăierea împrejur a inimii noastre, și atunci vom putea să-L iubim pe Dumnezeu cu toată inima noastră și cu tot sufletul nostru. Aceasta este ceea ce eu vreau, prieteni! Vreau această tăiere împrejur proaspătă, în fiecare zi a vieții mele.

Ascultați, lumea se agață de voi. „Ei bine, poate mă apucă pe mine dar nu vă apucă pe voi.” Dar fratele Branham a spus că noi avem o natură lipicioasă de scaiete lipicios, care provine din hibridare. Și acel duh care este al lumii având natura lui de scaiete lipicios, lucrurile lumii se vor agăța de el. Fratele Branham a spus că veți avea o natură de scaiete lipicios care vă va deranja toată viața. Așadar, noi trebuie să fim conștienți de aceasta. Oh, sunt recunoscător că în interior există o Sămânță de grâu adevărată și o tăiere împrejur a inimii. Aceasta mă poate scăpa de lucrurile care se lipesc de mine și de orice altceva. Fie ca Domnul să aducă aceasta în atenția mea, ca să nu fiu cu alte gânduri, pentru ca Domnul să-mi descopere chiar și aceasta, ca să pot scăpa de orice altceva care încearcă să se lipească de mine. Astfel, orice altceva devine un gunoi, iar El devine totul pentru mine, ca să-L pot câștiga pe Hristos.

Să mergem la 2Samuel 24.24:

„Dar împăratul a zis lui Aravna: „Nu! Vreau s-o cumpăr de la tine, pe preț de argint, și nu voi aduce Domnului, Dumnezeului meu arderi de tot care să nu mă coste nimic.” Și David a cumpărat aria și boii cu cincizeci de sicli de argint.”

Vreau să privim la această poveste. Acesta este David care a numărat poporul și a adus un blestem asupra poporului. Îngerul Domnului a ieșit și a adus ciumă omorând șaptezeci de mii de israeliți. În cele din urmă, el L-a oprit din pricina Israelului. Și David a început să se pocăiască, și I-a zis Domnului: „Doamne, mâna Ta să se îndrepte împotriva mea și împotriva casei mele, dar nu împotriva acestor oi. Ce au greșit ele?” Și Dumnezeu l-a trimis la el pe profetul Gad, care i-a spus: „Du-te și înalță un altar Domnului în aria unde s-a oprit Îngerul, și adu-I lui Dumnezeu o jertfă acolo. Aceasta Îl va îmbuna pe Dumnezeu.” Astfel, David a ajuns la acest om, Aravna, și i-a spus: „Am venit să aduc o jertfă Domnului, și vreau să cumpăr de la tine aria și toate acestea.” Și Aravna i-a zis: „Nu, domnul meu. Ia-o de la mine, căci ți-o dau ca un dar. Ia-o și adu jertfa.”

Vreau să citesc ceea ce a spus David: „Nu! Vreau s-o cumpăr de la tine, pe preț de argint, și nu voi aduce Domnului, Dumnezeului meu arderi de tot care să nu mă coste nimic. Și David a cumpărat aria și boii cu cincizeci de sicli de argint.”

Ascultați, aceasta a fost problema cu tânărul conducător bogat. El a vrut să-I ofere lui Dumnezeu ceea ce avea deja. El avea un temperament bun, avea o bună înțelegere, cunoștea Legea, era bun în biserică, era capabil deja să țină poruncile și a vrut să-I ofere lui Dumnezeu ceea ce era deja în stare să plătească. Dar nu l-a costat totul. El dorea o închinare ușoară, un serviciu care era ușor, o Viață Veșnică ușoară, dar când Dumnezeu i-a spus: „Nu. Renunță la viața ta, renunță la tot, ia-ți crucea, ia calea celor disprețuiți și vino pe calea ocării.”, el a spus: „Nu. Eu nu vreau aceasta.” Și a plecat trist pentru că avea bogății mari.

Dar iată că a venit Moise. Și el avea totul, mai mult decât a avut vreodată tânărul conducător bogat. Dar Moise a fost dispus să renunțe la tot, pentru că a considerat ocara lui Hristos o bogăție mai mare. Slavă Domnului! Îmi place aceasta! Acela este un copil al lui Dumnezeu.

Ascultați, acesta nu este un om grozav, nu este o ființă supranaturală, ci este un copil al lui Dumnezeu. Acesta este la fel de simplu ca un urmaș al lui Dumnezeu.

Și acum vine David, și iată că el are această ciumă care izbucnește, iar Dumnezeu vine la el, și prin acel profet, îi spune: „Ascultă, ceea ce trebuie să faci tu, este să-I oferi o jertfă Domnului. Dacă te duci, zidește un altar și adu o jertfă, iar Dumnezeu Își va opri mânia.” Și el s-a dus la omul care stăpânea aria de treierat. Ascultați, aceasta era…Ce capcană! Ce capcană în viață! Capcana în viață, este: „Tot ce trebuie să faci, este aceasta: Doar ia ceea ce îți dau. Este ușor, ia aceasta și adu-o ca dar Domnului.” Aceasta a fost o capcană pentru David. Nu arăta ca o capcană, ci arăta ca o generozitate a acelui om, arăta ca o evlavie, dar David a spus: „Domnul să mă ferească să aduc vreodată o jertfă Domnului care să nu mă coste nimic.” Oh, lasă-mă să fiu așa. Lasă-mă să-L slujesc pe Dumnezeu așa. Eu nu vreau să-I dau ceva ce nu m-a costat nimic, ci lasă-mă să-I dau toată viața mea, să-I dau ceva ce m-a costat.

Știți, noi Îi oferim lui Dumnezeu jertfe de laudă de pe aceste buze, dar știți că noi avem în viața noastră zile despre care putem spune că a fost cea mai rea zi; totul merge rău, sunteți deprimați, sunteți în gunoi, vă simțiți mizerabil și vreți să muriți ca să treceți în cea de-a șasea Dimensiune. A trăit cineva o asemenea zi, când v-ați dorit: „Doamne, lasă-mă să plec de pe Pământ astăzi?”

Ascultați, când veniți la biserică și muzica este bună, toată lumea bate din palme și cântă, acesta este un lucru bun, dar când ajungi în cel mai de jos dintre cele mai de jos locuri pe care le-ai întâlnit vreodată, și spui: „Domnul este bun și vrednic de laudă! Numele Tău, Doamne, este mai presus de toate numele!”, aceasta este o jertfă de laudă, prieteni, deoarece L-ai lăudat nu pentru că ai simțit nevoia să-L lauzi; nu L-ai lăudat pentru că totul mergea bine; nu L-ai lăudat pentru că ți-a dat daruri bune, ci L-ai lăudat pentru că El este vrednic de laudă. Aceasta este o jertfă de laudă. Eu nu vreau să-I dau lui Dumnezeu ceva ce nu m-a costat nimic.

Să mergem împreună la Maleahi 1.6-14:

„Un fiu cinstește pe tatăl său și o slugă pe stăpânul său. Dacă sunt Tată, unde este cinstea care Mi se cuvine? Dacă sunt Stăpân, unde este teama de Mine, zice Domnul oștirilor către voi, preoților, care nesocotiți Numele Meu, și care ziceți: „Cu ce am nesocotit noi Numele Tău?”

„Prin faptul că aduceți pe altarul Meu bucate necurate.” Și dacă ziceți: „Cu ce Te-am spurcat?” „Prin faptul că ați zis: „Masa Domnului este de disprețuit.”

Când aduceți ca jertfă o vită oarbă, nu este rău lucrul acesta? Când aduceți una șchioapă sau beteagă, nu este rău lucrul acesta oare? Ia adu-o dregătorului tău. Te va primi el bine pentru ea, va ținea el seama de ea? zice Domnul oștirilor.”

Isus le-a zis: „Voi dați cinste tatălui vostru, le dați respect stăpânilor voștri, dar Mie Îmi dați resturi; Mie Îmi dați pâine stricată, pâine veche, pâine veche uscată. Aceasta Îmi oferiți pe mesele Mele.” El a spus: „Îmi aduceți ca jertfă o vită oarbă.” Care erau jertfele lor în ziua aceea? Jertfele lor erau un miel, o capră, o turturea, un bou. Dar în loc să-I aducă lui Dumnezeu cel mai bun animal, au început să aleagă din turmele lor ce nu era cel mai bun. „Aceasta este oarbă. Hai s-o jertfim Domnului  pe aceasta.” Pentru că în ziua aceea era o societate agricolă, totul se baza pe putere, pe puterea genetică a turmei tale, iar tu doreai mereu o genetică bună pentru a crea o genă bună. Astfel, aveai animale puternice și sănătoase. De acolo a venit bogăția în acea zi. Și dintr-o dată, El a spus: „Voi Îmi oferiți vite oarbe.” Apoi a spus: „Voi Îmi aduceți una șchioapă sau bolnavă.” Și a continuat: „Ia duceți-o dregătorului vostru, duceți-o la magistratul vostru, duceți-o la guvernator, oferiți-i lui o vită bolnavă, un miel bolnav, orb sau șchiop, și vedeți dacă va fi mulțumit de voi.”

Ce făceau ei? Ei și-au pierdut inima pentru Dumnezeu. Ei treceau prin ritual din poruncă luând cel mai mic lucru din ce aveau, ceea ce-i costa cel mai puțin, și-l dăruiau lui Dumnezeu; ceea ce era lipsit de valoare în inima lor, ceea ce nu era bun și pasibil de moarte. Ei au mers mai departe așa și au oferit toate acestea pentru că, „Trebuie să-I oferim lui Dumnezeu ceva. Deci, Îi vom oferi…” Aceasta era starea în care se aflau când le-a vorbit Maleahi.

„Și acum, vă rog, rugați-vă lui Dumnezeu să aibă milă de noi! Vă va primi El cu bunăvoință, când mâinile voastre fac astfel de lucruri? Zice Domnul oștirilor.

„Cine din voi va închide porțile, ca să n-aprindeți degeaba focul pe altarul Meu? N-am nici o plăcere de voi, zice Domnul oștirilor, și darurile de mâncare din mâna voastră nu-Mi sunt plăcute!

Căci de la răsăritul soarelui și până la asfințit, Numele Meu este mare între neamuri, și pretutindeni se arde tămâie în cinstea Numelui Meu și se aduc daruri de mâncare curate; căci mare este Numele Meu între neamuri, zice Domnul oștirilor.

Dar voi Îl pângăriți prin faptul că ziceți: „Masa Domnului este spurcată, și ce aduce ea este o mâncare de disprețuit!”

„Voi ziceți: „Ce mai osteneală!…”

Ce-i obosea? Că trebuiau să slujească Domnului; că trebuiau să meargă la Templu; că trebuiau să aducă un sacrificiu. Aceasta a devenit obositor.

 „Ce mai osteneală!” Și o disprețuiți, zice Domnul; și aduceți ce este furat, șchiop sau beteag. „Iată darurile de mâncare pe care le aduceți! Pot Eu să le primesc din mâinile voastre? Zice Domnul.

Nu! Blestemat să fie înșelătorul, care are în turma lui o vită de parte bărbătească, și totuși juruiește și jertfește Domnului o vită beteagă! Căci Eu sunt un Împărat mare, zice Domnul oștirilor, și Numele Meu este înfricoșat printre Neamuri.”

Ce înșelător! Faceți un jurământ și mergeți să aduceți un animal. Voi aveți un animal sănătos care stă acolo, un animal frumos care poate aduce urmași buni, pentru că este un mascul puternic și bun, dar nu-l luați pe acela, ci veți aduce Domnului un lucru corupt, ceva care este orb, șchiop sau bolnav. Ce este aceasta? Aceasta este o lucrare religioasă care nu l-a costat nimic, dar așteptând să primească ceva în schimb de la Dumnezeu. 

Dar David a avut suficientă înțelepciune să spună: „Cum aș îndrăzni să aduc o jertfă care să nu mă coste nimic?”

Voi știți că Dumnezeu, în marea Sa îndurare, a ridicat un Templu. El nu trebuia să facă aceasta, dar a făcut-o din dragoste. El a vrut să locuiască în mijlocul lor și a făcut o cale prin care ei să primească iertarea păcatelor, chiar înainte de venirea lui Hristos. Și iertarea păcatelor venea aducând o jertfă pentru ispășirea păcatelor lor, aducând un miel, un ied sau o turturică, ceva care devenea înlocuitorul lor. Ei puteau aduce jertfe și daruri de mâncare, ofrande de pace, jertfe pentru fărădelegi, jertfe pentru nelegiuire și ofrande în zile de sărbătoare. Acesta a fost harul lui Dumnezeu, iar Dumnezeu a stabilit cele trei sărbători principale la care trebuiau să se adune toți la Ierusalim. Și acele zile de sărbătoare erau pentru ei un timp în care se ospătau cu Dumnezeu. Nu era sărbătoarea lui Dumnezeu.

Ascultați, ei își aduceau jertfa în acele zile de sărbătoare, și o parte din ea era arsă pe altar, o parte din ea mergea la preoți și o parte din ea o luau înapoi în tabără, și toți stăteau în jurul Ierusalimului și se ospătau din acea jertfă. Aceasta arăta simbolic, faptul că ei se ospătau cu Dumnezeu Însuși în mijlocul lor. Dumnezeu i-a adunat la o zi de sărbătoare, astfel încât să li se poată alătura la ospăț. Ce binecuvântare! Nici o altă națiune nu a avut așa ceva. Nimeni nu a avut această oportunitate, dar pentru ei a devenit ceva obositor. „Trebuie să ne întoarcem la sărbătoarea Paștelui; trebuie s-o facem în fiecare an; trebuie să găsim un alt miel. Ce miel ar trebui să luăm?” „Tată, acela de acolo a șchiopătat o vreme și probabil nu se va face bine.” „Oricum, aveam de gând să-l tai.” Aceasta este ceea ce au început să ofere ca jertfă. Sărbătoarea a devenit o oboseală, iar ei au început să obosească, să se sature să-L slujească pe Dumnezeu.

Acesta a fost harul lui Dumnezeu în viețile lor, dar ei nu au prețuit harul pe care li-l dăduse Dumnezeu.

Doamne, ferește-ne să tratăm Mesajul în felul acesta! Acesta este cel mai mare lucru pe care ar fi putut să ni-l ofere Dumnezeu: oportunitatea de a asculta Cuvântul curat al lui Dumnezeu. Și ce Îi dăm noi? Ne închinăm lui Dumnezeu fără jertfă? Îi acordăm cinci minute pe zi, zece minute pe zi, miercuri și duminică și când nu suntem obosiți? Venim să ascultăm predicarea Cuvântului viu al lui Dumnezeu, predicarea Mesajului și aceasta a devenit obositor pentru voi? A devenit miercurea obositoare pentru voi? A devenit duminica epuizantă? Nu. Voi vă dăruiți lui Dumnezeu zilnic și aveți timp pentru rugăciune dimineața. Sau deveniți obosiți? Dumnezeu să ne ajute! Doamne, ajută-ne!

Eu am nevoie de rugăciune, prieteni! Vreau să mă întorc la dragostea mea dintâi, unde nu contează nimic de pe acest Pământ. Nu contează dacă pierd prieteni; nu contează dacă pierd locul de muncă; dacă îmi pierd reputația, deoarece Mesajul este cel mai prețios lucru pe care L-a avut Dumnezeu vreodată, și El mi L-a dat mie. Și totul altceva este un gunoi în comparație cu Acesta.

Dumnezeu ne spune: „Nu renunțați la strângerea voastră laolaltă.” Știți ce privilegiu este doar să ținem Cuvântul Lui? Dar pentru unii a devenit obositor, epuizant.

Dumnezeu ne-a dat trei lucruri sfinte. Numai trei. În Vechiul Testament, priviți ce au avut ei: ofrande de una, oferte de alta, zile de sărbătoare. Dar noi avem doar trei lucruri sfinte: botezul în apă în Numele Domnului Isus Hristos, Cina și spălarea picioarelor. El ne-a poruncit să facem doar aceste trei lucruri. Să ținem trei porunci. Știți ce privilegiu este să ții aceste porunci? Dar, a devenit o oboseală? A devenit prea greu să ne adunăm o dată pe lună și să luăm împărtășirea și să facem spălarea picioarelor? Eu zic: Doamne, ajută-ne!

Eu nu am de gând să-i ofer Domnului ceva fără să mă coste nimic. Nu contează dacă sunt obosit, eu vin oricum. Nu contează dacă sunt indispus, eu vin oricum.

„Cum este dacă am în viața mea ceva care mă împiedică să iau Cina?” Atunci haide să ne ocupăm de acesta și să nu-l lăsăm să ne împiedice, deoarece acesta este unul dintre lucrurile pe care ni l-a cerut Dumnezeu să-l facem.

Ascultați, a-L sluji pe Dumnezeu în acest Mesaj devine obositor? Nu, domnule! În nici un caz! Prieteni, să nu permitem să devină obositor. Dacă avem alte gânduri, fie ca Dumnezeu să aducă această descoperire în inimile noastre oricum, pentru că nu este nimic mai de preț, decât să-L slujești pe Dumnezeu. Nu există nimic mai minunat decât să știi ce vrea El să facem, și s-o facem. Nu mă interesează dacă aceasta mă costă. Haideți s-o facem!

Au fost oameni care și-au luat locuri de muncă știind că lucrul acesta îi va scoate din biserică, apoi s-au mutat unde nu există nicio biserică. Ei fac aceasta pentru că locul de muncă a devenit mai important decât păzirea poruncii.

 Aud tot timpul pe oameni spunându-mi: „Ei bine, nu trebuie să merg la biserică pentru a fi mântuit.” Nu, nu trebuie să mergi la biserică pentru a fi mântuit, pentru că Dumnezeu te mântuiește prin credință și numai prin credință, prin nimic altceva, nici o altă lucrare. Dar, dacă Dumnezeu spune: „Să nu părăsiți adunarea voastră”, ce vrea inima ta să facă? Unde te conduce Sămânța? La Cuvânt! La Cuvânt! La Cuvânt! ABC-ul, unul, doi, trei; Algebră, calcul, totul. Eu vreau să trăiesc și vreau ca nimic din toate Acestea să nu devină obositoare pentru mine.

Ascultați, eu nu vreau să devin obosit sau să mă satur să am de-a face cu voi. Și vreau ca nici voi să nu vă săturați să aveți de-a face cu mine, pentru că Dumnezeu ne-a pus împreună, și pentru că fierul ascute fierul. Haideți să ne iubim pur și simplu unul pe celălalt mai mult. Eu nu vreau să obosesc să fiu parte a acestui Trup; nu vreau să fiu obosit să fiu în părtășie, obosit să trebuiască să mă pocăiesc, obosit să trebuiască să iert. Cum vei avea o familie? Cum vei avea o căsătorie? De aceea, tu nu poți obosi în pocăință, nu poți obosi în iertare, nu poți obosi în a vă ocupa unul de celălalt.

Eu nu vreau să-i ofer lui Dumnezeu ceva ce nu m-a costat nimic. Nu vreau să fiu ca tânărul conducător bogat și să caut calea ușoară. Oh, Doamne, ajută-mă să dau tot ce pot da din mine pentru Tine.

Eu vreau să fiu ca David. Ați putea spune: „Tot ce trebuie să faci, este aceasta, frate. Doar crede aceasta și fă aceasta și aceasta.” Eu nu vreau să mi se dea tot ce am de făcut; nu vreau ca El să-mi dea totul pe tavă: „Fă doar aceasta și este în ordine.” Eu vreau să fiu ca David. Nu vreau să-L slujesc pe Dumnezeu cu ceva ce nu m-a costat nimic, ci eu vreau să-mi dedic viața acestei Evanghelii.

Să nu credeți că vorbesc despre a crea probleme. Nu mergi ca să creezi probleme, aceasta nu are nici un sens, dar ele vin. Sunt dificultăți, este oboseală, depresie, există eșecuri. Sunt momente când ești uimit și sunt momente când ești dezamăgit; sunt momente când ești rănit, dar eu vreau să-L slujesc pe Dumnezeu oricum. Vreau să mă țin de Cuvânt oricum. Vreau să-I ofer un sacrificiu, dar nu un sacrificiu jalnic, ci vreau să iau ce am mai bun în „turma” mea și să-I dau Lui. Nu dacă am timp liber, dacă nu sunt ocupat sau dacă nu mi-am făcut alte planuri. Nu. Eu vreau să-I ofer tot ce este mai bun în mine, pentru că sunt onorat că El mi-a spus ce vrea și mi-a dat oportunitatea s-o fac. Sunt onorat că mi-a dat trei lucruri sfinte de împlinit. Mulțumesc, Doamne! Cel puțin există ceva ce pot face pentru a-I arăta că Îl iubesc.

Sunt onorat că mi-a spus să nu renunț la adunarea noastră împreună; sunt onorat că am ceva ce pot face ca să-I arăt că Îl iubesc și ÎL respect. Sunt pur și simplu privilegiat! Sunt onorat să fac ceva pentru Domnul meu.

În mesajul Părăsind totul, din ianuarie 1962, fratele Branham a spus o poveste:

„Zilele trecute am citit un mic articol dintr-un ziar despre un bătrân care, deși era surd, mut și orb, mergea la școala duminicală în fiecare duminică. Folosind limbajul Braille, ei l-au întrebat: „De ce te duci la biserică pentru că nu auzi ce spune predicatorul? Nu poți auzi niciunul dintre cântece. De ce mergi la biserică?” Și el a spus: „Vreau doar să știe toată lumea de partea Cui sunt.” Voia doar să-l lase pe diavol și pe toți ceilalți să știe de partea Cui era el. Cred că aceasta este bine. Da, domnule!”

Ascultați, omul acesta nu mergea la biserică pentru a obține ceva din ea, deoarece nu a obținut nimic din aceasta, ci el mergea la biserică pentru a-și arăta dragostea pentru Dumnezeu, și să-i dovedească diavolului că Îl iubea pe Dumnezeu. Să arate de ce parte se află.

Știți, noi trecem prin orice, și eu am auzit de multe ori: „Nu mă duc acolo pentru că nu mă hrănesc.” Deci, ai încetat să urmezi Cuvântul pentru că nu ești hrănit? Pe cine slujești? Pe tine însuți sau pe Dumnezeu? Dacă nu ești hrănit, găsește un loc unde ești hrănit și du-te la biserică, dar nu părăsi Cuvântul pentru că nu ai chef în ziua aceea, pentru că atunci cine devine Dumnezeu? Sentimentele mele devin dumnezeul meu pe care îl venerez, deoarece las Cuvântul pentru propriile mele sentimente. Aceasta înseamnă că îmi venerez sentimentele mai mult decât Îl venerez pe Dumnezeu.

Omul acela nu obținea nimic pentru că mergea la biserică, dar el dădea ceva. De multe ori noi mergem la biserică egoiști, ca să obținem ceva. Dar, de ce nu mergem ca să dăm ceva? „Sunt aici ca să-L laud pe Dumnezeu. Sunt aici ca să mă închin lui Dumnezeu. Sunt aici…”

Ascultați, dacă trebuie să suport un predicator neîndemânatec și bâlbâit, care nu poate face nimic, nu contează, eu merg să spun „Amin”. Dacă singurul „Amin” pe care-l pot spune este atunci când citește Scriptura, atunci voi spune „Amin” când citește Scriptura, pentru că vreau ca Dumnezeu să știe că Îl iubesc și iubesc Cuvântul Lui, iar eu sunt aici în ascultare de Cuvântul Său. Nu sunt aici pentru că mă încântă, nu sunt aici pentru că este lucrul cel mai grozav care mi s-a întâmplat vreodată, ci sunt aici ca o jertfă, în ascultare de acel Cuvânt.

Ascultați, eu nu predic numai despre prezența la biserică, ci predic despre viață, prieteni. Foarte mulți oameni se supără din cauza acestui fel de predică, dar, de ce venim la biserică? Fratele Branham a spus: „Ca să ne vedem părțile rele.” Venim să facem un control; venim să vedem unde profită diavolul de noi; unde ne folosește; venim să vedem unde ne îmbufnăm, ne sugem degetul mare, suntem alintați și ne alintăm noi înșine, ca să ne întoarcem la a fi un creștin robust care poate crede Cuvântul. Când am devenit leneși și apatici?

Ascultați, să nu credeți că vă predic vouă, îmi predic de asemenea, mie. Mi se face rușine de mine însumi. De ce nu pot să mă dau jos din pat când vreau să mă rog? De ce îmi acord timp suplimentar? De ce nu-I acord Lui Dumnezeu timp suplimentar? O, trebuie să mă întorc la dragostea mea dintâi, să-mi pun din nou în ordine prioritățile și să aflu Cine este Dumnezeu și cine sunt eu. Eu sunt nimic iar El este totul. Confortul meu este nimic, plăcerea mea este nimic, dar plăcerea Lui este totul pentru mine.

Cred că noi venim la biserică, ca să vă spunem tuturor: „Cât de bun ești! Ești atât de bun, atât de plăcut, atât de minunat, atât de dulce și faci o lucrare bună. Îți mulțumesc că ai venit astăzi.” Dar, de ce ar trebui să ți se mulțumească pentru că ai venit? Tu ar trebui să fii recunoscător că poți veni. Ar trebui să fii recunoscător că ai sănătate, că ai un loc unde ușile sunt deschise, că nu le-au închis încă. Ar trebui să fii recunoscător că ai frați și surori care doresc să audă Cuvântul. Noi trebuie să-I mulțumim lui Dumnezeu că putem veni, nu să ți se mulțumească pentru că ai venit astăzi: „Mă bucur atât de mult că ești aici. O, este atât de frumos din partea ta că ai venit.” Noi am înțeles exact invers.

Eu vreau ca Dumnezeu să fie aici sus, și totul despre mine să fie jos; eu vreau să iau ocara, vreau să iau locul de jos, vreau să devin nimic pentru ca El să devină totul în viața mea.

Noi avem un duh laodicean american care se strecoară în natura noastră de scaiete lipicios, dar noi trebuie să ieșim din acest duh. Toți avem nevoie de aceasta, fiecare dintre noi avem nevoie să ieșim din acesta. Avem nevoie ca Dumnezeu să vină și să ne spună ce este real și adevărat, să ne spună ce contează cel mai mult pentru noi. Nu-I mai dați lui Dumnezeu ce este ușor, dați-I ce merită. Nu le-am da șefilor noștri ce-I dăm lui Dumnezeu. „Cumva, parcă nu pot găsi o modalitate de a ajunge la biserică la timp.” Dar fratele Branham a spus: „Este o idee bună să vin cu treizeci de minute mai devreme și să stau liniștit.” „Nu pot face aceasta.” Totuși, la serviciu vom ajunge la timp de fiecare dată, pentru că salariul meu depinde de aceasta; evaluarea performanțelor mele depinde de aceasta, pentru că îmi este de folos. Este pofta firii pământești, pofta ochilor și mândria vieții, și mă voi sacrifica pentru muncă. Dar mă voi sacrifica pentru Cuvântul lui Dumnezeu? Cum putem să-i dăm unei slujbe pământești mai mult decât Îi dăm lui Dumnezeu? Doamne, ajută-ne! Doamne, ajută-ne!

Câți vor să spună: „Doamne, taie-mi inima împrejur! Taie-mi-o astăzi ca să pot să Te iubesc așa cum meriți să fii iubit; să Te pot iubi din toată inima mea, cu tot sufletul meu și să ai primul loc în viața mea.” Amin.

Oh, prieteni, Dumnezeu este bun! Astăzi, când vei merge acasă, în loc să spui: „A fost mult frecuș”, ar trebui să spui: „Mulțumesc, Doamne! Aceasta a fost exact ce am avut nevoie.” Să nu-mi spuneți că nu aveți nevoie de aceasta, deoarece fiecare dintre noi are nevoie de aceasta, pentru că trăim în Laodicea, avem o natură de scaiete lipicios și trebuie să auzim ceea ce este real și adevărat. Noi nu avem nevoie să fim mângâiați și iar mângâiați, ci trebuie să auzim ce este real, ce este adevărat. Avem nevoie ca Adevărul să lovească sufletul nostru iar Ceva din interior să spună: „Ding! Ding! Acesta nu este altceva decât Adevărul!” S-ar putea să nu mă ridic la înălțimea așteptărilor, s-ar putea să-mi fie rușine de mine însumi acum, totuși Acesta este Adevărul, pentru că Dumnezeu mi-a tăiat inima împrejur.

Fratele Branham a spus o poveste, iar eu voi încerca să închei cu aceasta. Aici el vorbea despre o femeie mică, o femeie prostituată, care fiind prinsă în prostituție, voia să scape de aceasta, așa că își economisea toți banii ca să-și poată cumpăra eliberarea din prostituție. Ea a fost prinsă în aceasta pentru că fusese abandonată și trimisă pe stradă când era o fetiță. Noi o găsim în Biblie, iar fratele Branham ne-a spus contextul poveștii ei. Ea avea o poșetă mică, un mic loc ascuns în camera ei, unde își ținea ascunsă acea poșetă în care a adunat acele monede. Cum a câștigat ea acele monede? Prin prostituție. Dar era singurul lucru ce-l avea, singura alegere.

Acea femeie își economisea banii pentru a-și cumpăra o viață mai bună, o evadare din acea situație.

Fratele Branham a spus: „Pot s-o văd cum îi pune într-un ciorap, și-a adunat hainele în jurul ei și a plecat pe stradă. Ea a intrat într-un magazin de parfumuri, unde stătea un bătrân evreu, care spune: „Vai, ce rău a mers afacerea astăzi! Nu am bani nici măcar să plătesc chiria.

Și iată că intră această femeie, iar el iese. Nu se poartă frumos și nu spune: „Ce mai faci? Ce aș putea face pentru tine?” Ci îi spune: „Ei bine, ce vrei?” Ea a spus: „Vreau cutia cu cel mai bun unei de nard pe care-l ai.”

Ascultați, cuvintele ei erau: „Cel mai bun.” Nu „bun”; nu „frumos”; nu „prețios”, ci „cel mai bun”.

„Vreau cutia cu cel mai bun ulei de nard pe care-l ai.” Și ea a pus banii jos. Când el a auzit clinchetul banilor, oh, aceasta era altceva. Astfel, el a spus: „Vezi câți ai.” Și a numărat două sute optzeci de dinari romani. „Sunt destui.” Așa că i-a dat cutia. Îl pot auzi spunându-și: „Mă întreb unde merge? Mă întreb ce va face cu aceasta?” Acela a fost ultimul bănuț pe care îl mai avea, și ea știa aceasta.” (Ea și-a dat ultimul bănuț pentru acea cutie cu mir mirositor).

Ea știa că El merita ce este mai bun. Ea nu a spus niciodată: „Dă-mi una bună.” Nu a spus: „Dă-mi un mir bun,” ci ea a spus: „Dă-mi-l pe cel mai bun pe care l-ai primit.” Slavă Domnului! Aceasta ar trebui să facem noi: să-I dăm tot ce este mai bun, tinerețea vieții noastre, cele mai bune lucruri din viața noastră, lauda buzelor noastre.”

Noi știm că aceasta este femeia care a uns picioarele lui Isus în casa lui Simon, dar fratele Branham ne-a spus mai multe despre viața ei. Noi știm că ea era o păcătoasă și că avea multe păcate. Ea L-a văzut pe Isus invitat acolo, dar nu era dorit, totuși El stătea acolo. Ei făcuseră minimul pe care-l puteau face pentru El. Sigur, Îl invitaseră, așa că L-au dus înăuntru, I-au permis să intre și I-au permis un loc la masă, acesta fiind minimul pe care puteau să-l facă. Ei nu L-au uns cu mir, nu I-au spălat picioarele, nu L-au îmbrățișat și nu L-au sărutat. Ei nu au făcut nimic din toate acestea. Dar ea L-a văzut stând acolo cu picioarele murdare, invitat și primit într-o casă dar nimeni nu L-a servit așa cum merita să fie servit.

Și această femeie prostituată, Ceva din interiorul ei… Ascultați, prieteni, aceasta nu este ceva ce înveți, nu este ceva pentru care ești pregătit, ci în interiorul ei era Ceva care spunea: „Eu trebuie să fac ceva pentru El. Trebuie să-I fac un serviciu, pentru că El merită mai mult decât atât. Nu poate sta acolo așa, nu pot permite să se întâmple aceasta.” Astfel, a alergat înapoi, în camera ei și a luat banii care spera că o vor salva, care o vor ajuta să-și schimbe viața, banii care ar fi răscumpărat-o din prostituție, a luat toată grămada, fiecare bănuț, până la ultimul bănuț, pentru a cumpăra cel mai scump mir care se găsea în magazinul acela. Apoi a alergat repede și a intrat în locul unde era Isus, înainte ca ei s-o poată opri. Era Ceva din interior care o împingea. Dincolo de mintea ei, era o motivație; în ea era Ceva care o împingea să ajungă la Hristos și să-I dea tot ce avea mai bun, pentru că El merita mai mult decât primise.

El merită mai mult decât primește în această lume, prieteni! Dar, „Numele Lui va fi vestit cu sfințenie printre păgâni, printre neamuri.” Aceia suntem noi, prieteni! Numele Său va fi glorificat printre noi.

Acea femeie a căzut la picioarele Lui Isus și a început să plângă pe picioarele Lui și I-a spălat picioarele cu lacrimi, apoi a deschis cutia și a turnat-o. Îmi place mult acest pasaj biblic. Ea nu a deschis-o puțin și a scos puțin mir, ci a spart cutia aceea și a turnat tot ce avea; ea i l-a dat tot lui Hristos. De ce? Ca să-I ungă picioarele cu el. Oh, Doamne! Ei stăteau acolo și spuneau: „Ce risipă a fost aceasta! A fost absolut o risipă. A fost atât de scump, și sunt atât de mulți săraci. Ea a risipit totul.” Dar Isus a spus: „Ea nu a risipit nimic. Ea Mi-a dat tot ce a avut mai bun.” Tot ce avea, toată viața ei, speranța pentru un viitor, ea a turnat totul pe picioarele lui Isus. Și Isus nu a oprit-o, nici nu a numit-o risipă.

Eu nu cred că noi ne putem irosi vreodată viața slujind Domnului; s-o irosim pentru El; să ne pierdem timpul; să ne pierdem eforturile; să ne irosim banii sau să ne irosim mintea pentru Dumnezeu.

„Este o risipă. Ți-ai pierdut slujba. Ai refuzat promovarea pentru că te-ar fi scos de la biserică; ai refuzat aceasta, ți-ai pierdut șansa. Ți-ai irosit viața.” Nu am irosit nimic. Nimic! Niciodată nu am irosit nici o picătură pe care am turnat-o cu dragoste pentru Dumnezeu, să mă sacrific pentru El. Eu nu vreau să-I dau ceva ce nu m-a costat nimic.

Ea l-a turnat tot. Și fratele Branham a spus din nou această poveste în mesajul Hristos cel neprimit, din septembrie 1955:

„El merită ce este mai bun. Ce vei face pentru El? Îi vei da resturi? Oh, da. Alergi toată ziua în jur și Îi dai trei minute noaptea înainte să mergi la culcare. El merită ce este mai bun, prieteni! El merită tot ce ai. Dar ce faci cu privire la aceasta? Îi dai doar ceva? Îi dai tot! El o ia oricum.”

Aceasta îmi frânge inima. Lăsați-mă să repet aceasta: „El o ia oricum.” Simon L-a invitat la el acasă, iar El a venit oricum. Dar Simon nu L-a întâmpinat de „Bun venit” cu alifie; nu L-a primit cu parfum, cu spălarea picioarelor sau cu îmbrățișare, dar El a venit oricum. El a venit oricum la el acasă și a rămas blocat într-un colț, dar a stat acolo, oricum. Ei I-au dat doar o mică parte, iar El a acceptat-o.

Mă gândesc ce mare gentleman este Hristos! De atâtea ori I-am dat doar puțin, dar El a primit și a luat. Un astfel de gentleman merită ce este mai bun din mine și nu vreau să-I dau mai puțin doar pentru că El va primi oricum.

„El ia aceasta oricum.” Dar ea a spus: „Vreau ce-i mai bun.” Și aceasta a costat-o tot ce avea mai bun. Aceasta este ceea ce trebuie să faceți. Dați-I tot ce aveți mai bun! Dați-I ce este mai bun în viața voastră. Dați-I cele mai bune cântece ale voastre; dați-I tot talentul vostru; dați-I tot ce aveți mai bun! Dați-I picioarele voastre; dați-I mâinile voastre; dați-I ochii voștri; dați-I gura voastră; dați-I urechile voastre; dați-I sufletul vostru; dați-I inima voastră; dați-I lauda voastră; dați-I tot ce aveți. Aleluia! El merită ce este mai bun.”

Câți puteți spune: „Amin!”? El merită ce-i mai bun din timpul meu; El merită ce am mai bun; El merită tot ce pot da mai bun. El merită ce este mai bun.

În mesajul Darul învelit al lui Dumnezeu, din decembrie 1960, fratele Branham a spus:

„Ea a turnat untdelemnul pe picioarele Lui. Toată camera s-a aprins cu acesta. Acesta a fost scump. Nu există nimic prea scump pentru Isus. Dați-I ce aveți mai bun! Dați-I tot ce aveți: viața voastră, sufletul vostru, ființa voastră, timpul vostru, tot ce aveți dați-I Lui!”

Nu știu cum vă simțiți voi, dar după ce am citit acest citat, mi-e rușine de mine însumi. Simt că vreau să fac mai mult; simt că am nevoie ca inima mea să fie tăiată împrejur încă odată, deoarece simt că lucrurile lumii au primit prea multă atenție din partea mea și nu vreau ca ele să-mi mai tragă atenția departe de Domnul meu. Nu vreau să obosesc în slujirea lui Dumnezeu, nu vreau ca aceasta să fie obositor.

Ascultați, fratele Branham a spus: „Un creștin se roagă și citește Biblia în fiecare zi.” Nu vreau ca aceasta să fie ceva forțat, o sarcină bifată pe lista mea, ceva ce trebuie să fac ca să-mi pot continua ziua cu restul, ci vreau ca aceasta să fie cea mai mare plăcere a vieții mele; vreau să fie timpul pe care i-L dau Lui mai înainte de a-l da oricui altcuiva; vreau ca El să-mi ocupe mintea înainte ca să mi-o ocupe telefonul. De ce? Pentru că vreau, pentru că aceasta este valoarea Lui Hristos pentru mine. Dacă voi nu vreți, este în ordine, dar eu vreau! Eu vreau să-I dau primul loc în viața mea; vreau să-I dau tot ce este mai bun; vreau să-I dau ceea ce merită.

Deci: „Valoarea lui Hristos pentru mine.” Care este valoarea lui Hristos pentru tine? Aceasta este întrebarea.

Fratele Branham a spus: „Ce veți face cu acest Isus numit Hristos?” Ce vom face cu El? Îl vom așeza în colțul casei noastre? Îl invităm în casa noastră dar nu-L slujim cu adevărat? Îl rugăm să vină pentru că Îl vrem acolo din cauza a Cine este El? Aceasta a vrut Simon. Simon a vrut ca Isus să vină la el din cauza Numelui Său, pentru Cine era El și pentru că voia să se laude cu Isus în casa lui, nu a făcut-o pentru că voia să-I slujească; nu a vrut să-L iubească; nu a vrut să-I dea ce era mai bun din ce avea.

Eu nu vreau să fiu un creștin din cauza Numelui Său, nu vreau să-L invit în viața mea pentru Cine este El, ci eu vreau să-L iubesc pentru că merită să-L iubesc; vreau să-I ofer ce este mai bun pentru că Îl iubesc.

În mesajul Cel mai rău om din Santa Maria, din iunie 1962, fratele Branham a spus:

„Aceasta este ceva. Dumnezeu așteaptă să-I dai ce este mai bun. Nu doar puțin timp, ci tot ce este mai bun, pentru că El trebuie să primească ce este mai bun.”

Priviți ce a scris Maleahi. Credeți că contează pentru El? Dacă nu credeți că aceasta contează, întoarceți-vă și citiți Maleahi 1.6-14. Aceasta contează pentru Dumnezeu. Contează cât Îl iubim, cum Îl slujim și ce Îi dăm. Aceasta contează pentru Dumnezeu, și dacă pentru El contează, vreau să-I dau toată dragostea mea, tot timpul meu și toată atenția mea. Și dacă mă simt prost, am nevoie de o redirecționare: „Doamne, îndreaptă-mă, redirecționează-mă!”

Să ne gândim la Pavel: „Eu nu cred că L-am apucat deja, dar alerg înainte căutând să-L apuc. Uit lucrurile din trecut și alerg înainte pentru a ajunge mai sus pentru ținta chemării înalte în Hristos. Și dacă în ceva suntem de altă părere, fie ca Dumnezeu să ne descopere și aceasta.”

Vreau să închei cu ceea ce a spus fratele Branham în Mesajul Harului, din august 1961:

„Noi suntem mântuiți prin har, prin credință, nu prin fapte. Faptele arată că ai fost mântuit, dar ceea ce te mântuiește este harul lui Dumnezeu. Harul te mântuiește. Harul este ceea ce a făcut Dumnezeu pentru tine; faptele sunt ceea ce faci tu pentru Dumnezeu, ca să-ți arăți aprecierea pentru ceea ce a făcut Dumnezeu pentru tine.”

Apreciem noi ce a făcut Dumnezeu pentru noi? Înțelegem noi ce a făcut harul pentru noi? Voi nu trebuie să veniți la biserică să fiți salvați, tu nu ai nimic acolo, nu ai nimic de făcut, ci singurul lucru ce trebuie să-l faci, este să crezi, și dacă crezi, credința ta te va îndrepta spre Cuvântul lui Dumnezeu. Și pentru că crezi, nu te poți abține. Tu doar crezi și credința începe să acționeze, să lucreze. Aceasta este aprecierea noastră.

Ascultați, când acea femeie mică a venit și a spălat picioarele lui Isus cu acel mir de preț, Isus nu S-a uitat la ea și nu a spus: „Fapta ta te-a mântuit.” Ce a spus El? El a spus: „Credința ta te-a mântuit.” Ea nu a fost mântuită pentru că a turnat mir pe picioarele lui Isus, nu pentru aceasta a fost ea mântuită, ci ea a fost mântuită pentru că a crezut că El era Mesia, Cuvântul (la timpul prezent) făcut trup. Acesta a fost salvarea ei și Acesta este salvarea ta astăzi. Este exact la fel ca atunci. Atunci, de ce a turnat mirul? Pentru că ea a crezut că El era Mesia și pentru că El era vrednic de o asemenea închinare. Înțelegeți? Nu pentru că ea și-a dat toți banii; nu a fost că ea și-a croit drum înăuntru prin rușinea pe care o simțea, pentru că toți ochii se holbau la ea, și știa că o judecau pentru ceea ce era. Ea a trecut prin ocară, dar nu aceasta a salvat-o. Banii pe care i-a cheltuit, lacrimile pe care le-a vărsat, mirul pe care l-a turnat nu au fost salvarea ei, pentru că salvarea ei a fost că a crezut: „Acesta este Adevărul! El este Alesul! Acesta este Cuvântul!” Aceasta a salvat-o.

Așadar, de ce a făcut toate acestea? Pentru că ea a crezut: „Acesta este Cel ales! Acesta este El și merită să fie lăudat!”

Prezența ta la biserică nu te va salva; faptul că iei Cina nu te va mântui. Poți veni la biserică ori de câte ori ușile sunt deschise, aceasta nu este egal cu a fi mântuit. Poți lua Cina ori de câte ori ai ocazia, dar aceasta nu va însemna mântuire. Poți să te îmbraci corect, să vorbești corect, să trăiești corect, să faci bine, poți să te rogi în fiecare dimineață timp de o oră și jumătate, aceasta nu te va mântui. Mântuire este numai prin credință în Hristos. Credem aceasta?

Dacă eu cred că Acesta este Hristos, cum pot să nu-L slujesc? Cum pot să nu-I dau tot ce am mai bun? Cum pot să nu-I citesc Mesajul? Cum aș putea să nu-L ascult, să nu-I citesc Biblia? Cum să nu mă rog Lui? Cum pot să nu mă adun cu sfinții?

Fratele Branham a spus: „Dacă Dumnezeu este în inima ta, abia aștepți ca acele uși să se deschidă.” El a mai spus: „Dacă nu simți aceasta, ar fi bine să începi să te rogi.” Eu cred că profetul a avut dreptate. Uneori nu simțim așa, acesta este adevărul, dar atunci este timpul să ne rugăm, și să spunem: „Doamne, lasă-mă să văd un tablou diferit de ceea ce văd acum. Lasă-mă să văd privilegiul pe care-l am, binecuvântarea pe care o am, bunătatea Ta în șansa mea de a-Ți face doar un mic serviciu, un mic sacrificiu din timpul meu, un lucru mic pe care mi l-ai cerut și pe care am privilegiul să-l fac. Lasă-mă să-l văd ca o mare oportunitate de a-mi exprima înapoi dragostea pentru Tine. Lasă-mă să nu obosesc, să nu devină oboseală pentru mine, ci să fie plăcerea mea să-Ți ofer tot ce pot să-Ți dau, tot ce pot să fac, pentru că Tu ești vrednic. De ce? Ca să mă salveze? Nu. Fratele Branham a spus că voi nu ați fost salvați într-o zi, ci întotdeauna ați fost salvați. Numele vostru a fost pecetluit în Cartea Vieții Mielului înainte de întemeierea lumii. Bun sau rău, indiferent cum ai fost, a fost Acolo.

Eu vreau s-o fac în semn de apreciere pentru ceea ce a făcut El pentru mine. Mă rog să nu devin niciodată atât de spiritual încât să uit să-L slujesc; mă rog să nu fiu niciodată atât evidențiat încât nu mai trebuie să-mi sacrific viața pentru El; mă rog să nu ajung niciodată în punctul în care să am o minte atât de înțelegătoare  încât să mă bazez pe predestinare, dar să nu am dorința de a-mi sacrifica viața pentru El, de a-I da înapoi ceea ce a cerut. „Pentru că am o descoperire despre predestinare, eu nu trebuie să fac aceste lucruri.”

Știți ceva? Într-adevăr, nu trebuie. Dar, oh, eu cred că vreau. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru orice pot să fac: să port ocara, să mărturisesc despre Cuvântul Său, să apăr Adevărul, să stau alături de fratele și sora mea, să am părtășie. Tot ce pot să fac pentru El, vreau să fac din toată inima. Nu pentru mine, ci pentru El. Să ne rugăm.

Doamne, Isuse, suntem atât de recunoscători, Doamne, pentru că ești încă un Dumnezeu care Își corectează copiii. Oh, Doamne, am fost treaz toată noaptea gândindu-mă la aceste lucruri, și mi-am dat seama de lipsurile mele, unde am eșuat, unde am fost distras, unde am fost prins din urmă, și îmi pare rău, Doamne. Tu meriți mai mult decât Ți-am dat, dar vreau să-Ți dau mai mult. Te rog să vii și să-mi tai din nou inima împrejur; taie împrejur fiecare bucățică din ea, ca să Te pot iubi cu toată inima, cu tot sufletul și cu tot cugetul meu. Doamne, am nevoie de ajutorul Tău, pentru că vreau să Te am în viața mea.

Vreau să iau atitudinea lui Moise; vreau să am abordarea lui Pavel; vreau să-l urmez pe profetul din această epocă și să ne sacrificăm, să purtăm ocara, să renunțăm la reputația noastră, la timpul nostru, să renunțăm la tot ce avem de făcut, pentru Tine.

Doamne, Te rog să vii peste această adunare și dacă este cineva care s-a găsit într-un loc în care nu vrea să fie, Te rog să vii și să-i tai inima proaspăt împrejur, pentru că ei își deschid pur și simplu inima pentru Tine. Te rog să vii și să reverși din nou în noi o dragoste fierbinte, dragostea dintâi, o dorință și o oportunitate să putem vedea în jurul nostru, ca să-Ți putem sluji mai bine.

Doamne, Isuse, eu nu vreau să-Ți dau ceva ce nu m-a costat nimic, ci vreau să-Ți dau viața mea. Doamne, Tu mi-ai dat totul și sunt atât de privilegiat, dar nu vreau să devin nici neglijent, nici unul care tărăgănează, ci vreau să-Ți fiu fidel. Doamne, eu am o dorință în inima mea și simt cum clocotește sub predicarea Cuvântului. Nu vreau să fiu ca tânărul bogat, ci vreau să fiu ca apostolul Pavel. Nu vreau să fiu ca acei care au plecat atunci când ai spus: „Mâncați trupul Meu și beți sângele Meu,” ci vreau să fiu unul dintre ucenicii Tăi, care au spus: „La cine să ne ducem? Numai Tu ai cuvintele Vieții Veșnice.” Doamne, nu vreau să fiu ca Simon, care Te-a invitat în casa lui, dar nu Te-a slujit, ci vreau să fiu ca acea femeie prostituată, care Ți-a dat totul.

Doamne, este în inima mea, clocotește acolo, este dorința mea, Doamne, vrei să vii și să mă ajuți? Dumnezeule, îndepărtează toate gunoaiele din viața mea, trezește-mă, înviorează-mă prin acea nouă tăiere împrejur a inimii mele, pentru că vreau să-Ți dau înapoi ceea ce meriți. Și Tu meriți totul. Doamne, Tu meriți mult mai mult decât Îți pot oferi. Dacă aș avea zece mii de vieți să Te slujesc și le-aș da pe toate pentru Tine, nu ar fi de ajuns pentru ceea ce meriți.

Te iubesc, Doamne! Fie ca Tu să devii ținta închinării noastre, cel mai măreț lucru din viețile noastre. Îți cer aceasta în Numele lui Isus Hristos. Amin. Dumnezeu să vă binecuvânteze.

                         -AMIN-