UN PROFET CARE ROȘEȘTE

Ezra 9.1-6: „După ce s-a sfârşit lucrul acesta, căpeteniile s-au apropiat de mine şi au zis: „Poporul lui Israel, preoţii şi leviţii nu s-au despărţit de popoarele acestor ţări şi au făcut urâciunile lor, ale cananiţilor, hetiţilor, iebusiţilor, amoniţilor, moabiţilor, egiptenilor şi amoriţilor.

          Căci şi-au luat neveste din fetele lor pentru ei şi pentru fiii lor, şi au amestecat neamul sfânt cu popoarele acestor ţări. Şi căpeteniile şi dregătorii au fost cei dintâi care au săvârşit păcatul acesta.

Când am auzit lucrul acesta, mi-am sfâşiat hainele şi mantaua, mi-am smuls părul din cap şi perii din barbă şi am stat jos, mâhnit.

Atunci s-au strâns la mine toţi cei ce se temeau de cuvintele Dumnezeului lui Israel, din pricina păcatului fiilor robiei. Şi eu, am întins mâinile spre Domnul, Dumnezeul meu şi am zis:

„Dumnezeule, sunt uluit şi mi-e ruşine, Dumnezeule, să-mi ridic faţa spre Tine. Căci fărădelegile noastre s-au înmulţit deasupra capetelor noastre, şi greşelile noastre au ajuns până la ceruri.”

Fie ca Domnul să adauge binecuvântările Sale la acest subiect, pe care l-am intitulat: „Un profet care roşeşte!”

 În dimineața aceasta am fost mişcaţi cu toţii de tema referitoare la profetul care purta o manta de mâna a doua. Şi am înţeles cu toţii că, chiar şi noi purtăm o manta de mâna a doua. Eu mă bucur sincer pentru ea, deoarece am înţeles că această manta ne-a fost dată de Dumnezeu prin neprihănitul Său Fiu, Isus Hristos.

          Da, noi nu am primit o manta mâncată de teologia omenească, sau de molii etc. prin necredinţa care spune că zilele minunilor au trecut; că astăzi nu mai există aşa ceva, că Duhul Sfânt nu mai este omniprezent, etc. ci am primit mantaua neprihănirii Lui.

 Şi am primit-o nu prin meritele noastre, ci prin meritul Domnului nostru Isus Hristos de aceea, dorinţa mea este ca atunci când voi coborî la Iordan, să am această manta.

           Eu mă încred numai în El, deoarece marea umbră care stă înaintea noastră, a tuturor şi care se numeşte „Moartea”, se apropie tot mai mult, cu fiecare bătaie a inimii. Da, acea mare Prăpastie pe care trebuie să o treacă fiecare bărbat şi femeie, este tot mai aproape.

 Atât eu, cât şi fiecare credincios, vom ajunge acolo. Şi eu sunt foarte bucuros pentru că nu voi merge acolo cu meritele mele măreţe ci merg fiind conştient şi mărturisind că sunt păcătos, dar un păcătos iertat prin harul Său. Acesta este motivul pentru care vreau să mă înfăşor în mantaua neprihănirii Sale, având în inimă o singură mărturie: „Că Îl cunosc pe El şi puterea învierii Sale.”

Dorinţa mea este ca atunci când îi va chema pe ai Săi dintre cei morţi, să ies şi eu afară împreună cu ei.

Scena din seara aceasta a fost aşezată într-o altă zi din viaţa poporului Israel, iar drama la care mă voi referi s-a petrecut la câteva sute de ani după Ilie.

 Azi dimineaţă am văzut scena în care Ilie a fost răpit la cer şi am înţeles că în zilele acelea erau foarte multe imitaţii. Astfel, ei aveau şcoli ale proorocilor, în care învăţau teologia omenească, dar erau atât de orbiţi încât nu au putut înţelege puterea lui Dumnezeu ci se gândeau că puterea care l-a ridicat pe Ilie în sus, l-a aruncat apoi undeva prin munţi, sau în vreo vale, aşa că au trimis cincizeci de oameni viteji ca să-l caute.

Dar Elisei ştia că Ilie fusese luat la cer de Dumnezeu; ştia că el nu mai era pe pământ. Da, Ilie a scăpat de moarte deoarece a fost dus direct la Dumnezeu, cu un car de foc care era tras de nişte cai de foc.

Apoi am putut vedea că seminariile şi lucrările lor teologice au dat faliment.

Ca să poţi fi un prooroc al lui Dumnezeu, este nevoie să fii chemat şi însărcinat de El pentru aceasta.

Şi în scena din seara aceasta, îl găsim pe Israel într-o stare foarte decăzută. El este un tip desăvârşit al bisericii de astăzi.

        Astfel, o dată era sus pe munte, iar apoi din nou jos în vale.

        Aceasta ne ajută să apreciem lucrurile bune, iar înţelepţii obişnuiesc să numească această stare de lucru, „legea contrastelor”.

         Astfel, omul negru din Africa, nu a ştiut niciodată că pielea lui e chiar aşa de neagră, până nu l-a văzut pe David Livingstone. Abia atunci a înţeles că pielea lui este neagră. De ce aceasta? Pentru că pielea lui Livingstone, era albă. Vedeţi, aceasta este un contrast.

         Tu n-ai putea aprecia ziua, dacă n-ar fi noaptea; n-ai putea aprecia căldura soarelui dacă n-ar fi şi zile înnourate şi reci; n-ai putea aprecia dreptatea, dacă n-ar fi şi nedreptatea; n-ai putea aprecia sănătatea, dacă n-ar fi boala.

          Şi părerea mea este că acesta este motivul pentru care noi apreciem atât de mult cerul. De ce? Pentru că am trăit odată pe pământ. Vedeţi? Legea contrastelor.

          Şi eu cred că apreciem atât de mult Duhul Sfânt, pentru că am trăit multă vreme într-o biserică ce a susţinut că astăzi nu mai există aşa ceva.

          Da, noi apreciem un lucru bun, pentru că îl avem şi pe cel rău, pe cel negativ.

          Şi Dumnezeu îngăduie partea rea şi negativă, pentru ca poporul Său să nu mai oscileze în sus şi-n jos.

          Noi n-am putea aprecia muntele dacă nu ar exista câmpia. N-am putea aprecia o apă bună dacă nu am bea uneori şi o apă rea.

          Vedeţi? În toate lucrurile ne întâlnim cu legea contrastelor. Şi în seara aceasta, vom privi Israelul într-o perioadă de cădere. Ce s-a întâmplat cu ei?

          După cum ştim, Israelul era un popor pe care Dumnezeu Îl alesese cu un scop. El voia să Îl păstreze curat şi neîntinat, deoarece din el urma să iasă după trup, Hristosul. Pentru aceasta, era nevoie ca sângele lui să fie păstrat curat şi neamestecat.

          Privind Cuvântul, vedem că de-a lungul Vechiului Testament, Dumnezeu S-a ascuns în chipul unui bărbat.

          Astfel, Dumnezeu a fost în Avraam, ca „părintele credinţei”; a fost în David ca Împărat; a fost în Iosif ca Neprihănit; a fost în Moise ca Prooroc, ca Preot şi ca Dătător de Lege, apoi a fost în toţi ceilalţi prooroci ai vechiului Testament. Da, El s-a făcut tot timpul cunoscut prin bărbaţi trimişi de El, aducând astfel la suprafaţă o parte din atributele Sale, prin ei -adică: Prooroc, Împărat, Preot, Dătător de legi etc..

          În toţi aceştia însă, El a locuit în parte, pe când în Hristos, a locuit în plinătate. Acest lucru îl putem vedea în Coloseni 2.9 „Căci în El locuieşte trupeşte toată plinătatea dumnezeirii.”

         Vedeţi, Duhul cel veşnic voia să-Şi găsească în final o locuinţă. Acum priviţi. Ilie era un bărbat al lui Dumnezeu, un tip spre dreptatea lui Dumnezeu. Astfel, El a vestit judecata lui Dumnezeu. Moise la rândul său, a fost un dătător de legi. Vedeţi? Toţi aceşti bărbaţi au fost tipuri, simboluri, prin care Dumnezeu S-a arătat în parte, dar în Hristos, Dumnezeu a locuit în plinătate.

        În Geneza 14 citim despre Melhisedec, despre care Evrei 7.3 ne spune că nu avea nici tată nici mamă, nici început al zilelor şi nici sfârşit al vieţii şi care era Împăratul Salemului şi Preot al Dumnezeului Celui Prea Înalt, Biblia asemănându-L cu Fiul lui Dumnezeu. De ce aceasta? Pentru că El era „Împărat al păcii”. Da, El era Împăratul Ierusalimului şi noi vedem că chiar şi Avraam i-a plătit zeciuială.

        Melhisedec simboliza venirea Domnului Isus. Şi noi vedem că El s-a întâlnit cu Avraam acolo jos în câmpie, chiar înainte de distrugerea Sodomei.

        El l-a întâlnit imediat după înfrângerea împăraţilor, iar Avraam i-a dat zeciuială din toate.

        Toate aceste lucruri sunt un simbol spre Hristos, în timp ce toate tipurile din Noul Testament – mă refer la biserica primară, – sunt un tip pentru noi (pentru mireasă).

        Noi ştim că Israelul era un popor neîntinat. Ei nu aveau voie să se amestece cu celelalte neamuri prin legături de căsătorie, ci Domnul le poruncise să se căsătorească numai între ei. De ce aceasta?

        Pentru a se păstra curată „viţa de sânge”.

        Şi părerea mea este că chiar şi acum sângele evreiesc este cel mai curat, cel mai neamestecat sânge, deoarece ei Îl aşteaptă încă pe Mesia.

       Noi ştim că Mesia  a venit deja, dar ochii lor au fost orbiţi ca să nu-L poată recunoaşte, aşa că au trecut pe lângă El.

       Revenind la tema noastră, vedem că în zilele lui Ezra, copiii lui Israel au alunecat. Astfel, s-au dus printre neamuri şi şi-au luat neveste moabite, amorite, ferezite etc., şi nu    s-au mai căsătorit între ei, cum le poruncise Domnul.

        Prin aceasta, ei s-au întinat, săvârşind curvie şi au amestecat viţa curată de sânge, pe care urma să vină după trup, Viţa Vieţii.

        Ce simbolizează acest tablou  pentru biserica de astăzi?

        Felul în care biserica s-a abătut de pe linia curată şi demodată, cum o numesc unii, care i-a fost aşezată de Dumnezeu, urmând părerile omeneşti.

        Biserica comite curvie cu lumea. Da, ea a mers în lume şi a început să se poarte ca lumea.

        Acest lucru, această decădere l-a făcut pe profet să se simtă atât de jenat, încât atunci când a stat înaintea Domnului, a roşit de ruşine.

        Când a văzut căderea morală a poporului Său, a suferit atât de mult, încât s-a aşezat jos, s-a îmbrăcat în sac, stând în rugăciune înaintea Domnului. Pe când se aducea jertfa de seară, el s-a dus în templu, a căzut pe genunchi şi a roşit înaintea lui Dumnezeu, din cauza păcatelor poporului Său.

        El nu a roşit din cauza prostituatelor de pe stradă, care stăteau sub lumina roşie; nu a roşit nici pentru beţivii din gaura iadului, deşi aceste lucruri erau cât se poate de rele, ci a roşit pentru păcatele celor aleşi.

            Şi ceea ce ne trebuie nouă astăzi este să primim mai mulţi prooroci care să-L aibă pe Dumnezeu în inima lor, ca să roşească în prezenţa Sa, pentru păcatele poporului care spune că este poporul lui Dumnezeu şi care face totuşi lucrurile pe care le face!

            Ce ruşine am adus noi în acest loc!

            O, priviţi moralitatea poporului!

            Să ştiţi că acest subiect nu este deloc uşor şi eu mă gândesc că aş prefera să vorbesc despre alte lucruri, dar, frate, dacă cineva nu stă în aceste zile păcătoase şi pline de curvie, pe Cuvânt, dacă nu se ridică pentru a le condamna, unde vom ajunge?

            Da, cineva trebuie să vorbească şi despre aceste lucruri; să iasă în faţă şi să le spună pe nume.

            Poate că nici Ezra nu ar fi vrut s-o facă, dar el purta aceasta în inima lui.

            O, şi când vezi un slujitor sincer a lui Dumnezeu, stând cu mâinile ridicate în rugăciune spre Dumnezeu, cu faţa roşie de ruşine din cauza nelegiuirii poporului, trebuie să fii sigur că va urma o trezire.

            Nici un om nu poate sta în prezenţa lui Dumnezeu; nici o biserică nu poate sta în faţa Sa, decât dacă se pocăieşte. Da, este nevoie ca Duhul Sfânt să vină jos ca să dea ungere şi putere pentru a începe o mişcare a lui Dumnezeu printre acei oameni.

            Aşa ar trebui să fie.

            Arătaţi-mi un alt Calvin, un alt Knox, un alt Finney, Sankey etc. Arătaţi-mi un bărbat care să se arunce cu faţa la pământ şi să se roage înaintea lui Dumnezeu pentru păcatele poporului.

           O, Doamne, trimite-ne un John Smith, care să se roage toată noaptea pentru nelegiuirea poporului său. Da, el a plâns atât de mult încât dimineaţa ochii îi erau umflaţi şi n-a mai văzut, aşa că soţia lui a trebuit să-l ducă de mână la masă şi să-l ajute să mănânce.

          Arătaţi-mi un alt Jonh Wesley, smuls din foc, iar eu vă voi arăta o trezire.

          Dar ce fac oamenii de astăzi cu bărbaţii lui Dumnezeu? Îi lovesc pe la spate şi-i numesc într-un fel sau altul, apoi sar în sus şi-n jos şi numesc aceasta „trezire”, deşi nu este nici o trezire.

         Aşa este. Totul se mărgineşte la o strângere de mână, la o stârnire de emoţii printre oameni, dar nu este nici pe departe vorba de o trezire. Sigur că nu, ci tot ceea ce au ei, este un grup religios.

        Priviţi Israelul. Ei aveau o agitaţie printre ei, dar le lipsea o trezire reală.

        Scumpe frate şi soră, morala acestei naţiuni a decăzut atât de mult, încât chiar şi un câine s-ar ruşina de ea. Da, chiar şi un câine ar roşi de ruşine dacă ar putea.

        De ce? Din cauza imoralităţii poporului nostru.

        Priviţi biserica. Înaintaşii noştri nu credeau în cinematografie şi nu şi-ar fi lăsat copiii la vreun film, dar creştinii de astăzi au filmele în propriile lor case. Da, fiecare casă are un televizor.

            În acel timp, creştinii spuneau că este greşit să bei bere, dar astăzi peste 60% din cei care se pretind creştini, cumpără cel puţin o dată pe an o băutură de societate.

            Da, ei merg la adunare doar cu ocazia Crăciunului, căci atunci au o zi de sărbătoare. De ce fac aceasta? Pentru că au înlocuit salvarea cu educaţia. Dar acest lucru nu este posibil, de aceea, ceea ce ne trebuie nouă astăzi, este o trezire.

            Noi punem un plasture peste rană, apoi îl luăm jos şi încă un plasture şi-l luăm jos dar curând ne dăm seama că durerea este încă acolo.

            O, ceea ce ne trebuie nouă astăzi, nu este o regenerare socială, nici poveşti intelectuale, ci avem nevoie de o „transfuzie demodată de sânge” trimisă de Dumnezeu din ceruri.

            Plasturele nu va putea face nimic bun, deoarece suntem anemici şi ca urmare avem nevoie de o transfuzie de sânge. Avem nevoie de o întoarcere la Evanghelia de modă veche, care ne cheamă la pocăinţă înaintea lui Dumnezeu. Nu ne ajung câteva lacrimi, sau o strângere de mână, ci avem nevoie de curăţirea fiecărei inimi prin sângele lui Isus Hristos. Biserica are nevoie de o trezire care să străbată naţiunea dintr-un capăt în altul, căci dacă nu vom avea o asemenea trezire, vom pieri, vom muri cu toţii.

           Eu sunt atât de bolnav şi de obosit atunci când văd aceste aşa numite „treziri” de la Hollywood. O, oamenii vin acolo şi sar în sus şi-n jos emoţionaţi timp de două ore pe zi, sau de două ori pe săptămână şi asta este totul.

            Frate, tu poţi să ai o lucrare într-o trezire, poţi să ai emoţii, poţi să ai intenţii bune etc.. Totul este în ordine, dar nu de aceasta are nevoie biserica astăzi! Noi avem nevoie de botezul Duhului Sfânt, ca să schimbe emoţiile şi intelectul; felul de a privi lucrurile şi obiceiurile oamenilor; care să arunce totul înapoi. Noi avem nevoie de o „transfuzie de sânge” de la Calvar. Altfel, toate eforturile făcute de noi, nu ne vor ajuta la nimic.

           Noi nu avem nevoie de ONU, pentru că deşi această organizaţie există, Numele lui Dumnezeu nu a fost pomenit nici măcar o dată în mijlocul ei. Da, ei se tem să-L amintească.

           Odată am discutat cu un grup de clerici şi i-am întrebat de ce nu se roagă niciodată? Ei mi-au răspuns: „S-ar putea ca aceasta să-i ofenseze pe cei care nu cred în Dumnezeu”.

          O, ceea ce ne trebuie nouă astăzi, este o trezire adevărată. Pe voi nu trebuie să vă intereseze că cineva se ofensează, deoarece însărcinarea noastră este să predicăm Evanghelia şi să-i chemăm pe oameni în lucrare. Corect.

          Eu nu dau nimic pe programele care L-au pus pe Dumnezeu deoparte, chiar dacă ele sunt făcute de ONU, de cei patru mari puternici ( SUA, Anglia, Franţa şi Rusia) sau de oricine ar fi.

          Dacă această naţiune nu se trezeşte, dacă nu vrea să primească sângele Domnului, vom muri. Dacă fiecare om nu este trezit personal pentru cauza Evangheliei, va muri. De ce vom muri? Pentru că nu avem originalul, calea, remediul sau „cura” pe care ne-a dat-o Dumnezeu la Calvar.

         Nu-i de mirare că aceste lucruri l-au făcut pe profet să roşească de ruşine. Nu, nu!

         Un predicator adevărat priveşte în adunarea lui şi încearcă să-i conducă pe oameni înaintea tronului lui Dumnezeu. Îi vizitează acasă, iar dacă îi găseşte fumând, spunând glume murdare sau bând bere etc., dacă văd femeile umblând pe stradă imoral etc., îi mustră în faţă.

         O, chiar şi bătrânele poartă pantaloni! Poţi să vezi câte mame cu copii în braţe, îmbrăcate sexy, ca să atragă atenţia fiecărui bărbat care trece pe stradă. Da, ei fac toate aceste lucruri şi totuşi se numesc creştini.

        Aceasta îl face pe orice slujitor adevărat a lui Dumnezeu, să roşească de ruşine. Desigur.

         Astăzi toate bucuriile din biserică, toate intenţiile de a face o generaţie mai bună etc., au devenit un nonsens.

         O, aduceţi-i pe oameni la Dumnezeu, dar nu cu o injecţie de educaţie; nu cu o injecţie de reformă religioasă; nu cu o injecţie teologică făcută de om, ci prin botezul de modă veche al Duhului Sfânt, printr-o experienţă ca la rusalii, care să aibă ca urmare o smerenie adevărată, care să facă din acel suflet un giuvaier de preţ pentru Împărăţia lui Dumnezeu, un adevărat fiu sau fiică a lui Dumnezeu.

         Dacă nu vom face aceasta, vom continua să avem freză „buby”, farduri, femei sexy, beţivi, fumători etc., care deşi fac toate acestea, au curajul să se numească creştini. De ce aceasta? Pentru că nu ştiu să facă altceva mai bun.

         Fraţilor, noi avem nevoie de o curăţire a bisericii, începând de la fundaţie până la amvon. Amin. Acesta este adevărul.

         Ceea ce ne trebuie şi nouă astăzi, este un prooroc care să roşească.

         Uneori, în rândul de rugăciune vin oameni care sunt îmbrăcaţi de parcă ar merge într-o casă de prostituţie. Aşa este.

         Femeile vin să ceară ceva de la Dumnezeu, dar arată ca Izabela.

         O, ceea ce ne trebuie nouă astăzi, este o curăţire a casei lăuntrice, o înflăcărare a inimii slujitorilor lui Dumnezeu, care să stea la amvon ca să spună lucrurilor pe nume, care să spună ce este corect şi ce este greşit şi care să predice Evanghelia fără compromisuri, astfel încât păcătoşii vor cădea cu faţa la pământ şi vor plânge, iar Dumnezeu va trimite Duhul Sfânt ca să le curăţească vieţile. Amin. Noi ştim că aşa este corect.

            Nu demult, eu  am predicat aici şi am spus că fiecare femeie din oraş, s-a făcut vinovată într-un fel sau altul de adulter. Da, ele sunt vinovate.

            Dacă mergi prin magazine, găseşti foarte greu o rochie decentă, care să nu se muleze pe corp ca şi cum ar fi turnată.

            Fraţilor, eu am dreptul să predic în locul acesta pentru că este biserica mea, de aceea voi spune  tot ce-mi pune Duhul Sfânt pe inimă. Desigur.

           Lăsaţi-mă să vă spun ceva, surorilor. Eu nu vă critic, dar este posibil ca Duhul Sfânt să vă înveţe altfel decât spune Cuvântul?

            Dacă da, atunci mă tem că nu Duhul Sfânt este  acela care vă îndeamnă să faceţi aceste lucruri. Acesta este adevărul. Botezul cu Duhul Sfânt nu constă în a striga, nici în a vorbi în limbi, nici în a dansa în duhul etc., ci în curăţire.

           Dumnezeu ne-a dat o trezire a Duhului Sfânt, o neprihănire a lui Dumnezeu.

           Când vă îmbrăcaţi în acele haine imorale, să ieşiţi pe stradă astfel încât toţi bărbaţii se întorc şi privesc după voi, nu vă daţi seama că într-o zi veţi fi trase la judecată de Dumnezeu?

          Voi puteţi fi curate ca un crin înaintea soţilor voştri, căci cu toate acestea, în ziua judecăţii veţi fi învinuite de adulter cu toţi aceia care v-au dorit pe stradă.

          Nu-i de mirare că aceste lucruri îl fac pe profet să roşească. Nu, nu-i de mirare.

          Dar cum va fi cu Dumnezeu, când Biblia spune că la început „i-a părut rău Domnului că a făcut pe om pe pământ, şi S-a mâhnit în inima Lui când a privit jos şi a văzut stricăciunea de pe pământ.”? (Geneza 6.6).

         Ce s-a întâmplat? „Fiii lui Dumnezeu au văzut că fetele oamenilor erau frumoase…” (versetul 2.2). Vedeţi? Acolo a avut loc o perversiune, un amestec de sămânţă. A fost acelaşi lucru care i-a scos pe copiii lui Dumnezeu asupra pământului şi astfel toate făpturile de pe pământ au fost nimicite prin potop.

         Acelaşi păcat, acelaşi amestec dintre femei şi bărbaţi a dus la distrugerea Sodomei şi Gomorei şi la scufundarea lor pe fundul Mării Moarte.

          Şi Domnul Isus a spus în Luca 17 că aşa cum a fost în acele zile, „va fi şi în zilele când se va arăta Fiul omului.”

          Dacă privim astăzi, vedem că biserica nu mai ia Biblia ca unitate de măsură, că femeile nu şi le mai iau ca exemplu pe Naomi, Rut, pe Sara sau pe celelalte femei ale Bibliei, ci au ca unitate de măsură Hollywoodul mai bine zis sămânţa Diavolului.

             Este posibil ca nişte oameni care se pretind creştini să-şi ia ca model aceste lucruri rele?

            Astfel, ei merg şi cumpără înregistrările lui Elvis Presley, care este omul cel mai posedat de Diavolul din câţi ştiu eu. Ei ascultă toate aceste nonsensuri de la radio, dar refuză să primească Evanghelia, predicile vorbite şi Biblia.

            O, Dumnezeule, ai milă de ei!

            Ce fel de duh avem atunci printre noi? Nu-i de mirare că profetul a roşit înaintea Domnului. El ştia că erau nevrednici, de aceea a mijlocit pentru popor şi i-a spus lui Dumnezeu: „Noi nu suntem vrednici!”

           Da, cât timp nu ne întoarcem ca să primim acea „transfuzie de sânge” de la Calvar, nu suntem vrednici. Să încetăm deci să aplicăm doar acel plasture, şi haideţi să punem ceva alifie, căci vindecarea nu poate veni decât dacă sângele este curat.

           Din cauza aceasta unii oameni au diabet. Voi ştiţi că dacă un astfel de om se taie, s-ar putea să nu se mai vindece niciodată. De ce? Pentru că sângele lui este bolnav.

          Aici este problema şi cu biserica. Ea a devenit diabetică, de aceea fiecare tăietură rămâne nevindecată: egoismul, imoralitatea şi toate celelalte lucruri de felul acesta, care sunt o urâciune înaintea lui Dumnezeu.

          Dar biserica le ia sus ca pe nişte apucături: oameni care beau, fumează, spun glume murdare etc., femei care-şi taie părul, se machiază, se îmbracă imoral şi ies aşa pe stradă etc.. O, toate aceste lucruri sunt din cauza lipsei sângelui Domnului Isus Hristos, singurul care ne poate curăţa de toate fărădelegile. Amin.

       Poate că ceea ce spun este dur, dar acesta este adevărul. Dacă nu vom lua aminte la Cuvântul viu al lui Dumnezeu, într-una din aceste zile ne vom trezi prinşi aici de explozia atomică, ce va trimite fiecare suflet să-L întâlnească pe Dumnezeu ca Judecător, deoarece El îi va recunoaşte numai pe aceia care au sângele Fiului Său Isus Hristos.

        Aş vrea să vă văd venind sub sânge. Sfatul meu este să staţi numai cu Dumnezeu. De ce nu putem avea noi credinţă? De ce nu putem avea întâlniri de vindecare? Pentru că punem deasupra rănii un plasture. Da, încercăm să acoperim lucrurile în loc să recunoaştem că avem nevoie de o transfuzie.

        Dar aceasta arată că suntem fără sânge, că suntem fără Hristos! Nu vă lăsaţi amăgiţi! Nu-l lăsaţi pe Diavolul să vă bată pe umăr şi să vă spună: „Păi eu merg la biserică!” Şi Diavolul poate face aceasta. Aşa este.

        El a mers chiar în prezenţa lui Dumnezeu! Da, a mers sus în ceruri, a venit în biserică, apoi a stat chiar înaintea tronului lui Dumnezeu alături de fiii lui Dumnezeu şi a avut o conversaţie cu El, iar Dumnezeu l-a întrebat:

       „De unde vii?” (Iov 1.7). Şi Satana I-a răspuns Domnului: „De la cutreierarea pământului şi de la plimbarea pe care am făcut-o pe el.”

         Vedeţi până unde a ajuns el? Aşa că nu e nici o mirare că Diavolul merge la biserică deoarece este un înşelător.

         Dacă nu s-ar purta ca un creştin în biserică, nu ar putea să înşele; atunci nici un om nu ar putea fi înşelat.

        Vedeţi, albul nu poate fi confundat cu negrul, iar Biblia spune că va încerca să înşele, dacă va fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi. (Matei 24.24).

        Acest lucru se va întâmpla în zilele din urmă, iar noi am ajuns acolo.

        O, fraţilor, este vremea ca predicatorii să cadă cu faţa la pământ!

        Noi avem 19 milioane de baptişti, 13 milioane de metodişti, 11 milioane de luterani, 10 milioane de prezbiterieni etc. (în America).

        Gândiţi-vă la aceasta!

        Dar ce fac ei? Merg la meciuri, participă la distracţii, iar vineri seara, uneori şi sâmbăta, stau acasă şi privesc emisiunile TV sau ascultă radioul. Da, ei urmăresc glumele transmise de la Hollywood.

       O, sufletul vostru tânjeşte după o asemenea „ marfă”, când ar trebui să luaţi Biblia şi să staţi înaintea lui Dumnezeu ca să vă rugaţi pentru păcatele voastre şi ale acestui popor.

      Şi eu sunt vinovat împreună cu voi, dar am luat hotărârea ca, cu ajutorul lui Dumnezeu şi prin harul Său, să adun oamenii sub semnul chemării Sale, până când moartea mă va elibera din acest trup.

       Dumnezeu să mă ajute la aceasta.

       Rugăciunea mea este: „Doamne ajută-mă!”

       Văzând lucrarea la care aţi fost  martori şi voi, ar trebui să fim mai treji, dar privind în jurul meu, văd că totul s-a scufundat într-o anemie duhovnicească.

       Privind acest micuţ tabernacol, care este cunoscut în întreaga lume, mă gândesc că el a fost ridicat înaintea tuturor naţiunilor.

       Desigur.

       Mă gândesc acum la ceea ce a spus David într-o seară: „Iată, eu locuiesc într-o casă de cedru şi chivotul Domnului într-un cort.” (1 Cronici 17.1). Auzindu-l, proorocul Natan i-a răspuns: „Fă tot ce-ţi spune inima, căci Dumnezeu este cu tine.”

       Dar în noaptea următoare, cuvântul Domnului a vorbit lui Natan: „Du-te şi spune-i robului meu David: „Cine ai fost tu David? Te-am luat de la păşune, dinapoia oilor, ca să fii căpetenia poporului Meu Israel; am fost cu tine pretutindeni unde ai mers, am nimicit pe toţi vrăjmaşii tăi dinaintea ta şi ţi-am făcut nume ca numele celor mari de pe pământ” (vers.7-8).

       Cine a fost acest mic tabernacol? O, aici a fost cândva o baltă şi foarte puţini din Jeffersonville dădeau atenţie străzii a VIII-a, dar prin mila Sa, Dumnezeu v-a ajutat să ridicaţi această casă şi v-a făcut un popor mare.

        Chiar şi cei din Bombay, India, ştiu unde se află acest tabernacol. Sunteţi cunoscuţi de cei din Durban, Africa de Sud şi de toate celelalte naţiuni: Anglia, Germania, Finlanda, Suedia, într-un cuvânt sunteţi cunoscuţi pretutindeni: în Europa, în Asia, în Africa, da, chiar şi cei din Thailanda au auzit de voi.

        Dumnezeu ne-a făcut un exemplu pentru oameni, de aceea vă întreb: Este posibil ca după ce El a făcut toate acestea pentru noi, să ne mai întoarcem la lucrurile lumii şi să devenim nişte anemici?

         O, s-ar cuveni să fim lumini pe dealuri: să fim o candelă care nu poate fi ascunsă.

         O, Dumnezeule, eu sunt la fel de vinovat ca toţi ceilalţi!

         Şi ceea ce doresc să vă spun acum, este că doresc o pocăinţă de modă veche şi o întoarcere rapidă la Dumnezeu, astfel încât atunci când oamenii vor păşi pe această uşă, în cârje sau bolnavi, să plece înapoi pe deplin sănătoşi. Când un orb va fi adus aici de mână, să plece înapoi singur, pe deplin sănătos. Când va intra aici un surd, să plece acasă auzind.

       Când păcătoşii vor intra înăuntru murdari de necurăţia păcatului, să plece afară spălaţi şi curăţiţi în sângele Mielului.

       Nu este posibil aceasta? Ba da!

       Dumnezeu l-a chemat pe Israel şi l-a făcut un exemplu pentru toţi, dar tot El ne-a chemat şi pe noi pentru acelaşi scop: ca să fim un exemplu pentru toţi.

       Ce am făcut însă noi? Ne-am îndepărtat de El, aşa că acum trebuie să roşim de ruşine înaintea Sa, când ne gândim la toate lucrurile pe care le-a făcut pentru noi.

       El ne-a ridicat dintre toate celelalte naţiuni şi ne-a făcut cunoscuţi pretutindeni prin lucrările Sale măreţe, dar cu toate acestea, iată-ne învârtindu-ne încoace şi încolo. O, s-ar părea că nu mai suntem la fel de sinceri ca la început, că nu mai avem rugăciuni ca înainte!

       Da, lucrurile nu mai merg bine.

       Astfel, am început să facem programe micuţe, să aplicăm leucoplasturi ca să uşurăm durerea, dar nu uitaţi: „Voi nu vă veţi putea uşura durerea până nu veţi primi sânge din belşug!” Numai El vă va putea aduce vindecarea. Desigur.

        Ştiţi ce trebuie să faceţi voi? Să veniţi înaintea lui Dumnezeu şi să spuneţi:

 „Dumnezeule, eu sunt anemic, de aceea am nevoie de sângele Tău, ca să mă cureţe de toate păcatele mele.”

        Aceasta să fie rugăciunea şi nădejdea ta!

        Gândiţi-vă sincer la aceste lucruri, prieteni, căci s-ar putea ca într-una din aceste zile (mâine dimineaţă sau poate doar peste 50 de ani), una din aceste bombe cu cobalt sau cu hidrogen, să fie lansată şi atunci întreaga naţiune va fi în alertă.

         Cred că aţi văzut cu toţii articolul de săptămâna trecută, în care i se cerea Pentagonului şi oamenilor de ştiinţă să dea un răspuns cu privire la farfuriile zburătoare.

          Ele nu sunt un mit, nici ceva imaginar ci au fost văzute zburând în formaţie ca de luptă sau câte una singură. Ele pot să se oprească în aer şi pornesc de pe loc. Da, ele există cu adevărat, dar cu toate acestea, atunci când au fost întrebaţi, oamenii de ştiinţă au râs şi au spus: „Farfurii zburătoare?!” apoi au făcut tot felul de glume pe seama lor.

         Dar ştiţi ce cred  eu cu privire la ele? Isus a spus că vor fi semne  în cer şi pe pământ. Şi aţi observat voi ceva?

          Înainte ca Domnul să distrugă Sodoma şi Gomora din cauza imoralităţii, El a trimis acolo doi îngeri ca să investigheze cazul. (Geneza 18.20-21).

           Şi noi vedem că îngerii au venit pe pământ şi au putut fi văzuţi de oameni şi acum. Vreau să spun că au fost văzuţi de oamenii corecţi, care au fost spălaţi prin sângele Mielului, permiţând să li se facă chiar şi fotografii.

           Aşa este. Noi am fost vizitaţi de fiinţe îngereşti, care duc Cuvântul (vestea) înapoi la Tatăl – că păcatul s-a îngrămădit atât de mult, încât lumina stelelor abia se mai vede strălucind. (fratele Branham bate în amvon).

           Întreaga lume se leagănă asemenea unui om beat, iar păcatul este chiar şi în mijlocul creştinilor, printre cei religioşi care şi-au vândut dreptul de întâi născuţi pentru popularitate. Lucrătorii au măturat Evanghelia afară şi au înlocuit-o cu o „petrecere socială”. Da, au măturat Evanghelia spălării prin sânge şi au înlocuit-o cu lucruri intelectuale, de aceea acum discuţiile lor sunt foarte elevate, dar omit din ele ce este mai important: Evanghelia.

           Ba mai mult, unii dintre ei s-au dus pe câmpul misiunii, folosindu-se de Evanghelie pentru un câştig personal, ca să adune bani. În felul acesta, unii şi-au construit case, şi-au cumpărat maşini şi diferite alte lucruri pe care nu le-ar fi avut niciodată pe cale cinstită. Vedeţi? Câştig personal.

          În ce mă priveşte însă, eu sunt mulţumitor pentru că acolo este un rest.

          Ştiţi ce s-a întâmplat în zilele lui Ezra când acest bărbat a început să plângă şi să mustre păcatul?

          Toţi cei aleşi, care au crezut în Dumnezeu, s-au adunat în jurul lui.

          Şi ceea ce ne trebuie nouă astăzi, este acelaşi lucru. Noi avem nevoie de predicatori care să vorbească fără frică şi care să numească păcatul, păcat, mustrându-i pe cei ce trăiesc în el, căci atunci credincioşii adevăraţi se vor aduna în jurul Cuvântului şi vor sta cu El. Aşa este.

          A venit timpul pentru o chemare afară; a venit timpul să se spună adevărul, astfel încât dreptatea şi adevărul să poată fi separate de minciună.

         O, Dumnezeule, acordă-ne aceasta! Dă-ne curaj să putem face acest lucru!

         Gândiţi-vă numai la ceea ce s-ar putea întâmpla!

         Fraţilor, vreau să vă spun că eu cred tot ceea ce vă spun.

         Nu cu mult timp în urmă, Pentagonul a scos mai multe portavioane care aveau la bord 300 de avioane dotate cu bombe atomice şi bombe cu hidrogen.

         Şi cu câtva timp în urmă, a fost convertit unul din băieţii care lucra la marele aeroport din Shreveport. Eu am avut o discuţie cu el în adunarea fratelui Jack, iar printre altele mi-a spus:

        „Noi avem bombe atomice chiar deasupra noastră, iar unităţile fac antrenamente de pregătire pentru lansarea lor, în fiecare zi”.

„Şi nu vă temeţi să le folosiţi?” l-am întrebat eu.

        „Nu, a răspuns el, pentru că nu au focoasa, dar în caz de alertă, într-un minut toate ar fi pregătite pentru lansare.”

Multe din aceste lucruri stau pregătite chiar şi în ocean, de aceea conducătorii noştri le-au spus ruşilor: „Să nu îndrăzniţi să lansaţi vreo bombă, căci veţi vedea voi ce va urma!”

        Ce s-ar întâmpla? Dacă noi am încerca să atacăm Rusia, cu aceste bombe atomice şi cu hidrogen, aceasta ar cauza o întreagă reacţie în lanţ, care ar duce la distrugerea întregului pământ într-o clipă.

        De altfel voi ştiţi că aşa ceva n-ar fi deloc în contradicţie cu Scriptura, deoarece Cuvântul spune că cerurile şi pământul vor arde.

        Noi trăim într-o zi periculoasă, iar oamenii de pe pământ sunt speriaţi de moarte! Marii bărbaţi ai timpului se tem şi se întreabă: „Cine vor arunca primii bomba?” căci atunci când va fi lansată prima bombă, lumea va intra în haos.

        Acesta este motivul pentru care creştinii ar trebui să se bucure cel mai mult, fiindcă totul se schimbă şi va fi ce a mai fost.        

O, Doamne, apoi moartea va dispărea, bolile nu vor mai fi, aşa că nu vom mai  avea adunări de rugăciune pentru bolnavi, nici chemări la altar pentru cei pierduţi, căci Dumnezeu va veni şi-i va lua pe cei aleşi din cele patru vânturi ale pământului, care se vor aduna sub aripile Lui, aşa că vor trăi şi vor împărăţi cu El pe vecie, în ceruri.

        O, frate şi soră, prietene, dacă în seara aceasta nu eşti încă pregătit, grăbeşte-te să o faci chiar acum.

        Eu te chem la Isus Hristos chiar în această seară şi te invit să-L primeşti. Tu, care ai fost păcătos, tu care ştii că nu-L ai pe Dumnezeu, eşti invitat la altar. Eu vă invit pe fiecare din voi ca să stăm înaintea lui Dumnezeu până când vă va curăţa sufletele de orice murdărie, până când veţi fi înnoiţi.

          Nu ajunge doar un plasture pe deasupra, ci este nevoie de o „transfuzie de sânge sfânt” care să curăţească sângele vostru şi să vă dea o viaţă nouă, astfel încât să plecaţi de aici botezaţi cu Duhul Sfânt.

          Nu ţipând sau dansând, deşi şi aceste lucruri sunt în ordine, căci toate acestea aparţin bisericii şi sunt conform Bibliei, dar acum mă refer la Duhul Sfânt, la dragostea lui Dumnezeu.

          Ieri am discutat cu un tânăr pe a cărui mamă am avut ocazia s-o cunosc şi eu. Şi el îmi povestea  că mama sa îi spunea adesea:

        „O, scumpule, vino şi priveşte! Eu am ulei pe mâini!” la care el i-a răspuns:

        „Ei bine şi eu am, deoarece am transpirat.

Apoi mama l-a întrebat:

        „Totuşi, ce părere ai despre aceste lucruri, deoarece eu am într-adevăr ulei pe mâini?”

Atunci tânărul a privit-o şi a spus:

        „Mamă, aş vrea să te întreb ceva (dorinţa lui era să trăiască cât mai aproape de Dumnezeu). Mamă, uleiul care vine pe mâinile tale, ţi-a luat remuşcările provocate de păcat? Ţi-a dat o experienţă reală cu Dumnezeu?”

        „Nu,” a răspuns ea.

        „Atunci lasă deoparte aceste lucruri!”

        Vedeţi? Aceasta este.

        Cu toate acestea, lumea religioasă şi mai ales penticostalii , privesc numai după fantastic.

Lumea educată, lumea denominaţională, priveşte tot timpul după soluţii care să le aducă cât mai mulţi membri în denominaţiune.

        Voi ştiţi desigur deviza lor: „Un milion mai mult…”

        Naţiunile la rândul lor, privesc după o politică de forţă care să aducă restul lumii sub picioarele lor.

         Frate, eu îţi spun însă: „El nu vine prin ceva fantastic, penticostal, nici prin vreo organizaţie protestantă sau prin ierarhia catolică; nici prin Pentagon sau Rusia, ci vine printr-o viaţă predată lui Isus Hristos şi prin botezul Duhului Sfânt. Orice altă scurtătură este greşită.

         Haideţi să ne rugăm. Aş vrea ca sora să vină la pian.

         Acum când fiecare persoană stă cu capul plecat, aş vrea să vă întreb dacă vreţi să vă cercetaţi duhul prin Cuvântul lui Dumnezeu? Sunteţi în ordine?

        După cum v-am spus, după acest serviciu, trebuie să mergem la soacra mea care este pe moarte.

        Eu i-am vizitat pe mulţi dintre cei care veneau aici, atunci când erau pe punctul de a muri.

        O, frate, fiecare din noi vom ajunge acolo! Desigur.

        Poate tu spui: „Ştiu şi eu aceasta, frate Branham. Ştiu că într-o zi vom ajunge la acel prag.”

        O, dar s-ar putea să nu mai ai la dispoziţie câteva zile s-o faci, ci doar una singură.

        Ce a ştiut acel bărbat care venea din California şi mergea la Michigan împreună cu soţia sa, referitor la acest lucru? Ei mergeau cu maşina ca să se mute în noua lor locuinţă, pentru că el tocmai se retrăsese din marină. A ştiut el când au pornit la drum, că peste două minute soţia şi copilul său vor fi două cadavre? O, Doamne!

       În apropiere de Henryville, maşina lor a intrat în coliziune cu un autobus şi în urma impactului, soţia şi micuţa lor fetiţă au murit.

       Nădejdea mea este că sufletele lor au fost în ordine cu Dumnezeu.

       Cu câteva săptămâni în urmă, eu şi fratele Woods,      ne-am dus să vedem resturile avionului care s-a prăbuşit pe terenul din spate.

        O, am putut să văd cum au adunat resturile pământeşti ale celor opt bărbaţi care fuseseră la bord, căci peste tot erau împrăştiate numai bucăţi din ei – mâini, picioare, etc.

        Privindu-i, mă gândeam că poate fuseseră bărbaţi buni. De fapt unul dintre ei era un bărbat bine cunoscut din Chicago. Oare în dimineaţa aceea când s-a urcat în avion, era în ordine cu Dumnezeu?

        Şi-a pus el viaţa în ordine, sau s-a dus din lume ca un animal? Era el un fiu a lui Dumnezeu?

        Gândiţi-vă la aceste lucruri, prieteni! Ele sunt foarte importante pentru voi, deoarece acesta este timpul în care trebuie să luaţi o decizie cu privire la viaţa care va urma!

         Domnul să vă ajute în timp ce ne vom ruga.

         Părinte ceresc, noi am citit în Biblie şi am văzut ce spui Tu despre cei care păcătuiesc şi nu se mărturisesc. O, noi ne dăm seama ce înseamnă să mori fără să-L cunoşti pe Dumnezeu! Eu ştiu aceasta din experienţa celor pe care i-am văzut plecând; a celor care spuneau că sunt creştini, deşi nu au fost niciodată, căci viaţa lor a dovedit-o, iar moartea a întărit-o şi mai mult.

        Tată, rugămintea mea în clipa aceasta, este ca Tu să-i vorbeşti fiecărei inimi din locul acesta.

        Eu însumi mărturisesc că am fost delăsător de multe ori, aşa că adesea nu am făcut tot ceea ce aş fi putut. Eu îţi mărturisesc acest lucru rău, şi Te rog să mă ierţi.

        Mărturisesc lucrurile rele ale acestui popor; mărturisesc lucrurile rele ale acestei naţiuni şi te rog să te înduri de noi, Doamne!

        Noi trăim într-un timp plin de tensiune, de aceea ştiu că nu mai trebuie să alergăm după lucrurile lumii. Eu am trei copilaşi mici de crescut, Tu ştii aceasta, de aceea doresc să fiu corect în toate lucrurile înaintea ta.

        Eu ştiu că într-o zi ne aşteaptă distrugerea, iar dacă nu vom fi distruşi, ne va răpune vreo boală sau altceva de genul acesta. Da, ceva trebuie să vină ca să ne ia.

        Noi suntem însă foarte bucuroşi pentru că avem o cale de scăpare: „Numele Domnului este un turn de scăpare: cel neprihănit fuge în el şi stă la adăpost”.( Proverbe 18.10).

        Dumnezeule, îngăduie ca fiecare păcătos care se află în seara aceasta aici – băiat sau fată, bărbat sau femeie- să vadă uşa deschisă şi şansa care li s-a dat de a alerga chiar acum la Hristos.

        În timp ce stăm cu capetele plecate, aş vrea să ştiu dacă este cineva care vrea să ridice mâna şi să spună:

        „Doamne, mi-e ruşine de viaţa mea, de aceea doresc să-mi mărturisesc toate păcatele înaintea lui Dumnezeu şi să-I cer îndurare.”

         Mulţi dintre voi aţi „profesat” multă vreme creştinismul, dar aţi eşuat deoarece nu v-aţi aliniat cu Dumnezeu.

        Voi ştiţi că faceţi lucruri care nu sunt demne de un creştin şi totuşi mergeţi mai departe fără să le mărturisiţi. Da, voi vă lăsaţi purtaţi de curent.

        Astfel, urmăriţi tot felul de programe pe care n-ar trebui să le priviţi; citiţi reviste şi cărţi pe care n-ar trebui să le citiţi, deoarece aşa ceva nu se potriveşte cu un creştin adevărat.

        Voi ascultaţi glume murdare deşi ştiţi bine că nu este corect să faceţi aceasta.

        Voi, bărbaţilor şi femeilor, ştiţi locurile în care aţi fi putut să vorbiţi despre El şi totuşi n-aţi făcut-o, de aceea poate că v-aţi făcut vinovaţi de nepăsare.

        Vă întreb dacă aţi vrea să ridicaţi mâna spre Hristos, ca să aibă milă de voi şi să vă ierte? Ridicaţi mâna.

        Dumnezeu să te binecuvânteze, tânără doamnă. Aş vrea să vii aici la altar ca să mărturiseşti. Ridică mâna spre Dumnezeu.

        Dumnezeu să te binecuvânteze.

        Aşa este, domnule. Dumnezeu să te binecuvânteze.

        Ridicaţi mâna, căci voi ştiţi dacă aţi făcut ceva rău.

        Mă  întreb dacă aveţi curajul să mă întâlniţi aici la altar. Haideţi să îngenunchem aici în jur şi să spunem: „Dumnezeule, fii îndurător cu noi toţi, căci avem nevoie de Tine.”

        Dumnezeu să te binecuvânteze, doamnă.

        Aş vrea să le văd pe femeile acestea tinere care plâng, venind aici în faţă. Ele sunt victimele situaţiei.

        Cei mai în vârstă vă amintiţi de timpul în care eram băieţi tineri. Tinerii de astăzi au de zece ori mai multă ispită decât am avut noi.

        Surorilor, vă daţi seama că fiicele voastre sunt de zece ori mai ispititoare decât aţi fost voi? Cum este fiica ta? Priveşte numai la lucrurile şi la fotografiile făcute de Satana şi vei vedea.

        O, câtă nevoie avem noi de rugăciune!

        Acum să privim puţin în urmă.

        Frate, îţi dai seama că noi nu ne rugăm nici pe jumătate, faţă de cât s-au rugat părinţii noştri?

        Păstorilor, vă daţi seama că noi nu stăm pe genunchi nici jumătate din timpul pe care îl petreceau păstorii din trecut?

        Femeilor vă daţi seama că nu vă educaţi fiicele şi că nu vă rugaţi cu ele seara, aşa cum făceau mamele voastre cu voi?

        Cine este vinovat pentru toate acestea? NOI! Da, numai noi suntem vinovaţi. Şi eu recunosc că sunt vinovat pentru că nu mi-am îndeplinit toată  însărcinarea aşa cum ar fi trebuit!

         Eu mărturisesc că am greşit, şi Îl rog pe Dumnezeu să aibă milă de mine. Da, eu pot să văd că am greşit din cauza lucrurilor „drăguţe şi neimportante” cărora nu le-am dat atenţie. Mă ruşinez de mine însumi pentru aceasta şi ca slujitor al Evangheliei, mă pocăiesc înaintea lui Dumnezeu  şi-L rog să mă ierte (şi la fel şi voi), pentru că am fost atât de delăsător în ceea ce priveşte lucrarea Domnului. Prin harul şi cu ajutorul Domnului eu nu voi mai asculta însă de nimeni!

        Fraţilor, oricine v-ar indemna să faceţi ceva rău, să nu-l ascultaţi, căci ei au un program, au ceva pregătit mai dinainte ca să faceţi, dar toate acestea sunt numai nonsensuri. Eu ştiu însă programul lui Dumnezeu şi El este scris aici în Biblie.

        Ca lucrător al Evangheliei, eu mă ruşinez de mine însumi pentru că am câştigat un milion de suflete, când s-ar fi cuvenit să fi câştigat zece milioane. Eu am rămas în urmă, dar cum este cu tine? Câte suflete ai câştigat de când eşti în Hristos?

        Creştinismul merge de la unul la celălalt.

        Câte suflete ai câştigat de când eşti creştin? Dacă nu câştigi suflete pentru El, eşti vinovat. Eşti şters pentru că ai adus ruşine asupra Evangheliei şi a bisericii.

         Câţi oameni ai adus pentru rugăciunea de miercuri seara? Dacă n-o faci, ar trebui să îţi fie ruşine de tine însuţi înaintea lui Hristos!

         Tu eşti vinovat, de aceea locul tău este la altar; de aceea te invit să vii în faţă pentru a te pocăi.

         Aţi vrea să vă plecaţi  capetele şi să le ţineţi aşa?

         Spuneţi: „Îmi recunosc vina şi doresc să mă pocăiesc!”

         Plecaţi-vă capetele.

        (fratele Branham părăseşte amvonul şi îngenunchează la altar).

         Tatăl nostru ceresc, eu mă plec la acest altar şi îţi cer iertare pentru păcatele mele. Îţi cer iertare pentru păcatele celor care sunt în jurul acestui altar; Îţi cer iertare pentru această biserică cât şi pentru cea din alte naţiuni. Îţi cer iertare pentru noi toţi, deoarece am fost foarte delăsători în ceea ce priveşte lucrurile împărăţiei.

        Te rog să ne ierţi păcatele şi să le îndepărtezi. Iartă-ne pentru că am fost atât de proşti şi de nesocotiţi.

       O, noi am făcut atât de multe lucruri pe care n-ar fi trebuit să le facem! O, cum am păcătuit înaintea Ta! Dar în seara aceasta, când am auzit vorbindu-se despre profetul din Biblie care a roşit, roşim şi noi. Eu roşesc înaintea Ta, pentru păcatele naţiunii mele. Da, mi-e ruşine pentru faptele lor, Doamne!

         Tu ai văzut tinerele noastre, Doamne. Ai văzut felul în care se poartă ele. Ai văzut prostituţia şi murdăria în care trăiesc tinerii.

         Tu-i vezi acasă şi la biserică, în timp ce citesc aceste reviste murdare, pe care nici nu ar trebui să pună mâna. Oh, ei privesc programele necenzurate, ascultă glumele murdare de la Hollywood şi muzica satanică cântată de aceşti oameni prostituaţi, care are consecinţe atât de grave, purtând cu ea inspiraţia Diavolului şi influenţa lui.

         O, Dumnezeule, mă ruşinez de mine însumi, pentru că nu am mustrat păcatul aşa cum trebuia s-o fac. Îndepărtează vina aceasta a mea, Te rog. De asemenea Te rog să-i ierţi pe toţi cei ce au venit la altar şi la fel pe ceilalţi.

         Îngăduie ca atunci când ne vom ridica de la acest altar, să fim bărbaţi şi femei înnoiţi, iar când vom pleca de aici, să fim creştini adevăraţi. Ajută-ne Doamne, să lăsăm la o parte orice povară şi păcatul care ne înfăşoară atât de repede, pentru ca astfel să avem o alegere corectă, ca să câştigăm cursa în care ne-am înscris.

        Ajută-ne să nu mai privim la televizoare, nici la actorii acestei lumi, ci să privim numai spre „Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus, care pentru bucuria care-I era pusă înainte, a  suferit crucea, a dispreţuit ruşinea şi a îndurat totul ca să-Şi poată sfinţi poporul prin propriul Său sânge.( Evrei 12.2).

        Curăţeşte-ne de toate nelegiuirile noastre şi primeşte-ne ca şi copii ai Tăi. Primeşte această rugăciune de pocăinţă şi dă-ne Doamne, pace şi bucurie.

         Ajută-ne să vedem starea acestei lumi, care ne-a fost descoperită de către Scriptură, iar în timp ce facem aceasta, faţa noastră să roşească de ruşine. Dăruieşte pace şi bucurie fiecărei inimi, căci ne pocăim înaintea Ta, la acest altar.

         Acum când stau înaintea Ta, Te rog să îngădui ca atunci când voi pleca afară în misiune, să fie câştigate pentru Tine, multe sute de mii de suflete. Ajută-mă să am credinţă şi curaj şi să nu privesc decât la Tine, Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre.

         Dumnezeule, îndură-Te şi iartă fiecare diacon al acestei biserici; iartă-l pe păstor şi pe fiecare mădular al bisericii. Iartă păcatele fiecăruia dintre noi; iartă fiecare străin care a intrat în locul acesta şi ajută-ne să simţim cercetarea Duhului Sfânt în viaţa noastră, pentru că stăm în faţa Ta cu umilinţă şi pocăindu-ne din toată inima, astfel încât să ne primeşti şi să ne faci smeriţi, tăcuţi, sfinţi şi predaţi în slujba Ta.

        Îndură-Te şi acordă-ne toate aceste binecuvântări în timp ce stăm la altar, căci ne plecăm capetele şi inimile înaintea Ta, în Numele Fiului Tău, Isus. Amin.

– Amin-