Mulţumesc, frate Neville, Domnul să te binecuvânteze. Eu sunt la fel ca fratele Neville aşa că nu pot aştepta până la Crăciun ca să deschid atunci cadoul pe care l-am primit. Fratele Neville arată foarte bine în costumul său cel nou şi vreau să spun că şi eu am primit un palton foarte frumos. Cred că este cel mai frumos palton pe care l-am văzut vreodată în viaţa mea şi vă spun sincer că apreciez foarte mult gestul vostru. Vă mulţumesc pentru că m-aţi văzut mai mare decât sunt în realitate, dar sper că mâine îmi vor aduce altul care să fie după măsura mea.
Desigur, aţi auzit povestea cu omul a cărui pătură a fost prea scurtă. Cam aşa stau lucrurile şi cu mine numai că, în cazul meu, paltonul este prea mare. Totuşi, vreau să vă spun că este foarte frumos şi că nădăjduiesc că mi se va aduce altul mai mic, pe care să-l pot îmbrăca, pentru a vă arăta că-mi place.
Adevărul este că m-am şi văzut predicând cu el pe mine şi pot să vă spun că nu am avut niciodată un palton bun. Este pentru prima dată când am unul nou.
Vă mai amintiţi de prima ieşire misionară din viaţa mea? Mă refer la noaptea aceea când m-am dus la Saint-Louis ca să mă rog pentru fiica lui Robert Daugherty. Cred că fratele şi sora Spencer îşi mai amintesc, nu-i aşa? O, este aici şi fratele Roy Slaugthter.
În vremea aceea nici măcar nu aveam palton aşa că l-am împrumutat pe al fratelui meu, iar biserica a adunat 11 dolari ca să-mi pot plăti biletul de tren. Paltonul fratelui meu îmi era foarte mare, aşa că nu l-am îmbrăcat, ci l-am dus împachetat pentru că arătam foarte rău cu el.
La Saint-Louis am stat două zile şi Domnul a lucrat minunat vindecând-o pe micuţa Betty. Voi ştiţi că eu am întâlnit-o nu demult, iar acum este o tânără femeie.
Atunci însă avea o boală foarte gravă şi zăcea de câteva zile, tremurând şi răcnind ca un animal, iar medicii nu au putut face nimic ca s-o ajute.
Eu am stat şi m-am rugat toată ziua şi seara următoare pentru ea, iar Domnul mi-a arătat o vedenie în care mi-a spus tot ce trebuia să facem ca să fie eliberată. Eu m-am dus la tatăl fetiţei şi la lucrătorul care era cu el şi le-am spus:
„Fetiţa va fi eliberată de îndată ce veţi face ce vă voi spune.” Apoi am vorbit cu mama fetiţei şi i-am spus:
„Ieri ai fost în oraş şi ai cumpărat nişte tigăi micuţe, printre care şi una de culoare albastră, pe care n-ai folosit-o deloc ci ai pus-o în bucătărie.”
„Aşa este”, a răspuns ea.
„Du-te, ia-o şi umple-o cu apă, apoi adu-o aici. Ia şi un prosop alb, căci „AŞA VORBEŞTE DOMNUL: micuţa Betty va fi vindecată!” Şi totul s-a întâmplat întocmai.
(Fratele Roy Slaughter spune: „Frate Branham, aş vrea să spun şi eu ceva dacă se poate.”)
Desigur, frate, dă-i drumul.
„Tu ştii că şi eu te-am chemat odată la noi pentru că era bolnavă fiica noastră, iar tu ai chemat-o pe soţie şi i-ai spus. Eu ţi-am transmis că fetiţa a fost consultată de cinci medici şi că toţi ne-au spus că din punct de vedere medical nu mai este nici o şansă de salvare.”
„Da, aşa este.”
„Apoi te-ai dus şi te-ai rugat, după care ai chemat-o pe soţia ta şi i-ai spus să ne dea telefon şi să ne spună că fetiţa va fi bine.
„Da.”
„Aşa se face că, a doua zi, soţia mea s-a dus cu fetiţa la spital iar medicii au întrebat-o când au văzut-o: „S-a întâmplat ceva?”
„Da,” a răspuns ea.
Imediat a început un du-te vino, ca să afle ce s-a întâmplat cu fetiţa, căci totul era în ordine, dar soţia le-a spus: „Nu, nu s-a întâmplat nimic deosebit. Aceasta este urmarea rugăciunii fratelui Branham.”
Fratele Branham spune: „Da, îmi amintesc de aceasta.”
Fetiţa avea temperatură mare şi cei cinci medici nu puteau să-şi dea nicicum seama din ce cauză era acel lucru.
Eu fusesem plecat pe câmpul misiunii, iar când am venit acasă am primit mesajul tău, în care mă rugai să mă rog pentru fiica ta.
Cred că-ţi mai aminteşti de cazul acesta, scumpo, nu-i aşa? Eu îmi amintesc foarte bine că eram cazaţi la hotelul Blocherbath. Când am primit mesajul lui, ne-am dus în faţa Domnului, iar El mi-a arătat o vedenie, aşa că l-am sunat imediat pe fratele Slaughter şi i-am spus: „Aşa Vorbeşte Domnul: nu vă îngrijoraţi, pentru că fetiţa va trăi!”
Şi ea trăieşte şi astăzi spre slava Domnului.
Adevărul este că de atunci încoace s-au petrecut o mulţime de lucruri care arată cu claritate că Domnul Isus a rămas Acelaşi. El este atât de minunat!
Şi eu mă tot gândesc că, chiar dacă aş economisi fiecare penny pe care îl deţine lumea şi dacă aş trăi o mie de ani, aş prefera să ştiu că am viaţa veşnică. De ce aceasta?
Pentru că viaţa aceasta se va sfârşi oricum, dar viaţa veşnică nu are sfârşit pentru că nu are nici început. Noi îi suntem foarte mulţumitori lui Dumnezeu pentru aceasta.
Fratele Neville tocmai a citit ceva din Scriptură pentru mine. Da, el a citit din Ioan 17.21:
„Mă rog ca toţi să fie una, cum Tu, Tată, eşti în Mine, şi Eu în Tine, ca şi ei să fie una în noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis .”
Aceste cuvinte au fost spuse de Isus în rugăciunea Sa. Şi folosindu-mă de acest text, aş vrea să luăm tema: „Unitatea unui singur Dumnezeu într-o singură biserică.”
Voi ştiţi că Dumnezeu l-a făcut pe om pentru un scop, acesta este motivul pentru care de-a lungul vieţii sale, el încearcă tot timpul să realizeze ceva. Aceasta este bine, dar necazul este că omul încearcă să facă toate aceste lucruri fără El. Da, aceasta este greşeala care îl aduce în multe necazuri
Şi noi ştim că în Geneza, care este începutul sau timpul semănatului seminţei, Dumnezeu l-a făcut pe om în mod desăvârşit, deoarece El este cel mai mare Proiectant.
Apoi, când a început să facă vieţuitoarele, Dumnezeu a început de la forma cea mai simplă, care este mormolocul şi a mers până la forma cea mai superioară care este omul făcut după chipul lui Dumnezeu. Şi omul a început să facă şi el câte ceva, dar când a început să se îndepărteze de Dumnezeu, a început să aibă gânduri egoiste, iar când s-a întâmplat aceasta a început să se gândească la ceva pentru el însuşi. Şi n-a trecut mult până când omul a corupt întreaga planetă pe care l-a pus Dumnezeu. Da, a ajuns într-o stare de decădere atât de mare încât Cuvântul spune că Domnul S-a mâhnit în inima Lui şi i-a părut rău că l-a făcut pe om pe pământ.
Vă puteţi imagina cum S-a simţit Dumnezeu când a văzut că chiar fiinţa pe care a făcut-o după chipul Său şi pe care a pus-o să stăpânească pământul, s-a întors cu toate puterile ei spre dorinţe egoiste şi spre realizări personale? Şi noi vedem că Dumnezeu a hotărât să-i dea omului o mare lecţie, aşa că a hotărât distrugerea întregii lumi vechi prin potop, din care l-a scăpat numai pe Noe şi casa lui.
Da, se pare că omul nu poate învăţa decât dacă primeşte o lecţie aspră. Noi putem vedea aceasta chiar şi în cazul copiilor noştri, pe care suntem nevoiţi să-i pedepsim adesea ca să-i facem să înţeleagă.
Şi se pare că omul este în el însuşi un faliment total. De ce aceasta? Pentru că atunci când a pierdut legătura cu Dumnezeu, el a devenit un egoist şi n-a mai depins de Dumnezeu. Atunci Dumnezeu i-a dat o lecţie pentru ca omul să vadă că ceea ce făcea nu este bine, dar această lecţie n-a însemnat nimic pentru el deoarece imediat după aceea îl vedem alergând din nou ca să realizeze ceva.
Şi Biblia spune că oamenii au zis: „Haidem să ne zidim o cetate şi un turn al cărui vârf să atingă cerul.” (Geneza 11.4). De ce aceasta? Pentru că voiau să ajungă în ceruri fără să meargă pe calea hotărâtă de Dumnezeu pentru aceasta.
Şi voi ştiţi desigur, că oamenii pot să realizeze ceva mai bine atunci când sunt uniţi mai mulţi.
Dacă luaţi un singur om, puterea lui este mică, dar dacă mai puneţi unul lângă el, puterea este de două ori mai mare, dacă puneţi patru, puterea este de patru ori mai mare.
Şi Dumnezeu vrea ca noi să fim una. El l-a făcut pe om ca să fie una în El, iar motivele, obiectivele şi realizările noastre să fie şi ele una. El ne-a făcut pentru acest scop dar vedem că imediat după potop omul a început să meargă din nou pe cont propriu. Şi noi vedem că Duhul Dumnezeului celui Viu se luptă tot timpul încercând să-l îndepărteze pe om de propriile sale realizări şi dorinţe egoiste şi să-L îndrepte spre planul făcut de Dumnezeu încă de la început.
Şi eu vă spun: cât timp omul va urma propriul său plan va fi numai un faliment. Da, el poate realiza un lucru bun numai atunci când se întoarce la obiectivul corect şi la motivul corect, care este în conformitate cu planul făcut de Dumnezeu pentru el. Orice altă fundaţie este făcută pe nisipuri mişcătoare.
Şi noi vedem că acolo, în Geneza, oamenii au încercat să se unească, să devină una, dar această unitate pe care au făcut-o ei a fost sub o putere politică. Da, ei s-au unit având un obiectiv comun, dar această unitate era un lucru rău, pentru că era făcută împotriva planului lui Dumnezeu. Totuşi ei au mers mai departe, iar voi ştiţi desigur că atunci când oamenii se unesc pentru a face ceva, pot să realizeze lucruri mari.
Uitaţi-vă şi în lumea de astăzi şi veţi vedea cum oamenii se unesc şi cu toate că scopul lor este greşit, realizează lucruri mari.
Şi ce au făcut atunci? Au construit un turn, pe care mă îndoiesc că ştiinţa modernă ar putea să-l facă astăzi cu toată dotarea lor sofisticată. De ce au reuşit ei să-l ridice? Pentru că au avut un singur gând, un singur motiv şi un singur scop; şi anume: „Haideţi să construim un turn înalt, astfel încât, dacă Dumnezeu va mai încerca să distrugă din nou lumea, să ne urcăm în acest turn şi să ajungem până la El! În felul acesta nu ne va mai putea atinge!”
Vedeţi? Acesta era gândul lor, dar noi putem vedea că această unire a oamenilor a fost complet în afara voii lui Dumnezeu.
Priviţi şi vedeţi dacă aceasta nu este tabloul complet al unirii pe care oamenii încearcă s-o facă din nou în timpul acesta.
Adevărul este că noi ar trebui să fim uniţi, dar problema este că oamenii se unesc sub un sistem greşit.
Aţi observat voi că Diavolul vine şi imită lucrarea lui Dumnezeu? Aţi văzut cum vine şi ia lucrurile pe care Dumnezeu le-a făcut cu un scop şi le perverteşte?
Dacă o minciună este prezentată la suprafaţă ca adevăr, nimeni nu poate s-o detecteze. De ce aceasta? Pentru că conţine 99% adevăr şi abia 1% minciună, iar prin aceasta poate să înşele.
Aţi observat cum a înşelat-o Diavolul pe Eva? Tot ce i-a spus, a fost perfect adevărat, dar a avut grijă să mai adauge ceva. Astfel, el i-a spus:
„Dumnezeu ştie că în ziua când veţi mânca din el (din pom), vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu cunoscând binele şi răul.” (Geneza 3.5) , ceea ce era exact aşa.
Şi ce a răspuns Eva? „Dar Domnul Dumnezeu a spus că dacă vom mânca din acest pom, vom muri” (v.3).
Şi şarpele a spus:
„Hotărât că nu veţi muri!” (v.4)
Vedeţi? El i-a spus atâtea lucruri adevărate, în final adăugând doar o minciună micuţă. „Hotărât că nu veţi muri!”
Când a fost pe pământ, Domnul Isus a spus:
„Luaţi seama şi păziţi-vă de aluatul fariseilor”. (Matei 16.6), iar Pavel a adăugat:
„Nu ştiţi că puţin aluat dospeşte toată plămădeala?” (1Corinteni 5.6). Desigur, totul trebuie să fie desăvârşit pentru că altfel n-ar fi corect deloc.
Astfel, planul de mântuire trebuie să fie desăvârşit şi la fel făgăduinţele lui Dumnezeu, pentru că altfel, ceva ar fi greşit.
Dacă Biserica Dumnezeului celui viu nu face tot ceea ce a spus Dumnezeu că trebuie să facă, înseamnă că pe undeva este ceva greşit. Da, trebuie să fie ceva greşit.
Uitaţi-vă de exemplu la ceas. El este alcătuit dintr-o mulţime de rotiţe care lucrează într-o armonie perfectă unele cu altele, rezultatul acestei unităţi desăvârşite fiind indicarea corectă a orei. Dar ce se întâmplă dacă o singură rotiţă o ia pe calea ei şi nu mai stă în unitate cu celelalte? Oricât de bine ar fi aşezate rubinele sau celelalte rotiţe, totul se dereglează, iar pentru că ceasul nu mai poate indica ora exactă, este nevoie ca toate rotiţele să fie unite din nou…
Vedeţi? Acesta este şi scopul lui Dumnezeu cu noi. El vrea să ne unească pentru a fi una.
Privind în Geneza, noi am văzut cum Diavolul a sucit toate lucrurile, aducând la suprafaţă minciuna, care este o pervertire a adevărului, aşa cum nedreptatea este pervertirea dreptăţii.
În felul acesta lucrarea desăvârşită a lui Dumnezeu, este pervertită prin lucrurile rele ale Satanei. Adevărul este că Satana nu poate să creeze nimic, de aceea trebuie să ia ce a fost creat de Dumnezeu şi să pervertească.
Astfel, dacă un bărbat trăieşte cu soţia sa, este absolut corect, dar dacă face acelaşi lucru cu o altă femeie, aceasta este o perversiune şi înseamnă moartea.
Vedeţi? Unul aduce Viaţa, pe când celălalt seamănă numai Moarte. Şi Satana a pervertit toate lucrurile, luând ceea ce a făcut Dumnezeu în mod desăvârşit şi schimbându-le.
V-aţi gândit vreo dată la religia mahomedană şi la învăţătura ei? De două mii de ani, ei ţin un cal alb înşeuat lângă mormântul lui Mahomed. Gărzile îl schimbă din patru în patru ore şi aceasta pentru că credinţa lor spune că într-o zi acest bărbat va învia şi va călări prin întreaga lume. Da, aceasta cred ei.
Dar v-aţi întrebat de ce ţin acolo un cal alb? Este foarte simplu. Pentru că Biblia spune în Apocalipsa că Domnul Isus va veni călare pe un cal alb, că va fi îmbrăcat cu o haină înmuiată în sânge, iar Numele Său este „Cuvântul lui Dumnezeu”. Da, El va veni urmat de oştirea Sa, care va fi de asemenea călare pe cai albi .
Vedeţi cum această religie perversă a sucit lucrurile punându-l pe Mahomed călare pe un cal alb?
Dar Isus vine din ceruri pe când Mahomed e un simplu om, aceasta arătând că întotdeauna Satana se foloseşte de lucrurile pământeşti, pe când Dumnezeu lucrează cu cele cereşti.
V-aţi gândit vreodată să comparaţi turnul din Babilon cu scara lui Iacov? Ce au făcut ei? Au încercat să construiască trepte în jurul unui turn înalt, cu scopul de a ajunge în ceruri. Vedeţi? Aceasta era o pervertire a scării lui Iacov care venea din cer la pământ şi pe care urcau şi coborau îngerii lui Dumnezeu. (Geneza 28.12)
V-aţi gândit vreodată la ONU, care încearcă să unească toate popoarele, pentru a face din ele o putere unită? Vedeţi, faptul că vrea să facă o unitate este în ordine, dar problema este că e o unitate greşită, deoarece cel ce conduce toate naţiunile este Satana şi nu Dumnezeu, deci popoarele se unesc sub conducerea lui.
Voi ştiţi că atunci când L-a dus pe Isus în pustie ca să Îl ispitească, L-a urcat pe un munte înalt, i-a arătat toate împărăţiile lumii şi strălucirea lor şi i-a spus:
„Toate acestea sunt ale mele, dar ţi le voi da Ţie, dacă Te vei arunca cu faţa la pământ şi Te vei închina mie!” (Matei 4.9).
Şi Isus nu a spus că nu ar fi ale lui. De fapt acesta este motivul pentru care avem războaie şi omoruri etc, pentru că împărăţiile acestei lumi sunt controlate de Satan. Da, toate acestea nu vor înceta cât timp ei sunt conduşi de Diavolul!
În ce ne priveşte însă pe noi, privim după împărăţia care va fi aşezată o dată cu venirea lui Hristos, în care nu vor mai fi războaie şi suferinţe, ci va dăinui o pace veşnică.
V-aţi gândit vreodată că şi Rusia a avut o rusalie falsă? O lucrare făcută de Diavolul? Aceasta s-a întâmplat atunci când i-au forţat pe toţi oamenii să accepte comunismul, un sistem în care oamenii urmau să aibă totul în comun.
Voi ştiţi că aceasta a fost condiţia bisericii primare, după ce Duhul Sfânt S-a coborât în ziua de rusalii. Atunci oamenii îşi vindeau ogoarele şi averile, iar câştigul îl aduceau la picioarele apostolilor, care împărţeau totul între fraţi, după nevoile fiecăruia.
Dar ce a făcut Diavolul? A venit şi el, a intrat în lume şi a ridicat o putere politică prin care i-a forţat pe oameni să facă acelaşi lucru.
Dumnezeu însă, nu forţează pe nimeni să facă ceva, ci dimpotrivă, El îl lasă pe fiecare om să decidă singur. El poate să vă avertizeze eventual punând o barieră în calea voastră, dar în ce priveşte primirea Sa ca Mântuitor personal, aceasta este libera alegere a fiecărui om. Satana a pervertit însă întotdeauna planul lui Dumnezeu.
V-aţi gândit vreodată la catolicism? Aţi văzut că el încearcă să-l facă pe fiecare om un catolic? Dar aceasta nu va merge, deoarece este un plan omenesc.
V-aţi gândit vreodată la biserica protestantă, condusă de federaţia bisericilor? Ea încearcă să forţeze toate bisericile micuţe să păşească în această unire. Şi ei vor presa atât de mult lucrurile, încât nu vă veţi mai putea aduna dacă nu aparţineţi de Consiliul Bisericilor. Astfel, adunările ca cea de aici, vor trebui să „plătească” pentru aceasta.
Noi nu ne facem însă probleme din cauza aceasta, deoarece Cuvântul lui Dumnezeu, spune:
„Nu te teme, turmă mică: pentru că Tatăl vostru, vă dă cu plăcere împărăţia.” (Luca21.32), şi la aceasta privim.
Vedeţi, toate acestea sunt realizările Vrăjmaşului, care încearcă să aducă totul sub planul său greşit. Spun greşit pentru că el nu are originalul, ci a luat ceea ce a făcut Dumnezeu şi a pervertit totul.
Astăzi, el încearcă să ducă întreaga lume într-o mare unitate, într-o mare unire a naţiunilor, iar dacă conducerea acestei lucrări o are un om, este clar că cel ce dirijează totul , este în realitate Diavolul, care este domnitorul acestei lumi.
Împărăţia lui Dumnezeu nu este pe acest pământ , ci în inimile noastre, deoarece este o împărăţie spirituală, în care noi intrăm prin naştere.
Isus spunea: „…Împărăţia lui Dumnezeu nu vine în aşa fel ca să izbească privirile.
Nu se va zice: „Uite-o aici!” sau „Uite-o acolo!” Căci iată că împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru.” (Luca 17.20-21).
Împărăţia lui Dumnezeu locuieşte în voi prin Duhul Sfânt care vă conduce şi vă ocroteşte. Aceasta este Împărăţia.
Dar naţiunile merg înainte, înşelându-se unele pe altele. Ele vorbesc despre pace şi înţelegere, deşi fiecare dintre ele au la spate un cuţit cu care sunt gata s-o lovească pe cealaltă.
De curând am avut ocazia să vorbesc cu un ofiţer, care mi-a spus că au avut o întâlnire secretă în California. La acea întâlnire au participat mai mulţi oameni de ştiinţă şi s-au discutat o mulţime de probleme. Şi acest bărbat, mi-a spus:
„Frate Branham, înainte ca să fiu admis la acea întrunire, mi s-a studiat bine biografia, mergând în urmă până la stră-străbunicii mei. Îţi spun sincer că aş fi preferat să nu fiu acolo, când am văzut cum toţi acei oameni de ştiinţă s-au ridicat şi au început să vorbească despre dotarea armatei. O groază i-a cuprins pe toţi cei prezenţi, iar sângele din vene părea că îngheaţă când au început să spună acele lucruri. Da, ei vor să renunţe la o parte din armată, deoarece nu mai au nevoie de ea şi aceasta pentru că au în dotare o mulţime de arme de distrugere în masă, care sunt atât de ucigătoare încât în câteva secunde pot să distrugă întreaga planetă. Dacă aceste secrete ar ajunge la urechile naţiunii, oamenii ar ieşi pe străzi ţipând de groază. Da este suficient să arunce o singură bombă şi ar fi distrusă o suprafaţă de câteva sute de mile făcând un crater de 100 de picioare adâncime. Unde crezi că te vei putea ascunde atunci?
Chiar dacă vei săpa 100 de picioare în pământ, tot nu vei putea scăpa de erupţia vulcanică ce va urma, sau vei suferi o comoţie cerebrală din cauza impactului puternic.
Şi acel bărbat spunea mai departe:
„Unul dintre cei mai importanţi oameni de ştiinţă din domeniul militar, s-a ridicat în picioare şi a spus:
„Domnilor, aş prefera să am o vacă bătrână şi o căsuţă undeva la munte, unde să pot locui liniştit în puţinul timp care mi-a mai rămas. Dar nici acolo nu mai este siguranţă, deoarece într-o zi nu va mai rămâne nimic altceva decât pulbere sau cenuşă vulcanică.”
Oh, fraţilor, aş vrea să ştiu unde veţi găsi un loc de scăpare în timpul acela? Da, noi avem o scăpare, un acoperiş şi anume, sub aripile ocrotitoare ale Domnului. O, voi aveţi un suflet nemuritor, care nu poate muri niciodată şi care nu este făcut din atomi, sau din hidrogen, din oxigen, sau din ceva pământesc, ci din Duhul. Da, Dumnezeul cel Atotputernic l-a creat şi l-a pus în voi, în aceste trupuri de carne.
În ce zi trăim noi, în ce timp? Da, este un timp în care oamenii au progresat şi au progresat, până când au ajuns la aceste lucruri. Şi ce vor face acum cu ele?
Vedeţi voi? Satana se foloseşte de mintea omului. El a făcut aceasta şi în Eden, unde s-a folosit tot de gândirea unui om. El a făcut aceste lucruri chiar şi în biserică. Da, Diavolul a luat capul unui om ca să-i poată folosi ochii. Şi dacă priviţi un om care nu este născut din nou, deci care nu este duhovnicesc, veţi vedea că el va lua ceea ce izbeşte privirea, adică splendoarea lumii, încercând tot timpul să realizeze ceva. Un astfel de om va voi să adere la o biserică, să fie religios şi evlavios, aşa că va căuta o biserică mare, pentru că vrea să realizeze ceva măreţ. El vrea să aibă un nume mare, dar Biblia spune că o asemenea gândire este lumească, firească, drăcească.
Astfel, ei spun: „O, dacă aş avea propria mea organizaţie! Dacă aş putea aduna în ea câteva mii de suflete, atunci ar fi cea mai mare din ţară.”
Dar la ce ar folosi aceasta? La nimic.
Cu toate acestea, ei visează numai lucruri măreţe. Cred că prin anul 1944, baptiştii au lansat un slogan: „Un milion de convertiţi mai mult în ’44”.
Şi ce-au realizat când au avut un milion de convertiţi mai mult? Au ocupat doar locurile din bănci, deoarece nu au avut o naştere din nou adevărată, cum a fost aceea din zilele apostolilor lui Hristos. Da, ei erau doar nişte creştini cu nume: baptişti.
Uitaţi-vă şi la celelalte denominaţiuni: la luterani, la prezbiterieni, la penticostali, etc. şi veţi vedea că toate sunt la fel. Ei doresc să realizeze cu toţii ceva măreţ deoarece ochii lor privesc numai după aşa ceva. Ei privesc totul prin ochii aceştia fireşti şi nu pot înţelege că ceea ce fac nu este corect. Ei nu pot înţelege că Diavolul se foloseşte de ochii lor, ca să le arate ceva măreţ. Da, Satana le deschide ochii ca să privească la ele. El intră în biserică şi o face să privească totul prin intelect şi nu prin credinţă.
Cu câtva timp în urmă, a fost aici în Louisville, marele evanghelist Billy Graham. El a ridicat Biblia sus şi a spus: „Aceasta este unitatea de măsură a lui Dumnezeu!”
Şi el avea dreptate, pentru că aşa este.
Mordecai Ham, evanghelistul şi eu, stăteam la aceeaşi masă, căci Billy a fost convertit de acest bărbat.
Şi Billy a spus:
„Oare ce se întâmplă? Pavel mergea într-o cetate şi convertea unul iar când se întorcea peste un an, găsea încă 30 lângă el.” După care a adăugat: „Eu merg într-o cetate şi convertesc 20.000 de oameni, dar când mă întorc peste un an, nu mai găsesc nici 20. Aceasta arată că ceva este pe dos. Şi ştiţi care este problema? Totul se petrece din cauză că voi, predicatorii sunteţi leneşi şi în loc să-i vizitaţi pe oameni, staţi în birourile voastre, cu picioarele pe masă.”
Ascultându-l mi-am zis: „Billy acesta este un bun intelectual şi încearcă să mă citeze pe mine, dar nu are dreptate!”
Ce păstori i-au vizitat pe bărbaţii convertiţi de Pavel? Vedeţi?
Dar uitaţi-vă la aşa numitele adunări de astăzi: Ei au întâlniri mari, dar nu lucrează decât la partea intelectuală a omului. Astfel, omul ajunge sub vraja unei treziri şi spune: „Da, îl accept pe Hristos!” dar o face intelectual pentru că este într-o mare mulţime; o face din cauza slujbei mari din faţa lui. Dar tot ce face este numai din intelect de aceea nici nu poate merge mai departe. De ce aceasta? Pentru că Cuvântul trebuie să coboare de la minte în inima mea şi să producă naşterea din nou, pentru că altfel nu voi putea trece testul.
Concepţia intelectuală este în ordine, dar nu uitaţi că atunci când ochii voştri privesc spre ea, Diavolul se foloseşte de ochii voştri ca să vă distragă atenţia de la Cuvânt.
În grădina Eden s-a dovedit că Diavolul a ales capul omului (mintea) ca să lucreze în el, dar Dumnezeu alege întotdeauna inima.
Astfel, Satana vine şi îi arată ceva ce se poate vedea cu ochii. Deci, vede şi crede, dar Dumnezeu vine în inimă prin credinţă, adică crede fără să vadă, deoarece Biblia spune că: „credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd.” (Evrei 11.1).
Da, Dumnezeu foloseşte inima, pe când Satana foloseşte mintea.
Atunci ce rost mai au aceste mari şcoli şi seminarii? De multe ori ele ne trag în jos, când s-ar cuveni să ne ducă în sus. De ce aceasta? Pentru că lucrează prin intelect şi nu prin credinţă.
Şi Biblia spune: „…gândurile din inima omului sunt rele din tinereţea lui.” ( Geneza 8.21b).
Citind acest lucru, un bătrân critic necredincios, a spus:
„Ce prostie a spus Dumnezeu! Cum este posibil ca omul să gândească cu inima, când facultăţile mintale sunt în creier şi nu în inimă?”
Dar cu vreo cinci ani în urmă, ştiinţa a descoperit că inima umană posedă şi facultăţi de gândire. Da, în inima umană este un micuţ compartiment, pe care nu-l posedă nici un alt animal, nici o altă vietate, şi nici nu au putut să spună ce anume este acolo. Dar în final, ei au spus: „Este locul în care locuieşte sufletul!”
Astfel că Dumnezeu vorbeşte Cuvântul, iar omul îl primeşte în inimă şi nu în capul său. Dacă Dumnezeu ar fi spus „cap”, atunci ar scrie „cap”, dar El a spus „inimă”.
Priviţi-l pe Moise. Când i s-a arătat în rugul de foc, Dumnezeu i-a spus: „…scoate-ţi încălţămintea din picioare, căci locul pe care calci este un pământ sfânt.” (Exod 3.5 ).
Ce s-ar fi întâmplat dacă Moise i-ar fi răspuns: „Păi, stai puţin, Doamne! Ştiu că ai vrut să spui: „Scoate-ţi pălăria!” şi nu încălţămintea, aşa că îmi voi lua pălăria de pe cap, ca să par mai umil.”
Vedeţi? Dumnezeu nu a spus „pălăria”, ci încălţămintea, pentru că aşa a vrut să spună. El nu a spus niciodată: „Strângeţi-vă mâinile şi mergeţi la biserică!” ci a spus: „Voi trebuie să vă năşteţi din nou!”
El nu a spus: „Scrieţi-vă numele în registrul unei biserici!”, ci: „înnoiţi-vă în mintea voastră, deveniţi o făptură nouă!” Acum, dacă un om nu a avut niciodată experienţa naşterii din nou, prin creaţie el este încă un fiu al lui Dumnezeu, dar un fiu căzut. Acesta este motivul pentru care poate să ia un lemn şi să facă din el o clădire, sau poate să ia un fier şi să facă din el o maşinărie, sau poate lua pietre preţioase şi să facă din ele podoabe.
Ce face el prin aceasta? Ia ceva din creaţia originală şi perverteşte, făcând ceva măreţ. Omul nu poate crea, deoarece singurul Creator este Dumnezeu. Şi noi putem vedea că Satana a ales capul. El a ales partea intelectuală a omului, iar acum, biserica a început să se mişte tot în partea intelectuală a omului.
Astfel ei spun: „O, noi avem biserica cea mai mare şi cea mai veche din ţară!”
Dar eu vreau să vă spun ceva: „Cât timp bărbatul sau femeia, tânărul sau fata aceea, sunt convertiţi prin intelect, ei vor prelua numai acele concepţii intelectuale şi ca urmare vor spune: „O, dar Biblia nu a vrut să spună aceasta sau aceea! Zilele minunilor au trecut, aşa că astăzi nu mai există aşa ceva!” De ce vorbesc ei aşa? Pentru că privesc Biblia prin intelect.
Dacă însă un om lasă micuţa lui cunoştinţă pe care o are în cap, să fie luată în stăpânire de Dumnezeu, atunci Duhul Sfânt va veni în inima lui şi va face toate lucrurile noi.
Din clipa aceea, el va putea numi fiecare cuvânt al lui Dumnezeu, ca fiind adevărul, şi va crede fiecare făgăduinţă divină. Da, atunci el va putea să realizeze ceva pentru Dumnezeu.
Deci vedeţi? Dumnezeu a ales acel compartiment micuţ din inima omului şi l-a făcut pentru El însuşi. Acolo este centrul Lui de control, acolo îşi trimite mesajele şi de acolo vă controlează pe voi.
Şi eu te întreb: cum poate lucra El prin tine, când natura duhului Diavolului este acolo? Biblia spune că fiecare om născut din femeie, este născut în păcat şi în nelegiuire şi vine în lume prin minciună. Acesta este adevărul. Aceasta este natura firească, animalică, adamică.
Cum poate realiza un om ceva? Numai prin intelect.
Când el ajunge însă să fie o creatură nouă, când omul vechi a murit iar omul nou s-a născut în inima lui, va aduce la suprafaţă o viaţă nouă: Viaţa lui Hristos. Atunci el renunţă la gândurile sale egoiste şi la planurile măreţe de a realiza ceva pentru sine şi porneşte spre Calvar, urmându-L pe Domnul.
Şi ce face când ajunge acolo? Ia toate motivele, obiectivele şi realizările sale şi le aşează la picioarele crucii, acolo unde Hristos a plătit preţul pentru salvarea noastră.
Acesta este motivul pentru care Isus a spus:
„Dacă un om nu se naşte din nou, nu poate înţelege (în traducerea noastră: „vedea”) Împărăţia lui Dumnezeu.” (Ioan 3.3). Voi nu o puteţi face! Cu siguranţă că nu!
Atunci de ce a făcut Dumnezeu acel loc micuţ? Pentru a fi umplut.
Da, voi trebuie să fiţi umpluţi cu ceva. Nu este posibil ca să nu fiţi umpluţi cu ceva, deoarece a sosit timpul să luaţi o decizie. Voi sunteţi siliţi s-o faceţi chiar acum. De ce aceasta?
Eu i-am auzit pe mulţi lucrători vorbind despre semnul fiarei. Biblia spune că toţi aceia care nu vor avea pecetea lui Dumnezeu, vor primi semnul fiarei.
Vedeţi? Sunt numai două categorii:
– din prima fac parte cei care au pecetea lui Dumnezeu;
– din a doua fac parte cei care au semnul Satanei. Da, aceasta este ceea ce spune Biblia.
Aşadar, voi sunteţi siliţi să luaţi o decizie. (fratele Branham bate din palme).
Daţi-mi voie să vă spun adevărul şi să vă previn cu privire la ceea ce va veni! Eu nu vreau să fiu dur, dar doresc să ştiţi adevărul.
Fiecare om va fi forţat să ia o decizie, de aceea aş vrea să vă arăt din Cuvântul lui Dumnezeu ce înseamnă „o pecete”.
Biblia spune în Efeseni 4.30, şi în multe alte locuri, că Pecetea lui Dumnezeu este Duhul Sfânt.
„Să nu întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, prin care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării.”
Şi ţineţi minte! Dacă nu posedaţi pecetea lui Dumnezeu, voi veţi fi însemnaţi de partea cealaltă oricât de intelectuali aţi fi, oricât de mare este denominaţiunea voastră, sau oricât de evlavioşi sau de religioşi aţi fi.
Satana nu este o fiară cu coarne şi coadă, ci este un duh, deoarece Biblia spune că este atât de viclean, încât „dacă ar fi cu putinţă, i-ar înşela chiar şi pe cei aleşi.” Vedeţi? El este religios!
Priviţi! N-a fost Cain la fel de religios ca şi Abel? Nu a adus şi el o jertfă lui Dumnezeu, la fel ca Abel? Nu s-a închinat şi el la fel ca Abel? Ba da, dar ştiţi care a fost deosebirea între ei? Unul dintre ei a făcut totul printr-o concepţie intelectuală, aducând pe altarul său frumos împodobit, flori şi fructe, pe când celălalt, Abel, a adus prin credinţă un miel. De ce aceasta? Pentru că păcatul a cerut jertfirea unei vieţi – sângele. Astfel, el şi-a aşezat mielul pe o stâncă mică, după care l-a înjunghiat, astfel încât sângele său a început să curgă pentru ispăşire.
Şi ce a spus Dumnezeu? „Aceasta este jertfa în care îmi găsesc plăcerea, Abele!” Este corect? Desigur. Dar cum a ştiut Abel să aducă această jertfă? Prin descoperire şi nu prin intelect. Da, el a primit o descoperire în inima sa.
Isus a spus în Matei 16.18 că „Pe această piatră voi zidi Biserica Mea, şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui.”
Vedeţi? Este vorba de descoperire spirituală. Omul priveşte la ceea ce izbeşte ochiul, dar Dumnezeu priveşte în inimă.
Şi fiecare om este umplut cu ceva. Poate că sunteţi plini de îndoieli. Da, este posibil ca inima voastră sărmană să se zbată în îndoieli, deşi nădăjduiesc să nu fie aşa. Poate că inima voastră este plină de îngrijorări, poate că este agitată şi vede numai necazurile. Poate că este plină de o religie intelectuală, de o teologie frumos parfumată care aparţine unei mari biserici vestite, dar care stă cu spatele spre credinţă şi spre Cuvânt.
Dar, o, frate, lasă-mă să-ţi spun ceva!
Poate că vei duce o mulţime de membri în acea biserică, până când într-o zi îmbătrâneşti şi apoi mori, iar atunci îţi vei da seama că n-ai realizat nimic altceva decât încă un „turn Babel”. Desigur.
O, poate că eşti plin de prostii, poate eşti plin de nonsensuri sau de orice altceva. De ce aceasta? Pentru că nu este posibil să fii gol. Aşa spune Biblia.
Dimpotrivă, Biblia spune că „Duhul necurat, când iese afară dintr-un om, umblă prin locuri fără apă, şi caută odihnă.
Fiindcă nu o găseşte, zice: „Mă voi întoarce în casa mea, de unde am ieşit. „Şi când vine, o găseşte măturată şi împodobită.
Atunci se duce de mai ia cu el alte şapte duhuri, mai rele decât el, intră împreună în casă, se aşează în ea şi starea de pe urmă a omului aceluia ajunge mai rea decât cea dintâi.” (Luca 11.24-26).
Aceasta se întâmplă cu oamenii care se întorc în aceste treziri care au loc printre organizaţii şi aceasta pentru că sunt conduşi de concepţii intelectuale. Ei merg şi se alătură la o biserică, după care se liniştesc spunând: „Oh, totul este în ordine. Aici nu este nici un nonsens.”
Apoi păstorul spune: „Oh, asta-i tot. Acele lucruri s-au întâmplat într-o altă epocă.”
Şi ştiţi care este primul lucru pe care îl face Satana? Se duce şi mai ia încă şapte duhuri cu el, apoi se întoarce la acel om şi astfel avem de-a face cu un duh evlavios, un diavol evlavios. Da, în felul acesta, acel om este umplut cu adevărat.
Următorul pas este că acel om devine mândru şi gelos, ridicându-se chiar împotriva Celui ce a scris Biblia, deci împotriva lui Dumnezeu. Astfel el spune: „Făgăduinţa din Ioan 14.12, unde scrie: „…cine crede în Mine, va face şi el lucrările pe care le fac Eu…” este pentru zilele apostolilor. Astăzi nu mai există aşa ceva!”
Dar nu este adevărat! De ce aceasta? Pentru că ultima însărcinare pe care a dat-o Domnul Bisericii Sale a fost:
„Duceţi-vă în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură.
Iată semnele care-i vor însoţi pe cei ce vor crede…” Pecine vor însoţi aceste semne? Pe cei ce vor crede, deci nu doar pe apostoli. Şi ce vor face cei ce cred?
„În Numele Meu vor scoate draci, vor vorbi în limbi noi:
vor lua în mână şerpi; dacă vor bea ceva de moarte, nu-i va vătăma; îşi vor pune mâinile peste bolnavi, şi bolnavii se vor însănătoşa.”
Vedeţi? Aceste cuvinte au fost spuse de Isus. Dar nu uitaţi! Aceste semne îi vor urma pe cei ce cred, nu pe gânditorii care caută numai greşeli; nici pe membrii unei biserici intelectuale, ci pe credincioşii născuţi din nou, care au ieşit afară dintre intelectuali.
Şi unde locuieşte Dumnezeu? În inimă. El S-a aşezat în camera Sa de control, de unde coordonează fiecare emoţie, credinţă şi caracterul vostru.
De ce aceasta? Pentru că Dumnezeu vrea ca voi să fiţi umpluţi. Cu ce? Cu El însuşi, cu Duhul Sfânt.
Şi Isus a spus în Luca 24.49: „Şi iată că voi trimite peste voi făgăduinţa Tatălui”, adică pe Duhul Sfânt. Şi ce se va întâmpla atunci?
Fapte 1.8: „Ci voi veţi primi o putere, când se va pogori Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martorii în Ierusalim, în toată Samaria şi până la marginile pământului.” Când? Când primiţi diploma de doctor în teologie? Nu! Când aţi primit diploma de doctor în arte? Nu! Dar când?
Când primiţi Duhul Sfânt. Şi ce se va întâmpla atunci? „Veţi fi martorii Mei până la marginile pământului.” Cât timp? În generaţia aceasta şi în următoarele.
Desigur, în ziua de rusalii, când Duhul Sfânt a venit din ceruri ca vâjâitul unui vânt puternic şi a umplut toată casa unde erau ei, au avut loc semne şi minuni. Văzând aceasta, intelectualii au spus: „Fraţilor ce să facem ca să fim salvaţi? ”
Şi Petru a răspuns: „Pocăiţi-vă, şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh.
Căci făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri, şi pentru toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul, Dumnezeul nostru.” (Fapte 2.38-39).
Vedeţi cu ce vrea Dumnezeu să vă umple? El vrea să vă umple cu Duhul Sfânt, iar apoi să vă facă una.
Vrea să vă unească într-o biserică? Nu, domnule! Într-un crez? Nu, domnule! Dar cum veţi fi uniţi? Prin Duhul.
Şi Domnul Isus a spus: „…pentru ca ei să fie una, cum şi noi suntem una.” (Ioan 17.22).
Astfel, Duhul Sfânt a lui Dumnezeu va locui în voi. Ce va urma?
Duhul Sfânt va face prin voi aceleaşi lucrări pe care le-a făcut atunci când a locuit în Isus Hristos, deoarece aşa a făgăduit El. Atunci vom fi una.
Isus S-a rugat pentru aceasta. Da, El S-a rugat Tatălui ca noi să fim una, aşa cum El şi Tatăl sunt una.
Cât de uniţi au fost ei? Dumnezeu era Viaţa, Duhul în El. Astfel că dacă noi vom fi una cu El, atunci Viaţa – Duhul Lui va locui în noi.
Ce se va întâmpla atunci? Concepţiile pământeşti, intelectuale şi drăceşti, crezurile şi dogmele omeneşti vor cădea, iar experienţa naşterii din nou prin Duhul, va lua locul lor. Atunci voi veţi fi una. Da, Atunci fraţii vor fi fraţi cu adevărat şi surorile vor fi surori cu adevărat. Din clipa aceea, toate dorinţele, ţinta şi căutările voastre, vor fi spre slava Împărăţiei lui Dumnezeu, indiferent ce va spune biserica unde mergeţi sau oricine altcineva.
Astăzi foarte mulţi oameni sunt de părere că Duhul Sfânt nu mai lucrează ca la început, dar cu toate acestea, sunt zeci de mii de oameni care pot să se bucure de binecuvântările Sale.
Mulţi dintre ei sunt oameni săraci, oameni care au fost respinşi de lume, care au fost daţi afară din biserici, deoarece credeau că Dumnezeu este acelaşi şi astăzi.
O, ei au fost umpluţi însă cu Duhul Sfânt, au un singur gând, o inimă şi o ţintă. De unde vin ei? De la metodişti, de la baptişti, de la prezbiterieni, de la catolici, martorii lui Iehova, ortodocşi, evrei, etc. şi au devenit una. Dar nu printr-un crez, nici printr-o denominaţiune. De ce nu în felul acesta? Pentru că cel ce lucrează printr-o concepţie intelectuală este Diavolul.
Împărăţia lui Dumnezeu vine în inimile voastre prin lucrarea Duhului Sfânt. În felul acesta, Dumnezeu stă pe tronul din inima voastră, în camera Sa de control, conducându-vă emoţiile, concepţiile, gândurile, puterea şi făcându-vă una cu El în părtăşie şi-n dragoste.
Da, Dumnezeu este Cel care vă umple cu dragoste, cu putere, cu Duhul. El vă umple cu propria Sa natură divină, schimbând natura voastră firească după natura Sa-, astfel încât să deveniţi o făptură nouă în Hristos.
O, cât suntem de schimbaţi atunci când vine Hristos în noi! Când se realizează aceasta, voi puteţi privi în urmă şi să spuneţi: „Cum am putut să stau atâta vreme departe de El? Cum de L-am respins de atâtea ori?”
O, acum totul este altfel. Nu mai aveţi duşmani, pentru că toţi privesc cu blândeţe spre voi. Da, voi puteţi uita tot ce-a fost. Puteţi privi cu iubire spre cel mai crunt dintre duşmanii voştri şi să vă rugaţi pentru el, iar dacă are probleme, puteţi să-i întindeţi mâna şi să vă rugaţi pentru el. Atunci nu veţi mai face nici o deosebire, nu veţi privi la organizaţia de care aparţine, ci veţi gândi că şi el este o fiinţă pentru care a murit Hristos.
Da, aceasta este umplerea pe care vrea să v-o facă Dumnezeu! Aceasta este împărăţia în care vrea să ne pună El.
Vedeţi? Noi suntem una pentru împărăţia viitoare a lui Dumnezeu şi nu pentru o altă denominaţiune, nu pentru un cult sau pentru un crez oarecare. Atunci noi vom primi amprenta Sa, astfel încât atunci când Biblia va spune ceva, Duhul Sfânt care locuieşte în noi, va striga: „Aşa este! Acesta este Cuvântul Meu!”
Un astfel de om nu-şi va mai pleca urechea spre ceea ce spune Cutare sau Cutare, nici nu va spune: „Bine, dar ce a spus despre aceasta dr. Jones? Dar dr. Cutare sau Cutare ce a spus despre aceasta?” Pe el nu îl va mai interesa ce spune cineva, şi ştiţi de ce? Pentru că Isus a spus: „Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.” (Matei 24.35). În aceasta suntem noi una.
Metodişti, baptişti, prezbiterieni, sau orice altceva aţi fi, noi suntem una. Nu-l lăsaţi însă pe Diavol să vă folosească ochii, ci lăsaţi-L pe Dumnezeu să vă folosească inima.
Voi să nu comentaţi niciodată Cuvântul Său căci dacă mai aveţi întrebări referitoare la ceea ce este scris, aceasta arată că Dumnezeu nu este în inima voastră. Să nu uitaţi că Duhul Sfânt nu are niciodată întrebări cu privire la un Cuvânt spus de Dumnezeu! El este acela care-L primeşte imediat şi spune: „Amin şi Amin!”
De ce? Pentru că aşa a spus Dumnezeu şi aceasta este totul.
…………………………………………………………………………………………………..
Priviţi-l pe Avraam. El a numit acele lucruri care nu erau ca şi cum ar fi fost, şi aceasta pentru că aşa a spus Dumnezeu.
Da, Dumnezeu i-a spus atunci când el avea 75 de ani, iar Sara, 65, că vor primi un copilaş.
O, păi, era ridicol numai să te gândeşti la aşa ceva! Şi totuşi Dumnezeu a spus aceasta, iar Avraam, care era fiul lui Dumnezeu, a umblat 25 de ani aşteptând împlinirea făgăduinţei.
Astfel, el spunea în fiecare zi:
„Sara, iubito, cum te simţi?”
„Păi, nu este nimic nou”, răspundea Sara.
Da, ea intrase de mulţi ani în menopauză, şi nu avusese niciodată copii, deşi se căsătorise cu Avraam de la 17 ani. Cu toate acestea, el a crezut Cuvântul Domnului şi a numit lucrurile care nu erau ca şi cum ar fi fost. Da, el a crezut că Cuvântul Domnului este Adevărul.
Astfel a trecut prima lună:
„Cum te simţi, Sara?”
„Hm! Nimic deosebit.”
„Nu-i nimic, spunea Avraam. Noi vom primi oricum fiul făgăduit.”
A trecut un an.
„Cum te simţi, Sara?”
„Hm! Tot aşa.”
„Orice ar fi, noi tot îl vom primi.”
Şi Biblia spune că în loc să slăbească, Avraam a devenit tot mai puternic. Desigur, acolo a avut loc o minune. De ce? Pentru că Dumnezeu a spus ceva şi aşa a trebuit să se întâmple. Dar până să vadă împlinirea făgăduinţei, au trecut 25 de ani. Astfel ea avea 90 de ani, iar Avraam 100.
Şi când avea 99 de ani, Domnul l-a vizitat pe Avraam, şi în timp ce stătea cu spatele spre cortul în care se afla Sara, i-a spus:
„Avraame, anul viitor pe vremea aceasta am să te vizitez din nou…” după care i-a spus ce se va întâmpla. Şi într-adevăr, în anul următor, Sara l-a născut pe micuţul Isaac. De ce? Pentru că Avraam nu s-a clătinat, ci a stat neclintit pe făgăduinţa lui Dumnezeu. Da, el a stat credincios şi i-a dat slavă. De ce? Pentru că a primit cuvintele lui Dumnezeu în inima sa şi nu în minte.
Tronul lui Dumnezeu este în inimă. Acolo noi devenim una: una în scopuri, una în gând, una în toate. Astfel, dacă un frate metodist câştigă 100 de suflete pentru Hristos, eu voi spune „ Amin! Amin!”
Dacă prezbiterienii, sau oricare alţii, câştigă un suflet pentru Hristos, voi spune: „Amin! Amin!”
Dacă Tommy Osborn câştigă un milion de suflete pentru Hristos, anul acesta, iar Oral Roberts şi Billy Graham face acelaşi lucru, eu Îl laud pe Dumnezeul cel Viu pentru că acesta este un câştig pentru împărăţia lui Dumnezeu. De ce? Pentru că acesta este obiectivul nostru: să câştigăm cât mai multe suflete pentru El, cât mai mulţi creştini născuţi din nou.
Aceasta arată că noi suntem una: că suntem uniţi, că suntem fraţi.
Dar dacă cineva spune: „Păi, voi trebuie să fiţi metodişti!” sau: „Voi trebuie să fiţi baptişti!” sau: „ Voi trebuie să fiţi una sau cealaltă!” înseamnă că gândul, scopul şi realizările voastre sunt pe dos, sunt greşite. Înseamnă că voi încercaţi să faceţi ceva de la voi înşivă, ca să păreţi mai mari decât în realitate. Să nu uitaţi aceasta!
Aţi observat vreodată grâul în creşterea lui? Înainte de formarea bobului în spic, el stă drept în sus în bătaia vântului, dar nu uitaţi că este gol, nu are nimic înăuntru. Când se formează însă bobul, el se pleacă.
Tot aşa este şi omul. Câtă vreme este gol, el stă cu capul sus, dar când este umplut cu Duhul lui Dumnezeu şi cu îndurarea Sa, îşi pleacă capul în umilinţă.
Şi Biblia spune: „Oricine se va înălţa, va fi smerit : şi oricine se va smeri, va fi înălţat.” (Matei 23.12).
Prieteni, este timpul ca bărbaţii şi femeile să se trezească la realitate, căci noi dorim să fim una, deoarece Domnul Isus s-a rugat ca noi să fim una, aşa cum El şi Dumnezeu sunt una. Cum erau Ei una?
Foarte simplu: Dumnezeu era în Hristos, iar noi devenim una cu Hristos dacă îl lăsăm să vină în inima noastră.
Vedeţi? Există o singură cale ca noi să devenim una şi anume, să-L lăsăm pe El să-Şi ocupe locul în camera Sa de control, adică în inimă. Numai atunci vom fi una.
Noi ne aflăm în timpul sfârşitului, în faţa unor lucruri îngrozitoare, dar cât timp Hristos Se află în camera de control, adică în inima noastră pentru a ne conduce şi pentru a ne întări credinţa în lucrurile pe care nu le vedem cu ochii aceştia de carne, totul este în ordine, orice ar veni.
„Credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd.” (Evrei 11.1). De ce puteţi crede făgăduinţele Sale?
Pentru că Dumnezeu este în inima voastră şi vă spune că Cuvântul Său este adevărul. Adevărul este că Duhul lui Dumnezeu nu va nega niciodată Cuvântul Său, ci îl va recunoaşte întotdeauna.
Oh, sunt atât de bucuros când mă gândesc că în mijlocul nostru stă Dumnezeul cel viu şi adevărat!
Îmi amintesc că cu câtva timp în Indiana, au fost doi băieţi care au crescut într-o fermă. Ei au crescut împreună şi erau foarte săraci. După o vreme , unul dintre ei s-a căsătorit şi a plecat la oraş, unde a început să participe la jocurile de noroc, apucând pe o cale greşită.
El şi soţia lui au jucat până au devenit foarte bogaţi. Fiind deja multimilionari, ei s-au mutat la Chicago, unde şi-au construit un adevărat palat. Noaptea şi-o petreceau prin cluburi, în distracţii şi petreceri, în timp ce acasă aveau o mulţime de servitori care le făceau tot ce-şi doreau. Văzând cât de bine o duc, ei se gândeau că aceasta este o viaţă adevărată şi fericită, dar nu este adevărat! Un om care duce o asemenea viaţă, care este un păcătos, nu poate avea linişte şi pace.
Dar vedeţi? Dacă un om doreşte să bea şi o face, spune că aceasta este viaţa adevărată. Dar în realitate aceste lucruri îi arată goliciunea şi sărăcia.
Uitaţi-vă la un om care câştigă un milion de dolari. El nu se va mulţumi cu atât, ci imediat va dori să aibă două milioane.
Uitaţi-vă la un om care bea. El nu se va mulţumi cu un pahar, ci va dori încă unul şi încă unul.
Uitaţi-vă la un bărbat care-şi înşeală soţia. Dacă o face o dată, o va face din nou. De ce aceasta? Pentru că în om este ceva care nu se mulţumeşte niciodată.
Poate că un om are un milion, sau poate că are zece milioane. Şi ce face? Merge să se distreze şi bea şi chefuieşte, dar când se culcă, se trezeşte cu mintea tulburată din cauza coşmarelor, în care visează că cineva îl urmăreşte ca să-i ia bogăţiile.
Şi voi numiţi aceasta pace? O, nu, aceasta nu este pace.
Dar un om care-L are pe Dumnezeu în inima sa, se duce să se culce liniştit şi se trezeşte în pace, chiar dacă nu are nici măcar o pernă pe care să-şi pună capul, chiar dacă nu are nici măcar o pereche de pantofi sau o masă decentă în casa sa.
Vedeţi? Aceasta este adevărata pace. Este ceva ce pune Dumnezeu în inima sa.
Şi tânărul acesta, care s-a îmbogăţit la jocurile de noroc, a uitat tot ce învăţase în copilărie, urmărind numai profitul lui.
Când s-a apropiat însă Crăciunul, s-a gândit la prietenii săi şi s-a hotărât să le scrie la fiecare câte o scrisoare ca să-i invite la el. Numele lui era Jim, iar numele prietenului său de la fermă (a săracului ), era John.
Şi Jim i-a scris: „John, aş vrea să vii la noi pentru că nu ne-am văzut de mulţi ani şi aş vrea să discutăm puţin.”
Dar John i-a răspuns: „ Jim, m-aş bucura mult să pot veni la tine, dar nu pot s-o fac pentru că nu am bani.”
Atunci Jim i-a trimis un CEC însoţit de o nouă scrisoare:
„Vino, te rog, pentru că vreau să te văd!”
Astfel, John s-a îmbrăcat cu ce a avut mai bun şi a plecat. Când a ajuns la Chicago a fost aşteptat de o limuzină luxoasă, care urma să-l ducă la prietenul său. O, el nici nu ştia cum trebuie să se poarte. Astfel, când a urcat în limuzină, şi-a ţinut tot timpul pălăria în mână, neştiind ce să facă cu ea, iar când a ajuns acasă la Jim a sunat simţindu-se tot mai încurcat.
Imediat a venit un servitor care i-a zis:
„Cartea dumneavoastră de vizită , domnule!”
Dar el habar n-avea despre ce vorbea acel om, aşa că l-a privit foarte nedumerit pe servitor, care a repetat:
„Aş vrea cartea dumneavoastră de vizită, domnule.”
„Nu ştiu despre ce vorbeşti,” a răspuns el. „Jim m-a invitat să vin aici şi aceasta este tot ce ştiu.”
Atunci servitorul s-a dus la stăpânul său, care încă dormea, şi i-a zis:
„La uşă se află un om îmbrăcat foarte ciudat. Eu n-am mai văzut niciodată un asemenea om, dar el spune că a fost chemat de dumneavoastră.”
„Spune-i să intre,” a răspuns Jim, după care s-a ridicat şi s-a dus să-şi întâmpine prietenul.
„O, John, nici nu ştii cât de mult mă bucur că te văd!”
Bietul băiat de la ţară privea însă în jurul său foarte uluit şi a spus:
„Jim, tu eşti cu siguranţă foarte bogat.”
„O, vino, numai să-ţi arăt şi împrejurimile!” după care l-a dus la geam ca să-i arate domeniile sale.
John l-a privit, după care l-a întrebat:
„Unde este Marta? (soţia lui Jim).”
„O, n-a venit încă! Noaptea trecută a fost la o petrecere.”
„Cum voi nu ieşiţi împreună?”
„Nu, nu prea ieşim împreună, John, dar tu cum te înţelegi cu Catie?”
„O, bine!”
„Este acasă?”
„Desigur,” a spus John. „Noi avem şapte copii. Dar voi aveţi copii?”
„Nu, Marta nu vrea să aibă copii, pentru că este de părere că aceasta ar implica-o în viaţa socială şi nu vrea aceasta.”
După aceea i-a arătat o clădire şi a spus:
„Priveşte. Vezi Banca de acolo?”
„Da.”
„Eu sunt preşedintele ei.”
„Da?”
„Dar compania aceea de căi ferate o vezi?”
„Da, a răspuns John.”
„Am investit acţiuni de un milion de dolari în ea.”
John a privit în jur şi a văzut toate grădinile şi locurile pe care i le arăta prietenul său, după care a spus:
„Este foarte frumos, Jim, şi mă gândesc că eşti foarte mulţumit de ceea ce ai realizat. Eu şi Catie nu avem prea mult. Trăim tot în baraca aceea micuţă, dar suntem fericiţi.”
În clipa când a spus acele cuvinte, la uşă s-a auzit un grup de colindători. Atunci Jim l-a privit lung pe John şi i-a spus:
„John, aş vrea să te întreb ceva. Îţi mai aduci aminte de vremea când eram băieţi? Atunci mergeam împreună la biserica aceea micuţă, vopsită cu roşu şi ascultam acele cântări vechi.”
„Da, Jim.”
„Mai mergi acolo?”
„Desigur, eu sunt diacon în acea biserică,” a răspuns John. „Dar cei cu tine, Jim? Până acum mi-ai arătat ce bogăţii ai aici, dar pe calea cealaltă ce ai?”
„John, îmi pare rău, dar pe calea de care-mi vorbeşti tu, nu am nimic. Îţi mai aminteşti, John, că într-un an, chiar înainte de Crăciun, nu am avut pantofi, dar am fost mai interesaţi să facem rost de artificii pentru Crăciun. După ce le-am cumpărat, ne-am dus şi am pus capcane ca să prindem câţiva iepuri pentru masa de Crăciun, îţi aminteşti?”
„Da, îmi amintesc. Tu ai cumpărat câteva artificii şi le-ai împărţit cu mine.”
„Da, aşa este,” a răspuns Jim , după care a continuat:
„John, eu aş împărţi totul cu dragă inimă cu tine, dacă mi-ai da un singur lucru. Aş vrea să păşesc din nou pe drumul acela prăfuit, ca să merg la bisericuţa aceea veche şi să simt prezenţa lui Dumnezeu atunci când corul va începe să cânte acele cântări vechi şi demodate, iar predicatorul începe să predice Cuvântul. Da, aş da orice, aş da tot ce am, fiecare acţiune de la Bancă şi această casă, totul, dacă aş putea să mă întorc înapoi ca să am acea pace binecuvântată pe care am avut-o înainte de-a pleca de pe această cale veche şi prăfuită.”
Auzind aceste cuvinte, John l-a cuprins în braţe şi i-a spus:
„Odată au fost trei bărbaţi înţelepţi şi bogaţi (magii) , care au venit şi şi-au aşezat toată bogăţia la picioarele pruncului Isus, iar Dumnezeu le-a dat iertare pentru păcatele lor. Tu, Jim, ai realizat multe lucruri cu care te poţi lăuda în faţa oamenilor şi aceasta este minunat, dar în ce mă priveşte, prefer să trăiesc într-o casă de paie, alături de soţia mea şi alături de cei 7 copilaşii ai noştri şi să am pace şi bucurie în inimă, decât să am toate bogăţiile pe care le ai tu.”
Aşa este, prieteni. Acesta este adevărul.
Bogăţia nu se măsoară numai în dolari, în popularitate, sau în domenii. O, nu! Ci adevărata bogăţie este Împărăţia lui Dumnezeu în inima ta. Când se întâmplă aceasta, El îţi schimbă emoţiile, planurile şi ţinta, făcând din tine o fiinţă nouă în Hristos Isus şi dăruindu-ţi Viaţa Sa veşnică.
Acesta este cel mai minunat lucru, este cea mai mare realizare.
Haideţi să ne rugăm. Şi în timp ce stăm cu capetele plecate, gândiţi-vă dacă voi sunteţi săraci printre bogăţiile acestei lumi? Poate că nici nu ştiţi cum să faceţi cum să vă plătiţi chiria sau cheltuielile comune. Nădejdea mea este că nu sunteţi chiar în situaţia aceasta, dar dacă totuşi este aşa, voi puteţi pleca în seara aceasta fiind cei mai fericiţi săraci din lumea aceasta. Da, puteţi pleca de aici cu o bogăţie care nu poate fi cumpărată nici chiar cu toţi banii lumii. Cum se poate face aceasta? Unindu-vă inimile cu inima lui Isus Hristos. Atunci El va intra în inima voastră şi va ocupa camera de control, astfel încât orice ar veni în continuare, voi veţi fi fericiţi pentru tot restul zilelor voastre. Aceasta este cel mai minunat prezent care a fost dat vreodată unui muritor.
O, desigur, voi prietenii, obişnuiţi să vă daţi daruri de Crăciun unii altora. Aceasta este minunat, este frumos, dar, frate, în seara aceasta vi se oferă tuturor un Dar gratuit, un Dar pentru care nu trebuie să daţi nici un ban, sau altceva de felul acesta, un Dar care vine de la Dumnezeu şi acesta este singurul Său Fiu născut: Isus Hristos.
Aţi vrea ca să-L primiţi ca şi Conducătorul vostru personal? Ca şi Mântuitorul şi Răscumpărătorul vostru? Ca şi Împăratul vostru? O, El este Cel care vindecă sufletul şi trupul! Este Cel care deţine controlul camerei din inima voastră!
Dacă mai aveţi teamă sau îndoieli, lăsaţi-le să plece chiar acum din inima voastră şi lăsaţi-L pe El să vină şi să domnească în voi. Lăsaţi-L pe El să vă conducă; să fie Domnul şi Călăuzitorul vostru.
Voi spuneţi: „O, dar eu cred! Eu i-am deschis inima acum câţiva ani şi L-am primit în ea!”
Aceasta este bine, dar a devenit El Domnul tău? Deţine El controlul deplin asupra emoţiilor tale, asupra credinţei şi a tuturor lucrurilor din inima ta? Când citeşti Biblia, poţi să vezi fiecare Cuvânt scris în ea ca fiind Adevărul?
O, dacă El domneşte cu adevărat în inima voastră, rămâneţi liniştiţi şi plini de pace chiar şi atunci când încercările şi problemele vă lovesc din toate părţile. De ce? Pentru că ştiţi că chiar dacă bomba atomică ar distruge în seara aceasta întregul pământ, tu vei fi luat în slavă de Isus Hristos, înainte ca cenuşa ta să fie aşezată pe pământ.
Aveţi voi această siguranţă? Dacă n-o aveţi, n-aţi vrea să veniţi la El? N-aţi vrea să vă ridicaţi în linişte mâinile şi să spuneţi: „Doamne, fii îndurător faţă de mine! Dorinţa mea este să fiu unit cu Tine, să fiu unul din copiii Tăi, în Împărăţia lui Dumnezeu. Tu mă cunoşti şi ştii că aceasta este singura mea dorinţă. Ia-mă Doamne aşa cum sunt şi ajută-mă să fiu unul dintre aleşii Tăi.”
Domnul să te binecuvânteze fiule!
Domnul să te binecuvânteze, domnule.
Domnul să te binecuvânteze şi pe tine frate. Şi pe tine . Şi pe tine, doamnă. Dumnezeu să te binecuvânteze. Aceasta este foarte bine.
Eu cunosc felul în care îi cheamă la altar biserica metodistă pe credincioşii ei. Aceasta este în ordine, eu nu am nimic împotrivă, dar, frate, tu nu poţi ridica mâna spre Dumnezeu, nu poţi să faci nici măcar un gest spre El, fără ca mai întâi să fii atins de Dumnezeu. Isus a spus:
„Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl, care M-a trimis; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi.” (Ioan 6.44).
N-ai vrea să-L onorezi şi tu pe Dumnezeu, ridicând mâna şi spunând: „Da, Doamne, doresc ca inima mea să devină turnul Tău de control. De aceea aşez la picioarele Tale fiecare păcat pe care l-am săvârşit până acum, deoarece începând din clipa aceasta vreau să trăiesc numai pentru Tine. Îmi golesc inima de toate obiceiurile rele pe care le-am avut şi de toate păcatele care m-au robit. Doresc ca Tu să fii Domnul şi Stăpânul inimii mele. De aceea Te chem să vii în viaţa mea şi să mă călăuzeşti în toate lucrurile.”
Să spunem aceasta în timp ce ne rugăm.
Doamne, Tu ai spus în Cuvântul Tău că nici un om nu poate veni la Tine, dacă nu este atras de Tatăl şi că tot ce-Ţi dă Tatăl va ajunge la Tine şi nu se va pierde. Aceasta înseamnă că un om poate trăi 10 ani, 20, 50 sau 75 de ani şi totuşi să nu vină niciodată la Tine, deşi vine un timp când cărarea lui pe acest pământ ajunge la capăt.
Dar cât de mulţumitori îţi suntem noi pentru că printre noi este încă acelaşi Dumnezeu Viu, care-i iubeşte pe oameni! În seara aceasta, Tu Ţi-ai întins mâna peste această adunare şi ai permis ca fiecare suflet să se apropie şi să-L primească pe Isus Hristos, marele Dar de Crăciun dat de Dumnezeu pentru omenire. Da, singurul Dar viu şi adevărat pe care ni l-a dat Dumnezeu, este singurul Său Fiu născut pe pământ.
Primeşte-i pe toţi, Doamne!
Va veni un timp când poate că vor ajunge la capătul drumului şi atunci vor zace pe o pernă trăgând să moară, sau vor geme pe şosea sub un automobil, sau poate că vor bolborosi în timp ce se vor îneca într-o apă. Eu nu pot să ştiu care este destinaţia lor, dar Tu cunoşti toate lucrurile, iar Isus a spus: „…cine ascultă cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimis, are viaţa veşnică şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă.” (Ioan 5.24).
Eu cred că acesta este Cuvântul Tău, Doamne, chiar dacă voi trăi, sau voi muri, acesta este Cuvântul Tău pentru că a fost rostit de gura Ta. Şi Tu ai spus:
„…pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară…
…căci voia Celui ce M-a trimis, este să nu pierd nimic din tot ce Mi-a dat El, ci să-l înviez în ziua de apoi.” (Ioan 6.37-39).
Da, chiar dacă un om se va îneca în mare, chiar dacă va arde în foc, sau dacă cenuşa lui ar fi împrăştiată în cele patru colţuri ale pământului, Domnul Dumnezeu îl va învia după cum a făgăduit în 1Tesaloniceni 4.16-17:
„Căci însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer şi întâi vor învia cei morţi în Hristos.
Apoi noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi cu toţi împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh: şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul.”
Doamne Dumnezeule, noi credem că acesta este Cuvântul Tău şi că El se va împlini întocmai. Credem de asemenea că oamenii aceştia sărmani, care şi-au ridicat în seara aceasta mâinile spre Tine, plecându-şi capetele spre ţărâna din care au fost luaţi, vor avea parte de îndurarea Ta, deoarece au venit la Tine, s-au recunoscut ca vinovaţi şi au spus : „Doamne, eu sunt greşit, de aceea Te rog să priveşti spre mine cu îndurare şi să mă primeşti la picioarele Tale.”
Oh, este posibil să-i respingi? Nu, Tu nu ai putea face aceasta!
Tu nu ai putea să-i respingi şi să rămâi totuşi Dumnezeul cel drept, deoarece au venit la picioarele Tale cu toată sinceritatea. O, ei sunt darul iubirii lui Dumnezeu pentru Tine!
Acesta este motivul pentru care ca slujitor al Tău, eu vin şi Ţi-i predau. Îţi predau trupurile, sufletele şi duhurile lor şi Te rog să-i păstrezi în binecuvântarea Ta. Scoate din ei orice duh al Diavolului, ia-le păcatele şi obiceiurile vechi şi fă ca începând din seara aceasta să nu se mai supere niciodată. Îngăduie Doamne, ca atunci când vor pleca de aici, să fie pe deplin eliberaţi şi avându-L pe Dumnezeu în inimile lor, în camera Sa de control.
Fă ca atunci când vrăşmaşul va veni să-i ispitească, să-şi aducă aminte că Dumnezeu e în camera de control şi că El este acela care le întoarce privirile de la tentaţiile lui murdare. În felul acesta, Împărăţia lui Dumnezeu va locui în inima noastră, iar noi ne vom putea ruga aşa cum ne-ai învăţat Tu: „…vie împărăţia Ta; facă-Se voia Ta, precum în ceruri şi pe pământ… şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum iertăm şi noi greşiţilor noştri : şi nu ne duce în ispită ci izbăveşte-ne de cel rău. Căci a Ta este împărăţia şi puterea şi slava în veci. Amin.” (Matei 6.10-13).
Aşa este scris şi aşa se va face. Toţi aceia care v-aţi ridicat mâinile şi aţi crezut în Domnul Isus Hristos, acceptându-L ca Mântuitor personal, să-L primiţi în inima voastră prin credinţă şi nu prin intelect. Să nu priviţi spre ceea ce văd ochii voştri şi să nu ziceţi în inima voastră: „Oh, dar nu pot să mă las de cutare sau cutare lucru! Nu pot să fac asta sau cealaltă…” Să nu gândiţi niciodată în felul acesta deoarece asemenea gânduri vin din intelect şi nu din credinţă. Voi să priviţi tot timpul spre ceea ce spune Cel ce stăpâneşte turnul vostru de control: „Şi tu eşti proprietatea lui Dumnezeu!” şi să mergeţi mai departe.
Da, nu uitaţi niciodată să ascultaţi numai Glasul care vorbeşte din inima voastră, deoarece Acela este Dumnezeu. Toate celelalte lucruri se vor prăbuşi şi vor trece aşa cum trece şi întunericul pentru a-i face loc luminii.
Cine este mai puternic? Lumina sau întunericul? O, staţi să răsară soarele şi atunci veţi vedea ce se va întâmpla cu întunericul! El se va risipi, nu va mai putea dăinui.
Acelaşi lucru se întâmplă cu un om atunci când Duhul lui Dumnezeu intră în inima lui: Da, atunci toate gândurile intelectuale vor cădea, iar întunericul îndoielii şi al necredinţei va pleca. Da, ele nu vor mai putea dăinui, deoarece nu acolo le este locul. De ce aceasta? Pentru că Lumina a umplut sufletul vostru. Astfel voi sunteţi în Lumină şi păşiţi numai în Lumină, dovedind prin tot ceea ce faceţi că Îl iubiţi pe Dumnezeu şi că sunteţi copiii Lui.
Acum aş vrea să cântăm împreună o cântare:
Eu sunt un copil al Împărăţiei
Un copil al Împăratului
Cu Isus, Salvatorul meu,
Eu sunt un copil al Împăratului.
Câţi dintre voi simţiţi aceasta? Aş vrea să vă ridicaţi mâinile. Da, ridicaţi-vă mâinile şi spuneţi: „Eu sunt un copil al Împăratului!”
Ridicaţi-vă mâinile sus, credeţi din inimă şi staţi de partea Lui, căci Dumnezeu vă cunoaşte inima.
Haide pastore, căci eu nu pot conduce această cântare. Vino şi ajută-mă! Vrei s-o faci? Haideţi să cântăm cu toţii împreună. Cred că sora de la pian va veni să ne dea tonul. Eu am privit în jur dar n-o văd nicăieri.
Câţi dintre voi cunosc cântarea :
Tatăl meu este bogat,
El are case şi pământuri multe,
El ţine bogăţiile lumii în mâna Sa.
Gândiţi-vă cât de minunat este acest lucru. În ordine.
Să cântăm cu toţii încet. (fratele Branham cântă împreună cu adunarea).
Credeţi că sunteţi un copil al Împărăţiei? Dacă da, ridicaţi-vă mâinile. În ordine.
Acum, în timp ce vom cânta din nou acest cântec, aş vrea să vă strângeţi mâinile unii altora, indiferent dacă vă cunoaşteţi sau nu. Dacă sunteţi copiii Împăratului, veţi da mâna unii cu alţii.
(Fratele Branham cântă):
Să fiu ca Isus, să fiu ca Isus,
Pe pământ eu tânjesc să fiu ca El.
Prin toată călătoria vieţii,
De pe pământ spre slavă,
Eu doresc să fiu ca El.
Nu este aceasta şi dorinţa voastră? „Amin”.
El este atât de minunat, de aceea Îl iubesc cu toată fiinţa mea. Eu i-am dăruit Lui tot ce am, acum 28 de ani, de atunci fiind tot timpul pe câmpul de luptă şi făcând tot ceea ce este bine, pentru a-i face pe bărbaţi şi pe femei să privească la această cunună de slavă.
Nu demult, un bărbat a venit la mine şi mi-a spus:
„O, predicatorule, nu mai vorbi aşa!”
„Eşti creştin?” l-am întrebat eu.
„Da, dar noi mai avem de făcut încă o mulţime de lucruri aici pe pământ!”
„Pentru mine, cel mai important şi mai fericit lucru la care mă pot gândi, este venirea Domnului Isus,” am răspuns eu.
Ştiţi ce a spus Pavel când a ajuns la capătul drumului său pe acest pământ?
„M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa.
De acum, mă aşteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da în „ziua aceea” Domnul, Judecătorul cel drept. Şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui.” (2Timotei 4.7-8).
Ce m-ar mai putea atrage aici? O, acest trup bolnăvicios, bătrân şi slab, care este supus putrezirii, va fi schimbat într-o clipă, într-o clipeală de ochi şi astfel voi fi viu pentru veşnicie.
Acolo nu voi mai fi bolnav niciodată; nu voi mai plânge niciodată; nu voi mai îmbătrâni şi nu voi mai muri niciodată. Acolo nu voi mai avea nici o durere de inimă şi nici o grijă, deoarece voi trăi în prezenţa Sa şi voi primi un trup asemenea trupului Său proslăvit.
Nu merită să trăim pentru această nădejde? Nu este acesta cel mai important lucru după care trebuie să privim?
Dar cum putem să-l primim? O, este un Dar de la Dumnezeu! Nu trebuie să plătim nimic, ci numai să-I deschidem inima Celui ce bate la uşa ei şi să-I spunem: „Da, Doamne, Tu eşti Creatorul meu, de aceea Te accept din toată inima mea!”
Ce urmează? El ne sigilează cu Duhul Său cel Sfânt şi ne ascunde în Hristos, astfel încât nu mai putem vedea nimic altceva decât pe Isus Hristos cel răstignit şi sângele Său salvator.
Nu sunteţi bucuroşi pentru aceasta?
Eu ştiu că nici un crez nu poate să facă aceasta. Nu cunosc nici o denominaţiune care s-o poată face. Nu cunosc nici o biserică şi nici un om care să poată face acest lucru. Nimeni şi nimic n-o poate face, decât Sângele lui Isus Hristos.
Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toţi.
Cred că urmează un serviciu de binecuvântare pentru copii. (fratele Neville spune : „Da”)
Deci voi preda serviciul păstorului.
Frate Neville, Domnul să te binecuvânteze.
– Amin –