UN TIP CIUDAT

Prescott – Arizona

Haideţi să ne rugăm.

Doamne Isuse, în dimineaţa aceasta când vom pleca de aici, vom spune că inimile noastre au ars pentru că El ne-a vorbit în tot acest timp. Îţi mulţumim pentru această mare oportunitate prin care ne-am putut aduna cu aceşti oameni, care sunt copiii Tăi, ca să ne bucurăm de aceste momente de părtăşie. Tată ceresc, Te rugăm să îngădui ca binecuvântările Tale să se odihnească peste noi în timp ce vom călători în alte locuri şi ne vom întâlni cu alţi oameni.

Îţi mulţumim pentru fiecare mărturie auzită în această atmosferă creştină, pentru cei ce au fost de multă vreme pe această cale şi pentru acest tânăr care a trecut de curând apa Iordanului ca să vadă ce însemnă să trăieşti cu adevărat. Noi putem aprecia aceasta, Doamne, fiindcă odată am fost de partea cealaltă şi nici nu vrem să mai pomenim de viaţa aceea veche care a rămas în urmă, în Egipt.

Te rugăm să ne binecuvântezi părtăşia în timp ce citim din Cuvântul Tău şi vorbim câteva cuvinte din acest măreţ Cuvânt al lui Dumnezeu pe care Îl credem cu toţii. Binecuvântează-L în inimile noastre, ca să putem continua acest serviciu, fiindcă Îţi cerem aceasta în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Frate Leo, frate Gene şi ceilalţi pelerini, cred că această ocazie este un mare privilegiu pe care l-am avut ca să vin şi să văd cu ochii mei ce aveţi aici, în aceste tabere. Eu am fost binecuvântat când m-am mutat dincolo de acel râu şi am văzut acest loc. Într-o zi, pe vremea când fratele Leo făcea acele benzi, ¡-am spus că trebuie să fie ceva mai important în viaţa lui, decât acele benzi. Desigur, prelucrarea benzilor este un lucru care trebuie făcut, dar trebuie să fie şi altceva, fiindcă fiecare dintre noi am fost creaţi ca să facem ceva anume.

Noi am venit în dimineaţa aceasta aici şi am găsit acest Ierusalim mic pe care eu îl numesc Gosen. Vă amintiţi că Gosen a fost unul din locurile în care ei s-au închinat şi şi-au întins corturile. Parcă nu-ţi vine să mai pleci când poţi întâlni atât de mulţi prieteni vechi şi noi, şi poţi petrece acest timp împreună. Parcă este ceva care vrea să te ţină. Vedeţi? Eu înţeleg de ce voi, oamenii, vreţi să staţi aici.

Cred că nu am mai fost niciodată într-o părtăşie şi închinare mai dulce ca aceasta, cu aceste cântări şi alte lucruri. Eu am stat acolo, mişcându-mi buzele, scuturându-mi picioarele şi încercând să mă abţin să nu strig, când am auzit acele cântări vechi, cântate în felul în care ar trebui să fie cântate, şi anume: în Duhul.

Pavel a spus: „Dacă voi cânta, voi cânta în Duhul.” Eu nu-mi pot imagina cântarea în Duhul ca fiind un ţipăt din adâncul plămânilor, fiindcă cred că Duhul lui Dumnezeu este dragoste, blândeţe şi pacea care aduce ceva pentru sufletele noastre şi ne hrăneşte. Cred că aşa ar trebui să se cânte acele cântări.

Este un privilegiu să fiu cu voi, un popor dedicat unei cauze: cauzei lui Hristos. Aş putea spune o mulţime de lucruri, dar timpul nu îmi permite. Am venit aici gândindu-mă: „Voi merge acolo şi îl voi vizita pe fratele Leo, biserica de acolo şi partea din Trupul lui Hristos care poposeşte şi aşteaptă acolo.”

Voi v-aţi separat pe voi înşivă de restul lumii şi aţi venit aici ca să trăiţi în felul acesta. M-am gândit la râul acesta micuţ şi mi-am zis că voi vă aflaţi acum de partea aceasta a Iordanului, că sunteţi pe acest tărâm. Voi aţi trecut printr-un Exod, printr-o ieşire din lume, şi aţi ajuns într-un loc unde vă puteţi aduna împreună ca să vă închinaţi lui Dumnezeu aşa cum vă dictează conştiinţa.

Noi stăm pe această libertate ca naţiune democratică. Noi stăm pe acest drept care spune că fiecare om poate să se închine şi este destul de rău că nu avem mai multe locuri ca acesta. Aşa este. Aceasta ar face ca lumea să fie la locul ei şi oamenii lui Dumnezeu să fie la locul lor, acolo unde pot avea parte de aceste lucruri.

Chiar dacă aş spune numai „Amin,” şi apoi aş ieşi afară, ar merita să vin aici în fiecare duminică cu maşina, ca să-¡ aduc şi pe copiii mei să stea într-o atmosferă ca aceasta, pentru că întotdeauna atmosfera este cea care aduce rezultate.

Tu poţi pune o sămânţă în pământ, dar ea trebuie să aibă o atmosferă potrivită ca să poată germina şi să trăiască. Vedeţi? Soarele trebuie să aibă o anumită putere ca să creeze o anumită atmosferă. Un ou trebuie să aibă o anumită temperatură, altfel nu va fi clocit. Nu contează cât este de fertil, el trebuie să aibă acea atmosferă.

Eu cred că într-un astfel de grup, într-o asemenea atmosferă, creştinii pot să iasă afară din coaja lor şi să fie născuţi din nou. Eu am fost născut într-o astfel de atmosferă. Nu contează unde mă duc în lumea aceasta rece şi pe ce câmpuri de misiune, fiindcă pot să-mi închid ochii şi să mă gândesc chiar la atmosfera aceasta.

Aceasta îmi aminteşte de vremea când eram doar un predicator tânăr, şi când ne adunam din casă în casă în grupuri mici, fiindcă ne-am separat de lucrurile lumii. Acest lucru mi-a făcut inima să-mi fie aşa cum este astăzi, ca să-L iubesc pe Hristos şi să locuim cu toţii împreună.

Cred că Biblia spune: „Iată, ce plăcut şi ce dulce este să locuiască fraţii împreună!

Este ca untdelemnul de preţ, care, turnat pe capul lui, se coboară pe barbă, pe barba lui Aaron, se coboară pe marginea veşmintelor lui.” (Psalmul 133.1-2).

Aici se poate spune atât de mult. Poate că Duhul Sfânt vă va tălmăci ce este, după plecarea mea. Mi-ar plăcea să stau toată după-amiaza, să uit de mâncare şi de alte lucruri, şi să stau doar aici să vă aud cântând. Vedeţi? Înseamnă atât de mult să vă aud cântând, vorbind şi aducând mărturii.

Fiica mea termină liceul şi în seara aceasta are o festivitate de încheiere, aşa că trebuie să mă grăbesc acasă. Nu am ştiut până aseară, fiindcă am fost foarte preocupat.

Eu ¡-am vizitat pe fratele Leo şi Gene, iar în timp ce veneam încoace mă întrebam cum va fi. Mi-a lipsit această părtăşie şi am auzit oameni care spuneau: „Au un cort minunat şi se află pe o parte a râului, în timp ce lumea este pe partea cealaltă. De partea aceasta se află toate vieţile predate Lui.”

Când am auzit aceasta, m-am gândit: „Mi-ar plăcea să văd aceasta. Aş vrea să văd cum este cu adevărat.”, şi pot spune că toţi sunteţi binecuvântaţi să fiţi aici.

Aş vrea să citesc un singur verset din Biblie şi cred că acest verset va face un serviciu complet. Când am venit încoace, m-am gândit că voi face câteva comentarii care îmi vor lua doar câteva minute, dar aş vrea să adaug aceste comentarii la ceea ce simt acum. Aş vrea să citesc ceea ce spune Pavel în 2Corinteni 12.11:

„Am ajuns nebun: voi m-aţi silit. Dar voi trebuia să mă lăudaţi; căci, măcar că nu sunt nimic, totuşi cu nimic n-am fost mai prejos de aceşti apostoli aşa de minunaţi.”

Eu cred că Duhul Sfânt Se află printre noi, şi vreau să spun că nu este vorba doar de citirea unui verset din Scriptură, ci este vorba de El, de Cel care trăieşte şi astăzi. Fiecare Cuvânt este spus prin inspiraţie şi se potriveşte timpului respectiv. Nu se sfârşeşte niciodată, ci este ca un lanţ care merge mai departe. Scriptura nu se termină niciodată.

În timp ce veneam încoace, m-am gândit la locul acesta şi mi-am amintit cuvintele lui Pavel care spunea: „Am ajuns nebun.” Vedeţi? Este foarte ciudat faptul că un apostol spune aşa ceva. „Am ajuns nebun.” Nebunul este o persoană care nu este în toate facultăţile mintale. Atunci cum a fost posibil ca acest apostol să spună: „Am ajuns nebun”?

Dacă mă gândesc la grupul acesta de aici, fără îndoială în ochii oamenilor din partea cealaltă sunteţi nişte nebuni. Voi aţi devenit ceea ce am spune astăzi: „nişte ciudaţi.” Cu siguranţă aceasta cred oamenii despre voi, dar ţineţi minte că şi cei din partea cealaltă sunt nişte ciudaţi. Înţelegeţi?

Înseamnă că fiecare trebuie să fie nebunul cuiva, de aceea este mai bine să fiu nebunul lui Hristos. Vedeţi? Dumnezeu a spus că poporul Lui este un popor deosebit, ciudat, ales, o preoţie împărătească chemată să aducă jertfe duhovniceşti plăcute lui Dumnezeu: şi anume, rodul buzelor noastre, lăudându-I Numele.

Nădăjduiesc că micuţul meu simţ al umorului nu rupe Duhul minunat care se află aici. Tocmai mi-am amintit de fratele Troy de la oamenii de afaceri ai Evangheliei depline care mi-a povestit ceea ce vreau să vă spun în continuare. M-am gândit la aceasta în legătură cu această tânără soră cântăreaţă care tocmai a venit la Domnul.

El este măcelar de meserie şi a lucrat la un magazin de carne. Acolo a venit un neamţ, iar fratele îi tot vorbea de Domnul, dar pentru că neamţul nu putea vorbi prea bine engleza, ¡-a zis: „Vino la adunare pentru că ai nevoie de botezul Duhului Sfânt.”

Bătrânul neamţ voia să vadă dacă nu este cumva luteran, aşa că s-a dus la adunare. Dar acolo a dat peste o grămadă de ciudaţi, cum îi numim noi. Vedeţi? Şi în seara aceea, neamţul a primit botezul Duhului Sfânt, aşa că a doua zi tăia carnea vorbind în limbi şi cântând. El avea un adevărat jubileu.

După o vreme, şeful magazinului l-a întrebat:

„Ce s-a întâmplat cu tine, Henry?”

„Oh, glorie lui Dumnezeu! Sunt salvat.”

„Dar unde ai fost? Ai mers cumva la grămada aceea de nebuni?”

„Da,” a răspuns Henry, „Glorie lui Dumnezeu! Am fost acolo cu grămada aceea de nebuni. Dar vezi tu, este ca la maşina ta. Dacă nu ai toate şuruburile, vei rămâne doar cu o grămadă de fier.” (În limba engleză se foloseşte acelaşi cuvânt pentru „nebun” şi „şurub.”).

Aşa este. Acest lucru este valabil pentru orice lucru din care iei afară şuruburile (nebunii). Acele şuruburi sunt necesare ca să ţină un ansamblu împreună, ca să nu se dezbine.

Lumea a ajuns într-o astfel de încurcătură, şi biserica  într-un asemenea vârtej lumesc, organizaţii şi aşa mai departe, încât uneori este nevoie de un şurub (de un nebun) care să ţină totul împreună. Aşa este. Dacă nu avem aşa ceva, nu putem avea o biserică.

Noi putem să ne gândim la subiectul acesta pentru câteva minute. Pavel a spus: „Am ajuns nebun.” Înseamnă că tu trebuie să fii nebunul cuiva: trebuie să fii ori nebun pentru lume, ori nebun pentru Hristos.

Într-o zi mă plimbam pe străzile Californiei şi acolo am văzut un om care avea în faţă o pancartă pe care scrie: „Eu sunt un nebun al lui Hristos!” iar în spate avea o altă pancartă pe care scria: „Tu al cui nebun eşti?” Vedeţi? Noi l-am întrebat despre aceasta, iar el ne-a zis: „Tu trebuie să fii nebunul cuiva.”

Pavel a ales să fie un nebun al lui Hristos. Cred că puteţi să vă imaginaţi ce a crezut lumea din vremea aceea despre el; şi nu numai lumea, ci şi biserica. Bărbatul acela a fost învăţat ca să fie preot; a fost învăţat la picioarele lui Gamaliel, unul din cei mai mari învăţaţi ai acelui timp. Când şi-a luat diploma de facultate sau doctoratul, el a fost pregătit să intre în rândurile preoţilor, dar dintr-o dată a trebuit să schimbe totul, pentru că s-a întâmplat ceva: el L-a întâlnit pe Hristos pe drumul Damascului şi astfel a devenit un nebun pentru lume şi pentru biserică. El a fost un nebun pentru biserica denominaţională. Aceasta spune el aici: că a devenit un nebun. Într-adevăr, Pavel a fost un nebun pentru acei oameni, dar a fost un instrument pe care l-a folosit Dumnezeu ca să ţină Biserica, Trupul, împreună. Din pricina aceasta a devenit un nebun.

În timp ce fratele cânta: „Când Dumnezeu şi-a trimis iubirea Sa,” una din cântările mele favorite, mi-l imaginam pe Noe. Eu am dorit întotdeauna să rog pe cineva să cânte cântarea aceasta şi să vorbesc despre acest lucru.

Eu am citit o poveste în care se relata despre nişte soldaţi care au fost prinşi în ambuscadă de nemţi în timpul războiului mondial. Ei aveau un porumbel mic, care urma să le ducă mesajul, dar când au scris acel mesaj, l-au legat de picioruşul lui şi ¡-au dat drumul, nemţii au început să tragă din toate părţile în el, fiindcă ştiau de ce ¡ s-a dat drumul. Gloanţele l-au rănit şi ¡-au rupt picioruşul care-¡ atârna în jos şi ¡-au găurit penele, dar după câteva încercări a reuşit să treacă şi a căzut chiar în tabăra în care trebuia să ajungă, iar acei soldaţi au primit ajutorul cerut.

Voi ştiţi ce vreau să spun în continuare. Vedeţi? Şi noi am fost în starea aceea, dar El a fost rănit pentru păcatele şi fărădelegile noastre, iar Mesajul a ajuns aici, la fel ca în povestirea noastră. El ne-a adus Mesajul.

Mă gândesc la Noe şi la zilele în care a trăit. Îmi pot imagina că el a fost un bărbat deosebit, un profet al lui Dumnezeu. Dumnezeu ¡-a vorbit într-o zi, iar ceea ce ¡-a spus El a fost un lucru foarte ciudat pentru acel timp măreţ al ştiinţei. Poate aveau aparate cu care puteau vedea până pe lună şi au fost în stare să construiască sfinxul şi piramidele. Deci, Dumnezeu ¡-a vorbit şi ¡-a spus: „Noe, va ploua din ceruri.” Vă puteţi imagina un om de un asemenea calibru, un profet al Domnului, să meargă cu un mesaj atât de ciudat şi să spună aşa ceva?

În zilele acelea nu plouase niciodată din ceruri. Biblia spune că Dumnezeu uda pământul prin rouă, izvoare şi aşa mai departe, dar nu plouase niciodată nici măcar un strop de apă. Mai mult, ei puteau dovedi că acolo sus nu se găsea nici măcar o picătură de apă.

Şi deodată a venit un bărbat cu un mesaj. Ba mai mult, s-a şi separat de restul lumii, devenind pentru toţi un nebun. Cum este posibil ca un om să vină cu un asemenea mesaj nebunesc, şi să încerce să-¡ adune pe oameni într-o arcă mică sau ce construia el acolo? Aceasta dovedea că era de fapt un om nebun.

Dar ce a făcut el? Prin ascultarea sa, a fost nebunul care a salvat biserica credincioasă din ziua aceea. Da, domnilor. Aceasta s-a întâmplat. El a trebuit să-¡ scoată din lume şi a pregătit un loc în care ştia că putea veni Hristos să-¡ ducă. Dar pentru aceasta, a devenit un nebun.

 Puteţi să vi-l imaginaţi pe Moise în vremea lui, un om care mergea spre o mare putere intelectuală? Ei cuceriseră lumea din vremea aceea, iar lucrările lor ştiinţifice au depăşit ceea ce putem face noi astăzi. Ei au fost nişte maeştri în artă, construcţii şi aşa mai departe, făcând lucruri măreţe.

Puteţi să vă închipuiţi ce reacţie au avut acei oameni când el a mers la ei şi le-a spus că L-a întâlnit pe Dumnezeu într-un rug aprins, pe un Dumnezeu pe care ei nici măcar nu Îl cunoşteau? Moise fusese de la bun început un militar antrenat în toate secretele lumii militare, dar iată-l venind acolo cu un toiag cu care încerca să elibereze un popor dintr-o naţiune care ţinea întreaga lume captivă.

El a fost un nebun pentru Faraon. Asta-¡ tot. „Lăsaţi-l în pace să facă gălăgie, pentru că este un nebun. Va dovedi singur că este un nebun.” Pentru Faraon şi măreaţa lui lume ştiinţifică, Moise era un ciudat, un nebun. Vedeţi?  Aceasta era.

Dar ce a făcut el? A eliberat oamenii pentru că era trimis de Dumnezeu. Trebuie să fie ceva ciudat şi unic, ceva diferit de restul lumii. Vedeţi voi, lumea are felul ei, realizările ei ştiinţifice şi aşa mai departe, de aceea când un om este condus de Dumnezeu să facă ceva neobişnuit şi diferit de acele lucruri, devine un nebun. „El ajunge un nebun.” Dar vedeţi, este nevoie de aşa ceva ca să ţină totul împreună.

Mă gândesc acum la Ilie şi la zilele lui. În vremea aceea, Ahab şi Israel aveau toate naţiunile sub puterea lor. Ahab a fost un om mare, iar vremea lui măreaţă semăna cu a noastră. Biserica a devenit modernă. Vedeţi? Izabela era machiată, iar Ahab era lumesc, făcea compromisuri şi a dărâmat altarele lui Dumnezeu. „Oh, dar şi tu slujeşti la un dumnezeu, aşa că ce mare diferenţă este? Putem merge împreună, în pădurice, şi poţi sluji la ce dumnezeu doreşti.”

Cam aşa este şi astăzi, cu toată moda, îmbrăcămintea, hainele şi lucrurile lumii. „Oh, dacă nu vrei să aparţii aici, poţi aparţine acolo sau dincolo. Totul este în ordine. Nu este nici o diferenţă cât timp mergi la o biserică.”

Tocmai că este o diferenţă, fiindcă contează unde aparţin, pe care Dumnezeu Îl slujesc şi cum Îl slujesc. El are un singur fel în care trebuie să Îi slujesc şi acesta este scris în acest Cuvânt. În felul acesta ar trebui să-L slujim. Înţelegeţi? Aceasta face diferenţa.

Puteţi să vă închipuiţi ce s-a întâmplat când a venit Ilie acolo cu Mesajul pe care l-a avut? El s-a separat şi a devenit un nebun pentru Ahab.

Vedeţi voi, între acei oameni se găseau şapte mii care puteau fi salvaţi şi el a venit pentru ei. El a trebuit să devină nebun pentru lume ca să-¡ poată prinde. Şi Noe a trebuit să devină nebun pentru lume ca să prindă opt suflete, cu el împreună. A trebuit să devină o persoană ciudată.

Când şi-a adus Amos mesajul, a profeţit. El a adus mesajul în Samaria şi apoi a ajuns în toată lumea. Femeile de pe stradă aproape că ajunseseră prostituate publice, deoarece cetatea era ca un Hollywood modern. Într-o dimineaţă, acest necunoscut micuţ şi chel s-a ridicat şi a privit de pe munte spre Samaria, şi a văzut-o în păcat. Îmi imaginez cum a simţit că ¡ se opreşte inima.

El fusese văcar şi aceasta era tot ce ştia, dar Domnul ¡-a dat un mesaj şi l-a trimis acolo jos. El n-a avut nici un sponsor; n-a avut pe nimeni care să-¡ ţină spatele, dar a fost călăuzit de Dumnezeu să aducă acest mesaj oamenilor şi să-¡ cheme la judecată.

Îmi imaginez că Amos a devenit un ciudat pentru epoca aceea ştiinţifică şi modernă, asemănătoare celei de azi. El a devenit un nebun şi ei nu au mai vrut să aibă nici o legătură cu el. Dar cu toate acestea, el îl avea pe „Aşa vorbeşte Domnul.” Vedeţi? El a transmis ce se putea transmite.

 Când a venit Ioan Botezătorul din pustia Iudeii, dintre stânci, şi a păşit în mijlocul acelei lumi religioase, nu era îmbrăcat ca un preot. Poate purta nişte haine de muncitor sau o piele de oaie în jurul lui şi nu arăta ca un teolog ieşit din seminar sau ca ceva asemănător, fiindcă era un om simplu care putea lucra cu mâinile lui, dar Îl avea pe „Aşa vorbeşte Domnul,” şi ştia că venise timpul lui Mesia.

El putea să se identifice pe deplin cu Cuvântul lui Dumnezeu şi s-a legitimat cu Maleahi 3.1, arătând că este mesagerul care merge înaintea Domnului. El a trebuit să stea acolo până când a apărut Domnul, apoi a ieşit afară din scenă. Vedeţi? Oamenii credeau că este un om sălbatic sau un nebun; iar astăzi l-am numi „ţicnit.” Am ales cuvântul acesta pentru că este folosit de oamenii străzii, aşa că azi ar fi numit un „ţicnit obişnuit.”

Deci, Ioan Botezătorul a venit din pustie şi îşi ţinea predicile în susul şi josul Iordanului. El se plimba de-a lungul malului şi striga: „Ceasul este aproape! Despărţiţi-vă de tot, fiindcă vine Mesia!” Îmi imaginez că pentru preoţi era deja un ţicnit obişnuit. Da, aceasta era el pentru ei: doar un ciudat, iar cei care îl urmau deveneau şi ei nişte ciudaţi, nişte nebuni.

Ştiţi că aşa a fost declarat şi Domnul nostru când a venit, nu-¡ aşa? Ei L-au declarat smintit. Vedeţi? El nu S-a dus în oraşele lor şi nici nu S-a alăturat marilor lor organizaţii, ci chema afară un popor şi era considerat de religioşii timpului său un nebun obişnuit.

La fel s-a întâmplat şi cu Pavel în zilele lui. El era un om învăţat, dar s-a separat de restul lumii şi de denominaţiuni, şi a încercat să cheme afară un popor. El a fost un apostol al bisericii dintre neamuri. Noi ştim cu toţii aceasta. El a fost „nebunul” care a scos biserica dintre neamuri afară din păgânismul roman şi din păgânismul acelui timp.

Martin Luther a fost un nebun pentru biserica catolică. Vedeţi? Puteţi să vă imaginaţi un preot care a aruncat toate învăţăturile bisericii şi a refuzat „cina” pentru că biserica a spus: „Acesta este trupul lui Hristos.”? El cunoştea acele călugăriţe şi ştia cum pregătesc acea pâine. Luther ştia bine că acea hostie nu era trupul lui Hristos, ci o bucată de pâine care se asemăna la gust cu un biscuite dulce, şi că vinul nu era sângele lui Hristos în mod literar. El era numai un simbol al sângelui Său, aşa că a aruncat afară acele lucruri din convingerea lui sinceră şi personală şi nu a vrut să mai aibă nici o legătură cu ele. Vedeţi? El a terminat cu el.

Probabil biserica catolică a spus: „Oh, lăsaţi-l în pace! Uitaţi-vă ce grup micuţ are pe lângă el. Cine este el? Un rătăcit, dar noi suntem biserica mare. Aceasta este tot! Nu este important ce face el.” Dar Luther era nebunul, adică şurubul care ţinea totul în vremea reformei. El a adus reforma.

Ce s-a întâmplat după moartea lui? După ce el a murit şi mesajul predicat de el s-a terminat, biserica a devenit din nou rece şi ţeapănă, iar Dumnezeu a ridicat un alt nebun, desigur, numit John Wesley. Aşa este. El a fost un nebun pentru biserica anglicană, vedeţi? Ce a făcut el? A salvat biserica aflată în lume. Cum a făcut aceasta? Devenind un nebun. Aşa este. El ¡-a salvat.

Ce s-a întâmplat apoi? Noi am trecut de vremea lui, şi măreaţa epocă Wesleyană a trecut, apoi ¡-am avut pe baptişti prin John Smith, după care a urmat Alexander Campbell şi nazarineanul Buddy Robinson. Şi aşa au trecut şi unii şi alţii, tot mai departe de adevărata schimbare.

Apoi Dumnezeu a ridicat o altă grămadă de nebuni: mişcarea penticostală, iar ei au devenit nişte nebuni faţă de oameni, faţă de lume. Ce au făcut ei? Ei au făcut o treabă bună. Cu siguranţă, pentru că a fost epoca darurilor.

Eu cred că acum este timpul să se ridice un alt nebun. Credeţi aceasta? Penticostalii au făcut la fel ca toţi ceilalţi, dar acum este timpul pentru un alt nebun. Vedeţi? Puteţi vedea ce vreau să spun, dacă ne referim la partea aceasta a malului? Oamenii cred că noi suntem ciudaţi şi unici prin felul în care ne separăm de lume şi pentru că nu suntem împărţiţi, ci suntem una. Vedeţi? Felul nostru ne separă de lume.

Fratele Leo a fost călăuzit să vină aici, iar voi aţi avut nişte copii mici care trebuiau pregătiţi. Voi aveţi aici doamne tinere cărora nu le place să umble în felul lumii şi aveţi bărbaţi în vârstă care sunt gata de pensionare. Ei doresc un loc în care să se aşeze şi să se simtă ca acasă. Voi locuiţi printre oameni ca voi şi cred că Dumnezeu poate să ridice ceva care să aibă grijă de aceasta, nu credeţi? (Adunarea spune: „Amin.”). Eu cred din toată inima că El va face aceasta.

Noi aflăm că acum este timpul. Vă rog să observaţi că întotdeauna nebunul a fost cel care ¡-a ţinut pe toţi împreună. Aici în America, noi găsim o mulţime de lucruri lumeşti în bisericile şi denominaţiunile noastre. Îngăduie să se ridice Ceva din Cuvânt, pentru că ei s-au ridicat cu un crez, nu cu Cuvântul. Fie ca ceva să se ridice cu Cuvântul!

Voi spuneţi: „Oamenii cred că te-ai separat singur.” Eu am vorbit cu pastorul de aici şi cu fratele Leo, iar cineva a spus: „De ce nu vii acolo şi dincolo?”

El a spus: „Nu, nu!” El este vândut unui singur lucru: Cuvântului. Vedeţi? Dacă se trimite un nebun, un şurub, trebuie să se găsească şi o piuliţă în care să se potrivească, nu-¡ aşa? Credeţi că Dumnezeu trimite nebuni, şuruburi? (Adunarea spune: „Amin.”). Voi explica aceasta imediat. Aş vrea să aduc aici un mic tablou. Trebuie să se găsească o piuliţă, iar piuliţa aceea trebuie să aibă un filet care să se potrivească cu filetul şurubului.

Eu sunt atât de fericit să fiu filetat cu Cuvântul; sunt atât de bucuros pentru că există o piuliţă care este filetată în acelaşi fel. Ce trebuie să facă? Să scoată Mireasa afară din lume şi s-o aşeze la o parte pentru ceva diferit. Da, prieteni. Poate suntem nebuni faţă de lucrurile şi oamenii din lume, dar nu-¡ atragem decât pe cei ce sunt filetaţi pentru aşa ceva.

Noe şi restul profeţilor din toate timpurile au fost şi ei filetaţi. Toţi oamenii drepţi au fost filetaţi, pentru că au fost trimişi de El. La ce-ţi foloseşte să ai un şurub, dacă nu ai o piuliţă în care să intre? Ce fac un şurub şi o piuliţă împreună? Ţin ceva împreună. Vedeţi? Este puterea lui Hristos care ne ţine împreună şi ne trage afară din lucrurile lumii. Vedeţi? Când spunem: „Am ajuns un nebun,” noi avem părtăşie cu slujba măreaţă a lui Pavel. Tu vezi pe ce stai când oamenii cred că eşti un ciudat? Tu ai devenit un nebun pentru ei, ca să poţi fi ţinut de puterea lui Dumnezeu. În tine, în inima ta este ceva care te filetează.

Dacă în dimineaţa aceasta aş întreba: „Cine este metodist, baptist, penticostal, asta sau cealaltă?” peste tot ar fi mâini ridicate. Vedeţi? Atât de mulţi ar fi diferiţi.

Ce te face să stai aici? De ce eşti aici? Vedeţi? Pentru că aţi fost filetaţi la ceva, iar când începe să vină, pentru tine are sens. Dacă încerci să pui un anumit filet pe o piuliţă, unul care nu se potriveşte, nu mai are nici o însemnătate pentru tine, pentru că nu s-ar potrivi. Dar când este ceva care se potriveşte exact, te trage din Chicago, din New Orleans şi de oriunde ai fi, spre locul acesta. Vedeţi? Apoi devii un ciudat pentru lume. Să nu fii însă deranjat pentru aceasta. Vedeţi? Nu lăsaţi ca lucrul acela să vă deranjeze.

Voi întrebaţi: „Cum voi şti că sunt filetat cum trebuie?” Urmăriţi Cuvântul şi atunci veţi şti dacă sunteţi filetaţi cum trebuie şi dacă sunteţi nebuni pentru Hristos sau pentru lume.

Lumea şi-a primit şi ea nebunul, şurubul ei. Desigur.

Mi-am notat aici un lucru pe care nu vreau să-l uit. Noi stăm aici şi devenim nişte nebuni, şuruburi, pentru lume, ca să ţinem împreună Împărăţia lui Dumnezeu. În ordine.

Ţineţi minte că şi lumea are nebunii ei, pentru că în zilele când se întâmplă acest lucru măreţ, Satana le dă şi lor un nebun, deoarece toate lucrează pro şi contra. Vedeţi?

În zilele lui Moise, lumea a avut un nebun, iar acela a fost Faraon. Trebuia să fie aşa, pentru că şi diavolul are nebunii lui. Atunci era Faraon. Moise, care stătea acolo dorind să scoată afară poporul acela, era un nebun pentru Faraon, iar Faraon era un nebun pentru ei. Vedeţi?

Trebuie să fie aşa. Tu eşti nebunul cuiva. Eu sunt foarte bucuros să fiu înşurubat în Cuvânt şi să am acest Filet. (Adunarea spune: „Amin.”). Cineva va învăţa aceasta.

Ahab a fost un nebun pentru Ilie şi grupul lui de şapte mii de bărbaţi. Izabela cu toată moda şi lucrurile pe care le avea acolo, a fost o nebună pentru cei şapte mii care nu şi-au plecat genunchiul în faţa lui Baal, iar Ilie era un nebun  pentru ceilalţi.

În zilele lui Irod, Ioan a fost un nebun. Dar şi Irod a fost un nebun, pentru că şi lumea avea nebunul ei. În ordine.

În vremea Sa, Isus a fost un nebun pentru lume şi pentru Pilat. Dar şi Pilat a fost un nebun pentru că L-a respins. Aşa este. Vedeţi? El nu a fost filetat. A avut şansa sa, dar când a venit momentul să-L accepte, a dorit să vadă un fel de clovn sau magician care să facă nişte trucuri  din acelea în care scoţi un iepure din pălărie sau ceva asemănător.

„Oh,” ¡-a zis el, „aş vrea să te văd făcând nişte trucuri sau ceva de felul acesta.” El a fost un nebun pentru că a avut şansa să-L primească, dar nu a făcut-o.

Saducheii şi fariseii au fost la fel de nebuni, pentru că nu l-au crezut pe Pavel, care a spus că a devenit un nebun pentru lume.

Biserica are nebunii ei, lumea îi are pe ai ei, şi Hristos îi are pe ai Lui. Tu al cui eşti?

Voi spuneţi: „Cum pot şti că acest lucru este adevărat, frate Branham?”

„La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu.. Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi. Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci.” (Ioan 1.1,14; Evrei 13.8). Prin urmare, El este încă Cuvântul, aşa că noi trebuie să fim filetaţi cu acesta. Dacă suntem înşurubaţi în Cuvântul lui Dumnezeu, noi suntem nişte nebuni pentru lume, iar Hristos va arăta aceasta când va aduce Biserica împreună. Aşteptaţi până când ei se vor ridica şi vor încerca să facă ceea ce vor să facă.

Isus a spus în Matei 24.24 că „Aceste două grupuri vor fi atât de aproape în zilele din urmă, încât dacă ar fi cu putinţă ¡-ar înşela şi pe cei aleşi.” Este vorba de oameni care au fost cândva în mişcarea penticostală şi care ies acum. Când s-au organizat şi s-au împărţit în acele grupuri, voi aţi ieşit afară. Vedeţi, Biblia s spus că „dacă ar fi cu putinţă ¡-ar înşela şi pe cei aleşi.” Vedeţi? „Pe cei aleşi,” pe cei care se potrivesc cu piuliţa.

Nu veniţi să spuneţi: „Oh, acolo este un nebun!” (şurub). El trebuie să fie aşa. Cum este tăiat filetul în şurub, trebuie tăiat şi în piuliţă. Înţelegeţi ce spun? Trebuie să se potrivească. Cei aleşi nu se vor potrivi cu nimic altceva. Ei trebuie să vină la Hristos pentru că acesta este singurul fel în care se potrivesc. Aici stăm noi acum, mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu. În ordine.

Noi am văzut că şi lumea are nebunul ei.  Aş putea spune multe în privinţa aceasta, dar nu mai am timp s-o fac. Doresc să vă spun însă ceva. Am observat grupul acesta micuţ de domnişoare care au cântat acum câteva minute. Cât de mult aş dori să am cântarea aceea! Puteţi să-mi puneţi cântările acelea pe bandă? Să înregistraţi atunci când cântaţi cu toţii, fiindcă vă voi plăti banda. A fost minunat şi aş dori  s-o am; a fost o închinare dulce.

Femeile tinere de astăzi, aşa-zisele creştine care merg la biserică, au dorit să satisfacă ceva. Ele ştiau că nu pot obţine aceasta mergând numai la biserică, dar voiau să-şi menţină şi mărturia. Ele doreau să spună în continuare: „Eu sunt metodistă, baptistă, creştină, etc,” dar în acelaşi timp doreau să-şi dea jos hainele şi să poarte pantaloni scurţi, bikini şi alte lucruri pe care le-au văzut în lume. Ele au dorit să facă aceste lucruri; au dorit să aibă o tunsură ca bărbaţii şi să facă aceste lucruri.

Vedeţi? V-aţi întrebat vreodată de ce au făcut aceasta? Isus a spus că cele două duhuri vor fi atât de aproape, încât dacă ar fi cu putinţă ¡-ar înşela chiar şi pe cei aleşi. Vedeţi? Acest lucru trebuie să se întâmple.

Fiinţa umană trebuie să se închine la ceva, pentru că această închinare este în tine. Deci o fiinţă umană trebuie să se închine la ceva, şi pentru că nu s-au dus să se închine în biserică, Dumnezeu le-a ridicat un nebun: pe Elvis Presley, Pat Boone, etc.Ei spun că Elvis Presley este penticostal, iar Pat Boone face parte din biserica lui Hristos. Vedeţi? Un nebun absolut în împlinirea cuvintelor lui Isus: „El va fi atât de aproape, încât dacă ar fi cu putinţă ¡-ar înşela chiar şi pe cei aleşi.” Cum? Cântând imnuri de laudă duminica şi rock-and-roll lunea. Vedeţi? Pentru noi aceasta este o nebunie. Da, este cu adevărat.

Acolo sunt şi nişte femei deosebite care vor să se comporte ca nişte doamne. Ele sunt decente şi vor să fie ceea ce vrea Hristos de la ele. El trimite o persoană cu un mesaj pentru biserica de care aparţin ele, dar acesteia ¡ se pare nebunesc ceea ce învaţă el, aşa că pentru ei este un nebun. Dar vedeţi, aceasta se potriveşte perfect cu Cuvântul, pentru că tu le spui să-şi lase părul lung, cum să arate şi să se comporte ca o doamnă.

Am urmărit-o pe una din acele tinere şi am văzut că în timp ce cânta, ochii ei păreau cereşti. „Oh, Dumnezeule,” mi-am zis, „ce s-ar fi întâmplat dacă o stea de Hollywood ar fi putut să primească acel lucru în inima ei? Ar fi fost la fel ca tânăra aceea.” Vedeţi? Ce se întâmplă atunci? De ce s-au dus în direcţia aceea? Dar tu nu poţi atrage atenţia acelei fete din Hollywood. Chiar dacă ¡-ai da zece mii de dolari pe zi, tot nu s-ar duce. De ce? Pentru că este filetată diferit. Aşa este. Ea este filetată diferit.

Tu n-ai putea nici să-¡ atragi pe Leo sau pe Gene în vreo organizaţie. Nici voi n-aţi putea fi atraşi în vreo organizaţie. De ce? Pentru că sunteţi filetaţi diferit, nu-¡ aşa? Vedeţi? Dacă sunteţi filetaţi diferit, înseamnă că undeva trebuie să existe o piuliţă care să ţină acel lucru împreună, nu-¡ aşa? Este exact aşa. Cum a zis danezul: „Slavă lui Dumnezeu pentru şuruburi, fiindcă dacă le scoţi, totul devine o grămadă de gunoi.” Ce aveţi voi? O grămadă de denominaţiuni şi formalism rece fără Hristos sau Cuvânt; o grămadă de crezuri şi aşa mai departe. Ce aveţi voi? Dacă scoţi afară şurubul, nebunul, rămâi cu o grămadă de gunoi; nimic altceva decât nişte lemne de foc, ceva care aşteaptă flăcările şi pedeapsa lui Dumnezeu, care aşteaptă să fie judecaţi şi să ardă într-o zi.

În dimineaţa aceasta sunt recunoscător pentru că mă potrivesc aici, pe această parte a râului unde se poate găsi o persoană ciudată. Chiar şi unii dintre oamenii voştri ar putea gândi că eşti ciudat. Ştiu aceasta. Am primit câteva scrisori în care mi s-a spus că sunteţi ciudaţi şi diferiţi. Ce s-a întâmplat cu voi? Eu am ales numai lucrul acesta micuţ ca să vi-l spun în dimineaţa aceasta. Vedeţi? Desigur, tu eşti un nebun. Aşa este. Dar eu mă simt onorat să fiu dintre aceştia. Dacă nu sunt strâns legat cu acest Cuvânt, sunt un nimic, aşa că voi fi un nebun al lui Hristos. Desigur.

Mulţi oameni mi-au scris şi mi-au spus: „Ştii ce s-a întâmplat?” „Ce?”

„Individul acesta ciudat s-a dus şi a făcut aceasta şi aceea.” „Stai puţin!” am spus eu. Totul depinde de locul în care eşti încrustat. Vedeţi? Fie ca Domnul Isus Hristos, Păstorul turmei să vă păstreze inimile atât de încrustate în El, încât atunci când va apărea marele Păstor, să Îi fim prezentaţi.

Să ne rugăm. Tată ceresc, timpul a expirat. Aceştia sunt o mulţime de creştini iubitori şi dulci. Acesta este un text ciudat, dar m-am gândit la ceea ce am văzut în acele scrisori şi ¡-am auzit pe oameni vorbind. Micii voştri slujitori de aici m-au rugat să vin să îi vizitez şi să am o părtăşie cu această turmă mică. Eu am folosit textul acesta: „Am ajuns nebun,” ca să le pot transmite acest gând, fiindcă ei vor înţelege ce gândesc. Noi am devenit nişte nebuni pentru lumea aceasta, ca Pavel. Doamne, noi dorim să fim atât de aproape de Tine şi de Cuvântul Tău, încât atunci când va veni răpirea, să fim luaţi sus. Ajută-ne să avem inimile împletite şi legate una de alta în iubirea lui Hristos.

Binecuvântat fie fratele Leo, fratele Gene, fratele Daulton, împreună cu toţi aceşti bărbaţi deosebiţi şi femei scumpe de aici. Eu am fost foarte bucuros să le ascult mărturiile. Am intrat în camera aceea unde era un om paralizat şi le-am văzut zâmbetele de pe faţă. Nici nu-¡ de mirare că fratele Leo a spus că tu vezi o rază de Lumină păşind aici. Nu-¡ de mirare că este aşa, pentru că am văzut oameni care nu aveau nici o relaţie de rudenie cu femeia aceea, dar cu toate acestea se arătau foarte îngrijoraţi să o facă fericită, aducând-o chiar şi aici cu o remorcă. Doamne, Filetul lucrează într-un  mod minunat. Tu poţi merge în casa aceea, iar acolo să vezi pe cineva care poate fi morocănos şi certăreţ din cauză că nu poate alerga să danseze şi să se tundă ca celelalte femei. Ea este fericită să fie împreună cu copiii ei, aici, unde se predică Cuvântul lui Dumnezeu fără nici un crez ataşat: numai Cuvântul lui Dumnezeu pur şi neschimbat, unde se găseşte închinare în Duhul.

Eu am venit să ne întâlnim în locul acesta micuţ care este ca un vagon. Aceasta este biserica, iar Cuvântul spune: „Unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Lui, sunt şi eu în mijlocul lor.” Doamne, noi ştim că eşti aici, de aceea Te slujim şi te lăudam.

Dumnezeule, Te rog să ţii departe de ei toate bolile; să ţii duşmanul dincolo de râu. Acest mare exod poate fi într-o formă minoră, dar într-o zi poate creşte. Doamne, Te rog să fii cu cei aflaţi în acest Exod, aşa cum ai fost şi cu Moise când a trecut Iordanul şi cu Iosua când a intrat în ţara făgăduită.

Te rog să-¡ ajuţi, Doamne, şi să le păstrezi inimile sincere faţă de Tine. Binecuvântează-¡ în timp ce învaţă Cuvântul şi fie ca ei să trăiască vieţi lungi şi fericite, iar într-o zi, dacă suntem încă pe pământ când vei veni, să vină o strigare de această parte, iar Biserica să meargă în sus. Împlineşte aceasta, Doamne. Nimeni nu a fost atât de nebun pentru lume, ca să poată ţine totul la un loc, până când ai venit Tu, Doamne.

Noi suntem ca Ioan din vechime, care a trebuit să fie singur, şi aşa cum au cântat micuţele doamne: „Noi ne-am separat.” Când s-a separat, Ioan a atras după el o biserică micuţă, iar când L-a văzut pe Isus a zis: „Lucrarea mea este gata. El trebuie să crească, iar eu mă micşorez.” Tată, Te rog să ne ţii întotdeauna fericiţi şi sănătoşi. Îngăduie ca binecuvântările Tale divine să se odihnească peste acest serviciu şi peste serviciile care vor urma, şi ajută-ne să trăim o astfel de viaţă acum, încât în cea care vine să avem Viaţă veşnică, şi să ne putem uita la Faţa Lui în Împărăţia măreaţă. Te rog aceasta în Numele lui Isus. Amin.

Dumnezeu să te binecuvânteze, poporul meu. Îmi pare rău că am folosit un text atât de ciudat, dar cred că aţi înţeles ce am vrut să spun. Vedeţi? Dacă cineva vă va spune că sunteţi ciudaţi, veţi şti de ce sunteţi ciudaţi, nu-¡ aşa?

Dumnezeu să te binecuvânteze, frate Leo. Amin.

– Amin –